Petrolul Ploiești

UTA Arad

Stadionul Francisc Neuman

Dinamo București

FC Argeș

Stadionul Orășenesc Mioveni

FC Universitatea Cluj

FK Csikszereda

Stadionul Municipal Miercurea Ciuc

FC Rapid București

FC Farul Constanța

Stadionul Central Ovidiu

FC Corvinul Hunedoara

FCSB

Arena Națională

Voluntari

Sepsi OSK

Sepsi Arena

Universitatea Craiova

CFR Cluj

Stadionul Dr. Constantin Rădulescu

Oțelul Galați

FC Botoșani

Stadion "Municipal" Botoșani

INTERVIU

Dacă ar putea primi înapoi 90 de minute din copilărie, Andrei Dumiter le-ar petrece tot pe terenul de fotbal. Undeva în Timișoara, pe un petic de iarbă mărginit de un drum cu pietriș, alături de prietenul cu care câștiga aproape fiecare meci. Jucau „Victoria”, un joc cu o singură poartă, în care doi copii descoperiseră că se înțeleg atât de bine încât puteau învinge aproape orice adversar. Ani mai târziu,<a href="https://www.superliga.ro/jucatori/dumiter-andrei-cfd5dff1"> atacantul lui FC Botoșani</a> își amintește de acele meciuri cu nostalgie. Mai ales de prietenul său, despre care spune că avea chiar mai mult talent decât el, dar care nu a urmat o carieră în fotbal.&nbsp;„Avea mult mai mult talent decât mine, era mai înzestrat din punctul ăsta de vedere, dar nu tot timpul e suficient talentul.” Este una dintre primele idei pe care Dumiter le dezvoltă în interviul din această toamnă, de la stadionul lui <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-botosani">FC Botoșani</a>. O discuție care pornește de la fotbalul copilăriei și ajunge la pregătirea mentală, accidentări, încredere și libertatea de a juca fără teama permanentă de a greși.

<h2>Încrederea în propriile calități </h2>La 27 de ani, Andrei Dumiter traversează una dintre cele mai bune perioade ale carierei. Atacantul lui FC Botoșani a înscris șapte goluri în actuala ediție a Superligii și se află pe locul al patrulea în clasamentul marcatorilor, la două reușite de liderul Simon Elisor. Cifrele sunt cu atât mai relevante dacă privim spre sezoanele precedente. După experiențele de la Sepsi, FCSB și FC Voluntari, Dumiter a trecut printr-o perioadă dificilă la UTA Arad, marcată inclusiv de o accidentare. A urmat revenirea la Voluntari, în Liga a II-a, unde golurile au întârziat să apară. În tot acest timp, atacantul încerca să găsească explicații. Lucra la pregătirea fizică, era atent la nutriție și căuta permanent soluții pentru a-și îmbunătăți jocul. Până când, într-o seară, și-a pus o întrebare care avea să schimbe felul în care privea lucrurile.<h3 style="text-align:center;"> „Stăteam înainte de somn și mă gândeam: «Băi, frate, ce poate să-mi lipsească să nu reușesc?» Și a rămas doar lucrul pe partea mentală, singurul pe care nu l-am bifat cu adevărat.” </h3>

Dumiter, Andrei

Andrei a început să lucreze cu un psiholog sportiv, după ce în trecut colaborase și cu un mental coach. Diferența, spune el, a venit din felul în care a început să înțeleagă originea propriilor gânduri și temeri, nu doar să încerce să le controleze. Una dintre cele mai importante schimbări s-a produs chiar în modul în care își gestiona efortul pe teren.&nbsp;„Înainte alergam foarte mult, făceam un pressing care nu era benefic nici pentru mine, nici pentru echipă. Alergam foarte mult de la un jucător la altul, să-i arăt antrenorului că vreau, că merit să joc.” Efortul excesiv îl făcea să ajungă obosit în momentele în care trebuia să fie lucid, iar dorința permanentă de a demonstra se transforma într-o presiune care îi afecta deciziile. Astăzi, perspectiva este diferită. <h3 style="text-align:center;">„Știu că sunt bun, că joc fotbal bine și atunci îmi aștept momentele în care să pot să arăt lucrurile astea. Nu mai alerg eu după ele, pentru că niciodată nu le prindeam. Le aștept să vină la mine, pentru că știu de ce sunt capabil.” </h3>

<h2>Drumul spre fotbalul care îl reprezintă</h2> Schimbările nu s-au limitat la pregătirea mentală. <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/dumiter-andrei-cfd5dff1">Dumiter </a>a început să își analizeze în detaliu evoluțiile, lucrând cu <a href="https://www.instagram.com/gglavan/">Gabi Glăvan </a>și folosind baze de date care îi permit să revadă meciurile și mișcările din teren. A descoperit astfel anumite automatisme pe care le putea corecta și a început să joace mai direct, apropiindu-se de stilul care îl caracteriza în copilărie.&nbsp;„Am început să-mi schimb din acele mișcări și se văd îmbunătățirile. Reușesc să înscriu cât mai multe goluri, să fiu mult mai direct.” În opinia sa, odată cu trecerea la fotbalul de seniori, o parte din spontaneitatea pe care o avea în joc fusese limitată de indicații și de preocuparea de a respecta permanent anumite cerințe tactice. Acum încearcă să găsească echilibrul dintre responsabilitățile unui fotbalist profesionist și libertatea de a-și folosi calitățile. Iar rezultatele actuale reflectă mai mulți factori care au început să funcționeze împreună: pregătirea fizică, analiza individuală, munca mentală, continuitatea și încrederea primită la club.

<h2>„Am ajuns să fiu eu însumi și pe teren”</h2> Jucătorul timișorean vorbește deschis și despre accidentările care i-au întrerupt progresul în trecut. Spune că, de când a început terapia, a traversat aproximativ un an și jumătate fără să lipsească de la vreun meci din cauza unei accidentări. Este o schimbare pe care o consideră importantă, mai ales pentru continuitatea de care are nevoie un fotbalist pentru a progresa. Totuși, când este întrebat dacă simte că s-a reconstruit, atacantul nu se grăbește să accepte termenul.<h3 style="text-align:center;"> „Nu e vorba de o reconstruire propriu-zisă. Simt, cumva, că am ajuns să fiu eu însumi și pe teren.”</h3> Explică faptul că, în trecut, fricile și gândurile care îl însoțeau în timpul meciurilor îl împiedicau să joace la capacitatea sa maximă. Iar discuțiile despre asemenea dificultăți ar trebui, în opinia lui, să fie mai firești în lumea fotbalului.&nbsp;„Cred că majoritatea fotbaliștilor se confruntă cu chestia asta și, până la urmă, n-ar fi o rușine să vorbești despre un lucru care poate să te ducă la un nivel mai bun.” Pentru Dumiter, progresul nu înseamnă că toate problemele au dispărut. Înseamnă că a învățat să le recunoască și să lucreze cu ele, fără să își mai măsoare fiecare evoluție exclusiv prin greșelile făcute.

<h2>Încrederea găsită la Botoșani</h2> În această perioadă de schimbare, <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-botosani">FC Botoșani</a> a avut un rol important. Dumiter vorbește cu recunoștință despre oamenii care au avut încredere în el într-un moment în care cariera sa nu traversa cea mai bună etapă. Îl amintește pe președintele clubului și pe Leo Grozavu, antrenorul care l-a ajutat să își recapete condiția fizică și să revină la un ritm constant de joc. Un rol important îl atribuie și lui Marius, așa cum spune că antrenorul le-a cerut jucătorilor să i se adreseze. „Am beneficiat de o încredere și mai mare decât aveam înainte.&nbsp;Din punct de vedere fotbalistic, toate aceste lucruri corelate cu acest drum pe care eram eu în ultimul timp și cu încrederea pe care mi-a dat-o Marius, m-au determinat să ajung la un nivel foarte bun în care să pot să fac diferența cu adevărat în fotbal.” Iar ambițiile sale nu se opresc la cifrele individuale. Dumiter își dorește ca actuala echipă a Botoșaniului să rămână în memoria suporterilor drept una dintre cele mai bune din istoria clubului. Este convins că, în ciuda unui buget redus, formația are suficientă calitate pentru a se lupta de la egal la egal cu orice adversar din România.

<h2>Înapoi la „Victoria”</h2> La finalul interviului, povestea se întoarce acolo de unde a început: la fotbalul jucat de copii, fără tribune, fără statistici, fără presiunea rezultatului. Doar că, între timp, Andrei Dumiter nu mai este copilul care câștiga meciuri alături de cel mai bun prieten. Este tatăl lui Dominic, cu care merge în parc să joace fotbal. Acolo, copiii îl recunosc și îl cheamă în echipele lor. Chiar și după antrenamente dificile, Dumiter găsește timp pentru repriza din parc. „Hai să joci cu noi în echipă, că ești foarte bun”, îi spun copiii. Și Andrei joacă. Pentru că a învățat regulile Victoriei de când ieșea pe terenul de iarbă lângă drumul cu pietriș. După ani în care a încercat să demonstreze că merită să fie pe gazon, atacantul a realizat că soluția era să fie el însuși. Iar asta poate fi cea mai simplă și valoroasă definiție a victoriei.&nbsp;

„Nu mai alerg eu după momente, le aștept să vină la mine”

Andrei Dumiter, de la teama de a greși la libertatea de a marca

Andreea Cio

Superliga feminină

La 4 ani, Ioana Stancu mergea pentru prima dată pe un stadion. Era 6 septembrie 2011, iar România întâlnea Franța la inaugurarea Arenei Naționale. Nu știa atunci că fotbalul avea să-i ocupe o parte atât de importantă din viață. Îi plăcea să se joace în parc, să încerce sporturi diferite și să petreacă timp alături de părinți. Câțiva ani mai târziu, fotbalul a devenit mai mult decât o activitate de după școală.Astăzi, Ioana are aproape 20 de ani (îi împlinește pe 8 decembrie) și este triplă campioană a României cu <a href="https://www.superliga.ro/articole/binterviu-la-farul-fotbalul-e-un-joc-pentru-toata-lumea-4d82ff58">Farul Constanța</a>, echipă alături de care a câștigat titlurile în 2024,<a href="https://www.superliga.ro/articole/farul-campioana-neinvinsa-ultimul-act-al-unui-sezon-memorabil-417286d9"> 2025</a> și <a href="https://www.superliga.ro/articole/titlul-ramane-la-constanta-farul-campioana-pentru-al-treilea-sezon-la-rand-in-superliga-feminina-16137499">2026</a>. A jucat în UEFA Women's Champions League, a ajuns la naționala de senioare și a fost desemnată cea mai bună jucătoare a SuperLigii Feminine în sezonul 2024/2025, după o stagiune în care a înscris 10 goluri, deși evolua pe postul de fundaș dreapta. În sezonul următor, a fost inclusă din nou în echipa ideală a campionatului.Între toate aceste performanțe, au existat și lucruri mai puțin vizibile: plecarea de acasă la 16 ani și jumătate, dorul de familie, examenele de bacalaureat și adaptarea la o viață în care fotbalul a devenit o meserie.

