FC Argeș

Petrolul Ploiești

Stadionul Ilie Oană

Oțelul Galați

Metaloglobus

Stadionul Clinceni

FK Csikszereda

FC Universitatea Cluj

Cluj Arena

FC Botoșani

UTA Arad

Stadionul Francisc Neuman

FC Rapid București

FC Farul Constanța

Stadionul Central Ovidiu

FCSB

Universitatea Craiova

Stadionul „Ion Oblemenco”

CFR Cluj

AFC Hermannstadt

Stadionul Municipal Sibiu

Unirea Slobozia

Dinamo București

Stadionul Arcul de Triumf

Andu Kedei

DIN - SLO (match, Superliga 25/26, regular)

Sezonul regular se apropie cu pași repezi de final, iar ultimele patru etape au devenit un adevărat test de rezistență pentru echipele care încă își joacă obiectivele. În București, Dinamo întâmpina Unirea Slobozia într-un moment în care presiunea și ambiția sunt la ordinea zilei în Superliga. „Câinii” lui Kopic, aflați pe locul trei și la patru distanță de prima poziție, priveau acest meci ca pe o oportunitate ideală de a continua sprintul spre vârful clasamentului. Forma bună, atmosfera din vestiar și un parcurs solid în ultimele runde alimentau speranțele unui final de sezon regular în forță, în care fiecare punct putea cântări decisiv în lupta pentru supremație. În tabăra oaspeților, lucrurile erau mult mai complicate. Unirea Slobozia venea în Capitală cu doar 24 de puncte și cu povara locului 14, poziție care duce direct la baraj. Echipa trăia cu sentimentul că timpul nu îi mai e demult un aliat, iar orice rezultat negativ putea transforma ultimele etape într-un chin care părea foarte ușor de evitat în urmă doar câteva luni. Slobozia nu își mai permitea pași greșiți, iar o victorie pe terenul lui Dinamo ar fi însemnat nu doar oxigen în clasament, ci și un impuls moral uriaș pentru un final de sezon care se anunța dramatic. Dinamo putea să confirme statutul de pretendent la primul loc și să își consolideze poziția într-un top extrem de strâns, mai ales după ce Universitatea Craiova câștigase deja, iar Rapidul călcase greșit pe parcursul etapei. Doar că, ultimul meci al etapei însemna și o întâlnire cu istoria pentru Dinamo, pentru că Claudiu Niculescu, fostul golgheter al câinilor roșii a început o nouă aventură pe banca unei echipe din Superliga, iar “Lunetistul” își dorea cu ardoare să redreseze cât mai repede echipa și să o readucă pe linia de plutire. Iar mâna unui nou antrenor s-a văzut rapid la Unirea Slobozia, care a pierdut din pofta ofensivă, dar a început să arate ca o echipă mai organizată în defensivă, un detaliu care avea să le pună probleme dinamoviștilor. Câinii roșii au avut o posesie de 75% pe parcursul primei reprize, dar Unirea Slobozia nu s-a pierdut cu firea, chiar dacă în prima parte și-a pierdut cel mai tehnic jucător, atunci când Papeau s-a accidentat stupid, la marginea terenului, încercând să recupereze o minge. Câinii roșii au căutat rapid să treacă în avantaj, dar au început prin a-l testa pe Rusu cu șuturi de la depărtare. Armstrong (6) a șutat puternic, de la mare distanță, dar portarul oaspeților a reușit să îndepărteze pericolul, chiar dacă inițial a respins ciudat. O ocazie importantă a avut și Musi (17) după trecerea primului sfert de oră. Mijlocașul transferat de la FCSB a ajuns în poziție foarte bună în interiorul careului, a șutat violent, dar mingea a trecut pe lângă poartă. A urmat Soro (22) la rând, care a încercat să își regleze tirul, dar șutul plasat al mijlocașului a trecut foarte puțin deasupra vinclului porții apărate de Rusu. Unirea a prins curaj în ofensivă doar în finalul reprizei, când Bărbuț (40) a sprintat decis peste 60 de metri și a șutat în forță după ce a reușit să pătrundă în careu, dar Roșca a reușit să respingă. Dacă Dinamo speră să își rezolve probleme din ofensivă după ce au reușit să îl înregimenteze pe George Pușcas, care a semnat cu Dinamo cu doar câteva ore înainte de meci, Unirea Slobozia i-a mai dat o șansă lui Nicolae Carnat, un jucător care se anunța ca o mare speranță în urmă cu câțiva ani. A fost chiar jucătorul care i-a luat locul lui Papeau în finalul reprizei și în care Niculescu și-a pus speranțele pentru partea a doua a meciului. Toată organizarea Sloboziei din primele 45 de minute s-a năruit imediat după reluare, când Dinamo s-a năpustit în ofensivă și a ratat pe bandă rulant. Opruț (53) a trimis o torpilă în transversală din afara careului, Mihai a urmărit și a retrimis cu capul, dar Dinu a scos un gol ca și făcut. Tot Cristi Mihai a fost aproape de deschiderea scorului, câteva minute mai târziu, când Armstrong a centrat din corner, iar dinamovistul a trimis spre poartă din marginea careului mic, dar Rusu a avut o intervenție de zile mari. Nici Karamoko nu l-a putut învinge pe portarul oaspeților, care a respins din nou incredibil atunci când atacantul a reluat cu capul, foarte bine, o nouă centrare din corner a lui Armstrong. Asaltul lui Dinamo s-a potolit brusc, pentru că Unirea a fost la un pas să deschidă scorul, după o mare greșeală a lui Roșca și Boateng. Fundașul câinilor a degajat direct în piciorul lui Carnat, care a șutat de la mare distanță spre poarta goală, dar mingea s-a oprit în bară. Câinii roșii s-au adunat rapid și l-au trimis la înaintare pe același Opruț (71), care a făcut din Slobozia o victimă preferată. Fundașul a reușit să înscrie din nou și să deschidă scorul, după ce a reluat spectaculos, din plonjon, cu capul, o minge centrată din banda dreaptă de Armstrong. A fost suficient pentru ca Dinamo să-și adjudece toate cele trei puncte până la final, gazdele ratând desprinderea în finalul unui meci în care Unirea Slobozia nu a mai avut forța să revină.

Dinamo a învins greu Slobozia pe teren propriu și rămână la un singur punct distanță de Universitatea Craiova.

Dinamo - Unirea Slobozia 1-0 | În coasta liderului

FCH - CFR (match, Superliga 25/26, regular)

Doar câteva etape mai rămân până când sezonul regular își va închide definitiv porțile, iar fiecare echipă își va afla locul într-o ierarhie care a oscilat constant între surprize și răsturnări de situație. La Sibiu, duelul dintre Hermannstadt și CFR Cluj venea într-un moment în care presiunea devenise aproape sufocantă pentru ambele tabere, chiar dacă motivele erau diferite. Gazdele, aflate pe penultimul loc, cu doar 17 puncte și un handicap de șapte lungimi față de poziția de baraj, intrau pe teren cu sentimentul că orice pas greșit le poate împinge și mai adânc într-o zonă pe care au încercat să o evite încă din startul campionatului. Dorinel încerca să repare din mers o echipă care a pierdut constant teren, iar fiecare meci s-a transformat demult într-o luptă pentru supraviețuire. De partea cealaltă, CFR Cluj trăia un alt tip de presiune, dar la fel de apăsătoare. Ardelenii, obișnuiți în ultimii ani să privească de sus restul clasamentului, se vedeau acum obligați să recupereze puncte pentru a nu rata prezența în play-off, obiectiv care altădată părea o simplă formalitate. Cu Pancu pe bancă și cu un singur punct distanță față de locul șase, clujenii știau că orice ezitare poate cântări enorm într-o luptă în care rivalele directe nu iartă nimic. Meciul de la Sibiu devenea astfel o veritabilă piatră de încercare pentru o echipă care care s-a regăsit doar de câteva săptămâni într-un sezon mult mai complicat decât anticipaseră. Întreg contextul transformase această confruntare într-una cu o miză uriașă pentru ambele formații, pentru că niciuna dintre cele două echipă nu își putea permite altceva în afara unei victorii. Iar debutul meciului a arătat o formație ardeleană extrem de motivată, care s-a năpustit spre poarta adversă încă din primele minute și care nu și-a lăsat adversarul să respire. Primul care a ieșit în prim plan a fost Alibek Aliev, care a ratat de puțin ținta din doar câțiva metri și a anunțat parcă direcția în care se va juca întreaba partidă. CFR-ul a forțat în atac și în minutul 12 a lovit pentru prima dată bară, când Muhar a pătruns în careu și a șutat la colțul scurt, dar unghiul a fost prea strâns pentru ca mingea să prindă cadrul porții. Oaspeții s-au aflat mereu în control, au dominat centrul terenului și au avut ocaziile importante, pentru că tot Alibek Aliev a fost lansat într-o situație ideală de Djokovic, dar atacantul nu și-a făcut corect pașii și a ratat un moment care putea fi decisiv pentru echipa sa. Minutul 42 a fost unul plin de intensitate, pentru că Meriton Korenica a executat remarcabil a lovitură liberă de la peste 30 de metri. Mijlocașul a șutat în forță și cu efect, iar mingea s-a oprit la încheietura barelor, chiar dacă șansele inițiale de reușită nu păreau foarte mari din cauza distanței importante până la poarta lui Lazar. Dar chiar și acest moment a pălit în comparație cu finalul primei reprize, când Hermannstadt a apărut, în sfârșit, în joc și a obținut un penalty după o pătrundere în careu a lui Florescu și un fault al lui Keita. Și acest moment, la fel ca primele 45 de minute, a fost unul chinuitor pentru gazde, pentru că Popa a lăsat un picior pe mijlocul porții și a scos execuția de la punctul cu var a aceluiași Florescu, iar apoi Politic a ratat incredibil, cu toată poarta goală, după ce a urmărit mingea respinsă de goalkeeperul ardelenilor. A fost ultimul moment al primei reprize, care a trimis ambele formații la egalitate la vestiare, CFR-ul reușind să evite o lovitură din care și-ar fi revenit cu greu în partea a doua a meciului. Ceea ce au căutat încă de la primul fluier al partidei, golul, clujenii au găsit în minutul 53 al meciului, când norocul i-a părăsit definitiv pe sibieni, pentru că Biliboc a șutat de la 20 de metri, mingea a fost deviată de Stoica și s-a oprit în plasa laterală a porții apărate de Lazar. A fost momentul pentru care CFR Cluj a tras din greu în ultimele două luni, golul lui Biliboc ducând echipa pe locul 4, unul care părea imposibil în urmă cu doar câteva etape. Dorinel Munteanu a încercat să schimbe ceva în cadrul echipei sale și l-a trimis în teren pe Sergiu Buș, în locul lui Afalna, dar ocaziile au fost tot la poarta adversă, pentru că Păun (62) a avut o nouă ocazie mare pentru oaspeți, acesta reușind să pătrundă în careu, de unde a zguduit bara lui portarului sibian cu un șut puternic. Și finalul a aparținut tot Clujului. Păun a fost faultat în careu, Chivulete a acordat penalty, dar Korenica a executat la poarta cu ghinion la care a ratat și Florescu. Și mijlocașul ardelenilor a ratat, chiar dacă șutul său a arătat mult mai bine, Lazar reușind să respingă spectaculos și să își țină echipa în joc pentru finalul meciului. Intervenția lui Lazar putea să schimbe total direcția celor trei puncte, pentru că Sibiul a ratat o dublă ocazie uriașă în al treilea minut de prelungiri și apoi Chivulete le-a dat emoții uriașe sibienilor după ce a dictat penalty în al 6-lea minut de prelungiri. A fost chemat însă de colegii din camera VAR și a întors un moment care putea strica toate planurile Clujului la ultima fază a meciului. Hermannstadt este a la treia înfrângere consecutivă în Superliga, în timp ce CFR Cluj a urcat în sfârșit pe loc de play-off după 8 victorii consecutive!

CFR a câștigat cu mari emoții la Hermannstadt, dar a reușit în sfârșit să urce în premieră de loc de play-off.

Hermannstadt - CFR Cluj 0-1 | Victorie cu puls maxim

CRONICĂ

Gata cu vorba, începe meciul! E timpul ca mingea să fie în centrul atenției. Întrebările rămân în tribună. În Bănie e seara răspunsurilor. Joi, în Cupă, cele două și-au luat pulsul. Mulți titulari au fost menajați, antrenorii nu și-au dezvăluit secretele. FCSB a părăsit Cupa României și încearcă să prindă pe ultimii metri un loc în play-off. E aglomerație la intrare. FCSB e deocamdată pe lista de așteptare. În Bănie două nume trecute pe afișul partidei stârnesc furie. Conducerea clubului oltean i-a constestat aprig pe Marian Barbu și pe Marcel Bârsan. Cei doi au fost delegați împreună la derby. Barbu e la centru, Bârsan în cabina VAR! Inspirată decizie! Asta după ce Baiaram a fost judecat rapid și a fost suspendat pentru cele două meciuri cu FCSB. Publicul oltean e iritat și va taxa orice ezitare, orice eroare. Tot Matei Popa e titular la bucureșteni, la olteni revine Laurențiu Popescu. Ambele combatante au absențe importante: Bairam și Nsimba, respectiv Tănase și Ngezana.

