Metaloglobus

CFR Cluj

Stadionul Dr. Constantin Rădulescu

Petrolul Ploiești

Dinamo București

Stadionul Arcul de Triumf

AFC Hermannstadt

Unirea Slobozia

Stadionul 1 Mai

UTA Arad

FC Argeș

Stadionul Orășenesc Mioveni

FC Universitatea Cluj

FC Rapid București

Universitatea Craiova

FC Farul Constanța

Stadionul Central Ovidiu

FK Csikszereda

FCSB

Arena Națională

Oțelul Galați

FC Botoșani

Stadion "Municipal" Botoșani

CRONICĂ

Deși a ieșit din Europa, FCSB a avut o prestație apreciată cu Fenerbahce. Încurajată de jocul bun cu turcii, campioana trata jocul cu Csikszereda ca un meci din care nu concepea nimic altceva decât triumful. Și nu și-a menajat cei mai buni jucători posibili de a fi aliniați. Dovada: tânărul de 18 ani Matei Popa a fost aruncat în premieră între buturi, pentru a acoperi postul de ”Under”. Harghitenii aveau o misiune teribilă. Cu doar patru puncte scoase din deplasare, Csikszereda avea înaintea etapei cea mai slabă apărare din Superliga. Robert Ilyes a trimis însă un 11 de start cu destui jucători tehnici, precum Ceara, Jebari sau Gustavinho.

GOLUL A FOST O CHESTIUNE DE TIMP Cum era de așteptat, roș-albaștrii și-au împins oponenții în propria lor jumătate. FCSB a găsit greu breșe în bine organizata defensivă harghiteană, prima șansă relevantă venind abia în minutul 13, când Miculescu a fost blocat într-o situație de ”unu la unu” de Pap. Portarul ciucan a fost cel mai important om al Csikszeredei, în minutul 15 el deturnând reluarea cu capul a lui Tănase. După o jumătate din prima parte am avut o posesie de 75% pentru gazde, întâia încercare a oaspeților aparținându-i lui Ceara Anderson, cel care a tras de la distanță în brațele lui Popa. Presați continuu, ciucanii au cedat și în minutul 28, Palmes a comis henț la un șut al lui Cisotti. Dar, Pap a parat execuția de la 11 metri a lui Tănase! Goalkeeper-ul nu a făcut însă decât să întârzie golul. În minutul 38, Cisotti a înscris din opt metri, după o pasă excelentă de la mereu activul Crețu. Iar FCSB a trecut pe lângă 2-0 în minutul 42, când Miculescu a nimerit bara cu un șut tare din centrul careului mare.

Pap a menținut echipa sa în joc

TÂNĂRUL POPA, INSPIRAT PE FINAL! Nemulțumiți de aportul atacanților, antrenorii au modificat la pauză. Șters, Bîrligea a fost înlocuit de Thiam, iar Eppel a fost schimbat cu Nagy. Acesta din urmă a avut o primă șansă bună în minutul 46, când a reluat din șapte metri pe lângă bară, după o minge furnizată de Gustavinho. Jocul a început să lâncezească, odată cu întețirea ninsorii și a terenului tot mai greu. Multe pase greșite, puține faze tonice. FCSB a irosit șansa unui avantaj liniștitor în minutul 60, când Thiam a ratat singur cu Pap, după o pasă excelentă a lui Olaru. Ciucanii și-au asumat mai multe riscuri odată cu apropierea de final, în condițiile în care FCSB a creat tot mai puțin pericol. Popa a fost atent la șutul lui Szalay (70), apoi a prins reluarea lui Anderson din minutul 74. Portarul gazdelor a reținut mingea expediată de Dusinszki (86), iar în minutul 90+4 a avut cea mai importantă contribuție la victorie. Szalay a bătut bine o lovitură liberă de la circa 22 de metri, dar Popa a respins salvator de lângă bară! Destule emoții, așadar, pentru FCSB, cea care rămâne în memorie doar cu victoria, necesară în cursa de Top6 și debutul încurajator al lui Popa. Pentru a prinde însă play-off-ul, campioana en-titre are nevoie de un fotbal mai convingător.

Cisotti a adus o victorie fără strălucire pentru campioană

FCSB-Csikszereda 1-0. Cu emoții pe final

Levente Balint

Duelul de la Ovidiu se anunța ca unul din cele mai electrizante ale etapei. Farul venea după o victorie cu 1-0 la Ploiești, scor care a readus-o în lupta pentru play-off. Dobrogenii erau însuflețiți și de revenirea acasă a lui Alibec, cel care începea meciul de pe bancă. Numai victoria era viabilă pentru alb-albaștri, dacă doreau să rămână cu șanse realiste în zona Top6. Universitatea a primit două vești bune în weekend. Dinamo nu a trecut acasă de Petrolul, Rapidul a cedat, tot acasă, de ”U”, astfel că un triumf la Marea Neagră o desprindea de urmăritoarele de pe podium. Neînvins până duminică în Superliga, Filipe Coelho trata meciul cu un moral dat de patru victorii la rând fără gol primit. Pentru duelul de la Ovidiu, portughezul a făcut patru schimbări față de meciul trecut. Rus în locul lui Stevanovic în apărare, Băluță și Teles în locul lui Matei și Bancu (indisponibil) la mijloc, iar Baiaram, accidentat, a fost înlocuit cu tânărul Băsceanu în avanposturi.

GAZDELOR LE-A IEȘIT TOTUL ÎN PRIMA PARTE Dobrogenii au început furtunos, jocul lor efervescent amintind de vremea în care fariștii cucereau trofee. Universitatea a părut înghețată și la propriu, și la figurat, având mari probleme la ieșirea din apărare. În minutul 6, Ișfan a receptat pasa greșită în centru a lui Romanchuk și a plasat mingea în stânga lui Isenko: 1-0. Oltenii au replicat în minutul 12, când un alt stoper, de data asta de la gazde, Țîru, a greșit, însă Băsceanu a trimis puțin pe lângă poartă. Meciul a devenit tot mai dinamic (Dican a trimis în bară, cu capul, în minutul 21), cu Farul demonstrând o eficiență maximă, în contrast cu o Craiova fără șansă în atac și inertă în defensivă. După ce Cicâldău a trimis o minge greșită, interceptată de Ișfan, acesta din urmă l-a lansat pe stânga pe Vînă, cel mai constant jucător al constănțenilor din acest sezon înscriind frumos, cu un șut din careul mare: 2-0. Oltenii nu și-au revenit din șarjele tăioase ale Farului și în minutul 31 s-a făcut 3-0. Apărătorii craioveni au fost prinși avansat, Grigoryan l-a lansat pe dreapta pe Maftei, iar tânărul fundaș a șutat în dreapta pentru un scor neverosimil. ”Juveții” au asediat careul gazdelor, dar au fost ocoliți de șansă: Teles (45) a nimerit bara, după ce mingea fie a fost deviată în corner la șutul lui Băluță (36) sau Buzbuchi (39, 42) a fost la post la șuturile lui Băsceanu și Nsimba!

Ișfan le-a creat mari probleme foștilor săi colegi de la Craiova, mai ales în prima parte

DIN RĂU ÎN MAI RĂU: FINAL DE COȘMAR PENTRU CRAIOVENI Coelho a încercat să învioreze ofensiva, l-a introdus la pauză pe Etim, dar eficiența nu a venit pentru alb-albaștri. Craiova a presat continuu, însă nu a avut sânge rece pentru a reintra repede în joc. S-a renunțat și la Romanchuk pentru Houri, a intrat și Al Hawmlawi. Acesta din urmă a avut un impact rapid, în minutul 75, în stil de pivot, l-a servit pe Etim, care din zece metri a marcat pentru 3-1. A fost însă prea târziu. Totuși, este greu să răstorni situația în fief-ul unei formații cu pretenții. Iar orice dubiu s-a înlăturat în minutul 87. Intrat și el pe final, Alibec a transformat o lovitură liberă de la 17 metri central: 4-1. Nici nu era prea greu, în poartă fiind… Băluță. Mijlocașul a intrat între buturi după eliminarea lui Isenko, acesta în minutul 84 faultându-l în afara careului pe Tănasă. Așa e când să se aleagă praful! FARUL APRINDE ȘI MAI MULT CURSA DE TOP6 Intrată în iarnă cu un traseu modest, trupa de la Marea Neagră ieșise din calculele de play-off. Farul s-a reaprins însă și aduce și mai mult suspans în cursa pentru mult visatul Top6.&nbsp; Craiova nu a avut nici șansă duminică seara, dar inexactitățile din apărare, prea multe pentru un lider, trebuie să-l preocupe pe Coelho. Noroc că au pierdut și vecinele de clasament, dar Universitatea va avea multe de învățat din acest meci.

Visători în defensivă, oltenii au fost răpuși după jumătate de oră

Farul-Craiova 4-1. Lider pulverizat

Marius Huțu

Înaintea duelului dintre Rapid și U Cluj, aerul din jurul Arenei Giulești părea încărcat din nou de aerul meciurilor tari, unul de care suporterilor le-a fost foarte dor în ultimii ani. Rapidul are mari speranțe la titlu în acest an, astfel că o confruntare cu tipul de tensiune specifică meciurilor care pot influența configurația vârfului clasamentului este întotdeauna binevenit pentru noul ADN al giuleștenilor. Rapidul lui Costel Gâlcă își găsise ritmul potrivit într-un moment esențial al sezonului și ocupa locul 2, mai ales după victoria cu UTA, la numai un punct în spatele liderului Universitatea Craiova. Sub Gâlcă, Rapidul părea să fi câștigat nu doar disciplină, ci și o maturitate de joc care în trecut i-a lipsit în momentele importante. Asta s-a văzut evident în acest an, mai ales în modul în care echipa a gestionat meciurile cheie. De partea cealaltă, U Cluj venea la București într-o situație în care calculele deveniseră extrem de clare, dar și extrem de sensibile. Clasată pe locul 7, exact în spatele liniei care delimitează play-off-ul, echipa ardeleană avea același număr de puncte ca locul 6, astfel că duelul cu giuleștenii era unul capital. Un rezultat pozitiv la Giulești ar fi putut reprezenta enorm, un mesaj clar pentru contracandidate că ardelenii vor face totul pentru a accede in play-off la finalul sezonului regular. Cluj demonstrase de multe ori că poate fi o echipă incomodă, organizată și periculoasă în momentele în care adversarul îi lasă suficient spațiu pentru a-și pune în valoare tranzițiile rapide. În acest context, întâlnirea dintre Rapid și U Cluj avea toate ingredientele unui derby de final de sezon, un context cu care rapidiștii trebuie să se obișnuiască cât mai repede, având în vedere că mai mult ca sigur vor juca pentru titlul de campioni în a doua parte a sezonului. Debutul meciului a arătat că Olimpiu Moruțan a avut nevoie de doar jumătate de repriză pentru a-l convinge pe tehnicianul Rapidului că merită un loc de titular, mișcări importante având loc în echipa gazdelor după ce Petrila a luat loc pe banca de rezerve. Meciul în sine a fost unul la care tacticienii s-au așteptat. Cele două formații au preferat să fie extrem de precaute și să se concentreze în totalitate pe defensivă, așteptând doar greșeala adversarului pentru a pune probleme în atac.

