Unirea Slobozia

Oțelul Galați

Stadionul Oțelul

FC Argeș

FK Csikszereda

Stadionul Municipal Miercurea Ciuc

Dinamo București

FCSB

Arena Națională

AFC Hermannstadt

FC Universitatea Cluj

Cluj Arena

FC Farul Constanța

Metaloglobus

Stadionul Clinceni

CFR Cluj

Universitatea Craiova

Stadionul „Ion Oblemenco”

Petrolul Ploiești

UTA Arad

Stadionul Francisc Neuman

FC Rapid București

FC Botoșani

Stadion "Municipal" Botoșani

Levente Balint

CRONICĂ

Pe hârtie, aveam la Galați una dintre cele mai dezechilibrate dispute ale rundei. Slobozia venea lângă Dunăre cu un șir neîntrerupt de șapte eșecuri. Unirea traversa cel mai prost moment al ei de când a promovat în Superliga. Oțelul dorea să profite de acest picaj și să rămână aproape de locurile de play-off. Era un bun prilej și de a-i bucura pe fani, după ce gălățenii nu scoseseră decât un punct în ultimele două jocurin din propriul fief.<h2>CONTROL APROAPE TOTAL DIN PARTEA GAZDELOR</h2>Ialomițenii au început destul de îndrăzneț, dând puțin senzația la început că ar putea crea probleme. Cu Bărbuț și Afalna retitularizați pentru a aduce mai multă viteză, Unirea a pus presiune în primele minute. Iar Afalna, în minutul 5, nu a reușit să deturneze din fața careului mic o minge venită din partea stângă.A fost totuși doar o simplă impresie. Imediat, oțelarii au pus stăpânire pe ostilități și și-au pus în aplicare traseele de joc. Lameira (11) a trimis puțin peste transversală de la 20 de metri, pentru ca în minutul 13 să vină primul gol. Nuno Pedro a centrat ideal în șapte metri, de unde Conrado, unul din cei mai în formă fundași stânga din Superliga, a marcat simplu pentru 1-0.Slobozenii au dat replica prin Afalna, care a ratat singur cu portarul, dar faza a fost anulată pentru ofsaid. Atâta a fost din partea Unirii în prima parte, fiindcă moldovenii și-au reluat dominarea. Iar în minutul 21, o nouă combinație a fost letală pentru ialomițeni. Lameira l-a lansat perfect pe Paulinho, care a depășit apărarea avansată a Unirii și, din careul mare, a înscris cu dreptul: 2-0.Paulinho (32) a trimis din numai cinci metri ”afară”, iar Iacob (39) a ratat incredibil, din doar șase metri. Unirea putea ieși mai șifonată din această primă parte, în care a avut un xG (goluri așteptate) de numai 0,06%!<h2>PREA PUȚINE MOMENTE PERICULOASE PENTRU UNIREA</h2>Ca în prima parte, Unirea a început mai bine, imediat după pauză Afalna, Bărbuț și Papeau nereușind să prindă cadrul porții după câteva acțiuni mai solide. Însă, tot ca în prima repriză, Oțelul și-a restabilit autoritatea și putea să rezolve din timp soarta jocului. Dar, Gurău a scos de sub transversală un șut-centrare al lui Joao Paulo (51), iar Safronov (53) a fost aproape de un autogol. Același Gurău a evitat sentința finală când a parat șutul de la 16 metri al lui Paulinho (64), iar Iacob și-a mai trecut în cont o ratare, reluând puțin pe lângă bară, din careul mare (65).O triplă schimbare la Unirea a adus o perioadă de presiune. Au intrat Said, Deaconu și Hamdiu, iar în minutul 73 Dur-Bozoancă a fost ajutat de noroc când Papeau a reluat cu capul în transversală.&nbsp;A fost însă ultima zvâcnire. În minutul 77, pe contraatac Paulinho a conlucrat cu Andrezinho, iar ultimul a înscris din fața careului mic: 3-0. Golul a fost inițial anulat, dar VAR-ul a corectat eroarea, nedepistând niciun ofsaid.S-a dus astfel și ultima speranță, cât de palidă era oricum, pentru ca Unirea să mai emită pretenții. Finalul a fost liniștit, Oțelul pregătindu-se să înnopteze în zona play-off. Dacă pentru ialomițeni coșmarul se adâncește, echipa de la Dunăre confirmă că este una din cele mai stabile echipe din Superliga. Și pare că lansează și un goleador, Paulinho ajungând la cota 6 în acest campionat.

Gălățenii s-au impus fără emoții majore, iar Unirea trăiește un coșmar. A ajuns la opt eșecuri la rând!

Oțelul-Slobozia 3-0.  Oțelinho

Ionuț Tătaru

ANALIZĂ

După o nouă serie de meciuri în Cupa României, Superliga revine în forță. Derby-ul de pe Arena Națională și partida dintre FC Botoșani și Rapid sunt capetele de afiș ale etapei a 19-a, în care avem și un Universitatea Craiova - CFR Cluj ce poate fi considerat ultima șansă a ardelenilor de a rămâne în cursa pentru play-off. Așadar, destule puncte de interes. Hai să vedem pe ce ar trebui să stăm cu ochii în această rundă!

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid0279NcXkJhCWyQNZLwd37t4VEqZmJMVwrszTvvgUDcSfyzbmWEzrjVBd8D5CHttvzXl

<h2>Un alt derby antologic, în ciuda absențelor numeroase?</h2>

În tur, Dinamo a pus capăt unei serii de zece înfrângeri în fața marii rivale, în Superliga, printr-un 4-3 extrem de spectaculos. Un meci cu răsturnări de situație, două hat-trick-uri (Armstrong și Florin Tănase) și chiar o doză de dramatism pe final. Prima victorie a ”câinilor” în actuala ediție de campionat, un rezultat care i-a descătușat pe băieții lui Kopic, care acum se află pe podium. Sunt argumente în favoarea ideii că am putea avea un alt duel memorabil între cele două formații. Alb-roșiii nu pierd de cinci etape și de șapte meciuri în toate competițiile, iar ambițiile sunt tot mai mari. „Vrem să luăm titlul”, anunța Opruț, după remiza cu FC Botoșani. În condițiile în care distanța față de liderul Rapid e de 4 puncte, victoria e obligatorie în fața deținătoarei titlului. De cealaltă parte, FCSB nu este într-un moment la fel de bun. Tocmai a pierdut categoric la Arad în Cupă (0-3), are un singur succes în ultimele trei runde și va simți mai mult presiunea rezultatului decât adversara sa. Asta pentru că roș-albaștrii sunt deocamdată în afara Top 6, pe locul 9, într-un grup de patru echipe cu 24 de puncte. Însă motivația dintr-un derby poate deveni catalizatorul pentru o prestație solidă și un deznodământ pozitiv. În ambele tabere sunt probleme de lot. Lipsesc jucători importanți - Mihai Popescu, Bîrligea sau Alibec la FCSB, Sivis, Armstrong ori Musi la Dinamo -, care puteau face diferența, însă cele două rivale au suficiente resurse pentru a fi la un nivel ridicat și pentru a oferi o altă partidă spectaculoasă.

Derby Dinamo FCSB - Schimb de Culori YT Thumbnail.jpg

Cu ce rezultat se va termina derby-ul FCSB - Dinamo?

<h2>Cea mai bună echipă acasă întâlnește liderul deplasărilor din Superliga</h2>

Confruntarea dintre FC Botoșani și Rapid, primele două clasate, este și duelul dintre cea mai bună echipă pe teren propriu și cea mai bună în deplasare în acest sezon al Superligii. Moldovenii sunt singurii care nu au pierdut acasă în actuala stagiune, iar în ultimele cinci meciuri în care au fost gazde, au lăsat puncte doar Universității Craiova și lui Dinamo. În plus, elevii lui Leo Grozavu au luat doar șapte goluri pe teren propriu. Nicio surpriză, în condițiile în care vorbim despre cea mai bună defensivă a campionatului. De cealaltă parte, giuleștenii sunt lideri nu doar la ”general”, ci și în ierarhia partidelor jucate ”afară”: un singur eșec, recentul 0-3 cu CFR Cluj, și de asemenea doar șapte goluri primite. În plus, bucureștenii au de partea lor tradiția. Din 2014 încoace, FC Botoșani a câștigat doar o dată în fața alb-vișiniilor. Rămâne de văzut cum vor reacționa cele două echipe după ceea ce s-a întâmplat în Cupa României, acolo unde ambele au pierdut. FC Botoșani a fost învinsă chiar acasă de Hermannstadt (1-3), în timp ce Rapid a cedat în deplasare cu FC Argeș (1-2). Rezultate care contrazic statisticile din Superliga...

<h2>Ultima șansă pentru Pancu și CFR?</h2>

Victoria cu Rapid a readus entuziasmul și optimismul în Gruia, dar succesul clar împotriva liderului a fost urmat de eșecul identic suferit în runda trecută, cu FC Argeș. Și astfel, Daniel Pancu și CFR Cluj merg în Bănie pentru o adevărată ”finală” pentru play-off. E posibil să auzim acest clișeu de multe ori până la sfârșitul sezonului regular, însă partida din acest weekend e crucială pentru ardeleni, care, joi, în Cupă, nu au reușit să o învingă pe ultima clasată, Metaloglobus (2-2). În cazul unei alte înfrângeri, pare greu de crezut că alb-vișiniii, care deja sunt la 7 puncte de Top 6, vor mai putea spera să evite play-out-ul. De cealaltă parte, oltenii trebuie să câștige pentru a nu pierde contactul cu vârful clasamentului, mai ales într-o rundă în care cele trei echipe de pe podium au parte de meciuri tari și pot pierde puncte. Victoria din Cupă, 4-0 cu Petrolul, a confirmat senzațiile pozitive din startul mandatului lui Filipe Coelho, sub conducerea căruia alb-albaștrii au trei succese în patru meciuri și un singur gol primit.&nbsp;

<h2>Cine poate opri căderea Unirii Slobozia?</h2>

După șapte eșecuri la rând în Superliga, Unirea Slobozia a ajuns pe loc de baraj, iar Jean Vlădoiu spunea că el și Andrei Prepeliță sunt „cu bagajale făcute”. Ar fi oare suficientă o schimbare pe bancă pentru inversarea acestui trend negativ? Tot fostul internațional spunea, la finalul partidei cu FC Botoșani (0-1), că „nu avem jucători cu experiență, care să știe să gestioneze situațiile de criză”. În aceste condiții, ieșirea din criza profundă a ialomițenilor poate deveni un proces lung și dureros. Mai ales că urmează o deplasare la Galați, acolo unde Oțelul e greu de bătut, în ciuda celor două partide la rând fără victorie în fața propriilor fani.

<h2>FC Argeș își poate întări candidatura la un loc în play-off</h2>

După o săptămână în care le-a bătut pe CFR Cluj (3-0), în Superliga, și Rapid (2-1), în Cupa României, FC Argeș merge la Miercurea Ciuc, unde o așteaptă echipa care, alături de Metaloglobus, are cea mai slabă apărare a campionatului (38 de goluri primite). Un duel al nou-promovatelor aflate în situații complet diferite. Csikszereda a câștigat o singură dată în ultimele șapte meciuri oficiale și e pe loc de baraj. Piteștenii au un moral excelent, în urma rezultatelor amintite mai sus, și sunt pe locul 5, la 4 puncte de poziția a șasea. Un nou succes ar consolida șansele formației pregătite de Bogdan Andone de a ajunge în play-off. Chiar dacă antrenorul ”violeților” evită deocamdată să vorbească despre acest lucru.

Superliga Insider_FC ARGES_2025_YT Video Thumbnail.jpg

<h2>Poate Hermannstadt să repete prestația și, mai ales, rezultatul din Cupă?</h2>

Penultima în clasament, fără victorie în Superliga din 21 septembrie, când a învins chiar liderul Rapid, Hermannstadt s-a despărțit de Marius Măldărășanu după eșecul de acasă cu UTA (1-2). Sibienii au acum un staff interimar, care a condus echipa în succesul surprinzător de la Botoșani, scor 3-1, în Cupă. În așteptarea unui nou antrenor, se merge la Cluj, cu speranța de a repeta prestația din Moldova și împotriva lui U. ”Șepcile roșii” vin după o remiză norocoasă cu Universitatea Craiova (0-0) și o alta în Cupă (2-2 cu Sepsi), însă în mandatul lui Cristiano Bergodi au arătat o creștere care menține speranțele de calificare în play-off.

<h2>Farul trebuie să mai scape de presiunea pe care o pun urmăritoarele sale </h2>

Pe locul 6, dar fără victorie în ultimele două etape, Farul simte tot mai mult presiunea urmăritoarelor. UTA, formația de poziția a șaptea, e la doar un punct în spate. Oțelul, FCSB și U Cluj, aflate pe locurile 8-10, sunt la numai două lungimi. Cursa pentru play-off se anunță strânsă și cu multe răsturnări de situație, astfel că punctele condierate facile trebuie obținute. Constănțenii sunt în această situație în runda a 19-a, în care merg la Clinceni pentru duelul cu ultima clasată, Metaloglobus, care pare condamnată, în ciuda tuturor eforturilor. Elevii lui Mihai Teja nu sunt încă resemnați, însă Farul are mai multe de pierdut și e de așteptat să profite de șansa de a-și consolida locul de play-off.

AlexandruIsfan_Noiembrie2025 - YT Thumbnail.jpg

<h2>Cine confirmă momentul bun la Arad?</h2>

Nicio echipă din a doua jumătate a clasamentului, adică de la locul 10 în jos, nu are o serie activă de meciuri fără înfrângere mai lungă decât Petrolul. De la venirea lui Eugen Neagoe, ploieștenii au pierdut doar o dată în Superliga, iar în etapa trecută au înscris pentru prima oară în actuala stagiune mai mult de trei goluri într-o partidă, în victoria cu 4-1 în fața ”lanternei” Metaloglobus. ”Lupii” au ieșit din zona periculoasă, sunt acum pe locul 11 și merg la Arad cu planuri mari, chiar dacă în Cupa României nu au avut replică în fața Universității Craiova (0-4). Însă și UTA are un moral solid, după trei succese în precedentele patru runde, care au adus-o la un singur punct de play-off, și acel 3-0 administrat campioanei FCSB în Cupă. Ar trebui să iasă un meci bun.