<h2>De la primele ghete de fotbal la plecarea de acasă</h2> Primele amintiri ale Ioanei sunt legate de părinți și de ieșirile în parc. Tatăl ei îi era partener de joacă, iar primele ghete de fotbal au fost probate tot împreună. „Îmi amintesc prima dată când am purtat ghete de fotbal. Încă nu făceam fotbal într-un cadru organizat. Eram încă la nivelul de ieșit în parc cu tata. Și chiar mi-am luat primele ghete de sintetic și am ieșit cu el să le probez.” Când le-a spus părinților că își dorește să devină fotbalistă profesionistă, vestea a venit cu o oarecare surpriză. Tatăl ei știa că iubește fotbalul, dar nu era familiarizat cu posibilitățile unei cariere în fotbalul feminin. Până să aleagă definitiv fotbalul, Ioana a încercat și baletul, patinajul artistic și tenisul, pe care l-a practicat aproximativ trei ani. Niciunul dintre aceste sporturi nu i-a schimbat însă preferința. „Motivul principal e strict pasiunea”, explică ea. Copilăria a rămas perioada în care ar vrea să se întoarcă, măcar pentru o zi. Nu pentru un meci sau o victorie, ci pentru liniștea de atunci. „Cea mai mare grijă a mea era dacă ieșeam seara în parc să mă joc, eram acasă cu părinții și eram 100% relaxată.” La 16 ani și jumătate, Ioana s-a mutat la Constanța pentru a juca la Farul. A fost prima despărțire importantă de familie, iar acomodarea nu a venit imediat. „Cel puțin în primul an dor de casă mi-a fost aproape constant.” Plecarea a schimbat și felul în care privea fotbalul. Jocul care îi umplea după-amiezile din copilărie a devenit o profesie, cu antrenamente, responsabilități și obiective. Pasiunea a rămas, însă contextul era cu totul altul. „Când eram mică vedeam fotbalul strict ca pe un joc. Adică era pur divertisment, timp petrecut cu cei apropiați. Acum evident că-l văd mai mult ca pe o meserie. Chiar dacă pasiunea a rămas aceeași.”

<h2>Patru goluri într-o repriză și o glumă din vestiar</h2> În noiembrie 2024, Ioana Stancu a reușit unul dintre cele mai spectaculoase meciuri ale carierei. În partida cu FC Hermannstadt, a înscris de patru ori în prima repriză, iar Farul conducea cu 4-0 la pauză. Nici ea nu anticipase o asemenea desfășurare. „Cred că prima dată când a intrat golul s-a produs așa o descătușare. Și probabil de asta au intrat una după alta.” La final, colegele au felicitat-o, dar au avut și o rugăminte, făcută în glumă. „Deja îmi spuneau să ies de pe teren ca să nu mai dau gol.” Cele patru reușite au rămas un reper individual într-o perioadă în care Farul domina fotbalul feminin românesc. Echipa din Constanța a câștigat trei campionate consecutive, iar Ioana a făcut parte din generația de jucătoare care a adus clubului primele titluri naționale la feminin. <h2>Champions League, familia în tribună și sentimentul că este fotbalistă</h2> Dacă meciul cu Hermannstadt i-a adus patru goluri într-o singură repriză, participarea în UEFA Women's Champions League a avut o altă semnificație. Într-una dintre partidele disputate la Constanța, o acțiune individuală a Ioanei s-a încheiat cu un autogol al adversarelor. Dincolo de statistica oficială, a fost un moment pe care și-l amintește cu bucurie, mai ales pentru că părinții ei se aflau în tribune.&nbsp;„Sincer, a fost șocant. Adică oricum când a început meciul nu aveam nici cel mai mic gând că o să ajung în fața porții. Și a fost un sentiment foarte frumos, mai ales că eram aici la noi, la Constanța, și aveam și familia în tribună. Și mi-aș dori să se repete.” După meci, părinții au întâmpinat-o cu felicitări și îmbrățișări. Însă cel mai important lucru pe care l-a luat din experiența Champions League a fost contactul cu fotbalul internațional. Pregătirea partidelor, organizarea competiției și întâlnirea cu echipe precum Vålerenga, campioana Norvegiei la acel moment, au făcut-o să privească diferit propria carieră.<h3 style="text-align:center;"> „Atunci într-adevăr m-am simțit fotbalistă și am spus că chiar vreau să fac chestia asta și chiar vreau să ajung și eu să joc la nivelul ăla.”</h3> Experiența europeană i-a oferit un punct de comparație și o direcție pentru viitor. Ioana își dorește să evolueze în străinătate, în campionate precum cele din Germania sau Anglia. Între timp, Farul Constanța a continuat să acumuleze experiență internațională. În sezonul 2026/2027, campioana României a trecut de ZNK Mura, scor 3-1 după prelungiri, și a ajuns în finala mini-turneului preliminar din Champions League, unde a cedat în fața Austriei Viena, scor 0-5. Constănțencele și-au continuat aventura europeană în UEFA Women's Europa Cup, competiție în care au întâlnit Sparta Praga, formație care s-a impus în ambele manșe, cu 4-1 și 4-0.

<h2>La 12 ieșea de la bacalaureat, la 16:00 era la finala Cupei României</h2> În 2025, Ioana a avut de împărțit timpul între fotbalul de performanță și ultimul an de liceu. Antrenamentele, deplasările și meciurile au continuat în paralel cu pregătirea pentru bacalaureat. Într-un episod al podcastului <a href="https://fotbalfemininromania.ro/ioana-stancu-fotbalista-farul/">Fotbal Feminin România</a>, Teodora Căbuț vorbește cu Ioana despre zilele în care cele două lumi s-au întâlnit: „La 12 ieșeam de la Bac și la 4 eram la finala Cupei la Târgoviște”.Programul încărcat a obligat-o să-și organizeze atent timpul. Fotbalul a ajutat-o inclusiv să gestioneze presiunea examenelor. Profesorii i-au înțeles situația, însă asta nu a însemnat că a fost scutită de teste sau că a primit note preferențiale. Între timp, Ioana a devenit studentă la Psihologie. Continuă astfel să îmbine studiile cu fotbalul, după ani în care a învățat să se adapteze unui program diferit de cel al multor tineri de vârsta ei. <h2>Tricoul naționalei și emoția imnului </h2>Pe lista momentelor importante din carieră, Ioana așază câștigarea campionatului, experiențele din Champions League și meciurile disputate pentru România. La nivelul reprezentativelor de junioare, a înscris împotriva Poloniei, Cehiei și Estoniei într-o campanie în care România a ratat la limită calificarea la Campionatul European. În 2025 a venit și debutul la naționala de senioare, după ce anterior purtase și banderola de căpitan la nivel juvenil. Pentru Ioana, reprezentarea României ocupă un loc aparte, indiferent de performanțele obținute la club. „Cred că pentru toți jucătorii, până la urmă, echipa națională este cel mai înalt pas. Indiferent de echipa de club la care ajungi să joci, cred că cel mai frumos sentiment rămâne echipa națională. Să auzi imnul și să-ți reprezinți țara și mai ales din postura de căpitan.”

<h2>Eminem, superstiții și ritualurile dinaintea meciurilor</h2>Dincolo de teren, Ioana se descrie drept o persoană serioasă, dar plăcută în compania celor din jur. Îi place să călătorească, să petreacă timp alături de familie și prieteni și să asculte muzică. Muzica face parte și din pregătirea pentru meciuri. Piesa pe care o ascultă cel mai des înainte să intre pe teren este „Till I Collapse”, de Eminem. Mai are și o serie de ritualuri. Unele încep chiar din ziua precedentă unui meci și țin de lucruri aparent banale: cum își face patul, cum își aranjează perna, ce șosete poartă sau cum își leagă ghetele. Toate aceste obiceiuri o ajută să intre în starea potrivită pentru competiție. Sunt detalii care completează imaginea fotbalistei obișnuite cu presiunea meciurilor importante și cu un program în care fiecare zi trebuie organizată atent. <h2>Lecțiile care rămân dincolo de fotbal </h2>La 19 ani, Ioana Stancu are deja trei titluri de campioană, experiență internațională și un loc câștigat în circuitul echipei naționale. A trecut prin mutarea de acasă, prin emoțiile primelor meciuri europene și prin provocarea de a termina liceul în timp ce juca fotbal la cel mai înalt nivel din România. „Cred că toate experiențele astea te formează. Adică inclusiv mutarea de acasă, indiferent la ce vârstă, să te descurci singur, într-un mediu nou, într-o echipă nouă, într-un oraș nou. Cred că toate astea sunt experiențe care te formează ca om.” De la copilul care aștepta să iasă seara în parc până la fotbalista care își dorește să joace la cel mai înalt nivel, Ioana a descoperit că fiecare etapă vine cu alte responsabilități. Iar fotbalul a crescut odată cu ea.

„Atunci într-adevăr m-am simțit fotbalistă.” Ioana Stancu povestește momentul care i-a schimbat perspectiva

Trei titluri, patru goluri într-o repriză și bacalaureatul între meciuri

Ionuț Tătaru

”Șepcile roșii” i-au provocat primul eșec în Superliga lui Laurențiu Reghecampf de la revenirea la FCSB și au urcat pe locul 4, însă distanța față de primele trei clasate - Dinamo, Universitatea Craiova și Rapid - rămâne una importantă, înaintea ultimei etape din turul sezonului regular. A fost o etapă a gazdelor, care au obținut cinci victorii, singurul succes al oaspeților fiind în dreptul Farului. După ce în runda trecută am avut recordul stagional de goluri, în etapa a 14-a s-a înscris de doar 17 ori. Așadar, cu ce rămânem după runda cu numărul 14 din Superliga?

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid0cHG6CSmwyeHYjV5He5BcqJ6r7uq4364BEyMF1Mehs4JbbFbtwk79u4urTbn3qdZ8l

<h2>Execuțiile spectaculoase care au făcut meciurile mai ușoare pentru Dinamo și Rapid</h2>

Nu a fost o săptămână ușoară pentru Rapid. Eșecul din derby-ul cu FCSB a fost urmat de un 0-0 cenușiu împotriva Corvinului, în Cupă. Giuleștenii aveau nevoie de un rezultat pozitiv în fața ultimei clasate Csikszereda, pentru a evita o mini-criză. Ciucanii, galvanizați de primul succes obținut în Superliga, în runda trecută, s-au ținut tare și le-au dat emoții alb-vișiniilor. În cele din urmă au cedat în ultima jumătate de oră. Formația lui Daniel Pancu s-a impus cu 2-0, cel care a spart rezistența oaspeților fiind Dina Grameni. Fostul mijlocaș al Farului a deschis scorul după o acțiune personală finalizată spectaculos, iar reușita sa le-a permis gazdelor să gestioneze cu liniște finalul partidei.

https://www.facebook.com/reel/1818528362710097

Liderul Dinamo a început meciul cu UTA știind că trebuie să câștige pentru a-și păstra poziția, în condițiile în care Universitatea Craiova o învinsese pe FC Botoșani. Arădenii încă sunt în căutarea constanței din sezonul trecut, dar rămân un adversar incomod pentru oricine. Deși au controlat prima repriză, ”câinii” nu au reușit să găsească drumul spre gol decât înainte de pauză. Danny Armstrong, excelent în prima jumătate a partidei de pe Arena Națională, a fost cel care a marcat, cu un șut frumos din afara careului. Un gol venit la timp, care a făcut partea a doua mai ușoară pentru elevii lui Nuno Campos. Un alt succes al dinamoviștilor (2-0), care continuă să arate ca o candidată serioasă la titlu.

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid021Uww7icuM9bG8XWBPddu9BchT1jELZCUJqX7ZwweULrbCFK7DX76G7AjNkgj2HKAl

<h2>Campioanei i-a fost suficientă o repriză pentru a câștiga</h2>

Universitatea Craiova rămâne echipa cu cea mai lungă serie activă de victorii în Superliga. Deținătoarea titlului a învins-o cu 2-1 pe FC Botoșani, după un meci în care oltenii au jucat la nivelul lor obișnuit doar în prima repriză. Înainte de pauză au venit și cele două goluri, marcate de David Matei și Assad Al Hamlawi, care au rezolvat practic partida pentru campioană, ajunsă acum la șapte succese consecutive în Superliga. „Continuăm să înscriem, iar asta e bine”, a spus la final Filipe Coelho, care are cea mai bună ofensivă a campionatului, cu 34 de goluri înscrise, și doi dintre cei mai buni șase marcatori, Simon Elisor (9) și Al Hamlawi (7).

