UTA Arad

Oțelul Galați

Stadionul Oțelul

FC Universitatea Cluj

FC Botoșani

Stadion "Municipal" Botoșani

Petrolul Ploiești

CFR Cluj

Stadionul Dr. Constantin Rădulescu

Dinamo București

FC Rapid București

FC Farul Constanța

FC Argeș

Stadionul Orășenesc Mioveni

Universitatea Craiova

Unirea Slobozia

Stadionul 1 Mai

AFC Hermannstadt

FK Csikszereda

Stadionul Municipal Miercurea Ciuc

Metaloglobus

FCSB

Arena Națională

Adrian Costeiu

CRONICĂ

Unirea Slobozia a ajuns în această etapă cu aerul unei echipe care încă își caută liniștea, dar care părea totuși că începe să prindă contur sub comanda lui Claudiu Niculescu. Instalarea lui pe bancă a adus două meciuri ce au schimbat, măcar parțial, tonul general al sezonului. O victorie muncită și importantă cu Farul Constanța și o înfrângere la diferență minimă, 1-0, pe terenul lui Dinamo. Rezultatele arătau așadar că Slobozia nu mai era o echipă resemnată, însă poziția din clasament rămânea una fragilă, în zona barajului de retrogradare, iar marja de eroare aproape că nu există. Tocmai de aceea, Unirea era obligată să câștige, pentru a aduna cât mai multe puncte în clasament înainte de punctul final al sezonului regular, la finalul căruia se va trage o linie care va aduce multe concluzii. Dar calculele dinaintea meciului nu au arătat deloc bine la final pentru Unirea. Pentru Universitatea Craiova, drumul spre această deplasare avea cu totul altă încărcătură. Formația antrenată de Coelho privea restul campionatului de pe prima poziție, însă un singur punct o desparțea de Dinamo înainte de primul fluier al etapei, iar presiunea unui final de sezon strâns se simte în fiecare etapă. După ce Dinamo a capitulat în derby-ul cu Rapid, oltenii aveau în sfârșit șansa de a se distanța în topul clasamentului, dar Craiova avea nevoie, încă o dată, de concentrare maximă pentru a-și păstra ritmul, iar orice deplasare, indiferent de adversar, este un examen repetitiv pe care formația olteană nu are voie să îl rateze, în special atunci când întâlnește o echipă aflată în disperată nevoie de puncte.

Deși a tot încercat să scape în lider solitar în ultimele săptămâni, Craiova a plătit tribut din cauza unor evoluții mai puțin convingătoare, reușind doar două victorii în luna februarie, dar pierzând pe terenul Farului și reușind doar un egal pe terenul celor de la Dinamo, într-un meci care și la acea vreme putea oferi un nou lider campionatului. Meciul de la Slobozia se anunța ca o mare sărbătoare, acesta fiind primul meci din istoria orașului jucat în nocturnă. Dar sărbătoarea a fost mai mult în tribune în debutul meciului, pentru că elevii lui Claudiu Niculescu au părut prea impresionați de performanțele Craiovei din acest sezon și nu s-au regăsit deloc după primul fluier al partidei. Norocul gazdelor a fost că nici Craiova nu a intrat prea motivată în meci, chiar dacă a controlat jocul și a pus stăpânire pe centrul terenului, ocaziile mari lipsind în prima jumătate de oră. Minutul 9 a adus, însă, primul moment mai important, pentru că Mora a centrat din partea dreaptă, Bancu a reluat periculos, defensiva gazdelor a respins cu greu, după mai multe încercări, finalizarea aparținându-i chiar lui Al Hamlawi, eroul meciului cu FCSB. Bancu a cerut apoi penalty după trecerea primul sfert de oră, dar centralul a lăsat jocul să continue, iar colegii din camera VAR nu au intervenit.

Tabela a fost deblocată în minutul 29, de un jucător care nu este obișnuit să își vadă numele pe tabela de marcaj. În urma unui corner prelungit, respins defectuos de defensiva gazdelor, mingea a ajuns la Vladimir Screciu, care nu a stat prea mult pe gânduri și a șutat hotărât din afara careului. Mingea a fost și puțin deviată, suficient cât să ia o traiectorie înșelătoare și să intre și cu puțin noroc în poarta apărată de Rusu. A fost primul gol reușit în acest sezon de fundașul oltenilor, care și-a trecut în premieră numele pe tabela marcatorilor. Golul nu a schimbat foarte mult regia jocului, pentru că Unirea nu a părut să aibă forța să revină, iar Universitatea Craiova și-a păstrat calmul și a controlat jocul suficient cât să intre cu avantajul minim și la cabine. Lucrurile nu au arătat deloc bine pentru Unirea nici în partea a doua a meciului, pentru că Stefanovic (59) a închis rapid posibilele speranțe ale gazdelor, după un moment în urma căruia meciul a fost întrerupt pentru patru minute după intervenția din camera VAR. Fundașul a reușit să înscrie tot în premieră în acest sezon, în minutul 59, în urma unui corner prelungit, la care fundașul a urmărit faza și a reușit să trimită în poartă, din doar câțiva metri. Ultimul cuvânt le-a aparținut tot oltenilor, pentru că David Matei l-a găsit cu o pasă foarte bună pe Nsimba (64), iar atacantul a înscris pentru un scor de neprezentare, care cu siguranță va băga în ședință echipa antrenată de Claudiu Niculescu. Cu doar două etape înainte de finalul sezonului regular Craiova face un pas important, distanțându-se la patru lungimi pe Dinamo, principala urmăritoare.

Universitatea Craiova s-a distanțat la patru puncte de locul 2, ocupat de Dinamo, după victoria fără probleme de la Slobozia

Unirea Slobozia - Universitatea Craiova 0-3. Fugă solitară

FC Argeș a intrat în această etapă cu presiunea unei mize clare și apăsătoare. Menținerea locului 6, ultimul care duce în play-off. Echipa lui Bogdan Andone pornea runda cu un singur punct avans față de FC Botoșani, iar orice pas greșit putea răsturna o muncă de luni întregi. Atmosfera din jurul echipei reflecta exact această tensiune și suporterii știau că, cu trei etape de final, meciul cu Farul trebuia să aibă un singur deznodământ pentru ca echipa lor să joace în ultima parte a anului alături de cele mai bune echipe din Superliga. De cealaltă parte, Farul venea la Pitești cu o realitate mult mai complicată. Formația lui Ianis Zicu se afla pe locul 11, la șase puncte în spatele Argeșului, iar șansele la play-off mai existau doar în teorie. Tocmai de aceea, constănțenii nu aveau nimic de pierdut. Și tocmai acest detaliu aducea multă neliniște în tabăra piteștenilor, pentru că în astfel de momente echipele eliberate de presiunea calculelor devin periculoase, iar Zicu a știut să-și motiveze jucătorii pentru un meci în care puteau să demonstreze, chiar dacă în al 12-lea ceas, că valoarea lor nu se regăsește în poziția din clasament.

Și câte regrete trebuia să fi avut Ianis Zicu pentru înfrângerea de acum două etape cu Unirea Slobozia. După un sezon complicat, în care formația patronată de Gheorghe Hagi a avut multe sincope, totul putea fi salvat pe ultima sută de metri, când echipa putea să intre în hora luptei crâncene pentru o calificare în play-off. Dar ratarea celor trei puncte în urmă cu doar două săptămâni a dat complet peste cap planurile echipei, marinarii fiind nevoiți să spere la o minune pentru a mai prinde primele șase locuri ale clasamentului. Pentru FC Argeș direcția a fost una clară. Ca din pușcă a început meciul formația antrenată de Bogdan Andone, gazdele sufocându-și adversarii încă din primele minute, când au pus o presiune uriașă pe poarta Farului. Mai multe incursiuni pe ambele benzi au blocat complet defensiva Farului, argeșenii zburdând în flancuri, dar suferind enorm la finalizare, în fața porții lui Munteanu. Cumva, Farul a supraviețuit asaltului și a reușit să echilibreze jocul, dar a avut nevoie de cel puțin 20 de minute pentru a înclina balanța, după un debut de meci în care părea că este doar o problemă de timp până FC Argeș va deschide scorul.

De cealaltă parte, Ianis Zicu l-a trimis în bandă pe Denis Alibec. Fost atacant al echipei naționale a aruncat câteva mingi în careu, dar constănțenii nu au fost prea inspirați în ofensivă. Radaslavescu (26) a încercat un șut de la depărtare, dar mult prea slab pentru a-i pune probleme lui Căbuz. Spiritele au fost încinse pe tot parcursul meciului, iar presiunea a fost prea mare pentru tehnicianul gazdelor, care înainte de pauză a fost eliminat după o discuție aprinsă cu centralul Istvan Kovacs. Deși acesta i-a arătat inițial doar cartonașul galben, în cele din urmă l-a trimis la cabine, într-un alt moment care a arătat importanța meciului pentru alb-violeți. FC Argeș a început a doua parte a meciului la fel cum a început și prima repriză, iar după o ocazie uriașă chiar în minutele de debut, golul mult așteptat a venit în minutul 51, când Tudose a recentrat în careu o minge centrată din corner, iar Matos a reluat simplu, cu capul, de la marginea careului mic, pentru un 1-0 care a descătușat formația antrenată de Bogdan Andone. Spiritele s-au încins din nou, de această dată în tribune, pentru că Istvan Kovacs a fost nevoit să verifice imaginile VAR pentru a se asigura că un jucător al gazdelor, aflat în poziție de ofsaid, nu a influențat jocul.

Elevii lui Bogdan Andone au reușit apoi să își păstreze calmul și să joace la rezultat, iar Ianis Zicu a căutat egalarea introducându-l în teren pe Grigoryan. Armeanul a pasat ideal, la doar câteva minute după ce a intrat în teren, pentru Alibec, dar atacantul Farului a ratat incredibil, din doar 3 metri, cu toată poarta în față. A fost momentul cheie al meciului, care direcționat definitiv toate cele trei puncte spre Pitești. Oaspeții nu au mai avut forța să revină, iar piteștenii au făcut tot posibilul pentru a-și apăra avantajul fragil, în teren intrând în final și veteranul Takayuki Seto, mijlocașul japonez ajuns la 40 de ani, care a jucat doar o repriză în 2026. Argeșul reușeste o victorie uriașă în economia campionatului și mai are două meciuri de câștigat dacă își dorește să acceadă în play-off fără a sta să urmărească rezultatele adversarilor.

