Petrolul Ploiești

FC Botoșani

Stadion "Municipal" Botoșani

FC Universitatea Cluj

FC Corvinul Hunedoara

Stadionul Francisc Neuman

Voluntari

FK Csikszereda

Stadionul Municipal Miercurea Ciuc

UTA Arad

FC Argeș

Stadionul Orășenesc Mioveni

FC Rapid București

FCSB

Arena Națională

Oțelul Galați

FC Farul Constanța

Stadionul Central Ovidiu

Dinamo București

CFR Cluj

Stadionul Dr. Constantin Rădulescu

Universitatea Craiova

Sepsi OSK

Sepsi Arena

Adrian Costeiu

Farul se luptă pentru a ajunge în play-off, după ce în sezonul trecut a trecut pe lângă retrogradare. Cu Sabău pe bancă, și un mix de tinerețe și experiență, fosta campioană pare că are un sezon liniștit. Și dacă țintește mai sus, se prea poate ca această victorie să fi fost un „statement of intent”, adică un mod de arăta că Sabău chiar vrea play-off-ul. Sigur, drumul până acolo e încă lung, dar de locul 4, ocupat de Petrolul, pe Farul nu o despart decât trei puncte. Totuși, arena din Ovidiu e teren interzis pentru adversari: din 18 puncte posibile, Farul a luat 16. Are un singur egal, 0-0, cu Botoșani. Și a marcat cel puțin trei goluri în fiecare din ultimele trei meciuri: patru cu UTA, trei cu Petrolul și XXXX cu Oțelul.

O victorie care părea facilă Rețeta primei reprize a fost simplă: trei șuturi la poartă, trei șuturi pe poartă, trei goluri. Eficiență 100%, în condițiile în care posesia a fost la Oțelul (64%), care a tras de trei ori mai multe șuturi la poartă, dar a cadrat doar două. xG-ul, atât de hulit de puriști, a fost de partea Farului (0,59-0,33), dar golurile au venit la timp și la intervale repetate. Eroul? Matteo Ahlinvi, un mijlocaș francez cu origini în Benin, care a reușit o „dublă” în 20 de minute (8, 28): o reluare cu pieptul după o centrare a lui Vînă și un cap după o centrare a lui Ganea, subliniind eficiența Farului prin astfel de faze. Au fost golurile cinci și șase pentru Ahlinvi în acest sezon, care era la un singur gol de golgheterii Dumiter și Elisor în acel moment în Superligă.

Oțelul s-a trezit târziu Iar apoi, tânărul Răzvan Mărincean, la doar 17 ani, titularizat în centrul atacului, a mai dat o lovitură Oțelului, care nu pare să-și revină. A fost o gafă de curtea școlii a portarului Dur-Bozoancă, care a preluat greșit o pasă trimisă în spate, a alunecat și a degajat din cădere direct în piciorul lui Marincean, balonul întrând în poartă (40). Game over! Avansul Farului a fost micșorat rapid de Zator (55), dar constănțenii și-au păstrat fuleul și nou-intratul Goncear a făcut 4-1 (71). Credeați că s-a terminat? Nici vorbă. În patru minute (74 și 78), Denis Bordun a reușit prima dublă din carieră în Superligă, reducând handicapul la un singur gol, iar ultimele 15 minute păreau de foc. Dar n-a fost să fie. Chiar dacă Oțelul a avut dublul numărului de șuturi la poartă și pe poartă, s-a terminat 4-3. O victorie mai grea decât a părut pentru Farul. Pentru Oțelul, a fost al șaptelea meci consecutiv fără victorie, o serie în care din 21 de puncte, gălățenii au strâns doar două puncte. Și sunt la doar trei lungimi de retrogradarea directă, cu a treia cea mai slabă defensivă din sezon. La mare e mai bine decât la Dunăre. Cel puțin acum.

Farul continuă seria alternativă înfrângere-victorie, cu un 4-3 spectaculos aplicat Oțelului.

Farul - Oțelul 4-3: Cod roșu de goluri la malul mării

Andreea Cio

FCSB - RAP (match, Superliga 26/27, regular)

A fost <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-26-27-regular-fcsb-rap?sectiune=cronica">FCSB - Rapid</a> și am mers pe Arena Națională cu&nbsp;<a href="https://www.instagram.com/fcardelean/">Florin Ardelean</a> să surprindem atmosfera. Nu că până acum nu am făcut asta, dar la aceasta partidă ne-am focusat mai mult pe ce se simte dincolo de poze și de materialele video și text pe care le compunem de obicei. Și, cum mi-a zis aseară&nbsp;<a href="https://www.instagram.com/photograf_dj51/">Lucian Vapirovschi</a>, o fotografie este un mesaj păstrat în timp.&nbsp; Așa că, lângă <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-26-27-regular-fcsb-rap?sectiune=cronica">cronică</a>, <a href="https://www.youtube.com/watch?v=95uX4utB_bE">rezumat</a>, goluri, așezăm și mesajele colecționate înainte și după cele 90 de minute. Pentru că memoria are nevoie din când în când de un refresh. Și ce variantă ar putea fi mai bună pentru reamintire decât niște emoție din Superliga.&nbsp;Pornim? FCSB - Rapid, așa cum s-a trăit și s-a simțit pe 24 octombrie, cu 38.353 de suporteri în tribune.&nbsp;

1. Cu o oră înainte de meci îți puteai da seama că a început sezonul de frig pe stadion. Dar cui îi pasă, când pe masă sunt cele 3 puncte atât de importante pentru clasament, dar, în special, pentru orgoliu.&nbsp;

2. În timpul încălzirii jucătorilor, staff-urile echipelor au grijă de ultimele detalii de dinainte de meci. Banca Rapidului era pregătită. Iar scaunele îmbrăcate ne spuneau încă o dată că da, era frig.&nbsp;

3. La încălzire, scenariul e foarte simplu: jucătorii fac exercițiile din program, iar suporterii fac poze. Cei mai fericiți sunt copilașii de lângă tunelul care duce spre vestiare, care-și strigă favoriții, sperând la un tricou. Strânși ciorchine cât se poate de aproape de tunel, așteaptă să intre jucătorii la cabine, ca să îi strige și mai tare și să le facă bucuroși cu mâna. Vă recunoașteți? Câți nu făceam la fel în copilărie?&nbsp;

4. Fotografie cu aparatele gata de treabă. Urmează 90 de minute plus prelungiri în care obiectivul principal este să prindă golul. Am urmărit colegii fotografi în timpul meciurilor și mereu m-am gândit câtă adrenalină trebuie să simtă. În așteptarea fazelor importante de pe gazon, ești atent și în tribune, pentru că o poveste poate apărea oricând, din orice colț al arenei. Apoi, după ce pozele-s făcute, se deschid laptopuri, se deschid scaunele pliante, se editează, se trimit mesaje în redacție. Imediat după, o iei de la capăt. Fiecare secundă e importantă.&nbsp;

5. Așa așteaptă jurnaliștii intrarea echipelor pe teren. Două rânduri de oameni în veste, care așteaptă două rânduri de oameni în tricouri roș-albastre și vișinii. E freamăt până când arbitrii și cei 22 de jucători ies din tunel. Apoi suporterii încep să cânte, să aplaude, să strige tot ce au acumulat în timpul săptămânii. Copilașii adunați ciorchine încă țipă după tricouri, fotografii și reporterii încep un dans în care fiecare încearcă să nu prindă un alt om în cadru, în drum spre poza perfectă. Știu că și golurile provoacă emoție, însă de multe ori am simțit o emoție mai mare acum, în acest moment de așteptare.&nbsp;

6. Iar momentul intrării jucătorilor îți oferă un prilej să observi cum fiecare trăiește diferit acest moment. Unii dintre ei se roagă, alții își focusează privirea și concentrarea în pământ, alții se uită lung spre tribune. Toți merg însă la fel, cu pași hotărâți. E ca și cum pașii până la fluierul de start impun ritmul. Nu e voie să arăți altfel decât impunător acolo, umăr la umăr cu adversarul. Și mulți vorbesc între ei pe tunel, însă odată ce au trecut pragul gazonului, prieteniile se pun pe pauză.&nbsp;

7. Urmează salutul spre tribune, momentul fotografiilor de grup și aruncarea monedei. Moment în care suporterii își pregătesc bannerele și cartoanele colorate. Fluierul de start nu va anunța doar startul meciului. E momentul pentru care fanii din peluze lucrează zile în șir.&nbsp;

8. Și tot înainte de meci se aud imnurile echipelor, de obicei.&nbsp;„Toată lumea fularele sus!” Un fel de cheia sol la început de portativ fotbalistic.&nbsp;

9. Arbitrul Horațiu Feșnic fluieră începutul meciului. Și apoi urmează practic genericul rivalității dintre FCSB și Rapid. Mingea mai are de așteptat un pic.&nbsp;

10.&nbsp;„Lucrurile bune vin la cei care știu să aștepte”, zice un citat. Așa că urmează apoi momentele în care pâcla de fum de la coregrafie și ceața de la iarnă își fac drum spre acoperișul Arenei Naționale. Să nu înțelegeți greșit, nu e nimic deranjant în această așteptare. E un ritual al derby-urilor. Un reminder că „Fotbalul nu înseamnă nimic fără suporteri”, așa cum spunea&nbsp;Jock Stein, legendarul antrenor scoțian al lui Celtic Glasgow, cu care a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1967.