Pe tot parcursul primelor 45 de minute Universitatea Cluj a părut o echipă mai proaspătă, care a combinat cu mai puțin stres și care a reușit pe alocuri chiar să își impună jocul într-o deplasare complicată. Primul moment important la poarta lui Aioani a venit repede, în minutul 8, când Atanas Trică i-a așezat perfect o minge lui Bic, care a șutat foarte puțin pe lângă poartă. Rapidul s-a mișcat greoi și nu a șutat deloc pe spațiul porții în prima parte a confruntării, dar Grameni apărând în prim plan, în minutul 37, când a trimis puternic de la 17 metri, dar mingea a trecut pe lângă poartă. La pauză Gâlcă pare că a avut un mesaj care a fost recepționat imediat de jucătorii săi, pentru că jocul Rapidului a devenit mult mai fâșneț și mai viu, alb-vișiniii reușind să conteze în atac imediat după reluare. După ce Dobre (50) a adus pericolul aproape de poarta adversă, în urma unui moment în care nu a fost prea inspirat la finalizare, Moruțan (51) a reușit să își aconteze primul șut pe spațiul porții al echipei sale, într-un meci care a lăsat totuși mult de dorit la capitolul spectacol. Repriza a doua a adus alt fotbal din partea Rapidului, care a fost aproape de deschiderea scorului și prin Christensen, după o oră de joc. A fost un moment care a trezit și Giuleștiul la viață, suporterii simțim momentul greu al echipei și împingând tot mai puternic echipa din spate. Dar destinul partidei s-a jucat după o oră de joc, total neașteptat, după ce gazdele păreau că au pus stăpânire pe joc.

Cea mai mare ocazie a meciului i-a aparținut însă lui Bic, în minutul 66, care a șutat foarte bine din interiorul careului, dar Aioani s-a întins spectaculos și a reușit să respingă în corner. A fost un moment care doar a prefațat deschiderea scorului, pentru că Mendy, trimis în teren de Bergodi cu doar 9 minute înainte, a reușit să împingă mingea în poartă după un corner executat la colțul lung, de unde Bic a aruncat mingea la bătaie în centrul careului. A fost nevoie de doar trei minute pentru o nouă ocazie uriașă și o intervenție de top a lui Aioani, care a agățat că vârful degetelor șutul lui Macalou, scăpat singur pe contraatac. Gazdele au intrat apoi în aceeași transă în care au fost și în prima parte a meciului și nu au reușit să pună cu adevărat probleme în ofensivă, așa cum ar fi trebuit să o facă o echipă care speră la titlu și care a primit gol pe teren propriu. Leo Bolgado (82) a șutat din interiorul careului, pe lângă poartă, dar tensiunea a atins cote maxime tot în careul advers, unde același Mendy a scăpat pe contraatac, a trecut mingea de Aioani și a obținut un penalty extrem de important pentru echipa sa. Nistor (85) a înscris pentru 0-2 și a tăiat orice speranță a fanilor din Giulești pentru un rezultat pozitiv. Universitatea a învins în Giulești și a obținut trei puncte uriașe, care înfierbântă și mai serios lupta pentru calificarea în play-off.

Intrat de pe bancă, Mendy a decis soarta meciului cu Rapid, reușind să marcheze un gol și să obțină un penalty

Rapid - U Cluj 0-2. Lecția de franceză

Derby-ul dintre FC Argeș și UTA venea într un moment în care tensiunea din zona locurilor de play off devenea tot mai mare. FC Argeș, instalată pe locul 4, părea să fi găsit în sfârșit ritmul care să îi permită să spere cu adevărat că va juca în elita campionatului în a doua parte a sezonului. Jocul echipei a devenit tot mai solid în ultima perioadă, iar publicul din Pitești simțea că formația lor are în sfârșit puterea de a juca în play-off, după ce au și început perfect noul an calendaristic, cu două victorii. Cu un avantaj de cinci puncte față de UTA, alb violeții știau clar că o victorie însemna și un pas uriaș spre o primăvară liniștită. În tabăra cealaltă, UTA venea după o înfrângere dureroasă în fața Rapidului, un meci pierdut greu, în care arădenii au avut momente bune, dar nu suficiente pentru a pune probleme până la capăt. Acea înfrângere rămăsese ca o rană deschisă, însă în același timp transformase deplasarea de la Pitești într un test extrem de important. UTA știa că un rezultat pozitiv în fața unei contracandidate directe ar relansa complet lupta pentru play off, mai ales într un sezon în care diferențele sunt mici, iar forma fluctuează de la o rundă la alta. Echipa din Arad avea nevoie mai mult ca niciodată de eficiență, un capitol la care a suferit uneori pe parcursul acestui sezon. Confruntarea se anunța una foarte echilibrată, un duel care putea decide foarte multe detalii încă neclare în finalul sezOnului regular, într-un punct al sezonului în care fiecare confruntare a început să devină mult mai mult decât un simplu meci de trei puncte. Iar așteptările dinaintea meciului au fost confirmate din plin pe parcursul celor 45 de minute, pentru că cele două formații au jucat într-un echilibru total. Lupte grele s-au dat la mijlocul terenului, cei doi antrenori, Bogdan Andone și Adrian Mihalcea concentrându-și în acea zonă toate indicațiile tehnico-tactice. Cei douăzeci de jucători aflați pe teren au reușit să anuleze toate culoarele de joc și nu au oferit un joc prea atractiv pentru suporterii neutri, care au ales să urmărească această partidă.

Alomerovic a șutat pe lângă poartă, în minutul 10, iar Tofan mult peste pentru argeșeni înainte de pauză. Au fost singurele momente mai importante din prima parte a jocului, în care cele două formații au reușit “performanța” de a nu trimite niciun șut pe spațiul porții. Singurul moment mai tensionat din primul mitan a fost momentul în care gazdele au cerut penalty, după ce Robert Moldoveanu (39) a fost lovit în careu, dar centralul Chivulete a făcut semn că a vĂzut faza foarte clar și că jocul trebuie să continue. În acel echilibru s-a intrat și la cabine, dar nici după reluare lucrurile nu s-au schimbat foarte mult, asta chiar dacă fanii fotbalului aveau mari așteptări de la această partidă, după un 3-3 extrem de spectaculos în turul campionatului, la Arad. Și condițiile meteo au fost un factor important, pentru că meciul s-a jucat pe o lapoviță agasantă, care a incomodat ambele echipe. Argeșenii au dat emoții în debutul părții secunde, când Țuțu a fost presat serios în careu de Micovschi, dar arădenii au reușit să scape basma curată dintr-o fază care se anunța destul de complicată. Toate echipele interesate de lupta pentru play-off au stat, mai mult ca sigur, lipite de televizoare, dar spectacolul oferit de cele două echipe a fost unul interesant doar pentru cei pasionați de tactică și de anularea adversarului, un capitol la care cele două formații au excelat cu adevărat.

Jocul s-a descătușat de abia în minutul 68, când toate planurile defensive ale celor două formații au fost date peste cap, după ce UTA a reușit să deschidă scorul. Alomerovic a centrat perfect din partea stângă a terenului și Marius Coman a reluat ideal cu capul, imparabil, pentru un gol care a avut nevoie de minute bune pentru a fi validat, atacantul aflându-se la limita poziției de ofsaid. Acesta a fost exact momentul de care arădenii au avut nevoie pentru a dinamita cu adevărat mijlocul clasamentului, pentru că FC Argeș nu a mai avut forța să revină. Astfel, cu victoria obținută la Mioveni, UTA a urcat pe locul 6 în clasament și se află la doar cinci puncte de locul trei, pe care se află Dinamo. Un final de sezon regular în care orice va fi posibil.

UTA a învins în deplasare, pe FC Argeș, și a redeschis lupta pentru play-off pentru majoritatea echipelor din partea a doua a clasamentului.

FC Argeș - UTA 0-1. Luptă relansată

Andu Kedei

SLO - FCH (match, Superliga 25/26, regular)

Înaintea confruntării dintre Unirea Slobozia și Hermannstadt, atmosfera era una complicată, încărcată de tensiunea specifică meciurilor care pot reconfigura complet zona retrogradării. Slobozia ajungea la acest duel într-o situație pe care fanii echipei nu și ar fi dorit o cu câteva luni în urmă. Locul 12, doar un punct deasupra liniei fatidice, care te aruncă în lupta pentru evitatea Ligii a doua. Totul, într-un parcurs care se transformase dintr-un început promițător într-o cădere liberă greu de explicat. O singură victorie în ultimele 12 meciuri și nu mai puțin de 11 înfrângeri îi împinseseră pe ialomițeni într-o criză profundă, în care jocul și încrederea echipei arătau din ce în ce mai rău. De partea cealaltă, situația nu era cu nimic mai liniștită. Hermannstadt venea pe locul penultim, direct retrogradabil, într-o situație și mai gravă decât cea a adversarilor, iar Dorinel Munteanu trăia o altă perioadă complicată a carierei sale de antrenor. Echipa lui avea nevoie disperată de o victorie, prima sub comanda sa, una care să readucă puțin aer într-o luptă în care fiecare punct putea valora enorm. Munteanu încerca să readucă disciplina în cadrul echipei sau orice alt detaliu care să redreseze echipa, dar realitatea din clasament era cât se poate de clară. Fără un succes la Slobozia, presiunea avea să crească până la limita suportabilului. Un asemenea meci, de totul sau nimic, înseamnă mereu un duel fără o favorită clară, marcat de teamă dar și de o ambiție ieșită din comun. Un rezultat pozitiv putea să redea un moral important oricăreia dintre cele două informații, totul cu doar câteva etape înainte de finalul sezonului regular, când fiecare meci și fiecare punct din această perioadă va conta enorm. Iar tensiunea și stresul celor două echipe s-a văzut încă din primele minute, când jocul a fost unul temător și de tatonare, cele două formații neasumându-și prea multe riscuri. Totuși, în minutul 7 au venit și primele emoții importante al meciului, când Hermannstadt a pus primele probleme în atac și a obținut o primă lovitură de colț. A fost un moment plin de ghinion pentru elevii lui Dorinel Munteanu, pentru că lovitura de la colț s-a transformat într-o fază prelungită de atac, iar Issah a șutat pe joc, extrem de aproape de bară, contabilizând ceea ce avea să fie cea mai mare ocazie pentru echipa sa. Din păcate pentru oaspeți, mesajul a fost recepționat rapid de ialomițeni, care au înțeles că trebuie să conteze în atac cât mai rapid pentru ca adversarul să nu câștige la capitolul încredere. Iar prima ocazie importantă a gazdelor a însemnat și deschiderea scorului, pentru că Albu a pasat spectaculos în centrul careului, unde peruvianul Renato Espinosa a ajuns primul la minge și a avut o execuție de atacant veritabil, deși era presat și de portarul sibienilor, dar și de un fundaș al echipei adverse. Un gol care a adus rapid liniștea în formația gazdelor și care l-a descătușat și mai mult pe Espinosa, aflat la al 5-lea gol reușit în tricoul Unirii, în cele 13 partide jucate la formația antrenată de Andrei Prepeliță. Golul a însemnat și un scenariu perfect pentru ialomițeni, care au preferat să aștepte o reacție din partea adversarilor, fiind conștienți că aceștia vor fi nevoiți să deschidă și mai mult jocul și să își asume riscuri în ofensivă. Iar acest detaliu a fost unul foarte important, pentru că tocmai la acest capitol sibienii au suferit foarte mult în acest sezon, un exemplu foarte bun fiind și momentul din minutul 28, când Chițu a oprit o minge în careu, în poziție bună laterală, dar șutul său a fost unul foarte slab și a trecut mult peste poartă. Doar că, totul a prevestit golul egalării, reușit de Afalna, cel care a fost chiar fostul jucător al celor de la Unirea Slobozia. Gazdele nu au putut respinge vreme de câteva zeci de secunde mingea plimbată de sibieni în preajma careului, iar după ce Chițu a lovit bara Afalna (29) s-a aflat în poziție perfectă pentru a împinge mingea în plasă din doar câțiva metri. După doar patru minute oaspeții au întors cu totul rezultatul, pentru că Chițu a finalizat de această dată în stil de mare jucător, după pasa primită din bandă de la Ciubotaru. Mijlocașul a preluat scurt și a șutat fără să stea prea mult pe gânduri, la o fază care l-a găsit țintuit pe Rusu pe linia porții. Prăbușirea a fost una totală pentru ialomițeni, pentru că Afalna a reușit și golul de 1-3, în minutul 36, când Chițu a trecut în postura de servant, iar atacantul a reluat la fel de spectaculos ca și colegul său, din voleu, plasând perfect mingea în plasa laterală. Scenariul partidei putea să fie complet imediat după pauză, atunci când Florescu a șutat din afara careului, în minutul 49, dar mingea a trecut puțin pe lângă poartă. A fost un moment important, pentru că imediat Unirea a revenit în joc după o fază care a arătat cât de importantă este prezenta VAR-ului în fotbalul românesc. Espinosa a reușit dubla, după o pasă primită de la Dahan, dar atacantul Sloboziei se afla într-o fază evidentă de ofsaid, moment care nu a fost taxat de tușierul de pe acea parte. Apăsați și de huiduielilor suporterilor din tribune, jucătorii Unirii au plecat în căutarea egalării, dar Hermannstadt a făcut tot posibilul pentru a păstra rezultatul, trei puncte care au devenit oficiale la ultimul fluier al centralului. Sibiul poate spera serios din acest moment că va reuși să evite retrogradarea, apropiindu-se la doar două puncte de locul de baraj, în timp ce la Slobozia apele sunt extrem de tulburi după un nou meci pierdut.

