FC Argeș

FC Farul Constanța

Stadionul Central Ovidiu

FC Botoșani

FC Universitatea Cluj

Cluj Arena

Unirea Slobozia

Universitatea Craiova

Stadionul „Ion Oblemenco”

FCSB

Metaloglobus

Stadionul Clinceni

Oțelul Galați

UTA Arad

Stadionul Francisc Neuman

FC Rapid București

Dinamo București

Stadionul Arcul de Triumf

FK Csikszereda

AFC Hermannstadt

Stadionul Municipal Sibiu

CFR Cluj

Petrolul Ploiești

Stadionul Ilie Oană

Adrian Costeiu

CRONICĂ

După patru meciuri la rând fără victorie, în toate competițiile, dintre care trei înfrângeri, Mirel Rădoi a încercat să mute presiunea de pe umerii jucătorilor, luând-o asupra sa, cu un mesaj vitriolant la adresa selecționerului Mircea Lucescu. Meciul cu Slobozia, una din revelațiile acestui sezon, se anunța mai dificil decât ar fi părut inițial, asta și pentru că ialomițenii erau neînvinși în ultimele patru deplasări din Superligă. Fidel politicii sale de a roti jucătorii - și pentru că urmează meciul cu Noah -, Rădoi a schimbat patru dintre titularii de la ultimul meci, marea noutate fiind revenirea lui Paradela în primul 11, la primul său meci din decembrie 2024 încoace. Oltenii, în căutarea unei victorii care să-i readucă pe traiectoria din startul sezonului, au început meciul destul de avântat, dar echipa lui Prepeliță și Vlădoiu - care a anunțat curajos înaintea meciului că vine în Bănie să câștige - s-a dovedit un adversar la fel de incomod pe cât anticipa Rădoi. David Matei, cel mai activ oltean al startului de meci, n-a așteptat prea mult pentru a trimite primul șut pe poarta Sloboziei, încă din minutul 3. Tudor Băluță, cu o „rachetă” de la circa 25 de metri, dar pe lângă țintă, a bifat a doua ocazie periculoasă a gazdelor, în minutul 13. Un minut mai târziu, a venit și primul șut pe poarta oltenilor, dar Isenko n-a avut emoții. David Matei a mai apărut o dată periculos la finalizare, în careu, în minutul 15, cu un șut din prima, cu stângul, alături, după o centrare excelentă de la Florin Ștefan, din banda stângă, cea pe care aveau să forțeze cel mai mult oltenii. La împlinirea a aproape jumătate de oră de joc, ialomițenii au dat al doilea semnal că Vlădoiu n-a vorbit în van cu privire la intențiile lor, când Hamdiu, cu un șut de la mare distanță, l-a pus în dificultate pe Isenko, care a fost nevoit să respingă în corner.

https://www.youtube.com/watch?v=J5ByR_iWOLU

Gest inexplicabil al lui Antoche Meciul părea destul de echilibrat, în ciuda ușoarei dominări a oltenilor, când a venit minutul 33, unul care nu prevestea mare lucru. La un corner executat de ialomițeni, Antoche a luat o decizie de neînțeles, intrând cu cotul în fața lui Romanchuk la marginea careului, astfel că, după o verificare prealabilă la VAR, a văzut cartonașul roșu și și-a lăsat echipa în 10. După doar două minute, „juveții” au spus „Mulțumesc” pentru cadou, când Baiaram, cu capul, din mijlocul careului, a înscris pentru 1-0. Centrarea, una perfectă, a venit tot de la Florin Ștefan, din aceeași parte stângă de care aminteam. Decarul „juveților” a ajuns astfel la 4 goluri în acest sezon, deși nu mai marcase din august. Finalul primei reprize a mai adus doar un șut al lui Florin Ștefan, din afara careului, dar mingea a trecut alături. Repriza a doua era de așteptat să înceapă cu o Știința decisă să rezolve rapid problema celor trei puncte, mai ales că au putut verifica deja că eliminarea lui Antoche a lăsat un gol și la propriu, dar și la figurat, în apărarea ialomițeană. La fel ca în prima parte, David Matei a fost primul care să încerce poarta Sloboziei, încă din primul minut al reprizei secunde.

Papeau, înger și demon pentru Slobozia Minutul 61 a adus însă o nouă răsturnare de situație, neanticipată de nimeni. În inferioritate, Slobozia a dat lovitura, reușind egalarea. La primul său meci de la revenirea în Superligă, Jayson Papeau a interrceptat o pasă slabă a lui David Matei pentru Băluță, a făcut o piruetă și, cu un șut din afara careului, l-a învins pe Isenko. Încă groggy după lovitura primită, oltenii au fost la un pas să se vadă și conduși, dar același Papeau, din doar șase metri, l-a luat la țintă pe portarul ucrainean al gazdelor (64). Rădoi a încercat în două rânduri să-și trezească echipa cu câte o „dublă” schimbare, trimițându-i în teren pe Al Hamlawi, Mora, Anzor și Teles. Dintr-un corner executat de mijlocașul georgian, s-a înregistrat o nouă mare ocazie a Craiovei, Baiaram trimițând cu capul spre poarta Sloboziei și obligându-l pe Gurău să se întindă serios pentru a scoate mingea în corner (69). Apoi, același Anzor a luat asupra sa sarcina egalării, trimițând un șut bine plasat de la mare distanță, circa 28 de metri, pentru un 2-1 care a mai risipit norii de deasupra băncii Științei, unde Rădoi se învârtea ca un leu în cușcă (71). Următoarea ocazie mare a fost a oaspeților, când „capul” lui Afalna a trecut pe lângă (80), semn că ialomițenii nu renunțaseră la speranță. Oltenii au căutat și ei în continuare golul izbăvitor, dar mai întâi nici David Matei (84), nici Monday Etim (86) nu au reușit să găsească poarta. A găsit-o Carlos Mora, în ultimul minut regulamentar, cu un șut la colțul lung, din careu, cu stângul. După un meci dificil, în care au fost clar ajutați de gestul inconștient al lui Antoche, oltenii se reconciliază, în sfârșit, cu victoriile, revenind chiar și la „tradiționala” lor medie de 3 goluri pe meci, din prima parte a campionatului. Echipa lui Rădoi urcă pe locul 2, la doar un punct în spatele surprinzătorului lider Botoșani.

Craiova s-a reconciliat cu victoria, după un 3-1 cu un adversar arțăgos și incomod, și rămâne în coasta liderului-surpriză Botoșani

"U" Craiova - Unirea Slobozia 3-1: Știința respiră din nou

Andreea Cio

Reportaj

Alex și David au 19 ani și îi știm de când au intrat cu ambiție pe teren în tricoul lui Dinamo. Îi vedem acum jucând împreună la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/metaloglobus">Metaloglobus</a>, iar frăția dintre ei se cunoaște de fiecare dată când fluierul de start al partidei se aude.Însă am vrut să vedem ce fac băieții și când nu e zi de meci, care e povestea lor și cum se descurcă față în față cu provocările noastre. Așa că ne-am dat întâlnire la baza de antrenament a clubului și am stat de vorbă, apoi ne-am plimbat la <a href="https://www.museumofsenses.ro/">Muzeul Simțurilor</a> din București.Vă invităm în lumea lui <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/irimia-david-729c35b6">David</a> și <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/irimia-dragos-alexandru-314bc136">Alex</a>, două chipuri în oglindă, dar cu personalități diferite, care se completează frumos într-o echipă. Echipa Irimia.

Care e cel mai frumos moment pe care l-ați petrecut voi în fotbal până acum? Alex: Păi cred că primul e debutul la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/dinamo-bucuresti">Dinamo</a> și după aceea promovarea cu <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/metaloglobus">Metaloglobus</a>. Și promovarea cu Dinamo, doar că nu am luat parte atât de mult.&nbsp; David: Aici am fost 100%. Cum a fost acum promovarea asta? Alex: E ceva incredibil. Total neașteptat, nu se aștepta absolut nimeni. Nici tata, nici mama, nici noi dacă e să o luăm așa.&nbsp; David: Dar nici lumea din fotbal, nimeni, nimeni.&nbsp; Alex: Pe parcurs, noi, jucători am început să avem încredere în treaba asta, dar ceilalți din jurul nostru... Ne întoarcem un pic la Dinamo. Cum a fost prima dată când ați intrat în vestiarul de seniori de la echipă?&nbsp; David: De-abia împlinisem 16 ani și eram rușinoși. Am fost puțin retrași la început până ne-am acomodat cu băieții, până au prins încredere în noi, am fost așa timorați și echipă mare, Dinamo. Chiar dacă era în liga a doua, se simțea așa presiunea. Alex: Și mai ales că am prins perioada aceea fără bani. A fost o experiență foarte utilă pentru noi pe viitor, dar atunci a fost foarte greu. V-au pus porecle cumva colegii? David: Crețulinii.

Fotbalul în familia Irimia a apărut din pasiune și din dragostea bunicii pentru nepoți. David și Alex au crescut împreună alături de iubirea pentru acest sport, s-au motivat unul pe altul și au învățat cât de mult contează să ai un mental puternic.&nbsp; Vă mai amintiți care e prima a voastră zi cu mingea de fotbal?&nbsp; David: Bunica noastră ne-a adus la fotbal prima dată.&nbsp; Alex: Care din păcate s-a stins din viață. Mă gândesc în fiecare zi la ea și e o sursă de inspirație pentru mine.&nbsp; David: Și de putere, în același timp. Ne-a dus de mână. Noi stăm într-un cartier și ne-a dus de mână la un teren de fotbal și ne-a prezentat acolo la antrenor și i-a spus antrenorului că am vrea și noi să începem să jucăm fotbal și eram mici, mici, 4 ani, 5 ani. Dar cum de și-a dorit să vă ducă? Urmărea fotbal? David:Tata e foarte pasionat de fotbal și, vă dați seama… Alex: Erau discuții în familie, să-i facem fotbaliști, nu știu, bănuiesc. I-ați mulțumit vreodată că v-a dus? Alex: Da, da, normal.&nbsp; David:Tot timpul îi mulțumeam. O să o faceți mândră pe bunica voastră. Alex: 100% și acum e mândră.

Care este mai mare dintre voi? Alex: Eu sunt mai mare. Cu câte minute sau secunde? Alex: Cu cinci minute. Ne-a spus mama. Se spune despre gemeni că au o conexiune aparte. O simțiți? Alex: Da, da. Aveți un moment anume în care v-ați uimit și voi că există această conexiune? David: Da, multe momente. Dar eu i-am dat și assist lui Alex la un meci în sezonul trecut cu Corvinul. Și cum se simte să dai gol din assistul fratelui? Alex: E un sentiment unic, mai ales pentru familia noastră, care s-a bucurat.David: Și mai ales că nu se întâmplă, adică nu vezi peste tot gemeni care se joace în aceeași echipă. Să și contribuie, decisiv. L-ai căutat atunci special? David: Noi oricum ne mai căutăm în teren unul pe altul.&nbsp; Alex: Mereu vorbim după meci: „Dă-mi-o și mie!” Dacă ați juca adversari, ce credeți că s-ar întâmpla? Alex: Păi jucăm la antrenament mereu, ies scântei între noi.&nbsp; David: De-abia aștept să joc împotriva lui. Dar a fost vreodată vreo altercație? S-a luat cineva de vreunul din voi și celălalt a sărit? Alex: Au fost, când l-au mai faultat pe David, de exemplu.&nbsp; David: Au mai fost și între noi altercații, între mine și Alex.&nbsp; Alex: Chiar acum în presezon, a fost un exercițiu și a greșit David o pasă. Și m-am enervat eu și a oprit mister antrenamentul. Că am început să ne certăm. „Că nu se poate, că voi frați gemeni să vă certați”. Cearta a continuat și acasă? David: Nu, ne-am împăcat repede. Noi așa suntem, ne împăcăm repede. Cum a fost să creșteți împreună și alături de această pasiune pentru fotbal? David: Pe noi ne-a ajutat foarte mult când ne avem unul pe altul, că ne împingem unul pe altul de la spate și ne motivăm. Mai ales când avem aceleași țeluri și aceleași obiective. Care este cel mai înalt obiectiv pe care l-ați setat? David: Nu știu neapărat să mă duc atât de departe, dar obiectivul meu e să mă bucur cât mai mult de ceea ce fac și să fac totul cu zâmbetul pe buze și să încerc să fac totul cât mai înalt nivel. Alex: Asemenea, încerc să iau fiecare zi să fiu cât mai fericit pentru tot ce am, pentru că sunt oameni cărora le lipsesc multe și eu pot să beneficiez de foarte multe lucruri, cum ar fi să joc fotbal, fac ceea ce-mi place, mă antrenez într-un spațiu frumos, în natură adică încerc să iau părțile pozitive din viața.

