FC Argeș

FC Universitatea Cluj

Cluj Arena

Dinamo București

Universitatea Craiova

Stadionul „Ion Oblemenco”

CFR Cluj

FC Rapid București

Stadionul Giulești

FCSB

FK Csikszereda

Stadionul Municipal Miercurea Ciuc

Metaloglobus

Oțelul Galați

Stadionul Oțelul

FC Botoșani

FC Farul Constanța

Stadionul Central Ovidiu

UTA Arad

Petrolul Ploiești

Stadionul Ilie Oană

AFC Hermannstadt

Unirea Slobozia

Stadionul 1 Mai

Levente Balint

CRONICĂ

Craiova a răsturnat scorul după ce a fost condusă cu 1-0 în minutul 58. Rezerve mai bune, tehnică superioară, nervi tari. Acestea au fost componentele unei victorii care o ține pe Universitatea la trei puncte distanță de contracandidata U Cluj.

PRIMĂ PARTE INTENSĂ, CU SITUAȚII DE AMBELE TABERE Impulsionată de atmosfera formidabilă generată de cei peste 25.000 de spectatori, Universitatea a început cu elan, dar prima șansă, venită din partea lui Matei în minutul 4, nu i-a provocat emoții lui Epassy. Dinamo, deși nu l-a putut folosi pe accidentatul Cîrjan, nu s-a arătat înspăimântată de presiune, gestionând cu calm situația. Iar în minutul 10, Musi a fost blocat în careul mare, după ce Screciu a ezitat. Ambele formații au fost altruiste în efort, încercând să joace cât mai deschis. În minutul 14, Romanchuk a deviat cu capul pe spate, dar mingea a fot prinsă ușor de Epassy. Partida a fost intensă, cu multe dueluri tari, care au sporit energia din teren. Și a venit și prima șansă importantă a oaspeților, Popescu scoțând reluarea cu capul a lui Soro, din minutul 24. Craiova a răsturnat raportul oportunităților serioase. În minutul 28, Mora a prins un șut sănătos de la 17 metri, dar Epassy a deturnat mingea. Iar în minutul 31, Rus a reluat de la numai șase metri, pe lângă poartă. Dinamoviștii nu au punctat mult la statistici, dar au avut o posesie bună, aproape egală cu cea a Universității. Iar prima parte s-a încheiat cu insistența lui Pușcaș, cel care a fost mereu în coasta apărării oltene. O primă parte interesantă, care promitea o continuare și mai generoasă.

Cicâldău, Alexandru

DOUĂ REZERVE AU DAT LOVITURA Și meciul a devenit tot mai spectaculos, cu fiecare minut care trecea. Și începeau și ghinioanele pentru Dinamo, cea care în minutul 48 l-a pierdut pe Soro, accidentat la umăr. Etim (50) l-a încercat și pe Epassy, dar camerunezul a fost la post. Coelho a dat refresh constant, după ce la pauză a intrat Baiaram, a venit și rândul lui Nsimba să-l înlocuiască pe Etim. Însă Dinamo, mereu amenințătoare la fazele statistice, a dat lovitura oarecum contrar cursului jocului. Era minutul 59 când Stoianov a deviat din opt metri pentru 0-1, după ce, în urma unei faze provocate de o lovitură de colț, Mihai a tras tare de la 17 metri. Universitatea a reacționat însă ca un adevărat lider. Cicâldău a egalat din careul mic, în minutul 61, după ce Epassy îi respinsese șutul din apropiere, mijlocașul fiind servit de Nsimba. Universitatea a pus stăpânire pe joc, a mutat mereu jocul spre ultima treime adversă, dar Dinamo a rezistat cu stoicism. Iar în minutul 78 a nimerit bara prin Pop, care a reluat cu capul din 14 metri!&nbsp; Cu puține resurse pe bancă, alb-roșiii au rezistat doar până-n minutul 90+1. Era clar că în fața unei apărări solide este nevoie de o sclipire. Iar ea a venit de la o altă rezervă. Tânărul Băsceanu a inventat o pasă fină către Nsimba, rămas singur cu Epassy. Atacantul nu avea cum să rateze. 2-1, cu specificația că în dezvoltarea fazei a fost și un ofsaid nesemnalizat, iar restul meciului nu a mai adus nimic. Diferența de calitate și de soluții a fost în cele din urmă crucială. Universitatea și-a întărit statutul de lider după un joc în care a arătat și capacitatea mentală de a reacționa în momente critice. Iar mirosul primăverii din 1991, anul ultimului titlu în Bănie, se simte tot mai tare.

Oltenii au lovit pe final grație combinației de efect dintre Băsceanu și Nsimba

Craiova-Dinamo 2-1. Miroase tot mai mult a 1991

https://www.youtube.com/watch?v=aFM4DtA67Ns

Până la startul meciului cu UTA, etapa a decurs excelent pentru Petrolul. Metaloglobus a blocat-o pe Oțelul, ținându-i pe gălățeni mai departe în bătăliile pentru supraviețuire. Farul a făcut și ea un pas greșit acasă cu Botoșani, scoțând doar un punct, astfel că prahovenii aveau ocazia să urce pe un loc care acum ar însemna salvarea directă. Cu două etape rămase de jucat, un eventual triumf ar fi însemnat și un imbold moral pentru galben-albaștri. UTA era lipsită de griji, cu salvarea asigurată deja de duminica trecută. Dar arădenii ținteau un scor bun pentru a rămâne în cărți pentru o poziție cât mai favorabilă la final, în perspectiva unor câștiguri suplimentare din drepturile TV.&nbsp; Iar UTA arată că vine să-și respecte blazonul, aliniind o formulă care apropiată de echipa-standard.

ODADA I-A IERTAT PE PLOIEȘTENI DE UN DEZAVANTAJ MAI CLAR După cum a început partida, UTA părea cea care este nevoită să câștige cu orice preț. Arădenii au jucat ofensiv din start, avertizând oponenții că nu vor avea o seară calmă, mai ales prin incursiunile lui Abdallah. Abordarea deschisă a alb-roșiilor a adus și golul. În minutul 12, Roman a bătut un corner de pe dreapta, iar fostul petrolist Benga a reluat în poartă din fața careului mic, Bălbărău respingând balonul de după linie: 0-1. Utiștii nu și-au pierdut din ritm, cu Roman activ la construcție, cel mai important jucător al arădenilor întinzându-l pe portarul prahovean în minutul 19, cu o lovitură liberă bătută înșelător de pe partea dreaptă. Prima situație de gol a gazdelor a apărut în minutul 22, când Chică-Roșă a tras tare din 17 metri, mingea ștergând ușor transversala. Apoi, a intrat în scenă Odada. Kenyanul a avut două șanse mari prin care putea mări diferența de scor. În minutul 31, a trimis slab cu capul pe lângă poartă, din șase metri, iar în minutul 36 a ratat incredibil, trimițând din zece metri peste bară, deși se afla într-o poziție ideală… Ploieștenii nu s-au putut mândri cu șanse mari până la pauză. Gorcea nu putea să aibă emoții (40) la șutul moale al lui R. Pop de la distanță, iar Rafinha a tras și el fără pericol, peste poartă, din 17 metri. Gazdele aveau nevoie de un declick după pauză pentru a spera măcar la un punct.

Benga, Alexandru

PENALTY-URILE AU DECIS MECIUL Fanii se așteptau la o reacție a ploieștenilor, dar tot UTA a controlat meciul. Iar în minutul 48, Petrolul a mai primit o "viață" când Roman a ratat un penalty dictat pentru un henț al lui Dongmo!&nbsp; Grozav a avut o primă situație serioasă, când în minutul 53 a expediat un șut periculos de la 22 de metri, dar balonul a ocolit poarta lui Gorcea. Mult doritul reviriment nu a venit, însă. UTA i-a mai iertat pe amfitrioni în minutul 57, când Bălbărău a respins șutul din șase metri al lui Coman, iar galben-albaștrii au scăpat cu fața curată, din nou! , când golul lui Odada, marcat în minutul 62, a fost anulat pentru ofsaid, după o lungă analiză VAR. Prahovenii s-au chinuit să producă panică în apărarea arădeană, dar în afara celor cinci cornere obținute în partea secundă nu au produs nicio ocazie majoră. Iar finalul a arătat că a fost până la urmă o zi norocoasă pentru ei. În primul minut de prelungiri, Ciubăncan a comis un henț, sesizat de VAR, analizat aproape cinci minute și apoi transformat în penalty de către Iulian Călin, după vizionarea fazei. Grozav a marcat de la 11 metri, pentru un 1-1 care trebuie să-i mulțumească după cum a arătat partida. UTA rămâne pe locul 2 în play-out, arătând mai departe un fotbal consistent și plăcut. Petrolul gâfâie, rămâne pe loc de baraj și are un final infernal de sezon, nici dubla de rămânere în Superliga nefiind sigură pentru ea.

