FC Argeș

Metaloglobus

Stadionul Clinceni

Dinamo București

AFC Hermannstadt

Stadionul Municipal Sibiu

Unirea Slobozia

FC Universitatea Cluj

Cluj Arena

FC Botoșani

Universitatea Craiova

Stadionul „Ion Oblemenco”

FC Farul Constanța

Petrolul Ploiești

Stadionul Ilie Oană

CFR Cluj

FCSB

Arena Națională

FK Csikszereda

Oțelul Galați

Stadionul Oțelul

FC Rapid București

UTA Arad

Stadionul Francisc Neuman

Ana-Maria Popescu

SUPERLIGA INSIDER

Vasile Mogoș nu este un simplu fotbalist, chiar dacă el a început interviul prin a se descrie ca fiind „un băiat foarte simplu”. Adesea neînțeles, datorită modului său de a fi, fundașul de la Craiova poate fi ușor numit personaj tocmai pentru că este o figură greu de ignorat, în special atunci când atenția și microfonul sunt la el. Am mers la Craiova pentru a-l cunoaște pe Vasile, un tip căruia nu-i este ușor să se deschidă și să vorbească despre viața sa, chiar dacă poveștile sale de până acum pot fi adunate cu lejeritate într-o carte. Perceput uneori ca un „bad boy”, Mogoș ne-a purtat, cu lacrimi în ochi, într-un roller-coaster emoționant prin viața sa. Pentru început, vreau să-mi spui tu cine este Vasile Mogoș? O întrebare foarte simplă. Un băiat foarte simplu. Atât. La șase ani a trebuit să te muți în Italia după ce tatăl tău a suferit un accident rutier. Cum a fost pentru tine momentul în care tatăl tău a suferit acel accident rutier? Mai ales pentru că există această conexiune specială, bineînțeles, între tați și băieții lor. Sincer, din cât îmi aduc aminte, nu știam. Mama, cu vrăjeală, ne-a dus pe toți în Italia. Trebuia să fie o vacanță pentru noi. Dar nici mama nu știa că tata a avut un accident. Descoperise după. Tata nu voia să spună nimănui. A făcut toată convalescența, cum să spun, singur. După ce mama a descoperit, ne-a luat pe toți cinci și ne-am dus în Italia. Când am ajuns toți în Italia, tata era bine, sănătos. Nu știam. Am descoperit după mult, mult timp, că a avut accident, că stătea să moară, tot restul. Și cum a fost când ai descoperit? Eu l-am văzut pe tata, era sănătos. S-a descurcat. Tata e un bărbat puternic. Când am descoperit, am spus „Mamă!” Eu cred, nu știu, trebuia să se opereze, trebuia să schimbe ceva. Și de acolo ne-am dat seama, mamă, cine știe cât a suferit. Și, după, mama ne-a povestit că a stat singur, nu voia să vadă pe nimeni, că nu vrea să-l vedem așa. Și, sincer, nu știam de ce. Mă bucur că a trecut tot și e totul ok acum.

<h2>„Am cel mai mare respect pentru toți oamenii care muncesc!” </h2> Tata Pavel și mama Aurica, așa le spui tu părinților tăi, mi-ar trebui să-mi spui ce crezi că ai preluat de la ei, câte un lucru. Ce-ai luat de la tatăl tău și ce-ai luat de la mama ta? Inima de la mama și de la tata cred că am luat caracterul. Pare un om foarte puternic din ce ne-ai spus, nu? Foarte puternic. Ne-a învățat pe toți cinci cu educația lui. Nu a fost un tată care te pupa sau te lua în brațe sau spunea, cum se spune în zile astea, că te vreau bine. Doar cu un singur ochi îți dădeai seama. Nu puteai să sufli în fața lui. După ce am plecat de acasă, mi-am dat seama de ce a făcut așa. Au fost momente când ți-ai dorit că el să fie mai afectuos, să-și arate iubirea? Da. Acum face asta? Acum face mai mult pentru că cu toți nepoții s-o mai înmuiat și el un pic. Dar cu noi cinci, niciodată. Ce înseamnă să crești într-o familie în care sunteți cinci frați? Norocul cel mai mare din lume. Norocul cel mai mare e chiar ăsta, că avem un legământ foarte puternic între noi. Mama și tata ne-au învățat să fim mereu împreună. Și dacă ne certăm câteodată, se întâmplă, dar niciodată nu am gândit să nu mai fim frați. În sensul că... se întâmplă. Văd multe familii unde sunt tot mulți și nu îi pasă de frate-su sau de soră-sa. Și eu nu pot să înțeleg cum se face... Dacă eu mă gândesc la ceva de genul, eu cred că mor. Mi-ar plăcea să îmi spui cum arăta o zi din viața ta din perioada în care mergeai vara să lucrezi la vie. Pentru că ai spus că ai lucrat în tot felul de lucruri. Da. Datorită mamei mele, voiam să fac și eu un bănuț pentru vară, că mi-a fost mereu rușine să cer le bani părinților mei. Am fost vara, m-am dus în vie cu verișorii mei, de dimineața până seara. Latura pozitivă a fost că m-am bronzat și eu. Dar a fost foarte greu. Și, dacă eram mic, a fost foarte greu. Pentru că acolo îți dai seama ce înseamnă chiar să faci sacrificii. Ce înseamnă ce-au făcut părinții mei o viață pentru copiii lor. Să te trezești dimineața la 5, la 6 pentru ca să aduci acasă pâinea. Am cel mai mare respect pentru toți oamenii care muncesc. Și eu mereu le spun tuturor: joc fotbal pentru pasiune. Mă și plătesc, deci e ceva care nu se poate descrie. Mereu am spus că nu e o meserie, e o pasiune, unde Dumnezeu mi-a dat un pic de talent să duc viața mea cu fotbalul. Dar nu o să uit niciodată ce înseamnă să muncești.

<h2>„Doctorul mi-a spus că nu puteam să joc fotbal tot restul vieții”</h2> Ai semnat primul tău contract în fotbal profesionist la 20 de ani. Până atunci te-ai gândit că poate nu vei reuși în fotbal? Da, în fiecare zi. Și după aceea, după secunda aia, făceam invers. Îmi spuneam: Dar de ce nu? De ce nu? Ești un muncitor. Ai ajuns aici fără ajutor, nimeni nu ți-a făcut cadouri. Tot ce am ajuns e pentru că am muncit. Și când? La 20 de ani. Mai înainte să încep, m-am oprit patru luni jumate pentru inimă. Și acolo doctorul mi-a spus că nu puteam să joc fotbal tot restul vieții mele. Și am plâns în spital. Am avut norocul că am avut familia aproape. Și de acolo, sora mea cea mai mare s-a dus în birou la doctor și a spus: Te rog frumos, trebuie să pui copilul ăsta în picioare pentru că asta e viața lui. Și așa a făcut. M-a luat sub aripa lui și după patru luni jumate am reușit să ștergem coșmarul ăsta. Și de acolo a început. O a doua viață fotbalistică. Ce ai fi făcut dacă nu reușeai în fotbal? Bine că am reușit. Nu știu, iubesc foarte mult în primul rând sportul. Și când jucam fotbal, mă duceam în sală cu un prieten să fac kickboxing. Mi-a plăcut foarte mult. Și tata îmi spunea mereu că vrea să mă dea la box dacă nu ieșea cu fotbalul. Dar, la început, numai fotbal, fotbal, fotbal. Și cred, da, gen ceva sportiv oricum... Vreau să te întreb care este orașul tău preferat din Italia? San Damiano d'Asti se cheamă. E un sat unde stau acum părinții mei, prietenii mei, familia mea. Am umblat toată Italia, dar sunt legat acolo, bineînțeles. Și Vaslui... Abia aștept să vină vara să mă duc la Vaslui. Să stau o săptămână, zece zile. Că mai am acolo, mai am verișori, mai am mătuși. Dar cred că San Damiano d'Asti e orașul unde... Eu abia aștept să mă duc acolo. Nu știu, poate toți fotbaliștii când au vacanță se duc prin Dubai, Maldive, eu vacanță mea acolo o fac, la familia mea, în San Damiano d'Asti. Un sat de zece mii de persoane. Poți să-mi îl descrii puțin? Cum arată? Arată frumos. Și dacă veniți acolo, îmi spui: Bă, Vasile, unde m-ai dus? Are dealuri, are vie foarte frumoasă. Eu, vara, așa, când sunt toți la muncă, îmi place să iau fetița și să mă plimb prin sat. Pentru că mi-aduce aminte de copilărie, unde petreceam timpul, unde mă jucam cu băieții. Și câteodată îmi mai scapă o lacrimă... Vreau să-ți citesc ceva. „Când aveam șase ani, m-am dus cu căruța din Vaslui până la Văleni cu bunicul, pentru că mi-a promis că-mi dă ciocolată. Când am ajuns la el acasă, am terminat ciocolata, am văzut o pisică cu ochii strălucitori și m-am speriat. Am început să plâng că vreau acasă la mama și bunicul a trebuit să mă ducă cu autobuzul. Au trecut 22 de ani de atunci - scria acolo, acum sunt 25 -, dar îmi amintesc de parcă s-ar fi întâmplat ieri”. Și vreau să te întreb cât de mult a însemnat pentru tine bunicul tău? Când a murit, Dumnezeu să-l ierte, i-am cerut lu' mama dacă puteam să țin verigheta lui. Și de la bunica, la fel. Era mai mult ca un prieten. Nu era un bunic, era un prieten. Mă învăța multe. Când mă duceam la țară, mă pupa mereu. El mă pupa mereu. Poate de asta. Pe celălalt bunic nu l-am cunoscut niciodată. Pe cel din partea lui tata, dar din partea lui mama i-am cunoscut și pe bunica și pe bunicul. Ai primit cumva afecțiunea care îți lipsea și pe care o voiai din partea tatălui? Posibil, posibil. Îmi plăcea. Îmi plăcea de el, că dansam mereu cu el. Mereu dansam. Când făceam grătar acasă, după fiecare sezon mă duceam acasă, făceam un grătar și dansam. Dansam. Juca, era mereu cu zâmbetul pe buze. A trecut și el prin multe. Și m-a bucurat foarte mult când mama l-a dus în Italia. Așa puteam să stau mai mult cu el. Și abia așteptam. Când mă întorceam imediat acasă la San Damiano, mă duceam direct la el. Auzind ce spui despre bunicul tău și văzându-te și pe tine de-a lungul timpului, pare că ai preluat din cine era bunicul tău, pentru că și tu ești genul ăsta de persoană care are o energie pozitivă, care... Nu te-am văzut dansând, dar te-am văzut și la Națională cu muzica, tot timpul pe zona asta pozitivă. Deci pare că moștenirea bunicului tău merge mai departe prin tine în mod clar. O amintire în afară de cea cu ciocolata și cu pisica cu bunicul tău, care îți aduce zâmbetul pe buze de fiecare dată? Când venea acasă cu căruța, când eram la Vaslui și îmi spunea: Hai, hai cu mine. Și cum îl vedeam acolo, mă făcea cel mai fericit. Și nu cred că îi spunea multe chestii lui mama, cum îi mai cerea... Eu doar să-l văd, na... Doar să-l văd. Dar dacă îl vedeam... îl luam în brațe imediat.

