Unirea Slobozia

FK Csikszereda

Stadionul Municipal Miercurea Ciuc

Universitatea Craiova

FC Argeș

Stadionul Orășenesc Mioveni

FC Universitatea Cluj

UTA Arad

Stadionul Francisc Neuman

Petrolul Ploiești

FCSB

Arena Națională

FC Farul Constanța

Oțelul Galați

Stadionul Oțelul

FC Rapid București

CFR Cluj

Stadionul Dr. Constantin Rădulescu

AFC Hermannstadt

Metaloglobus

Stadionul Clinceni

Dinamo București

FC Botoșani

Stadion "Municipal" Botoșani

Marius Huțu

Meciul de fotbal dintre CFR Cluj si Rapid in Superliga Nationala, la stadionul Dr. Constantin Radulescu, din Cluj-Napoca, 23 noiembrie 2025. © Action Foto / Simion Sebastian Tataru. Unauthorized use is prohibited. All rights reserved.

CRONICĂ

La concurență cu meciul serii în Europa, Inter – AC Milan în Serie A, Superliga a venit cu o poveste interesantă, Daniel Pancu vs Rapid București. Destinul a făcut ca primul meci al antrenorului echipei CFR Cluj pe stadionul din „Gruia” să fie chiar împotriva grupării pe care a slujit-o mai bine de un deceniu, în mai multe „acte”, din postura de jucător, antrenor, director tehnic, președinte, etc... Mai mult, și-a prins echipa de suflet în fruntea ierarhiei. Nu a fost loc însă de sentimente. Daniel Pancu nu a „acceptat” diferența de 19 puncte dintre actuala lui formație și lider și a trimis în teren un prim „11” încărcat cu multă energie. Costel Gâlcă miza pe un echilibru între apărare și atac în ceea ce privește echipa lui, dar Rapid a părut destul de firavă în debutul întâlnirii. Portarul Marian Aioani a fost omul începutului de joc, prin intervențiile lui. CFR Cluj și-a confirmat startul bun din primele 15 minute prin 5 șuturi, dintre care trei pe spațiul porții și 4 cornere. I-a lipsit doar golul, iar acesta nu a venit nici până la pauză.

Cumva, Rapid a încercat să taie ritmul gazdelor printr-o posesie mai bună. A început să controleze mijlocul terenului și avea să-și creeze și cea mai mare ocazie a primei reprize. În minutul 33, Claudiu Petrila a accelerat în banda stânga, l-a depășit pe Viktor Kun precum un pilot de Formula 1 care a activat DRS-ul, a lobat mingea peste Otto Hindrich, dar Sheriff Sinyan, cu un efort susținut, a respins mingea de pe linia porții. A fost, probabil, și punctul culminant al jocului, având în vedere ce a urmat în „Gruia”. La pauză, cele două formații au intrat fără goluri, dar a fost un 0-0 viu, cu ritm, cu intensitate, cu dueluri mai tari care au condus și la acordarea a trei cartonașe galbene.

Meciul de fotbal dintre CFR Cluj si Rapid in Superliga Nationala, la stadionul Dr. Constantin Radulescu, din Cluj-Napoca, 23 noiembrie 2025. © Action Foto / Mihaela Ionela Bobar. Unauthorized use is prohibited. All rights reserved.

CFR Cluj a început tare partida, dar nu a marcat. S-a întors de la cabine și cu mai multă vână, iar curajul pe care Daniel Pancu l-a cerut elevilor săi avea să fie răsplătit chiar foarte repede. În minutul 48, o combinație rapidă în trei, Meriton Korenica, Louis Munteanu și Andrei Cordea, avea să facă șah-mat defensiva Rapidului. Ultimul a apărut instantaneu în careu și a marcat cu stângul. Având în vedere situația dificilă în care CFR ajunsese după 16 etape, scenariul cel mai previzibil era ca echipa gazdă să „înghețe” jocul și să încerce să securizeze cele trei puncte. Dar pentru Pancu, cea mai bună apărare din acest joc a fost atacul. Louis Munteanu a avut șansa unui 2-0 în două rânduri, dar de fiecare dată Marian Aioani l-a blocat. Până la urmă, atacantul s-a pus în slujba echipei și și-a valorificat colegii. Autor al pasei decisive la 1-0, un assist și la golul de 3-0 din minutul 78. Până atunci, Rapid a avut o singură situație periculoasă, prin Antoine Baroan, iar la scurt timp Andrei Cordea a făcut „dubla”, devenind omul serii, dar și cel mai eficient jucător ale echipei CFR Cluj din acest sezon, cu 5 goluri. El a speculat singura eroare a lui Aioani din acest joc. Scorul final avea să fie stabilit de Meriton Korenica, profitând de pasivitatea apărării adverse. Fără marcaj, el a fructificat pasa lui Munteanu. Daniel Pancu are un start perfect la CFR Cluj, cu 6 puncte din tot atâtea posibile. De partea cealaltă, Rapid s-a convins că are încă un munte uriaș de urcat pentru a readuce după mult timp titlul în Giulești.

Liderul Superligii nu învinsese formația ardeleană de opt meciuri oficiale. Nu a schimbat istoria nici după confruntarea din etapa a 17-a a sezonului regular.

CFR Cluj – Rapid 3-0. Victorie mare pentru Pancu și formația ardeleană

Mihai Mateaș

Deși Farul a început mai avântat, gălățenii au fost primii care au ajuns la poartă, ratând prima ocazie încă din minutul 4. Andrezinho a avut un șut deviat din marginea careului, iar din cornerul imediat următor, Iacob a trimis cu capul peste poartă. Aceea a fost singura fază cât de cât periculoasă din primul sfert de oră. Apoi a venit minutul 16, când, la o fază care nu anunța mare lucru, la o lovitură liberă trimisă de Vînă în careu, Zivulic a făcut henț, astfel că Farul s-a trezit cu un penalty cadou, transformat fără emoții de Ișfan (17). În minutul 21, Vînă a semnat a doua mare ocazie a echipei sale, cu un șut cu stângul, din afara careului, care a trecut puțin pe lângă bară. Un minut mai târziu, gălățenii au replicat prin Pedro Nuno, al cărui șut nu i-a pus însă nicio problemă lui Buzbuchi. Constănțenii, impulsionați și de avantajul luat pe tabelă, au căutat și pentru al doilea gol, dar Ișfan a tratat cu superficialitate o fază importantă, din care putea mări ecartul, în minutul 27, când șutul său a fost respins de Dur-Bozoancă în corner. Oțelul a început, încet-încet, să-și revină din șocul primirii golului și a devenit tot mai periculoasă în atac. În minutul 29, un șut puternic al lui Andrezinho a fost respins de defensiva dobrogenilor, iar un minut mai târziu, gălățenii au primit și ei un penalty, tot după un henț în careu. Conrado și-a asumat responsabilitatea executării loviturii de la 11 metri și a înscris pentru 1-1 (31). Iar echipa lui Ianis Zicu primea gol după patru meciuri consecutive cu clean sheet în campionat. Golul a părut să-i demoralizeze pe constănțeni, care nu au mai contat până la finalul primei reprize în atac. În schimb, Oțelul a continuat ofensiva. Paulinho a trimis o lovitură de cap puțin pe lângă (33), Conrado a trimis plasat un șut din colțul careului, dar mingea a trecut pe lângă poartă (40), Andrezinho a încercat să-l surprindă cu călcâiul pe Buzbuchi (42), iar Paulinho a ales cea mai proastă variantă la un contraatac al gazdelor, când a trimis slab, de la distanță, mult pe lângă, deși avea opțiunea pasei spre alți doi colegi, mai bine plasați (45). Pauza a părut că vine ca o izbăvire pentru Farul, într-un moment în care Oțelul sporea presiunea la poarta adversă. De la cabine, elevii lui Zicu au ieșit cu altă atitudine, fiind din nou cei care au preluat inițiativa în primele minute ale reprizei secunde. David Maftei a ratat o ocazie mare în minutul 50, trimițând mingea peste poartă, la o incursiune în banda dreapta. Ocaziile, ca de obicei, se răzbună, pentru că, imediat după, la faza următoare, Oțelul a reușit „remontada”, după o fază construită de Conrado și Andrezinho în banda stângă, finalizată cu o centrare în careu, de unde Nuno Pedro a trimis cu latul în poartă, pentru 2-1 (51). Gălățenii au punctat și a treia oară, dar golul lui Bordun, din minutul 59, a fost anulat, după un fault al marcatorului moldovenilor asupra lui Țîru, înainte de șut. Constănțenii n-au abandonat nici ei lupta, dar s-au lovit de jocul tot mai sigur al gălățenilor, după ce aceștia din urmă au preluat conducerea. Elevii lui Ianis Zicu au încercat cu șuturi de la distanță sau centrări aruncate în careu, dar care nu găseau niciun coechipier, să revină pe tabelă. În acest timp, Oțelul se mulțumea să se apere și să încerce, pe contraatac, să încheie socotelile partidei. Era să izbutească asta Paulinho de două ori. Mai întâi, în minutul 69, când a trimis pe lângă țintă, apoi, două minute mai târziu, când a alunecat în careu înainte de a șuta în poarta rămasă goală, după ce l-a driblat pe Buzbuchi, dar aici a avut măcar scuza că golul n-ar fi fost oricum validat, fiind semnalizat un ofsaid. În minutul 74, Ganea a avut un șut năpraznic, dintr-o lovitură liberă de la mare distanță, dar n-a reușit să-l învingă pe Dur-Bozoancă. Un șut bun a reușit, două minute mai târziu, și Joao Paulo, dar Buzbuchi a fost la post. Paulinho a fost iar aproape de gol în minutul 80, dar șutul său din lateral stânga s-a dus peste poartă. Grigoryan a ratat și el o ocazie mare, în minutul 83, trimițând în plasa laterală, iar un minut mai târziu, Vojtus a trimis în transversală. Markovic a adus egalarea cu patru minute înainte de final, cu o lovitură de cap bine plasată în vinclul porții gălățene. Pe final, Farul a fost echipa mai periculoasă, dar nu s-a mai înscris, astfel că cele două echipe au terminat nedecis un meci frumos, spectaculos, dar care le lasă pe ambele pe aceleași locuri pe care erau și înainte de meci.

După un meci cu câte un penalty pentru fiecare și în care ambele s-au aflat în avantaj, echipele lui Laszlo Balint și Ianis Zicu au terminat nedecis, 2-2.

Egali în toate: Oțelul și Farul rămân unde erau și înainte de meciul direct

Levente Balint

Ca de obicei, echipa de start a gazdelor a avut multe surprize. FCSB a început fără un închizător de meserie, abordarea fiind, pe hârtie cel puțin, una de ofensivă totală. În plus, în locul suspendatului Bîrligea, a apărut în atac tânărul Stoian, cel de la care există așteptări foarte mari.Această postură de ”totul pe atac” era justificată în condițiile în care Petrolul este poate cea mai ermetică echipă din Superliga. Cu cel mai slab atac, petroliștii erau înaintea etapei în curs echipa în ale cărei meciuri s-a marcat cel mai puțin, în medie, de doar 1,6 ori/partidă.

<h2>PETROLIȘTII AU SCĂPAT IEFTIN ÎN PRIMA PARTE</h2>Cum au arătat echipele pe hârtie, așa a fost și fotbalul în prima repriză. FCSB a început în forță, sufocând apărarea petrolistă. Iar campioana la zi a fructificat prima șansă ivită. În minutul 11, o frumoasă combinație inițiată de Oct. Popescu și continuată de Radunovic l-a găsit pe Stoican în careu. Tânărul atacant a punctat cu un șut pe jos, de la circa opt metri: 1-0.Prahovenii nu au avut forța de a reacționa, ținând cu greu pasul cu jocul combinativ, cu pase iuți, generat de gazde. În minutul 16, la finele unei acțiuni frumoase, Olaru a trimis de la 16 metri destul de bine, dar Krell a respins cu dificultate.Miculescu (39) a trimis din poziție bună pe lângă poartă, iar Târnovanu (40) l-a blocat pe Ricardinho la zece metri, la singura situație a ”Lupilor”, din prima parte.Repriza s-a încheiat cu o șansă uriașă irosită de Stoican (42), acesta reluând cu capul peste buturile goale, de la cinci metri!66% posesie, 10-4 șuturi către poartă, 0,81 vs. 0,38 la xG, așadar o diferență clară între cele două trupe, elevii lui Eugen Neagoe putând fi mulțumiți de scorul strâns.

