Petrolul Ploiești

FK Csikszereda

Stadionul Municipal Miercurea Ciuc

Dinamo București

FC Argeș

Stadionul Orășenesc Mioveni

FC Universitatea Cluj

Oțelul Galați

Stadionul Oțelul

FC Farul Constanța

CFR Cluj

Stadionul Dr. Constantin Rădulescu

Universitatea Craiova

Metaloglobus

Stadionul Clinceni

UTA Arad

FCSB

Arena Națională

AFC Hermannstadt

FC Botoșani

Stadion "Municipal" Botoșani

Unirea Slobozia

FC Rapid București

Superbet Arena Giulești

Ionuț Tătaru

CRONICĂ

A fost o rundă a oaspeților, care s-au impus în jumătate dintre meciuri și au obținut și o remiză. Singura echipă aflată în Top 6 care a câștigat este Universitatea Craiova, oltenii punând astfel capăt unei serii negative în urma căreia au pierdut poziția de lider în Superliga. O poziție pe care se menține FC Botoșani, urmată de Rapid, învingătoare în fața lui Dinamo, și de gruparea din Bănie. Cele trei de pe podium s-au rupt puțin de urmăritoare, diferența între locurile 3 și 4 fiind acum de 4 puncte. Oțelul a confirmat momentul foarte bun și a reușit din nou scorul etapei, urcând pe loc de play-off, însă probabil rezultatul despre care s-a vorbit cel mai mult a fost victoria obținută de Metaloglobus în fața campioanei FCSB. Prima în Superliga pentru formația nou-promovată. A fost și runda în care U Cluj a rămas fără antrenor, lucru care probabil se va întâmpla și la rivala CFR, învinsă la Ploiești în meciul care a închis etapa. Probleme și la Hermannstadt, care a ajuns pe loc retrogradabil, după eșecul cu Csikszereda, a cărei serie pozitivă se prelungește.

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid09azepdVqzNF3eLBQRfQN497aB3VVdMCLM2QwKfu2SaBAT5ZGPSizuba2G4r1xxJrl

Așadar, o etapă 13 cu noroc pentru unii, ghinion pentru alții și cu multe evenimente. Cu ce rămânem la finalul ei?

<h2>Victoria istorică a lui Metaloglobus</h2>

Dacă tot aștepți atât pentru un prim succes în Superliga, măcar să fie ceva memorabil, nu-i așa? Și ce poate fi mai bun pentru o debutantă decât să câștige în fața campioanei? E adevărat, o campioană în criză, însă diferența dintre cele două echipe rămâne una uriașă. Măcar pe hârtie, pentru că pe teren lucrurile au stat cu totul altfel. Nici măcar atunci când a deschis scorul - din nou, din penalty, așa cum se tot întâmplă în ultima vreme -, FCSB nu a dat senzația că e în control. Metaloglobus nu a renunțat la stilul curajos impus de Mihai Teja și a fost răsplătită după pauză, când a întors rezultatul și a sărbătorit o victorie memorabilă (2-1). Din punct de vedere al clasamentului, nu se schimbă foarte mult pentru formația nou-promovată, care rămâne ultima, la o distanță apreciabilă de locurile de baraj. Însă un astfel de rezultat poate da un alt sens parcursului ulterior din acest sezon. În ceea ce-i privește pe roș-albaștri, eșecul de la Clinceni readuce dubiile și grijile care păreau să se fi îndepărtat după cele două succese consecutive din campionat. Deși semnele că situația rămâne una complică nu au dispărut niciodată cu adevărat.

https://www.facebook.com/reel/2188217281688208

<h2>FC Botoșani a gestionat presiunea primului loc în stil de mare echipă </h2>

Se spune că e mai ușor să ajungi în vârf decât să te menții acolo. FC Botoșani a ajuns liderul Superligii și s-a putut bucura de acest statut timp de două săptămâni, cât a durat pauza pentru naționale. O perioadă destul de lungă pentru o echipă pe val, care îi putea face pe elevii lui Leo Grozavu să-și iasă din ritm sau sa-și piardă din concentrare. Nu a fost cazul! Moldovenii au mers în Ardeal și au învins-o cu 2-0 pe Universitatea Cluj, una dintre reprezentantele României în cupele europene în acest sezon. O victorie convingătoare, fără dubii, care a arătat că presiunea locului 1 a fost gestionată corect de către surprinzătorul, dar meritatul lider al campionatului. De cealaltă parte, de această dată nu mai e cale de întors: Ioan Ovidiu Sabău a plecat de pe banca ”Șepcilor roșii”.

Cîmpanu, George Alexandru

<h2>Hegemonia rapidistă în derby-urile cu Dinamo continuă</h2>

Rapid și-a întărit candidatura la titlu prin victoria cu 2-0 din derby-ul cu Dinamo, de pe Arena Națională. Astfel, giuleștenii rămân neînvinși din 2015 în fața rivalilor din Ștefan cel Mare. A fost un succes al cinismului și al pragmatismului (un șut pe poartă, două goluri), obținut în inferioritate numerică, ceea ce arată forța mentală a elevilor lui Costel Gâlcă. Alb-vișiniii nu joacă cel mai efervescent fotbal, însă au un joc solid, bazat în primul rând pe o apărare greu de depășit (doar nouă goluri primite, cele mai puține în Superliga) și o constanță necesară într-o cursă de anduranță, așa cum e o bătălie pentru titlu.

https://www.facebook.com/reel/2039544716449695

<h2>Craiova câștigă, dar încă e în convalescență</h2>

Fostul lider, Universitatea Craiova, a pus capăt seriei negative - patru meciuri fără victorie în toate competițiile -, dar băieții lui Mirel Rădoi mai au de tras până să ajungă din nou la nivelul de încredere din startul sezonului. Acest 3-1 cu Unirea Slobozia s-a conturat abia pe final, în superioritate numerică și după ce ialomițenii au irosit o șansă incredibilă de a trece în avantaj, deși jucau deja în 10 oameni. Pentru alb-albaștri era crucial un rezultat pozitiv, iar contextul actual face absolut irelevant modul în care a fost obținut. Faptul că succesul din weekend a permis și o ușoară detașare față de următoarea clasată, Dinamo, e un bonus binevenit.

<h2>Laszlo Balint s-a întors la Arad și nu a avut milă</h2>

Oțelul arată din ce în ce mai bine sub comanda lui Laszlo Balint. A obținut a doua victorie consecutivă cu 4-0, are trei succese în ultimele patru etape și a urcat pe poziția a șasea. În weekend, gălățenii au câștigat pentru prima oară în deplasare în actuala ediție a Superligii și au făcut-o de manieră impresionantă. O victorie specială pentru antrenorul dunărenilor, care are un trecut important la Arad, unde a reușit o promovare cu UTA. Acum, a mers ca adversar pe Arena Francisc Neuman și nu a avut milă de fosta sa echipă.

Nu a durat mult până când mâna lui Eugen Neagoe a început să se vadă (și) la Petrolul. Ploieștenii au obținut a doua victorie consecutivă, 1-0 cu CFR Cluj, și au perspective tot mai bune, chiar dacă atacul e în continuare cel mai slab din Superliga (nouă goluri marcate). Momentul critic pare să fi trecut, iar acum ”Lupii galbeni” pot spera că în curând vor reveni în zona sigură a clasamentului. În schimb, în Gruia situația este tot mai dramatică. După egalul din restanța cu Csikszereda (2-2), eșecul de pe Ilie Oană va duce aproape sigur la despărțirea de Andrea Mandorlini și revenirea lui Dan Petrescu pe bancă. Rămâne de văzut dacă ardelenii doar se învârt în cerc sau modificarea schimbării va aduce revirimentul dorit.

<h2>Csikszereda a uitat să mai piardă </h2>

Nou-promovata din Miercurea Ciuc e într-o serie formidabilă: nu pierde de șapte meciuri în Superliga. Un parcurs impresionant, chiar dacă cinci dintre aceste partide s-au terminat la egalitate. Csikszereda a câștigat în ultimele două etape - 2-1 cu U Cluj și 2-0 cu Hermannstadt -, iar între aceste partide a remizat în restanța cu CFR Cluj. Succesul de la Sibiu a dus la rocada din clasament cu formația pregătită de Marius Măldărășanu, ajunsă acum penultima în clasament, după trei eșecuri consecutive.

<h2>Argeșul, în pierdere de viteză?</h2>

FC Argeș rămâne pe locul 5, dar remiza de la Ovidiu cu Farul (0-0) a fost al doilea meci consecutiv în care elevii lui Bogdan Andone nu au reușit să marcheze. E prematur să vorbim despre o criză. Până la urmă, e vorba de o nou-promovată și astfel de momente mai puțin reușite sunt normale. Însă odată cu trecerea timpului, lupta pentru Top 6 va deveni tot mai dură și e nevoie de fiecare punct. Lucru pe care constănțenii - fără victorie de la începutul lui septembrie - îl știu foarte bine.

Metaloglobus a spart gheața cu un succes istoric, Rapid a câștigat derby-ul etapei, iar FC Botoșani rămâne lider

Cu ce rămânem după etapa a 13-a din Superliga

Ana-Maria Popescu

INTERVIU

Iulie 2011 este momentul în care cel pe care îl cunoaștem drept Mario Camora a ajuns în România pentru prima dată, iar de atunci nu a mai plecat decât în vacanțe. Avea 24 de ani pe atunci și jucase doar în țara natală, în Portugalia. A semnat cu CFR Cluj din postura de jucător liber de contract și a dat totul clubului care și-a pus încrederea în el. 565 de meciuri a strâns în tricoul echipei la care a ajuns să poarte și banderola de căpitan și alături de care a câștigat nu mai puțin de 10 trofee. În 2020, Mario Camora și-a luat și cetățenia română, având și 10 meciuri pentru naționala României. L-am vizitat pe Mario la Cluj și l-am rugat să își spună povestea. Mario, în primul rând îți mulțumim că ne-ai primit. Aș vrea să mergem puțin vizual în Samora Correia. Spune-ne cum arată locul în care te-ai născut. E un oraș așa mic. Acum s-a dezvoltat foarte mult. La fel ca cred că orice țară s-a dezvoltat. Dar în timp ce eram copilaș acolo, era un oraș mai micuț. Toată lumea se știa. Diferență în cazul de ziua de astăzi. Dacă ieși dintr-un bloc sau ceva de genul, tu nici nu știi cum îi cheamă pe vecinul tău. Era un oraș mic, dar foarte fain. O copilărie faină. Nu te cheamă Camora. Aș vrea întâi să ne spui numele tău complet și spune-ne și de unde a ajuns să ți se spună așa. Numele meu complet e Mario Jorge Malico Paulino, ca la telenovelă, multe nume. Dar porecla vine de când eram mai mic. Mă duceam la meci la fratele meu, care a fost și el fotbalist și juca atunci în oraș. Și nu știau bine să spună Camora. Samora, scuze. Și spuneam eu Camora. Și atunci a rămas Camora, Camora în loc de Samora. Și mama ta cum te strigă? Mario. Ce înseamnă mama ta pentru tine? E tot. Am crescut și cu ea. Frații mei sunt toți mai mari. Au plecat foarte devreme de acasă, că și-au făcut familie. Și am fost unicul care am rămas cu mama care m-a crescut. A avut și ea momente grele, în care a divorțat și de tata. Și atunci am crescut până la 8 ani, până a cunoscut și ea pe cineva, am rămas numai cu ea. Și înseamnă tot pentru mine. Un rol important în cariera ta și în cine ești acum l-a avut tatăl tău vitreg, cu care mergeai la termopane atunci, când erai mic, înainte de antrenamente. Ce anume din felul lui de a fi ai preluat și tu în postura de tată? Eu la început și de relații, în căsătoria pe care o am acum, am învățat mult de la el. În primul rând, și nevasta mea avea un copil care avea și el un an și jumătate, pe care eu îl consider la fel ca pe Santiago, îl consider copilul meu la fel. Și cred că asta am învățat cel mai mult. Că nici el nu avea copil atunci și am fost copilul lui. Cred că asta, afecțiunea asta de a oferit-o unui copil, cred că asta m-a făcut să învăț și mai mult de la el și e o persoană foarte caldă, la fel cum sunt eu. Ai crescut ca portughez și ai făcut foarte multe pentru fotbalul românesc. Cum simți că ți se împletesc identitatea portugheză și cea românească în viața de zi cu zi? Nu e diferență prea mare. Sunt două popoare care se descurcă foarte bine oriunde sunt. Și portughezii și românii. Sunt persoane calde. Ce am simțit aici, mă simt ca acasă. Nu am văzut o diferență foarte, foarte mare de popor. Sunt popoare cărora le place să trăiască și viața. Ce element din cultura fotbalistică portugheză ai dori să-l vezi mai mult în fotbalul românesc? Poate de la început, de la copii. Multe baze sportive, academii, aproape toate cluburile din prima ligă au academii adevărate. Noi vedem multe, se vede forma cum crește un copil în fotbalul românesc și diferența care e în fotbalul portughez. Cred că de acolo îi învață toate diferențele ce prinzi de la început până ajungi la seniori. Cred că asta de academii și lucruri adevărate, condiții pe care trebuie să le aibă un copil să ajungă fotbalist, cred că asta e diferența cea mai mare. Dacă ar fi să iei ceva din fotbalul românesc să-l duci în Portugalia, care ar fi? Aici se lucrează sincer mai mult fizic, mai mult sală, cu care în Portugalia nu eram obișnuiți mult cu asta. Dar în ziua de astăzi oricum, în orice țară și orice club sunt mai profesioniști, au toate astea, vitaminizare, au centrul de recuperare care înainte nu erau. Și cred că poate agresivitatea care e aici să fie acolo. În termeni de joc, cred că acolo poate e un joc mai plăcut din cauza că sunt mai mulți bani, se investește mai mult și cred că jucătorii atunci... asta e diferența cea mai mare. Nu putem compara, un exemplu, bugetele a trei echipe mari de acolo cu trei echipe mari din România. De-a lungul timpului ai demonstrat că ești un jucător versatil în teren. Există o nouă poziție pe care ți-ai dorit să o joci? La vârsta asta joc oriunde unde antrenorul crede că pot ajuta echipa. Deja sunt și pe final de carieră, poate un sistem de trei să joace al treilea fundaș central, nu știu. M-aș putea adapta acolo pentru experiența pe care o am. Dar mă gândesc acum la fiecare meci să mă bucur de meci și să mă simt fericit la ce fac.

