FC Farul Constanța

FK Csikszereda

Stadionul Municipal Miercurea Ciuc

UTA Arad

Metaloglobus

Stadionul Clinceni

Petrolul Ploiești

FC Botoșani

Stadion "Municipal" Botoșani

FC Universitatea Cluj

FCSB

Arena Națională

AFC Hermannstadt

Oțelul Galați

Stadionul Oțelul

Unirea Slobozia

FC Argeș

Stadionul Orășenesc Mioveni

Universitatea Craiova

FC Rapid București

Dinamo București

CFR Cluj

Stadionul Dr. Constantin Rădulescu

Ana-Maria Popescu

CRONICĂ

Rapid a intrat în această ultimă etapă a sezonului regular cu o energie aparte, conștientă că lupta pentru primul loc nu s a încheiat și că diferența de patru puncte față de Universitatea Craiova putea fi redusă dramatic. Constantin Gâlcă a schimbat total fața jocului în acest an, a adus disciplină, claritate și un stil mult mai vertical, iar suporterii au simțit că Rapidul a reintrat din nou în discuțiile legate de lupta pentru titlu după foarte mulți ani. În Giulești, atmosfera a vibrat încă dinaintea fluierului de start, pentru că o victorie nu însemna doar trei puncte, ci și apropierea la un singur punct de lider, o presiune directă asupra unei rivale care a arătat foarte bine în ultimele săptămâni. Universitatea Craiova a venit în Capitală cu o stare cu care nu a fost deloc obișnuită în ultimii ani, una născută din constanța unui sezon în care a stat aproape permanent în fruntea clasamentului. Coelho a construit o echipă care a vorbit puțin și a făcut mult, o formație care a câștigat prin echilibru și un pragmatism întâlnite rar în Bănie în ultimii ani. Craiova a simțit că are în mână un avantaj important și că ar putea transforma această deplasare într-un nou pas spre un vis incredibil: titlul în Oltenia. Dacă etapa trecută a lămurit echipele participante în play-off, confruntarea dintre Rapid și Universitatea Craiova era așteptată pentru a lămuri, în sfârșit, calculele în topul clasamentului și pentru a pregăti scena pentru ultima parte a campionatului, care se anunță una extrem de disputată, care se va juca fără una dintre favoritele ultimilor ani și unde orice echipă ar putea produce o surpriză uriașă. Spectacolul, în debutul meciului, a fost mai mult în tribune, unde giuleștenii au continuat atmosfera pentru care sunt renumiți, pentru că, în teren, jocul celor două echipe a fost unul închis și neatrăgător, cei doi antrenori fiind mai mult preocupați să închidă toate traseele din defensivă și să se concentreze mai puțin pe atac. Singurul moment mai fierbinte din prima jumătate de oră a venit în minutul 23. Onea l-a lansat atunci, în banda stângă, pe Petrila; mijlocașul a pătruns hotărât în careu, dar șutul acestuia a trecut la o palmă de poarta lui Popescu, care nu a avut nicio reacție. Suporterii au mai avut emoții doar în minutul 34, când Rapidul a ajuns din nou în careu, după mai multe momente în care a măcinat în gol. Vulturar a reluat periculos spre poarta adversă, dar mingea a fost blocată de Romanchuk, la o fază la care giuleștenii au sperat și la o lovitură de la unsprezece metri. Oaspeții s-au apropiat de poarta adversă doar în finalul primei părți, când Bancu a insistat în ofensivă, dar fundașul nu a putut profita de un carambol care a dus mingea doar în brațele lui Aioani. Fluierul final al primei părți a trimis cele două formații la cabine, fără ca, pe fișa tehnică a meciului, să fie contabilizat vreun șut pe poartă. Repriza a doua a adus și fotbalul în Giulești. Oltenii au fost primii care au reușit să găsească o breșă în defensiva adversă. Moruțan a greșit pasa, Baiaram l-a așteptat pe Bancu (49) și, după o pasă simplă, fundașul Universității a trimis mingea pe sub portarul advers, spre indignarea fanilor rapidiști. Aceștia au avut însă rapid motive de bucurie, pentru că giuleștenii au reușit să revină pe tabelă doar șase minute mai târziu. Grameni a fost foarte inspirat și a încercat să îl păcălească pe Popescu cu un lob spectaculos, dar goalkeeperul oaspeților a reușit să respingă doar până în gheata lui Dobre, care, aflat la pândă, a reușit să trimită mingea în poarta goală. S-a mai jucat puțin imediat după egalare, pentru că, în tribune, s-a folosit gaz lacrimogen, meciul fiind întrerupt minute bune după ce aerul a devenit irespirabil atât în teren, cât și în tribune. Apoi, partida a fost oprită și pentru scandări nepotrivite, iar în prelungiri s-a intrat cu două echipe care s-au mulțumit cu un rezultat de egalitate, rezultat care păstrează calculele deschise pentru play-off, acolo unde se va decide titlul de campioană.

Rapid și Universitatea Craiova au remizat în Giulești, lupta finală pentru titlu urmând să se dea în play-off

Rapid - Universitatea Craiova 1-1 | Pe data viitoare

FC Argeș a intrat în această ultimă etapă a sezonului regular cu un moral uriaș, alimentat de victoria spectaculoasă obținută în fața lui Dinamo, un succes care a pecetluit calificarea în play-off și a readus entuziasmul în tribunele din Trivale. Echipa a simțit că a depășit un prag psihologic important, că a confirmat potențialul pe care îl arătase în momente de pe parcursul sezonului și că a reușit să transforme presiunea într-un atu pentru echipă. În fața propriilor suporteri, jucătorii au pășit pe teren cu o încredere pe care mulți nu au mai simțit-o până în acest moment al carierei lor și conștienți că aveau ocazia să încheie sezonul regular cu o nouă demonstrație de forță. De partea cealaltă, Unirea Slobozia a venit la Pitești într-o stare diametral opusă, prinsă într-o criză profundă care a măcinat echipa etapă după etapă. Cu doar două victorii și nu mai puțin de șaisprezece înfrângeri în ultimele optsprezece meciuri de campionat, formația ialomițeană a resimțit din plin presiunea rezultatelor. În ciuda dificultăților, Unirea a încercat să trateze meciul ca pe o șansă de a opri declinul, de a arăta că mai poate reacționa și că nu a renunțat la luptă, chiar dacă realitatea din teren a fost adesea nemiloasă. Dacă problemele interne nu erau suficiente pentru oaspeți, aceștia au intrat în meci și cu presiunea pusă de Hermannstadt cu doar jumătate de oră înainte de meci, aceștia reușind o victorie foarte importantă în subsolul clasamentului, cu care se apropiaseră la un singur punct de ultimul loc care duce la baraj, cel pe care se afla Slobozia înainte de fluierul de start al meciului. Încă din primele minute, FC Argeș a arătat ca o echipă solidă, care a pus imediat stăpânire pe joc și pe centrul terenului, jocul de construcție al piteștenilor fiind cu fundașii la linia de centru, Unirea preferând să se retragă în defensivă și să cedeze complet inițiativa. Debutul meciului a adus și o execuție spectaculoasă din partea lui Blagaic, mijlocașul încercând o foarfecă din interiorul careului, dar execuția a fost una mult prea pretențioasă, iar mingea nu a prins cadrul porții. Unirea a reacționat târziu, în minutul 25, când Ponde a pătruns pe partea stângă a terenului, de unde a centrat foarte bine în careu pentru Albu, care a reluat puțin pe lângă poarta apărată de Cătălin Căbuz. Prima parte a meciului a fost marcată însă de ratarea incredibilă a lui Matos (32). Bettaieb a sprintat în flancul stâng și i-a pasat perfect în centrul careului lui Matos, dar vârful de atac a avut ghinion, pentru că mingea i-a sărit cu doar câteva clipe înainte să șuteze, trimițând astfel peste, cu toată poarta goală în față. A fost un moment care avea să cântărească enorm în desfășurarea partidei, chiar dacă pe moment argeșenii nu s-au panicat și au continuat să își facă jocul ca și până atunci, fiind în continuare echipa mai periculoasă. Prima parte a meciului nu s-a încheiat înainte ca Briceag să sufere o accidentare care a părut destul de serioasă, acesta având nevoie de sprijin pentru a părăsi terenul, atunci când a fost înlocuit de Bogdan Andone cu Florin Borța. Partea a doua a meciului a echilibrat și balanța dintre cele două echipe, pentru că, odată cu trecerea timpului, Unirea Slobozia a început să prindă curaj și a ieșit la joc, chiar dacă nu s-a apropiat periculos de poarta adversă. Argeșenii au fost încurcați vizibil de atitudinea oaspeților, jocul deschizându-se doar după ce în teren a intrat și Brobbey, care a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 83. În final, niciuna dintre cele două formații nu a găsit drumul spre gol, Slobozia fiind cea care s-a bucurat din plin după câștigarea unui punct dintr-o deplasare foarte grea. FC Argeș a jucat mult prea economicos după performanța uriașă reușită săptămâna trecută, iar Bogdan Andone trebuie să lucreze serios la jocul echipei dacă își dorește mai mult de locul 6 în momentul în care play-off-ul se va fi încheiat.