<h2>„Să-l văd pe tata plângând la debut...”</h2> În 2019, când erai la Cremonese și ai primit prima ta convocare la Națională, ai spus că, atunci când te-a chemat în biroul oficialului clubului, ai crezut că ai primit o amendă. Că tu primeai des amenzi. Da. Cum s-a simțit atunci când ai primit acea primă convocare? Ai spus că ai plâns, dar ce simțeai și ce gândeai tu în momentele alea? Ce gândea Vasile, care a semnat la 20 de ani primul lui contract profesionist? Sincer, m-am gândit la tata. Că e el mereu fotbal, fotbal, fotbal... Și la fratele meu. Și i-am dat telefon imediat plângând. Și i-am spus: Tata, vezi că trebuie să mă duci la Bergamo. Păi pentru ce? E, m-a chemat la Națională. Vă dați seama răspunsul lui? „Te duc și la Paris, dacă vrei. E important”. A, și-a zis că a fost mândru. Și cu fratele meu la fel. I-am spus soției... Când am avut meciul cu... când am debutat. Erau și părinții mei aproape. Și era bineînțeles și fratele meu. Și a făcut un video soția mea. Și eu pe tata nu l-am văzut plângând. Puţin, cred, poate de cinci ori. Și să-l văd pe tata plângând, mi se blochează inima, nu știu cum să spun. E, a fost o emoție foarte mare. Un vis împlinit, care... câteodată nici nu-mi dau seama. Încă n-am realizat. La Euro te-ai remarcat cu declarația: „M-aș arunca de pe pod pentru Națională”. Asta arată cât de mult iubești țara și echipa națională. Ce înseamnă pentru tine această dedicare? Și spune-mi dacă ți se pare că mai regăsești asta și în generațiile actuale. Da, e adevărat. Am avut norocul să mă duc în Germania cu un grup fantastic, care greu, greu se găsește, mai ales când te duci la Națională. Te duci acolo, îți faci datoria și stai zece zile și „mă duc acasă”. Poate cineva o gândește așa. Dar acolo eu abia așteptam să stau cu băieții, să vorbim la caterincă, la ping-pong. Și dacă nu știam să joc, mă băgam acolo, că asta îmi plăcea și de asta... Pentru că vedeam chestia asta, vedeam din partea tuturor. Nu era unul să spună asta nu-mi place. Noi eram toți împreună, toți... Un grup foarte puternic. Și de aia am făcut declarația asta. Și pentru țară, să văd toți românii că se bucură. Eu cred că merităm, cred că merităm chestia asta. Eu sper să văd în continuare... Să fie cum a fost la Euro în Germania. Doamne ajută! Chiar acum. Ai imaginea asta cumva de fotbalist rebel... Și aș vrea să te întreb dacă tu te consideri așa? Nu. Eu mă consider o persoană căreia îi place adevărul, căreia îi place dreptatea. Nu îmi plac persoanele care încearcă să facă vrăjeli, mai ales pe la spate. Poate de asta nu le sunt multora pe plac pentru că spun chestiile pe față și fără filtre. Câteodată mă abțin puțin, dar dacă e o chestie – de exemplu, vorbim de echipa mea, de colegii mei – și sunt chestii care nu îmi plac, nu știu, poate pierd eu, dar nu vreau să piardă grupul. Și dacă trebuie să trag pe cineva de ureche, o fac. Pentru că mereu așa m-au învățat mama și tata: să te trezești dimineața și să poți să te uiți în oglindă.

<h2>„Momentul de la 20 de ani m-a omorât!”</h2> Au fost momente în care comentariile din exterior te-au afectat? M-au afectat când nu era ceva adevărat, da. Dacă nu, nu mă interesează. Dacă spuneți… Când eram mai mic, când mă duceam la școală, da, eram rău. Eram foarte rău. Dar, după, crescând, mi-am dat seama că prioritățile sunt altele. Dar dacă vorbești de viața mea privată, personală, acolo mă afectează, pentru că mă cunosc, știu că nu e adevărat și asta mă afectează. Care a fost momentul din viață în care ți-a fost cel mai greu și nu a știut nimeni? Bine, acum cred că știu mai mulți, vorbesc din familie, da. Nu știu… Bună întrebare, nu știu. Trebuie să mă gândesc bine. Păi, dacă n-a știut nimeni... Nu e cazul să afle acum... A fost greu acolo când m-am oprit la 20 de ani. A fost foarte greu. Parcă a fost un coșmar foarte, foarte, foarte mare. Eu abia așteptam să joc primul an la profesioniști. Și să auzi de la doctor: „Mogoș, nu mai poți să joci fotbal restul vieții.” M-a omorât, m-a spart. Cum am spus mai devreme, am avut noroc să am familia aproape. Au venit toți la spital, și prietenii mei. Nu mă așteptam. M-am bucurat enorm.

<h2>Ofertă de la Dinamo refuzată</h2> Cum a fost pentru tine momentul în care ai venit înapoi în România, după atâția ani petrecuți în Italia? Foarte entuziasmant. Abia așteptam, pentru că am jucat o viață în Italia, am crescut acolo. Și fratele meu mereu, cu verii mei, care se uită mai mult la fotbal, se uitau la fotbalul românesc mereu. Eu, la început, nu mă uitam așa mult. Îmi spuneau: „Băi, ți-ar plăcea să te duci în România să joci, să vezi cum e?” Spuneam: „Băi, nu știu.” Eu la început, sincer, spuneam: „Nu, nu, nu.” Și ei: „Dar de ce nu? Ești român. Ai făcut o experiență cam lungă în Italia, ți-ar plăcea și ție să te duci în țara ta, să vezi cum e.” Că eu, până la urmă, crescând în Italia, știu puțin: dacă sunt în Italia, sunt în Italia; dacă vin în țară, stau la Vaslui, nu mă plimb. Și dacă a ieșit cu CFR Clujul... Imediat. Nu m-am gândit de două ori și m-am dus, cu gândul că stau un an și poate mă întorc în Italia. Dar e al treilea an și e foarte frumos. Cum ai ales să semnezi cu Universitatea Craiova? Cum am ales? Ușor. Mi-au dat telefon, m-au sunat și am spus „da”. Nu… Era o situație care nu îmi plăcea la CFR Cluj. Aveam deja de gând să cer clubului, celor din conducere, să plec, pentru că nu mă înțelegeam bine cu anumite persoane. N-am mai apucat eu să le cer, mi-au făcut ei surpriza asta. Și de acolo nu mai conta, nu mă mai interesa. În vacanța de Crăciun de anul trecut am primit telefonul de la directorul sportiv Mario și la început nu știam nimic despre oraș, nu știam nimic, zero zero. Am avut alte oferte, dar i-am dat cuvântul lui Mario și la urmă a venit o ofertă de la Dinamo. Din moment ce am dat cuvântul meu, nu mai conta nimic. Mi-am dat cuvântul să rămân aici și, încet-încet, am descoperit și orașul. E foarte, foarte frumos. Cum a fost experiența ta din Bănie până acum? Eu cred că pozitivă. Fiind băiat pozitiv, mereu mă gândesc la partea asta și cred că suntem pe drumul cel bun. Cum ți se pare publicul de pe „Ion Oblemenco”? Cald. Foarte cald, foarte… De asta cred că un fotbalist are nevoie: de presiune. Eu vorbesc personal, mie îmi dă foarte mare putere. Și dacă lumea te înjură, aia este. Face parte din joc. Dacă nu vrei presiune, poți să te duci să joci biliard.

Vasile Mogoș nu este un simplu fotbalist, chiar dacă el a început interviul prin a se descrie ca fiind „un băiat foarte simplu”.

„Dacă nu vrei presiune, poți să te duci la biliard!” Interviu emoționant cu Vasile Mogoș

Andreea Cio

Superliga feminină

Ioana Stancu și <a href="https://www.superliga.ro/articole/antonia-bratu-sunt-un-zid-acolo-nu-luam-gol-00180200">Antonia Bratu </a>au răspuns provocării Superliga și au extras din Cupa Prieteniei de la Farul Constanța întrebări și teme de discuție. Astfel, le-am descoperit pe <a href="https://www.superliga.ro/articole/farul-campioana-neinvinsa-ultimul-act-al-unui-sezon-memorabil-417286d9">c<a href="https://www.superliga.ro/articole/farul-campioana-neinvinsa-ultimul-act-al-unui-sezon-memorabil-417286d9">ampioane</a></a> dincolo de terenul de fotbal, vorbind despre motivație, eroi, accidentări și pasiuni. Două dintre cele mai importante jucătoare din Superliga Feminină au scos în evidență faptul că din sportul de performanță nu lipsește teama, nu lipsesc riscurile, dar în același timp, performanța nu ar exista fără prietenie și fără bucuria din interiorul lotului.&nbsp;

Antonia: Ce nu știe lumea despre tine? Că sunt un om bun la suflet. Ioana: Alege un emoji care o reprezintă pe cealaltă. Stai să mă gândesc. Probabil că aș alege o mână din aceea puternică. Antonia: Motivație. Hai&nbsp;să discutăm. Ce înseamnă motivația pentru tine? Ioana: Pentru mine motivația poate să vină din foarte multe locuri. Acum e vorba de ceea ce simt că mă ajută înainte de un meci să mă montez și să dau totul pe teren. Antonia: La mine este destul de complex pentru că nu prea cred în motivație, dar dacă ar fi să mă motivez de ceva, depinde în contextul în care folosesc motivația. Înainte de meci, de exemplu, melodiile, ai mei. Ioana: Așa și la mine, motivația poate să fie ori legată de chestii din interiorul meu, adică ceva ce mă motivează pe mine în momentul respectiv, dar și față de ceilalți. Adică cum zici și tu, ai mei sau chiar și lumea din jur. Antonia: Și crezi în motivație sau în disciplină? Ioana: Cred în ambele. Antonia:&nbsp;Dar pe cre o abordezi mai des? Ioana: Păi cred că disciplina trebuie să fie prezentă tot timpul, în special în antrenamente, ca după să pot să o arăt în meciuri. Și motivația, cred că, trebuie să vină înainte de momentele importante.

Ioana: Eroul tău din afara sportului? Aici o să vorbesc de două persoane și probabil că o să spun părinții mei. Pentru că sunt oamenii pe care pe mine m-au format până acum și cărora vreau să le dau înapoi ceea ce mi-au oferit ei până acum și ceea ce o să mi-au oferit de acum încolo. Și sunt un exemplu și în viața personală și în viața profesională și vreau să mă ridic la nivelul lor. Antonia: Foarte drăguț! Aproape că m-am emoționat Antonia: Pentru ce ești recunoscătoare azi? Cred că o să mă leg tot de părinții mei. Sunt recunoscătoare că astăzi am putut să îi mai sun încă o dată. Pentru asta. Ioana: Răsete. Și atât. Antonia: Hai să ne gândim la ceva bun. Ioana:&nbsp;Eu, spre exemplu, cred că râsetele sunt foarte importante într-o echipă, într-un sport de echipă. Cred că e foarte bine să ne simțim bine unii cu ceilalți, ca apoi să avem performanțe pe teren.&nbsp;&nbsp;Antonia: Da, să fie o atmosferă bună, dar să nu uităm de echilibru. Ioana: Da, normal. Peste tot e vorba de echilibru, seriozitate și distracție. Dar până la urmă, cred că nu se poate face nimic fără puțină voie bună. Antonia: Exact. Și la noi, la echipă, este și voie bună, pe lângă performanță.

Ioana: Teamă. Cuvânt. Antonia: E complex. Depinde. De obicei, teama vine din pricina unor nesiguranțe, însă e normal să ai teamă în sportul de performanță, pentru că e totul o necunoscută, adică nu știi ce urmează și câteodată e normal să fie și sentimentul de teamă, însă cu puțină încredere în persoana proprie, în forțele proprii, cred că se poate depăși. Tu ce zici? Ioana: Nu, ai zis foarte bine și eu cred că există multă teamă în sportul de performanță, acum venind din foarte multe puncte de vedere, adică teama de nereușită, teama de accidentare, teama de eșec, sunt foarte multe chestii. Ideea e că în sportul ăsta pe care îl practici într-o echipă cred că sunt foarte multe persoane lângă tine care te pot încuraja și te pot ajuta să treci peste momentele dificile și teama poate fi depășită în primul rând de la tine și în al doilea rând prin prisma celor din jur.

Antonia: Compune textul din bio pentru Instagram pe contul celeilalte. Tu n-ai scrie, că ești foarte diplomată așa. Ioana: Chiar așa e. Eu n-am găsit descriere pe Instagram. Antonia: Eu vreau să zic, de exemplu, cea mai bună jucătoare. Ioana: Da, n-aș scrie asta. Antonia: The best. Vamos! Andiamo! Ioana: Asta sună ca ceva ce poate ar scrie ea despre mine, dar eu sigur n-ar scrie pentru descrierea mea asta. Ioana: Ce ai vrea să înțeleagă lumea despre fotbaliste?&nbsp;În primul rând, aș vrea să înțeleagă că fotbalul e un sport pentru toată lumea și că poate fi jucat și de băieți, și de fete, și de oricine își dorește să joace acest sport, pentru că, în primul rând, e vorba de plăcerea în sine a jocului, pe care o putem simți fiecare în parte și faptul că ar trebui urmărit pe viitor pentru că o să crească din ce în ce mai mult. Antonia: Completează: Fotbalul e ca…&nbsp;Fotbalul e ca viața. Pentru mine fotbalul e tot. Tot ceea ce fac e datorită fotbalului și ceea ce voi face pe viitor va fi tot pentru fotbal. Pentru tine? Ioana:&nbsp;Fotbalul e pasiune.

