FC Argeș

Petrolul Ploiești

Stadionul Ilie Oană

Oțelul Galați

Metaloglobus

Stadionul Clinceni

FK Csikszereda

FC Universitatea Cluj

Cluj Arena

FC Botoșani

UTA Arad

Stadionul Francisc Neuman

FC Rapid București

FC Farul Constanța

Stadionul Central Ovidiu

FCSB

Universitatea Craiova

Stadionul „Ion Oblemenco”

CFR Cluj

AFC Hermannstadt

Stadionul Municipal Sibiu

Unirea Slobozia

Dinamo București

Stadionul Arcul de Triumf

Levente Balint

ANALIZĂ

Mai sunt patru etape din sezonul regular, iar lucrurile privind echipele calificate în Top6 sunt departe de a fi clarificate total. Calculele sunt destul de complicate, dar în anumite privințe probabilitățile de ordin matematic ne pot oferi anumite indicații. Am accesat din nou platforma football meets data, iar estimările indică următoarele lucruri. Cu specificația că fotbalul oferă mereu situații imprevizibile! Va fi oare matematica anulată de întâmplările de pe teren?<h1> Craiova, Rapid și Dinamo nu au cum să rateze play-off-ul</h1> La ora actuală, ”juveții” sunt siguri că vor accesa ”Championship Group”, cu un procent de 100%. Nici Rapid, nici Dinamo nu mai au cum să rateze accederea în Top 6, având o rată de calificare de câte 99,99%.&nbsp; În plus, aceste trei echipe aflate actualmente pe podium (Craiova 50 de puncte, Rapid 49 de puncte, Dinamo 49 de puncte) vor fi după etapa a 30-a aproape sigur în Top4. Oltenii au un procentaj de aproape 93% pentru a fi în primele patru poziții, iar Rapid și Dinamo au 78,8%, respectiv 75,3% șanse de accedere în Top4. <h1> FCSB rămâne în play-out? </h1>Chiar dacă are un parcurs bun, câștigând în fiecare din ultimele trei etape, campioana se află în continuare într-o situație critică din punct de vedere al șanselor de play-off. Formația lui Elias Charalambous este pe locul 8, cu 40 de puncte, iar calculatorul arată că are șanse de 40,5% de intrare în primele șase poziții după sezonul regular. Roș-albaștrii au și două deplasare complicate: la Craiova, respectiv Arad. <h1> Argeș, CFR, șanse mari. Luptă între Botoșani și ”U”? </h1>FC Argeș (loc 4, 43 de puncte) a obținut etapa trecută o mare victorie, 3-1 acasă cu Hermannstadt, crescându-și șansele la 65,1%. La fel, CFR (loc 7, 41 de puncte), ajunsă la șapte victorii succesive în Superliga a atins cota de 63%. Dacă se păstrează aceste estimări, Botoșani și ”U” Cluj, aflate pe locurile 5 și 6 cu câte 42 de puncte se vor bate pentru al șaselea loc, având acum 57,7%, respectiv 58 % șanse. În etapa a 28-a ele se vor și întâlni, într-un meci de ”șase puncte”, în fief-ul moldovenilor. <h1> Farul are nevoie de un miracol. UTA și Oțelul, șanse reduse</h1> Prestațiile fluctuante ale dobrogenilor au făcut ca trupa lui Ianis Zicu (loc 10, 37 de puncte) să fie la cota de 0,5%. Nici UTA (loc 9, 38 de puncte) și Oțelul Galați (loc 10, 37 de puncte) nu mai pot emite pretenții prea mari, deși sigur se vor bate cât timp mai au posibilități teoretice, având șanse de 8,1%, respectiv 7,3%. ”Marinarii” pot însă ”arbitra” cursa de play-off, având în vedere că vor juca acasă cu Rapid, ”afară” cu FC Argeș și acasă cu CFR Cluj. <h1> Craiova poate ”scăpa” de o contracandidată! </h1>Universitatea este cea mai în formă echipă și în 2026. Duminică, doljenii pot provoca ieșirea din decor a campioanei. FCSB merge în Bănie, iar ”juveții” au argumente solide. Alb-albaștrii au cea mai bună echipă acasă, cu 30 de puncte scoase în 13 meciuri, precum și cel mai bun atac din Superliga, cu 46 de goluri. Craiovenii au astfel ocazia de a scoate din play-off o contrandidată la titlu. Să vedem însă în cele de mai jos programul celor opt aspirante principale la Top6. Din analiza desfășurătorului, CFR are un program accesibil în următoarele două runde, în timp ce piteștenii au și ei un final de sezon regular destul de încurajator. Universitatea Craiova Et. 27: FCSB (acasă) Et. 28: Slobozia (deplasare) Et. 29: Metaloglobus (acasă) Et. 30: Rapid (deplasare) Rapid Et. 27: Farul (deplasare) Et. 28: Dinamo (acasă) Et. 29: Slobozia (deplasare) Et. 30: Craiova (acasă) Dinamo Et. 27: Slobozia (acasă) Et. 28: Rapid (deplasare) Et. 29: Argeș (acasă) Et. 30: CFR (deplasare) Argeș Et. 27: Petrolul (deplasare) Et. 28: Farul (acasă) Et. 29: Dinamo (deplasare) Et. 30: Slobozia (acasă) ”U” Cluj Et. 27: Csikszereda (acasă) Et. 28: Botoșani (deplasare) Et. 29: Oțelul (acasă) Et. 30: FCSB (deplasare) FC BotoșaniEt. 27: UTA (deplasare) Et. 28: ”U” Cluj (acasă) Et. 29: Hermannstadt (deplasare) Et. 30: Petrolul (acasă) CFR&nbsp; Et. 27: Hermannstadt (deplasare) Et. 28: Petrolul (acasă) Et. 29: Farul (deplasare) Et. 30: Dinamo (acasă) FCSB Et. 27: Craiova (deplasare) Et. 28: Metaloglobus (acasă) Et. 29: UTA (deplasare) Et. 30: ”U” Cluj (acasă)

Trei echipe sunt sigure că vor fi în Top6

Cinci lucruri pe care trebuie să le știi despre lupta pentru play-off

Andreea Cio

INTERVIU

Golgheterul lui <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-botosani">FC Botoșani</a> are 28 de ani și o figură de
puștan. Îți transmite liniște atunci când îl ai față și îți vine
dificil să crezi că în spatele calmului a stat atât de mult luptă cu corpul său
și cu teama că nu va mai fi fotbalul ca înainte de accidentare. Ce e și mai
interesant e că, deși momentele de care povestește Sebastian Mailat sunt grele,
nu pare nicio secundă că le lasă să îl definească. Cariera lui e mult mai mult
de atât. E despre disciplină, despre seriozitate și, mai ales, despre
libertate. 
Te invităm să-l cunoști pe Sebastian și să-i asculți
povestea din spatele celor <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/mailat-arpad-sebastian-c78372d7">8 goluri marcate</a> în acest sezon.

Eram curioasă dacă îți zice cineva Arpad. Mai glumesc colegii, da. Am moștenit numele de la tata. Cum a fost copilăria pe Bega? E foarte frumos orașul în care te-ai născut. Da, într-adevăr, este foarte frumos. Copilărie frumoasă, dar în mare parte cu mingea la picior. Dacă ți-aș oferi 90 de minute acolo, un meci în copilărie, în Timișoara, ce ai face? M-aș bucura. Din plin m-aș bucura. Ce-ți plăcea să faci cel mai mult acolo? Băteam mingea. N-aveam alte activități decât să joc fotbal. Stăteam aproape de stadionul Dan Păltinișanu și era frumos. Îmi era la îndemână totul. Am citit că ai câștigat trofeul de cel mai tehnic jucător, la vârsta de 12 ani, la nivel național. Corect? La un campionat organizat de Hagi. Cum a fost momentul acela? A fost un moment plăcut. Nu înțelegeam foarte mult ce se întâmpla, dar conta că eram cel mai tehnic jucător. Știam că era o competiție importantă. Într-adevăr, aveam și echipă bună. Ca cine voiai să joci când erai mic? Aveai un idol? Cristiano Ronaldo.

<h2 style="text-align:center;">Apoi a venit
acea accidentare, credeam că s-a terminat totul.</h2>

Primul meci în prima ligă și ai dat și primul gol pe 26 mai 2016. Ne povestești un pic momentul? A fost un meci contra celor de la Iași. Aveau nevoie de victorie. La noi debutaseră atunci mai mulți jucători, mai mulți tineri jucători. Sorescu, Haruț, dacă nu mă înșel, și eu. Prima atingere, mi-a pasat Marius Croitoru și gol. Pe urmă, mi-a devenit antrenor. Și îți amintești vreun sfat pe care ți l-a dat Croitoru de-a lungul perioadei în care ți-a fost antrenor? Îmi cerea să fiu degajat. Am învățat multe, pot spune, de la el. Ai jucat în Champions League, ai jucat în Europa. Poți să ne spui totuși care e cel mai frumos moment din cariera ta până acum? Un moment în care te simți mândru de tine? Am multe. Multe momente. Cred că cel mai important moment pentru mine a fost transferul în Coreea. Așteptam de multă vreme să se întâmple. Avusesem un sezon bun cu un an în urmă. Apoi a venit acea accidentare, credeam că s-a terminat totul. Mă rugam să merg, nu să joc fotbal. Apoi am revenit, am revenit cu goluri din nou și m-am bucurat foarte mult când am primit oferta. Dar cum a fost momentul revenirii? Prima oară când ai intrat pe teren după o perioadă în care ai stat departe de gazon? Am fost, pot spune, ca și un copil când îi dai o jucărie nouă. Eram în extaz, eram fericit, voiam să fac foarte multe lucruri, nu știam de unde să încep. Dar în momentul debutului a început să-mi fie frică. Mi-era frică să nu recidiveze acea accidentare. Pe parcurs am văzut că e tot mai bine și am început să scap și de acea teamă.

Cât ai stat atunci pe bară? După 10 luni am jucat. Am avut ruptură de ligamente încrucișate, menisc și puțin din cartilaj. Știu că este o accidentare foarte grea și la fel și recuperarea cu foarte multe dureri. Ce-ți spuneai în momentele acelea în care de-abia mergeai? Da, recuperarea mea nu a decurs foarte bine. Am avut unele probleme. Cum am spus, mă rugam să merg, nu să joc fotbal. Ce pot spune mai mult? A fost foarte greu. Cine ți-a fost atunci aproape? Soția, familia. Ai avut momente în care te-ai gândit că poate chiar nu te mai poți întoarce la fotbal? Da. Eu în primele două luni nu am putut călca pe picior. Mușchiul era foarte atrofiat. Neavând o musculatură foarte dezvoltată, era foarte vizibil totul. Cred că în prima, a doua săptămână, mi se părea totul foarte greu. Enorm de greu. Și apoi, în Coreea de Sud a fost eliberarea? Eliberarea a venit mai devreme. Eliberarea a fost când am marcat primul gol, contra Craiovei. Atunci am simțit că îmi revin și sunt tot mai bine. În Coreea a fost un bonus pentru mine. Cum a fost perioada de acolo? O perioadă frumoasă. Foarte frumoasă. În momentul respectiv nu apreciam atâta de mult. Dar mereu e așa. Când ești într-un loc departe de cei dragi, eram doar eu cu soția, nu-ți dai seama unde ești. Și apoi realizezi și stai și te gândești și-ți dai seama cât de bine era. Te-a maturizat perioada aceea? Da. Pot spune că m-a maturizat. Începusem deja să fiu mult mai... serios am fost mereu, dar să fiu mult mai conștient de ceea ce am nevoie să pot ajunge unde mi-am propus. Și la ce te-ai gândit că ai nevoie ca să ajungi unde ți-ai propus? În primul rând, contează enorm alimentația, contează foarte mult să ai o constanță în ceea ce faci, sala de forță, prevenția. Sunt toate ca într-o bulă și trebuie să jonglez cu ele. Ai apucat să înveți și limba? Nu. E foarte grea.

Golgheterul Sebastian Mailat: „Știam că voi reveni cu goluri la Botoșani.”

Mailat, Arpad Sebastian

Poți zice că acum la Botoșani simți că ți-ai oferit o nouă șansă? Nu știu dacă pot numi nouă șansă. Știam, eram foarte conștient că dacă mă voi întoarce la Botoșani după perioada Sepsi, voi reveni bine în Superligă. Știam că voi reveni cu goluri. Pentru că Botoșani e un loc special. E acasă pentru mine. Toată lumea mă iubește, mă apreciază, mă înțelege și mi se oferă foarte multă încredere. Poate mai degrabă decât o nouă șansă. Poate că te-ai reașezat în poziția lui Sebastian Mailat din România. Exact. Cum te simți în acest sezon când ești un om de bază pentru echipă? Mă simt bine. Mă simt împlinit. Simt că ceea ce fac nu e în zadar. Am ajutat echipa. Ce-ți place cel mai mult la tine, cel de pe teren? Sunt foarte sufletist. Îmi doresc de fiecare dată să câștig și consider că sunt foarte atent la joc și știu ca în fiecare ocazie să fiu decisiv.

Spuneai într-un interviu despre tine că te caracterizează munca, seriozitatea și constanța. Simți că fotbalul te va recompensa pentru aceste lucruri de acum înainte? Da, cu siguranță. Cu siguranță. Toată lumea mă întreabă de acel secret. Nu e un secret. Dacă ești constant și disciplinat, rezultatele vor veni. Ai mai vorbit tot așa în interviuri și despre alegerile greșite din cariera ta. Vreau doar să te întreb de ele dacă te-ai împăcat cu ele și le-ai acceptat și apoi să le lăsăm la o parte și să îmi spui totuși o decizie bună din cariera ta, care simți că a fost o decizie corectă. Da, am acceptat. Am acceptat totul după o perioadă foarte scurtă. Știam exact ce trebuie să fac după acele dezamăgiri, pot spune, nu știu dacă e mult. Decizie corectă clar a fost Botoșani. Pot spune și la Voluntari m-am simțit bine. Plecarea în Coreea. Întorcându-ne la Botoșani, ce mesaj transmite echipa ta? Vorbeai despre condițiile de la echipă, de la stadion și faptul că alte echipe din Superliga au poate alt avantaj financiar, logistic. Pe noi ne caracterizează dorința, acea foame de a câștiga. În momentul când intrăm pe teren uităm și de vestiar, uităm de salariile poate mai mici față de adversari. Noi când intrăm pe teren suntem o echipă, uităm de toate grijile de afara terenului și ne concentrăm 90 - 95 de minute să dăm totul și să câștigăm. Dar pentru un fotbalist ce înseamnă ideea că el oferă tot efortul lui pentru fotbal și știe că ar putea să aibă niște condiții mai bune? E un sentiment de frustrare, pentru că noi când mergem în deplasare ne simțim mai bine decât acasă și asta spune multe, dar suntem o echipă matură să înțelegem anumite chestii nu ține de noi, noi nu avem nicio vină, astea sunt condițiile. Până la urmă noi am ales să fim aici și trebuie să mergem în continuare. Lăsând la o parte condițiile, cum se simte în echipă faptul că sunteți probabil în cel mai bun sezon din istoria lui Botoșani? Se simte o relaxare, pot spune. Pentru că am plecat cu gândul să evităm retrogradarea, ăsta era obiectivul pe început de sezon.

