Unirea Slobozia

FK Csikszereda

Stadionul Municipal Miercurea Ciuc

Universitatea Craiova

FC Argeș

Stadionul Orășenesc Mioveni

FC Universitatea Cluj

UTA Arad

Stadionul Francisc Neuman

Petrolul Ploiești

FCSB

Arena Națională

FC Farul Constanța

Oțelul Galați

Stadionul Oțelul

FC Rapid București

CFR Cluj

Stadionul Dr. Constantin Rădulescu

AFC Hermannstadt

Metaloglobus

Stadionul Clinceni

Dinamo București

FC Botoșani

Stadion "Municipal" Botoșani

Ionuț Tătaru

ANALIZĂ

După ultima pauză internațională din 2025, Superliga se reia cu runda a 17-a, care programează câteva meciuri foarte tari. Derby-ul de clasament al etapei se joacă la Botoșani, dar până atunci, toți ochii vor sta pe confruntarea din Gruia, dintre CFR Cluj și Rapid, în care Daniel Pancu își va înfrunta fosta echipă. Tot în acest weekend se va produce și debutul noului antrenor al Universității Craiova, iar la Dunăre avem duel direct pentru locul 6. Așadar, pe ce trebuie să stăm cu ochii în etapa cu numărul 17?

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid0NqjynwXEa4iR488EJun3cbeH2kidZKvggXN3AzQrqhG1RHgn3Cme1b7maGF9hygGl

<h2>Pancu încearcă să-i provoace Rapidului primul eșec în deplasare din acest sezon</h2>

La doar al doilea meci pe banca lui CFR Cluj, Daniel Pancu are parte de un duel special. Va fi adversarul echipei la care a jucat și pe care a antrenat-o și de care este cel mai legat. Dar sentimentalismele nu-și vor avea locul în Gruia. Ardelenii sunt obligați să câștige în fața liderului, pentru a continua să spere la play-off. În runda trecută, clujenii au pus capăt unei serii de trei eșecuri și au câștigat cu 1-0 în fața Unirii Slobozia, în deplasare. Prima partidă stagională fără gol primit în Superliga! Acum, ”Pancone” va încerca să-i provoace Rapidului primul eșec în deplasare din actuala ediție de campionat și să continue cursa de recuperare față de Top 6.

<h2>Testul Dinamo pentru fostul lider</h2>

Din punct de vedere al clasamentului, este meciul etapei. În Moldova vor sta față în față locul 2 și locul 3 din Superliga. FC Botoșani a luat un singur punct și nu a marcat în ultimele două runde, pierzând astfel poziția de lider al campionatului. Elevii lui Leo Grozavu speră să evite intrarea într-o minicriză și să profite de avantajul terenului propriu, acolo unde încă nu au pierdut în actuala stagiune. Nu va fi ușor pentru gazde, pentru că Dinamo e galvanizată de succesele obținute în precedentele două runde (2-1 cu CFR Cluj și 4-0 cu Csikszereda) și vrea să-și confirme ambițiile cu o victorie care i-ar permite să urce pe poziția a doua.

Karamoko, Mamoudou

<h2>Debutul lui Filipe Coelho la Universitatea Craiova </h2>

Plecarea lui Mirel Rădoi de la Universitatea Craiova a fost una dintre știrile pauzei pentru naționale. Fostul selecționer al României și-a încheiat al doilea mandat pe banca oltenilor, după ce aceștia au câștigat doar o dată în șapte etape și au ajuns pe locul 4. <a href="https://www.superliga.ro/articole/universitatea-craiova-si-a-prezentat-noul-antrenor-ar-fi-fost-imposibil-sa-refuz-o-echipa-asa-de-mare-d7f49ff3">Noul antrenor este portughezul Filipe Coelho</a>, iar debutul său nu va fi deloc ușor. Alb-albaștrii joacă în deplasare cu vecina de clasament, FC Argeș, care e la doar două puncte în spate și încearcă și să facă rocada în clasament.

Ultima etapă înainte de pauza internațională a adus revenirea Farului pe locurile de play-off, constănțenii trecând în clasament peste Oțelul. Acum, cele două echipe, despărțite de două puncte, vor fi adversare la Galați, într-un meci la finalul căruia ar putea face din nou schimb de poziții în ierarhia Superligii. Băieții lui Ianis Zicu au trei victorii consecutive fără gol primit, în timp ce gazdele partidei au pierdut o singură dată în ultimele șase runde. Dar acel eșec a venit chiar pe teren propriu.

VictorDican_Octombrie2025 - WEV Video Thumbnail (1).jpg

<h2>Cedează defensiva FCSB și în fața celui mai slab atac din Superliga?</h2>

FCSB a evitat dramatic un eșec la Sibiu, unde a remizat cu Hermannstadt (3-3), în runda trecută, și s-a îndepărtat din nou de locurile de play-off. Partida din runda precedentă a confirmat problemele defensive ale campioanei, doar cinci formații primind mai multe goluri în acest sezon din Superliga. Totuși, roș-albaștrii nu au luat gol în cele mai recente trei partide de campionat acasă și vor avea de înfruntat o echipă care înscrie foarte puțin. Petrolul a punctat doar de 10 ori în 16 etape, cel mai slab atac din actuala stagiune. În același timp însă, ploieștenii au o defensivă ermetică, mai ales de la venirea lui Eugen Neagoe pe bancă (15 goluri primite, locul 4 în topul apărărilor).

<h2>U Cluj vrea să depășească ”complexul UTA”</h2>

La Arad, se va disputa un meci cu implicații în lupta pentru play-off. Sau, cel puțin, pentru ambițiile celor două echipe. Arădenii sunt pe locul 8 și par în revenire de formă, după două victorii consecutive. Nici clujenii nu sunt într-o perioadă slabă. De la venirea lui Cristiano Bergodi, s-au impus de două ori în trei jocuri de campionat. Însă alb-negrii au un mic ”complex” în fața ”Bătrânei Doamne”: nu au mai câștigat în duelurile directe de cinci meciuri, în care au înregistrat trei remize și două eșecuri.

<h2>Csikszereda se reîntâlnește cu echipa care i-a provocat cel mai sever eșec în Superliga</h2>

Poate părea surprinzător, dar debutanta Csikszereda a suferit cel mai clar eșec al său în Superliga contra Unirii Slobozia. În tur, la Clinceni, ialomițenii au câștigat cu un incredibil 6-1, astfel că ciucanii vor dori cu siguranță să răzbune acea înfrângere. Mai ales că adversarii sunt într-un moment foarte dificil. Oaspeții din meciul care deschide etapa a 17-a au pierdut ultimele cinci partide de campionat și riscă să-și complice și mai mult situația, în cazul unui alt rezultat negativ.

EduardFlorescu_Noiembrie2025 - YT Thumbnail.jpg

<h2>Cine câștigă duelul ultimelor două clasate?</h2>

După ce a luat 4 puncte din meciurile cu FCSB și Universitatea Craiova, Metaloglobus a pierdut următoarele două meciuri, astfel că entuziasmul adus de acele rezultate s-a mai diluat. Însă nou-promovata ar putea primi un nou ”boost” de încredere, în cazul acasă unui succes cu Hermannstadt, în duelul ultimelor două clasate. Sibienii au oprit seria eșecurilor, prin remiza cu FCSB, care putea fi foarte bine o victorie, cu ceva mai multă atenție pe final. Acum, băieții lui Marius Măldărășanu vor să confirme că acel 3-3 spectaculos în fața campioanei nu a fost o întâmplare. O victorie este crucială pentru ambele formații, în cursa pentru evitarea retrogradării.

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid02NhmXNvXXN9RBdf1372E9SACpAKHzPDVjwyGjA9j9S2duepN2ouAtU55Yjxcf4qAql

Două dueluri între echipe aflate pe locuri de play-off și un meci direct pentru poziția a șasea. Superliga revine în forță

Lucruri de urmărit în etapa a 17-a din Superliga

Ana-Maria Popescu

INTERVIU

Fotbalistul care a împlinit 23 de ani în această vară a ajuns în prima divizie la Politehnica Iași, de acolo a ajuns și pe radarul celor de la FCSB, care l-au transferat în iarnă. A jucat 15 meciuri în tricoul campioanei en-titre, având un singur gol marcat dar unul extrem de important, golul egalizator pe Toumba, în meciul cu PAOK din Europa League, câștigat de FCSB cu 2-1 în play-off-ul pentru optimi. A plecat de la FCSB cu trofeul de campion, iar acum este gata să demonstreze în tricoul lui U Cluj. Andrei ne-a spus povestea lui, care a început chiar în Giulești, locul în care a făcut pentru prima dată cunoștință cu fotbalul și în care s-a decis care va fi viitorul său. Hai să mergem la începuturi. Spune-mi cum a început fotbalul pentru tine. Fotbalul pentru mine a început la vârsta de șase ani. M-au dus, țin minte, m-au dus părinții mei la Sportul Studențesc și era un antrenor pe teren. Stătea pe marginea terenului în fund și scria niște chestii pe foaie. Era domnul Cătălin Cismaș, primul meu antrenor. Și l-am întrebat dacă ar vrea să mă aducă și pe mine la fotbal și cum să procedeze. Și dânsul era antrenor la o grupă cât doi ani mai mare decât mine, la grupa 2000. Și mi-a zis să vin din seara la ora 4-5 la grupa respectivă. Și m-am dus acolo. Țin minte că nu știam absolut nimic. Deci, efectiv, când începea mingea de la centru, eu stăteam în terenul advers. Adică eram total depășit de situație. Dar a început să-mi placă. Bine, oricum îmi plăcea de mic fotbalul. Când primeam un cadou, o mașinuță cu telecomandă ultimul tip sau o minge de 10 lei, eu alegeam tot timpul mingea. Și m-am dus la antrenament. Apoi am continuat să joc. Și ulterior am rămas mult timp la grupa de 2000. Mă duceam la grupa mea la 2002, doar așa, la anumite meciuri. Ai încercat și alte sporturi sau a fost doar fotbal pentru tine? Doar fotbal și atât. La școală am mai făcut și altele. Când mă descurcam așa mai multe sporturi, mă mai lua domnul diriginte. Era profesor de sport și m-a dat și la volei, și la ping pong, și la badminton, la toate chestiile. Și erai bun? Da, mă descurcam. Dacă ți-am întreba părinții, cum era Andrei atunci când era mic, ce ar spune ei? Destul de rău, vor spune. Nu rău în sensul de obraznic, dar rău în sensul de că mi-am spart capul de două ori, m-am tăiat la mână când mă jucam cu prietenii. Deci, cum am spus, făceam tot felul de prostioare. Și acum? Acum sunt un băiat cuminte. La locul meu, încerc să mă axez cât de mult pot pe fotbal. Asta fac în mare parte. Vin la antrenament, mă întorc, apoi seara merg la sală sau petrec timp alături de prietena mea. Ce crezi că ai moștenit de la mama ta și ce ai moștenit de la tatăl tău? O trăsătură. O trăsătură... De la mama mea cred că am moștenit să fiu așa caterincă tot timpul, să fiu zâmbăreț, să râd peste tot în orice situație. Și de la tatăl meu cred că am moștenit partea asta de motivație în ceea ce fac, să fiu foarte axat pe ceea ce fac, în cazul meu, fotbalul. Părinții tăi au fost dintotdeauna de acord să faci fotbal? Da, și m-au susținut dintotdeauna. Țin să le mulțumesc și pe această cale. Au fost peste tot când aveam turnee finale sau așa mai departe. Veneau peste tot pe la Techirghiol, pe la Constanța, peste tot, peste tot veneau. Erau mai mulți părinți și ne făceau galerie, se pictau pe față cu tobe. Era foarte, foarte drăguț și chiar câștigam majoritatea turneelor pe care le jucam. Cât de important este pentru un copil să-și vadă părinții constant în tribune? Este foarte important să vezi că ești susținut, că părinții sunt alături de tine în orice situație, că te susțin din toate punctele de vedere, nu doar financiar, pentru că asta este partea care se gândește toată lumea, financiară. Dar trebuie să te susțină și pe partea emoțională și pe partea... Sunt mai multe părți și este foarte, foarte important.

<h2>„Am o imagine al unui meci din Giulești când am fost cu mama mea”</h2> Ai declarat că te-ai născut în Giulești, acolo ai început și să mergi pe stadion. Îți mai amintești primul meci la care ai fost? Nu, nu îmi mai amintesc. Eram foarte mic. Mergeam la mai multe meciuri alături de mama mea, dar primul meci cu siguranță a fost pe stadionul vechi, pe Valentin Stănescu, dar nu mai știu exact care a fost. Eram foarte mic. La meci cu mama, de obicei, băieții merg la meci cu tatăl? Mergeam câteodată cu mami, câteodată cu amândoi, dar am o imagine în cap al unui meci când am fost cu mama mea și aia mi-a rămas întipărită, dar, de obicei, apoi când am mai crescut, mergeam cu prietenii pe Giulești. Și cântai cu mama ta? Când mergeam cu ea, stăteam în tribună. Când mergeam cu prietenii, stăteam în peluză. Cum ți se părea atmosfera din Giulești copil fiind? Păi, probabil că asta m-a și atras așa mai mult. Oricum îmi plăcea fotbalul mult, dar când am văzut și atmosfera de pe Giulești, cu galeria, fanii care cântau tot timpul, am zis că ăsta e sportul pe care vreau să-l fac toată viața mea. Dar când ai ajuns în Giulești, din postura de jucător, cum a fost? Țin minte că îmi dădeau mesaje toți prietenii care sunt în galeria Rapidului sau care sunt rapidiști și îmi ziceau că o să vină să mă vadă și că dacă dau eu gol, să dau eu gol, dar să câștige Rapid. Și eu le ziceam că nu, că vreau să dau gol să câștig eu. Și dacă ai fi dat gol, se pregăteau să te huiduie? Nu cred. Sper să nu. Sper să nu, deși probabil ar fi făcut-o. Și sora mea se duce la meciuri în galeria Rapidului și am avut câteva dispute mai aprinse pe această temă. Dar vorbiți, sunteți bine. Nu, nici o problemă. Cu toate că probabil dacă o să înscriu, sigur, mă înjură. (n.r. râde)

<h2>„Am făcut pariu cu impresarul, dacă dau 10 goluri plecăm în prima ligă”</h2> Cum ai ajuns din București, tocmai în Oradea și cum a fost această schimbare pentru tine? La vârsta de 18 ani, neîmpliniți, erau încă 17 ani și 9 luni, ceva de genul, mi-a propus impresarul meu să mergem la Oradea, să semnez primul meu contract profesionist. Mi-a spus că acolo mi se va da șansă, că voi avea multe minute în picioare, să mă pun pe picioare din toate punctele de vedere, fizic, cu minute, să am experiență. Și apoi, dacă o să joc bine, am făcut și un pariu cu el, că dacă o să dau 10 goluri, minimum, o să plecăm la Liga 1. Primul sezon a fost puțin mai așa și așa, am dat 2 goluri și 3 assist-uri, mi se pare și apoi, sezonul următor, am dat vreo 13 goluri și 8 assist-uri. Am obținut și vreo 15 penalty-uri, adică a fost un sezon foarte bun. Și s-a ținut de promisiune, am ajuns la Iași. Apropo de primul tău contract, mai știi ce ți-ai cumpărat din primul tău salariu? Da, o pereche de adidași. De fotbal? Nu, fix în momentul ăla aveam nevoie de o pereche de adidași și mi-a zis mami, când intra salariul, poți să îți iei adidași. Îi mai ai? Cred că sunt acasă, da. Ai spus într-un alt interviu că ai avut o perioadă de rătăcire la începutul carierei. Te-ai gândit într-un moment să renunți la fotbal? Asta a fost chestia care probabil m-a ajutat foarte tare. Nici o clipă nu mi-a venit gândul ăsta în cap să renunț. Adică tot timpul am avut chestia asta în cap, că voi reuși odată și odată. Și chestia asta m-a ajutat foarte tare să nu renunț.

