FC Universitatea Cluj

CFR Cluj

Stadionul Dr. Constantin Rădulescu

FC Rapid București

Dinamo București

Stadionul Arcul de Triumf

Universitatea Craiova

FC Argeș

Stadionul Orășenesc Mioveni

UTA Arad

Oțelul Galați

Stadionul Oțelul

Unirea Slobozia

FK Csikszereda

Stadionul Municipal Miercurea Ciuc

AFC Hermannstadt

Petrolul Ploiești

Stadionul Ilie Oană

Metaloglobus

FC Botoșani

Stadion "Municipal" Botoșani

FCSB

FC Farul Constanța

Stadionul Central Ovidiu

Ionuț Tătaru

INTERVIU

Născut la Roma și crescut fotbalistic, și nu numai, în Italia, Matteo Duțu nu a pierdut niciodată legătura cu rădăcinile sale românești. De altfel, a jucat pentru România la naționalele de tineret începând cu U17 și a ales Superliga pentru a continua să crească. Deocamdată, începutul carierei la Dinamo este timid, însă calitatea este acolo și cu siguranță se vor vedea și progresele. Mai ales că vorbim despre un jucător care a primit sfaturi prețioase de la Ștefan Radu și s-a antrenat alături de nume importante, precum Ciro Immobile sau Luka Modric. Și, pentru un căpitan de profesie, nu ar fi o surpriză ca peste ceva timp să-l vedem purtând banderola și în tricoul alb-roșu. Matteo, vreau să te întreb, care este prima ta amintire legată de fotbal? Prima amintire legată de fotbal e când jucam în curtea de acasă cu fratele meu și jucam acolo fotbal. Ați spart vreun geam? Da, mai multe. Și ce spunea mama ta? Se enerva. Acum poți să-i plătești geamurile înapoi. Da, da, da. Dar acum nu mai joc în curte. Te-ai născut la Roma. Aș vrea să te întreb când ai venit prima dată în România. Prima dată pe la 4-5 ani, am venit la bunici. Și cum a fost? A fost frumos, dar acum nu mai prea am amintiri de prima dată, că eram mic. Și acum câteva zile m-am și întors din nou acasă, că ai mei sunt din Vrancea, și m-am întors și a fost frumos. Bănuiesc că atunci când erai mic nu vorbeai română foarte bine. Cum a fost impactul cu bunicii și cum a fost să te înțelegi cu ei? Era greu. De înțeles, înțelegeam, că oricum acasă deja se vorbea română și înțelegeam, dar nu prea vorbeam, eram mic și nu prea știam română. Și era greu să vorbesc. Mai mult era mama care zicea de ce aveam nevoie. Cum te striga bunica ta? Mate. Dacă ar fi să stau de vorbă cu părinții tăi, cum crezi că te-ar descrie ei pe tine? Cum era Matteo când era copil? Obraznic. Când eram mic, eram mai obraznic, dar acum nu. Acum sunt mai calm, sunt mai liniștit. Dar dacă îi întrebi când eram mic, eram așa. Ce trăsături crezi că ai preluat de la părinții tăi? Ce ai luat de la mama ta și ce-ai luat de la tatăl tău? Una singură zi. De la mama, culoare, gen ochii, păr, așa. Și de la tata, personalitatea, caracterul. Părinții tăi și-au dorit să devii fotbalist? Sau poate să devii medic? Mama, până să încep eu cu fratele meu, nu îi plăcea deloc fotbalul. Și încă nu-i place de fotbalul. Și tata nu se uita. Deci ei nu s-au gândit niciodată să ajung la nivelul ăsta, să ajung fotbalist. A fost doar alegerea mea. Mama se gândea mai mult la politică pentru mine. Serios? Da. Ce tare. Păi și când le-ai zis că vrei să devii fotbalist, cum au reacționat? La început au zis că hai să mergem, așa face sport. Și ușor, ușor, a mers bine și a venit ușor, ușor. Și când au văzut că e serioasă treaba cu fotbalul? Nimic. Eram fericit de fotbal și tot. Și ei se bucură dacă eu sunt fericit. Ai dezvăluit într-un interviu că ai jucat o perioadă de timp portar. Da, când eram mic. La început. De ce? La început am jucat portar, că și-mi plăcea, dar după câteva săptămâni, am vrut să schimb. Dar am început acolo, am făcut aproape tot sezonul, aveam cam șase, șapte ani. Am început portar și după, la sfârșit de an sau în cel următor, nu mai știu, am schimbat. Dar n-a fost pentru că nu-ți plăcea să alergi. De obicei portarii spun că „mie nu-mi plăcea să alerg”. Nu, doar că jucam la plajă cu fratele meu și mă băgam în apă să apăr mingea. Și de acolo a început să-mi placă să joc în poartă. Dar după, când jucam fotbal cu prietenii, am zis că nu-mi plăcea și am schimbat. Ai fost căpitan la Lazio Primavera. O poziție cu o presiune imensă, mai ales pentru un jucător de 18 ani. Ce învață un tânăr de 18 ani despre autoritatea din vestiar în Italia? Când ești căpitan, ai mai multă responsabilitate și în teren, și în afară. Și pentru mine, ce înveți mai mult e în afara fotbalului, ca om. Crești ca om, trebuie să ai responsabilitate și să dai exemplu în fiecare minut. Și în teren, și în afară. Și pentru asta crești mai mult ca om decât în teren. E important să crești ca om. La Lazio ai mers în cantonament alături de echipa mare. Ai împărțit vestiarul cu un nume precum Ciro Immobile. Au mai fost și alții, dar însă el este desigur cel mai important. Ce ai spune că ai învățat de la el? Am învățat multe. Dorința și bucuria cu care joacă fotbal. O bucurie pe care nu o vezi în fiecare zi la toți. Și el vine de fiecare dată la antrenament, fericit, să joace. În perioada petrecută la Lazio, ai interacționat și cu Radu Ștefan? Pentru că el este un nume, desigur, foarte important și pentru România, dar mai ales pentru Lazio. L-am întâlnit, dar, din păcate, nu m-am antrenat împreună cu el. Când am ajuns la echipa mare, a fost sezonul după care el s-a lăsat. Și pentru asta, din păcate, nu am apucat să mă antrenez cu el. Dar l-am întâlnit, pentru că venea și după la echipă, pentru că era unul dintre liderii din echipă. Și a fost frumos. Pentru mine era o bucurie să găsesc un român la un nivel așa de înalt. Ai vorbit cu el? Am vorbit. Mi-a dat sfaturi pe care le primești ca un jucător tânăr care încearcă să ajungă la nivelul lui. Și mi-a zis să mă antrenez bine, dar mai mult a vorbit despre mentalitate și dorință. Apoi a urmat transferul, mutarea la Milan. Unde ai primit din nou banderola de căpitan. Ce ai simțit în momentul ăla? Care e secretul tău? Căpitan peste tot.. Nu știu. Poate îi plăcea lui Mister ce caracter am. Cum am zis, pentru mine, când iei banderola e o bucurie că merge bine în teren, dar e o bucurie mare și că merge bine ca om, ca personalitate, ca responsabilitate pe care o ai în afara terenului și în teren. Deci peste câteva sezoane să ne gândim că te vedem cu banderola lui Dinamo? Sper. Nu știu.

Duțu, Matteo

Înainte de a semna cu Dinamo, l-ai întrebat poate și pe Radu Ștefan despre asta? Nu, sincer. M-am gândit să-l întreb și am vorbit cu tata să vorbească și cu el, că are numărul. După, nu am apucat să vorbesc, dar m-am gândit. Cum ai luat decizia de a veni în România? Oricum am venit aici să joc pentru echipa națională de când sunt mic, de la U17, și eram alături de fotbalul românesc. Când au venit mai multe oferte din țară, mi-a venit ideea să vin să încep să joc și eu cu seniorii și să iau minute la seniori. Mai rămânem puțin la perioada Milan. Voiam să te întreb cum a fost pentru tine să te afli în lotul echipei pentru meciul din Champions League. Ai fost pe stadionul lui Atletico. Spune-ne cum este pentru un tânăr o astfel de experiență. Pentru că bănuiesc că este și incredibil, dar și copleșitor. E o experiență frumoasă, e greu să zici în cuvinte, că nu prea ai cuvinte. Ai un pic de presiune, dar ești fericit. Și când intri pe un stadion așa de frumos, ai o bucurie mare. Un stadion ca ăla de la Atletico Madrid clar e frumos și simți puțină presiune. Tocmai de asta mă gândeam, pentru că Milan se știe că are fani pasionați de fotbal, și iubitori, și înfocați, însă pe Metropolitano, pentru că urmăresc mai mult LaLiga, sunt fan Barcelona, și știu de fiecare dată că pe Metropolitano, pe stadionului Atletico, atmosfera este extrem de încinsă. Fanii sunt extrem de pasionali. Deci mă gândesc că la un meci din Champions League atmosfera era și mai tare. Atmosfera era frumoasă, frumoasă și nici nu știu cum pot să zic în cuvinte, că a fost o experiență prea frumoasă. Cred că o să-mi rămână pentru toată viața. Tot la Milan ai interacționat și cu Luka Modrić. Toată lumea se uită la el cum la 40 de ani încă joacă la nivel înalt și o face atât de bine. Pentru că, bineînțeles, lumea a zis că pleacă de la Real Madrid, cam gata cariera. Avea și vârsta de așa natură. Și a venit la Milan și a impresionat, că a devenit cumva motorul echipei. Ce ai învățat de el? Cum a fost să-l vezi la antrenamente? E un profesionist. E profesionist în teren, e profesionist afară, îl vezi în sală. Dar se vede că e un jucător care se bucură mult de fotbal. Vine la teren și se antrenează. Și la 40 de ani se antrenează pentru a se dezvolta, pentru a juca bine meciul care vine și vezi profesionalitatea pe care o are. Și ce mi se pare și mai interesant este că e un jucător care a câștigat atâtea trofee și totuși pare că este foarte modest. Și pare că e un jucător la care tu, ca tânăr jucător, poți să te duci să vorbești. Da, e un jucător care te ajută. Și eu cred că dacă mergi la un nivel înalt e mai ușor să găsești jucători umili care te ajută și cu care poți să vorbești. Dar a fost vreun moment la antrenamentele echipei mari în care ți-a fost așa teamă? Că sunt jocurile acelea de câte cinci sau de mini-fotbal. Ți-a fost teamă să nu intri, să nu-l accidentezi? Nu prea te gândești. La început, poate, când am ajuns prima dată, am stat mai atent. Dar mai încolo, așa, nu prea te gândești când te antrenezi. Dacă ar fi să alegi o lecție cu care ai plecat din Italia, care ar fi aceea? Pentru ce poziție joc eu în teren, lecția care mi-a rămas mai mult din Italia despre fotbal e lecția ca fundaș. Că acolo te uiți mult la fundaș, la tactică. Și poate că asta e lecția care mi-a rămas cel mai mult. Spune-mi, te rog, ce ți-a spus Željko Kopić, antrenorul lui Dinamo, pentru a te convinge să semnezi. Am vorbit cu Mister, cu președintele și cu directorul. M-a convins cum joacă el fotbal, cum vede el fotbalul. Și că a fost sincer. Am crezut tot mi-a zis. Pentru asta. Cum a fost momentul în care ai debutat pentru Dinamo? Ce ai simțit? A fost frumos, a fost o bucurie mare. Am primit și câteva mesaje de la prietenii pe care îi am aici, în țară. Și a fost o experiență frumoasă, care o să rămână în gândurile mele. Cum a fost cu fanii? Bănuiesc că ai simțit susținerea lor în momentul în care ai venit la Dinamo și în momentul în care ai debutat. Pentru că Dinamo are una dintre cele mai impresionante galerii. Suporteri sunt top. Și înainte să intru la joc, și după. În fiecare meci sunt alături de noi. Și cu mine au fost top, m-au ajutat mult să mă adaptez. Și în fiecare meci, cum am zis, sunt alături de noi. Și fac o atmosferă frumoasă în fiecare meci, și acasă, și afară. Aș vrea să te întreb cum a fost pentru tine cartonașul acela roșu pe care l-ai primit în meciul cu Rapid. La început m-am gândit puțin, dar sunt chestii care se pot întâmpla. Pentru mine acum e ceva care a rămas în spate. E un cartonaș roșu pe care l-am luat în ultimul minut. Și sunt chestii care se pot întâmpla. Și trebuie să învăț de la cartonașul ăsta și să merg mai departe. Te-a afectat puțin psihic acel cartonaș? Nu, nu prea mult. Nu e primul cartonaș roșu pe care l-am luat în viața mea. Și cred că nu o să fie nici ultimul. Oricum am văzut că după acel meci, lumea te-a susținut. Adică nu a fost o senzație de critică în direcția ta, ci de susținere. Da, m-au susținut. M-au sprijinit și m-au ajutat. Am primit multe mesaje și de la suporteri, și de la prieteni. Și au fost pentru mine un ajutor mare. Am citit că îți place și NBA, și Formula 1. Vreau să te întreb dacă nu erai fotbalist, în care dintre cele două sporturi crezi că ai fi activat? Sau ți-ar fi plăcut... Formula 1 mai mult. Dar problema e că ai nevoie de mulți bani pentru a ajunge la un nivel înalt. Ai mers la vreo cursă de Formula 1, ținând cont de anii petrecuți în Italia? Am mers la Monza, acum doi ani. Și a fost o experiență frumoasă, mai ales că eu sunt fan Ferrari. Și era acasă, în Italia. Ferrari e din Italia și pentru asta. Fotbalul este extrem de iubit în Italia, însă se spune că Ferrari e un fel de religie. Ai simțit asta în Italia? Se simte, și când am mers la cursă am văzut atmosfera că e frumoasă. Și Ferrari în Italia are mulți suporteri. Și se vede că, așa cum zici tu, e un fel de religie. Am văzut că idolul tău este Alessandro Nesta. Voiam să te întreb ce anume de la el te-a inspirat. Nu știu, îmi place tot de la el. Mai ales că am avut la început, când eram mai tânăr, un parcurs similar. Am început la Lazio, după am plecat la Milan. Dar și ca jucător, și ca persoană. Și chiar dacă nu îl știu personal, e o persoană pe care o admir. Și îmi place mult de el. Voiam să te întreb dacă ai și hobby-uri care să nu aibă legătură cu sportul. Am înțeles, NBA, Formula 1, dar în afară de ele? Nu prea. Fac facultate, fac facultatea de economie, dar nu e un hobby, că nu îmi place așa de mult. Asta era următoarea întrebare. Urmezi și facultatea de economie în Italia. Cum reușești să ții pasul cu studiile? O fac online, sunt un pic în spate. Am două, trei examene în spate. Merge bine. Am timp mai mult seara. Când mă întorc seara, după cină, mă pun un pic și eu să citesc. Îmi vine mai ușor acum. Voiam să te întreb dacă ar fi să ne uităm peste 10 ani în viitor, cum arată viitorul lui Matteo Duțu? Arată tot că joc fotbal. Cu o familie și gândul meu e să am trei copii. Trei? Da. Deci sper cu trei copii și fericit. Fericit să mă bucur de viață. Și să mă uit în spate și tot ce am făcut să fiu mândru de ce am făcut. În încheiere, mi-ar plăcea să le transmiți un mesaj fanilor dinamoviști. Să fie alături de noi. Și să încercăm să ajungem la obiectivele pe care le avem și să le avem până la sfârșit de campionat.