Ioana: Cafea sau ceai?&nbsp;Cafea, sigur. Antonia nu o să fie de acord cu mine pentru că aici mă întreabă și cum îmi place să-mi beau cafeaua sau ceaiul, doar că mie îmi place să beau mai mult cafea rece decât cafea caldă. Antonia: Da, cafea rece. Ice latte cu caramel pentru Ioana Stancu. Ioana: Dar aici pe Antonia trebuie să-mi întrebați pentru că ea e experta în cafea. Antonia: Nu, Ioana bea cafea rece. Nu pot să înțeleg de ce, dar e ok. Ea bea cafea rece, însă mie îmi place cafeaua caldă și cafeaua scurtă. Espresso, de obicei. Ioana: Și, de fapt, ea vorbește foarte mult despre cafea și este foarte pasionată de chestia asta și face foarte mult research în acest domeniu, dar nu vrea să vă spună. Antonia: Da, așa e. Pentru că e o pasiune cu care nu mă prea expun, însă știi și tu că pentru mine e mai mult decât a bea cafea în sine. E o experiență. Da, mult mai deep. Ioana: Ce ai învățat de la cealaltă? Eu la Antonia apreciez foarte mult modul de pregătire și din afara terenului, dar este mereu focusată și mereu concentrată la ceea ce are de făcut și petrece foarte mult timp încercând să evolueze și să fie mai bună la ceea ce face. Antonia: Apreciez. Dacă totul a fost întrebarea asta pentru tine, preiau legătura. Vreau să spun că apreciez enorm de mult felul Ioanei de a gestiona tot ce se întâmplă în viața ei din teren, în viața ei profesională și în viața ei personală, deoarece încearcă să bifeze cât mai multe lucruri în viața personală, cum ar fi facultatea, dezvoltarea personală. Ea este un sportiv care se împarte pe mai multe fronturi și are performanță pe fiecare dintre ele, pentru că e devotată și are o capacitate extraordinară de a-și gestiona dorințele și obiectivele. Deci ești de apreciat.

Antonia: Dragă fetiță pasionată de fotbal, te rog să nu renunți și să știi că nu o să fie ușor, însă dacă nu ai pasiunea aceea de a îți urma visul, asta e singurul impediment pe care ți-l poți pune, de a nu avea încredere în tine. Ioana: Să faci ceea ce îți place și să muncești pentru visul tău și să nu lași obstacole să te dărâme. Ioana: Imită-ți colega. Deci, în primul rând, Antonia are anumite momente în care ea o față foarte serioasă peste tot. Adică, în antrenament, în mod special. Concentrată și serioasă și nu mai face nimic. Nu știu, mai sunt anumite gesturi sau dacă ar fi să avem spațiu aici, v-aș imita modul ei de alergare, dar totuși suntem restricționați, deci o să mă abțin. Antonia: Da, mulțumesc. Antonia: Spune un lucru pe care crezi că nu îl ar spune cealaltă niciodată.&nbsp;Ioana e foarte modestă și este un om foarte umil, însă cred că nu ar spune niciodată cât de mult se străduiește să fie cea mai bună versiune în fiecare zi. Ioana: Chiar mă emoționează răspunsurile astea. Nici nu știu cum să reacționez la ele, de aia par așa.

Ioana: Accidentări. Antonia: Da, asta e un domeniu destul de delicat pentru noi. Ioana: Tu cred că ai puțin mai multă experiență decât mine. Antonia: Da, însă nu știu. Nu ți-a fost ușor, așa că cred că putem să discutăm destul de profund. Deci pentru tine ce a însemnat accidentarea de anul trecut, de la gleznă? Ioana: Nu pot spune că a fost o accidentare foarte gravă sau care nu e destul de frecventă în sport, mai ales în fotbal, doar că a venit într-un moment în care chiar mă simțeam foarte bine pe teren și în afara terenului și cumva a fost greu să stau departe de fotbal atât de mult timp, în special pentru că eram pe final, eram deja în play-off și practic era prima dată când jucam în postura de a deveni campioană sau a încerca să devin campioană și poate că mai mult m-a afectat momentul în care a venit decât accidentarea în sine. A fost destul de greu. Mă bucur că a trecut. Și am mai avut o accidentare la mână care nu are neapărat legătură cu… adică am făcut-o la fotbal, dar nu la un turneu final între meciuri când mă jucam fotbal cu colegele, încă nu jucam la Farul și de fapt de ce am menționat este pentru că accidentarea aia e motivul pentru care am ratat prima convocare la națională. Antonia: Și eu m-am accidentat anul acesta tot în play-off și mi-a fost foarte greu să nu fiu alături de voi, însă oricum apreciez tot ce ați făcut și ai făcut ca să-mi puneți și mie la gât medalia de campioană. Chiar apreciez.&nbsp;

Antonia: Dacă n-aș fi fost fotbalistă... probabil că aș fi continuat să fac sărituri cu schiurile. Chiar mi-a plăcut foarte mult adrenalina pe care mi-a dat-o acest sport și chiar cred că v-aș fi făcut sărituri cu schiurile. Însă n-avea cum, deoarece întotdeauna am avut mingea la picior. Oricum, oriunde, jucam fotbal. Și la tine? Dacă n-ai fi fost fotbalistă? Ioana: Nu știu dacă ar fi fost foarte multe lucruri diferite, pentru că în continuare vreau să continui și cu facultate și să merg pe ambele drumuri, pentru că nu știi niciodată ce-ți rezervă viitorul. Nu mi-ar fi imaginat viața fără fotbal și poate că dacă n-ar fi fost fotbal, aș fi vrut oricum să practic un sport, pentru că pentru mine întotdeauna prima pasiune a fost fotbalul, dar dincolo de asta, am fost o fire destul de energică și sportul a reprezentat o parte din viața mea constant. Antonia: Și acum îți spun o întrebare.&nbsp;Consideri că educația este esențială pentru noi ca sportivi de performanță? Ioana: Cred că educația este esențială pentru oricine și chiar dacă poate că sunt anumite lucruri pe care le poți face cu mingea fără anumită educație, sunt anumite chestii pe care le poți face oricum și oricând. Cred că în gestionarea tuturor lucrurilor care se întâmplă și în afara terenului, și pe teren, a emoțiilor, a obstacolelor, chiar și a momentelor fericite și de reușită, cred că ai nevoie de un pic mai mult decât doar talent.Ioana: Un sfat, una pentru cealaltă.&nbsp;Tu începi. Antonia: Să ai mai multă încredere în tine pentru că poți să faci lucruri mărețe și știi și tu asta. Puțin mai multă încredere. Ioana: Eu cred că ți-aș zice să, nu știu, lași unele lucruri să treacă cu mai multă ușurință. Antonia:&nbsp;Descrie-o pe cealaltă în trei cuvinte.&nbsp;Disciplinată. Talentată și ambițioasă.

Le mulțumim fetelor că au făcut o pauză de la cel mai frumos joc ca să participe și la jocul bilețelelor. Dincolo de cuvinte și răspunsuri, concluzia e că fotbalul se joacă mai bine atunci când între jucători și jucătoare există prietenie. Parcă eforturile, sacrificiile și momentele dificile devin mai ușoare împreună.&nbsp;

Campioanele Antonia Bratu și Ioana Stancu, într-un dialog despre motivație, accidentări și teamă

Binterviu la Farul. „Fotbalul e un joc pentru toată lumea”

Reportaj

Ici c’est Slobozia. La jumătatea distanței dintre București și Constanța. Oraș aflat în mijlocul Câmpiei Bărăganului, reședința de județ a Ialomiței, cu aproape 42.000 de locuitori.&nbsp;Poți să parcurgi Slobozia dintr-un capăt în altul în 40 de minute de mers pe jos și, din 17 ianuarie, poți să mergi la un meci în Superliga pe noul stadion.&nbsp;4000 de suporteri au venit să-și încurajeze echipa pentru prima oară cu adevărat acasă, dar, până să ajungem la stadion, am făcut câteva opriri, să vedem care e farmecul Sloboziei. De exemplu, parcul Hermes, unde Turnul Eiffel de Slobozia este copia fidelă a turnului din Paris. Are 50 de metri înălțime, în comparație cu monumentul din Franța care măsoară 330 de metri.A fost construit în 1996, din dorința unuia dintre milionarii celebri apăruți în România după revoluție.&nbsp; Își dorea să aducă o bucățică din Texas și Paris pe plaiuri românești. Așa că a deschis parcul de vacanță Hermes, devenit ulterior “Dallas”-ul de Slobozia.&nbsp;De ce Dallas? Pentru că la nici 200 de metri de Turneul Eiffel, ajungi la o copie a vilei din serialul Dallas, unul dintre cele mai vizionate seriale din România.Și ca povestea să fie completă, “J.R. de România”, așa cum îi plăcea milionarului să i se spună, a fost vizitat la Vila Dallas chiar de actorul care îl juca pe JR în serial.În parc găseai trei hoteluri, căsuţe pentru campare, o terasă, herghelie de cai şi ponei, o cafenea construită în vârful turnului Eiffel şi un lac de agrement.&nbsp;Acum, parcul Hermes este abandonat, dar nostalgicii încă își amintesc că în cafeneaua din turn se bea cea mai bună cafea din zonă.Ce mai poți vizita în Slobozia: singurul monument istoric din zonă, Mănăstirea Sfinții Voievozi, care datează din 1600. Iar la 7 km de oraș, te poți relaxa în stațiunea Amara, în jurul lacului cu același nume. Fun fact: întreg lacul are forma literei S, de la Slobozia. Sau de la Superliga?

Odată ajunși la stadion, am găsit suporteri entuziasmați și povești frumoase despre echipa locală. Am aflat cât de mult contează Mihalcea pentru fani și cât de multe speranțe au ei că Andrei Prepeliță și Jean Vlădoiu vor evita retrogradarea.&nbsp;A fost 3-1 pentru UTA pe tabelă. Și chiar dacă rezultatul nu a fost favorabil pentru cei din Slobozia, fanii au sărbătorit cu entuziasm o zi care dovedește că fotbalul are viitor și are inimă în Ialomița. Iar așa cum spune și bannerul pregătit de suporterii de la peluză, Unirea Slobozia a revenit „acasă pentru totdeauna”.

Și cum a fost primit Adi Mihalcea acasă

„Aici e Slobozia!” Cum s-a trăit primul meci din istoria Unirii în Superliga pe noul stadion

Ionuț Tătaru

CRONICĂ

Eșecul suferit de FC Botoșani la Miercurea Ciuc a permis primelor trei clasate - Universitatea Craiova, Rapid și Dinamo - să se rupă în fruntea clasamentului. Însă cea mai importantă noutate legată de clasamentul Superligii o reprezintă rocada din lupta pentru play-off. UTA a urcat pe locul 6, depășindu-le pe Oțelul și Universitatea Cluj.

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid0wBTdhoucKgajdbZo4w7VLmcY2Qvc8dLKHeTr32kcA8uYTG5zgB5vWzYodNEKE54Vl

În prima etapă din 2026, gazdele au obținut cinci victorii, oaspeții s-au impus în două meciuri și s-a înregistrat o singură remiză. S-au marcat doar 15 goluri, fără ca acesta să fie recordul negativ al sezonului. În runda cu numărul 19, s-a înscris de numai 14 ori. Așadar, cu ce rămânem după etapa a 22-a din Superliga?

Mai mult de jumătate dintre meciurile rundei 22 s-au terminat cu ”italianul” 1-0. În cinci partide s-a înregistrat acest rezultat, un record stagional. În etapa 5, 10, 11 și 12 au fost câte trei scoruri de 1-0. Tot de patru ori s-a întâmplat ca o etapă să se încheie fără vreun rezultat de 1-0.