FC Argeș a reușit o victorie extrem de importantă, după ce a învins cu 1-0 pe Farul, într-un meci plin de tensiuni

FC Argeș - Farul 1-0. Victorie pentru play-off

Superliga feminină

Roșie din Roșiori joacă pe postul de mijlocaș central la Vasas Femina, în <a href="https://www.facebook.com/superligafemininaromania">Superliga Feminină</a>. Aici a ajuns după o călătorie prin lume, pentru că așa îi place să trăiască Genovevei. Experimentând, cunoscând oameni și devenind liant între emoțiile lor.&nbsp;Are doar 13 ani şi mănâncă fotbal pe pâine, scria într-un articol din martie 2015. Au trecut 11 ani și Geno nu și-a schimbat deloc meniul.&nbsp;Din Teleorman, Geno a pornit cu mingea la picior spre noi locuri de descoperit. A luat cu ea în bagaj pasiunea, ambiția și o sinceritate cu care vei fac cunoștință în curând. Pentru ce joacă Roșie din Roșiori? Răspunsul este o lecție de viață, nu numai de fotbal.&nbsp;

Cum ți se zice? Geno? Geno. Nu mă strigă nimeni pe nume. Cei din sport, persoanele din fotbal, toți mă strigă Geno. La școală eram strigată, sau la facultate, ulterior la studii, Genoveva. Iar acasă mi se spune total altfel. Dar de ce au vrut să te numească părinții tăi Genoveva? La noi este o tradiție. Cel puțin la noi în sud. Pur și simplu se preia numele de la nașă. Iar pe nașă, chemând-o Genoveva, automat și pe mine tot Genoveva. Îți place numele tău? Da, foarte mult. Și întorcându-ne acolo la tine, acasă, în Teleorman. Cum era Geno când era mică și cum s-a întâlnit ea cu fotbalul? Geno când era mică era foarte băiețoasă. Era mereu murdară. Era mereu cu mingea în fața blocului. Și cam de acolo a și pornit pasiunea. De acolo a plecat. După blocurile gri. Acolo a început totul. În cartier, cum s-ar spune. Și știu că ați căutat o echipă acolo și până la urmă ai ajuns la Craiova, nu? Deci ai început să joci în Roșiori. Terminasem clasa a IV-a. Urma să încep gimnaziul. Iar mami a venit ulterior cu ideea ce ar fi să mergem să faci asta de performanță. Și ea s-a interesat, a căutat, a luat atitudine. A găsit la Craiova ce căuta e de fapt. Să fie echipă în primul rând, să fie în școală cu program sportiv, dar să am și un cămin, loc unde să stau. Găsise doar la Craiova și la Cluj. Dacă nu găsea la Craiova, era la Cluj. Și la inițiativa ei am plecat pe drumul ăsta. Bine, clar, și eu mi-am dorit și tata, am fost susținută de toată familia, dar ea a fost oaia neagră, să zic așa.

<h2 style="text-align:center;">Pentru mine era normal să plec în alte orașe, să plec în alte țări, să fiu departe de casă. Îmi era dor, dar nu am simțit să renunț.&nbsp;</h2>

De obicei se întâmplă ca tații să-și dorească asta și mamele să spună „ nu, mai bine să rămână acasă”. La mine cred că a fost opusul. Ea fiind mai sportivă în copilărie, în adolescență și cumva cred că am moștenit-o mai degrabă pe ea decât pe tata. Deci să zicem că ea a fost prima persoană care a crezut în visul ăsta al tău? Da, putem să spun și așa. Ea a văzut asta înainte ca eu să văd. Mama ta ce sport a practicat? Mai multe. Handbal, atletism. Aste două i-au plăcut cel mai mult. Dar nu știu cum de la handbal am ajuns la fotbal. Dar s-a ajuns. Ești mulțumită, fericită cu ce ți-a adus fotbalul până acum? Da, sunt foarte liniștită și foarte împlinită. Și pentru că am început de la o vârstă fragedă, totul a fost din prima la nivel profesionist. În adolescență n-am știut decât antrenament, mâncare, școală, teme, somn, repeat. Și am avut exact viața de sportiv pe care ar trebui să o aibă oricine în special atunci când începe de la o vârstă fragedă. Din fericire am reușit să ajung la toate categoriile de vârstă la națională. Începând cu Under 15, 17, 19, ulterior și la senioare. Ăsta pot să zic că pentru mine a fost cel mai important obiectiv de bifat. Iar un alt obiectiv pe care îmi doream să-l obțin era să joc în străinătate, ceea ce am și bifat. Iar acum sunt, nu pot să spun că decât foarte liniștită. Mă bucur pur și simplu de sport în sine, de ce are el de oferit, de asta mă și aflu aici și cam atât. Ajungem și în străinătate, dar vreau să te întreb: la Real Craiova, am înțeles că tu aveai 12 ani atunci și erai prea mică pentru grupele de profesioniști. Dar până la urmă s-a întâmplat că ai jucat, nu? Nu aveam drept de joc atunci. Noroc că atunci când am început eu sportul de performanță, începuse cumva și fotbalul un pic să ia amploare. Și erau ligile de junioare, să zic așa, unde puteam acolo să mă remarc și să joc, să mă dezvolt. Neavând drept de joc la senioare, am fost nevoită să mă și transfer, să fiu împrumutată șase luni atât de la Alexandria, cât și la Târgoviște. Iar ulterior am revenit la Craiova. În toate aceste plecări, tu fiind atât de micuță, nu ți-a fost dor de casă? Nu cred că eram conștientă de situație, efectiv, pentru că pentru mine era ceva normal. Pentru mine era normal să plec în alte orașe, să plec în alte țări, să fiu departe de casă. Bineînțeles că mă trezeam la șase dimineața cu telefonul în mână sunând-o pe mami că mi-e dor, dar vreau să spun că niciodată nu am simțit că vreau să renunț. Întotdeauna am simțit că asta e viața mea, asta e normalul meu.

Și spune-ne puțin despre experiența de afară. Cum s-a întâmplat? Păi, din nou, la insistențele părinților, am hotărât să merg în Spania, să merg pentru niște probe atât la Atletico Madrid, cât și la CFF Madrid. Am fost acceptată din fericire la ambele cluburi, dar am fost nevoită să merg la CFF Madrid. Era chiar în Madrid, mult mai aproape de locul unde stăteam eu, unde locuiam. Am fost nevoită să mă mut cu minim un părinte, ceea ce a însemnat că m-am mutat cu mama. Fratele, între timp, era în România la liceu, tata era plecat în Danemarca, lucra, deci eram așa răsfirați, da, răspândiți. A fost greu nu din punct de vedere al fotbalului, ci din punct de vedere al școlii, nu renunțeasem nici la școala din România și eram obligată să merg și la școală în Spania. A fost foarte obositor, pentru că în fiecare lună practic eram nevoită să fac naveta, să mă întorc în țară, să mă duc înapoi în Spania și cei de acolo știau că merg la națională. Când aveam cantonamentele cu naționala, plecam mult mai devreme ca să pot să ajung și la școală și atunci mi-am dat seama că nu pot în momentul respectiv să fac asta până nu-mi termin studiile. Era foarte obositor și nici nu puteam să dau randament, așa că am preferat să mă întorc înapoi în țară până închei școala și celelalte studii. Ce simți că ai învățat din fotbalul spaniol? E total alt nivel față de ce-i aici la noi în țară. Stilul de joc, mă regăseam în stilul lor de joc. Erau pur și simplu mereu pase scurte, joc rapid, dribbling-uri, era o bucurie să te uiți. Fie că vorbeam de o grupă de under 13 sau fie că vorbeam de o echipă de senioare, era pur și simplu o bucurie, pentru că de la început le este implementat acest stil de joc, cum s-ar spune, tiki taka. Și eu mă regăseam foarte mult în stilul ăsta de joc. Atunci mi-am dat seama că nu trebuie să ai cea mai bună viteză, nu trebuie să fii masiv, trebuie pur și simplu să-ți folosiști un pic mintea și picioarele să te urmeze și m-am regăsit în stilul ăla. Și încerc și eu de atunci, chiar de atunci am încercat mereu să-l pun în practică. Ce-ți place cel mai mult la stilul tău de joc? La stilul meu de joc îmi place distracția, să zic așa, încerc să mă distrez pe teren, să fac mereu, nu știu, să scot o floricică de undeva, cumva. Și în același timp, simplitatea. Nu mai încerc să complic lucrurile. Da, fotbalul e simplu, dar este greu să-l joci simplu. Și am observat că asta m-ar defini acum, simplitatea și bineînțeles distracția, că trebuie să fie mână-n mână. La întoarcere în țară, unde te-ai dus, în ce tricou ai jucat? La întoarcerea în țară am hotărât, bineînțeles, împreună cu familia, să mă îndrept către Alexandria, mai aproape de casă. Îmi ajunseseră undeva la patru ani departe. Și am revenit acasă, aș spune, pentru trei ani. Ulterior am decis iarăși că nu pot să stau atât de mult acasă, trebuie să plec. Așa că am plecat la Timișoara doi ani. Fiind obișnuită să stau plecată, am zis să merg mai departe, către Bistrița. Am văzut că merge totul bine, am zis să merg mai departe, încă șase luni, către Ungaria. Și după am zis, ok, gata, trebuie să revin acasă. În Ungaria cum a fost? Așa cum așteptam, aș spune. Nivelul mult mai ridicat, chiar dacă vorbim de Ungaria și ne sunt vecini. Nivelul era mult mai ridicat. Și ambiția de sportiv, dorința de a demonstra, astea și-au spus cuvântul. Și imediat m-am integrat. Și a fost plăcută experiența, fiind și, să spunem așa, prima la nivel de senioară.

https://www.instagram.com/rosie.genoveva/p/DQ37vzUDX3C/

Te-am văzut și cu colegele tale. Ești un fel de liant cu altele echipei. Da, am magnetul ăsta, să spun așa, fără să fac nimic. Și asta se vede. E... pur și simplu, sunt naturală.Poți să spui că ești o călătoare în fotbal la câte excursii ai... Cu siguranță. Și cred că și după fotbal viața mea va fi tot la fel, pentru că nu-mi place monotonia. Și nu sunt obișnuită să stau într-un loc.Ce ai învățat cel mai mult din aceste călătorii? Că mereu, oriunde și oricât de departe ai pleca, cel mai frumos e acasă. Deci tot acasă ne întoarcem. Oricât de departe ne-am duce. Și din fiecare experiență, să spun așa, am preluat câte ceva puțin din fiecare. Și ceea ce am preluat m-a construit astăzi ca om. Și sper să fie în continuare la fel.Care e cel mai frumos moment din cariera ta până acum? Momentul în care ne-am calificat la turneu de elită în Olanda cu Naționala Under 19. Ăsta a fost cel mai frumos moment. Și cum a fost la turneu? Clar, acolo am văzut discrepanțele dintre România și celelalte țări, cel puțin la fotbalul feminin. Și acolo mi-a dat de gândit cât de mult eu personal, pe plan individual, cât de mult trebuie să muncesc ca să evoluez.Care a fost primul lucru pe care l-ai schimbat după ce te-ai întors acolo? Programul de antrenament. Fix când ne-am întors din Olanda am intrat în pandemie și s-a închis absolut tot și zi de zi antrenamente, câte două pe zi chiar. Deci asta a fost primul lucru pe care l-am schimbat și s-a văzut.Și umbli și la nutriție, la somn? Da, un pic restantă cu somnul, că am mai multe atribuții acum. Dar alimentația, da, e esențială.Atribuții legate de fotbal sau atribuții personale? Și una, și alta. Venind aici, ăsta este al doilea sezon, cumva au crescut atribuțiile. După cum ați văzut, antrenoarea este din Spania. Reușesc să mă înțeleg, tot eu și traduc. Și orice e nevoie legat de partea asta, sunt nevoită eu să mă ocup, să ajut. Iar în ceea ce privește viața personală, clar, bineînțeles, pentru că nu este doar fotbal, mai este și altceva pe lângă și necesită mai mult atenție.Și cum este Geno pe lângă? Pe lângă? La fel de zâmbăreață, poate mai zâmbăreață și plină de viață.

