FCSB

FC Botoșani

Stadion "Municipal" Botoșani

FC Universitatea Cluj

FC Argeș

Stadionul Orășenesc Mioveni

Universitatea Craiova

Oțelul Galați

Stadionul Oțelul

Petrolul Ploiești

Unirea Slobozia

Stadionul Clinceni

UTA Arad

CFR Cluj

Stadionul Dr. Constantin Rădulescu

AFC Hermannstadt

FC Rapid București

Superbet Arena Giulești

Metaloglobus

FK Csikszereda

Stadionul Municipal Miercurea Ciuc

FC Farul Constanța

Dinamo București

Stadionul Arcul de Triumf

Ionuț Tătaru

INTERVIU

Numele lui Dennis Politic stârnește multe sentimente pentru fanii fotbalului, în special după transferul din această vară. Știm deja cine este jucătorul pe care FCSB l-a transferat de la Dinamo, într-o mutare care s-a mai făcut de-a lungul timpului de câteva ori și viceversa, dar parcursul său este unul special. Drumul lui Dennis în fotbal a început cu sacrificiu. Nu al său, ci al părinților, care și-au schimbat radical viața pentru ca băiețelul lor să-și urmeze visul, acela de a deveni fotbalist. La ce au fost nevoiți să renunțe părinții tăi pentru visul tău sau ce au sacrificat? La joburile lor, la joburile pentru care au muncit, pentru care au studiat, erau amândoi într-o funcție foarte bună și la confortul de aici, până la urmă. Au trebuit să meargă într-o țară necunoscută, să o ia de la zero.

În Anglia și-a văzut visul cu ochii aproape de ”Teatrul viselor”, când a început să joace la academia lui Manchester United, unde l-a întâlnit și pe Sir Alex Ferguson. Dacă ar fi să-i poți transmite un mesaj lui Dennis, care juca la Academia lui Manchester United, care ar fi acela? Asta este bună, întrebarea... Să joace fără frică, să joace cu curaj și să fie cât de profesionist se poate. Să-și dea lui cea mai bună șansă, să ajungă cât mai sus Dar una dintre amintirile sale memorabile are legătură cu rivala lui United, Manchester City, dar și cu un fost portar român înalt, care a apărat în poarta ”cetățenilor”: „Am fost copil de mingi în mai multe rânduri când eram la Manchester City. Nu știu dacă lumea știe, după ce am fost la Manchester United, am fost și la Manchester City un sezon. Și da, jucătorii din academie erau copii de mingi de multe ori și eu eram foarte entuziasmat. Pentru că în acea perioadă era Costel Pantilimon portarul celor de la Manchester City. Și mi-aduc aminte și acum că m-am dus în spatele porții și am încercat să-l strig când făcea el încălzirea. M-a auzit că sunt român, a venit, a vorbit cu mine și mi-a promis tricoul la final de partidă și mi l-a și dat. Este încă mare de mine, vă dați seama la cât de înalt e el. Dar un gest foarte frumos, care a însemnat mult pentru mine la vremea aia. Când ajungi în locul în care a pășit și David Beckham este imposibil să nu visezi să-i calci pe urme. Dennis a avut norocul ca fostul mare fotbalist englez să-l urmărească din tribune chiar când a înscris un gol ”în stilul Beckham”. Momentul, însă, nu s-a terminat cu zâmbetul pe buze pentru el. „Eram la Salford, era prima mea experiență la echipa mare, venisem de la Bolton, de la Under-23. Și îți dai seama că a fost un meci cu o încărcătură emoțională deosebită, pentru că era David Beckham, unul dintre cei mai mari fotbaliști. Și, într-adevăr, așa a fost situația, că am marcat chiar cu piciorul stâng de la jumătatea terenului. Dar, cum ai spus și tu, s-a terminat destul de urât meciul, pentru că am avut o problemă la umăr și a trebuit să părăsesc terenul accidentat. Și n-am mai reușit să mă întâlnesc cu el la final”, a povestit jucătorul campioanei. Beckham rămâne însă o sursă de inspirație pentru Politic: „Mi-a plăcut foarte tare și povestea lui, având în vedere ce s-a întâmplat la Cupa Mondială, cu Argentina, când a luat cartonașul roșu și cât hate a primit din partea propriilor fani englezi. Și după, cum s-a ridicat, a devenit căpitanul echipei naționale și cum a reușit să treacă peste acel moment. Și m-a inspirat oarecum povestea lui. Este bine să vezi astfel de lucruri, pentru că puterea lui mentală te inspiră pe tine ca și fotbalist și ca om”. De asta a avut nevoie și Dennis în momentele în care a fost nevoie să stea departe de gazon. Ai schimba ceva la cariera ta, dacă ai putea? Aș schimba să nu mai am atâtea accidentări, dacă aș putea, pentru că accidentările consider că sunt cele care m-au tras în jos până acum. Dacă nu aveam, nu știu, accidentări cu ligamentul încrucișat, accidentări la umăr sau chiar accidentările repetate pe care le-am avut la bicepsul femural, cu siguranță poate eram la un nivel mai înalt.

Politic, Dennis-Dorian

S-a reinventat în România, la Dinamo, unde a trecut prin multe momente, unele bune, care i-au adus zâmbetul pe buze, dar și altele mai puțin bune. Alege însă să se gândească doar la momentele în care a fost fericit alături de câini. „Mă bucur că am luat decizia să mă întorc în țară. O mutare pe care mulți poate o consideră un pas înapoi. Eu am luat decizia și știam că am luat decizia bună. Am avut o perioadă bună și cred că m-a ajutat acea perioadă să cresc și să fiu jucătorul care sunt astăzi”, spune Politic. De-a lungul timpului, numeroși jucători din istoria fotbalului au ales să îmbrace tricourile echipelor considerate rivale, iar schimbul pe ruta Dinamo - FCSB a stârnit întotdeauna reacții. Spune-mi cum se simte să o ai rivală pe FCSB și după aceea să joci pentru FCSB. Eu consider că suntem fotbaliști profesioniști și atâta timp cât suntem pe teren, trebuie să ne facem treaba pentru clubul la care suntem. Spuneai acum un an că în Giulești ți s-a părut cea mai ostilă atmosferă pe care ai întâlnit-o ca jucător în Superliga. Dacă ar fi să te întreb acum, s-ar schimba răspunsul ăsta după ce ai jucat împotriva lui Dinamo? Da, cu siguranță. În meciul cu Dinamo, pe Arena Națională, având în vedere că s-a jucat și la ei acasă, a fost cea mai ostilă atmosferă, în special pentru mine, pentru că am fost acolo și mă așteptam oarecum din partea fanilor să mă huiduie, să mă înjure. Ce să spun? Eu sunt liniștit, consider că a meritat mutarea mea aici. Sunt fericit aici și vreau să dau totul aici, să am rezultate cât mai bune. Ți-a fost greu în momentul în care ai ieșit pe teren și ai auzit marea aceea de oameni? Nu, nu mi-a fost greu. Sincer, mă așteptam la mai rău. Și nu mi-a fost greu pentru că mă așteptam și am fost pregătit mental pentru asta.

<h2>Victoria din Supercupă, seara cea mai frumoasă</h2>

Transferul i-a adus și cea mai mare bucurie din fotbal. A reușit să marcheze chiar în primul său meci cu FCSB și nu doar atât, ci a plecat acasă și cu primul trofeu al carierei. Dacă ai putea retrăi o singură zi din viață, care ar fi aceea? Pentru sentimentele frumoase pe care le-am avut, câștigarea Supercupei, având în vedere că a fost și primul meu meci. Am dat și gol, am luat și eu omul meciul, am și câștigat primul meu trofeu. Și a fost un început așa, cum nu se putea mai bine la noua mea echipă. Poate cea mai frumoasă seară din punct de vedere fotbalistic. Ca sentimente, spune-mi cum este să joci în preliminariile cupelor europene și să te califici și în grupe? Încă mă consider un fotbalist destul de tânăr la 25 de ani, adică mai am mult de învățat și mai am mult de crescut din punctul meu de vedere. M-am gândit și am muncit pentru asta și am sperat să ajung la un nivel cât mai înalt și de asta am și venit aici, la FCSB. Asta mi-am dorit, ăsta a fost un obiectiv al meu pe care l-am și declarat, că îmi doresc să joc în cupele europene. Și sper să îmi adaug cât mai multe meciuri, cât mai multe reușite personale și de asemenea colective. Mi-aș dori să câștigăm și campionatul.

Familia a jucat un rol important în viața și cariera lui Dennis Politic. Părinții săi au fost primele exemple de sacrificiu și muncă. Acum, Dennis este un exemplu pentru fetița sa. Cum sunt părinții tăi? Oameni simpli, oameni muncitori și oameni care au pus în mine acea dorință de a ajunge fotbalist și acea modestie, ca să spun așa, de a munci și de a ținti spre un scop și de a nu mă da bătut până îl ating. Și dacă ar fi să alegi, ce crezi că ai preluat de la mama ta și ce crezi că ai preluat de la tatăl tău? De la mama mea cred că am preluat ambiția și de la tatăl meu cred că am preluat să fiu calculat, să fiu destul de calm în diferite situații. El este mai calculat așa. Cum este rolul de tată? Unul foarte frumos. Primele câteva luni au fost mai grele, de acomodare, să te obișnuiești. Acum este foarte plăcut, chiar este o bucurie foarte mare. Ce ți-ai dori să spună fetița ta despre tine atunci când va fi mare? Că e mândră de mine și că are un tată care e muncitor și care a dat totul pentru familie. De la Brașov la Manchester, de la visurile unui copil la realitatea unui fotbalist matur, povestea lui Dennis Politic e despre curaj și sacrificiu. Despre părinți care au renunțat la tot pentru visul lui. Despre accidentări care l-au pus la pământ și despre puterea de a se ridica iar și iar. La 25 de ani, Dennis a purtat banderola de căpitan la Dinamo și a ales să înceapă un nou drum chiar în culorile rivalei. Acum, cu primul trofeu în mână și cu familia aproape, știe că tot ce a fost greu l-a adus aici. La FCSB, povestea lui nu se încheie. Abia începe.

Parcursul lui Dennis Politic nu a fost deloc ușor. Însă visul său de a avea succes în fotbal l-a împins mereu de la spate

Povestea lui Dennis Politic: sacrificiu, curaj și un vis care continuă

SUPER JUCĂTORUL ETAPEI

Dinamo a obținut cea mai clară victorie a etapei a noua din Superliga, 3-0 cu Petrolul, pe Stadionul Ilie Oană, iar Cătălin Cîrjan a fost implicat, într-un fel sau altul, în toate cele trei reușite ale alb-roșiilor. „A fost vioara întâi”, l-a lăudat Ionel Dănciulescu. „Golul marcat de el e o operă de artă, a rezolvat faza în stil de mare campion”, a continuat fostul atacant, care știe câteva lucruri despre cum se înscrie un gol. La Ploiești, Cîrjan a deblocat partida în finalul primei reprize, când a controlat excelent mingea între doi adversari, apoi a trimis elegant în poartă. Până în acel moment, nu fusese un meci ușor pentru elevii lui Zeljko Kopic. Însă acea reușită, dar mai ales momentul în care a venit, i-a descătușat pe oaspeți. După o oră de joc, eroul din derby-ul cu FCSB, Daniel Armstrong, a făcut 2-0, la capătul unei acțiuni care a început de la Cîrjan. Iar în prelungirile partidei, Maxime Sivis a stabilit rezultatul final, dintr-un assist oferit de căpitanul alb-roșiilor.

Cîrjan, Cătălin Ionuț

A fost a treia victorie consecutivă pentru Dinamo în Superliga și a cincea în ultimele șase etape. În acest interval, doar liderul Universitatea Craiova a avut un parcurs la fel de bun. „Nu începusem foarte bine, dar cred că am arătat bine și în primele trei etape. Din momentul acela am devenit mai uniți, acea bucurie după meciul cu FCSB a fost incredibilă și de acolo ne merge foarte bine”, a explicat Cîrjan, care este integralist în primele nouă runde și are două goluri și trei pase decisive. Cu banderola pe braț, o decizie care l-a responsabilizat, mijlocașul de 22 de ani arată ca un lider pentru o echipă care nu-și impune limite în acest sezon. Pe locul 3 în clasament, la cinci puncte în urma Craiovei, Dinamo poate spera la mai mult decât calificarea în play-off. Chiar dacă alb-roșiii par să fie subestimați. „Am văzut că de noi nu se vorbește la titlu. Noi vrem să muncim în liniște, să adunăm victorii și să o luăm pas cu pas. S-au jucat doar nouă meciuri, o să vedem la final unde vom fi”, a spus Cîrjan, după meciul cu Petrolul. Cu prestații ale căpitanului precum cele de la Ploiești, sunt șanse mari să o regăsim destul de sus pe Dinamo.

Căpitanul ”câinilor” a avut o prestație spectaculoasă în victoria cu Petrolul, de la Ploiești

Dinamo și-a găsit liderul. Cîrjan e SuperStarul etapei a noua din Superliga

ANALIZĂ

A fost o rundă a oaspeților, care au obținut trei victorii și patru rezultate de egalitate. Am avut din nou, după patru etape, o remiză albă și s-au marcat în total 18 goluri, o treime dintre ele în ”thriller-ul” de la Arad.

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid02EeCkAkdvcTJvoAYKfwPeP5QLciqf5b1KjfeF8jNfBHUtGqTHw7PaFRhXBp9H74kJl

Universitatea Craiova a profitat de remiza Rapidului la Cluj și are din nou un avans de patru puncte în fruntea clasamentului, în timp ce Dinamo a confirmat momentul bun și și-a consolidat locul pe podium. La polul opus al ierarhiei, FCSB și CFR Cluj au reușit să iasă din zona locurilor de baraj, dar ambele rămân cu o singură victorie în actuala ediție a Superligii și cu multe griji legate de parcursul din campionat. Așadar, cu ce rămânem după etapa a noua din Superliga?

