FCSB

FC Farul Constanța

Stadionul Central Ovidiu

FK Csikszereda

FC Rapid București

Superbet Arena Giulești

CFR Cluj

FC Argeș

Stadionul Orășenesc Mioveni

Oțelul Galați

Dinamo București

Stadionul Arcul de Triumf

UTA Arad

AFC Hermannstadt

Stadionul Municipal Sibiu

FC Botoșani

Unirea Slobozia

Stadionul Clinceni

Metaloglobus

Petrolul Ploiești

Stadionul Ilie Oană

Universitatea Craiova

FC Universitatea Cluj

Cluj Arena

Levente Balint

CRONICĂ

Cu șase (!) eșecuri la rând, Unirea a fost schimbată radical pentru acest duel complicat cu Botoșaniul. Fundașii laterali Dorobanțu și Dragu au fost lăsați pe bancă față de eșecul din runda trecută cu Csikszereda (1-2). Toți cei trei mijlocași din spatele vârfului, Afalna, Papeau și Bărbuț, titulari în Harghita, au ieșit și ei din primul 11. Au prins formula de start experimentații Florescu și Purece.Dincolo, nu am avut parte de surprize majore față de acel 1-1 de luni, cu Dinamo. Friday a revenit ca fundaș dreapta, după suspendare.

<h2>O PRIMĂ PARTE EXTREM DE DURĂ</h2>S-a început fără menajamente! Deja din minutul 6, Szabolcs Kovacs a fost nevoit să scoată cartonașul galben, după ce fostul botoșănean Florescu a intrat tare la Pavlovic. Și jocul în sine a fost alert. Era minutul 9 când Mailat a fost găsit de Pavlovic la limita careului mare. Extrema a avansat și de la opt metri lateral dreapta a marcat, în dreapta lui Gurău: 0-1.Slobozenii nu s-au resemnat, conștienți că un alt eșec ar aprofunda și mai mult depresia fotbalistică prin care trec. Iar decizia de a schimba zona ofensivă a liniei mediene a fost acoperită de aportul bun al mijlocașilor. Dulcea (15) l-a încercat pe Anestis cu un șut de la distanță, apoi Florescu a tras de la 17 metri, pe lângă poartă. Grecul a avut treabă și în minutul 25, când a fost la post la ”capul” expediat de Dinu.S-a jucat într-un ritm bun, iar moldovenii puteau mări diferența în minutul 31, când Gurău a deturnat șutul trimis de la Bordeianu de la 22 de metri.O repriză intensă a fost! 2-3 la ”galbene”, 5-12 la faulturi! Și cu un mic semn de întrebare în minutul 21, când Miron a cam riscat când l-a oprit pe Purece la 17 metri. Putea fi eliminare?

<h2>NICIO OCAZIE MARE DUPĂ PAUZĂ</h2>Pe cât de intensă a fost prima parte, pe atât de modeste au fost ostilitățile după revenirea de la cabine. Evident, asta a fost pe placul Botoșaniului, valoarea superioară permițându-le elevilor lui Leo Grozavu să gestioneze oarecum în liniște partea secundă.Unirea a încercat să lovească în minutul 53, când Purece a șutat tare de la 25 de metri, dar Anestis este greu de biruit cu astfel de execuții. Ialomițenii nu au mai reușit să creeze pericol, au oferit o serie de pase greșite, partida fiind extrem de fragmentată. Câte trei avertismente au primit cele două echipe, în partea a doua!Nici cele șase minute suplimentare nu au ajutat Unirea să producă ceva emoții. Și astfel, slobozenii sunt la șapte înfrângeri, cu foarte puține semne încurajatoare.Botoșaniul câștigă după trei runde, dar acest triumf scos din asprele dueluri de pe terenul din Clinceni are și un preț. Stoperul Diaw și mijlocașii Bordeianu și Petro sunt suspendați pentru etapa viitoare, când Botoșaniul joacă acasă contra Rapidului.

Golul lui Mailat îi ține pe moldoveni în coasta Rapidului

Slobozia - Botoșani 0-1. Victorie după trei etape

Ionuț Tătaru

Cu doar două victorii în acest campionat, Hermannstadt trăiește periculos în această perioadă. Fiecare pas greșit o îndepărtează de pluton, astfel că Marius Măldărășanu a abordat încleștarea cu UTA foarte ofensiv, cu Neguț, Buș și Chițu ca titulari. După ce a salvat cu noroc un punct la colega de suferință Metaloglobus, trupa sibiană voia să le mai îndulcească starea fanilor, greu încercați în această toamnă.Nici UTA nu s-a lăsat mai prejos. Cu Tzionis accidentat, Adrian Mihalcea a început cu doi atacanți. Coman-vârf, iar Abdallah-extremă. Ni se promitea astfel un duel fără menajamente.<h2>NEGUȚ, FAULT ILOGIC&nbsp;</h2>În loc de spirit ofensiv, am avut însă la început parte de dueluri contondente, fără prea mult sens. Astfel, în minutul 14 Roman a văzut deja ”galben” pentru o intrare mai degrabă inutilă la sibianul Bejan. Iar în minutul 16, Neguț a avut un fault greu de înțeles, când a intrat tare cu talpa la Costache. Inițial, Radu Petrescu a dictat ”galben”, dar după sugestia VAR, arbitrul a ”înroșit” cartonașul, pe bună dreptate.Eliminarea mai degrabă i-a întărit pe amfitrioni, cei care au ținut minute bune la distanță trupa utistă. Abia în minutul 30 am avut parte de primul șut cadrat, atunci când L. Mihai a tras de la 30 de metri, dar Căbuz a fost pe fază. După câteva zeci de secunde, Abdallah, singur la 14 metri, a trimis pe lângă bară. Apoi, în minutul 34, Coman a avut una din marile ratări ale toamnei, când, scăpat singur la 16 metri după o ezitare a lui Bejan, a tras peste poartă.După ce sibianul Karo (42) a reluat cu capul, dar mingea a fost respinsă de un apărător din față, Roman (44) a încercat din nou vigilența lui Căbuz, cu un șut bun de la 20 de metri, dar portarul a fost din nou atent.O repriză pe care UTA nu a tratat-o inspirat, în ciuda superiorității numerice...<h2>SCHIMBĂRILE CARE AU GENERAT GOLURILE</h2>

Era evident că UTA avea nevoie de altceva pentru a desface defensiva sibiană. Cu minut ce trecea, Hermannstadt dobândea încredere că va putea imita isprava Stelei Roșii, cea care a trecut de FCSB în inferioritate. La pauză însă, Mihalcea a mutat esențial. Expus din cauza acelui avertisment, Roman a fost înlocuit cu mai rapidul Barbu, iar Iacob i-a luat locul lui Țuțu, pe dreapta.Arădenii au sporit ritmul, iar Barbu a dat un prim semn în minutul 52, când a tras din zonă centrală pe lângă poartă. Iar în minutul 53, ofensiva a dat roade. Costache l-a găsit cu o centrare în șase metri pe Coman, cel care a trimis cu capul în plasă pentru 0-1. Apoi, Abdallah a furnizat una din cele mai bune momente ale sale din Superliga. A plecat de pe extremă în centru, iar de la 18 metri a șutat superb la vinclu, cu stângul: 0-2!

<h2>HERMANNSTADT, APROAPE DE A OBȚINE EGALUL!</h2>Alb-roșiii au ținut sub control partida, dar treptat au ”adormit”. Sibienii și-au dat seama că nu este nimic de pierdut, iar în minutul 69 Gorcea a scos de sub bară lovitura de cap a lui Bejan. Iar în minutul 72, Ivanov a prins un voleu de zile mari de la 20 de metri: Iacob l-a mascat pe Gorcea și mingea a intrat în buturi pentru 1-2.Van Durmen și Padula au intrat pe rând pentru a echilibra mijlocul utist. Arădenii au avut însă emoții chiar și așa. La ultima fază a meciului, Stoica a reluat cu capul puțin pe lângă bară, din 14 metri!Hermannstadt putea, așadar, să smulgă totuși un punct, în stilul consacrat în acest sezon chiar de... UTA. Forcingul ei a fost însă tardiv. Pentru a reveni, sibienii trebuie să evite greșelile neforțate, fiind a doua oară în aceste săptămâni când pierd acasă după ce au suferit o eliminare în prima parte (a ”comis”-o Selimovic, cu Oțelul...). Declinul lor este tot mai adânc.UTA reapare în zona play-off. Pe merit. Arădenii pot fi una din echipele de Top6, însă este nevoie să aibă mai multă continuitate în rezultate.

Sibienii continuă declinul, iar arădenii revin spre zona Top6

Hermannstadt - UTA 1-2. Între ”of!” și play-off

Mihai Mateaș

O dată a trimis Dinamo mingea pe poarta moldovenilor din Galați. Cătă Cîrjan a lovit surprinzător, cu capul, în minutul 37, suficient pentru o victorie scurtă a "câinilor", 99% calificați în play-off. Câinii au încercat să-și înfigă colții încă de la porțile Arenei, să-i trieze pe fanii gălățenilor pe bază de domiciliu. Cum ar fi făcut trierea, cu noua generație de buletine, cu cip, numai ei știu, că pe astea noi nu-ți apare adresa. Acum, sinceri să fim, când ești lovit de vârful ciclonului Adel, ar trebui să alergi pe stradă după suporteri. <h1>Depresie din dragoste</h1> Ambii antrenori au avut migrene când au anunțat primul 11. Kopic nu i-a avut pe Musi și Cristi Mihai, primele două variante pentru "under", fiind nevoit să-l treacă pe Caragea la titulari, la fel cum o făcuse și etapa trecută, la Botoșani. Pentru Armstrong și Sivis s-au găsit rezerve pe bancă, doar sunt peste 100 de voluntari la scoutingul clubului. 😊De partea cealaltă, "Gyuszi" Balint l-a lăsat la Galați pe Kazu, iar despre Bană, o mare speranță, nici nu știm dacă mai joacă fotbal. Merită mai multă atenție cazul acestui copil extrem de talentat. Nimeni nu vorbește răspicat despre ce i se întâmplă lui Bană și apar tot felul de zvonuri că este într-o depresie după o decepție în dragoste. Izolarea lui nu este, nicidecum, o soluție. <h1>Moldova crepusculară</h1> Miza jocului, calificarea în play-off, a lovit ambele echipe. S-a jucat fără fente, s-a arbitrat fără VAR din motive tehnice, iar ocaziile de gol au refuzat să apară. Gnahore nu a știut unde-i poarta Oțelului în minutul 2, însă avea s-o găsească decarul Cătălin Cîrjan spre finalul primei reprize. Singurul mjlocaș de națională al lui Dinamo a trimis cu capul, de la vreo 14-15 metri, în colțul din stânga al nefericitului Dur-Bozoancă și a marcat unicul gol al meciului, al victoriei. Dinamo a vibrat până la final cu același joc solid, eficient și a ieșit din acea zonă crepusculară. Ar mai fi de notat intrarea lui Ionuț Mazilu în minutul 89. Plecat la Brighton, acum două ierni, Mazilu a revenit cu câteva kilograme în plus și a jucat din nou într-un meci oficial după mai bine de un an și jumătate. Într-o lumină slabă împotriva echipelor din Moldova, FC Botoșani și Oțelul, Dinamo și-a schimbat culoarea în această săptămână. Și-a luat revanșa după eșecul de la Galați și așteaptă marele derby cu FCSB, jucăria preferată a lui Gigi Becali. <h1>Vino, Ahmetov!</h1> În acest amestec de lumini și umbre, Oțelul a vrut mult, însă a reușit doar un exterior de toată frumusețea, prin Paulinho (43), prea puțin pentru a-l surprinde pe camerunezul Epassy. Cu gândul la miliardele lui Ahmetov, aproape de a prelua Combinatul de la Galați, colonia lusitană a Oțelului nu a mai impresionat pe nimeni într-o seară rece de noiembrie. Cotele Dunării scad chiar dacă afară ciclonul își face de cap.

O dată a trimis Dinamo mingea pe poarta moldovenilor din Galați. Cătă Cîrjan a lovit surprinzător, cu capul, în minutul 37, suficient pentru o victorie scurtă a "câinilor", 99% calificați în play-off.

Dinamo - Oțelul 1-0 | Buletin de play-off

Ana-Maria Popescu

Meci cu miză pentru ambele formații. CFR căuta și revanșa pentru înfrângerea cu 0-2 din meciul tur și venea după două victorii consecutive sub comanda lui Pancu. „Vulturii” aveau două înfrângeri consecutive, dar luptau să-și apere locul de play-off, în timp ce obiectivul ardelenilor este să se apropie de el.

<h2>Argeșul a „înotat” mai bine </h2> Pe o ploaie mocănească, cele două formații au ieșit la joc. Ocaziile mai mari din startul primei reprize le-au aparținut oaspeților, care au ratat pe rând prin Louis Munteanu și Emerllahu. Argeș a dat primul semn de pericol când Rață a înscris în minutul 19, dar reușita i-a fost anulată pe motiv de ofsaid. Părea că ne îndreptăm spre o remiză albă la pauză, dar Louis Munteanu a făcut henț în careu. Un henț pe care inițial arbitrul nu l-a observat, asta și din cauza poziției în care se afla, dar a arătat punctul cu var ajutat de VAR.  Matos a fost cel desemnat să execute lovitura de pedeapsă și l-a învins pe Hindrich cu un șut în forță, sigur. Patru minute de prelungire au fost arătate de la margine. CFR Cluj a primit o lovitură liberă în primul dintre ele, dar balonul a fost recuperat de gazde, a ajuns la Borța, care a reușit un sprint fenomenal din propria jumătate către poarta lui Hindrich, apoi tot el a șutat din apropierea colțului careului mare, cu efect, învingându-l pe tânărul portar și iată un scenariu pe care nimeni nu îl prevedea înainte de startul meciului, 2-0 pentru Argeș la pauză. Rămâne de văzut ce schimbări reușește să facă Pancu și cum își mobilizează jucătorii în vestiar pentru o repriză secundă perfectă.

<h2>Șah mat</h2> Ne așteptam la o CFR agresivă în repriza secundă încă din start, ținând cont de faptul că fiecare victorie devine vitală în lupta către un loc de play-off. Pancu a făcut două schimbări, Fica și Muhar în locul lui Keita și Djokovic, totul pentru atac. Gazdele însă și-au „marcat teritoriul” și au început partea a doua exact așa cum au încheiat-o, cu multă încredere. Astfel a venit și al treilea gol pentru Argeș. Matos s-a demarcat perfect de la jumătatea terenului în spatele apărării lui CFR, iar apoi i-a trimis lui Bettaieb, care a șutat direct spre poarta lăsată goală de Hindrich. Sinyan a încercat să respingă de pe linie, fără succes însă. Încrezătoare de rezultatul de pe tabelă, gazdele au rămas constant în controlul meciului de la Mioveni. Pancu nu a reușit să găsească soluțiile prin care să „rupă” apărarea compactă a Argeșului, care și-a adjudecat cea de-a doua victorie în fața echipei din Gruia, fără să primească gol, un paradox, ținând cont că de-a lungul sezoanelor CFR a fost cunoscută pentru apărarea sa. A venit astfel și prima înfrângere pentru Daniel Pancu pe banca CFR-ului, după victoria răsunătoare din meciul cu Rapid și o victorie mare pentru Argeșul lui Bogdan Andone, care își consolidează locul în prima parte a clasamentului, cea mai importantă, parte care pare să se îndepărteze de Gruia de la etapă la etapă.

FC Argeș a câștigat meciul de pe teren propriu cu CFR Cluj, care a suferit prima înfrângere sub comanda lui Daniel Pancu.