11. E și un moment bun să privești detaliile unui stadion. Și să observi dacă e sau nu lună plină. Întrebați orice suporter de fotbal și o să știe în 99% din cazuri fazele lunii din weekendurile în care merge să-și susțină echipa. La FCSB - Rapid a fost lună plină. Dar probabil știați deja.&nbsp;

12. O fotografie face cât o mie de cuvinte și, în cazul fotbalului, îți spune și cât e scorul.&nbsp;

13.&nbsp;<a href="https://www.superliga.ro/jucatori/stojilkovic-filip-19b35f19">Filip Stojilkovic</a> a ajuns la 4 goluri în 11 meciuri pentru Rapid, după reușita din minutul 11.&nbsp;

14. Uneori, așa începe o remontada:&nbsp;

15. Și, acum, un scurt rezumat fotografic al luptei de pe teren:&nbsp;&nbsp;

16. Știm cu toții refrenul melodiei&nbsp;„Maria (I Like It Loud)”, nu? Aseară a venit momentul să aflăm și restul piesei: banderola de căpitan pe brațul omului potrivit, schimbările inspirate ale lui Reghecampf, sunet de minge-n bară à la Juri Cisotti, vibe nou adus de&nbsp;Aymen Boutoutaou, semnalul scurt dat de João Paulo Moreira Fernandes că vine partea aia de melodie iubită de suporterii roș-albaștri.&nbsp;Cam așa se scrie povestea unui meci atunci când o echipă își găsește ritmul, iar tribunele îi dau cântecul.

17. Ca de fiecare dată, după meci, jucătorii se duc în fața peluzelor și cântă. Dacă rezultatul e negativ, se cântă pentru viitor. Dacă rezultatul e 4-1 pentru FCSB, în peluza roș-albastră se cântă pentru celebrarea prezentului.&nbsp;

18. Laurențiu Reghecampf despre numirea lui Karlo Muhar în postura de căpitan al echipei:&nbsp;„Eu niciodată nu fac lucrurile la întâmplare. Sunt reacții după ce văd grupul, după ce cunosc jucătorii și văd exact ce jucători pun în această poziție. Sunt jucători care se nasc să fie căpitani sau lideri în echipă.”Trei victorii din trei meciuri are Reghecampf de la revenirea pe banca FCSB. Nouă puncte din nouă posibile, șapte goluri marcate și doar două primite. Roș-albaștrii ocupă acum locul șase, cu 21 de puncte.

19.&nbsp;Daniel Pancu, după înfrângerea cu FCSB. Rapid a ajuns la două înfrângeri în primele 13 etape ale sezonului, având un bilanț de opt victorii, trei remize și 27 de puncte. Echipa din Giulești e acum pe locul doi în Superliga, la două puncte de liderul Dinamo.&nbsp;„Noi nu am fost în controlul jocului niciodată, nici măcar o secundă. Lor le-a ieșit tot.”

20. Încheiem cu un tată și un fiu fericiți. Unul dintre miile de momente în care fotbalul se trăiește în familie. Și poate că acesta va fi mesajul păstrat în timp de fotografia făcută de Florin Ardelean.

Timpul trece, emoțiile rămân. O altă perspectivă asupra fotbalului din Superliga

FCSB – Rapid, dincolo de scor. 20 de povești în imagini de pe Arena Națională

Levente Balint

CRONICĂ

https://www.youtube.com/watch?v=95uX4utB_bE

Cine e favorită, FCSB sau Rapid? Aceasta a fost marea polemică înainte de meci. Un lucru era sigur. Ambele formații aveau un parcurs bun. FCSB venea după două victorii din două posibile cu Reghecampf. Nu a furnizat cel mai spectaculos joc, dar s-a văzut mai multă siguranță pentru roș-albaștri. Giuleștenii intrau în Arena Națională cu o singură înfrângere în acest campionat, precum și cu un șir de șase victorii oficiale la rând. Nicio surpriză în cele două formule de start. A intrat în line-up inclusiv Muhar, declarat incert de FCSB după duelul de Voluntari.

RAPID, GOL LA PRIMA OCAZIE S-a început tare, într-o atmosferă pirotehnică de derby adevărat. Prima minge expediată spre spațiul porții a fost consemnată deja în minutul 1, când Ungureanu a prins reluarea cu capul a lui Cisotti. Acesta din urmă a fost la originea următoarei situații, când după ce Doumbia a pasat neglijent, Cisotti a tras de la 17 metri pe lângă, deși putea să scoată mai mult din acea fază. FCSB părea mai activă, dar giuleștenii au lovit surprinzător, după o fază de calitate. În minutul 11, Ouedrago a centrat în careu, de unde Stojilkovic a reluat superb cu latul, fără ca Târnovanu să poată replica. 0-1! Roș-albaștrii au părut afectați moral de acest gol, revenindu-și greu. Rapidul a absorbit posesia gazdelor, care s-au apropiat alene de buturile lui Ungureanu. Korenica a tras de la 14 metri către poartă abia în minutul 28, iar Ungureanu a prins fără probleme mingea expediată slab cu capul de Garita în minutul 30. Spre finalul primei reprize a crescut agresivitatea ofensivă a roș-albaștrilor. Pădurariu a devenit tot mai activ pe stânga, iar atacul a fost împrospătat cu Stoian, introdus în minutul 42 în locul accidentatului Garita. În minutul 45, Ungureanu a prins șutul tras de la 22 de metri de Korenica. FCSB a intrat la vestiare cu un avantaj de 5-0 la cornere, cu o posesie de 61 la sută, dar dominarea ei nu a avut vigoarea necesară pentru a crea cu adevărat emoții în careul rapidist.

REGHECAMPF, PROVIDENȚIAL LA SCHIMBĂRI Dar, la reapariția de la vestiare, lucrurile s-au modificat radical. Antrenorul roș-albaștrilor a mutat inspirat la pauză, mizând pe imaginația lui Boutoutaou. Intrarea algerianului a metamorfozat jocul amfitrionilor. În minutul 54, după o acțiune personală superbă, încheiată cu un șut peste poartă de la 18 metri, Boutoutaou a dat semnalul revenirii. Rapidul s-a topit sub temperatura ridicată a atacurilor adverse. Iar în minutul 58, Muhar a prins un șut în stil personal, de la 22 de metri, ușor deviat, și s-a făcut 1-1. Relansat, jocul a fost hotărât apoi în mod decisiv de schimbări. Fiindcă dacă modificările lui Reghe au fost eficiente, Pancu a mutat fără rezultat. Pe de o parte, Joao Paulo i-a luat locul lui Korenica. Dincolo, Bubanja și Petrila i-au schimbat pe Dobre și Moruțan.

Boutoutaou, Aymen

SHOW BOUTOUTAOU Rapidiștii s-au transformat într-un boxer fără vlagă, iar FCSB a lovit decisiv. Asta după ce Stojilkovic a întârziat șutul pe contraatac, iar imediat Cisotti a nimerit bara, tot pe contră. Întâi, în minutul 69, Boutoutaou a înscris superb de la 17 metri, după o combinație cu Muhar, cel care a crescut constant în joc în partea a doua, pentru 2-1. Apoi, o altă rezervă, Joao Paulo, în minutul 79, a făcut 3-1 cu un șut din fața careului, după așezarea lui Stoian. Iar în minutul 81, s-a consfințit capodopera de joc a FCSB din partea a doua, cu Boutoutaou marcând din careul mic, după o centrare rafinată a lui Cisotti: 4-1, rezultat final. Scorul ne scutește de comentarii suplimentare, la fel și superioritatea evidentă a FCSB din partea a doua. Roș-albaștrii au oferit o declarație de forță, anunțând Superliga că revin în prim-plan. Rapidul a primit o lecție dură, cu atât mai amară cu cât a pierdut din nou un derby, ca și cu Dinamo, în august. De data asta, într-o manieră mult mai dureroasă.

Roș-albaștrii au întors scorul după pauză, cu o repriză secundă formidabilă

FCSB - Rapid 4-1. Marea revenire

Ionuț Tătaru

https://www.youtube.com/watch?v=neRYHG6tIkk

Fără victorie din 9 august, FC Argeș viza triumful după o prestație peste medie în ultimul joc, 2-2 la U Cluj. Statistic, șansele erau mari pentru alb-violeți. UTA este una din trupele modeste în deplasare în acest sezon, adunând numai trei puncte de afară, până la jocul de la Mioveni. Mai mult, UTA suferea la efectiv. Din cauza accidentărilor și suspendărilor, Adrian Mihalcea a trimis din nou o apărare improvizată. Mijlocașul Ivanov a apărut fundaș dreapta, după ce în victoria cu CFR, 1-0, a fost pe stânga. În centru a venit Bădescu, apărător lateral. Iar pe bancă au fost numai șase jucători de câmp, asta pentru a completa criza numerică din lotul arădean. Însă și piteștenii, care au recuperat o serie de accidentați, aveau lipsuri în defensivă. Tudose este în continuare indisponibil, iar Oancea era suspendat.

