CFR Cluj

FC Botoșani

Stadion "Municipal" Botoșani

Unirea Slobozia

Metaloglobus

Stadionul Clinceni

FC Argeș

Oțelul Galați

Stadionul Oțelul

Dinamo București

UTA Arad

Stadionul Francisc Neuman

Petrolul Ploiești

AFC Hermannstadt

Stadionul Municipal Sibiu

FC Farul Constanța

FC Universitatea Cluj

Cluj Arena

FC Rapid București

FCSB

Arena Națională

FK Csikszereda

Universitatea Craiova

Stadionul „Ion Oblemenco”

Andu Kedei

FCB - CFR (match, Superliga 25/26, regular)

FC Botoșani și CFR Cluj s-au întâlnit într-o zi în care frigul a coborât devreme peste oraș, astfel că la ora meciului temperatura din termometre a reprezentat o adevărată problemă pentru cei 22 de jucători din teren. În plus, o ceață densă a pus stăpânire pe tot stadionul, fiind un adevărat coșmar pentru fanii neutri din fața televizoarelor, care și-ar fi dorit să urmărească un duel de calitate dintre cele două echipe. Botoșaniul, ajuns pe locul 2 după un parcurs care i-a surprins pe toți, a intrat în meci cu încrederea unei echipe care și-a câștigat respectul etapă după etapă. Jucătorii lui Leo Grozavu au arătat în ultimele luni o maturitate pe care puțini ar fi anticipat-o, iar publicul a simțit că are în față o formație care nu s-a mai mulțumit cu rolul de outsider și care a profitat de fiecare șansă ivită. De partea cealaltă, CFR Cluj a venit cu un amestec de presiune și speranță. Echipa lui Daniel Pancu a traversat o perioadă complicată, în care rezultatele nu i-au ajutat să urce în clasament, iar distanța față de zona de play-off a început să îi apese. Pentru clujeni, acest meci a contat mai mult decât cele trei puncte, pentru că a devenit una dintre puținele ocazii prin care puteau rămâne conectați la lupta din vârf. Ardelenii păreau mai mult ca niciodată în derivă după ani de zile în care au luptat în vârful clasamentului pentru obiective mult mai îndrăznețe. Pancu a ajuns la o formație la care s-a adunat foarte multă tensiune în ultimele luni, dar și incertitudine atunci când a venit vorba despre situația financiară. Toate acestea au făcut ca întâlnirea să capete o importanță specială, una în care fiecare greșeală puteau conta enorm. Daniel Pancu a avut chiar un discurs apăsat cu doar câteva minute înainte de startul meciului, când a lăsat să se înțeleagă că problemele au copleșit clubul ardelean în ultimele săptămâni, acesta având și mai multe absențe înainte de primul fluier al arbitrului. Dar lucrurile au început bine pentru formația ardeleană, pentru că aceștia au profitat din plin de degringolada provocată de vizibilitatea redusă, iar Păun, în minutul 5, a făcut o piruetă la marginea careului și a șutat spectaculos, spre vinclu, fără să stea prea mult pe gânduri, reușind să deschidă scorul într-o partidă care se anunța foarte complicată. Jocul ambelor echipe a intrat în impas ulterior, chiar dacă oaspeții au câștigat mult din punct de vedere al încrederii după ce au reușit să marcheze în debutul meciului, fiind evidentă o dezinvoltură în jocul echipei ardelene în următoarele minute, chiar dacă botoșănenii au dominat la capitolul posesie în prima jumătate a primei reprize. Jucătorii echipei antrenate de Leo Grozavu au reușit să expedieze primul șut pe poartă de abia în minutul 23, când Mailat și-a asumat responsabilitatea și a trimis plasat de la 16 metri, dar Hindrich nu a avut probleme în a reține mingea, într-un moment care mijlocașul gazdelor putea readuce echilibrul pe tabela de marcaj. După doar două minute și Bordeianu a încercat să își regleze tirul, dar șutul mijlocașului de la FC Botoșani a trecut foarte puțin pe lângă poarta clujenilor. Finalul reprizei a aparținut tot gazdelor, pentru că Mailat a pătruns hotărât în banda dreaptă a terenului și a aruncat o minge foarte periculoasă în fața careului, dar invitația trimisă de mijlocașul moldovenilor nu a găsit niciun răspuns. Presiunea a continuat până în ultimele minute ale primului mitan, dar elevii lui Leo Grozavu au suferit foarte mult în ultimul moment al atacului, acela în care trebuiau să fie mult mai concentrați la finalizare. Imediat dupa reluare, tot moldovenii au fost cei care și-au arătat imediat intențiile și au început să forțeze egalarea. Miron (47) a ratat, însă, incredibil din doar câțiva metri, în urma unui corner în care fostul fundaș al celor de la FCSB s-a trezit cu mingea la un metru de poartă, dar nu a reușit să o trimită în plasă. A urmat apoi Enzo Lopez la finalizare, dar nici atacantul introdus după pauză nu a reușit să aducă egalarea echipei sale, deși a rămas în poziție ideală de unu contra unu cu portarul advers. Deși a încercat să își păcălească adversarul cu un șut plasat, Lopez a primit un răspuns pe măsură din partea lui Hindrich, care a reușit să blocheze cea mai periculoasă fază de la poarta sa. Gazdele au ratat incredibil și în prelungiri și nu au reușit să câștige nici măcar un punct în ultimul meci al anului. CFR-ul a jucat foarte economicos până la final, dar a fost suficient pentru a-și aconta toate cele trei puncte în final, reușind să își păstreze vii speranțele că ar putea să realizeze “minunea” și să prindă play-off-ul, după un sezon foarte tulbure.

FC Botoșani și CFR Cluj s-au duelat pe o ceață foarte densă, jocul ambelor echipe având mult de suferit din cauza condițiilor meteorologice.

Botoșani - CFR Cluj 0-1 | Baba Oarba

Ionuț Tătaru

ANALIZĂ

Pe lângă orgoliu, despre care nici nu mai are rost să amintim, partida de pe Arena Națională este foarte importantă atât pentru primul loc în clasament, cât și în cursa pentru play-off. Etapa a 21-a vine, însă, și cu mai multe dueluri directe în lupta pentru Top 6 și pentru evitarea retrogradării. Finalul de an în Superliga nu va fi unul banal, asta putem ști sigur, în așteptarea deznodământului.

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid0YTGwYVkXoEHWinpz3z79u6ASTdvaX63WLZhdRWsFHx2iP5M9vKuryjoMhWmyA5Lml

Așadar, pe ce trebuie să stăm cu ochii în runda cu numărul 21?

<h2>Oricare dintre primele patru clasate poate fi lider la sfârșitul lui 2025</h2>

Rapid, Dinamo, FC Botoșani și Universitatea Craiova sunt, în această ordine, pe primele patru locuri după 20 de etapei. Giuleștenii au un singur punct peste alb-roșii și moldoveni și două puncte în plus față de olteni. Ceea ce înseamnă că, în funcție de jocul rezultatelor, oricare dintre formațiile amintite mai sus poate încheia 2025 în postura de lider. Rapid va încerca să-și apere primul loc în cel mai tare meci al rundei. Alb-vișiniii, aflați într-un moment delicat (un punct în ultimele două etape), întâlnesc campioana FCSB, care trage din greu pentru a prinde play-off-ul. Un duel în care remiza nu ajută pe nimeni, astfel că ne așteptăm la o confruntare fără jumătăți de măsură. De un eventual pas greșit al giuleștenilor e pregătită să profite Dinamo. ”Câinii” sunt în mare formă, iar locul 1 la sfârșitul anului ar reprezenta finalul perfect pentru un 2025 excelent. Doar că până acolo, băieții lui Kopic au o misiune dificilă la Arad. UTA, cu fostul dinamovist Adrian Mihalcea pe bancă, e în lupta pentru Top 6 și vine după patru meciuri consecutive fără înfrângere în toate competițiile. Cu trei remize în precedentele patru etape, FC Botoșani pare în pierdere de viteză, însă acele egaluri au fost înregistrate cu Rapid, Dinamo și FC Argeș, echipe din primele cinci locuri. Așadar, o confirmare a progreselor făcute de moldoveni sub comanda lui Leo Grozavu. Botoșănenii o așteaptă acum pe CFR Cluj, în ceea ce poate fi considerat un duel decisiv pentru ambițiile ardelenilor de a prinde una dintre primele șase poziții. În fine, Universitatea Craiova pare a avea cea mai ușoară sarcină, urmând să joace acasă cu Csikszereda, dar, în același timp, e nevoie de prea mulți dacă pentru ca oltenii să termine anul pe primul loc. În plus, alb-albaștrii au moralul serios afectat de modul dramatic în care au ratat calificarea în play-off-ul Conference League.&nbsp;

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid0YhoN2DVTS2tGctdmhPe7xTieiwPk6SMt9Wjr3efgsLPCv6zhhdEQZqFzCuxBujFil

<h2>Duelurile directe pentru play-off</h2>

FCSB - Rapid și UTA - Dinamo, despre care am vorbit deja, sunt meciuri importante și în cursa pentru play-off. Dar în această luptă pentru Top 6, în etapa a 21-a sunt programate și două dueluri directe. Ocupantele locurilor 5 și 6, FC Argeș, respectiv Oțelul, se întâlnesc la Galați, iar piteștenii, care au 4 puncte în fața adversarilor din acest weekend, pot lua o opțiune probabil decisiv de calificare, în cazul unui succes. Însă formația lui Laszlo Balint, care tocmai a învins liderul Rapid în Giulești, vrea să confirme momentul bun și să-și consolideze poziția. De asemenea, se joacă Universitatea Cluj - Farul, un meci crucial în special pentru constănâeni, care vin după patru partide fără victorie în Superliga și sunt la 3 puncte de play-off, dar și de ”Șepcile roșii”. Un alt eșec al elevilor lui Ianis Zicu le-ar complica teribil situația. În schimb, ardelenii au luat 13 puncte în ultimele cinci etape, iar în cele mai recente patru nu au primit gol.

<h2>Victoria, singura variantă pentru CFR</h2>

„Nu ne poate împiedica nimeni să visăm”, spunea Daniel Pancu, după ce echipa sa, CFR Cluj, a învins-o cu 3-1 pe Csikszereda. Se referea la șansele formației din Gruia de a prinde play-off-ul. Însă pentru a continua să viseze, ardelenii, care au 7 puncte în urma Oțelului, ocupanta locului 6, nu au decât varianta victoriei la Botoșani, contra singurei echipe din Superliga neînvinsă acasă în actuala stagiune. Alb-vișniii au și avantajul programului complicat al rivalelor în această rundă, dar pentru a-și putea face calcule și în 2026, trebuie, în primul rând, să ia toate punctele din Moldova, în meciul care deschide etapa.

<h2>”Derby-urile” din subsolul clasamentului</h2>

Ne așteaptă meciuri tari și în partea inferioară a ierarhiei din Superliga. În plină criză - nouă înfrângeri consecutive în campionat -, Unirea Slobozia speră să pună capăt seriei negative în meciul cu ultima clasată, Metaloglobus. Iar la Sibiu, Dorinel Munteanu vrea să obțină prima victorie ca antrenor al lui Hermannstadt, împotriva Petrolului. Ploieștenii, deși au fost revitalizați de venirea lui Eugen Neagoe, sunt la un singur punct deasupra liniei barajului, astfel că partida din această rundă e practic un duel direct. Mai ales că o victorie le-ar putea permite prahovenilor să pună ceva distanță între ei și zona periculoasă.

Ultima etapă din 2025 în Superliga are cap de afiș derby-ul dintre campioana FCSB și liderul Rapid

Lucruri de urmărit în ultima etapă de Superliga din 2025

Andreea Cio

INTERVIU

Otto a crescut 9 centimetri într-un singur an. Obișnuit cu vișiniul de la 6 ani, își amintește de 2010 și momentul când a alunecat între scaune în tribună. Voia să vadă mai bine trofeul Supercupei câștigată de CFR cu Urziceni. Nu a apucat. Derulând timpul înainte, a venit cu o cupă la un interviu. Cupa câștigată de el. Titular acum în poarta <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/cfr-cluj">CFR-ului</a>, recunoaște sincer și cu bucurie în privire că nu își imagina că, după 17 ani, va fi tot în Gruia. Otto a rămas. Și a crescut la propriu și la figurat. 9 centimetri într-un singur an. Enorm în 17.&nbsp;&nbsp; Când îi auzi numele, te gândești imediat la filmul <a href="https://www.imdb.com/title/tt7405458/?ref_=fn_t_1">Un bărbat pe nume Otto</a>, cu Tom Hanks în rolul principal. Însă te anunțăm de pe acum că scenariul lui <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/hindrich-otto-75265bff">Hindrich </a>e mult mai optimist. Azi te invităm să urmărești varianta Un portar pe nume Otto, în regia Superligii. Vizionare plăcută!

