Dinamo București

FC Argeș

Stadionul Orășenesc Mioveni

FC Universitatea Cluj

FC Rapid București

Stadionul Giulești

CFR Cluj

Universitatea Craiova

Stadionul „Ion Oblemenco”

FCSB

FC Botoșani

Stadion "Municipal" Botoșani

AFC Hermannstadt

Oțelul Galați

Stadionul Oțelul

Metaloglobus

UTA Arad

Stadionul Francisc Neuman

Unirea Slobozia

FC Farul Constanța

Stadionul Central Ovidiu

FK Csikszereda

Petrolul Ploiești

Stadionul Ilie Oană

Levente Balint

INTERVIU

Flavius Iacob trăiește o "divină" tinerețe. În urmă cu doi ani a cucerit Cupa României cu echipa care l-a crescut. Tot cu Corvinul, a avut apoi un parcurs memorabil în cupele europene, din postura de secund-divizionară. Acum, fundașul dreapta este om de bază la unul din cele mai iubite cluburi din Superliga, UTA. Cariera lui a fost aproape tot timpul ascendentă. Iar povestea drumului său în fotbal este captivantă.

<h2>„Familia m-a susținut mereu”</h2>

Să începem cu o scurtă caracterizare a carierei tale de până acum. Ai 26 de ani, ai devenit un nume consacrat în Superliga. Să ne oprim asupra traiectoriei tale până ai ajuns la seniori. Ești născut la Călan, ești produs al fotbalului hunedorean. Cum a decurs drumul tău în acest sport? Am început fotbalul la echipa de juniori din Călan, la vârsta de zece ani. Apoi, am făcut pasul la seniori la liga a patra. De-acolo m-am transferat la Hunedoara, la 16 ani. Am fost ochit de ei la un meci al Hunedoarei cu noi, am discutat cu portarul lor. I-a plăcut de mine lui Andrei Cobliș ( component al Politehnicii Timișoara în ultimii ani din era BKP-n.n.), era goalkeeper-ul lor. El este cumnatul meu acum! Așadar, prin el am ajuns la Hunedoara, el m-a ajutat să mă integrez. Dar, mă bucur că am rămas acolo strict pe munca și pe calitățile mele. Vorbim despre ce era echipa Hunedoarei, înainte de crearea actualei structuri care continuă tradiția Corvinului. A fost o perioadă în care nu neapărat a fost sărăcie la club, dar nici era cea mai strălucită situație. Atunci se numea CS Hunedoara, nu Corvinul, din detalii în care nu aș vrea să mai intru acum. Așa cum ați spus, nu eram nici săraci, dar nici bogați. Eram o formație de liga a treia, care se menținea în acel eșalon. Apoi, după ce primarul a făcut noul proiect, alături de președinte și de Bogdan Apostu, a început să crească noua grupare-fanion a orașului. Ai avut persoane în familie care să fi avut tangență cu fotbalul? Nu, excluzându-l pe tatăl meu. Dar el nu a ajuns la un nivel înalt, a evoluat doar la formația din sat. În copilărie însă, te-ai setat să devii fotbalist sau aveai alte planuri profesionale? De mic mi-a plăcut fotbalul. Am un frate care este bolnav, din păcate nu poate să meargă. Lui îi place mult fotbalul și oarecum m-a motivat să ajung jucător, să-l fac în acest fel fericit. A fost un motivator pentru tine? Da, am vrut să-i arăt că se poate… Bănuiesc că și acum e un mare suporter al tău. Da, familia mă susține mereu, am cinci frați. Vorbim mereu, ei tot timpul mă susțin, la fel și iubita mea. Ce sentimente ai avut la primul meci important de la seniori? Am jucat la seniori în liga a patra, dar nu se pune neapărat la emoții puternice. Însă am avut emoții la un meci de baraj pentru liga a treia, am intrat de pe bancă și atunci am început să mă fac remarcat. Ai prins de la început noul proiect legat de Corvinul, unul care s-a dezvoltat frumos și acum hunedorenii sunt aproape de promovare în Superliga. Ați avut însă la activ o promovare, reușită pe teren, dar nu și juridic, în elită. Cel mai important moment este însă 2024, când ați luat Cupa României și ați avut acel excelent traseu european. Cum a fost acea perioadă? Deja de când eram în Liga a 3-a, antrenorul Florin Maxim ne-a făcut să credem că putem reuși. Iar de când am intrat în grupele Cupei ne-a spus că vrea să câștigăm trofeul. Chiar și-a notat la ei în vestiar data de 15 mai, a desenat cupa și a spus că dorește neapărat să o cucerim. Și am început și noi să credem. După acel 4-0 cu CFR Cluj acasă, din faza sferturilor de finală, știam că nu ne va opri nimeni!

Iacob, Flavius

<h2>„A fost ceva unic să evoluez cu Corvinul în Europa”</h2>

Care consideri că a fost secretul acelui succes? Munca. Toți am muncit foarte mult și am crezut până la final. Știam că este ceva unic, este un sentiment aparte să ridici deasupra capului un astfel de trofeu. Nu se întâmplase de decenii ca o formație de eșalon secund să câștige Cupa. Știi că la un moment dat a fost discuția de a opta fie pentru Superliga, fie pentru o participare în cupele europene. Dacă ai putea întoarce timpul, ai opta tot pentru Europa? Aș rămâne tot cu cupele europene, fiindcă este o experiență foarte frumoasă. Nu știi niciodată dacă mai ai o asemenea șansă. Sunt încă tânăr, aș putea avea ocazia, dar să evoluez cu Corvinul în Europa, a fost ceva unic. Să joci acolo pentru clubul care te-a crescut și care te-a format… Plus că eram cu Florin Maxim, pe care-l voi respecta mereu, alături de staff-ul lui. El m-a ajutat să fiu cine sunt. Cum a fost contactul cu fotbalul european? Paks, Rijeka și Astana au în componență internaționali. Cum ai simțit acel nivel? Este un nivel ridicat. La meciul cu Paks, știam că nu aveam nimic de pierdut. Oarecum ne-au subestimat, nu se așteptau să fim chiar așa de puternici. Am mers montați în Ungaria, sunt convins nu pierdeam cu nicio echipă în acea zi. Și Rijeka a fost o echipă foarte bună, iată că în acest an au ajuns în primăvara europeană, m-a impresionat de-atunci. Singurul pas care nu a însemnat o confirmare a fost cel spre CFR Cluj. Ce s-a întâmplat acolo? Poate ai avut și o concurență mare. Nu, că de concurență nu mi-e frică. A fost un sentiment frumos să știi că te vrea CFR Cluj, este unul din cele mai mari cluburi din România, nu poți să refuzi. Nu știu de ce nu am reușit să joc, poate așa a vrut Dumnezeu, să vin aici la UTA și să demonstrez aici ce pot.

https://www.facebook.com/photo?fbid=1415584267244506&set=a.445929614209981

<h2>„Joc acolo unde pot să-mi ajut echipa”</h2>

Ai venit la UTA unde, chiar dacă nu ai fost neapărat om de bază din start, ai totuși un campionat consistent, mulțumitor. Cum ai caracteriza acest sezon? Chiar mă simt bine la Arad. La început, nu am putut da un randament maxim, stând fără joc un an de zile. Este foarte greu, după ce nu alergi un an. Chiar am spus în conferințele de presă că am nevoie de două-trei meciuri consecutive ca să fiu cel dinainte. Și așa a fost, am demonstrat ce pot după ce am început să joc. Este un an bun pentru mine. Care este postul tău natural? Ai veleități pentru ambele faze. Pot juca și fundaș dreapta, și mijlocaș. Și la Hunedoara m-a folosit Max în linia mediană. Joc acolo unde pot să-mi ajut echipa. În postura de mijlocaș ai marcat singurul tău gol din acest campionat, cel de la Galați. A și fost un gol frumos... Mister Mihalcea mi-a zis în săptămâna dinaintea meciului că voi evolua mijlocaș dreapta și să o fac cu încredere. Nu este nimic diferit, doar că evoluezi mai avansat. Statisticile tale arată că stai bine la intercepții, la respingeri, deci capitolul defensiv îl acoperi bine. La posesie, numerele sunt mai slabe. Asta și poate pentru că nu ai prea multe oportunități ofensive? Sunt meciuri și meciuri, vorba aceea. Sunt partide în care nu poți să pasezi, nu poți să riști prea mult. Nu poți să trimiți mingea în centru și să riști să iei gol. Cel mai bine alegi uneori să joci o minge lungă. Cum îl caracterizezi pe colegul tău de pe partea dreaptă, internaționalul de tineret Mark Țuțu? Vorbim constant la antrenamente. Este un jucător bun, un copil cu calități. Mă bucur foarte mult pentru el, am zis și într-un interviu, îl apreciez. Nu văd relația cu el ca pe o rivalitate. Eu îmi fac treaba de fiecare dată când intru pe teren. A avut UTA la un moment dat o șansă reală pentru play-off. Ce a lipsit ca să ajungeți acolo? Poate în unele meciuri am pierdut puncte prea ușor. Dar, pur și simplu, poate așa a fost să fie. Noi ne-am dorit foarte mult să ajungem acolo. Era ceva frumos să joci cu UTA în play-off. Jucai cu echipe mari, aveai stadionul plin meci de meci. Sunt convins că și acum în play-out lumea va veni să ne susțină, fiindcă a venit tot anul. "VREM SĂ TERMINĂM PE PRIMUL LOC ÎN PLAY-OUT" Ce vă propuneți acum? Ne dorim să câștigăm play-out-ul. Avem șansele noastre, cred, pentru a prinde locul 1. Tu ai un statut special. Ești cesionat de către Corvinul. Ce se preconizează din vară, mai ales că hunedorenii sunt în drumul spre Superliga? Momentan nu este nimic nou în acest sens, dar voi vorbi zilele următoare cu impresarul meu, Bogdan Apostu. Depinde și de cei de la UTA, dacă activează transferul meu, să vedem dacă se înțeleg cu cei de la Corvinul. Încă nu este nimic decis. Focusul meu este acum pe meciurile rămase din play-out, din care să scoatem rezultate cât mai bune. Un fapt inedit este că UTA și Corvinul au galerii înfrățite. Cum trăiești acest aspect? Este frumos să știi că sunt două echipe de tradiție, cu două galerii frumoase, care sunt înfrățite. Cei de la UTA au venit și în liga secundă, și în cupele europene, să fie alături de Corvinul. Și la meciurile de baraj au venit arădenii. Știam ce suporteri sunt. Să facem o simulare. Dacă ai marca pentru UTA în poarta Corvinului sau invers, te-ai bucura? Sau ai face acel semn tradițional al jucătorilor aflați în astfel de situații că nu celebrează reușita? Nu m-aș bucura. Am un mare respect față de Corvinul, este echipa care m-a format, plus că îi apreciez mult pe Max și staff-ul său. Și față de UTA la fel, este un club care m-a primit bine, cu suporteri care chiar m-au ajutat.&nbsp; Ai o mare admirație față de Florin Maxim. Cum îl vezi pe Adrian Mihalcea? Care este secretul lui? Anul trecut, a salvat-o miraculos pe Unirea Slobozia, acum face un sezon excelent cu UTA. Este un antrenor bun, tânăr. Mister vrea la fiecare meci să avem atitudine și să dai totul. Și la fiecare antrenament, la fel. Vrea să joace fotbal și practică fotbal. Se aseamănă puțin cu Max, sunt doi antrenori aproape la fel.