<h2>”TRASORUL” CARE A SCHIMBAT SOARTA MECIULUI</h2>Metamorfoză totală după pauză. Prahovenii au revenit mai determinați de la cabine și au avut un start de repriză de vis. Stoian a pierdut o minge în propria jumătate, sub presiunea adversarilor, iar Sălceanu, de la circa 25 de metri lateral stânga, a marcat cu un șut superb, ajutat fiind de devierea lui Ngezana și reacția slabă a lui Târnovanu: 1-1!Era minutul 47 și amfitrionii aveau timp suficient pentru a reveni. FCSB nu a părut afectată de acest gol, dar a început treptat să-și piardă din vigoare. Krell a parat în minutul 51 șutul lui Miculescu, iar Jyry (58), în replică, a trimis peste poartă din 16 metri, la o fază la care finlandezul putea scoate mai mult, dacă ar fi fost puțin mai inspirat.

<h2>PETROLIȘTII, BINE ORGANIZAȚI. FCSB, OCOLITĂ ȘI DE ȘANSĂ</h2>Poate cel mai bun jucător de pe teren, Olaru, a nimerit transversala în minutul 62, dar golul mult așteptat de gazde nu a venit. Nici modificările, în buna tradiție a casei, nu au ajutat. Politic nu a mai salvat obrazul echipei, ca la Sibiu, reușind doar un șut pe lângă poartă, după ce Graovac (80) a reluat cu capul peste poartă, dintr-o poziție bună.S-a aruncat tot ce era mai ofensiv în teren, inclusiv proscrisul Alibec. Acesta a fost aproape de a furniza un ”assist” de efect, dar pasa sa genială din minutul 90+4 nu a putut fi fructificată de Thiam, cel care a tras direct în Krell, singur, la șase metri!Da, FCSB a avut și ceva ghinion, dar și-a complicat singură viața cu șansele irosite cam ușor în prima parte. Petrolul, ajunsă la cinci remize oficiale la rând, merită apreciată pentru sacrificiul arătat mai ales în partea a doua. Nu e întâmplător faptul că echipa lui Neagoe nu a mai pierdut niciun meci oficial din 27 septembrie.Pentru FCSB, situația e tot mai inconfortabilă. Mai departe, este în afara play-off, iar în șapte zile vin două deplasări infernale: în Europa League, la Steaua Roșie Belgrad, respectiv în Superliga, la un Farul aflat într-o formă bună...

Campioana a dominat prima parte, dar nu a fost suficient pentru victorie!

FCSB-Petrolul 1-1.  Blocați de specialiștii în ”X”-uri

<h2>VAR-UL A SALVAT-O PE ”U”. GORCEA, PE UTA</h2>La începutul meciului, creativitatea celor două echipe a fost afectată. Nistor, accidentat în ultima rundă, a început duelul ca rezervă. Iar la arădeni, influentul Tzionis a fost schimbat foarte repede, în minutul 10, tot din cauza unei accidentări.Jocul a început cu un ritm bun, dar ocaziile au apărut abia după minutul 20. Întâi, Gorcea a salvat de sub bară un șut de la 30 de metri, expediat de Chipciu. Ocazia a rupt rutina ce părea că se instalează în partidă, iar în minutul 23, Gorcea a fost din nou la post, când a blocat șutul lui El Sawy, aflat singur la 14 metri.În minutul 25, contrar cursului partidei, UTA a punctat prin Coman, atacantul introdus pentru Tzionis marcând din apropiere la o aglomerație în careul mic. Dar, după șase minute de analiză VAR, reușita a fost anulată pentru un ofsaid prealabil.&nbsp;Cam la limită...Costache (35) l-a remarcat pe Gertomonas, iar finalul reprizei I a fost condus de oaspeți. Simion (45) a nimerit bara cu un șut violent de la 35 de metri, iar Gorcea (45+2) a fost iarăși salvator, parând o ocazie și mai mare al lui El Sawy, rămas iar singur la 12 metri!UTA a ieșit cu bine din iureșul clujenilor, cei care au avut un procent de goluri așteptate superior (0,78 versus numai 0,10).

<h2>LUKIC, INSTINCT LETAL</h2>Utiștii nu și-au luat măsurile cuvenite după asaltul clujenilor din finalul primei reprize. ”U” a profitat de un moment reactiv și au deschis scorul în minutul 49. El Sawy a dezvoltat frumos o acțiune între linii. Internaționalul de tineret l-a găsit pe dreapta pe Macalou, acesta a șutat, iar Gorcea, mai puțin inspirat, a respins în față. Lukic a fost pe fază și a îndeplinit o formalitate din fața careului mic: 0-1.Pentru bosniac, a fost cel de-al șaptelea gol din acest campionat, atacantul venit de la Craiova fiind cea mai inspirată alegere din ”mercato” pentru alb-negri.

<h2>CORNERE MULTE, PREA PUȚINE OCAZII</h2>Alb-roșiii au creat presiune asupra careului oaspete, dar în afară de faptul că au scos cinci cornere între minutele 46 și 61, utiștii nu au fost suficient de primejdioși pentru a dezechilibra o defensivă versată ca a ”Șepcilor”. Iar când au beneficiat de șanse, Gertmonas a fost atent. În minutul 55, lituanianul a respins de lângă bară șutul tras de la 15 metri de Roman, iar în minutul 68, Gertmonas a respins de sub bară un șut-centrare al lui Iacob. Cea mai mare ocazie a venit în minutul 69, când Mikanovic a respins din fața porții o reluare cu capul a lui Costache.În minutul 75, Nistor a intrat pentru a aduce luciditate la mijloc. Iar treptat, UTA și-a pierdut din energie și inventivitate în linia mediană. Mutând ostilitățile din fața propriului careu, clujenii au reușit să-și asigure și un final calm. În minutul 83, Macalou l-a găsit la șase metri pe Cristea, cel care a marcat nestingherit cu capul pentru 0-2.Iacob (89) a trimis pe lângă poartă din 25 de metri, aceasta fiind singura situație prin care UTA a mai forțat o revenire pe final. Dar, deocamdată, revenirile cu care UTA ne-a obișnuit nu mai sunt de actualitate. Acest eșec nu este neapărat un capăt de țară pentru arădeni, dar trupa lui Mihalcea a reconfirmat că este poate cea mai fluctuantă echipă din Superliga.”U” are trei victorii în patru jocuri de campionat cu Bergodi și arată din nou ca echipa solidă din prima parte a campionatului trecut. Săptămâna viitoare, sub Feleac vine Universitatea Craiova, un oponent perfect pentru a vedea dacă ”U” este cu adevărat regenerată.

”U” are trei triumfuri în patru meciuri cu Bergodi și reapare în cursa de play-off

UTA-”U” Cluj 0-2.  ”Șepcile” sunt din nou la modă

Ca în aproape orice situație în care vine un antrenor nou, Universitatea Craiova a apărut diferit la Mioveni, odată cu debutul lui Filipe Coelho. Un nou sistem, 4-2-3-1, dar cum zicea lusitanul înaintea partidei, ”pentru mine nu sistemul e important, ci dinamica”. Modificările au fost dictate probabil și de absențele multiple: de pe dreapta lipsesc pentru mai mult timp accidentații Mora și Rădulescu, în linia mediană nu a apărut suspendatul Cicâldău, iar polivalentul Screciu a fost și el indisponibil. Nici Nsimba nu a jucat, suspendat la rândul său.La piteșteni a surprins lăsarea pe bancă a atacantului Moldoveanu, în formă în ultimele etape.

<h2>SPECTACOL DUPĂ MINUTUL 30</h2>Oltenii s-au adaptat mai greu la noile setări. Prima jumătate din repriza I a fost mai degrabă una cu argeșenii în prim-plan, cei care în primul sfert de oră au obținut trei cornere. Matos (16) a dorit să scoată un penalty după un duel cu Băluță, însă a primit... ”galben” pentru simulare. Alb-albaștrii au urcat greu în terenul advers. Dar, au dat primul semnal în minutul 28, când Al-Hamlawi a reluat slab cu capul din careul mic, după o lovitură liberă bine bătută de pe stânga de Mekvabishvili.Universitatea și-a arătat însă calitatea ofensivă în minutul 33. Băluță l-a lansat pe dreapta pe Etim, cel mai bun jucător pentru olteni la Mioveni, acesta a dus mingea în centrul careului, de unde Baiaram, profitând de confuzia fundașilor piteșteni, a marcat nestingherit: 0-1.”Vulturii” au răspuns repede. A fost rândul ”juveților” să fie neglijenți în propriul careu, după o minge respinsă prea ușor în față de Isenko. Mingea a ajuns la Oancea, șutul acestuia necadrat fiind deviat elegant, cu câlcăiul, de Matos: 1-1, în minutul 38!Dar, nu a fost gata pentru prima parte. Bancu, foarte activ, l-a găsit cu o centrare bună în centrul careului la Etim, care a înscris frumos pentru 2-1, în minutul 43.

<h2>ARGEȘENII, CU CORNERELE. DOLJENII, CU CONTROLUL</h2>La pauză, Andone și-a împrospătat mijlocul. Tânărul Pîrvu a intrat în locul lui Oancea pentru a aduce un plus ofensiv pe dreapta, iar Rață a adus echilibru, substituindu-l pe Popescu. Dar, tot craiovenii au ieșit la rampă la capitolul ocazii. Alb-albaștrii au ratat ocazia unui final fără emoții: Baiaram (52) a tras peste poartă de la 17 metri, iar Mekvabishvili (55) a trimis incredibil peste bară, lăsat singur de pasa lui Etim, din doar zece metri!Universitatea putea regreta aceste șanse la un moment dat. Ezitările lui Isenko au sporit încrederea argeșenilor, cei care, după ce ucraineanul a respins ”capul” lui Bettaieb (56), au beneficiat de o serie de cornere. De altfel, gazdele au avut un raport de 13-0 la cornere la final!Inutil însă, căci insistențele alb-violeților au fost sterile. Valoarea superioară și-a spus cuvântul, craiovenii gestionând din rutină restul partidei. Singurul moment stresant pentru trupa din Bănie a fost cel din minutul 86, când Bancu a respins peste propria poartă, internaționalul fiind aproape de un autogol de pomină. Nicio șansă majoră nu au avut argeșenii.Așadar, debut fericit pentru Filipe Coelho. Victoria îl poate încânta pe portughez mai ales în condițiile în care nu a avut aproape deloc timp pentru cunoașterea lotului, cu mulți jucători importanți plecați la reprezentative. Ca să nu mai punem la socoteală și absențele majore. Urmează însă teste dure, ele urmând să fie mai relevante în ce privește impactul lui Coelho: joc cu Mainz, acasă în Conference League, apoi meci tare la ”U” Cluj.

