Petrolul Ploiești

FK Csikszereda

Stadionul Municipal Miercurea Ciuc

Dinamo București

FC Argeș

Stadionul Orășenesc Mioveni

FC Universitatea Cluj

Oțelul Galați

Stadionul Oțelul

FC Farul Constanța

CFR Cluj

Stadionul Dr. Constantin Rădulescu

Universitatea Craiova

Metaloglobus

Stadionul Clinceni

UTA Arad

FCSB

Arena Națională

AFC Hermannstadt

FC Botoșani

Stadion "Municipal" Botoșani

Unirea Slobozia

FC Rapid București

Superbet Arena Giulești

Levente Balint

Nu a ținut mult așteptarea fanilor clujeni. La cinci zile după plecarea lui Ioan Ovidiu Sabău, cel care a dus Universitatea în Europa pentru prima dată în acest veac, ”U” a oficializat numirea ca ”principal” a lui Cristiano Bergodi.De la Național și CFR... Cluj la RapidCristiano Bergodi (61 de ani) a venit pentru prima dată în România în 2005, atunci când a preluat-o pe FC Național. Cariera sa tehnică din Superliga a însemnat mandate la CFR Cluj, Rapid (de trei ori), Politehnica Iași, FCSB, ASA Tg. Mureș, FC Voluntari, Universitatea Craiova și Sepsi.Rezultatele sale sunt de remarcat. Cu Național a fost finalist de Cupă (2006), cu Rapid a câștigat Supercupa (2007), iar cu Sepsi a cucerit Cupa României (2022, 2023) și Supercupa (2022).Ultima dată a activat în Superliga la Rapid, între iulie 2023 și aprilie 2024, având o medie de 1,62 puncte din 37 de partide oficiale.Debut la GalațiSituația la ”U” este una complicată din punct de vedere sportiv. Alb-negrii sunt abia pe locul 10, cu numai 14 puncte și nu au câștigat niciun meci pe teren propriu în acest sezon. Ultima victorie în Superliga datează pentru ”U” din 30 august (1-0, la Unirea Slobozia).Debutul va fi unul greu. ”U” merge sâmbătă la Galați, acolo unde o așteaptă Oțelul, aflată pe 6, trupa lui Laszlo Balint traversând un moment favorabil. ”Anul trecut, Universitatea Cluj a făcut un campionat bun. Lotul are calitate. Echipa trece printr-o perioadă mai puțin bună, de asta sunt eu aici. Sunt momente și momente, am încredere în ceea ce fac. Nu mi-e ușor, cu tot respectul, să vorbesc despre ce s-a întâmplat cu Universitatea. Anul trecut, această formație a avut o performanță care a intrat în istoria clubului. În acest moment, am nevoie numai de timp să pregătesc echipa. Sunt sigur că vom face o treabă bună, dar nu sunt magician ca să pot spune care sunt problemele”, a spus Bergodi la prima apariție oficială ca antrenor al Universității.

Italianul este unul din numele importante ale Superligii în acest secol

”Șepcile roșii” optează pentru experiența lui Bergodi

Ionuț Tătaru

ANALIZĂ

Etapa a 14-a începe cu un duel între două echipe din partea de jos a clasamentului, dar care traversează un moment foarte bun, și se va încheia cu lupta de la distanță pentru primul loc. Alte două echipe vor începe runda cu alți antrenori față de cei pe care i-au avut pe bancă la precedentele jocuri, iar CFR Cluj și FCSB, considerate principalele favorite la titlu la startul sezonului, trebuie să privească mai atent în urmă și să găsească rapid soluții pentru ieșirea din criza prelungită. Așadar, pe ce trebuie să stăm cu ochii în această etapă de Superliga?

<h2>Ilyeș vs Neagoe: cine confirmă momentul bun?</h2>

Etapa începe la Miercurea Ciuc, cu un duel între două echipe pe val. Csikszereda vine după o perioadă excelentă, în care a obținut primele sale victorii în Superliga și o așteaptă pe Petrolul după o serie de șapte partide fără înfrângere. În acest interval, a luat puncte cu FCSB, U Cluj și CFR Cluj, ceea ce pentru o debutantă este formidabil. De cealaltă parte, prahovenii vin după două succese consecutive, ambele fără gol primit. Elevii lui Robert Ilyeș și cei ai lui Eugen Neagoe ocupă locurile de baraj și sunt la egalitate de puncte, ceea ce adaugă un plus de interes confruntării directe.

<h2>Lupta de la distanță pentru primul loc </h2>

Aflate la egalitate de puncte pe primele două locuri, FC Botoșani și Rapid se vor lupta de la distanță pentru prima poziție în finalul etapei, luni. Moldovenii vor juca primii, cu Hermannstadt, pe teren propriu, un duel care pare ușor la prima vedere, dar e de așteptat ca sibienii să aibă o reacție, după ce au pierdut ultimele trei partide de campionat și au ajuns sub linia retrogradării. Elevii lui Leo Grozavu au prins gustul succesului și au cinci victorii la rând, cea mai lungă serie activă din Superliga în acest moment. Plus avantajul terenului propriu, acolo unde nu au cedat în actuala stagiune. Apoi, în partida care va încheia runda cu numărul 14, Rapid va fi gazdă pentru Unirea Slobozia, care merge în Giulești după două eșecuri contra unor alte forțe ale campionatului - Dinamo (0-1) și Universitatea Craiova (1-3). Cu siguranță alb-vișiniii, care au un moral excelent după ce au învins-o pe Dinamo în derby (2-0), vor să confirme momentul foarte bun (trei meciuri câștigate la rând) și să-și consolideze candidatura la titlu. De ceea ce vor face primele două clasate va fi foarte interesată și Universitatea Craiova, care, după duelul cu Noah, din Conference League, merge la Clinceni pentru a înfrunta entuziasmul lui Metaloglobus, învingătoarea campioanei FCSB în etapa trecută. Așadar, oltenii sunt puși în gardă, însă posibilitatea de a reveni pe primul loc e o motivație solidă pentru a încerca să evite o altă surpriză.

Zoran Mitrov_August_2025 - YT.jpg

FC Argeș și Dinamo sunt două dintre echipele care au impresionat în prima parte a campionatului, iar etapa a 14-a le găsește la egalitate de puncte pe locurile 5, respectiv 4. Ambele formații vin după rezultate negative - piteștenii nu au marcat în ultimele două runde, în care au luat doar un punct, iar alb-roșiii tocmai au pierdut derby-ul cu Rapid, abia al doilea eșec stagional - și astfel au rămas la patru lungimi de podium. Așadar, se va juca nu doar pentru poziția a patra în clasament, ci și pentru a nu pierde contactul cu primele trei clasate, un aspect care probabil îi interesează mai mult pe ”câini”, ale căror ambiții în actuala stagiune sunt cu siguranță mai mari.

<h2>Rezolvă schimbările de antrenor problemele Clujului?</h2>

Cele două echipe din Cluj, U și CFR, s-au despărțit de Ioan Ovidiu Sabău, respectiv Andrea Mandorlini, la finalul etapei trecute, care a confirmat problemele pe care le au ambele formații, aflate printre dezamăgirile sezonului. ”Șepcile roșii” s-au mișcat repede și au ajuns la un acord cu italianul Cristiano Bergodi, un nume cu multă experiență în Superliga. Tehnicianul de 61 de ani, ultima oară la Rapid, va avea un debut foarte dificil: meci în deplasare cu Oțelul. Gălățenii sunt redutabili acasă și tocmai au urcat în Top 6, după două victorii la rând cu 4-0.

https://www.facebook.com/FCUCluj/posts/pfbid0CXN2sGATvoXttJmbU4VvpKkBAJ2vFxVrUasxKkFW3Jmn94y8x5DzLZJxVMppwVVVl

În schimb, CFR, care e la doar un punct peste locurile de baraj și la trei de retrogradare, încă îl așteaptă pe Dan Petrescu. Până atunci, Ovidiu Hoban va fi interimar, iar mandatul său provizoriu începe pe teren propriu, contra Farului. O altă echipă care are mare nevoie de puncte, pentru a continua să spere la play-off. Constănțenii nu au mai bătut pe nimeni de la începutul lui septembrie, iar în ultimele cinci runde au înscris numai trei goluri.

<h2>Poate și UTA să profite de degringolada de la FCSB?</h2>

Startul de sezon promițător pe care l-a avut ”Bătrâna Doamnă” a rămas mai curând o amintire. Arădenii merg în Capitală după opt meciuri fără victorie în Superliga. Ultimul succes, 2-1 cu Farul, a fost obținut la începutul lunii august. Adi Mihalcea și elevii săi au ieșit din Top 6 și au ajuns pe locul 9. Speră totuși să profite și ei de problemele de la FCSB. Campioana a pierdut incredibil în runda trecută în fața ultimei clasate Metaloglobus (1-2) și trebuie să se refacă fizic și mental și după partida de Europa League cu Bologna. Roș-albaștrii suferă la multe capitole, dar probabil cel mai surprinzător lucru este că patru dintre ultimele șapte goluri marcate în campionat, inclusiv cele mai recente trei, au venit din penalty. Pe locul 12, primul deasupra barajului, și la 6 puncte de play-off, FCSB nu mai are foarte mult timp pentru a remedia o situație cu care nu s-a mai confruntat și care ar putea duce la o contraperformanță inimaginabilă.

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid09QqeXVE7Aw9ydPXfftV3PLqWSPVUoPJ7Uv3cnBFVNiSSugQz8kDjZ7UCpDsRnPgJl

Ne apropiem de finalul turului în sezonul regular al Superligii și lupta e tot mai încinsă în toate zonele clasamentului

Cinci lucruri de urmărit în etapa a 14-a din Superliga

Andreea Cio

INTERVIU

Takayuki Seto a venit în România în urmă cu 18 ani, cu un vis: să devină fotbalist profesionist. A acceptat să susțină probe la FC Ploiești, o echipă care avea să se transforme mai târziu în Astra Giurgiu, locul unde și-a scris cea mai mare parte din poveste.&nbsp; Născut la Nagoya, în Japonia, <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/seto-takayuki-68df81b2">Seto</a> a început fotbalul acasă, dar la 18 ani a ales un drum plin de necunoscut: a plecat în Brazilia, unde a evoluat la echipele U20 ale celor de la Avaí, Corinthians și Portuguesa. După o perioadă în care a muncit într-un supermarket și a jucat futsal în timpul liber, în 2007 a primit o ofertă din Europa. România i-a devenit a doua casă. În tricoul Astrei a jucat timp de 8 ani, câștigând tot ce se putea: campionatul (2015/16), Cupa României (2014) și Supercupa (2015). A trecut și prin Turcia, la Osmanlispor, a jucat în Japonia și în Letonia, dar mereu s-a întors aici, unde și copiii lui s-au născut, și unde a învățat limba română „din respect”. În prezent, Takayuki Seto îmbracă tricoul celor de la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-arges">FC Argeș</a>, echipă cu care a reușit promovarea în Superligă în sezonul trecut. În actuala ediție a campionatului, a bifat șase meciuri și continuă să demonstreze că fotbalul, pentru el, nu e doar o carieră, ci o formă de viață.

Vreau să încep cu o curiozitate. Numele tău înseamnă ceva anume, în japoneză? Nu. Pot să spun numele meu <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/seto-takayuki-68df81b2">Takayuki,</a> dar Yuki pot să spun că e ceva fericire. Știi că ești jucătorul străin cu cele mai multe meciuri în campionatul românesc? Cum te face să te simți acest lucru? Este o onoare, dar vreau să ajung la cât mai multe meciuri. Ce ți-a plăcut atât de mult în România, de ai stat atât de mult timp aici cu noi? În primul rând am venit pentru fotbal, de asta am rămas, dar mie îmi place România, cultura, mâncarea, viața. Știi, mi se pare o formă de respect să înveți limba română. Totuși e complicat să înveți. Nu a fost ușor, dar înainte am fost în Brazilia și știam și portugheza și am învățat mai ușor. Ce înseamnă pentru tine să joci acum la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-arges">FC Argeș</a>? Este bucurie mare pentru că am reușit acea promovare și din nou putem să jucăm în prima ligă și mă bucur foarte mult. Cum ai descrie acest club? Dobrin. Care a fost cel mai greu moment în acest parcurs până la promovare? Cred că la început. Începutul sezonului a fost greu, n-am reușit rezultate bune, a fost schimbarea de antrenor și cred că acolo s-a schimbat tot. Vreau să te întreb ce a însemnat fotbalul românesc în cariera ta, în parcursul tău profesional? Cred că tot. Pentru că aici am început cariera și acum am 39 de ani și sunt aici. Aici am crescut ca jucător și ca om și mi-a dat cred că tot din carieră. Care crezi că a fost momentul în care ai crescut cel mai mult ca jucător? Am stat mai mulți ani la Astra și acolo am trăit momente foarte frumoase. Am câștigat campionatul, am jucat în cupele europene. Atunci am crescut foarte mult.

Deci ai zis că ai 39 de ani. Ai numărat câte meciuri ai în total în cariera ta? Cred că peste 500 de meciuri. Cum vezi din postura în care ești acum, un veteran al fotbalului în România, generațiile tinere? Eu așa am caracter că nu mă uit la alții. Mereu sunt concentrat la mine, ce am de făcut. Și eu nu sunt un tip care spun în față „hai, fă asta, fă asta”. Așa sunt eu. Poți să zici că le oferi exemplu, mai degrabă? Da, cine vrea să ajungă la un nivel mai sus, poate să se uite la mine și să mă urmeze. Ce înseamnă pentru tine să fii un fotbalist profesionist? Să te antrenezi 100%, nu doar la antrenament, ci și acasă. Să ai grijă de odihnă, masă, de tot. Asta înseamnă profesionist. Tu cum ai reușit să te menții în formă? E normal, trăiesc normal, nu fac nimic special. Dar sunt dedicat 100% pentru fotbal. Trăiesc pentru fotbal și am ca motto ca să fiu corect cu fotbalul. De asta cred că am reușit să rezist până acum. Simți că fotbalul a fost corect cu tine? Da, pentru că atunci când sunt eu corect față de fotbal, e ca și un bumerang. Sunt corect și vine înapoi. Și ca și în viață, cred că e la fel. Care e cea mai mare lecție pe care ți-a dat-o fotbalul? Cred că e la fel ca ieri, dar nu renunț niciodată. Să dau tot, să dau 100%, să fac sacrificii. Și cel mai mare sacrificiu pe care l-ai făcut pentru fotbal care a fost? Fiecare zi, la antrenament. Este foarte greu, dar cum am spus, trebuie să dau 100% dacă vrei să primești ceva înapoi. Ți-a fost vreodată dor de casă? Mereu. Da, sunt departe de casă, departe de familie. Dar ok, pentru mine joc fotbal, dar și pentru ei, pentru familie. Te gândești să aduci familia aici și să locuiți în România? A fost familia aici. Chiar copiii s-au născut aici, în România. Am doi copii și acum sunt mari și sunt la școală. Nu au timp să vină aici. O să vină în vacanță. Dar acum sunt obișnuit să stau aici și îi mulțumesc familiei, pentru că mi-a dat șansa și timpul de a juca fotbal în continuare. Ce părere au copiii tăi despre tine? Deja și-au dat seama că eu joc fotbal aici, în România. Înainte nu știau, erau mici. Dar cred că e onoare pentru ei că joc fotbal profesionist. Care a fost momentul în care soția a fost cea mai mândră de tine? Cred că atunci când am câștigat trofeu, când am fost campion, când am jucat în cupele europene, cu adversari foarte puternici, stadion mare, stadion plin. Atunci cred că a fost.

