FC Rapid București

FC Argeș

Stadionul Orășenesc Mioveni

CFR Cluj

Dinamo București

Stadionul Arcul de Triumf

FC Universitatea Cluj

Universitatea Craiova

Stadionul „Ion Oblemenco”

FC Botoșani

FK Csikszereda

Stadionul Municipal Miercurea Ciuc

Oțelul Galați

Petrolul Ploiești

Stadionul Ilie Oană

UTA Arad

Unirea Slobozia

Stadionul 1 Mai

Metaloglobus

FC Farul Constanța

Stadionul Central Ovidiu

FCSB

AFC Hermannstadt

Stadionul Municipal Sibiu

Ionuț Tătaru

ANALIZĂ

La Cluj-Napoca s-a pregătit terenul pentru partida care probabil va decide campioana, iar Dinamo a făcut un pas aproape sigur decisiv în asigurarea prezenței la barajul pentru Conference League. Acolo unde o va aștepta pe învingătoarea dintre FCSB și FC Botoșani. La retrogradare, încă nu știm cine este a doua echipă care va merge în liga secundă și cine va juca barajul. În ultima etapă din play-out, toate echipele implicate în lupta pentru supraviețuire vor juca pe teren propriu. Așadar, cu ce rămânem după etapa a opta din play-off/play-out?

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid027YHc3LxJ4SfeAjNfWZy1S34edtvDh5JD7MrdBSCvc5DciGK2e1xiUKxsfVkfoEXul

<h2>Campionatul nu a fost închis la prima ”minge” de titlu a Craiovei</h2>

În Gruia, contra lui CFR Cluj, Universitatea Craiova nu a arătat ca o echipă decisă să pună capăt luptei pentru titlu încă din această rundă. S-a terminat 0-0, la capătul unui duel în care oltenii nu au tras pe poartă și s-au mulțumit cu punctul care îi menține pe primul loc al clasamentului, cu două etape rămase de disputat. E adevărat, nici formația lui Daniel Pancu, care își juca practic ultima șansă de a rămâne în cursa pentru titlu, nu a excelat din punct de vedere ofensiv și a dat senzația că e mai curând preocupată de consolidarea poziției a treia. În plus, pe alb-albaștri nu i-ar fi ajutat nici rezultatul de pe Cluj Arena, acolo unde U Cluj a prelungit seria negativă a Rapidului și a câștigat cu 1-0. Astfel, ”Șepcile roșii” au venit la un singur punct de primul loc, chiar înaintea ”dublei” din această săptămână contra Craiovei. Cele două Universități vor fi mai întâi adversare în finala Cupei României, la Sibiu, apoi, duminică seară, se vor întâlni pe Stadionul Ion Oblemenco în partida care aproape sigur va stabili noua campioană din Superliga.

Pușcaș, George

Dinamo s-a desprins probabil decisiv de Rapid și și-a consolidat poziția a patra, sinonimă cu prezența la barajul pentru Conference League. ”Câinii” au reușit să scape de ”complexul” FC Argeș, echipă în fața căreia nu reușiseră să se impună în actuala stagiune, dar pe care au învins-o acum cu 2-1, și au pus 5 puncte între ei și giuleșteni în clasmentul Superligii. Mai aproape este ultimul loc de pe podium, ocupat de CFR Cluj. Ardelenii au 4 puncte în plus, chiar înaintea duelului direct din runda viitoare. Așadar, cu o victorie în fața echipei lui Pancu, alb-roșiii rămân în cărți chiar pentru o clasare pe podium și calificarea directă în Conference League. Contra piteștenilor a ieșit la rampă George Pușcaș, autorul primului gol și cel care a oferit pasa decisivă la reușita din prelungiri a lui Boateng. Un succes important și necesar pentru ambițiile elevilor lui Zeljko Kopic, care au acum trei victorii în ultimele patru meciuri de campionat. Și care, în persoana lui Pușcaș, tocmai și-au descoperit un posibil atu în lupta pentru Europa.

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid033V3jSozgmB7uk8UgFGr5kFqssfySjMw93t76mnDdT8ANWdzqrFyp162nocJLyokwl

<h2>FC Botoșani, la barajul pentru Conference</h2>

Moldovenii nu au câștigat nici acum, au ajuns la trei remize consecutive, însă punctul obținut pe final contra Petrolului (1-1), printr-un gol marcat din penalty de Mailat, a fost suficient pentru a le asigura prezența la barajul pentru Conference League, acolo unde o vor întâlni pe FCSB. Formație pe care au învins-o de două ori în actuala stagiune, dar de fiecare dată, pe teren propriu. În duelul care urmează, FC Botoșani va fi echipa oaspete. Rămâne însă o realizare importantă pentru Marius Croitoru, care a fost numit antrenor într-un moment de degringoladă.

<h2>Unirea Slobozia se simte excelent în Ghencea</h2>

FCSB rămâne lider în play-out, chiar dacă nu a câștigat nici în această etapă. Și, pentru a doua oară în acest sezon, nu a reușit să marcheze împotriva Unirii Slobozia. De fiecare dată s-a jucat pe Stadionul Steaua. În turul sezonului regular, ialomițenii s-au impus cu 1-0. Acum, au plecat din Ghencea cu un punct (0-0), la capătul unui meci în care au avut și un gol anulat. Cu toate acestea, elevii lui Claudiu Nciulescu rămân pe loc direct retrogradabil, înaintea ultimei runde.

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid02n3JiFJ26SCSZrGguicod81w7eroTBGyoiXwTk43LD2gvCsrJitZonJ5csnEcKB2wl  

<h2>UTA încă poate câștiga play-out-ul </h2>

De pasul greșit al FCSB a profitat UTA, care a câștigat pe final cu Csikszereda (1-0) și s-a apropiat la un singur punct de roș-albaștri. Astfel, arădenii încă au șansa de a termina pe prima poziție în play-out, un rezultat care ține mai mult de prestigiu și de aspectul economic, pentru că ”Bătrâna Doamnă” nu a obținut licența pentru Europa și nu poate juca barajul pentru Conference League.

<h2>Alibec nu a fost suficient, Farul nu scapă de emoții</h2>

Lucrurile rămân complicate pentru Farul, care, cu o etapă înainte de finalul play-out-ului, rămâne deasupra liniei barajului, dar cu același număr de puncte ca Petrolul, echipa aflată pe poziția următoare. La Galați, constănțenii s-au trezit târziu, când gazdele aveau deja 3-0, iar prestația lui Alibec, autorul unui gol și al unei pase decisive, nu a fost suficientă pentru a evita un alt rezultat negativ. Astfel, elevii lui Flavius Stoican vor juca în ultima rundă un meci decisiv contra ultimei clasate Metaloglobus. Victoria, care lipsește de la jumătate lunii martie, este obligatorie.

Alibec, Denis

<h2>Hermannstadt se menține dramatic desupra liniei, dar Dorinel Munteanu și-a anunțat plecarea </h2>

Un autogol venit târziu, în minutul 83, a salvat-o pe Hermannstadt de eșec pe terenul ultimei clasate, Metaloglobus, deja retrogradată. Sibienii au revenit de două ori și au plecat cu un punct de la Clinceni (2-2), astfel că vor începe ultima etapă deasupra liniei retrogradării directe. Dar Unirea Slobozia are același număr de puncte, iar pe elevii lui Dorinel Munteanu îi așteaptă un meci cu FCSB. Și nici atmosfera la echipă nu este cea mai bună, după ce antrenorul, evident dezamăgit de prestația jucătorilor săi, a anunțat că va pleca la finalul sezonului, oricare ar fi deznodământul. Nu e situația ideală de a pregăti cel puțin un meci crucial pentru viitorul clubului.

În săptămâna în care se joacă finala Cupei României, vom avea și o ”finală” a campionatului, între aceleași echipe. Universitatea Craiova și Universitatea Cluj sunt despărțite de un singur punct, înaintea duelului direct din Bănie

Cu ce rămânem după etapa a opta din play-off/play-out

Andreea Cio

JUCĂTORUL ETAPEI

Momentan, Dinamo se află pe locul patru în Superliga, cu patru puncte în spatele CFR-ului și la cinci puncte de Rapid, distanță care le oferă o liniște elevilor lui Kopic. De pe acest loc, dinamoviștii se luptă la barajul pentru Conference League. Dar un scenariu și mai optimist poate exista, în cazul în care Dinamo termină pe locul trei și merge direct în preliminariile Conference League. Cu două etape înainte de final, acest lucru este matematic posibil. Aceste calcule ne arată cât de importantă a fost <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-play-off-din-fca?sectiune=cronica">victoria în fața lui FC Argeș.&nbsp;</a>

https://www.youtube.com/watch?v=UrqpfYmNJqc

Minutul trei al meciului a adus primul gol al lui <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/puscas-george-603772df">Pușcaș </a>de când joacă în tricou alb-roșu. Sosit la Dinamo după o experiență în Turcia și o perioadă de inactivitate, atacantul a avut nevoie de timp ca să-și intre în ritm. Iar când a reușit să o facă, și-a ales cel mai bun moment. Un meci care o poate trimite pe Dinamo direct în Europa.&nbsp; A fost aproape de dublă, dar mingea sa trimisă cu capul a ajuns puțin pe lângă bara porții lui Căbuz. Apoi bara transversală i-a stat în cale atacantului de 30 ani la un plonjon frumos din minutul 80.

Dinamo a obținut victoria cu FC Argeș după ce George Pușcaș a protejat o minge, cu spatele la poartă, și i-a trimis scurt lui Boateng, care a înscris cu un șut deviat.&nbsp;„Bucuria e mereu pregătită acolo în buzunar, am vrut să mă bucur, mi-a fost dor de sentimentul ăsta. A venit într-un moment plăcut şi sper să continuăm tot aşa”, a declarat atacantul dinamovist după meci.&nbsp;Un gol și assist pentru Pușcas, trei puncte pentru Dinamo într-o luptă pentru Europa, acolo unde jucătorul dinamovist își poate regăsi forma de altădată.&nbsp;

Evoluția atacantului din meciul cu FC Argeș o poate trimite pe Dinamo direct în Europa

Primul gol în Superliga pentru Pușcaș: „Mi-a fost dor de sentimentul ăsta”

Levente Balint

CRONICĂ

https://www.youtube.com/watch?v=jXbFW0MI7V0

Cu statutul de gazdă asigurată la semifinala de baraj european cu Botoșaniul, FCSB folosea meciul cu Slobozia ca pe încă o repetiție. Roș-albaștrii doreau să se revanșeze și în fața propriului public, după eșecul cu 0-1 de la Csikszereda, din etapa trecută. Pentru asta, au aliniat cel mai bun 11 posibil. Dincolo, Unirea Slobozia venea să facă o minune. Oarecum impulsionată de pasul eronat al lui Hermannstadt la Metaloglobus, trupa lui Claudiu Niculescu spera să aibă mai mult noroc, după ce a pierdut puncte pe final în fiecare din ultimele patru etape.

