FC Argeș

CFR Cluj

Stadionul Dr. Constantin Rădulescu

Dinamo București

FC Universitatea Cluj

Cluj Arena

Universitatea Craiova

FC Rapid București

Stadionul Giulești

FC Botoșani

FK Csikszereda

Stadionul Municipal Miercurea Ciuc

FCSB

AFC Hermannstadt

Stadionul Municipal Sibiu

Metaloglobus

FC Farul Constanța

Stadionul Central Ovidiu

Oțelul Galați

Petrolul Ploiești

Stadionul Ilie Oană

UTA Arad

Unirea Slobozia

Stadionul 1 Mai

Marius Huțu

Meciul de fotbal dintre U Cluj si Dinamo Bucuresti in Superliga Nationala, la stadionul Cluj Arena, din Cluj-Napoca, 23 mai 2026. © Action Foto / Mihaela-Ionela Bobar. Unauthorized use is prohibited. All rights reserved.

CRONICĂ

https://www.youtube.com/watch?v=CC0MuBJS1IA

Confruntarea dintre Dinamo și Universitatea Cluj a avut, din start, un sentiment special. Dinamo nu avea niciun obiectiv direct în meci, câinii concentrându-se pentru finala pentru un loc de Conference League, meci pe care îl vor juca împotriva celor de la FCSB sau FC Botoșani. Cu o grămadă de probleme de lot, Zeljko Kopic căuta să facă ultimele reglaje înainte de ultimul meci, care avea să îi definească sezonul, având speranța că munca de pe întreg parcursul anului avea să fie încununată cu o calificare în Europa. De partea cealaltă, Universitatea Cluj venea ca o echipă prăbușită, după ce, săptămâna trecută, a pierdut toate obiectivele pentru care a luptat. Într-o singură săptămână, ardelenii au pierdut finala Cupei României, dar și finala campionatului de la Craiova, unde echipa a capotat într-un meci pe care nu avea voie să îl piardă. Pentru „șepcile roșii”, meciul chiar nu mai avea nicio miză, mai ales după remiza de ieri a CFR-ului, fiind evident că Universitatea va încheia sezonul pe locul 2, la diferență de puncte de principalul adversar din oraș. Dinamo a început mai bine, a dominat debutul de meci, iar Musi (4) a adus primele emoții în careul advers, când a reușit o preluare spectaculoasă, dar nu a reușit să își facă pașii pentru a avea și o finalizare de succes. După primul sfert de oră a intrat în joc și Universitatea Cluj, care a reușit chiar să marcheze prin Atanas Trică (17), dar reușita atacantului a fost anulată pentru o poziție infimă de ofsaid. Atacantul ardelenilor cerea validarea golului, motivând că un adversar a deviat mingea înainte ca aceasta să ajungă la el, dar argumentul jucătorului nu a cântărit prea mult în decizia centralului Baban.

Dinamo a recepționat mesajul adversarului și a reacționat după doar câteva minute, prin Alexandru Pop, care a șutat spectaculos de la peste 20 de metri, dar mingea a atins bara și a ieșit în afara terenului, la o fază la care Lefter a plonjat târziu și ar fi fost învins dacă atacantul și-ar fi cadrat mai bine șutul. Totuși, deschiderea scorului a venit la poarta cealaltă. Gheorghiță a primit mingea la marginea careului, a pătruns hotărât și a șutat la colțul scurt. Roșca a fost păcălit ușor, la o fază la care trebuie să fie mult mai atent, Universitatea trecând în avantaj, deși părea că Dinamo deține controlul jocului. Imediat după marcarea golului, gazdele au închis toate traseele spre propria poartă, iar Dinamo nu a mai avut prea multe idei pentru a se apropia de buturile clujenilor. Astfel, după primele 45 de minute, clujenii au intrat în avantaj la cabine, după o repriză în care Dinamo s-a zbătut parcă mai mult, dar Universitatea a jucat mult mai inteligent și mai pragmatic, chiar dacă oaspeții au avut un control ușor al posesiei, un detaliu care însă nu a ajutat-o foarte mult. Partea a doua a început bine tot pentru Dinamo, care a fost aproape de egalare după o reluare cu capul a lui Boateng, dar defensiva clujeană a reușit să respingă în corner. După doar câteva minute, Cristiano Bergodi a început să schimbe rândurile, trimițându-i în teren pe Drammeh și pe Nistor, cu speranța că cel din urmă va reuși să aducă mai multă inovație la mijlocul terenului.

Deși repriza secundă se anunța ca fiind una care promitea foarte mult, jocul a fost mai degrabă unul închis, chiar dacă ambele formații și-au trecut în cont câte o ocazie importantă. Musi (63) a căutat egalarea cu un șut puternic de la marginea careului, după care Postolachi (67) a fost aproape de a închide meciul cu o lovitură periculoasă de cap, care a trecut foarte puțin pe lângă poartă. Golul egalării a venit, totuși, în finalul meciului, când Musi (85) a primit cu șansă o minge de la tânărul Darbă, iar jucătorul adus de la FCSB a trimis mingea în plasă din doar câțiva metri. Meciul a adus și semne pozitive pentru “câinii roșii” înaintea duelului decisiv pentru calificarea în Conference League, elevii lui Zeljko Kopic așteptând acum duelul de mâine seară pentru a-și afla ultimul adversar al sezonului. Universitatea Cluj încheie un an bun, în care a fost foarte aproape de două performanțe uriașe, dar la finalul căruia trebuie să se mulțumească doar cu poziția de vicecampioană.

Dinamo a arătat bine în duelul cu vicecampioana, într-un meci în care a reușit însă să egaleze doar pe final.

U Cluj - Dinamo 1-1. Antrenament reușit

Ce coșmar a trăit Farul Constanța, care a ajuns să joace meciul de baraj pentru rămânerea în Superliga. După un sezon plin de sincope, Gheorghe Popescu a ales să meargă, în finalul sezonului, pe mâna lui Flavius Stoican, dar decizia acestuia nu s-a dovedit a fi una inspirată până în final. Tehnicianul nu a reușit nicio victorie de când a preluat echipa, având trei înfrângeri și două egaluri până la primul duel cu Chindia Târgoviște. Farul ar mai fi avut nevoie de un singur punct pentru a evita emoțiile barajului, dar ultimul meci din campionat, cu Metaloglobus, a readus în prim-plan toată suferința constănțenilor. Farul a avut un ghinion fantastic după ce a asediat poarta adversă, dar, la final, a fost nevoit să se recunoască învins și să accepte duelul pentru rămânerea în Superliga. De partea cealaltă, Chindia a profitat din plin de slăbiciunile adversarilor din Liga a 2-a, și-a așezat din timp dosarul pentru a obține licența și, astfel, s-a trezit în fața unei duble care i-ar putea schimba viitorul, chiar dacă a încheiat campionatul pe locul 6. Nici de la formația din Târgoviște nu veneau vești prea îmbucurătoare, jucătorii fiind nemulțumiți de situația financiară de la echipă, chiar dacă aceștia au avut, la un moment dat, opt înfrângeri consecutive în play-off. Astfel, duelul se anunța unul al două echipe suferinde, cărora o victorie le-ar fi șters toate păcatele, iar timorarea constănțenilor s-a simțit mult mai intens în debutul meciului, echipa antrenată de Stoican părând că a tras toată presiunea acestui baraj asupra sa. Au fost necesare doar 12 minute pentru ca Farul să își arate intențiile ofensive, dar ratarea lui Ișfan a băgat întreaga echipă într-un con de umbră, din care oaspeții au ieșit extrem de greu. Alibec a pasat foarte bine din banda stângă a terenului, iar Ișfan, din poziție ideală, cu toată poarta în față, a șutat pe lângă. Cireașa de pe tort a venit însă în minutul 22, când și defensiva marinarilor a clacat. Rafael Munteanu a gafat incredibil în poarta constănțenilor, a scăpat o minge foarte ușoară din mâini, iar Popadiuc, aflat pe fază, a profitat din plin și a reușit să deschidă scorul, spre încântarea fanilor Chindiei care au venit la stadion. A fost un moment care a necesitat peste șapte minute de discuții în camera VAR pentru ca golul să fie validat, dar, în cele din urmă, reușita Chindiei a fost validată.