<h2 style="text-align:center;">Nu trebuie să ai cea mai bună viteză, nu trebuie să fii masiv, trebuie pur și simplu să-ți folosiști un pic mintea și picioarele să te urmeze.</h2>

Ai un mesaj pentru fetițele din România care ar vrea să joace fotbal, dar nu au curaj? Da, am un mesaj și le-aș spune în felul următor. În primul rând să facă acest lucru și să meargă pe această cale din pasiune. Pentru că dacă faci totul de drag și din pasiune, mai târziu lucrul ăsta o să-ți aducă doar câștiguri. Și câștigul acela când ai tricoul național pe tine cum se simte? Asta este cea mai...Pentru asta trebuie să joci. Da. Nu pentru ghete Nike, nu pentru bani, nu pentru faimă. Nu, trebuie ca orice fetiță care e la început de drum, trebuie să gândească în felul următor, să facă totul din pasiune. Și cel mai frumos moment consider eu că va fi atunci când va îmbrăca tricoul naționalei. Că ce-i mai frumos decât să-ți reprezinți țara? Nu contează categoria de vârstă. Vezi, a știut mama ta ce a știut când te-a trimis la Craiova. La fiecare control la care a mers arăta că sunt băiat. Uite că e bine că m-am născut și fată. Ai un mesaj pentru mama? De obicei e ceva mai zbuciumat așa, pentru că nu prea suntem noi foarte emoționale. Este un pic mai plină de energie ea și mereu cu zâmbetul pe buze. Trebuie să mă gândesc un pic, dar nu mă mai gândesc. O să zic doar atât. Te pupă mama! Cum zice ea mereu. La fiecare gol, la fiecare pasă, te pupă mama. Asta. Aici la Vasas cum e? Pentru sezonul acesta, în felul următor aș spune, trebuie să înțeleagă atât jucătoarele, oamenii implicați în situație, cât și cei din exterior că este ceva normal, firesc, ca un club să se ducă în jos sau alt club să se ridice. Și în momentul de față s-a întâmplat chiar cu echipa asta, cu clubul acesta, să regreseze, să spunem așa. Dar nu a fost întotdeauna așa. Să ne aducem aminte că au câștigat și Cupa României și au avut și reușite. Trebuie răbdare, înțelegere și să sperăm că va fi din ce în ce mai bine. Să sperăm că asta va fi cel mai crunt punct al echipei, al clubului. Din acest crunt punct ce pot învăța colegele tale? În primul rând să accepte, că asta e poate cel mai greu în viață, să accepți. Să accepte că asta e situația și să aibă răbdare. Că o să fie și bine.

Geno are un magnet la oameni și la energie bună. Și ești așa doar atunci când trăiești din plin viața. Cu simplitate, distracție, dor de casă, ambiție și dorință. Cu toate trăirile adunate în bagajul de plecat în lume, apoi de întors acasă. Toate trăirile asumate și acceptate. De asta Geno are zâmbetul sincer și de asta, atunci când auzi o fetiță că ar vrea să joace fotbal, dar totuși n-are curajul necesar, povestește-i despre Roșie din Roșiori. Și spune-i să aibă răbdare, că o să fie și bine.&nbsp;

A dat probe atât la Atletico Madrid, cât și la CFF Madrid. Și a fost acceptată la ambele.

Genoveva Roșie: „Ce-i mai frumos decât să-ți reprezinți țara?”

Levente Balint

Cu o primă repriză tratată cu maximă eficiență, Rapid a trecut meritat de Dinamo și rămâne aproape de liderul Craiova. A fost un joc destul de bun, marcat de momente regretabile, cu bulgări de zăpadă aruncați din tribună, unul nimerindu-l în cap pe rapidistul Aioani.

PRECIZIE LETALĂ PENTRU GIULEȘTENIGâlcă a început ofensiv jocul, mulțumindu-i în sfârșit pe cei care vor ca în primul 11 să fie cât mai mulți jucători cu calitate tehnică ridicată. Astfel, Moruțan a fost trimis la susținerea tripletei de atac Dobre-Paraschiv-Petrila. Dar, meciul a început sub controlul lui Dinamo, care a demarat partida fără un fotbalist care să aibă în ”fișa postului” atribuțiuni de număr 9. Soro a fost trimis (din nou) ca atacant. Nu că Zeljko Kopic ar avea la dispoziție un atacant veritabil și valoros...Alb-roșiii au ținut mult de minge în prima parte și, după ce Onea a trimis la colțul scurt, iar Epassy a respins (8), Dinamo a punctat. Soro a marcat (14) din careul mic, la o pasă bună a lui Musi, dar golul a&nbsp; fost anulat pentru un fault prealabil al lui Mărginean la Paraschiv, analizat la VAR.Jocul, mai liniștit decât ”furtuna” de pe social media dinaintea partidei, era condus de alb-roșii cu aproape 70% posesie. Dar, Rapidul a fost cel care a lovit de fiecare dată când i s-a ivit ocazia, arătând pragmatism și eficiență.Întâi, în minutul 30, Moruțan s-a descurcat excelent pe partea dreaptă și l-a găsit pe Borza la 12 metri, ajuns spre dreapta prin dinamica fazei. Fundașul a reluat elegant cu stângul, în dreapta lui Epassy: 1-0! Iar temperatura partidei s-a ridicat și mai mult în minutul 34, când o ”contră” dusă de Onea pe dreapta a fost continuată de o pasă în centrul careului la Dobre. Goleadorul Rapidului a șutat spre buturi, Stoioanov a deviat în șase metri, de unde Paraschiv a marcat primul său gol giuleștean, cu capul: 2-0!Degeaba au plimbat mingea jucătorii lui Kopic. Dinamoviștii nu au generat niciun moment cu adevărat periculos, cu tot cu cele patru minute adiționale. Practic, alb-roșiii au încheiat prima parte fără vreun șut cadrat!

SCHIMBĂRILE OFENSIVE ALE LUI KOPIC, FĂRĂ EFECTEra clar că Dinamo avea nevoie să riște, iar Kopic l-a aruncat pe Karamoko în locul lui Mărginean. Însă în afară de o nesfârșită posesie, ”câinii” nu au avut deloc sclipiri ofensive. Pașcanu (50) era să-i reintroducă în joc pe adversari, fiind la un pas de autogol, iar în minutul 55 Aioani a intervenit la șutul din 14 metri al lui Musi. Kopic a plusat și cu Alex Pop, dar jocul s-a desfășurat fără evenimente explozive. Multe cornere, multe faze fixe pentru Dinamo, dar nimic primejdios în careul rapidist. Iar când au avut șanse alb-roșiii,&nbsp; Musi (75) a trimis prea slab pentru a-l păcăli pe Aioani.&nbsp; Care a mai avut o intervenție remarcabilă la șutul din 17 metri al lui Karamoko (86). Prea puțin.A fost repriza creată parcă pentru actualul Rapid. Cu două goluri avans, giuleștenii au dat o lecție de organizare, apărarea compactă gândită de Gâlcă fiind un veritabil bastion.&nbsp;Pe lângă asta, giuleștenii au știut să țină departe mingea pe final, cu rezerva Talisson intrând perfect pentru a hărțui apărarea dinamovistă. Și cu, desigur, neobositul Borza arând partea stângă cu o energie infinită.Opruț (90+6) a punctat din careul mare, dar a fost prea târziu. Derby-ul era deja decis.ȘI A VENIT ȘI ANUL 11 FĂRĂ VICTORIE PENTRU DINAMOÎn oarecare măsură, Rapid a dat ”copy paste” cu duelul din toamnă. A fost 2-0 atunci, tot cu o dominare fără efect a lui Dinamo. Și tot cu o eficiență remarcabilă în ofensivă pentru elevii lui Gâlcă.Jocul de sâmbătă seara a confirmat că un derby nu are favorită. Rapid a învins într-un moment în care fanii aveau (din nou) îndoieli asupra capacității echipei, iar Dinamo venea cu un ”vibe” ridicat. Dar, iată, alb-roșiii rămân fără victorie cu marea rivală, din 2015 încoace. Asta, ca să fie supărarea completă.

Eficiență la maximum pentru giuleșteni. Dinamo, sub așteptări

Rapid - Dinamo 2-1. Bulgări alb-vișinii

Ionuț Tătaru

De la perspectiva unei prezențe depresive în play-out, la o cursă de neoprit pentru play-off. Așa s-a scris în câteva luni traseul lui CFR Cluj, formație galvanizată de venirea lui Daniel Pancu. Clujenii aveau ocazia de a bifa a noua victorie succesivă în Superliga, contra unei echipe care se pregătește pentru cruntele bătălii pentru supraviețuire. Alb-vișiniii nu aveau probleme majore înainte de duel. Cordea își ispășea ultima etapă de suspendare, singura modificare fiind apariția lui Păun în locul lui Keita, în ”line-up”.În ciuda poziției modeste (loc 12), găzarii nu trebuiau subevaluați. Petrolul avea patru jocuri fără eșec, iar în 2026 au plecat neînvinși de pe terenul unor echipe aflate acum pe podium (Rapid și Dinamo).