Universitatea trebuie să rămână calmă când în jur e incendiu. Așa ceva nu s-a mai pomenit. Coelho e singurul ce trăiește imperturbabil momentul. 25.026 de spectatori sunt pe „Ion Oblemenco” și energia lor se transmite pe gazon. Mora e oprit prin fault în preajma careului. Lovitura liberă contează doar pentru statistică. FCSB nu are răgaz să-și ia reperele, că vulpoiul Assad se&nbsp;descotorosește de Graovac, centrează și Etim reia de la 10 metri pe lângă poartă! (min.2). “Știința! Știința!” e ca un tunet ce însoțește furtuna alb-albastră. FCSB are experiența duelurilor tari și nu se pierde cu firea. Bîrligea îl păcălește ușor pe Romanchuk și țintește transversala! (5). Lixandru preia ștafeta și îl determină pe Popică să acorde corner (6). Încep să apară și cartonașele. Bîrligea e sancționat pentru o simulare. E tensiune, e ritm, sunt emoții. „Copăcel”, purtătorul de cuvânt al Universității, urmărește derby-ul cu pumnii strânși între dinți. Universitatea răspunde chemării publicului și pornește la atac, însă lovitura de cap a lui Bancu trece peste transversală. E un dialog acum, fiindcă oaspeții replică prin Cisotti, care caută golul tot cu capul.

Vulcanul erupe! Assad, lansat de Mora, îl întoarce pe Graovac și șutează de la aproximatic 15 metri în plasă, la colțul lung (23). E 1-0 și Assad Al Hamlawi îi liniștește pe fani. Știința are atacant și când Nsimba și Baiaram nu sunt pe teren. Universitatea e purtată de valul entuziasmului. Mora își confirmă porecla, Moradona, și le ascunde balonul bucureștenilor ca la un număr de circ. FCSB e nervoasă. Olaru gesticulează mereu și jocul oaspeților e încruntat ca și el. Universitatea domină și golul doi nu apare pe tabelă fiindcă Matei (36) și Cicâldău (40) nu sunt inspirați. Cum să ratezi așa? În prelungirile reprizei, Assad e singur cu tânărul Popa și execuția sa cu exteriorul e greșită complet!

<h2>VAR-ul anulează reușita lui Matei</h2>

O singură schimbare la pauză. Dezorientatul Graovac e înlocuit de Alhassan. FCSB e mai activă, Craiova pândește un contraatac letal. Un alt tunet zguduie stadionul. Matei înscrie după ce șutul lui Hamlawi e blocat de Popa! (54). Barbu validează golul, dar revine asupra hotărârii după ce e chemat să revadă faza de cei din cabina VAR! Indică ofsaid! Bucureștenii sunt mai periculoși. Cisotti,lansat de Miculescu, îl evită pe Romanchuk, dar șutul său e imprecis. Cicâldău solicită schimbare și Anzor îi preia postul. Craiovenii accelerează după fiecare minge recuperată. Moradona ratează cel mai important dribling, Duarte îi anticipează fenta.

Ce oportunitate are Bîrligea! Radunovic se impune în duelul cu Matei, centrează și vârful campioanei îngheață pentru câteva secunde inimile oltenilor. Suporterii respiră ușurați. Balonul trimis cu capul din careul mic zboară peste poartă (71). Minutele se scurg greu pentru juveți. Oltenii însă nu renunță și fiecare recuperare declanșează o șarjă. Anzor nu fructifică o lovitură. Sunt iar emoții pentru gazde la o lovitură liberă din preajma careului. Tavi Popescu, introdus în locul fâșnețului Cisotti, execută lamentabil. Romanchuk are probleme medicale și în defensivă intră Stevanovic (83). E și o rocadă a puștilor Băniei, Matei-Băsceanu. FCSB nu are mintea limpede, folosește des pasa lungă, iar Bîrligea e incomodat de marcajul lui Rus. Publicul răspunde apelului galeriei și al antrenorului. E Vulcan alb-albastru. Sunt 7 minute de prelungiri în care Bîrligea e foarte aproape să aducă o remiză!

Finalul e chinuitor pentru Știința, dar Universitatea rezistă asaltului roș-albastru și termină neînvinsă o săptămână în care jucat de două ori cu FCSB și o dată cu Dinamo! Arbitrajul nu a stricat spectacolul. FCSB mai are șanse matematice pentru play-off, nu e încă un obiectiv ratat. Universitatea învinge cu inima și cu un lot ce confirmă că e așa de puternic, încât poate câștiga un derby și fără doi golgheteri. Și norocul e de partea oltenilor, Bîrligea nu le-a stricat bucuria. E și un test important promovat de Coelho. Dacă nici anul acesta nu e al Craiovei, nu știu care va fi!

Universitatea câștigă cu 1-0 derby-ul cu FCSB și confirmă că are forța să ia campionatul

Univ. Craiova - FCSB 1-0. E anul Craiovei

Ionuț Tătaru

Farul de astăzi încântă chiar dacă nu e sezon pe Litoral. Marinarii lui Zicu au predat încă o lecție de fotbal pe nisipurile reci din Ovidiu, după acel 4-1 cu Universitatea, din urmă cu două săptămâni. I-au scos la tablă pe rapidiști, la fel cum au făcut cu Craiova. Sau cum au jucat cu Dinamo, etapa trecută, când au condus până în minutul 75. Venită pe Litoral fără să învețe nimic din aceste lecții, echipa lui Gâlcă s-a trezit aruncată în valuri încă din primele minute. Fundașilor centrali, Pașcanu și Ciobotariu, le-ar fi trebuit un colac pentru a rezista în fața lui Ișfan și Alibec.

Tabela s-a deblocat destul de repede la Ovidiu. Era minutul 19 când Ișvan l-a întors în cerc pe nefericitul Pașcanu, doi pași în stânga, doi în dreapta, anunțând că urmează seara Farului. Când portarul Aioanei a fost nevoit să părăsească terenul, accidentat, 10 minute mai târziu, giuleștenii nu prea mai aveau puls. Inima Rapidului a început să mai bată după golul lui Borza, după o fază superbă creată de Petrila (40), însă nu a mai rezistat la ieșirea din poartă a lui Iliev, chiar înainte să se fluiere de pauză. Rezerva lui Aioanei a ieșit târziu din poartă și, în loc să boxeze mingea, i-a clătinat capul lui Gustavo, suficient pentru un penalty, transformat de Alibec pe mijlocul porții.

Farul a luminat fotbalul și după pauză, păcat că nu mai are timp să prindă acest play-off. A făcut rapid 3-1 prin magicianul Vînă (53), suficient pentru a scufunda Giuleștiul în mare. Moruțan și Paraschiv, transferurile lui Dan Șucu în această iarnă, au venit degeaba pe Litoral. Atacurile lor s-au oprit, ca și valurile, în malurile constănțenilor. Rapid nu arată deloc ca o candidată la titlu. Urmează să joace cu Dinamo, cu Craiova. Copos ar țipa că se scufundă planeta, Șucu nu mai poate să strige nimic. Suporterii sunt nemulțumiți, au trecut la amenințări. Rapid a intrat din nou pe același drum înfundat, la fel cum merge din 2003 încoace, de la ultimul titlu câștigat cu Rednic.

Fascinantă prin puterea de a fermeca fotbalul, trupa lui Zicu a mai bătut o candidată la titlu, 3-1 cu Rapid la Ovidiu. Speranța Giuleștiului se scufundă în valurile mari ale Superligii

Farul - Rapid 3-1. Vraja mării

Levente Balint

Partida de la Arad s-a disputat într-un ambient ”retro”. Duminică de februarie, ora 14, ploaie măruntă. Însă atmosfera era doar aparent mohorâtă. Fanii utiști, mereu loiali, au venit în arenă într-un meci cu mize mari. Poziția din clasament a celor două rivale la play-off arăta că un ”X” era un deznodământ neconvenabil atât pentru UTA, cât și pentru Botoșani.”Bătrâna Doamnă” venea după o serie fatidică de trei eșecuri oficiale la rând, fără vreun gol marcat. Utiștii voiau să spele și rușinea ieșirii din Cupă în fața secund-divizionarei Gloria Bistrița. În replică, Botoșaniul s-a resetat în runda trecută, când a dispus acasă de Metaloglobus, pentru prima victorie în Superliga de la finele lunii noiembrie încoace.Legat de echipele de start, două lucruri interesante. Dat transferat iminent în Armenia, arădeanul Costache a început cu banderola de căpitan pe braț. Iar la oaspeți, cel mai important jucător, Mailat, a demarat partida ca rezervă.

Start cu liniște în peluză, atacuri utiste și mulți nervi Meciul a început într-o liniște atipică pentru stadionul arădean, cu peluza protestând prin… tăcere, așa cum am amintit mai sus. Jocul a început mai degrabă confuz, prima șansă având-o Roman în minutul 6. Decarul a scăpat pe contraatac, dar șutul său de la 16 metri a trecut în afara buturilor. Tot Roman a tras de la 18 metri lateral în minutul 10 și tot pe lângă poartă. Lucrurile s-au aprins în minutul 15, când Abdallah s-a ciocnit cu Anestis la 22 de metri, atacantul scăpând pe contraatac, într-un duel cu ezitantul Miron. Publicul a cerut vehement eliminarea, ca și echipa gazdă, dar arbitrii nu au considerat nimic neregulamentar. A fost și momentul în care peluza a început să se simtă auzită, prin sloganuri contondente la adresa conducerii clubului, în vreme ce utiștii erau nemulțumiți pe teren la unele decizii ale lui George Găman.

Pospelov rupe echilibrul Insistența alb-roșiilor a fost recompensată în minutul 22, când Pospelov a apărat la finalizare și, din șase metri, a înscris după o centrare de pe dreapta a tânărului Țuțu. Ucraineanul, unii din oamenii esențiali ai UTA-ei din acest sezon, a marcat astfel pentru prima dată din 2 noiembrie încoace. Moldovenii au reacționat lent, neconvingător, astfel tot UTA a fost aproape de puncta. Centrarea lui Tzionis (29) a trecut prin fața porții, atacanții arădeni neajungând la întâlnirea cu mingea. Iar când au avut ocazia, oaspeții au fost prea letargici în momentul finalizării. În minutul 39, Ongenda a avut o lovitură liberă într-o poziție promițătoare, dar a tras mult peste transversală. Posesia de peste 60% a lor din prima repriză nu a fost una productivă. Finalul reprizei prelungite cu șase (!) minute a adus un gol al lui Abdallah, anulat pentru un ofsaid inițial, precum și un șut al botoșăneanului Enzo Lopez, din careu, deviat norocos încorner. Oricum, prima parte a furnizat un avantaj just pentru UTA, trupă care a creat reale probleme pe contraatacuri unei defensive destul de greoaie în astfel de situații.

Abdallah a creat constant emoții în defensiva oaspeților

Anestis, parade senzaționale pentru a menține Botoșaniul în viață Grozavu a mutat la pauză și l-a introdus pe Mailat, mai ales că pe partea dreaptă, la gazde, Țuțu avea cartonaș galben. Dar, tot UTA avea să fie aproape de gol în minutul 50, când a irosit incredibil o dublă situație de gol. Rămas liber în careu, Costache a ratat din poziție unu la unu cu Anestis, iar acesta din urmă a parat imediat și mingea reluată de Abdallah din câțiva metri! Botoșaniul a mărit presiunea, Ongenda și Petro au încercat și ei poarta lui Tordai. Grozavu a împrospătat atacul, Dumiter fiind înlocuit cu Kovtalyuk. Mailat (63) a executat bine o lovitură liberă de la 25 de metri, obligându-l pe Tordai să boxeze în față. UTA s-a mărginit să reacționeze pe spațiile libere din defensiva oaspete, dar a ratat șansa unui final liniștit când același Anestis a respins, iarăși, din poziție unu la unu cu AbdallahFinal de infarct! Ratările neverosimile s-au întors împotriva amfitrionilor, aceștia retrăgându-se și parcă prea devreme în defensivă. Trimis și el la pauză în teren pentru mai multă claritate ofensivă, Cîmpanu a egalat în minutul 77, cu un șut frumos de la 16 metri, în dreapta lui Tordai, după o perioadă de atacuri intense ale Botoșaniului. Finalul a fost tensionat. Botoșaniul a părut impulsionat de egalare, dar, iar, UTA a trecut pe lângă gol, când același Abdallah a fost deposedat în careul mare, după o cursă pe contraatac (85). În minutul 87 însă, Țăroi a fost faultat de Anestis în careul mic, iar George Găman a dictat un penalty confirmat de VAR și transformat de Costache: 2-1! Găman a dictat șase minute adiționale, dar ”distracția” nu s-a terminat. Într-un moment în care se părea că UTA nu va mai avea emoții, arbitrul a dictat penalty pentru o intervenție asupra nou intratului Bota. Dar, Găman a întors decizia după ce a vizualizat faza la VAR! S-a ajuns la al zecelea minut de prelungiri, dar nu s-a mai petrecut nimic. UTA a bifat o victorie în stilul clasic cu care ne-a obișnuit în acest sezon. Suspans, răsturnări și gol pe final. Acest triumf îi ține speranțele la play-off. Dincolo, Botoșaniul a pierdut un pas mare în cursa de Top6, dar trebuie să se reseteze moral, căci săptămâna viitoare are un meci cât o finală pentru play-off, cu ”U” Cluj.

Un nou triumf cu suspans al arădenilor, iar lupta pentru play-off este tot mai aprinsă

UTA-Botoșani 2-1. În stilul ”Bătrânei Doamne”

”U” a trebuit să-și revină repede după eșecul din turbulentul derby local cu CFR. Alb-negrii au reacționat instant, calificându-se în sferturile Cupei după un 2-0, acasă cu Oțelul. Meciul cu harghitenii era de ”totul sau nimic” pentru trupa suspendatului Bergodi. Doar victoria conta în cursa pentru play-off, iar clujenii erau impulsionați de faptul că veneau după un șir de cinci triumfuri oficiale la rând acasă.Csikszereda se luptă să iasă de pe locurile periculoase și venea în ”Cluj Arena” după două victorii legate în Superliga. Roș-negrii, învingători în tur cu 2-1 în fața ”Șepcilor” voiau să rămână neînvinși în istoricul meciurilor directe cu ”U”.