A fost un moment din care Farul nu și-a putut reveni pe parcursul primei reprize, echipa părând în pană totală de idei și panicată de posibilul deznodământ negru al unui baraj la care nu și-ar fi dorit niciodată să ajungă. Totuși, constănțenii au avut și noroc, pentru că primele 45 de minute puteau să se încheie și mai rău. În minutele de prelungire, Popadiuc a apărut din nou la finalizare în urma unui corner. Acesta a trimis mingea foarte periculos, cu capul, spre poartă, dar același Rafael Munteanu a avut, de această dată, un reflex prin care a reușit să își țină echipa în joc și pentru partea a doua a meciului. În debutul reprizei secunde, norii negri au părut că se ridică de deasupra Farului, pentru că Alibec a reușit să egaleze la o fază foarte controversată, la care nu a fost clar dacă mingea a depășit linia porții în urma unei lovituri libere. Mai mult decât atât, în minutul 59, Ișfan a reușit o capodoperă, trimițând mingea în vinclu din colțul careului și ducând scorul la un 1–2 mult mai liniștitor pentru constănțeni. Inexplicabil, după acel moment, Farul a încetat să mai joace, considerând că meciul este ca și jucat, dar Chindia a avut alte planuri. Honciu i-a pasat foarte bine lui Florea (70), iar atacantul gazdelor l-a executat sec pe Rafael Munteanu, cu o scăriță de efect, care a adus panica totală în cadrul echipei constănțene. După doar câteva minute, Pesic a părut că va profita din plin de o nouă greșeală incredibilă a lui Munteanu, dar jucătorul s-a împiedicat cu toată poarta goală în față, chiar în fața golului victoriei. Tot Pesic (80) a fost cel care și-a reparat gafa uriașă un minut mai târziu, când a reușit să înscrie dintr-o poziție mult mai complicată, pentru un 3–2 incredibil. Farul a reușit totuși să revină, în minutul 88, când Markovic, introdus în teren cu doar câteva minute înainte a reușit să egaleze, după o pasă venită din banda dreaptă a terenului. Mai mult decât atât, constănțenii puteai să câștige în al 5-lea minut de prelungiri, dar Radaslavescu și Cojocaru au ratat incredibil. Un singur lucru este cert în privința returului. Acesta va fi unul de foc, iar lupta pentru un loc în Superliga se va juca la intensitate maximă.

Chindia a făcut un meci mare în duelul cu Farul, dar a fost egalată în finalul partidei, duelul din retur urmând să fie decisiv

Chindia - Farul 3-3. Se îngroașă gluma

Levente Balint

Meciul de fotbal dintre CFR Cluj si FC Arges in Superliga Nationala, la stadionul Dr. Constantin Radulescu, din Cluj-Napoca, vineri 22 mai 2026. © Action Foto /Simion Sebastian Tataru Unauthorized use is prohibited. All rights reserved.

https://www.youtube.com/watch?v=kOCZSTia5-M

CFR avea asigurat locul de Europa dinaintea partidei, astfel că meciul cu FC Argeș a fost unul cu caracter simbolic. Se retrăgea Ciprian Deac. Un fotbalist care apare automat la orice definiție legată de CFR Cluj. Deac a mai jucat și la alte cluburi, dar el se confundă cu CFR-ul modern. Dincolo de bani și trofee, Deac este un gladiator contemporan care a creat nu doar plusvaloare fotbalistică, ci și emoție și apartenență.&nbsp; FC Argeș a avut un obiectiv mai degrabă prozaic. Dacă bătea, iar Rapidul ar ceda cu Craiova, ar fi terminat pe 5, un loc care ar aduce bani în plus din redistribuirea drepturilor TV. Piteștenii voiau, evident, să obțină un scor care să le mai atenueze din amărăciunea unui play-off mai degrabă cenușiu. Argeșenii au aliniat o formulă de start apropiată de ce au folosit în această primăvară. CFR a lăsat pe bancă nume precum importante precum Camora, Sinyan, Muhar, Korenica sau Cordea.

CFR, CEA MAI MARE OCAZIE ÎN PRIMA PARTE S-a cunoscut în startul partidei că argeșenii au o miză de jucat, ei având cele mai importante situații în primele 20 de minute. În minutul 9, Rădescu nu a profitat de o ezitare în lanț a gazdelor și a tras de la 15 metri&nbsp; lângă poartă. Apoi, urcat în careu în stil propriu, Tudose a încercat vigilența lui Gal în minutul 18, dar portarul de 25 de ani care a debutat vineri seara în Superliga a fost la post. Balanța atacurilor a început să se încline înspre gazde, asta grație ambiției lui Ciprian Deac de a oferi un meci luminos la despărțirea de fotbalul activ. El l-a servit în minutul 26 pe Zahovic din corner, dar slovenul a reluat cu capul în afara porții. Iar peste două minute, tot Deac l-a găsit în careul mic pe Păun, însă acesta nu a reușit să direcționeze mingea către buturile lui Straton. Nu a fost un joc foarte agreabil, dar finalul primei părți a adus o primă șansă reală. După o fază prelungită de atac, Păun a nimerit transversala, în minutul 42, mingea fiind și deviată de Sadriu. Publicul a fost extrem de cald și entuziast, omagiindu-l exemplar pe Deac. Însă jocul a fost prea prudent, fără scânteie și ritm.

Pirvu, Yanis

FINALUL A SALVAT SPECTACOLUL Jocul s-a animat însă odată cu trecerea timpului. Sfaiț a avut primele șanse serioase când, în minutul 48 șutul său expediat de la 18 metri a fost scos de Straton, iar în minutul 57 același Straton a prins mingea trasă de clujean din 14 metri. Nivelul partidei a crescut odată cu intrarea rezervelor Biliboc, Korenica și Aliev. Ultimul a fost blocat la șapte metri de Garutti, în minutul 73. Dar, a ieșit la rampă un alt jucător intrat în partea secundă. Argeșeanul Pîrvu a trimis un șut cu efect prins de Gal, dar în minutul 80, la capătului unu contraatac rapid, a marcat superb, de la 12 metri, cu un șut sub bară, pentru 0-1. Dar, seara nu avea cum să se încheie cu un eșec pentru omagiatul zilei. Imediat după ce, în lacrimi, Deac a părăsit terenul în minutul 82, a venit golul de 1-1. Era minutul 86, iar Fică, de la 16 metri, a șutat cu sete pentru golul egalizator. După acest joc, nu doar Deac este în centrul discuțiilor. Este de văzut și ce va face Pancu. Se vorbește tot mai concret despre plecarea sa la Rapid. Un lucru este însă clar. Pancone a scos CFR-ul din catacombele clasamentului, în toamnă, și a dus-o în Europa. Ar merita și el o reverență.

Egal la retragerea unei legende

CFR-FC Argeș 1-1. Reverență pentru Deac

Andu Kedei

INTERVIU

Stjepan Tomas a ajuns la Dunăre într-un moment de impas pentru gălățeni. Croatul a asigurat un final liniștit de sezon pentru Oțelul, formație care a încheiat play-out-ul pe locul 9. Tomas are 50 de ani și a avut o carieră absolut respectabilă ca jucător, fiind campion cu Dinamo Zagreb, Fenerbahce, Galatasaray și Rubin Kazan. Fundaș central, a jucat cu Croația la Mondialele din 2002 și 2006. Ca tehnician, a antrenat în Croația, Turcia, Moldova și Arabia Saudită. Tocmai și-a prelungit angajamentul cu Oțelul și ne-a povestit care sunt ambițiile sale în noul sezon. Am vorbit cu el despre carieră, antrenorii care l-au influențat și alte lucruri neștiute publicului român.

Ați venit la Oțelul în martie, când gălățenii nu erau chiar în cel mai bun moment. Ați riscat puțin, fiindcă este greu să vii într-un campionat în care nu ai mai activat, la o formație cu probleme sportive. Cum de ați semnat cu Oțelul?&nbsp;Am avut un prieten în Moldova,&nbsp; cel care m-a propus la Sheriff Tiraspol. Am rămas în relații foarte bune cu el și tot el a fost cel care m-a propus la Oțelul. El a luat legătura cu Octavian Moraru, cel care este în conducerea clubului. Acel prieten al meu mi-a spus de Oțelul, eu am analizat echipa. Am văzut că formația are calitate. S-a văzut și că nu erau în cea mai bună perioadă, trecea printr-o criză, dar mi-am dat seama că pot relansa formația.Cum caracterizați traseul Oțelului, de când ați preluat echipa?&nbsp; Dacă avea licență europeană, Galațiul putea să joace în barajul pentru Conference League.Sunt mulțumit de cum am încheiat campionatul, chiar eram într-o ascensiune în ultimele runde. Am avut trei victorii și două egaluri în ultimele cinci meciuri. Păcat că s-a încheiat campionatul! Aveam o serie pozitivă.