Hermannstadt a câștigat în deplasare la Unirea Slobozia, o victorie care poate cântări enorm în lupta pentru evitarea retrogradării.

Unirea Slobozia - Hermannstadt 2-3 | Aer pentru Dorinel

Ionuț Tătaru

Înaintea duelului dintre Dinamo și Petrolul, puține echipe din campionat păreau să se afle în două lumi atât de diferite precum cele care urmau să se întâlnească pe Stadionul Arcul de Triumf. Elevii lui Kopic traversau una dintre cele mai solide perioade din ultimii ani, instalați ferm pe locul 3, cu un joc coerent și cu o încredere care creștea etapă după etapă, mai ales după ce diferența față de lider se redusese la doar două puncte. Era o atmosferă pe care suporterii „câinilor” o recunoșteau din vremurile bune, de la care parcă a trecut deja o eternitate, dar care acum era noua realitate a fanilor alb-roșii. În cealaltă tabără, Petrolul venea în București cu un moral mult mai greu de gestionat. Locul 13 în clasament și doar un singur punct strâns în ultimele cinci meciuri nu erau cifrele unei echipe liniștite. Ploieștenii păreau prinși într-o spirală din care nu reușeau să iasă, oscilând între reprize decente și greșeli inexplicabile care le stricaseră constant calculele. Dincolo de rezultate, se vedea o echipă căreia îi lipsea limpezimea la finalizare și o anumită liniște în joc pe care ți-o pot oferi doar rezultatele pozitive, iar vizita pe terenul unei formații aflate în formă excelentă nu promitea deloc o seară ușoară. Totuși, exact aceste meciuri pot schimba un sezon, iar Petrolul avea în vestiar suficienți jucători capabili să profite de orice moment de slăbiciune al adversarului. Pentru oaspeți, duelul era unul cu o presiune si mai mare, pentru că Eugen Neagoe primise un ultimatum clar din partea conducerii. În condițiile în care echipa suferea evident, antrenorul ploieștenilor era obligat să producă rezultate pozitive cu Dinamo, Slobozia și Rapid pentru a mai continua pe banca ”lupilor galbeni”, o formație care a oscilat enorm în ultimii doi ani, fiind chiar în topul clasamentului când echipa era antrenată de Mehmet Topal. Au apărut apoi mari probleme financiare și o scădere dramatică de formă. Iar Dinamo a profitat din plin de forma din ultima perioadă a lupilor galbeni și s-a instalat în jumătatea adversă încă din primele minute, în care Petrolul a lăsat orice inițiativă și s-a concentrat doar pe defensivă și pe un singur detaliu, acela de a nu primi gol. Mărginean (4) a arătat intențiile gazdelor încă din primele minute, cu o lovitură foarte periculoasă de cap, care s-a scurs peste toată defensiva adversă și peste portarul Bălbărău, dar și pe lângă poarta ploieștenilor. Musi a încins și mai mult spiritele după numai 7 minute, când a cerut penalty în urma intervenției lui Jyry, dar reluările au arătat clar că jucătorul Petrolului a atins mingea în duelul cu mijlocașul transferat de la FCSB. Același Musi a fost în prim plan și după primul sfert de oră, când a pătruns în careu și a șutat foarte periculos de la 15 metri, dar mingea a trecut puțin pe lângă bara din stânga a porții lui ploieștene. Asediul a continuat la poarta elevilor lui Eugen Neagoe, iar Mărginean a reușit un gol turcesc, când a șutat foarte puternic în urma unui corner prelungit, dar mingea a lovit doar plasa laterală, păcălind totuși o parte a fanilor aflați pe Stadionul Arcul de Triumf, un stadion unde ”câinii roșii” s-au simțit foarte bine pe parcursul acestui sezon. A fost nevoie de aproape jumătate de oră pentru ca Dinamo să scadă din intensitate. Karamoko (28) a primit o pasa filtrantă foarte bună, dar atacantul nu și-a cadrat bine execuția și mingea a trecut mult peste poartă. A fost ultimul moment important al primei reprize, la finalul căreia elevii lui Zeljko Kopic au părut epuizați, iar ploieștenii au intrat liniștiti la cabine, cu obiectivul îndeplinit de a nu primi gol, dar și cu o statistică extrem de îngrijorătoare, oaspeții nereușind să trimită nici măcar un șut spre spațiul porții adverse și având o posesie de doar 25%.

Petrolul a rezistat și în primul sfert al părții secunde, dar cazemata ”lupilor galbeni” a căzut în minutul 64. Soro l-a lăsat singur pe Armstrong cu portarul advers, iar scoțianul a profitat din plin de plasamentul neinspirat al goalkeeperului oaspeților, șutând în forță la colțul scurt, pentru un gol așeptat îndelung de fanii dinamoviști din tribune. A fost momentul în care și ploieștenii s-au trezit și au încercat ceva în ofensivă, dar putea fi mult prea târziu, chiar dacă Gicu Grozav a fost introdus în teren cu doar câteva momente înainte de primirea golului. Chiar dacă au reușit să trimită mingea pe poartă, prin Giullherme (70), marea ocazie a Petrolului a venit patru minute mai târziu, când Ricardinho a șutat înșelător din afara careului, mingea fiind la un pas să îl păcălească pe Epassy, care a respins în afara terenului.

Dinamo a simțit imediat pericolul și a temporizat jocul la centrul terenului, oaspeții nepunând cu adevărat probleme în atac. Totul până la gafa uriașă a lui Epassy, care a scăpat mingea din mână și i-a lăsat-o într-o poziție ideală lui Boțogan, care a lovit bara, dar și după acest moment ploieștenii au avut noroc, pentru că balonul a ajuns la Grozav, care a înscris din doi metri pentru un 1-1 nesperat. Două puncte importante pierdute de Dinamo în lupta pentru titlu, în timp ce ploieștenii iau o gură de oxigen după un meci foarte complicat.

Epassy le-a făcut cadou ploieștenilor un punct, după un meci în care oaspeții au preferat să se apere pentru mai bine de o oră

Dinamo - Petrolul 1-1. Victorie scăpată printre degete

Pentru CFR, fiecare meci este sub deviza ”totul sau nimic” în cursa pentru play-off. Cu Daniel Pancu la timonă, alb-vișiniii s-au regenerat, iar victoria din runda trecută, 4-1 la campioana FCSB, le-a dat un mare impuls speranțelor de Top 6 și le-a ridicat orgoliul. Duelul cu Metaloglobus se arăta la îndemâna lor, dar ”Pancone” nu a făcut decât o schimbare față de partida cu roș-albaștri: Abeid, în locul lui Camora. Pe ultima sută de metri, Fică a intrat în locul lui Păun, din cauza unei accidentări neașteptate. Antrenorul nu dorea să riște nimic, el avertizând chiar înaintea jocului că Metaloglobus, deși este codașă, evoluează bine contra trupelor din fruntea Superligii.Metaloglobus încerca imposibilul în Gruia. Mihai Teja a încercat orice ca să găsească o formulă solidă. Față de eșecul cu FC Argeș, dar și în perspectiva ”intermediarei” de săptămâna viitoare, tehnicianul&nbsp; a schimbat cinci jucători în ”line-up”, jucători importanți ca Huiban, Sava sau Zakir rămânând pe bancă.

Aliev Aliyevich, Alibek

ATACANȚII, ÎN PRIM-PLAN ÎN PRIMA PARTE. METALOGLOBUS NU A ARĂTAT CA O CODAȘĂCircumspecția lui Pancu a fost confirmată deja din start. Metaloglobus a început dezinvolt, fără complexele unei ”lanterne roșii” și în minutul 6 șutul din 14 metri al lui Sabater a fost blocat. CFR nu a sesizat avertismentul, iar în minutul 9, o fază frumos dezvoltată de oaspeți a fost încheiată cu un șut-centrare de pe stânga al lui Neacșu, deviat de Kun la Visic, cel care a trimis în plasă din fața careului mic: 0-1.Clujenii au reacționat rapid, iar după ce reluarea lui Fică de la 15 metri a fost reținută de Gavrilaș, a venit rândul celuilalt atacant de careu să puncteze. Cel mai în formă clujean al momentului, Cordea, a primit o minge la limita ofsaidului, a avansat și l-a găsit pe Aliev demarcat la șase metri. O simplă formalitate pentru 1-1.Nici acest gol nu i-a ”calmat” pe oaspeți. Ely (18) a trimis de pe partea dreaptă peste poartă, iar Visic, pe contraatac (21) a șutat prea slab pentru a-l păcăli pe Popa. CFR nu a găsit antidotul pentru șarjele pe contre ale lui ”Metalo”. Ely (29) a fost aproape din nou de 2-1, dar a ratat incredibil din cinci metri!Clujenii s-au calibrta greu, starea lor fiind relevată de intrarea tare al lui Muhar (34) la Dr. Irimia, taxată pentru ”galben”. Trupa lui Pancu s-a mai ordonat pe final de repriză, când Muhar a reluat tare de la distanță, însă Gavrilaș (43) a respins în corner.

Bucureștenii s-au bucurat de două ori, dar în cele din urmă au plecat triști din Gruia

RĂSTURNĂRI ȘI DUPĂ PAUZĂ! ”FEROVIARII”, SALVAȚI DE KORENICANici după pauză nu a izbutit CFR să-și facă mai liniștit meciul. Teja a mutat interesant: l-a scos pe Ely și l-a introdus pe tânărul Sîrbu, cel care a confirmat încrederea antrenorului. Atacantul de 21 de ani a înscris primul său gol din Superliga după o acțiune pe partea stângă, dar reușita a fost înlesnită de gafa lui Popa, portarul scăpând mingea printre picioare: 1-2!Cu o echipă îndrăzneață în față, CFR a avut reale probleme minute-n șir, deși a asediat careul oaspeților. Plusul de calitate și istețime i-a ajutat pe clujeni, totuși. În minutul 67, Aliev a scăpat singur spre poartă și, în urma unui contact cu Gavrilaș, a scos un 11 metri pe care arbitrul Gabriel Mihuleac l-a dictat și certificat după comunicarea cu camera VAR. Cordea (70) a transformat penalty-ul cu noroc, mingea sărind practic din fața lui Gavrilaș, aflat aproape de a bloca balonul: 2-2!Pancu a plus în atac. Slimani a intrat și el în minutul 82, iar ”Metalo” a cedat în cele din urmă, deși a mai avut câteva contre, fără să refuze jocul. În minutul 88, Korenica a prins un șut frumos cu stângul, de la aproape 20 de metri, în stânga lui Gavrilaș: 3-2. Iar după câteva zeci de secunde, căzuți moral, bucureștenii au cedat la faza creată pe traseul Biliboc-Aliev-Cordea, ultimul marcând din patru metri pentru 4-2.CFR, ÎN GRAFICPentru spectatorul imparțial, a fost una din cele mai frumoase dispute din 2026, în Superliga. Pentru CFR, a fost o lecție că nicio formație, chiar și codașă, nu trebuie subevaluată. Clujenii își cresc însă șansele pentru play-off, galvanizați de venirea lui Pancu. Pentru Metaloglobus, a fost o seară care a făcut-o să viseze frumos, pe fondul unui joc la fel de frumos. Sigur că laudele nu țin loc de puncte, dar merită să elogiem o formație care practică un fotbal onest și deschis. Și, poate, în play-out, ea va mai avea parte și de ceva șansă.