”U”: DE LA EMOȚII, LA UN FINAL DE REPRIZĂ RELAXANTAflați cu 17 puncte înaintea ciucanilor înaintea rundei, clujenii au ieșit la atac din start, El Sawy trimițând deja din minutul 3 pe lângă bară, de la 17 metri. Dar, ”U” a avut serioase emoții până spre mijlocul primei reprize.Csikszereda a marcat în minutul 8 prin Eppel, însă reușita maghiarului a fost anulată pentru ofsaid, după o fază analizată la VAR aproape patru (!) minute. Apoi, roș-negrii au fost ocoliți de șansă în minutul 15. Klenheisler a tras de la 16 metri, mingea a fost deviată în transversală. Balonul a sărit la Eppel, situat la șapte metri, dar acesta a trimis neașteptat de defectuos în afara buturilor!A fost faza care i-a stârnit pe alb-negri. Universitatea a pus stăpânire pe joc, iar în minutul 25 a punctat prin Macalou, cel care a șutat din careu sub bară, după ce Coubiș a oferit o pasă cu capul pe spate. Golul de 1-0 i-a eliberat pe clujeni, cei care au mai punctat de trei ori până la intrarea la vestiare!În minutul 32, Drammeh a trimis din careul mare în poartă, cu ajutorul lui Csuros, cel care a deviat în propria plasă pentru 2-0. În minutul 36, Kleinheisler l-a călcat în careu pe El Sawy, iar Nistor a marcat după ce șutul său de la punctul cu var fusese respins în față de Pap: 3-0. Iar în minutul 39, demoralizați, ciucanii au primit golul de 4-0, oferit de Drammeh, cu un șut de la 16 metri, după o pasă distribuită de Mikanovic.

Nistor a fost celebrat la startul meciului pentru cel de-al 500-lea joc bifat în Superliga. Decarul a sărbătorit momentul prin golul de 3-0

CSIKSZEREDA ȘI-A MAI DRES IMAGINEA ÎN PARTEA A DOUALa adăpostul unui avantaj mai mult decât confortabil, cei de la ”U” și-au conservat forțele în partea a doua. Treptat, au ieșit Macalou, Cristea, Drammeh sau Mikanovic, clujenii intrând pe modulul economic.&nbsp;Pe acest fond, ciucanii au forțat pentru a mai atenua din proporțiile rezultatului. Eppel (63) a ratat dintr-o poziție bună, ”unu la unu” cu Gertomonas, dar lituanianul nu a putut opri reluarea cu capul a lui Eppel din minutul 71: 4-1. Apoi, oaspeții au trecut peste șansa de a reduce și mai mult deficitul, dar Kleinheisler (76) a trimis peste bară, dintr-un 11 metri dictat pentru un henț al lui Capradossi!”U” și-a confirmat în mod categoric statutul de favorită și se pregătește pentru un meci care poate fi esențial pentru play-off: runda viitoare va juca pe terenul celor de la FC Botoșani, rivali pentru primele șase locuri. Clujenii au oferit din nou o partidă plăcută din punct de vedere ofensiv, astfel că pot trata cu optimism duelul din Moldova.Dincolo, Csikszereda a confirmat ceva negativ: că este una din cele mai slabe formații de deplasare, cu numai șapte puncte scoase de ”afară”. Dar, acest eșec nu este unul neapărat dramatic. În etapa care vine, elevii lui Ilyes au acasă un meci cu semnificație mai mare: cu Hermannstadt, o formație cu care se luptă pentru a evita retrogradarea.

”Șepcile roșii” au rezolvat problema meciului după nici 40 de minute

”U” Cluj-Csikszereda 4-1. Tăvălugul alb-negru

Un penalty dictat după comunicarea cu VAR a decis triumful Oțelului. Dunărenii încă rămân în cursa pentru sezonul de Top6

START CURAJOS PENTRU GAZDEDeși este condamnată de mulți la retrogradare, Metaloglobus continuă să arate că nu are complexe și vrea mereu să furnizeze fotbal. Bucureștenii au început, ca aproape în toate meciurile, extrem de avântat și, după ce în startul jocului gălățeanul Kazu a încercat poarta lui Gavrilaș, ”Metalo” a oferit o primă șansă mare. În minutul 2, Dur-Bozoancă a respins de sub transversală reluarea cu capul a lui Sabater! ”Metalo” a incomodat-o pe Oțelul cu presingul avansat, în minutul 5 Lameira văzând ”galben”.Trupa lui Mihai Teja și-a creat însă singură probleme. În minutul 30, arbitrul Horia Mladinovici a indictat punctul de la 11 metri, după o consultare cu cei din camera VAR. A fost o fază nu tocmai clară, cu o intervenție a lui Abbey asupra lui Bană, dar Mladinovici a fost sigur că acțiunea bucureșreanului, pe linia de 16 metri, a fost neregulamentară. Conrado a bătut penalty-ul pe centru, pentru 1-0.Oțelul a păstrat controlul asupra ostilităților, dar ”Metalo” a fost foarte tăioasă prin incursiunile activului Abbey, pe partea dreaptă. La una din aceste situații, în minutul 45+2, Sabater a așteptat prea mult după ce a primit mingea de la Abbey, și din careul mare a tras într-un adversar.

BORDUN NU A ”ÎNCHIS” JOCUL, ”METALO” A ATACAT CU PORTARUL PE FINALDupă pauză, Visic a intrat în locul lui Abbey, însă deși a fost insistentă, echipa lui Teja nu a creat cu adevărat momente de panică în careul oaspeților. Un șut slab al lui A. Irimia (51), expediat de la distanță, a fost reținut fără probleme de Dur-Bozoancă.Oțelul a ținut sub control jocul și a irosit ocazia de a rezolva partida din timp. Bordun a fost ”oțelarul” cu cele mai multe situații. Fotbalistul de 20 de ani&nbsp; a intrat în minutul 78 și a ratat în minutul 81, când a tras de la nouă metri pe lângă bară, iar în minutul 86 nu a putut relua spre buturi, din colțul careului mic. Iar după ce Gavrilaș a respins de sub bară reluarea lui Andrezinho (88), Bordun a ratat din nou din poziție bună (90+3), deviind ”afară” din doar cinci metri.În cel de-al cincilea minut adițional, ”Metalo”, la care D. Popa și masivul Toutou au intrat în ultimele sfert de oră pentru a întări atacul, a beneficiat de un corner. Gavrilaș a urcat și el, dar Oțelul a scăpat cu fața curată după ce mingea a circulat prin careul supraaglomerat.Gălățenii obțin o victorie de ”serviciu”, iar în etapa viitoare joacă acasă cu UTA, o altă trupă care încă are șanse matematice de play-off. ”Metalo” rămâne doar cu două victorii și pierde încă o ocazie de a rămâne cât de cât aproape de pluton.&nbsp;

Gălățenii încă mai speră la calificarea în play-off

Metaloglobus-Oțelul 0-1. De la punctul cu VAR

Andreea Cio

INTERVIU

Golgheterul lui <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-botosani">FC Botoșani</a> are 28 de ani și o figură de
puștan. Îți transmite liniște atunci când îl ai față și îți vine
dificil să crezi că în spatele calmului a stat atât de mult luptă cu corpul său
și cu teama că nu va mai fi fotbalul ca înainte de accidentare. Ce e și mai
interesant e că, deși momentele de care povestește Sebastian Mailat sunt grele,
nu pare nicio secundă că le lasă să îl definească. Cariera lui e mult mai mult
de atât. E despre disciplină, despre seriozitate și, mai ales, despre
libertate. 
Te invităm să-l cunoști pe Sebastian și să-i asculți
povestea din spatele celor <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/mailat-arpad-sebastian-c78372d7">8 goluri marcate</a> în acest sezon.

Eram curioasă dacă îți zice cineva Arpad. Mai glumesc colegii, da. Am moștenit numele de la tata. Cum a fost copilăria pe Bega? E foarte frumos orașul în care te-ai născut. Da, într-adevăr, este foarte frumos. Copilărie frumoasă, dar în mare parte cu mingea la picior. Dacă ți-aș oferi 90 de minute acolo, un meci în copilărie, în Timișoara, ce ai face? M-aș bucura. Din plin m-aș bucura. Ce-ți plăcea să faci cel mai mult acolo? Băteam mingea. N-aveam alte activități decât să joc fotbal. Stăteam aproape de stadionul Dan Păltinișanu și era frumos. Îmi era la îndemână totul. Am citit că ai câștigat trofeul de cel mai tehnic jucător, la vârsta de 12 ani, la nivel național. Corect? La un campionat organizat de Hagi. Cum a fost momentul acela? A fost un moment plăcut. Nu înțelegeam foarte mult ce se întâmpla, dar conta că eram cel mai tehnic jucător. Știam că era o competiție importantă. Într-adevăr, aveam și echipă bună. Ca cine voiai să joci când erai mic? Aveai un idol? Cristiano Ronaldo.

<h2 style="text-align:center;">Apoi a venit
acea accidentare, credeam că s-a terminat totul.</h2>

Primul meci în prima ligă și ai dat și primul gol pe 26 mai 2016. Ne povestești un pic momentul? A fost un meci contra celor de la Iași. Aveau nevoie de victorie. La noi debutaseră atunci mai mulți jucători, mai mulți tineri jucători. Sorescu, Haruț, dacă nu mă înșel, și eu. Prima atingere, mi-a pasat Marius Croitoru și gol. Pe urmă, mi-a devenit antrenor. Și îți amintești vreun sfat pe care ți l-a dat Croitoru de-a lungul perioadei în care ți-a fost antrenor? Îmi cerea să fiu degajat. Am învățat multe, pot spune, de la el. Ai jucat în Champions League, ai jucat în Europa. Poți să ne spui totuși care e cel mai frumos moment din cariera ta până acum? Un moment în care te simți mândru de tine? Am multe. Multe momente. Cred că cel mai important moment pentru mine a fost transferul în Coreea. Așteptam de multă vreme să se întâmple. Avusesem un sezon bun cu un an în urmă. Apoi a venit acea accidentare, credeam că s-a terminat totul. Mă rugam să merg, nu să joc fotbal. Apoi am revenit, am revenit cu goluri din nou și m-am bucurat foarte mult când am primit oferta. Dar cum a fost momentul revenirii? Prima oară când ai intrat pe teren după o perioadă în care ai stat departe de gazon? Am fost, pot spune, ca și un copil când îi dai o jucărie nouă. Eram în extaz, eram fericit, voiam să fac foarte multe lucruri, nu știam de unde să încep. Dar în momentul debutului a început să-mi fie frică. Mi-era frică să nu recidiveze acea accidentare. Pe parcurs am văzut că e tot mai bine și am început să scap și de acea teamă.

Cât ai stat atunci pe bară? După 10 luni am jucat. Am avut ruptură de ligamente încrucișate, menisc și puțin din cartilaj. Știu că este o accidentare foarte grea și la fel și recuperarea cu foarte multe dureri. Ce-ți spuneai în momentele acelea în care de-abia mergeai? Da, recuperarea mea nu a decurs foarte bine. Am avut unele probleme. Cum am spus, mă rugam să merg, nu să joc fotbal. Ce pot spune mai mult? A fost foarte greu. Cine ți-a fost atunci aproape? Soția, familia. Ai avut momente în care te-ai gândit că poate chiar nu te mai poți întoarce la fotbal? Da. Eu în primele două luni nu am putut călca pe picior. Mușchiul era foarte atrofiat. Neavând o musculatură foarte dezvoltată, era foarte vizibil totul. Cred că în prima, a doua săptămână, mi se părea totul foarte greu. Enorm de greu. Și apoi, în Coreea de Sud a fost eliberarea? Eliberarea a venit mai devreme. Eliberarea a fost când am marcat primul gol, contra Craiovei. Atunci am simțit că îmi revin și sunt tot mai bine. În Coreea a fost un bonus pentru mine. Cum a fost perioada de acolo? O perioadă frumoasă. Foarte frumoasă. În momentul respectiv nu apreciam atâta de mult. Dar mereu e așa. Când ești într-un loc departe de cei dragi, eram doar eu cu soția, nu-ți dai seama unde ești. Și apoi realizezi și stai și te gândești și-ți dai seama cât de bine era. Te-a maturizat perioada aceea? Da. Pot spune că m-a maturizat. Începusem deja să fiu mult mai... serios am fost mereu, dar să fiu mult mai conștient de ceea ce am nevoie să pot ajunge unde mi-am propus. Și la ce te-ai gândit că ai nevoie ca să ajungi unde ți-ai propus? În primul rând, contează enorm alimentația, contează foarte mult să ai o constanță în ceea ce faci, sala de forță, prevenția. Sunt toate ca într-o bulă și trebuie să jonglez cu ele. Ai apucat să înveți și limba? Nu. E foarte grea.

Golgheterul Sebastian Mailat: „Știam că voi reveni cu goluri la Botoșani.”

Mailat, Arpad Sebastian

Poți zice că acum la Botoșani simți că ți-ai oferit o nouă șansă? Nu știu dacă pot numi nouă șansă. Știam, eram foarte conștient că dacă mă voi întoarce la Botoșani după perioada Sepsi, voi reveni bine în Superligă. Știam că voi reveni cu goluri. Pentru că Botoșani e un loc special. E acasă pentru mine. Toată lumea mă iubește, mă apreciază, mă înțelege și mi se oferă foarte multă încredere. Poate mai degrabă decât o nouă șansă. Poate că te-ai reașezat în poziția lui Sebastian Mailat din România. Exact. Cum te simți în acest sezon când ești un om de bază pentru echipă? Mă simt bine. Mă simt împlinit. Simt că ceea ce fac nu e în zadar. Am ajutat echipa. Ce-ți place cel mai mult la tine, cel de pe teren? Sunt foarte sufletist. Îmi doresc de fiecare dată să câștig și consider că sunt foarte atent la joc și știu ca în fiecare ocazie să fiu decisiv.

