FC Universitatea Cluj

CFR Cluj

Stadionul Dr. Constantin Rădulescu

FC Rapid București

Dinamo București

Stadionul Arcul de Triumf

Universitatea Craiova

FC Argeș

Stadionul Orășenesc Mioveni

FCSB

FK Csikszereda

Stadionul Municipal Miercurea Ciuc

Metaloglobus

Oțelul Galați

Stadionul Oțelul

FC Botoșani

FC Farul Constanța

Stadionul Central Ovidiu

UTA Arad

Petrolul Ploiești

Stadionul Ilie Oană

AFC Hermannstadt

Unirea Slobozia

Stadionul 1 Mai

Ana-Maria Popescu

ANALIZĂ

Universitatea Craiova s-a distanțat din nou în clasamentul
din play-off, după ce U Cluj a pierdut în derby. Dinamo și Rapid au făcut
schimb de poziții după confruntarea directă, în timp ce în play-out s-au
înregistrat nu mai puțin de patru remize în cele cinci meciuri jucate. 

În această etapă au fost doar două meciuri în care o echipă
a marcat mai mult de un gol, ambele terminându-se 3-1. 

Așadar, cu ce rămânem după această rundă din Superliga?

https://www.facebook.com/photo/?fbid=1415320383964071&set=pcb.1415320400630736

CFR Cluj a revenit în
lupta pentru titlu după victoria din derby
Se anunța deja tensiune în derby-ul Clujului după ultima
întâlnire din Gruia. Era un meci important pentru ambele formații. U putea
prinde un avantaj față de Craiova, cel puțin până la ultimul meci al etapei, în
timp ce CFR se putea relansa în lupta pentru titlu, apropiindu-se periculos de
rivala din oraș, ceea ce s-a și întâmplat. Calificarea în finala Cupei la
loviturile de departajare, dar și accidentarea lui Lukic de la încălzire și-au
pus amprenta asupra jocului echipei lui Cristiano Bergodi. 

Meciul a fost decis, însă, de Andrei Cordea, cel care a
marcat din penalty în minutul 70, iar CFR a ajuns la două puncte de U Cluj.

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid02eUiB4pdcngsePYwtxUx4PRkp9TyTXVQgE2hc25TgwojszUMevoGrGSjWjo1YmZsNl

Cîrjan și Musi, din
nou
Dinamo ajungea pe Arena Națională după ce joi seară s-a
văzut eliminată din finala Cupei, la loviturile de departajare, de către
Craiova. Așadar, avantajul se afla în tabăra oaspete, care venea după o
săptămână de odihnă. Pe teren, însă, lucrurile au părut fix invers. Pentru
Rapid, meciul a început cu o „lovitură”, după ce Aioani a cerut să fie schimbat
în primele minute. În locul său a intrat tânărul debutant Adrian Briciu, iar
lipsa sa de experiență și-a spus cuvântul. 

Milanov a deschis scorul după o gafă a tânărului portar, iar
în repriza a doua, aceiași Cîrjan și Musi au marcat pentru 3-0. A fost al doilea
meci consecutiv în care cei doi, criticați chiar și de dinamoviști pentru
prestațiile recente, au marcat, readucând astfel speranța unui loc european
pentru Dinamo. Paraschiv a reușit să reducă din diferență pentru Rapid, când giuleștenii
jucau deja în 10 oameni după ce Petrila s-a accidentat, iar Gâlcă își epuizase
deja schimbările. Dinamo a trecut pe poziția a patra, făcând rocada cu Rapid,
care rămâne cu o singură victorie în play-off.

https://www.facebook.com/reel/1266430275604434

Universitatea Craiova
preia din nou conducerea în clasament
Înfrângerea lui U din derby o obliga pe Craiova la o
victorie la Mioveni, locul în care în urmă cu câteva luni Filipe Coelho debuta
pe banca oltenilor. În turul play-off-ului, Argeș a fost cea care i-a dat prima
„lovitură” formației din Bănie, care venea și după calificarea epuizantă în
finala Cupei. Se anunța un meci strâns, cel puțin pe hârtie. Teles, cel care a
înscris și golul calificării în finala Cupei la loviturile de departajare,
trimis în teren de către Coelho la Mioveni în atac, s-a dovedit mutarea câștigătoare.
A înscris pentru 1-0 în minutul 10, iar de atunci totul a devenit o încercare
de a menține tabela intactă, ceea ce s-a și întâmplat. 

Pentru olteni urmează însă derby-ul cu Dinamo, echipa pe
care au rănit-o în Cupă și care pare că își revine după startul scârțâit din
play-off.

https://www.facebook.com/reel/989957070214151/?s=single_unit

FCSB câștigă la scor și
fără antrenor
Mirel Rădoi a plecat de la FCSB și a semnat cu Gaziantep după
victoria cu Farul, iar marea întrebare era ce avea să se întâmple în primul
meci fără antrenor pentru campioană. Lucian Filip a fost cel care a stat pe
banca roș-albaștrilor la meciul cu Petrolul de pe Arena Națională. Pare-se că
Rădoi a lăsat o „moștenire” în urma sa prin jocul arătat de campioana sezonului
trecut, iar Tănase din penalty, Octavian Popescu și Olaru au adus victoria. Aymbetov
a redus din diferență în minutul 90, dar FCSB a legat a treia victorie
consecutivă, deși, cel puțin pentru moment, viitorul echipei pare unul incert. 

Popescu a reușit și primul său gol din acest sezon, după ce
în etapa trecută a fost pasator decisiv.

Popescu, Octavian

Remiza care a adus
retrogradarea matematică
Știm și prima echipă care nu mai poate evita retrogradarea
din Superligă. Este vorba despre echipa care a ajuns în premieră în acest sezon
în prima ligă, Metaloglobus, care a fost condusă de Unirea Slobozia din minutul
27. Abbey a egalat, în minutul 82, cu o lovitură de cap, dar remiza a „asigurat”
retrogradarea matematică a gazdelor, care au doar 11 puncte în clasament, cu
nouă mai puține decât primul loc de baraj. Unirea se luptă în continuare pentru
a scăpa de locul direct retrogradabil, iar etapa următoare are meci direct cu
Hermannstadt.

https://www.facebook.com/photo/?fbid=1415186150644161&set=a.547975264031925

S-a schimbat din nou liderul în clasamentul din play-off, în timp ce în play-out avem deja prima retrogradare matematică.

Cu ce rămânem după etapa a șasea din play-off/play-out

Andreea Cio

Superliga feminină

Drumul Sarei a început la atletism, unde a dobândit calități care o ajută acum în poartă. Imediat ce termina antrenamentele, fugea pe terenul de fotbal. Așa că a renunțat după 8 ani la atletism și ales cu sufletul.&nbsp;„Fotbalul a fost iubirea mea dintotdeauna”, ne-a zis Sara.&nbsp;A jucat pentru Olimpia Cluj, pentru Poli Timișoara, unde a trăit un meci cu titlul pe masă și cu mii de suporteri în tribună. Apoi s-a transferat la Gloria Bistrița, iar în acest sezon am întâlnit-o în poarta celor de la Unirea Alba Iulia.&nbsp;Sara fost convocată la echipa națională de senioare la doar 15 ani și câteva luni. Semn că povestea de dragoste dintre ea și fotbal e de cursă lungă.&nbsp;

Cum au fost primele emoții când te-ai întâlnit cu fotbalul? Cum a început călătoria ta? Eu am început să practic atletismul, am făcut 8 ani de zile. Dar fotbalul a fost iubirea mea dintotdeauna. Doar că nu știam de fotbalul feminin și nu știam că o fată poate să joace. Făceam atletism la stadionul de la U Cluj. De fiecare dată după antrenamentul de la atletism, eram pe stadion, pe terenul de fotbal cu mingea și portarii alergau după noi să ne scoată afară, că n-aveam voie pe iarbă. Apoi am ajuns la Olimpia Cluj și m-am îndrăgostit și mai tare de acest sport. Care a fost prima persoană care a crezut în tine? Tatăl meu. Ce a zis când i-ai spus că vrei să fii fotbalistă? A fost puțin reticient din cauza că, la fel, nu știa că există fotbal feminin. Dar întotdeauna m-a încurajat să fac ce-mi place și a stat în spatele meu. Fratele tău joacă și el fotbal? Nu, n-are nicio treabă cu ce înseamnă obiectul rotund. El e ciclist. Și el a făcut atletism cu mine și cumva a doua lui iubire e bicicleta. Pedalează cred că mii de kilometri pe săptămână. Deci voi ați făcut amândoi atletism și ați ales a doua opțiune. Da, cumva ne-am despărțit așa, dar niciunul nu a rămas la atletism. Dar ce ți-a plăcut cel mai mult la fotbal? Faptul că ești într-o echipă, nu ca la atletism, singur. Și am cunoscut foarte multă lume. Oameni noi, nu neapărat care joacă fotbal, în orașele în care am jucat. Ai vrut de la început să fii portar? Nu, niciodată nu mi-aș fi imaginat. La început eram în teren, făcând atletism, aveam o condiție fizică extraordinară. Alergam toată ziua și după antrenament și înainte de antrenament și în antrenament. Dar am avut un antrenor la Olimpia, care a văzut ceva la mine, nu știu exact ce, dar m-a băgat o dată în poartă și de atunci acolo am rămas. Și ce i-ai zis? Adică ai încercat apoi să te mai întorci în teren? Nu, sincer nu. Mi-a plăcut. Chiar mi-a plăcut din prima. Cu ce te-a ajutat atletismul în poartă? Detentă și condiție fizică. Pentru că un antrenament specific de portari este echivalentul unui antrenament pentru jucătorii de câmp. Ca greutate fizică e la fel, pentru că ai multe plonjoane, schimbări de direcție, explozii din picioare și atunci e la fel ca și cum ai alerga.

Fotografie din campania FRF „Model de femeie”

Deci Olimpia Cluj. Ăsta a fost primul pas. Ce a urmat apoi pentru tine? Politehnica Timișoara. Cum a fost experiența de la Poli? A fost foarte frumos, acolo am crescut foarte mult, m-am dezvoltat foarte mult. Am jucat 3 sezoane, cred că aproximativ toate meciurile. Am avut un antrenor de portar excelent, care mi-a dat o încredere enormă în mine și să ajung portarul care sunt acum. Cum îl cheamă pe domnul antrenor de portar? Domnul Pepu. Îl salut cu ocazia aceasta și aștept să ne vedem în campionat. Ce simți că ai învățat cel mai mult de la el atunci? Să nu mă gândesc că pot greși. Că în momentul în care te gândești că greșești, greșești. Avea el un fel de a mă motiva și de a-mi da o încredere extraordinară. Nu cred că am mai avut pe cineva care să mă facă să mă simt atât de bine și comod și în teren. Știam că tot timpul el e acolo în spatele meu și mă ajută oricând cu orice. Și după ce ai plecat de la Poli, cum ai ținut în frâu emoțiile? Am avut o parte de anxietate la început după ce am plecat de la Poli, din cauză că stând 3 ani la Politehnica, m-am obișnuit acolo. Îmi plăceau locul, și orașul, și oamenii. Ajungând la Gloria Bistrița, mi-a fost puțin frică, din cauză că există frica de lucrurile noi, pe care eu nu le pot controla. Și atunci am fost puțin mai reticentă. Dar cunoșteam fete din club, mi-a fost ușoară tranziția și am reușit să mă pun pe picioare.

<h2 style="text-align:center;">La Poli am jucat un meci cu o galerie imensă, cred că toată Timișoara a fost acolo.</h2>

Care a fost cel mai frumos moment din cariera ta până acum? Cu Politehnica Timișoara în sezonul 2022-2023, când am ajuns să jucăm ultimul meci cu titlul pe masă. Chiar dacă am pierdut, am fost foarte mândră de toate fetele de acolo și de toți oamenii din club. Nu prea ne dădea lumea șanse. Și am avut un meci cu o galerie imensă, cred că toată Timișoara a fost acolo. A fost senzațional! Nu ne auzeam în teren, n-am mai simțit niciodată așa ceva. Mi se și face pielea de găină. Ce înseamnă pentru fotbalul feminin să aibă tribunele pline? E o încurajare. Chiar dacă te mai înjură lumea din tribună. Alții te încurajează, alții te înjură. Dar cu toate astea, știi că lumea se uită la tine, indiferent de ce o să faci. Că o să greșești, că o să dai gol, că o să aperi. Indiferent, ești văzut și fiind văzut, parca simți o adrenalină, care ține pe tot parcursul meciului. Pe unele jucătoare le poate ajuta, pe altele poate le încurcă. Tu simți că ești ajutată de adrenalină? Da, da, îmi place. Atunci mă descarc de alte lucruri și mă încarc în teren. Și cumva mă transform în momentele alea.