Clujenii au avut mari emoții cu ”lanterna roșie”, dar conexiunea Cordea-Aliev a fost decisivă

CFR - Metaloglobus 4-2. Descătușare pe final

Andreea Cio

FC Argeș (team)

Cătălin Straton a fost alături de FC Argeș în toate etapele drumului spre Superliga. A fost omul care a continuat să vină cu plăcere la antrenamente și care purta mândrie în suflet că joacă pentru acest club. Ne-a recunoscut într-un interviu special că a fost un moment tragic acela al retrogradării. Dar a ales să nu plece, nu a ales varianta cea mai ușoară. Pentru că experiența unui veteran nu stă neapărat în meciurile adunate, ci în sufletul pe care învață să-l pună pe teren. <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/straton-catalin-2bcb4fc0">Cătălin</a> spune că nu se regăsește la nivelul altor portari care au apărat buturile lui FC Argeș. Însă, ascultându-l, poți să-ți dai seama că greșește. Pentru că lumea nu va uita niciodată o paradă. La fel de bine cum lumea nu va uita niciodată când nu e părăsită la greu.&nbsp; Vă invităm să citiți și să urmăriți un interviu cu un portar care va rămâne în istoria clubului piteștean. Pentru meciuri. Pentru parada. Pentru suflet.&nbsp;

Vreau să te întreb ce simți la finalul unui meci în care nu ai luat gol? Am trecut de etapa asta, să știi, mă încearcă un sentiment de bucurie, dar dacă echipa nu câștigă, atunci când ajung la stadion, oricât mi-aș face treaba de bine, prefer mai bine să câștige echipa. Înainte când eram mic și eram la început și voiam să demonstrez, eram fericit doar când nu luam gol, adică mă rezumam doar la mine. Odată cu trecerea timpului, exact ca și în familie, nu mai te rezumi doar la tine, te rezumi la un tot unitar, la ceea ce înseamnă echipă și practic a doua familie a ta, cam despre asta este vorba.Familia FC Argeș. Ce înseamnă pentru tine să fii parte din ea?&nbsp; Să știi că asta a fost alegerea mea. Am mai avut oferte de la această echipă, dar nu a fost momentul. Să fiu sincer... că îmi place să fiu un băiat sincer. Principalul motiv pentru care am venit la FC Argeș a fost pentru că mi-am dorit să fiu alături de familia mea. Am două fete, ele stau în Pitești, suntem stabiliți aici și îmi doream să vin alături de ele. Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a oferit această șansă să joc la FC Argeș.Sunt convins 100% că am făcut cea mai bună alegere din viața mea, pentru că sunt de trei ani aici, practic în fiecare sezon am jucat undeva la 75-80% din meciuri, și la vârsta mea este foarte important să ai continuitate și să arăți, hai să nu zic de la meci la meci, dar de la lună la lună că încă poți. Întotdeauna vor fi greșeli. Greșelile apar și la vârste fragede și la cel mai experimentat, dar important este să muncești și lucrul acesta mă ține în viață, să spun așa, pentru că atâta timp cât ai plăcere pe terenul de fotbal și ambiția de a te antrena mereu, vei reuși și la meci. Și chiar chestia asta am văzut-o la domnul Hagi, a spus-o într-o conferință de presă, nu mai știu exact în ce context, dar asta a spus, pentru că el s-a lăsat că nu mai venea cu plăcere la antrenament, eu încă vin.

<h2 style="text-align:center;">Mă bucur că am rămas și atunci când a fost greu.</h2>

Ne zici cum a fost momentul când ai pășit pentru prima oară pe stadionul Nicolae Dobrin? În primul rând și primul rând a fost o motivație și este încă o motivație pentru a-mi face familia mândră. Pentru că să știi că și ei atunci când ies pe stradă știu. Este soția lui Straton, sunt fetele lui Straton și îmi doresc din tot sufletul ca lumea să-mi aprecieze familia prin ceea ce fac eu. Doi la mână, să zic așa, au fost foarte multe legende aici și nu e ușor să te impui ca portar și să joci și să o faci bine. Oricât ai face-o de bine, întotdeauna vei fi asimilat cu Dani Coman, cu Vasile Stan, cu domnul Andrei Speriatu. Niciodată nu o să pot să fiu de nivelul lor sau poate deocamdată nu a apărut un portar de nivelul lor, dar încerc să-mi fac treaba cât mai bine și într-un final aș vrea să spun că mă bucur că am rămas și atunci când a fost greu. Deși chiar a fost greu, să știi, după acea retrogradare, dar mă bucur că am dat dovadă de caracter și poate am demonstrat încă o dată la multă lume că sunt un băiat pe care lumea se poate baza.Era mai ușor să pleci și nu ai făcut-o. De ce? Au fost momente dificile, pentru că sunt convins că dacă lucrurile erau mai bine ordonate, nu picam. Aceasta este părerea mea. O echipă are nevoie de un președinte și de un antrenor bun. Oricât de bună ar fi echipa, aici facem o comparație, nu mă refer la Barcelona, Real Madrid când nu ai nevoie de antrenor, mă refer strict la nivelul nostru. Când ai un antrenor bun și un președinte bun care știu să organizeze fiecare lucru, eu sunt convins că sunt foarte multe lucruri care vin de la sine și te bucuri de împliniri.Dacă ar fi să te uiți puțin așa în spate, este acesta cel mai dificil moment pe care l-ai trăit? La FC Argeș? Au fost momente dificile în viața mea, dar referitor la sport, având în vedere istoria pe care o reprezintă FC Argeș, a fost tragic, nu știu dacă e greu să spun, chiar a fost tragic așa pentru că nu mă gândeam niciodată că voi retrograda cu FC Argeș, dar dacă lucrurile nu au fost făcute așa cum au trebuit, am cules ceea ce am semănat. Dar aici vreau să spun că și noi, jucătorii, am fost de vină, cam toată lumea a fost de vină.

<h2 style="text-align:center;">Viorel Hizo m-a văzut și a zis: „Pe el vreau să-l bag în poartă.”</h2>

Câte sezoane ai în campionatul românesc sau câte meciuri? Ai numărat vreodată? Nu știu, în jur de 200 dacă nu mă înșel, dar nu am stat să număr, ca sezoane așa în 2009, parcă am debutat la un meci cu Poli Iași, Rapid - Poli Iași, pe Giulești, parcă în iulie, ceva de genul, știu că am bătut 4-1. Îmi amintesc așa în mare și echipa, era domnul Hizo, dar a fost ceva extraordinar la vârsta aceea, nici nu eram conștient, am avut emoții mari și acum țin minte, pentru că fotbalul de atunci cred că era cu mult mai presus de ceea ce întâlnim acum. Cred că asta e părerea mea, fără să jignesc pe nimeni. Aveai un Adi Iencsi, Marius Constantin, Dani Coman, Pancu, oameni care au însemnat ceva pentru fotbalul românesc și aici mă refer strict la echipa la care am debutat, la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-rapid-bucuresti">Rapid</a>.Și așa cum tu te uitai la ei atunci în vestiar, așa se uită acum tinerii la tine în vestiar. Simți că ai această responsabilitate pentru cei tineri? Da, pentru că de aceea m-am și deschis așa față de tine, sau față de voi, pentru că știu cum îi priveam și eu pe alții și dacă mă întrebi acum ce tabieturi avea fiecare jucător atunci când am intrat în vestiarul Rapidului, știu absolut tot și uite au trecut 19, fac 35 de ani, au trecut ceva anișori și știu tot, tot, tot. Și probabil așa vor fi și ei. De aceea am zis că trebuie să fiu foarte atent la aceste lucruri. Și nu numai la fotbal, cât și acasă cu familie, cu copiii.Ai împrumutat ceva din acele tabieturi văzute în vestiar? Da. Mi-a plăcut întotdeauna vestimentația lui Dani, am o relație extraordinară cu el, deși mă ceartă când nu sunt cum trebuie să fiu, avem o relație, să zic, ca tată și fiu. Așa sunt de 30 de ani aproape, de la 16 ani mă știu cu el, sunt atâția ani de prietenie. Totdeauna mi-a plăcut caracterul lui, seriozitatea de care a dat dovadă, mi-a plăcut nebunia lui Marius Constantin. Îmi plăcea așa cum era ca tânăr, cum a ajutat tinerii, să zic, care erau mai mici, de veneau de la juniori. Mi-a plăcut perseveranța și seriozitatea lui Viorel Moldovan când l-am prins și pe dânsul. Au fost foarte mulți fotbaliști și țin să le mulțumesc tuturor care m-au ajutat. În principal aș vrea să-i mulțumesc și antrenorului de la juniori, Florică Drăghici, care este la Rapid, și nu în ultimul rând domnului Viorel Hizo, care el a venit la echipa a doua, m-a văzut și a zis pe el vreau să-l bag în poartă. Adică dacă nu era dânsul, poate drumul meu nu era aici. Așa că și pe această cale le transmit copiilor și juniorilor să aibă încredere în ei și să dovedească zi de zi că sunt buni, pentru că nu știi când vine cineva, te urmărește și chiar e adevărat lucrul ăsta.&nbsp; În viața unui fotbalist lucrurile se pot schimba după o zi pe alta, și în bine și în rău. Trebuie să fii mereu pregătit.&nbsp;Și oarecum pozitiv, pentru că oarecum lumea nu știu dacă este într-o direcție bună să zic așa și decât să faci rău, mai bine faci bine. Nu știu, nu pierzi nimic dacă tu crezi în Dumnezeu. Că unii vor să înțeleagă asta sau unii nu vor să înțeleagă, cred că mai mare satisfacția este de a face bine decât de a face rău.

Cătălin, când ți-ai dat seama că ai devenit un exemplu pentru colegii tăi? Am să mă refer strict la FC Argeș, pentru că au fost momente dificile și în vestiar, am fost și noi neplătiți, am înțeles lucrul ăsta, am mers mai departe. Cam așa s-a format grupul în anul acesta și erau momente când am pierdut și noi, am stat fără bani și ne-am ajutat. Iar cei mici au avut nevoie, îi simțeam după meciuri, mereu îmi scriau cum a fost, cum nu a fost și oarecum îi simțeam că se deschid față de mine. Eu sunt un tip mai glumeț și odată cu trecerea timpului am înțeles că ei au nevoie cumva și de glumele mele, dar și de seriozitatea mea și undeva am ajuns acasă după un meci, chiar vorbeam cu un coleg, am stat până la 2-3 dimineața să încerc să-i explic că greșeala e normală. Și cred că în acea seară, nu mai știu să-ți spun când anume, am înțeles că ei cumva se bazează pe mine. Pentru că chestia asta cred că o puteau vorbi cu părinții sau cu altcineva, de ce să aleagă să-mi scrie mie la ora aia? Și cam așa au început lucrurile, asta e percepția mea. Nu știu dacă o gândesc bine sau nu.Ce-ai vrea să înțeleagă acești jucători tineri mai devreme? Ceva ce poate tu nu ai înțeles la timpul potrivit? În primul rând și în primul rând este foarte important sau sunt foarte importanți cei șapte ani de acasă. A da bună ziua, lucruri elementare, să zici „Poftă bună” la masă, să ai o conduită frumoasă, să ai o vestimentație frumoasă. După care intri în procesul ăsta de odihnă, sală, alimentație. Când ești mic, nu știu, dau un exemplu, nu ai țesut adipos. Arderile, grăsimile sunt mult mai rapide. Dar când ajungi la o vârstă, ca să te menții și să devii mai puternic, este foarte important și dacă mănânci 100 de grame de ceva în plus. Și lucrul acesta îl spune și Ronaldo. Mai ales acum cum sunt site-urile astea de socializare poți să vezi ce mănâncă, ce fac, cum se pregătesc alți fotbaliști. Ei au totul calculat. Măcar să facem și noi, nu știu, 40% din ce fac ei, pentru nivelul României, cred că putem fi bine.Putem să zicem că acesta este secretul longevității tale? Această disciplină și faptul că te-ai menținut echilibrat? Am zis că o să fiu sincer și o să fiu sincer. Nu am cea mai bună disciplină. Dar am o ambiție și tot din comun. Asta am avut-o de mic și indiferent că am făcut o prostie ieri, mâine voi fi 100% la antrenament, dar asta nu se întâmplă mereu. Este normal să te distrezi, este normal să mănânci un fast food, să bei o bere, să bei un par de vin, nu este nimic a ieșit din comun, o cola, dar să nu fie lucruri care se repetă. Până la urmă și corpul, mintea au nevoie de o satisfacție, poate unuia îi place să mănânce un anumit tip de fast food, știi și trebuie să faci și chestii care te fac fericit, dar fără muncă și fără disciplină, consecvență să zic așa, nu ai cum să reușești. Și sunt foarte mulți jucători talentați, care au avut un viitor frumos până la 20-21 de ani, după care s-au tăiat.

