Dinamo București

CFR Cluj

Stadionul Dr. Constantin Rădulescu

FC Argeș

FC Rapid București

Stadionul Giulești

Universitatea Craiova

FC Universitatea Cluj

Cluj Arena

FC Farul Constanța

AFC Hermannstadt

Stadionul Municipal Sibiu

FC Botoșani

UTA Arad

Stadionul Francisc Neuman

Oțelul Galați

FCSB

Arena Națională

Petrolul Ploiești

Unirea Slobozia

Stadionul 1 Mai

FK Csikszereda

Metaloglobus

Stadionul Clinceni

Levente Balint

Meciul de fotbal dintre AFC Hermannstadt si Farul Constanta in Superliga Nationala, la Stadionul Municipal Sibiu, 10 aprilie 2026. © Action Foto / Simion Sebastian Tataru. Unauthorized use is prohibited. All rights reserved.

CRONICĂ

Meciul era ca o veritabilă finală pentru Hermannstadt. Sibienii erau obligați să învingă, iar această expresie nu era doar o figură de stil. Hermannstadt era în situația în care nici o victorie nu o urca pe ultimul loc care duce acum în barajul de rămânere. Un triumf cu Farul era un &nbsp;"must" pentru trupa lui Dorinel Munteanu, dacă dorea să rămână cu șanse reale în lupta de supraviețuire.&nbsp; Nici dobrogenii nu aveau cel mai bun moral. Cu doar o victorie în ultimele șase etape, Farul risca vineri ca, în cazul unui alt pas greșit, să se apropie de plutonul care staționează pe locurile de baraj. Așadar, un duel care pe care.

PORTARII, MAI ALES LAZAR, PROTAGONIȘTII PRIMEI REPRIZE De parcă probleme sportive nu sunt suficiente, Hermannstadt a mai avut un necaz în start, Chițu, revenit în echipă, accidentându-se la încălzire. Dobrogenii, cu un trio ofensiv foarte dinamic, Grigoryan-Alibec-Ișfan, au demarat tare și în minutul 2 Lazar a intervenit la șutul lui Vînă din careu. Apoi, Ișfan i-a luat fața lui Karo, a încercat un lob de efect, dar Lazar a respins în corner, în minutul 6. De altfel, chiar și după ce, în minutul 23, Grigoryan, accidentat, a fost substituit cu Tănasă, Farul a pus în dese rânduri pe picior greșit greoaia apărare sibiană, prin combinațiile rapide și viteza înaintașilor. A răspuns însă și Hermannstadt. În minutul 15, Munteanu a respins salutar într-o fază unu la unu cu Ivanov, apoi, în minutul 20, Gjorgjievski a reluat cu capul în bară, din șase metri! Lazar a fost cel mai important om al reprizei. În minutul 36, a avut iar un moment crucial când a respins reluarea lui Alibec, din careul mare. Finalul a adus ocazii la ambele buturi. Neguț a trimis puțin pe lângă bară din 17 metri (43), iar în minutul 45, Radaslavescu a fost blocat în șase metri. Pauza a adus regrete pentru Farul, superioară per total, pentru multitudinea de șanse avute. Iar deși a avut și ea șanse, Hermannstadt a arătat serioase lacune în apărare.

Lazar, David Beniamin

FARIȘTII S-AU AUTOSABOTAT Lucrurile s-au recalibrat însă după revenirea de la cabine. Hermannstadt și-a corijat rătăcirile defensive și a împins mai mult jocul spre careul constănțean. Neguț, în minutul 51, putea să fie mai altruist, dar în locul unei pase către Balaure, a preferat să șuteze slab, din 20 de metri, în brațele lui Munteanu. Farul a fost tot mai apatic, iar când a avut șansa de a puncta, Ișfan s-a complicat și a fost blocat de Lazar și Căpușă în careul mare (55). Alb-albaștrii au început să se clatine tot mai mult în defensivă, primul semn al dezastrului din final fiind faza din minutul 61, când Munteanu a respins o respingere greșită a colegului Martins.&nbsp; Sibienii, deși nu au avut cele mai bune soluții în atac, au presat continuu. Neguț l-a întins (75) pe Munteanu, cu un șut dintr-o lovitură liberă de la peste 25 de metri, iar peste un minut Afalna a reluat peste transversală, din cinci metri. Impresia generală era că ne îndreptăm spre un egal, dar insistența gazdelor a fost premiată. Asta, grație unei noi erori din defensiva Farului, taxată de această dată. Ramalho a respins greșit spre propria poartă, Munteanu nu a putut decât respinge în careul mic, de unde Stancu, intrat în minutul 75, a urmărit bine mingea și a reluat cu capul în plasă pentru un 1-0 destul de meritat, mai ales pentru perseverența arătată de amfitrioni după pauză. Hermannstadt a luat o gură mare de oxigen în bătălia pentru continuitatea în Superliga. Se apropie de grupul echipelor care se luptă pentru salvare, în timp ce pentru Farul situația pare tot mai complicată. Atât de complicată pentru tehnician, încât Ianis Zicu a anunțat la final că dorește să renunțe la post.

https://www.youtube.com/watch?v=7e6dWGig9Xo

Portarul sibienilor a ținut echipa în joc, iar sibienii au punctat, cu șansă, la ultima fază

Hermannstadt - Farul 1-0. Paradele lui Lazar și instinctul lui Stancu

Ionuț Tătaru

ANALIZĂ

Toți ochii vor sta pe duelul de la Cluj dintre cele două Universități care conduc ierarhia Superligii. Dar va fi o rundă interesantă și la vârful play-out-ului, unde miza este prezența în barajul pentru Conference League, precum și la retrogradare, unde se va juca un meci direct între echipele de pe locurile de baraj. Așadar, pe ce ar trebui să stăm cu ochii în etapa a patra din play-off/play-out?

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid02feX8nGcLziReFaGtaM6Jc63TFB4TnP8UUCeT4fCC5auEvpLof4hMVVWJp4EzndNAl

<h2>Vom avea o mare favorită la titlu?</h2>

La egalitate de puncte și desprinse în fruntea clasamentului, Universitatea Cluj și Universitatea Craiova se întâlnesc într-un meci care ne poate spune cine devine marea favorită la câștigarea titlului. Eventuala câștigătoare a partidei din Ardeal ar fi lider solitar și ar lua o opțiune serioasă pentru victoria finală. Ambele echipe sunt într-un moment bun. Clujenii au nouă victorii consecutive și, pe lângă golgheterul campionatului, Jovo Lukic (16 goluri), se bazează pe excelentul Oucasse Mendy, probabil cel mai în formă jucător din Superliga (de două ori omul etapei în play-off). De cealaltă parte, oltenii au depășit repede sincopa din meciul cu FC Argeș și au răspuns câștigând la 0 cu Dinamo și CFR Cluj. Formația din Bănie are un plus important la ”directe”: în precedentele 13 întâlniri cu ”Șepcile roșii”, a pierdut doar o dată. Însă miza și contextul fac din acest meci să fie diferit față de cele anterioare.

Mendy, Oucasse

În speranța unui rezultat care să le permită să mai spere la titlu - adică o remiză între U Cluj și Universitatea Craiova -, următoarele clasate joacă între ele cu ochii pe poziția a treia. Un loc ocupat în prezent de Rapid, care, după eșecuri consecutive, o primește pe FC Argeș, aflată pe 5, la doar două puncte în spate. În ultimele șapte meciuri oficiale, piteștenii au pierdut doar în fața liderului U Cluj, iar în play-off au luat deja puncte de la Craiova și de la Dinamo. Aflată pe locul 4, CFR Cluj și-a văzut entuziasmul redus simțitor de cele două înfrângeri suferite în precedentele trei etape. Pentru a continua să spere la titlu - o ambiție ce părea improbabilă acum câteva luni -, elevii lui Daniel Pancu sunt obligați să o învingă în Gruia pe Dinamo. Alb-roșiii sunt singurii care nu pot ajunge pe podium după această rundă, însă merg la Cluj deciși să obțină prima victorie în play-off. Deși, din 2017 încoace, s-au impus o singură dată în duelurile directe.

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid09tM2CtXen86QMdrCvWAbZf6JcL7uJkL76QS3L27E2tMipp1wXy8b6jJYduEJM42Ll

<h2>Lupta pentru primul loc în play-out</h2>

Eșecul suferit de FCSB la Botoșani, în runda trecută, a strâns clasamentul la vârf în play-out. Primele trei clasate sunt îngrămădite într-un singur punct, iar duelurile din această etapă fac lucrurile și mai interesante. Noul lider, UTA, joacă acasă cu FC Botoșani (locul 3), moldovenii având două victorii în cele trei partide de la revenirea lui Marius Croitoru, ambele pe teren propriu. Arădenii au însă un moral solid, după succesul clar obținut cu Metaloglobus (5-1) și au câștigat trei dintre precedentele patru jocuri disputate în fața propriilor fani. Inconstanța continuă să o caracterizeze pe FCSB (locul 2), chiar și după numirea lui Mirel Rădoi. Un egal cu ultima clasată, o victorie la limită cu UTA și eșecul de la Botoșani este parcursul roș-albaștrilor în play-out. Acum urmează meciul cu Oțelul (locul 4), o echipă pe care deținătoarea titlului a învins-o în ambele dueluri directe din sezonul regular. Însă gălățenii merg în Capitală cu mai puțină presiune, după ce, în etapa trecută, au câștigat cu 2-0 în fața lui Hermannstadt, primul succes cu Stepan Tomas pe bancă și un rezultat care a pus capăt unei serii de patru eșecuri.

<h2>Meci decisiv pentru Hermannstadt?</h2>

Eșecul suferit la Galați cu Oțelul a complicat din nou situația lui Hermannstadt, care se va afla pe loc retrogradabil la finalul acestei runde indiferent de rezultatul pe care îl va obține acasă cu Farul. Dar partida împotriva constănțenilor este aproape decisivă pentru speranțele sibienilor de a rămâne în Superliga. La 4 puncte de locurile de baraj, echipa pregătită de Dorinel Munteanu e obligată să câștige. Va încerca să profite de momentul slab al adversarilor, care au o singură victorie în șase etape. Cinci dintre cele mai recente șapte dueluri directe s-au terminat la egalitate, un deznodământ care nu ar ajuta pe nimeni de această dată. Pentru că și oaspeții ar mai putea spera să prindă locurile de baraj pentru Conference în cazul unei victorii.

După două victorii consecutive, Unirea Slobozia este gazdă pentru Petrolul, care, la rândul ei, vine după un rezultat mare: 2-0 cu Csikszereda, la revenirea lui Mehmet Topal pe bancă. E un duel cu mare importanță în cursa pentru supraviețuire, între cele două echipe aflate pe locurile de baraj, la egalitate de puncte, și care și-au împărțit victoriile în sezonul regular (fiecare a câștigat cu 1-0 pe teren propriu). În afară de rezultatul meciului direct, Unirea și Petrolul sunt interesate de ceea ce se va întâmpla la Clinceni, acolo unde Metaloglobus o va întâlni pe Csikszereda și va încerca să șteargă imaginea acelui 1-5 de la Arad. Un eventual pas greșit al ciucanilor i-ar permite învingătoarei de la Slobozia să urce pe o poziție care înseamnă salvarea directă.

Duelul primelor două clasate din Superliga ține capul de afiș al acestei runde

Lucruri de urmărit în etapa a patra din play-off/play-out

Ana-Maria Popescu

ÎNAPOI LA PRIMII PAȘI

În momentul accidentării, Dawa juca pentru naționala Camerunului în
preliminariile Mondialului. Accidentarea s-a petrecut pe 19 martie 2025. În
ciuda faptului că a terminat meciul pe teren, diagnosticul a fost cel pe care
niciun fotbalist nu vrea să îl audă: ruptură de ligament. Sezon încheiat și
mare parte din următorul pe bară, avea să fie „povestea” fundașului camerunez,
care a trecut prin cea mai mare provocare a carierei de până acum. 
La finalul sezonului în care s-a accidentat, Dawa a ieșit pentru a doua oară
campion cu FCSB, dar în actuala stagiune, fundașul a revenit abia când drumul
echipei sale spre play-out părea inevitabil, după un start slab în Superliga.
Ce a învățat în cele 10 luni petrecute departe de teren, cum a fost perioada de
recuperare și cine i-a fost alături aflăm mai jos. 
Bună, Joyskim. Mulțumim că vorbești cu noi. Voiam să te întreb dacă îți
amintești momentul accidentării? 
Bună. Da, îmi amintesc, a fost la echipa națională, în calificările pentru Cupa
Mondială, împotriva echipei Eswatini. A fost în repriza a doua, s-a întâmplat
așa, am încercat să recuperez mingea cu o ușoară placare, piciorul meu a făcut
o hiperextensie, dar în interior, a fost destul de rău, dar am jucat până la
sfârșitul meciului. După meci, am văzut că mi se umfla genunchiul, a doua zi,
mi-au spus că am un ligament rupt. 
 