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=122215220546464453&set=pb.61563933596123.-2207520000&type=3

Ce crezi că nu știe lumea și ar trebui să știe despre fotbalul feminin, ca să își îndrepte pașii spre stadion mai des? Și noi putem juca exact ca și băieții. Adică ok, intensitatea, probabil forța pe care o au băieții noi nu o avem, dar pe la urmă jucăm cu aceeași minge, pe același teren, dimensiunile sunt la fel. Probabil noi avem mai multă determinare și ambiție decât băieții. Mi se pare mai spectaculos fotbalul feminin decât cel masculin. Simți că în fotbalul feminin femeile trebuie să muncească și să dovedească mai mult? Da, și să stea la cratiță. Până la urmă, e o țară liberă. Toată lumea poate să facă ce vrea. Dacă ție îți place fotbalul, joci fotbal. Dacă îți place să joci biliard, joci biliard. Nu contează genul. Și atunci oamenii ar trebui să fie mult mai deschisi, pentru că până la urmă și fetele joacă practic orice sport. Ce simți că te-ai învățat fotbalul despre tine? Mi-a arătat că pot să am răbdare, să am o putere de concentrare mult mai mare și să nu mă dau niciodată bătută. Chiar dacă probabil ești condus cu 1-0, meciul are 90 de minute, poți să revii oricând. De la Gloria Bistrița ai venit la <a href="https://www.facebook.com/CSMUnireaAlbaIuliaFeminin">Unirea Alba Iulia</a>, corect? Cum e atmosfera aici? E o atmosferă foarte bună. Oamenii ne-au primit foarte deschiși. Simți că este cea mai mare responsabilitate pe umerii portarului? Da, pentru că la portar se vede cel mai bine dacă greșește. Un atacant poate să rateze de zeci de ori și să dea un gol, că o să fie cel mai lăudat. Un portar dacă scapă mingea, o scapă în poartă, face unele greșeli, nu se uită ușor. Și costă toată echipa, nu numai portarul. Momentul penalty-ului cum este pentru un portar? Pentru mine e un moment psihologic. Îmi place să mă uit la jucătoare, să fiu atentă și cumva să intru în mintea ei să o bruiez. Câteodată mi-a ieșit. Chiar am apărat și sezonul trecut două penalty-uri. Te-ai aruncat pe colțul unde a dat? La primul nu, am scos-o cu piciorul, m-am aruncat în colțul din dreapta, ea a dat pe centru și am scos-o cu piciorul. Și la al doilea da, pe colțul pe care a vrut să dea. Dar ce se întâmplă atunci în mintea ta când ești față în față cu adversarul? Încerc să-i arăt că nu mi-e frică și să-i creez ei o stare de frică. Adică vreau să vadă că poarta se micșorează și eu mă măresc.

Sara Câmpean și Adina Borodi, la echipa națională

Voiam să te întreb și de echipa națională. Ce a însemnat pentru tine să auzi imnul și tu să fii pe stadion? Că toată munca pe care am depus-o până atunci, a meritat. Îți amintești cum a fost momentul în care ai primit convocarea? Unde erai? Cum ai aflat? Ori trebuia să începem antrenamentul, ori s-a terminat antrenamentul. Venise domnul președinte și mi-a spus că am fost convocată la Under 15, prima convocare. Am fost foarte entuziasmată, mai ales că nu practicam de foarte mult timp fotbalul. Cred că doar 2-3 ani dacă aveam de când începusem. Și vă dați seama, era o realizare mare pentru mine să ajung acolo, să joc meciuri internaționale, să-ți cânte și imnul. Părinții cum au reacționat? Prima dată pentru ei n-au înțeles exact. Ok, echipa națională, dar cum n-au mai dat piept cu așa ceva nici ei, a fost mai ciudat până să înțeleagă de fapt ce se întâmplă și cum ajungi acolo. Dar după au fost cei mai mândri. Și apoi ai fost chemată și la echipa de seniori? În timpul în care eram și la Under 15-16, atunci am fost chemată la echipă mare. Undeva la 15 ani și câteva luni aveam. Și cum a fost momentul în care știai că ești atât de mică și joci la senioare? Am avut foarte mari emoții pentru că știam că o să dau piept cu jucătoarele care au o vârstă, au o experiență în spate, au nivel de joc mult mai ridicat decât aveam eu. Și mă gândeam doar ca să mă pot ridica la nivelul lor, să nu le încurc. Voiam să dau tot ce am eu mai bun ca să fie bine și cu chestia asta să continui convocările la echipa mare. Ai un moment care ți-a rămas în suflet de la echipa națională? Primul meci jucat, amical, am jucat în primul 11. Am jucat la Mogoșoaia contra Maltei și am bătut 1-0. Și atunci aveam 16 ani și câteva luni și a fost o mândrie pentru mine. Chiar dacă a fost amical și nu-i aceeași presiune, dar pentru mine a contat enorm. Vreau să te mai întreb dacă poți să le transmiți un mesaj fetițelor care ar vrea să joace fotbal, dar poate încă nu au curaj. Fiți deschise, faceți ce vă place și cu timpul totul o să se așeze cum trebuie. Și o să fie bine până la final.

Unirea Alba Iulia se află pe locul 2 în Play-Out-ul<a href="https://www.facebook.com/superligafemininaromania"> Superligii Feminine</a>. Sara și colegele vor întâlni în etapa viitoare ocupanta locului 1, Gloria Bistrița.&nbsp;

Sara Câmpean joacă pentru Unirea Alba Iulia, în Superliga Feminină. Te invităm să o cunoști!

Sara din poartă: „Fotbalul m-a învățat să nu mă dau bătută niciodată”

Levente Balint

CRONICĂ

https://www.youtube.com/watch?v=zWY7TBP4InM

Craiova intra într-o postură privilegiată în partida de la Mioveni. Cu o victorie, juveții se îndepărtau la trei puncte în fața celor de la U Cluj, ceea ce reprezenta un pas enorm în cursa pentru titlu. Alb-albaștrii aveau și moralul bun, după calificarea în finala Cupei. Interesant, Baiaram a rămas rezervă, pe foaie fiind anunțat Teles ca extremă stângă. În rest, Coelho, care în cele din urmă s-a dovedit a fi inspirat, a început cu ceea ce ar fi formula ideală, la posibilitățile actuale. În contrast, argeșenii doreau să scape de ultimul loc din Top6. Își lingeau rănile după ce au fost eliminați din Cupă, la loviturile de la 11 metri. Argeșenii însă nu trebuiau ignorați. Ultima lor victorie oficială era chiar cea din fief-ul Craiovei, 1-0, în urmă cu o lună și jumătate.

CRAIOVENII, AUTORITARI Universitatea a demarat partida cu siguranța unei echipe de top. Iar alegerea lui Teles a fost confirmată încă din start. Portughezul a fost la originea primei ocazii, când a nimerit bara cu un șut din careul mare, în minutul 7. După câteva secunde, Mora a reluat din voleu pe lângă poartă, întărind controlul impus de oaspeți. Iar în minutul 10, ca o mașină bine pusă la punct, Universitatea a marcat în urma unei faze fixe. Mekvabishvili a bătut un corner în apropierea punctului de la 11 metri, de unde Teles, neașteptat de liber, a trimis cu dreptul pentru 0-1. Matei a fost aproape de 0-2 în minutul 17, dar a ratat incredibil din șapte metri, trimițând în afara porții după o centrare a lui Bancu. Abia după jumătate de oră a reacționat formația lui Andone, Borța reluând din unghi pe lângă bară. Universitatea a avut mai departe activitate ofensivă mare. Căbuz &nbsp;(35) a prins șutul de la distanță a lui Mekvabisvhili, iar prima șansă periculoasă a alb-violeților a venit în minutul 37, când Popescu a prins reluarea din șapte metri a lui Sierra. Bancu, prezent în joc ca de obicei, a ratat și el ocazia unui 0-2, când, în minutul 39, a expediat un voleu scos de Căbuz. A fost o primă parte controlată din toate punctele de vedere de olteni. Și statistic, și ca impresie artistică, și ca autoritate.

Popescu, Laurențiu Iulian

Goalkeeper-ul oltenilor a prins o seară excelentă

ARGEȘENII, ALTFEL DUPĂ PAUZĂ. OLTENII AU REZISTAT ASALTULUI DE FINAL Alb-violeții au ieșit cu o altă energie de la cabine, odată cu intrarea lui Brobbey și Oancea. Este drept, prima șansă din partea secundă i-a aparținut tot Craiovei, când același Teles (47) a ratat într-o poziție de unu la unu cu Căbuz. Argeșenii au devenit mult mai ofensivi, iar în minutul 50 Matos l-a copiat pe Teles, cu Popescu atent la un șut din careul mare. Același Popescu a arătat că are o seară excelentă, scoțând de sub bară (56) o lovitură liberă bătută înșelător de pe stânga de Borța. Coelho a reacționat, simțind momentul mai slab al echipei sale, aducându-i în teren pe rând pe Nsimba, Baiaram și Crețu. Argeșenii au început să piardă din agresivitate, doar șutul lui Blagaic (72), de la 20 de metri, prins de Popescu, fiind de notat până spre final. Craiovenii au gestionat bine situația, dar au avut ceva emoții în minutele adiționale. Alb-violeții au asediat careul doljenilor, la un corner a venit în careu și portarul Căbuz. Totuși, defensiva oaspeților a rezistat de-a dreptul eroic. Craiova a trecut prin toate stările în acest joc. A oferit spectacol la început, a controlat disputa, iar spre final a și trecut la munca de jos. Dar, a meritat victoria și preia pole-position-ul în cursa pentru locul 1.

Oltenii, la trei puncte în fața Universității Cluj

FC Argeș-Craiova 0-1. Cu ochii spre titlu

https://www.youtube.com/watch?v=5Q81lpK7S2w

Metaloglobus și Unirea Slobozia s-au văzut pentru ultima oară în acest sezon la Clinceni, o comună lipită de Bragadiru, așezată la vreo 20 de kilometri de București. Nu a fost un picnic la Clinceni, devenit casă pentru toate promovatele, ci o luptă surdă pentru supraviețuire. Duelul ultimelor două clasate în Superligă nu avea cum să atragă mai mult de 200 de oameni la stadion într-o zi de luni după-amiază, de aprilie, când localnicii sunt încă pe câmpurile verzi ale micuței localități din Ilfov.

<h2>Metalo, un altfel de Heidenheim</h2> Condamnată la retrogradare, dar resuscitată miraculos de Florin Bratu, Metaloglobus și-a făcut calcule pentru a prinde un loc un baraj în ultimele etape. Așa cum face Heidenheim, în fiecare săptămână, în Bundesliga. Echipa din Pantelimon a căutat poarta încă din primele minute, însă s-a stins repede. Cea mai slabă defensivă a campionatului, cu 75 de goluri primite în acest sezon, a cedat la primul contraatac al ialomițenilor. Văzut de Șerbănică, Dulcea a pasat decisiv și l-a lăsat singur cu portarul pe Cristian Ponde, iar româno-portughezul din atacul Unirii l-a executat pe Gavrilaș în minutul 27: 1-0 pentru Slobozia. Oaspeții puteau să-și mărească avantajul până la pauză, însă Lungu și Bărbuț nu au reușit să-l surprindă pe Gavrilaș.

<h2>Final dramatic</h2> Când s-a împărțit norocul la startul sezonului, vara trecută, Metaloglobus nu a avut loc la masa rotundă a Superligii. Cu cel mai mic buget, fără sponsor principal pe tricou, echipa din Pantelimon a propus un joc curajos în acest campionat, însă nu a avut șansa să câștige prea multe puncte. Aceasta a fost și povestea reprizei a doua. Trupa lui Claudiu Niculescu putea închide meciul prin moldoveanul Lungu (62), apoi a făcut un pas în spate, suficient pentru Bratone să arunce în teren toate soluțiile ofensive. Firesc, Moses Abbey a restabilit egalitatea, cu capul, din centrarea perfectă a lui Purece, 1-1 în minutul 82, iar finalul avea să fie interzis cardiacilor. Cele 5 minute de prelungiri dictate de Marian Barbu s-au jucat de la o poartă la alta. Metalo a ratat victoria prin Toutou (90+1), Unirea și-a pus mâinile în cap la ocaziile lui Albu (90+2) și Said (90+3). Epuizate, cele două echipe nu au găsit lovitura decisivă și au terminat în genunchi lupta de la Clinceni. Metalo a luat drumul ligii secunde, cu trei etape înainte finalul sezonului, iar Slobozia înoată în adâncuri pentru a evita retrogradarea.

Metaloglobus și Unirea s-au încurcat reciproc și au terminat la egalitate, 1-1 la Clinceni. Slobozia a irosit două puncte mari cât un sezon, în timp ce echipa din Pantelimon a retrogradat matematic în Liga 2.

Metaloglobus - Unirea Slobozia 1-1 | Scapă cine poate

Andu Kedei

DIN - RAP (match, Superliga 25/26, play-off)

În loc să meargă la psiholog, Dinamo și Rapid se întâlnesc pe Arena Națională. Culoarul spre gazon e ca o anticameră. Până să fie invitați pe gazon, jucătorii au timp să stea de vorbă. „Ce e cu tine? Pari posomorât” e întrebat Armstrong. „Uite, am fost la două minute de finala Cupei României și totul s-a năruit. După patru ani de la retrogradare, clubul a fost foarte aproape de o performanță. Încă nu m-am consolat, am ratat și un penalty. Derby-ul din seara asta cred că e decisiv”, răspunde scoțianul. Tot el continuă politicos dialogul. “Nici tu nu ești bucuros. Stai cu capul în pământ”. Fotbalistul cu tricou alb-vișiniu aștepta să-și descarce sufletul: „Și pentru Rapid e un meci foarte important. Ai auzit că suporterii vor fi în grevă. A mai fost și acel conflict dintre Gâlcă și Dobre. Riscăm să mai ratăm un sezon și ar fi tragic să nu ajungem într-o cupă europeană”. Gestul ferm al lui Colțescu întrerupe discuția. Un salut scurt și echipele pleacă spre teren. E timpul pentru fotbal. Începe derby-ul.

Cîrjan are un drum mai scurt până la banca de rezerve. La Rapid s-a semnat un armistițiu verbal. Dobre e iar titular, dar banderola o poartă Pașcanu. Dinamo folosește trei fundași centrali, iar Opruț a revenit după accidentarea din semifinala cu Craiova. Ciubotaru e fundașul dreapta al giuleștenilor, Manea nu e în lot. Dacă în semifinală Dinamo a fost obligată să facă două schimbări din cauza accidentărilor, acum Rapidul e nevoită să mute încă din minutul 4. Aioani nu poate continua și e înlocuit de Adrian Briciu, un portar de numai 18 ani. De ce a mai intrat Aioani dacă avea probleme medicale? Briciu are o primă intervenție bună, boxează balonul centrat de Armonstrong (7).