Simțiți că fotbalul v-a maturizat? Alex: Da, foarte mult. David: Foarte mult. Și noi oricum lucrăm și foarte mult mental și încercăm să progresăm și partea asta, e foarte importantă. Alex: Cred că principalul scop al fotbalului este să fii puternic mental pentru că fotbalul are suișuri, coborâșuri și asta e cel mai important. Să rămâi puternic mental, să nu cedezi. Și cum lucrați mental? Lucrați cu un specialist sau pur și simplu? David: Da, și cu un specialist. Și vorbim foarte mult între noi. Încercăm să scoatem tot timpul părțile pozitive, părțile negative, să le punem pe fiecare în parte, să încercăm să facem totul cât mai bine. Așa a fost de la început? Sau v-ați dat seama că practic voi pe voi vă puteți ajuta cel mai mult?Alex: Pe parcurs, cu timpul. Adică noi fiind și de la o vârstă destul de fragedă la Dinamo, am fost încă de la 16 ani în vestiarul echipei mari, ne-am obișnuit cu băieții și pe parcurs ne-am dat seama că e un avantaj foarte mare să ne avem unul pe altul și să ne ajutăm cât de mult putem. V-a zis vreodată cineva ce norocoși sunteți? Alex: Da, toată lumea ne zice.&nbsp; David: Și la antrenament a venit un băiat și ne-a spus ce mi-aș dori să am și eu un frate geamăn, să fiu tot timpul cu el. E foarte fain, foarte, foarte. Suntem norocoși că suntem așa.

Știți cum se spune: gemenii golului. Alex: Da, așa ni s-a spus, că noi așa am debutat, să zic, când ne-au promovat la echipa mare la Dinamo, am dat amândoi goluri în același meci, cu FCSB, și așa ni s-a spus. Așa ne spunea mister Ovidiu Burcă, când am venit prima dată la echipa mare, gemenii golului. Chiar voiam să vă întreb despre momentul acela în care ați debutat. În primul rând, cum a fost înainte să intrați pe teren? Ce ați simțit? Era ceva important. Alex: Foarte important! Mai ales că era familia în tribună. Oricum, mister ne-a anunțat înainte că vom debuta și a fost o bucurie de nedescris, cred că acela este momentul cel mai frumos de până acum.&nbsp; David: Și mai ales că am debutat și la Dinamo, la echipa la care am crescut și e o bucurie imensă. A fost o bucurie imensă. Cum a fost să lucrați cu Ovidiu Burcă? David: O experiență foarte... Nu știu, mai ales că eram foarte tineri, un antrenor foarte modern și am învățat foarte multe lucruri de la el, care ne-au ajutat pe parcursul anilor.&nbsp; Alex: Mai ales că dânsul mai vorbea cu noi, ne mai explica unele chestii, pe care ulterior le-am și aplicat. Deci în primul meci în care ați debutat, ați dat și gol amândoi? Alex: Nu, nu. Am dat gol amândoi la juniori și de atunci ne-au luat la echipa mare, la Dinamo. Ați dat amândoi gol într-un meci contra FCSB-ului. Aveați setat asta? Alex: Nu, nu a fost setat.

Pasiuni diferite aveți? Alex: Ne place foarte mult tenisul de câmp.&nbsp; David: Ne jucăm amândoi. Și aici ne duelăm tot timpul.&nbsp; Alex: Îl cam bat. Mergem în weekend-uri, ne mai destindem puțin. Și altceva? Ce vă deosebește, asta vreau să vă întreb. Alex: Nu sunt multe chestii care ne deosebesc din punctul ăsta de vedere.&nbsp; David: Mai ales că până acum am și petrecut foarte mult timp împreună, adică doar o scurtă perioadă cât timp am venit eu prima dată la Metaloglobus, Alex rămăsese inițial la Dinamo, anul trecut în vară, și după două luni, la începutul lui septembrie, a venit și el la Metaloglobus. Adică o lună jumate, două am fost separați. Și cum a fost perioada aia? Alex: A fost puțin ciudat, mai ales că eram singur acolo la Dinamo, îl știam și pe David aici că e echipă nouă, cu colegi noi, adică eu mai mult mă gândeam într-un fel la el, lui să-i fie bine. Aveți coduri pe teren? Adică aveți voi niște scheme ale voastre? Alex: Nu neapărat, îi spun lui David: „Când am eu mingea, pleacă!”&nbsp; David: Oricum ne mai înțelegem și din priviri.

Se înțeleg din priviri și știu cât de important este să se împace de fiecare dată când apare o scânteie de ceartă între ei.&nbsp; Alex: Normal, mai ales când eram la juniori, mai ales, mereu ne certam. Și părinții ce vă ziceau? Alex: Încercau să ne calmeze, să ne spună că nu e ok.&nbsp; David: Noi oricum suntem două firi foarte competitive și tot timpul ne dorim să câștigăm, să câștigăm, să facem totul cât mai bine și intervine când nu ne iese jocul sau când sunt lucruri care merg împotriva noastră. Intervin nervii. Alex: Trebuie să mai lucrăm puțin la nervi. Sunteți perfecționiști? David: Da, eu sunt foarte perfecționist, sunt tipicar, pot să spun. Și credeți că asta e bine sau e uneori mai puțin bine? David: Am avut și eu discuții, fix cu Alex vorbeam și spuneam că într-un fel e bine că ne dorim să fim cât mai aproape de perfecțiune, dar într-un fel e bine să lăsăm și lucrurile să curgă așa cum e menit să curgă. Că noi nu suntem în control la tot ceea ce se întâmplă și să rămânem focusați pe ceea ce putem noi controla. Citiți cărți sau vă uitați la podcasturi despre mental health? Alex: Da, mai citesc cărți. Acum eu citesc „Gândește ca un călugăr”.&nbsp; David: Am citit-o amândoi. Discutăm că mai sunt niște termeni. Alex: Mă mai enervam că nu înțelegeam niște lucruri și le reluam.&nbsp; David: Sunt niște termeni din aceștia mai dificili în unele părți ale cărții și le mai discutăm între noi, să vedem ce a înțeles fiecare. Apropo de cărți și discuții despre școală, cum puteți funcționa și cu școală, și cu fotbal? Alex: Anul trecut a fost foarte dificil pentru noi, din punctul ăsta de vedere, am avut BAC-ul. Trebuia să ajungem la școală, să ne încheiem mediile, profesorii nu prea ne acceptau așa cu programul, dar până la urmă am scos-o la capăt, am luat și note foarte bune în BAC și o mândrie foarte mare pentru noi și pentru familia, pentru mama în principal. Ce note ați luat? Alex: Eu am luat 8.70. David: Și eu am 9.03. Se dovedește faptul că fotbalistul, la modul general, se poate gândi și la altceva în afară de fotbal? David: Da, bineînțeles. Dar pentru mine, un fotbalist trebuie să fie o persoană inteligentă. Pentru că sunt foarte multe lucruri în fotbal, nu e vorba numai de tehnică sau de talent. E un joc de inteligență, unde fiecare mișcare contează. Trebuie să iei decizii foarte repede, să te informezi, sunt foarte multe aspecte în care trebuie inteligență, trebuie să fii ager la minte.

Aveți o calitate pe care o admirați unul la celălalt? Alex: Nu știu, asta, perseverența asta. Bine, dar nu pot să spun că eu nu o am, dar apreciez treaba asta, că e competitiv, că e perseverent în ceea ce vrea să facă.David: Și eu la tine la fel. Aveți un sfat unul pentru celălalt? Care e sfatul pe care vi-l dați cel mai des? David: Să ne bucurăm de ceea ce facem.&nbsp; Alex: Da, să nu fim negativiști, mai avem momente în care suntem negativiști și asta încerc să-mi scot cât mai mult din minte.&nbsp; David: Încercăm să spunem stop, când vorbim unul cu altul și începe Alex să spună niște chestii că nu a avut chef azi la antrenament sau e foarte cald afară, încercăm să spunem stop și să ne gândim la părțile pozitive.&nbsp; Alex: Sau când mai vorbim despre alți oameni, dacă încep să critic, nu-i bine, adică încerc să-mi pun stop la treaba asta. Și uneori încercați să puneți stop și gândurilor din cap. David: Asta contează foarte mult, chiar dacă nu vorbești, și gândurile pe care ți le faci contribuie la starea ta. Și reușiți? Alex: Încercăm cât de mult se poate. Acum nu putem să eliminăm asta 100%, dar încercăm. Aveți un idol de pe afară, pe care îl urmăriți și în social media? David: Pentru mine e Cristiano și e idolul meu de când sunt mic. Și acum îmi place foarte mult Désiré Doué. Am mai văzut niște interviuri de ale lui și mi se pare la fel, că are o mentalitate de campion și e un jucător senzațional. Alex: La mine la fel, pe Cristiano principal îl apreciez cel mai mult, dar sunt mulți jucători de care îmi place foarte mult. Acum cel mai recent e Wirtz, îmi place maxim de el și mai ales că parcă îmi asemăn stilul de joc cu al lui și-mi place să-l urmăresc. În ce campionat v-ați vedea? David: În Anglia.Alex: Da, și mie cel mai mult mi-ar plăcea în Anglia. Eu țin cu Arsenal… David: Și eu.Alex: Eu cu Liverpool sunt. Deci aici sunteți diferiți? Alex: Aici, da, aici.&nbsp; David: Și cu tata, că tata e cu City. Mama oricum știe fotbal, deci cred că știe fotbalul mama foarte, foarte bine, la cât fotbal e în casă la noi.&nbsp; Alex: Păi noi mai avem un frate mai mare cu 11 ani și la fel și el pasionat de sport și ea nu mai fotbal aude în fiecare zi.

Alex și David Irimia par, la prima vedere, două reflexii ale aceleiași imagini. Dar dincolo de asemănare, se ascunde o poveste despre echilibru, muncă și sprijin reciproc. Crescuți din iubirea unei bunici care i-a dus de mână spre primul teren, gemenii au ajuns să se împingă unul pe altul înainte, nu doar în joc, ci și în viață. Își analizează greșelile, citesc aceleași cărți, se ceartă și se împacă în câteva minute, dar mai ales, nu uită să se bucure de fiecare pas făcut împreună. Poate că în teren poartă numere diferite, dar în orice loc în care vor ajunge, campionat sau club din care vor face parte, vor rămâne mereu echipa Irimia. Un exemplu de cum se trăiește și se simte fotbalul, cu o pasiune sinceră, înmulțită la doi.

Gemenii din prima ligă româneascăFotbalul în oglindă are o istorie lungă în campionatul nostru. Iată care sunt cele 7 perechi de gemeni care ne-au încântat pe teren: <ul><li>Anton si Dumitru Munteanu -&nbsp;CCA 1955</li><li>Iosif si Ilie Rotariu&nbsp; - Poli Timișoara</li><li>Aleksei si Iuri Skala - Selena Bacău 92/93</li><li>Arman si Artiom Karamian - FC Argeș și Rapid&nbsp;</li><li>Erico si Elton Constantino da Silva -&nbsp;Universitatea Cluj, Pandurii Târgu Jiu, Astra Giurgiu, UTAArad</li><li>Eduard si Juan Oriol - Rapid 2014/15</li><li>Ulrich si Aymar Meleke - Voluntari </li></ul>

Doi frați și un singur vis. Am petrecut o zi alături de Alex și David, inseparabili pe teren și în afara acestuia.

Gemenii Irimia: „E un avantaj foarte mare să ne avem unul pe altul”

Meciul de fotbal dintre FC Universitatea Cluj si FC Botosani in Supeliga Nationala, la stadionul Cluj Arena, din Cluj-Napoca, sambata 18 octombrie 2025. © Action Foto / Simion Sebastian Tataru. Unauthorized use is prohibited. All rights reserved.

Să joci cu Botoșaniul în această perioadă este la fel cum l-ai întâlni la Roland Garros, în primul tur, pe Alcaraz. Cu Carlos nu faci un ghem, cu moldovenii nu poți să tragi un șut pe poartă. Trupa lui Grozavu este mai mult decât o revelație a acestui sezon. Este un lider plin de sadism. Nu te lasă să joci, nu te lasă să ajungi la poartă, nu te lasă să te bucuri de fotbal. Pe Cluj Arena, mai mohorâtă ca niciodată, cu peluze mai mult goale, FC Botoșani a început meciul în careul advers și l-a terminat tot acolo. Nefericitul Lefter, portarul celor de la "U", a rezistat o repriză fără gol. A fost salvat de bară la lovitura de cap a atacantului ucrainean Mykola Kovtalyuk (34), însă nu a mai avut ce să facă după pauză.

https://www.youtube.com/watch?v=NFHydtMrIH4&t=1s

Cîmpanu, dedicație pentru Sabău Introdus la pauză, George Cîmpanu a deschis scorul și drumul spre victoria moldovenilor cu o execuție senzațională. Era minutul 53. Șut cu stângul, de pe loc, direct în vinclu. Cum ne încânta Angel Di Maria acum câțiva ani, la Real Madrid și la PSG. Reușita lui Cîmpanu, de colecție, îi va scoate fire albe lui Neluțu Sabău. În urmă cu doi ani, Sabău nu i-a dat prea multe șanse lui Cîmpanu în tricoul lui "U", în sezonul în care mijlocașul din Apusului era împrumutat la Cluj. Roata s-a întors, iar acum nu doar zilele sunt numărate pentru Sabău. În cartierele Clujului, din Făget până în Someșeni, lumea a început să numere orele lui Sabău pe banca ardelenilor.