<h2 style="text-align:center;">Ce ne-a spus Leo Grozavu cel mai des sezonul ăsta:&nbsp;„Pas în
față”.</h2>

Ai simțit că până acum sezonul ăsta a fost un moment ca un declic? Când v-ați dat seama că se poate mult mai mult decât ne-am propus la început? Am simțit acest lucru din primul meci, din meciul cu Farul, apoi știam că aveam etapă foarte grea la Dinamo. Am arătat bine cu Farul fiind prima etapă, mereu e mai greu prima etapă. A doua am arătat că suntem o echipă puternică și ne putem bate cu orice echipă, fie ea e mare sau mai mică. Ce v-a spus domnul antrenor Leo Grozavu cel mai des sezonul ăsta până acum? Pas în față. Cel mai important om din vestiar și nu mă refer la joc, mă refer la energie. Cine este cel care ține energia sus? Avem un grup al nostru, cum se spune, un grup. Nucleul. Sunt eu, Mitrov, Enriko Papa, Miron și Cîmpanu. Dar cu energia pozitivă mereu e Cîmpanu. Ce ai vrea să se spună despre FC Botoșani la final de sezon? Că au meritat să fie acolo unde sunt. Iar despre tine? Același lucru. Și că a fost convocat și la echipa națională, nu? Să vedem. Tu simți că te-ai bucurat de fotbal de la începutul carierei sau e o diferență de mentalitate pe care ai avut-o atunci și acum? De fotbal m-am bucurat mereu pentru că am iubit acest sport de mic. Nu a fost niciun moment să nu mă bucur de fotbal. Mereu m-am simțit liber pe teren, abia aștept să plec la antrenament, plec ultimul pentru că mă bucură, mă liniștește când sunt vestiar, când sunt pe teren. Și când nu ești pe teren, cum ești? În afară de fotbal, ce faci? Nu fac nimic special. Ies la restaurante, cafele. Ies cu grupul, cu soția. Îmi petrec timpul. Sunt foarte liniștit. Grupul fiind același grup din vestiar? Da. Vezi cât contează să fiți prieteni și în afara terenului? Contează enorm. Contează pentru că nu se creează frustrări, nu suntem supărați dacă unul joacă, unul nu. Cum se întâmplă la orice club și e inevitabil acest lucru. Noi suntem... toată echipa, până la urmă suntem la fel. Nu e un jucător mult mai bun și unul mai slab. Cine îl locuiește pe cel care e intră titular, îl locuiește și nu se simte niciun fel de diferență. Poate asta să fie arma secretă a Botoșaniului? Clar. Contează foarte mult chestia asta. Pentru că e important să ai bancă, e important să ai un prim 11 de bază, pot spune. Sebastian spune că nu a fost vreun moment în care să nu se bucure de fotbal. Să ne amintim aceste cuvinte la următorul gol, când pe figura de puștan va apărea din nou zâmbetul. Și, dacă ai urmărit povestea lui până la final, vei ști că-l merită din plin.

Cum te duce fotbalul de la momente în care crezi că s-a terminat totul la împlinire.

Sebastian Mailat: „Mă rugam să merg, nu să joc fotbal”

Ana-Maria Popescu

Dinamo București (team)

După episoadele în care fotbaliștii străini de la Craiova și Rapid au încercat gustări românești, am decis să mergem la Săftica, acolo unde Alberto Soro și Devis Epassy au acceptat aceeași provocare. Ce note au dat gustărilor pe care le-au încercat, ce au „păstrat pentru mai târziu” și ce i-a „speriat” puteți vedea în cel mai recent episod.

Al treilea episod al seriei în care jucătorii străini din Superliga României încearcă gustări românești este aici.

Fotbaliștii străini de la Dinamo încearcă gustări românești

Ionuț Tătaru

„Sentimentul de a fi campion e unic”, ne-a spus mijlocașul de 23 de ani, care a câștigat titlul în Superliga alături de Farul, echipa la care a crescut. Ajuns în Giulești în 2024, Grameni a luat cu el învățăturile lui Gică Hagi, care i-a inoculat mentalitatea că „nimeni nu e imbatabil”, completată apoi de exemplul lui Kobe Bryant, al doilea nume mare care îl inspiră. ”Înarmat” astfel, fostul internațional de tineret este pregătit să contribuie la un nou titlu pentru Rapid, primul după mai mult de două decenii. Pentru că, așa cum deja știe, „sentimentul de a fi campion e unic”. Ce simți că ți-a oferit fotbalul? Foarte multe lucruri. Cred că, în primul rând, fotbalul mi-a oferit disciplina și maturitatea la o vârstă destul de fragedă. Pentru că, în comparație cu alte cunoștințe de-ale mele, care au aceeași vârstă ca și mine, se vede că eu am o rutină, am un program foarte bine stabilit. Sunt mult mai disciplinat, mai responsabil decât ei și eu zic că, în primul rând, sportul de performanță asta ne oferă. Disciplina, puterea de muncă și chestii de genul. Maturizarea rapidă. Simți că maturizarea asta rapidă vine și cu o sacrificare a copilăriei, a timpului liber? Eu zic că nu neapărat. Pentru că, făcând ceea ce ne place, noi ne găsim bucuriile și fericirea în fotbal. Adică am o grămadă de momente foarte frumoase alături de colegi la antrenament sau când mai ieșim în oraș să mâncăm o cină împreună sau chestii de genul. Lucruri foarte frumoase, care mă fac să uit că poate n-am ajuns la unele evenimente importante din familie sau chestii de genul. Chiar nu contează acest lucru. Cât de mult contează prietenia între colegii de echipă? Eu zic că e cel mai important lucru să fim prieteni între noi, să ne înțelegem foarte bine. Cred că cel mai mult timp pe zi eu îl petrec alături de colegii mei. Familia mea e la Constanța și cred că cel mai mult petrec timpul alături de colegi, în cantonamente. Adică totul se învârte așa, în cercul ăsta al nostru, la echipă. Și eu zic că cel mai important e să ne înțelegem noi bine, ca după, când avem o greutate, putem să ne sacrificăm unul pentru altul și să tragem unul pentru altul. Ai un coleg anume din echipă cu care simți că te-ai apropiat cel mai mult? Nu cred că pot să spun asta, pentru că sunt tipul de persoană care se înțelege foarte bine cu toată lumea din vestiar. Sincer, vă spun, zic și alți prieteni de-ai mei, care nu sunt de la fotbal, că eu chiar ies în oraș sau chiar mă înțeleg foarte bine și glumesc cu toată lumea din echipă. Adică nu am pe nimeni care să îmi displacă sau ceva. Asta poate pentru că și tu ai o fire prietenoasă, ești foarte sociabil? Da, îmi place să fiu așa și îmi place să îmi ajut colegii, dacă pot, cu orice am eu disponibil, cu orice au ei nevoie, dacă pot oferi ajutor, îmi place să o fac. Și să-i întreb cum le-a fost ziua, cum le-au fost zilele libere sau dacă pot să-i ajut cu ceva, dacă au nevoie de ceva prin București, nu deranjează pe nimeni și cred că îi ajută și pe ei. Și zilele tale libere cum ți-au fost? Frumoase, mie îmi place să mă odihnesc, în primul rând, în zilele libere, iar după aceea să petrec și eu timp cu familia, pentru că dacă prind câteva zile, vin și ei la mine sau merg eu înapoi acasă, sau, dacă nu, cu prietenii. Pentru că, dacă în timpul săptămânii, fiind ocupați cu antrenamente, cu odihnă și așa, nu avem ocazia, măcar în zilele libere să stăm împreună.

https://www.facebook.com/reel/908204295040931

<h2>Mare amator de Football Manager. Unde e un manager de succes!</h2>

Ne poți spune două lucruri neștiute despre tine? Mă joc foarte mult Football Manager pe laptop. Și, al doilea, nu știu ce să spun, sincer... Poți să ne spui la Football Manager care e ultimul transfer făcut? Ultimul transfer la Football Manager? L-am transferat cred că pe Kulusevski, de la Tottenham la Fenerbahce, că înainte fusesem la Tottenham și mi-a plăcut cum a jucat și l-am transferat și la Fenerbahce, că era pe final de carieră. Am înțeles. Dar zi-mi, cu ce echipă ai câștigat titlul în Football Manager? Cred că cu toate, în toate campionatele. Deci faci cariere, le iei de jos și... Nu neapărat că le iau de jos, că nu mă duc la echipe chiar atât de jos, dar de la toate echipele la care mă duc, mai de mijlocul clasamentului, nu plec până nu câștig trofee cu ele. Deci, practic, Tottenham are un trofeu datorită ție. Nu, mai multe. Mai multe. Și am plecat de la ei, că devenise prea ușor, fiind Premier League și având destul de mulți bani. Așa că am ales să plec, că eram pe val.

<h2>Prieten cu Radu Drăgușin de la 15 ani </h2>

Cu ei ții din Premier League? Nu neapărat că țin cu ei, dar mă uit la meciul lor, deoarece joacă acolo prietenul meu Radu Drăgușin și mereu urmăresc când are meci și știu că joacă. Mereu mă uit la meciurile lor și mai ales fiind fotbal de Premier League, orice meci e interesant și urmăresc pe cât de mult posibil. De când sunteți prieteni buni voi doi? Păi ne-am cunoscut cred că la 15 ani, la prima acțiune oficială la lotul național. Am fost colegi. Și el juca la Regal Sport, sau Dinsoft, nu mai știu cum se numea atunci echipa, și ne întâlneam la lotul național. După aceea, a venit turneul semifinal, ne bătuseră 3-0 și am rămas prieteni. Întâlnindu-ne mereu la lotul național și mergând constant, am rămas într-o relație destul de bună. Când a fost momentul accidentării lui, i-ai dat un mesaj sau l-ai sunat? Da, normal că i-am scris și l-am întrebat periodic cum se mai simte, cum decurge totul, recuperarea. Și știam și nu-mi făceam griji pentru el, că știam ce fel de persoană e, cât de luptător e. Și eram sigur că o să revină mai puternic. Din fericire, tu nu te-ai întâlnit cu momente și accidentări așa… Da, nu am avut accidentări așa serioase, doar că am avut o accidentare care, chiar dacă n-a fost serioasă, m-a privat să joc la campionatul european U21 acum doi ani. Da, în 2023, când eram cu generația de 2000 și s-a întâmplat chiar cu două zile înainte de debutul la Euro. Dar asta e, eu mereu cred în chestia asta, că totul se întâmplă cu un motiv și așa a fost să fie destinul. Ce ți-ai spus în momentele alea? Ce să spun? Am fost puțin dezamăgit câteva zile, dar după mi-am dat seama că așa trebuie să se întâmple. Nu puteam schimba trecutul și trebuie să privesc doar spre viitor. Am zis că, poate, dacă nu am fost la campionatul european, o să vină următorul U21, de ce nu?, urma și campionatul european la naționala mare. Și, ca urmare, am fost și în turneul de dinaintea turneului final din 2024 cu echipa națională alături de ei. Cum se simte să ai tricoul echipei naționale pe tine? Sincer, vă spun că, pentru mine, bate orice senzație pe care o am la o echipă de club. Pentru că reprezentând atâtea milioane de oameni și să ai o țară în spate, eu zic că e cel mai măreț lucru care se poate întâmpla și e cel mai important. Eu zic că e chiar cel mai de preț tricou pe care îl poți pune pe tine ca român. Și cum ai vrea tu să fii recunoscut ca fotbalist român în istoria României? Unul dintre cei mai dedicați fotbaliști, care lasă 101% pe teren la fiecare antrenament și la fiecare meci. Pentru că eu consider că așa sunt eu de fel. Adică toți avem zile mai bune, zile mai rele, dar știu că în fiecare zi dau totul cât sunt aici la bază și așa vreau să fiu perceput.

<h2>„Dacă eu nu aș avea încredere în mine, cine altcineva ar avea?”</h2>

Zi-ne cum a început această aventură cu fotbalul pentru tine? Păi, copilărind mai mult pe la țară, pe la bunici, verișorul meu fiind mai mare cu doi ani decât mine, a fost primul care a fost dus la fotbal. Și, auzindu-l pe el, că mai povestea chestii, cum a fost la antrenament, cum a fost așa, normal că îi băteam la cap și le ziceam părinților să mă ducă și pe mine. Și, inițial, m-au dus la o grupă cu trei ani mai mare. Încă nu era fondată Academia Hagi, era doar clubul Farul Constanța care era înainte. Și eram la grupa de 99 și, vă dați seama, cred că jumătate dintre noi, eram foarte mic. Iar antrenorul mă punea doar așa, să mai alerg și eu pe acolo, să mai joc cu mingea. După a început să devină totul mai serios, că până la vreo 12-13-14 ani toată lumea o face sub formă de sport, sub formă de joacă, sub formă de sănătate, dar eu mereu am fost pasionat și mereu am simțit că asta e menirea mea, asta trebuie să fac. Îți amintești care a fost primul moment în care ai simțit că asta e menirea ta? Au fost multe momente când eram mic, când poate nu am fost tratat destul de corect. Adică erau momente când intram în teren, îmi făceam treaba foarte bine, marcam goluri, dădeam assisturi și nu eram recompensat. Și nu primeam recunoașterea pe care o primeau alți colegi, care poate nu făceau lucrul acesta. Dar, cum am spus, încă de atunci și părinții mi-au insuflat chestia asta, că dacă o să-mi fac meseria cum trebuie și o să muncesc mai mult decât ceilalți, mai devreme sau mai târziu, se va face dreptate și voi primi ceea ce merit. Și cred că asta m-a ajutat pe mine cel mai mult în viață. Răbdarea pe care am reușit să o am și lucrul acesta, că am știut că dacă eu o să muncesc mai mult decât ceilalți, o să primesc în schimb recompense. Ai avut încredere în tine de mic, așa se vede. Da, am avut încredere în mine, pentru că dacă eu nu aș avea, cine altcineva ar avea? Cred că asta trebuie să aibă orice sportiv. Încrederea în el e pe primul loc și după aceea o să aibă lumea încredere în tine, doar dacă ai tu. Care e lucrul care îți place cel mai mult la tine ca fotbalist? Nu știu, vorbind așa, din punct de vedere tehnic, cred că viziunea pe care o am asupra jocului, tehnica de pasare, inteligența în joc. Nu vreau să pară că mă laud singur, pentru că, Doamne ferește!, nu sunt deloc genul ăsta de persoană. Iar mentalitatea pe care o am a fost construită în cadrul Academiei Hagi, insuflată de domnul Hagi și de antrenorii care erau acolo.

Grameni, Constantin

<h2>Marele regret: bunicul său nu a apucat să-l vadă campion în Superliga </h2>

Ajungem și la Academie, dar înainte de asta vreau să te întreb ceva, după ce îți citesc un citat din tine: „O să-ți port numele cu mândrie, dar și cu responsabilitate și o să continui să te fac mândru acolo unde ești tu acum. I will love you forever, grandpa”. Ce înseamnă bunicul pentru tine? Bunicul meu era persoana care mereu își găsea timp să ne pună să ne jucăm fotbal unu contra altul sau să facem activități pentru fotbal. Și era oarecum arbitru, observator, comentator la meci și mereu mi-a oferit chestia asta și puterea asta de muncă și mi-a spus că nimic nu o să-ți vină gratuit în viață, mereu trebuie să muncești și să fii foarte, nu știu, foarte preocupat de ceea ce faci. Și, pentru mine, au însemnat foarte mult lucrurile acestea, pentru că eu fiind aromân, la noi, la machidoni, când se naște un băiat, trebuie să poarte numele bunicului. Și, normal, primul născut era verișorul meu, dar nu a purtat numele bunicului și după am fost eu și oarecum asta m-a făcut să simt o legătură aparte cu el. Iar când a avut ultimele momente din viața dânsului, el mi-a spus chestia asta, că atunci când era în spital, s-a uitat la meciul cu U Cluj, când jucam la Farul, și le spunea asistentelor că-i foarte mândru de mine și că-s nepotul lui și el niciodată n-a fost genul care să mă laude. Adică, chiar și când jucam în Superliga, la Farul, niciodată nu m-am dus la el să-mi zică bravo. M-a emoționat foarte mult și e încă o sursă de motivație pentru mine și va fi mereu. Am văzut că după goluri arăți mereu spre cer. Da, pentru că este și un regret al meu faptul că el n-a apucat să mă vadă fiind campion în Superliga. Și simt că mereu mă ajută de sus în unele momente mai grele sau așa. Nu te vede, dar te-a pregătit ca să fii campion. M-a pregătit și eu zic că mă și vede de undeva de sus, pentru că eu cred că lumea care se duce în cer ne veghează. Deci Constantin este prenumele lui Dina. La noi, la aromâni, sunt mai multe chestii. Dacă te cheamă Constantin, lumea te strigă Dina sau ceva, că așa erau tradițiile. Și mai sunt mai multe nume care sunt cumva în limba aromână și noi le spunem altfel. Dina de acolo vine. Ești mândru să porți acest nume? Normal, sunt foarte mândru și o să fiu mândru tot timpul, chiar dacă, atunci când eram mic, cum e la școală, când suntem mici, lumea mai făcea mișto că Dina e nume de fată. Atunci eram mic, mă mai supăram, dar crescând mi-am dat seama de ce mă cheamă așa și care e adevăratul motiv și mi-a fost o mândrie totală și va fi toată viața. Ai crescut practic la Farul. Deci de la 5 ani ai intrat pe porțile stadionului, ți-ai petrecut toată copilăria acolo. Dacă ți-aș da 90 de minute să te întorci acolo, ce ai face? Să mă întorc în copilărie la Farul? Nu știu, probabil tot fotbal m-aș juca. Cceea ce făceam când eram mic, pentru că locul unde m-am născut și unde am copilărit e destul de aproape de stadionul vechi din Constanța și mereu ne strângeam și plecam, ori ne jucam fotbal în curtea școlii, ori mergeam și ne jucam pe terenul sintetic acolo, dar mai greu că nu prea ne lăsa lumea. Dar, dacă aș fi avut 90 de minute, mi-aș fi strâns iar toți prietenii pe care-i aveam atunci și probabil ne-am fi jucat fără încetare fotbal.

