FC Farul Constanța

FK Csikszereda

Stadionul Municipal Miercurea Ciuc

UTA Arad

Metaloglobus

Stadionul Clinceni

Petrolul Ploiești

FC Botoșani

Stadion "Municipal" Botoșani

FC Universitatea Cluj

FCSB

Arena Națională

AFC Hermannstadt

Oțelul Galați

Stadionul Oțelul

Unirea Slobozia

FC Argeș

Stadionul Orășenesc Mioveni

Universitatea Craiova

FC Rapid București

Dinamo București

CFR Cluj

Stadionul Dr. Constantin Rădulescu

Levente Balint

CRONICĂ

Csikszereda privea cu optimism vizita Farului, având în vedere traseul recent. Trei victorii în ultimele cinci etape reprezentau un imbold în cursa de a intra cu un punctaj cât mai mult în play-out. Mai mult, ciucanii aveau un bilanț solid acasă, acolo unde adunaseră 21 din cele 29 de puncte deținute în clasament, înaintea partidei. Farul nu avea cel mai bun moment, cu două eșecuri legate în campionat. Trupa lui Ianis Zicu trebuia să scoată un scor pozitiv, având în vedere că înjumătățirea de puncte din play-out o ducea mai aproape de zona fierbinte a tabelei. Ilyes nu conta pe cel mai în formă jucător, Ceara Anderson, suspendat. Farul nu avea nici ea trei nume importante la dispoziție, Vînă, Ișfan și Alibec fiind indisponibili. Așadar, fantezie mai puțină în jocul ambelor formații, cel puțin la start. TÂNĂRUL PORTAR MUNTEANU, OMUL NUMĂRUL UNU DIN PRIMA PARTE Dobrogenii au început mai avântat, mizând multe pe viteza de pe partea dreaptă, acolo unde Maftei și Grigoryan l-au pus în multe situații dificile pe Trif. În minutul 2, Markovic a fost blocat în poziție bună, în careul mic, după o pasă furnizată de Grigoryan. Csikszereda a replicat prin jocul ei direct, cu pase lungi, iar în minutul 13 Bodo a fost găsit cu o astfel de fază la șase metri, dar a ratat execuția. Markovic, în minutul 15, a cerut penalty la o intervenție a lui Trif, iar în minutul 28 același Markovic a ratat execuția din careul mic la un șut-centrare al lui Maftei. Apoi, pe fondul unei posesii de 56% din partea oaspeților, a venit cel mai important moment al primei părți. Dacă în minutul 15, Iulian Călin a judecat ca regulamentar duelul dintre Markovic și Trif, în minutul 33, arbitrul a considerat că intervenția lui Markovic la Nagy trebuie taxată și a dictat 11 metri, fără ezitare. Dar, Paszka a executat modest, pe centrul porții, constănțeanul Rafael Munteanu deturnând balonul cu piciorul. Finalul unei părți marcate de multe dueluri aspre a mai avut un moment notabil. Ramalho a recuperat o minge de la Csuros, i-a pasat bine lui Grigoryan, dar armeanul a trimis (43) peste transversală, din poziție destul de favorabilă. PASZKA ȘI-A RĂSCUMPĂRAT RATAREA PRINTR-O PASĂ DE GOL Jocul a avut cam aceleași coordonate după pauză, până după minutul 60. Farul a insistat mai mult pe atac, iar în minutul 50 Ganea a trimis de la 14 metri în afara porții după o combinație frumoasă cu Markovic. Apoi, Nagy a răspuns (57) cu o șansă uriașă, când a trimis cu capul din șase metri, peste transversală. Ostilitățile păreau să curgă spre un egal cenușiu, dar a venit minutul 64, atunci când situația s-a dezechilibrat. Schimbările antrenorilor au fost cruciale. La gazde, Eppel a intrat în locul rigidului Nagy, iar constănțenii și-au resetat atacul cu Vojtus și Sima. În minutul 68, la gazde a intrat și Gustavinho, cu poftă de joc, iar Csikszereda a fost energizată total de aceste implanturi. După ce Jebari (69) a trimis de la 20 de metri în brațele lui Munteanu, a venit golul care a decis partida. Gustavinho a scos o lovitură liberă pe dreapta. Paszka a bătut bine în fața careului mic, de unde nou intratul Eppel a punctat cu capul: 1-0, în minutul 71. Iar dacă Munteanu nu era la post în minutul 79, când a scos șutul din șapte metri al unei alte rezerve, Dusinszki, și în minutul 80, când a prins reluarea lui Hegedus din careul mare, scorul putea fi mai drastic. Finalul a găsit-o pe Farul încercând să asedieze poarta lui Pap, dar fără absolut nicio idee. A fost derularea ideală pentru bine organizata apărare ciucană, partea a doua încheindu-se fără un șut cadrat pentru constănțeni… Csikszereda intră entuziastă în play-out, cu fiecare meci care trece încrederea ei în salvare crescând vizibil. Dincolo, Farul nu se regăsește și o așteaptă o a doua parte de sezon infernală. După înjumătățire, constănțenii vor avea doar trei puncte avans față de Csikszereda! Așadar, situație tot mai critică pentru alb-albaștri.

Modificările făcute de antrenorul ciucan în partea a doua au fost decisive

Csikszereda - Farul 1-0. Inspirația lui Ilyes

Ionuț Tătaru

ANALIZĂ

Campionatul de fotbal din România intră într-o nouă etapă importantă odată cu începutul play-off-ului, iar lista echipelor calificate spune destul de clar că sezonul acesta poate încununa o campioană care așteaptă o performanță uriașă de mai multe decenii. În luptă au rămas Universitatea Craiova, Rapid, Dinamo, CFR Cluj, Universitatea Cluj și FC Argeș, iar simpla enumerare a lor arată cât de amestecat este prezentul cu istoria și cât de mare poate fi impactul unui final care să schimbe ordinea ultimilor ani. CFR Cluj pornește, ca în anii recenți, din postura echipei care știe cel mai bine ce înseamnă să gestionezi un sprint final către titlu. Indiferent de forma arătată în anumite etape sau de problemele pe care le poate avea, rămâne clubul care are în ADN-ul recent experiența momentelor tensionate. Ultimii nouă ani au fost o afacere în trei în fotbalul românesc, titlurile împărțindu-se între formația din Gruia (5), FCSB (2), Farul/Viitorul Constanța (2). Ultimele două nu au reușit calificarea între primele șase. Totuși, povestea acestui play-off nu stă doar în echipa obișnuită cu trofeele, ci mai ales în ceilalți cinci adversari, care pot schimba total ordinea finală a campionatului, Universitatea Craiova părând a fi principala favorită. Dacă CFR nu va câștiga titlul, atunci România va avea o campioană care nu a mai ridicat trofeul de zeci de ani sau care nu a făcut-o niciodată. Asta transformă lupta finală într-un eveniment cu adevărat special. Universitatea Craiova, de exemplu, nu a mai câștigat campionatul din 1991. Dincolo de discuțiile legate de palmares, capitala Olteniei nu s-a bucurat de un titlu de 35 de ani. Generații de suporteri care au prins doar poveștile părinților și imaginile vechi ale echipei care domina România, când la timona echipei se afla Sorin Cârțu. Oricât de multe investiții au făcut oltenii în ultimul deceniu, trofeul cel mare a rămas departe, iar asta apasă asupra clubului.

Nsimba_Februarie2026 - YT Thumbnail V2.jpg

Rapid are o poveste asemănătoare, pauza fiind de asemenea foarte lungă. Giuleștenii au câștigat ultima oară titlul în 2003, într-o perioadă în care atmosfera din tribune și lotul solid al echipei făceau ca succesul să pară un lucru firesc. De atunci au trecut 23 de ani, iar Rapid a trecut prin momente complicate: retrogradări, probleme financiare și reconstrucții. O pauză uriașă, pentru un club extrem de inimos, care nu s-a mai întâlnit cu performanțele de top de foarte mult timp. Suporterii au rămas principalul atu al echipei, iar acum se uită din nou spre clasament cu speranța că echipa lor poate reveni în fruntea fotbalului românesc. Dinamo este poate cel mai încărcat nume din acest play-off, nu neapărat datorită prezentului, ci mai ales prin prisma trecutului. Ultimul titlu a fost câștigat în 2007, într-un moment în care ”câinii roșii” au avut o generație spectaculoasă, care domina campionatul. A urmat însă o prăbușire care a durat ani la rând, cu probleme administrative, o retrogradare dramatică și o reconstrucție dureroasă. Apariția în play-off și revirimentul din ultimii ani au surprins pe mulți. O revenire în prim-plan la care fanii dinamoviști doar visau în urmă cu câțiva ani.

NikitaStoinov_Februarie2026 - YT Thumbnail.jpg

Universitatea Cluj completează tabloul cu una dintre cele mai interesante povești din fotbalul românesc. “Șepcile Roșii” nu au câștigat niciodată campionatul, iar simplul fapt că se află în play-off reprezintă pentru mulți suporteri o adevărată speranță că în acest an s-ar putea întâmpla un lucru așteptat încă de la înființarea clubului. U Cluj este un club construit pe loialitate, pe pasiunea studenților și a orașului, pe un stil aparte de a vedea fotbalul. Bergodi, antrenorul echipei, are experiență în campionatul românesc, însă nici el nu a ajuns vreodată la titlu. Dacă Universitatea Cluj ar reuși să câștige campionatul, impactul ar fi unul spectaculos pentru iubirea pe care fanii au arătat-o acestei echipe pe parcursul istoriei. În fine, FC Argeș intră în acest play-off cu o energie aparte. Clubul are o istorie importantă în România, însă ultimul titlu a fost câștigat în 1979, în perioada în care Dobrin era sufletul echipei. De atunci, au trecut mai bine de 56 de ani, iar piteștenii au trecut prin reconstrucții, schimbări și etape lungi în care nu a contat în fotbalul românesc. Prezența alb-violeților în primele șase este deja o reușită, dar un eventual titlu ar fi o performanță uriașă, care ar depăși și cele mai optimiste vise ale fanilor și conducătorilor piteșteni.

