Dinamo București

FC Argeș

Stadionul Orășenesc Mioveni

FC Universitatea Cluj

FC Rapid București

Stadionul Giulești

CFR Cluj

Universitatea Craiova

Stadionul „Ion Oblemenco”

FCSB

FC Botoșani

Stadion "Municipal" Botoșani

AFC Hermannstadt

Oțelul Galați

Stadionul Oțelul

Metaloglobus

UTA Arad

Stadionul Francisc Neuman

Unirea Slobozia

FC Farul Constanța

Stadionul Central Ovidiu

FK Csikszereda

Petrolul Ploiești

Stadionul Ilie Oană

Ionuț Tătaru

CRONICĂ

Universitatea Cluj și Universitatea Craiova au câștigat marile meciuri ale rundei a treia din play-off și au rupt clasamentul la vârf. Primele două clasate au acum un avans de 5 puncte față de locul 3 și devin practic principalele candidate la titlu. Și asta chiar înaintea duelului direct din etapa viitoare. În play-out, FCSB a pierdut la Botoșani și a cedat primul loc în favoarea celor de la UTA, care au reușit scorul etapei, iar la retrogradare, ierarhia s-a strâns după victoriile obținute de Unirea Slobozia și Petrolul.

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid0A4W2W2oPbaGAH88EQdEFZoxU2u1C35aFhmiBYRuvVABSTXcF2c5JnM8kQiNYyHebl 

Am avut cinci victorii ale gazdelor, o remiză și două succese ale echipelor care au jucat în deplasare. S-a marcat în toate cele opt partide, pentru un total de 23 de goluri, o medie de aproape 3/meci.

Așadar, cu ce rămânem după etapa a treia din play-off/play-out?

<h2>O nouă luptă pentru titlu&nbsp;</h2>

Și probabil e una la care nu se așteptau mulți. Universitatea Craiova a fost mereu în acest discurs, încă de la începutul campionatului, iar victoriile cu Dinamo și cea din această etapă, cu CFR Cluj, au confirmat ambițiile și potențialul oltenilor. Însă cealaltă Universitatea, cea din Cluj, este o prezență neașteptată în cursa pentru titlu. Mai ales că ardelenii au avut dificultăți în sezonul regular și au existat multe momente în care erau dubii în privința prezenței lor în play-off. Însă numirea lui Cristiano Bergodi în locul lui Ioan Ovidiu Sabău a schimbat trendul pentru ”Șepcile roșii”, care acum au șapte victorii consecutive, cea mai lungă serie activă din Superliga. Candidatura clujenilor la victoria finală a fost confirmată de o constantă a ultimilor ani: succesul din Giulești (2-1). Conduși la pauză, elevii lui Bergodi au întors rezultatul în repriza a doua, datorită dublei lui Oucasse Mendy, care a fost din nou decisiv în acest play-off, după ce <a href="https://www.superliga.ro/articole/omul-meciurilor-mari-mendy-e-jucatorul-primei-etape-din-play-offplay-out-13527d31">a făcut-o și în derby-ul cu CFR.</a> Însă deznodământul putea fi favorabil Rapidului, fără parada excepțională reușită de Edvinas Gertmonas la șutul lui Gabi Gheorghe, cu doar câteva minute înainte de al doilea gol al lui Mendy. O paradă de 3 puncte și demnă de portarul unei echipe ce se vrea campioană.

Gertmonas, Edvinas

În Bănie, celălalt meci mare al rundei a fost decis în startul părții a doua. Universitatea Craiova a marcat de două ori în cinci minute pentru un 2-0 cu CFR Cluj care le permite alb-albaștrilor să țină pasul cu liderul clasamentului. Cele două Universități sunt la egalitate de puncte, au 5 puncte peste ocupanta poziției a treia, Rapid, și se vor întâlni în etapa viitoare, într-un duel crucial în neașteptata luptă pentru titlu.

<h2>Primul punct pentru Dinamo în play-off</h2>

Seria înfrângerilor lui Dinamo s-a încheiat la Mioveni. Alb-roșiii au remizat cu FC Argeș (1-1) și astfel au reușit să obțină primul punct în acest play-off. Un gol înscris de Eddy Gnahore pe final a evitat un al șaselea eșec consecutiv pentru ”câini” și a adus primul rezultat de egalitate înregistrat în actuala ediție a play-off-ului. Totodată, a fost un moment important și pentru Gnahore, care nu mai marcase în Superliga din iulie anul trecut, când puncta în runda inaugurală într-o altă remiză, 2-2 cu Csikszereda.

Gnahore, Vhakka Eddy Stelh

<h2>FCSB pierde din nou la Botoșani </h2>

Venirea lui Mirel Rădoi nu a rezolvat problemele de la FCSB, a cărei inconstanță a lovit din nou. Roș-albaștrii au deschis repede scorul în Moldova, au fost de două ori în avantaj, dar au terminat în învinși: 2-3 cu FC Botoșani. Al treilea eșec consecutiv în campionat pe terenul grupării moldave și deținătoarea titlului a cedat din nou primul loc în play-out. Hervin Ongenda a fost omul meciului, cu o dublă spectaculoasă, iar reușita decisivă i-a aparținut lui Sebastian Mailat. Elevii lui Marius Croitoru sunt la a doua victorie în trei runde și rămân în cursa pentru barajul de Conference League.

Ongenda, Hervin

<h2>O UTA dezlănțuită îi provoacă primul eșec lui Bratu</h2>

Tocmai când începuseră să spere, Florin Bratu și băieții săi de la Metaloglobus au fost readuși brutal cu picioarele pe pâmânt. La Arad, ultima clasată a suferit primul eșec de la schimbarea antrenorului. Și a fost o înfrângere severă. UTA a câștigat entuziasmant cu 5-1 și a devenit noul lider din play-out. Fundașul golgheter Dmytro Pospelov a marcat de două ori, prima sa dublă în tricoul ”Bătrânei Doamne”.

Pospelov, Dmytro

<h2>Lovitura liberă a lui Andrei Ciobanu</h2>

Oțelul a pus capăt unei serii de cinci meciuri fără victorie în Superliga (patru înfrângeri consecutive) și a obținut primele puncte în play-out. Victima a fost Hermannstadt, echipă pregătită de fostul antrenor al gălățenilor, Dorinel Munteanu, care traversa o perioadă bună. Acest 2-0 de pe teren propriu poartă în mare parte semnătura lui Andrei Ciobanu. Mijlocașul de 28 de ani a executat lovitura de colț din care Joao Lameira a deschis scorul și a înscris senzațional din lovitură liberă golul care a stabilit rezultatul final. Unul dintre cele mai frumoase goluri din actuala ediție de campionat. Formația pregătită de Stjepan Tomas evită astfel să fie atrasă în zona periculoasă a clasamentului, acolo unde lupta devine tot mai strânsă după ceea ce s-a întâmplat în această etapă.

https://www.youtube.com/watch?v=l-oVz72Yd8A

<h2>A doua victorie la rând pentru Slobozia</h2>

Dacă pentru Oțelul victoria cu Hermannstadt a adus puțină liniște, Farul trebuie să se uite dacă nu teamă, măcar cu atenție în urmă, după eșecul de acasă cu Unirea Slobozia. Ialomițenii au câștigat cu 1-0 la Ovidiu, datorită golului marcat de Renato Espinosa și s-au apropiat la 4 puncte de constănțeni, dar, mai important, au redus distanță față de Csikszereda, prima echipă aflată deasupra liniei barajului, la un singur punct. Elevii lui Claudiu Niculescu au acum două succese consecutive și o stare de spirit bună, astfel că pot spera la salvarea directă de la retrogradare. Duelul din runda viitoare, cu Petrolul, e crucial.

Mehmet Topal a revenit pe banca ploieștenilor, iar întoarcerea sa a readus victoria pe Ilie Oană. ”Lupii galbeni” a învins-o cu 2-0 pe Csikszereda, într-un duel fundamental în lupta pentru evitarea, reușitele Petrolului fiind cu adevărat speciale. Marco Dulca a deschis scorul cu un șut formidabil din afara careului, iar Rareș Pop a stabilit rezultatul partidei după o cursă senzațională pornită din preajma propriului careu. Două reușite care le-au provocat ciucanilor primul eșec după cinci meciuri și îi ține în zona periculoasă a clasamentului. Avansul față de locurile de baraj s-a redus la un singur punct.

https://www.youtube.com/watch?v=2_u0-bUJZlw

Primele două clasate s-au desprins în fruntea clasamentului din play-off, iar în play-out s-a schimbat din nou liderul

Cu ce rămânem după etapa a treia din play-off/play-out

Ana-Maria Popescu

Mekvabishvili, Anzor (player, UCV)

A fost prima sa plecare din Georgia, țara natală, după ce a crescut la Dinamo Tbilisi, formație alături de care a cucerit titlul de două ori. Cu un an înainte de transfer a primit și banderola de căpitan, asta datorită seriozității pe care a arătat-o atât în teren, cât și în afara lui. Fotbalul, pentru Anzor, a început cu ajutorul bunicului său. Era imposibil pentru el să nu se îndrăgostească de fotbal, ținând cont că ieșea pe balcon și vedea stadionul chiar în fața sa, după cum a dezvăluit chiar el. Când a semnat cu oltenii avea deja 13 meciuri în naționala Georgiei. Acum a reușit să dubleze acel număr, iar în urmă cu doi ani a scris istorie pentru țara sa, care s-a calificat în premieră la EURO 2024, unde a și ieșit din faza grupelor. I-a plăcut și școala, asta pentru că a fost dintotdeauna conștient de faptul că are nevoie și de un backup. Ajuns la 24 de ani, Anzor este „motorul” Craiovei, alături de care traversează un sezon senzațional, jucător de bază în națională și pare că drumul său în fotbal abia a început. Să-l cunoaștem, așadar, pe fotbalistul care și-a făcut locul în inima oltenilor.