FC Argeș - CFR Cluj 3-0 | „Vulturii” îi aduc prima înfrângere lui Pancu

RAP - FKCS (match, Superliga 25/26, regular)

La prima vedere e un meci numai bun pentru a-ți reface încrederea după înfrângerea severă din Gruia. Rapidul e încă lider, iar Csikszereda poate crea probleme doar în privința pronunției. Asta la prima vedere. Pe banca ardelenilor stă Ilyes, mijlocașul care a îmbrăcat tricoul alb-vișiniu. Și, dacă giuleștenii sunt superstițioși, ar trebui să-și ia măsuri de siguranță. Rapidul a pierdut în fața echipelor pregătite de Măldărășanu și Pancu, două nume trecute pe cupa destinată campioanei din 1999. Sunt singurele eșecuri ale sezonului pentru formația lui Gâlcă. Ei, mai pare un joc facil?

Dacă-i blochezi pe Dobre, Petrila și Christensen, blochezi Rapidul. Așa e în terorie, pe Giulești e înzecit mai greu să respecți planul tactic și să nu te intimideze cea mai gălăgioasă galerie din Superligă. Keita e suspendat, iar Gâlcă a schimbat radical garnitura de start față de runda precedentă. Csikszereda începe curajos, face presing avansat și recuperează multe baloane. Oaspeții au și primele șanse de gol prin Paszka (min. 5) și Anderson (10). Strategia ardelenilor îi convine Rapidului, care profită de zonele libere și de o gravă eroare defensivă. Liderul deschide scorul datorită unui asist al lui Aioani (10). Stopul perfect al lui Grameni, nedetectat de radarul fundașilor, și finalizarea elegantă cu stângul completează faza. E 1-0 la prima ocazie serioasă a giuleștenilor. Pragmatismul alb-vișiniilor e înspăimântător pentru rivale.

Petrila vrea să risipească orice emoție, dar plonjonul lui Pap îi refuză golul (18). Jucătorii formației din Ciuc au nevoie de un sfert de oră să-și reintre în ritm. Aioani are magnet pe mănuși, prea îl caută toate mingile. Se reia scenariul cu presingul oaspeților și cu giuleștenii evitând elegant capcana. A fost suficient să accelereze Petrila pentru ca tabela să se dezmorțească din nou. Dobre înscrie la colțul lung (27) și locul întâi e securizat. Încă unul și echipa din Ciuc tot nu se duce în apărare. Jaberi nu nimerește poarta (33). În schimb, Bolgado nimerește piciorul lui Jaberi. Centralul Mihuleac nu sesizează faultul, însă e chemat la monitor după un minut. E penalty! Anderson e supărat că nu execută lovitura de pedeapsă, trântește balonul și e consolat de colegi. Eppel bate tare, sus, în colțul drept. E 2-1 și mai sunt șase minute până la pauză. Partida e fragmentată, sunt multe faulturi.

Și în repriza secundă jocul nu e cursiv. Sunt dese întreruperi. Pap solicită intervenția medicului (58). Timpul trece în favoarea Rapidului încurajat frenetic de public. „Luni și marți mă jur că-n veci / Nu mai calc nici mort la meci / Dar pe vineri mă decid: / Boală veche – Hai Rapid!”. Giuleștenii vor să-și convingă fanii să vină și la următorul meci. Rapidul, impulsionat de Petrila, domină și vrea golul 3. Koljic (69), șut anemic direct în Pap și o lovitură de cap (73), și Petrila, acoladă spre vinclu respinsă acrobatic de Pap, sunt cei mai periculoși. Ardelenii au obosit, nu mai fac presing, se retrag în preajma propriului careu. Spectatorii nu se mai tem decât de ploaie. Inevitabilul se produce în minutul 82, când Petrila, cel mai activ și inspirat dintre sportivii lui Gâlcă, înscrie pe sub Pap. E 3-1 și, în ciuda norilor supărați, va fi un weekend senin pentru poporul giuleștean. Reușita lui Manea e însoțită de scandarea publicului “Cine e pe primul loc? / Cine e pe primul loc ? / Rapidul eee!” 4-1 și eșecul de la Cluj nu mai doare la fel de tare. Rapidul e lider și va rămâne în frunte indiferent de rezultatele rundei. Încă nu știm dacă Gâlcă a remediat problemele, încă jocul pozițional suferă, dar să nu stricăm bucuria corului din Giulești.

Decarul Rapidului și-a condus echipa spre un succes categoric: 4-1 cu Csikszereda.

Rapid - Csíkszereda 4-1 | Mina Petrila

Andu Kedei

INTERVIU

A crescut admirându-l pe Luis Figo, a fost prezent la o ediție a Cupei Mondiale și acum a ajuns în Bănie, unde l-a înlocuit pe Mirel Rădoi, și promite „că-și va da viața” pentru noua sa echipă. Antrenorul portughez al Universității Craiova se prezintă pentru fanii Superligii, în interviul pe care ni l-a acordat după debutul victorios pe banca alb-albaștrilor, 2-1 cu FC Argeș. Am vrea să te cunoaștem mai bine. Spune-ne, cine este Filipe Coelho? Cred că sunt o persoană normală. M-am născut în Portugalia, în Lisabona, am doi copii. Îmi iubesc familia, desigur. Și iubesc fotbalul, de asemenea. De când mă știu, mă gândesc mereu la fotbal. Și cred că asta este tot. Stau și cu prietenii mei. Mă bucur uneori de viață, ca un om normal. Cum a început călătoria ta în fotbal? Primul pas a fost, cred, când aveam șase ani. Împreună cu tatăl meu am urmărit primele meciuri la clubul numit Estoril Praia, din prima ligă din Portugalia. Și cred că aceasta este una dintre primele amintiri pe care le am pe stadion: cum mă uitam la acel meci special, mulți oameni... Și, desigur, înainte, jucam pe stradă, ca un copil normal, și, după aceea, am început să joc în acest club când aveam nouă ani. Am jucat la diferite cluburi până la 24 de ani. Dar prima amintire importantă a fost cu tatăl meu. Pe stadionul acela. Și a fost uimitor. După aceea, cred că fotbalul este în mine și mereu cu mine. Acesta a fost primul contact, contactul special pe care l-am avut cu fotbalul. Când jucai pe străzi, aveai un jucător preferat pe tricou? Numărul, numele unui jucător special? Îmi amintesc că, atunci când eram mic, aveam niște jucători speciali. Dar poate Luis Figo a fost cel special pentru mine. M-am uitat la multe meciuri ale celor de la Sporting când eram mai tânăr. Și îmi amintesc, de exemplu, de Marius Niculae. E din România, a jucat la Sporting și el. Dar Luis Figo a fost jucătorul meu preferat când eram tânăr. Când ți-ai dat seama prima dată că vrei să devii antrenor? Mi-am început cariera de antrenor când aveam 22 sau 23 de ani, deci acum 22 de ani. Dar cred că la 17-18 ani am început să gândesc ca un antrenor, mai mult decât ca un jucător de fotbal. Pentru că am jucat în liga a doua în Portugalia și știam că nu voi atinge un nivel înalt. Așa că, în acel moment, am început să mă întreb: „De ce m-a întrebat antrenorul asta?”. Cred că la 17-18 ani a fost momentul cel mare. Am spus „Nu, voi rămâne aici, dar gândesc mai mult ca un antrenor”. Și după aceea am făcut facultatea ca profesor de sport, am început să iau UEFA A, UEFA B, licența PRO. Astfel de lucruri. Și asta e tot. Cum te-ai descrie ca antrenor? Aceasta este o întrebare dificilă. Cred că cei în măsură să vorbească despre asta sunt jucătorii. Dar, din punctul meu de vedere, cred că sunt genul de persoană care încearcă să le ofere jucătorilor toate informațiile despre adversari. Încerc să-i ajut pe toți jucătorii. Încerc să fiu corect cu toți. Nu-mi este ușor să vorbesc despre mine ca antrenor, poate că jucătorii te pot ajuta mai bine decât mine. Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ai învățat în timpul în care ai lucrat cu Paulo Bento? Paulo a fost un tip special în viața mea. Am învățat multe, mai ales ca om, ca lider. Este un tip uimitor. Este ușor să-l urmărești, pentru că este un adevărat lider. Adică, nu are nevoie să țipe sau lucruri de genul acesta. E ușor să-l urmărești, pentru că tot ce face este corect. Este un tip foarte respectuos. Acesta este unul dintre lucrurile care sunt importante pentru mine. Am învățat multe cu el. Aceste lucruri și chiar cum putem gestiona personalitățile, pentru că a lucrat și lucrează, ca jucător și ca antrenor, cu o mulțime de jucători uimitori. Nu este ușor să gestionezi personalitățile și astfel de lucruri într-un vestiar. A făcut astfel de lucruri foarte, foarte bine. În afară de Paulo Bento, există vreun alt antrenor care te-a inspirat de-a lungul carierei tale? Am încercat să văd toți cei mai buni antrenori din acest moment. Desigur, este normal… Îmi plac Guardiola, Klopp. Mulți antrenori foarte buni. Încerc să văd ce fac. Și după aceea, trebuie să înțeleg dacă este posibil să aduc astfel de lucruri pentru echipa mea sau pentru stilul meu sau nu. Pentru că trebuie să mă adaptez. Paulo Bento este unul dintre ei. Paulo Fonseca este un antrenor portughez care îmi place, de asemenea. Încerc să învăț de la toți pentru a fi mai puternic și mai pregătit pentru viitor.

Cum a fost să participi la Campionatul Mondial din Qatar? Pentru că naționala sud-coreeană a făcut o impresie destul de puternică acolo. A fost uimitor! Am fost în Coreea de Sud timp de patru ani și patru luni. A fost uimitor. Am lucrat cu jucători foarte, foarte buni: Kim Min-jae, care este la Bayern München, Son Heung-min, Kang In, care este acum la Paris Saint-Germain, Lee Jae-sung, care este la Mainz și vom juca împotriva lui acum. Aleg acești băieți pentru că sunt foarte concentrați, foarte profesioniști. Cultura coreeană este foarte profesionistă. A fost una dintre cele mai frumoase călătorii din viața mea. Și Cupa Mondială a fost uimitoare. Am jucat împotriva Portugaliei. Pe atunci, era o victorie obligatorie împotriva Portugaliei pentru a ne califica. Nu a fost un joc ușor împotriva țării noastre. Dar, în același timp, a fost unul dintre cele mai bune momente din cariera mea, pentru că atingerea acelui obiectiv cu jucătorii coreeni a fost un sentiment foarte, foarte plăcut în acel moment. Vorbeai despre gestionarea personalităților marilor vedete și ai vorbit despre Son, care este cel mai cunoscut jucător din Coreea de Sud, ca un superstar acolo. Personalitatea lui este cunoscută. Este liniștit și foarte bun. Și este o persoană umilă. Crezi că îl poți folosi ca exemplu pentru jucătorii pe care îi antrenezi? Nu. Nu asta este ideea mea. Toți jucătorii sunt diferiți. Nu-mi place să compar jucătorii, pentru că sunt diferiți. Desigur, a fost unul dintre cei mai buni jucători cu care am lucrat. A fost o plăcere. Dar acum trebuie să mă concentrez pe noii mei jucători. Și, pentru mine, acum, ei sunt cei mai buni. Și voi face tot posibilul să-i ajut să ajungă la cluburi mai bune. Pentru că, până la urmă, nu contează doar ce facem noi în privința rezultatelor. Dacă pot trece la ligi mai bune și pot juca la Cupele Mondiale și lucruri de genul acesta, voi fi mândru datorită lor. Ce știai despre România înainte de a veni aici? Nu știam prea multe despre țară, ca să fiu sincer. Dar despre fotbal, desigur, cunosc niște jucători precum Marius Niculae. Știu niște lucruri despre campionat. Am început să mă uit la mai multe meciuri acum doi ani. Pentru că sunt genul de om căruia îi place să știe mai multe despre diferite campionate, ca să verific și să cunosc diferiți jucători. Înainte, la echipa națională, aveam mai mult timp. Hai să vedem un meci din România. Hai să vedem un meci din Polonia sau din alte țări, ca să aflu. Dar trebuie să fiu sincer, nu știam prea multe despre țară, dar sunt surprins acum, pentru că oamenii, până acum, sunt uimitori. Stadionul, atmosfera, totul a fost foarte, foarte bine și am spus deja, în conferința de presă, mulțumesc fanilor! Trebuie să le mulțumesc din nou și pentru că au susținut echipa din primul minut până la sfârșit. Știu că trebuie și vreau să aflu mai multe despre oraș, despre țară, dar trebuie să am timp liber. Am citit că ai spus că ai urmărit primele meciuri ale Craiovei din acest sezon. Voiam să te întreb care au fost primele tale impresii despre joc și cum a arătat Craiova? Nu aș vrea să vorbesc prea mult despre aspectele tactice. Trebuie să-i arăt tot respectul fostului antrenor. Și îl respect, la fel ca pe toți colegii mei, pentru că eu cred că putem avea idei diferite, dar nu am niciun dubiu că încercăm cu toții să facem tot ce e mai bun. Din ce am văzut, atmosfera de pe stadion este foarte, foarte bună. Oamenilor le place fotbalul. Și acesta este unul dintre lucrurile pe care vreau să le transmit jucătorilor. Ar trebui să jucăm cu ADN-ul nostru, din exterior spre interior. Ar trebui să jucăm cu inima. Desigur, nu putem juca doar cu inima, pentru că trebuie să luăm decizii. Trebuie să ne folosim mintea. În același timp, este important ca fanii și suporterii să ne ajute. Mi-ar plăcea ca ei să fie ca încă un jucător. Știu că suporterii pot fi al 12-lea jucător, dar vreau să fie primul jucător al echipei noastre, însă pentru asta trebuie să jucăm bine. Trebuie să avem prestații bune pentru a-i putea avea alături de echipă. Știu deja asta. Mi-ar plăcea să ne susțină cât mai mult posibil. Te-am văzut în timpul meciului cu FC Argeș. Ai fost foarte calm pe tot parcursul meciului. Cum îți menții calmul? Cred că este sarcina mea. Dacă nu mai sunt calm sau devin emoțional, nu pot observa și nu pot lua cele mai bune decizii. Este ceva important pentru mine. Să rămân calm chiar și atunci când avem momente dificile. Pentru că este normal în fotbal, uneori trebuie să suferi. Cred că este cea mai bună modalitate de a încerca să analizezi ce s-a întâmplat pe teren. Și să încerci să-i ajuți pe jucători. Pentru că partea emoțională a fost bună uneori, dar, pentru mine, nu întotdeauna.