<h2>Superliga poate avea un antrenor campion în premieră</h2>

Toate aceste echipe adună împreună o încărcătură istorică uriașă, iar modul în care se vor prezenta în play-off depinde mult de experiența și inspirația antrenorilor. De altfel, a doua parte a acestei analize pune accent exact pe asta: faptul că lupta pentru titlu putea reprezenta o premieră pentru cinci dintre cei șase tehnicieni implicați. Singurul antrenor care a câștigat deja un campionat în România este Costel Gâlcă, actualul antrenor al Rapidului. El a cucerit titlul în 2015 cu FCSB, într-un sezon dificil, în care presiunea a fost constantă. Experiența lui este, fără îndoială, un avantaj important într-o luptă atât de strânsă. A ști cum să gestionezi momentele în care echipa pare că își pierde ritmul, a ști ce să le spui jucătorilor înaintea unui meci capital jucat sub o presiune uriașă, este un detaliu care poate face diferența. În contrast, ceilalți cinci antrenori intră în play-off cu șansa de a obține primul titlu al carierei. Coelho la Craiova este unul dintre acei antrenori care pun mare accent pe disciplină și organizare, iar tocmai faptul că nu are în spate o astfel de performanță îl face să trateze fiecare meci cu o intensitate aparte, acest lucru fiind foarte evident după calificarea din Cupă, când a fost eliminat după ce a intrat pe teren pentru a sărbători golul lui Baiaram. Kopic la Dinamo a demonstrat că știe să pună lucrurile în ordine într-un timp scurt și că poate da stabilitate unei echipe care, mult timp, a funcționat în valuri. Pancu la CFR este în fața celei mai mari provocări din cariera sa de antrenor, deși a părut chiar surprins în cadrul unei conferințe de presă recentă, când a fost întrebat dacă se gândește la titlu. „Am fost atât de concentrat să intrăm în play-off încât nu m-am gândit nicio clipă că am avea vreo șansă la titlu. Nici nu știu câte puncte au echipele din topul clasamentului”, a explicat antrenorul ardelenilor. Pentru el, acest an poate fi ocazia perfectă de a atinge un vârf pe care nu l-a atins până acum, în calitate de antrenor. Nici Bogdan Andone nu a reușit să câștige vreun titlu până acum în cariera sa. Așadar, acest play-off al Superligii pare să fie unul dintre cele mai interesante din ultimii ani. Pe masă este pusă istoria mai multor echipe, dar și viitorul în antrenorat al unor antrenori, care și-ar putea îmbunătăți CV-ul cu o performanță foarte importantă.

JovoLukic_Februarie2026 - YT Thumbnail.jpg

În afară de CFR, niciuna dintre formațiile din play-off nu a câștigat un titlu de aproape 20 de ani

O campioană în premieră după decenii?

Etapa care încheie sezonul regular al Superligii vine cu un clasic al fotbalului românesc, Rapid - Universitatea Craiova, meci între primele două clasate, un dublu duel București vs Cluj, dar și cu doi noi antrenori. Iar clasamentul, mai ales în zona sa superioară, poate suferi modificări importante. Așadar, pe ce trebuie să stăm cu ochii în etapa a 30-a din Superliga?

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid0276UXyG3m3U3yzEQg3RZfxeZ3m3GEGQdvBRwqAjTXwKVG8mQoj45UC89sw8NSg4MLl

<h2>Pentru patru dintre primele șase clasate, play-off-ul începe acum</h2>

Știm cele șase echipe care vor juca în play-off, cine va încheia sezonul regular pe prima poziție, dar runda cu numărul 30 poate aduce modificări importante în partea de sus a clasamentului. Asta pentru că distanțele nu sunt așa de mari, iar patru dintre primele șase clasate joacă între ele în această etapă. Duminică seară, în Giulești, se întâlnesc primele două clasate. Rapid va încerca să reducă distanța care o separă acum de liderul Universitatea Craiova (4 puncte), un eventual succes al giuleștenilor aprizând lupta pentru titlu chiar înainte de play-off. În același timp, oltenii își doresc cu siguranță o victorie care i-ar transforma indiscutabil în principalii favoriți de a deveni campioni. Un statut pe care oricum îl au în ochii celor mai mulți. Un alt duel tare va avea loc la Cluj, luni, iar miza e podiumul. Dinamo vrea să-și păstreze poziția și să țină aproape de primele două clasate, CFR țintește a 11-a victorie consecutivă în Superliga și un salt până pe locul 3 al ierarhiei (are nevoie și de un pas greșit al rivalei U Cluj). Așadar, încă sunt în joc mize mari. Ba chiar putem spune că play-off-ul deja a început.

<h2>Campioana vrea să plece cu un avans important în play-out</h2>

Eliminată din play-off, FCSB nu are decât un obiectiv: locul 7 și barajul pentru prezența în Conference League. Încă deținătoarea titlului își va păstra poziția din clasament indiferent de rezultatul din meciul de acasă cu U Cluj, dar în mod cert roș-albaștrii sunt deciși să obțină a treia victorie consecutivă și, în funcție de jocul rezultatelor, să intre în play-out cu un avans solid față de urmăritoare. Însă și ”Șepcile roșii” vin în Capitală cu ambiții mari. Un succes i-ar putea duce pe podium. Și evident că ardelenii vor să pună capăt seriei negative din duelurile directe: patru eșecuri la rând și șapte partide succesive în care nu au câștigat.

<h2>Pe ce loc termină sezonul regular FC Argeș?</h2>

După ce a făcut istorie, devenind prima nou-promovată calificată în play-off, FC Argeș țintește și mai sus. Și e pregătită să profite de o posibilă șansă de a termina sezonul regular pe locul 4. Un scenariu posibil dacă piteștenii se impun la Mioveni în fața Unirii Slobozia, iar cele două echipe din Cluj pierd meciurile cu FCSB, respectiv Dinamo. Ar fi, fără îndoială, finalul perfect pentru un parcurs peste așteptări.

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid02z42cp4SVWLvKfvB5k64vGg71q16jxo5vMxPLNB85HzA4MiuYYW1cn2L3gGveqiVtl

<h2>Vor avea efect schimbările de pe bancă la FC Botoșani și Metaloglobus?</h2>

Rezultatele din etapa trecută au dus la alte două schimbări pe băncile din Superliga, astfel că <a href="https://www.superliga.ro/articole/schimbarea-antrenorului-intre-inspiratie-si-esec-b738fd33">jumătate dintre echipele care evoluează în prima ligă au acum alți antrenori decât cei pe care îi aveau la startul campionatului</a>. Rămasă în afara Top 6 după un parcurs slab în 2026, FC Botoșani s-a despărțit de Leo Grozavu și va încerca să pună capăt seriei de trei înfrângeri în partida de acasă cu Petrolul, care are mare nevoie de puncte în lupta pentru evitarea retrogradării. Până vor afla cine îi pregătește în play-out, moldovenii vor fi conduși în această etapă de secundul Nicolae Roșca. De asemenea, și ultima clasată a luat decizia de a produce „un șoc la echipă” și l-a înlocuit pe Mihai Teja cu Florin Bratu. Fostul atacant dinamovist debutează acasă cu UTA și are o misiune pe care mulți o consideră imposibilă: evitarea retrogradării.

<h2>Csikszereda vrea să rămână perfectă acasă în 2026</h2>

Ultima etapă din sezonul regular începe la Miercurea Ciuc, acolo unde Csikszereda vrea să-și continue parcursul bun din acest an, care îi permite să spere inclusiv la evitarea barajului. Nou-promovata o primește pe Farul, care a pierdut patru dintre precedentele cinci partide de campionat. În schimb, băieții lui Robert Ilyes au un parcurs fără greșeală pe teren propriu în acest an calendaristic: trei meciuri, trei victorii.

<h2>Hermannstadt va încerca să profite de momentul dificil al Oțelului </h2>

După ce a spart în sfârșit gheața în runda trecută, când a învins-o cu 3-1 pe FC Botoșani, și după ce i-a dat mari emoții Universității Cluj în Cupa României, Hermannstadt va încerca să profite de momentul dificil al Oțelului. La un moment dat excelent plasați în cursa pentru play-off, gălățenii au intrat într-o serie negativă, reușind să câștige o singură dată în ultimele șapte meciuri oficiale. Elevii lui Laszlo Balint nu pot să cadă mai jos de locul 10 la startul play-out-ului, însă vor să evite orice emoție și să păstreze distanța de zona periculoasă. Acolo de unde sibienii se zbat să iasă.

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid02SZbiDstjJ9rc7cDeVDy2tHh7eBQufuzojFa6QEwtPvrqJRBrHcPXBstZs9SYBf1Tl

Știm componența play-off-ului și pe cea a play-out-ului, dar încă sunt mize importante în joc

Lucruri de urmărit în ultima etapă a sezonului regular din Superliga

Ana-Maria Popescu

INTERVIU

Dinamo are cea mai bună defensivă din campionat, la egalitate cu Universitatea Craiova și Universitatea Cluj, iar unul dintre motive este cuplul solid de fundași centrali pe care Kopic a reușit să îl formeze. Unul dintre cele mai inspirate transferuri făcute de conducerea din Ștefan cel Mare în vara lui 2025 a fost cel al lui Nikita Stoinov. Fundașul i s-a alăturat perfect lui Kennedy Boateng în defensiva alb-roșie, iar de atunci au fost inseparabili, excepție făcând un singur meci, în care Boateng a fost suspendat pentru cumul de cartonașe. Stoinov a debutat pentru Dinamo chiar în derby-ul cu FCSB, câștigat cu 4-3, iar de atunci nu a mai ieșit din echipă. Are 26 de meciuri jucate, toate ca titular și integralist, iar 11 dintre ele s-au încheiat fără gol primit. O fire timidă, după cum a spus chiar el, Nikita a „vorbit” prin prestațiile sale, făcându-și rapid loc în inimile fanilor, care l-au impresionat încă din primele sale momente în România. Tânărul fundaș al lui Dinamo și-a spus povestea și ne-a dezvăluit și care sunt jucătorii de la care se inspiră. Nikita, spune-mi, cum a început fotbalul pentru tine? Am un frate mai mare, are 26 de ani, și de când aveam patru sau cinci ani, l-am urmărit când juca și îmi place fotbalul datorită lui. Părinții tăi au vrut să devii fotbalist? Sau poate au vrut să devii altceva, cum ar fi un doctor? Nu. Când m-au văzut încântat de acest joc, m-au împins la maximum până acum. Apropo de părinții tăi, dacă i-aș întreba cum era Nikita când era copil, ce ar spune? Eram și sunt și acum timid. Care a fost cea mai dificilă decizie pe care a trebuit să o iei în legătură cu fotbalul? Dacă să părăsesc Israelul și să joc într-o altă țară. A fost o decizie grea care a durat ceva timp sau te-ai gândit: „Trebuie să părăsesc Israelul și voi face asta”. O combinație între cele două, pentru că e bine pentru cariera mea să plec din țară și să joc în Europa, dar e greu și pentru că îți lași familia, prietenii, toate lucrurile în Israel. Te simți singur? Nu, acum nu. La început, da. Ai jucat întotdeauna pe poziția ta sau ai încercat alte poziții la început? Nu, am jucat doar pe poziția mea, fundaș central, mereu. Spune-ne puțin despre perioada petrecută la fosta ta echipă, Maccabi Netanya. Cum a fost perioada ta acolo? A fost bine, am fost acolo cinci ani, dar în prima echipă, doar unul. Și a fost ca acasă pentru mine, deoarece am fost acolo cinci ani, am crescut acolo și a fost o perioadă bună. Cum a fost pentru tine când ai ajuns în România? Care au fost primele tale gânduri? Singurătatea. Mi-a fost puțin frică pentru că nu am fost niciodată singur într-o altă țară și a fost greu. Dar cu timpul a fost mai bine. Știai ceva despre România înainte să vii aici? Nimic special. Ce te-a surprins cel mai mult la România? În primul rând, vremea. Ești o persoană căreia nu-i place vremea rece? Nu.