Dacă stai să te uiți așa puțin în urmă, care e cel mai puternic adversar pe care l-ai întâlnit pe teren?Cred că Roma, când am jucat în grupe. Ai vreun regret în cariera ta? Poate că n-ai ajuns la o anumită echipă... Da, am. Am visat să ajung la naționala Japoniei. Am avut un moment în care puteam să ajung, dar n-am reușit. N-am avut continuitate și n-am reușit atunci. Dacă ar fi să îi zici ceva acum, băiatului de 20 de ani, ce i-ai zice? Pot să-i spun să nu stae. Dacă stai, doar să stai, nu rezolvi nimic. Trebuie să muncești.Simțeai că atunci stăteai mai mult și ai fi putut să... Nu, eu n-am stat. Bine, poate am stat și eu puțin, dar dacă făceam mai mult, poate ajungeam mai sus.Viitorul cum îl vezi? Te vezi antrenor? Ce planuri ai? Cred că o să fiu secundul lui Bogdan Andone. Deci anunțăm oficial? Nu știu. Chiar a glumit cu mine când a venit și mi-a zis să vin secundul lui, să mă las eu de fotbal. Și atunci m-a făcut să fiu mai ambițios. Ca să-i arăți că nu te lași momentan. Deci vrei să atingi borna de 40? Da, asta-i obiectiv. Vreau să joc la 40 în prima ligă. Cum ai grijă de corpul tău ca să joci la 40? Antrenament, odihnă, masă, somn. Câte ore dormi pe noapte? 7-8 ore. Normal. Fac normal, dar mai mulți oameni nu pot să facă ceea ce trebuie să facă. Ăsta-i secretul. Dar de ce crezi că nu fac? Le e lene? Sunt furați de social media? Cel mai tare, cel mai incomod adversar ești tu, împotriva ta. Și atunci trebuie să câștigi mereu. Când e ultima oară când ai câștigat împotriva ta? În fiecare zi câștig. Ai avut un moment în care nu ai câștigat? Nu pot să câștig, dar eu nu stau. Mereu încerc. Dacă nu încerci, deja ai pierdut. Deci putem să zicem că fotbalul e mai bun pe teren atunci când ai mintea mai puternică? Foarte important și mental. Tot e important. Mental, fizic, tehnic, tactic și ce faci în afara terenului. Tu te pregătești mental sau ai lucrat cu un mental coach? Aveam la școală, la 18 ani, un mental coach. Acolo am învățat puțin, dar ușor-ușor am putut să fiu mai puternic la mental. Și simți că fotbalul te-a ajutat să fii mai puternic mental? Da, pentru că am trăit momente foarte grele. Care a fost cel mai greu? Cred că acea suspendare cu doping, dacă știți. Am stat aproape un sezon fără să fac antrenament cu echipa, separat, fără bani, fără condiții, nimic și am rezistat. Și ce îți spuneai atunci? Ce se întâmpla în mintea ta în momentele alea? Doar m-am bucurat de viață, că trăiesc sănătos, am familie, am copii și asta mi-a dat încredere că pot să continui.&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;

La 39 de ani, Seto rămâne un model de profesionalism, echilibru și perseverență. Vorbește despre fotbal cu respectul unui discipol și despre viață cu înțelepciunea unui om care a învățat totul prin muncă. „Cel mai incomod adversar ești tu, împotriva ta”, spune el cu zâmbetul calm al unui om care a înțeles esența sportului. Într-o lume care se schimbă rapid, Takayuki Seto rămâne un reper de stabilitate. Iar la Pitești, sub numele legendar al lui Dobrin, povestea japonezului continuă.

Japonezul lui FC Argeș este cel mai longeviv fotbalist străin din istoria campionatului românesc

Seto: „Cel mai incomod adversar al tău ești tu”

FC Rapid București (team)

Pe Arena Națională, <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-regular-din-rap?sectiune=cronica">Rapid a câștigat derby-ul cu Dinamo cu 2-0</a>, într-un meci care a arătat că fotbalul nu are granițe între atac și apărare atunci când joci cu inima. <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/koljic-elvir-f3f26924">Elvir Koljić</a>, atacantul Rapidului, a salvat un gol de pe linia porții printr-o mișcare demnă de celebra „lovitură a scorpionului”. Iar <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/manea-cristian-84534249">Cristi Manea</a>, fundașul cu cinci titluri în Superliga, a fost la originea ambelor goluri ale Rapidului, unul venit după autogolul lui Dinamo, celălalt marcat chiar de el. Un meci al solidarității pe teren, al schimbării de roluri și al spiritului de echipă: „ne-am apărat toți împreună și când am scăpat, chiar am scăpat împreună”, a spus Manea la final.

https://www.facebook.com/photo?fbid=1259726822856762&set=a.547975264031925 

<h2>Koljić, atacantul care a salvat ca un portar </h2>Venit la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-rapid-bucuresti">Rapid</a> în februarie 2025, <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/koljic-elvir-f3f26924">Elvir Koljić</a> e genul de jucător care nu renunță niciodată. De șapte sezoane în România, după anii petrecuți la Universitatea Craiova, bosniacul a învățat să se ridice după fiecare accidentare, după fiecare revenire grea. Puternic și determinat, a fost obișnuit să marcheze, dar în <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-regular-din-rap?sectiune=cronica">derby-ul cu Dinamo</a>, a scos un gol de pe linia porții, într-un moment care a făcut tribunele să reacționeze ca la o execuție de legendă. Cinci goluri, un assist și o paradă spectaculoasă în acest sezon, iar Koljić a arătat că fotbalul înseamnă uneori să fii acolo unde echipa are nevoie de tine, indiferent de poziție.

https://www.facebook.com/photo?fbid=1259936709502440&set=a.547975264031925

<h2>Manea, fundașul care a urcat pentru trei puncte </h2><a href="https://www.superliga.ro/jucatori/manea-cristian-84534249">Cristi Manea</a> știe cum arată succesul.&nbsp;A câștigat cinci titluri consecutive cu <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/cfr-cluj">CFR Cluj</a> și a venit la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-rapid-bucuresti">Rapid</a> cu același obiectiv: să lupte pentru al șaselea. Determinat și inteligent în joc, urcă în atac atunci când dorința depășește spațiul din defensivă. Cu Dinamo, a fost prezent în ambele faze decisive: la autogolul lui Gnahoré și la centrarea lui <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/petrila-claudiu-16d1c281">Petrila</a>, transformată <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-regular-din-rap?sectiune=statistici">în 2-0</a>. În acest sezon, are patru assist-uri, un gol și nouă apariții, accidentarea la mână ținându-l pe pauză patru meciuri. „Lecția din seara asta e că dacă suntem unul lângă celălalt, suntem mult mai puternici”, a spus la final, rezumând esența unui derby câștigat prin unitate. Sau cum ar zice <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/dobre-alexandru-mihai-39b795f9">Alex Dobre</a>, unde picioarele nu ajung, ajunge totuși călcâiul lui Koljic.

https://www.facebook.com/reel/1449343312793750 

Rapid a arătat pe Arena Națională că fotbalul se joacă cu sufletul, nu cu etichetele pozițiilor din teren. Când atacanții apără și fundașii marchează, înseamnă că spiritul de echipă e acolo,&nbsp;iar scorul de pe tabelă nu e întâmplător. În seara în care Koljić a fost portar și Manea a fost atacant, Rapid a fost, din nou, Rapid.

Koljić și Manea au scris împreună una dintre cele mai spectaculoase povești ale sezonului

De la scorpion la gol. Când dorința schimbă rolurile în teren

CRONICĂ

A fost o rundă a oaspeților, care s-au impus în jumătate dintre meciuri și au obținut și o remiză. Singura echipă aflată în Top 6 care a câștigat este Universitatea Craiova, oltenii punând astfel capăt unei serii negative în urma căreia au pierdut poziția de lider în Superliga. O poziție pe care se menține FC Botoșani, urmată de Rapid, învingătoare în fața lui Dinamo, și de gruparea din Bănie. Cele trei de pe podium s-au rupt puțin de urmăritoare, diferența între locurile 3 și 4 fiind acum de 4 puncte. Oțelul a confirmat momentul foarte bun și a reușit din nou scorul etapei, urcând pe loc de play-off, însă probabil rezultatul despre care s-a vorbit cel mai mult a fost victoria obținută de Metaloglobus în fața campioanei FCSB. Prima în Superliga pentru formația nou-promovată. A fost și runda în care U Cluj a rămas fără antrenor, lucru care probabil se va întâmpla și la rivala CFR, învinsă la Ploiești în meciul care a închis etapa. Probleme și la Hermannstadt, care a ajuns pe loc retrogradabil, după eșecul cu Csikszereda, a cărei serie pozitivă se prelungește.

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid09azepdVqzNF3eLBQRfQN497aB3VVdMCLM2QwKfu2SaBAT5ZGPSizuba2G4r1xxJrl

Așadar, o etapă 13 cu noroc pentru unii, ghinion pentru alții și cu multe evenimente. Cu ce rămânem la finalul ei?

<h2>Victoria istorică a lui Metaloglobus</h2>

Dacă tot aștepți atât pentru un prim succes în Superliga, măcar să fie ceva memorabil, nu-i așa? Și ce poate fi mai bun pentru o debutantă decât să câștige în fața campioanei? E adevărat, o campioană în criză, însă diferența dintre cele două echipe rămâne una uriașă. Măcar pe hârtie, pentru că pe teren lucrurile au stat cu totul altfel. Nici măcar atunci când a deschis scorul - din nou, din penalty, așa cum se tot întâmplă în ultima vreme -, FCSB nu a dat senzația că e în control. Metaloglobus nu a renunțat la stilul curajos impus de Mihai Teja și a fost răsplătită după pauză, când a întors rezultatul și a sărbătorit o victorie memorabilă (2-1). Din punct de vedere al clasamentului, nu se schimbă foarte mult pentru formația nou-promovată, care rămâne ultima, la o distanță apreciabilă de locurile de baraj. Însă un astfel de rezultat poate da un alt sens parcursului ulterior din acest sezon. În ceea ce-i privește pe roș-albaștri, eșecul de la Clinceni readuce dubiile și grijile care păreau să se fi îndepărtat după cele două succese consecutive din campionat. Deși semnele că situația rămâne una complică nu au dispărut niciodată cu adevărat.

https://www.facebook.com/reel/2188217281688208

<h2>FC Botoșani a gestionat presiunea primului loc în stil de mare echipă </h2>

Se spune că e mai ușor să ajungi în vârf decât să te menții acolo. FC Botoșani a ajuns liderul Superligii și s-a putut bucura de acest statut timp de două săptămâni, cât a durat pauza pentru naționale. O perioadă destul de lungă pentru o echipă pe val, care îi putea face pe elevii lui Leo Grozavu să-și iasă din ritm sau sa-și piardă din concentrare. Nu a fost cazul! Moldovenii au mers în Ardeal și au învins-o cu 2-0 pe Universitatea Cluj, una dintre reprezentantele României în cupele europene în acest sezon. O victorie convingătoare, fără dubii, care a arătat că presiunea locului 1 a fost gestionată corect de către surprinzătorul, dar meritatul lider al campionatului. De cealaltă parte, de această dată nu mai e cale de întors: Ioan Ovidiu Sabău a plecat de pe banca ”Șepcilor roșii”.

Cîmpanu, George Alexandru

<h2>Hegemonia rapidistă în derby-urile cu Dinamo continuă</h2>

Rapid și-a întărit candidatura la titlu prin victoria cu 2-0 din derby-ul cu Dinamo, de pe Arena Națională. Astfel, giuleștenii rămân neînvinși din 2015 în fața rivalilor din Ștefan cel Mare. A fost un succes al cinismului și al pragmatismului (un șut pe poartă, două goluri), obținut în inferioritate numerică, ceea ce arată forța mentală a elevilor lui Costel Gâlcă. Alb-vișiniii nu joacă cel mai efervescent fotbal, însă au un joc solid, bazat în primul rând pe o apărare greu de depășit (doar nouă goluri primite, cele mai puține în Superliga) și o constanță necesară într-o cursă de anduranță, așa cum e o bătălie pentru titlu.

https://www.facebook.com/reel/2039544716449695

<h2>Craiova câștigă, dar încă e în convalescență</h2>

Fostul lider, Universitatea Craiova, a pus capăt seriei negative - patru meciuri fără victorie în toate competițiile -, dar băieții lui Mirel Rădoi mai au de tras până să ajungă din nou la nivelul de încredere din startul sezonului. Acest 3-1 cu Unirea Slobozia s-a conturat abia pe final, în superioritate numerică și după ce ialomițenii au irosit o șansă incredibilă de a trece în avantaj, deși jucau deja în 10 oameni. Pentru alb-albaștri era crucial un rezultat pozitiv, iar contextul actual face absolut irelevant modul în care a fost obținut. Faptul că succesul din weekend a permis și o ușoară detașare față de următoarea clasată, Dinamo, e un bonus binevenit.

<h2>Laszlo Balint s-a întors la Arad și nu a avut milă</h2>

Oțelul arată din ce în ce mai bine sub comanda lui Laszlo Balint. A obținut a doua victorie consecutivă cu 4-0, are trei succese în ultimele patru etape și a urcat pe poziția a șasea. În weekend, gălățenii au câștigat pentru prima oară în deplasare în actuala ediție a Superligii și au făcut-o de manieră impresionantă. O victorie specială pentru antrenorul dunărenilor, care are un trecut important la Arad, unde a reușit o promovare cu UTA. Acum, a mers ca adversar pe Arena Francisc Neuman și nu a avut milă de fosta sa echipă.

Nu a durat mult până când mâna lui Eugen Neagoe a început să se vadă (și) la Petrolul. Ploieștenii au obținut a doua victorie consecutivă, 1-0 cu CFR Cluj, și au perspective tot mai bune, chiar dacă atacul e în continuare cel mai slab din Superliga (nouă goluri marcate). Momentul critic pare să fi trecut, iar acum ”Lupii galbeni” pot spera că în curând vor reveni în zona sigură a clasamentului. În schimb, în Gruia situația este tot mai dramatică. După egalul din restanța cu Csikszereda (2-2), eșecul de pe Ilie Oană va duce aproape sigur la despărțirea de Andrea Mandorlini și revenirea lui Dan Petrescu pe bancă. Rămâne de văzut dacă ardelenii doar se învârt în cerc sau modificarea schimbării va aduce revirimentul dorit.

<h2>Csikszereda a uitat să mai piardă </h2>

Nou-promovata din Miercurea Ciuc e într-o serie formidabilă: nu pierde de șapte meciuri în Superliga. Un parcurs impresionant, chiar dacă cinci dintre aceste partide s-au terminat la egalitate. Csikszereda a câștigat în ultimele două etape - 2-1 cu U Cluj și 2-0 cu Hermannstadt -, iar între aceste partide a remizat în restanța cu CFR Cluj. Succesul de la Sibiu a dus la rocada din clasament cu formația pregătită de Marius Măldărășanu, ajunsă acum penultima în clasament, după trei eșecuri consecutive.

<h2>Argeșul, în pierdere de viteză?</h2>

FC Argeș rămâne pe locul 5, dar remiza de la Ovidiu cu Farul (0-0) a fost al doilea meci consecutiv în care elevii lui Bogdan Andone nu au reușit să marcheze. E prematur să vorbim despre o criză. Până la urmă, e vorba de o nou-promovată și astfel de momente mai puțin reușite sunt normale. Însă odată cu trecerea timpului, lupta pentru Top 6 va deveni tot mai dură și e nevoie de fiecare punct. Lucru pe care constănțenii - fără victorie de la începutul lui septembrie - îl știu foarte bine.