<h2>„Mă simt cum mă simțeam la 30-31 de ani!” </h2>Ce obiceiuri ai preluat de când ești la Cluj care te-au ajutat să-ți păstrezi atât forma fizică? Asta nu numai la Cluj, asta vine deja de mic, adică de la 16-17 ani, când deja știi tu ce vrei să faci, cred că acolo a fost secretul. Asta am vrut să fac: să fiu fotbalist. Sincer, nu mă așteptam să ajung la această vârstă să joc în continuare, să mă simt așa fizic, dar eu cred că asta e și norocul meu, în primul rând de organismul pe care îl am. Nu sunt jucător care ține niște diete sau o recuperare prea mare, încerc normal. Știu că fotbalul de astăzi nu mai e ce a fost, dar eu cred că mare parte e noroc cu organismul și cu fericirea că nu am avut accidentări grave. Dacă ar fi să îți dăm o vârstă pentru cum te simți tu fizic, ce vârstă ar fi? Sincer, mă simt cum mă simțeam poate la 30-31 de ani și deja sunt mulți ani înainte. Ai hobby-uri mai puțin cunoscute care te relaxează în afară de sport? Ce mă relaxează cel mai mult este să stau cu prietenii, să ies la masă cu ei, să stau, să râdem. Avem și un cuplu, două de prieteni, cei mai buni, cu care mergem fiecare săptămână la masă, fără copii, să stăm numai noi, să vorbim, să râdem, și cred că asta mă relaxează cel mai mult, să petrec timp cu ei în afară de timpul normal cu familia și copiii. Dar să simți relaxare totală, cu prietenii, la masă, cu aceste cupluri care sunt cei mai buni prieteni ai noștri — cred că asta mă relaxează cel mai mult. Reușești să te deconectezi total de fotbal? În vacanță, da. Am încercat acum în ultimii trei ani, noi avem obiceiul să mergem o săptămână în vacanță fără copii și numai cu prieteni și alta cu copii. Deci săptămâna aia în care suntem fără copii încerc să mă distrez, să fac tot ce nu pot să fac în timp aproape de 10-11 luni, și încercăm să nu vorbim de fotbal. Asta e cea mai importantă — să stăm, să mă relaxez, să îmi încarc bateriile. Dacă stai tot timpul să vorbești de fotbal, tot te încarcă, și încercăm așa. Ești unul dintre veteranii echipei. Spune-ne cum îți alegi cuvintele atunci când trebuie să le vorbești jucătorilor tineri. Încerc să le spun să fie interesați de fotbal în primul rând, să vadă alte meciuri și la echipe mai mari — au mult de învățat de acolo. La noi, pe terenul de antrenament, să fie ca un meci. Și ce e cel mai important pentru mine, după acest lucru, să fie serioși 100%, și la antrenamente, să fie economici. Vorbesc mult cu ei: primul salariu sau ce iau primă de semnătură, să nu facă prostia aia de a lua direct o mașină. Încerc să le spun: mai bine luați un apartament sau ceva de genul, că fotbalul se termină foarte repede, nu știi ziua de mâine dacă, Doamne ferește, ai o accidentare sau ceva — măcar să ai unde să stai. Și când termină fotbalul prietenii dispar și să profite de asta și să aleagă bine și prietenii din afara fotbalului. Ai vreun exemplu concret când ți-ai dat seama că un sfat pe care l-ai dat unui dintre jucătorii tineri a ajutat imediat pe teren? Da, și au fost câteva înainte. În primul rând cu Costache. Costache, când a venit, era mai... nu vorbea foarte mult, mai rușinos. Dar la antrenament făcea chestii excelente, și eu de multe ori stăteam față în față cu el la antrenament. Dribla și după, la meci, nu știu, poate îi era frică sau ceva de genul să nu greșească, și atunci greșea mai mult. Atunci i-am spus: te luam tare de la antrenament dacă nu faci la meci. Și adevărul e că se vede că are și el deja altă maturitate și face un sezon foarte bun. Dacă te-ai întoarce în timp, ce decizie fotbalistică sau de transfer ai schimba dacă ai putea? Sincer, absolut nimic. Nu îmi pare rău de absolut nimic din ce am făcut. Am trecut prin momente foarte bune, am trecut printr-un moment foarte rău la acest club. Cum știți, am avut multe șanse de a pleca atunci. Nu am plecat, nu îmi pare rău și sper să termin și aici. Clujul și zona Transilvaniei sunt foarte diferite față de Portugalia. Spune-mi ce provocări ai întâmpinat în adaptarea ta, în momentul în care ai ajuns aici, și ce locuri din zonă îți plac? Cea mai mare a fost frigul, prima iarnă pentru mine. Acum e mai bine, dar când am venit în 2011, atunci era multă zăpadă, frig pe care noi, în Portugalia, în zona mea, nu îl aveam. Asta a fost cel mai greu: la meciuri, la antrenament. Cred că se vedea la antrenament, arătam numai ochii, că eram tot camuflat. Cred că asta a fost cel mai greu pentru mine în primul an și al doilea. Ce îmi place cel mai mult? Multe chestii îmi plac, dar eu zic că multe locuri sunt plăcute — depinde cu cine ești și cum te simți.

<h2>„Dan Petrescu mi-a spus să fac cursul de antrenor!” </h2>Ce visezi să faci după ce îți închei cariera de jucător? Te-ai gândit? Te vezi antrenor? Manager? Implicat în zona de academie, poate?Asta m-am gândit. Asta e primul pas pe care vreau să-l fac — cursul de antrenori. E un lucru care îmi place foarte mult. Și în primul rând, ce mă gândesc să fac: următorul proiect după ce termin cu fotbalul. Acum vom vedea când va fi. Și dintre toți antrenorii pe care i-ai avut, care te-a inspirat cel mai mult în zona asta, să urmezi și cursul de antrenor? Sincer, învăț cu toți. Fiecare are forma lui de gândire, de a face. Dar cel care mi-a spus clar să fac cursul de antrenor a fost Mister Dan Petrescu. Am avut o discuție cu el în care mi-a spus să fac cursul de antrenori, poate și pentru câteva păreri când m-a mai întrebat, cred că am fost de acord cu el. Cred că de asta a fost vorba. Dar încerc și notez și acasă — am și acasă un caiet pe care trec fiecare antrenor, un antrenor care ți-a plăcut, de altul, care ai vorbit, cum a reacționat cu jucătorii. Încerc să scot ce e mai bun din fiecare antrenor pe care l-am avut, și fiecare are plus și contra, dar scot plus din fiecare, că poate așa mă ajută în viitor. Te simți mai mult străinul cu cele mai multe meciuri în Superliga sau unul dintre românii cu cele mai multe meciuri din istoria campionatului? Poate unul dintre români. Poate pentru alții, în continuare, străin. Am văzut și acum, în ultimii 2-3 ani, tot la lista aia, când a fost făcută, că eram văzut ca străin acolo. Dar sunt un român ca oricare. Am pașaport, plătesc taxa ca oricare, așa că mă bucur foarte mult că am dublă naționalitate. Normal că nu pot uita și Portugalia, că acolo am crescut și acolo am familie, dar tot ce am în viață, practic, mi-a dat România, și le mulțumesc, și încerc să fac tot ce mai bine, să fiu un plus, să fiu un ajutor, și dacă după ce termin fotbalul să fiu un ajutor pentru sportul românesc. Acum o întrebare de baraj: cine se lasă primul? Tu sau Deac? Asta nu știu. Eu acum încerc, sincer, pot să vorbesc de mine: încerc să fiu, să văd anul plus an, să vedem cum mă simt în primul an. Adevărul e că anul ăsta mă simt foarte bine, cred că fac un sezon foarte bun, mai bun ca ultimul sezon. Îmi fac și eu autocritică și văd acest lucru. Acum mă simt bine. Dacă ar fi să mă întrebați, în acest moment mă simt bine să mai joc un an. Dar mai e până la final de campionat și, Doamne Ajută, să fiu în primul rând sănătos și să continui cu forma în care sunt și să pot să ajut echipa să atingem obiectivul. Care este cea mai importantă lecție pe care jucătorii lui CFR, actualii și viitorii, o pot învăța de la Camora? ADN-ul ăsta, poate ADN de campion. Cred că astăzi jucătorul care vine trebuie să știe că vine la un club care e obișnuit să câștige. Într-adevăr, în ultimii 2-3 ani nu am mai luat campionatul, dar am luat tot o cupă, care e importantă pentru noi. Dar trebuie să învețe că vine la un club care e obișnuit să câștige. Să intre pe fiecare antrenament serios și la meci cu gândul și numai la victorie. Mario, ce ți-ai dori să lași moștenire în fotbalul românesc? Să fiu văzut ca un jucător care a fost important în fotbalul nostru. Dar pentru mine cel mai important este să fie familia și copiii mei mândri, și asta e pentru mine. Fiecare are o părere diferită, trebuie respectată, dar pe mine mă interesează mai mult ca copiii mei și familia mea să fie mândri pentru toată cariera pe care am făcut-o. Cum este fiul tău cu fotbalul? Că spuneai acum ceva timp că după meciul cu Celtic Glasgow s-a îndrăgostit de fotbal. Da, merge bine, îi place, mă bucur. Dar el știe oricum că cea mai importantă e școala, și știe că dacă nu e cuminte la școală cea mai mare pedeapsă e cu fotbalul: nu îl ducem la antrenament sau spunem că nu îl ducem la un turneu sau la un meci. El trebuie, în primul rând, să nu facă greșeala pe care mulți o fac. Dacă la academia noastră ajung 2% la echipa mare, cred că deja e foarte bine, și el trebuie să se gândească că dacă nu ajunge acolo, trebuie să ai ceva de făcut. Să aibă o carieră frumoasă în orice își dorește și asta pentru mine e cel mai important. În acest moment e școala, acolo pentru el încă este o distracție fotbalul, vrea să se distreze, dar în primul rând va fi școala. Pe ce post joacă? Calcă pe urmele tatălui? Nu, joacă extremă, e ca mine când am început cariera, ca extremă. Dar, cum am spus eu, acum vreau și el să... e bine că și la grupul lui mai joacă pe extremă, mai joacă pe la mijloc. E bine să vadă altă poziție, să învețe și să fie în primul rând fericit.

<h2>„Mi-ar plăcea să fiu antrenor la CFR” </h2>Mario, dacă ar fi să te pun să alegi un cuvânt care este preferatul tău din portugheză, care ar fi acela? Poate guerreiro, cred că asta mă definește cel mai bine. Am fost o persoană și sunt o persoană care să nu întoarcă fața de la luptă, care încerc să fiu în fiecare zi mai bun, și cred că asta poate fi cuvântul din portugheză cel mai bun — un guerreiro. Și cuvântul preferat în română? Română — luptător. Tot acolo ajungem. Am fost toată cariera mea și așa va fi până termin. În încheiere, spune-mi dacă există vreo întrebare care ți-ar fi plăcut să o primești într-un interviu, dar nu ai primit-o niciodată. Au fost atâtea… Poate și greșesc, sincer. Să mă gândesc… dacă mi-ar plăcea o zi să antrenez pe CFR Cluj. Poate asta. Dacă tot doresc să fiu antrenor, poate asta e o întrebare care nu a fost pusă. Că așa, în rest, nu văd o întrebare care nu a fost pusă până acum. Și ți-ar plăcea într-o zi să o antrenezi pe CFR Cluj? Foarte mult. Cum am spus, e un club care mi-a dat tot. Mi-ar plăcea — cine știe, vreodată — să fiu antrenor la CFR, la echipa mare. Și mi-aș dori foarte mult să câștig trofee și ca antrenor. Pentru mine, asta ar fi momentul cel mai fericit din cariera mea. Ce fel de antrenor ți-ar plăcea să fii? Care abordează un stil ofensiv sau defensiv de joc? Asta depinde și de strategie. Mie îmi place un fotbal ofensiv, de posesie, în care să domini adversarii cu posesie. Dar sunt și meciuri în care trebuie să vezi strategia: dacă joci cu o echipă mult mai puternică decât tine, trebuie să te aperi mai mult. Știi că vei avea mai puțină posesie și atunci trebuie să inventezi ceva — să joci în tranziție ofensivă sau ceva de genul, să pleci mai repede în contraatac, să stai la așteptare. Dar mie îmi place un fotbal mai ofensiv și o echipă care are posesie, care trebuie să fie peste mulți adversari.

Mario Camora (38 ani) este portughezul care s-a îndrăgostit atât de tare de România încât și-a luat și cetățenia și consideră locul în care a ajuns în 2011 ca fiind acasă.

Mario Camora: „Mi-ar plăcea să fiu antrenor la CFR!”

Levente Balint

Ploieștenii par revigorați de aducerea lui Eugen Neagoe. Petrolul are a doua victorie la rând cu 1-0, după un meci în care a furnizat mai mult fotbal decât CFR, cotată clar cu prima șansă înainte de joc. Galben-albaștrii nădăjduiesc că vor ieși din zona periculoasă, în timp ce alb-vișiniii nu oferă niciun argument că pot reveni în prim-plan.<h2>Ricardinho, șanse uriașe în prima parte!</h2>CFR a demarat partida fără un element important. Goleadorul Munteanu a fost accidentat. Mandorlini a avut însă din start două din numele sonore ale pieței de transferuri din această toamnă, vestiții Zouma și Slimani. Iar alb-vișiniii au avut primele șanse. În minutul 7, Emerllahu a tras de la 16 metri pe lângă poartă, iar Slimani (20) a reluat cu capul peste poartă de la șase metri, arătând că este departe de perioada în care marca pentru Sporting Lisabona sau Lyon.Treptat, ”găzarii” au început să țină jocul departe de propria poartă. Am avut o perioadă în care s-au evidențiat mai degrabă apărările, extrem de exacte și concentrate. Dar, pe finalul primei părți ”Lupii” au început să muște. Protagonist, Ricardinho. Fundașul dreapta al gazdelor a trimis de la 15 metri în afara buturilor (40), pentru ca în minutul 45+3 tot el să tragă ”afară” deși era liber la numai 14 metri.<h2>Schimbările lui Neagoe au fost mai inspirate</h2>Jocul a decurs oarecum asemănător în repriza doua. CFR a dat tonul ocaziilor, în minutul 54 Slimani reluând cu capul în brațele lui Bălbărău, din centrul careului. Apoi, Petrolul s-a apropiat iarăși de ultima treime, în condițiile în care jocul clujenilor s-a alterat constant.În minutul 58, Neagoe a optat pentru Denis Radu, în locul lui V. Gheorghe, care intrase în minutul 29 (!) în locul accidentatului Grozav. Mutarea lui ”Geană” s-a arătat mai eficientă decât schimbările lui Mandorlini, care a mizat pe Cordea sau Biliboc.&nbsp;Atacul prahovenilor a devenit tot mai contondent, în minutul 66 Chică-Roșă nimerind bara din zece metri!Elanul galben-albaștrilor s-a eficientizat în minutul 77. Denis Radu a primit mingea în careul mare, după ce șutul lui Jyry a fost deviat de Ilie. Radu a înscris pe lângă Hindrich, din șapte metri, pentru 1-0, dar golul a fost validat abia după patru minute de analiză VAR, deși poziția ploieșteanului părea regulamentară din start.12 minute de prelungiri, mai degrabă un chin pentru CFRInițial, Sebastian Colțescu a arătat opt minute adiționale. Acestea, în condițiile unui joc cu multe fragmentări, au devenit în total 12. Dar, nici acest lung timp avut la dispoziție nu a adus nimic cu adevărat periculos din partea ardelenilor. Mult chin, lipsă de idei, statisticile reprizei a doua fiind relevante. ”xG” de doar 0,45, doar două șuturi cadrate.A fost un meci care a arătat că nu de fiecare dată sunt decisive cotele de piață și biografiile jucătorilor. ”Lupii” au avut nerv și energie, în vreme ce CFR rămâne în propria-i admirație. Timpul trece, iar trupa din Gruia staționează. Problemele sunt structurale la fosta campioană, iar&nbsp; ”Doctorul” Iuliu Mureșan, reînscăunat în virtutea unui trecut performant, are nevoie de niște rețete miraculoase pentru însănătoșirea echipei.