"Știam că Oțelul a jucat la un moment dat în Champions League, că a câștigat campionatul. Este un club care a evoluat în cupele europene, am văzut pe internet tot ce ține de tradiția clubului, de susținerea fanilor. Galațiul este un oraș de fotbal. Asta m-a atras și am dorit să ajung în campionatul românesc, să văd cum este, am discutat și cu Zeljko Kopic și Gică Hagi. A fost o provocare pentru mine să vin în Superliga"

Au fost câteva sincope, de pildă meciurile cu Slobozia și Botoșani, când s-au pierdut puncte pe final. La unele jocuri de acasă, unii suporteri nu au mai avut răbdare cu echipa. Cum ați trecut peste acele situații?&nbsp;Meciul de la Slobozia a fost primul, tocmai venisem. Am urmărit echipa, dar încă nu ne cunoșteam bine. S-a pierdut acel joc, dar apoi a venit întreruperea pentru partidele inter-țări. Astfel, am avut mai mult timp să cunosc echipa, să lucrez cu ei. Dar, încet, jucătorii au asimilat ce le-am cerut, au înțeles filosofia mea, fotbaliștii au preluat-o. Și sunt foarte mulțumit de cum au reacționat jucătorii. Am intrat într-o serie de rezultate pozitive și sunt satisfăcut de cum s-a încheiat sezonul.Site-ul oficial al Oțelului a anunțat joi că ați prelungit contractul cu clubul. Care sunt ambițiile pentru viitoarea stagiune?Am vorbit cu președintele și cu directorul sportiv, iar ambiția noastră este de a face un pas înainte. Sigur vom face totul pentru a ne întări lotul și pentru a fi mai competitivi. Să încercăm să ne luptăm pentru play-off, de ce nu? Eu sunt ambițios, simt că se pot face lucruri mai mari. Sunt încrezător că putem să ne batem pentru play-off.

"SUPERLIGA ARE CAPACITATEA DE A CREȘTE "Ați evoluat în mai multe țări, ca jucător, apoi ați activat în Turcia, Moldova sau Arabia Saudită ca tehnician. Cum percepeți fotbalul românesc?Fotbalul românesc este o foarte plăcută surpriză pentru mine. Am văzut meciurile și din play-out, și din play-off. Am observat că sunt foarte bune formații, Craiova, cele din Cluj, Dinamo, sunt grupări cu tradiție în spate. Și în play-out am văzut echipe de calitate. FCSB a jucat surprinzător în play-out, chiar dacă este o echipă de valoare, care joacă mereu în Europa. Să nu uit de UTA. Cred că Superliga are capacitatea de a crește, de a deveni o ligă mai puternică. Sunt stadioane moderne, este un campionat foarte urmărit, foarte mediatizat de televiziuni. Sunt convins că fotbalul românesc va crește.Cum ați compara Superliga cu prima divizie croată, HNL? Noi avem foarte mulți jucători buni, talentați. Se poate lucra mult la intensitate, la mai multe aspecte. Cred că Superliga și HNL sunt foarte asemănătoare.Ați pomenit de Kopic, cel care are o imagine foarte bună aici și care a realizat lucruri excelente la Dinamo. Jucătorii croați sunt foarte apreciați la noi. Care este rețeta croaților, de a se adapta cam peste tot în lume?Asta este mentalitatea noastră, ne este mereu ușor să ne adaptăm, indiferent de împrejurări. Așa suntem ca popor, asta e mentalitatea noastră. Nu este greu pentru noi, mai ales în România, unde fotbalul se ridică în fiecare an și fotbaliștii croați vor o ascensiune prin Superliga.

PLĂCUT SURPRINS DE ROMÂNIA, CREDE ÎN SELECȚIONERUL HAGIRomânii se mândresc cu ospitalitatea, cu gastronomia… Cum percepeți România ca țară, ca stil de viață, cultural…?Sunt plăcut surprins. Am trecut prin câteva orașe, capitala București este foarte frumoasă… La fel este și Galațiul, situat pe malul Dunării. Îmi plac România, cultura locală, la fel și gastronomia. Știam de aceste lucruri, dar acum, că sunt aici, mi s-a confirmat și totul constituie o surpriză plăcută.Ați pomenit de Gheorghe Hagi. Cum v-a influențat cariera de fotbalist? Sigur că m-a ajutat mult după ce am încheiat cu Fenerbahce și m-a dus la Galatasaray. Nu am decât cuvinte de mulțumire pentru el. M-a chemat la Galata, a făcut o treabă foarte bună acolo. Dacă nu era el, cine știe dacă ajungeam la Galatasaray, iar cariera mea ar fi avut acea continuare.Cunoașteți bine fotbalul nostru, îl știți bine și pe Hagi. Cum vedeți drumul lui ca selecționer?Știu bine filosofia lui și cum gândește Gică Hagi. Îi place să joace fotbal și România poate face un salt cu el. Naționala României merită merită să facă un pas înainte, să participe la competiții majore, are fotbaliști de calitate. Îi urez succes și îmi doresc ca România se se califice la o competiție importantă." ÎN FOTBALUL DE AZI, NU EXISTĂ REZULTATE FĂRĂ ORGANIZARE DEFENSIVĂ"Apropo de competiții mari. Ați evoluat la două campionate mondiale, în 2002 și 2006. Cum este să joci la un asemenea eveniment sportiv?Este un sentiment extraordinar, îmi pare rău că nu am prins și Mondialul din 1998, puteam avea trei la activ. Înainte de Franța, m-am accidentat la cantonamentul de la Porec. Este un sentiment de nedescris să joci pentru națională la o asemenea competiție. Poți evolua în Champions League, la campionatul european, dar Mondialul este ceva cu totul special.Care sunt antrenorii care v-a influențat cel mai mult în carieră?Am lucrat cu mulți tehnicieni care m-au influențat, precum Hagi, regretatul Christoph Daum sau Eric Gerets. L-aș pomeni însă în mod special pe Kurban Berdyev, care m-a pregătit la Rubin Kazan. Este un foarte mare antrenor. Nu este foarte cunoscut în lume. Mi-a lăsat o impresie puternică. Am fost cu el la Rubin și am câștigat campionatul, am evoluat în Champions League contra lui Inter și a Barcelonei. M-a influențat mult atât în cariera mea de jucător, cât și ulterior ca antrenor. "Da, filosofia mea este una ofensivă, îmi place să jucăm fotbal. Dar în fotbalul de astăzi, fără o organizare defensivă bună, nu există rezultate. Putem juca frumos, plăcut ochiului. Dar astăzi trebuie să ai și o apărare bună"&nbsp; Sunteți născut la Bugojno, în actuala Bosnie-Herțegovina. Ați plecat ca adolescent de acolo în Croația. Care a fost contextul mutării, a avut legătură și cu războiul?Am plecat la Zagreb la 16 ani și am trecut la Dinamo. Când a început războiul eram la Bugojno. A trebuit să plec fiindcă nu puteam să-mi continui cariera acolo, nu mai erau condiții de a juca fotbal. Eu am evoluat la echipele juvenile ale fostei Iugoslavii. Dinamo era una din opțiunile mele, mereu am fost fan al acelei echipe. Drumul m-a adus astfel la Zagreb și acolo mi-am continuat cariera.Ați investit în Croația în domeniul imobiliar. Este a doua viață, pe lângă cea de antrenor. Cum de ați investit în această zonă?&nbsp; Glumind puțin, vă gândiți să aveți o variantă de rezervă când vă veți pensiona din fotbal?Da, și asta, dar să nu uităm că țara mea este o destinație turistică importantă. Am investit în acest domeniu, am luat terenuri. Am construit case, complexe, vile cu bazine. Investesc în turism și cred că este un lucru bun, de viitor, și pentru pensie, de ce nu...

Stjepan Tomas, despre ambițiile Oțelului, nivelul Superligii și relația cu Gheorghe Hagi

"Sunt încrezător că putem să ne batem pentru play-off"

Ionuț Tătaru

ANALIZĂ

În paralel cu ultima etapă din play-off, unde mizele sunt minore, avem barajul din play-out pentru Conference League și cele două dueluri de menținere/promovare. Așadar, încă se joacă pentru lucruri importante. Pe ce ar trebui să stăm cu ochii în acest sfârșit de săptămână?

<h2>Debut decisiv pentru Marius Baciu</h2>

Într-un sezon agitat, cu rezultate dezamăgitoare și multe schimbări pe bancă, FCSB are totuși șansa unei ieșiri onorabile și să se califice în Conference League. Va trebui, în primul rând, să treacă de FC Botoșani și, dacă va reuși, va avea apoi derby cu Dinamo. Campioana precedentelor două sezoane de Superliga va aborda duelul contra moldovenilor cu un nou antrenor. Marius Baciu are parte de un debut decisiv pentru soarta echipei.