<h2 style="text-align:center;">„Fanii lui Dinamo sunt uimitori!”</h2> Ce părere ai despre fanii lui Dinamo? Sunt uimitori. Din primul meci, din prima zi în care am ajuns în România, i-am văzut, sunt cu noi de fiecare dată, în fiecare moment, în fiecare meci. Nu contează unde sau când și îi simțim mereu. Vorbim puțin despre România, ai avut timp să vezi Bucureștiul, să te bucuri de el? Puțin, la centre comerciale, în oraș, dar nu prea mult. Ai vrea să faci asta, poate într-o zi? Poate, da. Dintre toți adversarii pe care i-ai înfruntat până acum în Superliga, care ți s-a părut cel mai greu? Cred că FCSB, dar toate echipele sunt bune, foarte bune. Craiova, CFR, dar cred că cea mai bună este FCSB. Și ce părere ai despre atmosfera de la meciul cu FCSB? Pentru că e cam diferit. Da, e o nebunie, pentru că primul meu meci a fost împotriva lor. Primele trei meciuri nu le-am jucat, iar primul meu meci a fost împotriva lor. Am fost în stare de șoc, la început, dar după, meci cu meci, te obișnuiești. Te-ai simțit copleșit când ai auzit cum cântau fanii? Da, cum am spus, am fost șocat și e frumos să văd că ai fani ca aceștia și te susțin așa. Ești tânăr și ai avut un impact mare de când te-ai alăturat lui Dinamo, de la început. Te așteptai la asta? Cred că da, pentru că muncesc foarte mult. Primesc ajutor de la coechipierii mei, de la staff-ul tehnic și mă bucur că pot ajuta. Ești foarte apreciat, în România, ca fundaș de picior stâng. Apreciez foarte mult acest lucru, pentru că, așa cum am spus, muncesc foarte mult și îmi place să fiu așa și fanii vorbesc despre mine și mă apreciază. Și voi continua să muncesc din greu pentru a arăta că merit asta.

<h2 style="text-align:center;">„În play-off fiecare meci este ca o finală!”</h2> Care sunt principalele diferențe pe care le-ai observat între fotbalul din Israel și fotbalul din România? În primul rând, în România, avem mai multe echipe în campionat. Noi avem 16 echipe, iar Israelul, 14. Și, în play-off, se reduc punctele la 50%, așa că fiecare meci este ca o finală. Acestea sunt jocuri speciale în România. Cu excepția vremii, ți-a fost greu să te adaptezi în România? Cu mâncarea sau poate cu traficul? Cu mâncarea, nu, dar poate cu limba, să vorbesc altă limbă, să fiu singur. Și a fost greu la început, dar m-am obișnuit. Spune-mi dacă familia ta a venit deja să te viziteze în România. Da, de două ori. În septembrie și noiembrie. Au fost la unul dintre meciurile tale? Da. Și ce au spus? Au fost la meciul pierdut împotriva Rapidului, așa că nu a fost prea bine. Ce ți-au spus după meciul acela? Erau în stare de șoc, la fel ca mine, la început, datorită fanilor. În Israel, nu a fost așa ceva. Am văzut că ești fan AC Milan. Da. Există vreun jucător anume pe care îl admiri? Nu, nu, dar înainte, Zlatan Ibrahimović. Există vreo altă echipă care îți place, în afară de AC Milan? Barcelona. Și există vreun jucător care îți place acolo? Pedri. Ce te enervează cel mai mult pe terenul de fotbal? Când lucrurile nu merg așa cum ne dorim în meciuri. Dar se întâmplă la fiecare meci, așa că trebuie să ne pregătim pentru asta. Când erai copil, aveai un idol? Sergio Ramos. Când eram copil, da. Și crezi că aveai unele dintre calitățile lui, poate? Cred că tehnica, dar el era puternic și rapid. Și nu sunt genul acesta, dar mi-a plăcut tehnica lui. Aș vrea să știu cum îți petreci timpul liber în București, când nu ești la antrenamente sau la meciuri. Îmi place să fiu acasă, doar să mă relaxez, să mă uit pe Netflix, să vorbesc cu prietenii mei, cu familia și atât. Care sunt obiectivele tale pentru acest sezon? Cred că sunt mai degrabă obiective de echipă. Să alergăm până la capăt și să luăm un titlu.

Dinamo are cea mai bună defensivă din campionat, la egalitate cu Universitatea Craiova și Universitatea Cluj, iar unul dintre motive este cuplul solid de fundași centrali pe care Kopic a reușit să îl formeze.

Nikita Stoinov, stâlpul din apărarea lui Dinamo

Exact jumătate din cluburile de Superliga și-au schimbat cel puțin o dată antrenorul principal în acest sezon. Unele din echipe s-au despărțit de tehnicieni care au realizat performanțe bune la respectivele formații în ultimii ani. Altele au fost nerăbdătoare și au renunțat la angajamentele cu ei după nici măcar un sezon întreg. În cele ce urmează, vă prezentăm, cronologic, radiografia schimbărilor de pe băncile tehnice și în ce măsură conducerile au procedat inspirat când au semnat desfacerea angajamentelor. CFR CLUJ Deținătoarea Cupei României nu a continuat colaborarea cu omul esențial al ultimului deceniu, pentru clubul din Gruia. Dan Petrescu a lăsat echipa cu cinci puncte în cinci etape și în pragul ieșirii din Europa. Petrescu a plecat și din cauza unor probleme de sănătate care, după ultimele informații, s-au rezolvat în mare măsură, din fericire. Succesorul Andrea Mandorlini nu a reușit mare lucru, acumulând opt puncte în opt etape. Însă șefii din Gruia au dat lovitura cu Daniel Pancu. Cu 12 victorii în 14 runde, fostul selecționer de la naționala de tineret a propulsat-o pe fosta campioană în play-off, deja după penultima etapă din sezonul regulat. PETROLUL PLOIEȘTI Un alt antrenor experimentat din Superliga a plecat destul de repede din funcție. Liviu Ciobotariu a lăsat trupa prahoveană pe 14, cu șase puncte în nouă runde. Eugen Neagoe a revigorat formația din ”Republică”, Petrolul situându-se acum pe 12, cu 29 de puncte, cu șanse relevante de supraviețuire chiar și fără baraj. ”U” CLUJ După ce a dus Universitatea în primul sezon european din acest secol, Ioan Ovidiu Sabău a plătit tribut startului nereușit de campionat. Alb-negrii au acumulat cu el 14 puncte în 13 etape.&nbsp; Mutarea șefilor a fost însă eficientă. Cristiano Bergodi a scos 11 victorii în 15 runde, iar ”U” este pentru al doilea an consecutiv în play-off. Mai mult, ”Șepcile roșii” sunt prezente și în semifinalele Cupei României. UNIVERSITATEA CRAIOVA Mirel Rădoi a dus în premieră Craiova în grupele unei competiții UEFA. Dar, întâiul eșec acasă în Superliga a fost letal pentru continuitatea pe banca juveților. Rădoi a lăsat echipa cu 29 de puncte în 16 meciuri. Venirea lui Filipe Coelho a ajutat Universitatea și, cu 30 de puncte în 13 jocuri cu lusitanul la timonă craiovenii vor intra sigur în play-off din postura de lideri. Iar alb-albaștrii sunt și în semifinalele Cupei României. FC HERMANNSTADT În toamnă, cu 12 puncte în 18 etape, Marius Măldărășanu, care era la acel moment cel mai longeviv ”coach” din Superliga, a plecat de la ceea ce se poate spune că este creația sa. Actualul Hermannstadt a ajuns anul trecut în finala Cupei și a dominat play-out-ul. Dorinel Munteanu nu a găsit însă cheia revigorării, deocamdată. Cu el la cârmă, sibienii au două triumfuri în campionat și sunt pe penultimul loc, cu 20 de puncte. UNIREA SLOBOZIA Duetul Andrei Prepeliță-Jean Vlădoiu a lăsat Unirea în urmă cu patru etape, pe 14. Tot acolo se află acum și cu Claudiu Niculescu. Acesta din urmă a debutat cu un 2-1 dramatic acasă, cu Farul, dar au urmat trei eșecuri legate pentru ialomițeni. METALOGLOBUS BUCUREȘTI Mihai Teja a condus formația din Pantelimon până la finele săptămânii trecute. Galben-albaștrii sunt codașii Superligii, cu doar 11 puncte. Numai două victorii a acumulat ”Metalo” în acest sezon, ambele acasă, cu același scor, 2-1, cu Farul Constanța, respectiv FCSB. Florin Bratu, ultima dată la CS Dinamo București, în Liga 2, va prelua echipa care a urcat în premieră în Superliga în 2025. FC BOTOȘANI Zilele acestea s-a produs una din cele mai neașteptate demiteri/demisii. Leo Grozavu a plecat de la moldoveni, după un 2025 excelent. Întâi, Grozavu a salvat trupa de lângă Sitna de la retrogradare, apoi, în toamnă, a ținut-o etape la rând pe podium. După certificarea ieșirii din calculele de play-off, Botoșaniul și Grozavu s-au despărțit, deși moldoveni sunt pe locul 8, cu 42 de puncte, o postură mai mult decât decentă.Cel mai probabil, noul antrenor va fi Marius Croitoru, care revine cu această ocazie la gruparea botoșăneană.

Cine a câștigat după modificarea băncii tehnice?

Schimbarea antrenorului, între inspirație și eșec

ÎNAPOI LA PRIMII PAȘI

Ruptura de ligamente încrucișate este una dintre cele mai grave accidentări pe care le poate suferi un fotbalist în carieră. În multe dintre cazuri se spune că jucătorul nu mai este același ca cel de dinainte de o astfel de accidentare. Se tratează cu o operație și o recuperare atentă, de lungă durată, care să asigure revenirea pe teren în condiții de siguranță. În cazul lui Valentin Țicu, însă, lucrurile au fost mult diferite. Și ce se voia a fi o intervenție deja tot mai întâlnită în rândul fotbaliștilor s-a transformat în coșmar. Un coșmar care a durat mai bine de un an și jumătate, timp în care Țicu a suferit nu mai puțin de patru intervenții chirurgicale. O perioadă mult prea lungă pentru cineva care s-a născut cu mingea la picior. Iar ca „tabloul” să fie complet, chiar înainte să poată reveni pe teren, jucătorul a mai primit o „lovitură”: clubul la care a crescut, Petrolul, și căruia i-a fost căpitan, l-a anunțat că nu mai contează pe serviciile sale. O nouă provocare pentru Vali. Însă, după cum zice citatul „Când o ușă a fericirii se închide, o alta se deschide”. Iar pentru Țicu, acea ușă a fost Dinamo, care a avut încredere în el și în calitățile lui, în ciuda perioadei lungi în care a absentat. Jucătorul a vorbit, pe larg, despre perioada de coșmar pe care a trăit-o, cum a aflat că s-a infectat cu stafilococul auriu, cum a „încasat” fiecare veste care îl îndepărta de terenul de joc, cum a ales Dinamo, dar și ce a învățat din toată această perioadă.