Golul rezervei Denis Radu a răsplătit efortul ”Lupilor”. CFR? La fel de anemică și fără perspective

Petrolul-CFR 1-0. Denis, intrare de vis

Meciul de fotbal dintre AFC Hermannstadt si FK Csikszereda in Superliga Nationala, la Stadionul Municipal Sibiu, luni 20 octombrie 2025. © Action Foto / Simion Sebastian Tataru. Unauthorized use is prohibited. All rights reserved.

Ciucanii au dat dovadă de pragmatism total și ajung la două luni fără eșec la nivel oficial. Prin triumful de la Sibiu, Csikszereda a sărit peste Hermannstadt, trupă care nu reușește să iasă din criza pe care o traversează în acest campionat.

<h2>Hermannstadt, ocazii rarissime. Csikszereda a primit o mână de ajutor de la sibieni!</h2> Marius Măldărășanu a avertizat înaintea partidei că harghitenii sunt o echipă dificil de trecut, din cauza modului în care știu să se aglomereze în zona centrală. Hermannstadt a pornit foarte ofensiv, cu ciucanii convenindu-le această postură defensivă. Iar jocul din prima parte a decurs simplu: sibienii străduindu-se să desfacă apărarea, Csikszereda stând ”la cutie”. Nu este de mirare că astfel cele mai mari șanse le-au avut gazdele.Prima oportunitate majoră a venit în minutul 15, când Veres a respins de pe linia porții o reluare cu capul a lui Bejan. Neguț, activ ca de obicei, a trimis de la 17 metri pe lângă buturi (23), iar Ciubotaru, impulsionat de recenta chemare sub ”tricolor”, a reluat din colțul careului mare în afara porții (27). Apoi au venit două ocazii uriașe. Întâi, Gjorgjievski (28) a reluat incredibil pe lângă poartă din doar șapte metri, pentru ca apoi Neguț să reia și el alături din opt metri (32)!Și, vorba vechiului clișeu, ocaziile s-au răzbunat. În minutul 38, Selimovic a trimis o pasă neglijentă către propriul portar, Eppel a receptat mingea și, singur cu Căbuz, a îndeplinit o formalitate: 1-0 pentru Csikszereda, la prima șansă a reprizei. Și asta, cu contribuția decisivă a sibienilor!Pentru a se întregi frustrarea gazdelor din prima parte, în minutul 45+4 Ciubotaru a nimerit transversala cu un șut de la 15 metri!<h2>Același tipar. Iar Jebari a înscris un gol memorabil</h2>Nu s-a schimbat nimic din stilul partidei nici după pauză. Gazdele au controlat partida, însă o dată cu trecerea timpului atacurile lor au fost tot mai sterile. Nici intrarea lui Chițu din minutul 55 nu a adus mai multă vigoare, tot Neguț (62) fiind aproape de a puncta, dar șutul său de la 25 de metri a fost deturnat ușor de Pap. A intrat în minutul 69 și ”arma secretă” Buș, dar apărarea ciucană nu a putut fi nici așa dezechilibrată.Iar Csikszereda a arătat apoi că pragmatismul maxim există. Sibienii au ”comis-o” din nou. Ivanov a pierdut un balon aproape de centrul terenului, Jebari a preluat balonul și a înscris minunat la vinclu, cu un șut de la 30 de metri. 2-0 pentru Csikszereda, din două ocazii furnizate practic de gazde!Cei de la Hermannstadt au căzut definitiv după această reușită. Nimic nu le-a mai ieșit, iar statisticile superioare din partidă nu îi încălzesc cu nimic. Declinul trupei lui Măldărășanu pare greu de oprit acum.Dincolo de șansă și de stilul ermetic, Csikszereda merită aprecieri pentru parcursul solid din ultima perioadă. Este evident că nimeni nu o mai consideră acum pe trupa harghiteană ca victimă sigură în lupta de supraviețuire.

Eppel a profitat de o gafă a lui Selimovic, iar Jebari a înscris unul din cele mai frumoase goluri ale anului

Hermannstadt-Csikszereda 0-2. Eficiență și fantezie

La începutul lui august, Cristi Manea era nemulțumit de statutul său de rezervă și plecarea sa părea inevitabilă la un moment dat. Duminică seara, internaționalul a fost însă capital în triumful giuleștean din derby. Nu doar prin contribuția la cele două reușite, ci și prin aportul său solid la jocul alb-vișiniilor.

Enigma ultimelor zile s-a clarificat la aflarea ”line-up”-urilor. Musi a intrat ca titular, după multă incertitudine. În schimb, Kopic a surprins puțin prin prezența lui Pop în primul 11, în detrimentul lui Perica, autorul golului din victoria cu Slobozia din runda trecută. În rest, formații de start conform așteptărilor, inclusiv la Rapid, acolo unde Gâlcă nu surprins prea mult.Deci, tot ce mai bun la ora actuală, pentru ambele echipe. Derby-ul promitea spectacol, ambele formații trecând printr-o perioadă excelentă. Un Dinamo-Rapid cu miză ridicată în zona de sus a tabelei, cu aroma marilor derby-uri din anii buni ai celor două cluburi.<h2>Intensitate ridicată, șanse de ambele părți. Dinamo, ușor superioară în prima repriză</h2>Ca un derby care se respectă, și acest Dinamo-Rapid a început tare. Giuleștenii au fost primii care au fost trecuți la capitolul ocazii, când Gojkovic (3) a trimis pe lângă poartă din 16 metri central, la o fază la care putea fi mai concentrat. Dus de entuziasmul unui asemenea joc, și Dobre s-a grăbit în minutul 8, când a tras de la 16 metri în afara buturilor, deși putea fi mai altruist.A venit minutul 10 și am văzut una din cele mai spectaculoase momente posibile. Musi a tras din careu, dintr-o poziție favorabilă, Aioani a respins în față. Stoioanov a trimis spre poarta goală, dar Koljic a deturnat mingea cu călcâiul!A urmat o perioadă de ușoară acalmie, dar tendința a fost una a unei dominări dinamoviste. Alb-roșiii au insistat în special pe partea stângă a oaspeților, acolo unde a mizat pe lipsa de experiență a lu Bădescu. Tânărul fundaș a avut reale probleme la incursiunile lui Sivis sau Armstrong. De altfel, Sivis a fost jucătorul cu cei mai buni parametri din primele 45+3 minute. Fundașul lateral a avut și o șansă remarcabilă în minutul 32, când șutul său din 14 metri a fost reținut ușor de Aioani.Am avut apoi câte un moment important. Keita a nimerit bara (34) din 14 metri, de data asta norocul fiind de partea amfitrionilor când balonul l-a lovit în spate pe Epassy. Iar în minutul 44 Musi a tras slab, în afara porții, din zece metri.O primă parte cu o balanță în favoarea dinamoviștilor. Posesie mai bună (55%), 3-0 la șuturi cadrate, plus 1,03 versus 0,18 la capitolul goluri așteptate (xG).&nbsp;<h2>Schimbările lui Gâlcă, mai eficiente</h2>Tehnicianul oaspeților a reacționat la pauză, văzând problemele din linia mediană și din zona stângă. Au intrat Vulturar și Braun, iar recalibrarea echipei s-a simțit. Întâia șansă reală din partea a doua i-a aparținut lui Petrila, acesta irosind o șansă mare în minutul 52, când a tras pe lângă din colțul careului mic.&nbsp;Și-a activat și Kopic schimbările. Kyriakou și Perica au intrat, dar alb-vișiniii au fost cei care au punctat. În minutul 59, Christensen a bătut în fața careului mic un corner, iar Gnahore, presat de Manea, a deturnat mingea în propria plasă: 0-1.<h2>Nici ”roșul” nu i-a ajutat pe alb-roșii!</h2>Kopic a plusat. Karamoko a fost și el introdus în minutul 66, iar după două minute a venit un ajutor pentru gazde, involuntar. Vulturar a intrat dur la Gnahore, inutil, la mijlocul terenului, iar Marian Barbu a avut nevoie de alarma VAR pentru a analiza faza și de a-l elimina direct pe rapidist. Perica (72) nu a profitat de moment și a trimis cu capul în brațele lui Aioani, din șapte metri.&nbsp;Setată pe ofensivă, Dinamo a început să se precipite, iar în minutul 74 a fost taxată crud. La o minge pierdută de Cîrjan la centru, rapidiștii au furnizat un contraatac iute. Petrila a fost lansat de Christensen, iar din apropierea careului mic l-a ”asistat” pe Manea, care din patru metri a înscris leher pentru 0-2!<h2>Rapidiștii, exacți în defensivă. Dinamoviștii, ocoliți și de noroc</h2>A urmat o suită de atacuri ale gazdelor, iar trupa lui Kopic a fost văduvită de inspirație, dar și de noroc. În minutul 81, Sivis a nimerit transversala din șase metri, un gol putând relansa dramatic situația, cu un om mai mult pentru dinamoviști. A fost însă ultima șansă cu adevărat primejdioasă, ”câinii” nereușind să mai dezechilibreze o defensivă aglomerată și calmă.Și așa, Rapid ajunge la mai bine de un deceniu fără eșec în fața marii rivale. Un triumf tactic al lui Gâlcă, un tehnician care a făurit o echipă bine organizată și eficientă. O trupă și cu putere mentală, acest derby confirmând tendința giuleștenilor din acest sezon de a reacționa decisiv în repriza a doua. Și, deocamdată, are și șansă, dacă ne gândim că a învins cu 2-0 într-un duel în care a trimis mingea practic o singură dată pe cadrul porții! Dar, și norocul face parte din joc.Cât o privește pe Dinamo, ea iese dezamăgită din acest derby, dar este clar că alb-roșiii sunt mai departe candidați serioși cel puțin la podium.

Giuleștenii rămân pe locul 2 după o victorie conturată după pauză cu contribuția esențială a lui Cristi Manea

Dinamo-Rapid 0-2. SuperManea

Pentru UTA, duelul cu Oțelul părea din punct de vedere statistic unul ideal pentru prima victorie acasă din 9 august încoace. ”Bătrâna Doamnă” nu mai cedase pe teren propriu de peste șapte luni, iar gălățenii constituiau una dintre puținele echipe fără victorie ”afară”. Dar alb-roșiii nu au putut conta pe cel mai eficient jucător al lor, Alin Roman, suspendat. Cum din față absentează și Abdallah, din motive medicale, Adrian Mihalcea a optat pentru Costache drept înlocuitor pe postul lui Roman. Iar polivalentul Padula a fost anunțat mijlocaș dreapta. Oțelul avea ca argument cunoștințele pe care le are antrenorul Laszlo Balint în privința clubului arădean. Balint readus UTA în elită în 2020 și chiar dacă multe s-au schimbat de când a plecat de la Arad, știa bine ce înseamnă un meci pe terenul ”Bătrânei Doamne”. În formula de start, Oțelul nu a avut surprize, semn că Balint a conceput deja o echipă-standard.<h2> UTA, cu barele și... ”galbenele”. Oțelul, cu golul </h2> UTA a început energic partida, dar insistența din start s-a atenuat foarte repede. Dunărenii au venit cu o lecție bine aplicată. Au jucat reactiv, contraatacând rapid, cu lansări în spatele fundașilor utiști. Pe ”oțelari” nu i-a slăbit nici accidentarea influentului Joao Lameira, înlocuit în minutul 22 cu Joao Paulo. Moldovenii au fost aproape de lovi în minutul 23, când Alomerovic a respins de pe linia porții o minge venită în urma unei aglomerații în careul mic. Arădenii au avut prima șansă în minutul 30, când Costache a tras de la 18 metri în bară. Avertismentele oaspeților, periculoși și la fazele statistice, au fost ignorate însă de utiști. Iar în minutul 31, gazdele au plătit. Nou intratul Joao Paulo a trimis o pasă rafinată după stoperii arădeni, iar Nuno Pedro a punctat din opt metri pentru 0-1. Renumită pentru forța de revenire de acasă, UTA a avut ghinion în minutul 36, când Poulolo a reluat cu capul din opt metri în transversală! Și, pentru ca nenorocul amfitrionilor să fie total pentru prima parte, Ovidiu Popescu a primit al doilea ”galben” în minutul 45 pentru un fault ce putea fi evitat, la centrul terenului. <h2> Arădenii nu au cedat, dar Oțelul a știut să-și maximalizeze avantajul </h2> Mihalcea a reacționat la pauză, introducându-l pe Hrezdac în locul lui Padula. Apoi, a forțat, Barbu devenind al doilea atacant lângă Coman. În minutul 57, tocmai Hrezdac a fost la originea unei mari șanse, găsit bine de Costache la 16 metri, dar mijlocașul a trimis în afară din poziție bună. Oțelul a fost presată câteva minute, dar la pragmatismul ei era doar o chestiune de timp până-și va liniști situația. În minutul 63, rezerva Bordun a centrat exact în trei metri, după ce a fost lansat pe dreapta de Ciobanu, iar Andrezinho a îndeplinit o formalitate din trei metri: 0-2. Costache a mai avut (70) o ultimă încercare, când a reluat peste transversală de la 17 metri. Orice dubiu s-a înlăturat în minutul 75, când Stolnik l-a faultat pe Andrezinho, iar Conrado a transformat fără probleme de la punctul cu var, pentru 3-0. ”Frișca” de pe tort a fost pusă de Paulinho (87), care a punctat din 15 metri după lansarea lui Chira. Scorul poate fi unul care te-ar putea scuti de orice comentarii. Aradul poate invoca neșansa la barele lui Costache și Poulolo, ori neglijența lui Ovidiu Popescu. Dar, asta nu șterge cu nimic din meritele Oțelului,o echipă care impresionează și începe să producă teamă în zonele de sus ale tabelei.

