Dinamo București

Metaloglobus

Stadionul Clinceni

FC Farul Constanța

UTA Arad

Stadionul Francisc Neuman

Petrolul Ploiești

FC Universitatea Cluj

Cluj Arena

AFC Hermannstadt

Universitatea Craiova

Stadionul „Ion Oblemenco”

Unirea Slobozia

FCSB

Arena Națională

FC Argeș

FC Botoșani

Stadion "Municipal" Botoșani

FC Rapid București

Oțelul Galați

Stadionul Oțelul

CFR Cluj

FK Csikszereda

Stadionul Municipal Miercurea Ciuc

Ionuț Tătaru

INTERVIU

A devenit cunoscut fanilor Superligii cu un gol antologic marcat chiar la debut. Un gol reușit chiar contra campioanei FCSB. Unirea Slobozia, nou-promovată la acel moment, a obținut o remiză, scor 2-2, datorită unei reușite fantastice a lui Dorobanțu. De atunci, a fost reprofilat în fundaș dreapta, a contribuit la istorica salvare de la retrogradare a ialomițenilor, a trecut peste prima accidentare serioasă a scurtei sale cariere și acum visează la echipa națională. Ce nu s-a schimbat e modul său de a vedea fotbalul. Pentru jucătorul de 21 de ani totul se învârte în jurul muncii. „Niciodată nu m-am caracterizat pe mine ca fiind un jucător pe care îl definește talentul. Mereu am considerat că trebuie să muncesc mult mai mult decât dacă aș fi avut talent”, a spus în interviul pentru superliga.ro. E o mentalitate pe care a împrumutat-o de la Cristiano Ronaldo, cel care i-a fost idol în copilărie. Cum este să faci parte dintr-o echipă care a avut un drum atât de frumos? Promovare și apoi menținere în Superliga? Este un sentiment plăcut, mai ales în anul de liga a doua, când am promovat. Ceva unic, mai ales pentru că orașul nu a mai fost în prima ligă. Și primul an de Superliga, tot un sentiment foarte plăcut, pentru că am reușit să ne menținem la acest nivel. Cum e să numești această echipă acasă? Mă simt foarte bine să numesc această echipă acasă, pentru că aici am crescut, aici am început fotbalul. Practic, clubul ăsta mi-a oferit tot. Asta voiam să te întreb: dacă simți că ți-a oferit ceva clubul și vrei să dai înapoi ceva la rândul tău... Da, mi-a oferit, cum am spus, mi-a oferit tot. Încă de la juniori până în momentul de față. Practic, dacă nu era acest club, nu eram nici eu. Cum a fost momentul în care ai debutat pentru seniori? Mai ții minte ce meci era, cum te-ai simțit? La liga a doua era, cred, septembrie sau octombrie. La un meci cu Vitorul Târgu Jiu. Îți mai amintești cum te-ai simțit când ți s-a zis că o să joci? Știam din seara dinainte, mi-a spus Mister că o să joc titular. Și am fost toată seara agitat, până am adormit, umblam prin cameră, n-aveam stare. Aveam un gol în stomac, fiind și debut acasă, am avut puține emoții. Am vorbit despre debutul la seniori, a fost apoi și debutul în Superliga, cu un gol împotriva FCSB-ului. Ai fi visat că așa va fi debutul în Superliga? Nu, sincer, nu am visat. Mă gândeam că ok, intru 10-15 minute, ăsta-i debutul, și încerc să-mi fac treaba cât mai bine. Cam atât am intrat, cred că 30 de minute, dar am fost răsplătit cu un gol superb, frumos. Tot atunci zicea Mihalcea că ți-a transmis: „Intră fără frică!” Ai simțit frică? Ce nu știu suporterii despre raportul fotbalistului cu frica? Nu este sentimentul acela de frică clasic. Este un mod de exprima să nu ai emoții, să fii activ în teren, să nu te ascunzi de adversari, cum se spune. Să poți să iei o decizie cât mai repede și cât mai corect, să nu ai teama asta că te ceartă colegul, că e mai mare, că nu i-ai dat-o. N-ai simțit asta aici la un moment dat? Nu, niciodată. Mereu am fost primit foarte bine în vestiar, tratat ok, nu s-au făcut niciodată diferențe.

Dorobanțu, Andrei

<h2>„Am fost învățat să tratez fotbalul corect”</h2>

Îți mai amintești cumva care e cel mai bun sfat pe care l-ai primit până acum? Să tratez fotbalul corect. Asta mi-a zis unul dintre antrenori. Simțea că nu-l tratai corect? Nu, mi s-a spus doar să tratez fotbalul corect, că o să fiu răsplătit. Și așa a fost! Se simte aici, în Slobozia, o comunitate când vine vorba despre fotbal? Da, e o comunitate destul de unită. Și la liga a doua era foarte multă lume care venea la meciuri și mă gândesc că și acum, mai ales în Superliga, ar veni tot așa. Cred că chiar mai multă lume. Acum să ne întoarcem puțin la tine, cel mic. Ce te-a făcut pe tine să te îndrăgostești de fotbal, cum a început povestea? Mă uitam cu tata mereu la meciuri și îmi plăcea atmosfera aia. Mi-aduc aminte doar meciurile acelea cu mulți suporteri. Toți aclamau jucătorii, erau iubiți. Și mi-a plăcut și mie. Deci de asta ai vrut să fii fotbalist? Da, îmi plăcea atmosfera asta. Ai fost cu tata pe stadion înainte să începi fotbalul? Da. Cred că de atunci îl începusem, eram în pragul ăla. Și ai fost la Unirea Slobozia? Nu, pe Arena Națională, la FCSB - Dinamo. Deci se poate spune că fotbalul e parte din relația ta cu tatăl tău, nu? Da. Acum că am aflat de ce ai vrut tu să fii fotbalist, voiam să te întrebăm și ce idol aveai când erai mic? Când eram mic, cred că, la fel ca orice copil, existau cam doi idoli mari și lați în generația mea: Messi și Ronaldo. Eu eram în partea cu Ronaldo. De ce? Îmi plăcea mai mult, îl vedeam mai serios. Avea, nu știu, o altă atitudine. Iar acum ce model ai din fotbal? Acum n-am un model anume, un jucător exact. Îmi plac majoritatea fotbaliștilor care evoluează pe același post cu mine. Și încerc să iau de la fiecare câte puțin, de la cei mai buni. Cine a fost prima persoană care a crezut în visul tău de a deveni fotbalist? Tata. El mă ducea la antrenamente. Când avea timp, și mama, bineînțeles. Și acum vin la fiecare meci? Da.

<h2>A vrut să renunțe la fotbal acum câțiva ani </h2>

Ai vrut vreodată să renunți? Da. Când s-a întâmplat asta? Acum trei ani, cred, la liga a doua, până să începem campionatul. Eram în cantonament și voiam să renunț, mi se părea prea greu. Și simțeam, nu știu, că nu sunt făcut pentru așa ceva. Și totuși? Și totuși m-am înșelat. Păi ce te-a făcut să rămâi? Discuțiile cu familia. Mi-a spus că nu are rost să renunț acum, când am muncit atât. Și apoi a venit și răsplata... Da.

<h2>Accidentarea din startul acestui sezon, un moment de cumpănă</h2>

Al doilea sezon în Superliga pentru Andrei Dorobanțu a început cum nu se poate mai rău. În chiar prima etapă, în meciul din deplasare cu CFR Cluj, a suferit o accidentare care l-a ținut în afara terenului o lună și jumătate. Niciodată nu a avut astfel de probleme înainte. A revenit însă mai determinat. Știm că se vorbește destul de puțin, poate chiar deloc, despre ce simte un fotbalist când are o accidentare și despre durere în fotbal. Tu tocmai ce ai trecut printr-un moment mai mult decât neplăcut. Ce ai simțit în momentul ăla? Din exterior, privind, pare așa că e un moment de criză în care te întrebi ce o să se întâmple. Ce ai simțit? Pe lângă durere... Nu știu, simțeam așa că sunt dezamăgit de mine, nu știam ce se va întâmpla mai departe. Eram așa că... de ce m-am accidentat? Ce fac acum? De ce s-a întâmplat asta? Ai mai trecut prin vreo accidentare? Nu. Am mai avut una foarte mică. Am stat două sau trei săptămâni, dar nu se compară. Asta a fost prima mai serioasă. Cum sunt băieții din generația ta? Ne-ntoarcem un pic la grupul din care faci. Cum îi vezi? Generația mea de la lotul național la care am fost e un grup destul de unit. Vorbim fiecare cu fiecare, nu sunt bisericuțe, cum se spune, ca în alte grupuri. Avem cam aceleași percepții în viața de zi cu zi, în fotbal, de asta suntem colegi. Simți că aveți totuși niște avantaje față de generațiile mai vechi? Da, sunt multe avantaje, pentru că acum avem mai multă tehnologie la îndemână. Putem să ne informăm mult mai mult despre orice extrasportiv, alimentație, sală, să ne luăm foarte multe informații. Și te informezi? Adică îți cauți despre sală? Ce anume, ce exerciții sunt? Despre ce exerciții, grupele musculare, despre alimentație, de exemplu, după meciuri, înaintea meciurilor... Ce alimente sunt bune, ce alimente nu sunt bune înaintea meciurilor.

<h2>Munca, cea mai importantă pentru a avea succes</h2>

Cum te descrii tu pe teren? Ca un jucător ambițios și muncitor. Pentru că niciodată nu m-am caracterizat pe mine ca fiind un jucător pe care îl definește talentul. Mereu am considerat că trebuie să muncesc mult mai mult decât dacă aș fi avut talent. Mă refer ca un jucător care, să dau un exemplu, cum am spus mai devreme, Messi. Mă consider în partea aceea de jucător muncitor, ca Ronaldo. Și asta înseamnă că trebuie să te ambiționezi, să te motivezi mereu? Da. Și cum faci asta? Încerc să îmi impun singur că sunt cel mai bun, că de-asta sunt în teren, de-asta joc, ca să fiu cel mai bun. Să dau cel mai bun randament. Ce își spui înainte de meci? Înainte de meci, fix asta: că sunt cel mai bun și că trebuie să dau cel mai bun randament. Iar în momentele de după meci, am înțeles că adrenalina e atât de mare încât e cam greu să dormi noaptea de după. Da, e mai greu să dormi după meci. Stau și mă gândesc la ce am făcut bine, ce am făcut rău, ce puteam să fac mai bine. Iar Andrei care nu e pe teren și nu e în tricoul de fotbal, cum e? Un băiat modest, să spun așa, căruia nu-i place să atragă prea multă atenție. Și ce faci când nu ești pe teren? Ce obiceiuri ai? Sau cum te relaxezi? Obiceiuri? Depinde. Acasă, cu familia. Mari obiceiuri nu prea am. Crezi că e important pentru un fotbalist să se gândească și la altceva în afară de fotbal? Da. Pentru că uneori mai trebuie să ne rupem puțin de bula asta în care trăim, să ne mai relaxăm. Și o zi obișnuită în care includem și școala, și antrenamentele, și timpul liber, cum ar arăta la tine? Ai timp de toate? Da. În mare, da. Pentru că dimineața avem antrenament și după, în restul zilei, suntem mai liberi, să zic așa, și am timp. Te gândești să urmezi o facultate? Facultate de sport sau ceva? Nu de sport. Agronomie... Care e cel mai banal lucru care îți aduce bucurie? Condusul. Îmi place mult să conduc. Ce aplicație de pe telefon folosești cel mai des? Cred că YouTube. Să ascult muzică. E vreo vorbă de-a părinților tăi care-ți vine mai des în minte? Dacă mă face fericit, să nu dau înapoi. Ce ți-ai dorit să înveți și încă simți că nu ai învățat? Cred că, în teren, să mă apropii cât mai mult de a fi un lider. Ai exemple în vestiar pe care poți să zici că le urmezi? Exemple de leadership... Da. Sunt cei mai bătrâni, cu experiență, cum ar fi Purece, Aganovic, Toma... Ai vreun sfat primit de la ei care simți că te-a ajutat? Cam asta mi-au zis mereu: să muncesc. Asta îmi zic toți. Pentru că așa spun toți fotbaliștii mai în vârstă ăstora mai mici, că trebuie să muncim, pentru că altfel nu o să reușim. Și care e cel mai mare vis al tău la care vrei să reușești să ajungi? Să joc în cupele europene, aș vrea, momentan. La echipa națională cum a fost? Cum a fost să auzi imnul și să ai tricoul pe tine? A fost un sentiment foarte plăcut prima oară. Mi s-a făcut pielea de găină. Erau și ai tăi în tribune? Da. A fost ceva plăcut. Cea mai mare mândrie până la urmă. Unde vezi că duce drumul tău cu echipa națională? Adică ce simți că ar trebui să faci ca să ajungi și la echipa de seniori? Mă gândesc că e o bornă. Da. Să fiu cât mai constant în minutele jucate și în evoluții. Evoluții cât mai bune. Și, cu timpul, o să vină și răsplata. Cum ai vrea să fii recunoscut în fotbalul românesc? Așa: ca un jucător umil care dă totul pe teren.

Fundașul dreapta al Unirii Slobozia este unul dintre cei mai interesanți tineri din Superliga. Spune că munca și ambiția l-au adus până aici

Andrei Dorobanțu: „Trebuie să muncesc mult mai mult decât dacă aș fi avut talent”

Levente Balint

Meciul de fotbal dintre CFR Cluj si AFC Hermannstadt in Supeliga Nationala, la stadionul Dr. Constantin Radulescu, din Cluj-Napoca, duminica 5 octombrie 2025. © Action Foto / Mihaela-Ionela Bobar. Unauthorized use is prohibited. All rights reserved.

AVANCRONICĂ

Csikszereda și CFR Cluj se confruntă într-o perioadă în care ambele trupe sunt în creștere ca prestație și rezultate.&nbsp;<h2> Ambele formații vor să iasă din zona periculoasă&nbsp;</h2> O eventuală victorie pentru gazdele din 16 octombrie ar însemna un salt extraordinar în tabelă. Actualmente, Csikszereda este pe penultima poziție, cu opt puncte, un triumf ducând formația harghiteană pe locul 13. Ar fi cea mai bună clasare a stagiunii din etapa a 2-a încoace. Pentru CFR, loc 12 (12 puncte), victoria ar însemna o urcare până pe poziția a 9-a, la numai trei lungimi de play-off.&nbsp;<h2>Atât Csikszereda, cât și CFR au învins în etapa trecută&nbsp; </h2>Ambele trupe sunt într-un moment favorabil. Înainte de întreruperea pentru disputele reprezentativelor, Csikszereda a obținut prima victorie din istorie, 2-1 acasă cu ”U” Cluj, prin reușitele lui Szalay și Dolny.CFR s-a impus la același rezultat, tot acasă, cu Hermannstadt, prin punctele lui Munteanu și Emerllahu.&nbsp;<h2> Neînvinse de șase meciuri&nbsp; </h2>Optimismul celor două oponente este sporit de faptul că nu au pierdut de mai bine de o lună și jumătate.&nbsp; Csikszereda nu are niciun eșec în ultimele șase ”oficiale”: ultimul insucces a fost consemnat în 23 august, 1-3 la Botoșani.&nbsp; Dincolo, CFR are și ea șase dispute competitive fără înfrângere. Ultima dată când alb-vișiniii au înclinat steagul a fost în 24 august, 1-4 la Oțelul.&nbsp; <h2>Jucătorii ofensivi, în formă</h2>Așa cum se poate vedea, în ultima etapă, înaintașii celor două trupe și-au făcut datoria. Experimentatul Dolny a ajuns la două reușite stagionale, în vreme ce Munteanu, absent din cauza accidentărilor sau a discuțiilor privind plecarea de la CFR, a punctat în premieră în Superliga în curs. <h2>Mai mult, Munteanu a înscris și în duelul amical al României cu Moldova.&nbsp; </h2>Mandorlini are de unde alege&nbsp; Una din marile probleme ale ”feroviarilor” din acest sezon a ținut de accidentări și absențe. Acum, Andrea Mandorlini poate conta pe tot ce poate fi mai bun. Astfel, un potențial 11 de start ar fi unul foarte competitiv: Hindrich-Coco, Sinyan (Zouma), M. Ilie, Camora-Fică, Keita (Djokovic), Emerllahu-Korenica (Cordea), Munteanu, Biliboc.