Flavius Iacob este o prezență stabilă în echipa UTA-ei

Emoționanta poveste a copilului plecat din Călan spre fotbalul mare

Ionuț Tătaru

STATISTICĂ

Hermannstadt are parte de un sezon dificil, în care luptă pentru evitarea retrogradării. Schimbarea lui Marius Măldărășanu cu Dorinel Munteanu nu a produs rezultate imediat, însă, în prezent, sibienii traversează o perioadă bună și, chiar dacă sunt penultimii în clasament, perspectivele sunt mult mai bune. Elevii lui Dorinel Munteanu au trei victorii în ultimele patru meciuri din Superliga, iar acest reviriment este legat și de forma foarte bună a lui Aurelian Chițu. Veteranul de 35 de ani are <a href="https://www.superliga.ro/statistici/jucatori/goluri-marcate">9 goluri marcate în actuala ediție de campionat</a>, iar cinci dintre acestea au venit în cele mai recente cinci runde. În această perioadă, atacantul sibienilor a oferit și două pase decisive. Seria lui Chițu a început cu golul marcat la Miercurea Ciuc, în eșecul cu Csikszereda (1-2), apoi a continuat cu un gol și un assist în succesul de acasă cu FC Botoșani (3-1) și o altă reușită în victoria de la Galați, 2-0 cu Oțelul, în ultima etapă din sezonul regular.

Chițu, Aurelian

Fostul jucător de la Farul și FC U Craiova a început play-out-ul în forță. A punctat la Arad, în meciul pierdut cu UTA (2-3), iar în runda precedentă, în victoria cu 3-0 de pe teren propriu cu FC Botoșani, a reușit din nou un gol și o pasă decisivă. O perioadă foarte bună, care l-a făcut pe Dorinel Munteanu să spună că elevul său ar putea chiar să fie luat în calcul pentru o convocare la echipa națională. Nu a fost cazul, însă cu siguranță sibienii se bucură de momentul excelent al lui Chițu. „Fără să exagerez, este una dintre revelațiile acestui campionat. Cred că ar fi trebuit și el să fie luat în vizorul echipei naționale. La ce jocuri a avut, este un jucător cu experiență, un jucător care a marcat goluri”, a declarat Dorinel Munteanu, după succesul clar cu FC Botoșani. Aurelian Chițu este la doar două goluri de egalarea recordului personal într-un sezon de Superliga. În ediția de campionat 2016/17, când a cucerit titlul alături de Viitorul, a înscris de 11 ori. De asemenea, în ambele sezoane petrecute la FC U Craiova a atins borna 10 goluri.

Alături de Dorinel Munteanu, Aurelian Chițu este principalul argument al lui Hermannstadt în cursa pentru evitarea retrogradării

A doua tinerețe. La 35 de ani, Chițu conduce revirimentul lui Hermannstadt

Ana-Maria Popescu

Fotbalul este sportul care unește. Poate fi un punct comun într-o familie, în special în ceea ce privește conexiunea dintre un tată și fiul său. Această conexiune poate fi cu atât mai specială în cazul în care tatăl este un fotbalist de succes, iar fiul și-l setează ca fiind unul dintre idolii săi, dorind să-i calce pe urme. Astfel de exemple sunt adesea întâlnite în fotbal, iar Marco și Cristi Dulca este unul dintre ele. Marco s-a născut în Coreea de Sud în mai 1999, asta datorită faptului că tatăl său evolua acolo, la Pohang Steelers. Abia un an mai târziu s-au întors în România, când Cristi a semnat cu Ceahlăul. Au mai urmat apoi echipe precum Gaz Metan și U Cluj, iar cariera și-a încheiat-o la Honved, în Ungaria. Încă de mic i-a insuflat lui Marco dragostea față de fotbal, dar și față de U, unde el și-a început cariera, ajungând apoi la academiile lui Swansea. „(n.r. Când crezi că a fost tatăl tău cel mai mândru de tine?) Nu știu, eu cred că a fost la multe momente, dar poate când am făcut pasul în Anglia, când am plecat la Swansea”, ne-a spus Marco în interviul pe care l-am realizat. Totuși, tatăl său a avut un alt răspuns la aceeași întrebare: „Cel mai mândru am fost când, la vreo 14-15 ani, nu prea mai avea chef de fotbal. Atunci ieșea cu prietenii, creștea și el în înălțime, s-a lungit foarte mult, era așa delăsător. Eu i-am zis, nu uită nici acum, i-am zis vezi că ăsta e începutul sfârșitului. I-am zis pentru tine ca sportiv, nu merge prietenii cu fotbalul, ieșirile, nedormit nopțile, jocuri, mă rog. S-a ambiționat foarte tare și de atunci s-a antrenat dublu, avea o ambiție foarte mare, a luat-o pe un drum ascendent, a prins echipa națională la juniori, la toate categoriile. Atunci e un moment de care sunt mândru, pentru că putea să înțeleagă altceva. Adică putea să zică, ok, nu mai fac fotbal sau nu poți să obligi un copil să facă ce nu vrea”.

<h2 style="text-align:center;">Cristi Dulca: „Nu îmi plăcea să îl critic, dar întotdeauna eram obiectiv”</h2> Un singur trofeu a câștigat Cristi în carieră, Cupa României alături de Rapid, spre deosebire de cele două ale lui Marco, titlul și Cupa Sloveniei alături de Celje, însă tatăl se poate lăuda și cu prezența la ultimul Campionat Mondial la care România a participat, în 1998. În astfel de cazuri, comparația devine inevitabilă. „Aici, făcând comparație cu mine, eu am început la 14 ani. Marco a început la 5 ani, foarte devreme. De acolo a început aventura lui cu acest sport”, ne-a dezvăluit Cristi. Întrebat dacă a simțit presiune în plus prin prisma numelui tatălui său, Marco ne-a spus: „Și o presiune, dar m-a și ajutat, pentru că, cum a fost și el fotbalist, m-a ajutat cu sfaturi, tot timpul a fost alături de mine și acest lucru m-a ajutat, dar și o presiune, pentru că toată lumea te compară cu el. E greu, pentru că el a fost la o Cupă Mondială și e foarte greu să ajungi acolo”. Fost fotbalist care a urmat ulterior calea antrenoratului, Cristi a încercat să păstreze echilibrul în ceea ce-l privește pe fiul său: „Am încercat să le alternez. Nu îmi plăcea să îl critic, dar întotdeauna eram foarte obiectiv. În sensul că l-am învățat de mic să-și asume anumite greșeli, să știe să-și corecteze și să accepte că a greșit la un meci sau n-a făcut lucrurile bune. Au fost foarte multe exemple. Jucau în campionatul de juniori, câștigau 6-7-8-0, dădea 2-3 goluri și venea acasă și era foarte entuziasmat și extaziat. Am dat 2-3 goluri și ce bine am jucat, n-am jucat bine. El având un post în care, mă rog, expus greșelii în mijlocul terenului, mai dai câte o pasă greșită și de multe ori îi corectam poziționarea, îi corectam mișcările, că trebuia să dea drumul mai repede la minge și se supăra. Dar în timp a învățat să se corecteze singur și, mă rog, l-a ajutat foarte mult. Și acum vine după meciuri și îmi zice direct, fără să zic, că n-am jucat bine, sau am greșit acolo, sau am făcut acolo, fără să-i mai spun. Deci cam așa au decurs lucrurile”.

<h2 style="text-align:center;">Marco Dulca: „Eu am vrut să joc portar, dar nu m-a lăsat tata”</h2> Cristi a evoluat ca fundaș dreapta, în timp ce Marco este mijlocaș defensiv. Fiul însă a visat la început să joace pe alt post: „Am vrut portar prima dată, dar nu m-a lăsat. Portar, după fundaș central și după mijlocaș și am rămas pe această poziție de atunci”. Tatăl a venit și cu explicația: „Da, într-adevăr, toți copiii vor să fie portari la un moment dat, dar avea alte calități și era păcat să-și irosească talentul lui pentru a sta în poartă”. „Un învingător. Așa a fost tot timpul, un învingător, luptător și în fotbal și în viața de zi cu zi”, și-a descris Marco tatăl. Aceleași cuvinte le-a avut și Cristi la adresa fiului său, de care este mândru din cale afară: „Cam la fel. Cam la fel pentru că, clar, acum sigur că fiecare își laudă copilul, dar așa, sportiv și obiectiv, fiind un sportiv care are o ambiție aparte. Cum de altfel au mulți fotbaliști și mulți sportivi. Își dorește tot timpul cât mai mult. Cât mai mult niciodată nu e suficient pentru el. Chiar dacă a jucat bine, tot timpul găsește ceva ce nu-l mulțumește. Dar așa, ca individ și ca sportiv, eu zic că e pe drumul cel bun și e bine cum e acum”.

Fotbalul este sportul care unește. Poate fi un punct comun într-o familie, în special în ceea ce privește conexiunea dintre un tată și fiul său.

Din tată-n fiu. Interviu cu Marco și Cristi Dulca: „Tata nu m-a lăsat să devin portar!”

ANALIZĂ

Cele două meciuri ale echipei naționale din această perioadă nu au adus rezultatele sperate. România a pierdut semifinala de baraj cu Turcia&nbsp;(0-1), iar marți seara a cedat cu 0-2 în partida de verificare cu Slovacia.Superliga a furnizat mai mulți jucători pentru această acțiune. Dacă este să privim partea plină a paharului, atunci am sublinia apariția în premieră a lui Andrei Coubiș, stoperul de 22 de ani care a lăsat o impresie excelentă de la venirea în iarnă la Universitatea Cluj.&nbsp; BANCU, CONFIRMARESingurul jucător din campionatul autohton care a evoluat în ambele partide este Nicușor Bancu. Fundașul stânga de la Universitatea Craiova a ajuns la respectabila sumă de 52 de meciuri jucate pentru formația reprezentativă, la 33 de ani. Probabil, noua echipă tehnică de la selecționata noastră va recalibra actualul lot, însă Bancu pare mai departe un om pe care se poate conta. COUBIȘ ȘI AIOANI, PRIMELE MINUTENăscut la 29 septembrie 2003 la Milano, fundașul central Andrei Coubiș și-a făcut junioratul la academia lui AC Milan. Stoperul a trecut apoi la Sampdoria, de unde a fost împrumutat la Universitatea Cluj.Coubiș a intrat pe teren în minutul 61 al duelului de la Bratislava.Marian Aioani a debutat sub&nbsp;"tricolor", intrând între buturi în pauza duelului cu Slovacia. Din păcate, rapidistul a greșit la cel de-al doilea gol al gazdelor.