<h2>Universitatea Craiova arată ca o principală favorită la titlu</h2>

„Este mult până departe. Ne bucurăm că avem un început bun de sezon și sperăm să o ținem tot așa”, a spus Alex Cicâldău, la finalul meciului câștigat cu 2-0 în fața Farului, când a fost întrebat dacă Universitatea Craiova are față de campioană. Cu siguranță, însă, oltenii au față de principali favoriți. Formația pregătită de Mirel Rădoi domină, câștigă, convinge și, în destule momente, face spectacol. Are cel mai bun atac din Superliga, a pierdut doar patru puncte și a reușit toate acestea în paralel cu un traseu european care a dus-o în faza principală din Conference League. E un moment de mare entuziasm în Bănie, unde optimismul e mai firesc decât oricând în ultimii ani. Imaginea faptului că la Craiova pare că nu se face nimic greșit în acset sezon este Steven Nsimba. Atacantul adus din liga a treia franceză pentru a deveni liderul ofensivei și unul dintre golgheterii campionatului (5 goluri, la egalitate cu Florin Tănase și Sebastian Mailat). A înscris și în succesul contra constănțenilor, care a permis alb-albaștrilor să se desprindă din nou la patru puncte de Rapid, giuleștenii obținând doar un punct cu cealaltă Universitatea, la Cluj (0-0). „Am venit după ce a început campionatul, nu mă așteptam să am un asemenea impact. Voi continua să muncesc și să încerc să înscriu de fiecare dată”, a declarat vârful Craiovei.

Nsimba, Steven

<h2>Primul meci fără gol marcat pentru Rapid</h2>

Parcursul giuleștenilor în acest sezon este mai mult despre apărare (cea mai bună din Superliga - 6 goluri primite) decât despre atac. Dar chiar și așa, faptul că elevii lui Costel Gâlcă au încheiat în premieră un meci de campionat fără a înscrie reprezintă o știre. Cumva, nu e o surpriză că asta s-a întâmplat într-un duel cu U Cluj, o echipă cunoscută pentru organizarea defensivă și care, în ciuda inconstanței din actuala stagiune, e pe locul 2 în privința numărului de goluri încasate (8, la fel ca Dinamo).

<h2>Cîrjan e liderul unui Dinamo cu ambiții și cu potențial</h2>

Dinamo a închis etapa cu un solid 3-0 în fața Petrolului, la Ploiești, cel mai clar succes stagional în Superliga pentru alb-roșii. În ultimele șase etape, ”câinii” au un parcurs identic cu liderul Universitatea Craiova: cinci victorii și o remiză. Pe locul 3, la cinci puncte în urma oltenilor, elevii lui Zeljko Kopic au mijlocacele necesare pentru a spera la mai mult decât calificarea în play-off din sezonul trecut. Dinamoviștii au devenit mai conștienți de forța lor, au continuitate pe bancă și la nivelul jocului, iar Cătălin Cîrjan, responsabilizat și de banderola de căpitan, s-a transformat într-un adevărat lider. Luni seară, a fost ”one-man show” contra ploieștenilor, contribuind cu un gol și o pasă decisivă la succesul de pe Ilie Oană. Fostul junior al lui Arsenal a avut o prestație demnă de jucătorul etapei.

<h2>FCSB și CFR Cluj chiar ar trebui să-și facă griji în privința prezenței în play-off </h2>

Când suntem aproape la o treime din sezonul regular, poate să pară o afirmație ușor exagerată. Dar când ai o singură victorie în nouă meciuri (FCSB), respectiv în opt partide (CFR), când nu câștigi nici cu debutantele Csikszereda și Metaloglobus, când ai a treia și a patra cea mai slabă apărare din Superliga, un scenariu în care una dintre cele două, dacă nu chair ambele, ratează clasarea în Top 6 nu trebuie exclus. E timp pentru recuperarea terenului pierdut, dar deja se simte presiunea. Iar în cazul campioanei, nu trebuie uitat și aspectul programului încărcat de dueluri europene.

<h2>FC Botoșani a ajuns la șapte meciuri fără înfrângere</h2>

Mai mult decât o revelație de început de sezon, moldovenii par candidați serioși la un loc de play-off. Băieții lui Leo Grozavu au învins Oțelul, scor 1-0, la Galați, acolo unde se câștigă greu de obicei, au ajuns la șapte meciuri consecutive fără înfrângere în Superliga, ocupă poziția a patra și au al doilea cel mai bun atac al campionatului. „Nu am jucat cine știe ce, dar e important că nu am luat gol și am luat cele 3 puncte”, a recunoscut antrenorul botoșănenilor, la finalul partidei de la Dunăre. Însă doar formațiile cu adevărat solide pot scoate maximum dintr-o astfel de prestație neconvingătoare.

<h2>Nici măcar 3-0 nu este suficient la Arad</h2>

Pentru a doua oară în acest sezon, UTA a reușit să iasă neînvinsă dintr-un meci în care a fost condusă cu 3-0. S-a întâmplat în runda inaugurală, cu Universitatea Craiova, și în weekendul trecut, contra celor de la FC Argeș. A fost din nou 3-3, prima remiză stagională pentru piteșteni. Iar ”Bătrâna Doamnă” nu pierde acasă din martie, de la un 0-2 cu Dinamo.

https://www.youtube.com/watch?v=yDq1mYG7qP0&ab_channel=SuperligaRom%C3%A2nia

<h2>Unirea Slobozia revine pe loc de play-off</h2>

După un punct în două etape, se părea că Unirea Slobozia intră pe un trend descendent și că va reveni la statutul său obișnuit, acela de echipă care se va lupta pentru evitarea retrogradării. Doar că elevii lui Andrei Prepeliță au contrazis din nou așteptările și au reluat campionatul cu un 2-0 la Sibiu, cu Hermannstadt. A treia deplasare consecutivă fără eșec a ialomițenilor (două victorii, un egal) și un rezultat care le permite să urce din nou pe loc de play-off. Una dintre poveștile frumoase ale începutului de Superliga nu și-a scris încă ultimul capitol.

Universitatea Craiova s-a desprins din nou în fruntea clasamentului, Dinamo e pe val, iar FCSB și CFR Cluj nu reușesc să iasă din criză

Cu ce rămânem după etapa a noua din Superliga

Levente Balint

Ovidiu Burcă a fost unul din cei mai activi oameni din fotbalul românesc în ultimul deceniu. A început în administrație, la Oțelul sau Rapid. A fost manager sportiv, a&nbsp;continuat ca antrenor, plecând de la nivel juvenil. Are două promovări la activ: cu CSM Slatina, în eșalonul secund, respectiv cu Dinamo, în Superliga

Acum, vrea să o readucă pe Sepsi OSK în elită. Ovidiu Burcă a vorbit cu superliga.ro după meciul de campionat cu Dumbrăvița de sâmbătă (2-1, în deplasare). Temele au acoperit actualitatea din Superliga, parcursurile fostelor sale cluburi Rapid și Dinamo, dar și provocările întâmpinate în drumul spre prima divizie, cu covăsnenii de la Sepsi.&nbsp; &nbsp;<h2>”Cluburile trebuie să înțeleagă că este nevoie de o altă abordare a fenomenului”&nbsp; </h2> -Cum caracterizezi actuala ediție de prima ligă, după primele nouă etape?&nbsp; - Îmi place foarte mult această ediție de Superliga, privind acum de la distanță, cu detașare. Sunt foarte multe formații care au crescut nivelul, care duc lupta pe două fronturi, campionat și cupe europene. Nu este simplu, fiindcă excluzând FCSB, formațiile românești nu au fost obișnuite să joace în astfel de competiții, în asemenea ritm, cu astfel de formații puternice. Cred că este un pas bun pentru fotbalul românesc. Asta, în contextul în care nu suntem în cel mai bun moment cu echipa națională. Îmi pare sincer rău de ipostaza în care se află Mircea Lucescu. El este ultimul vinovat pentru ce se întâmpla la echipa națională. Am văzut la adresa domniei sale multe comentarii și jigniri care nu-și au rostul. Dacă există un om care să aibă credibilitate și cu viziune pentru a revitaliza fotbalul românesc, acela este Mircea Lucescu. &nbsp; Cluburile trebuie să înțeleagă că este nevoie să aibă o altă abordare a fenomenului. Începând de la copii și juniori, până la valorile în jurul cărora se învârt cluburile.&nbsp; <h2>&nbsp; ”Craiova? Dacă ai viziune, nu ai cum să nu ai rezultate”&nbsp;</h2> - Ai activat ca fotbalist în Craiova, cunoști bine orașul și așteptările oamenilor de-acolo. Ce zici de traseul liderului la zi din Superliga?&nbsp; - Este fantastic ce se întâmplă anul acesta la Craiova. Odată cu venirea lui Mirel Rădoi, lucrurile au intrat pe o altă turnură. Mereu a existat această pasiune pentru fotbal în Oltenia. Dar aici trebuie felicitat dl. Mihai Rotaru, pentru că deși a investit sume enorme și nu au fost rezultate mari, a fost rezilient, a continuat să creadă în valorile cu care conduce clubul&nbsp;și ce înseamnă pentru el fotbalul. La fotbal, dacă&nbsp; ai viziune, nu ai cum să nu ai rezultate. Dar, timpul la fotbal este mereu dilatat. Poți să ai rezultate destul de repede. Adevăratele rezultate la fotbal pot apărea în timp, dacă ai viziune și forță materială. E și exemplul dlui Becali: FCSB nu a câștigat nimic mul timp, dar a rămas fidel ideilor sale, cu modelul său de business, produce bani...&nbsp; <h2>”Trebuie să aplici niște modele de business care au funcționat în străinătate”&nbsp;&nbsp;</h2> - Ai contribuit la revenirea în prim-plan a două branduri importante: Dinamo și Rapid. Cum vezi ce se întâmplă acum la aceste două grupări?&nbsp; - Dinamo și Rapid au început un proces de schimbare acum câțiva ani de zile. Lucrurile s-au așezat. Resetarea celor două cluburi le-a făcut să se regenereze pe o altfel de dinamică. Sunt foarte fericit pentru revitalizarea celor două grupări. La Dinamo, lucrurile s-au refăcut în urmă cu trei ani, la Rapid, în urmă cu opt ani. Lucrurile sunt simple, nu reinventează nimeni fotbalul. Trebuie să aplici niște modele de business care au funcționat în străinătate. Ele se pot aplica și la noi. Eu am tot auzit că la noi nu se aplică una sau alta. Se pot aplica o serie de lucruri la noi, dar trebuie să crezi în ele și să ai reziliență.&nbsp; &nbsp; ”Lucrurile funcționează cum trebuie la Dinamo”&nbsp; - Dinamo este lider constant la posesie în acest an. Există în acest sens o satisfacție personală, având în vedere că ai imprimat un stil bazat pe construcție și posesie la alb-roșii, chiar dacă ai fost criticat în acest sens la acel moment?&nbsp; - În sufletul meu mă bucur, fiindcă am dat o direcție. Poate puțini înțeleg aceste lucruri, fiindcă eu când am mers la Dinamo am spus că trebuie să creăm un model de joc dominant, specific clubului. Nu poți să mergi la Dinamo și să faci lucruri care nu sunt specifice echipei și așteptărilor pe care le au fanii. Ideile au fost super-clare de la început, apoi trecerea la fiecare nivel înseamnă jucători de calitate. Nu poți să ai un joc de posesie dacă nu ai la centrul terenului fotbalișt care să mențină posesia în presiunea adversarului, să aibă această liniște... Noi am început asta la Liga a doua cu un joc care a produs satisfacție, să nu uităm că am promovat, cu un anumit tip de joc. Aceiași fotbaliști, la un alt nivel de intensitate, nu au putut să se exprime la fel. Mă bucur de ce face acum dl. Zeljko Kopic, deși la început a venit cu un anumit model de joc, și-a dat seama foarte clar de ce înseamnă Dinamo. Lucrurile funcționează așa cum trebuie să fie la Dinamo. Un stilul de joc dominant, care emană forță. Repet, nu inventăm nimic, implementăm lucrurile care funcționează în alte părți. La Rapid, la fel, am lăsat un stil de joc, nu știu dacă oamenii l-au continuat. La fel, un joc bazat pe control, efervescent, în care elementele tehnice fac casă bună cu spectacolul. Pentru că acesta era specificul Rapidului. Sunt cluburi care astăzi arată foarte bine, sunt bine organizate. Aducerea unor astfel de cluburi în prim-plan va ajuta foarte mult fotbalul românesc în viitor.