<h2>Învățăturile lui Hagi și impactul cu Giuleștiul</h2>

Ai zis că de la domnul Hagi ai învățat și despre fotbal, dar și despre viață. Poți să ne spui ce ai învățat despre fotbal și ce ai învățat despre viață? Păi, despre fotbal nu știu ce ar fi de spus, pentru că toată lumea a văzut cât de frumos joacă echipele antrenate de dânsul și ce mentalitate ofensivă ne cultivă nouă jucătorilor și cât de mult ne împinge de la spate. Adică, pe partea fotbalistică, cred că sesizează toată lumea ce poate să ne insufle domnul Hagi. Dar așa, pe partea mentală, ne insuflă mereu, și eu am reținut lucrurile astea de la el, că niciodată nu trebuie să ne fie frică de absolut nimeni din lume și că nimeni nu este imbatabil. Adică, dacă avem mentalitatea corectă și muncim pentru asta, putem să ne batem cu oricine din lume și că țelul fiecăruia trebuie să fie să ajungă cel mai bun. Că acum cineva ajunge, cineva nu ajunge, nu contează, noi trebuie să ne gândim la lucrul ăsta și să fim convinși de ceea ce vrem să facem. Și, după 16 ani, după ce ai învățat toate aceste lucruri, ai venit în Giulești. Da, da. Care a fost prima impresie? Păi, sincer, vă spun, prima dată când a fost discuția să vin la Rapid, am acceptat din imediat, iar după ce am semnat, eram la națională încă. La U21. Aveam meci în Finlanda, ne-am întors în România și a trebuit să merg la Constanța să-mi iau hainele să mă întorc la București. Și, când eram pe drumul de întoarcere spre București, nu știu, mă gândeam așa că oarecum o să fie prima dată când plec de acasă de la părinți, prima dată când o să locuiesc singur. Și eram așa, nu știu, puțin, nu că bulversat, dar eram așa, puțin emotiv despre ceea ce va urma, dar totul a fost bine. Era ceva de care aveam nevoie, zic eu, pentru că poate intram într-o perioadă, nu știu, de stagnare, dacă mai rămâneam la Farul, pentru că câștigând deja trofee acolo și realizând niște lucruri, poate era plafonare. Și eu zic că pasul la Rapid a venit când trebuia. Sper să câștig și trofee cu Rapid până să merg mai departe, într-un loc mai bun pentru mine. Ne zici un pic și despre debut. Și știu povestea aia cu pasa înapoi și cu suporterii... Da, debutul la Rapid... Eu mereu, în toți anii în care am jucat la Farul, chiar și debutul în prima ligă, la prânz, înainte de meci, apucam să dorm. Chiar dacă dormeam 30 de minute, chiar dacă dormeam două ore în unele după amiezi, mereu apucam să dorm. Înainte de debutul la Rapid, eram în cameră cu Cătălin Vulturar și îl mai întrebam chestii, cum e atmosfera, nu știu ce. Și mi-a spus că „trebuie să experimentezi tu. Eu degeaba spun că e foarte frumos. Trebuie să vezi tu pe viu”. Și, vă spun sincer că am stat o oră jumate cu ochii închiși, nu puteam să dorm. Simțeam că de abia aștept să intru pe teren, de abia aștept, nu știu, să văd cum e să joci în Giulești, dar să porți emblema Rapidului, nu să fii din postura de oaspete. Și să ai toți acești oameni în spatele tău, să te împingă cumva. Dar, din păcate, nu a fost debutul dorit, pentru că am pierdut cu U Cluj. Dar, da, atmosfera și cum e momentul în care ieși de la vestiare și vezi toată lumea cu eșarfele sus când intrăm e ceva care eu sper să experimenteze cât mai multă lume în viața asta, pentru că e un sentiment extraordinar. Și cum a fost sentimentul de la golul cu Metaloglobus? Păi, am spus și atunci, după meci, am avut o perioadă destul de grea, venind de la Campionatul European, am jucat cu FC Argeș și atunci am oferit o pasă de gol, am câștigat, următorul meci cu CFR nu am jucat și s-a întâmplat să mă accidentez și am lipsit două meciuri. Și după, intrând în meciul cu FCSB la 2-0 și am egalat la 2-2, iar după aceea să dau gol cu Metaloglobus a fost, nu știu, o descătușare și am simțit că e momentul să înceapă să meargă toate lucrurile bine și e momentul în care, nu știu, o să fiu răsplătit, poate, pentru munca pe care o fac. Dar sper să mai înscriu în tricoul Rapidului de cât mai multe ori, pentru că e ceva aparte. Când auzi câtă lume se bucură cu tine deodată, chiar e ceva ce te mișcă. Auzi suporterii de acolo, de pe gazon? Foarte puțin. Adică, pe cât de gălăgioși sunt și pe cât de mult cântă neîncetat, în timpul meciului ești focusat doar pe ce ai de făcut în teren și nu, foarte rar auzi suporterii. Mai mult, când stai pe bancă, da, atunci îi auzi. Dar fiind în teren, chiar e foarte greu să mai bagi de seamă și ce se cântă și mai auzi doar când te fluieră lumea. Și când te fluieră lumea, cum e? Cum îți găsești puterea? Păi, nu știu, eu personal mă gândesc că dacă fac ceva greșit și începe să mă fluieră lumea, după, dacă, nu știu, continui, dacă încerc să mă ascund de minge doar ca să nu greșesc, nu câștig absolut nimic. Am doar de pierdut din chestia asta, pentru că lumea o să rămână cu impresia că am jucat slab. Adică, eu mereu mă gândesc că trebuie să mă ridic singur din chestia asta, trebuie să încep din nou să fac ceea ce știu, pentru că nu e întâmplător că am ajuns la Rapid. Am muncit pentru asta 15 ani, 20 de ani, și trebuie să și demonstrez asta pe teren, nu doar din gură. Ai zis de două ori despre răsplată. Am reținut cuvântul acesta. Simți că fotbalul te-a răsplătit pentru tot efortul făcut? Nu știu ce să spun despre chestia asta. Eu zic că da, pentru că atunci când eram mic, visul meu era doar să ajung să joc în prima ligă și să ajung să joc la echipa națională. Nu m-am gândit foarte departe, pentru că chiar dacă e gratis să visez, îmi place mereu să fiu un tip realist și așa zic întotdeauna. Și am zis să iau totul pas cu pas. Iar acum, fiind aici, vă dați seama că-mi doresc mult mai mult. Dar eu zic că fotbalul mereu te răsplătește, mai devreme sau mai târziu pentru munca pe care i-o oferi și pentru timpul dedicat.

<h2>Kobe Bryant, sursă de inspirație</h2>

Vreau să te întreb și despre ghetele personalizate și despre mesajul de pe ele care în traducere înseamnă „momentul în care renunți este momentul în care îi permiți altcuiva să câștige”. De ce ai ales acest mesaj al lui Kobe Bryant? V-am spus și mai devreme, am avut acea accidentare înainte de campionatul european și, după aceea, am fost în Belgrad la doamna Mariana să mă refac. Am vorbit cu cei de la Farul și am luat decizia aceasta. Și ducându-mă singur acolo, nu prea aveam ce să fac. Îmi făceam tratamentul și după aceea doar mă odihneam, stăteam în camera de hotel și mă mai uitam la filme, la chestii. Și ăla a fost momentul când l-am descoperit cu adevărat pe Kobe Bryant și am descoperit puterea de muncă pe care el o avea și Mamba mentality, cum se spune. Și m-a pasionat de atunci. Am citit două cărți despre el, e o chestie care mie-mi insuflă puterea de muncă și când mă gândesc că un om a putut să facă asta, mă gândesc că pot să fac și eu același lucru. Iar mesajul de pe ghete e un mesaj pe care el l-a spus și e un citat care eu zic că e foarte, foarte bun. Stând pe bancă, la meciul acela cu FCSB, când era 2-0, mă gândeam că dacă intru în teren cu ghetele personalizate și nu fac ceva va fi poate subiect de ironie. Iar la final, egalând atât de frumos, zic eu, și atât de repede, am zis că s-a potrivit perfect. A fost momentul perfect pentru debutul ghetelor. Ai simțit cum este să fii campion în România? Din tot amalgamul ăla de sentimente trăite atunci, ce ai vrea să retrăiești la Rapid sezonul ăsta? Eu zic că lucrul cel mai important care ne-a ajutat pe noi atunci să câștigăm campionatul era, cum am spus și mai devreme, că e importantă coeziunea grupului și faptul că ne simțeam foarte puternici împreună. Așa cum a fost și ultimul meci când am întors meciul de la 2-0 la 3-2, așa s-a întâmplat de multe ori pe parcursul sezonului și mereu ne gândeam că puteau să ne conducă adversarii și cu 3-0 că revenim și că întoarcem scorul. Ne simțeamm atât de puternici și aș vrea să simt asta și cu Rapid și să stăm pe drumul cel bun. La final, clar, sentimentul de a fi campion e unic.

Constantin ”Dina” Grameni a fost deja campion în Superliga și vrea să repete performanța și în tricoul Rapidului

Dina Grameni, inspirat de Hagi și Kobe Bryant: „Nimeni nu e imbatabil”

A fost o etapă a gazdelor, care au câștigat cinci dintre cele opt partide, și a numărului mare de goluri. S-a înscris de 26 de ori, o medie de peste trei reușite/meci. Nu au fost schimbări importante în clasament, însă ierarhia s-a mai aerisit în zona luptei pentru play-off.

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid02hLZJbvU7Be1ob4XxkfRurBSGbZmVbeW3fyZ9cFG1wRfXotbwiQZPvcMBVBa1wjPYl

Să vedem, așadar, cu ce rămânem după runda cu numărul 26 din Superliga!

<h2>Remiza care menține suspansul la vârf</h2>

Dinamo și Universitatea Craiova au încheiat etapa pe Arena Națională, un meci care putea fi o declarație de intenție în cursa pentru titlu. Și care ar fi putut schimba liderul, în cazul unui succes al alb-roșiilor. S-a terminat 1-1, o remiză care menține podiumul neschimbat, cu primele trei clasate aflate într-un singur punct. ”Câinii” au fost pe primul loc aproximativ un sfert de oră, perioada de timp dintre golul lui Soro și egalarea adusă de Al Hamlawi. După golul oltenilor, senzația a fost că ambele echipe erau mulțumite cu rezultatul și au preferat să nu riște în tentativa de a obține mai mult. Până la urmă, când nu poți câștiga, e important să nu pierzi. Mai ales dacă egalul nu făcea rău nimănui.&nbsp;

<h2>Petrolul va termina sezonul regular fără a pierde în București</h2>

O altă vizită în Capitală, un alt rezultat pozitiv pentru ploieșteni. După ce a remizat cu FCSB și Dinamo, Petrolul a terminat la egalitate, tot 1-1, și cu Rapid, în Primvs Derby. Prahovenii au deschis scorul, dar au fost în avantaj doar trei minute, reușita lui Papp fiind anulată de cea a unui alt fundaș, Pașcanu. Al doilea meci la rând fără victorie acasă pentru formația lui Costel Gâlcă, ajutată cumva de rezultatul de pe Arena Națională dintre rivalele sale în cursa pentru titlu. ”Lupii galbeni” ajung la trei runde fără eșec și rămân deasupra liniei barajului, dar urmăritoarele sale au câștigat în această etapă și lupta este în continuare strânsă. Locurile 12-14 sunt într-un singur punct.

<h2>Șapte la rând pentru CFR, după un derby încheiat cu mulți nervi </h2>

Seria fantastică a celor de la CFR Cluj nu a putut fi oprită nici de rivala din oraș, care traversa la rândul ei un moment bun de formă. Formația din Gruia a obținut a șaptea victorie consecutivă în Superliga (nimeni nu a reușit o astfel de serie în acest sezon), impunându-se cu 3-2 pe teren propriu în fața Universității, la capătul unui meci în care a profitat de erorile mari ale adversarilor. Elevii lui Daniel Pancu s-au desprins la 3-1 chiar înainte de pauză, iar golul marcat pe final de alb-negri a oferit un oarcare suspans ultimelor minute. Tensiunea specifică unui astfel de duel a ieșit la iveală la sfârșit, când s-a ajuns la o încăierare aproape generală, în urma căreia Cordea, de la gazde, și antrenorul oaspeților, Cristiano Bergodi, au primit cartonașul roșu.

<h2>FCSB, singura victorie în deplasare în această rundă</h2>

Spuneam în deschidere că a fost o rundă a gazdelor. Singura victorie din dreptul oaspeților este cea reușită de FCSB la Galați. Campioana s-a impus cu 4-1, după ce Oțelul a deschis scorul, și are acum trei succese consecutive în Superliga. Rezultatul de la Dunăre i-a permis să urce pe locul 8, la numai două puncte de poziția a șasea, pe care a coborât U Cluj. Bîrligea a reușit o dublă, primele sale goluri în campionat în 2026, însă omul meciului a fost indiscutabil Florin Tănase, care a oferit trei pase decisive, înainte de a închide tabela. Eșecul suferit în fața roș-albaștrilor - al doilea la rând și al treilea în cinci etape - complică situația elevilor lui Laszlo Balint în cursa pentru play-off. Oțelul este acum pe 10, la cinci lungimi de Top 6.

Tănase, Florin Lucian

După două înfrângeri la rând, FC Argeș pierduse locul 4 și risca să iasă din Top 6, în cazul unui nou pas greșit cu Hermannstadt. Nu a fost cazul, pentru că piteștenii s-au impus cu 3-1, două dintre golurile echipei antrenate de Bogdan Andone fiind reușite de Adel Bettaieb, aflat la prima dublă în Superliga. Însă primul gol al fotbalistului de 29 de ani a fost cu adevărat antologic. O execuție dintr-un unghi ce părea imposibil care, păstrând proporțiile, a amintit de celebrul voleu al lui Marco van Basten, din finala Euro 1988.

https://www.youtube.com/watch?v=eGicPxt_tjs

<h2>FC Botoșani, victorie după mai mult de două luni </h2>

Fost lider în acest sezon, FC Botoșani avea o serie incredibilă de șapte meciuri fără victorie în Superliga, interval în care a marcat un singur gol. Moldovenii au ajuns astfel pe locul 6 și calificarea în play-off rămâne sub semnul întrebării. Chiar dacă, în această rundă, au învins ”lanterna” Metaloglobus (3-0), primul succes după aproape două luni și jumătate, și au urcat o poziție. În ciuda perioadei slabe, elevii lui Leo Grozavu au în continuare cea mai bună defensivă a campionatului. Oare va fi suficient pentru o clasare în Top 6?