<h2 style="text-align:center;">„Bunicul meu m-a introdus în acest sport” </h2>
Anzor, dacă am fi mâine în Tbilisi și tu ai fi ghidul nostru pentru doar o
oră, unde ne-ai duce? Dar nu în locurile turistice. Care e locul tău preferat? 
E foarte greu să decid, e foarte greu, pentru că poți vedea multe locuri
frumoase în Tbilisi. E un oraș mic, dar are multe lucruri de făcut, multe
lucruri de văzut și vizitat și muzee, de exemplu, unele locuri precum biserici
istorice. Poți de asemenea... Nu poți evita mâncarea. Așa că ai nevoie și de
timp să mănânci și multă mâncare, pentru că e ceva tradițional. De asemenea,
avem vin foarte bun și tradiții mari legate de asta. Așa că cred că o oră va fi
insuficientă.
Dar dacă te-aș ruga să ne duci în locul tău preferat? 
Nu știu! Poate v-aș duce în centrul orașului. E acolo râul, cu multe poduri și
restaurante frumoase și acesta este, cumva, locul principal, locul unde merg
mulți turiști și mulți oameni și cred că v-aș duce acolo. E în mijlocul
orașului și cred că v-ar plăcea foarte mult.
Ai vorbit despre mâncare. Spune-ne dacă există asemănări între mâncarea
georgiană și cea românească. 
Există unele, dar și multe diferențe, multe diferențe, pentru că nouă ne place
să mâncăm multă brânză, de exemplu, dar brânza noastră e puțin diferită de a
voastră și, de asemenea, avem un fel de tradiție în modul în care gătim vita
sau porcul sau ceva de genul ăsta și îmi plac și cultura românească, și
mâncarea românească, dar cred... pentru mine, chiar dacă am fost în multe
locuri din lume, multe orașe și țări, eu aleg mereu mâncarea mea, pentru că nu
e doar opinia mea. E și opinia celor care vin să ne viziteze. Așa că sper ca
într-o zi toată lumea să aibă timp să meargă acolo și să se bucure de ea.
Spune-ne cine este Anzor Mekvabishvili? 
Aș spune că sunt un tip liniștit, simplu, căruia îi place să fie cu familia, să
se bucure de ea, să se bucure de munca mea, pentru că mă implic foarte mult în
ea. Fac mult și în fiecare zi mă lupt și, de fiecare dată, în fiecare zi,
încerc să fiu mai bun. Așa că obiectivele mele sunt să ajung cât mai sus, în
carieră, cât pot eu, și să fiu liber și să mă bucur de viață. Asta e cel mai
important, alături de familie.
Dacă ne-am întoarce în timp, pe străzile din Tbilisi, unde l-am găsi pe
micul Anzor, la vârsta de șapte ani? 
Cu siguranță, aș fi pe terenul de fotbal, jucând, pentru că aveam un bunic care
avea grijă de mine și, de fiecare dată... și aveam casa, aveam... era ca un
bloc, dar noi aveam casa la primul etaj și puteai coborî pe scări, aveam un
balcon mare și, în fața noastră, era un stadion foarte mare, foarte mare. Așa
că copilăria mea a fost acolo, cu prietenii mei și mereu cu fotbalul, mereu m-am
bucurat cu prietenii mei acolo și asta era viața mea. Și, de asemenea, mă
puteai vedea la școală, pentru că eram un elev destul de bun. Da, elev bun.
Îți plăcea să mergi la școală? 
Da! Da! Încercam, pentru că mergeam la o școală privată. Încercam să am rezultate
bune, pentru că este important pentru oameni, pentru că poate cariera este nu
prea lungă. Așa că după trebuie să faci ceva, ai nevoie și de puțină cunoaștere
și pentru fotbal. Este foarte important să ai niște idei, creierul trebuie să
funcționeze bine. Așa că e bine. Ajută. Așa că sunt fericit că am făcut asta,
pentru că de asta pot vorbi, de exemplu, mai multă engleză, mai bine și pot
avea mai multe exemple în viață. Așa că e o plăcere să ai acest tip de
experiență.
Spune-mi dacă pentru tine a fost mereu doar fotbal sau ai încercat și alte
sporturi. 
Pot spune că sunt un tip sportiv. Așa că orice sport fac, îl fac cu inimă și
îmi plac majoritatea. Așa că jucam baschet mult, mult și sper că avem și niște
coechipieri... jucăm de asemenea, de exemplu, cu Nsimba și i-am spus să joace
și vom încerca, jucăm și tenis cu colegii și multe sporturi, multe. Sunt un tip
sportiv. Așa că mă bucur de fiecare dată.
Cine a fost prima persoană care a crezut cu adevărat în tine? 
Cred că bunicul meu, pentru că el m-a introdus în acest sport și avea grijă de
mine de fiecare dată când aveam timp. Discutam meciurile mele, viața mea,
totul, așa că era omul pe care îl puteam lua de mână și să fiu cu el mereu.
Dacă îmi amintesc corect, ți-ai pierdut bunicul. 
Da. L-am pierdut, dar este mereu cu mine, așa că este ceva mare... aș spune că
sunt fericit că e cu mine tot timpul și este aici. Așa că merg mai departe și
merg mai departe de două ori mai mult ca să-l fac fericit.
Care sunt cele mai importante valori sau lecții pe care le-ai luat de la
părinții tăi? 
Acest lucru este foarte important pentru mine, pentru că dacă nu ar fi fost
părinții mei, nu aș fi o persoană foarte bună. Pentru mine, să fiu om și să am
acest tip de relație, o relație bună cu oamenii, să fiu sincer, să fiu bun cu
ei... toate acestea vin de la părinți. Așa că le sunt foarte recunoscător. Și
acesta este lucrul... asta este ce mi-au dat. Mi-au dat acest tip de
personalitate și mentalitate puternică și sunt mereu bun. Nu sunt un tip căruia
îi place să rănească pe cineva. Așa că asta e de la părinții mei.

<h2 style="text-align:center;">Căpitan la 21 de ani la Dinamo
Tbilisi </h2>
Cum te-ai descrie ca fotbalist? 
Eu... nu știu cum să spun. Nu-mi place să vorbesc prea mult despre mine. Dar ce
pot spune? Întotdeauna mă împing pe mine și știu că pot face mai mult și mai
mult, de exemplu pentru club, pentru mine și încerc să fiu mereu inteligent și
să intru în detalii, pentru că pentru mine detaliile sunt foarte importante și
încerc să mă concentrez pe asta și sunt tipul care muncește mult, care vrea mereu
să câștige și am această dorință să câștig fiecare meci și totul în fotbal.
Ai doar 21 de ani. Ai primit banderola de căpitan la Dinamo Tbilisi când
erai foarte tânăr, dacă avem în vedere că jucătorii de vârsta ta se luptă
pentru un loc în primul 11. Cum a fost pentru tine să porți acest tip de
responsabilitate atât de tânăr? 
Pentru mine, a fost dublu și triplu, pentru că am fost în această academie tot
timpul și am fost tot timpul într-un singur club georgian, iar când m-am mutat
la Dinamo Tbilisi aveam 12 ani. Așa că imaginează-ți: de la 12 la 21 am fost
acolo și a fost o mare onoare să fiu pentru prima dată în prima echipă și, după
doi ani, mi-au dat acest tip de responsabilitate și încercam să dau celorlalți
exemplul meu, că totul este posibil dacă muncești din greu și dacă ești
inteligent, și dacă nu dai înapoi niciodată. Așa că acesta este mesajul pentru
toată lumea: să fie așa!
Putem spune că asta este ce a învățat copilul Anzor din acea experiență de
leadership? 
Da, da, dar pot să-ți spun că, în fiecare zi, ceea ce iau din viață este
experiență, așa că cred că trebuie să învăț mai mult și mai mult și acest
leadership va deveni din ce în ce mai bun la mine. Și aș spune că acest
leadership vine din muncă grea, din dorință, din a crede în tine și a crede în
Dumnezeu și cred că toate împreună fac acest leadership. Așa că dacă cineva
vrea să fie lider, trebuie să fie așa.
Cum a fost momentul în care ai plecat din Georgia? Când ai plecat de acasă,
din Georgia. 
A fost prima dată pentru mine și a fost puțin ciudat, pentru că eram cu familia
mereu, cu confortul de a sta cu ei și aveam totul aranjat, mâncarea, de
exemplu, hainele, totul. Și când m-am mutat a fost puțin ciudat, pentru că în
afara casei nu e la fel. Așa că a fost greu pentru mine, dar după, cu soția
mea, am reușit să avem cum să spun, o schimbare foarte bună, o viață diferită
și m-am adaptat repede. Și sunt fericit cu acest club, cu acești oameni care
sunt aici, care lucrează aici, pentru că m-au ajutat foarte mult și m-au făcut
mai bărbat și cred că, atunci când eram acasă, eram ca un copil, dar acum cred
că am viața mea personală și sunt bucuros, pentru că toată lumea trebuie să
încerce asta, pentru că este un pas foarte important pentru toată lumea.
Cum au fost primele tale săptămâni în România? 
Nu știu! Nu mă așteptam la asta. Nu știam. Am fost de câteva ori aici, de
două-trei ori și, de asemenea, am jucat cu niște băieți de aici, da, în
România. De exemplu, am fost căpitan la U21 și Screciu era căpitan la România
U21 și ne-am întâlnit aici prima dată și nu știam că România este o țară atât
de mare, cu resurse atât de mari. După asta, una-două săptămâni au fost doar
adaptare, mi-a plăcut și, cum să spun, a fost greu pentru mine pentru că nu
știam, de exemplu, și nu toată lumea vorbea engleză bine, așa că această
adaptare a fost puțin grea în acel timp, dar acum totul este perfect.
Care a fost cel mai greu lucru pe care l-ai lăsat în urmă în Georgia? 
Cred... confortul, părinții mei, de exemplu, sigur și prietenii mei. Erau mereu
în jurul meu, pentru că acum trebuia să vin aici fără nimeni și trebuie să am
prieteni noi, o familie nouă. Așa că să las asta în spate îmi dă mai multe
responsabilități aici, pentru că trebuie să fiu aici liderul, de exemplu, să
fiu aici foarte bun și să-i fac fericiți. A fost ca o responsabilitate dublă și
acesta a fost cel mai greu lucru pe care l-am lăsat în urmă.
Există un obiect specific pe care l-ai adus din Georgia de care nu te
desparți niciodată? Un obiect care îți amintește de casă, pe care l-ai luat de
acolo, din Georgia. 
Cred că nu este un obiect. Este o persoană. Da, este soția mea și nimic
altceva, cred, pentru că ce vreau am aici. Ah, ok! Familia mea este, de
asemenea, acolo, dar ei mai vin. Nu este ceva specific pe care l-am luat și
l-am adus aici.

<h2 style="text-align:center;">„Nu știam că în România poate exista
acest tip de dragoste pentru fotbal” </h2>
Cum ai ales Universitatea Craiova? 
Cum să spun, era iarnă, din câte îmi amintesc, când am venit aici și aveam o
altă opțiune, dar voiam să plec de la club, pentru că, după gândurile mele,
după sentimentele mele, era momentul să plec din țara mea, pentru că am jucat
acolo trei sau patru sezoane și simțeam că era momentul să plec și aveam mai
multe opțiuni, dar am ales-o pe aceasta, pentru că era foarte concretă și
clubul ne-a contactat și era interesant, pentru că întrebasem despre ligă,
despre calitatea ligii, despre pasul următor și cred că era important să mă mut
și nu m-am gândit prea mult. M-am gândit două zile, cred, și am venit aici. Am
vorbit cu patronul, am vorbit cu acționarii clubului și am decis să rămânem
aici și să semnăm aici de asemenea.
Spune-mi cum a fost pentru tine când ai jucat prima dată pe stadionul „Ion
Oblemenco”? 
Nu mă așteptam la acest tip de facilități bune pe care le avea acest club și
când am mers acolo, cred că prima dată am jucat... nu cred... prima dată am
jucat la Petrolul. Dar când am venit aici, cu fanii, cu oamenii, cum le place
fotbalul și cum iubesc fotbalul, m-a impresionat acest lucru, pentru că nu
știam că în România acest tip de dragoste poate exista în fotbal și acum, pe
măsură ce zilele trec, văd cum suporterii noștri trăiesc competiția, au
pasiune, orașul trăiește cu fotbalul aici și este cel mai bun lucru.
Se spune că, aici, fotbalul este în ADN-ul fiecăruia. 
Da, poți merge prin oraș și toată lumea te știe, este foarte bine. Este foarte
bine, pentru că știu multe țări, chiar și țări mari, mergi acasă, pleci și
nimeni nu te cunoaște și nu e bine, pentru că cred că, în acest tip de fotbal,
oamenii și suporterii sunt cei mai importanți pentru jucători, pentru motivație
și este foarte frumos și cred că asta face fotbalul atât de bun, pentru că nu
sunt doar 11 jucători sau 25 de jucători sau antrenorii, ci sunt orașe întregi,
oraș contra oraș, și este foarte bine. Este un sentiment foarte bun.
Ești la Craiova de ceva timp. Spune-mi care este amintirea ta preferată de
la Craiova până acum? 
Aș spune că prima dată când am jucat cu stadionul plin a fost foarte frumos,
foarte frumos și memorabil pentru mine. Și cred că atunci când am ajuns, de
exemplu, prima dată, în Conference League, acum doi ani, la penalty-uri, a fost
un moment foarte bun pentru mine. Și anul trecut am fost foarte aproape să
facem ceva bun. Am pierdut în semifinală, în cupă, cred, la penalty-uri cu
Clujul, și am fi putut merge mai departe și poate să încercăm să câștigăm
trofeul și am avut câteva momente bune acolo, cred. Dar anul trecut a fost
puțin dezamăgitor din acest punct de vedere, pentru că voiam să încercăm să
atingem ceva și nu am reușit, dar cred că întregul an a fost memorabil și sper
că în viitor vom încerca să facem totul pentru a ne atinge obiectivele.
Dar dacă ne uităm la calificarea în Conference League, pare un progres
sănătos, pentru că ați fost eliminați în play-off, înainte de a ajunge în faza
grupelor, și acum ați ajuns. 
Pentru mine, a fost prima dată când am ajuns în faza grupelor și a fost un
sentiment foarte, foarte bun, cu oamenii, cu fostul staff și totul a fost, cum
să spun, foarte frumos și o experiență foarte mare și foarte bună și am bătut
Mainz aici, un club mare, și am fost foarte aproape în deplasare și cred că
acest an este destul de pozitiv și am putea face multe lucruri bune dacă
încercăm tot ce putem și să ne atingem obiectivele, cum am spus, da, pentru că
eliminarea din faza grupelor a fost văzută ca o înfrângere, dar dacă ne uităm
înapoi la anii anteriori, faptul că ai fost acolo, ai fost în faza grupelor,
contează.
Și, dacă tot vorbim despre meciuri, trebuie să te întreb: te mai gândești la
penalty-ul cu Sparta Praga? 
Când este un penalty la antrenament sau în meci, da, mă mai gândesc la asta,
dar da, sunt dezamăgit, pentru că puteam face mai bine, cred, dar știi că viața
este așa, poate ratez undeva, poate voi marca undeva. Așa că dacă am
oportunitatea, o voi face. Nu sunt un tip care se sperie și nu va mai face
asta, pentru că, de exemplu, înainte de asta nu am ratat niciunul, așa că cred
că a fost prima dată și sigur nu va fi ultima, pentru că asta e viața, acesta
este fotbalul și orice se poate întâmpla, dar am această provocare să fac mai
bine după și să ajut echipa.
Vreau să te întreb cum au fost lucrurile pentru tine, emoțional, după acel
meci. 
Nu știu! Da, am fost dezamăgit, pentru că dacă marcam, poate mergea diferit,
dar am învățat de la niște băieți că dacă spui „dacă”, nu schimbă nimic. Așa că
este doar pierdere de timp, așa că o voi face din nou în viitor.