Antrenor nou, sistem nou. Craiova câștigă după trei etape

FC Argeș - Univ. Craiova 1-2. Resetare cu noroc

Ionuț Tătaru

Csikszereda-Slobozia era genul de meci în care niciuna din oponente nu era mulțumită cu ”X”-ul. Este drept, gazdele nu erau neapărat în declin, chit că pierduseră ”la zero” ultimele două meciuri. Ciucanii nu mai cedaseră acasă din 17 august, însă un triumf era important pentru ca elevii lui Ilyes să stea în afara ultimelor două poziții. Ialomițenii stăteau foarte rău: venea în Harghita după cinci eșecuri la rând și doreau să oprească acest declin.După cum arătau echipele, părea un meci generos din punct de vedere al abordării ofensive. Ciucanii au început cu doi fanteziști, Ceara și Jebari, iar galben-albaștrii doreau să lovească pe contre prin viteziștii Bărbuț și Afalna.<h2>Gurău a avut intervenția primei reprize</h2>Ambele echipe au demarat energic. În minutul 3, Unirea a avut întâia oportunitate, când Coadă a reluat frumos spre poartă, cu un voleu pe spate, dar Pap a fost la post. S-a jucat cu ritm bun, în primele 15 minute atât Csikszereda, cât și Slobozia, având câte două cornere. Pap a intervenit din nou în minutul 20, când a salvat șutul lui Afalna, din colțul careului mare, pentru ca imediat, pe contră, Gurău să respingă în față un șut de la 18 metri, tras de Ceara.Deși vizibilitatea partidei a fost mult afectată de ceață, s-a jucat deschis. Eppel a avut în minutul 24 un gol anulat pentru ofsaid, iar în minutul 32 Gurău a respins în față mingea expediată de la 25 de metri de Jebari.Finalul primei părți i-a găsit pe harghiteni în asediu. Unirea a scăpat cu fața curată, în minutul 41 mulțumindu-i lui Gurău pentru o intervenție salvatoare, din opt metri, la incursiunea neobositului Jebari.<h2>Ceara Anderson a ridicat temporar ceața</h2>La dinamismul acestui meci, era inevitabil golul. Iar el a venit în mintul 49, când Ceara Anderson a demonstrat ce înseamnă finețea sud-americană. Brazilianul a înscris superb, cu un șut de la 25 de metri, la vinclu, pentru poate cel mai frumos gol al Csikszeredei. Ca un fapt divers, golul a venit într-unul din momentele în care ceața nu era atât de deasă.Ialomițenii au reacționat repede: tehnicienii i-au schimbat (minutul 56) pe Bărbuț și Afalna cu Said și Dulcea și au presat. Iar la un moment de ezitare al gazdelor, Unirea a punctat. Era minutul 62 când Pap a ieșit hazardat dintre buturi, a respins puțin după centrul terenului, de unde Vlad Pop a trimis cu boltă superbă în plasă pentru 1-1!<h2>Harghitenii, plus de insistență și eficiență</h2>Jocul nu și-a pierdut din intensitate. Cu un plus pentru ciucani, cei care au pus mereu pe picior greșit, prin schimbările de direcție, apărarea galben-albaștrilor. Ceara Anderson (65) l-a pus la încercare pe Gurău cu un șut de la 20 de metri. Imediat, Ferenczi a nimerit transversala cu un șut de la 18 metri!În cele din urmă, instinctul de atacant al versatului Eppel și-a spus cuvântul. În minutul 75, Paszka a urcat pe dreapta, prinzând pe picior greșit defensiva vizitatorilor, a centrat în opt metri, de unde Eppel a îndeplinit o formalitate: 2-1.<h2>Fără replică</h2>Unirea nu a mai avut forță de revenire. Nici introducerea la mijloc a lui Florescu nu a adus plusvaloare, tot gazdele fiind aproape de gol. În minutul 87, Eppel a trimis puțin pe lângă bară din 17 metri, irosind șansa unui final calm. Dar, Csikszereda nu a avut niciun stres. Nicio minge aruncată în careul gazdelor nu a creat pericol, ialomițenii necreând nimic semnificativ în cele cinci minute adiționale.În cele din urmă, victorie meritată pentru Csikszereda, cea care confirmă că are capacitatea de a se bate pentru continuitatea în Superligă. Cât o privește pe Unirea, startul excelent de sezon este tot mai departe. Ajunși la șase eșecuri consecutive, slobozenii sunt într-o criză incontestabilă.

Am avut parte de două goluri superbe. Unirea, în criză tot mai profundă

Csikszereda - Slobozia  2-1. Fantezie în ceață

Ana-Maria Popescu

INTERVIU

Fotbalistul care a împlinit 23 de ani în această vară a ajuns în prima divizie la Politehnica Iași, de acolo a ajuns și pe radarul celor de la FCSB, care l-au transferat în iarnă. A jucat 15 meciuri în tricoul campioanei en-titre, având un singur gol marcat dar unul extrem de important, golul egalizator pe Toumba, în meciul cu PAOK din Europa League, câștigat de FCSB cu 2-1 în play-off-ul pentru optimi. A plecat de la FCSB cu trofeul de campion, iar acum este gata să demonstreze în tricoul lui U Cluj. Andrei ne-a spus povestea lui, care a început chiar în Giulești, locul în care a făcut pentru prima dată cunoștință cu fotbalul și în care s-a decis care va fi viitorul său. Hai să mergem la începuturi. Spune-mi cum a început fotbalul pentru tine. Fotbalul pentru mine a început la vârsta de șase ani. M-au dus, țin minte, m-au dus părinții mei la Sportul Studențesc și era un antrenor pe teren. Stătea pe marginea terenului în fund și scria niște chestii pe foaie. Era domnul Cătălin Cismaș, primul meu antrenor. Și l-am întrebat dacă ar vrea să mă aducă și pe mine la fotbal și cum să procedeze. Și dânsul era antrenor la o grupă cât doi ani mai mare decât mine, la grupa 2000. Și mi-a zis să vin din seara la ora 4-5 la grupa respectivă. Și m-am dus acolo. Țin minte că nu știam absolut nimic. Deci, efectiv, când începea mingea de la centru, eu stăteam în terenul advers. Adică eram total depășit de situație. Dar a început să-mi placă. Bine, oricum îmi plăcea de mic fotbalul. Când primeam un cadou, o mașinuță cu telecomandă ultimul tip sau o minge de 10 lei, eu alegeam tot timpul mingea. Și m-am dus la antrenament. Apoi am continuat să joc. Și ulterior am rămas mult timp la grupa de 2000. Mă duceam la grupa mea la 2002, doar așa, la anumite meciuri. Ai încercat și alte sporturi sau a fost doar fotbal pentru tine? Doar fotbal și atât. La școală am mai făcut și altele. Când mă descurcam așa mai multe sporturi, mă mai lua domnul diriginte. Era profesor de sport și m-a dat și la volei, și la ping pong, și la badminton, la toate chestiile. Și erai bun? Da, mă descurcam. Dacă ți-am întreba părinții, cum era Andrei atunci când era mic, ce ar spune ei? Destul de rău, vor spune. Nu rău în sensul de obraznic, dar rău în sensul de că mi-am spart capul de două ori, m-am tăiat la mână când mă jucam cu prietenii. Deci, cum am spus, făceam tot felul de prostioare. Și acum? Acum sunt un băiat cuminte. La locul meu, încerc să mă axez cât de mult pot pe fotbal. Asta fac în mare parte. Vin la antrenament, mă întorc, apoi seara merg la sală sau petrec timp alături de prietena mea. Ce crezi că ai moștenit de la mama ta și ce ai moștenit de la tatăl tău? O trăsătură. O trăsătură... De la mama mea cred că am moștenit să fiu așa caterincă tot timpul, să fiu zâmbăreț, să râd peste tot în orice situație. Și de la tatăl meu cred că am moștenit partea asta de motivație în ceea ce fac, să fiu foarte axat pe ceea ce fac, în cazul meu, fotbalul. Părinții tăi au fost dintotdeauna de acord să faci fotbal? Da, și m-au susținut dintotdeauna. Țin să le mulțumesc și pe această cale. Au fost peste tot când aveam turnee finale sau așa mai departe. Veneau peste tot pe la Techirghiol, pe la Constanța, peste tot, peste tot veneau. Erau mai mulți părinți și ne făceau galerie, se pictau pe față cu tobe. Era foarte, foarte drăguț și chiar câștigam majoritatea turneelor pe care le jucam. Cât de important este pentru un copil să-și vadă părinții constant în tribune? Este foarte important să vezi că ești susținut, că părinții sunt alături de tine în orice situație, că te susțin din toate punctele de vedere, nu doar financiar, pentru că asta este partea care se gândește toată lumea, financiară. Dar trebuie să te susțină și pe partea emoțională și pe partea... Sunt mai multe părți și este foarte, foarte important.

<h2>„Am o imagine al unui meci din Giulești când am fost cu mama mea”</h2> Ai declarat că te-ai născut în Giulești, acolo ai început și să mergi pe stadion. Îți mai amintești primul meci la care ai fost? Nu, nu îmi mai amintesc. Eram foarte mic. Mergeam la mai multe meciuri alături de mama mea, dar primul meci cu siguranță a fost pe stadionul vechi, pe Valentin Stănescu, dar nu mai știu exact care a fost. Eram foarte mic. La meci cu mama, de obicei, băieții merg la meci cu tatăl? Mergeam câteodată cu mami, câteodată cu amândoi, dar am o imagine în cap al unui meci când am fost cu mama mea și aia mi-a rămas întipărită, dar, de obicei, apoi când am mai crescut, mergeam cu prietenii pe Giulești. Și cântai cu mama ta? Când mergeam cu ea, stăteam în tribună. Când mergeam cu prietenii, stăteam în peluză. Cum ți se părea atmosfera din Giulești copil fiind? Păi, probabil că asta m-a și atras așa mai mult. Oricum îmi plăcea fotbalul mult, dar când am văzut și atmosfera de pe Giulești, cu galeria, fanii care cântau tot timpul, am zis că ăsta e sportul pe care vreau să-l fac toată viața mea. Dar când ai ajuns în Giulești, din postura de jucător, cum a fost? Țin minte că îmi dădeau mesaje toți prietenii care sunt în galeria Rapidului sau care sunt rapidiști și îmi ziceau că o să vină să mă vadă și că dacă dau eu gol, să dau eu gol, dar să câștige Rapid. Și eu le ziceam că nu, că vreau să dau gol să câștig eu. Și dacă ai fi dat gol, se pregăteau să te huiduie? Nu cred. Sper să nu. Sper să nu, deși probabil ar fi făcut-o. Și sora mea se duce la meciuri în galeria Rapidului și am avut câteva dispute mai aprinse pe această temă. Dar vorbiți, sunteți bine. Nu, nici o problemă. Cu toate că probabil dacă o să înscriu, sigur, mă înjură. (n.r. râde)

<h2>„Am făcut pariu cu impresarul, dacă dau 10 goluri plecăm în prima ligă”</h2> Cum ai ajuns din București, tocmai în Oradea și cum a fost această schimbare pentru tine? La vârsta de 18 ani, neîmpliniți, erau încă 17 ani și 9 luni, ceva de genul, mi-a propus impresarul meu să mergem la Oradea, să semnez primul meu contract profesionist. Mi-a spus că acolo mi se va da șansă, că voi avea multe minute în picioare, să mă pun pe picioare din toate punctele de vedere, fizic, cu minute, să am experiență. Și apoi, dacă o să joc bine, am făcut și un pariu cu el, că dacă o să dau 10 goluri, minimum, o să plecăm la Liga 1. Primul sezon a fost puțin mai așa și așa, am dat 2 goluri și 3 assist-uri, mi se pare și apoi, sezonul următor, am dat vreo 13 goluri și 8 assist-uri. Am obținut și vreo 15 penalty-uri, adică a fost un sezon foarte bun. Și s-a ținut de promisiune, am ajuns la Iași. Apropo de primul tău contract, mai știi ce ți-ai cumpărat din primul tău salariu? Da, o pereche de adidași. De fotbal? Nu, fix în momentul ăla aveam nevoie de o pereche de adidași și mi-a zis mami, când intra salariul, poți să îți iei adidași. Îi mai ai? Cred că sunt acasă, da. Ai spus într-un alt interviu că ai avut o perioadă de rătăcire la începutul carierei. Te-ai gândit într-un moment să renunți la fotbal? Asta a fost chestia care probabil m-a ajutat foarte tare. Nici o clipă nu mi-a venit gândul ăsta în cap să renunț. Adică tot timpul am avut chestia asta în cap, că voi reuși odată și odată. Și chestia asta m-a ajutat foarte tare să nu renunț.