Echipele aflate pe locurile de baraj, Csikszereda și Unirea Slobozia, au câștigat în această etapă, mărind astfel distanța față de penultima clasată, Hermannstadt. Ambele au învins formații care încă sperau la play-off, dar rezultatele din această rundă probabil au pus capăt unor astfel de ambiții. Ciucanii s-au impus cu 2-0 în fața celor de la UTA, datorită unei spectaculoase duble a lui Anderson Ceara. Brazilianul de 26 de ani a ajuns la 5 goluri în actuala ediție de campionat și este principalul argument al nou-promovatei în tentativa de a evita retrogradarea. La Slobozia, Unirea a obținut o victorie istorică, prima a clubului în fața propriilor fani în Superliga. A fost 2-1 cu Farul, un succes venit la debutul lui Claudiu Niculescu pe banca ialomițenilor. Însă eroul zilei a fost Papeau, care a înscris de asemenea de două ori. A doua oară, cu o lovitură de cap, în minutele de prelungire. Pentru ca un asemenea eveniment să rămână cu adevărat memorabil.

Situația rămâne neschimbată la vârful clasamentului, CFR Cluj și FCSB sunt la un pas de play-off, iar Claudiu Niculescu a readus victoria la Slobozia

Cu ce rămânem după etapa a 26-a din Superliga

JUCĂTORUL ETAPEI

În 2022, atunci când o părăsea pe FCSB și semna cu Al Jazira, Florin Tănase o făcea din postura de golgheter al echipei, fără însă să fi reușit să-și îndeplinească visul, acela de a câștiga titlul cu gruparea roș-albastră. După doi ani petrecuți în străinătate, fotbalistul român s-a întors „acasă”, la FCSB, unde a reușit, la capătul sezonului trecut, să își treacă în palmares și trofeul de campion. În acest sezon, deși FCSB-ul nu a arătat așa cum ne-a obișnuit în sezoanele trecute, campioana en-titre a fost „ținută în viață” de multe ori de decarul său, care este golgheterul echipei și în acest sezon, cu 11 goluri și 7 assist-uri. Tănase nu mai este căpitanul echipei, dar cu siguranță este liderul din teren al echipei pregătită de Elias Charalambous, iar asta a arătat-o și în meciul de la Galați, când a reușit un gol și trei assist-uri, un meci mai mult decât crucial pentru FCSB, care nu își mai permite pași greșiți în lupta pentru un loc de play-off.

<h2>100 de goluri și 53 de assist-uri pentru FCSB</h2> Cu reușitele de duminică, Florin Tănase a ajuns la 100 de goluri marcate în tricoul FCSB-ului și 53 de assist-uri în 307 meciuri jucate. „Un meci perfect. Mă bucur că am reușit să-mi ajut echipa. Am dat dovadă de o mentalitate puternică. Am revenit de la 1-0 în deplasare contra unei echipe foarte bune și cred că este o victorie... este cea mai importantă a sezonului, ținând cont că astăzi, dacă nu câștigam, șansele noastre erau aproape nule pentru a intra în play-off. Nu cred că am mai avut un meci cu trei pase decisive. Probabil am mai dat pase bune, dar nu s-au fructificat, nu am avut așa finalizatori buni în echipă. Am reușit asta într-un moment greu al echipei și am ajutat echipa. Eram și înainte foarte optimiști, dar la fotbal poți să încasezi 1-2 goluri, după aceea să fie foarte greu să revii. Acum trebuie să jucăm la fel, fiecare meci la victorie, pentru că avem de recuperat”, a declarat Tănase la finalul meciului.

https://www.youtube.com/watch?v=FZGeyonI7Mo

FCSB a reușit să se impună cu 4-1 la Oțelul Galați, iar dirijorul a fost chiar Florin Tănase.

Cu un gol și hat-trick de assist-uri, Florin Tănase este jucătorul etapei

Mihai Mateaș

CRONICĂ

Duelul dintre Dinamo București și Universitatea Craiova se anunța a fi punctul culminant al etapei, un meci în care miza depășea cu mult simpla contabilizare a punctelor. Echipele din vârful clasamentului s-au călcat în picioare vreme de 25 de etape pentru prima poziție din Superliga. Cum Rapidul a făcut din nou un pas greșit, confruntarea de pe Arena Națională a devenit un veritabil examen de maturitate pentru ambele formații. Cu doar câteva etape rămase din sezonul regular, acest meci avea potențialul de a redesena complet vârful clasamentului. Universitatea Craiova, aflată pe primul loc, intra în joc cu șansa pe care o aștepta de săptămâni întregi. Aceea de a se desprinde, în sfârșit, de pluton. Echipa lui Coelho a arătat constanță pe parcursul sezonului, iar rezultatele favorabile din jurul ei au creat contextul ideal pentru un salt decisiv. Craiovenii au avut adesea oportunitatea de a se distanța, dar au ratat momente-cheie, dar la ora debutului de meci cu Dinamo situația era diferită. O victorie cu Dinamo ar fi însemnat și un mesaj clar către fanii fotbalului românesc, anume acela că Universitatea este pregătită să cucerească titlul în acest an. Pe de altă parte, Dinamo se afla, la rândul ei, în fața unei șanse uriașe. Cu un parcurs solid și cu un moral excelent, alb-roșii puteau deveni lideri ai campionatului dacă reușeau să câștige duelul direct. Ar fi fost o lovitură de imagine în primul rând pentru brandul reinventat al câinilor roșii, dar și o injecție de moral pentru toți jucătorii, într-un moment în care adversarele directe s-au împiedicat. Pentru Dinamo era un nou moment ideal de a demonstra că echipa a uitat coșmarurile trecutului și că poate în sfârșit să își cinstească istoria. Calculele hârtiei erau la fel de încinse, pentru că învingătoarea avea ocazia de a se desprinde în fruntea clasamentului, un avans care, în contextul unui sezon atât de strâns, putea deveni unul foarte important. Pierzătoarea, în schimb, risca să piardă ritmul și să rămână cu regrete importante cu doar patru meciuri înainte de finalul sezonului regular. Și tocmai acest lucru a fost extrem de evident în jocul ambelor formații în prima parte a meciului, pentru că jucătorii au evoluat cu trac și cu o presiune uriașă că o înfrângere ar putea anula o parte serioasă din munca depusă pe parcursul acestui sezon. Zeljko Kopic si Filipe Coelho au trimis în teren două echipe care au interpretat aproape perfect indicațiile tactice defensive primite înainte de meci, pentru că cei douăzeci de jucători care au evoluat pe teren au închis toate spațiile de joc și au oferit un meci extrem de închis pe parcursul primelor 45 de minute. Un factor important a fost și frigul pătrunzător din București, la ora meciului înregistrându-se -3 grade Celsius în capitală, dar din cauza vântului gerul s-a simțit mult mai puternic. Singurul moment important al primei părți, care a dezghețat întreaga audiență, a avut loc după mai bine de jumătate de oră de joc. Anzor a aruncat mingea în centrul careului din lovitură de colț, Screciu (32) a reluat bine, dar mingea s-a lovit de Mărginean și apoi de stâlpul din stânga al porții apărate de Epassy. Baiaram (40) a mai încercat un șut din careu în finalul primei reprize, dar cele două formații au intrat la vestiare fără să își treacă în cont nici măcar un șut pe spațiul porții adverse. Tot filmul defensiv din prima repriză s-a rupt rapid după reluare, când Opruț a centrat simplu din banda stângă, iar Soro (51) a reluat ca la antrenamente, pentru un gol care a adus mult mai multă energie în jocul celor două echipe. Universitatea a simțit că îi fuge pământul de sub picioare și a întors terenul spre poarta lui Epassy, încercând să revină cât mai repede în joc. Iar golul egalării nu s-a lăsat mult așteptat, pentru că oltenii au copiat aproape la indigo reușita gazdelor, Cicâldău aflându-se în postura de servant, iar Al Hamlawi aflându-se la finalizare pentru un gol care a păstrat ambele echipe în topul clasamentului, cu același număr de puncte. Dinamo a încercat o nouă lovitură, după numai câteva minute, dar Armstrong (70), a ratat din poziție ideală, de unu contra unu cu portarul Craiovei, care a respins spectaculos. Spiritele s-au încins în final, Matei a fost aproape de golul victoriei pentru Universitatea, dar Epassy a oprit o minge care a adus un punct și pentru formația sa. Deși aveau toate motivele pentru a căuta victoria, cele două echipe au fost nevoite să se mulțumească cu un rezultat de egalitate, unul care păstrează ambele pe podium, între ele fiind interpuși doar cei de la Rapid.

Dinamo și Craiova nu s-au desprins în vârful campionatului, cele două terminând la egalitate duelul direct

Dinamo - Univ. Craiova 1-1. Umăr la umăr

Superliga Culture

Bogdan Alecu, manager de comunicare la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/dinamo-bucuresti">Dinamo</a>. În spatele titulaturii stă o poveste de 12 ani în peluză, de cântece, bannere, sărituri pe garduri și deplasări pentru iubire. Am vorbit cu Bogdan despre visul său, despre îndeplinirea lui și despre ceea ce l-a învățat peluza: loialitatea, respectul și ce înseamnă să te sacrifici cu adevărat pentru ceea ce iubești.&nbsp;

Cum a început povestea ta de dragoste cu fotbalul?
Povestea mea începe din familie. Provin dintr-o familie de foști sportivi
de performanță. Mama înotătoare, colegă cu Carmen Bunaciu. Tata a fost și el
fotbalist la rândul său în prima divizie. Mama a vrut să practic natația. Însă,
întotdeauna m-am simțit atras mai mult de minge. Sau jocul clasic cu sticla, cu
dopul, întotdeauna găseam o variantă. Și într-un final am ajuns la fotbal și
datorită tatălui meu.
Iar povestea cum a continuat pe terenul de fotbal?
Am practicat la nivel de juniori în Sibiu. Că acolo m-am născut, acolo am
crescut. Am jucat în Sibiu, la mai multe cluburi. Am ajuns și în Germania, unde
am jucat acolo o perioadă la nivel de juniori, dar evoluând și pentru echipele
de seniori. După aia m-am întors. N-am ajuns la cel mai ridicat nivel. Dar
întotdeauna am visat. „Cum ar fi să lucrezi în fotbal? Să fii parte din fotbal? ”Cu atât mai mult fiind dinamovist de mic copil.
Când m-am lămurit, să zic așa, că nu sunt din punct de vedere sportiv la
nivelul dorit pentru a ajunge la un club ca Dinamo, mai ales la ce era atunci
când am crescut eu echipa aia fabuloasă. Mă gândeam oare cum ar fi măcar o zi
să fii parte din povestea acestui club. A trecut un an jumate și încă sunt
emoționat profund de tot ceea ce trăiesc la Dinamo.
Ca cine de la Dinamo îți doreai să joci când erai mic?
Aici vine o contradicție. Eu am fost fundaș central, dar întotdeauna mă
pasionau jucătorii din partea ofensivă.
Era clar, cuplul N&amp;D, Claudiu Niculescu, Ionel Dănciulescu.
Îmi plăcea și de Florentin Petre, chiar dacă l-am prins în partea de final a
carierei sale la Dinamo, în momentul în care conștientizam fotbalul.
Dar eu sunt născut în 1994.
De-abia pe la 8-9 ani am început să percep și eu mai mult.
Și țin minte că aveam acasă un tricou pe care l-am scris pe spate cu carioca,
„Numărul 8, FL. PETRE”, cum avea el pe echipamentul din Cupele Europene.
Și chiar vorbeam cu Florentin de când am devenit colegi, să zic așa.
Și i-am spus o să caut o poză, pe care am făcut-o cu tine când aveam opt
ani de zile. Să facem o poză acum, gen trecut și prezent.
De ei îmi plăcea cel mai mult, dar îmi mai plăcea foarte mult și de Ștefan
Grigorie. Era un jucător foarte, foarte tehnic. Era și Zicu, dar era încă
foarte, foarte tânăr și nu prea avea loc. Atunci erau Fane Grigorie, era Tameș,
începuse și Ropotan să joace, Mărgăritescu. Era echipa aia cu Ioan Andone.

<h2 style="text-align:center;">Când o să cresc mai mare, o să vreau
să fac și eu parte din povestea asta.</h2>

Traiectoria ta, începând din copilărie până în club, cum ești acum, a
trecut prin peluza, corect?
Da.
Cum a fost contactul cu peluza?
Primul contact cu peluza cred că l-am avut la vârsta de 9-10 ani, când tata
m-a dus pentru prima oară la București și am venit la un meci de-al lui Dinamo.
În Ștefan cel Mare, un meci cu Oțelul Galați. Din meci, dacă mă întrebi, nu-mi aduc
aminte nimic, dar mă uitam întotdeauna în partea stângă către Peluza Cătălin Hîldan.
Eram impresionat să văd acele steaguri mari de fluturat, steaguri care nu erau
doar simple, roșii sau albe sau combinate, ci erau cu diferite desene. Nu știam
eu ce reprezintau acele desene atunci, ulterior am învățat că erau, de fapt,
simbolurile grupurilor. Și tobele, cântecele, atmosfera din jurul stadionului
erau impresionante pentru mine și am spus „când o să cresc mai mare, o să vreau
să fac și eu parte din povestea asta”.
În Sibiu am niște prieteni cu care am jucat fotbal împreună, erau și niște
colegi mai mari și ei mergeau la meciuri. Și, practic, așa am început să zic,
experiența de a merge și la meciuri, clar, să mergeam în peluză.
La Sibiu întotdeauna au existat grupuri organizate. Țin minte, cei mai
bătrâni, cum le ziceam noi, ne arătau poze încă din anii 90 cu steaguri pe gard
la Dinamo în peluză cu Sibiu. 
Și, practic, așa a început traiectoria în peluză, iar ulterior, în momentul
în care am venit la București pentru studiile academice, un băiat care își
făcea pe atunci rezidențiatul la Sibiu, fiind medic, el era un om vechi în peluza
dinamovistă, membru de grup bucureștean și el mi-a făcut introducerea, așa,
într-un grup de peluză, dar din București. Și, practic, de atunci pot să spun
că începe și viața ultra.