<h2 style="text-align:center;"> „Regret că am jucat, nu prea eram apt să joc acel meci!”</h2> Vali, ai revenit pe terenul de fotbal. Spune-mi dacă știi după câte zile de absență exact. Au fost 555 de zile. Știam că 5-ul este cifra mea norocoasă, m-a urmărit toată cariera, dar nu credeam că și în ipostaza asta. Spune-mi dacă îți mai amintești momentul în care te-ai accidentat și dacă ai putea să ne relatezi. Bineînțeles, nu am cum să nu mi-l amintesc sau să îl uit vreodată în viața asta. Știu că eram în meci, aveam ceva dureri la spate și, pe vremea aceea, Mr. Topal „se ruga” de mine să mă scoată, să nu mai trag de mine. Dar eu, de fiecare dată, încercam să mai trag câte un minut, câte două. Eram în minutul 80 și ceva. Știu că ultimul dialog între mine și el a fost: „Mai lasă-mă două minute să văd cum sunt.” A venit o minge destul de dubioasă. A alunecat pe gazon, era o porțiune mai udă și m-a surprins. Cumva am deviat-o spre partea laterală a terenului și am sprintat spre ea, cu un adversar în spate. L-am căutat și am făcut o mișcare greșită și am simțit ca și cum m-aș fi împiedicat de o treaptă. Mi-am dat seama pe moment că e ceva grav, pentru că nu simțisem niciodată tipul ăla de disconfort, de durere. În primele momente nu a durut chiar atât de tare, dar după câteva minute au început niște dureri groaznice. Dar atât. Nimic mai mult. După meci chiar făceam genuflexiuni în vestiar, dar mi-am dat seama că e ceva grav. Regreți acele două minute pe care ai vrut să le mai rămâi pe teren? Regret tot meciul, pentru că teoretic nu prea eram apt să joc acel meci. Cu o etapă înainte dădusem gol contra lui Dinamo. Simțisem la spate niște dureri puternice și toată săptămâna am fost pe antiinflamatoare. Era o tensiune la echipă, se vorbea de demisii și de lucruri de genul pe care eu niciodată nu le-am suportat în fotbal. Pot spune că și de asta am tras de mine să joc, ca să se liniștească apele. Era și un derby cu Rapid și am tras efectiv de mine. Și nu regret asta, pentru că asta mă caracterizează. Așa a fost să fie. Poate se întâmpla la antrenament. Habar n-am. Cum te-ai simțit în momentul în care ai conștientizat ce ți s-a întâmplat și cât de gravă e accidentarea? Ți-am zis, mi-am dat seama imediat, după ce am ajuns în vestiar, cât de gravă e accidentarea. Nu voiam să-mi fac speranțe aiurea că va fi ceva mai puțin grav, pentru că mi-am dat seama că nu sunt bine. Am vorbit cu familia, le-am explicat că asta este încercarea prin care trebuie să trec. După accidentare, tot focusul a fost să mă refac mai repede și să trec peste situația asta. Nu m-am așteptat să fie chiar atât de greu, dar mulțumesc lui Dumnezeu că sunt aici în momentul de față. Am revenit, joc fotbal, mă bucur de ceea ce-mi place și asta e tot ce contează. Care au fost gândurile tale când ai auzit diagnosticul medicilor? Teoretic, cred că mi l-am pus singur. A venit doctorul în vestiar, l-am rugat să-mi facă testele de genunchi, de laxitate. L-am rugat să nu mă mintă, să fie sincer cu mine. Mi-a spus că există instabilitate. Mi-am dat seama că e acel diagnostic de ligament încrucișat. Nu știam mai mult. Au fost și cele două meniscuri, dar nu aveam de unde să știu atunci. A doua zi am făcut RMN-ul și am aflat exact ce și cum. Cum au fost primele zile după accidentare pentru tine? A fost haos, a fost liniște? A fost haos, pentru că toată lumea a încercat să fie alături de mine. Sunt tipul de persoană care nu prea acceptă să lase persoanele de lângă el să se apropie în momente de genul ăsta. Îmi place să fiu singur, să stau eu cu mine și cu gândurile mele. A fost cumva un disconfort, dar, cum ți-am spus, imediat focusul meu a fost pe operație, pe recuperare. A trebuit să mă mut la București. Focusul era să-mi găsesc un apartament cât mai repede, pentru că nici prietena mea nu putea să le facă pe toate singură. Am încercat ca până la operație să organizăm totul și să ne fie bine după. A fost prima operație pentru tine atunci? Da. Am mai avut una când eram mic, dar nu contează. Îți mai amintești cum a decurs procesul? Da. Sunt clipe pe care n-ai cum să le uiți niciodată. Te marchează în astfel de momente. Sunt tipul de om care toată viața nu prea a avut probleme de sănătate. Sunt puternic din punctul ăsta de vedere, și cu răceli, și cu orice ține de partea asta. Nu prea am fost prin spitale, sincer să fiu. Pentru mine a fost ceva nou, chiar nu știam ce se întâmplă. Îmi aduc aminte fiecare detaliu.

<h2 style="text-align:center;">„La trei săptămâni de la operație rana a 'explodat'”</h2> Asta mă gândeam: cum e pentru un sportiv profesionist, care se mișcă, care este activ, să vadă că este, practic, imobilizat într-un pat? Da, cred că ăsta a fost cel mai greu moment de după operație. Pentru că, într-un fel, depindeam de cineva pentru orice. Inclusiv să merg până la baie. Orice lucru pe care tu îl consideri normal mi se părea aproape imposibil sau un challenge foarte mare. Mai ales că, după protocolul de aici, din România, mi s-a spus că trei săptămâni nu am voie să calc pe picior. Îți imaginezi că mergeam doar într-un picior, efectiv. Cârje și un singur picior – era foarte, foarte greu. Să merg până la baie devenise un calvar. Era și frustrant pentru tine să trebuiască să ceri ajutor? Da. Și cum ți-am spus, nu sunt tipul care să ceară ajutor. Mai ales ajutor pentru lucruri mărunte, cum ar fi să iau o cană cu apă sau un bax de apă. Care au fost primii pași spre recuperare? De la prima operație până la ultima. Prima operație – imediat după intervenție am început recuperarea. A doua zi am fost externat și deja vorbeam cu un kinetoterapeut. Intrasem într-un program, ca să începem cât mai repede. Chiar din a doua zi făceam exercițiile acasă, pe videocall cu el. Operația a fost luni, iar luni am început recuperarea la clinică. Totuși, lucrurile nu au decurs atât de bine. Atunci aș fi spus că sunt bine, dar, privind înapoi și comparând cu celelalte operații, nu eram deloc atât de bine cum credeam. După două săptămâni, când teoretic trebuiau scoase firele, eu aveam dureri foarte mari. Aveam și febră – nu foarte mare, dar nici de ignorat. Mi-au scos firele și mi-au făcut o infiltrație. După asta, durerile au devenit aproape insuportabile. Stăteam pe canapea și am rugat-o pe iubita mea să plece în cealaltă cameră, să mă lase singur, pentru că nu mai puteam de durere. Nu suportam nici măcar să văd o muscă în cameră. Nu puteam mișca piciorul. Eram pe calmante, pe tot ce se putea. La trei săptămâni după operație, rana practic a „explodat”. Făcusem o infecție la firele absorbabile din interior. Piciorul se umflase foarte tare și, la un moment dat, corpul a eliminat lichidul prin rana operației. Medicul din România mi-a spus că e posibil să fie nevoie de o nouă intervenție, pentru curățare și pentru scoaterea acelor fire. A urmat încă o intervenție – mai mult o curățare. Au fost scoase firele, au fost puse altele normale și am urmat tratament cu antibiotice. Recuperarea părea să meargă bine, dar genunchiul rămânea umflat. Au trecut trei luni, apoi cinci luni și jumătate. Nu aveam dureri, dar umflătura nu dispărea. Începusem să îmi pierd încrederea. Am ajuns la Ștefan Irimia, un om extraordinar. Mi-a spus să fac investigații suplimentare. Am ajuns la un alt medic, care mi-a spus că genunchiul este instabil și că trebuie refăcut ligamentul. La acel moment, antrenor la Petrolul era Adrian Mutu. Am luat legătura cu el și m-a ajutat să ajung la Roma, la profesorul Mariani, unul dintre cei mai buni. Am ajuns foarte repede. M-a consultat și mi-a pus același diagnostic: ligamentul trebuia refăcut. Genunchiul era instabil, ca și cum m-aș fi rupt cu o zi înainte. Mi-a luat analize din lichidul sinovial. Urma să fiu operat miercuri, dacă analizele ieșeau bine. Marți m-au chemat la clinică și mi-au spus că nu pot fi operat: aveam stafilococ auriu în genunchi. Nu mi-a venit să cred. Nu puteam concepe așa ceva. Mi s-a spus că trebuie să urmez tratament la infecționist. Minim o lună de antibiotic. Am luat antibiotice șapte-opt săptămâni. Apoi am fost operat din nou pentru curățarea genunchiului și scoaterea vechii grefe. O perioadă am stat o lună și jumătate fără ligament, până când inflamația s-a redus și osul și-a revenit. Pe 25 iunie 2025 a avut loc a patra operație – cea definitivă. S-a prelevat din nou grefă din tendonul patelar și s-a reconstruit ligamentul.

<h2 style="text-align:center;">„Într-un an am învățat de patru ori să merg”</h2> Este incredibilă povestea și în contextul în care, cumva, oamenii nu știu ce înseamnă o accidentare gravă pentru un fotbalist. L-au văzut pe Țicu că a dispărut în luna iulie sau august, când a fost, apoi s-au gândit: ‚Ce mai face, nu mai revine pe teren?’... Mi s-a făcut pielea de găină. Nici nu cred că s-au mai gândit: ‚Ce mai face?’. Cât timp ești în prim plan, toată lumea e cu tine, când nu mai ești, puținii prieteni, dacă există, din fericire la mine au existat și am avut parte și de colegi, foștii mei colegi de la Petrolul, pe care îi pot numi prieteni, care au fost alături de mine. Aici mă refer la Denis Radu, Alexandru Mateiu, chiar m-au ajutat foarte mult. Prietenii mei, iubita și familia, dar atât, ei au fost în principal alături de mine. Oamenii te-au văzut când ai „dispărut” de pe teren, apoi te văd revenind și spun: ‚Dar nu mai joacă la fel ca înainte!’. Și nu mai există nici răbdarea aceea, pentru că atunci când te întorci e nevoie de o perioadă de adaptare. Vreau ca oamenii să înțeleagă ce înseamnă, de fapt, o accidentare. Nu e așa. Imaginează-ți că eu într-un an de zile am învățat de patru ori să merg. Se spune că după fiecare accidentare de genul trebuie să înveți să mergi. Ai spus și tu că este așa... Să intru mai în detaliu, trebuie să înveți să ridici piciorul din pat. Tu, stând pe spate, nu poți ridica piciorul. După prima operație, când am ajuns la clinica de recuperare, mi-au zis: ‚Hai, ridică piciorul!’. Și am întrebat cum. Nu vreau să mă victimizez, mulți au trecut prin asta, dar ăsta este procesul, nu mai poți nici măcar ridica piciorul. Cu mersul deja trebuie să treacă puțin timp până să înveți să mergi. Nu mai zic, mers, alergat, sărit, lovit mingea, de asta durează atât, poate unii spun că durează mult șase luni. Eu, fiind implicat, nu m-am gândit niciodată la cât de mult a durat. Cu siguranță, pentru oamenii din fotbal poate încă sunt sceptici și țin să mulțumesc clubului Dinamo pentru că au crezut în mine, poate clubul la care am fost crescut nu a mai crezut în mine atât de mult. Oamenii poate sunt sceptici, dar să fie convinși că tot ce ține de mine a fost întotdeauna 110% făcut.

