Petrolul Ploiești

FK Csikszereda

Stadionul Municipal Miercurea Ciuc

Dinamo București

FC Argeș

Stadionul Orășenesc Mioveni

FC Universitatea Cluj

Oțelul Galați

Stadionul Oțelul

FC Farul Constanța

CFR Cluj

Stadionul Dr. Constantin Rădulescu

Universitatea Craiova

Metaloglobus

Stadionul Clinceni

UTA Arad

FCSB

Arena Națională

AFC Hermannstadt

FC Botoșani

Stadion "Municipal" Botoșani

Unirea Slobozia

FC Rapid București

Superbet Arena Giulești

Andreea Cio

INTERVIU

Mijlocașul ofensiv de 18 ani al echipei&nbsp;<a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fk-csikszereda">FK Csíkszereda</a>, <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/bodo-zoltan-efraim-15456480">Efraim Bödő</a>, a debutat spectaculos în Superliga, marcând <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-regular-fkcs-din?sectiune=cronica">un gol în stil Messi</a> împotriva celor de la Dinamo.
Născut la 1 februarie 2007, cu dublă cetățenie română și maghiară, Efraim Bödő este unul dintre cei mai promițători tineri fotbaliști din campionatul intern. Crescut în parteneriatul dintre Unirea Valea lui Mihai și Academia FK Csíkszereda, el a ajuns rapid de la antrenamentele din curtea școlii la prima ligă. În sezonul actual, Bödő a bifat <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/bodo-zoltan-efraim-15456480">10 meciuri</a> în Superliga, cu o acuratețe a paselor de 72% și trei pase cheie.A debutat la doar 18 ani, într-un meci cu Dinamo, încheiat 2–2, iar golul său din minutul 11, o acțiune individuală în care a driblat, a accelerat și a șutat fără ezitare, a fost comparat de presă cu reușitele idolului său, Lionel Messi. „Creativitatea și execuțiile din imposibil” sunt trăsăturile pe care le admiră cel mai mult la argentinian, iar dacă îl întrebi cum se descrie pe teren, răspunde simplu: „Un jucător creativ, inteligent, care luptă pentru echipă”.

<h2 style="text-align:center;">„Au râs puțin. Părea puțin imposibil să devin fotbalist.”</h2> Care e obiectivul principal pentru Csíkszereda? Obiectivul principal este menținerea în prima ligă, dar de ce să nu fim chiar o surpriză a campionatului.Iar obiectivul tău? Să adun cât mai multe meciuri, cu prestațiile mele să ajut echipa și să ajut cu cât mai multe goluri și assist-uri. Cum a început povestea ta cu fotbal? Cum te-ai îndrăgostit de fotbal? La vârsta de 4-5 ani, am început să joc cu tatăl meu, cu bunicul meu și de atunci am îndrăgit foarte mult fotbalul. Și la șase ani am început să-l practic la nivel de echipă cu colegi și antrenamente profesioniste.Când le-ai zis părinților „Vreau să fiu fotbalist”, ce au zis? Au râs puțin. Părea puțin imposibil acest lucru, dar cum au trecut anii și au văzut și dezvoltarea mea și dorința mea pentru acest sport, parcă a devenit așa, din vis, o realitate și un scop în viață. Dar ce îți place cel mai mult la fotbal? Faptul că putem juca și lupta într-o echipă. Când erai mic, ce idol aveai? Pe Lionel Messi. Și acum? Ți l-ai schimbat? Nu, la fel. Este jucătorul meu preferat. Ce îți place cel mai mult la el? Creativitatea lui, execuțiile pe care le are și le scoate din imposibil, pot să zic așa. Și aceste lucruri le-am îndrăgit de mic. Dacă ai avea 10 minute de vorbit cu el, ce ai vrea să afli prima oară? Grea întrebare... Să-ți dea un manual al fotbalului... Da. Tot ce-mi poate spune în 10 minute să-mi spună despre fotbal.

<h2>Răsplata numită promovare</h2> Cum ai descrie stilul tău de joc? Stilul meu de joc cred că este unul pot să zic că creativ. Cred că am o inteligență a jocului, faptul că joc și mijlocaș... Am o viziune pe teren ce mă ajută în timpul meciului. În același timp și pot să depun mult efort, cred, cu care pot ajuta echipa atât în defensivă, cât și în ofensivă. Povestește un pic cum a fost momentul când ai fost chemat la echipa mare. La antrenamente am fost chemat de mai multe ori, dar prima dată când am rămas aici a fost anul trecut în pregătirea de vară, înainte de începerea sezonului din Liga 2. Atunci am venit, am plecat cu ei în cantonament... Cum au început meciurile, am început să am și eu minute și de atunci am rămas aici, la prima echipă. Cum a fost adaptarea cu vestiarul? E cineva care te-a ajutat mai mult? Toți colegii mei au fost foarte buni cu mine, dar cel mai mult, dacă aș putea să zic pe cineva, a fost János Hegedűs. El m-a ajutat cel mai mult. El mi-a oferit foarte multe sfaturi și în același timp și încredere. Ai fost declarat cel mai bun junior al Academiei, corect? Da, așa este... Simți așa o presiune? Nu zic o presiune, a fost mândrie foarte mare. Știu că am luptat foarte mult, am muncit foarte mult în ultimii ani și a fost cumva o răsplată pentru munca mea.&nbsp;Și a mai fost și răsplata numită promovare. Cum ai simțit-o? Cum ai trăit-o? N-am crezut că în primul meu sezon la seniori o să promovez în Superliga. A fost o bucurie enormă, atât pentru mine, cât și pentru echipă, și sunt foarte bucuros că am reușit să ajung la acest nivel cu echipa Miercurea Ciuc.

https://www.youtube.com/watch?v=f2RTeC3QKlA

<h2 style="text-align:center;">„Parcă am visat că dau gol”</h2> Apoi ai avut primul tău meci în Superliga. Au fost emoții? Puține poate că am avut, înainte cu câteva zile de meci. Și mai ales în ziua meciului, am așteptat cu nerăbdare meciul. Și ce-ți spuneai în momentele alea? „O să dau gol?” M-am gândit foarte mult și pot să zic așa un pic parcă am visat că dau gol, dar am încercat să mă motivez eu singur și pur și simplu să trăiesc momentul. Și cum a fost momentul în care ai dat gol? Extraordinar! Foarte bun! Și chiar a fost o bucurie enormă și în același timp și motiv de mândrie pentru mine. Crezi că e ceva ce va rămâne în mintea ta, în viața ta pentru totdeauna? E primul tău gol pentru Csíkszereda, da? E primul tău gol la debut, un debut istoric... Da, pot să zic că rămâne în istoria mea și poate că și în istoria clubului. Și acest lucru face și mai extraordinar acest gol și mai de neuitat. Dar știi ce s-a scris în presă despre golul tău? Că este marcat în stil Messi... Da, s-ar putea, din cauza faptului că m-am uitat la el de mic și era idolul meu, să fi rămas ceva. Ce ți-a spus domnul antrenor? M-a felicitat pentru gol și s-a bucurat și el. Am înțeles că cei de la Puskás Academy au aruncat un ochi aici la Csíkszereda și te cam doresc. Te-ai gândit în viitor cum ar fi o mutare ca aceasta? La nivel de Academie am fost deja acolo câteva săptămâni, așa, în probe. De aici de la Academie ne-au dus. Sigur, condiții extraordinare acolo și echipa știu că este una foarte bună. Nu știu încă pe viitor. Ai jucat și în tricoul echipei naționale... Cum este să asculți imnul, să ai tricoul pe tine? Afost o mândrie foarte mare când am auzit că voi fi convocat și am așteptat cu nerăbdare să reprezint țara aceasta, cu cei mai buni jucători din generația mea. Și a fost o mândrie și o bucurie foarte mare că am putut să fiu acolo. Cum ți se par jucătorii din generația ta? Cred că sunt jucători foarte talentați. Atât jucătorii care joacă aici, în campionatul intern, cât și cei din străinătate. Și cred că este o echipă foarte bună, foarte talentată, și cu mulți jucători care pot fi jucători de speranță pentru România pentru viitor. Știi întrebările alea de la interviurile de angajare: unde te vezi peste 10 ani? Asta nu știu încă. Sper că oriunde, dar într-un campionat de primă ligă și, dacă se poate, la cel mai înalt nivel. Cum ai vrea să fii recunoscut în fotbalul românesc? Ca un jucător care a muncit foarte mult și a rămas întotdeauna modest.

La doar 18 ani, Efraim Bödő trăiește visul oricărui tânăr care a crescut jucând fotbal printre prieteni și visuri. Golul său de la debut a devenit deja parte din istoria clubului, dar poate și începutul unei povești mai mari. „Să rămâi modest” e filosofia lui, iar pentru Csíkszereda, puștiul din Valea lui Mihai e mai mult decât o promisiune: e dovada că munca, bucuria și pasiunea pot schimba destinul unei echipe.

Efraim Bödő, puștiul din Valea lui Mihai care a debutat cu un gol de poveste

„Să rămâi mereu modest”

Ionuț Tătaru

Marius Huțu

CRONICĂ

Despre meciul de pe Giulești se putea spune, înainte de fluierul de start, că avea toate ingredientele unei confruntări cu miză, dar și cu tensiune. Rapid venea cu un moral excelent, cu trei victorii consecutive și cu un loc secund în clasament care, de fapt, însemna primul loc la egalitate de puncte cu FC Botoșani. Era o echipă în formă, cu un antrenor care începe să imprime un stil clar, cu jucători care încep să se simtă confortabil în ideea de joc propusă de Gâlcă. În fața lor venea Unirea Slobozia, o echipă care începuse sezonul ca o revelație, dar care părea să fi pierdut din combustibil în ultimele etape, cu doar un punct obținut în ultimele trei meciuri. Totuși, poziția a opta în clasament și cele 18 puncte adunate până acum nu erau de neglijat, iar Prepeliță știa că un rezultat bun în Giulești putea schimba din nou dinamica echipei sale. Atmosfera din stadion a fost una cu care Giuleștiul a obișnuit deja. Suporterii Rapidului simt deja că echipa lor are șansa să spere cu adevărat la titlul în acest sezon, de această dată poate mai mult ca niciodată, având în vedere și startul împiedicat al unor echipe precum CFR sau FCSB, care au fost contracandidate serioase în anii trecuți. Meciul cu Slobozia era văzut ca un test de maturitate. Era un al moment important, care trebuia să arate capacitatea echipei de a gestiona presiunea din topul clasamentului, de a impune ritmul și de a confirma statutul de favorită. Iar de această dată și să profite de surprinzătorul pas greșit al craiovenilor. De cealaltă parte, Slobozia venea cu dorința de a demonstra că începutul bun de sezon nu a fost întâmplător și că echipa poate să se ridice din nou, chiar și într-un context ostil.