Poți să te uiți acum la jucătorii tineri și să zici “ eu cred că el o să reușească, el cred că nu”, din cum se poartă? Practic poți să-ți dai cu părerea sau să ai o idee, dar nu, nu, nu cred. Dar acum vorbim sincer. Tu dacă mănânci numai lucruri greșite, clar corpul tău nu va arăta bine. Tu dacă vei face lucrurile mai corect și vei mânca ce trebuie, clar vei arăta fit. Cam așa e și cu povestea asta a fotbalului. Faci lucrurile corect, vei ajunge fotbalist. Nu faci lucrurile corect, ai șansa de a ajunge fotbalist, dar vei avea un recul, să zic așa, după un anumit timp. Cred că așa e, practic și cu educația de acasă. Îi educi pe copii bine și ei fac bine. Dacă eu mă cert cu soția toată ziua în casă, ce o să vadă? Sau eu folosesc cuvinte care nu sunt la locul lor, ce o să învețe ele de la mine? Cam așa văd lucrurile.Cătălin, ce te-a învățat pe tine fotbalul despre tine ca om? Să știi că nu a fost ușor așa, am avut o copilărie destul de complicată, fiecare le are pe ale lui, dar a fost șansa mea de a reuși, să știi. Pentru că fără fotbal era greu. Undeva la 15 ani nu aveam unde să stau. Stăteam într-o garsonieră cu mama, făceam mâncare la reșou, dacă știți ce e acela reșou, pur și simplu nu făceam la vârsta aceea decât antrenament, biserică și cam atât.Și ce ziceai în momentele alea? Voiam doar să ajung, nu neapărat fotbalist, voiam doar să am și eu banii mei, să mă realizez, să simt și eu că sunt cineva. Practic sportul, și mulțumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce mi-a oferit, mi-a creat un drum mult mai ușor. Pentru că având un talent deja dobândit de la naștere, ți-a fost mai ușor să îl șlefuiești și să ajungi cineva. Pentru că totuși e un drum mai accesibil decât să te duci să devii avocat. Ca să devii avocat trebuie să înveți, trebuie să ai capacitatea de a acumula multe informații, așa ca sportiv într-adevăr trebuie să gândești, să fii puțin inteligent, dar practic depinde foarte mult de talentul care îl ai din naștere. Și cam asta s-a întâmplat și cu mine, am avut un talent, am profitat de el, dar cred că toate lucrurile acestea s-au întâmplat cu voia celui de sus, și cu ambiția mea, bineînțeles, că sunt mulți care au fost mai talentați ca mine și nu au ajuns din prisma faptului că, poate la 10:00 când ar fi trebuit să fie în casă, ei erau la club și tot așa. Sunt lucruri care toate puse cap la cap te ajută să devii cineva în viață.Ai avut un moment în care ți-ai dat seama că ai făcut-o mândră pe mama ta? Cred că acel moment când am făcut-o mândră pe mama mea este când am devenit soț și tată. Și implicit pe tatăl meu. Cred că ar trebui să fie mândri de chestia asta. Referitor la fotbal, au fost foarte multe lucruri benefice în viața mea, dar... astea sunt lucruri trecătoare, să zic așa, dar chiar ar trebui să fie mândri de ce copil au avut, că și eu sunt mândru de ei, indiferent de cum au fost și ce copilărie am avut. Ai avut o copilărie grea? Da, dar a trecut. Simți că fotbalul a fost un fel de ancoră în această copilărie grea? De ancoră poți să te agăți sau să te scufunzi. Cred că a fost, nu știu ce a fost, a fost o minune, colacul de salvare, mai exact. Deși să știi că mama mea e profesoară de matematică și am fost bun și la învățătură, să zic așa. Și întotdeauna eram cu chestia asta să învăț, dar...fotbalul îți oferă beneficii majore. Chiar îți oferă beneficii majore. Cred că puteam și mai mult de atât, dar sunt mulțumit în mare cu ceea ce am realizat și cu ceea ce voi mai realiza pentru că la fotbal este important să ai și un antrenor care să te placă, să te bage, să simți încredere, sunt foarte multe lucruri de care depinzi.

Cătălin ne-a oferit cu sinceritate un manual pentru o viață de fotbalist corectă. Una în care nu trebuie să uiți de corpul și mintea ta, în care e nevoie să înveți ce înseamnă o familie, cât de mult cântăresc momentele grele, de la retrogradări, până la mâncare încălzită la reșou. Cariera poate fi asemănată cu viața, ne-a transmis Straton prin vorbele lui. Iar dacă înveți să respecți casa în care trăiești, vestiarul în care joci, oamenii pe care îi ai în jur și, nu în ultimul rând, sufletul tău, înseamnă că ai câștigat. Concluzia aceasta ar fi. Cătălin Straton e un câștigător.&nbsp;

Cel care a rămas și când a fost greu. Un interviu sincer din vestiarul lui FC Argeș

Cătălin Straton: „Am stat până la 2-3 dimineața să-i explic că greșeala e normală”

Ana-Maria Popescu

SUPERLIGA INSIDER

Vasile Mogoș nu este un simplu fotbalist, chiar dacă el a început interviul prin a se descrie ca fiind „un băiat foarte simplu”. Adesea neînțeles, datorită modului său de a fi, fundașul de la Craiova poate fi ușor numit personaj tocmai pentru că este o figură greu de ignorat, în special atunci când atenția și microfonul sunt la el. Am mers la Craiova pentru a-l cunoaște pe Vasile, un tip căruia nu-i este ușor să se deschidă și să vorbească despre viața sa, chiar dacă poveștile sale de până acum pot fi adunate cu lejeritate într-o carte. Perceput uneori ca un „bad boy”, Mogoș ne-a purtat, cu lacrimi în ochi, într-un roller-coaster emoționant prin viața sa. Pentru început, vreau să-mi spui tu cine este Vasile Mogoș? O întrebare foarte simplă. Un băiat foarte simplu. Atât. La șase ani a trebuit să te muți în Italia după ce tatăl tău a suferit un accident rutier. Cum a fost pentru tine momentul în care tatăl tău a suferit acel accident rutier? Mai ales pentru că există această conexiune specială, bineînțeles, între tați și băieții lor. Sincer, din cât îmi aduc aminte, nu știam. Mama, cu vrăjeală, ne-a dus pe toți în Italia. Trebuia să fie o vacanță pentru noi. Dar nici mama nu știa că tata a avut un accident. Descoperise după. Tata nu voia să spună nimănui. A făcut toată convalescența, cum să spun, singur. După ce mama a descoperit, ne-a luat pe toți cinci și ne-am dus în Italia. Când am ajuns toți în Italia, tata era bine, sănătos. Nu știam. Am descoperit după mult, mult timp, că a avut accident, că stătea să moară, tot restul. Și cum a fost când ai descoperit? Eu l-am văzut pe tata, era sănătos. S-a descurcat. Tata e un bărbat puternic. Când am descoperit, am spus „Mamă!” Eu cred, nu știu, trebuia să se opereze, trebuia să schimbe ceva. Și de acolo ne-am dat seama, mamă, cine știe cât a suferit. Și, după, mama ne-a povestit că a stat singur, nu voia să vadă pe nimeni, că nu vrea să-l vedem așa. Și, sincer, nu știam de ce. Mă bucur că a trecut tot și e totul ok acum.

<h2>„Am cel mai mare respect pentru toți oamenii care muncesc!” </h2> Tata Pavel și mama Aurica, așa le spui tu părinților tăi, mi-ar trebui să-mi spui ce crezi că ai preluat de la ei, câte un lucru. Ce-ai luat de la tatăl tău și ce-ai luat de la mama ta? Inima de la mama și de la tata cred că am luat caracterul. Pare un om foarte puternic din ce ne-ai spus, nu? Foarte puternic. Ne-a învățat pe toți cinci cu educația lui. Nu a fost un tată care te pupa sau te lua în brațe sau spunea, cum se spune în zile astea, că te vreau bine. Doar cu un singur ochi îți dădeai seama. Nu puteai să sufli în fața lui. După ce am plecat de acasă, mi-am dat seama de ce a făcut așa. Au fost momente când ți-ai dorit că el să fie mai afectuos, să-și arate iubirea? Da. Acum face asta? Acum face mai mult pentru că cu toți nepoții s-o mai înmuiat și el un pic. Dar cu noi cinci, niciodată. Ce înseamnă să crești într-o familie în care sunteți cinci frați? Norocul cel mai mare din lume. Norocul cel mai mare e chiar ăsta, că avem un legământ foarte puternic între noi. Mama și tata ne-au învățat să fim mereu împreună. Și dacă ne certăm câteodată, se întâmplă, dar niciodată nu am gândit să nu mai fim frați. În sensul că... se întâmplă. Văd multe familii unde sunt tot mulți și nu îi pasă de frate-su sau de soră-sa. Și eu nu pot să înțeleg cum se face... Dacă eu mă gândesc la ceva de genul, eu cred că mor. Mi-ar plăcea să îmi spui cum arăta o zi din viața ta din perioada în care mergeai vara să lucrezi la vie. Pentru că ai spus că ai lucrat în tot felul de lucruri. Da. Datorită mamei mele, voiam să fac și eu un bănuț pentru vară, că mi-a fost mereu rușine să cer le bani părinților mei. Am fost vara, m-am dus în vie cu verișorii mei, de dimineața până seara. Latura pozitivă a fost că m-am bronzat și eu. Dar a fost foarte greu. Și, dacă eram mic, a fost foarte greu. Pentru că acolo îți dai seama ce înseamnă chiar să faci sacrificii. Ce înseamnă ce-au făcut părinții mei o viață pentru copiii lor. Să te trezești dimineața la 5, la 6 pentru ca să aduci acasă pâinea. Am cel mai mare respect pentru toți oamenii care muncesc. Și eu mereu le spun tuturor: joc fotbal pentru pasiune. Mă și plătesc, deci e ceva care nu se poate descrie. Mereu am spus că nu e o meserie, e o pasiune, unde Dumnezeu mi-a dat un pic de talent să duc viața mea cu fotbalul. Dar nu o să uit niciodată ce înseamnă să muncești.

