FK Csikszereda

Oțelul Galați

Stadionul Oțelul

FC Botoșani

Dinamo București

Stadionul Arcul de Triumf

Sepsi OSK

Petrolul Ploiești

Stadionul Ilie Oană

FC Corvinul Hunedoara

FC Rapid București

Stadionul Giulești

CFR Cluj

UTA Arad

Stadionul Francisc Neuman

FC Farul Constanța

Universitatea Craiova

Stadionul „Ion Oblemenco”

FC Argeș

FC Universitatea Cluj

Cluj Arena

FCSB

Voluntari

Stadionul Anghel Iordănescu

Levente Balint

UTA Arad (team)

Era 1 martie, iar UTA și FCSB jucau în etapa a 29-a a Superligii 2025/2026. Meciul putea însemna una din ultimele șanse la play-off pentru cele două trupe, dar victoria Argeșului la Dinamo, chiar înaintea începutului de meci de la Arad, a certificat prezența piteștenilor în Top6. În cele din urmă, duelul dintre UTA și FCSB a contat doar pentru statistică. Bucureștenii au învins cu 4-2, dar meciul în cauză este important pentru alb-roșii. Este ultimul joc cedat acasă în Superliga de&nbsp;"Bătrâna Doamnă".

11 MECIURI FĂRĂ ÎNFRÂNGERE PE TEREN PROPRIUDuminică, era minutul 55 când El Sawy a receptat mingea după o fază prelungită de atac și a plasat balonul pe lângă Vâlceanu, cel care și-a salvat echipa de la un eșec mai clar. S-a încheiat UTA-CFR 1-0, astfel că alb-roșiii au rămas în grupul formațiilor care încă nu au pierdut acasă în acest campionat, alături de Dinamo, Farul și FC Botoșani.Sunt 11 meciuri la rând în arena&nbsp;"Francisc Neuman" în care UTA nu pierde, serie în care formația de pe malurile Mureșului a înregistrat șapte victorii și patru remize.În acest campionat, utiștii au început cu trei egaluri consecutive acasă, urmate de trei victorii legate.&nbsp;

https://www.facebook.com/reel/2156522441636885

VICTORIA VOINȚEI CU CFRTriumful cu clujenii merită evidențiat special fiindcă Adrian Mihalcea a avut o apărare improvizată în zonele laterale. Dorobanțu și Guelette, respectiv Alomerovic și Padula au fost indisponibili din punct de vedere medical, astfel că tehnicianul alb-roșiilor i-a folosit pe dreapta pe stoperul Ouaneh, iar pe stânga pe închizătorul Ivanov. Asta, pe lângă faptul că Oaidă sau Odada, alți jucători de profil defensiv sunt și ei pe lista indisponibililor.S-a arătat încă o dată capacitatea utiștilor de a lupta. Ultimele două victorii, 1-0 cu Sepsi și CFR, au venit după reușite bifate în partea a doua. Iar în primul meci de acasă, 2-2, UTA a revenit după ce a fost condusă cu 2-0.

CONEXIUNEA SPECIALĂ CU PUBLICUL

Aradul este unul din cele mai vibrante locuri din Superliga. Contribuția publicului la traseul de acasă este incontestabilă. Media rotunjită a asistenței în acest sezon este de 6.300/meci la disputele de pe teren propriu. Iar contribuția numerică este însoțită și de energia specială venită din tribune.Mihalcea a admis la finele duelului cu CFR că publicul este argumentul numărul 1: "Aportul publicului este foarte important. Culmea este că avem alt vibe acasă. Acest lucru nu ți-l poate da decât stadionul, publicul, cei care vin alături de echipă. În deplasare suntem aceeași echipă, dar ne lipsește ceva. Plusul de acasă vine din exteriorul echipei și te face să te simți mai puternic. Totul este pozitiv din exterior: publicul, ultrașii, ziariștii".Autorul golului, El Sawy, a vorbit și el despre contribuția fanilor. "Este vorba despre sprijinul fanilor și atmosfera pe care o creează ei la fiecare meci. Cred că au suporterii un efect enorm asupra prestațiilor noastre”.Următoarele meciuri de acasă din Superliga ale utiștilor vor fi în noiembrie, cu Petrolul și Craiova. Două echipe care acum sunt în play-off, dar pe care le așteaptă o viață foarte grea la Arad.&nbsp;

UTA, dominantă la Arad. "Bătrâna Doamnă" nu a mai cedat în propriul teren din 1 martie

Iarba verde de acasă

Ionuț Tătaru

CRONICĂ

https://www.youtube.com/watch?v=zd2Bwt6iCbw

Universitatea a riscat mult la întâlnirea de duminică seară cu Farul. Coelho a schimbat jumătate din obișnuitul 11 cu care oltenii au câștigat campionatul și au impresionat la debutul în grupa unică de Conference League, 1-1 cu Getafe. Portughezul în trening albastru l-a așteptat pe Sabău fără vedetele Bancu, Cicâldău, Baiaram, Screciu și Assad, toți pe bancă. Cu gândul la deplasarea în Andorra, la punctele cu Inter Escaldes, Coelho a trimis doi underi (David Matei și Luca Băsceanu) în atac, lângă francezul Elisor, pentru a crește temperatura în "Vulcan".

Tabela s-a deblocat destul de repede pe Oblemenco. Tinerii Matei și Băsceanu au fost vioi încă din primele minute, la fel ca jocul fresh al campioanei. Era minutul 16 când Simon Elisor a primit o pasă de la David Matei, în interiorul careului, a preluat și a lovit fulgerător cu stângul. Execuție de clasă a francezului, semn că patronul Rotaru nu a plătit degeaba 1,5 milioane de euro pentru a-l aduce în Bănie. Șase minute mai târziu, Universitatea a fost aproape de a-și dubla avantajul, însă Băsceanu a lovit bara din dreapta lui Rafael Munteanu (22). Cei doi puști ai Olteniei au fost peste tot în prima repriză, au zburdat, au driblat și i-au ridicat în picioare pe cei peste 11.000 de suporteri.

Elisor, Simon

Farul de astăzi nu mai este însă dezamăgirea sezonului trecut în Superligă, când a scăpat de chinurile ligii secunde la penalty-urile din barajul cu Chindia. Sabău a săpat o fundație nouă, a schimbat sistemul și, cu bani puțini, a adus câțiva străini interesanți (Bouzamoucha, Ahlinvi, Njike) lângă bătrânii de suflet ai lui Hagi. Marinarii ar fi putut egala chiar înainte de pauză dacă Ahlinvi (singur în careu, găsit de Vînă) nu ar fi trimis cu capul pe lângă poartă (45+1).

Sabău a mutat primul în repriza a doua, l-a trimis în teren pe Grigoryan pentru a da lovitura. Farul a mai pâlpâit puțin după pauză, apoi s-a stins când armeanul, scăpat singur cu portarul, a tras mult pe lângă poartă. Coelho nu a mai riscat nimic și a făcut semn către bancă. Vedetele au intrat în teren și au securizat victoria Craiovei. Corabia din Dobrogea eșuase undeva pe la mijlocul terenului.

"Vulcanul" a mai cerut un gol. Assad a lovit bara (86), iar&nbsp;Romanchuk a adus liniștea (87). Urcat în careu, fundașul central al Craiovei a făcut 2-0, gol cu capul din centrarea lui Cic, și a stins lumina pe Oblemenco. Farul a rămas fără victorie după a șaptea deplasare în acest campionat, în timp ce Craiova a adunat 5 la rând, la fel ca Dinamo și Rapid. Lupta la vârf rămâne strânsă. Prinsă între meciuri de Conference League, Universitatea refuză să slăbească ritmul și își respectă statutul de campioană a Superligii.

Craiova s-a antrenat cu Farul pentru grupele Conference League și a adunat a cincea victorie consecutivă în Superligă, la fel ca Dinamo și Rapid

Univ. Craiova - Farul 2-0. 5 to go

https://www.youtube.com/watch?v=y5R6NfhxRP0

El Sawy a avut o prestație bună din startul jocului și și-a încununat prestația cu unicul gol al meciului. Este încă o declarație de forță pentru jucătorul împrumutat de la Rapid. După Sepsi și U Cluj, extrema de 22 de ani este într-un etern rodaj. Duminică, a arătat că merită mult mai mult credit.