Sunt numai 12.970 de spectatori la derby. Rapid pare obosită, de parcă echipa lui Gâlcă a evoluat și în Cupa României. Giuleștenii nu creează nicio fază periculoasă. Singura idee de joc e mingea lungă care-i caută pe Dobre sau pe Petrila. Moruțan nu driblează, nu ia pe cont propriu nicio acțiune. Dinamo e mult mai activă în special pe benzi, acolo unde Gnahore dejoacă în două rânduri linia de ofsaid dirijată de Pașcanu (min. 24, 30). Briciu nu are emoții nici la lovitura de cap a lui Pușcaș de la 8 metri (32). Debutantul comite însă o gafă uriașă la o minge ce părea ușoară. Armstrong execută un corner, Milanov reia cu capul pe direcția lui Briciu. In loc să o rețină, o introduce printre picioare în poartă! (39) E repriza „câinilor roșii”, o confirmă și statistica: 8-0 la șuturi!

Kopic și Gâlcă mută la pauză. Cîrjan îl schimbă pe Milanov, iar Tallison e preferat lui Grameni. Rapid e mai implicată, mai curajoasă. Kopic reacționează imediat. Renunță la stoperul Duțu pentru ofensivul Musi (56). Croatul e inspirat. Cîrjan primește o pasă de la Soro și înscrie cu un șut la colțul lung de la aproximativ 14 metri (59). Cîrjan se strecoară pe sub panourile publicitare și aleargă în Peluză unde e îmbrățișat de fanii entuziasmați. E sancționat cu cartonaș galben, dar nu-i pasă. Gâlcă încearcă să modifice și el din mers. Ciobotariu și Moruțan le cedează locurile lui Onea și Paraschiv. Vor fi doi atacanți în linia ofensivă alb-vișinie. Senzația e că pot fi și 10 atacanți că Dinamo nu are de ce să-și facă griji. Musi alungă orice dram de suspans cu un șut violent la colțul scurt sub bară (71). Nici reflexele nu l-au ajutat pe Briciu. E un gol senzațional ce va rămâne în arhiva derby-ului bucureștean. O nouă propunere pentru cel mai frumos gol din Superligă după reușita din partida cu Universitatea Cluj.

Dinamo nu acuză șocul eliminării din cupă și atacă podiumul. În schimb, la Rapid vestiarul pare că vrea să-l trimită în vacanță mai repede pe Gâlcă. Nici la Craiova fostul internațional nu a lăsat amintiri plăcute. Rapidul nu are idei, nu are ocazii, nu are rezultate. Și scorul putea fi mai drastic duminică. Alb-vișinii s-au consolat cu golul lui Paraschiv, acompaniat de corul ironic al galeriei Rapidului „Campionii! Campionii!” (88). Fanii giuleșteni au întrerupt greva, dar nu au deblocat echipa. Rapidul pierde clar meciul și nu va mai conta în ultimele etape pe decarul Petrila, suspect de ruptură musculară. Petrila e în lacrimi pe bancă, o imagine sugestivă pentru situația dureroasă din clasament. Dinamo a știut să-și aleagă antrenorul și poate ajunge în cupele europene cu resurse mai puține decât ale giuleștenilor. Kopic e cheia ascensiunii alb-roșiilor. În Giulești încă nu s-a găsit antrenorul potrivit pentru a-i răsplăti pe inimoșii suporteri și e din nou un final trist de campionat.

Dinamo câștigă fără emoții derby-ul cu Rapid (3-1). “Câinii” luptă pentru Europa, Giuleștiul plânge.

Dinamo - Rapid 3-1 | Fotbal și lacrimi

UTA - FAR (match, Superliga 25/26, play-out)

https://www.youtube.com/watch?v=Xtk1tF4TFkI

S-a terminat așa cum a început: 0-0. Arădenii sunt mulțumiți că au ajuns mai devreme la malul acestui sezon, însă Farul înoată greu prin valurile barajului.

Neinteresată de barajul pentru locul de Conference League, UTA a uitat că meciul cu Farul e pus la ora 14:00, într-o duminică destul de călduroasă pentru acest final de aprilie. Pe "Francisc Neuman", 5.000 de arădeni au privit în gol în secunda 40, când Radaslavescu și Alibec nu au reușit să-l învingă pe Gorcea. Farul a tras destul de repede semnalul de alarmă că nu a traversat țara, de la un capăt la altul, de la Constanța la Arad, doar pentru o poză de grup. A fost doar un avertisment pentru că ambele echipe s-au temut prea mult una de cealaltă. A ieșit un joc palid, fără ocazii de gol în primul mitan, doar arbitrul Istvan Kovacs reușind să iasă în evidență cu nesiguranța sa.

Repriza a doua a adus câteva situații de gol, însă tabela s-a încăpățînat să rămână neschimbată. Marius Coman, Alin Roman și Abdallah, piese de rezistență în formula lui Mihalcea, s-au văzut prea puțin în soarele lăsat peste stadion. Mino Sota a avut șansa de a fi eroul Aradului, însă s-a împiedicat de minge când ar fi trebuit să marcheze. Până la final, UTA nu a reușit să tragă pe poartă. S-a mulțumit să câștige duelul fazelor fixe, 8-3 la cornere, pentru a-și mări distanța la 9 puncte de primul loc de baraj, ocupat de Petrolul, cu trei etape înainte de finalul sezonului.

Farul a vrut mai mult de la acest meci, dar s-a mulțumit cu un punct. Constănțenii au încercat să surprindă prin Ișfan, prin Radaslavescu, dar nu au reușit. Alibec s-a zbătut mult, însă pare obosit, îmbătrânit, la fel ca echipa de la malul mării. Altădată campioni, marinarii se sting de la o etapă la alta. Academia Hagi nu mai produce așa cum o făcea înainte de pandemie pentru că cei mai buni juniori din Țara Românească se duc către centrele de creație din Oltenia, din Ardeal, din Harghita. Farul nu a trecut de steagul roșu ridicat de Zicu în toate conferințele. Pericolul de baraj a rămas, iar soarta clubului de machidoni stă, culmea ironiei!, în mâinile unor olteni: Popescu și Stoican. Pe Hagi nu-l mai sunați, are destule pe cap cu naționala noastră!

UTA și Farul au remizat la Arad, într-o partidă în care niciuna dintre cele două echipe nu a reușit să se impună clar.

UTA Arad - Farul 0-0 | Duminica în familie

Meciul de fotbal dintre CFR Cluj si U Cluj in Superliga Nationala, la stadionul Dr. Constantin Radulescu, din Cluj-Napoca, 25 aprilie 2026. © Action Foto / Mihaela-Ionela Bobar. Unauthorized use is prohibited. All rights reserved.

https://www.youtube.com/watch?v=xYXpgtGvZG0

Ori la bal, ori la spital. Sub această deviză populară se anunța pentru feroviari derby-ul Clujului. Punctul nu o ajuta deloc pe CFR în cursa pentru titlu. Iar rivala locală venea în Gruia cu un moral excelent. Lideră la zi, proaspăt calificată în finala Cupei, Universitatea trece prin cel mai bun moment al istoriei sale. Și ce poate fi mai frumos pentru orgoliul local decât o victorie care ar fi scos-o pe CFR din calculele pentru campionat… Meciul avea toate datele să fie relevant pentru statutul celor două echipe și pentru că ambele aveau în componență tot ce au mai bun la ora actuală. Oaspeții au primit însă o lovitură înainte de meci, când goleadorul Lukic s-a accidentat la încălzire și a fost schimbat în ultimul moment cu Gheorghiță.

FĂRĂ ȘUT CADRAT ÎN PRIMA PARTE Deși vorbim de două echipe versate, parcă miza jocului și-au pus amprenta pe prestația celor 22 de fotbaliști. Da, am avut un start alert, cu o ușoară superioritate pentru CFR, însă nu au apărut ocazii majore în prima parte. Incendiară a fost mai mult atmosfera, creată în special, la propriu și la figurat, de galeria alb-negrilor. Alb-vișiniii au avut mult timp o posesie mai mare, cu oaspeții grupați în propria treime. Elevii lui Bergodi au avut probleme în multe situații, relevant fiind că Drammeh și Mendy au primit cartonaș galben deja din prima parte. În minutul 28, vizitatorii au scăpat cu bine dintr-un șir de șuturi ale celor de la CFR, execuțiile lui Biliboc și Muhar fiind salvate eroic de fundași. Treptat, Universitatea a echilibrat încleștarea, ieșind cu bine din presiune. Și chiar putea da lovitura în minutul 37, când El Sawy, liber în apropierea careului mic, a reluat defectuos, în afara porții. Repriza s-a încheiat cu o bună șansă a lui Păun, care în prelungiri a tras de la 17 metri puțin pe lângă bară. O primă parte de luptă, cu dueluri dure, Camora având nevoie de un bandaj la cap după un contact cu Gheorghiță. Spectacol puțin, dar o bătălie continuă la mijlocul terenului.

Cordea, Andrei

PENALTY DECISIV, FINAL INCANDESCENT Nu s-au modificat prea mult datele după pauză. Dar, a continuat neșansa pentru alb-negri, la ei aruncând prosopul și Macalou, accidentat, înlocuit în minutul 58 cu Stanojev. Bergodi a împrospătat rândurile cu Nistor, iar Pancu a răspuns cu Cordea și Zahovic. Meciul a început să arate ca unul de șah, fără mutări riscante. Însă situația s-a dezechilibrat într-un moment în care jocul stagna. Era minutul 68 când Camora a tras puternic, mingea l-a lovit în braț pe Mikanovic, iar Szabolcs Kovacs a dictat fără ezitare punctul cu var. Cordea a transformat sigur pentru 1-0. Universitatea a amplificat atacurile, iar CFR a scăpat în minutul 77 la o fază polemică, atunci când Kovacs nu a dictat al doilea avertisment lui Muhar, la o intervenție destul de tare la Nistor.&nbsp; Chiar și cu alb-negrii presând, cea mai mare ocazie le-a aparținut amfitrionilor, în minutul 82 Gertmonas parând șutul de la 15 metri tras de Cordea. Am văzut șapte minute de prelungiri, cu Universitatea insistând, dar când expediezi abia în minutul 88 primul șut cadrat, prin Fabry, șut prins de Popa, e greu să surprinzi o apărare hârșâită precum cea a feroviarilor. A mai tras și Nistor de la distanță, pe lângă bară, Fabry a reluat peste poartă din 14 metri. Atâta a mai putut Universitatea, în fața unui CFR care și-a expus din nou ADN-ul de echipă pragmatică și cinică atunci când este nevoie, în sensul fotbalistic al cuvântului. Nu am avut cel mai impresionant derby al Clujului. Universitatea, poate încărcată și după solicitanta semifinală îndelungată de Cupă, nu a mai avut acea forță impresionantă din ultimele luni, fiind văduvită și de prezența lui Lukic. CFR mai bagă o fisă în lupta pentru titlu, cu ceva șansă, dar și cu multă ambiție și transpirație. Și speră ca Universitatea oltenească să nu câștige cu Argeșul.

Alb-vișiniii nu cedează în lupta pentru titlu, după un derby încrâncenat

CFR-Universitatea Cluj 1-0. Penalty decisiv

Lucian Lipovan

Istorie

Întotdeauna, întâlnirile dintre rivalele din oraș sunt mai deosebite decât orice alt derby, pentru că, așa cum vom afla din acest documentar, lupta este despre identitate, despre a fi privit altfel și a merge cu capul sus după încheierea meciului. Fiecare dintre cele două echipe legendare ale Transilvaniei are valorile ei, istorie diferită, caracteristici specifice ale oamenilor care vin să le susțină, fiecare are un farmec care întregește povestea de dragoste dintre Cluj și fotbal. Hai să explorăm rivalitatea dintre <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/cfr-cluj">CFR Cluj</a> și <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-universitatea-cluj">Universitatea Cluj</a> prin oamenii care o trăiesc zi de zi. De la jucători și vestiare, până la suporteri și cartierele lor, documentarul creat de Superliga adună perspective care arată cum identitatea fiecărui club s-a format în timp și cum se reflectă în comunitate. Prin vocile jucătorilor, fanilor și oamenilor din jurul cluburilor, descoperim un derby care ține de scor, evident, dar se joacă mereu dincolo de el, dincolo de fotbal. Pentru că, la finalul zilei, contează orgoliul, apartenența și, cel mai important, modul în care Clujul își trăiește fotbalul.

<h2>Locul unde am tot ce iubesc</h2> Nu puteam să începem un documentar despre derby de Cluj fără să ne uităm un pic în jurul stadioanelor, la un oraș care păstrează în farmecul lui boemia trecutului, dar ne întâmpină mereu și cu energie tânără. Poate și din acest motiv este dificil să pleci, iar maestrul în loialitate și cel care ne poate spune cele mai multe lucruri despre cum Cluj i-a devenit acasă este Mario Camora. De 14 sezoane la CFR, se consideră mai mult român decât portughez, iar momentul decisiv în această transformare a fost acela când a decis să rămână alături de club la greu. <a href="https://www.superliga.ro/articole/alin-fica-stiu-doar-ca-am-sutat-la-poarta-si-am-auzit-oamenii-tipand-16b6552b">Alin Fică</a> locuiește în Cluj de aproape 10 ani. Iar<a href="https://www.superliga.ro/articole/fata-cea-mica-mi-a-zis-tati-e-foarte-cool-sa-vina-oamenii-sa-faca-poze-cu-tine-1cc327f6"> Alex Chipciu</a> ne-a povestit că a stat în locuri frumoase precum București, Bruxelles, Praga și a fost martorul dezvoltării Clujului. Pe lângă faptul că „Cluj este unul dintre cele mai dezvoltate și civilizate orașe din România” , așa cum ne-a zis Titus Trif, suporter CFR, este si locul unde el are tot ce iubește: „ familia, prietenii, CFR-ul”.