Prima amintire cu fotbalul care e?Aveam abonament în peluza de la CFR și cred că era 2010 Supercupa cu Urziceni. Și m-am urcat pe scaun ca să văd cum se dă trofeul și am căzut între scaune și mi s-a blocat piciorul, plângeam. Și n-ai văzut nici trofeul?Nu, n-am văzut. Cum era în satul Luna de Sus în copilărie? Ce nume frumos!Era un sat mic, toată lumea cunoștea pe toată lumea. Ieșeau în fiecare zi cu bicicletele, cu prietenii. A fost o copilărie foarte frumoasă. Făceai năzbătii sau așa calm erai și atunci?Cred că fiecare copil face nebunii și prostii. Când a fost momentul când te-ai îndrăgostit de fotbal?Păi aveam cred că 5-6 ani și fratele meu mă băga în poartă și m-a dus tata la fotbal. Și ai vrut să fii portar sau ai vrut să fii altceva în primă fază?Am vrut să fiu portar. Mi-a mers bine cu fratele meu și am rămas acolo. Nici n-am încercat altceva.

<h2 style="text-align:center;">Otto de atunci nu își putea închipui că va crește atâta și la propriu, cât și la figurat.</h2>

A fost fratele cel mai bun antrenor de portar?Nu, nu. Nu m-a ajutat deloc. Ai crescut în înălțime foarte mult, dar într-o perioadă foarte scurtă, corect?Da, cred că maxim un an, nu știu dacă a fost un an, 9 centimetri. La 14 ani. Până atunci se gândeau antrenorii dacă are rost să continui ca portar, dar am avut noroc, m-a ajutat genetica. Păi asta voiam să te întreb, că dacă nu ai fi crescut probabil te reprofilai, nu?Cred că era deja prea târziu să mă reprofilez, dar cred că m-a ajutat foarte mult înălțimea. Dacă ai putea să-i trimiți un mesaj lui Otto de atunci de la început de drum, ce i-ai zice?Să stea liniștit că o să crească.&nbsp; O să crească și la propriu și la figurat. Că ai avut un drum foarte frumos până acum.&nbsp; Da. Cred că Otto de atunci nu își putea închipui că va crește atâta și la propriu, cât și la figurat. Părinții tăi ce au zis când le-ai spus că vreau să fiu fotbalist profesionist?Cred că în prima fază nu m-au crezut, dar m-au susținut în fiecare pas. Deci au fost lângă mine. Orice îmi doream, mă ajutau. Am înțeles că vin aproape la fiecare meci și chiar și în deplasări. La fel și logodnica ta?Da, da. Încearcă toată lumea să vină la fiecare meci. Te uiți după ei în tribună înainte de meci?Normal. Când ies la încălzire, prima privire, înainte de meciuri mă uit unde le dau bilet și unde o să fie și direct acolo mă uit. E un fel de superstiție?Nu cred că poate fi numită o superstiție, dar îmi place să-i văd înainte de meciuri.

Meciul de fotbal dintre CFR Cluj si FK Csiksereda in Superliga Nationala, la stadionul Dr. Constantin Radulescu, din Cluj-Napoca, 12 decembrie 2025. © Action Foto / Mihaela-Ionela Bobar. Unauthorized use is prohibited. All rights reserved.

Cum a fost acest an pentru tine? Ne apropiem de final. Acum facem așa un fel de balanță.A fost un an cu de toate, putem să zicem așa, cu foarte multe lucruri bune, cu lucruri și mai puțin bune, dar îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat să trec prin toate momentele. Când a fost să mă țină cu capul pe umeri, m-a ținut cu capul pe umeri. Când a fost să mă țină în picioare, când îmi venea să nu mă mai ridic, m-a ridicat. Deci a fost cu de toate. Care e lecția cea mai prețioasă pe care simți că te-a învățat anul acesta?Să nu mă dau bătut niciodată, să muncesc în fiecare zi, chiar când e mai greu. Dar voi fi răsplătit dacă muncesc. De câți ani joci tu la CFR?La primul antrenament am venit la șase ani. Și cum a fost momentul ăla când ai venit la primul antrenament?N-aș fi crezut că o să fiu tot aici peste nici nu știu câți ani, 18-17 ani. Dar a fost o alegere foarte bună și mă bucur că m-au dus atunci la părinții la fotbal la CFR. Momentul când ai fost copil de mingi în UEFA cum a fost?A fost un moment incredibil. Deci să ies cu Felgueiras de mână pe teren, să văd cum e să fii pe un stadion full și să văd până la urmă pentru ce muncesc eu și unde pot să ajung. A fost ceva incredibil. Și când ai ajuns, la câteva secunde înainte de debut, cum te-ai simțit?Am avut emoții mari. Bine, n-a fost la fel. A fost la Botoșani cu stadionul gol, că era pandemie. Dar, mai ales după meci, a fost un sentiment de nedescris. Spuneai că de la șase ani ai venit la CFR. Ai trecut practic prin toate etapele. Ai un moment care ți-a rămas special în suflet?Sunt mai multe momente. De exemplu, pot să zic primul antrenament cu echipa mare, primul titlu sau al doilea când am jucat mai mult. Dar foarte mult mi-a rămas această cupă câștigată pentru că pot să zic că am contribuit 100% la acest trofeu. Despre relația ta cu Arlauskis ce poți să ne zici? El vorbește foarte frumos despre tine.Da, a fost un coleg care m-a ajutat foarte mult. Chiar dacă aveam 16-17 ani, m-a luat sub aripa lui. M-a ajutat foarte mult și îi sunt recunoscător foarte mult.

<h2 style="text-align:center;">Îmi caut fericirile în toate lucrurile mici.</h2>

Am văzut mai demult un citat al lui Hugo Lloris care spunea că în fiecare meci porți responsabilitatea echipei pe umeri. Asta face munca unui portar atât de specială. Tu cum te împaci cu această responsabilitate?O văd ca și un lucru pozitiv, pentru că este o onoare să ai atâta responsabilitate și să poți să-ți ajuți echipa atât de mult. Iar când nu simți responsabilitatea pe teren, cum e Otto în afara terenului?E un tip calm, care își caută fericirile în toate lucrurile mici, care își petrece foarte mult timp cu logodnica și fac foarte multe lucruri împreună. Care e lucrul preferat pe care îl faceți împreună? Gătitul sau călătoritul?Călătorim foarte mult, încercăm să călătorim când avem timp, gătim foarte mult. Deci orice activitate este mai frumoasă împreună cu ea. Cât de mult contează pentru calmul pe care-l ai sau pentru calmul unui fotbalist în general familia?Cred că familia normal contează foarte mult când totul merge bine, ei te țin cu capul pe umeri. Dacă e foarte greu și parcă nimeni nu e lângă tine, familia o să fie tot timpul alături de tine și te va ajuta în fiecare zi. Iar anul viitor ce vrei să-ți aducă? Atât în familie, în viața personală, cât și pe teren?Primul lucru ar fi să fim sănătoși toată lumea, și familia mea, și eu, și să pot să am experiența în cât mai multe lucruri. Chiar dacă sunt bune, chiar dacă sunt rele, din orice putem învăța și putem fi mai buni.

Otto, cum ai vrea să fii reținut în istoria CFR-ului?Aș vrea să fiu un model pentru copiii care își încep junioratul la CFR, să vadă că se poate ajunge de la șase ani, să ajungi până la echipa mare și să joci atâtea meciuri. După meciul cu Universitatea Craiova ai fost reținut ca cel care a scos 10 din 11 șuturi. Care a fost cea mai frumoasă reacție de după meci?Au fost multe reacții. Toată lumea m-a felicitat, dar când am vorbit cu logodnica mea și mi-a zis că a plâns de fericire, sincer am plâns și eu un pic. Pentru că doar ea știe în câte am trecut și cred că de asta a plâns. Apropo de momentele prin care ai trecut, simți că fotbalul te răsplătește pentru efortul pe care îl faci și pe care lumea nu-l vede?Da, normal. Cel mai mult fotbalul te răsplătește atunci când tu continui să muncești, chiar dacă nu vezi rezultatele. Sunt curioasă dacă Felgueiras ți-a zis ceva după meci.L-am căutat eu să-l salut și m-a felicitat. Ce ai vrea să păstrezi din prestația ta, cel mai important lucru pentru anul care vine? Sper că nu masca.&nbsp; Nu, abia aștept să scap de ea. Dar sunt multe lucruri bune legate de prestația mea, dar sunt și foarte multe lucruri de îmbunătățit. Vreau să-mi păstrez faptul că chiar după prima repriză, când poate prima repriză nu ne-au mers lucrurile așa de bine, am continuat și am scos-o până la final. Iar că tot vorbeam de mască, cât o mai ții?Da, acum până în pauză. O arunci apoi?Nu, o țin de amintire.

<h2 style="text-align:center;">Cel mai mult fotbalul te răsplătește atunci când tu continui să muncești, chiar dacă nu vezi rezultatele.</h2>

Dacă ai putea apăra un penalty de la orice jucător din lumea asta, pe cine ai alege?Cred că pe Ronaldo. Formula 1? Mai urmărești?Da, urmăresc. Mai puțin acum, dar urmăresc. Sezonul acesta în ce echipă ai fost? Verstappen sau Norris?Norris, clar. Sunt fan McLaren de când a debutat Lewis Hamilton în Formula 1. Dacă ar fi să te asemeni cu un pilot din Formula 1, cu cine te-ai asemăna?E greu să mă asemăn cu Lewis Hamilton, pentru că a câștigat tot, dar mi-ar plăcea, sincer. Îți mai zice lumea Iohannis? Sunt curioasă.Nu, din fericire am scăpat de acea poreclă. Nu mai e nici Golofca la echipă ca să-mi zică Iohannis.

17 meciuri jucate și <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/hindrich-otto-75265bff">43 de parade</a> în acest sezon de Superliga. 23 de ani doar și o maturitate și un calm care te invită să deschizi televizorul și să nu alegi să-l vezi pe Tom Hanks. Otto își dorește să fie un exemplu pentru copii și, privindu-l în ochi, vezi că va face tot ce ține de el ca să-și îndeplinească misiunea. Încheiem anul cu certitudinea că în 2026, cu Otto în poartă, filmul <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/cfr-cluj">C</a><a href="https://www.superliga.ro/cluburi/cfr-cluj">FR-ului</a> o să aibă notă mare pe IMDB.

Prin câte a trecut și cum a reacționat după cele 10 șuturi scoase în meciul cu Universitatea Craiova

Un portar pe nume Otto

Joacă în Superliga din acest sezon, deși locuiește în România de 5 ani. S-a impus repede în poarta lui Dinamo și a avut o contribuție importantă la parcursul excelent al ”câinilor”, care au a doua cea mai bună apărare a campionatului. Epassy nu a luat gol în jumătate dintre partidele în care a apărat, iar acum a plecat la naționala Camerunului, fiind convocat pentru Cupa Africii. Portarul alb-roșiilor a mai fost prezent la două ediții ale competiției și și-a reprezentat țara și la Cupa Mondială, în 2022, când a reușit să nu ia gol în meciul cu Brazilia, câștigat de naționala africană cu 1-0. Înainte de a se alătura colegilor săi de la națională, Epassy a vorbit cu superliga.ro despre ce înseamnă Cupa Africii, situația selecționerului și ambițiile ”Leilor neîmblânziți” la turneul care va avea loc în Maroc, între 21 decembrie și 18 ianuarie. De ce este specială Cupa Africii pe Națiuni? Pentru noi, pentru jucătorii africani, jucătorii camerunezi, este o sărbătoare mare și cea mai mare competiție a noastră. Este foarte importantă pentru noi. Visezi la ea când ești mic? Da, bineînțeles! Am urmărit generațiile anterioare care au jucat în Cupa Africii. Am evoluat și eu la două ediții anterioare, în 2021 și în 2023. În 2021 ați terminat pe locul 3, nu? Da, exact. A mai fost și în Camerun și a fost foarte bine. Iar acum să mă întorc acolo este foarte bine. Țara se oprește pentru două săptămâni sau trei ori o lună. Când jucăm, toată lumea e ieșită să urmărească meciurile și să sărbătorească mereu când câștigăm. Ai debutat în 2021 într-un meci împotriva Nigeriei, nu? Da, cu Nigeria, exact. Și ai fost coleg cu Dawa. Da, cu Dawa. Și antrenorul tău era Tony Conceicao, alături de Tony da Silva. Exact. A fost la Poli Iași în urmă cu niște luni. Am fost și cu Dawa, deci de atunci îl cunosc foarte bine. Poți să îmi faci un top 3 al jucătorilor camerunezi? Avem mulți. Nu o să mă refer la portari, o să mă refer la toți. O să îți dau patru: Samuel Eto’o. Roger Milla, Rigobert Song și Patrick Mboma. Pentru camerunezi și cred că printre toți africanii, Eto’o este numărul 1. Eto’o este numărul 1 al Africii, deci trebuie să îl pun primul. E și o situație ciudată acum cu Samuel Eto’o și... Nu! S-a încheiat. Deci știi cine îți e antrenor. Da, normal, totul s-a rezolvat. Cine este? Este Mister Pagou. Deci cel belgian... Da, anteriorul. A plecat și i-a lăsat locul domnului Pagou. Poți să ne explici puțin situația? Pentru că înțelegem că e ceva cu ministrul... Exact, era vorba despre minister și federație. Eto’o și ministrul Sportului. Iar ministrul Sportului a adus un antrenor, care era acel belgian, pentru calificările la Mondial. Iar după aceea, Eto’o l-a adus pe noul antrenor, pe domnul Pagou, și acum am rămas cu noul antrenor. Pentru noi, fotbalul este foarte important și normal că e și vorba despre politică și au fost două mari tabere, ministerul și federația, dar acum sunt împreună și este perfect pentru noi, jucătorii. Ne poți spune cum a reușit un fotbalist din liga a șasea din Brazilia să prindă echipa? Da, am auzit și eu despre asta. Nu îl cunosc. Îl voi cunoaște curând, deci nu pot să răspund la întrebarea asta.