<h2>„Doctorul mi-a spus că nu puteam să joc fotbal tot restul vieții”</h2> Ai semnat primul tău contract în fotbal profesionist la 20 de ani. Până atunci te-ai gândit că poate nu vei reuși în fotbal? Da, în fiecare zi. Și după aceea, după secunda aia, făceam invers. Îmi spuneam: Dar de ce nu? De ce nu? Ești un muncitor. Ai ajuns aici fără ajutor, nimeni nu ți-a făcut cadouri. Tot ce am ajuns e pentru că am muncit. Și când? La 20 de ani. Mai înainte să încep, m-am oprit patru luni jumate pentru inimă. Și acolo doctorul mi-a spus că nu puteam să joc fotbal tot restul vieții mele. Și am plâns în spital. Am avut norocul că am avut familia aproape. Și de acolo, sora mea cea mai mare s-a dus în birou la doctor și a spus: Te rog frumos, trebuie să pui copilul ăsta în picioare pentru că asta e viața lui. Și așa a făcut. M-a luat sub aripa lui și după patru luni jumate am reușit să ștergem coșmarul ăsta. Și de acolo a început. O a doua viață fotbalistică. Ce ai fi făcut dacă nu reușeai în fotbal? Bine că am reușit. Nu știu, iubesc foarte mult în primul rând sportul. Și când jucam fotbal, mă duceam în sală cu un prieten să fac kickboxing. Mi-a plăcut foarte mult. Și tata îmi spunea mereu că vrea să mă dea la box dacă nu ieșea cu fotbalul. Dar, la început, numai fotbal, fotbal, fotbal. Și cred, da, gen ceva sportiv oricum... Vreau să te întreb care este orașul tău preferat din Italia? San Damiano d'Asti se cheamă. E un sat unde stau acum părinții mei, prietenii mei, familia mea. Am umblat toată Italia, dar sunt legat acolo, bineînțeles. Și Vaslui... Abia aștept să vină vara să mă duc la Vaslui. Să stau o săptămână, zece zile. Că mai am acolo, mai am verișori, mai am mătuși. Dar cred că San Damiano d'Asti e orașul unde... Eu abia aștept să mă duc acolo. Nu știu, poate toți fotbaliștii când au vacanță se duc prin Dubai, Maldive, eu vacanță mea acolo o fac, la familia mea, în San Damiano d'Asti. Un sat de zece mii de persoane. Poți să-mi îl descrii puțin? Cum arată? Arată frumos. Și dacă veniți acolo, îmi spui: Bă, Vasile, unde m-ai dus? Are dealuri, are vie foarte frumoasă. Eu, vara, așa, când sunt toți la muncă, îmi place să iau fetița și să mă plimb prin sat. Pentru că mi-aduce aminte de copilărie, unde petreceam timpul, unde mă jucam cu băieții. Și câteodată îmi mai scapă o lacrimă... Vreau să-ți citesc ceva. „Când aveam șase ani, m-am dus cu căruța din Vaslui până la Văleni cu bunicul, pentru că mi-a promis că-mi dă ciocolată. Când am ajuns la el acasă, am terminat ciocolata, am văzut o pisică cu ochii strălucitori și m-am speriat. Am început să plâng că vreau acasă la mama și bunicul a trebuit să mă ducă cu autobuzul. Au trecut 22 de ani de atunci - scria acolo, acum sunt 25 -, dar îmi amintesc de parcă s-ar fi întâmplat ieri”. Și vreau să te întreb cât de mult a însemnat pentru tine bunicul tău? Când a murit, Dumnezeu să-l ierte, i-am cerut lu' mama dacă puteam să țin verigheta lui. Și de la bunica, la fel. Era mai mult ca un prieten. Nu era un bunic, era un prieten. Mă învăța multe. Când mă duceam la țară, mă pupa mereu. El mă pupa mereu. Poate de asta. Pe celălalt bunic nu l-am cunoscut niciodată. Pe cel din partea lui tata, dar din partea lui mama i-am cunoscut și pe bunica și pe bunicul. Ai primit cumva afecțiunea care îți lipsea și pe care o voiai din partea tatălui? Posibil, posibil. Îmi plăcea. Îmi plăcea de el, că dansam mereu cu el. Mereu dansam. Când făceam grătar acasă, după fiecare sezon mă duceam acasă, făceam un grătar și dansam. Dansam. Juca, era mereu cu zâmbetul pe buze. A trecut și el prin multe. Și m-a bucurat foarte mult când mama l-a dus în Italia. Așa puteam să stau mai mult cu el. Și abia așteptam. Când mă întorceam imediat acasă la San Damiano, mă duceam direct la el. Auzind ce spui despre bunicul tău și văzându-te și pe tine de-a lungul timpului, pare că ai preluat din cine era bunicul tău, pentru că și tu ești genul ăsta de persoană care are o energie pozitivă, care... Nu te-am văzut dansând, dar te-am văzut și la Națională cu muzica, tot timpul pe zona asta pozitivă. Deci pare că moștenirea bunicului tău merge mai departe prin tine în mod clar. O amintire în afară de cea cu ciocolata și cu pisica cu bunicul tău, care îți aduce zâmbetul pe buze de fiecare dată? Când venea acasă cu căruța, când eram la Vaslui și îmi spunea: Hai, hai cu mine. Și cum îl vedeam acolo, mă făcea cel mai fericit. Și nu cred că îi spunea multe chestii lui mama, cum îi mai cerea... Eu doar să-l văd, na... Doar să-l văd. Dar dacă îl vedeam... îl luam în brațe imediat.

<h2>„Să-l văd pe tata plângând la debut...”</h2> În 2019, când erai la Cremonese și ai primit prima ta convocare la Națională, ai spus că, atunci când te-a chemat în biroul oficialului clubului, ai crezut că ai primit o amendă. Că tu primeai des amenzi. Da. Cum s-a simțit atunci când ai primit acea primă convocare? Ai spus că ai plâns, dar ce simțeai și ce gândeai tu în momentele alea? Ce gândea Vasile, care a semnat la 20 de ani primul lui contract profesionist? Sincer, m-am gândit la tata. Că e el mereu fotbal, fotbal, fotbal... Și la fratele meu. Și i-am dat telefon imediat plângând. Și i-am spus: Tata, vezi că trebuie să mă duci la Bergamo. Păi pentru ce? E, m-a chemat la Națională. Vă dați seama răspunsul lui? „Te duc și la Paris, dacă vrei. E important”. A, și-a zis că a fost mândru. Și cu fratele meu la fel. I-am spus soției... Când am avut meciul cu... când am debutat. Erau și părinții mei aproape. Și era bineînțeles și fratele meu. Și a făcut un video soția mea. Și eu pe tata nu l-am văzut plângând. Puţin, cred, poate de cinci ori. Și să-l văd pe tata plângând, mi se blochează inima, nu știu cum să spun. E, a fost o emoție foarte mare. Un vis împlinit, care... câteodată nici nu-mi dau seama. Încă n-am realizat. La Euro te-ai remarcat cu declarația: „M-aș arunca de pe pod pentru Națională”. Asta arată cât de mult iubești țara și echipa națională. Ce înseamnă pentru tine această dedicare? Și spune-mi dacă ți se pare că mai regăsești asta și în generațiile actuale. Da, e adevărat. Am avut norocul să mă duc în Germania cu un grup fantastic, care greu, greu se găsește, mai ales când te duci la Națională. Te duci acolo, îți faci datoria și stai zece zile și „mă duc acasă”. Poate cineva o gândește așa. Dar acolo eu abia așteptam să stau cu băieții, să vorbim la caterincă, la ping-pong. Și dacă nu știam să joc, mă băgam acolo, că asta îmi plăcea și de asta... Pentru că vedeam chestia asta, vedeam din partea tuturor. Nu era unul să spună asta nu-mi place. Noi eram toți împreună, toți... Un grup foarte puternic. Și de aia am făcut declarația asta. Și pentru țară, să văd toți românii că se bucură. Eu cred că merităm, cred că merităm chestia asta. Eu sper să văd în continuare... Să fie cum a fost la Euro în Germania. Doamne ajută! Chiar acum. Ai imaginea asta cumva de fotbalist rebel... Și aș vrea să te întreb dacă tu te consideri așa? Nu. Eu mă consider o persoană căreia îi place adevărul, căreia îi place dreptatea. Nu îmi plac persoanele care încearcă să facă vrăjeli, mai ales pe la spate. Poate de asta nu le sunt multora pe plac pentru că spun chestiile pe față și fără filtre. Câteodată mă abțin puțin, dar dacă e o chestie – de exemplu, vorbim de echipa mea, de colegii mei – și sunt chestii care nu îmi plac, nu știu, poate pierd eu, dar nu vreau să piardă grupul. Și dacă trebuie să trag pe cineva de ureche, o fac. Pentru că mereu așa m-au învățat mama și tata: să te trezești dimineața și să poți să te uiți în oglindă.

<h2>„Momentul de la 20 de ani m-a omorât!”</h2> Au fost momente în care comentariile din exterior te-au afectat? M-au afectat când nu era ceva adevărat, da. Dacă nu, nu mă interesează. Dacă spuneți… Când eram mai mic, când mă duceam la școală, da, eram rău. Eram foarte rău. Dar, după, crescând, mi-am dat seama că prioritățile sunt altele. Dar dacă vorbești de viața mea privată, personală, acolo mă afectează, pentru că mă cunosc, știu că nu e adevărat și asta mă afectează. Care a fost momentul din viață în care ți-a fost cel mai greu și nu a știut nimeni? Bine, acum cred că știu mai mulți, vorbesc din familie, da. Nu știu… Bună întrebare, nu știu. Trebuie să mă gândesc bine. Păi, dacă n-a știut nimeni... Nu e cazul să afle acum... A fost greu acolo când m-am oprit la 20 de ani. A fost foarte greu. Parcă a fost un coșmar foarte, foarte, foarte mare. Eu abia așteptam să joc primul an la profesioniști. Și să auzi de la doctor: „Mogoș, nu mai poți să joci fotbal restul vieții.” M-a omorât, m-a spart. Cum am spus mai devreme, am avut noroc să am familia aproape. Au venit toți la spital, și prietenii mei. Nu mă așteptam. M-am bucurat enorm.

<h2>Ofertă de la Dinamo refuzată</h2> Cum a fost pentru tine momentul în care ai venit înapoi în România, după atâția ani petrecuți în Italia? Foarte entuziasmant. Abia așteptam, pentru că am jucat o viață în Italia, am crescut acolo. Și fratele meu mereu, cu verii mei, care se uită mai mult la fotbal, se uitau la fotbalul românesc mereu. Eu, la început, nu mă uitam așa mult. Îmi spuneau: „Băi, ți-ar plăcea să te duci în România să joci, să vezi cum e?” Spuneam: „Băi, nu știu.” Eu la început, sincer, spuneam: „Nu, nu, nu.” Și ei: „Dar de ce nu? Ești român. Ai făcut o experiență cam lungă în Italia, ți-ar plăcea și ție să te duci în țara ta, să vezi cum e.” Că eu, până la urmă, crescând în Italia, știu puțin: dacă sunt în Italia, sunt în Italia; dacă vin în țară, stau la Vaslui, nu mă plimb. Și dacă a ieșit cu CFR Clujul... Imediat. Nu m-am gândit de două ori și m-am dus, cu gândul că stau un an și poate mă întorc în Italia. Dar e al treilea an și e foarte frumos. Cum ai ales să semnezi cu Universitatea Craiova? Cum am ales? Ușor. Mi-au dat telefon, m-au sunat și am spus „da”. Nu… Era o situație care nu îmi plăcea la CFR Cluj. Aveam deja de gând să cer clubului, celor din conducere, să plec, pentru că nu mă înțelegeam bine cu anumite persoane. N-am mai apucat eu să le cer, mi-au făcut ei surpriza asta. Și de acolo nu mai conta, nu mă mai interesa. În vacanța de Crăciun de anul trecut am primit telefonul de la directorul sportiv Mario și la început nu știam nimic despre oraș, nu știam nimic, zero zero. Am avut alte oferte, dar i-am dat cuvântul lui Mario și la urmă a venit o ofertă de la Dinamo. Din moment ce am dat cuvântul meu, nu mai conta nimic. Mi-am dat cuvântul să rămân aici și, încet-încet, am descoperit și orașul. E foarte, foarte frumos. Cum a fost experiența ta din Bănie până acum? Eu cred că pozitivă. Fiind băiat pozitiv, mereu mă gândesc la partea asta și cred că suntem pe drumul cel bun. Cum ți se pare publicul de pe „Ion Oblemenco”? Cald. Foarte cald, foarte… De asta cred că un fotbalist are nevoie: de presiune. Eu vorbesc personal, mie îmi dă foarte mare putere. Și dacă lumea te înjură, aia este. Face parte din joc. Dacă nu vrei presiune, poți să te duci să joci biliard.