<h2>U Cluj a intrat în careul de ași al campionatului</h2>

Aproape pe nesimțite, vicecampioana sezonului trecut a revenit în partea superioară a clasamentului, după un start de sezon mai puțin reușit. Universitatea Cluj a câștigat și cu FCSB, scor 1-0, în meciul care a închis etapa, și a urcat pe poziția a patra. La acest reviriment o contribuție majoră o are, fără îndoială, Jovo Lukic, care își regăsește forma din stagiunea trecută, în care a fost golgheterul Superligii. Bosniacul a fost decisiv și împotriva roș-albaștrilor și are acum 4 goluri în ultimele două runde, iar totalul din actuala ediție de campionat a ajuns la 7. „Obiectivul nostru este calificarea în play-off, dar sper ca, în cele din urmă, să ajungem din nou să ne luptăm pentru titlu”, a spus Lukic. De cealaltă parte, a fost o săptămână dificilă în Ardeal pentru Laurențiu Reghecampf și elevii săi: învinși în Cupă la Bistrița, învinși și pe Cluj Arena, acest din urmă rezultat însemnând ieșirea din Top 6. Primele eșecuri pentru tehnicianul de 51 de ani după întoarcerea la FCSB, un prim moment delicat pe care trebuie să-l gestioneze atent.

Lukic, Jovo

<h2>Corvinul a regăsit drumul spre gol, iar așteptarea a meritat</h2>

Înaintea partidei cu FC Argeș, Corvinul avea trei meciuri oficiale la rând în care nu reușise să marcheze. Se părea că nou-promovata se îndreaptă spre un al patrulea, pentru că timpul trecea și scorul rămânea 0-0. Apoi, în ultimele zece minute, lunga așteptare s-a încheiat. Și s-a întâmplat cât se poate de spectaculos. Ion Cărăuș a deschis scorul cu o minge parcă pusă cu mâna în vinclu, apoi Muhammed Hayatu a înlăturat orice emoție și a înscris pentru 2-0, finalizând o fază lucrată excelent de Renato Espinosa. Hunedorenii s-au reîntâlnit astfel nu doar cu golul, ci și cu victoria, în timp ce piteștenii nu reușesc să scape de lunga serie negativă. Formația pregătită de Bogdan Andone e antepenultima în clasament, ajungând la nouă partide fără succes în Superliga.

<h2>Paradele lui Rafael Munteanu din prelungirile meciului de la Voluntari</h2>

Farul a revenit pe loc de play-off, după a doua victorie consecutivă și a treia în ultimele patru etape, 2-1 cu FC Voluntari, în deplasare. Un succes care s-a conturat încă din primele 25 de minute, când au marcat Denis Alibec și Matteo Ahlinvi, dar care era să le scape printre degete constănțenilor pe final. Nu s-a întâmplat pentru că, în prelungirile partidei, portarul oaspeților, Rafael Munteanu, a avut două intervenții senzaționale, care au salvat rezultatul pentru formația pregătită de Ioan Ovidiu Sabău. Mai întâi, a reușit una dintre paradele sezonului, la execuția foarte bună a lui Sava-Arangel Cestic. Apoi, la faza următoare, l-a blocat și pe Adrian Chică Roșă. „Au fost două sau trei situații în care Rafael Munteanu ne-a scos. Doar intervențiile lui au făcut să câștigăm meciul”, a recunoscut Sabău la sfârșitul jocului. Pentru ilfoveni, a fost un alt eșec greu de acceptat, al patrulea consecutiv la limită, cu un deznodământ care putea fi evitat în ultimele minute. Situația echipei rămâne complicată: penultima în clasament, cu doar 8 puncte și cea mai slabă apărare (31 de goluri primite).

Munteanu, Rafael

<h2>Spectacol pe un teren greu la Ploiești </h2>

Vremea nu a fost un aliat, însă, în ciuda terenului greu, Petrolul și CFR Cluj au oferit un meci foarte bun. S-a terminat la egalitate, 1-1, un rezultat care mai curând nu ajută pe nimeni decât să mulțumească ambele formații. Ploieștenii au coborât pe locul 5 în urma acestui rezultat și consideră că ar fi meritat mai mult, după aspectul jocului. Alb-vișinii, în schimb, au ajuns la trei etape fără victorie și rămân departe de play-off.

<h2>Oțelul a evitat dramatic un alt eșec, dar nu scapă de probleme</h2>

La Galați, Oțelul nu a reușit să întrerupă seria negativă de rezultate și a remizat cu Sepsi, scor 1-1, ajungând astfel la opt etape fără victorie. Se putea termina mai rău pentru dunăreni, care au salvat un punct abia în prelungiri, când Pedro Nuno a transformat un penalty. Nici covăsnenii nu stau chiar confortabil. Nu câștigă în Superliga de la jumătatea lui septembrie și au a doua cea mai slabă ofensivă a campionatului, cu 9 goluri înscrise. Doar FC Argeș (8) stă mai prost la acest capitol.

Podiumul a rămas neschimbat, în timp ce vicecampioana U Cluj își continuă ascensiunea spre partea superioară a clasamentului

Cu ce rămânem după etapa a 14-a din Superliga

SUPERSTARUL ETAPEI

Farul Constanța a obținut prima victorie în deplasare din actualul sezon, 2-1 cu FC Voluntari, într-un meci în care cele trei puncte au fost puse serios în pericol pe final. Denis Alibec și Matteo Ahlinvi au construit un avantaj de două goluri în primele 24 de minute, însă gazdele au redus diferența și au continuat să caute egalarea până la ultimul fluier.În minutele 90+3 și 90+4, Rafael Munteanu a avut două intervenții decisive, care au păstrat avantajul Farului. La doar 20 de ani, portarul constănțenilor a devenit unul dintre protagoniștii etapei a 14-a, iar prestația sa a contribuit la un succes important pentru echipa sa.Farul a câștigat astfel trei puncte importante în lupta pentru play-off, într-o partidă disputată pe un teren îmbibat de apă, la numai șapte grade Celsius. Iar prestația lui Munteanu a fost cu atât mai importantă cu cât gazdele au dominat repriza secundă, în care au avut 73% posesie.&nbsp;Prestația tânărului portar nu a trecut neobservată nici de Ioan Ovidiu Sabău. Antrenorul Farului l-a evidențiat la finalul partidei, recunoscând că intervențiile sale au fost decisive pentru păstrarea avantajului. „Am avut două situații în care Rafael Munteanu ne-a scos. A făcut un meci foarte bun, doar intervențiile lui au făcut să nu ne egaleze”, a declarat Sabău la finalul partidei. Tehnicianul a vorbit și despre dificultățile echipei de a gestiona avantajul, explicând că teama de a pierde i-a făcut pe jucători să se retragă și să le permită adversarilor să pună presiune. În acest context, intervențiile lui Munteanu au cântărit cu atât mai mult.

https://www.youtube.com/watch?v=duaSBr_s4PI

<h2>De la fundaș la portar</h2> Născut pe 1 martie 2006, la Constanța, <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/munteanu-rafael-5f9c1ff5">Rafael Munteanu</a> a crescut la Academia Gheorghe Hagi. Interesant este că nu și-a început parcursul între buturi, ci pe postul de fundaș. Un detaliu despre care vorbea încă din 2022, într-un interviu acordat celor de la Farul TV, când avea doar 16 ani. În vara anului 2023, la 17 ani, participa deja la primul cantonament alături de seniorii Farului. Își propunea să învețe de la colegii mai experimentați și îi urmărea cu atenție pe Ederson, Manuel Neuer și David de Gea, trei dintre portarii pe care îi admira. Drumul către Superliga a trecut pe la CSA Steaua și Câmpulung Muscel, unde a fost împrumutat, înainte să revină la Farul în vara anului 2025. Primele apariții oficiale pentru constănțeni au venit în Cupa României, competiție în care a început să câștige încrederea staffului tehnic.

<h2>Reflexele care l-au impresionat pe Ianis Zicu</h2> Pe 15 februarie 2026, Rafael Munteanu a debutat în Superliga, în victoria Farului cu Rapid București, scor 3-1. Avea 19 ani și devenea al 69-lea fotbalist format de Academia Gheorghe Hagi care debuta în prima ligă pentru clubul constănțean. Ianis Zicu a decis atunci să-l titularizeze în locul experimentatului Alexandru Buzbuchi. O alegere pe care antrenorul a explicat-o prin prestațiile tânărului portar din Cupa României și, mai ales, prin ceea ce observase la antrenamente. După debut, Zicu a vorbit despre calmul și reflexele lui Munteanu, comparându-l cu Bogdan Lobonț. Ulterior, avea să facă o declarație și mai puternică: mărturisea că nu văzuse nici la Lobonț, Bogdan Stelea sau Florin Prunea, portari cu care fusese coleg, anumite reflexe pe care Rafael le arătase la antrenamente. „N-am văzut genul acesta de reflexe pe care Rafa le avea în timpul antrenamentelor. Acum a arătat și la meciuri că este capabil”, spunea Zicu, care sublinia totodată importanța pregătirii zilnice și a gestionării presiunii specifice postului de portar.

<h2>De la încrederea primită la punctele câștigate</h2> La mai puțin de nouă luni de la debutul în Superliga, Rafael Munteanu oferă un nou argument pentru încrederea primită. Intervențiile din <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-26-27-regular-fcv-far?sectiune=cronica">meciul cu Voluntari</a> au contribuit direct la prima victorie în deplasare a <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-farul-constanta">Farului </a>din actualul sezon, iar portarul de 20 de ani a fost inclus și în echipa ideală a etapei a 14-a.&nbsp; Pentru un portar atât de tânăr, fiecare apariție în prima ligă reprezintă o ocazie de a acumula experiență și de a confirma. Rafael Munteanu a trecut de la meciurile academiei la prima echipă, a câștigat încrederea antrenorilor și începe să aibă un rol important în rezultatele Farului. Iar dacă în februarie Ianis Zicu vorbea despre reflexele pe care le remarcase la antrenamente, în etapa a 14-a acestea s-au văzut în două intervenții care au valorat trei puncte.

La 20 de ani, portarul crescut în Academia Gheorghe Hagi a fost decisiv pentru Farul în etapa a 14-a din Superliga

Rafael Munteanu, reflexe de trei puncte

Levente Balint

CRONICĂ

Capul de afiș al etapei o găsea pe Universitatea Cluj cu un moral nemaipomenit. În etapa trecută, trupa lui Bergodi a învins cu 3-0 la Hunedoara, iar apoi a venit un nou triumf contra rivalei locale, 3-1 la CFR, în Cupă. Alb-negrii începeau într-una din cele mai bune formule posibile, cu jucători de viteză ca Stanojev, Macalou și Ștefănescu. FCSB bifase trei victorii din trei posibile în campionat de la venirea lui Reghecampf, cu punctul culminant într-un 4-1 cu Rapid. Dar, joi au reapărut traumele din acest an, după un incredibil 0-1 în Cupă, la Bistrița. Deplasarea sub Feleac era momentul perfect pentru a arăta ca a fost un simplu accident în Cupă. Reghecampf a făcut doar o schimbare față de alinierea cu Rapid. Eroul din derby, Boutoutaou, a fost titularizat în detrimentul lui Garita, iar Miculescu a fost anunțat ca atacant de careu.