<h2>”Trebuie să înțelegem că este nevoie de multă răbdare”</h2>

- A venit vremea unui nou hop. Readucerea lui Sepsi în Superliga.&nbsp; - Am venit într-un moment greu pentru club. Vă amintiți, am făcut asta și la Rapid, după ce a retrogradat. Am reușit să adun piesele într-un puzzle și apoi s-a promovat, dar nu s-a continuat în Superligă din cauza licenței. M-am întors la Rapid, reconstruind un club aproape de la zero. Am mers la Dinamo într-un moment foarte dificil. Probabil că asta a fost și ideea celor de la Sepsi, de a aduce pe cineva care a trecut prin astfel de procese. Bine, chiar dacă știi care sunt etapele și procesele de revenire, nu îți este garantat nimic. Nu suntem mulțumiți de jocul echipei, dar trebuie să înțelegem că este nevoie de răbdare.&nbsp; Am avut o dinamică de jucători, cu multe veniri și plecări. Am fost și echipa care a folosit și cei mai mulți jucători tineri, am avut mereu trei-patru fotbaliști „Under”. Și azi (n.r.-sâmbătă, cu Dumbrăvița) am terminat meciul cu patru tineri. Sunt lucruri care trebuie evidențiate, fiindcă am început să promovăm jucători, lucru pe care nimeni nu l-a făcut până acum. Întotdeauna voi da credit tinerilor, dar ei trebuie să crească într-un ambient pe care trebuie să-l creăm la Sepsi, cu disciplină, seriozitate și muncă.&nbsp; <h2>”Am venit la Sepsi cu un model nou de joc”&nbsp;</h2>- Cât de dificil este să te resetezi și să muncești la un club precum Sepsi, dornic să revină după șocul retrogradării?- Este dificil pentru o echipă cum a fost Sepsi anul trecut, cu bugetul și așteptările și infrastructura pe care le are. În momentul în care retrogradează,&nbsp;este foarte greu să aduni piesele și să faci lucrurile să funcționeze. Știu cât de greu e să repornești mașinăria. Nu o spun ca alibi, se vede și-n Germania, unde cluburi ca Schalke sau Hertha sunt în Liga a doua și nu găsesc liniștea și viziunea de a reveni în prima divizie. Avem exemple și în România. Voluntari, Chiajna... Cu bugetele pe care le-a avut, le este foarte greu să revină în Superliga. Numele jucătorilor nu-ți garantează că lucrurile se vor întâmpla într-o anumită manieră. De la bun început am spus că jucătorii care nu vor să rămână, și au fost foarte mulți, să rămână 100 la sută. Au venit mulți, unii importanți, alții care au fost la Liga 2. Una peste alta, avem jucători, dar cum am spus, nu este de-ajuns numele, trebuie să-i faci să funcționeze împreună. Cred că am venit cu un model de joc nou, cu lucruri în care cred, despre fotbal și performanță. Sunt primul care pune presiune asupra mea și a echipei. Dar vreau să rămân calm și lucid, fiindcă și astfel de victorii grele îți aduc liniște. Nu poți să vii și să faci imediat lucrurile să funcționeze. Și alte cluburi cheltuiesc de ani de zile milioane de euro și nu au rezultate. Nu este de-ajuns să ai bani. Trebuie să ai viziune, reziliență...

Ovidiu Burcă, despre Superliga și dorința de a reveni în elită

”Adevăratele rezultate vin în timp, dacă ai viziune”

CRONICĂ

Gol, pasă de gol și contribuție la o altă reușită. Alb-roșiii încheie etapa pe 3, în vreme ce la prahoveni se anunță zile încrâncenate.

<h2>Fanii gazdelor, la înălțime. Echipa, în subsol&nbsp; </h2>Pentru Petrolul, duelul cu Dinamo venea într-un moment foarte delicat. ”Găzarii” aveau doar o victorie înainte de meci, iar zvonurile dădeau recent tot mai probabilă o despărțire de Liviu Ciobotariu. Mai mult, fanii fierbeau: fără victorie acasă din 21 aprilie, Petrolul nici nu a furnizat prestații convingătoare, astfel că un ”X2” ar fi complicat și mai mult atmosfera din arena ”Ilie Oană”. Atmosferă care, la start, a fost una superbă în peluze, galeria petrolistă și-a făcut partea ei din treabă, oferind un nou show coregrafic de neuitat.&nbsp; Evident, Dinamo dorea să profite de situația de la prahoveni. Neînvinși de la finele lunii iulie, alb-roșiii, cu un moral ridicat, treceau pe locul 3 în cazul unui triumf.

<h2>Dinamoviștii au marcat la prima și singura ocazie din întâia parte&nbsp;</h2> Partida a început cum ne așteptam. Campioana posesiei din Superliga, Dinamo, a controlat ostilitățile, însă fără să genereze vreo situație reală până înainte de pauză. Petrolul a făcut ce îi place cel mai mult în era Ciobotariu, adică să pună pe prim-plan organizarea și exactitatea defensivă, fără să-și asume un minim risc. Totuși, ploieștenii au avut primele șanse. De fapt, situații de gol mai degrabă. Grozav (10) a trimis de la 30 de metri pe lângă buturi, iar Papp (13), după o minge venită din corner, a șutat și el necadrat.&nbsp; Minute-n șir s-a jucat la mijlocul terenului, evidențiindu-se doar stilul contondent al lui Chică-Roșă în duelurile cu stoperii adverși, fapt care i-a adus și un ”galben” în minutul 28.&nbsp; Papp (43) a trimis cu capul în fața porții, dar mingea nu a fost receptatată de niciun coleg.&nbsp; Diferența de calitate la nivel ofensiv a fost arătată însă de Dinamo în minutul 44. Musi a găsit o breșă în apărarea avansată a prahovenilor și l-a servit pe Cîrjan. Decarul bucureștenilor a controlat bine balonul și, scăpat perpendicular, a trimis din 12 metri pe lângă Krell: 0-1.&nbsp; Eficiență chirurgicală pentru alb-roșii: o ocazie, un gol.

<h2>Ocazii mai multe după pauză. Armstrong a finalizat un contraatac frumos</h2>&nbsp;Cîrjan a dezechilibrat astfel partida, iar după revenirea de la cabine s-a jucat mult mai curajos de ambele părți. Dinamo nu s-a abătut de la crezul ei, menținând ”strocul”. Krell a respins (47) șutul din 14 metri al lui Ikoko. Galben-albaștrii au început și ei să creeze mai mult pericol. Tolea (51) a trimis pe lângă poartă, la fel ca și Jyry (55), finlandezul fiind ușor egoist într-o poziție în care putea să paseze în fața careului mic.&nbsp; Dinamoviștii, mai inspirați la mijlocul terenului, au început să-și înlăture emoțiile în minutul 60. Alb-roșiii au recuperat un balon chiar în fața celor două bănci, iar după ce mingea a curs pe traseul Cîrjan-Karamoko, Armstrong a finalizat cu un șut frumos, din zona laterală a careului mare: 0-2.

<h2>Schimbări târzii la gazde, final apoteotic pentru ”câini”&nbsp; </h2>Ciobotariu a făcut schimbări abia în minutul 65. Correia și Doumtsios au intrat pentru a da ”refresh” atacului, dar ocaziile au venit ca și modificările, prea târziu. Correia (76) a trimis peste poartă din 18 metri, Chică-Roșă (85) și Doumtsios (87) au fost blocați în poziții bune.&nbsp; Atât au putut gazdele. Dinamo și-a completat seara de eficacitate maximă, nu însă înainte ca Perica (90+4) să trimită pe lângă bară după o pasă a lui Cîrjan. În minutul 90+6, după o pasă a lui Cîrjan, Sivis, intrat în minutul 82 în locul lui Ikoko, nu a ratat ocazia de a face 3-0, trăgând cu sete din 12 metri.&nbsp; Trei victorii la rând cu ”clean-sheet” pentru Dinamo, cu un Cîrjan imperial. Sezonul continuă cu fanii visând fără întrerupere la o performanță relevantă după care tânjesc de atâta timp. În contrast total, Petrolul continuă cu suferința. Iar turbulențele stau să înceapă după aceste nouă etape decepționante pentru toată comunitatea albastru-galbenă.

Decarul dinamovist a orchestrat o victorie incontestabilă la Ploiești

Petrolul-Dinamo 0-3. Cîrjan, omul unei seri de (Si)vis

Adrian Costeiu

Meciul de fotbal dintre AFC Hermannstadt si Unirea Slobozia in Supeliga Nationala, la Stadionul Municipal Sibiu, luni 15 septembrie 2025. © Action Foto / Mihaela-Ionela Bobar. Unauthorized use is prohibited. All rights reserved

Înaintea fluierului de start, meciul dintre Hermannstadt și Unirea Slobozia se contura ca o confruntare cu implicații directe în zona mediană a clasamentului, acolo unde fiecare punct cântărește greu și fiecare etapă poate schimba radical perspectivele unei echipe. Sibienii, aflați pe locul 11, cu 7 puncte acumulate, se aflau la doar un pas de zona barajului, iar presiunea era vizibilă în jurul grupării pregătite de Marius Măldărășanu. Cu un lot echilibrat, dar cu evoluții oscilante în debutul sezonului, Hermannstadt căuta stabilitate și un rezultat care să le permită să respire mai ușor în etapele următoare. De partea cealaltă, Unirea Slobozia venea la Sibiu cu un moral ceva mai bun, ocupând locul 9, cu două puncte în plus față de adversarul direct. Sub comanda lui Andrei Prepeliță, echipa ialomițeană a arătat în primele meciuri o organizare solidă și o capacitate de adaptare care le-a permis să rămână în afara zonei fierbinți. Meciul a fost privit ca un test de maturitate pentru ambele formații, într-un moment în care diferențele de valoare nu mai erau decisive, ci mai degrabă detaliile tactice și capacitatea de a gestiona presiunea. Pentru Hermannstadt, partida reprezenta șansa de a evita coborârea într-o zonă periculoasă, în timp ce Slobozia putea face un pas important spre consolidarea poziției în prima jumătate a clasamentului.

https://www.youtube.com/watch?v=kZFbXi5TLzg

Elevii lui Marius Măldărășanu au început să pună presiune încă din debutul meciului și au controlat centrul terenului, formația sibiană arătând mult mai bine decât adversarul în primele minute. Un moment aprins a fost când Neguț a centrat puternic din banda stângă, dar Chițu nu a reușit să ajungă la finalizare pentru un gol care ar fi adus liniștea echipei sale. Tot Hermannstadt a fost în prima plan și după primul sfert de oră, când Kujabi a șutat de la mare distanță, dar mingea trimisă de acesta a trecut peste poartă, într-un alt moment cheie al startului de meci. Deși a părut că deține controlul jocului, Sibiul a suferit un șoc în finalul primei părți, în urma unui corner al celor de la Unirea. Purece a centrat înșelător din lovitura de la colț, mingea s-a scurt în careu unde nu a putut fi respinsă de defensiva gazdelor, iar Afalna (41) a ciupit suficient balonul pentru a-l păcăli pe Căbuz, pentru un 0-1 care a venit de nicăieri și care a adus panica în rândul jucătorilor de la Hermannstadt. Una dintre marile probleme ale elevilor lui Marius Măldărașanu în prima repriză a fost exactitatea în fața porții, pentru că deși au trimis mingea de 11 ori spre buturile apărate de Gurău, sibienii nu au reușit să cadreze nici măcar un șut în primul mitan. De partea cealaltă, slobozenii au profitat din plin de singura ocazie pe care au avut-o, când au și reușit să deschidă scorul și să reducă la tăcere puținii fani care au ales să urmărească partida de pe stadion. Jocul lipsit de busolă al gazdelor a continuat și după reluare, când Unirea Slobozia a început să prindă curaj și a reușit să urce linia fundașilor. Ocaziile clare de poartă au lipsit cu desăvârșire în primele cincisprezece minute ale părții secunde, moment după care ambele formații au schimbat titulari, deși Măldărășanu îi trimisese în teren încă de la pauză pe Jair și pe Ivanov.

Odată cu trecerea timpului presiunea asupra celor de la Hermannstadt a fost tot mai evidentă, pentru că sibienii au început să își piardă răbdarea pe măsură ce se apropiau de finalul jocului. Marea ocazie a lui Neguț, care a trimis spre poartă în minutul 64, când Gurău a scos greu cu piciorul, a fost doar un preambul pentru momentul din minutul 65, când Antwi a cerut penalty după o pătrundere în careu, ghazenul fiind unul dintre cei mai activi jucători ai echipei. Au fost patru minute foarte intense, pentru că după ce Gjorgjievski (67) a ratat o ocazie importantă, cu călcâiul, din centrul careului, Căpușă a ratat cea mai mare ocazie a echipei sale, când nu a reușit să prindă cadrul porții de la marginea careului mic. Gurău a fost probabil cel mai important om al echipei sale, pentru că goalkeeperul a reușit să își țină poarta intactă la șutul lui Jair de la distanță, din minutul 80, car și la faza la care a urmat, când Ionuț Stoica (81) a deviat spre poartă un corner executat foarte bine, la care portarul Sloboziei a avut un răspuns de efect, cu un plonjon ideal pentru fotografii din spatele porții. Toate eforturile gazdelor de a reușit egalarea au fost însă în zadar, pentru că Unirea a strâns din dinți și a reușit să profite din plin de o greșeală care a închis meciul. Ionuț Stoica a pierdut mult prea ușor mingea la centrul terenului, iar Espinosa a sprintat spre poarta adversă, unde l-a executat cu sânge rece pe Căbuz, care a fost învins la fiecare șut pe spațiul porții al oaspeților. Unirea visează frumos după o victorie care o urcă pe locul 6 în clasament, în timp ce la Hermannstadt apar din nou nori negri de neîncredere pentru Marius Măldărășanu.