ARAD, TERITORIU COMPLICAT "CFR, în momentul de față, trebuie să redreseze corabia. Redresând corabia, pentru mine înseamnă o clasare cât mai bună, nu neapărat play-off". Șumudică a încercat, probabil, prin declarația dată înainte de meciul cu UTA, să mai ușureze din presiunea existentă în jurul clubului alb-vișiniu. Încărcată de problemele economice, echipa din Gruia are totuși un traseu decent în această toamnă. O eventuală victoria o lăsa cel puțin pe locul 7 la finele rundei. Așadar, măcar sportiv vorbind, CFR nu trăia cel mai dramatic scenariu. Jocul de la Arad era însă complicat. UTA voia să iasă din zona fierbinte, iar alb-roșiii nu pierduseră acasă din 1 martie înainte de vizita clujenilor.

Coman, mereu în coasta apărării clujene

PROBLEME MULTIPLE LA UTA, DAR ȘI LA CFR UTA este probabil la ora actuală formația de Superliga cu cel mai multe probleme medicale. Mai ales în zona defensivă. Adrian Mihalcea a improvizat în zonele laterale ale apărării, cu Ouaneh, respectiv Ivanov. Dar, a livrat o formulă de start curajoasă, cu Roman și Papeau titulari. CFR a început să-și contureze un 11 de start constant, dar l-a pierdut înainte de joc pe unul din cei mai solizi fotbaliști ai ei, polivalentul fundaș Simao Rocha. "FEROVIARII", REZISTENȚĂ GREA ÎN FAȚA DOMINĂRII UTISTE Galvanizați de atmosfera frumoasă din tribună, asistența fiind una din cele mai ridicate de la UTA din acest sezon, alb-roșiii au stăpânit prima parte. Dominarea lor a fost evidentă din start, deja din minutul 7 El Sawy șutând în afara buturilor, după o frumoasă acțiune pe partea dreaptă. Apoi, după două minute, l-a servit pe Coman cu o așezare în șapte metri, dar atacantul nu a nimerit cadrul porții. CFR s-a simțit incomod, la abordarea ofensivă a amfitrionilor adăugându-se și un presing agresiv, cu Mino Sota în prim-plan.&nbsp;&nbsp; După El Sawy, a venit rândul lui Roman să se evidențieze, optarul arădean începând "dialogul" său cu portarul feroviarilor. Vâlceanu a respins în minutul 12 șutul expediat de Roman de la 25 de metri, apoi mijlocașul ofensiv al gazdelor a tras peste transversală, de la 17 metri. În minutul 16, Ouaneh a reluat cu capul pe lângă bară.&nbsp; În minutul 18, la una din puținele situații periculoase ale clujenilor, Biliboc a fost blocat în fața careului mic. A fost un moment pasager, căci după ce CFR a mai atenuat din asediul arădenilor, a venit un șir de șanse mari. Întâi, Pantalon &nbsp;(33) a scos din fața porții un lob al lui Papeau, scăpat față-n față cu Vâlceanu. Acesta din urmă a mai scos de lângă bară lovitura liberă din 18 metri a lui Roman, scoasă de El Sawy, după zece minute.&nbsp; Alb-vișiniii au intrat în vertij pe final de repriză, dar au rămas în picioare după ce Vâlceanu (45) a scos un alt șut al lui Roman, iar Braun a fost aproape chiar de un autogol. UTA s-a putut considera nedreptățită de scorul de pe tabelă. Cu 65 la sută posesie, cu un raport de 13-2 la șuturi către buturi și cu 18-4 la atingeri în careul advers, echipa lui Adrian Mihalcea putea regreta că nu a fost mai eficientă.

El Sawy, Omar

ARĂDENII, RECOMPENSAȚI PENTRU SPIRITUL OFENSIV Jocul a continuat în același ritm spectaculos și după întoarcerea de la cabine. Papeau a trimis pe lângă bară din 17 metri, în minutul 47. Apoi, CFR a avut cea mai mare șansă a ei, când Biliboc (48) a nimerit transversala. Dar UTA parcă mai mult a fost întărâtată de acest moment. Benga (53) a reluat cu capul pe lângă, din careul mare, anunțând deschiderea scorului. El Sawy a combinat în minutul 55 cu Coman și, scăpat în careul mare, a șutat pentru 1-0 pe lângă Vâlceanu. Șumudică a reacționat, apelând la Sfaiț, Omic și Buș. Dar deși CFR a ripostat, tot UTA a avut marile ocazii. Vâlceanu (67) a prins reluarea cu capul a lui Pospelov, iar după un minut Papeau a trecut pe lângă 2-0 ratând incredibil după ce a tras pe lângă bară, din poziție unu la unu cu Vâlceanu. Arădenii puteau să aibă un final calm, dar Coman a irosit la fel de neverosimil o șansă în minutul 85, când a fost blocat, tot unu la unu, de același Vâlceanu. Care ar merita un premiu de consolare de Man Of The Match, varianta argint, pentru prestația de la Arad!&nbsp; UTA și-a produs singură emoții pe final, neucigând partida în timp util, deși a avut posibilitatea. Dar CFR a fost sterilă, fără idei. Victorie absolut justă pentru gazde, cei care au demonstrat iarăși că la Arad este greu pentru oricine.

El Sawy a făcut diferența într-un joc dominat de arădeni

UTA-CFR 1-0. Momentul lui Omar

https://www.youtube.com/watch?v=1Jr8mXH4laQ

A cincea victorie consecutivă. Al cincilea meci stagional în Superliga fără gol primit. A doua dublă în actuala ediție de campionat pentru Alex Dobre, care nu mai marcase de aproape două luni. A fost o seară bună în Giulești, unde Rapid a câștigat cu 2-0 în fața Corvinului și așteaptă derbyul cu FCSB, din runda următoare, cu un moral solid. Rapid a avut prima tentativă a partidei, după doar șase minute. O recuperare reușită de alb-vișinii în preajma careului advers a dus mingea la Dobre, al cărui șut, deși puternic, a fost pe direcția lui Sandu, care a prins fără emoții. Chiar dacă e nou-promovată, Corvinul nu a dat înapoi după mica defecțiune din start. Florin Maxim are o echipă lucrată, cu stil bine definit, în care nimic nu e întâmplător sau improvizat. Asta nu înseamnă că improvizația lipsește cu desăvârșire. A dovedit-o Pîrvulescu, autorul unei execuții surprinzătoare, dintr-un unghi foarte închis, care a trimis mingea în poarta lui Ungureanu. Jucătorul oaspeților se afla însă în offside, astfel că reușita sa nu a fost acordată. Gazdele nu au înțeles avertismentul și, după aproximativ un sfert de oră de joc, același Pîrvulescu, de această dată în poziție regulamentară, l-a dominat pe Onea în duelul direct și a încercat să-l prindă pe picior greșit pe Ungureanu. A tras cu stângul, din pozișie dificilă, iar mingea s-a dus în plasa laterală. De această dată, replica Rapidului a venit imediat. La faza următoare, Latif a centrat de pe partea stângă, iar Grameni a reluat din prima, din mijlocul careului, pe lângă poartă. Corvinul a continua să joace curajos și fără complexe, fără a le oferi gazdelor vreo oportunitate de a crea pericol. Ba chiar, în minutul 24, o centrare excelentă a lui Neacșa a ajuns la Gillar, care, în ciuda diferenței de înălțime, a câștigat duelul aerian cu Kramer și a trimis puțin peste. La scurt timp, după o altă centrare de pe banda stângă a hunedorenilor, Latif a fost la câțiva centimetri de autogol. Tot Latif a creat și cea mai importantă șansă a giuleștenilor în prima repriză. În minutul 34, i-a pasat în situație ideală lui Dobre, al cărui șut a fost respins de Sandu. Un minut mai târziu, Kamara a marcat, dar golul nu a fost acordat, din cauza poziției inițiale de offside în care se afla Stojilkovic.