Mekvabishvili, Anzor

<h2 style="text-align:center;">„Georgienilor nu le este frică de
nimic!” </h2>
Se spune că un spirit de războinic curge prin venele georgienilor, un spirit
care nu acceptă niciodată înfrângerea. Simți că asta te ajută să treci peste
momentele dificile? 
Da, cu istoria și lucrurile astea... Dacă vezi țara mea a fost înconjurată de
turci, de iranieni, de ruși tot timpul și chiar și astăzi avem o situație de
război, nu cea mai rea situație, dar teritorii ocupate în țara noastră și aș spune
că este foarte dureros pentru mine, dar acesta este lucrul: toată lumea vede că
au trecut atâția ani, dar țara mea încă stă în picioare și încă luptă pentru
democrația ei, de exemplu, și vezi în fiecare sport unde poți lupta, avem mulți
campioni în UFC, avem mulți campioni la judo, de exemplu, și la rugby și toată
lumea face asta cu inimă. Nu le este frică de nimic. Așa că asta este din vene,
din sânge, așa că mă ajută sigur. Da, am asta, să nu fiu învins în niciun caz
și nicăieri.
Hai să vorbim puțin despre echipa națională și prima ta convocare. 
Prima dată, am vorbit cu antrenorul secund și după, când m-au chemat, am avut
un fel de sentiment că eram foarte, foarte fericit și cred că munca mea pe care
am făcut-o, în final, a avut un rezultat foarte mare, de exemplu, pentru că să
joci la echipa națională este o responsabilitate foarte mare și o iubire foarte
mare din interior și eram foarte... aș spune... eram acolo la început, undeva,
dar nu eram foarte, foarte, foarte emoționat, pentru că emoțiile nu sunt bune,
așa că am luat-o ca următoarea provocare: ce pot face, cum pot ajuta echipa
națională. Și toată lumea era foarte fericită în jurul meu și asta mă face
fericit, pentru că pot face oamenii din jurul meu fericiți, așa că dacă am
posibilitatea să le ofer ceva de la mine, voi face totul pe teren, în viață,
pentru toată lumea, pentru oricine.
Ai vorbit despre performanțele sportive din Georgia și despre alte sporturi,
dar trebuie să vorbim și despre calificarea Georgiei la Euro 2024. Cum a fost
pentru tine acea calificare? Am participat în Nations League și am avut
semifinala și finala în țara noastră. A fost puțin norocos, pentru că să joci
cu fanii tăi, cu stadionul plin, îți oferă motivație în plus. Așa că am avut
meciul cu Luxemburg, a fost destul de greu, pentru că a fost un moment foarte
sensibil când joci astfel de meciuri. Nu este doar un joc, pentru că este o
singură greșeală și poate ești eliminat și a fost un meci foarte tensionat, dar
dacă vezi când am câștigat la penalty-uri cu Grecia, reacția oamenilor... Toată
lumea a intrat pe teren și erau, nu știu, 50-60 de mii de oameni pe stadion. A
fost ceva... Altceva! Nu puteai vedea pe nimeni. Era un moment... Un prieten a
venit la mine, am spus: „Ce faci aici?”, și lucruri de genul ăsta, dar toată lumea
era atât de fericită. Și după asta am mers să facem o mare petrecere cu toți
oamenii și imaginează-ți să stai acolo, să stai pe scenă și să cânți imnul
naționalei cu toată lumea, a fost ceva care m-a făcut să am lacrimi și lucruri
de genul acesta și am fost foarte fericit pentru ei, pentru oameni, pentru că
fotbalul nu este doar sport, pentru că este ceva mai mare, care poate face pe
toată lumea fericită. Așa că dacă vezi oamenii georgieni cum vorbesc despre
asta și acum, ei vin de fiecare dată și spun „Mulțumesc pentru tot ce ați
făcut” și sper că vom avea astfel de zile în viitor, a doua oară, a treia oară,
nu știu, și acesta este un lucru foarte bun pentru viitor, pentru că agora
oamenii cred că putem face asta și cred că toată lumea poate ajunge la acest
tip de fericire și este cel mai important.
Și la Euro ați reușit să învingeți Portugalia lui Cristiano Ronaldo. Cum a
fost acel meci pentru tine? 
Cum a fost meciul... pentru că atunci când am început, de exemplu, am pierdut
meciul cu Turcia și după am făcut egal cu Cehia și doar victoria era
posibilitatea de a merge mai departe. Așa că nu aveam, cum să spun... chiar și
când am ajuns la Euro am vorbit cu antrenorul: „Nu trebuie să ne fie frică de
nimic, nu avem nimic de pierdut, pentru că deja am făcut istorie și acum ce
facem este altă istorie, un bonus, este un bonus”. Așa că antrenorul a spus:
„Bucurați-vă, doar bucurați-vă, pentru că aceste momente vor rămâne în mintea
noastră toată viața”. Așa că fiecare meci pe care l-am jucat a fost doar să ne bucurăm
cât mai mult, dar cu responsabilitate mare, pentru că dacă vezi câți suporteri
au fost la meciuri, chiar și la meciul cu Portugalia, cred că suporterii
georgieni au fost mai mulți decât cei portughezi. Așa că această țară mică avea
această dorință să fie acolo, să îi bată, așa că ne-au ajutat foarte mult și
să-i învingem... El era idolul meu, Ronaldo. Cumva, când eram acolo, era doar
un jucător de fotbal și nu am simțit ceva ciudat. Dar, după meci, când te uiți
înapoi și vezi asta, este un moment uimitor.
Ai reușit să faci schimb de tricouri? 
Da, da, dar nu cu Ronaldo, pentru că avem și noi liderul nostru, starul nostru
care joacă acum la Paris și Ronaldo era tot idolul lui, așa că ei au schimbat
tricourile, dar eu am schimbat cu un jucător care joacă la Manchester City.
Este mijlocaș, Matheus Nunes, așa că da, îmi place de el. Așa că am vorbit după
meci și am schimbat tricourile.
Acum, ca parte amuzantă, îl ai pe „Moradona”, coleg la clubul tău și îl ai
pe „Kvaradona”, la echipa națională. Care a fost mai bun? Știai de aceste
porecle? 
Știu, știu! Mora este fratele meu și îl iubesc foarte mult, foarte mult, dar nu
pot alege, nu pot alege, pentru că amândoi, pentru mine, sunt ca membrii
familiei și frații mei. Așa că, pentru mine, amândoi sunt foarte importanți,
foarte importanți.
Spune-mi cum este să împarți vestiarul cu un jucător ca „Kvara” (n.r. -
Kvaratskhelia)? 
Da, este prietenul meu. Nu este doar prietenul meu, pentru că suntem foarte
apropiați, ca familii, pentru că am început academia împreună și am trecut prin
aceste etape împreună, de asemenea, suntem colegi de cameră la echipa
națională, așa că să împart vestiarul cu el... Știi acest sentiment: el a ajuns
sus și vezi cum este ca star afară, dar, în interior, este aceeași persoană
care era. Așa că atunci când ne întâlnim nu simt nicio diferență, pentru că
este același tip. Este același tip care iubește fotbalul și care face totul
pentru a face pe toată lumea fericită și acesta este cheia lui, pentru că este
un tip foarte sincer, foarte calm și foarte bun. Așa că cred că acest tip de
oameni ajung la un nivel foarte bun.
Și sunt, de asemenea, un exemplu pentru jucătorii tineri. 
Da, nu doar pentru jucători, pentru oamenii care vor să atingă niște obiective,
pentru că atunci când văd acest tip mic mergând în cea mai bună echipă din lume
astăzi, este ca un exemplu pentru ei.

<h2 style="text-align:center;">„Pe teren trebuie să fii corect cu
tine însuți!” </h2>
Ce te enervează cel mai mult pe terenul de fotbal? 
Ce mă enervează? Cred că atunci când jucătorii nu sunt responsabili pentru ceea
ce fac, nu le pasă, de exemplu, să facă sarcinile care le sunt date de antrenor
sau de jucători, pentru că pe teren suntem ca niște prieteni și vorbim mereu
unii cu alții și nu-mi place dacă cineva nu ascultă sau nu este concentrat pe
sarcinile pe care trebuie să le facă, pentru că pentru mine nu e nicio problemă
dacă cineva face o greșeală, dar cred că trebuie să fii sigur pe ceea ce faci
și să fii corect cu tine însuți. Trebuie să fii concentrat, cred.
Ai ritualuri înainte de meci sau superstiții? 
Nu, nu am. Cred că am doar un ritual... îmi place să mă rog înainte de meci și
doar asta, pentru că nu-mi place să am aceste superstiții, pentru că pentru
mine sunt doar o pierdere de timp.
Cine este Anzor, în afara terenului? 
Anzor, în afara terenului, este un tip foarte bun, foarte amuzant, căruia îi
place să vorbească, să comunice cu toată lumea, căruia îi place să fie cu
familia, să se bucure de fiecare minut cu soția, cu prietenii, cu oamenii din
jur și doar să fie pozitiv, doar pozitiv.
Ai alte hobby-uri în afară de fotbal? Ce faci în timpul liber, în afară de a
petrece timp cu familia și prietenii? Îmi place să merg, de exemplu, să stau la
soare, să iau vitamina D sau, în afară de asta, cred că să merg la restaurante
bune, plimbările sunt, de asemenea, preferatele mele, dar să mă plimb în locuri
frumoase sau chiar în parcuri și îmi place aici, pentru că sunt multe parcuri
bune, așa că este foarte bine pentru a merge, a respira și așa mai departe. Da,
de asemenea, în timpul liber toată lumea vrea să se bucure, poate uneori să
meargă la petreceri bune și lucruri de genul și eu sunt la fel, îmi place, dar
știu când și unde să fac asta.
Rămâne La Liga visul tău pentru viitor? 
Da, desigur. Este una dintre cele mai bune pentru mine, așa că voi fi
recunoscător dacă voi avea șansa să merg acolo, așa că lucrez la asta.
Cum ai vrea ca fanii Craiovei să-și amintească de tine? 
Dragostea care vine de la ei simt că este prea multă. Așa că în fiecare zi când
intru pe teren să joc pentru ei, încerc să fiu cea mai bună versiune a mea de
fiecare dată, așa că vreau ca ei să mă țină minte ca un muncitor, ca sufletul
echipei, ca... aș spune mecanismul mașinii, așa că încerc, încerc, încerc de
fiecare dată să-i fac fericiți și să atingem obiectivul pe care toată lumea îl
are.