Te-a surprins cu ceva viața aceasta ultra? Adică ce credeai despre ea și
cum a fost de fapt?
Din fericire, pot să spun așa, în perioada în care mi-am început eu activitatea
în fenomen, nu era internetul totodată un fenomen larg răspândit, da? Încât să
ai, nu știu, YouTube cu o groază de videouri, să poți să vezi, încât să ai acea
imagine, nu știu, apocaliptică, total sinistră, a unei peluze în care totul e
transpus la modul „toți răufăcătorii, toți oamenii de nimic sunt prezenți acolo
și te duci și tu acolo”. Exista preconcepția asta pentru că mai apăreau la
știri, nu știu, Dinamo-Steaua, Dinamo-Rapid, bătăi, arătau videouri cu torțe,
fumigene, care zburau stânga-dreapta.
Era imaginea asta, dar, cum să zic, dorința mea de a face parte dintr-o
astfel de poveste sau măcar a o descoperi a fost atât de mare încât nu am stat
să mă gândesc. Nu pot să zic că am pășit cu teamă.
Era mai mult un sentiment așa de a fi într-un loc nou, cu oameni noi pe
care nu îi știai, într-un oraș total diferit. Și este totuși un fenomen în care
oamenii sunt aleși atent, în care trebuie să existe precauție. Inițial oamenii
m-au privit cu oarecare scepticist, pentru că nu mă cunoșteau. Dar nu pot să
zic că a fost un șoc. Deci nu e ca și cum am venit cu preconcepțiile alea,
pentru că vă pot spune cu toată sinceritatea, am rămas mai degrabă profund
impresionat să văd că erau oameni care aveau două facultăți terminate la zi, erau
oameni cu business-uri. Deci nu era practic aceea imagine, am rămas profund
impresionat.

https://www.facebook.com/story.php?story_fbid=1374213008041509&id=100063584686259&mibextid=wwXIfr&rdid=pXVcjEL0i9U7RgsH#

<h2 style="text-align:center;">Peluza a fost întotdeauna
un loc al libertății depline</h2>

Ce spune treaba asta în raport cu prejudecățile pe care oamenii le au, cum
spuneai și tu mai devreme? 
Cred că în viață e cel mai ușor să pui etichete unui om.
Pentru că pentru a ajunge să-l cunoști, pentru a ajunge să-l descoperi, să
vezi cu adevărat cine este, zic, Bogdan Alecu în cazul meu, ai nevoie de foarte
mult timp, ai nevoie de foarte multă răbdare și noi ca oameni, în general, la
nivel social avem tendința asta dacă ceva nu ne place din prima sau ni se pare,
nu știu, exagerat sau extremist, punem etichete. În fond și la urmă, oricum,
dacă intrai într-o discuție amplă, nu aveai argumente foarte multe. Pentru că
oamenii care vorbeau despre lucrurile acestea nu aveau toate informațiile.
Nu-i cunoșteau pe acei oameni pe care ei îi catalogau cu foarte mare
ușurință huligani, derbedei, oameni de nimic, răufăcători chiar. Pentru că au
fost și oameni din fotbal, nu o să le dau eu numele, care ziceau „criminali, la
pușcărie cu ei”. Poate ei nu știau, oamenii aveau familie acasă, erau oameni
respectați în societate.
Clar, există și oameni care greșesc, pentru că asta-i peste tot, în orice
domeniu.
Nu există numai oameni buni sau oameni răi.
Contează cum vrei să te raportezi tu la oamenii pe care îi ai în față și
cât de profund vrei să ajungi să-i cunoști.
Însă eu pot să spun, după 12 ani de peluză, că eu nu m-am simțit atacat sau
cineva să aibă ceva cu mine.
Sunt foarte multe preconcepții și cred că există și un anumit interes de a
cataloga o anumită sferă. Pentru că, vedeți voi, peluza întotdeauna a fost o
zonă de exprimare liberă, dacă mă întrebați pe mine, loc al libertății depline,
pentru că în peluza puteai să spui ceea ce vrei tu, să-ți exprimi opiniile. Și
nu vorbim aici politice, dar dacă aveai nemulțumiri față de conducere, față de
jucători, nu erai de acord cu atitudinea, era un lucru pe care tu puteai să-l
spui liber. Și de multe ori, libera exprimare poate să deranjeze.

Deci ai zis că ești de 12 ani în peluza lui Dinamo, corect?
Da, 12 ani i-am petrecut în peluză.
Și ai spus că în viață contează foarte mult să cunoști omul înainte să spui
cine e și cum e.
Corect.
Cine sunt fanii lui Dinamo?
Aș putea folosi câteva cuvinte pentru a-i descrie cine sunt. Sunt un
exemplu de loialitate, în primul rând. Sunt un exemplu de dragoste fără de
margini.
Sunt un exemplu de mentalitate ultra și o spun cu toată responsabilitatea. Pentru
că a fi ultras nu te rezumi doar la propria echipă, te rezumi la un fenomen. Și,
ca să dau un exemplu punctual, când Rapidul avea acea perioadă nefastă din
istoria ei, o parte din peluza Rapidului a intrat în greva foamei. Ne aducem
aminte, pe Giulești, peluza dinamovistă, prin liderii ei, a fost prezentă în Giulești
și le-a dus apă suporterilor Rapidului și au făcut mai multe gesturi.
Asta ține tot de fenomen. Deci nu ești numai tu în ograda ta. Te uiți și la
ceilalți și întotdeauna există apreciere față de cei care respectă codul ultra
și care își urmează modelul ultra.
Dedicați, devotați, loialitate. Dinamo a trecut prin perioadele astea
foarte grele și suporterul dinamovist, ultrasul, suporterul, cetățeanul, cum
vreți să-l numim, a făcut gesturi de neegalat în societatea românească, nu doar
în fotbalul românesc.
Vorbim de milioane de euro strânși de la oameni simpli. Cunosc eu o
doamnă în vârstă din Constanța, care are peste 80 de ani, care în perioada aia
nefastă din Liga a II-a, ne-a sunat să ne spună că a trimis un balsam și un
detergent la București și voia să se asigure că au ajuns aici la Săftica,
deoarece are o pensie mică și nu își permite să piardă banii.
Ăsta e spiritul dinamovist. A fi loial și să lupți până la capăt,
indiferent ce se întâmplă. Clubul acesta este viu astăzi datorită suporterilor
lui.
Fie că vorbim aici, repet, de ultrași, suporteri sau acei cetățeni care nu
au venit poate niciodată pe Dinamo, pentru că stau la mii de kilometri
distanță, sau nu au posibilitățile financiare sau, nu știu, de sănătate să facă
o deplasare atât de lungă.
Și cunosc exemple de genul acesta și din Satu Mare sau din județul
Maramureș, care nu au văzut stadionul Dinamo niciodată, dar au contribuit cu
bani, ca să nu lase clubul să moară și cu bilete virtuale. Ăștia sunt fanii lui
Dinamo.
Și de asta zic când aud oameni care vin și spun... huligani, derbedei,
oameni buni de nimic.
În toată istoria societății românești există două exemple în care poporul
român a pus mână de la mână pentru ceva. Ateneul Român și Dinamo.

<h2 style="text-align:center;">Suporterul, ultrasul,
cetățeanul dinamovist, cum vreți să îl numiți, a făcut gesturi de neegalat în
societatea românească, nu doar în fotbalul românesc. Vorbim de milioane de euro
strânși de la oameni simpli.</h2>

https://www.facebook.com/story.php?story_fbid=1406537434809066&id=100063584686259&mibextid=wwXIfr&rdid=nfgq9GMD7n8mLvQO#

Ce formare academică ai tu?
Am terminat Departamentul de Relații Internaționale Studii Europene la
Facultatea de Istorie a Universității București cu un master în Istorie și Practica
relațiilor internaționale.
Și din relațiile naționale cu suporterii lui Dinamo, ce poți să spui că
te-a învățat peluza despre viață, nu despre fotbal?
Să fii demn, să fii sincer și corect, să nu te abați de la principii, de la
modul de viață. Dacă iubești cu adevărat, poți să susții acest aspect numai
dacă ești pregătit să sacrifici orice pentru iubire. Pentru că numai atunci
putem vorbi de iubire. Iubirea trebuie dovedită întotdeauna și asta am
învățat-o în peluză. Am învățat ce înseamnă loialitatea, ce înseamnă respectul.
Am învățat ce înseamnă să te sacrifici cu adevărat pentru ceea ce iubești.
Eu am avut o perioadă în care am stat în București, un total de 6-7 șapte
ani.
Dar exact cum am spus, am 12 ani de membru de grup într-un grup
bucureștean. Și vorbim de mii de kilometri lunari făcuți. Eu nu vorbesc acum ca
și cum aș fi eu un exemplu. Ca mine mai sunt sute de oameni și nu doar la
Dinamo, ci și la alte cluburi. Dar asta te învață fenomenul, asta te învață
peluza.
Dacă nu poți să urmezi aceste principii de loialitate, de sacrificiu, de
dragoste nemărginită pentru culori, pentru grup, pentru peluză, nu te poți numi
Ultras.
Dacă nu ești capabil să faci sacrificii pentru ceea ce iubești.
Asta să zicem că poate fi o definiție a fenomenului Ultras? Din partea unui
om care a trăit în peluză poate să vină o definiție corectă.
În primul rând, tu trebuie să fii întotdeauna alături de echipă. Trebuie să
fii întotdeauna alături de echipă, să o susții și indiferent cât de mari ar fi
sacrificiile, trebuie să fii acolo pentru echipa ta. Tu, ca ultras, nu reprezinți
doar clubul. Tu reprezinți și grupul din care faci parte, reprezinți și peluza,
și automat vine și eu un grad foarte mare de responsabilitate pentru tot ceea
ce faci. Ori, tu nu poți să te numești ultras dacă nu ești capabil să sacrifici
ceva, să fii acolo lângă echipă.

Plus că din fenomen fac parte foarte multe aspecte, nu doar acesta legat de
deplasare sau de a fi pe stadion pentru echipă.
Cu toții, toată lumea din fenomenul, nu doar cel din național de aici, dar
din toată Europa și, chiar m-aș hazarda să spun din mai multe colțuri al lumii,
știe despre coregrafiile pe care peluza Cătălin Hîldan le-a făcut de-a lungul
timpului. Și munca asta la coregrafii. Dinamo întotdeauna a dat dovadă de ceva
diferit.
Și din punct de vedere al mesajelor, și din punct de vedere al
coregrafiilor.
Coregrafia celebră cu Dumitrache și Hîldan, care a fost votată la nivel
global ca fiind cea mai frumoasă coregrafie din acea perioadă, din lume.&nbsp; Deci vorbim de sacrificii, vorbim de iubire, vorbim de un lucru pe care
nu-l poți exprima în cuvinte. Și acum, în momentul ăsta, stau din poziția pe
care o am, fie la nivelul terenului, fie sus și mă uit către peluza Cătălin Hîldan,
către peluza sud, și cumva ieși sentimentul ăsta de suspin. Doamne, parcă mi-aș
dori să fiu și eu acolo în continuare.
Cânti așa în barbă?
Da, cânt pe stadion. Lumea o vede.
Chiar anumiți colegi din presă, mi-au zis la un moment dat ofițerul
de presă ultras, că te duci acolo, cânți. E o chestie pe care o simți. N-aș
putea să fiu indiferent.

https://www.facebook.com/story.php?story_fbid=1426385629490913&id=100063584686259&mibextid=wwXIfr&rdid=xCXhBOALQLfjn1jv#

<h2 style="text-align:center;">Dacă iubești cu adevărat,
poți să susții acest aspect numai dacă ești pregătit să sacrifici orice pentru
iubire. Și asta m-a învățat peluza.</h2>

Te-a inspirat, în contextul fenomenului, vreo peluză sau vreo brigadă din
afară, din Europa sau din lume?
Fiind pasionat de fenomen și parte din fenomen, urmărești și alte peluze.
Din străinătate mai ales, nu știu, te uiți către Italia, te uiți către
Germania, care la fel, deplasările pe care le fac nemții, dar acolo vorbim și
de altă organizare, acolo suporterii sunt practic majoritari în cluburile pe
care le conduc, dar, nu știu, peluza celor de la TSV 1860 München, spre
exemplu, Dinamo Dresden, Bastia din Franța, putem vorbi de Helas Verona din
Italia. Sunt mai multe exemple, dar aici, la fel, intrăm și în altă sferă de
orientare a peluzelor.
Întorcându-ne în România, cum ți se pare cultura fotbalului la nivelul
peluzelor?
Nu cred că la nivelul peluzelor este neapărat o problemă. Cred că în
România noi nu avem cultura sportului în general. Noi nu avem cultura
fotbalului în general. Pentru că trebuie să ne întoarcem mult în istorie și nu
cred că avem suficient timp.
Cum era fotbalul în perioada de tristă amintire, așa zisa și catalogată
epocă de aur, în care, practic, tu nu aveai alte atracții, erau prea puține, nu
aveai atât de multe de ales. Iar astăzi, românul, având atât de multe lucruri
de ales, ce să facă, când să facă, cum să facă, stadionul nu mai este o
prioritate.
Fotbal nu mai este la fel de atractiv în România. Observăm că și din punct
de vedere sportiv, fotbalul românesc a trăit și trăiește o decădere. Vorbeam la
începutul interviului de echipa aia, Florentin Petre, Dănciulescu, Niculescu.
Era o perioadă în care Dinamo juca primăvară de Cupă Europeană.
Steaua, Rapid, la fel. Adică aveai un fotbal foarte competitiv.
Era mai atractiv. Acum vedem că echipele românești, din general, se chinuie
cu Gibraltar, locul 3 din Luxemburg. Și atunci, automat, stadionul nu mai reprezintă o
prioritate, fiind și situația socio-economică din România în asemenea manieră,
oamenii sunt mult mai atenți pe ce îi cheltuiesc banii și cum îi cheltuiesc.
Pentru că făceam și noi niște calcule și discuții în club. Practic, cât costă
o familie, formată din 3 membri, să vină pe stadion. Și nu prea este, să zic
neapărat, ieftin.

Dar peluzele, acolo, să zic, în engleză, e core-ul. Acolo e sufletul.
Acolo oamenii ăia, nu știu, mă uit mai ales la Dinamo, pentru că ne avem
noroc și de programări foarte drăguțe. Ba vinerea, ba lunea, deplasare la
Botoșani luni.&nbsp;Dar vezi totuși că peluza
aia, nu că e plină, ci tu depășești sectorul care îți e alocat. Și oameni care
vin din toată țara.
Atenție! Eu am rămas surprins să văd în acest sezon, în etapa a treia, în
deplasare la Galați, am văzut steaguri din Lugoj, am văzut steaguri din Sibiu.
Deci vorbim de cealaltă capăt al țării. Oameni care vin în zi de muncă, să
zic așa. Nu fenomenul suferă. Suferă cultura asta generală. Noi la nivel
național, noi nu promovăm sportul. Nu vorbim doar de fotbal. Dau un exemplu de
David Popovici, înotător la clubul sportiv Dinamo. A avut acele performanțe,
s-a vorbit puțin, dar după aceea subiectul s-a epuizat. Dar nu prea vedem
acțiuni concrete.

<h2 style="text-align:center;">Noi suntem patrioți doar
în timpul transmisiunilor sportive.</h2>

Vă pot da un exemplu din Sibiu. Bazinul în care eu, la rândul meu, m-am
antrenat, bazinul în care mama a câștigat medalii, e închis de ani buni de
zile.
Dar lumea vorbește despre performanțele lui David Popovici. Dar aici e
problema noastră la români.
Noi, până ne urnim din loc să și facem ceva, era și o melodie, nu o să-i
fac reclamă, dar spune că „noi suntem patrioți doar în timpul transmisiunilor
sportive ”. Dar după aceea uităm. Uităm ce înseamnă să facem ceva.
Pentru că sportul înseamnă sănătate. Noi nu promovăm sportul. La nivel
național.
Asta e o problemă. E deja ceva cronic pentru noi și o să ajungem un popor
nesănătos din toate punctele de vedere. Atât mental, moral, fizic, pentru că
noi nu avem repere.
Și în acest context în care ne-am pierdut reperele, cât de greu este pentru
tine, care lucrezi în comunicare la un club, să aduci oamenii pe stadion, să
înțeleagă că sportul poate fi o ramură importantă a vieții lor?
Cheia aici e să mergi, în opinia mea, pe factorul ăsta emoțional. Să intri
în sufletul omului, să înțelegi ce vrea omul, de fapt. Pentru că vedeți voi
foarte ușor să zic unui om „ ok, ești dinamovist, vino pe stadion ”. Clar, în mod rațional, omul care iubește clubul... revin, pentru că vin
din peluză, nu conta pentru mine unde joacă Dinamo, când joacă, eu trebuia să
fiu acolo. Era misiunea mea. În perioada aia eu, ca om în peluză, n-am avut
noroc de performanțe, să le prind eu. Eu am prins ca performanță ca membru de
grup Cupa Ligii, care s-a și desfințat după ce am câștigat-o. Am jucat cu ACS
Timișoara, era antrenor regretatul Ionuț Popa. În 2017, cred că a fost, sau
2016-2017, pe atunci.
În fine, eu n-aveam nevoie de motive. Și ziceam de fiecare dată, mergeam în
deplasare, ne bătea Chiajna acasă, în Ștefan cel Mare, ziceam „ nu mai vin, domne ”. Dar a doua zi, deja îmi sunam colegii, ziceam, hai să vedem, ce mai
facem, cum ne mobilizăm, avem deplasare. Pentru că simți asta.