FC Argeș s-a încurcat pe teren propriu cu Unirea Slobozia, la doar o săptămână după calificarea matematică în play-off

FC Argeș - Unirea Slobozia 0-0 | Au uitat pașii

Ionuț Tătaru

ȘTIRI

Meciul Oțelul Galați - Hermannstadt a definitivat locurile 7-16 ale sezonului regulat din Superliga, chiar dacă a mai rămas trei partide ale ultimei etape, inclusiv una care implică o echipă ce va fi în playout (FC Argeș - Unirea Slobozia). Dar indiferent de rezultat, doar punctele vor fi diferite, ordinea în clasament va rămâne aceeași, astfel încât s-a făcut împerecherea pentru PLAYOUT-ul sezonului 2025-26, primul din care face parte și FCSB! ETAPA 1 / 14 martie 2026
FCSB - Metaloglobus
UTA Arad - AFC Hermannstadt
FC Botoșani - Unirea Slobozia
Oțelul Galați - FK Csikszereda
Farul Constanța - Petrolul Ploiești
 ETAPA 2 / 21 martie 2026
FCSB - UTA Arad
AFC Hermannstadt - FC Botoșani
Unirea Slobozia - Oțelul Galați
FK Csikszereda - Farul Constanța
Metaloglobus - Petrolul Ploiești
 ETAPA 3 / 4 aprilie 2026
FC Botoșani - FCSB
UTA Arad - Metaloglobus
Oțelul Galați - AFC Hermannstadt
Farul Constanța - Unirea Slobozia
Petrolul Ploiești - FK Csikszereda
 ETAPA 4 / 11 aprilie 2026
FCSB - Oțelul Galați
UTA Arad - FC Botoșani
AFC Hermannstadt - Farul Constanța
Unirea Slobozia - Petrolul Ploiești
Metaloglobus - FK Csikszereda
 ETAPA 5 / 18 aprilie 2026
Farul Constanța - FCSB
Oțelul Galați - UTA Arad
FC Botoșani - Metaloglobus
Petrolul Ploiești - AFC Hermannstadt
FK Csikszereda - Unirea Slobozia
 ETAPA 6 / 25 aprilie 2026
FCSB - Petrolul Ploiești
UTA Arad - Farul Constanța
FC Botoșani - Oțelul Galați
AFC Hermannstadt - FK Csikszereda
Metaloglobus - Unirea Slobozia
 ETAPA 7 / 2 mai 2026
FK Csikszereda - FCSB
Petrolul Ploiești - UTA Arad
Farul Constanța - FC Botoșani
Oțelul Galați - Metaloglobus
Unirea Slobozia - AFC Hermannstadt
 ETAPA 8 / 9 mai 2026
FCSB - Unirea Slobozia
UTA Arad - FK Csikszereda
FC Botoșani - Petrolul Ploiești
Oțelul Galați - Farul Constanța
Metaloglobus - AFC Hermannstadt
 ETAPA 9 / 16 mai 2026
AFC Hermannstadt - FCSB
Unirea Slobozia - UTA Arad
FK Csikszereda - FC Botoșani
Petrolul Ploiești - Oțelul Galați
Farul Constanța - Metaloglobus

Iată programul și datele celor nouă etape ale playout-ului sezonului 2025-26

OFICIAL! Program complet PLAYOUT 2025-26!

Lucian Lipovan

Oțelul a abordat această ultimă etapă a sezonului regular dintr-o poziție aparent liniștită, instalată pe un loc 10 care, la prima vedere, nu părea să pună presiune imediată pe echipă. Totuși, echilibrul fragil al clasamentului a transformat această liniște într-una înșelătoare, pentru că orice pas greșit putea complica rapid situația gălățenilor înainte de intrarea în play-out. Echipa era conștientă că era obligată să adune în continuare puncte, să confirme evoluția liniară din acest sezon și să evite o coborâre nedorită în zona periculoasă a clasamentului, acolo unde tensiunea și calculele devin sufocante. Hermannstadt a venit la Galați cu un moral vizibil mai ridicat, alimentat de victoria obținută în etapa precedentă împotriva lui FC Botoșani, un succes care a reaprins speranțele sibienilor în lupta pentru apropierea de locurile de baraj. Echipa a simțit că a recăpătat ritmul și căuta să testeze cât mai repede expresia “victoriile aduc victorii”, un lucru de care sibienii au avut nevoie ca de aer pe parcursul acestui sezon. Duelul de la Galați a fost unul special și pentru Dorinel Munteanu, el revenind pe stadionul unde a obținut cea mai mare performanță a carierei de antrenor, când a luat titlul cu Oțelul. Ca o ironie a sorții, meciul putea fi chiar unul decisiv pentru „Munti”, în condițiile în care nici el nu a reușit să schimbe, pentru moment, radical jocul echipei. O înfrângere pentru echipa sa ar fi tulburat din nou serios apele la Sibiu, fostul mijlocaș al echipei naționale fiind foarte afectat în ultimele săptămâni și oferind niște imagini foarte triste la marginea terenului. Dar echipa sa a arătat o atitudine ieșită din comun încă din primele minute ale jocului, când a părut echipa mult mai solidă, care și-a presat în permanență adversarul și a căutat golul cât mai repede, având ghinion în repetate rânduri înainte de pauză. Duelul a început însă și cu mari emoții pentru cele două echipe, pentru că meciul a fost întrerupt minute bune după ce Zivulic și Manuel Lopes s-au lovit cap în cap, fiind necesară intervenția echipei medicale pentru a-i pune pe picioare pe cei doi jucători. Apoi, în scenă a intrat Chițu, cel mai periculos om al sibienilor. Mijlocașul a ratat prima mare ocazie în minutul 14, când s-a trezit singur cu mingea la picior, în marginea careului mic, dar șutul acestuia a fost respins cu greu de Iustin Popescu. Hermannstadt a fost echipa care a fost apăsată evident de poziția din clasament și a căutat cu disperare o victorie care ar fi dat mari speranțe sibienilor înainte de startul play-out-ului. Tot Chițu a ratat însă, din poziție foarte bună, și în minutul 35, după ce a primit o centrare foarte bună, în careu, de la Căpușă. Apoi a venit rândul lui Politic să rateze deschiderea scorului, pentru că și fostul mijlocaș al celor de la Dinamo nu a fost mult mai inspirat la finalizare, acesta șutând de la marginea careului, într-un moment la finalul căruia s-a evidențiat tot Iustin Popescu, cel mai bun om al gazdelor. Finalul primei reprize a fost unul plin de evenimente. Oțelul a reușit să înscrie chiar în minutul 45, dar reușita gălățenilor a fost anulată pentru o poziție evidentă de ofsaid, Dorinel Munteanu răsuflând ușurat odată cu anularea golului. Lucrurile s-au precipitat și mai mult tocmai în prelungiri, când Ștefan Bană a fost eliminat pentru cumul de cartonașe și și-a lăsat colegii de la Oțelul în zece oameni, cu doar câteva secunde înainte de pauză. A fost un moment care a schimbat toate planurile lui „Munti”, acesta transmițând cu siguranță un mesaj mult mai apăsat la vestiare pentru a forța victoria echipei sale, chiar dacă Sibiul a arătat mult mai bine decât adversarul în prima parte a meciului. Oțelul nu a reușit niciun șut pe spațiul porții în primele 45 de minute, în timp ce Sibiul a asediat poarta adversă cu 5 șuturi cadrate și 10 mingi trimise spre poarta lui Iustin Popescu. Tot ceea ce se știa însă din prima parte a meciului s-a schimbat radical în repriza secundă. Deși era de așteptat ca Oțelul să se baricadeze în defensivă, elevii lui Laszlo Balint au ieșit la atac și au luat prin surprindere formația antrenată de Dorinel Munteanu. Gălățenii au reușit chiar să mai înscrie de două ori, ambele reușite fiind anulate însă pentru ofsaid, oțelarii ajungând la un record surprinzător: trei goluri anulate într-un singur meci. Descătușarea a venit în minutul 63 pentru oaspeți, pentru că, în cele din urmă, Chițu a reușit să deschidă scorul. Chorbadzhiyski a centrat foarte bine din banda dreaptă, iar mijlocașul a reluat spectaculos, cu capul, din apropierea punctului cu var. Toate au părut că merg în favoarea oaspeților, pentru că și Zivulic a fost eliminat în minutul 78, după ce i-a pus talpa pe gleznă unui adversar, lăsând Galațiul cu doar 8 jucători de câmp. Neguț (85) a adus liniștea pentru Dorinel Munteanu în finalul meciului, mijlocașul reușind să înscrie spectaculos, cu un lob plasat din colțul careului mare. A fost momentul în care și Iacob a fost eliminat, după ce acesta și-a lovit un adversar care se bucura de reușita care avea să închidă meciul. A fost suficient pentru ca Hermannstadt să își poată adjudeca toate cele trei puncte la finalul meciului, unul în care Oțelul nu a avut niciun șut pe poartă până la final. Aceștia au urcat până la cota 23 în clasament, la unul singur de Unirea Slobozia, care intra cu o presiune și mai mare în duelul cu FC Argeș, la doar jumătate de oră de la fluierul final al partidei de la malul Dunării.