Anzor Mekvabishvili avea 22 de ani când a ajuns pentru prima dată în România.

Anzor, de la stadionul din fața balconului până în inima Craiovei

Andu Kedei

https://www.youtube.com/watch?v=SmkvBbbgvfw

Universitatea Craiova ajungea la duelul cu CFR Cluj din postura unei echipe aflate pe primul loc al clasamentului, la egalitate de puncte cu Universitatea Cluj. Sub comanda lui Coelho, oltenii trăiau un moment rar în ultimele decenii, cu speranțe reale la titlu și cu un entuziasm care se simțea în tot orașul. Parcursul lor recent consolidase ideea că visul putea deveni posibil, iar atmosfera din jurul echipei era încărcată de energie, una pe care tehnicianul portughez al gazdelor spera să o transforme într-un lucru extrem de pozitiv și nu în unul care să pună presiune și mai mare pe echipă. De partea cealaltă, CFR Cluj venea după o perioadă în care traseul aproape perfect din sezonul regulat se fisurase ușor. Totuși, ardelenii reușiseră să obțină o victorie importantă în etapa precedentă, în derby-ul cu Rapid, un succes care readusese încrederea în vestiar după derby-ul pierdut cu Universitatea Cluj. Sub comanda lui Daniel Pancu, echipa spera să intre din nou într-un ritm care să o ducă până pe prima poziție a clasamentului la finalul sezonului. Atmsofera din Craiova, chiar dacă meciul s-a jucat luni seara a arătat încă o dată cât de intens se trăiește fotbalul în Oltenia, într-un sezon când lupta pentru titlu este mai deschisă ca niciodată și spre o echipă care nu a mai câștigat trofeul de foarte mulți ani. Debutul meciului a fost unul foarte disputat la centrul terenului, iar Craiova a arătat mai bine și mai ancorată în meci, dar impresia putea fi și una falsă, CFR preferând să lase inițiativa și să pândească o greșeală a gazdelor. Totuși, Rus a adus primele emoții în careul advers în minutul 19, când a reluat periculos spre poartă un corner bine executat, dar mingea a fost respinsă de Abeid dintr-o poziție dificilă. CFR a răspuns după aproape zece minute, în urma unei combinații spectaculoase în flancul stâng, la finalul căreia mingea a ajuns la Alibek, dar atacantul a ratat de puțin ținta dintr-o poziție foarte bună. Oltenii și-au sufocat adversarii în finalul primei reprize, iar primul care a dat semnalul că elevii lui Pancu se clatină a fost Cicâldău (37), care a șutat puternic de la distanță, dar Popa a fost atent și a reușit să respingă cu greu o minge dificilă. Cea mai mare ocazie a primei reprize a fost cea a lui Anzor (41), care a recuperat o minge pierdută mult prea ușor de clujeni și a trimis o torpilă de la 30 de metri. Mingea a zguduit transversala și a ieșit apoi în afara terenului, ridicând pulsul printre fanii Craiovei, care așteptau cu nerăbdare deschiderea scorului. Totuși, ultimul moment important le-a aparținut băieților lui Pancu, pentru că Andrei Cordea s-a trezit în poziție ideală de finalizare, dar Popescu a închis foarte bine unghiul și l-a obligat pe mijlocașul CFR-ului să îl ia la țintă, la ultima ocazie importantă a primei părți. Precauția a fost cuvântul de ordine după reluare, când cele două echipe au revenit la jocul de tatonare și nu s-au aruncat în ofensivă din primele minute, preferând un joc așezat și o tactică ce a necesitat multă răbdare din partea tuturor jucătorilor. Chiar și așa, doar zece minute au fost necesare pentru deschiderea scorului, pentru că Anzor și-a reglat tirul după ocazia din prima repriză. Georgianul a stat la pândă la marginea careului și a șutat din nou în forță, de la 20 de metri, pentru un gol care a descătușat imediat jocul, CFR fiind forțată să se concentreze și pe ofensivă. CFR-ul s-a clătinat însă atât de puternic în apărare, încât, după numai câteva minute, a ajuns în genunchi. Mora a centrat perfect pentru Al-Hamlawi (61), care a reluat cu capul, ca la carte, cu pământul, iar Popa a fost învins a doua oară, la o fază la care a avut și mult ghinion. Răsplata pentru atacantul palestinian al Craiovei a fost o schimbare, pentru că Felipe Coelho l-a trimis în teren pe Nsimba, care a dezechilibrat și mai mult defensiva adversă. Florin Ștefan (70) a mai ratat o ocazie importantă pentru olteni, după care tânărul David Matei (72) a înscris pentru 3-0, la o fază care putea să însemne finalul jocului, dar reușita a fost anulată pentru o poziție de ofsaid la limită. CFR nu a mai avut forța să revină pe tabelă, iar Universitatea Craiova a câștigat un derby extrem de important, care creionează un final de campionat cu două echipe ce se vor bate la titlu, Universitatea Cluj și Universitatea Craiova fiind la cinci puncte distanță de Rapid.

Craiova nu s-a lăsat mai prejos și a învins și derby-ul cu CFR, mergând mai departe în tandem cu Universitatea Cluj în vârful clasamentului.

Craiova - CFR Cluj 2-0 | Universități de top

Lucian Lipovan

RAP - UCJ (match, Superliga 25/26, play-off)

Oucasse N’Dayanthane Mendy, atacant francez cu origini senegaleze, a crescut în fotbal la Marseille, în orașul în care s-a născut, acolo unde a făcut și primii pași serioși în joc. La începutul carierei, a evoluat în ligile inferioare din Franța, unde a adunat meciuri atât în liga a treia, cât și în liga a patra, nivel la care a și înscris de două ori. Ulterior, a jucat în Belgia, bifând 17 apariții în prima ligă, cu un gol și o pasă decisivă. În Ligue 2, a înregistrat 29 de meciuri, în care a marcat de cinci ori și a oferit o pasă decisivă. La Universitatea Cluj din ianuarie, extrema dreapta de 24 de ani a marcat 5 goluri 9 meciuri jucate în Superliga. A lovit contra Rapidului și în etapa 24 din sezonul regular, a înscris și în Play-off, de două ori, aducând prind golurile sale trei puncte cruciale pentru studenți.

Mendy, Oucasse

<h2>„Suporterii ne-au dat forță” </h2>

Pentru Mendy, victoria a fost rezultatul efortului colectiv și al susținerii venite din tribune. Francezul a vorbit despre importanța echipei și despre rolul suporterilor în acest meci. „Ne-am dorit foarte mult să luăm cele trei puncte pentru coechipierul nostru, Macalou”, a declarat acesta. Mendy a evidențiat și aportul fanilor: „Suporterii au dat forță întregii echipe.” În același timp, a transmis un mesaj clar pentru următoarele meciuri: „Să vină să ne susțină la următorul meci. Vom lupta. Să fie alături de noi.” Apoi a subliniat că echipa va încerca să răsplătească acest sprijin: „Și le vom întoarce favorul.”

Eroul meciului împotriva Rapidului a vorbit despre emoția unei victorii speciale

Oucasse Mendy: „Victorie pentru Macalou”

Petrolul Ploiești traversa din nou o perioadă de schimbări înaintea duelului cu Csikszereda, după ce banca tehnică fusese preluată din nou de Mehmet Topal. Revenirea sa venea pe fondul unui parcurs inițial foarte bun, urmat însă de o cădere care îl costase postul pe Eugen Neagoe, demis după două înfrângeri consecutive, ultima chiar în fața codașei Metaloglobus. Astfel, lupii galbeni erau nevoiți să o ia de la capăt, iar speranțele de salvare erau fix în omul cu care echipa a început acest sezon, dar care a plecat în două rânduri în ultimele luni. De partea cealaltă, Csikszereda s-a trezit înainte de fluierul de start la un singur punct distanță de zona locurilor periculoase, o marjă care oferea un scenariu îngrijorător dacă echipa nu reușea să plece cu un rezultat pozitiv de la Ploiești. O nouă înfrângere risca să complice serios situația ciucanilor, care încercau să-și păstreze echilibrul într-un sezon în care fiecare etapă putea schimba radical configurația subsolului. Ritmul lor oscilase în ultimele meciuri, iar ultimul punct fusese obținut târziu, în prelungiri, împotriva celor de la Farul. Petrolul pornea, înaintea meciului, din nou de pe loc de baraj, la un singur punct de locul direct retrogradabil, pe care se afla Hermannstadt, așa că orice pas greșit ar fi adus un haos și mai mare în sânul formației ploieștene, cu doar șapte etape înainte de finalul sezonului. Iar motivația gazdelor a fost evidentă, pentru că „lupii galbeni” au reușit să deschidă scorul chiar în minutul 3, prin Roche, dar reușita a fost anulată pentru o poziție de ofsaid. Petrolul a dictat ritmul, iar în minutul 11 Gicu Grozav a păcălit asistența cu un „gol turcesc”. Acesta a luat o fază pe cont propriu și a șutat de la mare depărtare, dar mingea s-a oprit doar în plasa laterală, deși inițial lăsase impresia că a reușit să marcheze. Csikszereda a reacționat târziu, după o jumătate de oră de joc. Eppel a fost lansat foarte bine, a ajuns în situație de unu la unu cu portarul advers, dar atacantul nu a ales cea mai bună soluție când a decis să șuteze pe jos. Bălbărău s-a întins ca un portar de hochei și a reușit să respingă cu piciorul, spre disperarea lui Robert Ilyeș. Finalul primei părți a aparținut însă ploieștenilor, care au reușit să și marcheze. Și ce gol a reușit Marco Dulca! Mijlocașul, care a devenit un obișnuit al primului unsprezece, a șutat spectaculos, cu ristul, din afara careului, mingea oprindu-se în vinclul porții apărate de Pap. A fost un gol care a confirmat repriza mult mai bună făcută de Petrolul, care a controlat centrul terenului și și-a creat mai multe ocazii, chiar dacă jucătorii lui Topal au avut probleme în a cadra șuturile pe spațiul porții în prima repriză. Gazdele au intrat la vestiare cu un avantaj care se putea dovedi liniștitor în pregătirea părții secunde a meciului, când o nouă reușită ar fi putut să închidă rapid conturile. Doar că, în repriza a doua, ciucanii au început să preseze și să echilibreze serios jocul, fiind echipa mult mai activă și mai dispusă la efort. Același Eppel a avut o ocazie uriașă de a egala, în minutul 54, dar șutul din demi-voleu al atacantului a fost respins spectaculos de Bălbărău, în corner. A fost punctul cheie al partidei, pentru că ocazia oaspeților putea să întoarcă meciul, lucru care nu s-a mai întâmplat până la final. Zarurile au fost aruncate definitiv în minutul 70, când Rareș Pop a reușit o fază spectaculoasă. Acesta a preluat mingea în preajma propriului careu și, după o cursă de aproape 80 de metri, și-a păstrat calmul și l-a executat cu sânge rece pe Pap, după ce și-a lăsat în urmă toți adversarii. A fost prea mult pentru Csikszereda, care nu a mai avut forța să revină și a fost nevoită să se recunoască învinsă. Victoria Petrolului complică și mai mult calculele în zona retrogradării, trei echipe fiind despărțite de un singur punct în zona formațiilor care vor juca un baraj pentru a rămâne în Superliga.

Petrolul a învins la revenirea lui Mehmet Topal pe banca tehnică și a readus-o pe Csikszereda în zona periculoasă a clasamentului.