Prahovenii au salvat de la 11 metri un egal în prelungiri, după ce UTA a irosit un penalty și alte ocazii mari

Petrolul-UTA 1-1. Fericiți cu un punct

Adrian Costeiu

Meciul de fotbal dintre Universitatea Cluj si FC Arges in Superliga Nationala, la stadionul Cluj Arena, din Cluj-Napoca, 2 mai 2026. © Action Foto / Simion Sebastian Tataru. Unauthorized use is prohibited. All rights reserved.

După o repriză secundă în care au asediat poarta piteștenilor, U Cluj a lovit din penalty în primul minut de prelungiri. Alb-negrii, egali acum la puncte cu oltenii, dau legătura la Craiova, sperând că dinamoviștii vor produce surpriza acolo duminică seara. Argeșul? Nu a prins niciun șut pe spațiul porții și a fost taxat pe final pentru fotbalul redus la minimum.

Trică a hărțuit permanent apărarea argeșeană, în cele 82 de minute petrecute pe teren

Universitatea a ieșit rănită din derby-ul cu CFR și nu putea conta decât pe o victorie contra Argeșului pentru a ține trena cu omonima din Craiova. Dar, pe lângă eșecul din Gruia, formația lui Cristiano Bergodi l-a pierdut pentru o vreme pe goleadorul Lukic. Ofensiva a trebuit să fie reorganizată și la jocul cu Argeșul. Trică a primit credit pentru postul de atacant de careu, iar Stanojev a primit și el credit în primul 11. Bergodi a mai împrospătat formula de start, având în vedere programul încărcat. Nistor a reapărut în line-up, iar Cristea a fost înlocuit în apărare cu Capradossi. Argeșul a început cu tot ce avea mai bun, în condițiile în care alb-violeții nu mai au nicio miză majoră decât, eventual, cea de a termina pe o poziție cât mai bună, pentru încasări suplimentare din drepturile TV. Și în ciuda locului 6, trupa lui Bogdan Andone se arată mereu ca una incomodă și greu de strunit. FĂRĂ OCAZII MARI ÎN PRIMA PARTE Repriza întâia din acest meci a arătat cât de solicitantă este o partidă cu FC Argeș, pentru oricine din Superliga. Clujenii nu au izbutit să creeze nicio ocazie mare, deși au mers la cabine cu o posesie de 59 la sută. Singurele șanse demne de semnalat au fost cele ale lui Capradossi, care în minutul 24 a reluat în afara porții, cu capul, din șase metri. Iar în minutul 35, Trică a tras de la 17 metri, din întoarcere, iar Căbuz a prins fără probleme. Piteștenii au făcut ce știu cel mai bine. Au oferit o apărare bine organizată, iar prin Brobbey, foarte insistent, au pus, cât au putut, presiune pe defensiva alb-negrilor. În lipsă de idei ofensive, cele două oponente și-au încercat șansa la fazele fixe, obținând, fără folos, câte trei cornere. Iar pe final, Trică a încercat să scoată un penalty la un duel cu Tudose, însă nu se poate acorda lovitură de pedeapsă nici dacă jocul ar fi fost oficiat de cel mai găzdar arbitru posibil.

Nistor, Dan

ASALT TOTAL, RĂSPLATĂ PE FINAL Alb-negrii au arătat însă altfel la revenirea de la cabine. Argeșul a fost sugrumat în propria treime, iar Stanojev a dat tonul ocaziilor cu un șut care a trecut prin fața porții (47). Apoi, Căbuz a ieșit la rampă cu două intervenții la lovitura de cap a lui Mendy (49) și șutul lui Capradossi din careu (50). Iar când nu a putut interveni, Căbuz a fost salvat de Sadriu, care în minutul 56 a scos din fața porții șutul lui Stanojev. Argeșenii au dat un semnal clar că singurul lor scop este să nu primească gol, în minutul 57, când Bettaieb a fost înlocuit cu Tofan. Drammeh, în minutul 69, și Mendy, în minutul 83, au tras și ei în afara porții din poziții bune, crescând frustrarea alb-negrilor. Singurele situații în care oaspeții s-au apropiat de buturi au aparținut lui Pîrvu (78), șut peste bară din colțul careului mare și lui Tofan (83), care a tras puțin pe lângă poartă la o lovitură liberă de la 25 de metri. Totuși, strădaniile gazdelor au fost premiate. Uneori, fotbalul face justiție. În minutul 90, pe un contraatac purtat pe stânga, Chipciu a fost faultat imprudent în careu de Borța. Penalty indiscutabil, transformat cu mare siguranță de Nistor. 1-0, iar dacă peste 90 de minute nu au realizat nimic relevant alb-violeții, era culmea să producă un șoc pe final. Clujenii au rezistat bine în minutele care au mai rămas și își păstrează speranțele la titlu intacte. Show-ul este departe să fie terminat.

https://www.youtube.com/watch?v=S4AbwRlPfWE&

Nistor a adus victoria din penalty, pe final, după un joc dominat total de alb-negri

U Cluj - FC Argeș 1-0. Muncit. Dramatic. Meritat

Ionuț Tătaru

Nici a treia oară nu a fost cu noroc pentru Flavius Stoican, cel care nu izbutește încă prima victorie pe banca Farului. În total, constănțenii sunt la șase dispute nereușite în Superliga, etapa viitoare urmând o deplasare foarte complicată la Galați.

DOMINARE FĂRĂ ȘUTURI CADRATE. FARUL, TAXATĂ PE O CONTRĂ Farul a început foarte agresiv în atac, presată de situația critică din tabelă. În minutul 4, Alibec, extrem de implicat în joc, a avut un luft în careul mare, dar imediat a trimis din 15 metri peste transversală. Constănțenii au furnizat un presing avansat, care o perioadă a creat reale probleme botoșănenilor. Treptat însă, moldovenii au absorbit bine ritmul gazdelor și au început să mute jocul și spre buturile dobrogene. În minutul 14, Ongenda a tras slab în brațele lui Munteanu, din careul mare, dar a fost un avertisment că Botoșaniul nu doarme. Farul a avut o șansă mare apoi, peste trei minute, când Tănasă, talonat de un stoper advers, a trimis cu capul în afara porții, din șase metri. Alibec a mai avut o încercare în minutul 20, dar mingea expediată de el de la 19 metri a nimerit un adversar. Ieșită din asalt, Botoșaniul a profitat de poziționarea avansată a fariștilor și a lovit în minutul 30. Miron a trimis printre stoperii adverși, Mailat a țâșnit și a l-a lobat pe Munteanu din 14 metri, pentru 0-1. Dobrogenii au trecut iarăși la asediu, dar au obținut foarte puține momente periculoase. În minutul 32, Ișfan a tras pe lângă poartă din 17 metri, apoi Farul s-a străduit să desfacă o apărare bine structurată. Degeaba au tras alb-albaștri de nouă ori spre buturi, niciun șut de-al lor nu a fost pe cadrul porții. În ciuda presiunii, jucătorii creativi ai lui Flavius Stoican nu au produs scânteia necesară pentru dezechilibrarea moldovenilor.

Kukic, Luka

Kukic a fost omul zilei la Constanța

DOAR UN PUNCT PENTRU FARUL, DUPĂ O REPRIZĂ CU RATĂRI MARI Farul a schimbat la pauză, cu Grigoryan și Cojocaru introduși în atac, iar furia alb-albaștrilor pentru reușirea unei remontade a produs rezultat chiar la prima fază. În minutul 46, după o fază prelungită de atac, Ișfan a centrat în fața careului mic lui Cojocaru, acesta a reluat cu capul, Kukic a respins la limita liniei porții, iar Alibec a împins mingea pentru 1-1. A crescut energia de atac a fariștilor, cei care au înșirat câteva ocazii foarte mari. Întâi, în minutul 51, Grigoryan a reluat cu capul din șase metri peste poartă. Ișfan a avut apoi două șanse rarissime. Întâi, în minutul 67 a nimerit bara cu un șut din 16 metri central. Apoi, în minutul 70, după o combinație cu Vână, a ratat din opt metri singur cu Kukic, portarul botoșănenilor salvând golul de 2-1. Alibec și-a trecut în cont și el o șansă incredibilă (74), reluând peste bară din numai șase metri… Moldovenii nu au mai arătat ambiții ofensive în partea secundă, neșutând nici măcar o dată pe spațiul porții. Farul s-a prăvălit spre buturile lui Kukic, dar bosniacul a prins o zi memorabilă. În primul minut adițional a parat un șut tare al lui Vînă, iar în cel de-al optulea minut a scos șutul lui Grigoryan, rămas în fața careului mic, iar Markovic a trimis agonizant pentru fanii dobrogeni în plasa laterală. Farul trăiește mai departe extrem de periculos, un eventual triumf al Petrolului în fața UTA-ei, duminică, trimițând-o pe un loc de baraj. Botoșaniul a scos un punct cu destul de multă șansă și mai face un pas spre barajul european.