<h2 style="text-align:center;">De acasă, de pe canapea,
sau din fața televizorului, nu poți sări pe gard când echipa te-a dat de gol.</h2>

Dar tu trebuie să îi punctezi omului și de ce e foarte important. De asta
încercăm și la club, când facem aceste mesaje de chemare a oamenilor pe
stadion, să implicăm jucătorii. Pentru că avem câțiva vectori de imagine la
club, pe care îi promovăm și datorită felului lor de a fi. Ei nu sunt
artificiali.
Fie că vorbeam aici de un <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/cirjan-catalin-ionut-b0c2f042">Cătălin Cîrjan</a>, fie că vorbim de un Raul Opruț,
sau, de ce nu, un Alex Musi, care a venit de la FCSB. Sunt oameni care simt...
Bine, Cătălin Cîrjan e dinamovist, încă din copilărie.
Deci am poze cu el în treningul lui Dinamo, când avea 2-3 ani. Deci acolo-i
clar.
Dar jucătorii exprimă cel mai bine cât de mult înseamnă suporterii, cât de
mult înseamnă dragostea și aportul pe care aceștia le aduc pe stadion. Pentru
că, nu știu, e celebra zicală, din engleză: de acasă, de pe canapea, sau
din fața televizorului, nu poți sări pe gard când echipa te-a dat de gol.
Și trăirea pe care o ai pe stadion și sentimentul ăsta de apartenență,
pentru că asta încercăm să transmitem și oamenilor. Pe stadion nu mai ești doar
tu cu prietenul tău. Mai sunt încă alți mii sau zeci de mii care iubesc același
lucru pe care îl iubești și tu. Și sunt oameni care vin din toate mediile. De
la, nu știu, politică, la academiceni, oameni de știință, până la oameni în
corporație, oameni cu business-uri proprii, în sfârșit, îi găsești acolo. Ne
unește un singur gând: Dinamo. Și atunci pe asta marjăm.
Sunt curioasă dacă ai sărit vreodată pe gard la vreun gol de-al lui Dinamo.
Câți pantaloni mi-am rupt în garduri, câte haine, hanorace, de foarte multe
ori.
Pentru că acolo te descătușai. Era o zonă liberă. Nu aveai, nu știu, nu te
mai gândeai oare ce zice lumea. Să am grijă. Nu mai aveai metehnele astea din
societate. Acolo erai liber. Îți exprimai dragostea ta liber.
Fără să încalci anumite norme, să zic așa, pentru că nu puteai să faci ce
vrei tu de capul tău, pentru că erai tras de urechi, să zic așa, în limbaj
colocvial, de către cei mai cu experiență. Dar de fiecare dată, felul în care
te bucuri în peluză... aici intervine paradoxul... bogata noastră limba
română nu are suficiente cuvinte pentru a descrie cât de frumos este acest
sentiment sau cât de frumoasă este această trăire.

Ai o poveste care o să rămână cu tine pentru totdeauna? Trăită în peluză
sau alături de brigadă în deplasări?
Sunt multe și multe nu le putem povesti neapărat, dar Budapesta, Timișoara.
Țin când am făcut o deplasare la Timișoara, când jucam cu ACS-ul, era o ceață...
Eram urcați chiar sus la balcon, pe Dan Păltinișanu, și noi nu vedeam nici
măcar plasa de la poarta din fața noastră. La un moment dat, în timpul
meciului, noi mai cântam, mai făceam o caterincă și mai urlam la oamenii de la
tribuna a doua, ceilalți 30-40 de oameni care mai erau în stadion: Domne, ce se
întâmplă? Și ei ziceau că avem corner. Deci nu vedeai absolut nimic. Sunt
multe, multe deplasări în Ghencea sau la meciuri în Giulești.
Sunt foarte, foarte multe întâmplări și meciuri memorabile.
Poți să ne dai un exemplu de coregrafie frumoasă sau banner din peluză?
Cea cu Hîldan și cu Dumitrache. Dacă ne referim la cea de pe 16 august,
ziua în care sunt și eu născut, e o farsă. E o farsă cum au fost mai multe.
Dacă vrei tot așa un mesaj de farsă, cred că a fost într-un meci 2013 sau
2014.
În deplasare la... pe atunci încă se numeau Steaua. Am afișat un mesaj de
la ei din peluză, ca și cum cei de la Steaua l-au afișat și scria „putem fugi,
dar nu ne putem ascunde, PCH-ul e peste noi oriunde ”.
Și mai
este un mesaj al băieților de la Panzer, care spunea că trebuie să lupți,
indiferent cât de mari sunt obstacolele:

<h2 style="text-align:center;">„Învinge-ți durerea,
luptă cât se poate,
</h2><h2 style="text-align:center;">Căci tot la zi ajunge și
cea mai lungă noapte”</h2>

Spune-ne puțin despre trecerea ta din peluză în club.
Ar trebui să vă zic cum a început.
La un moment dat vorbeam cu un prieten de-al meu, pe atunci lucra în club.
Bine, și acum e în club. Andrei Bendeac.
Și a fost perioada aia noi revenisem în Liga 1 și am avut meci de cupă la
Oradea, cu FC Bihor, care era în Liga 3 și după aia a urmat să jucăm cu UTA la
două zile distanță. Era un loc în care Dinamo nu a mai fost de 20 de ani. Deci
de când nu a mai avut Bihor o echipă în Liga 1.
Și mă gândeam exact la chestia asta să facem un eveniment, pentru că oricum
situația sportivă de atunci era destul de precară, să zic așa. Și am zis să
facem o chestie prin care să aducem suporterii aproape de echipă și să aibă și
un dialog.
Atunci erau foarte multe discuții în jurul management-ului Dinamo.
Că sunt oameni cu bani care vor să vină, dar nu sunt lăsați. Că cineva vrea
să fură ceva. Ce mai era de furat nu știu, dar în sfârșit.
Veșnicele discuții din fotbalul românesc.&nbsp;Și am zis că e și un
bun prilej ca suporterii să aibă un dialog direct cu conducerea clubului, pe
față, într-o intimitate. Deci nu filmat, nu conferință de presă.
Ca într-o familie, în adevăratul sens al cuvântului, în care suporterul să
pună întrebări, iar conducătorul să poată să răspundă direct. Acest lucru nu
s-a făcut niciodată în România. La Dinamo s-a făcut.
Și am vorbit cu Andrei Bendeac. El, fiind în club, a înaintat propunerea
mea.
Au acceptat.&nbsp; Echipa era cazată la
hotel acolo. Și au venit vreo 100 de oameni. Au început să cânte. Jucătorii au
ieșit afară. I-au încurajat.
Jucătorii au fost surprinși, pentru că, din punct de vedere sportiv, era
foarte rău. Și să vezi, totuși, deși tu mergi din înfrângere în înfrângere, sau
din insucces în insucces, că oamenii a venit și te încurajează în continuare.

Iar după aia am făcut o ședință, o sesiune de autografe, de poze. A fost și
shop-ul prezent, astfel încât suporterii în acea zonă să poată și cumpere
produse oficiale de clubul. Iar după aia, cei o sută de suporteri au intrat în
sala de conferință a hotelului. Iar la acel meeting a participat Andrei
Nicolescu, care pe atunci era administrator special, Gabi Glăvan, director
sportiv și Ovidiu Burcă, antrenorul clubului.
Le-am spus oamenilor că, oarecum, eu am prezidat tot evenimentul ca și
organizator: nu filmează nimeni, telefoanele deoparte, ca să putem discuta
deschis. Pentru că lucrurile astea nu trebuie să ajungă în presă. Ceea ce discuți
tu în intimitatea familiei tale este intimitatea ta. Dacă vreți să primiți
răspunsuri sincere, atunci trebuie să respectăm această comunitate.
Oamenii au respectat-o și cred că vreo două ore s-a stat la discuții. Vreo
două ore în oamenii au întrebat orice, iar Andrei și Gabi au răspuns la orice.
S-a spus lucrurilor pe nume. Și m-am bucurat să văd că oamenii au plecat de
acolo cu un sentiment de încredere.

<h2 style="text-align:center;">Eram la volan și am primit
un mail de angajare de la Dinamo. Am oprit mașina pe drumul național, să intre
unul în mine.</h2>

Cei din club au fost mulțumiți de cum s-a desfășurat evenimentul și au zis să
mai facem în locurile în care există comunități mari de supporteri. Și am mai
organizat după aia la Constanța, la Iași. Apoi totul a plecat de la o discuție
banală. Vorbind cu niște colegi din club le-am zis că sunt norocoși că sunt
aici și participă la viața clubului Dinamo.
Și eu au zis: „dar ce mă, tu ți-ai dorit să lucrezi în Dinamo? ” Mai ales contextul fiind foarte nasol. Și am zis că în momentul ăsta pot
să las orice deoparte. Eu pe atunci eram analist de business la o corporație
mare, la nivel european. Și am zis că eu în secunda doi mi-am lăsat serviciul,
dacă Dinamo are nevoie de mine.
Și de acolo am avut niște discuții și țin minte că eram în drum spre
Miercurea Ciuc, unde Dinamo juca baraj, și fiind pe drumul național am primit
un mail de la domnul Dan Gătăianțu, CFO-ul clubului, și am văzut că era un mail
de angajare. Am oprit mașina pe drumul național, să intre unul în mine. L-am
sunat pe Dan și l-am zis, Dan, pe bune, serios? Tremuram, vă zic sincer.
Am sunat-o pe Nicoleta, pe soția mea. A venit și ca un cadou de nuntă, să
zic așa. O săptămână, două înainte, am avut nunta. Și a zis că mă susține, că
ăsta e visul meu. M-am bucurat să am înțelegere și din partea celor de unde
lucram. Și atunci practic așa am intrat în club. Deci de la 1.06.2024, atunci
am început călătorie.
Și ce simți că ai adus din peluză aici cu tine la job?
Cred că și o parte din viziune. Și o parte din viziunea și respectul pe
care trebuie să-l impună Dinamo. Pentru că Dinamo e Dinamo, indiferent în ce
punct se află. Și cred că e vorba și de modul cum ne raportăm. Indiferent că eu
sunt angajatul clubului și poate știu ce probleme sunt.
În momentul de față nu sunt probleme la Dinamo mari. Dinamo e un club
stabil financiar, stabil din punct de vedere al board-ului, al managementului. Sunt
sarcini trasate, clar. Dinamo e un club care stă foarte bine acum. Dar Dinamo
trebuie să inspire respect, nu frică. Dinamo trebuie să impună respect.
Și chestia asta în care noi să avem mândria asta, dar atenție, nu mândria
prin care să cazi în fală. Ăla e un păcat. Dar mândria de a fi câine. Noi
suntem Dinamo.

Ne treci un pic printr-o zi de meci. Ce faci tu?
Ziua de meci începe încă de dimineața, când jucăm acasă. La ora 9:00 mă duc
la birou, pentru a mai verifica ultimele detalii, deci cu vreo 4-5 ore înainte
de meci sunt prezent la stadion.
Și atunci eu, pe partea mea, automat trebuie să mă asigur de mai multe
lucruri.
Fie că vorbim aici de zonele de flash interview, de conferință.
Să mă asigur că acolo funcționează totul conform normelor stabilite prin
regulamentul media, că sponsorii sunt așezați la locul care trebuie, să
pregătesc fișele pentru observatori, cu cei care sunt acreditați la meci, atât
la masa presei, cât și la foto. Comunicare cu jurnaliștii care vin.
Mă asigur că la centrul de acreditare se găsesc toate acreditările.
Automat ședința tehnică cu o oră jumătate înainte de startul meciului, în
care acolo vin toți oficialii cluburilor, care sunt implicați în organizarea de
meci.
Acolo mai stabilim anumite lucruri care țin și de protocol.
Foaia de joc, distribuirea ei, după aia vine meciul propriu-zis și după
meci urmează partea de interviuri în care am discuții individuale cu toți cei
care urmează să meargă la interviuri.
Pentru că e foarte important să gestionez partea asta de emoție pe care o
au jucătorii, fie ea pozitivă, fie negativă, în funcție de rezultat sau în
funcție de importanța meciului, pentru că trebuie să păstrezi o anumită
conduită.
Dinamo este un club care vrea să impună respect prin oferirea de respect.
Este un club care nu dorește să facă scandal.
Este un club care dorește să respecte și ceilalți competitori din Superligă
sau din Cupa României, competiții în care suntem angrenați, dar și forurile
care conduc și administrează fotbalul din România, fie că vorbeați de LPF, FRF,
CCA.
Și automat ne așteptăm să primim și noi același respect.

Nu știu dacă vedeți, bine, aici nu e vorba doar de munca mea, e și munca
altor colegi de a ei, dar nu vedeți pe nimeni de la Dinamo care să facă
scandal, fie că vorbim de antrenori, fie că vorbim de jucători, fie că vorbim
de conducători, care au prezență în faza media, ei nu caută să se certe cu
nimeni, nu caută să deschidă, nu știu ce, cutii ale Pandorei pentru că avem o
anumită conduită.
Asta e o chestie pe care și eu, ca angajator al clubului, o susțin și mă
asigur că mesajul pe care jucătorii îl transmit este acela corect, înainte de
interviuri, fie că vorbim de zonă mixtă sau flash-uri.
După aia mă asigur și de partea asta de comunicare, că practic este
acoperită tot ce ține de social media-ul clubului, site-ul și așa mai departe,
plus alte ședințe în care practic tot ce ține de comunicare, acolo sunt
angrenate toate proiectele clubului, chiar și cele de CSR, administrative, 48TV
și așa mai departe.
Cu băieții cum te înțelegi?
Am o relație foarte bună și mă bucur că mai vine câte un jucător nou să pot
să-i povestesc despre Dinamo.
Dinamo are în momentul de față o echipă care, în afara faptului că sportiv
se descurcă foarte bine, este o echipă cuminte și o echipă de băieți cu foarte
mult bun simț, cu respect. Adică, nu știu, cu Cătălin Cârjan a trebui să mă
lupt câteva luni de zile să nu mai îmi zică bună ziua, să nu mai
îmi zică domn Bogdan. &nbsp;E un
băiat cu o educație cum rar găsește în societatea noastră.
Pentru suporterii dinamoviști ai un mesaj?
În primul rând, aș dori să le mulțumesc pentru toate sacrificiile pe care
le-au făcut sau pe care le-am făcut cu toții, mai ales în perioada aia neagră.
Istoria e foarte, foarte importantă pentru noi ca oameni, pentru că cei
care nu respectă istoria și nu-și cunosc istoria nu au cum să construiască un
viitor solid.
Iar fundația clubului Dinamo, deși are o istorie bogată cu performanțe
europene și sportive, fundația acestui club a devenit sacrificiul oamenilor
prin care Dinamo respiră și astăzi.
Dinamo este în viață datorită vouă, datorită nouă, tuturor celor care am
sacrificat ca acest club să existe. Dinamo, fără iubirea și sacrificiile
voastre, nu are cum să existe și nu ar mai fi același club.
Degeaba ai performanțe, degeaba poți să câștigi campionate, trofee, chiar
și cupe europene, dacă nu ai o bază solidă de fani, dacă nu se aude acel vuiet
al peluzei, dacă nu se aud tobele, dacă nu se văd steagurile fluturânde sau cum
mi-e dor să aud și să strig în deplasare: „Stați drepti, trece Dinamo. ”

Dragi dinamoviști, dacă vreodată aveți de când să scrieți o poveste cap-coadă despre ce a însemnat Dinamo pentru voi, cred că știți cine poate să fie povestitorul. Mulțumim, Bogdan, pentru cuvinte potrivite. Ne revedem pe stadion!&nbsp;

După 12 ani de brigadă, Bogdan și-a îndeplinit visul. Despre ultraserie, lecțiile din peluză și devotamentul pentru Dinamo

Bogdan Alecu: „De două ori au pus românii mână de la mână pentru ceva. Ateneul Român și Dinamo ”

FC Rapid București (team)

Datorită succesului pe care l-a avut episodul cu jucătorii străini de la Universitatea Craiova încercând gustări românești am decis să transformăm totul într-o serie. Astfel, vom încerca să ajungem la cât mai multe echipe din Superliga României și să le facem fotbaliștilor străini cunoștință cu câteva dintre gustările noastre. Următoarea oprire a fost la Rapid, unde Lars Kramer, Timotej Jambor și Dejan Iliev au spus „Da” provocării. Ce a ieșit, vedeți în materialul video.