CFR, CU POSESIA. PETROLUL, CU ȘANSELE MAI MARIPartida s-a derulat conform așteptărilor. Clujenii au atacat din start, efectuând și un presing avansat în momentul în care petroliștii aveau mingea. Duelul a fost dominat de CFR, dar, paradoxal, cei care au bifat șansele relevante din prima parte au fost galben-albaștrii.Incomodați de apărarea aglomerată dirijată de Papp, alb-vișiniii au apelat la mingi de la distanță, dar după ce Bălbărău (8) a prins fără probleme un șut al lui Korenica, încercările lui Muhar și Djokovic, din afara careului (9) au ocolit buturile.Prahovenii au creat pericol pe contre. Popa (11) a deturnat un șut tras de Chică-Roșă din lateral stânga, iar după ce Muhar (21) a tras și el în afara porții de la 30 de metri, a venit un alt moment cu emoții la poarta ”feroviarilor”. Avansat pe contraatac, același Chică-Roșă a șutat de la 17 metri, Popa fiind nevoit să intervină (30). Cea mai mare ocazie a primei părți a aparținut vizitatorilor. Ricardinho a reluat cu capul din careul mare (38), Popa respingând mingea în transversală!Dincolo, Bălbărău și-a făcut și el datoria când a fost atent la alte mingi expediate din afara careului mare de Muhar (39) și Korenica (43).

Deși echipa sa a pierdut, Papp a avut o prestație remarcabilă

SUSPANS TOTAL!Partida a fost într-un ”crescendo” constant ca intensitate și suspans. CFR a pus și mai multă presiune pe oaspeți, dar în continuare a încercat șuturi prin surprindere, ca Muhar (55). Înaintea croatului, Păun a trimis peste poartă din careul mare, găzarii simțindu-se bine în acest tip de meci.CFR a apelat însă la mijloacele sale tehnice superioare. La o fază frumos dezvoltată, Biliboc și Păun au combinat frumos, acesta din urmă l-a servit pe Korenica în 12 metri. Kosovarul a punctat frumos pentru 1-0. Era minutul 62 și echipa din Gruia se simțea mai liniștită.Se pare însă că discipolii lui Pancu nu au luat în seamă prestațiile bune ale prahovenilor din ultima vreme. Ploieștenii au început să asedieze poarta lui Popa, semnalul dându-l Dulca (67), șutul acestuia din zece metri trecând peste poartă. Insistența oaspeților s-a eficientizat în minutul 71. Un atac prelungit al Petrolului a dus mingea la Pop, acesta, aflat în centrul careului a retrimis mingea la 14 metri lui Papp, veteranul șutând cu sete pentru 1-1!Au urmat minute de nervi și agitație, la un moment dat ”centralul” Marcel Bîrsan arătând două, respectiv un cartonaș galben în decursul unui singur minut!Papp a respins eroic în minutul 79, de pe linia porții, o minge reluată cu capul de Aliev. Dar, din nou, elementul fantezist a făcut diferența. În minutul 81, tânărul Biliboc a confirmat că are un 2026 solid și a marcat pentru 2-1 cu un șut frumos cu stângul, de la 14 metri, aproape de vinclu: 2-1.Ploieștenii au replicat din nou, dar nu au mai avut claritatea necesară pentru o surpriză pe final. CFR s-a ordonat bine în apărare și a trecut fără foarte mare stress și peste cele cinci minute adiționale.Play-off-ul este efectiv la îndemâna clujenilor! CFR este o echipă total metamorfozată și în acest ritm poate spera la mai mult decât o simplă prezență în Top6. Petrolul merită aprecieri pentru efort și traseul din această perioadă. Cu astfel de prestații, ”Lupii” pot avea un play-out care să-i scutească de emoții extreme în bătălia pentru supraviețuire.

Clujenii ajung la nouă triumfuri succesive și depind de ei înșiși în lupta pentru play-off

CFR-Petrolul 2-1. Imposibil de oprit

”U” Cluj venea în Moldova cu un parcurs mai bun decât gazdele, în ultima perioadă. Cu patru victorii în cinci etape, ”Șepcile roșii” puteau să facă un pas crucial spre calificarea în play-off. Asta, în contrast cu botoșănenii care au ieșit din Top6 după etapa trecută și sunt într-un declin continuu față de toamnă. Echipa lui Leo Grozavu avea doar o victorie în Superliga de la finele lunii noiembrie încoace. Orice alt scor decât victoria o scotea și mai mult din cursa de play-off.

REPRIZA LUI LUKIC ȘI ONGENDAPrima parte a fost una în care s-a jucat intens, fără menajamente. ”U” a profitat la maximum de indeciziile din apărarea gazdelor și a punctat la fiecare șansă avută. În minutul 4, la o schemă făcută și în etapa trecută cu Csikszereda, Mikanovic a bătut un aut în careu, Coubiș a deviat cu capul pe spate și Lukic a punctat din fața careului mic: 0-1. Iar peste zece minute, un jucător în formă mare acum, Macalou, l-a servit cu o centrare în fața careului mic pe Lukic. Bosniacul a marcat cu capul din plonjon pentru 0-2 și se părea că meciul va fi tot mai abordabil pentru ”U”.Botoșaniul a reacționat însă repede. Ongenda a dirijat ofensiva moldovenilor și și-a readus formația în joc în minutul 19, când a înscris pentru 1-2 din apropiere, după o pasă fină de la Mitrov. Iar de-aici, terenul s-a ”răsturnat” spre Gertmonas. Moldovenii au supus apărarea ardeleană unei presiuni sufocante, dar i-a lipsit sângele rece. În minutul 26, Mitrov a ratat singur la șase metri, țintindu-l pe Gertmonas. Pavlovic (36) a reluat peste poartă din careul mare, iar în minutul 42 tot Mitrov nu a ajuns la minge în câțiva metri, după o centrare a unei alte extreme active, Mailat.Cu numai 39% posesie în prima repriză, ”U” a răsuflat ușurată că a intrat neegalată la cabine.

Codrea și Bordeianu, într-un duel la mijlocul terenului

DRAMMEH A ÎNCHIS JOCUL&nbsp;Botoșănenii și-au continuat eforturile și după pauză, dar odată cu trecerea timpului, atacurile lor au fost mai sterile. Iar clujenii au fost din nou chirurgicali pe contraatac, cu un Macalou în vervă. În minutul 55, la una dintre aceste contre, extrema oaspeților a trecut ușor de Creț și l-a lansat cu o pasă excelentă pe Drammeh. Scăpat în careu, mijlocașul a plasat mingea în stânga lui Anestis: 1-3. Același Macalou putea crea un scor mai drastic, dar în minutul 55 a tras în plasa laterală dintr-o poziție bună.Grozavu a încercat să aducă viteză, introducându-i în minutul 61 pe Friday și Bodișteanu, dar ofensiva moldovenilor nu a mai avut fervoarea din prima parte. Ongenda (76) a încercat atenția lui Gertmonas, dar șutul a fost prea slab.Moldovenii au încheiat degeaba meciul cu nouă cornere și o posesie totală de 70%. ”U” a asimilat foarte bine încercările gazdelor și a încheiat jocul fără să aibă emoții serioase.Practic, ”U” este la mâna ei. Dacă trece în etapa viitoare de Oțelul, clujenii vor fi matematic în play-off. Este o consecință a unui parcurs tot mai consistent al unei formații care s-a regăsit cu Bergodi. Botoșaniul își alterează tot mai mult din șansele de Top6. Asta și pentru că nu mai are eficiența din toamnă, iar apărarea, multă vreme cea mai bună din Superliga, se clatină la fiecare meci.

Cu Lukic și Macalou în formă, alb-negrii sunt foarte aproape să-și asigure calificarea în Top6

Botoșani-”U” Cluj 1-3. Pas uriaș spre play-off

ANALIZĂ

Derby-ul dintre Rapid și Dinamo este capul de afiș al rundei cu numărul 28, una care s-ar putea dovedi fundamentală în cursa nebună pentru play-off. Însă antepenultima etapă a sezonului regular vine cu un meci tare și în zona retrogradării. Așadar, pe ce ar trebui să stăm cu ochii în etapa a 28-a din Superliga?

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid02Pt28Pce9mgorkbCxTTGKBXKD5TugvhiKgNgxd1kQ9evhLJATnqViRF1hEPu12Csl

<h2>Derby crucial pentru ambițiile Rapidului</h2>

Cu un singur punct în ultimele două runde și rămasă la patru lungimi în urma liderului Universitatea Craiova și la trei în spatele lui Dinamo, adversara din acest weekend, Rapid nu are decât varianta victoriei în derby-ul cu alb-roșiii. Nu atât pentru clasament - deși un alt pas greșit i-ar putea vedea amenințată și poziția a treia -, cât pentru ambițiile giuleștenilor în acest sezon. Formația pregătită de Costel Gâlcă a plecat la drum având obiective mari, dar riscă să încheie dezamăgitor o altă ediție de campionat. În condițiile în care alb-vișiniii au fost deja eliminați din Cupa România, implicarea până la final în lupta pentru titlu devine cumva obligatorie. În acest context, un succes împotriva ”câinilor” e singurul rezultat acceptat. Ar fi un important mesaj de forță înaintea play-off-ului.

Dinamo - Rapid _ YT Thumbnail v2.jpg

<h2>Liderul e pregătit să profite de rezultatul din derby</h2>

Indiferent cum se va termina meciul dintre Rapid și Dinamo, Universitatea Craiova ar putea ieși pe plus. Ideal pentru olteni ar fi un egal în derby, însă oricare va fi rezultatul la București, liderul campionatului va trebui să-și câștige propria partidă. Una care, la prima vedere, e abordabilă. Cu moralul excelent în urma victoriei cu FCSB, din runda precedentă, alb-albaștrii merg la Slobozia, unde se va juca în premieră în nocturnă. E un nou test important pentru noul antrenor al Unirii. Claudiu Niculescu a câștigat la debut cu Farul și a pierdut greu cu Dinamo, iar acum speră într-un deznodământ fericit contra formației pregătite de Filipe Coelho, care a luat doar un punct din ultimele două deplasări.

<h2>FCSB, atentă (și) la jocul rezultatelor </h2>

Eșecul suferit la Craiova în weekendul trecut a complicat teribil misiunea campioanei de a prinde unul dintre primele șase locuri. FCSB e obligată să câștige toate meciurile rămase și nici asta nu îi garantează accesul în play-off. Optimismul roș-albaștrilor ar putea crește în această etapă, în care vor juca împotriva ultimei clasate, Metaloglobus - rezultatul din tur, când nou-promovata a obținut o victorie istorică, 2-1, confirmă însă că nimic nu e sigur -, iar unele dintre contracandidatele la un loc în Top 6 se întâlnesc între ele. Deținătoarea titlului va încheia runda luni seară, deci va cunoaște rezultatele meciurilor Oțelul - UTA, FC Botoșani - U Cluj și FC Argeș - Farul pentru a avea o imagine mai clară a șanselor sale. În special partidele de la Galați și Botoșani o interesează pe FCSB, pentru că jocul rezultatelor ar putea-o face să urce trei locuri în clasament.