Olaru, Darius

Ambele formații au părut în ultima vreme să fie cu gândul doar la acest meci. FCSB nu a câștigat și a marcat un singur gol în cele mai recente trei etape. Botoșaniul e fără victorie în precedentele patru runde. În play-out, elevii lui Marius Croitoru au câștigat cu 3-2 pe teren propriu în fața roș-albaștrilor, însă moldovenii nu s-au mai impus din 2019 în duelurile directe considerate în deplasare.

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid0X5y1aDmaWYmRqqGFjYW5jaYA683JtCfSmp1VdaAoitdhFkEGstsNpQtS1BnChyVZl

<h2>Pot echipele din liga a doua să pună probleme la baraj?</h2>

În ultimii ani, echipele din liga a doua au reușit constant să producă surprize la barajele de menținere/promovare. Un lucru care ar trebui să le pună în gardă pe Farul și pe Hermannstadt. Constănțenii o vot întâlni pe Chindia, care a avut un parcurs modest în play-off-ul eșalonului secund și joacă această dublă doar pentru că alte formații nu au primit licență. Însă nici gruparea de la Ovidiu nu e într-o situație foarte confortabilă, în special din punct de vedere mental, astfel că orice este posibil. În schimb, sibienii vor avea un adversar în mare formă. FC Voluntari e la baraj pentru al doilea an la rând și vine după ce a făcut 25 de puncte din 30 posibile în play-off-ul din liga a doua. Dar și Hermannstadt e într-un moment bun. Victoria cu FCSB (2-0), care a ajutat-o să scape de retrogradarea directă, a fost al șaselea meci la rând fără eșec în Superliga.

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid027XCasNirh8hhr1mQZJcvPtHuKhboyJ4cW4aGTjAQCRJBqbzU9sHai8N4UbmVfrZul

<h2>Dueluri pentru orgoliu la Cluj și în Giulești</h2>

Noua campioană, Universitatea Craiova, merge în Giulești pentru ultimul meci oficial pe care îl va disputa în acest sezon. Va încerca să onoreze cele două trofee cucerite în actuala stagiune, în fața unei echipe care încheie campionatul după o altă dezamăgire. Rapid are ca obiectiv doar să se despartă de propriii fani cu o prestație solidă și un rezultat pe măsură. Și să evite o clasare pe ultimul loc în play-off, în cazul în care FC Argeș câștigă în Gruia cu CFR Cluj. Primul dintre cele două meciuri care se joacă la Cluj în această rundă este cel care deschide etapa, vineri seară. CFR e gazdă pentru FC Argeș, echipa care s-a obișnuit să piardă puncte pe final, dar care vrea ca pe final să scape de locul 6. Pentru asta, trebuie să câștige contra băieților lui Pancu, siguri de clasarea pe podium și de prezența în Conference League. Va fi și momentul despărțirii lui Ciprian Deac nu doar de alb-vișinii, ci și de fotbal, după o carieră de excepție.

Deac Retragere - Video web thumbnail.jpg

Apoi, sâmbătă, pe Cluj Arena, vicecampioana Universitatea Cluj va încerca să le ofere fanilor o victorie de sfârșit de sezon, contra lui Dinamo, care este deja cu gândul la barajul de Conference. Cu siguranță, suporterii ”Șepcilor roșii” vor fi prezenți în număr mare și își vor aplauda favoriții pentru emoțiile oferite în actuala stagiune și pentru felul în care i-au făcut să viseze. În unele cazuri, chiar contează mai mult drumul, nu destinația.

Știm campioana, cine a retrogradat direct și aproape toate reprezentantele României în ediția viitoare a cupelor europene, dar tensiunea și dramatismul din Superliga încă nu s-au terminat

Ultima etapă din play-off și barajele pentru Europa și menținere/promovare: lucruri de urmărit

Andreea Cio

Reportaj

Într-un club există jucători importanți. Există jucători care câștigă trofee. Și există jucători care, fără să-ți dai seama, rămân acolo suficient de mult încât ajung să măsoare timpul. Pentru mulți suporteri ai CFR-ului, <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/deac-ciprian-751b3873">Ciprian Deac</a> a fost mereu acolo. Au venit antrenori, au plecat colegi, s-au schimbat generații, s-au adunat titluri și sezoane. El a rămas.Născut la Dej, pe 16 februarie 1986, Deac și-a început cariera profesionistă la Unirea Dej, iar în vara lui 2006, la doar 20 de ani, făcea pasul către <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/cfr-cluj">CFR Cluj</a>. Nu știa atunci că începea o relație care avea să dureze aproape două decenii și să îl transforme într-un simbol al clubului din Gruia.În primul său sezon la CFR, 2006-2007, Dorinel Munteanu a fost cel care i-a oferit debutul, apoi echipa a fost preluată chiar de Cristiano Bergodi, actualul antrenor al marilor rivali de la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-universitatea-cluj">Universitatea Cluj</a>. CFR a terminat atunci campionatul pe locul al treilea, însă ceea ce urma avea să schimbe istoria clubului.Un sezon mai târziu, în 2007-2008, sub conducerea lui Ioan Andone, Ciprian Deac și CFR au scris una dintre cele mai importante pagini din fotbalul românesc: au câștigat primul titlu din istoria clubului și Cupa României, o dublă ce a schimbat statutul echipei.

Apoi au venit ani în care drumurile lui Deac și ale CFR-ului s-au despărțit și s-au reîntâlnit de mai multe ori. A fost împrumutat la Oțelul Galați, transferat la Schalke 04, apoi a ajuns, tot sub formă de împrumut, la Rapid. După această aventură a revenit în Gruia în 2012. S-a întors acasă. O nouă despărțire și o nouă experiență l-au regăsit pe Ciprian în Kazahstan, înainte ca, în ianuarie 2017, să revină pentru a treia oară la CFR. De data aceasta definitiv. La începutul sezonului următor a primit tricoul cu numărul 10. Un detaliu aparent simplu, dar care a devenit unul dintre momentele importante ale poveștii lui la CFR. Numărul care avea să îl însoțească într-o perioadă în care avea să devină lider, căpitan și jucător-emblemă. Iar cifrele spun povestea unei cariere greu de egalat.&nbsp;Meciul cu FC Argeș va fi cel cu numărul 621 la nivel de cluburi. Si meciul cu numărul 509 pentru CFR Cluj.&nbsp;111 goluri marcate pentru echipe de club și echipa națională a României, dintre care 90 pentru clujeni.&nbsp;135 assist-uri în toată cariera, dintre care 118 pentru echipa din Gruia.&nbsp;În palmares, puțini jucători din fotbalul românesc se pot apropia de el: - 7 titluri de campion al României, toate câștigate cu CFR Cluj - 3 Cupe ale României - 4 Supercupe ale României, fiind jucătorul cu cele mai multe Supercupe câștigate în România

În spatele tuturor acestor cifre rămâne însă ceva mai greu de măsurat. Pentru că, între timp, Ciprian Deac a devenit un exemplu de profesionalism, un reper, un lider și un nume care a ajuns să se confunde cu identitatea echipei. A venit la CFR la 20 de ani. Pleacă la 40 de ani ca unul dintre oamenii care au scris istoria clubului. În materialul realizat <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/deac-ciprian-751b3873">înaintea retragerii sale</a>, Deac vorbește despre leadership, presiune și anii petrecuți la clubul cu care și-a legat numele pentru totdeauna. Dar poate că unul dintre cele mai frumoase rezumate nu vine de la el: „Era un băiat tânăr cu păr lung. Eu eram un copil. Acum... el a îmbătrânit, eu am crescut. Viața trece,” povestește Mircea Coman, liderul de galerie al CFR-ului.&nbsp; În câteva cuvinte, a descris poate cel mai bine ce înseamnă un jucător care stă atât de mult într-un club: la un moment dat nu mai numeri sezoanele. Numeri anii din viață.

Acum, după toate golurile spectaculoase, pasele decisive, trofeele și emoțiile trăite în Gruia, vine și momentul pe care nimeni nu îl așteaptă cu adevărat.
„Ultimul meu meci în acest tricou va fi cel cu FC Argeș. De mic mi-am dorit, când va fi să mă retrag, să mă retrag cu stadionul plin și să fie un moment special.”Mihai Domșa, unul dintre suporterii și colecționarii CFR, explică o diferență simplă:
„Sunt jucători dedicați, sunt jucători care doar trec prin club și sunt jucători-pilon, jucători-emblemă. Deac este jucător-emblemă.”Iar când vorbește despre ce a încercat să lase în urmă, Ciprian Deac nu vorbește despre cifre, goluri sau statistici.

