Dinamo București

FC Farul Constanța

Stadionul Central Ovidiu

Unirea Slobozia

Petrolul Ploiești

Stadionul Ilie Oană

FC Argeș

FC Universitatea Cluj

Cluj Arena

FC Rapid București

AFC Hermannstadt

Stadionul Municipal Sibiu

FK Csikszereda

Metaloglobus

Stadionul Clinceni

CFR Cluj

UTA Arad

Stadionul Francisc Neuman

Oțelul Galați

Universitatea Craiova

Stadionul „Ion Oblemenco”

FC Botoșani

FCSB

Arena Națională

Ana-Maria Popescu

CRONICĂ

Se strange lațul, a fost o vorbă celebră din fotbalul românesc. Nu este vorba de aceeași trimitere la care se gândea Traian Tomescu, dar campionatul din acest an a ajuns într-un punct în fiecare pas greșit se poate transforma într-unul critic. Duelul dintre UTA și CFR Cluj s a anunțat din start ca unul dintre acele meciuri care pot schimba direcția unui sezon. Arădenii, conduși de Adrian Mihalcea, ajunseseră la momentul partidei la doar un singur punct distanță de locul șase, limita fragilă care desparte echipele cu aspirații de play off de cele condamnate să rămână în a doua parte a clasamentului. Pentru UTA, întâlnirea cu CFR era o ocazie de a confirma forma bună, de a arăta că ritmul acumulat în ultimele săptămâni nu a fost întâmplător și că această echipă chiar are capacitatea de a prinde un loc în top, acolo unde lumina reflectoarelor este rezervată formațiilor care vor performanță. De partea cealaltă, CFR Cluj a venit la Arad într un moment în care atmosfera din vestiar se schimbaseră radical sub comanda lui Daniel Pancu. O echipă care în prima parte a sezonului păruse lipsită de idei și de direcție a revenit spectaculos, legând cinci victorii consecutive în Superliga și readucând speranța într un obiectiv care părea aproape pierdut. Totuși, clasamentul nu ierta parcursul oscilant avut anterior, iar cele trei puncte care o despărțeau pe CFR de UTA transformau acest meci într un examen de totul sau nimic. Un eșec la Arad ar fi însemnat, cel puțin teoretic, o lovitură puternică în ambițiile clujenilor. Cu șase etape rămase până la finalul sezonului regular, o diferență de șase puncte față de pozițiile de play off ar fi foarte greu de recuperat. În acest context, confruntarea a fost încărcată încă din primele minute, la fel cum vor fi toate confrunătările până la ultima parte a sezonului, când calculele se vor face probabil pe ultima turnantă. Aradul avea avantajul terenului propriu, unul care a contat deseori decisiv pe parcursul acestui sezon. Astfel, gazdele nu au stat prea mult pe gânduri și și-au luat tare adversarii încă din primele minute, când Coman a scăpat singur pe contraatac și l-a păcălit pe portarul advers cu un șut plasat la colțul lung, dar reușita atacantului a fost anulată pentru o poziție evidentă de ofsaid. Tot arădenii au rămas însă în prim pe parcursul primului sfert de oră, iar Alin Roman a cerut penalty la o fază întortocheată în partea dreapta a atacului arădean. Ceea ce gazdele nu au reușit să facă, să introducă mingea în poarta lui Popa, au fost foarte aproape să facă chiar clujenii, pentru că la o centrare venită din banda dreaptă a terenului Braun a avut o finalizare de atacant veritabil, reluând din prima, dar spre propria poartă. Portarul oaspeților a avut însă un reflex de zile mari, respingând spectaculos și reușind să păstreze tabela intactă. Acesta a fost și momentul care a deschis jocul la centrul terenului, cele două formații au început să joace pe contre, iar CFR Cluj și-a făcut simțită pentru prima dată prezența în atac. Singura ocazie importantă a elevilor lui Daniel Pancu a avut loc în minutul 28, când Korenica s-a regăsit în poziție foarte bună, în centrul careului. Acesta a șutat, dar mingea trimisă de acesta nu a fost deloc plasată, Gorcea având o intervenție importantă la o minge care a venit, însă, direct pe centrul porții. Prima parte a meciului nu a adus prea multe concluzii pozitive pentru antrenorul Clujului, pentru că și finalul primei reprize a găsit-o pe CFR Cluj în corzi, când același Coman a pătruns în careu și a șutat bine, dar Popa a avut din nou o intervenție importantă, care le-a permis coechipierilor săi să înceapă și a doua parte a meciului de la un rezultat de egalitate. Meciul a fost unul de luptă și în repriza a doua, iar secretul succesului lui Daniel Pancu a fost din nou Alibek, ultima achiziție a ardelenilor. Chiar dacă energia oaspeților nu s-a schimbat foarte mult în partea a doua a meciului, meciul s-a jucat în minutul 68. Keita a pătruns hotărât în centrul terenului, i-a pasat lui Alibek, care a pasat fin, cu călcâiul către Korenica, iar mijlocașul nu l-a mai iertat pe Gorcea, reușind să înscrie pentru 0-1. Arădenii s-au zbătut până la finalul meciului, dar CFR a făcut tot posibilul să țină de rezultat și la fluierul final Daniel Pancu și-a acontat a 6-a victorie consecutivă, una care dă speranțe reale echipei să spere că va putea juca în play-off dacă va avea noroc și va beneficia de jocul rezultatelor.

CFR Cluj a învins și la Arad și speră tot mai serios la primele șase locuri ale clasamentului.

Clujul nu renunță

FC Rapid București (team)

Datorită succesului pe care l-a avut episodul cu jucătorii străini de la Universitatea Craiova încercând gustări românești am decis să transformăm totul într-o serie. Astfel, vom încerca să ajungem la cât mai multe echipe din Superliga României și să le facem fotbaliștilor străini cunoștință cu câteva dintre gustările noastre. Următoarea oprire a fost la Rapid, unde Lars Kramer, Timotej Jambor și Dejan Iliev au spus „Da” provocării. Ce a ieșit, vedeți în materialul video.

Episodul al doilea cu jucătorii străini din Superligă încercând gustări românești este aici.

Jucătorii străini de la Rapid au încercat gustări românești

Suferința a devenit limbaj comun pentru ambele tabere într-un sezon care deja se anunță foarte complicat. Metaloglobus București și Csíkszereda se întâlneau într-un duel care era o definiție perfectă pentru ceea ce înseamnă disperarea în fotbal. După 24 de etape în care rezultatele au lipsit cu desăvârșire, Metaloglobus ajungea la acest meci de pe ultimul loc al clasamentului, cu doar 11 puncte și cu impresia că fiecare rundă a împins echipa tot mai aproape de un deznodământ nedorit. Sub comanda lui Mihai Teja formația bucureșteană a încercat să găsească soluții, dar parcă nimic nu i-a ieșit conform planurilor. Problemele defensive, lipsa de eficiență în fața porții și moralul tot mai scăzut au transformat Metaloglobus într una dintre cele mai vulnerabile echipe din Superliga. Și această etapă, a câta deja, se transforma într-o ultimă șansă pentru ca echipa să vadă luminița de la capătul tunelului. De cealaltă parte, Csíkszereda venea la București cu propriile dificultăți, cu ceva speranțe, dar cu serioase probleme în joc, care nu și-au găsit rezolvarea în ultimele luni. Echipa lui Robert Ilyes ocupă locul 14, loc de baraj, iar avantajul de doar două puncte față de zona direct retrogradabilă nu oferea deloc liniște. Așteptările au fost cu totul altele la începutul campionatului, pentru că formația ciucană obișnuia să fie una dintre cele mai solide echipe din eșalonul secund, greu de surprins în momentele cheie al jocului. Dar sezonul actual a adus o scădere abruptă de formă, cu oscilații mari în joc, cu reprize bune urmate de fragilități inexplicabile și, mai ales, cu un parcurs total departe de pretențiile clubului. Confruntarea dintre Metaloglobus – Csíkszereda era în definitiv unui meci despre supraviețuire, chiar dacă lupta finală se va da în meciurile de play-off. Dacă Metaloglobus se agață doar de speranța că în play-off va reuși să regăsească o redresare miraculoasă, ciucanii erau prinși încă în calculele înjumătățirii punctelor și a luptei directe cu Hermannstadt, Slobozia sau Petrolul. Iar meciul de la Clinceni a început cum nu se putea mai prost pentru gazde, asta pentru Csikszereda nu a stat prea mult pe gânduri și a căutat să își mai meciul cât mai ușor și cât mai repede. Plan care i-a ieșit încă din minutul 6, când Bodo a primit o pasă perfectă peste defensiva bucureștenilor, iar mijlocașul ciucanilor a șutat cu sete la colțul scurt, reușind unul dintre cele mai spectaculoase goluri ale echipei sale în acest sezon. Oaspeții au fost extrem de aproape să închidă conturile, în minutul 20, când Nagy a fost lansat la rândul său foarte bine, a ajuns în poziție ideală, la doar 10 metri de poartă, dar a părut că a fost faultat și a luftat incredibil, singur în duel cu portarul advers. Chiar dacă atacantul a cerut penalty, centralul Roman a interpretat foarte bine faza și a lăsat jocul să continue, reluările confirmând că fundașul Camara a reușit să îi ciupească mingea în ultimul moment. Robert Ilyeș a trăit puțin mai liniștit meciurile decât de obicei, de la marginea terenului, evoluția echipei sale fiind una mulțumitoare în primele 45 de minute, care au fost apreciate și de cei 17 fani care au făcut lunga deplasare de la Miercurea Ciuc. Finalul primei părți a aparținut tot oaspeților. Gavrilaș a bâlbâit o minge aruncată în careu de la mijlocul terenului, Vereș (39) s-a trezit cu golul de 0-2 în gheată, dar acesta nu a reușit să cadreze o minge simplă, care a trecut pe lângă poarta goală. Chiar dacă a condus la capitolul posesie, Metaloglobus nu a avut cu ce să se laude după prima repriză, bucureștenii nereușind să trimită nici măcar un șut pe spațiul porții și nici măcar spre poartă. Un nou detaliu care vorbește foarte mult despre problemele echipei din acest sezon, meciul acesta fiind unul în care echipa ar fi trebuit să se arunce în atac încă din primele minute. Prima zvâcnire în ofensiva gazdelor s-a văzut de abia în minutul 52, când Dumitru a luat o fază pe cont propriu și a șutat de la peste 25 de metri, dar mingea a trecut puțin pe lângă poartă. A fost doar un foc de paie, pentru că ciucanii au arătat imediat limitările defensive ale gazdelor, după o combinație spectaculoasă dintre Bodo și Eppel. Ultimul a șutat de pe linia careului mic, dar Gavrilaș a avut o intervenție de zile mari și a reușit să își păstreze echipa în joc pentru finalul meciului. Csikszereda nu a reușit să închidă meciul până în final, când a tremurat serios la o minge care i-a dat mari emoții goalkeeperului Pap, la un șut de la depărtare. Au fost trei puncte câștigate de oaspeți, dar un rezultat care nu are cum să nu îi ridice semne de întrebare lui Robert Ilyeș, pentru că și în fața celei mai neconvingătoare echipe din Superliga echipa sa nu a avut o evoluție convingătoare, care să crească prea mult moralul echipei sale.

Csikszereda a învins la limită în deplasarea de la Metaloglobus și își reface calculele după o victorie importantă

Minimul necesar

Levente Balint

Alb-vișiniii au reacționat corespunzător după eșecul cu ”U” și au bifat o victorie justă contra unei echipe care i-a creat probleme în ultimii ani. Rapidul merge bine ”afară”, acolo unde a adunat 25 de puncte în 13 deplasări și, cel puțin o zi va sta sigur pe prima poziție.