FCSB, MAI INSISTENTĂ ÎN PRIMA PARTE Roș-albaștrii au impus ritmul jocului din start, fiind mai activi ofensiv. În acest timp, clujenii, așa cum se vedea în primii 11, au mizat pe contre.&nbsp; Prima situație a venit în minutul 8, când Muhar a tras de la 20 de metri, pe lângă poartă. Apoi, după două minute, Lefter a parat șutul din 16 metri al lui Cisotti, iar imediat Muhar a reluat din nou în afara cadrului porții. Meciul a fost mai degrabă unul ermetic, tacticizat. Mai ales alb-negrii nu și-au asumat riscuri. Prima lor situație a fost în minutul 33, când Cristea, din cinci metri, după un corner, nu a reușit să prindă spațiul porții. Stoian, intrat în minutul 32, a dinamizat atacul FCSB după ce l-a înlocuit pe accidentatul Cisotti. Celălalt Under al bucureștenilor, Pădurariu (38) a tras la colțul scurt după o frumoasă incursiune pe stânga, dar Lefter a respins. Stoian a marcat, dar golul său a fost anulat pentru ofsaid, iar finalul primei părți a adus emoții pentru clujeni, când Lefter a ieșit hazardat dintre buturi, dar același Stoian a reluat în afara porții, de la distanță. Un joc mai pozitiv al celor de la FCSB, cu 54 la sută posesie, o prezență mai vizibilă în ultima treime.&nbsp;

CLUJENII, MAI INSPIRAȚI - ȘI MAI&nbsp; NOROCOȘI - PE FINAL Senzația de "șah etern" a ținut mult timp și după reapariția de la cabine. FCSB a avut posesia în continuare, apărând câteva situații nu foarte periculoase din partea gazdelor, pe contre. Pinho (51) a tras slab, peste poartă, din 15 metri, iar Macalou (64) a trimis tot necadrat, din 18 metri. Lefter a mai avut o intervenție remarcabilă în minutul 66, când a deturnat reluarea lui Muhar, din 13 metri. Rezervele care au intrat pe parcurs au animat partida. Unul dintre cei introduși în partea secundă, Mendy, a fost la originea unicului gol. În minutul 76, francezul a centrat dintr-o lovitură liberă de pe partea stângă, apărarea bucureșteană a fost prinsă pe picior greșit, iar Lukic, după ce Târnovanu i-a respins șutul în față, a plasat mingea în plasă din patru metri. Golul a fost validat după cinci minute, analizându-se la VAR o potențială infracțiune comisă de Cristea în desfășurarea fazei. De la duelul tactic de până atunci, am sărit la un final de suspans. Macalou (85) a scăpat pe dreapta, dar Târnovanu i-a refuzat golul de 2-0. Revenit după accidentare, intrat în minutul 67, Drăguș a fost aproape de 1-1 când a reluat spectaculos din 19 metri, dar mingea a căzut pe transversală. FCSB a forțat, s-a ajuns în al șaptelea minut adițional, dar a rămas 1-0. U Cluj a avut până la urmă fler și șansă și s-a impus într-un duel strategic și al răbdării. Lukic are o toamnă cu o recoltă bogată, ajungând deja la șapte reușite în campionat, continuând un 2026 de vis pentru el. FCSB iese de pe locurile de play-off, pierindu-i entuziasmul de după derby-ul cu Rapid.

Alb-negrii, mai eficienți, continuă parcursul solid din ultima perioadă

U Cluj - FCSB 1-0. Lukic a avut ultimul cuvânt

Voluntariul spera că va confirma statistica favorabilă de acasă. Penultima clasată luase înaintea acestei partide toate cele opt puncte din jocurile domestice. Pe ilfoveni i-a încurajat și jocul bun de joi din Cupă, 1-1 acasă cu Craiova. Cu eșecuri la limită în ultimele trei etape, Voluntariul putea miza pe un scor bun dacă reușea să evite marile greșeli personale din această perioadă. Florin Pîrvu nu putea conta însă pe două nume de bază, mijlocașul Cvek și atacantul Babic. Farul are o toamnă bună și a arătat că se poate implica în cursa pentru Top6. Dar, elevii lui Ioan Ovidiu Sabău trebuie să devină mai eficienți afară. Înainte de vizita în Ilfov, dobrogenii nu mai câștigaseră în deplasare în Superliga din ianuarie. Iar, mai rău, pe lângă seria de accidentări consacrată, au devenit indisponibili în ultimele zile Hyseni și Marincean. Totuși, reapărea Alibec, după trei jocuri de suspendare.

ILFOVENII, DIN NOU ÎN TOP CU…ERORILE Pe lângă miza disputei, cele două combatante au avut de înfruntat și o vreme potrivnică, vântul și ploaia creând o atmosferă britanică. Și terenul a fost afectat, dar ambele echipe au încercat să joace deschis, furnizând o primă repriză cel puțin decentă. Gazdele au avut primele momente ofensive. În minutul 3, Guțea a tras de la distanță, dar peste bară, iar cel mai promițător jucător al gazdelor a recidivat în minutul 13, când a fost blocat în 17 metri. Voluntariul însă nu s-a dezmințit, arătând că nu este… Voluntari, dacă nu face o eroare macroscopică. În minutul 16, Pellegrini a lansat o minge lungă, în spatele apărării ilfovene. Cestic a ezitat, portarul Jurhar a ieșit hazardat în afara careului mare, suficient ca vulpoiul Alibec să agațe mingea și apoi să o expedieze în poarta goală, pentru 0-1. Roman (17) a șutat de la distanță și el, fără succes, iar Guțea &nbsp;(22) a avut o incursiune pe stânga, terminată cu un șut în afara buturilor. Farul a fost mai pragmatic și a fructificat un alt moment vulnerabil. În minutul 24, Haruț a respins în fața careului mare, iar de acolo Ahlinvi a șutat fără speranțe pentru Jurhar.&nbsp; 0-2, iar viața gazdelor devenea tot mai critică. Merloi s-a activat și el, iar după ce în minutul 35 a tras dintr-o lovitură liberă pe lângă bară, de la 17 metri, în minutul 43 a șutat din întoarcere, dar Munteanu a fost la post.

MUNTEANU ȘI TRANSVERSALA, ADVERSARII VOLUNTARIULUI Farul a părut să se relaxeze prea ușor, la adăpostul avantajului de două goluri. Că va fi o repriză complicată pentru constănțeni a fost anunțat de Roemeratoe, cel care a nimerit transversala cu un șut tare de la 18 metri, în minutul 48. Munteanu s-a distins ca omul părții secunde deja din minutul 53, când a scos șutul din careu expediat de Roman. În minutul 66, a evitat iar un gol la reluarea lui Merloi. Dar, după câteva zeci de secunde, a fost învins de reluarea cu capul, din opt metri, a lui Cestic, sârbul primind balonul din cornerul executat de Merloi - 1-2. A urmat o permanentă presiune a gazdelor, Farul limitându-se la a încerca să lovească pe contre. Finalul a fost turbulent la poarta fariștilor, posesia totală din partea a doua fiind de 73 la sută pentru amfitrioni. Chică-Roșă (86) a avut un șut bun deviat în corner. Iar în timpul adițional, Munteanu a mai avut două intervenții salvatoare, la reluările periculoase ale lui Cestic și Chică-Roșă. Pentru Voluntari, a fost din nou "Ziua Cârtiței", ilfovenii pierzând tot pe greșeli personale. Farul scoate primul triumf în deplasare, cu suferință, dar mulțumită și eficienței arătate în prima parte.&nbsp;

Constănțenii au ieșit bine după o repriză secundă în care au fost dominați

Voluntari - Farul 1-2. "Survivor" în Ilfov

https://www.youtube.com/watch?v=Nt9yXf25xgs

Ambii tehnicieni au efectuat modificări semnificative în formulele de început, față de etapa precedentă. La Dinamo, suspendat la CFR, Pascual a reapărut în line-up. Accidentat, Mărginean a fost înlocuit de Verreth la mijloc. Și, mișcare-surpriză, Karamoko a rămas pe bancă, în detrimentul lui Pinto, în atac fiind anunțat Cîrjan, celebrat pentru meciul 100 la Dinamo. Bucureștenii erau un adevărat "monstru" pe teren propriu, fiind singura formație care câștigase toate meciurile de acasă din acest sezon, înainte de vizita utiștilor. Dincolo, Mihalcea nu l-a mai titularizat pe tânărul Bădescu, deși acesta a jucat foarte bine ca stoper în victoria din etapa trecută, 1-0 la Argeș. Au revenit în centrul apărării Benga și Pospelov, suspendați etapa trecută. Tehnicianul încerca să scoată ce se putea scoate pe terenul liderului, în condițiile în care, din motive medicale, nu a putut conta decât pe șase jucători de câmp pentru banca de rezerve. Dar, primul 11 arăta bine, cu Roman, Papeau sau Coman aflați într-o perioadă foarte bună.

https://www.facebook.com/photo?fbid=1729809615815178&set=pcb.1729809655815174

TRASORUL LUI ARMSTRONG A FĂCUT DIFERENȚA Dinamoviștii au avut deja din minutul 2 o ocazie importantă, Armstrong prevestind reușita sa dinainte de pauză cu un șut de la distanță, peste bară. Alb-roșiii au avut o posesie mult superioară în primul sfert de oră și au furnizat prima șansă mare în minutul 10. Omniprezentul Armstrong a executat o lovitură liberă în colțul careului mic, de unde Zandbergen, scăpat din marcaj, a reluat în afara cadrului porții. Arădenii au avut și ei câteva riposte. Bellaarouch a fost atent la reluarea lui Coman din minutul 17, iar în minutul 28 a respins cu…pieptul un șut al lui Papeau. Dincolo, Rosa a fost mai degrabă nesigur. Portarul arădean a ieșit prost la o centrare, dar Armstrong (37) nu a nimerit plasa, cu capul, din șapte metri, prin ușor nepregătit. Dar, scoțianul și-a încununat evoluția din prima parte cu un gol de generic. Armstrong a punctat în minutul 44, cu un șut de excepție, cu stângul, de la 25 de metri. Posesia de 63 la sută, raportul de 7-4 la șuturi și coeficienții xG de 0,82 versus 0,10 au fost grăitoare. Totuși, este de notat că golul a venit într-un moment în care Pospelov era în afara terenului, trimis pentru un minut după ce a invocat o accidentare.&nbsp;

Soro, Alberto

Cu contribuții decisive la ambele goluri, Alberto Soro a fost declarat MVP-ul meciului

PINTO A RISIPIT ÎN MARE EMOȚIILE PENTRU GAZDE După ce s-a revenit de la cabine, UTA a fost mai insistentă. Dar, tot alb-roșiii au fost cei care au fost mai activi la capitolul situații de gol. Armstrong, cine altul?, l-a pus la treabă pe Rosa cu un șut de la 20 de metri în minutul 54, iar peste șapte minute tot el a tras în afara porții din 18 metri. Pe fondul unei perioade încurajatoare pentru arădeni, a venit însă golul care a înlăturat dubiile privind învingătoarea. În minutul 67, Irimia a recuperat o minge în jumătatea adversă, luând balonul lui Tzionis. Fundașul i-a transmis balonul lui Soro, cel care, contributor și la primul gol, l-a deschis pe Pinto. Portughezul a tras imparabil de la 14 metri, pentru 2-0. BELLAAROUCH, NOROC DE DOUĂ ORI ÎN CÂTEVA SECUNDE!&nbsp; Cîrjan (73) a fost aproape de 3-0, însă șutul său din 17 metri a fost deviat.&nbsp; Ultimele șanse le-au avut oaspeții, cei care au fost aproape să revină în joc. În minutul 78, Tzionis a nimerit bara, mingea a ajuns după puțin timp la Roman, iar șutul acestuia a sărit din… bară la portarul marocan, ocrotit de noroc. Bellaarouch a fost apoi la post în minutul 80, când a reținut o altă încercare de la distanță a lui Roman. Dinamo a arătat, din nou, ca un lider căruia îți este foarte greu să-i găsești acum vreun cusur. Alb-roșiii impun respect, practică un fotbal dominator. Și îi fac mai departe pe fani să viseze la un sezon de excepție. Pe bună dreptate.