Episodul al doilea cu jucătorii străini din Superligă încercând gustări românești este aici.

Jucătorii străini de la Rapid au încercat gustări românești

Oțelul Galați (team)

„Dacă ești bine cu capul și psihic ești stăpân pe tot ceea ce faci, cred că ai o mare șansă pe acest post,” ne-a zis <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/dur-bozoanca-cosmin-andrei-f6856732">Cosmin Dur-Bozoancă </a>când l-am vizitat după un antrenament la Galați. Numărul 1 de la Oțelul, cu 20 de meciuri jucate în acest sezon, 9 fără gol primit, și 54 de parade cu care și-a bucurat fanii, Cosmin vorbește echilibrat și cu zâmbetul pe buze despre un drum care nu i-a fost deloc ușor.&nbsp;L-am privit toți în meciul cu FC Argeș cum a suferit o fractură de piramidă nazală. Ce nu știam e că nu asta a fost cea mai dură lovitură dintre toate cele primite de-a lungul carierei. Două operații la umăr l-au făcut pe Cosmin să se întrebe dacă mai poate juca. Acum, îl vedem între buturi, și ne zice cu sinceritate că dacă a reușit să treacă peste acele momente, a ajuns să fie de neoprit.&nbsp;Jucătorul de 27 de ani s-a luptat cu incertitudinea, s-a antrenat singur, s-a întâlnit apoi cu teama de a nu se accidenta din nou, s-a confruntat cu greșeala și nu a mâncat două zile după, mânat de vinovăție. Și a tot revenit, a revenit, a devenit mai puternic și acum e unul dintre oamenii care se bat pentru a menține <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/otelul-galati">Oțelul</a> pe loc de Play-Off. Să fii de neoprit nu e doar o expresie motivațională pentru Cosmin Dur-Bozoancă. Iar să fii dur nu este doar o parte din numele lui. Este un mod de a înfrunta situațiile atunci când te pun jos. Și să te ridici pentru o nouă paradă.&nbsp;

Vreau să te întreb puțin despre cariera ta și sunt curioasă de cum a fost drumul tău până aici, până la Galați și dacă ai avut niște momente care simți că te-au făcut jucătorul care ești azi.A fost un drum lung și da, au fost multe momente și grele și în care am simțit că poate e prea mult, dar am reușit să trec cu bine peste. Pe scurt, sunt născut la Brașov. Acolo am început și fotbalul. Până la vârsta de 11 ani am stat acolo. La 12 ani, am fost selectat la Academia Hagi, unde am stat până la terminarea junioratului, o perioadă foarte frumoasă, grea, cu multe amintiri, mulți prieteni pe care i-am făcut acolo. Și multe cunoștințe. Acolo am pus, așa să zic, bazele fotbalului. Iar după terminarea junioratului am fost împrumutat la mai multe echipe de liga a doua până să ajung aici. Iar aici am ajuns destul de ciudat, pentru că înainte să ajung aici a fost un moment destul de greu pentru mine, pentru că șase luni nu am avut echipă. Am ajuns aici cu ajutorul unui om foarte important pentru evoluția mea, domnul Babuțan, Aurelian Babuțan. Era director sportiv aici și m-a sunat, mi-a zis: „Hai la Oțelul!”. Oțelul fiind în liga a treia, primul gând a fost nu, iar după am analizat ce oferte mai am și într-un final, fiind o echipă de tradiție, fiind un proiect serios, am luat decizia să vin aici și bine am făcut. Pentru că ce a urmat după, sincer... nu m-am gândit chiar atât de departe, pentru că în doi ani am reușit să promovăm și din liga a treia în liga a doua și din liga a doua în liga întâi și acum sunt la al treilea sezon în prima liga aici.

<h2 style="text-align:center;">Pur și simplu simțeam că am ceva de oferit și nu aveam unde să fac asta.</h2>

Vreau să ne întoarcem puțin la acele șase luni. Cum s-a întâmplat să rămâi fără echipă?A fost o situație la care nu m-am gândit nicio secundă, dar pur și simplu s-a întâmplat. A fost această fuziune între Farul și Viitorul. Eu, în acel moment, eram un jucător împrumutat la Farul, care aparținea de Ciprian Marica, și am revenit din împrumut la Farul cel nou. Am fost în cantonament, am fost în primele etape pe banca de rezerve, iar mai apoi mi s-a spus că pot să fiu liber de contract dacă vreau, că nu mai este nevoie de mine. A venit altcineva. A fost și o greșeală din partea mea pentru că am acceptat, dar nu m-am gândit nicio secundă că voi rămâne fără echipă. Așa a fost să fie.Ce ți-ai spus în momentele acelea?A fost greu, a fost foarte greu, pentru că înainte de această perioadă am avut vreo patru luni de neplată, șase luni după aceea acasă. Familia mi-a fost alături în acele momente, iubita mea, și împreună am încercat să luăm după cea mai bună decizie, să fie ceea care trebuie și sunt fericit că am ales bine.De perioada asta te referai mai devreme când ziceai că uneori a fost prea mult?A fost mult prea mult în acea perioadă, pentru că simțeam că vreau să joc și nu aveam unde să fac asta. Pur și simplu simțeam că am ceva de oferit și nu aveam unde să fac asta.Și unde te-ai antrenat în acele șase luni?În acele șase luni am fost la Brașov, dar m-am antrenat separat cu antrenorul de portari din acea vreme, Andrei Șanta, căruia îi mulțumesc. El m-a antrenat și când eram foarte mic, până să fac 10 ani. Tot cu el am învățat primele taine ale portăriei și el m-a ajutat în acele momente, dar cu toate acestea îți lipsește să faci parte dintr-un grup, să te antrenezi cu echipa în fiecare zi. Este puțin greu.Și după toată această perioadă, cum a fost momentul în care ai auzit fluierul de start al meciului și tu erai în poartă?Nu știu. Nu a fost... Pentru că, așa cum am zis, am venit aici în momentul în care echipa era în liga 3-a. Nu eram mulțumit de unde sunt în acel moment, ca ligă, dar știam că proiectul este serios, că se dorește performanță. Iar momentul în care au început meciurile și șase luni a durat această perioadă, în liga 3-a, eram sigur că vom promova pentru că aveam o echipă foarte bună și un antrenor foarte bun.

Ai un moment care ți-a rămas așa întipărit în suflet din acest drum de revenire a oțelului în Superliga?Am un moment foarte important pentru mine. Ultimul fluier aici, la ultimul meci de acasă, cu Unirea Dej, ultimul meci din play-off, practic, momentul în care am promovat în prima ligă.&nbsp;A fost o descătuşare, țin minte că am izbucnit în plâns, pentru că a fost un drum lung, într-adevăr un drum lung, dar care într-un final s-a terminat cu bine. Parcă a fost așa, mi s-a luat ceva de pe suflet când am reușit această promovare și să revenim în Superliga. Stadionul a fost plin, adică cred că era nevoie în fotbalul românesc și în Superliga de Oțelul, pentru că e frumos la Galati, se iubește fotbalul. Când vine lumea la stadion, vezi oameni de toate vârstele, vezi copii, vezi oameni mai în vârstă, femei, deci este o echipă iubită.Chiar am văzut un interviu cu tine și spuneai asta, că la Galati se iubește fotbalul.Da, așa e, se simte, nu e doar asta, se vede și la meciuri, pe stradă când ieși, toată lumea, fiind un oraș așa, în care nu sunt prea multe lucruri de făcut, fotbalul cred că este un loc cu care unește oamenii, îi aduce la o grămadă și îi unește.Ce zice lumea când te vede pe stradă?Sunt copiii, de exemplu, care cer o poză sau, nu știu, un autograf. Multă lume încurajează: „Hai, băieți, se poate la meciul următor să-i bateți”, chestii constructive, în orice caz, care sunt frumoase.Cum poate rămâne Oțelul în Play-off?E nevoie, cred eu, de stabilitate, din toate punctele de vedere și... doar de stabilitate e nevoie. Pentru că fotbal cred că știm să jucăm destul de bine, chiar dacă suntem o echipă nouă, foarte repede cred eu că ne-am închegat și suntem o echipă frumoasă. Iar dacă vom avea stabilitate pe toate planurile, cred că putem face performanță.

Cosmin, care e parada de care ești cel mai mândru din cariera ta de până acum?Nu pot să spun că am una preferată de care sunt cel mai mândru, dar sunt două din acest sezon pe care nici eu nu știu cum le-am scos <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-regular-rap-ote?sectiune=cronica">din meciul cu Rapid</a>.Ai scos multe în meciul ăla.Au fost două intervenții de care o să-mi aduc cu drag aminte oricând, pentru că a fost instinct pur, nu altceva. Pur și simplu instinct.Sau poate a fost toată perioada din spate și faptul că acum se văd roadele.Și asta, cu siguranță, pentru că de-a lungul timpului acumulezi multe lucruri și rele, și bune. Important e ca la final din toate acestea să iasă lucruri bune și pozitive.La penalty-ul apărat la Huiban, cum a fost? I-ai zis ceva înainte sau ai încercat să-l distragi?I-am spus să nu dea pe centru. În general, cred că nu e un secret, urmărim posibilii executanți de penalty-uri și țin minte că ultimul penalty l-a dat în partea opusă față de unde a bătut în acel meci și a fost la fel, intuiție de moment.Lăsând la o parte intuiția, totuși, ce-ți place cel mai mult la tine ca jucător?Greu de spus, pentru că nu-mi place să vorbesc despre mine deloc. Îmi place să las pe alții să facă acest lucru. Nu știu, cred că sunt un tip echilibrat atât în teren cât și în afară a lui. Iar despre calitățile fizice și fotbalistice, prefer să las pe alții să vorbesc despre mine.Ți-a zis lumea că ești prea scund?În general, nu pot să zic că este un handicap, pentru că am alte calități, dar toată lumea când mă vede zice „mă așteptam să fii mai înalt”. Asta sunt. Până la urmă am și eu calitățile mele, sunt rapid, dar nu pot să spun că îmi doream să fiu mai înalt. Ăsta sunt și sunt bine cu cine sunt.

Și cum ești tu în raport cu această responsabilitate pe care o ai totuși pe umerii tăi, ca numărul 1 și la propriu, și la figurat, la Oțelul Galați?Este o responsabilitate normală, adică nu pot să spun că este ceva special. Este un rol în poartă pe care îl ai, de care trebuie să fii foarte conștient, pentru că orice greșeală poate fi taxată. Și asta contează mult în mintea unui portar, pentru că eu cred că psihicul în portărie este unul dintre cele mai importante elemente. Dacă ești bine cu capul și psihic să fii stăpân pe tot ceea ce faci, cred că ai o mare șansă pe acest post.Și ce te ajută pe tine sau ce faci tu în mod special ca să fii bine psihic?Nu fac ceva special. Încerc, de exemplu, în ziua meciului să îmi eliberez mintea de orice lucru poate fi negativ sau care nu mă poate ajuta. Și să mă gândesc strict la meci. În momentul în care ies de pe teren mereu să fiu mulțumit și împăcat cu ceea ce am făcut, iar motivația de zi cu zi vine din interior și nu pot să spun ce îmi dă această motivație. Pur și simplu îmi doresc să fiu mai bun în fiecare zi și cam asta e tot.Interiorul tău e cel mai bun mental coach pe care-l ai?Pentru moment, da. Pentru că dacă eu sunt bine cu mine, cred că asta este cel mai important.Cum ai fost tu cu tine în acele momente în care au fost accidentarea și fractura de piramidă nazală?
Au fost momente dificil de văzut, darămite de trăit.Da, a fost un moment destul de derutant, pentru că primul verdict al medicilor a fost clar că o să mă operez, că o să urmeze o perioadă de repaus, dar din fericire am primit vești bune imediat după. Mi-am dorit doar să treacă două săptămâni, cât n-am avut voie să fac efort, și să mă întorc lângă colegii mei. Dar înainte de această accidentare cu nasul, am avut două accidentări mult mai grave, la umăr, două operații și în acel moment am zis că dacă am reușit să trec peste astea două, mă simt cumva de neoprit.&nbsp;Cum ai reușit să treci? Să fii bine și fizic, și psihic?Fizic, a doua operație a fost cea care a fost, să zic, mai grea, pentru că a fost o recidivă la prima și psihic, și fizic am trecut cu ajutorul familiei. Fizic, în momentul în care, nu știu, în jur de o lună după operație am fost la un control, a trebuit să stau cu mâna imobilizată timp de o lună și când mi-am scos mâna din acea orteză în care o țineam și am văzut că nu sunt în stare să ridic măcar mâna, apoi m-am panicat puțin, dar după ce am început recuperarea, lucrurile au venit de la sine cumva și m-am simțit din ce în ce mai bine.&nbsp;Este greu să nu fii alături de colegi în fiecare zi, cel mai greu a fost să văd acea finală de cupă pierdută din tribună, pentru că eram accidentat și, nu știu, în momentul în care am început cu echipa, am avut în jur de două săptămâni în care m-am antrenat până să încep să fac plonjoane și tot ce face un portar, am făcut chestii specifice, dar până la un anumit nivel. Iar când mă uitam așa la ceilalți colegi ai mei, la portari, și vedeam, de exemplu, când făceau finalizare, puneam tot felul de întrebări, zic: „Oare o să mai pot? Uite cât de tare dau ăștia la poartă. Când mai sar eu după mingea așa?”. Iar ușor-ușor au venit toate. Este nevoie doar de timp și de răbdare, pentru că resursele s-au găsit în fiecare să-și revină la nivelul la care a fost înainte sau poate chiar să fie mai bun.

Și când ai revenit, sunt curioasă, care a fost raportul între teamă și bucurie?Bucuria a fost mai mare, cu siguranță. Teama o ai primele două, trei zile, poate o săptămână, dar, în adrenalina antrenamentului și a jocului, când cineva dă la poartă nu ai timp să te gândești: „Mi-e frică”. Totul vine așa, din instinct și, cum am spus, cred că bucuria a fost mult, mult mai mare.Vreau să te întreb cum s-a simțit și bucuria atunci când colegii tăi ți-au dedicat victoria cu CFR?Sincer, am fost surprins, în primul rând, de momentul în care au intrat pe teren cu tricouri speciale pentru mine și a fost gestul lui Zhelev, care chiar el mă și accidentase. M-am simțit bine. La goluri m-am simțit bine, în primul rând, că a fost o victorie și au reușit <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-regular-ote-cfr?sectiune=cronica">să câștige contra CFR-ului</a> și, cu această ocazie, a fost suficient și mi-au dedicat victoria. Nu era nevoie și de tricouri.