La doar 20 de ani, Matteo Duțu a venit în Superliga după ce a purtat banderola la echipele de tineret de la Lazio și Milan

Matteo Duțu, dinamovistul care a fost căpitan la Lazio și Milan

CRONICĂ

https://www.youtube.com/watch?v=wix3Fx1I46U

Partida a fost precedată de turbulențe pe ambele bănci. Etapa trecută, Ianis Zicu a plecat de la Farul, iar meciul de luni seara era primul la dobrogeni pentru Flavius Stoican. Debutul la Farul era unul infernal pentru oltean. Constănțenii rămâneau blocați în zona periculoasă în cazul altui meci necâștigat. La FCSB, s-a pomenit de iminenta plecare a lui Rădoi în Turcia. Dincolo de asta, roș-albaștrii aveau nevoie de un triumf pentru a sta în zona superioară, în perspectiva barajului de Conference Leage. FCSB avea avantajul moral al poziției din tabelă și a faptului că au pierdut doar o dată în ultimii trei ani în fața fariștilor.

TÂRNOVANU, ASSIST PENTRU FARUL!&nbsp; Marea parte a primei reprize a fost sub controlul celor de la FCSB. Însă, roș-albaștri au furnizat mai mult situații decât ocazii cu adevărat periculoase. În minutul 6, Olaru a tras de la 16 metri peste buturi, după o pasă de la Stoian. Apoi, a intrat în scenă Miculescu evidențiindu-l pe Munteanu, minutul 9, când șutul său a fost scos de sub bară de portarul dobrogean. Spre ghinionul său, după ce a tras pe lângă poartă din 18 metri &nbsp;(17) , Miculescu a fost schimbat în minutul 22 cu Oct. Popescu, accidentându-se la mijlocul terenului după o alunecare. Olaru a fost cel mai insistent jucător de la FCSB, dar șuturile sale fie au ocolit poarta (29) sau au fost receptate de Munteanu (34). Fără ca încercările bucureștenilor să fie foarte solide, Munteanu s-a distins prin siguranță, în minutul 42 reținând un alt șut din apropierea careului mare, expediat de Cisotti.&nbsp; Golul a venit însă în poarta oaspeților în minutul 43, total contrar cursului jocului. O centrare a lui Maftei a fost scăpată în careul mic, total inexplicabil, de Târnovanu, iar Radaslavescu a îndeplinit o formalitate pentru 1-0!

Bucuria fariștilor nu a ținut mult, FCSB reacționând după pauză

REMONTADA RĂBDĂRII Bucureștenii nu au cedat, în ciuda nereușitelor din prima parte. FCSB a accelerat la nivel ofensiv după întoarcerea de la cabine, iar ceea ce era inevitabil s-a întâmplat, având în vedere modul cum au decurs lucrurile în teren. Olaru a fost aproape de a egala în minutul 50, când a trimis de la 16 metri peste poartă, iar după șase minute a venit golul de 1-1. Joao Paulo a înscris pentru prima oară de când a venit la FCSB, cu un șut frumos, de la aproape 30 de metri. Presiunea a crescut. Octavian Popescu a ieșit la rampă apoi, amintind de jucătorul care promitea atât de multe la începutul carierei de seniori. Mijlocașul s-a descurcat bine pe stânga, a pătruns în careu și l-a găsit pe Cisotti în careu, italianul punctând pentru 1-2, în minutul 62. În genunchi, fariștii au cedat iar în minutul 64, când, pe un contraatac, Crețu l-a găsit pe Tănase cu o pasă reușită. Goleadorul oaspeților a creat o acțiune în stil propriu și a făcut 3-1 cu un șut din 17 metri.

Tănase, Florin Lucian

TÂRNOVANU, DIN NOU CONFUZ… Alb-albaștrii au avut un moment de tresărire în minutul 73. Târnovanu și-a completat seara nefericită și a ieșit total aiurea la 17 metri la Alibec, găsit cu o pasă lungă de Tănasă. Veteranul a marcat în poarta goală pentru 2-3.&nbsp; Această reducere de scor nu a însemnat însă o regenerare a gazdelor. FCSB a știut să gestioneze situația și a controlat calm situația, deși Alibec și Ișfan au încercat să creeze ceva pe final, dar fără inspirație. O victorie logică și justă. 22-6 la șuturi, dintre care 6-2 la șuturi cadrate. Posesie de 59 la sută. Toate statisticile au fost clar în favoarea FCSB, parcă nici nu acoperă în realitate diferența de pe teren, iar dacă Târnovanu era în nota echipei, scorul era mai concludent.&nbsp; FCSB se antrenează pentru barajul de Europa, în vreme ce Farul este într-o situație tot mai critică. Și nici nu a dat vreun semn, deocamdată, că venirea lui Stoican poate fi benefică.

Roș-albaștrii au întors rezultatul după pauză

Farul-FCSB 2-3. Mai clar decât o arată scorul

Marius Huțu

Levente Balint

https://www.youtube.com/watch?v=-U8sGaUJKXc

Cu șanse mai mult teoretice de a mai prinde barajul, Metaloglobus a început fără complexe partida și a punctat în minutul 2, la prima ocazie a partidei. Purece a bătut de pe dreapta o lovitură liberă, portarul și stoperii adverși nu au reacționat, iar mingea a intrat în plasă, după ce a căzut pe șase metri: 0-1!&nbsp; Reușita timpurie i-a blocat puțin pe moldoveni, cei care au reacționat târziu. Atacurile lor au generat prea puțin pericol, tot oaspeții fiind mai contondenți. Abbey i-a hărțuit constant pe Miron și Diaw, ultimul reușind să-l taloneze bine pe atacantul bucureștenilor, cel care în minutul 9 a reluat slab în brațele lui Kukic. Iar după ce în minutul 22 Petro a avut prima șansă relevantă, când a reluat cu capul din opt metri pe lângă poartă, a venit un moment polemic. Abbey a scăpat din nou spre buturile moldovene și a fost împiedicat de Diaw în careu. A fost o fază care merita cel puțin analiză VAR, dar, greu de explicat, partida a continuat… Treptat, Botoșaniul a devenit mai hotărâtă, iar în minutul 32 Gavrilaș a parat primul șut cadrat, la reluarea cu capul a lui Papa. insistența amfitrionilor s-a eficientizat în minutul 42. Ongenda a combinat cu Mailat, ultimul a șutat din 15 metri, Gavrilaș a respins în față, de unde Ongenda a egalat. O primă parte controlată cu o posesie de 70 la sută de gazde, dar cu multe emoții la poarta Botoșaniului, pe contraatacurile rapide ale lui Abbey.

Ongenda, Hervin

FINAL CU EMOȚII, VAR-UL SOLICITAT, ONGENDA DECISIV După pauză, a venit un alt moment crucial în desfășurarea jocului. Din păcate pentru ei, faza din minutul 51 a fost judecată tot în defavoarea lui Metaloglobus, arbitrul debutant Sebastian Lăstun dictând penalty la o intervenție a lui Cestor asupra lui Mailat. Acesta din urmă a marcat de la 11 metri, în minutul 55, iar în minutul 60 Bodișteanu a făcut 3-1. Dar, a intervenit VAR, arbitrul reluând faza pentru un fault prealabil. Botoșaniul s-a desprins până la urmă, pe fondul dominării copioase, în minutul 72 Mitrov marcând frumos, cu un gol din șase metri, după o pasă cu călcâiul a lui Ongenda. Și pentru ca supărarea lui Metalo să fie completă, în minutul 75, pe durata a câteva zeci de secunde, oaspeții au numerit de două ori bara, prin Ely și Sabater!&nbsp; Meciul se îndrepta spre un final liniștit, dar faptul că, poate ușor exagerat, s-au dictat 11 minute de prelungiri, a mai oferit o șansă lui Metalo. Cu gazdele relaxate, Visic a profitat de o nesincronizare între Kukic și Diaw și a făcut 3-2 în cel de-al șaselea minut adițional. Ultimele minute i-au găsit pe bucureșteni în atac, însă fără vână ofensivă. Botoșaniul a bifat victoria așteptată, nu fără bătăi de cap, și se consolidează în zona superioară. Aproape sigur, moldovenii vor prinde barajul de Conference League. Metaloglobus mai consemnează o bornă în drumul înapoi spre eșalonul secund, dar, spre onoarea ei, nu cedează și are o atitudine pozitivă până la final.