Deplasarea de la Sibiu avea coordonate preocupante pentru Rapid. Etapa trecută, giuleștenii cedau cu 0-2 acasă cu ”U” Cluj, într-un moment în care puteau urca pe prima poziție. Gazdele tocmai veneau după primul succes în era Dorinel (3-2, la Slobozia) și aveau ascendentul moral al ultimelor ”directe”. Hermannstadt câștigase fiecare din precedentele trei dispute directe la nivel oficial.Gâlcă nu și-a asumat riscuri majore, așa că a început fără Moruțan, cu clasicul trio de atac Dobre-Koljic-Petrila.

RAPIDUL, GOL LA PRIMA OCAZIE!Jocul nu a început prea comod pentru giuleșteni, cei care, deși au avut o posesie net superioară, au avut probleme pe momentele reactive ale gazdelor. Hermannstadt, ambițioasă și implicată, a avut prima șansă deja în minutul 4, dar nu a avut... șansă: Albu a tras de la 25 de metri, în transversală!Tot de la distanță a încercat și Florescu (15), dar mingea a trecut pe lângă buturi, o asemenea execuție având și Neguț, de la 18 metri, în minutul 25.Alb-vișiniii au demonstrat un pragmatism total în minutul 26, punctând la ceea ce a fost efectiv prima lor ocazie. Apărarea sibiană a respins o lovitură liberă, Grameni a aruncat mingea în spatele fundașilor, iar Ciobotariu a înscris din zece metri: 0-1!Sibienii și-au păstrat combativitatea, dar în ciuda unor situații încurajatoare, nu au creat ocazii cu adevărat periculoase. Iar giuleștenii au fost cei care puteau puncta din nou, dar Dobre (43) nu a avut noroc când mingea sa expediată de la distanță a trecut puțin pe lângă bară.Cu un Xg superior (0,23 vs. 0,15), sibienii nădăjduiau că vor avea mai multă inspirație în partea a doua.

Dobre a ratat, de la punctul cu var, șansa de a liniști mai repede soarta meciului

GRAMENI, GOL DE VIS!Bucureștenii și-au dat seama că un pas în spate le-ar putea complica meciul, astfel că au demarat mai agresivi repriza secundă. Treptat, Rapidul a devenit stăpânul meciului. Christensen, de două ori, în decurs de un minut, l-a întins pe Muțiu, intrat la pauză între buturi în locul lui Căbuz. Apoi, Dobre a irosit șansa desprinderii. Petrila a fost faultat de Stancu la finele unui contraatac, dar Muțiu (61) a parat penalty-ul altfel bine bătut de către Dobre.Hermannstadt nu a profitat de acest moment psihologic, nereușind să reziste ritmului impus de oaspeți, la care a intrat în minutul 64 și Moruțan. Presingul giuleștenilor a făcut ca o pasă a lui Muțiu, ieșit dintre buturi, să fie interceptată de rapidiști, cei care au făcut 0-2 cu un lob de zile mari al lui Grameni, de la peste 40 de metri: 0-2!Sibienii nu au mai avut forța de a reacționa, iar Jambor (83), după patru minute de la introducerea în teren a făcut 3-0, îndeplinind o formalitate, din careul mare, la pasa lui Petrila, scăpat pe contraatac pe stânga.În ciuda unei prime părți mai strânse, partida s-a încheiat sub autoritatea rapidiștilor. Elevii lui Gâlcă și-au demonstrat superioritatea și așteaptă ”Primvs Derby” cu Petrolul cu încredere totală. Au câștigat clar, cu o prestație solidă. Sunt lideri, măcar pentru 24 de ore. Hermannstadt și-a arătat limitele actuale, în ciuda eforturilor lui Dorinel, în așteptarea unui play-out infernal.

Alb-vișiniii confirmă că sunt cea mai bună formație de deplasare

Hermannstadt-Rapid 0-3. Lideri. Deocamdată

Universitatea Cluj a ajuns la a patra victorie la rând pe teren propriu și se apropie de podium. Alb-negrii merg impecabil cu Bergodi, în timp ce argeșenii riscă să iasă din zona play-off.

Duelul de la Cluj era unul din cele mai interesante din această rundă, implicând două formații aflate pe locuri de play-off. ”U” venea după un 2-0 la Rapid, un meci și un scor care confirmau traseul extraordinar de la venirea lui Cristiano Bergodi. Marcatorii din Giulești, nou venitul Mendy și experimentatul Nistor au fost titularizați, italianul împrospătând echipa de start într-o perioadă foarte încărcată.&nbsp;Dincolo, piteștenii roteau și ei primul 11, după ce în runda trecută cedaseră acasă cu 0-1 cu UTA. Jucători importanți ca Matos, Bettaieb, Moldoveanu sau Micovschi au luat loc pe bancă.

START PERFECT PENTRU GAZDEDeși stadionul nu a fost foarte populat, amfitrionii au avut parte din start de susținerea galeriei, cea care le-a oferit un imbold ideal pentru un început desăvârșit. Macalou a dat semnalul în minutul 4, când a tras de la circa 20 de metri, dar Lazar a reținut. Alb-negrii au insistat, iar același&nbsp;Macalou, după un ”un-doi” în stil clasic, a marcat de la 17 metri pentru 1-0 cu un șut ușor deviat de Tudose.Pentru argeșeni, în schimb, a fost cel mai rău start posibil. Colac peste pupăză, au rămas din minutul 17 fără mijlocașul Emmers, accidentat. Iar Rață, o piesă importantă la mijloc, a primit ”galben” deja din minutul 22.”U” a trecut însă repede pe modulul minimalist, preferând să se cantoneze în apărare. Argeșenii au început să creeze mai mult pericol, iar Borța a tras de la 16 metri peste poarta lui Lefter (26). Apoi, Bettaieb a reluat cu capul pe lângă, din fața careului mic (31), pentru ca Seto (34) să reia peste transversală, din doar patru metri!Finalul reprizei a fost unul solicitant pentru ”U”, care a avut noroc în minutul 45. Brobbey a șutat din întoarcere, de la 12 metri, iar mingea a lovit transversala!&nbsp;

UN NOU DEBUT CU IMPACT INSTANT LA ”U”Tendința primei reprize a continuat și după pauză, ”Vulturii” presând mai departe. La un moment dat, ei au avut o posesie de peste 85%, dar asta nu i-a ajutat decisiv. Pricepută în jocul reactiv, ”U” a avut cele mai relevante șanse, cea mai mare fiind cea a lui Macalou, din minutul 49, ivorianul trimițând incredibil peste poartă din doar trei metri!Golul de 2-0 a fost însă doar întârziat puțin. Ca și cu Mendy în duelul din Giulești, Bergodi a avut inspirația să-l introducă în premieră pe sârbul Stanojev, în minutul 59. După doar cinci minute, jucătorul tocmai venit de la Kairat Almaty a marcat din zonă careul mare, după un balon circulat pe traseul Mendy-Macalou.Spre lauda lor, piteștenii nu au cedat și în minutul 66 au replicat prin golul lui Sierra, cel care a punctat cu un voleu din careul mare pentru 2-1. Au urmat minute grele pentru ”U”, cu un șir de patru cornere pentru piteșteni. În minutul 77, Lefter a respins de sub bară o lovitură bine bătută de Blagaic de la 17 metri, iar în minutul 82, Matos nu a găsit plasa, cu un șut din șapte metri.Riscurile la care s-au expus argeșenii au fost însă plătite în minutul 84. Clujenii au închis partida prin eroul serii, Macalou, cel care a finalizat o acțiune iute inițiată de rezervele Drammeh și El Sawy: 3-1.”U” a fost mai inspirată și a știut cum să gestioneze momentele critice ale meciului. Clujenii, la care Bergodi a găsit rețeta revenirii, sunt tot mai bine betonați în zona superioară, în vreme ce ”Vulturii” au o misiune tot mai incomodă în cursa pentru mult visatul play-off.

Ivorianul a deschis și a închis tabela într-un duel important pentru Top6

”U” Cluj-FC Argeș 3-1. Super Macalo”U”

SCHIMBĂRI ÎN FORMULA DE START LA AMBELE TRUPEUvertura etapei era un meci de ”șase puncte”. Cine câștiga, rămânea deasupra liniei barajului. Și, în plus, își ridica moralul după o eventuală primă victorie în acest an calendaristic, în perspectiva crâncenei lupte pentru continuitatea în Superliga. Petrolul nu mai învinsese din 1 decembrie, iar Unirea bifa ultima izbândă la ultima rundă din 2025.Ploieștenii s-au realimentat cu încredere după ce vinerea trecută scoseseră un nesperat 1-1 la Dinamo. Cum ritmul meciurilor este consistent în această perioadă, Eugen Neagoe a făcut câteva schimbări în formula de start. Papp a revenit în centrul apărării, Dongmo a intrat iar la mijloc, iar Grozav, marcator în capitală, a fost retitularizat.Slobozia pierduse toate cele trei partide din 2026, iar Prepeliță a primenit apărarea. Față de eșecul cu 2-3 cu sibienii au reapărut în defensivă Orozco și Șerbănică, iar Pop și Dulcea au împrospătat mijlocul.

ASEDIU AL PLOIEȘTENILOR. RUSU, SALVATORPrima repriză a însemnat în mare măsură un asalt al ”găzarilor” la poarta lui Rusu. Acesta din urmă a fost la post mereu, deja din minutul 2 parând un șut al lui Grozav, găsit în zonă centrală de Papp. Experimentatul atacant a mai scăpat o dată în careu, dar în minutul 8, de la 15 metri, a tras în afara buturilor.Slobozenii au rezistat cu brio unui șir de atacuri, și cu ceva șansă. În minutul 14, Ricardinho a tras într-un coleg aflat în fața porții, iar apoi tot el a reluat cu capul lângă bară, dar Rusu a respins din nou. Portarul ialomițean a fost din nou salvator, în minutul 21, când a deturnat un corner un șut al lui Gheorghe, din careul mare.Unirea s-a bazat mai mult pe viteza lui Papeau, prima situație de gol aparținându-i lui Lungu, care a fost blocat în poziție bună, după un corner.Dulca și Gheorghe au mai avut câte două situații, dar nu au putut găsi cadrul porții.O primă parte cu statistici incredibile: 62% posesie pentru gazde, care au trimis de 16 ori mingea către poartă și au beneficiat de șapte cornere!

PRESIUNEA PRAHOVENILOR, RECOMPENSATĂ PE FINALEugen Neagoe a plusat în atac, la pauză introducându-l pe Chică-Roșă. Presiunea gazdelor a crescut, petroliștii încercând toate metodele pentru a puncta. Grozav (47) a reluat din foarfecă peste poartă, iar în minutul 58 Papp a nimerit transversala cu o lovitură de cap.Asaltul a continuat, dar la un moment dat Unirea a conștientizat că mai trebuie să și atace. Și au venit câteva situații care au creat mari emoți la poarta ploieșteană. Lungu l-a testat pe Bălbărău cu un șut de la distanță (70), V. Pop (72) a avut un șut blocat, pentru ca același Lungu să trimită sub bară, dar Bălbărău a fost atent.Finalul i-a găsit pe ialomițeni masați în propriul careu. Unirea a anticipat bine centrările și pasele din lateral, dar în cele din urmă prahovenii au găsit breșa. În minutul 90+2, Jyry a bătut un corner de pe partea dreaptă, iar Ricardinho a marcat pentru un 1-0 izbăvitor cu o lovitură de cap ușor deviată în plasă de Dorobanțu.Un verdict just până la urmă, cu Petrolul șutând spre buturi în total de 28 de ori! Gură de oxigen pentru ploieșteni, în vreme ce slobozenii continuă șirul eșecurilor și picajul în locurile periculoase.