Iar Rapid a tremurat serios în debutul de meci, când Rotund (6) s-a trezit cu mingea pe tavă în fața porții, dar nu a fost în stare să îl învingă pe Aioani dintr-o poziție ideală, din care nu avea voie să rateze. A fost și momentul când tremurul Rapidului a dispărut, pentru că după doar câteva secunde giuleștenii au reușit să deschidă scorul, pe contraatac, la o fază la care mingea a ajuns la Petrila (7), care a plasat mingea perfect pe lângă Popa. A fost un moment la care centralul Roman a avut un fler fantastic, pentru că nu a oprit jocul, deși Aioani s-a accidentat după ocazia uriașă a lui Rotund. Arbitrul ar fi oprit jocul dacă gazdele ar fi pierdut posesia, considerând că aceștia se aflau în avantaj în momentul în care au plecat pe contraatac, chiar dacă portarul era scos din joc. A fost un moment al jocului care a tăiat definitiv aripile celor de la Unirea Slobozia, pentru că Rapidul a început să zburde în ofensivă, iar Rareș Pop a reușit chiar să dubleze avantajul echipei sale, în minutul 36, la o fază prelungită de atac la care Petrila nu a reușit să dribleze portarul, dar mijlocașul giuleștenilor a rămas conectat la moment și a trimis perfect în vinclul porții adverse. Dacă ar mai fi existat vreo nelămurire în privința câștigătoarei, orice dubiu a fost înlăturat în minutele de prelungire ale primei reprize, atunci când la finalizare a ajuns și fundașul Cristi Manea. După o centrare din banda stângă, acesta s-a trezit cu mingea la picior, la o fază care a arătat cu adevărat limitele defensive ale echipe antrenate de Andrei Prepeliță. Fundașul rapidiștilor a pivotat nestingherit în centrul careului și a șutat prinzându-l pe contre-pied Popa, pentru un scor de neprezentare după primele 35 de minute.

Marile neclarități din apărarea oaspeților au ieșit din nou în evidență și în partea a doua a meciului, în minutul 60, când la finalizare a ajuns și Alex Dobre, după o nouă fază la care fundașii Unirii au părut că joacă pentru prima oară împreună. Mijlocașul a șutat nestingherit, singur, din centrul careului și a declanșat sărbătoarea pe în fața fanilor care așteaptă deja cu nerăbdare debutul playoff-ului. Până la final gazdele au ratat mai multe ocazii mari, în încercarea de a înscrie încă două goluri care i-ar fi dus pe rapidiști pe prima poziție a clasamentului. Dar golul a venit în poarta lui Aioani, pentru că Renato Espinosa a reușit golul de onoare al echipei sale în minutele de prelungire. Chiar și așa, după o demonstrație de forță în fața a 10.000 de spectatori, elevii lui Constantin Gâlcă și-au depus candidatura pentru a fi una dintre echipele cu șanse importante la câștigarea campionatului.

Giuleștenii au făcut instrucție cu Unirea Slobozia, într-un meci în care au arătat foarte bine.

Rapid - Unirea Slobozia 4-1. Zburdă trupa lui Costel Gâlcă

Fotbalul românesc a devenit unul tot mai greu de prezis. FC Botoșani a reușit să se desprindă de coșmarul de anul trecut, devenind, aproape pe nesimțite, liderul surpriză al Superligii. Sub comanda lui Leo Grozavu, un antrenor care nu face compromisuri și care a reușit să imprime echipei o disciplină rară în peisajul actual, Botoșani nu doar că a urcat în vârful clasamentului, ci a făcut-o cu un stil ofensiv care nu lăsa loc de prea multe comentarii. Cu 28 de goluri marcate în primele etape, moldovenii nu erau doar eficienți, dar și spectaculoși, iar această combinație i-a transformat într-o echipă greu de ignorat. În fața lor, Hermannstadt venea la Botoșani cu o povară grea: locul 15 în clasament, doar 10 puncte acumulate și o serie de meciuri în care echipa sibiană a părut mai degrabă o umbră a formației care, în sezonul trecut, reușea să pună probleme unor adversari mult mai bine cotați. Diferența de formă, de moral și de obiective era evidentă încă dinaintea fluierului de start, iar contextul părea să favorizeze o nouă demonstrație de forță din partea liderului.

Totuși, fotbalul are darul de a răsturna calculele hârtiei, iar Hermannstadt, aflată într-o situație limită, nu putea veni la Botoșani doar pentru a face act de prezență. Cu orgoliul rănit și cu presiunea rezultatelor care nu mai pot întârzia, echipa sibiană avea nevoie de un meci în care să arate că încă mai are resurse, că încă mai poate lupta, că nu este condamnată la retrogradare. Într-un decor în care Botoșaniul visa la consolidarea poziției de lider, iar Hermannstadt la o salvare de onoare, meciul se anunța mai mult decât o simplă confruntare între două echipe aflate la extremele clasamentului. Iar debutul meciului a arătat exact acest lucru, pentru că oaspeții au fost la un pas de a deschide scorul atunci când Gjorgjievski a primit o pasă foarte bună de la Neguț, dar atacantul l-a luat la țintă pe Anestis, într-un moment care putea să aducă un avantaj important băieților lui Marius Măldărășanu. După primele zece minute în care s-au aflat, evident, în dificultate, gazdele au reușit să echilibreze meciul și să pună mari probleme adversarilor. Petro l-a evidențiat pe Căbuz după primele zece minute, dar deschiderea scorului a fost amânată pentru câteva minute, în care botoșănenii l-au pierdut și pe tânărul Ilaș, în urma unei accidentări care se pare că îl va ține o perioadă îndelungată în afara terenului.

După momentul delicat în care tânărul jucător a părăsit terenul, Căbuz a avut o intervenție fantastică la șutul lui Cîmpanu, dar Kovtalyuk (18) a urmărit faza și a reușit să împingă mingea în poartă din doar câțiva metri, aducând avantajul echipei sale. A fost un moment care a părut că a debusolat complet echipa sibiană, care și-a pierdut total încrederea, iar acest lucru s-a văzut și pe tabela de marcaj câteva minute mai târziu. Același Cîmpanu a centrat perfect din corner, Petro (28) a aruncat mingea spre poartă, iar Căbuz a făcut una dintre clasicele erori ale portarilor care sunt prinși pe călcâi și intră până în poartă la fazele iminente de gol. Chiar dacă goalkeeperul Sibiului a reușit să respingă mingea, acesta a făcut doar în plasa laterală din poziția total nepotrivită în care se afla. Mailat (34) putea închide definitiv meciul înainte de finalul primei părți, în care Hermannstadt a părut că este groggy, dar chiar și așa putea să revină neașteptat în joc, când Neguț a șutat periculos din careu din interiorul careului. A fost prea puțin, însă, pentru o repriză în care Botoșaniul a arătat că debordează de încredere și că își poate impune oricând jocul.

Partea a doua nu a avut cu adevărat istoric. Ongenda putea să înscrie pentru 3-0 la doar câteva minute de la reluare, după care Botoșaniul a ridicat ușor piciorul de pe accelerație și Sibiul a încercat să mai spere, dar nu a avut nici noroc la puținele ocazii pe care le-a avut în repriza a doua. Nici măcar Buș (70) nu a putut relansa meciul dintr-o poziție foarte bună, din interiorul careului, iar Anestis a făcut parada meciului când Karo (81) a reluat periculos cu capul de pe linia de 6 metri a careului mic. FC Botoșani își păstrează poziția de lider și se mai poate poza încă o săptămână cu clasamentul Superligii, în timp ce la Sibiu criza se adâncește, iar durerile de cap ale lui Măldărășanu devin din ce în ce mai mari.

FC Botoșani s-a impus și în duelul cu FC Hermannstadt și își păstrează poziția de lider al clasamentului.

FC Botoșani - FC Hermannstadt 2-0. Victorie de lider

ANALIZĂ

Mai este o etapă până la finalul sezonului regular și FCSB încă este în afara primelor șase locuri. Deținătoarea titlului ocupă abia locul 10, la mare distanță de prima poziție. Dar, deocamdată, campioana trebuie să-și facă griji pentru accesul în play-off. În acest moment, roș-albaștrii sunt la 3 puncte de locul 6, ocupat de Oțelul, însă distanța poate deveni de 5 puncte, în cazul în care, în ultimul joc al rundei, Unirea Slobozia reușește surpriza și câștigă în Giulești. În orice caz, diferența pe care FCSB trebuie să o recupereze nu este una insuperabilă, mai ales că, recent, formația lui Elias Charalambous a arătat un ușor reviriment din punct de vedere al rezultatelor. Astfel, trei dintre cele patru victorii stagionale ale campioanei au fost obținute în utimele patru etape. Toate, fără gol primit. În acest interval, singura sincopă - una uriașă, totuși - a fost eșecul în fața ultimei clasate, Metaloglobus (1-2). Toate succesele amintite au în comun contribuția lui Florin Tănase. Fotbalistul care va împlini 31 de ani în decembrie a marcat golurile victoriilor identice cu Oțelul (1-0) și Universitatea Craiova (1-0), iar la <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-regular-fcsb-uta?sectiune=cronica">4-0 cu UTA, cel mai clar succes stagional al roș-albaștrilor</a>, a oferit pasa decisivă la deschiderea scorului și a făcut 2-0 înainte de pauză, rezolvând practic meciul. De altfel, Tănase este ”cel mai decisiv” jucător al campioanei în acest sezon.

Tănase, Florin Lucian

Nu doar că este golgheterul campionatului, cu 9 goluri, dar multe dintre reușitele sale au făcut diferența. Golurile lui au adus nu mai puțin de 9 puncte pentru FCSB - victoriile cu Petrolul, Oțelul și Universitatea Craiova - și dacă luăm în considerare și pasa decisivă din meciul cu Csikszereda (1-1), se poate spune că decarul roș-albaștrilor ”a câștigat” 10 puncte pentru echipa sa. Care are 16 în total. „Nu știu dacă e cel mai bun meci din acest sezon, dar sunt 3 puncte foarte importante. Aveam mare nevoie de ele pentru a ne apropia de locurile de play-off. Trebuie să rămânem concentrați în continuare, pentru că jocul nostru mai are marjă de creștere”, a spus Tănase, după partida cu UTA. FCSB va încheia turul sezonului regular din Superliga la Cluj, acolo unde o va întâlni pe Universitatea. O echipă împotriva căreia Florin Tănase a marcat o singură dată în tricoul actualei sale echipe, într-un 1-1 pe teren propriu, în startul ediției de campionat 2022/23.

https://www.youtube.com/watch?v=3vwTa9P4k8E&t=2s

Golgheterul Superligii este responsabil de mai mult de jumătate dintre punctele campioanei în acest sezon

Florin Tănase e omul care o trage pe FCSB spre play-off

Levente Balint

UTA este balsamul perfect pentru FCSB. Sau, cum se spune, victima favorită. Arădenii au pierdut pentru a șaptea oară la rând pe terenul actualei campioane, venind la momentul ideal pentru ca roș-albaștrii să ia un respiro într-o toamnă cu probleme mari. Victoria a fost înlesnită și de eliminarea portarului Iliev, înainte de pauză.