<h2 style="text-align:center;">„Am încercat să fiu un lider prin ceea ce arăt pe teren și prin ceea ce fac în afara terenului.”</h2>

Și poate că asta explică cel mai bine povestea lui Ciprian Deac. Nu faptul că se retrage un fotbalist. Ci faptul că, pentru mulți suporteri CFR, se încheie o perioadă din viața lor în care el a fost mereu acolo.Meciul de retragere va fi vineri, 22 mai, de la ora 20:30, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, în ultima etapă a acestui sezon de Superligă.Mulțumim pentru spectacol și pentru poveste, decare!&nbsp;

Meciul de fotbal dintre AFC Hermannstadt si CFR Cluj in Superliga Nationala, la Stadionul Municipal Sibiu, 16 februarie 2026. © Action Foto / Simion Sebastian Tataru. Unauthorized use is prohibited. All rights reserved.

Numărul 10 al CFR-ului se pregătește de ultimul meci al carierei în tricoul echipei pentru care a devenit simbol.

Ciprian Deac: „Presiunea! Cu asta m-am hrănit.”

Ana-Maria Popescu

35 de ani trecuseră de la ultimul titlu câștigat în Bănie, iar acum Filipe Coelho și jucătorii săi au reușit să aducă un nou titlu Olteniei. Exact ca acum 35 de ani, cu un event, totul în mai puțin de o săptămână, exact în fața aceluiași adversar, Universitatea Cluj. Stadionul „Ion Oblemenco” a fost un adevărat Vulcan, cu mult înainte de startul meciului și mult după final. Fluier final și start petrecere. Fotbaliștii s-au dezlănțuit, iar noi am reușit să stăm de vorbă cu ei chiar pe teren, acolo unde au sărbătorit alături de familiile lor. De la lacrimile lui Tudor Băluță până la discursul luptătorului Romanchuk, de la conexiunea dintre Assad și Nsimba, până la momentele tată-fiu dintre Assad și tatăl său, Ghassan, dar și Vasile Mogoș și tatăl său, Pavel. Totul, în materialul video de mai sus.

Universitatea Craiova este noua campioană din Superliga României, iar noi am fost la meciul de pe „Ion Oblemenco”, unde jucătorii pregătiți de Filipe Coelho au scris istorie.

„Echipa asta m-a făcut să iubesc fotbalul!” Declarațiile campionilor de la Craiova după titlul câștigat

Lucian Lipovan

SPECIAL

Universitatea Craiova a primit trofeul și medaliile pentru titlul câștigat în urma <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-play-off-ucv-ucj">victoriei cu U Cluj în penultima etapă</a> a playoff-ului.

CEREMONIA CAMPIONILOR! LIVE de la Craiova, premierea Universității, campioana Superligii 2025/2026

VLOG

Echipa Superliga Insider a mers cu decibelmetrul pe stadionul ”Ion Oblemenco”, pentru a testa câți decibeli ating fanii din Bănie. Un test serios, pentru că Universitatea Craiova a jucat cu Dinamo, într-un duel cu mari implicații în lupta pentru titlu.

Am vrut să vedem cât de tare se aud ”Leii din Bănie”

Vlog de Superliga. Cu decibelmetrul la Universitatea Craiova - Dinamo

ÎNAPOI LA PRIMII PAȘI

„Când ajungi în seria cu accidentări, înseamnă că nu e bine”, ne-a spus Tudor Băluță, râzând. Cu toate acestea, pentru mijlocașul Universității Craiova, lunga perioadă de indisponibilitate a avut și ceva pozitiv. Atunci a întâlnit-o pe cea care avea să-i devină soție. Tu ești unul dintre jucătorii care au revenit după o accidentare serioasă și de asta am și vrut să vorbesc cu tine. Voiam să te întreb dacă îți mai amintești momentul în care te-ai accidentat și dacă ai putea să îl relatezi. Am avut, din păcate, mai multe accidentări. Acum, bănuiesc că vă referiți la cea de când eram în Anglia. Da, a fost dificil pentru că, dacă țin bine minte, a fost cumva un an și jumătate, cu o perioadă de o lună, o lună și jumătate cu Jocurile Olimpice, în care am reușit să mă antrenez cu echipa națională U23 și să particip la JO. Dar aparițiile mele acolo au fost singurele apariții pe teren în decursul a mai bine de un an și jumătate. Cred că un an și 8 luni sau ceva de genul, alea au fost singurele două meciuri în care am jucat. Adică în 5 zile am jucat 10 minute și nu știu, 15 minute, 20 minute. Am avut două operații în perioada asta. La picior, la metatarsian, la piciorul stâng. Sunt multe de spus. În mod normal, era o accidentare care n-ar fi necesitat atât de mult timp de recuperare, însă, din păcate, după prima operație, mi-a recidivat, am simțit din nou durere atunci, la Jocurile Olimpice, și m-am dus imediat în Anglia, m-am operat din nou. Cred că ăla a fost momentul cel mai dificil, pentru că mă așteptam, după a doua operație, fiind și înapoi la Brighton, după împrumutul la Dinamo Kiev, că se vor ocupa foarte bine oamenii ăia de mine. Și chiar au făcut-o, nu zic că nu. Erau foarte interesați de a-mi oferi tot ce am nevoie pentru a mă recupera cât mai bine. Din păcate, a venit noiembrie-decembrie și era un moment în care ar fi trebuit să trec la pasul următor, și anume antrenamente cu echipa. Am făcut un antrenament sau două și am simțit că ceva nu e în regulă din nou. Am făcut iar niște teste, s-a dovedit, într-adevăr, că fractura aceea pe care o aveam din nou încă nu își revenise cum trebuia și ăla a fost cel mai dificil moment, pentru că deja veneam după aproape un an de zile în care, cum v-am spus, aproape nu jucasem deloc și, fiind zi de zi în sală, tratamente, departe de echipă, văzând jucătorii cum trec prin sală, după aceea se duc pe teren și așa mai departe, iar eu rămâneam acolo în fiecare zi, era dificil, normal! Și a fost greu atunci. Și atunci cumva mi-au și dat de înțeles că sezonul pentru mine e terminat, pentru că a treia oară în decurs de un an a trebuit să-mi pun gheata aceea specifică la picior, să-mi imobilizeze glezna și, automat, și metatarsianul. Din nou în cârje, din nou cu gheata aceea. Țin minte chiar că m-au lăsat acasă de sărbători, deși acolo, în Anglia, nu e pauză în perioada, dar au realizat și ei ce impact poate avea asupra mea toată povestea asta și mi-au zis: „Du-te acasă, stai cu familia de sărbători două săptămâni, liniștește-te, deconectează-te de fotbal și te-ntorci după aia și dai drumul iar la treabă”. Și așa a fost. Dificil! Chiar aveam colegi care îmi ziceau că mă vedeau în fiecare zi în sală, în fiecare zi în sală, în fiecare zi în sală și îmi ziceau că „Nu înțeleg cum faci, nu înțeleg cum reușești”. Nu sunt primul, nici ultimul, din păcate, care trece prin așa ceva. Dar e dificil! Nu e ceva ce-ți dorești, nu e ceva la care te aștepți. Vrei să fii pe teren, vrei să fii acolo alături de colegi, vrei să faci ceea ce îți place cel mai mult, ceea ce te face fericit. Dar e o alt fel de muncă pe care trebuie să o iei ca atare și să încerci la fel cum încercam pe teren, încercam și în sală să dau tot ce am mai bun. Cât de mare a fost durerea fizică? Durerea fizică, sincer, nu a fost extraordinar de mare, însă era o durere care nu îmi permitea să fac mai nimic pe teren. Nu poți să te lupți cu anumite chestii, nu poți să te lupți cu organismul, oricât de mult ți-ai dori. Decât să faci alte prostii după aia, să faci lucruri și mai grave, mai bine asculți de oamenii din jur și faci ceea ce ai de făcut. Dar, sincer, durerea fizică nu a fost așa mare. E dificilă mai mult munca aceea, zi de zi în sală, în piscină, tratamente, incapacitatea de a merge normal. Spre exemplu, în Ucraina, când m-am accidentat inițial, era luna ianuarie, dacă nu mă înșel, ianuarie-februarie, și ningea foarte tare afară și eu eram cu cârjele și cu gheata respectivă în picior, mi-era destul de greu. De aceea, de multe ori, alegeam să rămân la bază, să dorm la bază decât să mă mai duc acasă, mă plimbam... Oricum, dimineața trebuia să fiu înapoi la tratament și preferam să stau acolo și cred că mare parte din timpul meu acolo l-am dormit la bază, tocmai din cauza asta. Care au fost primele gânduri pe care le-ai avut atunci când ai realizat că ai o accidentare gravă? Da, cum am zis, mai trecusem prin accidentări înainte. Te afectează, normal! Inițial, e perioada aia în care nu știi că e o accidentare, spre exemplu, cum a avut colegul nostru Mihnea Rădulescu, care imediat îți arată că e ceva important, ceva grav. La mine, a fost o durere care cumva persista, mă deranja și care la un moment dat a devenit foarte puternică. Dar o perioadă mă gândeam: „Sper să nu fie ceva grav, sper să nu fie asta”. Cred că e gândul oricărui jucător și al oricărui sportiv când simte o durere. Încerci să te gândești și încerci să speri că nu e ceva atât de grav pe cât ar putea fi. Cum am spus, din nou, sunt accidentări mult mai grave decât ceea ce am avut. Din păcate, am avut cumva ghinionul, să zic, să se țină de mine accidentarea respectivă o perioadă îndelungată. Dar e frustrant, cred că ăsta e sentimentul, e frustrant. Mai ales că eram la Dinamo Kiev atunci și eram împrumutat până la finalul sezonului, mersesem acolo cu gândul să joc, să joc cât mai mult, să demonstrez ceea ce pot, să ajut echipa. Cumva mi-a fost luată șansa asta de a juca mai mult și e frustrant, mai ales că atunci veneau și Jocurile Olimpice, la care până la urmă am ajuns, dar am jucat foarte puțin. Și în al doilea meci în care am jucat am simțit din nou durerea aceea puternică. Atunci am simțit o durere mai puternică. Cred că atunci a fost singura dată în care am simțit o durere mai tare. A fost un pas mai puternic pe care l-am pus în gazon și am simțit ca o tăietură, ca un cuțit în picior acolo și mi-am dat seama imediat că ceva nu e în regulă, cu siguranță! Dar da, frustrare, dezamăgire, tristețe. Dar, cum am zis, nu poți să te afunzi prea mult în astfel de sentimente, în astfel de gânduri pentru că ține de fiecare să muncească cât mai mult după aceea când se recuperează, să dea tot ce are mai bun, cum am zis. Dai tot ce ai mai bun pe teren pentru că poți să faci asta. Nu poți să faci asta, dai tot ce mai bun în sală. Dai tot ce ai mai bun la tratament, ești atent acolo, asculți ce spune fizioterapeutul. Dai ce ai mai bun în piscină, poate când faci exerciții specifice.