Francezul a fost decisiv într-un meci cu unele emoții pentru gazde

Botoșani-Metaloglobus 3-2. DJ Ongenda

https://www.youtube.com/watch?v=nE572D-LrKY

Duelul dintre Universitatea Craiova și Rapid însemna o presiune uriașă pentru ambele echipe. Ambele formații veneau după rezultate nedorite în ultima etapă, Universitatea Craiova pierzând la scor cu Universitatea Cluj, un duel direct care ar putea însemna foarte mult la finalul sezonului. Oltenii trăiesc cu o intensitate aparte fotbalul, iar faptul că titlul ar putea să le scape printre degete a sunat alarma la formația antrenată de Filipe Coelho. Așadar, o victorie era obligatorie pentru Universitatea Craiova, pentru a spera cu adevărat că va putea ține ritmul cu liderul clasamentului. De partea cealaltă, Rapidul venea într-o situație mult mai delicată. Cu o singură victorie în patru etape de play-off, giuleștenii s-au îndepărtat tot mai serios de obiectivul unui titlu la care întreaga suflare din apropierea echipei credea cu ardoare. Cu un singur punct cucerit în ultimele trei meciuri, situația s-a complicat serios la formația vișinie, Constantin Gâlcă ajungând să conducă antrenamentele din săptămâna care a trecut sub o presiune foarte mare, mai ales după ce Dobre i-a atras atenția public. Așadar, duelul direct dintre cele două echipe putea însemna revirimentul oricăreia dintre ele în cazul unei victorii, formația învinsă urmând să intre într-o zonă și mai întunecată. Antrenorul oaspeților nu a rămas indiferent după situația neplăcută de la finalul etapei trecute și l-a trecut pe banca de rezerve pe Dobre, golgheterul echipei, după ce, se pare, în cadrul unei discuții cu întreaga echipă, antrenorul ar fi primit sprijinul mai multor jucători importanți, care l-au admonestat pe mijlocaș pentru declarațiile făcute. Dar, la cât de tensionată a fost atmosfera înaintea acestui meci, pe atât de moale a fost duelul dintre cele două echipe în prima parte a meciului. Craiova a părut echipa mai curajoasă, a căutat să controleze jocul la centrul terenului, dar s-a apropiat foarte rar de poarta adversă. Bancu a fost primul care a încercat deschiderea scorului, în minutul 20, dar mingea trimisă cu capul de fundaș a trecut peste poartă. Screciu (32) a șutat apoi de la mare distanță, dar nu a reușit să prindă cadrul porții, iar în finalul primului mitan tânărul de 19 ani, David Matei, a avut o ocazie importantă de a-și trece numele pe lista marcatorilor, dar și mingea trimisă de acesta a trecut puțin pe lângă poartă. Tot Matei a fost aproape de gol la ultima fază importantă a primei reprize. Baiaram a reușit apoi să trimită primul șut pe poartă al meciului abia în minutul 44, unul respins însă ușor de Aioani. Rapidul a suferit enorm din punct de vedere al jocului în primele 45 de minute. Improvizațiile lui Costel Gâlcă în banda dreaptă a terenului nu au funcționat, giuleștenii s-au apropiat foarte greu de poarta adversă, iar spre sfârșitul primei părți la încălzire a fost trimis chiar Dobre, personajul principal din ultima săptămână.

Al Hamlawi, Assad Al Islam

Pe cât de încâlcit s-a jucat în prima parte a meciului, pe atât de spectaculos s-a revenit de la vestiare, pentru că Universitatea Craiova a reușit să deschidă scorul la prima fază de atac. În urma unui corner bătut scurt, Anzor a centrat în careu, de unde Al Hamlawi a reluat simplu cu capul, de la marginea careului mic, pentru un gol care anunța o a doua parte a confruntării mult mai spectaculoasă. A fost doar un foc de paie, chiar dacă Christensen a fost aproape de egalare zece minute mai târziu. Mijlocașul s-a trezit în poziție ideală în centrul careului, dar a întârziat execuția și a oferit oportunitatea defensivei oltene să îndepărteze pericolul. Minutul 67 a adus și împăcarea dintre Costel Gâlcă și Alexandru Dobre. Mijlocașul a fost trimis în teren și a avut nevoie de doar zece minute pentru a finaliza cea mai mare ocazie a oaspeților. Talisson a centrat în careu, iar Dobre a reluat din voleu, dar mingea s-a scurs puțin pe lângă poartă. Finalul a fost unul agonizant pentru Rapid, care a fost o echipă în căutarea timpului pierdut. Giuleștenii au terminat meciul fără să mai aibă ocazii importante de egalare, în timp de oltenii s-au impus după ce a cadrat doar două șuturi pe spațiul porții pe parcursul celor 90 de minute. Cu cele trei puncte obținute împotriva Rapidului, Craiova încheie etapa cu același număr de puncte ca și Universitatea Cluj, în topul clasamentului, cu cinci etape înainte de finalul sezonului.

Universitatea Craiova a egalat-o pe Universitatea Cluj în vârful clasamentului și Superliga promite un final foarte încins

Univ. Craiova - Rapid 1-0. Sprint în tandem

Chess Coders

Undercover – așa a mers Universitatea Cluj în ultimele nouă săptămâni, reușind un parcurs fantastic, cu zece victorii consecutive. Ultimele meciuri câștigate pe bandă rulantă au dus formația clujeană într-o poziție neașteptată, cea de favorită clară la titlu, cu doar șase etape înainte de final. Astfel, deplasarea pe Arena Națională avea o însemnătate cu totul specială pentru băieții lui Bergodi, care își aveau destinul în propriile mâini până la finalul sezonului. O victorie cu Dinamo era capitală pentru ca aceștia să poată controla în continuare scenariul finalului de sezon, pe hârtie Universitatea Cluj fiind mare favorită, având în vedere rezultatele din ultimele luni. Asta și pentru că Dinamo începea al cincilea meci din play-off fără să fi acumulat vreo victorie în meciurile jucate până la primul fluier al centralului Rareș Vidican. Presiunea fanilor dinamoviști a devenit tot mai evidentă în ultima perioadă, „câinii roșii” fiind singura formație din topul clasamentului care nu a reușit nicio victorie de la încheierea sezonului regular. Și Zeljko Kopic a simțit dezamăgirea fanilor bucureșteni, care au fost nevoiți să accepte încă din startul play-off-ului că echipa lor nu va avea prea mari șanse de a câștiga un nou titlu nici în acest sezon competițional, după o lungă pauză.

Pe teren, debutul meciului a arătat mult mai bine pentru Dinamo, pentru că Opruț a pasat foarte bine în centrul careului, Cîrjan (9) a avut timp să stopeze și a șutat la o palmă de bară, la o fază care putea să arunce meciul în aer încă din start. Dinamo a avut posesia, dar Universitatea Cluj a punctat la impresia artistică abia în minutul 25, când Stanojev a șutat periculos de la marginea careului, dar mingea trimisă de acesta a trecut puțin pe lângă poarta lui Epassy. Nici noroc nu a avut Dinamo în acest play-off, pentru că, în minutul 39, Karamoko s-a accidentat din nou, iar Zeljko Kopic a fost nevoit să facă o schimbare chiar înainte de pauză. În locul atacantului a fost trimis Danny Armstrong, antrenorul croat al gazdelor preferând să reașeze jucătorii în teren, deși ar fi putut să forțeze cu Pușcaș, un jucător adus cu mult optimism, dar care mai are la dispoziție doar cinci meciuri în Superliga, în acest sezon, pentru a-și ajuta echipa. Ultimele emoții ale primei părți au fost oferite tot de „șepcile roșii”, pentru că Omar El Sawy a pătruns bine în banda stângă a terenului, de unde a trimis un „covrig” care a trecut însă puțin pe lângă poarta camerunezului Epassy. Chiar dacă meciul s-a jucat sub o presiune uriașă pentru Universitatea Cluj, ambele echipe au fost mai mult reținute în prima parte. Atât Dinamo, cât și Clujul s-au putut lăuda cu un singur șut cadrat pe poartă înainte de a intra la cabine.

Imediat după reluare, lucrurile nu s-au schimbat foarte mult, chiar dacă, înainte de trecerea unei ore de joc, ambii antrenori au încercat să schimbe liniile. Cele două echipe au început „la cutie” și repriza a doua, una în care Universitatea Cluj, la fel ca în multe alte meciuri, s-a bazat pe faptul că adversarul va cădea fizic pe final și atunci va putea forța victoria. Doar că tactica putea să îi coste scump pe ardeleni, pentru că minutul 67 a adus o fază foarte controversată, la care Dinamo a cerut penalty. Musi a scăpat singur spre poarta adversă, Bic l-a ținut de tricou, dar mijlocașul lui Dinamo a căzut prea spectaculos pentru a-l impresiona pe Vidican. Ploaia a fost un alt detaliu care i-a stricat toate planurile lui Bergodi, pentru că o singură greșeală a fost suficientă pentru ca Dinamo să deschidă scorul. Chipciu a pierdut o minge importantă, Armstrong a recuperat și a aruncat mingea în careu, de unde Cîrjan (75) a zguduit plasa cu un șut plasat perfect. Universitatea s-a prăbușit, nu a mai avut reacție, iar după doar cinci minute Musi a profitat din plin, cu un șut spectaculos de la marginea careului. Mijlocașul „câinilor” a înscris pentru 2–0, scor care nu a lăsat foarte multe speranțe celor de la „U” în finalul meciului. Totuși, Bergodi a făcut o mutare care a reaprins finalul meciului. L-a introdus în teren pe Atanas Trică, iar nepotul lui Ilie Balaci și fiul lui Eugen Trică a reușit să reducă din avantaj cu o lovitură de cap din interiorul careului. Dinamo a reușit însă să temporizeze finalul, iar ardelenii au fost aproape de egalare doar în minutul 93, când Bic a șutat de la 35 de metri, mingea lovind transversala. Fluierul final a adus prima înfrângere a Universității după zece victorii consecutive, una care redeschide total lupta în vârful clasamentului.