Oțelul a învins clar la Arad, într-un meci în care utiștii au nimerit de două ori bara în prima parte și au rămas în inferioritate numerică înainte de pauză

UTA-Oțelul 0-4. Un Oțel de Top6

Adrian Costeiu

Campioana versus o debutantă în Superligă. Campioana, aflată într-o situație critică în campionat versus o echipă fără victorie în acest sezon. Campioana versus o echipă care abia și-a încropit un lot, care a învățat pe propria piele ce înseamnă prima ligă. Simplu, nu? O victorie clară a FCSB-ului. Ei bine, nici pe departe, pentru că fotbalul are o manieră specială de a oferi surprize. Pentru că de-asta ne place fotbalul, nu? S-a întors lumea cu susul în jos Poate că Transfermarkt nu e cel mai “eficient” sau “corect” site pentru a evalua cota unui jucător. Nu e nici măcar o unealtă bulletproof. Dar estimările făcute de site-ul german ajută, uneori, pentru a înțelege diferențele dintre două echipe. Asta dacă cele 10 puncte din clasament nu făceau situația destul de clară. Dar când echipa cu cea mai slabă apărare, cu al doilea cel mai slab atac și singura fără victorie din campionat după 12 meciuri conduce viitoarea campioană și nu pare că are vreo emoție în repriza a doua, spui că s-a întors lumea cu susul în jos.

https://www.youtube.com/watch?v=3RHUgsh_ivk

Halloween mai devreme Și apoi te uiți la FCSB. Ciclurile se încheie. S-a întâmplat la Manchester City, s-a întâmplat la Barcelona, chiar și Bayern Munchen a pierdut un titlu în urmă cu două sezoane. O strategie perfectă nu există. Dar când ajungi într-un meci cu un singur fundaș central de meserie, cu improvizații stângace peste improvizații stângace, cu jucătorul care bifează regula de sub-21 să joace fundaș dreapta în condițiile în care e număr 10 la naționala Under-19, atunci ai o problemă. De fapt, mai multe probleme. Jucătorii campioanei – care în vară veniseră costumați în super-eroi, pentru un Halloween pe căldură – par țintuiți. Halloween-ul a venit din nou acum, cu două săptămâni înainte de termen, iar jucătorii FCSB-ului s-au transformat, de data aceasta, în Casper. În fantoma simpatică, fantoma care nu sperie pe nimeni.

Wake-up call deghizat în umilință Mai întâi, a fost avertismentul. Un penalty de care FCSB a fost iertată, un penalty șters după intervenția VAR-ului. Tot dintr-un penalty a venit și golul lui Florin Tănase, care a ajuns la 118 goluri în Superligă, mai multe de o treime de la punctul cu var. Și totul părea că se așează pentru FCSB, aflată într-o goană teribilă de recuperare pentru un loc de play-off. O victorie ar fi adus-o la doar două puncte de locul 6, ocupat momentan de Unirea Slobozia. O victorie care părea că nu poate scăpa pentru o echipă atât de experimentată, atât de hârșâită în cupele europene și în bătălii în campionatul intern. Doar că fotbalul aduce surprize. Mereu. În sezonul precedent, FCSB a pierdut în tot campionatul doar patru meciuri. În actuala stagiune, aceasta a fost a șasea înfrângere. Pentru că echipa campioană și-a pierdut busola. Și-a pierdut încrederea, și-a pierdut atenția, experiența, șmecheria. Și-a pierdut sufletul. În doar șase minute, Metaloglobus a întors meciul. Ubbink a restabilit egalitatea cu un șut superb din 14 metri, iar Huiban a transformat un penalty în care Alhassan – orice, dar numai fundaș central nu – a greșit în careu. Iar din acel moment, Mihai Teja, antrenorul lui Metaloglobus, a înghețat meciul. Te-ai fi așteptat ca FCSB să se arunce pentru a întoarce rezultatul. Și a marcat, prin Octavian Popescu, gol anulat corect de VAR pentru un fault la faza care a adus golul. Și… cam atât. Fără ocazii, fără șanse mari, fără dorință. Un wake-up call deghizat în umilință. Dar, pentru Teja, omul care a crezut în permanență în Metaloglobus și în steaua lui, e un punct de plecare. E prima victorie din istorie pentru echipa bucureșteană care n-are o casă a ei și joacă meci de meci la Clinceni. O echipă fără un buget mare, care nu și-a propus prea multe. Iar atunci vin și cele mai mari surprize.

Campioana FCSB a pierdut cu Metaloglobus, 1-2, punând pe tavă prima victorie din istorie în Superligă pentru echipa bucureșteană.

Metaloglobus - FCSB 2-1: Undă de șoc

A devenit cunoscut fanilor Superligii cu un gol antologic marcat chiar la debut. Un gol reușit chiar contra campioanei FCSB. Unirea Slobozia, nou-promovată la acel moment, a obținut o remiză, scor 2-2, datorită unei reușite fantastice a lui Dorobanțu. De atunci, a fost reprofilat în fundaș dreapta, a contribuit la istorica salvare de la retrogradare a ialomițenilor, a trecut peste prima accidentare serioasă a scurtei sale cariere și acum visează la echipa națională. Ce nu s-a schimbat e modul său de a vedea fotbalul. Pentru jucătorul de 21 de ani totul se învârte în jurul muncii. „Niciodată nu m-am caracterizat pe mine ca fiind un jucător pe care îl definește talentul. Mereu am considerat că trebuie să muncesc mult mai mult decât dacă aș fi avut talent”, a spus în interviul pentru superliga.ro. E o mentalitate pe care a împrumutat-o de la Cristiano Ronaldo, cel care i-a fost idol în copilărie. Cum este să faci parte dintr-o echipă care a avut un drum atât de frumos? Promovare și apoi menținere în Superliga? Este un sentiment plăcut, mai ales în anul de liga a doua, când am promovat. Ceva unic, mai ales pentru că orașul nu a mai fost în prima ligă. Și primul an de Superliga, tot un sentiment foarte plăcut, pentru că am reușit să ne menținem la acest nivel. Cum e să numești această echipă acasă? Mă simt foarte bine să numesc această echipă acasă, pentru că aici am crescut, aici am început fotbalul. Practic, clubul ăsta mi-a oferit tot. Asta voiam să te întreb: dacă simți că ți-a oferit ceva clubul și vrei să dai înapoi ceva la rândul tău... Da, mi-a oferit, cum am spus, mi-a oferit tot. Încă de la juniori până în momentul de față. Practic, dacă nu era acest club, nu eram nici eu. Cum a fost momentul în care ai debutat pentru seniori? Mai ții minte ce meci era, cum te-ai simțit? La liga a doua era, cred, septembrie sau octombrie. La un meci cu Vitorul Târgu Jiu. Îți mai amintești cum te-ai simțit când ți s-a zis că o să joci? Știam din seara dinainte, mi-a spus Mister că o să joc titular. Și am fost toată seara agitat, până am adormit, umblam prin cameră, n-aveam stare. Aveam un gol în stomac, fiind și debut acasă, am avut puține emoții. Am vorbit despre debutul la seniori, a fost apoi și debutul în Superliga, cu un gol împotriva FCSB-ului. Ai fi visat că așa va fi debutul în Superliga? Nu, sincer, nu am visat. Mă gândeam că ok, intru 10-15 minute, ăsta-i debutul, și încerc să-mi fac treaba cât mai bine. Cam atât am intrat, cred că 30 de minute, dar am fost răsplătit cu un gol superb, frumos. Tot atunci zicea Mihalcea că ți-a transmis: „Intră fără frică!” Ai simțit frică? Ce nu știu suporterii despre raportul fotbalistului cu frica? Nu este sentimentul acela de frică clasic. Este un mod de exprima să nu ai emoții, să fii activ în teren, să nu te ascunzi de adversari, cum se spune. Să poți să iei o decizie cât mai repede și cât mai corect, să nu ai teama asta că te ceartă colegul, că e mai mare, că nu i-ai dat-o. N-ai simțit asta aici la un moment dat? Nu, niciodată. Mereu am fost primit foarte bine în vestiar, tratat ok, nu s-au făcut niciodată diferențe.

Dorobanțu, Andrei

<h2>„Am fost învățat să tratez fotbalul corect”</h2>

Îți mai amintești cumva care e cel mai bun sfat pe care l-ai primit până acum? Să tratez fotbalul corect. Asta mi-a zis unul dintre antrenori. Simțea că nu-l tratai corect? Nu, mi s-a spus doar să tratez fotbalul corect, că o să fiu răsplătit. Și așa a fost! Se simte aici, în Slobozia, o comunitate când vine vorba despre fotbal? Da, e o comunitate destul de unită. Și la liga a doua era foarte multă lume care venea la meciuri și mă gândesc că și acum, mai ales în Superliga, ar veni tot așa. Cred că chiar mai multă lume. Acum să ne întoarcem puțin la tine, cel mic. Ce te-a făcut pe tine să te îndrăgostești de fotbal, cum a început povestea? Mă uitam cu tata mereu la meciuri și îmi plăcea atmosfera aia. Mi-aduc aminte doar meciurile acelea cu mulți suporteri. Toți aclamau jucătorii, erau iubiți. Și mi-a plăcut și mie. Deci de asta ai vrut să fii fotbalist? Da, îmi plăcea atmosfera asta. Ai fost cu tata pe stadion înainte să începi fotbalul? Da. Cred că de atunci îl începusem, eram în pragul ăla. Și ai fost la Unirea Slobozia? Nu, pe Arena Națională, la FCSB - Dinamo. Deci se poate spune că fotbalul e parte din relația ta cu tatăl tău, nu? Da. Acum că am aflat de ce ai vrut tu să fii fotbalist, voiam să te întrebăm și ce idol aveai când erai mic? Când eram mic, cred că, la fel ca orice copil, existau cam doi idoli mari și lați în generația mea: Messi și Ronaldo. Eu eram în partea cu Ronaldo. De ce? Îmi plăcea mai mult, îl vedeam mai serios. Avea, nu știu, o altă atitudine. Iar acum ce model ai din fotbal? Acum n-am un model anume, un jucător exact. Îmi plac majoritatea fotbaliștilor care evoluează pe același post cu mine. Și încerc să iau de la fiecare câte puțin, de la cei mai buni. Cine a fost prima persoană care a crezut în visul tău de a deveni fotbalist? Tata. El mă ducea la antrenamente. Când avea timp, și mama, bineînțeles. Și acum vin la fiecare meci? Da.

<h2>A vrut să renunțe la fotbal acum câțiva ani </h2>

Ai vrut vreodată să renunți? Da. Când s-a întâmplat asta? Acum trei ani, cred, la liga a doua, până să începem campionatul. Eram în cantonament și voiam să renunț, mi se părea prea greu. Și simțeam, nu știu, că nu sunt făcut pentru așa ceva. Și totuși? Și totuși m-am înșelat. Păi ce te-a făcut să rămâi? Discuțiile cu familia. Mi-a spus că nu are rost să renunț acum, când am muncit atât. Și apoi a venit și răsplata... Da.

<h2>Accidentarea din startul acestui sezon, un moment de cumpănă</h2>

Al doilea sezon în Superliga pentru Andrei Dorobanțu a început cum nu se poate mai rău. În chiar prima etapă, în meciul din deplasare cu CFR Cluj, a suferit o accidentare care l-a ținut în afara terenului o lună și jumătate. Niciodată nu a avut astfel de probleme înainte. A revenit însă mai determinat. Știm că se vorbește destul de puțin, poate chiar deloc, despre ce simte un fotbalist când are o accidentare și despre durere în fotbal. Tu tocmai ce ai trecut printr-un moment mai mult decât neplăcut. Ce ai simțit în momentul ăla? Din exterior, privind, pare așa că e un moment de criză în care te întrebi ce o să se întâmple. Ce ai simțit? Pe lângă durere... Nu știu, simțeam așa că sunt dezamăgit de mine, nu știam ce se va întâmpla mai departe. Eram așa că... de ce m-am accidentat? Ce fac acum? De ce s-a întâmplat asta? Ai mai trecut prin vreo accidentare? Nu. Am mai avut una foarte mică. Am stat două sau trei săptămâni, dar nu se compară. Asta a fost prima mai serioasă. Cum sunt băieții din generația ta? Ne-ntoarcem un pic la grupul din care faci. Cum îi vezi? Generația mea de la lotul național la care am fost e un grup destul de unit. Vorbim fiecare cu fiecare, nu sunt bisericuțe, cum se spune, ca în alte grupuri. Avem cam aceleași percepții în viața de zi cu zi, în fotbal, de asta suntem colegi. Simți că aveți totuși niște avantaje față de generațiile mai vechi? Da, sunt multe avantaje, pentru că acum avem mai multă tehnologie la îndemână. Putem să ne informăm mult mai mult despre orice extrasportiv, alimentație, sală, să ne luăm foarte multe informații. Și te informezi? Adică îți cauți despre sală? Ce anume, ce exerciții sunt? Despre ce exerciții, grupele musculare, despre alimentație, de exemplu, după meciuri, înaintea meciurilor... Ce alimente sunt bune, ce alimente nu sunt bune înaintea meciurilor.

<h2>Munca, cea mai importantă pentru a avea succes</h2>

Cum te descrii tu pe teren? Ca un jucător ambițios și muncitor. Pentru că niciodată nu m-am caracterizat pe mine ca fiind un jucător pe care îl definește talentul. Mereu am considerat că trebuie să muncesc mult mai mult decât dacă aș fi avut talent. Mă refer ca un jucător care, să dau un exemplu, cum am spus mai devreme, Messi. Mă consider în partea aceea de jucător muncitor, ca Ronaldo. Și asta înseamnă că trebuie să te ambiționezi, să te motivezi mereu? Da. Și cum faci asta? Încerc să îmi impun singur că sunt cel mai bun, că de-asta sunt în teren, de-asta joc, ca să fiu cel mai bun. Să dau cel mai bun randament. Ce își spui înainte de meci? Înainte de meci, fix asta: că sunt cel mai bun și că trebuie să dau cel mai bun randament. Iar în momentele de după meci, am înțeles că adrenalina e atât de mare încât e cam greu să dormi noaptea de după. Da, e mai greu să dormi după meci. Stau și mă gândesc la ce am făcut bine, ce am făcut rău, ce puteam să fac mai bine. Iar Andrei care nu e pe teren și nu e în tricoul de fotbal, cum e? Un băiat modest, să spun așa, căruia nu-i place să atragă prea multă atenție. Și ce faci când nu ești pe teren? Ce obiceiuri ai? Sau cum te relaxezi? Obiceiuri? Depinde. Acasă, cu familia. Mari obiceiuri nu prea am. Crezi că e important pentru un fotbalist să se gândească și la altceva în afară de fotbal? Da. Pentru că uneori mai trebuie să ne rupem puțin de bula asta în care trăim, să ne mai relaxăm. Și o zi obișnuită în care includem și școala, și antrenamentele, și timpul liber, cum ar arăta la tine? Ai timp de toate? Da. În mare, da. Pentru că dimineața avem antrenament și după, în restul zilei, suntem mai liberi, să zic așa, și am timp. Te gândești să urmezi o facultate? Facultate de sport sau ceva? Nu de sport. Agronomie... Care e cel mai banal lucru care îți aduce bucurie? Condusul. Îmi place mult să conduc. Ce aplicație de pe telefon folosești cel mai des? Cred că YouTube. Să ascult muzică. E vreo vorbă de-a părinților tăi care-ți vine mai des în minte? Dacă mă face fericit, să nu dau înapoi. Ce ți-ai dorit să înveți și încă simți că nu ai învățat? Cred că, în teren, să mă apropii cât mai mult de a fi un lider. Ai exemple în vestiar pe care poți să zici că le urmezi? Exemple de leadership... Da. Sunt cei mai bătrâni, cu experiență, cum ar fi Purece, Aganovic, Toma... Ai vreun sfat primit de la ei care simți că te-a ajutat? Cam asta mi-au zis mereu: să muncesc. Asta îmi zic toți. Pentru că așa spun toți fotbaliștii mai în vârstă ăstora mai mici, că trebuie să muncim, pentru că altfel nu o să reușim. Și care e cel mai mare vis al tău la care vrei să reușești să ajungi? Să joc în cupele europene, aș vrea, momentan. La echipa națională cum a fost? Cum a fost să auzi imnul și să ai tricoul pe tine? A fost un sentiment foarte plăcut prima oară. Mi s-a făcut pielea de găină. Erau și ai tăi în tribune? Da. A fost ceva plăcut. Cea mai mare mândrie până la urmă. Unde vezi că duce drumul tău cu echipa națională? Adică ce simți că ar trebui să faci ca să ajungi și la echipa de seniori? Mă gândesc că e o bornă. Da. Să fiu cât mai constant în minutele jucate și în evoluții. Evoluții cât mai bune. Și, cu timpul, o să vină și răsplata. Cum ai vrea să fii recunoscut în fotbalul românesc? Așa: ca un jucător umil care dă totul pe teren.