Zâmbetul lui Ongenda Un sfert de oră mai târziu, Hervin Ongenda a închis tabela cu un șut deviat de Mikanovici (68). Cu două minute mai devreme, tot francezul trecuse pe lângă 2-0, însă Lefter a avut un reflex salvator. Responsabilizat de Leo Grozavu, răsfățatul mijlocaș de culoare al celor din Botoșani, trecut de 30 de ani, pare să fie liderul de care echipa avea nevoie să revină în fruntea fotbalului nostru. Doar Dumnezeu știe cum reușește Ongenda să joace fotbal doar la Botoșani! La Rapid, cu 15.000 pe lună, nici nu punea piciorul pe minge. La fel și Mailat, cu 6 goluri și trei pase de gol, motorul răzeșilor. Cu 2-0 pe Cluj Arena, FC Botoșani ajunge la a cincea victorie consecutivă în Superligă și își păstrează primul loc și după această etapă. În ritmul ăsta, FC Botoșani nu poate pierde locul de play-off. Unde a mai fost de două ori în istoria clubului, în 2020 și 2021. Dacă își va rezolva problemele cu hârtia igienică la vestiare, vorba lui Mirel Rădoi, FC Botoșani ar putea fi o echipă și pentru Europa.

Cu moldovenii nu e de glumit. Oastea lui Leo Grozavu calcă totul în picioare în Superligă, cum o făceau vasalii voievodului Ștefan cel Mare, boierii ăia mari, în Moldova secolului XV.

"U" Cluj - FC Botoșani 0-2: Boierii din Botoșani

Ionuț Tătaru

Într-un sezon în care ierarhiile se rescriu cu o viteză amețitoare, meciul dintre Farul Constanța și FC Argeș aducea față în față două echipe aflate în momente diametral opuse. Farul, condus de Ianis Zicu, se afla pe locul 9, cu 15 puncte și o serie de patru meciuri fără victorie. Constănțenii căutau cu disperare un restart, o ieșire din zona gri a clasamentului, unde ambițiile se sting în odată cu trecerea etapelor. În schimb, FC Argeș venea cu un aer proaspăt, cu un parcurs care surprinde și convinge: locul 5, 22 de puncte și o șansă reală de a urca până pe poziția a doua în cazul unei victorii în duelul direct cu Farul dacă și rezultatele contracandidatelor o permiteau. Echipa de la malul mării traversa o perioadă complicată. Fără victorie în ultimele patru etape, cu doar două egaluri salvate dintr-un joc care pare să fi pierdut din claritate, Farul se prezenta în fața propriilor suporteri cu nevoia acută de puncte și de încredere. Ianis Zicu încerca să reactiveze un grup care, în debutul sezonului, arăta promițător, dar care acum pare să se lupte mai mult cu propriile limite decât cu adversarii. Locul 9 nu e o tragedie, dar pentru o echipă care în trecut spera la campionat, performanțele din acest an nu pot fi mulțumitoare, mai ales după ce în sezonul trecut chiar a avut emoții în privința retrogradării. De cealaltă parte, sub comanda lui Bogdan Andone, FC Argeș devenea una dintre cele mai solide echipe ale sezonului. Cu o singură înfrângere în ultimele cinci meciuri și trei victorii care confirmau constanța echipei, piteștenii au reușit deja să impresioneze lumea fotbalului românesc. Locul 5 era deja o performanță, dar contextul le permitea să viseze chiar mai sus. Startul de meci a dat emoții doar după duelul dintre Mario Tudose și Ramalho, la centrul terenului, cei doi jucători lovindu-se la o fază care nu anunța nimic deosebit, într-o zonă moartă a terenului. Apoi, prima repriză a readus în prim-plan toate problemele cu care Farul s-a luptat pe tot parcursul acestui an, problemele din defensivă fiind mai mult decât evidente. Pentru început, Buzbuchi a scăpat o minge în careu, Garutti a șutat cu toată poarta în fața, dar mingea a fost respinsă in extremis de Ramalho, reușind să blocheze deschiderea scorului. După doar câteva minute, Caio (19) a primit o pasă perfectă de la Oancea, din banda dreaptă, brazilianul a rămas în situație ideală, de unu contra unu cu portarul advers, dar reluarea acestuia a trecut puțin peste poartă. Problemele marinarilor nu s-au încheiat aici, pentru că piteștenii au început să prindă curaj și să aibă ocaziile mai importante în continuare, Robert Moldoveanu (31) șutând periculos din afara careului, la o fază la care mingea a trecut pe lângă poartă.

Neliniștea s-a instalat și înainte de pauză printre elevii lui Ianis Zicu, pentru că Sierra a pătruns în careu, Țîru a ratat intervenția, neatingând nici mingea, dar nici adversarul, la o fază la care centralul Petrescu s-a lăsat păcălit și a indicat penalty. A fost nevoie de intervenția colegilor din camera VAR pentru ca cele două echipe să intre la egalitate și la cabine, după ce arbitrul și-a întors decizia din teren. Farul a fost mult mai prezentă în ofensivă în partea a doua a meciului, dar Radaslavescu (58) nu a prins cadrul porții dintr-o poziție foarte bună. Totuși, în defensivă, constănțenii au suferit în continuare, pentru că după ce au cerut din nou penalty, argeșenii au rămas periculoși prin Matos, dar și prin ceilalți oameni din atac, care au căutat să profite de nesiguranța din defensiva gazdelor. Energia a scăzut mult pe finalul unei partide, în care Farul a reușit un singur șut pe poartă până în minutul 80, neavând nicio ocazie care putea fi luată cu adevărat în considerare. Doar la șutul lui Vînă, deviat de Borța, constănțenii au sperat cu adevărat, dar ar fi fost poate nedrept să câștige un meci în care nu au convins cu nimic. De partea cealaltă, într-un timp scurt, Bogdan Andone a reușit formarea unei echipe la Pitești, care a arătat mult mai solid decât adversarul, într-o deplasare la o formație cu mari pretenții în fotbalul românesc.

Farul a oferit o nouă evoluție palidă, în timp ce FC Argeș arată tot mai bine într-un campionat plin de surprize

Farul - FC Argeș 0-0. Probleme pe litoral

Ana-Maria Popescu

Meciul dintre Csikszereda și CFR Cluj, amânat din etapa a 5-a, se juca într-un moment în care Superliga ajunge deja la borna celor 12 runde disputate. Într-un clasament care începe să capete contur, această partidă recupera nu doar un decalaj calendaristic, ci și o oportunitate strategică pentru ambele formații de a-și reseta traiectoria într-un sezon care le pune la încercare răbdarea. Gazdele porneau partida dintr-o poziție fragilă. Penultimul loc, cu doar 8 puncte acumulate. Echipa din Miercurea Ciuc și-a redescoperit entuziasmul etapa trecută, când a învins Universitatea Cluj, ceea ce i-a dat șansa de a juca meciul cu CFR cu perspectiva de a urca două poziții în clasament dacă obținea victoria. Elevii lui Robert Ilyes sperau să profite din plin de meciul rămas restant, mai ales că duelul îi aducea în față unui adversar cu pedigree, dar aflat în derivă. De cealaltă parte, CFR Cluj venea cu o zestre modestă: 12 puncte, doar patru în plus față de adversara sa. O victorie îi putea propulsa până pe locul 9, ceea ce, în mod paradoxal, însemna o gură de oxigen pentru o echipă care obișnuia să respire aerul rarefiat al podiumului. Clujenii se prezentau la Miercurea Ciuc cu un lot care încă își caută coeziunea, dar și cu speranța că echipa se va redresa și va conta cât mai repede pentru o poziție de play-off. Faptul că meciul se juca la distanță de șapte etape față de momentul în care trebuia să aibă loc a adaugat un strat de tensiune suplimentar. Nu mai era doar o confruntare de mijloc de tur, ci o ciocnire între două echipe care simt că sezonul le scapă printre degete. Pentru Csikszereda, era șansa de a ieși din zona roșie și de a recâștiga încrederea suporterilor, iar pentru CFR era momentul în care trebuia să demonstreze că nu se mulțumește cu un sezon de tranziție. Meciul nu a început prea bine pentru ardeleni, pentru că ciucanii au pus rapid probleme în ofensivă, când Paskza a șutat puternic din interiorul careului, dar șutul a fost unul mult prea central pentru a-i pune cu adevărat probleme lui Hindrich, în minutul 2. Apoi, jocul a început să se așeze după gustul oaspeților, care au început să domine serios jocul, iar Pap a avut o intervenție de zile mari, în minutul 7, când Louis Munteanu a scăpat singur cu portarul advers, dar nu a reușit să înscrie din poziție ideală. Deschiderea scorului a venit după primul sfert de oră, atunci când același Munteanu a profitat de o greșeală mare în apărarea gazdelor, dar a dat dovadtă de mare altruism, pentru că i-a pasat în poziție ideală lui Cordea (17), iar fostul jucător al celor de la FCSB a îndeplinit o simplă formalitate, fiind cu toată poarta goală în față. Jucător timp de 7 ani la Inter Milano, într-un fotbal în care defensiva era dusă la rang de artă, Andrea Mandorlini nu a reușit să transmită și jucătorilor săi rigoarea pe care o avea în teren din postura de mijlocaș defensiv sau chiar fundaș. Clujenii s-au lăsat păcăliți cu ușurință la o fază lucrată de ciucani, când în urma unei faze fixe aceștia au reușit să egaleze. Paszka a centrat foarte bine în careu, de unde Eppel a înscris în poarta lui Hindrich, jocul fiind întrerupt pentru minute bune pentru ca brigada de arbitri să se dumirească cu privire la poziția la limita ofsaidului a vârfului de la Csikszereda. A fost ultima fază importantă a unei reprize care le-a dat speranțe gazdelor, care au început totuși timorați partea secundă a meciului, în care CFR-ul a apăsat accelerația și a căutat să închidă cât mai repede meciul. Presiunea a dat rezultate doar spre finalul meciului, când italianul de pe banca clujenilor a mizat pe Slimani, fostul atacant al celor de la FC Porto, care a fost adus în Gruia pentru a împrospăta atacul echipei, chiar dacă are 37 de ani. Dar cine nu are bătrâni, să își cumpere, pentru că algerianul a avut nevoie de un singur minut pentru a-și trece numele pe tabela de marcaj, după o pasă foarte bună a lui Emmerlahu. Un moment cheie al meciului s-a petrecut în minutul 85, când gazdele au reușit să egaleze, dar George Găman s-a grăbit în a fluiera în prealabil o fază la care ciucanii au protestat îndelung. Centralul a dictat fault în atac la o fază la care Hindrich nu pare să fi fost jenat de adversar. Totuși, meciul nu fusese jucat, pentru că în prelungiri Biliboc l-a faultat în careu pe Bakos, Găman a avut nevoie din nou de intervenția VAR, moment după care a dictat penalty pentru Csikszereda. Anderson Ceara a vrut să execute, Paszka și-a dorit titlul de erou, iar în minutul 99 a reușit să înscrie și să aducă un punct echipei sale, într-un final nebun de meci, care a arătat din nou limitele clujenilor, dar și ambițiile ciucanilor, care nu vor să fie o echipă oarecare în acest sezon al Superligii.

Paszka, Lorand

Csikszereda a egalat în al 9-lea minut de prelungiri, după un penalty contestat de clujeni.

Csikszereda - CFR Cluj 2-2 | Nu se lasă

ANALIZĂ

La ora la care se va încheia această rundă, se va fi jucat și ultima restanță, Csikszereda - CFR Cluj, partidă contând pentru etapa a cincea, astfel că ierarhia Superligii nu va mai avea niciun asterisc. Etapa începe vineri seară, la Ovidiu, cu meciul Farul - FC Argeș, și se va încheia luni, la Ploiești, unde Petrolul este gazdă pentru CFR Cluj. Să vedem pe ce ar trebui să stăm cu ochii în zilele următoare.

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid02SFVzZcAXbRfiqnjVaJkqN6yNE2b3zN2CwhLiMBXVcBk2TexcmSdetHNjrgEsU7kYl

Dinamo și Rapid sunt adversare în derby-ul etapei, pe Arena Națională. Un meci ca pe vremuri, când cele două formații se aflau în luptă pentru titlu sau măcar pentru cupele europene. Acum, sunt despărțite de două puncte, cu alb-roșiii pe locul 4 și giuleștenii aflați pe poziția secundă. În funcție de jocul rezultatelor, câștigătoarea poate deveni liderul campionatului. Așadar, pe lângă orgoliu, și o miză reală și importantă. ”Câinii” nu au mai câștigat în fața rivalilor din Giulești de 10 ani și cu siguranță sunt bine plasați pentru a pune capăt acestei seri negative.

https://www.facebook.com/reel/1881566302795062

<h2>Cum va gestiona FC Botoșani presiunea locului 1?</h2>

FC Botoșani s-a bucurat probabil cel mai mult de această pauză pentru naționale, pe care a petrecut-o pe primul loc, însă acum trebuie să gestioneze postura de lider al campionatului. Moldovenii merg în Ardeal, la Cluj, pentru duelul cu Universitatea, o echipă în dificultate. Abia pe locul 10, fără victorie de patru etape și învinsă de Csikszereda în runda trecută, gruparea clujeană a fost aproape să-și piardă și antrenorul. După eșecul de la Miercurea-Ciuc, Ioan Ovidiu Sabău a declarat că a propus conducerii rezilierea contractului, dar, deocamdată, ”Moțul” rămâne pe banca ”Șeprcilor roșii”, sperând totuși să iasă din criză. Nu va fi ușor, contra unui adversar pe val. care are patru succese la rând și cel mai bun atac al campionatului (24 de goluri marcate). Însă presiunea locului 1 ar putea fi mai mare decât și-ar imagina cineva...