Coubiș, Andrei

CEILALȚI JUCĂTORI UTILIZAȚIDaniel Bîrligea a jucat 88 de minute cu Turcia, iar în Slovacia, acolo unde din nefericire a înscris în proprie poartă, a evoluat în prima reprizăColegul său de la FCSB, David Miculescu, a intrat în minutul 88 la Istanbul, iar contra slovacilor a jucat 45 de minute. Iar un alt roș-albastru, Florin Tănase, a fost introdus pe teren contra turcilor în minutul 66, pentru ca la Bratislava să joace 61 de munute.De la Universitatea Craiova au mai fost folosiți doi jucători. Ștefan Baiaram a intrat în minutul 88 contra turcilor, iar la Bratislava a fost pe teren 61 de minute. Împotriva slovacilor, Vlad Screciu a jucat din minutul 61.În fine, rapidistul Alex Dobre a evoluat din minutul 77 al partidei de marți seara.

Extragem lucrurile încurajatoare din ultimele meciuri ale naționalei

Debuturi din Superliga

UTA Arad (team)

Mă numesc Eibert Victoria. Sunt născută în 27 mai 1950. Sunt căsătorită cu Miki Eibert, născut în Arad, de 54 de ani. Îmi pare rău că el de șapte luni m-a părăsit, dar am rămas cu amintirile pe care le-am făcut împreună în apartamentul ăsta. Soțul meu a fost cel mai mare pedichiurist al Aradului. Și un om foarte bun. Am avut aceeași pasiune, sportul. Și bineînțeles era UTA pe care am început să o îndrăgim împreună. Și la care mergeam la toate meciurile împreună. Și căsnicia s-a consolidat în jurul acestei echipe. Am început să adunăm fanioane, insigne, fulare. Tot ce am găsit, ce am putut să facem rost. Și așa s-au înmulțit. Acum sunt foarte multe. Peste vreo 1.300 de insigne. Brelocuri, vreo 50. Tricouri, vreo 50. Fulare. Deci de toate s-au adunat.

Dar scopul într-o căsnicie durabilă oricum este să ai un numitor comun. Să ai o pasiune împreună. Să ai ce să discuți. Și la bine și la rău. Că nu întotdeauna a câștigat echipa ta. Da? Așa că ne-am consolat unul pe altul. Că a doua zi va fi mai bine. Și așa au trecut anii. Între timp am avut o fată. Acum stau cu nepotul. Nu sunt singură. Îmi lipsește Miki ca omul cu care am împărțit bune și rele. Dar mă liniștesc când văd tot ce este în jurul meu. Că știu că a participat și el la toate.

<h2>50 de ani de căsnicie, 50 de ani cu abonament la meciurile c elor de la UTA</h2>

Îmi aduc aminte când am împlinit 50 de ani de căsătorie, la pauza unui meci, ne-a luat preotul și a zis: „Haideți cu mine!”. Ne-am uitat unul la altul: „Unde ne duce?”. Și ne-a dus pe teren și ne-a prezentat acolo că avem 50 de ani de căsnicie. 50 de ani de când avem abonament și umblăm la meciurile pe care le joacă UTA. Emoțiile au fost foarte mari, dar și o bucurie imensă, când am fost aplaudați de un stadion întreg. Să vă povestesc un pic despre Miki. Cum el era pedichiurist în Arad, avea grijă și de fotbaliști, le făcea toaleta la picioare. Și îi cunoștea pe toți. "Gioni" Brosovszky, Dorel Cura, Domide, Giurgiu, Leac, Gabi Birău, Vaczi bătrânul, Sima. Cu Duckadam iarăși ne cunoșteam. Au fost vremuri foarte frumoase. Și UTA... UTA a rămas sufletul acestui oraș. Când e meci, cu două, trei zile înainte, lumea se agită. După meci, iar o zi, două ori au oamenii ce discuta. La serviciu, pe stradă, în tramvai, peste tot.

<h2>Eu dau mingea la ai noștri. Nu la adversar! </h2>

Pe 1 martie, am dat lovitura de start în meciul cu FCSB. Așa emoții mari am avut. Chiar i-am spus la Dorel Cura, care m-a însoțit până la mijlocul terenului: „Știi, eu dau mingea la ai noștri. Nu la adversar!”. Și nu știu ce făceau ai noștri, că nu veneau, domnule, nu știu ce ședințe au făcut acolo. Și Bîrligea, mi-a fost milă de el, că era în fața mea. Dar mi-am zis să nu-i dau lui. Nu-i dau lui, că eu vreau la ai noștri.

Eu sunt încântată că mă bucur de un sport de care se zice de multe ori că e dominat de bărbați. Și recomand tuturor femeilor. Nu numai la cratiță. Și când amesteci în cratiță te poți uita la fotbal. Când Miki era după-masă la serviciu, eu făceam mâncare și ascultam meciul la radio. Și când venea, îi spuneam ce s-a întâmplat, că el nu avea timp să asculte. De câte ori am strigat în bloc când înscria UTA în deplasare… Goool! Și de câte ori, când mă duceam la alimentară, mă opreau vecinii și discutat câte o oră despre UTA și despre alte echipe. Așa că am un mesaj pentru femeile care vor să meargă pe stadion, dar se gândesc că poate nu e locul lor acolo. Să meargă. Pentru că civilizația a progresat. Pe stadion te duci să te relaxezi și să petreci timp în familie. Foarte mult contează lucrul ăsta. Deci, dragă femeie, ia-ți soțul, copilul de mână și mergi pe stadion!

<h2>UTA. Inima noastră. Sufletul orașului</h2>

Sezonul ăsta, UTA a fost mai închegată. Păcat că a trebuit să plece Costache, pe când s-a integrat bine. Păcat că și Rareș Pop a trebuit să plece atunci.

De Benga îmi place, mă bucur că a rămas. Iar Mihalcea e un antrenor care văd că știe să-i țină împreună. Știe cum să discute cu ei. Că foarte mult contează cum ține antrenorul vestiarul. Așa am câștigat de multe ori meciuri în care nu aveam speranțe și oricum, suporterii arădeni îi iubesc pe băieți și cu rezultate, și fără. Pentru că UTA e inima noastră, e sufletul unui oraș. Pe oricine te poți supăra, dar pe UTA în niciun caz. Trebuie susținută. Întotdeauna.

50 de ani de căsnicie, 50 de ani cu abonament la meciurile celor de la UTA

EA și Superliga | Doamna Vicky și viața între iubire și fotbal: „UTA e sufletul unui oraș”

Alexandru Rad

Istorie

Unele imagini rămân peste ani. Se lipesc de memoria tribunei, se insinuează în cultura urbană a stadioanelor și reușesc să traverseze generații. Le păstrăm vii, pentru că ele spun poveștile fotbalului așa cum nu o poate face niciun clasament. Iar printre cele mai puternice imagini din folclorul fotbalului românesc rămâne aceea a leului care stătea mândru și calm de pe vechiul Oblemenco, în mijlocul miilor de fani olteni… și în fața camerelor TV. Deși atmosfera de atunci din Bănie era de sărbătoare, vremurile erau altfel. Amintirea Craiovei Maxima încă pulsa peste tot: titlul din ’91 se mai cânta pe străzi, Cupa din ’93 era proaspătă în memorie, dar bucuria de pe stadion avea un alt gust la începutul anilor 2000. Era o perioadă de schimbare, cu emoții și cu un viitor imprevizibil. Pe banca tehnică își făcea debutul o figură iubită în Bănie. Un fundaș care ridicase tribunele în picioare cu golurile lui, deși nu asta era neapărat jobul lui. Un oltean 100%, un leu adevărat - ca și cel de pe emblemă: Emil Săndoi. Era la primul lui sezon ca antrenor și contextul nu era tocmai blând. Prima ligă urma să se restrângă de la 18 la 16 echipe, iar patru formații aveau să retrogradeze direct. Craiova era pe la mijlocul clasamentului, dar asta nu însemna liniște. Era un sezon strâns, haotic, iar între locul 15 și locul 10 erau doar trei puncte diferență. Așa s-a ajuns ca, în penultima etapă, Craiova să joace un meci cu miză uriașă, chiar pe gazonul încărcat de povești al vechiului Oblemenco. Adversarul? FC Brașov. Rezultatul? Acel scor care avea să-l urmărească pe Emil Săndoi în carieră și să îi devină semnătură: 1–0. Gol din corner. Simplu, scurt, decisiv. Craiova era salvată matematic, iar publicul fierbinte a declanșat sărbătoarea, coborând pe gazon să trăiască momentul alături de jucători și staff. Și așa s-a născut imaginea care avea să rămână în istorie: leul. Animalul care era prezent meci de meci în preajma stadionului, iar în seara aceea a ajuns chiar lângă Săndoi, la interviurile de bucurie de final. Antrenorul care spunea glumind ulterior că „mai avea puțin și îl lua acasă”. Nimeni nu știe clar de unde a pornit tradiția leului de pe Oblemenco. Unii spuneau că era acolo ca să intimideze galeriile adverse. Alții susțineau că era doar dovada extremă a dragostei pentru club, o formă de a glorifica simbolul. Un lucru e cert: a fost un talisman pentru Emil Săndoi, omul care, la primul lui sezon ca antrenor, a reușit să salveze Craiova.

Povestea memorabilă a unei imagini care a rămas peste ani în cultura fotbalului românesc.

Un leu printre lei

Mora, Carlos (player, UCV)

Nu orice este rotund este o minge. Acest principiu însă nu i
s-a aplicat lui Carlos Mora, în copilărie, care lovea absolut orice vedea prin
casă, chiar cu prețul de a-i sparge mamei sale bunurile. Însă, înainte de
fotbal, costaricanul a avut o altă pasiune: motocicletele. Mora sau Moradona,
așa cum a fost poreclit în țara natală datorită driblingurilor cu care își
amețește adversarii, a ajuns în România în iulie 2024, chiar prima sa aventură
departe de casă.
Tot driblând și-a făcut și loc între titularii Universității
Craiova, devenind, în unele cazuri, chiar indispensabil echipei. Decisiv adesea
în momente cheie, jucătorul de 25 de ani știe deja cum se câștigă titlul de campion,
după ce a reușit asta cu Alajuelense, iar acum visează să facă același lucru și
în Superligă. Carlos, care are și prenume „românesc”, Andrei, își spune
povestea așa cum joacă, cu poftă de viață și zâmbet pe buze.