Universitatea Cluj a pierdut cu Dinamo, singura echipă care nu avea nicio victorie în play-off

Dinamo - U Cluj 2-1. S-a rupt filmul

Primul meci al zilei de duminică a adus față în față două echipe care își jucau, practic, viitorul în Superliga. Ploieștenii au renăscut sub comanda lui Mehmet Topal, Petrolul reușind două victorii în ultimele două partide de campionat. După ce au acumulat șase puncte în ultimele două săptămâni, gazdele au început să își facă planuri serioase pentru salvarea de la retrogradare, ajungând, înaintea partidei cu sibienii, la un singur punct de salvarea directă. Turcul de pe banca „lupilor galbeni” a schimbat total atmosfera în cadrul echipei, jucătorii fiind mult mai conectați la tensiunea finalului de campionat, după cum a arătat jocul echipei. De partea cealaltă, Dorinel Munteanu a măcinat în gol de când și-a asumat misiunea de a salva Sibiul de la retrogradare. După retrogradarea incredibilă de anul trecut, cu Sepsi Sfântu Gheorghe, acest pariu al lui Munti este o miză uriașă pentru fostul mijlocaș al echipei naționale. Hermannstadt venea după o victorie uriașă în ultima etapă, cu Farul Constanța, un meci care i-a aruncat și pe „marinari” în hora retrogradării și care o adusese pe Hermannstadt la un singur punct de locurile de baraj, un obiectiv care părea foarte îndepărtat în urmă cu doar câteva meciuri. La Sibiu, lucrurile s-au complicat însă în ultima săptămână, în vestiar fiind foarte mulți jucători nemulțumiți că nu și-au primit salariile. Unii chiar și-au reziliat contractele, iar alții au refuzat să facă deplasarea, Munti ajungând într-o situație disperată. Toată tensiunea din cadrul echipei s-a simțit și pe teren, pentru că, încă din primele minute, Petrolul a reușit să încline serios balanța în favoarea sa, sufocând defensiva adversă pe tot parcursul primei părți a meciului. Încă din minutul 6, ploieștenii și-au arătat clar intențiile, când Raphina a șutat foarte periculos din interiorul careului, dar Lazăr a reușit să respingă cu dificultate. A fost doar un prim semnal, pentru că, după numai câteva minute, Rareș Pop (12), un jucător care crește enorm de la etapă la etapă, a inițiat o nouă fază individuală în banda dreaptă a terenului, moment pe care l-a finalizat cu un șut periculos, care a trecut puțin pe lângă poartă. Defensiva sibienilor a rezistat puțin mai mult de 30 de minute, băieții lui Dorinel Munteanu primind gol în urma unei faze fixe, la care au făcut un marcaj deficitar. Jyry a centrat foarte bine, din corner, în fața porții, iar fundașul central Yohan Roche (35) a reluat simplu, cu capul, pentru un gol care a transpus și pe tabelă diferența care se văzuse în teren până în acel moment. Hermannstadt s-a mai clătinat serios și până la pauză, pentru că Petrolul a simțit toate slăbiciunile adversarilor. Chică-Roșă putea face 2-0 chiar în minutul 45, cu un șut periculos din întoarcere din interiorul careului, dar scorul s-a păstrat și la intrarea la vestiare, acolo unde antrenorul oaspeților spera să își poată motiva jucătorii.

Roche, Yohan

Hermannstadt a intrat cu o totul altă atitudine în repriza secundă. A început să preseze spre poarta adversă, s-a apropiat periculos în mai multe rânduri, iar Karo (56) a fost cel mai aproape de egalare. Recompensa cea mare a venit însă aproape de minutul 70, când jocul a fost oprit pentru o lungă perioadă pentru ca arbitrul să se lămurească dacă chiar autorul singurului gol, Roche, a făcut henț în careu, la o fază ciudată, care nu anunța nimic și la care gazdele au avut mare ghinion. Neguț (72) și-a păstrat calmul de la 11 metri și a trimis sec în dreapta sa, după ce l-a trimis pe Bălbărău în colțul advers.

Neguț, Cristian Daniel

Deși finalul meciului se anunța unul foarte încins, echipele au părut că s-au blocat după golul egalizator. Doar în ultimele minute al meciului Petrolul a început să preseze, dar “lupii galbeni” au fost nevoiți să încerce finalizări de la distanță, după ce defensiva Sibiului a jucat sus. Chică-Roșă a ratat golul victoriei în două rânduri, în minutele 87 și 89, când șuturile sale au fost neinspirate, iar în prelungiri Kevin Ciobotaru a fost eliminat, după ce a primit al doilea cartonaș galben. Un eveniment care nu a schimbat rezultatul. Finalul a adus un punct pentru ambele echipe, care par că vor lupta până în ultima etapă pentru a rămâne în Superliga. Hermannstadt a urcat după o lungă perioadă pe loc de baraj, în timp ce Petrolul a urcat peste zona roșie a clasamentului, la un punct peste Farul, care va juca mâine.

https://www.youtube.com/watch?v=_0xsfNUBqek

Petrolul și Hermannstadt au remizat în duelul direct și speră în continuare la salvarea de la retrogradare

Petrolul - Hermannstat 1-1. Egal cu speranțe

Primul meci al zilei de sâmbătă, cel dintre Csikszereda și Unirea Slobozia, aducea în față două formații care sperau într-un rezultat pozitiv, unul care avea să tulbure și mai mult zona retrogradării din Superliga. Robert Ilyeș a trăit cu foarte multe emoții acest final de sezon, acest lucru fiind foarte evident și după ultima victorie din deplasare, una foarte importantă, cu Metaloglobus București. Situația în play-out s-a complicat atât de mult, încât orice pas greșit putea da complet peste cap planul echipelor, cel mai bun exemplu fiind cel al Farului Constanța, care părea că se află într-o poziție comodă, dar care, după doar patru etape, s-a trezit într-o situație extrem de complicată, fără antrenor și la un singur punct de zona retrogradării. Exact de această situație spera să profite și Claudiu Niculescu în deplasarea dificilă de la Miercurea Ciuc. Oaspeții pierduseră în ultima etapă de pe teren propriu cu Petrolul Ploiești, o înfrângere care le-a complicat serios situația, pentru că i-a propulsat pe ploieșteni spre un parcurs care i-ar putea salva. Totuși, Unirea ajunsese într-un punct în care nu avea prea multe opțiuni în afara victoriei în toate meciurile pe care le va juca până la finalul sezonului, dacă vrea să se salveze direct de la retrogradare. Stresul dat de calculele din clasament s-a simțit încă de la primul fluier al meciului, când ambele echipe au căutat cât mai repede să ia un avantaj liniștitor. Pasiența le-a reușit celor de la Miercurea Ciuc, pentru că Anderson Ceara a combinat inteligent cu Brugger în partea dreaptă a terenului, după care i-a împins mingea în fața porții lui Eppel (9), iar atacantul a îndeplinit o simplă formalitate, reușind să deschidă scorul după o execuție cu latul.

Unirea Slobozia a reușit să revină în joc după doar 10 minute, după o fază în care oaspeții au avut și mult noroc. Renato Espinoza s-a apropiat periculos de poarta lui Pap, Vegh a încercat să îndepărteze pericolul, dar a respins în piciorul atacantului de la Slobozia. Portarul gazdelor a fost păcălit de întreaga situație și a putut doar să privească neputincios cum mingea s-a scurs în plasă. După un singur minut însă, Csikszereda putea să revină în avantaj, în prim-plan fiind tot Eppel, care a șutat periculos din careu; mingea a fost deviată, dar Popa a reușit să respingă în doi timpi. S-a jucat apoi pe contre, fiecare fază fiind aproape să schimbe direcția jocului. Unirea a ratat incredibil în minutul 29, prin Albu, care, din poziție foarte bună, l-a evidențiat pe Pap, portarul ciucanilor având două intervenții grele, care au reușit să păstreze egalul pe tabelă. De partea cealaltă, gazdele nu au avut parte de același ghinion. Paszka a executat foarte bine un corner, Vegh a reluat bine, iar Popa a reușit să respingă din nou, dar Gustavinho a urmărit faza și a reluat imparabil, sub bară, pentru un gol care ar fi trebuit să aducă liniștea în tabăra jucătorilor lui Robert Ilyeș. Imediat după pauză însă, Csikszereda s-a trezit în corzi, Slobozia ratând din nou incredibil, de această dată egalarea. Lungu (53) a șutat puternic de la mare distanță, Pap a respins cu greu în față, iar Dahan, singurul care a urmărit balonul, a fost protagonistul uneia dintre cele mai mari ratări ale campionatului, singur-singurel cu portarul advers. Gazdele nu s-au lăsat mai prejos, iar Eppel ne-a adus aminte din nou de golul-fantomă al lui Dorinel Munteanu. Atacantul ciucanilor a șutat puternic, mingea a lovit transversala și a părut că a căzut în poartă, dar reluările au arătat că ghinionul le-a dat târcoale și harghitenilor. Apoi, toată frustrarea Sloboziei a fost trimisă direct în vinclu de Cristian Ponde (61), care a reușit un șut superb de la peste 20 de metri, o execuție care, de această dată, l-a lăsat fără replică pe Pap, care fusese îngerul păzitor al echipei sale.

Spre finalul partidei a apărut din nou în prim-plan inspirația lui Robert Ilyeș, care, din nou, a trimis un jucător pe teren, iar acesta a reușit să înscrie după doar câteva momente. Intrat în teren în minutul 67, Szabolcs Szalay a marcat după numai trei minute. Atacantul de 24 de ani a primit o pasă ideală de la același Anderson Ceara și, ajuns în situație de unu contra unu cu Popa, și-a păstrat calmul și a trimis mingea în poartă. Și când toată lumea credea că Unirea nu va mai avea forța să revină, Slobozia a reușit să egaleze prin Dulcea. Tensiunea a crescut la maximum în cadrul ambelor echipe, pentru că golul a fost anulat pentru o poziție mică de ofsaid, Albu fiind activ după ce a revenit în joc, chiar dacă a părut să nu atingă mingea. Csikszereda a scăpat ca prin urechile acului după ce Unirea a mai avut și o bară în prelungiri, dar a reușit în final să obțină toate cele trei puncte într-un meci care s-ar putea să conteze enorm în lupta pentru evitarea retrogradării.

Csikszereda s-a impus într-un duel foarte spectaculos cu Unirea Slobozia, unul în care oaspeții au avut foarte mult ghinion. Anderson Ceara a fost omul meciului.

Csikszereda - Unirea Slobozia 3-2. Victorie agonizantă

Ana-Maria Popescu

Vladimir Screciu este un „produs” al Craiovei. Născut în Corabia,
Vlad a crescut la academia formației din Bănie, unde a jucat până în 2018, când
a semnat cu Genk. Doi ani a petrecut în Belgia, la Genk și Lommel, până să se
întoarcă „acasă”, la Universitatea Craiova, unde nu a întârziat să-și facă
locul printre titulari. Acum, Screciu este unul dintre căpitanii echipei, iar
acest lucru s-a văzut și în discursul de lider pe care l-a avut în urma
înfrângerii usturătoare cu U Cluj. 
&nbsp; 
În urmă cu doi ani, fundașul central a traversat cea mai
grea perioadă a sa, când s-a confruntat cu o accidentare care i-a interzis
visul de a participa alături de România la Campionatul European. Ne-a spus
chiar Vlad cum a trăit acea perioadă și cum a reușit să se recupereze, dar și
care este secretul său, ținând cont că de când a revenit pe teren nu a mai avut
parte de accidentări. Prima parte a interviului cu Screciu face parte din seria
„Înapoi la primii pași”, iar apoi vorbim despre parcursul bun al Craiovei din
acest sezon și lupta la titlu.