UTA, SUPERIORITATE Cu toate datele de mai sus, UTA a fost cea care a coordonat jocul, cel puțin în primele 30 de minute. Deja din minutul 7 au arătat arădenii că nu se vor mărgini să se apere, atunci Roman trimițând de la distanță în afara buturilor. Cu o posesie de 59 la sută în întâiul sfert de oră, UTA a ținut Argeșul la respect. Iar tendința jocului s-a confirmat în minutul 17. Bădescu a lansat o diagonală către El Sawy, acesta din urmă a conlucrat cu Coman, iar atacantul alb-roșiilor a deschis scorul cu un șut de la zece metri. Piteștenii au părut luați prin surprindere, nereacționând. Abdallah a trimis un șut-centrare prin fața porții în minutul 21, iar după patru minute El Sawy a trimis de la 14 metri pe lângă bară. Abia după minutul 30 au venit situațiile de gol ale amfitrionilor. Matos (31) l-a încercat pe Rosa de la distanță, dar oaspetele a fost atent. În minutul 35, Micovschi nu a putut împinge din fața porții o pasă a lui Rădescu, iar pe finalul primei reprize Pîrvu și Alagbe au tras afară, tot de la distanță.

Coman, Marius

ARGEȘENII AU INSISTAT DUPĂ PAUZĂ, DAR FĂRĂ SCLIPIRI La startul părții secunde, Andone a apelat la Rață, Luvambo și Balaure, intensificând atacurile. Iar Luvambo a tras deja din minutul 46 către poartă, de la 17 metri, fără bătăi de cap pentru Rosa.&nbsp; Deși au fost mai prezenți în joc, piteștenii nu au reușit să furnizeze mai multe ocazii decât arădenii. UTA a fost mai în schimb mai… prezentă în fața porții și putea face 0-2 în minutul 51, când Bădescu, declarat omul meciului, a reluat puțin pe lângă bară, din zece metri, cu capul. În minutul 57, Pîrvu a irosit cea mai mare oportunitate a amfitrionilor. Tânărul argeșean a scăpat singur în careu, dar a avut o execuție defectuoasă, Rosa reținând fără probleme. Arădenii au avut apoi câteva momente bune. El Sawy (59) l-a întins pe Nikic cu un șut cu efect, iar portarul alb-violet a intervenit de sub bară la lovitura liberă bătută de la 25 de metri de Roman (67). Fără idei, argeșenii au scăpat de un scor mai drastic în minutul 86, când nou intratul Sinani a fost blocat în fața careului mic. O licărire de speranță a avut Argeșul în minutul 90, când Mino Sota a fost eliminat pentru al doilea avertisment. Dar, nici așa nu a putut trupa lui Andone nu a putut dezechilibra apărarea oaspete.UTA arată că poate câștiga și afară, administrând bine avantajul luat din minutul 17. Arădenii s-au lipit de zona play-off, în timp ce piteștenii continuă declinul, apropiindu-se periculos de ultimele două locuri.

Arădenii au gestionat perfect avantajul luat din minutul 17

FC Argeș - UTA 0-1. Cu o viteză în plus

ANALIZĂ

CFR Cluj este pe 8,&nbsp; cu 16 puncte și încearcă să-și găsească ritmul în această ediție. Chiar dacă antrenorul Șumudică are declarații precaute, este clar că alb-vișiniii rămân una din pretendentele justificate la calificarea în play-off.&nbsp;Dinamo conduce Superliga și este sigur că rămâne pe prima poziție dacă învinge în Gruia. Ambele formații au argumente înaintea acestei partide. Iar ambele au câte un atu ofensiv.

Drazic vs Armstrong_YT Thumbnail.jpg

STEFAN DRAZIC, EXPERIENȚĂ ȘI EFICIENȚĂ Sârbul de 34 de ani a venit în această vară pentru a compensa plecările masive din mercato. Iar Stefan Drazic a confirmat încrederea și se poate spune că este un om esențial pentru actualul CFR.Drazic a marcat de șase ori în campionatul actual. Patru dintre golurile sale au venit acasă, ultima dată în derby-ul cu Universitatea, deci dinamoviștii trebuie să fie foarte precauți. Dar, sârbul nu este doar un bun finalizator, este decisiv și în crearea golurilor. El a dat o pasă de gol în campionatul în curs, dar a furnizat și două assist-uri în Conference League.Atacantul are în spate o experiență îndelungată. A evoluat în Belgia, Ungaria, China și Cipru. Anul trecut, a marcat de 11 ori pentru APOEL, astfel că alb-vișiniii pot spera că duminică seara Drazic va fi un om de nădejde.

Drazic, Ștefan

ARMSTRONG, AN FENOMENALScoțianul de 29 de ani se află la deplina maturitate fotbalistică. Armstrong este cel mai influent om al lui Dinamo în 2026/2027, având cinci goluri înscrise și nu mai puțin de zece pase decisive. La acest ultim capitol, Danny este pe prima poziție la ora actuală în Superliga.Nu este de mirare că Armstrong are o medie de 7,80 ca performanțe, practic cel mai bun la ora actuală în elită având o acuratețe de 76 la sută la capitolul pase. Etapa trecută, el a marcat din penalty contra Botoșaniului, respectivul meci fiind al cincilea la rând în care scoțianul are un gol sau o pasă de gol.

Armstrong, Danny

CFR-Dinamo a devenit un clasic al Superligii în acest secol. Alb-roșiii speră ca forma actuală să le anuleze parcursul negativ recent în Gruia. Dinamo nu a mai învins din 2017 pe terenul clujenilor.

Drazic contra Armstrong. Cine va fi decisiv într-un clasic al Superligii contemporane?

Bătălia superstarurilor

https://www.youtube.com/watch?v=JVN1Ia5b94U

Codașele Superligii găseau acest meci direct ca o ocazie perfectă pentru o revigorare. Csikszereda era singura formație fără victorie în acest campionat. Dar, cu Valentin Suciu la timonă, harghitenii au oferit două prestații decente. Întâi, au pierdut spre final acasă cu Craiova, 0-1, apoi au plecat eroic neînvinși de la Galați, 1-1, deși au evoluat din minutul 77 cu doi oameni în minus. Ilfovenii, situați pe penultimul loc, poposeau la Miercurea Ciuc după două jocuri pierdute din cauza naivității defensive. 2-3 la Corvinul și 1-2 la FCSB au adus jocuri bunicele pentru trupa lui Florin Pîrvu. Cu cea mai slabă apărare din Superliga, 27 de goluri încasate, Voluntariul spera să-și corijeze bilanțul pe terenul lanternei roșii.

EPPEL-LIMA, DUETUL CARE A DOMINAT PRIMA PARTE Chiar dacă erau ultimele în tabelă, Csikszereda și Voluntari au oferit o primă repriză ofertantă. Ilfovenii au început tare, iar în minutul 2, Roman, foarte activ, a fost blocat în careul mare. După câteva zeci de secunde, Dumbravanu a marcat cu capul din șase metri, dar reușita a fost anulată deoarece mingea bătută din corner de Cvek a trecut linia. Avertizați de debutul oaspeților, cei de la Csikszereda au trecut la atac. Portughezo-brazilianul Lima, foarte dinamic, a oferit prima șansă când era să-l surprindă pe Jurhar cu un șut cu exteriorul, slovenul parând în minutul 5. Volumul ofensiv al roș-negrilor a crescut, iar Eppel (14) și Paszka (21) au tras peste poartă. Insistențele lui Lima, adus pentru a-l face uitat pe Ceara Anderson, au generat golul de 1-0. Extrema l-a servit la limita ofsaidului pe Eppel, care a șutat în plasă după ce a preluat mingea în jurul punctului cu var. Ilfovenii nu au reacționat, ținându-și greu echilibrul la incursiunile lui Lima și combativitatea lui Eppel. Lima a tras de la 22 de metri peste bară, în minutul 26, apoi Jurhar a prins (36) mingea trasă tot de fantezistul gazdelor. Iar în al doilea minut de prelungiri, Eppel a avut din nou un șut necadrat, deși era la 14 metri într-o poziție promițătoare. Un avantaj meritat pentru gazde, la intrarea la cabine.

Nyitra, Szabolcs

ZI DE NEUITAT PENTRU NYITRA Meciul a devenit tot mai spectaculos după pauză, cu ambele trupe irosind șanse relevante. Întâi (49), Eppel a fost aproape de 2-0, dar reluarea sa cu capul a fost prinsă greu de Jurhar. Imediat însă, Csikzereda a fost prinsă pe picior greșit. Gheorghe a trimis o pasă lungă, Palmes a ratat intercepția, iar Roemeratoe, venit din linia a doua a marcat pe lângă Pap pentru 1-1. Ilfovenii au recidivat însă, în sens negativ. Ca și în ultimele două meciuri, au luat gol imediat după ce au egalat. O combinație între Odor și Szalay l-a adus pe tânărul de 18 ani Szabolcs Nyitra la 11 metri de poartă, de unde a șutat pentru 2-1 în minutul 51. A fost primul al mijlocașului de 18 ani în Superliga.Suspansul a continuat cu golul anulat lui Merloi (53), pentru un ofsaid microscopic. Iar Voluntariul a presat tot mai mult, cu ciucanii dorind să lovească decisiv pe contre. În minutul 66, Roemeratoe a fost aproape de dublă, dar șutul său de la 22 de metri a trecut milimetric pe lângă buturile lui Pap. Jurhar (69) s-a evidențiat iar la șutul de la distanță al lui Horvath. Finalul a fost incandescent, dramatic pe alocuri. Palmes a scos incredibil de pe linia porții (87) șutul lui Schieb. Stahl a marcat în minutul 90, dar golul a fost anulat pentru un henț prealabil. Au fost opt minute adiționale, cauzate de analizele VAR și proteste, iar Csikszereda a rezistat eroic asalturile ilfovene. Voluntariul a încheiat repriza cu o posesie de 68 la sută, dar nu a reușit să dezechilibreze apărarea harghiteană. Deși sunt codașe, Csikszereda și Voluntari au livrat un meci foarte atractiv. Harghitenii scot capul, obținând un triumf crucial în cursa de a salva acest tur rău de campionat.