Ploieștenii au marcat golul victoriei în prelungiri, după ce au asaltat poarta ialomițenilor

Petrolul-Slobozia 1-0. Victorie după două luni

Ionuț Tătaru

JUCĂTORUL ETAPEI

De fiecare dată când a fost desemnat jucătorul rundei, Cordea a înscris cel puțin două goluri. În victoria cu 3-0 în fața Rapidului, lider al clasamentului în acel moment, a reușit o dublă. La 3-1 cu Csikszereda, a marcat un hat-trick. Iar acum, în spectaculosul 4-2 cu ”lanterna” Metaloglobus, a bifat o altă dublă. Plus o pasă decisivă. „Eu am făcut lucrurile perfect de când am venit aici”, a spus fotbalistul de 26 de ani, la finalul partidei cu ultima clasată. Contra formației pregătite de Mihai Teja, Cordea i-a oferit pasa decisivă lui Alibek Aliev la 1-1, a egalat la doi din penalty, cu ceva emoții, iar în minutul 90 a înlăturat orice dubiu în privința deznodământului și a stabilit rezultatul final. Astfel, Cordea a ajuns la 11 goluri în clasamentul golgheterilor din Superliga. Este depășit doar de rapidistul Alex Dobre (13 reușite) și se află la egalitate cu Jovo Lukic, atacantul rivalei locale Universitatea Cluj. De când fostul jucător de la FCSB a început să marcheze constant, CFR Cluj a urcat în clasament, iar acum, după cinci victorii la rând, este pe poziția a noua și își face calcule îndreptățite pentru play-off.

Cordea, Andrei

„Depinde de noi, suntem la mâna noastră. Ne dorim cu toții să fim în play-off”, a spus Cordea, care este deja la cel mai bun sezon din carieră în Superliga. Mai are nevoie de trei goluri pentru a-și egala cifrele din ultima stagiune petrecută la Al-Tai, unde a punctat de 14 ori. La forma pe care o arată, nu ar trebui să aibă probleme în această privință.

Pentru a treia oară în actuala ediție de campionat, Andrei Cordea este jucătorul etapei în Superliga

Imaginea revirimentului lui CFR Cluj. Andrei Cordea este (din nou) jucătorul etapei

SUPERLIGA INSIDER

Tânărul fotbalist care îmbracă tricoul „câinilor” a fost protagonistul unui schimb neașteptat în această vară între Dinamo și FCSB. El a sosit la clubul alb-roșu, în timp ce fostul căpitan, Dennis Politic, a semnat cu campioana en-titre. Impactul lui Musi a fost unul rapid, făcându-și loc în echipa de bază a lui Kopic, iar ca totul să fie „complet”, a înscris și a dat o pasă de gol chiar în derby-ul cu fosta echipă, încheiat 4-3, cu victoria „câinilor”. Musi a ajuns la patru reușite și trei pase de gol în acest sezon pentru noua echipă, iar în curând se pregătește să devină și tată. În interviul pe care l-am realizat ne povestește parcursul său. Alex, pentru început spune-ne un lucru despre tine care nu se știe. Ce ți-ar plăcea să afle oamenii în premieră? Sunt foarte ofticos. Asta nu prea știe nimeni. Nu-mi place să pierd. Și mă oftic foarte repede. Vreau să te întreb cine este Alexandru Musi, dar nu fotbalistul. Că fotbalistul știm cine este, dar omul? Un băiat liniștit, căruia îi place să se plimbe, să stea cu familia, să petreacă timpul cu nepoții și să se uite și la filme. Cum a fost pentru tine să crești în Spania? A fost o chestie minunată, mai ales că am învățat foarte multe de acolo, mai ales pe plan fotbalistic și pe plan personal. Chiar am avut mult de învățat și acolo chiar să învață pe altă mentalitate și mă bucur că am prins un pic de acolo. Știi spaniolă? La perfecție. Serios? Serios! Ce tare! Deci ești pregătit pentru un transfer în Spania. Doamne ajută! Ce sacrificii ai spune că au făcut părinții tăi pentru cariera ta? În primul rând, sacrificiul foarte mare a fost că au stat fără mine. M-au lăsat singur în țară. Știu că au suferit foarte mult deoarece m-au lăsat la 12 ani aici și au plecat în străinătate, la muncă. Și alt sacrificiu pot să spun că... Dau un exemplu. Când nu aveau bani de motorină sau ceva, băgau ultimul ban ca să poată să mă ducă la antrenament. Dar cum a fost pentru tine să stai singur fără părinții? Sincer, eu eram mai copil, nu prea îmi dădeam seama. Stăteam cu băieții la cămin, nu îmi dădeam seama. Dar după ce au trecut anii, chiar mi-au spus și ei că au suferit foarte mult și doar vreau să le mulțumesc pentru toate sacrificiile pe care au făcut. Ai spus că mama ta te-a dus la fotbal peste tot. Vreau să te întreb ce înseamnă mama ta pentru tine? Păi nu doar mama mea și tatăl meu. Amândoi înseamnă totul pentru mine. Fără ei nu eram unde sunt acum. Și orice jucător, fără părinți, eu zic că nu avea cum să ajungă. Îți mai amintești un moment în care te-au sunat părinții după vreun meci, să te certe? Da. Tata m-a sunat după meciul cu... Eram la Petrolul atunci și ratasem o ocazie foarte mare, cred că cu poarta goală. Nu cu poarta goală, dar șase metri cu toată poarta în față am dat în portar. Și atunci chiar mi-a zis că n-am fost concentrat și se vedea în timpul meciului că nu sunt în meci, nu sunt conectat. Dar ce s-a întâmplat cu tine atunci? Aveai gândurile în altă parte? Nu, pur și simplu un meci mai slab făcut de mine. Ai încercat și alte sporturi atunci când erai mic sau doar fotbalul a existat? Nu, doar fotbalul a existat. N-a fost alt sport. Și dacă, de exemplu, de mâine n-ar mai fi fotbal, ce ar fi Alexandru Musi? Grea întrebare! Cred că la muncă, nu? Că orice om, nu este o rușine să muncești și până la urmă oricine ar trebui să muncească. Comparativ cu ce ai găsit în România, cum erau condițiile din Valencia? Erau condiții foarte bune, dar și în România am găsit niște condiții foarte bune. Chiar la orice echipă de am fost, au fost condiții. De ce nu ai rămas în Spania? A decedat bunicul meu. Rămăsesem o săptămână la cămin, acolo la ei, dar eram foarte mic. Și pur și simplu ai mei s-au întors în țară, au zis că le este mai bine aici, au găsit și muncă aici, în România, în București. Și pur și simplu au decis să se întoarcă tot și eu n-am putut să stau fără ei.

<h2>„Cei de la FCSB m-au ajutat să progresez din toate punctele de vedere”</h2> Cum a fost să crești la FCSB? A fost un lucru bun, am dat de niște oameni foarte buni cu mine, m-au ajutat să progresez din toate punctele de vedere și pe partea asta vreau să le mulțumesc celor de acolo care m-au ajutat să progresez din toate punctele. Perioada de la FCSB a fost cu suișuri și coborâșuri, dar mi-ar plăcea să alegi un singur moment, cel mai bun sau fericit al tău de-acolo? Când m-am întors de la Petrolul și am dat gol cu U Cluj. Cum a fost perioada petrecută la Petrolul? Cum ți s-au părut și fanii de atunci? O perioadă foarte bună pentru mine. Acolo pot să spun că m-am dezvoltat cel mai mult. A fost perioada de adaptare pentru Superliga, mai ales că venisem din Liga 2, de la Iași, și acolo, la Petrolul, am prins experiența pentru Superliga și mi-am făcut viața mai ușoară în meciurile astea tari. Cum se simte să joci împotriva lui Dinamo, iar apoi să îmbraci tricoul lui Dinamo? Se simte extraordinar, mai ales că joci într-un derby cu mulți fani. La fiecare meci cred că a fost stadionul plin și chiar te simți fotbalist, să spun. Cât de greu a fost, la nivel mental și emoțional, să treci de la FCSB la Dinamo, știind rivalitatea dintre cluburi și reacțiile care erau inevitabile ale celor din jur? Sincer, nu am băgat de seamă la reacții. Nu m-a interesat. Eu când am ajuns la Dinamo doar m-am gândit să-mi fac treaba, să ajut echipa să ajungă acolo sus și în continuare să muncesc și să ajungem, de ce nu?, să luăm campionatul. Cum reușești să te menții atât de puternic mental? Pentru vârsta ta ești foarte ancorat... Nu că reușesc, dar mă ajută și familia. Mi-a explicat și tatăl meu să nu bag în seamă ce se vorbește în presă sau ce se scrie. Doar să fiu eu, să mă bucur de fotbal, că asta e cel mai important. Numărul șapte de pe tricou are o semnificație anume? Cristiano Ronaldo, idolul meu.

<h2>„Pe mine mă alimentează să fiu huiduit”</h2> Ce simte un jucător atunci când este huiduit? Te alimentează sau mai mult te demoralizează? Nu știu. Pe mine, de exemplu, mă alimentează. Nu mă demoralizează, deoarece am jucat pe toate stadioanele din România și este și normal să fiu huiduit, nu doar aplaudat. Care este stadionul care ți-a plăcut cel mai mult atmosfera, în afară de cel de aici, din București? Arad, cu UTA Arad. Cât a contat victoria din derby, prima a sezonului, pentru parcursul care a urmat? A contat foarte mult, mai ales că nu treceam printr-o perioadă bună. Nu reușeam să adunăm puncte și victoria ne-a împins de la spate, să spun, și ne-a dat un moral incredibil. Zi-mi dacă exista un lucru pe care îl credeai despre Dinamo din afară și ai descoperit că era diferit în momentul în care ai ajuns la echipă. Nu pot să spun că m-am gândit la ceva. Chiar nu mă gândeam că o să ajung la Dinamo, dar am ajuns. Cum l-ai caracteriza pe Kopic, ca antrenor? Îl simți mai aproape de zona tacticii și a organizării jocului sau mai orientat spre creativitate și încrederea jucătorilor în propriile calități? Cum am spus-o de multe ori, domnul Kopic, pe mine, unul, chiar m-a ajutat foarte mult. M-a dorit foarte mult și asta dă încredere unui jucător. Mai ales că dacă te bag în teren și îți dă minute, îți dă încredere, asta e cel mai important, mai ales la un jucător tânăr, care trebuie să progreseze, să evolueze cât mai mult. Este un antrenor care știe ce are de făcut, știe cum să ne monteze. La meciuri, la fel, știe cum să ne explice tactic și cum să stăm, cum să îi prindem. Ești tânăr, dar vreau să-mi spui care a fost cel mai dificil moment din carieră pe care l-ai trăit până acum? Cel mai dificil? La Petrolul. Aveam meci cu Botoșani și dacă câștigam, ne salvam de la retrogradare. Nu ne mai trebuiau puncte, să spun așa. Salvam. Și dacă îl pierdeam, trebuia să batem neapărat. Mai aveam două meciuri, trebuia să câștigăm. Și pe ultimul meci l-am câștigat, cu Galați, acasă și ne-am salvat. Și cel cu Botoșani l-am pierdut. Cum a fost momentul ăla? Ce ai zis? Moment greu. Mai erau două meciuri. Dacă nu câștigam nici cu Galați acasă, eram la baraj, cred. Care este un sfat pe care l-ai primit și a rămas cu tine până în prezent și de la cine? Să rămân cu picioarele pe pământ. Tatăl meu. Tată la doar 21 de ani. Ești pregătit pentru acest pas? Cu siguranță! Spune-mi ce faci în timpul liber. Cum te deconectezi de fotbal? Îmi place să mă mai joc FIFA, să mă uit la filme și să stau cu nepoții. În încheiere, lasă-ne un mesaj pentru fanii lui Dinamo. Să vină la stadion să ne susțină și să ne bucurăm cu toții.