Epassy, Devis

Dar e mereu surprinzătoare această țară, Camerun, pentru că aveți mulți băieți prin lume. Da, dar noi avem multe talente, deci poate e un mare talent și vom afla asta curând. Și oricine merită o șansă. Când m-au sunat pe mine, am fost mândru. Pentru că avem așa de mulți portari camerunezi buni prin lume, dar, pentru mine, este foarte important să merg acolo, să dau totul pentru țara mea și, bineînțeles, că dacă voi avea șansa să joc, o să dau tot ce am mai bun, așa cum am făcut de fiecare dată. Sunt născut în Franța, dar tata este din Camerun. Nu pot alege niciodată între Franța și Camerun, pentru că fac parte din mine. Este ca și cum ai alege între mama și tata. Pentru mine, sunt la egalitate. De cele mai multe ori am mers în Camerun în vacanțe. Am familie acolo și pentru mine sunt la fel Camerun și Franța, dar sunt foarte mândru să joc pentru Camerun. Dar cultura și pasiunea sunt mai mari în Camerun decât în Franța, nu? Bineînțeles. Cu siguranță, e presiunea mai mare când joci acolo și nu o poți compara cu presiunea din alte locuri. Și sunteți speranța oamenilor simpli. Probabil vă privesc ca pe niște zei. Nu ca pe zei, dar ca exemple. Ar vrea să fie ca noi. Le dăm șansa să viseze. Și este foarte important pentru noi. De aceea trebuie să facem o impresie frumoasă. De exemplu, eu când joc aici, o fac și pentru camerunezii care mă urmăresc oriunde, deci e foarte important asta. Poți să numești doi sau trei jucători pe care ar trebui să îi urmărim mai atent din naționala Camerunului la această ediție? Cu siguranță acela este Bryan Mbeumo, dar toată lumea îl cunoaște. Avem doi atacanți foarte buni: Kofane, care joacă la Bayer Leverkusen, și Etta Eyong, care joacă la Levante, în Spania, dar avem mulți fotbaliști buni. Ofensiv suntem puternici, defensiv suntem puternici. Cred că grupul este bun. Va fi greu, dar vom da tot ce e mai bun. Bookmakerii nu vă dau șanse prea bune să câștigați. E chiar mai bine. Nici o problemă. Ultima dată când am câștigat trofeul a fost la fel, aveam poate 1% șanse să câștigăm Cupa Africii și este mai bine ca presiunea să fie pe adversar. Mergem acolo să dăm ce avem mai bun și vom vedea. Sincer, crezi că puteți depăși măcar jumătate dintre naționalele de acolo? Avem calitate și suntem Camerun. Nu pot să spun că nu. Normal că putem. Poți să ne povestești și despre porecla echipei? Leii Neîmbânziți. Da. Este filozofia noastră. „Leii neîmblânziți” înseamnă Neînfricați. Este ceea ce ne face puternici și celelalte echipe trebuie să se teamă când ne văd. Dacă ai fi un ghid turistic și ar trebui să vorbești despre Camerun românilor, ce le-ai povesti? Cum i-ai convinge să meargă în Camerun? Avem de toate în Camerun: plajă, munte, vulcan, mâncare foarte bună, oamenii de acolo sunt foarte de treabă, foarte pașnici. Este o țară uimitoare și foarte prietenoasă. Orice ai putea găsi în Camerun îți va plăcea la nebunie. Nu este o țară destinație turistică, dar odată ce mergi acolo, te vei îndrăgosti de ea. Sunt prejudecăți cum poate au fost și despre România, când mulți poate ți-au spus că e periculoasă și ai ajuns să vezi că nu. Am auzit asta înainte, dar de când sunt aici, de 5 ani, nu m-am simțit niciodată în nesiguranță aici. Nu este pericol pentru mine aici, în România. Camerun și România se aseamănă în ideile preconcepute ale oamenilor, nu? Exact. Este o imagine mai rea pe care o au poate din exterior, dar când ești aici, te simți bine. Oamenii sunt foarte deschiși, vorbesc în numele meu, de 5 ani de când sunt aici, sunt foarte prietenoși, foarte deschiși la minte și vin către mine. Chiar dacă eu nu vorbesc limba română foarte bine, ei fac un efort să converseze cu mine mereu și e frumos.

Devis Epassy merge să apere poarta Camerunului la Cupa Africii, dar înainte de plecare a stat de vorba cu superliga.ro

După ce a dus-o pe Dinamo la un pas de primul loc, Epassy merge să apere poarta Camerunului la Cupa Africii

S-a născut în Nigeria, într-un loc care poate fi catalogat drept ”ghetou”. A plecat de acasă la 13 ani pentru a deveni fotbalist, deși tatăl său a insistat să-și cultive talentul la pictură. A ieșit repede din zona de confort și, în plină adolescență, a mers în Statele Unite. Mai târziu, a venit în Europa. Mai întâi, în Danemarca. Apoi, în România, la Universitatea Craiova. A acceptat fiecare provocare cu mult curaj și a devenit un om matur la o vârstă fragedă. Monday Etim chiar nu este un jucător de fotbal obișnuit. Te convingi de asta din interviul acordat superliga.ro, în care își spune povestea fără a evita să vorbească despre momentele delicate sau despre cele în care a fost vulnerabil. În primul rând, am vrea ca suporterii să te cunoască mai bine. Ne-ai putea spune povestea ta? Dacă ar trebui să fac asta, ar trebui să stăm aici toată noaptea, dar o să încerc să fiu scurt. Numele meu este Monday Etim, am 26 de ani. Sunt din Nigeria, născut și crescut acolo. Am plecat de acasă când aveam 13 ani. M-am mutat în Camerun, într-o țară vecină din Africa. Am fost la o școală de fotbal, o academie, timp de trei ani, până la 16 ani. Am primit o bursă ca să merg la școală în SUA. Așa că a trebuit să plec din Africa pe un cu totul alt continent și să o iau de la capăt. Am fost la o școală privată în SUA, în Florida, ca să fiu exact, unde am petrecut un an și jumătate, până când am împlinit 18 ani. După ce am absolvit liceul în SUA, am primit primul meu contract de profesionist ca să joc la Los Angeles Football Club, în 2017. Am avut contract cu ei pe un an, dar am petrecut sezonul la Orange County, pentru că trebuia să capăt experiență. Eram încă foarte tânăr, proaspăt ieșit de pe băncile liceului. Și, da, am petrecut doi ani în SUA, în California, la Orange County, iar anul următor, în Texas, la Dynamo Houston. Apoi am venit în Danemarca, unde am petrecut următorii șase ani din viața mea jucând fotbal și pur și simplu trăindu-mi viața, trăindu-mi visul. Și acum sunt aici. Spune-mi, cum este Calabar, locul în care te-ai născut? E ceea ce numești un ”ghetou”, știi, spus în cuvinte simple. E locul în care trebuie să te zbați ca să îți câștigi existența. Nu ți se dă nimic, trebuie să muncești pentru tot. Așa am crescut, eu, familia mea, părinții mei. Tatăl meu a murit, dar mama mea și tata, pe vremea aceea, au fost nevoiți să muncească foarte mult ca să aibă grijă de noi. Nu le-a fost mereu ușor, pentru că și ei munceau din greu ca să își câștige traiul pentru ei înșiși. Și am crescut într-o familie numeroasă. Mai sunt șase copii, șase frați și surori, și cu mine, șapte. Așa că nu a fost ușor să crești șapte copii în astfel de condiții, crescând fără nimic. Eu provin dintr-o familie săracă. Așa că a fost greu, a fost greu să crești în Calabar. Dar sunt foarte recunoscător că a trebuit să cresc într-un astfel de mediu, pentru că tot ce am trăit m-a făcut omul care sunt astăzi. Așa că sunt recunoscător pentru asta. Monday este un nume destul de interesant. Are o poveste în spate? De fapt, poate că da. Ce îmi amintesc eu despre asta e că a fost cu mulți, mulți ani în urmă. Am avut o discuție cu mama mea, de genul: „De ce Monday? De ce m-ai numit Monday?”. Pentru că, de fapt, ce nu știu unii oameni este că, în familia mea suntem șapte copii, trei dintre noi avem nume de zile ale săptămânii. Eu sunt Monday, fratele cel mai mare se numea Friday, dar și l-a schimbat foarte repede când a crescut, și cel mai apropiat de vârsta mea se numea Sunday și el și l-a schimbat. De ce nu ți-ai schimbat și tu numele? Nu știu! Cum spuneam, am avut o discuție cu mama, de genul: „De ce m-ai numit Monday?”. Din câte îmi amintesc, cum spuneam, sunt amintiri foarte vagi, dar așa cum mi le amintesc eu, ea mi-a spus că, pentru că sunt al șaselea copil, iar sora mea este al șaptelea copil, tata și-a dorit mereu o fată. Așa că au tot încercat, au tot încercat și au ajuns să aibă șase băieți și o fată. Așa că, la un moment dat, cred că au rămas fără idei de nume. Pentru că tot aveau băieți, băieți, băieți, băieți, băieți. Iar când a fost rândul meu, cred că tata a zis: „Nu mai am nume de băiat. Trebuie să-i pui tu numele”. Și cred că mama a zis: „În ce zi a săptămânii suntem azi?”. Și i s-a spus: „E luni dimineață”. Și a zis: „Ok, o să-i spunem Monday deocamdată, pentru că și eu am rămas fără nume și putem să-i schimbăm numele mai târziu” sau ceva de genul ăsta. Așa cred că e povestea din spatele numelui. Nu a fost nimic prea complicat. A fost doar un lucru simplu. Și apoi aș fi putut să mi-l schimb, pentru că același lucru s-a întâmplat și cu frații mei. Așa că, aflând mai multe despre povestea din spatele numelui, am zis: „Oh, îmi place asta. O să-l păstrez așa cum este, pentru povestea din spatele lui”. M-am născut în casă, în camera mamei mele. Nu a fost la spital. Așa că tot ce ține de nașterea mea, de nume și de toate astea era atât de fascinant pentru mine. Și mi-a plăcut. Și am zis: „Nu o să schimb nimic la asta”. Minunat. Și, din moment ce luni este începutul săptămânii, ne putem gândi la el ca la un nou început. Exact. Ai început la Kadji Sports Academy, același loc în care Eto’o și-a început drumul în fotbal. Cum era pentru tine pe atunci? Îți amintești? Cum arăta o zi din viața ta pe atunci? Ei bine, cum am spus, era o academie. Și, pe vremea aceea, cred că era prin 2011 sau 2012 sau 2013, când am ajuns acolo, era una dintre cele mai bune academii din Africa. Așa că, pentru a intra în acea școală, fie plăteai taxa de școlarizare, fie primeai o bursă, iar eu am primit o bursă ca să pot intra. Trebuia să fii foarte bun. Așa că a fost un privilegiu, în primul rând, pentru mine, să ajung acolo cu bursă, să merg la școala din care au ieșit toate numele acelea mari, care au absolvit acolo, Eto’o fiind unul dintre ei. Era o adevărată legendă în școală, apropo. O zi obișnuită era grea, pentru că trebuia să mergem la școală dimineața, ca orice copil normal. Ne trezeam, ne pregăteam, mergeam la școală. Și apoi, când ne întorceam de la școală, trebuia să ne grăbim spre dormitoare, să ne schimbăm și trebuia să ieșim la antrenament, pentru că aveam și antrenamente. Așa că era haotic. Era greu. Era dificil. Era solicitant fizic, mental. Și eram foarte tânăr. Cum am spus, aveam 13 ani. Să treci prin toate astea fără niciun sprijin, dacă pot să o spun așa, pentru că familia mea era în Nigeria, iar eu trebuia să fac față unei limbi diferite, unei culturi diferite, unei mâncări diferite, unor oameni diferiți, de unul singur, la 13 ani. Și trebuia să trec prin această rutină în fiecare zi, singur. Așa că nu a fost ușor. A fost greu. Dar, cum am spus, toate luptele și sacrificiile într-un fel m-au făcut omul care sunt azi și m-au adus unde sunt astăzi. Este dificil, în orașul tău natal, pentru tinerii jucători să devină profesioniști? Absolut! Absolut! Acum că ai menționat asta, știi, problema este că există jucători talentați în Africa, peste tot, dar e greu să primești oportunitățile de a te pune în valoare pe o scenă mai mare, pe o platformă mai mare. Așa că uneori îmi rupe inima să știu că mulți dintre prietenii mei din copilărie, cu care am crescut jucând fotbal pe străzi, unii dintre ei fiind poate chiar mai buni decât mine, sincer, la anumite aspecte ale jocului, nu au avut șansa să ajungă la un nivel mai înalt sau la nivel profesionist pentru că nu au avut oportunitățile pe care le-am avut eu. Așa că am fost foarte privilegiat și binecuvântat. Desigur, aveam talentul și aveam potențialul, dar îmi doresc doar ca aceleași șanse și oportunități pe care le-am avut eu să le poată avea și alți oameni care nu au același acces. Așa că e greu. E greu să ajungi la nivel profesionist crescând în mediul și în circumstanțele în care am crescut eu în Africa, nu doar în Nigeria sau în Calabar, ci în Africa, în general. Ne-ai povestit despre părinții tăi, dar aș vrea să te întreb dacă te-au susținut în decizia ta de a face fotbal, pentru că, la 13 ani, să îți lași fiul să plece, să-și părăsească casa… Da. Asta e interesant, pentru că eram o adevărată pacoste pentru părinții mei, sincer, cu treaba asta. Pentru că ideea e că aveam pasiunea asta, pur și simplu nu putea trece o zi fără să joc fotbal. Și chiar dacă nu aveam ghete de fotbal, nu aveam haine frumoase, nu-mi păsa, voiam doar să dau în minge. Uneori jucam fără tricouri, uneori jucam fără încălțăminte, ne răneam, pentru că era foarte dur, nu era iarbă, erau pietre. Dar mă întorceam acasă plin de răni, sângerând, și a doua zi tot mergeam să joc fotbal. Așa că asta i-a pus pe părinții mei într-o situație foarte dificilă, pentru că încercau să își protejeze fiul, dar în același timp nu voiau să mă oprească din a-mi urma visurile. Deci, ca să mă întorc la întrebarea ta: mama a fost de partea mea, tata, absolut nu. Tatăl meu era foarte protector. Spunea tuturor: „Trebuie să oprim copilul ăsta. Dacă nu, o să se accidenteze și cariera lui o să se termine înainte să înceapă măcar”. Sunt foarte bun la desen. Pot să te pictez chiar acum, așa, cum stai acolo. Obișnuiam să fiu foarte bun. Nu știu cât de bun mai sunt acum, dar pe atunci eram foarte bun. Așa că el voia să merg mai mult pe partea de artă, pentru că se gândea: „Nu poți să te accidentezi doar pictând pe cineva. Nu-ți poți rupe piciorul, nu-ți poți răni genunchiul. Ai nevoie doar de mână, de ochi, de cap și pictezi”. Dar mama era genul: „Hai să-l lăsăm să exploreze. Niciodată nu știi ce poate ieși din asta. Da, bineînțeles, există riscul că se poate accidenta, la fel cum se accidentează și alți jucători, dar ce facem cu ceilalți oameni care ajung la nivel profesionist și își construiesc o viață din asta?”. Așa că a fost mereu acest conflict de interese între părinții mei când creșteam, dar, la un moment dat, momentul de cotitură pentru mine a fost când am primit bursa ca să merg în Camerun, la Kadji Sport Academy. Tatăl meu trăia atunci și și-a dat seama că aș putea ajunge la un nivel mai înalt și că aș putea face o profesie din asta fără ca el să mă oprească. Așa că sunt foarte fericit că am avut șansa să merg la Kadji Sports Academy, care, cum am spus, era una dintre cele mai bune școli pe atunci, pentru că asta i-a deschis un pic mintea tatălui meu, că poate chiar e posibil fără ca el să-mi stea în cale. Și atunci a început să mă susțină mai mult. Așa că, în final, am avut sprijinul ambilor mei părinți să mă lase să-mi urmez visurile. Deci, dacă ți-am aduce o pânză, ai putea picta pentru noi, într-o zi? Poate? Aș putea încerca. Poate că ai putea încerca să pictezi stadionul, stadionul Ion Oblemenco. Cum am spus, pot încerca, dar nu știu cât de frumos ar ieși acum, dar când eram mai tânăr, pentru că școala la care am fost avea și un curs de artă și eram în clasa de artă, așa că îți poți imagina, cu cât exersezi mai mult ceva, cu atât devii mai bun la asta. Se întâmpla acum 13–15 ani, nu știu cât de bun mai sunt. Doar ca să spun cum era atunci, ce conflict de interese exista între părinții mei, pentru că unul voia să-mi urmez visul în artă, iar celălalt voia să-mi urmez visul în fotbal. Dar mă bucur că, în final, s-au unit și mi-au susținut visul legat de fotbal. Așa că acum creezi artă prin fotbal. Exact, orice e posibil.