Metaloglobus a spart gheața cu un succes istoric, Rapid a câștigat derby-ul etapei, iar FC Botoșani rămâne lider

Cu ce rămânem după etapa a 13-a din Superliga

Ana-Maria Popescu

Iulie 2011 este momentul în care cel pe care îl cunoaștem drept Mario Camora a ajuns în România pentru prima dată, iar de atunci nu a mai plecat decât în vacanțe. Avea 24 de ani pe atunci și jucase doar în țara natală, în Portugalia. A semnat cu CFR Cluj din postura de jucător liber de contract și a dat totul clubului care și-a pus încrederea în el. 565 de meciuri a strâns în tricoul echipei la care a ajuns să poarte și banderola de căpitan și alături de care a câștigat nu mai puțin de 10 trofee. În 2020, Mario Camora și-a luat și cetățenia română, având și 10 meciuri pentru naționala României. L-am vizitat pe Mario la Cluj și l-am rugat să își spună povestea. Mario, în primul rând îți mulțumim că ne-ai primit. Aș vrea să mergem puțin vizual în Samora Correia. Spune-ne cum arată locul în care te-ai născut. E un oraș așa mic. Acum s-a dezvoltat foarte mult. La fel ca cred că orice țară s-a dezvoltat. Dar în timp ce eram copilaș acolo, era un oraș mai micuț. Toată lumea se știa. Diferență în cazul de ziua de astăzi. Dacă ieși dintr-un bloc sau ceva de genul, tu nici nu știi cum îi cheamă pe vecinul tău. Era un oraș mic, dar foarte fain. O copilărie faină. Nu te cheamă Camora. Aș vrea întâi să ne spui numele tău complet și spune-ne și de unde a ajuns să ți se spună așa. Numele meu complet e Mario Jorge Malico Paulino, ca la telenovelă, multe nume. Dar porecla vine de când eram mai mic. Mă duceam la meci la fratele meu, care a fost și el fotbalist și juca atunci în oraș. Și nu știau bine să spună Camora. Samora, scuze. Și spuneam eu Camora. Și atunci a rămas Camora, Camora în loc de Samora. Și mama ta cum te strigă? Mario. Ce înseamnă mama ta pentru tine? E tot. Am crescut și cu ea. Frații mei sunt toți mai mari. Au plecat foarte devreme de acasă, că și-au făcut familie. Și am fost unicul care am rămas cu mama care m-a crescut. A avut și ea momente grele, în care a divorțat și de tata. Și atunci am crescut până la 8 ani, până a cunoscut și ea pe cineva, am rămas numai cu ea. Și înseamnă tot pentru mine. Un rol important în cariera ta și în cine ești acum l-a avut tatăl tău vitreg, cu care mergeai la termopane atunci, când erai mic, înainte de antrenamente. Ce anume din felul lui de a fi ai preluat și tu în postura de tată? Eu la început și de relații, în căsătoria pe care o am acum, am învățat mult de la el. În primul rând, și nevasta mea avea un copil care avea și el un an și jumătate, pe care eu îl consider la fel ca pe Santiago, îl consider copilul meu la fel. Și cred că asta am învățat cel mai mult. Că nici el nu avea copil atunci și am fost copilul lui. Cred că asta, afecțiunea asta de a oferit-o unui copil, cred că asta m-a făcut să învăț și mai mult de la el și e o persoană foarte caldă, la fel cum sunt eu. Ai crescut ca portughez și ai făcut foarte multe pentru fotbalul românesc. Cum simți că ți se împletesc identitatea portugheză și cea românească în viața de zi cu zi? Nu e diferență prea mare. Sunt două popoare care se descurcă foarte bine oriunde sunt. Și portughezii și românii. Sunt persoane calde. Ce am simțit aici, mă simt ca acasă. Nu am văzut o diferență foarte, foarte mare de popor. Sunt popoare cărora le place să trăiască și viața. Ce element din cultura fotbalistică portugheză ai dori să-l vezi mai mult în fotbalul românesc? Poate de la început, de la copii. Multe baze sportive, academii, aproape toate cluburile din prima ligă au academii adevărate. Noi vedem multe, se vede forma cum crește un copil în fotbalul românesc și diferența care e în fotbalul portughez. Cred că de acolo îi învață toate diferențele ce prinzi de la început până ajungi la seniori. Cred că asta de academii și lucruri adevărate, condiții pe care trebuie să le aibă un copil să ajungă fotbalist, cred că asta e diferența cea mai mare. Dacă ar fi să iei ceva din fotbalul românesc să-l duci în Portugalia, care ar fi? Aici se lucrează sincer mai mult fizic, mai mult sală, cu care în Portugalia nu eram obișnuiți mult cu asta. Dar în ziua de astăzi oricum, în orice țară și orice club sunt mai profesioniști, au toate astea, vitaminizare, au centrul de recuperare care înainte nu erau. Și cred că poate agresivitatea care e aici să fie acolo. În termeni de joc, cred că acolo poate e un joc mai plăcut din cauza că sunt mai mulți bani, se investește mai mult și cred că jucătorii atunci... asta e diferența cea mai mare. Nu putem compara, un exemplu, bugetele a trei echipe mari de acolo cu trei echipe mari din România. De-a lungul timpului ai demonstrat că ești un jucător versatil în teren. Există o nouă poziție pe care ți-ai dorit să o joci? La vârsta asta joc oriunde unde antrenorul crede că pot ajuta echipa. Deja sunt și pe final de carieră, poate un sistem de trei să joace al treilea fundaș central, nu știu. M-aș putea adapta acolo pentru experiența pe care o am. Dar mă gândesc acum la fiecare meci să mă bucur de meci și să mă simt fericit la ce fac.

<h2>„Mă simt cum mă simțeam la 30-31 de ani!” </h2>Ce obiceiuri ai preluat de când ești la Cluj care te-au ajutat să-ți păstrezi atât forma fizică? Asta nu numai la Cluj, asta vine deja de mic, adică de la 16-17 ani, când deja știi tu ce vrei să faci, cred că acolo a fost secretul. Asta am vrut să fac: să fiu fotbalist. Sincer, nu mă așteptam să ajung la această vârstă să joc în continuare, să mă simt așa fizic, dar eu cred că asta e și norocul meu, în primul rând de organismul pe care îl am. Nu sunt jucător care ține niște diete sau o recuperare prea mare, încerc normal. Știu că fotbalul de astăzi nu mai e ce a fost, dar eu cred că mare parte e noroc cu organismul și cu fericirea că nu am avut accidentări grave. Dacă ar fi să îți dăm o vârstă pentru cum te simți tu fizic, ce vârstă ar fi? Sincer, mă simt cum mă simțeam poate la 30-31 de ani și deja sunt mulți ani înainte. Ai hobby-uri mai puțin cunoscute care te relaxează în afară de sport? Ce mă relaxează cel mai mult este să stau cu prietenii, să ies la masă cu ei, să stau, să râdem. Avem și un cuplu, două de prieteni, cei mai buni, cu care mergem fiecare săptămână la masă, fără copii, să stăm numai noi, să vorbim, să râdem, și cred că asta mă relaxează cel mai mult, să petrec timp cu ei în afară de timpul normal cu familia și copiii. Dar să simți relaxare totală, cu prietenii, la masă, cu aceste cupluri care sunt cei mai buni prieteni ai noștri — cred că asta mă relaxează cel mai mult. Reușești să te deconectezi total de fotbal? În vacanță, da. Am încercat acum în ultimii trei ani, noi avem obiceiul să mergem o săptămână în vacanță fără copii și numai cu prieteni și alta cu copii. Deci săptămâna aia în care suntem fără copii încerc să mă distrez, să fac tot ce nu pot să fac în timp aproape de 10-11 luni, și încercăm să nu vorbim de fotbal. Asta e cea mai importantă — să stăm, să mă relaxez, să îmi încarc bateriile. Dacă stai tot timpul să vorbești de fotbal, tot te încarcă, și încercăm așa. Ești unul dintre veteranii echipei. Spune-ne cum îți alegi cuvintele atunci când trebuie să le vorbești jucătorilor tineri. Încerc să le spun să fie interesați de fotbal în primul rând, să vadă alte meciuri și la echipe mai mari — au mult de învățat de acolo. La noi, pe terenul de antrenament, să fie ca un meci. Și ce e cel mai important pentru mine, după acest lucru, să fie serioși 100%, și la antrenamente, să fie economici. Vorbesc mult cu ei: primul salariu sau ce iau primă de semnătură, să nu facă prostia aia de a lua direct o mașină. Încerc să le spun: mai bine luați un apartament sau ceva de genul, că fotbalul se termină foarte repede, nu știi ziua de mâine dacă, Doamne ferește, ai o accidentare sau ceva — măcar să ai unde să stai. Și când termină fotbalul prietenii dispar și să profite de asta și să aleagă bine și prietenii din afara fotbalului. Ai vreun exemplu concret când ți-ai dat seama că un sfat pe care l-ai dat unui dintre jucătorii tineri a ajutat imediat pe teren? Da, și au fost câteva înainte. În primul rând cu Costache. Costache, când a venit, era mai... nu vorbea foarte mult, mai rușinos. Dar la antrenament făcea chestii excelente, și eu de multe ori stăteam față în față cu el la antrenament. Dribla și după, la meci, nu știu, poate îi era frică sau ceva de genul să nu greșească, și atunci greșea mai mult. Atunci i-am spus: te luam tare de la antrenament dacă nu faci la meci. Și adevărul e că se vede că are și el deja altă maturitate și face un sezon foarte bun. Dacă te-ai întoarce în timp, ce decizie fotbalistică sau de transfer ai schimba dacă ai putea? Sincer, absolut nimic. Nu îmi pare rău de absolut nimic din ce am făcut. Am trecut prin momente foarte bune, am trecut printr-un moment foarte rău la acest club. Cum știți, am avut multe șanse de a pleca atunci. Nu am plecat, nu îmi pare rău și sper să termin și aici. Clujul și zona Transilvaniei sunt foarte diferite față de Portugalia. Spune-mi ce provocări ai întâmpinat în adaptarea ta, în momentul în care ai ajuns aici, și ce locuri din zonă îți plac? Cea mai mare a fost frigul, prima iarnă pentru mine. Acum e mai bine, dar când am venit în 2011, atunci era multă zăpadă, frig pe care noi, în Portugalia, în zona mea, nu îl aveam. Asta a fost cel mai greu: la meciuri, la antrenament. Cred că se vedea la antrenament, arătam numai ochii, că eram tot camuflat. Cred că asta a fost cel mai greu pentru mine în primul an și al doilea. Ce îmi place cel mai mult? Multe chestii îmi plac, dar eu zic că multe locuri sunt plăcute — depinde cu cine ești și cum te simți.

<h2>„Dan Petrescu mi-a spus să fac cursul de antrenor!” </h2>Ce visezi să faci după ce îți închei cariera de jucător? Te-ai gândit? Te vezi antrenor? Manager? Implicat în zona de academie, poate?Asta m-am gândit. Asta e primul pas pe care vreau să-l fac — cursul de antrenori. E un lucru care îmi place foarte mult. Și în primul rând, ce mă gândesc să fac: următorul proiect după ce termin cu fotbalul. Acum vom vedea când va fi. Și dintre toți antrenorii pe care i-ai avut, care te-a inspirat cel mai mult în zona asta, să urmezi și cursul de antrenor? Sincer, învăț cu toți. Fiecare are forma lui de gândire, de a face. Dar cel care mi-a spus clar să fac cursul de antrenor a fost Mister Dan Petrescu. Am avut o discuție cu el în care mi-a spus să fac cursul de antrenori, poate și pentru câteva păreri când m-a mai întrebat, cred că am fost de acord cu el. Cred că de asta a fost vorba. Dar încerc și notez și acasă — am și acasă un caiet pe care trec fiecare antrenor, un antrenor care ți-a plăcut, de altul, care ai vorbit, cum a reacționat cu jucătorii. Încerc să scot ce e mai bun din fiecare antrenor pe care l-am avut, și fiecare are plus și contra, dar scot plus din fiecare, că poate așa mă ajută în viitor. Te simți mai mult străinul cu cele mai multe meciuri în Superliga sau unul dintre românii cu cele mai multe meciuri din istoria campionatului? Poate unul dintre români. Poate pentru alții, în continuare, străin. Am văzut și acum, în ultimii 2-3 ani, tot la lista aia, când a fost făcută, că eram văzut ca străin acolo. Dar sunt un român ca oricare. Am pașaport, plătesc taxa ca oricare, așa că mă bucur foarte mult că am dublă naționalitate. Normal că nu pot uita și Portugalia, că acolo am crescut și acolo am familie, dar tot ce am în viață, practic, mi-a dat România, și le mulțumesc, și încerc să fac tot ce mai bine, să fiu un plus, să fiu un ajutor, și dacă după ce termin fotbalul să fiu un ajutor pentru sportul românesc. Acum o întrebare de baraj: cine se lasă primul? Tu sau Deac? Asta nu știu. Eu acum încerc, sincer, pot să vorbesc de mine: încerc să fiu, să văd anul plus an, să vedem cum mă simt în primul an. Adevărul e că anul ăsta mă simt foarte bine, cred că fac un sezon foarte bun, mai bun ca ultimul sezon. Îmi fac și eu autocritică și văd acest lucru. Acum mă simt bine. Dacă ar fi să mă întrebați, în acest moment mă simt bine să mai joc un an. Dar mai e până la final de campionat și, Doamne Ajută, să fiu în primul rând sănătos și să continui cu forma în care sunt și să pot să ajut echipa să atingem obiectivul. Care este cea mai importantă lecție pe care jucătorii lui CFR, actualii și viitorii, o pot învăța de la Camora? ADN-ul ăsta, poate ADN de campion. Cred că astăzi jucătorul care vine trebuie să știe că vine la un club care e obișnuit să câștige. Într-adevăr, în ultimii 2-3 ani nu am mai luat campionatul, dar am luat tot o cupă, care e importantă pentru noi. Dar trebuie să învețe că vine la un club care e obișnuit să câștige. Să intre pe fiecare antrenament serios și la meci cu gândul și numai la victorie. Mario, ce ți-ai dori să lași moștenire în fotbalul românesc? Să fiu văzut ca un jucător care a fost important în fotbalul nostru. Dar pentru mine cel mai important este să fie familia și copiii mei mândri, și asta e pentru mine. Fiecare are o părere diferită, trebuie respectată, dar pe mine mă interesează mai mult ca copiii mei și familia mea să fie mândri pentru toată cariera pe care am făcut-o. Cum este fiul tău cu fotbalul? Că spuneai acum ceva timp că după meciul cu Celtic Glasgow s-a îndrăgostit de fotbal. Da, merge bine, îi place, mă bucur. Dar el știe oricum că cea mai importantă e școala, și știe că dacă nu e cuminte la școală cea mai mare pedeapsă e cu fotbalul: nu îl ducem la antrenament sau spunem că nu îl ducem la un turneu sau la un meci. El trebuie, în primul rând, să nu facă greșeala pe care mulți o fac. Dacă la academia noastră ajung 2% la echipa mare, cred că deja e foarte bine, și el trebuie să se gândească că dacă nu ajunge acolo, trebuie să ai ceva de făcut. Să aibă o carieră frumoasă în orice își dorește și asta pentru mine e cel mai important. În acest moment e școala, acolo pentru el încă este o distracție fotbalul, vrea să se distreze, dar în primul rând va fi școala. Pe ce post joacă? Calcă pe urmele tatălui? Nu, joacă extremă, e ca mine când am început cariera, ca extremă. Dar, cum am spus eu, acum vreau și el să... e bine că și la grupul lui mai joacă pe extremă, mai joacă pe la mijloc. E bine să vadă altă poziție, să învețe și să fie în primul rând fericit.