Dobre, Alexandru

În repriza a doua, pe teren a intrat un alt Rapid. Mai atent, mai energic, mai hotărât să-și impună punctul de vedere. Și deschiderea scorului a venit firesc. În minutul 59, Neacșa a avut o intervenție imprudentă în propriul careu asupra lui Onea și gazdele au beneficiat de un penalty. Pe care Dobre l-a transformat impecabil. După doar câteva secunde, tot Dobre a recuperat în terenul advers, a plecat lansat spre poartă, dar a ratat șansa de a face 2-0, șutând puțin pe lângă. Corvinul nu a mai avut replică. Un singur moment oarecum periculos i-a aparținut lui Gillard, care a reluat cu capul pe spate, însă mingea s-a scurs în afara terenului fără a-i da emoții lui Ungureanu. Rapid a continuat să controleze ostilitățile, însă nu s-a mulțumit doar să gestioneze fragilul avantaj. Și, cu un sfert de oră înainte de final, Onea a confirmat momentul bun pe care îl traversează și a centrat perfect pentru Dobre, care a reluat imparabil și a făcut 2-0. Un rezultat pe care elevii lui Daniel Pancu l-au păstrat fără mari probleme, deși Corvinul nu a cedat chiar fără luptă. În ultimele zece minute, Gillard a tras în transversală de la distanță, iar Ungureanu a respins în corner șutul din careu al lui Fabry. Până la urmă, un succes logic al alb-vișiniilor, în ciuda micilor emoții din prima repriză.

Rapid rămâne la două puncte de liderul Dinamo, după ce a câștigat în fața Corvinului prin dubla lui Alex Dobre

Rapid - Corvinul 2-0. Dubla lui Dobre a decis meciul după pauză

Alexandru Rad

Ana-Maria Popescu

Se anunța un meci strâns la Ploiești, iar una dintre
problemele cu care aveau să se confrunte ambele echipe era gazonul de pe „Ilie
Oană”, despre care se știe că nu se găsește în cea mai bună formă. Acest lucru
s-a văzut încă dinainte de startul partidei, iar ploaia de la Ploiești avea să
îngreuneze și mai tare jocul. Petrolul venea după prima înfrângere suferită după
o lună și jumătate, 1-3 pe terenul Farului, în timp ce Sepsi avea deja două înfrângeri
la rând în campionat.
Gazdele au început în forță partida, astfel că prima mare
ocazie a apărut în minutul 8, când Vega s-a demarcat perfect pentru o centrare
la bara a doua, dar a trimis cu capul peste poarta lui Gyenge. Un prim avertisment
pentru covăsneni. Petrolul a trecut apoi în avantaj, datorită unui moment în
care extremele lui Sousa au colaborat perfect. Martins a centrat pentru
reluarea cu capul a lui Teixeira, care nu a ezitat să trimită balonul în plasă.
Șah mat pentru apărarea lui Sepsi, iar ploieștenii s-au dezlănțuit.
Bucuria gazdelor nu a durat însă nici 10 minute, pentru că
Doru Andrei a restabilit egalitatea la o fază care nu anunța pericol la poarta
lui Zima. A primit în afara careului și a șutat plasat, pe jos, portarul a
plecat târziu, iar mingea a intrat în plasă. 1-1.
Petrolul a fost aproape de 2-1, când Hanca a șutat în forță
din afara careului, în minutul 38, dar mingea a zguduit transversala, cu noroc
pentru oaspeți, iar ambele formații erau obligate să ofere mai mult în repriza
secundă dacă voiau să obțină mai mult din această partidă. &nbsp;

<h2>Ploaie și mai multă
relaxare în partea a doua </h2>
Dacă prima parte a fost una ofertantă, pare că cele două formații
s-au mulțumit cu remiza, pentru că a doua repriză a adus un ritm mai scăzut al
jocului, cu mult mai puține ocazii. Oberlin a șutat în minutul 55 în plasa
laterală, iar în minutul 79 șutul lui Marins a fost blocat și respins în
corner.

Al doilea meci fără victorie pentru Petrolul după pauza
internațională, dar ploieștenii se mențin în prima jumătate a clasamentului și
pe poziția a patra, cel puțin până când U Cluj și Farul joacă. Pentru Sepsi a
fost al treilea meci la rând fără victorie în campionat și în deplasare, iar în
următoarea etapă o primește pe Craiova acasă.

Rezultat echilibrat la Ploiești între Petrolul și Sepsi Sf. Gheorghe.

Petrolul - Sepsi Sf. Gheorghe 1-1 | Remiză pe ploaie la Ploiești

Adrian Costeiu

https://www.youtube.com/watch?v=t4k7eUu0zXs

Dinamo visează frumos în acest sezon, după ani de chin în care asemenea momente păreau foarte îndepărtate. Câinii roșii erau pregătiți să facă tot posibilul pentru a obține o nouă victorie și pentru a-și păstra prima poziție a clasamentului, ambiție care s-a văzut chiar în primele patruzeci de secunde, în care Karamoko a avut două ocazii importante, fiind foarte aproape de deschiderea scorului. Și Botoșaniul venise însă cu speranțe mari, moldovenii reușind să se redreseze în ultima perioadă. Marius Croitoru părea că a găsit, în sfârșit, soluția pentru ca formația sa să redevină una solidă, după startul slab de campionat, în care moldovenii au reușit să strângă doar trei puncte în primele cinci etape. Astfel, Roland Idowu a răspuns imediat mănușii aruncate de Karamoko și a fost aproape de deschiderea scorului, dar Soro s-a opus și tabela a rămas neschimbată. Cele trei puncte erau extrem de importante pentru ambele echipe, oaspeții având playoff-ul în vizor, o poziție între primele șase echipe ale campionatului fiind posibilă în cazul unei victorii pe Arena Națională. Totuși, câinii roșii nu își puteau permite un pas greșit, Rapid aflându-se la doar două lungimi distanță înainte de primul fluier al etapei cu numărul 12.

Deși au început tare, cele două formații au oferit apoi un sfert de oră de tatonare, după care a început un joc pe contre, din care au lipsit însă golurile. Soro a apărut în prim-plan cu o lovitură de cap în minutul 16, iar Mailat a răspuns trei minute mai târziu cu un șut de la mare distanță, care i-a pus mari probleme lui Bellarrouch. Din faza care a urmat, Ongenda a încercat un moment inedit, șutând direct pe poartă din corner și dând naștere unei faze care a dat mari emoții dinamoviștilor. Karamoko a fost cel mai periculos om din atacul bucureștenilor, acesta fiind aproape de gol și în minutul 21, când a șutat din interiorul careului. A fost o dublă ocazie, la care Anestis a respins de fiecare dată cu piciorul, respingând șutul atacantului, dar și pe cel al lui Opruț, care a căutat deschiderea scorului după primul moment periculos. De partea cealaltă, Dumiter a căutat vinclul cu un șut de la mare distanță, dar mingea a trecut la o palmă de poartă. Cea mai mare ocazie a primei părți a venit după mai bine de jumătate de oră de joc, când Opruț i-a întors o minge în centrul careului lui Cîrjan. Mijlocașul a șutat puternic, dar mingea s-a oprit în bară. A fost ultimul moment cu adevărat important al primei părți, pentru că formația antrenată de Marius Croitoru a reușit apoi să echilibreze balanța și să nu mai sufere în defensivă în ultimele zece minute ale primei părți a meciului. Astfel, la cabine s-a intrat cu același rezultat din debutul partidei.

„Știm cu toții că vom avea parte de un meci foarte greu, pentru că Dinamo nu a mai reușit să învingă Botoșaniul de cinci meciuri”, spunea portughezul Campos înainte de startul meciului, iar nerăbdarea gazdelor de a rezolva confruntarea s-a simțit și în primele minute din partea a doua, când s-au năpustit asupra porții adverse. Câinii roșii au ratat și o ocazie uriașă prin Zandbergen (50), care a primit o centrare perfectă de la Danny Armstrong, dar a reluat cu capul mult peste poartă, de la marginea careului mic. FC Botoșani s-a închis bine apoi, Dinamo a încercat mai multe șuturi de la depărtare, dar moldovenii au lăsat impresia că nu au probleme în defensivă. Totuși, aceștia au sacrificat complet atacul, preferând să se concentreze doar pe apărare. Jocul eminamente defensiv este însă unul foarte riscant, iar Dinamo avea să demonstreze chiar acest lucru. După ce a pus presiune constantă pe careul advers, Anestis a greșit la o fază care nu anunța nimic și l-a lovit în cap pe Mărginean. Centralul a dictat penalty, iar Armstrong (81) nu a iertat și a reușit să marcheze, trimițându-l pe portar în colțul opus. Botoșaniul nu a mai avut forța să pune probleme, Dinamo a păstrat jocul în jumătatea adversă, iar Cîrjan a obținut al doilea penalty al gazdelor al câinilor, după ce Diaw a făcut henț în careu și a fost eliminat. Același Cîrjan a marcat din lovitura de pedeapsă și a adus toate cele trei puncte liderului, care își va păstra prima poziție și la finalul acestei etape.