După campania dedicată echipei naționale, Superliga revine deja de joi seară cu un meci foarte interesant.

Louis Munteanu și alte patru motive pentru care ”restanța” Csikszereda-CFR este atractivă

Andreea Cio

S-a născut la Râmnicu Vâlcea, iar fotbalul l-a început în Spania, la Teruel, cu părinții în tribună și mingea la picior. Pe 11 octombrie a împlinit 25 de ani. Un sfert de secol în care a crescut cu fotbalul și prin fotbal. Vara trecută a ajuns la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-farul-constanta">Farul</a>, unde a strâns deja câteva amintiri care nu se uită: 4 goluri, un assist și multe meciuri în care și-a impus spiritul de luptător. Joacă într-o zonă a terenului unde nu prea ai voie să greșești. Dar, cu toate astea, <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/dican-victor-5d9ffc42">Victor </a>reușește să rămână senin. Să se bucure. Să vadă jocul și dincolo de reguli. Poate pentru că a învățat, devreme, că echilibrul îl face mai puternic. Inclusiv atunci când urcă în ofensivă. Ne-am întâlnit cu Victor la Ovidiu și am aflat cine e dincolo de număr. Am început interviul cu o repriză scurtă de întrebări de încălzire.

Ce cuvânt crezi că te descrie cel mai bine?Ambițios. Cu ce fotbalist ai face schimb de tricouri după meci?Messi. Ce emoji folosești cel mai des?Probabil cel de râs. Ce-ai alege să mănânci dacă ai putea mânca un fel de mâncare pentru tot restul vieții?Vită la grătar cu cartofi dulci. Ce simți că ți-a oferit fotbalul?Bucurie, emoție. Două lucruri neștiute despre tine?Îmi place să citesc și să joc șah. Ultima carte citită? „Însemnări din subterană”, de Dostoievski. Dacă ai fi o melodie, ce melodie ai fi?Probabil ceva latino. Dacă ai putea păstra în telefon doar trei aplicații, ce aplicații ai păstra?WhatsApp, YouTube și YouTube Music. Care e prima ta amintire cu fotbalul?Probabil în Spania, când jucam și erau ai mei în tribună. Am înțeles că știi bine spaniolă.Cât de cât. Nu mai îmi aduc aminte atât de bine, dar înțeleg tot. Poți să zici care este cuvântul tău preferat în spaniolă?Paella! Dacă ar trebui să vorbești 30 de minute despre un subiect extra fotbal, despre ce ar fi?Istorie. Ultimul film sau serial văzut?Serial? Mă uit la Sopranos. Echipă de vis cu trei sportivi. Din orice sport. Ce sportivi ar fi?Messi, din fotbal. Michael Jordan, din baschet. Și Popovici, din înot. Ultima întrebare din setul de încălzire. Care e cel mai bun sfat primit de la un coleg de echipă?Poate să țin capul sus. Adică să nu fiu supărat după un rezultat negativ.&nbsp; Poți să ne spui și cine ți-a spus?Mi-a spus, la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-universitatea-cluj">U Cluj</a>, Dorin Goga.

Apoi ne-am întors la amintiri și la început, când Victor era mic și visa departe.&nbsp; Cum a fost momentul, dacă îți mai amintești, când ai primit, prima oară, ghete de fotbal?Clar. Bucurie, emoție... Mai ales că, asta îmi aduc aminte, îmi doream foarte mult o pereche. Erau Total 90 și mi-a luat tati și eram cel mai fericit. Și prima data când ai fost pe stadion?Da. La un meci al <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/universitatea-craiova">Craiovei</a>, pe fostul Oblemenco. Dacă ai putea să te întorci în timp, într-un moment din copilărie, care ar fi acela?Probabil perioada 13-14 ani, când și sora mea era mai mică. Acelea au fost cele mai frumoase momente ale copilăriei. Era la vârsta aia, avea 3-4 ani și era foarte simpatică. Îmi plăcea mereu să mă joc cu ea. N-aveam niciun stres și doar veneam acasă și mă jucam cu ea. Atunci deja vă întorseserăți din Spania?Da. În 2008 ne-am întors, adică pe la 8 ani. Perioada petrecută în Spania, când erai copil, ai simțit că te-ai influențat cu ceva în stilul tău de joc?Nu știu neapărat. Am fost dat la fotbal de foarte mic, 4-5 ani. Pornind de acolo și ajungând astăzi aici, în acest drum al tău, care crezi că este momentul care te-a influențat cel mai mult în carieră?Probabil când am luat decizia la 17 ani. Mergeam și destul de bine cu școala, să zic așa... Și atunci m-am hotărât să plec la Liga 3, la Metalurgistul Cugir. Și a fost așa o decizie mai nebună. La Vâlcea se desființase echipa, nu mai avea echipă în Liga 2. Și am mers la risc. Adică mi-am dat seama că fără fotbal nu pot trăi. E ceva ce mă definește. Să zic că ăla a fost momentul decisiv. Și ce ți-au zis cunoscuții atunci, având în vedere că te duceai la Liga 3?Clar că am avut suport din partea familiei. Deși și ai mei se îngrijorau, se gândeau, mna... Nu era chiar cea mai mare echipă. Era un pas așa, în neant, să zic așa, sau un risc. Dar au avut încredere în mine. Adică cei apropiați au avut mereu încredere în mine și m-au ajutat, m-au sprijinit. M-au susținut pe deplin.

<h2 style="text-align:center;">„Fotbalul îți dă niște stări pe care nu le găsești în altceva.”</h2>

Dacă ar fi să alegi o fază din acest start de sezon, pe care să o vezi în reluare de mai multe ori, ce fază ai alege?Probabil ultimul minut de la meciul cu Steaua (FCSB - n.r.). Când am dat noi golul 2 și toată lumea s-a bucurat. <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-regular-fcsb-far?sectiune=cronica">Și am câștigat cu ei. </a>Poți să ne povestești un pic cum ai trăit acel moment?Clar, o descătușare. Știind că jucăm și cu echipa campioană și să câștigi în minutul... cred că era minutul 100, 90 plus 10 sau ceva de genul. Deci emoție pură. Bucurie. Ăsta e fotbalul. De asta e frumos. Că îți dă niște stări pe care nu le găsești în altceva. Cea mai importantă lecție pentru tine din acest sezon?Din acest sezon? Să muncim. Adică să nu lăsăm niciodată garda jos. Să nu credem că ni se cuvine ceva. Trebuie mereu să dăm 100%, să dăm tot ceea ce e mai bun, pentru că nu ni se cuvin niciodată cele trei puncte. Trebuie să muncim pentru ele și trebuie să arătăm pe teren că le merităm. Simți că fotbalul te-a învățat ceva și pe plan personal despre viață?Clar. M-a făcut mult mai ambițios, în primul rând. Te disciplinează. Trebuie să fii disciplinat. La fotbal ai un program, trebuie să-l respecți. Și asta cu ambiția, trebuie să lupți. Trebuie să demonstrezi. Trebuie să arăți că meriți să joci. Și dacă îți câștigi locul, trebuie să lupți să ți-l menții. Sunt chestii care simți că te ajută în viață. E această competitivitate pozitivă. A fost vreun moment în care ai luptat cel mai mult pentru locul tău din teren?Au fost mai multe momente în carieră. Și la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-universitatea-cluj">U Cluj </a>am avut o perioadă de trei, patru luni în care veniseră jucători cu foarte multă experiență, Tamaș, Luchin, Mureșan. Jucam fundaș central și trebuia să mă bat cu ei să merit un loc. Și atunci au fost perioade de trei, patru luni în care a trebuit să demonstrez. Dar peste tot e așa. La toate echipele sunt momente... Fiecare fotbalist are fluctuații la un moment dat. Trebuie să demonstrezi constant că meriți să joci. Și aici și peste tot au apărut momente din astea în care să zic așa vine, nu neapărat ca o palmă, dar îți dau un semnal că trebuie să împingi mai mult sau trebuie să demonstrezi mai mult. Și ce îți spui în momentele alea în care totuși este presiunea asta de a demonstra constant?În momentele alea, cel mai mult mă ajută să-mi exprim ceea ce simt în primul rând, alături de familie și de prietenă, și după aceea să-mi dau seama cât de mult muncesc, cât de mult ofer sportului. Și, făcând în fiecare zi și oferind maxim în tot ceea ce fac, la un moment dat vine și răsplata. Sunt lucruri, în fotbal, uneori, pe care nu le poți controla. Adică anumite decizii ale antrenorului nu depind neapărat de tine, în unele situații, dar tu, dacă îți faci treaba, la un moment dat lucrurile se aliniază. Adică, simt că dacă oferi în fiecare zi la antrenament și extra sportiv duci o viață bună și, la fel, te pregătești, adică îți faci program de prevenție, te mai duci la sală, îți faci refacerea bună, n-ai cum să nu fii răsplătit de fotbal și să nu fii băgat în teren la un moment dat.

Ce spui tu de prevenție și de sală, dar ce spui de minte? Cum îți antrenezi mintea?Mintea, ca să zic așa, mi-o antrenez citind. Îmi place mult să citesc. Am avut o perioadă când am jucat foarte mult șah, dar am luat un pic o perioadă pauză, pentru că am ajuns, ca să zic așa, la un plafon și m-am enervat, că dacă nu depui foarte mult timp să înveți anumite deschideri, mutări, așa, nu prea mai poți crește nivelul, să faci pasul mai sus. Dar mă joc acolo la șah, să zic că mă joc de plăcere. Poți spune și care este deschiderea ta preferată?Am simple. E4, D4, pionii pe mijloc, după care, nu știu, London Opening. Asta cu London Opening, asta joc des. Le știu pe cele mai simple. Eu nu văd șahul neapărat acum ca o competiție. Așa îmi place să încerc mutări noi, adică să risc, să sacrific regina sau chestii de genul ăsta. Simt că mă distrez. Simți că trăiești mai mult la șah sau mai mult pe teren?Depinde de situații. Momente și momente. La șah, să zic la șah, că fac mai multe nebunii. La fotbal, am și un profil mai defensiv în care, de multe ori, nu pot să-mi asum atât de multe riscuri. Ai vrut să joci în defensivă de când erai mic?Nu știu dacă neapărat am vrut, dar cred că acolo mi s-a potrivit. A fost locul cel mai potrivit pentru mine. De când am fost mic, am fost mijlocaș central și, încet, încet, am preluat mai multe sarcini defensive. Cu timpul, cam majoritatea antrenorilor, și asta a fost și părerea mea, că mi se potrivește mai mult postul ăsta de mijlocaș defensiv, fundaș central. De ce acolo?Simt că am agresivitate, sunt destul de bun în dueluri unu la unu. Pot să mă descurc în mai multe sisteme, să mă adaptez la mai multe sisteme: 423, 4231 sau cu 3 pe fund. Am adaptabilitatea asta și pot să mă descurc. Adaptabilitatea asta vine și din faptul că faci mai multe lucruri extra, pe lângă fotbal?Probabil. Asta simt că ar fi o calitate la mine, dar nu știu neapărat dacă vine din asta. Dacă e o consecință sau e ceva ce am avut întotdeauna.

<h2 style="text-align:center;">Vestiarul Farului acum: SPIRIT!</h2>

Aici la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-farul-constanta">Farul</a> care a fost primul lucru care te-a atras sau lucrul care ți-a plăcut cel mai mult?Oportunitatea de a colabora cu domnul Hagi. De aia am și venit. Asta m-a convins să vin aici. Pentru mine a fost senzațional că am avut ocazie să învăț de la el. Cum a fost prima oară când l-ai întâlnit?Emoții. Nu prea ai tu multe de spus, doar asculți și încerci să absorbi cât mai multe informații, pentru că e clar că te poate învăța foarte multe lucruri. I-ai zis că la șah sacrificai regina?N-am vorbit niciodată despre asta. Dacă ai putea să descrii într-un singur cuvânt vestiarul Farului, care ar fi acela?Acum? Spirit! Cum te vezi în sezonul acesta? Ți-ai pus un obiectiv personal?Nu mi-am pus niciun target de meciuri, goluri, minute. Mi-am pus doar să mă bucur de fiecare zi de antrenament, fiecare meci și să ofer tot ce am mai bun din mine. După fiecare antrenament, după fiecare meci, să nu fiu niciodată supărat sau cu regret că n-am oferit tot. Chiar vreau să mă bucur de fiecare meci și fiecare oportunitate pe care o am să joc și să mă simt bine. Asta comparabil cu cum gândeai când ai început să joci fotbal... Cum simți această evoluție? Că ai ajuns să-ți dorești să te bucuri de fotbal?Da, simt că poate la început când ești mic, asta este emoția asta. Asta este emoția pe care ți-o dă fotbalul, să te bucuri de moment. După care e clar, îți dorești să ajungi la un anumit nivel, și eu îmi doresc să fac pasul, dar simt că ca să faci pasul la nivelul următor, trebuie să oferi tot ce ai mai bun și oferind ce ai mai bun trebuie să te și bucuri de momentul respectiv. Nu zic să o dai în zona aia de relaxare. Să rămâi concentrat, responsabil, dar cu sentimentul ăla de bucurie că orice vine înspre tine o poți face, o poți duce. Și dacă faci greșeli, și dacă apare ceva ce simți că te izbește pe moment, tot trebuie să fie bucurie că știi că uite, acolo am de lucrat, acolo poți să lucrezi mai mult și acolo poți să o perfecționezi. Tu lucrezi cu un mental coach sau ești propriul tău mental coach?Nu, lucrez de trei sau patru ani cu un mental coach. Îl cheamă Dorin, uite, îi dau și numele, de la SuperBrain. Și ne înțelegem foarte bine. Suntem ca frații. Apropo de cărți, citești și cărți de dezvoltare personală?Am avut o perioadă când am citit, dar acum sunt să zic așa pasionat de istorie și romane istorice. Deși mai citesc și, cum am zis acum, Dostoievski. Am citit și Umberto Eco înainte, „Numele trandafirului” și aia mi-a plăcut foarte mult. Dar, în majoritate, acum, istorie. Tot pe ce pun mâna de istorie îmi place enorm. Cum ai vrea să fii recunoscut, ținut minte?Ca un băiat care de fiecare dată a dat maxim și a oferit maxim și s-a bucurat. Plin de energie, pozitiv, care știi că atunci când intră în teren îți oferă tot ce avea mai bun. Și atunci când intri în teren, cu cine simți că ai cea mai mare conexiune?Să știi că așa n-am neapărat, adică nu mă gândesc la asta pe teren. E clar că, jucând într-o formulă mai mult timp, se creează niște automatisme. Adică deja îți cunoști colegii. Știi ce calități au. Știi că un coleg are mai multă viteză sau e stângaci și îi place să intre în interior și să îi dai pase acolo sau îi place să plece în spațiu, să îi dai mingea în adâncime. Adică chestiile astea le simți la un moment dat când joci mai mult timp împreună. Dar așa nu am ceva specific cu cineva. Dar cât de cât am învățat ce calități au colegii mei și să încerc să ne ajutăm unul pe altul.