Unirea Slobozia a urcat pe locul 6 în clasament, după o victorie pentru care a îndurat multe în deplasarea de la Sibiu

Hermannstadt - Unirea Slobozia 0-2. Victorie de playoff

Ana-Maria Popescu

FKCS - FCSB (match, Superliga 25/26, regular)

Meciul dintre Csikszereda și FCSB s-a jucat într-un context complet neașteptat, într-un decor care nu avea nimic de-a face cu lupta pentru titlu, ci mai degrabă cu supraviețuirea. Campioana en-titre, FCSB, a ajuns să dispute o partidă cu iz de retrogradare, aflată pe locul 13 în clasament, cu un început de sezon dezastruos, marcat de lipsă de inspirație, erori defensive și o criză de încredere care s-a adâncit de la etapă la etapă. La egalitate de puncte cu CFR Cluj, dar mult sub așteptările suporterilor și ale conducerii, echipa bucureșteană a venit la Miercurea Ciuc cu speranța că va găsi, în sfârșit, punctul de cotitură. De cealaltă parte, Csikszereda ocupa locul 15, penultimul în clasament, cu doar două puncte obținute în primele șapte etape. Echipa gazdă spera la o minune, la o seară în care să poată produce surpriza și să adauge puncte vitale în lupta pentru evitarea retrogradării. FCSB era obligată să arate încă din debut că mai are resurse, că mai poate impune respect, în timp ce ciucanii au intrat în teren cu disperarea unei echipe care nu mai are nimic de pierdut. După telenovela fundașului central Tudose, care a ținut prim planul pe site-urile cu specific sportiv, roș-albaștrii au început în defensivă cu Graovac și Alhassan, asta în condițiile în care apărarea a fost unul dintre punctele extrem de slabe ale campioanei en titre in acest sezon al Superligii. După primul sfert de oră roș-albaștrii nu prea au avut cu ce să se laude, jocul fiind unul slab în intensitate. Doar Anderson Ceara (5) a încercat să iasă în evidență, în minutul 5, când l-a încercat de la mare depărtare pe Târnovaru, care a reținut fără prea mari probleme. De abia în minutul 16 campiona a dat primele semne de viață, când Bîrligea și-a făcut o minge la marginea careului, a șutat apăsat, dar mingea a fost respinsă spectaculos, în corner, de Pap. Și în ofensivă FCSB a avut nevoie de improvizații, pentru că Cisotti a început meciul tot ca aripă stânga, așa cum a fost folosit în mai multe meciuri de pe parcursul acestui sezon. După primele emoții oferite de Bîrligea, au fost necesare alte 10 minute pentru ca elevii lui Charalambous să aducă din nou pericolul spre poarta adversă, Miculescu încercându-și norocul de la distanță cu un șut care nu i-a pus cu adevărat probleme portarului advers. Nici măcar Olaru (32) nu a putut să își treacă numele pe tabelă, după ce Vegh a făcut o greșeală copilărească la centrul terenului, Tănase și-a lăsat singur coechipierul în fața lui Pap, dar mijlocașul celor de la FCSB nu a găsit spațiul porții. Cea mai mare ocazie a primei părți i-a aparținut lui Bîrligea, care a prelungit aproape perfect, cu capul, lovitura liberă executată de Darius Olaru, dar portarul ciucanilor a răspuns din nou prezent, transmițând un mesaj clar, că jucătorii FCSB-ului vor fi nevoiți să găsească execuții mai spectaculoase pentru a-l învinge. Csikszereda a zvâcnit uneori în ofensivă și a dat semne fanilor prezenți pe stadion, reușind să scoată în evidență faptul că Alhassan are dificultăți în a se apăra și împotriva unui adversar mai slab cotat. Presiunea oaspeților s-a intensificat spre finalul primei părți, Tănase &amp; co. au cerut și penalty cu câteva înainte de pauză, dar centralul a lăsat jocul să continue. Ultimele emoții ale primei părți le-a oferit Lixandru, cu un șut hotărât de la marginea careului, dar mingea trimisă bine de acesta a trecut la o palmă de stâlpul din stânga al porții. După reluare roș albaștrii au făcut trei schimbări, în teren fiind trimiși Thiam, Popa și Edjouma, într-o nouă mișcare care a trezit suspine printre fani campioanei, dar ciucanii au punctat primii la impresia artistică, pentru că Vegh a trimis o torpilă de la mare distanță, mingea trecând puțin peste poarta lui Târnovanu. Gazdele au avut un debut curajos de repriză, pentru că și Bakos și-a încercat norocul din afara careului, dar încercarea acestuia nu a fost una cadrată pe spațiul porții. Deschiderea scorului a venit, în sfârșit, pentru oaspeți, în minutul 54, când Tănase i-a pus perfect mingea pe frunte proscrisului Malcom Edjouma, din corner, iar mijlocașul a plasat perfect mingea în plasa laterală. Lehamitea arătată de acesta după deschiderea scorului vorbește enorm despre starea pe care echipa a fost nevoită să o depășească în acest debut de sezon, în care intrigile și lipsa de rezultate au adus echipa într-o criză pe care nu mulți o prevesteau înainte de startul acestui sezon al Superligii. După ce pe teren a intrat și Vlad Chiricheș, alt jucător care fusese anunțat că nu va mai juca pentru formația din capitală, Csikszedreda a dat o lovitură care va fi cu greu asimilată de Becali &amp; co. Ciucanii au reușit să egaleze, în minutul 81, în urma unui corner care a arătat perfect degringolada din cadrul echipei campioane, când mingea s-a centrată din corner s-a plimbat printr-o mână de jucători și a fost introdusă în propria poartă de Thiam, spre bucuria fanilor aflați pe stadion. Chiar Chiricheș a căutat apoi golul golul victoriei, când mijlocașul reprofilat a șutat cu stângul de la marginea careului, dar mingea trimisă de acesta a fost reținută de Pap, care a fost pe fază și când Thiam a șutat periculos din centrul careului. Oaspeții au presat puternic în finalul meciului, dar singurul pressing reușit cu brio de roș-albaștrii în acest sezon a fost pe nervii fanilor echipei, pentru că Dusinszki a fost foarte aproape să aducă victoria celor de la Csikszereda, în minutul 90, la o fază care a prins iar FCSB-ul dezorganizat în defensivă. Chiar dacă Charalambous și compania au avut și momente de fotbal, deplasarea de la Miercurea Ciuc s-a transformat până în final într-un curs intensiv de umilință, în urma căreia butoanele de panică vor fi apăsate în neștire în zilele ce urmează. După nouă etape, FCSB pare să fi descoperit un nou mod de a juca fotbal: cu multă ezitare, puțină inspirație și o doză sănătoasă de confuzie tactică. Locul 12 în clasament nu e neapărat o tragedie, ci mai degrabă o alegere artistică, un statement despre cum să fii prezent fără să deranjezi. Jocul e atât de neconvingător, că pare regizat pentru a menține suspansul, doar că nimeni nu mai stă cu sufletul la gură. Problemele se adună ca norii de toamnă, iar soluțiile se lasă așteptate ca metroul în Drumul Taberei.

FCSB s-a chinuit și la Miercurea Ciuc, și a pierdut victoria pe final după ce Edjouma deschisese scorul.

Csikszereda - FCSB 1-1 | Teren drept, joc în pantă

La Arad, fotbalul nu e doar joc, e ritual. „E o poveste foarte frumoasă”, spune Alexandru Benga, astăzi unul dintre căpitanii UTA‑ei, despre fenomenul care strânge orașul laolaltă, de la medici și profesori până la preoți care nu lipsesc de la meciurile de acasă. Născut și format la FC Brașov, Benga a traversat Bulgaria, Cipru, Polonia și Azerbaidjan, apoi liniștea lui s‑a așezat la Arad, unde „cam trăiește ceea ce a visat” ca puști. Adică să joace la un club cu tradiție, suporteri și o stare de spirit. Din august 2020, a adunat peste 150 de apariții și a evoluat într‑un lider care spune că „trebuie să conduci prin puterea exemplului și prin acceptare, nu prin impunere”. Iar filosofia lui pentru fotbalul de azi curge firesc: profesionalism 24/24, bucurie păstrată cu dinții, dribblingul ca dialog cu tine însuți, pasa ca încredere în celălalt. Pentru început, vreau să te întreb de ce crezi că există dragostea asta pentru UTA și pentru fotbal în general? E o poveste foarte frumoasă tot fenomenul care este în jurul acestei echipe. Locul lui în oraș, în comunitate, dragostea oamenilor pentru club, indiferent de categoria socială sau de domeniul de activitate, de vârstă. Poți să rămâi surprins că poți să găsești preoți care vin la meci și nu lipsesc de la niciun meci de acasă. Medici sau oameni din orice domeniu de activitate din Arad care sunt foarte legați de acest club. Clubul în sine, având o istorie bogată aici la Arad și în vremurile mai îndepărtate cu foarte multe performanțe, era un loc unde oamenii puteau să aibă clipe de bucurie și de fericire. Și de comuniune, pentru că veneau foarte mulți oameni mereu la Arad, la meciurile de acasă, stadionul era și este aproape plin. Oamenii se întâlneau să petreacă clipe frumoase alături de echipa iubită.

<h2>„E o mulțumire, o împlinire sufletească că ceea ce ai visat oarecum s-a îndeplinit”</h2>

Tu cum te simți aici? Știu că te-am văzut acum vreo două sezoane și părea că ești aici de mulți ani. Părea că te-ai născut aici și ești de-al clubului. Și eu am sentimentul ăsta pentru că e o chimie foarte frumoasă între mine și club și tot acest fenomen și are o logică pentru că eu când m-am hotărât să mă apuc de fotbal când eram mic și am visat să joc la o echipă cu tradiție. Aș spune așa, aș lua un pic de la Barcelona aș fura „mai mult decât o echipă”, cum au ei motto-ul, adică o echipă cu suporteri, o echipă care îți dă o anumită stare de spirit și în afara gazonului și cumva pot să spun că aici la Arad cam trăiesc ceea ce am visat atunci când eram mic. Și cumva e așa o mulțumire, o împlinire sufletească că ceea ce ai visat oarecum s-a îndeplinit. Și acum ai ajuns un lider al vestiarului. Cum te simți din această postură? Nu conștientizez foarte mult chestia asta pentru că totul a devenit natural. Lucrul acesta s-a întâmplat ca o consecință a faptelor pe care le-am făcut sau le fac zi de zi. Pentru mine partea asta de lider mi se pare că trebuie să vină ca o consecință a ceea ce faci și a ceea ce ești. Dacă e să-mi arăt eu viziunea despre cum arată un lider sau un căpitan, tot timpul voi spune că trebuie să conduci prin puterea exemplului și prin acceptare, nu prin impunere. Prin ceea ce faci pe terenul de antrenament, în afara lui, înainte de antrenament, după antrenament, prin exemplu. Mi se pare că așa e cel mai bun mod de a atrage și oamenii lângă tine și de a fi o oglindă a ceea ce înseamnă profesionalismul. Tu când erai mic, la începutul visului, ai avut un exemplu de lider în vestiar? Crescând cu Generația de Aur, exemplul cel mai elocvent a fost Gheorghe Hagi, care era un lider. Nu știam cum era în afara terenului, dar pe teren pe mine mă impresiona foarte tare, cum își asuma responsabilitatea și cum în orice moment greu reușea să creeze lucruri care făceau diferența pe teren și la echipa națională, și la echipele de club la care a jucat. Atunci am început să joc fotbal și nu ratam niciun meci pe care echipa națională îl juca sau echipele lui de club.

Benga, Alexandru

<h2>„Poți să iei toate avantajele pe care societatea ta sau cultura tale le are și să le pui în dezvoltarea fotbaliștilor și a jocului de fotbal”</h2>

De-a lungul carierei, ai jucat în mai multe țări: Bulgaria, Polonia, Cipru, Azerbaijan. Unde simți că ai învățat cel mai mult și ca fotbalist, dar și ca om? Cred că în Polonia. Tot timpul am avut o slăbiciune pentru ei, având în vedere toate greutățile prin care a trecut această țară în trecut, mai ales în al doilea război mondial. Mereu am avut o afinitate pentru acest popor. Ce m-a impresionat cel mai tare este puterea lor de a se reinventa. Au avut de reconstruit o țară întreagă și au făcut-o foarte bine și acum sunt la un nivel foarte înalt. Lucrul ăsta m-a impresionat, pentru că am văzut și cum se face asta. Fiecare om își face treaba, este în locul unde este și o face serios și bine. Au sentimentul ăla de comunitate, de comuniune, de întrajutorare și mi-a plăcut foarte mult. Apoi pe partea asta de fotbal, la fel, într-o continuă dezvoltare. Eu tot timpul spun că sunt ca o mică Germanie, adică și ca infrastructură, stadioane noi, metode super faine de pregătire și cred că dintre experiențele pe care le-am avut eu, Polonia e printre cele mai bune. Putem spune că un jucător joacă pe teren exact cum este mentalitatea țării? În mod general, poți să spui lucrul ăsta. Pentru că particularitățile noastre, ale fotbaliștilor, clar vin și din mediu, din cum am crescut. Dacă ai abilitatea să înțelegi lucrul ăsta foarte bine și foarte devreme, poți să iei toate avantajele pe care societatea ta sau cultura tale le are și să le pui în dezvoltarea fotbaliștilor și a jocului de fotbal. Noi nu putem să elaborăm un joc de fotbal cum au echipele nordice, cu caracteristici specifice țărilor din nord. Și atunci noi, dacă ne înțelegem un pic rădăcinile și felul nostru de a fi, putem să avem un avantaj din chestia asta și da, în mare parte suntem o oglindă a societății în care trăim. Și crezi că fotbalistul român și-a înțeles rădăcinile? Eu cred că aici e o discuție foarte lungă. Nu știu dacă e conștient de rădăcinile pe care le are, dar, intuitiv, sigur da. Cu particularitățile pe care noi le avem ca țară și ca sistem de dezvoltare, fotbalistul român a reușit să se adapteze și totuși cumva să răzbească și să reușească să facă performanță. Acum, sigur, generațiile s-au schimbat, ai acces la mult mai multă informație, ai acces și la liberă trecere, sunt foarte mulți jucători care au făcut o bună parte din juniorat în țări mult mai bine dezvoltate și astfel au reușit să se dezvolte și să ajungă la un nivel mai înalt și bineînțeles să dea și oamenilor care sunt în țară anumite exemple. Exemple de cum poți crește ca un fotbalist profesionist din țările de vest.