Armstrong a deschis drumul spre un triumf care îi ține pe alb-roșii în frunte

Dinamo - UTA 2-0. Zâmbet de lider

Ana-Maria Popescu

Îl cheamă Roberto Sierra Jiménez, dar noi îl știm drept
Rober Sierra, fotbalistul care controlează mijlocul terenului pentru FC Argeș. Însă,
cine este el atunci când nu îmbracă tricoul alb-violet?
„Ei bine, un tip simplu, aș spune. Adică, eu joc fotbal. Îmi
place să joc fotbal, dar în afara acestui sport vreau doar să am o viață
simplă. Nu îmi place să fiu în centrul atenției, îmi place să citesc cărți, să
mă uit la filme. Nu-mi place genul de viață care e asociată în general cu
fotbaliștii. Îmi place doar să fiu calm, să găsesc pace în lucrurile pe care le
fac. Cred că asta e cea mai bună modalitate de a mă defini, un tip simplu”.

<h2>Inspirat de la
Captain America, deschis către noi provocări </h2>
Modul în care s-a definit se reflectă și în alegerile sale,
ținând cont că filmul său preferat este Interstellar, asta datorită lui
Christopher Nolan, care este și producătorul său preferat. Iar supereroul său
preferat este Captain America: „M-am conectat mult cu el. Filmul meu preferat
este Winter Soldier. El nu are puteri, dar este mai puternic decât oamenii
obișnuiți. Însă e vorba despre valorile sale și disciplina pe care o arată,
faptul că e dispus să facă tot ce e nevoie pentru a salva oamenii”.
Pentru el fotbalul a început pe când avea 12 ani, în orașul
în care s-a născut, Xàtiva, oraș situat în sudul provinciei Valencia, care are
aproximativ 30.000 de locuitori. Doi ani mai târziu a ajuns la Levante, iar
apoi a trecut pe la nume cunoscute din Spania precum Girona, Oviedo sau
Mallorca, la echipele secunde. În iulie 2022 a decis să facă o schimbare
radicală. 
„Pentru că în Spania e foarte, foarte greu să ajungi
la nivelul următor. Sunt mulți jucători și devine cam frustrant. Așa că
am decis să mă dezvolt personal, mergând în Finlanda. Pentru că nu știam
engleza, am vrut să învăț și am vrut să ies din zona mea de confort. De aceea
am mers în Finlanda, apoi în Bulgaria, apoi în România”.
Dintre cele trei țări în care a jucat, însă, cea care l-a
făcut să se simtă cel mai mult „acasă” a fost „România, da! Mâncarea, limba e
asemănătoare. Sunt mulți oameni de aici care știu spaniolă, mă simt cumva în
țara mea”.

<h2 style="text-align:center;">„Trecem printr-un
moment prost, dar e normal în fotbal!”</h2>
Prima dată când a făcut cunoștință cu FC Argeș a fost din
postura de adversar, în a doua divizie, și încă de atunci a știut și i s-a spus
că e un club care trebuie să se afle pe prima scenă a fotbalului. Acest lucru i
s-a confirmat și odată cu transferul său în „Trivale”.

„De când am jucat împotriva lor știam că încearcă să construiască
un proiect, acum construiesc un stadion nou. Președintele clubului e un tip
foarte bun, care se gândește la viitor, fac o treabă bună. Sezonul trecut,
primul de la promovare, am jucat în play-off, deci asta spune multe.
Bineînțeles, uneori, cum e și acum, trecem printr-un moment prost, însă e normal
în fotbal. Vom avea suișuri sau coborâșuri, dar, într-un final, cred că cei din
club vor realiza ceea ce și-au propus. 

Am văzut mereu Argeșul ca pe o echipă mare, un club istoric,
care voia să facă lucrurile bine. Acest lucru mi l-au spus și alți oameni, dar
l-am și văzut eu”. 

Sezonul trecut, primul său în tricoul alb-violet, a fost
unul special, dar totodată solicitant pentru mijlocașul spaniol, care a fost
singurul jucător din Superliga care a jucat în toate meciurile disputate de
echipa sa, 40 la număr. O provocare pentru Sierra, care și-a dat o provocare și
pentru acest sezon, în cazul în care echipa sa va reuși să cucerească un
trofeu: „Mi-aș tăia barba dacă am reuși asta”. 

„Nu avem același obiectiv ca în sezonul trecut, pentru că
atunci am ajuns în play-off, însă cred că obiectivul este să încercăm să fim la
sfârșitul sezonului cât mai aproape de acest play-off și, în ultimul moment,
dacă putem da totul și să încercăm să ajungem din nou în play-off ar fi uimitor”.


Dacă sezonul trecut nu a ratat niciun meci, sezonul acesta
lucrurile nu au mai fost la fel de roz pentru fotbalistul adus de la Steaua.
S-a accidentat pe 24 august, la meciul cu Oțelul, fiind schimbat la pauză și
încă nu a revenit pe teren: „Urăsc asta! Nu sunt obișnuit cu accidentările și
când ești în afara terenului și vezi că echipa ta se chinuie, chiar vrei să-i
ajuți. Când vezi lucrurile din afară, totul pare mult mai ușor, îți vine să te
duci acolo, să le spui ce să facă, pentru că ai cumva imaginea de ansamblu. Așa
că, devin nervos, mă frustrez pentru că nu pot face nimic. De aceea nici nu îmi
prea place să mă uit la meciuri din exterior”.&nbsp;
Pentru Sierra, însă, așteptarea pare să se termine curând.
Spaniolul a revenit în lotul lui Bogdan Andone pentru meciul cu UTA Arad, pierdut
de Argeș. Nu a jucat, însă prezența sa pe banca de rezerve anunță o revenire
mult așteptată. Ca toate revenirile după accidentări, însă, aceasta trebuie
făcută treptat și cu răbdare, cuvântul care pare a fi cheie în momentele
decisive.

https://www.facebook.com/photo/?fbid=1464284592400983&set=a.547975264031925

<h2>Răbdarea, „secretul”
supremației Spaniei </h2>
Spania este țara momentului în fotbal. Are unele dintre cele
mai bune naționale de tineret din lume, câștigând trofee după trofee, dar
domină fotbalul la cel mai înalt nivel atât la feminin, cât și la masculin.
„Cred că e vorba de metodologie. Pentru că oamenii cred că
doar pentru că ne-am născut în Spania, suntem jucători buni. Nu, devii un
jucător bun. Și avem, cred, academii și antrenori uimitori. Sunt atât de
profesioniști, chiar și fizioterapeuții, antrenorii personali, au patru sau
cinci masterate și cursuri. Și se joacă diferit în funcție de echipă, de club.
Dar, în cele din urmă, vor să joace. Vor să păstreze mingea. 
Ei știu că pot eșua, pot face greșeli, iar acele erori se
pot transforma în goluri. Dar, pe termen lung, cred că o echipă sau un club
spaniol crede că, dacă păstrezi mingea sau joci în acest stil, în final,
fotbalul îți va oferi mai mult decât îți va lua. Și cred că aceasta este cheia.
Să fii calm, să ai răbdare și, chiar dacă eșuezi sau treci printr-un moment
prost, să rămâi loial acestei metodologii. Și, până la urmă, cred că înveți mai
mult din fotbal”.&nbsp;
L-am provocat pe Sierra să analizeze puțin fotbalul românesc,
în comparație cu cel spaniol și să ne spună ce lipsește: „Le spun tuturor că
acesta este cuvântul potrivit: răbdare. Pentru că trebuie să spun că nu există
prea multă răbdare în România. Nu e un lucru bun. Încearcă ceva și nu văd
rezultate imediat: ‚Hai să schimbăm!’. Trebuie să ai răbdare. Trebuie să ai
răbdare și trebuie să înveți din fiecare greșeală și să încerci să devii mai
bun de fiecare dată. Dar trebuie să știi că atunci când încerci să construiești
ceva, te vei confrunta cu momente în care te vei gândi: ok, asta nu
funcționează. Și cel mai ușor lucru este să renunți. 

Nu, trebuie să continui și să încerci să găsești noi căi,
dar trebuie să ai răbdare. Și la tineret, da, văd că nu multe cluburi au academii
de calitate. Poate că Farul are una bună. Cred că asta îmi lipsește cel mai
mult în România. Pentru că se așteaptă ca jucătorii să devină jucători buni de
nicăieri. Adică, într-un an trebuie să fii un jucător bun. În Spania, treci
prin multe faze, multe perioade. Și când devii profesionist, știi deja multe.
Ai o mulțime de cunoștințe și informații. Cred că în România trebuie construită
mai multă educație academică, poate”.

<h2>Calmul munților și
inspirația de la Rodri </h2>
Încă de când îl auzi vorbind îți poți da seama că Sierra este
genul de jucător calm, iar acest lucru vine și de la una dintre pasiunile sale,
locul în care îi place să se piardă, așa cum a spus chiar el: munții.
„Îmi place să merg la munte, să mă pierd printre munți,
metaforic. Când sunt în vacanță merg cu prietenii mei la munte, pur și simplu
eliminăm orice distragere, cum ar fi telefoanele, totul. Cred că este cel mai
bun loc să știi cine ești atunci când elimini tot ce te înconjoară. Și mai ales
pentru noi, pentru că suntem fotbaliști, suntem de obicei în centrul atenției, apreciez
foarte mult când merg în aceste locuri cu prietenii mei, pentru că pur și
simplu râdem, ne deconectăm și lăsăm totul deoparte”. 

Ca oricare alt jucător are fotbaliști de la care se inspiră
și cum Spania nu duce lipsă de talente în fotbal, mai ales în compartimentul
mijlocașilor, nu e surprinzător că cei pe care Rober îi admiră sunt chiar Pedri
și Rodri, doi dintre cei mai buni mijlocași din lume. Și dacă ar putea prelua o
calitate de la Balonul de Aur din 2024 aceea ar fi: „Pasele lungi. Rodri este
unul dintre cei mai compleți jucători din lume, el domină aproape fiecare aspect
al fotbalului și ceva ce văd că face foarte bine, dar pe care eu nu îl fac de
obicei, sunt aceste pase lungi. Încerc mereu să joc scurt și pentru că așa m-am
învățat să joc și uneori văd aceste pase lungi, dar pur și simplu nu îndrăznesc
să le dau pentru că nu sunt obișnuit. Așa că văd că Rodri are acest echilibru
perfect între pasele lungi și cele scurte. Deci da, este ceva ce aș vrea să
îmbunătățesc sau să preiau de la el”.
Pasele lungi și curajul de a trage la poarta sunt lucrurile
care îi lipsesc lui Sierra. Chiar el a recunoscut asta: „Uneori sunt aproape de
poartă și vreau să trag. Nu știu de ce nu o fac.
Pentru că, de obicei, văd o pasă ușoară sau prefer ca
altcineva să marcheze. Pur și simplu nu am încredere în propriul meu șut atunci
când cred că am unul bun. Și apoi, după aceea, când mă gândesc la asta sau revăd
momentul, cred că aș fi putut șuta. Dar în acel moment, pur și simplu nu...
Nu-mi vine în minte. Nu știu. Nu am această ambiție sau nu știu cum să o numesc”.