ÎNTR-UN SINGUR SENS Desigur, FCSB a dominat copios prima parte, dar fără să furnizeze ocazii foarte mari. Cu posesie de 71 la sută, bucureștenii au încercat să desfacă o apărare supraînghesuită. Unirea s-a mărginit să încerce o eventuală lovitură pe contraatac. Deși a pus presiune constant, FCSB a avut puține șanse mari. Olaru, în minutul 11, l-a încercat pe Popa cu un șut de la distanță. Apoi, Popa a deviat șutul lui Octavian Popescu din minutul 18. Cisotti a fost aproape de un gol antologic în minutul 33, când a reluat cu călcâiul din opt metri, în afara buturilor. Octavian Popescu a fost foarte activ pe stânga, însă a exagerat cu acțiunile individuale, rezolvate fără probleme de apărătorii ialomițeni. Finalul primei părți a adus un gol al Unirii, după ce mingea a lovit, de două ori (!) &nbsp;transversala, dar golul lui Albu a fost anulat pentru un ofsaid inițial. Faza în sine a adus însă accidentarea lui Matei Popa, înlocuit cu Târnovanu. Iar pentru acoperirea postului de Under, Stoian a intrat în locul lui Cisotti.

Popa, Robert

Goalkeeper-ul ialomițenilor a fost declarat omul partidei

OCROTIȚI PE FINAL DE ROBERT POPA ȘI DE TRANSVERSALĂ Repriza a doua a fost în mare măsură una copy/paste. FCSB, la cârma partidei. Unirea, apărare la sacrificiu.&nbsp; Prima ocazie cât de cât relevantă de după pauză a venit din partea lui Tănase, al cărui șut de la 15 metri a fost scos de Robert Popa, în minutul 57. Alhassan a fost blocat la 15 metri în minutul 64, pentru ca apoi să vină singura șansă solidă a Unirii. Proaspăt intrat pe teren, Carnat a avut un frumos șut în diagonală, de la 15 metri, dar Târnovanu a respins (69). Slobozia s-a ținut bine și a blocat încercările celor de la FCSB. Un FCSB care abia în ultimele zeci de secunde a venit cu ocazii cu adevărat periculoase. În minutul patru al prelungirilor, Robert Popa a oferit o frumoasă paradă la șutul lui Olaru din 12 metri. Apoi, la ultima fază a meciului, Olaru a nimerit transversala cu un șut de la 19 metri. Un meci care va fi repede uitat de cei de la FCSB, dar și de fanii care așteptau mai mult. Unirea pleacă bucuroasă cu un punct, rămânând în cărți pentru baraj. Sportiv, slobozenii mai speră la salvare, asta însă în condițiile în care licențierea e o temă încă neclarificată.

Dominare fără strălucire pentru roș-albaștri

FCSB-Slobozia 0-0. Gloanțe oarbe

Andu Kedei

https://www.youtube.com/watch?v=RrSM-wM2F7Q

O victorie era vitală pentru Hermannstadt în cursa pentru prinderea locului de baraj, chiar dacă, matematic, un triumf îi întreținea și speranțele pentru salvarea matematică. Pentru deplasarea de la Metaloglobus, Dorinel Munteanu a pregătit o formulă cvasi-ofensivă. La mijloc, creativii Florescu și Balaure, iar în atac erau Chițu, Gjorgjievski și Neguț.&nbsp; Metaloglobus însă a fost foarte incomodă în ultima perioadă. Trupa lui Florin Bratu a scos câte un punct acasă cu Slobozia și afară la Galați, complicând din calculele echipelor aflate în zona letală a tabelei. Bucureștenii erau încrezători că vor mai face o surpriză și pentru că în acest campionat nu au pierdut cu Hermannstadt, bifând un 2-2 la Sibiu și un 1-1 pe propriul teren, la Clinceni.

METALOGLOBUS, LA CÂRMĂ ÎN PRIMA PARTE Deja din start s-a confirmat că băieții lui Bratu vor fi un oponent complicat. După ce Balaure a avut un șut blocat în minutul 3, bucureștenii au dat semnalul unui control asupra partidei. Visic, în minutul 9, a tras pe lângă bară, iar primul sfert de oră s-a încheiat cu o posesie de 62 la sută pentru gazde și cu trei cornere care au provocat emoții la poarta lui Lazar. Prima șansă reală a lui Hermannstadt a venit în minutul 19, când Stoica a trimis mingea din șapte metri în brațele lui Gavrilaș. Această șansă nu a schimbat ritmul gazdelor. Iar în minutul 27, Metaloglobus a deschis tabela. Sabater l-a deschis pe dreapta pe Abbey. Ghanezul, cu poftă mare de joc, a pătruns în careu și de la 13 metri a trimis cu stângul în plasă pentru 1-0. Entuziasmați poate prea mult de gol, amfitrionii au tratat cu prea multă ușurință o acțiune din minutul 30. Gjorgjievski a pătruns în careu pe dreapta, a centrat în fața porții, de unde Neguț a împins mingea în plasă: 1-1. Dar, sibienii nu au fost revigorați de acest gol. Asta și pentru că următoarele faze i-au dus într-o situație de neinvidiat. Întâi, în minutul 32, Ciubotaru, cu cartonaș galben la activ, a fost înlocuit de Căpușă. Iar peste două minute, Florescu s-a accidentat grav, fiind schimbat cu Afalna!&nbsp; Hermannstadt și-a continuat prestația nesigură, evoluând prea prudent. Perfect pentru Metaloglobus, trupa lui Bratu continuându-și presiunea. Iar în al doilea minut adițional al primei reprize, Lazar și-a salvat echipa de la 1-2, intervenind la șutul lui Purece din șapte metri. Un 2-1 pentru Metalo care ar fi reflectat realitatea din întâia parte…

Sabater, Damia

Damia Sabater a marcat un gol și a furnizat o pasă decisivă

SUSPANS. PE CONTRE, PE FINAL Munteanu a mai fost nevoit să facă o modificare la vestiare. Gjorgjievski s-a accidentat și a fost înlocuit cu Buș. Datele jocului însă nu s-au schimbat. Metaloglobus a avut mai multă inițiativă, iar fazele cele mai periculoase au venit după minutul 60. Întâi, în minutul 69, Afalna a reluat cu capul din zece metri, pe lângă poartă. Apoi, dominarea gazdelor a adus golul doi. În minutul 71, Abbey a avut o incursiune în stilul său caracteristic pe dreapta, a centrat la Zakir, acesta a ratat șutul, dar balonul a ajuns la Sabater, care din careul mare a făcut 2-1. Iar Abbey i-a iertat de lovitura decisivă de două ori pe sibieni. În minutul 73, a tras prin fața buturilor lui Lazar, iar în minutul 81 a reluat cu capul din cinci metri, singur-singurel, în afara porții!&nbsp; Și, evident, ocaziile s-au răzbunat. Cu șansă uriașă pentru Hermannstadt. Neguț a șutat de la 18 metri în bară, dar mingea l-a lovit în spate pe Nedelcovici, intrat la pauză în locul lui Gavrilaș, și a sărit în plasă pentru 2-2!&nbsp; Sibienii au asaltat poarta pe final, dar numai Chorbadhiskiy a avut cu adevărat o ocazie. Și una serioasă. În al cincilea minut de prelungiri a reluat cu capul din șase metri, pe lângă buturi. Iar ca suspansul să fie complet, în minutul 90+6 Lazar a intervenit la periculosul șut al lui Purece, din unghi… Hermannstadt chiar poate fi mulțumită cu acest egal, după cum a arătat meciul. Iar acum stă la mâna rezultatelor indirecte, dar trebuie și ea să treacă în ultima etapă, acasă de FCSB, pentru a prinde barajul. Fiindcă salvarea directă nu mai este posibilă. Iar Metaloglobus merită un premiu de consolare pentru modul impecabil în care respectă competiția pe acest final de sezon.

Sibienii nu se mai pot salva direct după un egal scos cu șansă

Metaloglobus-Hermannstadt 2-2. Ruleta rusească

Mult timp în acest sezon s-a vorbit despre nevoia lui Dinamo de a transfera un vârf. După ce l-a adus pe George Pușcaș, alb-roșiii au fost nevoiți să aștepte ca internaționalul român să-și intre în ritm. Când s-a întâmplat, a fost decisiv pentru formația lui Zeljko Kopic, într-un meci crucial pentru ambițiile europene ale ”câinilor”. Fără sprijinul unei părți a suporterilor, nemulțumiți de schimbarea siglei, dar cu o șansă mare de a-și consolida locul de baraj pentru Conference League, în urma ”assistului” primit din partea lui U Cluj, care a învins-o pe Rapid, Dinamo a luat-o tare pe FC Argeș. În minutul 3, Pușcaș a marcat primul gol în Superliga, reluând cu capul centrarea perfectă din lovitură liberă a lui Armstrong. Până în minutul 10, alb-roșiii au mai avut alte două oportunități de a înscrie. Boateng a trimis puțin pe lângă, după o altă centrare ideală trimisă de Armstrong, din corner de această dată, apoi Sivis nu a prins voleul așa cum și-ar fi dorit și Căbuz a prins ușor execuția fundașului dreapta dinamovist. Iureșul inițial al ”câinilor” s-a diluat, dar elevii lui Kopic au continuat să fie în control. Iar la mijlocul primei reprize, a urmat o altă rafală de ocazii la poarta piteștenilor. Mai întâi, un contraatac care promitea, dar care a fost finalizat cu o lovitură de cap slabă a lui Pușcaș, apoi un voleu splendid al lui Armstrong, de la aproximativ 25 de metri. Șutul scoțianului a fost însă central și Căbuz a reușit să respingă de sub bară în corner.

Pe finalul primei părți, Argeșul a reușit să echilibreze meciul și parcă a îndrăznit mai mult. Momentele periculoase pentru Epassy s-au lăsat însă așteptate, astfel că apărarea gazdelor nu a transpirat foarte mult. De altfel, băieții lui Bogdan Andone au intrat la pauză fără să fi avut vreun șut pe poartă. Dinamo a început repriza a doua la fel ca pe prima. Adică tare. Doar că nu a mai reușit să înscrie, pentru că Pop a ratat incredibil în minutul 47, după o centrare excelentă a lui Opruț. De această dată, replica oaspeților nu a întârziat. Matos a avut șansa de a egala, dar a tras în plasa laterală din unghi. În mintul 64, portughezul a găsit o pasă senzațională prin care l-a lansat pe Bettaieb, iar tunisianul l-a păcălit ușor pe Boateng și a marcat pentru 1-1, printre picioarele lui Epassy. Primul șut pe poartă al lui FC Argeș.

Bettaieb, Adel

Alb-roșiii au revenit în ofensivă și, cinci minute mai târziu, Armstrong i-a oferit o nouă centrare ideală lui Pușcaș, dar atacantul ”câinilor” nu a prins spațiul porții din 6 metri. La cealaltă poartă, Epassy a avut o intervenție excelentă la lovitura de cap a lui Rădescu, înainte ca Pușcaș să trimită în bară din plonjon, în minutul 80. Desigur, după o altă minge ”așezată” de Armstrong. În cele din urmă, Pușcaș s-a revanșat în prelungirile partidei. A dovedit că știe excelent jocul cu spatele la poartă și i-a așezat mingea lui Boateng, al cărui șut, ajutat și de devierea nefericită a lui Tudose, a intrat agonizat în poarta piteștenilor. 2-1 pentru Dinamo, care pune 5 puncte între ea și Rapid cu două etape înainte de finalul play-off-ului și își aigură în mare măsură clasarea pe locul 4. Și, implicit, prezența în barajul pentru Conference League. De cealaltă parte, FC Argeș nu scapă nici de ultimul loc în play-off, nici de blestemul golurilor primite dincolo de minutul 90. A a patra înfrângere consecutivă, trei dintre ele venind în urma unor goluri pe care adversarii le-au înscris în prelungiri. Poate că piteștenii primesc greu gol, dar când se întâmplă nu mai e nimic de făcut.