Iar dintre colegii pe care i-ai avut până acum, este unul care ai simțit că te-a inspirat?Sincer că am încercat să-mi iau modele din fiecare vestiar în care am fost. Și, fiind și mai tânăr, na, am avut oportunitatea să joc cu colegi care au trecut prin viață, care au avut mai multe experiențe în fotbal și, să zic așa, de la ei am învățat. Și acum în vestiar îi avem pe <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/larie-ionut-5705f976">Larie</a>, pe <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/tiru-bogdan-98b45b16">Țîru</a>, pe <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/ganea-cristian-george-d4b3805d">Ganea</a>, pe <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/vina-ionut-33787906">Vînă</a>... Jucători cu experiență, de la care, clar, înveți. Și, dacă asculți, stai pe lângă ei, clar auzi niște povești de viață din care poți să tragi niște concluzii, să te ajute pe viitor. Din experiența ta de până acum, ce sfat i-ai da unui jucător tânăr, care mâine ar debuta în Superliga?Cred că cea mai mare problemă este să nu-și pună presiune prea mare. Să fie serios, muncitor, dar să nu-și pună presiune prea mare. Adică să se bucure de moment. Că atunci când simți că îți impui o prea mare presiune să faci, să demonstrezi, să îți bagi prea multe în cap, exact în momentul ăla nu-ți iese nimic. Să ai senzația aia de atunci când ești copil. Când ești mic, când te jucai cu mingea, senzația aia s-o ai și în teren, atunci când debutezi. Să te bucuri de fiecare moment. Ce-ți place cel mai mult la viața pe care o ai?Îmi place tot, sincer. Simt că am un echilibru în viață, am familia alături, am prietena care... ne ajutăm reciproc și să zic așa e un suport moral și mi-a dus foarte multă liniște. Pe plan sportiv știu că sunt serios și ofer tot ce am mai bun în fiecare zi, deci chiar sunt bucuros de tot ce mi se întâmplă acum. Și tind să îmbunătățesc treptat în fiecare zi, să fie din ce în ce mai bine. Dacă ai putea să influențezi ceva în societate, în fotbal, în țara asta, să schimbi ceva, ce ar fi?Să ne iubim mai mult. Să îți iubești aproapele așa cum te iubești pe tine. Să fie mai multă toleranță în societate. Crezi că voi sportivii ar trebui să fiți mai mult decât fotbaliști și puteți să deveniți simboluri în societate?Clar suntem modele pentru generațiile tinere. Vedem aici la fiecare meci, când vin copiii și îți cer autografe, poze. E clar că ai o anumită responsabilitate. Și responsabilitatea asta vine și cu o realizare că poți oferi ceva înapoi.

Simți că e ceva ce abia acum începi să înțelegi sau să înveți?Da, de multe ori simt că... Îmi place să nu mă las ghidat de o idee neapărat. Și sunt deschis la tot felul de idei. Adică de exemplu când citesc ceva, îmi vin idei referitoare la cartea respectivă și îmi dau de gândit. Despre viață, despre cum ar trebui privită viața sau un concept anume. Și sunt deschis așa și simt că, cu cât înaintez în vârstă și acumulez mai multă experiență, percepția mea asupra vieții se schimbă.&nbsp; E normal. Nu mai ai aceeași gândire la 18 ani, la 20, la 25, la 30. E normal. Apar și alte elemente în viața ta, familie, copii și e clar că și prioritățile se schimbă. Dar sunt deschis la elementul ăsta nou. Adică nu am o viziune fixă neapărat asupra unui lucru, deși anumite principii în viață le am. Și cam asta e lupta. Adică mereu când citesc ceva și mă interesează, încerc să gândesc și să aplic filtrul meu propriu. Adică preiau o idee dintr-o carte, ok... În Dostoievski era o idee care mi-a rămas în minte, că pentru el iadul însemna incapacitatea de a iubi. Și îți rămâne în cap, știi, chestia asta? Chiar așa e. Adică m-am regăsit în ideea asta. Mi se pare că cineva care nu are capacitatea de a iubi, se simte singur, nasol, trist. Și îți dă de gândit treaba asta. Și din Umberto Eco ți-a rămas vreo idee?Ce am citit, „În numele trandafirului”, a fost mai mult un roman istoric, semi polițist. Mă fascinează că prezintă oarecum aspecte reale și adaugă și lucruri care s-ar fi putut întâmpla. Adică spune ce s-a întâmplat sigur în viața unui personaj și după aceea îți adaugă câteva lucruri... care înseamnă liberă interpretare. Adică nu e neapărat o morală a poveștii, dar te face să gândești ce ar putea face personajul respectiv. Lucruri pe care ar fi putut să le facă, dar încă nu sunt dovedite. Dacă ar fi să scrii o carte despre tine, cum ai vrea să fie?Nu știu. Ceva simplu. O autobiografie sau ceva. Nimic special. Atunci când îl asculți vorbind pe Victor, îți dai seama că ai în față un jucător care a înțeles deja lucrurile esențiale: că fotbalul este muncă, emoție, disciplină și bucurie, toate în același timp. Iar atunci când intră în joc, așa cum spune chiar el, îți oferă tot ce are mai bun. Nu e neapărat o morală a poveștii, dar te face să gândești ce ar putea face personajul respectiv. Victor Dican poate face multe.

Cum arată fotbalul și viața, privite din defensiva Farului Constanța

Victor Dican: Cu domnul Hagi nu prea ai tu multe de spus, doar asculți

Mijlocașul portughez și-a început aventura în România la Oțelul Galați, sub comanda lui Dorinel Munteanu. Ulterior a intrat pe radarul oltenilor, care l-au transferat în vară, atunci când înțelegerea sa cu formația gălățeană a expirat. Și-a făcut rapid loc în echipa pregătită de Mirel Rădoi, iar acum, după ce l-am văzut ce poate pe teren, am decis că este momentul să îi aflăm povestea. Samuel, ne poți spune tu povestea ta? Povestea mea? Povestea mea e simplă. E despre un tip care iubește fotbalul, îi place să joace fotbal. A început să joace în Portugalia, în fotbalul portughez. Și a avut prima experiență aici, în România, la Oțelul Galați, apoi a ajuns aici, la Craiova. Cum e orașul în care te-ai născut? Orașul în care m-am născut se numește Espinho. E aproape de Porto, în Portugalia. E un oraș cu plajă la ocean. M-am născut pe plajă. Îmi place să merg la ocean, la mare. E foarte plăcut. Ce ar trebui să știe cineva din România dacă ar vrea să viziteze Espinho? Ar trebui să știe că mâncarea e nemaipomenită. Mai ales fructele de mare. Ar trebui să știe că în orașul acela e mult vânt pe plajă. Așa că să-și ia ceva ca să se protejeze de vânt. În rest, se va simți minunat acolo. Spune-ne cum a fost copilăria ta? A fost frumoasă. A fost o copilărie frumoasă. Am locuit acolo, la Espinho, în Portugalia. Ca și copil... Cum să zic? Cred că aveam un lucru bun care azi nu mai e la fel. Îmi amintesc copilăria mea. Mereu eram pe afară. Alergam, ne jucam fie fotbal, fie diverse mici jocuri pentru copii. Nu stăteam prea mult pe telefoane sau PlayStation. Și cred că... Dacă privesc înapoi, cred că a fost foarte bine din punctul ăsta de vedere. Era mai multă libertate pentru noi, când eram copii. Care este prima amintire din copilărie pe care o ai? Am atât de multe. Nu știu! Îmi amintesc că, atunci când eram mai tineri, obișnuiam să-mi chem prietenii, pe cei mai apropiați prieteni, de fapt, prima echipă în care am jucat... Veneau la mine acasă, dormeau acolo, era ceva important pentru noi. Dimineața ne trezeam foarte devreme, mergeam la plajă să facem câteva scufundări în ocean, când răsărea soarele. Era foarte frumos. Cum a început pasiunea ta pentru fotbal? A început foarte devreme, la școală. Aveam aceste terenuri... Am început să joc la școală, între ore și după ore. Mi-a plăcut foarte mult. Îmi amintesc că aveam un prieten foarte bun care juca la un club de acolo, ca o academie, să zicem așa, se numea Os Baixinhos. Atunci îmi amintesc că a zis: „Joc după școală acolo”. Serios? Cum e posibil asta? Și apoi am început să merg și eu acolo. Și m-am îndrăgostit. Când eram copil, am făcut multe sporturi. Am făcut și înot. Am făcut și karate. Pe măsură ce am crescut, a trebuit să aleg între sporturi, pentru că începeau să-mi ocupe tot mai mult timp, și întotdeauna am pus fotbalul pe primul loc, pentru că era pasiunea mea, lucrul pe care îl iubeam cel mai mult. Când ai știut că vrei să devii fotbalist profesionist? Ca să fiu sincer, cred că eu am știut mereu că e pasiunea mea, că eu... N-am privit-o niciodată ca pe o obsesie de a deveni fotbalist profesionist. Întotdeauna am trăit momentul de a juca. Când eram copil, îmi doream mereu să joc în locuri mai bune, dar doar pentru bucuria pe care mi-o dădea. Și cred că momentul în care mi-am dat seama că pot să fac asta ca meserie și că e pe bune, ce îmi doream, a fost când jucam la Braga și am fost chemat la prima echipă. Doar o săptămână. Doar să stau cu ei. Și am văzut realitatea băieților pe care îi admiram, care aveau cariere bune și jucau la un nivel bun. Și am zis: „Uite! Sunt ca mine. Sunt oameni. Sunt oameni normali. Au acel lucru, au viața pe care mi-o doream cu adevărat”. Și cred că acolo a fost momentul. Ce sacrificii au făcut părinții tăi pentru tine? O mulțime. Cred că, la fel ca majoritatea părinților noștri, ei mereu m-au încurajat să joc fotbal, dar și să învăț. Întotdeauna au încercat, nu doar sacrificiile pe care le-au făcut, nu doar pentru fotbal, ci pentru ca eu să am o viață bună. Eu și sora mea. Au muncit mult. Am văzut asta. Și ne-au transmis mie și surorii mele spiritul de a munci din greu, că nimic nu e ușor, dar simt că ei au prioritizat lucrurile bune. Cum ar fi să avem mâncare bună, condiții bune acasă... Și, poate, să nu facă vacanțele pe care și le doreau, să nu aibă alte plăceri în viață, pentru a se concentra pe lucrurile care sunt mai importante. Cred că, atunci când privesc înapoi, asta e ceea ce au făcut. Au fost de acord de la început cu faptul că faci fotbal? Da. M-au susținut mereu. Singura condiție pe care am avut-o când eram mai mic a fost să am note bune la școală, să învăț engleză, să învăț alte limbi, să învăț matematica, pentru că pentru ei era important să am un plan B. Și am văzut. Am crescut cu mulți prieteni care aveau visul să joace fotbal și nu toți am reușit. Și poate fi greu pentru cei care nu au altă opțiune. Așa că mereu au spus: „Te susținem”. Fotbalul e prioritatea noastră, dar la școală trebuie să treci. Și trebuie să ai note bune, pentru că trebuie să ai un plan B, în caz că se întâmplă ceva. Apropo de planul B. Dacă nu erai fotbalist, ce carieră ai fi ales? Cred că aș fi ales între două. Una dintre ele - a fi antreprenor, să am propria afacere. Am studiat management, acum sunt cumva „înghețat”, nu am o diplomă, pentru că fotbalul îmi ocupă tot timpul, și am „înghețat” studiile, nu am terminat, dar între asta și ceva foarte diferit, ceva ca armata, o altă pasiune pe care am avut-o din copilărie. Cred că ceva de genul acesta.

Teles, Samuel Pereira Nunes da Silva

<h2>„Aveam 16 ani când am jucat cu seniorii prima dată”</h2>

Îți amintești debutul tău? Am citit că a fost la o vârstă foarte fragedă, Pepa era antrenorul care te-a debutat? Îți amintești încă de debutul tău? Da, da. A fost la un club numit Sanjoanense. Eram foarte tânăr. Cred că aveam 16 ani, când am jucat cu seniorii pentru prima dată. Eram acolo, am început să mă antrenez cu echipa, nu știam că voi juca, să fiu sincer. Dar el a avut încredere în mine, m-a băgat să joc și a fost ceva special pentru mine, pentru că nu era ceva obișnuit atunci să se parieze pe copii atât de tineri. Eram atât de fericit. Eram puțin agitat, dar m-a făcut să mă simt confortabil și mi-a dat încredere. Și a fost foarte bine. Ai simțit presiunea acelui moment? Când am aflat, chiar atunci am zis: „Uau, e bine”. Am simțit emoții și un fel de presiune, dar puțină. Dar îmi amintesc că a ținut un discurs înainte de meci și m-a inspirat foarte mult. Să nu am presiune. A vorbit despre viața lui personală și despre unele probleme prin care a trecut și a spus ce înseamnă presiunea reală, despre lucruri care contează cu adevărat în viață. Și, pentru mine, asta m-a făcut să privesc din altă perspectivă și m-am simțit mai liniștit. Și chiar cred că lucrurile au mers bine. Spune-ne despre perioada ta la Sporting Braga. Cum a fost acea perioadă pentru tine? Ce ai învățat din acea perioadă? La Braga, a fost o perioadă foarte bună. A fost prima dată când m-am mutat din orașul meu și de la părinții mei. Am venit la Braga să locuiesc singur. Câți kilometri? Nu e atât de departe. Aș zice o oră și jumătate cu mașina. Dar nu de făcut zilnic. Și eram tânăr. Așa că m-am mutat acolo. Mi-au dat un apartament pentru mine și alți jucători și cât am stat acolo, am avut condiții foarte bune. De fapt, era normal. Antrenori mai buni, condiții mai bune... Și am învățat multe. Cum funcționează lucrurile în fotbal, chiar și în afara terenului, să ai grijă nu doar ce se întâmplă pe teren, ci și în afară. Am început să simt că e un club bun în Portugalia, cum e să fii de partea unei echipe care e la mijlocul clasamentului sau a unei echipe care luptă pentru mai mult. Presiunea diferită, abordarea diferită pe care trebuie să o ai în meciuri. Și a fost o experiență foarte frumoasă. Am cunoscut mulți oameni, jucători cu mai multă calitate, de la care înveți multe, și începi să cunoști lucrurile ca la prima echipă de la Braga. Îmi amintesc, când eram acolo, în acea săptămână, ei jucau împotriva... Era pentru Europa League, cred că Fenerbahce. Era o echipă turcească. Și noi analizam adversarul. Pentru mine era totul nou. Și, cu ceva timp înainte, nu mi-aș fi imaginat niciodată să fiu acolo, să văd acești jucători pe care îi priveam ca pe niște mari fotbaliști. Și acum să le analizez punctele forte, slăbiciunile, modul în care văd jocul, cum încearcă să planifice meciul. Pentru mine, a fost uimitor.