Este cea mai gravă accidentare pe care ai suferit-o? 
Da, este cea mai gravă.
Deci, ai spus că ai continuat să joci după aceea. 
Da, pentru că în acel moment, eram încălzit. Nu am simțit nimic. Am simțit că
am ceva, dar nu ceva rău. Am continuat să joc timp de 30 de minute. Imediat
după meci, am văzut că era destul de rău.
Și când ai început să simți durerea reală a accidentării, cum a fost? 
Nu a fost rău, doar că senzația era diferită. Poți vedea cum ți se umflă
genunchiul, mișcarea ta este diferită. Câteva zile mai târziu, am început să
simt că e rău.
Cum te-ai simțit când ți-ai dat seama ce ți s-a întâmplat? Pentru că e o
accidentare gravă. 
Da, în acel moment, nu credeam, credeam că va merge bine, nu mi-am spus lucruri
de genul că e rău sau poate că mi se va opri cariera. Credeam doar că va fi
bine, de aceea am acceptat accidentarea.
Poate că ceea ce te-a indus în eroare a fost faptul că ai continuat să joci
după accidentare. 
Da, pentru că unii jucători, când au acest tip de accidentare, poate își induc
asta, nu se simt prea bine, poate înnebunesc. Dar eu, nu. Pur și simplu accept.
Îmi spun, va fi bine și voi reveni mai puternic.
Cum au fost primele zile pentru tine după accidentare? 
În prima zi, am rămas la echipa națională, nu mi-am revenit imediat. Am rămas
la echipa națională, am început să fac recuperare înainte de operație. A fost
în regulă, dar așteptam ca operația să treacă de această etapă.
A fost prima ta operație? 
Da.
Cum a fost pentru tine, ți-a fost frică? 
Puțin îți este frică, dar am avut un chirurg grozav, un doctor grozav, mi-a dat
încredere și mi-a spus că totul va fi bine. Era apropiat de mine.
Cum te-ai simțit imediat după operație? 
Primele zile au fost dificile din cauza durerii, noaptea, în care nu poți
dormi, dar am fost cu mama și m-a ajutat mult. A fost dificil în prima
săptămână, dar după aceea a fost bine.
Dacă ar fi să-ți clasifici durerea de la 1 la 10, cât de gravă a fost? 
Poate 8 sau 9, ceva de genul acesta. Prima săptămână, doar prima săptămână,
după aceea a fost bine.

<h2 style="text-align:center;">„Când ești cu mama, ești ca un copil,
chiar dacă ai 30 de ani” </h2>
Ți-a fost greu să-ți lași durerea să se arate? Pentru că, atât ca fotbalist,
cât și ca bărbat, e mai greu să fii vulnerabil, nu? 
Da. Cum am spus, am fost cu mama. Când ești cu mama ta, ești ca un copil, chiar
dacă te doare, îi spui că te doare, poate că în unele zile e rău pentru tine,
nu ești în dispoziție. De aceea m-a ajutat mama, pentru că am ales persoana
potrivită. Pot fi cu soția mea sau cu copilul meu, dar am ales să rămân cu mama
mea pentru că poți fi copil cu mama ta. Chiar dacă ai 30 de ani, tot un copil
ești.
Care a fost, în opinia ta, cel mai greu moment al recuperării tale? 
Cel mai greu moment, cred, este recuperarea, pentru că te întrebi dacă te vei
întoarce ca înainte, îți pui prea multe întrebări. Cred că e vorba de
recuperarea de acolo.
A fost vorba de a învăța să mergi din nou? 
Da, totul. Trebuie să mergi, să alergi, să faci mișcare, totul e dificil, știi?
Dar pas cu pas, totul revine la normal.
Ai avut nevoie de ajutor în timp ce mergeai după operație? 
Da, cu cârje. Timp de două sau trei săptămâni, am stat cu cârje. dar după, a
fost bine.
Cum e pentru un fotbalist să aibă nevoie de ajutor ca să meargă? 
E dificil, pentru că, știi, ca fotbaliști, avem un ego, deci, chiar și pentru
bărbați, e dificil să aibă ajutor, dar devii umil când ceri ajutor și tot ce
trebuie.
Cum e să te întorci la fotbal după o astfel de accidentare? 
E dificil, pentru că trebuie să-ți recapeți vechiul nivel, trebuie să muncești
din greu, foarte mult, în fiecare zi. Este nevoie de timp, dar, în cele din
urmă, vei reuși.

<h2 style="text-align:center;">„Aveam și posibile transferuri. Dar
totul s-a oprit” </h2>
Acest tip de accidentare este una de lungă durată și afectează și mentalul.
Cum te-a afectat mental această accidentare? 
Mental, mi-am pus prea multe întrebări, dacă mă pot întoarce mai puternic decât
înainte. Aveam și posibile transferuri, am vrut să merg la un club mare, dar
totul s-a oprit. Trebuie să te concentrezi și să faci tot posibilul să revii
mai puternic.
Ai simțit nevoia de ajutor? 
Ambele. Profesional și familie, e important să apelezi la un profesionist dacă
nu poți singur.
Care au fost cele mai presante gânduri? 
Mi-am spus că vreau să fiu mai bun decât înainte, trebuie mai multă disciplină,
mai multă muncă, mai mult timp la sală. Știu că va fi dificil, dar pot să o
fac.
Câte ore petreci la sală? 
Trei-patru ore pe zi. 
Ai spus că mama ta a fost cu tine în timpul operației. Cum a reacționat după
accidentarea aceea? Pentru că o mamă, când copilul ei nu este bine... 
Era puțin tristă. Dar avea prea multă încredere în sine. E o persoană pozitivă.
Așa că mi-a spus în fiecare zi că vei fi bine, că te vei întoarce mai puternic.
Ești fiul meu, etc. Știi, mamele, ele sunt mereu pozitive cu copiii lor. Deci
ea e așa.
Îți amintești care a fost prima sesiune de antrenament? Prima după
accidentare. Cum a fost pentru tine? 
Da, am fost foarte fericit. Am fost foarte fericit să mă alătur echipei. Am
așteptat asta mult timp, luni întregi. Așa că am fost foarte fericit și
încântat să încep.
Ți-a fost frică atunci când ai început antrenamentul? 
La început, da, puțin. Ca o mișcare, știi. Pentru că genunchiul tău nu mai este
stabil ca înainte. Deci trebuie să revii la această mișcare de la început. Dar
pas cu pas, antrenament după antrenament, senzația a devenit foarte bună.
Ai fost titular la FCSB. Cum a fost pentru tine să urmărești meciurile de la
televizor, din tribune, fiind departe? 
A fost dificil. Pentru că vrei să joci. Și știi că în sezonul ăsta nu facem un
sezon grozav. Și când mi-am văzut echipa, au avut un moment dificil, am vrut să
ajut echipa, dar nu am putut pentru că eram accidentat. Așa că mi-am spus,
muncește din greu și vei reveni să ajuți, să-i ajuți.
Te-a făcut să vrei să te întorci mai puternic și să ajuți echipa? 
Nu, m-am concentrat pe recuperare pentru că nu puteam grăbi procesul, pentru că
corpul meu trebuie să se recupereze. Ei bine. Așa că mi-am luat timp. Eram
încântat să mă întorc repede, dar nu a fost bine pentru corpul meu, așa că
mi-am luat timp și acum sunt aici.
De asemenea, este important să nu grăbim procesul de recuperare, nu? 
Exact, da. Deoarece acest tip de accidentare este periculoasă, se poate
întâmpla din nou. Deci trebuie să fii atent.
Și, de asemenea, în această perioadă, în același timp, echipa națională a
ratat și ea calificarea la Cupa Mondială. Deci a fost de două ori mai rău
pentru tine, nu-i așa? 
Exact. Pentru club și echipa națională a fost dificil. Am văzut fiecare meci și
am fost dezamăgit pentru că obiectivul meu era să joc la Cupa Mondială. Așa că
trebuie să aștept următorul turneu.
Cine au fost oamenii care au fost cu tine în acea perioadă, în afară de
familia ta, desigur? 
Doar familia mea. Familia mea și câțiva prieteni, nu mulți oameni.

<h2 style="text-align:center;">„La revenirea pe teren am fost ca un
copil!” </h2>
Spune-mi, te rog, cum e să te încălzești pe margine, știind că ești pe cale
să te întorci pe teren? Cum e sentimentul ăsta? 
Sentimentul este uimitor, pentru că aștepți acest fel de sentiment luni de zile
și luni, știi? Aștepți, aștepți, aștepți. Și când ești pe margine, ești
încântat să intri pe teren. Deci da, sentimentul este uimitor.
Cum a fost primul meci pentru tine după accidentare? Cel împotriva
Argeșului, primul meci oficial, pentru că ai jucat și în amicalul la Antalya. 
Eram entuziasmat, eram entuziasmat. Am făcut totul, cred că am făcut un joc
grozav. Așteptam acest meci de mult timp, de aceea am fost entuziasmat când am
știut că voi fi la nivelul primei echipe. Deci da, a fost ca un copil, știi? Ca
primul meci pe care îl joci.
Asta voiam să întreb. Ce ai simțit când ai pășit din nou pe teren, știind că
vei fi acolo și că vei juca din nou? 
Mi-am spus, în sfârșit, știi? Ăsta e cuvântul, în sfârșit. Sunt aici și trebuie
să revin la nivelul meu și să le arăt de ce am așteptat toate aceste luni,
știi?
În timp ce jucai, ai simțit vreodată teama că ți se va întâmpla din nou? 
Da, chiar și când mă antrenez, chiar și când fac niște exerciții la sală, pe
teren. Acum, când ai o astfel de accidentare, ți-e frică că se va întâmpla din
nou, știi? Deci e în mintea mea, dar nu prea mult, știi? Pentru că dacă pui
prea multe în minte, se pot întâmpla. Deci, doar să fii atent.
Și având în vedere asta, poate ți-e frică de niște dueluri sau poate de
niște contacte? 
Nu, nu, nu. Pentru că sunt un fundaș și stilul meu de joc este foarte agresiv
și deposedez destul de mult, așa că nu mă pot teme să merg la un duel. Deci nu
ar fi bun pentru apărare, știi? Deci nu, nu mă mai tem de asta.
Se spune că după accidentări grave niciun fotbalist nu mai revine așa cum
era înainte. Crezi că este adevărat? 
Da. Se spune că nu vei mai avea sentimentul de dinainte, dar poți avea un
sentiment nou, știi? Mai bine decât înainte, dar nu la fel, știi? E adevărat.
Asta e adevărat.
Cum te-ai descrie în câteva cuvinte după această accidentare? 
Mentalitatea mea a devenit mai puternică și munca mea la fel. Muncesc mai mult
decât înainte, mă concentrez mai mult pe mine, sunt atent la unele detalii.
Poate că nu făceam asta în trecut, știi? Îmi place să mă concentrez mai mult pe
munca mea.
Dacă ai putea să te întorci în timp, în acel meci, ai schimba ceva? 
Nu știu, pentru că s-a întâmplat așa, știi? Poate te-ai odihni bine, pentru că
îmi amintesc de meciul ăsta în care am călătorit. Eu am călătorit așa România,
Camerun, Africa de Sud. A fost o călătorie lungă. Poate mi-am spus că și corpul
meu e obosit. Poate ca să mă recuperez mai bine decât înainte.
Crezi că ai fi putut face ceva pentru a evita accidentarea? 
Nu, pentru că eu fac totul. Fac totul bine, așa că s-a întâmplat așa. Face
parte din călătoria fotbalistului, știi? Mi se poate întâmpla mie, i se poate
întâmpla oricui. Poți să-l vezi pe Mihai (n.r. Lixandru), a avut la fel și în
echipa națională. Li se poate întâmpla oricui, deci nu te poți schimba. Poate e
planul lui Dumnezeu, știi? 
Da, am vorbit și cu Mihai, am făcut același interviu cu el și a fost pozitiv în
legătură cu experiența, pentru că trebuie să înveți din orice îți iese în cale.

<h2 style="text-align:center;">„Încercăm să terminăm bine sezonul” </h2>
Ți-ai revenit după accidentare și echipa ta, pentru prima dată în istoria
sa, juca în play-out. Cum a fost pentru tine, știind că după două titluri, două
sezoane cu titluri, asta se întâmplă? 
Eu sunt un câștigător, știi? Când ai câștigat două titluri la rând, vrei să
câștigi încă unul. Cum am spus, am început sezonul prost și acum încercăm să
terminăm bine, dar obiectivul era să câștigăm din nou titlul și nu am reușit,
așa că e puțină frustrare. Dar s-a întâmplat și acumulăm experiență, știi?
Poate că trebuie să ne pregătim pentru următorul sezon, ca să fim mai buni la
începutul sezonului, până atunci.
Lasă-ne un mesaj pentru alți jucători care s-ar putea confrunta cu o astfel
de accidentare. Ce crezi că ar trebui să știe? 
Fii pozitiv, ai o mentalitate bună, nu te concentra pe accidentare, ci pe
corpul tău. Când ai această accidentare, trebuie să-ți înveți corpul. Îmi învăț
mai bine corpul când am această accidentare. Poate că dacă nu mă accidentez
așa, nu știu ce se va întâmpla cu corpul meu în viitor. Așa că trebuie să-ți
înveți corpul, să fii pozitiv, să muncești din greu și pur și simplu să rămâi
pozitiv și să-ți pui în minte că totul va fi bine. Cred că este cel mai
important lucru.

Episodul cu numărul cinci al seriei îl are protagonist pe Joyskim Dawa, fotbalist care s-a accidentat în luna martie a anului 2025, revenind pe teren abia în ianuarie 2026.