<h2 style="text-align:center;">„Motocicleta era tot
ce voiam, apoi a început să îmi placă fotbalul’ </h2>
Bună, Carlos, te mai numești și Andrei, este un nume comun în Costa Rica?
Pentru că în România este unul dintre cele mai frecvente. 
Da, păi, în România mi-am dat seama că este foarte, foarte comun, dar în Costa
Rica este comun, dar nu chiar atât de mult. Dar când mi-am dat seama că aici
era foarte comun, am zis, am nume românesc, dar nu, eram liniștit cu asta, deci
foarte fericit pentru că sunt într-o țară în care de asemenea mă simt foarte
fericit, mă simt foarte confortabil și, ei bine, foarte fericit și pentru asta.
Spune-ne, te rog, cum a fost copilăria ta? 
Ei bine, cred că la fel ca a oricărui copil, foarte fericită, foarte
palpitantă, cred că am trecut prin etape foarte bune, momente ca totul în
viață, în care există momente bune, momente rele, dar cred că rămâi cu ce e
bun, cu ce s-a întâmplat când erai mic, cu toți oamenii care m-au susținut,
familia mea, care a fost mereu acolo de asemenea, și ei bine, acum că sunt mare
și văd toate acestea, unele lucruri m-au ajutat să fiu ceea ce sunt astăzi și, ei
bine, pe măsură ce am crescut și am cunoscut oameni noi de asemenea, am învățat
mult mai multe lucruri.
Cum este locul de unde vii? Din moment ce nu
îl cunoaștem, trebuie să ni-l descrii. 
Ok, este un loc ca de munte, este un loc un pic răcoros, nu este atât de cald,
este un pic muntos, este un sat mic, se numește San Antonio de Escazú, acesta
este ca centrul orașului, înainte ploua mai mult în munți, mai sus, dar bine,
este un loc în care te duci, în orice loc în care te-ai duce, ai niște vederi
incredibile asupra orașului, asupra capitalei, asupra multor locuri, și ei
bine, în sine este un loc mic unde poți să fii liniștit, este foarte sigur,
poliția își face treaba foarte bine acolo de asemenea și, ei bine, ai și locuri
de recreere, parcuri, terenuri, ceea ce este foarte bine pentru copii, pentru
sport de asemenea, și bine, foarte fericit că mi-a fost dat să fiu în acel sat,
mă simt foarte mândru să îl reprezint și, ei bine, sper ca într-o zi să mă pot
întoarce și să fiu acolo liniștit.
Îți e dor de casă? 
Da, desigur, cred că la fel ca orice jucător când pleacă foarte departe, pentru
că este foarte departe aici, comparat cu Costa Rica, este foarte mare distanța,
dar sigur că îți este dor un pic, dar este normal, cred că trebuie să trăiești
acest proces, pentru că este ceea ce îți dorești, disciplina pe care vrei să o
ai, deci, sunt liniștit, știu că într-o zi ne vom întoarce pe acolo, în Costa
Rica, la casa noastră, și ei bine, deocamdată să fim concentrați aici în
România.
Cum sunt părinții tăi? 
Foarte bine, cred că etapa mea de copilărie au petrecut-o foarte bine, cred că
a existat un moment dificil, da, dar după aceea totul trece în viață, cred că
m-au crescut foarte bine, m-au susținut mereu în fotbal, mai ales că încă de
mic copil toți erau acolo susținându-mă, dându-mi totul pentru ca eu să pot
merge să mă antrenez, să pot merge să joc, cumpărându-mi ghete, încălțăminte
și, ei bine, le mulțumesc mult pentru acel efort.
Mi-ar plăcea să ne spui cum ai început să joci
fotbal. 
Da, păi, cred că totul a fost de când eram copil, am început, tatăl meu este un
mare pasionat de motociclete, prima dată am început pe la patru ani, tatăl meu
mi-a cumpărat o motocicletă mică, și eu cu motocicleta era tot ce voiam, doar
motociclete și motociclete, dar după aceea a început să-mi placă fotbalul la
acea vârstă fragedă, am început să mă antrenez, deja ceream la petrecerile de
zi de naștere, le ceream cu o echipă de acolo, ei bine, cu echipa mea, cea care
îmi place cel mai mult în Costa Rica, care se numește Liga Deportiva Alajuelense,
de unde vin, mereu ceream petreceri de copii cu acea echipă de fotbal, totul
era fotbal, vedeam orice lucru, nu era o minge, dar era rotund, și îl loveam,
spărgeam ferestrele casei, mamei mele i-am spart obiecte de sticlă din casă pe
care le cumpăra noi, iar a doua zi le spărgeam, și cred că s-a văzut foarte
emoționant, cred că cu multă pasiune, și cred că îmi place la nebunie asta.
Care este relația ta cu motocicletele acum? 
Nu, acum nu mai am treabă, evident este foarte periculos, acum a trebuit să las asta, dar
cred că poate în viitor, când nu voi mai juca fotbal, se va întoarce, dar
deocamdată nu.

<h2 style="text-align:center;">„Superliga e un campionat care proiectează
jucători către alte echipe mari din Europa” </h2>
Cum a fost perioada pe care ai petrecut-o la
Alajuelense? 
Cred că este clubul care mi-a oferit totul, clubul pe care îl iubesc, cred că
este un club pe care îl port foarte adânc în inima mea, pentru că acolo am
trăit multe lucruri, multe progrese, acolo am crescut, personal, și am învățat
să văd cu adevărat fotbalul profesionist, cred că am multă dragoste pentru acel
club, le mulțumesc pentru tot sprijinul pe care mi l-au acordat, pentru tot ce
au fost ei pentru mine, mi-au dat totul, resursele, tot ce aș fi putut avea
pentru a mă îmbunătăți, ei aveau, și le sunt foarte recunoscător, din toată
inima le mulțumesc, sunt foarte bucuros pentru ei și îi felicit, pentru că până
în ziua de azi îi urmăresc în continuare și au făcut o treabă grozavă în
continuare.
Cum a apărut oferta de la Universitatea
Craiova? 
Cred că asta vine pe baza efortului de zi cu zi, de la fiecare meci, cred că la
momentul respectiv, am vorbit cu agentul meu, au apărut mai multe locuri unde
aș fi putut veni, dar cred că ne-a atras atenția aici, cred că este o ligă
bună, cred că este o ligă care proiectează mulți jucători către alte echipe
mari din Europa, cred că se compară mult și cu profilul meu, pentru a putea
veni și a face lucrurile bine, și pentru a putea avea un plus extra pentru a
aspira la alte lucruri mari, așa că cred că pentru moment am luat cea mai bună
decizie, cred că m-am adaptat super repede, super bine, îmi plac tradițiile de
aici de asemenea, sunt foarte diferite în țară, dar îmi place țara, îmi place
lumea, am cunoscut oameni foarte buni, și ei bine, sunt mulțumit de asta,
pentru că de fiecare dată învăț mai multe lucruri și învăț în fiecare zi mai
mult.
Cum a fost pentru tine schimbarea din Costa
Rica în România? Pentru că ai venit pe alt continent... 
Da, a fost dificil, din cauza a ceea ce îți spun, că tradițiile sunt complet
altceva față de ceea ce este în Costa Rica, mâncarea de asemenea este total
diferită, dar cred că trebuie să vii și să te adaptezi la asta, așa cum ți-am
spus înainte, cred că încerci să guști lucruri noi și, ei bine, la momentul
când am venit, i-am spus soției mele, mergem în altă țară, sunt lucruri
diferite, dar noi trebuie să luptăm pentru viitorul nostru, acum și pentru
viitorul fiicei noastre de asemenea, deci trebuie să ne adaptăm super repede,
trebuie să facem lucrurile bine, iar cu mâncarea ne-am adaptat super bine, de
asemenea este o mâncare foarte bună, când deja guști lucrurile, uneori spui că
nu vrei să guști, dar când le guști, te încântă, este foarte bună, și de
asemenea țara în sine, cred că mi-a plăcut mult, pentru că în ceea ce privește
copiii este foarte sigur de asemenea, deci mi-a plăcut mult asta în ceea ce o
privește pe fiica mea, pe soția mea de asemenea, deoarece fiind jucător uneori
pleci mult de acasă, multe zile, le lași singure pe ele, iar ele pot să stea
liniștite că nu li se va întâmpla nimic, asta pentru mine este cel mai
important în acest sens, și ei bine, foarte bucuros că învăț aici.

<h2 style="text-align:center;">„Când te accidentezi te simți trist că
nu poți fi în teren să îți ajuți echipa” </h2>
Spune-mi cum te-ai simțit când v-ați calificat
în faza grupelor Conference League? 
Cred că atunci când am venit aici nu m-am gândit că voi trăi asta cu Conference
atât de repede, cred că totul s-a întâmplat foarte repede, dar cred că am
simțit multă emoție, multă fericire de asemenea pentru țară, pentru echipă,
deoarece uneori în turneu ieșeam foarte repede, nu se calificau în turneu, și
faptul că am putut să dăm totul în play-off, am putut să câștigăm, am putut să
marcăm multe goluri, jucând bine, și cred că asta este foarte important pentru
țară, pentru echipă, care de asemenea cred că a marcat ceva în istoria echipei
de asemenea, deci cred că asta a fost foarte important, și de asemenea pentru
fani care veneau mereu la stadion să susțină, cred că este o mare fericire și
pentru ei, să le oferim o bucurie, că până la urmă asta este ceea ce vrem, să
oferim o bucurie tuturor, deci cred că s-a văzut foarte emoționant, foarte
fericit, și nu, un lucru care a fost foarte, foarte, foarte uimitor.
Dar finalul drumului către Conference League a
fost unul foarte trist, spune-mi cum te-ai simțit, cum a fost pentru tine
eliminarea? 
Da, ei bine, cred că a fost un moment foarte trist, din cauza modului în care
s-a întâmplat totul, conduceam cu 2-0 în minutul 70, și a venit acel 2-2, cred
că cu 2-2 intram, cu egalul, dar la final cu 3-2, cred că face parte din
fotbal, trebuie să câștigi, trebuie să pierzi, și cred că dacă ești un bun
perdant, trebuie să accepți înfrângerea, la final este trist, este dur, și
trebuie să te analizezi dacă ai jucat bine, dacă ai jucat prost, după meci, dar
cred că fiecare are responsabilitatea de a-și asuma lucrurile în această
echipă, cred că are calitatea, are suficientă mentalitate să învețe din asta de
asemenea, pentru că din aceste înfrângeri putem învăța ca într-un următor
turneu, să știm că trebuie să ne străduim mai mult în acele minute, în acele
momente ale meciului, pentru ca să nu ni se mai întâmple, iar acestea sunt
minimele detalii care ne ajută să creștem, deci cred că a fost foarte trist și
tot, dar cred că din asta de asemenea am putut învăța, și de asemenea a fost o
bucurie pentru că am putut face un pas lung în turneu, și am obținut destule
puncte, și am învins niște echipe care sunt mari de asemenea, cred că a fost foarte
important.
Ai avut o accidentare, spune-mi cum a fost
pentru tine să nu îți poți ajuta echipa. 
Da, cred că a fost foarte dificil deoarece accidentarea a fost la națională, de
asemenea la națională ne jucam o calificare la Mondial, vrei de asemenea să mergi
în țară să dai totul, pentru că este un Mondial, este cel mai important turneu
din lume și, ei bine, am încercat să dau totul, și am zis, ei bine, se poate
întâmpla, mă simțeam bine în acel moment, nu m-am gândit că mă voi accidenta,
dar face parte din fotbal, eu în mod normal am grijă de mine foarte bine, în
mod normal nu am multe accidentări, cred că aceasta, în tot anul cred că a fost
prima accidentare, și cred că asta se datorează și efortului, sunt multe
meciuri, de asemenea călătoriile sunt foarte lungi cu avionul, cred că totul
vine de acolo, de la oboseală un pic, dar cred că a fost foarte trist, când am
mers la națională și m-am accidentat și nu am putut să ne calificăm la Mondial,
cred că a fost foarte trist, iar când m-am întors la Craiova de asemenea, cred
că a fost foarte trist să văd că ei jucau, și te simți trist să nu poți fi
acolo, să nu poți fi pe teren, ajutând, eu sufeream afară pe stadion, în
tribună, spunând, trebuie să fiu acolo, aici afară eu sufăr, dar bine, cred că
face parte din fotbal de asemenea, cred că face parte din procesul de învățare
și, ei bine, uneori îți vine rândul să aștepți, și cred că fiecare are
capacitatea de a juca în această echipă.
Vorbind un pic despre selecționata ta, joci
cu Keylor Navas. Spune-mi ce ai învățat de la el, pentru că este o legendă. 
Da, este o legendă, desigur, așa cum spuneți, și cred că multe lucruri, a venit
să aducă foarte mult, experiența pe care o are de la echipele mari, cred că
este lucrul cel mai fundamental pe care el a venit să îl aducă, cred că este un
lider înnăscut al tuturor, cred că toți îl urmează, în plan personal eu încerc
să vorbesc mult cu el pentru a învăța lucruri, cred că mie îmi place să ascult
mereu lucruri de la toate legendele, de la toți jucătorii care au fost la cluburi
mari, care au experiență ca și Keylor, de asemenea avem și alții în
selecționată care au jucat la cluburi foarte mari, și i-am ascultat, am învățat
multe de la ei, și am pus în practică la antrenamente, acasă, încercând să mă
gândesc la asta și să o am mereu în minte, și cred că asta este foarte
important, iar eu sunt recunoscător pentru tot ce mi-a oferit fotbalul la o
vârstă atât de fragedă, și pentru faptul că pot vorbi cu legende ca acestea.
În final, spune-mi ce părere ai despre fanii
Craiovei și transmite-le un mesaj. 
Da, cred că e foarte bine, cred că s-a văzut că ne susțin, că ne susțin mult,
că merg la stadion, că își plătesc biletul, iar noi încercăm să le întoarcem
efortul cu o bucurie, cu o victorie, sau jucând bine pe teren, cred că toți încercăm
să dăm totul în meci, și le mulțumim enorm că merg, că susțin echipa, pentru că
eu cred că pentru noi este un plus, cred că asta ne motivează, faptul că ei
sunt acolo, când îi vedem în tribună, poate nu jucăm bine, sau poate pierdem,
și îi vedem pe ei cântând, susținând și dând totul, cred că pentru noi să îi
vedem pe ei ne motivează să vrem să câștigăm meciul, să avem acea motivație
extra pentru a putea câștiga meciul, să putem egala un meci pe care îl pierdem
sau ceva, sau să jucăm bine, și cred că este foarte important pentru noi, și
cred că mesajul este să continue să susțină, că au mai rămas șase luni pentru a
ne îndeplini obiectivul, dar cred că trebuie să luăm meci cu meci, prezentul
este astăzi, și este meciul care urmează, și să lucrăm la antrenamente cât mai
puternic posibil pentru a atinge obiectivele pe care le avem ca echipă.