În runda care se încheie cu duelul primelor două clasate avem și marele derby dintre FCSB și Dinamo

Lucruri de urmărit în etapa a 19-a din Superliga

Ana-Maria Popescu

INTERVIU

26 de ani are Marian Aioani, care a jucat la trei echipe până acum. Crescut la juniorii Chindiei, echipă alături de care a promovat în Superliga României, Marian nu și-a început drumul în fotbal între buturi, ci chiar în capătul opus, ca atacant. A fost campion al diviziei secunde alături de Chindia, iar apoi a cunoscut și gustul triumfului în Superliga alături de Farul, în 2023, când a ieșit campion, iar cel mai fericit atunci a fost când s-a terminat meciul și a știut că între mâinile sale nu va mai ține o minge, ci trofeul de campion. În interviul acordat pentru superliga.ro, portarul care în prezent evoluează la Rapid, echipă alături de care visează să cucerească al doilea titlu al carierei, și-a spus povestea. Marian, de ce ai vrut tu să fii portar? Păi, la început, nu am vrut. Mi s-a oferit postul. Și am zis: de ce nu? Că te întreb pentru că, fiind copil, vrei să dai goluri, nu? Da. Păi așa am început. Am început ca atacant și... echipa de la mine, din satul natal, a rămas fără portar și... antrenorul mi-a spus să intru în poartă, am intrat și mi-a plăcut foarte mult. Ai dat vreodată un gol de acolo, din...? Am dat din penalty. Da, am dat două, cred. Când le-ai dat? Când eram la juniori, la Chindia, cred că la Juniorii C. Când erau republicani... acum ceva ani. Și cum ai celebrat, mai ții minte? Cred că am alergat pe tot terenul. Ai tăi ce au spus când le-ai zis: „Gata, vreau să fiu fotbalist profesionist!” La început... nu mai știu sigur dacă au fost chiar de acord în totalitate, dar știu că fratele meu m-a susținut din toate punctele de vedere. Aveai și un alt plan, de rezervă, adică ți-ai mai fi dorit să fii și altceva? Nu neapărat, dar îmi plăcea destul de mult la școală. Probabil că, cine știe, urmam o facultate... ceva avocat, nu știu, habar n-am. Chiar nu pot să-mi imaginez ce aș fi putut deveni dacă n-aș fi ajuns fotbalist. De ce îți place ție fotbalul? Pentru că mă simt liber. Cum ar trebui să fie un fotbalist în poartă ca să fie un portar bun, din perspectiva ta? Să fie liniștit, să citească bine jocul. Să joace bine cu piciorul și să aibă reflexe bune. La tine ce-ți place cel mai mult din stilul de joc? Jocul de picior.

<h2> „Farul a fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea”</h2> Șase ani la Chindia, corect? Ce ai învățat cel mai mult de acolo? Cred că să fiu 100% la antrenamente. Pentru că, atunci când ești copil, nu tratezi în totalitate serios tot ce se întâmplă pe teren. Și poate asta am învățat. Ai avut un moment anume în care te-ai convins tu pe tine că fotbalul este un lucru serios și poate până atunci nu îl luaseși așa în serios? Da, am avut o perioadă, pe la vreo 16 ani, când începusem să joc și apoi, dintr-odată, n-am mai jucat și atunci am realizat că trebuie să dai totul în fiecare zi. Perioada de la Farul cum ai descrie-o? Aș putea descrie-o ca cea mai frumoasă perioadă din viața mea, fotbalistic vorbind. Cel mai prețios lucru învățat acolo? Ce poți să zici că a fost? Mentalitatea, în primul rând. Debutul la Rapid? Debutul a fost unul fantastic. Țin minte că lucrurile s-au întâmplat destul de repede în acea perioadă. Am ajuns pe la mijlocul săptămânii și am intrat direct la meci. Am avut vreo două antrenamente cu echipa și țin minte bucuria fanilor când am mers să ne bucurăm cu ei pe Giulești. Ce meci era? Atunci, cu Dinamo, la debut. Cum a fost prima oară ca tu, acolo, în poartă, să auzi suporterii în spatele tău? Fantastic. Ca să pot descrie așa, este ceva foarte unic, pot să spun. Ai o melodie preferată a suporterilor? Da, îmi place foarte mult „De când am venit prima oară pe Giulești”. Și cred că sunt mulți colegi care... Asta-i preferata? Uneori cânți de acolo, din poartă, și tu, în timpul meciului? Da, în unele momente, după ce dăm gol și, când auzi cum cântă și entuziasmul lor, parcă te aprinde și pe tine. Ai o paradă importantă la Rapid? Este o fază anume de care ești cel mai mândru? Cred că cea din meciul cu Farul, când am câștigat 3-1. Pentru că era 1-0 pentru noi și, la un șut al lui Denis... Și atunci eram în lupta pentru intrare în play-off și, dacă nu câștigam, nu eram chiar așa bine.

<h2>„Îmi doresc să ridic un trofeu în acest sezon”</h2> Cum îți păstrezi calmul, de obicei? Pentru un portar este o presiune foarte mare pe umeri. Da. Presiunea este, pentru că întotdeauna noi trebuie să fim fără greșeală. Pentru că, la noi, chiar și cea mai mică neatenție ne costă. Tocmai de aceea, la fiecare fază și la fiecare șut, la fiecare pasă, noi trebuie să luăm decizia corectă și să ne gândim și pe viitor cum se poate dezvolta faza, cum pot veni șuturile... Sunt foarte multe situații pe care noi le gândim și tocmai de aceea este foarte dificil. Poți să-mi spui două lucruri pe care ți le dorești de la tine sezonul acesta? Un lucru ar fi să ridic un trofeu, iar al doilea să mă reîntorc la națională. Apropo de trofeu, ai ridicat o dată un trofeu. Vreau să te întreb ce ai vrea, din tot momentul acela, din toată celebrarea aia, să simți și la Rapid. Dacă e ceva special... Momentul când se termină meciul. Pentru mine, să știi că ai terminat meciul și că munca ta, timp de un an de zile, a fost răsplătită cu un trofeu este un lucru de neimaginat. Care simți că e cel mai mare sacrificiu pe care l-ai făcut pentru fotbal? Probabil că sunt, în mare parte a timpului, departe de soția mea și de familia mea. Și de fetița mea. Cred că asta, da. Simți că te-a schimbat și în viața profesională ceea ce ți s-a întâmplat în viața personală, că ești tată, că ai o familie? Nu cred, pentru că am rămas același om. Doar că acum am o responsabilitate în plus. Cum ai vrea să fii reținut în istoria Rapidului? Probabil că, dacă o să reușim să câștigăm un trofeu, sunt convins că o să intrăm în istorie.

Aioani, Mihai

Cu o medie de 3.2 parade pe meci și 5 clean sheet-uri în 11 meciuri, Marian Aioani este unul dintre motivele pentru care Rapidul se află în fruntea clasamentului din Superliga României.

Cum a ajuns Marian Aioani din atac în poartă

SUPER JUCĂTORUL ETAPEI

Ricardo Matos a fost mereu un fotbalist talentat. Altfel nu ar fi ajuns în academia celui mai titrat club din Portugalia, Benfica, acolo unde s-au format multe vedete de pe continent. A petrecut o perioadă scurtă în Italia, în Serie B și în Serie C, iar în vara anului 2024 a ajuns în România. A semnat cu nou-promovata Gloria Buzău și a devenit repede unul dintre cei mai buni jucători ai echipei. Dar a ratat a doua jumătate a sezonului trecut, din cauza unei accidentări. În această vară, a acceptat oferta unei alte nou-promovate, FC Argeș. Și-a dovedit din nou calitățile, dar i-a lipsit constanța. Pe care se pare că a obținut-o în ultima vreme. Lucru remarcat și de antrenorul său, Bogdan Andone. „Matos s-a schimbat în ultimele săptămâni. Fotbal știe, a făcut academia la Benfica, deci nu se pune problema”, a spus tehnicianul ”Vulturilor”, după spectaculosul succes obținut în fața lui CFR Cluj, scor 3-0, în etapa a 18-a.

Matos, Ricardo Manuel Pinho

Ardelenii veneau după un 3-0 administrat liderului Rapid și, odată cu sosirea lui Daniel Pancu, dădeau senzația că își revin. Au fost însă aduși cu picioarele pe pământ la Mioveni, unde Matos a fost protagonist absolut, cu un gol și două pase decisive. A ajuns astfel la șase goluri în actuala ediție de campionat (golgheterul piteștenilor) și trei pase decisive. Practic, a fost implicat direct în mai mult de o treime dintre reușitele lui FC Argeș, care a înscris de 24 de ori în cele 18 runde disputate până acum. Deși argeșenii sunt pe locul 5 și s-au desprins la patru puncte de poziția a șasea, Bogdan Andone rămâne rezervat în ceea ce privește o eventuală prezență a echipei sale în play-off. Însă, cu siguranță, dacă Ricardo Matos va arăta în continuare constanța în evoluții din perioada recentă, alb-violeții vor avea un atu important în cursa pentru Top 6.

Într-o rundă cu multe prestații individuale foarte bune, ”piteșeteanul” Ricardo Matos a luat fața tuturor

SuperStar crescut la Benfica. Ricardo Matos e jucătorul etapei a 18-a în Superliga

SUPERLIGA INSIDER

L-am cunoscut pe Paul Iacob într-un <a href="https://www.superliga.ro/articole/paul-iacob-in-momentele-cele-mai-grele-trebuie-sa-stii-pentru-ce-lupti-dc1fc642">interviu amplu</a> pe care l-a acordat pentru superliga.ro. Ce mai știm despre el este că s-a remarcat, de-a lungul timpului, cu câteva goluri venite în urma a unor execuții spectaculoase, nu tocmai specifice unui fundaș central. Despre cele mai tari reușite ale sale, dar și golurile cu „victima” preferată, FCSB, în cel mai nou material. Am o curiozitate despre tine. Vreau să te întreb dacă te-ai gândit vreodată să fii atacant sau dacă ai jucat vreodată atacant în cariera ta? Am început fotbalul ca și bandă stângă. Nu știu dacă se pune sau mă pot gândi că am jucat vreodată atacant. Am început fotbalul acolo, ca orice copil. Îmi doream să dau goluri, să înscriu cât mai mult, pentru că până la urmă asta e bucuria fiecărui copil, să dea goluri. Dar ușor, ușor antrenorii, cu timpul m-au tot retras, m-au tot retras. Cred că mai aveau puțin să mă retragă în poartă. Dar nu regret. Îmi place poziția în care joc și cred că mi se potrivește cel mai bine. Întreb pentru că am văzut cu toții această înclinație ofensivă a ta și dacă ne amintim foarte bine acel gol scorpion kick pe care l-ai dat cu Craiova. Repeți genul ăsta de scheme la antrenament sau pur și simplu a fost naturală faza aia? Nu, nu. Dacă aș spune că repet sau cine ar spune că repet așa ceva la antrenamente, ar minți. Nu se poate repeta. Este pur și simplu un feeling de moment, un sentiment în care faci tot posibilul să lovești acea minge. Încerci să dai gol și încerci orice mijloc să atingi acea minge. Mie mi-a ieșit. Mă bucur că am avut acea execuție frumoasă, dar știu bine că am pierdut meciul cu 2-1 și practic nu prea a contat. Rămâne așa în topul… E cea mai frumoasă execuție pe care ai avut-o? Ai mai avut niște goluri de la distanță… Într-adevăr am avut câteva goluri frumoase. Este în top 3, dar nu cea mai frumoasă. Cred că cea mai frumoasă pentru mine personal, poate nu a apărut, dar cea mai frumoasă a fost din corner contra FCSB-ului pentru că a fost cu dreptul. Cine cunoaște elementele de lovire a balonului cred că își dă seama că a fost mai grea acea execuție cu dreptul, mai ales pentru că nu a fost piciorul meu de bază. Ai patru goluri cu FCSB, corect? Corect. Sper să nu rămân doar la patru.

Paul Iacob_Noiembrie2025 - YT Thumbnail.jpg

Paul Iacob (29 ani) este fundaș central la Oțelul Galați. Postul său nu l-a împiedicat însă să își treacă în CV câteva goluri de-a dreptul impresionante.

Paul Iacob, fundașul care știe să înscrie goluri frumoase, și-a ales execuția favorită

A fost un SuperSunday pentru oaspeți în Superliga, pentru că echipele care au evoluat în deplasare au câștigat toate cele trei meciuri disputate duminică. Însă în patru dintre celelalte cinci jocuri ale rundei cu numărul 18 s-au impus gazdele, etapa terminându-se cu remiza de la Cluj, singura partidă în care nu s-a marcat. În total, s-a înscris de 21 de ori, cu Rapid și, surprinzător, Petrolul fiind cele mai prolifice: câte patru goluri marcate. Clasamentul nu s-a schimbat foarte mult, dar sunt câteva modificări importante în ierarhia Superligii, în special în partea de jos.

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid027KXcptaS24GfTCv2hBFyEcQaUbEKVJf3UVBrGdvzF8Zq2uAiZ1tRhjwoXphm3EEfl

Așadar, cu ce rămânem după etapa a 18-a din Superliga?