Petrolul - Csikszereda 2-0 | Înapoi în horă

https://www.youtube.com/watch?v=-aKhy8eYjUQ

Rapidul lui Gâlcă traversa o perioadă complicată înaintea duelului cu Universitatea Cluj, după un parcurs în care doar trei victorii apăruseră în ultimele șase meciuri. Giulestenii încercau să-și regăsească ritmul și să repare sincopele care le afectaseră constanța, într-un moment al sezonului în care presiunea începea să se simtă tot mai clar pentru echipele care și-au propus cu adevărat titlul la finalul sezonului. De partea cealaltă, Universitatea Cluj venea în Giulești din postura unei formații aflate pe primul loc în play-off, la egalitate de puncte cu Universitatea Craiova. Sub comanda lui Cristiano Bergodi, ardelenii traversau o formă impresionantă, cu opt victorii consecutive în meciurile oficiale, o serie care schimbase complet traseul echipei. În jurul echipei încrederea a devenit un atu principal, un declic important fiind chiar o înfrângere, cea cu CFR Cluj din sezonul regular. Sigur, îți pun textul cu punctuația corectată și cu mici ajustări de claritate, fără a modifica sensul original. Am intervenit doar acolo unde era necesar pentru fluență, despărțirea corectă a propozițiilor și evitarea frazelor excesiv de lungi.

Deși Giuleștiul a obișnuit cu tribune arhipline, debutul meciului a fost unul bizar, Rapidul plătind tribut după ce s-a decis suspendarea mai multor sectoare din tribune. Cele două formații s-au tatonat în primul sfert de oră și au căutat să își testeze adversarul, primii care au făcut un pas în acest sens fiind jucătorii Clujului. Stanojev a pătruns hotărât în partea dreaptă a careului și a centrat foarte periculos, dar centralul a decis că mingea a depășit cu puțin linia de aut. De partea cealaltă, Petrila (9) a încercat să își regleze tirul, dar mingea trimisă de acesta nu a prins spațiul porții și s-a pierdut în înaltul tribunei. Chiar dacă cele două formații au avut ritm în primul sfert de oră, spectacolul a avut de suferit, pentru că ambii antrenori au făcut tot posibilul să blocheze centrul terenului. Astfel, ocaziile cu adevărat importante au lipsit, jucătorii începând să caute varianta șutului de la depărtare încă din debutul partidei. Elevii lui Costel Gâlcă au fost însă mult mai proaspeți, mai în vână, iar acest lucru s-a văzut și pe tabela de marcaj la mijlocul primei reprize. Petrila a mai dezechilibrat o dată banda dreaptă a clujenilor, a pătruns în careu și a pasat în centru, acolo unde Vulturar (20) a venit hotărât și a șutat sec, mingea oprindu-se în plasa porții lui Gertmonas, care a avut și ghinion la faza respectivă, mingea fiind deviată și de un fundaș. Giuleștenii au avut apoi o ocazie uriașă de a face 2–0. Grameni (24) a șutat bine la colțul scurt, portarul oaspeților a respins cu greu în față, iar Paraschiv a ratat incredibil, trimițând mult peste poartă din doar câțiva metri. Atacantul a încercat să se revanșeze în finalul primei reprize, când a sprintat în ofensivă și a șutat de la 17 metri, cu efect, dar Gertmonas a răspuns pe măsură și a respins la fel de spectaculos, în corner. Vulturar s-a accidentat apoi și a fost schimbat, dar repriza s-a terminat la fel de prost și pentru Universitatea Cluj, care l-a pierdut pe Chinteș, iar Bergodi l-a dezamăgit crunt pe Nistor, scoțându-l pe acesta din teren pentru o schimbare tactică.

Rapid a încercat să temporizeze apoi jocul în partea a doua a meciului, să țină de rezultat, dar Universitatea Cluj s-a apropiat de poarta lui Aioani, când Mendy a șutat destul de periculos în minutul 62, ca o finalizare a unui corner prelungit. În ofensivă, Gâlcă a schimbat probabil conform planului și l-a trimis în teren pe Koljic în locul lui Paraschiv, după o oră de joc. La doar câteva secunde de la această schimbare însă, Universitatea Cluj a reușit să egaleze după un contraatac blitz. Mikanovic, înlocuitorul lui Nistor, a pătruns hotărât în careu și a aruncat mingea în fața porții, de unde același Mendy a îndeplinit o simplă formalitate și a reușit să egaleze. Apoi, Aioani a reușit să-și țină echipa în joc cu o intervenție fantastică, după o reluare cu capul a lui Cristea (67). Rapidul s-a prăbușit inexplicabil în minutele care au urmat, „șepcile roșii” fiind aproape de golul victoriei, mai ales când Lukic a scăpat singur, dar a fost blocat în ultima clipă de Pașcanu. A fost și momentul care l-a convins pe Bergodi să îl treacă pe banca de rezerve și să îl arunce în teren pe Gheorghiță pentru ultimul sfert de oră. Rapidul s-a trezit din pumni abia pe finalul meciului, când Gabi Gheorghe a avut o șansă mare de a-și readuce echipa în avantaj. A șutat foarte bine de la marginea careului, dar Gertmonas a avut o intervenție de kinogramă, cu care a reușit să își țină echipa în joc. Cheia finalului de joc a fost tot la centrul terenului, unde Rapidul nu a mai putut ține de minge, iar Mendy (82) a reușit lovitura decisivă, atacantul înscriind cu capul după o centrare perfectă a lui Stanojev, pentru un 1-2 care a provocat rumoare în Giulești. Gertmonas l-a blocat apoi spectaculos și pe Hromada (84), goalkeeperul oaspeților fiind în zi de mare grație, Talisson nu a prins cadrul porții câteva minute mai târziu și finalul partidei a curs exact pe gustul oaspeților. Rapidul nu a mai putut reveni, Universitatea reușind astfel o victorie extrem de importantă, care a dus-o la cinci puncte de una dintre principalele contracandidate la titlu.

Rapidul a părut să controleze meciul mai bine de o oră, dar s-a prăbușit în finalul meciului, în care Universitatea a zburdat

Rapid - U Cluj 1-2. Blackout în Giulești

Marius Huțu

Farul Constanța privea duelul cu Unirea Slobozia ca pe o ocazie importantă de a se desprinde de grijile din apropierea locurilor de baraj. Sub comanda lui Ianis Zicu, echipa de pe litoral încerca să-și regăsească stabilitatea și să transforme avantajul celor șapte puncte într-zonă de confort, care să îi ofere un final liniștit de campionat, care să îi permită chiar să spere la prima poziție a clasamentului de play-out. Pentru constănțeni era evident că un rezultat bun poate prevesti un final bun de sezon. Pentru Unirea Slobozia, deplasarea la Constanța venea într-un moment în care presiunea era tot mai apăsătoare. Echipa se afla tot pe loc de baraj și avea nevoie urgentă de un rezultat pozitiv pentru a nu rămâne blocată în zona periculoasă. Evoluțiile recente dădeau ușoare speranțe, oaspeții reușind o victorie în ultima etapă cu Oțelul Galați, după o foarte lungă perioadă de secetă care a complicat serios situația din clasament a echipei. Era doar a doua victorie a Sloboziei în ultimele 12 etape, una care a arătat că echipa a scăzut mult în intensitate în ultima perioadă. Și că poate tocmai acesta era momentul revirimentului, în fața unei echipe care a gâfâit la rându-i în ultimele săptămâni și care părea să revină pe linia de plutire după victoria cu Petrolul, dar care a fost egalată de Csikszereda în ultimul meci oficial, în Iată textul cu punctuația corectată și cu mici ajustări acolo unde era necesar pentru claritate și fluență. Nu am modificat conținutul, doar semnele de punctuație și, unde era cazul, despărțirea în propoziții.

Farul a părut că a înțeles momentul în care se află și a fost în control pe tot parcursul primei reprize, în care a încercat să își impună jocul și să înscrie cât mai repede, pentru a avea o după amiază liniștită. Primele 45 de minute au adus însă și o statistică ciudată. La capitolul șuturi spre poartă, constănțenii au condus detașat, cu 11 la 1, dar la capitolul șuturi pe poartă, Unirea a fost singura echipă care a reușit să cadreze un șut. Totuși, marinarii au fost mult mai periculoși, iar Ganea a avut prima ocazie importantă în minutul 3, când a șutat puternic din careu, dar mingea a trecut puțin pe lângă poartă. Tot fundașul stânga a apărut la finalizare și în minutul 10, după ce mingea s a scurs prin fața careului, iar fotbalistul a încercat o execuție spectaculoasă, dar mingea a trecut peste poartă.

A apărut apoi în prim plan și Alibec (20), care a ajuns la finalizare și a fost chiar aproape de gol, cu un procedeu neobișnuit. Tănasă a pătruns în banda stângă, a aruncat mingea în fața porții, de unde atacantul a reluat cu talpa, dar mingea s a oprit doar în bară, spre disperarea fanilor care au venit la stadion pentru a și urmări favoriții. Alibec a ajuns apoi în postura de servant, după ce, din corner, a recentrat pe spate din colțul careului mic, dar Dican a ratat incredibil și a lovit bara transversală din doar trei metri. A fost și ultimul moment important al primei părți, care a făcut ca formația gazdă să intre încrezătoare la cabine. Dar reluarea jocului nu a adus semne prea bune pentru băieții lui Ianis Zicu, pentru că Unirea a prins curaj și s a apropiat tot mai periculos de poarta lui Munteanu, Albu fiind chiar aproape de deschiderea scorului în minutul 49. Avertismentul oaspeților nu a fost luat însă în serios, ceea ce s a dovedit a fi o mare greșeală, pentru că, în minutul 53, Slobozia a reușit să deschidă scorul. Dragu a centrat bine din stânga terenului, Renato Espinosa l a scos din joc pe Gustavo Marins și, rămas singur cu portarul advers, a îndeplinit o simplă formalitate, reușind să marcheze.

Zicu a forțat apoi cu Grigoryan și Jovan Markovic în ofensivă, iar armeanul a fost aproape să deschidă scorul la doar câteva minute după ce a intrat în teren, cu un șut spectaculos din colțul careului. Farul s a zbătut apoi până la final, și a creat ocazii, dar a avut o mare problemă în a cadra șuturi pe spațiul porții până la finalul meciului. Marinarii au încheiat meciul cu o statistică impresionantă, de 25 de șuturi trimise spre poarta adversă, dar nici măcar unul nu s a oprit în plasa porții lui Popa, astfel că Unirea a plecat cu trei puncte uriașe, dintr o deplasare foarte grea.

Claudiu Niculescu a jucat foarte economicos la Constanța, suficient însă pentru a-și adjudeca toate cele trei puncte. Renato Espinosa a fost desemnat omul meciului.

Farul Constanța - Unirea Slobozia 0-1. Clautenaccio

UTA Arad (team)

Mă numesc Eibert Victoria. Sunt născută în 27 mai 1950. Sunt căsătorită cu Miki Eibert, născut în Arad, de 54 de ani. Îmi pare rău că el de șapte luni m-a părăsit, dar am rămas cu amintirile pe care le-am făcut împreună în apartamentul ăsta. Soțul meu a fost cel mai mare pedichiurist al Aradului. Și un om foarte bun. Am avut aceeași pasiune, sportul. Și bineînțeles era UTA pe care am început să o îndrăgim împreună. Și la care mergeam la toate meciurile împreună. Și căsnicia s-a consolidat în jurul acestei echipe. Am început să adunăm fanioane, insigne, fulare. Tot ce am găsit, ce am putut să facem rost. Și așa s-au înmulțit. Acum sunt foarte multe. Peste vreo 1.300 de insigne. Brelocuri, vreo 50. Tricouri, vreo 50. Fulare. Deci de toate s-au adunat.

Dar scopul într-o căsnicie durabilă oricum este să ai un numitor comun. Să ai o pasiune împreună. Să ai ce să discuți. Și la bine și la rău. Că nu întotdeauna a câștigat echipa ta. Da? Așa că ne-am consolat unul pe altul. Că a doua zi va fi mai bine. Și așa au trecut anii. Între timp am avut o fată. Acum stau cu nepotul. Nu sunt singură. Îmi lipsește Miki ca omul cu care am împărțit bune și rele. Dar mă liniștesc când văd tot ce este în jurul meu. Că știu că a participat și el la toate.