https://www.youtube.com/watch?v=mHXtuorPTsQ

Portarul Kukic, eroul oaspeților. Dobrogenii trăiesc mai departe periculos

Farul - FC Botoșani 1-1. Vremea, tot mai instabilă pe litoral

Deja retrogradată matematic, Metaloglobus a mers la Dunăre cu aerul echipei lipsite de presiune și a jucat deschis, fără menajament, din start. Prima situație de gol le-a aparținut bucureștenilor, când Carvalho, de la 18 metri, a tras peste poartă. Gazdele au răspuns prin șutul lui Bană, din minutul 6, care a lovit transversala, iar Metalo și-a continuat șarjele, Abbey având un minut mai târziu un șut, tot de la distanță, deviat în corner. Oțelul a trecut oarecum la controlul jocului, dar nu a părut că ia în serios ambiția lui Metalo, având parcă impresia că lucrurile se vor clarifica de la sine. A avut și neșansă, iar în minutul 28, când Iacob a executat excelent o lovitură liberă de la 30 de metri, dar mingea a lovit bara. Îndrăzneala oaspeților a dat roade în minutul 35. Purece a executat o lovitură liberă de pe partea dreaptă, cu stângul, mingea a fost ușor luată de vânt și, după ce a lovit pământul, a intrat în poartă pentru 0-1. Iar după ce Bană a tras în minutul 44 din lateral dreapta, în brațele lui Gavrilaș, gluma s-a îngroșat în minutele adiționale ale primei părți.

Purece, Florin

Zakir a avut o lungă acțiune personală, a pătruns în careu și de la 12 metri a șutat pentru 0-2, în ciuda opoziției lu Dur-Bozoancă. Un scor șocant pentru Oțelul, care credea că va fi o formalitate victoria care ar fi apropiat-o poate decisiv de rămânerea directă.

Gălățenii au preluat în totalitate controlul în partea a doua, dar eficiența lor a lăsat mult timp de dorit. Kazu l-a încercat pe Gavrilaș în minutul 50, fără succes, iar Luan a avut o reluare defectuoasă peste cinci minute, când a reluat pe lângă poartă, din zece metri. Metaloglobus a mai avut câteva momente pe contraatac, la unul dintre ele șutul lui Abbey (60) fiind deturnat în corner. Stjepan Tomas a adus forțe proaspete în atac în minutul 64, când intrările lui Andrezinho și Debeljuh au ajutat vizibil trupa gălățeană. A urmat o presiune tot mai mare a oțelarilor, iar insistența lor a adus golul de 1-2. Patrick a nimerit plasa din careul mare (74), după ce mingea a sărit ca la jocurile mecanice. Golul i-a impulsionat și mai tare pe amfitrioni, tot Patrick egalând pentru 2-2, cu un șut frumos sub bară, după ce Pasagic, în careul mare, a respins defectuos în față.

Fernandes, Patrick

Dar, remontada nu a mai venit, în ciuda avântului arătat de Oțelul. Debeljuh, din nou neinspirat, a ratat de două ori șansa unui 3-2 izbăvitor pentru fanii locali, în timpul adițional, când a reluat cu capul, din poziții bune, în afara porții. Metaloglobus a rezistat, deși dunărenii au beneficiat de șase minute de prelungiri. Metalo își apără blazonul, spre cinstea ei, și prin acest punct păstrează suspansul în zona retrogradării. Oțelul, după ce etapa trecută a fost egalată la Botoșani la ultima fază, mai scapă un match-ball în cursa pentru rămânerea directă.

https://www.youtube.com/watch?v=7xZUKC1dlEs

Gălățenii încă mai au de luptat pentru a fi siguri că se salvează direct

Oțelul - Metaloglobus 2-2. Blocați de "lanternă"

Marius Huțu

FCSB s-a pregătit la zero grade în Harghita, pe un gazon mai mult chelit, pentru barajul de Conference League, singurul obiectiv rămas în viață după un sezon plin de patimi. Campioana ultimilor doi ani nu și-a găsit încă antrenorul preferat al patronului, însă a venit cu toate vedetele la Miercurea Ciuc, doar Bîrligea, Chiricheș și Ngezana intrând mai devreme în vacanță din cauza accidentărilor.

Trupa lui Becali n-a jucat rău la Miercurea Ciuc. A dominat, a avut posesia și a căutat golul încă din start. Până la jumătatea primei reprize avea câteva mingi trimise spre poarta lui Pap, necadrate de Mihai Popescu (1), Minculescu (6), Tavi Popescu (14) și Dawa (22). La mijloc, Olaru și Tavi Popescu au avut chef de joc și au pasat cu speranța că apărarea celor de la Csikszereda va ceda până la urmă. Joao Paulo a fost aproape de a debloca tabela înainte de pauză, însă mijlocașul din Capul Verde a ratat ținta (45).

Condusă impecabil de Attila Csürös, defensiva ciucanilor a făcut un pas în spate și nu s-a lăsat intimidată de acțiunile periculoase ale roș-albaștrilor. Csikszereda ar putut deschide scorul în minutul 63, la ocazia meciului. Golgheterul Marton Eppel nu a reușit să-l învingă pe portarul Matei Popa în poziție de unu contra unu, puștiul dintre buturile campioanei având o intervenție aplaudată, pe bancă, și de Târnovanu.

FCSB a continuat să alerge spre victorie, însă a ratat tot. Din toate pozițiile. Cisotti (70), Olaru (74) și Tavi Popescu, în căutatea formei de altădată, au continuat să-l pună sub presiune pe Pap, însă portarul gazdelor a închis poarta. Tabela avea să rămână blocată până în minutul 87, când căpitanul gazdelor a dat lovitura și a scos Ciucul pe străzi. După un corner bătut de Szalay, Attila Csürös a scăpat din marcajul lui Lixandru și a înscris, cu capul, golul victoriei. Csikszereda câștigă și scăpă de grijile retrogradării. Cu 10 "underi" în teren pe parcursul acestui sezon, cei mai mulți din Superligă, echipa din Harghita nu se mai plânge de regula U21. Dacă trece ultimele două examene ale acestui play-out, cu UTA și FC Botoșani, poate spera și la licența de Conference. Într-un baraj cu FCSB.

Victoria ciucanilor cu FCSB a fost dulce la Miercurea Ciuc, ca un Kurtos Kolac, desertul delicios al Harghitei.

Csikszereda - FCSB 1-0. Cozonac secuiesc

ANALIZĂ

Etapa trecută a adus <a href="https://www.superliga.ro/articole/cu-ce-ramanem-dupa-etapa-a-sasea-din-play-offplay-out-4cd26183">confirmarea matematică a retrogradării lui Metaloglobus</a>, semn că Superliga a intrat în linie dreaptă și, din acest moment, orice rezultat poate fi crucial în îndeplinirea sau ratarea obiectivului. Ne așteaptă o rundă cu meciuri care pot schimba clasamentul în zonele sale importante, inclusiv un adevărat ”derby” în partea de jos a ierarhiei. Așadar, pe ce ar trebui să stăm cu ochii în această etapă?

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid02Zb6PfS9KAiJEibs8eptoQnGr2og28D4Lm1H95pDs833rSvNCir2cdbw63G8wLDDCl

<h2>Revirimentul lui Dinamo, la testul liderului </h2>

În doar două etape, Dinamo a trecut de la ultimul loc în play-off la planuri pentru Europa. Tot în două etape, Universitatea Craiova a revenit pe primul loc, după ce a depășit-o în clasament pe Universitatea Cluj, în fața căreia pierduse fără drept de apel (0-4). Este dovada că lucrurile se pot schimba foarte repede și, cu patru runde rămase de disputat din acest sezon, orice eroare costă scump. În Bănie, se reaprinde una dintre rivalitățile clasice ale fotbalului românesc. Oltenii visează la mult doritul titlu, spre care pot face un alt pas mare chiar contra ”dușmanului” alb-roșu. ”Câinii” vin după două victorii consecutive, cu fostul lider U Cluj (2-1) și cu Rapid (3-1), și vor să prelungească momentul pozitiv, pentru a-și păstra și chiar pentru a-și crește șansele la o clasare pe podium. Duelurile directe din acest sezon au fost echilibrate: două remize, iar în turul din play-off au câștigat alb-albaștrii (1-0).

<h2>CFR și încercarea de a duce la bun sfârșit o altă cursă nebună de recuperare</h2>

CFR Cluj a reușit una dintre cele mai spectaculoase calificări în play-off, o cursă de recuperare începută odată cu numirea lui Daniel Pancu în funcția de antrenor. Acum, formația din Gruia încearcă o nouă revenire fantastică, într-o eventuală cursă pentru titlu. Cele două victorii identice - 1-0 cu FC Argeș și cu rivala U Cluj - au readus optimismul la CFR, care în runda următoare va juca pe teren propriu cu liderul Universitatea Craiova. Un meci care poate complica lupta pentru primul loc. Dar, până atunci, ardelenii merg în Giulești, pentru duelul cu un Rapid în criză profundă. Alb-vișiniii bucureșteni se îndreaptă spre un nou sezon ratat, iar Pancu și elevii săi speră să profite de momentul slab al echipei lui Costel Gâlcă și să-și prelungească seria de invincibiltate din duelurile directe. Sunt 11 partide la rând în care giuleștenii nu s-au impus în fața ”feroviarilor” din Cluj. În actuala stagiune, CFR a câștigat de fiecare dată pe teren propriu și a remizat la București.