Clujului îi plac antitezele. De la boemia din trecut, la stilul cosmopolit de acum. De la cartierele Uiste până la zonele ceferiste. De la dealul pe care urci ca să ajungi în Gruia, la valea pe care e nevoie să o cobori ca să ajungi pe Cluj Arena. De la fotbal, la muzee, de la clădiri de birouri, la prezența naturii între case și blocuri. Ce mai poți vizita în Cluj, când nu e zi de meci ne-a zis Denis, suporter U și organizator de quiz-uri în oraș: „Grădina Botanică Alexandru Borza, cu grădina japoneză. Avem un muzeu foarte mișto de etnografie, care se află într-un cartier, aș spune așa, mai ceferist, dacă mă întrebi, adică pe lângă Tăietura Turcului. Uite, o altă chestie pe care poate lumea nu știe de Cluj-Napoca. Biserica din Mănăștur, de la Calvaria, cred că a fost ridicată prin 1065, este considerată, acum datele nu sunt așa exacte, cea mai veche clădire din România. Biserica Calvaria. Apoi avem, bineînțeles, multă lume spune, cea mai frumoasă biserică gotică din România, Catedrala Sfântul Mihail și Gavril, care, fun fact, a fost cea mai înaltă clădire din Cluj, până s-a construit West City Tower, ceva de genul, acum vreo 3 sau 4 ani. Alte locuri, mai ales când eram în liceu, noi obișnuiam să, acum o să o zic așa, hai să bem un pet pe Cetățuie, pentru că ai o vedere panoramică asupra orașului.”

Tot Denis ne-a povestit despre cum fotbalul în România a avut punctul de start în Transilvania: „Prima minge de fotbal, cel puțin așa spune legenda, a fost adusă de Mario Gebauer, care era un student bănățean, nu mai știu exact de unde era, fie din Viena, fie din Elveția. Și cumva de aici au început și marile echipe ale fotbalului românesc, adică Chinezul Timișoara, chiar și Universitatea Cluj, putem spune, pentru că am pus bazele a ceea ce a urmat până la urmă, sau ceea ce a fost fotbalul românesc, divizionar cel puțin. Pentru oamenii din Cluj, cred că fotbalul era pentru puținele bucurii, aș spune, mai ales în perioada interbelică, deși aveam și anumiți atleți care au câștigat medalii pe la Jocurile Olimpice. Pe urmă, după perioada comunistă, s-a dezvoltat foarte mult și baschetul. Se vede și acum, UBT Cluj este probabil cel mai profesionist club sportiv din România. Dar cred că, din nou, ca pentru orice societate, sportul, inclusiv fotbalul, el fiind cel mai popular, joacă un rol foarte important, mai ales pentru comunități și pentru grupurile astea mici de fani de suport.”

<h2>Primii puși pe fapte </h2>Domnul Mihai Domșa este suporter CFR-ist din 1969, de când avea 9 ani. Bunicul său a fost membru cotizant la CFR Cluj, fiind lucrător la Remiza CFR Cluj. Tatăl lui, fiind militar de carieră, n-a putut să fie înrolat, dar și el ținea cu CFR-ul. „El m-a dus la primul meci la CFR, odată cu promovarea în liga 1. Și juca jos pe Municipal, în tandem cu vecinii de oraș. Și la primul meci în liga întâi cu ASA, CFR-ul a bătut cu 2-0. A doua echipă clujeană care intră în liga întâi”, ne-a povestit, așezat la o masă pe care a ordonat amintirile sale cu CFR. Apoi ne-a povestit traseul echipei sale prin ligile fotbalului din România: „După care, a venit prima promovare în 1969. Au fost șapte ani de prezență în liga întâi. Apoi iar o perioadă de divizie B, divizie C și renașterea ca pasărea Phoenix odată cu venirea lui Árpád Pászkány în cuplu cu domnul Mureșan. Promovare din B în C, promovare din C în B, din B în A și apoi povestea cu titlurile, cu cupele, supercupele, poveste pe care nimeni n-ar fi visat-o, nimeni n-ar fi crezut-o posibilă. Și uite că s-a întâmplat.”

<h2>Primul titlu din istorie, câștigat pe stadionul lui U Cluj</h2> Le-am pus oamenilor lui CFR o întrebare care știam că le va face plăcere: Cum a fost la primul titlu, 2007-2008, când ați câștigat acolo, în fieful lor? Mircea ne-a zis ce a simțit în acele momente. „A fost cel mai frumos lucru din lume, sincer. Și faptul că am adus primul titlu în Cluj, că am scos titlul din capitală după 17 ani, că s-au întâmplat atâtea lucruri deodată în același moment, a fost incredibil.” Cristian Panin, actual team-manager al echipei și fost jucător și legendă a clubului, a fost pe teren și ne-a trecut prin toate emoțiile acelui derby, începând cu câteva zile înainte de fluierul de start. „Acel meci a început cu o săptămână înainte. Pe stradă nu mai puteai să ieși, toată lumea era focusată, toată lumea întreba, toată lumea era curioasă ce se va întâmpla, cum va fi. Să nu mai zic că noi am încercat să ne detașăm puțin. Am stat în cantonament la un hotel în pădure, unde nu prea a avut acces nici presă, nici nimeni. Eram așa foarte focusați și pregătiți pentru ceea ce însemna următorul moment, pentru club și pentru noi, noi ca și jucători. Că nu mai câștigasem, mi se pare, niciunul vreun trofeu. În ziua meciului, atunci a început parcă să tremure pământul sub noi. Mai atipic, o pregătire mai atipică pentru un astfel de meci. Să facem încălzire aici, pe stadionul nostru, să urcăm într-un autocar de linie, ne țineam, parcă mai bilete mai ne lipsea să avem bilete de autobuz. Ne țineam de alea, îmbrăcați cu ghetele, foarte puțin reușeam să mai vorbim. Deja lumea venea pe stradă, jandarmeria în jurul nostru. Un drum foarte greu către un trofeu, un drum foarte greu. Pentru că am avut foarte mulți oameni care nu-și doreau acest lucru, nu-și doreau acest trofeu și noi am simțit asta. Și noi, împreună cu suporterii, cu conducerea, cu clubul, cu toată lumea care a fost lângă noi, am vrut să învingem și să ridicăm trofeul la final.” Titus a văzut meciul în Gruia, pe două ecrane, meciul de pe Moina, împreună cu alți 10.000 de suporteri. „Câștigarea unui titlu, a eventului de fapt, că a fost event atunci, e o performanță mult mai mare decât să joci nu știu câte sezoane în Liga 1. Au venit după aceea echipe foarte mari, pe care le-am și bătut. Roma, Manchester. Am fost egalii lui Chelsea aici în Gruia. Cred că niciun om din Cluj nu îndrăznea să se gândească la așa ceva.”

Pe 30 martie 2008, în derby-ul câștigat în fața lui Dinamo, titularii trimiși de Ioan Andone în teren erau toți străini, o premieră absolută în fotbalul românesc: Hirschfeld - Tony, Cadu, De Sousa, Dorsin - M. Jose, Dani, Peralta, Culio - Semedo, Dubarbier. „Străinii care au venit la început la CFR au fost mai români ca mulți români, să știți. Mi-aduc aminte de Pedro Oliveira când a venit, primul portughez adus aici. În câteva luni vorbea limba română. Cadu vorbea limba română. Dani vorbea limba română. Semedo vorbea română. Oamenii au venit aici, dar nu au venit doar să ia un ban și să fie dezinteresați total. Oamenii s-au implicat în comunitate. Mi-aduc aminte de Tony care mergea la case de copii. Făceau o groază de lucruri bune pentru comunitatea din Cluj”, ne-a povestit Mircea Coman. Mircea este de 5 ani liderul peluzei vișinii. Născut și crescut în Gruia, spune că toată viața lui s-a confundat cu cartierul.

„Cred că fotbalul, ca orice alt domeniu, s-a globalizat. Nu cred că e foarte important de unde provin jucătorii. În perioada de care m-ai întrebat, inclusiv Arsenalul lui Wenger juca cu 1-2 englezi titulari. Și știu că se făceau paralele între strategia CFR-ului cu străinii și cum juca, adică ce prim 11 alinia Arsenal. Și sunt jucători străini care au rămas în sufletele tuturor aici. Mă refer la Camora, care încă joacă, la Semedo, la Tony, la Cadu”, a completat Titus Trif.

<h2 style="text-align:center;">Mario Camora: „Atunci am simțit că sunt mai mult român.”</h2>

Dintre toți străinii care au jucat în tricoul CFR-ului, este unul despre care suporterii consideră că a învățat pe deplin ce înseamnă spiritul echipei. De 14 sezoane la CFR, în jur de 9-10 cu banderola pe braț, Camora n-a spus că dacă ar fi să lase un mesaj în vestiar pentru generațiile care vor urma, ar scrie că „au venit la cel mai bun club din România”. Titus ne-a amintit de momentul în care jucătorul portughez a demonstrat loialitate față de club. „Camora este un exemplu de devotament și de atașament pentru absolut oricine. Când a fost greu, când am avut cele 24 de puncte luate în perioada insolvenței, a rămas aici și a luptat în continuare. Este un exemplu pentru toți cei care se declară CFR-iști, inclusiv.”„Cred că, sincer, după ce clubul a intrat atunci în insolvență, atunci m-am simțit că sunt mai mult român decât portughez. Normal că acolo am crescut, acolo e familia, nu uit niciodată, e normal, dar tot ce mi-au dat, cum am spus și înainte, viața mea, au fost în România. Sunt foarte mulțumit. Așa că, cred că de la insolvență, când am decis să nu plec… puteam să plec. Aveam câteva oferte să plec atunci și liber de contract, că clubul era într-o situație foarte grea. Dar am decis să ajut clubul și atunci cred că a fost momentul în care m-am simțit așa, român”, ne-a vorbit Camora despre momentul important din cariera lui și din istoria clubului.

<h2>Slavă ție, studenție!</h2> În vara lui 2022, <a href="https://www.superliga.ro/articole/fata-cea-mica-mi-a-zis-tati-e-foarte-cool-sa-vina-oamenii-sa-faca-poze-cu-tine-1cc327f6">Alex Chipciu</a> a făcut trecerea de la CFR la U. Ne-a zis acum că, de când e la U, simte o legătură mai mare cu orașul și, surprinzător, simte un entuziasm cu care nu credea că se va mai întâlni în cariera sa: „Universitatea Cluj, cu siguranță, mi-a dat pasiunea pentru ultimii ani ai carierei și, cum ziceam la început, ce am trăit nu aș fi crezut că pot să trăiesc asta și la vârstele astea. Când eram la CFR Cluj, de exemplu, nu simțeam, nefiind la Universitatea Cluj, nu simțeam dragostea asta și pasiunea pentru fotbal. Acolo, cumva, câștigai campionate, erau performanțe mari, dar nu simțeai ce simți aici.” Domnul&nbsp;<a href="https://www.superliga.ro/articole/e-fantastic-sa-fii-pe-un-camp-cu-cimitirul-langa-stadion-sa-bata-vantul-si-sa-canti-pentru-u-5515b524">Călin Mișan</a> este suporter al Universității Cluj de când se știe, dar primele momente efectiv clare sunt din anul 1978, de la un derby pentru promovare între Universitatea Cluj și FC Baia Mare.&nbsp; „Tatăl meu era mare susținător al Universității, iar eu, din spirit de frondă, cum erau tinerii în vremea respectivă, am hotărât că trebuie să țin cu CFR-ul ca să fiu împotriva tatălui meu. Dar n-a ținut ambiția asta și mi-am dat seama că Universitatea este exact ce trebuie să fie pentru orice clujean.”

Și când iubirea e cel mai important trofeu, ajunge și dincolo de teren. <a href="https://welovesport.ro/stiri/dana-tine-cu-u-si-opreste-timpul-in-loc-30605">Dana</a>&nbsp;și Traian s-au întâlnit într-o deplasare. Apoi au continuat să meargă la meciuri, apoi au făcut nunta. Apoi au luat-o și pe Arya cu ei la pregătirea coregrafiilor și antrenamentele echipei. Așa începe câteodată cea mai frumoasă poveste din fotbal și viață: cu dragoste la prima vedere. Traian spune că atașamentul față de club este principala caracteristică a spiritului ardelenesc. „Noi, ardelenii, suntem foarte prinși de pământurile noastre și se transmite, cred, și la cum trăim față de U, de ce iubim U Cluj. Atașamentul față de a avea ceva al nostru. Că e al nostru. De ce ai ales U? Cred că U m-a ales pe mine.”

<h2>Dar de unde vine dragostea asta a studenților pentru U?</h2> „O să mă leg de faptul că atunci când Universitatea Cluj s-a înființat, clubul se numea SSSU, Societatea Sportivă a Studenților Universitari. Atunci, cel puțin, echipa era formată în principal din studenți de la medicină”, ne povestește Denis. Iar domnul Călin Mișan completează: „În urma actului istoric de la 1918, când a avut loc Marea Unire, studenții români de la Budapesta s-au întors la Cluj și s-a format Universitatea din Cluj, predecesoarea UBB-ului de astăzi. Și vreau să vă mai spun ceva. Universitatea Cluj este singurul club din România care s-a fondat în urma unui act istoric: Unirea cu România. Deci o astfel de istorie nu cred că poate fi revendicată de către nimeni.” Mihai Moga, brand manager al Universtității Cluj, ne-a expus mai multe detalii despre legătura dintre cluj și universități. „Universitățile din Cluj, cele șase universități de stat, sunt membri fondatori ai clubului. Fac parte nu doar din ADN, nu doar din poveste, ci și din organizație. Așadar, avem și o latură practică a acestui parteneriat între mediul universitar și FC Universitatea Cluj, nu doar istorică, nu doar empatică, ci și practică. Există această susținere, pe care o simțim și pentru care, bineînțeles, le mulțumim. Universitățile sunt parte activă din acest proiect și asigură, cumva, și rolul de păstrătoare ale acestei identități universitare, dar și comunitare a Clujului. E și o garanție că și noi, la rândul nostru, ținem clubul la un anumit nivel, inclusiv din punct de vedere al prestației publice, al modului în care ne comportăm.”