<h2>50 de ani de căsnicie, 50 de ani cu abonament la meciurile c elor de la UTA</h2>

Îmi aduc aminte când am împlinit 50 de ani de căsătorie, la pauza unui meci, ne-a luat preotul și a zis: „Haideți cu mine!”. Ne-am uitat unul la altul: „Unde ne duce?”. Și ne-a dus pe teren și ne-a prezentat acolo că avem 50 de ani de căsnicie. 50 de ani de când avem abonament și umblăm la meciurile pe care le joacă UTA. Emoțiile au fost foarte mari, dar și o bucurie imensă, când am fost aplaudați de un stadion întreg. Să vă povestesc un pic despre Miki. Cum el era pedichiurist în Arad, avea grijă și de fotbaliști, le făcea toaleta la picioare. Și îi cunoștea pe toți. "Gioni" Brosovszky, Dorel Cura, Domide, Giurgiu, Leac, Gabi Birău, Vaczi bătrânul, Sima. Cu Duckadam iarăși ne cunoșteam. Au fost vremuri foarte frumoase. Și UTA... UTA a rămas sufletul acestui oraș. Când e meci, cu două, trei zile înainte, lumea se agită. După meci, iar o zi, două ori au oamenii ce discuta. La serviciu, pe stradă, în tramvai, peste tot.

<h2>Eu dau mingea la ai noștri. Nu la adversar! </h2>

Pe 1 martie, am dat lovitura de start în meciul cu FCSB. Așa emoții mari am avut. Chiar i-am spus la Dorel Cura, care m-a însoțit până la mijlocul terenului: „Știi, eu dau mingea la ai noștri. Nu la adversar!”. Și nu știu ce făceau ai noștri, că nu veneau, domnule, nu știu ce ședințe au făcut acolo. Și Bîrligea, mi-a fost milă de el, că era în fața mea. Dar mi-am zis să nu-i dau lui. Nu-i dau lui, că eu vreau la ai noștri.

Eu sunt încântată că mă bucur de un sport de care se zice de multe ori că e dominat de bărbați. Și recomand tuturor femeilor. Nu numai la cratiță. Și când amesteci în cratiță te poți uita la fotbal. Când Miki era după-masă la serviciu, eu făceam mâncare și ascultam meciul la radio. Și când venea, îi spuneam ce s-a întâmplat, că el nu avea timp să asculte. De câte ori am strigat în bloc când înscria UTA în deplasare… Goool! Și de câte ori, când mă duceam la alimentară, mă opreau vecinii și discutat câte o oră despre UTA și despre alte echipe. Așa că am un mesaj pentru femeile care vor să meargă pe stadion, dar se gândesc că poate nu e locul lor acolo. Să meargă. Pentru că civilizația a progresat. Pe stadion te duci să te relaxezi și să petreci timp în familie. Foarte mult contează lucrul ăsta. Deci, dragă femeie, ia-ți soțul, copilul de mână și mergi pe stadion!

<h2>UTA. Inima noastră. Sufletul orașului</h2>

Sezonul ăsta, UTA a fost mai închegată. Păcat că a trebuit să plece Costache, pe când s-a integrat bine. Păcat că și Rareș Pop a trebuit să plece atunci.

De Benga îmi place, mă bucur că a rămas. Iar Mihalcea e un antrenor care văd că știe să-i țină împreună. Știe cum să discute cu ei. Că foarte mult contează cum ține antrenorul vestiarul. Așa am câștigat de multe ori meciuri în care nu aveam speranțe și oricum, suporterii arădeni îi iubesc pe băieți și cu rezultate, și fără. Pentru că UTA e inima noastră, e sufletul unui oraș. Pe oricine te poți supăra, dar pe UTA în niciun caz. Trebuie susținută. Întotdeauna.

50 de ani de căsnicie, 50 de ani cu abonament la meciurile celor de la UTA

EA și Superliga | Doamna Vicky și viața între iubire și fotbal: „UTA e sufletul unui oraș”

INTERVIU

Fotbalul este sportul care unește. Poate fi un punct comun într-o familie, în special în ceea ce privește conexiunea dintre un tată și fiul său. Această conexiune poate fi cu atât mai specială în cazul în care tatăl este un fotbalist de succes, iar fiul și-l setează ca fiind unul dintre idolii săi, dorind să-i calce pe urme. Astfel de exemple sunt adesea întâlnite în fotbal, iar Marco și Cristi Dulca este unul dintre ele. Marco s-a născut în Coreea de Sud în mai 1999, asta datorită faptului că tatăl său evolua acolo, la Pohang Steelers. Abia un an mai târziu s-au întors în România, când Cristi a semnat cu Ceahlăul. Au mai urmat apoi echipe precum Gaz Metan și U Cluj, iar cariera și-a încheiat-o la Honved, în Ungaria. Încă de mic i-a insuflat lui Marco dragostea față de fotbal, dar și față de U, unde el și-a început cariera, ajungând apoi la academiile lui Swansea. „(n.r. Când crezi că a fost tatăl tău cel mai mândru de tine?) Nu știu, eu cred că a fost la multe momente, dar poate când am făcut pasul în Anglia, când am plecat la Swansea”, ne-a spus Marco în interviul pe care l-am realizat. Totuși, tatăl său a avut un alt răspuns la aceeași întrebare: „Cel mai mândru am fost când, la vreo 14-15 ani, nu prea mai avea chef de fotbal. Atunci ieșea cu prietenii, creștea și el în înălțime, s-a lungit foarte mult, era așa delăsător. Eu i-am zis, nu uită nici acum, i-am zis vezi că ăsta e începutul sfârșitului. I-am zis pentru tine ca sportiv, nu merge prietenii cu fotbalul, ieșirile, nedormit nopțile, jocuri, mă rog. S-a ambiționat foarte tare și de atunci s-a antrenat dublu, avea o ambiție foarte mare, a luat-o pe un drum ascendent, a prins echipa națională la juniori, la toate categoriile. Atunci e un moment de care sunt mândru, pentru că putea să înțeleagă altceva. Adică putea să zică, ok, nu mai fac fotbal sau nu poți să obligi un copil să facă ce nu vrea”.

<h2 style="text-align:center;">Cristi Dulca: „Nu îmi plăcea să îl critic, dar întotdeauna eram obiectiv”</h2> Un singur trofeu a câștigat Cristi în carieră, Cupa României alături de Rapid, spre deosebire de cele două ale lui Marco, titlul și Cupa Sloveniei alături de Celje, însă tatăl se poate lăuda și cu prezența la ultimul Campionat Mondial la care România a participat, în 1998. În astfel de cazuri, comparația devine inevitabilă. „Aici, făcând comparație cu mine, eu am început la 14 ani. Marco a început la 5 ani, foarte devreme. De acolo a început aventura lui cu acest sport”, ne-a dezvăluit Cristi. Întrebat dacă a simțit presiune în plus prin prisma numelui tatălui său, Marco ne-a spus: „Și o presiune, dar m-a și ajutat, pentru că, cum a fost și el fotbalist, m-a ajutat cu sfaturi, tot timpul a fost alături de mine și acest lucru m-a ajutat, dar și o presiune, pentru că toată lumea te compară cu el. E greu, pentru că el a fost la o Cupă Mondială și e foarte greu să ajungi acolo”. Fost fotbalist care a urmat ulterior calea antrenoratului, Cristi a încercat să păstreze echilibrul în ceea ce-l privește pe fiul său: „Am încercat să le alternez. Nu îmi plăcea să îl critic, dar întotdeauna eram foarte obiectiv. În sensul că l-am învățat de mic să-și asume anumite greșeli, să știe să-și corecteze și să accepte că a greșit la un meci sau n-a făcut lucrurile bune. Au fost foarte multe exemple. Jucau în campionatul de juniori, câștigau 6-7-8-0, dădea 2-3 goluri și venea acasă și era foarte entuziasmat și extaziat. Am dat 2-3 goluri și ce bine am jucat, n-am jucat bine. El având un post în care, mă rog, expus greșelii în mijlocul terenului, mai dai câte o pasă greșită și de multe ori îi corectam poziționarea, îi corectam mișcările, că trebuia să dea drumul mai repede la minge și se supăra. Dar în timp a învățat să se corecteze singur și, mă rog, l-a ajutat foarte mult. Și acum vine după meciuri și îmi zice direct, fără să zic, că n-am jucat bine, sau am greșit acolo, sau am făcut acolo, fără să-i mai spun. Deci cam așa au decurs lucrurile”.

<h2 style="text-align:center;">Marco Dulca: „Eu am vrut să joc portar, dar nu m-a lăsat tata”</h2> Cristi a evoluat ca fundaș dreapta, în timp ce Marco este mijlocaș defensiv. Fiul însă a visat la început să joace pe alt post: „Am vrut portar prima dată, dar nu m-a lăsat. Portar, după fundaș central și după mijlocaș și am rămas pe această poziție de atunci”. Tatăl a venit și cu explicația: „Da, într-adevăr, toți copiii vor să fie portari la un moment dat, dar avea alte calități și era păcat să-și irosească talentul lui pentru a sta în poartă”. „Un învingător. Așa a fost tot timpul, un învingător, luptător și în fotbal și în viața de zi cu zi”, și-a descris Marco tatăl. Aceleași cuvinte le-a avut și Cristi la adresa fiului său, de care este mândru din cale afară: „Cam la fel. Cam la fel pentru că, clar, acum sigur că fiecare își laudă copilul, dar așa, sportiv și obiectiv, fiind un sportiv care are o ambiție aparte. Cum de altfel au mulți fotbaliști și mulți sportivi. Își dorește tot timpul cât mai mult. Cât mai mult niciodată nu e suficient pentru el. Chiar dacă a jucat bine, tot timpul găsește ceva ce nu-l mulțumește. Dar așa, ca individ și ca sportiv, eu zic că e pe drumul cel bun și e bine cum e acum”.

Fotbalul este sportul care unește. Poate fi un punct comun într-o familie, în special în ceea ce privește conexiunea dintre un tată și fiul său.

Din tată-n fiu. Interviu cu Marco și Cristi Dulca: „Tata nu m-a lăsat să devin portar!”

Mora, Carlos (player, UCV)

Nu orice este rotund este o minge. Acest principiu însă nu i
s-a aplicat lui Carlos Mora, în copilărie, care lovea absolut orice vedea prin
casă, chiar cu prețul de a-i sparge mamei sale bunurile. Însă, înainte de
fotbal, costaricanul a avut o altă pasiune: motocicletele. Mora sau Moradona,
așa cum a fost poreclit în țara natală datorită driblingurilor cu care își
amețește adversarii, a ajuns în România în iulie 2024, chiar prima sa aventură
departe de casă.
Tot driblând și-a făcut și loc între titularii Universității
Craiova, devenind, în unele cazuri, chiar indispensabil echipei. Decisiv adesea
în momente cheie, jucătorul de 25 de ani știe deja cum se câștigă titlul de campion,
după ce a reușit asta cu Alajuelense, iar acum visează să facă același lucru și
în Superligă. Carlos, care are și prenume „românesc”, Andrei, își spune
povestea așa cum joacă, cu poftă de viață și zâmbet pe buze.