Primul triumf stagional al harghitenlor, după un final incandescent

Csikszereda - Voluntari 2-1. "Lanterna" luminează

https://www.youtube.com/watch?v=bc4luz5C9vk

Din motive de accidentări sau suspendări, ambii antrenori au modificat mult din line-up, față de partida trecută. La gazde, Ivancevic a intrat în apărare în locul indisponibilului Ilie, iar suspendatul Yeboah a fost schimbat cu Bratu. Maxim a apelat la în Roger și Albu, folosiți în premieră ca titulari de când au semnat cu Corvinul. Dincolo, Cristea a revenit în defensivă, cum Capradossi s-a accidentat. Revenit după suspendare, Codrea a apărut în linia mediană, față de majoritatea meciurilor din acest sezon în care a fost folosit ca stoper. Bergodi a avut multe probleme în alcătuirea efectivului, în condițiile în care Nistor, Drammeh și Aliev nu au fost apți, iar Pedro Pinho a stat din cauza cumulului de avertismente.

EFICIENȚĂ MAXIMĂ, DAR ȘI ȘANSĂ PENTRU CLUJENI Hunedorenii au început foarte ofensiv, dorind să arate că bilanțul bun de acasă, acolo unde nu au pierdut decât o dată în acest sezon, nu este întâmplător. Entuziasmul lor le-a jucat însă feste. În minutul 4, Sandu și Pîrvulescu nu s-au coordonat la o minge aruncată de Bic dincolo de apărare, iar Lukic a profitat de neînțelegere și a ciupit balonul, dintre ei, de la 16 metri, pentru 0-1. Corviniștii însă nu s-au dezumflat. Iar ce a urmat a fost un veritabil asalt la poarta lui Lefter, exact cel cu care hunedorenii cucereau Cupa României în 2024. Întâi, Manolache (11) a reluat cu capul în transversală din șapte metri. Apoi, Lefter, după un minut, a scos de lângă bară șutul tras de la 25 de metri de Gillard. Același Lefter a avut una din paradele toamnei în minutul 32, când a scos reluarea cu capul a lui Cărăruș. Iar Universitatea a fost din nou ocrotită de șansă când, în minutul 37, Gillard nu a ajuns în doi metri la șutul-centrare al lui Bratu. Alb-negrii, masați în propria jumătate, au mizat pe contre, în minutul 39 Sandu fiind aproape de a agrava situația gazdelor când a scos cu emoții șutul lui Macalou. Cu o posesie de doar 33 la sută, cu numai 0,05 coeficient de goluri așteptate la intrarea la cabine, Universitatea trebuia să facă niște ajustări, altfel numai șansa nu putea să o ajute continuu, nici robinsonadele lui Lefter.

Lukic, Jovo

CLUJENII, LETALI PE CONTRE, PRIN CONEXIUNEA STANOJEV-LUKIC La gazde, Maxim a apelat la Goodlad și Ribeiro după pauză, iar Bergodi a simțit că e nevoie de explozia lui Stanojev, în locul apaticului Mendy. Măcar un sfert de oră a mai reușit Corvinul să preseze poarta clujeană. Nou intratul Goodlad a tras de la 25 de metri peste bară, în minutul 49, dar treptat energia hunedorenilor a început să se estompeze. Iar șarjele clujenilor pe contraatac au devenit tot mai contondente. În minutul 64, Ștefănescu a nimerit bara, iar după un minut Sandu a intervenit la șutul lui Macalou. Codrea (70) și Ștefănescu (74) au reluat în afara porții, la fel ca hunedoreanul Espinosa, în minutul 80. Expuși și oarecum sleiți de efortul depus, corviniștii au cedat pe final, U Cluj profitând de spațiile libere din jumătatea adversă. Întâi, Stanojev l-a lansat pe stânga pe Lukic (81), bosniacul finalizând contraatacul cu sânge rece. Apoi, în minutul 90 s-a făcut 3-0 pentru oaspeți, când atacantul de la Mondiale a reușit tripla cu o lovitură de cap, venită de la același Stanojev, inspirat introdus de Bergodi. Poate scorul este cam drastic față de șansele și (ne)șansele gazdelor din prima repriză. Diferența a fost făcută în cele din urmă de valoarea lui Lukic și de modul calm și pragmatic în care au gestionat clujenii anumite momente din joc. Iar acest triumf probabil mai alungă din zvonurile privind o presupusă plecare a lui Bergodi.

Bosniacul a decis meciul în favoarea oaspeților, dominați în prima parte de Corvinul

Corvinul-"U" Cluj 0-3. Lukic 3.0

Marius Huțu

INTERVIU

Uneori, pentru a ajunge acolo unde îți dorești, trebuie să faci câțiva pași înapoi. <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/coman-marius-f39648df">Marius Coman</a> a trecut prin <a href="https://www.superliga.ro/articole/a-trecut-prin-toate-ligile-ca-sa-ajunga-superstar-povestea-lui-marius-coman-6900b71d">toate cele patru ligi ale fotbalului românesc</a>, a cunoscut terenurile modeste din eșaloanele inferioare, a stat departe de gazon din cauza unei accidentări grave și a ales să coboare în Liga a III-a într-un moment în care tocmai făcuse parte dintr-o echipă care promovase în Superliga. Astăzi, atacantul celor de la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/uta-arad">UTA Arad</a> privește în urmă fără regrete. Într-un interviu acordat pentru Superliga.ro, Marius Coman a povestit despre copilăria petrecută în Țara Bascilor, întâmplările greu de imaginat din ligile inferioare, decizia care i-a schimbat cariera și rolul pe care încrederea l-a avut în parcursul său.

<h2>Din Vișeu în Țara Bascilor. Copilăria care i-a schimbat perspectiva</h2> Marius Coman avea opt ani când a plecat din Vișeu în Spania, alături de familie. S-a întors în România la 15 ani, dar, întrebat unde simte că a copilărit cu adevărat, răspunsul este Gernika, localitatea din Țara Bascilor în care a petrecut șapte ani. Acolo, sportul nu însemna doar fotbal. Participa la orice activitate sportivă, inclusiv la competiții de șah. Mai important însă, anii petrecuți în Spania i-au influențat felul în care privește lumea. „Cred că o altă perspectivă în care să privesc nu numai sportul, ci și viața. Adică mă consider o persoană deschisă la tot felul, la orice”, spune atacantul. A învățat și limba bască, euskera, pe care încă o vorbește, deși nu la fel de bine ca în copilărie. Recunoaște, amuzat, că nu are un cuvânt preferat, pentru că limba i se pare foarte grea. Întoarcerea în România a venit însă și cu un șoc. Obișnuit cu condițiile de pregătire din Spania, Coman a descoperit o realitate diferită în fotbalul de acasă. „Cel mai mare șoc a fost că eu plăteam pentru sintetic, să mă antrenez pe sintetic. Nu știam, acolo aveam toate posibilitățile și sinteticul nu trebuia să îl plătesc. Când am venit în țară, îmi cereau ăia 5 lei de fiecare. Prima dată am crezut că mă fac de bani.”

<h2>Fotbalul din ligile inferioare, performanță din pasiune</h2> După o perioadă la juniorii CFR-ului, Marius Coman și-a continuat drumul prin eșaloanele inferioare. A jucat la Baia Mare, a ajuns la Pojorâta și a cunoscut un fotbal foarte diferit de cel pe care îl urmărim astăzi în Superliga. Din fiecare divizie a rămas cu amintiri pe care spune că nu le va uita niciodată. Unele par desprinse dintr-un film. „De exemplu, la Liga a IV-a se băteau ăia după meciuri cu topoare. Pe la Sighet, pe acolo, îmi amintesc. Erau galerii cumva și se băteau pe bune, cu topoare, cu tot ce aveau prin mașini.” La Liga a III-a lucrurile deveniseră ceva mai profesioniste. Iar din Liga a II-a își amintește o imagine de la Recea: un coleg care tundea gazonul cu tractorul, în timp ce vacile se aflau în apropiere. Tot la Recea, Coman a devenit golgheter. Și tocmai acolo, într-un mediu în care condițiile financiare erau departe de cele ideale, a reușit să performeze. „Cumva mă simțeam bine în largul meu. Nu eram plătiți. Cumva și ca grup eram foarte apropiați. Iar pe teren performam, dar pe de altă parte nu primeam nimic. Și cred că foamea asta de performanță, de a ajunge la echipă mult mai bună, cred că ăsta e motivul.” Era fotbal jucat din pasiune, dar și cu speranța că următorul pas îl va duce mai aproape de visul său.