<h2>„Tremuram din toate încheieturile la debut”</h2> Cum a fost trecerea la Iași și la Superliga? Da, la polul opus, să zic așa. Prima oară am fost, n-am semnat direct, am fost în probe, vreo două cantonamente. Era antrenor Leo Grozavu și a fost primul în cantonament la Brașov. Am stat vreo cinci zile și am avut un triunghi așa de amicale. Am avut o repriză cu Farul Constanța și o repriză cu... Nu mai știu cu cine, cu Buzău, nu mai știu exact. Am jucat repriza cu Farul Constanța, am jucat foarte bine. Am dat și un șut la distanță, dar am dat bară. Ulterior m-am așezat în cantonamentul de la Bansko din Bulgaria. Acolo am avut mai multe amicale. Într-unul din amicale am reușit să înscriu, am câștigat cu 1-0. Când mai aveam vreo 3-4 zile de cantonament, mi-a zis că a vorbit cu conducerea să dea drumul acte, să mă cumpere de la FC Bihor. Și am fost foarte fericit. Am vorbit cu agentul și ulterior s-a făcut mutarea, s-a realizat. După am avut prima etapă cu CFR Cluj, aici la Cluj. Și eram titular. Nu mi-a venit să cred că sunt titular la debut. Aveam niște emoții... Efectiv, toată lumea din vestiar mă întreba, ești bine, ești bine? Eu ziceam, da, sunt bine, n-am nimic. Dar eu tremuram din toate încheieturile. După am intrat pe teren. Tot așa nu-mi venea să cred. Și cu o echipă ca CFR Cluj. Și în minutul trei am dat și gol. Pe care mi l-a anulat după. Cu VAR, a fost un ofsaid mic. Și după meci râdeam cu foștii mei colegi, că tot timpul îi întrebam. Când jucam la Liga 3, îi întrebam, oare cum o fi să dai gol? Să te bucuri și apoi să fie anulat de VAR. Și fix atunci mi s-a întâmplat. Dar cum e senzația asta să dai gol, să începi să te bucuri și după aia să fie anulat? Acum probabil dacă mi s-ar întâmpla, aș fi obișnuit cu situația și n-aș mai... Dar atunci a fost destul de... Adică de la emoții, de la entuziasm maxim și apoi demoralizant. Apoi te-ai întors la București în momentul în care te-ai transferat la FCSB. Cum a fost acea perioadă pentru tine? După un sezon și jumătate petrecut la Iași. M-a sunat domnul Cornel Șfaițer, după meciul cu Craiova. Am avut meci cu Craiova. Am dat și assist meciul ăla, dar din păcate am pierdut vreo 4-1. Și a doua zi m-a sunat, când eram în avion. M-a sunat domnul Șfaițer. I-am zis, sunt în avion, vă sun eu când aterizez. Când aterizez, când venim în Iași. L-am sunat și mi-a spus că, uite, există această oportunitate de a merge la FCSB. La momentul respectiv, i-am zis că nu am cum să refuz să... Dacă asta este șansa mea să joc la un nivel înalt, asta voi face. Nu am cum să refuz FCSB-ul. Ce s-a schimbat la tine în perioada petrecută la FCSB? Păi... Nu știu dacă pot spune că s-a schimbat ceva... Nu este o chestie majoră, pentru că n-am petrecut foarte mult timp acolo. Am dat de niște condiții senzaționale de antrenament, de care nu am ce să comentez. Niște oameni foarte profesioniști, un grup foarte unit. Băieții sunt senzaționali. Am încercat să profit la maximum de toate șansele care mi s-au dat. Am debutat și în Europa League, am și marcat, așa că... Nu mi s-au întâmplat decât lucruri bune. Cum se simte să marchezi în Europa League? A fost și un gol important. Da, și atunci a fost un moment... Când am văzut că intră mingea în plasă, nu știam cum să mă bucur. Am alergat spre gol și m-am dat pe genunchi. A fost un moment pe care nu-l voi uita niciodată. Și ai conștientizat în momentul ăla ce ai realizat? Sincer să fiu, nici după meci. A doua zi am început să realizez un pic ce am făcut. Și că am înscris într-un meci de Europa League în faza eliminatorie. Adică, nici măcar în grupe. Și la debut. Adică, a fost un moment excepțional. Și cu echipă precum PAOK. Și cu echipă mare pe un stadion greu. Cum a fost atmosfera? Foarte frumoasă. Adică, efectiv, tot stadionul cânta. Mă uitam peste tot, oriunde. Și la VIP, și la tribune, și la peluze. Tot stadionul cânta. Ți s-au părut copleșitoare în anumite momente? La început, când a început meciul, mă gândeam că există posibilitatea să intru. Aveam așa emoții. Apoi am ieșit la încălzire prin prima repriză la final. Și la pauză mi-a zis, m-a chemat preparatorul, Toni, și mi-a zis că o să intru eu cu Dawa. Și de atunci, ușor, ușor, au început să mi se ducă emoțiile. Până am intrat pe teren, au fost ok. Cum a fost pentru tine momentul în care ai ridicat trofeul de campion alături de FCSB? Da, un moment unic. Un moment la care visează orice jucător de când se apucă de fotbal. Să câștige un campionat, să fie campion cu echipa lui. M-ai întrebat mai devreme ce s-a schimbat. Uite, asta s-a schimbat. Au fost niște momente pe care, nu știu dacă, adică cu siguranță, la momentul ăla nu aveam altundeva la o echipă din țară să realizez lucrurile astea, să fiu campion, să debutez în Europa League, să joc alături de niște jucători cu greutate. Asta a fost lucrul, ca să-ți răspund și la întrebarea precedentă. Și dacă ar fi să iei un singur lucru pe care l-ai învățat despre tine din acea perioadă, care ar fi acela? Să nu mă dau bătut, oricât de greu mi-ar fi.

<h2>„La U Cluj simt opusul a ceea ce simțeam la FCSB”</h2> Cum ai luat decizia de a semna cu Universitatea Cluj? A fost prima oară discuția să merg împrumut la o echipă. Erau mai multe echipe interesate, să zic așa, faptul că m-a bucurat la momentul respectiv. După a intrat și U Cluj pe fir și a fost vorba de un împrumut, prima oară. După ce am ajuns aici, am debutat cu Farul, am jucat bine și după meci m-a sunat Gabi, domnul Gabi Giurgiu, și mi-a zis că să vin până la birou că avem ceva de vorbit. Eu m-am speriat, am zis că e grav, am zis că cine știe, adică nu pot să-mi zic la telefon sau... Nu, că hai, știi mai bine. Și când am ajuns acolo, mi-au propus acel schimb între mine și Thiam. Apoi am analizat puțin ziua respectivă eu cu familia, cu agentul, cu prietena și am ajuns la decizia că asta este pentru moment cea mai bună decizie pentru mine, să cresc, este un mediu mai bun pentru mine aici. Ce înseamnă pentru tine atunci când antrenorul îți spune - „Ia mingea, fă ce vrei”? Înseamnă încredere totală și înseamnă exact opusul a ceea ce simțeam la FCSB, că mi-e frică să pierd mingea. Asta urma să te întreb, nu ai jucat foarte mult pentru că a venit accidentarea. Spune-mi în primul rând dacă este cea mai grea din cariera ta de până acum sau ai mai avut și altele? Eu nu am avut accidentări așa niciodată, adică accidentări musculare, mulțumesc lui Dumnezeu, nu am avut niciodată. Am mai avut acum vreo patru ani o entorsă tot așa la gleznă și atunci am stat o lună. Bine, atunci era și vacanță, s-a legat cumva cu vacanța și am stat vreo două luni în total. Dar așa n-am avut niciodată, era doar entorse și chestii de genul ăsta. Cum a fost momentul accidentării pentru tine? Cum s-a întâmplat? A fost antrenament, adică nu a fost vina nimănui, pur și simplu a fost vina mea. fost o minge în aer, am vrut să dau din vole și atunci mi-a ciupit mingea un coleg și am dat-o în talpa lui și mi s-a dus genunchiul lateral. Am simțit că nu este foarte grav, dar este ceva acolo, pentru că nu mi-a pocnit genunchiul sau ceva de genul ăsta, dar am simțit că mi s-a contractat în lateral. A doua zi am încercat să mă antrenez, am văzut că mă doare când lovesc mingea și apoi am fost trimis la RMN, unde s-a văzut că e vorba despre o ruptură parțială de ligament. Cum e să stai departe de teren? Oribil. Nu-mi plac aceste perioade, cred că niciunui jucător nu-i plac aceste perioade. Pur și simplu nu mai ai răbdare să intri din nou, să te bucuri de fotbal, să driblezi, să pasezi. Este o perioadă foarte urâtă, dar fac parte și aceste perioade din viața unui sportiv și trebuie să le acceptăm și să luăm doar lucrurile bune din el. Despre suporterii lui U Cluj ce ne poți spune? Este o echipă cu tradiție. Mi s-a spus când am ajuns aici, că sunt niște suporteri minunați care sunt alături de echipă și îmi place ideea că au venit și ne-au spus clar că ei nu se uită neapărat la rezultat, doar să vadă că lăsăm totul pe teren. Ei dacă văd că lăsăm totul pe teren și echipa ar pierde sau ceva de genul, ne zic că nu au ce să ne reproșeze. E important pentru un jucător să simtă că suporterii sunt acolo indiferent? Adică, indiferent de rezultat, dacă prestația e bună, nu? Bineînțeles, pentru că în acest joc de fotbal, suporterii fac mai mult de jumătate din acest sport, cu atmosfera, cu galeriile, cu susținerea din tribune și ajută foarte mult pe cei de pe teren. Deci simți clar că există momente când în teren, dacă nu merg lucrurile bine, iei energie de la galerie? Da, bineînțeles. Dacă simți că pierzi o minge sau ceva de genul, când vezi că te încurajează tribuna, banca de rezerve, automat îți iei energia de acolo și te duci să o recuperezi instant. Ce poreclă aveai atunci când erai mic și spunem dacă te mai strigă cineva așa și acum? Da, mi se spunea „Ardei”, când eram mic, și toată lumea care mă cunoaște mai bine de 10 ani mă strigă așa, pentru că așa am rămas pentru ei. Antrenorul de care vă ziceam, domnul Cătălin Cismaș, erau foarte mulți Andrei. Erau vreo șapte sau opt Andrei. Și unuia îi zicea după numele de familie, unuia îi zicea Andrei, mie mi-ai zis „Ardei”, pentru că eram mic și rapid și mi-a zis că sunt ca un ardei iute. Și de atunci toți părinții și toți prietenii pe la școală le ziceam tuturor să îmi zică „Ardei”, că mie îmi plăcea și acum îmi place, nu mă supără, cu toate că sunt mai mare și pare puțin ciudat, dar nu mă supără, îmi place. Regreți ceva din cariera ta? Absolut nimic. Care este cea mai frumoasă amintire pe care o ai din fotbal? Perioada pe trecută la FCSB. Debut Europa League, campionat câștigat, Super Cupă. Dar cea mai tristă? Cea mai tristă perioadă, cred că a fost când eram pe la Liga a 3-a și vedeam că lucrurile nu merg chiar așa cum am dorea la momentul respectiv și deja a început să îmi scadă încrederea, cu toate că eu munceam în continuare. Dar a fost așa o perioadă de rătăcire, cum am zis, în care eram la un nivel destul de jos, încercam să ajung la un nivel mai înalt, niciodată nu m-am oprit din muncă, dar atunci am avut o perioadă așa în care eram între ciocan și nicovală. Te-ai gândit vreodată că poate nu se va întâmpla să ajungi mai sus? Asta am spus și mai devreme. Tot timpul în capul meu a fost că voi reuși și că voi reuși și că nu există altă variantă. Adică și dacă, Doamne ferește, se întâmpla ceva, tot în domeniul ăsta mergeam ori antrenor, ori profesor. Deci nu m-am gândit niciodată să renunț. Dacă te-ai putea întoarce să vorbești cu tine de la 16 sau 17 ani, ce sfat ți-ai da? Când eram mai mic, nu prea... adică vedeam că pe teren îmi ies lucruri din talent și oarecum neglijam partea asta de extra - sală, antrenamente individuale și poate că dacă aș vorbi cu mine de atunci, i-aș spune să muncească cum o fac acum. Spune-mi ce îți place să faci în timpul liber, că am văzut că nu prea ești pasionat Xbox, PlayStation. Nu îmi plac jocurile video, nu mă pasionează. Adică mi-au și luat ai mei când era mai mic Xbox. M-am jucat de două, trei ori pe el și l-am lăsat. Dacă mă duc la fotbal, nu-mi place să mă joc pe PlayStation. Îmi place să mă joc la sintetic cu prietenii. Îmi place să conduc, îmi plac foarte tare mașinile. Îmi place să ies în oraș, să mă duc la un restaurant. După vacanțe nu pot să zic că sunt așa disperat, dar mă duc și în vacanțe, îmi place. Odată ce ajung acolo, îmi place. Mai ales când nu ai multe. Da, nici nu am multe vacanțe nici nu prea am timp, dar timpul pe care-l am... De obicei, când eram la București, m-am dus în vacanță, că eram alături de familie și îi vedeam și am avut și de o vacanță. Dar acum când sunt plecat, de obicei prefer să merg la București și apoi o consider vacanța mea alături de familie și fac acolo lucruri. Ai câteva tatuaje din ce am studiat. Spune-mi dacă există vreunul care are o semnificație specială sau toate au? Păi, majoritatea. Am încercat să le facă o poveste oarecum și nu l-am făcut pe totul acela. Adică am făcut câte unul, că mi-au venit pe parcurs ideile și cu lucruri care s-au întâmplat în viața mea și am vrut să le aplic pe picior pentru că îmi plac. Și cum se văd, îmi plac îmi plac și tatuajele. Dacă ai putea să faci schimb de tricouri cu orice fotbalist de pe această planetă, pe cine alegi și de ce? Am doi, între care oscilez. Între Messi și Neymar. Îmi plac foarte tare amândoi. Messi, clar, este cel cu trofeele și așa mai departe și cu golurile. Neymar este mai mult cu spectacol. Fantezia. Dar dacă ar fi să aleg unul, cred că ar fi Messi. Andrei, spune-mi ce obiective ți-ai propus alături de U Cluj în acest sezon? În primul rând este obiectivul echipei, care este accederea în play-off. Și ulterior de acolo o să ne stabilim următoarele obiective. Pe plan personal, să-mi revin acum după accidentarea asta. Și să adaug goluri, assist-uri, să ajut echipa. Mai am o întrebare pentru tine. Spune-mi cum se simte să ai în echipă jucători precum Dan Nistor și Alexandru Chipciu? Sunt niște jucători care, așa, când îi vezi la televizor, par recalcitranți, că tot timpul gesticulează și vorbesc. Dar când am ajuns în vestiar, am observat că sunt fix opusul. Că te ajută, sunt băieți buni, calzi, care glumesc. În teren nu-ți reproșează absolut nimic, doar încurajări dacă este cazul. Adică, chestia asta m-a mirat un pic față de ce văzusem și ce așteptări aveam. Și îmi place lucrul ăsta. Și, cu toate, astea ai și ce învăța de la ei. Dan Nistor, care probabil va deveni jucătorul cu cele mai multe meciuri în Liga 1. Și Alex Chipciu, care știm cu toți pe la ce echipă a jucat și ce jucător este cu selecția națională. Și, pe lângă asta, sunt și un exemplu bun faptul că, la vârstele lor, încă sunt pe teren și joacă la cel mai înalt nivel. Este un exemplu clar pe care ar trebui să-l urmeze toată lumea.

Andrei Gheorghiță (23 ani) a ajuns pe Cluj Arena în această vară și nu oricum, ci din postura de campion alături de FCSB.