<h2>Reacția lui U Cluj după pierderea primului loc</h2>

U Cluj a pierdut două meciuri al rând și a cedat prima poziție a clasamentului și entuziasmul pentru un eventual prim titlu s-a mai estompat. Însă ambiția alb-negrilor e neschimbată. Un succes cu FC Argeș e obligatoriu, nu doar pentru a evita prelungirea seriei negative, ci și pentru a continua să pună presiune pe Universitatea Craiova. Piteștenii au început excelent play-off-ul, cu o victorie în Bănie, dar de atunci nu au mai bătut pe nimeni. Au ajuns pe locul 6 și singurul obiectiv al băieților lui Bogdan Andone e să termine sezonul într-o notă pozitivă. ”Șepcile roșii” au dominat duelurile directe din actuala stagiune: le-au câștigat pe două dintre cele trei în Superliga și, recent, s-au impus la loviturile de departajare în semifinalele Cupei României.

<h2>Derby pentru salvare la Slobozia</h2>

Cel mai important meci al rundei în play-out e ”finala” pentru evitarea retrogradării, de la Slobozia. La egalitate de puncte pe locurile 14 și 15, Unirea și Hermannstadt joacă o partidă crucială în lupta pentru menținerea în Superliga. Sunt șanse mari ca învinsa să i se alăture lui Metaloglobus în liga secundă, în timp ce învingătoarea ia o opțiune serioasă măcar pentru barajul de supraviețuire. Ialomițenii au ratat o șansă importantă de a-și îmbunătăți situația în runda trecută, atunci când au obținut doar o remiză cu ultima clasată. Astfel, elevii lui Claudiu Niculescu rămân cu doar două succese în zece meciuri de campionat și vor avea în față o echipă care nu pierde de trei etape (o victorie și două remize). În sezonul regular, fiecare formație a câștigat pe terenul celeilalte.

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid02t4t7wekc2dTroXLQ8NZ8bpZx819N5mWWt8UQysjfv8Ens3T29eNDRRu9iEZUBCe3l

<h2>Farul-Petrolul, duel de la distanță</h2>

Avem și un alt duel cu implicații mari în zona periculoasă a clasamentului, chiar dacă este unul indirect. Farul și Petrolul sunt pe locurile 12, respectiv 13, despărțite de un singur punct, și încearcă să evite barajul. Ambele joacă pe teren propriu în această rundă. Constănțenii, care nu câștigă de cinci etape, sunt gazde pentru FC Botoșani, o echipă care a pierdut ultimele șapte deplasări din Superliga. Ploieștenii întâlnesc UTA, o formație care și-a asigurat matematic prezența în prima ligă și în sezonul viitor și în fața căreia a pierdut în precedentele două confruntări din actuala stagiune.

<h2>Trece Csikszereda și ”hopul” FCSB?</h2>

Csikszereda încă nu e complet scăpată de griji, însă are un atu important care îi permite să aștepte cu destulă liniște finalul sezonului. Ciucanii sunt foarte greu de bătut acasă, lucru confirmat că încă nu au pierdut în fața propriilor fani în acest an calendaristic. În plus, sunt într-un moment bun: au luat 7 puncte în ultimele trei runde. Etapa a șaptea din play-out aduce însă ”hopul” FCSB, care și-a asigurat deja prezența la primul baraj pentru Conference League. Următorul obiectiv al roș-albaștrilor este să termine pe prima poziție în play-out, pentru a fi gazde în acel meci. Duelurile directe din actuala ediție de campionat au fost strânse. La Miercurea Ciuc a fost egal (1-1), iar FCSb a câștigat acasă cu 1-0.

<h2>Marchează în sfârșit Metaloglobus cu Oțelul?</h2>

Deja retrogradată matematic, Metaloglobus va încerca să încheie sezonul într-o notă pozitivă. La Galați, ultima clasată va întâlni o echipă aflată în căutarea victoriei care i-ar asigura un final de campionat fără emoții. Oțelul a câștigat precedentele două partide disputate acasă cu Stjepan Tomas pe bancă, fără a primi gol. Oaspeții vor să întrerupă această mini-serie de clean sheet-uri și să marcheze în premieră împotriva gălățenilor. În cele trei dueluri directe anterioare (două în Superliga, unul în liga a secundă), gălățenii s-au impus de fiecare dată la zero.

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid0URK7LLJ8E61CiYnKDXkoiwxgYgJ28Ga6NUR2GewviLP5WdibMcsv6PvXo6ZJdggkl

Meciuri care promit să încingă lupta pentru titlu și un duel aproape decisiv pentru evitarea retrogradării directe

Lucruri de urmărit în etapa a șaptea din play-off/play-out

Andreea Cio

Superliga feminină

Drumul Sarei a început la atletism, unde a dobândit calități care o ajută acum în poartă. Imediat ce termina antrenamentele, fugea pe terenul de fotbal. Așa că a renunțat după 8 ani la atletism și ales cu sufletul.&nbsp;„Fotbalul a fost iubirea mea dintotdeauna”, ne-a zis Sara.&nbsp;A jucat pentru Olimpia Cluj, pentru Poli Timișoara, unde a trăit un meci cu titlul pe masă și cu mii de suporteri în tribună. Apoi s-a transferat la Gloria Bistrița, iar în acest sezon am întâlnit-o în poarta celor de la Unirea Alba Iulia.&nbsp;Sara fost convocată la echipa națională de senioare la doar 15 ani și câteva luni. Semn că povestea de dragoste dintre ea și fotbal e de cursă lungă.&nbsp;

Cum au fost primele emoții când te-ai întâlnit cu fotbalul? Cum a început călătoria ta? Eu am început să practic atletismul, am făcut 8 ani de zile. Dar fotbalul a fost iubirea mea dintotdeauna. Doar că nu știam de fotbalul feminin și nu știam că o fată poate să joace. Făceam atletism la stadionul de la U Cluj. De fiecare dată după antrenamentul de la atletism, eram pe stadion, pe terenul de fotbal cu mingea și portarii alergau după noi să ne scoată afară, că n-aveam voie pe iarbă. Apoi am ajuns la Olimpia Cluj și m-am îndrăgostit și mai tare de acest sport. Care a fost prima persoană care a crezut în tine? Tatăl meu. Ce a zis când i-ai spus că vrei să fii fotbalistă? A fost puțin reticient din cauza că, la fel, nu știa că există fotbal feminin. Dar întotdeauna m-a încurajat să fac ce-mi place și a stat în spatele meu. Fratele tău joacă și el fotbal? Nu, n-are nicio treabă cu ce înseamnă obiectul rotund. El e ciclist. Și el a făcut atletism cu mine și cumva a doua lui iubire e bicicleta. Pedalează cred că mii de kilometri pe săptămână. Deci voi ați făcut amândoi atletism și ați ales a doua opțiune. Da, cumva ne-am despărțit așa, dar niciunul nu a rămas la atletism. Dar ce ți-a plăcut cel mai mult la fotbal? Faptul că ești într-o echipă, nu ca la atletism, singur. Și am cunoscut foarte multă lume. Oameni noi, nu neapărat care joacă fotbal, în orașele în care am jucat. Ai vrut de la început să fii portar? Nu, niciodată nu mi-aș fi imaginat. La început eram în teren, făcând atletism, aveam o condiție fizică extraordinară. Alergam toată ziua și după antrenament și înainte de antrenament și în antrenament. Dar am avut un antrenor la Olimpia, care a văzut ceva la mine, nu știu exact ce, dar m-a băgat o dată în poartă și de atunci acolo am rămas. Și ce i-ai zis? Adică ai încercat apoi să te mai întorci în teren? Nu, sincer nu. Mi-a plăcut. Chiar mi-a plăcut din prima. Cu ce te-a ajutat atletismul în poartă? Detentă și condiție fizică. Pentru că un antrenament specific de portari este echivalentul unui antrenament pentru jucătorii de câmp. Ca greutate fizică e la fel, pentru că ai multe plonjoane, schimbări de direcție, explozii din picioare și atunci e la fel ca și cum ai alerga.