Alex Musi (21 ani) a reușit să se adapteze rapid la Dinamo, echipă cu care a semnat în vara lui 2025.

Alexandru Musi: „Părinții băgau și ultimul ban să mă poată duce la antrenamente”

Andreea Cio

Oțelul Galați (team)

„Dacă ești bine cu capul și psihic ești stăpân pe tot ceea ce faci, cred că ai o mare șansă pe acest post,” ne-a zis <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/dur-bozoanca-cosmin-andrei-f6856732">Cosmin Dur-Bozoancă </a>când l-am vizitat după un antrenament la Galați. Numărul 1 de la Oțelul, cu 20 de meciuri jucate în acest sezon, 9 fără gol primit, și 54 de parade cu care și-a bucurat fanii, Cosmin vorbește echilibrat și cu zâmbetul pe buze despre un drum care nu i-a fost deloc ușor.&nbsp;L-am privit toți în meciul cu FC Argeș cum a suferit o fractură de piramidă nazală. Ce nu știam e că nu asta a fost cea mai dură lovitură dintre toate cele primite de-a lungul carierei. Două operații la umăr l-au făcut pe Cosmin să se întrebe dacă mai poate juca. Acum, îl vedem între buturi, și ne zice cu sinceritate că dacă a reușit să treacă peste acele momente, a ajuns să fie de neoprit.&nbsp;Jucătorul de 27 de ani s-a luptat cu incertitudinea, s-a antrenat singur, s-a întâlnit apoi cu teama de a nu se accidenta din nou, s-a confruntat cu greșeala și nu a mâncat două zile după, mânat de vinovăție. Și a tot revenit, a revenit, a devenit mai puternic și acum e unul dintre oamenii care se bat pentru a menține <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/otelul-galati">Oțelul</a> pe loc de Play-Off. Să fii de neoprit nu e doar o expresie motivațională pentru Cosmin Dur-Bozoancă. Iar să fii dur nu este doar o parte din numele lui. Este un mod de a înfrunta situațiile atunci când te pun jos. Și să te ridici pentru o nouă paradă.&nbsp;

Vreau să te întreb puțin despre cariera ta și sunt curioasă de cum a fost drumul tău până aici, până la Galați și dacă ai avut niște momente care simți că te-au făcut jucătorul care ești azi.A fost un drum lung și da, au fost multe momente și grele și în care am simțit că poate e prea mult, dar am reușit să trec cu bine peste. Pe scurt, sunt născut la Brașov. Acolo am început și fotbalul. Până la vârsta de 11 ani am stat acolo. La 12 ani, am fost selectat la Academia Hagi, unde am stat până la terminarea junioratului, o perioadă foarte frumoasă, grea, cu multe amintiri, mulți prieteni pe care i-am făcut acolo. Și multe cunoștințe. Acolo am pus, așa să zic, bazele fotbalului. Iar după terminarea junioratului am fost împrumutat la mai multe echipe de liga a doua până să ajung aici. Iar aici am ajuns destul de ciudat, pentru că înainte să ajung aici a fost un moment destul de greu pentru mine, pentru că șase luni nu am avut echipă. Am ajuns aici cu ajutorul unui om foarte important pentru evoluția mea, domnul Babuțan, Aurelian Babuțan. Era director sportiv aici și m-a sunat, mi-a zis: „Hai la Oțelul!”. Oțelul fiind în liga a treia, primul gând a fost nu, iar după am analizat ce oferte mai am și într-un final, fiind o echipă de tradiție, fiind un proiect serios, am luat decizia să vin aici și bine am făcut. Pentru că ce a urmat după, sincer... nu m-am gândit chiar atât de departe, pentru că în doi ani am reușit să promovăm și din liga a treia în liga a doua și din liga a doua în liga întâi și acum sunt la al treilea sezon în prima liga aici.

<h2 style="text-align:center;">Pur și simplu simțeam că am ceva de oferit și nu aveam unde să fac asta.</h2>

Vreau să ne întoarcem puțin la acele șase luni. Cum s-a întâmplat să rămâi fără echipă?A fost o situație la care nu m-am gândit nicio secundă, dar pur și simplu s-a întâmplat. A fost această fuziune între Farul și Viitorul. Eu, în acel moment, eram un jucător împrumutat la Farul, care aparținea de Ciprian Marica, și am revenit din împrumut la Farul cel nou. Am fost în cantonament, am fost în primele etape pe banca de rezerve, iar mai apoi mi s-a spus că pot să fiu liber de contract dacă vreau, că nu mai este nevoie de mine. A venit altcineva. A fost și o greșeală din partea mea pentru că am acceptat, dar nu m-am gândit nicio secundă că voi rămâne fără echipă. Așa a fost să fie.Ce ți-ai spus în momentele acelea?A fost greu, a fost foarte greu, pentru că înainte de această perioadă am avut vreo patru luni de neplată, șase luni după aceea acasă. Familia mi-a fost alături în acele momente, iubita mea, și împreună am încercat să luăm după cea mai bună decizie, să fie ceea care trebuie și sunt fericit că am ales bine.De perioada asta te referai mai devreme când ziceai că uneori a fost prea mult?A fost mult prea mult în acea perioadă, pentru că simțeam că vreau să joc și nu aveam unde să fac asta. Pur și simplu simțeam că am ceva de oferit și nu aveam unde să fac asta.Și unde te-ai antrenat în acele șase luni?În acele șase luni am fost la Brașov, dar m-am antrenat separat cu antrenorul de portari din acea vreme, Andrei Șanta, căruia îi mulțumesc. El m-a antrenat și când eram foarte mic, până să fac 10 ani. Tot cu el am învățat primele taine ale portăriei și el m-a ajutat în acele momente, dar cu toate acestea îți lipsește să faci parte dintr-un grup, să te antrenezi cu echipa în fiecare zi. Este puțin greu.Și după toată această perioadă, cum a fost momentul în care ai auzit fluierul de start al meciului și tu erai în poartă?Nu știu. Nu a fost... Pentru că, așa cum am zis, am venit aici în momentul în care echipa era în liga 3-a. Nu eram mulțumit de unde sunt în acel moment, ca ligă, dar știam că proiectul este serios, că se dorește performanță. Iar momentul în care au început meciurile și șase luni a durat această perioadă, în liga 3-a, eram sigur că vom promova pentru că aveam o echipă foarte bună și un antrenor foarte bun.

Ai un moment care ți-a rămas așa întipărit în suflet din acest drum de revenire a oțelului în Superliga?Am un moment foarte important pentru mine. Ultimul fluier aici, la ultimul meci de acasă, cu Unirea Dej, ultimul meci din play-off, practic, momentul în care am promovat în prima ligă.&nbsp;A fost o descătuşare, țin minte că am izbucnit în plâns, pentru că a fost un drum lung, într-adevăr un drum lung, dar care într-un final s-a terminat cu bine. Parcă a fost așa, mi s-a luat ceva de pe suflet când am reușit această promovare și să revenim în Superliga. Stadionul a fost plin, adică cred că era nevoie în fotbalul românesc și în Superliga de Oțelul, pentru că e frumos la Galati, se iubește fotbalul. Când vine lumea la stadion, vezi oameni de toate vârstele, vezi copii, vezi oameni mai în vârstă, femei, deci este o echipă iubită.Chiar am văzut un interviu cu tine și spuneai asta, că la Galati se iubește fotbalul.Da, așa e, se simte, nu e doar asta, se vede și la meciuri, pe stradă când ieși, toată lumea, fiind un oraș așa, în care nu sunt prea multe lucruri de făcut, fotbalul cred că este un loc cu care unește oamenii, îi aduce la o grămadă și îi unește.Ce zice lumea când te vede pe stradă?Sunt copiii, de exemplu, care cer o poză sau, nu știu, un autograf. Multă lume încurajează: „Hai, băieți, se poate la meciul următor să-i bateți”, chestii constructive, în orice caz, care sunt frumoase.Cum poate rămâne Oțelul în Play-off?E nevoie, cred eu, de stabilitate, din toate punctele de vedere și... doar de stabilitate e nevoie. Pentru că fotbal cred că știm să jucăm destul de bine, chiar dacă suntem o echipă nouă, foarte repede cred eu că ne-am închegat și suntem o echipă frumoasă. Iar dacă vom avea stabilitate pe toate planurile, cred că putem face performanță.

Cosmin, care e parada de care ești cel mai mândru din cariera ta de până acum?Nu pot să spun că am una preferată de care sunt cel mai mândru, dar sunt două din acest sezon pe care nici eu nu știu cum le-am scos <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-regular-rap-ote?sectiune=cronica">din meciul cu Rapid</a>.Ai scos multe în meciul ăla.Au fost două intervenții de care o să-mi aduc cu drag aminte oricând, pentru că a fost instinct pur, nu altceva. Pur și simplu instinct.Sau poate a fost toată perioada din spate și faptul că acum se văd roadele.Și asta, cu siguranță, pentru că de-a lungul timpului acumulezi multe lucruri și rele, și bune. Important e ca la final din toate acestea să iasă lucruri bune și pozitive.La penalty-ul apărat la Huiban, cum a fost? I-ai zis ceva înainte sau ai încercat să-l distragi?I-am spus să nu dea pe centru. În general, cred că nu e un secret, urmărim posibilii executanți de penalty-uri și țin minte că ultimul penalty l-a dat în partea opusă față de unde a bătut în acel meci și a fost la fel, intuiție de moment.Lăsând la o parte intuiția, totuși, ce-ți place cel mai mult la tine ca jucător?Greu de spus, pentru că nu-mi place să vorbesc despre mine deloc. Îmi place să las pe alții să facă acest lucru. Nu știu, cred că sunt un tip echilibrat atât în teren cât și în afară a lui. Iar despre calitățile fizice și fotbalistice, prefer să las pe alții să vorbesc despre mine.Ți-a zis lumea că ești prea scund?În general, nu pot să zic că este un handicap, pentru că am alte calități, dar toată lumea când mă vede zice „mă așteptam să fii mai înalt”. Asta sunt. Până la urmă am și eu calitățile mele, sunt rapid, dar nu pot să spun că îmi doream să fiu mai înalt. Ăsta sunt și sunt bine cu cine sunt.