Ricardo Cadú te-a descris ca un antrenor cu mentalitate ofensivă și foarte bine organizat. Așa te vezi? Și cum arată acest stil la antrenamente cu jucătorii Craiovei? Sunt genul de antrenor căruia îi place să aibă mingea. Îmi place ca echipa mea să controleze adversarul cu mingea, dar în zilele noastre este important să ne apărăm bine. Pentru că toate echipele au puncte forte. Și trebuie să combinăm toate acestea și să găsim un echilibru. Desigur, îmi place să am mingea. Să controlăm adversarul cu mingea cât mai mult posibil. Să creăm multe ocazii, dar uneori jocul ne aduce lucruri diferite. Și trebuie să avem capacitatea de a ne apăra bine. Să reacționăm bine. Să facem și alte lucruri. Dacă mă întrebați un moment care îmi place, îmi place procesul ofensiv, dar trebuie să pregătesc echipa pentru toate momentele. La conferința de presă ai spus că nu promiți titlul și preferi să vă concentrați pe fiecare meci pe rând. Cum vei gestiona, pentru jucători, în special, presiunea din partea fanilor, care se așteaptă la rezultate mari? Cred că pentru a obține un rezultat mare trebuie mai întâi să mergem pas cu pas și la final putem obține un rezultat mare. Dar ar fi o greșeală, din punctul meu de vedere, dacă credem că trebuie să fim campioni. Este presiune pentru jucători. Și poate că nu le oferim concentrarea necesară pentru fiecare meci. Desigur, toți oamenii vor să fie campioni. Nu doar la Craiova. Și la alte cluburi, dacă îi întrebi, vor să fie campioni. Pentru mine, ca să fim campioni, sunt o mulțime de detalii pe care trebuie să le avem și să le facem. Întotdeauna. Dacă unim aceste detalii în fiecare zi, poate reușim să fi campioni. Este călătoria, nu destinația. Ce ar trebui să știe fanii români despre tine? Că îmi voi da viața pentru acest club. Cu siguranță! Voi face tot posibilul. Sunt aici să ajut. Sunt aici să fiu încă un om care să ajute clubul. Și îmi voi da viața pentru club. Datorită oamenilor care lucrează cu mine, cu tot respectul, oamenii din bucătărie până la președinte, toți oamenii fac tot ce pot pentru ca eu să am toate condițiile să ajut echipa. Și asta pot promite. Voi face tot ce pot pentru oraș și pentru club. Care este lucrul la care nu faci niciodată compromisuri? Pentru mine, angajamentul. Angajamentul tuturor este cel mai important. Fără angajament, e imposibil să obții vreun rezultat. După cum ai menționat, ți-ai făcut temele, știi deja că aici, în Oltenia, fanii sunt înnebuniți după fotbal. Dar nu întreabă dacă câștigi, ci cum să câștigi. Îți este frică mai mult de rezultat sau de reacția fanilor când jocul nu arată așa cum vrei? Nu mi-e frică de nimic. Sunt motivat, ți-am spus deja. Nu simt nicio presiune, pentru că îi cunosc pe jucători. Am încredere în acești jucători. E normal ca uneori fanii să nu fie fericiți. Și în acele momente aș vrea să le spun să ne ajute. Pentru că în momentele dificile avem nevoie de mai mult ajutor. Desigur, știu că fanii vor să câștige. Nimeni nu vrea să câștige mai mult decât noi. Dar uneori pasăm mingea înapoi și știu că băieții vor să paseze mingea în față. Este normal și respect asta. Vă rugăm să ne susțineți până la sfârșitul meciului. Și împreună vom fi o echipă puternică. Nu am nicio îndoială în privința asta. Care a fost primul mesaj pe care l-ai transmis jucătorilor când ai intrat în vestiar, ca antrenor principal al Craiovei? Nu-mi amintesc cuvintele, dar primul mesaj pe care am încercat să-l transmit a fost că am încredere în ei. Și sunt aici pentru că știu calitatea jucătorilor. Și știu că dacă muncim din greu, putem construi ceva special.

Dacă un copil de 10 ani din Craiova te-ar întreba de ce ar trebui să se îndrăgostească de echipa ta în următorii ani, ce ai răspunde? Pentru că vom face tot posibilul să-i facem fericiți pe toți copiii din acest oraș. Vom încerca să facem totul. Asta pot promite. Cu un nume precum Coelho, oamenii s-ar putea aștepta la povești. Ce fel de poveste vrei să aduci la Craiova? Cum vrei să se intituleze capitolul tău de aici? Ca să fiu sincer cu tine, nu sunt îngrijorat pentru mine. Nu este scopul meu ca oamenii să mă iubească sau să mă placă. Sunt aici să ajut echipa. Eu nu sunt important. Nu sunt important aici. Pentru mine, cei mai importanți sunt jucătorii. Și ceea ce mi-aș dori este să-i văd pe jucători fericiți, să văd familiile fericite și orașul fericit. Cu siguranță nu sunt cel mai important. Cum vrei ca Filipe Coelho să rămână în istoria Craiovei? Un tip simplu, un tip normal, un tip amabil, un tip care respectă pe toată lumea, dar în același timp care muncește mult pentru a realiza ceva special pentru fiecare.

Filipe Coelho a oferit un interviu în exclusivitate site-ului superliga.ro

Interviu exclusiv cu noul antrenor al Craiovei: „Sunt aici pentru că știu calitatea jucătorilor”

AVANCRONICĂ

După ce au jucat în Europa joi seară, campioana FCSB și Universitatea Craiova vor fi protagoniste în meciurile etapei a 18-a din Superliga. Deținătoarea titlului merge la OVidiu pentru un duel crucial în lupta pentru play-off, în timp ce oltenii vor juca tot în deplasare, cu U Cluj, echipă aflată într-un reviriment evident după schimbarea antrenorului.

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid0215vykSp39jrR36C6Gzm3z6zBdMF5tz5yQp44U1b5HFoZEQ5KqU7T4fqSxpzNahxSl

Nu sunt însă singurele partide tari ale weekendului. FC Argeș - CFR Cluj și Dinamo - Oțelul au implicații atât în cursa pentru Top 6, cât și în cea pentru titlu, iar la retrogradare se joacă un Petrolul - Metaloglobus în care nu e loc de jumătăți de măsură. Așadar, pe ce trebuie să stăm cu ochii în runda cu numărul 18 a Superligii?

<h2>Cum vor răspunde primele două clasate după rezultatele recente?</h2>

Rapid începe și etapa a 18-a de pe primul loc, deși vine după un eșec clar la Cluj, 0-3 cu CFR. Abia a doua înfrângere stagională pentru elevii lui Costel Gâlcă, însă ceea ce a făcut cu adevărat surprinzător rezultatul din Gruia a fost diferența de pe tabelă și slăbiciunea unei defensive care, până în runda trecută, era cea mai bună a campionatului. Giuleștenii au o singură victorie în ultimele trei partide de Superliga și fanii așteaptă o altă prestație și, mai ales, un alt deznodământ împotriva nou-promovatei Csikszereda. Care, la fel ca ultimul adversar, are pe bancă un fost rapidist, pe Robert Robert Ilyeș. Urmăritoarea alb-vișiniilor, FC Botoșani, vine după o remiză acasă cu Dinamo (1-1), un rezultat deloc rău, dar moldovenii nu au mai câștigat de trei meciuri în Superliga. O statistică la care Leo Grozavu a răspuns cu, probabil, una dintre declarațiile sezonului: „Grozavu, care antrenează Real Madrid, are 3 meciuri fără victorie! Suntem FC Botoșani și facem și noi cât putem. Nu mai puneți gaz pe foc, că la Botoșani e liniște, băieții sunt ok și nu putem să fim destabilizați”. În această rundă, fostul lider are șansa de a se reîntâlni cu succesul, ținând cont că va întâlni o echipă în criză profundă: Unirea Slobozia are șase înfrângeri la rând și a ajuns la doar două puncte de locurile de baraj.

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid0w5Xq9AjdaiCdZ8g52AoEZ5LW6GvoLKaRtyPeMwhUnJ4o7infq79MLzfqEGxvQqQYl

După remizele cu Hermannstadt și Petrolul, două echipe din partea inferioară a clasamentului, FCSB și-a complicat din nou situația și cursa pentru play-off. Campioana e abia pe locul 10, la 5 puncte de poziția a șasea, ocupată chiar de adversara din această etapă, Farul. Constănțenii sunt într-un moment excelent și s-au impus și în meciul din tur, de la București, scor 2-1, astfel că roș-albaștrii au o misiune teribilă la Ovidiu. E practic un duel direct în care oaspeții au doar varianta victoriei. Și asta în contextul în care moralul lor nu este deloc unul grozav, pentru că rezultatele recente din Superliga au fost urmate de un alt eșec în Europa: 0-1 cu Steaua Roșie, la Belgrad, într-un joc în care au avut om în plus mai mult de o repriză.

<h2>Duelul antrenorilor care au readus victoriile la U Cluj și Craiova</h2>

Universitatea Cluj a revenit în lupta pentru play-off, odată cu numirea lui Cristiano Bergodi în locul lui Ioan Ovidiu Sabău. Cu tehnicianul italian pe bancă, ”Șepcile roșii” au trei victorii în patru etape, singurul pas greșit fiind eșecul de acasă cu FCSB. Ardelenii speră să confirme momentul bun și să scape de ”complexul oltean”: o singură victorie în precedentele 12 dueluri directe. O mână de ajutor poate da și golgheterul alb-negrilor, Lukic, care sigur are ceva de demonstrat împotriva fostei sale echipe. De cealaltă parte, Filipe Coelho a debutat cu dreptul în Superliga pe banca Universității Craiova, 2-1 cu FC Argeș, în deplasare. Un succes care a readus liniștea la formația din Bănie și care a apropiat-o la doar 3 puncte de primul loc. Apoi a urmat succesul cu 1-0 în fața lui Mainz, din Conference League, astfel că oltenii merg la Cluj cu un moral excelent. Sunt premise pentru un meci tare bun.

Povestea lui Coelho _ YT Thumbnail.jpg

<h2>Oțelul merge la Dinamo fiind neînvinsă în ultimele trei deplasări </h2>

Două dintre echipele solide ale campionatului, Dinamo și Oțelul sunt pe locurile 4, respectiv 7, iar duelurile dintre ele de când ambele au revenit împreună în Superliga nu au dezamăgit. În turul acestui sezon, gălățenii s-au impus cu 2-1, primul eșec al ”câinilor” în actuala ediție de campionat. De atunci, alb-roșiii au mai pierdut doar cu Rapid, acasă. Cu singuranță, elevii lui Zeljko Kopic vor să răzbune înfrângerea de la Galați și să-și confirme ambițiile din această stagiune. Dar la București vine o formație care a luat 7 puncte din ultimele trei deplasări, în care a luat un singur gol.

<h2>Continuă revirimentul lui CFR Cluj sub comanda lui Pancu?</h2>

FC Argeș a început turul sezonului regular cu două eșecuri, în fața Rapidului și a Universității Craiova. Apoi piteștenii au câștigat în Gruia cu CFR (2-0), iar de atunci au făcut un campionat excepțional pentru o nou-promovată, care le-a permis să fie acum pe locul 5. Returul a început la fel pentru elevii lui Bogdan Andone: înfrângeri cu giuleștenii și cu alb-albaștrii din Bănie. Urmează CFR, doar că acum în fața alb-violeților va sta o echipă parcă regăsită sub comanda lui Daniel Pancu. Ardelenii merg la Mioveni după două victorii fără gol primit, în runda trecută reușind să învingă clar liderul Rapid (3-0), și un nou succes le-ar anunța întoarcerea definitivă în cursa pentru play-off.

<h2>La retrogradare, deja contează fiecare punct</h2>

Egalitate de puncte între echipele aflate la baraj, doar două puncte față de prima echipă aflată deasupra liniei, 4 puncte între locul 13 și locul 15. Și un duel între locul 13, ocupat de Petrolul, și ultima clasată Metaloglobus, care, cu un succes la Ploiești, poate complica și mai mult lupta pentru evitarea retrogradării. ”Lupii galbeni” nu mai pierd, dar nici nu câștigă, având patru remize la rând și, în continuare, cel mai slab atac din Superliga (11 goluri marcate). În condițiile în care Csikszereda joacă în deplasare cu liderul Rapid, iar Unirea Slobozia, în plină criză, o așteaptă la Clinceni pe a doua clasată, FC Botoșani, este o etapă numai bună pentru făcut puncte pentru celelalte formații din subsolul clasamentului. Același lucru îl gândesc probabail și cei de la Hermannstadt. Sibienii sunt penultimii, nu au mai câștigat din septembrie și o întâlnesc acasă pe UTA, o echipă care încă poate spera să se implice în lupta pentru play-off, dar care nici nu-și permite să privească liniștită în spate. Iată, deci, că fiecare punct chiar contează.

Liderul Rapid deschide etapa de Superliga care se va încheia de Ziua Națională

Lucruri de urmărit în etapa a 18-a din Superliga

Alexandru Ișfan și-a început drumul în fotbal datorită unui vecin, care l-a propus la echipa la care evolua el, doar pentru a primi un premiu. Interesant este că dintre cei doi, Ișfan este cel care a ajuns în fotbalul de performanță, deși tatăl său și-ar fi dorit să-l vadă călcându-i pe urme și să devină... polițist. A fost aproape, însă a continuat să-și urmeze visul, iar acum, ajuns la 25 de ani și aflat în cel mai bun sezon al carierei la Farul Constanța ne-a spus povestea sa. Alex, haide să mergem la început. Spune-ne, te rog, cum a arătat copilăria ta? Am avut, cred, ca oricare jucător, copilărie plină de fotbal, de distracție cu mingea. Non-stop eram doar cu mingea pe afară, de dimineață până seara. Mi-era frică să intru în casă, că eram sigur că mama nu mă mai lasă să ies, că era destul de târziu când stăteam pe afară. Dar, per total, cum am spus, am avut o copilărie plină doar de fotbal, doar de minge de fotbal. Și cum a început fotbalul la nivel profesionist pentru tine? Adică cum ai început să mergi la fotbal în mod regulat? Aveam șase ani, era o grupă la mine, acasă, la Mioveni, vârsta de 1995. Era antrenor Dragoș Stroe. Și le-a spus băieților care erau în grupă că, dacă aduce fiecare câte un copil bun, adică unul care să aibă calitate la fotbal și să-i placă fotbalul, o să le dea câte un premiu. Și am avut un vecin care m-a propus pe mine. Iar a venit apoi antrenorul Dragoș Stroe și a vorbit cu tatăl meu, cu mama mea și m-au chemat să vin la antrenamente și, de atunci, zi de zi, am continuat să merg la antrenamente. Și vecinul tău a primit premiul? Da. Nu mai știu exact ce, dar știu că a fost premiat. Și el mai joacă fotbal? Nu. Ce interesant! Ai încercat și alte sporturi în afară de fotbal sau doar fotbalul a existat pentru tine? Atunci, da, jucam și alte sporturi și am chiar o medalie la tenis de masă, la ping-pong. Cred că aveam 10–11 ani, cam așa. Și am fost la un turneu organizat în oraș, la Mioveni, și am o medalie acasă, locul 3 am avut. Deci când ai văzut că ai primit medalie, nu te-a pasionat să continui sau fotbalul era...? Tot fotbalul. Asta a fost așa un bonus, să zic așa. Doar fotbalul a fost. Dacă ar fi să-i întrebăm pe părinții tăi cum era Alex când era mic, ce ne-ar spune? Cred și sunt convins că ar spune că eram obsedat de minge. Am un frate, joacă și el fotbal la Mioveni, este mai mic. Cumva și el a fost și este pasionat de fotbal, doar că eu am avut așa o nebunie cu fotbalul. Și m-a ajutat foarte mult să reușesc ceea ce sunt acum. Care era cel mai mare vis al tău atunci când erai copil? Nu știu eu ce vise... Adică, nu știu, nu puteam să-mi imaginez eu la șase ani, la șapte ani sau chiar și la zece ani ceea ce poți să devii sau ceea ce poate fotbalul să-ți ofere. Adică ceea ce mi-a oferit mie fotbalul până acum și ce sunt convins că o să-mi ofere în continuare. Adică nu mă gândeam atunci. Acum, clar mă gândesc la ceea ce pot obține din fotbal sau ce pot face. Te cunoaște lumea... Dar atunci nu conștientizam eu ce pot face din fotbal. Doar trăiam pe afară zi de zi cu mingea, cum am zis, și atât.