<h2>„La mine, totul pleacă de la bucurie”</h2>

Cum vezi tu profesionalismul în fotbal? Să înțelegi că, în primul rând, meseria asta de fotbalist nu se rezumă la timpul petrecut la stadion sau pe terenul de antrenament. Este o meserie care necesită atenție 24 de ore din 24 de ore. Începând de la felul cum te odihnești, cum mănânci, cum te antrenezi pe teren la antrenament, cum te antrenezi înainte, cum te refaci. Deci cu cât ai mai mare atenție și faci lucrurile optime, cu atâta performanța ta crește. De fapt, cred că despre asta e vorba. Trebuie să înțelegi că trebuie să îi dai foarte mult timp și energie. Tu cum îți îngrijești acum corpul, dar și mintea? Păi eu, mai ales având și o vârstă mai înaintată, e nevoie să am foarte mare atenție la tot ceea ce fac în afara stadionului și în afara antrenamentului, dar totul pleacă sincer la mine de la bucuria asta. Mereu am avut și nu mi-am pierdut bucuria asta de a juca fotbal și atunci asta e baza. Și într-adevăr este nevoie să faci sacrificii în alimentație, nu poți să mănânci ce vrei, odihna iar e foarte importantă. Sunt metodele de recuperare care îți iau foarte mult timp și uneori nu prea vrei să le faci. Dar pentru că am bucuria asta și îmi doresc foarte mult să joc fotbal, lucrurile astea nu le văd ca fiind foarte grele. Și sunt atent la tot ce fac. Cum am zis, mă odihnesc foarte bine, am o dietă foarte echilibrată și mă antrenez foarte mult. Te antrenezi și înainte, și după antrenament? Da. Adică sală sau refacere? La sală sunt tot felul de protocoale sau de exerciții de antrenament pentru prevenirea accidentărilor, pentru întărirea mușchilor, care chiar contează în jocul de fotbal. Și petrec foarte mult timp în sală și cum am zis, o fac pentru că îmi place, adică nu o simt ca pe obligație sau ca pe o presiune. E important și trebuie să ne păstrăm chestia asta de bucurie și de fericire în jocul de fotbal, pentru că de aici izvorăsc lucrurile bune. Și pentru copii și juniori, și pentru noi ca sportivi profesionisti, și pentru suporteri. Te vezi antrenor? Mă văd antrenor. Nu știu dacă o să și fiu, pentru că nu m-am hotărât încă. Acum sunt la stadiul în care experimentez și la stadiul în care rezolv treaba cu birocrația. Mă școlesc în toate privințele și în partea asta de antrenorat, încerc să-mi iau licențele, carnetele și să fac toți pașii necesari, chiar dacă, încă o dată, nu sunt sigur că o să iau pe drumul ăsta, încă nu m-am hotărât. Încerc să experimentez și sunt sigur că o să păstrez în domeniul în care o să activez aceeași motivație și plăcere pe care o am și acum în cariera asta de jucător. Așa ai fost de la început? Sau bucuria asta a fost mai degrabă dezvoltată? De la început a fost asta. Când am început să joc fotbal, nu aveam o istorie de sport în familie, pur și simplu am văzut un meci de fotbal și am zis gata, acesta e sportul pe care-l iubesc. Erau vremurile în care stăteam toată ziua afară cu vecinii și jucam toate sporturile posibile de dimineață până seara. Era perioada aia în România cu Generația de Aur, cum am zis și mai devreme, perioada campionatului mondial din America, după aia din Franța în 1998 și eram no, toți copiii, super conectați la tot ce se întâmplă din punct de vedere fotbalistic. Întâietate avea jocul de fotbal pe stradă și așa s-a născut pasiunea asta a mea pentru acest sport. Au fost momente, sincer, când nu neapărat că mi-a scăzut bucuria, dar au fost și multe piedici în calea acestei pasiuni sau bucurii, dar mă bucur că am trecut peste ele și mi-am păstrat aceleași sentimente și acum. Care a fost cea mai mare piedică? Așa, sincer, cea mai mare piedică a fost tocmai sentimentul ăsta pe care îl aveam când eram copil, că fotbalul e ceva foarte, foarte serios. E foarte serios și nu-ți permiți să greșești, să încerci ceea ce vrei la antrenamente sau la meciuri. Meciurile pe care le aveam când eram junior. Să zic că era un sentiment excesiv de militărie. Asta am resimțit eu, pentru că mereu am identificat dragostea asta pentru sport cu creativitatea, cu bucuria, cu spontaneitatea și cumva de fiecare dată când lucrurile astea erau estompate, simțeam în interiorul meu o frustrare. Acum când stau și mă uit în urmă, mă bucur că pot conștientiza aceste detalii și cred că pot să dau și eu mai departe niște lucruri care îi pot ajuta cel puțin pe micii jucători de fotbal.

<h2>„Am ajuns la concluzia că nu mi-aș dori să fiu antrenorul copilului meu”</h2>

Ce crezi că are nevoie un fotbalist junior, un copil din România, atunci când începe să joace fotbal? În primul rând, copiii au nevoie de foarte multă libertate pe teren. Au nevoie de foarte mult spațiu unde să încerce, cel puțin în prima parte a carierei lor, când sunt mici, tot ce le trece prin cap legat de fotbal, pentru că așa acumulează experiență. Să fie încurajați să încerce și să aibă inițiativă, să-și dezvolte capacitatea asta de a lua decizii. Ușor, ușor, chiar dacă sunt la o vârstă fragedă, ei înmagazinează orice experiență pe care o au și se dezvoltă permanent, dacă sunt încurajați și se simt protejați. De asta cred că au nevoie în prima parte și pe tot drumul ăsta de formare de foarte multă înțelegere, de foarte mult apel la entuziasm. Până la 16 ani nu trebuie să te intereseze rezultatul. Pe tine trebuie să te intereseze cum creezi jucătorii, individual, că tu îi pregătești practic pentru fotbalul mare, când ajung sus. Cum ar fi să-ți antrenezi copilul și să-l formezi în așa fel încât greșeala să nu aibă loc în creșterea lui? Să nu-i fie frică. Eu am stat și m-am gândit foarte mult la chestiile astea și am ajuns la concluzia că nu mi-aș dori să fiu antrenorul copilului meu. Mi-aș dori să îi rămân doar tată. Pentru că sunt două lucruri total diferite. Cred că ar fi o presiune și pentru mine, dar mai ales pentru ei, de fapt, că am mai mulți copii care joacă fotbal. Legat de asta mi-aș dori să le rămân tată. Cred că ar fi mult mai sănătos pentru relația dintre părinte și copil să fie o diferențiere clară. Apoi legat de greșeală, n-aș face un mare caz din chestia asta, adică n-am cunoscut încă un om care să nu greșească în viața lui. Doar Iisus Hristos ca om nu a făcut nicio greșeală, niciun păcat. Deci nu există om fără să greșească. Adică l-aș încuraja mereu să învețe din greșeli, să înțeleagă de ce s-a petrecut acea greșeală și să o ia de la capăt fără nicio problemă. Pentru că dacă nu te raportezi la greșeală și la lucrurile care nu îți ies, cred că poți să treci peste ele mult mai repede, dar și să evoluezi mult mai rapid. În evoluția ta, care e cea mai mare lecție pe care ți-a dat-o fotbalul? Din cum văd eu, fotbalul se oglindește sau se aseamănă foarte bine cu viața. Și fac așa o paralelă, când ai mingea la picior și driblezi e ca și cum ai fi un om care trece prin greutățile vieții. Sau când dai o pasă unui coechipier, ca să poți să realizezi o pasă, trebuie să te înțelegi cu coechipierul, să ai o colaborare cu el, o coordonare, un lucru în echipă. În viață ai nevoie să trăiești așa într-o comunitate, într-o comuniune cu oamenii, cu vecinii, cu cei din orașul tău. Cred că cea mai importantă lecție este să o iei mereu de la capăt și să nu-ți pierzi bucuria. Sunt zeci de mii de antrenamente, sute de meciuri pe care le-am jucat. Dacă stau așa să trag o linie, sentimentele au fost mereu aceleași, de entuziasm și de nerăbdare să înceapă meciul sau antrenamentul. Și în viață aștepți o nouă zi cu curiozitate și nerăbdare. Și cumva cred că asta e lecția. N-am stat așa mult să mă gândesc, dar cred că asta ar fi o lecție importantă. Ai zis despre pasă. Știu că pasa este și subiectul licenței tale pentru examenul de antrenorat, dar vreau să te întreb dacă nu cumva pasa e cel mai important element din fotbal, apropo de conexiune. Poate da, golul e cel mai decisiv, dar fără pasă n-ai ajunge acolo, nu? Așa e, ai dreptate. Pasa e foarte importantă. Eu însă aș începe de la dribbling, sincer. Pentru că, totuși, seara sau când se termină ziua și ne terminăm programul de lucru sau când ne terminăm întâlnirile, rămânem singuri mereu în fața oglinzii noastre. Mereu. Și când ne trezim, prima oară suntem singuri. Așa e și în dribbling, când ai mingea la picior, ești tu cu mingea și ai nevoie să te miști foarte bine, așa încât adversarii să nu îți ia mingea. Deci să treci cu bine peste toate obstacolele pe care le ai. La fel cum și noi, ca oameni, în primul rând trebuie să ne rezolvăm problemele pe care le avem noi cu noi, ca să putem după aceea să ajungem să dăm o pasă bună. Ultima mea întrebare este dacă ar fi să trimiți un mesaj pentru noua generație de fotbaliști, care ar fi acel mesaj? Le-aș spune că e super fain sportul ăsta, să se bucure de el. Acum e problema asta care e deja super discutată și super analizată, problema gadgeturilor care acaparează viața tinerilor. Le-aș spune că dacă îi dau timp fotbalului și jocului, o să găsească cu siguranță o grămadă de bucurii și pe teren. Bucurii chiar mai durabile sau mai intense decât timpul petrecut în fața dispozitivelor electronice. Am discuția asta foarte multe ori cu colegii mei de aceeași vârstă și când ne aducem aminte de jocurile pe care le aveam în copilărie, care acum par prostești, plictisitoare, și când discutăm despre ele, avem un sentiment în stomac de super mare bucurie sau super mare plăcere. Cel puțin noi de vârsta noastră nu am da niciodată sentimentul ăsta pe altceva. Nu știu dacă prin gadgeturi poți să ajungi la un nivel de trăire și de bucurie atât de mare ca acel sentiment pe care îl aveam atunci când eram pe stradă, când eram mici. Cred că nivelul de dopamină era mult mai mare și mult mai intens față de nivelul de dopamină pe care ți-l dă tableta sau telefonul. Deci, asta le-aș zice: să dea timp fotbalului.

Meciul de fotbal dintre CFR Cluj si UTA Arad in Superliga Nationala, sambara 19 iulie 2025, la stadionul Cluj Arena din Cluj-Napoca. © Action Foto / Mihaela-Ionela Bobar. Unauthorized use is prohibited. All rights reserved.

La UTA, bucuria e busola. Benga a înțeles-o simplu: întâi driblezi tu cu tine, îți reglezi pașii, îți domolești fricile, apoi pasezi și ai încredere în celălalt. De aici se construiește golul pe teren, iar în viață se formează comunitățile care umplu stadionul și vestiarele care cresc, cu calm, un lider așa cum e Alex. Concluzia e clară. ”Bătrâna Doamnă” va rămâne tânără prin astfel de oameni. În centrul apărării, Alexandru Benga ține sus standardul și spiritul: nu doar un căpitan, ci o stare de echilibru care face loc bucuriei să joace mai departe.

Fundașul central cu peste 150 de meciuri pentru UTA este un lider care conduce prin exemplu

Alex Benga: „Să nu-ți pierzi bucuria”

Andreea Cio

În vara lui 2025, Alessandro Murgia a semnat cu <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-universitatea-cluj">Universitatea Cluj</a>, după două sezoane foarte bune în tricoul lui <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/afc-hermannstadt">FC Hermannstadt</a>. Italianul de 29 de ani s-a remarcat în Superligă printr-un joc matur, echilibrat, cu 62 de meciuri, 6 goluri și 4 assist-uri în perioada 2023–2025. A fost împrumutat de SPAL la Hermannstadt în august 2023, iar în iulie 2025 s-a transferat liber la „U” Cluj, după ce clubul italian a intrat în faliment și a fost exclus din competițiile profesionale.La Cluj, a debutat inclusiv în preliminariile UEFA Europa Conference League, iar până la final de august adunase deja 6 meciuri și 1 gol în Superliga. Profilul lui <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/murgia-alessandro-c262d49d">Alessandro</a> e construit în jurul inteligenței tactice și paselor care deschid spații. Joacă calm și precis, cu o claritate pe care a învățat-o încă de când a pus tricoul lui Lazio pentru prima oară pe el. Deci, task-ul lui principal nu e să marcheze. Dar și când marchează, o face cu stil: așa cum a făcut-o, de exemplu, în Supercupa Italiei 2017, când a înscris pentru Lazio în minutul 90+3 și a adus trofeul în fața lui Juventus.L-am întâlnit pe Alessandro pe Cluj Arena și ne-a povestit despre ce înseamnă pentru el „Fratelli d’Italia”, sosirea în România și noua aventură de la „U”.

<h1 style="text-align:center;">Ciao! Sunt Alessandro Murgia și joc pentru U Cluj.</h1>

Îți amintești ce te-a făcut să te îndrăgostești de fotbal în copilărie? Prima mea amintire este când mă antrenam și jucam cu tatăl meu. Până la 10 ani, jucam doar cu el. Apoi am început la clubul local. Cele mai frumoase amintiri sunt antrenamentele pe care le făceam cu el, acasă sau în parc. Sunt cele mai dragi amintiri. Tatăl tău a fost prima persoană care a crezut în tine? Da. Și care continuă să creadă în mine azi. E cea mai importantă persoană din viaţa mea, atât în fotbal, cât și în afara lui. E un reper pentru mine. Avem o relație foarte bună. A fost mereu alături de mine, în toți acești ani, inclusiv fotbalistic. A călătorit mult să mă vadă, mai ales când eram mic. Așa că da, a fost persoana care a crezut în mine mai mult decât oricine de la început. Îmi spunea să fac ceea ce știu, să mă distrez, să-mi folosesc capul, să fiu profesionist, pe teren și în afara lui. Totuși, mi-a dat libertate fără prea multă presiune. Spunea că fotbalul e frumos, că eu iubesc fotbalul, că îmi place să joc. „Fă ce știi să faci și distrează-te.” Astea au fost sfaturile lui. Și când a fost cel mai mândru de fiul său? Cred că mereu. Nu a fost mândru pentru ceea ce am făcut, ci pentru cine sunt. Pentru că sunt Alessandro. M-a învățat multe lucruri: să fiu politicos, respectuos, modest, profesionist. Tot ce sunt azi se datorează lui.