Și cum ești tu în raport cu această responsabilitate pe care o ai totuși pe umerii tăi, ca numărul 1 și la propriu, și la figurat, la Oțelul Galați?Este o responsabilitate normală, adică nu pot să spun că este ceva special. Este un rol în poartă pe care îl ai, de care trebuie să fii foarte conștient, pentru că orice greșeală poate fi taxată. Și asta contează mult în mintea unui portar, pentru că eu cred că psihicul în portărie este unul dintre cele mai importante elemente. Dacă ești bine cu capul și psihic să fii stăpân pe tot ceea ce faci, cred că ai o mare șansă pe acest post.Și ce te ajută pe tine sau ce faci tu în mod special ca să fii bine psihic?Nu fac ceva special. Încerc, de exemplu, în ziua meciului să îmi eliberez mintea de orice lucru poate fi negativ sau care nu mă poate ajuta. Și să mă gândesc strict la meci. În momentul în care ies de pe teren mereu să fiu mulțumit și împăcat cu ceea ce am făcut, iar motivația de zi cu zi vine din interior și nu pot să spun ce îmi dă această motivație. Pur și simplu îmi doresc să fiu mai bun în fiecare zi și cam asta e tot.Interiorul tău e cel mai bun mental coach pe care-l ai?Pentru moment, da. Pentru că dacă eu sunt bine cu mine, cred că asta este cel mai important.Cum ai fost tu cu tine în acele momente în care au fost accidentarea și fractura de piramidă nazală?
Au fost momente dificil de văzut, darămite de trăit.Da, a fost un moment destul de derutant, pentru că primul verdict al medicilor a fost clar că o să mă operez, că o să urmeze o perioadă de repaus, dar din fericire am primit vești bune imediat după. Mi-am dorit doar să treacă două săptămâni, cât n-am avut voie să fac efort, și să mă întorc lângă colegii mei. Dar înainte de această accidentare cu nasul, am avut două accidentări mult mai grave, la umăr, două operații și în acel moment am zis că dacă am reușit să trec peste astea două, mă simt cumva de neoprit.&nbsp;Cum ai reușit să treci? Să fii bine și fizic, și psihic?Fizic, a doua operație a fost cea care a fost, să zic, mai grea, pentru că a fost o recidivă la prima și psihic, și fizic am trecut cu ajutorul familiei. Fizic, în momentul în care, nu știu, în jur de o lună după operație am fost la un control, a trebuit să stau cu mâna imobilizată timp de o lună și când mi-am scos mâna din acea orteză în care o țineam și am văzut că nu sunt în stare să ridic măcar mâna, apoi m-am panicat puțin, dar după ce am început recuperarea, lucrurile au venit de la sine cumva și m-am simțit din ce în ce mai bine.&nbsp;Este greu să nu fii alături de colegi în fiecare zi, cel mai greu a fost să văd acea finală de cupă pierdută din tribună, pentru că eram accidentat și, nu știu, în momentul în care am început cu echipa, am avut în jur de două săptămâni în care m-am antrenat până să încep să fac plonjoane și tot ce face un portar, am făcut chestii specifice, dar până la un anumit nivel. Iar când mă uitam așa la ceilalți colegi ai mei, la portari, și vedeam, de exemplu, când făceau finalizare, puneam tot felul de întrebări, zic: „Oare o să mai pot? Uite cât de tare dau ăștia la poartă. Când mai sar eu după mingea așa?”. Iar ușor-ușor au venit toate. Este nevoie doar de timp și de răbdare, pentru că resursele s-au găsit în fiecare să-și revină la nivelul la care a fost înainte sau poate chiar să fie mai bun.

Și când ai revenit, sunt curioasă, care a fost raportul între teamă și bucurie?Bucuria a fost mai mare, cu siguranță. Teama o ai primele două, trei zile, poate o săptămână, dar, în adrenalina antrenamentului și a jocului, când cineva dă la poartă nu ai timp să te gândești: „Mi-e frică”. Totul vine așa, din instinct și, cum am spus, cred că bucuria a fost mult, mult mai mare.Vreau să te întreb cum s-a simțit și bucuria atunci când colegii tăi ți-au dedicat victoria cu CFR?Sincer, am fost surprins, în primul rând, de momentul în care au intrat pe teren cu tricouri speciale pentru mine și a fost gestul lui Zhelev, care chiar el mă și accidentase. M-am simțit bine. La goluri m-am simțit bine, în primul rând, că a fost o victorie și au reușit <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-regular-ote-cfr?sectiune=cronica">să câștige contra CFR-ului</a> și, cu această ocazie, a fost suficient și mi-au dedicat victoria. Nu era nevoie și de tricouri.

<h2 style="text-align:center;">&nbsp;Mi-e scris în frunte acum Coco. </h2>

Coco - de unde vine porecla?De când eram copil, mic, în jur de 5 ani aveam, probabil, cred, nu am întrebat niciodată, de la Cosmin, dar toată lumea îmi spune așa, inclusiv părinții.
Mi-e scris în frunte, acum, Coco, că toată lumea așa mă cunoaște și așa îmi spune.Și aproape de frunte ai și un semn de bună purtare din copilărie, corect?Am un semn de bună purtare, da. Aveam în jur de un an și jumătate, pe afară, cu copii, am dat cu nasul într-o țeavă.&nbsp;N-a fost nevoie de operație nici atunci, nu?Doar de câteva copci.E dificil să joci cu acea mască?Nu știu dacă dificil e cuvântul. E puțin incomod, dar incomod la modul că simți că ai ceva în plus pe față. Și transpiri mai mult, dar în rest simțeam că mă protejează și că mă ajută în cazul în care iese un contact la nivelul feței.
Am renunțat la ea. Sper să stea acolo, în cușetă.N-ai aruncat-o?Nu am aruncat-o, pentru că este făcută special pentru fața mea. Și nu o să o arunc.&nbsp;Vreau să te întreb despre un meci special, meciul cu Daco-Getica și faptul că după au urmat două zile de post, corect?Da, când eram la U Cluj. A fost post negru. Nu doar post. Acum râd, știi? Dar în acele momente am suferit, pentru că era... cred că a fost prima eroare majoră pe care am făcut-o în acel meci. Și televizat, și toată lumea mă suna, eu nu voiam să vorbesc cu nimeni. Dar e un moment de care mi-aduc aminte acum. Nu știu, râd. Dar în acele momente am fost destul de supărat. Și am avut noroc că la trei zile a venit al meci și am reușit să apăr bine. Și s-a uitat totul.

Apropo de apărat, dacă ar fi să aperi un penalti de la oricine din lumea asta, ai avea un adversar special?De la... Cred că de la Messi.I-ai zice să nu tragă pe centru?Nu o dă pe centru. El nu dă pe centru. Dar dacă va fi vreodată, va fi o adevărată provocare.Voiam să te mai întreb cum ești tu atunci când nu ești pe teren și la antrenament?Sunt un tip destul de calm. Nu-mi place să fiu foarte extravagant cu ce fac. În general, pe acasă. Maxim, un restaurant sau ceva de genul, cu iubita mea. Mai ieșim la plimbare. Chestii pe care le face toată lumea. Sunt un tip normal. Mai am așa ca o pasiune extra. Am două, de fapt. Îmi place tenisul de câmp foarte mult. Și mai nou padelul. Văd că este un sport care a crescut foarte mult. Am reușit să joc de câteva ori și îmi place foarte mult.Cu colegii sau cu cine?Cu colegii, nu, pentru că la Galați nu avem încă un teren. Sper cât mai repede să se facă unul.
Îmi place Formula 1. Cam astea sunt. Îmi plac pisicile. Mult.
Îmi plac pisicile mult. Cam astea sunt chestiile.De aceea spunea Paul Iacob de pisica de aici, din curte, că e doar a ta?Da. Cu mine e cuminte, dar mă mai zgârie și pe mine, chiar dacă îi dau de mâncare în fiecare zi.Ai pisici acasă?Cu iubita mea avem o pisică, dar orice pisică văd pe stradă e a mea. Nu pot să nu mă duc să iau ceva de mâncare pentru ea.

<h2 style="text-align:center;">Să fii mulțumit tu cu tine și tu de tine.</h2>

Cum a fost experiența alături de iubita ta de la Formula 1?
Mișto, foarte fain. A fost pentru prima oară când am fost la Formula 1 și pentru mine și pentru ea. A fost tare în toate cele trei zile, atât la antrenamente, cât și calificări și la cursa. O experiență pe care nu o voi uita și sunt sigur că pentru oricine, o dată în viață, e ceva de bifat.
Unde ați fost?
La cursa de la Barcelona.
Și ai un pilot preferat?
Sunt fan Hamilton.
Te-ai fi văzut pilot de Formula 1? Ți-ar fi plăcut?
Mi-ar fi plăcut, dar mi-am descoperit prea târziu această pasiune încât să pot face asta.
Știu că ești pasionat și de rap, corect? Ascult muzică rap, da.
Care-i artistul preferat?
Doc.
Ai o melodie preferată?
Am una, „Toamna profesoară”. Îmi place cam tot ce scoate.
Ziceai la un moment dat că dacă n-ai fi fost fotbalist, poate ai fi luat drumul antreprenoriatului.
Sunt curioasă ce afacere ți-ai deschide aici, în Galați?&nbsp;În Galați mi-aș deschide un teren de padel.&nbsp;Vedeți, odată ce ești angrenat în lumea asta a fotbalului, nici nu ai timp să te gândești prea mult la ce ai face după sau ce ai face dacă...&nbsp;Nu știu, trăiesc prezentul și după voi vedea.
Cum ți-ar plăcea să fie recunoscut Cosmin Dur-Bozoancă în fotbalul românesc?
Vreau să fiu recunoscut ca un portar bun, care peste tot unde a fost și-a făcut treaba, un coleg bun care mereu a încercat să ajute pe toată lumea cu ce a putut și cam atât. Nu sunt prea multe cuvinte de zis. Cred că la finalul zilei dacă ești mulțumit tu cu tine și tu de tine, cred că și ceilalți vor avea cuvinte bune de spus despre tine.
Ne-ai povestit toată istoria ta și toate momentele grele prin care ai trecut, accidentări, momente în care te antrenai singur. Ce-ar trebui să-ți ofere fotbalul ca să te recompenseze tot ce ai trăit?
În momentul ăsta, nu trebuie să-mi ofere nimic.
Trebuie doar să continue acest drum și să continue cât mai mult. Îmi doresc să joc cât mai mult posibil și doar să mă bucur de ceea ce fac și să am ce pune pe masă familiei.
Și pisicii.
Și pisicii!

Îi mulțumim lui Cosmin pentru cuvinte și pentru seninătatea cu care a împărtășit etapele carierei lui. Putem rămâne cu multe concluzii după acest interviu, una dintre ele poate pusă în practică și pentru viețile noastre.&nbsp;„În momentul în care ies de pe teren, să fiu mulțumit și împăcat cu ceea ce am făcut.” Indiferent de terenurile pe care jucați, lucrați, trăiți, e cea mai mare ușurare ca la final de zi să fii bine cu tine. Și asta ar fi una dintre lecțiile învățate de la fotbal. Mulțumim, Cosmin!&nbsp;

De la șase luni departe de fotbal, la întrebarea „Oare o să mai pot juca?”, până la descătușarea intrării în Superliga

Cosmin Dur-Bozoancă: „Când am scos orteza, am văzut că nu sunt în stare nici să ridic mâna”

FC Argeș (team)

Cătălin Straton a fost alături de FC Argeș în toate etapele drumului spre Superliga. A fost omul care a continuat să vină cu plăcere la antrenamente și care purta mândrie în suflet că joacă pentru acest club. Ne-a recunoscut într-un interviu special că a fost un moment tragic acela al retrogradării. Dar a ales să nu plece, nu a ales varianta cea mai ușoară. Pentru că experiența unui veteran nu stă neapărat în meciurile adunate, ci în sufletul pe care învață să-l pună pe teren. <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/straton-catalin-2bcb4fc0">Cătălin</a> spune că nu se regăsește la nivelul altor portari care au apărat buturile lui FC Argeș. Însă, ascultându-l, poți să-ți dai seama că greșește. Pentru că lumea nu va uita niciodată o paradă. La fel de bine cum lumea nu va uita niciodată când nu e părăsită la greu.&nbsp; Vă invităm să citiți și să urmăriți un interviu cu un portar care va rămâne în istoria clubului piteștean. Pentru meciuri. Pentru parada. Pentru suflet.&nbsp;