Vasile Mogoș nu este un simplu fotbalist, chiar dacă el a început interviul prin a se descrie ca fiind „un băiat foarte simplu”.

„Dacă nu vrei presiune, poți să te duci la biliard!” Interviu emoționant cu Vasile Mogoș

Fundașul olandez a semnat cu Rapid în vara lui 2025, din postura de jucător liber de contract, după despărțirea de clubul danez Aalborg, unde a petrecut trei ani. Lars Kramer a fost titular în 19 din cele 20 de meciuri jucate pentru Rapid în acest sezon, excepție fiind chiar meciul de debut, cel cu CFR Cluj, în care a intrat pe final. Să-l cunoaștem, așadar, pe jucătorul care a fost „convins” să semneze de atmsofera făcută de fanii din Giulești. Lars, spune-mi care este prima ta amintire despre fotbal. Tatăl meu a jucat în Țările de Jos. A jucat la un nivel destul de înalt, așa că l-am urmărit întotdeauna. Apoi am crezut că voi fi și eu fotbalist. Ai vrut să-i calci pe urme? Da, dar cred că am devenit puțin mai bun decât el. El m-a învățat tot. Ce te-a făcut să te îndrăgostești de fotbal? Tatăl tău, de asemenea? Da și familia mea, verii mei. Provin dintr-o familie de fotbaliști, așa că am început foarte devreme. Și apoi, bineînțeles, cu jucătorii buni. La acea vârstă, când eram mai tânăr, Messi devenea din ce în ce mai bun și era la început în fotbal. Ne poți spune câte ceva despre viața în Zaandam, orașul tău natal? Da, m-am născut în Zaandam, dar am trăit într-un sat aflat la 5 minute de Zaandam. Și există multă apă. Este foarte aglomerat. Suntem la 15-20 minute din Amsterdam, așa că mulți oameni care nu vor să trăiască în oraș se mută la sat. Este un loc liniștit, frumos, cu oameni buni, școli bune, educație bună. Nu pot spune niciun lucru rău despre locul unde am crescut. Ce îți place acolo cel mai mult? Atunci când eram mai tânăr, acum s-a mai schimbat puțin, dar când eram mai tânăr, puteai sta afară fără niciun risc, niciun pericol. Era un loc sigur. După școală, mergeam cu prietenii mei pe bicicletă și jucam fotbal. Eram afară tot timpul.

<h2>Viața la academia lui Ajax Amsterdam</h2> Spuneai că provii dintr-o familie de fotbaliști. Tatăl tău a fost fotbalist, dar spune-mi despre mama ta. Mama mea nu a fost, așa că, din fericire, nu am talentul ei. Dar îi place să se uite și îi place să spună ce puteam face mai bine, chiar dacă nu înțelege atât de mult. Când eram mai mic, i-am spus: „Lasă-ne pe noi, pe mine și pe tata, să jucăm și tu te poți uita”. Acum sunt fericit pentru că m-a văzut peste tot. Cum a început perioada ta de la Ajax? Când am fost foarte mic, la 8-9 ani, am ajuns acolo și viața mi s-a schimbat, pentru că era foarte mare, în acel moment, poate că acum e cea mai mare academie de juniori din lume, cred. Toată viața s-a schimbat. Trebuie să te antrenezi de la o vârstă foarte mică, de când ai 9 sau 10 ani, te antrenezi... Am început cu trei antrenamente pe săptămână. Când aveam 11 ani, trebuia să fiu acolo în fiecare zi. Eram dus cu un taxi, ne ducea la o școală a lui Ajax. Nu este mult timp liber pentru prietenii tăi, la această vârstă, pentru că ești întotdeauna acolo. Dar totul a meritat, pentru că am învățat multe acolo. Când erai atât de tânăr, de mic, spune-mi cum a fost pentru tine să petreci mai mult timp în academia de fotbal decât acasă? Pentru că mulți dintre copiii de vârsta ta sunt acasă și se bucură de viață. Da, câteodată am simțit, nu mult, dar câteodată, aș fi vrut, după școală, să fiu cu prietenii, când ai 10-11-12 ani, apoi să mă antrenez. Dar, de asemenea, am avut mulți prieteni din echipă, de la Ajax. După câțiva ani, i-am avut pe toți la Ajax și am petrecut mult timp acolo. Care este cel mai important lucru cu care ai rămas din academie? Cred că, da, bineînțeles, antrenamentele, ce înveți acolo de la antrenori foarte buni de copii și juniori, dar cred că cel mai mult au contat respectul și disciplina pe care le-am învățat acolo de când eram mic. Și cred că pot folosi aceste lucruri pentru restul vieții mele, nu doar în fotbal, dar și în viața de zi cu zi. La Ajax, se pune accentul pe inteligență și pe construcția jocului. Crezi că aceste lucruri te ajută ca fundaș central? Da, cred că, dacă te uiți la mine ca jucător, sunt mai... Cum să spun? Nu pun accentul pe partea fizică în dueluri. Încerc să analizez, să intuiesc. Și cred că aceasta este calitatea mea. Și am învățat acest lucru probabil din perioada petrecută la Ajax. Și, da, acest lucru m-a ajutat foarte mult în cariera mea. Cum îți menții calmul în timpul jocului? Dacă trebuie să analizezi fazele, ai nevoie să fii calm. Da, cred că, din fire, sunt o persoană foarte calmă. Și, bineînțeles, nu am fost întotdeauna așa în cariera mea. Nu sunt bătrân, dar am 26 ani acum. Am jucat toate meciurile în ultimele 7 sezoane. La fiecare club la care am fost. Dacă ai jucat mai mult de 200 de meciuri, 250 de meciuri, atunci te obișnuiești. E ca un ritm în care ești.

<h2>„Johan Cruyff reprezintă fotbalul”</h2> Spune-mi ce înseamnă Johan Cruyff pentru tine? Pentru mine, reprezintă fotbalul. Lucrurile pe care le-a schimbat în fotbal, nu doar în Țările de Jos, dar cred că pentru toată lumea. Multă lume știe, dar nu suficient, cred, ce a schimbat pentru Barcelona cu formația și stilul de joc. El a făcut acest lucru. Și, chiar dacă nu mai este aici, moștenirea lui înseamnă mult în Țările de Jos pentru tineri, prin cursurile lui și are un institut ca o școală. Face încă multe lucruri. Este moștenirea lui. Da, exact. Ce știi despre românii care au jucat la Ajax? De fapt, știu că nu este un fan al Rapidului, dar Ogăraru, când am fost la tineretul lui Ajax, el antrena acolo, când eram mai tânăr. Și, bineînțeles, a fost Chivu. Dar a fost un pic înainte de perioada în care am jucat eu. Nu l-am văzut pe teren, doar pe Ogăraru, cred. Dar l-am avut antrenor la tineret. Nu-mi amintesc prea multe. Țara ta a avut niște fundași centrali impresionanți. Îl avem pe Van Dijk. Și acum, mă gândesc la Van de Ven. Pentru că e foarte bun. Care e secretul? Ei bine, de fapt, Van de Ven e din satul meu, de unde sunt și eu. Îl cunosc foarte bine. Și fratele meu e bun prieten cu el. Fratele meu mai mic. Dar el e pur și simplu atât de rapid. Van de Ven este rapid, Van Dijk este rapid. Și asta ajută. La acest nivel unde joacă ei, în Premier League, ai nevoie de asta. Și, bineînțeles, sunt fundași foarte buni. Principala lor calitate este viteza, cred. Par, de asemenea, umili, modești. Da. Cred că olandezii sunt foarte... de cele mai multe ori calmi și nu atât de aroganți. Ți-ai dorit să fii fundaș de la începutul carierei tale? Sau ai schimbat pozițiile? Nu, nu, nu. Am schimbat. Am jucat mereu la mijlocul terenului la tineret, la Ajax. Dar când am împlinit 14-15 ani, am început să cresc în înălțime și apoi corpul nu s-a mai mișcat atât de bine. Și încet am trecut în apărare. Îți amintești debutul tău în prima divizie? Da, da. Eram foarte tânăr și am jucat cu Feyenoord în deplasare. Am jucat împotriva lui Robin van Persie atunci. Și avea 50-55 de mii de fani la Feyenoord. Nu uit asta. Cum era atmosfera? Pentru că stadionul lor este... Picioarele îmi tremurau. Era foarte mare. E plăcut să încep așa. Și apoi tot ce vine după ar trebui să fie mai bine. Părinții tăi au fost în tribune? Nu, doar fratele meu și vărul meu au fost acolo. Îți amintești care a fost cel mai frumos mesaj pe care l-ai primit după debut? Cred că doar de la familia mea. Că sunt mândri că am ajuns în fotbalul profesionist. A fost demult. Acum aproape 10 ani, cred. Dar mesajele de la familia ta rămân în memorie, da.

<h2>Perioada petrecută în Danemarca</h2> La 19 ani, te-ai mutat în Danemarca. Da! Ți-a fost greu să te adaptezi într-o altă țară? Da. De fapt, la începutul carierei mele în Danemarca, am jucat cele mai multe meciuri. Dar Danemarca nu este la fel ca Țările de Jos, dar seamănă. E ușor să te adaptezi. Cultura este aproape aceeași. A durat 45-50 de minute un zbor spre casă. Am făcut și eu asta des, și familia mea venea des în vizită. Deci, nu, nu a fost dificil. Ce te-a învățat viața departe de casă despre tine? Să trăiești pe cont propriu și, la o vârstă fragedă, să-ți faci mâncare, să-ți păstrezi disciplina. Chiar dacă ești singur și nimeni nu-ți spune: „Trebuie să cureți asta”. În mod normal, mama făcea asta acasă. Dar când aveam 18 sau 19 ani, nimeni nu mi-a spus asta. Și, da, după câteva luni, descoperi că nu poți trăi așa, trebuie să faci puțină curățenie. Aceste lucruri sunt frumoase, că tu, la o vârstă fragedă, înveți să ai grijă de tine. Ce te-a șocat cel mai mult la Danemarca? Vremea este foarte rea. Iernile sunt foarte lungi. Nopțile sunt lungi. Nu este... Îmi place să stau afară și să fie vreme bună. Și asta a fost dificil uneori, pentru că din octombrie aproape până în mai am avut vreme rea. Dar vara a fost frumoasă. Aceste patru luni pe care le-am avut au fost frumoase. Care au fost cele mai mari provocări cu care te-ai confruntat în carieră, acolo, în Danemarca? Atunci când am retrogradat cu Aalborg. Nu a fost frumos. Asta e ceva ce nu vrei să experimentezi. Este un club foarte mare în Danemarca și au existat niște probleme în ceea ce privește clubul. Și echipa nu a fost suficient de bună și am retrogradat. Și acesta e un lucru pe care nu vreau să-l mai trăiesc niciodată. Știu că în zona aceea, Danemarca, Norvegia, au obiceiul să ofere premii interesante pentru jucătorul meciului. Uneori primești o cutie de la supermarket. Ai ouă, carne, brânză, mere, asta câștigi dacă ești ales jucătorul meciului. Ce părere ai despre asta? E amuzant într-un fel. Nu e vorba că ar da 1.000 de euro sau altceva în mod normal. Decât să primești o cupă, prefer să iau mâncare de la supermarket. Am văzut odată că au dat ouă. Multe ouă. Am văzut ceva și în Norvegia, unde au primit o pungă mare cu cartofi sau ceva de genul. E o modalitate amuzantă în loc de un mic trofeu.