Situația ar fi devenit cu adevărat traumatizantă pentru FCSB dacă nu trecea de UTA. Exemplul CFR-ului, care este pe loc de baraj, avertiza că roș-albaștrii trebuiau să trateze la nivel maxim vizita arădenilor. Care arădeni nici ei nu stăteau pe roze, fără victorie în campionat din 9 august.Cu destule probleme de efectiv, nu s-a mai făcut nicio ”acrobație” în formula de start. Charalambous a început cam cu tot ce are mai bun, excepția fiind improvizația cu Cercel în centrul apărării. UTA își alimenta speranțele cu revenirea, după suspendarea din runda trecută, a celui mai eficient jucător al ei, fantezistul Alin Roman.

<h2>Primul șut, primul gol</h2>FCSB a început în forță, dar și UTA a fost destul de implicată. Arădenii au obținut două lovituri libere în preajma careului, dar la a doua dintre ele Târnovanu a prins mingea și a aruncat-o iute pe contraatac. Tănase a avansat pe stânga și l-a găsit cu o pasă lungă pe Bîrligea. Atacantul gazdelor a avut inspirația de a trimite direct de la 20 de metri pe poartă, balonul intrând în plasă prin dreapta lui Iliev. 1-0, unul din cele mai frumoase goluri ale rundei în curs.Iar roș-albaștrii au nimerit poarta de încă două ori, dar de fiecare dată a fost ofsaid: la Tănase (18), după ce Iliev a respins în față mingea expediată de Șut, respectiv la Cisotti (26), găsit în careu de Bîrligea.<h2>Repriza, încheiată dezastruos de UTA</h2>Arădenii au avut și ei câteva apariții periculoase. Poulolo (21) a trimis pe lângă bară din careul mare. Dar tot FCSB a dat tonul șanselor. Radunovic (30) a ratat dintr-o poziție excelentă, cu Iliev la post. Iar în minutul 36, utiștii s-au încurcat singuri. Roman a comis henț la o centrare a lui Olaru, iar Tănase a transformat de la punctul cu VAR: 2-0 (minutul 38).Orice nădejde a ”Bătrânei Doamne” s-a năruit pe finalul primei părți. Tzionis (45+1) a tras slab din 15 metri, evidențiindu-l pe Târnovanu. Imediat, Iliev a comis henț în afara careului mare, la o incursiune a lui Miculescu, iar analiza VAR l-a determinat pe Andrei Moroiță să-i arate ”roșu” direct.

<h2>Control FCSB. UTA a mai dat involuntar o ”mână” de ajutor</h2>Cu om în plus și cu un avantaj liniștitor, trupa lui Charalambous a abordat partea a doua cu calm. FCSB putea face 3-0 în minutul 63, când Șut a trimis cu capul peste poartă din doar șase metri. Bîrligea (74) a ratat incredibil, trimițând direct în portarul Gorcea din șapte metri. Olaru (76) nu a nimerit plasa din patru metri, dar golul ce părea inevitabil a venit tot după o ”contribuție” a vizitatorilor. Graovac a șutat în cotul lui Poulolo, iar după o nouă analiză VAR a venit penalty-ul. Transformat de Olaru, în minutul 80. Frișca de pe tort a fost adusă de Thiam, care în minutele adiționale a punctat cu un șut puternic din careul mare.Rămâne de văzut dacă acest triumf va fi un reset autentic pentru FCSB sau dacă nu cumva picajul utiștilor din aceste luni a fost un element-cheie în victoria categorică de duminică. Cert e că roș-albaștrii revin spre zona play-off, dar următoarea deplasare de campionat este una complicată, cu un ”U” Cluj aflat și el în regenerare, odată cu venirea lui Cristiano Bergodi. Față de cum a arătat UTA duminică, duelul cu ”U” va fi testul autentic pentru revenirea campioanei.

Roș-albaștrii au reușit cea mai clară victorie a sezonului, contra unei victime favorite din campionat

FCSB-UTA 4-0.  Campioana, rejuvenare cu ”Bătrâna Doamnă”

Oltenilor nu le priesc deplasările. Doar două victorii ”afară” are Universitatea în Superliga în curs. Și mai rău, dincolo de faptul că au fost blocați de ultima clasată, este că prestația lor de duminică a fost una neconvingătoare. Alb-albaștrii au avut ocazii mari doar după minutul 60.<h2>O șansă pentru Baiaram</h2>Așa cum se procedează în perioade cu trei meciuri pe săptămână, Mirel Rădoi a remaniat masiv formula de start față de duelul cu Noah din eurocupe. Doar Isenko, Screciu sau Mora au fost titularizați dintre cei mai constanți jucători. Iar Rădoi i-a oferit o șansă lui Baiaram de a se reabilita după scandalul de joi.Oltenii nu au avut însă un start prea energic. Chiar prima șansă i-a aparținut lui ”Metalo”, Ely trimițând destul de periculos de la distanță, dar fără probleme majore pentru portarul oltenilor (4). Prima repriză a fost una soporifică, poate una dintre cele mai modeste din acest sezon în ceea ce privește prestațiile craiovenilor. Un singur șut cadrat a avut Universitatea, în minutul 32 Baiaram trimițând ”cu pământul” din circa 18 metri, dar Gavrilaș a reținut mingea.Matei (45) a fost ușor egoist la 17 metri, încercând un șut sub bară, dar balonul a trecut mult peste transversală. Practic, nu am avut nicio ocazie majoră în prima parte!<h2>Ocaziile mari au venit (prea târziu) după minutul 60</h2>Bucureștenii au mai reușit să le dea emoții ”juveților” în minutul 50, când Ubbink a trimis de la 17 metri, dar șutul a fost deviat în corner. Apoi, a venit, în sfârșit, un șir de șanse pentru vizitatori.În prim-plan, Baiaram. Decarul nu a profitat (54) de o ezitare a apărării gazdelor și a trimis într-un fundaș adversar. Apoi, a pătruns frumos pe stânga (60), însă șutul său a fost parat de Gavrilaș. Baiaram a creat apoi cea mai mare șansă de până atunci: i-a pasat bine lui Nsimba (62), dar acesta din urmă a nimerit bara cu un șut din careul mare!<h2>”Senatorii de drept” au intrat, dar nu a fost suficient</h2>Universitatea a intrat în criză de timp. Rădoi i-a aruncat în minutul 67 pe gazon pe Bancu, Cicâldău și Al-Hamlawi, în minutul 76 a intrat și tânărul Băsceanu. Tot Baiaram a irosit o ocazie rarissimă în minutul 83, cînd a tras incredibil pe lângă buturi din opt metri!Efervescentul Băsceanu și-a încercat șansa cu un șut de la 20 de metri în minutul 90, dar nu a prins poarta. Iar aici s-a încheiat lista cu ocaziile. Universitatea a avut șase minute adiționale la dispoziție, însă nu a găsit codul pentru deschiderea apărării dispuse ”ca la handbal” a lui Metaloglobus.&nbsp;<h2>Turbulențe în Bănie</h2>Victoria de acasă cu Slobozia (3-1), obținută după mult timp jucat în superioritate numerică, este singura izbândă a Universității în ultimele șapte meciuri oficiale. Deja lucrurile încep să fie preocupante pentru o formație care a început în trombă acest campionat și care trăiește cel mai bun sezon european al Craiovei, din acest veac. Craiova nu mai sperie, iar Rădoi trebuie să găsească soluții într-un moment în care turbulențele sunt tot mai apăsătoare în Bănie.Cât o privește pe ”Metalo”, ea merită toate aprecierile pentru ambiția și onestitatea cu care-și joacă șansele. Iată, a mai blocat o trupă cu pretenții. Încă un semn că un meci cu Metaloglobus este mai greu decât se arată pentru oricine din Superliga.

Bucureștenii au incomodat încă o echipă importantă a Superligii. Universitatea a furnizat un joc sub așteptări

Metaloglobus-Craiova 0-0. Orbiți de ”lanternă”

Meciul de fotbal dintre CFR Cluj si Farul Constanta in Superliga Nationala, la stadionul Dr. Constantin Radulescu, din Cluj-Napoca, 25 octombrie 2025. © Action Foto / Simion Sebastian Tataru. Unauthorized use is prohibited. All rights reserved.