<h2>„A fost un șoc când am ajuns la Galați!”</h2>

Cum a apărut oferta din România, oferta de la Oțelul? Eram în Portugalia, în liga a doua, la Feirense. E un club foarte bine organizat, un club foarte bun. Mai ales în primul an. Am încercat să promovăm în prima ligă din Portugalia. Și aproape am reușit. Dar, la final, ne-am clasat pe locul imediat de sub linie. Iar în al doilea an lucrurile nu au mers la fel de bine, dar am terminat contractul în al doilea an și am vorbit și cu agentul meu despre cariera mea și ce îmi doream. Și i-am spus: „Uite, aici, în Portugalia, ori merg în prima ligă, la un proiect bun, ceva în care să creadă în mine, ori vreau să încerc o experiență în străinătate”. Vreau să văd alt fotbal, să am alte experiențe. Am vorbit despre asta. În fotbal, trebuie să fie momente potrivite. Atunci echipa din România a venit repede, am vorbit despre proiect, am vorbit cu câțiva prieteni care jucau în România și mi-au spus lucruri bune despre România, lucruri pe care nu le știam. Ca să fiu sincer, cât eram în Portugalia, nu aveam idee cum era campionatul din România. Și mi-au spus că ar putea fi bine pentru mine, să încerc. Și am vorbit cu agentul meu și apoi l-am sunat pe Júnior Pius, era un jucător care jucase în Portugalia și aici juca la Botoșani. Și am vorbit mai ales cu el. Cum a fost când ai ajuns prima dată la Galați? La ce te gândeai? A fost un șoc pentru mine. Era o realitate diferită, foarte diferită. Orașul, oamenii, totul era nou. Îmi plăcea. Cum să zic, erau două lumi diferite. Nu pot spune că una e bună și cealaltă e rea, doar diferite. Dar am descoperit un oraș, cum e și țara, România, cu pasiune pentru fotbal. Mi-a plăcut mult acest lucru. Oamenii mereu își arată dragostea pentru echipă, susținerea, chiar dacă au problemele lor, mereu încearcă să găsească soluții. Ți-a fost greu să te adaptezi? La început, ca să fiu sincer, am avut un mare ajutor, pentru că am venit cu încă 3 portughezi. De fapt, 4, dar unul a plecat acasă. Era João Serrão, care a stat acolo 6 luni și apoi a plecat. Mai erau Frédéric Maciel, João Lameira, care e încă acolo, și Miguel Silva, care acum joacă la „U” Cluj. Ne uitam la această lume nouă pentru noi și aveam aceeași experiență. Și eram așa: „Uite asta, cât de diferit e totul”. Priveam lucrurile cu optimism. Și ne-am adaptat ușor, ajutându-ne unii pe alții. Și, la final, când ne-am întors, îmi amintesc că vorbeam toți de bine despre experiența asta. Cum este fotbalul românesc diferit de fotbalul portughez? E diferit. Modul de a juca fotbal. Din nou, sunt jucători foarte buni și în Portugalia, și în România. Cred că în România este puțin mai competitiv. În Portugalia, există o diferență mare între echipele mari, Benfica, Sporting și restul. E o diferență și mai mare. Dar aici, în România, e un campionat mai competitiv, să zicem. Multe echipe au calitate. Sunt mulți suporteri care sunt pasionați și asta e foarte bine pentru competiție. În Portugalia, poate sunt meciuri cu mai multe întreruperi, iar aici cred că încearcă să joace mai mult, să pună mai multă emoție în joc. De aceea, îmi place mult fotbalul românesc. Ai lucrat cu Dorinel Munteanu. Cum a fost să-l ai ca antrenor? Dorinel Munteanu e un om bun. E un om bun. A fost un antrenor dur, într-un fel, e foarte strict, pentru că vrea să fie în formă maximă. Vine dintr-o școală foarte disciplinată, îi place să aibă control. Dar e un antrenor foarte bun. Și este și un om bun. E greu să lucrezi cu el, pentru că în fiecare zi trebuie să dai maximum. Uneori, poate, unii jucători au conflicte... Dar cred că, până la urmă, e un antrenor bun. E un om bun. Nu e ușor să lucrezi cu el. Pentru că, așa cum ți-am spus, e așa, dar până la urmă încearcă să scoată ce e mai bun din fiecare.

<h2>„Finala Cupei e una dintre cele mai triste zile din fotbal pentru mine”</h2>

Finala Cupei, cu Oțelul - ce a însemnat acel moment pentru tine, pentru cariera ta? Ca să fiu sincer, nu am jucat finala. Am jucat fiecare meci până la finală. Eram atât de fericit. Credeam cu adevărat că putem câștiga. Ar fi fost un lucru enorm pentru club și pentru oraș. Pentru că nu mai câștigaseră ceva din 2011. A fost foarte bine pentru noi, o echipă ca Oțelul Ca să-ți răspund la întrebare: simt această tristețe. Una dintre cele mai triste zile din fotbal, pentru mine, exceptând accidentările. A fost foarte greu. Pentru mine și pentru toți de acolo, dar mai ales pentru mine, pentru că nu am putut face nimic. Am mers la meci, simțeam emoțiile, am simțit cum e echipa, cum sunt fanii, orașul. Toată lumea era atât de entuziasmată de acel moment. Simțeam că putem face ceva special. La final, am pierdut la penalty-uri. Nu am putut ajuta. M-am simțit și mai rău. Azi, între ceilalți portughezi, încă vorbim despre acea zi cu multă tristețe. Ai fost eliminat chiar de ziua ta iarna asta. Cum te-ai simțit atunci? A fost ca un carusel de emoții în acea zi. Era ziua mea, primeam o mulțime de mesaje frumoase, aveam energia aceea bună și eram foarte concentrat pe meci. Apoi a venit acea fază și am fost eliminat. Am simțit că totul s-a prăbușit într-o clipă. A fost greu să accept, pentru că voiam doar să ajut echipa. Dar, în același timp, m-a făcut să fiu și mai motivat, să arăt că a fost doar un moment și că pot să revin mai puternic.

<h2>„Oblemenco îmi dă aceeași senzație pe care am simțit-o când am intrat pe Estádio do Dragão”</h2>

Ce ai simțit când ai venit prima dată pe „Ion Oblemenco”, dar ca adversar? Îmi amintesc. Era al doilea meu meci în România. Mai întâi am jucat acasă și apoi am venit la Craiova. Și eram așa: „Uau! Ce stadion frumos!” Azi joc aici, dar în acea zi...” Eu sunt dintr-un oraș aproape de Porto. Îmi dă aceeași senzație pe care am simțit-o când am intrat pe Estádio do Dragão. Acolo e un stadion mai mare, dar aici e aceeași energie. Nou, mare și apoi cu fanii. Creează o atmosferă frumoasă. A fost o senzație foarte plăcută. Cred că acum este stadionul meu preferat din România. Și cum a apărut oferta de la Craiova? Totul a început la finalul sezonului trecut. Îmi terminam și contractul cu Oțelul, încercam să văd ce aveam să fac în continuare. Și atunci au venit cei de la Craiova. Foarte devreme. Nici nu era deschisă perioada de transferuri încă. Dar când știi că e o opțiune bună, trebuie să aștepți. Cunosc clubul, cunosc istoria, știu ce se cere aici și, de asemenea, după ce am vorbit cu antrenorul, m-a făcut să cred și mai mult în proiect. Vrea să schimbe lucrurile, într-un mod bun. În ultimii ani, au făcut lucruri bune, desigur, dar a fost important pentru mine să ascult și să primesc asta. A fost ca ceva cu care m-am identificat, să lupt pentru ceva. Deși, așa cum ți-am spus, și la Oțelul am fost foarte fericit. Ești în România de ceva timp deja. Se spune și se știe că aici, în Oltenia, fotbalul se trăiește diferit. Lucruri pe care le simt și eu atunci când sunt pe stadion. În rest, nu văd. Nu îmi place să citesc, să văd nimic, pentru că asta mă ajută să rămân concentrat pe ceea ce am de făcut și pe lucrurile care sunt importante. Dar pot simți aici că e o atmosferă diferită. De asemenea, când joci bine, te susțin și e uimitor. Și sper să continue mereu să ne susțină. Să fie și mai greu pentru adversari. Pentru că, dacă adversarii simt că nu suntem împreună, că nu suntem toți împreună, ca fani, jucători, și chiar și suporterii mai vechi, e o slăbiciune pe care o pot exploata. Dar dacă simt că acest club e unit, că e o atmosferă bună, că toată lumea e împreună, împingând echipa, putem face lucruri frumoase aici. Cum ai compara ceea ce ai găsit aici la Craiova cu experiența de la Oțelul? Ambele au fani pasionați. Evident, sunt două cluburi foarte diferite, ambele sunt cluburi istorice, dar aflate în momente diferite. Am doar lucruri bune de spus despre ambele cluburi. Ambele au fost foarte importante pentru mine. Și aici e o situație diferită. La Craiova, au mai multe resurse cu care pot lucra. Și asta face diferența. Cred că asta e tot. Dar ambele cluburi sunt cluburi foarte bune. Acum că l-ai cunoscut pe Mirel Rădoi, cum îl vezi ca antrenor? Cum l-ai descrie? Îmi place. Îmi place mult. Pentru mine, un antrenor înseamnă două lucruri: cum e ca om, ca persoană, ca lider, și, în afară de asta, ceea ce știe despre fotbal. Și cred că le are pe ambele. Are o relație bună cu noi toți. Mereu încearcă să ne dea încredere, așa că am doar lucruri bune de spus despre el. E un antrenor foarte bun. De top. Care este cel mai frumos moment pe care l-ai trăit în fotbal? Întrebare grea. Voiam să spun cupa cu Oțelul, dar acum nu știu. Poate, aș spune, debutul meu. Pentru că a fost locul unde a început totul pentru mine. Și am început să văd că lucrurile îmi pot schimba viața. Am acest moment. Am și un alt moment. Când eram mai tânăr, am jucat pe Estádio do Dragão, în Portugalia. Când eram copil mergeam să văd meciuri pe acel stadion. A fost special pentru mine. Dar să merg acolo ca jucător, și nu ca fan, a fost de asemenea un moment special pentru mine. Și cel mai greu? Cel mai greu moment. Din fericire, nu am avut accidentări sau lucruri de genul acesta. Pentru mine, asta e cel mai rău. Dar, ca să fiu sincer, aș spune că cel mai greu l-aș pune pe acesta cu Oțelul, când am pierdut cupa. Pentru că eram foarte entuziasmați. Simțeam orașul foarte entuziasmat. Voiam să facem ceva special. Și lucrurile nu s-au întâmplat. Așa că l-aș pune ca cel mai greu. Ce îți place să faci în timpul liber? În timpul liber îmi place să mă uit la filme, să mă relaxez, să ies să iau prânzul sau cina cu niște prieteni. Să mă bucur de lucrurile simple, să fiu cu familia, cu iubita mea. Genul acesta de lucruri. Poate e o întrebare copilărească, având în vedere că ești din Portugalia, dar cine a fost idolul tău din copilărie și de ce? Desigur. Știi deja răspunsul. Cel mai mare. Desigur, Cristiano Ronaldo. Este un ambasador al Portugaliei. Mentalitatea pe care o are... Este o inspirație pentru toți portughezii. Este incredibil ceea ce a reușit el pentru generația noastră, pentru toți, pentru că vezi că e posibil ca o țară mică precum a noastră să producă atât de mulți jucători buni. Cred că el are o contribuție mai mare decât își dau oamenii seama. Cât de mare inspirație este el pentru întreaga noastră generație. Eu fac parte din acea generație. Și când mă uit la el, e uimitor tot ce a realizat. Dacă ar fi să rezumi într-un cuvânt parcursul tău cu Craiova, în preliminariile europene, până acum, care ar fi acel cuvânt? Vrei un singur cuvânt? Aș spune „credință”. Dacă vrei să explic... Știm că e greu. Dar noi am crezut mereu că putem reuși, chiar și în momente dificile. Așa cum ați văzut cu toții. Dar am rămas împreună. Am încercat să construim această atmosferă, mai ales acasă, cu fanii noștri. Să reprezentăm cum trebuie Craiova, țara, tot. Să încercăm să ducem acest club în competițiile europene, acolo unde merită. Pare că 3-0 e un scor periculos pentru Craiova. Ești de acord? Sau te simți ca Barcelona? Pentru că sezonul trecut erau conduși cu 2-0 și a început remontada. Știu, cred că e foarte simplu. Fiecare meci are povestea lui. Și, vorbind despre ce s-a întâmplat cu Spartak Trnava, au fost 2 meciuri diferite, 2 povești diferite. Și lucrurile se schimbă foarte repede, așa că trebuie să fim pregătiți. Și ce iau eu de aici? Desigur am avut 3-0. Știam că nu va fi ușor. Dar, desigur, nu putem să ne punem în situația asta. Dar ce iau eu de acolo? Este felul în care echipa reacționează. Când avem meciul în mână și deodată ei egalează. Și noi câștigăm. Și cum reacționează echipa la asta. Pentru mine, asta e cel mai bun lucru. A fost cel mai important. Să mergem din nou și să luptăm, și am reușit să trecem mai departe. Pentru mine, arată cât de mult caracter are această echipă. Că și în cele mai grele momente am rămas împreună și am putut să luptăm. Și pentru mine a fost foarte important. Cu multe emoții. Asta e.

Samuel Teles (28 ani) a ajuns la Universitatea Craiova în această vară, la doi ani și jumătate distanță de momentul în care venea pentru prima dată în România

Samuel Teles, de pe Estádio do Dragão pe Oblemenco

SUPER JUCĂTORUL ETAPEI

Pentru a doua oară în acest sezon, Dobre este jucătorul etapei. S-a mai întâmplat în runda inaugurală, când a reușit de asemenea o dublă, în succesul din deplasare cu FC Argeș (2-0). Contra constănțenilor, căpitanul alb-vișiniilor a înscris golul de 2-0 în prima repriză, apoi a înlăturat definitiv emoțiile pentru echipa lui Costel Gâlcă, la mijlocul părții secunde, într-un moment în care Farul tocmai redusese din diferență și dădea senzația că poate forța o revenire. „Este important să poți să suferi”, a spus Dobre la finalul partidei care a dus Rapidul pe primul loc al clasamentului. Ulterior, giuleștenii au fost depășiți de FC Botoșani, care are același număr de puncte, dar un golaveraj superior. În urma dublei cu Farul, Dobre a ajuns la șapte reușite stagionale în Superliga, la fel ca Florin Tănase. Cei doi conduc topul marcatorilor în campionat, urmați de Sebastian Mailat, de la FC Botoșani, care are șase goluri. La fel ca la sfârșitul lunii august, Dobre a sărbătorit convocarea la echipa națională marcând în ultima etapă disputată înainte de pauză. Atunci a contribuit la victoria de acasă cu UTA (2-0). „A devenit ca un obicei înainte de a merge la echipa națională să înscriu și mă bucur din suflet că am reușit să-mi ajut echipa”, a declarat fotbalistul de 27 de ani, care mai are nevoie de un singur gol pentru a-și egala bilanțul din întreaga stagiune trecută, când a punctat de opt ori în toate competițiile.