<h2>Se oprește criza Universității Craiova?</h2>

Mirel Rădoi speră că pauza a venit la timp pentru echipa sa, în evidentă pierdere de viteză după un start de sezon entuziasmant. Oltenii au pierdut primul loc în Superliga, după ce au luat un singur punct în precedentele trei runde, iar eșecul cu Rakow, la debutul în faza princiaplă din Conference League, nu a făcut decât să adauge alte dubii în tabăra fostului lider. Sâmbătă, alb-albaștrii sunt gazde pentru Unirea Slobozia, echipă aflată în Top 6, care nu a mai pierdut în deplasare de la sfârșitul lunii iulie (0-4 cu actualul lider, FC Botoșani). Așadar, un alt test serios pentru Universitatea Craiova, în tentativa de a evita prelungirea crizei.

<h2>FCSB și CFR Cluj sunt obligate să lege rezultatele pozitive</h2>

Ultima etapă înainte de pauza pentru naționale a fost prima din acest sezon al Superligii în care atât FCSB, câtși CFR Cluj au reușit să câștige. Cumva, un mic semn de normalitate, într-o ediție de campionat evident neobișnuită pentru principalele forțe ale anilor precedenți. Dar ambele echipe încă sunt departe de play-off, astfel că sunt obligate să lege rezultatele pozitive, pentru a pune presiune pe adversarii mai puțin experiementați, în cursa pentru unul dintre primele șase locuri. Campioana are, teoretic, o misiune ușoară, urmând să joace în deplasare cu ultima clasată, Metaloglobus, singura formație fără victorie până acum. În schimb, pe ardeleni, care joi seară joacă restanța de la Miercurea-Ciuc cu Csikszereda, îi așteaptă apoi deplasarea de la Ploiești, unde Petrolul, cu un moral solid, vrea să confirme succesul de pe terenul lui FC Argeș.

<h2>Farul are nevoie și de rezultate</h2>

La începutul campionatului, după ce a pierdut primele două meciuri, antrenorul celor de la FC Argeș, Bogdan Andone, nu a ezistat să ”amenințe” că va renunța la jocul plăcut și ofensiv în favoarea „autobazei”, pentru că important pentru echipa lui era să facă puncte. Piteștenii au început să câștige din runda următoare, fără a fi nevoie ca tehnicianul să treacă la fapte, iar acum sunt revelația sezonului, ocupând locul 5, chiar dacă vin după un eșec, 0-1 cu Petrolul. Vineri seară, nou-promovata merge la Ovidiu pentru duelul cu Farul, care se află, cumva, în situația în care erau piteștenii la startul stagiunii. Elevii lui Ianis Zicu oferă multe momente de fotbal bun, dar rezultatele nu vin. Cel mai recent exemplu, eșecul din Giulești cu Rapis (1-2). Constănțenii au făcut o repriză secundă excelentă, însă au rămas cu mâna goală. Fosta campioană nu câștigă de patru runde și a coborât pe poziția a noua, iar un alt pas greșit ar complica și mai mult o situație deloc confortabilă.

<h2>Întoarcerea lui Laszlo Balint la Arad</h2>

Vecine de clasament, pe locurile 7-8, la egalitate de puncte, UTA și Oțelul se întâlnesc la Arad, într-un meci special pentru Laszlo Balint. Tehnicianul gălățenilor a pregătit-o mult timp pe ”Bătrâna Doamnă”, reușind să o promoveze în Superliga, în 2020. La Galați, fostul antrenor al arădenilor a construit o echipă capabilă să se bată de la egal la egal cu forțele campionatului, dar doar pe teren propriu. Dunărenii încă nu au câștigat în deplasare în actuala stagiune și speră să o facă în acest weekend, profitând și de ușorul recul al gazdelor, care nu au nicio victorie în precedentele șapte etape.

<h2>Hermannstadt și nedoritul ”derby” al supraviețuirii</h2>

Probabil nici cei mai pesimiști fani ai sibienilor nu și-ar fi imaginat că, în etapa a 13-a, Hermannstadt joacă acasă împotriva nou-promovatei Csikszereda un meci care ar putea să o ducă pe loc retrogradabil, în cazul unui alt eșec. Ciucanii au un moral solid, oferit de primul succes din istoria lor în Superliga, 2-1 cu U Cluj, și speră să profite de problemele echipei lui Marius Măldărășanu, care are patru eșecuri în ultimele cinci runde și continuă să nu-și găsească ritmul care, în stagiunea trecută, a făcut-o o candidată la un loc de play-off.

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid02M8ELZwmzZzPHcqofeD1NQpiHfiQShS5YvmXKVF2mW5eFDDuapUxo9M8vnodt9kijl

Pauza pentru naționale s-a încheiat, iar Superliga revine în forță. Meciul vedetă al etapei a 13-a este Dinamo - Rapid

Lucruri de urmărit în etapa a 13-a din Superliga

INTERVIU

A devenit cunoscut fanilor Superligii cu un gol antologic marcat chiar la debut. Un gol reușit chiar contra campioanei FCSB. Unirea Slobozia, nou-promovată la acel moment, a obținut o remiză, scor 2-2, datorită unei reușite fantastice a lui Dorobanțu. De atunci, a fost reprofilat în fundaș dreapta, a contribuit la istorica salvare de la retrogradare a ialomițenilor, a trecut peste prima accidentare serioasă a scurtei sale cariere și acum visează la echipa națională. Ce nu s-a schimbat e modul său de a vedea fotbalul. Pentru jucătorul de 21 de ani totul se învârte în jurul muncii. „Niciodată nu m-am caracterizat pe mine ca fiind un jucător pe care îl definește talentul. Mereu am considerat că trebuie să muncesc mult mai mult decât dacă aș fi avut talent”, a spus în interviul pentru superliga.ro. E o mentalitate pe care a împrumutat-o de la Cristiano Ronaldo, cel care i-a fost idol în copilărie. Cum este să faci parte dintr-o echipă care a avut un drum atât de frumos? Promovare și apoi menținere în Superliga? Este un sentiment plăcut, mai ales în anul de liga a doua, când am promovat. Ceva unic, mai ales pentru că orașul nu a mai fost în prima ligă. Și primul an de Superliga, tot un sentiment foarte plăcut, pentru că am reușit să ne menținem la acest nivel. Cum e să numești această echipă acasă? Mă simt foarte bine să numesc această echipă acasă, pentru că aici am crescut, aici am început fotbalul. Practic, clubul ăsta mi-a oferit tot. Asta voiam să te întreb: dacă simți că ți-a oferit ceva clubul și vrei să dai înapoi ceva la rândul tău... Da, mi-a oferit, cum am spus, mi-a oferit tot. Încă de la juniori până în momentul de față. Practic, dacă nu era acest club, nu eram nici eu. Cum a fost momentul în care ai debutat pentru seniori? Mai ții minte ce meci era, cum te-ai simțit? La liga a doua era, cred, septembrie sau octombrie. La un meci cu Vitorul Târgu Jiu. Îți mai amintești cum te-ai simțit când ți s-a zis că o să joci? Știam din seara dinainte, mi-a spus Mister că o să joc titular. Și am fost toată seara agitat, până am adormit, umblam prin cameră, n-aveam stare. Aveam un gol în stomac, fiind și debut acasă, am avut puține emoții. Am vorbit despre debutul la seniori, a fost apoi și debutul în Superliga, cu un gol împotriva FCSB-ului. Ai fi visat că așa va fi debutul în Superliga? Nu, sincer, nu am visat. Mă gândeam că ok, intru 10-15 minute, ăsta-i debutul, și încerc să-mi fac treaba cât mai bine. Cam atât am intrat, cred că 30 de minute, dar am fost răsplătit cu un gol superb, frumos. Tot atunci zicea Mihalcea că ți-a transmis: „Intră fără frică!” Ai simțit frică? Ce nu știu suporterii despre raportul fotbalistului cu frica? Nu este sentimentul acela de frică clasic. Este un mod de exprima să nu ai emoții, să fii activ în teren, să nu te ascunzi de adversari, cum se spune. Să poți să iei o decizie cât mai repede și cât mai corect, să nu ai teama asta că te ceartă colegul, că e mai mare, că nu i-ai dat-o. N-ai simțit asta aici la un moment dat? Nu, niciodată. Mereu am fost primit foarte bine în vestiar, tratat ok, nu s-au făcut niciodată diferențe.

Dorobanțu, Andrei

<h2>„Am fost învățat să tratez fotbalul corect”</h2>

Îți mai amintești cumva care e cel mai bun sfat pe care l-ai primit până acum? Să tratez fotbalul corect. Asta mi-a zis unul dintre antrenori. Simțea că nu-l tratai corect? Nu, mi s-a spus doar să tratez fotbalul corect, că o să fiu răsplătit. Și așa a fost! Se simte aici, în Slobozia, o comunitate când vine vorba despre fotbal? Da, e o comunitate destul de unită. Și la liga a doua era foarte multă lume care venea la meciuri și mă gândesc că și acum, mai ales în Superliga, ar veni tot așa. Cred că chiar mai multă lume. Acum să ne întoarcem puțin la tine, cel mic. Ce te-a făcut pe tine să te îndrăgostești de fotbal, cum a început povestea? Mă uitam cu tata mereu la meciuri și îmi plăcea atmosfera aia. Mi-aduc aminte doar meciurile acelea cu mulți suporteri. Toți aclamau jucătorii, erau iubiți. Și mi-a plăcut și mie. Deci de asta ai vrut să fii fotbalist? Da, îmi plăcea atmosfera asta. Ai fost cu tata pe stadion înainte să începi fotbalul? Da. Cred că de atunci îl începusem, eram în pragul ăla. Și ai fost la Unirea Slobozia? Nu, pe Arena Națională, la FCSB - Dinamo. Deci se poate spune că fotbalul e parte din relația ta cu tatăl tău, nu? Da. Acum că am aflat de ce ai vrut tu să fii fotbalist, voiam să te întrebăm și ce idol aveai când erai mic? Când eram mic, cred că, la fel ca orice copil, existau cam doi idoli mari și lați în generația mea: Messi și Ronaldo. Eu eram în partea cu Ronaldo. De ce? Îmi plăcea mai mult, îl vedeam mai serios. Avea, nu știu, o altă atitudine. Iar acum ce model ai din fotbal? Acum n-am un model anume, un jucător exact. Îmi plac majoritatea fotbaliștilor care evoluează pe același post cu mine. Și încerc să iau de la fiecare câte puțin, de la cei mai buni. Cine a fost prima persoană care a crezut în visul tău de a deveni fotbalist? Tata. El mă ducea la antrenamente. Când avea timp, și mama, bineînțeles. Și acum vin la fiecare meci? Da.

<h2>A vrut să renunțe la fotbal acum câțiva ani </h2>

Ai vrut vreodată să renunți? Da. Când s-a întâmplat asta? Acum trei ani, cred, la liga a doua, până să începem campionatul. Eram în cantonament și voiam să renunț, mi se părea prea greu. Și simțeam, nu știu, că nu sunt făcut pentru așa ceva. Și totuși? Și totuși m-am înșelat. Păi ce te-a făcut să rămâi? Discuțiile cu familia. Mi-a spus că nu are rost să renunț acum, când am muncit atât. Și apoi a venit și răsplata... Da.

<h2>Accidentarea din startul acestui sezon, un moment de cumpănă</h2>

Al doilea sezon în Superliga pentru Andrei Dorobanțu a început cum nu se poate mai rău. În chiar prima etapă, în meciul din deplasare cu CFR Cluj, a suferit o accidentare care l-a ținut în afara terenului o lună și jumătate. Niciodată nu a avut astfel de probleme înainte. A revenit însă mai determinat. Știm că se vorbește destul de puțin, poate chiar deloc, despre ce simte un fotbalist când are o accidentare și despre durere în fotbal. Tu tocmai ce ai trecut printr-un moment mai mult decât neplăcut. Ce ai simțit în momentul ăla? Din exterior, privind, pare așa că e un moment de criză în care te întrebi ce o să se întâmple. Ce ai simțit? Pe lângă durere... Nu știu, simțeam așa că sunt dezamăgit de mine, nu știam ce se va întâmpla mai departe. Eram așa că... de ce m-am accidentat? Ce fac acum? De ce s-a întâmplat asta? Ai mai trecut prin vreo accidentare? Nu. Am mai avut una foarte mică. Am stat două sau trei săptămâni, dar nu se compară. Asta a fost prima mai serioasă. Cum sunt băieții din generația ta? Ne-ntoarcem un pic la grupul din care faci. Cum îi vezi? Generația mea de la lotul național la care am fost e un grup destul de unit. Vorbim fiecare cu fiecare, nu sunt bisericuțe, cum se spune, ca în alte grupuri. Avem cam aceleași percepții în viața de zi cu zi, în fotbal, de asta suntem colegi. Simți că aveți totuși niște avantaje față de generațiile mai vechi? Da, sunt multe avantaje, pentru că acum avem mai multă tehnologie la îndemână. Putem să ne informăm mult mai mult despre orice extrasportiv, alimentație, sală, să ne luăm foarte multe informații. Și te informezi? Adică îți cauți despre sală? Ce anume, ce exerciții sunt? Despre ce exerciții, grupele musculare, despre alimentație, de exemplu, după meciuri, înaintea meciurilor... Ce alimente sunt bune, ce alimente nu sunt bune înaintea meciurilor.