Mora, Carlos

Nu orice este rotund este o minge. Acest principiu însă nu i s-a aplicat lui Carlos Mora, în copilărie, care lovea absolut orice vedea prin casă, chiar cu prețul de a-i sparge mamei sale bunurile.

Carlos Mora și drumul de la motociclete la fotbalul profesionist

Bettaieb, Adel (player, FCA)

Parcursul lui FC Argeș în acest sezon a fost unul de-a dreptul spectaculos și totodată neașteptat, ținând cont că vorbim de o nou-promovată. Formația pregătită de Bogdan Andone a reușit să se califice în play-off chiar în primul sezon de la promovare, o premieră pentru Superligă, iar unul dintre “motivele” parcursului bun este Adel Bettaieb, fotbalistul de 29 de ani transferat de “vulturi” de la Universitatea Cluj în vara anului trecut. Au trecut doi ani de când Bettaieb a ajuns pentru prima dată în România și semna cu Politehnica Iași, echipă pe care a ajutat-o să se salveze de la retrogradare. Transferul la U Cluj nu a decurs așa cum s-a așteptat tunisianul, însă s-a reinventat la Argeș, unde scrie istorie în acest sezon alături de colegii săi. Bettaieb este un om cu cuvintele la el, însă cel mai bine vorbește prin golurile deloc “plictisitoare” pe care le înscrie. Nu degeaba este al doilea cel mai bun marcator al echipei. Adel este un tip “liniștit și calm” care nu știe să înscrie goluri simple. Sau poate nici nu vrea, pentru că știe ce poate oferi fotbalului. Să-i aflăm, așadar, povestea.

Bettaieb, Adel

<h2 style="text-align:center;">“Puterea
mamei mele este poate cât zece bărbați!” </h2>
Adel, cum te-ai descrie în câteva cuvinte? 
Greu de răspuns. Cred că sunt un tip liniștit, calm și care doar își urmează
familia.
Cum este Villiers-le-Bel, locul unde te-ai
născut și ai crescut? 
M-am născut în Franța, aproape de Paris. Numele orașului este Villepinte.
Și cum era? Nu am prea multe amintiri despre acest moment, pentru
că eram tânăr, după asta am schimbat orașul. Dar am crescut acolo cu familia
mea, cu mama și surorile mele, în jurul Parisului. Așa că a fost un moment
foarte bun.
Cum ți-ai descrie părinții și ce calități
crezi că ai moștenit de la ei? 
Așadar, am crescut cu mama, doar cu mama. Mama pentru mine este totul. Deci
cred că am moștenit totul de la mama. Toate calitățile și defectele mele, totul
este de la ea.
Și cred că ai o imagine a cât de puternică
poate fi o femeie, nu? 
Da, prea mult. Sincer, prea mult. Puterea mamei mele este poate cât zece
bărbați pentru mine.
Ai simțit nevoia de a avea o figură paternă
în viața ta în timp ce creșteai? 
Nu, sincer nu. Nu l-am avut pe tatăl meu, dar după ce l-am cunoscut, el este
încă în viață. Dar nu mi-a lipsit nimic. Sincer, nimic. Zero.
Care ai spune că este cel mai mare
sacrificiu pe care l-a făcut mama ta pentru tine și cariera ta? 
În cariera mea, aș spune că atunci când m-a lăsat să merg la academie. Aveam 13
ani, deci ești tânăr la momentul acela. Și m-a lăsat să plec și să încerc să-mi
urmez visul.
Cum a fost pentru tine să pleci de acasă la
o vârstă atât de fragedă? 
A fost greu, chiar mai mult la început, la început. Dar, sincer, am doar
amintiri frumoase despre acest moment.
Cum a început călătoria ta în fotbal? Ai
știut dintotdeauna că vrei să fii fotbalist? 
Sincer, nu. Am început să joc fotbal la club când aveam aproape 11 ani. Deci e
cam târziu pentru majoritatea oamenilor. Dar jucam pe străzi și tot ce era
afară încă de când eram copil. Dar am început să joc la cluburi după ce aveam
10 ani. Pentru că oamenii m-au împins să merg la cluburi.
Deci nu ai jucat fotbal în copilărie? 
Nu, am jucat afară, pe străzi, dar nu la cluburi.
Și nu ți-ai imaginat niciodată că ai putea? 
Nu, am început să-mi imaginez când aveam 12 ani. Și în orașul meu, din Paris,
am avut această oportunitate să mergi la academie. Nu știu dacă știi, dar este
un test să încerci să mergi acolo, să faci parte din această academie. Și când
făceam fiecare test, mergeam încet spre academie. Așa că am știut că m-au luat
să fac parte din această academie. M-am gândit, bine, poate am ceva de făcut în
fotbal. Dar înainte de asta, nu.

<h2 style="text-align:center;">“Când am văzut nivelul din Europa League mi-am spus: poate pot visa”</h2> Ce lecții ai învățat de la echipele pentru care ai jucat înainte de a veni în România? Multe lecții. De exemplu, înainte de România, jucam în Turcia. În Turcia, am învățat multe și despre fotbal, pentru că este un fotbal de nivel înalt. Despre antrenori, tactic, tehnic. Am învățat multe lucruri. Și mental. Pentru mine, experiența mea în Turcia a fost puțin dificilă din multe puncte de vedere. Deci, da. Din Turcia, am învățat multe. Înainte jucam în Belgia. De asemenea, am jucat în Luxemburg. Și în acest moment, mă bucur doar de fotbal. Așa că am învățat multe lucruri din fotbal. Și încă învățăm în fiecare zi. Și în Turcia, și fanii. Sunt foarte pasionați de fotbal. Turcia a fost o experiență foarte bună. Pentru mine, a fost puțin greu din multe puncte de vedere. Dar am învățat multe. Care a fost cel mai greu lucru pentru tine în Turcia? Mental. În ceea ce mă privește, am avut multe probleme din cauza lipsei salariilor. Mentalitatea oamenilor. Unii oameni mint prea mult prin cluburi. Așa că a fost greu. Sincer, a fost greu în unele momente. Dar am avut mereu familia aproape de mine. Deci a fost în regulă. Ai jucat în Europa League cu Dudelange. Cum a fost acea experiență și ce ai învățat din asta? Pentru că este a doua cea mai mare competiție. Da, a fost un moment foarte bun. În acest moment, în această perioadă, mă bucur doar de fotbal. Eram puțin cam tânăr. 21, 22, 23 de ani, cred. Și să joc în Europa League, a fost uimitor. În acest moment. Ceea ce am învățat, sincer, vă voi spune adevărul. Când am văzut nivelul din Europa League, la vârsta mea, aveam în jur de 22 de ani, cred. Exact în acest moment, m-am gândit, ok, dacă acesta este nivelul Europa League, eu poate pot face ceva în fotbal. Poate pot visa. Dar dacă ai avea mentalitatea ta de acum, ce sfat i-ai da acelei versiuni a ta, versiunii mai tinere a ta care juca în Europa League? E o întrebare bună. Cred că poate ar trebui să spun să te bucuri și mai mult de acest moment. Pentru că în acest moment, ele sunt rare. Așa că să ne bucurăm mai mult de aceste momente, în fiecare zi.

<h2 style="text-align:center;">“Fără
încrederea antrenorului un atacant nu poate face nimic”</h2> Care a fost prima ta impresie când ai ajuns
în România? Sincer, am fost surprins de profesionalismul oamenilor. Prima mea experiență în
România a fost la Iași, la Politehnica Iași. Am întâlnit un antrenor bun acolo.
Sincer, o persoană bună. Așa că am fost surprins de asta. Și, de asemenea,
oamenii iubesc fotbalul.
Cine a fost antrenorul tău la Iași? 
Leo Grozavu.
Știai ceva despre România înainte să vii? 
Nu, nimic, sincer nimic. 
Dar cred că uneori e mai bine pentru că te
poate surprinde. 
Am auzit niște lucruri rele înainte să ajung aici. Dar, sincer, nu asta am
găsit aici.
Cum ai descrie perioada petrecută la
Politehnica Iași? 
A fost o experiență bună. Am întâlnit un grup foarte bun și antrenori buni.
Povestea s-a terminat bine pentru că am salvat echipa.
Cât de important este pentru un atacant să
aibă încrederea antrenorului? 
Pentru mine, este foarte important. Poți avea calitate, dar fără încredere nu
poți face nimic. Și invers, chiar și cu mai puțină calitate, dar cu încredere,
poți face multe.
Apoi a venit transferul la Universitatea
Cluj. Cât de dificilă a fost acea perioadă? 
Nu a fost o experiență proastă, dar a fost o perioadă mai puțin norocoasă din
cauza accidentării. Nu am avut timp să arăt ce pot face.