„Înapoi la primii pași”, episodul 5: Joyskim Dawa, mai puternic și mai disciplinat

FC Argeș (team)

Pentru orice nou-promovată principala
provocare este să se mențină în campionat. Astfel, odată cu promovarea, conducerea
lui FC Argeș a lucrat pe parcursul verii pentru a construi un lot competitiv,
astfel încât să nu se pună problema retrogradării în sezonul de revenire, iar
Blagaic a apărut pe radarul alb-violeților. Nu doar că în cazul piteștenilor nu
s-a pus problema retrogradării, dar au reușit, în premieră istorică pentru o
nou-promovată, să se califice în play-off, după un sezon regular spectaculos făcut
sub comanda lui Bogdan Andone. 
&nbsp; 
Blagaic a semnat după despărțirea
de formația poloneză Niepolomice, unde a jucat un an, după un titlu câștigat în
Bosnia, alături de Borac Banja Luka. Crescut la academia lui Hajduk Split, acolo
unde s-a intersectat și cu Željko Kopić, mijlocașul croat ne-a spus povestea
carierei sale de până acum, purtându-ne prin copilăria sa până în prezent.

<h2 style="text-align:center;">„În lumea modernă ne lipsesc copiii care se distrează la locul de joacă” &nbsp;</h2>
Jakov, există o vorbă în Split
care spune că dacă nu știi fotbal, nu exiști în cartier. E adevărată? Da, e adevărată. Cred că fiecare
copil joacă fotbal acolo, fiecărui copil îi place fotbalul, pentru că există un club, un club
mare, Hajduk. Și, nu știu, e ca ADN-ul din tine. Când te naști, trebuie să
iubești Hajduk, deci trebuie să iubești fotbalul și așa începe acolo. Toată
lumea e nebună după fotbal. De la un nou-născut până la cel mai în vârstă tip
din oraș, toată lumea e înnebunită după fotbal.


&nbsp; 
Te-ai născut cu mingea de fotbal
la picioare? 
Da, desigur! 
 

Care este prima ta amintire
legată de fotbal? 
Prima mea amintire... Aș spune străzile, locul de joacă, cu prietenii mei, de
unde am început. Cred că ne lipsește asta în lumea modernă, copiii care se
distrează în locul de joacă, încep de acolo cu distracția, cu zâmbetul. Și cred
că am avut asta și sunt recunoscător pentru asta.
&nbsp; 
Îți amintești de primul tău meci
pe stadion, când erai copil? 
Da, da, îmi amintesc. Era Hajduk, în Europa League, împotriva lui Anderlecht. A
fost un moment nebunesc, a câștigat în ultimul minut, a fost o atmosferă
nebună 

Și cum te-ai simțit, când erai
copil, să vezi acea atmosferă? Cred că, la fel ca orice copil, simți:
„Doamne, într-o zi, vreau să simt asta”.

&nbsp; 
Și ai ajuns să simți asta? Da, slavă Domnului! Nu în Europa
League, dar în campionat, pentru Hajduk, da.

&nbsp; 
Cum ai fost remarcat de academia
lui Hajduk? Am început la club local,
Omladinac, la șase ani. Și foarte curând, cred, poate la nouă, zece ani, un
tip, Boris Marin, m-a remarcat la un turneu mic și l-a sunat pe tatăl meu. Și
așa a început povestea mea.

&nbsp; 
Care dintre părinții tăi era
antrenor acasă? Niciunul dintre părinții mei. Nu
am în familie nimeni care să practice vreun sport. Nimeni nu știa ceva despre
vreun sport, eram singur. Am început doar pentru distracție, nu am avut nicio
presiune din partea lor. Chiar și ei mă priveau, mă susțineau, dar nu-mi
spuneau nimic pentru că nu știau nimic.
&nbsp; 
A existat vreun moment în care au
vrut altceva pentru cariera ta? Nu! De fapt, m-au lăsat să mă
bucur, m-au lăsat să fac ce-mi place. Vedeau că merge bine, nu au pus nicio
presiune pe mine.

&nbsp; 
Cine era cel mai strict părinte? 
Tatăl meu, cu siguranță! De modă veche.

<h2 style="text-align:center;">„Am învățat totul la Academia lui Hajduk Split”</h2>
&nbsp; 
Care a fost cel mai important
sfat pe care ți l-au dat părinții când ai plecat de acasă pentru prima dată? 
E o întrebare grea. Multe. Cred că mi-au spus să fiu deștept, să nu fac
probleme, pentru că eram un tip foarte... Nu știu cum să spun asta, tipul cu
temperament. Fiecare tip din Split are un temperamentul puțin diferit. E o
nebunie! Așa că mi-au spus să fiu calm, să fiu eu însumi, să am încredere în
mine și să las lucrurile să fie așa cum trebuie să fie. 
Care este cea mai importantă
lecție pe care ai învățat-o de la Academia lui Hajduk Split? Cea mai importantă lecție? Cred
că am învățat totul acolo, pentru că am fost 13 ani, ani incredibili, așa că am
învățat totul, ca om, ca un jucător de fotbal. Cred că totul, totul.

&nbsp; 
Ai petrecut ceva timp și cu
Željko Kopić, antrenorul lui Dinamo? Da, da, am petrecut. A fost
primul antrenor care m-a chemat la prima echipă pentru antrenamente și, de asemenea,
pentru un meci amical pe care l-am jucat în Polonia, împotriva lui Górnik
Zabrze. M-a sunat, mi-a dat primele minute acolo și sunt foarte recunoscător
pentru asta.

&nbsp; 
Cum a fost ca antrenor? 
A fost, de fapt, nu am lucrat prea mult împreună. Am făcut doar câteva
antrenamente înaintea meciului, dar cred că a fost puțin cam strict. Cred că
este și un antrenor foarte bun și ce face la Dinamo, putem vedea o treabă
incredibilă. Joacă probabil cel mai bun fotbal din campionat. Cred că este un
antrenor fantastic.
&nbsp; 
Cu toții știm despre atmosfera de
la meciurile lui Hajduk, dar cum ai descrie-o pentru cei care nu au experimentat-o
niciodată? 
Cred că nu există cuvinte să o descriu, cred că trebuie să o simțiți. Nu o pot
descrie până când nu o simțiți voi.

&nbsp; 
Cât de greu a fost pentru tine
când ai plecat din Croația pentru prima dată? 
Nu a fost foarte greu, pentru că am plecat împrumutat în Slovenia. Nu e chiar
atât de departe, vreo 5-6 ore. De asemenea, este cam aceeași limbă, nu a fost
chiar atât de greu, dar nu a mers bine, m-am întors repede.
&nbsp; 
După aceea, ai plecat în Polonia.
Cum a fost perioada aceea pentru tine în Polonia? 
În Polonia, a fost o perioadă bună. A fost o experiență bună, ca orice
experiență. Ligă foarte bună, a fost o perioadă grozavă.
&nbsp; 
După Polonia, a urmat tranziția
către România. Cum a fost acea tranziție pentru tine? 
Nu a fost chiar atât de dificil, cred sunt asemănătoare ligile din Polonia și
din România. De asemenea, sunt agresive, intense. Fanii din Polonia și din România
sunt grozavi. Ambele țări sunt puțin mai reci, m-am adaptat deja.
&nbsp; 

Dacă ar trebui să alegi o
caracteristică pentru fiecare țară în care ai jucat, care ar fi aceasta? În țara mea, aleg întotdeauna vremea
bună. Din Polonia, oameni foarte reci. Din Bosnia, e destul de similar. Și
România, cred că România, Bosnia, Croația sunt din zona balcanică. Îmi place să
spun că suntem balcanici, deci suntem cam oameni asemănători.

&nbsp; 
Ai fost considerat motorul
echipei în sezonul în care ai câștigat titlul în Bosnia și, de asemenea, unul
dintre cei mai tehnici jucători străini din ligă, din câte am citit. Ce a
însemnat pentru tine această recunoaștere? 
Este o mare realizare, desigur! Am câștigat titlul și, de asemenea, asta, ceea
ce spui tu. Sunt recunoscător pentru asta, pentru un sezon fantastic, pentru o
experiență minunată.

Blagaic, Jakov

<h2 style="text-align:center;">„M-am gândit că e o idee foarte bună să vin la Argeș” </h2>
&nbsp; 
Cum ai ajuns să alegi România? 
Eram în Polonia și nu am rămas în Superliga, cum ar fi prima ligă din Polonia. Nu
am vrut să joc în liga a doua și Argeș mi-a contactat agentul. Cred că nu m-am
gândit prea mult. S-a întâmplat atât de repede și
am venit aici.

&nbsp; 
Argeș era o echipă nou promovată,
așa cum am mai spus. Când o echipă este recent promovată, obiectivul ei pentru
noul sezon este evitarea retrogradării. Ți-ai făcut griji în privința asta când
ai semnat? 
De fapt, nu mi-am făcut griji, când am vorbit cu ei, am văzut imediat cum
gândesc, ce planuri își fac, au explicat că au încredere și tot ce trebuie. Au
format o echipă grozavă, am fost aproape ultimul care a venit, mă gândeam că e
o idee foarte bună să vin aici.
&nbsp; 
Cum ai povesti în propriile
cuvinte despre sezonul echipei FC Argeș, până acum? Aș spune o treabă incredibilă, un
sezon incredibil. Eu cred că nu există cuvinte să descriu acest lucru, cred că
nimeni nu și-a imaginat că va fi așa.

&nbsp; 
Care este explicația pentru acest
sezon bun? 
Aș spune... Un grup grozav, aș spune. De la antrenor la echipă, aș spune că
suntem ca o mare familie, aș spune că grupul este cheia. Și calitatea, dar cred
că grupul este cheia.
&nbsp; 
Există vreun meci anume din acest
sezon la care te gândești mereu? Sunt câteva dintre ele. FCSB,
când am câștigat acasă. Am jucat ambele meciuri, acasă și în deplasare, le-am
câștigat pe amândouă. Cred că poate aceste două meciuri, da.

&nbsp; 
A fost FCSB cel mai dificil
adversar cu care te-ai confruntat în acest sezon sau poate orice altă echipă te-a
impresionat? 
Au fost multe meciuri dificile. Am fost accidentat, nu am jucat, dar cred că
Craiova a fost cel mai puternic.
&nbsp; 
Ce părere ai despre fanii lui
Argeș? 
Aș spune că sunt incredibili, ne susțin acasă aproape în fiecare meci, într-un
număr mare. De asemenea, vin în deplasare, foarte mulți, le sunt foarte
recunoscător.
&nbsp; 
În 2019, ai jucat pentru echipa
națională sub 20 de ani într-un amical împotriva Franței, al cărei căpitan era Tchouaméni.
Îți amintești de meciul acela, cum a fost? 
Da, îmi amintesc. A fost 1-1, cred. E un jucător incredibil, ce pot să spun? E acolo,
la Real Madrid, și da, e un jucător incredibil.

<h2 style="text-align:center;">„Cred că nu ne bucurăm de momente! Le lăsăm să treacă, apoi ne amintim
ce plăcut a fost” </h2>
&nbsp; 
Dacă ai putea să te întorci în
timp și să te vezi la 10-12 ani, cum mergeai la primul antrenament cu Academia
Hajduk Split, ce i-ai spune tânărului Jakov despre drumul care va urma? 
Mi-aș spune să mă bucur mai mult de momente, să nu le las pur și simplu să
treacă, să trec prin ele, să mă bucur de ele. Pentru că eu cred că toți, nu
doar în fotbal, ci și în viață, nu ne bucurăm de momente, pur și simplu, le
lăsăm să treacă și după aceea ne amintim cât de plăcut a fost, ne concentrăm pe
viitor. Da, ne concentrăm doar pe lucrurile pe care nu trebuie să ne
concentrăm.
&nbsp; 
Dacă părinții tăi ar fi aici cu
noi acum, ce crezi că ar spune că este cea mai mare calitate a ta ca persoană, nu ca
fotbalist? 
E greu. Poate vor spune că sunt un tip normal, un tip simplu. Un tip relaxat. Da,
un tip relaxat.

&nbsp; 
Și dacă ai putea trimite un mesaj
părinților tăi chiar acum, care ar fi acel mesaj? Să se bucure de pensie, o merită. 
 
Ai avut un idol în copilărie? Un jucător pe care ai încercat să-l imiți, poate? Cred că cei de vârsta mea, din
generația mea, l-au urmărit pe Ronaldinho. Cred că a fost un idol pentru
fiecare copil din generația mea.


&nbsp; 
Și mai ai un croat care încă se
învechește precum vinul fin. Desigur, desigur, desigur, dar a
apărut puțin mai târziu, Luka Modrić, desigur. Cred că e un jucător incredibil,
e uimitor ce face la 40 de ani.

&nbsp; 
Există vreo echipă favorită
pentru care ți-ar plăcea să joci? 
Singura echipă pentru care voiam să joc era Hajduk și am reușit. De acum
înainte, totul este așa cum vrea Dumnezeu.

Jakov Blagaic a ajuns la FC Argeș în vara lui 2025, când echipa tocmai ce promovase în Superliga României.