Cea mai bună prestație a lui George Pușcaș în Superliga a ajutat-o pe Dinamo să câștige pentru prima oară în acest sezon împotriva lui FC Argeș și să-și securizeze practic locul la barajul de Conference League

Dinamo - FC Argeș 2-1. Pușcaș de Europa

Ana-Maria Popescu

Superliga feminină

<h2>FK Csikszereda – Farul Constanța 0-4</h2>Cu trei etape înainte de finalul de campionat, echipa antrenată de Raluca Simes a câștigat la Csikszereda și și-a asigurat matematic trofeul de campioană.&nbsp;Echipa gazdă a trecut pe lângă deschiderea scorului în minutul 3, prin Boglárka Fülöp, însă constănțencele au lovit primele câteva minute mai târziu. Estelle Gnaly, Claudia Chiper și Ioana Stancu au profitat de erorile din apărarea adversă și au construit un succes categoric pentru formația de la malul mării.Sezonul trecut, Farul Constanța a câștigat titlul după 24 de etape fără înfrângere. Am fost atunci la festivitatea de premiere și am păstrat momentele de bucurie <a href="https://www.superliga.ro/articole/farul-campioana-neinvinsa-ultimul-act-al-unui-sezon-memorabil-417286d9">aici</a>, pe superliga.ro.

https://www.facebook.com/photo/?fbid=1428082026024904&set=a.576769304489518

Csikszereda se luptă pentru locul 2 din campionat cu Politehnica Timișoara, mai ales că miza este mare.&nbsp;În premieră, vicecampioana din acest sezon participă în UEFA Europa Cup. Un punct le desparte pe ciucane de echipa de pe Bega, urmând ca în penultime etapă cele două echipe să se înfrunte direct.&nbsp;

<h2>„U” Olimpia Cluj – Politehnica Timișoara 0-2</h2>Politehnica Timișoara a obținut o victorie importantă la Cluj, după un 2-0 construit în jurul celor două goluri marcate de Bianca Ienovan. Timișorencele au început perfect partida și au deschis scorul încă din minutul 3, iar înainte de jumătatea primei reprize și-au mărit avantajul printr-o reușită cu capul. Gazdele au încercat să reintrе în joc în partea secundă, însă bara transversală și paradele Cosminei Roșu au păstrat poarta intactă. Succesul din deplasare le ajută pe bănățence să se desprindă în clasament de echipa din Cluj și să continue cursa pentru locul secund.

https://www.facebook.com/photo?fbid=1812925740089719&set=a.746908933358077

<h2>Atletic Olimpia Gherla – CS Gloria Bistrița 1-5</h2>Gloria Bistrița a controlat fără emoții deplasarea de pe terenul formației Atletic Olimpia Gherla și își păstrează poziția de lider în play-out. Cristina Cerescu, Corina Colibaba, Mihaela Ciolacu și Rania Kara-Jouli au transformat în gol aproape fiecare moment favorabil creat în ofensivă, în timp ce reușita Dianei Moldovan pentru gazde a venit prea târziu pentru a mai schimba ceva pe tabelă.

https://www.facebook.com/photo?fbid=1813957763319850&set=a.746908933358077

<h2>CSM Unirea Alba Iulia – Vasas Femina 6-2</h2>CSM Unirea Alba Iulia a oferit unul dintre cele mai spectaculoase meciuri ale etapei și a câștigat cu 6-2 duelul disputat pe teren propriu împotriva formației Vasas Femina. Andreea Laiu a reușit o dublă pentru gazde, iar Florentina Ancăș, Elina Coceanovschi și Denisa Băcanu și-au trecut și ele numele pe lista marcatoarelor. La scor a contribuit și autogolul Andreei Costin. Echipa din Odorhei a încercat să țină pasul prin golurile semnate de Lilla Elekes și Lia Vlas, însă ofensiva gazdelor a făcut diferența într-o partidă controlată de Alba Iulia.

https://www.facebook.com/photo/?fbid=122217220676464453&set=a.122096445314464453

Etapa 10 vine în Play-Off cu întâlnirile dintre Poli și Farul, respectiv Csikszereda și Olimpia Cluj. În Play-Out, ne așteaptă meciurile Vasas - Gloria Bistrița și Olimpia Gherla versus Unirea Alba Iulia. Încă 3 etape ne despart de finalul de sezon, iar lupta pentru locul 2 este încă în desfășurare.&nbsp;

Tot ce s-a întâmplat în etapa a 9-a din play-off și play-out

Titlul rămâne la Constanța: Farul, campioană pentru al treilea sezon la rând în Superliga Feminină

Lipit în toate intersecțiile orașului,
posterul de duminică după-amiază, FC Botoșani vs Petrolul, a adunat peste 3.000
de moldoveni pe "Municipal". Botoșaniul avea nevoie de un singur
punct pentru a prinde primul baraj de Conference League, o performanță pentru
un oraș sărac, dar primitor, cu un stadion învechit, dar curat. Unii visau mai
sus, doar îi obișnuise Leo Grozavu cu primul loc, dar s-au mulțumit cu acest
parcurs decent, mult peste bugetul clubului.

<h2>Topal pe
urmele lui Napoli</h2>

Speranțele au crescut la Ploiești după ultima
înfrângere a Farului, 2-3 la Galați. Chemat pentru a treia oară să salveze
Petrolul, Mehmet Topal seamănă tot mai mult cu Nicolo Napoli, italianul adus de
10 ori la Craiova lui Mititelu. Probabil că Topal va reuși și în acest mandat
să evite retrogradarea pentru că știe ce vrea. Și-a propus să nu piardă în
Moldova și a reușit.

<h2>Dulca și Kovacs, imaginea zilei </h2>Tabela s-a modificat abia după o oră de joc. Până atunci, ambele echipe au atacat cu frică. Cu teama de a nu pierde. Pus pe harță, Mailat nu a găsit poarta în prima repriză (6, 16), la fel ca Gicu Grozav, în celălalt careu (5). Căpitan și golgheter în acest sezon, Grozav rămâne și la 35 de ani cel mai bun furnal al Ploieștiului de astăzi. Mai aproape de gol a fost Mario Dulca (40), care a oferit și un moment de tandrețe. Încercând să-l facă pe arbitrul Kovacs junior să se răzgândească, să nu-i mai dea cartonaș galben, Dulca l-a luat luat în brațe pe fratele lui Istvan.

<h2>Viața bate
filmul&nbsp;</h2>
Primul gol a venit în minutul 61, când atacantul
Chică-Roșă a scăpat singur cu portarul și a marcat pentru Petrolul. Născut și
crescut la Botoșani, Chică-Roșă nu s-a bucurat la gol. Pentru el, viața a bătut
filmul. Nebăgat în seamă la juniorii lui FC Botoșani, Chică-Roșă s-a lăsat
fotbal. Mai mult de un an. A plecat să muncească în Olanda, într-o seră, cu
prietena sa. A revenit în Moldova pentru a-și îndeplini visul, a plecat din
Liga 4 și a ajuns la prima echipă a Botoșaniului. Cu golul marcat la Botoșani, Chică-Roșă
a adunat 5 reușite în tricoul galben al Petrolului și a câștigat respectul unui
oraș pentru o carieră de poveste.

<h2>Mailat, 13 cu
noroc!</h2>
Jucătorul meciului nu a fost Chică-Roșă, ci
portarul Petrolului, Raul Bălbărău. FC Botoșani a urcat, în ultima jumătate de
oră, cu toate liniile în atac. Mitrov, Bota și Dumiter nu au reușit să-l învingă
pe Bălbărău, însă avea s-o facă Mailat, din penalty, în minutul 81. Szabolcs
Kovacs nu a văzut că Dongmo l-a călcat în careu pe Dumiter, a dat lovitură
liberă, însă a intervenit VAR. Mailat a transformat fără emoții de la punctul
cu var și s-a oprit la 13 reușite în acest sezon. Finalul l-a adus în centrul
atenției tot pe Bălbărău, salvator în fața lui Dumiter (90+8). S-a terminat 1-1. Moldovenii au plecat spre casele lor, bucuroși
că vor juca pe Ghencea cu FCSB, pentru un loc în Europa, iar ploieștenii s-au
urcat în autocar cu ochii pe clasament. Au sărit de linia roșie pentru că nu au beneficiat de rotunjirea punctelor. Pe loc de baraj a rămas Farul.

Mailat, Arpad Sebastian

Moldovenii din Botoșani sunt siguri de primul baraj pentru locul de Conference League, Petrolul sare peste zona roșie a clasamentului înaintea ultimei etape.

FC Botoșani - Petrolul 1-1 | Remiza tuturor

VLOG

Echipa Superliga Insider a mers cu decibelmetrul pe stadionul ”Ion Oblemenco”, pentru a testa câți decibeli ating fanii din Bănie. Un test serios, pentru că Universitatea Craiova a jucat cu Dinamo, într-un duel cu mari implicații în lupta pentru titlu.

Am vrut să vedem cât de tare se aud ”Leii din Bănie”