<h2>„Tremuram din toate încheieturile la debut”</h2> Cum a fost trecerea la Iași și la Superliga? Da, la polul opus, să zic așa. Prima oară am fost, n-am semnat direct, am fost în probe, vreo două cantonamente. Era antrenor Leo Grozavu și a fost primul în cantonament la Brașov. Am stat vreo cinci zile și am avut un triunghi așa de amicale. Am avut o repriză cu Farul Constanța și o repriză cu... Nu mai știu cu cine, cu Buzău, nu mai știu exact. Am jucat repriza cu Farul Constanța, am jucat foarte bine. Am dat și un șut la distanță, dar am dat bară. Ulterior m-am așezat în cantonamentul de la Bansko din Bulgaria. Acolo am avut mai multe amicale. Într-unul din amicale am reușit să înscriu, am câștigat cu 1-0. Când mai aveam vreo 3-4 zile de cantonament, mi-a zis că a vorbit cu conducerea să dea drumul acte, să mă cumpere de la FC Bihor. Și am fost foarte fericit. Am vorbit cu agentul și ulterior s-a făcut mutarea, s-a realizat. După am avut prima etapă cu CFR Cluj, aici la Cluj. Și eram titular. Nu mi-a venit să cred că sunt titular la debut. Aveam niște emoții... Efectiv, toată lumea din vestiar mă întreba, ești bine, ești bine? Eu ziceam, da, sunt bine, n-am nimic. Dar eu tremuram din toate încheieturile. După am intrat pe teren. Tot așa nu-mi venea să cred. Și cu o echipă ca CFR Cluj. Și în minutul trei am dat și gol. Pe care mi l-a anulat după. Cu VAR, a fost un ofsaid mic. Și după meci râdeam cu foștii mei colegi, că tot timpul îi întrebam. Când jucam la Liga 3, îi întrebam, oare cum o fi să dai gol? Să te bucuri și apoi să fie anulat de VAR. Și fix atunci mi s-a întâmplat. Dar cum e senzația asta să dai gol, să începi să te bucuri și după aia să fie anulat? Acum probabil dacă mi s-ar întâmpla, aș fi obișnuit cu situația și n-aș mai... Dar atunci a fost destul de... Adică de la emoții, de la entuziasm maxim și apoi demoralizant. Apoi te-ai întors la București în momentul în care te-ai transferat la FCSB. Cum a fost acea perioadă pentru tine? După un sezon și jumătate petrecut la Iași. M-a sunat domnul Cornel Șfaițer, după meciul cu Craiova. Am avut meci cu Craiova. Am dat și assist meciul ăla, dar din păcate am pierdut vreo 4-1. Și a doua zi m-a sunat, când eram în avion. M-a sunat domnul Șfaițer. I-am zis, sunt în avion, vă sun eu când aterizez. Când aterizez, când venim în Iași. L-am sunat și mi-a spus că, uite, există această oportunitate de a merge la FCSB. La momentul respectiv, i-am zis că nu am cum să refuz să... Dacă asta este șansa mea să joc la un nivel înalt, asta voi face. Nu am cum să refuz FCSB-ul. Ce s-a schimbat la tine în perioada petrecută la FCSB? Păi... Nu știu dacă pot spune că s-a schimbat ceva... Nu este o chestie majoră, pentru că n-am petrecut foarte mult timp acolo. Am dat de niște condiții senzaționale de antrenament, de care nu am ce să comentez. Niște oameni foarte profesioniști, un grup foarte unit. Băieții sunt senzaționali. Am încercat să profit la maximum de toate șansele care mi s-au dat. Am debutat și în Europa League, am și marcat, așa că... Nu mi s-au întâmplat decât lucruri bune. Cum se simte să marchezi în Europa League? A fost și un gol important. Da, și atunci a fost un moment... Când am văzut că intră mingea în plasă, nu știam cum să mă bucur. Am alergat spre gol și m-am dat pe genunchi. A fost un moment pe care nu-l voi uita niciodată. Și ai conștientizat în momentul ăla ce ai realizat? Sincer să fiu, nici după meci. A doua zi am început să realizez un pic ce am făcut. Și că am înscris într-un meci de Europa League în faza eliminatorie. Adică, nici măcar în grupe. Și la debut. Adică, a fost un moment excepțional. Și cu echipă precum PAOK. Și cu echipă mare pe un stadion greu. Cum a fost atmosfera? Foarte frumoasă. Adică, efectiv, tot stadionul cânta. Mă uitam peste tot, oriunde. Și la VIP, și la tribune, și la peluze. Tot stadionul cânta. Ți s-au părut copleșitoare în anumite momente? La început, când a început meciul, mă gândeam că există posibilitatea să intru. Aveam așa emoții. Apoi am ieșit la încălzire prin prima repriză la final. Și la pauză mi-a zis, m-a chemat preparatorul, Toni, și mi-a zis că o să intru eu cu Dawa. Și de atunci, ușor, ușor, au început să mi se ducă emoțiile. Până am intrat pe teren, au fost ok. Cum a fost pentru tine momentul în care ai ridicat trofeul de campion alături de FCSB? Da, un moment unic. Un moment la care visează orice jucător de când se apucă de fotbal. Să câștige un campionat, să fie campion cu echipa lui. M-ai întrebat mai devreme ce s-a schimbat. Uite, asta s-a schimbat. Au fost niște momente pe care, nu știu dacă, adică cu siguranță, la momentul ăla nu aveam altundeva la o echipă din țară să realizez lucrurile astea, să fiu campion, să debutez în Europa League, să joc alături de niște jucători cu greutate. Asta a fost lucrul, ca să-ți răspund și la întrebarea precedentă. Și dacă ar fi să iei un singur lucru pe care l-ai învățat despre tine din acea perioadă, care ar fi acela? Să nu mă dau bătut, oricât de greu mi-ar fi.

<h2>„La U Cluj simt opusul a ceea ce simțeam la FCSB”</h2> Cum ai luat decizia de a semna cu Universitatea Cluj? A fost prima oară discuția să merg împrumut la o echipă. Erau mai multe echipe interesate, să zic așa, faptul că m-a bucurat la momentul respectiv. După a intrat și U Cluj pe fir și a fost vorba de un împrumut, prima oară. După ce am ajuns aici, am debutat cu Farul, am jucat bine și după meci m-a sunat Gabi, domnul Gabi Giurgiu, și mi-a zis că să vin până la birou că avem ceva de vorbit. Eu m-am speriat, am zis că e grav, am zis că cine știe, adică nu pot să-mi zic la telefon sau... Nu, că hai, știi mai bine. Și când am ajuns acolo, mi-au propus acel schimb între mine și Thiam. Apoi am analizat puțin ziua respectivă eu cu familia, cu agentul, cu prietena și am ajuns la decizia că asta este pentru moment cea mai bună decizie pentru mine, să cresc, este un mediu mai bun pentru mine aici. Ce înseamnă pentru tine atunci când antrenorul îți spune - „Ia mingea, fă ce vrei”? Înseamnă încredere totală și înseamnă exact opusul a ceea ce simțeam la FCSB, că mi-e frică să pierd mingea. Asta urma să te întreb, nu ai jucat foarte mult pentru că a venit accidentarea. Spune-mi în primul rând dacă este cea mai grea din cariera ta de până acum sau ai mai avut și altele? Eu nu am avut accidentări așa niciodată, adică accidentări musculare, mulțumesc lui Dumnezeu, nu am avut niciodată. Am mai avut acum vreo patru ani o entorsă tot așa la gleznă și atunci am stat o lună. Bine, atunci era și vacanță, s-a legat cumva cu vacanța și am stat vreo două luni în total. Dar așa n-am avut niciodată, era doar entorse și chestii de genul ăsta. Cum a fost momentul accidentării pentru tine? Cum s-a întâmplat? A fost antrenament, adică nu a fost vina nimănui, pur și simplu a fost vina mea. fost o minge în aer, am vrut să dau din vole și atunci mi-a ciupit mingea un coleg și am dat-o în talpa lui și mi s-a dus genunchiul lateral. Am simțit că nu este foarte grav, dar este ceva acolo, pentru că nu mi-a pocnit genunchiul sau ceva de genul ăsta, dar am simțit că mi s-a contractat în lateral. A doua zi am încercat să mă antrenez, am văzut că mă doare când lovesc mingea și apoi am fost trimis la RMN, unde s-a văzut că e vorba despre o ruptură parțială de ligament. Cum e să stai departe de teren? Oribil. Nu-mi plac aceste perioade, cred că niciunui jucător nu-i plac aceste perioade. Pur și simplu nu mai ai răbdare să intri din nou, să te bucuri de fotbal, să driblezi, să pasezi. Este o perioadă foarte urâtă, dar fac parte și aceste perioade din viața unui sportiv și trebuie să le acceptăm și să luăm doar lucrurile bune din el. Despre suporterii lui U Cluj ce ne poți spune? Este o echipă cu tradiție. Mi s-a spus când am ajuns aici, că sunt niște suporteri minunați care sunt alături de echipă și îmi place ideea că au venit și ne-au spus clar că ei nu se uită neapărat la rezultat, doar să vadă că lăsăm totul pe teren. Ei dacă văd că lăsăm totul pe teren și echipa ar pierde sau ceva de genul, ne zic că nu au ce să ne reproșeze. E important pentru un jucător să simtă că suporterii sunt acolo indiferent? Adică, indiferent de rezultat, dacă prestația e bună, nu? Bineînțeles, pentru că în acest joc de fotbal, suporterii fac mai mult de jumătate din acest sport, cu atmosfera, cu galeriile, cu susținerea din tribune și ajută foarte mult pe cei de pe teren. Deci simți clar că există momente când în teren, dacă nu merg lucrurile bine, iei energie de la galerie? Da, bineînțeles. Dacă simți că pierzi o minge sau ceva de genul, când vezi că te încurajează tribuna, banca de rezerve, automat îți iei energia de acolo și te duci să o recuperezi instant. Ce poreclă aveai atunci când erai mic și spunem dacă te mai strigă cineva așa și acum? Da, mi se spunea „Ardei”, când eram mic, și toată lumea care mă cunoaște mai bine de 10 ani mă strigă așa, pentru că așa am rămas pentru ei. Antrenorul de care vă ziceam, domnul Cătălin Cismaș, erau foarte mulți Andrei. Erau vreo șapte sau opt Andrei. Și unuia îi zicea după numele de familie, unuia îi zicea Andrei, mie mi-ai zis „Ardei”, pentru că eram mic și rapid și mi-a zis că sunt ca un ardei iute. Și de atunci toți părinții și toți prietenii pe la școală le ziceam tuturor să îmi zică „Ardei”, că mie îmi plăcea și acum îmi place, nu mă supără, cu toate că sunt mai mare și pare puțin ciudat, dar nu mă supără, îmi place. Regreți ceva din cariera ta? Absolut nimic. Care este cea mai frumoasă amintire pe care o ai din fotbal? Perioada pe trecută la FCSB. Debut Europa League, campionat câștigat, Super Cupă. Dar cea mai tristă? Cea mai tristă perioadă, cred că a fost când eram pe la Liga a 3-a și vedeam că lucrurile nu merg chiar așa cum am dorea la momentul respectiv și deja a început să îmi scadă încrederea, cu toate că eu munceam în continuare. Dar a fost așa o perioadă de rătăcire, cum am zis, în care eram la un nivel destul de jos, încercam să ajung la un nivel mai înalt, niciodată nu m-am oprit din muncă, dar atunci am avut o perioadă așa în care eram între ciocan și nicovală. Te-ai gândit vreodată că poate nu se va întâmpla să ajungi mai sus? Asta am spus și mai devreme. Tot timpul în capul meu a fost că voi reuși și că voi reuși și că nu există altă variantă. Adică și dacă, Doamne ferește, se întâmpla ceva, tot în domeniul ăsta mergeam ori antrenor, ori profesor. Deci nu m-am gândit niciodată să renunț. Dacă te-ai putea întoarce să vorbești cu tine de la 16 sau 17 ani, ce sfat ți-ai da? Când eram mai mic, nu prea... adică vedeam că pe teren îmi ies lucruri din talent și oarecum neglijam partea asta de extra - sală, antrenamente individuale și poate că dacă aș vorbi cu mine de atunci, i-aș spune să muncească cum o fac acum. Spune-mi ce îți place să faci în timpul liber, că am văzut că nu prea ești pasionat Xbox, PlayStation. Nu îmi plac jocurile video, nu mă pasionează. Adică mi-au și luat ai mei când era mai mic Xbox. M-am jucat de două, trei ori pe el și l-am lăsat. Dacă mă duc la fotbal, nu-mi place să mă joc pe PlayStation. Îmi place să mă joc la sintetic cu prietenii. Îmi place să conduc, îmi plac foarte tare mașinile. Îmi place să ies în oraș, să mă duc la un restaurant. După vacanțe nu pot să zic că sunt așa disperat, dar mă duc și în vacanțe, îmi place. Odată ce ajung acolo, îmi place. Mai ales când nu ai multe. Da, nici nu am multe vacanțe nici nu prea am timp, dar timpul pe care-l am... De obicei, când eram la București, m-am dus în vacanță, că eram alături de familie și îi vedeam și am avut și de o vacanță. Dar acum când sunt plecat, de obicei prefer să merg la București și apoi o consider vacanța mea alături de familie și fac acolo lucruri. Ai câteva tatuaje din ce am studiat. Spune-mi dacă există vreunul care are o semnificație specială sau toate au? Păi, majoritatea. Am încercat să le facă o poveste oarecum și nu l-am făcut pe totul acela. Adică am făcut câte unul, că mi-au venit pe parcurs ideile și cu lucruri care s-au întâmplat în viața mea și am vrut să le aplic pe picior pentru că îmi plac. Și cum se văd, îmi plac îmi plac și tatuajele. Dacă ai putea să faci schimb de tricouri cu orice fotbalist de pe această planetă, pe cine alegi și de ce? Am doi, între care oscilez. Între Messi și Neymar. Îmi plac foarte tare amândoi. Messi, clar, este cel cu trofeele și așa mai departe și cu golurile. Neymar este mai mult cu spectacol. Fantezia. Dar dacă ar fi să aleg unul, cred că ar fi Messi. Andrei, spune-mi ce obiective ți-ai propus alături de U Cluj în acest sezon? În primul rând este obiectivul echipei, care este accederea în play-off. Și ulterior de acolo o să ne stabilim următoarele obiective. Pe plan personal, să-mi revin acum după accidentarea asta. Și să adaug goluri, assist-uri, să ajut echipa. Mai am o întrebare pentru tine. Spune-mi cum se simte să ai în echipă jucători precum Dan Nistor și Alexandru Chipciu? Sunt niște jucători care, așa, când îi vezi la televizor, par recalcitranți, că tot timpul gesticulează și vorbesc. Dar când am ajuns în vestiar, am observat că sunt fix opusul. Că te ajută, sunt băieți buni, calzi, care glumesc. În teren nu-ți reproșează absolut nimic, doar încurajări dacă este cazul. Adică, chestia asta m-a mirat un pic față de ce văzusem și ce așteptări aveam. Și îmi place lucrul ăsta. Și, cu toate, astea ai și ce învăța de la ei. Dan Nistor, care probabil va deveni jucătorul cu cele mai multe meciuri în Liga 1. Și Alex Chipciu, care știm cu toți pe la ce echipă a jucat și ce jucător este cu selecția națională. Și, pe lângă asta, sunt și un exemplu bun faptul că, la vârstele lor, încă sunt pe teren și joacă la cel mai înalt nivel. Este un exemplu clar pe care ar trebui să-l urmeze toată lumea.