<h2>„Mi-ar plăcea să fiu antrenor la CFR” </h2>Mario, dacă ar fi să te pun să alegi un cuvânt care este preferatul tău din portugheză, care ar fi acela? Poate guerreiro, cred că asta mă definește cel mai bine. Am fost o persoană și sunt o persoană care să nu întoarcă fața de la luptă, care încerc să fiu în fiecare zi mai bun, și cred că asta poate fi cuvântul din portugheză cel mai bun — un guerreiro. Și cuvântul preferat în română? Română — luptător. Tot acolo ajungem. Am fost toată cariera mea și așa va fi până termin. În încheiere, spune-mi dacă există vreo întrebare care ți-ar fi plăcut să o primești într-un interviu, dar nu ai primit-o niciodată. Au fost atâtea… Poate și greșesc, sincer. Să mă gândesc… dacă mi-ar plăcea o zi să antrenez pe CFR Cluj. Poate asta. Dacă tot doresc să fiu antrenor, poate asta e o întrebare care nu a fost pusă. Că așa, în rest, nu văd o întrebare care nu a fost pusă până acum. Și ți-ar plăcea într-o zi să o antrenezi pe CFR Cluj? Foarte mult. Cum am spus, e un club care mi-a dat tot. Mi-ar plăcea — cine știe, vreodată — să fiu antrenor la CFR, la echipa mare. Și mi-aș dori foarte mult să câștig trofee și ca antrenor. Pentru mine, asta ar fi momentul cel mai fericit din cariera mea. Ce fel de antrenor ți-ar plăcea să fii? Care abordează un stil ofensiv sau defensiv de joc? Asta depinde și de strategie. Mie îmi place un fotbal ofensiv, de posesie, în care să domini adversarii cu posesie. Dar sunt și meciuri în care trebuie să vezi strategia: dacă joci cu o echipă mult mai puternică decât tine, trebuie să te aperi mai mult. Știi că vei avea mai puțină posesie și atunci trebuie să inventezi ceva — să joci în tranziție ofensivă sau ceva de genul, să pleci mai repede în contraatac, să stai la așteptare. Dar mie îmi place un fotbal mai ofensiv și o echipă care are posesie, care trebuie să fie peste mulți adversari.

Mario Camora (38 ani) este portughezul care s-a îndrăgostit atât de tare de România încât și-a luat și cetățenia și consideră locul în care a ajuns în 2011 ca fiind acasă.

Mario Camora: „Mi-ar plăcea să fiu antrenor la CFR!”

Ploieștenii par revigorați de aducerea lui Eugen Neagoe. Petrolul are a doua victorie la rând cu 1-0, după un meci în care a furnizat mai mult fotbal decât CFR, cotată clar cu prima șansă înainte de joc. Galben-albaștrii nădăjduiesc că vor ieși din zona periculoasă, în timp ce alb-vișiniii nu oferă niciun argument că pot reveni în prim-plan.<h2>Ricardinho, șanse uriașe în prima parte!</h2>CFR a demarat partida fără un element important. Goleadorul Munteanu a fost accidentat. Mandorlini a avut însă din start două din numele sonore ale pieței de transferuri din această toamnă, vestiții Zouma și Slimani. Iar alb-vișiniii au avut primele șanse. În minutul 7, Emerllahu a tras de la 16 metri pe lângă poartă, iar Slimani (20) a reluat cu capul peste poartă de la șase metri, arătând că este departe de perioada în care marca pentru Sporting Lisabona sau Lyon.Treptat, ”găzarii” au început să țină jocul departe de propria poartă. Am avut o perioadă în care s-au evidențiat mai degrabă apărările, extrem de exacte și concentrate. Dar, pe finalul primei părți ”Lupii” au început să muște. Protagonist, Ricardinho. Fundașul dreapta al gazdelor a trimis de la 15 metri în afara buturilor (40), pentru ca în minutul 45+3 tot el să tragă ”afară” deși era liber la numai 14 metri.<h2>Schimbările lui Neagoe au fost mai inspirate</h2>Jocul a decurs oarecum asemănător în repriza doua. CFR a dat tonul ocaziilor, în minutul 54 Slimani reluând cu capul în brațele lui Bălbărău, din centrul careului. Apoi, Petrolul s-a apropiat iarăși de ultima treime, în condițiile în care jocul clujenilor s-a alterat constant.În minutul 58, Neagoe a optat pentru Denis Radu, în locul lui V. Gheorghe, care intrase în minutul 29 (!) în locul accidentatului Grozav. Mutarea lui ”Geană” s-a arătat mai eficientă decât schimbările lui Mandorlini, care a mizat pe Cordea sau Biliboc.&nbsp;Atacul prahovenilor a devenit tot mai contondent, în minutul 66 Chică-Roșă nimerind bara din zece metri!Elanul galben-albaștrilor s-a eficientizat în minutul 77. Denis Radu a primit mingea în careul mare, după ce șutul lui Jyry a fost deviat de Ilie. Radu a înscris pe lângă Hindrich, din șapte metri, pentru 1-0, dar golul a fost validat abia după patru minute de analiză VAR, deși poziția ploieșteanului părea regulamentară din start.12 minute de prelungiri, mai degrabă un chin pentru CFRInițial, Sebastian Colțescu a arătat opt minute adiționale. Acestea, în condițiile unui joc cu multe fragmentări, au devenit în total 12. Dar, nici acest lung timp avut la dispoziție nu a adus nimic cu adevărat periculos din partea ardelenilor. Mult chin, lipsă de idei, statisticile reprizei a doua fiind relevante. ”xG” de doar 0,45, doar două șuturi cadrate.A fost un meci care a arătat că nu de fiecare dată sunt decisive cotele de piață și biografiile jucătorilor. ”Lupii” au avut nerv și energie, în vreme ce CFR rămâne în propria-i admirație. Timpul trece, iar trupa din Gruia staționează. Problemele sunt structurale la fosta campioană, iar&nbsp; ”Doctorul” Iuliu Mureșan, reînscăunat în virtutea unui trecut performant, are nevoie de niște rețete miraculoase pentru însănătoșirea echipei.

Golul rezervei Denis Radu a răsplătit efortul ”Lupilor”. CFR? La fel de anemică și fără perspective

Petrolul-CFR 1-0. Denis, intrare de vis

Reportaj

Alex și David au 19 ani și îi știm de când au intrat cu ambiție pe teren în tricoul lui Dinamo. Îi vedem acum jucând împreună la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/metaloglobus">Metaloglobus</a>, iar frăția dintre ei se cunoaște de fiecare dată când fluierul de start al partidei se aude.Însă am vrut să vedem ce fac băieții și când nu e zi de meci, care e povestea lor și cum se descurcă față în față cu provocările noastre. Așa că ne-am dat întâlnire la baza de antrenament a clubului și am stat de vorbă, apoi ne-am plimbat la <a href="https://www.museumofsenses.ro/">Muzeul Simțurilor</a> din București.Vă invităm în lumea lui <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/irimia-david-729c35b6">David</a> și <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/irimia-dragos-alexandru-314bc136">Alex</a>, două chipuri în oglindă, dar cu personalități diferite, care se completează frumos într-o echipă. Echipa Irimia.

Care e cel mai frumos moment pe care l-ați petrecut voi în fotbal până acum? Alex: Păi cred că primul e debutul la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/dinamo-bucuresti">Dinamo</a> și după aceea promovarea cu <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/metaloglobus">Metaloglobus</a>. Și promovarea cu Dinamo, doar că nu am luat parte atât de mult.&nbsp; David: Aici am fost 100%. Cum a fost acum promovarea asta? Alex: E ceva incredibil. Total neașteptat, nu se aștepta absolut nimeni. Nici tata, nici mama, nici noi dacă e să o luăm așa.&nbsp; David: Dar nici lumea din fotbal, nimeni, nimeni.&nbsp; Alex: Pe parcurs, noi, jucători am început să avem încredere în treaba asta, dar ceilalți din jurul nostru... Ne întoarcem un pic la Dinamo. Cum a fost prima dată când ați intrat în vestiarul de seniori de la echipă?&nbsp; David: De-abia împlinisem 16 ani și eram rușinoși. Am fost puțin retrași la început până ne-am acomodat cu băieții, până au prins încredere în noi, am fost așa timorați și echipă mare, Dinamo. Chiar dacă era în liga a doua, se simțea așa presiunea. Alex: Și mai ales că am prins perioada aceea fără bani. A fost o experiență foarte utilă pentru noi pe viitor, dar atunci a fost foarte greu. V-au pus porecle cumva colegii? David: Crețulinii.

Fotbalul în familia Irimia a apărut din pasiune și din dragostea bunicii pentru nepoți. David și Alex au crescut împreună alături de iubirea pentru acest sport, s-au motivat unul pe altul și au învățat cât de mult contează să ai un mental puternic.&nbsp; Vă mai amintiți care e prima a voastră zi cu mingea de fotbal?&nbsp; David: Bunica noastră ne-a adus la fotbal prima dată.&nbsp; Alex: Care din păcate s-a stins din viață. Mă gândesc în fiecare zi la ea și e o sursă de inspirație pentru mine.&nbsp; David: Și de putere, în același timp. Ne-a dus de mână. Noi stăm într-un cartier și ne-a dus de mână la un teren de fotbal și ne-a prezentat acolo la antrenor și i-a spus antrenorului că am vrea și noi să începem să jucăm fotbal și eram mici, mici, 4 ani, 5 ani. Dar cum de și-a dorit să vă ducă? Urmărea fotbal? David:Tata e foarte pasionat de fotbal și, vă dați seama… Alex: Erau discuții în familie, să-i facem fotbaliști, nu știu, bănuiesc. I-ați mulțumit vreodată că v-a dus? Alex: Da, da, normal.&nbsp; David:Tot timpul îi mulțumeam. O să o faceți mândră pe bunica voastră. Alex: 100% și acum e mândră.

Care este mai mare dintre voi? Alex: Eu sunt mai mare. Cu câte minute sau secunde? Alex: Cu cinci minute. Ne-a spus mama. Se spune despre gemeni că au o conexiune aparte. O simțiți? Alex: Da, da. Aveți un moment anume în care v-ați uimit și voi că există această conexiune? David: Da, multe momente. Dar eu i-am dat și assist lui Alex la un meci în sezonul trecut cu Corvinul. Și cum se simte să dai gol din assistul fratelui? Alex: E un sentiment unic, mai ales pentru familia noastră, care s-a bucurat.David: Și mai ales că nu se întâmplă, adică nu vezi peste tot gemeni care se joace în aceeași echipă. Să și contribuie, decisiv. L-ai căutat atunci special? David: Noi oricum ne mai căutăm în teren unul pe altul.&nbsp; Alex: Mereu vorbim după meci: „Dă-mi-o și mie!” Dacă ați juca adversari, ce credeți că s-ar întâmpla? Alex: Păi jucăm la antrenament mereu, ies scântei între noi.&nbsp; David: De-abia aștept să joc împotriva lui. Dar a fost vreodată vreo altercație? S-a luat cineva de vreunul din voi și celălalt a sărit? Alex: Au fost, când l-au mai faultat pe David, de exemplu.&nbsp; David: Au mai fost și între noi altercații, între mine și Alex.&nbsp; Alex: Chiar acum în presezon, a fost un exercițiu și a greșit David o pasă. Și m-am enervat eu și a oprit mister antrenamentul. Că am început să ne certăm. „Că nu se poate, că voi frați gemeni să vă certați”. Cearta a continuat și acasă? David: Nu, ne-am împăcat repede. Noi așa suntem, ne împăcăm repede. Cum a fost să creșteți împreună și alături de această pasiune pentru fotbal? David: Pe noi ne-a ajutat foarte mult când ne avem unul pe altul, că ne împingem unul pe altul de la spate și ne motivăm. Mai ales când avem aceleași țeluri și aceleași obiective. Care este cel mai înalt obiectiv pe care l-ați setat? David: Nu știu neapărat să mă duc atât de departe, dar obiectivul meu e să mă bucur cât mai mult de ceea ce fac și să fac totul cu zâmbetul pe buze și să încerc să fac totul cât mai înalt nivel. Alex: Asemenea, încerc să iau fiecare zi să fiu cât mai fericit pentru tot ce am, pentru că sunt oameni cărora le lipsesc multe și eu pot să beneficiez de foarte multe lucruri, cum ar fi să joc fotbal, fac ceea ce-mi place, mă antrenez într-un spațiu frumos, în natură adică încerc să iau părțile pozitive din viața.

Simțiți că fotbalul v-a maturizat? Alex: Da, foarte mult. David: Foarte mult. Și noi oricum lucrăm și foarte mult mental și încercăm să progresăm și partea asta, e foarte importantă. Alex: Cred că principalul scop al fotbalului este să fii puternic mental pentru că fotbalul are suișuri, coborâșuri și asta e cel mai important. Să rămâi puternic mental, să nu cedezi. Și cum lucrați mental? Lucrați cu un specialist sau pur și simplu? David: Da, și cu un specialist. Și vorbim foarte mult între noi. Încercăm să scoatem tot timpul părțile pozitive, părțile negative, să le punem pe fiecare în parte, să încercăm să facem totul cât mai bine. Așa a fost de la început? Sau v-ați dat seama că practic voi pe voi vă puteți ajuta cel mai mult?Alex: Pe parcurs, cu timpul. Adică noi fiind și de la o vârstă destul de fragedă la Dinamo, am fost încă de la 16 ani în vestiarul echipei mari, ne-am obișnuit cu băieții și pe parcurs ne-am dat seama că e un avantaj foarte mare să ne avem unul pe altul și să ne ajutăm cât de mult putem. V-a zis vreodată cineva ce norocoși sunteți? Alex: Da, toată lumea ne zice.&nbsp; David: Și la antrenament a venit un băiat și ne-a spus ce mi-aș dori să am și eu un frate geamăn, să fiu tot timpul cu el. E foarte fain, foarte, foarte. Suntem norocoși că suntem așa.

Știți cum se spune: gemenii golului. Alex: Da, așa ni s-a spus, că noi așa am debutat, să zic, când ne-au promovat la echipa mare la Dinamo, am dat amândoi goluri în același meci, cu FCSB, și așa ni s-a spus. Așa ne spunea mister Ovidiu Burcă, când am venit prima dată la echipa mare, gemenii golului. Chiar voiam să vă întreb despre momentul acela în care ați debutat. În primul rând, cum a fost înainte să intrați pe teren? Ce ați simțit? Era ceva important. Alex: Foarte important! Mai ales că era familia în tribună. Oricum, mister ne-a anunțat înainte că vom debuta și a fost o bucurie de nedescris, cred că acela este momentul cel mai frumos de până acum.&nbsp; David: Și mai ales că am debutat și la Dinamo, la echipa la care am crescut și e o bucurie imensă. A fost o bucurie imensă. Cum a fost să lucrați cu Ovidiu Burcă? David: O experiență foarte... Nu știu, mai ales că eram foarte tineri, un antrenor foarte modern și am învățat foarte multe lucruri de la el, care ne-au ajutat pe parcursul anilor.&nbsp; Alex: Mai ales că dânsul mai vorbea cu noi, ne mai explica unele chestii, pe care ulterior le-am și aplicat. Deci în primul meci în care ați debutat, ați dat și gol amândoi? Alex: Nu, nu. Am dat gol amândoi la juniori și de atunci ne-au luat la echipa mare, la Dinamo. Ați dat amândoi gol într-un meci contra FCSB-ului. Aveați setat asta? Alex: Nu, nu a fost setat.

Pasiuni diferite aveți? Alex: Ne place foarte mult tenisul de câmp.&nbsp; David: Ne jucăm amândoi. Și aici ne duelăm tot timpul.&nbsp; Alex: Îl cam bat. Mergem în weekend-uri, ne mai destindem puțin. Și altceva? Ce vă deosebește, asta vreau să vă întreb. Alex: Nu sunt multe chestii care ne deosebesc din punctul ăsta de vedere.&nbsp; David: Mai ales că până acum am și petrecut foarte mult timp împreună, adică doar o scurtă perioadă cât timp am venit eu prima dată la Metaloglobus, Alex rămăsese inițial la Dinamo, anul trecut în vară, și după două luni, la începutul lui septembrie, a venit și el la Metaloglobus. Adică o lună jumate, două am fost separați. Și cum a fost perioada aia? Alex: A fost puțin ciudat, mai ales că eram singur acolo la Dinamo, îl știam și pe David aici că e echipă nouă, cu colegi noi, adică eu mai mult mă gândeam într-un fel la el, lui să-i fie bine. Aveți coduri pe teren? Adică aveți voi niște scheme ale voastre? Alex: Nu neapărat, îi spun lui David: „Când am eu mingea, pleacă!”&nbsp; David: Oricum ne mai înțelegem și din priviri.