<h2>„Aveam în minte să renunț la fotbal și să merg pe partea cu poliția”</h2> Îți mai amintești când ai mers prima dată pe stadion, în calitate de fan? Am fost, da, la Mioveni. Erau meciuri de Liga a doua și ne duceau cu juniorii să fim copii de mingi și, culmea, chiar mi-aduc aminte, erau jucători pe care i-am prins și eu pe urmă să joc cu ei, când am fost la nivelul de Liga a doua. Să joc contra lor și chiar în echipă cu unii dintre ei. Și da, a fost ceva foarte frumos. Aveai atunci, când erai mic, un jucător la care te uitai cu mare admirație? Pe urmele căruia sperai să calci? Era, nu știu, adică ne uitam și ne mai păreau... Și toată lumea avea tricouri cu Mutu, el fiind și din Pitești. Dar, totodată, adică mă repet, nu conștientizam ceea ce era Adi Mutu atunci sau ceea ce făcea Adi Mutu din fotbal. Doar, cum spuneam: „Mutu gol, Mutu gol, gol, Mutu!”. Toată lumea pe afară era cu Mutu, fiind și din Argeș ca noi. Și pot să zic că da, că Mutu era... L-ai întâlnit? Ai vorbit cu el? Da, da, da. Dar nu am dezvoltat prea multe, deși mi-ar face plăcere și sunt convins că, la un moment dat, poate o să stăm să povestim puțin. Dar da, e ceva foarte frumos. Marius Stoica a povestit că ai fost gata să renunți la fotbal și să te duci la Academia de Poliție. Spune-mi, te rog, povestea ta. Vrem să auzim povestea din perspectiva ta. Aveam 17 ani, eram la liceu, iar tatăl meu este polițist și, cumva, la 17 ani nu ajungi să câștigi niște bani de care să poți să faci ceva. Și tata mă tot îndruma ca, în caz că cu fotbalul nu merge, în caz că nu faci pasul mai repede, despre cum era la mine atunci Liga a doua, adică eu fiind de la junior să urc la Liga a doua. Și eu tot aveam încredere că o să ajung, că o să ajung să mă urce la echipa mare. Și el mi-a spus că, adică mă îndruma că e o meserie plăcută, respectată, că pot să dau la Poliție. Și cumva mă gândeam puțin. Dar nici el, la rândul lui, nu a vrut să mă influențeze foarte mult. Adică a vrut să mă lase să aleg eu ce vreau să fac. Dar aveam minte, da, să renunț la fotbal și să merg pe partea cu poliția. Dar mă bucur că am continuat cu fotbalul și, chiar dacă a fost greu, că eram și cu liceu și făceam și meditații să termin liceul, să luăm bacul, cum se spune la noi. Și mă bucur că nu am renunțat la fotbal. Ce spun părinții tăi despre cariera ta? Sunt mândri. Atât mama, cât și tata și fratele meu și toată familia, bunici... sunt foarte, foarte mândri de mine. Adică chiar se mândresc cu mine și, uneori, poate tata chiar mai exagerează puțin. Adică nu e o laudă, doar că îi place lui foarte mult, așa, e foarte mândru de mine. Și cumva îl înțeleg. Și pe mama așa o înțeleg. Deci tatăl care te voia polițist acum e mai mândru de tine fotbalist. Școala de fotbal Dani Coman, apoi CS Mioveni și, după aia, FC Argeș. Spune-ne cum ai trăit toate aceste experiențe și cum a fost trecerea de la Mioveni la Argeș. Eu am fost la Mioveni când am început fotbalul, de la șase ani, iar la 10 ani, să zic, sau 11 ani, antrenorul pe care îl aveam la Mioveni, Dragoș Stroe, cum l-am menționat mai devreme, a trebuit să plece la echipa mare din Liga a doua, antrenor, iar se înființase la Pitești „Dani Coman”, Academia Dani Coman, și cei de acolo știau de mine de la grupele de juniori, că sunt destul de talentat, și mi-au propus să vin la academia lor. Iar am mers acolo la academia lor, am, cred că, adică nu, sunt sigur că la nivelul de copii și juniori am câștigat cam tot cu Academia, cu grupa mea, cu grupa de 2000, am câștigat absolut tot. Și, pe urmă, am intrat la liceu și mi-era foarte greu să fac naveta Pitești–Mioveni, bine, e vorba de 20 sau 25 de kilometri, doar că nu aveam mașină și mi-era greu să merg mereu zilnic, zi de zi. Și le-am spus, am vorbit inclusiv cu Dani, cu Dani Coman, și acum am o relație extraordinară cu el, că eu nu pot să mai fac naveta așa, nu făceam față nici financiar, nu puteau ai mei să mă susțină așa mult, și să mă lase să merg la Mioveni înapoi, să merg acolo. Și m-a înțeles și m-a lăsat să plec la Mioveni. Iar, de acolo, am urcat ușor, ușor la Liga a treia, că era și Liga a treia la Mioveni, pe urmă Liga a doua și am jucat la Liga a doua, cred că trei sau patru sezoane, dintre care două, primul baraj l-am pierdut de promovare contra Chindiei, iar al doilea baraj de promovare l-am câștigat contra Sibiului. În tur am făcut 0–0, iar la ei am câștigat cu 2–1 și am promovat. Deși eu, când am jucat barajul de promovare cu Mioveniul, eu semnasem deja cu FC Argeș, care era în prima ligă. Eu semnasem cu trei săptămâni înainte contractul cu cei de la FC Argeș și eu am promovat cu Mioveniul, dar n-am apucat să joc la Mioveni în prima ligă. Am plecat direct după aceea la FC Argeș. După aceea ne-am întâlnit în prima ligă, ca adversari.Cum a fost să o întâlnești pe Mioveni? Eram mai mic și mă încercau niște emoții. Eu crescând la Mioveni acolo, promovând cu ei, și am dat câteva goluri și pase. Eram într-o formă foarte bună și eram junior și mă încercau, așa, să zic, câteva emoții. Dar, după aceea, crescând și acumulând experiență, mi-a fost mai ușor. Perioada de la Argeș te-a adus și în centrul atenției, ți-a adus această expunere. Cum a fost să intri pe prima scenă a fotbalului și să fii acolo? Să fie lumea cu ochii pe tine, mai mult decât la Liga a doua, desigur. A fost un impact destul de mare. Apariția mea, clar, nu mă cunoștea toată lumea. Acei oameni din fotbal mă știau de la Liga a doua, cei care urmăresc. Dar majoritatea, nu știu, oamenilor care văd meciurile primei ligi nu mă cunoșteau și am început cu niște evoluții foarte, foarte bune la Pitești, fiind și junior sub vârstă. Și chiar am avut sezonul acela un sezon foarte, foarte bun. Intrând și în play-off cu FC Argeș, ceea ce, intrând în play-off, e o performanță destul de mare am făcut la Pitești. Și a fost foarte, foarte frumos.

<h2>„Nu am reușit să mă impun la Craiova”</h2> Ai spus și despre Dani Coman, că încă aveți o legătură foarte strânsă. Cât de important este pentru un jucător să simtă că are pe cineva de nivelul lui Dani Coman, pentru că a fost cineva în fotbalul nostru, care îl sprijină, cu care poate să vorbească, căruia îi poate cere sfaturi? Este cel mai important să ai cum îl am eu pe Dani. Inclusiv, să vă dau un exemplu, dacă, nu știu, am semnat un contract, eu i-am trimis contractul lui Dani și să-mi confirme dacă… adică am foarte mare încredere în el. Foarte mare încredere și el, la rândul lui, la fel. Și m-a ajutat foarte mult și cu sfaturi și cu absolut orice am nevoie. Pot să zic că pot oricând să apelez la Dani și sunt convins că mă ajută. Pentru tine a venit apoi transferul la Universitatea Craiova. Vreau să te întreb în primul rând cum a fost momentul în care ai ajuns pe „Ion Oblemenco” pentru prima dată? A fost foarte, foarte plăcut. Adică eu, venind de la Pitești, unde stadionul care s-a demolat nu era atât de mare, adică undeva la 15.000 de locuri, cred că avea, și după aceea am venit pe Oblemenco și… eu mai jucasem pe Oblemenco, doar că să joci și din postura de acasă, cum ar veni, și tot publicul o să te susțină și toată lumea să-ți strige numele, e foarte, foarte frumos. A fost senzație! Cum ai caracteriza perioada petrecută la Craiova? Toată lumea… și clar așa e, nu am reușit să mă impun. Și eu fiind atacant, golurile te țin în viață. Dacă nu marchezi ca atacant, cam poți să joci degeaba. Trebuie să marchezi. Și eu nu am reușit să o fac la Craiova. Dar eu am continuat să muncesc și asta cred că a fost cel mai important și să nu renunț. Deși am fost susținut de toată lumea de acolo, inclusiv de patronul echipei, domnul Rotaru, când am avut cea mai nasoală perioadă, în care chiar nu mi-a ieșit nimic acolo, dumnealui mă suna, că zilnic mă suna, doar să-mi zică: „Ai încredere în tine, să nu te lași, să nu te lași!”. Și cu domnul Rotaru am păstrat și țin legătura și am o relație… adică am plecat de la Craiova foarte, foarte în regulă. Erai afectat mental de faptul că nu reușeai să te impui? Crezi că și asta era o problemă de fapt, blocajul acesta? Da, a fost. Și totodată nu acceptam să-mi zică, nu știu, poate și soția sau oricine îmi spunea că poate ai nevoie să vorbești cu cineva mai mult de atât, că tu ești blocat mental, că n-ai cum, calitățile pe care le ai să nu ți le expui. Adică n-ai cum. Și asta mi-a spus-o și când am fost la Buzău, Prepe, cu care lucram la FC Argeș, că n-ai cum să uiți fotbalul. Am avut un blocaj și mă bucur că am scăpat, dar, tot așa, printr-un ajutor care și acum, am doi ani și ceva, când lucrez cu cineva, un mental coach, care sunt convins că m-a ajutat și mă ajută în continuare. Regreți că nu ai luat decizia mai devreme? Da. La 20 de ani am mai avut tentativa aceasta, tot cu același om cu care lucrez acum. Și am lucrat o perioadă scurtă, să zic, o lună-două, dacă nu mai scurtă, și după aceea am renunțat. Și regret, da. Dacă lucram, cred că, de atunci, sunt convins că evoluțiile mele erau altfel. Ce ai învățat tu din perioada petrecută în Bănie? Cu ce lecție ai plecat de acolo? Trebuie să fii foarte tare mental, foarte puternic mental, și cel mai important pentru mine e să nu renunți niciodată. Adică, oricât de mult te-ai antrena, la un moment dat tot îți vine șansa. Adică tot o să ai șansa. Chiar dacă crezi că, valoric, poate nu ai cum să intri în locul celui care e în poziția ta, dar, nu știu, intervin cartonașe, intervin accidentări. Doamne ferește, nu dorim nimănui, doar că așa-i la fotbal. Și sunt sigur că șansa, dacă tu ești corect cu fotbalul și dai totul, te antrenezi și te dedici fotbalului, fotbalul te răsplătește și îți dă la schimb, sigur. Ai jucat în prima ligă și la Petrolul. Cum a fost perioada petrecută la Petrolul pentru tine? Da, am avut discuții atunci de la Craiova să plec, cu domnul Rotaru, și mi-a spus că e mai bine să merg să joc împrumut, adică, cumva, să mă deschid mental, să mă deblochez mental. Și am fost de acord, deși antrenorul respectiv de atunci, domnul Petev, nu voia să plec. A zis că nu am de ce, că mă antrenez bine și, cumva, am decis să merg să joc în prima ligă. Am mers la Petrolul. Am fost, cred că la trei etape sau patru etape, am intrat și cu Petrolul, eram acolo să intrăm în play-off. Dar pe urmă ne-am dus în jos și nu am intrat în play-off, adică nu am făcut o performanță prea mare. Dar și experiența de la Petrolul și toate experiențele pe care le-am… echipele pe la care am trecut până acum, de la fiecare am învățat câte ceva. Ai fost și la Buzău. Cât a contat pentru încrederea ta perioada petrecută la Buzău în sezonul trecut? Eu îmi doream mult să merg la Buzău pentru Prepe. Era antrenor acolo Prepe și deja se crease acel grup care a fost la FC Argeș și veniseră mai mulți jucători, cu care am făcut noi performanța de la FC Argeș, și simțeam că, nu știu, poate să-mi dea încrederea de care am nevoie și, cum am zis, o să mă deblochez. Doar că am apucat să lucrăm doar puțin timp, nu mai știu exact să zic, o lună jumate, două luni, dar pe urmă el a plecat de la echipă. Ăsta e fotbalul și așa e în lumea sportului. Și eu am rămas în continuare. Cum am zis, am învățat de la fiecare, chiar dacă am retrogradat și ăsta e un lucru și de la care ai de învățat să fii la fel mental bine, că nu a fost ușor nici pentru mine, nici pentru colegi, să știi că retrogradezi, adică este un lucru destul de… nu rușinos, că așa e la fotbal, până la urmă, tot trebuie să retrogradeze cineva. Doar că și de la asta trebuie să iei părțile bune și doar să înveți.

<h2>„Mi-a dat o încredere imensă să știu că sunt dorit de domnul Hagi”</h2> Cum ai ales să semnezi cu Farul Constanța și cum a fost experiența de până acum aici? Eu am mers în cantonament. Eu reveneam din împrumut și am mers, m-am pregătit până în cantonamentul de vară. M-am pregătit o lună de zile cu Craiova, după ce am reziliat contractul cu Gloria. Și, după aceea, am mers în cantonament cu Craiova. Ei urmau să transfere foarte mulți jucători. Cumva, șansa mea, și am avut discuții și cu domnul Rădoi și cu domnul Rotaru, cumva șansa mea să joc o aveam. Adică nu mi s-a spus să îmi caut echipă sau trebuie să plec sau ceva. Nu, domnul Rădoi chiar m-a vrut în continuare. Noi am avut niște discuții câteva zile la rând cu domnul Rădoi și i-am spus că îmi doresc să joc mai mult decât aș face-o eu aici, în continuare. Vreau să joc mai mult. Nu-mi garanta nimeni că vin la Farul sau oriunde: „Bă, tu vino că tu joci, îți dau un contract scris că tu joci”. Nu, nu-ți garantează nimeni. Cum și la Craiova, dacă rămâneam, puteam să joc meci de mici. Nimeni nu știe ce se putea întâmpla. Dar am fost dorit aici foarte mult, inclusiv de domnul Hagi, ceea ce mi-a dat așa o încredere imensă, să știu că sunt dorit de domnul Hagi. Și sunt foarte, foarte bucuros acum, având și reușitele astea în campionat și echipa, suntem pe un plan ascendent, și sunt foarte bucuros pentru alegerea mea. Chiar voiam să te întreb dacă ai interacționat cu Gică Hagi. Da, inclusiv acum, până să vin. Dumnealui stă mai mult plecat și pe la Ianis, pe la meciuri și așa, dar când vine aici la noi dimineața, după ce mâncăm micul dejun, stăm la o cafea și stă cu noi de vorbă jumătate de oră, ori înainte de antrenament. Chiar când îl găsim pe aici, chiar ne face plăcere. Adică să stăm la povești și să ne povestească de fotbal și indicații și tot. Avem doar de învățat. Cum a fost prima dată când ai vorbit cu el? M-a sunat și am avut puține emoții, nu știam cum să zic. Știai că e el? Da, știam că o să mă sune. Și când a spus: „Alo, sunt Gheorghe Hagi”, vă dați seama. Cu oricine ar suna, mi-ar fi puțin… am avut puține emoții, deși știam că mă sună. Dar am vorbit, cred că 20 de minute la telefon până să vin aici. Eram la Pitești și mi-a povestit așa ce vrea de la mine, ce trebuie să fac eu în mare. Și m-au ajutat foarte mult toate discuțiile cu dumnealui. După meciuri îți dă sfaturi? Ce puteai face mai bine? Cum ai putea schimba anumite lucruri? Nu, fiindcă după meciuri nu mai vine din postura de antrenor. Este în conducere și nu mai vine, adică nu se bagă peste antrenorul pe care îl avem. Dar când ne întâlnim la niște discuții amicale, automat ne spune ce trebuie să facem noi atacanții sau din experiența pe care o are dumnealui. Și, cum am zis, doar lucruri pozitive avem de învățat. Cum se simte să marchezi chiar la debut pentru echipa ta, cum s-a întâmplat la Farul? Foarte, foarte plăcut. Îți dă o altfel de încredere? Da, foarte, foarte mare. Îți dă o încredere imensă. Și, plus, că îmi aduc aminte când am marcat contra Oțelului, era scorul 2–2, noi în inferioritate, iar în minutul 90 sau 88, ceva de genul, am adus golul victoriei, 3–2, și a fost foarte frumos. Tot stadionul a explodat și, cum am zis, eram și în inferioritate și șansele de a marca ale noastre erau puțin mai scăzute. Și a fost foarte frumos. Ai realizat în momentul ăla intensitatea? Când, până să marchez, eu aveam tot o perioadă de câteva luni bune de când nu mai marcasem. Dar, da, am avut așa o, nu știu, o descătușare, să spun așa, în care am marcat. Și după meci, bucurie cu toți suporterii, cu toată lumea. A fost senzațional.