„Când te naști trebuie să iubești fotbalul!” Interviu cu Jakov Blagaic

Mekvabishvili, Anzor (player, UCV)

A fost prima sa plecare din Georgia, țara natală, după ce a crescut la Dinamo Tbilisi, formație alături de care a cucerit titlul de două ori. Cu un an înainte de transfer a primit și banderola de căpitan, asta datorită seriozității pe care a arătat-o atât în teren, cât și în afara lui. Fotbalul, pentru Anzor, a început cu ajutorul bunicului său. Era imposibil pentru el să nu se îndrăgostească de fotbal, ținând cont că ieșea pe balcon și vedea stadionul chiar în fața sa, după cum a dezvăluit chiar el. Când a semnat cu oltenii avea deja 13 meciuri în naționala Georgiei. Acum a reușit să dubleze acel număr, iar în urmă cu doi ani a scris istorie pentru țara sa, care s-a calificat în premieră la EURO 2024, unde a și ieșit din faza grupelor. I-a plăcut și școala, asta pentru că a fost dintotdeauna conștient de faptul că are nevoie și de un backup. Ajuns la 24 de ani, Anzor este „motorul” Craiovei, alături de care traversează un sezon senzațional, jucător de bază în națională și pare că drumul său în fotbal abia a început. Să-l cunoaștem, așadar, pe fotbalistul care și-a făcut locul în inima oltenilor.

<h2 style="text-align:center;">„Bunicul meu m-a introdus în acest sport” </h2>
Anzor, dacă am fi mâine în Tbilisi și tu ai fi ghidul nostru pentru doar o
oră, unde ne-ai duce? Dar nu în locurile turistice. Care e locul tău preferat? 
E foarte greu să decid, e foarte greu, pentru că poți vedea multe locuri
frumoase în Tbilisi. E un oraș mic, dar are multe lucruri de făcut, multe
lucruri de văzut și vizitat și muzee, de exemplu, unele locuri precum biserici
istorice. Poți de asemenea... Nu poți evita mâncarea. Așa că ai nevoie și de
timp să mănânci și multă mâncare, pentru că e ceva tradițional. De asemenea,
avem vin foarte bun și tradiții mari legate de asta. Așa că cred că o oră va fi
insuficientă.
Dar dacă te-aș ruga să ne duci în locul tău preferat? 
Nu știu! Poate v-aș duce în centrul orașului. E acolo râul, cu multe poduri și
restaurante frumoase și acesta este, cumva, locul principal, locul unde merg
mulți turiști și mulți oameni și cred că v-aș duce acolo. E în mijlocul
orașului și cred că v-ar plăcea foarte mult.
Ai vorbit despre mâncare. Spune-ne dacă există asemănări între mâncarea
georgiană și cea românească. 
Există unele, dar și multe diferențe, multe diferențe, pentru că nouă ne place
să mâncăm multă brânză, de exemplu, dar brânza noastră e puțin diferită de a
voastră și, de asemenea, avem un fel de tradiție în modul în care gătim vita
sau porcul sau ceva de genul ăsta și îmi plac și cultura românească, și
mâncarea românească, dar cred... pentru mine, chiar dacă am fost în multe
locuri din lume, multe orașe și țări, eu aleg mereu mâncarea mea, pentru că nu
e doar opinia mea. E și opinia celor care vin să ne viziteze. Așa că sper ca
într-o zi toată lumea să aibă timp să meargă acolo și să se bucure de ea.
Spune-ne cine este Anzor Mekvabishvili? 
Aș spune că sunt un tip liniștit, simplu, căruia îi place să fie cu familia, să
se bucure de ea, să se bucure de munca mea, pentru că mă implic foarte mult în
ea. Fac mult și în fiecare zi mă lupt și, de fiecare dată, în fiecare zi,
încerc să fiu mai bun. Așa că obiectivele mele sunt să ajung cât mai sus, în
carieră, cât pot eu, și să fiu liber și să mă bucur de viață. Asta e cel mai
important, alături de familie.
Dacă ne-am întoarce în timp, pe străzile din Tbilisi, unde l-am găsi pe
micul Anzor, la vârsta de șapte ani? 
Cu siguranță, aș fi pe terenul de fotbal, jucând, pentru că aveam un bunic care
avea grijă de mine și, de fiecare dată... și aveam casa, aveam... era ca un
bloc, dar noi aveam casa la primul etaj și puteai coborî pe scări, aveam un
balcon mare și, în fața noastră, era un stadion foarte mare, foarte mare. Așa
că copilăria mea a fost acolo, cu prietenii mei și mereu cu fotbalul, mereu m-am
bucurat cu prietenii mei acolo și asta era viața mea. Și, de asemenea, mă
puteai vedea la școală, pentru că eram un elev destul de bun. Da, elev bun.
Îți plăcea să mergi la școală? 
Da! Da! Încercam, pentru că mergeam la o școală privată. Încercam să am rezultate
bune, pentru că este important pentru oameni, pentru că poate cariera este nu
prea lungă. Așa că după trebuie să faci ceva, ai nevoie și de puțină cunoaștere
și pentru fotbal. Este foarte important să ai niște idei, creierul trebuie să
funcționeze bine. Așa că e bine. Ajută. Așa că sunt fericit că am făcut asta,
pentru că de asta pot vorbi, de exemplu, mai multă engleză, mai bine și pot
avea mai multe exemple în viață. Așa că e o plăcere să ai acest tip de
experiență.
Spune-mi dacă pentru tine a fost mereu doar fotbal sau ai încercat și alte
sporturi. 
Pot spune că sunt un tip sportiv. Așa că orice sport fac, îl fac cu inimă și
îmi plac majoritatea. Așa că jucam baschet mult, mult și sper că avem și niște
coechipieri... jucăm de asemenea, de exemplu, cu Nsimba și i-am spus să joace
și vom încerca, jucăm și tenis cu colegii și multe sporturi, multe. Sunt un tip
sportiv. Așa că mă bucur de fiecare dată.
Cine a fost prima persoană care a crezut cu adevărat în tine? 
Cred că bunicul meu, pentru că el m-a introdus în acest sport și avea grijă de
mine de fiecare dată când aveam timp. Discutam meciurile mele, viața mea,
totul, așa că era omul pe care îl puteam lua de mână și să fiu cu el mereu.
Dacă îmi amintesc corect, ți-ai pierdut bunicul. 
Da. L-am pierdut, dar este mereu cu mine, așa că este ceva mare... aș spune că
sunt fericit că e cu mine tot timpul și este aici. Așa că merg mai departe și
merg mai departe de două ori mai mult ca să-l fac fericit.
Care sunt cele mai importante valori sau lecții pe care le-ai luat de la
părinții tăi? 
Acest lucru este foarte important pentru mine, pentru că dacă nu ar fi fost
părinții mei, nu aș fi o persoană foarte bună. Pentru mine, să fiu om și să am
acest tip de relație, o relație bună cu oamenii, să fiu sincer, să fiu bun cu
ei... toate acestea vin de la părinți. Așa că le sunt foarte recunoscător. Și
acesta este lucrul... asta este ce mi-au dat. Mi-au dat acest tip de
personalitate și mentalitate puternică și sunt mereu bun. Nu sunt un tip căruia
îi place să rănească pe cineva. Așa că asta e de la părinții mei.

<h2 style="text-align:center;">Căpitan la 21 de ani la Dinamo
Tbilisi </h2>
Cum te-ai descrie ca fotbalist? 
Eu... nu știu cum să spun. Nu-mi place să vorbesc prea mult despre mine. Dar ce
pot spune? Întotdeauna mă împing pe mine și știu că pot face mai mult și mai
mult, de exemplu pentru club, pentru mine și încerc să fiu mereu inteligent și
să intru în detalii, pentru că pentru mine detaliile sunt foarte importante și
încerc să mă concentrez pe asta și sunt tipul care muncește mult, care vrea mereu
să câștige și am această dorință să câștig fiecare meci și totul în fotbal.
Ai doar 21 de ani. Ai primit banderola de căpitan la Dinamo Tbilisi când
erai foarte tânăr, dacă avem în vedere că jucătorii de vârsta ta se luptă
pentru un loc în primul 11. Cum a fost pentru tine să porți acest tip de
responsabilitate atât de tânăr? 
Pentru mine, a fost dublu și triplu, pentru că am fost în această academie tot
timpul și am fost tot timpul într-un singur club georgian, iar când m-am mutat
la Dinamo Tbilisi aveam 12 ani. Așa că imaginează-ți: de la 12 la 21 am fost
acolo și a fost o mare onoare să fiu pentru prima dată în prima echipă și, după
doi ani, mi-au dat acest tip de responsabilitate și încercam să dau celorlalți
exemplul meu, că totul este posibil dacă muncești din greu și dacă ești
inteligent, și dacă nu dai înapoi niciodată. Așa că acesta este mesajul pentru
toată lumea: să fie așa!
Putem spune că asta este ce a învățat copilul Anzor din acea experiență de
leadership? 
Da, da, dar pot să-ți spun că, în fiecare zi, ceea ce iau din viață este
experiență, așa că cred că trebuie să învăț mai mult și mai mult și acest
leadership va deveni din ce în ce mai bun la mine. Și aș spune că acest
leadership vine din muncă grea, din dorință, din a crede în tine și a crede în
Dumnezeu și cred că toate împreună fac acest leadership. Așa că dacă cineva
vrea să fie lider, trebuie să fie așa.
Cum a fost momentul în care ai plecat din Georgia? Când ai plecat de acasă,
din Georgia. 
A fost prima dată pentru mine și a fost puțin ciudat, pentru că eram cu familia
mereu, cu confortul de a sta cu ei și aveam totul aranjat, mâncarea, de
exemplu, hainele, totul. Și când m-am mutat a fost puțin ciudat, pentru că în
afara casei nu e la fel. Așa că a fost greu pentru mine, dar după, cu soția
mea, am reușit să avem cum să spun, o schimbare foarte bună, o viață diferită
și m-am adaptat repede. Și sunt fericit cu acest club, cu acești oameni care
sunt aici, care lucrează aici, pentru că m-au ajutat foarte mult și m-au făcut
mai bărbat și cred că, atunci când eram acasă, eram ca un copil, dar acum cred
că am viața mea personală și sunt bucuros, pentru că toată lumea trebuie să
încerce asta, pentru că este un pas foarte important pentru toată lumea.
Cum au fost primele tale săptămâni în România? 
Nu știu! Nu mă așteptam la asta. Nu știam. Am fost de câteva ori aici, de
două-trei ori și, de asemenea, am jucat cu niște băieți de aici, da, în
România. De exemplu, am fost căpitan la U21 și Screciu era căpitan la România
U21 și ne-am întâlnit aici prima dată și nu știam că România este o țară atât
de mare, cu resurse atât de mari. După asta, una-două săptămâni au fost doar
adaptare, mi-a plăcut și, cum să spun, a fost greu pentru mine pentru că nu
știam, de exemplu, și nu toată lumea vorbea engleză bine, așa că această
adaptare a fost puțin grea în acel timp, dar acum totul este perfect.
Care a fost cel mai greu lucru pe care l-ai lăsat în urmă în Georgia? 
Cred... confortul, părinții mei, de exemplu, sigur și prietenii mei. Erau mereu
în jurul meu, pentru că acum trebuia să vin aici fără nimeni și trebuie să am
prieteni noi, o familie nouă. Așa că să las asta în spate îmi dă mai multe
responsabilități aici, pentru că trebuie să fiu aici liderul, de exemplu, să
fiu aici foarte bun și să-i fac fericiți. A fost ca o responsabilitate dublă și
acesta a fost cel mai greu lucru pe care l-am lăsat în urmă.
Există un obiect specific pe care l-ai adus din Georgia de care nu te
desparți niciodată? Un obiect care îți amintește de casă, pe care l-ai luat de
acolo, din Georgia. 
Cred că nu este un obiect. Este o persoană. Da, este soția mea și nimic
altceva, cred, pentru că ce vreau am aici. Ah, ok! Familia mea este, de
asemenea, acolo, dar ei mai vin. Nu este ceva specific pe care l-am luat și
l-am adus aici.