Andrei Gheorghiță și momentul când a zis: „Asta vreau să fac toată viața”

Mingea este unul dintre primele obiecte cu care un copil începe să se joace atunci când e mic, indiferent de forma și dimensiunea ei. Se spune despre fotbaliști că se nasc cu mingea la picior, asta pentru că devin nedezlipiți de ea încă din primele momente. Valentin Costache a iubit fotbalul dintotdeauna, dar prima provocare în calea carierei sale a fost chiar mama lui. Ai tot spus că mama ta nu te-a lăsat să joci fotbal atunci când erai mic? Poți să ne spui cum ai reușit să o convingi? Aveam 9 ani și îmi doream foarte mult, foarte, foarte, foarte mult să merg la fotbal, dar ea era cu școala. Să merg la școală, să merg la școală. Îi era frică să mă lase. N-a vrut, dar până la urmă a intervenit tata. După ce am început să plâng, după ce luam mingea și stăteam non-stop cu ea, și-a dat și ea seama că până la urmă trebuie să mă lase să fac ce-mi doresc. Și într-un final a vorbit și tata și atunci m-a lăsat. Ai aflat cumva ce carieră și-ar fi dorit mama ta să urmezi? Sincer? Nu, n-am aflat, dar doctor n-aveam cum să ajung, e clar asta, pentru că dacă înclinația mea era numai spre fotbal... Ieșeam dimineața din casă și până seara nu mâncam nimic, nu beam absolut nimic, toată ziua pe teren la fotbal. Nici n-am aflat și nici nu cred că o să aflu. Dacă nu ai fi fost fotbalist, ce altă meserie crezi că ai fi avut? Aici e greu să-ți răspund, pentru că fotbalul mi-a dat tot și la altceva nu m-am gândit. Atât am avut în cap, nu știu ce să zic, pentru că numai fotbal am avut în cap și nu pot să zic că m-aș fi făcut aia sau aia. Chiar nu știu ce să zic aici. Cât de frumos sună asta, fotbalul mi-a dat tot. Ăsta e adevărul, să știi. Visul lui Costache însemna din start și multe sacrificii, sacrificii pe care a fost dispus să le facă de la o vârstă fragedă, doar pentru sportul care avea să-i ofere tot, așa cum ne-a spus și el. Cum arăta o zi din viața ta atunci când încă făceai naveta Videle - București? Știți și asta? Mă trezeam la 4 dimineața, așteptam o oră trenul, la 5 plecam spre București. Mergeam cu nașul, cum se spune. Nu aveam bani de bilet. Dar atunci asta nu o vedeam ca pe o muncă. Era o plăcere pentru mine. Mergeam la fotbal. Făceam ce-mi place și nu conta. Acum când stau și mă gândesc că mă trezeam la 3 dimineața, la 4 dimineața, e ceva nebunesc. E ceva foarte, foarte greu. Sunt sacrificii foarte mari pe care le-am făcut și atunci nu eram conștient de asta. Asta o făceam din plăcere. Ajungeam la 6, mergeam cu metroul, tramvaiul, la 8 începeam antrenamentul. La 11 terminam cu totul, iar la 12.45 aveam trenul la întoarcere către Videle. La 1:30-2, începeam orele. Și mergeam la școală până la 5-6 seara. Ăsta era programul meu. Gândindu-ne la generațiile de acum, crezi că mai sunt copii dispuși ă facă astfel de sacrificii pentru a-și urma visul? Nu știu. Nu știu, sincer. Pentru că e foarte greu. Trebuie să ai, cum spunem, foamea aia, să-ți dorești ceva. Dacă n-ai asta, e foarte, foarte greu să o faci. Pentru că și eu, gândindu-mă acum, mi-ar fi foarte greu să-o iau de la capăt. Adică ar fi ceva aproape imposibil. Dar mai sunt. Să știi că mai sunt oameni în provincie care își doresc să facă asta, dar nu au posibilității. Asta e cel mai rău. Eu am avut noroc și cu ai mei puțin, pentru că s-au dat peste cap oarecum cu banii. Te-ai gândit în vreun moment să renunți? Pff, niciodată. Niciodată în viața mea. Când îmi era greu, mai rău, mă ambiționam și mai mult. Voiam să arăt și îmi doream să fac asta. Pentru că asta e viața noastră.

Costache, Valentin

Drumul lui Valentin în fotbal a început la Dinamo, unul dintre cluburile cu greutate din fotbalul nostru, la care orice jucător român visează să ajungă. Transferul tău la Dinamo s-a făcut pe aproximativ 3.000 de euro atunci când s-a realizat. Asta a spus Gabriel Răduță la acel moment. Îți mai amintești cum s-a întâmplat totul, cum ai ajuns în Ștefan cel Mare? Da, eu eram la CSS2, club sportiv din București, și am avut un meci cu Dinamo la juniori. I-am bătut cu 3-1 și ei, din acel moment, au făcut eforturi foarte, foarte, foarte mari să mă ia. Am ajuns la echipa a doua și după aia tot așa. Îți mai amintești ce ai cumpărat din primul salariu obținut din fotbal? Da. Vreau să te întreb pe tine ce crezi că mi-am cumpărat? Aș zice că o pereche de ghete, pentru că de obicei asta este... Până atunci nu am avut niciodată ghete profesionale și din primul salariu am dat toți banii pe ghete profesionale. Originale. E interesant să te gândești acum cât de ușor ai acces la ele și atunci... Cât de greu era. Doamne, mi-am dat toți banii pe o pereche de ghete Nike originale! Deci e ceva incredibil. A crescut la Dinamo, unde a stat până în 2018, când cariera avea să i se schimbe complet. A semnat cu CFR Cluj și tot atunci a pus mâna pe primul său trofeu de campion alături de echipa din Gruia. Care este amintirea din fotbal care îți aduce și acum zâmbetul pe buze? Câștigarea campionatelor. Când muncești și vezi că te alegi cu ceva, asta e. Când câștigi trofee, asta te marchează cel mai mult. Câștigarea trofeelor. Care este sentimentul care te încearcă atunci când vezi trofeul ăla de campion în mâna ta? Nu știu ce să spun. Pentru că e și durere, și iubire, și pasiune, și muncă, și sacrificiu, se adună toate. Adică sunt multe chestii. Faci foarte, foarte multe sacrificii ca să ridici 5 secunde trofeul ăla. Dar gustul ăla, Doamne ferește!, nu se compară cu nimic. Deci momentul ăla a meritat trezitul de dimineață. Și-aș mai face-o din nou acum. De la ce jucător ai avut cel mai mult de învățat? Pentru că ai împărțit vestiarul cu câteva nume importante, cu greutate, dintre veteranii fotbalului românesc. Cine putem spune că te-a inspirat cel mai tare dintre cei cu care ai împărțit vestiarul? Când am ajuns la CFR Cluj, doi jucători m-au marcat pur și simplu. Deac, în primul rând, care era în sală cu trei ore înainte de antrenament. Pe mine mă uimea zi de zi ce făcea. Și am început să fac și eu ce face el în fiecare zi. Și în timpul antrenamentelor, Culio, Emmanuel Culio. Foarte profesioniști. Și așa mi-au schimbat și mie viața, și stilul și tot. Gândirea și tot. Dacă ar fi să te întreb, care este antrenorul care ți-a marcat cel mai mult cariera, ce nume ai spune? Dan Petrescu. Cu el am învățat ce înseamnă performanța, ADN-ul de campion. Te certa, dar până la urmă tot te băga și dacă jucai, el era cel mai fericit. Și cu el am câștigat cinci campionate. Dan Petrescu avea și fixurile lui cu anumite situații. Care ți s-a părut cea mai... Sunt multe. Una care te-a amuzat cel mai tare? Să nu te întorci când ieși din vestiar. Înaintea meciului, să nu te mai întorci după ce ieși din vestiar. Și dacă ai uitat ceva? N-ai voie.

Au urmat șase trofee alături de CFR, dar tot acolo a învățat și cele mai grele lecții pe care fotbalul i le-a arătat până acum. Lecții care l-au făcut mai puternic și l-au transformat în fotbalistul de astăzi. Dar o amintire care te întristează? Când am făcut întindere de ligamente, eram în anturajul echipei la CFR, jucam meci de meci. Cred că eram cel mai în formă jucător de la ei. Și atunci am făcut întindere și șase luni n-am mai intrat în circuit. Ăsta e, cred, cel mai mare regret. Ți-a fost greu în ultima perioadă petrecută la CFR Cluj. Ce gândeai în acele momente și cum ai reușit să mergi mai departe? Nu ai ce să faci. Nu rămâne decât să te antrenezi. Cu dureri, fără dureri, nu interesează pe nimeni de tine. Trebuie să faci ce ai făcut și până atunci. Cum se simte un jucător când vede că nu mai este băgat în seamă? Pentru că noi, ca oameni, oricum când simțim sau vedem că suntem ignorați cumva, avem tendința asta de a ne simți singuri sau marginalizați. Zi-mi cum se simte un jucător. Care este și el om, desigur. Atunci mă simțeam umilit, simțeam că lumea nu mai avea încredere în mine, dar acum, în momentul de față, cum mă gândesc, e ceva normal. Pentru că așa e la fotbal. Cât ești bun, ești bun. După aia, nu mai te bagă nimeni în seamă. Asta e realitatea. Perioada dificilă de la CFR i-a afectat și parcursul de la Rapid, unul dintre marile regrete ale lui Vali, care și-ar fi dorit să îi recompenseze prin goluri pe fanii rapidiștii, pe care i-a simțit mereu aproape. Cât de mult te-a afectat pe plan mental ce s-a întâmplat atunci? Păi se poate vedea și la Rapid după aia. Am avut un an în care n-am marcat în niciun meci. Te apăsa? Simțeai că te apăsă gândurile astea când intrai pe teren? Da, foarte mult. Mai ales că am și jucat foarte multe meciuri la Rapid și n-am reușit să dau niciun gol. Ăsta e unul din regretele mele. E foarte important faptul că ai deschiderea să vorbești despre asta, pentru că oamenii văd doar faptul că nu reușești să înscrii, dar ei nu înțeleg ce se întâmplă în mintea și în sufletul unui jucător și faptul că îl macină anumite lucruri. Atunci am avut o perioadă, după accidentarea aia, am simțit, cred că încă șase luni la Rapid, simțeam durere și am jucat așa și n-am zis nimic. Știi cum e, oamenilor le e foarte ușor să te judece, dar așa e la fotbal, nu poți să condamni pe nimeni, pentru că fiecare are părerea lui și opinia lui, n-ai ce să faci, trebuie să mergi mai departe. Cum a fost pentru tine trecerea la Rapid? Cu fanii m-am înțeles foarte bine, ei mă iubeau, nu am avut clinciuri cu ei. Asta a fost. Nu am avut reușite și știm și noi că peste tot contează cifrele. În 2023 a apărut și prima experiență pentru Costache în afara țării, în Cipru, însă aventura sa nu a durat decât un an. Apoi a venit pentru tine transferul la Apollon Limasol. Cum a fost acea perioadă? Cu bune și cu rele. Normal, a fost o perioadă foarte frumoasă, pentru că s-a născut Ryan, băiatul meu, și ăsta clar e un dar de la Dumnezeu. Pe plan fotbalistic, cu bune și cu rele. Și acolo am jucat foarte multe meciuri și s-a schimbat antrenorul, a venit cu un sistem nou de joc, cu trei fundași, eu nu mai încăpeam în planurile lui și ultimele 10 meciuri nu am jucat. E și ăsta un aspect din viața unui fotbalist, pentru că atunci când se schimbă antrenorul, riști să nu mai intri în planurile echipei, deși poate cu antrenorul precedent tu erai acolo. Până atunci am jucat toate meciurile. Bine, asta nu e ca o scuză, că până la urmă puteam să dau 3 goluri într-un meci și mă băga și portar. Așa a fost să fie.

S-a întors în România în vara lui 2024 și a ales o altă echipă de tradiție a fotbalului nostru, cea cunoscută drept „Bătrâna Doamnă”. Transferul la UTA a venit și după discuții cu un fost fotbalist important, pe care Vali îl numește familie, George Țucudean. Cum a părut oferta de la UTA și cât timp ți-a luat să te decizi? Păi am vorbit prima dată cu Țucudean, nașul meu, după aceea cu domnul Mircea Rednic, el era atunci. Nu mi-a luat foarte mult să mă decid, îmi doream să vin aici, mi-am dorit să vin aici și drept dovadă a fost foarte bine. Deci ai o relație bună cu Țucudean. Da, foarte, foarte bună. Și care e cel mai important sfat pe care ți l-a dat? Să dau goluri. Numai asta îmi zice, să dau goluri. Te numeri printre căpitanii echipei la UTA. Cum te-a făcut să te simți asta? Păi cu trecerea timpului, prinzi experiență, începi deja să vezi anumite lucruri, să simți altfel fotbalul și clar că e o responsabilitate. Nu numai în sensul bun, ci și atunci când e rău, pentru că tot pe tine se dă vina, așa e normal la fotbal. E un sentiment foarte frumos să fii căpitan aici, la Arad. Ajuns la 27 de ani, Costache știe ce ar schimba la cariera lui, dacă ar avea această posibilitate, dar și ce sfaturi i-ar da versiunii sale mai tinere. Viața fotbalistului s-a schimbat complet după ce a devenit tată, dar dragostea pentru fotbal i-a rămas aceeași și speră, ca pe viitor, să-și inspire băiatul să-i calce pe urme. „Dacă aș avea mintea de acum și să am 18 ani, aș schimba multe lucruri. Sunt lucruri pe care atunci când ești tânăr, nu le vezi. Nu le vezi deloc, pentru că e tinerețea, nu e liniștea pe care o ai acum. Aș da mult să o am la 18 ani. Se simte, se simte diferența mare”, recunoaște, cu foarte multă sinceritate.&nbsp; Probabil la 18 ani și dacă îți spuneau alții nu ai fi ascultat, că... Niciodată. La 18 ani ești plin de energie, entuziasm. Ai lumea la picioare. Da, ești tânăr. Dacă ai putea să stai de vorbă cu varianta ta de la 15-16 ani, ce i-ai spune? Să fie mai serios, să nu treacă un an să își dea seama ce vrea de la viață. Să fie cum a fost după un an. Mai simplu și mai corect, pe calea corectă și dreaptă. Vali, spune-mi cum ți s-a schimbat viața de când ai devenit tată. E un sentiment frumos. Pentru că atunci ți se schimba totul. Nu mai poți să trăiești fără, nu mai poți să fii cum erai înainte și devii mai, cum să zic, mai responsabil cu viața ta. Și ăsta e un lucru bun în fotbal. Pentru că, încă o dată, îți găsești liniștea aia pe care mulți din Superliga încă nu o au. Cum se simte să fii universul cuiva? Pentru copii, părinții sunt universul lor. O bună perioadă din copilăria. Nu știu. Pentru mine e mai greu. Cu mine se vede mai rar, eu mai plec în cantonamente. Când vin supărat de la fotbal și îl văd, parcă, nu că îmi trece, dar încep să mă liniștesc, să intru în zona aia de gândire corectă. Ce ți-ai dori să spună băiatul tău despre tine atunci când va fi mare? Să fiu exemplul lui. Asta, nimic mai mult. Să fiu exemplu, adică să fiu ceea ce el și-ar dori să fie.

Pentru Valentin Costache, o viață în care nu ar fi jucat fotbal este de neimaginat

Valentin Costache: „Fotbalul mi-a dat totul, nu m-am gândit să fac altceva”