<h2>Munca, cea mai importantă pentru a avea succes</h2>

Cum te descrii tu pe teren? Ca un jucător ambițios și muncitor. Pentru că niciodată nu m-am caracterizat pe mine ca fiind un jucător pe care îl definește talentul. Mereu am considerat că trebuie să muncesc mult mai mult decât dacă aș fi avut talent. Mă refer ca un jucător care, să dau un exemplu, cum am spus mai devreme, Messi. Mă consider în partea aceea de jucător muncitor, ca Ronaldo. Și asta înseamnă că trebuie să te ambiționezi, să te motivezi mereu? Da. Și cum faci asta? Încerc să îmi impun singur că sunt cel mai bun, că de-asta sunt în teren, de-asta joc, ca să fiu cel mai bun. Să dau cel mai bun randament. Ce își spui înainte de meci? Înainte de meci, fix asta: că sunt cel mai bun și că trebuie să dau cel mai bun randament. Iar în momentele de după meci, am înțeles că adrenalina e atât de mare încât e cam greu să dormi noaptea de după. Da, e mai greu să dormi după meci. Stau și mă gândesc la ce am făcut bine, ce am făcut rău, ce puteam să fac mai bine. Iar Andrei care nu e pe teren și nu e în tricoul de fotbal, cum e? Un băiat modest, să spun așa, căruia nu-i place să atragă prea multă atenție. Și ce faci când nu ești pe teren? Ce obiceiuri ai? Sau cum te relaxezi? Obiceiuri? Depinde. Acasă, cu familia. Mari obiceiuri nu prea am. Crezi că e important pentru un fotbalist să se gândească și la altceva în afară de fotbal? Da. Pentru că uneori mai trebuie să ne rupem puțin de bula asta în care trăim, să ne mai relaxăm. Și o zi obișnuită în care includem și școala, și antrenamentele, și timpul liber, cum ar arăta la tine? Ai timp de toate? Da. În mare, da. Pentru că dimineața avem antrenament și după, în restul zilei, suntem mai liberi, să zic așa, și am timp. Te gândești să urmezi o facultate? Facultate de sport sau ceva? Nu de sport. Agronomie... Care e cel mai banal lucru care îți aduce bucurie? Condusul. Îmi place mult să conduc. Ce aplicație de pe telefon folosești cel mai des? Cred că YouTube. Să ascult muzică. E vreo vorbă de-a părinților tăi care-ți vine mai des în minte? Dacă mă face fericit, să nu dau înapoi. Ce ți-ai dorit să înveți și încă simți că nu ai învățat? Cred că, în teren, să mă apropii cât mai mult de a fi un lider. Ai exemple în vestiar pe care poți să zici că le urmezi? Exemple de leadership... Da. Sunt cei mai bătrâni, cu experiență, cum ar fi Purece, Aganovic, Toma... Ai vreun sfat primit de la ei care simți că te-a ajutat? Cam asta mi-au zis mereu: să muncesc. Asta îmi zic toți. Pentru că așa spun toți fotbaliștii mai în vârstă ăstora mai mici, că trebuie să muncim, pentru că altfel nu o să reușim. Și care e cel mai mare vis al tău la care vrei să reușești să ajungi? Să joc în cupele europene, aș vrea, momentan. La echipa națională cum a fost? Cum a fost să auzi imnul și să ai tricoul pe tine? A fost un sentiment foarte plăcut prima oară. Mi s-a făcut pielea de găină. Erau și ai tăi în tribune? Da. A fost ceva plăcut. Cea mai mare mândrie până la urmă. Unde vezi că duce drumul tău cu echipa națională? Adică ce simți că ar trebui să faci ca să ajungi și la echipa de seniori? Mă gândesc că e o bornă. Da. Să fiu cât mai constant în minutele jucate și în evoluții. Evoluții cât mai bune. Și, cu timpul, o să vină și răsplata. Cum ai vrea să fii recunoscut în fotbalul românesc? Așa: ca un jucător umil care dă totul pe teren.

Fundașul dreapta al Unirii Slobozia este unul dintre cei mai interesanți tineri din Superliga. Spune că munca și ambiția l-au adus până aici

Andrei Dorobanțu: „Trebuie să muncesc mult mai mult decât dacă aș fi avut talent”

Mijlocașul portughez și-a început aventura în România la Oțelul Galați, sub comanda lui Dorinel Munteanu. Ulterior a intrat pe radarul oltenilor, care l-au transferat în vară, atunci când înțelegerea sa cu formația gălățeană a expirat. Și-a făcut rapid loc în echipa pregătită de Mirel Rădoi, iar acum, după ce l-am văzut ce poate pe teren, am decis că este momentul să îi aflăm povestea. Samuel, ne poți spune tu povestea ta? Povestea mea? Povestea mea e simplă. E despre un tip care iubește fotbalul, îi place să joace fotbal. A început să joace în Portugalia, în fotbalul portughez. Și a avut prima experiență aici, în România, la Oțelul Galați, apoi a ajuns aici, la Craiova. Cum e orașul în care te-ai născut? Orașul în care m-am născut se numește Espinho. E aproape de Porto, în Portugalia. E un oraș cu plajă la ocean. M-am născut pe plajă. Îmi place să merg la ocean, la mare. E foarte plăcut. Ce ar trebui să știe cineva din România dacă ar vrea să viziteze Espinho? Ar trebui să știe că mâncarea e nemaipomenită. Mai ales fructele de mare. Ar trebui să știe că în orașul acela e mult vânt pe plajă. Așa că să-și ia ceva ca să se protejeze de vânt. În rest, se va simți minunat acolo. Spune-ne cum a fost copilăria ta? A fost frumoasă. A fost o copilărie frumoasă. Am locuit acolo, la Espinho, în Portugalia. Ca și copil... Cum să zic? Cred că aveam un lucru bun care azi nu mai e la fel. Îmi amintesc copilăria mea. Mereu eram pe afară. Alergam, ne jucam fie fotbal, fie diverse mici jocuri pentru copii. Nu stăteam prea mult pe telefoane sau PlayStation. Și cred că... Dacă privesc înapoi, cred că a fost foarte bine din punctul ăsta de vedere. Era mai multă libertate pentru noi, când eram copii. Care este prima amintire din copilărie pe care o ai? Am atât de multe. Nu știu! Îmi amintesc că, atunci când eram mai tineri, obișnuiam să-mi chem prietenii, pe cei mai apropiați prieteni, de fapt, prima echipă în care am jucat... Veneau la mine acasă, dormeau acolo, era ceva important pentru noi. Dimineața ne trezeam foarte devreme, mergeam la plajă să facem câteva scufundări în ocean, când răsărea soarele. Era foarte frumos. Cum a început pasiunea ta pentru fotbal? A început foarte devreme, la școală. Aveam aceste terenuri... Am început să joc la școală, între ore și după ore. Mi-a plăcut foarte mult. Îmi amintesc că aveam un prieten foarte bun care juca la un club de acolo, ca o academie, să zicem așa, se numea Os Baixinhos. Atunci îmi amintesc că a zis: „Joc după școală acolo”. Serios? Cum e posibil asta? Și apoi am început să merg și eu acolo. Și m-am îndrăgostit. Când eram copil, am făcut multe sporturi. Am făcut și înot. Am făcut și karate. Pe măsură ce am crescut, a trebuit să aleg între sporturi, pentru că începeau să-mi ocupe tot mai mult timp, și întotdeauna am pus fotbalul pe primul loc, pentru că era pasiunea mea, lucrul pe care îl iubeam cel mai mult. Când ai știut că vrei să devii fotbalist profesionist? Ca să fiu sincer, cred că eu am știut mereu că e pasiunea mea, că eu... N-am privit-o niciodată ca pe o obsesie de a deveni fotbalist profesionist. Întotdeauna am trăit momentul de a juca. Când eram copil, îmi doream mereu să joc în locuri mai bune, dar doar pentru bucuria pe care mi-o dădea. Și cred că momentul în care mi-am dat seama că pot să fac asta ca meserie și că e pe bune, ce îmi doream, a fost când jucam la Braga și am fost chemat la prima echipă. Doar o săptămână. Doar să stau cu ei. Și am văzut realitatea băieților pe care îi admiram, care aveau cariere bune și jucau la un nivel bun. Și am zis: „Uite! Sunt ca mine. Sunt oameni. Sunt oameni normali. Au acel lucru, au viața pe care mi-o doream cu adevărat”. Și cred că acolo a fost momentul. Ce sacrificii au făcut părinții tăi pentru tine? O mulțime. Cred că, la fel ca majoritatea părinților noștri, ei mereu m-au încurajat să joc fotbal, dar și să învăț. Întotdeauna au încercat, nu doar sacrificiile pe care le-au făcut, nu doar pentru fotbal, ci pentru ca eu să am o viață bună. Eu și sora mea. Au muncit mult. Am văzut asta. Și ne-au transmis mie și surorii mele spiritul de a munci din greu, că nimic nu e ușor, dar simt că ei au prioritizat lucrurile bune. Cum ar fi să avem mâncare bună, condiții bune acasă... Și, poate, să nu facă vacanțele pe care și le doreau, să nu aibă alte plăceri în viață, pentru a se concentra pe lucrurile care sunt mai importante. Cred că, atunci când privesc înapoi, asta e ceea ce au făcut. Au fost de acord de la început cu faptul că faci fotbal? Da. M-au susținut mereu. Singura condiție pe care am avut-o când eram mai mic a fost să am note bune la școală, să învăț engleză, să învăț alte limbi, să învăț matematica, pentru că pentru ei era important să am un plan B. Și am văzut. Am crescut cu mulți prieteni care aveau visul să joace fotbal și nu toți am reușit. Și poate fi greu pentru cei care nu au altă opțiune. Așa că mereu au spus: „Te susținem”. Fotbalul e prioritatea noastră, dar la școală trebuie să treci. Și trebuie să ai note bune, pentru că trebuie să ai un plan B, în caz că se întâmplă ceva. Apropo de planul B. Dacă nu erai fotbalist, ce carieră ai fi ales? Cred că aș fi ales între două. Una dintre ele - a fi antreprenor, să am propria afacere. Am studiat management, acum sunt cumva „înghețat”, nu am o diplomă, pentru că fotbalul îmi ocupă tot timpul, și am „înghețat” studiile, nu am terminat, dar între asta și ceva foarte diferit, ceva ca armata, o altă pasiune pe care am avut-o din copilărie. Cred că ceva de genul acesta.

Teles, Samuel Pereira Nunes da Silva

<h2>„Aveam 16 ani când am jucat cu seniorii prima dată”</h2>

Îți amintești debutul tău? Am citit că a fost la o vârstă foarte fragedă, Pepa era antrenorul care te-a debutat? Îți amintești încă de debutul tău? Da, da. A fost la un club numit Sanjoanense. Eram foarte tânăr. Cred că aveam 16 ani, când am jucat cu seniorii pentru prima dată. Eram acolo, am început să mă antrenez cu echipa, nu știam că voi juca, să fiu sincer. Dar el a avut încredere în mine, m-a băgat să joc și a fost ceva special pentru mine, pentru că nu era ceva obișnuit atunci să se parieze pe copii atât de tineri. Eram atât de fericit. Eram puțin agitat, dar m-a făcut să mă simt confortabil și mi-a dat încredere. Și a fost foarte bine. Ai simțit presiunea acelui moment? Când am aflat, chiar atunci am zis: „Uau, e bine”. Am simțit emoții și un fel de presiune, dar puțină. Dar îmi amintesc că a ținut un discurs înainte de meci și m-a inspirat foarte mult. Să nu am presiune. A vorbit despre viața lui personală și despre unele probleme prin care a trecut și a spus ce înseamnă presiunea reală, despre lucruri care contează cu adevărat în viață. Și, pentru mine, asta m-a făcut să privesc din altă perspectivă și m-am simțit mai liniștit. Și chiar cred că lucrurile au mers bine. Spune-ne despre perioada ta la Sporting Braga. Cum a fost acea perioadă pentru tine? Ce ai învățat din acea perioadă? La Braga, a fost o perioadă foarte bună. A fost prima dată când m-am mutat din orașul meu și de la părinții mei. Am venit la Braga să locuiesc singur. Câți kilometri? Nu e atât de departe. Aș zice o oră și jumătate cu mașina. Dar nu de făcut zilnic. Și eram tânăr. Așa că m-am mutat acolo. Mi-au dat un apartament pentru mine și alți jucători și cât am stat acolo, am avut condiții foarte bune. De fapt, era normal. Antrenori mai buni, condiții mai bune... Și am învățat multe. Cum funcționează lucrurile în fotbal, chiar și în afara terenului, să ai grijă nu doar ce se întâmplă pe teren, ci și în afară. Am început să simt că e un club bun în Portugalia, cum e să fii de partea unei echipe care e la mijlocul clasamentului sau a unei echipe care luptă pentru mai mult. Presiunea diferită, abordarea diferită pe care trebuie să o ai în meciuri. Și a fost o experiență foarte frumoasă. Am cunoscut mulți oameni, jucători cu mai multă calitate, de la care înveți multe, și începi să cunoști lucrurile ca la prima echipă de la Braga. Îmi amintesc, când eram acolo, în acea săptămână, ei jucau împotriva... Era pentru Europa League, cred că Fenerbahce. Era o echipă turcească. Și noi analizam adversarul. Pentru mine era totul nou. Și, cu ceva timp înainte, nu mi-aș fi imaginat niciodată să fiu acolo, să văd acești jucători pe care îi priveam ca pe niște mari fotbaliști. Și acum să le analizez punctele forte, slăbiciunile, modul în care văd jocul, cum încearcă să planifice meciul. Pentru mine, a fost uimitor.