<h2 style="text-align:center;">&nbsp;Mi-e scris în frunte acum Coco. </h2>

Coco - de unde vine porecla?De când eram copil, mic, în jur de 5 ani aveam, probabil, cred, nu am întrebat niciodată, de la Cosmin, dar toată lumea îmi spune așa, inclusiv părinții.
Mi-e scris în frunte, acum, Coco, că toată lumea așa mă cunoaște și așa îmi spune.Și aproape de frunte ai și un semn de bună purtare din copilărie, corect?Am un semn de bună purtare, da. Aveam în jur de un an și jumătate, pe afară, cu copii, am dat cu nasul într-o țeavă.&nbsp;N-a fost nevoie de operație nici atunci, nu?Doar de câteva copci.E dificil să joci cu acea mască?Nu știu dacă dificil e cuvântul. E puțin incomod, dar incomod la modul că simți că ai ceva în plus pe față. Și transpiri mai mult, dar în rest simțeam că mă protejează și că mă ajută în cazul în care iese un contact la nivelul feței.
Am renunțat la ea. Sper să stea acolo, în cușetă.N-ai aruncat-o?Nu am aruncat-o, pentru că este făcută special pentru fața mea. Și nu o să o arunc.&nbsp;Vreau să te întreb despre un meci special, meciul cu Daco-Getica și faptul că după au urmat două zile de post, corect?Da, când eram la U Cluj. A fost post negru. Nu doar post. Acum râd, știi? Dar în acele momente am suferit, pentru că era... cred că a fost prima eroare majoră pe care am făcut-o în acel meci. Și televizat, și toată lumea mă suna, eu nu voiam să vorbesc cu nimeni. Dar e un moment de care mi-aduc aminte acum. Nu știu, râd. Dar în acele momente am fost destul de supărat. Și am avut noroc că la trei zile a venit al meci și am reușit să apăr bine. Și s-a uitat totul.

Apropo de apărat, dacă ar fi să aperi un penalti de la oricine din lumea asta, ai avea un adversar special?De la... Cred că de la Messi.I-ai zice să nu tragă pe centru?Nu o dă pe centru. El nu dă pe centru. Dar dacă va fi vreodată, va fi o adevărată provocare.Voiam să te mai întreb cum ești tu atunci când nu ești pe teren și la antrenament?Sunt un tip destul de calm. Nu-mi place să fiu foarte extravagant cu ce fac. În general, pe acasă. Maxim, un restaurant sau ceva de genul, cu iubita mea. Mai ieșim la plimbare. Chestii pe care le face toată lumea. Sunt un tip normal. Mai am așa ca o pasiune extra. Am două, de fapt. Îmi place tenisul de câmp foarte mult. Și mai nou padelul. Văd că este un sport care a crescut foarte mult. Am reușit să joc de câteva ori și îmi place foarte mult.Cu colegii sau cu cine?Cu colegii, nu, pentru că la Galați nu avem încă un teren. Sper cât mai repede să se facă unul.
Îmi place Formula 1. Cam astea sunt. Îmi plac pisicile. Mult.
Îmi plac pisicile mult. Cam astea sunt chestiile.De aceea spunea Paul Iacob de pisica de aici, din curte, că e doar a ta?Da. Cu mine e cuminte, dar mă mai zgârie și pe mine, chiar dacă îi dau de mâncare în fiecare zi.Ai pisici acasă?Cu iubita mea avem o pisică, dar orice pisică văd pe stradă e a mea. Nu pot să nu mă duc să iau ceva de mâncare pentru ea.

<h2 style="text-align:center;">Să fii mulțumit tu cu tine și tu de tine.</h2>

Cum a fost experiența alături de iubita ta de la Formula 1?
Mișto, foarte fain. A fost pentru prima oară când am fost la Formula 1 și pentru mine și pentru ea. A fost tare în toate cele trei zile, atât la antrenamente, cât și calificări și la cursa. O experiență pe care nu o voi uita și sunt sigur că pentru oricine, o dată în viață, e ceva de bifat.
Unde ați fost?
La cursa de la Barcelona.
Și ai un pilot preferat?
Sunt fan Hamilton.
Te-ai fi văzut pilot de Formula 1? Ți-ar fi plăcut?
Mi-ar fi plăcut, dar mi-am descoperit prea târziu această pasiune încât să pot face asta.
Știu că ești pasionat și de rap, corect? Ascult muzică rap, da.
Care-i artistul preferat?
Doc.
Ai o melodie preferată?
Am una, „Toamna profesoară”. Îmi place cam tot ce scoate.
Ziceai la un moment dat că dacă n-ai fi fost fotbalist, poate ai fi luat drumul antreprenoriatului.
Sunt curioasă ce afacere ți-ai deschide aici, în Galați?&nbsp;În Galați mi-aș deschide un teren de padel.&nbsp;Vedeți, odată ce ești angrenat în lumea asta a fotbalului, nici nu ai timp să te gândești prea mult la ce ai face după sau ce ai face dacă...&nbsp;Nu știu, trăiesc prezentul și după voi vedea.
Cum ți-ar plăcea să fie recunoscut Cosmin Dur-Bozoancă în fotbalul românesc?
Vreau să fiu recunoscut ca un portar bun, care peste tot unde a fost și-a făcut treaba, un coleg bun care mereu a încercat să ajute pe toată lumea cu ce a putut și cam atât. Nu sunt prea multe cuvinte de zis. Cred că la finalul zilei dacă ești mulțumit tu cu tine și tu de tine, cred că și ceilalți vor avea cuvinte bune de spus despre tine.
Ne-ai povestit toată istoria ta și toate momentele grele prin care ai trecut, accidentări, momente în care te antrenai singur. Ce-ar trebui să-ți ofere fotbalul ca să te recompenseze tot ce ai trăit?
În momentul ăsta, nu trebuie să-mi ofere nimic.
Trebuie doar să continue acest drum și să continue cât mai mult. Îmi doresc să joc cât mai mult posibil și doar să mă bucur de ceea ce fac și să am ce pune pe masă familiei.
Și pisicii.
Și pisicii!

Îi mulțumim lui Cosmin pentru cuvinte și pentru seninătatea cu care a împărtășit etapele carierei lui. Putem rămâne cu multe concluzii după acest interviu, una dintre ele poate pusă în practică și pentru viețile noastre.&nbsp;„În momentul în care ies de pe teren, să fiu mulțumit și împăcat cu ceea ce am făcut.” Indiferent de terenurile pe care jucați, lucrați, trăiți, e cea mai mare ușurare ca la final de zi să fii bine cu tine. Și asta ar fi una dintre lecțiile învățate de la fotbal. Mulțumim, Cosmin!&nbsp;

De la șase luni departe de fotbal, la întrebarea „Oare o să mai pot juca?”, până la descătușarea intrării în Superliga

Cosmin Dur-Bozoancă: „Când am scos orteza, am văzut că nu sunt în stare nici să ridic mâna”

SUPERLIGA INSIDER

Tânărul fotbalist care îmbracă tricoul „câinilor” a fost protagonistul unui schimb neașteptat în această vară între Dinamo și FCSB. El a sosit la clubul alb-roșu, în timp ce fostul căpitan, Dennis Politic, a semnat cu campioana en-titre. Impactul lui Musi a fost unul rapid, făcându-și loc în echipa de bază a lui Kopic, iar ca totul să fie „complet”, a înscris și a dat o pasă de gol chiar în derby-ul cu fosta echipă, încheiat 4-3, cu victoria „câinilor”. Musi a ajuns la patru reușite și trei pase de gol în acest sezon pentru noua echipă, iar în curând se pregătește să devină și tată. În interviul pe care l-am realizat ne povestește parcursul său. Alex, pentru început spune-ne un lucru despre tine care nu se știe. Ce ți-ar plăcea să afle oamenii în premieră? Sunt foarte ofticos. Asta nu prea știe nimeni. Nu-mi place să pierd. Și mă oftic foarte repede. Vreau să te întreb cine este Alexandru Musi, dar nu fotbalistul. Că fotbalistul știm cine este, dar omul? Un băiat liniștit, căruia îi place să se plimbe, să stea cu familia, să petreacă timpul cu nepoții și să se uite și la filme. Cum a fost pentru tine să crești în Spania? A fost o chestie minunată, mai ales că am învățat foarte multe de acolo, mai ales pe plan fotbalistic și pe plan personal. Chiar am avut mult de învățat și acolo chiar să învață pe altă mentalitate și mă bucur că am prins un pic de acolo. Știi spaniolă? La perfecție. Serios? Serios! Ce tare! Deci ești pregătit pentru un transfer în Spania. Doamne ajută! Ce sacrificii ai spune că au făcut părinții tăi pentru cariera ta? În primul rând, sacrificiul foarte mare a fost că au stat fără mine. M-au lăsat singur în țară. Știu că au suferit foarte mult deoarece m-au lăsat la 12 ani aici și au plecat în străinătate, la muncă. Și alt sacrificiu pot să spun că... Dau un exemplu. Când nu aveau bani de motorină sau ceva, băgau ultimul ban ca să poată să mă ducă la antrenament. Dar cum a fost pentru tine să stai singur fără părinții? Sincer, eu eram mai copil, nu prea îmi dădeam seama. Stăteam cu băieții la cămin, nu îmi dădeam seama. Dar după ce au trecut anii, chiar mi-au spus și ei că au suferit foarte mult și doar vreau să le mulțumesc pentru toate sacrificiile pe care au făcut. Ai spus că mama ta te-a dus la fotbal peste tot. Vreau să te întreb ce înseamnă mama ta pentru tine? Păi nu doar mama mea și tatăl meu. Amândoi înseamnă totul pentru mine. Fără ei nu eram unde sunt acum. Și orice jucător, fără părinți, eu zic că nu avea cum să ajungă. Îți mai amintești un moment în care te-au sunat părinții după vreun meci, să te certe? Da. Tata m-a sunat după meciul cu... Eram la Petrolul atunci și ratasem o ocazie foarte mare, cred că cu poarta goală. Nu cu poarta goală, dar șase metri cu toată poarta în față am dat în portar. Și atunci chiar mi-a zis că n-am fost concentrat și se vedea în timpul meciului că nu sunt în meci, nu sunt conectat. Dar ce s-a întâmplat cu tine atunci? Aveai gândurile în altă parte? Nu, pur și simplu un meci mai slab făcut de mine. Ai încercat și alte sporturi atunci când erai mic sau doar fotbalul a existat? Nu, doar fotbalul a existat. N-a fost alt sport. Și dacă, de exemplu, de mâine n-ar mai fi fotbal, ce ar fi Alexandru Musi? Grea întrebare! Cred că la muncă, nu? Că orice om, nu este o rușine să muncești și până la urmă oricine ar trebui să muncească. Comparativ cu ce ai găsit în România, cum erau condițiile din Valencia? Erau condiții foarte bune, dar și în România am găsit niște condiții foarte bune. Chiar la orice echipă de am fost, au fost condiții. De ce nu ai rămas în Spania? A decedat bunicul meu. Rămăsesem o săptămână la cămin, acolo la ei, dar eram foarte mic. Și pur și simplu ai mei s-au întors în țară, au zis că le este mai bine aici, au găsit și muncă aici, în România, în București. Și pur și simplu au decis să se întoarcă tot și eu n-am putut să stau fără ei.

<h2>„Cei de la FCSB m-au ajutat să progresez din toate punctele de vedere”</h2> Cum a fost să crești la FCSB? A fost un lucru bun, am dat de niște oameni foarte buni cu mine, m-au ajutat să progresez din toate punctele de vedere și pe partea asta vreau să le mulțumesc celor de acolo care m-au ajutat să progresez din toate punctele. Perioada de la FCSB a fost cu suișuri și coborâșuri, dar mi-ar plăcea să alegi un singur moment, cel mai bun sau fericit al tău de-acolo? Când m-am întors de la Petrolul și am dat gol cu U Cluj. Cum a fost perioada petrecută la Petrolul? Cum ți s-au părut și fanii de atunci? O perioadă foarte bună pentru mine. Acolo pot să spun că m-am dezvoltat cel mai mult. A fost perioada de adaptare pentru Superliga, mai ales că venisem din Liga 2, de la Iași, și acolo, la Petrolul, am prins experiența pentru Superliga și mi-am făcut viața mai ușoară în meciurile astea tari. Cum se simte să joci împotriva lui Dinamo, iar apoi să îmbraci tricoul lui Dinamo? Se simte extraordinar, mai ales că joci într-un derby cu mulți fani. La fiecare meci cred că a fost stadionul plin și chiar te simți fotbalist, să spun. Cât de greu a fost, la nivel mental și emoțional, să treci de la FCSB la Dinamo, știind rivalitatea dintre cluburi și reacțiile care erau inevitabile ale celor din jur? Sincer, nu am băgat de seamă la reacții. Nu m-a interesat. Eu când am ajuns la Dinamo doar m-am gândit să-mi fac treaba, să ajut echipa să ajungă acolo sus și în continuare să muncesc și să ajungem, de ce nu?, să luăm campionatul. Cum reușești să te menții atât de puternic mental? Pentru vârsta ta ești foarte ancorat... Nu că reușesc, dar mă ajută și familia. Mi-a explicat și tatăl meu să nu bag în seamă ce se vorbește în presă sau ce se scrie. Doar să fiu eu, să mă bucur de fotbal, că asta e cel mai important. Numărul șapte de pe tricou are o semnificație anume? Cristiano Ronaldo, idolul meu.

<h2>„Pe mine mă alimentează să fiu huiduit”</h2> Ce simte un jucător atunci când este huiduit? Te alimentează sau mai mult te demoralizează? Nu știu. Pe mine, de exemplu, mă alimentează. Nu mă demoralizează, deoarece am jucat pe toate stadioanele din România și este și normal să fiu huiduit, nu doar aplaudat. Care este stadionul care ți-a plăcut cel mai mult atmosfera, în afară de cel de aici, din București? Arad, cu UTA Arad. Cât a contat victoria din derby, prima a sezonului, pentru parcursul care a urmat? A contat foarte mult, mai ales că nu treceam printr-o perioadă bună. Nu reușeam să adunăm puncte și victoria ne-a împins de la spate, să spun, și ne-a dat un moral incredibil. Zi-mi dacă exista un lucru pe care îl credeai despre Dinamo din afară și ai descoperit că era diferit în momentul în care ai ajuns la echipă. Nu pot să spun că m-am gândit la ceva. Chiar nu mă gândeam că o să ajung la Dinamo, dar am ajuns. Cum l-ai caracteriza pe Kopic, ca antrenor? Îl simți mai aproape de zona tacticii și a organizării jocului sau mai orientat spre creativitate și încrederea jucătorilor în propriile calități? Cum am spus-o de multe ori, domnul Kopic, pe mine, unul, chiar m-a ajutat foarte mult. M-a dorit foarte mult și asta dă încredere unui jucător. Mai ales că dacă te bag în teren și îți dă minute, îți dă încredere, asta e cel mai important, mai ales la un jucător tânăr, care trebuie să progreseze, să evolueze cât mai mult. Este un antrenor care știe ce are de făcut, știe cum să ne monteze. La meciuri, la fel, știe cum să ne explice tactic și cum să stăm, cum să îi prindem. Ești tânăr, dar vreau să-mi spui care a fost cel mai dificil moment din carieră pe care l-ai trăit până acum? Cel mai dificil? La Petrolul. Aveam meci cu Botoșani și dacă câștigam, ne salvam de la retrogradare. Nu ne mai trebuiau puncte, să spun așa. Salvam. Și dacă îl pierdeam, trebuia să batem neapărat. Mai aveam două meciuri, trebuia să câștigăm. Și pe ultimul meci l-am câștigat, cu Galați, acasă și ne-am salvat. Și cel cu Botoșani l-am pierdut. Cum a fost momentul ăla? Ce ai zis? Moment greu. Mai erau două meciuri. Dacă nu câștigam nici cu Galați acasă, eram la baraj, cred. Care este un sfat pe care l-ai primit și a rămas cu tine până în prezent și de la cine? Să rămân cu picioarele pe pământ. Tatăl meu. Tată la doar 21 de ani. Ești pregătit pentru acest pas? Cu siguranță! Spune-mi ce faci în timpul liber. Cum te deconectezi de fotbal? Îmi place să mă mai joc FIFA, să mă uit la filme și să stau cu nepoții. În încheiere, lasă-ne un mesaj pentru fanii lui Dinamo. Să vină la stadion să ne susțină și să ne bucurăm cu toții.

superliga 2026

Fotbal

vineri 13 februarie

sâmbătă 14 februarie

duminică 15 februarie

luni 16 februarie