<h2>Mesaj pentru fani: „Ne
vom întoarce!”</h2>
L-am provocat pe Sierra să încerce să descrie fotbalul pe
care ar vrea să îl vadă la FC Argeș în trei cuvinte: „Răbdare, control și
goluri”.
„Vulturii” nu traversează cel mai bun moment în Superligă,
unde se află pe locul 13 în clasament după primele 13 etape, cu trei victorii, trei
remize și șapte înfrângeri. Un moment mai dificil pentru o echipă care a
demonstrat că știe să se lupte, iar „a nu renunța” este în ADN-ul său. Istoria
o obligă. Și chiar dacă rezultatele sunt departe de cele așteptate de fani,
jucătorii lui Bogdan Andone sunt încrezători că le pot readuce zâmbetele pe
buze, așa cum au făcut-o de multe ori în sezonul trecut.
Acesta este și mesajul fotbalistului pe care l-au urmărit
de-a lungul tuturor celor 40 de meciuri din sezonul trecut, unul de-a dreptul
special pentru Argeș, pentru ei: „Vreau să le spun că știu că acum sunt puțin,
ei bine, poate dezamăgiți pentru că sezonul trecut am făcut un sezon aproape perfect
și acum rezultatele nu sunt tocmai bune, ne ajută și știu că vor să le oferim o
victorie cât mai curând posibil. Vreau doar să le spun să aibă răbdare pentru
că suntem aceeași echipă, avem aceiași jucători și ne vom întoarce. Dar uneori
cred că asta e bine în fotbal, să treci printr-un moment prost pentru că de
acolo construiești ceva și mai puternic. Așa că aveți răbdare, pentru că ne vom
întoarce la locul pe care îl merităm. Ne vom întoarce!”. &nbsp;&nbsp;

Rober Sierra a dat căldura din Spania pe frigul din Finlanda, dintr-un motiv greu de ghicit, înainte să joace în sud-estul Europei. Din Bulgaria a trecut în România, la Steaua, iar acum a povestit cum s-a adaptat la FC Argeș.

Interviu exclusiv cu Rober Sierra: „Răbdarea e cheia succesului în fotbal”

Uneori, pentru a ajunge acolo unde îți dorești, trebuie să faci câțiva pași înapoi. <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/coman-marius-f39648df">Marius Coman</a> a trecut prin <a href="https://www.superliga.ro/articole/a-trecut-prin-toate-ligile-ca-sa-ajunga-superstar-povestea-lui-marius-coman-6900b71d">toate cele patru ligi ale fotbalului românesc</a>, a cunoscut terenurile modeste din eșaloanele inferioare, a stat departe de gazon din cauza unei accidentări grave și a ales să coboare în Liga a III-a într-un moment în care tocmai făcuse parte dintr-o echipă care promovase în Superliga. Astăzi, atacantul celor de la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/uta-arad">UTA Arad</a> privește în urmă fără regrete. Într-un interviu acordat pentru Superliga.ro, Marius Coman a povestit despre copilăria petrecută în Țara Bascilor, întâmplările greu de imaginat din ligile inferioare, decizia care i-a schimbat cariera și rolul pe care încrederea l-a avut în parcursul său.

<h2>Din Vișeu în Țara Bascilor. Copilăria care i-a schimbat perspectiva</h2> Marius Coman avea opt ani când a plecat din Vișeu în Spania, alături de familie. S-a întors în România la 15 ani, dar, întrebat unde simte că a copilărit cu adevărat, răspunsul este Gernika, localitatea din Țara Bascilor în care a petrecut șapte ani. Acolo, sportul nu însemna doar fotbal. Participa la orice activitate sportivă, inclusiv la competiții de șah. Mai important însă, anii petrecuți în Spania i-au influențat felul în care privește lumea. „Cred că o altă perspectivă în care să privesc nu numai sportul, ci și viața. Adică mă consider o persoană deschisă la tot felul, la orice”, spune atacantul. A învățat și limba bască, euskera, pe care încă o vorbește, deși nu la fel de bine ca în copilărie. Recunoaște, amuzat, că nu are un cuvânt preferat, pentru că limba i se pare foarte grea. Întoarcerea în România a venit însă și cu un șoc. Obișnuit cu condițiile de pregătire din Spania, Coman a descoperit o realitate diferită în fotbalul de acasă. „Cel mai mare șoc a fost că eu plăteam pentru sintetic, să mă antrenez pe sintetic. Nu știam, acolo aveam toate posibilitățile și sinteticul nu trebuia să îl plătesc. Când am venit în țară, îmi cereau ăia 5 lei de fiecare. Prima dată am crezut că mă fac de bani.”

<h2>Fotbalul din ligile inferioare, performanță din pasiune</h2> După o perioadă la juniorii CFR-ului, Marius Coman și-a continuat drumul prin eșaloanele inferioare. A jucat la Baia Mare, a ajuns la Pojorâta și a cunoscut un fotbal foarte diferit de cel pe care îl urmărim astăzi în Superliga. Din fiecare divizie a rămas cu amintiri pe care spune că nu le va uita niciodată. Unele par desprinse dintr-un film. „De exemplu, la Liga a IV-a se băteau ăia după meciuri cu topoare. Pe la Sighet, pe acolo, îmi amintesc. Erau galerii cumva și se băteau pe bune, cu topoare, cu tot ce aveau prin mașini.” La Liga a III-a lucrurile deveniseră ceva mai profesioniste. Iar din Liga a II-a își amintește o imagine de la Recea: un coleg care tundea gazonul cu tractorul, în timp ce vacile se aflau în apropiere. Tot la Recea, Coman a devenit golgheter. Și tocmai acolo, într-un mediu în care condițiile financiare erau departe de cele ideale, a reușit să performeze. „Cumva mă simțeam bine în largul meu. Nu eram plătiți. Cumva și ca grup eram foarte apropiați. Iar pe teren performam, dar pe de altă parte nu primeam nimic. Și cred că foamea asta de performanță, de a ajunge la echipă mult mai bună, cred că ăsta e motivul.” Era fotbal jucat din pasiune, dar și cu speranța că următorul pas îl va duce mai aproape de visul său.

Coman, Marius

<h2>De la promovarea cu Petrolul, înapoi în Liga a III-a</h2> Odată cu transferul la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/petrolul-ploiesti">Petrolul</a>, cariera lui <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/coman-marius-f39648df">Marius Coman</a> părea să intre într-o nouă etapă. Numai că, la două săptămâni după sosirea la Ploiești, atacantul a suferit o accidentare gravă. A petrecut o lună la pat și a avut nevoie de aproximativ patru luni și jumătate pentru a reveni la antrenamentele alături de echipă. „Când eram la pat? Nimic. Mă uitam la seriale, mă mai jucam, mai citeam, mă mai certam cu mama”, își amintește acum, cu umor, perioada de recuperare. Între timp, Petrolul traversa un moment bun și avea să promoveze în prima ligă. Pentru Coman, revenirea în primul unsprezece devenise însă dificilă. A urmat o alegere pe care nu mulți fotbaliști ar fi fost dispuși să o facă.&nbsp;Să lase în urmă o echipă proaspăt promovată în Superliga și să se întoarcă în Liga a III-a, la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/corvinul-hunedoara">Corvinul Hunedoara</a>. „Prima dată trebuia să mă conving pe mine. A fost o decizie dificilă, pentru că promovasem în prima ligă, cumva jucător al Petrolului, și trebuia să mă duc la Liga a III-a. N-a fost o decizie ușoară, dar a fost una foarte bună. Cred că cea mai bună decizie pe care am luat-o în viața asta.” La Hunedoara l-a întâlnit pe <a href="https://www.youtube.com/watch?v=s86ndjv-wcQ">Florin Maxim</a>, antrenorul care a văzut dincolo de problemele fizice cu care sosise și care i-a oferit șansa să își pună din nou calitățile în valoare. „El a văzut calitățile pe care le aveam și cumva m-a ajutat să le pun în practică. Chiar dacă era Liga a III-a.” Restul avea să devină una dintre cele mai frumoase p<a href="https://www.youtube.com/watch?v=IST1XRbicN0&amp;t=840s">ovești recente ale fotbalului românesc</a>, cu ascensiunea Corvinului și câștigarea Cupei României în 2024.

<h2>„Pentru mine, cel mai important lucru este încrederea”</h2> Dincolo de goluri, promovări sau trofee, există un cuvânt care revine constant în povestea lui Marius Coman: încrederea. A vorbit despre ea când și-a amintit perioada de la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/corvinul-hunedoara">Corvinul</a>, dar și atunci când a explicat cât de importante au fost pentru el golurile marcate împotriva <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fcsb">FCSB</a>, în tricoul celor de la <a href="https://www.youtube.com/watch?v=MONzhyhOpy4&amp;t=37s">UTA</a>. Întrebat cât de bun poate fi atunci când are încredere în propriile forțe, răspunde fără să stea pe gânduri: „Foarte bun. Foarte bun. Pentru mine, cel mai important lucru este încrederea. Un antrenor să-ți dea încredere, să-ți ofere continuitate. Pentru antrenorul care face asta o să dau tot timpul 100%.” De altfel, în ciuda momentelor dificile prin care a trecut, atacantul spune că nu s-a gândit niciodată să renunțe la fotbal. „În sinea mea eu știam că se poate. Adică chiar se poate. Nu contează vârsta, să fii ambițios, să muncești și să crezi. Pentru că asta, mai ales să crezi și să visezi, nu poate să-ți ia nimeni lucrul ăsta.”

<h2>La UTA, Coman a găsit ceea ce îi lipsea</h2> Ajuns la <a href="https://www.youtube.com/watch?v=MONzhyhOpy4&amp;t=37s">Arad</a>, Marius Coman spune că s-a simțit bine încă de la început. Nu doar datorită echipei, ci și atmosferei din jurul clubului, pe care o remarcase inclusiv atunci când venise pe stadionul din Arad ca adversar. „ Și când veneam ca adversar aici simțeam emulația care se creează în jurul orașului și în jurul stadionului. Ceva pozitiv. Simți ceva pozitiv, pur și simplu. Asta îmi oferă Aradul și lumea de lângă echipă și de lângă stadion.” În actualul sezon de Superliga, atacantul a disputat <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/coman-marius-f39648df">12 partide</a>, dintre care 10 ca titular, și a înscris patru goluri, două dintre ele <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-26-27-regular-fcsb-uta">în partida împotriva FCSB</a>. După un drum care l-a purtat prin toate eșaloanele fotbalului românesc, Coman are acum un obiectiv clar alături de UTA: calificarea în play-off. „În primul rând să fiu sănătos și îmi doresc să ne îndeplinim obiectivul anul acesta, să fim în primele șase.” Drumul lui Marius Coman spre Superliga a avut urcușuri, coborâșuri, pauze și momente în care a trebuit să o ia de la capăt. Ce este de apreciat la el și de urmat de cei care vor să audă tribunele strigându-le numele după un gol: indiferent de liga în care joci, să rămâi convins că poți ajunge acolo unde îți dorești.&nbsp; Avem multe de învățat din cea mai importantă lecție a poveștii lui Marius.&nbsp;Uneori, un pas înapoi poate fi începutul celui mai spectaculos drum înainte.