Hermannstadt s-a impus în deplasarea de la Galați după un nou joc solid și au profitat din plin și de cele trei eliminări de la Oțelul

Oțelul Galați - Hermannstadt 0-2 | A zburdat Sibiul

Adrian Costeiu

FCSB a intrat în această ultimă etapă a sezonului regular cu un gust amar, după ce a ratat în runda precedentă calificarea în play-off, iar acest context a apăsat vizibil asupra atmosferei din jurul echipei. Jucătorii au simțit presiunea unui obiectiv scăpat printre degete, iar întreaga suflare din jurul echipei a privit confruntarea cu Universitatea Cluj mai degrabă ca pe o ocazie de a închide un capitol negru din istoria recentă a echipei. Chiar și așa, echipa a pășit pe teren cu dorința de a demonstra că poate încheia această parte a campionatului cu fruntea sus și că poate strânge încă de pe acum puncte care să îi asigure primul loc în play-out la finalul sezonului. De partea cealaltă, Universitatea Cluj a abordat meciul cu mult mai multă liniște, conștientă că rezultatul nu avea să schimbe fundamental poziția din clasament, dar că putea influența modul în care va arăta startul în faza următoare. Echipa a venit la București cu un joc așezat, schimbat din temelii de Bergodi in ultimele luni, unul care i-a permis echipei să își îndeplinească unul dintre principalele obiective ale sezonului. “Șepcile roșii” au simțit că pot transforma această partidă într-un exercițiu util înainte de calculele care urmau să fie făcute după înjumătățirea punctelor.

Foarte puțini spectatori au mai fost atrași de „oferta” campioanei en-titre înainte de primul fluier al partidei. Susținătorii celor de la FCSB nu s-au înghesuit pe „Arena Națională”, doar un număr mic de fani venind la ultimul meci oficial al echipei preferate din sezonul regular. Darius Olaru a lipsit din formula de start, Elias Charalambous începând cu un cuplu neobișnuit de închizători, Lixandru și Florin Tănase, un detaliu care avea să conteze foarte mult. Gazdele au început bine jocul, au adus presiune în preajma careului advers, iar în minutul 10 defensiva clujenilor a cedat. Thiam a pătruns în banda stângă a terenului și a șutat puternic, Stanojev a încercat să evite pericolul, dar mingea a venit prea tare pentru ca acesta să mai aibă reacție, fiind păcălit și introducându-o în propria poartă. Înlocuitorul lui Chipciu a fost cel care i-a ajutat astfel pe cei de la FCSB să treacă în avantaj, chiar dacă bucureștenii aveau să încheie prima repriză fără să expedieze nici măcar un șut pe spațiul porții.

Unul dintre jucătorii-cheie ai celor de la Universitatea a fost ivorianul Issouf Macalou. Ivorianul s-a distrat în banda dreaptă a terenului pe tot parcursul meciului. La primul moment fierbinte, în minutul 24, acesta l-a driblat cu o lejeritate de invidiat pe Joao Paulo și a centrat în interiorul careului, de unde Mendy a îndeplinit o simplă formalitate, împingând mingea în poartă. A fost un semnal clar că fundașul stânga al roș-albaștrilor avea să aibă o seară dificilă, el fiind avertizat cu un cartonaș galben după doar câteva minute. De altfel, la pauză acesta a fost urcat în linia mediană, Thiam rămânând la cabine, pentru că Radunovic a intrat în teren pe postul de fundaș stânga. Prima parte a meciului nu avea să se încheie pozitiv pentru gazde, pentru că Macalou a trimis o pasă foarte bună în ofensivă, într-un moment care a arătat toate slăbiciunile defensive ale celor de la FCSB. Fundașii centrali au fost prinși total dezechilibrați, Tănase fiind incapabil să îl mai prindă din urmă pe Lukic, care nu a greșit în situație de unu contra unu cu Matei Popa și a înscris pentru 1-2, scor care a oferit multă încredere ardelenilor înainte de partea a doua a meciului. După reluare, campioana en-titre a început să crească în joc și pentru că Universitatea a ales repede să se concentreze pe defensivă și să încerce să lovească pe contraatac. Astfel a venit și primul șut pe poartă al băieților lui Charalambous, pentru că Miculescu (52) a șutat violent din afara careului, dar Lefter a reușit să respingă în corner. Tactica de a aștepta la pândă a funcționat însă perfect pentru „șepcile roșii”. La primul contraatac din repriza secundă, oaspeții au reușit un gol spectaculos, după ce Mendy a atras toată defensiva spre el și i-a pasat ideal lui Macalou (57), care a avut timp să oprească mingea în interiorul careului, șutând apoi puternic și cu mult efect în plasa laterală a lui Matei Popa, care nu a mai avut ce să facă.

Matei Popa (67) și-a salvat echipa de la un rezultat și mai rușinos, când Mendy a scăpat din nou în situație ideală, dar goalkeeperul s-a întins spectaculos și a reușit să agațe cu mâna un gol ca și făcut. În final Universitatea Cluj s-a impus cu scorul stabilit după aproape o oră de joc și așteaptă cu un moral foarte ridicat debutul play-off-ului. De partea cealaltă vremurile se anunță foarte tulburi la o formație care este în derivă.

Ivorianul a făcut un meci excelent, reușind să înscrie o dată și să ofere două pase de gol, într-o seară în care gazdele nu s-au regăsit

FCSB - U Cluj 1-3: Macalou a tras cortina peste campioană

Levente Balint

Moldovenii au tratat meciul cu ploieștenii cu staff interimar, în frunte cu Nicolae Roșca, în așteptarea revenirii probabile a lui Marius Croitoru. Botoșaniul tocmai s-a despărțit după mai bine de un an de Leo Grozavu, cel care a salvat anul trecut echipa, iar în toamnă a dus trupa de pe Sitna în vârful Superligii. Cu doar o victorie în 2026, Botoșaniul era într-o criză vizibilă, ca joc și rezultate, în perspectiva unui play-out care tratat fără concentrare poate deveni îngrijorător. Misiunea contra ploieștenilor nu era una tocmai comodă. Bine organizată cu Neagoe, echipa galben-albastră avea doar un eșec în precedentele șapte meciuri oficiale. Petrolul avea însă un absent major. Fundașul dreapta Ricardinho, unul din cei mai constanți jucători ai găzarilor era suspendat, iar în centrul apărării a fost titularizat Ignat. Iar doi veterani, Papp și Grozav au început de pe bancă.

Eforturile spectaculoase ale lui Mailat nu au ajutat o echipă în criză prelungită

GOL PETROLIST, LA PRIMA OCAZIE Galben-albaștrii au intrat deciși să profite de starea de spirit precară a gazdelor. Imediat după startul meciului, Petrolul a obținut un corner, iar în minutul 2 a lovit la prima șansă. Dulca a centrat frumos în șase metri, de unde Rafinha, spaniol venit în iarnă la Ploiești, a deschis scorul: 0-1. Golul rapid i-a năucit pe moldoveni, cei care au petrecut minute-n șir încercând să producă pericol în ultima treime a prahovenilor. Petrolul a fost în schimb foarte activă pe contre, trecând de câteva ori pe lângă majorarea avantajului. În minutul 13, Rafinha a fost blocat în careul mare, într-o poziție bună, iar Ignat a reluat cu capul pe lângă poartă un minut mai târziu. Chică-Roșă a marcat în minutul 25, dar reușita sa a fost anulată pentru ofsaid, după o analiză la VAR de aproape două minute. În minutul 33, Rafinha a produs din nou emoții în minutul 33, când a tras la colțul scurt, evidențiindu-l pe Anestis. Brusc, Botoșaniul s-a trezit. Finalul primei părți i-a găsit pe amfitrioni asediind careul prahovean. Mailat (39) a reluat din foarfecă pe lângă poartă, iar Bălbărău a fost nevoit să intervină la șutul lui Enzo Lopez din minutul 41, respectiv la lovitura liberă din 16 metri a lui Ongenda. Presiunea dinaintea pauzei le-a redat încrederea botoșănenilor în revenire. APATIE OFENSIVĂ PENTRU GAZDE Dinamica din finalul primei părți s-a stins însă la revenirea de la cabine. Botoșaniul nu a mai avut vâna necesară pentru a reveni în joc și odată cu trecerea timpului a devenit tot mai anemică în atac. Roș-alb-albaștrii au avut o posesie de peste 60% în partea a doua dar nu au izbutit să creeze nicio ocazie cu adevărat mare! Iar asta le-a căzut perfect oaspeților, cei care au preferat să „stea la cutie”. Dacă ar fi să enumerăm ceva șanse decente, am trece reluarea ratată a lui Diaw din minutul 58, când fundașul moldovenilor nu a reușit să reia cu capul spre buturi din șase metri. Intrat în minutul 61 în locul lui Lopez, Kovtalyuk nu a generat nicio șansă mare, având numai un șut de la 20 de metri, tras în minutul 83, fără probleme pentru portarul Bălbărău. A fost singurul șut cadrat de după pauză pentru ambele echipe. Aldair a încercat și el să surprindă printr-o reluare pe spate, în minutul 87, dar fără să provoace emoții, mingea ocolind poarta. Petrolul nu a mai riscat nimic, profitând de letargia ofensivă a oponenților. Botoșaniul nu a profitat nici de cele opt minute de prelungiri… Moldovenii trebuie să reacționeze repede: au ajuns la patru eșecuri la rând, iar de la lupta pentru play-off riscă să transpire pentru rămânerea în Superliga. Petrolul prinde trei puncte foarte mari și intră optimistă în play-out, de pe loc care acum ar asigura salvarea directă.