<h2>Craiova continuă de unde a rămas</h2>

Liderul campionatului a terminat 2025 cu un spectaculos 5-0 administrat celor de la Csikszereda, o victorie care i-a permis să revină pe primul loc. La începutul lui 2026, oltenii și-au apărat cu succes poziția, impunându-se cu 4-0 la Ploiești, în fața Petrolului. Un mesaj de forță transmis contracandidatelor Rapid și Dinamo, care au jucat înainte și au câștigat, depășindu-i pe alb-albaștri în clasament. Însă maniera impresionantă în care elevii lui Filipe Coelho și-au recăpătat locul 1 confirmă că motivele de optimism în Bănie sunt întemeiate. Universitatea Craiova este prima echipă care depășește borna celor 40 de goluri marcate în actuala ediție a Superligii și arată că perioada de pauză nu a scos-o din ritm. O altă veste bună este forma excelentă arătată de Steven Nsimba, autorul unei duble, semn că zvonurile legate de un eventual transfer al său în China nu l-au afectat în vreun fel.

<h2>1-0 diferite pentru Rapid și Dinamo</h2>

Urmăritoarele Craiovei, Rapid și Dinamo, au obținut victorii identice, dar numai din punct de vedere al rezultatului. Giuleștenii s-au chinuit pe teren propriu în fața ultimei clasate, Metaloglobus, care a cedat abia pe final. Căpitanul Alex Dobre a reușit al 12-lea gol stagional, aducând succesul formației lui Costel Gâlcă și devenind astfel lider solitar în clasamentul golgheterilor. Tot cu 1-0 au câștigat și ”câinii”, în fața Universității Cluj, însă după o prestație solidă, care ar fi meritat probabil un succes mai clar. În orice caz, a fost a cincea victorie consecutivă acasă pentru alb-roșii, care continuă un sezon foarte bun și urmărirea marelui vis: titlul după aproape două decenii.

<h2>Parada lui Eduard Pap contra fostei sale echipe </h2>

Csikszereda e singura echipă de la retrogradare care a câștigat în această etapă, 1-0 cu FC Botoșani. O victorie venită după un gol frumos marcat de Márton Eppel, dar securizată de fostul portar al moldovenilor, Eduard Pap. Goalkeeperul de 31 de ani a salvat rezultatul cu una dintre paradele sezonului. În minutul 78, Petro a reluat cu capul din apropiere, însă Pap a respins cu un reflex formidabil. Moldovenii au ajuns astfel la patru meciuri fără victorie, pierd contactul cu podiumul și își văd amenințată și poziția a patra.

Pap, Eduard

<h2>FC Argeș își întărește candidatura pentru play-off și complică situația campioanei </h2>

Superliga a plecat la drum în 2026 cu meciul dintre FC Argeș și FCSB. Iar piteștenii au confirmat că victoria obținută în fața campioanei în tur nu a fost întâmplătoare. Elevii lui Bogdan Andone s-au impus din nou și, astfel, nou-promovata i-a luat 6 puncte din 6 deținătoarei titlului, fără a primi gol. Dar roș-albaștrii au lucruri mai importante la care să se gândească. De exemplu, faptul că au rămas la 4 puncte de Top 6 și în etapa viitoare vor juca împotriva unui CFR care începe să spere din nou la play-off. Acolo unde Argeșul are mari șanse să fie prezent. Ba chiar, la finalul rundei următoare, când vor întâlni ”lanterna” Metaloglobus, iar FC Botoșani va juca împotriva liderului Universitatea Craiova, e posibil ca ”Vulturii” să fie pe locul 4.

La aproape doi ani de când Unirea Slobozia și-a făcut debutul în Superliga, arena ialomițenilor a intrat pe harta primei ligi, iar fanii din oraș au devenit virali cu un banner amuzant.

Din păcate pentru ei, suporterii din Slobozia nu au putut sărbători primul meci din istorie acasă cu o victorie. Unirea a pierdut duelul cu UTA, scor 1-3, un rezultat care permite arădenilor să urce pe locul 6. Formația pregătită de Adrian Mihalcea, fostul antrenor al Sloboziei, are acum cinci partide la rând fără înfrângere, interval în care a luat 13 puncte din 15 posibile. În același timp, Alin Roman își continuă sezonul fantastic: încă două pase decisive, pentru un total de 10. De două ori mai multe decât următorii clasați în topul assisturilor.

<h2>CFR Cluj a transformat meciul cu FCSB într-o adevărată finală a ultimei speranțe pentru play-off</h2>

Daniel Pancu încă e rezervat în privința șanselor de a prinde play-off-ul pe care le are CFR Cluj. Însă, după a treia victorie consecutivă (o serie pe care, în acest moment, o mai are doar liderul Universitatea Craiova), distanța față de Top 6 e de 6 puncte. E adevărat, succesul de acasă cu Oțelul, scor 1-0, nu a fost foarte convingător. Ardelenii au jucat mai mult de o repriză cu om în plus, dar gălățenii au fost mai periculoși. Portarul Octavian Vâlceanu a fost cel mai bun om al partidei din Gruia, ceea ce spune multe despre cum s-au desfășurat ostilitățiile. Totuși, moralul clujenilor e mult mai bun înaintea duelului cu FCSB, care, în contextul actual (diferența dintre cele două echipe este de două puncte) devine o finală a ultimei speranțe pentru play-off.

<h2>Golul lui Eduard Florescu la Ovidiu</h2>

Singurul egal al etapei ne-a oferit și cel mai frumos gol. Eduard Florescu a deschis scorul la Ovidiu cu o execuție superbă, la debutul său oficial pentru Hermannstadt. Nu a fost însă suficient pentru ca sibienii să câștige: Farul a înscris pe final prin Ionuț Vînă și a salvat un punct. O remiză care nu ajută pe nimeni. Constănțenii probabil și-au luat adio de la play-off, în timp ce echipa lui Dorinel Munteanu rămâne penultima, iar distanța față de Csikszereda, prima peste linia retrogradării directe, este acum de 5 puncte.

https://www.youtube.com/watch?v=D9x6UJk1Grg

Universitatea Craiova și-a păstrat primul loc, cu o nouă demonstrație de forță, la capătul unei runde în care nu au lipsit surprizele

Cu ce rămânem după prima etapă din 2026 în Superliga

JUCĂTORUL ETAPEI

Atacantul francez adus în vară de Universitatea Craiova a fost ținta discuțiilor în această iarnă, după ce se anunța o posibilă plecare a sa dinspre Bănie cu direcția China. A lămurit subiectul cu zâmbetul pe buze, într-un interviu „diferit” pe care l-am realizat în cantonamentul din Antalya, iar luni seară a închis definitiv discuțiile cu o prestație extrem de bună. Cu un nou număr pe tricou, 7, rămas liber după plecarea lui Paradela, Nsimba a deschis scorul din penalty pe arena „Ilie Oană”, în minutul 16, cu o execuție calmă, așa cum ne obișnuise deja de la meciul cu Rapid, când marcase pentru ultima dată în Superliga. Tot el a dublat avantajul un minut mai târziu, cu o execuție de la distanță, profitând de gafele comise de ploieșteni și câștigându-și astfel statutul de „Super Star” al etapei.

Nsimba, Steven

„E un sentiment plăcut, e un început bun de an. Lăsăm ce a fost în urmă, ne focusăm pe prezent și pe meciul următor. Da, a fost o dorința mea pentru numărul 7, e o legătură specială”, a transmis atacantul, care a ajuns la opt reușite în 18 meciuri jucate în acest sezon, fiind și golgheterul echipei.

InterviuCraiova_Ianuarie2026 - YT Thumbnail.jpg

Prima etapă a lui 2026 s-a încheiat luni seară, la Ploiești, iar Steven Nsimba a fost desemnat jucătorul etapei în urma prestației sale.

Super Steven. Nsimba este jucătorul etapei a 22-a din Superligă

Levente Balint

Petrolul a avut un ”mercato” agitat, cu destule sosiri și plecări. Iar pentru duelul cu Craiova, Eugen Neagoe a apelat la doi nou veniți, Ignat și Rareș Pop primind titularizarea la destul de scurt timp după împrumutarea lor de la Rapid. Oltenii nu au mișcat nimic pe piața transferurilor, astfel că primul 11 era unul oarecum ”stas”. Cu o singură excepție majoră: oarecum surprinzător, Baiaram a rămas pe bancă la început...Craiova era evident favorită, însă un meci cu Eugen Neagoe putea fi inconfortabil. Mai ales că experimentatul tehnician este unul din cei mai avizați cunoscători ai Craiovei fotbalistice.A fost însă un meci pe care Craiova și l-a făcut ușor din prima parte, cu o echipă ploieșteană pe care o așteaptă o crâncenă luptă pentru rămânerea în Superliga.

OLTENII AU LOVIT LA PRIMELE ERORI ALE ”GĂZARILOR”Ploieștenii au început cu elan, având un corner deja din primul minut. A fost însă doar o impresie că Petrolul va pune o presiune remarcabilă. Craiova a preluat imediat frâiele jocului și a început să construiască răbdător, chiar dacă pe alocuri părea că posesia ei este una sterilă.Încet, Universitatea s-a apropiat de buturile lui Krell, iar în minutul 9 Etim și-a reglat tirul cu un șut de la distanță, în afara porții. Apoi, s-a confirmat zicala străveche ”jocul greșeala așteaptă”. Revenit după o lungă absență, Ignat a atacat întârziat la incursiunea lui Cicâldău și s-a dictat 11 metri. Era minutul 16, iar Nsimba a transformat elegant: 0-1.Cât de nemiloasă este Craiova s-a demonstrat după un singur minut. Dongmo a pierdut o minge în propria jumătate, iar același Nsimba a marcat frumos, de la 22 de metri, în stânga aceluiași Krell: 0-2. A fost cel de-al optulea gol stagional pentru francez!”Tumefiată” de loviturile oltenilor, Petrolul a încercat să revină în joc, dar numai respingerea lui Isenko (24) la șutul de calitate a lui Rareș Pop și mingea reluată cu capul în afara porții de Roche (25) au fost momentele de notat. Asta fiindcă tot Craiova a fost la șefia meciului. Etim a ratat din șase metri (34), pentru ca în minutul 38 Etim să puncteze, însă golul nu a fost validat, din cauza unui ofsaid prealabil.Instinct chirurgical pentru Craiova!

Imagine grăitoare pentru raportul de forțe din duelul de pe arena ”Ilie Oană”

BAIARAM ȘI-A FĂCUT ȘI EL DATORIA, IAR O ALTĂ REZERVĂ A CONSFINȚIT SCORULNeagoe a încercat să mai învioreze atacul și l-a introdus după pauză pe Chică-Roșă, atacant care, poate, ar fi trebuit să fie titular, având în vedere parcursul său din acest sezon. De altfel, Chică-Roșă a fost la originea unei primei situații din partea secundă, când, de la 16 metri, a trimis mult peste poartă.Dar, tot Universitatea avea să ghidoneze ostilitățile, în ciuda posesiei superioare din partea gazdelor. Nsimba a ratat șansa unei triple în minutele 52 și 58. Ploieștenii au insistat, dar nu au avut găsit soluții de a dezechilbra o apărare bine articulată. Iar când Grozav, în minutul 80, a prins un șut sănătos din careul mare, mingea l-a lovit pe Stevanovic, evitându-se astfel un 1-2 care ar fi agitat spiritele pe final.Intrat în minutul 75, Baiaram nu s-a dezmințit și a punctat și el (81), cu un șut din careul mare, după ce i-a ”furat” mingea rezervei Diogo Rodrigues. Lunea mizerabilă a gazdelor s-a încheiat cu un penalty transformat de o altă rezervă, Băsceanu, cel care a scos un penalty în minutul 90+4, la intervenția lui Pap. Un 4-0 categoric, ca în ultima ”directă”, jucată în Cupă, tot pe terenul galben-albaștrilor.A fost un joc absolut fără istoric, numele învingătoarei fiind clar de-a lungul partidei. Superioritatea Craiovei a fost copleșitoare, elevii lui Coelho transmițând o declarație de forță către contracandidate.&nbsp;

Oltenii rămân pe prima poziție, după un joc rezolvat deja din prima parte

Petrolul - Univ. Craiova 0-4. Lider autentic

Unirea Slobozia (team)