Se înțeleg din priviri și știu cât de important este să se împace de fiecare dată când apare o scânteie de ceartă între ei.&nbsp; Alex: Normal, mai ales când eram la juniori, mai ales, mereu ne certam. Și părinții ce vă ziceau? Alex: Încercau să ne calmeze, să ne spună că nu e ok.&nbsp; David: Noi oricum suntem două firi foarte competitive și tot timpul ne dorim să câștigăm, să câștigăm, să facem totul cât mai bine și intervine când nu ne iese jocul sau când sunt lucruri care merg împotriva noastră. Intervin nervii. Alex: Trebuie să mai lucrăm puțin la nervi. Sunteți perfecționiști? David: Da, eu sunt foarte perfecționist, sunt tipicar, pot să spun. Și credeți că asta e bine sau e uneori mai puțin bine? David: Am avut și eu discuții, fix cu Alex vorbeam și spuneam că într-un fel e bine că ne dorim să fim cât mai aproape de perfecțiune, dar într-un fel e bine să lăsăm și lucrurile să curgă așa cum e menit să curgă. Că noi nu suntem în control la tot ceea ce se întâmplă și să rămânem focusați pe ceea ce putem noi controla. Citiți cărți sau vă uitați la podcasturi despre mental health? Alex: Da, mai citesc cărți. Acum eu citesc „Gândește ca un călugăr”.&nbsp; David: Am citit-o amândoi. Discutăm că mai sunt niște termeni. Alex: Mă mai enervam că nu înțelegeam niște lucruri și le reluam.&nbsp; David: Sunt niște termeni din aceștia mai dificili în unele părți ale cărții și le mai discutăm între noi, să vedem ce a înțeles fiecare. Apropo de cărți și discuții despre școală, cum puteți funcționa și cu școală, și cu fotbal? Alex: Anul trecut a fost foarte dificil pentru noi, din punctul ăsta de vedere, am avut BAC-ul. Trebuia să ajungem la școală, să ne încheiem mediile, profesorii nu prea ne acceptau așa cu programul, dar până la urmă am scos-o la capăt, am luat și note foarte bune în BAC și o mândrie foarte mare pentru noi și pentru familia, pentru mama în principal. Ce note ați luat? Alex: Eu am luat 8.70. David: Și eu am 9.03. Se dovedește faptul că fotbalistul, la modul general, se poate gândi și la altceva în afară de fotbal? David: Da, bineînțeles. Dar pentru mine, un fotbalist trebuie să fie o persoană inteligentă. Pentru că sunt foarte multe lucruri în fotbal, nu e vorba numai de tehnică sau de talent. E un joc de inteligență, unde fiecare mișcare contează. Trebuie să iei decizii foarte repede, să te informezi, sunt foarte multe aspecte în care trebuie inteligență, trebuie să fii ager la minte.

Aveți o calitate pe care o admirați unul la celălalt? Alex: Nu știu, asta, perseverența asta. Bine, dar nu pot să spun că eu nu o am, dar apreciez treaba asta, că e competitiv, că e perseverent în ceea ce vrea să facă.David: Și eu la tine la fel. Aveți un sfat unul pentru celălalt? Care e sfatul pe care vi-l dați cel mai des? David: Să ne bucurăm de ceea ce facem.&nbsp; Alex: Da, să nu fim negativiști, mai avem momente în care suntem negativiști și asta încerc să-mi scot cât mai mult din minte.&nbsp; David: Încercăm să spunem stop, când vorbim unul cu altul și începe Alex să spună niște chestii că nu a avut chef azi la antrenament sau e foarte cald afară, încercăm să spunem stop și să ne gândim la părțile pozitive.&nbsp; Alex: Sau când mai vorbim despre alți oameni, dacă încep să critic, nu-i bine, adică încerc să-mi pun stop la treaba asta. Și uneori încercați să puneți stop și gândurilor din cap. David: Asta contează foarte mult, chiar dacă nu vorbești, și gândurile pe care ți le faci contribuie la starea ta. Și reușiți? Alex: Încercăm cât de mult se poate. Acum nu putem să eliminăm asta 100%, dar încercăm. Aveți un idol de pe afară, pe care îl urmăriți și în social media? David: Pentru mine e Cristiano și e idolul meu de când sunt mic. Și acum îmi place foarte mult Désiré Doué. Am mai văzut niște interviuri de ale lui și mi se pare la fel, că are o mentalitate de campion și e un jucător senzațional. Alex: La mine la fel, pe Cristiano principal îl apreciez cel mai mult, dar sunt mulți jucători de care îmi place foarte mult. Acum cel mai recent e Wirtz, îmi place maxim de el și mai ales că parcă îmi asemăn stilul de joc cu al lui și-mi place să-l urmăresc. În ce campionat v-ați vedea? David: În Anglia.Alex: Da, și mie cel mai mult mi-ar plăcea în Anglia. Eu țin cu Arsenal… David: Și eu.Alex: Eu cu Liverpool sunt. Deci aici sunteți diferiți? Alex: Aici, da, aici.&nbsp; David: Și cu tata, că tata e cu City. Mama oricum știe fotbal, deci cred că știe fotbalul mama foarte, foarte bine, la cât fotbal e în casă la noi.&nbsp; Alex: Păi noi mai avem un frate mai mare cu 11 ani și la fel și el pasionat de sport și ea nu mai fotbal aude în fiecare zi.

Alex și David Irimia par, la prima vedere, două reflexii ale aceleiași imagini. Dar dincolo de asemănare, se ascunde o poveste despre echilibru, muncă și sprijin reciproc. Crescuți din iubirea unei bunici care i-a dus de mână spre primul teren, gemenii au ajuns să se împingă unul pe altul înainte, nu doar în joc, ci și în viață. Își analizează greșelile, citesc aceleași cărți, se ceartă și se împacă în câteva minute, dar mai ales, nu uită să se bucure de fiecare pas făcut împreună. Poate că în teren poartă numere diferite, dar în orice loc în care vor ajunge, campionat sau club din care vor face parte, vor rămâne mereu echipa Irimia. Un exemplu de cum se trăiește și se simte fotbalul, cu o pasiune sinceră, înmulțită la doi.

Gemenii din prima ligă româneascăFotbalul în oglindă are o istorie lungă în campionatul nostru. Iată care sunt cele 7 perechi de gemeni care ne-au încântat pe teren: <ul><li>Anton si Dumitru Munteanu -&nbsp;CCA 1955</li><li>Iosif si Ilie Rotariu&nbsp; - Poli Timișoara</li><li>Aleksei si Iuri Skala - Selena Bacău 92/93</li><li>Arman si Artiom Karamian - FC Argeș și Rapid&nbsp;</li><li>Erico si Elton Constantino da Silva -&nbsp;Universitatea Cluj, Pandurii Târgu Jiu, Astra Giurgiu, UTAArad</li><li>Eduard si Juan Oriol - Rapid 2014/15</li><li>Ulrich si Aymar Meleke - Voluntari </li></ul>

Doi frați și un singur vis. Am petrecut o zi alături de Alex și David, inseparabili pe teren și în afara acestuia.

Gemenii Irimia: „E un avantaj foarte mare să ne avem unul pe altul”

A devenit cunoscut fanilor Superligii cu un gol antologic marcat chiar la debut. Un gol reușit chiar contra campioanei FCSB. Unirea Slobozia, nou-promovată la acel moment, a obținut o remiză, scor 2-2, datorită unei reușite fantastice a lui Dorobanțu. De atunci, a fost reprofilat în fundaș dreapta, a contribuit la istorica salvare de la retrogradare a ialomițenilor, a trecut peste prima accidentare serioasă a scurtei sale cariere și acum visează la echipa națională. Ce nu s-a schimbat e modul său de a vedea fotbalul. Pentru jucătorul de 21 de ani totul se învârte în jurul muncii. „Niciodată nu m-am caracterizat pe mine ca fiind un jucător pe care îl definește talentul. Mereu am considerat că trebuie să muncesc mult mai mult decât dacă aș fi avut talent”, a spus în interviul pentru superliga.ro. E o mentalitate pe care a împrumutat-o de la Cristiano Ronaldo, cel care i-a fost idol în copilărie. Cum este să faci parte dintr-o echipă care a avut un drum atât de frumos? Promovare și apoi menținere în Superliga? Este un sentiment plăcut, mai ales în anul de liga a doua, când am promovat. Ceva unic, mai ales pentru că orașul nu a mai fost în prima ligă. Și primul an de Superliga, tot un sentiment foarte plăcut, pentru că am reușit să ne menținem la acest nivel. Cum e să numești această echipă acasă? Mă simt foarte bine să numesc această echipă acasă, pentru că aici am crescut, aici am început fotbalul. Practic, clubul ăsta mi-a oferit tot. Asta voiam să te întreb: dacă simți că ți-a oferit ceva clubul și vrei să dai înapoi ceva la rândul tău... Da, mi-a oferit, cum am spus, mi-a oferit tot. Încă de la juniori până în momentul de față. Practic, dacă nu era acest club, nu eram nici eu. Cum a fost momentul în care ai debutat pentru seniori? Mai ții minte ce meci era, cum te-ai simțit? La liga a doua era, cred, septembrie sau octombrie. La un meci cu Vitorul Târgu Jiu. Îți mai amintești cum te-ai simțit când ți s-a zis că o să joci? Știam din seara dinainte, mi-a spus Mister că o să joc titular. Și am fost toată seara agitat, până am adormit, umblam prin cameră, n-aveam stare. Aveam un gol în stomac, fiind și debut acasă, am avut puține emoții. Am vorbit despre debutul la seniori, a fost apoi și debutul în Superliga, cu un gol împotriva FCSB-ului. Ai fi visat că așa va fi debutul în Superliga? Nu, sincer, nu am visat. Mă gândeam că ok, intru 10-15 minute, ăsta-i debutul, și încerc să-mi fac treaba cât mai bine. Cam atât am intrat, cred că 30 de minute, dar am fost răsplătit cu un gol superb, frumos. Tot atunci zicea Mihalcea că ți-a transmis: „Intră fără frică!” Ai simțit frică? Ce nu știu suporterii despre raportul fotbalistului cu frica? Nu este sentimentul acela de frică clasic. Este un mod de exprima să nu ai emoții, să fii activ în teren, să nu te ascunzi de adversari, cum se spune. Să poți să iei o decizie cât mai repede și cât mai corect, să nu ai teama asta că te ceartă colegul, că e mai mare, că nu i-ai dat-o. N-ai simțit asta aici la un moment dat? Nu, niciodată. Mereu am fost primit foarte bine în vestiar, tratat ok, nu s-au făcut niciodată diferențe.

Dorobanțu, Andrei

<h2>„Am fost învățat să tratez fotbalul corect”</h2>

Îți mai amintești cumva care e cel mai bun sfat pe care l-ai primit până acum? Să tratez fotbalul corect. Asta mi-a zis unul dintre antrenori. Simțea că nu-l tratai corect? Nu, mi s-a spus doar să tratez fotbalul corect, că o să fiu răsplătit. Și așa a fost! Se simte aici, în Slobozia, o comunitate când vine vorba despre fotbal? Da, e o comunitate destul de unită. Și la liga a doua era foarte multă lume care venea la meciuri și mă gândesc că și acum, mai ales în Superliga, ar veni tot așa. Cred că chiar mai multă lume. Acum să ne întoarcem puțin la tine, cel mic. Ce te-a făcut pe tine să te îndrăgostești de fotbal, cum a început povestea? Mă uitam cu tata mereu la meciuri și îmi plăcea atmosfera aia. Mi-aduc aminte doar meciurile acelea cu mulți suporteri. Toți aclamau jucătorii, erau iubiți. Și mi-a plăcut și mie. Deci de asta ai vrut să fii fotbalist? Da, îmi plăcea atmosfera asta. Ai fost cu tata pe stadion înainte să începi fotbalul? Da. Cred că de atunci îl începusem, eram în pragul ăla. Și ai fost la Unirea Slobozia? Nu, pe Arena Națională, la FCSB - Dinamo. Deci se poate spune că fotbalul e parte din relația ta cu tatăl tău, nu? Da. Acum că am aflat de ce ai vrut tu să fii fotbalist, voiam să te întrebăm și ce idol aveai când erai mic? Când eram mic, cred că, la fel ca orice copil, existau cam doi idoli mari și lați în generația mea: Messi și Ronaldo. Eu eram în partea cu Ronaldo. De ce? Îmi plăcea mai mult, îl vedeam mai serios. Avea, nu știu, o altă atitudine. Iar acum ce model ai din fotbal? Acum n-am un model anume, un jucător exact. Îmi plac majoritatea fotbaliștilor care evoluează pe același post cu mine. Și încerc să iau de la fiecare câte puțin, de la cei mai buni. Cine a fost prima persoană care a crezut în visul tău de a deveni fotbalist? Tata. El mă ducea la antrenamente. Când avea timp, și mama, bineînțeles. Și acum vin la fiecare meci? Da.

<h2>A vrut să renunțe la fotbal acum câțiva ani </h2>

Ai vrut vreodată să renunți? Da. Când s-a întâmplat asta? Acum trei ani, cred, la liga a doua, până să începem campionatul. Eram în cantonament și voiam să renunț, mi se părea prea greu. Și simțeam, nu știu, că nu sunt făcut pentru așa ceva. Și totuși? Și totuși m-am înșelat. Păi ce te-a făcut să rămâi? Discuțiile cu familia. Mi-a spus că nu are rost să renunț acum, când am muncit atât. Și apoi a venit și răsplata... Da.

<h2>Accidentarea din startul acestui sezon, un moment de cumpănă</h2>

Al doilea sezon în Superliga pentru Andrei Dorobanțu a început cum nu se poate mai rău. În chiar prima etapă, în meciul din deplasare cu CFR Cluj, a suferit o accidentare care l-a ținut în afara terenului o lună și jumătate. Niciodată nu a avut astfel de probleme înainte. A revenit însă mai determinat. Știm că se vorbește destul de puțin, poate chiar deloc, despre ce simte un fotbalist când are o accidentare și despre durere în fotbal. Tu tocmai ce ai trecut printr-un moment mai mult decât neplăcut. Ce ai simțit în momentul ăla? Din exterior, privind, pare așa că e un moment de criză în care te întrebi ce o să se întâmple. Ce ai simțit? Pe lângă durere... Nu știu, simțeam așa că sunt dezamăgit de mine, nu știam ce se va întâmpla mai departe. Eram așa că... de ce m-am accidentat? Ce fac acum? De ce s-a întâmplat asta? Ai mai trecut prin vreo accidentare? Nu. Am mai avut una foarte mică. Am stat două sau trei săptămâni, dar nu se compară. Asta a fost prima mai serioasă. Cum sunt băieții din generația ta? Ne-ntoarcem un pic la grupul din care faci. Cum îi vezi? Generația mea de la lotul național la care am fost e un grup destul de unit. Vorbim fiecare cu fiecare, nu sunt bisericuțe, cum se spune, ca în alte grupuri. Avem cam aceleași percepții în viața de zi cu zi, în fotbal, de asta suntem colegi. Simți că aveți totuși niște avantaje față de generațiile mai vechi? Da, sunt multe avantaje, pentru că acum avem mai multă tehnologie la îndemână. Putem să ne informăm mult mai mult despre orice extrasportiv, alimentație, sală, să ne luăm foarte multe informații. Și te informezi? Adică îți cauți despre sală? Ce anume, ce exerciții sunt? Despre ce exerciții, grupele musculare, despre alimentație, de exemplu, după meciuri, înaintea meciurilor... Ce alimente sunt bune, ce alimente nu sunt bune înaintea meciurilor.