<h2>„M-am împrietenit cu Rafael van der Vaart când am venit la Rapid”</h2> Ce ai observat în mod special la suporterii Rapidului înainte de a semna? Din moment ce ai spus că atmosfera a fost unul dintre motivele pentru care ai semnat. Când am început discuțiile, am căutat pe internet. Am vorbit cu Tobias Christensen, pentru că este din Norvegia. I-am trimis un mesaj să vorbim despre club. Am vorbit mult. Cum am spus, atmosfera era bună. Nu știam prea multe înainte despre Rapid. Dar după discuția cu Christensen și lucrurile pe care le-am văzut online și discuția cu Sandu și Mauro, m-am simțit bine. Rapid are legătură cu un jucător olandez faimos, Rafael van der Vaart. Ai luat legătura cu el? Da, suntem prieteni acum. Când am venit, astă-vară, mi-a dat un mesaj. Locuiește și el aproape de mine, în zona în care stau, în Herăstrău. Ne vedem de câteva ori pe săptămână la cină. E frumos, e ușor. Și copiii noștri se pot juca împreună. Merg la școală. Și pentru soțiile noastre, Estavana joacă handbal la Rapid, și pentru soția mea e plăcut să se discute cu ea. Din fericire, ei sunt aici și sper că vor mai rămâne câțiva ani. Ți-a dat vreun sfat care a fost util pe teren? Nu, Rafael nu mai este așa. A avut cariera lui și îi place să-și trăiască viața acum. Desigur, el a jucat la un nivel mult mai înalt. Când eram copil, nu pot să spun că era idolul meu, dar este o legendă în Țările de Jos, pentru tot ceea ce a făcut, un jucător foarte important. E frumos că suntem prieteni acum.

<h2>„La Rapid mă simt acasă”</h2> Care a fost momentul tău preferat la Rapid până acum? Au fost multe. Am câștigat multe. Dar cred că meciul cu Dinamo, de pe Arena Națională, a fost frumos să-l câștigăm. Era stadionul plin, atmosfera era cea mai bună. 2-0, cu cartonaș roșu, îmi amintesc. A fost foarte bine! Se spune că Rapid are un farmec aparte în fotbalul românesc. Din experiența ta de până acum, care crezi că este acest farmec? Nu urmăresc prea mult știrile, dar există o presiune diferită pentru alte cluburi față de presiunea de la Rapid. Și asta înseamnă că fanilor le pasă foarte mult de club. Este un lucru important ca oamenii să țină la club și că toată lumea își dorește ce e mai bine pentru club. Ce știai despre România înainte de a ajunge aici și ce te-a surprins? De fapt, nu știam prea multe. Am auzit și am citit mult că Bucureștiul este un oraș foarte frumos. Desigur, despre vechiul președinte pe care l-ați avut acum 30 de ani. Nu e o poveste prea bună, dar este important pentru Europa și pentru întreaga lume ceea ce s-a întâmplat în România. Apoi, desigur, Hagi, un fotbalist foarte important în istorie. Și ce te-a surprins? Ce m-a surprins? Cât de frumos este Bucureștiul ca oraș. Mie și familiei mele ne place atât de mult să locuim aici. Credem că parcurile sunt foarte frumoase. Restaurantele, oamenii. Singurul lucru - traficul este puțin cam rău, dar dacă acesta este cel mai rău lucru, atunci este un oraș uimitor. Văd că orașul crește. Dacă îl compar, de exemplu, cu Copenhaga sau Amsterdam, văd oameni fericiți peste tot. Cum a fost pentru tine să joci prima dată în Giulești? Emoționant, pentru că am intrat împotriva lui CFR la final. Scorul era 1-1, cred. Și tocmai când am intrat, am zis: „Vă rog, să nu primim niciun gol când voi intra”. Din fericire, scorul a rămas 1-1. Cum este atmosfera din Giulești în comparație cu stadioanele mari din Țările de Jos? Cred că, pentru mărimea pe care o are Giuleștiul, sunetul este foarte puternic. Desigur, în Țările de Jos, pe unele stadioane, ai mai mulți oameni, mai multe scaune, dar sunetul din Giulești, nu știu, este la fix. Fanii pe care îi avem și dimensiunea stadionului îl fac special. Ce îți lipsește cel mai mult de acasă? Mama mea. Mama mea, prietenii mei, fratele meu, tatăl meu. Doar familia, de fapt. Nu e un anumit lucru care mi-ar lipsi ceva din țară. E mai mult despre familia mea. Au venit părinții tăi să te viziteze? Da, de multe ori. Ce părere au avut? Le-a plăcut și lor. De fapt, părinții mei și tatăl soției mele m-au convins să încep să vorbesc cu Rapid pentru că am primit oferta din România. Nu știam prea multe și au spus că e foarte drăguț. Au venit aici pentru muncă, acum câțiva ani, și au spus: „București este un oraș uimitor și ar trebui să o faci”. Te-ai adaptat foarte bine la echipa Rapid. Care a fost secretul? Pentru că ai venit și... Am jucat în toate meciurile de când am venit. Nu știu, secretul este că mă antrenez din greu și încerc să joc bine de fiecare dată. Nu contează dacă e împotriva unei echipe rivale, într-un derby, sau a unei echipe mai slab cotate. Sunt aici pentru mine, ca să cresc și progresez în cariera mea. Cred că e important să joc bine. Cărui jucător din echipă i-ai cerut sfaturi? Cel mai mult vorbesc cu Christensen, Hromada și Jambor. Suntem cu toții străini, aici, în România. E normal să creștem puțin împreună și să vorbim despre lucrurile... Avem aceleași dificultăți aici și aceleași beneficii. Ce jucător de la Rapid crezi că s-ar integra bine la Ajax? La Ajax? Dacă mă uit la felul în care joacă Ajax, ar putea fi Christensen, pentru că are un joc ce se bazează mai mult pe pase și posesie. Ajax este poate un nivel puțin ridicat pentru noi, dar cred că el ar putea fi. Ce îți place cel mai mult la tine, ca stil de joc? Calmul. Cred că sunt foarte calm. Par calm. Poate, pe interior, este diferit. Cred că este vorba doar de felul în care joc, cum încerc să vorbesc cu colegii mei, de felul în care încerc să fiu un lider acolo, datorită experienței pe care o am deja. Există vreo greșeală pe care ai făcut-o în timpul unui meci și care încă te urmărește și în ziua de azi? Ei bine, de fapt când am marcat împotriva Craiovei, 2-1, și în ultima secundă, a fost un penalty. Nu am fost chiar eu implicat, dar întotdeauna când primim un gol, încerc să văd ce aș fi putut face și m-am gândit că aș fi vrut să fiu 2 metri mai la stânga și aș fi respins mingea, în locul fazei în care Marian l-a lovit cu pumnul pe atacant. Ce îți place cel mai mult la tine în afara terenului? Ei bine, mă gândesc la cum mă comport cu copiii mei. Cred că sunt foarte drăguț cu ei. Îmi place să fiu tată! Am 2 copii. Văd că fiul meu se bucură mult de București. Îi place să fie aici și asta mă face fericit. Ce te-a învățat despre tine faptul că ești tată? Că viața e despre asta, cu copii. Pentru mine, acesta e cel mai important acum. Asta îți dă energie, te și obosește. 2 copii. Și, în final, de aceea trăim cu toții ca să avem copii și să-i vedem cum cresc fericiți. Dacă ți-ar spune copiii tăi că vor să devină fotbaliști, ce sfat le-ai da prima dată? Cred că cel mai mare copil al meu va fi, cu siguranță, fotbalist. Văd deja că are talent. Lucrul pe care i l-aș spune este că îl așteaptă un drum lung și greu, sper să-i placă, să muncească din greu și să rămână cu picioarele pe pământ. Care este cel mai frumos lucru în meseria de fotbalist și care este cel mai dificil? Cel mai frumos lucru este că ne câștigăm banii cu hobby-ul nostru, cu toții jucăm fotbal pentru că ne place de când eram mici. Să poți să-l transformi într-o meserie e uimitor. Cel mai dificil este faptul că nu poți avea prea multe planuri cu timpul și cu vacanțele. Ești foarte strict cu un program și cu călătoriile și uneori, nu acum, dar poate peste 5 ani, când vei fi mai în vârstă, sau 6 ani, atunci vei vrea să petreci mai mult timp cu familia, până acum, nu e nimic rău. Completează propoziția: „La Rapid, mă simt...”. La Rapid, mă simt acasă.

Crescut la academia lui Ajax Amsterdam, Lars Kramer și-a făcut repede loc în echipa de start a Rapidului, la scurt timp după ce a semnat.

Lars Kramer, olandezul crescut la Ajax care se simte „acasă” la Rapid

Reportaj

Ici c’est Slobozia. La jumătatea distanței dintre București și Constanța. Oraș aflat în mijlocul Câmpiei Bărăganului, reședința de județ a Ialomiței, cu aproape 42.000 de locuitori.&nbsp;Poți să parcurgi Slobozia dintr-un capăt în altul în 40 de minute de mers pe jos și, din 17 ianuarie, poți să mergi la un meci în Superliga pe noul stadion.&nbsp;4000 de suporteri au venit să-și încurajeze echipa pentru prima oară cu adevărat acasă, dar, până să ajungem la stadion, am făcut câteva opriri, să vedem care e farmecul Sloboziei. De exemplu, parcul Hermes, unde Turnul Eiffel de Slobozia este copia fidelă a turnului din Paris. Are 50 de metri înălțime, în comparație cu monumentul din Franța care măsoară 330 de metri.A fost construit în 1996, din dorința unuia dintre milionarii celebri apăruți în România după revoluție.&nbsp; Își dorea să aducă o bucățică din Texas și Paris pe plaiuri românești. Așa că a deschis parcul de vacanță Hermes, devenit ulterior “Dallas”-ul de Slobozia.&nbsp;De ce Dallas? Pentru că la nici 200 de metri de Turneul Eiffel, ajungi la o copie a vilei din serialul Dallas, unul dintre cele mai vizionate seriale din România.Și ca povestea să fie completă, “J.R. de România”, așa cum îi plăcea milionarului să i se spună, a fost vizitat la Vila Dallas chiar de actorul care îl juca pe JR în serial.În parc găseai trei hoteluri, căsuţe pentru campare, o terasă, herghelie de cai şi ponei, o cafenea construită în vârful turnului Eiffel şi un lac de agrement.&nbsp;Acum, parcul Hermes este abandonat, dar nostalgicii încă își amintesc că în cafeneaua din turn se bea cea mai bună cafea din zonă.Ce mai poți vizita în Slobozia: singurul monument istoric din zonă, Mănăstirea Sfinții Voievozi, care datează din 1600. Iar la 7 km de oraș, te poți relaxa în stațiunea Amara, în jurul lacului cu același nume. Fun fact: întreg lacul are forma literei S, de la Slobozia. Sau de la Superliga?

Odată ajunși la stadion, am găsit suporteri entuziasmați și povești frumoase despre echipa locală. Am aflat cât de mult contează Mihalcea pentru fani și cât de multe speranțe au ei că Andrei Prepeliță și Jean Vlădoiu vor evita retrogradarea.&nbsp;A fost 3-1 pentru UTA pe tabelă. Și chiar dacă rezultatul nu a fost favorabil pentru cei din Slobozia, fanii au sărbătorit cu entuziasm o zi care dovedește că fotbalul are viitor și are inimă în Ialomița. Iar așa cum spune și bannerul pregătit de suporterii de la peluză, Unirea Slobozia a revenit „acasă pentru totdeauna”.

superliga 2026

Fotbal

vineri 30 ianuarie

sâmbătă 31 ianuarie

duminică 01 februarie

luni 02 februarie