<h2 style="text-align:center;">„Nu știam că în România poate exista
acest tip de dragoste pentru fotbal” </h2>
Cum ai ales Universitatea Craiova? 
Cum să spun, era iarnă, din câte îmi amintesc, când am venit aici și aveam o
altă opțiune, dar voiam să plec de la club, pentru că, după gândurile mele,
după sentimentele mele, era momentul să plec din țara mea, pentru că am jucat
acolo trei sau patru sezoane și simțeam că era momentul să plec și aveam mai
multe opțiuni, dar am ales-o pe aceasta, pentru că era foarte concretă și
clubul ne-a contactat și era interesant, pentru că întrebasem despre ligă,
despre calitatea ligii, despre pasul următor și cred că era important să mă mut
și nu m-am gândit prea mult. M-am gândit două zile, cred, și am venit aici. Am
vorbit cu patronul, am vorbit cu acționarii clubului și am decis să rămânem
aici și să semnăm aici de asemenea.
Spune-mi cum a fost pentru tine când ai jucat prima dată pe stadionul „Ion
Oblemenco”? 
Nu mă așteptam la acest tip de facilități bune pe care le avea acest club și
când am mers acolo, cred că prima dată am jucat... nu cred... prima dată am
jucat la Petrolul. Dar când am venit aici, cu fanii, cu oamenii, cum le place
fotbalul și cum iubesc fotbalul, m-a impresionat acest lucru, pentru că nu
știam că în România acest tip de dragoste poate exista în fotbal și acum, pe
măsură ce zilele trec, văd cum suporterii noștri trăiesc competiția, au
pasiune, orașul trăiește cu fotbalul aici și este cel mai bun lucru.
Se spune că, aici, fotbalul este în ADN-ul fiecăruia. 
Da, poți merge prin oraș și toată lumea te știe, este foarte bine. Este foarte
bine, pentru că știu multe țări, chiar și țări mari, mergi acasă, pleci și
nimeni nu te cunoaște și nu e bine, pentru că cred că, în acest tip de fotbal,
oamenii și suporterii sunt cei mai importanți pentru jucători, pentru motivație
și este foarte frumos și cred că asta face fotbalul atât de bun, pentru că nu
sunt doar 11 jucători sau 25 de jucători sau antrenorii, ci sunt orașe întregi,
oraș contra oraș, și este foarte bine. Este un sentiment foarte bun.
Ești la Craiova de ceva timp. Spune-mi care este amintirea ta preferată de
la Craiova până acum? 
Aș spune că prima dată când am jucat cu stadionul plin a fost foarte frumos,
foarte frumos și memorabil pentru mine. Și cred că atunci când am ajuns, de
exemplu, prima dată, în Conference League, acum doi ani, la penalty-uri, a fost
un moment foarte bun pentru mine. Și anul trecut am fost foarte aproape să
facem ceva bun. Am pierdut în semifinală, în cupă, cred, la penalty-uri cu
Clujul, și am fi putut merge mai departe și poate să încercăm să câștigăm
trofeul și am avut câteva momente bune acolo, cred. Dar anul trecut a fost
puțin dezamăgitor din acest punct de vedere, pentru că voiam să încercăm să
atingem ceva și nu am reușit, dar cred că întregul an a fost memorabil și sper
că în viitor vom încerca să facem totul pentru a ne atinge obiectivele.
Dar dacă ne uităm la calificarea în Conference League, pare un progres
sănătos, pentru că ați fost eliminați în play-off, înainte de a ajunge în faza
grupelor, și acum ați ajuns. 
Pentru mine, a fost prima dată când am ajuns în faza grupelor și a fost un
sentiment foarte, foarte bun, cu oamenii, cu fostul staff și totul a fost, cum
să spun, foarte frumos și o experiență foarte mare și foarte bună și am bătut
Mainz aici, un club mare, și am fost foarte aproape în deplasare și cred că
acest an este destul de pozitiv și am putea face multe lucruri bune dacă
încercăm tot ce putem și să ne atingem obiectivele, cum am spus, da, pentru că
eliminarea din faza grupelor a fost văzută ca o înfrângere, dar dacă ne uităm
înapoi la anii anteriori, faptul că ai fost acolo, ai fost în faza grupelor,
contează.
Și, dacă tot vorbim despre meciuri, trebuie să te întreb: te mai gândești la
penalty-ul cu Sparta Praga? 
Când este un penalty la antrenament sau în meci, da, mă mai gândesc la asta,
dar da, sunt dezamăgit, pentru că puteam face mai bine, cred, dar știi că viața
este așa, poate ratez undeva, poate voi marca undeva. Așa că dacă am
oportunitatea, o voi face. Nu sunt un tip care se sperie și nu va mai face
asta, pentru că, de exemplu, înainte de asta nu am ratat niciunul, așa că cred
că a fost prima dată și sigur nu va fi ultima, pentru că asta e viața, acesta
este fotbalul și orice se poate întâmpla, dar am această provocare să fac mai
bine după și să ajut echipa.
Vreau să te întreb cum au fost lucrurile pentru tine, emoțional, după acel
meci. 
Nu știu! Da, am fost dezamăgit, pentru că dacă marcam, poate mergea diferit,
dar am învățat de la niște băieți că dacă spui „dacă”, nu schimbă nimic. Așa că
este doar pierdere de timp, așa că o voi face din nou în viitor.

Mekvabishvili, Anzor

<h2 style="text-align:center;">„Georgienilor nu le este frică de
nimic!” </h2>
Se spune că un spirit de războinic curge prin venele georgienilor, un spirit
care nu acceptă niciodată înfrângerea. Simți că asta te ajută să treci peste
momentele dificile? 
Da, cu istoria și lucrurile astea... Dacă vezi țara mea a fost înconjurată de
turci, de iranieni, de ruși tot timpul și chiar și astăzi avem o situație de
război, nu cea mai rea situație, dar teritorii ocupate în țara noastră și aș spune
că este foarte dureros pentru mine, dar acesta este lucrul: toată lumea vede că
au trecut atâția ani, dar țara mea încă stă în picioare și încă luptă pentru
democrația ei, de exemplu, și vezi în fiecare sport unde poți lupta, avem mulți
campioni în UFC, avem mulți campioni la judo, de exemplu, și la rugby și toată
lumea face asta cu inimă. Nu le este frică de nimic. Așa că asta este din vene,
din sânge, așa că mă ajută sigur. Da, am asta, să nu fiu învins în niciun caz
și nicăieri.
Hai să vorbim puțin despre echipa națională și prima ta convocare. 
Prima dată, am vorbit cu antrenorul secund și după, când m-au chemat, am avut
un fel de sentiment că eram foarte, foarte fericit și cred că munca mea pe care
am făcut-o, în final, a avut un rezultat foarte mare, de exemplu, pentru că să
joci la echipa națională este o responsabilitate foarte mare și o iubire foarte
mare din interior și eram foarte... aș spune... eram acolo la început, undeva,
dar nu eram foarte, foarte, foarte emoționat, pentru că emoțiile nu sunt bune,
așa că am luat-o ca următoarea provocare: ce pot face, cum pot ajuta echipa
națională. Și toată lumea era foarte fericită în jurul meu și asta mă face
fericit, pentru că pot face oamenii din jurul meu fericiți, așa că dacă am
posibilitatea să le ofer ceva de la mine, voi face totul pe teren, în viață,
pentru toată lumea, pentru oricine.
Ai vorbit despre performanțele sportive din Georgia și despre alte sporturi,
dar trebuie să vorbim și despre calificarea Georgiei la Euro 2024. Cum a fost
pentru tine acea calificare? Am participat în Nations League și am avut
semifinala și finala în țara noastră. A fost puțin norocos, pentru că să joci
cu fanii tăi, cu stadionul plin, îți oferă motivație în plus. Așa că am avut
meciul cu Luxemburg, a fost destul de greu, pentru că a fost un moment foarte
sensibil când joci astfel de meciuri. Nu este doar un joc, pentru că este o
singură greșeală și poate ești eliminat și a fost un meci foarte tensionat, dar
dacă vezi când am câștigat la penalty-uri cu Grecia, reacția oamenilor... Toată
lumea a intrat pe teren și erau, nu știu, 50-60 de mii de oameni pe stadion. A
fost ceva... Altceva! Nu puteai vedea pe nimeni. Era un moment... Un prieten a
venit la mine, am spus: „Ce faci aici?”, și lucruri de genul ăsta, dar toată lumea
era atât de fericită. Și după asta am mers să facem o mare petrecere cu toți
oamenii și imaginează-ți să stai acolo, să stai pe scenă și să cânți imnul
naționalei cu toată lumea, a fost ceva care m-a făcut să am lacrimi și lucruri
de genul acesta și am fost foarte fericit pentru ei, pentru oameni, pentru că
fotbalul nu este doar sport, pentru că este ceva mai mare, care poate face pe
toată lumea fericită. Așa că dacă vezi oamenii georgieni cum vorbesc despre
asta și acum, ei vin de fiecare dată și spun „Mulțumesc pentru tot ce ați
făcut” și sper că vom avea astfel de zile în viitor, a doua oară, a treia oară,
nu știu, și acesta este un lucru foarte bun pentru viitor, pentru că agora
oamenii cred că putem face asta și cred că toată lumea poate ajunge la acest
tip de fericire și este cel mai important.
Și la Euro ați reușit să învingeți Portugalia lui Cristiano Ronaldo. Cum a
fost acel meci pentru tine? 
Cum a fost meciul... pentru că atunci când am început, de exemplu, am pierdut
meciul cu Turcia și după am făcut egal cu Cehia și doar victoria era
posibilitatea de a merge mai departe. Așa că nu aveam, cum să spun... chiar și
când am ajuns la Euro am vorbit cu antrenorul: „Nu trebuie să ne fie frică de
nimic, nu avem nimic de pierdut, pentru că deja am făcut istorie și acum ce
facem este altă istorie, un bonus, este un bonus”. Așa că antrenorul a spus:
„Bucurați-vă, doar bucurați-vă, pentru că aceste momente vor rămâne în mintea
noastră toată viața”. Așa că fiecare meci pe care l-am jucat a fost doar să ne bucurăm
cât mai mult, dar cu responsabilitate mare, pentru că dacă vezi câți suporteri
au fost la meciuri, chiar și la meciul cu Portugalia, cred că suporterii
georgieni au fost mai mulți decât cei portughezi. Așa că această țară mică avea
această dorință să fie acolo, să îi bată, așa că ne-au ajutat foarte mult și
să-i învingem... El era idolul meu, Ronaldo. Cumva, când eram acolo, era doar
un jucător de fotbal și nu am simțit ceva ciudat. Dar, după meci, când te uiți
înapoi și vezi asta, este un moment uimitor.
Ai reușit să faci schimb de tricouri? 
Da, da, dar nu cu Ronaldo, pentru că avem și noi liderul nostru, starul nostru
care joacă acum la Paris și Ronaldo era tot idolul lui, așa că ei au schimbat
tricourile, dar eu am schimbat cu un jucător care joacă la Manchester City.
Este mijlocaș, Matheus Nunes, așa că da, îmi place de el. Așa că am vorbit după
meci și am schimbat tricourile.
Acum, ca parte amuzantă, îl ai pe „Moradona”, coleg la clubul tău și îl ai
pe „Kvaradona”, la echipa națională. Care a fost mai bun? Știai de aceste
porecle? 
Știu, știu! Mora este fratele meu și îl iubesc foarte mult, foarte mult, dar nu
pot alege, nu pot alege, pentru că amândoi, pentru mine, sunt ca membrii
familiei și frații mei. Așa că, pentru mine, amândoi sunt foarte importanți,
foarte importanți.
Spune-mi cum este să împarți vestiarul cu un jucător ca „Kvara” (n.r. -
Kvaratskhelia)? 
Da, este prietenul meu. Nu este doar prietenul meu, pentru că suntem foarte
apropiați, ca familii, pentru că am început academia împreună și am trecut prin
aceste etape împreună, de asemenea, suntem colegi de cameră la echipa
națională, așa că să împart vestiarul cu el... Știi acest sentiment: el a ajuns
sus și vezi cum este ca star afară, dar, în interior, este aceeași persoană
care era. Așa că atunci când ne întâlnim nu simt nicio diferență, pentru că
este același tip. Este același tip care iubește fotbalul și care face totul
pentru a face pe toată lumea fericită și acesta este cheia lui, pentru că este
un tip foarte sincer, foarte calm și foarte bun. Așa că cred că acest tip de
oameni ajung la un nivel foarte bun.
Și sunt, de asemenea, un exemplu pentru jucătorii tineri. 
Da, nu doar pentru jucători, pentru oamenii care vor să atingă niște obiective,
pentru că atunci când văd acest tip mic mergând în cea mai bună echipă din lume
astăzi, este ca un exemplu pentru ei.

<h2 style="text-align:center;">„Pe teren trebuie să fii corect cu
tine însuți!” </h2>
Ce te enervează cel mai mult pe terenul de fotbal? 
Ce mă enervează? Cred că atunci când jucătorii nu sunt responsabili pentru ceea
ce fac, nu le pasă, de exemplu, să facă sarcinile care le sunt date de antrenor
sau de jucători, pentru că pe teren suntem ca niște prieteni și vorbim mereu
unii cu alții și nu-mi place dacă cineva nu ascultă sau nu este concentrat pe
sarcinile pe care trebuie să le facă, pentru că pentru mine nu e nicio problemă
dacă cineva face o greșeală, dar cred că trebuie să fii sigur pe ceea ce faci
și să fii corect cu tine însuți. Trebuie să fii concentrat, cred.
Ai ritualuri înainte de meci sau superstiții? 
Nu, nu am. Cred că am doar un ritual... îmi place să mă rog înainte de meci și
doar asta, pentru că nu-mi place să am aceste superstiții, pentru că pentru
mine sunt doar o pierdere de timp.
Cine este Anzor, în afara terenului? 
Anzor, în afara terenului, este un tip foarte bun, foarte amuzant, căruia îi
place să vorbească, să comunice cu toată lumea, căruia îi place să fie cu
familia, să se bucure de fiecare minut cu soția, cu prietenii, cu oamenii din
jur și doar să fie pozitiv, doar pozitiv.
Ai alte hobby-uri în afară de fotbal? Ce faci în timpul liber, în afară de a
petrece timp cu familia și prietenii? Îmi place să merg, de exemplu, să stau la
soare, să iau vitamina D sau, în afară de asta, cred că să merg la restaurante
bune, plimbările sunt, de asemenea, preferatele mele, dar să mă plimb în locuri
frumoase sau chiar în parcuri și îmi place aici, pentru că sunt multe parcuri
bune, așa că este foarte bine pentru a merge, a respira și așa mai departe. Da,
de asemenea, în timpul liber toată lumea vrea să se bucure, poate uneori să
meargă la petreceri bune și lucruri de genul și eu sunt la fel, îmi place, dar
știu când și unde să fac asta.
Rămâne La Liga visul tău pentru viitor? 
Da, desigur. Este una dintre cele mai bune pentru mine, așa că voi fi
recunoscător dacă voi avea șansa să merg acolo, așa că lucrez la asta.
Cum ai vrea ca fanii Craiovei să-și amintească de tine? 
Dragostea care vine de la ei simt că este prea multă. Așa că în fiecare zi când
intru pe teren să joc pentru ei, încerc să fiu cea mai bună versiune a mea de
fiecare dată, așa că vreau ca ei să mă țină minte ca un muncitor, ca sufletul
echipei, ca... aș spune mecanismul mașinii, așa că încerc, încerc, încerc de
fiecare dată să-i fac fericiți și să atingem obiectivul pe care toată lumea îl
are.