Spuneai într-un interviu despre tine că te caracterizează munca, seriozitatea și constanța. Simți că fotbalul te va recompensa pentru aceste lucruri de acum înainte? Da, cu siguranță. Cu siguranță. Toată lumea mă întreabă de acel secret. Nu e un secret. Dacă ești constant și disciplinat, rezultatele vor veni. Ai mai vorbit tot așa în interviuri și despre alegerile greșite din cariera ta. Vreau doar să te întreb de ele dacă te-ai împăcat cu ele și le-ai acceptat și apoi să le lăsăm la o parte și să îmi spui totuși o decizie bună din cariera ta, care simți că a fost o decizie corectă. Da, am acceptat. Am acceptat totul după o perioadă foarte scurtă. Știam exact ce trebuie să fac după acele dezamăgiri, pot spune, nu știu dacă e mult. Decizie corectă clar a fost Botoșani. Pot spune și la Voluntari m-am simțit bine. Plecarea în Coreea. Întorcându-ne la Botoșani, ce mesaj transmite echipa ta? Vorbeai despre condițiile de la echipă, de la stadion și faptul că alte echipe din Superliga au poate alt avantaj financiar, logistic. Pe noi ne caracterizează dorința, acea foame de a câștiga. În momentul când intrăm pe teren uităm și de vestiar, uităm de salariile poate mai mici față de adversari. Noi când intrăm pe teren suntem o echipă, uităm de toate grijile de afara terenului și ne concentrăm 90 - 95 de minute să dăm totul și să câștigăm. Dar pentru un fotbalist ce înseamnă ideea că el oferă tot efortul lui pentru fotbal și știe că ar putea să aibă niște condiții mai bune? E un sentiment de frustrare, pentru că noi când mergem în deplasare ne simțim mai bine decât acasă și asta spune multe, dar suntem o echipă matură să înțelegem anumite chestii nu ține de noi, noi nu avem nicio vină, astea sunt condițiile. Până la urmă noi am ales să fim aici și trebuie să mergem în continuare. Lăsând la o parte condițiile, cum se simte în echipă faptul că sunteți probabil în cel mai bun sezon din istoria lui Botoșani? Se simte o relaxare, pot spune. Pentru că am plecat cu gândul să evităm retrogradarea, ăsta era obiectivul pe început de sezon.

<h2 style="text-align:center;">Ce ne-a spus Leo Grozavu cel mai des sezonul ăsta:&nbsp;„Pas în
față”.</h2>

Ai simțit că până acum sezonul ăsta a fost un moment ca un declic? Când v-ați dat seama că se poate mult mai mult decât ne-am propus la început? Am simțit acest lucru din primul meci, din meciul cu Farul, apoi știam că aveam etapă foarte grea la Dinamo. Am arătat bine cu Farul fiind prima etapă, mereu e mai greu prima etapă. A doua am arătat că suntem o echipă puternică și ne putem bate cu orice echipă, fie ea e mare sau mai mică. Ce v-a spus domnul antrenor Leo Grozavu cel mai des sezonul ăsta până acum? Pas în față. Cel mai important om din vestiar și nu mă refer la joc, mă refer la energie. Cine este cel care ține energia sus? Avem un grup al nostru, cum se spune, un grup. Nucleul. Sunt eu, Mitrov, Enriko Papa, Miron și Cîmpanu. Dar cu energia pozitivă mereu e Cîmpanu. Ce ai vrea să se spună despre FC Botoșani la final de sezon? Că au meritat să fie acolo unde sunt. Iar despre tine? Același lucru. Și că a fost convocat și la echipa națională, nu? Să vedem. Tu simți că te-ai bucurat de fotbal de la începutul carierei sau e o diferență de mentalitate pe care ai avut-o atunci și acum? De fotbal m-am bucurat mereu pentru că am iubit acest sport de mic. Nu a fost niciun moment să nu mă bucur de fotbal. Mereu m-am simțit liber pe teren, abia aștept să plec la antrenament, plec ultimul pentru că mă bucură, mă liniștește când sunt vestiar, când sunt pe teren. Și când nu ești pe teren, cum ești? În afară de fotbal, ce faci? Nu fac nimic special. Ies la restaurante, cafele. Ies cu grupul, cu soția. Îmi petrec timpul. Sunt foarte liniștit. Grupul fiind același grup din vestiar? Da. Vezi cât contează să fiți prieteni și în afara terenului? Contează enorm. Contează pentru că nu se creează frustrări, nu suntem supărați dacă unul joacă, unul nu. Cum se întâmplă la orice club și e inevitabil acest lucru. Noi suntem... toată echipa, până la urmă suntem la fel. Nu e un jucător mult mai bun și unul mai slab. Cine îl locuiește pe cel care e intră titular, îl locuiește și nu se simte niciun fel de diferență. Poate asta să fie arma secretă a Botoșaniului? Clar. Contează foarte mult chestia asta. Pentru că e important să ai bancă, e important să ai un prim 11 de bază, pot spune. Sebastian spune că nu a fost vreun moment în care să nu se bucure de fotbal. Să ne amintim aceste cuvinte la următorul gol, când pe figura de puștan va apărea din nou zâmbetul. Și, dacă ai urmărit povestea lui până la final, vei ști că-l merită din plin.

Cum te duce fotbalul de la momente în care crezi că s-a terminat totul la împlinire.

Sebastian Mailat: „Mă rugam să merg, nu să joc fotbal”

Ana-Maria Popescu

Dinamo București (team)

După episoadele în care fotbaliștii străini de la Craiova și Rapid au încercat gustări românești, am decis să mergem la Săftica, acolo unde Alberto Soro și Devis Epassy au acceptat aceeași provocare. Ce note au dat gustărilor pe care le-au încercat, ce au „păstrat pentru mai târziu” și ce i-a „speriat” puteți vedea în cel mai recent episod.

Al treilea episod al seriei în care jucătorii străini din Superliga României încearcă gustări românești este aici.

Fotbaliștii străini de la Dinamo încearcă gustări românești

„Sentimentul de a fi campion e unic”, ne-a spus mijlocașul de 23 de ani, care a câștigat titlul în Superliga alături de Farul, echipa la care a crescut. Ajuns în Giulești în 2024, Grameni a luat cu el învățăturile lui Gică Hagi, care i-a inoculat mentalitatea că „nimeni nu e imbatabil”, completată apoi de exemplul lui Kobe Bryant, al doilea nume mare care îl inspiră. ”Înarmat” astfel, fostul internațional de tineret este pregătit să contribuie la un nou titlu pentru Rapid, primul după mai mult de două decenii. Pentru că, așa cum deja știe, „sentimentul de a fi campion e unic”. Ce simți că ți-a oferit fotbalul? Foarte multe lucruri. Cred că, în primul rând, fotbalul mi-a oferit disciplina și maturitatea la o vârstă destul de fragedă. Pentru că, în comparație cu alte cunoștințe de-ale mele, care au aceeași vârstă ca și mine, se vede că eu am o rutină, am un program foarte bine stabilit. Sunt mult mai disciplinat, mai responsabil decât ei și eu zic că, în primul rând, sportul de performanță asta ne oferă. Disciplina, puterea de muncă și chestii de genul. Maturizarea rapidă. Simți că maturizarea asta rapidă vine și cu o sacrificare a copilăriei, a timpului liber? Eu zic că nu neapărat. Pentru că, făcând ceea ce ne place, noi ne găsim bucuriile și fericirea în fotbal. Adică am o grămadă de momente foarte frumoase alături de colegi la antrenament sau când mai ieșim în oraș să mâncăm o cină împreună sau chestii de genul. Lucruri foarte frumoase, care mă fac să uit că poate n-am ajuns la unele evenimente importante din familie sau chestii de genul. Chiar nu contează acest lucru. Cât de mult contează prietenia între colegii de echipă? Eu zic că e cel mai important lucru să fim prieteni între noi, să ne înțelegem foarte bine. Cred că cel mai mult timp pe zi eu îl petrec alături de colegii mei. Familia mea e la Constanța și cred că cel mai mult petrec timpul alături de colegi, în cantonamente. Adică totul se învârte așa, în cercul ăsta al nostru, la echipă. Și eu zic că cel mai important e să ne înțelegem noi bine, ca după, când avem o greutate, putem să ne sacrificăm unul pentru altul și să tragem unul pentru altul. Ai un coleg anume din echipă cu care simți că te-ai apropiat cel mai mult? Nu cred că pot să spun asta, pentru că sunt tipul de persoană care se înțelege foarte bine cu toată lumea din vestiar. Sincer, vă spun, zic și alți prieteni de-ai mei, care nu sunt de la fotbal, că eu chiar ies în oraș sau chiar mă înțeleg foarte bine și glumesc cu toată lumea din echipă. Adică nu am pe nimeni care să îmi displacă sau ceva. Asta poate pentru că și tu ai o fire prietenoasă, ești foarte sociabil? Da, îmi place să fiu așa și îmi place să îmi ajut colegii, dacă pot, cu orice am eu disponibil, cu orice au ei nevoie, dacă pot oferi ajutor, îmi place să o fac. Și să-i întreb cum le-a fost ziua, cum le-au fost zilele libere sau dacă pot să-i ajut cu ceva, dacă au nevoie de ceva prin București, nu deranjează pe nimeni și cred că îi ajută și pe ei. Și zilele tale libere cum ți-au fost? Frumoase, mie îmi place să mă odihnesc, în primul rând, în zilele libere, iar după aceea să petrec și eu timp cu familia, pentru că dacă prind câteva zile, vin și ei la mine sau merg eu înapoi acasă, sau, dacă nu, cu prietenii. Pentru că, dacă în timpul săptămânii, fiind ocupați cu antrenamente, cu odihnă și așa, nu avem ocazia, măcar în zilele libere să stăm împreună.

https://www.facebook.com/reel/908204295040931

<h2>Mare amator de Football Manager. Unde e un manager de succes!</h2>

Ne poți spune două lucruri neștiute despre tine? Mă joc foarte mult Football Manager pe laptop. Și, al doilea, nu știu ce să spun, sincer... Poți să ne spui la Football Manager care e ultimul transfer făcut? Ultimul transfer la Football Manager? L-am transferat cred că pe Kulusevski, de la Tottenham la Fenerbahce, că înainte fusesem la Tottenham și mi-a plăcut cum a jucat și l-am transferat și la Fenerbahce, că era pe final de carieră. Am înțeles. Dar zi-mi, cu ce echipă ai câștigat titlul în Football Manager? Cred că cu toate, în toate campionatele. Deci faci cariere, le iei de jos și... Nu neapărat că le iau de jos, că nu mă duc la echipe chiar atât de jos, dar de la toate echipele la care mă duc, mai de mijlocul clasamentului, nu plec până nu câștig trofee cu ele. Deci, practic, Tottenham are un trofeu datorită ție. Nu, mai multe. Mai multe. Și am plecat de la ei, că devenise prea ușor, fiind Premier League și având destul de mulți bani. Așa că am ales să plec, că eram pe val.

<h2>Prieten cu Radu Drăgușin de la 15 ani </h2>

Cu ei ții din Premier League? Nu neapărat că țin cu ei, dar mă uit la meciul lor, deoarece joacă acolo prietenul meu Radu Drăgușin și mereu urmăresc când are meci și știu că joacă. Mereu mă uit la meciurile lor și mai ales fiind fotbal de Premier League, orice meci e interesant și urmăresc pe cât de mult posibil. De când sunteți prieteni buni voi doi? Păi ne-am cunoscut cred că la 15 ani, la prima acțiune oficială la lotul național. Am fost colegi. Și el juca la Regal Sport, sau Dinsoft, nu mai știu cum se numea atunci echipa, și ne întâlneam la lotul național. După aceea, a venit turneul semifinal, ne bătuseră 3-0 și am rămas prieteni. Întâlnindu-ne mereu la lotul național și mergând constant, am rămas într-o relație destul de bună. Când a fost momentul accidentării lui, i-ai dat un mesaj sau l-ai sunat? Da, normal că i-am scris și l-am întrebat periodic cum se mai simte, cum decurge totul, recuperarea. Și știam și nu-mi făceam griji pentru el, că știam ce fel de persoană e, cât de luptător e. Și eram sigur că o să revină mai puternic. Din fericire, tu nu te-ai întâlnit cu momente și accidentări așa… Da, nu am avut accidentări așa serioase, doar că am avut o accidentare care, chiar dacă n-a fost serioasă, m-a privat să joc la campionatul european U21 acum doi ani. Da, în 2023, când eram cu generația de 2000 și s-a întâmplat chiar cu două zile înainte de debutul la Euro. Dar asta e, eu mereu cred în chestia asta, că totul se întâmplă cu un motiv și așa a fost să fie destinul. Ce ți-ai spus în momentele alea? Ce să spun? Am fost puțin dezamăgit câteva zile, dar după mi-am dat seama că așa trebuie să se întâmple. Nu puteam schimba trecutul și trebuie să privesc doar spre viitor. Am zis că, poate, dacă nu am fost la campionatul european, o să vină următorul U21, de ce nu?, urma și campionatul european la naționala mare. Și, ca urmare, am fost și în turneul de dinaintea turneului final din 2024 cu echipa națională alături de ei. Cum se simte să ai tricoul echipei naționale pe tine? Sincer, vă spun că, pentru mine, bate orice senzație pe care o am la o echipă de club. Pentru că reprezentând atâtea milioane de oameni și să ai o țară în spate, eu zic că e cel mai măreț lucru care se poate întâmpla și e cel mai important. Eu zic că e chiar cel mai de preț tricou pe care îl poți pune pe tine ca român. Și cum ai vrea tu să fii recunoscut ca fotbalist român în istoria României? Unul dintre cei mai dedicați fotbaliști, care lasă 101% pe teren la fiecare antrenament și la fiecare meci. Pentru că eu consider că așa sunt eu de fel. Adică toți avem zile mai bune, zile mai rele, dar știu că în fiecare zi dau totul cât sunt aici la bază și așa vreau să fiu perceput.