Fundașul dreapta al Unirii Slobozia este unul dintre cei mai interesanți tineri din Superliga. Spune că munca și ambiția l-au adus până aici

Andrei Dorobanțu: „Trebuie să muncesc mult mai mult decât dacă aș fi avut talent”

Andreea Cio

S-a născut la Râmnicu Vâlcea, iar fotbalul l-a început în Spania, la Teruel, cu părinții în tribună și mingea la picior. Pe 11 octombrie a împlinit 25 de ani. Un sfert de secol în care a crescut cu fotbalul și prin fotbal. Vara trecută a ajuns la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-farul-constanta">Farul</a>, unde a strâns deja câteva amintiri care nu se uită: 4 goluri, un assist și multe meciuri în care și-a impus spiritul de luptător. Joacă într-o zonă a terenului unde nu prea ai voie să greșești. Dar, cu toate astea, <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/dican-victor-5d9ffc42">Victor </a>reușește să rămână senin. Să se bucure. Să vadă jocul și dincolo de reguli. Poate pentru că a învățat, devreme, că echilibrul îl face mai puternic. Inclusiv atunci când urcă în ofensivă. Ne-am întâlnit cu Victor la Ovidiu și am aflat cine e dincolo de număr. Am început interviul cu o repriză scurtă de întrebări de încălzire.

Ce cuvânt crezi că te descrie cel mai bine?Ambițios. Cu ce fotbalist ai face schimb de tricouri după meci?Messi. Ce emoji folosești cel mai des?Probabil cel de râs. Ce-ai alege să mănânci dacă ai putea mânca un fel de mâncare pentru tot restul vieții?Vită la grătar cu cartofi dulci. Ce simți că ți-a oferit fotbalul?Bucurie, emoție. Două lucruri neștiute despre tine?Îmi place să citesc și să joc șah. Ultima carte citită? „Însemnări din subterană”, de Dostoievski. Dacă ai fi o melodie, ce melodie ai fi?Probabil ceva latino. Dacă ai putea păstra în telefon doar trei aplicații, ce aplicații ai păstra?WhatsApp, YouTube și YouTube Music. Care e prima ta amintire cu fotbalul?Probabil în Spania, când jucam și erau ai mei în tribună. Am înțeles că știi bine spaniolă.Cât de cât. Nu mai îmi aduc aminte atât de bine, dar înțeleg tot. Poți să zici care este cuvântul tău preferat în spaniolă?Paella! Dacă ar trebui să vorbești 30 de minute despre un subiect extra fotbal, despre ce ar fi?Istorie. Ultimul film sau serial văzut?Serial? Mă uit la Sopranos. Echipă de vis cu trei sportivi. Din orice sport. Ce sportivi ar fi?Messi, din fotbal. Michael Jordan, din baschet. Și Popovici, din înot. Ultima întrebare din setul de încălzire. Care e cel mai bun sfat primit de la un coleg de echipă?Poate să țin capul sus. Adică să nu fiu supărat după un rezultat negativ.&nbsp; Poți să ne spui și cine ți-a spus?Mi-a spus, la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-universitatea-cluj">U Cluj</a>, Dorin Goga.

Apoi ne-am întors la amintiri și la început, când Victor era mic și visa departe.&nbsp; Cum a fost momentul, dacă îți mai amintești, când ai primit, prima oară, ghete de fotbal?Clar. Bucurie, emoție... Mai ales că, asta îmi aduc aminte, îmi doream foarte mult o pereche. Erau Total 90 și mi-a luat tati și eram cel mai fericit. Și prima data când ai fost pe stadion?Da. La un meci al <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/universitatea-craiova">Craiovei</a>, pe fostul Oblemenco. Dacă ai putea să te întorci în timp, într-un moment din copilărie, care ar fi acela?Probabil perioada 13-14 ani, când și sora mea era mai mică. Acelea au fost cele mai frumoase momente ale copilăriei. Era la vârsta aia, avea 3-4 ani și era foarte simpatică. Îmi plăcea mereu să mă joc cu ea. N-aveam niciun stres și doar veneam acasă și mă jucam cu ea. Atunci deja vă întorseserăți din Spania?Da. În 2008 ne-am întors, adică pe la 8 ani. Perioada petrecută în Spania, când erai copil, ai simțit că te-ai influențat cu ceva în stilul tău de joc?Nu știu neapărat. Am fost dat la fotbal de foarte mic, 4-5 ani. Pornind de acolo și ajungând astăzi aici, în acest drum al tău, care crezi că este momentul care te-a influențat cel mai mult în carieră?Probabil când am luat decizia la 17 ani. Mergeam și destul de bine cu școala, să zic așa... Și atunci m-am hotărât să plec la Liga 3, la Metalurgistul Cugir. Și a fost așa o decizie mai nebună. La Vâlcea se desființase echipa, nu mai avea echipă în Liga 2. Și am mers la risc. Adică mi-am dat seama că fără fotbal nu pot trăi. E ceva ce mă definește. Să zic că ăla a fost momentul decisiv. Și ce ți-au zis cunoscuții atunci, având în vedere că te duceai la Liga 3?Clar că am avut suport din partea familiei. Deși și ai mei se îngrijorau, se gândeau, mna... Nu era chiar cea mai mare echipă. Era un pas așa, în neant, să zic așa, sau un risc. Dar au avut încredere în mine. Adică cei apropiați au avut mereu încredere în mine și m-au ajutat, m-au sprijinit. M-au susținut pe deplin.

<h2 style="text-align:center;">„Fotbalul îți dă niște stări pe care nu le găsești în altceva.”</h2>

Dacă ar fi să alegi o fază din acest start de sezon, pe care să o vezi în reluare de mai multe ori, ce fază ai alege?Probabil ultimul minut de la meciul cu Steaua (FCSB - n.r.). Când am dat noi golul 2 și toată lumea s-a bucurat. <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-regular-fcsb-far?sectiune=cronica">Și am câștigat cu ei. </a>Poți să ne povestești un pic cum ai trăit acel moment?Clar, o descătușare. Știind că jucăm și cu echipa campioană și să câștigi în minutul... cred că era minutul 100, 90 plus 10 sau ceva de genul. Deci emoție pură. Bucurie. Ăsta e fotbalul. De asta e frumos. Că îți dă niște stări pe care nu le găsești în altceva. Cea mai importantă lecție pentru tine din acest sezon?Din acest sezon? Să muncim. Adică să nu lăsăm niciodată garda jos. Să nu credem că ni se cuvine ceva. Trebuie mereu să dăm 100%, să dăm tot ceea ce e mai bun, pentru că nu ni se cuvin niciodată cele trei puncte. Trebuie să muncim pentru ele și trebuie să arătăm pe teren că le merităm. Simți că fotbalul te-a învățat ceva și pe plan personal despre viață?Clar. M-a făcut mult mai ambițios, în primul rând. Te disciplinează. Trebuie să fii disciplinat. La fotbal ai un program, trebuie să-l respecți. Și asta cu ambiția, trebuie să lupți. Trebuie să demonstrezi. Trebuie să arăți că meriți să joci. Și dacă îți câștigi locul, trebuie să lupți să ți-l menții. Sunt chestii care simți că te ajută în viață. E această competitivitate pozitivă. A fost vreun moment în care ai luptat cel mai mult pentru locul tău din teren?Au fost mai multe momente în carieră. Și la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-universitatea-cluj">U Cluj </a>am avut o perioadă de trei, patru luni în care veniseră jucători cu foarte multă experiență, Tamaș, Luchin, Mureșan. Jucam fundaș central și trebuia să mă bat cu ei să merit un loc. Și atunci au fost perioade de trei, patru luni în care a trebuit să demonstrez. Dar peste tot e așa. La toate echipele sunt momente... Fiecare fotbalist are fluctuații la un moment dat. Trebuie să demonstrezi constant că meriți să joci. Și aici și peste tot au apărut momente din astea în care să zic așa vine, nu neapărat ca o palmă, dar îți dau un semnal că trebuie să împingi mai mult sau trebuie să demonstrezi mai mult. Și ce îți spui în momentele alea în care totuși este presiunea asta de a demonstra constant?În momentele alea, cel mai mult mă ajută să-mi exprim ceea ce simt în primul rând, alături de familie și de prietenă, și după aceea să-mi dau seama cât de mult muncesc, cât de mult ofer sportului. Și, făcând în fiecare zi și oferind maxim în tot ceea ce fac, la un moment dat vine și răsplata. Sunt lucruri, în fotbal, uneori, pe care nu le poți controla. Adică anumite decizii ale antrenorului nu depind neapărat de tine, în unele situații, dar tu, dacă îți faci treaba, la un moment dat lucrurile se aliniază. Adică, simt că dacă oferi în fiecare zi la antrenament și extra sportiv duci o viață bună și, la fel, te pregătești, adică îți faci program de prevenție, te mai duci la sală, îți faci refacerea bună, n-ai cum să nu fii răsplătit de fotbal și să nu fii băgat în teren la un moment dat.

Ce spui tu de prevenție și de sală, dar ce spui de minte? Cum îți antrenezi mintea?Mintea, ca să zic așa, mi-o antrenez citind. Îmi place mult să citesc. Am avut o perioadă când am jucat foarte mult șah, dar am luat un pic o perioadă pauză, pentru că am ajuns, ca să zic așa, la un plafon și m-am enervat, că dacă nu depui foarte mult timp să înveți anumite deschideri, mutări, așa, nu prea mai poți crește nivelul, să faci pasul mai sus. Dar mă joc acolo la șah, să zic că mă joc de plăcere. Poți spune și care este deschiderea ta preferată?Am simple. E4, D4, pionii pe mijloc, după care, nu știu, London Opening. Asta cu London Opening, asta joc des. Le știu pe cele mai simple. Eu nu văd șahul neapărat acum ca o competiție. Așa îmi place să încerc mutări noi, adică să risc, să sacrific regina sau chestii de genul ăsta. Simt că mă distrez. Simți că trăiești mai mult la șah sau mai mult pe teren?Depinde de situații. Momente și momente. La șah, să zic la șah, că fac mai multe nebunii. La fotbal, am și un profil mai defensiv în care, de multe ori, nu pot să-mi asum atât de multe riscuri. Ai vrut să joci în defensivă de când erai mic?Nu știu dacă neapărat am vrut, dar cred că acolo mi s-a potrivit. A fost locul cel mai potrivit pentru mine. De când am fost mic, am fost mijlocaș central și, încet, încet, am preluat mai multe sarcini defensive. Cu timpul, cam majoritatea antrenorilor, și asta a fost și părerea mea, că mi se potrivește mai mult postul ăsta de mijlocaș defensiv, fundaș central. De ce acolo?Simt că am agresivitate, sunt destul de bun în dueluri unu la unu. Pot să mă descurc în mai multe sisteme, să mă adaptez la mai multe sisteme: 423, 4231 sau cu 3 pe fund. Am adaptabilitatea asta și pot să mă descurc. Adaptabilitatea asta vine și din faptul că faci mai multe lucruri extra, pe lângă fotbal?Probabil. Asta simt că ar fi o calitate la mine, dar nu știu neapărat dacă vine din asta. Dacă e o consecință sau e ceva ce am avut întotdeauna.

<h2 style="text-align:center;">Vestiarul Farului acum: SPIRIT!</h2>

Aici la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-farul-constanta">Farul</a> care a fost primul lucru care te-a atras sau lucrul care ți-a plăcut cel mai mult?Oportunitatea de a colabora cu domnul Hagi. De aia am și venit. Asta m-a convins să vin aici. Pentru mine a fost senzațional că am avut ocazie să învăț de la el. Cum a fost prima oară când l-ai întâlnit?Emoții. Nu prea ai tu multe de spus, doar asculți și încerci să absorbi cât mai multe informații, pentru că e clar că te poate învăța foarte multe lucruri. I-ai zis că la șah sacrificai regina?N-am vorbit niciodată despre asta. Dacă ai putea să descrii într-un singur cuvânt vestiarul Farului, care ar fi acela?Acum? Spirit! Cum te vezi în sezonul acesta? Ți-ai pus un obiectiv personal?Nu mi-am pus niciun target de meciuri, goluri, minute. Mi-am pus doar să mă bucur de fiecare zi de antrenament, fiecare meci și să ofer tot ce am mai bun din mine. După fiecare antrenament, după fiecare meci, să nu fiu niciodată supărat sau cu regret că n-am oferit tot. Chiar vreau să mă bucur de fiecare meci și fiecare oportunitate pe care o am să joc și să mă simt bine. Asta comparabil cu cum gândeai când ai început să joci fotbal... Cum simți această evoluție? Că ai ajuns să-ți dorești să te bucuri de fotbal?Da, simt că poate la început când ești mic, asta este emoția asta. Asta este emoția pe care ți-o dă fotbalul, să te bucuri de moment. După care e clar, îți dorești să ajungi la un anumit nivel, și eu îmi doresc să fac pasul, dar simt că ca să faci pasul la nivelul următor, trebuie să oferi tot ce ai mai bun și oferind ce ai mai bun trebuie să te și bucuri de momentul respectiv. Nu zic să o dai în zona aia de relaxare. Să rămâi concentrat, responsabil, dar cu sentimentul ăla de bucurie că orice vine înspre tine o poți face, o poți duce. Și dacă faci greșeli, și dacă apare ceva ce simți că te izbește pe moment, tot trebuie să fie bucurie că știi că uite, acolo am de lucrat, acolo poți să lucrezi mai mult și acolo poți să o perfecționezi. Tu lucrezi cu un mental coach sau ești propriul tău mental coach?Nu, lucrez de trei sau patru ani cu un mental coach. Îl cheamă Dorin, uite, îi dau și numele, de la SuperBrain. Și ne înțelegem foarte bine. Suntem ca frații. Apropo de cărți, citești și cărți de dezvoltare personală?Am avut o perioadă când am citit, dar acum sunt să zic așa pasionat de istorie și romane istorice. Deși mai citesc și, cum am zis acum, Dostoievski. Am citit și Umberto Eco înainte, „Numele trandafirului” și aia mi-a plăcut foarte mult. Dar, în majoritate, acum, istorie. Tot pe ce pun mâna de istorie îmi place enorm. Cum ai vrea să fii recunoscut, ținut minte?Ca un băiat care de fiecare dată a dat maxim și a oferit maxim și s-a bucurat. Plin de energie, pozitiv, care știi că atunci când intră în teren îți oferă tot ce avea mai bun. Și atunci când intri în teren, cu cine simți că ai cea mai mare conexiune?Să știi că așa n-am neapărat, adică nu mă gândesc la asta pe teren. E clar că, jucând într-o formulă mai mult timp, se creează niște automatisme. Adică deja îți cunoști colegii. Știi ce calități au. Știi că un coleg are mai multă viteză sau e stângaci și îi place să intre în interior și să îi dai pase acolo sau îi place să plece în spațiu, să îi dai mingea în adâncime. Adică chestiile astea le simți la un moment dat când joci mai mult timp împreună. Dar așa nu am ceva specific cu cineva. Dar cât de cât am învățat ce calități au colegii mei și să încerc să ne ajutăm unul pe altul.