<h2 style="text-align:center;">„Au fost momente în care am gândit că o să mă las pentru că nu o să mai pot”</h2> Care este impactul pe care accidentarea l-a avut asupra psihicului tău? Acum, dacă stau să fac o retrospectivă cu Vali de acum un an și jumătate și Vali de acum, cu siguranță sunt un alt om. La modul de răbdare, eram un om foarte impulsiv. Astea rămân în tine, dar cumva s-au schimbat. Sunt mai conștient, să nu mai iau totul pe repede înainte, să profit de ziua de azi, să fiu mulțumit de ce am, de cine sunt. Care au fost cele mai apăsătoare gânduri pe care le-ai avut în acea perioadă? Te-ai gândit în vreun moment că nu te vei mai putea întoarce pe teren? Da, că nu o să pot, nu că o să mă las. Cu siguranță sunt făcut să fac asta, dacă și după atâtea probleme am revenit și mi-am găsit pasiunea. Copilul din mine urlă de fiecare dată când ating mingea. Da, au fost momente în care am gândit că o să mă las, dar nu că nu o să mai vreau eu, ci pentru că nu o să mai pot. Îți amintești cum a fost primul tău antrenament oficial? A fost primul antrenament la Dinamo, pe 3 ianuarie, eu teoretic puteam intra de la Petrolul, fizic eram disponibil. Nu am simțit teamă când am început antrenamentul, de niciun contact, am stabilit cu Mister de la bun început, încă dinainte de a pleca în cantonament, că suntem all in, că o să meargă cu noi, dar în special cu mine la limite. Știa că va fi greu pentru mine, că trebuie să prind nivelul echipei, eram și eu conștient de asta, că trebuie să accept acest greu, să trag zi de zi de mine. Primul antrenament a fost foarte greu.

<h2 style="text-align:center;">„Când am auzit că mă vrea Dinamo nu am mai stat la discuție” </h2> Nu ai mai apucat să revii pe teren pentru Petrolul. Cum a fost pentru tine psihic atunci când ai realizat că nu mai șansa de a te lupta pentru locul tău pe teren? A fost destul de complicat, o perioadă foarte complicată. Pe lângă faptul că eram focusat și prins în recuperare, pentru că teoretic tot în recuperare eram, dar eram în antrenamente specifice de fotbal, nu m-am așteptat sub nicio formă să se ia această hotărâre și nici nu mi-am dorit-o. Am avut o discuție cu domnul Neagoe, mi-a spus că după cantonament, cumva, dacă aș fi dispus, pentru că toți erau sceptici, dacă accept să merg împrumut după cantonament. Eram debusolat, ba într-o zi eram căpitanul echipei și cel mai vechi component din lot, toată lumea mă respecta, ba într-o zi eram un jucător nou, așa mi s-a spus. Am spus că nu pot pleca împrumut, intrasem oricum în ultimele șase luni de contract cu Petrolul și rămăsese de stabilit că ne vedem după cantonament, luăm o decizie bărbătească împreună. După ultima etapă, pe 24, a venit Moș Crăciun și am avut o ședință cu președintele clubului, mi-a spus că nu mai sunt atât de mult dorit de Mister, că nu se poate baza pe mine, Mister spune de conducere... nu vreau să intru în detaliile astea, oricum. Nu am mai fost dorit. Mi-am căutat echipă, s-au ivit mai multe oferte, printre care și Dinamo, când am auzit de Dinamo nu am mai stat la discuție. Aveam nevoie de ceva nou, sincer să fiu, chiar înainte de accidentare. Cum a fost pentru tine când ai văzut că un club precum Dinamo își pune încrederea să te transfere? A fost un puseu de încredere dată de Dumnezeu către mine. Mi-am dat seama că anumiți oameni văd lucruri interesante și au încredere în mine, în potențialul meu, nu a făcut decât să îmi ofere încredere că am fost ceva bun și cu siguranță voi mai putea ajunge acolo unde am fost. Ai debutat la Dinamo și, practic, ți-ai marcat revenirea pe teren în meciul cu Farul. Nu ai jucat foarte mult dar vreau să îmi spui cum a fost pentru tine momentul când ai pășit din nou pe teren? Să fac un poster al situației, cred că era în interiorul meu un copil care zburda de bucurie pe un teren. Nu mă puteam opri din entuziasm, aveam o energie triplă în corpul meu. În încheiere, mi-ar plăcea să lași un mesaj pentru alți jucători care poate se vor confrunta cu o situație similară ca a ta. Ce crezi că ar trebui să știe? Îmi doresc pentru toată lumea, dacă aș avea acum o putere magică să elimin accidentările din fotbal, cu siguranță aș face-o. Dar le-aș spune să aibă încredere în potențialul lor în fiecare zi și să facă maximum, pentru că este doar o perioadă, care cu siguranță va trece.

Cel de-al patrulea episod „Înapoi la primii pași” am vorbit cu Valentin Țicu, fotbalistul care a reușit să revină pe teren după un an și jumătate de absență.

„Înapoi la primii pași”, episodul 4: Țicu, de la calvar la „renaștere”

Andu Kedei

JUCĂTORUL ETAPEI

Fără presiunea rezultatului, întrucât FCSB a ratat calificarea în play-off, roș-albaștrii au reușit un meci spectaculos, în care au înscris de patru ori. Lixandru a deschis scorul în minutul 11 printr-un șut excelent, de la mare distanță. A fost prima sa reușită din decembrie, de la un meci cu Unirea Slobozia. Al doilea gol a venit câteva minute mai târziu, când scorul era 2-1 pentru FCSB. Lixandru s-a strecurat în careul gazdelor după un un-doi cu Olaru și a trimis mingea la colțul lung, după ce a ocolit 5 jucători. Mihai Lixandru ajunge la 6 contribuții de gol în acest sezon din Superliga, cu 4 goluri și două assist-uri.

Lixandru, Mihai

”Victoria nu a mai contat, dar încerc să mă respect ca jucător, să respect clubul și să câștigăm toate meciurile rămase. Suntem jucători profesioniști, asta este situația. Dinainte de meci era o atmosferă grea în vestiar, eram foarte dezamăgiți. Suntem conștienți la ce club suntem și în ce situația am ajuns. Trebuie să câștigăm play-out-ul și să ajungem în cupele europene. Trebuie să găsim un obiectiv și să ne motivăm.” Nu este obiectivul obișnuit al celor de la FCSB, însă pentru a-l atinge, echipa va avea nevoie de prestații precum aceasta.

Primele goluri înscrise de Mihai Lixandru în 2026 au venit în meciul cu UTA Arad, din deplasare, în etapa a 29-a.

Mihai Lixandru este jucătorul etapei a 29-a după ce a înscris prima dublă din cariera sa

Bucureștean care a făcut trecerea de la Dinamo la Steaua, pentru a debuta în Superliga la Universitatea Craiova. A devenit rapid un jucător important pentru alb-albaștri și unul dintre favoriții fanilor, într-un sezon în care Bănia simte parcă mai mult decât oricând posibilitatea unui titlu pe care îl așteaptă de 35 de ani. David Matei s-a adaptat repede la rigorile Superligii, dar știe că mai are multe de demonstrat. De altfel, recunoaște că, până acum, și-a arătat probabil doar jumătate din potențial. Tocmai de aceea, cuvântul „muncă” apare des în discursul său. Și crede că „uneori sunt prea dur cu mine”, însă doar pentru că încearcă să se autodepășească. David, ce ne-ar spune mama ta dacă am întreba-o cum era David atunci când era mic? Plângăcios, cred. Serios? Da, eram foarte atașat de ea și nu știu, orice chestie mică mă enerva și începeam să plâng. Mai ales la grădiniță, nu suportam să stau. Era masa de prânz și după aia aveam somn, dar niciodată n-am dormit la grădiniță. Nu puteam sta fără ea. Îi ziceam să stea acolo la grădiniță, în față, să mă aștepte. Spune-mi, te rog, ce crezi că ai moștenit de la mama ta și ce crezi că ai moștenit de la tatăl tău? De la tata, clar, mentalitatea și, practic, el m-a învățat tot. El m-a făcut bărbat, să zic așa. Și de la mama, cum să am grijă de mine, adică să îmi port singur de grijă. Am citit că ai studiat limba arabă. O mai studiezi? Din păcate, nu am mai avut timp. Cum de ai început să studiezi limba arabă și, spune-mi, te rog, și cât de bine o cunoști? Eram mic și un vecin de-al nostru, care era arab, a vrut să mă învețe. Și de acolo, ușor, ușor, am început și am evoluat, să zic că știu așa, la un nivel. Adică, cel puțin, înainte știam. Acum am uitat, că n-am mai făcut de un an și jumătate, aproape doi. Ai povestit că ți-ai dorit să joci fotbal de la cinci ani și că plângeai la gard când îi vedeai pe băieții mari jucând. Când te-au refuzat de la început, cum te-ai simțit? Clar că nu mi-a convenit, dar ce să fac? Am așteptat, mi-am așteptat rândul să mai cresc. Spune-mi, te rog, dacă ai fost întotdeauna așa de dezinvolt... Nu cred. Chiar eram introvertit. Bine, și acum sunt introvertit, adică sunt dezinvolt cu persoane apropiate și cu care mă simt bine lângă mine, care simt că am încredere în ele, să pot să vorbesc cu ele. Dar, în schimb, nu pot să zic că sunt introvertit, dar nu vorbesc foarte mult. Spune-mi, te rog, ce au spus părinții tăi atunci când le-ai spus că îți dorești să fii fotbalist? Voiau o altă meserie pentru tine sau au fost dintotdeauna ok cu tine fotbalist? Nu știu ce să zic. Poate, la un moment dat, să zic, nu se gândeau că ajung la nivelul ăsta și, probabil, se gândeau că să fac o meserie sau ceva. Și acum, când am dat BAC-ul, tata și-a dorit... Și mama, și tata și-au dorit să intru la drept, dar n-am avut cum. Ai fost la Dinamo și ai ajuns la Steaua. Cum s-a întâmplat asta, această trecere? N-a fost o mare trecere, pur și simplu nu am mai simțit că mi-e locul acolo și am avut de făcut o alegere. Am avut mai multe echipe și m-am gândit că, dacă mă duc la Steaua, care e club de liga a doua, am șanse mai mari să debutez mai repede. Și așa s-a și întâmplat. Transferul s-a făcut în jurul sumei de 2.000 și ceva de lei? Da, eram junior, nu putea să se dea pe mine o sumă... Pur și simplu, s-a plătit grila de formare, atâta tot. Dar nu ți se pare interesant, dacă ne gândim la sumele din prezent, la transferuri și la... Da, clar, dar aveam 14 ani. Nu știu cât aveam. La 14 ani cât să dea pe mine? Și apoi, la 16 ani, ai debutat la Steaua. Ți-amintești ce-ai simțit în momentele alea? Atunci când știai că urmează să debutezi? Nu au fost mari emoții, pentru că m-a luat prin surprindere debutul. Eram pe bancă, nici nu eram la încălzire. A fost un sentiment indescriptibil. În primul rând pentru că am jucat acasă și am debutat și am dat și pasă de gol. Dar nu au fost mari emoții. Adică stăteam pe bancă și dintr-o dată mi-a zis „Hai, piticule, intră!” și m-am dezbrăcat repede. Deci nu ai conștientizat ce se întâmplă? Da, da, da, pe moment, nu. Cum a fost pentru tine trecerea de la liga a doua la Superliga? Și ca nivel al jocului... Grea, foarte grea. Adică și intensitate, și forță, și tot, s-a schimbat tot. Dar cred că m-am adaptat destul de bine. Ce a trebuit să schimbi la rutina ta, să zicem? În principiu, muncă, adică să muncesc mai mult. Încerc în fiecare zi să dau tot ce am mai bun. Și, clar, cred că de când am venit în Superliga am început să muncesc și mult mai mult pentru că am realizat că fără muncă nu se poate.