<h2>De la promovarea cu Petrolul, înapoi în Liga a III-a</h2> Odată cu transferul la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/petrolul-ploiesti">Petrolul</a>, cariera lui <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/coman-marius-f39648df">Marius Coman</a> părea să intre într-o nouă etapă. Numai că, la două săptămâni după sosirea la Ploiești, atacantul a suferit o accidentare gravă. A petrecut o lună la pat și a avut nevoie de aproximativ patru luni și jumătate pentru a reveni la antrenamentele alături de echipă. „Când eram la pat? Nimic. Mă uitam la seriale, mă mai jucam, mai citeam, mă mai certam cu mama”, își amintește acum, cu umor, perioada de recuperare. Între timp, Petrolul traversa un moment bun și avea să promoveze în prima ligă. Pentru Coman, revenirea în primul unsprezece devenise însă dificilă. A urmat o alegere pe care nu mulți fotbaliști ar fi fost dispuși să o facă.&nbsp;Să lase în urmă o echipă proaspăt promovată în Superliga și să se întoarcă în Liga a III-a, la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/corvinul-hunedoara">Corvinul Hunedoara</a>. „Prima dată trebuia să mă conving pe mine. A fost o decizie dificilă, pentru că promovasem în prima ligă, cumva jucător al Petrolului, și trebuia să mă duc la Liga a III-a. N-a fost o decizie ușoară, dar a fost una foarte bună. Cred că cea mai bună decizie pe care am luat-o în viața asta.” La Hunedoara l-a întâlnit pe <a href="https://www.youtube.com/watch?v=s86ndjv-wcQ">Florin Maxim</a>, antrenorul care a văzut dincolo de problemele fizice cu care sosise și care i-a oferit șansa să își pună din nou calitățile în valoare. „El a văzut calitățile pe care le aveam și cumva m-a ajutat să le pun în practică. Chiar dacă era Liga a III-a.” Restul avea să devină una dintre cele mai frumoase p<a href="https://www.youtube.com/watch?v=IST1XRbicN0&amp;t=840s">ovești recente ale fotbalului românesc</a>, cu ascensiunea Corvinului și câștigarea Cupei României în 2024.

<h2>„Pentru mine, cel mai important lucru este încrederea”</h2> Dincolo de goluri, promovări sau trofee, există un cuvânt care revine constant în povestea lui Marius Coman: încrederea. A vorbit despre ea când și-a amintit perioada de la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/corvinul-hunedoara">Corvinul</a>, dar și atunci când a explicat cât de importante au fost pentru el golurile marcate împotriva <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fcsb">FCSB</a>, în tricoul celor de la <a href="https://www.youtube.com/watch?v=MONzhyhOpy4&amp;t=37s">UTA</a>. Întrebat cât de bun poate fi atunci când are încredere în propriile forțe, răspunde fără să stea pe gânduri: „Foarte bun. Foarte bun. Pentru mine, cel mai important lucru este încrederea. Un antrenor să-ți dea încredere, să-ți ofere continuitate. Pentru antrenorul care face asta o să dau tot timpul 100%.” De altfel, în ciuda momentelor dificile prin care a trecut, atacantul spune că nu s-a gândit niciodată să renunțe la fotbal. „În sinea mea eu știam că se poate. Adică chiar se poate. Nu contează vârsta, să fii ambițios, să muncești și să crezi. Pentru că asta, mai ales să crezi și să visezi, nu poate să-ți ia nimeni lucrul ăsta.”

<h2>La UTA, Coman a găsit ceea ce îi lipsea</h2> Ajuns la <a href="https://www.youtube.com/watch?v=MONzhyhOpy4&amp;t=37s">Arad</a>, Marius Coman spune că s-a simțit bine încă de la început. Nu doar datorită echipei, ci și atmosferei din jurul clubului, pe care o remarcase inclusiv atunci când venise pe stadionul din Arad ca adversar. „ Și când veneam ca adversar aici simțeam emulația care se creează în jurul orașului și în jurul stadionului. Ceva pozitiv. Simți ceva pozitiv, pur și simplu. Asta îmi oferă Aradul și lumea de lângă echipă și de lângă stadion.” În actualul sezon de Superliga, atacantul a disputat <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/coman-marius-f39648df">12 partide</a>, dintre care 10 ca titular, și a înscris patru goluri, două dintre ele <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-26-27-regular-fcsb-uta">în partida împotriva FCSB</a>. După un drum care l-a purtat prin toate eșaloanele fotbalului românesc, Coman are acum un obiectiv clar alături de UTA: calificarea în play-off. „În primul rând să fiu sănătos și îmi doresc să ne îndeplinim obiectivul anul acesta, să fim în primele șase.” Drumul lui Marius Coman spre Superliga a avut urcușuri, coborâșuri, pauze și momente în care a trebuit să o ia de la capăt. Ce este de apreciat la el și de urmat de cei care vor să audă tribunele strigându-le numele după un gol: indiferent de liga în care joci, să rămâi convins că poți ajunge acolo unde îți dorești.&nbsp; Avem multe de învățat din cea mai importantă lecție a poveștii lui Marius.&nbsp;Uneori, un pas înapoi poate fi începutul celui mai spectaculos drum înainte.

Drumul înapoi spre Superliga, de la accidentări și alegeri dificile la regăsirea încrederii

Marius Coman: „Să crezi și să visezi. Asta nu-ți poate lua nimeni”

Undeva, într-un loc prin casa lui Andrei, se află o șapcă a CFR-ului, cu semnătura lui Cadu. Andrei Cordea a primit-o în copilărie, într-o zi în care a mers să-i vadă la antrenament pe fotbaliștii echipei din Gruia. Nu știa atunci că, peste ani, avea să îmbrace și el tricoul vișiniu. „Ei făceau antrenament lângă Iulius Mall. Aveau acolo un teren și m-am dus la antrenament, dar era spre final. Țin foarte bine minte și chiar i-am zis lui Cadu că am primit cadou o șapcă cu CFR și mi-a semnat-o.” Cordea avea zece ani când a plecat de lângă familie și prieteni pentru a-și continua drumul în fotbal, la Cluj. A locuit la cămin, fără televizor, dar înconjurat de alți copii cu care împărțea aproape fiecare moment al zilei. Când vorbește despre perioada aceea, nu-și amintește în primul rând sacrificiile, ci prieteniile. „Să știi că am avut o copilărie foarte frumoasă. Atunci nu existau telefoane ca acum. Eram noi, băieții, eram foarte buni prieteni, stăteam toată ziua împreună. Cred că am mai prins generația aia foarte frumoasă în care chiar poveștile noastre nu se terminau. Aveam acea rutină în care eram și la școală împreună. Parcă poveștile noastre nu se terminau. Atât de frumos era!” Dacă s-ar putea întoarce în timp, la copilul care privea antrenamentul CFR-ului, nu i-ar dezvălui ce echipe va reprezenta sau câte goluri va marca. I-ar spune&nbsp;„să fie liniștit, că o să fie bine”.

<h2>Lecția răbdării, în Italia</h2> La 18 ani, Cordea a plecat în Italia, la Novara. A fost o experiență în care a învățat să aștepte, deși era convins că merită să joace. A câștigat campionatul Primavera, s-a antrenat alături de prima echipă, unde l-a avut coleg și pe George Pușcaș, însă oportunitățile la seniori nu au venit așa cum își dorea. „Nu a fost o perioadă grea, pentru că știu cât de serios eram. Îmi doream foarte mult să joc și familia mea știe foarte bine. Meritam să joc și atunci. Din păcate, eram singurul străin. Ăsta este adevărul! Chiar meritam să joc, dar nu voiau să mă bage. Nu știu de ce!” Cordea insistă că nu a avut conflicte cu antrenorii și că și-a respectat întotdeauna obligațiile. În primul sezon, echipa mare a retrogradat din Serie B în Serie C. În următorul, la 19 ani, a rămas la Novara, dar fără să primească minutele pe care le aștepta. „Sunt conștient că unii o să zică: «Dacă erai bun, te băga», dar chiar nu s-a întâmplat nimic. Niciodată n-am avut niciun conflict cu niciun antrenor. Am jucat bine, am fost disciplinat, am muncit. Pur și simplu, hai să zic că nu am fost văzut.” Frustrarea exista, dar nu l-a făcut să renunțe. Dimpotrivă, Cordea consideră că experiența italiană l-a ajutat atunci când a revenit în România. „În capul meu nu era decât că merit să joc, că trebuie să joc, trebuie să fac tot posibilul să joc. Și m-am antrenat. De asta, când am avut posibilitatea să vin în Liga 1, mi-a fost mai ușor decât altor jucători care n-au plecat în altă țară.”

Cordea, Andrei

<h2>Nimic în viața lui nu a fost întâmplător</h2> Pentru Cordea, perioadele dificile au căpătat, în timp, o semnificație aparte. Vorbește des despre Dumnezeu și despre familie, iar tatuajele pe care le poartă sunt legate de aceste două repere. „La mine, toate tatuajele pe care le am au o semnificație aparte. Toate sunt despre Dumnezeu, despre Iisus Hristos, despre familie. Cred că la mine în carieră și în viață nimic n-a fost întâmplător. Toate au avut un rost.” În felul în care privește astăzi fotbalul se regăsește și o lecție primită de la părinți, pe care spune că nu a uitat-o niciodată. „Trebuie să dai și de o perioadă în care suferi ca să ai parte și de succes și să fie bine. Nu poate să fie bine de la început. Asta este o vorbă de la părinții mei, pe care nu am cum să o uit. Și orice greutăți aș avea în viață, merg pe premisa asta că trebuie să fie greu ca să ajungi la succes.”