<h2>Munca, cea mai importantă pentru a avea succes</h2>

Cum te descrii tu pe teren? Ca un jucător ambițios și muncitor. Pentru că niciodată nu m-am caracterizat pe mine ca fiind un jucător pe care îl definește talentul. Mereu am considerat că trebuie să muncesc mult mai mult decât dacă aș fi avut talent. Mă refer ca un jucător care, să dau un exemplu, cum am spus mai devreme, Messi. Mă consider în partea aceea de jucător muncitor, ca Ronaldo. Și asta înseamnă că trebuie să te ambiționezi, să te motivezi mereu? Da. Și cum faci asta? Încerc să îmi impun singur că sunt cel mai bun, că de-asta sunt în teren, de-asta joc, ca să fiu cel mai bun. Să dau cel mai bun randament. Ce își spui înainte de meci? Înainte de meci, fix asta: că sunt cel mai bun și că trebuie să dau cel mai bun randament. Iar în momentele de după meci, am înțeles că adrenalina e atât de mare încât e cam greu să dormi noaptea de după. Da, e mai greu să dormi după meci. Stau și mă gândesc la ce am făcut bine, ce am făcut rău, ce puteam să fac mai bine. Iar Andrei care nu e pe teren și nu e în tricoul de fotbal, cum e? Un băiat modest, să spun așa, căruia nu-i place să atragă prea multă atenție. Și ce faci când nu ești pe teren? Ce obiceiuri ai? Sau cum te relaxezi? Obiceiuri? Depinde. Acasă, cu familia. Mari obiceiuri nu prea am. Crezi că e important pentru un fotbalist să se gândească și la altceva în afară de fotbal? Da. Pentru că uneori mai trebuie să ne rupem puțin de bula asta în care trăim, să ne mai relaxăm. Și o zi obișnuită în care includem și școala, și antrenamentele, și timpul liber, cum ar arăta la tine? Ai timp de toate? Da. În mare, da. Pentru că dimineața avem antrenament și după, în restul zilei, suntem mai liberi, să zic așa, și am timp. Te gândești să urmezi o facultate? Facultate de sport sau ceva? Nu de sport. Agronomie... Care e cel mai banal lucru care îți aduce bucurie? Condusul. Îmi place mult să conduc. Ce aplicație de pe telefon folosești cel mai des? Cred că YouTube. Să ascult muzică. E vreo vorbă de-a părinților tăi care-ți vine mai des în minte? Dacă mă face fericit, să nu dau înapoi. Ce ți-ai dorit să înveți și încă simți că nu ai învățat? Cred că, în teren, să mă apropii cât mai mult de a fi un lider. Ai exemple în vestiar pe care poți să zici că le urmezi? Exemple de leadership... Da. Sunt cei mai bătrâni, cu experiență, cum ar fi Purece, Aganovic, Toma... Ai vreun sfat primit de la ei care simți că te-a ajutat? Cam asta mi-au zis mereu: să muncesc. Asta îmi zic toți. Pentru că așa spun toți fotbaliștii mai în vârstă ăstora mai mici, că trebuie să muncim, pentru că altfel nu o să reușim. Și care e cel mai mare vis al tău la care vrei să reușești să ajungi? Să joc în cupele europene, aș vrea, momentan. La echipa națională cum a fost? Cum a fost să auzi imnul și să ai tricoul pe tine? A fost un sentiment foarte plăcut prima oară. Mi s-a făcut pielea de găină. Erau și ai tăi în tribune? Da. A fost ceva plăcut. Cea mai mare mândrie până la urmă. Unde vezi că duce drumul tău cu echipa națională? Adică ce simți că ar trebui să faci ca să ajungi și la echipa de seniori? Mă gândesc că e o bornă. Da. Să fiu cât mai constant în minutele jucate și în evoluții. Evoluții cât mai bune. Și, cu timpul, o să vină și răsplata. Cum ai vrea să fii recunoscut în fotbalul românesc? Așa: ca un jucător umil care dă totul pe teren.

Fundașul dreapta al Unirii Slobozia este unul dintre cei mai interesanți tineri din Superliga. Spune că munca și ambiția l-au adus până aici

Andrei Dorobanțu: „Trebuie să muncesc mult mai mult decât dacă aș fi avut talent”

S-a născut la Râmnicu Vâlcea, iar fotbalul l-a început în Spania, la Teruel, cu părinții în tribună și mingea la picior. Pe 11 octombrie a împlinit 25 de ani. Un sfert de secol în care a crescut cu fotbalul și prin fotbal. Vara trecută a ajuns la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-farul-constanta">Farul</a>, unde a strâns deja câteva amintiri care nu se uită: 4 goluri, un assist și multe meciuri în care și-a impus spiritul de luptător. Joacă într-o zonă a terenului unde nu prea ai voie să greșești. Dar, cu toate astea, <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/dican-victor-5d9ffc42">Victor </a>reușește să rămână senin. Să se bucure. Să vadă jocul și dincolo de reguli. Poate pentru că a învățat, devreme, că echilibrul îl face mai puternic. Inclusiv atunci când urcă în ofensivă. Ne-am întâlnit cu Victor la Ovidiu și am aflat cine e dincolo de număr. Am început interviul cu o repriză scurtă de întrebări de încălzire.

Ce cuvânt crezi că te descrie cel mai bine?Ambițios. Cu ce fotbalist ai face schimb de tricouri după meci?Messi. Ce emoji folosești cel mai des?Probabil cel de râs. Ce-ai alege să mănânci dacă ai putea mânca un fel de mâncare pentru tot restul vieții?Vită la grătar cu cartofi dulci. Ce simți că ți-a oferit fotbalul?Bucurie, emoție. Două lucruri neștiute despre tine?Îmi place să citesc și să joc șah. Ultima carte citită? „Însemnări din subterană”, de Dostoievski. Dacă ai fi o melodie, ce melodie ai fi?Probabil ceva latino. Dacă ai putea păstra în telefon doar trei aplicații, ce aplicații ai păstra?WhatsApp, YouTube și YouTube Music. Care e prima ta amintire cu fotbalul?Probabil în Spania, când jucam și erau ai mei în tribună. Am înțeles că știi bine spaniolă.Cât de cât. Nu mai îmi aduc aminte atât de bine, dar înțeleg tot. Poți să zici care este cuvântul tău preferat în spaniolă?Paella! Dacă ar trebui să vorbești 30 de minute despre un subiect extra fotbal, despre ce ar fi?Istorie. Ultimul film sau serial văzut?Serial? Mă uit la Sopranos. Echipă de vis cu trei sportivi. Din orice sport. Ce sportivi ar fi?Messi, din fotbal. Michael Jordan, din baschet. Și Popovici, din înot. Ultima întrebare din setul de încălzire. Care e cel mai bun sfat primit de la un coleg de echipă?Poate să țin capul sus. Adică să nu fiu supărat după un rezultat negativ.&nbsp; Poți să ne spui și cine ți-a spus?Mi-a spus, la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-universitatea-cluj">U Cluj</a>, Dorin Goga.

Apoi ne-am întors la amintiri și la început, când Victor era mic și visa departe.&nbsp; Cum a fost momentul, dacă îți mai amintești, când ai primit, prima oară, ghete de fotbal?Clar. Bucurie, emoție... Mai ales că, asta îmi aduc aminte, îmi doream foarte mult o pereche. Erau Total 90 și mi-a luat tati și eram cel mai fericit. Și prima data când ai fost pe stadion?Da. La un meci al <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/universitatea-craiova">Craiovei</a>, pe fostul Oblemenco. Dacă ai putea să te întorci în timp, într-un moment din copilărie, care ar fi acela?Probabil perioada 13-14 ani, când și sora mea era mai mică. Acelea au fost cele mai frumoase momente ale copilăriei. Era la vârsta aia, avea 3-4 ani și era foarte simpatică. Îmi plăcea mereu să mă joc cu ea. N-aveam niciun stres și doar veneam acasă și mă jucam cu ea. Atunci deja vă întorseserăți din Spania?Da. În 2008 ne-am întors, adică pe la 8 ani. Perioada petrecută în Spania, când erai copil, ai simțit că te-ai influențat cu ceva în stilul tău de joc?Nu știu neapărat. Am fost dat la fotbal de foarte mic, 4-5 ani. Pornind de acolo și ajungând astăzi aici, în acest drum al tău, care crezi că este momentul care te-a influențat cel mai mult în carieră?Probabil când am luat decizia la 17 ani. Mergeam și destul de bine cu școala, să zic așa... Și atunci m-am hotărât să plec la Liga 3, la Metalurgistul Cugir. Și a fost așa o decizie mai nebună. La Vâlcea se desființase echipa, nu mai avea echipă în Liga 2. Și am mers la risc. Adică mi-am dat seama că fără fotbal nu pot trăi. E ceva ce mă definește. Să zic că ăla a fost momentul decisiv. Și ce ți-au zis cunoscuții atunci, având în vedere că te duceai la Liga 3?Clar că am avut suport din partea familiei. Deși și ai mei se îngrijorau, se gândeau, mna... Nu era chiar cea mai mare echipă. Era un pas așa, în neant, să zic așa, sau un risc. Dar au avut încredere în mine. Adică cei apropiați au avut mereu încredere în mine și m-au ajutat, m-au sprijinit. M-au susținut pe deplin.

<h2 style="text-align:center;">„Fotbalul îți dă niște stări pe care nu le găsești în altceva.”</h2>

Dacă ar fi să alegi o fază din acest start de sezon, pe care să o vezi în reluare de mai multe ori, ce fază ai alege?Probabil ultimul minut de la meciul cu Steaua (FCSB - n.r.). Când am dat noi golul 2 și toată lumea s-a bucurat. <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-regular-fcsb-far?sectiune=cronica">Și am câștigat cu ei. </a>Poți să ne povestești un pic cum ai trăit acel moment?Clar, o descătușare. Știind că jucăm și cu echipa campioană și să câștigi în minutul... cred că era minutul 100, 90 plus 10 sau ceva de genul. Deci emoție pură. Bucurie. Ăsta e fotbalul. De asta e frumos. Că îți dă niște stări pe care nu le găsești în altceva. Cea mai importantă lecție pentru tine din acest sezon?Din acest sezon? Să muncim. Adică să nu lăsăm niciodată garda jos. Să nu credem că ni se cuvine ceva. Trebuie mereu să dăm 100%, să dăm tot ceea ce e mai bun, pentru că nu ni se cuvin niciodată cele trei puncte. Trebuie să muncim pentru ele și trebuie să arătăm pe teren că le merităm. Simți că fotbalul te-a învățat ceva și pe plan personal despre viață?Clar. M-a făcut mult mai ambițios, în primul rând. Te disciplinează. Trebuie să fii disciplinat. La fotbal ai un program, trebuie să-l respecți. Și asta cu ambiția, trebuie să lupți. Trebuie să demonstrezi. Trebuie să arăți că meriți să joci. Și dacă îți câștigi locul, trebuie să lupți să ți-l menții. Sunt chestii care simți că te ajută în viață. E această competitivitate pozitivă. A fost vreun moment în care ai luptat cel mai mult pentru locul tău din teren?Au fost mai multe momente în carieră. Și la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-universitatea-cluj">U Cluj </a>am avut o perioadă de trei, patru luni în care veniseră jucători cu foarte multă experiență, Tamaș, Luchin, Mureșan. Jucam fundaș central și trebuia să mă bat cu ei să merit un loc. Și atunci au fost perioade de trei, patru luni în care a trebuit să demonstrez. Dar peste tot e așa. La toate echipele sunt momente... Fiecare fotbalist are fluctuații la un moment dat. Trebuie să demonstrezi constant că meriți să joci. Și aici și peste tot au apărut momente din astea în care să zic așa vine, nu neapărat ca o palmă, dar îți dau un semnal că trebuie să împingi mai mult sau trebuie să demonstrezi mai mult. Și ce îți spui în momentele alea în care totuși este presiunea asta de a demonstra constant?În momentele alea, cel mai mult mă ajută să-mi exprim ceea ce simt în primul rând, alături de familie și de prietenă, și după aceea să-mi dau seama cât de mult muncesc, cât de mult ofer sportului. Și, făcând în fiecare zi și oferind maxim în tot ceea ce fac, la un moment dat vine și răsplata. Sunt lucruri, în fotbal, uneori, pe care nu le poți controla. Adică anumite decizii ale antrenorului nu depind neapărat de tine, în unele situații, dar tu, dacă îți faci treaba, la un moment dat lucrurile se aliniază. Adică, simt că dacă oferi în fiecare zi la antrenament și extra sportiv duci o viață bună și, la fel, te pregătești, adică îți faci program de prevenție, te mai duci la sală, îți faci refacerea bună, n-ai cum să nu fii răsplătit de fotbal și să nu fii băgat în teren la un moment dat.

Ce spui tu de prevenție și de sală, dar ce spui de minte? Cum îți antrenezi mintea?Mintea, ca să zic așa, mi-o antrenez citind. Îmi place mult să citesc. Am avut o perioadă când am jucat foarte mult șah, dar am luat un pic o perioadă pauză, pentru că am ajuns, ca să zic așa, la un plafon și m-am enervat, că dacă nu depui foarte mult timp să înveți anumite deschideri, mutări, așa, nu prea mai poți crește nivelul, să faci pasul mai sus. Dar mă joc acolo la șah, să zic că mă joc de plăcere. Poți spune și care este deschiderea ta preferată?Am simple. E4, D4, pionii pe mijloc, după care, nu știu, London Opening. Asta cu London Opening, asta joc des. Le știu pe cele mai simple. Eu nu văd șahul neapărat acum ca o competiție. Așa îmi place să încerc mutări noi, adică să risc, să sacrific regina sau chestii de genul ăsta. Simt că mă distrez. Simți că trăiești mai mult la șah sau mai mult pe teren?Depinde de situații. Momente și momente. La șah, să zic la șah, că fac mai multe nebunii. La fotbal, am și un profil mai defensiv în care, de multe ori, nu pot să-mi asum atât de multe riscuri. Ai vrut să joci în defensivă de când erai mic?Nu știu dacă neapărat am vrut, dar cred că acolo mi s-a potrivit. A fost locul cel mai potrivit pentru mine. De când am fost mic, am fost mijlocaș central și, încet, încet, am preluat mai multe sarcini defensive. Cu timpul, cam majoritatea antrenorilor, și asta a fost și părerea mea, că mi se potrivește mai mult postul ăsta de mijlocaș defensiv, fundaș central. De ce acolo?Simt că am agresivitate, sunt destul de bun în dueluri unu la unu. Pot să mă descurc în mai multe sisteme, să mă adaptez la mai multe sisteme: 423, 4231 sau cu 3 pe fund. Am adaptabilitatea asta și pot să mă descurc. Adaptabilitatea asta vine și din faptul că faci mai multe lucruri extra, pe lângă fotbal?Probabil. Asta simt că ar fi o calitate la mine, dar nu știu neapărat dacă vine din asta. Dacă e o consecință sau e ceva ce am avut întotdeauna.