Etim, Bassey Monday

Spune-mi, cum a fost perioada ta în Statele Unite, cum a fost să te muți din Africa în SUA? Cum a fost pentru tine? Aș spune că a fost o mare tranziție, pentru că a trebuit nu doar să plec din Nigeria în Camerun, ci acum să părăsesc Africa cu totul. Am crescut pe un continent, sunt obișnuit cu modul în care se fac lucrurile în Africa, cu modul în care sunt oamenii, cu felul în care ne tratăm unii pe alții, iar dintr-odată m-am trezit printre oameni de altă culoare. Ei sunt obișnuiți să facă lucrurile în felul lor. Așa că a fost o mare tranziție pentru mine. Aveam doar 16 ani, eram în adolescență. Dar, din fericire, eram foarte matur de la o vârstă fragedă, poate pentru că am plecat de acasă foarte devreme și a trebuit să cresc foarte repede. A trebuit să iau decizii uneori pentru mine însumi. A fost o mare tranziție pentru mine, pentru că a trebuit să mă adaptez la o nouă cultură. A trebuit să-mi fac prieteni noi, să mă obișnuiesc cu modul de viață din SUA. Era o provocare, dar pentru mine a fost bine pentru că eram într-o academie de fotbal, într-un spațiu închis, concentrat doar pe școală și fotbal. A fost un avantaj pentru mine. M-am simțit bine în SUA. Mi-am făcut prieteni buni, am învățat multe, atât profesional, cât și social. Și după SUA a mai venit o tranziție mare pentru tine, pentru că ai ajuns în Europa. Asta doar s-a adăugat pe lista mea de lucruri de făcut. Lista doar creștea și creștea. O nouă provocare. Dar, din nou, îmi plac provocările, pentru că, dacă treci prin copilăria prin care am trecut eu și nu-ți plac provocările, atunci ai o problemă mare. Așa că trebuie să le accepți și să scoți ce e mai bun din ele. Asta am încercat să fac, mai întâi când m-am mutat în SUA și apoi când m-am mutat în Europa. Nu știam la ce să mă aștept când m-am mutat în Europa, să fiu sincer! Când știam sigur că voi merge în SUA, urma să iau viza, mai ales atunci când eram încă în Camerun, am început să mă documentez despre SUA, te uiți la multe filme americane. Așa că îți faci o idee despre cum sunt americanii. Chiar dacă e o ficțiune în filme, tot îți faci o idee. Dar Europa, Danemarca mai exact… Eram gen: „De unde să încep?”. Nici măcar nu știam unde e Danemarca în Europa. Dar m-am pregătit mental pentru provocare. A fost un lucru bun, pentru că am încercat să mă pregătesc pentru ce e mai rău. Dacă se întâmplă, să fiu gata, să fiu pregătit. Iar când am ajuns acolo, am fost surprins. Singurul lucru care a fost provocator pentru mine când m-am mutat în Danemarca sau în Europa a fost vremea. Mă așteptam să spui asta. Da, dar, în rest, totul a fost foarte bine. Am întâlnit oameni buni și, din nou, am venit pentru fotbal. Așa că a fost ușor să mă integrez, pentru că aveam colegii de echipă cu mine, și a fost ok. Care a fost cel mai mare șoc cultural, dacă îl putem numi așa, când te-ai mutat din SUA în Europa? Cel mai mare șoc cultural? Aș spune că probabil partea socială. Și asta e o întrebare pe care am mai primit-o de câteva ori și trebuie să fiu atent cum o formulez, ca să nu calc pe coadă pe nimeni. Dar, în același timp, îmi place să fiu sincer. În SUA, uneori oamenii pot „să joace teatru” puțin. Se prefac ca să pară că sunteți prieteni sau că vă înțelegeți și chestii de genul ăsta. Dar nu știi cu adevărat intențiile lor. Nu știi cu adevărat unde vă situați când lucrurile devin serioase. Iar când am venit în Europa, în Danemarca, mai exact, oamenii se purtau mai simplu. Dacă îi place cuiva de tine, îți vei da seama. Dacă cineva petrece timp cu tine pentru că îi place cu adevărat compania ta, o să știi. Așa că, pentru mine, acolo era o diferență. Și nu aveam o problemă cu modul în care sunt americanii, cu felul în care era viața socială în SUA, dar mi-a plăcut mai mult când am venit în Europa, pentru că părea mai autentic. Asta aș spune din partea mea. Desigur, fiecare are dreptul la opinia lui. Cum a fost pentru tine să trăiești o iarnă adevărată în Danemarca, pentru prima dată? Vezi tu, asta e faza, pentru că eu am crezut… Am venit în Danemarca în iulie, cred, cam atunci. Deci, în mod normal, e vară, nu? Și atunci eram: „Sunt pregătit pentru câteva luni de vară și apoi sunt gata pentru iarnă”, pentru că agentul meu mi-a spus înainte să vin: „În Danemarca, e foarte frig iarna, trebuie să fii pregătit”. Am zis: „Ok, e bine că vin în iulie, măcar am câteva luni de care să mă bucur înainte”. Dar imediat ce am ajuns, am simțit că era deja iarnă, pentru că mă trezeam și uneori ploua, în ziua următoare bătea vântul, în ora următoare era… Dar apoi, când a venit iarna adevărată, am zis: „O, Doamne!”. A fost greu, să fiu sincer! A fost prima mea iarnă cu adevărat. Nu știam ce să fac, eram terminat. Eram vraiște. Toți cei din jurul meu știu că urăsc tot ce ține de frig. Urăsc când e vânt puternic, urăsc când ninge, urăsc când e frig, pur și simplu nu-mi place, pentru că am crescut în Nigeria, am crescut în Africa, am crescut în condiții calde, cu asta sunt obișnuit. Dar, cum am spus, totul ține de mentalitate. A trebuit să mă adaptez foarte repede, pentru că știam că asta e. Nu pot schimba vremea, asta e situația, așa că am făcut ce a trebuit să fac, a trebuit să supraviețuiesc, pentru că asta fac de când eram copil. Crescând pe stradă, trebuie să supraviețuiești. Te muți în Camerun, fără sprijin de familie, trebuie să supraviețuiești. Ajungi în SUA, cultură nouă, trebuie să supraviețuiești. Ajungi în Europa, iarnă, trebuie să supraviețuiești. E vorba de acel instinct de supraviețuire prin care trebuie să-ți găsești drumul atunci când lucrurile sunt în afara zonei tale de confort. Ca idee, iernile aici, în România, nu sunt chiar atât de grele. O să vedem. Am citit undeva că, după un meci în care ai fost MVP în Danemarca, ai primit bilete la film ca premiu. E adevărat? Îți amintești la ce film te-ai dus? Am avut mai multe astfel de premii. Nu-mi amintesc exact, dar îmi plac filmele de acțiune. A fost unul dintre filmele bune de acțiune. În Danemarca și Norvegia, ei sunt cunoscuți pentru genul ăsta de recompense, ouă și de toate. Fiecare club e diferit în ceea ce oferă pentru MVP. E ceva foarte comun. Au în comun faptul că dau bilete la film și chestii de genul ăsta. Cum am spus, e o cultură diferită. Ai mai primit și alte recompense în afară de biletele la film? Am mai primit și un voucher la cină la un anumit restaurant care era unul dintre sponsorii clubului. A fost frumos.