Fotografie din campania FRF „Model de femeie”

Deci Olimpia Cluj. Ăsta a fost primul pas. Ce a urmat apoi pentru tine? Politehnica Timișoara. Cum a fost experiența de la Poli? A fost foarte frumos, acolo am crescut foarte mult, m-am dezvoltat foarte mult. Am jucat 3 sezoane, cred că aproximativ toate meciurile. Am avut un antrenor de portar excelent, care mi-a dat o încredere enormă în mine și să ajung portarul care sunt acum. Cum îl cheamă pe domnul antrenor de portar? Domnul Pepu. Îl salut cu ocazia aceasta și aștept să ne vedem în campionat. Ce simți că ai învățat cel mai mult de la el atunci? Să nu mă gândesc că pot greși. Că în momentul în care te gândești că greșești, greșești. Avea el un fel de a mă motiva și de a-mi da o încredere extraordinară. Nu cred că am mai avut pe cineva care să mă facă să mă simt atât de bine și comod și în teren. Știam că tot timpul el e acolo în spatele meu și mă ajută oricând cu orice. Și după ce ai plecat de la Poli, cum ai ținut în frâu emoțiile? Am avut o parte de anxietate la început după ce am plecat de la Poli, din cauză că stând 3 ani la Politehnica, m-am obișnuit acolo. Îmi plăceau locul, și orașul, și oamenii. Ajungând la Gloria Bistrița, mi-a fost puțin frică, din cauză că există frica de lucrurile noi, pe care eu nu le pot controla. Și atunci am fost puțin mai reticentă. Dar cunoșteam fete din club, mi-a fost ușoară tranziția și am reușit să mă pun pe picioare.

<h2 style="text-align:center;">La Poli am jucat un meci cu o galerie imensă, cred că toată Timișoara a fost acolo.</h2>

Care a fost cel mai frumos moment din cariera ta până acum? Cu Politehnica Timișoara în sezonul 2022-2023, când am ajuns să jucăm ultimul meci cu titlul pe masă. Chiar dacă am pierdut, am fost foarte mândră de toate fetele de acolo și de toți oamenii din club. Nu prea ne dădea lumea șanse. Și am avut un meci cu o galerie imensă, cred că toată Timișoara a fost acolo. A fost senzațional! Nu ne auzeam în teren, n-am mai simțit niciodată așa ceva. Mi se și face pielea de găină. Ce înseamnă pentru fotbalul feminin să aibă tribunele pline? E o încurajare. Chiar dacă te mai înjură lumea din tribună. Alții te încurajează, alții te înjură. Dar cu toate astea, știi că lumea se uită la tine, indiferent de ce o să faci. Că o să greșești, că o să dai gol, că o să aperi. Indiferent, ești văzut și fiind văzut, parca simți o adrenalină, care ține pe tot parcursul meciului. Pe unele jucătoare le poate ajuta, pe altele poate le încurcă. Tu simți că ești ajutată de adrenalină? Da, da, îmi place. Atunci mă descarc de alte lucruri și mă încarc în teren. Și cumva mă transform în momentele alea.

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=122215220546464453&set=pb.61563933596123.-2207520000&type=3

Ce crezi că nu știe lumea și ar trebui să știe despre fotbalul feminin, ca să își îndrepte pașii spre stadion mai des? Și noi putem juca exact ca și băieții. Adică ok, intensitatea, probabil forța pe care o au băieții noi nu o avem, dar pe la urmă jucăm cu aceeași minge, pe același teren, dimensiunile sunt la fel. Probabil noi avem mai multă determinare și ambiție decât băieții. Mi se pare mai spectaculos fotbalul feminin decât cel masculin. Simți că în fotbalul feminin femeile trebuie să muncească și să dovedească mai mult? Da, și să stea la cratiță. Până la urmă, e o țară liberă. Toată lumea poate să facă ce vrea. Dacă ție îți place fotbalul, joci fotbal. Dacă îți place să joci biliard, joci biliard. Nu contează genul. Și atunci oamenii ar trebui să fie mult mai deschisi, pentru că până la urmă și fetele joacă practic orice sport. Ce simți că te-ai învățat fotbalul despre tine? Mi-a arătat că pot să am răbdare, să am o putere de concentrare mult mai mare și să nu mă dau niciodată bătută. Chiar dacă probabil ești condus cu 1-0, meciul are 90 de minute, poți să revii oricând. De la Gloria Bistrița ai venit la <a href="https://www.facebook.com/CSMUnireaAlbaIuliaFeminin">Unirea Alba Iulia</a>, corect? Cum e atmosfera aici? E o atmosferă foarte bună. Oamenii ne-au primit foarte deschiși. Simți că este cea mai mare responsabilitate pe umerii portarului? Da, pentru că la portar se vede cel mai bine dacă greșește. Un atacant poate să rateze de zeci de ori și să dea un gol, că o să fie cel mai lăudat. Un portar dacă scapă mingea, o scapă în poartă, face unele greșeli, nu se uită ușor. Și costă toată echipa, nu numai portarul. Momentul penalty-ului cum este pentru un portar? Pentru mine e un moment psihologic. Îmi place să mă uit la jucătoare, să fiu atentă și cumva să intru în mintea ei să o bruiez. Câteodată mi-a ieșit. Chiar am apărat și sezonul trecut două penalty-uri. Te-ai aruncat pe colțul unde a dat? La primul nu, am scos-o cu piciorul, m-am aruncat în colțul din dreapta, ea a dat pe centru și am scos-o cu piciorul. Și la al doilea da, pe colțul pe care a vrut să dea. Dar ce se întâmplă atunci în mintea ta când ești față în față cu adversarul? Încerc să-i arăt că nu mi-e frică și să-i creez ei o stare de frică. Adică vreau să vadă că poarta se micșorează și eu mă măresc.

Sara Câmpean și Adina Borodi, la echipa națională

Voiam să te întreb și de echipa națională. Ce a însemnat pentru tine să auzi imnul și tu să fii pe stadion? Că toată munca pe care am depus-o până atunci, a meritat. Îți amintești cum a fost momentul în care ai primit convocarea? Unde erai? Cum ai aflat? Ori trebuia să începem antrenamentul, ori s-a terminat antrenamentul. Venise domnul președinte și mi-a spus că am fost convocată la Under 15, prima convocare. Am fost foarte entuziasmată, mai ales că nu practicam de foarte mult timp fotbalul. Cred că doar 2-3 ani dacă aveam de când începusem. Și vă dați seama, era o realizare mare pentru mine să ajung acolo, să joc meciuri internaționale, să-ți cânte și imnul. Părinții cum au reacționat? Prima dată pentru ei n-au înțeles exact. Ok, echipa națională, dar cum n-au mai dat piept cu așa ceva nici ei, a fost mai ciudat până să înțeleagă de fapt ce se întâmplă și cum ajungi acolo. Dar după au fost cei mai mândri. Și apoi ai fost chemată și la echipa de seniori? În timpul în care eram și la Under 15-16, atunci am fost chemată la echipă mare. Undeva la 15 ani și câteva luni aveam. Și cum a fost momentul în care știai că ești atât de mică și joci la senioare? Am avut foarte mari emoții pentru că știam că o să dau piept cu jucătoarele care au o vârstă, au o experiență în spate, au nivel de joc mult mai ridicat decât aveam eu. Și mă gândeam doar ca să mă pot ridica la nivelul lor, să nu le încurc. Voiam să dau tot ce am eu mai bun ca să fie bine și cu chestia asta să continui convocările la echipa mare. Ai un moment care ți-a rămas în suflet de la echipa națională? Primul meci jucat, amical, am jucat în primul 11. Am jucat la Mogoșoaia contra Maltei și am bătut 1-0. Și atunci aveam 16 ani și câteva luni și a fost o mândrie pentru mine. Chiar dacă a fost amical și nu-i aceeași presiune, dar pentru mine a contat enorm. Vreau să te mai întreb dacă poți să le transmiți un mesaj fetițelor care ar vrea să joace fotbal, dar poate încă nu au curaj. Fiți deschise, faceți ce vă place și cu timpul totul o să se așeze cum trebuie. Și o să fie bine până la final.

Unirea Alba Iulia se află pe locul 2 în Play-Out-ul<a href="https://www.facebook.com/superligafemininaromania"> Superligii Feminine</a>. Sara și colegele vor întâlni în etapa viitoare ocupanta locului 1, Gloria Bistrița.&nbsp;

Sara Câmpean joacă pentru Unirea Alba Iulia, în Superliga Feminină. Te invităm să o cunoști!

Sara din poartă: „Fotbalul m-a învățat să nu mă dau bătută niciodată”

Istorie

Întotdeauna, întâlnirile dintre rivalele din oraș sunt mai deosebite decât orice alt derby, pentru că, așa cum vom afla din acest documentar, lupta este despre identitate, despre a fi privit altfel și a merge cu capul sus după încheierea meciului. Fiecare dintre cele două echipe legendare ale Transilvaniei are valorile ei, istorie diferită, caracteristici specifice ale oamenilor care vin să le susțină, fiecare are un farmec care întregește povestea de dragoste dintre Cluj și fotbal. Hai să explorăm rivalitatea dintre <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/cfr-cluj">CFR Cluj</a> și <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-universitatea-cluj">Universitatea Cluj</a> prin oamenii care o trăiesc zi de zi. De la jucători și vestiare, până la suporteri și cartierele lor, documentarul creat de Superliga adună perspective care arată cum identitatea fiecărui club s-a format în timp și cum se reflectă în comunitate. Prin vocile jucătorilor, fanilor și oamenilor din jurul cluburilor, descoperim un derby care ține de scor, evident, dar se joacă mereu dincolo de el, dincolo de fotbal. Pentru că, la finalul zilei, contează orgoliul, apartenența și, cel mai important, modul în care Clujul își trăiește fotbalul.