Andrei Gheorghiță (23 ani) a ajuns pe Cluj Arena în această vară și nu oricum, ci din postura de campion alături de FCSB.

Andrei Gheorghiță și momentul când a zis: „Asta vreau să fac toată viața”

Fundașul ucrainean s-a dovedit a fi unul dintre cele mai de succes transferuri făcute de olteni în vară, ținând cont de cât de rapid s-a adaptat în Bănie, dar și de faptul că are deja cinci goluri și două assist-uri. <a href="https://www.superliga.ro/articole/top-10-goluri-marcate-in-turul-sezonului-regular-din-superliga-care-e-preferatul-tau-36170634">Golurile sale</a> au făcut diferența pentru Craiova, ultimul fiind cel care a adus prima victorie în Conference League. Oltenii nu și-au adus doar un om care știe să se apere, ci unul care știe cum să marcheze și nu oricum, ci reușite spectaculoase. Obligat să plece din Ucraina din cauza situației de acolo, pentru a-și face un nume în fotbal, Romanchuk a experimentat fotbalul din afară întâi în Ungaria, timp de doi ani. S-a întors „acasă”, dar a stat doar un an, până a apărut oferta de la Craiova, pe care nu a putut să o refuze. Am stat de vorbă cu fundașul ucrainean, care ne-a spus povestea sa, iar acum este momentul să îl descoperiți și voi. Oleksandr, spune-ne despre tine. Cine este Oleksandr? Un tip simplu din Ucraina care are un vis mare. Încerc doar să-l urmez, să fac tot ce pot. Iubesc fotbalul. Am început să joc la 5-6 ani. Chiar și înainte, am o grămadă de poze cu mingea. Nu știu, în familia mea, nimeni nu juca fotbal profesionist. Eu am fost primul, și la fel și fratele meu mai mic. Și el e fotbalist profesionist. Acum joacă futsal. Cum a fost copilăria ta? A fost bună. De la 10, nu, 9 ani, am început să merg la antrenamente la academia de fotbal din orașul meu. Am început să mă antrenez acolo, să joc pentru școală (academie - n.r.). Eram mereu cu mingea, mereu încercam să joc cu prietenii mei, cu tatăl meu, cu fratele meu. Îți mai amintești cum arată locul unde ai crescut? E un oraș mic, poate nu chiar așa mic, cam 70.000 de oameni locuiesc acolo. Arată frumos, îmi place. Când jucam în Ucraina, și când aveam timp liber, când găseam o zi liberă să mă duc, alegeam să merg undeva sau să mă întorc acasă, mereu încercam să mă întorc, să stau cu familia mea. Îmi reîntâlnesc prietenii și mă relaxez acolo. E un loc bun pentru odihnă, pentru mentalitate, să te calmezi, să uiți de job-ul tău și pur și simplu să te relaxezi. Cum ai ajuns în fotbal? Acesta a fost visul meu de la început. Mă gândeam doar că voi fi fotbalist profesionist. Că voi juca cu jucătorii de top. Și acum, chiar și acum, încă gândesc așa. Vreau să joc în echipa națională. Vreau să ating cel mai înalt nivel, să joc în Liga Campionilor, poate cu Craiova. Și mereu îmi urmez visul ăsta. Ai jucat dintotdeauna fundaș? Nu. Înainte am jucat fundaș dreapta, fundaș stânga, la mijloc, chiar și atacant. Poate o singură poziție unde nu am jucat a fost cea de portar. Dar îmi amintesc o dată când portarul nostru a primit cartonaș roșu, așa că a trebuit să stau în poartă. Au fost 10 minute maxim, dar am fost pe această poziție. Ai reușit să nu primești gol? Da, dar am pierdut meciul. Cum a fost momentul în care ai plecat din Ucraina pentru prima dată? A fost greu, pentru că începuse războiul. A fost greu pentru familia mea, pentru oamenii care trăiesc în Ucraina. Și, după șase luni, am părăsit țara. Pentru că echipa mea nu a mai jucat și nu am avut campionat timp de jumătate de an. Și agentul meu mi-a spus că avem o oportunitate să plecăm. „Avem o echipă căreia îi place de tine, din Ungaria. E interesant pentru tine sau nu?”. Și am vorbit cu familia mea, cu fostul meu director. Și am luat decizia să merg acolo. Pentru că în aceste șase luni cât am stat acasă, fără muncă, fără salariu, fără nimic, am început să simțim niște probleme financiare. Nu pot să zic doar de bani, dar ce pot să fac eu fără fotbal? Și în momentul ăla, nu știam dacă o să mai avem campionat și pentru cât timp… Și am luat decizia să plec, să joc fotbal, să-mi ajut familia, să ajut armata ucraineană. Ca donație, știi? Am o grămadă de prieteni care sunt acolo, acum, ca soldați. Și am luat această decizie, pentru că, dacă stau acasă, nu pot să-mi ajut familia, țara, prietenii. Și merg să joc, să mă îmbunătățesc, ca fotbalist profesionist. Și datorită acestui fapt, acum pot să ajut. Și asta e. Cum a fost experiența ta în Ungaria? A fost greu de la început, pentru că nu știam bine engleza. Bineînțeles, nici maghiara. Adică, a fost prima oară când plecam undeva afară din Ucraina. Dar am încercat să mă concentrez pe fotbal, să-mi fac treaba. Și a fost un jucător ucrainean care m-a ajutat. M-a ajutat foarte mult. Imediat, am început să învăț engleza. Și, poate după jumătate de an, m-am simțit mult mai bine decât la început. Dar a fost o experiență bună pentru mine. Am învățat multe. Pentru că sunt campionate diferite, mentalități diferite ale oamenilor. Și, după asta, cred că m-am întors în Ucraina mult mai puternic. Când te-ai întors în Ucraina, ai fost inclus în echipa sezonului. Cum a fost acel sezon pentru tine? A fost bun. Am început să jucăm în Europa League și am pierdut cu Plzeň, Viktoria. Și după aia, am mers să jucăm contra lui Betis. A fost un adversar foarte puternic. Am pierdut și cu ei. Dar a fost de asemenea o experiență bună. În acea lună, am călătorit mult. Pentru că nu puteai să zbori din Ucraina în altă țară. Mergeam cu autobuzul. Știi, sunt multe călătorii: autobuz, tren. Și a fost foarte greu. Dar, din nou, am învățat. Și după aia… Orașul ăsta, unde am fost (Kryvyi Rih - n.r.), e așa de aproape de linia de front. Gen 100 de kilometri. Și viața acolo e așa de periculoasă. Pentru că mereu era câte o alarmă. Cădeau niște drone… Și eram cu soția mea. Era speriată foarte tare, știi. Și din cauza asta, poate a fost și motivația mea să joc la maximum, să dau 100%, să plec de acolo, să găsesc un club mai bun. Și am făcut tot ce am putut. În fiecare meci. Poate de aia am și fost în echipa anului. Și asta e. Acolo aveam o echipă foarte bună. Noi… Noi jucam… Am luptat până la capăt pentru… a juca în Europa League. Și… Cred că de asemenea a fost bine și pentru mine. Chiar și acum vin și am… Adică știu multe lucruri, care mă pot ajuta aici.

<h2>„Sunt foarte fericit la Craiova!”</h2> La ce te-ai gândit când a venit oferta de la Craiova? Am fost fericit pentru că m-a sunat agentul meu și mi-a zis de Craiova. Și știam despre echipa asta. Adică am auzit de ea înainte. Și, am deschis direct Google, să văd unde e Craiova acum? Adică agentul meu mi-a explicat despre echipa asta, știi. Bineînțeles că sunt fericit. Pentru că e un alt nivel. Adică cred că am făcut un pas înainte, am urcat în carieră. Un pic. Și acum mă pot îmbunătăți aici mult mai mult. Adică cred că nu ne-am gândit mult, pentru că, oricum, din altă țară nu am avut nicio ofertă. Bineînțeles că am vorbit cu familia mea, cu agentul, și am luat decizia să merg. Adică să vin aici. Care au fost primele tale impresii când ai venit în Craiova? Am fost puțin șocat. Adică eu credeam că oamenii din Ungaria, că Ungaria și România sunt ceva similar. Plus-minus. Dar, când am venit, am descoperit că e diferit. Țară diferită, oameni diferiți, mentalitate diferită. De aia am fost în șoc. Dar un șoc bun, știi? Fericire. Și toată lumea a început să mă ajute, toată lumea îmi zâmbea, încerca să comunice, să mă întrebe ceva, dacă am nevoie de ceva, de ajutor, suport. De aia sunt fericit. Poate de aia am o performanță bună aici. Pentru că vorbesc cu familia mea, cu soția, și le spun: „Mă simt foarte bine aici. Ca acasă, știi?”. Adică suntem aici ca o familie. Avem un spirit de echipă bun în interior. Și poate de aia joc bine. Și, bineînțeles, vreau să ajut echipa, din cauza asta, pentru că, adică, nu doar jucătorii, ci toată lumea care e aici îmi dă mult. Și vreau să dau înapoi. E bine.