<h2>Pericolul Petrolul pentru CFR Cluj </h2>

Incredibila cursă de recuperare a celor de la CFR Cluj este aproape completă. După 1-0 cu Hermannstadt, a opta victorie la rând în Superliga, formația din Gruia a urcat pe locul 5 și pare bine plasată în cursa pentru calificarea în play-off. Dar pe elevii lui Daniel Pancu îi așteaptă un meci complicat în această rundă. În Ardeal merge Petrolul, echipă care nu pierde de patru etape. În această perioadă, ploieștenii au remizat la București atât cu Dinamo, cât și cu Rapid și au câștigat contra unui alt adversar din Top 6, FC Argeș. Rămâne de văzut care serie pozitivă merge mai departe.

<h2>Meci cu implicații mari la retrogradare</h2>

Csikszereda și Hermannstadt sunt adversare la Miercurea Ciuc, într-un duel extrem de important mai ales în perspectiva play-out-ului. Pentru sibieni, penultimii în clasament, este fundamental să ia puncte în aceste ultime etape din sezonul regular, mai ales în duelurile directe cu echipele din partea de jos a clasamentului, pentru ca situația după înjumătățire să nu fie cu adevărat dramatică. Elevii lui Dorinel Munteanu sunt acum la opt lungimi în urma ciucanilor și la șapte în spatele Unirii Slobozia. Un alt eșec le-ar complica și mai mult situația. Va fi interesant de văzut dacă oaspeții pot obține ceva, în condiâiile în care Csikszereda a câștigat precedentele două partide de acasă fără a lua gol, deși a avut adversari care luptă pentru play-off: FC Botoșani și UTA.

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid02byeAykQxC96xBvkbQKafT6eD3H8JptouJKJ3GHwnctTnRXfdbyDQFJ9px6HMDd3Fl

Au mai rămas doar trei etape din sezonul regular, iar dramatismul crește de la meci la meci

Cinci lucruri de urmărit în etapa a 28-a din Superliga

Ana-Maria Popescu

INTERVIU

Povestea lui Steven Nsimba nu este una ca oricare alta. Asta pentru că până la 29 de ani, atacantul francez cu origini congoleze nu jucase decât în diviziile inferioare din Franța. Totul s-a schimbat pentru el în iulie 2025, atunci când a ajuns pe radarul Universității Craiova, Mirel Rădoi, antrenorul de atunci al oltenilor, insistând pentru transferul său, iar mutarea s-a dovedit a fi mai mult decât inspirată. În primele sale 20 de minute bifate la debut a reușit un assist pentru Al Hamlawi, în victoria cu U Cluj, 2-1. Apoi, o etapă mai târziu, au venit și primele sale goluri, cu care a adus victoria Craiovei în meciul cu CFR Cluj încheiat 3-2. Acum, Nsimba este golgheterul oltenilor, cu opt reușite, iar povestea sa nu poate fi altfel decât inspirațională, pentru că acolo unde poate mulți ar fi renunțat, el a avut răbdare. A rămas calm, așa cum pare de fiecare dată atât pe teren, cât și în afara lui, iar fotbalul l-a răsplătit. Nu este genul căruia să îi placă să vorbească mult, însă s-a deschis într-un interviu relaxat, în care l-a avut alături și pe cel care i-a devenit prieten în Bănie, în ciuda faptului că se anunța o rivalitate între ei, Assad. Să-l cunoaștem, așadar, mai bine pe Steven Nsimba. Cine ești atunci când nu se uită nimeni? E o întrebare dificilă. Sunt un băiat simplu, doar un băiat simplu, liniștit. Îmi place să mă distrez și cam atât. Cum a arătat copilăria ta? Aproape perfectă, mereu cu rudele mele, jucam mereu fotbal, dar și alte sporturi. Da, a fost aproape perfectă. Ce alte sporturi jucai? Baschet, tenis, înot, am încercat orice sport. Și de ce ai rămas la fotbal? Pentru că tatăl meu obișnuia să joace fotbal. Și fratele meu. Aveam visul de a juca fotbal împreună la echipa națională, dar el s-a retras din fotbal rapid. Spune-ne puțin despre călătoria ta din fotbal până în prezent. Am început la șase ani, 5-6 ani, în Villejuif, lângă Paris, m-am mutat puțin cam peste tot prin Paris. Am început să mă mut la 13 ani, un club pe sezon până acum, de fiecare dată a fost un singur club pe sezon. Am jucat la Laval, în Ligue 2, Bourges și ultimul meu club, Aubagne, a fost un club bun. Plănuiești să stai la Craiova mai mult de un sezon? Da, mi-ar plăcea.

<h2>„Știu că ajung târziu la nivelul acesta, dar nu e finalul!”</h2> Când a apărut oferta din România, ai ezitat? Nu, am văzut oportunitatea de a juca la un club care evoluează în cupele europene așa că nu am ezitat. După o viață întreagă petrecută în Franța, spune-mi cum a fost pentru tine să schimbi țările? Nu a fost prea rău, oamenii sunt drăguți în România. Adaptarea este bună alături de colegii mei, deci în concluzie, este bine. Ce îți lipsește cel mai mult de acasă? Oamenii mei. Rudele mele, familia, prietenii și mâncarea. Nu spun că mâncarea de aici nu este bună, dar acasă este mai bună. Spune-ne care este mâncarea ta franțuzească preferată. Mâncare franțuzească? Mai mult deserturile. Venind din a treia divizie și ajungând la 29 de ani, te-ai gândit că ai putea face saltul direct în prima divizie a unui campionat european? Da, acesta a fost obiectivul meu încă de când m-am apucat de fotbal. Știu că ajung târziu la acest nivel, dar știu și că acesta nu este finalul.

<h2>Primele impresii de la Craiova și conexiunea specială cu Al Hamlawi</h2> Primele tale goluri pentru Craiova au venit în meciul cu CFR Cluj, un meci extrem de important. Cum a fost pentru tine acel meci? Și ce ai simțit imediat după ce ai înscris? A fost un gol foarte frumos și un meci foarte bun. Am simțit puțină presiune pentru că era primul meu meci ca titular, dar după primele 10 minute a fost bine. M-am simțit bine să joc la acest nivel și să joc alături de acești coechipieri. Deci, da... La începutul sezonului ai spus că nu ai jucat în fața a 30.000 de fani, spune-mi, cum se simte? Puțin impresionant, puțin impresionant, dar se simte bine, dar de aceea te apuci de fotbal, pentru a juca în fața a 30.000, 40.000, 50.000 de oameni. Deci, da, se simte bine. Primul sezon la Craiova și calificarea în faza ligii din Conference League. Cum a fost acel moment pentru tine? A fost incredibil, chiar incredibil. În urmă cu câteva luni nu mă așteptam să joc în cupele europene, deci, da, sentimentul chiar a fost unul incredibil. Și pentru fani a fost, cred, un moment cu multă bucurie. Și tu chiar ai o poveste, din a treia divizie direct în cupele europene. Incredibil. Vorbind despre Conference League, cum a fost pentru tine momentul în care ai știut că sunteți eliminați din competiție? A fost rău, rău. Dar am încercat să rămân cu fața impasibilă, deoarece, da, nu am jucat, dar îmi sprijin coechipierii indiferent de situație, dacă joc, dacă sunt pe bancă sau dacă sunt în fața televizorului. A fost dificil pentru ei, pentru noi, pentru absolut toată lumea care ne-a urmărit, dar a fost o experiență foarte bună și sper să ajungem într-o competiție și mai bună la finalul acestui sezon. Pe teren am observat că ai o conexiune bună cu Assad, chiar dacă atunci când ați semnat toată lumea spunea că va exista o rivalitate între voi doi. Cum ați reușit să vă conectați atât de bine? A fost unul dintre primii băieți cu care am vorbit, era vecinul meu, deci da, petrec mult timp împreună cu el. Un băiat foarte bun, glumim mult împreună. Da, îmi cam place de el. Îți cam? Da, da. Uneori îmi place de el, uneori nu. Trebuie să spunem că Assad este aici cu noi. Nu, îl iubesc pe tipul ăsta. Ți-am văzut penalty-ul împotriva Rapidului și trebuie să întreb, pentru că erai extrem de calm, ai marcat și ți-ai păstrat calmul. Cum ai reușit să faci asta? Pentru că te urmăream și mi-am spus: „La naiba, tipul ăsta e calm!”. Sincer, nu știu! Îmi doream doar să îi fac rău portarului. Serios? Da! Trebuie să îi faci să le fie frică. Ți-a spus ceva în așa fel încât să îți dorești să îi faci rău? Nu. Dar în fața portarului nu trebuie să arăți milă. Assad, ai spus că știi secretul. Assad: Îmi amintesc când mi-ai spus o dată că atunci când ai emoții, doar șutează în minge cât de tare poți. Nu, nu eram emoționat în momentele alea. Îmi place momentul ăla, dar mi-am dorit atât de tare să îi fac rău. (Assad) Și atunci când vrei să faci rău cuiva ești un tip calm și distractiv? Depinde, pe teren nu e același lucru. În afara terenului sunt calm și vesel. Deci, Assad a învățat calmul acesta de la tine, pentru că am văzut și penalty-ul său din Conference League și era la fel de calm ca tine înainte să șuteze. El nu șuta așa înainte... Assad: Asta e ceva la care trebuie să răspund eu. Da, deci nu am executat un penalty așa înainte și Steven a fost cel care mi-a arătat cum să o fac și cred că după fiecare antrenament am făcut asta împreună? M-ai ajutat cu câteva detalii și am folosit asta în timpul meciului. Și m-am simțit extrem de confortabil să fac asta. Steven, există ceva care te enervează pe teren? Modul în care joc eu. Oamenii au senzația că sunt nervos pentru că nu zâmbesc sau lucruri de genul ăsta, dar nu e din cauza coechipierilor mei, ci din cauza mea, uneori. Pentru că ratez unele lucruri simple și mă enervez pe mine. Deci ești dur cu tine? Da.