Monday, cum te simți aici, la Craiova? Bine! Bine, ca să fiu sincer. Mai bine decât mă așteptam, dacă e să fim sinceri. Pentru că, așa cum am spus, înainte să vin aici nu știam la ce să mă aștept. Nu mai fusesem niciodată în România înainte. Craiova nu era un club pe care să-l fi știut dinainte. Dar, bineînțeles, după ce am aflat că vin aici, a trebuit să mă documentez, să caut informații. Dar chiar și așa, nu e același lucru ca atunci când ești aici, trăind totul în realitate. Așa că aș spune că, de fapt, mă simt mai bine. Mă simt bine aici. Mai bine decât mă așteptam, pentru că oamenii sunt chiar drăguți aici, ca să fiu sincer. Sunt foarte primitori, ospitalieri. Și, bineînțeles, suporterii. Îmi place mult felul în care sunt suporterii aici. Sunt foarte implicați. Desigur, unele lucruri sunt bune, unele sunt rele. E fotbal, știi cum e. Pentru că, evident, își doresc ce e mai bun pentru club. Dar viața în Craiova e bună. Mai bună decât mă așteptam. Asta pot să spun. Care a fost prima ta impresie când ai pășit pe gazonul stadionului Ion Oblemenco? Doamne, a fost ireal. A fost un moment ireal pentru mine. Îmi amintesc că eram acolo cu soția mea și cred că Marius era cel care trebuia să ne facă un tur al stadionului. Eu doar stăteam acolo, gen… „Incredibil”. Pentru că, atunci când ești copil, crescând, vezi genul ăsta de stadioane la televizor, vezi atmosfera. Și nici măcar nu era plin. În ziua în care am fost acolo să văd stadionul pentru prima dată, era gol. Dar era sentimentul acela de: „Dacă e atât de mare și de impresionant gol, imaginează-ți cum e plin”. Așa că aveam o mulțime de gânduri care îmi treceau prin minte și chiar a fost un moment ireal pentru mine. A trebuit să stau puțin și să-l procesez. Pentru că e ca și cum ai pleca de pe străzi, indiferent unde ești, joci doar, încerci să supraviețuiești, și, dintr-odată, stai în acest stadion mare, pe această scenă mare, pe astfel de platforme. Așa că, prima dată, a fost un moment ireal pentru mine, în care chiar a trebuit să-mi iau un moment ca să fiu recunoscător pentru ce mi se întâmplă. Pentru că, așa cum am spus, reprezintă un privilegiu și o oportunitate pe care foarte, foarte, foarte mulți de acasă, din diferite părți ale Africii și din întreaga lume, le doresc, dar nu le au. Așa că, pentru mine, să fiu acolo prima dată, am zis că sunt binecuvântat. Am fost foarte recunoscător pentru asta! Pentru mine, se simte ca și cum stadionul te îmbrățișează. Datorită formei lui. Da! Și te simți atât de mic. Ești doar un lucru mic, stând într-un stadion uriaș. Primul tău gol pentru Craiova a venit într-un meci important, cel cu Noah, în Conference League. Cum a fost acel moment pentru tine? A fost, de fapt, un moment pe care-l căutam, îl așteptam cu nerăbdare, abia așteptam să marchez un gol. Dar nu știam când și cum va veni. Voiam doar să marchez primul meu gol pe acel stadion. Dar mă întrebam: „Când o să vină?”. Doar așteptam, așteptam, așteptam. Și faptul că a venit într-un meci important ca acela, acasă, pe acel stadion, în acea atmosferă, din nou, a fost un alt moment ireal pe care l-am tot așteptat cu nerăbdare. Și nici măcar nu știam ce să fac. După ce am marcat, erau prea multe emoții în mintea mea și singurul lucru pe care am putut să-l fac a fost să privesc în sus și să spun: „Doamne, îți mulțumesc pentru asta!”, pentru că sunt doar un copil, care visa pur și simplu să joace fotbal și să facă asta. A fost un moment special pentru mine. Mai am o singură întrebare despre acest subiect. Cum a fost relația ta cu Mirel Rădoi și cum ai reacționat când ai aflat că va pleca de la echipă? Te întreb asta pentru că jucătorii se atașează adesea de antrenorul care i-a adus. E o întrebare bună. Nu am nimic de ascuns. În primul rând, am venit datorită lui Mirel, pentru că el a fost cel care m-a vrut aici. După ce am venit, bineînțeles, tot ce fac mereu când ajung la un club nou e să încerc să aflu cum sunt oamenii, pentru că astfel poți să-ți dai seama cum sunt lucrurile într-un club. Dacă staff-ul și conducerea sunt puțin dezorganizate sau așa ceva, probabil că clubul merge într-o direcție greșită, pentru că nu e structură, cultura e proastă și toate astea. Așa că a trebuit să fiu foarte atent la el și la staff-ul lui în primele săptămâni în care am fost aici și am fost impresionat. E foarte sincer, e foarte direct. Se vede că e foarte implicat, e foarte dedicat, foarte profesionist. Așa că tot ce ținea de el mi-a plăcut. Nu am avut nicio problemă cu el și sper că a fost la fel și din partea lui. Eu încerc să fiu profesionist, încerc să fiu prezent, încerc să fiu dedicat proiectului lui, felului în care vrea să joace, și așa mai departe. Când am aflat că va pleca, am fost puțin confuz. Am venit datorită lui și nu am apucat să fiu aici nici măcar două luni și am aflat că pleacă. Așa că, pentru mine, a fost puțin un moment confuz și nu am vrut să-mi bag prea mult nasul în ceea ce se întâmpla acolo, pentru că nu e treaba mea. Antrenorii vin și pleacă, jucătorii vin și pleacă, cel mai important lucru e clubul. Dar, bineînțeles, e mereu bine să ai claritate și am simțit că nu am primit claritatea pe care mi-o doream din toată povestea. Din nou, în același timp, este vorba despre respect. A trebuit să respect decizia, circumstanțele. El a venit la noi în vestiar, la toți, când pleca, și ne-a spus motivele lui, iar pentru mine asta a fost suficient. A trebuit doar să respect asta. Fiecare e diferit și cam asta pot să spun despre asta. Nu s-a întâmplat nimic mai mult. Și în primul meci după ce Mirel a plecat, ai marcat al doilea tău gol, iar eu am fost acolo la primul gol, și am fost acolo și la meciul în care ai marcat al doilea gol. Trebuie să vii la toate meciurile mele de acum încolo, ca să pot marca mai multe goluri. Voiam să te întreb despre celebrarea ta la gol, pentru că e destul de interesantă. Așa că spune-ne, explic-o. Vrei să știi povestea celebrării mele? Ei bine, am făcut două celebrări după ce am marcat în meciul ăsta. Cea cu bebelușul. Tocmai am avut un copil. Dar a doua este celebrarea mea originală. Nu e cine știe ce, nu e cine știe ce poveste în spatele ei, pentru că nici eu nu știu exact cum a apărut. Cred că treceam printr-o perioadă foarte grea. Cred că eram în Danemarca, pentru că am început să fac celebrarea asta în Danemarca înainte să vin aici. Aveam o perioadă dificilă în carieră. Nu știu ce se întâmpla cu mine. Cred că a fost când am pierdut copilul, primul meu copil. Soția mea a avut un avort spontan și a fost foarte greu în momentul acela. Și atunci mi-am spus: „Știi ceva, asta face parte din viață. Trebuie doar să închizi ochii și să mergi înainte”. Și orice îți apare în cale, dă la o parte, treci prin asta. Așa că am zis: „Închide ochii, mergi înainte”. Când îmi închid ochii, nu pot să merg înainte cu adevărat, dar pot să lovesc ceva, și când dau de ceva, am o singură opțiune: să continui să merg înainte. Trebuie să curăț drumul dinaintea mea pentru că nu am decât o opțiune, să merg înainte. Nu mă întorc înapoi, indiferent prin ce trec. Prin lucruri bune, prin lucruri rele, prin lucruri grele, trebuie să merg înainte. Asta e povestea din spatele întregii celebrări. Trebuie să merg înainte, orice ar fi. Mulțumesc că ne-ai împărtășit povestea și că ai avut curajul să fii vulnerabil. La final, aș vrea să le trimiți un mesaj suporterilor Craiovei. Sper că ați putut afla ceva mai mult despre mine. Nu sunt complicat, sunt un om simplu. Dacă ar fi să vă spun un singur lucru, ar fi să continuați să ne susțineți. Știu că nu e ușor uneori. Uneori avem momente grele, perioade grele, dar asta face parte din joc. Suntem o familie și sper să putem rămâne împreună ca o familie. În familii sunt momente bune și momente grele, dar ceea ce ne duce mai departe este atunci când rămânem împreună, uniți. Vă iubesc și sper să ne vedem curând!

Nigerianul de la Universitatea Craiova putea deveni pictor, însă dragostea pentru fotbal a fost mult mai mare

Monday Etim - fotbalistul din Bănie cu suflet de artist

SUPER JUCĂTORUL ETAPEI

„Se naște un golgheter la CFR Cluj”, a spus președintele grupării din Gruia, Iuliu Mureșan, la finalul meciului dintre alb-vișinii și Csikszereda, pe care fosta campioană l-a câștigat cu 3-1. Oficialul vorbea despre Andrei Cordea, cel care a marcat toate golurile formației antrenate de Daniel Pancu. Cordea a revenit în Superliga în acest sezon și a devenit repede cel mai important jucător de la CFR, în condițiile în care Louis Munteanu nu se regăsește, iar situația lui rămâne incertă. Fotbalistul de 26 de ani are deja opt goluri pentru ardeleni și împotriva ciucanilor a reușit primul său hat-trick în campionatul României. „Un meci reușit din partea tuturor. Le mulțumesc de ajutor. Fără ei nu marcam trei goluri”, a spus fostul jucător de la FCSB. Cu Csikszereda a reușit în premieră să înscrie de trei ori într-un meci din Superliga. Nu este însă și primul hat-trick al carierei. Chiar în acest an, în mai, a dat trei goluri pentru saudiții de la Al-Tai, în victoria cu 3-0 obținută în fața lui Al-Zulfi.

Cordea, Andrei

Practic, Cordea a luat prim-planul în fiecare dintre ultimele trei succese ale clujenilor în Superliga. A înscris golul victoriei cu Unirea Slobozia (1-0), a punctat de două ori în spectaculosul 3-0 cu Rapid și, acum, a reușit un hat-trick contra ciucanilor. Fără golurile sale, probabil că CFR nu ar fi continuat să-și calculeze șansele de calificare în play-off.

O nouă prestație excelentă pentru Andrei Cordea, cel mai bun jucător al lui CFR Cluj într-un sezon dificil pentru ardeleni

A dat primul hat-trick în Superliga și este jucătorul etapei a 20-a

Înfrângerea suferită de liderul Rapid cu Oțelul, scor 0-2, pe teren propriu, a permis urmăritoarelor să se apropie, primele patru clasate fiind acum despărțite de numai două puncte. Principala beneficiară a fost Dinamo, care, profitând și de remiza înregistrată de FC Botoșani cu FC Argeș, scor 0-0, în singurul meci al etapei fără gol, a urcat pe poziția a doua, la un singur punct de giuleșteni. În condițiile în care niciuna dintre echipele de pe locurile 1-4 nu a reușit victorii consecutive în cele mai recente cinci runde, lupta pentru prima poziție la finalul anului se anunță pasionantă, mai ales că 2025 se încheie cu un FCSB-Rapid. Și în zona play-off-ului situația este foarte strânsă. Doar 3 puncte despart locul 6, ocupat acum de Oțelul, și poziția a zecea, pe care se află Farul. Ceva mai departe este CFR Cluj, dar este greu de crezut că ardelenii au renunțat la luptă. Deplasarea din etapa viitoare, de la Botoșani, probabil ne va spune mai multe despre șansele alb-vișiniilor la o clasare în Top 6.

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid0YPzqkiBzRmpMVZ3VnfSTMdyZWSTxDWXcNtu9V2kv8V9PVLzRzLNkSnSGEnydMUN8l

Runda a 20-a a aparținut oaspeților, care au câștigat patru meciuri, bilanțul fiind completat de două victorii ale gazdelor și două remize. S-au marcat 17 goluri, scorul etapei fiind realizat de Dinamo, care a învins-o cu 4-0 pe ultima clasată, Metaloglobus. Așadar, cu ce rămânem după runda care a încheiat a doua treime a sezonului regular din Superliga?

<h2>Dinamo chiar este o candidată la titlu</h2>

O concluzie care nu vine neapărat din succesul cu Metaloglobus, altfel previzibil. Este vorba mai curând despre faptul că alb-roșiii au arătat constanță în tot sezonul și, după startul de campionat puțin mai dificil, nu au pierdut în niciun moment contactul cu liderul, indiferent care a fost acesta. Iar acum, înaintea ultimului meci din 2025, ”câinii” au ocazia de urca pe primul loc. O victorie la Arad cu UTA și un alt pas greșit al Rapidului, în derby-ul cu FCSB, i-ar trimite pe elevii lui Zeljko Kopic pe prima poziție. Însă indiferent dacă alb-roșiii vor termina sau nu anul în postura de lideri, munca excelentă a tehnicianului croat rămâne cu adevărat remarcabilă. Venit să salveze echipa de la retrogradare, a transformat-o din nou într-o forță a Superligii, cu argumente solide pentru primul titlu după aproape 20 de ani.

<h2>Este adevărat: Paul Iacob știe să marcheze doar goluri frumoase</h2>

Nu a trecut mult timp de când Paul Iacob a vorbit pentru superliga.ro despre faptul că <a href="https://www.superliga.ro/articole/paul-iacob-fundasul-care-stie-sa-inscrie-goluri-frumoase-si-a-ales-executia-favorita-d31274c3">reușește să marcheze doar goluri frumoase</a>. Acum a confirmat-o chiar împotriva fostei sale echipe, Rapid, în Giulești, unde a stabilit scorul final, 2-0 în favoarea gălățenilor, cu o execuție formidabilă din lovitură liberă. „Am mai dat goluri din lovitură liberă, dar acesta e cel mai frumos cred”, a spus fotbalistul de 29 de ani, la finalul partidei. „Fabulos. E un jucător capabil, știam că bate așa. Vă spun sincer, nu prea îi iese de multe ori, dar e perseverent”, a completat antrenorul său, Laszlo Balint. A fost finalul perfect pentru o prestație excepțională a formației de la Dunăre, care a urcat pe locul 6 și arată de la etapă la etapă ca o candidată serioasă la calificarea în play-off.

https://www.facebook.com/reel/1434594334762659

<h2>Gol la majorat pentru Alexandru Stoian</h2>

Tânărul atacant al campioanei FCSB a împlinit 18 ani chiar în ziua meciului cu Unirea Slobozia și și-a sărbătorit majoratul în cel mai bun mod posibil. Intrat pe teren la pauză, în locul lui Mihai Toma, Stoian a fost unul dintre cei mai activi jucători ai roș-albaștrilor. Foarte prezent în joc, mobil și cu demarcări foarte bune, a pus în dificultate defensiva ialomițenilor, care în primele 45 de minute a ținut la respect ofensiva capabilă să-i înscrie patru goluri lui Feyenoord cu doar câteva zile înainte. Fostul jucător al Farului s-a aflat în prim-planul celor mai mari ocazii ratate de roș-albaștri, apoi, pe final, a stabilit scorul final, 2-0, cu al treilea său gol stagional în Superliga. Apoi și-a pus și o dorință: „Să ajung cel mai mare fotbalist din România”.