Vreau să te întreb ce simți la finalul unui meci în care nu ai luat gol? Am trecut de etapa asta, să știi, mă încearcă un sentiment de bucurie, dar dacă echipa nu câștigă, atunci când ajung la stadion, oricât mi-aș face treaba de bine, prefer mai bine să câștige echipa. Înainte când eram mic și eram la început și voiam să demonstrez, eram fericit doar când nu luam gol, adică mă rezumam doar la mine. Odată cu trecerea timpului, exact ca și în familie, nu mai te rezumi doar la tine, te rezumi la un tot unitar, la ceea ce înseamnă echipă și practic a doua familie a ta, cam despre asta este vorba.Familia FC Argeș. Ce înseamnă pentru tine să fii parte din ea?&nbsp; Să știi că asta a fost alegerea mea. Am mai avut oferte de la această echipă, dar nu a fost momentul. Să fiu sincer... că îmi place să fiu un băiat sincer. Principalul motiv pentru care am venit la FC Argeș a fost pentru că mi-am dorit să fiu alături de familia mea. Am două fete, ele stau în Pitești, suntem stabiliți aici și îmi doream să vin alături de ele. Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a oferit această șansă să joc la FC Argeș.Sunt convins 100% că am făcut cea mai bună alegere din viața mea, pentru că sunt de trei ani aici, practic în fiecare sezon am jucat undeva la 75-80% din meciuri, și la vârsta mea este foarte important să ai continuitate și să arăți, hai să nu zic de la meci la meci, dar de la lună la lună că încă poți. Întotdeauna vor fi greșeli. Greșelile apar și la vârste fragede și la cel mai experimentat, dar important este să muncești și lucrul acesta mă ține în viață, să spun așa, pentru că atâta timp cât ai plăcere pe terenul de fotbal și ambiția de a te antrena mereu, vei reuși și la meci. Și chiar chestia asta am văzut-o la domnul Hagi, a spus-o într-o conferință de presă, nu mai știu exact în ce context, dar asta a spus, pentru că el s-a lăsat că nu mai venea cu plăcere la antrenament, eu încă vin.

<h2 style="text-align:center;">Mă bucur că am rămas și atunci când a fost greu.</h2>

Ne zici cum a fost momentul când ai pășit pentru prima oară pe stadionul Nicolae Dobrin? În primul rând și primul rând a fost o motivație și este încă o motivație pentru a-mi face familia mândră. Pentru că să știi că și ei atunci când ies pe stradă știu. Este soția lui Straton, sunt fetele lui Straton și îmi doresc din tot sufletul ca lumea să-mi aprecieze familia prin ceea ce fac eu. Doi la mână, să zic așa, au fost foarte multe legende aici și nu e ușor să te impui ca portar și să joci și să o faci bine. Oricât ai face-o de bine, întotdeauna vei fi asimilat cu Dani Coman, cu Vasile Stan, cu domnul Andrei Speriatu. Niciodată nu o să pot să fiu de nivelul lor sau poate deocamdată nu a apărut un portar de nivelul lor, dar încerc să-mi fac treaba cât mai bine și într-un final aș vrea să spun că mă bucur că am rămas și atunci când a fost greu. Deși chiar a fost greu, să știi, după acea retrogradare, dar mă bucur că am dat dovadă de caracter și poate am demonstrat încă o dată la multă lume că sunt un băiat pe care lumea se poate baza.Era mai ușor să pleci și nu ai făcut-o. De ce? Au fost momente dificile, pentru că sunt convins că dacă lucrurile erau mai bine ordonate, nu picam. Aceasta este părerea mea. O echipă are nevoie de un președinte și de un antrenor bun. Oricât de bună ar fi echipa, aici facem o comparație, nu mă refer la Barcelona, Real Madrid când nu ai nevoie de antrenor, mă refer strict la nivelul nostru. Când ai un antrenor bun și un președinte bun care știu să organizeze fiecare lucru, eu sunt convins că sunt foarte multe lucruri care vin de la sine și te bucuri de împliniri.Dacă ar fi să te uiți puțin așa în spate, este acesta cel mai dificil moment pe care l-ai trăit? La FC Argeș? Au fost momente dificile în viața mea, dar referitor la sport, având în vedere istoria pe care o reprezintă FC Argeș, a fost tragic, nu știu dacă e greu să spun, chiar a fost tragic așa pentru că nu mă gândeam niciodată că voi retrograda cu FC Argeș, dar dacă lucrurile nu au fost făcute așa cum au trebuit, am cules ceea ce am semănat. Dar aici vreau să spun că și noi, jucătorii, am fost de vină, cam toată lumea a fost de vină.

<h2 style="text-align:center;">Viorel Hizo m-a văzut și a zis: „Pe el vreau să-l bag în poartă.”</h2>

Câte sezoane ai în campionatul românesc sau câte meciuri? Ai numărat vreodată? Nu știu, în jur de 200 dacă nu mă înșel, dar nu am stat să număr, ca sezoane așa în 2009, parcă am debutat la un meci cu Poli Iași, Rapid - Poli Iași, pe Giulești, parcă în iulie, ceva de genul, știu că am bătut 4-1. Îmi amintesc așa în mare și echipa, era domnul Hizo, dar a fost ceva extraordinar la vârsta aceea, nici nu eram conștient, am avut emoții mari și acum țin minte, pentru că fotbalul de atunci cred că era cu mult mai presus de ceea ce întâlnim acum. Cred că asta e părerea mea, fără să jignesc pe nimeni. Aveai un Adi Iencsi, Marius Constantin, Dani Coman, Pancu, oameni care au însemnat ceva pentru fotbalul românesc și aici mă refer strict la echipa la care am debutat, la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-rapid-bucuresti">Rapid</a>.Și așa cum tu te uitai la ei atunci în vestiar, așa se uită acum tinerii la tine în vestiar. Simți că ai această responsabilitate pentru cei tineri? Da, pentru că de aceea m-am și deschis așa față de tine, sau față de voi, pentru că știu cum îi priveam și eu pe alții și dacă mă întrebi acum ce tabieturi avea fiecare jucător atunci când am intrat în vestiarul Rapidului, știu absolut tot și uite au trecut 19, fac 35 de ani, au trecut ceva anișori și știu tot, tot, tot. Și probabil așa vor fi și ei. De aceea am zis că trebuie să fiu foarte atent la aceste lucruri. Și nu numai la fotbal, cât și acasă cu familie, cu copiii.Ai împrumutat ceva din acele tabieturi văzute în vestiar? Da. Mi-a plăcut întotdeauna vestimentația lui Dani, am o relație extraordinară cu el, deși mă ceartă când nu sunt cum trebuie să fiu, avem o relație, să zic, ca tată și fiu. Așa sunt de 30 de ani aproape, de la 16 ani mă știu cu el, sunt atâția ani de prietenie. Totdeauna mi-a plăcut caracterul lui, seriozitatea de care a dat dovadă, mi-a plăcut nebunia lui Marius Constantin. Îmi plăcea așa cum era ca tânăr, cum a ajutat tinerii, să zic, care erau mai mici, de veneau de la juniori. Mi-a plăcut perseveranța și seriozitatea lui Viorel Moldovan când l-am prins și pe dânsul. Au fost foarte mulți fotbaliști și țin să le mulțumesc tuturor care m-au ajutat. În principal aș vrea să-i mulțumesc și antrenorului de la juniori, Florică Drăghici, care este la Rapid, și nu în ultimul rând domnului Viorel Hizo, care el a venit la echipa a doua, m-a văzut și a zis pe el vreau să-l bag în poartă. Adică dacă nu era dânsul, poate drumul meu nu era aici. Așa că și pe această cale le transmit copiilor și juniorilor să aibă încredere în ei și să dovedească zi de zi că sunt buni, pentru că nu știi când vine cineva, te urmărește și chiar e adevărat lucrul ăsta.&nbsp; În viața unui fotbalist lucrurile se pot schimba după o zi pe alta, și în bine și în rău. Trebuie să fii mereu pregătit.&nbsp;Și oarecum pozitiv, pentru că oarecum lumea nu știu dacă este într-o direcție bună să zic așa și decât să faci rău, mai bine faci bine. Nu știu, nu pierzi nimic dacă tu crezi în Dumnezeu. Că unii vor să înțeleagă asta sau unii nu vor să înțeleagă, cred că mai mare satisfacția este de a face bine decât de a face rău.

Cătălin, când ți-ai dat seama că ai devenit un exemplu pentru colegii tăi? Am să mă refer strict la FC Argeș, pentru că au fost momente dificile și în vestiar, am fost și noi neplătiți, am înțeles lucrul ăsta, am mers mai departe. Cam așa s-a format grupul în anul acesta și erau momente când am pierdut și noi, am stat fără bani și ne-am ajutat. Iar cei mici au avut nevoie, îi simțeam după meciuri, mereu îmi scriau cum a fost, cum nu a fost și oarecum îi simțeam că se deschid față de mine. Eu sunt un tip mai glumeț și odată cu trecerea timpului am înțeles că ei au nevoie cumva și de glumele mele, dar și de seriozitatea mea și undeva am ajuns acasă după un meci, chiar vorbeam cu un coleg, am stat până la 2-3 dimineața să încerc să-i explic că greșeala e normală. Și cred că în acea seară, nu mai știu să-ți spun când anume, am înțeles că ei cumva se bazează pe mine. Pentru că chestia asta cred că o puteau vorbi cu părinții sau cu altcineva, de ce să aleagă să-mi scrie mie la ora aia? Și cam așa au început lucrurile, asta e percepția mea. Nu știu dacă o gândesc bine sau nu.Ce-ai vrea să înțeleagă acești jucători tineri mai devreme? Ceva ce poate tu nu ai înțeles la timpul potrivit? În primul rând și în primul rând este foarte important sau sunt foarte importanți cei șapte ani de acasă. A da bună ziua, lucruri elementare, să zici „Poftă bună” la masă, să ai o conduită frumoasă, să ai o vestimentație frumoasă. După care intri în procesul ăsta de odihnă, sală, alimentație. Când ești mic, nu știu, dau un exemplu, nu ai țesut adipos. Arderile, grăsimile sunt mult mai rapide. Dar când ajungi la o vârstă, ca să te menții și să devii mai puternic, este foarte important și dacă mănânci 100 de grame de ceva în plus. Și lucrul acesta îl spune și Ronaldo. Mai ales acum cum sunt site-urile astea de socializare poți să vezi ce mănâncă, ce fac, cum se pregătesc alți fotbaliști. Ei au totul calculat. Măcar să facem și noi, nu știu, 40% din ce fac ei, pentru nivelul României, cred că putem fi bine.Putem să zicem că acesta este secretul longevității tale? Această disciplină și faptul că te-ai menținut echilibrat? Am zis că o să fiu sincer și o să fiu sincer. Nu am cea mai bună disciplină. Dar am o ambiție și tot din comun. Asta am avut-o de mic și indiferent că am făcut o prostie ieri, mâine voi fi 100% la antrenament, dar asta nu se întâmplă mereu. Este normal să te distrezi, este normal să mănânci un fast food, să bei o bere, să bei un par de vin, nu este nimic a ieșit din comun, o cola, dar să nu fie lucruri care se repetă. Până la urmă și corpul, mintea au nevoie de o satisfacție, poate unuia îi place să mănânce un anumit tip de fast food, știi și trebuie să faci și chestii care te fac fericit, dar fără muncă și fără disciplină, consecvență să zic așa, nu ai cum să reușești. Și sunt foarte mulți jucători talentați, care au avut un viitor frumos până la 20-21 de ani, după care s-au tăiat.