Povestea lui U Cluj vinde. Aflăm asta și din discuția cu Mihai despre întâlnirile cu sponsorii, unde de multe ori cifrele contează mai puțin decât emoțiile pe care clubul le trezește în oameni. Însă scopul celor de la U este să fie mai pragmatici și să adauge lângă poveste și noi trofee în vitrină. În direcția aceea se îndreaptă: „Văd cum lucrează mister Bergodi și văd că am devenit o echipă incomodă, o echipă cu care e greu să joci, o echipă care nu te lasă să joci, o echipă care aleargă, o echipă care se bate, care se luptă”, ne-a spus Mihai.

<h2 style="text-align:center;">Dan Nistor: „Cred că eu și Alex Chipciu două exemple de urmat.”</h2>

Și când e vorba de luptă, e clar că <a href="https://www.superliga.ro/articole/dan-nistor-cat-ma-vor-tine-picioarele-ma-bucur-ca-pot-face-oamenii-fericiti-1b05b129">Dan Nistor</a> și Alex Chipciu ne pot spune cel mai bine cum o ai ca tactică pe teren, mai ales că așa a început și relația lor de prietenie. „Sincer să vă zic, nu prea îl suportam pe Alex și nici el pe mine. Pentru că am avut un schimb de replici foarte, foarte dur între mine și el”, a recunoscut <a href="https://www.superliga.ro/articole/dan-nistor-cat-ma-vor-tine-picioarele-ma-bucur-ca-pot-face-oamenii-fericiti-1b05b129">Dan Nistor</a>. „Da, a fost o controversă la un moment dat, a declarat el că ne-am bătut la pauză, la mișto. Am greșit eu o dată la un meci cu Craiova, când eram la CFR Cluj, l-am înjurat. L-am înjurat tare, dar mie îmi plăcea să fac treaba asta ca să... simțeam că dacă îl pun sub presiune sau îl înjur, nu-i convine treaba asta”, a completat Alex Chipciu.

Totul s-a încheiat cu… prietenie. „Ulterior, am povestit într-o seară cu el, am stat la povești și am vorbit cum nu ne suportam unul pe altul. Drept dovadă, acum, suntem, pot să zic că suntem cei mai buni prieteni. Suntem și colegi de cameră și cu asta cred că am zis totul, nu?”, ne-a povestit Nistor cu zâmbetul pe buze.

<h2>Rivalitatea </h2>Am stat cu Denis la depănat amintiri și ne-a zis că sunt multe povești care spun că, mai ales în anii 70, când s-au nimerit cele două echipe în prima divizie, aceiași oameni se duceau la meciuri în Gruia, apoi coborau dealul și mergeam să vadă meciurile Universității. Cât despre stadioane, ele se aflau în aceleași locuri ca în zilele noastre, ne-a zis Denis. „Cel al lui U Cluj are chiar o poveste interesantă. Cel care era înainte aici, prin 1908, Ștefan Șomodi, a câștigat medalia de argint la săritură în înălțime la Olimpiada de la Londra. El se antrena pe atunci prin parcuri, școli sau pe unde prindea, iar autoritățile maghiare de pe atunci au spus: hai totuși să facem un stadion, să aibă omul ăsta unde să se antreneze. Pentru că probabil mai sunt și alți atleți pe lângă el. Și așa a luat naștere, prin 1908-1909, Stadionul Orașului. Chiar așa se numea, Stadionul Orașului, era un nume propriu. Avea o tribună care acum încă se mai găsește la stadionul celor de la Industria Sârmei Câmpia Turzii. Asta pentru că în 1960 s-a construit Ion Moina, care pe atunci avea o tribună în formă de U, adică o formă de potcoavă, și era printre cele mai mari stadioane din țară, 28.000 de locuri. Asta prin 1960-61. Cel de la CFR, în schimb, era prevăzut doar cu tribuna întâi, care se află și acum acolo, din ’73. Apoi, în 2008, odată cu CFR - Braga, s-a înființat și tribuna a doua și, cred că, zona VIP și așa mai departe. Plus peluza.”

Dar despre numele echipelor ce am aflat? Domnul Mihai Domșa ne-a zis despre „Kolozsvári Vasutas Sport Club, care înseamnă Clubul Sportiv al Căilor Ferate din Cluj. Adică CFR Cluj. De la înființare, echipa a jucat în campionatul maghiar de atunci, a avut un sezon de primă ligă și a ocupat un loc trei, mi se pare. A fost câștigătoare de district de câteva ori. După care a venit Unirea.” Apoi, după Unire, a luat numele de CFR, însă după aia s-a mai numit și CSM și Ferar Cluj. „Și de acolo a urmat o perioadă lungă în care CFR-ul a evoluat în ligile inferioare, B și C, oscilând. Perioadă de război. CFR-ul a rămas pe loc. Alții au plecat în refugiu. După care, la terminarea războiului, au revenit și concitadinii noștri înapoi. În 1945 s-a jucat primul meci de după revenirea din refugiu. Întâmplarea a făcut să reușesc să găsesc la cineva cupa de la acel meci, pe care am donat-o clubului”, ne-a zis domnul Domșa. În timp ce U Cluj Napoca s-a numit inițial SSSU, Societatea Sportivă a Studenților Universitari. „Unii spun că era tot Universitatea Cluj și când eram la Sibiu, alții spun că ar fi fost Universitatea Cluj-Sibiu. Cum am spus, sursele se contrazic în această privință. După care am luat numele de Știința Cluj. Sub numele de Știința Cluj am și câștigat Cupa României din 1965. După care, între 1966 și anii 1990, de fapt până în prezent, ne-am numit FC Universitatea Cluj,” a completat Denis.

Am vorbit cu suporterii ambelor echipe despre similarități, despre diferențe, despre momentul în care meciul a început să fie considerat un derby și concluzia este că indiferent de aceste detalii, focul rivalității va fi mereu unul care devine din ce în ce mai intens. Cristian Panin ne-a zis părerea lui, privind în urmă, la cariera de jucător. „Nu a contat niciodată locul în clasament, liga în care jucăm. Când ne-am întâlnit, cred că o săptămână înainte, nu puteam nici să dormim. Doar ne gândeam cum să facem să câștigăm aceste meciuri. Pentru suporteri, pentru noi, pentru mândria clubului, pentru absolut tot, am pus sufletul pe tavă pentru aceste meciuri.” Alin Fică, jucător din echipa de acum a CFR-ului, a adăugat: „Este un derby aparte pentru noi. Unul dintre cele mai importante meciuri din acest sezon. Pentru că este vorba de identitate. Cine câștigă este văzut altfel în Cluj.”

„Pentru cel din afară este un meci între două echipe. Nu, ăsta este un campionat în sine. În fiecare an avem campionatul regulat plus play-off-ul de cele mai multe ori. Și meciurile cu U, care sunt separate. Și sunt convins că la fel le au și ei”, a concluzionat domnul Domșa.

<h2>CFR - U, pe 2 februarie 2026</h2> „Un meci care trebuie jucat cu inima, dar și cu capul, pentru că micile detalii fac diferența,” ne-a zis Mario Camora cu câteva zile înainte de derby. Și pentru că știam de la Mircea Coman, liderul de galerie al CFR-ului, că un derby nu începe în peluză, ci cu o săptămână înainte, le-am făcut o vizită clujenilor să vedem cum se pregătesc de întâlnirea cu rivalii. CFR venea după o victorie la UTA Arad, iar U Cluj tocmai câștigase cu FC Argeș acasă. Pe acest fond al încrederii oferite de victorii, cele două echipe se întâlneau pe stadionul de 22.000 de locuri, Dr Constantin Rădulescu, unde se vânduseră toate biletele. Până să vină spre arenă, suporterii aveau să se întâlnească în puncte diferite ale orașului. Ceferiștii în Gruia, Uiștii în Piața Unirii.

<h2 style="text-align:center;">Mihai Domșa: „Fiecare derby este o nouă poveste, o rescriere a istoriei.”&nbsp;</h2>

Clujul nu a mai trăit liniștea de când suporterii s-au întâlnit pe străzi. Orașul s-a trezit la viață și toate drumurile duceau spre dealul unde nocturnele urmau să se aprindă. Am vorbit cu suporteri de la ambele echipe și am văzut în ochii lor ce energie aduce fotbalul, ce sentimente de entuziasm îi încearcă și cât de mult contează să simți că faci parte dintr-o comunitate. „În primul rând, este un meci al tuturor clujenilor”, ne-a zis un suporter vișiniu. Iar odată intrați pe stadion, puteai să simți cum se ridică tensiunea în aer, cum parcă orice fază de joc periculoasă era așteptată ca pretext de exprimare a identității, așa cum Alin Fică ne zisese cu câteva zile în urmă. Chiar era un meci despre status și despre orgoliu, mai presus de rezultat.

CFR a deschis scorul în minutul 5 prin Damjan Djokovic, moment în care a explodat bucuria în tribuna suporterilor cfriști și au fost aprinse torțe în peluza oaspeților. Lorenzo Biliboc a majorat avantajul, iar după 20 de minute, Dan Nistor a readus speranța în tabăra Uiștilor, din pasa lui Alex Chipciu. Scorul la pauză avea să fie 3-1, după ce căpitanul Mario Camora a înscris, profitând de o greșeală a lui Macalou. Și a dovedit o dată în plus în acel meci cât de importantă este prezența veteranilor într-un meci de așa intensitate. Drammeh a marcat pentru 3-2 în minutul 83 și acesta a fost și scorul final, cu tensiune și îmbrânceli pe gazon, unele care vor rămâne în memoria tuturor celor care au urmărit derby-ul. L-am întrebat pe Mihai Popa cum a trăit fazele din teren: „Este un meci greu, este un meci tensionat, cu multe momente dificile, dar așa este un derby și sunt bucuros că l-am câștigat”.Aceasta a fost povestea din spatele întâlnirii dintre CFR și U în etapa 26 a sezonului regular, un meci care a aprins orgoliile în tot orașul. Și, cum bine am aflat din întâlnirile cu suporterii, întotdeauna vine un capitol nou, considerat o rescriere a istoriei. După o lună, U Cluj avea să câștige derby-ul Clujului din Play-Off, de data aceasta, cu 2-1 pe Cluj Arena și e aproape de primul titlu din istoria clubului. Momentan, echipa lui Bergodi se află pe primul loc, la egalitate de puncte cu Universitatea Craiova, iar CFR ocupă locul trei, doar cu cinci puncte față de rivalii din oraș. Pe 25 aprilie se joacă o nouă rundă din lupta între CFR și U. „Un campionat în sine.”

Cum se trăiește derby-ul Clujului pe teren, în vestiare și în birourile celor două cluburi din oraș

Un campionat în sine. Povestea rivalității dintre CFR și „U”