Stoian, Alexandru

<h2>Cordea, omul care aduce victoria la CFR</h2>

Golul de trei puncte cu Unirea Slobozia. Dublă în spectaculosul 3-0 contra liderului Rapid. Hat-trick în succesul din această etapă cu Csikszereda (3-1). Ultimele trei victorii obținute de CFR Cluj în Superliga stau sub semnul lui Andrei Cordea, care, ajuns la opt reușite în actuala ediție de campionat, se înscrie și în lupta pentru titlul de golgheter. „Este într-o formă foarte bună și rar ratează. Colegii săi au nevoie de mai multe situații pentru a marca, dar el nu ratează”, l-a lăudat Daniel Pancu. Partida contra ciucanilor era crucială pentru formația din Gruia, care e într-o cursă ce pare imposibilă de recuperare a terenului pierdut în cursa pentru play-off. La șapte puncte de locul 6, alb-vișiniii joacă fiecare meci ca și cum ar fi o finală, iar ultima partidă din 2025, cu FC Botoșani, în deplasare, e un ”must win”. „Putem să visăm, din visat nu ne poate opri nimeni”, a spus antrenorul clujenilor. Când ai un jucător în forma în care e Cordea, e firesc să mai existe speranță.

<h2>Craiova recuperează teren, Dorinel rămâne cu problemele</h2>

Universitatea Craiova a câștigat la Sibiu și s-a apropiat la două puncte de primul loc, recuperând astfel din terenul pierdut în ultimele etape. Un succes venit la momentul potrivit pentru olteni, după două remize în Superliga și eșecul dureros din Conference League, 1-2 cu Sparta Praga. În schimb, Hermannstadt nu iese din criză nici după venirea lui Dorinel Munteanu, care a moștenit o echipă cu probleme și pe care trebuie să o scape de retrogradare. O misiune pe care e sigur că o va duce la bun sfârșit. „Mai avem multe etape, sunt convins că voi salva echipa și voi face o echipă puternică”, a spus ”Neamțul”. Deocamdată, formația pe care a preluat-o e tot penultima, la 4 puncte de baraj, 7 de salvarea directă și cu al doilea cel mai slab atac din Superliga. Nu e chiar tabloul ideal.

<h2>U Cluj crește, Farul stă pe loc</h2>

Ascensiunea Universității Cluj în mandatul lui Cristiano Bergodi continuă. ”Șepcile roșii” au câștigat și la Ploiești, 1-0 cu Petrolul, și sunt acum pe locul 7, la egalitate de puncte cu Oțelul, ocupanta poziției a șasea. Ardelenii nu iau gol de patru etape și arată din nou ca echipa solidă din stagiunea precedentă, când a condus clasamentul o perioadă lungă. O nouă prezență în play-off pare la îndemâna alb-negrilor, care vor încheia anul cu un meci pe teren propriu împotriva Farului. Un duel direct în zona play-off-ului, care vine într-un moment dificil pentru constănțeni. Elevii lui Ianis Zicu au ajuns la patru runde fără victorie, după 1-1 acasă cu UTA, o altă formație care țintește Top 6. Această inconstanță a ”marinarilor”, care alternează seriile pozitive cu cele negative, ar putea face diferența când se va trage linie. În orice caz, confruntarea din etapa viitoare poate fi catalogată decisivă pentru ambițiile Farului.

<h2>Unirea Slobozia e ajutată de rezultatele altora</h2>

Ialomițenii au ajuns la nouă eșecuri consecutive, după ce au pierdut și cu FCSB, însă situația lor nu e tocmai dramatică. Un lucru care se datorează mai curând faptului că nici celelalte echipe din subsolul clasamentului nu traversează o perioadă bună. Unirea e pe locul 13, la baraj, la un singur punct în spatele Petrolului, care are la rândul ei două înfrângeri la rând. Pe 14 este Csikszereda, care a pierdut ultimele trei meciuri de campionat, la fel ca Hermannstadt, ocupanta poziției a 15-a. ”Lanterna” Metaloglobus e singura care a câștigat în precedentele trei runde, dar bucureștenii sunt încă departe de a fi cu adevărat o amenințare reală.

Un nou eșec al liderului a strâns clasamentul la vârf, iar lupta pentru play-off rămâne imprevizibilă

Cu ce rămânem după etapa a 20-a din Superliga

Ne-am așezat la o discuție cu <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/taroi-denis-5992c285">Denis</a>, un băiat liniștit, cu un zâmbet sincer. Dincolo de timiditatea de început, am observat o ambiție de jucător care știe clar obiectivul pentru care a încălțat ghetele de fotbal încă de prima oară. Născut în Drobeta Turnu Severin, a crescut în interiorul clubului din <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/uta-arad">Arad </a>și a reușit să aducă un titlu la categoria de juniori, marcând în meciul decisiv împotriva Rapidului. Se descrie ca fiind un jucător talentat, muncitor și modest. Și își dorește să fie recunoscut drept „Copilul Aradului”. Pentru el, să joace pentru <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/uta-arad">UTA</a> e o mândrie. Pentru Superliga, jucătorii ca Denis Țăroi reprezintă viitorul. Unul în care copiii devin adulți și aduc fericire în tribune.

Știm că ai debutat la 16 ani. Cum a fost să debutezi între seniori la o vârstă așa fragedă?Pentru mine a fost o realizare, nu mă așteptam să debutez așa de repede, dar am fost foarte fericit. Cum a fost să fii în vestiar cu jucători pe care îi vedeai la televizor?La început nu mi-a venit să cred, dar cu timpul m-am acomodat și băieții m-au primit foarte bine și m-au făcut să mă integrez. Ai un om care simți că te-a ajutat mai mult decât ceilalți să te adaptezi?Cam majoritatea, dar pot să spun că <a href="https://www.superliga.ro/articole/valentin-costache-fotbalul-mi-a-dat-totul-nu-m-am-gandit-sa-fac-altceva-884127bf">Valentin Costache</a>. Cum te descrii tu pe teren ca fotbalist? Cum te vezi?Un jucător muncitor, chiar pot spune și talentat și modest. Care crezi că e calitatea ta cea mai importantă de pe teren?Tehnica. Iar în afara terenului cum este Denis?Un băiat simplu, cum mă vedeți și dumneavoastră acum, și modest. Înveți meserie de la un antrenor și, de asemenea, jucător experimentat. Cum te-a ajutat pe tine în evoluția ta ca fotbalist?La început mi-a fost puțin greu să mă acomodez, sunt un tip mai emotiv. Dar cu timpul a fost bine și chiar mă ajută foarte mult.

Ai fost convocat și la Național Under 17 ani. Ce a însemnat pentru tine să porți tricoul naționalei?O bucurie foarte mare. Nu mă așteptam, dar a fost o bucurie foarte mare și cred că l-am meritat. La ce te gândeai înainte de meci, în secundele alea, înainte să înceapă imnul?Mă gândeam la familie, la oamenii dragi de lângă mine și la tot. Apropo de oamenii dragi, când ți-au zis părinții ultima oară că sunt mândri de tine?Mereu o fac, mereu îmi spun. Și asta mă face să muncesc și mai mult. Iar când i-ai anunțat că o să fii fotbalist, ce au spus?M-au crezut și au zis să trag tare și că o să ajung. Tu cu ce visezi să contribui la prima echipă de la UTA? Ce aduci în echipă?Fiind un jucător de atac, vreau să îi ajut cu multe goluri, pase de gol, dar asta cu timpul. Ne zici un pic cum arată o zi obișnuită pentru tine? Mă trezesc, mănânc, merg la sală, mă întorc acasă, mănânc, ies puțin să mă plimb și apoi la antrenament. Ai o dietă specială pentru înainte și după sală?Nu neapărat specială, dar mănânc foarte sănătos. Ce aliment n-ai mai mâncat de mult pentru că știi că ar putea să afecteze?Pot spune că fast food-ul, n-am mai mâncat de foarte mult. Dulciuri mănânci?Rar. Ce-ți place să faci în timpul liber?Să mă joc FIFA. Și cu ce echipă joci FIFA?Cu Barcelona.

<h2 style="text-align:center;">Nu folosesc Chat GPT. Doar Google.</h2>

Voiam să te întreb cum îmbini școala cu antrenamentele și cu meciurile în deplasare?Aici este puțin mai greu, dar am niște profesori care mă înțeleg. Colegii de la școală cum te privesc? Te văd ca fiind Denis, colegul lor, sau Denis, jucătorul de la UTADenis, colegul lor, pot spune, pentru că de la început m-am înțeles cu ei foarte bine și ei mă susțin, chiar vin la meciuri și sunt mândru. Despre generația ta de fotbaliști din România ce părere ai?Mi se pare că e o generație foarte bună, fiind mulți jucători care se antrenează cu primele lor echipe și cred că o să ajungă mulți fotbaliști. Și cum poate generația aceasta să ajute fotbalul românesc?Prin rezultate, cred. Crezi că au un alt mindset sau o altă modalitate de a privi fotbalul și viața până la urmă?Cred că da, acum și cu tehnologia, cred că da. Tehnologia ajută mai mult un fotbalist sau poate într-un fel să îl defocuseze de la fotbal?Pot să spun că depinde aici. Pe mine mă mai încurcă uneori telefonul, uneori stau mult pe el, dar mă și ajută. Cum te ajută?Când nu știu unele lucruri, caut. Și despre fotbaliști, mă documentez. Cauți pe Chat GPT?Pe Google.&nbsp; Despre ce fotbalist ai căutat ultima oară?Cred că de Neymar.

Denis, care a fost cel mai frumos moment pe care l-ai trăit până acum în fotbal?Câștigarea campionatului la juniori. Cum a fost când ai ridicat trofeul?Nu mi-a venit să cred. Ai fost și golgheter, nu?Da, am fost foarte emoționat, dar am fost foarte bucuros. A fost un drum greu până ați ajuns să câștigați trofeul?Da, pot spune că a fost un drum lung și în play-off. Nu au mers toate bine până în play-off, dar în play-off am câștigat toate meciurile și am remizat de câteva ori, apoi am ridicat trofeul. Cum îți explici că v-ați schimbat așa atitudinea și ați ajuns să nu mai pierdeți niciun meci?Pot spune că toți am înțeles că suntem aproape să câștigăm. Am muncit mai mult, am fost foarte serioși. De la antrenamente se vedea că vrem și asta a urmat. Iar cel mai important gol pe care l-ai marcat care crezi că a fost?În Supercupă, în finala Supercupei, aici la Arad. Și, în momentul acela, te gândeai cum o să sărbătorești după gol sau pur și simplu a venit așa din reflex?Mă gândeam, două zile înainte mă gândeam la celebrare, pentru că știam că o să marchez. Știai? Adică ai vizualizat sau te simțeai atât de pregătit încât n-aveai cum să nu marchezi?Mă simțeam foarte pregătit și știam că o să marchez și s-a întâmplat. Și cum a fost golul?Păi am avut o cursă individuală de la 20 de metri, am șutat și am înscris. Și cum te-ai bucurat?M-am aruncat pe genunchi. Ca Thierry Henry?Da.