Un meci jucat, un gol marcat. Deși victoria nu a fost a <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/unirea-slobozia">Unirii Slobozia</a> în meciul cu <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/uta-arad">UTA Arad</a>, pentru mijlocașul <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/albu-cristian-alexandru-7b646b89">Alex Albu</a> acest meci va avea mereu un loc special în povestea sa. Alex a semnat cu echipa lui Vlădoiu și Prepeliță în această iarnă, înainte de cantonament. Venea după sezoanele de la Rapid, plecarea din țară, apoi întoarcerea la Botoșani și Chindia.&nbsp;Alături de colegii săi, <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-regular-slo-uta">pe 17 ianuarie </a>a luat parte la un eveniment istoric în Slobozia: deschiderea noului stadion. Astfel, Alex Albu a marcat primul gol marcat de Unirea în Superliga, acasă.&nbsp;De acasă am pornit și noi în interviul cu Alex. De la fotbalul din Colentina, un cartier al Bucureștiului.&nbsp;

Ne întoarcem un pic la începuturi. Cum era fotbalul din Colentina? Cu cele mai frumoase amintiri. Plecam de dimineață, cred că de la 9, și intram în casă seara la 9-10-11. La un moment dat știți cum era înainte la bloc, ieșeau părinții pe geam și țipau. Și mama ieșea pe geam și țipa la mine să mai intru și în casă. Visai când erai mic să ajungi aici? Sincer, da, le spuneam tuturor prietenilor mei că voi ajunge fotbalist și că voi îmbrăca tricoul echipei naționale. Toți râdeau, pentru că aveam o situație mai specială, nu aveam bani și știm bine că înainte copiii cu bani aveau prioritate. Nu mă credeau și râdeau și acum când au văzut că am realizat aceste lucruri… Și cum te-ai simțit? Am râs și eu cu ei, s-au bucurat pentru mine. Ai râs și atunci când ai purtat pentru prima oară tricoul naționalei? Sincer, da, pentru că nu mi-a venit să cred că am fost convocat, chiar am crezut că e o glumă. Când am ajuns acolo, am pus mâna pe tricou și am luat tricoul pe mine, parcă vedeam ceea ce le spuneam prietenilor mei când eram mic, cu mingea în mână.

<h2 style="text-align:center;">Când am fost convocat la națională, am crezut că este o glumă.&nbsp;</h2>

Facem un exercițiu de imaginație. Îți scriai pe tricoul alb în Colentina numele pe spate? Dacă ar fi acum tu să te întorci acolo și să scrii lângă numele tău o calitate, ce ai scrie? Ambiția și perseverența, pentru că doar cu ambiție poți să reușești. Poți să ai cea mai mare calitate, degeaba, mai ales în România este greu să te afirmi printr-o calitate dacă nu ești ambițios, pentru că sunt foarte mulți jucători talentați și din păcate se pierd. Acum și din vina lor poate, dar și din vina cluburilor. Ai spus într-un interviu mai demult că obiectivul tău principal este să ai grijă de familia ta. Cum ai grijă de familia ta? Mi se pare normal ca un bărbat să aibă grijă de toată familia, de copii, de soție. Este normal că mai sunt certuri, toată lumea se ceartă, dar trebuie să știi că tu ești bărbat și indiferent ce spune soția, trebuie să-i dai dreptate, pentru că atunci când vin de la muncă, ea e cea care are grijă de mine. Atunci trebuie să fiu mai bun, cu toții greșim, și eu am mai greșit poate o să mai greșesc, dar din greșeli învățăm. Dacă soția este fericită, copiii sunt fericiți, eu sunt fericit pentru că îi văd fericiți și așa îți merge bine în viață. Am văzut o postare pe rețelele de socializare despre cuplurile care postează des poze cu ei împreună și nu sunt fericiți, de fapt. Ei vor să arate de fapt ceea ce nu trăiesc. Ce ne trebuie să ne întoarcem la noi să ne dăm seama că nu ăsta e adevărul? Sincer, ar trebui ca lumea să creadă mai mult în Dumnezeu. Nu reușești dacă nu te ajută el, e foarte simplu.

https://www.youtube.com/watch?v=fnXcGeWck8k

Ai două fetițe. Una de 10 ani și cealaltă de 4. Care ai vrea să fie motivul lor pentru care sunt mândre de tine? Că le-am oferit iubirea de care au nevoie sau iubirea de care are nevoie orice copil. Eu am crescut fără tată și a fost un pic mai greu. Și nu vreau să simtă copiii mei același lucru pe care l-am simțit eu. Poate nu e ok să le fac toate poftele, dar eu nu am avut multe lucruri când am fost mic și mi-am dorit să am, iar acum vrea să le ofer lor totul. Pentru mine asta e bucuria, să pot să fac acest lucru. Vreau să se bucure de copilărie, pentru că timpul este scurt. Când treci de copilărie, viața este foarte dură. De la ce vârstă ai trăit copilăria fără tatăl tău? De la vârsta de 3 ani, 3 ani și jumătate. Deci ai trăit cu mama? Da, și cu fratele meu. Și cine a fost imaginea masculină, imaginea tatălui în viața ta? Sincer, stăteam foarte mult cu fratele meu. Unde se ducea el, mă lua și pe mine. Mama muncea ca să poată să ne pună ceva pe masă, dar atunci când am crescut am început singur să câștig bani. Mă chemau oamenii la fotbal și îmi dădeau 50 de lei, 100 de lei, pentru că le plăcea cum joc. Sau îmi mai luau câte o pereche de adidași. Adică n-am cerut niciodată foarte mult de la mama. M-am gândit și că nu am de ce să îi cer, pentru că ea oricum ne dădea tot ce are și avea grijă de noi. Atunci a trebuit să mă descurc singur și fratele meu la fel și ne completam oarecum. Îți amintești când ți-a zis mama ta prima oară că e mândră de tine? Dar și acum îmi spune. Și acum îmi spune același lucru, chiar comenta și la echipă pe pagină și spunea „ Băiatul meu, sunt mândră de tine”. Cum ai răsplătit-o pe mama ta? Cum ar trebui să-și răsplătească orice copil mama, să-i fie alături. Și dacă o sun și o întreb „ce faci?” pentru ea contează foarte mult. Pentru orice mamă sau orice părinte contează foarte mult să te intereseze cum se simt și cum sunt. Te-am observat de mai multe ori când intri pe teren că faci o cruce și arăți spre cer. E un gest pentru tatăl tău? Da. Fac de când am început să joc fotbal. De la Liga 3-a, de la Chiajna. Îi transmiți ceva în momentele alea? Să fie lângă mine. Să mă ajute. Atât. Să vegheze asupra mea, să nu se întâmple nimic rău. Cred că ăsta este cel mai important lucru atunci când intri pe teren. Să poți să ieși teafăr, să nu te accidentezi. Apoi, restul... N-ai de unde să știi dacă vei câștiga sau vei pierde. I-ai dedicat vreun gol? Da. Da. Foarte multe goluri.

<h2 style="text-align:center;">Visul meu nu se termină până când nu voi fi campion.</h2>

Într-un interviu în 2023 spuneai „Când pun capul pe pernă, mă gândesc cum ar fi să devin campion”. Când pui capul pe pernă acum, la ce te gândești? La același lucru. Pentru că visul meu nu se termină până când nu voi fi campion. Tu ești un om care se face plăcut foarte repede de suporteri. De ce crezi că se întâmplă asta? Pentru că sunt simplu, sunt deschis, vorbesc cu toată lumea. Fac câte o glumă. Și bineînțeles și pentru că am nebunia asta… e felul meu de-a fi. Vezi că oamenii au nevoie să simtă ceva și dacă ei nu au cum, văzându-te pe tine pe teren, cum ești, cumva trăiesc prin tine. Trăiesc bucuria, nebunia. Eu știu sigur, pentru că am acea nebunie și acea privire la un moment dat în care părea că te omor pe teren, dar nu, n-am rănit pe nimeni și nu o să rănesc, nu am de ce. Pentru că nici eu nu aș vrea să fiu rănit. Prin nebunia asta a mea intru mai ușor la inima suporterilor. Suporterilor ce le transmiți? Să se aștepte la nebunii? La nebunii frumoase, împreună. Pentru că avem nevoie de puțină nebunie în sensul bun al cuvântului. Și asta mă refer aici, pe teren. Pentru că îți trebuie să intri nu 100% ci 200% și să dai totul pe teren. Pentru că atunci când dai totul pe teren, ai de câștigat. Dacă nu dai totul, nu poți să câștigi. Pentru că n-ai cum. Nu se poate. Și ușor, ușor, dacă vom face aceste lucruri, vor fi rezultate foarte bune. Alex, faci oameni fericiți. Ești conștient de asta. Tu te simți fericit? Eu sunt fericit zi de zi. Pentru că sunt bucuros că mă trezesc dimineața și sunt bucuros că am soția și fetele aproape. Și apoi, bineînțeles, mă bucur de fotbal. Sper să mă pot bucura încă 10-12 ani de acum încolo.

<a href="https://www.superliga.ro/jucatori/albu-cristian-alexandru-7b646b89">Alex </a>are 32 de ani, un meci și un gol pentru <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/unirea-slobozia">Unirea Slobozia</a>. Și, pe lângă statistici și cifre, are o nebunie care aduce suporterii la stadion. Pentru că ce e mai frumos să vezi decât un fotbal jucat cu inima. Iar la asta Alex Albu se pricepe cel mai bine.&nbsp;

Cu golul marcat în meciul cu UTA, Alex devine primul marcator din istoria Unirii în Superliga pe noul stadion din Slobozia

Alex Albu: „Prin nebunia asta a mea intru mai ușor în inima suporterilor”

Oțelul Galați (team)

Crescând în Galați, Matei Ilie crește acum și fotbalistic alături de Oțelul. Mijlocașul de 19 ani își dorește să își facă un nume independent de fostul mijlocaș Sorin Frunză, tatăl lui, un alt nume din fotbalul românesc care face cinste județului <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/otelul-galati">Galați</a>. <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/frunza-matei-9ff72693">Matei Frunză</a> a debutat pentru Oțelul Galați pe 13 iulie 2025, în prima etapă a Superligii. A fost 0-0 cu <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/petrolul-ploiesti">Petrolul Ploiești</a>, iar Matei a jucat 15 minute, un sfert de oră de mândrie pentru el. I-am făcut o vizită după un antrenament și am vorbit despre momentul debutului și drumul lui până în Superliga.

Cum a fost momentul debutului? A fost un moment special, vă dați seama. Simțeam că o să intru, poate nu în meciul acela, dar simțeam că urmează debutul. A fost și un moment special, pentru că, fiind gălățean, și crescând aici, alături de această echipă, a fost o bucurie enormă. Da, chiar voiam să te întreb asta. Ce înseamnă pentru tine acest lucru, tu crescând aici, și la fel și tatăl tău făcând istorie la Galați? Un lucru mare, vă dați seama. Îmi doresc să joc cât mai mult aici, să stau cât mai mult aici, să mă dezvolt și sunt mândru să reprezint această emblemă. Ai primit vreun sfat anume înainte de primul meci? Tata mi-a spus să fiu calm și să-mi văd de joc. Ai crescut în Academie la Rapid, corect? Da, pe finalul junioratului, dar da, pot spune. Și înainte unde ai fost? La Sport Team, tot în București. A fost o perioadă frumoasă la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-rapid-bucuresti">Rapid</a>, a fost un prim pas, să zic așa, spre fotbalul adevărat. Am trecut și pe la echipa mare două săptămâni în perioada aceea, m-am antrenat și cu ei, cu Cristi Săpunaru, care e un idol pentru mine și m-a ajutat foarte mult acest pas.

<h2 style="text-align:center;">Când îl aveam pe tata în
casă, era greu să o iau pe alte căi.</h2>

Care crezi că e cea mai prețioasă lecție pe care ai învățat-o acolo?
Păi, doar să stai lângă ei, să te uiți la ei și înveți foarte multe, nu trebuie
neapărat să-ți spună cineva ceva. Doar cât am stat și mă uitam la ei ce fac, ce
mănâncă, cum se antrenează, cred că asta e cea mai importantă lecție.
Cum a fost experiența pentru tine la Unirea Braniștea?
A fost o experiență bună, primul contact cu seniorii. Datorită tatălui meu am
ajuns acolo, altfel nu mi-am dorit să mă întorc acasă de maniera asta, adică la
Liga 3-a. Toată lumea mi-a spus că e un pas în spate, dar pe mine m-a ajutat
experiența. Am dat de niște oameni de nota 10 și cred că a fost o experiență
care m-a călit. 
Ai jucat și în barajul de promovare pentru Liga 2, corect?
Da, două meciuri
de baraj, semifinală și finală.
Și ce s-a întâmplat?
În semifinală am câștigat, cu Miroslava, și am pierdut cu Bacău în Galați, în
finală. Chiar pe stadionul Oțelului s-a jucat.