Fundașul ucrainean s-a dovedit a fi unul dintre cele mai de succes transferuri făcute de olteni în vară, ținând cont de cât de rapid s-a adaptat în Bănie, dar și de faptul că are deja cinci goluri și două assist-uri. <a href="https://www.superliga.ro/articole/top-10-goluri-marcate-in-turul-sezonului-regular-din-superliga-care-e-preferatul-tau-36170634">Golurile sale</a> au făcut diferența pentru Craiova, ultimul fiind cel care a adus prima victorie în Conference League. Oltenii nu și-au adus doar un om care știe să se apere, ci unul care știe cum să marcheze și nu oricum, ci reușite spectaculoase. Obligat să plece din Ucraina din cauza situației de acolo, pentru a-și face un nume în fotbal, Romanchuk a experimentat fotbalul din afară întâi în Ungaria, timp de doi ani. S-a întors „acasă”, dar a stat doar un an, până a apărut oferta de la Craiova, pe care nu a putut să o refuze. Am stat de vorbă cu fundașul ucrainean, care ne-a spus povestea sa, iar acum este momentul să îl descoperiți și voi. Oleksandr, spune-ne despre tine. Cine este Oleksandr? Un tip simplu din Ucraina care are un vis mare. Încerc doar să-l urmez, să fac tot ce pot. Iubesc fotbalul. Am început să joc la 5-6 ani. Chiar și înainte, am o grămadă de poze cu mingea. Nu știu, în familia mea, nimeni nu juca fotbal profesionist. Eu am fost primul, și la fel și fratele meu mai mic. Și el e fotbalist profesionist. Acum joacă futsal. Cum a fost copilăria ta? A fost bună. De la 10, nu, 9 ani, am început să merg la antrenamente la academia de fotbal din orașul meu. Am început să mă antrenez acolo, să joc pentru școală (academie - n.r.). Eram mereu cu mingea, mereu încercam să joc cu prietenii mei, cu tatăl meu, cu fratele meu. Îți mai amintești cum arată locul unde ai crescut? E un oraș mic, poate nu chiar așa mic, cam 70.000 de oameni locuiesc acolo. Arată frumos, îmi place. Când jucam în Ucraina, și când aveam timp liber, când găseam o zi liberă să mă duc, alegeam să merg undeva sau să mă întorc acasă, mereu încercam să mă întorc, să stau cu familia mea. Îmi reîntâlnesc prietenii și mă relaxez acolo. E un loc bun pentru odihnă, pentru mentalitate, să te calmezi, să uiți de job-ul tău și pur și simplu să te relaxezi. Cum ai ajuns în fotbal? Acesta a fost visul meu de la început. Mă gândeam doar că voi fi fotbalist profesionist. Că voi juca cu jucătorii de top. Și acum, chiar și acum, încă gândesc așa. Vreau să joc în echipa națională. Vreau să ating cel mai înalt nivel, să joc în Liga Campionilor, poate cu Craiova. Și mereu îmi urmez visul ăsta. Ai jucat dintotdeauna fundaș? Nu. Înainte am jucat fundaș dreapta, fundaș stânga, la mijloc, chiar și atacant. Poate o singură poziție unde nu am jucat a fost cea de portar. Dar îmi amintesc o dată când portarul nostru a primit cartonaș roșu, așa că a trebuit să stau în poartă. Au fost 10 minute maxim, dar am fost pe această poziție. Ai reușit să nu primești gol? Da, dar am pierdut meciul. Cum a fost momentul în care ai plecat din Ucraina pentru prima dată? A fost greu, pentru că începuse războiul. A fost greu pentru familia mea, pentru oamenii care trăiesc în Ucraina. Și, după șase luni, am părăsit țara. Pentru că echipa mea nu a mai jucat și nu am avut campionat timp de jumătate de an. Și agentul meu mi-a spus că avem o oportunitate să plecăm. „Avem o echipă căreia îi place de tine, din Ungaria. E interesant pentru tine sau nu?”. Și am vorbit cu familia mea, cu fostul meu director. Și am luat decizia să merg acolo. Pentru că în aceste șase luni cât am stat acasă, fără muncă, fără salariu, fără nimic, am început să simțim niște probleme financiare. Nu pot să zic doar de bani, dar ce pot să fac eu fără fotbal? Și în momentul ăla, nu știam dacă o să mai avem campionat și pentru cât timp… Și am luat decizia să plec, să joc fotbal, să-mi ajut familia, să ajut armata ucraineană. Ca donație, știi? Am o grămadă de prieteni care sunt acolo, acum, ca soldați. Și am luat această decizie, pentru că, dacă stau acasă, nu pot să-mi ajut familia, țara, prietenii. Și merg să joc, să mă îmbunătățesc, ca fotbalist profesionist. Și datorită acestui fapt, acum pot să ajut. Și asta e. Cum a fost experiența ta în Ungaria? A fost greu de la început, pentru că nu știam bine engleza. Bineînțeles, nici maghiara. Adică, a fost prima oară când plecam undeva afară din Ucraina. Dar am încercat să mă concentrez pe fotbal, să-mi fac treaba. Și a fost un jucător ucrainean care m-a ajutat. M-a ajutat foarte mult. Imediat, am început să învăț engleza. Și, poate după jumătate de an, m-am simțit mult mai bine decât la început. Dar a fost o experiență bună pentru mine. Am învățat multe. Pentru că sunt campionate diferite, mentalități diferite ale oamenilor. Și, după asta, cred că m-am întors în Ucraina mult mai puternic. Când te-ai întors în Ucraina, ai fost inclus în echipa sezonului. Cum a fost acel sezon pentru tine? A fost bun. Am început să jucăm în Europa League și am pierdut cu Plzeň, Viktoria. Și după aia, am mers să jucăm contra lui Betis. A fost un adversar foarte puternic. Am pierdut și cu ei. Dar a fost de asemenea o experiență bună. În acea lună, am călătorit mult. Pentru că nu puteai să zbori din Ucraina în altă țară. Mergeam cu autobuzul. Știi, sunt multe călătorii: autobuz, tren. Și a fost foarte greu. Dar, din nou, am învățat. Și după aia… Orașul ăsta, unde am fost (Kryvyi Rih - n.r.), e așa de aproape de linia de front. Gen 100 de kilometri. Și viața acolo e așa de periculoasă. Pentru că mereu era câte o alarmă. Cădeau niște drone… Și eram cu soția mea. Era speriată foarte tare, știi. Și din cauza asta, poate a fost și motivația mea să joc la maximum, să dau 100%, să plec de acolo, să găsesc un club mai bun. Și am făcut tot ce am putut. În fiecare meci. Poate de aia am și fost în echipa anului. Și asta e. Acolo aveam o echipă foarte bună. Noi… Noi jucam… Am luptat până la capăt pentru… a juca în Europa League. Și… Cred că de asemenea a fost bine și pentru mine. Chiar și acum vin și am… Adică știu multe lucruri, care mă pot ajuta aici.

<h2>„Sunt foarte fericit la Craiova!”</h2> La ce te-ai gândit când a venit oferta de la Craiova? Am fost fericit pentru că m-a sunat agentul meu și mi-a zis de Craiova. Și știam despre echipa asta. Adică am auzit de ea înainte. Și, am deschis direct Google, să văd unde e Craiova acum? Adică agentul meu mi-a explicat despre echipa asta, știi. Bineînțeles că sunt fericit. Pentru că e un alt nivel. Adică cred că am făcut un pas înainte, am urcat în carieră. Un pic. Și acum mă pot îmbunătăți aici mult mai mult. Adică cred că nu ne-am gândit mult, pentru că, oricum, din altă țară nu am avut nicio ofertă. Bineînțeles că am vorbit cu familia mea, cu agentul, și am luat decizia să merg. Adică să vin aici. Care au fost primele tale impresii când ai venit în Craiova? Am fost puțin șocat. Adică eu credeam că oamenii din Ungaria, că Ungaria și România sunt ceva similar. Plus-minus. Dar, când am venit, am descoperit că e diferit. Țară diferită, oameni diferiți, mentalitate diferită. De aia am fost în șoc. Dar un șoc bun, știi? Fericire. Și toată lumea a început să mă ajute, toată lumea îmi zâmbea, încerca să comunice, să mă întrebe ceva, dacă am nevoie de ceva, de ajutor, suport. De aia sunt fericit. Poate de aia am o performanță bună aici. Pentru că vorbesc cu familia mea, cu soția, și le spun: „Mă simt foarte bine aici. Ca acasă, știi?”. Adică suntem aici ca o familie. Avem un spirit de echipă bun în interior. Și poate de aia joc bine. Și, bineînțeles, vreau să ajut echipa, din cauza asta, pentru că, adică, nu doar jucătorii, ci toată lumea care e aici îmi dă mult. Și vreau să dau înapoi. E bine.

<h2>„Încerc să marchez mai mult”</h2> Ai marcat la debutul tău la Craiova. Ce ai simțit în momentul ăla? Înainte de meci? Eram puțin speriat. Era primul meu meci. Trebuia să joc bine. Dar toate astea se întâmplă până la fluier. După fluierul de start… Adică mintea mea se schimbă direct, încerc să mă concentrez pe jocul meu, cum să joc bine. Și, din primul corner, marchez! Cum am exersat la antrenament, înainte. Deci, bineînțeles că m-a ajutat mult și am început să simt mai multă încredere după aia și sunt fericit, bineînțeles. După aia a venit golul uimitor cu Hermannstadt. Ce îți trecea prin minte în momentul ăla? Da. Cu siguranță e un gol bun. Și un sentiment diferit, pentru că jucam pe stadionul nostru, cu fanii noștri, și a fost un sentiment uimitor. Adică nici nu puteam visa la asta, dar mulțumesc lui Dumnezeu că am marcat. Am ajutat echipa mea să câștige și e cel mai important. Am luat trei puncte. Și acum, adică cred că, adică cum pot citi în comentarii, fanii vor mai mult de la mine și nu mă pot relaxa. Acum trebuie să mă îmbunătățesc și să încerc să marchez mai mult. Dar cel mai important pentru un fundaș e să nu ia gol, adică zero în spate. Deci primul lucru la care mă gândesc e ăsta. Te-ai mai uitat la golul acela o dată? Da. Nu am marcat multe goluri în cariera mea. Da. E cel mai bun. Ai marcat deja câteva goluri pentru Craiova. Nu e ceva comun ca fundașii să marcheze goluri. Atâtea goluri. Care e secretul tău? Secret? Nu știu. Dacă pot să spun asta, e stilul meu, pentru că, chiar și înainte, îmi plăcea să… să fac pasul înainte și după să ajut atacul. Să mă duc acolo în careu. Încerc să găsesc mingea acolo, să șutez. Poate înainte nu marcam atâta, dar am avut multe șanse. Și acum a venit golul ăsta, așa că sunt fericit. Și asta e. Sergio Ramos e un fundaș care înscrie goluri… E de asemenea unul dintre idoli pentru mine. Și, poate, da, încercam să-l urmăresc câteodată. Dar cred că sunt un jucător diferit de el. Avem stil diferit. Dar, în atac, da, voi încerca să-i ating nivelul. Ești bun și la penalty-uri? În cariera de fotbalist profesionist nu am șutat niciun penalty, dar exersăm la antrenament. Bineînțeles că e diferit. Și… vom vedea. Poate o să vină în curând. Nu știu dacă ai auzit. Emil Săndoi, o figură legendară aici, la Craiova, te-a văzut jucând și a zis că s-a regăsit în tine, în stilul tău de joc. Ai știut asta? Nu, nu am auzit asta. Era un jucător important pentru Craiova. Și el a zis asta. Trebuie să mă uit la video, să văd cum juca el. Și bineînțeles că vreau să-l întâlnesc, să vorbesc puțin cu el. Poate mă poate ajuta cu ceva. Să-mi zică ce e rău pentru mine, ce e bun. Și trebuie să spun, chiar apreciez că a zis asta. Mulțumesc mult pentru asta. Oamenii zic că în Oltenia aici fotbalul e trăit mai pasional. Cum găsești atmosfera aici? Am auzit despre asta înainte. Adică atunci când am semnat. Oamenii, de exemplu, aici, directorul, de asemenea agentul din România, mi-au spus despre atmosfera de aici, despre oameni, adică. Oamenii aici au sânge diferit. Mai mult foc în ochi și am simțit asta de la primul meci și e foarte bine. Foarte, foarte bine. Și avem rezultate bune. Și ei aici mereu ne susțin, ne susțin mereu. Și, să joci cu fanii ăștia, cu atmosfera asta, e ca… Ai mai experimentat o atmosferă similară la alte echipe la care ai jucat? Nu. Nu pot spune asta. Pentru că, chiar și acum, nu avem ultrași în Ucraina, din cauza războiului. Ultrașii noștri, adică cei de obicei, cei mai mulți dintre ei, sunt în armata ucraineană. Dar, în Ungaria, de asemenea am avut ultrași buni, dar mai puțin. E diferit. Aici sunt mai mulți, mai mulți oameni. Și mai mare fenomenul ultras. Pot să spun și că e mai multă susținere aici.

TOP 10 goluri in tur V1_YT Thumbanil.jpg

<h2>„Sunt gata să mor pe teren!”</h2> Cum ți se pare fotbalul românesc comparat cu cel maghiar și cel ucrainean? E o întrebare grea, pentru că, dacă pot să spun asta, adică, în fiecare an, mă îmbunătățesc, cred. Și în fiecare an sunt mai bun și mai bun. E părerea mea. Și cred că, plus-minus, e la fel. Poate în Ungaria e mult mai puternic, mai fizic. La dueluri unu la unu. Sunt mai luptători. Știi? Aici e fotbal mai de calitate, tiki-taka, pase… Avem un fotbal mai deschis. Echipe mai deschise la joc. Joacă mult în atac. În Ucraina, noi jucăm, mai mult în apărare. Știi, adică e greu să marchezi. O grămadă de meciuri se termină 0-0, 1-0. Și… Și, da, e un stil diferit. Dacă… Pot să zic despre nivel. E undeva similar poate. Poate acum cel românesc e puțin mai bun. Dar pot să spun că, cred că e din cauza războiului, și nivelul nostru a scăzut puțin. Ești un jucător care nu primește multe cartonașe galbene, cartonașe roșii în cariera ta. Cât de important e fair play-ul. Cât de mult contează? Nu știu. Cu siguranță, e important. Nu sunt genul de jucător care… care o să meargă, adică direct să omoare pe cineva. Știi? Cu siguranță, dar e fotbal și câteodată trebuie să joci agresiv. Depinde de adversar. Bineînțeles, câteodată… câteodată te… te provoacă cineva. Sau vezi rezultatul. Nu vrei să primești gol. Și faci un fault. Fault tactic. Dar ăsta e fotbalul. Sunt fundaș. Și e normal să primesc cartonaș galben. Da, poate nu. Nu am primit prea multe pentru că încerc să joc inteligent. Dacă primești mingea, dacă faci fault, pierzi mingea. Și e rău pentru echipa ta. Deci, dacă nu faci fault, e bine. Pentru că înseamnă că iei mingea. Și joci. Deci e bine. Cred că pentru un fundaș e o statistică bună să nu ai cartonașe galbene sau roșii. Înseamnă că în general câștigi duelurile. Ce-ți place să faci în timpul liber? Stau cu familia mea. Dacă e în afara Ucrainei, stau cu soția mea, e mereu cu mine. Încercăm să ne odihnim. Pentru că, chiar și acum, avem un program foarte greu. Și, în fiecare zi, încerc să mă relaxez, să mă odihnesc, să mă recuperez. Mai mergem la plimbare, într-un parc. Chiar și acum în Craiova, e un oraș nou pentru mine, încercăm să mergem de colo-colo, să găsim locuri frumoase, bune. Dacă nu erai fotbalist, ce cale în carieră ai fi ales? Sincer, nu știu. Dar cred că un alt sport, Cu siguranță. Aș fi jucat ceva, nu știu ce, poate baschet sau volei. Ce îți lipsește cel mai mult de acasă? Părinții mei. Am un frate mai mic, o soră. Și, bineînțeles, prietenii mei. Oamenii care mă iubesc. Ce ai vrea ca fanii din România să știe despre tine? Că sunt genul de tip care o să dea mereu 100%, cu siguranță. Sunt gata să mor pe teren. Bineînțeles, nu să mor la propriu, dar să dau totul. O să dau maximum pe teren. Doar să știți, și dacă ceva merge prost, nu trebuie să… să ziceți ceva rău. Mai bine să rămâneți alături de mine, cu mine, cu echipa. Și să ne susțineți până la final. Nu contează rezultatul.

Romanchuk, Oleksandr

Oleksandr Romanchuk (25 ani) a ajuns în România în această vară, fiind unul dintre multele transferuri realizate de Universitatea Craiova în lupta pentru titlu.

Povestea lui Oleksandr Romanchuk: „Fotbalul a fost visul meu!”

Levente Balint

Tocmai ce s-a încheiat și această ”fereastră” dedicată meciurilor inter-țări. Superliga a avut foarte mulți reprezentanți, iar în cele ce urmează vă prezentăm ce au făcut cei convocați la naționalele mari. I-am trecut pe cei care au fost cel puțin rezerve în aceste dispute.RAPID BUCUREȘTIPortarul Marian Aioani a rămas pe bancă în duelurile cu Bosnia-Herțegovina (1-3) și San Marino (7-1).Extrema Claudiu Petrila a fost rezervă la Zenica, iar cu San Marino a intrat în minutul 75.FC BOTOȘANIFundașul Charlie Petro a fost integralist în duelurile de verificare ale statului Malawi cu Lesotho (0-0, respectiv 1-0).Mijlocașul ofensiv Ștefan Bodișteanu a evoluat 16 minute în Moldova-Italia 0-2, respectiv 19 minute în Israel-Moldova 4-1.DINAMO BUCUREȘTIMijlocașul Charalampous Kyriakou a fost rezervă în Cipru-Austria 0-2, iar apoi a evoluat 67 de minute în Cipru-Estonia 2-4.Portarul Devis Epassy a fost rezervă în Camerun-R.D. Congo 0-1.UNIVERSITATEA CRAIOVAFundașul stânga Nicușor Bancu a fost rezervă cu bosniacii, apoi a fost integralist, cu o pasă de gol, în duelul cu San Marino.Mijlocașul Vladimir Screciu a fost rezervă la Zenica, apoi a jucat vreme o repriză cu San Marino.Atacantul Ștefan Baiaram a jucat 90 de minute și a marcat întâiul gol pentru ”tricolori” și a furnizat și un ”assist” cu San Marino.Fundașul Adrian Rus a fost pe bancă în ambele confruntări ale României.Mijlocașul Carlos Mora a bifat 32 de minute în duelul cu Haiti (0-1), dar costaricanul s-a accidentat.Mijlocașul Anzor Mekvabishvili a fost prezent 71 de minute în Georgia-Spania 0-4 și 31 de minute în Bulgaria-Georgia 2-1.FC ARGEȘStoperul Esteban Orozco a jucat pentru Guineea Ecuatorială în tot meciul cu Kenya (1-0).Mijlocașul Vadim Rață a bifat 75 de minute în Moldova-Italia 0-2 și a rămas pe bancă în confruntarea cu Israel (1-4).FARUL CONSTANȚAExtrema Narek Grigoryan a jucat 21 de minute în eșecul armenilor cu Ungaria (0-1), apoi a rămas pe bancă în usturătoarea înfrângere, 1-9 în Portugalia.OȚELUL GALAȚIMijlocașul Joao Paulo Fernandes a avut la dispoziție 11 minute în Iran-Capul Verde 1-0, apoi alte 32 de minute în Egipt-Capul Verde 2-1.UTAMijlocașul ofensiv Marinos Tzionis a evoluat 88 de minute în Cipru-Austria 0-2, iar apoi a rămas pe bancă în eșecul cu 2-4 cu Austria.Portarul Dejan Iliev a fost rezervă în Macedonia de Nord-Letonia 0-0 și Țara Galilor-Macedonia de Nord 7-1.FCSBDupă ce a fost rezervă în Bosnia-Herțegovina, Ștefan Târnovanu a apărat tot meciul cu San Marino.Florin Tănase a intrat pe final la Zenica, apoi a jucat 63 de minute cu San Marino.Daniel Bîrligea și-a făcut datoria de atacant și a marcat la Zenica, cu 65 de minute pe teren, iar apoi a înregistrat o prezență de 63 de minute cu San Marino.Darius Olaru a jucat o repriză cu San Marino.David Miculescu a prins 16 minute în Bosnia, iar la Ploiești a rămas pe bancă.Risto Radunovic a evoluat pe partea stângă a apărării muntenegrene pentru o repriză în victoria din Gibraltar (2-1). iar contra Croației (2-3) a fost rezervă.Baba Alhassan a fost integralist în Uganda-Ciad 2-1, apoi a jucat o repriză în Maroc-Uganda 4-0.”U” CLUJPortarul Edvinas Gertmonas a fost rezervă în Lituania-Israel 0-0, apoi a apărat în Țările de Jos-Lituania 4-0.Alex Chipciu a fost integralist în Bosnia-Herțegovina-România, apoi a fost rezervă cu San Marino.Atacantul Virgiliu Postolachi a jucat 55 de minute în Moldova-Italia 0-2 și alte 54 de minute în Israel-Moldova 4-1.CFR CLUJLouis Munteanu a jucat 28 de minute și a marcat în confruntarea cu San Marino.Mijlocașul Lindon Emerllahu a fost pe bancă în Kosovo-Elveția 1-1.PETROLUL PLOIEȘTIFundașul Yohan Roche a jucat 90 de minute în insuccesul celor din Benin, 0-3 cu Burkina Faso.