Ploieștenii au rezolvat meciul din start, profitând de prestația anemică a moldovenilor

Botoșani-Petrolul 0-1. ”Lupi” pragmatici

Florin Bratu revenea sâmbătă în Superliga pentru a regenera pe cât se poate o formație a cărui soartă multă lume o consideră deja pecetluită. Pentru primul duel din misiunea mai degrabă imposibilă a lui Metaloglobus, Bratu nu a revoluționat prea mult din primul 11. Au fost puține modificări față de ultima etapă. Pasagic, ghinionistul de la Craiova, a fost înlocuit cu Camara în apărare, iar Sava a fost retitularizat pe stânga defensivei. Carvalho a revenit în linia mediană. UTA, în schimb, a fost nevoită să recalibreze mijlocul, acolo de unde absentau suspendații Roman, Odada și Sota Mino. Creativitatea cădea în responsabilitatea lui Tzionis, cel care trebuie să fie furnizorul principal pentru Abdallah și Coman. MECI ALERT, AMBELE ECHIPE AU MIZAT PE ATAC Jocul a început cu un ritm bun, ambele formații demarând cu elan partida. Deja din minutul 7 am avut o șansă mare, atunci când Abdallah a fost blocat de Gavrilaș, iar Coman a trimis peste poartă goală. Metaloglobus a fost și activă, la al treilea ei corner înscriind prin Bădescu, în minutul 9. Purece a executat bine lovitura de colț în fața careului mic, de unde stoperul de 20 de ani a marcat frumos cu capul. Replica utiștilor a fost mai lentă, alb-roșiii având reușite inexacte în mai multe situații. Tzionis (11) a reluat defectuos din careul mare. Cu Metaloglobus reușind să absoarbă mult timp posesia utistă, prima șansă periculoasă a venit în minutul 29, când Gavrilaș a respins de sub bară lovitura de cap a lui Pospelov. Abdallah (39) nu a ajuns la minge în fața porții, iar Coman, în minutul 42, a fost blocat la numai șase metri. Insistența oaspeților s-a concretizat însă, cu ceva șansă, în minutul 44. La o aglomerație în careul lui Metaloglobus, balonul a sărit ca la flipper, iar Abdallah a punctat cu capul din careul mic: 1-1. GOLURI CU CAPUL ȘI ÎN PARTEA A DOUA La pauză, Mihalcea a împrospătat linia mediană, cu mai tehnicul Van Durmen, iar UTA a fost și mai contondentă în plan ofensiv. Abdallah, mereu vivace, a hărțuit apărarea gazdelor, iar în minutul 49 a fost aproape de 2-1 când a șutat din poziție foarte bună, de la 17 metri, puțin pe lângă poartă. Iar după ce Tzionis (56) a șutat și el din afara careului, fără să prindă spațiul porții, a venit logic golul în favoarea alb-roșiilor. Iacob a centrat exact de pe partea dreaptă, iar Coman a înscris cu capul din careul mare, în minutul 61: 1-2. Vizitatorii păreau să controleze fără probleme situația, dar o mutare a lui Bratu a fost esențială. Intrat în minutul 65 în locul lui Huiban, Daniel Popa a resetat atacul lui Metaloglobus. Experimentatul vârf a marcat la doar șapte minute de la intrarea pe gazon, tot cu capul, la o centrare de pe dreapta a lui Purece, cel care a bifat astfel a doua pasă decisivă a zilei. 2-2!Era minutul 72, iar UTA a intrat în panică. același Popa a reluat peste poartă, evident cu capul!, din 12 metri, în minutul 78, iar arădenii au avut viață grea cu un șir de lovituri libere și cornere de care au beneficiat gazdele. Finalul s-a jucat pe contre, dar în cele din urmă a ieșit un 2-2 în mare măsură just. Punctul obținut de Metaloglobus o ajută mai mult la moral pe echipa lui Florin Bratu. Bucureștenii arată că nu cedează, chiar dacă situația lor e tot mai complicată, ceea ce face foarte bine Superligii, în perspectiva sezonului de play-out. UTA ajunge la cel de-al treilea meci necâștigat în campionat, iar partea a doua a sezonului trebuie să fie tratată cu multă prudență de elevii lui Adrian Mihalcea.

Bucureștenii au consemnat primul meci nepierdut din 2026, la debutul lui Florin Bratu

Metaloglobus-UTA 2-2. Punct de moral pentru ultima clasată

INTERVIU

Dinamo are cea mai bună defensivă din campionat, la egalitate cu Universitatea Craiova și Universitatea Cluj, iar unul dintre motive este cuplul solid de fundași centrali pe care Kopic a reușit să îl formeze. Unul dintre cele mai inspirate transferuri făcute de conducerea din Ștefan cel Mare în vara lui 2025 a fost cel al lui Nikita Stoinov. Fundașul i s-a alăturat perfect lui Kennedy Boateng în defensiva alb-roșie, iar de atunci au fost inseparabili, excepție făcând un singur meci, în care Boateng a fost suspendat pentru cumul de cartonașe. Stoinov a debutat pentru Dinamo chiar în derby-ul cu FCSB, câștigat cu 4-3, iar de atunci nu a mai ieșit din echipă. Are 26 de meciuri jucate, toate ca titular și integralist, iar 11 dintre ele s-au încheiat fără gol primit. O fire timidă, după cum a spus chiar el, Nikita a „vorbit” prin prestațiile sale, făcându-și rapid loc în inimile fanilor, care l-au impresionat încă din primele sale momente în România. Tânărul fundaș al lui Dinamo și-a spus povestea și ne-a dezvăluit și care sunt jucătorii de la care se inspiră. Nikita, spune-mi, cum a început fotbalul pentru tine? Am un frate mai mare, are 26 de ani, și de când aveam patru sau cinci ani, l-am urmărit când juca și îmi place fotbalul datorită lui. Părinții tăi au vrut să devii fotbalist? Sau poate au vrut să devii altceva, cum ar fi un doctor? Nu. Când m-au văzut încântat de acest joc, m-au împins la maximum până acum. Apropo de părinții tăi, dacă i-aș întreba cum era Nikita când era copil, ce ar spune? Eram și sunt și acum timid. Care a fost cea mai dificilă decizie pe care a trebuit să o iei în legătură cu fotbalul? Dacă să părăsesc Israelul și să joc într-o altă țară. A fost o decizie grea care a durat ceva timp sau te-ai gândit: „Trebuie să părăsesc Israelul și voi face asta”. O combinație între cele două, pentru că e bine pentru cariera mea să plec din țară și să joc în Europa, dar e greu și pentru că îți lași familia, prietenii, toate lucrurile în Israel. Te simți singur? Nu, acum nu. La început, da. Ai jucat întotdeauna pe poziția ta sau ai încercat alte poziții la început? Nu, am jucat doar pe poziția mea, fundaș central, mereu. Spune-ne puțin despre perioada petrecută la fosta ta echipă, Maccabi Netanya. Cum a fost perioada ta acolo? A fost bine, am fost acolo cinci ani, dar în prima echipă, doar unul. Și a fost ca acasă pentru mine, deoarece am fost acolo cinci ani, am crescut acolo și a fost o perioadă bună. Cum a fost pentru tine când ai ajuns în România? Care au fost primele tale gânduri? Singurătatea. Mi-a fost puțin frică pentru că nu am fost niciodată singur într-o altă țară și a fost greu. Dar cu timpul a fost mai bine. Știai ceva despre România înainte să vii aici? Nimic special. Ce te-a surprins cel mai mult la România? În primul rând, vremea. Ești o persoană căreia nu-i place vremea rece? Nu.

<h2 style="text-align:center;">„Fanii lui Dinamo sunt uimitori!”</h2> Ce părere ai despre fanii lui Dinamo? Sunt uimitori. Din primul meci, din prima zi în care am ajuns în România, i-am văzut, sunt cu noi de fiecare dată, în fiecare moment, în fiecare meci. Nu contează unde sau când și îi simțim mereu. Vorbim puțin despre România, ai avut timp să vezi Bucureștiul, să te bucuri de el? Puțin, la centre comerciale, în oraș, dar nu prea mult. Ai vrea să faci asta, poate într-o zi? Poate, da. Dintre toți adversarii pe care i-ai înfruntat până acum în Superliga, care ți s-a părut cel mai greu? Cred că FCSB, dar toate echipele sunt bune, foarte bune. Craiova, CFR, dar cred că cea mai bună este FCSB. Și ce părere ai despre atmosfera de la meciul cu FCSB? Pentru că e cam diferit. Da, e o nebunie, pentru că primul meu meci a fost împotriva lor. Primele trei meciuri nu le-am jucat, iar primul meu meci a fost împotriva lor. Am fost în stare de șoc, la început, dar după, meci cu meci, te obișnuiești. Te-ai simțit copleșit când ai auzit cum cântau fanii? Da, cum am spus, am fost șocat și e frumos să văd că ai fani ca aceștia și te susțin așa. Ești tânăr și ai avut un impact mare de când te-ai alăturat lui Dinamo, de la început. Te așteptai la asta? Cred că da, pentru că muncesc foarte mult. Primesc ajutor de la coechipierii mei, de la staff-ul tehnic și mă bucur că pot ajuta. Ești foarte apreciat, în România, ca fundaș de picior stâng. Apreciez foarte mult acest lucru, pentru că, așa cum am spus, muncesc foarte mult și îmi place să fiu așa și fanii vorbesc despre mine și mă apreciază. Și voi continua să muncesc din greu pentru a arăta că merit asta.