<h2>„Dacă eu nu aș avea încredere în mine, cine altcineva ar avea?”</h2>

Zi-ne cum a început această aventură cu fotbalul pentru tine? Păi, copilărind mai mult pe la țară, pe la bunici, verișorul meu fiind mai mare cu doi ani decât mine, a fost primul care a fost dus la fotbal. Și, auzindu-l pe el, că mai povestea chestii, cum a fost la antrenament, cum a fost așa, normal că îi băteam la cap și le ziceam părinților să mă ducă și pe mine. Și, inițial, m-au dus la o grupă cu trei ani mai mare. Încă nu era fondată Academia Hagi, era doar clubul Farul Constanța care era înainte. Și eram la grupa de 99 și, vă dați seama, cred că jumătate dintre noi, eram foarte mic. Iar antrenorul mă punea doar așa, să mai alerg și eu pe acolo, să mai joc cu mingea. După a început să devină totul mai serios, că până la vreo 12-13-14 ani toată lumea o face sub formă de sport, sub formă de joacă, sub formă de sănătate, dar eu mereu am fost pasionat și mereu am simțit că asta e menirea mea, asta trebuie să fac. Îți amintești care a fost primul moment în care ai simțit că asta e menirea ta? Au fost multe momente când eram mic, când poate nu am fost tratat destul de corect. Adică erau momente când intram în teren, îmi făceam treaba foarte bine, marcam goluri, dădeam assisturi și nu eram recompensat. Și nu primeam recunoașterea pe care o primeau alți colegi, care poate nu făceau lucrul acesta. Dar, cum am spus, încă de atunci și părinții mi-au insuflat chestia asta, că dacă o să-mi fac meseria cum trebuie și o să muncesc mai mult decât ceilalți, mai devreme sau mai târziu, se va face dreptate și voi primi ceea ce merit. Și cred că asta m-a ajutat pe mine cel mai mult în viață. Răbdarea pe care am reușit să o am și lucrul acesta, că am știut că dacă eu o să muncesc mai mult decât ceilalți, o să primesc în schimb recompense. Ai avut încredere în tine de mic, așa se vede. Da, am avut încredere în mine, pentru că dacă eu nu aș avea, cine altcineva ar avea? Cred că asta trebuie să aibă orice sportiv. Încrederea în el e pe primul loc și după aceea o să aibă lumea încredere în tine, doar dacă ai tu. Care e lucrul care îți place cel mai mult la tine ca fotbalist? Nu știu, vorbind așa, din punct de vedere tehnic, cred că viziunea pe care o am asupra jocului, tehnica de pasare, inteligența în joc. Nu vreau să pară că mă laud singur, pentru că, Doamne ferește!, nu sunt deloc genul ăsta de persoană. Iar mentalitatea pe care o am a fost construită în cadrul Academiei Hagi, insuflată de domnul Hagi și de antrenorii care erau acolo.

Grameni, Constantin

<h2>Marele regret: bunicul său nu a apucat să-l vadă campion în Superliga </h2>

Ajungem și la Academie, dar înainte de asta vreau să te întreb ceva, după ce îți citesc un citat din tine: „O să-ți port numele cu mândrie, dar și cu responsabilitate și o să continui să te fac mândru acolo unde ești tu acum. I will love you forever, grandpa”. Ce înseamnă bunicul pentru tine? Bunicul meu era persoana care mereu își găsea timp să ne pună să ne jucăm fotbal unu contra altul sau să facem activități pentru fotbal. Și era oarecum arbitru, observator, comentator la meci și mereu mi-a oferit chestia asta și puterea asta de muncă și mi-a spus că nimic nu o să-ți vină gratuit în viață, mereu trebuie să muncești și să fii foarte, nu știu, foarte preocupat de ceea ce faci. Și, pentru mine, au însemnat foarte mult lucrurile acestea, pentru că eu fiind aromân, la noi, la machidoni, când se naște un băiat, trebuie să poarte numele bunicului. Și, normal, primul născut era verișorul meu, dar nu a purtat numele bunicului și după am fost eu și oarecum asta m-a făcut să simt o legătură aparte cu el. Iar când a avut ultimele momente din viața dânsului, el mi-a spus chestia asta, că atunci când era în spital, s-a uitat la meciul cu U Cluj, când jucam la Farul, și le spunea asistentelor că-i foarte mândru de mine și că-s nepotul lui și el niciodată n-a fost genul care să mă laude. Adică, chiar și când jucam în Superliga, la Farul, niciodată nu m-am dus la el să-mi zică bravo. M-a emoționat foarte mult și e încă o sursă de motivație pentru mine și va fi mereu. Am văzut că după goluri arăți mereu spre cer. Da, pentru că este și un regret al meu faptul că el n-a apucat să mă vadă fiind campion în Superliga. Și simt că mereu mă ajută de sus în unele momente mai grele sau așa. Nu te vede, dar te-a pregătit ca să fii campion. M-a pregătit și eu zic că mă și vede de undeva de sus, pentru că eu cred că lumea care se duce în cer ne veghează. Deci Constantin este prenumele lui Dina. La noi, la aromâni, sunt mai multe chestii. Dacă te cheamă Constantin, lumea te strigă Dina sau ceva, că așa erau tradițiile. Și mai sunt mai multe nume care sunt cumva în limba aromână și noi le spunem altfel. Dina de acolo vine. Ești mândru să porți acest nume? Normal, sunt foarte mândru și o să fiu mândru tot timpul, chiar dacă, atunci când eram mic, cum e la școală, când suntem mici, lumea mai făcea mișto că Dina e nume de fată. Atunci eram mic, mă mai supăram, dar crescând mi-am dat seama de ce mă cheamă așa și care e adevăratul motiv și mi-a fost o mândrie totală și va fi toată viața. Ai crescut practic la Farul. Deci de la 5 ani ai intrat pe porțile stadionului, ți-ai petrecut toată copilăria acolo. Dacă ți-aș da 90 de minute să te întorci acolo, ce ai face? Să mă întorc în copilărie la Farul? Nu știu, probabil tot fotbal m-aș juca. Cceea ce făceam când eram mic, pentru că locul unde m-am născut și unde am copilărit e destul de aproape de stadionul vechi din Constanța și mereu ne strângeam și plecam, ori ne jucam fotbal în curtea școlii, ori mergeam și ne jucam pe terenul sintetic acolo, dar mai greu că nu prea ne lăsa lumea. Dar, dacă aș fi avut 90 de minute, mi-aș fi strâns iar toți prietenii pe care-i aveam atunci și probabil ne-am fi jucat fără încetare fotbal.

<h2>Învățăturile lui Hagi și impactul cu Giuleștiul</h2>

Ai zis că de la domnul Hagi ai învățat și despre fotbal, dar și despre viață. Poți să ne spui ce ai învățat despre fotbal și ce ai învățat despre viață? Păi, despre fotbal nu știu ce ar fi de spus, pentru că toată lumea a văzut cât de frumos joacă echipele antrenate de dânsul și ce mentalitate ofensivă ne cultivă nouă jucătorilor și cât de mult ne împinge de la spate. Adică, pe partea fotbalistică, cred că sesizează toată lumea ce poate să ne insufle domnul Hagi. Dar așa, pe partea mentală, ne insuflă mereu, și eu am reținut lucrurile astea de la el, că niciodată nu trebuie să ne fie frică de absolut nimeni din lume și că nimeni nu este imbatabil. Adică, dacă avem mentalitatea corectă și muncim pentru asta, putem să ne batem cu oricine din lume și că țelul fiecăruia trebuie să fie să ajungă cel mai bun. Că acum cineva ajunge, cineva nu ajunge, nu contează, noi trebuie să ne gândim la lucrul ăsta și să fim convinși de ceea ce vrem să facem. Și, după 16 ani, după ce ai învățat toate aceste lucruri, ai venit în Giulești. Da, da. Care a fost prima impresie? Păi, sincer, vă spun, prima dată când a fost discuția să vin la Rapid, am acceptat din imediat, iar după ce am semnat, eram la națională încă. La U21. Aveam meci în Finlanda, ne-am întors în România și a trebuit să merg la Constanța să-mi iau hainele să mă întorc la București. Și, când eram pe drumul de întoarcere spre București, nu știu, mă gândeam așa că oarecum o să fie prima dată când plec de acasă de la părinți, prima dată când o să locuiesc singur. Și eram așa, nu știu, puțin, nu că bulversat, dar eram așa, puțin emotiv despre ceea ce va urma, dar totul a fost bine. Era ceva de care aveam nevoie, zic eu, pentru că poate intram într-o perioadă, nu știu, de stagnare, dacă mai rămâneam la Farul, pentru că câștigând deja trofee acolo și realizând niște lucruri, poate era plafonare. Și eu zic că pasul la Rapid a venit când trebuia. Sper să câștig și trofee cu Rapid până să merg mai departe, într-un loc mai bun pentru mine. Ne zici un pic și despre debut. Și știu povestea aia cu pasa înapoi și cu suporterii... Da, debutul la Rapid... Eu mereu, în toți anii în care am jucat la Farul, chiar și debutul în prima ligă, la prânz, înainte de meci, apucam să dorm. Chiar dacă dormeam 30 de minute, chiar dacă dormeam două ore în unele după amiezi, mereu apucam să dorm. Înainte de debutul la Rapid, eram în cameră cu Cătălin Vulturar și îl mai întrebam chestii, cum e atmosfera, nu știu ce. Și mi-a spus că „trebuie să experimentezi tu. Eu degeaba spun că e foarte frumos. Trebuie să vezi tu pe viu”. Și, vă spun sincer că am stat o oră jumate cu ochii închiși, nu puteam să dorm. Simțeam că de abia aștept să intru pe teren, de abia aștept, nu știu, să văd cum e să joci în Giulești, dar să porți emblema Rapidului, nu să fii din postura de oaspete. Și să ai toți acești oameni în spatele tău, să te împingă cumva. Dar, din păcate, nu a fost debutul dorit, pentru că am pierdut cu U Cluj. Dar, da, atmosfera și cum e momentul în care ieși de la vestiare și vezi toată lumea cu eșarfele sus când intrăm e ceva care eu sper să experimenteze cât mai multă lume în viața asta, pentru că e un sentiment extraordinar. Și cum a fost sentimentul de la golul cu Metaloglobus? Păi, am spus și atunci, după meci, am avut o perioadă destul de grea, venind de la Campionatul European, am jucat cu FC Argeș și atunci am oferit o pasă de gol, am câștigat, următorul meci cu CFR nu am jucat și s-a întâmplat să mă accidentez și am lipsit două meciuri. Și după, intrând în meciul cu FCSB la 2-0 și am egalat la 2-2, iar după aceea să dau gol cu Metaloglobus a fost, nu știu, o descătușare și am simțit că e momentul să înceapă să meargă toate lucrurile bine și e momentul în care, nu știu, o să fiu răsplătit, poate, pentru munca pe care o fac. Dar sper să mai înscriu în tricoul Rapidului de cât mai multe ori, pentru că e ceva aparte. Când auzi câtă lume se bucură cu tine deodată, chiar e ceva ce te mișcă. Auzi suporterii de acolo, de pe gazon? Foarte puțin. Adică, pe cât de gălăgioși sunt și pe cât de mult cântă neîncetat, în timpul meciului ești focusat doar pe ce ai de făcut în teren și nu, foarte rar auzi suporterii. Mai mult, când stai pe bancă, da, atunci îi auzi. Dar fiind în teren, chiar e foarte greu să mai bagi de seamă și ce se cântă și mai auzi doar când te fluieră lumea. Și când te fluieră lumea, cum e? Cum îți găsești puterea? Păi, nu știu, eu personal mă gândesc că dacă fac ceva greșit și începe să mă fluieră lumea, după, dacă, nu știu, continui, dacă încerc să mă ascund de minge doar ca să nu greșesc, nu câștig absolut nimic. Am doar de pierdut din chestia asta, pentru că lumea o să rămână cu impresia că am jucat slab. Adică, eu mereu mă gândesc că trebuie să mă ridic singur din chestia asta, trebuie să încep din nou să fac ceea ce știu, pentru că nu e întâmplător că am ajuns la Rapid. Am muncit pentru asta 15 ani, 20 de ani, și trebuie să și demonstrez asta pe teren, nu doar din gură. Ai zis de două ori despre răsplată. Am reținut cuvântul acesta. Simți că fotbalul te-a răsplătit pentru tot efortul făcut? Nu știu ce să spun despre chestia asta. Eu zic că da, pentru că atunci când eram mic, visul meu era doar să ajung să joc în prima ligă și să ajung să joc la echipa națională. Nu m-am gândit foarte departe, pentru că chiar dacă e gratis să visez, îmi place mereu să fiu un tip realist și așa zic întotdeauna. Și am zis să iau totul pas cu pas. Iar acum, fiind aici, vă dați seama că-mi doresc mult mai mult. Dar eu zic că fotbalul mereu te răsplătește, mai devreme sau mai târziu pentru munca pe care i-o oferi și pentru timpul dedicat.