Ionuț Tătaru

INTERVIU

Născut la Roma și crescut fotbalistic, și nu numai, în Italia, Matteo Duțu nu a pierdut niciodată legătura cu rădăcinile sale românești. De altfel, a jucat pentru România la naționalele de tineret începând cu U17 și a ales Superliga pentru a continua să crească. Deocamdată, începutul carierei la Dinamo este timid, însă calitatea este acolo și cu siguranță se vor vedea și progresele. Mai ales că vorbim despre un jucător care a primit sfaturi prețioase de la Ștefan Radu și s-a antrenat alături de nume importante, precum Ciro Immobile sau Luka Modric. Și, pentru un căpitan de profesie, nu ar fi o surpriză ca peste ceva timp să-l vedem purtând banderola și în tricoul alb-roșu. Matteo, vreau să te întreb, care este prima ta amintire legată de fotbal? Prima amintire legată de fotbal e când jucam în curtea de acasă cu fratele meu și jucam acolo fotbal. Ați spart vreun geam? Da, mai multe. Și ce spunea mama ta? Se enerva. Acum poți să-i plătești geamurile înapoi. Da, da, da. Dar acum nu mai joc în curte. Te-ai născut la Roma. Aș vrea să te întreb când ai venit prima dată în România. Prima dată pe la 4-5 ani, am venit la bunici. Și cum a fost? A fost frumos, dar acum nu mai prea am amintiri de prima dată, că eram mic. Și acum câteva zile m-am și întors din nou acasă, că ai mei sunt din Vrancea, și m-am întors și a fost frumos. Bănuiesc că atunci când erai mic nu vorbeai română foarte bine. Cum a fost impactul cu bunicii și cum a fost să te înțelegi cu ei? Era greu. De înțeles, înțelegeam, că oricum acasă deja se vorbea română și înțelegeam, dar nu prea vorbeam, eram mic și nu prea știam română. Și era greu să vorbesc. Mai mult era mama care zicea de ce aveam nevoie. Cum te striga bunica ta? Mate. Dacă ar fi să stau de vorbă cu părinții tăi, cum crezi că te-ar descrie ei pe tine? Cum era Matteo când era copil? Obraznic. Când eram mic, eram mai obraznic, dar acum nu. Acum sunt mai calm, sunt mai liniștit. Dar dacă îi întrebi când eram mic, eram așa. Ce trăsături crezi că ai preluat de la părinții tăi? Ce ai luat de la mama ta și ce-ai luat de la tatăl tău? Una singură zi. De la mama, culoare, gen ochii, păr, așa. Și de la tata, personalitatea, caracterul. Părinții tăi și-au dorit să devii fotbalist? Sau poate să devii medic? Mama, până să încep eu cu fratele meu, nu îi plăcea deloc fotbalul. Și încă nu-i place de fotbalul. Și tata nu se uita. Deci ei nu s-au gândit niciodată să ajung la nivelul ăsta, să ajung fotbalist. A fost doar alegerea mea. Mama se gândea mai mult la politică pentru mine. Serios? Da. Ce tare. Păi și când le-ai zis că vrei să devii fotbalist, cum au reacționat? La început au zis că hai să mergem, așa face sport. Și ușor, ușor, a mers bine și a venit ușor, ușor. Și când au văzut că e serioasă treaba cu fotbalul? Nimic. Eram fericit de fotbal și tot. Și ei se bucură dacă eu sunt fericit. Ai dezvăluit într-un interviu că ai jucat o perioadă de timp portar. Da, când eram mic. La început. De ce? La început am jucat portar, că și-mi plăcea, dar după câteva săptămâni, am vrut să schimb. Dar am început acolo, am făcut aproape tot sezonul, aveam cam șase, șapte ani. Am început portar și după, la sfârșit de an sau în cel următor, nu mai știu, am schimbat. Dar n-a fost pentru că nu-ți plăcea să alergi. De obicei portarii spun că „mie nu-mi plăcea să alerg”. Nu, doar că jucam la plajă cu fratele meu și mă băgam în apă să apăr mingea. Și de acolo a început să-mi placă să joc în poartă. Dar după, când jucam fotbal cu prietenii, am zis că nu-mi plăcea și am schimbat. Ai fost căpitan la Lazio Primavera. O poziție cu o presiune imensă, mai ales pentru un jucător de 18 ani. Ce învață un tânăr de 18 ani despre autoritatea din vestiar în Italia? Când ești căpitan, ai mai multă responsabilitate și în teren, și în afară. Și pentru mine, ce înveți mai mult e în afara fotbalului, ca om. Crești ca om, trebuie să ai responsabilitate și să dai exemplu în fiecare minut. Și în teren, și în afară. Și pentru asta crești mai mult ca om decât în teren. E important să crești ca om. La Lazio ai mers în cantonament alături de echipa mare. Ai împărțit vestiarul cu un nume precum Ciro Immobile. Au mai fost și alții, dar însă el este desigur cel mai important. Ce ai spune că ai învățat de la el? Am învățat multe. Dorința și bucuria cu care joacă fotbal. O bucurie pe care nu o vezi în fiecare zi la toți. Și el vine de fiecare dată la antrenament, fericit, să joace. În perioada petrecută la Lazio, ai interacționat și cu Radu Ștefan? Pentru că el este un nume, desigur, foarte important și pentru România, dar mai ales pentru Lazio. L-am întâlnit, dar, din păcate, nu m-am antrenat împreună cu el. Când am ajuns la echipa mare, a fost sezonul după care el s-a lăsat. Și pentru asta, din păcate, nu am apucat să mă antrenez cu el. Dar l-am întâlnit, pentru că venea și după la echipă, pentru că era unul dintre liderii din echipă. Și a fost frumos. Pentru mine era o bucurie să găsesc un român la un nivel așa de înalt. Ai vorbit cu el? Am vorbit. Mi-a dat sfaturi pe care le primești ca un jucător tânăr care încearcă să ajungă la nivelul lui. Și mi-a zis să mă antrenez bine, dar mai mult a vorbit despre mentalitate și dorință. Apoi a urmat transferul, mutarea la Milan. Unde ai primit din nou banderola de căpitan. Ce ai simțit în momentul ăla? Care e secretul tău? Căpitan peste tot.. Nu știu. Poate îi plăcea lui Mister ce caracter am. Cum am zis, pentru mine, când iei banderola e o bucurie că merge bine în teren, dar e o bucurie mare și că merge bine ca om, ca personalitate, ca responsabilitate pe care o ai în afara terenului și în teren. Deci peste câteva sezoane să ne gândim că te vedem cu banderola lui Dinamo? Sper. Nu știu.

Duțu, Matteo

Înainte de a semna cu Dinamo, l-ai întrebat poate și pe Radu Ștefan despre asta? Nu, sincer. M-am gândit să-l întreb și am vorbit cu tata să vorbească și cu el, că are numărul. După, nu am apucat să vorbesc, dar m-am gândit. Cum ai luat decizia de a veni în România? Oricum am venit aici să joc pentru echipa națională de când sunt mic, de la U17, și eram alături de fotbalul românesc. Când au venit mai multe oferte din țară, mi-a venit ideea să vin să încep să joc și eu cu seniorii și să iau minute la seniori. Mai rămânem puțin la perioada Milan. Voiam să te întreb cum a fost pentru tine să te afli în lotul echipei pentru meciul din Champions League. Ai fost pe stadionul lui Atletico. Spune-ne cum este pentru un tânăr o astfel de experiență. Pentru că bănuiesc că este și incredibil, dar și copleșitor. E o experiență frumoasă, e greu să zici în cuvinte, că nu prea ai cuvinte. Ai un pic de presiune, dar ești fericit. Și când intri pe un stadion așa de frumos, ai o bucurie mare. Un stadion ca ăla de la Atletico Madrid clar e frumos și simți puțină presiune. Tocmai de asta mă gândeam, pentru că Milan se știe că are fani pasionați de fotbal, și iubitori, și înfocați, însă pe Metropolitano, pentru că urmăresc mai mult LaLiga, sunt fan Barcelona, și știu de fiecare dată că pe Metropolitano, pe stadionului Atletico, atmosfera este extrem de încinsă. Fanii sunt extrem de pasionali. Deci mă gândesc că la un meci din Champions League atmosfera era și mai tare. Atmosfera era frumoasă, frumoasă și nici nu știu cum pot să zic în cuvinte, că a fost o experiență prea frumoasă. Cred că o să-mi rămână pentru toată viața. Tot la Milan ai interacționat și cu Luka Modrić. Toată lumea se uită la el cum la 40 de ani încă joacă la nivel înalt și o face atât de bine. Pentru că, bineînțeles, lumea a zis că pleacă de la Real Madrid, cam gata cariera. Avea și vârsta de așa natură. Și a venit la Milan și a impresionat, că a devenit cumva motorul echipei. Ce ai învățat de el? Cum a fost să-l vezi la antrenamente? E un profesionist. E profesionist în teren, e profesionist afară, îl vezi în sală. Dar se vede că e un jucător care se bucură mult de fotbal. Vine la teren și se antrenează. Și la 40 de ani se antrenează pentru a se dezvolta, pentru a juca bine meciul care vine și vezi profesionalitatea pe care o are. Și ce mi se pare și mai interesant este că e un jucător care a câștigat atâtea trofee și totuși pare că este foarte modest. Și pare că e un jucător la care tu, ca tânăr jucător, poți să te duci să vorbești. Da, e un jucător care te ajută. Și eu cred că dacă mergi la un nivel înalt e mai ușor să găsești jucători umili care te ajută și cu care poți să vorbești. Dar a fost vreun moment la antrenamentele echipei mari în care ți-a fost așa teamă? Că sunt jocurile acelea de câte cinci sau de mini-fotbal. Ți-a fost teamă să nu intri, să nu-l accidentezi? Nu prea te gândești. La început, poate, când am ajuns prima dată, am stat mai atent. Dar mai încolo, așa, nu prea te gândești când te antrenezi. Dacă ar fi să alegi o lecție cu care ai plecat din Italia, care ar fi aceea? Pentru ce poziție joc eu în teren, lecția care mi-a rămas mai mult din Italia despre fotbal e lecția ca fundaș. Că acolo te uiți mult la fundaș, la tactică. Și poate că asta e lecția care mi-a rămas cel mai mult. Spune-mi, te rog, ce ți-a spus Željko Kopić, antrenorul lui Dinamo, pentru a te convinge să semnezi. Am vorbit cu Mister, cu președintele și cu directorul. M-a convins cum joacă el fotbal, cum vede el fotbalul. Și că a fost sincer. Am crezut tot mi-a zis. Pentru asta. Cum a fost momentul în care ai debutat pentru Dinamo? Ce ai simțit? A fost frumos, a fost o bucurie mare. Am primit și câteva mesaje de la prietenii pe care îi am aici, în țară. Și a fost o experiență frumoasă, care o să rămână în gândurile mele. Cum a fost cu fanii? Bănuiesc că ai simțit susținerea lor în momentul în care ai venit la Dinamo și în momentul în care ai debutat. Pentru că Dinamo are una dintre cele mai impresionante galerii. Suporteri sunt top. Și înainte să intru la joc, și după. În fiecare meci sunt alături de noi. Și cu mine au fost top, m-au ajutat mult să mă adaptez. Și în fiecare meci, cum am zis, sunt alături de noi. Și fac o atmosferă frumoasă în fiecare meci, și acasă, și afară. Aș vrea să te întreb cum a fost pentru tine cartonașul acela roșu pe care l-ai primit în meciul cu Rapid. La început m-am gândit puțin, dar sunt chestii care se pot întâmpla. Pentru mine acum e ceva care a rămas în spate. E un cartonaș roșu pe care l-am luat în ultimul minut. Și sunt chestii care se pot întâmpla. Și trebuie să învăț de la cartonașul ăsta și să merg mai departe. Te-a afectat puțin psihic acel cartonaș? Nu, nu prea mult. Nu e primul cartonaș roșu pe care l-am luat în viața mea. Și cred că nu o să fie nici ultimul. Oricum am văzut că după acel meci, lumea te-a susținut. Adică nu a fost o senzație de critică în direcția ta, ci de susținere. Da, m-au susținut. M-au sprijinit și m-au ajutat. Am primit multe mesaje și de la suporteri, și de la prieteni. Și au fost pentru mine un ajutor mare. Am citit că îți place și NBA, și Formula 1. Vreau să te întreb dacă nu erai fotbalist, în care dintre cele două sporturi crezi că ai fi activat? Sau ți-ar fi plăcut... Formula 1 mai mult. Dar problema e că ai nevoie de mulți bani pentru a ajunge la un nivel înalt. Ai mers la vreo cursă de Formula 1, ținând cont de anii petrecuți în Italia? Am mers la Monza, acum doi ani. Și a fost o experiență frumoasă, mai ales că eu sunt fan Ferrari. Și era acasă, în Italia. Ferrari e din Italia și pentru asta. Fotbalul este extrem de iubit în Italia, însă se spune că Ferrari e un fel de religie. Ai simțit asta în Italia? Se simte, și când am mers la cursă am văzut atmosfera că e frumoasă. Și Ferrari în Italia are mulți suporteri. Și se vede că, așa cum zici tu, e un fel de religie. Am văzut că idolul tău este Alessandro Nesta. Voiam să te întreb ce anume de la el te-a inspirat. Nu știu, îmi place tot de la el. Mai ales că am avut la început, când eram mai tânăr, un parcurs similar. Am început la Lazio, după am plecat la Milan. Dar și ca jucător, și ca persoană. Și chiar dacă nu îl știu personal, e o persoană pe care o admir. Și îmi place mult de el. Voiam să te întreb dacă ai și hobby-uri care să nu aibă legătură cu sportul. Am înțeles, NBA, Formula 1, dar în afară de ele? Nu prea. Fac facultate, fac facultatea de economie, dar nu e un hobby, că nu îmi place așa de mult. Asta era următoarea întrebare. Urmezi și facultatea de economie în Italia. Cum reușești să ții pasul cu studiile? O fac online, sunt un pic în spate. Am două, trei examene în spate. Merge bine. Am timp mai mult seara. Când mă întorc seara, după cină, mă pun un pic și eu să citesc. Îmi vine mai ușor acum. Voiam să te întreb dacă ar fi să ne uităm peste 10 ani în viitor, cum arată viitorul lui Matteo Duțu? Arată tot că joc fotbal. Cu o familie și gândul meu e să am trei copii. Trei? Da. Deci sper cu trei copii și fericit. Fericit să mă bucur de viață. Și să mă uit în spate și tot ce am făcut să fiu mândru de ce am făcut. În încheiere, mi-ar plăcea să le transmiți un mesaj fanilor dinamoviști. Să fie alături de noi. Și să încercăm să ajungem la obiectivele pe care le avem și să le avem până la sfârșit de campionat.

La doar 20 de ani, Matteo Duțu a venit în Superliga după ce a purtat banderola la echipele de tineret de la Lazio și Milan

Matteo Duțu, dinamovistul care a fost căpitan la Lazio și Milan

S-a născut în Coreea de Sud, a crescut fotbalistic la Cluj, și-a completat ”formarea profesională” în anticamera Premier League, și-a reprezentat țara la Jocurile Olimpice și a devenit campion în Slovenia. Marco Dulca a avut un parcurs interesant într-o carieră care încă așteaptă să-și atingă punctul culminant. Până atunci, mijlocașul Petrolului învață din fiecare experiență, mai mult sau mai puțin reușită. Mergem puțin în spate, puțin mai mult. Te-ai născut în Coreea de Sud. Spune-mi cât timp ai stat acolo. Cred că doi ani, până să venim în țară. Nu pot să îmi mai amintesc, pentru că eram mic atunci, dar chiar aș vrea să mă duc să vizitez locul unde m-am născut. Cum a fost pentru tine trecerea de la U Cluj la Swansea și cum a fost trecerea de la România la Anglia? O trecere dură, pot să zic, pentru că eram obișnuit cu anumite lucruri aici, în România, mai ales cu sala, ce făceam aici nu se putea compara cu sala ce făceam în Anglia. Mâncarea, stilul de viață, toate au fost diferite acolo. Dar cred că m-au ajutat foarte mult acei patru ani la Swansea, am crescut mult și fizic, și mental. A fost o diferență mare, dar mi-a plăcut foarte mult. Mâncarea era mai bună decât în România? Fasole. Fasolea era bună dimineața. Nu cred că era mai bună decât în România, dar îmi plăcea English Breakfast. Dintre meciurile jucate la Swansea, ai avut un adversar care ți-a rămas în minte? L-ai văzut jucând și ai zis, wow, cât de bun e? Au fost mai mulți adversari cu care jucam, pentru că la Under 23 aveai voie trei seniori să ai în echipă. Și am jucat cu mai mulți. Nu știu, Ashley Young, Scott McTominay, cred că și Rosicky. Dar cred că Ashley Young a fost unul care mi-a sărit în ochi. Și dintre numele actuale, din ce am văzut eu, ai jucat împotriva unor nume, precum Nketiah, Smith-Rowe, Gallagher, Frimpong, care acum e la Liverpool. Voiam să te întreb, de ce crezi tu că e nevoie pentru a reuși să ajungi în Premier League? Nu știu, poate și puțin noroc. Muncă, să prinzi acel tren spre Premier League, pentru că și eu am fost acolo. Mă antrenam cu echipa mare zilnic, când era un antrenor portughez atunci, dar echipa nu era într-o situație foarte bună în clasament. Se băteau la retrogradare și, cum m-am antrenat cu ei în fiecare zi, simțeam că aș putea face pasul atunci. Dar antrenorul a fost demis, a venit Graham Potter și de atunci nu m-am mai antrenat cu echipa mare la ei. Nu știu motivul, nu mi s-a spus, dar de asta am spus și că e nevoie de puțin noroc, pentru că nu se știe, dacă rămânea acel antrenor portughez poate debutam și eu. Acum nu mai contează ce a fost. Revenirea în România s-a făcut la Farul. Ai stat mult pe gânduri înainte să accepți oferta? Nu am stat foarte mult pe gânduri, pentru că îmi doream să joc la o echipă de seniori. Când eram Under 21, asta se cerea, să joc la echipă de seniori, pentru că eram doar eu cu Pașcanu, care jucam la echipă de Under 23. Mai erau și alte discuții în România atunci, dar am crezut că asta este pasul bun pentru mine, pentru că erau mulți tineri, erau și colegi de-ai mei de la Under 21 de la echipa națională atunci și cu domnul Hagi am crezut că va fi un pas bun. Ok, mi-a priit și așa acea perioadă la Viitorul, dar eu cred că se putea și mai bine să aleg atunci. Deci regreți un pic decizia? Nu regret, dar sunt decizii mai bune, mai proaste. Din toate învățăm.