<h2 style="text-align:center;">„În play-off fiecare meci este ca o finală!”</h2> Care sunt principalele diferențe pe care le-ai observat între fotbalul din Israel și fotbalul din România? În primul rând, în România, avem mai multe echipe în campionat. Noi avem 16 echipe, iar Israelul, 14. Și, în play-off, se reduc punctele la 50%, așa că fiecare meci este ca o finală. Acestea sunt jocuri speciale în România. Cu excepția vremii, ți-a fost greu să te adaptezi în România? Cu mâncarea sau poate cu traficul? Cu mâncarea, nu, dar poate cu limba, să vorbesc altă limbă, să fiu singur. Și a fost greu la început, dar m-am obișnuit. Spune-mi dacă familia ta a venit deja să te viziteze în România. Da, de două ori. În septembrie și noiembrie. Au fost la unul dintre meciurile tale? Da. Și ce au spus? Au fost la meciul pierdut împotriva Rapidului, așa că nu a fost prea bine. Ce ți-au spus după meciul acela? Erau în stare de șoc, la fel ca mine, la început, datorită fanilor. În Israel, nu a fost așa ceva. Am văzut că ești fan AC Milan. Da. Există vreun jucător anume pe care îl admiri? Nu, nu, dar înainte, Zlatan Ibrahimović. Există vreo altă echipă care îți place, în afară de AC Milan? Barcelona. Și există vreun jucător care îți place acolo? Pedri. Ce te enervează cel mai mult pe terenul de fotbal? Când lucrurile nu merg așa cum ne dorim în meciuri. Dar se întâmplă la fiecare meci, așa că trebuie să ne pregătim pentru asta. Când erai copil, aveai un idol? Sergio Ramos. Când eram copil, da. Și crezi că aveai unele dintre calitățile lui, poate? Cred că tehnica, dar el era puternic și rapid. Și nu sunt genul acesta, dar mi-a plăcut tehnica lui. Aș vrea să știu cum îți petreci timpul liber în București, când nu ești la antrenamente sau la meciuri. Îmi place să fiu acasă, doar să mă relaxez, să mă uit pe Netflix, să vorbesc cu prietenii mei, cu familia și atât. Care sunt obiectivele tale pentru acest sezon? Cred că sunt mai degrabă obiective de echipă. Să alergăm până la capăt și să luăm un titlu.

Dinamo are cea mai bună defensivă din campionat, la egalitate cu Universitatea Craiova și Universitatea Cluj, iar unul dintre motive este cuplul solid de fundași centrali pe care Kopic a reușit să îl formeze.

Nikita Stoinov, stâlpul din apărarea lui Dinamo

ÎNAPOI LA PRIMII PAȘI

Ruptura de ligamente încrucișate este una dintre cele mai grave accidentări pe care le poate suferi un fotbalist în carieră. În multe dintre cazuri se spune că jucătorul nu mai este același ca cel de dinainte de o astfel de accidentare. Se tratează cu o operație și o recuperare atentă, de lungă durată, care să asigure revenirea pe teren în condiții de siguranță. În cazul lui Valentin Țicu, însă, lucrurile au fost mult diferite. Și ce se voia a fi o intervenție deja tot mai întâlnită în rândul fotbaliștilor s-a transformat în coșmar. Un coșmar care a durat mai bine de un an și jumătate, timp în care Țicu a suferit nu mai puțin de patru intervenții chirurgicale. O perioadă mult prea lungă pentru cineva care s-a născut cu mingea la picior. Iar ca „tabloul” să fie complet, chiar înainte să poată reveni pe teren, jucătorul a mai primit o „lovitură”: clubul la care a crescut, Petrolul, și căruia i-a fost căpitan, l-a anunțat că nu mai contează pe serviciile sale. O nouă provocare pentru Vali. Însă, după cum zice citatul „Când o ușă a fericirii se închide, o alta se deschide”. Iar pentru Țicu, acea ușă a fost Dinamo, care a avut încredere în el și în calitățile lui, în ciuda perioadei lungi în care a absentat. Jucătorul a vorbit, pe larg, despre perioada de coșmar pe care a trăit-o, cum a aflat că s-a infectat cu stafilococul auriu, cum a „încasat” fiecare veste care îl îndepărta de terenul de joc, cum a ales Dinamo, dar și ce a învățat din toată această perioadă.

<h2 style="text-align:center;"> „Regret că am jucat, nu prea eram apt să joc acel meci!”</h2> Vali, ai revenit pe terenul de fotbal. Spune-mi dacă știi după câte zile de absență exact. Au fost 555 de zile. Știam că 5-ul este cifra mea norocoasă, m-a urmărit toată cariera, dar nu credeam că și în ipostaza asta. Spune-mi dacă îți mai amintești momentul în care te-ai accidentat și dacă ai putea să ne relatezi. Bineînțeles, nu am cum să nu mi-l amintesc sau să îl uit vreodată în viața asta. Știu că eram în meci, aveam ceva dureri la spate și, pe vremea aceea, Mr. Topal „se ruga” de mine să mă scoată, să nu mai trag de mine. Dar eu, de fiecare dată, încercam să mai trag câte un minut, câte două. Eram în minutul 80 și ceva. Știu că ultimul dialog între mine și el a fost: „Mai lasă-mă două minute să văd cum sunt.” A venit o minge destul de dubioasă. A alunecat pe gazon, era o porțiune mai udă și m-a surprins. Cumva am deviat-o spre partea laterală a terenului și am sprintat spre ea, cu un adversar în spate. L-am căutat și am făcut o mișcare greșită și am simțit ca și cum m-aș fi împiedicat de o treaptă. Mi-am dat seama pe moment că e ceva grav, pentru că nu simțisem niciodată tipul ăla de disconfort, de durere. În primele momente nu a durut chiar atât de tare, dar după câteva minute au început niște dureri groaznice. Dar atât. Nimic mai mult. După meci chiar făceam genuflexiuni în vestiar, dar mi-am dat seama că e ceva grav. Regreți acele două minute pe care ai vrut să le mai rămâi pe teren? Regret tot meciul, pentru că teoretic nu prea eram apt să joc acel meci. Cu o etapă înainte dădusem gol contra lui Dinamo. Simțisem la spate niște dureri puternice și toată săptămâna am fost pe antiinflamatoare. Era o tensiune la echipă, se vorbea de demisii și de lucruri de genul pe care eu niciodată nu le-am suportat în fotbal. Pot spune că și de asta am tras de mine să joc, ca să se liniștească apele. Era și un derby cu Rapid și am tras efectiv de mine. Și nu regret asta, pentru că asta mă caracterizează. Așa a fost să fie. Poate se întâmpla la antrenament. Habar n-am. Cum te-ai simțit în momentul în care ai conștientizat ce ți s-a întâmplat și cât de gravă e accidentarea? Ți-am zis, mi-am dat seama imediat, după ce am ajuns în vestiar, cât de gravă e accidentarea. Nu voiam să-mi fac speranțe aiurea că va fi ceva mai puțin grav, pentru că mi-am dat seama că nu sunt bine. Am vorbit cu familia, le-am explicat că asta este încercarea prin care trebuie să trec. După accidentare, tot focusul a fost să mă refac mai repede și să trec peste situația asta. Nu m-am așteptat să fie chiar atât de greu, dar mulțumesc lui Dumnezeu că sunt aici în momentul de față. Am revenit, joc fotbal, mă bucur de ceea ce-mi place și asta e tot ce contează. Care au fost gândurile tale când ai auzit diagnosticul medicilor? Teoretic, cred că mi l-am pus singur. A venit doctorul în vestiar, l-am rugat să-mi facă testele de genunchi, de laxitate. L-am rugat să nu mă mintă, să fie sincer cu mine. Mi-a spus că există instabilitate. Mi-am dat seama că e acel diagnostic de ligament încrucișat. Nu știam mai mult. Au fost și cele două meniscuri, dar nu aveam de unde să știu atunci. A doua zi am făcut RMN-ul și am aflat exact ce și cum. Cum au fost primele zile după accidentare pentru tine? A fost haos, a fost liniște? A fost haos, pentru că toată lumea a încercat să fie alături de mine. Sunt tipul de persoană care nu prea acceptă să lase persoanele de lângă el să se apropie în momente de genul ăsta. Îmi place să fiu singur, să stau eu cu mine și cu gândurile mele. A fost cumva un disconfort, dar, cum ți-am spus, imediat focusul meu a fost pe operație, pe recuperare. A trebuit să mă mut la București. Focusul era să-mi găsesc un apartament cât mai repede, pentru că nici prietena mea nu putea să le facă pe toate singură. Am încercat ca până la operație să organizăm totul și să ne fie bine după. A fost prima operație pentru tine atunci? Da. Am mai avut una când eram mic, dar nu contează. Îți mai amintești cum a decurs procesul? Da. Sunt clipe pe care n-ai cum să le uiți niciodată. Te marchează în astfel de momente. Sunt tipul de om care toată viața nu prea a avut probleme de sănătate. Sunt puternic din punctul ăsta de vedere, și cu răceli, și cu orice ține de partea asta. Nu prea am fost prin spitale, sincer să fiu. Pentru mine a fost ceva nou, chiar nu știam ce se întâmplă. Îmi aduc aminte fiecare detaliu.