<h2 style="text-align:center;">“Am
simțit ceva diferit legat de FC Argeș” </h2>Cum s-a întâmplat trecerea la FC Argeș? Am semnat datorită directorului sportiv. Am simțit ceva diferit și m-am simțit
dorit.
Ai avut vreo îndoială, ținând cont că vorbeam despre o echipă nou-promovată? 
Da, dar am simțit încrederea lor și nu regret nimic.
Cum ai descrie sezonul? 
Uimitor. Merităm să fim aici.
Care este explicația parcursului bun? 
Munca și grupul. Suntem ca o familie.
Ai un gol favorit? 
Golul împotriva lui Hermannstadt.
Ce te ajută să rămâi calm în fața porții? 
Experiența și antrenamentul.

Ce știi despre Nicolae Dobrin? 
Știu că este o mare legendă, jucăm cu chipul lui pe tricouri. Nu știu detalii, însă știu că înseamnă mult aici.&nbsp;
Ce simți când porți tricoul FC Argeș? 
Mândrie.
Cel mai dificil moment al carierei? 
Turcia.
Ai schimba ceva la carieră? 
Nu, nimic.
Ce te enervează pe teren? 
Partea defensivă.
Dacă mingea ar vorbi în timpul unui meci, ce ți-ar spune? 
Lovește-mă.
Cum vrei să te țină minte fanii lui FC Argeș? 
Ca un tip bun înainte de a fi un jucător bun.

https://www.youtube.com/watch?v=uHbYUnH3kpw

Parcursul lui FC Argeș în acest sezon a fost unul de-a dreptul impresionant și totodată neașteptat, ținând cont că vorbim de o nou-promovată.

Povestea lui Bettaieb, jucătorul care nu știe să înscrie goluri urâte

Andreea Cio

Nistor, Dan (player, UCJ)

A făcut junioratul în curtea școlii, la 18 ani era paznic la un hotel din Rucăr. Povestea lui Dan Nistor a început cu un drum de 7 inși într-o mașină spre Pitești, la o finală de Cupa României pe județ. După o noapte în care a stat de pază, a plecat la meci pe fostul stadion Nicolae Dobrin.&nbsp;„Vă zic sincer că nici ghete n-aveam. Mi-a adus un prieten.” Când a văzut gazonul verde, Dan și-a dat seama că acela e momentul când trebuie să decidă:&nbsp;„Mă apuc de fotbal, pentru că e ceva fabulos.” „Și de acolo a început urcarea mea în fotbalul mare.” Până acum, mijlocașul ofensiv a jucat în Superligă pentru Pandurii Târgu Jiu (177 de meciuri), Dinamo București (95 de meciuri), CFR (17 meciuri), Universitatea Craiova (105 meciuri) și Universitatea Cluj (111 meciuri). În cariera sa, <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/nistor-dan-ff6337bd">Dan Nistor</a> a reușit să marcheze de 69 de ori, oferind alte 113 pase decisive. În tricoul <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-universitatea-cluj">Universității Cluj</a>&nbsp;are 33 de goluri și 25 de assist-uri în cele 111 partide. Iar în acest sezon, a punctat de 7 ori și a oferit 6 pase decisive în cele 24 de partide jucate.&nbsp; Punem un pic totul pe pauză. Ne așezăm în vestiarul lui U Cluj, cu Dan Nistor în față și îl ascultăm un pic. Că dincolo de cifrele lui stă o poveste de viață care bate orice tactică a realității.&nbsp; Ce i-ai zice lui Dan, care stătea atunci de pază la Rucăr? Nu știu ce i-aș spune. I-aș spune că e un băiat jos pălăria. Probabil o să realizez când o să mă las de fotbal, pentru că este un fenomen. Nu mă gândesc foarte mult la acest lucru, dar probabil când o să am mai mult timp să mă gândesc la ce am făcut eu de-a lungul carierei, probabil, nu probabil, 100% atunci o să plâng și o să zic că am făcut ceva ce cred că, nu cred, 100% nu poate face oricine. Ce ți-a ținut mintea și corpul fresh atâți ani? Păi, nu știu, probabil că am fost și un băiat de la țară. La țară sunt altfel crescuți copiii. Acum sper ca cei de la oraș să nu mă înjure, dar sunt ținuți așa, în puf, și dacă ai răcit un pic, hai să-i dăm nu știu ce pastilă. Probabil și că am fost așa, nativ, crescând acolo. Cred că și chestia asta. Practic, și fotbalul m-a învățat să fiu așa, mai disciplinat. Pentru că eram mai nebunatic când eram mic, mai zăbăuc. Dacă n-ai un pic grijă de tine, o iei pe alte căi și... Nu-i ok. Cred că acest lucru, în mare parte. Plus că am avut o soție incredibilă și pe această cale vreau să-i mulțumesc. O iubesc foarte tare și sper să îmbătrânim frumos împreună. Mi-a dăruit un copil minunat. Sper, de ce nu, să-mi calce pe urme și... Măcar să apuc să-l văd, vorba tatălui meu, măcar să apuc și pe el să-l văd că debutează în Superliga.

Fotbalul în familia Nistor, de la bunic la nepotDacă ți-ar spune și sigur o să spună că o să fie fotbalist, care ar fi cel mai important sfat pe care ai vrea să i-l dai la început de drum? Păi, să știți că sunt unul dintre părinții care nu prea dă sfaturi. Dar mergând de câteva dăți la anumite meciuri și la anumite antrenamente ale copiilor, aici mă refer la copii și juniori, atât la noi, la U Cluj, cât și în altă parte, cred că marele factor perturbator al copiilor sunt părinții. Chiar dacă unii dintre ei o să se supere pe mine, cred că ar trebui mai mult să lase antrenorii să-și facă treaba, pentru că de-aia sunt puși antrenorii acolo, nu să-și dea fiecare cu părerea. Cred că ar trebui lăsați un pic mai liberi, pentru că avem antrenori buni la centrul de copii și juniori și cred că ar trebui lucrurile să meargă pe făgașul normal. Pentru că și în țări civilizate, în Europa, nu merg părinții la antrenament să le dea indicații la copii ce să facă, să dea la poartă, să sară la cap și așa mai departe. Deci cred că lucrul ăsta este foarte bun pentru copii. Să-i lase pe ei să gândească, să nu mai facă totul mecanic. Tu cum ești ca părinte în contextul ăsta? Eu... și i-am spus și soției mele, nu vreau să fac parte din acei părinți. De aceea nu prea merg nici la meciuri. Mai merg când am posibilitatea, dar am un program foarte încărcat și e destul de greu să merg. La antrenament, acum, la noi la academie s-a dat o, să zic așa, o lege cu ghilimelele de rigoare: „Părinții nu mai au voie să participe la antrenamentele copiilor”, ceea ce mi se pare un lucru extraordinar. Și mă duc foarte, foarte rar și nu-i dau nicio indicație, nu dau nimic, las copilul să se distreze, pentru că la vârsta lui acum, 8 ani, trebuie să se distreze. Pentru că dacă dă două goluri sau două pase de gol, „Vai, ce fotbalist o să iasă, să joace ca Messi sau cu mai știu eu cine”. E foarte bine pentru ei să se distreze, după care, la 14-15 ani, acolo se vedea dacă copilului îi place fotbalul. Apropo de părinți, l-am văzut pe tatăl tău la meciul cu Metaloglobus de la începutul acestui sezon. Da, el a fost la foarte, foarte multe meciuri. Fiind și dinamovist, practic, pentru el, acesta a fost cel mai important lucru pentru viața lui, pentru că în familia noastră sunt mulți dinamoviști, el mai având 2-3 frați, toți dinamoviști, și, practic, când jucam la Dinamo, îi lua în mașină și veneau toți la meci. Pentru el a fost ceva incredibil. Am fost și căpitan, m-au pus și pe autocar. Și a zis că singura lui bucurie e să-l vadă pe fiul meu, pe Matteo, jucând fotbal. Eu cred că o să apuce să-l vadă.

Nistor, Dan

„Sperăm să-i facem o bucurie lui Dragoș, suporterul nevăzător” Dan, ce crezi că reprezinți pentru suporterii de la U Cluj? Nu știu, n-aș putea să îmi dau eu cu părerea. Probabil ar trebui să-i întrebați pe unii dintre ei. Nu vreau nici să supăr pe unii sau pe alții, dar cred că ar trebui să-i întrebați pe ei, să-i lăsăm pe ei să decidă, pentru că așa e normal. Am vorbit de curând cu ei și spuneau că, pe lângă faptul că îi bucuri cu goluri și assist-uri, mergi și la evenimentele organizate de peluză. Mai mult, îl iei și pe Matteo și am văzut niște imagini cu el jucându-se cu <a href="https://www.superliga.ro/articole/am-facut-poza-cu-bic-si-mi-a-zis-sa-astept-un-pic-18765681">Dragoș, micul suporter nevăzător de la U</a>. Ce înseamnă pentru tine relația cu suporterii și momentele acestea din afara terenului? <a href="https://www.superliga.ro/articole/am-facut-poza-cu-bic-si-mi-a-zis-sa-astept-un-pic-18765681">Dragoș </a>este un băiat senzațional și pe această cale trebuie să-l felicităm pe <a href="https://www.superliga.ro/articole/ovidiu-bic-am-anticipat-ca-va-fi-un-sezon-greu-1dc21751">Ovidiu Bic</a>, pentru că are foarte mare grijă de el. Este un băiat nevăzător care vine la toate meciurile, deci e ceva incredibil. La acel eveniment la care te referi, Matteo s-a jucat cu el, a fost foarte fericit. Sunt prieteni. E ceva de nedescris. Un copil care nu vede să vină la meciuri, să susțină echipa... Mă pun și în situația lui, ce simte el când aude galeria. L-a adus Ovidiu de foarte multe ori în vestiar, i-a făcut și cadouri. Sperăm să-i facem o bucurie mare și, de ce nu, să câștigăm un trofeu pentru el. Cred că-l va bucura foarte tare.&nbsp;

Văzând exemplul lui, te întreb: ce crezi că oferă fotbalul oamenilor? Nu știu. Cred că ar trebui... nu neapărat fotbalul, viața în general... Sunt anumiți oameni, și mă refer și la mine, mă mai duc acasă și sunt supărat că am pierdut un meci. Nu știu, ar trebui să prețuim mai mult viața asta, să nu mai fim... Lumea a început să devină din ce în ce mai rea, parcă ne inrăim, vorbim urât unul cu celălalt. Cred că ar trebui să fim un pic mai buni și mai oameni.&nbsp; Tu ai realizat că faci oameni fericiți?&nbsp; Cât mă vor ține picioarele mă bucur foarte mult că pot să-i fac fericiți. Și vreau să-mi cer scuze pentru că am văzut foarte multe pancarte cu „Nistor, vrem tricoul tău”, dar, din păcate, sunt foarte multe și nu pot să-i mulțumesc pe toți. O să facem tot posibilul, eu și colegii mei, să îi mulțumim pe cât mai mulți.