Băluță, Tudor

De la acea accidentare a fost aceea prima operație pe care ai suferit-o în carieră până atunci sau ai mai avut și altele? Mai avusesem înainte, mai avusesem pe la vreo 16 ani o operație la menisc, la genunchiul drept. Și de atunci, de la operația asta, la picior, am mai avut două operații în zona abdomenului și aductorilor, pubalgie, dacă e un termen cunoscut în fotbal mai ales, e o accidentare specifică sporturilor precum fotbalul, prin care am trecut și eu. Asta a fost și ultima accidentare mai importantă pe care am avut-o acum un an și jumătate. Din păcate, am mai trecut și prin alte operații. Riscul meseriei, cum se spune. Face parte din viața de sportiv, din viața unui fotbalist. Sunt și cazuri fericite de jucători, care poate nu au o operație în întreaga carieră. Nu m-am uitat pe statistici sau ceva de genul, dar cred că sunt mai multe cazurile celor care au măcar o intervenție. Nu e un capăt de lume, dar nici plăcut nu e. Cât timp ai absentat în total? Toate accidentările sau doar perioada respectivă? În perioada respectivă, până ai revenit din nou pe teren și ai rămas. Cum am zis, m-am accidentat, cred că era ianuarie 2021. Am revenit puțin pe teren în, nu mai știu când au fost Jocurile Olimpice, exact sfârșitul lunii iulie 2021, începutul lunii august, după care din luna august cred că am jucat din nou în iulie sau august anul următor. Deci am avut aproape un an fără să joc. Asta a fost cu siguranță cea mai lungă perioadă din carieră în care nu am putut să joc. În astfel de perioade nu doar fizicul e afectat, dar și psihicul. Voiam să întreb dacă ai simțit nevoia să apelezi la specialiști, la profesioniști? Cei de la Brighton aveau departament de psihologie în club. Mi-au oferit ajutorul, am avut anumite discuții cu ei în anumite momente. Însă, sincer, am avut suportul familiei, suportul prietenilor, evident, dar, nu știu dacă e un lucru bun sau un lucru rău, încerc să mă descurc singur, să trec prin greutățile astea care îmi apar în față singur. Dar, evident, că există nevoie și de ajutor, nu doar mental, cât și lucruri banale. Țin minte, după Jocurile Olimpice, când m-am operat în Anglia, a venit mama și a stat cu mine o săptămână sau două și mă ajuta cu tot ce aveam nevoie. Să mă mișc un pic dintr-o parte în alta. Era mai greu atunci. Imediat după operație era mai greu, era și mai inflamat piciorul, aveam și anumite dureri. Perioada aceea e mai dificilă. La fel și după ultima operație pe care am suferit-o, la aductori, am avut parte de sprijinul soției mele. Atunci a fost, sincer, ca viață de zi cu zi... După operația de anul trecut a fost un pic mai dificil. Fiind la ambele picioare, ambii aductori, îmi era destul de greu să mă mișc. Aveam nevoie să îmi ridice picioarele, să mi le pună în pat. Chiar nu puteam să-mi folosesc picioarele și era dificil. Spre exemplu, la piciorul stâng, când am avut operația, măcar mergeam într-un picior, mă puteam folosi de unul, dar acum am avut la ambii aductori și aveam ambele cârje și picioarele mi le târam ușor. Era greu! Și mă ajuta ea, mă ajuta de dimineață până seara să mă îmbrac, să mă schimb, să mă mișc, să mă pun în pat, să mă dau jos din pat. Timp de o săptămână cam așa, după care am început să mă mișc mai ok. Ai nevoie de ajutor, ai nevoie și de sprijin cu siguranță! Îmi place, apreciez sprijinul celor din jur, dar mă consider o persoană puternică care poate face față oricărui obstacol. Cred că este totuși destul de dificil pentru un sportiv profesionist să aibă nevoie de alți oameni, să depindă de alți oameni, mai ales în prima săptămână atunci când ai și toate emoțiile alea și încărcătura aia. Da, e greu! Trebuie să cedezi controlul altcuiva. Totul se schimbă imediat. Poate cu câteva zile în urmă erai puternic, jucai, te antrenai și dintr-o dată, îți aduce cineva mâncarea în pat sau chestii de genul ăsta. E ciudat, cred că ăsta e termenul! Dar ajutorul celor din jur, clar, e important, mereu am apreciat, mereu apreciez și eu, oricând, dacă pot ajuta pe cineva aflat într-o situație de genul cu mare drag aș face-o și o voi face în cazul în care va fi vreodată vreo situație de acest fel. Da, depinzi de oameni, nu mai depinzi doar de tine și e puțin ciudat. Sunt, cum am zis, momente și momente în viață, în carieră. Treci prin ele... E ceva pentru care sunt recunoscător, sincer. Sunt recunoscător pentru toate momentele prin care am trecut în viață, atât bune, cât și mai puțin bune. Consider că poate am avut nevoie la momentele respective să trec prin ele. Mi-au schimbat puțin mentalitatea, puțin perspectiva asupra sportului, asupra fotbalului, asupra vieții, deci am încercat să iau totul ca atare și să rămân cu lucrurile pozitive. Ai simțit teamă atunci când ai început să te antrenezi după o recidivă? Te-ai gândit în momentul în care ai reluat antrenamentele acelea cu echipa că s-ar putea întâmpla din nou? Există, normal! Cred că pentru oricine există un anumit nivel de teamă, poate unii îl au mai mare, alții, mai mic, dar există cumva. Însă, sincer, în primele zile te obișnuiești iar, te adaptezi. M-a călcat cineva pe picior chiar acolo la un antrenament și instinctul a fost... M-a șocat puțin, dar după aia am alergat, am văzut că e ok și am zis: „Ok, e bine, merge”. Și după aia începi ușor, ușor... Ești mai agresiv din nou, faci o alunecare, o intrare prin alunecare, sari ca înainte, faci un sprint, o schimbare a direcției și când vezi că te simți bine și ești ok, îți recâștigi încrederea. Contează mult. După accidentare, ai nevoie de o perioadă să-ți recâștigi încrederea în tine, în corpul tău, în posibilitățile tale și, totodată, evident, în felul în care alergi, felul în care te informezi din teren, felul în care îți preiei mingea, felul în care pasezi mingea sunt lucruri care necesită o perioadă de adaptare după accidentări de lungă durată, evident! Spune-mi, te rog, cum este senzația aia atunci când ieși să te încălzești pe margine, știind că urmează să te întorci pe teren? Frumos, da. Țin minte, pentru mine s-a întâmplat fiind în tricoul Farului, la momentul respectiv. Da, eram nerăbdător, eram nerăbdător, sincer! La momentul respectiv, jucasem deja un meci sau două amicale. Mă simțeam bine, mă simțeam puternic, mă simțeam sănătos și așteptam să vină momentul debutului, să zicem redebutului. Și m-am bucurat, țin minte, chiar că am intrat și m-am simțit foarte bine meciul ăla. A fost un meci egal, un 0-0 acasă, dar am intrat bine și cu poftă de joc. Cred că, așa cum am spus și referitor la perspectivă, după accidentarea asta de lungă durată, am încercat să-mi setez un obiectiv personal, și anume de a mă bucura mai mult de fotbal și de meci, de antrenamente, de ce fac zilnic pe teren și în afara lui. Îmi propun mereu, mai ales la meci, să mă bucur cât de mult posibil de tot ce fac, de meciul respectiv, de fiecare meci în parte, pentru că am simțit ce înseamnă să nu pot să fii acolo pe teren. Îmi dau seama cât de fericit mă face să fiu acolo și vreau să simt asta meci de meci.