Vlog de Superliga. Cu decibelmetrul la Universitatea Craiova - Dinamo

ÎNAPOI LA PRIMII PAȘI

„Când ajungi în seria cu accidentări, înseamnă că nu e bine”, ne-a spus Tudor Băluță, râzând. Cu toate acestea, pentru mijlocașul Universității Craiova, lunga perioadă de indisponibilitate a avut și ceva pozitiv. Atunci a întâlnit-o pe cea care avea să-i devină soție. Tu ești unul dintre jucătorii care au revenit după o accidentare serioasă și de asta am și vrut să vorbesc cu tine. Voiam să te întreb dacă îți mai amintești momentul în care te-ai accidentat și dacă ai putea să îl relatezi. Am avut, din păcate, mai multe accidentări. Acum, bănuiesc că vă referiți la cea de când eram în Anglia. Da, a fost dificil pentru că, dacă țin bine minte, a fost cumva un an și jumătate, cu o perioadă de o lună, o lună și jumătate cu Jocurile Olimpice, în care am reușit să mă antrenez cu echipa națională U23 și să particip la JO. Dar aparițiile mele acolo au fost singurele apariții pe teren în decursul a mai bine de un an și jumătate. Cred că un an și 8 luni sau ceva de genul, alea au fost singurele două meciuri în care am jucat. Adică în 5 zile am jucat 10 minute și nu știu, 15 minute, 20 minute. Am avut două operații în perioada asta. La picior, la metatarsian, la piciorul stâng. Sunt multe de spus. În mod normal, era o accidentare care n-ar fi necesitat atât de mult timp de recuperare, însă, din păcate, după prima operație, mi-a recidivat, am simțit din nou durere atunci, la Jocurile Olimpice, și m-am dus imediat în Anglia, m-am operat din nou. Cred că ăla a fost momentul cel mai dificil, pentru că mă așteptam, după a doua operație, fiind și înapoi la Brighton, după împrumutul la Dinamo Kiev, că se vor ocupa foarte bine oamenii ăia de mine. Și chiar au făcut-o, nu zic că nu. Erau foarte interesați de a-mi oferi tot ce am nevoie pentru a mă recupera cât mai bine. Din păcate, a venit noiembrie-decembrie și era un moment în care ar fi trebuit să trec la pasul următor, și anume antrenamente cu echipa. Am făcut un antrenament sau două și am simțit că ceva nu e în regulă din nou. Am făcut iar niște teste, s-a dovedit, într-adevăr, că fractura aceea pe care o aveam din nou încă nu își revenise cum trebuia și ăla a fost cel mai dificil moment, pentru că deja veneam după aproape un an de zile în care, cum v-am spus, aproape nu jucasem deloc și, fiind zi de zi în sală, tratamente, departe de echipă, văzând jucătorii cum trec prin sală, după aceea se duc pe teren și așa mai departe, iar eu rămâneam acolo în fiecare zi, era dificil, normal! Și a fost greu atunci. Și atunci cumva mi-au și dat de înțeles că sezonul pentru mine e terminat, pentru că a treia oară în decurs de un an a trebuit să-mi pun gheata aceea specifică la picior, să-mi imobilizeze glezna și, automat, și metatarsianul. Din nou în cârje, din nou cu gheata aceea. Țin minte chiar că m-au lăsat acasă de sărbători, deși acolo, în Anglia, nu e pauză în perioada, dar au realizat și ei ce impact poate avea asupra mea toată povestea asta și mi-au zis: „Du-te acasă, stai cu familia de sărbători două săptămâni, liniștește-te, deconectează-te de fotbal și te-ntorci după aia și dai drumul iar la treabă”. Și așa a fost. Dificil! Chiar aveam colegi care îmi ziceau că mă vedeau în fiecare zi în sală, în fiecare zi în sală, în fiecare zi în sală și îmi ziceau că „Nu înțeleg cum faci, nu înțeleg cum reușești”. Nu sunt primul, nici ultimul, din păcate, care trece prin așa ceva. Dar e dificil! Nu e ceva ce-ți dorești, nu e ceva la care te aștepți. Vrei să fii pe teren, vrei să fii acolo alături de colegi, vrei să faci ceea ce îți place cel mai mult, ceea ce te face fericit. Dar e o alt fel de muncă pe care trebuie să o iei ca atare și să încerci la fel cum încercam pe teren, încercam și în sală să dau tot ce am mai bun. Cât de mare a fost durerea fizică? Durerea fizică, sincer, nu a fost extraordinar de mare, însă era o durere care nu îmi permitea să fac mai nimic pe teren. Nu poți să te lupți cu anumite chestii, nu poți să te lupți cu organismul, oricât de mult ți-ai dori. Decât să faci alte prostii după aia, să faci lucruri și mai grave, mai bine asculți de oamenii din jur și faci ceea ce ai de făcut. Dar, sincer, durerea fizică nu a fost așa mare. E dificilă mai mult munca aceea, zi de zi în sală, în piscină, tratamente, incapacitatea de a merge normal. Spre exemplu, în Ucraina, când m-am accidentat inițial, era luna ianuarie, dacă nu mă înșel, ianuarie-februarie, și ningea foarte tare afară și eu eram cu cârjele și cu gheata respectivă în picior, mi-era destul de greu. De aceea, de multe ori, alegeam să rămân la bază, să dorm la bază decât să mă mai duc acasă, mă plimbam... Oricum, dimineața trebuia să fiu înapoi la tratament și preferam să stau acolo și cred că mare parte din timpul meu acolo l-am dormit la bază, tocmai din cauza asta. Care au fost primele gânduri pe care le-ai avut atunci când ai realizat că ai o accidentare gravă? Da, cum am zis, mai trecusem prin accidentări înainte. Te afectează, normal! Inițial, e perioada aia în care nu știi că e o accidentare, spre exemplu, cum a avut colegul nostru Mihnea Rădulescu, care imediat îți arată că e ceva important, ceva grav. La mine, a fost o durere care cumva persista, mă deranja și care la un moment dat a devenit foarte puternică. Dar o perioadă mă gândeam: „Sper să nu fie ceva grav, sper să nu fie asta”. Cred că e gândul oricărui jucător și al oricărui sportiv când simte o durere. Încerci să te gândești și încerci să speri că nu e ceva atât de grav pe cât ar putea fi. Cum am spus, din nou, sunt accidentări mult mai grave decât ceea ce am avut. Din păcate, am avut cumva ghinionul, să zic, să se țină de mine accidentarea respectivă o perioadă îndelungată. Dar e frustrant, cred că ăsta e sentimentul, e frustrant. Mai ales că eram la Dinamo Kiev atunci și eram împrumutat până la finalul sezonului, mersesem acolo cu gândul să joc, să joc cât mai mult, să demonstrez ceea ce pot, să ajut echipa. Cumva mi-a fost luată șansa asta de a juca mai mult și e frustrant, mai ales că atunci veneau și Jocurile Olimpice, la care până la urmă am ajuns, dar am jucat foarte puțin. Și în al doilea meci în care am jucat am simțit din nou durerea aceea puternică. Atunci am simțit o durere mai puternică. Cred că atunci a fost singura dată în care am simțit o durere mai tare. A fost un pas mai puternic pe care l-am pus în gazon și am simțit ca o tăietură, ca un cuțit în picior acolo și mi-am dat seama imediat că ceva nu e în regulă, cu siguranță! Dar da, frustrare, dezamăgire, tristețe. Dar, cum am zis, nu poți să te afunzi prea mult în astfel de sentimente, în astfel de gânduri pentru că ține de fiecare să muncească cât mai mult după aceea când se recuperează, să dea tot ce are mai bun, cum am zis. Dai tot ce ai mai bun pe teren pentru că poți să faci asta. Nu poți să faci asta, dai tot ce mai bun în sală. Dai tot ce ai mai bun la tratament, ești atent acolo, asculți ce spune fizioterapeutul. Dai ce ai mai bun în piscină, poate când faci exerciții specifice.

Băluță, Tudor

De la acea accidentare a fost aceea prima operație pe care ai suferit-o în carieră până atunci sau ai mai avut și altele? Mai avusesem înainte, mai avusesem pe la vreo 16 ani o operație la menisc, la genunchiul drept. Și de atunci, de la operația asta, la picior, am mai avut două operații în zona abdomenului și aductorilor, pubalgie, dacă e un termen cunoscut în fotbal mai ales, e o accidentare specifică sporturilor precum fotbalul, prin care am trecut și eu. Asta a fost și ultima accidentare mai importantă pe care am avut-o acum un an și jumătate. Din păcate, am mai trecut și prin alte operații. Riscul meseriei, cum se spune. Face parte din viața de sportiv, din viața unui fotbalist. Sunt și cazuri fericite de jucători, care poate nu au o operație în întreaga carieră. Nu m-am uitat pe statistici sau ceva de genul, dar cred că sunt mai multe cazurile celor care au măcar o intervenție. Nu e un capăt de lume, dar nici plăcut nu e. Cât timp ai absentat în total? Toate accidentările sau doar perioada respectivă? În perioada respectivă, până ai revenit din nou pe teren și ai rămas. Cum am zis, m-am accidentat, cred că era ianuarie 2021. Am revenit puțin pe teren în, nu mai știu când au fost Jocurile Olimpice, exact sfârșitul lunii iulie 2021, începutul lunii august, după care din luna august cred că am jucat din nou în iulie sau august anul următor. Deci am avut aproape un an fără să joc. Asta a fost cu siguranță cea mai lungă perioadă din carieră în care nu am putut să joc. În astfel de perioade nu doar fizicul e afectat, dar și psihicul. Voiam să întreb dacă ai simțit nevoia să apelezi la specialiști, la profesioniști? Cei de la Brighton aveau departament de psihologie în club. Mi-au oferit ajutorul, am avut anumite discuții cu ei în anumite momente. Însă, sincer, am avut suportul familiei, suportul prietenilor, evident, dar, nu știu dacă e un lucru bun sau un lucru rău, încerc să mă descurc singur, să trec prin greutățile astea care îmi apar în față singur. Dar, evident, că există nevoie și de ajutor, nu doar mental, cât și lucruri banale. Țin minte, după Jocurile Olimpice, când m-am operat în Anglia, a venit mama și a stat cu mine o săptămână sau două și mă ajuta cu tot ce aveam nevoie. Să mă mișc un pic dintr-o parte în alta. Era mai greu atunci. Imediat după operație era mai greu, era și mai inflamat piciorul, aveam și anumite dureri. Perioada aceea e mai dificilă. La fel și după ultima operație pe care am suferit-o, la aductori, am avut parte de sprijinul soției mele. Atunci a fost, sincer, ca viață de zi cu zi... După operația de anul trecut a fost un pic mai dificil. Fiind la ambele picioare, ambii aductori, îmi era destul de greu să mă mișc. Aveam nevoie să îmi ridice picioarele, să mi le pună în pat. Chiar nu puteam să-mi folosesc picioarele și era dificil. Spre exemplu, la piciorul stâng, când am avut operația, măcar mergeam într-un picior, mă puteam folosi de unul, dar acum am avut la ambii aductori și aveam ambele cârje și picioarele mi le târam ușor. Era greu! Și mă ajuta ea, mă ajuta de dimineață până seara să mă îmbrac, să mă schimb, să mă mișc, să mă pun în pat, să mă dau jos din pat. Timp de o săptămână cam așa, după care am început să mă mișc mai ok. Ai nevoie de ajutor, ai nevoie și de sprijin cu siguranță! Îmi place, apreciez sprijinul celor din jur, dar mă consider o persoană puternică care poate face față oricărui obstacol. Cred că este totuși destul de dificil pentru un sportiv profesionist să aibă nevoie de alți oameni, să depindă de alți oameni, mai ales în prima săptămână atunci când ai și toate emoțiile alea și încărcătura aia. Da, e greu! Trebuie să cedezi controlul altcuiva. Totul se schimbă imediat. Poate cu câteva zile în urmă erai puternic, jucai, te antrenai și dintr-o dată, îți aduce cineva mâncarea în pat sau chestii de genul ăsta. E ciudat, cred că ăsta e termenul! Dar ajutorul celor din jur, clar, e important, mereu am apreciat, mereu apreciez și eu, oricând, dacă pot ajuta pe cineva aflat într-o situație de genul cu mare drag aș face-o și o voi face în cazul în care va fi vreodată vreo situație de acest fel. Da, depinzi de oameni, nu mai depinzi doar de tine și e puțin ciudat. Sunt, cum am zis, momente și momente în viață, în carieră. Treci prin ele... E ceva pentru care sunt recunoscător, sincer. Sunt recunoscător pentru toate momentele prin care am trecut în viață, atât bune, cât și mai puțin bune. Consider că poate am avut nevoie la momentele respective să trec prin ele. Mi-au schimbat puțin mentalitatea, puțin perspectiva asupra sportului, asupra fotbalului, asupra vieții, deci am încercat să iau totul ca atare și să rămân cu lucrurile pozitive. Ai simțit teamă atunci când ai început să te antrenezi după o recidivă? Te-ai gândit în momentul în care ai reluat antrenamentele acelea cu echipa că s-ar putea întâmpla din nou? Există, normal! Cred că pentru oricine există un anumit nivel de teamă, poate unii îl au mai mare, alții, mai mic, dar există cumva. Însă, sincer, în primele zile te obișnuiești iar, te adaptezi. M-a călcat cineva pe picior chiar acolo la un antrenament și instinctul a fost... M-a șocat puțin, dar după aia am alergat, am văzut că e ok și am zis: „Ok, e bine, merge”. Și după aia începi ușor, ușor... Ești mai agresiv din nou, faci o alunecare, o intrare prin alunecare, sari ca înainte, faci un sprint, o schimbare a direcției și când vezi că te simți bine și ești ok, îți recâștigi încrederea. Contează mult. După accidentare, ai nevoie de o perioadă să-ți recâștigi încrederea în tine, în corpul tău, în posibilitățile tale și, totodată, evident, în felul în care alergi, felul în care te informezi din teren, felul în care îți preiei mingea, felul în care pasezi mingea sunt lucruri care necesită o perioadă de adaptare după accidentări de lungă durată, evident! Spune-mi, te rog, cum este senzația aia atunci când ieși să te încălzești pe margine, știind că urmează să te întorci pe teren? Frumos, da. Țin minte, pentru mine s-a întâmplat fiind în tricoul Farului, la momentul respectiv. Da, eram nerăbdător, eram nerăbdător, sincer! La momentul respectiv, jucasem deja un meci sau două amicale. Mă simțeam bine, mă simțeam puternic, mă simțeam sănătos și așteptam să vină momentul debutului, să zicem redebutului. Și m-am bucurat, țin minte, chiar că am intrat și m-am simțit foarte bine meciul ăla. A fost un meci egal, un 0-0 acasă, dar am intrat bine și cu poftă de joc. Cred că, așa cum am spus și referitor la perspectivă, după accidentarea asta de lungă durată, am încercat să-mi setez un obiectiv personal, și anume de a mă bucura mai mult de fotbal și de meci, de antrenamente, de ce fac zilnic pe teren și în afara lui. Îmi propun mereu, mai ales la meci, să mă bucur cât de mult posibil de tot ce fac, de meciul respectiv, de fiecare meci în parte, pentru că am simțit ce înseamnă să nu pot să fii acolo pe teren. Îmi dau seama cât de fericit mă face să fiu acolo și vreau să simt asta meci de meci.