Este greu de găsit un moment mai deprimant pentru fanii ”feroviarilor” din perioada modernă a clubului din Gruia. Când la Cluj veneau Chelsea, Manchester United sau Sevilla, suporterii alb-vișinii nu își imaginau că va fi destul de curând o zi când CFR va fi în demisolul Superligii, chinuindu-se cu formații pentru care rămânerea în elită este echivalentă cu o minune. Această toamnă este una mai mult decât mohorâtă pentru CFR, aflată în căutare de antrenor principal în plin campionat, chinuită de angoase financiare și privită acasă de nici 2.500 de susținători.Iar de acest declin al fostei campioane a profitat din plin Farul. Dobrogenii au readus fotbalul energic și frenetic din acest start de sezon și au furnizat un meci spectaculos și, cel mai important pentru ei, eficient.<h2>”Marinarii” au făcut valuri la poarta lui Hindrich în prima parte</h2>Era de așteptat că vom avea un joc generos la capitolul ocazii. Statistica era clară: Farul era înaintea etapei pe primul loc la șuturi spre poartă (medie: 18,2/meci), iar CFR conducea în clasamentul șuturilor cadrate (5,8/partidă).Și jocul a început abrupt, cu CFR încercând să asedieze poarta lui Buzbuchi. Dar Farul a jucat fără complexe, simțind că poate profita de turbulențele de la gazde, conduse de interimarul Ovidiu Hoban. Și alb-albaștrii au lovit în minutul 11. Nikolov a trimis un șut spre poartă, dar balonul a ajuns la Ișfan, cel care a înscris din zece metri pentru 0-1.Asaltul constănțenilor a continuat cu acțiunea lui Grigoryan, blocat în careul mare (15). Hindrich a scos de lângă bară șutul lui Radaslavescu (18). Însă portarul ardelean nu a putut face nimic la la șutul exact al lui Grigoryan (18), expediat de la 22 de metri: 0-2.”Feroviarii” au fost bulversați de volumul crescut de joc al gazdelor și au replicat abia spre pauză. Slimani (40 și 41) a fost aproape de a devia în poartă din apropiere, apoi, în minutul 45 CFR a marcat, însă reușita lui Emerllahu a fost anulată pentru ofsaid după trei minute de analiză VAR. Iar Emerllahu (45+7) nu a găsit cadrul porții, deși era scăpat singur cu Buzbuchi în careul mare.<h2>Buzbuchi și-a făcut și el temele</h2>Fotbalul deschis a continuat și după pauză, mai ales că amfitrionii au venit cu soluții de pe bancă precum Muhar și Korenica. Dar, chiar și așa, Farul a fost la fel de activă, nou intratul Sîrbu ratând incredibil din 14 metri (50)!CFR a început să insiste, dar a contabilizat numai șuturile nu foarte periculoase ale lui Korenica, Emerllahu sau Biliboc. Buzbuchi a fost la post de fiecare dată. De altfel, la capitolul șuturi ”feroviarii” au fost activi de-a lungul părții a doua, însă execuțiile nu au avut suficientă calitate pentru a regenera partida în favoarea alb-vișiniilor. Nici eforturile lui Slimani nu au creat plusvaloare, în ciuda eforturilor incontestabile ale experimentatului înaintaș.Pe acest fond, Farul a jucat dezinvolt, profitând de spațiile libere și putea chiar ajunge la scor mai clar, dar Ramalho (81) a irosit incredibil din 14 metri, după o așezare a lui Grigoryan.<h2>Farul, în căutarea continuității. CFR, declin total</h2>Prestația oaspeților ne-a adus aminte de startul bun de sezon al echipei lui Ianis Zicu, dar și de evoluțiile de calitate din deplasările de la Dinamo și Rapid. Dacă fariștii vor reuși să scape de fluctuațiile de formă și rezultat, trupa de la Ovidiu va fi o candidată solidă pentru play-off.De cealaltă parte, nimic nu pare să fie de partea CFR-ului în această toamnă. Simpatizanții clubului așteaptă mutările salvatoare ale noului președinte, Iuliu Mureșan, apariția unui antrenor (Dan Petrescu?) care să reseteze echipa și revenirea goleadorului Louis Munteanu. Până atunci, picajul alb-vișiniilor pare de neoprit.

”Marinarii” au navigat frumos în Gruia, mai ales în prima repriză

CFR-Farul 0-2. Ișfan și Grigoryan, show constănțean

Takayuki Seto a venit în România în urmă cu 18 ani, cu un vis: să devină fotbalist profesionist. A acceptat să susțină probe la FC Ploiești, o echipă care avea să se transforme mai târziu în Astra Giurgiu, locul unde și-a scris cea mai mare parte din poveste.&nbsp; Născut la Nagoya, în Japonia, <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/seto-takayuki-68df81b2">Seto</a> a început fotbalul acasă, dar la 18 ani a ales un drum plin de necunoscut: a plecat în Brazilia, unde a evoluat la echipele U20 ale celor de la Avaí, Corinthians și Portuguesa. După o perioadă în care a muncit într-un supermarket și a jucat futsal în timpul liber, în 2007 a primit o ofertă din Europa. România i-a devenit a doua casă. În tricoul Astrei a jucat timp de 8 ani, câștigând tot ce se putea: campionatul (2015/16), Cupa României (2014) și Supercupa (2015). A trecut și prin Turcia, la Osmanlispor, a jucat în Japonia și în Letonia, dar mereu s-a întors aici, unde și copiii lui s-au născut, și unde a învățat limba română „din respect”. În prezent, Takayuki Seto îmbracă tricoul celor de la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-arges">FC Argeș</a>, echipă cu care a reușit promovarea în Superligă în sezonul trecut. În actuala ediție a campionatului, a bifat șase meciuri și continuă să demonstreze că fotbalul, pentru el, nu e doar o carieră, ci o formă de viață.

Vreau să încep cu o curiozitate. Numele tău înseamnă ceva anume, în japoneză? Nu. Pot să spun numele meu <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/seto-takayuki-68df81b2">Takayuki,</a> dar Yuki pot să spun că e ceva fericire. Știi că ești jucătorul străin cu cele mai multe meciuri în campionatul românesc? Cum te face să te simți acest lucru? Este o onoare, dar vreau să ajung la cât mai multe meciuri. Ce ți-a plăcut atât de mult în România, de ai stat atât de mult timp aici cu noi? În primul rând am venit pentru fotbal, de asta am rămas, dar mie îmi place România, cultura, mâncarea, viața. Știi, mi se pare o formă de respect să înveți limba română. Totuși e complicat să înveți. Nu a fost ușor, dar înainte am fost în Brazilia și știam și portugheza și am învățat mai ușor. Ce înseamnă pentru tine să joci acum la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-arges">FC Argeș</a>? Este bucurie mare pentru că am reușit acea promovare și din nou putem să jucăm în prima ligă și mă bucur foarte mult. Cum ai descrie acest club? Dobrin. Care a fost cel mai greu moment în acest parcurs până la promovare? Cred că la început. Începutul sezonului a fost greu, n-am reușit rezultate bune, a fost schimbarea de antrenor și cred că acolo s-a schimbat tot. Vreau să te întreb ce a însemnat fotbalul românesc în cariera ta, în parcursul tău profesional? Cred că tot. Pentru că aici am început cariera și acum am 39 de ani și sunt aici. Aici am crescut ca jucător și ca om și mi-a dat cred că tot din carieră. Care crezi că a fost momentul în care ai crescut cel mai mult ca jucător? Am stat mai mulți ani la Astra și acolo am trăit momente foarte frumoase. Am câștigat campionatul, am jucat în cupele europene. Atunci am crescut foarte mult.

Deci ai zis că ai 39 de ani. Ai numărat câte meciuri ai în total în cariera ta? Cred că peste 500 de meciuri. Cum vezi din postura în care ești acum, un veteran al fotbalului în România, generațiile tinere? Eu așa am caracter că nu mă uit la alții. Mereu sunt concentrat la mine, ce am de făcut. Și eu nu sunt un tip care spun în față „hai, fă asta, fă asta”. Așa sunt eu. Poți să zici că le oferi exemplu, mai degrabă? Da, cine vrea să ajungă la un nivel mai sus, poate să se uite la mine și să mă urmeze. Ce înseamnă pentru tine să fii un fotbalist profesionist? Să te antrenezi 100%, nu doar la antrenament, ci și acasă. Să ai grijă de odihnă, masă, de tot. Asta înseamnă profesionist. Tu cum ai reușit să te menții în formă? E normal, trăiesc normal, nu fac nimic special. Dar sunt dedicat 100% pentru fotbal. Trăiesc pentru fotbal și am ca motto ca să fiu corect cu fotbalul. De asta cred că am reușit să rezist până acum. Simți că fotbalul a fost corect cu tine? Da, pentru că atunci când sunt eu corect față de fotbal, e ca și un bumerang. Sunt corect și vine înapoi. Și ca și în viață, cred că e la fel. Care e cea mai mare lecție pe care ți-a dat-o fotbalul? Cred că e la fel ca ieri, dar nu renunț niciodată. Să dau tot, să dau 100%, să fac sacrificii. Și cel mai mare sacrificiu pe care l-ai făcut pentru fotbal care a fost? Fiecare zi, la antrenament. Este foarte greu, dar cum am spus, trebuie să dau 100% dacă vrei să primești ceva înapoi. Ți-a fost vreodată dor de casă? Mereu. Da, sunt departe de casă, departe de familie. Dar ok, pentru mine joc fotbal, dar și pentru ei, pentru familie. Te gândești să aduci familia aici și să locuiți în România? A fost familia aici. Chiar copiii s-au născut aici, în România. Am doi copii și acum sunt mari și sunt la școală. Nu au timp să vină aici. O să vină în vacanță. Dar acum sunt obișnuit să stau aici și îi mulțumesc familiei, pentru că mi-a dat șansa și timpul de a juca fotbal în continuare. Ce părere au copiii tăi despre tine? Deja și-au dat seama că eu joc fotbal aici, în România. Înainte nu știau, erau mici. Dar cred că e onoare pentru ei că joc fotbal profesionist. Care a fost momentul în care soția a fost cea mai mândră de tine? Cred că atunci când am câștigat trofeu, când am fost campion, când am jucat în cupele europene, cu adversari foarte puternici, stadion mare, stadion plin. Atunci cred că a fost.

Dacă stai să te uiți așa puțin în urmă, care e cel mai puternic adversar pe care l-ai întâlnit pe teren?Cred că Roma, când am jucat în grupe. Ai vreun regret în cariera ta? Poate că n-ai ajuns la o anumită echipă... Da, am. Am visat să ajung la naționala Japoniei. Am avut un moment în care puteam să ajung, dar n-am reușit. N-am avut continuitate și n-am reușit atunci. Dacă ar fi să îi zici ceva acum, băiatului de 20 de ani, ce i-ai zice? Pot să-i spun să nu stae. Dacă stai, doar să stai, nu rezolvi nimic. Trebuie să muncești.Simțeai că atunci stăteai mai mult și ai fi putut să... Nu, eu n-am stat. Bine, poate am stat și eu puțin, dar dacă făceam mai mult, poate ajungeam mai sus.Viitorul cum îl vezi? Te vezi antrenor? Ce planuri ai? Cred că o să fiu secundul lui Bogdan Andone. Deci anunțăm oficial? Nu știu. Chiar a glumit cu mine când a venit și mi-a zis să vin secundul lui, să mă las eu de fotbal. Și atunci m-a făcut să fiu mai ambițios. Ca să-i arăți că nu te lași momentan. Deci vrei să atingi borna de 40? Da, asta-i obiectiv. Vreau să joc la 40 în prima ligă. Cum ai grijă de corpul tău ca să joci la 40? Antrenament, odihnă, masă, somn. Câte ore dormi pe noapte? 7-8 ore. Normal. Fac normal, dar mai mulți oameni nu pot să facă ceea ce trebuie să facă. Ăsta-i secretul. Dar de ce crezi că nu fac? Le e lene? Sunt furați de social media? Cel mai tare, cel mai incomod adversar ești tu, împotriva ta. Și atunci trebuie să câștigi mereu. Când e ultima oară când ai câștigat împotriva ta? În fiecare zi câștig. Ai avut un moment în care nu ai câștigat? Nu pot să câștig, dar eu nu stau. Mereu încerc. Dacă nu încerci, deja ai pierdut. Deci putem să zicem că fotbalul e mai bun pe teren atunci când ai mintea mai puternică? Foarte important și mental. Tot e important. Mental, fizic, tehnic, tactic și ce faci în afara terenului. Tu te pregătești mental sau ai lucrat cu un mental coach? Aveam la școală, la 18 ani, un mental coach. Acolo am învățat puțin, dar ușor-ușor am putut să fiu mai puternic la mental. Și simți că fotbalul te-a ajutat să fii mai puternic mental? Da, pentru că am trăit momente foarte grele. Care a fost cel mai greu? Cred că acea suspendare cu doping, dacă știți. Am stat aproape un sezon fără să fac antrenament cu echipa, separat, fără bani, fără condiții, nimic și am rezistat. Și ce îți spuneai atunci? Ce se întâmpla în mintea ta în momentele alea? Doar m-am bucurat de viață, că trăiesc sănătos, am familie, am copii și asta mi-a dat încredere că pot să continui.&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;