<h2>Prestații individuale excelente</h2>

Dacă în runda trecută ne-a fost greu să alegem cel mai frumos gol, acum e dificil de ales cine a fost jucătorul etapei. Pentru că am avut parte de câteva prestații individuale foarte, foarte bune. Claudiu Petrila a fost excelent în victoria prin care Rapid și-a păstrat prima poziție, 4-1 cu Csikszereda, pe teren propriu. Un succes de care giuleștenii aveau mare nevoie, în condițiile în care veneau după acel 0-3 din Gruia, cu CFR. Iar Petrila a făcut lucrurile mai ușoare pentru formația lui Costel Gâlcă, reușind un gol și oferind două pase decisive. Tot un gol și două assisturi a avut și Ricardo Matos, în victoria obținută de FC Argeș în fața lui CFR Cluj (3-0). Un rezultat surprinzător nu doar prin proporțiile scorului, pentru că piteștenii veneau după două înfrângeri, în timp ce alb-vișiniii din Gruia aveau două victorii al rând fără gol primit, inclusiv deja amintitul 3-0 cu Rapid. O evoluție excelentă a avut și Gicu Grozav, autorul unei duble pentru Petrolul, care a învins-o pe Metaloglobus cu 4-1 și a pus capăt astfel seriei de remize. În fine, în ultimul meci al etapei, Edvinas Gertmonas a închis poarta Universității Cluj, care a câștigat (acesta este cuvântul!) un punct în fața Universității Craiova. Fără goalkkeperul lituanian, oltenii ar fi continuat începutul perfect de mandat al lui Filipe Coelho.

Cine este jucătorul etapei a 18-a în Superliga?

<h2>O nouă rocadă între Craiova și Dinamo pe podium </h2>

Pentru a treia etapă la rând, Universitatea Craiova și Dinamo fac schimb de locuri pe podium. De această dată, ”câinii” au revenit pe locul 3, profitând de egalul oltenilor la Cluj. Înaintea derby-ului cu FCSB, alb-roșiii au câștigat la limită cu Oțelul, una dintre cele doar două echipe în fața căreia au pierdut în acest sezon de Superliga. A fost 1-0, rezultat decis de golul marcat cu capul de căpitanul Cătălin Cîrjan. A treia victorie în patru runde pentru elevii lui Zeljko Kopic și un moral excelent înaintea duelului din etapa viitoare, contra campioanei.

<h2>UTA și FCSB, victorii mari în cursa pentru play-off. CFR Cluj, out?</h2>

FC Argeș și-a consolidat poziția a cincea, după acel 3-0 cu CFR Cluj, rezultat în urma căruia s-a desprins la patru puncte de ocupanta locului 6, Farul. Constănțenii au pierdut ceea ce poate fi considerat un meci direct în lupta pentru play-off, contra campioanei FCSB. Roș-albaștrii s-au impus cu 2-1 la Ovidiu, nu fără emoții, deși au condus cu 2-0, și au venit la doar două puncte de Top 6. Chiar mai aproape este UTA, care a profitat de criza de la Hermannstadt și a câștigat cu 2-1 la Sibiu, iar acum ocupă locul 7, la doar un punct de Farul. În acest moment, sunt cinci echipe în doar două puncte, între locurile 6 și 10, iar cursa pentru play-off devine tot mai dură. Rămâne de văzut dacă aici mai poate fi inclusă și CFR Cluj, după ce la Mioveni formația lui Daniel Pancu a fost readusă brutal cu picioarele pe pământ.

<h2>Petrolul a câștigat clar duelul celor mai slabe atacuri din Superliga</h2>

Înaintea meciului de la Ploiești, doar Petrolul marcase mai puține goluri decât Metaloglobus în actuala ediție de campionat. În primele 17 etape, singurul meci în care prahovenii au reușit să înscrie mai mult de un gol a fost turul cu ultima clasată: 3-0, la Clinceni. Acum, ”Lupii galbeni” s-au impus tot la trei goluri diferență, scor 4-1. Și cele două echipe sunt la egalitate din punct de vedere ale reușitelor totale, câte 15. Practic, jumătate dintre golurile marcate de formația pregătită de Eugen Neagoe au venit împotriva celor de la Metaloglobus. Însă ceea ce contează cu adevărat e că Petrolul a ieșit din zona locurile de baraj și a urcat până pe 11.

<h2>Continuă căderea Unirii Slobozia</h2>

Criza ialomițenilor pare să fi scăpat definitiv de sub control. Al șaptelea eșec consecutiv, 0-1 acasă cu FC Botoșani, care a pus astfel capăt seriei de trei meciuri fără victorie, și Unirea Slobozia a ajuns prima sub linia barajului. Oțelul, în deplasare, și FCSB, acasă, sunt următoarele adversare ale Unirii, astfel că perioada negativă s-ar putea prelungi și situația să devină cu adevărat dramatică.

Rapid rămâne lider după un succes categoric, iar lupta pentru play-off devine tot mai strânsă

Cu ce rămânem după etapa a 18-a din Superliga

Meciul de fotbal dintre U Cluj si Universitatea Craiova in Superliga Nationala, la stadionul Cluj Arena, din Cluj-Napoca, luni 1 decembrie 2025. © Action Foto / Simion Sebastian Tataru. Unauthorized use is prohibited. All rights reserved.

Confruntarea de la Cluj se anunța ca una din cele mai tari din această etapă. Întâi, pentru că ambele formații sunt valoroase, participante în Europa în acest sezon. Apoi, fiindcă și una, și alta traversau un moment consistent. Bergodi a scos ”U” din depresie și, în cazul unei victorii, alb-negrii puteau chiar urca pe locul 6. Dincolo, venirea lui Filipe Coelho a produs plusvaloare: victorie cu 2-1 pe complicatul teren al Argeșului și un triumf sonor cu 1-0 contra lui Mainz. Or fi nemții ”în cap” în campionat, dar sunt tot nemți.Mai era un condiment: jocurile din ultima vreme dintre cele două formații au generat turbulențe și multă pasiune...”U” nu a contat pe ”dinozaurii” Nistor și Chipciu: primul, accidentat, iar al doilea, suspendat. Bergodi nu a schimbat mult, în vreme ce Coelho l-a titularizat între buturi pe Popescu în locul lui Isenko, iar Cicâldău a rămas rezervă, într-un sistem 3-4-3.<h2>GAZDELE, INEXISTENTE OFENSIV ÎN PRIMA PARTE</h2>Da, craiovenii erau favoriți înainte de joc, dar nimeni nu se aștepta ca ”Șepcile roșii” să nu furnizeze absolut nimic din punct de vedere ofensiv în prima repriză. Alb-albaștrii au început abrupt partida, dând semnalul deja din minutul 2, când Baiaram a nimerit bara.Au fost minute-n șir în care trupa lui Bergodi nu a putut să se apropie măcar de ultima treime, după un sfert de oră Craiova având o posesie de 75%. Iar clujenii au avut în Gertmonas un străjer de nădejde, lituanianul fiind atent la toate ocaziile periculoase ale oltenilor. În minutul 19, a scos de lângă bară un șut al lui Matei din zece metri, apoi șutul lui Bancu, tras cu dreptul, a fost respins de goalkeeper în corner. În minutul 32, balticul a fost la post la șuturile succesive ale lui Al-Hamlawi și Teles, iar apoi a respins pentru orice eventualitate o lovitură liberă bătută înșelător de pe stânga de Mekvabishvili (36). Șirul șanselor din prima parte a fost terminat cu acțiunea lui Baiaram (38), încheiată cu un șut din nou prins de Gertmonas.11-0 pentru șuturi în favoarea craiovenilor, cu un coeficient de 0,00% la xG în dreptul gazdelor! Un raport incredibil,&nbsp; ”U” putându-se declara fericită că a scăpat din asediul primei părți.

<h2>”U” A MAI ECHILIBRAT SITUAȚIA</h2>Alb-negrii au mai echilibrat raportul de forțe treptat, iar în mintul 56 au avut primul moment important, când Lukic a tras pe contraatac, dar șutul a fost prea slab pentru a nu fi receptat de Popescu.Apoi, în minutul 58, am avut parada serii, când Gertmonas a respins spectaculos reluarea lui Băluță din șase metri!Ușor, clujenii au reușit să mute din joc spre jumătatea adversă, bazându-se și pe contraatacurile inițiate de Lukic. La unul din ele, bosniacul a tras de la 30 de metri peste poartă.&nbsp;Odată cu trecerea timpului, forța Universității s-a mai stins, iar nici rezervele Cicâldău, Nsimba și Etim nu au adus prospețimea necesară. Etim chiar a irosit o ocazie mare în minutul 84 când, după ce a fost găsit în centrul careului, liber, de Bancu, a tras în afara porții! Lukic și-a mai încercat șansa pe o contră, dar a nimerit plasa laterală (85). În fine, lipsa de inspirație din această seară, la capitolul ofensiv, a fost pecetluită în minutul 90+4, când Nsimba a șutat modest, de la 18 metri, în brațele lui Gertmonas, la o fază din care se putea scoate mai mult.Cu opt intervenții importante, Gertmonas a fost de departe omul serii. ”U”, care nu a tras niciun șut cadrat (!) îi poate mulțumi lituanianului că rămâne aproape de play-off, în vreme ce Universitatea ratează șansa de a sta aproape de liderul Rapid.&nbsp;

Oltenii au dominat marea parte a partidei, dar ”U” l-a avut pe portar în zi de grație

”U” Cluj-Craiova 0-0. Slavă ție, Gertmonas

Bănățeanul nu a avut probleme să facă saltul din liga a doua și să se adapteze imediat la rigorile Superligii. L-a ajutat, cu siguranță, și faptul că, plecat de acasă de la 11 ani, s-a maturizat mai repede decât alți adolescenți. Următorul pas la care visează e să prindă un contract în străinătate. Știe însă că pentru asta trebuie, în primul rând, să-și ajute actuala echipă să-și îndeplinească obiectivele. Cine este Denis Radu? Un băiat care s-a născut la Caransebeș. Acolo am și început fotbalul, la șapte ani. După care am fost împrumutat pe la Reșița, am venit înapoi la Caransebeș, am plecat la Timișoara, unde am început să mă maturizez sportiv, să zic așa, la Banatul și la Poli Timișoara și după care am venit la Petrol Ploiești. Cum a început fotbalul pentru tine și de la ce vârstă? Cum am spus, de la vârsta de șapte ani. Tata m-a observat mai devreme în curtea școlii că am talent și că am acel ceva. M-a dus la fotbal, stăteam și la câte două antrenamente, stăteam cu mai multe grupe. El a fost modelul meu, să zic așa, care s-a ținut de mine. Au fost întotdeauna de acord părinții cu ideea asta de a deveni fotbalist? Sau poate mama și-a dorit o altă carieră pentru tine? Să știi că, în paralel, eram foarte bun și la școală și mi-a zis că până îmi fac un rost în fotbal să stau cu burta pe carte. Până la urmă, când a văzut că am un viitor în fotbal, m-a lăsat mai ușor și îi mulțumesc pentru asta. Cum te-ar descrie părinții tăi, dacă ar fi să-i întrebăm cum era Denis atunci când era mic? Energic, inteligent, cuminte. Cuminte? De obicei băieții când sunt mici sunt neastâmpărați. Chiar am fost foarte cu minte, am și plecat de la o vârstă fragedă de acasă, de la 11 ani, și m-am maturizat foarte mult. Și acum tot cu minte ești? Da. Vreau să te întreb dacă au făcut părinții tăi sacrificii pentru cariera pe care o ai în fotbal? Da, foarte multe sacrificii. Tata venea cu mine cu trenul până la Reșița, după școală mă lua cu mașina, adică mergeam în gară, mergeam cu trenul la Reșița, făceam antrenamentul, ajungeam seara acasă, la ora șapte mama mă punea la teme și o luam de la capăt a doua zi. După care m-au lăsat de la 11 ani singur prin Timișoara. E un sacrificiu, zic eu. Dar mă bucur că au făcut asta și a fost pentru binele meu. Cum ți-a fost atât de mic fiind să te adaptezi singur într-un oraș nou, într-un loc nou diferit? La început să știi că mi-a fost greu, după care am trecut oarecum printr-o școală a vieții. Încă mai era atunci, pe vremea aceea, era cu botezuri, prin internate, foarte multe chestii. După, m-am maturizat, m-am ferit de anturaje și a fost totul ok. Voiam să întreb dacă ai jucat dintotdeauna pe postul pe care evoluezi acum sau ai încercat și alt post când erai mic? Nu, să știi că sunt un jucător foarte polivalent. Am încercat aproape toate posturile. În afară de portar, cu siguranță, dar le-am jucat pe toate de mic. Și care este un post pe care nu ai jucat niciodată? Portar și atacant, pot spune. Cu spatele la poartă nu prea mă pricep eu. Ai debutat la prima echipă a lui Poli la doar 15 ani. Cum a fost pentru tine să faci pasul la seniori atât de tânăr? Am fost foarte, foarte emoționat. Mă antrenam de la 14 ani cu ei. Am debutat în amicale până la 14 ani, dar într-un meci oficial a fost cu totul altceva. M-am simțit foarte bine, mai ales alături de suporterii Politehnicii, care m-au susținut, și antrenorii. A fost ok, a fost bine. Îți mai amintești meciul de debut? Cum te-ai simțit? Da, țin minte că era cu Energeticianul, parcă așa se chema echipa. Am avut foarte, foarte multe emoții, după care mi-am intrat în joc. Nu au fost foarte multe minute, au fost vreo 5 sau 7 minute, dar chiar am făcut un joc bun atât cât am jucat. Ce lecție ai spune că ai luat de primii tăi ani în fotbal? O lecție importantă. O lecție importantă ar fi să fii întotdeauna disciplinat și să saluți pe oricine, să respecți pe oricine, oricine ar fi. Și dacă e femeia de serviciu, nu contează.