Tudor Cristian Baluta se bucura alaturi de suporteri si trofeu in Piata Ovidiu din Constanta, cu ocazia prezentarii trofeului, luni 22 mai 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Spune-mi cum se simte când revii după o perioadă atât de grea să reușești să câștigi titlul de campion în România. Simți așa că a fost ca o recompensă? Da, sincer da. A fost ceva la care nici eu poate nu mă așteptam, deși am venit cu gândul atunci la Farul, țin minte că vorbeam cu domnul Hagi la momentul respectiv și i-am zis că simțeam că avem un lot foarte bun, o echipă foarte bună la momentul respectiv și i-am zis că: „Anul ăsta câștigăm un trofeu 100%”. Și așa s-a întâmplat din fericire. A fost frumos. A fost un sezon special, mai ales revenind după o perioadă îndelungată fără a juca. Am avut un sezon bun atât cu echipa, cât și eu, personal. Am revenit la echipa națională, ceea ce pentru mine era un obiectiv și e mereu. Am avut performanțe bune la echipa de club, meciuri foarte bune A fost un moment, un sezon de vis să zicem, sincer! Probabil cel mai frumos din cariera mea de până acum. A contat mult și suportul soției mele. De asta zic trebuie să încerci să iei lucrurile frumoase. Mi-am întâlnit soția cumva datorită accidentării. Nu din cauza, ci datorită accidentării. Mi-am întâlnit soția pentru că eram în Barcelona, după ce se terminase sezonul respectiv la Brighton. Îmi expirase contractul cu Brighton. Am stat timp de două luni acolo, tocmai ca să lucrez cu niște preparatori fizici și niște fizioterapeuți, să mă pun cât mai bine pe picioare pentru momentul în care voi semna cu viitorul meu club, care până la urmă a fost Farul. Și, stând în Barcelona două luni, soția mea, la momentul respectiv, studia în Madrid, dar a făcut un internship de șase luni la Barcelona, la Amazon, și așa s-a nimerit să ne cunoaștem acolo. Asta a fost acum trei ani jumătate. Cum am zis, e soția mea în momentul ăsta. Mă bucur și pentru momentele grele din viață, pentru că îți aduc și lucruri frumoase! În încheiere mi-ar trebui să lași un mesaj pentru alți jucători care poate se vor confrunta cu o astfel de accidentare sau cu o accidentare gravă. Ce crezi că ar fi important pentru ei să știe? Fiecare reacționează în felul său, fiecare are modul său de a înfrunta astfel de provocări, însă ce pot să spun e, cum am zis, dacă în fiecare zi pe teren vrei să fii cel mai bun, încearcă să fii și în sală, acolo, cel mai bun. Să dai tot ce ai mai bun în fiecare zi, să respecți ceea ce oamenii din jur îți cer să faci, și anume fizioterapeuți, doctori și așa mai departe. Să ai încredere în tine, cu siguranță, că se cam pierde. Se cam pierde fiind accidentat, mai ales la revenirea pe teren, ești un pic amețit. Să muncești mult, să ai disciplină și să ai încredere că până la urmă totul o să fie ok!

În 2021 și 2022, Tudor Băluță a avut parte de cea mai dificilă perioadă a carierei. Însă, din punct de vedere personal, lucrurile au stat mult mai bine

”Înapoi la primii pași”, episodul 6. Tudor Băluță: „Datorită accidentării, nu din cauza ei, mi-am întâlnit soția”

Drumul Sarei a început la atletism, unde a dobândit calități care o ajută acum în poartă. Imediat ce termina antrenamentele, fugea pe terenul de fotbal. Așa că a renunțat după 8 ani la atletism și ales cu sufletul.&nbsp;„Fotbalul a fost iubirea mea dintotdeauna”, ne-a zis Sara.&nbsp;A jucat pentru Olimpia Cluj, pentru Poli Timișoara, unde a trăit un meci cu titlul pe masă și cu mii de suporteri în tribună. Apoi s-a transferat la Gloria Bistrița, iar în acest sezon am întâlnit-o în poarta celor de la Unirea Alba Iulia.&nbsp;Sara fost convocată la echipa națională de senioare la doar 15 ani și câteva luni. Semn că povestea de dragoste dintre ea și fotbal e de cursă lungă.&nbsp;

Cum au fost primele emoții când te-ai întâlnit cu fotbalul? Cum a început călătoria ta? Eu am început să practic atletismul, am făcut 8 ani de zile. Dar fotbalul a fost iubirea mea dintotdeauna. Doar că nu știam de fotbalul feminin și nu știam că o fată poate să joace. Făceam atletism la stadionul de la U Cluj. De fiecare dată după antrenamentul de la atletism, eram pe stadion, pe terenul de fotbal cu mingea și portarii alergau după noi să ne scoată afară, că n-aveam voie pe iarbă. Apoi am ajuns la Olimpia Cluj și m-am îndrăgostit și mai tare de acest sport. Care a fost prima persoană care a crezut în tine? Tatăl meu. Ce a zis când i-ai spus că vrei să fii fotbalistă? A fost puțin reticient din cauza că, la fel, nu știa că există fotbal feminin. Dar întotdeauna m-a încurajat să fac ce-mi place și a stat în spatele meu. Fratele tău joacă și el fotbal? Nu, n-are nicio treabă cu ce înseamnă obiectul rotund. El e ciclist. Și el a făcut atletism cu mine și cumva a doua lui iubire e bicicleta. Pedalează cred că mii de kilometri pe săptămână. Deci voi ați făcut amândoi atletism și ați ales a doua opțiune. Da, cumva ne-am despărțit așa, dar niciunul nu a rămas la atletism. Dar ce ți-a plăcut cel mai mult la fotbal? Faptul că ești într-o echipă, nu ca la atletism, singur. Și am cunoscut foarte multă lume. Oameni noi, nu neapărat care joacă fotbal, în orașele în care am jucat. Ai vrut de la început să fii portar? Nu, niciodată nu mi-aș fi imaginat. La început eram în teren, făcând atletism, aveam o condiție fizică extraordinară. Alergam toată ziua și după antrenament și înainte de antrenament și în antrenament. Dar am avut un antrenor la Olimpia, care a văzut ceva la mine, nu știu exact ce, dar m-a băgat o dată în poartă și de atunci acolo am rămas. Și ce i-ai zis? Adică ai încercat apoi să te mai întorci în teren? Nu, sincer nu. Mi-a plăcut. Chiar mi-a plăcut din prima. Cu ce te-a ajutat atletismul în poartă? Detentă și condiție fizică. Pentru că un antrenament specific de portari este echivalentul unui antrenament pentru jucătorii de câmp. Ca greutate fizică e la fel, pentru că ai multe plonjoane, schimbări de direcție, explozii din picioare și atunci e la fel ca și cum ai alerga.

Fotografie din campania FRF „Model de femeie”

Deci Olimpia Cluj. Ăsta a fost primul pas. Ce a urmat apoi pentru tine? Politehnica Timișoara. Cum a fost experiența de la Poli? A fost foarte frumos, acolo am crescut foarte mult, m-am dezvoltat foarte mult. Am jucat 3 sezoane, cred că aproximativ toate meciurile. Am avut un antrenor de portar excelent, care mi-a dat o încredere enormă în mine și să ajung portarul care sunt acum. Cum îl cheamă pe domnul antrenor de portar? Domnul Pepu. Îl salut cu ocazia aceasta și aștept să ne vedem în campionat. Ce simți că ai învățat cel mai mult de la el atunci? Să nu mă gândesc că pot greși. Că în momentul în care te gândești că greșești, greșești. Avea el un fel de a mă motiva și de a-mi da o încredere extraordinară. Nu cred că am mai avut pe cineva care să mă facă să mă simt atât de bine și comod și în teren. Știam că tot timpul el e acolo în spatele meu și mă ajută oricând cu orice. Și după ce ai plecat de la Poli, cum ai ținut în frâu emoțiile? Am avut o parte de anxietate la început după ce am plecat de la Poli, din cauză că stând 3 ani la Politehnica, m-am obișnuit acolo. Îmi plăceau locul, și orașul, și oamenii. Ajungând la Gloria Bistrița, mi-a fost puțin frică, din cauză că există frica de lucrurile noi, pe care eu nu le pot controla. Și atunci am fost puțin mai reticentă. Dar cunoșteam fete din club, mi-a fost ușoară tranziția și am reușit să mă pun pe picioare.