<h2>Kobe Bryant, sursă de inspirație</h2>

Vreau să te întreb și despre ghetele personalizate și despre mesajul de pe ele care în traducere înseamnă „momentul în care renunți este momentul în care îi permiți altcuiva să câștige”. De ce ai ales acest mesaj al lui Kobe Bryant? V-am spus și mai devreme, am avut acea accidentare înainte de campionatul european și, după aceea, am fost în Belgrad la doamna Mariana să mă refac. Am vorbit cu cei de la Farul și am luat decizia aceasta. Și ducându-mă singur acolo, nu prea aveam ce să fac. Îmi făceam tratamentul și după aceea doar mă odihneam, stăteam în camera de hotel și mă mai uitam la filme, la chestii. Și ăla a fost momentul când l-am descoperit cu adevărat pe Kobe Bryant și am descoperit puterea de muncă pe care el o avea și Mamba mentality, cum se spune. Și m-a pasionat de atunci. Am citit două cărți despre el, e o chestie care mie-mi insuflă puterea de muncă și când mă gândesc că un om a putut să facă asta, mă gândesc că pot să fac și eu același lucru. Iar mesajul de pe ghete e un mesaj pe care el l-a spus și e un citat care eu zic că e foarte, foarte bun. Stând pe bancă, la meciul acela cu FCSB, când era 2-0, mă gândeam că dacă intru în teren cu ghetele personalizate și nu fac ceva va fi poate subiect de ironie. Iar la final, egalând atât de frumos, zic eu, și atât de repede, am zis că s-a potrivit perfect. A fost momentul perfect pentru debutul ghetelor. Ai simțit cum este să fii campion în România? Din tot amalgamul ăla de sentimente trăite atunci, ce ai vrea să retrăiești la Rapid sezonul ăsta? Eu zic că lucrul cel mai important care ne-a ajutat pe noi atunci să câștigăm campionatul era, cum am spus și mai devreme, că e importantă coeziunea grupului și faptul că ne simțeam foarte puternici împreună. Așa cum a fost și ultimul meci când am întors meciul de la 2-0 la 3-2, așa s-a întâmplat de multe ori pe parcursul sezonului și mereu ne gândeam că puteau să ne conducă adversarii și cu 3-0 că revenim și că întoarcem scorul. Ne simțeamm atât de puternici și aș vrea să simt asta și cu Rapid și să stăm pe drumul cel bun. La final, clar, sentimentul de a fi campion e unic.

Constantin ”Dina” Grameni a fost deja campion în Superliga și vrea să repete performanța și în tricoul Rapidului

Dina Grameni, inspirat de Hagi și Kobe Bryant: „Nimeni nu e imbatabil”

Superliga Culture

Bogdan Alecu, manager de comunicare la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/dinamo-bucuresti">Dinamo</a>. În spatele titulaturii stă o poveste de 12 ani în peluză, de cântece, bannere, sărituri pe garduri și deplasări pentru iubire. Am vorbit cu Bogdan despre visul său, despre îndeplinirea lui și despre ceea ce l-a învățat peluza: loialitatea, respectul și ce înseamnă să te sacrifici cu adevărat pentru ceea ce iubești.&nbsp;

Cum a început povestea ta de dragoste cu fotbalul?
Povestea mea începe din familie. Provin dintr-o familie de foști sportivi
de performanță. Mama înotătoare, colegă cu Carmen Bunaciu. Tata a fost și el
fotbalist la rândul său în prima divizie. Mama a vrut să practic natația. Însă,
întotdeauna m-am simțit atras mai mult de minge. Sau jocul clasic cu sticla, cu
dopul, întotdeauna găseam o variantă. Și într-un final am ajuns la fotbal și
datorită tatălui meu.
Iar povestea cum a continuat pe terenul de fotbal?
Am practicat la nivel de juniori în Sibiu. Că acolo m-am născut, acolo am
crescut. Am jucat în Sibiu, la mai multe cluburi. Am ajuns și în Germania, unde
am jucat acolo o perioadă la nivel de juniori, dar evoluând și pentru echipele
de seniori. După aia m-am întors. N-am ajuns la cel mai ridicat nivel. Dar
întotdeauna am visat. „Cum ar fi să lucrezi în fotbal? Să fii parte din fotbal? ”Cu atât mai mult fiind dinamovist de mic copil.
Când m-am lămurit, să zic așa, că nu sunt din punct de vedere sportiv la
nivelul dorit pentru a ajunge la un club ca Dinamo, mai ales la ce era atunci
când am crescut eu echipa aia fabuloasă. Mă gândeam oare cum ar fi măcar o zi
să fii parte din povestea acestui club. A trecut un an jumate și încă sunt
emoționat profund de tot ceea ce trăiesc la Dinamo.
Ca cine de la Dinamo îți doreai să joci când erai mic?
Aici vine o contradicție. Eu am fost fundaș central, dar întotdeauna mă
pasionau jucătorii din partea ofensivă.
Era clar, cuplul N&amp;D, Claudiu Niculescu, Ionel Dănciulescu.
Îmi plăcea și de Florentin Petre, chiar dacă l-am prins în partea de final a
carierei sale la Dinamo, în momentul în care conștientizam fotbalul.
Dar eu sunt născut în 1994.
De-abia pe la 8-9 ani am început să percep și eu mai mult.
Și țin minte că aveam acasă un tricou pe care l-am scris pe spate cu carioca,
„Numărul 8, FL. PETRE”, cum avea el pe echipamentul din Cupele Europene.
Și chiar vorbeam cu Florentin de când am devenit colegi, să zic așa.
Și i-am spus o să caut o poză, pe care am făcut-o cu tine când aveam opt
ani de zile. Să facem o poză acum, gen trecut și prezent.
De ei îmi plăcea cel mai mult, dar îmi mai plăcea foarte mult și de Ștefan
Grigorie. Era un jucător foarte, foarte tehnic. Era și Zicu, dar era încă
foarte, foarte tânăr și nu prea avea loc. Atunci erau Fane Grigorie, era Tameș,
începuse și Ropotan să joace, Mărgăritescu. Era echipa aia cu Ioan Andone.

<h2 style="text-align:center;">Când o să cresc mai mare, o să vreau
să fac și eu parte din povestea asta.</h2>

Traiectoria ta, începând din copilărie până în club, cum ești acum, a
trecut prin peluza, corect?
Da.
Cum a fost contactul cu peluza?
Primul contact cu peluza cred că l-am avut la vârsta de 9-10 ani, când tata
m-a dus pentru prima oară la București și am venit la un meci de-al lui Dinamo.
În Ștefan cel Mare, un meci cu Oțelul Galați. Din meci, dacă mă întrebi, nu-mi aduc
aminte nimic, dar mă uitam întotdeauna în partea stângă către Peluza Cătălin Hîldan.
Eram impresionat să văd acele steaguri mari de fluturat, steaguri care nu erau
doar simple, roșii sau albe sau combinate, ci erau cu diferite desene. Nu știam
eu ce reprezintau acele desene atunci, ulterior am învățat că erau, de fapt,
simbolurile grupurilor. Și tobele, cântecele, atmosfera din jurul stadionului
erau impresionante pentru mine și am spus „când o să cresc mai mare, o să vreau
să fac și eu parte din povestea asta”.
În Sibiu am niște prieteni cu care am jucat fotbal împreună, erau și niște
colegi mai mari și ei mergeau la meciuri. Și, practic, așa am început să zic,
experiența de a merge și la meciuri, clar, să mergeam în peluză.
La Sibiu întotdeauna au existat grupuri organizate. Țin minte, cei mai
bătrâni, cum le ziceam noi, ne arătau poze încă din anii 90 cu steaguri pe gard
la Dinamo în peluză cu Sibiu. 
Și, practic, așa a început traiectoria în peluză, iar ulterior, în momentul
în care am venit la București pentru studiile academice, un băiat care își
făcea pe atunci rezidențiatul la Sibiu, fiind medic, el era un om vechi în peluza
dinamovistă, membru de grup bucureștean și el mi-a făcut introducerea, așa,
într-un grup de peluză, dar din București. Și, practic, de atunci pot să spun
că începe și viața ultra.

Te-a surprins cu ceva viața aceasta ultra? Adică ce credeai despre ea și
cum a fost de fapt?
Din fericire, pot să spun așa, în perioada în care mi-am început eu activitatea
în fenomen, nu era internetul totodată un fenomen larg răspândit, da? Încât să
ai, nu știu, YouTube cu o groază de videouri, să poți să vezi, încât să ai acea
imagine, nu știu, apocaliptică, total sinistră, a unei peluze în care totul e
transpus la modul „toți răufăcătorii, toți oamenii de nimic sunt prezenți acolo
și te duci și tu acolo”. Exista preconcepția asta pentru că mai apăreau la
știri, nu știu, Dinamo-Steaua, Dinamo-Rapid, bătăi, arătau videouri cu torțe,
fumigene, care zburau stânga-dreapta.
Era imaginea asta, dar, cum să zic, dorința mea de a face parte dintr-o
astfel de poveste sau măcar a o descoperi a fost atât de mare încât nu am stat
să mă gândesc. Nu pot să zic că am pășit cu teamă.
Era mai mult un sentiment așa de a fi într-un loc nou, cu oameni noi pe
care nu îi știai, într-un oraș total diferit. Și este totuși un fenomen în care
oamenii sunt aleși atent, în care trebuie să existe precauție. Inițial oamenii
m-au privit cu oarecare scepticist, pentru că nu mă cunoșteau. Dar nu pot să
zic că a fost un șoc. Deci nu e ca și cum am venit cu preconcepțiile alea,
pentru că vă pot spune cu toată sinceritatea, am rămas mai degrabă profund
impresionat să văd că erau oameni care aveau două facultăți terminate la zi, erau
oameni cu business-uri. Deci nu era practic aceea imagine, am rămas profund
impresionat.

https://www.facebook.com/story.php?story_fbid=1374213008041509&id=100063584686259&mibextid=wwXIfr&rdid=pXVcjEL0i9U7RgsH#

<h2 style="text-align:center;">Peluza a fost întotdeauna
un loc al libertății depline</h2>

Ce spune treaba asta în raport cu prejudecățile pe care oamenii le au, cum
spuneai și tu mai devreme? 
Cred că în viață e cel mai ușor să pui etichete unui om.
Pentru că pentru a ajunge să-l cunoști, pentru a ajunge să-l descoperi, să
vezi cu adevărat cine este, zic, Bogdan Alecu în cazul meu, ai nevoie de foarte
mult timp, ai nevoie de foarte multă răbdare și noi ca oameni, în general, la
nivel social avem tendința asta dacă ceva nu ne place din prima sau ni se pare,
nu știu, exagerat sau extremist, punem etichete. În fond și la urmă, oricum,
dacă intrai într-o discuție amplă, nu aveai argumente foarte multe. Pentru că
oamenii care vorbeau despre lucrurile acestea nu aveau toate informațiile.
Nu-i cunoșteau pe acei oameni pe care ei îi catalogau cu foarte mare
ușurință huligani, derbedei, oameni de nimic, răufăcători chiar. Pentru că au
fost și oameni din fotbal, nu o să le dau eu numele, care ziceau „criminali, la
pușcărie cu ei”. Poate ei nu știau, oamenii aveau familie acasă, erau oameni
respectați în societate.
Clar, există și oameni care greșesc, pentru că asta-i peste tot, în orice
domeniu.
Nu există numai oameni buni sau oameni răi.
Contează cum vrei să te raportezi tu la oamenii pe care îi ai în față și
cât de profund vrei să ajungi să-i cunoști.
Însă eu pot să spun, după 12 ani de peluză, că eu nu m-am simțit atacat sau
cineva să aibă ceva cu mine.
Sunt foarte multe preconcepții și cred că există și un anumit interes de a
cataloga o anumită sferă. Pentru că, vedeți voi, peluza întotdeauna a fost o
zonă de exprimare liberă, dacă mă întrebați pe mine, loc al libertății depline,
pentru că în peluza puteai să spui ceea ce vrei tu, să-ți exprimi opiniile. Și
nu vorbim aici politice, dar dacă aveai nemulțumiri față de conducere, față de
jucători, nu erai de acord cu atitudinea, era un lucru pe care tu puteai să-l
spui liber. Și de multe ori, libera exprimare poate să deranjeze.

Deci ai zis că ești de 12 ani în peluza lui Dinamo, corect?
Da, 12 ani i-am petrecut în peluză.
Și ai spus că în viață contează foarte mult să cunoști omul înainte să spui
cine e și cum e.
Corect.
Cine sunt fanii lui Dinamo?
Aș putea folosi câteva cuvinte pentru a-i descrie cine sunt. Sunt un
exemplu de loialitate, în primul rând. Sunt un exemplu de dragoste fără de
margini.
Sunt un exemplu de mentalitate ultra și o spun cu toată responsabilitatea. Pentru
că a fi ultras nu te rezumi doar la propria echipă, te rezumi la un fenomen. Și,
ca să dau un exemplu punctual, când Rapidul avea acea perioadă nefastă din
istoria ei, o parte din peluza Rapidului a intrat în greva foamei. Ne aducem
aminte, pe Giulești, peluza dinamovistă, prin liderii ei, a fost prezentă în Giulești
și le-a dus apă suporterilor Rapidului și au făcut mai multe gesturi.
Asta ține tot de fenomen. Deci nu ești numai tu în ograda ta. Te uiți și la
ceilalți și întotdeauna există apreciere față de cei care respectă codul ultra
și care își urmează modelul ultra.
Dedicați, devotați, loialitate. Dinamo a trecut prin perioadele astea
foarte grele și suporterul dinamovist, ultrasul, suporterul, cetățeanul, cum
vreți să-l numim, a făcut gesturi de neegalat în societatea românească, nu doar
în fotbalul românesc.
Vorbim de milioane de euro strânși de la oameni simpli. Cunosc eu o
doamnă în vârstă din Constanța, care are peste 80 de ani, care în perioada aia
nefastă din Liga a II-a, ne-a sunat să ne spună că a trimis un balsam și un
detergent la București și voia să se asigure că au ajuns aici la Săftica,
deoarece are o pensie mică și nu își permite să piardă banii.
Ăsta e spiritul dinamovist. A fi loial și să lupți până la capăt,
indiferent ce se întâmplă. Clubul acesta este viu astăzi datorită suporterilor
lui.
Fie că vorbim aici, repet, de ultrași, suporteri sau acei cetățeni care nu
au venit poate niciodată pe Dinamo, pentru că stau la mii de kilometri
distanță, sau nu au posibilitățile financiare sau, nu știu, de sănătate să facă
o deplasare atât de lungă.
Și cunosc exemple de genul acesta și din Satu Mare sau din județul
Maramureș, care nu au văzut stadionul Dinamo niciodată, dar au contribuit cu
bani, ca să nu lase clubul să moară și cu bilete virtuale. Ăștia sunt fanii lui
Dinamo.
Și de asta zic când aud oameni care vin și spun... huligani, derbedei,
oameni buni de nimic.
În toată istoria societății românești există două exemple în care poporul
român a pus mână de la mână pentru ceva. Ateneul Român și Dinamo.