Matei, David

Te rog să-mi spui cum te-ai simțit când ai pășit prima dată pe Stadionul Ion Oblemenco și ai văzut că este plin. Clar, a fost ceva de nedescris. Adică, o dată fanii, pentru că, la Steaua, că e galeria, dar nu prea era lume pe stadion. Adică se simte altfel. Și când îți strigă lumea numele, adică totul e schimbat. Da, clar, m-am simțit... Pot să zic că m-am simțit fotbalist. E și stadionul făcut de așa natură încât ai senzația că vine peste tine. Da, da, da. Primul tău gol în tricoul Craiovei a fost în Cupă. Da. Dar apoi, în campionat, ai reușit o dublă chiar în ultimul meci din 2025. Ai terminat 2025 cu o dublă și primele tale goluri pentru Craiova. Zi-mi, te rog frumos, cum se simte să înscrii în tricoul Craiovei și pe Ion Oblemenco? Da, a fost altceva meciul din campionat decât cel din Cupă, pentru că în cel din Cupă am jucat cu o echipă de liga a treia și-mi doream foarte mult să marchez și în campionat. Pot să zic că am așteptat cam mult golurile. Adică, cred că puteam să înscriu mai devreme, dar, să zic așa, au venit poate la momentul potrivit. David, sezonul acesta te-am văzut și plângând. Ai spus că plângeai de când erai mic. Cum te-ai simțit în momentele alea? Pentru că te-ai învinovățit parțial pentru acel meci. Zi-mi, te rog frumos, cum te-ai simțit în momentele alea? Ce-ai gândit de nu ai putut să-ți oprești lacrimile? Poate m-am învinovățit cam mult, cred. Adică, nu știu, terminându-se și 1-1 (meciul cu CFR - n.r.), m-am gândit că poate eu am greșit, puteam să fac mai mult și, pur și simplu, de obicei sunt expresiv și nu pot să-mi ascund sentimentele. Adică, dacă îmi vine să plâng, plâng. Nu pot să mă abțin. Și s-a văzut. S-au văzut emoțiile. Dar, pe de altă parte, ești conștient că totuși ești încă tânăr și încă te adaptezi? Clar sunt încă tânăr, dar... Ești dur cu tine? Asta voiam să te întreb. Da, uneori cred că sunt prea dur cu mine. Adică, încerc mereu să mă depășesc și nu-mi place când fac greșeli. Voiam să te întreb apoi dacă te-ai învinovățit că ai plâns într-un loc public. Pentru că, bineînțeles, băieții de obicei au tendința asta de a nu se arăta vulnerabili, de a nu fi văzuți. Știu că nu e bine, mi-a zis multă lume că nu trebuia să plâng în văzul lumii. Dar, dacă așa mi-a venit, ce să fac? Cred că e foarte bine să arăți vulnerabilitățile, mai ales că ești totuși copil. Da, dar după aia lumea te judecă. Și de asta nu e bine să-ți arăți sentimentele. S-a văzut că plângi pentru că tu îți doreai victoria în acel meci și doreai să obții mai mult în acel meci. De obicei plâng pentru că pun pasiune în ceea ce fac și era normal, că m-am simțit vinovat. Dacă nu îmi păsa, mă întorceam. Și cred că fanii te apreciază și mai mult pentru asta. Da, nu știu. Poate da, poate nu. Cum ai descrie sezonul tău la Craiova până acum? Cred că de când am început să joc am arătat, să zic, un 50-60% din potențial. Mă adaptez și mă obișnuiesc. Mi-am propus ca în 2026 să fiu din ce în ce mai bun, mai dezinvolt și să înscriu cât mai mult. Am vorbit despre partea fotbalistică. Haide să vorbim puțin și despre cum a fost pentru tine să pleci pentru prima dată de acasă la o distanță destul de mare de casă. Da, nu a fost ceva foarte greu. Adică vorbisem prima dată să stau primele luni împreună cu mama. Dar după prima săptămână a plecat la București. Nu mi-a fost așa greu. Adică chiar dacă înainte eram o persoană foarte atașată de părinți și acum nu. M-am obișnuit. Cum am zis, tata m-a ajutat foarte mult și am învățat că trebuie să fiu bărbat în viață și nu mi-a fost așa greu. Dacă mingea ar putea vorbi, ce crezi că ți-ar reproșa cel mai des într-un meci? Cel mai des într-un meci? Bună întrebare. Chiar nu știu. Nu știu, poate uneori să o dau mai repede. Să o mai las. Dacă ar trebui să-ți descrii stilul de joc printr-un fel de mâncare, care ar fi acela și de ce? Paste. Că uneori țin mingea prea mult și o încurc. David, spune-mi ce îți place să faci în timpul tău liber. Nu fac mare lucru. Mă mai joc pe calculator, mai ies cu prietenii pe afară. Bine, la Craiova nu prea am prieteni, dar mai ies cu colegii. Adică cam atât. Nu fac mare lucru. Care este cea mai mare diferență între cum te văd oamenii și cum ești tu, de fapt? Am văzut că mai zice lumea de mine că am o atitudine cam arogantă, că am harfe. Dar sunt foarte prietenos. Adică multă lume mi-a zis, și am prieteni cu care, să zic, n-am mai vorbit de mult cu ei și mi-au zis „Credeam că ți-ai luat harfe așa, dar ești de treabă”. Și am văzut că multă lume crede lucrul ăsta despre mine. Chiar sunt același ca și când eram la liga a doua, ca și când eram la juniori.Chiar sunt foarte de treabă. Zi-mi un alt skill pe care îl ai și care să nu aibă legătură cu fotbal? Gătesc destul de bine. Da, îmi place mult să gătesc. Ce-ți place să gătești? Orice. Și acasă, când stau singur acum, când stăteam cu ai mei, mai găteam eu. Adică ziceam la mama să mă lase pe mine. Foarte tare. Ce nu ți-ai dori să uiți niciodată, indiferent de nivelul pe care îl atingi? De unde am plecat. Să rămâi cu picioarele pe pământ e cel mai important. Ce mesaj ai pentru un copil care visează să ajungă unde ești și tu acum? Să muncească mai mult, că fără muncă nu o să reușească. David, dacă ar fi să pui tu un singur titlu poveștii tale de până acum, ce titlu ai pune? Un singur vis.

Mijlocașul de 19 ani este marea descoperire a Universității Craiova în acest sezon

David Matei abia a început: „Mi-am arătat 50-60% din potențial”

La finalul sezonului trecut, Luca Stancu retrograda cu AFC Câmpulung Muscel în liga a treia. Însă tânărul fundaș lateral - va împlini 21 de ani în mai - a făcut pasul în Superliga. Hermannstadt l-a transferat, iar antrenorul de atunci al sibienilor, Marius Măldărășanu, l-a titularizat chiar din prima etapă. Nu a contat că adversară era campioana FCSB. Tocmai echipa favorită a lui Stancu. Însă momentul cu adevărat de pus în ramă a fost returul cu roș-albaștrii. La Sibiu, într-un spectaculos 3-3, Luca Stancu a marcat un gol și a oferit o pasă de gol. Dintr-o dată, a devenit un mic star. Îi descoperim împreună povestea, în interviul acordat pentru superliga.ro. Spune-mi, te rog frumos, la ce vârstă ai mers pentru prima dată la fotbal? Cred că aveam șase ani când am fost prima dată la fotbal. M-au dus părinții împreună cu fratele meu. Ne-au înscris să facem sport, nu neapărat să facem performanță. Nu s-au gândit niciodată să facem performanță. Ne-au dus la club, cred că era atunci singurul club de juniori. Asta a fost atunci. Nu ne-am gândit niciodată că eu cel puțin o să ajung până aici. De la fotbal ca sport recreativ, la carieră. Cum s-a făcut trecerea pentru tine? Ușor, ușor. Am avut un grup foarte bun, un antrenor foarte bun a ținut la noi. Am crescut împreună cu el. Am crescut, așa să zic, la FC Argeș, de la vârsta de 12 ani până la 16. Acolo m-am format cel mai mult. După, am mers la LPS Pitești, înapoi la antrenorul care m-a luat la început. După aceea el m-a adus la liga a treia, la Câmpulung. De acolo am tot continuat, am jucat bine și am ajuns până aici. Cum de nu ai rămas la FC Argeș? E o poveste lungă. Am avut un antrenor, Ghiță Daniel. Eram cu două grupe foarte bune, 2005 și 2004. Noi, copiii de 2005, jucam la grupa de 2004, dar aveam și campionatul nostru. Mi s-a părut puțin incorect să jucăm la 2004, că noi puteam face mai multă performanță la 2005. Am ales să plecăm. Mai mulți copii, nu doar eu. Regreți cumva decizia sau ți se pare că a fost cea mai bună? Nu regret. Așa am simțit atunci să facem, împreună cu părinții, ne-am consultat toți. Și eu cred că am luat decizia bună. Dacă am ajuns aici, nu se știe unde ajungeam, dacă rămâneam. În vară, a fost un moment dificil alături de Câmpulung Muscel, care a retrogradat în a treia divizie. Cum ai trăit tu acele momente? Mai ales ca jucător tânăr. Da, vă dați seama, cred că am fost dintre primii care au ajuns acolo la liga treia. Eram unul dintre cei mai vechi. Mi-a părut rău, pentru că muncesc foarte mult oamenii de acolo, nu-i ajută nimeni. Era un singur patron, care, din ce am înțeles, nici el nu mai este acum. Îmi pare rău pentru ei, situația în care au ajuns, dar sunt sigur că vor lua de la capăt și vor ajunge din nou unde trebuie.