Radu, Denis Răzvan

Cum a fost pentru tine trecerea de la Timișoara la Ploiești? Nu a fost o trecere foarte grea, fiind maturizat și uns cu toate alifiile din perioada în care am plecat singur de acasă. A fost foarte bine, m-am integrat foarte bine în grup, a fost un grup foarte bun și încă este un grup foarte bun. Și am început treaba aici, am debutat în Superliga. Cum e să treci de la liga secundă la Superliga României? Foarte, foarte frumos. Mă bucur că s-a întâmplat asta, oarecum a fost o evoluție a mea foarte bună în liga a doua. Am strâns undeva la 70 de meciuri și era normal să trec acest prag și să joc în Superliga. Ai simțit diferența asta de ritm, de nivel? Da, am simțit o diferență de ritm și de nivel, cu siguranță. La liga a doua este mult mai încâlcit jocul. În Superliga, este mai liber, dar cu mai multă calitate și valoare mai multă. Primul tău gol la Petrolul a fost unul cu totul special, golul victoriei cu CFR Cluj. Povestește-ne tu puțin momentul din perspectiva ta. Da, a fost o lovitură liberă, dacă nu mă înșel, a fost respinsă, a ajuns mingea la Tommi, el a șutat, și înainte să ajungă mingea la Tommi, eu eram în poziție de offside, țin foarte bine minte. Am zis să mă retrag, credeam că va veni mingea la mine și așa a fost. Mă bucur că am făcut chestia asta. Am preluat cu stângul, l-am văzut pe Otto că iese, am plasat mingea. După care am mers să mă bucur la tribuna a doua, dar bucuria mea a fost anulată de către arbitru. Sunt fericit că, până la urmă, m-am bucurat și a doua oară și a fost foarte bine, în special că a fost golul victoriei. Cum a fost momentul în care ai conștientizat ce ai reușit să faci? Să știi că nu a fost o bucurie enormă, așa cum așteptam să fie la primul gol, probabil și din cauza adrenalinei. Dar a fost ceva frumos, a fost ceva frumos să-mi strige stadionul numele, fiindcă îmi doream asta de mic. Ți-ai luat vreo amintire de la acel meci? Da, tricoul. Din punct de vedere al atmosferei, cum se simte să joci cu mii de oameni în tribună? Simți presiune sau simți că te ajută? Cu siguranță este o presiune, dar este o presiune benefică, zic eu. Echipele cu suporteri întotdeauna vor avea aceste beneficii, te susțin oamenii. Cu siguranță este o presiune și în momentul în care nu faci un joc bun, fiindcă suporterii își doresc din ce în ce mai mult de la tine să joci foarte bine, să fie totul bine, să câștige echipa. Dar fără suporteri nu există fotbal, și în pandemie ce a fost, a fost ceva urât. Ești tânăr, abia la început de carieră, dar dacă ar fi să alegi de până acum un moment greu din cariera ta, pe care l-ai alege și de ce? Moment greu din cariera mea a fost accidentarea mea la pubis. Am avut o pubalgie, am stat undeva la trei luni pe margine și a fost foarte greu. Nu îmi dădea nimeni de cap. Am plecat în Germania, m-a trimis Poli în Germania și acolo m-am făcut bine și am revenit cu bine. Dar cel mai fericit moment din fotbal? Cel mai fericit moment din fotbal? Pot spune că este acesta recent, când am marcat cu CFR și am adus victoria. Care sunt obiectivele tale personale în următorii ani? Să joc cât mai multe meciuri, să-mi ajut echipa cât mai mult și să fac pasul în străinătate. Cu ce jucător, oricare de pe această planetă, ai face schimb de tricouri dacă ai putea? Cu Messi, cu siguranță. Ce îți place să faci în timpul liber? Shopping, padel, să mă joc padel îmi place foarte mult, și recuperare. Dacă ar fi să lași un mesaj pentru fanii Petrolului, ce mesaj ai lăsa? Să aibă încredere în continuare în noi. Am ieșit cumva din poziția asta proastă, dar mai trebuie să adunăm puncte și doar împreună putem face asta.

La doar 22 de ani, Denis Radu este deja o piesă importantă pentru Petrolul

Denis Radu - bun și la școală, și la școala vieții: „M-a ajutat că am plecat de acasă la 11 ani”

A crescut admirându-l pe Luis Figo, a fost prezent la o ediție a Cupei Mondiale și acum a ajuns în Bănie, unde l-a înlocuit pe Mirel Rădoi, și promite „că-și va da viața” pentru noua sa echipă. Antrenorul portughez al Universității Craiova se prezintă pentru fanii Superligii, în interviul pe care ni l-a acordat după debutul victorios pe banca alb-albaștrilor, 2-1 cu FC Argeș. Am vrea să te cunoaștem mai bine. Spune-ne, cine este Filipe Coelho? Cred că sunt o persoană normală. M-am născut în Portugalia, în Lisabona, am doi copii. Îmi iubesc familia, desigur. Și iubesc fotbalul, de asemenea. De când mă știu, mă gândesc mereu la fotbal. Și cred că asta este tot. Stau și cu prietenii mei. Mă bucur uneori de viață, ca un om normal. Cum a început călătoria ta în fotbal? Primul pas a fost, cred, când aveam șase ani. Împreună cu tatăl meu am urmărit primele meciuri la clubul numit Estoril Praia, din prima ligă din Portugalia. Și cred că aceasta este una dintre primele amintiri pe care le am pe stadion: cum mă uitam la acel meci special, mulți oameni... Și, desigur, înainte, jucam pe stradă, ca un copil normal, și, după aceea, am început să joc în acest club când aveam nouă ani. Am jucat la diferite cluburi până la 24 de ani. Dar prima amintire importantă a fost cu tatăl meu. Pe stadionul acela. Și a fost uimitor. După aceea, cred că fotbalul este în mine și mereu cu mine. Acesta a fost primul contact, contactul special pe care l-am avut cu fotbalul. Când jucai pe străzi, aveai un jucător preferat pe tricou? Numărul, numele unui jucător special? Îmi amintesc că, atunci când eram mic, aveam niște jucători speciali. Dar poate Luis Figo a fost cel special pentru mine. M-am uitat la multe meciuri ale celor de la Sporting când eram mai tânăr. Și îmi amintesc, de exemplu, de Marius Niculae. E din România, a jucat la Sporting și el. Dar Luis Figo a fost jucătorul meu preferat când eram tânăr. Când ți-ai dat seama prima dată că vrei să devii antrenor? Mi-am început cariera de antrenor când aveam 22 sau 23 de ani, deci acum 22 de ani. Dar cred că la 17-18 ani am început să gândesc ca un antrenor, mai mult decât ca un jucător de fotbal. Pentru că am jucat în liga a doua în Portugalia și știam că nu voi atinge un nivel înalt. Așa că, în acel moment, am început să mă întreb: „De ce m-a întrebat antrenorul asta?”. Cred că la 17-18 ani a fost momentul cel mare. Am spus „Nu, voi rămâne aici, dar gândesc mai mult ca un antrenor”. Și după aceea am făcut facultatea ca profesor de sport, am început să iau UEFA A, UEFA B, licența PRO. Astfel de lucruri. Și asta e tot. Cum te-ai descrie ca antrenor? Aceasta este o întrebare dificilă. Cred că cei în măsură să vorbească despre asta sunt jucătorii. Dar, din punctul meu de vedere, cred că sunt genul de persoană care încearcă să le ofere jucătorilor toate informațiile despre adversari. Încerc să-i ajut pe toți jucătorii. Încerc să fiu corect cu toți. Nu-mi este ușor să vorbesc despre mine ca antrenor, poate că jucătorii te pot ajuta mai bine decât mine. Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ai învățat în timpul în care ai lucrat cu Paulo Bento? Paulo a fost un tip special în viața mea. Am învățat multe, mai ales ca om, ca lider. Este un tip uimitor. Este ușor să-l urmărești, pentru că este un adevărat lider. Adică, nu are nevoie să țipe sau lucruri de genul acesta. E ușor să-l urmărești, pentru că tot ce face este corect. Este un tip foarte respectuos. Acesta este unul dintre lucrurile care sunt importante pentru mine. Am învățat multe cu el. Aceste lucruri și chiar cum putem gestiona personalitățile, pentru că a lucrat și lucrează, ca jucător și ca antrenor, cu o mulțime de jucători uimitori. Nu este ușor să gestionezi personalitățile și astfel de lucruri într-un vestiar. A făcut astfel de lucruri foarte, foarte bine. În afară de Paulo Bento, există vreun alt antrenor care te-a inspirat de-a lungul carierei tale? Am încercat să văd toți cei mai buni antrenori din acest moment. Desigur, este normal… Îmi plac Guardiola, Klopp. Mulți antrenori foarte buni. Încerc să văd ce fac. Și după aceea, trebuie să înțeleg dacă este posibil să aduc astfel de lucruri pentru echipa mea sau pentru stilul meu sau nu. Pentru că trebuie să mă adaptez. Paulo Bento este unul dintre ei. Paulo Fonseca este un antrenor portughez care îmi place, de asemenea. Încerc să învăț de la toți pentru a fi mai puternic și mai pregătit pentru viitor.

Cum a fost să participi la Campionatul Mondial din Qatar? Pentru că naționala sud-coreeană a făcut o impresie destul de puternică acolo. A fost uimitor! Am fost în Coreea de Sud timp de patru ani și patru luni. A fost uimitor. Am lucrat cu jucători foarte, foarte buni: Kim Min-jae, care este la Bayern München, Son Heung-min, Kang In, care este acum la Paris Saint-Germain, Lee Jae-sung, care este la Mainz și vom juca împotriva lui acum. Aleg acești băieți pentru că sunt foarte concentrați, foarte profesioniști. Cultura coreeană este foarte profesionistă. A fost una dintre cele mai frumoase călătorii din viața mea. Și Cupa Mondială a fost uimitoare. Am jucat împotriva Portugaliei. Pe atunci, era o victorie obligatorie împotriva Portugaliei pentru a ne califica. Nu a fost un joc ușor împotriva țării noastre. Dar, în același timp, a fost unul dintre cele mai bune momente din cariera mea, pentru că atingerea acelui obiectiv cu jucătorii coreeni a fost un sentiment foarte, foarte plăcut în acel moment. Vorbeai despre gestionarea personalităților marilor vedete și ai vorbit despre Son, care este cel mai cunoscut jucător din Coreea de Sud, ca un superstar acolo. Personalitatea lui este cunoscută. Este liniștit și foarte bun. Și este o persoană umilă. Crezi că îl poți folosi ca exemplu pentru jucătorii pe care îi antrenezi? Nu. Nu asta este ideea mea. Toți jucătorii sunt diferiți. Nu-mi place să compar jucătorii, pentru că sunt diferiți. Desigur, a fost unul dintre cei mai buni jucători cu care am lucrat. A fost o plăcere. Dar acum trebuie să mă concentrez pe noii mei jucători. Și, pentru mine, acum, ei sunt cei mai buni. Și voi face tot posibilul să-i ajut să ajungă la cluburi mai bune. Pentru că, până la urmă, nu contează doar ce facem noi în privința rezultatelor. Dacă pot trece la ligi mai bune și pot juca la Cupele Mondiale și lucruri de genul acesta, voi fi mândru datorită lor. Ce știai despre România înainte de a veni aici? Nu știam prea multe despre țară, ca să fiu sincer. Dar despre fotbal, desigur, cunosc niște jucători precum Marius Niculae. Știu niște lucruri despre campionat. Am început să mă uit la mai multe meciuri acum doi ani. Pentru că sunt genul de om căruia îi place să știe mai multe despre diferite campionate, ca să verific și să cunosc diferiți jucători. Înainte, la echipa națională, aveam mai mult timp. Hai să vedem un meci din România. Hai să vedem un meci din Polonia sau din alte țări, ca să aflu. Dar trebuie să fiu sincer, nu știam prea multe despre țară, dar sunt surprins acum, pentru că oamenii, până acum, sunt uimitori. Stadionul, atmosfera, totul a fost foarte, foarte bine și am spus deja, în conferința de presă, mulțumesc fanilor! Trebuie să le mulțumesc din nou și pentru că au susținut echipa din primul minut până la sfârșit. Știu că trebuie și vreau să aflu mai multe despre oraș, despre țară, dar trebuie să am timp liber. Am citit că ai spus că ai urmărit primele meciuri ale Craiovei din acest sezon. Voiam să te întreb care au fost primele tale impresii despre joc și cum a arătat Craiova? Nu aș vrea să vorbesc prea mult despre aspectele tactice. Trebuie să-i arăt tot respectul fostului antrenor. Și îl respect, la fel ca pe toți colegii mei, pentru că eu cred că putem avea idei diferite, dar nu am niciun dubiu că încercăm cu toții să facem tot ce e mai bun. Din ce am văzut, atmosfera de pe stadion este foarte, foarte bună. Oamenilor le place fotbalul. Și acesta este unul dintre lucrurile pe care vreau să le transmit jucătorilor. Ar trebui să jucăm cu ADN-ul nostru, din exterior spre interior. Ar trebui să jucăm cu inima. Desigur, nu putem juca doar cu inima, pentru că trebuie să luăm decizii. Trebuie să ne folosim mintea. În același timp, este important ca fanii și suporterii să ne ajute. Mi-ar plăcea ca ei să fie ca încă un jucător. Știu că suporterii pot fi al 12-lea jucător, dar vreau să fie primul jucător al echipei noastre, însă pentru asta trebuie să jucăm bine. Trebuie să avem prestații bune pentru a-i putea avea alături de echipă. Știu deja asta. Mi-ar plăcea să ne susțină cât mai mult posibil. Te-am văzut în timpul meciului cu FC Argeș. Ai fost foarte calm pe tot parcursul meciului. Cum îți menții calmul? Cred că este sarcina mea. Dacă nu mai sunt calm sau devin emoțional, nu pot observa și nu pot lua cele mai bune decizii. Este ceva important pentru mine. Să rămân calm chiar și atunci când avem momente dificile. Pentru că este normal în fotbal, uneori trebuie să suferi. Cred că este cea mai bună modalitate de a încerca să analizezi ce s-a întâmplat pe teren. Și să încerci să-i ajuți pe jucători. Pentru că partea emoțională a fost bună uneori, dar, pentru mine, nu întotdeauna.