<h2 style="text-align:center;">La Poli am jucat un meci cu o galerie imensă, cred că toată Timișoara a fost acolo.</h2>

Care a fost cel mai frumos moment din cariera ta până acum? Cu Politehnica Timișoara în sezonul 2022-2023, când am ajuns să jucăm ultimul meci cu titlul pe masă. Chiar dacă am pierdut, am fost foarte mândră de toate fetele de acolo și de toți oamenii din club. Nu prea ne dădea lumea șanse. Și am avut un meci cu o galerie imensă, cred că toată Timișoara a fost acolo. A fost senzațional! Nu ne auzeam în teren, n-am mai simțit niciodată așa ceva. Mi se și face pielea de găină. Ce înseamnă pentru fotbalul feminin să aibă tribunele pline? E o încurajare. Chiar dacă te mai înjură lumea din tribună. Alții te încurajează, alții te înjură. Dar cu toate astea, știi că lumea se uită la tine, indiferent de ce o să faci. Că o să greșești, că o să dai gol, că o să aperi. Indiferent, ești văzut și fiind văzut, parca simți o adrenalină, care ține pe tot parcursul meciului. Pe unele jucătoare le poate ajuta, pe altele poate le încurcă. Tu simți că ești ajutată de adrenalină? Da, da, îmi place. Atunci mă descarc de alte lucruri și mă încarc în teren. Și cumva mă transform în momentele alea.

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=122215220546464453&set=pb.61563933596123.-2207520000&type=3

Ce crezi că nu știe lumea și ar trebui să știe despre fotbalul feminin, ca să își îndrepte pașii spre stadion mai des? Și noi putem juca exact ca și băieții. Adică ok, intensitatea, probabil forța pe care o au băieții noi nu o avem, dar pe la urmă jucăm cu aceeași minge, pe același teren, dimensiunile sunt la fel. Probabil noi avem mai multă determinare și ambiție decât băieții. Mi se pare mai spectaculos fotbalul feminin decât cel masculin. Simți că în fotbalul feminin femeile trebuie să muncească și să dovedească mai mult? Da, și să stea la cratiță. Până la urmă, e o țară liberă. Toată lumea poate să facă ce vrea. Dacă ție îți place fotbalul, joci fotbal. Dacă îți place să joci biliard, joci biliard. Nu contează genul. Și atunci oamenii ar trebui să fie mult mai deschisi, pentru că până la urmă și fetele joacă practic orice sport. Ce simți că te-ai învățat fotbalul despre tine? Mi-a arătat că pot să am răbdare, să am o putere de concentrare mult mai mare și să nu mă dau niciodată bătută. Chiar dacă probabil ești condus cu 1-0, meciul are 90 de minute, poți să revii oricând. De la Gloria Bistrița ai venit la <a href="https://www.facebook.com/CSMUnireaAlbaIuliaFeminin">Unirea Alba Iulia</a>, corect? Cum e atmosfera aici? E o atmosferă foarte bună. Oamenii ne-au primit foarte deschiși. Simți că este cea mai mare responsabilitate pe umerii portarului? Da, pentru că la portar se vede cel mai bine dacă greșește. Un atacant poate să rateze de zeci de ori și să dea un gol, că o să fie cel mai lăudat. Un portar dacă scapă mingea, o scapă în poartă, face unele greșeli, nu se uită ușor. Și costă toată echipa, nu numai portarul. Momentul penalty-ului cum este pentru un portar? Pentru mine e un moment psihologic. Îmi place să mă uit la jucătoare, să fiu atentă și cumva să intru în mintea ei să o bruiez. Câteodată mi-a ieșit. Chiar am apărat și sezonul trecut două penalty-uri. Te-ai aruncat pe colțul unde a dat? La primul nu, am scos-o cu piciorul, m-am aruncat în colțul din dreapta, ea a dat pe centru și am scos-o cu piciorul. Și la al doilea da, pe colțul pe care a vrut să dea. Dar ce se întâmplă atunci în mintea ta când ești față în față cu adversarul? Încerc să-i arăt că nu mi-e frică și să-i creez ei o stare de frică. Adică vreau să vadă că poarta se micșorează și eu mă măresc.

Sara Câmpean și Adina Borodi, la echipa națională

Voiam să te întreb și de echipa națională. Ce a însemnat pentru tine să auzi imnul și tu să fii pe stadion? Că toată munca pe care am depus-o până atunci, a meritat. Îți amintești cum a fost momentul în care ai primit convocarea? Unde erai? Cum ai aflat? Ori trebuia să începem antrenamentul, ori s-a terminat antrenamentul. Venise domnul președinte și mi-a spus că am fost convocată la Under 15, prima convocare. Am fost foarte entuziasmată, mai ales că nu practicam de foarte mult timp fotbalul. Cred că doar 2-3 ani dacă aveam de când începusem. Și vă dați seama, era o realizare mare pentru mine să ajung acolo, să joc meciuri internaționale, să-ți cânte și imnul. Părinții cum au reacționat? Prima dată pentru ei n-au înțeles exact. Ok, echipa națională, dar cum n-au mai dat piept cu așa ceva nici ei, a fost mai ciudat până să înțeleagă de fapt ce se întâmplă și cum ajungi acolo. Dar după au fost cei mai mândri. Și apoi ai fost chemată și la echipa de seniori? În timpul în care eram și la Under 15-16, atunci am fost chemată la echipă mare. Undeva la 15 ani și câteva luni aveam. Și cum a fost momentul în care știai că ești atât de mică și joci la senioare? Am avut foarte mari emoții pentru că știam că o să dau piept cu jucătoarele care au o vârstă, au o experiență în spate, au nivel de joc mult mai ridicat decât aveam eu. Și mă gândeam doar ca să mă pot ridica la nivelul lor, să nu le încurc. Voiam să dau tot ce am eu mai bun ca să fie bine și cu chestia asta să continui convocările la echipa mare. Ai un moment care ți-a rămas în suflet de la echipa națională? Primul meci jucat, amical, am jucat în primul 11. Am jucat la Mogoșoaia contra Maltei și am bătut 1-0. Și atunci aveam 16 ani și câteva luni și a fost o mândrie pentru mine. Chiar dacă a fost amical și nu-i aceeași presiune, dar pentru mine a contat enorm. Vreau să te mai întreb dacă poți să le transmiți un mesaj fetițelor care ar vrea să joace fotbal, dar poate încă nu au curaj. Fiți deschise, faceți ce vă place și cu timpul totul o să se așeze cum trebuie. Și o să fie bine până la final.

Unirea Alba Iulia se află pe locul 2 în Play-Out-ul<a href="https://www.facebook.com/superligafemininaromania"> Superligii Feminine</a>. Sara și colegele vor întâlni în etapa viitoare ocupanta locului 1, Gloria Bistrița.&nbsp;

Sara Câmpean joacă pentru Unirea Alba Iulia, în Superliga Feminină. Te invităm să o cunoști!

Sara din poartă: „Fotbalul m-a învățat să nu mă dau bătută niciodată”

Istorie

Întotdeauna, întâlnirile dintre rivalele din oraș sunt mai deosebite decât orice alt derby, pentru că, așa cum vom afla din acest documentar, lupta este despre identitate, despre a fi privit altfel și a merge cu capul sus după încheierea meciului. Fiecare dintre cele două echipe legendare ale Transilvaniei are valorile ei, istorie diferită, caracteristici specifice ale oamenilor care vin să le susțină, fiecare are un farmec care întregește povestea de dragoste dintre Cluj și fotbal. Hai să explorăm rivalitatea dintre <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/cfr-cluj">CFR Cluj</a> și <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-universitatea-cluj">Universitatea Cluj</a> prin oamenii care o trăiesc zi de zi. De la jucători și vestiare, până la suporteri și cartierele lor, documentarul creat de Superliga adună perspective care arată cum identitatea fiecărui club s-a format în timp și cum se reflectă în comunitate. Prin vocile jucătorilor, fanilor și oamenilor din jurul cluburilor, descoperim un derby care ține de scor, evident, dar se joacă mereu dincolo de el, dincolo de fotbal. Pentru că, la finalul zilei, contează orgoliul, apartenența și, cel mai important, modul în care Clujul își trăiește fotbalul.

<h2>Locul unde am tot ce iubesc</h2> Nu puteam să începem un documentar despre derby de Cluj fără să ne uităm un pic în jurul stadioanelor, la un oraș care păstrează în farmecul lui boemia trecutului, dar ne întâmpină mereu și cu energie tânără. Poate și din acest motiv este dificil să pleci, iar maestrul în loialitate și cel care ne poate spune cele mai multe lucruri despre cum Cluj i-a devenit acasă este Mario Camora. De 14 sezoane la CFR, se consideră mai mult român decât portughez, iar momentul decisiv în această transformare a fost acela când a decis să rămână alături de club la greu. <a href="https://www.superliga.ro/articole/alin-fica-stiu-doar-ca-am-sutat-la-poarta-si-am-auzit-oamenii-tipand-16b6552b">Alin Fică</a> locuiește în Cluj de aproape 10 ani. Iar<a href="https://www.superliga.ro/articole/fata-cea-mica-mi-a-zis-tati-e-foarte-cool-sa-vina-oamenii-sa-faca-poze-cu-tine-1cc327f6"> Alex Chipciu</a> ne-a povestit că a stat în locuri frumoase precum București, Bruxelles, Praga și a fost martorul dezvoltării Clujului. Pe lângă faptul că „Cluj este unul dintre cele mai dezvoltate și civilizate orașe din România” , așa cum ne-a zis Titus Trif, suporter CFR, este si locul unde el are tot ce iubește: „ familia, prietenii, CFR-ul”.

Clujului îi plac antitezele. De la boemia din trecut, la stilul cosmopolit de acum. De la cartierele Uiste până la zonele ceferiste. De la dealul pe care urci ca să ajungi în Gruia, la valea pe care e nevoie să o cobori ca să ajungi pe Cluj Arena. De la fotbal, la muzee, de la clădiri de birouri, la prezența naturii între case și blocuri. Ce mai poți vizita în Cluj, când nu e zi de meci ne-a zis Denis, suporter U și organizator de quiz-uri în oraș: „Grădina Botanică Alexandru Borza, cu grădina japoneză. Avem un muzeu foarte mișto de etnografie, care se află într-un cartier, aș spune așa, mai ceferist, dacă mă întrebi, adică pe lângă Tăietura Turcului. Uite, o altă chestie pe care poate lumea nu știe de Cluj-Napoca. Biserica din Mănăștur, de la Calvaria, cred că a fost ridicată prin 1065, este considerată, acum datele nu sunt așa exacte, cea mai veche clădire din România. Biserica Calvaria. Apoi avem, bineînțeles, multă lume spune, cea mai frumoasă biserică gotică din România, Catedrala Sfântul Mihail și Gavril, care, fun fact, a fost cea mai înaltă clădire din Cluj, până s-a construit West City Tower, ceva de genul, acum vreo 3 sau 4 ani. Alte locuri, mai ales când eram în liceu, noi obișnuiam să, acum o să o zic așa, hai să bem un pet pe Cetățuie, pentru că ai o vedere panoramică asupra orașului.”

Tot Denis ne-a povestit despre cum fotbalul în România a avut punctul de start în Transilvania: „Prima minge de fotbal, cel puțin așa spune legenda, a fost adusă de Mario Gebauer, care era un student bănățean, nu mai știu exact de unde era, fie din Viena, fie din Elveția. Și cumva de aici au început și marile echipe ale fotbalului românesc, adică Chinezul Timișoara, chiar și Universitatea Cluj, putem spune, pentru că am pus bazele a ceea ce a urmat până la urmă, sau ceea ce a fost fotbalul românesc, divizionar cel puțin. Pentru oamenii din Cluj, cred că fotbalul era pentru puținele bucurii, aș spune, mai ales în perioada interbelică, deși aveam și anumiți atleți care au câștigat medalii pe la Jocurile Olimpice. Pe urmă, după perioada comunistă, s-a dezvoltat foarte mult și baschetul. Se vede și acum, UBT Cluj este probabil cel mai profesionist club sportiv din România. Dar cred că, din nou, ca pentru orice societate, sportul, inclusiv fotbalul, el fiind cel mai popular, joacă un rol foarte important, mai ales pentru comunități și pentru grupurile astea mici de fani de suport.”