Stancu, Luca

Cum a fost pentru tine trecerea de la diviziile inferioare la Superliga României? Da, a fost un moment foarte important. Nu mă așteptam niciodată ca să mă sune să mă vrea aici. Prima oară am venit în probe, nu mă așteptam să rămân, vă zic sincer. Am venit cu gândul doar să încerc, de ce nu? După ce am semnat, m-am simțit puțin mai liniștit. Mi-am dat seama că nu e așa mare diferența și suntem aici. Ai debutat chiar în prima etapă împotriva echipei preferate, după cum ai zis. Cum se simte un jucător tânăr atunci când primește încrederea antrenorului de la primul meci? Vă dați seama, am primit încrederea de la domnul Marius Măldărășanu. Dar să știți că am avut emoții, foarte mari emoții. Cred că s-au și văzut puțin. După, ușor, ușor, am început să le mai las. Ce ai simțit în momentul în care ai aflat că vei fi titular? Nici nu știu să vă explic. Eram super fericit. Trebuia să mă concentrez și la meci. Toată lumea îmi dădea mesaje, felicitări, bravo, baftă. Nu știam ce să le mai răspund. Eram concentrat pe meci. Aveam, vă dați seama, foarte mari emoții. Dar eu zic că a fost bine. Ce drăguț că două momente importante pentru tine au fost cu FCSB. Debutul tău, cu FCSB, și după aia a venit și acel gol într-un meci de-a dreptul spectaculos. A fost, cred că, cel mai frumos moment din cariera mea să înscriu echipei preferate. Chiar dacă nu am început meciul atât de bine, ulterior, am continuat foarte bine și am avut două realizări importante. Gândindu-te la colegii experimentați pe care ai avut în vestiar până acum, ce ai învățat cel mai important de la unul dintre ei și de la cine? Am învățat de la toată lumea. Nu mi-am luat câte ceva, dar cred că principalul sfat este să am încredere în mine, să nu ascult ce spun ceilalți, să cred în puterile mele și să muncesc în continuare. Ce te scoate cel mai tare din sărite atunci când ești pe terenul de fotbal? Când nu reușesc, când nu-mi iese ce mi-am dorit. Ești o persoană care se frustrează când nu ieși lucrurile? Se frustrează mai mult, mă frustrez mai mult în mine, nu mă exteriorizez. Spune-ne un lucru despre tine pe care lumea nu îl știe, dar ai vrea să-l afle acum. Am o familie minunată și niște prieteni foarte buni. Dacă nu ai fi fost fotbalist, ce carieră ai fi avut? Dacă nu aș fi fost fotbalist, cred că aș fi fost avocat. Ce obiectiv ai tu și personal, și profesional de acum înainte? Să fiu sănătos în primul rând, să am familia bine, prieteni la fel, și ca sportiv să joc cât mai mult, să prind cât mai multe minute.

Ascensiunea lui Luca Stancu este unul dintre puținele lucruri pozitive din sezonul dificil al celor de la Hermannstadt

De la liga a treia, la erou contra campioanei: „Să înscriu echipei preferate a fost cel mai frumos moment din carieră”

Grozavu a revenit pe banca moldovenilor în stagiunea precedentă, într-un moment delicat pentru echipă. FC Botoșani era amenințată cu retrogradarea, însă tehnicianul de 58 de ani a adus liniște și rezultate, pentru menținerea în Superliga. În actuala ediție de campionat, gruparea moldavă a avut o primă jumătate de sezon regular excepțională, încheiată cu cele patru runde petrecute în fotoliul de lider. Unul dintre atuurile Botoșaniului în actualul sezon a fost Sebastian Mailat. Revenit la echipă în vară, fotbalistul de 28 de ani are 8 goluri și 4 pase decisive în Superliga, cele mai bune statistici ale sale într-o ediție de campionat din 2022/23, când înscria de 16 ori tot în tricoul moldovenilor. Și chiar dacă acum șansele moldovenilor de a intra în play-off sunt mai curând teoretice, lucrurile bune din această stagiune rămân. Grozavu și Mailat au o relație excelentă, lucru confirmat și de interviul în doi pe care l-au acordat pentru site-ul Superligii.

Mailat, Arpad Sebastian

Cum l-ați descrie pe scurt pe Sebastian Mailat? Leo Grozavu: „Nu cred că-i vorba doar de un jucător. Este unul dintre copiii mei, ca să spun așa. Sebastian este un băiat extraordinar. Este un băiat foarte sufletist, foarte ambițios, care are calități extraordinare. Atunci când a venit la echipă în vară, știam ce a făcut el nu doar la Botoșani, ci în general în fotbal. Înainte să vină, normal, el s-a interesat dacă antrenorul îl dorește. Nici nu s-a pus problema. Nu a fost nevoie să să termine întrebarea dacă îl doresc, pentru că am și spus da. În momentul de față, este unul dintre liderii echipei. Lider, în primul rând, prin ceea ce face pe teren. Pentru că avem tot felul de lideri. Sunt și lideri de altă natură, lideri de vestiar. El este un lider pe teren, pentru că în momentul de față este cel mai prolific atacant al nostru. Este golgheterul echipei. Un jucător care este determinant pentru această echipă”. Cum l-ai descrie pe scurt pe Leo Grozavu? Sebastian Mailat: „O fire ambițioasă, foarte ambițioasă, dar în același timp știe să pierdă. E clar. Se știe că e o fire vulcanică, că are momente când nimeni nu poate să-i stea în jur, să-i țină piept”. Ce-l face pe Leo Grozavu Leo Grozavu? Sebastian Mailat: „Ne transmite starea lui generală, ne transmite nouă pe teren”. Ne puteți spune o calitate, o caracteristică de-ale lui, pe care dumneavoastră o vedeți, fiind în interiorul echipei și noi din exterior nu o observăm? Leo Grozavu: „Cred că ambiția. Eu i-o văd. Nu de fiecare dată poate este văzută și de cei din spatele micilor ecrane. Pentru că restul se cam văd. Calitățile pe care le are în general se văd. Dar nu știu dacă lumea îl vede atât de ambițios cum îl văd eu. Pentru că de fiecare dată când are o nereușită, eu chiar am tot felul de discuții cu el pe tema asta, este tot timpul foarte încrâncenat. Și i-am spus să lase de multe ori la o parte aceste ieșiri, nervii pe care îi are mereu când are o nereușită. Trebuie să se gândească la faza următoare sau la ce vine mai puțin decât la ce a fost”. O calitate a lui Leo Grozavu pe care voi, cei din echipă, o vedeți zilnic, dar pe care noi din exterior nu o vedem. Sebastian Mailat: „E un om foarte bun”. Ce ai învățat de la el? Sebastian Mailat: „Am încercat să învăț de la fiecare antrenor, să iau părțile bune. E clar, fiecare om are părți bune și mai puțin bune. De la Mister am învățat în permanență să fiu concentrat pe toată perioada meciului. La antrenament nu ai timp să respiri, nu ai timp să te relaxezi și să visezi”. Ce ați vrea să nu-și piardă niciodată? Leo Grozavu: „Să fie același. Pentru că nu putem schimba oamenii în niciun caz. Chiar dacă ne străduim noi foarte mult. Din calitățile pe care le are, 100% n-aș vrea să piardă nimic. Dar să rămână la fel în continuare. Mi-aș dori să rămână la fel de ambițios. Sigur, pe măsură ce o să mai treacă și anii peste el, se va corecta singur la lucrurile care, știu eu, plac mai puțin sau mie îmi plac mai puțin. Această încrâncenare pe care de multe ori o are și nu reușește să treacă peste ea nici chiar în momentele la care ar trebui să fie mult mai liniștit, mult mai calm. Încrâncenarea nu face bine. Și eu am avut-o mult timp. Poate o mai am și acum de multe ori. Dar eu nu sunt în postura în care să mai fiu pe teren. Ce-ai vrea să nu-și piardă niciodată domnul Leo Grozavu? Sebastian Mailat: „Acest spirit pe care-l are”. Ai un sfat pentru domnul Leo Grozavu? Sebastian Mailat: „Nu am. Nu pot să am un sfat pentru Mister. Pentru că se vede în jocul nostru ce a făcut până acum, a făcut bine și sperăm să fie la fel”. Ce cuvânt descrie cel mai bine echipa? Sebastian Mailat: „Pas în față”. Leo Grizavu: „Elanul. Dar nu animalul. Și animalul ar fi ok, că e puternic. E puternic, da, e puternic. Mi-aș dori să fim ca elanul și noi, dar elanul nostru, cred că asta, așa văd eu. Dacă cineva m-ar întreba să pun numele de echipă și după semnul egal un cuvânt care să ne caracterizeze, cam asta cred că ar fi: elanul”. Aveți un mesaj pentru suporterii dumneavoastră? Leo Grozavu: „Bineînțeles, ca de fiecare dată. Ne dorim să fie mai aproape de echipă. Ne dorim să fie aproape de echipă nu doar atunci când lucrurile funcționează. Pentru că eu știu și am spus-o de fiecare dată. În general, spectatorul sau suporterul român este alături de echipă doar atunci când echipa funcționează. Avem spectatori de rezultat. Mi-aș dori ca și atunci când lucrurile nu funcționează la fel de bine să fie alături de echipă, pentru că atâta timp cât voi fi la echipă, echipa va da totul pe teren. Sigur, nu avem de fiecare dată cele mai bune zile. Mai avem și noi, pentru că suntem oameni, mai avem și zile mai puțin fericite. Dar sunt convins că jucătorii pe care îi voi antrena de fiecare dată vor încerca să facă maximum pentru a le satisface și lor, știu eu, plăcerea, respectiv să câștige. Și chiar dacă nu vom reuși să câștigăm, vom da totul pe teren pentru a reuși să o facem. Pentru că, până la urmă, spectacolul nu înseamnă doar victorie, ci înseamnă să participi și să o faci cu demnitate”. Sebastian Mailat: „În ultima perioadă ne-ați susținut enorm. V-am simțit. S-a văzut și în teren acest lucru. Mereu a fost stadionul plin. Adversarilor nu ne place acest lucru și vă așteptăm în continuare să intrăm împreună în play-off și, de ce nu, să scriem istorie la Botoșani”.

FC Botoșani a fost liderul campionatului timp de patru etape, în turul sezonului regular și s-a aflat mult timp pe loc de play-off. Un parcurs peste așteptări, făcut posibil de antrenorul Leo Grozavu și un reinventat Sebastian Mailat

Un-doi cu Leo Grozavu și Sebastian Mailat, tandemul care a dus Botoșaniul pe primul loc

Andreea Cio

Lukic, Jovo

Prima aventură a lui Jovo Lukić în România nu s-a încheiat ideal. După doar două goluri marcate în 31 de meciuri jucate pentru Unviersitatea Craiova, clubul din Bănie a decis să renunțe la serviciile sale. Atacantul bosniac deja se gândea la o revenire în țara natală, când a apărut o ofertă din partea celeilalte „Universități” din Superliga, Cluj. Iar răspunsul său a venit pe loc, fără ca factorul financiar să cântărească în vreun fel, după cum ne-a recunoscut chiar el, în interviul exclusiv pe care l-am realizat. Lukić i-a răsplătit încrederea lui Ioan Ovidiu Sabău, fostul antrenor al lui U Cluj și a marcat chiar la debutul în tricoul „șepcilor roșii”, o dublă cu Metaloglobus în prima etapă. De atunci a reușit trei duble în Superliga, ultima chiar în etapa cu numărul 28, în poarta lui FC Botoșani, motiv pentru care a primit și titlul de jucătorul etapei. Atacantul este golgheterul lui U Cluj, dar și al Superligii, cu 13 goluri marcate, la egalitate cu Alex Dobre și pare că mai are multe de arătat până la finalul sezonului.