<h2 style="text-align:center;">„La trei săptămâni de la operație rana a 'explodat'”</h2> Asta mă gândeam: cum e pentru un sportiv profesionist, care se mișcă, care este activ, să vadă că este, practic, imobilizat într-un pat? Da, cred că ăsta a fost cel mai greu moment de după operație. Pentru că, într-un fel, depindeam de cineva pentru orice. Inclusiv să merg până la baie. Orice lucru pe care tu îl consideri normal mi se părea aproape imposibil sau un challenge foarte mare. Mai ales că, după protocolul de aici, din România, mi s-a spus că trei săptămâni nu am voie să calc pe picior. Îți imaginezi că mergeam doar într-un picior, efectiv. Cârje și un singur picior – era foarte, foarte greu. Să merg până la baie devenise un calvar. Era și frustrant pentru tine să trebuiască să ceri ajutor? Da. Și cum ți-am spus, nu sunt tipul care să ceară ajutor. Mai ales ajutor pentru lucruri mărunte, cum ar fi să iau o cană cu apă sau un bax de apă. Care au fost primii pași spre recuperare? De la prima operație până la ultima. Prima operație – imediat după intervenție am început recuperarea. A doua zi am fost externat și deja vorbeam cu un kinetoterapeut. Intrasem într-un program, ca să începem cât mai repede. Chiar din a doua zi făceam exercițiile acasă, pe videocall cu el. Operația a fost luni, iar luni am început recuperarea la clinică. Totuși, lucrurile nu au decurs atât de bine. Atunci aș fi spus că sunt bine, dar, privind înapoi și comparând cu celelalte operații, nu eram deloc atât de bine cum credeam. După două săptămâni, când teoretic trebuiau scoase firele, eu aveam dureri foarte mari. Aveam și febră – nu foarte mare, dar nici de ignorat. Mi-au scos firele și mi-au făcut o infiltrație. După asta, durerile au devenit aproape insuportabile. Stăteam pe canapea și am rugat-o pe iubita mea să plece în cealaltă cameră, să mă lase singur, pentru că nu mai puteam de durere. Nu suportam nici măcar să văd o muscă în cameră. Nu puteam mișca piciorul. Eram pe calmante, pe tot ce se putea. La trei săptămâni după operație, rana practic a „explodat”. Făcusem o infecție la firele absorbabile din interior. Piciorul se umflase foarte tare și, la un moment dat, corpul a eliminat lichidul prin rana operației. Medicul din România mi-a spus că e posibil să fie nevoie de o nouă intervenție, pentru curățare și pentru scoaterea acelor fire. A urmat încă o intervenție – mai mult o curățare. Au fost scoase firele, au fost puse altele normale și am urmat tratament cu antibiotice. Recuperarea părea să meargă bine, dar genunchiul rămânea umflat. Au trecut trei luni, apoi cinci luni și jumătate. Nu aveam dureri, dar umflătura nu dispărea. Începusem să îmi pierd încrederea. Am ajuns la Ștefan Irimia, un om extraordinar. Mi-a spus să fac investigații suplimentare. Am ajuns la un alt medic, care mi-a spus că genunchiul este instabil și că trebuie refăcut ligamentul. La acel moment, antrenor la Petrolul era Adrian Mutu. Am luat legătura cu el și m-a ajutat să ajung la Roma, la profesorul Mariani, unul dintre cei mai buni. Am ajuns foarte repede. M-a consultat și mi-a pus același diagnostic: ligamentul trebuia refăcut. Genunchiul era instabil, ca și cum m-aș fi rupt cu o zi înainte. Mi-a luat analize din lichidul sinovial. Urma să fiu operat miercuri, dacă analizele ieșeau bine. Marți m-au chemat la clinică și mi-au spus că nu pot fi operat: aveam stafilococ auriu în genunchi. Nu mi-a venit să cred. Nu puteam concepe așa ceva. Mi s-a spus că trebuie să urmez tratament la infecționist. Minim o lună de antibiotic. Am luat antibiotice șapte-opt săptămâni. Apoi am fost operat din nou pentru curățarea genunchiului și scoaterea vechii grefe. O perioadă am stat o lună și jumătate fără ligament, până când inflamația s-a redus și osul și-a revenit. Pe 25 iunie 2025 a avut loc a patra operație – cea definitivă. S-a prelevat din nou grefă din tendonul patelar și s-a reconstruit ligamentul.

<h2 style="text-align:center;">„Într-un an am învățat de patru ori să merg”</h2> Este incredibilă povestea și în contextul în care, cumva, oamenii nu știu ce înseamnă o accidentare gravă pentru un fotbalist. L-au văzut pe Țicu că a dispărut în luna iulie sau august, când a fost, apoi s-au gândit: ‚Ce mai face, nu mai revine pe teren?’... Mi s-a făcut pielea de găină. Nici nu cred că s-au mai gândit: ‚Ce mai face?’. Cât timp ești în prim plan, toată lumea e cu tine, când nu mai ești, puținii prieteni, dacă există, din fericire la mine au existat și am avut parte și de colegi, foștii mei colegi de la Petrolul, pe care îi pot numi prieteni, care au fost alături de mine. Aici mă refer la Denis Radu, Alexandru Mateiu, chiar m-au ajutat foarte mult. Prietenii mei, iubita și familia, dar atât, ei au fost în principal alături de mine. Oamenii te-au văzut când ai „dispărut” de pe teren, apoi te văd revenind și spun: ‚Dar nu mai joacă la fel ca înainte!’. Și nu mai există nici răbdarea aceea, pentru că atunci când te întorci e nevoie de o perioadă de adaptare. Vreau ca oamenii să înțeleagă ce înseamnă, de fapt, o accidentare. Nu e așa. Imaginează-ți că eu într-un an de zile am învățat de patru ori să merg. Se spune că după fiecare accidentare de genul trebuie să înveți să mergi. Ai spus și tu că este așa... Să intru mai în detaliu, trebuie să înveți să ridici piciorul din pat. Tu, stând pe spate, nu poți ridica piciorul. După prima operație, când am ajuns la clinica de recuperare, mi-au zis: ‚Hai, ridică piciorul!’. Și am întrebat cum. Nu vreau să mă victimizez, mulți au trecut prin asta, dar ăsta este procesul, nu mai poți nici măcar ridica piciorul. Cu mersul deja trebuie să treacă puțin timp până să înveți să mergi. Nu mai zic, mers, alergat, sărit, lovit mingea, de asta durează atât, poate unii spun că durează mult șase luni. Eu, fiind implicat, nu m-am gândit niciodată la cât de mult a durat. Cu siguranță, pentru oamenii din fotbal poate încă sunt sceptici și țin să mulțumesc clubului Dinamo pentru că au crezut în mine, poate clubul la care am fost crescut nu a mai crezut în mine atât de mult. Oamenii poate sunt sceptici, dar să fie convinși că tot ce ține de mine a fost întotdeauna 110% făcut.

<h2 style="text-align:center;">„Au fost momente în care am gândit că o să mă las pentru că nu o să mai pot”</h2> Care este impactul pe care accidentarea l-a avut asupra psihicului tău? Acum, dacă stau să fac o retrospectivă cu Vali de acum un an și jumătate și Vali de acum, cu siguranță sunt un alt om. La modul de răbdare, eram un om foarte impulsiv. Astea rămân în tine, dar cumva s-au schimbat. Sunt mai conștient, să nu mai iau totul pe repede înainte, să profit de ziua de azi, să fiu mulțumit de ce am, de cine sunt. Care au fost cele mai apăsătoare gânduri pe care le-ai avut în acea perioadă? Te-ai gândit în vreun moment că nu te vei mai putea întoarce pe teren? Da, că nu o să pot, nu că o să mă las. Cu siguranță sunt făcut să fac asta, dacă și după atâtea probleme am revenit și mi-am găsit pasiunea. Copilul din mine urlă de fiecare dată când ating mingea. Da, au fost momente în care am gândit că o să mă las, dar nu că nu o să mai vreau eu, ci pentru că nu o să mai pot. Îți amintești cum a fost primul tău antrenament oficial? A fost primul antrenament la Dinamo, pe 3 ianuarie, eu teoretic puteam intra de la Petrolul, fizic eram disponibil. Nu am simțit teamă când am început antrenamentul, de niciun contact, am stabilit cu Mister de la bun început, încă dinainte de a pleca în cantonament, că suntem all in, că o să meargă cu noi, dar în special cu mine la limite. Știa că va fi greu pentru mine, că trebuie să prind nivelul echipei, eram și eu conștient de asta, că trebuie să accept acest greu, să trag zi de zi de mine. Primul antrenament a fost foarte greu.

<h2 style="text-align:center;">„Când am auzit că mă vrea Dinamo nu am mai stat la discuție” </h2> Nu ai mai apucat să revii pe teren pentru Petrolul. Cum a fost pentru tine psihic atunci când ai realizat că nu mai șansa de a te lupta pentru locul tău pe teren? A fost destul de complicat, o perioadă foarte complicată. Pe lângă faptul că eram focusat și prins în recuperare, pentru că teoretic tot în recuperare eram, dar eram în antrenamente specifice de fotbal, nu m-am așteptat sub nicio formă să se ia această hotărâre și nici nu mi-am dorit-o. Am avut o discuție cu domnul Neagoe, mi-a spus că după cantonament, cumva, dacă aș fi dispus, pentru că toți erau sceptici, dacă accept să merg împrumut după cantonament. Eram debusolat, ba într-o zi eram căpitanul echipei și cel mai vechi component din lot, toată lumea mă respecta, ba într-o zi eram un jucător nou, așa mi s-a spus. Am spus că nu pot pleca împrumut, intrasem oricum în ultimele șase luni de contract cu Petrolul și rămăsese de stabilit că ne vedem după cantonament, luăm o decizie bărbătească împreună. După ultima etapă, pe 24, a venit Moș Crăciun și am avut o ședință cu președintele clubului, mi-a spus că nu mai sunt atât de mult dorit de Mister, că nu se poate baza pe mine, Mister spune de conducere... nu vreau să intru în detaliile astea, oricum. Nu am mai fost dorit. Mi-am căutat echipă, s-au ivit mai multe oferte, printre care și Dinamo, când am auzit de Dinamo nu am mai stat la discuție. Aveam nevoie de ceva nou, sincer să fiu, chiar înainte de accidentare. Cum a fost pentru tine când ai văzut că un club precum Dinamo își pune încrederea să te transfere? A fost un puseu de încredere dată de Dumnezeu către mine. Mi-am dat seama că anumiți oameni văd lucruri interesante și au încredere în mine, în potențialul meu, nu a făcut decât să îmi ofere încredere că am fost ceva bun și cu siguranță voi mai putea ajunge acolo unde am fost. Ai debutat la Dinamo și, practic, ți-ai marcat revenirea pe teren în meciul cu Farul. Nu ai jucat foarte mult dar vreau să îmi spui cum a fost pentru tine momentul când ai pășit din nou pe teren? Să fac un poster al situației, cred că era în interiorul meu un copil care zburda de bucurie pe un teren. Nu mă puteam opri din entuziasm, aveam o energie triplă în corpul meu. În încheiere, mi-ar plăcea să lași un mesaj pentru alți jucători care poate se vor confrunta cu o situație similară ca a ta. Ce crezi că ar trebui să știe? Îmi doresc pentru toată lumea, dacă aș avea acum o putere magică să elimin accidentările din fotbal, cu siguranță aș face-o. Dar le-aș spune să aibă încredere în potențialul lor în fiecare zi și să facă maximum, pentru că este doar o perioadă, care cu siguranță va trece.