Anzor Mekvabishvili avea 22 de ani când a ajuns pentru prima dată în România.

Anzor, de la stadionul din fața balconului până în inima Craiovei

JUCĂTORUL ETAPEI

La precedenta vizită în Giulești, la sfârșitul lunii ianuarie, Oucasse Mendy și-a făcut debutul în Superliga și în tricoul Universității Cluj marcând în victoria cu 2-0 a ardelenilor. Duminică seară, fotbalistul de 24 de ani a înscris din nou contra Rapidului. De această dată, a reușit o dublă, prima a lui în România, iar ”Șepcile roșii” au întors rezultatul și s-au impus cu 2-1, pentru al șaptelea succes consecutiv în campionat și pentru a-și păstra primul loc în clasament. „Treaba mea este să marchez. Și asta fac”, a spus Mendy la finalul partidei, pentru superliga.ro. „E clar că primul meu meci aici a fost convingător. Am încercat să repet același joc și astăzi. Așa a fost și sunt fericit”, a mai precizat francezul, care și-a făcut un obicei din a se remarca în meciurile tari.

Mendy U Cluj - Web Video Thumbnail.jpg

Am amintit deja că a înscris la debut cu Rapid. Apoi, Mendy a reușit un gol și o pasă decisivă în acel 3-1 cu FCSB la București, iar în prima etapă din play-off, a avut de asemenea un gol și un assist în succesul din derby-ul Clujului (2-1). Transferat de U Cluj în ianuarie, are deja 5 goluri și 3 pase decisive.

„Dacă sunt în formă, este datorită echipei. Echipa și toată lumea sunt la cel mai bun nivel. Asta îmi face treaba mai ușoară”, a explicat Mendy. Urmează marele meci cu Universitatea Craiova, duelul primelor două clasate, care sunt la egalitate de puncte. Cu siguranță, un moment în care Mendy poate să-și confirme faima de jucător al partidelor importante.

Pentru a doua oară în trei runde de play-off, Mendy este jucătorul etapei în Superliga

Din nou decisiv. Oucasse Mendy este jucătorul etapei a treia din play-off/play-out

Universitatea Cluj și Universitatea Craiova au câștigat marile meciuri ale rundei a treia din play-off și au rupt clasamentul la vârf. Primele două clasate au acum un avans de 5 puncte față de locul 3 și devin practic principalele candidate la titlu. Și asta chiar înaintea duelului direct din etapa viitoare. În play-out, FCSB a pierdut la Botoșani și a cedat primul loc în favoarea celor de la UTA, care au reușit scorul etapei, iar la retrogradare, ierarhia s-a strâns după victoriile obținute de Unirea Slobozia și Petrolul.

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid0A4W2W2oPbaGAH88EQdEFZoxU2u1C35aFhmiBYRuvVABSTXcF2c5JnM8kQiNYyHebl 

Am avut cinci victorii ale gazdelor, o remiză și două succese ale echipelor care au jucat în deplasare. S-a marcat în toate cele opt partide, pentru un total de 23 de goluri, o medie de aproape 3/meci.

Așadar, cu ce rămânem după etapa a treia din play-off/play-out?

<h2>O nouă luptă pentru titlu&nbsp;</h2>

Și probabil e una la care nu se așteptau mulți. Universitatea Craiova a fost mereu în acest discurs, încă de la începutul campionatului, iar victoriile cu Dinamo și cea din această etapă, cu CFR Cluj, au confirmat ambițiile și potențialul oltenilor. Însă cealaltă Universitatea, cea din Cluj, este o prezență neașteptată în cursa pentru titlu. Mai ales că ardelenii au avut dificultăți în sezonul regular și au existat multe momente în care erau dubii în privința prezenței lor în play-off. Însă numirea lui Cristiano Bergodi în locul lui Ioan Ovidiu Sabău a schimbat trendul pentru ”Șepcile roșii”, care acum au șapte victorii consecutive, cea mai lungă serie activă din Superliga. Candidatura clujenilor la victoria finală a fost confirmată de o constantă a ultimilor ani: succesul din Giulești (2-1). Conduși la pauză, elevii lui Bergodi au întors rezultatul în repriza a doua, datorită dublei lui Oucasse Mendy, care a fost din nou decisiv în acest play-off, după ce <a href="https://www.superliga.ro/articole/omul-meciurilor-mari-mendy-e-jucatorul-primei-etape-din-play-offplay-out-13527d31">a făcut-o și în derby-ul cu CFR.</a> Însă deznodământul putea fi favorabil Rapidului, fără parada excepțională reușită de Edvinas Gertmonas la șutul lui Gabi Gheorghe, cu doar câteva minute înainte de al doilea gol al lui Mendy. O paradă de 3 puncte și demnă de portarul unei echipe ce se vrea campioană.

Gertmonas, Edvinas

În Bănie, celălalt meci mare al rundei a fost decis în startul părții a doua. Universitatea Craiova a marcat de două ori în cinci minute pentru un 2-0 cu CFR Cluj care le permite alb-albaștrilor să țină pasul cu liderul clasamentului. Cele două Universități sunt la egalitate de puncte, au 5 puncte peste ocupanta poziției a treia, Rapid, și se vor întâlni în etapa viitoare, într-un duel crucial în neașteptata luptă pentru titlu.

<h2>Primul punct pentru Dinamo în play-off</h2>

Seria înfrângerilor lui Dinamo s-a încheiat la Mioveni. Alb-roșiii au remizat cu FC Argeș (1-1) și astfel au reușit să obțină primul punct în acest play-off. Un gol înscris de Eddy Gnahore pe final a evitat un al șaselea eșec consecutiv pentru ”câini” și a adus primul rezultat de egalitate înregistrat în actuala ediție a play-off-ului. Totodată, a fost un moment important și pentru Gnahore, care nu mai marcase în Superliga din iulie anul trecut, când puncta în runda inaugurală într-o altă remiză, 2-2 cu Csikszereda.

Gnahore, Vhakka Eddy Stelh

<h2>FCSB pierde din nou la Botoșani </h2>

Venirea lui Mirel Rădoi nu a rezolvat problemele de la FCSB, a cărei inconstanță a lovit din nou. Roș-albaștrii au deschis repede scorul în Moldova, au fost de două ori în avantaj, dar au terminat în învinși: 2-3 cu FC Botoșani. Al treilea eșec consecutiv în campionat pe terenul grupării moldave și deținătoarea titlului a cedat din nou primul loc în play-out. Hervin Ongenda a fost omul meciului, cu o dublă spectaculoasă, iar reușita decisivă i-a aparținut lui Sebastian Mailat. Elevii lui Marius Croitoru sunt la a doua victorie în trei runde și rămân în cursa pentru barajul de Conference League.

Ongenda, Hervin

<h2>O UTA dezlănțuită îi provoacă primul eșec lui Bratu</h2>

Tocmai când începuseră să spere, Florin Bratu și băieții săi de la Metaloglobus au fost readuși brutal cu picioarele pe pâmânt. La Arad, ultima clasată a suferit primul eșec de la schimbarea antrenorului. Și a fost o înfrângere severă. UTA a câștigat entuziasmant cu 5-1 și a devenit noul lider din play-out. Fundașul golgheter Dmytro Pospelov a marcat de două ori, prima sa dublă în tricoul ”Bătrânei Doamne”.

Pospelov, Dmytro

<h2>Lovitura liberă a lui Andrei Ciobanu</h2>

Oțelul a pus capăt unei serii de cinci meciuri fără victorie în Superliga (patru înfrângeri consecutive) și a obținut primele puncte în play-out. Victima a fost Hermannstadt, echipă pregătită de fostul antrenor al gălățenilor, Dorinel Munteanu, care traversa o perioadă bună. Acest 2-0 de pe teren propriu poartă în mare parte semnătura lui Andrei Ciobanu. Mijlocașul de 28 de ani a executat lovitura de colț din care Joao Lameira a deschis scorul și a înscris senzațional din lovitură liberă golul care a stabilit rezultatul final. Unul dintre cele mai frumoase goluri din actuala ediție de campionat. Formația pregătită de Stjepan Tomas evită astfel să fie atrasă în zona periculoasă a clasamentului, acolo unde lupta devine tot mai strânsă după ceea ce s-a întâmplat în această etapă.

https://www.youtube.com/watch?v=l-oVz72Yd8A

<h2>A doua victorie la rând pentru Slobozia</h2>

Dacă pentru Oțelul victoria cu Hermannstadt a adus puțină liniște, Farul trebuie să se uite dacă nu teamă, măcar cu atenție în urmă, după eșecul de acasă cu Unirea Slobozia. Ialomițenii au câștigat cu 1-0 la Ovidiu, datorită golului marcat de Renato Espinosa și s-au apropiat la 4 puncte de constănțeni, dar, mai important, au redus distanță față de Csikszereda, prima echipă aflată deasupra liniei barajului, la un singur punct. Elevii lui Claudiu Niculescu au acum două succese consecutive și o stare de spirit bună, astfel că pot spera la salvarea directă de la retrogradare. Duelul din runda viitoare, cu Petrolul, e crucial.

Mehmet Topal a revenit pe banca ploieștenilor, iar întoarcerea sa a readus victoria pe Ilie Oană. ”Lupii galbeni” a învins-o cu 2-0 pe Csikszereda, într-un duel fundamental în lupta pentru evitarea, reușitele Petrolului fiind cu adevărat speciale. Marco Dulca a deschis scorul cu un șut formidabil din afara careului, iar Rareș Pop a stabilit rezultatul partidei după o cursă senzațională pornită din preajma propriului careu. Două reușite care le-au provocat ciucanilor primul eșec după cinci meciuri și îi ține în zona periculoasă a clasamentului. Avansul față de locurile de baraj s-a redus la un singur punct.

https://www.youtube.com/watch?v=2_u0-bUJZlw

Primele două clasate s-au desprins în fruntea clasamentului din play-off, iar în play-out s-a schimbat din nou liderul

Cu ce rămânem după etapa a treia din play-off/play-out

Andu Kedei

RAP - UCJ (match, Superliga 25/26, play-off)

Oucasse N’Dayanthane Mendy, atacant francez cu origini senegaleze, a crescut în fotbal la Marseille, în orașul în care s-a născut, acolo unde a făcut și primii pași serioși în joc. La începutul carierei, a evoluat în ligile inferioare din Franța, unde a adunat meciuri atât în liga a treia, cât și în liga a patra, nivel la care a și înscris de două ori. Ulterior, a jucat în Belgia, bifând 17 apariții în prima ligă, cu un gol și o pasă decisivă. În Ligue 2, a înregistrat 29 de meciuri, în care a marcat de cinci ori și a oferit o pasă decisivă. La Universitatea Cluj din ianuarie, extrema dreapta de 24 de ani a marcat 5 goluri 9 meciuri jucate în Superliga. A lovit contra Rapidului și în etapa 24 din sezonul regular, a înscris și în Play-off, de două ori, aducând prind golurile sale trei puncte cruciale pentru studenți.

<h2>„Suporterii ne-au dat forță” </h2>

Pentru Mendy, victoria a fost rezultatul efortului colectiv și al susținerii venite din tribune. Francezul a vorbit despre importanța echipei și despre rolul suporterilor în acest meci. „Ne-am dorit foarte mult să luăm cele trei puncte pentru coechipierul nostru, Macalou”, a declarat acesta. Mendy a evidențiat și aportul fanilor: „Suporterii au dat forță întregii echipe.” În același timp, a transmis un mesaj clar pentru următoarele meciuri: „Să vină să ne susțină la următorul meci. Vom lupta. Să fie alături de noi.” Apoi a subliniat că echipa va încerca să răsplătească acest sprijin: „Și le vom întoarce favorul.”

Eroul meciului împotriva Rapidului a vorbit despre emoția unei victorii speciale

Oucasse Mendy: „Victorie pentru Macalou”

UTA Arad (team)

Mă numesc Eibert Victoria. Sunt născută în 27 mai 1950. Sunt căsătorită cu Miki Eibert, născut în Arad, de 54 de ani. Îmi pare rău că el de șapte luni m-a părăsit, dar am rămas cu amintirile pe care le-am făcut împreună în apartamentul ăsta. Soțul meu a fost cel mai mare pedichiurist al Aradului. Și un om foarte bun. Am avut aceeași pasiune, sportul. Și bineînțeles era UTA pe care am început să o îndrăgim împreună. Și la care mergeam la toate meciurile împreună. Și căsnicia s-a consolidat în jurul acestei echipe. Am început să adunăm fanioane, insigne, fulare. Tot ce am găsit, ce am putut să facem rost. Și așa s-au înmulțit. Acum sunt foarte multe. Peste vreo 1.300 de insigne. Brelocuri, vreo 50. Tricouri, vreo 50. Fulare. Deci de toate s-au adunat.