<h2>Povestea lui Jovo Lukić</h2> Am stat de vorbă cu Jovo Lukić, care ne-a spus, cu zâmbetul pe buze, cum a fost să îl aibă pe tatăl său antrenor, dezvăluind un episod mai „tensionat” între cei doi, cum a ales să vină în România și cine l-a ajutat în perioada în care a semnat cu Craiova, dar și ce cântec al galeriei lui U Cluj îi place cel mai mult. Jovo, spune-ne, cine este Jovo Lukić? Cum te-ai descrie? Jovo Lukić este un tip umil din Bosnia. Nu-mi place să fiu în centrul atenției. Îmi place doar să fiu o persoană normală, să nu fiu, nu știu... sub lumina reflectoarelor. Doar să fiu calm, să-mi trăiesc viața în pace și asta e tot. Cum a intrat fotbalul prima dată în viața ta? La ce vârstă ai început? Am început să joc fotbal pe la vârsta de cinci ani, pentru că tatăl meu era antrenor în Bosnia. Eram tânăr și mereu voiam să fiu cu el. Când avea antrenament cu echipa lui, eu eram acolo, în spatele terenului, jucând fotbal. Și așa a început totul. Crescând, ți-au plăcut și alte sporturi? Sau a fost doar fotbalul pentru tine? Nu, obișnuiam să joc de toate cu prietenii mei. Jucam baschet, chiar și baseball. Nu știam regulile sau altceva; doar am văzut că există baseball și am făcut pariuri. Luam mingile alea și începeam să le lovim, să alergăm. Nu știam nimic, dar ne jucam. Ne făceam propriile reguli. Ai fost mereu atacant? Sau ai încercat și alte poziții când erai mai tânăr? Nu, mereu am fost atacant. Dar uneori, când era nevoie la echipele de juniori — sub 15 ani, cred — am jucat mijlocaș central. Și o dată am jucat chiar fundaș central. Cum a fost acea perioadă? Doar un meci, și am marcat un gol. A fost dintr-un corner sau o lovitură liberă laterală, nu-mi amintesc exact. Nu vrei să încerci asta și acum? Nu, sunt bine pe poziția mea.

<h2 style="text-align:center;">&nbsp; &nbsp; &nbsp; &nbsp;„Tata mi-a spus odată: ‚Dacă îmi mai răspunzi, intru pe gazon și îți trag o palmă!’”</h2> Când jucai la echipele de tineret, antrenorul tău era tatăl tău? Da. Dar eram în liga a treia din Bosnia. Am sărit peste Under-19; m-am dus direct la prima echipă cu tatăl meu. Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri: a fost un pic ciudat pentru tatăl meu, deoarece trebuia să-și pună fiul pe poziția de atacant. Nu a vrut la început, dar președintele clubului i-a spus: „Liniștește-te, bagă-l, joacă bine!”. Și am început... cred că am marcat 28 de goluri. Aveam 16 ani în liga a treia. Am promovat într-un rang superior, dar am avut o problemă la spate pentru că am crescut 20 de centimetri în acel an. Prea mult. Iar mușchii nu pot ține pasul atât de repede cu oasele. Am avut și ceva probleme cu inima, nu știu... Au fost șase luni foarte dificile pentru mine. După aceea, am fost ca nou. Durerea a dispărut, am început să joc din nou. Am marcat vreo 11 sau 12 goluri în divizia a doua. Am rămas acolo, iar după aceea am avut multe împrumuturi în ligile inferioare, dar în final am ajuns în prima ligă din Bosnia. M-am transferat de la Sloga Doboj la FK Krupa, iar după aceea am plecat la Borac Banja Luka. Am stat acolo patru ani, iar după patru ani am venit aici, în România. De ce a fost tatăl tău împotriva faptului ca tu să joci ca atacant? Nu a fost împotriva postului în sine. Era ceva de genul... se simțea ciudat să-și pună propriul fiu să joace înaintea altora. Dar avea dreptul să mă bage, pentru că jucam bine. Ai spus odată că faptul că l-ai avut pe tatăl tău ca antrenor a făcut lucrurile mult mai grele pentru tine. De ce? Îmi amintesc o fază dintr-un meci. Am tras de la vreo 16 metri, am ratat, iar el a strigat la mine să marchez. M-am întors spre el și am făcut un gest cu mâinile, zicând: „De parcă n-aș fi vrut să marchez!”. El n-a spus nimic atunci, dar eram în alt oraș și aveam 55 de minute de mers cu mașina până acasă. Știam ce urma să se întâmple în mașină. Mi-a spus: „Încă o dată dacă îmi mai răspunzi pe teren, intru direct pe gazon și îți trag o palmă!”. Am zis: „Ok, gata”. Ai simțit vreodată presiune din partea lui să devii fotbalist? Nu am simțit presiune, ci mai degrabă o datorie. Am vrut ca el să fie mândru de mine, pentru că a fost un fotbalist bun; a jucat în Turcia pentru Trabzonspor. Am vrut să continui la fel. Dar acum am un fiu și nu mă gândesc așa. El nu trebuie să fie fotbalist. Vreau doar să fie sănătos; ceea ce va decide el să fie, va fi decizia lui. Care este cel mai bun sfat pe care ți l-a dat tatăl tău? Doar să fii calm. Să nu te enervezi ușor și să ai respect pentru toată lumea. Nu contează nația; ai același respect pentru toți și Dumnezeu te va răsplăti. Când a fost cel mai dur critic al tău? Desigur, când pierdem. Avem niște discuții, dar le țin pentru noi doi. Mama ta cum s-a adaptat într-o familie unde totul se învârtea în jurul fotbalului? Ea a fost, de asemenea, jucătoare de handbal. Deci avem sportul în sânge. Când a născut prima dată, avea 25 de ani, iar după aceea s-a lăsat, pentru că e dificil pentru femei. Mama mea a născut cinci copii. Eu sunt al cincilea; am patru surori mai mari. Înțeleg cum a decurs viața ei. Ești singurul băiat din familie? Da. L-am întrebat pe tatăl meu dacă și-a dorit un fiu, iar el a spus: „Nu, am vrut cinci copii”. Cum este să crești cu patru surori? Am trei surori mult mai mari decât mine (cu 15, 14 și 10 ani mai mari). Cea mai mică este cu doar doi ani mai mare decât mine, așa că am avut cea mai bună conexiune cu ea.

<h2 style="text-align:center;">„Știam în mintea mea că voi ajunge la Craiova într-o zi”</h2> Cum a apărut oportunitatea de a veni în România? Nu știam multe despre liga română, dar am un prieten care joacă aici de șase ani, Elvir Koljić. Îl urmăream. Am avut un parcurs similar: amândoi am jucat la Krupa, apoi la Borac, iar apoi la Craiova. Știam în mintea mea că voi ajunge la Craiova într-o zi. S-a întâmplat. Poate e destinul. Cum e să-l ai pe Koljić ca rival? El a fost și este fratele meu, nu un rival. M-a ajutat foarte mult. Când am venit, nu știam deloc română; parcă auzeam chineză. Acum înțeleg mare parte și pot comunica lucrurile de bază. El m-a ajutat și pentru că, atunci când am ajuns în România, am aflat că soția mea este însărcinată. Nu știam ce să facem, dar el și prietena lui ne-au ajutat enorm. Sunt recunoscător. Care e propoziția ta preferată în română? Cea de bază: „Ce faci?”. Care e mâncarea ta preferată? Pastele. Ce te-a surprins cel mai mult în România? M-a surprins că avem mâncare similară: sarmale, scăriță, porc... mâncăm cam aceleași lucruri. Singurul „șoc” a fost limba. Mă așteptam să fie similară, fiindcă suntem balcanici, dar e total diferită. Doar unele cuvinte seamănă, ca „măsline” – noi spunem „măslina”. Cum ai descrie perioada ta la Craiova? A fost o perioadă minunată, mi-am făcut mulți prieteni. Fotbalistic însă, cred că nu am primit o șansă reală. Cred că ar fi trebuit să mă mai țină șase luni pentru adaptare. Dar planurile lui Dumnezeu sunt neașteptate. Am venit la Cluj și totul a început bine, deci nu mă pot plânge. Pentru mine, e cel mai bine la Cluj.

<h2 style="text-align:center;">„Nu m-am gândit de două ori să semnez cu U Cluj. Nu mi-a păsat de bani, am vrut doar să demonstrez”</h2> Cum s-a produs transferul la U Cluj? S-a întâmplat brusc. După Craiova, aveam un sezon prost — două goluri pentru un atacant e ca și cum n-ai fi făcut nimic. Mă așteptam să-mi găsesc greu un club sau să mă întorc în Bosnia. Dar un prieten m-a sunat: „Vrei la U Cluj? Antrenorului îi place de tine”. Îi sunt recunoscător domnului Sabău că m-a adus. Nu m-am gândit de două ori. Nu mi-a păsat de bani, am vrut doar să demonstrez. Cum te-ai adaptat la Cluj? A fost dificil la început, nu știam ce va urma. Dar colegii m-au primit foarte bine. Nu s-au uitat ciudat la mine că am avut un sezon prost. Asta e tot ce ai nevoie: să fii acceptat și să ajuți. Te așteptai să fii golgheter? Nu mă așteptam să fiu golgheterul ligii. Este o onoare. Dar un singur jucător nu poate face nimic singur; dacă nu ai o echipă bună, ești distrus. Ce ai simțit la primul meci pe Cluj Arena? M-am simțit ciudat. Jucam cu UTA, era foarte cald, soarele era puternic. Am fost dezamăgit că am făcut doar 1-1 la primul meci acasă, dar acesta este fotbalul. Ce crezi despre fanii lui U Cluj? Sunt cei mai buni. Un moment memorabil la U Cluj? După ce am marcat trei goluri cu Hermannstadt, fanii au făcut un cântec nou special pentru mine: „Jovo-gol!”. Apreciez enorm. Cum ți-ai descrie stilul de joc? Nu vreau să spun, ca să nu le fie ușor să mă blocheze! Glumesc. Cred că dacă nu sunt 100% în meci, nu pot face nimic. Atacanților li se întâmplă: dacă crezi că vei marca ușor, karma te pedepsește. Acum merg 100% la fiecare ocazie. Vreau să rup plasa de fiecare dată. Ce te frustrează la tine? Uneori sunt prea politicos. Dar când cineva mă lovește intenționat pe teren, nu mai sunt. Nu este fair-play și atunci mă enervez. Ce ai fi făcut dacă nu erai fotbalist? Probabil aș fi avut un fast-food, aș fi fost un master chef care făcea burgeri. Îmi place să gătesc; soția poate confirma. Locuiesc singur de la 17 ani, deci a trebuit să învăț. Îmi chem colegii la masă și sunt mereu surprinși că gătesc bine. Ce faci diferit acum față de perioadele proaste? Nu știu! Mănânc la fel, mă comport la fel. Probabil trebuia să se „lege” cu echipa și s-a întâmplat. Descrie-te într-un singur cuvânt. Buldozer. Continuă propoziția: „U Cluj este...” Viață. E atât de frumos.

superliga 2026

Fotbal

vineri 06 martie

sâmbătă 07 martie

duminică 08 martie

luni 09 martie