<h2>„A fost un șoc când am ajuns la Galați!”</h2>

Cum a apărut oferta din România, oferta de la Oțelul? Eram în Portugalia, în liga a doua, la Feirense. E un club foarte bine organizat, un club foarte bun. Mai ales în primul an. Am încercat să promovăm în prima ligă din Portugalia. Și aproape am reușit. Dar, la final, ne-am clasat pe locul imediat de sub linie. Iar în al doilea an lucrurile nu au mers la fel de bine, dar am terminat contractul în al doilea an și am vorbit și cu agentul meu despre cariera mea și ce îmi doream. Și i-am spus: „Uite, aici, în Portugalia, ori merg în prima ligă, la un proiect bun, ceva în care să creadă în mine, ori vreau să încerc o experiență în străinătate”. Vreau să văd alt fotbal, să am alte experiențe. Am vorbit despre asta. În fotbal, trebuie să fie momente potrivite. Atunci echipa din România a venit repede, am vorbit despre proiect, am vorbit cu câțiva prieteni care jucau în România și mi-au spus lucruri bune despre România, lucruri pe care nu le știam. Ca să fiu sincer, cât eram în Portugalia, nu aveam idee cum era campionatul din România. Și mi-au spus că ar putea fi bine pentru mine, să încerc. Și am vorbit cu agentul meu și apoi l-am sunat pe Júnior Pius, era un jucător care jucase în Portugalia și aici juca la Botoșani. Și am vorbit mai ales cu el. Cum a fost când ai ajuns prima dată la Galați? La ce te gândeai? A fost un șoc pentru mine. Era o realitate diferită, foarte diferită. Orașul, oamenii, totul era nou. Îmi plăcea. Cum să zic, erau două lumi diferite. Nu pot spune că una e bună și cealaltă e rea, doar diferite. Dar am descoperit un oraș, cum e și țara, România, cu pasiune pentru fotbal. Mi-a plăcut mult acest lucru. Oamenii mereu își arată dragostea pentru echipă, susținerea, chiar dacă au problemele lor, mereu încearcă să găsească soluții. Ți-a fost greu să te adaptezi? La început, ca să fiu sincer, am avut un mare ajutor, pentru că am venit cu încă 3 portughezi. De fapt, 4, dar unul a plecat acasă. Era João Serrão, care a stat acolo 6 luni și apoi a plecat. Mai erau Frédéric Maciel, João Lameira, care e încă acolo, și Miguel Silva, care acum joacă la „U” Cluj. Ne uitam la această lume nouă pentru noi și aveam aceeași experiență. Și eram așa: „Uite asta, cât de diferit e totul”. Priveam lucrurile cu optimism. Și ne-am adaptat ușor, ajutându-ne unii pe alții. Și, la final, când ne-am întors, îmi amintesc că vorbeam toți de bine despre experiența asta. Cum este fotbalul românesc diferit de fotbalul portughez? E diferit. Modul de a juca fotbal. Din nou, sunt jucători foarte buni și în Portugalia, și în România. Cred că în România este puțin mai competitiv. În Portugalia, există o diferență mare între echipele mari, Benfica, Sporting și restul. E o diferență și mai mare. Dar aici, în România, e un campionat mai competitiv, să zicem. Multe echipe au calitate. Sunt mulți suporteri care sunt pasionați și asta e foarte bine pentru competiție. În Portugalia, poate sunt meciuri cu mai multe întreruperi, iar aici cred că încearcă să joace mai mult, să pună mai multă emoție în joc. De aceea, îmi place mult fotbalul românesc. Ai lucrat cu Dorinel Munteanu. Cum a fost să-l ai ca antrenor? Dorinel Munteanu e un om bun. E un om bun. A fost un antrenor dur, într-un fel, e foarte strict, pentru că vrea să fie în formă maximă. Vine dintr-o școală foarte disciplinată, îi place să aibă control. Dar e un antrenor foarte bun. Și este și un om bun. E greu să lucrezi cu el, pentru că în fiecare zi trebuie să dai maximum. Uneori, poate, unii jucători au conflicte... Dar cred că, până la urmă, e un antrenor bun. E un om bun. Nu e ușor să lucrezi cu el. Pentru că, așa cum ți-am spus, e așa, dar până la urmă încearcă să scoată ce e mai bun din fiecare.

<h2>„Finala Cupei e una dintre cele mai triste zile din fotbal pentru mine”</h2>

Finala Cupei, cu Oțelul - ce a însemnat acel moment pentru tine, pentru cariera ta? Ca să fiu sincer, nu am jucat finala. Am jucat fiecare meci până la finală. Eram atât de fericit. Credeam cu adevărat că putem câștiga. Ar fi fost un lucru enorm pentru club și pentru oraș. Pentru că nu mai câștigaseră ceva din 2011. A fost foarte bine pentru noi, o echipă ca Oțelul Ca să-ți răspund la întrebare: simt această tristețe. Una dintre cele mai triste zile din fotbal, pentru mine, exceptând accidentările. A fost foarte greu. Pentru mine și pentru toți de acolo, dar mai ales pentru mine, pentru că nu am putut face nimic. Am mers la meci, simțeam emoțiile, am simțit cum e echipa, cum sunt fanii, orașul. Toată lumea era atât de entuziasmată de acel moment. Simțeam că putem face ceva special. La final, am pierdut la penalty-uri. Nu am putut ajuta. M-am simțit și mai rău. Azi, între ceilalți portughezi, încă vorbim despre acea zi cu multă tristețe. Ai fost eliminat chiar de ziua ta iarna asta. Cum te-ai simțit atunci? A fost ca un carusel de emoții în acea zi. Era ziua mea, primeam o mulțime de mesaje frumoase, aveam energia aceea bună și eram foarte concentrat pe meci. Apoi a venit acea fază și am fost eliminat. Am simțit că totul s-a prăbușit într-o clipă. A fost greu să accept, pentru că voiam doar să ajut echipa. Dar, în același timp, m-a făcut să fiu și mai motivat, să arăt că a fost doar un moment și că pot să revin mai puternic.

<h2>„Oblemenco îmi dă aceeași senzație pe care am simțit-o când am intrat pe Estádio do Dragão”</h2>

Ce ai simțit când ai venit prima dată pe „Ion Oblemenco”, dar ca adversar? Îmi amintesc. Era al doilea meu meci în România. Mai întâi am jucat acasă și apoi am venit la Craiova. Și eram așa: „Uau! Ce stadion frumos!” Azi joc aici, dar în acea zi...” Eu sunt dintr-un oraș aproape de Porto. Îmi dă aceeași senzație pe care am simțit-o când am intrat pe Estádio do Dragão. Acolo e un stadion mai mare, dar aici e aceeași energie. Nou, mare și apoi cu fanii. Creează o atmosferă frumoasă. A fost o senzație foarte plăcută. Cred că acum este stadionul meu preferat din România. Și cum a apărut oferta de la Craiova? Totul a început la finalul sezonului trecut. Îmi terminam și contractul cu Oțelul, încercam să văd ce aveam să fac în continuare. Și atunci au venit cei de la Craiova. Foarte devreme. Nici nu era deschisă perioada de transferuri încă. Dar când știi că e o opțiune bună, trebuie să aștepți. Cunosc clubul, cunosc istoria, știu ce se cere aici și, de asemenea, după ce am vorbit cu antrenorul, m-a făcut să cred și mai mult în proiect. Vrea să schimbe lucrurile, într-un mod bun. În ultimii ani, au făcut lucruri bune, desigur, dar a fost important pentru mine să ascult și să primesc asta. A fost ca ceva cu care m-am identificat, să lupt pentru ceva. Deși, așa cum ți-am spus, și la Oțelul am fost foarte fericit. Ești în România de ceva timp deja. Se spune și se știe că aici, în Oltenia, fotbalul se trăiește diferit. Lucruri pe care le simt și eu atunci când sunt pe stadion. În rest, nu văd. Nu îmi place să citesc, să văd nimic, pentru că asta mă ajută să rămân concentrat pe ceea ce am de făcut și pe lucrurile care sunt importante. Dar pot simți aici că e o atmosferă diferită. De asemenea, când joci bine, te susțin și e uimitor. Și sper să continue mereu să ne susțină. Să fie și mai greu pentru adversari. Pentru că, dacă adversarii simt că nu suntem împreună, că nu suntem toți împreună, ca fani, jucători, și chiar și suporterii mai vechi, e o slăbiciune pe care o pot exploata. Dar dacă simt că acest club e unit, că e o atmosferă bună, că toată lumea e împreună, împingând echipa, putem face lucruri frumoase aici. Cum ai compara ceea ce ai găsit aici la Craiova cu experiența de la Oțelul? Ambele au fani pasionați. Evident, sunt două cluburi foarte diferite, ambele sunt cluburi istorice, dar aflate în momente diferite. Am doar lucruri bune de spus despre ambele cluburi. Ambele au fost foarte importante pentru mine. Și aici e o situație diferită. La Craiova, au mai multe resurse cu care pot lucra. Și asta face diferența. Cred că asta e tot. Dar ambele cluburi sunt cluburi foarte bune. Acum că l-ai cunoscut pe Mirel Rădoi, cum îl vezi ca antrenor? Cum l-ai descrie? Îmi place. Îmi place mult. Pentru mine, un antrenor înseamnă două lucruri: cum e ca om, ca persoană, ca lider, și, în afară de asta, ceea ce știe despre fotbal. Și cred că le are pe ambele. Are o relație bună cu noi toți. Mereu încearcă să ne dea încredere, așa că am doar lucruri bune de spus despre el. E un antrenor foarte bun. De top. Care este cel mai frumos moment pe care l-ai trăit în fotbal? Întrebare grea. Voiam să spun cupa cu Oțelul, dar acum nu știu. Poate, aș spune, debutul meu. Pentru că a fost locul unde a început totul pentru mine. Și am început să văd că lucrurile îmi pot schimba viața. Am acest moment. Am și un alt moment. Când eram mai tânăr, am jucat pe Estádio do Dragão, în Portugalia. Când eram copil mergeam să văd meciuri pe acel stadion. A fost special pentru mine. Dar să merg acolo ca jucător, și nu ca fan, a fost de asemenea un moment special pentru mine. Și cel mai greu? Cel mai greu moment. Din fericire, nu am avut accidentări sau lucruri de genul acesta. Pentru mine, asta e cel mai rău. Dar, ca să fiu sincer, aș spune că cel mai greu l-aș pune pe acesta cu Oțelul, când am pierdut cupa. Pentru că eram foarte entuziasmați. Simțeam orașul foarte entuziasmat. Voiam să facem ceva special. Și lucrurile nu s-au întâmplat. Așa că l-aș pune ca cel mai greu. Ce îți place să faci în timpul liber? În timpul liber îmi place să mă uit la filme, să mă relaxez, să ies să iau prânzul sau cina cu niște prieteni. Să mă bucur de lucrurile simple, să fiu cu familia, cu iubita mea. Genul acesta de lucruri. Poate e o întrebare copilărească, având în vedere că ești din Portugalia, dar cine a fost idolul tău din copilărie și de ce? Desigur. Știi deja răspunsul. Cel mai mare. Desigur, Cristiano Ronaldo. Este un ambasador al Portugaliei. Mentalitatea pe care o are... Este o inspirație pentru toți portughezii. Este incredibil ceea ce a reușit el pentru generația noastră, pentru toți, pentru că vezi că e posibil ca o țară mică precum a noastră să producă atât de mulți jucători buni. Cred că el are o contribuție mai mare decât își dau oamenii seama. Cât de mare inspirație este el pentru întreaga noastră generație. Eu fac parte din acea generație. Și când mă uit la el, e uimitor tot ce a realizat. Dacă ar fi să rezumi într-un cuvânt parcursul tău cu Craiova, în preliminariile europene, până acum, care ar fi acel cuvânt? Vrei un singur cuvânt? Aș spune „credință”. Dacă vrei să explic... Știm că e greu. Dar noi am crezut mereu că putem reuși, chiar și în momente dificile. Așa cum ați văzut cu toții. Dar am rămas împreună. Am încercat să construim această atmosferă, mai ales acasă, cu fanii noștri. Să reprezentăm cum trebuie Craiova, țara, tot. Să încercăm să ducem acest club în competițiile europene, acolo unde merită. Pare că 3-0 e un scor periculos pentru Craiova. Ești de acord? Sau te simți ca Barcelona? Pentru că sezonul trecut erau conduși cu 2-0 și a început remontada. Știu, cred că e foarte simplu. Fiecare meci are povestea lui. Și, vorbind despre ce s-a întâmplat cu Spartak Trnava, au fost 2 meciuri diferite, 2 povești diferite. Și lucrurile se schimbă foarte repede, așa că trebuie să fim pregătiți. Și ce iau eu de aici? Desigur am avut 3-0. Știam că nu va fi ușor. Dar, desigur, nu putem să ne punem în situația asta. Dar ce iau eu de acolo? Este felul în care echipa reacționează. Când avem meciul în mână și deodată ei egalează. Și noi câștigăm. Și cum reacționează echipa la asta. Pentru mine, asta e cel mai bun lucru. A fost cel mai important. Să mergem din nou și să luptăm, și am reușit să trecem mai departe. Pentru mine, arată cât de mult caracter are această echipă. Că și în cele mai grele momente am rămas împreună și am putut să luptăm. Și pentru mine a fost foarte important. Cu multe emoții. Asta e.