Dinamo a învins-o pe FC Botoșani într-o partidă decisă pe final, din două lovituri de la unsprezece metri

Dinamo - FC Botoșani 2-0. Păstrează ecartul

https://www.youtube.com/watch?v=_gEi0wvelRQ

Csikszereda s-a deplasat la Galați în speranța că va reuși să adauge, în sfârșit, puncte în clasament, după ce singurul rezultat pozitiv din acest sezon a fost obținut în deplasarea de la Sepsi, în urmă cu mai bine de două luni. Istvan Szabo a părăsit echipa, iar speranțele de redresare erau acum în mâinile lui Valentin Suciu, un tehnician care avea misiunea dificilă de a redresa formația ciucană și de a o aduce pe linia de plutire înainte de finalul sezonului regular. Problema cea mare pentru echipa oaspeților era că și Oțelul se afla într-o situație foarte delicată, cu doar 10 puncte în clasament și pe loc de baraj la ora de start a meciului. Rui Duarte căuta, la rândul său, primele puncte la formația dunăreană, după ce l-a înlocuit pe Stjepan Thomas, gălățenii având, la rândul lor, patru meciuri consecutive în care nu și-au trecut în cont nici măcar un punct. Confruntarea din deschiderea etapei a început cu o echipă Oțelul mult mai încrezătoare, care și-a pus amprenta imediat asupra jocului și a dominat încă din debut, iar Patrick l-a testat pentru prima oară pe portarul advers încă din minutul 6. Primul sfert de oră a adus emoții și la poarta adversă, pentru că Eppel (15) a părut că a fost faultat în careu. Centralul partidei, Istvan Kovacs, nu a avut un debut ușor de meci, pentru că a fost nevoit să aștepte câteva minute bune pentru a primi confirmarea din camera VAR că duelul poate continua.

Minutul 19 a adus și cea mai mare ocazie a gălățenilor. Zator, fundașul dreapta, a urcat mult în ofensivă și s-a trezit în situație de unu contra unu cu Eduard Pap, care a avut o intervenție de zile mari. Mingea respinsă de acesta a ajuns la Patrick, dar atacantul a fost foarte neinspirat, nereușind să prindă cadrul porții cu un șut din care trebuia să obțină mult mai mult. Chiar dacă formația din Miercurea Ciuc se află într-o situație extrem de complicată, ultimele două partide au arătat și semnale pozitive pentru echipa antrenată de Valentin Suciu. Marton Eppel pare unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei, dar, din cauza puținelor ocazii pe care le creează echipa, acesta pare uneori că își pierde din concentrare. Așa s-a întâmplat și în minutul 22, când Paul Iacob a greșit impardonabil în defensivă, dar atacantul nu a găsit drumul spre gol, chiar dacă se afla într-o poziție foarte bună. Golul a venit un minut mai târziu, dar la poarta cealaltă, gălățenii având parte și de șansă. În urma unei faze prelungite de atac, Silva i-a centrat în careu lui Brito, care a șutat puternic, mingea scurgându-se în poartă după ce Pap a atins balonul. A fost momentul care a obligat-o și mai mult pe Csikszereda să iasă la joc, iar finalul primei reprize i-a aparținut lui Stahl, care a ratat egalarea și în minutul 33, dar și cu puțin timp înainte de pauză. Noul antrenor al oaspeților a arătat la pauză că este dispus să taie în carne vie, scoțându-i din teren pe Eppel, dar și pe Vereș, două nume importante din formația ciucană. Mutarea i-a ieșit perfect antrenorului, pentru că, în minutul 52, la puțin timp după reluare, noul atacant al echipei a reușit să egaleze după o pasă venită din banda stângă, de la Stahl. Oaspeții au avut speranțe mari în final, când Vukovic a obținut o lovitură de pedeapsă, dar intervenția colegilor lui Kovacs din camera VAR a dus la anularea momentului. Finalul a fost unul de coșmar pentru ciucani, pentru că, în doar cinci minute, aceștia au primit două cartonașe roșii și au fost nevoiți să joace, în ultimul sfert de oră, cu doar opt jucători de câmp. Oțelul a părut că nu reușește să pună presiune după ce s-a trezit într-o situație ideală, încercările gazdelor de a câștiga meciul fiind prin șuturi de la depărtare. Ciobanu (82) a avut o execuție periculoasă, de la peste 25 de metri, care l-a întins serios pe Pap. Cele mai mare ocazii ale Oțelului au venit însă în prelungiri, când Suciu, sau Patrick au ratat incredicil, Pap fiind cel mai bun jucător al meciului chiar împotriva fostei sale formații. Acesta a reușit să țină tabela intactă și aducă în final un punct formației sale, care s-a apărat eroic și a reușit să obțină al doilea rezultat pozitiv din acest sezon.

Csikszereda a obținut al doilea punct din acest sezon, după un meci în care a primit două cartonașe roșii

Oțelul - Csikszereda 1-1. Duelul suferinței

Andreea Cio

INTERVIU

Undeva, într-un loc prin casa lui Andrei, se află o șapcă a CFR-ului, cu semnătura lui Cadu. Andrei Cordea a primit-o în copilărie, într-o zi în care a mers să-i vadă la antrenament pe fotbaliștii echipei din Gruia. Nu știa atunci că, peste ani, avea să îmbrace și el tricoul vișiniu. „Ei făceau antrenament lângă Iulius Mall. Aveau acolo un teren și m-am dus la antrenament, dar era spre final. Țin foarte bine minte și chiar i-am zis lui Cadu că am primit cadou o șapcă cu CFR și mi-a semnat-o.” Cordea avea zece ani când a plecat de lângă familie și prieteni pentru a-și continua drumul în fotbal, la Cluj. A locuit la cămin, fără televizor, dar înconjurat de alți copii cu care împărțea aproape fiecare moment al zilei. Când vorbește despre perioada aceea, nu-și amintește în primul rând sacrificiile, ci prieteniile. „Să știi că am avut o copilărie foarte frumoasă. Atunci nu existau telefoane ca acum. Eram noi, băieții, eram foarte buni prieteni, stăteam toată ziua împreună. Cred că am mai prins generația aia foarte frumoasă în care chiar poveștile noastre nu se terminau. Aveam acea rutină în care eram și la școală împreună. Parcă poveștile noastre nu se terminau. Atât de frumos era!” Dacă s-ar putea întoarce în timp, la copilul care privea antrenamentul CFR-ului, nu i-ar dezvălui ce echipe va reprezenta sau câte goluri va marca. I-ar spune&nbsp;„să fie liniștit, că o să fie bine”.

<h2>Lecția răbdării, în Italia</h2> La 18 ani, Cordea a plecat în Italia, la Novara. A fost o experiență în care a învățat să aștepte, deși era convins că merită să joace. A câștigat campionatul Primavera, s-a antrenat alături de prima echipă, unde l-a avut coleg și pe George Pușcaș, însă oportunitățile la seniori nu au venit așa cum își dorea. „Nu a fost o perioadă grea, pentru că știu cât de serios eram. Îmi doream foarte mult să joc și familia mea știe foarte bine. Meritam să joc și atunci. Din păcate, eram singurul străin. Ăsta este adevărul! Chiar meritam să joc, dar nu voiau să mă bage. Nu știu de ce!” Cordea insistă că nu a avut conflicte cu antrenorii și că și-a respectat întotdeauna obligațiile. În primul sezon, echipa mare a retrogradat din Serie B în Serie C. În următorul, la 19 ani, a rămas la Novara, dar fără să primească minutele pe care le aștepta. „Sunt conștient că unii o să zică: «Dacă erai bun, te băga», dar chiar nu s-a întâmplat nimic. Niciodată n-am avut niciun conflict cu niciun antrenor. Am jucat bine, am fost disciplinat, am muncit. Pur și simplu, hai să zic că nu am fost văzut.” Frustrarea exista, dar nu l-a făcut să renunțe. Dimpotrivă, Cordea consideră că experiența italiană l-a ajutat atunci când a revenit în România. „În capul meu nu era decât că merit să joc, că trebuie să joc, trebuie să fac tot posibilul să joc. Și m-am antrenat. De asta, când am avut posibilitatea să vin în Liga 1, mi-a fost mai ușor decât altor jucători care n-au plecat în altă țară.”