https://www.instagram.com/p/DVTEhWFDU6u/?img_index=1

„Nici în cele mai frumoase vise nu mă gândeam că o să ajung aici” Ce îți place cel mai mult la viața pe care o ai acum? Aici o să se supere și nevasta mea. Pentru mine, chiar dacă lumea zice că sunt nebun, pe primul loc e fotbalul. Mă trezesc, fotbal, dorm, fotbal, mănânc, fotbal. Nu știu de ce am prins mania asta așa de mare, plus că am o vârstă destul de înaintată, dar probabil că m-am apucat târziu și de aceea am plăcerea asta și foamea asta de fotbal. Am trecut și printr-o perioadă grea, am fost accidentat, am suferit foarte tare. Nu vreau să se mai întâmple și sper să fiu bine pe viitor.&nbsp; Ce îți spuneai în acele momente grele? Îmi treceau tot felul de gânduri prin minte: să mă las, că sunt bătrân, că nu mai pot. Am avut anumite discuții cu anumite persoane din fotbal și mi-au spus că e o simplă accidentare și că trebuie să fac lucrurile corect. Am luat sfaturi de la anumite persoane și cred că o să fiu bine. Cât simți că o să mai joci? Nu știu, mai am încă un an contract cu U Cluj. Dacă nu am accidentări grave, cred că mai pot să joc. Nu știu cât, un an, doi, trei. Corpul îl am bine, mă țin bine. Important e să nu am probleme grave. Iar în momentul în care vei doborî recordul de meciuri în Superliga cum crezi te vei simți? Va fi ceva foarte greu pentru mine, de neimaginat. Probabil o să plâng. Nu mi-am imaginat niciodată că o să ajung aici, să fiu numărul 1 la meciuri în Superligă. Nu mă gândeam nici în cele mai frumoase vise. Dar îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a ținut în picioare și sper să dobor recordul și să fie unul greu de depășit.&nbsp; Pe 6 mai, Dan Nistor face 38 de ani. Și e departe de a pune stop unei pasiuni care a început târziu, dar nu se va opri niciodată. Echipa lui este pe locul 1 în Play-Off-ul Superligii, într-un sezon care poate deveni unul dintre cele mai frumoase trăite de&nbsp;„Șepcile Roșii”.

Mijlocașul lui U Cluj vorbește despre drumul de la nopțile de pază din Rucăr la recordurile din Superliga

Dan Nistor: „Cât mă vor ține picioarele, mă bucur că pot face oamenii fericiți”

La 30 de ani, Rus este titularul Universității Craiova, echipă care se luptă pentru a câștiga titlul în Superligă după mai bine de 35 de ani. Drumul său, însă, putea fi altul, atunci când i s-a spus că nu poate ajunge vreodată fotbalist profesionist, după un episod petrecut în adolescență. În România i-a fost interzis visul, dar nu a renunțat, pentru că „s-a născut cu mingea la picior”, era predestinat fotbalului, iar șansa sa a venit chiar din țara vecină, Ungaria. Povestea lui Adi Rus nu este una obișnuită. Este una despre perseverență și despre puterea de a merge mai departe, chiar și atunci când „nu” este singurul răspuns pe care îl primești. Ne-o spune chiar el, în interviul de mai jos. Adi, îți mulțumim că vorbești cu noi. O să încep cu un citat: „Când era mic și avea suzetă, o dădea jos și bătea cu piciorul în ea. Noi ziceam gol și el se bucura. Când era ora antrenamentului, îl luam din parc de lângă ceilalți copii. Nu a lipsit niciodată de la antrenament”. Mama ta a spus lucrurile astea. Ne e clar că pentru tine fotbalul a fost dintotdeauna. Spune-mi care este prima ta amintire legată de fotbal. Da, îmi amintesc acest citat și mi-a povestit de multe ori mama despre acest lucru. Prima amintire, cred că la grădiniță. Îmi plăcea foarte mult mingea. Îmi amintesc că așa a fost și prima selecție. Adică a venit primul meu antrenor. Cine dorește să vină la selecție, la fotbal. Și vă dați seama că am fost cel mai fericit și am mers să le spun părinților. Și de atunci nu am ratat niciun antrenament. Doar din pricina accidentărilor sau a unor răceli mai mari.

Rus, Adrian

<h2 style="text-align:center;">„Am preferat să strâng mingi la antrenament decât să mă duc acasă!”</h2> Ai avut un moment în care ți s-a spus că nu mai poți juca fotbal. Știu că nu-ți place neapărat să vorbești despre acest subiect, însă mi se pare că povestea ta totuși poate să fie un exemplu pentru alți copii, pentru că poate alții în locul tău ar fi renunțat. Mă gândeam dacă ai vrea să ne povestești puțin despre ce s-a întâmplat atunci și cum s-a ajuns la acest deznodământ fericit pentru tine? Nu am niciun fel de problemă să vorbesc. Într-adevăr, a fost cea mai grea perioadă a mea, pentru că m-au obligat să renunț la fotbal. Dar, cum am spus-o mai devreme, fotbalul e totul pentru mine și nu am putut să renunț. A fost pur și simplu un... Am leșinat într-un târg unde părinții mei lucrează. Țin minte și acum data, 11 ianuarie. Și... A fost doar un leșin, să zic așa. După care a urmat o grămadă de analize, o grămadă de controale. Nu mi-au găsit absolut nimic. Aveam, probabil, lipsă de magneziu, de calciu. Astea mi le-au găsit în sânge. Dar, în rest, nimic încât să-mi dea verdictul că nu mai pot să joc fotbal. Am venit cu mama de la Satu Mare. Am venit cu trenul până la București să trec la Institutul Medicinal Sportiv. Cei de la Satu Mare mi-au zis că dacă la Institutul Medicinal Sportiv îmi dau aprobare, pot să joc în continuare fotbal. Cei de la București, țin minte, prima cameră, să zic așa, era la neurologie. Când am intrat acolo și le-am zis povestea, au zis, din prima, nu. Chiar dacă se uitau pe foi la analize și tot, mi-au zis, din prima, nu. Și am zis: „Bine, dar dacă tot am venit de la Satu Mare 20 de ore cu trenul, vă rog măcar să mă lăsați să trec și prin celelalte teste, să le fac, pentru că chiar mă simt bine și eu nu am nimic”. Ei mi-au zis, nu, că nu ai voie. I-am rugat foarte frumos și m-au lăsat, în afară de proba de efort. Și până la urmă, Dumnezeu să-L ierte, Didi Prodan, a sunat la ei și pentru că vorbisem și eu cu cineva prin el, prin dânsul, și le-am zis, măcar o șansă să-mi dea sau să mai fac o analiză, să nu știu dacă se poate ceva. Și oarecum mi-au dat de înțeles că dacă fac încă o analiză, încă un test în somn, oarecum trebuie să dorm și să-mi pună ceva pe cap și așa să se uite încă o dată peste date, ar fi posibil. Am fost cel mai fericit când mi-au zis asta. Am ajuns la Satu Mare, după care peste o săptămână am mers la Cluj să fac acea analiză. Aveam emoții foarte mari, pentru că eu nu simțeam nimic și știam că nu o să fie nimic. După care mi-au venit rezultatele și, la fel, nu era nimic. Le-am trimis la București, după care eu între timp, în anul acela știu că aveam Bacalaureatul și mă antrenasem și mergeam zilnic la antrenament. Țin minte, zilnic mergeam la antrenament și strângeam mingile din spatele porții. Pentru că niciun antrenor nu și-a asumat acest risc să mă lase să mă antrenez. Dar, cum am spus-o, nu, nu puteam să renunț și am preferat mai mult să mă duc la antrenament și să le strâng mingile la băieți decât să mă duc acasă și să învăț. După o săptămână a venit răspunsul celor de la București și, la fel, a fost nu. Trebuia să renunț la fotbal. Pot să fac sport, dar nu de performanță. Nu m-am oprit, n-am acceptat asta. Știu că jucasem în Liga a doua la Satu Mare după care am primit o ofertă, o șansă, așa să zic, să merg în Ungaria la, tot așa, un medic specialist pentru așa ceva. Ei mi-au zis oarecum că aș fi făcut o criză de epilepsie, dar pe rezultate nu s-a văzut așa ceva. Așa că am mers în Ungaria la un medic și cel de acolo s-a uitat peste toate datele, toate analizele și mi-au zis că aici poți să joci liniștit, că nu se întâmplă nimic. Adică ce ai pățit tu i se poate întâmpla oricui o dată în viață. Am zis ok și ce e de făcut? Păi aici la noi poți să joci dacă vrei. El nu era medic sportiv, era medic specializat în așa ceva. După care am luat-o de jos. Am mers în Liga a patra în Ungaria și de acolo după 3-4 luni m-au văzut că am calități foarte bune și m-au luat la Liga a doua. După care am promovat și tot așa. Și ce poveste frumoasă! Da, a fost foarte frumos. După care am venit în România la Sepsi, ne-am calificat la Campionatul European Under-21 și țin minte că venisem toți la Națională, la București și protocolul ăsta, UEFA, trebuie să facem încă o dată analizele pe care le-au cerut și am trecut încă o dată pe la Institutul Medicinal și ei aveau dosarul meu de când mi-au spus nu. Și ce credeți? Mi-au zis, eu jucasem deja 3-4 ani la rând și îmi spun iar că ce cauți aici? Că tu nu ai voie să joci. Adică tu ai verdictul nu. După care, vă dați seama, am vorbit cu doctorii de la Națională și așa le-am zis că mai reiau încă o dată testele să le mai fac și au acceptat până la urmă. Dar a fost puțin ciudat. Dar mă bucur că acum sunt sănătos și fac ce-mi place ce mai mult. Spuneai că Didi Prodan te-a ajutat în acea perioadă. Voiam să te întreb dacă ai fost apropiat de el? Pentru că, cred că, dacă nu am citit bine, el a murit la un an de când s-a întâmplat incidentul cu tine. Da. Da, exact. Nu pot spune că am fost apropiat. Cred că l-am întâlnit de vreo 2-3 ori, dar eram și copil. El avea un hotel, să zic așa, și două terenuri sintetice unde mergeam la fotbal. Eu mai aveam și antrenamente pe acolo. Mai organiza niște turnee. Doar așa. Mai țin minte că la juniori luasem un cartonaș roșu și trebuia să trimit legitimația la București. Am trimis-o prin el și mi-a trimis-o înapoi ca să joc următoarea săptămână. Ai spus în repetate rânduri cât de mult înseamnă Mirel Rădoi pentru tine. Voi v-ați conectat la echipa națională de tineret. Vreau să-mi spui care este cel mai valoros lucru pe care l-ai învățat de la el? Da, cum ai spus, înseamnă foarte mult pentru mine. Cred că nu aș fi avut această carieră dacă nu a fost dânsul. Cred că disciplina și atitudinea. Care a fost pentru tine cel mai dificil moment din adaptarea în Ungaria? Cel mai greu... Nu știu, era... Știți bine rivalitatea asta dintre români și maghiari. Cred că asta a fost cea mai grea venind de la unele persoane. Dar m-au primit foarte bine. Pentru că și vorbeam limba, fiind lângă mine, lângă Satu Mare, era la câțiva kilometri granița. De mic am vorbit limba așa cum se vorbea la mine în oraș. Că era puțin diferită față de Ungaria. Dar asta, cu unii oameni care pun prea la suflet, să zic așa, rivalitatea asta. Adică eu nu aveam nimic cu ei și ei mă înjurau, să zic așa. Adică aleg să nu cunoască persoana, pur și simplu pun eticheta și... Exact. Și asta a fost și problema când am semnat la MOL Vidi în Ungaria pentru că apăruse un articol cum că nu apreciez țara vecină sau așa. Dar le-am explicat frumos ceea ce s-a întâmplat. Din greșeala medicilor de aici am ajuns eu să joc în Ungaria. Nu știu dacă nu se întâmpla asta dacă ajungeam să joc în Ungaria pentru că eram sănătos sau așa și eram la Liga 2 în Satu Mare, în orașul meu.