<h2>„Încerc să marchez mai mult”</h2> Ai marcat la debutul tău la Craiova. Ce ai simțit în momentul ăla? Înainte de meci? Eram puțin speriat. Era primul meu meci. Trebuia să joc bine. Dar toate astea se întâmplă până la fluier. După fluierul de start… Adică mintea mea se schimbă direct, încerc să mă concentrez pe jocul meu, cum să joc bine. Și, din primul corner, marchez! Cum am exersat la antrenament, înainte. Deci, bineînțeles că m-a ajutat mult și am început să simt mai multă încredere după aia și sunt fericit, bineînțeles. După aia a venit golul uimitor cu Hermannstadt. Ce îți trecea prin minte în momentul ăla? Da. Cu siguranță e un gol bun. Și un sentiment diferit, pentru că jucam pe stadionul nostru, cu fanii noștri, și a fost un sentiment uimitor. Adică nici nu puteam visa la asta, dar mulțumesc lui Dumnezeu că am marcat. Am ajutat echipa mea să câștige și e cel mai important. Am luat trei puncte. Și acum, adică cred că, adică cum pot citi în comentarii, fanii vor mai mult de la mine și nu mă pot relaxa. Acum trebuie să mă îmbunătățesc și să încerc să marchez mai mult. Dar cel mai important pentru un fundaș e să nu ia gol, adică zero în spate. Deci primul lucru la care mă gândesc e ăsta. Te-ai mai uitat la golul acela o dată? Da. Nu am marcat multe goluri în cariera mea. Da. E cel mai bun. Ai marcat deja câteva goluri pentru Craiova. Nu e ceva comun ca fundașii să marcheze goluri. Atâtea goluri. Care e secretul tău? Secret? Nu știu. Dacă pot să spun asta, e stilul meu, pentru că, chiar și înainte, îmi plăcea să… să fac pasul înainte și după să ajut atacul. Să mă duc acolo în careu. Încerc să găsesc mingea acolo, să șutez. Poate înainte nu marcam atâta, dar am avut multe șanse. Și acum a venit golul ăsta, așa că sunt fericit. Și asta e. Sergio Ramos e un fundaș care înscrie goluri… E de asemenea unul dintre idoli pentru mine. Și, poate, da, încercam să-l urmăresc câteodată. Dar cred că sunt un jucător diferit de el. Avem stil diferit. Dar, în atac, da, voi încerca să-i ating nivelul. Ești bun și la penalty-uri? În cariera de fotbalist profesionist nu am șutat niciun penalty, dar exersăm la antrenament. Bineînțeles că e diferit. Și… vom vedea. Poate o să vină în curând. Nu știu dacă ai auzit. Emil Săndoi, o figură legendară aici, la Craiova, te-a văzut jucând și a zis că s-a regăsit în tine, în stilul tău de joc. Ai știut asta? Nu, nu am auzit asta. Era un jucător important pentru Craiova. Și el a zis asta. Trebuie să mă uit la video, să văd cum juca el. Și bineînțeles că vreau să-l întâlnesc, să vorbesc puțin cu el. Poate mă poate ajuta cu ceva. Să-mi zică ce e rău pentru mine, ce e bun. Și trebuie să spun, chiar apreciez că a zis asta. Mulțumesc mult pentru asta. Oamenii zic că în Oltenia aici fotbalul e trăit mai pasional. Cum găsești atmosfera aici? Am auzit despre asta înainte. Adică atunci când am semnat. Oamenii, de exemplu, aici, directorul, de asemenea agentul din România, mi-au spus despre atmosfera de aici, despre oameni, adică. Oamenii aici au sânge diferit. Mai mult foc în ochi și am simțit asta de la primul meci și e foarte bine. Foarte, foarte bine. Și avem rezultate bune. Și ei aici mereu ne susțin, ne susțin mereu. Și, să joci cu fanii ăștia, cu atmosfera asta, e ca… Ai mai experimentat o atmosferă similară la alte echipe la care ai jucat? Nu. Nu pot spune asta. Pentru că, chiar și acum, nu avem ultrași în Ucraina, din cauza războiului. Ultrașii noștri, adică cei de obicei, cei mai mulți dintre ei, sunt în armata ucraineană. Dar, în Ungaria, de asemenea am avut ultrași buni, dar mai puțin. E diferit. Aici sunt mai mulți, mai mulți oameni. Și mai mare fenomenul ultras. Pot să spun și că e mai multă susținere aici.

TOP 10 goluri in tur V1_YT Thumbanil.jpg

<h2>„Sunt gata să mor pe teren!”</h2> Cum ți se pare fotbalul românesc comparat cu cel maghiar și cel ucrainean? E o întrebare grea, pentru că, dacă pot să spun asta, adică, în fiecare an, mă îmbunătățesc, cred. Și în fiecare an sunt mai bun și mai bun. E părerea mea. Și cred că, plus-minus, e la fel. Poate în Ungaria e mult mai puternic, mai fizic. La dueluri unu la unu. Sunt mai luptători. Știi? Aici e fotbal mai de calitate, tiki-taka, pase… Avem un fotbal mai deschis. Echipe mai deschise la joc. Joacă mult în atac. În Ucraina, noi jucăm, mai mult în apărare. Știi, adică e greu să marchezi. O grămadă de meciuri se termină 0-0, 1-0. Și… Și, da, e un stil diferit. Dacă… Pot să zic despre nivel. E undeva similar poate. Poate acum cel românesc e puțin mai bun. Dar pot să spun că, cred că e din cauza războiului, și nivelul nostru a scăzut puțin. Ești un jucător care nu primește multe cartonașe galbene, cartonașe roșii în cariera ta. Cât de important e fair play-ul. Cât de mult contează? Nu știu. Cu siguranță, e important. Nu sunt genul de jucător care… care o să meargă, adică direct să omoare pe cineva. Știi? Cu siguranță, dar e fotbal și câteodată trebuie să joci agresiv. Depinde de adversar. Bineînțeles, câteodată… câteodată te… te provoacă cineva. Sau vezi rezultatul. Nu vrei să primești gol. Și faci un fault. Fault tactic. Dar ăsta e fotbalul. Sunt fundaș. Și e normal să primesc cartonaș galben. Da, poate nu. Nu am primit prea multe pentru că încerc să joc inteligent. Dacă primești mingea, dacă faci fault, pierzi mingea. Și e rău pentru echipa ta. Deci, dacă nu faci fault, e bine. Pentru că înseamnă că iei mingea. Și joci. Deci e bine. Cred că pentru un fundaș e o statistică bună să nu ai cartonașe galbene sau roșii. Înseamnă că în general câștigi duelurile. Ce-ți place să faci în timpul liber? Stau cu familia mea. Dacă e în afara Ucrainei, stau cu soția mea, e mereu cu mine. Încercăm să ne odihnim. Pentru că, chiar și acum, avem un program foarte greu. Și, în fiecare zi, încerc să mă relaxez, să mă odihnesc, să mă recuperez. Mai mergem la plimbare, într-un parc. Chiar și acum în Craiova, e un oraș nou pentru mine, încercăm să mergem de colo-colo, să găsim locuri frumoase, bune. Dacă nu erai fotbalist, ce cale în carieră ai fi ales? Sincer, nu știu. Dar cred că un alt sport, Cu siguranță. Aș fi jucat ceva, nu știu ce, poate baschet sau volei. Ce îți lipsește cel mai mult de acasă? Părinții mei. Am un frate mai mic, o soră. Și, bineînțeles, prietenii mei. Oamenii care mă iubesc. Ce ai vrea ca fanii din România să știe despre tine? Că sunt genul de tip care o să dea mereu 100%, cu siguranță. Sunt gata să mor pe teren. Bineînțeles, nu să mor la propriu, dar să dau totul. O să dau maximum pe teren. Doar să știți, și dacă ceva merge prost, nu trebuie să… să ziceți ceva rău. Mai bine să rămâneți alături de mine, cu mine, cu echipa. Și să ne susțineți până la final. Nu contează rezultatul.

Romanchuk, Oleksandr

Oleksandr Romanchuk (25 ani) a ajuns în România în această vară, fiind unul dintre multele transferuri realizate de Universitatea Craiova în lupta pentru titlu.

Povestea lui Oleksandr Romanchuk: „Fotbalul a fost visul meu!”

Eduard Florescu, 28 ani, și-a petrecut aproape întreaga carieră în România, până în februarie 2025, când a semnat primul său contract în străinătate. Aventura sa nu a durat însă decât jumătate de an, revenind în Superligă, dar nu la Botoșani, locul pe care îl numește „a doua casă”, ci la o echipă care a reușit sezonul trecut să se salveze de la retrogradare, Unirea Slobozia. „Eduard Florescu este un simplu om, un băiat care pune multă pasiune în ceea ce face și cam atât, un tată dedicat și nimic mai mult”. L-am rugat pe el să se prezinte, iar mai jos îl putem descoperi împreună pe fotbalistul care a fost cel mai fericit din carieră atunci când a îmbrăcat tricoul naționalei la Jocurile Olimpice. Mergem în trecut și vreau să ne spui cum a fost copilăria ta, dacă-ți mai amintești. Da, îmi amintesc. Copilăria mea a fost doar despre fotbal, doar cu mingea de fotbal și cam atât, în rest, n-aveam alte activități, tatăl meu fiind un foarte mare fan al fotbalului, asta m-a făcut și pe mine să iubesc atât de mult fotbalul. Ai o amintire la care te duci cu gândul din copilărie și care îți aduce zâmbetul pe buze? Una singură. Când eram copil de mingi, țin minte jucau CS Mioveni cu CFR Cluj, eram un fan înrăit al CFR-ului, chiar dacă nu știu de ce. Îmi plăcea foarte mult de Fabbiani. I-am cerut tricoul și din păcate n-a putut să mi-l dea și mi-a dat o pereche de pantaloni pe care îi am și acum, niște pantaloni de încălzire, să zic așa lungi, îi am și acum și în ziua de azi îmi sunt foarte mari, vreau să zic. Dar asta este o amintire frumoasă. Îți amintești și primul tău meci pe stadion? În calitate de fan. Da, cred. Adică sigur a fost un meci al lui FC Argeș, nu mai țin minte exact cu cine, dar un meci la FC Argeș. Îți mai amintești cum te-ai simțit atunci când ai ajuns pe stadion și ai văzut atmosfera? Pentru un copil este foarte mare impactul. Da, a fost un moment frumos din copilăria mea. Țin minte că chiar eram foarte atent la tot ce se întâmplă și îi puneam întrebări tatălui meu despre jucători, despre club. A fost un moment foarte frumos. Cum a început fotbalul? Adică cum ai început fotbalul spre zona de fotbal profesionist? Junioratul l-am făcut la FC Argeș. După aceea s-a întâmplat ce s-a întâmplat cu FC Argeș, s-a desființat, au fost probleme. Am fost la CS Mioveni și de acolo am debutat în Liga 2. Ai știut dintotdeauna că îți dorești să devii fotbalist sau ai încercat și alte sporturi? Nu, n-am încercat niciodată nimic. Am fost focusat doar pe fotbal. Dar dacă n-ar fi fost fotbal, ce alt sport crezi că ai fi practicat? Sincer să spun că nu m-am gândit niciodată, dar cred că tenis, ceva tenis de câmp. Cum au fost părinții cu decizia ta în legătură cu fotbalul? Tatăl tău a zis că asta te-a antrenat, dar mama ta și-ar fi dorit o altă carieră pentru tine? Nu. Toată lumea m-a susținut în chestia asta și plus m-a ajutat foarte mult. Nu s-a pus problema niciodată. Am fost susținut de mic și sunt susținut și acum. Sunt cei mai mari fani ai mei. Îți amintești un moment în care te-ai emoționat pentru susținerea pe care ți-o arătat-o părinții? Nu-mi aduc aminte o susținere specială, să zic așa, întotdeauna este la fel. Ei mă susțin întotdeauna necondiționat și sunt lângă mine și în momentele bune și în momentele rele.

Florescu, Eduard

<h2>„Experiența Farul m-a trezit puțin la realitate!”</h2>

Argeș, Mioveni, Farul. Spune-ne puțin parcursul pe care l-ai avut la începutul carierei. Cu ce ai plecat bun din cele trei lucruri și ce nu a fost bine? Am făcut pasul de la Liga 2 la Farul Constanța. Eram încă un copil. Nu eram atât de matur să înțeleg foarte bine unde ajunsesem, dar cred că am avut multe de învățat din acea experiență, chiar dacă nu a fost atât de lungă, dar m-a maturizat și m-a trezit puțin la realitate. Ai interacționat și cu Gheorghe Hagi în acea perioadă? Da. Am și învățat câteva lucruri de la dânsul și mă bucur că am avut această ocazie. Era strict? Vă timora așa, ca prezență? Nu neapărat, dar nu cred că ne timora. Într-adevăr era un pic mai dur, dar întotdeauna îl ascultai cu plăcere și te uitai la dânsul cu plăcere. Ai ajuns la Botoșani în 2018. Cum a fost trecerea de la Constanța tocmai la Botoșani? A fost o trecere puțin ciudată pentru mine, fiind foarte departe de casă, prima mea plecare de acasă, să spun așa, dar m-am obișnuit rapid și acolo am fost susținut. Am întâlnit oameni foarte de treabă care m-au ajutat în toți anii aceștia. Pot spune că Botoșani este a doua mea casă. Dar spune-mi cum a fost prima iarnă la Botoșani? Foarte friguroasă. Iernile sunt puțin mai diferite în zona aceea, dar te obișnuiești. Sunt curioasă cum e pentru străini când ajung la o iarnă în Botoșani. Pentru străini cred că este foarte dificil și cred că primul gând al lor este să se întoarcă acasă. Ai un exemplu clar? Da, chiar am avut în echipă un spaniol și țin minte jucasem Iași-Botoșani, fiind foarte frig afară, s-a întors la vestiar și a zis că nu se mai întoarce a doua zi și chiar așa s-a întâmplat.