La 39 de ani, Seto rămâne un model de profesionalism, echilibru și perseverență. Vorbește despre fotbal cu respectul unui discipol și despre viață cu înțelepciunea unui om care a învățat totul prin muncă. „Cel mai incomod adversar ești tu, împotriva ta”, spune el cu zâmbetul calm al unui om care a înțeles esența sportului. Într-o lume care se schimbă rapid, Takayuki Seto rămâne un reper de stabilitate. Iar la Pitești, sub numele legendar al lui Dobrin, povestea japonezului continuă.

Japonezul lui FC Argeș este cel mai longeviv fotbalist străin din istoria campionatului românesc

Seto: „Cel mai incomod adversar al tău ești tu”

Ana-Maria Popescu

Iulie 2011 este momentul în care cel pe care îl cunoaștem drept Mario Camora a ajuns în România pentru prima dată, iar de atunci nu a mai plecat decât în vacanțe. Avea 24 de ani pe atunci și jucase doar în țara natală, în Portugalia. A semnat cu CFR Cluj din postura de jucător liber de contract și a dat totul clubului care și-a pus încrederea în el. 565 de meciuri a strâns în tricoul echipei la care a ajuns să poarte și banderola de căpitan și alături de care a câștigat nu mai puțin de 10 trofee. În 2020, Mario Camora și-a luat și cetățenia română, având și 10 meciuri pentru naționala României. L-am vizitat pe Mario la Cluj și l-am rugat să își spună povestea. Mario, în primul rând îți mulțumim că ne-ai primit. Aș vrea să mergem puțin vizual în Samora Correia. Spune-ne cum arată locul în care te-ai născut. E un oraș așa mic. Acum s-a dezvoltat foarte mult. La fel ca cred că orice țară s-a dezvoltat. Dar în timp ce eram copilaș acolo, era un oraș mai micuț. Toată lumea se știa. Diferență în cazul de ziua de astăzi. Dacă ieși dintr-un bloc sau ceva de genul, tu nici nu știi cum îi cheamă pe vecinul tău. Era un oraș mic, dar foarte fain. O copilărie faină. Nu te cheamă Camora. Aș vrea întâi să ne spui numele tău complet și spune-ne și de unde a ajuns să ți se spună așa. Numele meu complet e Mario Jorge Malico Paulino, ca la telenovelă, multe nume. Dar porecla vine de când eram mai mic. Mă duceam la meci la fratele meu, care a fost și el fotbalist și juca atunci în oraș. Și nu știau bine să spună Camora. Samora, scuze. Și spuneam eu Camora. Și atunci a rămas Camora, Camora în loc de Samora. Și mama ta cum te strigă? Mario. Ce înseamnă mama ta pentru tine? E tot. Am crescut și cu ea. Frații mei sunt toți mai mari. Au plecat foarte devreme de acasă, că și-au făcut familie. Și am fost unicul care am rămas cu mama care m-a crescut. A avut și ea momente grele, în care a divorțat și de tata. Și atunci am crescut până la 8 ani, până a cunoscut și ea pe cineva, am rămas numai cu ea. Și înseamnă tot pentru mine. Un rol important în cariera ta și în cine ești acum l-a avut tatăl tău vitreg, cu care mergeai la termopane atunci, când erai mic, înainte de antrenamente. Ce anume din felul lui de a fi ai preluat și tu în postura de tată? Eu la început și de relații, în căsătoria pe care o am acum, am învățat mult de la el. În primul rând, și nevasta mea avea un copil care avea și el un an și jumătate, pe care eu îl consider la fel ca pe Santiago, îl consider copilul meu la fel. Și cred că asta am învățat cel mai mult. Că nici el nu avea copil atunci și am fost copilul lui. Cred că asta, afecțiunea asta de a oferit-o unui copil, cred că asta m-a făcut să învăț și mai mult de la el și e o persoană foarte caldă, la fel cum sunt eu. Ai crescut ca portughez și ai făcut foarte multe pentru fotbalul românesc. Cum simți că ți se împletesc identitatea portugheză și cea românească în viața de zi cu zi? Nu e diferență prea mare. Sunt două popoare care se descurcă foarte bine oriunde sunt. Și portughezii și românii. Sunt persoane calde. Ce am simțit aici, mă simt ca acasă. Nu am văzut o diferență foarte, foarte mare de popor. Sunt popoare cărora le place să trăiască și viața. Ce element din cultura fotbalistică portugheză ai dori să-l vezi mai mult în fotbalul românesc? Poate de la început, de la copii. Multe baze sportive, academii, aproape toate cluburile din prima ligă au academii adevărate. Noi vedem multe, se vede forma cum crește un copil în fotbalul românesc și diferența care e în fotbalul portughez. Cred că de acolo îi învață toate diferențele ce prinzi de la început până ajungi la seniori. Cred că asta de academii și lucruri adevărate, condiții pe care trebuie să le aibă un copil să ajungă fotbalist, cred că asta e diferența cea mai mare. Dacă ar fi să iei ceva din fotbalul românesc să-l duci în Portugalia, care ar fi? Aici se lucrează sincer mai mult fizic, mai mult sală, cu care în Portugalia nu eram obișnuiți mult cu asta. Dar în ziua de astăzi oricum, în orice țară și orice club sunt mai profesioniști, au toate astea, vitaminizare, au centrul de recuperare care înainte nu erau. Și cred că poate agresivitatea care e aici să fie acolo. În termeni de joc, cred că acolo poate e un joc mai plăcut din cauza că sunt mai mulți bani, se investește mai mult și cred că jucătorii atunci... asta e diferența cea mai mare. Nu putem compara, un exemplu, bugetele a trei echipe mari de acolo cu trei echipe mari din România. De-a lungul timpului ai demonstrat că ești un jucător versatil în teren. Există o nouă poziție pe care ți-ai dorit să o joci? La vârsta asta joc oriunde unde antrenorul crede că pot ajuta echipa. Deja sunt și pe final de carieră, poate un sistem de trei să joace al treilea fundaș central, nu știu. M-aș putea adapta acolo pentru experiența pe care o am. Dar mă gândesc acum la fiecare meci să mă bucur de meci și să mă simt fericit la ce fac.

<h2>„Mă simt cum mă simțeam la 30-31 de ani!” </h2>Ce obiceiuri ai preluat de când ești la Cluj care te-au ajutat să-ți păstrezi atât forma fizică? Asta nu numai la Cluj, asta vine deja de mic, adică de la 16-17 ani, când deja știi tu ce vrei să faci, cred că acolo a fost secretul. Asta am vrut să fac: să fiu fotbalist. Sincer, nu mă așteptam să ajung la această vârstă să joc în continuare, să mă simt așa fizic, dar eu cred că asta e și norocul meu, în primul rând de organismul pe care îl am. Nu sunt jucător care ține niște diete sau o recuperare prea mare, încerc normal. Știu că fotbalul de astăzi nu mai e ce a fost, dar eu cred că mare parte e noroc cu organismul și cu fericirea că nu am avut accidentări grave. Dacă ar fi să îți dăm o vârstă pentru cum te simți tu fizic, ce vârstă ar fi? Sincer, mă simt cum mă simțeam poate la 30-31 de ani și deja sunt mulți ani înainte. Ai hobby-uri mai puțin cunoscute care te relaxează în afară de sport? Ce mă relaxează cel mai mult este să stau cu prietenii, să ies la masă cu ei, să stau, să râdem. Avem și un cuplu, două de prieteni, cei mai buni, cu care mergem fiecare săptămână la masă, fără copii, să stăm numai noi, să vorbim, să râdem, și cred că asta mă relaxează cel mai mult, să petrec timp cu ei în afară de timpul normal cu familia și copiii. Dar să simți relaxare totală, cu prietenii, la masă, cu aceste cupluri care sunt cei mai buni prieteni ai noștri — cred că asta mă relaxează cel mai mult. Reușești să te deconectezi total de fotbal? În vacanță, da. Am încercat acum în ultimii trei ani, noi avem obiceiul să mergem o săptămână în vacanță fără copii și numai cu prieteni și alta cu copii. Deci săptămâna aia în care suntem fără copii încerc să mă distrez, să fac tot ce nu pot să fac în timp aproape de 10-11 luni, și încercăm să nu vorbim de fotbal. Asta e cea mai importantă — să stăm, să mă relaxez, să îmi încarc bateriile. Dacă stai tot timpul să vorbești de fotbal, tot te încarcă, și încercăm așa. Ești unul dintre veteranii echipei. Spune-ne cum îți alegi cuvintele atunci când trebuie să le vorbești jucătorilor tineri. Încerc să le spun să fie interesați de fotbal în primul rând, să vadă alte meciuri și la echipe mai mari — au mult de învățat de acolo. La noi, pe terenul de antrenament, să fie ca un meci. Și ce e cel mai important pentru mine, după acest lucru, să fie serioși 100%, și la antrenamente, să fie economici. Vorbesc mult cu ei: primul salariu sau ce iau primă de semnătură, să nu facă prostia aia de a lua direct o mașină. Încerc să le spun: mai bine luați un apartament sau ceva de genul, că fotbalul se termină foarte repede, nu știi ziua de mâine dacă, Doamne ferește, ai o accidentare sau ceva — măcar să ai unde să stai. Și când termină fotbalul prietenii dispar și să profite de asta și să aleagă bine și prietenii din afara fotbalului. Ai vreun exemplu concret când ți-ai dat seama că un sfat pe care l-ai dat unui dintre jucătorii tineri a ajutat imediat pe teren? Da, și au fost câteva înainte. În primul rând cu Costache. Costache, când a venit, era mai... nu vorbea foarte mult, mai rușinos. Dar la antrenament făcea chestii excelente, și eu de multe ori stăteam față în față cu el la antrenament. Dribla și după, la meci, nu știu, poate îi era frică sau ceva de genul să nu greșească, și atunci greșea mai mult. Atunci i-am spus: te luam tare de la antrenament dacă nu faci la meci. Și adevărul e că se vede că are și el deja altă maturitate și face un sezon foarte bun. Dacă te-ai întoarce în timp, ce decizie fotbalistică sau de transfer ai schimba dacă ai putea? Sincer, absolut nimic. Nu îmi pare rău de absolut nimic din ce am făcut. Am trecut prin momente foarte bune, am trecut printr-un moment foarte rău la acest club. Cum știți, am avut multe șanse de a pleca atunci. Nu am plecat, nu îmi pare rău și sper să termin și aici. Clujul și zona Transilvaniei sunt foarte diferite față de Portugalia. Spune-mi ce provocări ai întâmpinat în adaptarea ta, în momentul în care ai ajuns aici, și ce locuri din zonă îți plac? Cea mai mare a fost frigul, prima iarnă pentru mine. Acum e mai bine, dar când am venit în 2011, atunci era multă zăpadă, frig pe care noi, în Portugalia, în zona mea, nu îl aveam. Asta a fost cel mai greu: la meciuri, la antrenament. Cred că se vedea la antrenament, arătam numai ochii, că eram tot camuflat. Cred că asta a fost cel mai greu pentru mine în primul an și al doilea. Ce îmi place cel mai mult? Multe chestii îmi plac, dar eu zic că multe locuri sunt plăcute — depinde cu cine ești și cum te simți.