<h2>Primii puși pe fapte </h2>Domnul Mihai Domșa este suporter CFR-ist din 1969, de când avea 9 ani. Bunicul său a fost membru cotizant la CFR Cluj, fiind lucrător la Remiza CFR Cluj. Tatăl lui, fiind militar de carieră, n-a putut să fie înrolat, dar și el ținea cu CFR-ul. „El m-a dus la primul meci la CFR, odată cu promovarea în liga 1. Și juca jos pe Municipal, în tandem cu vecinii de oraș. Și la primul meci în liga întâi cu ASA, CFR-ul a bătut cu 2-0. A doua echipă clujeană care intră în liga întâi”, ne-a povestit, așezat la o masă pe care a ordonat amintirile sale cu CFR. Apoi ne-a povestit traseul echipei sale prin ligile fotbalului din România: „După care, a venit prima promovare în 1969. Au fost șapte ani de prezență în liga întâi. Apoi iar o perioadă de divizie B, divizie C și renașterea ca pasărea Phoenix odată cu venirea lui Árpád Pászkány în cuplu cu domnul Mureșan. Promovare din B în C, promovare din C în B, din B în A și apoi povestea cu titlurile, cu cupele, supercupele, poveste pe care nimeni n-ar fi visat-o, nimeni n-ar fi crezut-o posibilă. Și uite că s-a întâmplat.”

<h2>Primul titlu din istorie, câștigat pe stadionul lui U Cluj</h2> Le-am pus oamenilor lui CFR o întrebare care știam că le va face plăcere: Cum a fost la primul titlu, 2007-2008, când ați câștigat acolo, în fieful lor? Mircea ne-a zis ce a simțit în acele momente. „A fost cel mai frumos lucru din lume, sincer. Și faptul că am adus primul titlu în Cluj, că am scos titlul din capitală după 17 ani, că s-au întâmplat atâtea lucruri deodată în același moment, a fost incredibil.” Cristian Panin, actual team-manager al echipei și fost jucător și legendă a clubului, a fost pe teren și ne-a trecut prin toate emoțiile acelui derby, începând cu câteva zile înainte de fluierul de start. „Acel meci a început cu o săptămână înainte. Pe stradă nu mai puteai să ieși, toată lumea era focusată, toată lumea întreba, toată lumea era curioasă ce se va întâmpla, cum va fi. Să nu mai zic că noi am încercat să ne detașăm puțin. Am stat în cantonament la un hotel în pădure, unde nu prea a avut acces nici presă, nici nimeni. Eram așa foarte focusați și pregătiți pentru ceea ce însemna următorul moment, pentru club și pentru noi, noi ca și jucători. Că nu mai câștigasem, mi se pare, niciunul vreun trofeu. În ziua meciului, atunci a început parcă să tremure pământul sub noi. Mai atipic, o pregătire mai atipică pentru un astfel de meci. Să facem încălzire aici, pe stadionul nostru, să urcăm într-un autocar de linie, ne țineam, parcă mai bilete mai ne lipsea să avem bilete de autobuz. Ne țineam de alea, îmbrăcați cu ghetele, foarte puțin reușeam să mai vorbim. Deja lumea venea pe stradă, jandarmeria în jurul nostru. Un drum foarte greu către un trofeu, un drum foarte greu. Pentru că am avut foarte mulți oameni care nu-și doreau acest lucru, nu-și doreau acest trofeu și noi am simțit asta. Și noi, împreună cu suporterii, cu conducerea, cu clubul, cu toată lumea care a fost lângă noi, am vrut să învingem și să ridicăm trofeul la final.” Titus a văzut meciul în Gruia, pe două ecrane, meciul de pe Moina, împreună cu alți 10.000 de suporteri. „Câștigarea unui titlu, a eventului de fapt, că a fost event atunci, e o performanță mult mai mare decât să joci nu știu câte sezoane în Liga 1. Au venit după aceea echipe foarte mari, pe care le-am și bătut. Roma, Manchester. Am fost egalii lui Chelsea aici în Gruia. Cred că niciun om din Cluj nu îndrăznea să se gândească la așa ceva.”

Pe 30 martie 2008, în derby-ul câștigat în fața lui Dinamo, titularii trimiși de Ioan Andone în teren erau toți străini, o premieră absolută în fotbalul românesc: Hirschfeld - Tony, Cadu, De Sousa, Dorsin - M. Jose, Dani, Peralta, Culio - Semedo, Dubarbier. „Străinii care au venit la început la CFR au fost mai români ca mulți români, să știți. Mi-aduc aminte de Pedro Oliveira când a venit, primul portughez adus aici. În câteva luni vorbea limba română. Cadu vorbea limba română. Dani vorbea limba română. Semedo vorbea română. Oamenii au venit aici, dar nu au venit doar să ia un ban și să fie dezinteresați total. Oamenii s-au implicat în comunitate. Mi-aduc aminte de Tony care mergea la case de copii. Făceau o groază de lucruri bune pentru comunitatea din Cluj”, ne-a povestit Mircea Coman. Mircea este de 5 ani liderul peluzei vișinii. Născut și crescut în Gruia, spune că toată viața lui s-a confundat cu cartierul.

„Cred că fotbalul, ca orice alt domeniu, s-a globalizat. Nu cred că e foarte important de unde provin jucătorii. În perioada de care m-ai întrebat, inclusiv Arsenalul lui Wenger juca cu 1-2 englezi titulari. Și știu că se făceau paralele între strategia CFR-ului cu străinii și cum juca, adică ce prim 11 alinia Arsenal. Și sunt jucători străini care au rămas în sufletele tuturor aici. Mă refer la Camora, care încă joacă, la Semedo, la Tony, la Cadu”, a completat Titus Trif.

<h2 style="text-align:center;">Mario Camora: „Atunci am simțit că sunt mai mult român.”</h2>

Dintre toți străinii care au jucat în tricoul CFR-ului, este unul despre care suporterii consideră că a învățat pe deplin ce înseamnă spiritul echipei. De 14 sezoane la CFR, în jur de 9-10 cu banderola pe braț, Camora n-a spus că dacă ar fi să lase un mesaj în vestiar pentru generațiile care vor urma, ar scrie că „au venit la cel mai bun club din România”. Titus ne-a amintit de momentul în care jucătorul portughez a demonstrat loialitate față de club. „Camora este un exemplu de devotament și de atașament pentru absolut oricine. Când a fost greu, când am avut cele 24 de puncte luate în perioada insolvenței, a rămas aici și a luptat în continuare. Este un exemplu pentru toți cei care se declară CFR-iști, inclusiv.”„Cred că, sincer, după ce clubul a intrat atunci în insolvență, atunci m-am simțit că sunt mai mult român decât portughez. Normal că acolo am crescut, acolo e familia, nu uit niciodată, e normal, dar tot ce mi-au dat, cum am spus și înainte, viața mea, au fost în România. Sunt foarte mulțumit. Așa că, cred că de la insolvență, când am decis să nu plec… puteam să plec. Aveam câteva oferte să plec atunci și liber de contract, că clubul era într-o situație foarte grea. Dar am decis să ajut clubul și atunci cred că a fost momentul în care m-am simțit așa, român”, ne-a vorbit Camora despre momentul important din cariera lui și din istoria clubului.

<h2>Slavă ție, studenție!</h2> În vara lui 2022, <a href="https://www.superliga.ro/articole/fata-cea-mica-mi-a-zis-tati-e-foarte-cool-sa-vina-oamenii-sa-faca-poze-cu-tine-1cc327f6">Alex Chipciu</a> a făcut trecerea de la CFR la U. Ne-a zis acum că, de când e la U, simte o legătură mai mare cu orașul și, surprinzător, simte un entuziasm cu care nu credea că se va mai întâlni în cariera sa: „Universitatea Cluj, cu siguranță, mi-a dat pasiunea pentru ultimii ani ai carierei și, cum ziceam la început, ce am trăit nu aș fi crezut că pot să trăiesc asta și la vârstele astea. Când eram la CFR Cluj, de exemplu, nu simțeam, nefiind la Universitatea Cluj, nu simțeam dragostea asta și pasiunea pentru fotbal. Acolo, cumva, câștigai campionate, erau performanțe mari, dar nu simțeai ce simți aici.” Domnul&nbsp;<a href="https://www.superliga.ro/articole/e-fantastic-sa-fii-pe-un-camp-cu-cimitirul-langa-stadion-sa-bata-vantul-si-sa-canti-pentru-u-5515b524">Călin Mișan</a> este suporter al Universității Cluj de când se știe, dar primele momente efectiv clare sunt din anul 1978, de la un derby pentru promovare între Universitatea Cluj și FC Baia Mare.&nbsp; „Tatăl meu era mare susținător al Universității, iar eu, din spirit de frondă, cum erau tinerii în vremea respectivă, am hotărât că trebuie să țin cu CFR-ul ca să fiu împotriva tatălui meu. Dar n-a ținut ambiția asta și mi-am dat seama că Universitatea este exact ce trebuie să fie pentru orice clujean.”

Și când iubirea e cel mai important trofeu, ajunge și dincolo de teren. <a href="https://welovesport.ro/stiri/dana-tine-cu-u-si-opreste-timpul-in-loc-30605">Dana</a>&nbsp;și Traian s-au întâlnit într-o deplasare. Apoi au continuat să meargă la meciuri, apoi au făcut nunta. Apoi au luat-o și pe Arya cu ei la pregătirea coregrafiilor și antrenamentele echipei. Așa începe câteodată cea mai frumoasă poveste din fotbal și viață: cu dragoste la prima vedere. Traian spune că atașamentul față de club este principala caracteristică a spiritului ardelenesc. „Noi, ardelenii, suntem foarte prinși de pământurile noastre și se transmite, cred, și la cum trăim față de U, de ce iubim U Cluj. Atașamentul față de a avea ceva al nostru. Că e al nostru. De ce ai ales U? Cred că U m-a ales pe mine.”

<h2>Dar de unde vine dragostea asta a studenților pentru U?</h2> „O să mă leg de faptul că atunci când Universitatea Cluj s-a înființat, clubul se numea SSSU, Societatea Sportivă a Studenților Universitari. Atunci, cel puțin, echipa era formată în principal din studenți de la medicină”, ne povestește Denis. Iar domnul Călin Mișan completează: „În urma actului istoric de la 1918, când a avut loc Marea Unire, studenții români de la Budapesta s-au întors la Cluj și s-a format Universitatea din Cluj, predecesoarea UBB-ului de astăzi. Și vreau să vă mai spun ceva. Universitatea Cluj este singurul club din România care s-a fondat în urma unui act istoric: Unirea cu România. Deci o astfel de istorie nu cred că poate fi revendicată de către nimeni.” Mihai Moga, brand manager al Universtității Cluj, ne-a expus mai multe detalii despre legătura dintre cluj și universități. „Universitățile din Cluj, cele șase universități de stat, sunt membri fondatori ai clubului. Fac parte nu doar din ADN, nu doar din poveste, ci și din organizație. Așadar, avem și o latură practică a acestui parteneriat între mediul universitar și FC Universitatea Cluj, nu doar istorică, nu doar empatică, ci și practică. Există această susținere, pe care o simțim și pentru care, bineînțeles, le mulțumim. Universitățile sunt parte activă din acest proiect și asigură, cumva, și rolul de păstrătoare ale acestei identități universitare, dar și comunitare a Clujului. E și o garanție că și noi, la rândul nostru, ținem clubul la un anumit nivel, inclusiv din punct de vedere al prestației publice, al modului în care ne comportăm.”