Ricardo Cadú te-a descris ca un antrenor cu mentalitate ofensivă și foarte bine organizat. Așa te vezi? Și cum arată acest stil la antrenamente cu jucătorii Craiovei? Sunt genul de antrenor căruia îi place să aibă mingea. Îmi place ca echipa mea să controleze adversarul cu mingea, dar în zilele noastre este important să ne apărăm bine. Pentru că toate echipele au puncte forte. Și trebuie să combinăm toate acestea și să găsim un echilibru. Desigur, îmi place să am mingea. Să controlăm adversarul cu mingea cât mai mult posibil. Să creăm multe ocazii, dar uneori jocul ne aduce lucruri diferite. Și trebuie să avem capacitatea de a ne apăra bine. Să reacționăm bine. Să facem și alte lucruri. Dacă mă întrebați un moment care îmi place, îmi place procesul ofensiv, dar trebuie să pregătesc echipa pentru toate momentele. La conferința de presă ai spus că nu promiți titlul și preferi să vă concentrați pe fiecare meci pe rând. Cum vei gestiona, pentru jucători, în special, presiunea din partea fanilor, care se așteaptă la rezultate mari? Cred că pentru a obține un rezultat mare trebuie mai întâi să mergem pas cu pas și la final putem obține un rezultat mare. Dar ar fi o greșeală, din punctul meu de vedere, dacă credem că trebuie să fim campioni. Este presiune pentru jucători. Și poate că nu le oferim concentrarea necesară pentru fiecare meci. Desigur, toți oamenii vor să fie campioni. Nu doar la Craiova. Și la alte cluburi, dacă îi întrebi, vor să fie campioni. Pentru mine, ca să fim campioni, sunt o mulțime de detalii pe care trebuie să le avem și să le facem. Întotdeauna. Dacă unim aceste detalii în fiecare zi, poate reușim să fi campioni. Este călătoria, nu destinația. Ce ar trebui să știe fanii români despre tine? Că îmi voi da viața pentru acest club. Cu siguranță! Voi face tot posibilul. Sunt aici să ajut. Sunt aici să fiu încă un om care să ajute clubul. Și îmi voi da viața pentru club. Datorită oamenilor care lucrează cu mine, cu tot respectul, oamenii din bucătărie până la președinte, toți oamenii fac tot ce pot pentru ca eu să am toate condițiile să ajut echipa. Și asta pot promite. Voi face tot ce pot pentru oraș și pentru club. Care este lucrul la care nu faci niciodată compromisuri? Pentru mine, angajamentul. Angajamentul tuturor este cel mai important. Fără angajament, e imposibil să obții vreun rezultat. După cum ai menționat, ți-ai făcut temele, știi deja că aici, în Oltenia, fanii sunt înnebuniți după fotbal. Dar nu întreabă dacă câștigi, ci cum să câștigi. Îți este frică mai mult de rezultat sau de reacția fanilor când jocul nu arată așa cum vrei? Nu mi-e frică de nimic. Sunt motivat, ți-am spus deja. Nu simt nicio presiune, pentru că îi cunosc pe jucători. Am încredere în acești jucători. E normal ca uneori fanii să nu fie fericiți. Și în acele momente aș vrea să le spun să ne ajute. Pentru că în momentele dificile avem nevoie de mai mult ajutor. Desigur, știu că fanii vor să câștige. Nimeni nu vrea să câștige mai mult decât noi. Dar uneori pasăm mingea înapoi și știu că băieții vor să paseze mingea în față. Este normal și respect asta. Vă rugăm să ne susțineți până la sfârșitul meciului. Și împreună vom fi o echipă puternică. Nu am nicio îndoială în privința asta. Care a fost primul mesaj pe care l-ai transmis jucătorilor când ai intrat în vestiar, ca antrenor principal al Craiovei? Nu-mi amintesc cuvintele, dar primul mesaj pe care am încercat să-l transmit a fost că am încredere în ei. Și sunt aici pentru că știu calitatea jucătorilor. Și știu că dacă muncim din greu, putem construi ceva special.

Dacă un copil de 10 ani din Craiova te-ar întreba de ce ar trebui să se îndrăgostească de echipa ta în următorii ani, ce ai răspunde? Pentru că vom face tot posibilul să-i facem fericiți pe toți copiii din acest oraș. Vom încerca să facem totul. Asta pot promite. Cu un nume precum Coelho, oamenii s-ar putea aștepta la povești. Ce fel de poveste vrei să aduci la Craiova? Cum vrei să se intituleze capitolul tău de aici? Ca să fiu sincer cu tine, nu sunt îngrijorat pentru mine. Nu este scopul meu ca oamenii să mă iubească sau să mă placă. Sunt aici să ajut echipa. Eu nu sunt important. Nu sunt important aici. Pentru mine, cei mai importanți sunt jucătorii. Și ceea ce mi-aș dori este să-i văd pe jucători fericiți, să văd familiile fericite și orașul fericit. Cu siguranță nu sunt cel mai important. Cum vrei ca Filipe Coelho să rămână în istoria Craiovei? Un tip simplu, un tip normal, un tip amabil, un tip care respectă pe toată lumea, dar în același timp care muncește mult pentru a realiza ceva special pentru fiecare.

Filipe Coelho a oferit un interviu în exclusivitate site-ului superliga.ro

Interviu exclusiv cu noul antrenor al Craiovei: „Sunt aici pentru că știu calitatea jucătorilor”

Alexandru Ișfan și-a început drumul în fotbal datorită unui vecin, care l-a propus la echipa la care evolua el, doar pentru a primi un premiu. Interesant este că dintre cei doi, Ișfan este cel care a ajuns în fotbalul de performanță, deși tatăl său și-ar fi dorit să-l vadă călcându-i pe urme și să devină... polițist. A fost aproape, însă a continuat să-și urmeze visul, iar acum, ajuns la 25 de ani și aflat în cel mai bun sezon al carierei la Farul Constanța ne-a spus povestea sa. Alex, haide să mergem la început. Spune-ne, te rog, cum a arătat copilăria ta? Am avut, cred, ca oricare jucător, copilărie plină de fotbal, de distracție cu mingea. Non-stop eram doar cu mingea pe afară, de dimineață până seara. Mi-era frică să intru în casă, că eram sigur că mama nu mă mai lasă să ies, că era destul de târziu când stăteam pe afară. Dar, per total, cum am spus, am avut o copilărie plină doar de fotbal, doar de minge de fotbal. Și cum a început fotbalul la nivel profesionist pentru tine? Adică cum ai început să mergi la fotbal în mod regulat? Aveam șase ani, era o grupă la mine, acasă, la Mioveni, vârsta de 1995. Era antrenor Dragoș Stroe. Și le-a spus băieților care erau în grupă că, dacă aduce fiecare câte un copil bun, adică unul care să aibă calitate la fotbal și să-i placă fotbalul, o să le dea câte un premiu. Și am avut un vecin care m-a propus pe mine. Iar a venit apoi antrenorul Dragoș Stroe și a vorbit cu tatăl meu, cu mama mea și m-au chemat să vin la antrenamente și, de atunci, zi de zi, am continuat să merg la antrenamente. Și vecinul tău a primit premiul? Da. Nu mai știu exact ce, dar știu că a fost premiat. Și el mai joacă fotbal? Nu. Ce interesant! Ai încercat și alte sporturi în afară de fotbal sau doar fotbalul a existat pentru tine? Atunci, da, jucam și alte sporturi și am chiar o medalie la tenis de masă, la ping-pong. Cred că aveam 10–11 ani, cam așa. Și am fost la un turneu organizat în oraș, la Mioveni, și am o medalie acasă, locul 3 am avut. Deci când ai văzut că ai primit medalie, nu te-a pasionat să continui sau fotbalul era...? Tot fotbalul. Asta a fost așa un bonus, să zic așa. Doar fotbalul a fost. Dacă ar fi să-i întrebăm pe părinții tăi cum era Alex când era mic, ce ne-ar spune? Cred și sunt convins că ar spune că eram obsedat de minge. Am un frate, joacă și el fotbal la Mioveni, este mai mic. Cumva și el a fost și este pasionat de fotbal, doar că eu am avut așa o nebunie cu fotbalul. Și m-a ajutat foarte mult să reușesc ceea ce sunt acum. Care era cel mai mare vis al tău atunci când erai copil? Nu știu eu ce vise... Adică, nu știu, nu puteam să-mi imaginez eu la șase ani, la șapte ani sau chiar și la zece ani ceea ce poți să devii sau ceea ce poate fotbalul să-ți ofere. Adică ceea ce mi-a oferit mie fotbalul până acum și ce sunt convins că o să-mi ofere în continuare. Adică nu mă gândeam atunci. Acum, clar mă gândesc la ceea ce pot obține din fotbal sau ce pot face. Te cunoaște lumea... Dar atunci nu conștientizam eu ce pot face din fotbal. Doar trăiam pe afară zi de zi cu mingea, cum am zis, și atât.

<h2>„Aveam în minte să renunț la fotbal și să merg pe partea cu poliția”</h2> Îți mai amintești când ai mers prima dată pe stadion, în calitate de fan? Am fost, da, la Mioveni. Erau meciuri de Liga a doua și ne duceau cu juniorii să fim copii de mingi și, culmea, chiar mi-aduc aminte, erau jucători pe care i-am prins și eu pe urmă să joc cu ei, când am fost la nivelul de Liga a doua. Să joc contra lor și chiar în echipă cu unii dintre ei. Și da, a fost ceva foarte frumos. Aveai atunci, când erai mic, un jucător la care te uitai cu mare admirație? Pe urmele căruia sperai să calci? Era, nu știu, adică ne uitam și ne mai păreau... Și toată lumea avea tricouri cu Mutu, el fiind și din Pitești. Dar, totodată, adică mă repet, nu conștientizam ceea ce era Adi Mutu atunci sau ceea ce făcea Adi Mutu din fotbal. Doar, cum spuneam: „Mutu gol, Mutu gol, gol, Mutu!”. Toată lumea pe afară era cu Mutu, fiind și din Argeș ca noi. Și pot să zic că da, că Mutu era... L-ai întâlnit? Ai vorbit cu el? Da, da, da. Dar nu am dezvoltat prea multe, deși mi-ar face plăcere și sunt convins că, la un moment dat, poate o să stăm să povestim puțin. Dar da, e ceva foarte frumos. Marius Stoica a povestit că ai fost gata să renunți la fotbal și să te duci la Academia de Poliție. Spune-mi, te rog, povestea ta. Vrem să auzim povestea din perspectiva ta. Aveam 17 ani, eram la liceu, iar tatăl meu este polițist și, cumva, la 17 ani nu ajungi să câștigi niște bani de care să poți să faci ceva. Și tata mă tot îndruma ca, în caz că cu fotbalul nu merge, în caz că nu faci pasul mai repede, despre cum era la mine atunci Liga a doua, adică eu fiind de la junior să urc la Liga a doua. Și eu tot aveam încredere că o să ajung, că o să ajung să mă urce la echipa mare. Și el mi-a spus că, adică mă îndruma că e o meserie plăcută, respectată, că pot să dau la Poliție. Și cumva mă gândeam puțin. Dar nici el, la rândul lui, nu a vrut să mă influențeze foarte mult. Adică a vrut să mă lase să aleg eu ce vreau să fac. Dar aveam minte, da, să renunț la fotbal și să merg pe partea cu poliția. Dar mă bucur că am continuat cu fotbalul și, chiar dacă a fost greu, că eram și cu liceu și făceam și meditații să termin liceul, să luăm bacul, cum se spune la noi. Și mă bucur că nu am renunțat la fotbal. Ce spun părinții tăi despre cariera ta? Sunt mândri. Atât mama, cât și tata și fratele meu și toată familia, bunici... sunt foarte, foarte mândri de mine. Adică chiar se mândresc cu mine și, uneori, poate tata chiar mai exagerează puțin. Adică nu e o laudă, doar că îi place lui foarte mult, așa, e foarte mândru de mine. Și cumva îl înțeleg. Și pe mama așa o înțeleg. Deci tatăl care te voia polițist acum e mai mândru de tine fotbalist. Școala de fotbal Dani Coman, apoi CS Mioveni și, după aia, FC Argeș. Spune-ne cum ai trăit toate aceste experiențe și cum a fost trecerea de la Mioveni la Argeș. Eu am fost la Mioveni când am început fotbalul, de la șase ani, iar la 10 ani, să zic, sau 11 ani, antrenorul pe care îl aveam la Mioveni, Dragoș Stroe, cum l-am menționat mai devreme, a trebuit să plece la echipa mare din Liga a doua, antrenor, iar se înființase la Pitești „Dani Coman”, Academia Dani Coman, și cei de acolo știau de mine de la grupele de juniori, că sunt destul de talentat, și mi-au propus să vin la academia lor. Iar am mers acolo la academia lor, am, cred că, adică nu, sunt sigur că la nivelul de copii și juniori am câștigat cam tot cu Academia, cu grupa mea, cu grupa de 2000, am câștigat absolut tot. Și, pe urmă, am intrat la liceu și mi-era foarte greu să fac naveta Pitești–Mioveni, bine, e vorba de 20 sau 25 de kilometri, doar că nu aveam mașină și mi-era greu să merg mereu zilnic, zi de zi. Și le-am spus, am vorbit inclusiv cu Dani, cu Dani Coman, și acum am o relație extraordinară cu el, că eu nu pot să mai fac naveta așa, nu făceam față nici financiar, nu puteau ai mei să mă susțină așa mult, și să mă lase să merg la Mioveni înapoi, să merg acolo. Și m-a înțeles și m-a lăsat să plec la Mioveni. Iar, de acolo, am urcat ușor, ușor la Liga a treia, că era și Liga a treia la Mioveni, pe urmă Liga a doua și am jucat la Liga a doua, cred că trei sau patru sezoane, dintre care două, primul baraj l-am pierdut de promovare contra Chindiei, iar al doilea baraj de promovare l-am câștigat contra Sibiului. În tur am făcut 0–0, iar la ei am câștigat cu 2–1 și am promovat. Deși eu, când am jucat barajul de promovare cu Mioveniul, eu semnasem deja cu FC Argeș, care era în prima ligă. Eu semnasem cu trei săptămâni înainte contractul cu cei de la FC Argeș și eu am promovat cu Mioveniul, dar n-am apucat să joc la Mioveni în prima ligă. Am plecat direct după aceea la FC Argeș. După aceea ne-am întâlnit în prima ligă, ca adversari.Cum a fost să o întâlnești pe Mioveni? Eram mai mic și mă încercau niște emoții. Eu crescând la Mioveni acolo, promovând cu ei, și am dat câteva goluri și pase. Eram într-o formă foarte bună și eram junior și mă încercau, așa, să zic, câteva emoții. Dar, după aceea, crescând și acumulând experiență, mi-a fost mai ușor. Perioada de la Argeș te-a adus și în centrul atenției, ți-a adus această expunere. Cum a fost să intri pe prima scenă a fotbalului și să fii acolo? Să fie lumea cu ochii pe tine, mai mult decât la Liga a doua, desigur. A fost un impact destul de mare. Apariția mea, clar, nu mă cunoștea toată lumea. Acei oameni din fotbal mă știau de la Liga a doua, cei care urmăresc. Dar majoritatea, nu știu, oamenilor care văd meciurile primei ligi nu mă cunoșteau și am început cu niște evoluții foarte, foarte bune la Pitești, fiind și junior sub vârstă. Și chiar am avut sezonul acela un sezon foarte, foarte bun. Intrând și în play-off cu FC Argeș, ceea ce, intrând în play-off, e o performanță destul de mare am făcut la Pitești. Și a fost foarte, foarte frumos.