Cel de-al patrulea episod „Înapoi la primii pași” am vorbit cu Valentin Țicu, fotbalistul care a reușit să revină pe teren după un an și jumătate de absență.

„Înapoi la primii pași”, episodul 4: Țicu, de la calvar la „renaștere”

Bucureștean care a făcut trecerea de la Dinamo la Steaua, pentru a debuta în Superliga la Universitatea Craiova. A devenit rapid un jucător important pentru alb-albaștri și unul dintre favoriții fanilor, într-un sezon în care Bănia simte parcă mai mult decât oricând posibilitatea unui titlu pe care îl așteaptă de 35 de ani. David Matei s-a adaptat repede la rigorile Superligii, dar știe că mai are multe de demonstrat. De altfel, recunoaște că, până acum, și-a arătat probabil doar jumătate din potențial. Tocmai de aceea, cuvântul „muncă” apare des în discursul său. Și crede că „uneori sunt prea dur cu mine”, însă doar pentru că încearcă să se autodepășească. David, ce ne-ar spune mama ta dacă am întreba-o cum era David atunci când era mic? Plângăcios, cred. Serios? Da, eram foarte atașat de ea și nu știu, orice chestie mică mă enerva și începeam să plâng. Mai ales la grădiniță, nu suportam să stau. Era masa de prânz și după aia aveam somn, dar niciodată n-am dormit la grădiniță. Nu puteam sta fără ea. Îi ziceam să stea acolo la grădiniță, în față, să mă aștepte. Spune-mi, te rog, ce crezi că ai moștenit de la mama ta și ce crezi că ai moștenit de la tatăl tău? De la tata, clar, mentalitatea și, practic, el m-a învățat tot. El m-a făcut bărbat, să zic așa. Și de la mama, cum să am grijă de mine, adică să îmi port singur de grijă. Am citit că ai studiat limba arabă. O mai studiezi? Din păcate, nu am mai avut timp. Cum de ai început să studiezi limba arabă și, spune-mi, te rog, și cât de bine o cunoști? Eram mic și un vecin de-al nostru, care era arab, a vrut să mă învețe. Și de acolo, ușor, ușor, am început și am evoluat, să zic că știu așa, la un nivel. Adică, cel puțin, înainte știam. Acum am uitat, că n-am mai făcut de un an și jumătate, aproape doi. Ai povestit că ți-ai dorit să joci fotbal de la cinci ani și că plângeai la gard când îi vedeai pe băieții mari jucând. Când te-au refuzat de la început, cum te-ai simțit? Clar că nu mi-a convenit, dar ce să fac? Am așteptat, mi-am așteptat rândul să mai cresc. Spune-mi, te rog, dacă ai fost întotdeauna așa de dezinvolt... Nu cred. Chiar eram introvertit. Bine, și acum sunt introvertit, adică sunt dezinvolt cu persoane apropiate și cu care mă simt bine lângă mine, care simt că am încredere în ele, să pot să vorbesc cu ele. Dar, în schimb, nu pot să zic că sunt introvertit, dar nu vorbesc foarte mult. Spune-mi, te rog, ce au spus părinții tăi atunci când le-ai spus că îți dorești să fii fotbalist? Voiau o altă meserie pentru tine sau au fost dintotdeauna ok cu tine fotbalist? Nu știu ce să zic. Poate, la un moment dat, să zic, nu se gândeau că ajung la nivelul ăsta și, probabil, se gândeau că să fac o meserie sau ceva. Și acum, când am dat BAC-ul, tata și-a dorit... Și mama, și tata și-au dorit să intru la drept, dar n-am avut cum. Ai fost la Dinamo și ai ajuns la Steaua. Cum s-a întâmplat asta, această trecere? N-a fost o mare trecere, pur și simplu nu am mai simțit că mi-e locul acolo și am avut de făcut o alegere. Am avut mai multe echipe și m-am gândit că, dacă mă duc la Steaua, care e club de liga a doua, am șanse mai mari să debutez mai repede. Și așa s-a și întâmplat. Transferul s-a făcut în jurul sumei de 2.000 și ceva de lei? Da, eram junior, nu putea să se dea pe mine o sumă... Pur și simplu, s-a plătit grila de formare, atâta tot. Dar nu ți se pare interesant, dacă ne gândim la sumele din prezent, la transferuri și la... Da, clar, dar aveam 14 ani. Nu știu cât aveam. La 14 ani cât să dea pe mine? Și apoi, la 16 ani, ai debutat la Steaua. Ți-amintești ce-ai simțit în momentele alea? Atunci când știai că urmează să debutezi? Nu au fost mari emoții, pentru că m-a luat prin surprindere debutul. Eram pe bancă, nici nu eram la încălzire. A fost un sentiment indescriptibil. În primul rând pentru că am jucat acasă și am debutat și am dat și pasă de gol. Dar nu au fost mari emoții. Adică stăteam pe bancă și dintr-o dată mi-a zis „Hai, piticule, intră!” și m-am dezbrăcat repede. Deci nu ai conștientizat ce se întâmplă? Da, da, da, pe moment, nu. Cum a fost pentru tine trecerea de la liga a doua la Superliga? Și ca nivel al jocului... Grea, foarte grea. Adică și intensitate, și forță, și tot, s-a schimbat tot. Dar cred că m-am adaptat destul de bine. Ce a trebuit să schimbi la rutina ta, să zicem? În principiu, muncă, adică să muncesc mai mult. Încerc în fiecare zi să dau tot ce am mai bun. Și, clar, cred că de când am venit în Superliga am început să muncesc și mult mai mult pentru că am realizat că fără muncă nu se poate.