Mai mulți jucători convocați la reprezentative au avut prestații notabile

Ce au făcut emisarii Superligii, în duelurile inter-țări

Andreea Cio

Superliga feminină

Născută în satul Mățău, comuna Mioarele, județul Argeș, Ioana Bălăceanu a început fotbalul la doar 8 ani, la clubul „Dinicu Golescu“ din Câmpulung. A jucat 5 ani alături de băieți, apoi a ajuns la Cluj, într-o echipă de fotbal feminin. De atunci, drumul ei a fost mereu în urcare. A trecut prin reprezentativele de juniori ale României, apoi a debutat la senioare la doar 17 ani.
Alături de Olimpia Cluj a câștigat titluri de campioană, Cupa României și a jucat în preliminariile UEFA Women's Champions League.&nbsp;În iunie 2024, <a href="https://www.superliga.ro/articole/farul-campioana-neinvinsa-ultimul-act-al-unui-sezon-memorabil-417286d9">Farul Constanța</a> a anunțat transferul ei, iar Ioana s-a integrat imediat la campioana <a href="https://www.facebook.com/superligafemininaromania">Superligii Feminine</a>. Anul trecut a fost desemnată jucătoarea sezonului regular,&nbsp;&nbsp;iar în acest sezon a bifat deja 5 goluri în 12 etape.
Astăzi, Ioana continuă să crească într-un ritm impresionant, rămânând una dintre vocile și fețele importante ale fotbalului feminin românesc.

De la ce vârstă joci fotbal? De la opt ani într-un cadru organizat. Cu mingea mă joc de când am început să merg. Și care era visul tău de atunci când ai început să te joci cu mingea? Păi, ca să fiu sinceră, atunci nu prea gândeam eu atât de departe. Era plăcerea mea să mă joc cu mingea cu băieții în parc, în curtea școlii. Iar când am început să merg la băieți într-un cadru organizat, mi-am dorit să ajung cât mai sus. Ce ai învățat din această joacă cu băieții?&nbsp; A fost diferit. Când eram la băieți, totul era mai competitiv, mai multă agresivitate, iar atunci când am făcut pasul spre echipă de fotbal feminin, mi se părea cumva mai lejer, un ritm mai scăzut. Și eram foarte agresivă la început, fiind cu băieții. Așa eram și cu fetele. Până m-am controlat, a fost puțin greu pentru mine.&nbsp; Dar simți că te-a ajutat ceva din jocul cu băieții? Da, la început m-a ajutat foarte mult, însă pe parcurs, fiind într-o echipă de fete, m-am mulat după stilul nostru de joc. Când ai realizat că fotbalul e pentru tine mai mult decât un joc? Când a venit timpul să iau o decizie de a pleca destul de departe de casă pentru a-mi urma visul.Fotbalul în contextul familiei tale ce a însemnat?&nbsp;Complicat. Părinții mei la început nu erau prea mult de acord. Ei credeau că e doar o nebunie a unui copil imatur, să zic așa. Însă atunci când am fost nevoită să fac o alegere și-au dat și ei seama că probabil ăsta este drumul meu în viață.Ți-au zis vreodată de atunci „Ai avut dreptate Ioana. E bun drumul ăsta?”&nbsp; Mama, să zic așa, cumva m-a susținut, chiar dacă nu îi plăcea atât de mult. Tata era la modul „Las-o să facă că-i trece.” Până la urmă, ți-am zis, au fost de acord și cred că acum sunt fericiți și eu sunt împlinită pe partea asta.&nbsp; Și cum s-a făcut când nu ți-a trecut?&nbsp; Cred că mi-a plăcut atât de mult încât nu am putut să renunț. E normal, la un moment dat am vrut să renunț atunci, la băieți când jucam, dar am rezistat câteva zile fără să mă duc la antrenament și atunci mi-am dat seama că pe drumul ăsta trebuie să merg. Cât timp ai jucat la băieți? Am jucat 5 ani și după m-am transferat la Cluj. La Cluj, la Olimpia?&nbsp; Da. Și ai și câștigat campionatul cu Olimpia? Am câștigat campionate. Am stat timp de 7 ani la Olimpia Cluj.&nbsp;

Deci când ai venit la Farul, erai deja obișnuită cu campionate, cu Champions League? Da. Am venit cu un campionat în minus, că acum două sezoane tot Farul, în prezent, echipa mea a luat campionatul și am venit aici să-mi continui treaba și să obțin cât mai multe trofee. Cum e fotbalul la malul mării? A fost o schimbare destul de mare, însă eu cred că m-am acomodat destul de bine și pentru mine a fost o alegere bună. Mai știai fete și din cadrul naționalei, nu?&nbsp; Da. Știam fete și de la echipa națională. Cu unele am jucat împreună și la Cluj, iar cu restul nu a fost niciun fel de problemă ca să ne împrietenim și să ne cunoaștem.&nbsp; Cum este viața într-o echipă de fotbal feminin? Să zic așa, liniștită. Eu așa consider. Poți să ne spui care e cel mai frumos moment pe care l-ai trăit în tricoul Farului?&nbsp; Cred că atunci când am venit la Constanța și am jucat în Champions League. Au fost și primele mele meciuri în tricoul Farului.&nbsp; Și cel mai frumos moment din toată cariera ta până aici? Cel mai frumos moment a fost calificarea la un turneu cu echipa națională U19, după, debutul la senioare. Mai multe momente și cred că și cu echipa de club, cu Clujul, când ne-am dus mai departe în Champions League.&nbsp; Și cel mai dificil moment care a fost?&nbsp; Cred că sunt momentele în care nu am reușit să ne calificăm mai departe la echipa națională. Și ce ți-ai zis în momentele alea? Adică depinde doar de noi. Trebuie să muncim mai mult și să ne ridicăm la un nivel mult mai înalt. Cum e să auzi imnul României cântând, tu fiind pe teren, cu tricou naționalei pe tine?Este un sentiment de nedescris. Adică clar simt toate emoțiile în acele momente, însă sunt mândră că aud imnul și eu fiind îmbrăcată în tricou echipei națională. Adică reprezintă toată țara și pentru mine contează foarte mult.&nbsp;

Ai vreun sfat pentru fetițele care își doresc și ele să fie așa ca tine?&nbsp; Dacă vor să facă sport să se ducă la drum cu mult entuziasm și să facă tot ce simt.&nbsp; De mici copii, cum de altfel am făcut și eu. Dar ai vreun sfat pe care simți că ar fi fost bine să-l primești și tu atunci când erai micuță?&nbsp;Cred că am primit ca să fac ceea ce mă face pe mine fericită. Să mă duc acolo unde mă duce instinctul. Și atunci când instinctul te pune față în față cu golul și înscrii, mai ales pentru România, cum s-a întâmplat, ce simți?&nbsp; Acele sentimente sunt unice și sper cât mai mult să ajut acolo unde voi juca tot timpul.&nbsp; Ai ieșit jucătoarea sezonului regular anul trecut. Cum a fost sezonul pentru tine?&nbsp;Sunt împlinită, fericită și mulțumesc tuturor care mă susțin și m-au votat, de altfel, că fără ei nu aș fi ieșit.Ce crezi că îți iese cel mai bine pe teren? Care crezi că este principalul tău atu?&nbsp; Cred că mă ajută foarte mult viteza și în același timp mă consider și tehnică și cred că lucrurile astea se îmbină perfect.&nbsp; Poți să-mi spui un moment în care te-ai simțit cea mai mândră de tine?&nbsp; Când am ieșit cel mai bun atacant și când <a href="https://www.instagram.com/reel/DBoJDIiowc4/?igsh=MTN6dnQyN3BpdmlvZQ%3D%3D">am înscris cu Polonia</a> la echipa națională. Ce-ți dorești să-ți aducă fotbalul pe viitor?Îmi doresc să joc undeva în străinătate, adică să mă duc mai sus de atât și să am o carieră undeva și în afară țării, adică nu doar pe plan de țară.&nbsp;Să mă duc undeva la o echipă cunoscută vreau.&nbsp; Poți să-mi spui una dintre cele mai importante lecții pe care-i primit-o de la fotbal până acum?&nbsp; &nbsp;Atunci când ai ocazia, adică dacă ți se oferă ceva, trebuie să mereu să accepti, să încerci și alte lucruri noi și să nu te fixezi într-un punct în care te simți confortabil. Să ieși puțin din zona de confort.

https://www.facebook.com/photo/?fbid=1590715435644085&set=a.746908933358077

Ioana Bălăceanu este una dintre vocile tinerei generații din fotbalul feminin românesc. Îmbină viteza cu tehnica, ambiția cu modestia și își păstrează mereu instinctul acolo unde îl simte cel mai bine: aproape de poartă.
Drumul ei e abia la început, iar noi nu putem decât să fim mândri că Ioana dă un exemplu pentru toate sportivele care caută curajul, caută exemple și, nu în ultimul rând, caută victoria.&nbsp;

Fotbalul din Superliga Feminină, Champions League, în tricoul naționalei și, mai ales, în suflet. Povestea atacantei Farului Constanța

Ioana Bălăceanu: „Las-o să joace, că-i trece”

STATISTICĂ

Transferat de la rivala FCSB, ca parte a trecerii lui Denis Politic în roș-albastru, Alexandru Musi a devenit repede un jucător fundamental în angrenajul lui Zeljko Kopic și unul dintre favoriții fanilor dinamoviști. Nici nu se putea altfel, în condițiile în care fotbalistul de 21 de ani este unul dintre golgheterii echipei. Musi a înscris de patru ori în actuala ediție de campionat, inclusiv în duelul cu fosta sa echipă, pe care Dinamo l-a câștigat spectaculos cu 4-3, și a oferit o pasă decisivă în cele 1.308 minute în care s-a aflat pe teren. Cu aceste cifre, este lider printre jucătorii eligibili U21 în ceea ce privește contribuțiile de gol în acest sezon al Superligii. Dacă mai adăugăm și cele două lovituri de la 11 metri pe care le-a obținut, precum și cele 43 de driblinguri reușite (2,7/meci în medie, lider în Superliga), avem confirmarea că Musi este poate cea mai importantă armă ofensivă pe care o are Kopic. Și unul dintre motivele pentru care Dinamo face un sezon foarte bun (locul 3 în acest moment).

Alexandru Musi_Iunie2025 - FINAL YT.jpg

Tot la cinci goluri a contribuit și Ștefan Bană, talentatul atacant pe care Oțelul l-a împrumutat de la Universitatea Craiova. Fotbalistul de 21 de ani are cifre fantastice, dacă luăm în considerare că a jucat doar 688 de minute. A marcat de două ori și a oferit trei pase decisive, într-un start de sezon remarcabil, dar apoi, din motive personale, nu a mai putut evolua. Cu siguranță, gălățenii ar fi avut o armă în plus într-un parcurs care oricum le permite să spere la o calificare în play-off. Podiumul celor mai eficienți U21 e completat de Eduard Radaslavescu. Mijlocașul Farului pare să fi lăsat definitiv în urmă experiența nereușită de la FCSB și, revenit ”acasă”, își arată calitățile indiscutabile. Până acum, a înscris un gol și a dat trei assisturi, în ceva mai mult de 1.100 de minute petrecute pe teren.

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid054U4VGSdFzqrGEcWyV8CpXHRQVE8rTrwd7ptjiGhV9UHaYvTASatXabu2L7zhrRdl

Tânărul fotbalist al lui Dinamo nu a avut nevoie de mult timp pentru a deveni o piesă importantă pentru alb-roșii

Alexandru Musi e liderul contribuțiilor ofensive dintre jucătorii U21

Eduard Florescu, 28 ani, și-a petrecut aproape întreaga carieră în România, până în februarie 2025, când a semnat primul său contract în străinătate. Aventura sa nu a durat însă decât jumătate de an, revenind în Superligă, dar nu la Botoșani, locul pe care îl numește „a doua casă”, ci la o echipă care a reușit sezonul trecut să se salveze de la retrogradare, Unirea Slobozia. „Eduard Florescu este un simplu om, un băiat care pune multă pasiune în ceea ce face și cam atât, un tată dedicat și nimic mai mult”. L-am rugat pe el să se prezinte, iar mai jos îl putem descoperi împreună pe fotbalistul care a fost cel mai fericit din carieră atunci când a îmbrăcat tricoul naționalei la Jocurile Olimpice. Mergem în trecut și vreau să ne spui cum a fost copilăria ta, dacă-ți mai amintești. Da, îmi amintesc. Copilăria mea a fost doar despre fotbal, doar cu mingea de fotbal și cam atât, în rest, n-aveam alte activități, tatăl meu fiind un foarte mare fan al fotbalului, asta m-a făcut și pe mine să iubesc atât de mult fotbalul. Ai o amintire la care te duci cu gândul din copilărie și care îți aduce zâmbetul pe buze? Una singură. Când eram copil de mingi, țin minte jucau CS Mioveni cu CFR Cluj, eram un fan înrăit al CFR-ului, chiar dacă nu știu de ce. Îmi plăcea foarte mult de Fabbiani. I-am cerut tricoul și din păcate n-a putut să mi-l dea și mi-a dat o pereche de pantaloni pe care îi am și acum, niște pantaloni de încălzire, să zic așa lungi, îi am și acum și în ziua de azi îmi sunt foarte mari, vreau să zic. Dar asta este o amintire frumoasă. Îți amintești și primul tău meci pe stadion? În calitate de fan. Da, cred. Adică sigur a fost un meci al lui FC Argeș, nu mai țin minte exact cu cine, dar un meci la FC Argeș. Îți mai amintești cum te-ai simțit atunci când ai ajuns pe stadion și ai văzut atmosfera? Pentru un copil este foarte mare impactul. Da, a fost un moment frumos din copilăria mea. Țin minte că chiar eram foarte atent la tot ce se întâmplă și îi puneam întrebări tatălui meu despre jucători, despre club. A fost un moment foarte frumos. Cum a început fotbalul? Adică cum ai început fotbalul spre zona de fotbal profesionist? Junioratul l-am făcut la FC Argeș. După aceea s-a întâmplat ce s-a întâmplat cu FC Argeș, s-a desființat, au fost probleme. Am fost la CS Mioveni și de acolo am debutat în Liga 2. Ai știut dintotdeauna că îți dorești să devii fotbalist sau ai încercat și alte sporturi? Nu, n-am încercat niciodată nimic. Am fost focusat doar pe fotbal. Dar dacă n-ar fi fost fotbal, ce alt sport crezi că ai fi practicat? Sincer să spun că nu m-am gândit niciodată, dar cred că tenis, ceva tenis de câmp. Cum au fost părinții cu decizia ta în legătură cu fotbalul? Tatăl tău a zis că asta te-a antrenat, dar mama ta și-ar fi dorit o altă carieră pentru tine? Nu. Toată lumea m-a susținut în chestia asta și plus m-a ajutat foarte mult. Nu s-a pus problema niciodată. Am fost susținut de mic și sunt susținut și acum. Sunt cei mai mari fani ai mei. Îți amintești un moment în care te-ai emoționat pentru susținerea pe care ți-o arătat-o părinții? Nu-mi aduc aminte o susținere specială, să zic așa, întotdeauna este la fel. Ei mă susțin întotdeauna necondiționat și sunt lângă mine și în momentele bune și în momentele rele.