Ce te-a făcut să te îndrăgostești de fotbal?
Păi, când îl aveam pe tata în casă, era greu să o iau pe alte căi. M-am uitat
la el la meciuri, la televizor. N-a existat niciodată alt sport sau nu știu...
Fotbal și atât, de mic. Mi-a spus mama că am fost și pe stadion, dar nu mai țin
minte.
Și, în afară de tatăl tău, ce idol aveai când erai micuț?
N-a existat niciodată pentru mine un idol, mai ales pe plan fotbalistic. Pentru
mine a fost tata și nu m-a interesat niciodată altă persoană. Admir mulți
fotbaliști, dar nu am un idol. Idol e un cuvânt greu.
Băieții din generația ta cum sunt? Cum îi vezi?
I-am urmărit la Euro. Da, mi-a plăcut foarte mult ce am văzut. Îi știam pe
majoritatea de la juniori. Sunt copii cu calitate. Trebuie sprijiniți, pentru
că sunt jucători foarte buni.
Ce crezi că ar trebui să se întâmple ca să schimbe ceva în fotbalul
românesc generația ta?
Nu cred că sunt în măsură să vorbesc despre așa ceva. Nu știu. Cred că totul
pleacă de la copii și juniori, de la școala fotbalistică. 
De la muncă, poate?
Muncă, disciplină. Dar cred că și de la mentalitate. Dar eu am avut noroc cu
tata, să zic așa. M-a mai ținut cu picioarele pe pământ, m-a mai ridicat când
era nevoie.
Ai simțit vreodată că ai avut momente în care ziceai că „poate nu e ăsta
drumul meu” și el te-a ridicat?
Să zic că ăsta nu e drumul meu nu. Dar au mai fost momente grele, ca în viața
oricărui sportiv. Există și sunt sigur că vor mai fi și de acum încolo.
Și ce-ți ziceai cel mai des în momentele mai dificile?
Cu ce am rămas de la el: mereu mi-a spus „Să nu păcălești fotbalul”. Dacă
păcălești fotbalul, te păcălește și el, când ți-e lumea mai dragă. Dar ăsta e
sfatul pe care îl am în minte. Când îl văd, îmi vine imediat în minte, să zic
așa.
Ți-a dat vreun exemplu când a păcălit el fotbalul?
Da. Mi-a dat. Și chiar m-a ajutat. Auzi că chiar se întâmplă unele lucruri, dar
când și vezi exemple, te ajută enorm.
Când s-a întâmplat asta? La ce echipă era?
El a debutat târziu și pentru calitățile pe care le avea... Și asta spune și
el, că a debutat târziu, prin simplu faptul că mai păcălea poate un
antrenament. Dar când a realizat și el, s-a pus pe picioare și a fost bine până
la urmă.

Matei, tu cum te descrii pe teren? Ce fel de jucător ești?
Niciodată nu prea mi-a plăcut să vorbesc despre mine, dar sunt un jucător
creativ. Îmi pun bine colegii în valoare în ultima treime, să zic așa, și sper
să o arăt cât mai bine la Oțelul.
Și chiar dacă nu-ți place să vorbești despre tine, o să te întreb totuși
cum ești tu și în afara terenului.
Îmi place foarte mult să socializez cu colegii, cu prietenii, să mai ies pe
afară când am timp. Și, în rest, sunt un băiat liniștit, stau acasă, mă
odihnesc.
Cum arată o zi obișnuită pentru tine?
Păi, mă trezesc dimineață, mai beau cafea din când în când... Merg la
facultate, după care acasă, antrenament și după, dacă mai e timp să mă relaxez
puțin, o fac. Dacă nu, acasă și odihnă.
Și la ce facultate ești?
La sport, la facultatea de sport.
Și când vrei să te odihnești acasă, ce faci?
Mă uit la seriale, mă mai joc cu fratele meu pe calculator, pe Playstation.
Petrec timp, pierd timp să zic așa.
Fratele tău câți ani are?
14 ani.
Și el joacă în fotbal?
Joacă fotbal, tot la Oțelul, da.
Și mama ce zice?
Trebuie să se fi obișnuit până acum, sunt convins. Poate-și dorea și ea o
fată, dar... Nu știu, asta e...
Vă mai dă sfaturi? Despre fotbal?
Nu, la fotbal nu se bagă, doar tata. Ea e cu școala.
Și despre școală ce zice?
Să merg. Adică să merg, asta îmi zice mereu. Și la facultate, la fel, și la
școală, la liceu. Să fiu acolo, să fiu atent.
Crezi că e important pentru un fotbalist să facă și altceva în afară de
fotbal?
100%. Nu-ți garantează nimic sportul ăsta. Azi poți să fii cel mai bun și mâine
să te accidentezi, Doamne ferește!, sau să fii cel mai slab. Trebuie să ai
mereu un plan B.
Și cu partea mentală trebuie întotdeauna să fii puternic mental, nu?
Corect! Crescând cu tata și având numele ăsta, care cred eu că e un nume destul
de greu pentru Galați, pentru zona asta de Superligă, presiunea a fost de mic.
Dar odată ce am crescut, trec mai ușor peste ele.
Simți mai degrabă numele lui ca o greutate?
Poate la început da, dar, odată cu timpul, nu. Consider că e un avantaj foarte
mare pe care-l am, să-l am pe el lângă mine. Mă ajută enorm și sunt
recunoscător că e tatăl meu.

Îți amintești care e primul moment cu voi doi și mingea?
Sincer să fiu, nu. Din ce îmi zicea el, după meciuri, ne mai jucam pe teren,
după antrenamente, mă mai lua. 
Îți amintești de un moment în care ai simțit că ești mândru de tatăl tău?
Mândru sunt în fiecare zi, dar țin minte că juca în Champions League, nu mai
știu exact cu ce echipă, în deplasare, și mă uitam cu mama la televizor. Și
atunci chiar am simțit că tata e fotbalist.
Și el când ți-a zis ultima oară că e mândru de tine?
Nu prea se exteriorizează, dar sunt sigur că e. Probabil când am semnat. Dar
încerc să-l fac mândru în fiecare zi.
Simți că faci ceva diferit față de el?
Da, încerc să mă adaptez la ce-mi spune și el. Chiar dacă s-a schimbat
fotbalul, multe lucruri au rămas la fel. Perspectiva mea e asemănătoare cu a
lui.
Nu vă contraziceți?
Nu, nu prea. E calea lui și atât.
Aveți vreo rutină înainte de meciuri?
Dacă nu sunt în cantonament sau sunt acasă, nu. Pur și simplu vorbim. Nu prea
vorbim de fotbal înainte de meci, doar după.
Iar după meciuri?
Da, analiză totală.
Te bagă în ședință? Da, dar e o ședință constructivă. Când sunt lucruri de îmbunătățit îmi spune,
și când fac lucruri bune, la fel.
Crezi că e ceva ce l-ai învățat și tu pe tatăl tău?
Cred că l-am învățat să devină suporter. Să vezi meciul de sus, fără control, e
greu. Cred că asta a învățat de la mine.
Este pasager.
Da, exact.
Când a fost secund la echipă, la Unirea Braniștea, cum era?
Era și psiholog, mentor pentru toți. Cred că a avut un cuvânt mare de spus
pentru ce am realizat sezonul trecut, pentru Braniștea.
E importantă componenta mentală?
Cred că este cea mai importantă. Asta face diferența între jucători de fotbal
și fotbaliști. El nu a avut pe nimeni să-l ghideze. Ăsta e norocul meu acum.
Ce admiri cel mai mult la el, dincolo de fotbal?
Este un om simplu, comunicativ, foarte pozitiv. Are mulți prieteni și lumea
vorbește frumos despre el.
Te-a pregătit și pentru partea de popularitate?
Da. Mi-a spus și părțile bune, și pe cele rele. Nu prea cred în popularitate.
Dacă ești modest și serios, treci peste.
Pe social media stai mult?
Din păcate, da.
Crezi că te ajută ca fotbalist?
Pentru brand, da. Dar încerc să elimin cât pot. Mai citesc comentarii, dar
trebuie să mă detașez.
Cum ai vrea să fii recunoscut în fotbalul românesc?
Acum sunt băiatul lui Sorin Frunză. Aș vrea să devină tata tatăl meu. Să zică
lumea: „ăsta e tatăl lui Matei”.

<a href="https://www.superliga.ro/jucatori/frunza-matei-9ff72693">Matei Frunză</a> ne dovedește că, dincolo de numele pe care îl are pe spate, muncește
pentru independența în fotbalul românesc. Dincolo de iubirea dintre tată și
fiu, Matei știe că are un drum propriu și obiective clare pe care trebuie să le
atingă. La doar 19 ani, mijlocașul Oțelului trăiește alături de <a href="https://www.superliga.ro/articole/paul-iacob-in-momentele-cele-mai-grele-trebuie-sa-stii-pentru-ce-lupti-dc1fc642">colegii săi</a> și
de antrenorul <a href="https://www.superliga.ro/articole/balint-sa-i-fac-sa-constientizeze-ca-trebuie-sa-merite-tricoul-bc163867">Laszlo Balint</a> un sezon în care se bat pentru Play-Off cu șanse foarte
mari de reușită. Pentru <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/otelul-galati">Galați</a>, urmează un viitor frumos pe teren. Matei Frunză
va avea grijă de acest lucru.

„Acum sunt băiatul lui Sorin Frunză. Aș vrea să ajungă să zică lumea: el e tatăl lui Matei”

Matei Frunză: „L-am învățat pe tata să fie suporter”

INTERVIU

Tânărul fundaș central și FC Argeș au un sezon excelent. Nou-promovata începe 2026 de pe locul 5 în Superliga, iar prestațiile lui Tudose au atras atenția numelor importante din campionat. Apărătorul care va împlini 21 de ani peste câteva zile spune că nu simte o presiune suplimentară din acest motiv, deși admite că obiectivul său este să facă pasul următor, la momentul potrivit. Până atunci, important este să trăiască clipa și să-și ajute echipa să prindă un loc de play-off. Mario, mi-ar plăcea să te descrii în trei cuvinte, dar vreau ca aceste cuvinte să nu aibă legătură cu fotbalul. Liniștit, răbdător și amuzant. Cum ai ajuns tu să joci fotbal și la ce vârstă? Păi, am început să joc fotbal la vârsta de șase ani jumătate, la Academia ”Dănuț Coman”, a domnului Coman, care acum e și președinte la noi. La el am început fotbalul. Ai încercat și alte sporturi? Da, am încercat înotul, când eram mai mic, dar nu mi-a plăcut și cred că și baschet la un moment dat, dar nu am fost decât la câteva antrenamente și atât. Dacă ar fi să-i întrebăm pe părinții tăi cum era Mario atunci când era mic, ce ne-ar spune? Probabil ar spune că eram neascultător și chiar eram, pentru că făceam multe prostii, dar după aia crescând m-am cizelat, să zic așa. Care crezi tu că e cea mai mare prostie pe care ai făcut-o? Să știi că n-am fost un copil așa problematic până acum, dar nu știu, cred că să sparg probabil niște lustre și când zic lustre, vreo două în casă, în aceeași zi. Cu mingea de fotbal? Da. Ce îți aduce aminte de copilărie cel mai tare? Păi, îmi plăcea foarte mult să merg la bunici. Când era mic, stăteam mai mult la ei. Și îmi plăcea mult să merg la ei la țară, să joc fotbal acolo, pentru că erau mulți copii. Și îmi plăcea mult să merg la ei. Ce-ți lipsește din perioada copilăriei? Îmi lipsesc momentele alea de care te bucurai fără să-ți dai seama. Acum totul e foarte serios, trebuie să fii mult mai disciplinat. Înainte era totul așa, cum să zic?, venea de la sine. Acum nu mai e chiar așa. Cum au fost părinții tăi cu decizia ta de a deveni fotbalist? Au fost de acord din prima sau voiau să te vadă făcând altceva? Da, părinții mei voiau să mă vadă jucând fotbal. Tatăl meu e mare fan fotbal, fan FC Argeș și de mic m-a trimis la fotbal. Îți mai amintești la ce meci ai mers pentru prima dată pe stadion? Sincer nu-mi amintesc, dar aici la Pitești, pe vechiul stadion ”Nicolae Dobrin”. Juca FC Argeș, tot așa, un meci în Superliga, dar nu știu cu ce echipă. Chiar nu mai țin minte.