<h2 style="text-align:center;">„Anul 2024 nu a existat pentru mine!” </h2>
&nbsp; 
Vlad, spune-mi te rog dacă îți mai amintești momentul
accidentării și dacă ai putea să ni-l relatezi, dar pe scurt.
Mă gândesc că te referi la accidentarea înainte de
Campionatul European. A fost o accidentare care, cum am tot zis, anul 2024 nu a
existat pentru mine, care m-a ținut pe bară, dar am învățat multe, chiar am
învățat multe din acea accidentare și mă bucur că am trecut cu bine peste acea
perioadă.
&nbsp; 
Ce ai simțit în momentele alea? Pentru că ai spus că anul
2024 nu a existat pentru tine. Cum este pentru un fotbalist?
A fost un moment foarte greu pentru că nu înțelegeam de ce
mă reaccidentam. Adică într-o perioadă de patru luni, ca idee, m-am accidentat
de trei ori în acea zonă și tot nu înțelegeam de ce. Doar că a fost o perioadă
destul de bună pentru mine. Am fost la recuperare în Spania, la un doctor în
Italia care mi-a dat mai multe sfaturi. Pe lângă asta a lucrat cu fotbaliști
destul de mari de la Juventus și să zic că aveam o problemă cum avea De Ligt.
Adică coapsele erau prea mari pentru zona spatelui și îmi forțam spatele foarte
mult, lombarii și îmi trăgeau pe partea posterioară și îi făceam cele mai multe
rupturi pe partea posterioară. Eu fiind și un jucător destul de rapid, chestia
asta mă dezavantaja pentru că coapsele erau destul de dezvoltate spre deosebire
de partea posterioară.
&nbsp; 
Și ce schimbări a trebuit să faci?
Ca idee, să nu existe antrenament, să nu fac exercițiile pe
care mi le-a recomandat doctorul din Italia, care durează undeva la 30 de
minute și după antrenament la fel. Tot trebuie să lucrez și cred că se și vede
pentru că am avut o perioadă lungă fără accidentari și asta mă bucură. Este
foarte importantă o disciplină în acest caz pentru că asta face diferența.
&nbsp; 
Care a fost pentru tine cel mai greu moment din recuperare?
Faptul că te reaccidentai?
Sincer, dacă stau să mă gândesc la toată perioada de
recuperare, cel mai greu moment a fost când am fost în Spania. Am stat o lună
și în același timp era Campionatul European. A fost cel mai greu moment pentru
că stăteam în camera de hotel și pur și simplu mă uitam la meciuri și chiar îmi
doream să fiu acolo. Dar, cum am tot zis, mă bucur pentru băieți că au făcut un
turneu foarte bun. Îmi doream foarte mult să fiu acolo, cred că meritam să fiu
acolo. Dar asta e, a fost o lecție din care trebuie să învăț și cred că am
învățat.
&nbsp; 
Din punct de vedere psihic, a avut impact această
accidentare asupra ta?
Da, chiar a avut, dar mă bucur că am avut lângă mine
colegii, clubul, familia, toți au fost lângă mine și am putut trece peste asta.
Asta a fost cel mai important.

<h2 style="text-align:center;">„Colegii râdeau de mine și asta mă ambiționa” </h2>
&nbsp; 
Cum este pentru un fotbalist să se uite la televizor la
meciurile pe care voia să le joace de pe teren?
Foarte greu. Foarte, foarte greu. Mai ales pentru că dacă
eram și acasă era altceva, mă gândesc, dar am fost acolo fiind și singur.
Prietena mai venea, mai pleca în țară pentru că era foarte greu. Aveam încă
trei câini, nu puteam să îi lăsăm singuri să stea acasă, dar a fost o perioadă
foarte grea. Să stau singur în camera de hotel, să mă uit la meciuri, nu doresc
asta la nimeni.
&nbsp; 
Cât de important este ca în astfel de perioade să ai oameni
aproape, să simți susținere?
Este important să ai oameni de calitate lângă tine în
această perioadă. Dacă degeaba sunt lângă tine, dacă nu-i simți prezenți, să
fie acolo lângă tine, degeaba sunt. Și chiar mă bucur că am avut oameni, dar
oameni destul de puțini, care sunt importanți pentru mine și încă sunt lângă
mine tot timpul.
&nbsp; 
Cum s-a simțit primul tău antrenament după acea perioadă de
inactivitate?
Mi-aduc aminte foarte bine. Jucam 5 cu 2. Toată lumea știe
ce înseamnă 5 cu 2-ul, fotbaliștii știu ce înseamnă acel careu cu 2 la mijloc.
Nu mă puteam mișca, colegii râdeau de mine și asta mă ambiționa foarte tare să
fiu mai rău. E chestia pentru că vii după o perioadă foarte lungă, trebuie să
fii foarte atent la anumite mișcări pentru că e diferit să te antrenezi tu
singur și diferit să te antrenezi cu colegii. Treptat treptat trebuie să îți
intri în ritm. De asta multă lume poate nu înțelege după o perioadă de
accidentare. E nevoie de timp ca să îți recapeți ritmul la care erai înainte și
asta se ia în timp. Nu poți să îți revii după recuperarea de accidentare să fii
la ritmul la care erai înainte să te accidentezi. Tocmai de aceea am și pornit
această serie pentru că vreau ca lumea să audă din gura fotbaliștilor cât de
greu este să îți revii după accidentare și după o perioadă lungă de
inactivitate.
&nbsp; 
Spune-mi dacă ai simțit teamă atunci când ai început să te
antrenezi pentru că spuneai că nu înțelegeai de ce tot te reaccidentai, ai
revenit la antrenamente, ți-a fost un moment teama aia că s-ar putea întâmpla
din nou?
Da, ăsta este unul dintre factorii pe care trebuie să elimin
cât mai repede din cap pentru că dacă ai teama aia să nu mă accidentez, să nu
mă accidentez, nu poți să evoluezi la capacitatea ta de 100% și ceva te reține.
Dar, cum am spus mai devreme, e nevoie de timp ca să îți recapeți încrederea,
ca să fii tu cum erai înainte și e nevoie de timp ca să scapi și de acea teamă.
&nbsp; 
Cum se simte un fotbalist care se încălzește pe margine
știind că urmează să revină pe terenul de joc?
Da, nerăbdător, vă dați seama. Mi-aduc aminte că am revenit
la meciul cu Rapid de acasă după o perioadă foarte lungă. Chiar dacă mai
intrasem, nu știu, fusese undeva ultimul meci prin martie sau ceva de genul și
după am, cred că am intrat cu Rapidul prin noiembrie. O perioadă foarte grea,
vă dați seama. Până atunci eram numai în tribună la meciurile de acasă și la
meciurile din deplasare rămâneam la televizor. Dar eram nerăbdător, eram
nerăbdător să intru, dar știam că am nevoie de timp, știam că am nevoie de timp
ca să-mi revin iar la forma la care eram dinainte de accidentare și totul a
depins doar de mine.
&nbsp; 
Și tu ți-ai dat acel timp pentru că de obicei fotbaliștii au
chestia asta, să demonstreze, să tragă mai tare. Ți-ai dat acel timp pentru a
te readapta?
Exact, mi-am dat acel timp pentru că, cum am spus mai
devreme, am avut nevoie de un sfat. De asta am fost în Italia la acel doctor
care mi-a spus ce trebuie să lucrez, cum trebuie să lucrez și nu poți de pe zi
pe alta să schimbi foarte mult. E nevoie de timp să lucrezi, pentru că corpul
tău are nevoie să se obișnuiască cu anumite mișcări la care trebuie tu să
lucrezi zi de zi. Dar mă bucur, cum am spus mai devreme, mă bucur că acum sunt
bine și sunt pe un drum bun.
&nbsp; 
Cum te descrie pe tine în câteva cuvinte după acea
accidentare? Ce s-a schimbat la tine? La modul tău în care erai și cum ai fost
după accidentare?
Singurul cuvânt care mă definește mai mult după acea
accidentare este disciplina. Disciplina. Trebuie să te motivezi cel mai mult.
Disciplina este cea mai importantă în viața noastră a tuturor fotbaliștilor.
Dacă nu ai disciplină, e greu să faci ceva și chiar asta este cuvântul care
cred că s-a schimbat mai mult la mine după acea perioadă disciplină.
&nbsp; 
Dacă ar fi să lași un mesaj pentru cei care poate trec prin
perioade similare cele pe care ai trecut tu, ce crezi că ar trebui să știe?
În primul și în primul rând e pentru că am avut accidentări
și am avut o la fel o accidentare când am fost în Belgia. Mi-am rupt glezna,
foarte, foarte gravă. După a fost accidentarea asta care nu pot să spun că a
fost o accidentare foarte gravă, doar că m-a ținut departe de teren pentru că
nu găseam de unde pleacă problema. Referitor la ce m-ai întrebat, este vorba
de, în primul rând trebuie să-și dea seama ce fel de accidentare au și nu
trebuie să grăbească procesul ăsta de recuperare pentru că recuperarea este
foarte importantă când revii pe teren. Dacă nu ești 100%, nu te simți 100% cum
am spus mai devreme și ai parte de frică de toate chestiile pe care îți trec în
cap, e foarte greu. Doar că e nevoie de răbdare și cu siguranță toate vor veni
la timpul lor. Doar răbdarea este cea mai importantă și procesul de recuperare
e normal, care este foarte important să fie bine făcut.

<h2 style="text-align:center;">„Ne dorim să intrăm în istoria Universității Craiova”</h2>
&nbsp; 
Ai o perioadă foarte lungă de timp după ce nu te-ai mai
accidentat, ceea ce ai spus și tu. Cum se simte să joci de la meci la meci și
să vezi că devii din ce în ce mai puternic?
Pentru că am scăpat, se simte foarte bine. Pentru că am
scăpat de frica care era înainte, cum am spus. Era o frică care era normală.
Asta se scapă în timp, prin încredere, prin meciuri, prin antrenamente. Mă simt
foarte bine. De fiecare dată intru cu gândul să dau tot cea mai bună. Nu mai
mi-e frică să fiu atent, să nu mă accidentez sau eu știu ce chestii mi-ar mai
trece prin cap. Este chestia să gândesc cât mai pozitiv și să mă gândesc la ce
trebuie să fac bine. Să nu mai gândesc să mă accidentez sau altceva.
&nbsp; 
Ai marcat recent și primul tău gol din acest sezon. Zi-mi,
te rog, cum se simte să marchezi după atâta timp?
Super! Chiar glumeam cu colegii să fie atenți pentru că
meciul următor vreau să marchez iar. Da, foarte bine. Mă bucur foarte mult. Cum
am spus mai devreme, este important să câștige echipa. Asta mă interesează pe
mine cel mai mult. Având în vedere că sunt fundaș, mă interesează în primul și
în primul rând să nu primesc gol, să mă apăr, să fac datoria de fundaș. Și
după, dacă se pune să marchez, este o plăcere. A fost un sentiment unic să
marchez. Mă bucur foarte mult că echipa marchează, că echipa nu primește foarte
multe goluri. Încă mă doare ce s-a întâmplat la Farul Constanța, pentru că nu
pot să-mi explic de ce, ceea ce s-a întâmplat acolo, să primim patru goluri.
Dar mă bucur, cum am spus mai devreme, că reușim, suntem pe un drum bun și
sperăm să continuăm la fel.
&nbsp; 
Că ai vorbit despre meciul de la Farul. Ai mai trăit în
carieră un astfel de meci până acum?
Nu știu, nu îmi vine în minte. Doar că, am spus mai devreme,
încă mă doare. Nu pot să-mi explic de ce s-a întâmplat acel rezultat. Mingea nu
voia să intre în poartă. Ei au avut patru ocazii, ne-au dat patru goluri. Dar,
cum am spus mai devreme, mă bucur că după meciul de la Farul ne-am revenit și
am continuat seria de victorii, seria de calificare mai departe în Cupa
României. Deci, cred că suntem pe un drum destul de bun.
&nbsp; 
35 de ani au trecut de la ultimul titlu din Bănie. Spune-mi
dacă se simte această presiune.
Nu știu dacă pot să vă zic că e presiune. Pentru mine e mai
mult o plăcere, o motivație în plus. Vă dați seama cine nu-și dorește să se
afle în istoria Universității Craiova. De asta, lucrul ăsta nu e mai mult ca o
presiune, lucrul ăsta e mai mult ca o motivație. Și, sincer, de asta suntem
aici. Să muncim zi de zi, să ne ducem la meciuri, să le câștigăm, să intrăm în
istoria acestei echipe. Ăsta este unul dintre obiectivele mele, să zic așa.