Ce înseamnă pentru tine că te-ai născut și ai crescut la Roma? Roma e orașul meu: locul unde m-am născut și am crescut. Îmi lipsește. Îmi lipsește puțin să vorbesc cu oamenii din Roma. Întotdeauna port orașul cu mine, atât din punct de vedere fotbalistic, cât și ca oraș. Însă trebuie să spun că și aici, în România, mă simt foarte bine. Îmi place viaţa aici, se trăiește bine, așa că sunt mulțumit. Cum era micul Alessandro? Un băiat simplu, liniștit, cu zâmbetul pe buze, pentru că îmi plăcea să glumesc. În același timp, mi-a plăcut mereu să muncesc, să fiu constant în ceea ce fac, foarte precis, foarte schematic. Însă mă consider un băiat foarte simplu.&nbsp;

<h1 style="text-align:center;">Am crescut cu tricoul lui Lazio. E ca a doua piele a mea, ca o a doua familie.&nbsp;</h1>

Care a fost adevărata motivaţie pentru care ai vrut să devii fotbalist? Cred că m-am născut cu o pasiune pentru fotbal. A fost destinul, probabil așa trebuia să fie. Încă de când eram mic iubeam și încă iubesc sportul ăsta: îmi place să-l urmăresc, să învăţ, să mă perfecţionez. Învăţ de la alţi jucători, din punct de vedere tehnic și uman. Am învățat și învăț că fotbalul e pe teren, dar şi în afara lui. Cred că ăsta a fost destinul, că așa trebuia să fie și sunt fericit că fac ceea ce iubesc. Ce jucători studiezi în prezent? Iubesc fotbalul, așa că îmi place să analizez orice jucător, de pe diferite posturi, din echipe diferite. Nu am avut un punct de referință. Totuși, ca mijlocaș, studiez mai mult mijlocașii, care pot fi Zidane, pe vremuri, dar și cei moderni, Verratti, Thiago Alcántara. Când erai copil, erai suporterul cărei echipe: Lazio sau Roma? Lazio. Am crescut cu tricoul lui Lazio. Acolo am început la 10 ani, până la 20-21. Pentru mine e ca a doua piele a mea, ca o a doua familie. Încă o urmăresc cu pasiune.

Cum a fost ziua când ai semnat contractul de profesionist cu Lazio? Eram la echipa Primavera și a fost primul meu contract. Evident, o emoţie incredibilă, dar în același timp și un stimul să continui să progresez, pentru că am simțit că există posibilitatea de a continua să trec la următorul nivel. A fost cu siguranță un moment de mândrie pentru mine și familia mea, dar și un lucru care m-a ajutat să dau mai mult. Cum a fost să joci contra Romei? Emoţionant! Foarte emoționant, pentru că un derby în Italia, mai ales în Roma, se trăiește în întreg orașul. Toată săptămâna este o pregătire pentru un meci așa cum e derby-ul , astfel că presiunea e mare, presiunea, de asemenea. Dar e emoționant și cred că orice jucător vrea într-o zi să joace derby-ul Romei, pentru că e cu adevărat frumos. Ai marcat golul decisiv în Supercupă, contra lui Juventus. Ce ai simțit? Și aceea a fost o emoție indescriptibilă, și acum mi-e greu să o descriu. E visul oricărui copil: să marchezi în ultimul minut contra unei echipe care la acel moment cred că era cea mai puternică din Italia, cu tricoul lui Lazio, tricoul visurilor lui, și să dai golul care te face să câștigi o cupă în ultimul minut. E un vis pe care îl păstrez și azi cu mine și care mă motivează să ating și alte obiective precum acela. Îți amintești senzația pe care ai avut-o când ai auzit prima oară imnul Italiei pe teren? Da, îmi amintesc. E emoţionant. Naționala e ceva emoționant pentru orice jucător, fie italian, fie de altă naţionalitate. E o emoţie care te încarcă, te face să abordezi meciul cu multă energie, ca şi cum milioane de oameni sunt pe teren cu tine. O emoție cu adevărat mare.

Care sunt versurile tale favorite? „Fratelli d’Italia” sunt cele mai frumoase cuvinte, pentru că suntem ca o familie care face parte din aceeași națiune, pe teren și în afara lui. Cred că imnul e un lucru care unește multe persoane - bărbați, femei, copii, bătrâni. E un lucru care unește, așadar e un imn profund. Care e cel mai important lucru pe care l-ai învățat jucând în Italia? Că e important să fii constant zi de zi, meci de meci, tot timpul anului. Pentru că era un campionat dificil, foarte tensionat, și era nevoie de constanță și profesionalism în fiecare zi. Asta este ceea ce am luat cu mine din experiența din Italia, unde e o presiune foarte mare, pe teren și în afara lui. Ți se cere să câștigi toate meciurile și pentru a câștiga meciurile ai nevoie să muncești zilnic. Simţi că ai adus lucrurile astea în România? Da, fac parte din mentalitatea mea. La Hermannstadt anul trecut, acum la Cluj, vor cunoaște un Alessandro care are această mentalitate, care vrea să câştige, vrea progreseze în fiecare zi, vrea să muncească. Asta aduc cu mine. Ce te-a făcut să spui „da” ofertеi din România? Mi-am dorit mereu o experienţă în străinătate. Când am primit oferta din România, nu m-am gândit de două ori. Am spus imediat da și am venit. A fost un context în care eram dorit, unde știam că pot urca. Alegerea a fost simplă. Și din punct de vedere personal, pentru a învăța o cultură nouă, o limbă nouă, să descopăr orașe noi, obiceiuri noi. Sunt fericit că sunt aici. Și ce ai învăţat până acum în România? Cu siguranţă limba română și engleză, nu foarte bine, dar vorbesc și în engleză. Acum înţeleg bine româna, nu o vorbesc încă perfect, dar anul ăsta voi lua lecţii ca să pot da interviuri și în română. E o promisiune. Care este cuvântul tău preferat în limba română? „Frumos” – mi se pare un cuvânt frumos și dulce, dar sunt multe altele. Unele cuvinte sunt similare cu cele în italiană, așa că din punctul ăsta de vedere e puţin mai ușor. E o limbă latină, deci îmi place. Cu ce jucător român ai devenit apropiat? Ai prieteni între jucătorii de aici?Am găsit un prieten extraordinar anul trecut, Tiago Goncalves, care e încă la Hermannstadt. Cred că am găsit un frate. Vorbim des, suntem în contact, îi doresc numai bine în noul sezon, așa cum știu că și el îmi dorește mie. Avem o relaţie minunată și sunt fericit pentru asta.

Ce înseamnă pentru tine să semnezi cu U Cluj? Am acceptat imediat să vin aici, pentru că știam că intru într-un mediu bun, unde au idei și obiective frumoase. Echipa, staff-ul, clubul sunt serioși, orașul e frumos, fanii sunt fantastici. În trecut nu a fost ușor să joci împotriva U Cluj, acum sunt fericit să joc pentru ei și să încerc să câştig. Cum ți s-au părut fanii U Cluj când ai jucat împotriva lor? Incredibili. Au fost mulţi, atât la Sibiu, cât și aici. Se fac auziți, sunt ca un om în plus pe teren atunci când joci. Avem responsabilitatea să dăm totul pentru ei, pentru că sunt parte a orașului și a clubului, și sunt convins că noi, echipa, vom lupta pentru ei. Ce simți când marchezi un gol? Poţi descrie momentul, sentimentul? Când marchezi e cu adevărat emoţionant. E ca și cum culegi roadele muncii din timpul săptămânii, atât personal, cât și ca echipă. Evident, întotdeauna am preferat să marchez pentru a ajuta echipa, nu să marchez și atât. Pentru că, înainte de toate, importante sunt grupul, munca din fiecare săptămână, obiectivele echipei. Dacă pot ajuta echipa marcând, e o emoţie mare. Apoi să vezi fanii bucurându-se, fericiți e cu adevărat minunat. Ce ai descoperit despre tine trăind departe de casă, într-o altă ţară? M-am maturizat mult ca om, ca fotbalist și ca tată. Am descoperit că am o mare forţă mentală. Nu e uşor să pleci într-o ţară nouă, cu altă limbă și o cultură diferită, dar asta mi-a dat energie pe teren și în viață. Sunt fericit, entuziasmat, abia aştept să încep sezonul. Ce ai vrea să spună lumea despre tine, ca jucător, dar și ca om, după ce ieși de pe teren? Sper să vadă ce ofer pe teren și în afara lui. Întotdeauna dau 100 %, dau totul pe teren pentru coechipieri, staff, fani, club. Sunt modest, altruist, simplu, zâmbitor, energic. Când nu e fotbal, ce te face să te simţi bine? Îmi place să știu multe lucruri, să vorbesc cu familia și prietenii, dar și să descopăr lucruri noi, să vizitez orașul. Sunt pasionat de tatuaje, mă uit la emisiuni despre tatuaje. Sunt foarte pasionat de gătit și îmi place să studiez ce pot prepara în bucătărie pentru oaspeți. Apoi sunt un profesionist, îmi place să am grijă de corpul meu, deci sală, recuperare, monitorizarea corpului și a minții pe teren și în afara lui. Cum îţi îngrijeşti mintea? Pentru mine, cheia e să trăiești prezentul. Prezentul ajută mintea să funcţioneze bine în fiecare zi. Gândindu-te la ce poți face cel mai bine la momentul e cheia pentru a avea o minte focalizată pe obiectiv.

Poţi să ne spui un film sau o carte care te-a mișcat cu adevărat? Îmi plac filmele de acțiune, cele intense care te ţin lipit de ecran, și filmele Marvel. Sunt pasionat de ele. Le mai urmăresc în avion sau în autocar, când avem timp să mai vedem câte un film. Nu sunt fan TV, îmi place să citesc, să stau în aer liber și să mă plimb, dar prefer filmele de acțiune. Ce îţi place cel mai mult la viaţa ta acum? Îmi plac viaţa în vestiar, în grup, căutarea unei noi case, explorarea orașului, a restaurantelor, să merg în centru, discuţii cu colegii despre obiective, despre ce nu a mers bine sezonul trecut, ce putem îmbunătăţi. Îmi place să cunosc oameni noi la club: stafful, suporterii, atașamentul lor pentru club. E grozav. Care e o întrebare pe care ţi-ai dori să nu ţi-o mai pună lumea? E greu să găsesc una acum. Nu știu, e dificil. Dar o întrebare la care ți-ar plăcea să răspunzi? Poate… „Ce te face fericit?” Dacă mă întrebi asta, știu ce mă face fericit. Pentru mine, fericirea e să fiu aici acum. Să fiu aici e foarte emoţionant. În fiecare zi abia aştept să încep ziua și să fac ce iubesc.

<h1 style="text-align:center;">Tatuajele, opere de artă pe corpul meu.</h1>

Care e cel mai frumos compliment pe care l-ai primit? Cred că cel mai frumos compliment e când îmi spune cineva că sunt o persoană politicoasă. Politicos, simplu. Pentru mine, educaţia și respectul sunt importante. Sunt lucrurile pe care mi le-au insuflat părinţii și pe care vreau să le transmit copiilor mei.&nbsp;Și acum, să vorbim puțin despre tatuajele tale. Care a fost primul tatuaj? A fost pe picior, dar acum e acoperit de altele. Am pierdut numărul tatuajelor. Nu știu câte sunt. Sunt pasionat de ele, îmi plac mult. Am început la 15 ani, evident cu acordul părinților, pentru că nu se putea altfel, fiind minor. De ce îţi plac tatuajele? Nu știu, e ca și cum sunt opere de artă pe corpul meu. Îmi place să pot pune operele de artă făcute de artiști pe corpul meu. Am ales desene precise, ceea ce îmi plăcea făcut într-un anumit mod. Am studiat proiectul cu tatuatorul și am decis să-l replic pe pielea mea, pentru a da corpului meu ceva special. Dacă ai putea alege un tatuaj care să spună ceva real despre tine, pe care l-ai alege? Poate leul de pe pulpă. E semnul meu zodiacal și reflectă personalitatea mea. Sunt aventuros, concentrat, așa că leul ca animal poate fi ceva ce mă reprezintă. Poţi spune ce înseamnă tatuajele tale, mai ales cel de pe gât? E egiptean, stil realist. Mi l‑a făcut un artist din Roma, care e un prieten bun. A fost dureros, foarte dureros. Dar e ceva ce am vrut și ce am suportat. Sunt fericit să-l am acum. Ce spun oamenii despre tatuajele tale? Mulţi spun că sunt foarte frumoase și se potrivesc bine pe mine. Spun că am un chip simplu, dar cu multe tatuaje. Sunt desene puternice. Ce înseamnă pentru tine să-ți porți povestea pe propria piele? E ca și cum tatuajele tale spun povestea ta, nu-i așa? Da, sunt într-un fel povestea mea, dar și un lucru care mie îmi place, care face parte și din procesul meu de creștere. Am început tocmai la 15 ani și probabil voi termina mai târziu, pentru că încă am ceva spațiu pe corp. Dacă tatuajele tale spun o poveste, care ar fi titlul ei? Probabil titlul ar fi „Ce e mai bun urmează să vină”, pentru că încă e o istorie care trebuie scrisă și vedem ceea ce îmi rezervă viitorul.