<h2>„Nu am reușit să mă impun la Craiova”</h2> Ai spus și despre Dani Coman, că încă aveți o legătură foarte strânsă. Cât de important este pentru un jucător să simtă că are pe cineva de nivelul lui Dani Coman, pentru că a fost cineva în fotbalul nostru, care îl sprijină, cu care poate să vorbească, căruia îi poate cere sfaturi? Este cel mai important să ai cum îl am eu pe Dani. Inclusiv, să vă dau un exemplu, dacă, nu știu, am semnat un contract, eu i-am trimis contractul lui Dani și să-mi confirme dacă… adică am foarte mare încredere în el. Foarte mare încredere și el, la rândul lui, la fel. Și m-a ajutat foarte mult și cu sfaturi și cu absolut orice am nevoie. Pot să zic că pot oricând să apelez la Dani și sunt convins că mă ajută. Pentru tine a venit apoi transferul la Universitatea Craiova. Vreau să te întreb în primul rând cum a fost momentul în care ai ajuns pe „Ion Oblemenco” pentru prima dată? A fost foarte, foarte plăcut. Adică eu, venind de la Pitești, unde stadionul care s-a demolat nu era atât de mare, adică undeva la 15.000 de locuri, cred că avea, și după aceea am venit pe Oblemenco și… eu mai jucasem pe Oblemenco, doar că să joci și din postura de acasă, cum ar veni, și tot publicul o să te susțină și toată lumea să-ți strige numele, e foarte, foarte frumos. A fost senzație! Cum ai caracteriza perioada petrecută la Craiova? Toată lumea… și clar așa e, nu am reușit să mă impun. Și eu fiind atacant, golurile te țin în viață. Dacă nu marchezi ca atacant, cam poți să joci degeaba. Trebuie să marchezi. Și eu nu am reușit să o fac la Craiova. Dar eu am continuat să muncesc și asta cred că a fost cel mai important și să nu renunț. Deși am fost susținut de toată lumea de acolo, inclusiv de patronul echipei, domnul Rotaru, când am avut cea mai nasoală perioadă, în care chiar nu mi-a ieșit nimic acolo, dumnealui mă suna, că zilnic mă suna, doar să-mi zică: „Ai încredere în tine, să nu te lași, să nu te lași!”. Și cu domnul Rotaru am păstrat și țin legătura și am o relație… adică am plecat de la Craiova foarte, foarte în regulă. Erai afectat mental de faptul că nu reușeai să te impui? Crezi că și asta era o problemă de fapt, blocajul acesta? Da, a fost. Și totodată nu acceptam să-mi zică, nu știu, poate și soția sau oricine îmi spunea că poate ai nevoie să vorbești cu cineva mai mult de atât, că tu ești blocat mental, că n-ai cum, calitățile pe care le ai să nu ți le expui. Adică n-ai cum. Și asta mi-a spus-o și când am fost la Buzău, Prepe, cu care lucram la FC Argeș, că n-ai cum să uiți fotbalul. Am avut un blocaj și mă bucur că am scăpat, dar, tot așa, printr-un ajutor care și acum, am doi ani și ceva, când lucrez cu cineva, un mental coach, care sunt convins că m-a ajutat și mă ajută în continuare. Regreți că nu ai luat decizia mai devreme? Da. La 20 de ani am mai avut tentativa aceasta, tot cu același om cu care lucrez acum. Și am lucrat o perioadă scurtă, să zic, o lună-două, dacă nu mai scurtă, și după aceea am renunțat. Și regret, da. Dacă lucram, cred că, de atunci, sunt convins că evoluțiile mele erau altfel. Ce ai învățat tu din perioada petrecută în Bănie? Cu ce lecție ai plecat de acolo? Trebuie să fii foarte tare mental, foarte puternic mental, și cel mai important pentru mine e să nu renunți niciodată. Adică, oricât de mult te-ai antrena, la un moment dat tot îți vine șansa. Adică tot o să ai șansa. Chiar dacă crezi că, valoric, poate nu ai cum să intri în locul celui care e în poziția ta, dar, nu știu, intervin cartonașe, intervin accidentări. Doamne ferește, nu dorim nimănui, doar că așa-i la fotbal. Și sunt sigur că șansa, dacă tu ești corect cu fotbalul și dai totul, te antrenezi și te dedici fotbalului, fotbalul te răsplătește și îți dă la schimb, sigur. Ai jucat în prima ligă și la Petrolul. Cum a fost perioada petrecută la Petrolul pentru tine? Da, am avut discuții atunci de la Craiova să plec, cu domnul Rotaru, și mi-a spus că e mai bine să merg să joc împrumut, adică, cumva, să mă deschid mental, să mă deblochez mental. Și am fost de acord, deși antrenorul respectiv de atunci, domnul Petev, nu voia să plec. A zis că nu am de ce, că mă antrenez bine și, cumva, am decis să merg să joc în prima ligă. Am mers la Petrolul. Am fost, cred că la trei etape sau patru etape, am intrat și cu Petrolul, eram acolo să intrăm în play-off. Dar pe urmă ne-am dus în jos și nu am intrat în play-off, adică nu am făcut o performanță prea mare. Dar și experiența de la Petrolul și toate experiențele pe care le-am… echipele pe la care am trecut până acum, de la fiecare am învățat câte ceva. Ai fost și la Buzău. Cât a contat pentru încrederea ta perioada petrecută la Buzău în sezonul trecut? Eu îmi doream mult să merg la Buzău pentru Prepe. Era antrenor acolo Prepe și deja se crease acel grup care a fost la FC Argeș și veniseră mai mulți jucători, cu care am făcut noi performanța de la FC Argeș, și simțeam că, nu știu, poate să-mi dea încrederea de care am nevoie și, cum am zis, o să mă deblochez. Doar că am apucat să lucrăm doar puțin timp, nu mai știu exact să zic, o lună jumate, două luni, dar pe urmă el a plecat de la echipă. Ăsta e fotbalul și așa e în lumea sportului. Și eu am rămas în continuare. Cum am zis, am învățat de la fiecare, chiar dacă am retrogradat și ăsta e un lucru și de la care ai de învățat să fii la fel mental bine, că nu a fost ușor nici pentru mine, nici pentru colegi, să știi că retrogradezi, adică este un lucru destul de… nu rușinos, că așa e la fotbal, până la urmă, tot trebuie să retrogradeze cineva. Doar că și de la asta trebuie să iei părțile bune și doar să înveți.

<h2>„Mi-a dat o încredere imensă să știu că sunt dorit de domnul Hagi”</h2> Cum ai ales să semnezi cu Farul Constanța și cum a fost experiența de până acum aici? Eu am mers în cantonament. Eu reveneam din împrumut și am mers, m-am pregătit până în cantonamentul de vară. M-am pregătit o lună de zile cu Craiova, după ce am reziliat contractul cu Gloria. Și, după aceea, am mers în cantonament cu Craiova. Ei urmau să transfere foarte mulți jucători. Cumva, șansa mea, și am avut discuții și cu domnul Rădoi și cu domnul Rotaru, cumva șansa mea să joc o aveam. Adică nu mi s-a spus să îmi caut echipă sau trebuie să plec sau ceva. Nu, domnul Rădoi chiar m-a vrut în continuare. Noi am avut niște discuții câteva zile la rând cu domnul Rădoi și i-am spus că îmi doresc să joc mai mult decât aș face-o eu aici, în continuare. Vreau să joc mai mult. Nu-mi garanta nimeni că vin la Farul sau oriunde: „Bă, tu vino că tu joci, îți dau un contract scris că tu joci”. Nu, nu-ți garantează nimeni. Cum și la Craiova, dacă rămâneam, puteam să joc meci de mici. Nimeni nu știe ce se putea întâmpla. Dar am fost dorit aici foarte mult, inclusiv de domnul Hagi, ceea ce mi-a dat așa o încredere imensă, să știu că sunt dorit de domnul Hagi. Și sunt foarte, foarte bucuros acum, având și reușitele astea în campionat și echipa, suntem pe un plan ascendent, și sunt foarte bucuros pentru alegerea mea. Chiar voiam să te întreb dacă ai interacționat cu Gică Hagi. Da, inclusiv acum, până să vin. Dumnealui stă mai mult plecat și pe la Ianis, pe la meciuri și așa, dar când vine aici la noi dimineața, după ce mâncăm micul dejun, stăm la o cafea și stă cu noi de vorbă jumătate de oră, ori înainte de antrenament. Chiar când îl găsim pe aici, chiar ne face plăcere. Adică să stăm la povești și să ne povestească de fotbal și indicații și tot. Avem doar de învățat. Cum a fost prima dată când ai vorbit cu el? M-a sunat și am avut puține emoții, nu știam cum să zic. Știai că e el? Da, știam că o să mă sune. Și când a spus: „Alo, sunt Gheorghe Hagi”, vă dați seama. Cu oricine ar suna, mi-ar fi puțin… am avut puține emoții, deși știam că mă sună. Dar am vorbit, cred că 20 de minute la telefon până să vin aici. Eram la Pitești și mi-a povestit așa ce vrea de la mine, ce trebuie să fac eu în mare. Și m-au ajutat foarte mult toate discuțiile cu dumnealui. După meciuri îți dă sfaturi? Ce puteai face mai bine? Cum ai putea schimba anumite lucruri? Nu, fiindcă după meciuri nu mai vine din postura de antrenor. Este în conducere și nu mai vine, adică nu se bagă peste antrenorul pe care îl avem. Dar când ne întâlnim la niște discuții amicale, automat ne spune ce trebuie să facem noi atacanții sau din experiența pe care o are dumnealui. Și, cum am zis, doar lucruri pozitive avem de învățat. Cum se simte să marchezi chiar la debut pentru echipa ta, cum s-a întâmplat la Farul? Foarte, foarte plăcut. Îți dă o altfel de încredere? Da, foarte, foarte mare. Îți dă o încredere imensă. Și, plus, că îmi aduc aminte când am marcat contra Oțelului, era scorul 2–2, noi în inferioritate, iar în minutul 90 sau 88, ceva de genul, am adus golul victoriei, 3–2, și a fost foarte frumos. Tot stadionul a explodat și, cum am zis, eram și în inferioritate și șansele de a marca ale noastre erau puțin mai scăzute. Și a fost foarte frumos. Ai realizat în momentul ăla intensitatea? Când, până să marchez, eu aveam tot o perioadă de câteva luni bune de când nu mai marcasem. Dar, da, am avut așa o, nu știu, o descătușare, să spun așa, în care am marcat. Și după meci, bucurie cu toți suporterii, cu toată lumea. A fost senzațional.