Căpitanul Rapidului a marcat o dublă în victoria cu Farul, scor 3-1, și împarte primul loc în clasamentul golgheterilor cu Florin Tănase

SuperStar de Giulești. Alex Dobre este jucătorul etapei a 12-a din Superliga

ANALIZĂ

A fost o rundă a gazdelor, care au câștigat șase dintre cele opt partide și au primit doar șase goluri. Nu s-a înregistrat niciun rezultat de egalitate și am avut parte de o victorie istorică, cea reușită de Csikszereda cu U Cluj. Etapa a 12-a s-a încheiat la Botoșani, cu meciul care i-a dus pe moldoveni în fruntea clasamentului, la egalitate de puncte cu Rapid, dar cu un golaveraj mai bun. Confirmarea unui parcurs formidabil, de care elevii lui Leo Grozavu se pot bucura cel puțin două săptămâni, perioadă în care vor privi de sus la restul Superligii.

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid02B17TPaePaZXWccq76vz8W6iTY9n8A7F3qfj51iH1aVdLRcFacSkiu83BBuiKz3yPl

Fostul lider, Universitatea Craiova, își continuă perioada mai puțin reușită, în urma căreia a pierdut primul loc și a coborât chiar pe locul 3. CFR Cluj a reușit în sfârșit să câștige cu Andrea Mandorlini pe bancă, Petrolul a pus capăt seriei de înfrângeri, iar Metaloglobus este acum singura echipă care încă nu a câștigat vreun meci în actuala ediție de campionat. Așadar, cu ce rămânem după runda a 12-a din Superliga?

<h2>Cel mai bun atac conduce Superliga</h2>

FC Botoșani a învins-o cu 2-1 pe UTA, a obținut a patra victorie consecutivă (nimeni nu are mai multe în Superliga în acest moment) și a profitat de înfrângerea Universității Craiova pentru a urca pe primul loc. Este o răsplătă meritată pentru Leo Grozavu și băieții săi, nu doar pentru parcursul din acest sezon, ci pentru toată muncă de la revenirea tehnicianului în Moldova. Atunci, a preluat o echipă în dificultate, amenințată cu retrogradarea. A reușit să o salveze și, în același timp, a pus bazele pentru ceea ce vedem în prezent. Actualul lider al campionatului nu e doar un lider de conjuctură. Echipa care conduce clasamentul are constanță, joacă un fotbal bun și are cel mai bun atac al Superligii (24 de goluri marcate). Se spune că atacul vinde biletele, dar apărările câștigă titlurile. Ei bine, moldovenii nu stau rău nici din punct de vedere defensiv: doar Rapid a primit mai puține goluri.

<h2>Rapid și Dinamo promit un derby ca pe vremuri </h2>

A trecut ceva vreme de când am avut un derby Dinamo - Rapid cu o miză importantă și dincolo de orgoliu. Cele două rivale se vor întâlni după pauza de meciuri internaționale și, în funcție de jocul rezultatelor, învingătoarea ar putea urca chiar pe primul loc. Ambele echipe au câștigat în această etapă și au confirmat sezonul bun pe care îl au. Giuleștenii au arătat eficacitate și cinism în victoria cu Farul (3-1), în care Alex Dobre a reușit o dublă prin care a urcat pe primul loc în topul marcatorilor (7 goluri, la egalitate cu Florin Tănase), iar ”câinii” s-au impus în fața incomodei Unirea Slobozia (1-0) și rămân neînvinși de la sfârșitul lunii iulie. În etapa viitoare, se vor afla față în față două dintre cele mai bune apărări din Superliga, doi antrenori cu idei clare și două galerii fierbinți și spectaculoase. Ce ne putem dori mai mult?

<h2>Ușorul reviriment al FCSB prelungește minicriza Craiovei</h2>

După un meci cu două lovituri de la 11 metri acordate în urma consultării arbitrajului video, un altul anulat tot la VAR și un cartonaș roșu, FCSB a obținut a doua victorie consecutivă în Superliga, în fața Universității Craiova. Al treilea 1-0 stagional pentru campioana României, care face pași mici în clasament și dă senzația că poate lăsa în urmă seria incredibilă de rezultate negative. Florin Tănase a decis meciul de pe Arena Națională din penalty și tot el putea înlătura orice emoție pe final, dacă nu rata o altă lovitură de pedeapsă. Rezultatul din Capitală a fost al treilea pas greșit la rând pentru olteni în campionat, care au luat doar un punct în acest interval și astfel au pierdut poziție poziție. E un moment delicat pentru alb-albaștri, care săptămâna trecută au fost învinși și la debutul în faza principală din Conference League. Poate că pauza vine la timp pentru Mirel Rădoi și elevii săi.

<h2>Cu Louis Munteanu în prim-plan, CFR Cluj reușește în sfârșit să câștige</h2>

În sfârșit, o victorie cu Andrea Mandorlini pe bancă! CFR Cluj a obținut abia al doilea succes stagional, 2-1 cu Hermannstadt, primul cu tehnicianul italian pe bancă, și e cumva firesc că omul decisiv în Gruia a fost Louis Munteanu. Atacantul alb-vișiniilor a marcat golul de 1-1, apoi, în startul reprizei a doua, a oferit assistul pentru golul lui Emerllahu, care a stabilit rezultatul final. Unul care confirmă perioada negativă a sibienilor, care au patru eșecuri în ultimele cinci runde și au ajuns pe loc de baraj.

Munteanu, Louis

<h2>Prima victorie din istorie pentru Csikszereda</h2>

Un succes care, vorba clișeului, plutea în aer. Ciucanii veneau după patru egaluri la rând, au fost de două ori în avantaj în ”derby-ul suferinței” cu Metaloglobus, iar acum a venit și prima victorie din istoria clubului în Superliga. Un 2-1 cu U Cluj, cu mici emoții pe final, un rezultat care l-a determinat pe antrenorul alb-negrilor, Ioan Ovidiu Sabău, să ia în calcul plecarea de la echipă. Csikszereda nu a fost ajutată și de celelalte rezultate, astfel că rămâne pe loc retrogradabil, însă această pauză de două săptămâni va fi mult mai liniștită, în așteptarea restanței cu CFR Cluj.

<h2>Momentul excelent al lui Lameira</h2>

Deja nu mai e o știre că Oțelul lui Laszlo Balint e un adversar teribil când joacă pe teren propriu. Victoria cu Metaloglobus, în care a făcut scorul etapei (4-0), e cât se poate de firească, mai ales că bucureștenii par deja condamnați să revină în liga secundă după doar un sezon. Însă nu putem trece ușor peste perioada foarte bună a lui Lameira. Mijlocașul portughez a dat golul prin care gălățenii au învins pe atunci liderul Universitatea Craiova, iar în această rundă a reușit o dublă, prima de când evoluează în Superliga. De altfel, înainte de aceste trei reușite, marcase o singură dată în campionatul României.

Santos Lameira, Joao Pedro

<h2>S-a încheiat cea mai lungă serie de înfrângeri din Superliga</h2>

Nici măcar ultima clasată, Metaloglobus, nu avea cinci înfrângeri la rând la startul etapei a 12-a, așa cum era cazul Petrolului. Astfel că se poate spune că victoria ploieștenilor cu FC Argeș (1-0) - o nou-promovată, întra-adevăr, dar aflată pe loc de play-off - este o surpriză. Chică-Roșă a înscris unicul gol al partidei de la Mioveni, iar Eugen Neagoe pare pregătit să scoată o altă echipă din criză, ceea ce a devenit cumva marca sa înregistrată în Superliga.

Campionatul intră în pauza pentru naționale cu un lider neașteptat, dar meritat: FC Botoșani

Cu ce rămânem după etapa a 12-a din Superliga

Cel mai fericit moment al carierei sale este un gol. Crede că fotbalul spaniol i s-ar potrivi. Așa că nu este o surpriză că Ștefan Pănoiu visează la momentul în care va reuși să înscrie în LaLiga. La doar 23 de ani, e lider să o facă. Dar, până atunci, traseul său în Superliga își urmează cursul. Luăm așa puțin cronologic, facem o călătorie prin cariera ta și începem cu copilul Ștefan. Voiam să te întreb ce te-a făcut să te îndrăgostești de fotbal? Cred că a fost pur și simplu mai mult la început un obicei. Mama m-a trimis la fotbal să mă scoată din casă, în primul rând. Și de atunci, din momentul ăla, a fost ceva normal, o rutină și nu am mai vrut să fac niciun alt sport. De obicei, când întreb jucătorii de fotbal, cine te-a dus prima oară la fotbal, zic: tata, bunicul, unchiul. Da, la mine a fost un caz special. Ea a fost cea care m-a dus. Dar amândoi au fost și încă sunt prezenți la meciuri. De când eram mic, erau în tribună lângă mine, m-au susținut întotdeauna. Și ce au zis când le-ai spus că vrei să fii fotbalist profesionist? Nu a fost neapărat o decizie de moment. Cred că lucrurile s-au întâmplat cumva progresiv. Eu când eram mic nu m-am gândit că o să fac asta la nivel profesionist. Ușor, ușor, când am văzut că am talent, am fost chemat pe la câteva loturi naționale și apoi am văzut că sunt și niște cluburi mai mari interesate de mine. Atunci s-a pus problema dacă vreau să mă fac fotbalist sau vreau să continui să fac chestia asta. M-au susținut întotdeauna, doar a fost ideea de a mă menține bine și cu școala. Dar atâta timp cât am fost capabil de asta, puteam să mă duc la fotbal liniștit. Dar e complicat pentru un jucător de fotbal să se mențină și școala, mai ales la nivelul în care chiar să faci școală și să iei note bune? Da, clar. E greu să vii de la antrenamente, să înveți, să îți faci teme sau să faci meditații, ce am mai făcut în ultimii ani de liceu. E clar că nu e ușor, e complicat, dar se poate face. De ce ai vrut să fii fotbalist? Sau atunci, când erai mic, îți doreai să devii altceva? Au fost mai multe, ținând cont că nu a fost de la început ideea de a ajunge fotbalist profesionist. Ca orice copil: arheolog, veterinar... Destul de mult în zona de animale. Asta mă atragea pe mine destul de mult. Apoi mă gândeam, când am început liceul, să dau la Drept. Și apoi m-am orientat și m-am focusat pe cariera de fotbalist și nu a mai existat altceva. Și acum nu te gândești să ai un back-up plan? Adică bănuiesc că ești la facultate după ce ai terminat liceul, nu? Da, fac și eu facultate. Încerc să mă mențin și cu chestia asta, dar mă gândesc clar că am în cap și chestia asta, niște variante de ce aș putea face după ce se termină perioada de fotbalist. Dar cred că depinde și de unde mă vor duce lucrurile, cum se va termina, când se va termina. Cred că depinde și de lucrurile astea. Când crezi că se va normaliza în România ideea asta că jucătorul de fotbal poate să facă și școală, să fie și inteligent și să aibă o cultură generală? Pentru că acum pare ceva wow când auzi. Dar cred că nu e doar în România, adică e clar că sunt țări poate în care se pune accentul și pe zona de școală mai mult. Dar cred că aici depinde de fiecare destul de mult, de cum își vede el viața, de ce vrea să facă. Eu sper că doar că mai multă lume o să înceapă ușor, ușor să înțeleagă că se pot face lucrurile și într-o parte, și în alta. Clar că trebuie să fie mai mult efort în zona sportului, că altfel nu ai cum să reușești, dar cumva să te menții la un nivel ok, se poate face cu siguranță. Și întorcându-ne la fotbalul din copilărie, ce idoli aveai când erai mic? Când eram mic, Cristiano Ronaldo. Mă uitam pe YouTube la videoclipuri cu el când juca la Manchester United și eram înebunit. Și acum? Ai un model din fotbalul european? Acum nu știu dacă mai am așa, mai ales că deja jucători gen Ronaldo, Messi sunt în retragere. Nu știu pe cine să zic că aș avea ca și model, dar mi-au plăcut mulți jucători. Xavi, Iniesta, jucători de genul ăsta. O amintire dragă din copilărie, alături de fotbal? Ieșitul în fața blocului, când spărgeam, dădeam în mașini, când ne băgam pe sub mașini să luăm mingile, ieșeau vecinii la bloc să ne certe că batem toată ziua mingea și deranjăm, chestii de genul ăsta. Adică în mare parte copilăria și ieșitul afară au fost legate foarte mult de fotbal. Dar ai tăi nu s-au gândit să te dea și la handbal, că orașul tău este unul îndreptat mai mult spre handbal? Da, dar e handbalul feminin, nu neapărat masculin. Nu cred că s-au gândit la chestia asta. Am mai făcut tenis pentru foarte puțin timp, pentru că mi-am dat seama că nu-mi place și cam asta a fost în afară de fotbal. Dar fotbalul de ce îți place? Cred că e și vorba de familie, pentru că în familie toată lumea se uită la fotbal, toată lumea joacă fotbal, merge la un fotbal cu prietenii sau mergeau unchii, tata mai ales. Și a fost pur și simplu. Adică m-am apucat la fotbal la șase, șapte ani. Nu e ca și cum am cunoscut altceva. A fost o normalitate dintotdeauna și mie mi-a plăcut. Mergeam și când eram mic. Mă duceam cu tata la fotbal și când mergea cu colegi de serviciu sau prieteni, stăteam la gard și mă rugam de el să mă bage și pe mine 10 minute să mă joc și eu fotbal. Când ți-a zis tatăl tău ultima oară că e mândru de tine? Nu știu exact, dar recent. Am o relație foarte bună cu amândoi. Și cu mama și cu tata. Mereu îmi spun că poate ei sunt de multe ori mai mândri de mine decât sunt eu sau mai bucuroși cu ce am reușit până acum. Ești mai critic decât ei? Da, sunt foarte critic Și simți că e de ajutor asta sau mai degrabă o frâna de mână câteodată? Depinde de situații. Cred că mă ajută să fiu realist, să nu mă văd mai sus decât sunt sau să nu mă cred cel mai tare sau chestii de genul ăsta. Dar sunt și momente în care iei o piedică pentru că poate pun mai mult accent pe ce am făcut greșit și fac cumva din țântar armăsar cu greșelile și nu pot să mai văd și lucrurile bune pe care le fac. Sau când am reușite nu mă bucur la fel de mult de ele. Deci cumva e o sabe cu două tăișuri asta cu critica.