Tudor Cristian Baluta se bucura alaturi de suporteri si trofeu in Piata Ovidiu din Constanta, cu ocazia prezentarii trofeului, luni 22 mai 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Spune-mi cum se simte când revii după o perioadă atât de grea să reușești să câștigi titlul de campion în România. Simți așa că a fost ca o recompensă? Da, sincer da. A fost ceva la care nici eu poate nu mă așteptam, deși am venit cu gândul atunci la Farul, țin minte că vorbeam cu domnul Hagi la momentul respectiv și i-am zis că simțeam că avem un lot foarte bun, o echipă foarte bună la momentul respectiv și i-am zis că: „Anul ăsta câștigăm un trofeu 100%”. Și așa s-a întâmplat din fericire. A fost frumos. A fost un sezon special, mai ales revenind după o perioadă îndelungată fără a juca. Am avut un sezon bun atât cu echipa, cât și eu, personal. Am revenit la echipa națională, ceea ce pentru mine era un obiectiv și e mereu. Am avut performanțe bune la echipa de club, meciuri foarte bune A fost un moment, un sezon de vis să zicem, sincer! Probabil cel mai frumos din cariera mea de până acum. A contat mult și suportul soției mele. De asta zic trebuie să încerci să iei lucrurile frumoase. Mi-am întâlnit soția cumva datorită accidentării. Nu din cauza, ci datorită accidentării. Mi-am întâlnit soția pentru că eram în Barcelona, după ce se terminase sezonul respectiv la Brighton. Îmi expirase contractul cu Brighton. Am stat timp de două luni acolo, tocmai ca să lucrez cu niște preparatori fizici și niște fizioterapeuți, să mă pun cât mai bine pe picioare pentru momentul în care voi semna cu viitorul meu club, care până la urmă a fost Farul. Și, stând în Barcelona două luni, soția mea, la momentul respectiv, studia în Madrid, dar a făcut un internship de șase luni la Barcelona, la Amazon, și așa s-a nimerit să ne cunoaștem acolo. Asta a fost acum trei ani jumătate. Cum am zis, e soția mea în momentul ăsta. Mă bucur și pentru momentele grele din viață, pentru că îți aduc și lucruri frumoase! În încheiere mi-ar trebui să lași un mesaj pentru alți jucători care poate se vor confrunta cu o astfel de accidentare sau cu o accidentare gravă. Ce crezi că ar fi important pentru ei să știe? Fiecare reacționează în felul său, fiecare are modul său de a înfrunta astfel de provocări, însă ce pot să spun e, cum am zis, dacă în fiecare zi pe teren vrei să fii cel mai bun, încearcă să fii și în sală, acolo, cel mai bun. Să dai tot ce ai mai bun în fiecare zi, să respecți ceea ce oamenii din jur îți cer să faci, și anume fizioterapeuți, doctori și așa mai departe. Să ai încredere în tine, cu siguranță, că se cam pierde. Se cam pierde fiind accidentat, mai ales la revenirea pe teren, ești un pic amețit. Să muncești mult, să ai disciplină și să ai încredere că până la urmă totul o să fie ok!

În 2021 și 2022, Tudor Băluță a avut parte de cea mai dificilă perioadă a carierei. Însă, din punct de vedere personal, lucrurile au stat mult mai bine

”Înapoi la primii pași”, episodul 6. Tudor Băluță: „Datorită accidentării, nu din cauza ei, mi-am întâlnit soția”

Superliga feminină

Drumul Sarei a început la atletism, unde a dobândit calități care o ajută acum în poartă. Imediat ce termina antrenamentele, fugea pe terenul de fotbal. Așa că a renunțat după 8 ani la atletism și ales cu sufletul.&nbsp;„Fotbalul a fost iubirea mea dintotdeauna”, ne-a zis Sara.&nbsp;A jucat pentru Olimpia Cluj, pentru Poli Timișoara, unde a trăit un meci cu titlul pe masă și cu mii de suporteri în tribună. Apoi s-a transferat la Gloria Bistrița, iar în acest sezon am întâlnit-o în poarta celor de la Unirea Alba Iulia.&nbsp;Sara fost convocată la echipa națională de senioare la doar 15 ani și câteva luni. Semn că povestea de dragoste dintre ea și fotbal e de cursă lungă.&nbsp;

Cum au fost primele emoții când te-ai întâlnit cu fotbalul? Cum a început călătoria ta? Eu am început să practic atletismul, am făcut 8 ani de zile. Dar fotbalul a fost iubirea mea dintotdeauna. Doar că nu știam de fotbalul feminin și nu știam că o fată poate să joace. Făceam atletism la stadionul de la U Cluj. De fiecare dată după antrenamentul de la atletism, eram pe stadion, pe terenul de fotbal cu mingea și portarii alergau după noi să ne scoată afară, că n-aveam voie pe iarbă. Apoi am ajuns la Olimpia Cluj și m-am îndrăgostit și mai tare de acest sport. Care a fost prima persoană care a crezut în tine? Tatăl meu. Ce a zis când i-ai spus că vrei să fii fotbalistă? A fost puțin reticient din cauza că, la fel, nu știa că există fotbal feminin. Dar întotdeauna m-a încurajat să fac ce-mi place și a stat în spatele meu. Fratele tău joacă și el fotbal? Nu, n-are nicio treabă cu ce înseamnă obiectul rotund. El e ciclist. Și el a făcut atletism cu mine și cumva a doua lui iubire e bicicleta. Pedalează cred că mii de kilometri pe săptămână. Deci voi ați făcut amândoi atletism și ați ales a doua opțiune. Da, cumva ne-am despărțit așa, dar niciunul nu a rămas la atletism. Dar ce ți-a plăcut cel mai mult la fotbal? Faptul că ești într-o echipă, nu ca la atletism, singur. Și am cunoscut foarte multă lume. Oameni noi, nu neapărat care joacă fotbal, în orașele în care am jucat. Ai vrut de la început să fii portar? Nu, niciodată nu mi-aș fi imaginat. La început eram în teren, făcând atletism, aveam o condiție fizică extraordinară. Alergam toată ziua și după antrenament și înainte de antrenament și în antrenament. Dar am avut un antrenor la Olimpia, care a văzut ceva la mine, nu știu exact ce, dar m-a băgat o dată în poartă și de atunci acolo am rămas. Și ce i-ai zis? Adică ai încercat apoi să te mai întorci în teren? Nu, sincer nu. Mi-a plăcut. Chiar mi-a plăcut din prima. Cu ce te-a ajutat atletismul în poartă? Detentă și condiție fizică. Pentru că un antrenament specific de portari este echivalentul unui antrenament pentru jucătorii de câmp. Ca greutate fizică e la fel, pentru că ai multe plonjoane, schimbări de direcție, explozii din picioare și atunci e la fel ca și cum ai alerga.