<h2>„Primul meu schimb de tricouri a fost cu Rice, când juca la West Ham”</h2> Cariera l-a dus și în Arabia Saudită, însă distanța nu i-a slăbit legăturile cu oamenii de acasă. Când revenea în România, Cordea mergea la familie, în Alba Iulia, dar își făcea timp și pentru Cluj, orașul în care crescuse și își legase numeroase prietenii. „Sunt o persoană atașată de familie și îmi place să petrec timpul cu ei. Când veneam acasă, veneam și la Cluj. Îmi plac oamenii de aici, am stat și șapte ani, am foarte, foarte mulți prieteni și foști colegi, și alți prieteni care nu sunt fotbaliști. Am ținut legătura și chiar de atunci am rămas prieteni buni.” Din anii petrecuți pe terenurile de fotbal a adunat și o colecție de tricouri. Printre ele se află unul al lui Cristiano Ronaldo, păstrat acasă, la părinți. Obiceiul schimburilor de tricouri a început însă cu Declan Rice, după un meci disputat împotriva lui West Ham, pe vremea când evolua la FCSB. „Primul pe care l-am schimbat a fost cu Rice, când eram la Steaua (FCSB) și am jucat cu West Ham. De atunci am început să mai schimb tricouri, că până atunci nu îmi plăcea oarecum să cer tricouri sau să schimb. Dar după mi-am dat seama că poate să fie o amintire de care îți aduci aminte când trece timpul.” La CFR, relațiile dintre colegi au depășit, la rândul lor, granițele vestiarului. Cordea povestește zâmbind despre apelativul „nepoate”, pe care a început să-l folosească atunci când a ajuns la echipă și care a rămas între el și colegii săi, inclusiv Alin Fică. „Mereu când veneam le ziceam «Salut, nepoate!» și a rămas asta cu «nepotul meu, nepoate».” Cu Fică păstrează legătura prin mesaje, fotografii și apeluri video, chiar și atunci când nu sunt împreună. „Vorbim nu chiar zilnic, dar la două-trei zile. Poze ne trimitem zilnic. Am creat un grup foarte frumos. Poate se vede, pe zâmbetul meu, asta. Nu pot să-ți explic, pentru că dacă nu ești acolo cu noi să vezi, nu pot să-ți explic foarte bine.”

<h2>Cum va fi ținut minte în istoria CFR-ului</h2> La 27 de ani, Cordea spune că este un alt jucător decât cel care primea primele convocări la echipa națională. Experiențele acumulate l-au ajutat să privească diferit anumite situații de joc. „Da, mult mai pregătit! Adică m-am maturizat, mă simt matur total. Știu să gestionez unele faze mai bine, știu că trebuie să fiu mai pragmatic, mai liniștit cu mine.”Cu ani în urmă, un copil venit la Cluj pentru fotbal pleca de la un antrenament al CFR-ului cu o șapcă semnată de Cadu. Astăzi, Andrei Cordea este cel care îmbracă tricoul echipei pe care o privea atunci de la marginea terenului. L-am întrebat cum și-ar dori să fie ținut minte în istoria CFR-ului.&nbsp;„Un jucător care a dat totul pentru club și cred că am și dovedit asta”, a răspuns cu calm.&nbsp; Totul a început de la o șapcă semnată de Cadu. A continuat cu muncă și cu convingerea că merită să joace. Și-a știut locul. Atât pe teren, cât și pe hartă. La Cluj, Andrei Cordea trăiește un ritm al fotbalului și al vieții care îl face fericit. Și nu-s doar cuvinte. Se vede asta și în zâmbetul lui.

Copilul Andrei „să fie liniștit, că o să fie bine”

De la șapca semnată de Cadu la tricoul CFR-ului

Lângă Piața Crângași din București, drumul coboară spre căminele de studenți. Pe stânga, după ce treci de terenurile de tenis, se vede tribuna oficială a unui stadion bătrân, dar cu atâtea povești cu și despre oameni tineri. Tu știi cine a fost Gașca Nebună și cum suporterii se îndreptau la prânz spre meci? Într-un loc care nu a trăit vreodată fotbal după apus, pentru că acolo nu existau nocturne, ci doar plopi în spatele tribunelor și clădiri ale Politehnicii București. În zi de meci, ciorchini de studenți se adunau la geamuri sau pe blocuri. Nu pentru că biletul ar fi fost scump, ci pentru că așa era regula, asta era o parte din viața studențească. Și cred că m-am înșelat. Sportul a trăit fotbal după apus. Când totul s-a încheiat și au rămas doar amintirile. Printre ele, o clasare pe locul 4 din prima ligă în sezonul 2005-2006, cu Florin Maxim în „uniformă” de student, complet albă.

În acel sezon, Sportul a strâns 56 de puncte, la fel de multe ca Dinamo, și a marcat de 54 de ori. Într-o echipă cu Ionuț Mazilu, Costin Lazăr, Tibi Bălan, Marius Nae, Dacian Varga și Viorel Ferfelea, Maxim a bifat 12 apariții. În primăvară, „studenții” au legat șapte victorii consecutive, una dintre ele acel 5-4 cu Dinamo care a rămas între meciurile nebune ale unei echipe care își purta porecla cu destulă naturalețe. Florin Maxim avea 25 de ani. Până să ajungă însă în Regie, povestea lui cu fotbalul începuse la Brad și trecuse deja, pentru prima dată, prin Hunedoara. „Nu am fost vreun talent. M-am bazat doar pe muncă și pe corectitudinea față de fotbal”, spune astăzi Maxim. Avea în jur de 10-11 ani când a ajuns împreună cu colegii și cu tatăl său la un meci al Corvinului. A stat chiar în tribuna stadionului în care, peste ani, avea să povestească pentru documentarul <a href="https://www.superliga.ro/articole/ce-inseamna-corvinul-pentru-hunedoara-987615c7">Echipa cu inima de fier</a>&nbsp;despre cea mai importantă parte a carierei sale de antrenor. Își amintește și vremea de atunci. Ploua mărunt.„Și atunci parcă mi-a crescut în mine dorința de a juca la echipa emblemă a județului nostru”, completează fostul fundaș stânga. Nici nu își imagina el câtă bucurie va aduce hunedorenilor.

<h2>De la Hunedoara la opt stații de Ghencea</h2> A început fotbalul la Aurul Brad, iar în 1998 dorința copilului din tribună devenea realitate. Florin Maxim ajungea la Corvinul și debuta în Divizia B. Avea 17 ani. Aventura avea să fie scurtă. Opt meciuri mai târziu, fundașul stânga pleca spre București. La 18 ani, Maxim ajungea la Steaua. N-a rămas însă în Ghencea. Au urmat Alba Iulia și UMT (UM Timișoara), echipa pentru care a debutat în prima ligă, pe 5 august 2001, într-un meci cu Rapid. Apoi drumul l-a adus din nou la București. De data aceasta, la opt stații de Ghencea cu tramvaiul 41, printre căminele din Regie. La Sportul Studențesc avea să petreacă cea mai mare parte a carierei. A prins și retrogradarea, și revenirea în prima ligă, iar în sezonul promovării a marcat de opt ori. Au fost 88 de meciuri în campionat în prima perioadă petrecută în alb, înainte ca povestea să se întrerupă în 2006. Sportul a retrogradat atunci nu pe teren, ci din cauza problemelor financiare, iar Maxim a plecat la Farul Constanța. Trei sezoane mai târziu ajungea din nou în vestul țării, de data aceasta la Timișoara. Acolo, cariera lui a ieșit pentru prima dată din granițele României. În sezonul 2009-2010, Florin Maxim a jucat în grupele Europa League. A fost titular la Bruxelles, cu Anderlecht, a intrat împotriva lui Ajax și a fost din nou titular la Zagreb, la singura victorie a Timișoarei din acea grupă, 2-1 cu Dinamo Zagreb. Avea 28 de ani și nu știa că, peste un deceniu, experiența avea să cântărească într-o alegere făcută nu pentru el, ci pentru jucătorii săi.

<h2>Când fotbalul s-a văzut altfel</h2> După Timișoara, Maxim s-a întors pentru încă două sezoane la Sportul Studențesc. Au urmat Petrolul și Concordia Chiajna, iar ultimul tricou al carierei a fost cel al lui FC Voluntari. În 2015, la 34 de ani, încheia un drum de aproape două decenii ca fotbalist, cu peste 200 de meciuri în prima ligă. Dar n-a plecat din fotbal. Doar a schimbat locul din care îl privea. A rămas la Voluntari, mai întâi aproape de juniori, apoi ca antrenor secund. Timp de câțiva ani a lucrat în staff, până când, în noiembrie 2019, Viitorul Șelimbăr i-a oferit prima echipă pe care să o conducă din postura de antrenor principal. Primul proiect avea să-i aducă și prima promovare. În sezonul 2020-2021, a terminat neînvins cele 18 etape ale sezonului regular din Liga 3, cu 16 victorii și două egaluri. A trecut apoi de Crișul Chișineu Criș și de Măgura Cisnădie la baraje și a urcat în Liga 2. Maxim nu a mai continuat însă la Șelimbăr. <h2>„Am luat-o puțin personal”</h2> În vara lui 2021, după mai bine de două decenii de când plecase de acolo ca jucător, drumul îl ducea din nou spre Hunedoara. Corvinul nu se numea încă, oficial, Corvinul. Echipa era CS Hunedoara, juca în Liga 3, iar tribunele nu mai semănau cu cele pe care le văzuse copilul de 10-11 ani, venit la meci împreună cu tatăl său. Au revenit apoi numele, palmaresul și, încet, oamenii în tribune. Pentru Florin Maxim, însă, obiectivul de început era să ducă echipa în locul în care o găsise el, ca jucător. „Eu am debutat la Corvinul în Liga a 2-a și mi-am dorit enorm să duc echipa acolo.”&nbsp; Așa cum el ne-a spus cu sinceritate, a luat misiunea puțin personal. Asta explică ce a urmat în următorii 5 ani.