Pănoiu, Ștefan Călin

<h2>„La Rapid am învățat tot”</h2>

Junioratul l-ai făcut la Vâlcea sau unde l-ai făcut? Da, în mare parte. După aia la 16 ani am venit la Rapid. Mă antrenam cu echipa mare și jucam meciuri la juniori. Cum ai descrie perioada de la Rapid? Ce-ai învățat cel mai mult acolo? Sunt multe lucruri. A fost o perioadă foarte frumoasă și în același timp și grea. N-a fost ușor. Nu știu ce aș putea să spun că am învățat, pentru că am învățat cam tot ce înseamnă fotbal profesionist acolo. Vestiar, colegi, antrenori, tot. Dezvoltarea mea în fotbalul profesionist acolo a avut loc pentru că am stat patru ani acolo. Patru ani și ceva chiar. Deci acolo am învățat cam tot ce înseamnă fotbal profesionist. Ai un sfat primit de la un antrenor sau coleg de la Rapid care ți-a rămas în suflet? Cred că de la Săpun (Cristi Săpunaru - n.r.). Cu el m-am înțeles foarte bine și e un om pe care îl încă îl respect foarte mult, îl apreciez. El mi-a spus să am încredere în mine pentru că sunt bun și să arăt și asta pe teren Apoi a fost o perioadă scurtă la Universitatea Cluj. Cum a fost în Cluj? A fost frumos și acolo. A fost puțin greu, pentru că am ratat intrarea în play-off chiar la ultimul meci, la câteva minute de intrare în play-off, ceea ce a fost puțin greu, puțin dezamăgitor. Am întâlnit oameni foarte buni acolo, cu caractere frumoase și a fost o perioadă ok în general, adică nu regret. Apoi a urmat adaptarea la Botoșani. Cum a fost trecerea? Puțin dificil, aș spune, din pricina distanței poate de casă și de ce cunoșteam eu. Clujul era destul de aproape de Vâlcea. Aici e mai greu de ajuns pe acasă sau în alte părți. Asta a fost cel mai greu aspect, să mă obișnuiesc cu distanța și că nu pot să ajung foarte mult acasă sau să mă văd cu prietenii sau familia. În rest a fost ok, am fost primit foarte bine. Cum a fost în perioada asta? Retrogradarea este grea atunci când o ai așa deasupra capului, ca sabia lui Damocles? Nu a fost ușor. Pentru prima dată când am simțit cu adevărat presiune de genul ăsta, pentru că până acum și cu Rapid am jucat în play-out, și cu U Cluj am jucat în play-out, dar nu am simțit atât de tare. Bine, la un moment dat am fost foarte bine și parcă cumva dispăruse la un moment dat presiunea asta cât de cât. Dar apoi au urmat niște meciuri mai puțin bune și a revenit, mai ales pe final. Ultimul meci a fost extraordinar de greu. Eu nejucând am fost pe bancă tot meciul, dar și de pe bancă poate de multe ori e mai greu decât din teren. Că simți că nu poți să faci nimic? Da! Și când intri în teren nu te mai gândești la foarte multe lucruri, încerci să te concentrezi pe a-ți face jocul cum trebuie. Tu ai jucat pe poziția asta de la început, pe poziția pe care joci acum la FC Botoșani? Eu am început ca fundaș stânga când m-am apucat de fotbal, dar după aia am jucat mijlocaș central în cea mai mare parte. Apoi la Rapid, când a venit domnul Adi Mutu, am jucat în bandă dreapta pentru că acolo era poziția de junior. Și la fel la U Cluj, am jucat tot așa mai mult în bandă stângă, bandă dreaptă, dar acum joc mijlocaș. Cam asta e poziția mea. Ce e frumos la poziția asta de mijlocaș? Creativitatea? Libertatea? Faptul că pot să controlez jocul într-un anumit fel. Să ai libertate de mișcare, pot să pasez foarte mult ceea ce mie îmi place, să am mingea, să controlez cumva jocul, să cauți mingea mereu. Astea sunt lucrurile care îmi plac mie.

<h2>Primul gol, cel mai frumos moment</h2>

Ștefan, care e cel mai frumos moment din cariera ta de până acum? Cred că primul gol în Liga 1 cu FC Argeș, la Rapid. Ăla e cel mai frumos! Cum a fost golul? O centrare, am făcut preluare pe genunchi și am dat cu dreptul din afara careului. A fost extraordinar. Aveam și familia, și prieteni în tribune. A fost ceva superb. Cum se simte momentul acela în care dai gol? Pentru noi care suntem pe margine, e inexplicabil. În momentul ăla nu cred că am realizat, doar m-am bucurat, eram extrem de bucuros, dar nu am realizat neapărat ce s-a întâmplat, că am marcat primul gol în prima ligă sau ceva de genul ăsta. A fost bucuria de moment de la gol și apoi concentrare pentru restul de 70 de minute sau cât mai erau din meci. Și pentru viitor, în ce campionate vezi marcând goluri? Mi-aș dori în Spania. Acolo ar fi campionatul ideal în care m-aș vedea. E fotbalul spaniol, apropo de pase că ziceai că îți plac pasele, cel mai creativ? Nu știu. Acum toate campionatele, cel puțin primele cinci, sunt la un nivel extraordinar. Nu mi se pare că sunt diferențe foarte, foarte mari. Dar clar, în general, fotbalul spaniol e un fotbal concentrat pe posesie, pe a avea mingea, pe a te mișca foarte mult. Pe creativitate, clar. Ultima mea curiozitate este dacă cumva ai fi vrut vreodată la vreun interviu să ți se pună o anumită întrebare și nu ți s-a pus. Nu, nu cred. Singura chestie e că de multe ori, mai ales atunci în perioada după ce am luat BAC-ul, dar și acum foarte multă lume se concentrează pe întrebări legate de școală și de partea asta academică mai mult decât pe fotbal. Și pe undeva înțeleg de unde vine chestia asta, dar de multe ori aș vrea să se pună mai multe întrebări legate de fotbal decât de școală.

Mijlocașul lui FC Botoșani savurează prezentul, după el și colegii săi au ajuns lideri ai campionatului, dar se gândește mai departe

Ștefan Pănoiu - visând la un gol în LaLiga, de pe primul loc în Superliga

A venit în fotbalul românesc în iulie 2023 și a devenit rapid un nume important. Cu el în centrul apărării, Adrian Mihalcea a reușit să ducă <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/unirea-slobozia">Unirea Slobozia</a> spre o <a href="https://www.superliga.ro/articole/mihalcea-castigam-cu-inima-nu-cu-bugetul-f3f71d14">performanță istorică</a>, prima promovare în Superligă din istoria clubului. Iar în acel prim sezon cu Slobozia în primul eșalon, Dmytro Pospelov a fost supranumit <a href="https://www.superliga.ro/articole/fundasul-golgheter-din-superliga-si-a-stabilit-obiectivele-pentru-2025-89157df5">fundașul-golgheter</a>: a marcat opt goluri, devenind unul dintre oamenii-cheie ai echipei care a făcut un oraș fericit.În vara lui 2025, și-a continuat drumul alături de același antrenor, mutându-se la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/uta-arad">UTA Arad</a>. Primul impact? Un gol marcat chiar în prima etapă, în <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-regular-uta-ucv?sectiune=cronica">egalul cu Universitatea Craiova</a>. De atunci, Pospelov a adunat două goluri și un assist, dar și două meciuri fără gol primit în cele zece partide jucate pentru UTA.I-am făcut o vizită la Arad, să vedem cum s-a adaptat și ce îl face pe el să joace fotbal cu plăcere.

Mulțumim pentru că ne-ai primit. Cum ești aici, la Arad?Mulțumesc pentru invitație. Sunt bucuros să mă aflu aici. Aradul e un oraș frumos. Îmi place. Învăț limba română. Care e cuvântul tău preferat în română?Cu plăcere! Și joci fotbal cu plăcere?Da. Unde e acasă pentru tine?Acum? Acum e aici. Poți să descrii locul unde ai jucat prima dată fotbal?Cred că am început să mă antrenez la fotbal pe la nouă ani. Era aproape de școală, aproape de casă, aproape de școală. În Odesa, nu?Da, în Odesa. Care e cea mai frumoasă amintire de acolo?Când ești mic, nu îți pasă de nimic. Doar alergi, joci fotbal și atât. Și cum se face că pierdem bucuria asta când creștem?Uneori, unii oameni o pierd, alții nu. Dar tu?Eu încerc, încerc să-mi păstrez sentimentul ăsta. Ai avut o echipă sau un jucător preferat când erai copil?Da, era Barcelona. Și încă sunt fan Barcelona. Iar jucătorul preferat era Rivaldo. De când a dat golul din foarfecă împotriva Valenciei, cred că atunci.&nbsp;

Spune-mi, de ce ai ales fotbalul?Jucam fotbal pe stradă. Tata m-a dus la o școală de fotbal, și pas cu pas am ajuns aici. Și după aceea, de ce ai ales să studiezi Dreptul? Ai o diplomă în Drept, nu?Da, după liceu trebuia să decid încotro merg, ce educație să urmez. Și am ales Dreptul. Știu că Facultatea de Drept din Odesa vrea să formeze oameni corecți. Și sportul e foarte important acolo. Cum eram fotbalist, m-au invitat. Și m-am înscris la Facultatea de Drept. Nici nu m-am gândit la asta înainte. Când am terminat liceul, nu știam unde merg. A fost ca un destin. Ai văzut vreo legătură între fotbal și Drept?Nu, nu. Poate agenții trebuie să știe bine Dreptul, dar fotbalul și Dreptul sunt lucruri separate. Dacă ai putea schimba o regulă în fotbal, ce regulă ai schimba?Știu că în MLS, în America, au încercat ceva nou. De exemplu, dacă te miști prea încet ca să simulezi sau să întârzii schimbarea, pot să te suspende două minute. Nu știu exact, poate sezonul viitor o implementează. Cred că ceva de genul ăsta, pentru spectacol, ca să fie mai interesant pentru fani, să fie mai multe goluri, poate cartonaș albastru, nu știu, un plus pentru fotbal. Crezi că fotbalul de azi e mai frumos sau mai captivant decât înainte?Nu știu. E frumos. Dacă am compara fotbalul cu mașinile, acum mașinile sunt mai sigure, mai tehnologizate. La fel e și fotbalul. Acum e mai multă statistică, toți joacă tactic. Ca și telefoanele. Dacă ne gândim la telefoanele de acum 20 de ani, gen Nokia, fără display, fără cameră... și fotbalul e la fel. Dar crezi că există riscul să pierdem frumusețea sau bucuria fotbalului din cauza tehnologieiCred că nu, pentru că fotbalul crește odată cu oamenii, și tehnologia la fel. Totul merge împreună.

Pospelov, Dmytro

<h2 style="text-align:center;">„Părinții mi-au spus să învăț, că e o șansă mică să ajung fotbalist.”</h2>

Vreau să te întreb cine a fost prima persoană care a crezut în tine?Eu, eu însumi. Și de ce ai crezut în tine?Am vrut să fiu fotbalist. Așa că am încercat să dau tot ce am mai bun. Atât. Ce au spus părinții tăi când le-ai spus că vrei să fii fotbalist?Mi-au spus că trebuie să învăț, pentru că e o șansă foarte mică să ajungi fotbalist. Așa că trebuie să ai planul B. Trebuie să ai un plan B. Cred că de aceea am ales Facultatea de Drept. Și primul an ca fotbalist profesionist cum a fost?A fost foarte frumos. Aveam 18 ani. Am semnat primul contract la Odesa, în liga secundă din Ucraina. Erau mulți jucători cu experiență. Vedete ucrainene, jucători de națională, Oleksandr Kosyrin, Balabanov. Foarte frumos. Cum a fost să fii în vestiar cu ei?Era altă perioadă decât acum. Acum, tinerii sunt mai relaxați, nu simt presiunea. Cred, poate mă înșel, dar cred că acum 15 ani era mult mai greu. Simțeai presiunea?Da. Dacă greșeai, jucătorii mai vechi te certau. Antrenorul te certa. O greșeală și te „omorau”. Care a fost cel mai greu moment în toți acești ani de presiune?Când ești tânăr, nu ai experiență. Nu știi ce e bine și ce e rău. Nu ai o opinie. Doar asculți, și abia după înțelegi câte ceva. Dar în primii ani, nu știi ce se întâmplă. Primul lucru pe care l-ai înțeles despre fotbal care a fost?Nu poți păcăli fotbalul. Dacă nu te antrenezi bine, nu poți juca bine. Trebuie mereu să te concentrezi la antrenamente, să muncești. Și chiar și așa, nu ai garanția că vei juca bine. La câte cluburi ai jucat până acum?Nu știu exact. Mai întâi în Ucraina, apoi Azerbaijan, apoi din nou Ucraina, cred că vreo șapte sau opt. Și care a fost cel mai interesant pentru tine?Interesant? Poate Cernomoreț. E orașul meu natal, Odesa, și a fost visul meu să joc la Cernomoreț. Și cum a fost sentimentul?Am jucat în liga a doua. Am terminat pe locul doi și am promovat cu echipa. Și care a fost cel mai greu club la care ai jucat?Peste tot e greu. Peste tot. Și în România?Bineînțeles! În fiecare săptămână trebuie să tragi tare.

Ai jucat aici, în România, la Slobozia. Ai fost în liga a 2-a și apoi ați promovat. Cum a fost drumul acesta pentru tine?A fost un drum greu cu Slobozia în liga secundă. Foarte greu. Îmi amintesc primul meci cu Reșița. Am jucat în deplasare. Am câștigat cu 1-0, dar a fost un meci foarte greu. Și fiecare meci a fost greu. Nu-mi amintesc niciun meci ușor în România. Timp de doi ani până acum sunt în România și nu îmi amintesc să fi avut un meci ușor. Cum a fost să ajuți Slobozia să promoveze în prima ligă pentru prima dată în istorie?A fost legendar. Da, e un moment istoric. Cel mai important e că sper să poată construi un stadion nou și un sistem de educație în fotbal în acea zonă. Asta contează cel mai mult. Și pentru suporteri, de asemenea. Clubul a crescut acum. Le doresc să continue așa.