<h2 style="text-align:center;">Suporterul, ultrasul,
cetățeanul dinamovist, cum vreți să îl numiți, a făcut gesturi de neegalat în
societatea românească, nu doar în fotbalul românesc. Vorbim de milioane de euro
strânși de la oameni simpli.</h2>

https://www.facebook.com/story.php?story_fbid=1406537434809066&id=100063584686259&mibextid=wwXIfr&rdid=nfgq9GMD7n8mLvQO#

Ce formare academică ai tu?
Am terminat Departamentul de Relații Internaționale Studii Europene la
Facultatea de Istorie a Universității București cu un master în Istorie și Practica
relațiilor internaționale.
Și din relațiile naționale cu suporterii lui Dinamo, ce poți să spui că
te-a învățat peluza despre viață, nu despre fotbal?
Să fii demn, să fii sincer și corect, să nu te abați de la principii, de la
modul de viață. Dacă iubești cu adevărat, poți să susții acest aspect numai
dacă ești pregătit să sacrifici orice pentru iubire. Pentru că numai atunci
putem vorbi de iubire. Iubirea trebuie dovedită întotdeauna și asta am
învățat-o în peluză. Am învățat ce înseamnă loialitatea, ce înseamnă respectul.
Am învățat ce înseamnă să te sacrifici cu adevărat pentru ceea ce iubești.
Eu am avut o perioadă în care am stat în București, un total de 6-7 șapte
ani.
Dar exact cum am spus, am 12 ani de membru de grup într-un grup
bucureștean. Și vorbim de mii de kilometri lunari făcuți. Eu nu vorbesc acum ca
și cum aș fi eu un exemplu. Ca mine mai sunt sute de oameni și nu doar la
Dinamo, ci și la alte cluburi. Dar asta te învață fenomenul, asta te învață
peluza.
Dacă nu poți să urmezi aceste principii de loialitate, de sacrificiu, de
dragoste nemărginită pentru culori, pentru grup, pentru peluză, nu te poți numi
Ultras.
Dacă nu ești capabil să faci sacrificii pentru ceea ce iubești.
Asta să zicem că poate fi o definiție a fenomenului Ultras? Din partea unui
om care a trăit în peluză poate să vină o definiție corectă.
În primul rând, tu trebuie să fii întotdeauna alături de echipă. Trebuie să
fii întotdeauna alături de echipă, să o susții și indiferent cât de mari ar fi
sacrificiile, trebuie să fii acolo pentru echipa ta. Tu, ca ultras, nu reprezinți
doar clubul. Tu reprezinți și grupul din care faci parte, reprezinți și peluza,
și automat vine și eu un grad foarte mare de responsabilitate pentru tot ceea
ce faci. Ori, tu nu poți să te numești ultras dacă nu ești capabil să sacrifici
ceva, să fii acolo lângă echipă.

Plus că din fenomen fac parte foarte multe aspecte, nu doar acesta legat de
deplasare sau de a fi pe stadion pentru echipă.
Cu toții, toată lumea din fenomenul, nu doar cel din național de aici, dar
din toată Europa și, chiar m-aș hazarda să spun din mai multe colțuri al lumii,
știe despre coregrafiile pe care peluza Cătălin Hîldan le-a făcut de-a lungul
timpului. Și munca asta la coregrafii. Dinamo întotdeauna a dat dovadă de ceva
diferit.
Și din punct de vedere al mesajelor, și din punct de vedere al
coregrafiilor.
Coregrafia celebră cu Dumitrache și Hîldan, care a fost votată la nivel
global ca fiind cea mai frumoasă coregrafie din acea perioadă, din lume.&nbsp; Deci vorbim de sacrificii, vorbim de iubire, vorbim de un lucru pe care
nu-l poți exprima în cuvinte. Și acum, în momentul ăsta, stau din poziția pe
care o am, fie la nivelul terenului, fie sus și mă uit către peluza Cătălin Hîldan,
către peluza sud, și cumva ieși sentimentul ăsta de suspin. Doamne, parcă mi-aș
dori să fiu și eu acolo în continuare.
Cânti așa în barbă?
Da, cânt pe stadion. Lumea o vede.
Chiar anumiți colegi din presă, mi-au zis la un moment dat ofițerul
de presă ultras, că te duci acolo, cânți. E o chestie pe care o simți. N-aș
putea să fiu indiferent.

https://www.facebook.com/story.php?story_fbid=1426385629490913&id=100063584686259&mibextid=wwXIfr&rdid=xCXhBOALQLfjn1jv#

<h2 style="text-align:center;">Dacă iubești cu adevărat,
poți să susții acest aspect numai dacă ești pregătit să sacrifici orice pentru
iubire. Și asta m-a învățat peluza.</h2>

Te-a inspirat, în contextul fenomenului, vreo peluză sau vreo brigadă din
afară, din Europa sau din lume?
Fiind pasionat de fenomen și parte din fenomen, urmărești și alte peluze.
Din străinătate mai ales, nu știu, te uiți către Italia, te uiți către
Germania, care la fel, deplasările pe care le fac nemții, dar acolo vorbim și
de altă organizare, acolo suporterii sunt practic majoritari în cluburile pe
care le conduc, dar, nu știu, peluza celor de la TSV 1860 München, spre
exemplu, Dinamo Dresden, Bastia din Franța, putem vorbi de Helas Verona din
Italia. Sunt mai multe exemple, dar aici, la fel, intrăm și în altă sferă de
orientare a peluzelor.
Întorcându-ne în România, cum ți se pare cultura fotbalului la nivelul
peluzelor?
Nu cred că la nivelul peluzelor este neapărat o problemă. Cred că în
România noi nu avem cultura sportului în general. Noi nu avem cultura
fotbalului în general. Pentru că trebuie să ne întoarcem mult în istorie și nu
cred că avem suficient timp.
Cum era fotbalul în perioada de tristă amintire, așa zisa și catalogată
epocă de aur, în care, practic, tu nu aveai alte atracții, erau prea puține, nu
aveai atât de multe de ales. Iar astăzi, românul, având atât de multe lucruri
de ales, ce să facă, când să facă, cum să facă, stadionul nu mai este o
prioritate.
Fotbal nu mai este la fel de atractiv în România. Observăm că și din punct
de vedere sportiv, fotbalul românesc a trăit și trăiește o decădere. Vorbeam la
începutul interviului de echipa aia, Florentin Petre, Dănciulescu, Niculescu.
Era o perioadă în care Dinamo juca primăvară de Cupă Europeană.
Steaua, Rapid, la fel. Adică aveai un fotbal foarte competitiv.
Era mai atractiv. Acum vedem că echipele românești, din general, se chinuie
cu Gibraltar, locul 3 din Luxemburg. Și atunci, automat, stadionul nu mai reprezintă o
prioritate, fiind și situația socio-economică din România în asemenea manieră,
oamenii sunt mult mai atenți pe ce îi cheltuiesc banii și cum îi cheltuiesc.
Pentru că făceam și noi niște calcule și discuții în club. Practic, cât costă
o familie, formată din 3 membri, să vină pe stadion. Și nu prea este, să zic
neapărat, ieftin.

Dar peluzele, acolo, să zic, în engleză, e core-ul. Acolo e sufletul.
Acolo oamenii ăia, nu știu, mă uit mai ales la Dinamo, pentru că ne avem
noroc și de programări foarte drăguțe. Ba vinerea, ba lunea, deplasare la
Botoșani luni.&nbsp;Dar vezi totuși că peluza
aia, nu că e plină, ci tu depășești sectorul care îți e alocat. Și oameni care
vin din toată țara.
Atenție! Eu am rămas surprins să văd în acest sezon, în etapa a treia, în
deplasare la Galați, am văzut steaguri din Lugoj, am văzut steaguri din Sibiu.
Deci vorbim de cealaltă capăt al țării. Oameni care vin în zi de muncă, să
zic așa. Nu fenomenul suferă. Suferă cultura asta generală. Noi la nivel
național, noi nu promovăm sportul. Nu vorbim doar de fotbal. Dau un exemplu de
David Popovici, înotător la clubul sportiv Dinamo. A avut acele performanțe,
s-a vorbit puțin, dar după aceea subiectul s-a epuizat. Dar nu prea vedem
acțiuni concrete.

<h2 style="text-align:center;">Noi suntem patrioți doar
în timpul transmisiunilor sportive.</h2>

Vă pot da un exemplu din Sibiu. Bazinul în care eu, la rândul meu, m-am
antrenat, bazinul în care mama a câștigat medalii, e închis de ani buni de
zile.
Dar lumea vorbește despre performanțele lui David Popovici. Dar aici e
problema noastră la români.
Noi, până ne urnim din loc să și facem ceva, era și o melodie, nu o să-i
fac reclamă, dar spune că „noi suntem patrioți doar în timpul transmisiunilor
sportive ”. Dar după aceea uităm. Uităm ce înseamnă să facem ceva.
Pentru că sportul înseamnă sănătate. Noi nu promovăm sportul. La nivel
național.
Asta e o problemă. E deja ceva cronic pentru noi și o să ajungem un popor
nesănătos din toate punctele de vedere. Atât mental, moral, fizic, pentru că
noi nu avem repere.
Și în acest context în care ne-am pierdut reperele, cât de greu este pentru
tine, care lucrezi în comunicare la un club, să aduci oamenii pe stadion, să
înțeleagă că sportul poate fi o ramură importantă a vieții lor?
Cheia aici e să mergi, în opinia mea, pe factorul ăsta emoțional. Să intri
în sufletul omului, să înțelegi ce vrea omul, de fapt. Pentru că vedeți voi
foarte ușor să zic unui om „ ok, ești dinamovist, vino pe stadion ”. Clar, în mod rațional, omul care iubește clubul... revin, pentru că vin
din peluză, nu conta pentru mine unde joacă Dinamo, când joacă, eu trebuia să
fiu acolo. Era misiunea mea. În perioada aia eu, ca om în peluză, n-am avut
noroc de performanțe, să le prind eu. Eu am prins ca performanță ca membru de
grup Cupa Ligii, care s-a și desfințat după ce am câștigat-o. Am jucat cu ACS
Timișoara, era antrenor regretatul Ionuț Popa. În 2017, cred că a fost, sau
2016-2017, pe atunci.
În fine, eu n-aveam nevoie de motive. Și ziceam de fiecare dată, mergeam în
deplasare, ne bătea Chiajna acasă, în Ștefan cel Mare, ziceam „ nu mai vin, domne ”. Dar a doua zi, deja îmi sunam colegii, ziceam, hai să vedem, ce mai
facem, cum ne mobilizăm, avem deplasare. Pentru că simți asta.

<h2 style="text-align:center;">De acasă, de pe canapea,
sau din fața televizorului, nu poți sări pe gard când echipa te-a dat de gol.</h2>

Dar tu trebuie să îi punctezi omului și de ce e foarte important. De asta
încercăm și la club, când facem aceste mesaje de chemare a oamenilor pe
stadion, să implicăm jucătorii. Pentru că avem câțiva vectori de imagine la
club, pe care îi promovăm și datorită felului lor de a fi. Ei nu sunt
artificiali.
Fie că vorbeam aici de un <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/cirjan-catalin-ionut-b0c2f042">Cătălin Cîrjan</a>, fie că vorbim de un Raul Opruț,
sau, de ce nu, un Alex Musi, care a venit de la FCSB. Sunt oameni care simt...
Bine, Cătălin Cîrjan e dinamovist, încă din copilărie.
Deci am poze cu el în treningul lui Dinamo, când avea 2-3 ani. Deci acolo-i
clar.
Dar jucătorii exprimă cel mai bine cât de mult înseamnă suporterii, cât de
mult înseamnă dragostea și aportul pe care aceștia le aduc pe stadion. Pentru
că, nu știu, e celebra zicală, din engleză: de acasă, de pe canapea, sau
din fața televizorului, nu poți sări pe gard când echipa te-a dat de gol.
Și trăirea pe care o ai pe stadion și sentimentul ăsta de apartenență,
pentru că asta încercăm să transmitem și oamenilor. Pe stadion nu mai ești doar
tu cu prietenul tău. Mai sunt încă alți mii sau zeci de mii care iubesc același
lucru pe care îl iubești și tu. Și sunt oameni care vin din toate mediile. De
la, nu știu, politică, la academiceni, oameni de știință, până la oameni în
corporație, oameni cu business-uri proprii, în sfârșit, îi găsești acolo. Ne
unește un singur gând: Dinamo. Și atunci pe asta marjăm.
Sunt curioasă dacă ai sărit vreodată pe gard la vreun gol de-al lui Dinamo.
Câți pantaloni mi-am rupt în garduri, câte haine, hanorace, de foarte multe
ori.
Pentru că acolo te descătușai. Era o zonă liberă. Nu aveai, nu știu, nu te
mai gândeai oare ce zice lumea. Să am grijă. Nu mai aveai metehnele astea din
societate. Acolo erai liber. Îți exprimai dragostea ta liber.
Fără să încalci anumite norme, să zic așa, pentru că nu puteai să faci ce
vrei tu de capul tău, pentru că erai tras de urechi, să zic așa, în limbaj
colocvial, de către cei mai cu experiență. Dar de fiecare dată, felul în care
te bucuri în peluză... aici intervine paradoxul... bogata noastră limba
română nu are suficiente cuvinte pentru a descrie cât de frumos este acest
sentiment sau cât de frumoasă este această trăire.