<h2>„Dan Petrescu mi-a spus să fac cursul de antrenor!” </h2>Ce visezi să faci după ce îți închei cariera de jucător? Te-ai gândit? Te vezi antrenor? Manager? Implicat în zona de academie, poate?Asta m-am gândit. Asta e primul pas pe care vreau să-l fac — cursul de antrenori. E un lucru care îmi place foarte mult. Și în primul rând, ce mă gândesc să fac: următorul proiect după ce termin cu fotbalul. Acum vom vedea când va fi. Și dintre toți antrenorii pe care i-ai avut, care te-a inspirat cel mai mult în zona asta, să urmezi și cursul de antrenor? Sincer, învăț cu toți. Fiecare are forma lui de gândire, de a face. Dar cel care mi-a spus clar să fac cursul de antrenor a fost Mister Dan Petrescu. Am avut o discuție cu el în care mi-a spus să fac cursul de antrenori, poate și pentru câteva păreri când m-a mai întrebat, cred că am fost de acord cu el. Cred că de asta a fost vorba. Dar încerc și notez și acasă — am și acasă un caiet pe care trec fiecare antrenor, un antrenor care ți-a plăcut, de altul, care ai vorbit, cum a reacționat cu jucătorii. Încerc să scot ce e mai bun din fiecare antrenor pe care l-am avut, și fiecare are plus și contra, dar scot plus din fiecare, că poate așa mă ajută în viitor. Te simți mai mult străinul cu cele mai multe meciuri în Superliga sau unul dintre românii cu cele mai multe meciuri din istoria campionatului? Poate unul dintre români. Poate pentru alții, în continuare, străin. Am văzut și acum, în ultimii 2-3 ani, tot la lista aia, când a fost făcută, că eram văzut ca străin acolo. Dar sunt un român ca oricare. Am pașaport, plătesc taxa ca oricare, așa că mă bucur foarte mult că am dublă naționalitate. Normal că nu pot uita și Portugalia, că acolo am crescut și acolo am familie, dar tot ce am în viață, practic, mi-a dat România, și le mulțumesc, și încerc să fac tot ce mai bine, să fiu un plus, să fiu un ajutor, și dacă după ce termin fotbalul să fiu un ajutor pentru sportul românesc. Acum o întrebare de baraj: cine se lasă primul? Tu sau Deac? Asta nu știu. Eu acum încerc, sincer, pot să vorbesc de mine: încerc să fiu, să văd anul plus an, să vedem cum mă simt în primul an. Adevărul e că anul ăsta mă simt foarte bine, cred că fac un sezon foarte bun, mai bun ca ultimul sezon. Îmi fac și eu autocritică și văd acest lucru. Acum mă simt bine. Dacă ar fi să mă întrebați, în acest moment mă simt bine să mai joc un an. Dar mai e până la final de campionat și, Doamne Ajută, să fiu în primul rând sănătos și să continui cu forma în care sunt și să pot să ajut echipa să atingem obiectivul. Care este cea mai importantă lecție pe care jucătorii lui CFR, actualii și viitorii, o pot învăța de la Camora? ADN-ul ăsta, poate ADN de campion. Cred că astăzi jucătorul care vine trebuie să știe că vine la un club care e obișnuit să câștige. Într-adevăr, în ultimii 2-3 ani nu am mai luat campionatul, dar am luat tot o cupă, care e importantă pentru noi. Dar trebuie să învețe că vine la un club care e obișnuit să câștige. Să intre pe fiecare antrenament serios și la meci cu gândul și numai la victorie. Mario, ce ți-ai dori să lași moștenire în fotbalul românesc? Să fiu văzut ca un jucător care a fost important în fotbalul nostru. Dar pentru mine cel mai important este să fie familia și copiii mei mândri, și asta e pentru mine. Fiecare are o părere diferită, trebuie respectată, dar pe mine mă interesează mai mult ca copiii mei și familia mea să fie mândri pentru toată cariera pe care am făcut-o. Cum este fiul tău cu fotbalul? Că spuneai acum ceva timp că după meciul cu Celtic Glasgow s-a îndrăgostit de fotbal. Da, merge bine, îi place, mă bucur. Dar el știe oricum că cea mai importantă e școala, și știe că dacă nu e cuminte la școală cea mai mare pedeapsă e cu fotbalul: nu îl ducem la antrenament sau spunem că nu îl ducem la un turneu sau la un meci. El trebuie, în primul rând, să nu facă greșeala pe care mulți o fac. Dacă la academia noastră ajung 2% la echipa mare, cred că deja e foarte bine, și el trebuie să se gândească că dacă nu ajunge acolo, trebuie să ai ceva de făcut. Să aibă o carieră frumoasă în orice își dorește și asta pentru mine e cel mai important. În acest moment e școala, acolo pentru el încă este o distracție fotbalul, vrea să se distreze, dar în primul rând va fi școala. Pe ce post joacă? Calcă pe urmele tatălui? Nu, joacă extremă, e ca mine când am început cariera, ca extremă. Dar, cum am spus eu, acum vreau și el să... e bine că și la grupul lui mai joacă pe extremă, mai joacă pe la mijloc. E bine să vadă altă poziție, să învețe și să fie în primul rând fericit.

<h2>„Mi-ar plăcea să fiu antrenor la CFR” </h2>Mario, dacă ar fi să te pun să alegi un cuvânt care este preferatul tău din portugheză, care ar fi acela? Poate guerreiro, cred că asta mă definește cel mai bine. Am fost o persoană și sunt o persoană care să nu întoarcă fața de la luptă, care încerc să fiu în fiecare zi mai bun, și cred că asta poate fi cuvântul din portugheză cel mai bun — un guerreiro. Și cuvântul preferat în română? Română — luptător. Tot acolo ajungem. Am fost toată cariera mea și așa va fi până termin. În încheiere, spune-mi dacă există vreo întrebare care ți-ar fi plăcut să o primești într-un interviu, dar nu ai primit-o niciodată. Au fost atâtea… Poate și greșesc, sincer. Să mă gândesc… dacă mi-ar plăcea o zi să antrenez pe CFR Cluj. Poate asta. Dacă tot doresc să fiu antrenor, poate asta e o întrebare care nu a fost pusă. Că așa, în rest, nu văd o întrebare care nu a fost pusă până acum. Și ți-ar plăcea într-o zi să o antrenezi pe CFR Cluj? Foarte mult. Cum am spus, e un club care mi-a dat tot. Mi-ar plăcea — cine știe, vreodată — să fiu antrenor la CFR, la echipa mare. Și mi-aș dori foarte mult să câștig trofee și ca antrenor. Pentru mine, asta ar fi momentul cel mai fericit din cariera mea. Ce fel de antrenor ți-ar plăcea să fii? Care abordează un stil ofensiv sau defensiv de joc? Asta depinde și de strategie. Mie îmi place un fotbal ofensiv, de posesie, în care să domini adversarii cu posesie. Dar sunt și meciuri în care trebuie să vezi strategia: dacă joci cu o echipă mult mai puternică decât tine, trebuie să te aperi mai mult. Știi că vei avea mai puțină posesie și atunci trebuie să inventezi ceva — să joci în tranziție ofensivă sau ceva de genul, să pleci mai repede în contraatac, să stai la așteptare. Dar mie îmi place un fotbal mai ofensiv și o echipă care are posesie, care trebuie să fie peste mulți adversari.

Mario Camora (38 ani) este portughezul care s-a îndrăgostit atât de tare de România încât și-a luat și cetățenia și consideră locul în care a ajuns în 2011 ca fiind acasă.

Mario Camora: „Mi-ar plăcea să fiu antrenor la CFR!”