<h2>„Nu eram pregătit pentru pasul la Craiova”</h2>

Ai fost o scurtă perioadă de timp și la Craiova. Spune-ne, din perspectiva ta, ce s-a întâmplat acolo? A fost o mutare în care nu cred că eram pregătit să fac pasul la Craiova, Craiova fiind o echipă mare, o echipă iubită a campionatului și nu cred că eram pregătit pentru pasul acesta. Ai ajuns la concluzia asta acum. Atunci cum erai? Ce gândeai? La concluzia asta am ajuns acum, dar atunci nu eram atât de conștient de chestia asta. Ți s-a întâmplat și ție, și asta e o chestie care se practică oricum în fotbal, nu doar la noi, ideea asta ca unii jucători aduși de un antrenor rămân la echipă, antrenorul pleacă și după aia te lovești de un zid. De ce crezi că se întâmplă asta și cum poate fi schimbat? Sau dacă ai impresia că poate fi schimbat în vreun fel acest lucru, pentru că e o chestie destul de delicată? Nu știu dacă poate fi schimbată această chestie, dar chiar nu am nici o explicație pentru chestia asta. Într-adevăr așa se întâmplă uneori, dar nu am nici o explicație. Probabil din răzbunare, să zic așa, că cei mai mulți pleacă cu scandaluri de unde se pleacă și cred că din răzbunare. Cred, nu știu, în rest n-am nicio explicație pentru asta. Cum se simte un jucător când aude „Nu joci, indiferent de ceea ce faci”? Este frustrant să auzi chestia asta, am auzit-o și eu, dar când auzi chestia asta pur și simplu te demoralizezi, în primul rând, oricât de tare ai fi și nu știi încotro să iei. Cum ai reușit să nu te lași afectat din punct de vedere mental pe această experiență? Că nu este ușor să gestionezi așa ceva, mai ales pentru un jucător, totuși, tânăr. Da, cum am spus, familia mă susține mereu și în acele momente am avut nevoie de ei, m-au susținut și am trecut cu bine peste acel moment. Îți amintești ceva ce ți-a zis tatăl tău, poate care a rămas cu tine, ți-a rămas în minte de atunci, din perioada aia? Nu, doar mici sfaturi să zic așa, să continui să muncesc și să-mi văd de drumul meu că Dumnezeu mă va răsplăti.

<h2>„Nu m-am putut adapta acolo”</h2>

Te-ai întors la Botoșani și după doi ani a venit oferta de la Yelimay, cum de ai decis să pleci acolo? Sincer, am vrut o schimbare în viața mea, fiind de foarte mult timp la Botoșani, aveam nevoie de această experiență și pur și simplu a fost dorința mea și așa s-a întâmplat. Cum a fost perioada pe trecut în Kazahstan? Pot spune că o perioadă dificilă și frumoasă în același timp, chiar dacă sunt chestii puțin mai ciudate decât la noi în fotbalul românesc sau în alte campionate, dar o iau ca pe o experiență, ca pe o învățătură și cred că și de acolo am avut lucruri bune de învățat. Cât de diferită e viața acolo față de cea din România? Este foarte diferită, extrem de diferită și de aceea am vrut să mă întorc înapoi pentru că nu m-am putut adapta, oarecum, la absolut tot ce era acolo. Sunt cu totul diferiți și fotbalistic vorbind, și cultural. Poți să ne dai niște exemple? În primul rând, dificile erau terenurile, toate fiind de teren artificial și un teren artificial foarte rău, nu unul bun. Chestia asta era groaznic. La fiecare meci era ceva foarte urât. Felul lor de a trăi foarte diferit față de noi. Nu puteam să mă obișnuiesc cu chestia asta. Dar sincer, cred că, dacă m-aș întoarce, aș fi mai pregătit pentru chestia asta. Te-ai mai întoarce? Nu cred că acolo, dar tot prin zona aceea cred că m-aș întoarce. Ce ți-a arătat experiența din Kazahstan despre tine ca om și ca jucător? Că sunt un om puternic, chiar mi-am dovedit chestia asta pentru că am plecat într-un moment important al vieții mele și al familiei. Țin minte că am plecat la o lună după nașterea băiatului meu, ceea ce a fost foarte greu pentru mine. Am plecat singur, neavând șansa să-i iau acolo, fiind foarte greu și foarte departe. Au fost câteva luni foarte grele, cu mult dor și cred că asta mi-am dovedit că sunt puternic. Cum ai decis să te întorci în România și cum ai ales Unirea Slobozia? M-am întors pentru că nu m-am adaptat atât de mult la stilul lor și la viața de acolo și plus de dorul copilului meu și al familiei. Întoarcerea la Slobozia... am fost sunat de cei de aici și am văzut într-adevăr că mă doresc cu toată silința lor pe care și-au dat-o să vin aici și asta m-a făcut să aleg acest club. Cum te simți la noul tău club? Mă simt bine, sunt fericit și bucuros. Avem un parcurs bun față de anul trecut în situația în care au fost ei. Îmi doresc să continuăm să strângem puncte, să nu avem emoțiile retrogradării. Ce greșeli ai făcut în trecut pe plan sportiv și nu le-ai mai face acum? Cred că, fiind copil, nu aveam maturitate necesară să înțeleg anumite lucruri. Acum cred că sunt matur și îmi dau seama de anumite greșeli ce m-au făcut să nu am un randament bun în teren. Cu toate că nu este târziu, mă bucur că am realizat acest lucru. Din punct de vedere sportiv, care a fost cel mai greu moment al carierei pentru tine? Cel mai greu moment al carierei? Cred că cel de la Craiova. Dar cel mai fericit? Cel mai fericit în sezonul de la Botoșani când am înscris 11 goluri. Am avut un parcurs bun. Și un alt subiect care îți aduce puțină fericire - Jocurile Olimpice. Spune-mi cum a fost acea experiență pentru tine și ce alți jucători remarcabili ai întâlnit acolo? Jocurile Olimpice sunt cel mai frumos moment din cariera mea și cred că așa o să rămână, asta dacă nu câștig vreun trofeu important. Am întâlnit jucători foarte buni și, de exemplu, țin minte că la Jocurile Olimpice, în perioada aceea, au participat foarte mult jucători brazilieni, Richarlison, Dani Alves, îi vedeam acolo și asta a fost un moment frumos.

<h2>Momentul care l-a făcut mai puternic</h2>

În februarie 2023, Eduard Florescu și soția sa au trecut prin momente extrem de dificile, când aceasta a pierdut sarcina pe care o avea, însărcinată în 22 de săptămâni. Și Iulia s-a confruntat atunci cu mari probleme de sănătate, starea sa fiind una gravă, însă împreună cei doi au reușit să depășească acea perioadă, iar acum sunt din nou părinții unui băiețel de aproape un an. Vreau să te întreb și despre un moment greu pe care l-ai traversat pe plan personal. Cum ai reușit să depășești mental acea perioadă? Perioada cu copilul. A fost un moment greu din viața mea, dar am avut susținere din toate părțile. Mă bucur că am trecut, că am ieșit cu bine din acea perioadă și că nu am clacat atât de mult. Un subiect dificil, foarte dificil. Ți-a fost greu să nu iei cu tine pe teren acea durere? Pentru că, ca fotbalist, cumva trebuie să fii conectat la joc, dar e foarte greu să te deconectezi. Da, mi-a fost greu, am trecut cu greu peste acea perioadă plus că lucrurile au mai continuat și după acea perioadă, cu soția mea fiind într-o stare gravă, dar să zic așa Dumnezeu ne-a răsplătit. Ne-am rugat foarte mult să avem un copil și Dumnezeu ne-a răsplătit, chiar dacă șansele să avem un copil după incidentul acela erau minime. Deci, practic a fost o minune. Da, chiar da! Și asta era următoarea întrebare. Spune-mi cum se simte să fii tată? Este cred că cel mai frumos sentiment din lume să fii tată, să știi că ești tată. Nu pot să zic decât că sunt foarte fericit și am o mândrie de tată. Și tată de băiat. Este ceva nedescris. Ai vrea să fie fotbalist? În primul rând, vreau să fie sănătos. Asta el va alege ce va fi. Eu nu-l forțez să facă nimic. Cum s-a schimbat viața ta de când ai devenit părinte pe lângă orele minus de somn? S-a schimbat în bine. Sunt mult mai organizat din toate punctele de vedere. Am un program mult mai ordonat datorită lui. Și s-a schimbat în bine, eu așa zic. Când o să fie mare, de ce ai vrea să fie băiatul tău mândru de tine? Ce ai vrea să spun băiatul tău despre tatăl lui? Vreau să fie mândru că a avut un tată fotbalist, în primul rând. Și cam atât. Că are un tată fost fotbalist. Totuși sper să aleagă și el, chiar dacă nu o să-l forțez eu, sper să aleagă și el partea asta. Este un sport frumos. Ai o viață frumoasă. Într-adevăr, sunt sacrificii pe care mulți nu le cunosc, dar o viață frumoasă și grea, și frumoasă. Dacă te-ai putea întâlni cu versiunea ta de la 15-16 ani și te-ar și asculta, ce i-ai spune, având experiența de acum? Nu știu ce i-aș spune, dar cu siguranță i-aș spune ceva. I-aș spune să muncească mult mai mult și să se maturizeze mai repede puțin. În încheiere, vreau să-mi spui ce obiective ai alături de Unirea Slobozia în acest sezon. Pe plan personal, îmi doresc să joc cât mai mult și să-mi ajut echipa, iar pe plan colectiv, cum am spus și mai devreme, să stăm fără emoția retrogradării.

Eduard Florescu este un om puternic. A arătat-o depășind problemele de pe teren și din afara acestuia

Eduard Florescu, despre greșeli, lecții și puterea de a merge mai departe

Andreea Cio

Superliga feminină

Născută în satul Mățău, comuna Mioarele, județul Argeș, Ioana Bălăceanu a început fotbalul la doar 8 ani, la clubul „Dinicu Golescu“ din Câmpulung. A jucat 5 ani alături de băieți, apoi a ajuns la Cluj, într-o echipă de fotbal feminin. De atunci, drumul ei a fost mereu în urcare. A trecut prin reprezentativele de juniori ale României, apoi a debutat la senioare la doar 17 ani.
Alături de Olimpia Cluj a câștigat titluri de campioană, Cupa României și a jucat în preliminariile UEFA Women's Champions League.&nbsp;În iunie 2024, <a href="https://www.superliga.ro/articole/farul-campioana-neinvinsa-ultimul-act-al-unui-sezon-memorabil-417286d9">Farul Constanța</a> a anunțat transferul ei, iar Ioana s-a integrat imediat la campioana <a href="https://www.facebook.com/superligafemininaromania">Superligii Feminine</a>. Anul trecut a fost desemnată jucătoarea sezonului regular,&nbsp;&nbsp;iar în acest sezon a bifat deja 5 goluri în 12 etape.
Astăzi, Ioana continuă să crească într-un ritm impresionant, rămânând una dintre vocile și fețele importante ale fotbalului feminin românesc.

De la ce vârstă joci fotbal? De la opt ani într-un cadru organizat. Cu mingea mă joc de când am început să merg. Și care era visul tău de atunci când ai început să te joci cu mingea? Păi, ca să fiu sinceră, atunci nu prea gândeam eu atât de departe. Era plăcerea mea să mă joc cu mingea cu băieții în parc, în curtea școlii. Iar când am început să merg la băieți într-un cadru organizat, mi-am dorit să ajung cât mai sus. Ce ai învățat din această joacă cu băieții?&nbsp; A fost diferit. Când eram la băieți, totul era mai competitiv, mai multă agresivitate, iar atunci când am făcut pasul spre echipă de fotbal feminin, mi se părea cumva mai lejer, un ritm mai scăzut. Și eram foarte agresivă la început, fiind cu băieții. Așa eram și cu fetele. Până m-am controlat, a fost puțin greu pentru mine.&nbsp; Dar simți că te-a ajutat ceva din jocul cu băieții? Da, la început m-a ajutat foarte mult, însă pe parcurs, fiind într-o echipă de fete, m-am mulat după stilul nostru de joc. Când ai realizat că fotbalul e pentru tine mai mult decât un joc? Când a venit timpul să iau o decizie de a pleca destul de departe de casă pentru a-mi urma visul.Fotbalul în contextul familiei tale ce a însemnat?&nbsp;Complicat. Părinții mei la început nu erau prea mult de acord. Ei credeau că e doar o nebunie a unui copil imatur, să zic așa. Însă atunci când am fost nevoită să fac o alegere și-au dat și ei seama că probabil ăsta este drumul meu în viață.Ți-au zis vreodată de atunci „Ai avut dreptate Ioana. E bun drumul ăsta?”&nbsp; Mama, să zic așa, cumva m-a susținut, chiar dacă nu îi plăcea atât de mult. Tata era la modul „Las-o să facă că-i trece.” Până la urmă, ți-am zis, au fost de acord și cred că acum sunt fericiți și eu sunt împlinită pe partea asta.&nbsp; Și cum s-a făcut când nu ți-a trecut?&nbsp; Cred că mi-a plăcut atât de mult încât nu am putut să renunț. E normal, la un moment dat am vrut să renunț atunci, la băieți când jucam, dar am rezistat câteva zile fără să mă duc la antrenament și atunci mi-am dat seama că pe drumul ăsta trebuie să merg. Cât timp ai jucat la băieți? Am jucat 5 ani și după m-am transferat la Cluj. La Cluj, la Olimpia?&nbsp; Da. Și ai și câștigat campionatul cu Olimpia? Am câștigat campionate. Am stat timp de 7 ani la Olimpia Cluj.&nbsp;