Screciu, Vladimir

<h2 style="text-align:center;">„Nu m-am simțit niciodată ca acum la această echipă”</h2>
&nbsp; 
Ești unul dintre jucătorii care a crescut aici. Spune-mi, te
rog, ce este diferit, după tine, la acest sezon față de precedentele?
Este un sezon cu totul special, având în vedere că am fost
mai departe în grupele Conference League. Și revenim acolo, nu vreau să mă
gândesc ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat. Este un sezon special. Cum am
spus, este echipa care o simt cea mai, cum să zic, ne simțim ca frații. Mă înțeleg,
de fiecare dată când vin la cantonament, simt că vin acasă, mă întâlnesc cu
toți băieții, simt ca frații mei. Adică, de când sunt aici, nu am simțit
vreodată sentimentul ăsta, să vin la bază, să îi simt pe băieți ca frații mei.
Momentul de față, așa îi simt. Și sunt nerăbdător de fiecare dată să vin aici,
să mă întâlnesc cu ei.
&nbsp; 
Crezi că și antrenorii au jucat un rol secret în această
uniune?
Cu siguranță, da. Este meritul ambilor antrenori. Cum a fost
și Mirel, a construit această fundație. Acum totul merge foarte bine și mă
bucur că a făcut parte din această echipă și sperăm să îi îndeplinim și lui
visul pentru că a contribuit la asta.
&nbsp; 
Cum ai povesti tu parcursul echipei din Conference League?
Eliminarea desigur a fost o mare dezamăgire, însă totuși nu e de ignorat
această performanță pe care ați reușit-o după foarte mult timp în cupele
europene.
Sincer, nici la începutul sezonului nu m-am gândit că putem
să facem asemenea meciuri cu asemenea adversari. A fost o perioadă foarte
frumoasă. Sper că anul ăsta o putem repeta. De ce nu în Champions League sau
Europa League, dar nu mă supără nici Conference League. Cum a fost și anul
ăsta, să readucem iar spiritul acela. Pentru că am trăit ceva uimitor. Simțeam
publicul, suporterii, mai ales la meciul cu turcii cu Bașakșehir, când ne-au
dat primul gol și am simțit publicul aproape de noi. Ne-au susținut, au început
să cânte. Adică mi-a dat un boost de încredere formidabil și după cum bine știți
am putut să întoarcem rezultatul și ne-am calificat mai departe. A fost un
sezon extraordinar până acum din punct de vedere a rezultatelor.
&nbsp; 
De ce sunt atât de pătimași oltenii atunci când vine vorba
despre fotbal? Spune-ne acest secret.
Nu știu ce să vă zic. Chiar se trăiește fotbalul diferit
aici. De exemplu, eu nu pot să mă uit la un meci cu tata. Tata trăiește foarte
intens meciurile, mai ales meciurile Universității Craiova. Mai ales în
perioada când am fost accidentat, mă duceam acasă și ne uitam împreună la
meciuri. Am zis că nu mai vreau să mă uit cu tine la meciuri pentru că nu pot
să... Lasă-mă să stau eu să mă uit, să fiu concentrat. El trăiește diferit și
cred că nu doar el. Majoritatea oltenilor care țin cu Universitatea Craiova au
spiritul ăsta să trăiască diferit. Acest fenomen care cred eu se hrănesc aici.
Fotbalul este ceva... Asta e părerea mea. Cred că aici fotbalul e diferit în
Oltenia. Se trăiește diferit.
&nbsp; 
Te ceartă după meciuri tatăl tău?
Nu vreau să intru în detaliile astea. Nu că nu mă ceartă.
Tata e mai puțin, mai exigent. De exemplu, greșesc o pasă tot meciul și fac un
meci extraordinar. El îmi zice, da, la pasa aia, acolo. Așa sunt oltenii, așa
trăiesc oltenii aici. Zic, da, tata, bine că am câștigat.
&nbsp; 
Hai să ne uităm un pic, mergem spre finalul sezonului. Și
spune-mi ce ți-ar plăcea să se spună despre echipă la finalul acestui sezon.
Singurul lucru... Că așteptați toți să zic asta acum. Să fim
campioni. Asta mă interesează. Ne dorim foarte mult asta. Chiar simt că putem
să îndeplinim acest obiectiv. Să se vorbească despre noi că am putut să ne
îndeplinim obiectivul acela de a fi campioni.

Vladimir Screciu este un „produs” al Craiovei. Născut în Corabia, Vlad a crescut la academia formației din Bănie, unde a jucat până în 2018, când a semnat cu Genk.

Vladimir Screciu, unul dintre liderii din Bănie: „Nu m-am simțit niciodată ca acum la Craiova”

Andreea Cio

Superliga feminină

Erika a ieșit într-o zi în curtea școlii la fotbal și de atunci nu a mai putut să facă altceva. Ne-a povestit într-o pauză de la antrenament parcursul ei și cum a învățat să nu îi fie teamă să arate cine e cu adevărat. Joacă pe postul de fundaș stânga, pentru că atunci când iei mingea de la un adversar e ca și cum ai da gol. Face 27 de ani în aprilie și se luptă cu&nbsp;Csíkszereda pentru titlul de campioane în <a href="https://www.facebook.com/superligafemininaromania">Superliga Feminină</a>. În tricoul <a href="https://www.instagram.com/nationalafeminina/">naționalei</a> o putem vedea chiar sâmbăta asta, în meciul retur cu Cipru&nbsp;pe Stadionul CSN „Arcul de Triumf”, în preliminariile pentru Campionatul Mondial.&nbsp;

Cum a început pasiunea ta pentru fotbal? Am început când aveam 10 ani și am jucat cu băieții în curtea școlii.&nbsp;De atunci, n-am mai putut să fac altceva. Apoi am realizat că există <a href="https://www.facebook.com/fcvasasfemina">Vasas Femina</a> și m-am dus acolo. Și ce au zis părinții tăi când le-ai spus că vrei să fii fotbalistă? Ei întotdeauna au știut că eu nu pot să stau într-un loc și trebuie să mă mișc.&nbsp;Era o perioadă când am fost și la handbal, și la fotbal și a trebuit să aleg. Și nu aduce nimic atâta bucurie cum aduce fotball, deci a fost o alegere ușoară. Cine a fost prima persoană care a crezut în tine? Mama mea. Dacă ai putea să te întorci un pic în timp, în copilărie, ce sfat ți-ai da? Eram o persoană foarte critică, deși și acum sunt, dar atunci și mai și. Mi-aș zice că suntem oameni, greșim și să nu-mi fie teamă să arăt cine sunt.&nbsp; Simți că fotbalul te-a ajutat să te maturizezi? Da, da, în tot felul de cazuri, pentru că chiar te ajută să fii într-o echipă, cum să te comporți cu oamenii.&nbsp;

 https://www.instagram.com/p/DKy6AcKCtC_/?img_index=1

Ce-ți place cel mai mult la tine, cea de pe teren? Sunt perseverentă și cred că asta mă ajută și pe teren. Sunt curioasă de ce fundaș? Adică mă gândesc când ești mic că&nbsp;vrei să dai gol, nu? Da, dar eu îmi amintesc că atunci când eram mică, când puteam să iau mingea cuiva, era ca și cum dădeam un gol.&nbsp; Ai avut vreodată vreun model? Da, ceea ce e ciudat că sunt fundaș, dar tot mă uit la cum joacă jucătoarele din atac. Stilul lui Pernille Harder îmi place foarte mult. Ce stil are? Este foarte rapidă, gândește repede, nu îi e teamă să dea la poartă. Se vede că, atunci când joacă, numai la gol se gândește.&nbsp; Ne întoarcem un pic la tine când erai mică. La 11 ani jucai la Vasas. Cât ai stat acolo?&nbsp; Zece ani. Am făcut facultatea la Cluj, dar am rămas să joc la Vasas. Era o perioadă în care mă antrenam la Cluj și mă duceam doar la meciuri la Vasas. Vasas va fi mereu un club special în inima mea.&nbsp; Ce ai învățat cel mai mult de acolo? Atunci când eram acolo, noi nu eram echipa cea mai tare, am avut și meciuri în care pierdeam cu 10-0. Deci, am învățat să nu mă dau bătută și asta m-a ajutat că am continuat.După Vasas, ai avut o perioadă în Ungaria, corect? Am fost 3 ani la DVTK. Am învățat lucruri noi despre viață și fotbal. Era un stil diferit și eu am învățat cum e să faci totul singură.&nbsp; Aici cum e?&nbsp; Aici e foarte bine, îmi place. Sunt aproape de familie, de prieteni, îmi place și echipa, deci chiar acum mă simt bine. Cum vezi Csíkszereda&nbsp;în sezonul acesta? Este un sezon mai strâns, nu e atât de ușor să zic ce o să se întâmple, dar tot ce vreau e ca noi să fim pe primul loc la sfârșitul sezonului.&nbsp;Care e adversarul tău favorit din <a href="https://www.facebook.com/superligafemininaromania">Superliga Feminină</a>? Îmi place să joc contra Farului, pentru că atunci simt că toată lumea din echipă dă maximum. Și din meciurile astea învățăm mai mult.

https://www.instagram.com/p/DGivKA-CT7v/?img_index=1

Care e cel mai frumos moment al carierei tale până acum? Golul cu Croația de la echipa națională, când am câștigat cu 1-0. Cum e să fii pe teren, să cânte imnul și să ai tricoul naționalei pe tine? Sunt foarte mândră și recunoscătoare că sunt acolo. Vreau să dau totul pentru țară și pentru fetele care joacă alături de mine. Am vorbit de cel mai frumos moment al carierei. Cel mai dificil care a fost? Accidentarea din 2019. În momente ca acestea te gândești dacă să continui, dacă nu, ce să faci, de ce s-a întâmplat. Te întrebi dacă universul nu are cumva alt plan pentru tine.&nbsp; Cât ai stat pe margine? Aproape jumătate de an.&nbsp; Și primul meci, la revenire, cum a fost?&nbsp; Am fost mulțumită că puteam să fac din nou acest sport, să merg din nou pe teren.&nbsp; Ai zis mai demult într-un interviu „chiar dacă nu-mi iese antrenamentul câteodată, la meciuri dau 100%”. Cum se întâmplă asta?&nbsp; Nu știu, așa sunt construită. Și cred că sportivele care sunt profesioniste, așa trebuie să fie, să nu dea mai puțin decât 100%. Asta nu înseamnă că nu greșesc, înseamnă că încearcă să dea tot ce pot.