Nsimba, Steven

<h2>Gătitul și alte sporturi, pasiunile lui Nsimba</h2> Băluță a dezvăluit că îți place să gătești, în special deserturi. Ce îți place cel mai mult să faci? Orice. Plăcintă de lămâie cu merengue pe ea, toate tipurile de deserturi. Nu am făcut-o însă... o să o fac pentru ei, curând. În afară de gătit, mai ai și alte hobby-uri? Sporturile. Pot să spun sporturi. Orice sport. Serios? Da, da. Mă uit la orice sport. Te uiți la Formula 1? Da, iubesc Formula 1! Cine este pilotul tău preferat? Lewis. Lewis Hamilton. E cel mai bun. E GOAT. Care este cel mai nebun lucru pe care l-ai făcut vreodată? Pe teren sau în afara lui? Pe teren și în afara terenului. Nu am lucruri nebune. Odată, pentru că eram supărat pe fratele meu, eram supărat pentru că de fiecare dată când mă luptam cu el pierdeam de fiecare dată, așa că l-am așteptat, mă ascundeam în spatele ușii. L-am așteptat, l-am împins și și-a spart capul. Da, aproape a murit. A fost extrem de aproape de moarte. Dacă ai putea să îi dai un sfat versiunii tale mai tinere cu 10 ani, care ar fi acel sfat? Ai răbdare, ai răbdare și ai încredere în proces. Care este momentul la care te gândești și care îți aduce un zâmbet pe față mereu? Când ai fost cel mai fericit? Nu îmi vine niciun moment, sunt fericit tot timpul. Oamenii nu mă cred pentru că nu mă văd zâmbind, dar sunt mereu fericit. Cine te-a inspirat cel mai mult în carieră? Frații mei și mama mea, datorită tuturor lucrurilor pe care le-a făcut pentru noi. Vreau să îi ofer totul. Ce obiective ți-ai setat pentru acest sezon? Nu vreau să îți spun. Le țin pentru mine. Completează propoziția „Să înscrii pe stadionul «Ion Oblemenco» se simte ca...” Se simte incredibil, e o senzație incredibilă. Și mai mult atunci când o faci pentru prima dată. A fost împotriva lui Bașakșehir. Da, senzațional.

Interviu cu golgheterul Universității Craiova, transferat de olteni în această vară de la o formație din a treia divizie franceză.

Steven Nsimba, un exemplu despre cum să nu renunți. Drumul din Liga a 3-a spre cupele europene

Danny Armstrong a devent repede unul dintre favoriții fanilor dinamoviști. Nici nu se putea altfel, în condițiile în care primele sale goluri în Superliga au venit chiar contra marii rivale, FCSB. Un hat-trick de poveste, într-un rocambolesc 4-3 în favoarea ”câinilor”, care s-au impus în derby după o lungă așteptare de cinci ani. „Cea mai frumoasă noapte a carierei”, spune scoțianul, fără să stea pe gânduri. O carieră pe care a petrecut-o în cea mai mare parte în țara natală. Unde, la fel ca orice localnic, a încercat și rugby-ul. În cele din urmă, pasiunea pentru fotbal a învins. În primul rând, spune-ne cum îți place să ți se spună? E Danny, Daniel sau Dan? Prefer Danny. Prietenii îmi spun Danny, mama îmi spune Daniel. Poți să ne spui cine este Danny? Nu fotbalistul, ci persoana. Simt că sunt o persoană energică, îmi place compania, să stau cu prietenii, cu familia, cu iubita mea și cu bebelușul. Sunt destul de activ, nu îmi place să stau, îmi place să fiu înconjurat de oameni, să fac lucruri și să mă mențin ocupat. Îmi place să ies și îmi plac oamenii. Cum a fost copilăria ta și cum a devenit fotbalul o parte din ea? Crescând, încă de când îmi pot aminti mi-am dorit să lovesc o minge. Am crescut jucând fotbal și bucurându-mă de el, făceam asta cu tatăl meu și cu frații mei. Am doi frați și o soră, am crescut jucând în grădină, pe străzi, fotbalul a fost întotdeauna viața mea. Înainte ca fotbalul să devină focusul tău, ai încercat și alte sporturi crescând? Da, am jucat rugby la școală. Nu arăt ca și cum aș fi făcut asta, dar ăsta este probabil celălalt sport pe care l-aș fi putut practica. Am încercat și altele, dar acela a fost ca fotbalul. Și a fost un moment în care a trebuit să alegi între fotbal și rugby? Da, a trebuit să aleg când aveam 15 ani. Fotbal sau rugby. Am fost suficient de norocos încât să aleg fotbalul și nu regret asta. Ce lucruri ai luat în calcul atunci când ai ales fotbalul? Probabil doar faptul că eram mai bun la fotbal și e mai distractiv, un sport mai bun, mai popular. Aveam și mai mulți prieteni în lumea fotbalului și a fost și un antrenor care m-a convins de acest lucru, să rămân cu fotbalul, să mă concentrez complet pe asta și asta am făcut. E doar un sport mai bun. Ce valori sau trăsături simți că ai moștenit de la mama ta și ce ai luat de la tatăl tău? Alege câte una de la fiecare. Probabil ideea de a munci din greu, amândoi sunt extrem de muncitori. Mama mea este asistentă socială, e foarte bună, are grijă de copiii defavorizați și se asigură mereu că toată lumea este în regulă. Tata a fost pușcaș marin, de acolo ambiția și determinarea mea, dar simt că am preluat lucruri de la amândoi. Tatăl meu este un personaj și mama mea poate fi așa uneori. Amândoi sunt puternici, genul de oameni independenți și cei mai importanți oameni din viața mea. Sunt mândru că sunt fiul lor. Cum ai descrie experiența ta la Wolverhampton? A fost prima dată când am plecat departe de casă. Mama a plâns multe zile, ținând cont că era prima dată când plecam. A fost plăcut, mi-am făcut mulți prieteni, iar lucrurile s-au schimbat destul de rapid. Am trecut de la clubul local, pe care îl știam, la clubul cu bani. Nu regret. A fost o experiență bună și am învățat multe lucruri din asta. Ți-a fost greu când ai plecat prima dată departe de casă? Cred că mi-a fost mai ușor mie decât i-a fost mamei mele. Mă pot adapta ușor, mi-am făcut prieteni ușor, cred că acest lucru a ușurat totul. Desigur că există și dezavantaje, dar am avut parte și de multe avantaje. Trebuie să îți asumi ceea ce faci dar niciodată nu m-am gândit că nu aș fi bine. Debutul tău la Kilmarnock nu a fost tocmai ideal. Încă îți amintești ce s-a întâmplat în acel meci? Nu ar fi trebuit să joc, eram suspendat și nu știam, așa că am „scutit” echipa de cele trei puncte. A fost un meci nebun, mi-l amintesc bine, am ajuns totuși departe față de acel moment. Te-ai simțit rău în acel moment? Nu, pentru că nu a fost vina mea. Dar sunt foarte, foarte apropiat cu oamenii care ar fi trebuit să știe lucrurile astea. Am râs mult în legătură cu acest subiect, e eroare umană, cu toții facem greșeli. Uitându-mă înapoi atunci a provocat prea multe probleme. Venind din fotbalul scoțian, cu ploaia, fizicalitatea și tempo-ul rapid, cum te adaptezi la ritmul și stilul Superligii României? Îmi place. Învăț un nou stil de joc. În mod normal, sunt obișnuit să joc pe linia de tușă, să joc ca aripă, acum trebuie să mă adaptez, să joc mai mult pe interior, să ajung și pe exterior. Mă bucur să învăț lucruri noi, mă bucur de intensitate. Căldura e puțin cam mult, să fiu sincer, dar mă obișnuiesc cu ea din ce în ce mai mult. Îmi place atmosfera, fanii lui Dinamo sunt incredibili. Am avut un start mai lent, nu a fost un start rău, am jucat bine, dar a fost vorba despre a obține prima victorie și am reușit să facem asta în meciul tur cu FCSB. Sunt extrem de mândru de echipă și mă bucur că am reușit să facem asta astfel. Pentru cineva care s-a mutat destul de mult, ce înseamnă pentru tine cuvântul „acasă”? Acasă este locul unde este și familia ta, în general. Oamenii care te iubesc și care sunt mereu acolo pentru tine. Aceasta este casa mea acum, toți, de la coechipieri, până la staff și antrenori, fanii te fac să te simți ca acasă. Am și fiica, și iubita alături de mine, asta înseamnă acasă acum, e o casă pe care o iubim. Și familia mea a venit în vizită, mama mea, tatăl meu, deci București este acasă acum. Ce ți-a trecut prin minte atunci când a apărut oferta din România? A fost entuziasmant. Mă uit la fotbal și, în mod clar, când auzi Dinamo București, toată lumea știe, chiar și în țara mea. Știu istoria, știu ce fel de club este, iar asta mi-a dat entuziasmul de a căuta să aflu mai mult și să am acea senzație de a încerca ceva nou. Desigur că la început e puțin apăsător, poți să ai emoții și să privești lucrurile așa, am vorbit cu cei care sunt cei mai importanți pentru mine și am ajuns la concluzia că Dinamo este decizia corectă și sunt extrem de fericit că am decis acest lucru.

Armstrong, Daniel Charles

Ai jucat în Scoția împotriva lui Ianis Hagi. Îți amintești de el, de acel meci, ai vorbit cu el? Da, îmi amintesc de el, cred că și dacă îl întrebați despre mine, va spune probabil că își amintește de mine. Am avut parte de puțină distracție pe teren, am avut niște glume în sens competitiv. E un jucător bun, așa cum știe toată lumea și a jucat la un club important la Rangers. Întotdeauna a fost o rivalitate, un meci pe care fiecare dintre noi și-a dorit să îl câștige, am reușit să îi învingem de câteva ori, dar întotdeauna a fost un meci mare, el era mereu pe stânga, eu mereu pe dreapta, deci am avut câteva bătălii. Era un adversar dificil? Da, e un jucător bun, un jucător foarte bun și poți să îi vezi calitatea, picior drept, picior stâng. Vorbim despre un jucător de profil înalt. Deci da, îmi amintesc bine de Hagi. Exceptându-l pe Ianis, ai mai auzit și despre alți jucători români înainte de a veni la Dinamo? Da, desigur. În mod evident, tatăl lui Hagi, unul dintre cei mai mari jucători din istorie, Popescu (n.r. Mihai) de la FCSB a jucat în Scoția. Când vezi jucătorii de aici recunoști numele, unii dintre ei au jucat în țări mari, la cluburi importante. Ca fotbalist știi jucătorii, deci sunt mândru că am ajuns aici și că reușesc să cunosc mai mulți fotbaliști, nivelul lor și cum sunt ei. Sunt entuziasmat să îi provoc. Ai jucat primul tău derby românesc, cum a fost experiența ta din teren? A fost special, am spus deja asta, a fost cea mai frumoasă noapte din cariera mea de până acum, nu ar fi putut fi mai bună, sunt extrem de fericit pentru toți cei implicați, coechipierii mei, antrenorii, staff-ul de la Dinamo și în special fanii. Faptul că am reușit să le oferim acea noapte și faptul că am fost o mare parte din asta e un lucru extrem de special pentru mine și e ceva ce va rămâne alături de mine pentru totdeauna. Ce ai gândit despre atmosferă? Ai simțit ceva similar în Scoția? Nu, pentru că în mod normal joci la echipele care au o bază de fani, acum joc pentru o echipă care are o astfel de bază de fani. În mod normal am jucat împotriva unor astfel de echipe, dar acum joc la una, ceea ce este extrem de special și să vezi că sunt mereu acolo, că mereu călătoresc alături de echipă și că un număr mare va sprijini mereu echipa cu dragoste. Ai avut timp pe teren să vezi coregrafia pregătită de ei la derby? Încerci să te concentrezi pe meci, dar nu te poți abține să nu te uiți puțin și să nu te bucuri. Sunt genul căruia îi place să facă asta, nu îmi place să fiu prea serios. Îmi amintesc că m-am uitat și am gândit: „Wow, e incredibil!” și apoi din primele secunde au fost de partea noastră, ne-au dat putere și ne-au încurajat. Chiar și când eram conduși cu 1-0, ne-au ridicat și mai mult, am știut apoi că suntem pregătiți pentru acel meci și că vom câștiga.