Ai o poveste care o să rămână cu tine pentru totdeauna? Trăită în peluză
sau alături de brigadă în deplasări?
Sunt multe și multe nu le putem povesti neapărat, dar Budapesta, Timișoara.
Țin când am făcut o deplasare la Timișoara, când jucam cu ACS-ul, era o ceață...
Eram urcați chiar sus la balcon, pe Dan Păltinișanu, și noi nu vedeam nici
măcar plasa de la poarta din fața noastră. La un moment dat, în timpul
meciului, noi mai cântam, mai făceam o caterincă și mai urlam la oamenii de la
tribuna a doua, ceilalți 30-40 de oameni care mai erau în stadion: Domne, ce se
întâmplă? Și ei ziceau că avem corner. Deci nu vedeai absolut nimic. Sunt
multe, multe deplasări în Ghencea sau la meciuri în Giulești.
Sunt foarte, foarte multe întâmplări și meciuri memorabile.
Poți să ne dai un exemplu de coregrafie frumoasă sau banner din peluză?
Cea cu Hîldan și cu Dumitrache. Dacă ne referim la cea de pe 16 august,
ziua în care sunt și eu născut, e o farsă. E o farsă cum au fost mai multe.
Dacă vrei tot așa un mesaj de farsă, cred că a fost într-un meci 2013 sau
2014.
În deplasare la... pe atunci încă se numeau Steaua. Am afișat un mesaj de
la ei din peluză, ca și cum cei de la Steaua l-au afișat și scria „putem fugi,
dar nu ne putem ascunde, PCH-ul e peste noi oriunde ”.
Și mai
este un mesaj al băieților de la Panzer, care spunea că trebuie să lupți,
indiferent cât de mari sunt obstacolele:

<h2 style="text-align:center;">„Învinge-ți durerea,
luptă cât se poate,
</h2><h2 style="text-align:center;">Căci tot la zi ajunge și
cea mai lungă noapte”</h2>

Spune-ne puțin despre trecerea ta din peluză în club.
Ar trebui să vă zic cum a început.
La un moment dat vorbeam cu un prieten de-al meu, pe atunci lucra în club.
Bine, și acum e în club. Andrei Bendeac.
Și a fost perioada aia noi revenisem în Liga 1 și am avut meci de cupă la
Oradea, cu FC Bihor, care era în Liga 3 și după aia a urmat să jucăm cu UTA la
două zile distanță. Era un loc în care Dinamo nu a mai fost de 20 de ani. Deci
de când nu a mai avut Bihor o echipă în Liga 1.
Și mă gândeam exact la chestia asta să facem un eveniment, pentru că oricum
situația sportivă de atunci era destul de precară, să zic așa. Și am zis să
facem o chestie prin care să aducem suporterii aproape de echipă și să aibă și
un dialog.
Atunci erau foarte multe discuții în jurul management-ului Dinamo.
Că sunt oameni cu bani care vor să vină, dar nu sunt lăsați. Că cineva vrea
să fură ceva. Ce mai era de furat nu știu, dar în sfârșit.
Veșnicele discuții din fotbalul românesc.&nbsp;Și am zis că e și un
bun prilej ca suporterii să aibă un dialog direct cu conducerea clubului, pe
față, într-o intimitate. Deci nu filmat, nu conferință de presă.
Ca într-o familie, în adevăratul sens al cuvântului, în care suporterul să
pună întrebări, iar conducătorul să poată să răspundă direct. Acest lucru nu
s-a făcut niciodată în România. La Dinamo s-a făcut.
Și am vorbit cu Andrei Bendeac. El, fiind în club, a înaintat propunerea
mea.
Au acceptat.&nbsp; Echipa era cazată la
hotel acolo. Și au venit vreo 100 de oameni. Au început să cânte. Jucătorii au
ieșit afară. I-au încurajat.
Jucătorii au fost surprinși, pentru că, din punct de vedere sportiv, era
foarte rău. Și să vezi, totuși, deși tu mergi din înfrângere în înfrângere, sau
din insucces în insucces, că oamenii a venit și te încurajează în continuare.

Iar după aia am făcut o ședință, o sesiune de autografe, de poze. A fost și
shop-ul prezent, astfel încât suporterii în acea zonă să poată și cumpere
produse oficiale de clubul. Iar după aia, cei o sută de suporteri au intrat în
sala de conferință a hotelului. Iar la acel meeting a participat Andrei
Nicolescu, care pe atunci era administrator special, Gabi Glăvan, director
sportiv și Ovidiu Burcă, antrenorul clubului.
Le-am spus oamenilor că, oarecum, eu am prezidat tot evenimentul ca și
organizator: nu filmează nimeni, telefoanele deoparte, ca să putem discuta
deschis. Pentru că lucrurile astea nu trebuie să ajungă în presă. Ceea ce discuți
tu în intimitatea familiei tale este intimitatea ta. Dacă vreți să primiți
răspunsuri sincere, atunci trebuie să respectăm această comunitate.
Oamenii au respectat-o și cred că vreo două ore s-a stat la discuții. Vreo
două ore în oamenii au întrebat orice, iar Andrei și Gabi au răspuns la orice.
S-a spus lucrurilor pe nume. Și m-am bucurat să văd că oamenii au plecat de
acolo cu un sentiment de încredere.

<h2 style="text-align:center;">Eram la volan și am primit
un mail de angajare de la Dinamo. Am oprit mașina pe drumul național, să intre
unul în mine.</h2>

Cei din club au fost mulțumiți de cum s-a desfășurat evenimentul și au zis să
mai facem în locurile în care există comunități mari de supporteri. Și am mai
organizat după aia la Constanța, la Iași. Apoi totul a plecat de la o discuție
banală. Vorbind cu niște colegi din club le-am zis că sunt norocoși că sunt
aici și participă la viața clubului Dinamo.
Și eu au zis: „dar ce mă, tu ți-ai dorit să lucrezi în Dinamo? ” Mai ales contextul fiind foarte nasol. Și am zis că în momentul ăsta pot
să las orice deoparte. Eu pe atunci eram analist de business la o corporație
mare, la nivel european. Și am zis că eu în secunda doi mi-am lăsat serviciul,
dacă Dinamo are nevoie de mine.
Și de acolo am avut niște discuții și țin minte că eram în drum spre
Miercurea Ciuc, unde Dinamo juca baraj, și fiind pe drumul național am primit
un mail de la domnul Dan Gătăianțu, CFO-ul clubului, și am văzut că era un mail
de angajare. Am oprit mașina pe drumul național, să intre unul în mine. L-am
sunat pe Dan și l-am zis, Dan, pe bune, serios? Tremuram, vă zic sincer.
Am sunat-o pe Nicoleta, pe soția mea. A venit și ca un cadou de nuntă, să
zic așa. O săptămână, două înainte, am avut nunta. Și a zis că mă susține, că
ăsta e visul meu. M-am bucurat să am înțelegere și din partea celor de unde
lucram. Și atunci practic așa am intrat în club. Deci de la 1.06.2024, atunci
am început călătorie.
Și ce simți că ai adus din peluză aici cu tine la job?
Cred că și o parte din viziune. Și o parte din viziunea și respectul pe
care trebuie să-l impună Dinamo. Pentru că Dinamo e Dinamo, indiferent în ce
punct se află. Și cred că e vorba și de modul cum ne raportăm. Indiferent că eu
sunt angajatul clubului și poate știu ce probleme sunt.
În momentul de față nu sunt probleme la Dinamo mari. Dinamo e un club
stabil financiar, stabil din punct de vedere al board-ului, al managementului. Sunt
sarcini trasate, clar. Dinamo e un club care stă foarte bine acum. Dar Dinamo
trebuie să inspire respect, nu frică. Dinamo trebuie să impună respect.
Și chestia asta în care noi să avem mândria asta, dar atenție, nu mândria
prin care să cazi în fală. Ăla e un păcat. Dar mândria de a fi câine. Noi
suntem Dinamo.

Ne treci un pic printr-o zi de meci. Ce faci tu?
Ziua de meci începe încă de dimineața, când jucăm acasă. La ora 9:00 mă duc
la birou, pentru a mai verifica ultimele detalii, deci cu vreo 4-5 ore înainte
de meci sunt prezent la stadion.
Și atunci eu, pe partea mea, automat trebuie să mă asigur de mai multe
lucruri.
Fie că vorbim aici de zonele de flash interview, de conferință.
Să mă asigur că acolo funcționează totul conform normelor stabilite prin
regulamentul media, că sponsorii sunt așezați la locul care trebuie, să
pregătesc fișele pentru observatori, cu cei care sunt acreditați la meci, atât
la masa presei, cât și la foto. Comunicare cu jurnaliștii care vin.
Mă asigur că la centrul de acreditare se găsesc toate acreditările.
Automat ședința tehnică cu o oră jumătate înainte de startul meciului, în
care acolo vin toți oficialii cluburilor, care sunt implicați în organizarea de
meci.
Acolo mai stabilim anumite lucruri care țin și de protocol.
Foaia de joc, distribuirea ei, după aia vine meciul propriu-zis și după
meci urmează partea de interviuri în care am discuții individuale cu toți cei
care urmează să meargă la interviuri.
Pentru că e foarte important să gestionez partea asta de emoție pe care o
au jucătorii, fie ea pozitivă, fie negativă, în funcție de rezultat sau în
funcție de importanța meciului, pentru că trebuie să păstrezi o anumită
conduită.
Dinamo este un club care vrea să impună respect prin oferirea de respect.
Este un club care nu dorește să facă scandal.
Este un club care dorește să respecte și ceilalți competitori din Superligă
sau din Cupa României, competiții în care suntem angrenați, dar și forurile
care conduc și administrează fotbalul din România, fie că vorbeați de LPF, FRF,
CCA.
Și automat ne așteptăm să primim și noi același respect.

Nu știu dacă vedeți, bine, aici nu e vorba doar de munca mea, e și munca
altor colegi de a ei, dar nu vedeți pe nimeni de la Dinamo care să facă
scandal, fie că vorbim de antrenori, fie că vorbim de jucători, fie că vorbim
de conducători, care au prezență în faza media, ei nu caută să se certe cu
nimeni, nu caută să deschidă, nu știu ce, cutii ale Pandorei pentru că avem o
anumită conduită.
Asta e o chestie pe care și eu, ca angajator al clubului, o susțin și mă
asigur că mesajul pe care jucătorii îl transmit este acela corect, înainte de
interviuri, fie că vorbim de zonă mixtă sau flash-uri.
După aia mă asigur și de partea asta de comunicare, că practic este
acoperită tot ce ține de social media-ul clubului, site-ul și așa mai departe,
plus alte ședințe în care practic tot ce ține de comunicare, acolo sunt
angrenate toate proiectele clubului, chiar și cele de CSR, administrative, 48TV
și așa mai departe.
Cu băieții cum te înțelegi?
Am o relație foarte bună și mă bucur că mai vine câte un jucător nou să pot
să-i povestesc despre Dinamo.
Dinamo are în momentul de față o echipă care, în afara faptului că sportiv
se descurcă foarte bine, este o echipă cuminte și o echipă de băieți cu foarte
mult bun simț, cu respect. Adică, nu știu, cu Cătălin Cârjan a trebui să mă
lupt câteva luni de zile să nu mai îmi zică bună ziua, să nu mai
îmi zică domn Bogdan. &nbsp;E un
băiat cu o educație cum rar găsește în societatea noastră.
Pentru suporterii dinamoviști ai un mesaj?
În primul rând, aș dori să le mulțumesc pentru toate sacrificiile pe care
le-au făcut sau pe care le-am făcut cu toții, mai ales în perioada aia neagră.
Istoria e foarte, foarte importantă pentru noi ca oameni, pentru că cei
care nu respectă istoria și nu-și cunosc istoria nu au cum să construiască un
viitor solid.
Iar fundația clubului Dinamo, deși are o istorie bogată cu performanțe
europene și sportive, fundația acestui club a devenit sacrificiul oamenilor
prin care Dinamo respiră și astăzi.
Dinamo este în viață datorită vouă, datorită nouă, tuturor celor care am
sacrificat ca acest club să existe. Dinamo, fără iubirea și sacrificiile
voastre, nu are cum să existe și nu ar mai fi același club.
Degeaba ai performanțe, degeaba poți să câștigi campionate, trofee, chiar
și cupe europene, dacă nu ai o bază solidă de fani, dacă nu se aude acel vuiet
al peluzei, dacă nu se aud tobele, dacă nu se văd steagurile fluturânde sau cum
mi-e dor să aud și să strig în deplasare: „Stați drepti, trece Dinamo. ”

Dragi dinamoviști, dacă vreodată aveți de când să scrieți o poveste cap-coadă despre ce a însemnat Dinamo pentru voi, cred că știți cine poate să fie povestitorul. Mulțumim, Bogdan, pentru cuvinte potrivite. Ne revedem pe stadion!&nbsp;

superliga 2026

Fotbal

vineri 13 februarie

sâmbătă 14 februarie

duminică 15 februarie

luni 16 februarie