<h2 style="text-align:center;">Vestiarul Farului acum: SPIRIT!</h2>

Aici la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-farul-constanta">Farul</a> care a fost primul lucru care te-a atras sau lucrul care ți-a plăcut cel mai mult?Oportunitatea de a colabora cu domnul Hagi. De aia am și venit. Asta m-a convins să vin aici. Pentru mine a fost senzațional că am avut ocazie să învăț de la el. Cum a fost prima oară când l-ai întâlnit?Emoții. Nu prea ai tu multe de spus, doar asculți și încerci să absorbi cât mai multe informații, pentru că e clar că te poate învăța foarte multe lucruri. I-ai zis că la șah sacrificai regina?N-am vorbit niciodată despre asta. Dacă ai putea să descrii într-un singur cuvânt vestiarul Farului, care ar fi acela?Acum? Spirit! Cum te vezi în sezonul acesta? Ți-ai pus un obiectiv personal?Nu mi-am pus niciun target de meciuri, goluri, minute. Mi-am pus doar să mă bucur de fiecare zi de antrenament, fiecare meci și să ofer tot ce am mai bun din mine. După fiecare antrenament, după fiecare meci, să nu fiu niciodată supărat sau cu regret că n-am oferit tot. Chiar vreau să mă bucur de fiecare meci și fiecare oportunitate pe care o am să joc și să mă simt bine. Asta comparabil cu cum gândeai când ai început să joci fotbal... Cum simți această evoluție? Că ai ajuns să-ți dorești să te bucuri de fotbal?Da, simt că poate la început când ești mic, asta este emoția asta. Asta este emoția pe care ți-o dă fotbalul, să te bucuri de moment. După care e clar, îți dorești să ajungi la un anumit nivel, și eu îmi doresc să fac pasul, dar simt că ca să faci pasul la nivelul următor, trebuie să oferi tot ce ai mai bun și oferind ce ai mai bun trebuie să te și bucuri de momentul respectiv. Nu zic să o dai în zona aia de relaxare. Să rămâi concentrat, responsabil, dar cu sentimentul ăla de bucurie că orice vine înspre tine o poți face, o poți duce. Și dacă faci greșeli, și dacă apare ceva ce simți că te izbește pe moment, tot trebuie să fie bucurie că știi că uite, acolo am de lucrat, acolo poți să lucrezi mai mult și acolo poți să o perfecționezi. Tu lucrezi cu un mental coach sau ești propriul tău mental coach?Nu, lucrez de trei sau patru ani cu un mental coach. Îl cheamă Dorin, uite, îi dau și numele, de la SuperBrain. Și ne înțelegem foarte bine. Suntem ca frații. Apropo de cărți, citești și cărți de dezvoltare personală?Am avut o perioadă când am citit, dar acum sunt să zic așa pasionat de istorie și romane istorice. Deși mai citesc și, cum am zis acum, Dostoievski. Am citit și Umberto Eco înainte, „Numele trandafirului” și aia mi-a plăcut foarte mult. Dar, în majoritate, acum, istorie. Tot pe ce pun mâna de istorie îmi place enorm. Cum ai vrea să fii recunoscut, ținut minte?Ca un băiat care de fiecare dată a dat maxim și a oferit maxim și s-a bucurat. Plin de energie, pozitiv, care știi că atunci când intră în teren îți oferă tot ce avea mai bun. Și atunci când intri în teren, cu cine simți că ai cea mai mare conexiune?Să știi că așa n-am neapărat, adică nu mă gândesc la asta pe teren. E clar că, jucând într-o formulă mai mult timp, se creează niște automatisme. Adică deja îți cunoști colegii. Știi ce calități au. Știi că un coleg are mai multă viteză sau e stângaci și îi place să intre în interior și să îi dai pase acolo sau îi place să plece în spațiu, să îi dai mingea în adâncime. Adică chestiile astea le simți la un moment dat când joci mai mult timp împreună. Dar așa nu am ceva specific cu cineva. Dar cât de cât am învățat ce calități au colegii mei și să încerc să ne ajutăm unul pe altul.

Iar dintre colegii pe care i-ai avut până acum, este unul care ai simțit că te-a inspirat?Sincer că am încercat să-mi iau modele din fiecare vestiar în care am fost. Și, fiind și mai tânăr, na, am avut oportunitatea să joc cu colegi care au trecut prin viață, care au avut mai multe experiențe în fotbal și, să zic așa, de la ei am învățat. Și acum în vestiar îi avem pe <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/larie-ionut-5705f976">Larie</a>, pe <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/tiru-bogdan-98b45b16">Țîru</a>, pe <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/ganea-cristian-george-d4b3805d">Ganea</a>, pe <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/vina-ionut-33787906">Vînă</a>... Jucători cu experiență, de la care, clar, înveți. Și, dacă asculți, stai pe lângă ei, clar auzi niște povești de viață din care poți să tragi niște concluzii, să te ajute pe viitor. Din experiența ta de până acum, ce sfat i-ai da unui jucător tânăr, care mâine ar debuta în Superliga?Cred că cea mai mare problemă este să nu-și pună presiune prea mare. Să fie serios, muncitor, dar să nu-și pună presiune prea mare. Adică să se bucure de moment. Că atunci când simți că îți impui o prea mare presiune să faci, să demonstrezi, să îți bagi prea multe în cap, exact în momentul ăla nu-ți iese nimic. Să ai senzația aia de atunci când ești copil. Când ești mic, când te jucai cu mingea, senzația aia s-o ai și în teren, atunci când debutezi. Să te bucuri de fiecare moment. Ce-ți place cel mai mult la viața pe care o ai?Îmi place tot, sincer. Simt că am un echilibru în viață, am familia alături, am prietena care... ne ajutăm reciproc și să zic așa e un suport moral și mi-a dus foarte multă liniște. Pe plan sportiv știu că sunt serios și ofer tot ce am mai bun în fiecare zi, deci chiar sunt bucuros de tot ce mi se întâmplă acum. Și tind să îmbunătățesc treptat în fiecare zi, să fie din ce în ce mai bine. Dacă ai putea să influențezi ceva în societate, în fotbal, în țara asta, să schimbi ceva, ce ar fi?Să ne iubim mai mult. Să îți iubești aproapele așa cum te iubești pe tine. Să fie mai multă toleranță în societate. Crezi că voi sportivii ar trebui să fiți mai mult decât fotbaliști și puteți să deveniți simboluri în societate?Clar suntem modele pentru generațiile tinere. Vedem aici la fiecare meci, când vin copiii și îți cer autografe, poze. E clar că ai o anumită responsabilitate. Și responsabilitatea asta vine și cu o realizare că poți oferi ceva înapoi.

Simți că e ceva ce abia acum începi să înțelegi sau să înveți?Da, de multe ori simt că... Îmi place să nu mă las ghidat de o idee neapărat. Și sunt deschis la tot felul de idei. Adică de exemplu când citesc ceva, îmi vin idei referitoare la cartea respectivă și îmi dau de gândit. Despre viață, despre cum ar trebui privită viața sau un concept anume. Și sunt deschis așa și simt că, cu cât înaintez în vârstă și acumulez mai multă experiență, percepția mea asupra vieții se schimbă.&nbsp; E normal. Nu mai ai aceeași gândire la 18 ani, la 20, la 25, la 30. E normal. Apar și alte elemente în viața ta, familie, copii și e clar că și prioritățile se schimbă. Dar sunt deschis la elementul ăsta nou. Adică nu am o viziune fixă neapărat asupra unui lucru, deși anumite principii în viață le am. Și cam asta e lupta. Adică mereu când citesc ceva și mă interesează, încerc să gândesc și să aplic filtrul meu propriu. Adică preiau o idee dintr-o carte, ok... În Dostoievski era o idee care mi-a rămas în minte, că pentru el iadul însemna incapacitatea de a iubi. Și îți rămâne în cap, știi, chestia asta? Chiar așa e. Adică m-am regăsit în ideea asta. Mi se pare că cineva care nu are capacitatea de a iubi, se simte singur, nasol, trist. Și îți dă de gândit treaba asta. Și din Umberto Eco ți-a rămas vreo idee?Ce am citit, „În numele trandafirului”, a fost mai mult un roman istoric, semi polițist. Mă fascinează că prezintă oarecum aspecte reale și adaugă și lucruri care s-ar fi putut întâmpla. Adică spune ce s-a întâmplat sigur în viața unui personaj și după aceea îți adaugă câteva lucruri... care înseamnă liberă interpretare. Adică nu e neapărat o morală a poveștii, dar te face să gândești ce ar putea face personajul respectiv. Lucruri pe care ar fi putut să le facă, dar încă nu sunt dovedite. Dacă ar fi să scrii o carte despre tine, cum ai vrea să fie?Nu știu. Ceva simplu. O autobiografie sau ceva. Nimic special. Atunci când îl asculți vorbind pe Victor, îți dai seama că ai în față un jucător care a înțeles deja lucrurile esențiale: că fotbalul este muncă, emoție, disciplină și bucurie, toate în același timp. Iar atunci când intră în joc, așa cum spune chiar el, îți oferă tot ce are mai bun. Nu e neapărat o morală a poveștii, dar te face să gândești ce ar putea face personajul respectiv. Victor Dican poate face multe.

Cum arată fotbalul și viața, privite din defensiva Farului Constanța

Victor Dican: Cu domnul Hagi nu prea ai tu multe de spus, doar asculți

Mijlocașul portughez și-a început aventura în România la Oțelul Galați, sub comanda lui Dorinel Munteanu. Ulterior a intrat pe radarul oltenilor, care l-au transferat în vară, atunci când înțelegerea sa cu formația gălățeană a expirat. Și-a făcut rapid loc în echipa pregătită de Mirel Rădoi, iar acum, după ce l-am văzut ce poate pe teren, am decis că este momentul să îi aflăm povestea. Samuel, ne poți spune tu povestea ta? Povestea mea? Povestea mea e simplă. E despre un tip care iubește fotbalul, îi place să joace fotbal. A început să joace în Portugalia, în fotbalul portughez. Și a avut prima experiență aici, în România, la Oțelul Galați, apoi a ajuns aici, la Craiova. Cum e orașul în care te-ai născut? Orașul în care m-am născut se numește Espinho. E aproape de Porto, în Portugalia. E un oraș cu plajă la ocean. M-am născut pe plajă. Îmi place să merg la ocean, la mare. E foarte plăcut. Ce ar trebui să știe cineva din România dacă ar vrea să viziteze Espinho? Ar trebui să știe că mâncarea e nemaipomenită. Mai ales fructele de mare. Ar trebui să știe că în orașul acela e mult vânt pe plajă. Așa că să-și ia ceva ca să se protejeze de vânt. În rest, se va simți minunat acolo. Spune-ne cum a fost copilăria ta? A fost frumoasă. A fost o copilărie frumoasă. Am locuit acolo, la Espinho, în Portugalia. Ca și copil... Cum să zic? Cred că aveam un lucru bun care azi nu mai e la fel. Îmi amintesc copilăria mea. Mereu eram pe afară. Alergam, ne jucam fie fotbal, fie diverse mici jocuri pentru copii. Nu stăteam prea mult pe telefoane sau PlayStation. Și cred că... Dacă privesc înapoi, cred că a fost foarte bine din punctul ăsta de vedere. Era mai multă libertate pentru noi, când eram copii. Care este prima amintire din copilărie pe care o ai? Am atât de multe. Nu știu! Îmi amintesc că, atunci când eram mai tineri, obișnuiam să-mi chem prietenii, pe cei mai apropiați prieteni, de fapt, prima echipă în care am jucat... Veneau la mine acasă, dormeau acolo, era ceva important pentru noi. Dimineața ne trezeam foarte devreme, mergeam la plajă să facem câteva scufundări în ocean, când răsărea soarele. Era foarte frumos. Cum a început pasiunea ta pentru fotbal? A început foarte devreme, la școală. Aveam aceste terenuri... Am început să joc la școală, între ore și după ore. Mi-a plăcut foarte mult. Îmi amintesc că aveam un prieten foarte bun care juca la un club de acolo, ca o academie, să zicem așa, se numea Os Baixinhos. Atunci îmi amintesc că a zis: „Joc după școală acolo”. Serios? Cum e posibil asta? Și apoi am început să merg și eu acolo. Și m-am îndrăgostit. Când eram copil, am făcut multe sporturi. Am făcut și înot. Am făcut și karate. Pe măsură ce am crescut, a trebuit să aleg între sporturi, pentru că începeau să-mi ocupe tot mai mult timp, și întotdeauna am pus fotbalul pe primul loc, pentru că era pasiunea mea, lucrul pe care îl iubeam cel mai mult. Când ai știut că vrei să devii fotbalist profesionist? Ca să fiu sincer, cred că eu am știut mereu că e pasiunea mea, că eu... N-am privit-o niciodată ca pe o obsesie de a deveni fotbalist profesionist. Întotdeauna am trăit momentul de a juca. Când eram copil, îmi doream mereu să joc în locuri mai bune, dar doar pentru bucuria pe care mi-o dădea. Și cred că momentul în care mi-am dat seama că pot să fac asta ca meserie și că e pe bune, ce îmi doream, a fost când jucam la Braga și am fost chemat la prima echipă. Doar o săptămână. Doar să stau cu ei. Și am văzut realitatea băieților pe care îi admiram, care aveau cariere bune și jucau la un nivel bun. Și am zis: „Uite! Sunt ca mine. Sunt oameni. Sunt oameni normali. Au acel lucru, au viața pe care mi-o doream cu adevărat”. Și cred că acolo a fost momentul. Ce sacrificii au făcut părinții tăi pentru tine? O mulțime. Cred că, la fel ca majoritatea părinților noștri, ei mereu m-au încurajat să joc fotbal, dar și să învăț. Întotdeauna au încercat, nu doar sacrificiile pe care le-au făcut, nu doar pentru fotbal, ci pentru ca eu să am o viață bună. Eu și sora mea. Au muncit mult. Am văzut asta. Și ne-au transmis mie și surorii mele spiritul de a munci din greu, că nimic nu e ușor, dar simt că ei au prioritizat lucrurile bune. Cum ar fi să avem mâncare bună, condiții bune acasă... Și, poate, să nu facă vacanțele pe care și le doreau, să nu aibă alte plăceri în viață, pentru a se concentra pe lucrurile care sunt mai importante. Cred că, atunci când privesc înapoi, asta e ceea ce au făcut. Au fost de acord de la început cu faptul că faci fotbal? Da. M-au susținut mereu. Singura condiție pe care am avut-o când eram mai mic a fost să am note bune la școală, să învăț engleză, să învăț alte limbi, să învăț matematica, pentru că pentru ei era important să am un plan B. Și am văzut. Am crescut cu mulți prieteni care aveau visul să joace fotbal și nu toți am reușit. Și poate fi greu pentru cei care nu au altă opțiune. Așa că mereu au spus: „Te susținem”. Fotbalul e prioritatea noastră, dar la școală trebuie să treci. Și trebuie să ai note bune, pentru că trebuie să ai un plan B, în caz că se întâmplă ceva. Apropo de planul B. Dacă nu erai fotbalist, ce carieră ai fi ales? Cred că aș fi ales între două. Una dintre ele - a fi antreprenor, să am propria afacere. Am studiat management, acum sunt cumva „înghețat”, nu am o diplomă, pentru că fotbalul îmi ocupă tot timpul, și am „înghețat” studiile, nu am terminat, dar între asta și ceva foarte diferit, ceva ca armata, o altă pasiune pe care am avut-o din copilărie. Cred că ceva de genul acesta.