Iar dintre colegii pe care i-ai avut până acum, este unul care ai simțit că te-a inspirat?Sincer că am încercat să-mi iau modele din fiecare vestiar în care am fost. Și, fiind și mai tânăr, na, am avut oportunitatea să joc cu colegi care au trecut prin viață, care au avut mai multe experiențe în fotbal și, să zic așa, de la ei am învățat. Și acum în vestiar îi avem pe <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/larie-ionut-5705f976">Larie</a>, pe <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/tiru-bogdan-98b45b16">Țîru</a>, pe <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/ganea-cristian-george-d4b3805d">Ganea</a>, pe <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/vina-ionut-33787906">Vînă</a>... Jucători cu experiență, de la care, clar, înveți. Și, dacă asculți, stai pe lângă ei, clar auzi niște povești de viață din care poți să tragi niște concluzii, să te ajute pe viitor. Din experiența ta de până acum, ce sfat i-ai da unui jucător tânăr, care mâine ar debuta în Superliga?Cred că cea mai mare problemă este să nu-și pună presiune prea mare. Să fie serios, muncitor, dar să nu-și pună presiune prea mare. Adică să se bucure de moment. Că atunci când simți că îți impui o prea mare presiune să faci, să demonstrezi, să îți bagi prea multe în cap, exact în momentul ăla nu-ți iese nimic. Să ai senzația aia de atunci când ești copil. Când ești mic, când te jucai cu mingea, senzația aia s-o ai și în teren, atunci când debutezi. Să te bucuri de fiecare moment. Ce-ți place cel mai mult la viața pe care o ai?Îmi place tot, sincer. Simt că am un echilibru în viață, am familia alături, am prietena care... ne ajutăm reciproc și să zic așa e un suport moral și mi-a dus foarte multă liniște. Pe plan sportiv știu că sunt serios și ofer tot ce am mai bun în fiecare zi, deci chiar sunt bucuros de tot ce mi se întâmplă acum. Și tind să îmbunătățesc treptat în fiecare zi, să fie din ce în ce mai bine. Dacă ai putea să influențezi ceva în societate, în fotbal, în țara asta, să schimbi ceva, ce ar fi?Să ne iubim mai mult. Să îți iubești aproapele așa cum te iubești pe tine. Să fie mai multă toleranță în societate. Crezi că voi sportivii ar trebui să fiți mai mult decât fotbaliști și puteți să deveniți simboluri în societate?Clar suntem modele pentru generațiile tinere. Vedem aici la fiecare meci, când vin copiii și îți cer autografe, poze. E clar că ai o anumită responsabilitate. Și responsabilitatea asta vine și cu o realizare că poți oferi ceva înapoi.

Simți că e ceva ce abia acum începi să înțelegi sau să înveți?Da, de multe ori simt că... Îmi place să nu mă las ghidat de o idee neapărat. Și sunt deschis la tot felul de idei. Adică de exemplu când citesc ceva, îmi vin idei referitoare la cartea respectivă și îmi dau de gândit. Despre viață, despre cum ar trebui privită viața sau un concept anume. Și sunt deschis așa și simt că, cu cât înaintez în vârstă și acumulez mai multă experiență, percepția mea asupra vieții se schimbă.&nbsp; E normal. Nu mai ai aceeași gândire la 18 ani, la 20, la 25, la 30. E normal. Apar și alte elemente în viața ta, familie, copii și e clar că și prioritățile se schimbă. Dar sunt deschis la elementul ăsta nou. Adică nu am o viziune fixă neapărat asupra unui lucru, deși anumite principii în viață le am. Și cam asta e lupta. Adică mereu când citesc ceva și mă interesează, încerc să gândesc și să aplic filtrul meu propriu. Adică preiau o idee dintr-o carte, ok... În Dostoievski era o idee care mi-a rămas în minte, că pentru el iadul însemna incapacitatea de a iubi. Și îți rămâne în cap, știi, chestia asta? Chiar așa e. Adică m-am regăsit în ideea asta. Mi se pare că cineva care nu are capacitatea de a iubi, se simte singur, nasol, trist. Și îți dă de gândit treaba asta. Și din Umberto Eco ți-a rămas vreo idee?Ce am citit, „În numele trandafirului”, a fost mai mult un roman istoric, semi polițist. Mă fascinează că prezintă oarecum aspecte reale și adaugă și lucruri care s-ar fi putut întâmpla. Adică spune ce s-a întâmplat sigur în viața unui personaj și după aceea îți adaugă câteva lucruri... care înseamnă liberă interpretare. Adică nu e neapărat o morală a poveștii, dar te face să gândești ce ar putea face personajul respectiv. Lucruri pe care ar fi putut să le facă, dar încă nu sunt dovedite. Dacă ar fi să scrii o carte despre tine, cum ai vrea să fie?Nu știu. Ceva simplu. O autobiografie sau ceva. Nimic special. Atunci când îl asculți vorbind pe Victor, îți dai seama că ai în față un jucător care a înțeles deja lucrurile esențiale: că fotbalul este muncă, emoție, disciplină și bucurie, toate în același timp. Iar atunci când intră în joc, așa cum spune chiar el, îți oferă tot ce are mai bun. Nu e neapărat o morală a poveștii, dar te face să gândești ce ar putea face personajul respectiv. Victor Dican poate face multe.

Cum arată fotbalul și viața, privite din defensiva Farului Constanța

Victor Dican: Cu domnul Hagi nu prea ai tu multe de spus, doar asculți

Mijlocașul portughez și-a început aventura în România la Oțelul Galați, sub comanda lui Dorinel Munteanu. Ulterior a intrat pe radarul oltenilor, care l-au transferat în vară, atunci când înțelegerea sa cu formația gălățeană a expirat. Și-a făcut rapid loc în echipa pregătită de Mirel Rădoi, iar acum, după ce l-am văzut ce poate pe teren, am decis că este momentul să îi aflăm povestea. Samuel, ne poți spune tu povestea ta? Povestea mea? Povestea mea e simplă. E despre un tip care iubește fotbalul, îi place să joace fotbal. A început să joace în Portugalia, în fotbalul portughez. Și a avut prima experiență aici, în România, la Oțelul Galați, apoi a ajuns aici, la Craiova. Cum e orașul în care te-ai născut? Orașul în care m-am născut se numește Espinho. E aproape de Porto, în Portugalia. E un oraș cu plajă la ocean. M-am născut pe plajă. Îmi place să merg la ocean, la mare. E foarte plăcut. Ce ar trebui să știe cineva din România dacă ar vrea să viziteze Espinho? Ar trebui să știe că mâncarea e nemaipomenită. Mai ales fructele de mare. Ar trebui să știe că în orașul acela e mult vânt pe plajă. Așa că să-și ia ceva ca să se protejeze de vânt. În rest, se va simți minunat acolo. Spune-ne cum a fost copilăria ta? A fost frumoasă. A fost o copilărie frumoasă. Am locuit acolo, la Espinho, în Portugalia. Ca și copil... Cum să zic? Cred că aveam un lucru bun care azi nu mai e la fel. Îmi amintesc copilăria mea. Mereu eram pe afară. Alergam, ne jucam fie fotbal, fie diverse mici jocuri pentru copii. Nu stăteam prea mult pe telefoane sau PlayStation. Și cred că... Dacă privesc înapoi, cred că a fost foarte bine din punctul ăsta de vedere. Era mai multă libertate pentru noi, când eram copii. Care este prima amintire din copilărie pe care o ai? Am atât de multe. Nu știu! Îmi amintesc că, atunci când eram mai tineri, obișnuiam să-mi chem prietenii, pe cei mai apropiați prieteni, de fapt, prima echipă în care am jucat... Veneau la mine acasă, dormeau acolo, era ceva important pentru noi. Dimineața ne trezeam foarte devreme, mergeam la plajă să facem câteva scufundări în ocean, când răsărea soarele. Era foarte frumos. Cum a început pasiunea ta pentru fotbal? A început foarte devreme, la școală. Aveam aceste terenuri... Am început să joc la școală, între ore și după ore. Mi-a plăcut foarte mult. Îmi amintesc că aveam un prieten foarte bun care juca la un club de acolo, ca o academie, să zicem așa, se numea Os Baixinhos. Atunci îmi amintesc că a zis: „Joc după școală acolo”. Serios? Cum e posibil asta? Și apoi am început să merg și eu acolo. Și m-am îndrăgostit. Când eram copil, am făcut multe sporturi. Am făcut și înot. Am făcut și karate. Pe măsură ce am crescut, a trebuit să aleg între sporturi, pentru că începeau să-mi ocupe tot mai mult timp, și întotdeauna am pus fotbalul pe primul loc, pentru că era pasiunea mea, lucrul pe care îl iubeam cel mai mult. Când ai știut că vrei să devii fotbalist profesionist? Ca să fiu sincer, cred că eu am știut mereu că e pasiunea mea, că eu... N-am privit-o niciodată ca pe o obsesie de a deveni fotbalist profesionist. Întotdeauna am trăit momentul de a juca. Când eram copil, îmi doream mereu să joc în locuri mai bune, dar doar pentru bucuria pe care mi-o dădea. Și cred că momentul în care mi-am dat seama că pot să fac asta ca meserie și că e pe bune, ce îmi doream, a fost când jucam la Braga și am fost chemat la prima echipă. Doar o săptămână. Doar să stau cu ei. Și am văzut realitatea băieților pe care îi admiram, care aveau cariere bune și jucau la un nivel bun. Și am zis: „Uite! Sunt ca mine. Sunt oameni. Sunt oameni normali. Au acel lucru, au viața pe care mi-o doream cu adevărat”. Și cred că acolo a fost momentul. Ce sacrificii au făcut părinții tăi pentru tine? O mulțime. Cred că, la fel ca majoritatea părinților noștri, ei mereu m-au încurajat să joc fotbal, dar și să învăț. Întotdeauna au încercat, nu doar sacrificiile pe care le-au făcut, nu doar pentru fotbal, ci pentru ca eu să am o viață bună. Eu și sora mea. Au muncit mult. Am văzut asta. Și ne-au transmis mie și surorii mele spiritul de a munci din greu, că nimic nu e ușor, dar simt că ei au prioritizat lucrurile bune. Cum ar fi să avem mâncare bună, condiții bune acasă... Și, poate, să nu facă vacanțele pe care și le doreau, să nu aibă alte plăceri în viață, pentru a se concentra pe lucrurile care sunt mai importante. Cred că, atunci când privesc înapoi, asta e ceea ce au făcut. Au fost de acord de la început cu faptul că faci fotbal? Da. M-au susținut mereu. Singura condiție pe care am avut-o când eram mai mic a fost să am note bune la școală, să învăț engleză, să învăț alte limbi, să învăț matematica, pentru că pentru ei era important să am un plan B. Și am văzut. Am crescut cu mulți prieteni care aveau visul să joace fotbal și nu toți am reușit. Și poate fi greu pentru cei care nu au altă opțiune. Așa că mereu au spus: „Te susținem”. Fotbalul e prioritatea noastră, dar la școală trebuie să treci. Și trebuie să ai note bune, pentru că trebuie să ai un plan B, în caz că se întâmplă ceva. Apropo de planul B. Dacă nu erai fotbalist, ce carieră ai fi ales? Cred că aș fi ales între două. Una dintre ele - a fi antreprenor, să am propria afacere. Am studiat management, acum sunt cumva „înghețat”, nu am o diplomă, pentru că fotbalul îmi ocupă tot timpul, și am „înghețat” studiile, nu am terminat, dar între asta și ceva foarte diferit, ceva ca armata, o altă pasiune pe care am avut-o din copilărie. Cred că ceva de genul acesta.

Teles, Samuel Pereira Nunes da Silva

<h2>„Aveam 16 ani când am jucat cu seniorii prima dată”</h2>

Îți amintești debutul tău? Am citit că a fost la o vârstă foarte fragedă, Pepa era antrenorul care te-a debutat? Îți amintești încă de debutul tău? Da, da. A fost la un club numit Sanjoanense. Eram foarte tânăr. Cred că aveam 16 ani, când am jucat cu seniorii pentru prima dată. Eram acolo, am început să mă antrenez cu echipa, nu știam că voi juca, să fiu sincer. Dar el a avut încredere în mine, m-a băgat să joc și a fost ceva special pentru mine, pentru că nu era ceva obișnuit atunci să se parieze pe copii atât de tineri. Eram atât de fericit. Eram puțin agitat, dar m-a făcut să mă simt confortabil și mi-a dat încredere. Și a fost foarte bine. Ai simțit presiunea acelui moment? Când am aflat, chiar atunci am zis: „Uau, e bine”. Am simțit emoții și un fel de presiune, dar puțină. Dar îmi amintesc că a ținut un discurs înainte de meci și m-a inspirat foarte mult. Să nu am presiune. A vorbit despre viața lui personală și despre unele probleme prin care a trecut și a spus ce înseamnă presiunea reală, despre lucruri care contează cu adevărat în viață. Și, pentru mine, asta m-a făcut să privesc din altă perspectivă și m-am simțit mai liniștit. Și chiar cred că lucrurile au mers bine. Spune-ne despre perioada ta la Sporting Braga. Cum a fost acea perioadă pentru tine? Ce ai învățat din acea perioadă? La Braga, a fost o perioadă foarte bună. A fost prima dată când m-am mutat din orașul meu și de la părinții mei. Am venit la Braga să locuiesc singur. Câți kilometri? Nu e atât de departe. Aș zice o oră și jumătate cu mașina. Dar nu de făcut zilnic. Și eram tânăr. Așa că m-am mutat acolo. Mi-au dat un apartament pentru mine și alți jucători și cât am stat acolo, am avut condiții foarte bune. De fapt, era normal. Antrenori mai buni, condiții mai bune... Și am învățat multe. Cum funcționează lucrurile în fotbal, chiar și în afara terenului, să ai grijă nu doar ce se întâmplă pe teren, ci și în afară. Am început să simt că e un club bun în Portugalia, cum e să fii de partea unei echipe care e la mijlocul clasamentului sau a unei echipe care luptă pentru mai mult. Presiunea diferită, abordarea diferită pe care trebuie să o ai în meciuri. Și a fost o experiență foarte frumoasă. Am cunoscut mulți oameni, jucători cu mai multă calitate, de la care înveți multe, și începi să cunoști lucrurile ca la prima echipă de la Braga. Îmi amintesc, când eram acolo, în acea săptămână, ei jucau împotriva... Era pentru Europa League, cred că Fenerbahce. Era o echipă turcească. Și noi analizam adversarul. Pentru mine era totul nou. Și, cu ceva timp înainte, nu mi-aș fi imaginat niciodată să fiu acolo, să văd acești jucători pe care îi priveam ca pe niște mari fotbaliști. Și acum să le analizez punctele forte, slăbiciunile, modul în care văd jocul, cum încearcă să planifice meciul. Pentru mine, a fost uimitor.