<h2 style="text-align:center;">„Motocicleta era tot
ce voiam, apoi a început să îmi placă fotbalul’ </h2>
Bună, Carlos, te mai numești și Andrei, este un nume comun în Costa Rica?
Pentru că în România este unul dintre cele mai frecvente. 
Da, păi, în România mi-am dat seama că este foarte, foarte comun, dar în Costa
Rica este comun, dar nu chiar atât de mult. Dar când mi-am dat seama că aici
era foarte comun, am zis, am nume românesc, dar nu, eram liniștit cu asta, deci
foarte fericit pentru că sunt într-o țară în care de asemenea mă simt foarte
fericit, mă simt foarte confortabil și, ei bine, foarte fericit și pentru asta.
Spune-ne, te rog, cum a fost copilăria ta? 
Ei bine, cred că la fel ca a oricărui copil, foarte fericită, foarte
palpitantă, cred că am trecut prin etape foarte bune, momente ca totul în
viață, în care există momente bune, momente rele, dar cred că rămâi cu ce e
bun, cu ce s-a întâmplat când erai mic, cu toți oamenii care m-au susținut,
familia mea, care a fost mereu acolo de asemenea, și ei bine, acum că sunt mare
și văd toate acestea, unele lucruri m-au ajutat să fiu ceea ce sunt astăzi și, ei
bine, pe măsură ce am crescut și am cunoscut oameni noi de asemenea, am învățat
mult mai multe lucruri.
Cum este locul de unde vii? Din moment ce nu
îl cunoaștem, trebuie să ni-l descrii. 
Ok, este un loc ca de munte, este un loc un pic răcoros, nu este atât de cald,
este un pic muntos, este un sat mic, se numește San Antonio de Escazú, acesta
este ca centrul orașului, înainte ploua mai mult în munți, mai sus, dar bine,
este un loc în care te duci, în orice loc în care te-ai duce, ai niște vederi
incredibile asupra orașului, asupra capitalei, asupra multor locuri, și ei
bine, în sine este un loc mic unde poți să fii liniștit, este foarte sigur,
poliția își face treaba foarte bine acolo de asemenea și, ei bine, ai și locuri
de recreere, parcuri, terenuri, ceea ce este foarte bine pentru copii, pentru
sport de asemenea, și bine, foarte fericit că mi-a fost dat să fiu în acel sat,
mă simt foarte mândru să îl reprezint și, ei bine, sper ca într-o zi să mă pot
întoarce și să fiu acolo liniștit.
Îți e dor de casă? 
Da, desigur, cred că la fel ca orice jucător când pleacă foarte departe, pentru
că este foarte departe aici, comparat cu Costa Rica, este foarte mare distanța,
dar sigur că îți este dor un pic, dar este normal, cred că trebuie să trăiești
acest proces, pentru că este ceea ce îți dorești, disciplina pe care vrei să o
ai, deci, sunt liniștit, știu că într-o zi ne vom întoarce pe acolo, în Costa
Rica, la casa noastră, și ei bine, deocamdată să fim concentrați aici în
România.
Cum sunt părinții tăi? 
Foarte bine, cred că etapa mea de copilărie au petrecut-o foarte bine, cred că
a existat un moment dificil, da, dar după aceea totul trece în viață, cred că
m-au crescut foarte bine, m-au susținut mereu în fotbal, mai ales că încă de
mic copil toți erau acolo susținându-mă, dându-mi totul pentru ca eu să pot
merge să mă antrenez, să pot merge să joc, cumpărându-mi ghete, încălțăminte
și, ei bine, le mulțumesc mult pentru acel efort.
Mi-ar plăcea să ne spui cum ai început să joci
fotbal. 
Da, păi, cred că totul a fost de când eram copil, am început, tatăl meu este un
mare pasionat de motociclete, prima dată am început pe la patru ani, tatăl meu
mi-a cumpărat o motocicletă mică, și eu cu motocicleta era tot ce voiam, doar
motociclete și motociclete, dar după aceea a început să-mi placă fotbalul la
acea vârstă fragedă, am început să mă antrenez, deja ceream la petrecerile de
zi de naștere, le ceream cu o echipă de acolo, ei bine, cu echipa mea, cea care
îmi place cel mai mult în Costa Rica, care se numește Liga Deportiva Alajuelense,
de unde vin, mereu ceream petreceri de copii cu acea echipă de fotbal, totul
era fotbal, vedeam orice lucru, nu era o minge, dar era rotund, și îl loveam,
spărgeam ferestrele casei, mamei mele i-am spart obiecte de sticlă din casă pe
care le cumpăra noi, iar a doua zi le spărgeam, și cred că s-a văzut foarte
emoționant, cred că cu multă pasiune, și cred că îmi place la nebunie asta.
Care este relația ta cu motocicletele acum? 
Nu, acum nu mai am treabă, evident este foarte periculos, acum a trebuit să las asta, dar
cred că poate în viitor, când nu voi mai juca fotbal, se va întoarce, dar
deocamdată nu.

<h2 style="text-align:center;">„Superliga e un campionat care proiectează
jucători către alte echipe mari din Europa” </h2>
Cum a fost perioada pe care ai petrecut-o la
Alajuelense? 
Cred că este clubul care mi-a oferit totul, clubul pe care îl iubesc, cred că
este un club pe care îl port foarte adânc în inima mea, pentru că acolo am
trăit multe lucruri, multe progrese, acolo am crescut, personal, și am învățat
să văd cu adevărat fotbalul profesionist, cred că am multă dragoste pentru acel
club, le mulțumesc pentru tot sprijinul pe care mi l-au acordat, pentru tot ce
au fost ei pentru mine, mi-au dat totul, resursele, tot ce aș fi putut avea
pentru a mă îmbunătăți, ei aveau, și le sunt foarte recunoscător, din toată
inima le mulțumesc, sunt foarte bucuros pentru ei și îi felicit, pentru că până
în ziua de azi îi urmăresc în continuare și au făcut o treabă grozavă în
continuare.
Cum a apărut oferta de la Universitatea
Craiova? 
Cred că asta vine pe baza efortului de zi cu zi, de la fiecare meci, cred că la
momentul respectiv, am vorbit cu agentul meu, au apărut mai multe locuri unde
aș fi putut veni, dar cred că ne-a atras atenția aici, cred că este o ligă
bună, cred că este o ligă care proiectează mulți jucători către alte echipe
mari din Europa, cred că se compară mult și cu profilul meu, pentru a putea
veni și a face lucrurile bine, și pentru a putea avea un plus extra pentru a
aspira la alte lucruri mari, așa că cred că pentru moment am luat cea mai bună
decizie, cred că m-am adaptat super repede, super bine, îmi plac tradițiile de
aici de asemenea, sunt foarte diferite în țară, dar îmi place țara, îmi place
lumea, am cunoscut oameni foarte buni, și ei bine, sunt mulțumit de asta,
pentru că de fiecare dată învăț mai multe lucruri și învăț în fiecare zi mai
mult.
Cum a fost pentru tine schimbarea din Costa
Rica în România? Pentru că ai venit pe alt continent... 
Da, a fost dificil, din cauza a ceea ce îți spun, că tradițiile sunt complet
altceva față de ceea ce este în Costa Rica, mâncarea de asemenea este total
diferită, dar cred că trebuie să vii și să te adaptezi la asta, așa cum ți-am
spus înainte, cred că încerci să guști lucruri noi și, ei bine, la momentul
când am venit, i-am spus soției mele, mergem în altă țară, sunt lucruri
diferite, dar noi trebuie să luptăm pentru viitorul nostru, acum și pentru
viitorul fiicei noastre de asemenea, deci trebuie să ne adaptăm super repede,
trebuie să facem lucrurile bine, iar cu mâncarea ne-am adaptat super bine, de
asemenea este o mâncare foarte bună, când deja guști lucrurile, uneori spui că
nu vrei să guști, dar când le guști, te încântă, este foarte bună, și de
asemenea țara în sine, cred că mi-a plăcut mult, pentru că în ceea ce privește
copiii este foarte sigur de asemenea, deci mi-a plăcut mult asta în ceea ce o
privește pe fiica mea, pe soția mea de asemenea, deoarece fiind jucător uneori
pleci mult de acasă, multe zile, le lași singure pe ele, iar ele pot să stea
liniștite că nu li se va întâmpla nimic, asta pentru mine este cel mai
important în acest sens, și ei bine, foarte bucuros că învăț aici.

<h2 style="text-align:center;">„Când te accidentezi te simți trist că
nu poți fi în teren să îți ajuți echipa” </h2>
Spune-mi cum te-ai simțit când v-ați calificat
în faza grupelor Conference League? 
Cred că atunci când am venit aici nu m-am gândit că voi trăi asta cu Conference
atât de repede, cred că totul s-a întâmplat foarte repede, dar cred că am
simțit multă emoție, multă fericire de asemenea pentru țară, pentru echipă,
deoarece uneori în turneu ieșeam foarte repede, nu se calificau în turneu, și
faptul că am putut să dăm totul în play-off, am putut să câștigăm, am putut să
marcăm multe goluri, jucând bine, și cred că asta este foarte important pentru
țară, pentru echipă, care de asemenea cred că a marcat ceva în istoria echipei
de asemenea, deci cred că asta a fost foarte important, și de asemenea pentru
fani care veneau mereu la stadion să susțină, cred că este o mare fericire și
pentru ei, să le oferim o bucurie, că până la urmă asta este ceea ce vrem, să
oferim o bucurie tuturor, deci cred că s-a văzut foarte emoționant, foarte
fericit, și nu, un lucru care a fost foarte, foarte, foarte uimitor.
Dar finalul drumului către Conference League a
fost unul foarte trist, spune-mi cum te-ai simțit, cum a fost pentru tine
eliminarea? 
Da, ei bine, cred că a fost un moment foarte trist, din cauza modului în care
s-a întâmplat totul, conduceam cu 2-0 în minutul 70, și a venit acel 2-2, cred
că cu 2-2 intram, cu egalul, dar la final cu 3-2, cred că face parte din
fotbal, trebuie să câștigi, trebuie să pierzi, și cred că dacă ești un bun
perdant, trebuie să accepți înfrângerea, la final este trist, este dur, și
trebuie să te analizezi dacă ai jucat bine, dacă ai jucat prost, după meci, dar
cred că fiecare are responsabilitatea de a-și asuma lucrurile în această
echipă, cred că are calitatea, are suficientă mentalitate să învețe din asta de
asemenea, pentru că din aceste înfrângeri putem învăța ca într-un următor
turneu, să știm că trebuie să ne străduim mai mult în acele minute, în acele
momente ale meciului, pentru ca să nu ni se mai întâmple, iar acestea sunt
minimele detalii care ne ajută să creștem, deci cred că a fost foarte trist și
tot, dar cred că din asta de asemenea am putut învăța, și de asemenea a fost o
bucurie pentru că am putut face un pas lung în turneu, și am obținut destule
puncte, și am învins niște echipe care sunt mari de asemenea, cred că a fost foarte
important.
Ai avut o accidentare, spune-mi cum a fost
pentru tine să nu îți poți ajuta echipa. 
Da, cred că a fost foarte dificil deoarece accidentarea a fost la națională, de
asemenea la națională ne jucam o calificare la Mondial, vrei de asemenea să mergi
în țară să dai totul, pentru că este un Mondial, este cel mai important turneu
din lume și, ei bine, am încercat să dau totul, și am zis, ei bine, se poate
întâmpla, mă simțeam bine în acel moment, nu m-am gândit că mă voi accidenta,
dar face parte din fotbal, eu în mod normal am grijă de mine foarte bine, în
mod normal nu am multe accidentări, cred că aceasta, în tot anul cred că a fost
prima accidentare, și cred că asta se datorează și efortului, sunt multe
meciuri, de asemenea călătoriile sunt foarte lungi cu avionul, cred că totul
vine de acolo, de la oboseală un pic, dar cred că a fost foarte trist, când am
mers la națională și m-am accidentat și nu am putut să ne calificăm la Mondial,
cred că a fost foarte trist, iar când m-am întors la Craiova de asemenea, cred
că a fost foarte trist să văd că ei jucau, și te simți trist să nu poți fi
acolo, să nu poți fi pe teren, ajutând, eu sufeream afară pe stadion, în
tribună, spunând, trebuie să fiu acolo, aici afară eu sufăr, dar bine, cred că
face parte din fotbal de asemenea, cred că face parte din procesul de învățare
și, ei bine, uneori îți vine rândul să aștepți, și cred că fiecare are
capacitatea de a juca în această echipă.
Vorbind un pic despre selecționata ta, joci
cu Keylor Navas. Spune-mi ce ai învățat de la el, pentru că este o legendă. 
Da, este o legendă, desigur, așa cum spuneți, și cred că multe lucruri, a venit
să aducă foarte mult, experiența pe care o are de la echipele mari, cred că
este lucrul cel mai fundamental pe care el a venit să îl aducă, cred că este un
lider înnăscut al tuturor, cred că toți îl urmează, în plan personal eu încerc
să vorbesc mult cu el pentru a învăța lucruri, cred că mie îmi place să ascult
mereu lucruri de la toate legendele, de la toți jucătorii care au fost la cluburi
mari, care au experiență ca și Keylor, de asemenea avem și alții în
selecționată care au jucat la cluburi foarte mari, și i-am ascultat, am învățat
multe de la ei, și am pus în practică la antrenamente, acasă, încercând să mă
gândesc la asta și să o am mereu în minte, și cred că asta este foarte
important, iar eu sunt recunoscător pentru tot ce mi-a oferit fotbalul la o
vârstă atât de fragedă, și pentru faptul că pot vorbi cu legende ca acestea.
În final, spune-mi ce părere ai despre fanii
Craiovei și transmite-le un mesaj. 
Da, cred că e foarte bine, cred că s-a văzut că ne susțin, că ne susțin mult,
că merg la stadion, că își plătesc biletul, iar noi încercăm să le întoarcem
efortul cu o bucurie, cu o victorie, sau jucând bine pe teren, cred că toți încercăm
să dăm totul în meci, și le mulțumim enorm că merg, că susțin echipa, pentru că
eu cred că pentru noi este un plus, cred că asta ne motivează, faptul că ei
sunt acolo, când îi vedem în tribună, poate nu jucăm bine, sau poate pierdem,
și îi vedem pe ei cântând, susținând și dând totul, cred că pentru noi să îi
vedem pe ei ne motivează să vrem să câștigăm meciul, să avem acea motivație
extra pentru a putea câștiga meciul, să putem egala un meci pe care îl pierdem
sau ceva, sau să jucăm bine, și cred că este foarte important pentru noi, și
cred că mesajul este să continue să susțină, că au mai rămas șase luni pentru a
ne îndeplini obiectivul, dar cred că trebuie să luăm meci cu meci, prezentul
este astăzi, și este meciul care urmează, și să lucrăm la antrenamente cât mai
puternic posibil pentru a atinge obiectivele pe care le avem ca echipă.