<h2 style="text-align:center;">L-am întrebat pe Benga despre viață.</h2>

Ai simțit vreodată, până acum, că este prea dificil fotbalul și că ai vrea să te renunți?Da. Când ai simțit asta?După accidentări, la meciuri pierdute, dar niciodată nu o să fac treaba asta. Ce ți-ai spus în momentele acelea?Că trebuie să fiu mai puternic și că după ploaie vine soare. Ai avut accidentări grave?Grave nu pot să spun, dar am avut. Apropo de vestiar și de faptul că ai alături jucători experimentați, cum te înțelegi tu cu <a href="https://www.superliga.ro/articole/alex-benga-sa-nu-ti-pierzi-bucuria-963897d9">Alex Benga</a>?Da, el este un lider pentru noi, pentru toți, cred. Și, mai ales pentru mine, mă ajută foarte mult, de la sală plecând, la antrenament... <a href="https://www.superliga.ro/articole/alex-benga-sa-nu-ti-pierzi-bucuria-963897d9">Chiar este un lider. </a> Ce-ai vrea să împrumuți din comportamentul lui? De pe teren și din afara lui?Calmitatea, cred. I-ai cerut vreun vreun sfat?Da. Despre ce le-ai întrebat?Despre fotbal, despre viața de zi cu zi... Ce l-ai întrebat despre viața?Cum să fiu... Adică cu distracția, cu mai multe. Și mi-a spus să fiu un om modest și să mă limitez la fotbal. Care e cel mai bun sfat pe care l-ai primit în vestiar la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/uta-arad">UTA</a>?Să am grijă și de mine și să muncesc cât mai mult. Cine ți-a zis?<a href="https://www.superliga.ro/articole/valentin-costache-fotbalul-mi-a-dat-totul-nu-m-am-gandit-sa-fac-altceva-884127bf">Costache. </a>Ai un jucător model din afara țării?Messi, Messi îmi place foarte mult. Și, de acum, de la Barcelona?Îmi place Lamine Yamal. Ce-ai vrea să înveți de la Messi, de exemplu, dacă ai sta 10 minute de vorbă cu el?Cum dribla. Cu toate că era un jucător foarte tehnic, era și foarte puternic. Și asta multă lume nu vede. Denis, ce înseamnă succesul pentru tine?Încă nu pot să spun că am ajuns la cheia succesului. Succesul cred că este să ajungi fotbalist, să joci, să marchezi, să-ți ajuți echipa. Tu cum ai vrea să fii recunoscut în fotbal peste ani?Copilul Aradului! Iar cel mai mare vis pe care îl ai, care e?Să ajung să fac oamenii fericiți din Arad. Ai o anumită persoană căreia ai vrea să-i mulțumești pentru susținere?Mai multor persoane, nu o anumită. Părinților mei, antrenorilor mei de la prima echipă și antrenorilor mei de la juniori. Ai câștigat deja trofee încă de la 16 ani. Este mai degrabă o presiune sau este o încurajare pentru viitor?Este o încurajare. Presiune nu este, mai ales că au fost câștigate la nivel de juniori. Dar este o bucurie foarte mare.&nbsp;

E vreun gol din acest sezon care ți-a rămas în minte, în afară de cel din finala Supercupei?Cred că da, cu Rapid, meciul decisiv pentru câștigarea titlului. Cum a fost golul?Am primit pasă lungă de la portar și am driblat portarul și am înscris. Ai învățat ceva despre spiritul de echipă în acest sezon?Da, contează foarte mult spiritul de echipă. Dacă toți jucătorii nu trag, nu poți să realizezi nimic. Nu poți să joci tu singur. Spiritul de echipă contează cel mai mult Iar despre tine ce ai învățat?Că pot foarte mult. Dacă te-ai uita în urmă, peste câțiva ani, ce ai vrea să-ți amintești despre tine de la Under 17? Ce iei cu tine pentru viitor?Stilul de joc și modul de a-mi încuraja colegii, cum o făceam acolo. Știi că în Superligă avem Denis Alibec, l-am avut pe Dennis Man. Îl mai avem pe Dennis Politic. Cu care dintre ei simți că te asemeni în stil?Pot să spun Dennis Man, multă lume mi-a spus. El chiar fiind din Arad, dar și Dennis Politic mi se pare asemănător, tot extremă stânga, picior drept.&nbsp; Cum ai vrea să fie recunoscut Denis Țăroi, diferit față de cei 3?&nbsp;Vreau să fie recunoscut pentru stilul meu de joc, pentru stilul meu din teren.

<h2 style="text-align:center;">Mă văd jucând în Italia, la AC Milan.</h2>

Ai zis că vrei să fii recunoscut ca fiind copilul Aradului. Ce înseamnă pentru tine să joci pentru UTA Arad?O mândrie. Nu mă așteptam că o să pot să fiu aici așa de repede, dar cu cât e mai repede, cu atât e mai bine. Ce simți să ai fanii aceștia în tribună, așa împătimiți?E extraordinar. Și când am intrat cu Buzău, mi s-a făcut pielea de găină. Tu ești din Arad?Eu sunt din Drobeta Turnu Severin. M-am mutat de la 12 ani. Ai venit singur?Da. Și acum familia stă cu tine sau tu stai singur?Singur. Și cum a fost să pleci așa?La început a fost greu, dar m-am acomodat. Nu ți-ai dorit niciodată să te-ntorci acasă și să zici gata, mă duc?Ba da, de foarte multe ori. Îi sunai pe părinți?Da. Și, până la urmă, cum te decideai să rămâi?Cred că și antrenorii și colegii mei mă ajutau, mă chemau la ei acasă, petreceam timp cu ei și am și crescut. Te gândești că în viața aceasta de fotbalist va fi nevoie să faci multe sacrificii?Da. Și sunt obișnuit. La ce echipă te vezi jucând din străinătate?În Italia, mă văd la AC Milan. Vom sta aproape de povestea lui Denis, care de fiecare dată când intră pe teren își arată dragostea pentru fotbal și ambiția pentru viitor. Și ce e mai entuziasmant decât să vezi cel mai frumos joc din lume jucat de un copil? Copilul Aradului.

S-a aruncat pe genunchi, ca Thierry Henry. Cum e să fii adolescent în Superliga

Denis Țăroi: „Am învățat că pot foarte mult”

Are doar 19 ani și s-a întors mai matur la Universitatea Cluj, după un împrumut la Unirea Ungheni, care l-a ajutat să joace constant și să crească. Mare fan Cristiano Ronaldo, Alin Chinteș pare să fi împrumutat ceva din mentalitatea starului portughez. Spune că de mic a tratat fotbalul foarte serios și că orice realizare trebuie urmată de și mai multă muncă, pentru a face față următoarei provocări. Tânărul fundaș al Universității Cluj și-a spus povestea într-un interviu pentru superliga.ro. Vreau să te întreb ce te-a făcut să te îndrăgostești de fotbal? Unde locuiesc eu, vizavi de casa mea, este terenul de fotbal. Și cam în fiecare zi eu acolo îmi petreceam timpul. De dimineață până seara, cât de mult timp liber aveam, eu eram pe terenul de fotbal. De ce ai vrut să fii fotbalist? Mi-a plăcut foarte mult. M-am îndrăgostit de minge, pot să zic. Toată ziua eram doar cu mingea și, ușor-ușor, a devenit o dragoste. Și părinții tăi ce au zis când le-ai spus că vrei să fii fotbalist profesionist? S-au bucurat, chiar voiau să mă ducă la fotbal, dar nu se gândeau că o să fiu serios, pentru că eram încă la o vârstă fragedă. Aveai un idol când erai mic? Cristiano Ronaldo. Și acum ce idol ai? Pot să zic că tot el, pentru că încă nu s-a lăsat de fotbal. Dar mai am jucători care îmi plac. Și în Champions League, și în România am mai mulți. În România cine ar fi? Ca atacant, îmi place foarte mult de Mitriță. Ziceai de Cristiano Ronaldo mai devreme. Dacă ai sta 10 minute cu el, ce-ai vrea să afli de la el? Ce-ai vrea să înveți de la el? În primul rând, mentalitatea pe care o avea el la vârsta mea. Chiar aș vrea să știu cum să-mi fac planul de viitor în fotbal. Așa serios ai fost de când te-ai apucat de fotbal? Da, chiar da. De la început. N-am luat-o ca pe o joacă, chiar am fost serios de la bun început. Visul meu de mic e să joc la Real Madrid, echipa mea preferată de când eram mic. De ce îți plăcea? Galacticii, nu? Da, tocmai pentru că era Cristiano Ronaldo și, fiind mic, nu știam foarte mulți jucători. Cine a fost prima persoană care a crezut în acest vis al tău? Nu a fost doar o persoană, a fost toată familia mea. Toți m-au îndrumat, toți mi-au fost sprijin și au avut mare încredere în mine. Ți-au spus vreodată că sunt mândri de tine? Da, tot timpul. Când a fost ultima oară? Când m-am întors aici, la U Cluj. Cred că și azi-dimineață vorbeam ceva cu ei, înainte să ajung la antrenament.

Chintes, Alin Marian

Ai crescut în academie, nu? Da, de la vârsta de 15 ani am ajuns la Universitatea Cluj. Poți să ne spui un pic parcursul? Cum ai ajuns? Cum a fost pentru tine să joci? Am aflat foarte târziu că o să vin aici și înainte cu vreo două săptămâni, mi se pare că și cei de la Universitatea pregăteau niște meciuri în care să mă vadă pe mine, dar eu nu știam chestia asta. Și, înainte cu două săptămâni, am aflat că o să vin aici și, pentru mine, era ceva de necrezut că vin la o echipă așa renumită. Și ce îți spuneai ca să te motivezi? Că bănuiesc că a intervenit și puțină teamă. Da, într-adevăr am avut și emoții, dar în mintea mea mereu este că sunt cel mai bun și să nu dau înapoi orice ar fi. Ce ți-a rămas de la antrenorii care te-au format? Cel mai prețios lucru? În primul rând, munca, să nu neglijăm munca. Trebuie să muncești în orice moment. Chiar dacă ești la cel mai bun nivel al tău, să nu dai înapoi niciodată. Cum a fost momentul în care ai debutat la seniori? Am avut foarte mari emoții. Am debutat pe ”Oblemenco”, contra Craiovei. Am avut emoții și nu mă așteptam să intru așa de vreme. Am intrat la început de a doua repriză și chiar m-am descurcat destul de bine. Ți-a zis ceva domnul Sabău după? M-a felicitat și el, și tot staff-ul, colegii, toți au venit la mine, m-au felicitat. Am fost foarte bucuros și mă bucur că eu am intrat la 2-0 pentru adversari și s-a terminat meciul 2-2. A fost foarte bine pentru mine. Care e cel mai frumos moment petrecut alături de U? Nu știu să zic așa unul, dar pot să-l pun pe cel în care am jucat la baraj pentru Conference League, pentru că poate fi una dintre cele mai mari realizări de până acum. Iar în raport cu suporterii, cum te simți? Ai un moment așa care ți-a rămas în minte alături de ei? Mai toate. Mereu suporterii m-au susținut. Nu am un moment special, nu îmi amintesc să fie unul special. Toate sunt speciale, de fapt! Îți place o melodie în mod special cântată de ei? ”Primul pas pe stadion”. Asta a fost și prima pe care am învățat-o când am venit aici. Cum e Alin ca jucător? Cum te descrii tu pe teren? Muncitor, dăruință și foarte implicat în tot ceea ce fac pe teren. Cum ai grijă de corpul tău, de mintea ta, de acest echilibru între corp și minte? Am grijă și la alimentație, am grijă să mă odihnesc ca să dau randament la antrenament și la meciuri. Ce face orice fotbalist profesionist. Ai scos din meniul tău un produs anume sau ceva mâncare? Nu pot să mint, că mâncam înainte prostii, mâncam și burgeri, mâncam o grămadă de prostii. Însă acum m-am stabilit și mănânc ce trebuie, ce m-ajută, deși recunosc, mai sunt și zile în care câteodată exagerez. Dar îmi dau seama de chestia asta și o fac cu cap, adică nu foarte mult. Și cu somnul? După antrenamente... De obicei, noi avem antrenament dimineață. Când ajung acasă, mănânc și mă pun să dorm de amiază. O oră, două, depinde cât sunt de obosit, și seara 10-11 e ora mea de somn. Și dacă vreau, și dacă nu vreau, nu pot să stau mai mult. Și nu te fură peisajul social media, TikTok? Nu, chiar nu. M-am obișnuit să controlez chestia asta. În vestiar, cum te-ai adaptat? Cine te-a ajutat cel mai mult? Păi, acum când m-am întors? Da! Acum, pot să zic că eram deja obișnuit, că am mai fost o dată cu ei și deja mă cunoșteam cu toți. A fost mult mai simplu ca prima dată. Mă cunoșteam cu băieții, deja am venit ca un vechi prieten. Și prima dată? Bănuiesc că a fost mai dificil. Prima dată am avut foarte mari emoții, stând cu Chipciu în vestiar, cu Nistor și cu Bic și ceilalți jucători. Am avut emoții, nu prea vorbeam. Eram foarte emoționat, nu știam ce să-i întreb, mi-era și rușine, eram și mai mic. Cum te-ai apropiat de ei sau cum s-au apropiat ei de tine? Mai mult ei, că au văzut că sunt timid așa și, ușor-ușor, cu o glumă, cu un sfat, m-am apropiat de fiecare în parte. Ce-ai vrea să împrumuți din stilul lor de joc? Vorbeai de veterani. Nu știu ce să zic exact. Poate calmitatea, pentru că eu sunt o fire mai agitată. Calmitatea, gândirea lor, probabil. Ziceai de sfaturi mai devreme. Ți-a rămas un sfat în minte primit de la Nistor sau Chipciu sau Bic? Să am curaj. Când intru în teren, să am curaj. Orice meci ar fi, orice miză ar fi, să am curaj. Simți că au văzut în tine potențial și asta îți dă și ție încredere? Eu simt, pentru că în continuare îmi oferă sfaturi și sunt lângă mine și eu cred că văd ceva în mine, altfel n-ar mai fi venit să vorbească cu mine sau nu s-ar mai fi enervat pe mine la un antrenament în care poate joc mai prost. Poate dacă ar fi unul netalentat, nu i-ar mai zice nimic, că ar ști că nu poate, dar când vine cineva și se ia de tine, înseamnă că ai potențial și vrea mai mult de la tine. Ce visezi aduci la U Cluj? Bucurie și rezultate pozitive, cât mai multe. Cum sunt băieții din generația ta? Cum îi vezi? Ca și mine, pot să zic. Le doresc tuturor să ajungă cât de sus și mă gândesc peste câțiva ani să ne întâlnim la mari echipe, să ne duelăm sau poate să fim chiar colegi din nou. Ce simți că poate aduce generația ta fotbalului românesc? Calitate, curaj. Sunt multe aspecte pe care le pot aduce. Vreau să vorbim un pic și de campionatul european Under 19, unde tu ai avut o accidentare în meciul cu Spania și a trebuit să închei turneul prea devreme. Ce ai simțit în momentul în care ai aflat că nu mai poți să joci? Din păcate, m-am accidentat destul de repede, fiind și primul meci în care am intrat. S-a spulberat ceva în mine, pentru că voiam să ajut cât de mult se poate echipa, ca să ne calificăm în semifinale, cum au făcut-o băieții, și pe această cale îi și felicit. Vă dați seama, am fost foarte supărat, pentru că voiam să ajut, să contribui la performanța pe care ei au realizat-o. Cum au fost zilele de după? Ai rămas cu ei? Am luat decizia să rămân cu ei până la final, pentru că e echipa mea și am vrut să o susțin. Pentru mine, a fost dificil, pentru că eu eram fericit pentru ei, adică nu voiam să le transmit starea mea proastă, pentru că eram supărat totuși, m-am accidentat. Dar am trecut ușor-ușor peste accidentare și am încercat să fiu cât de pozitiv, să creez o energie pozitivă, ca să-i ajut să ajungă până acolo. Și te-ai refăcut repede, nu? Da! Am talentul ăsta să mă refac repede din orice accidentare. Dar a sărit clavicula? O disjuncție de gradul 1. N-a fost ceva foarte grav, se putea și mai grav, dar mă bucur că am scăpat doar cu atât. Ai mai avut accidentări până acum? Am mai avut o dată, tot la umărul ăsta, acum 2 ani, dar nu a fost chiar așa tare. Și așa accidentări, nu, nu. Cum a fost momentul în care ai auzit imnul României? Și atunci am avut emoții, toți oamenii erau pe stadion, toți erau în picioare și cântam toți imnul României. A fost o clipă de neuitat. Clipe de neuitat de fapt, că am cântat de mai multe ori. Ce le-ai spune tinerilor care trec printr-o accidentare? Să nu se dea bătuți, să gândească tot timpul pozitiv și așa te refaci și mai repede, pentru că ai dorință și ajuți și tu creierul să îți ajute corpul să te refaci mai repede. Cum arată o zi obișnuită pentru tine? Mai ales cum poți să incluzi și școala, antrenamentul, odihna, cum se îmbină toate lucrurile astea? Eu am terminat școala, dar când mergeam, nu prea mergeam de fapt. Era foarte greu, pentru că erau puține zile în care reușeam să ajung la școală. De multe ori nu prea aveam note, trebuia să iau la o grămadă de materii. Pot să spun că a fost destul de dificil. Mă prezentam la școală foarte rar, dar profesorii pe care i-am avut mi-au înțeles situația, m-au ajutat. Când mergeam la școală, în ziua când eram prezent, dădeam un test sau eram ascultat, dar asta e viața. Te gândești să dai la o facultate anume? Da, aș putea să dau la facultatea de sport. Cât de mult contează pentru un jucător de fotbal să știe și alte lucruri, să învețe și alte lucruri? Foarte mult contează, pentru că nu știi niciodată când te poți îmbolnăvi, te poți accidenta și să nu mai faci fotbal. Trebuie să ai un plan de rezervă pe lângă, să știi să faci și altceva. Nu știi niciodată, orice se poate întâmpla. Și în afară de fotbal, ce faci în zilele obișnuite? Îmi place să merg să mă joc bowling, îmi place să joc FIFA. Ies cu iubita mea, îmi place acum mai nou să mă dau cu kartul, am fost la karturi, diferite activități, să-mi ocup timpul, să n-am mult timp liber. E vreo vorbă a părinților tăi care ți-a rămas în minte? Să am grijă, cred că asta au toți. De la părinți, să ai grijă. Mereu îmi spun că sunt campion. Ce înseamnă succesul pentru tine? Un vis realizat și un vis constant. Dacă realizezi ceva, trebuie să fii și constant. Adică nu să ai o realizare și să te oprești. Trebuie să muncești și mai mult, ca să ai o constanță. Constanța e cea mai importantă, nu doar în fotbal, ci în viața de zi cu zi. Poate de asta îți și place Cristiano Ronaldo, că tocmai asta ne învață - să fii constant. El te învață că trebuie să fii constant și să muncești pentru ceea ce vrei să ai. Ești dispus în viața asta să sacrifici foarte multe lucruri pentru fotbal? Că știi că asta te așteaptă. Da, normal. Sunt dispus la orice, pentru că până la urmă e meseria mea și cu asta mă ocup.