<h2>„A fost un șoc când am ajuns la Galați!”</h2>

Cum a apărut oferta din România, oferta de la Oțelul? Eram în Portugalia, în liga a doua, la Feirense. E un club foarte bine organizat, un club foarte bun. Mai ales în primul an. Am încercat să promovăm în prima ligă din Portugalia. Și aproape am reușit. Dar, la final, ne-am clasat pe locul imediat de sub linie. Iar în al doilea an lucrurile nu au mers la fel de bine, dar am terminat contractul în al doilea an și am vorbit și cu agentul meu despre cariera mea și ce îmi doream. Și i-am spus: „Uite, aici, în Portugalia, ori merg în prima ligă, la un proiect bun, ceva în care să creadă în mine, ori vreau să încerc o experiență în străinătate”. Vreau să văd alt fotbal, să am alte experiențe. Am vorbit despre asta. În fotbal, trebuie să fie momente potrivite. Atunci echipa din România a venit repede, am vorbit despre proiect, am vorbit cu câțiva prieteni care jucau în România și mi-au spus lucruri bune despre România, lucruri pe care nu le știam. Ca să fiu sincer, cât eram în Portugalia, nu aveam idee cum era campionatul din România. Și mi-au spus că ar putea fi bine pentru mine, să încerc. Și am vorbit cu agentul meu și apoi l-am sunat pe Júnior Pius, era un jucător care jucase în Portugalia și aici juca la Botoșani. Și am vorbit mai ales cu el. Cum a fost când ai ajuns prima dată la Galați? La ce te gândeai? A fost un șoc pentru mine. Era o realitate diferită, foarte diferită. Orașul, oamenii, totul era nou. Îmi plăcea. Cum să zic, erau două lumi diferite. Nu pot spune că una e bună și cealaltă e rea, doar diferite. Dar am descoperit un oraș, cum e și țara, România, cu pasiune pentru fotbal. Mi-a plăcut mult acest lucru. Oamenii mereu își arată dragostea pentru echipă, susținerea, chiar dacă au problemele lor, mereu încearcă să găsească soluții. Ți-a fost greu să te adaptezi? La început, ca să fiu sincer, am avut un mare ajutor, pentru că am venit cu încă 3 portughezi. De fapt, 4, dar unul a plecat acasă. Era João Serrão, care a stat acolo 6 luni și apoi a plecat. Mai erau Frédéric Maciel, João Lameira, care e încă acolo, și Miguel Silva, care acum joacă la „U” Cluj. Ne uitam la această lume nouă pentru noi și aveam aceeași experiență. Și eram așa: „Uite asta, cât de diferit e totul”. Priveam lucrurile cu optimism. Și ne-am adaptat ușor, ajutându-ne unii pe alții. Și, la final, când ne-am întors, îmi amintesc că vorbeam toți de bine despre experiența asta. Cum este fotbalul românesc diferit de fotbalul portughez? E diferit. Modul de a juca fotbal. Din nou, sunt jucători foarte buni și în Portugalia, și în România. Cred că în România este puțin mai competitiv. În Portugalia, există o diferență mare între echipele mari, Benfica, Sporting și restul. E o diferență și mai mare. Dar aici, în România, e un campionat mai competitiv, să zicem. Multe echipe au calitate. Sunt mulți suporteri care sunt pasionați și asta e foarte bine pentru competiție. În Portugalia, poate sunt meciuri cu mai multe întreruperi, iar aici cred că încearcă să joace mai mult, să pună mai multă emoție în joc. De aceea, îmi place mult fotbalul românesc. Ai lucrat cu Dorinel Munteanu. Cum a fost să-l ai ca antrenor? Dorinel Munteanu e un om bun. E un om bun. A fost un antrenor dur, într-un fel, e foarte strict, pentru că vrea să fie în formă maximă. Vine dintr-o școală foarte disciplinată, îi place să aibă control. Dar e un antrenor foarte bun. Și este și un om bun. E greu să lucrezi cu el, pentru că în fiecare zi trebuie să dai maximum. Uneori, poate, unii jucători au conflicte... Dar cred că, până la urmă, e un antrenor bun. E un om bun. Nu e ușor să lucrezi cu el. Pentru că, așa cum ți-am spus, e așa, dar până la urmă încearcă să scoată ce e mai bun din fiecare.

<h2>„Finala Cupei e una dintre cele mai triste zile din fotbal pentru mine”</h2>

Finala Cupei, cu Oțelul - ce a însemnat acel moment pentru tine, pentru cariera ta? Ca să fiu sincer, nu am jucat finala. Am jucat fiecare meci până la finală. Eram atât de fericit. Credeam cu adevărat că putem câștiga. Ar fi fost un lucru enorm pentru club și pentru oraș. Pentru că nu mai câștigaseră ceva din 2011. A fost foarte bine pentru noi, o echipă ca Oțelul Ca să-ți răspund la întrebare: simt această tristețe. Una dintre cele mai triste zile din fotbal, pentru mine, exceptând accidentările. A fost foarte greu. Pentru mine și pentru toți de acolo, dar mai ales pentru mine, pentru că nu am putut face nimic. Am mers la meci, simțeam emoțiile, am simțit cum e echipa, cum sunt fanii, orașul. Toată lumea era atât de entuziasmată de acel moment. Simțeam că putem face ceva special. La final, am pierdut la penalty-uri. Nu am putut ajuta. M-am simțit și mai rău. Azi, între ceilalți portughezi, încă vorbim despre acea zi cu multă tristețe. Ai fost eliminat chiar de ziua ta iarna asta. Cum te-ai simțit atunci? A fost ca un carusel de emoții în acea zi. Era ziua mea, primeam o mulțime de mesaje frumoase, aveam energia aceea bună și eram foarte concentrat pe meci. Apoi a venit acea fază și am fost eliminat. Am simțit că totul s-a prăbușit într-o clipă. A fost greu să accept, pentru că voiam doar să ajut echipa. Dar, în același timp, m-a făcut să fiu și mai motivat, să arăt că a fost doar un moment și că pot să revin mai puternic.

<h2>„Oblemenco îmi dă aceeași senzație pe care am simțit-o când am intrat pe Estádio do Dragão”</h2>

Ce ai simțit când ai venit prima dată pe „Ion Oblemenco”, dar ca adversar? Îmi amintesc. Era al doilea meu meci în România. Mai întâi am jucat acasă și apoi am venit la Craiova. Și eram așa: „Uau! Ce stadion frumos!” Azi joc aici, dar în acea zi...” Eu sunt dintr-un oraș aproape de Porto. Îmi dă aceeași senzație pe care am simțit-o când am intrat pe Estádio do Dragão. Acolo e un stadion mai mare, dar aici e aceeași energie. Nou, mare și apoi cu fanii. Creează o atmosferă frumoasă. A fost o senzație foarte plăcută. Cred că acum este stadionul meu preferat din România. Și cum a apărut oferta de la Craiova? Totul a început la finalul sezonului trecut. Îmi terminam și contractul cu Oțelul, încercam să văd ce aveam să fac în continuare. Și atunci au venit cei de la Craiova. Foarte devreme. Nici nu era deschisă perioada de transferuri încă. Dar când știi că e o opțiune bună, trebuie să aștepți. Cunosc clubul, cunosc istoria, știu ce se cere aici și, de asemenea, după ce am vorbit cu antrenorul, m-a făcut să cred și mai mult în proiect. Vrea să schimbe lucrurile, într-un mod bun. În ultimii ani, au făcut lucruri bune, desigur, dar a fost important pentru mine să ascult și să primesc asta. A fost ca ceva cu care m-am identificat, să lupt pentru ceva. Deși, așa cum ți-am spus, și la Oțelul am fost foarte fericit. Ești în România de ceva timp deja. Se spune și se știe că aici, în Oltenia, fotbalul se trăiește diferit. Lucruri pe care le simt și eu atunci când sunt pe stadion. În rest, nu văd. Nu îmi place să citesc, să văd nimic, pentru că asta mă ajută să rămân concentrat pe ceea ce am de făcut și pe lucrurile care sunt importante. Dar pot simți aici că e o atmosferă diferită. De asemenea, când joci bine, te susțin și e uimitor. Și sper să continue mereu să ne susțină. Să fie și mai greu pentru adversari. Pentru că, dacă adversarii simt că nu suntem împreună, că nu suntem toți împreună, ca fani, jucători, și chiar și suporterii mai vechi, e o slăbiciune pe care o pot exploata. Dar dacă simt că acest club e unit, că e o atmosferă bună, că toată lumea e împreună, împingând echipa, putem face lucruri frumoase aici. Cum ai compara ceea ce ai găsit aici la Craiova cu experiența de la Oțelul? Ambele au fani pasionați. Evident, sunt două cluburi foarte diferite, ambele sunt cluburi istorice, dar aflate în momente diferite. Am doar lucruri bune de spus despre ambele cluburi. Ambele au fost foarte importante pentru mine. Și aici e o situație diferită. La Craiova, au mai multe resurse cu care pot lucra. Și asta face diferența. Cred că asta e tot. Dar ambele cluburi sunt cluburi foarte bune. Acum că l-ai cunoscut pe Mirel Rădoi, cum îl vezi ca antrenor? Cum l-ai descrie? Îmi place. Îmi place mult. Pentru mine, un antrenor înseamnă două lucruri: cum e ca om, ca persoană, ca lider, și, în afară de asta, ceea ce știe despre fotbal. Și cred că le are pe ambele. Are o relație bună cu noi toți. Mereu încearcă să ne dea încredere, așa că am doar lucruri bune de spus despre el. E un antrenor foarte bun. De top. Care este cel mai frumos moment pe care l-ai trăit în fotbal? Întrebare grea. Voiam să spun cupa cu Oțelul, dar acum nu știu. Poate, aș spune, debutul meu. Pentru că a fost locul unde a început totul pentru mine. Și am început să văd că lucrurile îmi pot schimba viața. Am acest moment. Am și un alt moment. Când eram mai tânăr, am jucat pe Estádio do Dragão, în Portugalia. Când eram copil mergeam să văd meciuri pe acel stadion. A fost special pentru mine. Dar să merg acolo ca jucător, și nu ca fan, a fost de asemenea un moment special pentru mine. Și cel mai greu? Cel mai greu moment. Din fericire, nu am avut accidentări sau lucruri de genul acesta. Pentru mine, asta e cel mai rău. Dar, ca să fiu sincer, aș spune că cel mai greu l-aș pune pe acesta cu Oțelul, când am pierdut cupa. Pentru că eram foarte entuziasmați. Simțeam orașul foarte entuziasmat. Voiam să facem ceva special. Și lucrurile nu s-au întâmplat. Așa că l-aș pune ca cel mai greu. Ce îți place să faci în timpul liber? În timpul liber îmi place să mă uit la filme, să mă relaxez, să ies să iau prânzul sau cina cu niște prieteni. Să mă bucur de lucrurile simple, să fiu cu familia, cu iubita mea. Genul acesta de lucruri. Poate e o întrebare copilărească, având în vedere că ești din Portugalia, dar cine a fost idolul tău din copilărie și de ce? Desigur. Știi deja răspunsul. Cel mai mare. Desigur, Cristiano Ronaldo. Este un ambasador al Portugaliei. Mentalitatea pe care o are... Este o inspirație pentru toți portughezii. Este incredibil ceea ce a reușit el pentru generația noastră, pentru toți, pentru că vezi că e posibil ca o țară mică precum a noastră să producă atât de mulți jucători buni. Cred că el are o contribuție mai mare decât își dau oamenii seama. Cât de mare inspirație este el pentru întreaga noastră generație. Eu fac parte din acea generație. Și când mă uit la el, e uimitor tot ce a realizat. Dacă ar fi să rezumi într-un cuvânt parcursul tău cu Craiova, în preliminariile europene, până acum, care ar fi acel cuvânt? Vrei un singur cuvânt? Aș spune „credință”. Dacă vrei să explic... Știm că e greu. Dar noi am crezut mereu că putem reuși, chiar și în momente dificile. Așa cum ați văzut cu toții. Dar am rămas împreună. Am încercat să construim această atmosferă, mai ales acasă, cu fanii noștri. Să reprezentăm cum trebuie Craiova, țara, tot. Să încercăm să ducem acest club în competițiile europene, acolo unde merită. Pare că 3-0 e un scor periculos pentru Craiova. Ești de acord? Sau te simți ca Barcelona? Pentru că sezonul trecut erau conduși cu 2-0 și a început remontada. Știu, cred că e foarte simplu. Fiecare meci are povestea lui. Și, vorbind despre ce s-a întâmplat cu Spartak Trnava, au fost 2 meciuri diferite, 2 povești diferite. Și lucrurile se schimbă foarte repede, așa că trebuie să fim pregătiți. Și ce iau eu de aici? Desigur am avut 3-0. Știam că nu va fi ușor. Dar, desigur, nu putem să ne punem în situația asta. Dar ce iau eu de acolo? Este felul în care echipa reacționează. Când avem meciul în mână și deodată ei egalează. Și noi câștigăm. Și cum reacționează echipa la asta. Pentru mine, asta e cel mai bun lucru. A fost cel mai important. Să mergem din nou și să luptăm, și am reușit să trecem mai departe. Pentru mine, arată cât de mult caracter are această echipă. Că și în cele mai grele momente am rămas împreună și am putut să luptăm. Și pentru mine a fost foarte important. Cu multe emoții. Asta e.