<h2>Locul unde am tot ce iubesc</h2> Nu puteam să începem un documentar despre derby de Cluj fără să ne uităm un pic în jurul stadioanelor, la un oraș care păstrează în farmecul lui boemia trecutului, dar ne întâmpină mereu și cu energie tânără. Poate și din acest motiv este dificil să pleci, iar maestrul în loialitate și cel care ne poate spune cele mai multe lucruri despre cum Cluj i-a devenit acasă este Mario Camora. De 14 sezoane la CFR, se consideră mai mult român decât portughez, iar momentul decisiv în această transformare a fost acela când a decis să rămână alături de club la greu. <a href="https://www.superliga.ro/articole/alin-fica-stiu-doar-ca-am-sutat-la-poarta-si-am-auzit-oamenii-tipand-16b6552b">Alin Fică</a> locuiește în Cluj de aproape 10 ani. Iar<a href="https://www.superliga.ro/articole/fata-cea-mica-mi-a-zis-tati-e-foarte-cool-sa-vina-oamenii-sa-faca-poze-cu-tine-1cc327f6"> Alex Chipciu</a> ne-a povestit că a stat în locuri frumoase precum București, Bruxelles, Praga și a fost martorul dezvoltării Clujului. Pe lângă faptul că „Cluj este unul dintre cele mai dezvoltate și civilizate orașe din România” , așa cum ne-a zis Titus Trif, suporter CFR, este si locul unde el are tot ce iubește: „ familia, prietenii, CFR-ul”.

Clujului îi plac antitezele. De la boemia din trecut, la stilul cosmopolit de acum. De la cartierele Uiste până la zonele ceferiste. De la dealul pe care urci ca să ajungi în Gruia, la valea pe care e nevoie să o cobori ca să ajungi pe Cluj Arena. De la fotbal, la muzee, de la clădiri de birouri, la prezența naturii între case și blocuri. Ce mai poți vizita în Cluj, când nu e zi de meci ne-a zis Denis, suporter U și organizator de quiz-uri în oraș: „Grădina Botanică Alexandru Borza, cu grădina japoneză. Avem un muzeu foarte mișto de etnografie, care se află într-un cartier, aș spune așa, mai ceferist, dacă mă întrebi, adică pe lângă Tăietura Turcului. Uite, o altă chestie pe care poate lumea nu știe de Cluj-Napoca. Biserica din Mănăștur, de la Calvaria, cred că a fost ridicată prin 1065, este considerată, acum datele nu sunt așa exacte, cea mai veche clădire din România. Biserica Calvaria. Apoi avem, bineînțeles, multă lume spune, cea mai frumoasă biserică gotică din România, Catedrala Sfântul Mihail și Gavril, care, fun fact, a fost cea mai înaltă clădire din Cluj, până s-a construit West City Tower, ceva de genul, acum vreo 3 sau 4 ani. Alte locuri, mai ales când eram în liceu, noi obișnuiam să, acum o să o zic așa, hai să bem un pet pe Cetățuie, pentru că ai o vedere panoramică asupra orașului.”

Tot Denis ne-a povestit despre cum fotbalul în România a avut punctul de start în Transilvania: „Prima minge de fotbal, cel puțin așa spune legenda, a fost adusă de Mario Gebauer, care era un student bănățean, nu mai știu exact de unde era, fie din Viena, fie din Elveția. Și cumva de aici au început și marile echipe ale fotbalului românesc, adică Chinezul Timișoara, chiar și Universitatea Cluj, putem spune, pentru că am pus bazele a ceea ce a urmat până la urmă, sau ceea ce a fost fotbalul românesc, divizionar cel puțin. Pentru oamenii din Cluj, cred că fotbalul era pentru puținele bucurii, aș spune, mai ales în perioada interbelică, deși aveam și anumiți atleți care au câștigat medalii pe la Jocurile Olimpice. Pe urmă, după perioada comunistă, s-a dezvoltat foarte mult și baschetul. Se vede și acum, UBT Cluj este probabil cel mai profesionist club sportiv din România. Dar cred că, din nou, ca pentru orice societate, sportul, inclusiv fotbalul, el fiind cel mai popular, joacă un rol foarte important, mai ales pentru comunități și pentru grupurile astea mici de fani de suport.”

<h2>Primii puși pe fapte </h2>Domnul Mihai Domșa este suporter CFR-ist din 1969, de când avea 9 ani. Bunicul său a fost membru cotizant la CFR Cluj, fiind lucrător la Remiza CFR Cluj. Tatăl lui, fiind militar de carieră, n-a putut să fie înrolat, dar și el ținea cu CFR-ul. „El m-a dus la primul meci la CFR, odată cu promovarea în liga 1. Și juca jos pe Municipal, în tandem cu vecinii de oraș. Și la primul meci în liga întâi cu ASA, CFR-ul a bătut cu 2-0. A doua echipă clujeană care intră în liga întâi”, ne-a povestit, așezat la o masă pe care a ordonat amintirile sale cu CFR. Apoi ne-a povestit traseul echipei sale prin ligile fotbalului din România: „După care, a venit prima promovare în 1969. Au fost șapte ani de prezență în liga întâi. Apoi iar o perioadă de divizie B, divizie C și renașterea ca pasărea Phoenix odată cu venirea lui Árpád Pászkány în cuplu cu domnul Mureșan. Promovare din B în C, promovare din C în B, din B în A și apoi povestea cu titlurile, cu cupele, supercupele, poveste pe care nimeni n-ar fi visat-o, nimeni n-ar fi crezut-o posibilă. Și uite că s-a întâmplat.”

<h2>Primul titlu din istorie, câștigat pe stadionul lui U Cluj</h2> Le-am pus oamenilor lui CFR o întrebare care știam că le va face plăcere: Cum a fost la primul titlu, 2007-2008, când ați câștigat acolo, în fieful lor? Mircea ne-a zis ce a simțit în acele momente. „A fost cel mai frumos lucru din lume, sincer. Și faptul că am adus primul titlu în Cluj, că am scos titlul din capitală după 17 ani, că s-au întâmplat atâtea lucruri deodată în același moment, a fost incredibil.” Cristian Panin, actual team-manager al echipei și fost jucător și legendă a clubului, a fost pe teren și ne-a trecut prin toate emoțiile acelui derby, începând cu câteva zile înainte de fluierul de start. „Acel meci a început cu o săptămână înainte. Pe stradă nu mai puteai să ieși, toată lumea era focusată, toată lumea întreba, toată lumea era curioasă ce se va întâmpla, cum va fi. Să nu mai zic că noi am încercat să ne detașăm puțin. Am stat în cantonament la un hotel în pădure, unde nu prea a avut acces nici presă, nici nimeni. Eram așa foarte focusați și pregătiți pentru ceea ce însemna următorul moment, pentru club și pentru noi, noi ca și jucători. Că nu mai câștigasem, mi se pare, niciunul vreun trofeu. În ziua meciului, atunci a început parcă să tremure pământul sub noi. Mai atipic, o pregătire mai atipică pentru un astfel de meci. Să facem încălzire aici, pe stadionul nostru, să urcăm într-un autocar de linie, ne țineam, parcă mai bilete mai ne lipsea să avem bilete de autobuz. Ne țineam de alea, îmbrăcați cu ghetele, foarte puțin reușeam să mai vorbim. Deja lumea venea pe stradă, jandarmeria în jurul nostru. Un drum foarte greu către un trofeu, un drum foarte greu. Pentru că am avut foarte mulți oameni care nu-și doreau acest lucru, nu-și doreau acest trofeu și noi am simțit asta. Și noi, împreună cu suporterii, cu conducerea, cu clubul, cu toată lumea care a fost lângă noi, am vrut să învingem și să ridicăm trofeul la final.” Titus a văzut meciul în Gruia, pe două ecrane, meciul de pe Moina, împreună cu alți 10.000 de suporteri. „Câștigarea unui titlu, a eventului de fapt, că a fost event atunci, e o performanță mult mai mare decât să joci nu știu câte sezoane în Liga 1. Au venit după aceea echipe foarte mari, pe care le-am și bătut. Roma, Manchester. Am fost egalii lui Chelsea aici în Gruia. Cred că niciun om din Cluj nu îndrăznea să se gândească la așa ceva.”