Meciul de fotbal dintre AFC Hermannstadt si FC Universitatea Cluj in Supeliga Nationala, la stadionul Municipal Sibiu, duminica 3 august 2025. © Action Foto / Simion Sebastian Tataru Unauthorized use is prohibited. All rights reserved.

<a href="https://www.superliga.ro/jucatori/murgia-alessandro-c262d49d">Alessandro Murgia</a> joacă și trăiește fotbalul cu zâmbetul pe buze, cu răbdare, disciplină și speranță în drumul lui. Crede în muncă, în colegi, în tatăl care l-a învățat să fie politicos și liber în același timp. Și în ceea ce nu s-a întâmplat încă. Pentru că povestea lui nu se scrie în grabă. Se scrie pas cu pas, pe teren, în vestiar, pe piele și în toate experiențele care îl fac mândru nu neapărat pentru ceea ce face, ci pentru cine e.

La povești italienești cu mijlocașul lui „U” Cluj

Murgia: „Fă ce știi să faci și distrează-te”

Claudiu Petrila are 24 de ani și poartă <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/petrila-claudiu-16d1c281">numărul 10 la Rapid</a>. Ce început frumos și optimist de poveste, nu? Tinerețe și ambiție în vișiniu. Joacă din suflet, cu inimă și viteză. Până acum, în sezonul 2025-2026, a bifat <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/petrila-claudiu-16d1c281">șase meciuri</a> în Superliga, cu un gol și un assist. Sezonul trecut a încheiat cu opt goluri, 11 pase decisive și multe speranțe pentru această nouă etapă. A venit la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-rapid-bucuresti">Rapid</a> în vara lui 2023 și, de atunci, a devenit idolul tribunelor. Este acel gen de jucător care nu intră pe teren doar cu glezna fină, ci și cu pieptul plin de ambiție. Și suporterii văd asta, tocmai de aceea Petrila e mai mult decât un simbol. E fața și zâmbetul Rapidului.L-am întâlnit într-o dimineață fără meci, dar cu chef de povești. Ne-am urcat în mașină, am oprit în locuri care contează și ne-am plimbat printre amintiri, meciuri și visuri.&nbsp; Acum, numărul 10 al Rapidului, atunci, copilul crescut în Sânnicolau Român, în județul Bihor. Știa că va ajunge departe de când a făcut prima dată cunoștință cu mingea. Drept urmare, s-a urcat în tren și a plecat să-și trăiască visul, de care spune că încearcă să se bucure în fiecare moment. La 6 ani, primul lui antrenor, Markovic, i-a zis că are talent și poate ajunge ceva. Acolo a fost începutul. Prima gară.&nbsp;

<h1 style="text-align:center;">„Giulești în două cuvinte? INFERN MAGIC”</h1>

Ce sfat i-ai da tu lui Claudiu copil, care se juca în Sânnicolau Român?&nbsp; Să continue să viseze, pentru că tot efortul pe care îl depui când ești mic într-un final merită. Cum era Claudiu când era mic?&nbsp; Timid, rușinos, să zic așa, și tăcut, foarte tăcut.&nbsp; Îți mai amintești care a fost primul tău tricou de fotbal? Când am început fotbalul, cred, la șase ani, aveam tricouri de la echipă, de la Juventus Oradea.&nbsp; Acolo am stat până la vârsta de opt sau nouă ani. După am făcut pauză până la 12 și după am început din nou la Oradea.

După Oradea, drumul lui <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/petrila-claudiu-16d1c281">Claudiu</a> a oprit în câteva gări, din care și-a adunat lecțiile care îl fac omul și jucătorul de azi… când, cu vișiniu în suflet, culoarea lui, e locomotiva <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-rapid-bucuresti">Rapidului</a>. Petrila, numărul 10, care <a href="https://www.superliga.ro/articole/am-luat-mingea-si-am-asezat-o-la-punctul-de-la-11-metri-0b9b6668">intră cu ambiție pe teren</a> ca să arate adversarilor că „Aici e Giulești”.&nbsp;Cum a fost sentimentul când pentru prima oară ai pășit pe gazonul din Giulești?&nbsp; A fost un sentiment unic. Chiar dacă nu este foarte mare, în spatele lui este o poveste foarte frumoasă. Acum e un pic mai ciudat, pentru că stau în tribună, nu sunt învățat, sunt învățat să fiu în teren, dar se vede frumos și de aici.Cum a fost prima oară când ai înscris pe Giulești și ai auzit suporterii bucurându-se? Mă uitam în jurul meu și vedeam pe toată lumea că mă aplaudă. Atunci am simțit că am venit într-un loc bun. Nu eram învățat cu atât de mulți fani la meci, cu galeria așa mare. Este altceva și cred că este ceva unic în România. Am jucat și eu împotriva lor aici și știu foarte bine cum este, cum am simțit.&nbsp; Cum este să porți numărul 10 la Rapid? Este frumos, dar a venit cu o presiune, pentru că este un număr foarte important. Dar am încercat să nu mă gândesc la asta și să fac ceea ce știu mai bine. Am fost întrebat dacă îmi doresc să iau numărul 10. Și în secunda de aia am spus că da, m-am simțit că sunt pregătit să zic așa. Eu în sinea mea dau totul mereu. Dacă ar fi să descrii Giuleștiul în două cuvinte, care ar fi?&nbsp; Infern magic.

În spatele magiei de pe teren stau orele obișnuite din zi. Melodiile de dinainte de meci, pizza și știrile de după. Stau adrenalina, gândurile și lucrurile simple pe care jucătorii le fac ca să se încarce pentru minutele de pe gazon. Așa că în drumul nostru spre următoarea oprire, am petrecut cu Claudiu o repriză de normalitate.&nbsp; Ai vreo piesă preferată pe care o asculți înainte de meci?&nbsp; În general, BUG Mafia ascult în general înainte de meciuri. Asta cred că mă motivează cel mai bine. Și după cum te relaxezi după meciuri?&nbsp; Acasă, o pizza, mă uit la știrile spre meci, să văd ce mai zic oamenii și după la somn. Dar când pierdem, nu. Nu-mi place să mai aud nimic, sincer. Pentru că nu-mi mai arde de povești. Cred că după meci, cel mai rapid adorm pe la vreo 4:00 -4:30. Cam așa. Și la ce serial te uiți până la ora aia?&nbsp; Acum, sincer, nu prea urmăresc nimic. Pentru că am impresia că le-am terminat pe toate alea bune. Care ar fi top 3 la tine pe seriale?&nbsp; Vikingii ar fi primul. Prison Break, al doilea. Și al treilea... Casa de papel poate să fie pe trei, deși e bătălie mare.&nbsp; În trafic cum ești? Te enervezi?&nbsp; Depinde de situație, sincer. Dacă văd că nu-i vina mea sau că eu încerc să merg frumos și unul se bagă sau încerc altceva, da, mă enervez. Dar când sunt eu de vină, tac din gura.&nbsp; Și în afara fotbalului, ce mai faci, Claudiu?&nbsp; În timpul liber îmi place să mai ies.&nbsp; La un restaurant bun cu prietena, mai ieșim cu cățelul la o plimbare. Zi-mi, care dintre voi se trezește dimineața să iasă cu cățelul?&nbsp; Când am eu liber, mai ies eu uneori. Dar, în general, cam ea iese pentru că mă lasă să dorm să mă odihnesc pentru antrenament.&nbsp; Care e ultimul drum lung pe care l-ai făcut? Ai fost acasă cu mașina?&nbsp; Da, cred că București - Oradea sau Oradea - București. Cred că a fost cel mai lung drum făcut așa într-o zi.&nbsp; Până aici ați plătit.&nbsp; Mulțumim frumos. Cinci steluțe.&nbsp; Mulțumesc.

Următoarea oprire a fost undeva unde am putut vorbi despre călătorie și gările ei. Despre trenuri luate, familie, dorul de acasă și forța să trăiești cu el, pentru că trebuie să-ți atingi obiectivul. Gara de Nord, unde suporterii Rapidului pot merge la magazinul oficial al clubului. Unde Petrila ne-a împărtășit cum a fost drumul lui până a ajuns în Giulești. Și unde Glasul roților de tren se aude pe toate liniile.

Ce-ți place cel mai mult la jucătorul Petrila?&nbsp; Caracterul.&nbsp; Iei de obicei tricouri să dai prietenilor?&nbsp; Da, cred că la fiecare meci iau cel puțin un tricou. E cerere mare.

<h1 style="text-align:center;">„Și încă țin minte că ai mea erau în gară și când am plecat vedeam lacrimi în ochii lor.”</h1>

Dar tu ai cerut vreodată un tricou de la un fotbalist?&nbsp; Nu, sincer, nu. Deși am jucat și cu Lazio. Cu Sevilla am fost în tribună. Am văzut jucători importanți, dar parcă nu au avut curaj să mă duc să le cer. Dar sunt curioasă dacă părinții tăi au cumva colecție cu poze cu tine sau amintiri cu tine.&nbsp; Colecție cu tricouri. Toate tricourile. De la juniori până în prezent și medalii, și trofee, și tot ce am câștigat de până acum în cariera mea. Suntem aici în Gara de Nord și chiar mă gândeam că poate cariera ta seamănă cumva cu o călătorie. Ai trecut prin mai multe gări și voiam să te întreb ce gară ți-a rămas așa mai specială în suflet?&nbsp; Gara din Oradea. Țin minte când am fost prima oară la un drum mai lung eu singur. Am venit din Oradea la București la o selecție cu naționala. Și încă țin minte că ai mea erau în gară și când am plecat vedeam lacrimi în ochii lor. A fost așa un moment care m-a marcat.&nbsp; Ți-ai dorit vreodată să te întorci acasă?&nbsp; Da, a fost complicat de foarte multe ori, dar am avut forță să trec peste pentru că știam ce-mi doresc de la viață. Ce înseamnă pentru un fotbalist să aibă familia ca bază?&nbsp; Eu zic că este foarte important. Ei sunt în spatele tău chiar dacă îți merge rău. Ei te împing de la spate să revii pe calea cea bună.

În drumul tău am ajuns deja la a doua gara, la CFR, cu care ai câștigat patru campionate. Ce ai luat cu tine de acolo, ca experiență? Cum să te bați în fiecare an pentru un trofeu, cum să joci în Europa League, în Champions League. Și maturitate, să zic așa. Chiar dacă eram mai tânăr, am crescut într-un vestiar greu care m-a învățat foarte multe.&nbsp; Iar la Sepsi cum a fost?&nbsp; La Sepsi o experiență foarte bună pentru mine. În perioada aia la CFR nu prea jucam, dar am mers acolo, am făcut un campionat bun și după am revenit la CFR în alt mod. Deci CFR, Rapid, care tot așa are legătură cu CFR-ul, pare că ești predestinat cu drumurile.&nbsp; Vișiniu e culoarea mea.&nbsp; Ce sfat ai da tu fotbaliștilor care încep acum fotbalul?&nbsp; Nu știu dacă e un sfat, e o certitudine. Fără sacrificii, cred că este imposibil. Trebuie să muncești pentru că degeaba ai talent dacă nu depui efort și muncă suficientă.&nbsp; Care simți că e cel mai mare sacrificiu pe care l-ai făcut pentru fotbal?&nbsp; Faptul că m-am mutat singur din Oradea la Cluj. Cred că a fost un pas foarte important pentru mine.&nbsp; Acum că tot suntem în gară, ai putea să spui că ce ai trăit tu până acum în carieră se aseamănă cu un tren rapid sau accelerat?&nbsp; Tren rapid, deși toate etapele au fost calculate și gândite. Totul s-a întâmplat foarte repede. Parcă ieri aveam 14 ani.

Totul s-a întâmplat foarte repede. Pentru că, așa cum știm din cărțile copilăriei, timpul nu mai are răbdare cu oamenii. Și, dacă tot am ajuns la capitolul răbdare, Claudiu ne-a mai povestit cu calm și liniște despre poziția lui inițială pe teren, despre cel mai dificil adversar, despre nerăbdarea de pe teren și moștenirea pe care vrea să o lase la Rapid. Totul în drumul dintre Gara de Nord și noua bază a Rapidului din Ștefănești.&nbsp;Ce părere ai despre noul loc de antrenament? Ce-au făcut la bază mi se pare foarte frumos. Gazonul este foarte bun și totul mi se pare foarte, foarte util. Este un lucru foarte important. Nu toate echipele au așa ceva și cred că ar trebui să profităm de asta. Îți mai amintești cum arăta vestiarul de la prima ta echipă?&nbsp; Da, era un loc micuț așa, nu foarte nou, dar ne-am făcut treaba foarte bine în el. Care a fost poziția principală pe care ai început să joci fotbal?&nbsp; Fundaș dreapta, când am început.&nbsp; Serios?&nbsp; Da, și de acolo am ajuns la extremă stângă. Am mers pe diagonală. Dar cine te-a reprofilat? Domnul Eugen, când am ajuns la Oradea, și-a dat seama cumva că aș putea să ajut mai mult din poziția asta. Și a fost foarte inspirat.&nbsp; Ai numărat câte goluri ai marcat până acum?&nbsp; În campionat nu știu exact numărul, dar știu că sunt undeva între 35-40. Ceva pe acolo, cred că 40.&nbsp; Care a fost cel mai dificil adversar pe care l-ai întâlnit pe teren până acum? Deși n-am jucat de foarte multe ori împotriva lui, cred că Mogoș. A fost și încă este un adversar foarte greu, pentru că are și forță și viteză. E și agresiv și cred că împotriva lui am avut cele mai grele meciuri. Și cel mai cunoscut fotbalist împotriva căruia ai jucat?&nbsp; Mă gândesc că atunci în perioada Europa. Pedro, Immobile, cred că ei doi sunt pe primele locuri.