Samuel Teles (28 ani) a ajuns la Universitatea Craiova în această vară, la doi ani și jumătate distanță de momentul în care venea pentru prima dată în România

Samuel Teles, de pe Estádio do Dragão pe Oblemenco

A venit în fotbalul românesc în iulie 2023 și a devenit rapid un nume important. Cu el în centrul apărării, Adrian Mihalcea a reușit să ducă <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/unirea-slobozia">Unirea Slobozia</a> spre o <a href="https://www.superliga.ro/articole/mihalcea-castigam-cu-inima-nu-cu-bugetul-f3f71d14">performanță istorică</a>, prima promovare în Superligă din istoria clubului. Iar în acel prim sezon cu Slobozia în primul eșalon, Dmytro Pospelov a fost supranumit <a href="https://www.superliga.ro/articole/fundasul-golgheter-din-superliga-si-a-stabilit-obiectivele-pentru-2025-89157df5">fundașul-golgheter</a>: a marcat opt goluri, devenind unul dintre oamenii-cheie ai echipei care a făcut un oraș fericit.În vara lui 2025, și-a continuat drumul alături de același antrenor, mutându-se la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/uta-arad">UTA Arad</a>. Primul impact? Un gol marcat chiar în prima etapă, în <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-regular-uta-ucv?sectiune=cronica">egalul cu Universitatea Craiova</a>. De atunci, Pospelov a adunat două goluri și un assist, dar și două meciuri fără gol primit în cele zece partide jucate pentru UTA.I-am făcut o vizită la Arad, să vedem cum s-a adaptat și ce îl face pe el să joace fotbal cu plăcere.

Mulțumim pentru că ne-ai primit. Cum ești aici, la Arad?Mulțumesc pentru invitație. Sunt bucuros să mă aflu aici. Aradul e un oraș frumos. Îmi place. Învăț limba română. Care e cuvântul tău preferat în română?Cu plăcere! Și joci fotbal cu plăcere?Da. Unde e acasă pentru tine?Acum? Acum e aici. Poți să descrii locul unde ai jucat prima dată fotbal?Cred că am început să mă antrenez la fotbal pe la nouă ani. Era aproape de școală, aproape de casă, aproape de școală. În Odesa, nu?Da, în Odesa. Care e cea mai frumoasă amintire de acolo?Când ești mic, nu îți pasă de nimic. Doar alergi, joci fotbal și atât. Și cum se face că pierdem bucuria asta când creștem?Uneori, unii oameni o pierd, alții nu. Dar tu?Eu încerc, încerc să-mi păstrez sentimentul ăsta. Ai avut o echipă sau un jucător preferat când erai copil?Da, era Barcelona. Și încă sunt fan Barcelona. Iar jucătorul preferat era Rivaldo. De când a dat golul din foarfecă împotriva Valenciei, cred că atunci.&nbsp;

Spune-mi, de ce ai ales fotbalul?Jucam fotbal pe stradă. Tata m-a dus la o școală de fotbal, și pas cu pas am ajuns aici. Și după aceea, de ce ai ales să studiezi Dreptul? Ai o diplomă în Drept, nu?Da, după liceu trebuia să decid încotro merg, ce educație să urmez. Și am ales Dreptul. Știu că Facultatea de Drept din Odesa vrea să formeze oameni corecți. Și sportul e foarte important acolo. Cum eram fotbalist, m-au invitat. Și m-am înscris la Facultatea de Drept. Nici nu m-am gândit la asta înainte. Când am terminat liceul, nu știam unde merg. A fost ca un destin. Ai văzut vreo legătură între fotbal și Drept?Nu, nu. Poate agenții trebuie să știe bine Dreptul, dar fotbalul și Dreptul sunt lucruri separate. Dacă ai putea schimba o regulă în fotbal, ce regulă ai schimba?Știu că în MLS, în America, au încercat ceva nou. De exemplu, dacă te miști prea încet ca să simulezi sau să întârzii schimbarea, pot să te suspende două minute. Nu știu exact, poate sezonul viitor o implementează. Cred că ceva de genul ăsta, pentru spectacol, ca să fie mai interesant pentru fani, să fie mai multe goluri, poate cartonaș albastru, nu știu, un plus pentru fotbal. Crezi că fotbalul de azi e mai frumos sau mai captivant decât înainte?Nu știu. E frumos. Dacă am compara fotbalul cu mașinile, acum mașinile sunt mai sigure, mai tehnologizate. La fel e și fotbalul. Acum e mai multă statistică, toți joacă tactic. Ca și telefoanele. Dacă ne gândim la telefoanele de acum 20 de ani, gen Nokia, fără display, fără cameră... și fotbalul e la fel. Dar crezi că există riscul să pierdem frumusețea sau bucuria fotbalului din cauza tehnologieiCred că nu, pentru că fotbalul crește odată cu oamenii, și tehnologia la fel. Totul merge împreună.

Pospelov, Dmytro

<h2 style="text-align:center;">„Părinții mi-au spus să învăț, că e o șansă mică să ajung fotbalist.”</h2>

Vreau să te întreb cine a fost prima persoană care a crezut în tine?Eu, eu însumi. Și de ce ai crezut în tine?Am vrut să fiu fotbalist. Așa că am încercat să dau tot ce am mai bun. Atât. Ce au spus părinții tăi când le-ai spus că vrei să fii fotbalist?Mi-au spus că trebuie să învăț, pentru că e o șansă foarte mică să ajungi fotbalist. Așa că trebuie să ai planul B. Trebuie să ai un plan B. Cred că de aceea am ales Facultatea de Drept. Și primul an ca fotbalist profesionist cum a fost?A fost foarte frumos. Aveam 18 ani. Am semnat primul contract la Odesa, în liga secundă din Ucraina. Erau mulți jucători cu experiență. Vedete ucrainene, jucători de națională, Oleksandr Kosyrin, Balabanov. Foarte frumos. Cum a fost să fii în vestiar cu ei?Era altă perioadă decât acum. Acum, tinerii sunt mai relaxați, nu simt presiunea. Cred, poate mă înșel, dar cred că acum 15 ani era mult mai greu. Simțeai presiunea?Da. Dacă greșeai, jucătorii mai vechi te certau. Antrenorul te certa. O greșeală și te „omorau”. Care a fost cel mai greu moment în toți acești ani de presiune?Când ești tânăr, nu ai experiență. Nu știi ce e bine și ce e rău. Nu ai o opinie. Doar asculți, și abia după înțelegi câte ceva. Dar în primii ani, nu știi ce se întâmplă. Primul lucru pe care l-ai înțeles despre fotbal care a fost?Nu poți păcăli fotbalul. Dacă nu te antrenezi bine, nu poți juca bine. Trebuie mereu să te concentrezi la antrenamente, să muncești. Și chiar și așa, nu ai garanția că vei juca bine. La câte cluburi ai jucat până acum?Nu știu exact. Mai întâi în Ucraina, apoi Azerbaijan, apoi din nou Ucraina, cred că vreo șapte sau opt. Și care a fost cel mai interesant pentru tine?Interesant? Poate Cernomoreț. E orașul meu natal, Odesa, și a fost visul meu să joc la Cernomoreț. Și cum a fost sentimentul?Am jucat în liga a doua. Am terminat pe locul doi și am promovat cu echipa. Și care a fost cel mai greu club la care ai jucat?Peste tot e greu. Peste tot. Și în România?Bineînțeles! În fiecare săptămână trebuie să tragi tare.

Ai jucat aici, în România, la Slobozia. Ai fost în liga a 2-a și apoi ați promovat. Cum a fost drumul acesta pentru tine?A fost un drum greu cu Slobozia în liga secundă. Foarte greu. Îmi amintesc primul meci cu Reșița. Am jucat în deplasare. Am câștigat cu 1-0, dar a fost un meci foarte greu. Și fiecare meci a fost greu. Nu-mi amintesc niciun meci ușor în România. Timp de doi ani până acum sunt în România și nu îmi amintesc să fi avut un meci ușor. Cum a fost să ajuți Slobozia să promoveze în prima ligă pentru prima dată în istorie?A fost legendar. Da, e un moment istoric. Cel mai important e că sper să poată construi un stadion nou și un sistem de educație în fotbal în acea zonă. Asta contează cel mai mult. Și pentru suporteri, de asemenea. Clubul a crescut acum. Le doresc să continue așa.

<h2 style="text-align:center;">Mihalcea: „Fă ce simți. Alege ce crezi că e mai bine pentru tine”</h2>

Acum ești la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/uta-arad">UTA Arad</a>, un club cu istorie și suporteri mulți. Ce înseamnă asta pentru tine?Sunt foarte mândru să fiu aici. Înainte de începutul sezonului, suporterii au venit la antrenament și ne-au vorbit puțin, ne-au transmis un mesaj. Au spus: „Suntem alături de voi. Suntem împreună. Așa că dați tot ce aveți mai bun, și suntem cu voi. Putem obține rezultate bune și o atmosferă frumoasă aici.” Ai vorbit cu Danylo Kucher, prietenul tău, înainte să vii aici?Da, portarul. Mi-a spus numai lucruri bune. Asta a fost foarte, foarte important pentru mine că mi-a spus doar lucruri bune despre oraș, despre club, despre jucători. Atmosfera, totul e bun aici. Și cum vezi acest nou capitol pentru tine?Îmi place să fiu aici. Mă bucur de condiții bune, de jucători buni în jurul meu, stafful, toți muncesc cu plăcere. Așa că sunt fericit să fiu aici. Ai lucrat cu <a href="https://www.superliga.ro/articole/cum-pregateste-mihalcea-aradul-pentru-performanta-uta-impune-respect-or-superliga-insider-3bcb304f">Mihalcea</a>, antrenorul tău de la Slobozia. Te-a ajutat asta în decizia de a veni aici, împreună cu el?Sincer, nu am vorbit prea mult cu el. Mi-a spus o singură dată: „Fă ce simți. Alege ce crezi că e mai bine pentru tine”. Și atât. Ce tip de relație ai cu Mihalcea?Lucrăm ca antrenor și jucător. Crezi că fundașii ofensivi sunt mai importanți acum în fotbal?Depinde cine joacă lângă tine. Pentru un fundaș central, cred că cel mai important lucru e să-ți aperi poarta. Și dacă mai poți face ceva și în atac, e un bonus. Dar cel mai important e să fii concentrat pe partea defensivă. Vreau să te întreb: ce e mai important pentru tine: să ai un meci fără gol primit sau să marchezi un gol?Fără gol primit. Are 2 meciuri fără gol primit în acest sezon de Superliga. De asemenea, excelează și la capitolul <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/pospelov-dmytro-5154c1bc">consistență</a>. Este pe locul 1 în echipă la atingeri pe meci (58.7) și pe locul 2 la șuturi blocate (13) și respingeri (69). Cu o acuratețe a paselor de 83%, peste media echipei (70%), Pospelov e genul de fundaș care aduce calm, forță și siguranță, un echilibru între puterea defensivă și inteligența jocului. Și, așa cum vom afla în continuare, totul pornește de la bunătate.