Pe 30 martie 2008, în derby-ul câștigat în fața lui Dinamo, titularii trimiși de Ioan Andone în teren erau toți străini, o premieră absolută în fotbalul românesc: Hirschfeld - Tony, Cadu, De Sousa, Dorsin - M. Jose, Dani, Peralta, Culio - Semedo, Dubarbier. „Străinii care au venit la început la CFR au fost mai români ca mulți români, să știți. Mi-aduc aminte de Pedro Oliveira când a venit, primul portughez adus aici. În câteva luni vorbea limba română. Cadu vorbea limba română. Dani vorbea limba română. Semedo vorbea română. Oamenii au venit aici, dar nu au venit doar să ia un ban și să fie dezinteresați total. Oamenii s-au implicat în comunitate. Mi-aduc aminte de Tony care mergea la case de copii. Făceau o groază de lucruri bune pentru comunitatea din Cluj”, ne-a povestit Mircea Coman. Mircea este de 5 ani liderul peluzei vișinii. Născut și crescut în Gruia, spune că toată viața lui s-a confundat cu cartierul.

„Cred că fotbalul, ca orice alt domeniu, s-a globalizat. Nu cred că e foarte important de unde provin jucătorii. În perioada de care m-ai întrebat, inclusiv Arsenalul lui Wenger juca cu 1-2 englezi titulari. Și știu că se făceau paralele între strategia CFR-ului cu străinii și cum juca, adică ce prim 11 alinia Arsenal. Și sunt jucători străini care au rămas în sufletele tuturor aici. Mă refer la Camora, care încă joacă, la Semedo, la Tony, la Cadu”, a completat Titus Trif.

<h2 style="text-align:center;">Mario Camora: „Atunci am simțit că sunt mai mult român.”</h2>

Dintre toți străinii care au jucat în tricoul CFR-ului, este unul despre care suporterii consideră că a învățat pe deplin ce înseamnă spiritul echipei. De 14 sezoane la CFR, în jur de 9-10 cu banderola pe braț, Camora n-a spus că dacă ar fi să lase un mesaj în vestiar pentru generațiile care vor urma, ar scrie că „au venit la cel mai bun club din România”. Titus ne-a amintit de momentul în care jucătorul portughez a demonstrat loialitate față de club. „Camora este un exemplu de devotament și de atașament pentru absolut oricine. Când a fost greu, când am avut cele 24 de puncte luate în perioada insolvenței, a rămas aici și a luptat în continuare. Este un exemplu pentru toți cei care se declară CFR-iști, inclusiv.”„Cred că, sincer, după ce clubul a intrat atunci în insolvență, atunci m-am simțit că sunt mai mult român decât portughez. Normal că acolo am crescut, acolo e familia, nu uit niciodată, e normal, dar tot ce mi-au dat, cum am spus și înainte, viața mea, au fost în România. Sunt foarte mulțumit. Așa că, cred că de la insolvență, când am decis să nu plec… puteam să plec. Aveam câteva oferte să plec atunci și liber de contract, că clubul era într-o situație foarte grea. Dar am decis să ajut clubul și atunci cred că a fost momentul în care m-am simțit așa, român”, ne-a vorbit Camora despre momentul important din cariera lui și din istoria clubului.

<h2>Slavă ție, studenție!</h2> În vara lui 2022, <a href="https://www.superliga.ro/articole/fata-cea-mica-mi-a-zis-tati-e-foarte-cool-sa-vina-oamenii-sa-faca-poze-cu-tine-1cc327f6">Alex Chipciu</a> a făcut trecerea de la CFR la U. Ne-a zis acum că, de când e la U, simte o legătură mai mare cu orașul și, surprinzător, simte un entuziasm cu care nu credea că se va mai întâlni în cariera sa: „Universitatea Cluj, cu siguranță, mi-a dat pasiunea pentru ultimii ani ai carierei și, cum ziceam la început, ce am trăit nu aș fi crezut că pot să trăiesc asta și la vârstele astea. Când eram la CFR Cluj, de exemplu, nu simțeam, nefiind la Universitatea Cluj, nu simțeam dragostea asta și pasiunea pentru fotbal. Acolo, cumva, câștigai campionate, erau performanțe mari, dar nu simțeai ce simți aici.” Domnul&nbsp;<a href="https://www.superliga.ro/articole/e-fantastic-sa-fii-pe-un-camp-cu-cimitirul-langa-stadion-sa-bata-vantul-si-sa-canti-pentru-u-5515b524">Călin Mișan</a> este suporter al Universității Cluj de când se știe, dar primele momente efectiv clare sunt din anul 1978, de la un derby pentru promovare între Universitatea Cluj și FC Baia Mare.&nbsp; „Tatăl meu era mare susținător al Universității, iar eu, din spirit de frondă, cum erau tinerii în vremea respectivă, am hotărât că trebuie să țin cu CFR-ul ca să fiu împotriva tatălui meu. Dar n-a ținut ambiția asta și mi-am dat seama că Universitatea este exact ce trebuie să fie pentru orice clujean.”

Și când iubirea e cel mai important trofeu, ajunge și dincolo de teren. <a href="https://welovesport.ro/stiri/dana-tine-cu-u-si-opreste-timpul-in-loc-30605">Dana</a>&nbsp;și Traian s-au întâlnit într-o deplasare. Apoi au continuat să meargă la meciuri, apoi au făcut nunta. Apoi au luat-o și pe Arya cu ei la pregătirea coregrafiilor și antrenamentele echipei. Așa începe câteodată cea mai frumoasă poveste din fotbal și viață: cu dragoste la prima vedere. Traian spune că atașamentul față de club este principala caracteristică a spiritului ardelenesc. „Noi, ardelenii, suntem foarte prinși de pământurile noastre și se transmite, cred, și la cum trăim față de U, de ce iubim U Cluj. Atașamentul față de a avea ceva al nostru. Că e al nostru. De ce ai ales U? Cred că U m-a ales pe mine.”

<h2>Dar de unde vine dragostea asta a studenților pentru U?</h2> „O să mă leg de faptul că atunci când Universitatea Cluj s-a înființat, clubul se numea SSSU, Societatea Sportivă a Studenților Universitari. Atunci, cel puțin, echipa era formată în principal din studenți de la medicină”, ne povestește Denis. Iar domnul Călin Mișan completează: „În urma actului istoric de la 1918, când a avut loc Marea Unire, studenții români de la Budapesta s-au întors la Cluj și s-a format Universitatea din Cluj, predecesoarea UBB-ului de astăzi. Și vreau să vă mai spun ceva. Universitatea Cluj este singurul club din România care s-a fondat în urma unui act istoric: Unirea cu România. Deci o astfel de istorie nu cred că poate fi revendicată de către nimeni.” Mihai Moga, brand manager al Universtității Cluj, ne-a expus mai multe detalii despre legătura dintre cluj și universități. „Universitățile din Cluj, cele șase universități de stat, sunt membri fondatori ai clubului. Fac parte nu doar din ADN, nu doar din poveste, ci și din organizație. Așadar, avem și o latură practică a acestui parteneriat între mediul universitar și FC Universitatea Cluj, nu doar istorică, nu doar empatică, ci și practică. Există această susținere, pe care o simțim și pentru care, bineînțeles, le mulțumim. Universitățile sunt parte activă din acest proiect și asigură, cumva, și rolul de păstrătoare ale acestei identități universitare, dar și comunitare a Clujului. E și o garanție că și noi, la rândul nostru, ținem clubul la un anumit nivel, inclusiv din punct de vedere al prestației publice, al modului în care ne comportăm.”

Povestea lui U Cluj vinde. Aflăm asta și din discuția cu Mihai despre întâlnirile cu sponsorii, unde de multe ori cifrele contează mai puțin decât emoțiile pe care clubul le trezește în oameni. Însă scopul celor de la U este să fie mai pragmatici și să adauge lângă poveste și noi trofee în vitrină. În direcția aceea se îndreaptă: „Văd cum lucrează mister Bergodi și văd că am devenit o echipă incomodă, o echipă cu care e greu să joci, o echipă care nu te lasă să joci, o echipă care aleargă, o echipă care se bate, care se luptă”, ne-a spus Mihai.

<h2 style="text-align:center;">Dan Nistor: „Cred că eu și Alex Chipciu două exemple de urmat.”</h2>

Și când e vorba de luptă, e clar că <a href="https://www.superliga.ro/articole/dan-nistor-cat-ma-vor-tine-picioarele-ma-bucur-ca-pot-face-oamenii-fericiti-1b05b129">Dan Nistor</a> și Alex Chipciu ne pot spune cel mai bine cum o ai ca tactică pe teren, mai ales că așa a început și relația lor de prietenie. „Sincer să vă zic, nu prea îl suportam pe Alex și nici el pe mine. Pentru că am avut un schimb de replici foarte, foarte dur între mine și el”, a recunoscut <a href="https://www.superliga.ro/articole/dan-nistor-cat-ma-vor-tine-picioarele-ma-bucur-ca-pot-face-oamenii-fericiti-1b05b129">Dan Nistor</a>. „Da, a fost o controversă la un moment dat, a declarat el că ne-am bătut la pauză, la mișto. Am greșit eu o dată la un meci cu Craiova, când eram la CFR Cluj, l-am înjurat. L-am înjurat tare, dar mie îmi plăcea să fac treaba asta ca să... simțeam că dacă îl pun sub presiune sau îl înjur, nu-i convine treaba asta”, a completat Alex Chipciu.