Drumul înapoi spre Superliga, de la accidentări și alegeri dificile la regăsirea încrederii

Marius Coman: „Să crezi și să visezi. Asta nu-ți poate lua nimeni”

Undeva, într-un loc prin casa lui Andrei, se află o șapcă a CFR-ului, cu semnătura lui Cadu. Andrei Cordea a primit-o în copilărie, într-o zi în care a mers să-i vadă la antrenament pe fotbaliștii echipei din Gruia. Nu știa atunci că, peste ani, avea să îmbrace și el tricoul vișiniu. „Ei făceau antrenament lângă Iulius Mall. Aveau acolo un teren și m-am dus la antrenament, dar era spre final. Țin foarte bine minte și chiar i-am zis lui Cadu că am primit cadou o șapcă cu CFR și mi-a semnat-o.” Cordea avea zece ani când a plecat de lângă familie și prieteni pentru a-și continua drumul în fotbal, la Cluj. A locuit la cămin, fără televizor, dar înconjurat de alți copii cu care împărțea aproape fiecare moment al zilei. Când vorbește despre perioada aceea, nu-și amintește în primul rând sacrificiile, ci prieteniile. „Să știi că am avut o copilărie foarte frumoasă. Atunci nu existau telefoane ca acum. Eram noi, băieții, eram foarte buni prieteni, stăteam toată ziua împreună. Cred că am mai prins generația aia foarte frumoasă în care chiar poveștile noastre nu se terminau. Aveam acea rutină în care eram și la școală împreună. Parcă poveștile noastre nu se terminau. Atât de frumos era!” Dacă s-ar putea întoarce în timp, la copilul care privea antrenamentul CFR-ului, nu i-ar dezvălui ce echipe va reprezenta sau câte goluri va marca. I-ar spune&nbsp;„să fie liniștit, că o să fie bine”.

<h2>Lecția răbdării, în Italia</h2> La 18 ani, Cordea a plecat în Italia, la Novara. A fost o experiență în care a învățat să aștepte, deși era convins că merită să joace. A câștigat campionatul Primavera, s-a antrenat alături de prima echipă, unde l-a avut coleg și pe George Pușcaș, însă oportunitățile la seniori nu au venit așa cum își dorea. „Nu a fost o perioadă grea, pentru că știu cât de serios eram. Îmi doream foarte mult să joc și familia mea știe foarte bine. Meritam să joc și atunci. Din păcate, eram singurul străin. Ăsta este adevărul! Chiar meritam să joc, dar nu voiau să mă bage. Nu știu de ce!” Cordea insistă că nu a avut conflicte cu antrenorii și că și-a respectat întotdeauna obligațiile. În primul sezon, echipa mare a retrogradat din Serie B în Serie C. În următorul, la 19 ani, a rămas la Novara, dar fără să primească minutele pe care le aștepta. „Sunt conștient că unii o să zică: «Dacă erai bun, te băga», dar chiar nu s-a întâmplat nimic. Niciodată n-am avut niciun conflict cu niciun antrenor. Am jucat bine, am fost disciplinat, am muncit. Pur și simplu, hai să zic că nu am fost văzut.” Frustrarea exista, dar nu l-a făcut să renunțe. Dimpotrivă, Cordea consideră că experiența italiană l-a ajutat atunci când a revenit în România. „În capul meu nu era decât că merit să joc, că trebuie să joc, trebuie să fac tot posibilul să joc. Și m-am antrenat. De asta, când am avut posibilitatea să vin în Liga 1, mi-a fost mai ușor decât altor jucători care n-au plecat în altă țară.”

Cordea, Andrei

<h2>Nimic în viața lui nu a fost întâmplător</h2> Pentru Cordea, perioadele dificile au căpătat, în timp, o semnificație aparte. Vorbește des despre Dumnezeu și despre familie, iar tatuajele pe care le poartă sunt legate de aceste două repere. „La mine, toate tatuajele pe care le am au o semnificație aparte. Toate sunt despre Dumnezeu, despre Iisus Hristos, despre familie. Cred că la mine în carieră și în viață nimic n-a fost întâmplător. Toate au avut un rost.” În felul în care privește astăzi fotbalul se regăsește și o lecție primită de la părinți, pe care spune că nu a uitat-o niciodată. „Trebuie să dai și de o perioadă în care suferi ca să ai parte și de succes și să fie bine. Nu poate să fie bine de la început. Asta este o vorbă de la părinții mei, pe care nu am cum să o uit. Și orice greutăți aș avea în viață, merg pe premisa asta că trebuie să fie greu ca să ajungi la succes.”

<h2>„Primul meu schimb de tricouri a fost cu Rice, când juca la West Ham”</h2> Cariera l-a dus și în Arabia Saudită, însă distanța nu i-a slăbit legăturile cu oamenii de acasă. Când revenea în România, Cordea mergea la familie, în Alba Iulia, dar își făcea timp și pentru Cluj, orașul în care crescuse și își legase numeroase prietenii. „Sunt o persoană atașată de familie și îmi place să petrec timpul cu ei. Când veneam acasă, veneam și la Cluj. Îmi plac oamenii de aici, am stat și șapte ani, am foarte, foarte mulți prieteni și foști colegi, și alți prieteni care nu sunt fotbaliști. Am ținut legătura și chiar de atunci am rămas prieteni buni.” Din anii petrecuți pe terenurile de fotbal a adunat și o colecție de tricouri. Printre ele se află unul al lui Cristiano Ronaldo, păstrat acasă, la părinți. Obiceiul schimburilor de tricouri a început însă cu Declan Rice, după un meci disputat împotriva lui West Ham, pe vremea când evolua la FCSB. „Primul pe care l-am schimbat a fost cu Rice, când eram la Steaua (FCSB) și am jucat cu West Ham. De atunci am început să mai schimb tricouri, că până atunci nu îmi plăcea oarecum să cer tricouri sau să schimb. Dar după mi-am dat seama că poate să fie o amintire de care îți aduci aminte când trece timpul.” La CFR, relațiile dintre colegi au depășit, la rândul lor, granițele vestiarului. Cordea povestește zâmbind despre apelativul „nepoate”, pe care a început să-l folosească atunci când a ajuns la echipă și care a rămas între el și colegii săi, inclusiv Alin Fică. „Mereu când veneam le ziceam «Salut, nepoate!» și a rămas asta cu «nepotul meu, nepoate».” Cu Fică păstrează legătura prin mesaje, fotografii și apeluri video, chiar și atunci când nu sunt împreună. „Vorbim nu chiar zilnic, dar la două-trei zile. Poze ne trimitem zilnic. Am creat un grup foarte frumos. Poate se vede, pe zâmbetul meu, asta. Nu pot să-ți explic, pentru că dacă nu ești acolo cu noi să vezi, nu pot să-ți explic foarte bine.”

<h2>Cum va fi ținut minte în istoria CFR-ului</h2> La 27 de ani, Cordea spune că este un alt jucător decât cel care primea primele convocări la echipa națională. Experiențele acumulate l-au ajutat să privească diferit anumite situații de joc. „Da, mult mai pregătit! Adică m-am maturizat, mă simt matur total. Știu să gestionez unele faze mai bine, știu că trebuie să fiu mai pragmatic, mai liniștit cu mine.”Cu ani în urmă, un copil venit la Cluj pentru fotbal pleca de la un antrenament al CFR-ului cu o șapcă semnată de Cadu. Astăzi, Andrei Cordea este cel care îmbracă tricoul echipei pe care o privea atunci de la marginea terenului. L-am întrebat cum și-ar dori să fie ținut minte în istoria CFR-ului.&nbsp;„Un jucător care a dat totul pentru club și cred că am și dovedit asta”, a răspuns cu calm.&nbsp; Totul a început de la o șapcă semnată de Cadu. A continuat cu muncă și cu convingerea că merită să joace. Și-a știut locul. Atât pe teren, cât și pe hartă. La Cluj, Andrei Cordea trăiește un ritm al fotbalului și al vieții care îl face fericit. Și nu-s doar cuvinte. Se vede asta și în zâmbetul lui.

Copilul Andrei „să fie liniștit, că o să fie bine”

De la șapca semnată de Cadu la tricoul CFR-ului

Lângă Piața Crângași din București, drumul coboară spre căminele de studenți. Pe stânga, după ce treci de terenurile de tenis, se vede tribuna oficială a unui stadion bătrân, dar cu atâtea povești cu și despre oameni tineri. Tu știi cine a fost Gașca Nebună și cum suporterii se îndreptau la prânz spre meci? Într-un loc care nu a trăit vreodată fotbal după apus, pentru că acolo nu existau nocturne, ci doar plopi în spatele tribunelor și clădiri ale Politehnicii București. În zi de meci, ciorchini de studenți se adunau la geamuri sau pe blocuri. Nu pentru că biletul ar fi fost scump, ci pentru că așa era regula, asta era o parte din viața studențească. Și cred că m-am înșelat. Sportul a trăit fotbal după apus. Când totul s-a încheiat și au rămas doar amintirile. Printre ele, o clasare pe locul 4 din prima ligă în sezonul 2005-2006, cu Florin Maxim în „uniformă” de student, complet albă.

În acel sezon, Sportul a strâns 56 de puncte, la fel de multe ca Dinamo, și a marcat de 54 de ori. Într-o echipă cu Ionuț Mazilu, Costin Lazăr, Tibi Bălan, Marius Nae, Dacian Varga și Viorel Ferfelea, Maxim a bifat 12 apariții. În primăvară, „studenții” au legat șapte victorii consecutive, una dintre ele acel 5-4 cu Dinamo care a rămas între meciurile nebune ale unei echipe care își purta porecla cu destulă naturalețe. Florin Maxim avea 25 de ani. Până să ajungă însă în Regie, povestea lui cu fotbalul începuse la Brad și trecuse deja, pentru prima dată, prin Hunedoara. „Nu am fost vreun talent. M-am bazat doar pe muncă și pe corectitudinea față de fotbal”, spune astăzi Maxim. Avea în jur de 10-11 ani când a ajuns împreună cu colegii și cu tatăl său la un meci al Corvinului. A stat chiar în tribuna stadionului în care, peste ani, avea să povestească pentru documentarul <a href="https://www.superliga.ro/articole/ce-inseamna-corvinul-pentru-hunedoara-987615c7">Echipa cu inima de fier</a>&nbsp;despre cea mai importantă parte a carierei sale de antrenor. Își amintește și vremea de atunci. Ploua mărunt.„Și atunci parcă mi-a crescut în mine dorința de a juca la echipa emblemă a județului nostru”, completează fostul fundaș stânga. Nici nu își imagina el câtă bucurie va aduce hunedorenilor.

<h2>De la Hunedoara la opt stații de Ghencea</h2> A început fotbalul la Aurul Brad, iar în 1998 dorința copilului din tribună devenea realitate. Florin Maxim ajungea la Corvinul și debuta în Divizia B. Avea 17 ani. Aventura avea să fie scurtă. Opt meciuri mai târziu, fundașul stânga pleca spre București. La 18 ani, Maxim ajungea la Steaua. N-a rămas însă în Ghencea. Au urmat Alba Iulia și UMT (UM Timișoara), echipa pentru care a debutat în prima ligă, pe 5 august 2001, într-un meci cu Rapid. Apoi drumul l-a adus din nou la București. De data aceasta, la opt stații de Ghencea cu tramvaiul 41, printre căminele din Regie. La Sportul Studențesc avea să petreacă cea mai mare parte a carierei. A prins și retrogradarea, și revenirea în prima ligă, iar în sezonul promovării a marcat de opt ori. Au fost 88 de meciuri în campionat în prima perioadă petrecută în alb, înainte ca povestea să se întrerupă în 2006. Sportul a retrogradat atunci nu pe teren, ci din cauza problemelor financiare, iar Maxim a plecat la Farul Constanța. Trei sezoane mai târziu ajungea din nou în vestul țării, de data aceasta la Timișoara. Acolo, cariera lui a ieșit pentru prima dată din granițele României. În sezonul 2009-2010, Florin Maxim a jucat în grupele Europa League. A fost titular la Bruxelles, cu Anderlecht, a intrat împotriva lui Ajax și a fost din nou titular la Zagreb, la singura victorie a Timișoarei din acea grupă, 2-1 cu Dinamo Zagreb. Avea 28 de ani și nu știa că, peste un deceniu, experiența avea să cântărească într-o alegere făcută nu pentru el, ci pentru jucătorii săi.