https://www.instagram.com/p/DBoScszigcI/?img_index=1 

Mai joci teqball? Câteodată, da, dar nu prea am timp. Și dacă am timp, încerc să mă odihnesc. Deci mai mult când suntem în vacanță sau când avem liber. Mai spuneai într-un interviu că hobby-urile tale sunt gătitul, cititul și învățatul. Să le luăm pe rând. Ce ai gătit ultima oară? Ce ai citit ultima oară? Și ce ai învățat ultima oară? Am făcut ultima dată cookies. Am citit ultima dată cartea Let Them. Și ce am învățat...&nbsp;noutăți despre viață și despre lumea în care trăim, despre ce se întâmplă în Europa, în America.&nbsp; Deci este corectă regula că o sportivă ar trebui să se gândească și la altceva în afară de fotbal? Da, sigur. Nu numai că nu se știe când ți se va încheia cariera, dar este să sănătos să te gândești la hobby-uri.&nbsp; Vreau să te mai întreb dacă ai un sfat pentru fetițele care ar vrea să se apuce de fotbal, dar poate n-au curaj. Deci dacă tu crezi că vrei să faci fotbal, nu înseamnă că nu o să înveți sau nu o să poți să faci și o facultatea pe lângă. O să fie greu, asta e clar, dar poți să faci chiar orice. Și dacă nu faci, o să regreti. Deci mai bine încerci și după zici că nu-mi mai place, decât să nu încerci. Acum sunteți micuțe și nici eu nu mă gândeam la 10 ani că pot primi bani din fotbal feminin. Dar sunt oportunități și o să ne dezvoltăm și mai mult.&nbsp; Cum ai vrea să fie recunoscută Erika în fotbal? Ca o jucătoare ambițioasă care ajută pe colegele pe teren.&nbsp;

Sâmbătă, Erika joacă pentru naționala României și toți sperăm la o calificare la Cupa Mondială. În aceeași grupă sunt Cipru și Moldova. În meciul tur cu Cipru am câștigat cu 4-0, iar partida cu Moldova s-a încheiat cu 1-0 pentru noi. Apoi se întoarce în Superliga Feminină, unde are de jucat cu&nbsp;Csíkszereda încă 6 etape până la finalul campionatului. Momentat, echipa din Miercurea Ciuc se află pe locul 2 în clasamentul din Play-Off, la 3 puncte de Farul Constanța. Se anunță o perioadă frumoasă pentru Erika. Și intensă. Mai ales că, orice s-ar întâmpla, nu dă mai puțin de 100%.&nbsp;

Despre drumul în fotbal, golul marcat cu Croația și lupta pentru titlu în Superliga Feminină

Erika Gered, componentă a echipei naționale: „Să nu-ți fie teamă să arăți cine ești!”

FAN ZONE

Mă numesc Mișan Marius Călin și sunt suporter al Universității de când mă știu.&nbsp; Am fost prima dată pe stadion împreună cu fratele meu, duși de către tatăl nostru. Bineînțeles, la vârsta aia mică alergam prin tribună, nu mai am momente pe care să le țin minte exact din vremea aia. Primele momente efectiv clare sunt din anul 1978, de la un derby pentru promovare între Universitatea Cluj și FC Baia Mare. Meci transmis prima dată în Liga 2 la televizor. Alea sunt primele momente pe care mi le aduc aminte foarte bine legate de susținerea mea pentru clubul Universitatea. Cum a început totul? Cu…CFR. Tatăl meu era mare susținător al Universității, iar eu, din spirit de frondă, cum erau tinerii în vremea respectivă, am hotărât că trebuie să țin cu CFR-ul ca să fiu împotriva tatălui meu. Dar n-a ținut ambiția asta și mi-am dat seama că Universitatea este exact ce trebuie să fie pentru orice clujean. Să ții cu Universitatea este un sentiment special.&nbsp;

Iar sentimentul ăsta special persistă indiferent de ligă. Am trăit în Liga 4, 3, 2 o&nbsp; dragoste imensă pentru Universitatea. Chiar câteodată mi-e dor de acele deplasări. Am fost în Divizia C în anul 2000 pe la Negrești-Oaș, pe la Lăpuș, foarte frumos. Și acum începând din 2016 am fost în Liga 4 pe sate, la Gilău, la Triteni, la Fizeșu Gherlii. Fabulos!&nbsp; Deci o atmosferă pe care, sincer, aș mai vrea să o trăiesc, cu riscul de a ajunge iarăși în aceeași divizie.

<h2 style="text-align:center;">E fantastic să fii lângă Universitatea pe un câmp și să bată vântul, să vezi cimitirul lângă stadion și să cânți pentru U.</h2>

Nu, astea nu le poți uita. Cineva spunea și avea mare dreptate că o casă ți-o mai schimbi. O mașină, iarăși, cumperi alta. O soție… s-ar putea câteodată să o mai schimbi. Dar echipa cu care ții de la început, aia rămâne pe viață.Viața mea de suporter are o regulă simplă: am știut întotdeauna că în zilele de sâmbătă sau duminică nu există program în familia Mișan. Inclusiv zilele de concediu se programează în funcție de U. Așa a fost mereu, încă din vremea studenției. Așa am ajuns să o duc pe viitoarea mea soție în septembrie la Constanța. Am zis „Ok, mergem la mare”. Normal că mi s-a răspuns „Bine, dar vara se merge la mare”, însă eram convins că în septembrie e cea mai bună vreme. Bineînțeles, au fost 10 zile de ploaie, dar am văzut Universitatea.

Cu fiica, în schimb, nu am fost pe stadion. Câteodată am pierdut momente cu ea, pentru că mergeam în deplasări. Apoi, în ultimii ani, o rugam să mergem și noi pe undeva, dar îmi zicea „Acum nu prea aș mai merge. Când voiam eu, tu erai plecat în deplasare.” Am neglijat de multe ori familia, dar ce să faci…Nu i-aș spune neapărat sacrificiu. La fel cum nu pot să spun că am făcut ceva pentru Universitatea. Nimeni nu poate să spună că a făcut ceva. Dacă am mers pe stadion sau am mers într-o deplasare, am făcut-o pentru plăcerea mea, am cântat, am scandat, am încurajat echipa și, dacă prin faptul că eu am fost acolo, am ajutat echipa, e ok, dar altceva nu am făcut pentru Universitatea. Sunt privilegiat că sunt suporter al Universității. Dacă la alte echipe, lumea își alege echipa pentru rezultate, noi suntem privilegiați, pentru că am fost aleși de Universitatea. Nu noi am ales Universitatea.

<h2 style="text-align:center;">Universitatea ne-a ales pe noi ca să o iubim.</h2>

Cum m-a ales? Probabil a știut că voi fi un tip loial, nu o voi trăda niciodată și o voi ajuta să meargă mai departe. Iar ea m-a ajutat pe mine învățându-mă corectitudinea. Plus că citind istoria ei am înțeles și am apreciat mult mai mult tot ce se întâmplă în țara noastră.&nbsp;Fotbalul, în general, m-a învățat despre camaraderie, despre prietenie, despre întrajutorare. Să știți că mi-a dat un sens bun vieții.Iar dacă aș putea să vorbesc cu mine cel de la începuturi, mi-aș spune să merg pe același drum și să fac exact ce am făcut. Mi-aș mai spune că Universitatea e pe mâini sigure și o vom lăsa celor care vin după noi să o ducă mai departe până în momentul Apocalipsei.

Superliga din Tribună este seria în care fotbalul este povestit de cei care îl trăiesc din tribune.&nbsp;Descoperă primul episod: <a href="https://www.superliga.ro/articole/superliga-din-tribuna-am-fost-pe-315-stadioane-dar-fc-arges-e-acasa-098216bf">„Am fost pe 315 stadioane, dar FC Argeș e acasă”.</a>

Episodul 3 din Superliga din Tribună urmărește experiența unui suporter al Universității Cluj

„E fantastic să fii pe un câmp, cu cimitirul lângă stadion, să bată vântul și să cânți pentru U ”

Lucian Lipovan

ÎNAPOI LA PRIMII PAȘI

În momentul accidentării, Dawa juca pentru naționala Camerunului în
preliminariile Mondialului. Accidentarea s-a petrecut pe 19 martie 2025. În
ciuda faptului că a terminat meciul pe teren, diagnosticul a fost cel pe care
niciun fotbalist nu vrea să îl audă: ruptură de ligament. Sezon încheiat și
mare parte din următorul pe bară, avea să fie „povestea” fundașului camerunez,
care a trecut prin cea mai mare provocare a carierei de până acum. 
La finalul sezonului în care s-a accidentat, Dawa a ieșit pentru a doua oară
campion cu FCSB, dar în actuala stagiune, fundașul a revenit abia când drumul
echipei sale spre play-out părea inevitabil, după un start slab în Superliga.
Ce a învățat în cele 10 luni petrecute departe de teren, cum a fost perioada de
recuperare și cine i-a fost alături aflăm mai jos. 
Bună, Joyskim. Mulțumim că vorbești cu noi. Voiam să te întreb dacă îți
amintești momentul accidentării? 
Bună. Da, îmi amintesc, a fost la echipa națională, în calificările pentru Cupa
Mondială, împotriva echipei Eswatini. A fost în repriza a doua, s-a întâmplat
așa, am încercat să recuperez mingea cu o ușoară placare, piciorul meu a făcut
o hiperextensie, dar în interior, a fost destul de rău, dar am jucat până la
sfârșitul meciului. După meci, am văzut că mi se umfla genunchiul, a doua zi,
mi-au spus că am un ligament rupt. 
 
Este cea mai gravă accidentare pe care ai suferit-o? 
Da, este cea mai gravă.
Deci, ai spus că ai continuat să joci după aceea. 
Da, pentru că în acel moment, eram încălzit. Nu am simțit nimic. Am simțit că
am ceva, dar nu ceva rău. Am continuat să joc timp de 30 de minute. Imediat
după meci, am văzut că era destul de rău.
Și când ai început să simți durerea reală a accidentării, cum a fost? 
Nu a fost rău, doar că senzația era diferită. Poți vedea cum ți se umflă
genunchiul, mișcarea ta este diferită. Câteva zile mai târziu, am început să
simt că e rău.
Cum te-ai simțit când ți-ai dat seama ce ți s-a întâmplat? Pentru că e o
accidentare gravă. 
Da, în acel moment, nu credeam, credeam că va merge bine, nu mi-am spus lucruri
de genul că e rău sau poate că mi se va opri cariera. Credeam doar că va fi
bine, de aceea am acceptat accidentarea.
Poate că ceea ce te-a indus în eroare a fost faptul că ai continuat să joci
după accidentare. 
Da, pentru că unii jucători, când au acest tip de accidentare, poate își induc
asta, nu se simt prea bine, poate înnebunesc. Dar eu, nu. Pur și simplu accept.
Îmi spun, va fi bine și voi reveni mai puternic.
Cum au fost primele zile pentru tine după accidentare? 
În prima zi, am rămas la echipa națională, nu mi-am revenit imediat. Am rămas
la echipa națională, am început să fac recuperare înainte de operație. A fost
în regulă, dar așteptam ca operația să treacă de această etapă.
A fost prima ta operație? 
Da.
Cum a fost pentru tine, ți-a fost frică? 
Puțin îți este frică, dar am avut un chirurg grozav, un doctor grozav, mi-a dat
încredere și mi-a spus că totul va fi bine. Era apropiat de mine.
Cum te-ai simțit imediat după operație? 
Primele zile au fost dificile din cauza durerii, noaptea, în care nu poți
dormi, dar am fost cu mama și m-a ajutat mult. A fost dificil în prima
săptămână, dar după aceea a fost bine.
Dacă ar fi să-ți clasifici durerea de la 1 la 10, cât de gravă a fost? 
Poate 8 sau 9, ceva de genul acesta. Prima săptămână, doar prima săptămână,
după aceea a fost bine.