<h2 style="text-align:center;">Mihalcea: „Fă ce simți. Alege ce crezi că e mai bine pentru tine”</h2>

Acum ești la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/uta-arad">UTA Arad</a>, un club cu istorie și suporteri mulți. Ce înseamnă asta pentru tine?Sunt foarte mândru să fiu aici. Înainte de începutul sezonului, suporterii au venit la antrenament și ne-au vorbit puțin, ne-au transmis un mesaj. Au spus: „Suntem alături de voi. Suntem împreună. Așa că dați tot ce aveți mai bun, și suntem cu voi. Putem obține rezultate bune și o atmosferă frumoasă aici.” Ai vorbit cu Danylo Kucher, prietenul tău, înainte să vii aici?Da, portarul. Mi-a spus numai lucruri bune. Asta a fost foarte, foarte important pentru mine că mi-a spus doar lucruri bune despre oraș, despre club, despre jucători. Atmosfera, totul e bun aici. Și cum vezi acest nou capitol pentru tine?Îmi place să fiu aici. Mă bucur de condiții bune, de jucători buni în jurul meu, stafful, toți muncesc cu plăcere. Așa că sunt fericit să fiu aici. Ai lucrat cu <a href="https://www.superliga.ro/articole/cum-pregateste-mihalcea-aradul-pentru-performanta-uta-impune-respect-or-superliga-insider-3bcb304f">Mihalcea</a>, antrenorul tău de la Slobozia. Te-a ajutat asta în decizia de a veni aici, împreună cu el?Sincer, nu am vorbit prea mult cu el. Mi-a spus o singură dată: „Fă ce simți. Alege ce crezi că e mai bine pentru tine”. Și atât. Ce tip de relație ai cu Mihalcea?Lucrăm ca antrenor și jucător. Crezi că fundașii ofensivi sunt mai importanți acum în fotbal?Depinde cine joacă lângă tine. Pentru un fundaș central, cred că cel mai important lucru e să-ți aperi poarta. Și dacă mai poți face ceva și în atac, e un bonus. Dar cel mai important e să fii concentrat pe partea defensivă. Vreau să te întreb: ce e mai important pentru tine: să ai un meci fără gol primit sau să marchezi un gol?Fără gol primit. Are 2 meciuri fără gol primit în acest sezon de Superliga. De asemenea, excelează și la capitolul <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/pospelov-dmytro-5154c1bc">consistență</a>. Este pe locul 1 în echipă la atingeri pe meci (58.7) și pe locul 2 la șuturi blocate (13) și respingeri (69). Cu o acuratețe a paselor de 83%, peste media echipei (70%), Pospelov e genul de fundaș care aduce calm, forță și siguranță, un echilibru între puterea defensivă și inteligența jocului. Și, așa cum vom afla în continuare, totul pornește de la bunătate.

<h2 style="text-align:center;">„Dacă ești un jucător bun și un om rău, nu ai nicio șansă.”</h2>

Ești tată acum. Cum te-a schimbat acest lucru?E o perioadă interesantă. Încerc să petrec mult timp cu fiul meu, să mă joc cu el. Sunt foarte fericit. Dacă fiul tău ți-ar spune că vrea să devină fotbalist, ce i-ai spune?L-aș ajuta. Cel mai important e să fie un om bun, un om frumos. Iar apoi să aleagă fotbalul, medicina, sau dacă vrea să fie șofer, nu știu. Nu mă interesează. E important să fie un om bun – și asta îl va ajuta să fie și un jucător bun?Da, bineînțeles. Asta e o regulă generală. Trebuie să fii și deștept, și bun. Părerea mea. Poate greșesc. Dar dacă ești un jucător bun și un om rău, nu ai nicio șansă. Ce înseamnă să fii ucrainean în ziua de azi?E greu, pentru că acum războiul continuă și nimeni nu știe când se va opri. În fiecare zi citesc știrile. În fiecare zi se lansează rachete, drone, undeva... e greu. Ești mândru că ești ucrainean?Da, da. Și ce ai luat cu tine din Ucraina? Ce ai păstrat din țara ta?Să nu renunț niciodată, cred. Să nu renunți niciodată. Ce ai vrea ca oamenii să știe despre poporul ucrainean? Ceva ce poate nu știu deja.Cred că acum, după ce a început războiul, toată lumea știe despre Ucraina. Poate unii credeau că ucrainenii și rușii sunt același popor. Dar nu e așa. E o mentalitate diferită. Ai jucat în Ucraina în timpul războiului, nu?Da. Ai simțit frică sau anxietate să fii pe teren?Era greu, pentru că înainte de fiecare meci aveam un minut de reculegere. Ești mereu în formă. Care e secretul tău?Doar să te bucuri de viață. Viața trece repede, așa că trebuie să ne bucurăm. Ai ritualuri sau obiceiuri care te ajută?Uneori încerc yoga. Și când ai descoperit yoga?Hmm, acum patru sau cinci ani, când eram în Indonezia. Am văzut cultura asta, un centru de yoga. Avea un miros plăcut. Și mi-a plăcut atmosfera de acolo. Mirosul, hainele, totul. Era liniște, o briză ușoară. De asta, cred, mi-a plăcut. Crezi că yoga te ajută și pe teren?Da, da, da. Te ține mai concentrat?Mai calm, mai focusat doar pe mișcare, fără să te agiți pentru lucruri mici. Ceva de genul ăsta. Ce ți-ar plăcea ca jucătorii tineri să învețe de la tine?Să muncească în fiecare zi, să nu se agite pentru lucrurile mici, cum am spus mai devreme. Și să creadă în ei înșiși. Numește un lucru pe care ți-ai fi dorit să ți-l spună cineva când aveai 17 ani?Să fii mereu un om bun. Frumos. Dacă ai avea un singur sfat pentru noua generație, care ar fi?Sfat? Oricine poate alege ce vrea. Oricine. Depinde ce vrei, trebuie să faci acel lucru. Și să nu asculți de nimeni. Care e cel mai important lucru în viața ta acum?Familia. Familia e cea mai importantă. Și să joc fotbal cu plăcere. Fotbalul e viața mea, face parte din mine. Care a fost cea mai mare lecție pe care ți-a dat-o fotbalul?Să crezi, să nu renunți până când meciul nu se termină, să crezi că poți face orice. La Arad, Dmytro Pospelov joacă fiecare meci cu aceeași convingere cu care și-a început cariera: că fotbalul nu poate fi păcălit. Muncește, învață și trăiește cu plăcere, în țara care l-a primit cu brațele deschise. Iar atunci când vorbește despre viață, despre familie și despre munca zilnică, înțelegi de ce fundașul-golgheter din Ucraina a devenit una dintre vocile calme ale vestiarului de la UTA Arad. Un jucător care crede că, în fotbal ca și în viață, nu renunți niciodată până nu se termină meciul. Și tocmai de aceea e plăcut să-l vezi pe Dmytro din tribune. Pentru că știi că, în orice moment, poate face orice.

Fundașul ucrainean de la UTA Arad vorbește despre drumul său din Odesa până în Superliga

Pospelov: „Am luat cu mine din Ucraina puterea de a nu renunța niciodată”

Ana-Maria Popescu

Al-Hamlawi, Assad Al Islam (player, UCV)

Assad Al Hamlawi este unul dintre jucătorii transferați pe „Ion Oblemenco” în această vară, o mutare care s-a dovedit a fi inspirată, realizată datorită unui alt jucător din lotul lui Mirel Rădoi, Tudor Băluță. Să-l cunoaștem mai bine pe fotbalistul palestinian din atacul Craiovei.

Universitatea Craiova a început noul sezon din Superliga fără câteva dintre numele importante ale vestiarului în sezoanele trecute, Alexandru Mitriță și Andrei Ivan, dar cu fețe noi, gata să pornească lupta către un titlu mult visat și așteptat cu ardoare în Bănie

Al Hamlawi cucerește Craiova: “Am stat în scaun cu rotile un an!”

Yanis Pîrvu. Al doilea cel mai tânăr debutant <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-arges">al clubului</a> în prima divizie, după Nicolae Dobrin. 15 ani, șapte luni și trei zile. „Nici nu voiam să fiu primul, pentru că el este o legendă a fotbalului românesc și, mai ales, în Argeș”, spunea <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/pirvu-yanis-37f8692f">Yanis</a> în noiembrie 2022, după meciul de debut împotriva celor de la Sepsi. Nu a fost victorie pe teren atunci, dar a fost o victorie a fotbalului argeșean, pentru că Yanis a dat un semn prețios. Moștenirea lui Dobrin există. Nicolae Dobrin a debutat pentru FC Argeș în primul eșalon la 14 ani, zece luni și cinci zile. Yanis, la 15 ani, șapte luni și trei zile. De atunci se citea în ochii puștiului talentat maturitatea unui fotbalist care respectă sportul, istoria lui și dragostea orașului pentru legenda Dobrin. De atunci și până acum, Yanis a devenit un simbol al echipei, un jucător cu care copiii Piteștiului se identifică și un exemplu de tinerețe combinată cu respect pentru profesie și inteligență pe teren și în afara lui.

https://www.youtube.com/watch?v=mP_jMKq-JI8

Am vorbit cu Yanis despre ce înseamnă să porți tricoul lui <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-arges">FC Argeș</a>, despre promovarea în Superliga și despre ce îl motivează să lupte pentru visul lui. Până acum, a adunat în acest sezon <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/pirvu-yanis-37f8692f">10 meciuri jucate</a> și un gol marcat, în <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-regular-fca-fkcs?sectiune=cronica">victoria cu Csikszereda</a> din etapa patru. FC Argeș se află pe poziția patru în clasamentul Superligii, o surpriză frumoasă provocată de argeșeni, care au <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-arges">un golaveraj </a>de 18-13 și 7 victorii, un egal și trei înfrângeri. Viața alături de FC Argeș nu e simplă, dar e una frumoasă. Dovadă stau și amintirile pe care Bogdan Andone și băieții lui ni le-au împărtășit despre <a href="https://www.superliga.ro/articole/fotbal-in-familie-povestea-lui-fc-arges-direct-din-vestiar-ff452457">zborul spre Superliga</a>. Viața alături de FC Argeș e entuziasmantă. Iar Yanis și zâmbetul lui sunt ca remindere că fotbalul din Argeș mai are multe de spus.

<h2 style="text-align:center;">„Aveam 15 ani, 7 luni și 3 zile.”</h2>

Ce înseamnă pentru tine FC Argeș?Este o onoare primul rând să joc la FC Argeș. Este o mândrie că pot reprezenta Piteștiul și că pot bucura fanii care sunt în tribună și ne aștept la fiecare meci. Ai crescut știind cine e Nicolae Dobrin, cu siguranță. Ce simți când auzi că ești al doilea cel mai tânăr debutant al clubului, după el?Da, de când era mic am auzit tot ce făcea Nicolae Dobrin pe teren cu mingea, că era ca un magician. Și bineînțeles că sunt foarte fericit că am avut onoarea să debutez în primul rând și în al doilea rând la o vârstă fragedă și să fiu și al doilea după Nicolae Dobrin. Câți ani aveai mai exact atunci?Aveam 15 ani, 7 luni și 3 zile. Cum a fost momentul înainte să intri pe gazon?Am avut puține emoții de la încălzire, dar deja când m-a chemat mster să mă schimb îmi trecură toate și eram foarte fericit, eram entuziasmat să intru și să joc.

https://www.facebook.com/watch/?ref=embed_video&v=2292389477588844

Ce ai simțit când ai intrat prima oară în vestiarul seniorilor?Era ceva nou pentru că nu se compară vestiarul de senior cu niciunul de juniori și nici fotbalul, este cu totul altceva. Dar da, eram fericit că am avut ocazia să fiu alături de ei în vestiar în condițiile în care eu îi vedeam la televizor și mă uitam la meciuri și a fost o bucurie imensă. A fost un jucător anume care te-a ajutat să te integrezi, să te adaptezi mai repede?Da, tot grupul a fost super ok cu mine de la început, dar în special Cătălin Straton, care este și acum colegul meu, Andrei Tofan, căpitanul echipei și Ionuț Șerban era atunci, apoi și Turda, Grigorie Turda, ei toți m-au ajutat să mă integrez foarte bine. Îți amintești de un sfat anume care va rămâne cu tine în toată cariera ta primit de la ei?Să am încredere în mine. Asta mi-au spus toți de la început și asta cred că mă ajută cel mai mult. Ce înseamnă pentru tine această promovare în Superliga?Înseamnă foarte mult că am reușit să promovez acum, după episodul nefericit când am retrogradat atunci. Dar da, acum este o bucurie foarte mare că am revenit în Superligă și eu cred că aici ne este locul. Care a fost cel mai frumos moment pe care l-ai petrecut în fotbal?Cred că cel mai frumos moment rămâne debutul. Chiar dacă și acum la promovare a fost o seară magică, dar atunci la debut nu se poate compara. Poți să ne spui o lecție pe care ți-a oferit-o fotbalul până acum?Da, vă pot spune o lecție, dar nu neapărat care mi s-a întâmplat mie. Fotbalul te răsplătește așa cum și tu îi oferi lui. Dacă ești serios și muncitor și ambițios, el cu siguranță îți va oferi numai lucruri plăcute.

<h2 style="text-align:center;">„Sper să ajung să mă clasez în top 20 la Balonul de Aur.”</h2>

Ce ți-au spus părinții când ai zis că vrei să fii fotbalist?Ei mi-au spus de la început că orice vreau să fac mă vor susține necondiționat și vreau să le mulțumesc și lor. Dar da, când le-am spus că vreau să fiu fotbalist, tatăl meu a fost foarte fericit în special și până în prezent și în continuare mă vor ajuta 100%. De când ai început tu să joci fotbal?De pe la 5-6 ani așa am început fotbalul. Te-a dus tatăl pe stadion?Da, cu tati am fost prima oară la antrenament. Și pe stadion, la meci, ții minte când ai fost prima oară?Nu mai știu, dar obișnuiam să merg la meciurile echipei naționale. În ce campionate te vezi jucând?Nu știu, eu aș vrea ori în Spania, ori în Italia, dar depinde ce vrea Dumnezeu. Cel mai mare vis al tău care e?Cel mai mare vis al meu? Sper să ajung să mă clasez în top 20 la Balonul de Aur. Și cum ești tu, Yanis, când nu ai tricoul de fotbal pe tine?Sunt o persoană sinceră și modestă, la fel ca și pe teren. Un băiat simplu și ascultător. Și ce faci în afara fotbalului? Cu ce-ți ocupi timpul?Îmi place să ies în parc, să mă plimb, să mă relaxez. Citesc din când în când și petrec timpul cu frățiorul meu. Reușești să îmbini și școala cu fotbalul? Știu că e mai complicat.Este mai complicat, da, deoarece programul nu îmi permite să merg la școală foarte des. Dar încerc pe cât posibil să merg și să-mi rezolv situația.

Ce simți că faci în afara terenului, dar te ajută și în timpul meciurilor?Probabil orele de antrenament pe care le fac suplimentar. În afara antrenamentelor cu echipa. Poate asta mă ajută în timpul meciurilor. Rămâi după antrenament și mai tragi la poartă? În ce constă antrenamentul?Da, vin și înainte și rămân și după. Îmi fac program de sală, de tehnică, depinde de zi. Cum îți imaginezi viața peste cinci ani?Nu știu cum văd viața peste cinci ani, dar vreau să dau totul acum ca să-mi fie bine peste ceva timp. Ce te motivează să te trezești dimineața?În primul rând gândul că joc la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-arges">FC Argeș</a> și că am avut ocazia să debutez, cum am spus și mai devreme și să marchez și goluri. Și, în al doilea rând, să-mi creez o viață frumoasă, să-mi fac o viață bună, o familie fericită. Ți-ar plăcea să se spună despre tine în viitor ceea ce se vorbește acum despre Nicolae Dobrin, că ești un simbol al echipei?Desigur, vă dați seama, cred că este visul oricărui copil. Dar cu multă muncă nimic nu este exclus, se poate întâmpla orice. Ce simți că reprezintă echipa asta pentru orașul Pitești?Eu zic că această echipă este sufletul Piteștiului, emblema. Toată lumea de pe stradă, toți copiii dacă întrebi de FC Argeș vor spune numai lucruri frumoase. Ce promiți suporterilor?Promit în numele meu și numele tuturor colegilor mei că vom da totul pe teren din primul până în ultimul minut. Și cu siguranță vor ieși și rezultate foarte bune. O poveste începută cu „Nici nu voiam să fiu primul”, continuată cu muncă, disciplină și încredere în propriile forțe. Vom fi aici când Yanis va fi primul care va reaminti oamenilor din Argeș că fotbalul îi poate face fericiți.