Deci când ai venit la Farul, erai deja obișnuită cu campionate, cu Champions League? Da. Am venit cu un campionat în minus, că acum două sezoane tot Farul, în prezent, echipa mea a luat campionatul și am venit aici să-mi continui treaba și să obțin cât mai multe trofee. Cum e fotbalul la malul mării? A fost o schimbare destul de mare, însă eu cred că m-am acomodat destul de bine și pentru mine a fost o alegere bună. Mai știai fete și din cadrul naționalei, nu?&nbsp; Da. Știam fete și de la echipa națională. Cu unele am jucat împreună și la Cluj, iar cu restul nu a fost niciun fel de problemă ca să ne împrietenim și să ne cunoaștem.&nbsp; Cum este viața într-o echipă de fotbal feminin? Să zic așa, liniștită. Eu așa consider. Poți să ne spui care e cel mai frumos moment pe care l-ai trăit în tricoul Farului?&nbsp; Cred că atunci când am venit la Constanța și am jucat în Champions League. Au fost și primele mele meciuri în tricoul Farului.&nbsp; Și cel mai frumos moment din toată cariera ta până aici? Cel mai frumos moment a fost calificarea la un turneu cu echipa națională U19, după, debutul la senioare. Mai multe momente și cred că și cu echipa de club, cu Clujul, când ne-am dus mai departe în Champions League.&nbsp; Și cel mai dificil moment care a fost?&nbsp; Cred că sunt momentele în care nu am reușit să ne calificăm mai departe la echipa națională. Și ce ți-ai zis în momentele alea? Adică depinde doar de noi. Trebuie să muncim mai mult și să ne ridicăm la un nivel mult mai înalt. Cum e să auzi imnul României cântând, tu fiind pe teren, cu tricou naționalei pe tine?Este un sentiment de nedescris. Adică clar simt toate emoțiile în acele momente, însă sunt mândră că aud imnul și eu fiind îmbrăcată în tricou echipei națională. Adică reprezintă toată țara și pentru mine contează foarte mult.&nbsp;

Ai vreun sfat pentru fetițele care își doresc și ele să fie așa ca tine?&nbsp; Dacă vor să facă sport să se ducă la drum cu mult entuziasm și să facă tot ce simt.&nbsp; De mici copii, cum de altfel am făcut și eu. Dar ai vreun sfat pe care simți că ar fi fost bine să-l primești și tu atunci când erai micuță?&nbsp;Cred că am primit ca să fac ceea ce mă face pe mine fericită. Să mă duc acolo unde mă duce instinctul. Și atunci când instinctul te pune față în față cu golul și înscrii, mai ales pentru România, cum s-a întâmplat, ce simți?&nbsp; Acele sentimente sunt unice și sper cât mai mult să ajut acolo unde voi juca tot timpul.&nbsp; Ai ieșit jucătoarea sezonului regular anul trecut. Cum a fost sezonul pentru tine?&nbsp;Sunt împlinită, fericită și mulțumesc tuturor care mă susțin și m-au votat, de altfel, că fără ei nu aș fi ieșit.Ce crezi că îți iese cel mai bine pe teren? Care crezi că este principalul tău atu?&nbsp; Cred că mă ajută foarte mult viteza și în același timp mă consider și tehnică și cred că lucrurile astea se îmbină perfect.&nbsp; Poți să-mi spui un moment în care te-ai simțit cea mai mândră de tine?&nbsp; Când am ieșit cel mai bun atacant și când <a href="https://www.instagram.com/reel/DBoJDIiowc4/?igsh=MTN6dnQyN3BpdmlvZQ%3D%3D">am înscris cu Polonia</a> la echipa națională. Ce-ți dorești să-ți aducă fotbalul pe viitor?Îmi doresc să joc undeva în străinătate, adică să mă duc mai sus de atât și să am o carieră undeva și în afară țării, adică nu doar pe plan de țară.&nbsp;Să mă duc undeva la o echipă cunoscută vreau.&nbsp; Poți să-mi spui una dintre cele mai importante lecții pe care-i primit-o de la fotbal până acum?&nbsp; &nbsp;Atunci când ai ocazia, adică dacă ți se oferă ceva, trebuie să mereu să accepti, să încerci și alte lucruri noi și să nu te fixezi într-un punct în care te simți confortabil. Să ieși puțin din zona de confort.

https://www.facebook.com/photo/?fbid=1590715435644085&set=a.746908933358077

Ioana Bălăceanu este una dintre vocile tinerei generații din fotbalul feminin românesc. Îmbină viteza cu tehnica, ambiția cu modestia și își păstrează mereu instinctul acolo unde îl simte cel mai bine: aproape de poartă.
Drumul ei e abia la început, iar noi nu putem decât să fim mândri că Ioana dă un exemplu pentru toate sportivele care caută curajul, caută exemple și, nu în ultimul rând, caută victoria.&nbsp;

Fotbalul din Superliga Feminină, Champions League, în tricoul naționalei și, mai ales, în suflet. Povestea atacantei Farului Constanța

Ioana Bălăceanu: „Las-o să joace, că-i trece”

Reportaj

La 20 de ani, Adrian Caragea și-a trecut în cont o „dublă” la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/dinamo-bucuresti">Dinamo</a>, trofee în Italia și are lista deschisă pentru a îmbogăți palmaresul familiei.&nbsp;<a href="https://www.superliga.ro/jucatori/caragea-adrian-iulian-d2b22b52">Adrian</a>, „Dudu”, numărul 24 de la Dinamo. S-a născut în Spania, iar de succes a auzit de când era mic, pentru că a crescut într-o familie de sportivi.Iulia Caragea, mama lui Adrian, este profesoară-antrenoare la liceul cu program sportiv din Constanța, secția tenis de masă. În urmă cu 30 de ani, a fost jucătoare, chiar componentă a lotului național și a centrului olimpic. În anul 1998 a plecat în Spania, unde a activat și ca jucătoare, iar mai apoi ca antrenoare. Mama a deschis drumul medaliilor și trofeelor în familia Caragea. Consideră că cel mai bun rezultat al ei a fost câștigarea titlului european pe echipe în 1987. Se mândrește cu faptul că a câștigat „Paleta de Argint” ca jucătoare, ca antrenoare și că fiica sa, Claudia, a câștigat-o de asemenea ca jucătoare.

Ștefan Caragea, tatăl lui Adrian, este profesor de educație fizică vocațional și antrenor de fotbal la Liceul Tehnologic Ion Podaru din Ovidiu. Și el fost jucător de fotbal, cu amintiri legate de o ofertă chiar de la… Dinamo.

Adrian și sora lui, Claudia, s-au născut în Spania, unde au stat împreună cu părinții până când Adrian a împlinit 8 ani. Claudia a mers de la 2 ani în sală cu mama și a ajuns tot jucătoare de tenis de masă. De la ea, Adrian s-a ales cu o poreclă: Dudu.

<h2>Ruptură de ligamente la 16 ani. Revenire după 9 luni. Cupă și campionat cu Sassuolo</h2> Adrian a început fotbalul în Spania la Jaen, echipa locală, la patru ani. Povestește râzând cum primul lui gol a fost în propria poartă: „M-am bucurat pentru că nu știam foarte bine.”Părinții lui Adrian s-au cunoscut în Buzău, când aveau 19 ani. Împreună, au ajuns departe în viață și pe hartă, dintr-un capăt în altul al Europei. Ei spun că cel mai mare sacrificiu făcut pentru copii a fost atunci când, întorși în România, s-au mutat din orașul natal, Buzău, la Constanța. Asta pentru ca Adrian să poată intra în Academia lui Gheorghe Hagi.După cinci ani petrecuți în Academie, Adrian a plecat în Italia, la Sassuolo. Avea 15 ani și spune despre acel moment că i-a marcat cariera în cel mai bun sens posibil: „Dacă nu făceam pasul acela la Sassuolo, la 15 ani, acum nu mai eram aici.”&nbsp;În Italia, a depășit cel mai greu obstacol pentru un fotbalist. Și avea doar 16 ani: ruptură de ligament încrucișat. A făcut recuperarea de unul singur, în Italia, operat de unul dintre cei mai buni doctori, doctorul Mariani, la Roma.&nbsp;Amintindu-și de acele momente, Adrian are un sfat pentru tinerii care trec prin aceeași durere a accidentărilor: „În primul rând, să nu fie abătuți, să continue să muncească, să creadă în ei. Trebuie să ia partea pozitivă a accidentărilor, pentru că acestea te întăresc și după o să fii mult mai puternic.”&nbsp;Adrian a stat 10 luni în afară terenului, apoi a revenit și a câștigat Cupa Viareggio cu Sassuolo. O confirmare a muncii pe care am depus-o în perioada când a fost departe de gazon.

După perioada din Italia, unde părinții ajungeau de 3 ori pe an, să-l vadă la meciuri, Adrian a ales să se întoarcă în România. Iar clubul la care joacă nu este străin în familia Caragea. Tatăl a fost antrenat de... Dudu Georgescu. Mai mult de atât, Ștefan a avut o ofertă de la club acum 25 de ani. Iar Iulia ține cu Dinamo de când era copil, pasiune moștenită de la tatăl ei: „Tatăl meu a fost dinamovist și fratele meu este dinamovist.”&nbsp;Adrian face parte dintr-o familie de campioni. Un lucru pentru care e recunoscător. Nu îl vede ca fiind o presiune, ci un ajutor. Iulia completează: „Cred că i-a ajutat foarte mult să înțeleagă ce înseamnă sportul de performanță, adică disciplină, seriozitate, satisfacții, dar și să înțeleagă că înfrângerea face parte din acest proces.”&nbsp;De la tată a învățat să nu se mulțumească cu puțin. De la mama a învățat să fie corect cu munca lui. Iar de la soră a învățat ce înseamnă susținerea.

Familia Caragea și-a dedicat viața sportului. Au schimbat orașe, echipe, au învățat să fie mai puternici împreună și să se bucure de fiecare moment, de fiecare medalie, de fiecare privire pe care Adrian o trimite spre tribună. Între suporterii dinamoviști, îi caută pe cei mai importanți pentru el. Cei care au transmis câte un mesaj pentru băiatul lor.Iulia: „Adrian, sfatul meu pentru tine este acela de a continua la fel de serios, cum ai fost și până acum, ambițios și cu dorință tot mai mare de afirmare.”&nbsp; Ștefan: „Dudule,&nbsp; îți doresc sănătate în primul rând, pentru că, având sănătate, ești capabil să reușești orice în viață.”

superliga 2025

Fotbal

vineri 21 noiembrie

sâmbătă 22 noiembrie

duminică 23 noiembrie

luni 24 noiembrie

CFR Cluj – Rapid 3-0. Victorie mare pentru Pancu și formația ardeleană

Liderul Superligii nu învinsese formația ardeleană de opt meciuri oficiale. Nu a schimbat istoria nici după confruntarea din etapa a 17-a a sezonului regular.

FCSB-Petrolul 1-1. Blocați de specialiștii în ”X”-uri

Noutăți

UTA-”U” Cluj 0-2. ”Șepcile” sunt din nou la modă

FC Argeș - Univ. Craiova 1-2. Resetare cu noroc

Csikszereda - Slobozia 2-1. Fantezie în ceață

Andrei Gheorghiță și momentul când a zis: „Asta vreau să fac toată viața”

Video

Povestea lui Oleksandr Romanchuk: „Fotbalul a fost visul meu!”

Oleksandr Romanchuk (25 ani) a ajuns în România în această vară, fiind unul dintre multele transferuri realizate de Universitatea Craiova în lupta pentru titlu.

Eduard Florescu, despre greșeli, lecții și puterea de a merge mai departe

Ioana Bălăceanu: „Las-o să joace, că-i trece”

Caragea, familia de campioni. Tatăl a avut și el ofertă de la Dinamo

Superliga