Dulca, Marco

A urmat perioada de împrumut de la Chindia și ulterior transferul definitiv. Cum a fost atunci pentru tine acea perioadă de la Chindia? La început nu am fost prea mulțumit de ce am găsit la Târgoviște, pentru că eram obișnuit cu alte condiții, poate altă gândire, și a fost un pic un șoc pentru mine. Dar a fost o perioadă chiar bună, pentru că am jucat, am primit încredere din partea antrenorului de atunci, Săndoi, și am fost și selectat la Jocurile Olimpice. Era un vis pentru mine să joc la echipa națională la un turneu de genul acesta și eu cred că m-a ajutat mult. M-a ajutat mult perioada de la Târgoviște, iar după, transferul la FCSB a fost făcut tot de la Târgoviște. Deci m-a ajutat mult echipa asta. Hai să caracterizăm puțin trecerea ta la FCSB, perioada aceea petrecută acolo. Bine, trebuia să ajung la altă echipă, nu la FCSB atunci, dar au fost anumite nereguli în prisma contractului la acea echipă și următoarea echipă care plătea clauza pe care o aveam la Târgoviște era FCSB și de asta am ajuns acolo. Ne spui și cealaltă echipă? Era o echipă din Portugalia. Cum a fost schimbarea? Cum a fost trecerea aceasta pentru tine? Chindia, condițiile, ai spus că ai fost puțin șocat, apoi FCSB... Da, la FCSB condiții mai bune decât la Târgoviște. Bine, acum nu pot să compar condițiile pe care le-am avut la Swansea nici cu cele de la FCSB, dar pentru România chiar cred că au cele mai bune condiții la ora actuală, dacă nu mă înșel. A fost o perioadă scurtă la FCSB și din acea perioadă nu regret nimic, dar m-a ajutat mult. Apoi ai revenit la Chindia și după aceea a urmat transferul în Slovenia. Cum a fost schimbarea pentru tine? Mi-am dorit după perioada FCSB și după aceea la Târgoviște să fac pasul iar afară. Era și prima mea echipă la care jucam la seniori. Atunci când am ajuns, nu era un club cu foarte mari pretenții, dar un club în care se investea. Era pe primul loc atunci când am ajuns și simțeam că echipa asta va ajunge mai sus. Acum nu credeam că vom ajunge chiar atât de sus cum am fost acum doi ani și anul trecut. Dar mi-a priit acest transfer. Chiar m-am simțit bine. Și acum spun și întrebarea tipică. Diferențele dintre fotbalul românesc și cel de acolo. Care ar fi? Cred că mentalitatea. Am fost doar de două ori plecat din țară, dar adunat cred că au fost șase ani. Și de fiecare dată când mă întorc, parcă stăm puțin pe loc la mentalitate. Nu prea progresăm. Am văzut diferențe mari și față de Slovenia, care nu e o țară ca Germania, Anglia sau Spania. Sper să ne trezim cât mai repede. Ai câștigat și titlul acolo, ai jucat și în cupele europene și ați ajuns destul de departe în Conference League. Cum a fost pentru tine să trăiești momentele astea? O experiență nouă, pentru că în grupele Conference League am jucat și cu FCSB-ul, adică era o experiență pe care deja o știam. Dar niciunul nu s-a gândit că vom ajunge până în sferturi. Nu credeam că vom ajunge nici în grupe atunci la Celje, dar cu antrenorul pe care l-am avut la vremea respectivă, chiar s-a văzut acest lucru, că și-a pus amprenta asupra grupului, asupra jocului nostru. Cred că rezultatele pe care le-am avut sunt datorită lui. Apoi te-ai despărțit de Slovenia. A urmat o perioadă de incertitudine. Spune-ne cum ai ales Petrolul? Doar acum două luni am încheiat oficial contractul cu cei de la Celje. Știam deja că voi pleca, dar mai ținea un an de contract acolo și trebuia să-mi rezolv și aceste probleme cu clubul. Iar după ce am încheiat contractul, am mai avut și discuții din România, dar nu s-au concretizat. Petrolul e clubul care m-a dorit mai mult și s-a văzut acest lucru și am simțit acest lucru. Și eu cred că e un club unde pot să joc din nou, să-mi recapăt format din trecut și după sper să ajut și clubul, să fac pasul iar afară. Ce obiective ți-ai setat alături de Petrolul? Păi cum am zis, personal să-mi revin fizic, să pot să ajut echipa, pentru că e nevoie. Mai ales în situația asta, nu este o situație foarte bună pentru un club ca Petrolul. Iar cu echipa, nu știu, să ne îndeplinim obiectivul, să ne salvăm de retrogradare și să fim cât mai sus în play-out acolo. Dacă ar fi să alegi, care ar fi cel mai greu moment al carierei prin care ai trecut? Cred că atunci când m-am accidentat, am ratat turneul final în 2019 la EURO. Jucasem atunci titular în calificări și după am avut o ruptură de metatarsian și am stat vreo 4-5 luni pe tușă. Da, e ghinion, pentru că am călcat strâmb la un meci și s-a rupt osul atunci și n-am mai putut să fac parte din echipă la turneul final. Cum reușește un fotbalist să depășească, din punct de vedere mental, astfel de momente? Nu știu, nu e ușor. Cu familia, cu prietenii, să încerci să te rupi puțin de fotbal și de aceste momente, că normal că sunt neplăcute. Și eu cred că ar trebui să te motivezi tu singur, că nu o face nimeni pentru tine. Care este cel mai fericit moment pe care l-ai trăit în fotbal? Cred că am vreo două: calificarea la Jocurile Olimpice cu Naționala și poate la Celje, că am ajuns până în sferturi în Conference. Și campionatul câștigat. Adică am câteva, nu știu pe care să aleg cel mai fericit. Ești prieten bun cu Pașcanu. Prietenia voastră a început în Anglia, când v-ați intersectat atunci, sau exista dinainte? Nu, cred că la Under 21 a început, atunci când am fost convocat prima dată. Țin minte, cu domnul Isăilă, în Spania, atunci ne-am cunoscut. Ne mai știam așa din Anglia, dar nu foarte bine. Și atunci am început această relație de prietenie, la Under 21. Întrebarea este cum va fi când vă veți întâlni pe teren? Nu știu, dificil așa. Pentru că suntem prieteni foarte buni și cel mai bun să câștige, nu contează. Dar vă știți așa trigger-urile, unul la altul, cum să vă călcați pe nervi? Da, păi eu am început cu două zile înainte de meci. Ai schimbat ceva la cariera ta, dacă ai putea? Nu, cum am zis, sunt decizii mai puțin bune pe care le-am făcut, dar n-aș fi persoana de azi, dacă nu se întâmplau anumite lucruri și nu cred că aș schimba nimic. Dacă ai putea să vorbești cu versiunea ta de la 15-16 ani și te-ar și asculta, ce i-ai spune? Nu știu, să rămân la fel de motivat și să rămân la fel de profesionist. Cam lucrurile astea legate strict de fotbal. În închiere, lasă-ne un mesaj pentru fanii Petrolului. Îi așteptăm în număr cât mai mare la stadion alături de noi și cu siguranță noi vom da totul pentru a-i face fericiți.

La 26 de ani, Marco Dulca recunoaște că au fost momente în care putea lua alte decizii în carieră, însă insistă că nu are regrete

Marco Dulca: „N-aș fi persoana de azi, dacă nu se întâmplau anumite lucruri. Nu aș schimba nimic la cariera mea”

Vladimir Screciu este un „produs” al Craiovei. Născut în Corabia,
Vlad a crescut la academia formației din Bănie, unde a jucat până în 2018, când
a semnat cu Genk. Doi ani a petrecut în Belgia, la Genk și Lommel, până să se
întoarcă „acasă”, la Universitatea Craiova, unde nu a întârziat să-și facă
locul printre titulari. Acum, Screciu este unul dintre căpitanii echipei, iar
acest lucru s-a văzut și în discursul de lider pe care l-a avut în urma
înfrângerii usturătoare cu U Cluj. 
&nbsp; 
În urmă cu doi ani, fundașul central a traversat cea mai
grea perioadă a sa, când s-a confruntat cu o accidentare care i-a interzis
visul de a participa alături de România la Campionatul European. Ne-a spus
chiar Vlad cum a trăit acea perioadă și cum a reușit să se recupereze, dar și
care este secretul său, ținând cont că de când a revenit pe teren nu a mai avut
parte de accidentări. Prima parte a interviului cu Screciu face parte din seria
„Înapoi la primii pași”, iar apoi vorbim despre parcursul bun al Craiovei din
acest sezon și lupta la titlu.

<h2 style="text-align:center;">„Anul 2024 nu a existat pentru mine!” </h2>
&nbsp; 
Vlad, spune-mi te rog dacă îți mai amintești momentul
accidentării și dacă ai putea să ni-l relatezi, dar pe scurt.
Mă gândesc că te referi la accidentarea înainte de
Campionatul European. A fost o accidentare care, cum am tot zis, anul 2024 nu a
existat pentru mine, care m-a ținut pe bară, dar am învățat multe, chiar am
învățat multe din acea accidentare și mă bucur că am trecut cu bine peste acea
perioadă.
&nbsp; 
Ce ai simțit în momentele alea? Pentru că ai spus că anul
2024 nu a existat pentru tine. Cum este pentru un fotbalist?
A fost un moment foarte greu pentru că nu înțelegeam de ce
mă reaccidentam. Adică într-o perioadă de patru luni, ca idee, m-am accidentat
de trei ori în acea zonă și tot nu înțelegeam de ce. Doar că a fost o perioadă
destul de bună pentru mine. Am fost la recuperare în Spania, la un doctor în
Italia care mi-a dat mai multe sfaturi. Pe lângă asta a lucrat cu fotbaliști
destul de mari de la Juventus și să zic că aveam o problemă cum avea De Ligt.
Adică coapsele erau prea mari pentru zona spatelui și îmi forțam spatele foarte
mult, lombarii și îmi trăgeau pe partea posterioară și îi făceam cele mai multe
rupturi pe partea posterioară. Eu fiind și un jucător destul de rapid, chestia
asta mă dezavantaja pentru că coapsele erau destul de dezvoltate spre deosebire
de partea posterioară.
&nbsp; 
Și ce schimbări a trebuit să faci?
Ca idee, să nu existe antrenament, să nu fac exercițiile pe
care mi le-a recomandat doctorul din Italia, care durează undeva la 30 de
minute și după antrenament la fel. Tot trebuie să lucrez și cred că se și vede
pentru că am avut o perioadă lungă fără accidentari și asta mă bucură. Este
foarte importantă o disciplină în acest caz pentru că asta face diferența.
&nbsp; 
Care a fost pentru tine cel mai greu moment din recuperare?
Faptul că te reaccidentai?
Sincer, dacă stau să mă gândesc la toată perioada de
recuperare, cel mai greu moment a fost când am fost în Spania. Am stat o lună
și în același timp era Campionatul European. A fost cel mai greu moment pentru
că stăteam în camera de hotel și pur și simplu mă uitam la meciuri și chiar îmi
doream să fiu acolo. Dar, cum am tot zis, mă bucur pentru băieți că au făcut un
turneu foarte bun. Îmi doream foarte mult să fiu acolo, cred că meritam să fiu
acolo. Dar asta e, a fost o lecție din care trebuie să învăț și cred că am
învățat.
&nbsp; 
Din punct de vedere psihic, a avut impact această
accidentare asupra ta?
Da, chiar a avut, dar mă bucur că am avut lângă mine
colegii, clubul, familia, toți au fost lângă mine și am putut trece peste asta.
Asta a fost cel mai important.