Dar scopul într-o căsnicie durabilă oricum este să ai un numitor comun. Să ai o pasiune împreună. Să ai ce să discuți. Și la bine și la rău. Că nu întotdeauna a câștigat echipa ta. Da? Așa că ne-am consolat unul pe altul. Că a doua zi va fi mai bine. Și așa au trecut anii. Între timp am avut o fată. Acum stau cu nepotul. Nu sunt singură. Îmi lipsește Miki ca omul cu care am împărțit bune și rele. Dar mă liniștesc când văd tot ce este în jurul meu. Că știu că a participat și el la toate.

<h2>50 de ani de căsnicie, 50 de ani cu abonament la meciurile c elor de la UTA</h2>

Îmi aduc aminte când am împlinit 50 de ani de căsătorie, la pauza unui meci, ne-a luat preotul și a zis: „Haideți cu mine!”. Ne-am uitat unul la altul: „Unde ne duce?”. Și ne-a dus pe teren și ne-a prezentat acolo că avem 50 de ani de căsnicie. 50 de ani de când avem abonament și umblăm la meciurile pe care le joacă UTA. Emoțiile au fost foarte mari, dar și o bucurie imensă, când am fost aplaudați de un stadion întreg. Să vă povestesc un pic despre Miki. Cum el era pedichiurist în Arad, avea grijă și de fotbaliști, le făcea toaleta la picioare. Și îi cunoștea pe toți. "Gioni" Brosovszky, Dorel Cura, Domide, Giurgiu, Leac, Gabi Birău, Vaczi bătrânul, Sima. Cu Duckadam iarăși ne cunoșteam. Au fost vremuri foarte frumoase. Și UTA... UTA a rămas sufletul acestui oraș. Când e meci, cu două, trei zile înainte, lumea se agită. După meci, iar o zi, două ori au oamenii ce discuta. La serviciu, pe stradă, în tramvai, peste tot.

<h2>Eu dau mingea la ai noștri. Nu la adversar! </h2>

Pe 1 martie, am dat lovitura de start în meciul cu FCSB. Așa emoții mari am avut. Chiar i-am spus la Dorel Cura, care m-a însoțit până la mijlocul terenului: „Știi, eu dau mingea la ai noștri. Nu la adversar!”. Și nu știu ce făceau ai noștri, că nu veneau, domnule, nu știu ce ședințe au făcut acolo. Și Bîrligea, mi-a fost milă de el, că era în fața mea. Dar mi-am zis să nu-i dau lui. Nu-i dau lui, că eu vreau la ai noștri.

Eu sunt încântată că mă bucur de un sport de care se zice de multe ori că e dominat de bărbați. Și recomand tuturor femeilor. Nu numai la cratiță. Și când amesteci în cratiță te poți uita la fotbal. Când Miki era după-masă la serviciu, eu făceam mâncare și ascultam meciul la radio. Și când venea, îi spuneam ce s-a întâmplat, că el nu avea timp să asculte. De câte ori am strigat în bloc când înscria UTA în deplasare… Goool! Și de câte ori, când mă duceam la alimentară, mă opreau vecinii și discutat câte o oră despre UTA și despre alte echipe. Așa că am un mesaj pentru femeile care vor să meargă pe stadion, dar se gândesc că poate nu e locul lor acolo. Să meargă. Pentru că civilizația a progresat. Pe stadion te duci să te relaxezi și să petreci timp în familie. Foarte mult contează lucrul ăsta. Deci, dragă femeie, ia-ți soțul, copilul de mână și mergi pe stadion!

<h2>UTA. Inima noastră. Sufletul orașului</h2>

Sezonul ăsta, UTA a fost mai închegată. Păcat că a trebuit să plece Costache, pe când s-a integrat bine. Păcat că și Rareș Pop a trebuit să plece atunci.

De Benga îmi place, mă bucur că a rămas. Iar Mihalcea e un antrenor care văd că știe să-i țină împreună. Știe cum să discute cu ei. Că foarte mult contează cum ține antrenorul vestiarul. Așa am câștigat de multe ori meciuri în care nu aveam speranțe și oricum, suporterii arădeni îi iubesc pe băieți și cu rezultate, și fără. Pentru că UTA e inima noastră, e sufletul unui oraș. Pe oricine te poți supăra, dar pe UTA în niciun caz. Trebuie susținută. Întotdeauna.

50 de ani de căsnicie, 50 de ani cu abonament la meciurile celor de la UTA

EA și Superliga | Doamna Vicky și viața între iubire și fotbal: „UTA e sufletul unui oraș”

INTERVIU

Fotbalul este sportul care unește. Poate fi un punct comun într-o familie, în special în ceea ce privește conexiunea dintre un tată și fiul său. Această conexiune poate fi cu atât mai specială în cazul în care tatăl este un fotbalist de succes, iar fiul și-l setează ca fiind unul dintre idolii săi, dorind să-i calce pe urme. Astfel de exemple sunt adesea întâlnite în fotbal, iar Marco și Cristi Dulca este unul dintre ele. Marco s-a născut în Coreea de Sud în mai 1999, asta datorită faptului că tatăl său evolua acolo, la Pohang Steelers. Abia un an mai târziu s-au întors în România, când Cristi a semnat cu Ceahlăul. Au mai urmat apoi echipe precum Gaz Metan și U Cluj, iar cariera și-a încheiat-o la Honved, în Ungaria. Încă de mic i-a insuflat lui Marco dragostea față de fotbal, dar și față de U, unde el și-a început cariera, ajungând apoi la academiile lui Swansea. „(n.r. Când crezi că a fost tatăl tău cel mai mândru de tine?) Nu știu, eu cred că a fost la multe momente, dar poate când am făcut pasul în Anglia, când am plecat la Swansea”, ne-a spus Marco în interviul pe care l-am realizat. Totuși, tatăl său a avut un alt răspuns la aceeași întrebare: „Cel mai mândru am fost când, la vreo 14-15 ani, nu prea mai avea chef de fotbal. Atunci ieșea cu prietenii, creștea și el în înălțime, s-a lungit foarte mult, era așa delăsător. Eu i-am zis, nu uită nici acum, i-am zis vezi că ăsta e începutul sfârșitului. I-am zis pentru tine ca sportiv, nu merge prietenii cu fotbalul, ieșirile, nedormit nopțile, jocuri, mă rog. S-a ambiționat foarte tare și de atunci s-a antrenat dublu, avea o ambiție foarte mare, a luat-o pe un drum ascendent, a prins echipa națională la juniori, la toate categoriile. Atunci e un moment de care sunt mândru, pentru că putea să înțeleagă altceva. Adică putea să zică, ok, nu mai fac fotbal sau nu poți să obligi un copil să facă ce nu vrea”.

<h2 style="text-align:center;">Cristi Dulca: „Nu îmi plăcea să îl critic, dar întotdeauna eram obiectiv”</h2> Un singur trofeu a câștigat Cristi în carieră, Cupa României alături de Rapid, spre deosebire de cele două ale lui Marco, titlul și Cupa Sloveniei alături de Celje, însă tatăl se poate lăuda și cu prezența la ultimul Campionat Mondial la care România a participat, în 1998. În astfel de cazuri, comparația devine inevitabilă. „Aici, făcând comparație cu mine, eu am început la 14 ani. Marco a început la 5 ani, foarte devreme. De acolo a început aventura lui cu acest sport”, ne-a dezvăluit Cristi. Întrebat dacă a simțit presiune în plus prin prisma numelui tatălui său, Marco ne-a spus: „Și o presiune, dar m-a și ajutat, pentru că, cum a fost și el fotbalist, m-a ajutat cu sfaturi, tot timpul a fost alături de mine și acest lucru m-a ajutat, dar și o presiune, pentru că toată lumea te compară cu el. E greu, pentru că el a fost la o Cupă Mondială și e foarte greu să ajungi acolo”. Fost fotbalist care a urmat ulterior calea antrenoratului, Cristi a încercat să păstreze echilibrul în ceea ce-l privește pe fiul său: „Am încercat să le alternez. Nu îmi plăcea să îl critic, dar întotdeauna eram foarte obiectiv. În sensul că l-am învățat de mic să-și asume anumite greșeli, să știe să-și corecteze și să accepte că a greșit la un meci sau n-a făcut lucrurile bune. Au fost foarte multe exemple. Jucau în campionatul de juniori, câștigau 6-7-8-0, dădea 2-3 goluri și venea acasă și era foarte entuziasmat și extaziat. Am dat 2-3 goluri și ce bine am jucat, n-am jucat bine. El având un post în care, mă rog, expus greșelii în mijlocul terenului, mai dai câte o pasă greșită și de multe ori îi corectam poziționarea, îi corectam mișcările, că trebuia să dea drumul mai repede la minge și se supăra. Dar în timp a învățat să se corecteze singur și, mă rog, l-a ajutat foarte mult. Și acum vine după meciuri și îmi zice direct, fără să zic, că n-am jucat bine, sau am greșit acolo, sau am făcut acolo, fără să-i mai spun. Deci cam așa au decurs lucrurile”.

<h2 style="text-align:center;">Marco Dulca: „Eu am vrut să joc portar, dar nu m-a lăsat tata”</h2> Cristi a evoluat ca fundaș dreapta, în timp ce Marco este mijlocaș defensiv. Fiul însă a visat la început să joace pe alt post: „Am vrut portar prima dată, dar nu m-a lăsat. Portar, după fundaș central și după mijlocaș și am rămas pe această poziție de atunci”. Tatăl a venit și cu explicația: „Da, într-adevăr, toți copiii vor să fie portari la un moment dat, dar avea alte calități și era păcat să-și irosească talentul lui pentru a sta în poartă”. „Un învingător. Așa a fost tot timpul, un învingător, luptător și în fotbal și în viața de zi cu zi”, și-a descris Marco tatăl. Aceleași cuvinte le-a avut și Cristi la adresa fiului său, de care este mândru din cale afară: „Cam la fel. Cam la fel pentru că, clar, acum sigur că fiecare își laudă copilul, dar așa, sportiv și obiectiv, fiind un sportiv care are o ambiție aparte. Cum de altfel au mulți fotbaliști și mulți sportivi. Își dorește tot timpul cât mai mult. Cât mai mult niciodată nu e suficient pentru el. Chiar dacă a jucat bine, tot timpul găsește ceva ce nu-l mulțumește. Dar așa, ca individ și ca sportiv, eu zic că e pe drumul cel bun și e bine cum e acum”.

Fotbalul este sportul care unește. Poate fi un punct comun într-o familie, în special în ceea ce privește conexiunea dintre un tată și fiul său.

Din tată-n fiu. Interviu cu Marco și Cristi Dulca: „Tata nu m-a lăsat să devin portar!”

Mora, Carlos (player, UCV)

Nu orice este rotund este o minge. Acest principiu însă nu i
s-a aplicat lui Carlos Mora, în copilărie, care lovea absolut orice vedea prin
casă, chiar cu prețul de a-i sparge mamei sale bunurile. Însă, înainte de
fotbal, costaricanul a avut o altă pasiune: motocicletele. Mora sau Moradona,
așa cum a fost poreclit în țara natală datorită driblingurilor cu care își
amețește adversarii, a ajuns în România în iulie 2024, chiar prima sa aventură
departe de casă.
Tot driblând și-a făcut și loc între titularii Universității
Craiova, devenind, în unele cazuri, chiar indispensabil echipei. Decisiv adesea
în momente cheie, jucătorul de 25 de ani știe deja cum se câștigă titlul de campion,
după ce a reușit asta cu Alajuelense, iar acum visează să facă același lucru și
în Superligă. Carlos, care are și prenume „românesc”, Andrei, își spune
povestea așa cum joacă, cu poftă de viață și zâmbet pe buze.