Ișfan, Alexandru

<h2>„Nu mai voiam să aud de fotbal!”</h2> Care a fost cel mai provocator moment din cariera ta de până acum? A fost, să zic, adică senzația pe care am trăit-o și la Craiova atunci când nu-mi ieșea nimic. Și mi-aduc aminte că a fost o săptămână sau două, nu știu, în care am fost foarte, foarte stresat. Cred că cel mai stresat de când joc fotbal, în care nu-mi ieșea nimic. Ce gândeai în perioada aia? Ce-ți spuneai? Că, de obicei, tindem să fim cei mai mari critici ai noștri. Da, da, exact. Nu gândeam bine deloc. Mă gândeam dacă, oare, trebuie să renunț? Oare, nu știu, trebuie să nu mai vin? Sau, oare, nu știu, trebuie să stau acasă? Nu mai voiam să aud de fotbal. Eram foarte stresat. Și eu, și soția mea, și părinții mei acasă, dar ei nu arătau chestia asta, dar se stresau foarte mult, 100%. Și atunci a fost, cred, cel mai mare stres pe care l-am avut. Era și o presiune așa și toată presa. Deși eu nu citeam, adică nu intram să citesc, să caut sau nimic. Doar că, nu știu, unde intram sau ce făceam, sau se mai trezea unul, bă, îmi trimite articolul: „Uite ce a zis ăla, uite ăla”. Adică din toate părțile veneau așa, înspre mine, tot. Și am fost foarte stresat și a fost dureros atunci, în perioada aia. Dar, cum am zis, acum, gândindu-mă și cum percep acum lucrurile și cum analizez situația care a fost, poate puteam și eu să fac mai mult, dar nici nu, cum am zis, nu aveam pe cineva care să-mi, nu știu, să-mi zică, acum, cum am zis, că lucrez cu un mental coach și să stea de capul meu așa: „Bă, tu trebuie să faci aia, tu trebuie să faci aia”. Dar cred că perioada aia a fost cea mai stresantă. Și un moment în care ai simțit cea mai mare bucurie în carieră? Au fost, adică am, așa, de-a lungul echipelor la care am fost, pot spune că am început de la Mioveni, când am promovat. A fost o bucurie și o performanță, la fel, destul de mare când am promovat. După aia, și la Pitești, la fel, am avut o bucurie când am intrat în play-off, adică foarte mare. Și acum, la Constanța, trăiesc, și chiar vorbeam cu soția, trăiesc zilnic bucuria asta. Am așa bucuria asta în mine, de când vin la stadion, de când plec. Și când stau acasă, mă gândesc ce frumos e, ce perioadă frumoasă este și cât de mult îți poate oferi fotbalul și cât de mult poți obține de la fotbal. Din punct de vedere al numărului de goluri marcate, ești deja la cel mai bun sezon al carierei în Superligă. Ți-ai fixat vreun obiectiv din punctul ăsta de vedere? Observ și știu acum că cel mai important lucru e să fii sănătos. Foarte important, fiindcă, deși nu pot să controlez totul, adică nu pot să controlez toate accidentările, că, dacă e să se întâmple, se întâmplă, Doamne ferește, dar important e să fii sănătos, iar pentru mine, la fel de important e, așa gândesc acum, să vin la antrenament, să dau totul, să mă antrenez 100%, iar pas cu pas, la meci, să ofer totul pentru echipă și, cum am zis, fotbalul îți dă în schimb, dacă tu oferi, adică dacă dai totul pe teren, fotbalul te răsplătește. Cum a fost pentru tine momentul în care ai devenit tată? Mi s-a făcut pielea de găină. Foarte frumos. Adică eu și soția mea ne doream foarte mult acest lucru și, adică și familia, toată lumea ne doream acest lucru și mi-a făcut o surpriză când, venind dintr-o deplasare de la Craiova. Am jucat la Iași și, când ne-am întors seara, nu mi-am dat seama, m-a așteptat la ora 3 dimineața. Am întrebat-o: „De ce nu dormi?” Și m-a așteptat cu testul de sarcină și am început să plâng și foarte… Asta, când s-a întâmplat, când mi-a spus că este însărcinată, iar când a născut, la fel, m-am dus la spital. Emoțiile sunt foarte, foarte mari și necontrolabile și am început să plâng. Cum s-a schimbat viața ta de când ai devenit tată? Exceptând orele minus de somn. Nu am ore pierdute de somn, fiindcă soția doarme cu copilul. Știe și chiar eu am nevoie de somn. Deși sunt mulți colegi ai mei care dorm cu copiii, dar eu, nu știu, nu pot să mă odihnesc dacă aud ceva. Am devenit mult, mult mai responsabil și rolul de tată, cumva, trebuie să conștientizezi niște lucruri și sunt bucuros că îmi dau seama de ele și mi-am dat seama de ele și eu, și soția mea, adică cumva, din doi copii care eram noi, că suntem destul de tineri și când a rămas gravidă, ea era destul de… adică eram mai tineri ca acum. Dar sunt bucuros că și eu, și ea am conștientizat ce înseamnă să fim părinți și pot spune că suntem niște, nu știu, pentru băiețelul nostru suntem niște părinți exemplu și ne dedicăm foarte, foarte mult copilului. Ce-ai vrea să spună băiatul tău despre tine atunci când va fi mare? Sunt convins că o să fie mândru de mine, de tatăl lui. Sunt convins și, când o să crească, comportamentul lui și toată atitudinea pe care o să o aibă să fie doar pozitivă și să învețe. Și eu, și soția să-l învățăm lucruri doar pozitive. Și să-și dea și el seama de asta, o să fie când o să crească mai mare, de ce înseamnă viața și atunci o să vorbim cu el. Normal, ca oricare părinte, să-l susținem în ceea ce o să vrea să facă. Eu îmi doresc să și joace fotbal, soția mea la fel își dorește. Dar fiecare copil o să aibă și el va avea de ales și, dacă el o să vrea să nu joace fotbal, nu o să ne opunem noi. Îl susținem în orice vrea să facă și așa cred că ar fi indicat să facă toți părinții. Poate vrea să fie polițist? Da, eu doar o să-l susțin. Cine ești tu atunci când se stinge nocturna, se termină meciul și nu mai există zi de fotbal? Cine ești tu departe de fotbal? De când a apărut copilul, nu știu, cum am zis, ne focusăm doar pe el, doar pe creșterea lui. Adică, cumva, înainte, dacă mai aveam și noi timp, eu și soția, de, nu știu, să mai ieșim la un restaurant seara sau, nu știu, cu prietenii sau cu familia să stăm până mai târziu, acum nu mai putem face asta, chiar nu mai avem posibilitate și se termină meciul, fix pe aici ieșim și mă duc acasă, stau cu ei și, după aceea, ne băgăm la somn, nimic altceva. În încheiere, lasă-ne un mesaj pentru fanii Farului. Avem în continuare nevoie de susținerea voastră și sunt convins că, cu suportul vostru, vom face lucruri frumoase împreună.

Alexandru Ișfan (25 ani) e pe val la Farul Constanța în acest sezon.

Alexandru Ișfan și momentul în care aproape a renunțat la fotbal

Fotbalistul care a împlinit 23 de ani în această vară a ajuns în prima divizie la Politehnica Iași, de acolo a ajuns și pe radarul celor de la FCSB, care l-au transferat în iarnă. A jucat 15 meciuri în tricoul campioanei en-titre, având un singur gol marcat dar unul extrem de important, golul egalizator pe Toumba, în meciul cu PAOK din Europa League, câștigat de FCSB cu 2-1 în play-off-ul pentru optimi. A plecat de la FCSB cu trofeul de campion, iar acum este gata să demonstreze în tricoul lui U Cluj. Andrei ne-a spus povestea lui, care a început chiar în Giulești, locul în care a făcut pentru prima dată cunoștință cu fotbalul și în care s-a decis care va fi viitorul său. Hai să mergem la începuturi. Spune-mi cum a început fotbalul pentru tine. Fotbalul pentru mine a început la vârsta de șase ani. M-au dus, țin minte, m-au dus părinții mei la Sportul Studențesc și era un antrenor pe teren. Stătea pe marginea terenului în fund și scria niște chestii pe foaie. Era domnul Cătălin Cismaș, primul meu antrenor. Și l-am întrebat dacă ar vrea să mă aducă și pe mine la fotbal și cum să procedeze. Și dânsul era antrenor la o grupă cât doi ani mai mare decât mine, la grupa 2000. Și mi-a zis să vin din seara la ora 4-5 la grupa respectivă. Și m-am dus acolo. Țin minte că nu știam absolut nimic. Deci, efectiv, când începea mingea de la centru, eu stăteam în terenul advers. Adică eram total depășit de situație. Dar a început să-mi placă. Bine, oricum îmi plăcea de mic fotbalul. Când primeam un cadou, o mașinuță cu telecomandă ultimul tip sau o minge de 10 lei, eu alegeam tot timpul mingea. Și m-am dus la antrenament. Apoi am continuat să joc. Și ulterior am rămas mult timp la grupa de 2000. Mă duceam la grupa mea la 2002, doar așa, la anumite meciuri. Ai încercat și alte sporturi sau a fost doar fotbal pentru tine? Doar fotbal și atât. La școală am mai făcut și altele. Când mă descurcam așa mai multe sporturi, mă mai lua domnul diriginte. Era profesor de sport și m-a dat și la volei, și la ping pong, și la badminton, la toate chestiile. Și erai bun? Da, mă descurcam. Dacă ți-am întreba părinții, cum era Andrei atunci când era mic, ce ar spune ei? Destul de rău, vor spune. Nu rău în sensul de obraznic, dar rău în sensul de că mi-am spart capul de două ori, m-am tăiat la mână când mă jucam cu prietenii. Deci, cum am spus, făceam tot felul de prostioare. Și acum? Acum sunt un băiat cuminte. La locul meu, încerc să mă axez cât de mult pot pe fotbal. Asta fac în mare parte. Vin la antrenament, mă întorc, apoi seara merg la sală sau petrec timp alături de prietena mea. Ce crezi că ai moștenit de la mama ta și ce ai moștenit de la tatăl tău? O trăsătură. O trăsătură... De la mama mea cred că am moștenit să fiu așa caterincă tot timpul, să fiu zâmbăreț, să râd peste tot în orice situație. Și de la tatăl meu cred că am moștenit partea asta de motivație în ceea ce fac, să fiu foarte axat pe ceea ce fac, în cazul meu, fotbalul. Părinții tăi au fost dintotdeauna de acord să faci fotbal? Da, și m-au susținut dintotdeauna. Țin să le mulțumesc și pe această cale. Au fost peste tot când aveam turnee finale sau așa mai departe. Veneau peste tot pe la Techirghiol, pe la Constanța, peste tot, peste tot veneau. Erau mai mulți părinți și ne făceau galerie, se pictau pe față cu tobe. Era foarte, foarte drăguț și chiar câștigam majoritatea turneelor pe care le jucam. Cât de important este pentru un copil să-și vadă părinții constant în tribune? Este foarte important să vezi că ești susținut, că părinții sunt alături de tine în orice situație, că te susțin din toate punctele de vedere, nu doar financiar, pentru că asta este partea care se gândește toată lumea, financiară. Dar trebuie să te susțină și pe partea emoțională și pe partea... Sunt mai multe părți și este foarte, foarte important.

<h2>„Am o imagine al unui meci din Giulești când am fost cu mama mea”</h2> Ai declarat că te-ai născut în Giulești, acolo ai început și să mergi pe stadion. Îți mai amintești primul meci la care ai fost? Nu, nu îmi mai amintesc. Eram foarte mic. Mergeam la mai multe meciuri alături de mama mea, dar primul meci cu siguranță a fost pe stadionul vechi, pe Valentin Stănescu, dar nu mai știu exact care a fost. Eram foarte mic. La meci cu mama, de obicei, băieții merg la meci cu tatăl? Mergeam câteodată cu mami, câteodată cu amândoi, dar am o imagine în cap al unui meci când am fost cu mama mea și aia mi-a rămas întipărită, dar, de obicei, apoi când am mai crescut, mergeam cu prietenii pe Giulești. Și cântai cu mama ta? Când mergeam cu ea, stăteam în tribună. Când mergeam cu prietenii, stăteam în peluză. Cum ți se părea atmosfera din Giulești copil fiind? Păi, probabil că asta m-a și atras așa mai mult. Oricum îmi plăcea fotbalul mult, dar când am văzut și atmosfera de pe Giulești, cu galeria, fanii care cântau tot timpul, am zis că ăsta e sportul pe care vreau să-l fac toată viața mea. Dar când ai ajuns în Giulești, din postura de jucător, cum a fost? Țin minte că îmi dădeau mesaje toți prietenii care sunt în galeria Rapidului sau care sunt rapidiști și îmi ziceau că o să vină să mă vadă și că dacă dau eu gol, să dau eu gol, dar să câștige Rapid. Și eu le ziceam că nu, că vreau să dau gol să câștig eu. Și dacă ai fi dat gol, se pregăteau să te huiduie? Nu cred. Sper să nu. Sper să nu, deși probabil ar fi făcut-o. Și sora mea se duce la meciuri în galeria Rapidului și am avut câteva dispute mai aprinse pe această temă. Dar vorbiți, sunteți bine. Nu, nici o problemă. Cu toate că probabil dacă o să înscriu, sigur, mă înjură. (n.r. râde)

<h2>„Am făcut pariu cu impresarul, dacă dau 10 goluri plecăm în prima ligă”</h2> Cum ai ajuns din București, tocmai în Oradea și cum a fost această schimbare pentru tine? La vârsta de 18 ani, neîmpliniți, erau încă 17 ani și 9 luni, ceva de genul, mi-a propus impresarul meu să mergem la Oradea, să semnez primul meu contract profesionist. Mi-a spus că acolo mi se va da șansă, că voi avea multe minute în picioare, să mă pun pe picioare din toate punctele de vedere, fizic, cu minute, să am experiență. Și apoi, dacă o să joc bine, am făcut și un pariu cu el, că dacă o să dau 10 goluri, minimum, o să plecăm la Liga 1. Primul sezon a fost puțin mai așa și așa, am dat 2 goluri și 3 assist-uri, mi se pare și apoi, sezonul următor, am dat vreo 13 goluri și 8 assist-uri. Am obținut și vreo 15 penalty-uri, adică a fost un sezon foarte bun. Și s-a ținut de promisiune, am ajuns la Iași. Apropo de primul tău contract, mai știi ce ți-ai cumpărat din primul tău salariu? Da, o pereche de adidași. De fotbal? Nu, fix în momentul ăla aveam nevoie de o pereche de adidași și mi-a zis mami, când intra salariul, poți să îți iei adidași. Îi mai ai? Cred că sunt acasă, da. Ai spus într-un alt interviu că ai avut o perioadă de rătăcire la începutul carierei. Te-ai gândit într-un moment să renunți la fotbal? Asta a fost chestia care probabil m-a ajutat foarte tare. Nici o clipă nu mi-a venit gândul ăsta în cap să renunț. Adică tot timpul am avut chestia asta în cap, că voi reuși odată și odată. Și chestia asta m-a ajutat foarte tare să nu renunț.