Ișfan, Alexandru

<h2>„Nu mai voiam să aud de fotbal!”</h2> Care a fost cel mai provocator moment din cariera ta de până acum? A fost, să zic, adică senzația pe care am trăit-o și la Craiova atunci când nu-mi ieșea nimic. Și mi-aduc aminte că a fost o săptămână sau două, nu știu, în care am fost foarte, foarte stresat. Cred că cel mai stresat de când joc fotbal, în care nu-mi ieșea nimic. Ce gândeai în perioada aia? Ce-ți spuneai? Că, de obicei, tindem să fim cei mai mari critici ai noștri. Da, da, exact. Nu gândeam bine deloc. Mă gândeam dacă, oare, trebuie să renunț? Oare, nu știu, trebuie să nu mai vin? Sau, oare, nu știu, trebuie să stau acasă? Nu mai voiam să aud de fotbal. Eram foarte stresat. Și eu, și soția mea, și părinții mei acasă, dar ei nu arătau chestia asta, dar se stresau foarte mult, 100%. Și atunci a fost, cred, cel mai mare stres pe care l-am avut. Era și o presiune așa și toată presa. Deși eu nu citeam, adică nu intram să citesc, să caut sau nimic. Doar că, nu știu, unde intram sau ce făceam, sau se mai trezea unul, bă, îmi trimite articolul: „Uite ce a zis ăla, uite ăla”. Adică din toate părțile veneau așa, înspre mine, tot. Și am fost foarte stresat și a fost dureros atunci, în perioada aia. Dar, cum am zis, acum, gândindu-mă și cum percep acum lucrurile și cum analizez situația care a fost, poate puteam și eu să fac mai mult, dar nici nu, cum am zis, nu aveam pe cineva care să-mi, nu știu, să-mi zică, acum, cum am zis, că lucrez cu un mental coach și să stea de capul meu așa: „Bă, tu trebuie să faci aia, tu trebuie să faci aia”. Dar cred că perioada aia a fost cea mai stresantă. Și un moment în care ai simțit cea mai mare bucurie în carieră? Au fost, adică am, așa, de-a lungul echipelor la care am fost, pot spune că am început de la Mioveni, când am promovat. A fost o bucurie și o performanță, la fel, destul de mare când am promovat. După aia, și la Pitești, la fel, am avut o bucurie când am intrat în play-off, adică foarte mare. Și acum, la Constanța, trăiesc, și chiar vorbeam cu soția, trăiesc zilnic bucuria asta. Am așa bucuria asta în mine, de când vin la stadion, de când plec. Și când stau acasă, mă gândesc ce frumos e, ce perioadă frumoasă este și cât de mult îți poate oferi fotbalul și cât de mult poți obține de la fotbal. Din punct de vedere al numărului de goluri marcate, ești deja la cel mai bun sezon al carierei în Superligă. Ți-ai fixat vreun obiectiv din punctul ăsta de vedere? Observ și știu acum că cel mai important lucru e să fii sănătos. Foarte important, fiindcă, deși nu pot să controlez totul, adică nu pot să controlez toate accidentările, că, dacă e să se întâmple, se întâmplă, Doamne ferește, dar important e să fii sănătos, iar pentru mine, la fel de important e, așa gândesc acum, să vin la antrenament, să dau totul, să mă antrenez 100%, iar pas cu pas, la meci, să ofer totul pentru echipă și, cum am zis, fotbalul îți dă în schimb, dacă tu oferi, adică dacă dai totul pe teren, fotbalul te răsplătește. Cum a fost pentru tine momentul în care ai devenit tată? Mi s-a făcut pielea de găină. Foarte frumos. Adică eu și soția mea ne doream foarte mult acest lucru și, adică și familia, toată lumea ne doream acest lucru și mi-a făcut o surpriză când, venind dintr-o deplasare de la Craiova. Am jucat la Iași și, când ne-am întors seara, nu mi-am dat seama, m-a așteptat la ora 3 dimineața. Am întrebat-o: „De ce nu dormi?” Și m-a așteptat cu testul de sarcină și am început să plâng și foarte… Asta, când s-a întâmplat, când mi-a spus că este însărcinată, iar când a născut, la fel, m-am dus la spital. Emoțiile sunt foarte, foarte mari și necontrolabile și am început să plâng. Cum s-a schimbat viața ta de când ai devenit tată? Exceptând orele minus de somn. Nu am ore pierdute de somn, fiindcă soția doarme cu copilul. Știe și chiar eu am nevoie de somn. Deși sunt mulți colegi ai mei care dorm cu copiii, dar eu, nu știu, nu pot să mă odihnesc dacă aud ceva. Am devenit mult, mult mai responsabil și rolul de tată, cumva, trebuie să conștientizezi niște lucruri și sunt bucuros că îmi dau seama de ele și mi-am dat seama de ele și eu, și soția mea, adică cumva, din doi copii care eram noi, că suntem destul de tineri și când a rămas gravidă, ea era destul de… adică eram mai tineri ca acum. Dar sunt bucuros că și eu, și ea am conștientizat ce înseamnă să fim părinți și pot spune că suntem niște, nu știu, pentru băiețelul nostru suntem niște părinți exemplu și ne dedicăm foarte, foarte mult copilului. Ce-ai vrea să spună băiatul tău despre tine atunci când va fi mare? Sunt convins că o să fie mândru de mine, de tatăl lui. Sunt convins și, când o să crească, comportamentul lui și toată atitudinea pe care o să o aibă să fie doar pozitivă și să învețe. Și eu, și soția să-l învățăm lucruri doar pozitive. Și să-și dea și el seama de asta, o să fie când o să crească mai mare, de ce înseamnă viața și atunci o să vorbim cu el. Normal, ca oricare părinte, să-l susținem în ceea ce o să vrea să facă. Eu îmi doresc să și joace fotbal, soția mea la fel își dorește. Dar fiecare copil o să aibă și el va avea de ales și, dacă el o să vrea să nu joace fotbal, nu o să ne opunem noi. Îl susținem în orice vrea să facă și așa cred că ar fi indicat să facă toți părinții. Poate vrea să fie polițist? Da, eu doar o să-l susțin. Cine ești tu atunci când se stinge nocturna, se termină meciul și nu mai există zi de fotbal? Cine ești tu departe de fotbal? De când a apărut copilul, nu știu, cum am zis, ne focusăm doar pe el, doar pe creșterea lui. Adică, cumva, înainte, dacă mai aveam și noi timp, eu și soția, de, nu știu, să mai ieșim la un restaurant seara sau, nu știu, cu prietenii sau cu familia să stăm până mai târziu, acum nu mai putem face asta, chiar nu mai avem posibilitate și se termină meciul, fix pe aici ieșim și mă duc acasă, stau cu ei și, după aceea, ne băgăm la somn, nimic altceva. În încheiere, lasă-ne un mesaj pentru fanii Farului. Avem în continuare nevoie de susținerea voastră și sunt convins că, cu suportul vostru, vom face lucruri frumoase împreună.

Alexandru Ișfan (25 ani) e pe val la Farul Constanța în acest sezon.

Alexandru Ișfan și momentul în care aproape a renunțat la fotbal

Andreea Cio

<a href="https://www.superliga.ro/jucatori/iacob-paul-4095f091">Paul Iacob</a> are 29 de ani, joacă fundaș central și s-a născut la Constanța. Fotbalul l-a început acasă, pe malul mării, iar junioratul l-a făcut la Academia Gheorghe Hagi, una dintre cele mai puternice școli de fotbal din România. Cariera de seniori a trecut prin Viitorul, cu opriri importante, sub formă de împrumut, la Gaz Metan, FC Brașov, ASA Târgu Mureș, Dunărea Galați și Chindia, unde a și rămas definitiv o vreme. Apoi a venit capitolul <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-rapid-bucuresti">Rapid</a>. Ani cu presiune, tribune pline, un baraj care a lăsat urme și o hernie de disc care i-a pus cariera în paranteză pentru o perioadă. De acolo, drumul l-a dus la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-botosani">Botoșani</a> și, în final, în locul în care Paul spune că se simte bine acum: <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/otelul-galati">Oțelul Galați</a>. Despre ce a trăit în meciuri, despre ce a învățat din hernia de disc, din dureri și reveniri, într-un interviu exclusiv.

<h1>„Sunt mai mult un fundaș playmaker decât unul la marcaj”</h1> Paul, mulțumim mult de tot pentru timpul acordat. În primul rând vreau să te întreb cum ești în perioada aceasta? Vedem cine rămâne în play-off, cine rămâne în play-out. Cum vezi Oțelul?În perioada asta, sincer, mă simt foarte bine, pentru că suntem aproape de obiectiv. Muncim, muncim zi de zi. Mă simt bine, mă simt în formă. Am trecut peste perioada de inactivitate din vară în care am stat două, trei luni fără echipă și a fost o perioadă destul de grea. Dar am încredere mare pentru că am văzut echipa și am văzut jucătorii și calitatea fiecăruia și umană și în teren și pot spune că prestăm un joc foarte frumos și plăcut ochiului. Spuneai într-un interviu că nu ești un fundaș agresiv sau nu te consideri un fundaș agresiv. Poți să ne spui pe scurt cum caracterizezi tu rolul tău de fundaș? Da, aș putea spune că sunt mai mult un fundaș playmaker decât unul la marcaj, pentru că îmi place să construiesc, îmi place mingea, așa am fost învățat. Un sfat pe care l-am primit de la părinți a fost să încerc mereu să iau mingea, nu să lovesc adversarul și probabil și de asta spun că nu sunt agresiv, pentru că chiar dacă uneori lovesc sau se întâmplă să mai calc pe cineva, nu mă simt bine și cu siguranță că îmi place mai mult să anticipez mișcarea jucătorului și să îi iau fața și să iau mingea curat decât să fac o alunecare și poate să-l accidentez. Am alte cartonașe luate strict pe trageri de tricou, adică la fel fără faulturi agresive și niciodată nu a fost cartonaș roșu, a fost două galbene. Dar ce părere ai despre chestia asta de… atunci când tragi de tricou pentru că trebuie să oprești cumva atacantul din drumul spre poartă și tu practic te sacrifici pentru echipă, știind că o să iei un cartonaș? Da, practic face parte din joc. Îți asumi fiind în postura de ultim apărător, de a opri faza respectivă, îți asumi. Se întâmplă, sunt momente în care trebuie să pui echipa mai sus decât tine și să înțelegi că scopul scuză mijloacele. Trebuie să oprești acea fază, echipa să nu primească gol și până la urmă dacă ești sancționat trebuie să accepti și să mergi mai departe.

Sunt și alte momente în cariera unui jucător, momente complicate, momente grele și spuneai acum ceva vreme că cel mai greu moment din cariera ta a fost în barajul cu Chindia, când Rapid s-a salvat la penalty-uri și, după acel moment, la o perioadă, a venit hernia de disc. Așa că acum te întreb, punând totul în perspectivă: care este acum cel mai greu moment din cariera ta? Cu siguranță accidentarea, pentru că dacă stau să pun în balanță, în momentul când ne-am salvat cu Chindia de la baraj, jucam și făceam ceea ce îmi place. Mental a fost greu într-adevăr, dar să stai departe de teren și de colegi și de ceea ce iubești și de ceea ce ești obișnuit să faci zi de zi, nu cred că se poate compara cât de mult te afectează psihic. Pentru că îți ia plăcerea de a merge la ceea ce iubești tu. În primă fază se spunea că nu trebuie să te operezi, adică ai încercat fără operație, dar până la urmă ai ajuns la intervenție. Da, am stat un an de zile cu dureri, am încercat să nu mă operez, am făcut tot ce a depins de mine, dar e o chestie mecanică, pe care oricât ai încercat să o ții sub control. La un moment dat tot se va întâmpla. Speram să nu se întâmple în cariera de fotbalist, dar uite că s-a întâmplat și n-aveam cum să dau înapoi. Am avut o semipareză pe picior și era clar că mi-a afectat nervul și trebuia să mă operez. Deci asta înseamnă că tu un an întreg ai jucat cu dureri?

<h2 style="text-align:center;">„Da, un an întreg am jucat cu dureri. Iar mai apoi aș mai fi continuat să joc cu dureri, dar nu am mai putut din cauza piciorului.”</h2>

Cum sunt momentele acelea când trebuie să te concentrezi la meci și încerci să nu te mai gândești la durere? În primul rând iei cât mai multe medicamente. Iei anti-inflamatoare, absolut orice îți poate ameliora acea afecțiune. Și după meci, durerile cum erau? Nu vorbim despre asta. Nu mai contează durerile după meci. Dacă e o victorie, deja nu te mai gândești la dureri. În momentul când ai o înfrângere, cu siguranță că toate se adună și te gândești dacă merită, dacă nu merită. Dar de asta spun că până la urmă e ceea ce iubești și asta trebuie să ai mereu în cap. Până la urmă nu te obligă nimeni să faci sportul ăsta și cu siguranță suntem printre puținii care fac ceea ce iubesc. Cum a fost momentul revenirii după ce ai stat câteva luni departe de gazon și de colegi? Parcă eram într-un vis. Țin minte, eram cu Rapid, toată lumea se uita la mine și zicea: ești ok? Poți să alergi? Ești ok? Te doare ceva? Le-am zis, dacă sunt aici cu voi, sunt bine, mă simt bine și încerc să revin. Cu siguranță că n-a fost ușor. Am avut acel cantonament în Dubai unde efectiv simțeam că nu se mai termină alergările. Băieții sprintau pe lângă mine și eu mă uitam de ce sunt atât de lent, de ce e atât de greu, de ce revin atât de greu. Și n-a fost ușor, n-a fost ușor, dar simțeam că în momentul ăla sunt unde trebuie să fiu. Și am luat-o totul ca o revenire, ca o lecție de viață. Ce te-a învățat această lecție?