Cordea, Andrei

<h2>Nimic în viața lui nu a fost întâmplător</h2> Pentru Cordea, perioadele dificile au căpătat, în timp, o semnificație aparte. Vorbește des despre Dumnezeu și despre familie, iar tatuajele pe care le poartă sunt legate de aceste două repere. „La mine, toate tatuajele pe care le am au o semnificație aparte. Toate sunt despre Dumnezeu, despre Iisus Hristos, despre familie. Cred că la mine în carieră și în viață nimic n-a fost întâmplător. Toate au avut un rost.” În felul în care privește astăzi fotbalul se regăsește și o lecție primită de la părinți, pe care spune că nu a uitat-o niciodată. „Trebuie să dai și de o perioadă în care suferi ca să ai parte și de succes și să fie bine. Nu poate să fie bine de la început. Asta este o vorbă de la părinții mei, pe care nu am cum să o uit. Și orice greutăți aș avea în viață, merg pe premisa asta că trebuie să fie greu ca să ajungi la succes.”

<h2>„Primul meu schimb de tricouri a fost cu Rice, când juca la West Ham”</h2> Cariera l-a dus și în Arabia Saudită, însă distanța nu i-a slăbit legăturile cu oamenii de acasă. Când revenea în România, Cordea mergea la familie, în Alba Iulia, dar își făcea timp și pentru Cluj, orașul în care crescuse și își legase numeroase prietenii. „Sunt o persoană atașată de familie și îmi place să petrec timpul cu ei. Când veneam acasă, veneam și la Cluj. Îmi plac oamenii de aici, am stat și șapte ani, am foarte, foarte mulți prieteni și foști colegi, și alți prieteni care nu sunt fotbaliști. Am ținut legătura și chiar de atunci am rămas prieteni buni.” Din anii petrecuți pe terenurile de fotbal a adunat și o colecție de tricouri. Printre ele se află unul al lui Cristiano Ronaldo, păstrat acasă, la părinți. Obiceiul schimburilor de tricouri a început însă cu Declan Rice, după un meci disputat împotriva lui West Ham, pe vremea când evolua la FCSB. „Primul pe care l-am schimbat a fost cu Rice, când eram la Steaua (FCSB) și am jucat cu West Ham. De atunci am început să mai schimb tricouri, că până atunci nu îmi plăcea oarecum să cer tricouri sau să schimb. Dar după mi-am dat seama că poate să fie o amintire de care îți aduci aminte când trece timpul.” La CFR, relațiile dintre colegi au depășit, la rândul lor, granițele vestiarului. Cordea povestește zâmbind despre apelativul „nepoate”, pe care a început să-l folosească atunci când a ajuns la echipă și care a rămas între el și colegii săi, inclusiv Alin Fică. „Mereu când veneam le ziceam «Salut, nepoate!» și a rămas asta cu «nepotul meu, nepoate».” Cu Fică păstrează legătura prin mesaje, fotografii și apeluri video, chiar și atunci când nu sunt împreună. „Vorbim nu chiar zilnic, dar la două-trei zile. Poze ne trimitem zilnic. Am creat un grup foarte frumos. Poate se vede, pe zâmbetul meu, asta. Nu pot să-ți explic, pentru că dacă nu ești acolo cu noi să vezi, nu pot să-ți explic foarte bine.”

<h2>Cum va fi ținut minte în istoria CFR-ului</h2> La 27 de ani, Cordea spune că este un alt jucător decât cel care primea primele convocări la echipa națională. Experiențele acumulate l-au ajutat să privească diferit anumite situații de joc. „Da, mult mai pregătit! Adică m-am maturizat, mă simt matur total. Știu să gestionez unele faze mai bine, știu că trebuie să fiu mai pragmatic, mai liniștit cu mine.”Cu ani în urmă, un copil venit la Cluj pentru fotbal pleca de la un antrenament al CFR-ului cu o șapcă semnată de Cadu. Astăzi, Andrei Cordea este cel care îmbracă tricoul echipei pe care o privea atunci de la marginea terenului. L-am întrebat cum și-ar dori să fie ținut minte în istoria CFR-ului.&nbsp;„Un jucător care a dat totul pentru club și cred că am și dovedit asta”, a răspuns cu calm.&nbsp; Totul a început de la o șapcă semnată de Cadu. A continuat cu muncă și cu convingerea că merită să joace. Și-a știut locul. Atât pe teren, cât și pe hartă. La Cluj, Andrei Cordea trăiește un ritm al fotbalului și al vieții care îl face fericit. Și nu-s doar cuvinte. Se vede asta și în zâmbetul lui.

Copilul Andrei „să fie liniștit, că o să fie bine”

De la șapca semnată de Cadu la tricoul CFR-ului

Lângă Piața Crângași din București, drumul coboară spre căminele de studenți. Pe stânga, după ce treci de terenurile de tenis, se vede tribuna oficială a unui stadion bătrân, dar cu atâtea povești cu și despre oameni tineri. Tu știi cine a fost Gașca Nebună și cum suporterii se îndreptau la prânz spre meci? Într-un loc care nu a trăit vreodată fotbal după apus, pentru că acolo nu existau nocturne, ci doar plopi în spatele tribunelor și clădiri ale Politehnicii București. În zi de meci, ciorchini de studenți se adunau la geamuri sau pe blocuri. Nu pentru că biletul ar fi fost scump, ci pentru că așa era regula, asta era o parte din viața studențească. Și cred că m-am înșelat. Sportul a trăit fotbal după apus. Când totul s-a încheiat și au rămas doar amintirile. Printre ele, o clasare pe locul 4 din prima ligă în sezonul 2005-2006, cu Florin Maxim în „uniformă” de student, complet albă.

În acel sezon, Sportul a strâns 56 de puncte, la fel de multe ca Dinamo, și a marcat de 54 de ori. Într-o echipă cu Ionuț Mazilu, Costin Lazăr, Tibi Bălan, Marius Nae, Dacian Varga și Viorel Ferfelea, Maxim a bifat 12 apariții. În primăvară, „studenții” au legat șapte victorii consecutive, una dintre ele acel 5-4 cu Dinamo care a rămas între meciurile nebune ale unei echipe care își purta porecla cu destulă naturalețe. Florin Maxim avea 25 de ani. Până să ajungă însă în Regie, povestea lui cu fotbalul începuse la Brad și trecuse deja, pentru prima dată, prin Hunedoara. „Nu am fost vreun talent. M-am bazat doar pe muncă și pe corectitudinea față de fotbal”, spune astăzi Maxim. Avea în jur de 10-11 ani când a ajuns împreună cu colegii și cu tatăl său la un meci al Corvinului. A stat chiar în tribuna stadionului în care, peste ani, avea să povestească pentru documentarul <a href="https://www.superliga.ro/articole/ce-inseamna-corvinul-pentru-hunedoara-987615c7">Echipa cu inima de fier</a>&nbsp;despre cea mai importantă parte a carierei sale de antrenor. Își amintește și vremea de atunci. Ploua mărunt.„Și atunci parcă mi-a crescut în mine dorința de a juca la echipa emblemă a județului nostru”, completează fostul fundaș stânga. Nici nu își imagina el câtă bucurie va aduce hunedorenilor.

<h2>De la Hunedoara la opt stații de Ghencea</h2> A început fotbalul la Aurul Brad, iar în 1998 dorința copilului din tribună devenea realitate. Florin Maxim ajungea la Corvinul și debuta în Divizia B. Avea 17 ani. Aventura avea să fie scurtă. Opt meciuri mai târziu, fundașul stânga pleca spre București. La 18 ani, Maxim ajungea la Steaua. N-a rămas însă în Ghencea. Au urmat Alba Iulia și UMT (UM Timișoara), echipa pentru care a debutat în prima ligă, pe 5 august 2001, într-un meci cu Rapid. Apoi drumul l-a adus din nou la București. De data aceasta, la opt stații de Ghencea cu tramvaiul 41, printre căminele din Regie. La Sportul Studențesc avea să petreacă cea mai mare parte a carierei. A prins și retrogradarea, și revenirea în prima ligă, iar în sezonul promovării a marcat de opt ori. Au fost 88 de meciuri în campionat în prima perioadă petrecută în alb, înainte ca povestea să se întrerupă în 2006. Sportul a retrogradat atunci nu pe teren, ci din cauza problemelor financiare, iar Maxim a plecat la Farul Constanța. Trei sezoane mai târziu ajungea din nou în vestul țării, de data aceasta la Timișoara. Acolo, cariera lui a ieșit pentru prima dată din granițele României. În sezonul 2009-2010, Florin Maxim a jucat în grupele Europa League. A fost titular la Bruxelles, cu Anderlecht, a intrat împotriva lui Ajax și a fost din nou titular la Zagreb, la singura victorie a Timișoarei din acea grupă, 2-1 cu Dinamo Zagreb. Avea 28 de ani și nu știa că, peste un deceniu, experiența avea să cântărească într-o alegere făcută nu pentru el, ci pentru jucătorii săi.