Florescu, Eduard

<h2>„Experiența Farul m-a trezit puțin la realitate!”</h2>

Argeș, Mioveni, Farul. Spune-ne puțin parcursul pe care l-ai avut la începutul carierei. Cu ce ai plecat bun din cele trei lucruri și ce nu a fost bine? Am făcut pasul de la Liga 2 la Farul Constanța. Eram încă un copil. Nu eram atât de matur să înțeleg foarte bine unde ajunsesem, dar cred că am avut multe de învățat din acea experiență, chiar dacă nu a fost atât de lungă, dar m-a maturizat și m-a trezit puțin la realitate. Ai interacționat și cu Gheorghe Hagi în acea perioadă? Da. Am și învățat câteva lucruri de la dânsul și mă bucur că am avut această ocazie. Era strict? Vă timora așa, ca prezență? Nu neapărat, dar nu cred că ne timora. Într-adevăr era un pic mai dur, dar întotdeauna îl ascultai cu plăcere și te uitai la dânsul cu plăcere. Ai ajuns la Botoșani în 2018. Cum a fost trecerea de la Constanța tocmai la Botoșani? A fost o trecere puțin ciudată pentru mine, fiind foarte departe de casă, prima mea plecare de acasă, să spun așa, dar m-am obișnuit rapid și acolo am fost susținut. Am întâlnit oameni foarte de treabă care m-au ajutat în toți anii aceștia. Pot spune că Botoșani este a doua mea casă. Dar spune-mi cum a fost prima iarnă la Botoșani? Foarte friguroasă. Iernile sunt puțin mai diferite în zona aceea, dar te obișnuiești. Sunt curioasă cum e pentru străini când ajung la o iarnă în Botoșani. Pentru străini cred că este foarte dificil și cred că primul gând al lor este să se întoarcă acasă. Ai un exemplu clar? Da, chiar am avut în echipă un spaniol și țin minte jucasem Iași-Botoșani, fiind foarte frig afară, s-a întors la vestiar și a zis că nu se mai întoarce a doua zi și chiar așa s-a întâmplat.

<h2>„Nu eram pregătit pentru pasul la Craiova”</h2>

Ai fost o scurtă perioadă de timp și la Craiova. Spune-ne, din perspectiva ta, ce s-a întâmplat acolo? A fost o mutare în care nu cred că eram pregătit să fac pasul la Craiova, Craiova fiind o echipă mare, o echipă iubită a campionatului și nu cred că eram pregătit pentru pasul acesta. Ai ajuns la concluzia asta acum. Atunci cum erai? Ce gândeai? La concluzia asta am ajuns acum, dar atunci nu eram atât de conștient de chestia asta. Ți s-a întâmplat și ție, și asta e o chestie care se practică oricum în fotbal, nu doar la noi, ideea asta ca unii jucători aduși de un antrenor rămân la echipă, antrenorul pleacă și după aia te lovești de un zid. De ce crezi că se întâmplă asta și cum poate fi schimbat? Sau dacă ai impresia că poate fi schimbat în vreun fel acest lucru, pentru că e o chestie destul de delicată? Nu știu dacă poate fi schimbată această chestie, dar chiar nu am nici o explicație pentru chestia asta. Într-adevăr așa se întâmplă uneori, dar nu am nici o explicație. Probabil din răzbunare, să zic așa, că cei mai mulți pleacă cu scandaluri de unde se pleacă și cred că din răzbunare. Cred, nu știu, în rest n-am nicio explicație pentru asta. Cum se simte un jucător când aude „Nu joci, indiferent de ceea ce faci”? Este frustrant să auzi chestia asta, am auzit-o și eu, dar când auzi chestia asta pur și simplu te demoralizezi, în primul rând, oricât de tare ai fi și nu știi încotro să iei. Cum ai reușit să nu te lași afectat din punct de vedere mental pe această experiență? Că nu este ușor să gestionezi așa ceva, mai ales pentru un jucător, totuși, tânăr. Da, cum am spus, familia mă susține mereu și în acele momente am avut nevoie de ei, m-au susținut și am trecut cu bine peste acel moment. Îți amintești ceva ce ți-a zis tatăl tău, poate care a rămas cu tine, ți-a rămas în minte de atunci, din perioada aia? Nu, doar mici sfaturi să zic așa, să continui să muncesc și să-mi văd de drumul meu că Dumnezeu mă va răsplăti.

<h2>„Nu m-am putut adapta acolo”</h2>

Te-ai întors la Botoșani și după doi ani a venit oferta de la Yelimay, cum de ai decis să pleci acolo? Sincer, am vrut o schimbare în viața mea, fiind de foarte mult timp la Botoșani, aveam nevoie de această experiență și pur și simplu a fost dorința mea și așa s-a întâmplat. Cum a fost perioada pe trecut în Kazahstan? Pot spune că o perioadă dificilă și frumoasă în același timp, chiar dacă sunt chestii puțin mai ciudate decât la noi în fotbalul românesc sau în alte campionate, dar o iau ca pe o experiență, ca pe o învățătură și cred că și de acolo am avut lucruri bune de învățat. Cât de diferită e viața acolo față de cea din România? Este foarte diferită, extrem de diferită și de aceea am vrut să mă întorc înapoi pentru că nu m-am putut adapta, oarecum, la absolut tot ce era acolo. Sunt cu totul diferiți și fotbalistic vorbind, și cultural. Poți să ne dai niște exemple? În primul rând, dificile erau terenurile, toate fiind de teren artificial și un teren artificial foarte rău, nu unul bun. Chestia asta era groaznic. La fiecare meci era ceva foarte urât. Felul lor de a trăi foarte diferit față de noi. Nu puteam să mă obișnuiesc cu chestia asta. Dar sincer, cred că, dacă m-aș întoarce, aș fi mai pregătit pentru chestia asta. Te-ai mai întoarce? Nu cred că acolo, dar tot prin zona aceea cred că m-aș întoarce. Ce ți-a arătat experiența din Kazahstan despre tine ca om și ca jucător? Că sunt un om puternic, chiar mi-am dovedit chestia asta pentru că am plecat într-un moment important al vieții mele și al familiei. Țin minte că am plecat la o lună după nașterea băiatului meu, ceea ce a fost foarte greu pentru mine. Am plecat singur, neavând șansa să-i iau acolo, fiind foarte greu și foarte departe. Au fost câteva luni foarte grele, cu mult dor și cred că asta mi-am dovedit că sunt puternic. Cum ai decis să te întorci în România și cum ai ales Unirea Slobozia? M-am întors pentru că nu m-am adaptat atât de mult la stilul lor și la viața de acolo și plus de dorul copilului meu și al familiei. Întoarcerea la Slobozia... am fost sunat de cei de aici și am văzut într-adevăr că mă doresc cu toată silința lor pe care și-au dat-o să vin aici și asta m-a făcut să aleg acest club. Cum te simți la noul tău club? Mă simt bine, sunt fericit și bucuros. Avem un parcurs bun față de anul trecut în situația în care au fost ei. Îmi doresc să continuăm să strângem puncte, să nu avem emoțiile retrogradării. Ce greșeli ai făcut în trecut pe plan sportiv și nu le-ai mai face acum? Cred că, fiind copil, nu aveam maturitate necesară să înțeleg anumite lucruri. Acum cred că sunt matur și îmi dau seama de anumite greșeli ce m-au făcut să nu am un randament bun în teren. Cu toate că nu este târziu, mă bucur că am realizat acest lucru. Din punct de vedere sportiv, care a fost cel mai greu moment al carierei pentru tine? Cel mai greu moment al carierei? Cred că cel de la Craiova. Dar cel mai fericit? Cel mai fericit în sezonul de la Botoșani când am înscris 11 goluri. Am avut un parcurs bun. Și un alt subiect care îți aduce puțină fericire - Jocurile Olimpice. Spune-mi cum a fost acea experiență pentru tine și ce alți jucători remarcabili ai întâlnit acolo? Jocurile Olimpice sunt cel mai frumos moment din cariera mea și cred că așa o să rămână, asta dacă nu câștig vreun trofeu important. Am întâlnit jucători foarte buni și, de exemplu, țin minte că la Jocurile Olimpice, în perioada aceea, au participat foarte mult jucători brazilieni, Richarlison, Dani Alves, îi vedeam acolo și asta a fost un moment frumos.

<h2>Momentul care l-a făcut mai puternic</h2>

În februarie 2023, Eduard Florescu și soția sa au trecut prin momente extrem de dificile, când aceasta a pierdut sarcina pe care o avea, însărcinată în 22 de săptămâni. Și Iulia s-a confruntat atunci cu mari probleme de sănătate, starea sa fiind una gravă, însă împreună cei doi au reușit să depășească acea perioadă, iar acum sunt din nou părinții unui băiețel de aproape un an. Vreau să te întreb și despre un moment greu pe care l-ai traversat pe plan personal. Cum ai reușit să depășești mental acea perioadă? Perioada cu copilul. A fost un moment greu din viața mea, dar am avut susținere din toate părțile. Mă bucur că am trecut, că am ieșit cu bine din acea perioadă și că nu am clacat atât de mult. Un subiect dificil, foarte dificil. Ți-a fost greu să nu iei cu tine pe teren acea durere? Pentru că, ca fotbalist, cumva trebuie să fii conectat la joc, dar e foarte greu să te deconectezi. Da, mi-a fost greu, am trecut cu greu peste acea perioadă plus că lucrurile au mai continuat și după acea perioadă, cu soția mea fiind într-o stare gravă, dar să zic așa Dumnezeu ne-a răsplătit. Ne-am rugat foarte mult să avem un copil și Dumnezeu ne-a răsplătit, chiar dacă șansele să avem un copil după incidentul acela erau minime. Deci, practic a fost o minune. Da, chiar da! Și asta era următoarea întrebare. Spune-mi cum se simte să fii tată? Este cred că cel mai frumos sentiment din lume să fii tată, să știi că ești tată. Nu pot să zic decât că sunt foarte fericit și am o mândrie de tată. Și tată de băiat. Este ceva nedescris. Ai vrea să fie fotbalist? În primul rând, vreau să fie sănătos. Asta el va alege ce va fi. Eu nu-l forțez să facă nimic. Cum s-a schimbat viața ta de când ai devenit părinte pe lângă orele minus de somn? S-a schimbat în bine. Sunt mult mai organizat din toate punctele de vedere. Am un program mult mai ordonat datorită lui. Și s-a schimbat în bine, eu așa zic. Când o să fie mare, de ce ai vrea să fie băiatul tău mândru de tine? Ce ai vrea să spun băiatul tău despre tatăl lui? Vreau să fie mândru că a avut un tată fotbalist, în primul rând. Și cam atât. Că are un tată fost fotbalist. Totuși sper să aleagă și el, chiar dacă nu o să-l forțez eu, sper să aleagă și el partea asta. Este un sport frumos. Ai o viață frumoasă. Într-adevăr, sunt sacrificii pe care mulți nu le cunosc, dar o viață frumoasă și grea, și frumoasă. Dacă te-ai putea întâlni cu versiunea ta de la 15-16 ani și te-ar și asculta, ce i-ai spune, având experiența de acum? Nu știu ce i-aș spune, dar cu siguranță i-aș spune ceva. I-aș spune să muncească mult mai mult și să se maturizeze mai repede puțin. În încheiere, vreau să-mi spui ce obiective ai alături de Unirea Slobozia în acest sezon. Pe plan personal, îmi doresc să joc cât mai mult și să-mi ajut echipa, iar pe plan colectiv, cum am spus și mai devreme, să stăm fără emoția retrogradării.

Eduard Florescu este un om puternic. A arătat-o depășind problemele de pe teren și din afara acestuia

Eduard Florescu, despre greșeli, lecții și puterea de a merge mai departe

Reportaj

La 20 de ani, Adrian Caragea și-a trecut în cont o „dublă” la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/dinamo-bucuresti">Dinamo</a>, trofee în Italia și are lista deschisă pentru a îmbogăți palmaresul familiei.&nbsp;<a href="https://www.superliga.ro/jucatori/caragea-adrian-iulian-d2b22b52">Adrian</a>, „Dudu”, numărul 24 de la Dinamo. S-a născut în Spania, iar de succes a auzit de când era mic, pentru că a crescut într-o familie de sportivi.Iulia Caragea, mama lui Adrian, este profesoară-antrenoare la liceul cu program sportiv din Constanța, secția tenis de masă. În urmă cu 30 de ani, a fost jucătoare, chiar componentă a lotului național și a centrului olimpic. În anul 1998 a plecat în Spania, unde a activat și ca jucătoare, iar mai apoi ca antrenoare. Mama a deschis drumul medaliilor și trofeelor în familia Caragea. Consideră că cel mai bun rezultat al ei a fost câștigarea titlului european pe echipe în 1987. Se mândrește cu faptul că a câștigat „Paleta de Argint” ca jucătoare, ca antrenoare și că fiica sa, Claudia, a câștigat-o de asemenea ca jucătoare.

Ștefan Caragea, tatăl lui Adrian, este profesor de educație fizică vocațional și antrenor de fotbal la Liceul Tehnologic Ion Podaru din Ovidiu. Și el fost jucător de fotbal, cu amintiri legate de o ofertă chiar de la… Dinamo.

Adrian și sora lui, Claudia, s-au născut în Spania, unde au stat împreună cu părinții până când Adrian a împlinit 8 ani. Claudia a mers de la 2 ani în sală cu mama și a ajuns tot jucătoare de tenis de masă. De la ea, Adrian s-a ales cu o poreclă: Dudu.

<h2>Ruptură de ligamente la 16 ani. Revenire după 9 luni. Cupă și campionat cu Sassuolo</h2> Adrian a început fotbalul în Spania la Jaen, echipa locală, la patru ani. Povestește râzând cum primul lui gol a fost în propria poartă: „M-am bucurat pentru că nu știam foarte bine.”Părinții lui Adrian s-au cunoscut în Buzău, când aveau 19 ani. Împreună, au ajuns departe în viață și pe hartă, dintr-un capăt în altul al Europei. Ei spun că cel mai mare sacrificiu făcut pentru copii a fost atunci când, întorși în România, s-au mutat din orașul natal, Buzău, la Constanța. Asta pentru ca Adrian să poată intra în Academia lui Gheorghe Hagi.După cinci ani petrecuți în Academie, Adrian a plecat în Italia, la Sassuolo. Avea 15 ani și spune despre acel moment că i-a marcat cariera în cel mai bun sens posibil: „Dacă nu făceam pasul acela la Sassuolo, la 15 ani, acum nu mai eram aici.”&nbsp;În Italia, a depășit cel mai greu obstacol pentru un fotbalist. Și avea doar 16 ani: ruptură de ligament încrucișat. A făcut recuperarea de unul singur, în Italia, operat de unul dintre cei mai buni doctori, doctorul Mariani, la Roma.&nbsp;Amintindu-și de acele momente, Adrian are un sfat pentru tinerii care trec prin aceeași durere a accidentărilor: „În primul rând, să nu fie abătuți, să continue să muncească, să creadă în ei. Trebuie să ia partea pozitivă a accidentărilor, pentru că acestea te întăresc și după o să fii mult mai puternic.”&nbsp;Adrian a stat 10 luni în afară terenului, apoi a revenit și a câștigat Cupa Viareggio cu Sassuolo. O confirmare a muncii pe care am depus-o în perioada când a fost departe de gazon.

După perioada din Italia, unde părinții ajungeau de 3 ori pe an, să-l vadă la meciuri, Adrian a ales să se întoarcă în România. Iar clubul la care joacă nu este străin în familia Caragea. Tatăl a fost antrenat de... Dudu Georgescu. Mai mult de atât, Ștefan a avut o ofertă de la club acum 25 de ani. Iar Iulia ține cu Dinamo de când era copil, pasiune moștenită de la tatăl ei: „Tatăl meu a fost dinamovist și fratele meu este dinamovist.”&nbsp;Adrian face parte dintr-o familie de campioni. Un lucru pentru care e recunoscător. Nu îl vede ca fiind o presiune, ci un ajutor. Iulia completează: „Cred că i-a ajutat foarte mult să înțeleagă ce înseamnă sportul de performanță, adică disciplină, seriozitate, satisfacții, dar și să înțeleagă că înfrângerea face parte din acest proces.”&nbsp;De la tată a învățat să nu se mulțumească cu puțin. De la mama a învățat să fie corect cu munca lui. Iar de la soră a învățat ce înseamnă susținerea.