Matei, David

Te rog să-mi spui cum te-ai simțit când ai pășit prima dată pe Stadionul Ion Oblemenco și ai văzut că este plin. Clar, a fost ceva de nedescris. Adică, o dată fanii, pentru că, la Steaua, că e galeria, dar nu prea era lume pe stadion. Adică se simte altfel. Și când îți strigă lumea numele, adică totul e schimbat. Da, clar, m-am simțit... Pot să zic că m-am simțit fotbalist. E și stadionul făcut de așa natură încât ai senzația că vine peste tine. Da, da, da. Primul tău gol în tricoul Craiovei a fost în Cupă. Da. Dar apoi, în campionat, ai reușit o dublă chiar în ultimul meci din 2025. Ai terminat 2025 cu o dublă și primele tale goluri pentru Craiova. Zi-mi, te rog frumos, cum se simte să înscrii în tricoul Craiovei și pe Ion Oblemenco? Da, a fost altceva meciul din campionat decât cel din Cupă, pentru că în cel din Cupă am jucat cu o echipă de liga a treia și-mi doream foarte mult să marchez și în campionat. Pot să zic că am așteptat cam mult golurile. Adică, cred că puteam să înscriu mai devreme, dar, să zic așa, au venit poate la momentul potrivit. David, sezonul acesta te-am văzut și plângând. Ai spus că plângeai de când erai mic. Cum te-ai simțit în momentele alea? Pentru că te-ai învinovățit parțial pentru acel meci. Zi-mi, te rog frumos, cum te-ai simțit în momentele alea? Ce-ai gândit de nu ai putut să-ți oprești lacrimile? Poate m-am învinovățit cam mult, cred. Adică, nu știu, terminându-se și 1-1 (meciul cu CFR - n.r.), m-am gândit că poate eu am greșit, puteam să fac mai mult și, pur și simplu, de obicei sunt expresiv și nu pot să-mi ascund sentimentele. Adică, dacă îmi vine să plâng, plâng. Nu pot să mă abțin. Și s-a văzut. S-au văzut emoțiile. Dar, pe de altă parte, ești conștient că totuși ești încă tânăr și încă te adaptezi? Clar sunt încă tânăr, dar... Ești dur cu tine? Asta voiam să te întreb. Da, uneori cred că sunt prea dur cu mine. Adică, încerc mereu să mă depășesc și nu-mi place când fac greșeli. Voiam să te întreb apoi dacă te-ai învinovățit că ai plâns într-un loc public. Pentru că, bineînțeles, băieții de obicei au tendința asta de a nu se arăta vulnerabili, de a nu fi văzuți. Știu că nu e bine, mi-a zis multă lume că nu trebuia să plâng în văzul lumii. Dar, dacă așa mi-a venit, ce să fac? Cred că e foarte bine să arăți vulnerabilitățile, mai ales că ești totuși copil. Da, dar după aia lumea te judecă. Și de asta nu e bine să-ți arăți sentimentele. S-a văzut că plângi pentru că tu îți doreai victoria în acel meci și doreai să obții mai mult în acel meci. De obicei plâng pentru că pun pasiune în ceea ce fac și era normal, că m-am simțit vinovat. Dacă nu îmi păsa, mă întorceam. Și cred că fanii te apreciază și mai mult pentru asta. Da, nu știu. Poate da, poate nu. Cum ai descrie sezonul tău la Craiova până acum? Cred că de când am început să joc am arătat, să zic, un 50-60% din potențial. Mă adaptez și mă obișnuiesc. Mi-am propus ca în 2026 să fiu din ce în ce mai bun, mai dezinvolt și să înscriu cât mai mult. Am vorbit despre partea fotbalistică. Haide să vorbim puțin și despre cum a fost pentru tine să pleci pentru prima dată de acasă la o distanță destul de mare de casă. Da, nu a fost ceva foarte greu. Adică vorbisem prima dată să stau primele luni împreună cu mama. Dar după prima săptămână a plecat la București. Nu mi-a fost așa greu. Adică chiar dacă înainte eram o persoană foarte atașată de părinți și acum nu. M-am obișnuit. Cum am zis, tata m-a ajutat foarte mult și am învățat că trebuie să fiu bărbat în viață și nu mi-a fost așa greu. Dacă mingea ar putea vorbi, ce crezi că ți-ar reproșa cel mai des într-un meci? Cel mai des într-un meci? Bună întrebare. Chiar nu știu. Nu știu, poate uneori să o dau mai repede. Să o mai las. Dacă ar trebui să-ți descrii stilul de joc printr-un fel de mâncare, care ar fi acela și de ce? Paste. Că uneori țin mingea prea mult și o încurc. David, spune-mi ce îți place să faci în timpul tău liber. Nu fac mare lucru. Mă mai joc pe calculator, mai ies cu prietenii pe afară. Bine, la Craiova nu prea am prieteni, dar mai ies cu colegii. Adică cam atât. Nu fac mare lucru. Care este cea mai mare diferență între cum te văd oamenii și cum ești tu, de fapt? Am văzut că mai zice lumea de mine că am o atitudine cam arogantă, că am harfe. Dar sunt foarte prietenos. Adică multă lume mi-a zis, și am prieteni cu care, să zic, n-am mai vorbit de mult cu ei și mi-au zis „Credeam că ți-ai luat harfe așa, dar ești de treabă”. Și am văzut că multă lume crede lucrul ăsta despre mine. Chiar sunt același ca și când eram la liga a doua, ca și când eram la juniori.Chiar sunt foarte de treabă. Zi-mi un alt skill pe care îl ai și care să nu aibă legătură cu fotbal? Gătesc destul de bine. Da, îmi place mult să gătesc. Ce-ți place să gătești? Orice. Și acasă, când stau singur acum, când stăteam cu ai mei, mai găteam eu. Adică ziceam la mama să mă lase pe mine. Foarte tare. Ce nu ți-ai dori să uiți niciodată, indiferent de nivelul pe care îl atingi? De unde am plecat. Să rămâi cu picioarele pe pământ e cel mai important. Ce mesaj ai pentru un copil care visează să ajungă unde ești și tu acum? Să muncească mai mult, că fără muncă nu o să reușească. David, dacă ar fi să pui tu un singur titlu poveștii tale de până acum, ce titlu ai pune? Un singur vis.

Mijlocașul de 19 ani este marea descoperire a Universității Craiova în acest sezon

David Matei abia a început: „Mi-am arătat 50-60% din potențial”

La finalul sezonului trecut, Luca Stancu retrograda cu AFC Câmpulung Muscel în liga a treia. Însă tânărul fundaș lateral - va împlini 21 de ani în mai - a făcut pasul în Superliga. Hermannstadt l-a transferat, iar antrenorul de atunci al sibienilor, Marius Măldărășanu, l-a titularizat chiar din prima etapă. Nu a contat că adversară era campioana FCSB. Tocmai echipa favorită a lui Stancu. Însă momentul cu adevărat de pus în ramă a fost returul cu roș-albaștrii. La Sibiu, într-un spectaculos 3-3, Luca Stancu a marcat un gol și a oferit o pasă de gol. Dintr-o dată, a devenit un mic star. Îi descoperim împreună povestea, în interviul acordat pentru superliga.ro. Spune-mi, te rog frumos, la ce vârstă ai mers pentru prima dată la fotbal? Cred că aveam șase ani când am fost prima dată la fotbal. M-au dus părinții împreună cu fratele meu. Ne-au înscris să facem sport, nu neapărat să facem performanță. Nu s-au gândit niciodată să facem performanță. Ne-au dus la club, cred că era atunci singurul club de juniori. Asta a fost atunci. Nu ne-am gândit niciodată că eu cel puțin o să ajung până aici. De la fotbal ca sport recreativ, la carieră. Cum s-a făcut trecerea pentru tine? Ușor, ușor. Am avut un grup foarte bun, un antrenor foarte bun a ținut la noi. Am crescut împreună cu el. Am crescut, așa să zic, la FC Argeș, de la vârsta de 12 ani până la 16. Acolo m-am format cel mai mult. După, am mers la LPS Pitești, înapoi la antrenorul care m-a luat la început. După aceea el m-a adus la liga a treia, la Câmpulung. De acolo am tot continuat, am jucat bine și am ajuns până aici. Cum de nu ai rămas la FC Argeș? E o poveste lungă. Am avut un antrenor, Ghiță Daniel. Eram cu două grupe foarte bune, 2005 și 2004. Noi, copiii de 2005, jucam la grupa de 2004, dar aveam și campionatul nostru. Mi s-a părut puțin incorect să jucăm la 2004, că noi puteam face mai multă performanță la 2005. Am ales să plecăm. Mai mulți copii, nu doar eu. Regreți cumva decizia sau ți se pare că a fost cea mai bună? Nu regret. Așa am simțit atunci să facem, împreună cu părinții, ne-am consultat toți. Și eu cred că am luat decizia bună. Dacă am ajuns aici, nu se știe unde ajungeam, dacă rămâneam. În vară, a fost un moment dificil alături de Câmpulung Muscel, care a retrogradat în a treia divizie. Cum ai trăit tu acele momente? Mai ales ca jucător tânăr. Da, vă dați seama, cred că am fost dintre primii care au ajuns acolo la liga treia. Eram unul dintre cei mai vechi. Mi-a părut rău, pentru că muncesc foarte mult oamenii de acolo, nu-i ajută nimeni. Era un singur patron, care, din ce am înțeles, nici el nu mai este acum. Îmi pare rău pentru ei, situația în care au ajuns, dar sunt sigur că vor lua de la capăt și vor ajunge din nou unde trebuie.

Stancu, Luca

Cum a fost pentru tine trecerea de la diviziile inferioare la Superliga României? Da, a fost un moment foarte important. Nu mă așteptam niciodată ca să mă sune să mă vrea aici. Prima oară am venit în probe, nu mă așteptam să rămân, vă zic sincer. Am venit cu gândul doar să încerc, de ce nu? După ce am semnat, m-am simțit puțin mai liniștit. Mi-am dat seama că nu e așa mare diferența și suntem aici. Ai debutat chiar în prima etapă împotriva echipei preferate, după cum ai zis. Cum se simte un jucător tânăr atunci când primește încrederea antrenorului de la primul meci? Vă dați seama, am primit încrederea de la domnul Marius Măldărășanu. Dar să știți că am avut emoții, foarte mari emoții. Cred că s-au și văzut puțin. După, ușor, ușor, am început să le mai las. Ce ai simțit în momentul în care ai aflat că vei fi titular? Nici nu știu să vă explic. Eram super fericit. Trebuia să mă concentrez și la meci. Toată lumea îmi dădea mesaje, felicitări, bravo, baftă. Nu știam ce să le mai răspund. Eram concentrat pe meci. Aveam, vă dați seama, foarte mari emoții. Dar eu zic că a fost bine. Ce drăguț că două momente importante pentru tine au fost cu FCSB. Debutul tău, cu FCSB, și după aia a venit și acel gol într-un meci de-a dreptul spectaculos. A fost, cred că, cel mai frumos moment din cariera mea să înscriu echipei preferate. Chiar dacă nu am început meciul atât de bine, ulterior, am continuat foarte bine și am avut două realizări importante. Gândindu-te la colegii experimentați pe care ai avut în vestiar până acum, ce ai învățat cel mai important de la unul dintre ei și de la cine? Am învățat de la toată lumea. Nu mi-am luat câte ceva, dar cred că principalul sfat este să am încredere în mine, să nu ascult ce spun ceilalți, să cred în puterile mele și să muncesc în continuare. Ce te scoate cel mai tare din sărite atunci când ești pe terenul de fotbal? Când nu reușesc, când nu-mi iese ce mi-am dorit. Ești o persoană care se frustrează când nu ieși lucrurile? Se frustrează mai mult, mă frustrez mai mult în mine, nu mă exteriorizez. Spune-ne un lucru despre tine pe care lumea nu îl știe, dar ai vrea să-l afle acum. Am o familie minunată și niște prieteni foarte buni. Dacă nu ai fi fost fotbalist, ce carieră ai fi avut? Dacă nu aș fi fost fotbalist, cred că aș fi fost avocat. Ce obiectiv ai tu și personal, și profesional de acum înainte? Să fiu sănătos în primul rând, să am familia bine, prieteni la fel, și ca sportiv să joc cât mai mult, să prind cât mai multe minute.

superliga 2026

Fotbal

vineri 06 martie

sâmbătă 07 martie

duminică 08 martie

luni 09 martie