Mora, Carlos

Nu orice este rotund este o minge. Acest principiu însă nu i s-a aplicat lui Carlos Mora, în copilărie, care lovea absolut orice vedea prin casă, chiar cu prețul de a-i sparge mamei sale bunurile.

Carlos Mora și drumul de la motociclete la fotbalul profesionist

Bettaieb, Adel (player, FCA)

Parcursul lui FC Argeș în acest sezon a fost unul de-a dreptul spectaculos și totodată neașteptat, ținând cont că vorbim de o nou-promovată. Formația pregătită de Bogdan Andone a reușit să se califice în play-off chiar în primul sezon de la promovare, o premieră pentru Superligă, iar unul dintre “motivele” parcursului bun este Adel Bettaieb, fotbalistul de 29 de ani transferat de “vulturi” de la Universitatea Cluj în vara anului trecut. Au trecut doi ani de când Bettaieb a ajuns pentru prima dată în România și semna cu Politehnica Iași, echipă pe care a ajutat-o să se salveze de la retrogradare. Transferul la U Cluj nu a decurs așa cum s-a așteptat tunisianul, însă s-a reinventat la Argeș, unde scrie istorie în acest sezon alături de colegii săi. Bettaieb este un om cu cuvintele la el, însă cel mai bine vorbește prin golurile deloc “plictisitoare” pe care le înscrie. Nu degeaba este al doilea cel mai bun marcator al echipei. Adel este un tip “liniștit și calm” care nu știe să înscrie goluri simple. Sau poate nici nu vrea, pentru că știe ce poate oferi fotbalului. Să-i aflăm, așadar, povestea.

Bettaieb, Adel

<h2 style="text-align:center;">“Puterea
mamei mele este poate cât zece bărbați!” </h2>
Adel, cum te-ai descrie în câteva cuvinte? 
Greu de răspuns. Cred că sunt un tip liniștit, calm și care doar își urmează
familia.
Cum este Villiers-le-Bel, locul unde te-ai
născut și ai crescut? 
M-am născut în Franța, aproape de Paris. Numele orașului este Villepinte.
Și cum era? Nu am prea multe amintiri despre acest moment, pentru
că eram tânăr, după asta am schimbat orașul. Dar am crescut acolo cu familia
mea, cu mama și surorile mele, în jurul Parisului. Așa că a fost un moment
foarte bun.
Cum ți-ai descrie părinții și ce calități
crezi că ai moștenit de la ei? 
Așadar, am crescut cu mama, doar cu mama. Mama pentru mine este totul. Deci
cred că am moștenit totul de la mama. Toate calitățile și defectele mele, totul
este de la ea.
Și cred că ai o imagine a cât de puternică
poate fi o femeie, nu? 
Da, prea mult. Sincer, prea mult. Puterea mamei mele este poate cât zece
bărbați pentru mine.
Ai simțit nevoia de a avea o figură paternă
în viața ta în timp ce creșteai? 
Nu, sincer nu. Nu l-am avut pe tatăl meu, dar după ce l-am cunoscut, el este
încă în viață. Dar nu mi-a lipsit nimic. Sincer, nimic. Zero.
Care ai spune că este cel mai mare
sacrificiu pe care l-a făcut mama ta pentru tine și cariera ta? 
În cariera mea, aș spune că atunci când m-a lăsat să merg la academie. Aveam 13
ani, deci ești tânăr la momentul acela. Și m-a lăsat să plec și să încerc să-mi
urmez visul.
Cum a fost pentru tine să pleci de acasă la
o vârstă atât de fragedă? 
A fost greu, chiar mai mult la început, la început. Dar, sincer, am doar
amintiri frumoase despre acest moment.
Cum a început călătoria ta în fotbal? Ai
știut dintotdeauna că vrei să fii fotbalist? 
Sincer, nu. Am început să joc fotbal la club când aveam aproape 11 ani. Deci e
cam târziu pentru majoritatea oamenilor. Dar jucam pe străzi și tot ce era
afară încă de când eram copil. Dar am început să joc la cluburi după ce aveam
10 ani. Pentru că oamenii m-au împins să merg la cluburi.
Deci nu ai jucat fotbal în copilărie? 
Nu, am jucat afară, pe străzi, dar nu la cluburi.
Și nu ți-ai imaginat niciodată că ai putea? 
Nu, am început să-mi imaginez când aveam 12 ani. Și în orașul meu, din Paris,
am avut această oportunitate să mergi la academie. Nu știu dacă știi, dar este
un test să încerci să mergi acolo, să faci parte din această academie. Și când
făceam fiecare test, mergeam încet spre academie. Așa că am știut că m-au luat
să fac parte din această academie. M-am gândit, bine, poate am ceva de făcut în
fotbal. Dar înainte de asta, nu.

<h2 style="text-align:center;">“Când am văzut nivelul din Europa League mi-am spus: poate pot visa”</h2> Ce lecții ai învățat de la echipele pentru care ai jucat înainte de a veni în România? Multe lecții. De exemplu, înainte de România, jucam în Turcia. În Turcia, am învățat multe și despre fotbal, pentru că este un fotbal de nivel înalt. Despre antrenori, tactic, tehnic. Am învățat multe lucruri. Și mental. Pentru mine, experiența mea în Turcia a fost puțin dificilă din multe puncte de vedere. Deci, da. Din Turcia, am învățat multe. Înainte jucam în Belgia. De asemenea, am jucat în Luxemburg. Și în acest moment, mă bucur doar de fotbal. Așa că am învățat multe lucruri din fotbal. Și încă învățăm în fiecare zi. Și în Turcia, și fanii. Sunt foarte pasionați de fotbal. Turcia a fost o experiență foarte bună. Pentru mine, a fost puțin greu din multe puncte de vedere. Dar am învățat multe. Care a fost cel mai greu lucru pentru tine în Turcia? Mental. În ceea ce mă privește, am avut multe probleme din cauza lipsei salariilor. Mentalitatea oamenilor. Unii oameni mint prea mult prin cluburi. Așa că a fost greu. Sincer, a fost greu în unele momente. Dar am avut mereu familia aproape de mine. Deci a fost în regulă. Ai jucat în Europa League cu Dudelange. Cum a fost acea experiență și ce ai învățat din asta? Pentru că este a doua cea mai mare competiție. Da, a fost un moment foarte bun. În acest moment, în această perioadă, mă bucur doar de fotbal. Eram puțin cam tânăr. 21, 22, 23 de ani, cred. Și să joc în Europa League, a fost uimitor. În acest moment. Ceea ce am învățat, sincer, vă voi spune adevărul. Când am văzut nivelul din Europa League, la vârsta mea, aveam în jur de 22 de ani, cred. Exact în acest moment, m-am gândit, ok, dacă acesta este nivelul Europa League, eu poate pot face ceva în fotbal. Poate pot visa. Dar dacă ai avea mentalitatea ta de acum, ce sfat i-ai da acelei versiuni a ta, versiunii mai tinere a ta care juca în Europa League? E o întrebare bună. Cred că poate ar trebui să spun să te bucuri și mai mult de acest moment. Pentru că în acest moment, ele sunt rare. Așa că să ne bucurăm mai mult de aceste momente, în fiecare zi.

<h2 style="text-align:center;">“Fără
încrederea antrenorului un atacant nu poate face nimic”</h2> Care a fost prima ta impresie când ai ajuns
în România? Sincer, am fost surprins de profesionalismul oamenilor. Prima mea experiență în
România a fost la Iași, la Politehnica Iași. Am întâlnit un antrenor bun acolo.
Sincer, o persoană bună. Așa că am fost surprins de asta. Și, de asemenea,
oamenii iubesc fotbalul.
Cine a fost antrenorul tău la Iași? 
Leo Grozavu.
Știai ceva despre România înainte să vii? 
Nu, nimic, sincer nimic. 
Dar cred că uneori e mai bine pentru că te
poate surprinde. 
Am auzit niște lucruri rele înainte să ajung aici. Dar, sincer, nu asta am
găsit aici.
Cum ai descrie perioada petrecută la
Politehnica Iași? 
A fost o experiență bună. Am întâlnit un grup foarte bun și antrenori buni.
Povestea s-a terminat bine pentru că am salvat echipa.
Cât de important este pentru un atacant să
aibă încrederea antrenorului? 
Pentru mine, este foarte important. Poți avea calitate, dar fără încredere nu
poți face nimic. Și invers, chiar și cu mai puțină calitate, dar cu încredere,
poți face multe.
Apoi a venit transferul la Universitatea
Cluj. Cât de dificilă a fost acea perioadă? 
Nu a fost o experiență proastă, dar a fost o perioadă mai puțin norocoasă din
cauza accidentării. Nu am avut timp să arăt ce pot face.

<h2 style="text-align:center;">“Am
simțit ceva diferit legat de FC Argeș” </h2>Cum s-a întâmplat trecerea la FC Argeș? Am semnat datorită directorului sportiv. Am simțit ceva diferit și m-am simțit
dorit.
Ai avut vreo îndoială, ținând cont că vorbeam despre o echipă nou-promovată? 
Da, dar am simțit încrederea lor și nu regret nimic.
Cum ai descrie sezonul? 
Uimitor. Merităm să fim aici.
Care este explicația parcursului bun? 
Munca și grupul. Suntem ca o familie.
Ai un gol favorit? 
Golul împotriva lui Hermannstadt.
Ce te ajută să rămâi calm în fața porții? 
Experiența și antrenamentul.

Ce știi despre Nicolae Dobrin? 
Știu că este o mare legendă, jucăm cu chipul lui pe tricouri. Nu știu detalii, însă știu că înseamnă mult aici.&nbsp;
Ce simți când porți tricoul FC Argeș? 
Mândrie.
Cel mai dificil moment al carierei? 
Turcia.
Ai schimba ceva la carieră? 
Nu, nimic.
Ce te enervează pe teren? 
Partea defensivă.
Dacă mingea ar vorbi în timpul unui meci, ce ți-ar spune? 
Lovește-mă.
Cum vrei să te țină minte fanii lui FC Argeș? 
Ca un tip bun înainte de a fi un jucător bun.

https://www.youtube.com/watch?v=uHbYUnH3kpw

superliga 2026

Fotbal

sâmbătă 04 aprilie

duminică 05 aprilie

luni 06 aprilie

vineri 03 aprilie