Jucătorul de 18 ani și entuziasmul fotbalului lui FC Argeș în acest sezon de Superliga

Yanis Pîrvu: „Sper să ajung să mă clasez în top 20 la Balonul de Aur”

Christ are 27 de ani și a venit din Camerun în 2019 la echipa din județul Suceava,&nbsp;Şomuz Fălticeni. Nu știa nimic de România, nici unde e, nici ce limbă se vorbește aici, nici cum arată fotbalul nostru. Din 2022 joacă pentru <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/unirea-slobozia">Unirea Slobozia</a>, echipă cu care a promovat în Superligă în 2024. A ajuns nu numai să știe limba română, ci să și iubească locul care i-a devenit a doua casă.&nbsp;În actualul sezon, Afalna a jucat 11 meciuri în tricoul Unirii, a marcat <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/afalna-christ-1f242db0">trei goluri</a> și a oferit <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/afalna-christ-1f242db0">un assist</a>. A înscris împotriva <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-regular-cfr-slo">CFR-ului</a> în prima etapă, în <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-regular-fch-slo?sectiune=cronica">victoria cu Hermannstadt</a> din etapa a noua și a adus cele trei puncte în <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-regular-slo-fcp?sectiune=cronica">meciul cu Petrolul</a>, în etapa zece.&nbsp; În interviul de mai jos, <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/afalna-christ-1f242db0">Christ Afalna</a> ne-a vorbit despre copilăria lui în Camerun, idolii care i-au marcat drumul, despre ce a învățat în România, despre fotbalul ca meserie și bucurie, dar și despre legătura emoțională cu familia, cu fiul său și cu clubul Unirea Slobozia.

<h2 style="text-align:center;">„Să muncești și să-ți vezi de treaba ta.”</h2>

Cum arăta o zi din copilăria ta în Camerun?
Copilăria mea din Camerun a fost foarte, foarte, foarte fericită, că m-am bucurat de fotbal acolo enorm. Mă duceam la școală dimineața și, când mă întorceam, la ora 1, când intram în casă, aruncam ghiozdanul și direct la fotbal. Până ne chemau mama și tata: „Vino să te speli și te culcă!”. M-am bucurat foarte, foarte mult.
Ca cine visai să joci atunci?
Ca unchiul meu, fratele mamei mele, că era fotbalist înainte și era fundaș central.
El a fost modelul tău?
Da. El a fost modelul meu când eram mic.
Ți-a dat vreun sfat care ți-a rămas în minte?
Doar că „dacă vrei să ajungi fotbalist mare, trebuie să muncești și să-ți vezi de treaba ta, să stai pe locul tău. Să nu te plimbi mult. Stai pe locul tău să muncești și atunci Dumnezeu te-ajută”.
Ți-a zis vreodată că este mândru de tine?
Da. Când eram mic. Am fost la un meci de-ale lui. Aveam cinci-șase ani. A pierdut atunci. Și eu am mers, l-am bătut pe spate și era bucuros și a zis: „Te iubesc prea mult!”. El era idolul meu, mereu mă duceam la meciuri la el.
Te mai gândești la el când joci?
Da, da. Când văd un fundaș central de culoare, direct îmi vine imaginea lui în minte.

Ce ai vrea să știm despre Camerun?
Că e o țară foarte frumoasă și toată lumea te apreciază acolo.&nbsp;Ce îți lipsește cel mai mult?
Familia mea. Mama și tata.
Când ai fost ultima dată în Camerun?
Acum doi ani. Atunci a murit mama mea și mi-e greu să mă duc acum.
Ce a însemnat familia pentru tine în carieră?
Tata, mama, sora mea... Mă gândeam mereu la mama mea când jucam. Ziceam: „Trebuie să te scot de aici, să-ți fac o casă mișto, să-ți cumpăr o mașină”. Din păcate, Dumnezeu a luat-o mai devreme și acum trebuie să le fac pentru copilul meu.
Cum ai ajuns în România?
Când am plecat, nimeni nu știa de România. Nici eu. M-am dus la bancă să pun bani pentru dosar. M-au întrebat: „Unde te duci?”. Am zis: „În România”. „Ce limbă vorbesc acolo?”. Am zis: „Engleză!”. Și mi-au zis că nu e engleză... Atunci am auzit prima dată de România.Dar cum s-a întâmplat?&nbsp;Cum a aflat impresarul tău de Fălticeni?&nbsp;El a lucrat cu fostul meu președinte din Camerun.&nbsp;Și eu jucam la echipa de Liga 2, unde era acest președinte și impresarul a venit la un antrenament, m-a văzut și i-a plăcut de mine. Și direct s-a întâmplat: cu dosar, cu documente. Și am ajuns aici, în România. Nici eu nu credeam că puteam să vin aici.Cum a fost când ai ajuns aici?
Eram foarte fericit. Totul era nou. Casă, magazin, oameni, mașini. Era foarte diferit de Camerun.Ți-a fost teamă sau mai degrabă erai entuziasmat?&nbsp;Era entuziasm, nu era teamă.... Că era prima oară când ieșeam din Camerun. Niciodată nu am fost plecat de acolo.Ce ai învățat în România?
Să nu mai am încredere în oricine. Că de acolo vine răul.
Ți-ai făcut prieteni apropiați?
Da, dar nu sunt mulți. Maximum doi. Sunt sportivi, dar nu fac fotbal.
Cine te-a învățat cel mai bine limba română?
„Manole”. Fundașul nostru, Gabriel Lazăr. El mereu mă corecta: „Nu zice așa, zi așa!”. M-a ajutat foarte mult.&nbsp;El m-a învățat mult și cu Ibrian.&nbsp;Ți s-a părut grea?&nbsp;Da, la început era grea, dar apoi m-am obișnuit. Mi se pare că e o formă de respect să vorbești limba română.&nbsp; Nu e respect, pentru mine. E ceva corect.&nbsp;Dacă vrei să te descurci în viață, unde nu se vorbește în limba ta, trebuie să înveți. Vrei lapte și nu știi cum se cere lapte?

Un alt model în fotbal în afară de unchiul tău?&nbsp;Samuel Eto'o. Și am văzut, am citit istoria lui și m-a dat și „vână”. Și mi-a plăcut foarte mult. Cine te-a ajutat cel mai mult în carieră?&nbsp; Tatăl meu, care mi-a cumpărat primele ghete. De acolo a început totul. Cum a fost ziua în care el a venit cu perechea de ghete?&nbsp;&nbsp;Am fost foarte fericit. Era după școală. Și eu aveam meci, seara, cu niște prieteni de-ai mei. Și mereu mă duceam cu adidașii rupți. Și când a venit cu ele, le-am purtat la meci atunci. Erau Nike Total 90, știi? Model vechi, albe cu roșu.&nbsp; Ai ieșit mândru cu ghetele să le arăți și prietenilor tăi? Da, foarte, foarte, foarte, foarte. Și toată lumea venea să-mi ceară ghetele. „Te rog, dai-mi ghetele, să mă duc să fac antrenament cu ghete.”Deci le-ai împărțit și cu prietenii tăi?&nbsp; Da. Am făcut două zile așa și după aceea, tatăl meu m-a zis: „Gata! Ghetele astea sunt doar pentru tine, nu și pentru alți oameni”. Asta poți să zici că este cea mai mare calitate a ta? Că împarți cu oamenii?&nbsp;&nbsp; Da, da. Eu așa sunt. Adică eu nu pot să stau și să mănânc singur... Trebuie să împart cu toată lumea.&nbsp; Și asta ai transmis și copilului tău?&nbsp;Da. Și el știe mai bine. Că dacă are ceva, trebuie să-i dai și mamei, fratelui, celor din jurul lui.&nbsp; Care e ultimul sfat pe care l-ai primit aici la Unirea Slobozia? E cineva care ți-a dat un sfat? Știi că la fotbal toată lumea vine să-ți dea sfaturi.&nbsp;Și eu iau ce e mai bun și ignor restul. Că nu poți să primești tot. Trebuie să primești (ca sfat) ce simți că e bine.&nbsp;Că-n viață înveți, în orice moment înveți lucruri noi. Din greșeli înveți chiar mai mult.&nbsp; Simți că fotbalul te-a învățat ceva în viață? M-a învățat foarte mult lucruri. Că trebuie să fii tot timpul liniștit, concentrat la meci, să nu mai fii cu gândul departe. Doar la fotbal! Să fii prezent acolo și nu te mai uita stânga-dreapta.

<h2 style="text-align:center;">„Erau Nike Total 90, știi? Model vechi, albe cu roșu.”</h2>

În Superliga, ce fotbalist îți place?
Nistor, Alibec... Și pe stadioanele din România te-a impresionat ceva?
Da.
Suporterii.
Mult. Pe „Arcul de Triumf”, cu Dinamo. Era și primul meu meci. Și apoi la noi, tot cu Dinamo. Și după, cu FCSB, pe Arena Națională. Și după aceea, cu Rapid...
Ți se pare că în România fotbalul e iubit de oameni?
Da. Foarte mult. Și am văzut și la noi aici, în Slobozia... Când am avut meciuri la Voluntari, la Sepsi, au venit oameni. Adică le place fotbalul foarte mult.
Ne zici niște momente frumoase pe care le-ai trăit la Unirea Slobozia?&nbsp;De la început, când Unirea Slobozia se bătea pentru salvarea de la retrogradare, acuma patru ani, cu Comuna Recea. Și era baraj. Am pierdut la Comuna Recea 2-0. Și am câștigat aici 3-0.
Și a fost plin stadionul?
A fost aproape plin. La Liga 2, era senzațional. Că eram și eu în primul an de Liga 2.
Ce are special echipa aceasta din Slobozia?
Echipa asta are prea multe... Adică se comportă ca o familie. Adică nu lasă pe cineva în afară, ci toți sunt incluși în grupul nostru. Și toată lumea e împreună. Nu se fac clanuri ca la alte echipe.
Și pentru tine ce înseamnă să joci în tricoul Unirii Slobozia? Ce e pasul acesta în cariera ta?
Să demonstrez că știu fotbal și să ajut pe Unirea Slobozia să câștige și ea un titlu. Și așa au zis, când am venit, că nu pot să plec de aici fără să dau un titlu Unirii Slobozia.
Deci ăsta e obiectivul. Nu pleci de aici până nu câștigi titlul cu Unirea Slobozia?
Am câștigat deja Liga 2. Acum vrem să intrăm în Play-off. Adică nu trebuie direct să fii campion, că avem timp și să fim campioni. An de an, putem să ajungem mai departe.
Și ce-i trebuie Unirii Slobozia ca să ajungă în Play-off?
În primul rând să termine stadionul, să atragă oamenii la stadion. Care e colegul tău preferat de la echipă? Cu cine te înțelegi mai bine?
Eu mă înțeleg cu toată echipa.
Asta e foarte bine. Ai un moment amuzant pe care l-ai trăit aici, la Unirea Slobozia? În care ai râs cu poftă?
Da, mereu, că fără mine toată lumea doarme aici. Mereu! Eu am viață multă.
Dar cine dansează cel mai bine în vestiar?Eu, în primul rând. Eu dădeam tonul și apoi veneau și alți băieți, Antoche, Dinu, Toma. A, uitați și Toma, dacă e bucuros, dansează foarte bine. Care e cel mai frumos moment din cariera ta?
Când am promovat echipa Unirii Slobozia in Superliga și când ne-am menținut în Superliga.
Și cel mai greu?Cel mai greu moment e când am venit aici primul an și am jucat pentru salvarea de la retrogradare. Că era foarte, foarte greu pentru noi. Și toată lumea era cu capul în pământ și Dumnezeu ne-a ajutat și am putut să ne menținem. Mai ales după ce am pierdut 2-0 la Comuna Recea, toată lumea era praf.
Și cum v-ați revenit? Mental, zic.
Mental datorită lui Mister. El a zis: „Băi, intrăm să jucăm, fără frică, fără să fim timorați. O câștigăm, o pierdem, jucăm fără frică!”. Și noroc că am câștigat noi.&nbsp;

Am o întrebare mai despre sufletul tău. Ce te face pe tine fericit?
Copilul meu.
E aici cu tine? Locuiți împreună?
Nu, el e cu mama lui.
Dacă n-ai fi fost fotbalist, ce crezi că ai fi fost?&nbsp;M-aș ocupa de case.
Bun. Am auzit că îți ajutai prietenii să-și facă casele.
Da, am lucrat acolo în fiecare vacanță. Și din banii din construcții, am putut să cumpără primul meu telefon.
Care e cea mai frumoasă calitate a ta?

Că eu mereu sunt alături de oameni care au nevoie de ajutor. Adică, mie îmi place să ajut oamenii. Și să fiu împreună, să stau cu familia mea.
Și un defect pe care vrei să-l îmbunătățești?
E un singur lucru pe care vreau să-l schimb și anume dacă mă supăr pe cineva, nu mai vreau să fac nimic cu el. E închis tot.
Ce faci în timpul liber când nu ești în tricoul Unirii? Stau acasă, ascult muzică și mă uit la un film, mănânc și mă culc. Și vorbesc cu familia mea la telefon. E foarte important somnul, că eu maxim la 20:00-22:00 mă culc deja. De când am fost la academie în Africa mi-au zis că cel mai important pentru un fotbalist este să se culce devreme și să nu piardă nopțile. Dacă pierzi nopțile, înseamnă că nu mai poți să reziști în teren.
ȘVreau să te întreb dacă te uiți la televizor la programele românești.
Da, în fiecare dimineață mă uit la televizor.
Ai vreo emisiune preferată?
Nu am emisiuni preferate. Doar să mă uit și să să văd ce s-a întâmplat.
La fotbal?
Mă uit la fotbal, la politică.
Te simți un român?
Da, dacă am făcut deja aproape șase ani aici...
De ce e frumos fotbalul? Tu ce părere ai?
E frumos că te bucuri pe teren și faci un lucru care-ți place, adică pe care-l dorești. Adică nimeni nu te obligă să te duci la fotbal. E o muncă fericită pentru mine și îmi place prea mult. Christ Afalna nu e doar un mijlocaș important pentru Unirea Slobozia, ci un om care joacă din suflet și trăiește pentru fotbal. Un jucător care visează la titluri, dar care n-a uitat de unde a plecat, ce e important în viață și cum să își păstreze bucuria pe teren. Pentru el, Unirea e o familie. Iar în familia asta, spune el, „nimeni nu e lăsat pe dinafară”.

superliga 2025

Fotbal

vineri 08 august

sâmbătă 09 august

duminică 10 august

luni 11 august

joi 16 octombrie