<h2>Când fotbalul s-a văzut altfel</h2> După Timișoara, Maxim s-a întors pentru încă două sezoane la Sportul Studențesc. Au urmat Petrolul și Concordia Chiajna, iar ultimul tricou al carierei a fost cel al lui FC Voluntari. În 2015, la 34 de ani, încheia un drum de aproape două decenii ca fotbalist, cu peste 200 de meciuri în prima ligă. Dar n-a plecat din fotbal. Doar a schimbat locul din care îl privea. A rămas la Voluntari, mai întâi aproape de juniori, apoi ca antrenor secund. Timp de câțiva ani a lucrat în staff, până când, în noiembrie 2019, Viitorul Șelimbăr i-a oferit prima echipă pe care să o conducă din postura de antrenor principal. Primul proiect avea să-i aducă și prima promovare. În sezonul 2020-2021, a terminat neînvins cele 18 etape ale sezonului regular din Liga 3, cu 16 victorii și două egaluri. A trecut apoi de Crișul Chișineu Criș și de Măgura Cisnădie la baraje și a urcat în Liga 2. Maxim nu a mai continuat însă la Șelimbăr. <h2>„Am luat-o puțin personal”</h2> În vara lui 2021, după mai bine de două decenii de când plecase de acolo ca jucător, drumul îl ducea din nou spre Hunedoara. Corvinul nu se numea încă, oficial, Corvinul. Echipa era CS Hunedoara, juca în Liga 3, iar tribunele nu mai semănau cu cele pe care le văzuse copilul de 10-11 ani, venit la meci împreună cu tatăl său. Au revenit apoi numele, palmaresul și, încet, oamenii în tribune. Pentru Florin Maxim, însă, obiectivul de început era să ducă echipa în locul în care o găsise el, ca jucător. „Eu am debutat la Corvinul în Liga a 2-a și mi-am dorit enorm să duc echipa acolo.”&nbsp; Așa cum el ne-a spus cu sinceritate, a luat misiunea puțin personal. Asta explică ce a urmat în următorii 5 ani.

<h2>Dușul rece</h2> Doar că prima încercare n-a dus în Liga 2.&nbsp; În 2022, Corvinul a ajuns până la barajul decisiv pentru promovare. A câștigat prima manșă cu Minaur Baia Mare, 2-1 la Hunedoara, dar a pierdut returul cu 1-4. Un sezon întreg s-a oprit la 90 de minute de obiectivul pe care Maxim îl luase „puțin personal”. Ne-a zis că totul se năruise pentru el. Totuși, spre plăcuta lui surpriză, semnalele din partea primarului Hunedoarei nu a lăsat loc de interpretări. Să i se spună clar să nu-i treacă prin cap să plece a fost declicul.&nbsp; Urmau să încerce din nou.&nbsp; Un an mai târziu, de data aceasta acasă, Corvinul a obținut promovarea. Iar Maxim a primit și imaginea care lipsea din povestea începută în tribune, pe o ploaie măruntă, când avea 10-11 ani. Un stadion plin. „A fost o imagine pe care nu o pot uita și nu o voi uita niciodată. Un stadion alb-albastru, încurajându-ne și, după meci, intrând pe teren alături de noi și de jucători.” Prima ratare rămăsese însă cu el.&nbsp; „Câteodată poate ai nevoie de un duș rece, de un șoc să mergi mai departe. Eu cred că m-a întărit acel an și am avut multe de învățat.” Maxim spune că fusese prea permisiv cu jucătorii și că, privind înapoi, ar fi trebuit să ia alte decizii. Lecția n-a însemnat însă amenzi și nici transformarea vestiarului într-un loc condus prin frică. În cinci ani la Corvinul, spune că nu a amendat niciun jucător. Are reguli. Jucătorii se cântăresc în fiecare zi. Are principii, dar încearcă, înainte de toate, să le explice de ce există. „Le facem pentru ei, nu să fim niște sperietori sau să-i amendăm.” În fiecare zi schimbă ceva la antrenamente, introduce cerințe noi și încearcă să-și țină jucătorii „în priză”. Pentru că, în filozofia lui Maxim, nici măcar o zi obișnuită de antrenament n-ar trebui să treacă pur și simplu, fără să câștigi ceva din ea. Mai ales când vezi în fiecare zi un reminder al visului pe care îl ai de împlinit. Pe o tablă din vestiar era scrisă o dată. 15 mai. Ziua finalei Cupei României.&nbsp; O scriseseră încă de la începutul sezonului. Nu știau dacă vor ajunge acolo. Știau doar că nimeni nu le putea interzice să se gândească la ziua aceea. <h1 style="text-align:center;">„Nu ne poate opri nimeni din a visa.”</h1> Până atunci mai era însă mult. Corvinul a trecut de două tururi preliminare, apoi a câștigat o grupă din care făcea parte și Sepsi, echipă din Superligă și deținătoarea trofeului. În sferturile de finală, la Hunedoara venea CFR Cluj. Stadionul era plin. Înaintea meciului, Maxim le-a cerut jucătorilor săi ceva ce nu ținea doar de tactică. „În momentul în care avem mingea, să încercăm să-i atragem pe suporteri de partea noastră. Să încercăm un șut la poartă,să obținem un corner, ca să putem să dăm din mâini, să le cerem cumva suportul fanilor noștri.”&nbsp;În minutul 11, CFR a rămas în zece oameni după eliminarea lui Tachtsidis. Până la pauză, Marius Lupu a făcut 1-0. După pauză au mai venit trei goluri. 4-0 scria pe tabelă la finalul meciului. O echipă din Liga 2 tocmai eliminase una dintre cele mai titrate formații ale ultimilor ani din fotbalul românesc. Iar oamenii din tribune făcuseră exact ce sperase Maxim. Crezuseră. „Au început să creadă și ne-au dat acea energie pe care noi am fructificat-o. Și am reușit să mergem mai departe.” Două săptămâni mai târziu, tot la Hunedoara, Corvinul a învins-o cu 3-1 pe FC Voluntari și s-a calificat în finala Cupei României. Data de pe tablă nu mai era un vis. Pe 15 mai 2024, la Sibiu, Corvinul Hunedoara și Oțelul Galați au terminat 2-2 după 120 de minute. Trofeul s-a decis la penalty-uri.&nbsp; Corvinul a câștigat. Pentru prima dată în istoria clubului.

<h2>Șansa pe care nu le-o putea lua</h2> Trofeul a deschis însă o ușă care nu mai fusese deschisă la Hunedoara de 42 de ani. Europa. Corvinul a primit licența pentru Europa League, dar alegerea venea cu un preț. Schimbarea formei de organizare, necesară pentru ca echipa să poată avea drept de promovare în Superligă, trebuia amânată. Pentru Maxim, alegerea a însemnat și o întoarcere, peste ani, la experiența trăită ca jucător la Timișoara. „Am jucat meciuri internaționale în Europa League și am simțit pe propria piele ce înseamnă. Nu puteam să le răpim băieților șansa aceasta.” <h2>Corvinul, din nou în Europa&nbsp; </h2> Hunedorenii reveneau în cupele europene după 42 de ani. Adversara tocmai câștigase Cupa Ungariei și terminase campionatul pe locul secund. Pe teren, diferența de pe hârtie a dispărut. Sergiu Buș a deschis scorul. Marius Lupu a marcat de trei ori. Paksi - Corvinul 0-4. Maxim spune că victoria nu l-a surprins. Proporțiile ei, poate. Iar cele patru goluri avantaj au produs, înaintea returului, un gând care s-a strecurat aproape inevitabil în jurul echipei. <h1 style="text-align:center;">„N-au cum să ne dea 5!” </h1> N-au dat. Paksi a câștigat returul cu 2-0, iar Corvinul a mers mai departe. A urmat Rijeka. 0-0 la Sibiu, apoi returul din Croația. Rijeka a marcat repede, dar Corvinul a primit în repriza a doua șansa de a egala. Sergiu Buș, omul care deschisese seara de la Paks, a ratat un penalty. Florin refuză însă să transforme ratarea într-un reproș. Tocmai pentru că știe cum se simte un astfel de moment. Ca jucător, la Farul, fusese desemnat să execute un penalty împotriva Stelei, deși simțea că nu ar trebui să o facă. A ratat. De atunci, spune că nu mai stabilește un singur executant. Are trei-patru jucători pregătiți, iar alegerea le aparține în funcție de cum se simt în acel moment. La Rijeka, mingea n-a intrat. Corvinul a pierdut cu 0-1 și aventura europeană s-a oprit. Au rămas însă patru goluri la Paks, o dublă în care o echipă din Liga 2 a stat la un penalty de egalitate în fața viitoarei campioane a Croației și experiența pentru care, cu câteva luni înainte, alesese să amâne un alt vis. Superliga.