<h2 style="text-align:center;">„Motocicleta era tot
ce voiam, apoi a început să îmi placă fotbalul’ </h2>
Bună, Carlos, te mai numești și Andrei, este un nume comun în Costa Rica?
Pentru că în România este unul dintre cele mai frecvente. 
Da, păi, în România mi-am dat seama că este foarte, foarte comun, dar în Costa
Rica este comun, dar nu chiar atât de mult. Dar când mi-am dat seama că aici
era foarte comun, am zis, am nume românesc, dar nu, eram liniștit cu asta, deci
foarte fericit pentru că sunt într-o țară în care de asemenea mă simt foarte
fericit, mă simt foarte confortabil și, ei bine, foarte fericit și pentru asta.
Spune-ne, te rog, cum a fost copilăria ta? 
Ei bine, cred că la fel ca a oricărui copil, foarte fericită, foarte
palpitantă, cred că am trecut prin etape foarte bune, momente ca totul în
viață, în care există momente bune, momente rele, dar cred că rămâi cu ce e
bun, cu ce s-a întâmplat când erai mic, cu toți oamenii care m-au susținut,
familia mea, care a fost mereu acolo de asemenea, și ei bine, acum că sunt mare
și văd toate acestea, unele lucruri m-au ajutat să fiu ceea ce sunt astăzi și, ei
bine, pe măsură ce am crescut și am cunoscut oameni noi de asemenea, am învățat
mult mai multe lucruri.
Cum este locul de unde vii? Din moment ce nu
îl cunoaștem, trebuie să ni-l descrii. 
Ok, este un loc ca de munte, este un loc un pic răcoros, nu este atât de cald,
este un pic muntos, este un sat mic, se numește San Antonio de Escazú, acesta
este ca centrul orașului, înainte ploua mai mult în munți, mai sus, dar bine,
este un loc în care te duci, în orice loc în care te-ai duce, ai niște vederi
incredibile asupra orașului, asupra capitalei, asupra multor locuri, și ei
bine, în sine este un loc mic unde poți să fii liniștit, este foarte sigur,
poliția își face treaba foarte bine acolo de asemenea și, ei bine, ai și locuri
de recreere, parcuri, terenuri, ceea ce este foarte bine pentru copii, pentru
sport de asemenea, și bine, foarte fericit că mi-a fost dat să fiu în acel sat,
mă simt foarte mândru să îl reprezint și, ei bine, sper ca într-o zi să mă pot
întoarce și să fiu acolo liniștit.
Îți e dor de casă? 
Da, desigur, cred că la fel ca orice jucător când pleacă foarte departe, pentru
că este foarte departe aici, comparat cu Costa Rica, este foarte mare distanța,
dar sigur că îți este dor un pic, dar este normal, cred că trebuie să trăiești
acest proces, pentru că este ceea ce îți dorești, disciplina pe care vrei să o
ai, deci, sunt liniștit, știu că într-o zi ne vom întoarce pe acolo, în Costa
Rica, la casa noastră, și ei bine, deocamdată să fim concentrați aici în
România.
Cum sunt părinții tăi? 
Foarte bine, cred că etapa mea de copilărie au petrecut-o foarte bine, cred că
a existat un moment dificil, da, dar după aceea totul trece în viață, cred că
m-au crescut foarte bine, m-au susținut mereu în fotbal, mai ales că încă de
mic copil toți erau acolo susținându-mă, dându-mi totul pentru ca eu să pot
merge să mă antrenez, să pot merge să joc, cumpărându-mi ghete, încălțăminte
și, ei bine, le mulțumesc mult pentru acel efort.
Mi-ar plăcea să ne spui cum ai început să joci
fotbal. 
Da, păi, cred că totul a fost de când eram copil, am început, tatăl meu este un
mare pasionat de motociclete, prima dată am început pe la patru ani, tatăl meu
mi-a cumpărat o motocicletă mică, și eu cu motocicleta era tot ce voiam, doar
motociclete și motociclete, dar după aceea a început să-mi placă fotbalul la
acea vârstă fragedă, am început să mă antrenez, deja ceream la petrecerile de
zi de naștere, le ceream cu o echipă de acolo, ei bine, cu echipa mea, cea care
îmi place cel mai mult în Costa Rica, care se numește Liga Deportiva Alajuelense,
de unde vin, mereu ceream petreceri de copii cu acea echipă de fotbal, totul
era fotbal, vedeam orice lucru, nu era o minge, dar era rotund, și îl loveam,
spărgeam ferestrele casei, mamei mele i-am spart obiecte de sticlă din casă pe
care le cumpăra noi, iar a doua zi le spărgeam, și cred că s-a văzut foarte
emoționant, cred că cu multă pasiune, și cred că îmi place la nebunie asta.
Care este relația ta cu motocicletele acum? 
Nu, acum nu mai am treabă, evident este foarte periculos, acum a trebuit să las asta, dar
cred că poate în viitor, când nu voi mai juca fotbal, se va întoarce, dar
deocamdată nu.

<h2 style="text-align:center;">„Superliga e un campionat care proiectează
jucători către alte echipe mari din Europa” </h2>
Cum a fost perioada pe care ai petrecut-o la
Alajuelense? 
Cred că este clubul care mi-a oferit totul, clubul pe care îl iubesc, cred că
este un club pe care îl port foarte adânc în inima mea, pentru că acolo am
trăit multe lucruri, multe progrese, acolo am crescut, personal, și am învățat
să văd cu adevărat fotbalul profesionist, cred că am multă dragoste pentru acel
club, le mulțumesc pentru tot sprijinul pe care mi l-au acordat, pentru tot ce
au fost ei pentru mine, mi-au dat totul, resursele, tot ce aș fi putut avea
pentru a mă îmbunătăți, ei aveau, și le sunt foarte recunoscător, din toată
inima le mulțumesc, sunt foarte bucuros pentru ei și îi felicit, pentru că până
în ziua de azi îi urmăresc în continuare și au făcut o treabă grozavă în
continuare.
Cum a apărut oferta de la Universitatea
Craiova? 
Cred că asta vine pe baza efortului de zi cu zi, de la fiecare meci, cred că la
momentul respectiv, am vorbit cu agentul meu, au apărut mai multe locuri unde
aș fi putut veni, dar cred că ne-a atras atenția aici, cred că este o ligă
bună, cred că este o ligă care proiectează mulți jucători către alte echipe
mari din Europa, cred că se compară mult și cu profilul meu, pentru a putea
veni și a face lucrurile bine, și pentru a putea avea un plus extra pentru a
aspira la alte lucruri mari, așa că cred că pentru moment am luat cea mai bună
decizie, cred că m-am adaptat super repede, super bine, îmi plac tradițiile de
aici de asemenea, sunt foarte diferite în țară, dar îmi place țara, îmi place
lumea, am cunoscut oameni foarte buni, și ei bine, sunt mulțumit de asta,
pentru că de fiecare dată învăț mai multe lucruri și învăț în fiecare zi mai
mult.
Cum a fost pentru tine schimbarea din Costa
Rica în România? Pentru că ai venit pe alt continent... 
Da, a fost dificil, din cauza a ceea ce îți spun, că tradițiile sunt complet
altceva față de ceea ce este în Costa Rica, mâncarea de asemenea este total
diferită, dar cred că trebuie să vii și să te adaptezi la asta, așa cum ți-am
spus înainte, cred că încerci să guști lucruri noi și, ei bine, la momentul
când am venit, i-am spus soției mele, mergem în altă țară, sunt lucruri
diferite, dar noi trebuie să luptăm pentru viitorul nostru, acum și pentru
viitorul fiicei noastre de asemenea, deci trebuie să ne adaptăm super repede,
trebuie să facem lucrurile bine, iar cu mâncarea ne-am adaptat super bine, de
asemenea este o mâncare foarte bună, când deja guști lucrurile, uneori spui că
nu vrei să guști, dar când le guști, te încântă, este foarte bună, și de
asemenea țara în sine, cred că mi-a plăcut mult, pentru că în ceea ce privește
copiii este foarte sigur de asemenea, deci mi-a plăcut mult asta în ceea ce o
privește pe fiica mea, pe soția mea de asemenea, deoarece fiind jucător uneori
pleci mult de acasă, multe zile, le lași singure pe ele, iar ele pot să stea
liniștite că nu li se va întâmpla nimic, asta pentru mine este cel mai
important în acest sens, și ei bine, foarte bucuros că învăț aici.

<h2 style="text-align:center;">„Când te accidentezi te simți trist că
nu poți fi în teren să îți ajuți echipa” </h2>
Spune-mi cum te-ai simțit când v-ați calificat
în faza grupelor Conference League? 
Cred că atunci când am venit aici nu m-am gândit că voi trăi asta cu Conference
atât de repede, cred că totul s-a întâmplat foarte repede, dar cred că am
simțit multă emoție, multă fericire de asemenea pentru țară, pentru echipă,
deoarece uneori în turneu ieșeam foarte repede, nu se calificau în turneu, și
faptul că am putut să dăm totul în play-off, am putut să câștigăm, am putut să
marcăm multe goluri, jucând bine, și cred că asta este foarte important pentru
țară, pentru echipă, care de asemenea cred că a marcat ceva în istoria echipei
de asemenea, deci cred că asta a fost foarte important, și de asemenea pentru
fani care veneau mereu la stadion să susțină, cred că este o mare fericire și
pentru ei, să le oferim o bucurie, că până la urmă asta este ceea ce vrem, să
oferim o bucurie tuturor, deci cred că s-a văzut foarte emoționant, foarte
fericit, și nu, un lucru care a fost foarte, foarte, foarte uimitor.
Dar finalul drumului către Conference League a
fost unul foarte trist, spune-mi cum te-ai simțit, cum a fost pentru tine
eliminarea? 
Da, ei bine, cred că a fost un moment foarte trist, din cauza modului în care
s-a întâmplat totul, conduceam cu 2-0 în minutul 70, și a venit acel 2-2, cred
că cu 2-2 intram, cu egalul, dar la final cu 3-2, cred că face parte din
fotbal, trebuie să câștigi, trebuie să pierzi, și cred că dacă ești un bun
perdant, trebuie să accepți înfrângerea, la final este trist, este dur, și
trebuie să te analizezi dacă ai jucat bine, dacă ai jucat prost, după meci, dar
cred că fiecare are responsabilitatea de a-și asuma lucrurile în această
echipă, cred că are calitatea, are suficientă mentalitate să învețe din asta de
asemenea, pentru că din aceste înfrângeri putem învăța ca într-un următor
turneu, să știm că trebuie să ne străduim mai mult în acele minute, în acele
momente ale meciului, pentru ca să nu ni se mai întâmple, iar acestea sunt
minimele detalii care ne ajută să creștem, deci cred că a fost foarte trist și
tot, dar cred că din asta de asemenea am putut învăța, și de asemenea a fost o
bucurie pentru că am putut face un pas lung în turneu, și am obținut destule
puncte, și am învins niște echipe care sunt mari de asemenea, cred că a fost foarte
important.
Ai avut o accidentare, spune-mi cum a fost
pentru tine să nu îți poți ajuta echipa. 
Da, cred că a fost foarte dificil deoarece accidentarea a fost la națională, de
asemenea la națională ne jucam o calificare la Mondial, vrei de asemenea să mergi
în țară să dai totul, pentru că este un Mondial, este cel mai important turneu
din lume și, ei bine, am încercat să dau totul, și am zis, ei bine, se poate
întâmpla, mă simțeam bine în acel moment, nu m-am gândit că mă voi accidenta,
dar face parte din fotbal, eu în mod normal am grijă de mine foarte bine, în
mod normal nu am multe accidentări, cred că aceasta, în tot anul cred că a fost
prima accidentare, și cred că asta se datorează și efortului, sunt multe
meciuri, de asemenea călătoriile sunt foarte lungi cu avionul, cred că totul
vine de acolo, de la oboseală un pic, dar cred că a fost foarte trist, când am
mers la națională și m-am accidentat și nu am putut să ne calificăm la Mondial,
cred că a fost foarte trist, iar când m-am întors la Craiova de asemenea, cred
că a fost foarte trist să văd că ei jucau, și te simți trist să nu poți fi
acolo, să nu poți fi pe teren, ajutând, eu sufeream afară pe stadion, în
tribună, spunând, trebuie să fiu acolo, aici afară eu sufăr, dar bine, cred că
face parte din fotbal de asemenea, cred că face parte din procesul de învățare
și, ei bine, uneori îți vine rândul să aștepți, și cred că fiecare are
capacitatea de a juca în această echipă.
Vorbind un pic despre selecționata ta, joci
cu Keylor Navas. Spune-mi ce ai învățat de la el, pentru că este o legendă. 
Da, este o legendă, desigur, așa cum spuneți, și cred că multe lucruri, a venit
să aducă foarte mult, experiența pe care o are de la echipele mari, cred că
este lucrul cel mai fundamental pe care el a venit să îl aducă, cred că este un
lider înnăscut al tuturor, cred că toți îl urmează, în plan personal eu încerc
să vorbesc mult cu el pentru a învăța lucruri, cred că mie îmi place să ascult
mereu lucruri de la toate legendele, de la toți jucătorii care au fost la cluburi
mari, care au experiență ca și Keylor, de asemenea avem și alții în
selecționată care au jucat la cluburi foarte mari, și i-am ascultat, am învățat
multe de la ei, și am pus în practică la antrenamente, acasă, încercând să mă
gândesc la asta și să o am mereu în minte, și cred că asta este foarte
important, iar eu sunt recunoscător pentru tot ce mi-a oferit fotbalul la o
vârstă atât de fragedă, și pentru faptul că pot vorbi cu legende ca acestea.
În final, spune-mi ce părere ai despre fanii
Craiovei și transmite-le un mesaj. 
Da, cred că e foarte bine, cred că s-a văzut că ne susțin, că ne susțin mult,
că merg la stadion, că își plătesc biletul, iar noi încercăm să le întoarcem
efortul cu o bucurie, cu o victorie, sau jucând bine pe teren, cred că toți încercăm
să dăm totul în meci, și le mulțumim enorm că merg, că susțin echipa, pentru că
eu cred că pentru noi este un plus, cred că asta ne motivează, faptul că ei
sunt acolo, când îi vedem în tribună, poate nu jucăm bine, sau poate pierdem,
și îi vedem pe ei cântând, susținând și dând totul, cred că pentru noi să îi
vedem pe ei ne motivează să vrem să câștigăm meciul, să avem acea motivație
extra pentru a putea câștiga meciul, să putem egala un meci pe care îl pierdem
sau ceva, sau să jucăm bine, și cred că este foarte important pentru noi, și
cred că mesajul este să continue să susțină, că au mai rămas șase luni pentru a
ne îndeplini obiectivul, dar cred că trebuie să luăm meci cu meci, prezentul
este astăzi, și este meciul care urmează, și să lucrăm la antrenamente cât mai
puternic posibil pentru a atinge obiectivele pe care le avem ca echipă.

Mora, Carlos

Nu orice este rotund este o minge. Acest principiu însă nu i s-a aplicat lui Carlos Mora, în copilărie, care lovea absolut orice vedea prin casă, chiar cu prețul de a-i sparge mamei sale bunurile.

superliga 2026

Fotbal

duminică 12 aprilie

luni 13 aprilie

vineri 10 aprilie

sâmbătă 11 aprilie