Să nu te mulțumești cu puțin. Aceasta este mentalitatea lui Alin Chinteș, unul dintre jucătorii promițători de la U Cluj

Mentalitatea sănătoasă a lui Alin Chinteș: „Dacă realizezi ceva, trebuie să muncești și mai mult”

S-a apucat de fotbal târziu, la 15 ani. Nici măcar nu și-a propus să facă din asta o meserie. Dar s-a întâmplat. Cariera l-a dus din Brazilia natală în Portugalia, iar din 2020, în România, unde a jucat pentru CS Mioveni și petrolul, înainte de a semna cu FC Argeș, revelația actualei ediții de campionat. După toți acești ani, în care a reușit două promovări în Superliga, Garutti spune că cea mai importantă lecție pe care a învățat-o în fotbal este că nu trebuie să renunțe. Voiam să te întreb care e cuvântul tău preferat în limba română, în primul rând? Cred că nu pot să spun care e cuvântul meu preferat, că nu e bine să-l spun. Dar putem să spunem că ”frumos” e cuvântul meu preferat. Cum te-ai simțit prima oară când ai venit în România? Sincer, când am venit, nu știam de mult de România, pentru că în Brazilia nu se vorbește prea mult de Estul Europei, și nu știam multe lucruri despre țară. Însă când am venit aici am descoperit o țară foarte frumoasă. Și ce te-a făcut să rămâi? Că ai primit oferte să pleci Da, mie îmi place foarte mult să stau aici, sincer. Persoanele de aici, mâncarea, orașele în care am fost, toată țara mi-a plăcut foarte mult. Și nu doar mie, ci și familiei mele. Și familiei mele îi face plăcere să stea aici. De asta am rămas aici, în România. Și ce mâncare îți place cel mai mult? Micii. Micii sunt foarte buni. Tu ai mai promovat o dată, cu Mioveni. Ce a fost diferit față de promovarea de acum? La Mioveni a fost diferit că am fost la baraj. Am promovat la baraj, aici am promovat direct și campioni. Sunt două situații diferite, dar am fost bucuros de ambele. Ce a însemnat pentru tine această promovare cu FC Argeș? Pentru mine a fost cel mai fericit moment din cariera mea, că am reușit să fiu campion pe final și nu doar cu promovare, dar cu trofeu. Când ai ajuns aici, la FC Argeș, te-ai gândit că poți repeta ce s-a întâmplat la Mioveni? Adică să promovați? Da. Gândul meu a fost doar la promovare când am venit aici. Am spus și președintelui Dani Coman că mă gândesc doar la promovare. Nu pot să mă gândesc să rămân aici, să rămân la liga a doua cu o echipă, că degeaba am venit dacă nu reușim promovarea. Ce îți place cel mai mult aici, la echipă, la FC Argeș? Cred că unitatea de grup. Noi suntem foarte uniți, ca o familie, cum am spus, toată lumea a înțeles că trebuie să muncim împreună. Nu contează cine joacă, câte minute joacă, trebuie să facem totul împreună, să reușim împreună. În primul rând, când câștigă grupul, se câștigă și individual. Cred că asta e ceea ce face diferența. Cum ți se pare Piteștiul? Foarte frumos. Îmi place foarte mult să stau în Pitești. Ți-au zis colegii despre Nicolae Dobrin? Da. Au zis că a fost cel mai bun fotbalist român din istorie și așa cred și eu.

Garutti, Guilherme

Cum e fotbalul aici, comparativ cu Brazilia? E diferit. E total diferit. Cum să spun, cel mai înalt nivel în Brazilia e alt nivel, nu pot să compar aici cu România, că acolo, în Serie A sau Serie B, e foarte dificil să joci. E un nivel foarte bun, dar aici, în România, nu cred că sunt foarte departe. Avem și calitate, avem și echipe mari, avem și echipe cu istorie. E diferit și stilul de joc și la fel, aici e mai fizic, acolo mai calitativ. Nu știu cum să o spun așa, dar cred că asta face diferența. Este diferența mare. Care este fotbalistul tău brazilian preferat? Neymar. Neymar, de departe. Acum Neymar, dar din istorie, cel pe care l-am văzut a fost Ronaldo, Fenomenul. A fost incredibil de bun. Ce te-a învățat pe tine fotbalul? Să nu renunț niciodată. Cred că ăsta e scopul meu în viață și am fost așa de copil, de la început, și cred că vreau să transmit și copilului meu acest lucru. Să nu renunțe niciodată. Nu contează ce se întâmplă cu tine, să mergi mai departe. Tu ai vrut de când erai mic copil să fii fotbalist? Nu. Eu am început să joc fotbal la 15 ani, puțin târziu, dar de copil așa, am jucat pe stradă, am jucat acolo, dar nu am fost: „Eu vreau să fiu profesionist”. Însă s-a întâmplat. Păi, și ce voiai să fii când erai mic? Nu știu. Nu m-am gândit ce vreau să muncesc. Dar s-a întâmplat să fiu jucător profesionist și asta a fost. Și care a fost cel mai greu moment din cariera ta până acum? Când am început să joc fotbal. În Brazilia e diferit, e altă regulă. Când ești la început, sunt doar 18 jucători în lot, acolo nu ai legea să fii junior, poți să fii în lot să joci, acolo nu are limita de vârstă și trebuie să muncești, dacă vrei să ajungi acolo la seniori, trebuie să muncești mult. Nu spun că este la copii sau ești la juniori, acolo trebuie să muncești, trebuie să prinzi lotul. Până să ajung acolo la seniori a fost cel mai dificil moment. Când s-a întâmplat să ajungi la seniori, cum a fost? Greu și acolo. Nu aveam răbdarea pe care o am acum. A fost mai greu. Ce înseamnă pentru tine acum să joci la FC Argeș? Eu sunt foarte bucuros, foarte fericit, vreau să rămân aici cât mai mult posibil și sper să răspund pe teren încrederii pe care staff-ul o are în mine. Cu cine te-ai înțeles cel mai bine din echipă? Cu Takayuki. Cu Takayuki Seto, japonezul meu. Cum v-ați împrietenit? La Petrolul. Ne-am întâlnit prima oară la Petrolul și am rămas prieteni. Acum suntem colegi de cameră în cantonament și cred că am legat o prietenie foarte frumoasă cu el. Care e cel mai frumos moment pe care l-ai petrecut alături de Takayuki? Cred că promovarea. Acum promovarea a fost foarte frumoasă, cu stadionul plin, cu tot ce s-a întâmplat. Ce obiectiv ai tu? Personal, să fac un campionat regular bun, să fiu bine pe teren, să-mi ajut colegii și staff-ul și clubul, și ca echipă să reușim, în primul rând, să rămânem în Superliga și după vedem ce se întâmplă. Ce le promiți suporterilor FC Argeș? Dorință mare pe teren. Asta promit, că o să dăm tot pe teren și o să încercăm să câștigăm fiecare meci.

A devenit fotbalist fără să-și propună asta, însă fotbalul l-a învățat o lecție importantă. Guilherme Garutti și-a spus povestea pentru superliga.ro

Garutti: „Fotbalul m-a învățat să nu renunț”

Ana-Maria Popescu

SUPERLIGA INSIDER

Cele șapte goluri din meciul tur anunțau un nou spectacol pe Arena Națională, în meciul programat sâmbătă seară. Nu am avut goluri, deși au existat câteva ocazii ca tabela să se schimbe, dar am avut spectacol în tribune. Publicul s-a ridicat la nivelul meciului, în ciuda vremii. Nu mai puțin de 28.510 oameni au venit sâmbătă seară, pe o ploaie care nu părea că avea să se oprească vreun pic, la o temperatură de 4 grade, care se resimțeau ca -2, pentru a-și încuraja echipa favorită. Iar la final, fanii dinamoviști au fost răsplătiți pentru efortul și susținerea arătată de către cel care nu părăsește niciodată terenul fără să le întoarcă recunoștința, indiferent de vreme: Cătălin Cîrjan, căpitanul.

superliga 2025

Fotbal

vineri 19 decembrie

sâmbătă 20 decembrie

duminică 21 decembrie

luni 22 decembrie