<h2>Visul rămas în așteptare&nbsp; </h2> În sezonul 2025-2026, Corvinul a terminat neînvinsă cele 21 de etape ale sezonului regular din Liga 2. Iar pe 7 mai, la Hunedoara, o victorie cu 2-0 împotriva lui FC Voluntari a făcut ca promovarea să devină matematică. După 34 de ani, Corvinul revenea în prima ligă. Câteva zile mai târziu, echipa lui Maxim devenea și campioana Ligii 2. Când ajunsese la Hunedoara, în 2021, găsise o echipă de Liga 3 care încă se numea CS Hunedoara și tribune din care dispăruseră mulți dintre suporteri. Cinci ani mai târziu, avea în spate o promovare în Liga 2, o Cupă a României, meciuri europene și, în sfârșit, drumul deschis spre Superligă. Dar Maxim vorbește despre ce s-a construit la Hunedoara mai degrabă la plural decât la singular. „Nu sunt boss-ul nimănui, eu sunt parte din această echipă.” Spune că încearcă să fie antrenorul pe care și l-ar fi dorit el atunci când era jucător. Nu intră în viața privată a fotbaliștilor, nu îi amendează și preferă să vorbească cu ei „părintește, frățește”, atunci când situația o cere. Întors în vechea tribună a stadionului din Hunedoara pentru interviul cu Superliga.ro, vorbește despre Corvinul ca despre un proiect care abia începe să capete dimensiunea pe care și-o dorește.&nbsp; Stadion. Bază de pregătire. Academie. O proiecție pe minimum cinci ani. <h1 style="text-align:center;">„Să facem din Corvinul noul Atletico Madrid!” </h1> Nu vorbește despre copierea unui club. Vorbește despre identitate, despre legătura dintre echipă și oraș și despre construirea unui loc în care jucătorii să-și dorească să vină. Iar când este întrebat dacă se vede plecând, Maxim nu pare grăbit. Cine ar vrea să se grăbească să plece, atunci când acasă se simte bine. Peste mai bine de trei decenii, copilul care văzuse primul meci al Corvinului cu tatăl său, pe o ploaie măruntă, vorbește despre ce a reușit să facă pentru echipa la care își dorea atunci doar să ajungă. Și câte mai are de realizat de acum înainte pe Drumul Corvinilor.&nbsp;„Un copil de la Brad, crescut de un maistru miner și o mamă care a lucrat în alimentară, a reușit să câștige un trofeu, să promoveze o echipă ca și Corvinul și să aibă multe de demonstrat în viitor.”

Florin Maxim povestește despre un proiect pe care l-a luat „puțin personal”

De la copilul din tribună la Corvinul din Superligă

Pascual, Martin (player, DIN)

Șapte victorii, două remize și o înfrângere. Așa arată cifrele liderului
Dinamo după primele 10 etape. Fanii dinamoviști au simțit teamă la finalul
sezonului trecut, când l-au pierdut pe Zeljko Kopic, dar au rămas și fără unul
dintre stâlpii de bază ai apărării, Kennedy Boateng și era clar că orice fundaș
va intra să-i suplinească absența se va afla în fața unei mari provocări. 
Semne de întrebare și-au ridicat și atunci când Dinamo anunța transferul lui
Martin Pascual, un fundaș central venit din Spania, de la Mirandes, grupare din
Segunda Division, la care a fost mai mult rezervă decât titular. Pascual însă a
profitat de șansa oferită și și-a arătat calitățile încă din cantonament,
astfel că Nuno Campos, înlocuitorul lui Kopic, i-a făcut loc în formula de
start, iar spaniolul l-a recompensat chiar de la al doilea meci, când a marcat
în victoria clară cu Craiova, 5-1. 
De atunci a fost titular și integralist în Superligă, iar în derby-ul cu
FCSB a ieșit din nou la rampă cu un gol, provocând și un autogol, pe care și-l
însușește ca fiind al său. A mai marcat o dată, înainte de pauza
internațională, la primul meci al lui Dinamo pe Arena Națională, așa cum a
marcat și în primul meci al sezonului de pe Arcul de Triumf și, alături de
Armstrong, se numără printre cei mai buni marcatori ai echipei. Neobișnuit
pentru un fundaș central, dar și mai neobișnuit pentru un fundaș de 27 de ani
care până acum nu reușise să marcheze niciun gol în cariera profesionistă.
Dinamo, însă, pare locul potrivit, iar el pare omul potrivit pentru „câini”.

Pascual, Martin

<h2 style="text-align:center;">„Primul gol pe care îl marchezi
pentru echipă este întotdeauna foarte special!” </h2>
Martin, pentru început, spune-ne cum
te simți în România? 
„Incredibil” este cuvântul care descrie cel mai bine cum mă simt aici, pentru
că totul merge așa cum mi-am dorit. Este foarte bine. Bineînțeles, echipa este
pe primul loc în campionat, muncim extraordinar de bine. Atmosfera și relația
cu fanii de pe Arena Națională sunt, de asemenea, extraordinare. Mi-a plăcut
foarte mult ultimul meci și felul în care ne-au făcut să ne simțim, așa că
totul merge perfect.
La ultimul meci, cel cu Farul, ce
părere ai avut despre atmosferă, după ce ați jucat la începutul sezonului pe
Arcul de Triumf, iar acum v-ați mutat pe Arena Națională? Cum ți s-a părut
stadionul? 
Stadionul este incredibil, este atât de mare și atât de frumos. Îmi place și
Arcul de Triumf, pentru că este mai mic, așa că și atmosfera pe care o creează
fanii este grozavă. Dar, bineînțeles, nu poți compara cu un stadion atât de
mare. Arena Națională este cu totul altceva, cred.
Ai petrecut un an la Atletico, dar nu
ai apucat să joci pentru prima echipă. Totuși, se știe că stilul de joc al lui
Atletico este mai axat pe partea defensivă. Ce ai învățat în perioada petrecută
acolo? 
Eram la echipa a doua, așa că, deși prima echipă joacă mai mult sau mai puțin
în acest stil, Fernando Torres, antrenorul pe care l-am avut acolo, îi plăcea
și jocul cu mingea și considera că este foarte important. Așa că nu aruncam
mingea la întâmplare. Știam să ne apărăm, dar am învățat foarte multe și cu
mingea, cum să mă mișc și cum să gândesc. A fost, așadar, un an în care mi-am
îmbunătățit și calitățile cu mingea.
Cum ai ales Dinamo? Mai ales știind
că te aștepta o provocare importantă, și anume să te impui ca titular, pentru
că Boateng a plecat și mai erau și alți fundași aici. A fost o adevărată
provocare pentru tine. 
Bineînțeles, știam că vin la o echipă foarte mare, cu multă istorie și cu o
prezență importantă. Acesta este cel mai înalt nivel, așa că la orice echipă
există concurență, există competiție între coechipieri. Dar cred că acest lucru
face diferența, pentru că nu te relaxezi niciodată, știind că un coechipier îți
poate lua locul de titular în orice moment. Așa că este ceva ce știi atunci
când vii aici și cred că am făcut alegerea potrivită.