Unde crezi că e fotbalul cel mai frumos? În ce campionat?&nbsp; Cel mai frumos cred că este în Anglia. Și ca ritm, ca intensitate, ca orice.&nbsp; Ai o echipă preferată acolo?&nbsp; Liverpool, cred că îmi place cel mai mult din Anglia. Și ca suporteri, se aseamănă mult cu Rapid.&nbsp; Întorcându-ne la Rapid, ce ai vrea să lași în urmă ca moștenirea lui Claudiu Petrila?&nbsp; Un titlu de campion. Cred că asta ar fi cel mai important lucru pe care aș putea să-l las. Pentru că așa… goluri și assisturi… sunt strecătoare, dar un trofeu o să stea acolo în vitrine mult și bine.&nbsp; Iar peste 15 ani, când o să te uiți în spate la cariera ta, cum ai vrea să te vezi?&nbsp; Deja mă lași de fotbal aproape. Când îți agăți ghetele?&nbsp; Asta ar fi o întrebare bună.&nbsp; Când îți agăți ghetele?&nbsp; 2045, sper. Melodia ta preferată de la Rapid care e?&nbsp; „De când am venit prima oară pe Giulești”. Mi-a rămas în minte chiar când veneau ei în deplasare. Eram la CFR și îmi era drag să aud chiar dacă jucam pentru CFR. Îmi place foarte mult.&nbsp; Ce ai fi putut să fii dacă nu erai fotbalist?&nbsp; Pescar. Înseamnă că ai răbdare? La pescuit, da. În general, nu.&nbsp; Dar fotbalul te-a învățat ceva despre răbdare?&nbsp; Să n-am răbdare. Cum ți s-a părut acest interviu?&nbsp; Plăcut și cu foarte multe întrebări.&nbsp; Mă bucur. O să o iau ca pe un compliment. Foarte multe întrebări.

Petrila, Claudiu

Repriza de întrebări a avut nevoie și de prelungiri, evident. Și de câteva secvențe în spatele cortinei, în sala de forță a bazei de antrenament, acolo unde jucătorii se pregătesc pentru meci și învață să fie uniți. Pentru ca pe teren să ajungă să-și îndeplinească obiectivul. Ni l-a împărtășit Claudiu înainte de plecare, cu zâmbetul pe buze.&nbsp; Aici la Rapid cum arată o zi de antrenament obișnuită? Cum e programul?&nbsp; Ne strângem înainte cu o oră jumătate, în general la 17:30 e prezența. Începem sala pe la 18:30 și după ieșim pe teren la 19:00. Și mai ai unele zile în care mai faci tu extra ceva?&nbsp; Da, cred că în fiecare zi, deși nu exagerez pentru că nu vreau să mă încarc foarte mult. Dar este util să faci cât simți tu că te simți bine.&nbsp; Simți că joci fotbal în plăcere?&nbsp; Da, bineînțeles. Merg cu drag în fiecare zi la antrenamente. Iubesc să fac asta și cred că viața mea fără fotbal n-ar însemna nimic. Eu cel puțin când intru pe teren, în antrenament sau în meci, uit de tot ce se întâmplă în jurul meu. Și cumva asta îmi face bine și mă ajută.&nbsp; E terenul locul în care te simți cel mai liber?&nbsp; Da, cu siguranță. În cantonamente cum este? Stai cu echipa, cu băieții, mai joci o carte, un rummy ceva și parcă ne ajută să ne unim mai mult. Când intrăm în teren, trebuie să murim unul pentru altul. Și unul pentru altul, ce obiectiv aveți în acest sezon?&nbsp; Să jucăm în Europa și să câștigăm un trofeu. Cred că ar fi cazul să câștigăm un trofeu pentru acest club.&nbsp; Care crezi că este cea mai mare lecție pe care ți-a oferit-o fotbalul? Dacă îți dorești ceva cu adevărat și lupți pentru asta, e inevitabil să nu se întâmple. Și s-a întâmplat? Că după mai multe opriri ai ajuns la Rapid. S-a întâmplat, da. M-am oprit aici și sper ca viitorul să fie frumos în continuare.

Un drum cu mai multe gări și tot atât de multe lecții. Din Oradea în infernul magic, din Cluj la o altă echipă cu vișiniu pe stemă și în suflet. Claudiu Petrila e locomotiva Rapidului. Și știe că trebuie <a href="https://www.superliga.ro/articole/am-luat-mingea-si-am-asezat-o-la-punctul-de-la-11-metri-0b9b6668">să lupte</a> ca să obțină un obiectiv care încă așteaptă pe peron: trofeul mult visat.

De la vis la destinație. O plimbare prin cariera lui Claudiu Petrila, numărul 10 al Rapidului

Claudiu Petrila: „Ar fi cazul să câștigăm un trofeu pentru Rapid”

La 39 de ani, <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/deac-ciprian-751b3873">Deac</a> continuă să fie un exemplu de profesionalism și disciplină pe teren. Născut la Dej, mijlocașul și-a început pașii în fotbal la Unirea Dej și a trecut prin experiențe care l-au dus de la Rapid la Oțelul, de la Schalke 04 – unde și-a pus în CV Cupa Germaniei – până în Kazakhstan, la Aktobe și Tobol. Dar acasă și-a găsit liniștea, la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/cfr-cluj">CFR Cluj</a>. Din 2017 nu a mai plecat de aici, iar împreună cu echipa a adunat 14 trofee, dintre care 7 titluri de campion. În acest sezon are trei meciuri bifate, iar energia lui arată că povestea e departe de a fi scrisă până la capăt. Ne-am întâlnit cu el ca să vorbim despre toate acele detalii, uneori invizibile, care fac diferența într-o carieră lungă: de la sacrificii și alimentație, până la cum îți păstrezi mintea limpede după atâția ani de presiune.

<h2>Leadership și sacrificii</h2> În vestiar sau pe teren, Deac nu a fost niciodată omul care ridică vocea, ci cel care arată prin exemplu. A învățat că seriozitatea și sacrificiile sunt singurele drumuri către o carieră lungă. Cum definești leadership-ul pe teren și în vestiar? Cel puțin eu sunt un tip care nu vorbesc foarte mult. Am încercat să fiu un lider prin ceea ce arăt pe teren, prin ceea ce fac în afara terenului. Așa am fost mereu, un tip mai retras, un tip mai la locul meu. Pentru mine, un adevărat lider e cel care arată pe teren și în afara terenului. Dacă un tânăr jucător ar veni la tine și te-ar întreba care sunt cele trei lucruri pe care să le facă pentru a juca la 39 de ani, ce i-ai zice? Primul lucru este seriozitatea. Nu doar în sport, cred că în general. Atâta timp cât ești serios, ai doar de câștigat. Este foarte important să aibă grijă de alimentație și cel mai important lucru este ce faci în afara terenului, pentru că vii aici la antrenament 2-3 ore și e clar că ești supravegheat, nu poți să faci mare lucru. E important ce faci în afara terenului. Odihna este foarte importantă, alimentația. Astea sunt lucrurile de care cred că orice sportiv are nevoie pentru o viață cât mai lungă în sport, pentru că sportul din ziua de azi înseamnă sacrificiu și un efort foarte mare. Cel puțin, la fotbal, dacă vrei să faci ceva în fotbal, îți trebuie foarte multe sacrificii și să fii dispus la efort. Care crezi că e cel mai mare sacrificiu pe care l-ai făcut? Cred că copilăria. Țin minte că eram cu prietenii în fața blocului, toți se bucurau că merg la Someș, și eu trebuia să mă duc la antrenament la 40 de grade. Da, pot să zic așa că mi-am sacrificat copilăria, dar a meritat. Am făcut cu plăcere, de mic m-am dus la antrenamente cu plăcere și asta mi-am dorit mereu, să fiu fotbalist.

<h1 style="text-align:center;">„Mi-am sacrificat copilăria, dar a meritat.”</h1>

<h2>Viața de fotbalist și noua generație </h2> Pentru Deac, fotbalul a fost întotdeauna o alegere conștientă. Se uită în spate și știe că a meritat, dar privește și înainte, spre generațiile care vin, cu un amestec de încredere și realism. Ai avut vreun moment în care te-ai uitat în spate și ti-ai zis că a meritat tot? Da, eu asta le spun și celor tineri. Ce poate fi mai frumos să faci ceea ce îți place, să câștigi bani din ceea ce îți place. Pentru că mulți oameni merg la job de dimineață de la 8 la 5-6 după-masa și după o zi întreagă de muncă se mai duc și pe sintetic și joacă fotbal. Și nu sunt plătiți. Noi asta facem zi de zi și suntem și plătiți. Le spun mereu cât de norocoși suntem și ce viață frumoasă avem. Pe cei din noua generație cum îi vezi? S-au schimbat foarte multe de când am început eu fotbalul. E clar că s-a schimbat total, nu doar lumea fotbalului, în general. Sunt puțin mai visători, pentru că au acces la foarte multe lucruri, ceea ce noi nu aveam când eram copii. Dar eu am mare încredere în generația care vine din spate, pentru că avem jucători talentați. Trebuie doar să-i pui pe linia dreaptă. Simți că ei au anumite avantaje pe care cei din generația ta nu le-au avut? Da. Țin minte când eram copil, mă antrenam pe bitum, sinteticul nici nu știu dacă l-am văzut la televizor. La fel mingile de fotbal, jucam cu o minge până cădeau peticele. E clar că au alte avantaje, mai ales informația. Pentru că dacă voiam să fac ceva, nu reușeam să am acea informație.&nbsp;Acum este foarte ușor să obții orice informație. Fotbalul s-a schimbat foarte mult, sunt tot mai mulți profesioniști în fotbal. A evoluat foarte mult și eu cred că au un avantaj.&nbsp;

<h2>Disciplina zilnică: alimentație, somn și odihnă </h2> Cariera lui Deac nu e doar despre talent, ci mai ales despre detaliile care fac diferența: o alimentație atentă, ore de somn respectate cu sfințenie și rutina construită în favoarea performanței. Ce înseamnă, din punctul tău de vedere, să fii profesionist? Să ai grijă de tine, să ai grijă ce faci în afara terenului. E foarte important. Eu am 39 de ani și n-am avut niciodată probleme musculare, o crampă musculară. Asta spune multe despre viața care am dus-o și despre alimentație. Cred că acolo se&nbsp;face diferența. Înseamnă să te trezești devreme, să ai un program strict. Odihna este foarte importantă, pentru că eu orice lucru aș avea, la amiază, o oră, o oră jumate, trebuie să mă pun la odihnă. Pentru lucrul acesta am sacrificat și familia. Pentru că de multe ori fetele mele voiau să ieșim în parc, să ne jucăm și eu mergeam la somn. A meritat tot acest efort pentru că cred că ceea ce am făcut până acum am făcut bine. Legat de alimentație, ai anumite obiceiuri care te ajută? Da, am, normal. În ziua meciului am altă alimentație, după un efort foarte mare, altă alimentație. În ziua de azi, eu așa zic că micile detalii fac diferența între sportivi.Ai un aliment pe care îl consideri cel mai important în viața unui sportiv?Cred că carbohidrații sunt foarte importanți pentru sportivi. Înaintea unui meci și după meci, pentru că înseamnă energie. Eu chiar mănânc foarte multe paste, mai ales paste integrale. Și legat de somn? Da, de ceva vreme îmi urmăresc somnul. Chiar a devenit obsesie. Cea mai bună recuperare la sportiv e somnul. Nu vitaminele, nu pastilele. Pentru că după un somn bun simți că ai energie și ești foarte productiv în ziua respectivă.

<h1 style="text-align:center;">„Eu am 39 de ani și n-am avut niciodată o crampă musculară.”</h1>

<h2>Fotbalul și viața personală </h2> Dincolo de teren, Deac își găsește echilibrul în familie, credință și plimbările care îi adună gândurile. Fotbalul i-a răsplătit sacrificiile, iar el vorbește cu recunoștință despre tot ce a trăit. Cum îți îngrijești mintea? Încerc în timpul liber să fac foarte multe plimbări pe jos. Îmi place foarte mult să mă plimb, să mă plimb chiar singur, să-mi adun toate gândurile. Mă relaxează foarte mult. Chiar înainte de somn obișnuiesc să fac o plimbare de 15-20 de minute. Ce ai fi făcut dacă nu exista fotbalul? Probabil ceva în domeniul auto, pentru că sunt foarte pasionat de mașini. Pilot chiar mi-ar fi plăcut. Nu pierd un antrenament de Formula 1, darămite o cursă.&nbsp;Ce reprezintă tatuajele tale? Numele copiilor, al soției. Eu sunt un tip foarte credincios, cred în Dumnezeu. Cred că tot ceea ce am realizat e datorită Lui și în fiecare seară îi mulțumesc pentru viața pe care o duc și pentru că familia mea este sănătoasă. Tu ai făcut atâtea sacrificii pentru fotbal. Consideri că fotbalul te-a răsplătit? Da, cu vârf și îndesat. Pentru că ți-am spus am o viață frumoasă, o familie frumoasă și de ce să nu recunosc? Mi-a oferit și o situație financiară și o liniște. Până la urmă, despre asta este vorba, să pot să le ofer și copiilor mei un trai decent și o viață în care să se bucure și să nu simtă greutățile.

Ciprian Deac e genul de fotbalist care a înțeles că talentul e doar începutul. Restul e muncă, disciplină și un șir lung de alegeri făcute cu seriozitate. În Superligă, povestea lui rămâne una dintre cele mai grăitoare despre ce înseamnă să-ți dedici viața fotbalului și să primești, la schimb, o carieră de care să fii mândru.

superliga 2025

Fotbal

vineri 19 septembrie

sâmbătă 20 septembrie

duminică 21 septembrie

luni 22 septembrie