Tudose, Mario

Cum a fost momentul în care ai aflat că Benfica Lisabona dorește să se transfere? Ai conștientizat cam cât de important era acel club? Prima oară, să fiu sincer, nu am fost foarte deschis. Pentru că eram destul de mic, abia împlinisem 16 ani în momentul ăla și mi-era greu să plec de lângă familie. Eu, stând acasă, mereu la Pitești, cu mama, cu tata, să plec singur, vă dați seama, ei nu puteau să vină cu mine, aveau serviciul lor. Și mi-a fost un pic frică de chestia asta, să plec de acasă. Dar cred că m-a ajutat și, până la urmă, oricum, odată și odată, tot ajungeam să plec de acasă. Cum a fost când ai plecat de acasă și ai ajuns singur într-o țară diferită și nouă? Greu. Cred că la asta te așteptai. Da, a fost greu prima oară, la început, pentru că nu știam foarte bine nici limba engleză. Tot așa, cam în două luni, am început să învăț mai bine, să mă descurc. Prima oară mi-a fost puțin greu, dar după două-trei luni, să zic așa, am început ușor-ușor să mă acomodez cu viața aia nouă de acolo. Și dacă ar fi să faci un rezumat al perioadei tale din Portugalia, cum a fost pentru tine acea perioadă, per total? Păi, prima oară am spus că a fost o perioadă destul de dificilă, pentru că stăteam în academie, acolo nu aveam așa multă libertate. Prin prisma faptului că eram minor, nu puteam să ies când voiam. Dacă voiam să merg afară, până la magazin, trebuia să sun tutorele, tutorele să dea un mesaj la niște persoane care se ocupau de noi acolo și să spun în ce interval orar ies și vin. Oarecum, înțeleg chestiile astea, pentru că nu cred că este vreun club care să-și permită să aducă un jucător din altă țară, să plătească și bani, cum a plătit pe mine, și să îl lase să facă ce vrea. Și minor fiind la vremea aceea. În câteva cuvinte, eu zic că a fost o experiență bună pentru mine, cred că mi-a prins bine, dar n-a fost deloc ușor, chiar a fost greu. Ce te-a șocat cel mai tare atunci când ai ajuns în Portugalia? Condițiile lor, pentru tot ceea ce înseamnă fotbal, pentru că au, într-adevăr, alte condiții față de ce sunt la noi în România. Cred că și juniorii lor, under15, under16, under17, cred că au condiții mai bune decât multe echipe de Superliga, și de antrenament, și de orice, mâncare, vitaminizare. Asta m-a șocat cel mai mult. Ai învățat portugheza? Am învățat, dar vă dați seama, sunt de doi ani jumate înapoi în țară, nevorbind am cam început să uit. Dar mai știu ceva. Ai un cuvânt preferat în portugheză? Nu neapărat, dar ”obrigado” e cel mai usual. Cum ai decis să te întorci la FC Argeș? Am decis să mă întorc înapoi la FC Argeș la 18 ani și jumătate, pentru că voiam să fac pasul la nivel de seniori, mai ales că era și regula under. Era primul meu an de under la liga a doua și cred că, până la urmă, s-a dovedit a fi o decizie inspirată, pentru că acolo era foarte greu să ajungi să joci la nivel de seniori, la prima echipă, chiar și echipa a doua. Era mulți fotbaliști buni acolo, fotbaliști de valoare, câteva zeci, chiar sute care puteau să joace oricând și la echipa a doua și la prima echipă era destul de greu de ajuns. Doar câțiva mergeau la antrenamente și, vă dați seama, aveau și obiectivele lor să se califice în Champions League, nu puteau să promoveze foarte, foarte mulți tineri.

<h2>Cu banderola pe braț la 20 de ani!&nbsp;</h2>

Ai primit banderola de căpitan la doar 20 ani. Cum a fost pentru tine acel moment? Cine ți-a propus să porți banderola de căpitan? Păi, a fost un moment frumos, vă dați seama. Clubul la care am stat cel mai mult în cariera mea de până acum, să fiu căpitan la FC Argeș a însemnat mult pentru mine, sper din suflet să port banderola și în continuare, chiar îmi doresc. Iar cel care mi-a dat banderola e clar că a fost Mister, pentru că nu ia nimeni deciziile la echipa asta decât el. Ce fel de căpitan ai spune că ești? Ești un căpitan dur sau ești un căpitan care reușește să se facă auzit de colegi fără să fie dur? Nu, nu sunt un căpitan dur. Chiar nu îmi stă în fire să fiu genul ăla de căpitan foarte dur, să stau, să țip pe teren la arbitri, că acum doar cu căpitanii vorbesc. În general, încerc să mă concentrez mai mult pe jocul meu și fiind și căpitan, să încerc să ajut și ceilalți colegi, nu să le dau sfaturi pentru că fiecare dintre noi știe ce are de făcut, dar încerc să îi mențin în priză pe toată durata meciului. Așa cum ai spus și tu, te-ai format la școala lui Dani Coman, acum lucrați împreună la club. Cât de importantă este prezența lui? Cred că clubul nostru s-a schimbat în bine de când a venit domnul Dani Coman, cu el am reușit și să promovăm. Venisem după un an destul de greu în liga a doua, unde jucasem în play-out, iar cu dânsul am reușit să promovăm. Chiar mai mult, am reușit să câștigăm și liga a doua și acum în Superliga cred că ocupăm un loc onorabil până în momentul de față. Noi sperăm să prindem primele șase, ne dorim și facem tot posibil pentru asta. Spune-mi, te rog, ce te enervează pe tine cel mai tare pe terenul de fotbal? Nu știu, probabil atunci când nu ne iese jocul. Cred că oricărui fotbalist îi displace chestia asta, să nu-i iasă și jocul lui personal, dar și jocul echipei. Când pregătim ceva la antrenament și adversarii o să ne pună în dificultate și să nu mai putem să practicăm ceea ce am pregătit, e destul de enervant, chiar frustrant uneori. La tine ce te enervează cel mai tare? Să știi că în general sunt un tip calm, mă enervez destul de greu. Nu cred că am ceva care să mă enerveze așa de tare încât să nu știu să nu mă controlez. Nu prea pun la suflet chestii, deloc. Dar ai avut un moment în care te-ai enervat foarte tare și de care să-ți amintești? Nu, chiar nu. Probabil am avut, dar acum pe moment nu pot să-mi dau seama. Spune-mi, te rog, dacă ai vreo superstiție. Nu, nu am nicio superstiție, nu cred, nu prea cred în chestiile astea. Doar să mă închin când intru pe teren, cam atât. În rest, nu. Dar asta nu e o superstiție. Asculți muzică înainte de meci? Da, până să ajungem la stadion, când mergem și jucăm acasă sau chiar și în deplasare, de la Pitești până la Mioveni sau în deplasare, cât durează ascult în autocar. Ce fel de muzică te motivează cel mai tare? În general, înainte de meciuri ascult trap și rap. Dacă nu ai fi fost fotbalist, ce carieră crezi că ai fi urmat? Bună întrebare. Nu știu, probabil sunt și foarte bun la ping-pong. Dar nu știu dacă aș fi făcut o carieră din asta. Dar mi-ar fi plăcut să joc ping-pong, dacă nu jucam fotbal. Primești multă atenție în ultima perioadă. Voiam să te întreb cum s-au simțit pentru tine ultimele luni. Cum te-ai simțit tu și nu neapărat fotbalistul, tu, omul? Da, atenția asta vine mai mult și datorită presei, care scrie destul de multe lucruri, multe dintre ele cred că sunt și neadevărate, dar m-am obișnuit. Nu pun la suflet și de obicei nici nu prea le iau în seama. Adică nu e o schimbare radicală sau să simt mai multă presiune sau chestii de genul față de cum eram înainte. Dar atenția vine și din faptul că joci extrem de bine. Ești conștient de asta, nu? Da, mă bucur că sunt apreciat și că mai multe echipe și-au arătat interesul pentru mine. Mă bucur că sunt apreciat. Cred că orice fotbalist își dorește să joace cât mai bine, să-și ajute echipa la care joacă și de ce nu, la un moment dat, să facă pasul chiar și mai sus. Ce ți se pare că este mai important? Pasul următor sau momentul potrivit? Cred că cel mai important lucru e clipa de față, momentul propriu-zis, ce se întâmplă astăzi. Nu știi niciodată ce se poate întâmpla mâine. Cred că cel mai important e să trăiești clipa din fiecare zi. Aveai vreun jucător anume pe care îl admirai atunci când erai mic și pe care, să zicem, îl imitai? Da, îmi plăcea mult Cristiano Ronaldo, chiar dacă nu jucăm același post. Îmi plăcea mult de el ca fotbalist. Ce faci în timpul tău liber? Dacă e cald afară, merg la pescuit. Îmi place mult să pescuiesc. Și când e mai răcoare sau chiar și atunci când e cald și să zicem că nu am chef să mă trezesc de dimineață, ies în oraș cu prietenii la o terasă. Cam atât, nimic special. Ai răbdare să stai să pescuiești? Da, chiar am răbdare. Doar la asta cred că am răbdare așa mult. Adică pot să stau și câteva ore fără să prind nimic, doar să mă uit la apă. Și ai echipament de pescuit? Ai totul? Da, chiar am. Chiar sunt foarte pregătit când merg. De obicei, nu prea am loc să car tot în mașină și iau doar câteva. Mai merg cu fratele meu uneori. Pot să te întreb cât ai investit până acum în echipamentul de pescuit? Să zic cam în jur de 2.000 de euro, cam așa, cu totul. Și care e cea mai mare captură a ta? Un crap de 18,5 kg. O, hai că a fost ceva! Da, chiar era mare.

https://www.facebook.com/reel/1367625690895608

Și am ajuns și la ultima întrebare. Vreau să îmi spui, te rog, ce înălțime are Vârful Moldoveanu? 2.544. Muntele. Vârful nostru de la echipă, ”Moldo”, nu știu cât are, să fiu sincer. Nu știu, un metru 80 și puțin. Ai fost viral. Da, dar nu a fost ceva intenționat. Adică eu chiar credeam că la asta se referă. Pentru că m-a întrebat prima oară pe mine cât am înălțime și m-a întrebat și Vârful Moldoveanu cât are. Adică a fost un răspuns așa dat pe moment. Mai ales că eu oricum nu știu cât are ”Moldo”, Robert. Nu știu cât are înălțimea. Dar știi cât are Vârful Moldoveanu... Da, 2.544. Știi și alte vârfuri? Da, mai știu Negoiu, că e al doilea, 2.535. Ești pasionat de geografie? Da, a fost singura materie din școală care chiar mi-a plăcut. Adică mă duceam de drag la ore. În încheiere, un mesaj pentru fanii lui FC Argeș. Le cer să vină număr cât mai mare la toate meciurile pe care o să le jucăm acasă în noul an. Și să fie lângă noi chiar și când echipa nu trece neapărat printr-o perioadă mai bună sau, Doamne ferește!, pierdem un meci. Să aibă încredere în noi, în staff, pentru că noi mereu ne dorim să câștigăm și să fim cei mai buni. Dar, vă dați seama, sunt și momente mai grele în fotbal și le cer să fie mereu lângă noi, să ne susțină.