Poți să te uiți acum la jucătorii tineri și să zici “ eu cred că el o să reușească, el cred că nu”, din cum se poartă? Practic poți să-ți dai cu părerea sau să ai o idee, dar nu, nu, nu cred. Dar acum vorbim sincer. Tu dacă mănânci numai lucruri greșite, clar corpul tău nu va arăta bine. Tu dacă vei face lucrurile mai corect și vei mânca ce trebuie, clar vei arăta fit. Cam așa e și cu povestea asta a fotbalului. Faci lucrurile corect, vei ajunge fotbalist. Nu faci lucrurile corect, ai șansa de a ajunge fotbalist, dar vei avea un recul, să zic așa, după un anumit timp. Cred că așa e, practic și cu educația de acasă. Îi educi pe copii bine și ei fac bine. Dacă eu mă cert cu soția toată ziua în casă, ce o să vadă? Sau eu folosesc cuvinte care nu sunt la locul lor, ce o să învețe ele de la mine? Cam așa văd lucrurile.Cătălin, ce te-a învățat pe tine fotbalul despre tine ca om? Să știi că nu a fost ușor așa, am avut o copilărie destul de complicată, fiecare le are pe ale lui, dar a fost șansa mea de a reuși, să știi. Pentru că fără fotbal era greu. Undeva la 15 ani nu aveam unde să stau. Stăteam într-o garsonieră cu mama, făceam mâncare la reșou, dacă știți ce e acela reșou, pur și simplu nu făceam la vârsta aceea decât antrenament, biserică și cam atât.Și ce ziceai în momentele alea? Voiam doar să ajung, nu neapărat fotbalist, voiam doar să am și eu banii mei, să mă realizez, să simt și eu că sunt cineva. Practic sportul, și mulțumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce mi-a oferit, mi-a creat un drum mult mai ușor. Pentru că având un talent deja dobândit de la naștere, ți-a fost mai ușor să îl șlefuiești și să ajungi cineva. Pentru că totuși e un drum mai accesibil decât să te duci să devii avocat. Ca să devii avocat trebuie să înveți, trebuie să ai capacitatea de a acumula multe informații, așa ca sportiv într-adevăr trebuie să gândești, să fii puțin inteligent, dar practic depinde foarte mult de talentul care îl ai din naștere. Și cam asta s-a întâmplat și cu mine, am avut un talent, am profitat de el, dar cred că toate lucrurile acestea s-au întâmplat cu voia celui de sus, și cu ambiția mea, bineînțeles, că sunt mulți care au fost mai talentați ca mine și nu au ajuns din prisma faptului că, poate la 10:00 când ar fi trebuit să fie în casă, ei erau la club și tot așa. Sunt lucruri care toate puse cap la cap te ajută să devii cineva în viață.Ai avut un moment în care ți-ai dat seama că ai făcut-o mândră pe mama ta? Cred că acel moment când am făcut-o mândră pe mama mea este când am devenit soț și tată. Și implicit pe tatăl meu. Cred că ar trebui să fie mândri de chestia asta. Referitor la fotbal, au fost foarte multe lucruri benefice în viața mea, dar... astea sunt lucruri trecătoare, să zic așa, dar chiar ar trebui să fie mândri de ce copil au avut, că și eu sunt mândru de ei, indiferent de cum au fost și ce copilărie am avut. Ai avut o copilărie grea? Da, dar a trecut. Simți că fotbalul a fost un fel de ancoră în această copilărie grea? De ancoră poți să te agăți sau să te scufunzi. Cred că a fost, nu știu ce a fost, a fost o minune, colacul de salvare, mai exact. Deși să știi că mama mea e profesoară de matematică și am fost bun și la învățătură, să zic așa. Și întotdeauna eram cu chestia asta să învăț, dar...fotbalul îți oferă beneficii majore. Chiar îți oferă beneficii majore. Cred că puteam și mai mult de atât, dar sunt mulțumit în mare cu ceea ce am realizat și cu ceea ce voi mai realiza pentru că la fotbal este important să ai și un antrenor care să te placă, să te bage, să simți încredere, sunt foarte multe lucruri de care depinzi.

Cătălin ne-a oferit cu sinceritate un manual pentru o viață de fotbalist corectă. Una în care nu trebuie să uiți de corpul și mintea ta, în care e nevoie să înveți ce înseamnă o familie, cât de mult cântăresc momentele grele, de la retrogradări, până la mâncare încălzită la reșou. Cariera poate fi asemănată cu viața, ne-a transmis Straton prin vorbele lui. Iar dacă înveți să respecți casa în care trăiești, vestiarul în care joci, oamenii pe care îi ai în jur și, nu în ultimul rând, sufletul tău, înseamnă că ai câștigat. Concluzia aceasta ar fi. Cătălin Straton e un câștigător.&nbsp;

Cel care a rămas și când a fost greu. Un interviu sincer din vestiarul lui FC Argeș

Cătălin Straton: „Am stat până la 2-3 dimineața să-i explic că greșeala e normală”

Vasile Mogoș nu este un simplu fotbalist, chiar dacă el a început interviul prin a se descrie ca fiind „un băiat foarte simplu”. Adesea neînțeles, datorită modului său de a fi, fundașul de la Craiova poate fi ușor numit personaj tocmai pentru că este o figură greu de ignorat, în special atunci când atenția și microfonul sunt la el. Am mers la Craiova pentru a-l cunoaște pe Vasile, un tip căruia nu-i este ușor să se deschidă și să vorbească despre viața sa, chiar dacă poveștile sale de până acum pot fi adunate cu lejeritate într-o carte. Perceput uneori ca un „bad boy”, Mogoș ne-a purtat, cu lacrimi în ochi, într-un roller-coaster emoționant prin viața sa. Pentru început, vreau să-mi spui tu cine este Vasile Mogoș? O întrebare foarte simplă. Un băiat foarte simplu. Atât. La șase ani a trebuit să te muți în Italia după ce tatăl tău a suferit un accident rutier. Cum a fost pentru tine momentul în care tatăl tău a suferit acel accident rutier? Mai ales pentru că există această conexiune specială, bineînțeles, între tați și băieții lor. Sincer, din cât îmi aduc aminte, nu știam. Mama, cu vrăjeală, ne-a dus pe toți în Italia. Trebuia să fie o vacanță pentru noi. Dar nici mama nu știa că tata a avut un accident. Descoperise după. Tata nu voia să spună nimănui. A făcut toată convalescența, cum să spun, singur. După ce mama a descoperit, ne-a luat pe toți cinci și ne-am dus în Italia. Când am ajuns toți în Italia, tata era bine, sănătos. Nu știam. Am descoperit după mult, mult timp, că a avut accident, că stătea să moară, tot restul. Și cum a fost când ai descoperit? Eu l-am văzut pe tata, era sănătos. S-a descurcat. Tata e un bărbat puternic. Când am descoperit, am spus „Mamă!” Eu cred, nu știu, trebuia să se opereze, trebuia să schimbe ceva. Și de acolo ne-am dat seama, mamă, cine știe cât a suferit. Și, după, mama ne-a povestit că a stat singur, nu voia să vadă pe nimeni, că nu vrea să-l vedem așa. Și, sincer, nu știam de ce. Mă bucur că a trecut tot și e totul ok acum.

<h2>„Am cel mai mare respect pentru toți oamenii care muncesc!” </h2> Tata Pavel și mama Aurica, așa le spui tu părinților tăi, mi-ar trebui să-mi spui ce crezi că ai preluat de la ei, câte un lucru. Ce-ai luat de la tatăl tău și ce-ai luat de la mama ta? Inima de la mama și de la tata cred că am luat caracterul. Pare un om foarte puternic din ce ne-ai spus, nu? Foarte puternic. Ne-a învățat pe toți cinci cu educația lui. Nu a fost un tată care te pupa sau te lua în brațe sau spunea, cum se spune în zile astea, că te vreau bine. Doar cu un singur ochi îți dădeai seama. Nu puteai să sufli în fața lui. După ce am plecat de acasă, mi-am dat seama de ce a făcut așa. Au fost momente când ți-ai dorit că el să fie mai afectuos, să-și arate iubirea? Da. Acum face asta? Acum face mai mult pentru că cu toți nepoții s-o mai înmuiat și el un pic. Dar cu noi cinci, niciodată. Ce înseamnă să crești într-o familie în care sunteți cinci frați? Norocul cel mai mare din lume. Norocul cel mai mare e chiar ăsta, că avem un legământ foarte puternic între noi. Mama și tata ne-au învățat să fim mereu împreună. Și dacă ne certăm câteodată, se întâmplă, dar niciodată nu am gândit să nu mai fim frați. În sensul că... se întâmplă. Văd multe familii unde sunt tot mulți și nu îi pasă de frate-su sau de soră-sa. Și eu nu pot să înțeleg cum se face... Dacă eu mă gândesc la ceva de genul, eu cred că mor. Mi-ar plăcea să îmi spui cum arăta o zi din viața ta din perioada în care mergeai vara să lucrezi la vie. Pentru că ai spus că ai lucrat în tot felul de lucruri. Da. Datorită mamei mele, voiam să fac și eu un bănuț pentru vară, că mi-a fost mereu rușine să cer le bani părinților mei. Am fost vara, m-am dus în vie cu verișorii mei, de dimineața până seara. Latura pozitivă a fost că m-am bronzat și eu. Dar a fost foarte greu. Și, dacă eram mic, a fost foarte greu. Pentru că acolo îți dai seama ce înseamnă chiar să faci sacrificii. Ce înseamnă ce-au făcut părinții mei o viață pentru copiii lor. Să te trezești dimineața la 5, la 6 pentru ca să aduci acasă pâinea. Am cel mai mare respect pentru toți oamenii care muncesc. Și eu mereu le spun tuturor: joc fotbal pentru pasiune. Mă și plătesc, deci e ceva care nu se poate descrie. Mereu am spus că nu e o meserie, e o pasiune, unde Dumnezeu mi-a dat un pic de talent să duc viața mea cu fotbalul. Dar nu o să uit niciodată ce înseamnă să muncești.