<h2>„Tremuram din toate încheieturile la debut”</h2> Cum a fost trecerea la Iași și la Superliga? Da, la polul opus, să zic așa. Prima oară am fost, n-am semnat direct, am fost în probe, vreo două cantonamente. Era antrenor Leo Grozavu și a fost primul în cantonament la Brașov. Am stat vreo cinci zile și am avut un triunghi așa de amicale. Am avut o repriză cu Farul Constanța și o repriză cu... Nu mai știu cu cine, cu Buzău, nu mai știu exact. Am jucat repriza cu Farul Constanța, am jucat foarte bine. Am dat și un șut la distanță, dar am dat bară. Ulterior m-am așezat în cantonamentul de la Bansko din Bulgaria. Acolo am avut mai multe amicale. Într-unul din amicale am reușit să înscriu, am câștigat cu 1-0. Când mai aveam vreo 3-4 zile de cantonament, mi-a zis că a vorbit cu conducerea să dea drumul acte, să mă cumpere de la FC Bihor. Și am fost foarte fericit. Am vorbit cu agentul și ulterior s-a făcut mutarea, s-a realizat. După am avut prima etapă cu CFR Cluj, aici la Cluj. Și eram titular. Nu mi-a venit să cred că sunt titular la debut. Aveam niște emoții... Efectiv, toată lumea din vestiar mă întreba, ești bine, ești bine? Eu ziceam, da, sunt bine, n-am nimic. Dar eu tremuram din toate încheieturile. După am intrat pe teren. Tot așa nu-mi venea să cred. Și cu o echipă ca CFR Cluj. Și în minutul trei am dat și gol. Pe care mi l-a anulat după. Cu VAR, a fost un ofsaid mic. Și după meci râdeam cu foștii mei colegi, că tot timpul îi întrebam. Când jucam la Liga 3, îi întrebam, oare cum o fi să dai gol? Să te bucuri și apoi să fie anulat de VAR. Și fix atunci mi s-a întâmplat. Dar cum e senzația asta să dai gol, să începi să te bucuri și după aia să fie anulat? Acum probabil dacă mi s-ar întâmpla, aș fi obișnuit cu situația și n-aș mai... Dar atunci a fost destul de... Adică de la emoții, de la entuziasm maxim și apoi demoralizant. Apoi te-ai întors la București în momentul în care te-ai transferat la FCSB. Cum a fost acea perioadă pentru tine? După un sezon și jumătate petrecut la Iași. M-a sunat domnul Cornel Șfaițer, după meciul cu Craiova. Am avut meci cu Craiova. Am dat și assist meciul ăla, dar din păcate am pierdut vreo 4-1. Și a doua zi m-a sunat, când eram în avion. M-a sunat domnul Șfaițer. I-am zis, sunt în avion, vă sun eu când aterizez. Când aterizez, când venim în Iași. L-am sunat și mi-a spus că, uite, există această oportunitate de a merge la FCSB. La momentul respectiv, i-am zis că nu am cum să refuz să... Dacă asta este șansa mea să joc la un nivel înalt, asta voi face. Nu am cum să refuz FCSB-ul. Ce s-a schimbat la tine în perioada petrecută la FCSB? Păi... Nu știu dacă pot spune că s-a schimbat ceva... Nu este o chestie majoră, pentru că n-am petrecut foarte mult timp acolo. Am dat de niște condiții senzaționale de antrenament, de care nu am ce să comentez. Niște oameni foarte profesioniști, un grup foarte unit. Băieții sunt senzaționali. Am încercat să profit la maximum de toate șansele care mi s-au dat. Am debutat și în Europa League, am și marcat, așa că... Nu mi s-au întâmplat decât lucruri bune. Cum se simte să marchezi în Europa League? A fost și un gol important. Da, și atunci a fost un moment... Când am văzut că intră mingea în plasă, nu știam cum să mă bucur. Am alergat spre gol și m-am dat pe genunchi. A fost un moment pe care nu-l voi uita niciodată. Și ai conștientizat în momentul ăla ce ai realizat? Sincer să fiu, nici după meci. A doua zi am început să realizez un pic ce am făcut. Și că am înscris într-un meci de Europa League în faza eliminatorie. Adică, nici măcar în grupe. Și la debut. Adică, a fost un moment excepțional. Și cu echipă precum PAOK. Și cu echipă mare pe un stadion greu. Cum a fost atmosfera? Foarte frumoasă. Adică, efectiv, tot stadionul cânta. Mă uitam peste tot, oriunde. Și la VIP, și la tribune, și la peluze. Tot stadionul cânta. Ți s-au părut copleșitoare în anumite momente? La început, când a început meciul, mă gândeam că există posibilitatea să intru. Aveam așa emoții. Apoi am ieșit la încălzire prin prima repriză la final. Și la pauză mi-a zis, m-a chemat preparatorul, Toni, și mi-a zis că o să intru eu cu Dawa. Și de atunci, ușor, ușor, au început să mi se ducă emoțiile. Până am intrat pe teren, au fost ok. Cum a fost pentru tine momentul în care ai ridicat trofeul de campion alături de FCSB? Da, un moment unic. Un moment la care visează orice jucător de când se apucă de fotbal. Să câștige un campionat, să fie campion cu echipa lui. M-ai întrebat mai devreme ce s-a schimbat. Uite, asta s-a schimbat. Au fost niște momente pe care, nu știu dacă, adică cu siguranță, la momentul ăla nu aveam altundeva la o echipă din țară să realizez lucrurile astea, să fiu campion, să debutez în Europa League, să joc alături de niște jucători cu greutate. Asta a fost lucrul, ca să-ți răspund și la întrebarea precedentă. Și dacă ar fi să iei un singur lucru pe care l-ai învățat despre tine din acea perioadă, care ar fi acela? Să nu mă dau bătut, oricât de greu mi-ar fi.

<h2>„La U Cluj simt opusul a ceea ce simțeam la FCSB”</h2> Cum ai luat decizia de a semna cu Universitatea Cluj? A fost prima oară discuția să merg împrumut la o echipă. Erau mai multe echipe interesate, să zic așa, faptul că m-a bucurat la momentul respectiv. După a intrat și U Cluj pe fir și a fost vorba de un împrumut, prima oară. După ce am ajuns aici, am debutat cu Farul, am jucat bine și după meci m-a sunat Gabi, domnul Gabi Giurgiu, și mi-a zis că să vin până la birou că avem ceva de vorbit. Eu m-am speriat, am zis că e grav, am zis că cine știe, adică nu pot să-mi zic la telefon sau... Nu, că hai, știi mai bine. Și când am ajuns acolo, mi-au propus acel schimb între mine și Thiam. Apoi am analizat puțin ziua respectivă eu cu familia, cu agentul, cu prietena și am ajuns la decizia că asta este pentru moment cea mai bună decizie pentru mine, să cresc, este un mediu mai bun pentru mine aici. Ce înseamnă pentru tine atunci când antrenorul îți spune - „Ia mingea, fă ce vrei”? Înseamnă încredere totală și înseamnă exact opusul a ceea ce simțeam la FCSB, că mi-e frică să pierd mingea. Asta urma să te întreb, nu ai jucat foarte mult pentru că a venit accidentarea. Spune-mi în primul rând dacă este cea mai grea din cariera ta de până acum sau ai mai avut și altele? Eu nu am avut accidentări așa niciodată, adică accidentări musculare, mulțumesc lui Dumnezeu, nu am avut niciodată. Am mai avut acum vreo patru ani o entorsă tot așa la gleznă și atunci am stat o lună. Bine, atunci era și vacanță, s-a legat cumva cu vacanța și am stat vreo două luni în total. Dar așa n-am avut niciodată, era doar entorse și chestii de genul ăsta. Cum a fost momentul accidentării pentru tine? Cum s-a întâmplat? A fost antrenament, adică nu a fost vina nimănui, pur și simplu a fost vina mea. fost o minge în aer, am vrut să dau din vole și atunci mi-a ciupit mingea un coleg și am dat-o în talpa lui și mi s-a dus genunchiul lateral. Am simțit că nu este foarte grav, dar este ceva acolo, pentru că nu mi-a pocnit genunchiul sau ceva de genul ăsta, dar am simțit că mi s-a contractat în lateral. A doua zi am încercat să mă antrenez, am văzut că mă doare când lovesc mingea și apoi am fost trimis la RMN, unde s-a văzut că e vorba despre o ruptură parțială de ligament. Cum e să stai departe de teren? Oribil. Nu-mi plac aceste perioade, cred că niciunui jucător nu-i plac aceste perioade. Pur și simplu nu mai ai răbdare să intri din nou, să te bucuri de fotbal, să driblezi, să pasezi. Este o perioadă foarte urâtă, dar fac parte și aceste perioade din viața unui sportiv și trebuie să le acceptăm și să luăm doar lucrurile bune din el. Despre suporterii lui U Cluj ce ne poți spune? Este o echipă cu tradiție. Mi s-a spus când am ajuns aici, că sunt niște suporteri minunați care sunt alături de echipă și îmi place ideea că au venit și ne-au spus clar că ei nu se uită neapărat la rezultat, doar să vadă că lăsăm totul pe teren. Ei dacă văd că lăsăm totul pe teren și echipa ar pierde sau ceva de genul, ne zic că nu au ce să ne reproșeze. E important pentru un jucător să simtă că suporterii sunt acolo indiferent? Adică, indiferent de rezultat, dacă prestația e bună, nu? Bineînțeles, pentru că în acest joc de fotbal, suporterii fac mai mult de jumătate din acest sport, cu atmosfera, cu galeriile, cu susținerea din tribune și ajută foarte mult pe cei de pe teren. Deci simți clar că există momente când în teren, dacă nu merg lucrurile bine, iei energie de la galerie? Da, bineînțeles. Dacă simți că pierzi o minge sau ceva de genul, când vezi că te încurajează tribuna, banca de rezerve, automat îți iei energia de acolo și te duci să o recuperezi instant. Ce poreclă aveai atunci când erai mic și spunem dacă te mai strigă cineva așa și acum? Da, mi se spunea „Ardei”, când eram mic, și toată lumea care mă cunoaște mai bine de 10 ani mă strigă așa, pentru că așa am rămas pentru ei. Antrenorul de care vă ziceam, domnul Cătălin Cismaș, erau foarte mulți Andrei. Erau vreo șapte sau opt Andrei. Și unuia îi zicea după numele de familie, unuia îi zicea Andrei, mie mi-ai zis „Ardei”, pentru că eram mic și rapid și mi-a zis că sunt ca un ardei iute. Și de atunci toți părinții și toți prietenii pe la școală le ziceam tuturor să îmi zică „Ardei”, că mie îmi plăcea și acum îmi place, nu mă supără, cu toate că sunt mai mare și pare puțin ciudat, dar nu mă supără, îmi place. Regreți ceva din cariera ta? Absolut nimic. Care este cea mai frumoasă amintire pe care o ai din fotbal? Perioada pe trecută la FCSB. Debut Europa League, campionat câștigat, Super Cupă. Dar cea mai tristă? Cea mai tristă perioadă, cred că a fost când eram pe la Liga a 3-a și vedeam că lucrurile nu merg chiar așa cum am dorea la momentul respectiv și deja a început să îmi scadă încrederea, cu toate că eu munceam în continuare. Dar a fost așa o perioadă de rătăcire, cum am zis, în care eram la un nivel destul de jos, încercam să ajung la un nivel mai înalt, niciodată nu m-am oprit din muncă, dar atunci am avut o perioadă așa în care eram între ciocan și nicovală. Te-ai gândit vreodată că poate nu se va întâmpla să ajungi mai sus? Asta am spus și mai devreme. Tot timpul în capul meu a fost că voi reuși și că voi reuși și că nu există altă variantă. Adică și dacă, Doamne ferește, se întâmpla ceva, tot în domeniul ăsta mergeam ori antrenor, ori profesor. Deci nu m-am gândit niciodată să renunț. Dacă te-ai putea întoarce să vorbești cu tine de la 16 sau 17 ani, ce sfat ți-ai da? Când eram mai mic, nu prea... adică vedeam că pe teren îmi ies lucruri din talent și oarecum neglijam partea asta de extra - sală, antrenamente individuale și poate că dacă aș vorbi cu mine de atunci, i-aș spune să muncească cum o fac acum. Spune-mi ce îți place să faci în timpul liber, că am văzut că nu prea ești pasionat Xbox, PlayStation. Nu îmi plac jocurile video, nu mă pasionează. Adică mi-au și luat ai mei când era mai mic Xbox. M-am jucat de două, trei ori pe el și l-am lăsat. Dacă mă duc la fotbal, nu-mi place să mă joc pe PlayStation. Îmi place să mă joc la sintetic cu prietenii. Îmi place să conduc, îmi plac foarte tare mașinile. Îmi place să ies în oraș, să mă duc la un restaurant. După vacanțe nu pot să zic că sunt așa disperat, dar mă duc și în vacanțe, îmi place. Odată ce ajung acolo, îmi place. Mai ales când nu ai multe. Da, nici nu am multe vacanțe nici nu prea am timp, dar timpul pe care-l am... De obicei, când eram la București, m-am dus în vacanță, că eram alături de familie și îi vedeam și am avut și de o vacanță. Dar acum când sunt plecat, de obicei prefer să merg la București și apoi o consider vacanța mea alături de familie și fac acolo lucruri. Ai câteva tatuaje din ce am studiat. Spune-mi dacă există vreunul care are o semnificație specială sau toate au? Păi, majoritatea. Am încercat să le facă o poveste oarecum și nu l-am făcut pe totul acela. Adică am făcut câte unul, că mi-au venit pe parcurs ideile și cu lucruri care s-au întâmplat în viața mea și am vrut să le aplic pe picior pentru că îmi plac. Și cum se văd, îmi plac îmi plac și tatuajele. Dacă ai putea să faci schimb de tricouri cu orice fotbalist de pe această planetă, pe cine alegi și de ce? Am doi, între care oscilez. Între Messi și Neymar. Îmi plac foarte tare amândoi. Messi, clar, este cel cu trofeele și așa mai departe și cu golurile. Neymar este mai mult cu spectacol. Fantezia. Dar dacă ar fi să aleg unul, cred că ar fi Messi. Andrei, spune-mi ce obiective ți-ai propus alături de U Cluj în acest sezon? În primul rând este obiectivul echipei, care este accederea în play-off. Și ulterior de acolo o să ne stabilim următoarele obiective. Pe plan personal, să-mi revin acum după accidentarea asta. Și să adaug goluri, assist-uri, să ajut echipa. Mai am o întrebare pentru tine. Spune-mi cum se simte să ai în echipă jucători precum Dan Nistor și Alexandru Chipciu? Sunt niște jucători care, așa, când îi vezi la televizor, par recalcitranți, că tot timpul gesticulează și vorbesc. Dar când am ajuns în vestiar, am observat că sunt fix opusul. Că te ajută, sunt băieți buni, calzi, care glumesc. În teren nu-ți reproșează absolut nimic, doar încurajări dacă este cazul. Adică, chestia asta m-a mirat un pic față de ce văzusem și ce așteptări aveam. Și îmi place lucrul ăsta. Și, cu toate, astea ai și ce învăța de la ei. Dan Nistor, care probabil va deveni jucătorul cu cele mai multe meciuri în Liga 1. Și Alex Chipciu, care știm cu toți pe la ce echipă a jucat și ce jucător este cu selecția națională. Și, pe lângă asta, sunt și un exemplu bun faptul că, la vârstele lor, încă sunt pe teren și joacă la cel mai înalt nivel. Este un exemplu clar pe care ar trebui să-l urmeze toată lumea.

superliga 2025

Fotbal

vineri 05 decembrie

sâmbătă 06 decembrie

duminică 07 decembrie

luni 08 decembrie

Oțelul-Slobozia 3-0. Oțelinho