Mario Tudose își trăiește visul. Născut în Pitești, a ajuns cel mai tânăr căpitan din Superliga în acest sezon, la doar 20 de ani

Căpitan la 20 de ani. Mario Tudose: „Cel mai important lucru e să trăiești clipa”

Universitatea Craiova (team)

Deși s-a scris despre o posibilă rivalitate între Assad Al Hamlawi și Steven Nsimba, două dintre transferurile realizate de olteni în această vară, cei doi au reușit să arate cât de apropiați sunt în cadrul unei „provocări” lansate în Antalya. Assad a luat rolul reporterului și i-a pus câteva întrebări prietenului său. Atacantul francez nu a rezistat și a glumit și pe seama zvonurilor apărute în această vară, legate de un posibil transfer al său în China. Zâmbitori, relaxați și glumeți. Așa s-au arătat cei doi într-un material diferit, cu ajutorul căruia am descoperit o nouă latură a lor și a conexiunii pe care o au.

Jucătorii Universității Craiova au acceptat să realizeze un interviu „diferit”.

Steven Nsimba și Al Hamlawi au vorbit despre "plecarea" francezului în China

Superliga se reia în această săptămână, cu etapa a 22-a, prima din 2026. Și ce final de sezon regular avem: cu bătălii pentru titlu, pentru play-off și pentru evitarea retrogradării, într-un an extrem, extrem de compact, în care diferența dintre lider și locul 9 e de doar 9 puncte. Am ales cele mai interesante 10 lucruri din acest sezon al campionatului nostru, pe care le analizăm înainte de reluarea Superligii.<h2> Eterna Terra Nova, lider de Anul Nou </h2> Universitatea Craiova a încheiat anul 2025 în fruntea Superligii, într-un sezon în care emoțiile au fost la fel de prezente ca rezultatele. Așa e la Craiova, unde nu e liniște niciodată, dar până la urmă se găsesc soluții și lucrurile se așază. Schimbarea de pe bancă, cu Filipe Coelho venind în locul lui Mirel Rădoi, a adus creșterea dorită, iar echipa a răspuns perfect. Cu cinci meciuri la rând fără înfrângere până la finalul anului – trei victorii și două egaluri - oltenii au urcat pe primul loc și au reaprins un vis care părea tot mai îndepărtat: câștigarea primului titlu de campioană după 1991. „Nu-mi amintesc cuvintele, dar primul mesaj pe care am încercat să-l transmit a fost că am încredere în ei. Și sunt aici pentru că știu calitatea jucătorilor. Și știu că dacă muncim din greu putem construi ceva special”, a spus tehnicianul portughez. Publicul din Bănie rămâne la fel de exigent, dar și la fel de atașat, iar atmosfera de pe Oblemenco împinge întotdeauna echipa dincolo de limite. Dovadă o face și faptul că pe teren propriu, Craiova a fost echipa cu cei mai mulți suporteri prezenți – 160.293 – la o diferență de peste 35.000 față de Dinamo, locul secund în clasamentul fanilor de pe teren propriu. În 2026, Craiova va avea presiune, speranță și ambiția de a câștiga primul titlu după 35 de ani – exact combustibilul de care are nevoie o candidată serioasă la titlu.

<h2>Peste tot acasă </h2> La Rapid poți spune că e orice, dar nu liniște. Nici măcar când echipa e pe primul loc. Însă, cu adevărat, Giuleștiul freamătă și se luptă pentru titlu. Până pe final de noiembrie, Rapid era echipa cu cele mai puține eșecuri din campionat, o oglindă fidelă a stilului organizat impus de Costel Gâlcă. Din 23 noiembrie încoace, însă, giuleștenii au pierdut trei din cele patru meciuri. Din ultimele 15 puncte, Rapid a mai câștigat doar patru. Dintre cele 20 de goluri primite, opt au venit în ultimele cinci meciuri. Așa că pauza a venit exact când trebuia. La fel ca și în cazul Craiovei, titlul ar veni după decenii bune. Mai exact după 23 de ani. Și la opt ani după ce echipa promova din liga a patra în a treia. O așteptare lungă, însă dacă aceasta va lua sfârșit, nu ar fi nemeritat.

<h2>Dilema FCSB</h2> Campioană în ultimele două sezoane, FCSB a revenit la inconstanța care a caracterizat-o aproape un deceniu, startul lui 2026 transformându-se într-o cursă contracronometru pentru accederea în play-off. Schimbările dese în echipa de start, cauzate de accidentări și de numărul mare de meciuri jucate în 2025, plus presiunea constantă au creat un context apăsător, care s-a văzut în evoluțiile jucătorilor. FCSB a arătat de multe ori lipsă de reacție, puțină creativitate în ofensivă și o defensivă fragilă în momentele-cheie. FCSB nu a fost pe loc de play-off pe aproape întreaga durată a sezonului și s-a trezit, cu adevărat, abia în ultimele 10 meciuri, când a fost echipa cea mai în formă, cu 21 din 30 de puncte câștigate. Campioana a încheiat în forță, cu trei victorii în ultimele patru etape, dar rămâne la două puncte de locul 6 și la nouă lungimi în spatele liderului Universitatea Craiova, ceea ce presupune o cursă de recuperare și o presiune continuă, fără loc de eroare. Va ajunge sau nu FCSB în play-off? E una dintre principalele întrebări ale acestui start de an.

<h2>E vremea ”câinilor”</h2> N-a fost ușor, dar Dinamo e înapoi în top. Două insolvențe, o retrogradare, o revenire în prim-plan, ani în care fanii s-au așteptat la mai mult. Cu nouă etape rămase din sezonul regular, Dinamo nu doar că e pe loc de play-off, ci visează la podium și poate la trofeu. E doar la două puncte de lider și dacă nu pierdea în ultima rundă din 2025, cu UTA, era echipa cu cele mai puține eșecuri din campionat. ”Câinii” au a doua ce mai bună defensivă și al doilea cel mai mare număr de victorii și stabilitatea e cuvântul de ordine, chiar dacă Zeljko Kopic are ambiții mai mari și pune presiune pe conducere. Doar Rapid a avut mai mulți fani în tribune la propriile meciuri decât Dinamo, iar Dinamo e echipa cu cele mai multe ocazii mari create pe meci și al treilea atac din campionat.

<h2>Liderul neașteptat</h2> În ultimii ani, FC Botoșani a fost o obișnuită a jumătății secunde a clasamentului, ba chiar a ultimului loc. Acum, Botoșaniul trăiește un sezon de vis în Superligă. Timp de 4 etape, echipa lui Leo Grozavu a fost pe primul loc în clasament. Stabilitatea a devenit cuvântul de ordine începând cu etapa a 10-a. De atunci, FC Botoșani nu a coborât nicio clipă de pe podium, menținând un ritm constant care a frustrat echipele cu pretenții. Secretul din spatele succesului? O defensivă de fier, cea mai bună din Superliga, cu doar 15 goluri încasate în 21 de etape. Atacul a funcționat și el, doar cinci echipe marcând mai multe goluri decât formația lui Leo Grozavu. Revenit în țară, Sebastian Mailat a fost cel mai bun marcator, cu opt goluri. Iar Botoșaniul are cinci puncte peste locul 6, fiind și echipa care a pierdut cele mai puține meciuri din acest sezon - 3.

<h2>Campioanele din afara play-off-ului</h2> Ultima campioana din Superliga care e în play-off în acest moment e Oțelul Galați, care a cucerit titlul în 2011. Celelalte se zbat în jumătatea inferioară a clasamentului. Dacă de FCSB am vorbit, CFR Cluj, care a luat șase titluri în ultimii 14 ani, are un sezon și mai slab. Măcinată de probleme, cu schimbări de antrenori – Pancu e al patrulea diferit pe bancă în acest sezon – echipa clujeană e pe locul 11, la șapte puncte de play-off. Nu a câștigat decât șase meciuri și a primit 33 de goluri, a patra cea mai slabă defensivă din campionat. O altă campioană, Farul Constanța, e pe 10, cu un punct și un loc peste CFR, dar cu golaveraj pozitiv, însă fără victorie în ultimele cinci etape. Cum orice punct e crucial într-un campionat în care bătălia se dă până la final, constănțenii nu mai au loc de eroare dacă vor să prindă play-off-ul.

<h2>Surpriza FC Argeș</h2> FC Argeș a încheiat iarna lui 2025 pe locul 5 în Superliga, o performanță fantastică pentru o nou-promovată care a pornit ca un outsider. Reveniți după un an în Superligă, piteștenii au început sezonul în trombă, intrând direct în lupta pentru play-off și demonstrând că au forța să se bată de la egal la egal cu echipele mari. Bogdan Andone s-a impus deja ca una dintre revelațiile Superligii ca antrenor, aducând disciplină și un fotbal echilibrat care a surprins pe mulți. Cu un parcurs stabil, Argeșul a arătat că și o nou-promovată poate să surprindă și să se bată sus, cu un lot care a făcut un mix perfect între tinerețe și experiență. Asta deși echipa nu joacă la Pitești, stadionul fiind demolat pentru reconstrucție, ci la Mioveni, 20 de kilometri mai departe. Fără dar și poate, surpriza a venit în meciurile din deplasare, acolo unde Argeșul e pe locul 4 în clasament, la doar două puncte de U Cluj, cea mai bună echipă ”afară”.

<h2>UTA și nebunia ei</h2> Să te vezi condus cu 3-0 și să câștigi un punct, înseamnă că ai determinare. Să faci asta de două ori, e deja o nebunie. Meciurile celor de la UTA sunt orice, dar nu plictisitoare. Echipa arădeană este singura echipă care a realizat de două ori reveniri spectaculoase de la 0-3 la 3-3, precum și singura care a trimis doi antrenori acasă în urma unor victorii surprinzătoare în deplasare. Comeback-urile arădenilor au venit în prima rundă, cu Universitatea Craiova, și în runda a noua cu FC Argeș. Apoi, arădenii au finalizat anul cu stil, fără eșec în ultimele patru meciuri, provocând și două plecări de antrenori. De fiecare dată, UTA s-a impus cu 2-1 în deplasare, iar Mirel Rădoi la Craiova și Marius Măldărășanu la Hermannstadt au părăsit echipele pe care le antrenau.

<h2>Bătălia pentru play-off</h2> Între locul 3, ocupat de FC Botoșani, și locul 9, pe care e FCSB, sunt doar șapte puncte. Între locul 5, pe care e FC Argeș, și locul 9, diferența e de doar trei puncte. Așa că lupta pentru play-off va fi una dură, dură de tot, cu cel puțin șapte echipe pe patru locuri. Deocamdată, locurile 6 și 7 sunt, cu același număr de puncte, ocupate de Oțelul Galați și Universitatea Cluj. Galațiul e și ea una dintre surprizele plăcute, în care Laszlo Balint și-a făcut treaba cum a putut mai bine, cu investiții minime. Oțelul are al treilea cel mai bun atac și a doua cea mai bună defensivă și vine cu trei victorii consecutive pe final de sezon. Clujul e revigorată după ce l-a înlocuit pe Sabău cu Bergodi. A fost una dintre cele șase schimbări de antrenor din acest sezon, un număr neașteptat de mic pentru un campionat cu turnover de antrenori atât de mare precum Superliga.

<h2>Bătălia din subsol</h2> Lucrurile sunt destul de aspre și în subsolul clasamentului. Între locul 11 și locul 12 e o diferență de patru puncte. Slobozia (21 puncte), Petrolul (20), Csikszereda (16), Hermannstadt (13) și Metaloglobus (11) sunt echipele care încearcă să evite locurile retrogradabile și de baraj. Pentru că în ultimii ani s-a dovedit că și barajul poate fi dificil, mărturie stând chiar promovarea lui Metaloglobus în fața Politehnicii Iași. Bucureștenii și-au revenit pe final, când au obținut o treime din punctele totale în ultimele cinci etape, iar Csikszereda, cealaltă nou-promovată a avut un start slab, are cea mai slabă defensivă (48 de goluri încasate) și a pierdut ultimele patru meciuri, dar e în continuare pe loc de baraj. Va fi oare sezonul când Hermannstadt va retrograda? Pare puțin probabil ca Dorinel Munteanu să ghideze două echipe spre liga secundă în doi ani consecutivi, în timp ce Petrolul, în meciurile căreia se marchează cele mai puține goluri, îl are pe Eugen Neagoe pe bancă, dar și cel mai slab atac din Superliga, cu doar 16 goluri marcate.

superliga 2026

Fotbal

vineri 23 ianuarie

sâmbătă 24 ianuarie

duminică 25 ianuarie

luni 26 ianuarie