FC Rapid București (team)

Pe Arena Națională, <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-regular-din-rap?sectiune=cronica">Rapid a câștigat derby-ul cu Dinamo cu 2-0</a>, într-un meci care a arătat că fotbalul nu are granițe între atac și apărare atunci când joci cu inima. <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/koljic-elvir-f3f26924">Elvir Koljić</a>, atacantul Rapidului, a salvat un gol de pe linia porții printr-o mișcare demnă de celebra „lovitură a scorpionului”. Iar <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/manea-cristian-84534249">Cristi Manea</a>, fundașul cu cinci titluri în Superliga, a fost la originea ambelor goluri ale Rapidului, unul venit după autogolul lui Dinamo, celălalt marcat chiar de el. Un meci al solidarității pe teren, al schimbării de roluri și al spiritului de echipă: „ne-am apărat toți împreună și când am scăpat, chiar am scăpat împreună”, a spus Manea la final.

https://www.facebook.com/photo?fbid=1259726822856762&set=a.547975264031925 

<h2>Koljić, atacantul care a salvat ca un portar </h2>Venit la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-rapid-bucuresti">Rapid</a> în februarie 2025, <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/koljic-elvir-f3f26924">Elvir Koljić</a> e genul de jucător care nu renunță niciodată. De șapte sezoane în România, după anii petrecuți la Universitatea Craiova, bosniacul a învățat să se ridice după fiecare accidentare, după fiecare revenire grea. Puternic și determinat, a fost obișnuit să marcheze, dar în <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-regular-din-rap?sectiune=cronica">derby-ul cu Dinamo</a>, a scos un gol de pe linia porții, într-un moment care a făcut tribunele să reacționeze ca la o execuție de legendă. Cinci goluri, un assist și o paradă spectaculoasă în acest sezon, iar Koljić a arătat că fotbalul înseamnă uneori să fii acolo unde echipa are nevoie de tine, indiferent de poziție.

https://www.facebook.com/photo?fbid=1259936709502440&set=a.547975264031925

<h2>Manea, fundașul care a urcat pentru trei puncte </h2><a href="https://www.superliga.ro/jucatori/manea-cristian-84534249">Cristi Manea</a> știe cum arată succesul.&nbsp;A câștigat cinci titluri consecutive cu <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/cfr-cluj">CFR Cluj</a> și a venit la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-rapid-bucuresti">Rapid</a> cu același obiectiv: să lupte pentru al șaselea. Determinat și inteligent în joc, urcă în atac atunci când dorința depășește spațiul din defensivă. Cu Dinamo, a fost prezent în ambele faze decisive: la autogolul lui Gnahoré și la centrarea lui <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/petrila-claudiu-16d1c281">Petrila</a>, transformată <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-regular-din-rap?sectiune=statistici">în 2-0</a>. În acest sezon, are patru assist-uri, un gol și nouă apariții, accidentarea la mână ținându-l pe pauză patru meciuri. „Lecția din seara asta e că dacă suntem unul lângă celălalt, suntem mult mai puternici”, a spus la final, rezumând esența unui derby câștigat prin unitate. Sau cum ar zice <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/dobre-alexandru-mihai-39b795f9">Alex Dobre</a>, unde picioarele nu ajung, ajunge totuși călcâiul lui Koljic.

https://www.facebook.com/reel/1449343312793750 

Rapid a arătat pe Arena Națională că fotbalul se joacă cu sufletul, nu cu etichetele pozițiilor din teren. Când atacanții apără și fundașii marchează, înseamnă că spiritul de echipă e acolo,&nbsp;iar scorul de pe tabelă nu e întâmplător. În seara în care Koljić a fost portar și Manea a fost atacant, Rapid a fost, din nou, Rapid.

Koljić și Manea au scris împreună una dintre cele mai spectaculoase povești ale sezonului

De la scorpion la gol. Când dorința schimbă rolurile în teren

Reportaj

Alex și David au 19 ani și îi știm de când au intrat cu ambiție pe teren în tricoul lui Dinamo. Îi vedem acum jucând împreună la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/metaloglobus">Metaloglobus</a>, iar frăția dintre ei se cunoaște de fiecare dată când fluierul de start al partidei se aude.Însă am vrut să vedem ce fac băieții și când nu e zi de meci, care e povestea lor și cum se descurcă față în față cu provocările noastre. Așa că ne-am dat întâlnire la baza de antrenament a clubului și am stat de vorbă, apoi ne-am plimbat la <a href="https://www.museumofsenses.ro/">Muzeul Simțurilor</a> din București.Vă invităm în lumea lui <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/irimia-david-729c35b6">David</a> și <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/irimia-dragos-alexandru-314bc136">Alex</a>, două chipuri în oglindă, dar cu personalități diferite, care se completează frumos într-o echipă. Echipa Irimia.

Care e cel mai frumos moment pe care l-ați petrecut voi în fotbal până acum? Alex: Păi cred că primul e debutul la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/dinamo-bucuresti">Dinamo</a> și după aceea promovarea cu <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/metaloglobus">Metaloglobus</a>. Și promovarea cu Dinamo, doar că nu am luat parte atât de mult.&nbsp; David: Aici am fost 100%. Cum a fost acum promovarea asta? Alex: E ceva incredibil. Total neașteptat, nu se aștepta absolut nimeni. Nici tata, nici mama, nici noi dacă e să o luăm așa.&nbsp; David: Dar nici lumea din fotbal, nimeni, nimeni.&nbsp; Alex: Pe parcurs, noi, jucători am început să avem încredere în treaba asta, dar ceilalți din jurul nostru... Ne întoarcem un pic la Dinamo. Cum a fost prima dată când ați intrat în vestiarul de seniori de la echipă?&nbsp; David: De-abia împlinisem 16 ani și eram rușinoși. Am fost puțin retrași la început până ne-am acomodat cu băieții, până au prins încredere în noi, am fost așa timorați și echipă mare, Dinamo. Chiar dacă era în liga a doua, se simțea așa presiunea. Alex: Și mai ales că am prins perioada aceea fără bani. A fost o experiență foarte utilă pentru noi pe viitor, dar atunci a fost foarte greu. V-au pus porecle cumva colegii? David: Crețulinii.

Fotbalul în familia Irimia a apărut din pasiune și din dragostea bunicii pentru nepoți. David și Alex au crescut împreună alături de iubirea pentru acest sport, s-au motivat unul pe altul și au învățat cât de mult contează să ai un mental puternic.&nbsp; Vă mai amintiți care e prima a voastră zi cu mingea de fotbal?&nbsp; David: Bunica noastră ne-a adus la fotbal prima dată.&nbsp; Alex: Care din păcate s-a stins din viață. Mă gândesc în fiecare zi la ea și e o sursă de inspirație pentru mine.&nbsp; David: Și de putere, în același timp. Ne-a dus de mână. Noi stăm într-un cartier și ne-a dus de mână la un teren de fotbal și ne-a prezentat acolo la antrenor și i-a spus antrenorului că am vrea și noi să începem să jucăm fotbal și eram mici, mici, 4 ani, 5 ani. Dar cum de și-a dorit să vă ducă? Urmărea fotbal? David:Tata e foarte pasionat de fotbal și, vă dați seama… Alex: Erau discuții în familie, să-i facem fotbaliști, nu știu, bănuiesc. I-ați mulțumit vreodată că v-a dus? Alex: Da, da, normal.&nbsp; David:Tot timpul îi mulțumeam. O să o faceți mândră pe bunica voastră. Alex: 100% și acum e mândră.

Care este mai mare dintre voi? Alex: Eu sunt mai mare. Cu câte minute sau secunde? Alex: Cu cinci minute. Ne-a spus mama. Se spune despre gemeni că au o conexiune aparte. O simțiți? Alex: Da, da. Aveți un moment anume în care v-ați uimit și voi că există această conexiune? David: Da, multe momente. Dar eu i-am dat și assist lui Alex la un meci în sezonul trecut cu Corvinul. Și cum se simte să dai gol din assistul fratelui? Alex: E un sentiment unic, mai ales pentru familia noastră, care s-a bucurat.David: Și mai ales că nu se întâmplă, adică nu vezi peste tot gemeni care se joace în aceeași echipă. Să și contribuie, decisiv. L-ai căutat atunci special? David: Noi oricum ne mai căutăm în teren unul pe altul.&nbsp; Alex: Mereu vorbim după meci: „Dă-mi-o și mie!” Dacă ați juca adversari, ce credeți că s-ar întâmpla? Alex: Păi jucăm la antrenament mereu, ies scântei între noi.&nbsp; David: De-abia aștept să joc împotriva lui. Dar a fost vreodată vreo altercație? S-a luat cineva de vreunul din voi și celălalt a sărit? Alex: Au fost, când l-au mai faultat pe David, de exemplu.&nbsp; David: Au mai fost și între noi altercații, între mine și Alex.&nbsp; Alex: Chiar acum în presezon, a fost un exercițiu și a greșit David o pasă. Și m-am enervat eu și a oprit mister antrenamentul. Că am început să ne certăm. „Că nu se poate, că voi frați gemeni să vă certați”. Cearta a continuat și acasă? David: Nu, ne-am împăcat repede. Noi așa suntem, ne împăcăm repede. Cum a fost să creșteți împreună și alături de această pasiune pentru fotbal? David: Pe noi ne-a ajutat foarte mult când ne avem unul pe altul, că ne împingem unul pe altul de la spate și ne motivăm. Mai ales când avem aceleași țeluri și aceleași obiective. Care este cel mai înalt obiectiv pe care l-ați setat? David: Nu știu neapărat să mă duc atât de departe, dar obiectivul meu e să mă bucur cât mai mult de ceea ce fac și să fac totul cu zâmbetul pe buze și să încerc să fac totul cât mai înalt nivel. Alex: Asemenea, încerc să iau fiecare zi să fiu cât mai fericit pentru tot ce am, pentru că sunt oameni cărora le lipsesc multe și eu pot să beneficiez de foarte multe lucruri, cum ar fi să joc fotbal, fac ceea ce-mi place, mă antrenez într-un spațiu frumos, în natură adică încerc să iau părțile pozitive din viața.

Simțiți că fotbalul v-a maturizat? Alex: Da, foarte mult. David: Foarte mult. Și noi oricum lucrăm și foarte mult mental și încercăm să progresăm și partea asta, e foarte importantă. Alex: Cred că principalul scop al fotbalului este să fii puternic mental pentru că fotbalul are suișuri, coborâșuri și asta e cel mai important. Să rămâi puternic mental, să nu cedezi. Și cum lucrați mental? Lucrați cu un specialist sau pur și simplu? David: Da, și cu un specialist. Și vorbim foarte mult între noi. Încercăm să scoatem tot timpul părțile pozitive, părțile negative, să le punem pe fiecare în parte, să încercăm să facem totul cât mai bine. Așa a fost de la început? Sau v-ați dat seama că practic voi pe voi vă puteți ajuta cel mai mult?Alex: Pe parcurs, cu timpul. Adică noi fiind și de la o vârstă destul de fragedă la Dinamo, am fost încă de la 16 ani în vestiarul echipei mari, ne-am obișnuit cu băieții și pe parcurs ne-am dat seama că e un avantaj foarte mare să ne avem unul pe altul și să ne ajutăm cât de mult putem. V-a zis vreodată cineva ce norocoși sunteți? Alex: Da, toată lumea ne zice.&nbsp; David: Și la antrenament a venit un băiat și ne-a spus ce mi-aș dori să am și eu un frate geamăn, să fiu tot timpul cu el. E foarte fain, foarte, foarte. Suntem norocoși că suntem așa.