Ai înscris multe hat-trick-uri în carieră? A fost primul. Am fost aproape înainte, dar dacă aș fi putut alege orice meci în care să fac asta, aș fi ales fix acel meci. Așa cum am zis, sunt extrem de mândru că am reușit un hat-trick și în special într-un derby. Știai când a fost înscris ultimul hat-trick într-un derby al României pentru Dinamo? Mi s-a spus că în 1952. 1951. 1951, da. Mai bătrân decât tatăl meu acest record. Nici el nu știa această informație, deci trebuie să îi spun. Sunt extrem de fericit și mândru de asta. Fiindcă hat-trick-ul tău a adus o victorie așteptată timp de aproape 5 ani pentru Dinamo... Doar să vorbesc despre asta îmi face pielea de gâină, să mă gândesc la asta... m-am uitat probabil de o mie de ori. Dar trebuie să folosesc acest lucru pentru a face mai multe și pentru a continua să progresez și să mai am astfel de momente, pentru că sunt extrem de speciale. Cum am spus, o așteptare de cinci ani este prea lungă pentru Dinamo și o să spun din nou, nu vor mai trece cinci ani până câștigăm din nou. Trebuie să continuăm să câștigăm aceste meciuri și să demonstrăm că suntem suficient de buni.

Există ceva din fotbalul scoțian pe care ți-ar plăcea să îl aduci în vestiarul lui Dinamo? Avem un lot experimentat, pot doar să mă aduc pe mine și poate dacă reușesc să ajut oamenii cu anumite lucruri o voi face, dar am nevoie de ei să mă ajute pe mine. Asta înseamnă o echipă. Avem mulți jucători cu experiență și buni, foarte foarte talentați. Avem jucători cu experiențele lui Eddy (n.r. Gnahore), Chambos (n.r. Kyriakou), Georgi Milanov, Stipe Perica, iar apoi avem jucătorii tineri precum Musi, Cătă (n.r. Cîrjan), Raul (n.r. Opruț), Raul e mai în vârstă, ar trebui să fie în cealaltă categorie, dar jucătorii tineri pot aduce plusuri, sunt cu toții extrem de talentați. E despre a fi o echipă și asta începem să facem, să ne cunoaștem. Poate oamenii credeau că nu am câștigat până atunci, dar avem un lot nou și am fost aproape, adică am jucat bine, dar acum trebuie să folosim asta pentru a progresa, a ne închega ca echipă și să ne apropiem. Simt că avem asta în vestiar, băieții și staff-ul sunt incredibili, trebuie să folosim asta și asta vom face. Ce ți-ar plăcea să spună fanii Dinamo despre tine la finalul sezonului? Că am dat totul, că am jucat pentru șansa mea, pentru echipă, mi-ar plăcea să își aducă aminte de mine. Vreau să fie mândri de munca pe care am depus-o pe teren și să aibă multe amintiri frumoase cu mine și cu echipa. Echipa e cea mai importantă și vreau ca fanii Dinamo la finalul sezonului să fie mândri de echipă. A existat vreun antrenor, coechipier sau moment care ți-a schimbat complet modul în care privești fotbalul? Probabil momentele grele de la echipele de top când nu ești unul dintre jucătorii de top, sau unul dintre titulari și am realizat că trebuie să fii un jucător de echipă, trebuie să fii la fel de bun pe bancă cum ești pe teren. Cu toții avem același obiectiv, aceeași țintă și eu am fost rezervă într-o echipă care a câștigat campionatul, am avut un rol mai mic venind de pe bancă, decât dacă eram titular. Simt că am înțeles mult din asta, cum să fiu un coechipier mai bun, și să muncesc cât de mult pot pentru a deveni un titular și cred că atunci a fost momentul în care am realizat că trebuie să fii bun în acea situație ca să te poți bucura de momentul când devii titular, trebuie să fii pregătit. Care este cel mai puternic sau semnificativ sfat pe care l-ai primit vreodată în vestiar? Niciodată să nu fii prea pozitiv sau prea negativ. Mereu vor veni vremuri grele și este vorba de cum treci peste ele și mereu trebuie să fii împreună și asta este un lucru în care am crezut mereu. Dacă ai prietenii aproape de tine, mereu va fi mai bine, mereu vei fi ok. A fost vreun moment în cariera ta în care ai simțit cu adevărat că fotbalul este mai mult decât un simplu sport? Probabil că din momentul în care ajungi la echipa principală, e mai mult decât... e totul. Familia ta devine parte din asta, prietenii la fel, toată lumea este interesată de cariera ta, toată lumea vrea să te vadă fericit, să vadă că te descurci bine. Și apoi, evident, este sursa ta de trai, trebuie să pui la dispoziție… Unii oameni nu văd munca din spate, nu contează ce spune lumea, dar este muncă, muncă grea, nu doar un stil de viață grozav, momente frumoase. Sunt și momente dificile care se transformă în momente frumoase și de asta am spus că nu poți fi la extreme, trebuie să fii pozitiv. Când lucrurile devin dificile, ce te motivează să mergi mai departe? Cum reușești să rămâi concentrat și motivat? Familia probabil, familia și coechipierii și motivația că lucrurile vor fi mai bune. Dacă ai întotdeauna familia alături de tine, când ei te susțin, simți că poți face orice. Familia este cea mai importantă, este totul. Familia este acasă și acasă este familia. A existat un jucător pe care îl admirai în copilărie, cineva pe care îl considerai un model sau idol? Da, sunt mulți jucători, fiind stângaci eram îndrăgostit de cei care erau stângaci, extremele, Arjen Robben, jucători de genul. Țin minte că voiam să fiu ca el, evident el a fost incredibil de bun, dar îmi amintesc cum mă uitam la el și mă gândeam wow, așa joc și eu, și eu sunt stângaci. Dar sunt mulți pe care îi admiram, oameni de care eram apropiat când eram mic, îi vedeam și pe ei și mă gândeam wow, vreau să fiu un jucător la nivelul unei echipe mari, vreau să fiu un jucător mare, să joc în fața fanilor. E greu să numesc acum unul sau doi, au fost mai mulți. În afara fotbalului, există vreun vis sau obiectiv la care încă ții? Doar să îmi ajut familia, să îmi cresc fetița așa cum trebuie, vreau să fiu capabil să îi ofer familiei mele cât de mult pot și să îi fac mândrii. Să fac mândră pe toată lumea care a investit timp și efort în mine, să le creez moemnte frumoase, acesta este obiectivul în viață. Și să îmi pot întreține fetița mea frumoasă și familia, ea este cel mai bun lucru din viața mea. Acesta este obiectivul meu.

Interviu cu unul dintre cele mai reușite transferuri făcute de Dinamo în ultimii ani, autor al unui hat-trick istoric

Danny Armstrong, scoțianul care a devenit erou în derby-ul României: „Cea mai frumoasă noapte din cariera mea”

Andreea Cio

Golgheterul lui <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-botosani">FC Botoșani</a> are 28 de ani și o figură de
puștan. Îți transmite liniște atunci când îl ai față și îți vine
dificil să crezi că în spatele calmului a stat atât de mult luptă cu corpul său
și cu teama că nu va mai fi fotbalul ca înainte de accidentare. Ce e și mai
interesant e că, deși momentele de care povestește Sebastian Mailat sunt grele,
nu pare nicio secundă că le lasă să îl definească. Cariera lui e mult mai mult
de atât. E despre disciplină, despre seriozitate și, mai ales, despre
libertate. 
Te invităm să-l cunoști pe Sebastian și să-i asculți
povestea din spatele celor <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/mailat-arpad-sebastian-c78372d7">8 goluri marcate</a> în acest sezon.

Eram curioasă dacă îți zice cineva Arpad. Mai glumesc colegii, da. Am moștenit numele de la tata. Cum a fost copilăria pe Bega? E foarte frumos orașul în care te-ai născut. Da, într-adevăr, este foarte frumos. Copilărie frumoasă, dar în mare parte cu mingea la picior. Dacă ți-aș oferi 90 de minute acolo, un meci în copilărie, în Timișoara, ce ai face? M-aș bucura. Din plin m-aș bucura. Ce-ți plăcea să faci cel mai mult acolo? Băteam mingea. N-aveam alte activități decât să joc fotbal. Stăteam aproape de stadionul Dan Păltinișanu și era frumos. Îmi era la îndemână totul. Am citit că ai câștigat trofeul de cel mai tehnic jucător, la vârsta de 12 ani, la nivel național. Corect? La un campionat organizat de Hagi. Cum a fost momentul acela? A fost un moment plăcut. Nu înțelegeam foarte mult ce se întâmpla, dar conta că eram cel mai tehnic jucător. Știam că era o competiție importantă. Într-adevăr, aveam și echipă bună. Ca cine voiai să joci când erai mic? Aveai un idol? Cristiano Ronaldo.