Familia Caragea și-a dedicat viața sportului. Au schimbat orașe, echipe, au învățat să fie mai puternici împreună și să se bucure de fiecare moment, de fiecare medalie, de fiecare privire pe care Adrian o trimite spre tribună. Între suporterii dinamoviști, îi caută pe cei mai importanți pentru el. Cei care au transmis câte un mesaj pentru băiatul lor.Iulia: „Adrian, sfatul meu pentru tine este acela de a continua la fel de serios, cum ai fost și până acum, ambițios și cu dorință tot mai mare de afirmare.”&nbsp; Ștefan: „Dudule,&nbsp; îți doresc sănătate în primul rând, pentru că, având sănătate, ești capabil să reușești orice în viață.”

Adrian Caragea s-a născut în Spania, iar de succes a auzit de când era mic, pentru că a crescut într-o familie de sportivi

Caragea, familia de campioni. Tatăl a avut și el ofertă de la Dinamo

<a href="https://www.superliga.ro/jucatori/onea-razvan-philippe-6b16d236">Răzvan Onea</a>, fundașul dreapta al Rapidului, este născut la Paris, are 27 de ani și a fost transferat în iarna anului 2022 de la Politehnica Iași. În acest sezon de Superligă a jucat 8 meciuri, dintre care 7 cu banderola de căpitan pe braț. O accidentare l-a ținut o perioadă departe de gazon, dar spiritul lui nu s-a clintit. Tatăl lui a condus o noapte întreagă pentru ca el să poată semna cu Rapid. Marius „Miță” Iosif l-a debutat, iar Adrian Mutu i-a redat încrederea după o pauză de cinci luni. Pentru Răzvan Onea, Rapidul a devenit locul în care a crescut ca fotbalist și ca om, iar fiecare pas pe gazonul Giuleștiului poartă aceeași credință: să joace cu bucurie, curaj și adevăr.

Onea, Răzvan Philippe

<h2 style="text-align:center;">„Să mă bucur întotdeauna de fotbal”</h2>

Cum a început povestea ta cu fotbalul? Jucam mult fotbal cu fratele meu iar după aceea m-a văzut profesorul de educație fizică și le-a recomandat părinților să mă ducă la un club privat. Și ușor, ușor, după aceea am tot crescut. Fratele tău e mai mic decât tine? Mai mare, cu patru ani. Și ai un sfat primit de la el care ți-a rămas? Da, să mă bucur întotdeauna de fotbal. Tu te-ai născut la Paris, corect? Da. Când te-ai întors din țară? Din ce știu eu de la părinți, m-am întors cam la 9-10 luni. N-am stat prea mult pentru că fratele meu era în țară și trebuia să ia o decizie, să-l ducă și pe el acolo sau să se întoarcă ei. Și ne-am întors cu toții în România. Te întreb, sunt curioasă, dacă îți zice cineva Philippe? Nu, rar. Rar cumva la mișto, dacă îmi zice cineva. Dar foarte rar. Dar de ce ți-au pus numele Philippe? Cred că cu semnificația faptului că m-am născut în Franța, că se scrie cu PH și cu doi de „p”. Dacă ți-aș da 90 de minute să te întorci în copilărie, ce ai face? Cred că m-aș bucura de momentele petrecute cu întreaga familie și cu bunicii și cu toată lumea. Ai un moment anumit în care ai decis în sufletul tău că fotbalul va fi cariera ta? Da, am câteva. Am avut câteva momente de cumpănă, să spun, în mai multe situații și de multe ori am spus că acesta este drumul. Și când erai mic? Nu, doar când a fost să fac pasul de la juniori la seniori atunci au fost momentele mai cruciale.

Ai spus că ai un moment critic atunci când în clasa 12 te-ai mutat singur în București. Cum a fost perioada aia pentru tine? A fost greu pentru că venisem cu încă un coleg cu care am crescut de mici și el n-a rezistat, n-a putut să stea și mi-a fost foarte greu când a plecat el acasă și m-am văzut singur și atunci mi-am dat seama că acesta este drumul și că trebuie să trag, să sacrific multe pentru a ajunge sus. Dar ce îți spuneai în momentele alea? Că îmi imaginez că e complicat, singur departe de familie. Îmi spuneam atât eu cât și părinții la telefon că am plecat pe acest drum cu un scop și n-am muncit toată copilăria ca la 19, 18, 19 ani să dau cu piciorul la tot ce am făcut. Și citeam despre tine că ai avut atunci un moment în care te-ai gândit să renunți înainte să vii la Rapid? Da, pentru că nu eram lăsat să vin la Rapid. Era vorba de o chestiune financiară și împreună cu părinții hotărâsem oarecum că nu merită să rămân la Iași la Liga a doua ținând cont că era atât la Baia Mare cât și la Satu Mare în acel moment cred că era o echipă la Liga a doua și cred că mă primeau oricând cu brațele deschise ținând cont că jucasem deja două sezoane la Liga întâi și puteam să merg acolo să joc la ei și am pus împreună cu părinții și cu impresarul meu presiune pe cei de la Iași și la un sfârșit au acceptat cât oferea Rapidul și am venit aici. Îți mai amintești care era primul gând când ai plecat spre București ca să semnezi cu Rapid? Da, mi-aduc aminte că am plecat cu tatăl meu seara târziu la Iași să-mi iau lucrurile de acolo direct cu mașina am venit la București, a condus el toată noaptea tatăl meu și ne-am întâlnit cu domnul Daniel Niculae, dacă bine mi-aduc aminte am semnat contractul și am fost foarte încântat. Emoție, era pe drum, multă emoție. Câți ani aveai atunci? 22, cred, 23. Și de la 23 până acum cum simți că te-a influențat Rapid ca fotbalist și ca om? Numai în mod pozitiv, m-am dezvoltat foarte mult atât din punct de vedere fotbalistic cât și din punct de vedere uman, am învățat multe lucruri, am avut multe exemple în vestiarul Rapidului și le mulțumesc tuturor care au participat la dezvoltarea mea ca sportiv. Spuneai de exemple, e un om anume care simți că te-a influențat mai mult din vestiarul Rapidului? Nu pot să spun un singur nume, dar la început când am venit au fost foarte mulți jucători că experiența a fost Cristi, Săpunaru, Dragoș Grigore, Junior Morais, Albu, au fost... Dandea, foarte, foarte mulți jucători experimentați și bineînțeles aportul fiecăruia dintre antrenori atât domnul Miță Iosif care m-a debutat, domnul Adrian Mutu care mi-a dat încredere după o accidentare de 5 luni și tot așa cu fiecare în parte am învățat multe lucruri și mă bucur foarte mult că a fost așa.

<h2 style="text-align:center;">„Este o responsabilitate imensă să porți banderola Rapidului”</h2>

Voiam să te întreb cum este sentimentul atunci când porți banderola de căpitan pe braț? Este un sentiment foarte plăcut, este o responsabilitate imensă să porți banderola Rapidului și mă bucur că am avut această onoare să port banderola la destul de multe meciuri. Voiam să te întreb și momentul intonării imnului pe Giulești. Cum se simte de pe gazon? Atunci când cântă suporterii împreună cu boxele de pe stadion, dar mai mult se aud suporterii, se face pielea de găină și îți dă o adrenalină de care ai nevoie înainte de un meci. Cânți și tu imnul? Da, de fiecare dată, da. Care-i versul preferat? Toate au o semnificație aparte, dar... acum stau să mi-l memorez în cap, da. Nu-i echipă mai frumoasă și iubită ca Rapid. Vreau să vorbim un pic și despre accidentarea pe care ai suferit-o. Ai venit la Rapid, ai intrat la pauză în meciul cu Craiova, ai jucat meci de meci și apoi... Da, am apucat să joc jumătate de meci cu Craiova și încă trei etape, iar în a patra etapă m-am accidentat la Cluj. M-am lovit de colegul meu, de Petrila și mi-am rupt un ligament la genunchi. Cum a fost perioada aia? Cum a fost operația? Operația a fost o reușită. Grea e perioada de recuperare. Operația trece. Dormi și în două ore ești cu piciorul refăcut. Dar după aceea recuperarea este foarte grea, anevoioasă până îți recâștigi mobilitatea, forța, încrederea în picior. Dar mă bucur că am avut parte de oameni specialiști și au reușit să mă pună pe picioare, spun eu, destul de repede. Spuneai că ai două operații? Care e a doua? Mai am una de când am fost copil. Aveam prea multă energie și am reușit să am un tendon de la degetul mare de la picior tăiat. Și a trebuit să mă operez să mi-l coasă la loc, ca să pot să mai mișc degetul. Se vede că ești obișnuit cu durerea, așa pare. Da, nu mă mai doboară. De când am avut operația, alte mici accidentări nu mă mai doboară și am înțeles că sănătatea e pe primul loc și încerc să mă protejez cât mai mult.

Ziceai atunci după revenire că ai învățat în perioada aia că într-adevăr poți să fii mai puternic și că atunci ai învățat ce contează cu adevărat. Ce contează cu adevărat? Sănătatea. Asta contează cu adevărat. Atâta timp cât suntem sănătoși, putem să ne facem treaba acolo unde ne aflăm fiecare, dar când am pierdut sănătatea, practic pierzi tot. Am văzut un interviu cu tine pe care l-ai dat pentru liceul din Satu Mare unde ai fost și le spuneai copiilor că este important să facă școală pentru că niciodată nu știi când se poate încheia. Da, încă sunt de aceeași părere pentru că viața de sportiv este în primul rând destul de scurtă și se poate scurta și prin accidente imprevizibile care oricând îți pot pune punct carierei. E bine să ai o variantă de back-up în spate care prin școală să-ți deschizi o altă ușă în altă parte. Ai avut grijă și de acest back-up al tău? Da, am făcut liceu, am luat bacul cu o notă destul de mare și am făcut Facultatea de Educație Fizică și Sport aici la București. Deci tot în sport te-ai vedea și după? Da, eu așa îmi doresc, nu știu exact ce, dar mi-ar face plăcere să rămân în domeniu. Până atunci, că mai e mult până departe, poți să ne spui care e cel mai frumos moment pe care l-ai petrecut în tricoul Rapidului? Pe lângă semnarea contractului, care tot în tricoul Rapidului a fost făcută, sunt multe momente frumoase, multe victorii importante alături de colegii mei. Aș putea spune unele victorii din derby-uri, atât cu Dinamo, cât și cu FCSB. Răzvan, ce-ți place cel mai mult la viața ta de acum? Să petrec timp cu soția mea. Ai un subiect care te pasionează în timpul liber și care simți că te ajută și pe teren? Citesc cărți tot despre sport. De mult de o săptămână sau două mi-am cumpărat cartea lui Jurgen Klopp. Eram foarte curios să văd cum a reușit să implementeze stilul la Liverpool și cum a reușit să aibă succes. Din afară, cu ce echipă ții? Cu Barcelona. Ai vreun principiu la care nu ai renunțat niciodată și nu vei renunța niciodată? Da, adevărul te ține să stai cu capul sus. Care simți că e cea mai bună decizie pe care ai luat-o în cariera ta? Să semnez cu Rapid. Mai am un singur exercițiu de imaginație. Să ne imaginăm că suntem la ultimul meci din acest sezon, din play-off. Se joacă cu titlul pe masă, tu ai banderola pe braț, ești în vestiare, îi strângi pe băieți și le zici ceva. Ce le zici? Cred că n-ar fi nimic de zis înaintea unui asemenea meci, dar așa, gândindu-mă, aș încerca să-i mobilizez și să le spun că a muncit un an de zile, să ajungem să jucăm practic o finală și e momentul să lăsăm până la ultima picătură de energie pe teren și să ridicăm un trofeu pentru acest club după mult timp.

Răzvan Onea e genul de jucător care nu vorbește despre el, ci despre echipă. Despre muncă, despre drumul greu și despre loialitate. Despre Rapid, mai presus de toate. În spatele calmului lui stă un om care știe ce înseamnă sacrificiul&nbsp; și care trăiește fiecare meci cu recunoștință și adevăr. Adevărul care îl face să țină capul sus și baderola pe braț.

Monsieur Philippe, născut la Paris și căpitan în Micul Paris, vorbește despre adevărul care te face să ții capul sus.

Onea: „Să ridicăm un trofeu pentru acest club după mult timp”

Inițial, a fost un specialist al promovărilor. Acum, a devenit omul providențial al celor de la Metaloglobus. A marcat golul prin care bucureștenii au ajuns în premieră în Superliga, apoi le-a adus primul punct și prima victorie în actuala ediție de campionat. Iar victoria nu a fost una oarecare, ci chiar împotriva campioanei FCSB. Povestea lui Huiban a început la joaca din fața blocului și s-a dezvoltat odată cu trecerea timpului. Iar ”întâlnirea” cu Ryan Giggs l-a făcut să aleagă și numărul pe care îl poartă pe tricou. Ai ales să joci cu numărul tău pentru că are o semnificație anume? Da. Este o poveste în spatele acestui număr de care m-am atașat de-a lungul timpului. Când eram mic, primul meu antrenor de la copii și juniori ne-a prezentat o casetă cu Ryan Giggs, care explica copiilor din academie, din Academia lui Manchester United, diferite tehnici de lovire a balonului, de a dribla, și, practic, Giggs fiind „primul meu antrenor”, a rămas așa. El avea numărul 11 și am preluat și eu și am încercat pe la fiecare echipă să joc cu acest număr. Simți că ai preluat ceva și de la stilul lui de joc? Da, da, da, pot juca și-n bandă, și el fiind jucător de bandă, am preluat anumite mișcări de la el. Dacă ar trebui să vorbești 30 de minute despre orice alt subiect în afară de fotbal, ce subiect ai alege? Despre pregătire mentală. Și care ar fi cel mai important sfat pe care l-ai da fotbaliștilor? Să nu neglijeze această pregătire mentală. Este ceva cu care m-am confruntat și eu de-a lungul timpului. Este nevoie de educație pe partea asta și de multă conștientizare și introspecție. Neglijăm de multe ori. Ne uităm doar la partea fizică, la tactic, la chestii care se văd la suprafață, dar în spate sunt multe lucruri care trebuie rezolvate. Practic, de la mindset pleacă totul, de acolo pleacă. Foarte mulți se pierd pe drum din cauza asta. Și nu că nu au talent, dar nu sunt educați în sensul ăsta. Renunță foarte repede. Ce sfat le-ai dat tu, fiind mental coach, să zicem, jucătorilor tineri din Superliga? Le-aș da exact acest sfat, să se preocupe și de partea asta, mentală, nu doar de antrenamentul fizic și cel de recuperare, pentru că este foarte important, consider eu, un ghidaj corect al sportivului, deoarece în viața de sportiv ne întâlnim cu multe momente tensionate, relația cu oamenii suferă, relația de acasă, obiceiurile. Cred că e nevoie de un ghidaj și pe partea aceasta. Ai avut un moment anume în cariera în care tu ai simțit nevoia de acest ghidaj? Da, am avut un moment. În 2018, când eram la Snagov, am mers la un mental coach și m-a ajutat foarte mult, mi-a schimbat mult perspectiva asupra lucrurilor și într-un timp foarte scurt au apărut și rezultatele. De atunci am menținut acest mindset, m-am antrenat mental în toată această perioadă și mi s-au întâmplat lucruri extraordinare. Consideri acum că mintea ta îți e de multe ori dușman sau de cele mai multe ori prieten? De multe ori este dușman, dar reușesc să o echilibrez. Mai multă emoție e dușman, pentru că acționăm impulsiv. Și mintea, într-adevăr, îți fuge în diferite direcții, dar este normal. Avem foarte multe gânduri într-o zi. Important e cum ne echilibrăm din acest punct de vedere cu alte gânduri pozitive. Nu zicem să le neglijăm pe cele negative, le schimbăm cu unele pozitive. Vreau să te întreb dacă ți-amintești, apropo de gânduri, care erau gândurile tale în copilărie despre fotbal? Cât de departe mergeau ele? Da, îmi doream foarte mult să devin fotbalist. Era visul meu de mic, de când ne adunam în fața blocului și jucam „victorie”, așa se numea la noi, în zona mea de unde sunt, din Bârlad. Era un portar care arunca pe spate, erau două echipe și jucam în fața blocului la o singură poartă. Încă de atunci îmi doream, visam să ajung fotbalist. Am și un tatuaj pe mână cu o poză exact de la 10 ani, când stau cu o minge în mână. Am știut ce vreau de mic, am știut ce-mi place. Am avut un vis de a ajunge fotbalist și am reușit. De ce a fost acesta visul tău? Asta vedeam și noi la televizor când eram mici. Era echipa națională, atunci erau Hagi, Dan Petrescu, era o generație extraordinară când eram eu mic. Eu sunt născut în '90. Pe la 7-8 ani am început și eu să văd lucrurile astea. Așa începe totul, în fața blocului. Cred că de acolo pleacă totul și după aia „sky is the limit”. Dacă te-ai întoarce acum la 7-8 ani și i-ai spune copilului Dragoș unde ai ajuns acum, ce crezi că nu ar crede? Nu ar crede că am bătut-o pe FCSB cu Metaloglobus, cu cel mai mic buget. Nu știu dacă ar crede asta, dar cu siguranță acum, privind de în urmă și având mintea de acum, aș încuraja pe toată lumea să viseze, pentru că este foarte frumos să visezi și să îți pui obiective înalte, să ai visuri mărețe. Dar cumva, fără a fi frustrat că nu le îndeplinești sau ceva.