<h2 style="text-align:center;">„Faptul că în momentele cele mai grele trebuie să știi pentru ce lupți”</h2>

Și în acel moment pentru ce ai simțit că lupți? Pentru cariera mea, pentru că îmi doream să revin la forma în care am fost înainte. Simțeam că trebuie să îmi demonstrez mie în primul rând că o accidentare nu te scoate din circuit atât de mult. Cum ți-ai setat obiectivele vindecării? Vreau să-i mulțumesc aici lui Ionuț Nistor. Este handbalist, joacă la Dinamo București. Am vorbit cu el și el m-a ajutat și el m-a sfătuit. Pentru că este și el operat de două hernii de disc. Și mi-a spus dacă eu am putut, poți și tu. Și datorită lui, prin aceeași intervenție, am fost și operat. Și datorită lui am avut curajul să fac în primul rând această operație. Practic el a fost modelul meu. Mi-a spus că în patru luni a jucat aici de Champions League. Acesta a fost și obiectivul meu. Am zis să nu pun atât de multă presiune pe mine. În patru luni măcar să revin cu echipa. Și am revenit cu echipa în trei luni jumate.

Iacob, Paul

Apoi te-ai mutat la Botoșani, corect, când ai fost integralist în play-out. Și la plecarea din Giulești, ai postat pe Instagram următorul mesaj: Au fost momente bune, momente grele. Greșeli din care am învățat. Și cel mai important lucru, m-au întărit și m-au făcut mai puternic. Privind acum înapoi, ce simți că ți-a dus cel mai mult această perioadă petrecută la Rapid? Bucurie. Chiar dacă au fost, cum am spus acolo, greșeli și momente grele. A fost o bucurie imensă. Eu încă am rămas atașat de club și cred că voi rămâne, cu siguranță voi rămâne toată viața. Pentru că te schimbă. În momentul când joci meci de meci cu presiunea fanilor. Când joci și știi ce înseamnă un club de tradiție. Și ceea ce înseamnă Rapidul. Te schimbă și schimbă ceva în tine. Pentru că, până la urmă, vrei să faci parte din istoria acelui club. Eu pot spune că am plecat cu bucurie, dar în același timp cu un regret că nu am reușit să aduc un trofeu Rapidului.

https://www.instagram.com/iacobpaulalexandru/p/DNi35iCoU5l/

<h1>„Dreaming Big” la Oțelul</h1> Tu la Rapid ai fost un lider al vestiarului, ai purtat chiar și banderola de căpitan. Ce simți că ai adus cu tine ca experiență, ca rol pe teren, aici la Oțelul Galați? Consider că, în primul rând, am ajuns să fiu un jucător experimentat. Am ajuns la vârsta în care să fiu considerat jucător experimentat. Cred că am adus un pic mai multă liniște, un pic mai multă unitate vestiarului. Și cred că, până la urmă, asta face un grup puternic. Fiecare jucător trebuie să aducă de la sine înțelegere mai multă și să vrea să dea mai mult pentru echipa la care joacă. Ai pe Instagram o postare în tricoul Oțelului în care ai scris Dreaming Big. Ce înseamnă, în etapa aceasta a carierei tale, să visezi măreț? Un trofeu. Mereu îmi setez acest obiectiv. Îmi doresc să iau un trofeu cu Oțelul. Simți că e ceva diferit aici față de echipele la care ai jucat înainte? Da, este o particularitate destul de importantă. Sunt foarte mulți străini la Oțelul. În general se spune că este foarte greu să faci un grup puternic cu mulți jucători străini. Dar cred eu că cei care au fost aduși aici la Oțelul sunt jucători cu caracter frumos și care pot ajuta la acest vis. Ai un străin anume cu care te înțelegi mai bine? Nu, neapărat nu. Exact cum am spus, toți sunt la fel de comunicativi. Fiind și portughezi, brazilieni, majoritatea dintre ei spanioli sunt cumva apropiați de români. Avem cumva aceeași cultură, aceeași exprimare, același stil de viață pot spune. Și de asta cred că le e și lor mai ușor să se adapteze. Vorbești spaniola bine? Înțeleg, pot spune că înțeleg, dar nu vorbesc.

<h1>„Când ajung acasă mereu mă întâmpină cu un zâmbet atât de mare încât uiți de toate” </h1> Știm că ești tătic de băiețel. Simți că te-a schimbat? Da, cel mai mult m-a schimbat, cu siguranță. Doar cine nu are copii nu înțelege. Nici eu nu înțelegeam, eu credeam că este un sentiment normal, prin care ai mai trecut. Dar e greu să definești în cuvinte acest sentiment. Dar cu siguranță că acum îmi dau seama de lucrurile importante în viață. Nu un meci, o ratare, o gafă. Nu astea sunt lucrurile importante. Mă ajută să trec mult mai ușor peste aceste lucruri. Și mă bucur din punctul ăsta de vedere. Când ajung acasă mereu mă întâmpină cu un zâmbet atât de mare încât uiți de toate. Deci băiețelul te învață ce e cel mai important în viața ta. Dar de la soție ce ai învățat având în vedere că a jucat handbal?

<h1 style="text-align:center;">„De la soție am învățat să nu renunț.”</h1>

Pentru că și ea la rândul ei a avut trei accidentări foarte grele. Și ea de fapt mi-a arătat ce înseamnă să fii puternic. Ce înseamnă să ai o accidentare, să-ți revii și apoi încă o accidentare și să revii din nou. Este ceva foarte greu să vezi cum o persoană dragă e în suferință. Și tu să nu poți ajuta cu absolut nimic. Dar asta am învățat de la ea, să fiu puternic. Și am văzut ce înseamnă să ții cu adevărat familia unită. La ce echipe a jucat soția ta? La CSM București, Cisnădie și Știința București. Și poți să ne spui care e cel mai prețios sfat pe care ți l-a oferit? Poate și în momentul accidentării, poate înainte. Ceva ce ți-a rămas în suflet pentru totdeauna. Că e lângă mine orice ar fi. Și va fi în continuare și cu siguranță că e sprijinul meu mai mult decât își dă seama. Poți să ne spui niște lucruri neștiute despre tine, Paul? Idolul meu, poate n-am mai spus. Idolul meu era Gerard Piqué când eram mic. Numărul tău are vreo semnificație? Reprezintă luna în care sunt născut. Dar cel mai important este primul număr pe care l-am avut de când m-am apucat de fotbal. Când eram copil la Farul. Domnul Constantin Mareș ne-a înmânat echipamentul la vremea respectivă. Și probabil a avut și dânsul. Pentru că știu că și dânsul a avut șase pe când juca fotbal. Probabil a avut o afinitate față de mine și mi-a oferit mie numărul șase. Și dincolo de număr, cum ai vrea să fie recunoscut în istoria fotbalului românesc numele Paul Iacob? Un jucător care s-a dedicat cu totul fiecărei echipă. Îmi doresc să mă țină minte lumea pentru ceea ce am făcut în teren. Și pentru caracterul meu din teren, în care am vrut să ajut pe toată lumea.

De la juniorul de la Farul și Academia Hagi până la fundașul central care visează la un trofeu cu <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/otelul-galati">Oțelul</a>, traseul lui Paul Iacob e construit din efort, bucurie, lecții și reveniri. A trecut prin baraje sportive și emoționale, peste un an întreg de dureri și o operație care putea schimba totul. Astăzi, în Superliga, poartă alt tricou, dar aceeași idee în minte: să se dăruiască total echipei pentru care joacă și să lase în urmă imaginea unui jucător pe care te poți baza.La Galați, „Dreaming Big” înseamnă simplu: un grup unit, un vestiar liniștit și, cândva, un trofeu ridicat împreună.

Fundașul central al Oțelului își spune povestea de Superliga, de la efort, la bucurie, cu lecții și reveniri, până la momentele în care visează un trofeu la Galați

Paul Iacob: „În momentele cele mai grele trebuie să știi pentru ce lupți”

Fotbalistul care a împlinit 23 de ani în această vară a ajuns în prima divizie la Politehnica Iași, de acolo a ajuns și pe radarul celor de la FCSB, care l-au transferat în iarnă. A jucat 15 meciuri în tricoul campioanei en-titre, având un singur gol marcat dar unul extrem de important, golul egalizator pe Toumba, în meciul cu PAOK din Europa League, câștigat de FCSB cu 2-1 în play-off-ul pentru optimi. A plecat de la FCSB cu trofeul de campion, iar acum este gata să demonstreze în tricoul lui U Cluj. Andrei ne-a spus povestea lui, care a început chiar în Giulești, locul în care a făcut pentru prima dată cunoștință cu fotbalul și în care s-a decis care va fi viitorul său. Hai să mergem la începuturi. Spune-mi cum a început fotbalul pentru tine. Fotbalul pentru mine a început la vârsta de șase ani. M-au dus, țin minte, m-au dus părinții mei la Sportul Studențesc și era un antrenor pe teren. Stătea pe marginea terenului în fund și scria niște chestii pe foaie. Era domnul Cătălin Cismaș, primul meu antrenor. Și l-am întrebat dacă ar vrea să mă aducă și pe mine la fotbal și cum să procedeze. Și dânsul era antrenor la o grupă cât doi ani mai mare decât mine, la grupa 2000. Și mi-a zis să vin din seara la ora 4-5 la grupa respectivă. Și m-am dus acolo. Țin minte că nu știam absolut nimic. Deci, efectiv, când începea mingea de la centru, eu stăteam în terenul advers. Adică eram total depășit de situație. Dar a început să-mi placă. Bine, oricum îmi plăcea de mic fotbalul. Când primeam un cadou, o mașinuță cu telecomandă ultimul tip sau o minge de 10 lei, eu alegeam tot timpul mingea. Și m-am dus la antrenament. Apoi am continuat să joc. Și ulterior am rămas mult timp la grupa de 2000. Mă duceam la grupa mea la 2002, doar așa, la anumite meciuri. Ai încercat și alte sporturi sau a fost doar fotbal pentru tine? Doar fotbal și atât. La școală am mai făcut și altele. Când mă descurcam așa mai multe sporturi, mă mai lua domnul diriginte. Era profesor de sport și m-a dat și la volei, și la ping pong, și la badminton, la toate chestiile. Și erai bun? Da, mă descurcam. Dacă ți-am întreba părinții, cum era Andrei atunci când era mic, ce ar spune ei? Destul de rău, vor spune. Nu rău în sensul de obraznic, dar rău în sensul de că mi-am spart capul de două ori, m-am tăiat la mână când mă jucam cu prietenii. Deci, cum am spus, făceam tot felul de prostioare. Și acum? Acum sunt un băiat cuminte. La locul meu, încerc să mă axez cât de mult pot pe fotbal. Asta fac în mare parte. Vin la antrenament, mă întorc, apoi seara merg la sală sau petrec timp alături de prietena mea. Ce crezi că ai moștenit de la mama ta și ce ai moștenit de la tatăl tău? O trăsătură. O trăsătură... De la mama mea cred că am moștenit să fiu așa caterincă tot timpul, să fiu zâmbăreț, să râd peste tot în orice situație. Și de la tatăl meu cred că am moștenit partea asta de motivație în ceea ce fac, să fiu foarte axat pe ceea ce fac, în cazul meu, fotbalul. Părinții tăi au fost dintotdeauna de acord să faci fotbal? Da, și m-au susținut dintotdeauna. Țin să le mulțumesc și pe această cale. Au fost peste tot când aveam turnee finale sau așa mai departe. Veneau peste tot pe la Techirghiol, pe la Constanța, peste tot, peste tot veneau. Erau mai mulți părinți și ne făceau galerie, se pictau pe față cu tobe. Era foarte, foarte drăguț și chiar câștigam majoritatea turneelor pe care le jucam. Cât de important este pentru un copil să-și vadă părinții constant în tribune? Este foarte important să vezi că ești susținut, că părinții sunt alături de tine în orice situație, că te susțin din toate punctele de vedere, nu doar financiar, pentru că asta este partea care se gândește toată lumea, financiară. Dar trebuie să te susțină și pe partea emoțională și pe partea... Sunt mai multe părți și este foarte, foarte important.

<h2>„Am o imagine al unui meci din Giulești când am fost cu mama mea”</h2> Ai declarat că te-ai născut în Giulești, acolo ai început și să mergi pe stadion. Îți mai amintești primul meci la care ai fost? Nu, nu îmi mai amintesc. Eram foarte mic. Mergeam la mai multe meciuri alături de mama mea, dar primul meci cu siguranță a fost pe stadionul vechi, pe Valentin Stănescu, dar nu mai știu exact care a fost. Eram foarte mic. La meci cu mama, de obicei, băieții merg la meci cu tatăl? Mergeam câteodată cu mami, câteodată cu amândoi, dar am o imagine în cap al unui meci când am fost cu mama mea și aia mi-a rămas întipărită, dar, de obicei, apoi când am mai crescut, mergeam cu prietenii pe Giulești. Și cântai cu mama ta? Când mergeam cu ea, stăteam în tribună. Când mergeam cu prietenii, stăteam în peluză. Cum ți se părea atmosfera din Giulești copil fiind? Păi, probabil că asta m-a și atras așa mai mult. Oricum îmi plăcea fotbalul mult, dar când am văzut și atmosfera de pe Giulești, cu galeria, fanii care cântau tot timpul, am zis că ăsta e sportul pe care vreau să-l fac toată viața mea. Dar când ai ajuns în Giulești, din postura de jucător, cum a fost? Țin minte că îmi dădeau mesaje toți prietenii care sunt în galeria Rapidului sau care sunt rapidiști și îmi ziceau că o să vină să mă vadă și că dacă dau eu gol, să dau eu gol, dar să câștige Rapid. Și eu le ziceam că nu, că vreau să dau gol să câștig eu. Și dacă ai fi dat gol, se pregăteau să te huiduie? Nu cred. Sper să nu. Sper să nu, deși probabil ar fi făcut-o. Și sora mea se duce la meciuri în galeria Rapidului și am avut câteva dispute mai aprinse pe această temă. Dar vorbiți, sunteți bine. Nu, nici o problemă. Cu toate că probabil dacă o să înscriu, sigur, mă înjură. (n.r. râde)

<h2>„Am făcut pariu cu impresarul, dacă dau 10 goluri plecăm în prima ligă”</h2> Cum ai ajuns din București, tocmai în Oradea și cum a fost această schimbare pentru tine? La vârsta de 18 ani, neîmpliniți, erau încă 17 ani și 9 luni, ceva de genul, mi-a propus impresarul meu să mergem la Oradea, să semnez primul meu contract profesionist. Mi-a spus că acolo mi se va da șansă, că voi avea multe minute în picioare, să mă pun pe picioare din toate punctele de vedere, fizic, cu minute, să am experiență. Și apoi, dacă o să joc bine, am făcut și un pariu cu el, că dacă o să dau 10 goluri, minimum, o să plecăm la Liga 1. Primul sezon a fost puțin mai așa și așa, am dat 2 goluri și 3 assist-uri, mi se pare și apoi, sezonul următor, am dat vreo 13 goluri și 8 assist-uri. Am obținut și vreo 15 penalty-uri, adică a fost un sezon foarte bun. Și s-a ținut de promisiune, am ajuns la Iași. Apropo de primul tău contract, mai știi ce ți-ai cumpărat din primul tău salariu? Da, o pereche de adidași. De fotbal? Nu, fix în momentul ăla aveam nevoie de o pereche de adidași și mi-a zis mami, când intra salariul, poți să îți iei adidași. Îi mai ai? Cred că sunt acasă, da. Ai spus într-un alt interviu că ai avut o perioadă de rătăcire la începutul carierei. Te-ai gândit într-un moment să renunți la fotbal? Asta a fost chestia care probabil m-a ajutat foarte tare. Nici o clipă nu mi-a venit gândul ăsta în cap să renunț. Adică tot timpul am avut chestia asta în cap, că voi reuși odată și odată. Și chestia asta m-a ajutat foarte tare să nu renunț.