<h2 style="text-align:center;">„Dacă ești un jucător bun și un om rău, nu ai nicio șansă.”</h2>

Ești tată acum. Cum te-a schimbat acest lucru?E o perioadă interesantă. Încerc să petrec mult timp cu fiul meu, să mă joc cu el. Sunt foarte fericit. Dacă fiul tău ți-ar spune că vrea să devină fotbalist, ce i-ai spune?L-aș ajuta. Cel mai important e să fie un om bun, un om frumos. Iar apoi să aleagă fotbalul, medicina, sau dacă vrea să fie șofer, nu știu. Nu mă interesează. E important să fie un om bun – și asta îl va ajuta să fie și un jucător bun?Da, bineînțeles. Asta e o regulă generală. Trebuie să fii și deștept, și bun. Părerea mea. Poate greșesc. Dar dacă ești un jucător bun și un om rău, nu ai nicio șansă. Ce înseamnă să fii ucrainean în ziua de azi?E greu, pentru că acum războiul continuă și nimeni nu știe când se va opri. În fiecare zi citesc știrile. În fiecare zi se lansează rachete, drone, undeva... e greu. Ești mândru că ești ucrainean?Da, da. Și ce ai luat cu tine din Ucraina? Ce ai păstrat din țara ta?Să nu renunț niciodată, cred. Să nu renunți niciodată. Ce ai vrea ca oamenii să știe despre poporul ucrainean? Ceva ce poate nu știu deja.Cred că acum, după ce a început războiul, toată lumea știe despre Ucraina. Poate unii credeau că ucrainenii și rușii sunt același popor. Dar nu e așa. E o mentalitate diferită. Ai jucat în Ucraina în timpul războiului, nu?Da. Ai simțit frică sau anxietate să fii pe teren?Era greu, pentru că înainte de fiecare meci aveam un minut de reculegere. Ești mereu în formă. Care e secretul tău?Doar să te bucuri de viață. Viața trece repede, așa că trebuie să ne bucurăm. Ai ritualuri sau obiceiuri care te ajută?Uneori încerc yoga. Și când ai descoperit yoga?Hmm, acum patru sau cinci ani, când eram în Indonezia. Am văzut cultura asta, un centru de yoga. Avea un miros plăcut. Și mi-a plăcut atmosfera de acolo. Mirosul, hainele, totul. Era liniște, o briză ușoară. De asta, cred, mi-a plăcut. Crezi că yoga te ajută și pe teren?Da, da, da. Te ține mai concentrat?Mai calm, mai focusat doar pe mișcare, fără să te agiți pentru lucruri mici. Ceva de genul ăsta. Ce ți-ar plăcea ca jucătorii tineri să învețe de la tine?Să muncească în fiecare zi, să nu se agite pentru lucrurile mici, cum am spus mai devreme. Și să creadă în ei înșiși. Numește un lucru pe care ți-ai fi dorit să ți-l spună cineva când aveai 17 ani?Să fii mereu un om bun. Frumos. Dacă ai avea un singur sfat pentru noua generație, care ar fi?Sfat? Oricine poate alege ce vrea. Oricine. Depinde ce vrei, trebuie să faci acel lucru. Și să nu asculți de nimeni. Care e cel mai important lucru în viața ta acum?Familia. Familia e cea mai importantă. Și să joc fotbal cu plăcere. Fotbalul e viața mea, face parte din mine. Care a fost cea mai mare lecție pe care ți-a dat-o fotbalul?Să crezi, să nu renunți până când meciul nu se termină, să crezi că poți face orice. La Arad, Dmytro Pospelov joacă fiecare meci cu aceeași convingere cu care și-a început cariera: că fotbalul nu poate fi păcălit. Muncește, învață și trăiește cu plăcere, în țara care l-a primit cu brațele deschise. Iar atunci când vorbește despre viață, despre familie și despre munca zilnică, înțelegi de ce fundașul-golgheter din Ucraina a devenit una dintre vocile calme ale vestiarului de la UTA Arad. Un jucător care crede că, în fotbal ca și în viață, nu renunți niciodată până nu se termină meciul. Și tocmai de aceea e plăcut să-l vezi pe Dmytro din tribune. Pentru că știi că, în orice moment, poate face orice.

Fundașul ucrainean de la UTA Arad vorbește despre drumul său din Odesa până în Superliga

Pospelov: „Am luat cu mine din Ucraina puterea de a nu renunța niciodată”

Al-Hamlawi, Assad Al Islam (player, UCV)

Assad Al Hamlawi este unul dintre jucătorii transferați pe „Ion Oblemenco” în această vară, o mutare care s-a dovedit a fi inspirată, realizată datorită unui alt jucător din lotul lui Mirel Rădoi, Tudor Băluță. Să-l cunoaștem mai bine pe fotbalistul palestinian din atacul Craiovei.

Universitatea Craiova a început noul sezon din Superliga fără câteva dintre numele importante ale vestiarului în sezoanele trecute, Alexandru Mitriță și Andrei Ivan, dar cu fețe noi, gata să pornească lupta către un titlu mult visat și așteptat cu ardoare în Bănie

Al Hamlawi cucerește Craiova: “Am stat în scaun cu rotile un an!”

Yanis Pîrvu. Al doilea cel mai tânăr debutant <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-arges">al clubului</a> în prima divizie, după Nicolae Dobrin. 15 ani, șapte luni și trei zile. „Nici nu voiam să fiu primul, pentru că el este o legendă a fotbalului românesc și, mai ales, în Argeș”, spunea <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/pirvu-yanis-37f8692f">Yanis</a> în noiembrie 2022, după meciul de debut împotriva celor de la Sepsi. Nu a fost victorie pe teren atunci, dar a fost o victorie a fotbalului argeșean, pentru că Yanis a dat un semn prețios. Moștenirea lui Dobrin există. Nicolae Dobrin a debutat pentru FC Argeș în primul eșalon la 14 ani, zece luni și cinci zile. Yanis, la 15 ani, șapte luni și trei zile. De atunci se citea în ochii puștiului talentat maturitatea unui fotbalist care respectă sportul, istoria lui și dragostea orașului pentru legenda Dobrin. De atunci și până acum, Yanis a devenit un simbol al echipei, un jucător cu care copiii Piteștiului se identifică și un exemplu de tinerețe combinată cu respect pentru profesie și inteligență pe teren și în afara lui.

https://www.youtube.com/watch?v=mP_jMKq-JI8

Am vorbit cu Yanis despre ce înseamnă să porți tricoul lui <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-arges">FC Argeș</a>, despre promovarea în Superliga și despre ce îl motivează să lupte pentru visul lui. Până acum, a adunat în acest sezon <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/pirvu-yanis-37f8692f">10 meciuri jucate</a> și un gol marcat, în <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-regular-fca-fkcs?sectiune=cronica">victoria cu Csikszereda</a> din etapa patru. FC Argeș se află pe poziția patru în clasamentul Superligii, o surpriză frumoasă provocată de argeșeni, care au <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-arges">un golaveraj </a>de 18-13 și 7 victorii, un egal și trei înfrângeri. Viața alături de FC Argeș nu e simplă, dar e una frumoasă. Dovadă stau și amintirile pe care Bogdan Andone și băieții lui ni le-au împărtășit despre <a href="https://www.superliga.ro/articole/fotbal-in-familie-povestea-lui-fc-arges-direct-din-vestiar-ff452457">zborul spre Superliga</a>. Viața alături de FC Argeș e entuziasmantă. Iar Yanis și zâmbetul lui sunt ca remindere că fotbalul din Argeș mai are multe de spus.

<h2 style="text-align:center;">„Aveam 15 ani, 7 luni și 3 zile.”</h2>

Ce înseamnă pentru tine FC Argeș?Este o onoare primul rând să joc la FC Argeș. Este o mândrie că pot reprezenta Piteștiul și că pot bucura fanii care sunt în tribună și ne aștept la fiecare meci. Ai crescut știind cine e Nicolae Dobrin, cu siguranță. Ce simți când auzi că ești al doilea cel mai tânăr debutant al clubului, după el?Da, de când era mic am auzit tot ce făcea Nicolae Dobrin pe teren cu mingea, că era ca un magician. Și bineînțeles că sunt foarte fericit că am avut onoarea să debutez în primul rând și în al doilea rând la o vârstă fragedă și să fiu și al doilea după Nicolae Dobrin. Câți ani aveai mai exact atunci?Aveam 15 ani, 7 luni și 3 zile. Cum a fost momentul înainte să intri pe gazon?Am avut puține emoții de la încălzire, dar deja când m-a chemat mster să mă schimb îmi trecură toate și eram foarte fericit, eram entuziasmat să intru și să joc.

https://www.facebook.com/watch/?ref=embed_video&v=2292389477588844

Ce ai simțit când ai intrat prima oară în vestiarul seniorilor?Era ceva nou pentru că nu se compară vestiarul de senior cu niciunul de juniori și nici fotbalul, este cu totul altceva. Dar da, eram fericit că am avut ocazia să fiu alături de ei în vestiar în condițiile în care eu îi vedeam la televizor și mă uitam la meciuri și a fost o bucurie imensă. A fost un jucător anume care te-a ajutat să te integrezi, să te adaptezi mai repede?Da, tot grupul a fost super ok cu mine de la început, dar în special Cătălin Straton, care este și acum colegul meu, Andrei Tofan, căpitanul echipei și Ionuț Șerban era atunci, apoi și Turda, Grigorie Turda, ei toți m-au ajutat să mă integrez foarte bine. Îți amintești de un sfat anume care va rămâne cu tine în toată cariera ta primit de la ei?Să am încredere în mine. Asta mi-au spus toți de la început și asta cred că mă ajută cel mai mult. Ce înseamnă pentru tine această promovare în Superliga?Înseamnă foarte mult că am reușit să promovez acum, după episodul nefericit când am retrogradat atunci. Dar da, acum este o bucurie foarte mare că am revenit în Superligă și eu cred că aici ne este locul. Care a fost cel mai frumos moment pe care l-ai petrecut în fotbal?Cred că cel mai frumos moment rămâne debutul. Chiar dacă și acum la promovare a fost o seară magică, dar atunci la debut nu se poate compara. Poți să ne spui o lecție pe care ți-a oferit-o fotbalul până acum?Da, vă pot spune o lecție, dar nu neapărat care mi s-a întâmplat mie. Fotbalul te răsplătește așa cum și tu îi oferi lui. Dacă ești serios și muncitor și ambițios, el cu siguranță îți va oferi numai lucruri plăcute.

<h2 style="text-align:center;">„Sper să ajung să mă clasez în top 20 la Balonul de Aur.”</h2>

Ce ți-au spus părinții când ai zis că vrei să fii fotbalist?Ei mi-au spus de la început că orice vreau să fac mă vor susține necondiționat și vreau să le mulțumesc și lor. Dar da, când le-am spus că vreau să fiu fotbalist, tatăl meu a fost foarte fericit în special și până în prezent și în continuare mă vor ajuta 100%. De când ai început tu să joci fotbal?De pe la 5-6 ani așa am început fotbalul. Te-a dus tatăl pe stadion?Da, cu tati am fost prima oară la antrenament. Și pe stadion, la meci, ții minte când ai fost prima oară?Nu mai știu, dar obișnuiam să merg la meciurile echipei naționale. În ce campionate te vezi jucând?Nu știu, eu aș vrea ori în Spania, ori în Italia, dar depinde ce vrea Dumnezeu. Cel mai mare vis al tău care e?Cel mai mare vis al meu? Sper să ajung să mă clasez în top 20 la Balonul de Aur. Și cum ești tu, Yanis, când nu ai tricoul de fotbal pe tine?Sunt o persoană sinceră și modestă, la fel ca și pe teren. Un băiat simplu și ascultător. Și ce faci în afara fotbalului? Cu ce-ți ocupi timpul?Îmi place să ies în parc, să mă plimb, să mă relaxez. Citesc din când în când și petrec timpul cu frățiorul meu. Reușești să îmbini și școala cu fotbalul? Știu că e mai complicat.Este mai complicat, da, deoarece programul nu îmi permite să merg la școală foarte des. Dar încerc pe cât posibil să merg și să-mi rezolv situația.

Ce simți că faci în afara terenului, dar te ajută și în timpul meciurilor?Probabil orele de antrenament pe care le fac suplimentar. În afara antrenamentelor cu echipa. Poate asta mă ajută în timpul meciurilor. Rămâi după antrenament și mai tragi la poartă? În ce constă antrenamentul?Da, vin și înainte și rămân și după. Îmi fac program de sală, de tehnică, depinde de zi. Cum îți imaginezi viața peste cinci ani?Nu știu cum văd viața peste cinci ani, dar vreau să dau totul acum ca să-mi fie bine peste ceva timp. Ce te motivează să te trezești dimineața?În primul rând gândul că joc la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-arges">FC Argeș</a> și că am avut ocazia să debutez, cum am spus și mai devreme și să marchez și goluri. Și, în al doilea rând, să-mi creez o viață frumoasă, să-mi fac o viață bună, o familie fericită. Ți-ar plăcea să se spună despre tine în viitor ceea ce se vorbește acum despre Nicolae Dobrin, că ești un simbol al echipei?Desigur, vă dați seama, cred că este visul oricărui copil. Dar cu multă muncă nimic nu este exclus, se poate întâmpla orice. Ce simți că reprezintă echipa asta pentru orașul Pitești?Eu zic că această echipă este sufletul Piteștiului, emblema. Toată lumea de pe stradă, toți copiii dacă întrebi de FC Argeș vor spune numai lucruri frumoase. Ce promiți suporterilor?Promit în numele meu și numele tuturor colegilor mei că vom da totul pe teren din primul până în ultimul minut. Și cu siguranță vor ieși și rezultate foarte bune. O poveste începută cu „Nici nu voiam să fiu primul”, continuată cu muncă, disciplină și încredere în propriile forțe. Vom fi aici când Yanis va fi primul care va reaminti oamenilor din Argeș că fotbalul îi poate face fericiți.

superliga 2025

Fotbal

vineri 17 octombrie

sâmbătă 18 octombrie

duminică 19 octombrie

luni 20 octombrie