Fotografie din campania FRF „Model de femeie”

Deci Olimpia Cluj. Ăsta a fost primul pas. Ce a urmat apoi pentru tine? Politehnica Timișoara. Cum a fost experiența de la Poli? A fost foarte frumos, acolo am crescut foarte mult, m-am dezvoltat foarte mult. Am jucat 3 sezoane, cred că aproximativ toate meciurile. Am avut un antrenor de portar excelent, care mi-a dat o încredere enormă în mine și să ajung portarul care sunt acum. Cum îl cheamă pe domnul antrenor de portar? Domnul Pepu. Îl salut cu ocazia aceasta și aștept să ne vedem în campionat. Ce simți că ai învățat cel mai mult de la el atunci? Să nu mă gândesc că pot greși. Că în momentul în care te gândești că greșești, greșești. Avea el un fel de a mă motiva și de a-mi da o încredere extraordinară. Nu cred că am mai avut pe cineva care să mă facă să mă simt atât de bine și comod și în teren. Știam că tot timpul el e acolo în spatele meu și mă ajută oricând cu orice. Și după ce ai plecat de la Poli, cum ai ținut în frâu emoțiile? Am avut o parte de anxietate la început după ce am plecat de la Poli, din cauză că stând 3 ani la Politehnica, m-am obișnuit acolo. Îmi plăceau locul, și orașul, și oamenii. Ajungând la Gloria Bistrița, mi-a fost puțin frică, din cauză că există frica de lucrurile noi, pe care eu nu le pot controla. Și atunci am fost puțin mai reticentă. Dar cunoșteam fete din club, mi-a fost ușoară tranziția și am reușit să mă pun pe picioare.

<h2 style="text-align:center;">La Poli am jucat un meci cu o galerie imensă, cred că toată Timișoara a fost acolo.</h2>

Care a fost cel mai frumos moment din cariera ta până acum? Cu Politehnica Timișoara în sezonul 2022-2023, când am ajuns să jucăm ultimul meci cu titlul pe masă. Chiar dacă am pierdut, am fost foarte mândră de toate fetele de acolo și de toți oamenii din club. Nu prea ne dădea lumea șanse. Și am avut un meci cu o galerie imensă, cred că toată Timișoara a fost acolo. A fost senzațional! Nu ne auzeam în teren, n-am mai simțit niciodată așa ceva. Mi se și face pielea de găină. Ce înseamnă pentru fotbalul feminin să aibă tribunele pline? E o încurajare. Chiar dacă te mai înjură lumea din tribună. Alții te încurajează, alții te înjură. Dar cu toate astea, știi că lumea se uită la tine, indiferent de ce o să faci. Că o să greșești, că o să dai gol, că o să aperi. Indiferent, ești văzut și fiind văzut, parca simți o adrenalină, care ține pe tot parcursul meciului. Pe unele jucătoare le poate ajuta, pe altele poate le încurcă. Tu simți că ești ajutată de adrenalină? Da, da, îmi place. Atunci mă descarc de alte lucruri și mă încarc în teren. Și cumva mă transform în momentele alea.

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=122215220546464453&set=pb.61563933596123.-2207520000&type=3

Ce crezi că nu știe lumea și ar trebui să știe despre fotbalul feminin, ca să își îndrepte pașii spre stadion mai des? Și noi putem juca exact ca și băieții. Adică ok, intensitatea, probabil forța pe care o au băieții noi nu o avem, dar pe la urmă jucăm cu aceeași minge, pe același teren, dimensiunile sunt la fel. Probabil noi avem mai multă determinare și ambiție decât băieții. Mi se pare mai spectaculos fotbalul feminin decât cel masculin. Simți că în fotbalul feminin femeile trebuie să muncească și să dovedească mai mult? Da, și să stea la cratiță. Până la urmă, e o țară liberă. Toată lumea poate să facă ce vrea. Dacă ție îți place fotbalul, joci fotbal. Dacă îți place să joci biliard, joci biliard. Nu contează genul. Și atunci oamenii ar trebui să fie mult mai deschisi, pentru că până la urmă și fetele joacă practic orice sport. Ce simți că te-ai învățat fotbalul despre tine? Mi-a arătat că pot să am răbdare, să am o putere de concentrare mult mai mare și să nu mă dau niciodată bătută. Chiar dacă probabil ești condus cu 1-0, meciul are 90 de minute, poți să revii oricând. De la Gloria Bistrița ai venit la <a href="https://www.facebook.com/CSMUnireaAlbaIuliaFeminin">Unirea Alba Iulia</a>, corect? Cum e atmosfera aici? E o atmosferă foarte bună. Oamenii ne-au primit foarte deschiși. Simți că este cea mai mare responsabilitate pe umerii portarului? Da, pentru că la portar se vede cel mai bine dacă greșește. Un atacant poate să rateze de zeci de ori și să dea un gol, că o să fie cel mai lăudat. Un portar dacă scapă mingea, o scapă în poartă, face unele greșeli, nu se uită ușor. Și costă toată echipa, nu numai portarul. Momentul penalty-ului cum este pentru un portar? Pentru mine e un moment psihologic. Îmi place să mă uit la jucătoare, să fiu atentă și cumva să intru în mintea ei să o bruiez. Câteodată mi-a ieșit. Chiar am apărat și sezonul trecut două penalty-uri. Te-ai aruncat pe colțul unde a dat? La primul nu, am scos-o cu piciorul, m-am aruncat în colțul din dreapta, ea a dat pe centru și am scos-o cu piciorul. Și la al doilea da, pe colțul pe care a vrut să dea. Dar ce se întâmplă atunci în mintea ta când ești față în față cu adversarul? Încerc să-i arăt că nu mi-e frică și să-i creez ei o stare de frică. Adică vreau să vadă că poarta se micșorează și eu mă măresc.

Sara Câmpean și Adina Borodi, la echipa națională

Voiam să te întreb și de echipa națională. Ce a însemnat pentru tine să auzi imnul și tu să fii pe stadion? Că toată munca pe care am depus-o până atunci, a meritat. Îți amintești cum a fost momentul în care ai primit convocarea? Unde erai? Cum ai aflat? Ori trebuia să începem antrenamentul, ori s-a terminat antrenamentul. Venise domnul președinte și mi-a spus că am fost convocată la Under 15, prima convocare. Am fost foarte entuziasmată, mai ales că nu practicam de foarte mult timp fotbalul. Cred că doar 2-3 ani dacă aveam de când începusem. Și vă dați seama, era o realizare mare pentru mine să ajung acolo, să joc meciuri internaționale, să-ți cânte și imnul. Părinții cum au reacționat? Prima dată pentru ei n-au înțeles exact. Ok, echipa națională, dar cum n-au mai dat piept cu așa ceva nici ei, a fost mai ciudat până să înțeleagă de fapt ce se întâmplă și cum ajungi acolo. Dar după au fost cei mai mândri. Și apoi ai fost chemată și la echipa de seniori? În timpul în care eram și la Under 15-16, atunci am fost chemată la echipă mare. Undeva la 15 ani și câteva luni aveam. Și cum a fost momentul în care știai că ești atât de mică și joci la senioare? Am avut foarte mari emoții pentru că știam că o să dau piept cu jucătoarele care au o vârstă, au o experiență în spate, au nivel de joc mult mai ridicat decât aveam eu. Și mă gândeam doar ca să mă pot ridica la nivelul lor, să nu le încurc. Voiam să dau tot ce am eu mai bun ca să fie bine și cu chestia asta să continui convocările la echipa mare. Ai un moment care ți-a rămas în suflet de la echipa națională? Primul meci jucat, amical, am jucat în primul 11. Am jucat la Mogoșoaia contra Maltei și am bătut 1-0. Și atunci aveam 16 ani și câteva luni și a fost o mândrie pentru mine. Chiar dacă a fost amical și nu-i aceeași presiune, dar pentru mine a contat enorm. Vreau să te mai întreb dacă poți să le transmiți un mesaj fetițelor care ar vrea să joace fotbal, dar poate încă nu au curaj. Fiți deschise, faceți ce vă place și cu timpul totul o să se așeze cum trebuie. Și o să fie bine până la final.

Unirea Alba Iulia se află pe locul 2 în Play-Out-ul<a href="https://www.facebook.com/superligafemininaromania"> Superligii Feminine</a>. Sara și colegele vor întâlni în etapa viitoare ocupanta locului 1, Gloria Bistrița.&nbsp;

superliga 2026

Fotbal

vineri 22 mai

sâmbătă 23 mai

luni 25 mai

sâmbătă 16 mai

luni 18 mai