<h2>„Tremuram din toate încheieturile la debut”</h2> Cum a fost trecerea la Iași și la Superliga? Da, la polul opus, să zic așa. Prima oară am fost, n-am semnat direct, am fost în probe, vreo două cantonamente. Era antrenor Leo Grozavu și a fost primul în cantonament la Brașov. Am stat vreo cinci zile și am avut un triunghi așa de amicale. Am avut o repriză cu Farul Constanța și o repriză cu... Nu mai știu cu cine, cu Buzău, nu mai știu exact. Am jucat repriza cu Farul Constanța, am jucat foarte bine. Am dat și un șut la distanță, dar am dat bară. Ulterior m-am așezat în cantonamentul de la Bansko din Bulgaria. Acolo am avut mai multe amicale. Într-unul din amicale am reușit să înscriu, am câștigat cu 1-0. Când mai aveam vreo 3-4 zile de cantonament, mi-a zis că a vorbit cu conducerea să dea drumul acte, să mă cumpere de la FC Bihor. Și am fost foarte fericit. Am vorbit cu agentul și ulterior s-a făcut mutarea, s-a realizat. După am avut prima etapă cu CFR Cluj, aici la Cluj. Și eram titular. Nu mi-a venit să cred că sunt titular la debut. Aveam niște emoții... Efectiv, toată lumea din vestiar mă întreba, ești bine, ești bine? Eu ziceam, da, sunt bine, n-am nimic. Dar eu tremuram din toate încheieturile. După am intrat pe teren. Tot așa nu-mi venea să cred. Și cu o echipă ca CFR Cluj. Și în minutul trei am dat și gol. Pe care mi l-a anulat după. Cu VAR, a fost un ofsaid mic. Și după meci râdeam cu foștii mei colegi, că tot timpul îi întrebam. Când jucam la Liga 3, îi întrebam, oare cum o fi să dai gol? Să te bucuri și apoi să fie anulat de VAR. Și fix atunci mi s-a întâmplat. Dar cum e senzația asta să dai gol, să începi să te bucuri și după aia să fie anulat? Acum probabil dacă mi s-ar întâmpla, aș fi obișnuit cu situația și n-aș mai... Dar atunci a fost destul de... Adică de la emoții, de la entuziasm maxim și apoi demoralizant. Apoi te-ai întors la București în momentul în care te-ai transferat la FCSB. Cum a fost acea perioadă pentru tine? După un sezon și jumătate petrecut la Iași. M-a sunat domnul Cornel Șfaițer, după meciul cu Craiova. Am avut meci cu Craiova. Am dat și assist meciul ăla, dar din păcate am pierdut vreo 4-1. Și a doua zi m-a sunat, când eram în avion. M-a sunat domnul Șfaițer. I-am zis, sunt în avion, vă sun eu când aterizez. Când aterizez, când venim în Iași. L-am sunat și mi-a spus că, uite, există această oportunitate de a merge la FCSB. La momentul respectiv, i-am zis că nu am cum să refuz să... Dacă asta este șansa mea să joc la un nivel înalt, asta voi face. Nu am cum să refuz FCSB-ul. Ce s-a schimbat la tine în perioada petrecută la FCSB? Păi... Nu știu dacă pot spune că s-a schimbat ceva... Nu este o chestie majoră, pentru că n-am petrecut foarte mult timp acolo. Am dat de niște condiții senzaționale de antrenament, de care nu am ce să comentez. Niște oameni foarte profesioniști, un grup foarte unit. Băieții sunt senzaționali. Am încercat să profit la maximum de toate șansele care mi s-au dat. Am debutat și în Europa League, am și marcat, așa că... Nu mi s-au întâmplat decât lucruri bune. Cum se simte să marchezi în Europa League? A fost și un gol important. Da, și atunci a fost un moment... Când am văzut că intră mingea în plasă, nu știam cum să mă bucur. Am alergat spre gol și m-am dat pe genunchi. A fost un moment pe care nu-l voi uita niciodată. Și ai conștientizat în momentul ăla ce ai realizat? Sincer să fiu, nici după meci. A doua zi am început să realizez un pic ce am făcut. Și că am înscris într-un meci de Europa League în faza eliminatorie. Adică, nici măcar în grupe. Și la debut. Adică, a fost un moment excepțional. Și cu echipă precum PAOK. Și cu echipă mare pe un stadion greu. Cum a fost atmosfera? Foarte frumoasă. Adică, efectiv, tot stadionul cânta. Mă uitam peste tot, oriunde. Și la VIP, și la tribune, și la peluze. Tot stadionul cânta. Ți s-au părut copleșitoare în anumite momente? La început, când a început meciul, mă gândeam că există posibilitatea să intru. Aveam așa emoții. Apoi am ieșit la încălzire prin prima repriză la final. Și la pauză mi-a zis, m-a chemat preparatorul, Toni, și mi-a zis că o să intru eu cu Dawa. Și de atunci, ușor, ușor, au început să mi se ducă emoțiile. Până am intrat pe teren, au fost ok. Cum a fost pentru tine momentul în care ai ridicat trofeul de campion alături de FCSB? Da, un moment unic. Un moment la care visează orice jucător de când se apucă de fotbal. Să câștige un campionat, să fie campion cu echipa lui. M-ai întrebat mai devreme ce s-a schimbat. Uite, asta s-a schimbat. Au fost niște momente pe care, nu știu dacă, adică cu siguranță, la momentul ăla nu aveam altundeva la o echipă din țară să realizez lucrurile astea, să fiu campion, să debutez în Europa League, să joc alături de niște jucători cu greutate. Asta a fost lucrul, ca să-ți răspund și la întrebarea precedentă. Și dacă ar fi să iei un singur lucru pe care l-ai învățat despre tine din acea perioadă, care ar fi acela? Să nu mă dau bătut, oricât de greu mi-ar fi.

<h2>„La U Cluj simt opusul a ceea ce simțeam la FCSB”</h2> Cum ai luat decizia de a semna cu Universitatea Cluj? A fost prima oară discuția să merg împrumut la o echipă. Erau mai multe echipe interesate, să zic așa, faptul că m-a bucurat la momentul respectiv. După a intrat și U Cluj pe fir și a fost vorba de un împrumut, prima oară. După ce am ajuns aici, am debutat cu Farul, am jucat bine și după meci m-a sunat Gabi, domnul Gabi Giurgiu, și mi-a zis că să vin până la birou că avem ceva de vorbit. Eu m-am speriat, am zis că e grav, am zis că cine știe, adică nu pot să-mi zic la telefon sau... Nu, că hai, știi mai bine. Și când am ajuns acolo, mi-au propus acel schimb între mine și Thiam. Apoi am analizat puțin ziua respectivă eu cu familia, cu agentul, cu prietena și am ajuns la decizia că asta este pentru moment cea mai bună decizie pentru mine, să cresc, este un mediu mai bun pentru mine aici. Ce înseamnă pentru tine atunci când antrenorul îți spune - „Ia mingea, fă ce vrei”? Înseamnă încredere totală și înseamnă exact opusul a ceea ce simțeam la FCSB, că mi-e frică să pierd mingea. Asta urma să te întreb, nu ai jucat foarte mult pentru că a venit accidentarea. Spune-mi în primul rând dacă este cea mai grea din cariera ta de până acum sau ai mai avut și altele? Eu nu am avut accidentări așa niciodată, adică accidentări musculare, mulțumesc lui Dumnezeu, nu am avut niciodată. Am mai avut acum vreo patru ani o entorsă tot așa la gleznă și atunci am stat o lună. Bine, atunci era și vacanță, s-a legat cumva cu vacanța și am stat vreo două luni în total. Dar așa n-am avut niciodată, era doar entorse și chestii de genul ăsta. Cum a fost momentul accidentării pentru tine? Cum s-a întâmplat? A fost antrenament, adică nu a fost vina nimănui, pur și simplu a fost vina mea. fost o minge în aer, am vrut să dau din vole și atunci mi-a ciupit mingea un coleg și am dat-o în talpa lui și mi s-a dus genunchiul lateral. Am simțit că nu este foarte grav, dar este ceva acolo, pentru că nu mi-a pocnit genunchiul sau ceva de genul ăsta, dar am simțit că mi s-a contractat în lateral. A doua zi am încercat să mă antrenez, am văzut că mă doare când lovesc mingea și apoi am fost trimis la RMN, unde s-a văzut că e vorba despre o ruptură parțială de ligament. Cum e să stai departe de teren? Oribil. Nu-mi plac aceste perioade, cred că niciunui jucător nu-i plac aceste perioade. Pur și simplu nu mai ai răbdare să intri din nou, să te bucuri de fotbal, să driblezi, să pasezi. Este o perioadă foarte urâtă, dar fac parte și aceste perioade din viața unui sportiv și trebuie să le acceptăm și să luăm doar lucrurile bune din el. Despre suporterii lui U Cluj ce ne poți spune? Este o echipă cu tradiție. Mi s-a spus când am ajuns aici, că sunt niște suporteri minunați care sunt alături de echipă și îmi place ideea că au venit și ne-au spus clar că ei nu se uită neapărat la rezultat, doar să vadă că lăsăm totul pe teren. Ei dacă văd că lăsăm totul pe teren și echipa ar pierde sau ceva de genul, ne zic că nu au ce să ne reproșeze. E important pentru un jucător să simtă că suporterii sunt acolo indiferent? Adică, indiferent de rezultat, dacă prestația e bună, nu? Bineînțeles, pentru că în acest joc de fotbal, suporterii fac mai mult de jumătate din acest sport, cu atmosfera, cu galeriile, cu susținerea din tribune și ajută foarte mult pe cei de pe teren. Deci simți clar că există momente când în teren, dacă nu merg lucrurile bine, iei energie de la galerie? Da, bineînțeles. Dacă simți că pierzi o minge sau ceva de genul, când vezi că te încurajează tribuna, banca de rezerve, automat îți iei energia de acolo și te duci să o recuperezi instant. Ce poreclă aveai atunci când erai mic și spunem dacă te mai strigă cineva așa și acum? Da, mi se spunea „Ardei”, când eram mic, și toată lumea care mă cunoaște mai bine de 10 ani mă strigă așa, pentru că așa am rămas pentru ei. Antrenorul de care vă ziceam, domnul Cătălin Cismaș, erau foarte mulți Andrei. Erau vreo șapte sau opt Andrei. Și unuia îi zicea după numele de familie, unuia îi zicea Andrei, mie mi-ai zis „Ardei”, pentru că eram mic și rapid și mi-a zis că sunt ca un ardei iute. Și de atunci toți părinții și toți prietenii pe la școală le ziceam tuturor să îmi zică „Ardei”, că mie îmi plăcea și acum îmi place, nu mă supără, cu toate că sunt mai mare și pare puțin ciudat, dar nu mă supără, îmi place. Regreți ceva din cariera ta? Absolut nimic. Care este cea mai frumoasă amintire pe care o ai din fotbal? Perioada pe trecută la FCSB. Debut Europa League, campionat câștigat, Super Cupă. Dar cea mai tristă? Cea mai tristă perioadă, cred că a fost când eram pe la Liga a 3-a și vedeam că lucrurile nu merg chiar așa cum am dorea la momentul respectiv și deja a început să îmi scadă încrederea, cu toate că eu munceam în continuare. Dar a fost așa o perioadă de rătăcire, cum am zis, în care eram la un nivel destul de jos, încercam să ajung la un nivel mai înalt, niciodată nu m-am oprit din muncă, dar atunci am avut o perioadă așa în care eram între ciocan și nicovală. Te-ai gândit vreodată că poate nu se va întâmpla să ajungi mai sus? Asta am spus și mai devreme. Tot timpul în capul meu a fost că voi reuși și că voi reuși și că nu există altă variantă. Adică și dacă, Doamne ferește, se întâmpla ceva, tot în domeniul ăsta mergeam ori antrenor, ori profesor. Deci nu m-am gândit niciodată să renunț. Dacă te-ai putea întoarce să vorbești cu tine de la 16 sau 17 ani, ce sfat ți-ai da? Când eram mai mic, nu prea... adică vedeam că pe teren îmi ies lucruri din talent și oarecum neglijam partea asta de extra - sală, antrenamente individuale și poate că dacă aș vorbi cu mine de atunci, i-aș spune să muncească cum o fac acum. Spune-mi ce îți place să faci în timpul liber, că am văzut că nu prea ești pasionat Xbox, PlayStation. Nu îmi plac jocurile video, nu mă pasionează. Adică mi-au și luat ai mei când era mai mic Xbox. M-am jucat de două, trei ori pe el și l-am lăsat. Dacă mă duc la fotbal, nu-mi place să mă joc pe PlayStation. Îmi place să mă joc la sintetic cu prietenii. Îmi place să conduc, îmi plac foarte tare mașinile. Îmi place să ies în oraș, să mă duc la un restaurant. După vacanțe nu pot să zic că sunt așa disperat, dar mă duc și în vacanțe, îmi place. Odată ce ajung acolo, îmi place. Mai ales când nu ai multe. Da, nici nu am multe vacanțe nici nu prea am timp, dar timpul pe care-l am... De obicei, când eram la București, m-am dus în vacanță, că eram alături de familie și îi vedeam și am avut și de o vacanță. Dar acum când sunt plecat, de obicei prefer să merg la București și apoi o consider vacanța mea alături de familie și fac acolo lucruri. Ai câteva tatuaje din ce am studiat. Spune-mi dacă există vreunul care are o semnificație specială sau toate au? Păi, majoritatea. Am încercat să le facă o poveste oarecum și nu l-am făcut pe totul acela. Adică am făcut câte unul, că mi-au venit pe parcurs ideile și cu lucruri care s-au întâmplat în viața mea și am vrut să le aplic pe picior pentru că îmi plac. Și cum se văd, îmi plac îmi plac și tatuajele. Dacă ai putea să faci schimb de tricouri cu orice fotbalist de pe această planetă, pe cine alegi și de ce? Am doi, între care oscilez. Între Messi și Neymar. Îmi plac foarte tare amândoi. Messi, clar, este cel cu trofeele și așa mai departe și cu golurile. Neymar este mai mult cu spectacol. Fantezia. Dar dacă ar fi să aleg unul, cred că ar fi Messi. Andrei, spune-mi ce obiective ți-ai propus alături de U Cluj în acest sezon? În primul rând este obiectivul echipei, care este accederea în play-off. Și ulterior de acolo o să ne stabilim următoarele obiective. Pe plan personal, să-mi revin acum după accidentarea asta. Și să adaug goluri, assist-uri, să ajut echipa. Mai am o întrebare pentru tine. Spune-mi cum se simte să ai în echipă jucători precum Dan Nistor și Alexandru Chipciu? Sunt niște jucători care, așa, când îi vezi la televizor, par recalcitranți, că tot timpul gesticulează și vorbesc. Dar când am ajuns în vestiar, am observat că sunt fix opusul. Că te ajută, sunt băieți buni, calzi, care glumesc. În teren nu-ți reproșează absolut nimic, doar încurajări dacă este cazul. Adică, chestia asta m-a mirat un pic față de ce văzusem și ce așteptări aveam. Și îmi place lucrul ăsta. Și, cu toate, astea ai și ce învăța de la ei. Dan Nistor, care probabil va deveni jucătorul cu cele mai multe meciuri în Liga 1. Și Alex Chipciu, care știm cu toți pe la ce echipă a jucat și ce jucător este cu selecția națională. Și, pe lângă asta, sunt și un exemplu bun faptul că, la vârstele lor, încă sunt pe teren și joacă la cel mai înalt nivel. Este un exemplu clar pe care ar trebui să-l urmeze toată lumea.