<h2>Dușul rece</h2> Doar că prima încercare n-a dus în Liga 2.&nbsp; În 2022, Corvinul a ajuns până la barajul decisiv pentru promovare. A câștigat prima manșă cu Minaur Baia Mare, 2-1 la Hunedoara, dar a pierdut returul cu 1-4. Un sezon întreg s-a oprit la 90 de minute de obiectivul pe care Maxim îl luase „puțin personal”. Ne-a zis că totul se năruise pentru el. Totuși, spre plăcuta lui surpriză, semnalele din partea primarului Hunedoarei nu a lăsat loc de interpretări. Să i se spună clar să nu-i treacă prin cap să plece a fost declicul.&nbsp; Urmau să încerce din nou.&nbsp; Un an mai târziu, de data aceasta acasă, Corvinul a obținut promovarea. Iar Maxim a primit și imaginea care lipsea din povestea începută în tribune, pe o ploaie măruntă, când avea 10-11 ani. Un stadion plin. „A fost o imagine pe care nu o pot uita și nu o voi uita niciodată. Un stadion alb-albastru, încurajându-ne și, după meci, intrând pe teren alături de noi și de jucători.” Prima ratare rămăsese însă cu el.&nbsp; „Câteodată poate ai nevoie de un duș rece, de un șoc să mergi mai departe. Eu cred că m-a întărit acel an și am avut multe de învățat.” Maxim spune că fusese prea permisiv cu jucătorii și că, privind înapoi, ar fi trebuit să ia alte decizii. Lecția n-a însemnat însă amenzi și nici transformarea vestiarului într-un loc condus prin frică. În cinci ani la Corvinul, spune că nu a amendat niciun jucător. Are reguli. Jucătorii se cântăresc în fiecare zi. Are principii, dar încearcă, înainte de toate, să le explice de ce există. „Le facem pentru ei, nu să fim niște sperietori sau să-i amendăm.” În fiecare zi schimbă ceva la antrenamente, introduce cerințe noi și încearcă să-și țină jucătorii „în priză”. Pentru că, în filozofia lui Maxim, nici măcar o zi obișnuită de antrenament n-ar trebui să treacă pur și simplu, fără să câștigi ceva din ea. Mai ales când vezi în fiecare zi un reminder al visului pe care îl ai de împlinit. Pe o tablă din vestiar era scrisă o dată. 15 mai. Ziua finalei Cupei României.&nbsp; O scriseseră încă de la începutul sezonului. Nu știau dacă vor ajunge acolo. Știau doar că nimeni nu le putea interzice să se gândească la ziua aceea. <h1 style="text-align:center;">„Nu ne poate opri nimeni din a visa.”</h1> Până atunci mai era însă mult. Corvinul a trecut de două tururi preliminare, apoi a câștigat o grupă din care făcea parte și Sepsi, echipă din Superligă și deținătoarea trofeului. În sferturile de finală, la Hunedoara venea CFR Cluj. Stadionul era plin. Înaintea meciului, Maxim le-a cerut jucătorilor săi ceva ce nu ținea doar de tactică. „În momentul în care avem mingea, să încercăm să-i atragem pe suporteri de partea noastră. Să încercăm un șut la poartă,să obținem un corner, ca să putem să dăm din mâini, să le cerem cumva suportul fanilor noștri.”&nbsp;În minutul 11, CFR a rămas în zece oameni după eliminarea lui Tachtsidis. Până la pauză, Marius Lupu a făcut 1-0. După pauză au mai venit trei goluri. 4-0 scria pe tabelă la finalul meciului. O echipă din Liga 2 tocmai eliminase una dintre cele mai titrate formații ale ultimilor ani din fotbalul românesc. Iar oamenii din tribune făcuseră exact ce sperase Maxim. Crezuseră. „Au început să creadă și ne-au dat acea energie pe care noi am fructificat-o. Și am reușit să mergem mai departe.” Două săptămâni mai târziu, tot la Hunedoara, Corvinul a învins-o cu 3-1 pe FC Voluntari și s-a calificat în finala Cupei României. Data de pe tablă nu mai era un vis. Pe 15 mai 2024, la Sibiu, Corvinul Hunedoara și Oțelul Galați au terminat 2-2 după 120 de minute. Trofeul s-a decis la penalty-uri.&nbsp; Corvinul a câștigat. Pentru prima dată în istoria clubului.

<h2>Șansa pe care nu le-o putea lua</h2> Trofeul a deschis însă o ușă care nu mai fusese deschisă la Hunedoara de 42 de ani. Europa. Corvinul a primit licența pentru Europa League, dar alegerea venea cu un preț. Schimbarea formei de organizare, necesară pentru ca echipa să poată avea drept de promovare în Superligă, trebuia amânată. Pentru Maxim, alegerea a însemnat și o întoarcere, peste ani, la experiența trăită ca jucător la Timișoara. „Am jucat meciuri internaționale în Europa League și am simțit pe propria piele ce înseamnă. Nu puteam să le răpim băieților șansa aceasta.” <h2>Corvinul, din nou în Europa&nbsp; </h2> Hunedorenii reveneau în cupele europene după 42 de ani. Adversara tocmai câștigase Cupa Ungariei și terminase campionatul pe locul secund. Pe teren, diferența de pe hârtie a dispărut. Sergiu Buș a deschis scorul. Marius Lupu a marcat de trei ori. Paksi - Corvinul 0-4. Maxim spune că victoria nu l-a surprins. Proporțiile ei, poate. Iar cele patru goluri avantaj au produs, înaintea returului, un gând care s-a strecurat aproape inevitabil în jurul echipei. <h1 style="text-align:center;">„N-au cum să ne dea 5!” </h1> N-au dat. Paksi a câștigat returul cu 2-0, iar Corvinul a mers mai departe. A urmat Rijeka. 0-0 la Sibiu, apoi returul din Croația. Rijeka a marcat repede, dar Corvinul a primit în repriza a doua șansa de a egala. Sergiu Buș, omul care deschisese seara de la Paks, a ratat un penalty. Florin refuză însă să transforme ratarea într-un reproș. Tocmai pentru că știe cum se simte un astfel de moment. Ca jucător, la Farul, fusese desemnat să execute un penalty împotriva Stelei, deși simțea că nu ar trebui să o facă. A ratat. De atunci, spune că nu mai stabilește un singur executant. Are trei-patru jucători pregătiți, iar alegerea le aparține în funcție de cum se simt în acel moment. La Rijeka, mingea n-a intrat. Corvinul a pierdut cu 0-1 și aventura europeană s-a oprit. Au rămas însă patru goluri la Paks, o dublă în care o echipă din Liga 2 a stat la un penalty de egalitate în fața viitoarei campioane a Croației și experiența pentru care, cu câteva luni înainte, alesese să amâne un alt vis. Superliga.

<h2>Visul rămas în așteptare&nbsp; </h2> În sezonul 2025-2026, Corvinul a terminat neînvinsă cele 21 de etape ale sezonului regular din Liga 2. Iar pe 7 mai, la Hunedoara, o victorie cu 2-0 împotriva lui FC Voluntari a făcut ca promovarea să devină matematică. După 34 de ani, Corvinul revenea în prima ligă. Câteva zile mai târziu, echipa lui Maxim devenea și campioana Ligii 2. Când ajunsese la Hunedoara, în 2021, găsise o echipă de Liga 3 care încă se numea CS Hunedoara și tribune din care dispăruseră mulți dintre suporteri. Cinci ani mai târziu, avea în spate o promovare în Liga 2, o Cupă a României, meciuri europene și, în sfârșit, drumul deschis spre Superligă. Dar Maxim vorbește despre ce s-a construit la Hunedoara mai degrabă la plural decât la singular. „Nu sunt boss-ul nimănui, eu sunt parte din această echipă.” Spune că încearcă să fie antrenorul pe care și l-ar fi dorit el atunci când era jucător. Nu intră în viața privată a fotbaliștilor, nu îi amendează și preferă să vorbească cu ei „părintește, frățește”, atunci când situația o cere. Întors în vechea tribună a stadionului din Hunedoara pentru interviul cu Superliga.ro, vorbește despre Corvinul ca despre un proiect care abia începe să capete dimensiunea pe care și-o dorește.&nbsp; Stadion. Bază de pregătire. Academie. O proiecție pe minimum cinci ani. <h1 style="text-align:center;">„Să facem din Corvinul noul Atletico Madrid!” </h1> Nu vorbește despre copierea unui club. Vorbește despre identitate, despre legătura dintre echipă și oraș și despre construirea unui loc în care jucătorii să-și dorească să vină. Iar când este întrebat dacă se vede plecând, Maxim nu pare grăbit. Cine ar vrea să se grăbească să plece, atunci când acasă se simte bine. Peste mai bine de trei decenii, copilul care văzuse primul meci al Corvinului cu tatăl său, pe o ploaie măruntă, vorbește despre ce a reușit să facă pentru echipa la care își dorea atunci doar să ajungă. Și câte mai are de realizat de acum înainte pe Drumul Corvinilor.&nbsp;„Un copil de la Brad, crescut de un maistru miner și o mamă care a lucrat în alimentară, a reușit să câștige un trofeu, să promoveze o echipă ca și Corvinul și să aibă multe de demonstrat în viitor.”