Poți să spui că tu ai promovat de mai multe ori până la visul tău, nu? Da, exact. Am promovat de mai multe ori. Poți să ne spui un pic despre aceste promovări? Prima mea promovare a fost din liga a treia în liga a doua, a fost la FCM Bacău. Cred că aveam 20 de ani atunci, 19-20. Am jucat foarte puțin atunci, dar am participat și eu activ la ea. A doua promovare a fost la Târgu Mureș și a fost una din liga a doua. A fost o perioadă foarte frumoasă pentru mine, cu o echipă foarte bună, cu ASA Târgu Mureș, care ulterior s-a bătut pentru câștigarea campionatului. După Târgu Mureș, am fost la Sepsi, în liga a treia. Am luat o decizie de a coborî două eșaloane pentru a promova în liga a doua cu Sepsi. Am reușit să o fac în anul acela și imediat am promovat apoi din liga a doua în Superliga cu Sepsi. Am avut un an senzațional, după care am fost la CSA Steaua, am promovat din liga a treia în liga a doua. Și am ratat vreuna? Cred că mai e una. Cea cu Metaloglobus, anul trecut, cea mai frumoasă din punctul meu de vedere.

Ce a fost în mintea ta atunci când ți-ai dat seama că tu ai reușit pentru Metaloglobus o promovare istorică? Pe moment, a fost ceva extraordinar. Un extaz și o împlinire a tuturor lucrurilor pe care le-am făcut, dar nu știu cum să vă spun că e o chestie de feeling. Am simțit și am vizualizat aceste momente încă de când am ajuns la baraj. În play-off, eram puțin mai rezervați, mai ales că începusem un pic greu play-off-ul, cu patru înfrângeri. Dar când am ajuns la baraj, am avut o energie fantastică, ca și grup, ca și echipă. Era în aer să promovăm. S-au legat toate lucrurile astfel încât să reușesc să marchez eu două goluri în ambele meciuri, goluri decisive. Când te gândești la cele două meciuri, ai o imagine care va rămâne cu tine pentru toată viața? Da, clar. Returul, momentul golului ăla este... Așa a fost să fie și cumva am atras lucrul ăsta, pentru că în minutul 68, și acum îi spun lui Milea, a avut o ocazie singur cu portarul și mă rugam să dea gol, dar a dat peste poartă. Iar în minutul 85 am dat eu gol din degajarea lui Gavrilaș, i-a căzut în cap mingea lui Bordeianu. Am reușit să o ridic peste și așa am reușit să dau gol. E ceva extraordinar. Greu de descris așa în cuvinte. Tu, atunci în drumul spre poartă în careu, înainte să tragi la colțul lung, te-ai gândit „asta e!”? Da, am simțit-o. Am și crezut în mingea aia. A fost o degajare simplă, pur și simplu. N-a fost nimic lucrat sau construit. A fost o degajare, am urmărit mingea, am încercat, am crezut în ea până la capăt și nu aveam cum să ratez. Aveam o energie prea bună. Și primul gând după care a fost? Extaz. Nici n-am mai conștientizat că îmi dau tricoul jos, că îmi iau galben. Pur și simplu, simțeam și energia din tribune. A fost momentul cu impact emoțional foarte mare. Energia din tribune, părinții erau în tribune, mama era în tribune, fratele... Erau toți acolo. A fost ceva extraordinar. După meci ai spus că victoria este dedicată lui Luca (Manolache - n.r.) și că faptul că nu mai e între voi v-a întărit. Cum ai simțit la nivelul echipei această schimbare la nivel emoțional? Da, a fost un moment foarte greu pentru noi ca și grup, ca și echipă. Acum fiecare a fost afectat mai mult sau mai puțin, în funcție de tăria fiecăruia și relația pe care o avea cu el, dar nu are cum să nu te miște, să nu simți empatie pentru așa ceva. A fost, într-adevăr, ca și consolidarea grupului, un moment important care s-a petrecut. Fiecare meci l-am jucat și pentru el, pentru că își dorea foarte mult să joace și el, să facă ceea ce-i place. Știm prin ce a trecut, a avut un an foarte greu, de când a descoperit această problemă pe care a avut-o. Am jucat mereu cu el în minte. Te mai gândești la el? Da. Înainte de meciuri sau când? Nu, nu înainte de meciuri. Așa, random, îmi vine imaginea lui. Mă mai gândesc și în momente când sunt nervos sau sunt un pic dezechilibrat emoțional și poate nu-mi ies anumite lucruri și mă gândesc că Luca și-ar fi dorit doar să fie pe teren sau să fie așa și eu mă supăr pentru niște chestii care nu au așa mare importanță. Așa pun lucrurile în balanță. Asta voiam să te întreb, dacă ți-a schimbat perspectiva asupra vieții. Da, mi-a schimbat-o. Am mai trăit în trecut așa o experiență neplăcută, când eram la lotul național. Un fost coleg de-ai mei a murit, un portar, Iatan îl chema. Însă nu am fost atât de direct implicat. S-a întâmplat la echipa lui de club, eu eram la alt club, ne întâlnisem doar de câteva ori la lotul național și nu am conștientizat așa mult. Dar acum, fiind direct implicat și trăind alături de el și bucurându-te, fiind azi lângă mine și mâine, nu, a fost ceva cu puternic impact emoțional pentru mine. Mi-a schimbat perspectiva asupra vieții. Clar, trebuie să ne bucurăm pentru sănătatea pe care o avem și restul cred că sunt adiacente, mai puțin importante. Și acum ce poți să zici că te bucură cel mai mult din viața ta? Asta mă bucură cel mai mult, spun mereu să ne bucurăm că suntem sănătoși. Ne facem șapte mii de planuri, ne gândim în toate direcțiile și neglijăm cumva sănătatea. Și în momentul în care nu suntem sănătoși, o singură problemă mai avem, să ne facem bine, nu mai contează nimic, planurile pe care le-am făcut, obiectivele pe care le-am propus, și să te bucuri de viață, efectiv, pentru că pentru asta este viața, să o trăiești și să te bucuri de ea. Cred că asta vrea toată lumea, să se simtă bine. Trebuie să trăim un pic mai conștient de lucrurile astea. Presa te-a numit pe tine eroul promovării, corect? Da. Tu cum te-ai numi? Privind așa în spate la traseul tău, cum te-ai numi? Eu am spus și după meci, nu mă consider erou, ci doar omul potrivit la locul potrivit cred că am fost. Tocmai ce îți povesteam mai devreme că a avut Milea ocazia respectivă și am zis gata, să încheiem meciul acolo, dă gol și după aia ne apărăm și nu știu ce fac, mănânc pământul, dar nu ne mai dau ăștia gol. De aia spun că lucrurile astea le-am atras prin tot ce am făcut de-a lungul anilor, faptul că nu am renunțat niciodată, faptul că am fost disciplinat, am muncit. Nu e nimic întâmplător în viață. De aia spun că nu trebuie să renunțăm niciodată la visul nostru, să luptăm pentru el, să fim perseverenți. Cred că asta am făcut.

Deci nu ai vrut niciodată să renunți la fotbal? În anumite circumstanțe am fost aproape, circumstanțe personale, dar mă bucur enorm acum că nu am făcut-o. Este o lecție pentru mine, în momentele în care am fost aproape să renunț și nu am făcut-o. Asta pentru că mintea îți juca feste? Nu. Pentru că am fost influențat într-o anumită măsură. Pierdusem controlul ăsta, autocontrolul, practic, și ceea ce îmi doream eu, de fapt, nu-și doreau și alte persoane și a trebuit să renunț la ceva. Și n-am renunțat la fotbal, se pare. Și am făcut bine, se pare. Ai făcut bine pentru că ai fost din nou omul potrivit la locul potrivit și în meciul cu FCSB, meciul despre care micul Dragoș n-ar crede că a fost victorie, nu? Cum a fost momentul acela pentru tine? A fost un moment emoționant, pentru că la fiecare penalty am emoții, dar mi le controlez. N-ai cum să nu ai emoții. Niște emoții tot ai, dar e important să le controlezi. Și cu atât mai mult pentru că ratasem etapa anterioară, ratasem penalty la Galați, al doilea penalty al meu ratat din carieră, din toate penalty-urile. Și era un pic de presiune pe mine, cu atât mai mult că era și în fața campioanei. Îmi doream mult să marchez. M-am pregătit foarte mult pentru momentul ăsta, înainte de meci cu vreo două zile, mental mi-am pregătit cumva execuția. Execuția de penalty. Da, execuția de penalty. Mi-am pregătit-o, l-am urmărit și pe Târnovanu. Îl știam, îl știam dinainte, dar am urmărit, m-am pregătit și eu mental și emoțional și am reușit să înscriu golul victoriei. Te-ai uitat în ochii lui înainte să lovești? Nu, nu m-am uitat. M-am uitat foarte puțin înainte. Eu am această tehnică de a mă opri și doar atunci mă opresc un pic și mă uit și îl direcționez către o zonă și încerc să dau în partea cealaltă, dar acum am ales o execuție mai sigură pe centru. Cum te face să te simți faptul că ai adus prima victorie din istoria Metaloglobusului în Superliga? Mândru. Mă face să mă simt mândru, de ceea ce am realizat personal și ca grup. Bineînțeles, stau și mă uit mereu în urmă, unde eram acum trei ani, dacă tot vorbim de Metaloglobus. Acum trei ani ne băteam la barajul pentru retrogradare, cu Progresul Spartac, și a fost un moment extraordinar, tensionat, să te bați la retrogradare este ceva greu de gestionat. Așa că-i înțeleg și pe cei de la Iași că a fost, fiind și o ligă superioară, greu psihologic. Noi n-aveam nimic de pierdut efectiv, doar de câștigat. Mereu stau și mă uit în urmă unde am fost și unde sunt și sunt mândru de ceea ce am realizat. Și dacă ar fi să alegi cel mai frumos gol pe care l-ai marcat în ultimii ani, putem să zicem că și cel cu Hermannstadt este pe listă? Da, este pe listă. Pentru că are și semnificație aparte. Este primul meu gol în prima ligă. A reușit să aducă și un punct echipei, ceea ce e extraordinar. Primul punct din istorie, deci nu numai istorie, totul e istorie de acum încolo. Iistorie pentru mine, istorie pentru Metaloglobus. Este unul din cele mai frumoase goluri, cu atât mai mult că este în Superliga și are o conotație mai importantă. Te-ai gândit ce ai putea să mai bifezi pe lista asta de istorie? Da. Eu mi-am propus la începutul campionatului și am spus că îmi doresc să marchez 10 goluri în acest campionat. Sunt pe drumul cel bun momentan. Nu mă abat de la acest obiectiv, bineînțeles. Iau meci cu meci. Acum am 4 goluri, îl urmăresc pe al cincilea, până la 10.

Huiban, Dragos

Dacă ne ducem așa puțin la extreme, care poți să zici că a fost cea mai mare reușită care ți-a produs cea mai multă bucurie și cel mai mare regret care ți-a produs cea mai mare tristețe? Cea mai mare bucurie e clar acum, promovarea cu Metaloglobus. Ca și tristețe nu am fost niciodată un tip la extreme, să fiu super fericit sau super trist. Chiar am fost echilibrat și sunt în continuare echilibrat. Nu fac mare petrecere dacă se întâmplă ceva extraordinar, ci mereu îmi caut noi țeluri. Da, mă bucur, bineînțeles, dar mă bucur mai mult în interior, nu exteriorizez neapărat. Asta ne întrebau și după meciul cu FCSB. „Cum e? Cum v-ați bucurat?” Păi, nu știu, a fost așa o bucurie mai interioară, mai reținută. Ne-am bucurat, bineînțeles, suntem mândri, suntem împliniți că am reușit lucrul ăsta, dar nu să ne exteriorizăm, să ne aruncăm, să facem tumbe prin vestiar sau ceva de genul ăsta. Dar chiar cred că ai zis la un moment dat că „noi am cam uitat cum să ne bucurăm”. Păi da, a fost. Am avut o perioadă în care am pierdut foarte multe meciuri la rând și le-am pierdut mai mult pe neatenții și greșeli personale, care se puteau regla. Puteam să avem mai multe puncte, că ne bucurăm de fotbal și acum, dar îți trebuie și niște rezultate ca să îți dea încredere că faci ceea ce e bine și cred că asta am făcut acum. Culegem și noi puțin roadele muncii de până acum. Vreau să te mai întreb de ce vrei să te faci mental coach în continuarea carierei? Vreau să profesez în domeniul acesta pentru că am testat chestia asta pe mine în primul rând, știu ce beneficii mi-a adus un mental coach în viața mea. Știu cum mi-a schimbat perspectiva, nu doar din punct de vedere profesional, ci și personal. Am lucrat foarte mult pe partea asta de dezvoltare personală în ultimii ani. Și este clar că trăim într-o lume destul de instabilă și emoțional, fără o direcție clară. Lucrurile se întâmplă pe pilot automat, vedem niște lucruri la cineva, așa trebuie să fie. Nu avem mai multe perspective asupra unor situații cu care ne întâlnim, nu doar în fotbal, ci și în viață. În primul rând, m-a ajutat pe mine chestia asta, ca om și ca fotbalist profesionist. Asta vreau să dau și eu mai departe, în special tinerilor. Și eu mi-aș fi dorit poate să cunosc un mental coach la 20 de ani, să mă ghideze mult mai bine și să-mi deschidă poate mintea mult mai bine din anumite perspective. Poate progresul meu ar fi fost mult mai mare. Nu vom ști asta, dar eu așa consider că un mental coach și pregătirea mentală, antrenamentul mental e la fel de important ca antrenamentul fizic, tactic. Ar trebui să facă parte din programa sportivă. Ziceai de tineri mai devreme. Ce-ai vrea să preia de la tine și ce-ai vrea să nu preia? Aș vrea să preia disciplina mea, perseverența mea, calmul meu, echilibrul meu. Astea sunt niște lucruri pe care aș vrea să le preia cineva. Ce n-aș vrea să preia? Accidentările mele, poate. Nu, glumesc! Eu încă învăț, nu mă consider mai presus de alții. Am și eu momentele mele de nervozitate, îmi pierd și eu câteodată echilibrul acesta emoțional, doar că cred că asta e diferența că mă pun repede pe picioare și rezolv acea problemă. Nu o țin în mine și încerc să acționez diferit după și într-un mod pozitiv, un mod constructiv. Simți că e ceva ce n-ai învățat până acum și că ai vrea să înveți? Da, sunt multe lucruri pe care aș vrea să le învăț. Încă învăț. Înveți toată viața, efectiv. Cred că avem de învățat toată viața. Nu știu ce ar putea fi. Cred că experiențele noastre, în prezent și viitor, astea ne vor învăța cel mai bine. Și asta, poți să îi spui cuiva ceva, dar câteodată trebuie să treacă persoana respectivă prin acea experiență să înțeleagă mai bine. Ideal ar fi să învățăm din experiențele altora, dar nu prea se întâmplă. Ziceai că ai tatuajul pe mână cu tine copil. Voiam să te întreb dacă ar fi să-ți faci un tatuaj după ultimul an și după tot ce ai trăit în ultimul an cu Metaloglobus, ce tatuaj ți-ai face? Mi-aș face o echipă unită. O echipă strânsă în vestiar, toată lumea unită. Așa sunt ședințele noastre dinainte de meci. O echipă unită și suntem cam aceiași băieți de mult timp și am creat o legătură puternică între noi. Ce ai vrea să se spună despre Dragoș Huiban la finalul acestui sezon de Superliga? Aș vrea să fiu un exemplu pozitiv. Nu am renunțat niciodată la visul meu. Nu mi-am dezvoltat adevăratul potențial. Dar indiferent de vârstă sau moment sau echipă, dacă faci lucrurile cum trebuie și ai o mentalitate corectă și o direcție corectă, lucrurile bune îți vin până la urmă.

superliga 2025

Fotbal

vineri 21 noiembrie

sâmbătă 22 noiembrie

duminică 23 noiembrie

luni 24 noiembrie