<h2>Când fotbalul s-a văzut altfel</h2> După Timișoara, Maxim s-a întors pentru încă două sezoane la Sportul Studențesc. Au urmat Petrolul și Concordia Chiajna, iar ultimul tricou al carierei a fost cel al lui FC Voluntari. În 2015, la 34 de ani, încheia un drum de aproape două decenii ca fotbalist, cu peste 200 de meciuri în prima ligă. Dar n-a plecat din fotbal. Doar a schimbat locul din care îl privea. A rămas la Voluntari, mai întâi aproape de juniori, apoi ca antrenor secund. Timp de câțiva ani a lucrat în staff, până când, în noiembrie 2019, Viitorul Șelimbăr i-a oferit prima echipă pe care să o conducă din postura de antrenor principal. Primul proiect avea să-i aducă și prima promovare. În sezonul 2020-2021, a terminat neînvins cele 18 etape ale sezonului regular din Liga 3, cu 16 victorii și două egaluri. A trecut apoi de Crișul Chișineu Criș și de Măgura Cisnădie la baraje și a urcat în Liga 2. Maxim nu a mai continuat însă la Șelimbăr. <h2>„Am luat-o puțin personal”</h2> În vara lui 2021, după mai bine de două decenii de când plecase de acolo ca jucător, drumul îl ducea din nou spre Hunedoara. Corvinul nu se numea încă, oficial, Corvinul. Echipa era CS Hunedoara, juca în Liga 3, iar tribunele nu mai semănau cu cele pe care le văzuse copilul de 10-11 ani, venit la meci împreună cu tatăl său. Au revenit apoi numele, palmaresul și, încet, oamenii în tribune. Pentru Florin Maxim, însă, obiectivul de început era să ducă echipa în locul în care o găsise el, ca jucător. „Eu am debutat la Corvinul în Liga a 2-a și mi-am dorit enorm să duc echipa acolo.”&nbsp; Așa cum el ne-a spus cu sinceritate, a luat misiunea puțin personal. Asta explică ce a urmat în următorii 5 ani.

<h2>Dușul rece</h2> Doar că prima încercare n-a dus în Liga 2.&nbsp; În 2022, Corvinul a ajuns până la barajul decisiv pentru promovare. A câștigat prima manșă cu Minaur Baia Mare, 2-1 la Hunedoara, dar a pierdut returul cu 1-4. Un sezon întreg s-a oprit la 90 de minute de obiectivul pe care Maxim îl luase „puțin personal”. Ne-a zis că totul se năruise pentru el. Totuși, spre plăcuta lui surpriză, semnalele din partea primarului Hunedoarei nu a lăsat loc de interpretări. Să i se spună clar să nu-i treacă prin cap să plece a fost declicul.&nbsp; Urmau să încerce din nou.&nbsp; Un an mai târziu, de data aceasta acasă, Corvinul a obținut promovarea. Iar Maxim a primit și imaginea care lipsea din povestea începută în tribune, pe o ploaie măruntă, când avea 10-11 ani. Un stadion plin. „A fost o imagine pe care nu o pot uita și nu o voi uita niciodată. Un stadion alb-albastru, încurajându-ne și, după meci, intrând pe teren alături de noi și de jucători.” Prima ratare rămăsese însă cu el.&nbsp; „Câteodată poate ai nevoie de un duș rece, de un șoc să mergi mai departe. Eu cred că m-a întărit acel an și am avut multe de învățat.” Maxim spune că fusese prea permisiv cu jucătorii și că, privind înapoi, ar fi trebuit să ia alte decizii. Lecția n-a însemnat însă amenzi și nici transformarea vestiarului într-un loc condus prin frică. În cinci ani la Corvinul, spune că nu a amendat niciun jucător. Are reguli. Jucătorii se cântăresc în fiecare zi. Are principii, dar încearcă, înainte de toate, să le explice de ce există. „Le facem pentru ei, nu să fim niște sperietori sau să-i amendăm.” În fiecare zi schimbă ceva la antrenamente, introduce cerințe noi și încearcă să-și țină jucătorii „în priză”. Pentru că, în filozofia lui Maxim, nici măcar o zi obișnuită de antrenament n-ar trebui să treacă pur și simplu, fără să câștigi ceva din ea. Mai ales când vezi în fiecare zi un reminder al visului pe care îl ai de împlinit. Pe o tablă din vestiar era scrisă o dată. 15 mai. Ziua finalei Cupei României.&nbsp; O scriseseră încă de la începutul sezonului. Nu știau dacă vor ajunge acolo. Știau doar că nimeni nu le putea interzice să se gândească la ziua aceea. <h1 style="text-align:center;">„Nu ne poate opri nimeni din a visa.”</h1> Până atunci mai era însă mult. Corvinul a trecut de două tururi preliminare, apoi a câștigat o grupă din care făcea parte și Sepsi, echipă din Superligă și deținătoarea trofeului. În sferturile de finală, la Hunedoara venea CFR Cluj. Stadionul era plin. Înaintea meciului, Maxim le-a cerut jucătorilor săi ceva ce nu ținea doar de tactică. „În momentul în care avem mingea, să încercăm să-i atragem pe suporteri de partea noastră. Să încercăm un șut la poartă,să obținem un corner, ca să putem să dăm din mâini, să le cerem cumva suportul fanilor noștri.”&nbsp;În minutul 11, CFR a rămas în zece oameni după eliminarea lui Tachtsidis. Până la pauză, Marius Lupu a făcut 1-0. După pauză au mai venit trei goluri. 4-0 scria pe tabelă la finalul meciului. O echipă din Liga 2 tocmai eliminase una dintre cele mai titrate formații ale ultimilor ani din fotbalul românesc. Iar oamenii din tribune făcuseră exact ce sperase Maxim. Crezuseră. „Au început să creadă și ne-au dat acea energie pe care noi am fructificat-o. Și am reușit să mergem mai departe.” Două săptămâni mai târziu, tot la Hunedoara, Corvinul a învins-o cu 3-1 pe FC Voluntari și s-a calificat în finala Cupei României. Data de pe tablă nu mai era un vis. Pe 15 mai 2024, la Sibiu, Corvinul Hunedoara și Oțelul Galați au terminat 2-2 după 120 de minute. Trofeul s-a decis la penalty-uri.&nbsp; Corvinul a câștigat. Pentru prima dată în istoria clubului.

<h2>Șansa pe care nu le-o putea lua</h2> Trofeul a deschis însă o ușă care nu mai fusese deschisă la Hunedoara de 42 de ani. Europa. Corvinul a primit licența pentru Europa League, dar alegerea venea cu un preț. Schimbarea formei de organizare, necesară pentru ca echipa să poată avea drept de promovare în Superligă, trebuia amânată. Pentru Maxim, alegerea a însemnat și o întoarcere, peste ani, la experiența trăită ca jucător la Timișoara. „Am jucat meciuri internaționale în Europa League și am simțit pe propria piele ce înseamnă. Nu puteam să le răpim băieților șansa aceasta.” <h2>Corvinul, din nou în Europa&nbsp; </h2> Hunedorenii reveneau în cupele europene după 42 de ani. Adversara tocmai câștigase Cupa Ungariei și terminase campionatul pe locul secund. Pe teren, diferența de pe hârtie a dispărut. Sergiu Buș a deschis scorul. Marius Lupu a marcat de trei ori. Paksi - Corvinul 0-4. Maxim spune că victoria nu l-a surprins. Proporțiile ei, poate. Iar cele patru goluri avantaj au produs, înaintea returului, un gând care s-a strecurat aproape inevitabil în jurul echipei. <h1 style="text-align:center;">„N-au cum să ne dea 5!” </h1> N-au dat. Paksi a câștigat returul cu 2-0, iar Corvinul a mers mai departe. A urmat Rijeka. 0-0 la Sibiu, apoi returul din Croația. Rijeka a marcat repede, dar Corvinul a primit în repriza a doua șansa de a egala. Sergiu Buș, omul care deschisese seara de la Paks, a ratat un penalty. Florin refuză însă să transforme ratarea într-un reproș. Tocmai pentru că știe cum se simte un astfel de moment. Ca jucător, la Farul, fusese desemnat să execute un penalty împotriva Stelei, deși simțea că nu ar trebui să o facă. A ratat. De atunci, spune că nu mai stabilește un singur executant. Are trei-patru jucători pregătiți, iar alegerea le aparține în funcție de cum se simt în acel moment. La Rijeka, mingea n-a intrat. Corvinul a pierdut cu 0-1 și aventura europeană s-a oprit. Au rămas însă patru goluri la Paks, o dublă în care o echipă din Liga 2 a stat la un penalty de egalitate în fața viitoarei campioane a Croației și experiența pentru care, cu câteva luni înainte, alesese să amâne un alt vis. Superliga.

<h2>Visul rămas în așteptare&nbsp; </h2> În sezonul 2025-2026, Corvinul a terminat neînvinsă cele 21 de etape ale sezonului regular din Liga 2. Iar pe 7 mai, la Hunedoara, o victorie cu 2-0 împotriva lui FC Voluntari a făcut ca promovarea să devină matematică. După 34 de ani, Corvinul revenea în prima ligă. Câteva zile mai târziu, echipa lui Maxim devenea și campioana Ligii 2. Când ajunsese la Hunedoara, în 2021, găsise o echipă de Liga 3 care încă se numea CS Hunedoara și tribune din care dispăruseră mulți dintre suporteri. Cinci ani mai târziu, avea în spate o promovare în Liga 2, o Cupă a României, meciuri europene și, în sfârșit, drumul deschis spre Superligă. Dar Maxim vorbește despre ce s-a construit la Hunedoara mai degrabă la plural decât la singular. „Nu sunt boss-ul nimănui, eu sunt parte din această echipă.” Spune că încearcă să fie antrenorul pe care și l-ar fi dorit el atunci când era jucător. Nu intră în viața privată a fotbaliștilor, nu îi amendează și preferă să vorbească cu ei „părintește, frățește”, atunci când situația o cere. Întors în vechea tribună a stadionului din Hunedoara pentru interviul cu Superliga.ro, vorbește despre Corvinul ca despre un proiect care abia începe să capete dimensiunea pe care și-o dorește.&nbsp; Stadion. Bază de pregătire. Academie. O proiecție pe minimum cinci ani. <h1 style="text-align:center;">„Să facem din Corvinul noul Atletico Madrid!” </h1> Nu vorbește despre copierea unui club. Vorbește despre identitate, despre legătura dintre echipă și oraș și despre construirea unui loc în care jucătorii să-și dorească să vină. Iar când este întrebat dacă se vede plecând, Maxim nu pare grăbit. Cine ar vrea să se grăbească să plece, atunci când acasă se simte bine. Peste mai bine de trei decenii, copilul care văzuse primul meci al Corvinului cu tatăl său, pe o ploaie măruntă, vorbește despre ce a reușit să facă pentru echipa la care își dorea atunci doar să ajungă. Și câte mai are de realizat de acum înainte pe Drumul Corvinilor.&nbsp;„Un copil de la Brad, crescut de un maistru miner și o mamă care a lucrat în alimentară, a reușit să câștige un trofeu, să promoveze o echipă ca și Corvinul și să aibă multe de demonstrat în viitor.”

Loc		Club	MJ	DG	P

superliga 2026

Fotbal

vineri 06 noiembrie

sâmbătă 07 noiembrie

duminică 08 noiembrie

luni 09 noiembrie