Știți cum se spune: gemenii golului. Alex: Da, așa ni s-a spus, că noi așa am debutat, să zic, când ne-au promovat la echipa mare la Dinamo, am dat amândoi goluri în același meci, cu FCSB, și așa ni s-a spus. Așa ne spunea mister Ovidiu Burcă, când am venit prima dată la echipa mare, gemenii golului. Chiar voiam să vă întreb despre momentul acela în care ați debutat. În primul rând, cum a fost înainte să intrați pe teren? Ce ați simțit? Era ceva important. Alex: Foarte important! Mai ales că era familia în tribună. Oricum, mister ne-a anunțat înainte că vom debuta și a fost o bucurie de nedescris, cred că acela este momentul cel mai frumos de până acum.&nbsp; David: Și mai ales că am debutat și la Dinamo, la echipa la care am crescut și e o bucurie imensă. A fost o bucurie imensă. Cum a fost să lucrați cu Ovidiu Burcă? David: O experiență foarte... Nu știu, mai ales că eram foarte tineri, un antrenor foarte modern și am învățat foarte multe lucruri de la el, care ne-au ajutat pe parcursul anilor.&nbsp; Alex: Mai ales că dânsul mai vorbea cu noi, ne mai explica unele chestii, pe care ulterior le-am și aplicat. Deci în primul meci în care ați debutat, ați dat și gol amândoi? Alex: Nu, nu. Am dat gol amândoi la juniori și de atunci ne-au luat la echipa mare, la Dinamo. Ați dat amândoi gol într-un meci contra FCSB-ului. Aveați setat asta? Alex: Nu, nu a fost setat.

Pasiuni diferite aveți? Alex: Ne place foarte mult tenisul de câmp.&nbsp; David: Ne jucăm amândoi. Și aici ne duelăm tot timpul.&nbsp; Alex: Îl cam bat. Mergem în weekend-uri, ne mai destindem puțin. Și altceva? Ce vă deosebește, asta vreau să vă întreb. Alex: Nu sunt multe chestii care ne deosebesc din punctul ăsta de vedere.&nbsp; David: Mai ales că până acum am și petrecut foarte mult timp împreună, adică doar o scurtă perioadă cât timp am venit eu prima dată la Metaloglobus, Alex rămăsese inițial la Dinamo, anul trecut în vară, și după două luni, la începutul lui septembrie, a venit și el la Metaloglobus. Adică o lună jumate, două am fost separați. Și cum a fost perioada aia? Alex: A fost puțin ciudat, mai ales că eram singur acolo la Dinamo, îl știam și pe David aici că e echipă nouă, cu colegi noi, adică eu mai mult mă gândeam într-un fel la el, lui să-i fie bine. Aveți coduri pe teren? Adică aveți voi niște scheme ale voastre? Alex: Nu neapărat, îi spun lui David: „Când am eu mingea, pleacă!”&nbsp; David: Oricum ne mai înțelegem și din priviri.

Se înțeleg din priviri și știu cât de important este să se împace de fiecare dată când apare o scânteie de ceartă între ei.&nbsp; Alex: Normal, mai ales când eram la juniori, mai ales, mereu ne certam. Și părinții ce vă ziceau? Alex: Încercau să ne calmeze, să ne spună că nu e ok.&nbsp; David: Noi oricum suntem două firi foarte competitive și tot timpul ne dorim să câștigăm, să câștigăm, să facem totul cât mai bine și intervine când nu ne iese jocul sau când sunt lucruri care merg împotriva noastră. Intervin nervii. Alex: Trebuie să mai lucrăm puțin la nervi. Sunteți perfecționiști? David: Da, eu sunt foarte perfecționist, sunt tipicar, pot să spun. Și credeți că asta e bine sau e uneori mai puțin bine? David: Am avut și eu discuții, fix cu Alex vorbeam și spuneam că într-un fel e bine că ne dorim să fim cât mai aproape de perfecțiune, dar într-un fel e bine să lăsăm și lucrurile să curgă așa cum e menit să curgă. Că noi nu suntem în control la tot ceea ce se întâmplă și să rămânem focusați pe ceea ce putem noi controla. Citiți cărți sau vă uitați la podcasturi despre mental health? Alex: Da, mai citesc cărți. Acum eu citesc „Gândește ca un călugăr”.&nbsp; David: Am citit-o amândoi. Discutăm că mai sunt niște termeni. Alex: Mă mai enervam că nu înțelegeam niște lucruri și le reluam.&nbsp; David: Sunt niște termeni din aceștia mai dificili în unele părți ale cărții și le mai discutăm între noi, să vedem ce a înțeles fiecare. Apropo de cărți și discuții despre școală, cum puteți funcționa și cu școală, și cu fotbal? Alex: Anul trecut a fost foarte dificil pentru noi, din punctul ăsta de vedere, am avut BAC-ul. Trebuia să ajungem la școală, să ne încheiem mediile, profesorii nu prea ne acceptau așa cu programul, dar până la urmă am scos-o la capăt, am luat și note foarte bune în BAC și o mândrie foarte mare pentru noi și pentru familia, pentru mama în principal. Ce note ați luat? Alex: Eu am luat 8.70. David: Și eu am 9.03. Se dovedește faptul că fotbalistul, la modul general, se poate gândi și la altceva în afară de fotbal? David: Da, bineînțeles. Dar pentru mine, un fotbalist trebuie să fie o persoană inteligentă. Pentru că sunt foarte multe lucruri în fotbal, nu e vorba numai de tehnică sau de talent. E un joc de inteligență, unde fiecare mișcare contează. Trebuie să iei decizii foarte repede, să te informezi, sunt foarte multe aspecte în care trebuie inteligență, trebuie să fii ager la minte.

Aveți o calitate pe care o admirați unul la celălalt? Alex: Nu știu, asta, perseverența asta. Bine, dar nu pot să spun că eu nu o am, dar apreciez treaba asta, că e competitiv, că e perseverent în ceea ce vrea să facă.David: Și eu la tine la fel. Aveți un sfat unul pentru celălalt? Care e sfatul pe care vi-l dați cel mai des? David: Să ne bucurăm de ceea ce facem.&nbsp; Alex: Da, să nu fim negativiști, mai avem momente în care suntem negativiști și asta încerc să-mi scot cât mai mult din minte.&nbsp; David: Încercăm să spunem stop, când vorbim unul cu altul și începe Alex să spună niște chestii că nu a avut chef azi la antrenament sau e foarte cald afară, încercăm să spunem stop și să ne gândim la părțile pozitive.&nbsp; Alex: Sau când mai vorbim despre alți oameni, dacă încep să critic, nu-i bine, adică încerc să-mi pun stop la treaba asta. Și uneori încercați să puneți stop și gândurilor din cap. David: Asta contează foarte mult, chiar dacă nu vorbești, și gândurile pe care ți le faci contribuie la starea ta. Și reușiți? Alex: Încercăm cât de mult se poate. Acum nu putem să eliminăm asta 100%, dar încercăm. Aveți un idol de pe afară, pe care îl urmăriți și în social media? David: Pentru mine e Cristiano și e idolul meu de când sunt mic. Și acum îmi place foarte mult Désiré Doué. Am mai văzut niște interviuri de ale lui și mi se pare la fel, că are o mentalitate de campion și e un jucător senzațional. Alex: La mine la fel, pe Cristiano principal îl apreciez cel mai mult, dar sunt mulți jucători de care îmi place foarte mult. Acum cel mai recent e Wirtz, îmi place maxim de el și mai ales că parcă îmi asemăn stilul de joc cu al lui și-mi place să-l urmăresc. În ce campionat v-ați vedea? David: În Anglia.Alex: Da, și mie cel mai mult mi-ar plăcea în Anglia. Eu țin cu Arsenal… David: Și eu.Alex: Eu cu Liverpool sunt. Deci aici sunteți diferiți? Alex: Aici, da, aici.&nbsp; David: Și cu tata, că tata e cu City. Mama oricum știe fotbal, deci cred că știe fotbalul mama foarte, foarte bine, la cât fotbal e în casă la noi.&nbsp; Alex: Păi noi mai avem un frate mai mare cu 11 ani și la fel și el pasionat de sport și ea nu mai fotbal aude în fiecare zi.

Alex și David Irimia par, la prima vedere, două reflexii ale aceleiași imagini. Dar dincolo de asemănare, se ascunde o poveste despre echilibru, muncă și sprijin reciproc. Crescuți din iubirea unei bunici care i-a dus de mână spre primul teren, gemenii au ajuns să se împingă unul pe altul înainte, nu doar în joc, ci și în viață. Își analizează greșelile, citesc aceleași cărți, se ceartă și se împacă în câteva minute, dar mai ales, nu uită să se bucure de fiecare pas făcut împreună. Poate că în teren poartă numere diferite, dar în orice loc în care vor ajunge, campionat sau club din care vor face parte, vor rămâne mereu echipa Irimia. Un exemplu de cum se trăiește și se simte fotbalul, cu o pasiune sinceră, înmulțită la doi.

Gemenii din prima ligă româneascăFotbalul în oglindă are o istorie lungă în campionatul nostru. Iată care sunt cele 7 perechi de gemeni care ne-au încântat pe teren: <ul><li>Anton si Dumitru Munteanu -&nbsp;CCA 1955</li><li>Iosif si Ilie Rotariu&nbsp; - Poli Timișoara</li><li>Aleksei si Iuri Skala - Selena Bacău 92/93</li><li>Arman si Artiom Karamian - FC Argeș și Rapid&nbsp;</li><li>Erico si Elton Constantino da Silva -&nbsp;Universitatea Cluj, Pandurii Târgu Jiu, Astra Giurgiu, UTAArad</li><li>Eduard si Juan Oriol - Rapid 2014/15</li><li>Ulrich si Aymar Meleke - Voluntari </li></ul>

superliga 2025

Fotbal

vineri 24 octombrie

sâmbătă 25 octombrie

duminică 26 octombrie

luni 27 octombrie

„Să rămâi mereu modest”

Efraim Bödő, puștiul din Valea lui Mihai care a debutat cu un gol de poveste

FC Botoșani - FC Hermannstadt 2-0. Victorie de lider

Noutăți

Florin Tănase e omul care o trage pe FCSB spre play-off

FCSB-UTA 4-0. Campioana, rejuvenare cu ”Bătrâna Doamnă”

Metaloglobus-Craiova 0-0. Orbiți de ”lanternă”

CFR-Farul 0-2. Ișfan și Grigoryan, show constănțean

Video

Seto: „Cel mai incomod adversar al tău ești tu”

Japonezul lui FC Argeș este cel mai longeviv fotbalist străin din istoria campionatului românesc

Mario Camora: „Mi-ar plăcea să fiu antrenor la CFR!”

De la scorpion la gol. Când dorința schimbă rolurile în teren

Gemenii Irimia: „E un avantaj foarte mare să ne avem unul pe altul”

Superliga