Teles, Samuel Pereira Nunes da Silva

<h2>„Aveam 16 ani când am jucat cu seniorii prima dată”</h2>

Îți amintești debutul tău? Am citit că a fost la o vârstă foarte fragedă, Pepa era antrenorul care te-a debutat? Îți amintești încă de debutul tău? Da, da. A fost la un club numit Sanjoanense. Eram foarte tânăr. Cred că aveam 16 ani, când am jucat cu seniorii pentru prima dată. Eram acolo, am început să mă antrenez cu echipa, nu știam că voi juca, să fiu sincer. Dar el a avut încredere în mine, m-a băgat să joc și a fost ceva special pentru mine, pentru că nu era ceva obișnuit atunci să se parieze pe copii atât de tineri. Eram atât de fericit. Eram puțin agitat, dar m-a făcut să mă simt confortabil și mi-a dat încredere. Și a fost foarte bine. Ai simțit presiunea acelui moment? Când am aflat, chiar atunci am zis: „Uau, e bine”. Am simțit emoții și un fel de presiune, dar puțină. Dar îmi amintesc că a ținut un discurs înainte de meci și m-a inspirat foarte mult. Să nu am presiune. A vorbit despre viața lui personală și despre unele probleme prin care a trecut și a spus ce înseamnă presiunea reală, despre lucruri care contează cu adevărat în viață. Și, pentru mine, asta m-a făcut să privesc din altă perspectivă și m-am simțit mai liniștit. Și chiar cred că lucrurile au mers bine. Spune-ne despre perioada ta la Sporting Braga. Cum a fost acea perioadă pentru tine? Ce ai învățat din acea perioadă? La Braga, a fost o perioadă foarte bună. A fost prima dată când m-am mutat din orașul meu și de la părinții mei. Am venit la Braga să locuiesc singur. Câți kilometri? Nu e atât de departe. Aș zice o oră și jumătate cu mașina. Dar nu de făcut zilnic. Și eram tânăr. Așa că m-am mutat acolo. Mi-au dat un apartament pentru mine și alți jucători și cât am stat acolo, am avut condiții foarte bune. De fapt, era normal. Antrenori mai buni, condiții mai bune... Și am învățat multe. Cum funcționează lucrurile în fotbal, chiar și în afara terenului, să ai grijă nu doar ce se întâmplă pe teren, ci și în afară. Am început să simt că e un club bun în Portugalia, cum e să fii de partea unei echipe care e la mijlocul clasamentului sau a unei echipe care luptă pentru mai mult. Presiunea diferită, abordarea diferită pe care trebuie să o ai în meciuri. Și a fost o experiență foarte frumoasă. Am cunoscut mulți oameni, jucători cu mai multă calitate, de la care înveți multe, și începi să cunoști lucrurile ca la prima echipă de la Braga. Îmi amintesc, când eram acolo, în acea săptămână, ei jucau împotriva... Era pentru Europa League, cred că Fenerbahce. Era o echipă turcească. Și noi analizam adversarul. Pentru mine era totul nou. Și, cu ceva timp înainte, nu mi-aș fi imaginat niciodată să fiu acolo, să văd acești jucători pe care îi priveam ca pe niște mari fotbaliști. Și acum să le analizez punctele forte, slăbiciunile, modul în care văd jocul, cum încearcă să planifice meciul. Pentru mine, a fost uimitor.

<h2>„A fost un șoc când am ajuns la Galați!”</h2>

Cum a apărut oferta din România, oferta de la Oțelul? Eram în Portugalia, în liga a doua, la Feirense. E un club foarte bine organizat, un club foarte bun. Mai ales în primul an. Am încercat să promovăm în prima ligă din Portugalia. Și aproape am reușit. Dar, la final, ne-am clasat pe locul imediat de sub linie. Iar în al doilea an lucrurile nu au mers la fel de bine, dar am terminat contractul în al doilea an și am vorbit și cu agentul meu despre cariera mea și ce îmi doream. Și i-am spus: „Uite, aici, în Portugalia, ori merg în prima ligă, la un proiect bun, ceva în care să creadă în mine, ori vreau să încerc o experiență în străinătate”. Vreau să văd alt fotbal, să am alte experiențe. Am vorbit despre asta. În fotbal, trebuie să fie momente potrivite. Atunci echipa din România a venit repede, am vorbit despre proiect, am vorbit cu câțiva prieteni care jucau în România și mi-au spus lucruri bune despre România, lucruri pe care nu le știam. Ca să fiu sincer, cât eram în Portugalia, nu aveam idee cum era campionatul din România. Și mi-au spus că ar putea fi bine pentru mine, să încerc. Și am vorbit cu agentul meu și apoi l-am sunat pe Júnior Pius, era un jucător care jucase în Portugalia și aici juca la Botoșani. Și am vorbit mai ales cu el. Cum a fost când ai ajuns prima dată la Galați? La ce te gândeai? A fost un șoc pentru mine. Era o realitate diferită, foarte diferită. Orașul, oamenii, totul era nou. Îmi plăcea. Cum să zic, erau două lumi diferite. Nu pot spune că una e bună și cealaltă e rea, doar diferite. Dar am descoperit un oraș, cum e și țara, România, cu pasiune pentru fotbal. Mi-a plăcut mult acest lucru. Oamenii mereu își arată dragostea pentru echipă, susținerea, chiar dacă au problemele lor, mereu încearcă să găsească soluții. Ți-a fost greu să te adaptezi? La început, ca să fiu sincer, am avut un mare ajutor, pentru că am venit cu încă 3 portughezi. De fapt, 4, dar unul a plecat acasă. Era João Serrão, care a stat acolo 6 luni și apoi a plecat. Mai erau Frédéric Maciel, João Lameira, care e încă acolo, și Miguel Silva, care acum joacă la „U” Cluj. Ne uitam la această lume nouă pentru noi și aveam aceeași experiență. Și eram așa: „Uite asta, cât de diferit e totul”. Priveam lucrurile cu optimism. Și ne-am adaptat ușor, ajutându-ne unii pe alții. Și, la final, când ne-am întors, îmi amintesc că vorbeam toți de bine despre experiența asta. Cum este fotbalul românesc diferit de fotbalul portughez? E diferit. Modul de a juca fotbal. Din nou, sunt jucători foarte buni și în Portugalia, și în România. Cred că în România este puțin mai competitiv. În Portugalia, există o diferență mare între echipele mari, Benfica, Sporting și restul. E o diferență și mai mare. Dar aici, în România, e un campionat mai competitiv, să zicem. Multe echipe au calitate. Sunt mulți suporteri care sunt pasionați și asta e foarte bine pentru competiție. În Portugalia, poate sunt meciuri cu mai multe întreruperi, iar aici cred că încearcă să joace mai mult, să pună mai multă emoție în joc. De aceea, îmi place mult fotbalul românesc. Ai lucrat cu Dorinel Munteanu. Cum a fost să-l ai ca antrenor? Dorinel Munteanu e un om bun. E un om bun. A fost un antrenor dur, într-un fel, e foarte strict, pentru că vrea să fie în formă maximă. Vine dintr-o școală foarte disciplinată, îi place să aibă control. Dar e un antrenor foarte bun. Și este și un om bun. E greu să lucrezi cu el, pentru că în fiecare zi trebuie să dai maximum. Uneori, poate, unii jucători au conflicte... Dar cred că, până la urmă, e un antrenor bun. E un om bun. Nu e ușor să lucrezi cu el. Pentru că, așa cum ți-am spus, e așa, dar până la urmă încearcă să scoată ce e mai bun din fiecare.

<h2>„Finala Cupei e una dintre cele mai triste zile din fotbal pentru mine”</h2>

Finala Cupei, cu Oțelul - ce a însemnat acel moment pentru tine, pentru cariera ta? Ca să fiu sincer, nu am jucat finala. Am jucat fiecare meci până la finală. Eram atât de fericit. Credeam cu adevărat că putem câștiga. Ar fi fost un lucru enorm pentru club și pentru oraș. Pentru că nu mai câștigaseră ceva din 2011. A fost foarte bine pentru noi, o echipă ca Oțelul Ca să-ți răspund la întrebare: simt această tristețe. Una dintre cele mai triste zile din fotbal, pentru mine, exceptând accidentările. A fost foarte greu. Pentru mine și pentru toți de acolo, dar mai ales pentru mine, pentru că nu am putut face nimic. Am mers la meci, simțeam emoțiile, am simțit cum e echipa, cum sunt fanii, orașul. Toată lumea era atât de entuziasmată de acel moment. Simțeam că putem face ceva special. La final, am pierdut la penalty-uri. Nu am putut ajuta. M-am simțit și mai rău. Azi, între ceilalți portughezi, încă vorbim despre acea zi cu multă tristețe. Ai fost eliminat chiar de ziua ta iarna asta. Cum te-ai simțit atunci? A fost ca un carusel de emoții în acea zi. Era ziua mea, primeam o mulțime de mesaje frumoase, aveam energia aceea bună și eram foarte concentrat pe meci. Apoi a venit acea fază și am fost eliminat. Am simțit că totul s-a prăbușit într-o clipă. A fost greu să accept, pentru că voiam doar să ajut echipa. Dar, în același timp, m-a făcut să fiu și mai motivat, să arăt că a fost doar un moment și că pot să revin mai puternic.

<h2>„Oblemenco îmi dă aceeași senzație pe care am simțit-o când am intrat pe Estádio do Dragão”</h2>

Ce ai simțit când ai venit prima dată pe „Ion Oblemenco”, dar ca adversar? Îmi amintesc. Era al doilea meu meci în România. Mai întâi am jucat acasă și apoi am venit la Craiova. Și eram așa: „Uau! Ce stadion frumos!” Azi joc aici, dar în acea zi...” Eu sunt dintr-un oraș aproape de Porto. Îmi dă aceeași senzație pe care am simțit-o când am intrat pe Estádio do Dragão. Acolo e un stadion mai mare, dar aici e aceeași energie. Nou, mare și apoi cu fanii. Creează o atmosferă frumoasă. A fost o senzație foarte plăcută. Cred că acum este stadionul meu preferat din România. Și cum a apărut oferta de la Craiova? Totul a început la finalul sezonului trecut. Îmi terminam și contractul cu Oțelul, încercam să văd ce aveam să fac în continuare. Și atunci au venit cei de la Craiova. Foarte devreme. Nici nu era deschisă perioada de transferuri încă. Dar când știi că e o opțiune bună, trebuie să aștepți. Cunosc clubul, cunosc istoria, știu ce se cere aici și, de asemenea, după ce am vorbit cu antrenorul, m-a făcut să cred și mai mult în proiect. Vrea să schimbe lucrurile, într-un mod bun. În ultimii ani, au făcut lucruri bune, desigur, dar a fost important pentru mine să ascult și să primesc asta. A fost ca ceva cu care m-am identificat, să lupt pentru ceva. Deși, așa cum ți-am spus, și la Oțelul am fost foarte fericit. Ești în România de ceva timp deja. Se spune și se știe că aici, în Oltenia, fotbalul se trăiește diferit. Lucruri pe care le simt și eu atunci când sunt pe stadion. În rest, nu văd. Nu îmi place să citesc, să văd nimic, pentru că asta mă ajută să rămân concentrat pe ceea ce am de făcut și pe lucrurile care sunt importante. Dar pot simți aici că e o atmosferă diferită. De asemenea, când joci bine, te susțin și e uimitor. Și sper să continue mereu să ne susțină. Să fie și mai greu pentru adversari. Pentru că, dacă adversarii simt că nu suntem împreună, că nu suntem toți împreună, ca fani, jucători, și chiar și suporterii mai vechi, e o slăbiciune pe care o pot exploata. Dar dacă simt că acest club e unit, că e o atmosferă bună, că toată lumea e împreună, împingând echipa, putem face lucruri frumoase aici. Cum ai compara ceea ce ai găsit aici la Craiova cu experiența de la Oțelul? Ambele au fani pasionați. Evident, sunt două cluburi foarte diferite, ambele sunt cluburi istorice, dar aflate în momente diferite. Am doar lucruri bune de spus despre ambele cluburi. Ambele au fost foarte importante pentru mine. Și aici e o situație diferită. La Craiova, au mai multe resurse cu care pot lucra. Și asta face diferența. Cred că asta e tot. Dar ambele cluburi sunt cluburi foarte bune. Acum că l-ai cunoscut pe Mirel Rădoi, cum îl vezi ca antrenor? Cum l-ai descrie? Îmi place. Îmi place mult. Pentru mine, un antrenor înseamnă două lucruri: cum e ca om, ca persoană, ca lider, și, în afară de asta, ceea ce știe despre fotbal. Și cred că le are pe ambele. Are o relație bună cu noi toți. Mereu încearcă să ne dea încredere, așa că am doar lucruri bune de spus despre el. E un antrenor foarte bun. De top. Care este cel mai frumos moment pe care l-ai trăit în fotbal? Întrebare grea. Voiam să spun cupa cu Oțelul, dar acum nu știu. Poate, aș spune, debutul meu. Pentru că a fost locul unde a început totul pentru mine. Și am început să văd că lucrurile îmi pot schimba viața. Am acest moment. Am și un alt moment. Când eram mai tânăr, am jucat pe Estádio do Dragão, în Portugalia. Când eram copil mergeam să văd meciuri pe acel stadion. A fost special pentru mine. Dar să merg acolo ca jucător, și nu ca fan, a fost de asemenea un moment special pentru mine. Și cel mai greu? Cel mai greu moment. Din fericire, nu am avut accidentări sau lucruri de genul acesta. Pentru mine, asta e cel mai rău. Dar, ca să fiu sincer, aș spune că cel mai greu l-aș pune pe acesta cu Oțelul, când am pierdut cupa. Pentru că eram foarte entuziasmați. Simțeam orașul foarte entuziasmat. Voiam să facem ceva special. Și lucrurile nu s-au întâmplat. Așa că l-aș pune ca cel mai greu. Ce îți place să faci în timpul liber? În timpul liber îmi place să mă uit la filme, să mă relaxez, să ies să iau prânzul sau cina cu niște prieteni. Să mă bucur de lucrurile simple, să fiu cu familia, cu iubita mea. Genul acesta de lucruri. Poate e o întrebare copilărească, având în vedere că ești din Portugalia, dar cine a fost idolul tău din copilărie și de ce? Desigur. Știi deja răspunsul. Cel mai mare. Desigur, Cristiano Ronaldo. Este un ambasador al Portugaliei. Mentalitatea pe care o are... Este o inspirație pentru toți portughezii. Este incredibil ceea ce a reușit el pentru generația noastră, pentru toți, pentru că vezi că e posibil ca o țară mică precum a noastră să producă atât de mulți jucători buni. Cred că el are o contribuție mai mare decât își dau oamenii seama. Cât de mare inspirație este el pentru întreaga noastră generație. Eu fac parte din acea generație. Și când mă uit la el, e uimitor tot ce a realizat. Dacă ar fi să rezumi într-un cuvânt parcursul tău cu Craiova, în preliminariile europene, până acum, care ar fi acel cuvânt? Vrei un singur cuvânt? Aș spune „credință”. Dacă vrei să explic... Știm că e greu. Dar noi am crezut mereu că putem reuși, chiar și în momente dificile. Așa cum ați văzut cu toții. Dar am rămas împreună. Am încercat să construim această atmosferă, mai ales acasă, cu fanii noștri. Să reprezentăm cum trebuie Craiova, țara, tot. Să încercăm să ducem acest club în competițiile europene, acolo unde merită. Pare că 3-0 e un scor periculos pentru Craiova. Ești de acord? Sau te simți ca Barcelona? Pentru că sezonul trecut erau conduși cu 2-0 și a început remontada. Știu, cred că e foarte simplu. Fiecare meci are povestea lui. Și, vorbind despre ce s-a întâmplat cu Spartak Trnava, au fost 2 meciuri diferite, 2 povești diferite. Și lucrurile se schimbă foarte repede, așa că trebuie să fim pregătiți. Și ce iau eu de aici? Desigur am avut 3-0. Știam că nu va fi ușor. Dar, desigur, nu putem să ne punem în situația asta. Dar ce iau eu de acolo? Este felul în care echipa reacționează. Când avem meciul în mână și deodată ei egalează. Și noi câștigăm. Și cum reacționează echipa la asta. Pentru mine, asta e cel mai bun lucru. A fost cel mai important. Să mergem din nou și să luptăm, și am reușit să trecem mai departe. Pentru mine, arată cât de mult caracter are această echipă. Că și în cele mai grele momente am rămas împreună și am putut să luptăm. Și pentru mine a fost foarte important. Cu multe emoții. Asta e.

Samuel Teles (28 ani) a ajuns la Universitatea Craiova în această vară, la doi ani și jumătate distanță de momentul în care venea pentru prima dată în România

superliga 2025

Fotbal

vineri 24 octombrie

sâmbătă 25 octombrie

duminică 26 octombrie

luni 27 octombrie