Ai marcat pentru Dinamo în al doilea
tău meci în tricoul echipei, împotriva Craiovei, care fusese campioana
sezonului trecut. Cum a fost acel meci pentru tine? 
Cred că a fost... Nu pot spune că a fost cel mai special, pentru că apoi cred
că meciul cu FCSB a fost ceva aparte. Dar acel prim meci pe Arcul de Triumf, cu
suporterii noștri, în care am câștigat și cu 5-1, a fost o prestație foarte
bună a echipei. A fost incredibil, iar primul gol pe care îl marchezi pentru o
echipă, mai ales pentru această echipă, este întotdeauna foarte special. A fost
o seară deosebită.
Dar pari genul de jucător care se
ridică la nivelul meciurilor mari, pentru că ai marcat și cu FCSB. Ai înscris
un gol și ai provocat un autogol, dar putem spune că, până la urmă, ai reușit o
dublă. Ai avut un presentiment înainte de meci că vei marca? 
Nu pot spune că am avut un presentiment că voi marca, dar am avut o săptămână
foarte bună de antrenamente. Avem un antrenor foarte bun la fazele fixe, așa că
știam că putem provoca multe probleme, dar nu m-am așteptat niciodată să
înscriu două goluri sau să marchez unul și să provoc un altul. Vreau să spun că
le-am marcat pe amândouă. Îți place întotdeauna să marchezi, dar nu te aștepți
niciodată să înscrii două goluri împotriva acestei echipe, într-un derby. 
Trebuie să spunem că două goluri
pentru un fundaș sunt ceva incredibil. 
Da, bineînțeles, este incredibil.
Corectează-mă dacă greșesc, dar, din
câte am văzut, nu marcaseși niciun gol în carieră înainte de primul gol
împotriva Craiovei, pentru Dinamo. Care este secretul? Ce s-a schimbat? 
România, poate. A fost ceva care m-a urmărit puțin, pentru că, bineînțeles,
când eram mai tânăr, marcam multe goluri și eram obișnuit cu asta. Dar când am
ajuns la echipa de seniori, s-au întâmplat lucruri care m-au împiedicat să
înscriu: ba bara, ba ofsaidul, știi, tot felul de lucruri, dar am avut ocazii,
așa că a fost puțin ciudat. Acum, însă, totul intră.
Sunt curioasă dacă ai jucat vreodată
pe o altă poziție sau ai fost mereu fundaș? 
La început, la Rayo, mai jucam uneori mijlocaș, uneori pentru a ne apăra mai
mult. Iar când meciul era blocat în ultimele minute, uneori mă trimiteau în
atac ca să lovesc mingea cu capul și să mă bat cu toată lumea, știi, dar
poziția mea principală este cea de fundaș central, iar celelalte două le-am
ocupat doar în anumite ocazii.
Armstrong este golgheterul echipei,
cu patru goluri. Tu ești al doilea, cu trei goluri. 
Patru, de fapt, pentru că a fost o dublă. Am patru. 
 
Cum te simți știind că, fiind fundaș și
aflându-te în primul tău sezon la Dinamo, ești cel mai bun marcator al echipei? 
Nu am cuvinte. Este ceva incredibil, iar faptul că sunt la egalitate cu Danny
Armstrong, golgheterul echipei, mă face extrem de fericit.
Aceasta este prima ta experiență în
afara Spaniei. Ce părere ai despre asta? Cum a fost pentru tine să pleci din
Spania și să vii în România? 
Am fost foarte confortabil cu această decizie, pentru că am simțit că era
momentul potrivit. De asemenea, echipa m-a motivat foarte mult. Am avut și
ajutorul unor spanioli care erau aici, așa că mi-au făcut aceste prime momente
mult mai ușoare. Trebuie să fiu foarte recunoscător că îi am alături.
Ai un obiectiv stabilit pentru acest
sezon? Sau cerul este limita? 
Meci cu meci. Cerul este limita. Vom vedea. Nu pot spune altceva.
Pentru încheiere, transmite-le un
mesaj fanilor lui Dinamo. 
Trebuie să spun că avem nevoie de voi la fiecare meci, pentru că ne sunteți de
mare ajutor și ne sprijiniți foarte mult, ne ajutați atunci când avem cea mai
mare nevoie de voi, așa că avem nevoie să fiți la fel cum ați fost până acum.
Vă mulțumesc!

Dinamo este liderul Superligii după primele 10 etape, iar unul dintre motive este Martin Pascual.

Martin Pascual, fundașul marcator de la Dinamo s-a descătușat în România

DOCUMENTAR SUPERLIGA

De la furnalele Hunedoarei și generația lui Mircea Lucescu până la Cupa României și revenirea în Superligă, documentarul „Echipa cu inima de fier” spune povestea unui club care a rămas parte din identitatea unui oraș.„Unii ar spune că e doar o altă echipă din Superliga. Le-aș
spune că nu e așa.”Așa începe „Echipa cu inima de fier”, documentarul care
spune povestea Corvinului Hunedoara. O poveste în care fotbalul depășește cu
mult cele 90 de minute și nu se ține cu dinții de rezultate sau trofee. Corvinul
sunt oamenii, orașul lor și amintirile transmise dintr-o generație în alta. Corvinul
e parte din cine sunt toți cei care au trăit, au povestit sau măcar au ascultat
despre „corbii care se plimbă pe gazon”.

https://www.youtube.com/watch?v=IST1XRbicN0

<h2>Orașul de fier și generația care a făcut istorie</h2> Pentru a înțelege Corvinul, pașii documentarului se întorc în Hunedoara industrială, în orașul care „nu dormea niciodată”. Combinatul siderurgic și echipa de fotbal au crescut împreună, iar legătura dintre ele avea să modeleze inclusiv generația care a făcut istorie în anii '80. Ioan Andone își amintește cum Mircea Lucescu îi ducea pe jucători în combinat atunci când echipa traversa perioade mai slabe. Le punea căști de protecție și îi ducea în oțelărie și la furnale, pentru a vedea cât de greu se câștigau banii din care era susținut și clubul.

<h2>Ioan Andone:&nbsp;„Jucam pentru comunitate, combinat și oraș”</h2> Din acea Hunedoară au plecat spre fotbalul mare Michael Klein, Ioan Andone, Romulus Gabor sau Ioan Petcu. În jurul lor s-au născut performanțe, dar și povești care au supraviețuit deceniilor: „norma hunedoreană”, tricourile Hondurasului sau celebrul „Ascundeți vinul, că vine Corvinul”. Apoi, furnalele s-au stins, iar odată cu decăderea combinatului s-a stins încet și strălucirea Corvinului. Clubul a dispărut din prim-plan, însă nu și din memoria orașului. Suporterii au continuat să-i ducă numele mai departe, iar poveștile echipei anilor '80 au trecut de la bunici la părinți și apoi la copii.

<h2>Un nou capitol</h2> Renașterea începe în 2021. Numele Corvinului se întoarce, suporterii se apropie din nou de echipă, iar Florin Maxim începe construcția unei noi generații. Mai întâi vine promovarea în Liga a II-a. Apoi, un vis care părea aproape neverosimil pentru o echipă din eșalonul secund: Cupa României. Maxim și staff-ul său și-au trecut data finalei în calendar înainte ca drumul până acolo să fie parcurs. „Am făcut tot ce a depins de noi să ne îndeplinim acel vis, pentru că nu ne poate opri nimeni din a visa”, povestește antrenorul. Visul a devenit trofeu, iar Corvinul s-a întors apoi în Europa. Pentru Maxim, dimensiunea acelei performanțe avea să fie înțeleasă poate abia peste ani: „E o mândrie pentru mine că un copil de la Brad a reușit să câștige un trofeu, să promoveze o echipă ca și Corvinul și să aibă multe de demonstrat și în viitor.” Iar viitorul a adus și revenirea în Superligă după 34 de ani.

Astăzi, copiii așteaptă autografe de la jucătorii actualei generații așa cum alte generații au crescut cu poveștile lui Klein, Andone, Gabor sau Petcu. În oraș apar din nou familii întregi îmbrăcate în alb-albastru. Poate că tocmai aici se află, de fapt, povestea Corvinului. Echipele se schimbă, generațiile trec, furnalele se pot stinge. Dar, la Hunedoara, Corvinul a găsit mereu pe cineva care să-i ducă povestea mai departe.

Loc		Club	MJ	DG	P

superliga 2026

Fotbal

vineri 16 octombrie

sâmbătă 17 octombrie

duminică 18 octombrie

luni 19 octombrie