Florin Maxim povestește despre un proiect pe care l-a luat „puțin personal”

De la copilul din tribună la Corvinul din Superligă

Ana-Maria Popescu

Pascual, Martin (player, DIN)

Șapte victorii, două remize și o înfrângere. Așa arată cifrele liderului
Dinamo după primele 10 etape. Fanii dinamoviști au simțit teamă la finalul
sezonului trecut, când l-au pierdut pe Zeljko Kopic, dar au rămas și fără unul
dintre stâlpii de bază ai apărării, Kennedy Boateng și era clar că orice fundaș
va intra să-i suplinească absența se va afla în fața unei mari provocări. 
Semne de întrebare și-au ridicat și atunci când Dinamo anunța transferul lui
Martin Pascual, un fundaș central venit din Spania, de la Mirandes, grupare din
Segunda Division, la care a fost mai mult rezervă decât titular. Pascual însă a
profitat de șansa oferită și și-a arătat calitățile încă din cantonament,
astfel că Nuno Campos, înlocuitorul lui Kopic, i-a făcut loc în formula de
start, iar spaniolul l-a recompensat chiar de la al doilea meci, când a marcat
în victoria clară cu Craiova, 5-1. 
De atunci a fost titular și integralist în Superligă, iar în derby-ul cu
FCSB a ieșit din nou la rampă cu un gol, provocând și un autogol, pe care și-l
însușește ca fiind al său. A mai marcat o dată, înainte de pauza
internațională, la primul meci al lui Dinamo pe Arena Națională, așa cum a
marcat și în primul meci al sezonului de pe Arcul de Triumf și, alături de
Armstrong, se numără printre cei mai buni marcatori ai echipei. Neobișnuit
pentru un fundaș central, dar și mai neobișnuit pentru un fundaș de 27 de ani
care până acum nu reușise să marcheze niciun gol în cariera profesionistă.
Dinamo, însă, pare locul potrivit, iar el pare omul potrivit pentru „câini”.

Pascual, Martin

<h2 style="text-align:center;">„Primul gol pe care îl marchezi
pentru echipă este întotdeauna foarte special!” </h2>
Martin, pentru început, spune-ne cum
te simți în România? 
„Incredibil” este cuvântul care descrie cel mai bine cum mă simt aici, pentru
că totul merge așa cum mi-am dorit. Este foarte bine. Bineînțeles, echipa este
pe primul loc în campionat, muncim extraordinar de bine. Atmosfera și relația
cu fanii de pe Arena Națională sunt, de asemenea, extraordinare. Mi-a plăcut
foarte mult ultimul meci și felul în care ne-au făcut să ne simțim, așa că
totul merge perfect.
La ultimul meci, cel cu Farul, ce
părere ai avut despre atmosferă, după ce ați jucat la începutul sezonului pe
Arcul de Triumf, iar acum v-ați mutat pe Arena Națională? Cum ți s-a părut
stadionul? 
Stadionul este incredibil, este atât de mare și atât de frumos. Îmi place și
Arcul de Triumf, pentru că este mai mic, așa că și atmosfera pe care o creează
fanii este grozavă. Dar, bineînțeles, nu poți compara cu un stadion atât de
mare. Arena Națională este cu totul altceva, cred.
Ai petrecut un an la Atletico, dar nu
ai apucat să joci pentru prima echipă. Totuși, se știe că stilul de joc al lui
Atletico este mai axat pe partea defensivă. Ce ai învățat în perioada petrecută
acolo? 
Eram la echipa a doua, așa că, deși prima echipă joacă mai mult sau mai puțin
în acest stil, Fernando Torres, antrenorul pe care l-am avut acolo, îi plăcea
și jocul cu mingea și considera că este foarte important. Așa că nu aruncam
mingea la întâmplare. Știam să ne apărăm, dar am învățat foarte multe și cu
mingea, cum să mă mișc și cum să gândesc. A fost, așadar, un an în care mi-am
îmbunătățit și calitățile cu mingea.
Cum ai ales Dinamo? Mai ales știind
că te aștepta o provocare importantă, și anume să te impui ca titular, pentru
că Boateng a plecat și mai erau și alți fundași aici. A fost o adevărată
provocare pentru tine. 
Bineînțeles, știam că vin la o echipă foarte mare, cu multă istorie și cu o
prezență importantă. Acesta este cel mai înalt nivel, așa că la orice echipă
există concurență, există competiție între coechipieri. Dar cred că acest lucru
face diferența, pentru că nu te relaxezi niciodată, știind că un coechipier îți
poate lua locul de titular în orice moment. Așa că este ceva ce știi atunci
când vii aici și cred că am făcut alegerea potrivită.

Ai marcat pentru Dinamo în al doilea
tău meci în tricoul echipei, împotriva Craiovei, care fusese campioana
sezonului trecut. Cum a fost acel meci pentru tine? 
Cred că a fost... Nu pot spune că a fost cel mai special, pentru că apoi cred
că meciul cu FCSB a fost ceva aparte. Dar acel prim meci pe Arcul de Triumf, cu
suporterii noștri, în care am câștigat și cu 5-1, a fost o prestație foarte
bună a echipei. A fost incredibil, iar primul gol pe care îl marchezi pentru o
echipă, mai ales pentru această echipă, este întotdeauna foarte special. A fost
o seară deosebită.
Dar pari genul de jucător care se
ridică la nivelul meciurilor mari, pentru că ai marcat și cu FCSB. Ai înscris
un gol și ai provocat un autogol, dar putem spune că, până la urmă, ai reușit o
dublă. Ai avut un presentiment înainte de meci că vei marca? 
Nu pot spune că am avut un presentiment că voi marca, dar am avut o săptămână
foarte bună de antrenamente. Avem un antrenor foarte bun la fazele fixe, așa că
știam că putem provoca multe probleme, dar nu m-am așteptat niciodată să
înscriu două goluri sau să marchez unul și să provoc un altul. Vreau să spun că
le-am marcat pe amândouă. Îți place întotdeauna să marchezi, dar nu te aștepți
niciodată să înscrii două goluri împotriva acestei echipe, într-un derby. 
Trebuie să spunem că două goluri
pentru un fundaș sunt ceva incredibil. 
Da, bineînțeles, este incredibil.
Corectează-mă dacă greșesc, dar, din
câte am văzut, nu marcaseși niciun gol în carieră înainte de primul gol
împotriva Craiovei, pentru Dinamo. Care este secretul? Ce s-a schimbat? 
România, poate. A fost ceva care m-a urmărit puțin, pentru că, bineînțeles,
când eram mai tânăr, marcam multe goluri și eram obișnuit cu asta. Dar când am
ajuns la echipa de seniori, s-au întâmplat lucruri care m-au împiedicat să
înscriu: ba bara, ba ofsaidul, știi, tot felul de lucruri, dar am avut ocazii,
așa că a fost puțin ciudat. Acum, însă, totul intră.
Sunt curioasă dacă ai jucat vreodată
pe o altă poziție sau ai fost mereu fundaș? 
La început, la Rayo, mai jucam uneori mijlocaș, uneori pentru a ne apăra mai
mult. Iar când meciul era blocat în ultimele minute, uneori mă trimiteau în
atac ca să lovesc mingea cu capul și să mă bat cu toată lumea, știi, dar
poziția mea principală este cea de fundaș central, iar celelalte două le-am
ocupat doar în anumite ocazii.
Armstrong este golgheterul echipei,
cu patru goluri. Tu ești al doilea, cu trei goluri. 
Patru, de fapt, pentru că a fost o dublă. Am patru. 
 
Cum te simți știind că, fiind fundaș și
aflându-te în primul tău sezon la Dinamo, ești cel mai bun marcator al echipei? 
Nu am cuvinte. Este ceva incredibil, iar faptul că sunt la egalitate cu Danny
Armstrong, golgheterul echipei, mă face extrem de fericit.
Aceasta este prima ta experiență în
afara Spaniei. Ce părere ai despre asta? Cum a fost pentru tine să pleci din
Spania și să vii în România? 
Am fost foarte confortabil cu această decizie, pentru că am simțit că era
momentul potrivit. De asemenea, echipa m-a motivat foarte mult. Am avut și
ajutorul unor spanioli care erau aici, așa că mi-au făcut aceste prime momente
mult mai ușoare. Trebuie să fiu foarte recunoscător că îi am alături.
Ai un obiectiv stabilit pentru acest
sezon? Sau cerul este limita? 
Meci cu meci. Cerul este limita. Vom vedea. Nu pot spune altceva.
Pentru încheiere, transmite-le un
mesaj fanilor lui Dinamo. 
Trebuie să spun că avem nevoie de voi la fiecare meci, pentru că ne sunteți de
mare ajutor și ne sprijiniți foarte mult, ne ajutați atunci când avem cea mai
mare nevoie de voi, așa că avem nevoie să fiți la fel cum ați fost până acum.
Vă mulțumesc!

Loc		Club	MJ	DG	P

superliga 2026

Fotbal

vineri 23 octombrie

sâmbătă 24 octombrie

duminică 25 octombrie

luni 26 octombrie