Samuel Teles (28 ani) a ajuns la Universitatea Craiova în această vară, la doi ani și jumătate distanță de momentul în care venea pentru prima dată în România

Samuel Teles, de pe Estádio do Dragão pe Oblemenco

A venit în fotbalul românesc în iulie 2023 și a devenit rapid un nume important. Cu el în centrul apărării, Adrian Mihalcea a reușit să ducă <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/unirea-slobozia">Unirea Slobozia</a> spre o <a href="https://www.superliga.ro/articole/mihalcea-castigam-cu-inima-nu-cu-bugetul-f3f71d14">performanță istorică</a>, prima promovare în Superligă din istoria clubului. Iar în acel prim sezon cu Slobozia în primul eșalon, Dmytro Pospelov a fost supranumit <a href="https://www.superliga.ro/articole/fundasul-golgheter-din-superliga-si-a-stabilit-obiectivele-pentru-2025-89157df5">fundașul-golgheter</a>: a marcat opt goluri, devenind unul dintre oamenii-cheie ai echipei care a făcut un oraș fericit.În vara lui 2025, și-a continuat drumul alături de același antrenor, mutându-se la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/uta-arad">UTA Arad</a>. Primul impact? Un gol marcat chiar în prima etapă, în <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-regular-uta-ucv?sectiune=cronica">egalul cu Universitatea Craiova</a>. De atunci, Pospelov a adunat două goluri și un assist, dar și două meciuri fără gol primit în cele zece partide jucate pentru UTA.I-am făcut o vizită la Arad, să vedem cum s-a adaptat și ce îl face pe el să joace fotbal cu plăcere.

Mulțumim pentru că ne-ai primit. Cum ești aici, la Arad?Mulțumesc pentru invitație. Sunt bucuros să mă aflu aici. Aradul e un oraș frumos. Îmi place. Învăț limba română. Care e cuvântul tău preferat în română?Cu plăcere! Și joci fotbal cu plăcere?Da. Unde e acasă pentru tine?Acum? Acum e aici. Poți să descrii locul unde ai jucat prima dată fotbal?Cred că am început să mă antrenez la fotbal pe la nouă ani. Era aproape de școală, aproape de casă, aproape de școală. În Odesa, nu?Da, în Odesa. Care e cea mai frumoasă amintire de acolo?Când ești mic, nu îți pasă de nimic. Doar alergi, joci fotbal și atât. Și cum se face că pierdem bucuria asta când creștem?Uneori, unii oameni o pierd, alții nu. Dar tu?Eu încerc, încerc să-mi păstrez sentimentul ăsta. Ai avut o echipă sau un jucător preferat când erai copil?Da, era Barcelona. Și încă sunt fan Barcelona. Iar jucătorul preferat era Rivaldo. De când a dat golul din foarfecă împotriva Valenciei, cred că atunci.&nbsp;

Spune-mi, de ce ai ales fotbalul?Jucam fotbal pe stradă. Tata m-a dus la o școală de fotbal, și pas cu pas am ajuns aici. Și după aceea, de ce ai ales să studiezi Dreptul? Ai o diplomă în Drept, nu?Da, după liceu trebuia să decid încotro merg, ce educație să urmez. Și am ales Dreptul. Știu că Facultatea de Drept din Odesa vrea să formeze oameni corecți. Și sportul e foarte important acolo. Cum eram fotbalist, m-au invitat. Și m-am înscris la Facultatea de Drept. Nici nu m-am gândit la asta înainte. Când am terminat liceul, nu știam unde merg. A fost ca un destin. Ai văzut vreo legătură între fotbal și Drept?Nu, nu. Poate agenții trebuie să știe bine Dreptul, dar fotbalul și Dreptul sunt lucruri separate. Dacă ai putea schimba o regulă în fotbal, ce regulă ai schimba?Știu că în MLS, în America, au încercat ceva nou. De exemplu, dacă te miști prea încet ca să simulezi sau să întârzii schimbarea, pot să te suspende două minute. Nu știu exact, poate sezonul viitor o implementează. Cred că ceva de genul ăsta, pentru spectacol, ca să fie mai interesant pentru fani, să fie mai multe goluri, poate cartonaș albastru, nu știu, un plus pentru fotbal. Crezi că fotbalul de azi e mai frumos sau mai captivant decât înainte?Nu știu. E frumos. Dacă am compara fotbalul cu mașinile, acum mașinile sunt mai sigure, mai tehnologizate. La fel e și fotbalul. Acum e mai multă statistică, toți joacă tactic. Ca și telefoanele. Dacă ne gândim la telefoanele de acum 20 de ani, gen Nokia, fără display, fără cameră... și fotbalul e la fel. Dar crezi că există riscul să pierdem frumusețea sau bucuria fotbalului din cauza tehnologieiCred că nu, pentru că fotbalul crește odată cu oamenii, și tehnologia la fel. Totul merge împreună.

Pospelov, Dmytro

<h2 style="text-align:center;">„Părinții mi-au spus să învăț, că e o șansă mică să ajung fotbalist.”</h2>

Vreau să te întreb cine a fost prima persoană care a crezut în tine?Eu, eu însumi. Și de ce ai crezut în tine?Am vrut să fiu fotbalist. Așa că am încercat să dau tot ce am mai bun. Atât. Ce au spus părinții tăi când le-ai spus că vrei să fii fotbalist?Mi-au spus că trebuie să învăț, pentru că e o șansă foarte mică să ajungi fotbalist. Așa că trebuie să ai planul B. Trebuie să ai un plan B. Cred că de aceea am ales Facultatea de Drept. Și primul an ca fotbalist profesionist cum a fost?A fost foarte frumos. Aveam 18 ani. Am semnat primul contract la Odesa, în liga secundă din Ucraina. Erau mulți jucători cu experiență. Vedete ucrainene, jucători de națională, Oleksandr Kosyrin, Balabanov. Foarte frumos. Cum a fost să fii în vestiar cu ei?Era altă perioadă decât acum. Acum, tinerii sunt mai relaxați, nu simt presiunea. Cred, poate mă înșel, dar cred că acum 15 ani era mult mai greu. Simțeai presiunea?Da. Dacă greșeai, jucătorii mai vechi te certau. Antrenorul te certa. O greșeală și te „omorau”. Care a fost cel mai greu moment în toți acești ani de presiune?Când ești tânăr, nu ai experiență. Nu știi ce e bine și ce e rău. Nu ai o opinie. Doar asculți, și abia după înțelegi câte ceva. Dar în primii ani, nu știi ce se întâmplă. Primul lucru pe care l-ai înțeles despre fotbal care a fost?Nu poți păcăli fotbalul. Dacă nu te antrenezi bine, nu poți juca bine. Trebuie mereu să te concentrezi la antrenamente, să muncești. Și chiar și așa, nu ai garanția că vei juca bine. La câte cluburi ai jucat până acum?Nu știu exact. Mai întâi în Ucraina, apoi Azerbaijan, apoi din nou Ucraina, cred că vreo șapte sau opt. Și care a fost cel mai interesant pentru tine?Interesant? Poate Cernomoreț. E orașul meu natal, Odesa, și a fost visul meu să joc la Cernomoreț. Și cum a fost sentimentul?Am jucat în liga a doua. Am terminat pe locul doi și am promovat cu echipa. Și care a fost cel mai greu club la care ai jucat?Peste tot e greu. Peste tot. Și în România?Bineînțeles! În fiecare săptămână trebuie să tragi tare.

Ai jucat aici, în România, la Slobozia. Ai fost în liga a 2-a și apoi ați promovat. Cum a fost drumul acesta pentru tine?A fost un drum greu cu Slobozia în liga secundă. Foarte greu. Îmi amintesc primul meci cu Reșița. Am jucat în deplasare. Am câștigat cu 1-0, dar a fost un meci foarte greu. Și fiecare meci a fost greu. Nu-mi amintesc niciun meci ușor în România. Timp de doi ani până acum sunt în România și nu îmi amintesc să fi avut un meci ușor. Cum a fost să ajuți Slobozia să promoveze în prima ligă pentru prima dată în istorie?A fost legendar. Da, e un moment istoric. Cel mai important e că sper să poată construi un stadion nou și un sistem de educație în fotbal în acea zonă. Asta contează cel mai mult. Și pentru suporteri, de asemenea. Clubul a crescut acum. Le doresc să continue așa.

<h2 style="text-align:center;">Mihalcea: „Fă ce simți. Alege ce crezi că e mai bine pentru tine”</h2>

Acum ești la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/uta-arad">UTA Arad</a>, un club cu istorie și suporteri mulți. Ce înseamnă asta pentru tine?Sunt foarte mândru să fiu aici. Înainte de începutul sezonului, suporterii au venit la antrenament și ne-au vorbit puțin, ne-au transmis un mesaj. Au spus: „Suntem alături de voi. Suntem împreună. Așa că dați tot ce aveți mai bun, și suntem cu voi. Putem obține rezultate bune și o atmosferă frumoasă aici.” Ai vorbit cu Danylo Kucher, prietenul tău, înainte să vii aici?Da, portarul. Mi-a spus numai lucruri bune. Asta a fost foarte, foarte important pentru mine că mi-a spus doar lucruri bune despre oraș, despre club, despre jucători. Atmosfera, totul e bun aici. Și cum vezi acest nou capitol pentru tine?Îmi place să fiu aici. Mă bucur de condiții bune, de jucători buni în jurul meu, stafful, toți muncesc cu plăcere. Așa că sunt fericit să fiu aici. Ai lucrat cu <a href="https://www.superliga.ro/articole/cum-pregateste-mihalcea-aradul-pentru-performanta-uta-impune-respect-or-superliga-insider-3bcb304f">Mihalcea</a>, antrenorul tău de la Slobozia. Te-a ajutat asta în decizia de a veni aici, împreună cu el?Sincer, nu am vorbit prea mult cu el. Mi-a spus o singură dată: „Fă ce simți. Alege ce crezi că e mai bine pentru tine”. Și atât. Ce tip de relație ai cu Mihalcea?Lucrăm ca antrenor și jucător. Crezi că fundașii ofensivi sunt mai importanți acum în fotbal?Depinde cine joacă lângă tine. Pentru un fundaș central, cred că cel mai important lucru e să-ți aperi poarta. Și dacă mai poți face ceva și în atac, e un bonus. Dar cel mai important e să fii concentrat pe partea defensivă. Vreau să te întreb: ce e mai important pentru tine: să ai un meci fără gol primit sau să marchezi un gol?Fără gol primit. Are 2 meciuri fără gol primit în acest sezon de Superliga. De asemenea, excelează și la capitolul <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/pospelov-dmytro-5154c1bc">consistență</a>. Este pe locul 1 în echipă la atingeri pe meci (58.7) și pe locul 2 la șuturi blocate (13) și respingeri (69). Cu o acuratețe a paselor de 83%, peste media echipei (70%), Pospelov e genul de fundaș care aduce calm, forță și siguranță, un echilibru între puterea defensivă și inteligența jocului. Și, așa cum vom afla în continuare, totul pornește de la bunătate.

<h2 style="text-align:center;">„Dacă ești un jucător bun și un om rău, nu ai nicio șansă.”</h2>

Ești tată acum. Cum te-a schimbat acest lucru?E o perioadă interesantă. Încerc să petrec mult timp cu fiul meu, să mă joc cu el. Sunt foarte fericit. Dacă fiul tău ți-ar spune că vrea să devină fotbalist, ce i-ai spune?L-aș ajuta. Cel mai important e să fie un om bun, un om frumos. Iar apoi să aleagă fotbalul, medicina, sau dacă vrea să fie șofer, nu știu. Nu mă interesează. E important să fie un om bun – și asta îl va ajuta să fie și un jucător bun?Da, bineînțeles. Asta e o regulă generală. Trebuie să fii și deștept, și bun. Părerea mea. Poate greșesc. Dar dacă ești un jucător bun și un om rău, nu ai nicio șansă. Ce înseamnă să fii ucrainean în ziua de azi?E greu, pentru că acum războiul continuă și nimeni nu știe când se va opri. În fiecare zi citesc știrile. În fiecare zi se lansează rachete, drone, undeva... e greu. Ești mândru că ești ucrainean?Da, da. Și ce ai luat cu tine din Ucraina? Ce ai păstrat din țara ta?Să nu renunț niciodată, cred. Să nu renunți niciodată. Ce ai vrea ca oamenii să știe despre poporul ucrainean? Ceva ce poate nu știu deja.Cred că acum, după ce a început războiul, toată lumea știe despre Ucraina. Poate unii credeau că ucrainenii și rușii sunt același popor. Dar nu e așa. E o mentalitate diferită. Ai jucat în Ucraina în timpul războiului, nu?Da. Ai simțit frică sau anxietate să fii pe teren?Era greu, pentru că înainte de fiecare meci aveam un minut de reculegere. Ești mereu în formă. Care e secretul tău?Doar să te bucuri de viață. Viața trece repede, așa că trebuie să ne bucurăm. Ai ritualuri sau obiceiuri care te ajută?Uneori încerc yoga. Și când ai descoperit yoga?Hmm, acum patru sau cinci ani, când eram în Indonezia. Am văzut cultura asta, un centru de yoga. Avea un miros plăcut. Și mi-a plăcut atmosfera de acolo. Mirosul, hainele, totul. Era liniște, o briză ușoară. De asta, cred, mi-a plăcut. Crezi că yoga te ajută și pe teren?Da, da, da. Te ține mai concentrat?Mai calm, mai focusat doar pe mișcare, fără să te agiți pentru lucruri mici. Ceva de genul ăsta. Ce ți-ar plăcea ca jucătorii tineri să învețe de la tine?Să muncească în fiecare zi, să nu se agite pentru lucrurile mici, cum am spus mai devreme. Și să creadă în ei înșiși. Numește un lucru pe care ți-ai fi dorit să ți-l spună cineva când aveai 17 ani?Să fii mereu un om bun. Frumos. Dacă ai avea un singur sfat pentru noua generație, care ar fi?Sfat? Oricine poate alege ce vrea. Oricine. Depinde ce vrei, trebuie să faci acel lucru. Și să nu asculți de nimeni. Care e cel mai important lucru în viața ta acum?Familia. Familia e cea mai importantă. Și să joc fotbal cu plăcere. Fotbalul e viața mea, face parte din mine. Care a fost cea mai mare lecție pe care ți-a dat-o fotbalul?Să crezi, să nu renunți până când meciul nu se termină, să crezi că poți face orice. La Arad, Dmytro Pospelov joacă fiecare meci cu aceeași convingere cu care și-a început cariera: că fotbalul nu poate fi păcălit. Muncește, învață și trăiește cu plăcere, în țara care l-a primit cu brațele deschise. Iar atunci când vorbește despre viață, despre familie și despre munca zilnică, înțelegi de ce fundașul-golgheter din Ucraina a devenit una dintre vocile calme ale vestiarului de la UTA Arad. Un jucător care crede că, în fotbal ca și în viață, nu renunți niciodată până nu se termină meciul. Și tocmai de aceea e plăcut să-l vezi pe Dmytro din tribune. Pentru că știi că, în orice moment, poate face orice.

superliga 2025

Fotbal

vineri 24 octombrie

sâmbătă 25 octombrie

duminică 26 octombrie

luni 27 octombrie