<h2 style="text-align:center;">„Mr. Inzaghi era ca un copil! Se bucura la fiecare gol” </h2> Cum a fost pentru tine trecerea din Ungaria în Italia? Puțin grea. Mi-a plăcut foarte, foarte mult în Italia. Primul an, cred că a fost foarte greu, mai ales primele luni, pentru că făceam foarte mult tactic. Nu înțelegeam, de ce am nevoie așa mult tactic. Dar pe parcurs am înțeles că mă ajută foarte mult și și acum le mulțumesc. Și cred că am crescut foarte mult acolo. Cum a fost să-l ai antrenor pe Inzaghi? Da, Mr. Izaghi, foarte, foarte mult mi-a plăcut să lucrez cu el pur și mi se pare că era ca un copil, adică se bucura la fiecare gol, dar ca și cum era el jucătorul, îl știți pe Inzaghi de pe vremuri, când dădeau un gol, alerga dintr-un capăt în altul. La fel era și pe bancă. Era foarte entuziasmat și mă bucur că am putut să lucrez cu un asemenea om. Perioada de la Pafos, cum a fost pentru tine? A fost o perioadă frumoasă. La fel, am învățat foarte mult. Cred că m-a întărit acea perioadă, pentru că avusesem perioade când nu jucasem și nu pot spune că era din cauza mea. Erau pur și simplu alegerile antrenorului și am avut mai multe discuții cu el, dar m-am spus să mă întărit și acum țin legătura cu acel antrenor. Mă bucur foarte mult pentru el, pentru că a prins o echipă mare din Rusia și cum am spus, mă bucur, mă bucur că am jucat acolo și mă bucur și pentru ei, pentru acest an frumos au participat în Champions League. Cum ai luat decizia de a semna cu Universitatea Craiova? Da, aveam mai multe oferte, dar cred că oferta de aici și oamenii de aici m-au făcut să aleg Universitatea Craiova, la fel și suporterii din jurul echipei care sunt foarte fanatici, să zic așa, nu doar suporteri, eu zic că și parte din club. Spune-mi, te rog, cum a fost pentru tine momentul în care ai pășit pentru prima dată pe Ion Oblemenco, pe un Ion Oblemenco plin? Da, primul meu pas cred că a fost cu Sepsi, exact pe acest stadion am și debutat. Dar să joci în tricoul Universității și pe Ion Oblemenco e un sentiment frumos și mă bucur că fac parte din această echipă, în acest club. Comparativ cu alte echipe la care ai fost, cum ai spune că este atmosfera de pe Oblemenco? Cum se spune, un vulcan. Da, e o atmosferă frumoasă, energie incredibilă din partea suporterilor. Simți că dacă nu mai poți, chiar mai poți un pic. Cum pot ei să te împingă de la spate. Cum ai descrie parcursul echipei din acest sezon? Cred că este un parcurs destul de bun, dar suntem departe de obiectivul nostru. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ și să luăm fiecare meci în parte, să fim la fel de concentrați și cred că la sfârșit ne vom bucura împreună.

<h2 style="text-align:center;">„Coelho încearcă să țină tot grupul unit!”</h2> Ce plus a adus Filipe Coelho echipei după tine? Da, Filipe este un antrenor bun. Cred că încearcă să ne motiveze, încearcă, cel mai important, cred că încearcă să țină tot grupul unit, pentru că sunt perioade când unii jucători joacă mai puțin și după fiecare meci încearcă să-i scoată în evidență și cred că ăsta este un lucru foarte important echipei și jucătorilor care joacă mai puțin. Să vorbim puțin despre Conference League. Cum ai trăit tu cele șase meciuri și, desigur, eliminarea aceea dramatică? Da, a fost o perioadă frumoasă. Cred că am făcut un parcurs frumos. Îmi pare rău că s-a terminat și mai ales că s-a terminat așa dramatic. N-am mai văzut în viața mea, adică nici rezultatele din celelalte meciuri să nu te ajute. Dar, până la urmă, ăsta e fotbalul. În fotbal, în 24 de ore se pot schimba foarte multe. Și cred că am reacționat foarte bine în următorul meci cu cei de la Csikszereda de acasă. Ce poate face diferența pentru Craiova în lupta pentru titlul pe care îl așteaptă de 35 de ani? Diferența, cred că disciplina și răbdarea. Cred că acesta este aspectul ce poate să facă diferența. Și unitatea echipei să rămână până la sfârșit cum este în ziua de azi. Cum se simte să înscrii pentru Știința? E un sentiment plăcut, dar mai important este să îmi fac datoria acolo în spate, să zic așa, să apăr poarta, să nu luăm gol. Pentru mine asta e mai important. Și după care colegii mei din față să marcheze. În încheiere vreau să completezi propoziția: „La Craiova mă simt... Fericit, împlinit.

Fundașul Universității Craiova, Adrian Rus, împlinește astăzi, 18 martie, 30 de ani.

Povestea superbă a lui Adi Rus: cum a reușit în ciuda faptului că i-a fost „interzis” fotbalul

RAP - DIN (match, Superliga 25/26, play-off)

„Am crezut de la primul minut până la ultimul. Cred că am lăsat și sufletul pe teren. Și ne bucurăm că am reușit să luăm cele trei puncte în fața fanilor”, a declarat <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/vulturar-catalin-alin-bdbbc674">Cătălin Vulturar </a>imediat după meciul cu Dinamo. Marcator al golului victoriei, Cătălin se află la prima reușită în tricoul Rapidului. S-a încheiat 3-2 <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-play-off-rap-din?sectiune=cronica">derby-ul din Giulești</a>, iar Rapid ocupă acum prima poziție în clasamentul Superligii, în timp ce Dinamo sunt momentan pe locul 6, cu un punct mai puțin decât CFR Cluj.

Cu câteva zile înainte de meci, ne-am întâlnit cu câțiva dintre jucătorii celor două echipe la MINA, Museum of Immersive New Art, ca să urmărim <a href="https://www.superliga.ro/articole/mina-si-superliga-lanseaza-show-urile-imersive-dedicate-echipelor-de-top-din-fotbalul-romanesc-3f18185d">prima experiență imersivă Superliga cu proiecții 360</a>. I-am întrebat despre derby și am primit răspunsuri echilibrate din ambele părți:<a href="https://www.superliga.ro/jucatori/grameni-constantin-4f1bb8c0">Dina Grameni</a>: „Un meci foarte greu. Cred că am face cea mai mare greșeală dacă ne-am gândit că Dinamo vine după trei înfrângeri la rând.” <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/caragea-adrian-iulian-d2b22b52">Adrian Caragea</a>: „Derby-urile acolo, pe stadionul lor, sunt foarte frumoase. O să fie o atmosferă incredibilă și o să avem nevoie de suportul tuturor fanilor noștri.”A fost, într-adevăr, o atmosferă incredibilă și, pentru că ne așteptăm ca acest Play-Off să aducă spectacol și din partea tribunelor, ne-am gândit să mergem cu un decibelmetru pe stadioane și să măsurăm nivelul zgomotului fanilor de acasă. Am început cu Giuleștiul, urmând să „ascultăm” vocile suporterilor și pe alte stadioane din campionatul românesc.

https://www.instagram.com/p/DV5-WWZDUCZ/?img_index=1

<h2>Am făcut un tur în culise </h2> Până să înceapă derby-ul dintre Rapid și Dinamo, am făcut un tur al zonelor în care jurnaliștii care vin la un meci își fac meseria. Pentru că nu vedem aceste lucruri de la televizor, am intrat un pic în culise și am ajuns chiar în cel mai înalt punct al stadionului Giulești. Despre locurile de la masa presei, categoriile de specialiști media implicați la un meci, zona mixtă, sala de conferințe și interviurile flash, în materialul special care prezintă mai multe fațete ale unei partide de fotbal. <h2>Ne-am întors pe teren </h2>Unde Dinamo a deschis scorul prin penalty-ul transformat de Danny Armstrong. Băieții lui Kopic au condus de două ori pe tabelă, rapidiștii reușind în ambele situații să revină, ca mai apoi Cătălin Vulturar să stabilească scorul final, în minutul 85.

„Ce va conta în acest meci?” l-am întrebat pe Dina Grameni la MINA și ne-a zis că atitudinea. „Cred că, în primul rând, atitudinea și agresivitatea cu care vom intra în teren. Pentru că știu că asta spun toți jucătorii și toți antrenorii, dar în derby-uri, cred că atitudinea face diferența de fiecare dată. Pentru că nu joci doar pentru tine sau doar pentru colegii tăi, joci și pentru suporterii din tribuna.”

Grameni, Constantin

<h2>120, nivelul de sunet la decolarea unui avion</h2>Iar cei din tribună au dus nivelul decibelmetrului la 110. Aceasta a fost valoarea cea mai înaltă înregistrată în Giulești. Ca să ne facem o idee cam cât înseamnă acest nivel, să ne gândim că de la 30 de dB începe să se audă o șoaptă sau atmosfera dintr-o cameră foarte liniștită, la 60 de dB este o conversație normală, la 80-90 dB se aude traficul intens din București, 100 dB este nivelul de la un concert, iar 120 de dB este nivelul sunetului atunci când decolează un avion. Am înregistrat live cât a fost nivelul sunetului la golul lui Dina Grameni și, de asemenea, la strigătul din Vechea Troie, „Ahoe”. <h2>Un mesaj, dincolo de scor</h2>Am vorbit cu marcatorul golului victoriei imediat după meci și ne-a zis ce a transmis această partidă la început de Play-Off: Consider că am fost, cel puțin în ultimul timp, mult mai uniți. Suporterii au fost ceva de nedescris, un lucru minunat, ne-au susținut până la capăt. „Și s-a simțit asta.” Pentru Rapid, urmează <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-play-off-cfr-rap">întâlnirea din Gruia</a>, cu CFR, vineri, 20 martie, iar Dinamo așteaptă <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-play-off-din-ucv">vizita Craiovei</a> joi, pe 19 martie. Să vedem, să trăim și să auzim spectacolul. Decibelmetrul e pregătit.

superliga 2026

Fotbal

sâmbătă 04 aprilie

duminică 05 aprilie

luni 06 aprilie

vineri 03 aprilie