Andrei Gheorghiță (23 ani) a ajuns pe Cluj Arena în această vară și nu oricum, ci din postura de campion alături de FCSB.

Andrei Gheorghiță și momentul când a zis: „Asta vreau să fac toată viața”

Mingea este unul dintre primele obiecte cu care un copil începe să se joace atunci când e mic, indiferent de forma și dimensiunea ei. Se spune despre fotbaliști că se nasc cu mingea la picior, asta pentru că devin nedezlipiți de ea încă din primele momente. Valentin Costache a iubit fotbalul dintotdeauna, dar prima provocare în calea carierei sale a fost chiar mama lui. Ai tot spus că mama ta nu te-a lăsat să joci fotbal atunci când erai mic? Poți să ne spui cum ai reușit să o convingi? Aveam 9 ani și îmi doream foarte mult, foarte, foarte, foarte mult să merg la fotbal, dar ea era cu școala. Să merg la școală, să merg la școală. Îi era frică să mă lase. N-a vrut, dar până la urmă a intervenit tata. După ce am început să plâng, după ce luam mingea și stăteam non-stop cu ea, și-a dat și ea seama că până la urmă trebuie să mă lase să fac ce-mi doresc. Și într-un final a vorbit și tata și atunci m-a lăsat. Ai aflat cumva ce carieră și-ar fi dorit mama ta să urmezi? Sincer? Nu, n-am aflat, dar doctor n-aveam cum să ajung, e clar asta, pentru că dacă înclinația mea era numai spre fotbal... Ieșeam dimineața din casă și până seara nu mâncam nimic, nu beam absolut nimic, toată ziua pe teren la fotbal. Nici n-am aflat și nici nu cred că o să aflu. Dacă nu ai fi fost fotbalist, ce altă meserie crezi că ai fi avut? Aici e greu să-ți răspund, pentru că fotbalul mi-a dat tot și la altceva nu m-am gândit. Atât am avut în cap, nu știu ce să zic, pentru că numai fotbal am avut în cap și nu pot să zic că m-aș fi făcut aia sau aia. Chiar nu știu ce să zic aici. Cât de frumos sună asta, fotbalul mi-a dat tot. Ăsta e adevărul, să știi. Visul lui Costache însemna din start și multe sacrificii, sacrificii pe care a fost dispus să le facă de la o vârstă fragedă, doar pentru sportul care avea să-i ofere tot, așa cum ne-a spus și el. Cum arăta o zi din viața ta atunci când încă făceai naveta Videle - București? Știți și asta? Mă trezeam la 4 dimineața, așteptam o oră trenul, la 5 plecam spre București. Mergeam cu nașul, cum se spune. Nu aveam bani de bilet. Dar atunci asta nu o vedeam ca pe o muncă. Era o plăcere pentru mine. Mergeam la fotbal. Făceam ce-mi place și nu conta. Acum când stau și mă gândesc că mă trezeam la 3 dimineața, la 4 dimineața, e ceva nebunesc. E ceva foarte, foarte greu. Sunt sacrificii foarte mari pe care le-am făcut și atunci nu eram conștient de asta. Asta o făceam din plăcere. Ajungeam la 6, mergeam cu metroul, tramvaiul, la 8 începeam antrenamentul. La 11 terminam cu totul, iar la 12.45 aveam trenul la întoarcere către Videle. La 1:30-2, începeam orele. Și mergeam la școală până la 5-6 seara. Ăsta era programul meu. Gândindu-ne la generațiile de acum, crezi că mai sunt copii dispuși ă facă astfel de sacrificii pentru a-și urma visul? Nu știu. Nu știu, sincer. Pentru că e foarte greu. Trebuie să ai, cum spunem, foamea aia, să-ți dorești ceva. Dacă n-ai asta, e foarte, foarte greu să o faci. Pentru că și eu, gândindu-mă acum, mi-ar fi foarte greu să-o iau de la capăt. Adică ar fi ceva aproape imposibil. Dar mai sunt. Să știi că mai sunt oameni în provincie care își doresc să facă asta, dar nu au posibilității. Asta e cel mai rău. Eu am avut noroc și cu ai mei puțin, pentru că s-au dat peste cap oarecum cu banii. Te-ai gândit în vreun moment să renunți? Pff, niciodată. Niciodată în viața mea. Când îmi era greu, mai rău, mă ambiționam și mai mult. Voiam să arăt și îmi doream să fac asta. Pentru că asta e viața noastră.

Costache, Valentin

Drumul lui Valentin în fotbal a început la Dinamo, unul dintre cluburile cu greutate din fotbalul nostru, la care orice jucător român visează să ajungă. Transferul tău la Dinamo s-a făcut pe aproximativ 3.000 de euro atunci când s-a realizat. Asta a spus Gabriel Răduță la acel moment. Îți mai amintești cum s-a întâmplat totul, cum ai ajuns în Ștefan cel Mare? Da, eu eram la CSS2, club sportiv din București, și am avut un meci cu Dinamo la juniori. I-am bătut cu 3-1 și ei, din acel moment, au făcut eforturi foarte, foarte, foarte mari să mă ia. Am ajuns la echipa a doua și după aia tot așa. Îți mai amintești ce ai cumpărat din primul salariu obținut din fotbal? Da. Vreau să te întreb pe tine ce crezi că mi-am cumpărat? Aș zice că o pereche de ghete, pentru că de obicei asta este... Până atunci nu am avut niciodată ghete profesionale și din primul salariu am dat toți banii pe ghete profesionale. Originale. E interesant să te gândești acum cât de ușor ai acces la ele și atunci... Cât de greu era. Doamne, mi-am dat toți banii pe o pereche de ghete Nike originale! Deci e ceva incredibil. A crescut la Dinamo, unde a stat până în 2018, când cariera avea să i se schimbe complet. A semnat cu CFR Cluj și tot atunci a pus mâna pe primul său trofeu de campion alături de echipa din Gruia. Care este amintirea din fotbal care îți aduce și acum zâmbetul pe buze? Câștigarea campionatelor. Când muncești și vezi că te alegi cu ceva, asta e. Când câștigi trofee, asta te marchează cel mai mult. Câștigarea trofeelor. Care este sentimentul care te încearcă atunci când vezi trofeul ăla de campion în mâna ta? Nu știu ce să spun. Pentru că e și durere, și iubire, și pasiune, și muncă, și sacrificiu, se adună toate. Adică sunt multe chestii. Faci foarte, foarte multe sacrificii ca să ridici 5 secunde trofeul ăla. Dar gustul ăla, Doamne ferește!, nu se compară cu nimic. Deci momentul ăla a meritat trezitul de dimineață. Și-aș mai face-o din nou acum. De la ce jucător ai avut cel mai mult de învățat? Pentru că ai împărțit vestiarul cu câteva nume importante, cu greutate, dintre veteranii fotbalului românesc. Cine putem spune că te-a inspirat cel mai tare dintre cei cu care ai împărțit vestiarul? Când am ajuns la CFR Cluj, doi jucători m-au marcat pur și simplu. Deac, în primul rând, care era în sală cu trei ore înainte de antrenament. Pe mine mă uimea zi de zi ce făcea. Și am început să fac și eu ce face el în fiecare zi. Și în timpul antrenamentelor, Culio, Emmanuel Culio. Foarte profesioniști. Și așa mi-au schimbat și mie viața, și stilul și tot. Gândirea și tot. Dacă ar fi să te întreb, care este antrenorul care ți-a marcat cel mai mult cariera, ce nume ai spune? Dan Petrescu. Cu el am învățat ce înseamnă performanța, ADN-ul de campion. Te certa, dar până la urmă tot te băga și dacă jucai, el era cel mai fericit. Și cu el am câștigat cinci campionate. Dan Petrescu avea și fixurile lui cu anumite situații. Care ți s-a părut cea mai... Sunt multe. Una care te-a amuzat cel mai tare? Să nu te întorci când ieși din vestiar. Înaintea meciului, să nu te mai întorci după ce ieși din vestiar. Și dacă ai uitat ceva? N-ai voie.

Au urmat șase trofee alături de CFR, dar tot acolo a învățat și cele mai grele lecții pe care fotbalul i le-a arătat până acum. Lecții care l-au făcut mai puternic și l-au transformat în fotbalistul de astăzi. Dar o amintire care te întristează? Când am făcut întindere de ligamente, eram în anturajul echipei la CFR, jucam meci de meci. Cred că eram cel mai în formă jucător de la ei. Și atunci am făcut întindere și șase luni n-am mai intrat în circuit. Ăsta e, cred, cel mai mare regret. Ți-a fost greu în ultima perioadă petrecută la CFR Cluj. Ce gândeai în acele momente și cum ai reușit să mergi mai departe? Nu ai ce să faci. Nu rămâne decât să te antrenezi. Cu dureri, fără dureri, nu interesează pe nimeni de tine. Trebuie să faci ce ai făcut și până atunci. Cum se simte un jucător când vede că nu mai este băgat în seamă? Pentru că noi, ca oameni, oricum când simțim sau vedem că suntem ignorați cumva, avem tendința asta de a ne simți singuri sau marginalizați. Zi-mi cum se simte un jucător. Care este și el om, desigur. Atunci mă simțeam umilit, simțeam că lumea nu mai avea încredere în mine, dar acum, în momentul de față, cum mă gândesc, e ceva normal. Pentru că așa e la fotbal. Cât ești bun, ești bun. După aia, nu mai te bagă nimeni în seamă. Asta e realitatea. Perioada dificilă de la CFR i-a afectat și parcursul de la Rapid, unul dintre marile regrete ale lui Vali, care și-ar fi dorit să îi recompenseze prin goluri pe fanii rapidiștii, pe care i-a simțit mereu aproape. Cât de mult te-a afectat pe plan mental ce s-a întâmplat atunci? Păi se poate vedea și la Rapid după aia. Am avut un an în care n-am marcat în niciun meci. Te apăsa? Simțeai că te apăsă gândurile astea când intrai pe teren? Da, foarte mult. Mai ales că am și jucat foarte multe meciuri la Rapid și n-am reușit să dau niciun gol. Ăsta e unul din regretele mele. E foarte important faptul că ai deschiderea să vorbești despre asta, pentru că oamenii văd doar faptul că nu reușești să înscrii, dar ei nu înțeleg ce se întâmplă în mintea și în sufletul unui jucător și faptul că îl macină anumite lucruri. Atunci am avut o perioadă, după accidentarea aia, am simțit, cred că încă șase luni la Rapid, simțeam durere și am jucat așa și n-am zis nimic. Știi cum e, oamenilor le e foarte ușor să te judece, dar așa e la fotbal, nu poți să condamni pe nimeni, pentru că fiecare are părerea lui și opinia lui, n-ai ce să faci, trebuie să mergi mai departe. Cum a fost pentru tine trecerea la Rapid? Cu fanii m-am înțeles foarte bine, ei mă iubeau, nu am avut clinciuri cu ei. Asta a fost. Nu am avut reușite și știm și noi că peste tot contează cifrele. În 2023 a apărut și prima experiență pentru Costache în afara țării, în Cipru, însă aventura sa nu a durat decât un an. Apoi a venit pentru tine transferul la Apollon Limasol. Cum a fost acea perioadă? Cu bune și cu rele. Normal, a fost o perioadă foarte frumoasă, pentru că s-a născut Ryan, băiatul meu, și ăsta clar e un dar de la Dumnezeu. Pe plan fotbalistic, cu bune și cu rele. Și acolo am jucat foarte multe meciuri și s-a schimbat antrenorul, a venit cu un sistem nou de joc, cu trei fundași, eu nu mai încăpeam în planurile lui și ultimele 10 meciuri nu am jucat. E și ăsta un aspect din viața unui fotbalist, pentru că atunci când se schimbă antrenorul, riști să nu mai intri în planurile echipei, deși poate cu antrenorul precedent tu erai acolo. Până atunci am jucat toate meciurile. Bine, asta nu e ca o scuză, că până la urmă puteam să dau 3 goluri într-un meci și mă băga și portar. Așa a fost să fie.

S-a întors în România în vara lui 2024 și a ales o altă echipă de tradiție a fotbalului nostru, cea cunoscută drept „Bătrâna Doamnă”. Transferul la UTA a venit și după discuții cu un fost fotbalist important, pe care Vali îl numește familie, George Țucudean. Cum a părut oferta de la UTA și cât timp ți-a luat să te decizi? Păi am vorbit prima dată cu Țucudean, nașul meu, după aceea cu domnul Mircea Rednic, el era atunci. Nu mi-a luat foarte mult să mă decid, îmi doream să vin aici, mi-am dorit să vin aici și drept dovadă a fost foarte bine. Deci ai o relație bună cu Țucudean. Da, foarte, foarte bună. Și care e cel mai important sfat pe care ți l-a dat? Să dau goluri. Numai asta îmi zice, să dau goluri. Te numeri printre căpitanii echipei la UTA. Cum te-a făcut să te simți asta? Păi cu trecerea timpului, prinzi experiență, începi deja să vezi anumite lucruri, să simți altfel fotbalul și clar că e o responsabilitate. Nu numai în sensul bun, ci și atunci când e rău, pentru că tot pe tine se dă vina, așa e normal la fotbal. E un sentiment foarte frumos să fii căpitan aici, la Arad. Ajuns la 27 de ani, Costache știe ce ar schimba la cariera lui, dacă ar avea această posibilitate, dar și ce sfaturi i-ar da versiunii sale mai tinere. Viața fotbalistului s-a schimbat complet după ce a devenit tată, dar dragostea pentru fotbal i-a rămas aceeași și speră, ca pe viitor, să-și inspire băiatul să-i calce pe urme. „Dacă aș avea mintea de acum și să am 18 ani, aș schimba multe lucruri. Sunt lucruri pe care atunci când ești tânăr, nu le vezi. Nu le vezi deloc, pentru că e tinerețea, nu e liniștea pe care o ai acum. Aș da mult să o am la 18 ani. Se simte, se simte diferența mare”, recunoaște, cu foarte multă sinceritate.&nbsp; Probabil la 18 ani și dacă îți spuneau alții nu ai fi ascultat, că... Niciodată. La 18 ani ești plin de energie, entuziasm. Ai lumea la picioare. Da, ești tânăr. Dacă ai putea să stai de vorbă cu varianta ta de la 15-16 ani, ce i-ai spune? Să fie mai serios, să nu treacă un an să își dea seama ce vrea de la viață. Să fie cum a fost după un an. Mai simplu și mai corect, pe calea corectă și dreaptă. Vali, spune-mi cum ți s-a schimbat viața de când ai devenit tată. E un sentiment frumos. Pentru că atunci ți se schimba totul. Nu mai poți să trăiești fără, nu mai poți să fii cum erai înainte și devii mai, cum să zic, mai responsabil cu viața ta. Și ăsta e un lucru bun în fotbal. Pentru că, încă o dată, îți găsești liniștea aia pe care mulți din Superliga încă nu o au. Cum se simte să fii universul cuiva? Pentru copii, părinții sunt universul lor. O bună perioadă din copilăria. Nu știu. Pentru mine e mai greu. Cu mine se vede mai rar, eu mai plec în cantonamente. Când vin supărat de la fotbal și îl văd, parcă, nu că îmi trece, dar încep să mă liniștesc, să intru în zona aia de gândire corectă. Ce ți-ai dori să spună băiatul tău despre tine atunci când va fi mare? Să fiu exemplul lui. Asta, nimic mai mult. Să fiu exemplu, adică să fiu ceea ce el și-ar dori să fie.

superliga 2025

Fotbal

vineri 28 noiembrie

sâmbătă 29 noiembrie

duminică 30 noiembrie

luni 01 decembrie