<h2>„Doctorul mi-a spus că nu puteam să joc fotbal tot restul vieții”</h2> Ai semnat primul tău contract în fotbal profesionist la 20 de ani. Până atunci te-ai gândit că poate nu vei reuși în fotbal? Da, în fiecare zi. Și după aceea, după secunda aia, făceam invers. Îmi spuneam: Dar de ce nu? De ce nu? Ești un muncitor. Ai ajuns aici fără ajutor, nimeni nu ți-a făcut cadouri. Tot ce am ajuns e pentru că am muncit. Și când? La 20 de ani. Mai înainte să încep, m-am oprit patru luni jumate pentru inimă. Și acolo doctorul mi-a spus că nu puteam să joc fotbal tot restul vieții mele. Și am plâns în spital. Am avut norocul că am avut familia aproape. Și de acolo, sora mea cea mai mare s-a dus în birou la doctor și a spus: Te rog frumos, trebuie să pui copilul ăsta în picioare pentru că asta e viața lui. Și așa a făcut. M-a luat sub aripa lui și după patru luni jumate am reușit să ștergem coșmarul ăsta. Și de acolo a început. O a doua viață fotbalistică. Ce ai fi făcut dacă nu reușeai în fotbal? Bine că am reușit. Nu știu, iubesc foarte mult în primul rând sportul. Și când jucam fotbal, mă duceam în sală cu un prieten să fac kickboxing. Mi-a plăcut foarte mult. Și tata îmi spunea mereu că vrea să mă dea la box dacă nu ieșea cu fotbalul. Dar, la început, numai fotbal, fotbal, fotbal. Și cred, da, gen ceva sportiv oricum... Vreau să te întreb care este orașul tău preferat din Italia? San Damiano d'Asti se cheamă. E un sat unde stau acum părinții mei, prietenii mei, familia mea. Am umblat toată Italia, dar sunt legat acolo, bineînțeles. Și Vaslui... Abia aștept să vină vara să mă duc la Vaslui. Să stau o săptămână, zece zile. Că mai am acolo, mai am verișori, mai am mătuși. Dar cred că San Damiano d'Asti e orașul unde... Eu abia aștept să mă duc acolo. Nu știu, poate toți fotbaliștii când au vacanță se duc prin Dubai, Maldive, eu vacanță mea acolo o fac, la familia mea, în San Damiano d'Asti. Un sat de zece mii de persoane. Poți să-mi îl descrii puțin? Cum arată? Arată frumos. Și dacă veniți acolo, îmi spui: Bă, Vasile, unde m-ai dus? Are dealuri, are vie foarte frumoasă. Eu, vara, așa, când sunt toți la muncă, îmi place să iau fetița și să mă plimb prin sat. Pentru că mi-aduce aminte de copilărie, unde petreceam timpul, unde mă jucam cu băieții. Și câteodată îmi mai scapă o lacrimă... Vreau să-ți citesc ceva. „Când aveam șase ani, m-am dus cu căruța din Vaslui până la Văleni cu bunicul, pentru că mi-a promis că-mi dă ciocolată. Când am ajuns la el acasă, am terminat ciocolata, am văzut o pisică cu ochii strălucitori și m-am speriat. Am început să plâng că vreau acasă la mama și bunicul a trebuit să mă ducă cu autobuzul. Au trecut 22 de ani de atunci - scria acolo, acum sunt 25 -, dar îmi amintesc de parcă s-ar fi întâmplat ieri”. Și vreau să te întreb cât de mult a însemnat pentru tine bunicul tău? Când a murit, Dumnezeu să-l ierte, i-am cerut lu' mama dacă puteam să țin verigheta lui. Și de la bunica, la fel. Era mai mult ca un prieten. Nu era un bunic, era un prieten. Mă învăța multe. Când mă duceam la țară, mă pupa mereu. El mă pupa mereu. Poate de asta. Pe celălalt bunic nu l-am cunoscut niciodată. Pe cel din partea lui tata, dar din partea lui mama i-am cunoscut și pe bunica și pe bunicul. Ai primit cumva afecțiunea care îți lipsea și pe care o voiai din partea tatălui? Posibil, posibil. Îmi plăcea. Îmi plăcea de el, că dansam mereu cu el. Mereu dansam. Când făceam grătar acasă, după fiecare sezon mă duceam acasă, făceam un grătar și dansam. Dansam. Juca, era mereu cu zâmbetul pe buze. A trecut și el prin multe. Și m-a bucurat foarte mult când mama l-a dus în Italia. Așa puteam să stau mai mult cu el. Și abia așteptam. Când mă întorceam imediat acasă la San Damiano, mă duceam direct la el. Auzind ce spui despre bunicul tău și văzându-te și pe tine de-a lungul timpului, pare că ai preluat din cine era bunicul tău, pentru că și tu ești genul ăsta de persoană care are o energie pozitivă, care... Nu te-am văzut dansând, dar te-am văzut și la Națională cu muzica, tot timpul pe zona asta pozitivă. Deci pare că moștenirea bunicului tău merge mai departe prin tine în mod clar. O amintire în afară de cea cu ciocolata și cu pisica cu bunicul tău, care îți aduce zâmbetul pe buze de fiecare dată? Când venea acasă cu căruța, când eram la Vaslui și îmi spunea: Hai, hai cu mine. Și cum îl vedeam acolo, mă făcea cel mai fericit. Și nu cred că îi spunea multe chestii lui mama, cum îi mai cerea... Eu doar să-l văd, na... Doar să-l văd. Dar dacă îl vedeam... îl luam în brațe imediat.

<h2>„Să-l văd pe tata plângând la debut...”</h2> În 2019, când erai la Cremonese și ai primit prima ta convocare la Națională, ai spus că, atunci când te-a chemat în biroul oficialului clubului, ai crezut că ai primit o amendă. Că tu primeai des amenzi. Da. Cum s-a simțit atunci când ai primit acea primă convocare? Ai spus că ai plâns, dar ce simțeai și ce gândeai tu în momentele alea? Ce gândea Vasile, care a semnat la 20 de ani primul lui contract profesionist? Sincer, m-am gândit la tata. Că e el mereu fotbal, fotbal, fotbal... Și la fratele meu. Și i-am dat telefon imediat plângând. Și i-am spus: Tata, vezi că trebuie să mă duci la Bergamo. Păi pentru ce? E, m-a chemat la Națională. Vă dați seama răspunsul lui? „Te duc și la Paris, dacă vrei. E important”. A, și-a zis că a fost mândru. Și cu fratele meu la fel. I-am spus soției... Când am avut meciul cu... când am debutat. Erau și părinții mei aproape. Și era bineînțeles și fratele meu. Și a făcut un video soția mea. Și eu pe tata nu l-am văzut plângând. Puţin, cred, poate de cinci ori. Și să-l văd pe tata plângând, mi se blochează inima, nu știu cum să spun. E, a fost o emoție foarte mare. Un vis împlinit, care... câteodată nici nu-mi dau seama. Încă n-am realizat. La Euro te-ai remarcat cu declarația: „M-aș arunca de pe pod pentru Națională”. Asta arată cât de mult iubești țara și echipa națională. Ce înseamnă pentru tine această dedicare? Și spune-mi dacă ți se pare că mai regăsești asta și în generațiile actuale. Da, e adevărat. Am avut norocul să mă duc în Germania cu un grup fantastic, care greu, greu se găsește, mai ales când te duci la Națională. Te duci acolo, îți faci datoria și stai zece zile și „mă duc acasă”. Poate cineva o gândește așa. Dar acolo eu abia așteptam să stau cu băieții, să vorbim la caterincă, la ping-pong. Și dacă nu știam să joc, mă băgam acolo, că asta îmi plăcea și de asta... Pentru că vedeam chestia asta, vedeam din partea tuturor. Nu era unul să spună asta nu-mi place. Noi eram toți împreună, toți... Un grup foarte puternic. Și de aia am făcut declarația asta. Și pentru țară, să văd toți românii că se bucură. Eu cred că merităm, cred că merităm chestia asta. Eu sper să văd în continuare... Să fie cum a fost la Euro în Germania. Doamne ajută! Chiar acum. Ai imaginea asta cumva de fotbalist rebel... Și aș vrea să te întreb dacă tu te consideri așa? Nu. Eu mă consider o persoană căreia îi place adevărul, căreia îi place dreptatea. Nu îmi plac persoanele care încearcă să facă vrăjeli, mai ales pe la spate. Poate de asta nu le sunt multora pe plac pentru că spun chestiile pe față și fără filtre. Câteodată mă abțin puțin, dar dacă e o chestie – de exemplu, vorbim de echipa mea, de colegii mei – și sunt chestii care nu îmi plac, nu știu, poate pierd eu, dar nu vreau să piardă grupul. Și dacă trebuie să trag pe cineva de ureche, o fac. Pentru că mereu așa m-au învățat mama și tata: să te trezești dimineața și să poți să te uiți în oglindă.

<h2>„Momentul de la 20 de ani m-a omorât!”</h2> Au fost momente în care comentariile din exterior te-au afectat? M-au afectat când nu era ceva adevărat, da. Dacă nu, nu mă interesează. Dacă spuneți… Când eram mai mic, când mă duceam la școală, da, eram rău. Eram foarte rău. Dar, după, crescând, mi-am dat seama că prioritățile sunt altele. Dar dacă vorbești de viața mea privată, personală, acolo mă afectează, pentru că mă cunosc, știu că nu e adevărat și asta mă afectează. Care a fost momentul din viață în care ți-a fost cel mai greu și nu a știut nimeni? Bine, acum cred că știu mai mulți, vorbesc din familie, da. Nu știu… Bună întrebare, nu știu. Trebuie să mă gândesc bine. Păi, dacă n-a știut nimeni... Nu e cazul să afle acum... A fost greu acolo când m-am oprit la 20 de ani. A fost foarte greu. Parcă a fost un coșmar foarte, foarte, foarte mare. Eu abia așteptam să joc primul an la profesioniști. Și să auzi de la doctor: „Mogoș, nu mai poți să joci fotbal restul vieții.” M-a omorât, m-a spart. Cum am spus mai devreme, am avut noroc să am familia aproape. Au venit toți la spital, și prietenii mei. Nu mă așteptam. M-am bucurat enorm.

<h2>Ofertă de la Dinamo refuzată</h2> Cum a fost pentru tine momentul în care ai venit înapoi în România, după atâția ani petrecuți în Italia? Foarte entuziasmant. Abia așteptam, pentru că am jucat o viață în Italia, am crescut acolo. Și fratele meu mereu, cu verii mei, care se uită mai mult la fotbal, se uitau la fotbalul românesc mereu. Eu, la început, nu mă uitam așa mult. Îmi spuneau: „Băi, ți-ar plăcea să te duci în România să joci, să vezi cum e?” Spuneam: „Băi, nu știu.” Eu la început, sincer, spuneam: „Nu, nu, nu.” Și ei: „Dar de ce nu? Ești român. Ai făcut o experiență cam lungă în Italia, ți-ar plăcea și ție să te duci în țara ta, să vezi cum e.” Că eu, până la urmă, crescând în Italia, știu puțin: dacă sunt în Italia, sunt în Italia; dacă vin în țară, stau la Vaslui, nu mă plimb. Și dacă a ieșit cu CFR Clujul... Imediat. Nu m-am gândit de două ori și m-am dus, cu gândul că stau un an și poate mă întorc în Italia. Dar e al treilea an și e foarte frumos. Cum ai ales să semnezi cu Universitatea Craiova? Cum am ales? Ușor. Mi-au dat telefon, m-au sunat și am spus „da”. Nu… Era o situație care nu îmi plăcea la CFR Cluj. Aveam deja de gând să cer clubului, celor din conducere, să plec, pentru că nu mă înțelegeam bine cu anumite persoane. N-am mai apucat eu să le cer, mi-au făcut ei surpriza asta. Și de acolo nu mai conta, nu mă mai interesa. În vacanța de Crăciun de anul trecut am primit telefonul de la directorul sportiv Mario și la început nu știam nimic despre oraș, nu știam nimic, zero zero. Am avut alte oferte, dar i-am dat cuvântul lui Mario și la urmă a venit o ofertă de la Dinamo. Din moment ce am dat cuvântul meu, nu mai conta nimic. Mi-am dat cuvântul să rămân aici și, încet-încet, am descoperit și orașul. E foarte, foarte frumos. Cum a fost experiența ta din Bănie până acum? Eu cred că pozitivă. Fiind băiat pozitiv, mereu mă gândesc la partea asta și cred că suntem pe drumul cel bun. Cum ți se pare publicul de pe „Ion Oblemenco”? Cald. Foarte cald, foarte… De asta cred că un fotbalist are nevoie: de presiune. Eu vorbesc personal, mie îmi dă foarte mare putere. Și dacă lumea te înjură, aia este. Face parte din joc. Dacă nu vrei presiune, poți să te duci să joci biliard.

superliga 2026

Fotbal

marți 03 februarie

miercuri 04 februarie

joi 05 februarie