Povestea lui U Cluj vinde. Aflăm asta și din discuția cu Mihai despre întâlnirile cu sponsorii, unde de multe ori cifrele contează mai puțin decât emoțiile pe care clubul le trezește în oameni. Însă scopul celor de la U este să fie mai pragmatici și să adauge lângă poveste și noi trofee în vitrină. În direcția aceea se îndreaptă: „Văd cum lucrează mister Bergodi și văd că am devenit o echipă incomodă, o echipă cu care e greu să joci, o echipă care nu te lasă să joci, o echipă care aleargă, o echipă care se bate, care se luptă”, ne-a spus Mihai.

<h2 style="text-align:center;">Dan Nistor: „Cred că eu și Alex Chipciu două exemple de urmat.”</h2>

Și când e vorba de luptă, e clar că <a href="https://www.superliga.ro/articole/dan-nistor-cat-ma-vor-tine-picioarele-ma-bucur-ca-pot-face-oamenii-fericiti-1b05b129">Dan Nistor</a> și Alex Chipciu ne pot spune cel mai bine cum o ai ca tactică pe teren, mai ales că așa a început și relația lor de prietenie. „Sincer să vă zic, nu prea îl suportam pe Alex și nici el pe mine. Pentru că am avut un schimb de replici foarte, foarte dur între mine și el”, a recunoscut <a href="https://www.superliga.ro/articole/dan-nistor-cat-ma-vor-tine-picioarele-ma-bucur-ca-pot-face-oamenii-fericiti-1b05b129">Dan Nistor</a>. „Da, a fost o controversă la un moment dat, a declarat el că ne-am bătut la pauză, la mișto. Am greșit eu o dată la un meci cu Craiova, când eram la CFR Cluj, l-am înjurat. L-am înjurat tare, dar mie îmi plăcea să fac treaba asta ca să... simțeam că dacă îl pun sub presiune sau îl înjur, nu-i convine treaba asta”, a completat Alex Chipciu.

Totul s-a încheiat cu… prietenie. „Ulterior, am povestit într-o seară cu el, am stat la povești și am vorbit cum nu ne suportam unul pe altul. Drept dovadă, acum, suntem, pot să zic că suntem cei mai buni prieteni. Suntem și colegi de cameră și cu asta cred că am zis totul, nu?”, ne-a povestit Nistor cu zâmbetul pe buze.

<h2>Rivalitatea </h2>Am stat cu Denis la depănat amintiri și ne-a zis că sunt multe povești care spun că, mai ales în anii 70, când s-au nimerit cele două echipe în prima divizie, aceiași oameni se duceau la meciuri în Gruia, apoi coborau dealul și mergeam să vadă meciurile Universității. Cât despre stadioane, ele se aflau în aceleași locuri ca în zilele noastre, ne-a zis Denis. „Cel al lui U Cluj are chiar o poveste interesantă. Cel care era înainte aici, prin 1908, Ștefan Șomodi, a câștigat medalia de argint la săritură în înălțime la Olimpiada de la Londra. El se antrena pe atunci prin parcuri, școli sau pe unde prindea, iar autoritățile maghiare de pe atunci au spus: hai totuși să facem un stadion, să aibă omul ăsta unde să se antreneze. Pentru că probabil mai sunt și alți atleți pe lângă el. Și așa a luat naștere, prin 1908-1909, Stadionul Orașului. Chiar așa se numea, Stadionul Orașului, era un nume propriu. Avea o tribună care acum încă se mai găsește la stadionul celor de la Industria Sârmei Câmpia Turzii. Asta pentru că în 1960 s-a construit Ion Moina, care pe atunci avea o tribună în formă de U, adică o formă de potcoavă, și era printre cele mai mari stadioane din țară, 28.000 de locuri. Asta prin 1960-61. Cel de la CFR, în schimb, era prevăzut doar cu tribuna întâi, care se află și acum acolo, din ’73. Apoi, în 2008, odată cu CFR - Braga, s-a înființat și tribuna a doua și, cred că, zona VIP și așa mai departe. Plus peluza.”

Dar despre numele echipelor ce am aflat? Domnul Mihai Domșa ne-a zis despre „Kolozsvári Vasutas Sport Club, care înseamnă Clubul Sportiv al Căilor Ferate din Cluj. Adică CFR Cluj. De la înființare, echipa a jucat în campionatul maghiar de atunci, a avut un sezon de primă ligă și a ocupat un loc trei, mi se pare. A fost câștigătoare de district de câteva ori. După care a venit Unirea.” Apoi, după Unire, a luat numele de CFR, însă după aia s-a mai numit și CSM și Ferar Cluj. „Și de acolo a urmat o perioadă lungă în care CFR-ul a evoluat în ligile inferioare, B și C, oscilând. Perioadă de război. CFR-ul a rămas pe loc. Alții au plecat în refugiu. După care, la terminarea războiului, au revenit și concitadinii noștri înapoi. În 1945 s-a jucat primul meci de după revenirea din refugiu. Întâmplarea a făcut să reușesc să găsesc la cineva cupa de la acel meci, pe care am donat-o clubului”, ne-a zis domnul Domșa. În timp ce U Cluj Napoca s-a numit inițial SSSU, Societatea Sportivă a Studenților Universitari. „Unii spun că era tot Universitatea Cluj și când eram la Sibiu, alții spun că ar fi fost Universitatea Cluj-Sibiu. Cum am spus, sursele se contrazic în această privință. După care am luat numele de Știința Cluj. Sub numele de Știința Cluj am și câștigat Cupa României din 1965. După care, între 1966 și anii 1990, de fapt până în prezent, ne-am numit FC Universitatea Cluj,” a completat Denis.

Am vorbit cu suporterii ambelor echipe despre similarități, despre diferențe, despre momentul în care meciul a început să fie considerat un derby și concluzia este că indiferent de aceste detalii, focul rivalității va fi mereu unul care devine din ce în ce mai intens. Cristian Panin ne-a zis părerea lui, privind în urmă, la cariera de jucător. „Nu a contat niciodată locul în clasament, liga în care jucăm. Când ne-am întâlnit, cred că o săptămână înainte, nu puteam nici să dormim. Doar ne gândeam cum să facem să câștigăm aceste meciuri. Pentru suporteri, pentru noi, pentru mândria clubului, pentru absolut tot, am pus sufletul pe tavă pentru aceste meciuri.” Alin Fică, jucător din echipa de acum a CFR-ului, a adăugat: „Este un derby aparte pentru noi. Unul dintre cele mai importante meciuri din acest sezon. Pentru că este vorba de identitate. Cine câștigă este văzut altfel în Cluj.”

„Pentru cel din afară este un meci între două echipe. Nu, ăsta este un campionat în sine. În fiecare an avem campionatul regulat plus play-off-ul de cele mai multe ori. Și meciurile cu U, care sunt separate. Și sunt convins că la fel le au și ei”, a concluzionat domnul Domșa.

<h2>CFR - U, pe 2 februarie 2026</h2> „Un meci care trebuie jucat cu inima, dar și cu capul, pentru că micile detalii fac diferența,” ne-a zis Mario Camora cu câteva zile înainte de derby. Și pentru că știam de la Mircea Coman, liderul de galerie al CFR-ului, că un derby nu începe în peluză, ci cu o săptămână înainte, le-am făcut o vizită clujenilor să vedem cum se pregătesc de întâlnirea cu rivalii. CFR venea după o victorie la UTA Arad, iar U Cluj tocmai câștigase cu FC Argeș acasă. Pe acest fond al încrederii oferite de victorii, cele două echipe se întâlneau pe stadionul de 22.000 de locuri, Dr Constantin Rădulescu, unde se vânduseră toate biletele. Până să vină spre arenă, suporterii aveau să se întâlnească în puncte diferite ale orașului. Ceferiștii în Gruia, Uiștii în Piața Unirii.

<h2 style="text-align:center;">Mihai Domșa: „Fiecare derby este o nouă poveste, o rescriere a istoriei.”&nbsp;</h2>

Clujul nu a mai trăit liniștea de când suporterii s-au întâlnit pe străzi. Orașul s-a trezit la viață și toate drumurile duceau spre dealul unde nocturnele urmau să se aprindă. Am vorbit cu suporteri de la ambele echipe și am văzut în ochii lor ce energie aduce fotbalul, ce sentimente de entuziasm îi încearcă și cât de mult contează să simți că faci parte dintr-o comunitate. „În primul rând, este un meci al tuturor clujenilor”, ne-a zis un suporter vișiniu. Iar odată intrați pe stadion, puteai să simți cum se ridică tensiunea în aer, cum parcă orice fază de joc periculoasă era așteptată ca pretext de exprimare a identității, așa cum Alin Fică ne zisese cu câteva zile în urmă. Chiar era un meci despre status și despre orgoliu, mai presus de rezultat.

CFR a deschis scorul în minutul 5 prin Damjan Djokovic, moment în care a explodat bucuria în tribuna suporterilor cfriști și au fost aprinse torțe în peluza oaspeților. Lorenzo Biliboc a majorat avantajul, iar după 20 de minute, Dan Nistor a readus speranța în tabăra Uiștilor, din pasa lui Alex Chipciu. Scorul la pauză avea să fie 3-1, după ce căpitanul Mario Camora a înscris, profitând de o greșeală a lui Macalou. Și a dovedit o dată în plus în acel meci cât de importantă este prezența veteranilor într-un meci de așa intensitate. Drammeh a marcat pentru 3-2 în minutul 83 și acesta a fost și scorul final, cu tensiune și îmbrânceli pe gazon, unele care vor rămâne în memoria tuturor celor care au urmărit derby-ul. L-am întrebat pe Mihai Popa cum a trăit fazele din teren: „Este un meci greu, este un meci tensionat, cu multe momente dificile, dar așa este un derby și sunt bucuros că l-am câștigat”.Aceasta a fost povestea din spatele întâlnirii dintre CFR și U în etapa 26 a sezonului regular, un meci care a aprins orgoliile în tot orașul. Și, cum bine am aflat din întâlnirile cu suporterii, întotdeauna vine un capitol nou, considerat o rescriere a istoriei. După o lună, U Cluj avea să câștige derby-ul Clujului din Play-Off, de data aceasta, cu 2-1 pe Cluj Arena și e aproape de primul titlu din istoria clubului. Momentan, echipa lui Bergodi se află pe primul loc, la egalitate de puncte cu Universitatea Craiova, iar CFR ocupă locul trei, doar cu cinci puncte față de rivalii din oraș. Pe 25 aprilie se joacă o nouă rundă din lupta între CFR și U. „Un campionat în sine.”

superliga 2026

Fotbal

vineri 15 mai

sâmbătă 16 mai

duminică 17 mai