<h2 style="text-align:center;">Apoi a venit
acea accidentare, credeam că s-a terminat totul.</h2>

Primul meci în prima ligă și ai dat și primul gol pe 26 mai 2016. Ne povestești un pic momentul? A fost un meci contra celor de la Iași. Aveau nevoie de victorie. La noi debutaseră atunci mai mulți jucători, mai mulți tineri jucători. Sorescu, Haruț, dacă nu mă înșel, și eu. Prima atingere, mi-a pasat Marius Croitoru și gol. Pe urmă, mi-a devenit antrenor. Și îți amintești vreun sfat pe care ți l-a dat Croitoru de-a lungul perioadei în care ți-a fost antrenor? Îmi cerea să fiu degajat. Am învățat multe, pot spune, de la el. Ai jucat în Champions League, ai jucat în Europa. Poți să ne spui totuși care e cel mai frumos moment din cariera ta până acum? Un moment în care te simți mândru de tine? Am multe. Multe momente. Cred că cel mai important moment pentru mine a fost transferul în Coreea. Așteptam de multă vreme să se întâmple. Avusesem un sezon bun cu un an în urmă. Apoi a venit acea accidentare, credeam că s-a terminat totul. Mă rugam să merg, nu să joc fotbal. Apoi am revenit, am revenit cu goluri din nou și m-am bucurat foarte mult când am primit oferta. Dar cum a fost momentul revenirii? Prima oară când ai intrat pe teren după o perioadă în care ai stat departe de gazon? Am fost, pot spune, ca și un copil când îi dai o jucărie nouă. Eram în extaz, eram fericit, voiam să fac foarte multe lucruri, nu știam de unde să încep. Dar în momentul debutului a început să-mi fie frică. Mi-era frică să nu recidiveze acea accidentare. Pe parcurs am văzut că e tot mai bine și am început să scap și de acea teamă.

Cât ai stat atunci pe bară? După 10 luni am jucat. Am avut ruptură de ligamente încrucișate, menisc și puțin din cartilaj. Știu că este o accidentare foarte grea și la fel și recuperarea cu foarte multe dureri. Ce-ți spuneai în momentele acelea în care de-abia mergeai? Da, recuperarea mea nu a decurs foarte bine. Am avut unele probleme. Cum am spus, mă rugam să merg, nu să joc fotbal. Ce pot spune mai mult? A fost foarte greu. Cine ți-a fost atunci aproape? Soția, familia. Ai avut momente în care te-ai gândit că poate chiar nu te mai poți întoarce la fotbal? Da. Eu în primele două luni nu am putut călca pe picior. Mușchiul era foarte atrofiat. Neavând o musculatură foarte dezvoltată, era foarte vizibil totul. Cred că în prima, a doua săptămână, mi se părea totul foarte greu. Enorm de greu. Și apoi, în Coreea de Sud a fost eliberarea? Eliberarea a venit mai devreme. Eliberarea a fost când am marcat primul gol, contra Craiovei. Atunci am simțit că îmi revin și sunt tot mai bine. În Coreea a fost un bonus pentru mine. Cum a fost perioada de acolo? O perioadă frumoasă. Foarte frumoasă. În momentul respectiv nu apreciam atâta de mult. Dar mereu e așa. Când ești într-un loc departe de cei dragi, eram doar eu cu soția, nu-ți dai seama unde ești. Și apoi realizezi și stai și te gândești și-ți dai seama cât de bine era. Te-a maturizat perioada aceea? Da. Pot spune că m-a maturizat. Începusem deja să fiu mult mai... serios am fost mereu, dar să fiu mult mai conștient de ceea ce am nevoie să pot ajunge unde mi-am propus. Și la ce te-ai gândit că ai nevoie ca să ajungi unde ți-ai propus? În primul rând, contează enorm alimentația, contează foarte mult să ai o constanță în ceea ce faci, sala de forță, prevenția. Sunt toate ca într-o bulă și trebuie să jonglez cu ele. Ai apucat să înveți și limba? Nu. E foarte grea.

Golgheterul Sebastian Mailat: „Știam că voi reveni cu goluri la Botoșani.”

Mailat, Arpad Sebastian

Poți zice că acum la Botoșani simți că ți-ai oferit o nouă șansă? Nu știu dacă pot numi nouă șansă. Știam, eram foarte conștient că dacă mă voi întoarce la Botoșani după perioada Sepsi, voi reveni bine în Superligă. Știam că voi reveni cu goluri. Pentru că Botoșani e un loc special. E acasă pentru mine. Toată lumea mă iubește, mă apreciază, mă înțelege și mi se oferă foarte multă încredere. Poate mai degrabă decât o nouă șansă. Poate că te-ai reașezat în poziția lui Sebastian Mailat din România. Exact. Cum te simți în acest sezon când ești un om de bază pentru echipă? Mă simt bine. Mă simt împlinit. Simt că ceea ce fac nu e în zadar. Am ajutat echipa. Ce-ți place cel mai mult la tine, cel de pe teren? Sunt foarte sufletist. Îmi doresc de fiecare dată să câștig și consider că sunt foarte atent la joc și știu ca în fiecare ocazie să fiu decisiv.

Spuneai într-un interviu despre tine că te caracterizează munca, seriozitatea și constanța. Simți că fotbalul te va recompensa pentru aceste lucruri de acum înainte? Da, cu siguranță. Cu siguranță. Toată lumea mă întreabă de acel secret. Nu e un secret. Dacă ești constant și disciplinat, rezultatele vor veni. Ai mai vorbit tot așa în interviuri și despre alegerile greșite din cariera ta. Vreau doar să te întreb de ele dacă te-ai împăcat cu ele și le-ai acceptat și apoi să le lăsăm la o parte și să îmi spui totuși o decizie bună din cariera ta, care simți că a fost o decizie corectă. Da, am acceptat. Am acceptat totul după o perioadă foarte scurtă. Știam exact ce trebuie să fac după acele dezamăgiri, pot spune, nu știu dacă e mult. Decizie corectă clar a fost Botoșani. Pot spune și la Voluntari m-am simțit bine. Plecarea în Coreea. Întorcându-ne la Botoșani, ce mesaj transmite echipa ta? Vorbeai despre condițiile de la echipă, de la stadion și faptul că alte echipe din Superliga au poate alt avantaj financiar, logistic. Pe noi ne caracterizează dorința, acea foame de a câștiga. În momentul când intrăm pe teren uităm și de vestiar, uităm de salariile poate mai mici față de adversari. Noi când intrăm pe teren suntem o echipă, uităm de toate grijile de afara terenului și ne concentrăm 90 - 95 de minute să dăm totul și să câștigăm. Dar pentru un fotbalist ce înseamnă ideea că el oferă tot efortul lui pentru fotbal și știe că ar putea să aibă niște condiții mai bune? E un sentiment de frustrare, pentru că noi când mergem în deplasare ne simțim mai bine decât acasă și asta spune multe, dar suntem o echipă matură să înțelegem anumite chestii nu ține de noi, noi nu avem nicio vină, astea sunt condițiile. Până la urmă noi am ales să fim aici și trebuie să mergem în continuare. Lăsând la o parte condițiile, cum se simte în echipă faptul că sunteți probabil în cel mai bun sezon din istoria lui Botoșani? Se simte o relaxare, pot spune. Pentru că am plecat cu gândul să evităm retrogradarea, ăsta era obiectivul pe început de sezon.

<h2 style="text-align:center;">Ce ne-a spus Leo Grozavu cel mai des sezonul ăsta:&nbsp;„Pas în
față”.</h2>

Ai simțit că până acum sezonul ăsta a fost un moment ca un declic? Când v-ați dat seama că se poate mult mai mult decât ne-am propus la început? Am simțit acest lucru din primul meci, din meciul cu Farul, apoi știam că aveam etapă foarte grea la Dinamo. Am arătat bine cu Farul fiind prima etapă, mereu e mai greu prima etapă. A doua am arătat că suntem o echipă puternică și ne putem bate cu orice echipă, fie ea e mare sau mai mică. Ce v-a spus domnul antrenor Leo Grozavu cel mai des sezonul ăsta până acum? Pas în față. Cel mai important om din vestiar și nu mă refer la joc, mă refer la energie. Cine este cel care ține energia sus? Avem un grup al nostru, cum se spune, un grup. Nucleul. Sunt eu, Mitrov, Enriko Papa, Miron și Cîmpanu. Dar cu energia pozitivă mereu e Cîmpanu. Ce ai vrea să se spună despre FC Botoșani la final de sezon? Că au meritat să fie acolo unde sunt. Iar despre tine? Același lucru. Și că a fost convocat și la echipa națională, nu? Să vedem. Tu simți că te-ai bucurat de fotbal de la începutul carierei sau e o diferență de mentalitate pe care ai avut-o atunci și acum? De fotbal m-am bucurat mereu pentru că am iubit acest sport de mic. Nu a fost niciun moment să nu mă bucur de fotbal. Mereu m-am simțit liber pe teren, abia aștept să plec la antrenament, plec ultimul pentru că mă bucură, mă liniștește când sunt vestiar, când sunt pe teren. Și când nu ești pe teren, cum ești? În afară de fotbal, ce faci? Nu fac nimic special. Ies la restaurante, cafele. Ies cu grupul, cu soția. Îmi petrec timpul. Sunt foarte liniștit. Grupul fiind același grup din vestiar? Da. Vezi cât contează să fiți prieteni și în afara terenului? Contează enorm. Contează pentru că nu se creează frustrări, nu suntem supărați dacă unul joacă, unul nu. Cum se întâmplă la orice club și e inevitabil acest lucru. Noi suntem... toată echipa, până la urmă suntem la fel. Nu e un jucător mult mai bun și unul mai slab. Cine îl locuiește pe cel care e intră titular, îl locuiește și nu se simte niciun fel de diferență. Poate asta să fie arma secretă a Botoșaniului? Clar. Contează foarte mult chestia asta. Pentru că e important să ai bancă, e important să ai un prim 11 de bază, pot spune. Sebastian spune că nu a fost vreun moment în care să nu se bucure de fotbal. Să ne amintim aceste cuvinte la următorul gol, când pe figura de puștan va apărea din nou zâmbetul. Și, dacă ai urmărit povestea lui până la final, vei ști că-l merită din plin.

Cum te duce fotbalul de la momente în care crezi că s-a terminat totul la împlinire.

Sebastian Mailat: „Mă rugam să merg, nu să joc fotbal”

Dinamo București (team)

După episoadele în care fotbaliștii străini de la Craiova și Rapid au încercat gustări românești, am decis să mergem la Săftica, acolo unde Alberto Soro și Devis Epassy au acceptat aceeași provocare. Ce note au dat gustărilor pe care le-au încercat, ce au „păstrat pentru mai târziu” și ce i-a „speriat” puteți vedea în cel mai recent episod.

superliga 2026

Fotbal

vineri 20 februarie

sâmbătă 21 februarie

duminică 22 februarie

luni 23 februarie