<h2 style="text-align:center;">„Colegii râdeau de mine și asta mă ambiționa” </h2>
&nbsp; 
Cum este pentru un fotbalist să se uite la televizor la
meciurile pe care voia să le joace de pe teren?
Foarte greu. Foarte, foarte greu. Mai ales pentru că dacă
eram și acasă era altceva, mă gândesc, dar am fost acolo fiind și singur.
Prietena mai venea, mai pleca în țară pentru că era foarte greu. Aveam încă
trei câini, nu puteam să îi lăsăm singuri să stea acasă, dar a fost o perioadă
foarte grea. Să stau singur în camera de hotel, să mă uit la meciuri, nu doresc
asta la nimeni.
&nbsp; 
Cât de important este ca în astfel de perioade să ai oameni
aproape, să simți susținere?
Este important să ai oameni de calitate lângă tine în
această perioadă. Dacă degeaba sunt lângă tine, dacă nu-i simți prezenți, să
fie acolo lângă tine, degeaba sunt. Și chiar mă bucur că am avut oameni, dar
oameni destul de puțini, care sunt importanți pentru mine și încă sunt lângă
mine tot timpul.
&nbsp; 
Cum s-a simțit primul tău antrenament după acea perioadă de
inactivitate?
Mi-aduc aminte foarte bine. Jucam 5 cu 2. Toată lumea știe
ce înseamnă 5 cu 2-ul, fotbaliștii știu ce înseamnă acel careu cu 2 la mijloc.
Nu mă puteam mișca, colegii râdeau de mine și asta mă ambiționa foarte tare să
fiu mai rău. E chestia pentru că vii după o perioadă foarte lungă, trebuie să
fii foarte atent la anumite mișcări pentru că e diferit să te antrenezi tu
singur și diferit să te antrenezi cu colegii. Treptat treptat trebuie să îți
intri în ritm. De asta multă lume poate nu înțelege după o perioadă de
accidentare. E nevoie de timp ca să îți recapeți ritmul la care erai înainte și
asta se ia în timp. Nu poți să îți revii după recuperarea de accidentare să fii
la ritmul la care erai înainte să te accidentezi. Tocmai de aceea am și pornit
această serie pentru că vreau ca lumea să audă din gura fotbaliștilor cât de
greu este să îți revii după accidentare și după o perioadă lungă de
inactivitate.
&nbsp; 
Spune-mi dacă ai simțit teamă atunci când ai început să te
antrenezi pentru că spuneai că nu înțelegeai de ce tot te reaccidentai, ai
revenit la antrenamente, ți-a fost un moment teama aia că s-ar putea întâmpla
din nou?
Da, ăsta este unul dintre factorii pe care trebuie să elimin
cât mai repede din cap pentru că dacă ai teama aia să nu mă accidentez, să nu
mă accidentez, nu poți să evoluezi la capacitatea ta de 100% și ceva te reține.
Dar, cum am spus mai devreme, e nevoie de timp ca să îți recapeți încrederea,
ca să fii tu cum erai înainte și e nevoie de timp ca să scapi și de acea teamă.
&nbsp; 
Cum se simte un fotbalist care se încălzește pe margine
știind că urmează să revină pe terenul de joc?
Da, nerăbdător, vă dați seama. Mi-aduc aminte că am revenit
la meciul cu Rapid de acasă după o perioadă foarte lungă. Chiar dacă mai
intrasem, nu știu, fusese undeva ultimul meci prin martie sau ceva de genul și
după am, cred că am intrat cu Rapidul prin noiembrie. O perioadă foarte grea,
vă dați seama. Până atunci eram numai în tribună la meciurile de acasă și la
meciurile din deplasare rămâneam la televizor. Dar eram nerăbdător, eram
nerăbdător să intru, dar știam că am nevoie de timp, știam că am nevoie de timp
ca să-mi revin iar la forma la care eram dinainte de accidentare și totul a
depins doar de mine.
&nbsp; 
Și tu ți-ai dat acel timp pentru că de obicei fotbaliștii au
chestia asta, să demonstreze, să tragă mai tare. Ți-ai dat acel timp pentru a
te readapta?
Exact, mi-am dat acel timp pentru că, cum am spus mai
devreme, am avut nevoie de un sfat. De asta am fost în Italia la acel doctor
care mi-a spus ce trebuie să lucrez, cum trebuie să lucrez și nu poți de pe zi
pe alta să schimbi foarte mult. E nevoie de timp să lucrezi, pentru că corpul
tău are nevoie să se obișnuiască cu anumite mișcări la care trebuie tu să
lucrezi zi de zi. Dar mă bucur, cum am spus mai devreme, mă bucur că acum sunt
bine și sunt pe un drum bun.
&nbsp; 
Cum te descrie pe tine în câteva cuvinte după acea
accidentare? Ce s-a schimbat la tine? La modul tău în care erai și cum ai fost
după accidentare?
Singurul cuvânt care mă definește mai mult după acea
accidentare este disciplina. Disciplina. Trebuie să te motivezi cel mai mult.
Disciplina este cea mai importantă în viața noastră a tuturor fotbaliștilor.
Dacă nu ai disciplină, e greu să faci ceva și chiar asta este cuvântul care
cred că s-a schimbat mai mult la mine după acea perioadă disciplină.
&nbsp; 
Dacă ar fi să lași un mesaj pentru cei care poate trec prin
perioade similare cele pe care ai trecut tu, ce crezi că ar trebui să știe?
În primul și în primul rând e pentru că am avut accidentări
și am avut o la fel o accidentare când am fost în Belgia. Mi-am rupt glezna,
foarte, foarte gravă. După a fost accidentarea asta care nu pot să spun că a
fost o accidentare foarte gravă, doar că m-a ținut departe de teren pentru că
nu găseam de unde pleacă problema. Referitor la ce m-ai întrebat, este vorba
de, în primul rând trebuie să-și dea seama ce fel de accidentare au și nu
trebuie să grăbească procesul ăsta de recuperare pentru că recuperarea este
foarte importantă când revii pe teren. Dacă nu ești 100%, nu te simți 100% cum
am spus mai devreme și ai parte de frică de toate chestiile pe care îți trec în
cap, e foarte greu. Doar că e nevoie de răbdare și cu siguranță toate vor veni
la timpul lor. Doar răbdarea este cea mai importantă și procesul de recuperare
e normal, care este foarte important să fie bine făcut.

<h2 style="text-align:center;">„Ne dorim să intrăm în istoria Universității Craiova”</h2>
&nbsp; 
Ai o perioadă foarte lungă de timp după ce nu te-ai mai
accidentat, ceea ce ai spus și tu. Cum se simte să joci de la meci la meci și
să vezi că devii din ce în ce mai puternic?
Pentru că am scăpat, se simte foarte bine. Pentru că am
scăpat de frica care era înainte, cum am spus. Era o frică care era normală.
Asta se scapă în timp, prin încredere, prin meciuri, prin antrenamente. Mă simt
foarte bine. De fiecare dată intru cu gândul să dau tot cea mai bună. Nu mai
mi-e frică să fiu atent, să nu mă accidentez sau eu știu ce chestii mi-ar mai
trece prin cap. Este chestia să gândesc cât mai pozitiv și să mă gândesc la ce
trebuie să fac bine. Să nu mai gândesc să mă accidentez sau altceva.
&nbsp; 
Ai marcat recent și primul tău gol din acest sezon. Zi-mi,
te rog, cum se simte să marchezi după atâta timp?
Super! Chiar glumeam cu colegii să fie atenți pentru că
meciul următor vreau să marchez iar. Da, foarte bine. Mă bucur foarte mult. Cum
am spus mai devreme, este important să câștige echipa. Asta mă interesează pe
mine cel mai mult. Având în vedere că sunt fundaș, mă interesează în primul și
în primul rând să nu primesc gol, să mă apăr, să fac datoria de fundaș. Și
după, dacă se pune să marchez, este o plăcere. A fost un sentiment unic să
marchez. Mă bucur foarte mult că echipa marchează, că echipa nu primește foarte
multe goluri. Încă mă doare ce s-a întâmplat la Farul Constanța, pentru că nu
pot să-mi explic de ce, ceea ce s-a întâmplat acolo, să primim patru goluri.
Dar mă bucur, cum am spus mai devreme, că reușim, suntem pe un drum bun și
sperăm să continuăm la fel.
&nbsp; 
Că ai vorbit despre meciul de la Farul. Ai mai trăit în
carieră un astfel de meci până acum?
Nu știu, nu îmi vine în minte. Doar că, am spus mai devreme,
încă mă doare. Nu pot să-mi explic de ce s-a întâmplat acel rezultat. Mingea nu
voia să intre în poartă. Ei au avut patru ocazii, ne-au dat patru goluri. Dar,
cum am spus mai devreme, mă bucur că după meciul de la Farul ne-am revenit și
am continuat seria de victorii, seria de calificare mai departe în Cupa
României. Deci, cred că suntem pe un drum destul de bun.
&nbsp; 
35 de ani au trecut de la ultimul titlu din Bănie. Spune-mi
dacă se simte această presiune.
Nu știu dacă pot să vă zic că e presiune. Pentru mine e mai
mult o plăcere, o motivație în plus. Vă dați seama cine nu-și dorește să se
afle în istoria Universității Craiova. De asta, lucrul ăsta nu e mai mult ca o
presiune, lucrul ăsta e mai mult ca o motivație. Și, sincer, de asta suntem
aici. Să muncim zi de zi, să ne ducem la meciuri, să le câștigăm, să intrăm în
istoria acestei echipe. Ăsta este unul dintre obiectivele mele, să zic așa.

Screciu, Vladimir

<h2 style="text-align:center;">„Nu m-am simțit niciodată ca acum la această echipă”</h2>
&nbsp; 
Ești unul dintre jucătorii care a crescut aici. Spune-mi, te
rog, ce este diferit, după tine, la acest sezon față de precedentele?
Este un sezon cu totul special, având în vedere că am fost
mai departe în grupele Conference League. Și revenim acolo, nu vreau să mă
gândesc ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat. Este un sezon special. Cum am
spus, este echipa care o simt cea mai, cum să zic, ne simțim ca frații. Mă înțeleg,
de fiecare dată când vin la cantonament, simt că vin acasă, mă întâlnesc cu
toți băieții, simt ca frații mei. Adică, de când sunt aici, nu am simțit
vreodată sentimentul ăsta, să vin la bază, să îi simt pe băieți ca frații mei.
Momentul de față, așa îi simt. Și sunt nerăbdător de fiecare dată să vin aici,
să mă întâlnesc cu ei.
&nbsp; 
Crezi că și antrenorii au jucat un rol secret în această
uniune?
Cu siguranță, da. Este meritul ambilor antrenori. Cum a fost
și Mirel, a construit această fundație. Acum totul merge foarte bine și mă
bucur că a făcut parte din această echipă și sperăm să îi îndeplinim și lui
visul pentru că a contribuit la asta.
&nbsp; 
Cum ai povesti tu parcursul echipei din Conference League?
Eliminarea desigur a fost o mare dezamăgire, însă totuși nu e de ignorat
această performanță pe care ați reușit-o după foarte mult timp în cupele
europene.
Sincer, nici la începutul sezonului nu m-am gândit că putem
să facem asemenea meciuri cu asemenea adversari. A fost o perioadă foarte
frumoasă. Sper că anul ăsta o putem repeta. De ce nu în Champions League sau
Europa League, dar nu mă supără nici Conference League. Cum a fost și anul
ăsta, să readucem iar spiritul acela. Pentru că am trăit ceva uimitor. Simțeam
publicul, suporterii, mai ales la meciul cu turcii cu Bașakșehir, când ne-au
dat primul gol și am simțit publicul aproape de noi. Ne-au susținut, au început
să cânte. Adică mi-a dat un boost de încredere formidabil și după cum bine știți
am putut să întoarcem rezultatul și ne-am calificat mai departe. A fost un
sezon extraordinar până acum din punct de vedere a rezultatelor.
&nbsp; 
De ce sunt atât de pătimași oltenii atunci când vine vorba
despre fotbal? Spune-ne acest secret.
Nu știu ce să vă zic. Chiar se trăiește fotbalul diferit
aici. De exemplu, eu nu pot să mă uit la un meci cu tata. Tata trăiește foarte
intens meciurile, mai ales meciurile Universității Craiova. Mai ales în
perioada când am fost accidentat, mă duceam acasă și ne uitam împreună la
meciuri. Am zis că nu mai vreau să mă uit cu tine la meciuri pentru că nu pot
să... Lasă-mă să stau eu să mă uit, să fiu concentrat. El trăiește diferit și
cred că nu doar el. Majoritatea oltenilor care țin cu Universitatea Craiova au
spiritul ăsta să trăiască diferit. Acest fenomen care cred eu se hrănesc aici.
Fotbalul este ceva... Asta e părerea mea. Cred că aici fotbalul e diferit în
Oltenia. Se trăiește diferit.
&nbsp; 
Te ceartă după meciuri tatăl tău?
Nu vreau să intru în detaliile astea. Nu că nu mă ceartă.
Tata e mai puțin, mai exigent. De exemplu, greșesc o pasă tot meciul și fac un
meci extraordinar. El îmi zice, da, la pasa aia, acolo. Așa sunt oltenii, așa
trăiesc oltenii aici. Zic, da, tata, bine că am câștigat.
&nbsp; 
Hai să ne uităm un pic, mergem spre finalul sezonului. Și
spune-mi ce ți-ar plăcea să se spună despre echipă la finalul acestui sezon.
Singurul lucru... Că așteptați toți să zic asta acum. Să fim
campioni. Asta mă interesează. Ne dorim foarte mult asta. Chiar simt că putem
să îndeplinim acest obiectiv. Să se vorbească despre noi că am putut să ne
îndeplinim obiectivul acela de a fi campioni.

Vladimir Screciu este un „produs” al Craiovei. Născut în Corabia, Vlad a crescut la academia formației din Bănie, unde a jucat până în 2018, când a semnat cu Genk.

superliga 2026

Fotbal

sâmbătă 25 aprilie

duminică 26 aprilie

luni 27 aprilie

vineri 01 mai

sâmbătă 02 mai

duminică 03 mai

luni 04 mai