<h2 style="text-align:center;">„Când ești cu mama, ești ca un copil,
chiar dacă ai 30 de ani” </h2>
Ți-a fost greu să-ți lași durerea să se arate? Pentru că, atât ca fotbalist,
cât și ca bărbat, e mai greu să fii vulnerabil, nu? 
Da. Cum am spus, am fost cu mama. Când ești cu mama ta, ești ca un copil, chiar
dacă te doare, îi spui că te doare, poate că în unele zile e rău pentru tine,
nu ești în dispoziție. De aceea m-a ajutat mama, pentru că am ales persoana
potrivită. Pot fi cu soția mea sau cu copilul meu, dar am ales să rămân cu mama
mea pentru că poți fi copil cu mama ta. Chiar dacă ai 30 de ani, tot un copil
ești.
Care a fost, în opinia ta, cel mai greu moment al recuperării tale? 
Cel mai greu moment, cred, este recuperarea, pentru că te întrebi dacă te vei
întoarce ca înainte, îți pui prea multe întrebări. Cred că e vorba de
recuperarea de acolo.
A fost vorba de a învăța să mergi din nou? 
Da, totul. Trebuie să mergi, să alergi, să faci mișcare, totul e dificil, știi?
Dar pas cu pas, totul revine la normal.
Ai avut nevoie de ajutor în timp ce mergeai după operație? 
Da, cu cârje. Timp de două sau trei săptămâni, am stat cu cârje. dar după, a
fost bine.
Cum e pentru un fotbalist să aibă nevoie de ajutor ca să meargă? 
E dificil, pentru că, știi, ca fotbaliști, avem un ego, deci, chiar și pentru
bărbați, e dificil să aibă ajutor, dar devii umil când ceri ajutor și tot ce
trebuie.
Cum e să te întorci la fotbal după o astfel de accidentare? 
E dificil, pentru că trebuie să-ți recapeți vechiul nivel, trebuie să muncești
din greu, foarte mult, în fiecare zi. Este nevoie de timp, dar, în cele din
urmă, vei reuși.

<h2 style="text-align:center;">„Aveam și posibile transferuri. Dar
totul s-a oprit” </h2>
Acest tip de accidentare este una de lungă durată și afectează și mentalul.
Cum te-a afectat mental această accidentare? 
Mental, mi-am pus prea multe întrebări, dacă mă pot întoarce mai puternic decât
înainte. Aveam și posibile transferuri, am vrut să merg la un club mare, dar
totul s-a oprit. Trebuie să te concentrezi și să faci tot posibilul să revii
mai puternic.
Ai simțit nevoia de ajutor? 
Ambele. Profesional și familie, e important să apelezi la un profesionist dacă
nu poți singur.
Care au fost cele mai presante gânduri? 
Mi-am spus că vreau să fiu mai bun decât înainte, trebuie mai multă disciplină,
mai multă muncă, mai mult timp la sală. Știu că va fi dificil, dar pot să o
fac.
Câte ore petreci la sală? 
Trei-patru ore pe zi. 
Ai spus că mama ta a fost cu tine în timpul operației. Cum a reacționat după
accidentarea aceea? Pentru că o mamă, când copilul ei nu este bine... 
Era puțin tristă. Dar avea prea multă încredere în sine. E o persoană pozitivă.
Așa că mi-a spus în fiecare zi că vei fi bine, că te vei întoarce mai puternic.
Ești fiul meu, etc. Știi, mamele, ele sunt mereu pozitive cu copiii lor. Deci
ea e așa.
Îți amintești care a fost prima sesiune de antrenament? Prima după
accidentare. Cum a fost pentru tine? 
Da, am fost foarte fericit. Am fost foarte fericit să mă alătur echipei. Am
așteptat asta mult timp, luni întregi. Așa că am fost foarte fericit și
încântat să încep.
Ți-a fost frică atunci când ai început antrenamentul? 
La început, da, puțin. Ca o mișcare, știi. Pentru că genunchiul tău nu mai este
stabil ca înainte. Deci trebuie să revii la această mișcare de la început. Dar
pas cu pas, antrenament după antrenament, senzația a devenit foarte bună.
Ai fost titular la FCSB. Cum a fost pentru tine să urmărești meciurile de la
televizor, din tribune, fiind departe? 
A fost dificil. Pentru că vrei să joci. Și știi că în sezonul ăsta nu facem un
sezon grozav. Și când mi-am văzut echipa, au avut un moment dificil, am vrut să
ajut echipa, dar nu am putut pentru că eram accidentat. Așa că mi-am spus,
muncește din greu și vei reveni să ajuți, să-i ajuți.
Te-a făcut să vrei să te întorci mai puternic și să ajuți echipa? 
Nu, m-am concentrat pe recuperare pentru că nu puteam grăbi procesul, pentru că
corpul meu trebuie să se recupereze. Ei bine. Așa că mi-am luat timp. Eram
încântat să mă întorc repede, dar nu a fost bine pentru corpul meu, așa că
mi-am luat timp și acum sunt aici.
De asemenea, este important să nu grăbim procesul de recuperare, nu? 
Exact, da. Deoarece acest tip de accidentare este periculoasă, se poate
întâmpla din nou. Deci trebuie să fii atent.
Și, de asemenea, în această perioadă, în același timp, echipa națională a
ratat și ea calificarea la Cupa Mondială. Deci a fost de două ori mai rău
pentru tine, nu-i așa? 
Exact. Pentru club și echipa națională a fost dificil. Am văzut fiecare meci și
am fost dezamăgit pentru că obiectivul meu era să joc la Cupa Mondială. Așa că
trebuie să aștept următorul turneu.
Cine au fost oamenii care au fost cu tine în acea perioadă, în afară de
familia ta, desigur? 
Doar familia mea. Familia mea și câțiva prieteni, nu mulți oameni.

<h2 style="text-align:center;">„La revenirea pe teren am fost ca un
copil!” </h2>
Spune-mi, te rog, cum e să te încălzești pe margine, știind că ești pe cale
să te întorci pe teren? Cum e sentimentul ăsta? 
Sentimentul este uimitor, pentru că aștepți acest fel de sentiment luni de zile
și luni, știi? Aștepți, aștepți, aștepți. Și când ești pe margine, ești
încântat să intri pe teren. Deci da, sentimentul este uimitor.
Cum a fost primul meci pentru tine după accidentare? Cel împotriva
Argeșului, primul meci oficial, pentru că ai jucat și în amicalul la Antalya. 
Eram entuziasmat, eram entuziasmat. Am făcut totul, cred că am făcut un joc
grozav. Așteptam acest meci de mult timp, de aceea am fost entuziasmat când am
știut că voi fi la nivelul primei echipe. Deci da, a fost ca un copil, știi? Ca
primul meci pe care îl joci.
Asta voiam să întreb. Ce ai simțit când ai pășit din nou pe teren, știind că
vei fi acolo și că vei juca din nou? 
Mi-am spus, în sfârșit, știi? Ăsta e cuvântul, în sfârșit. Sunt aici și trebuie
să revin la nivelul meu și să le arăt de ce am așteptat toate aceste luni,
știi?
În timp ce jucai, ai simțit vreodată teama că ți se va întâmpla din nou? 
Da, chiar și când mă antrenez, chiar și când fac niște exerciții la sală, pe
teren. Acum, când ai o astfel de accidentare, ți-e frică că se va întâmpla din
nou, știi? Deci e în mintea mea, dar nu prea mult, știi? Pentru că dacă pui
prea multe în minte, se pot întâmpla. Deci, doar să fii atent.
Și având în vedere asta, poate ți-e frică de niște dueluri sau poate de
niște contacte? 
Nu, nu, nu. Pentru că sunt un fundaș și stilul meu de joc este foarte agresiv
și deposedez destul de mult, așa că nu mă pot teme să merg la un duel. Deci nu
ar fi bun pentru apărare, știi? Deci nu, nu mă mai tem de asta.
Se spune că după accidentări grave niciun fotbalist nu mai revine așa cum
era înainte. Crezi că este adevărat? 
Da. Se spune că nu vei mai avea sentimentul de dinainte, dar poți avea un
sentiment nou, știi? Mai bine decât înainte, dar nu la fel, știi? E adevărat.
Asta e adevărat.
Cum te-ai descrie în câteva cuvinte după această accidentare? 
Mentalitatea mea a devenit mai puternică și munca mea la fel. Muncesc mai mult
decât înainte, mă concentrez mai mult pe mine, sunt atent la unele detalii.
Poate că nu făceam asta în trecut, știi? Îmi place să mă concentrez mai mult pe
munca mea.
Dacă ai putea să te întorci în timp, în acel meci, ai schimba ceva? 
Nu știu, pentru că s-a întâmplat așa, știi? Poate te-ai odihni bine, pentru că
îmi amintesc de meciul ăsta în care am călătorit. Eu am călătorit așa România,
Camerun, Africa de Sud. A fost o călătorie lungă. Poate mi-am spus că și corpul
meu e obosit. Poate ca să mă recuperez mai bine decât înainte.
Crezi că ai fi putut face ceva pentru a evita accidentarea? 
Nu, pentru că eu fac totul. Fac totul bine, așa că s-a întâmplat așa. Face
parte din călătoria fotbalistului, știi? Mi se poate întâmpla mie, i se poate
întâmpla oricui. Poți să-l vezi pe Mihai (n.r. Lixandru), a avut la fel și în
echipa națională. Li se poate întâmpla oricui, deci nu te poți schimba. Poate e
planul lui Dumnezeu, știi? 
Da, am vorbit și cu Mihai, am făcut același interviu cu el și a fost pozitiv în
legătură cu experiența, pentru că trebuie să înveți din orice îți iese în cale.

<h2 style="text-align:center;">„Încercăm să terminăm bine sezonul” </h2>
Ți-ai revenit după accidentare și echipa ta, pentru prima dată în istoria
sa, juca în play-out. Cum a fost pentru tine, știind că după două titluri, două
sezoane cu titluri, asta se întâmplă? 
Eu sunt un câștigător, știi? Când ai câștigat două titluri la rând, vrei să
câștigi încă unul. Cum am spus, am început sezonul prost și acum încercăm să
terminăm bine, dar obiectivul era să câștigăm din nou titlul și nu am reușit,
așa că e puțină frustrare. Dar s-a întâmplat și acumulăm experiență, știi?
Poate că trebuie să ne pregătim pentru următorul sezon, ca să fim mai buni la
începutul sezonului, până atunci.
Lasă-ne un mesaj pentru alți jucători care s-ar putea confrunta cu o astfel
de accidentare. Ce crezi că ar trebui să știe? 
Fii pozitiv, ai o mentalitate bună, nu te concentra pe accidentare, ci pe
corpul tău. Când ai această accidentare, trebuie să-ți înveți corpul. Îmi învăț
mai bine corpul când am această accidentare. Poate că dacă nu mă accidentez
așa, nu știu ce se va întâmpla cu corpul meu în viitor. Așa că trebuie să-ți
înveți corpul, să fii pozitiv, să muncești din greu și pur și simplu să rămâi
pozitiv și să-ți pui în minte că totul va fi bine. Cred că este cel mai
important lucru.

Episodul cu numărul cinci al seriei îl are protagonist pe Joyskim Dawa, fotbalist care s-a accidentat în luna martie a anului 2025, revenind pe teren abia în ianuarie 2026.

superliga 2026

Fotbal

sâmbătă 25 aprilie

duminică 26 aprilie

luni 27 aprilie

vineri 17 aprilie

sâmbătă 18 aprilie

duminică 19 aprilie

luni 20 aprilie