Totul s-a încheiat cu… prietenie. „Ulterior, am povestit într-o seară cu el, am stat la povești și am vorbit cum nu ne suportam unul pe altul. Drept dovadă, acum, suntem, pot să zic că suntem cei mai buni prieteni. Suntem și colegi de cameră și cu asta cred că am zis totul, nu?”, ne-a povestit Nistor cu zâmbetul pe buze.

<h2>Rivalitatea </h2>Am stat cu Denis la depănat amintiri și ne-a zis că sunt multe povești care spun că, mai ales în anii 70, când s-au nimerit cele două echipe în prima divizie, aceiași oameni se duceau la meciuri în Gruia, apoi coborau dealul și mergeam să vadă meciurile Universității. Cât despre stadioane, ele se aflau în aceleași locuri ca în zilele noastre, ne-a zis Denis. „Cel al lui U Cluj are chiar o poveste interesantă. Cel care era înainte aici, prin 1908, Ștefan Șomodi, a câștigat medalia de argint la săritură în înălțime la Olimpiada de la Londra. El se antrena pe atunci prin parcuri, școli sau pe unde prindea, iar autoritățile maghiare de pe atunci au spus: hai totuși să facem un stadion, să aibă omul ăsta unde să se antreneze. Pentru că probabil mai sunt și alți atleți pe lângă el. Și așa a luat naștere, prin 1908-1909, Stadionul Orașului. Chiar așa se numea, Stadionul Orașului, era un nume propriu. Avea o tribună care acum încă se mai găsește la stadionul celor de la Industria Sârmei Câmpia Turzii. Asta pentru că în 1960 s-a construit Ion Moina, care pe atunci avea o tribună în formă de U, adică o formă de potcoavă, și era printre cele mai mari stadioane din țară, 28.000 de locuri. Asta prin 1960-61. Cel de la CFR, în schimb, era prevăzut doar cu tribuna întâi, care se află și acum acolo, din ’73. Apoi, în 2008, odată cu CFR - Braga, s-a înființat și tribuna a doua și, cred că, zona VIP și așa mai departe. Plus peluza.”

Dar despre numele echipelor ce am aflat? Domnul Mihai Domșa ne-a zis despre „Kolozsvári Vasutas Sport Club, care înseamnă Clubul Sportiv al Căilor Ferate din Cluj. Adică CFR Cluj. De la înființare, echipa a jucat în campionatul maghiar de atunci, a avut un sezon de primă ligă și a ocupat un loc trei, mi se pare. A fost câștigătoare de district de câteva ori. După care a venit Unirea.” Apoi, după Unire, a luat numele de CFR, însă după aia s-a mai numit și CSM și Ferar Cluj. „Și de acolo a urmat o perioadă lungă în care CFR-ul a evoluat în ligile inferioare, B și C, oscilând. Perioadă de război. CFR-ul a rămas pe loc. Alții au plecat în refugiu. După care, la terminarea războiului, au revenit și concitadinii noștri înapoi. În 1945 s-a jucat primul meci de după revenirea din refugiu. Întâmplarea a făcut să reușesc să găsesc la cineva cupa de la acel meci, pe care am donat-o clubului”, ne-a zis domnul Domșa. În timp ce U Cluj Napoca s-a numit inițial SSSU, Societatea Sportivă a Studenților Universitari. „Unii spun că era tot Universitatea Cluj și când eram la Sibiu, alții spun că ar fi fost Universitatea Cluj-Sibiu. Cum am spus, sursele se contrazic în această privință. După care am luat numele de Știința Cluj. Sub numele de Știința Cluj am și câștigat Cupa României din 1965. După care, între 1966 și anii 1990, de fapt până în prezent, ne-am numit FC Universitatea Cluj,” a completat Denis.

Am vorbit cu suporterii ambelor echipe despre similarități, despre diferențe, despre momentul în care meciul a început să fie considerat un derby și concluzia este că indiferent de aceste detalii, focul rivalității va fi mereu unul care devine din ce în ce mai intens. Cristian Panin ne-a zis părerea lui, privind în urmă, la cariera de jucător. „Nu a contat niciodată locul în clasament, liga în care jucăm. Când ne-am întâlnit, cred că o săptămână înainte, nu puteam nici să dormim. Doar ne gândeam cum să facem să câștigăm aceste meciuri. Pentru suporteri, pentru noi, pentru mândria clubului, pentru absolut tot, am pus sufletul pe tavă pentru aceste meciuri.” Alin Fică, jucător din echipa de acum a CFR-ului, a adăugat: „Este un derby aparte pentru noi. Unul dintre cele mai importante meciuri din acest sezon. Pentru că este vorba de identitate. Cine câștigă este văzut altfel în Cluj.”

„Pentru cel din afară este un meci între două echipe. Nu, ăsta este un campionat în sine. În fiecare an avem campionatul regulat plus play-off-ul de cele mai multe ori. Și meciurile cu U, care sunt separate. Și sunt convins că la fel le au și ei”, a concluzionat domnul Domșa.

<h2>CFR - U, pe 2 februarie 2026</h2> „Un meci care trebuie jucat cu inima, dar și cu capul, pentru că micile detalii fac diferența,” ne-a zis Mario Camora cu câteva zile înainte de derby. Și pentru că știam de la Mircea Coman, liderul de galerie al CFR-ului, că un derby nu începe în peluză, ci cu o săptămână înainte, le-am făcut o vizită clujenilor să vedem cum se pregătesc de întâlnirea cu rivalii. CFR venea după o victorie la UTA Arad, iar U Cluj tocmai câștigase cu FC Argeș acasă. Pe acest fond al încrederii oferite de victorii, cele două echipe se întâlneau pe stadionul de 22.000 de locuri, Dr Constantin Rădulescu, unde se vânduseră toate biletele. Până să vină spre arenă, suporterii aveau să se întâlnească în puncte diferite ale orașului. Ceferiștii în Gruia, Uiștii în Piața Unirii.

<h2 style="text-align:center;">Mihai Domșa: „Fiecare derby este o nouă poveste, o rescriere a istoriei.”&nbsp;</h2>

Clujul nu a mai trăit liniștea de când suporterii s-au întâlnit pe străzi. Orașul s-a trezit la viață și toate drumurile duceau spre dealul unde nocturnele urmau să se aprindă. Am vorbit cu suporteri de la ambele echipe și am văzut în ochii lor ce energie aduce fotbalul, ce sentimente de entuziasm îi încearcă și cât de mult contează să simți că faci parte dintr-o comunitate. „În primul rând, este un meci al tuturor clujenilor”, ne-a zis un suporter vișiniu. Iar odată intrați pe stadion, puteai să simți cum se ridică tensiunea în aer, cum parcă orice fază de joc periculoasă era așteptată ca pretext de exprimare a identității, așa cum Alin Fică ne zisese cu câteva zile în urmă. Chiar era un meci despre status și despre orgoliu, mai presus de rezultat.

CFR a deschis scorul în minutul 5 prin Damjan Djokovic, moment în care a explodat bucuria în tribuna suporterilor cfriști și au fost aprinse torțe în peluza oaspeților. Lorenzo Biliboc a majorat avantajul, iar după 20 de minute, Dan Nistor a readus speranța în tabăra Uiștilor, din pasa lui Alex Chipciu. Scorul la pauză avea să fie 3-1, după ce căpitanul Mario Camora a înscris, profitând de o greșeală a lui Macalou. Și a dovedit o dată în plus în acel meci cât de importantă este prezența veteranilor într-un meci de așa intensitate. Drammeh a marcat pentru 3-2 în minutul 83 și acesta a fost și scorul final, cu tensiune și îmbrânceli pe gazon, unele care vor rămâne în memoria tuturor celor care au urmărit derby-ul. L-am întrebat pe Mihai Popa cum a trăit fazele din teren: „Este un meci greu, este un meci tensionat, cu multe momente dificile, dar așa este un derby și sunt bucuros că l-am câștigat”.Aceasta a fost povestea din spatele întâlnirii dintre CFR și U în etapa 26 a sezonului regular, un meci care a aprins orgoliile în tot orașul. Și, cum bine am aflat din întâlnirile cu suporterii, întotdeauna vine un capitol nou, considerat o rescriere a istoriei. După o lună, U Cluj avea să câștige derby-ul Clujului din Play-Off, de data aceasta, cu 2-1 pe Cluj Arena și e aproape de primul titlu din istoria clubului. Momentan, echipa lui Bergodi se află pe primul loc, la egalitate de puncte cu Universitatea Craiova, iar CFR ocupă locul trei, doar cu cinci puncte față de rivalii din oraș. Pe 25 aprilie se joacă o nouă rundă din lupta între CFR și U. „Un campionat în sine.”

Cum se trăiește derby-ul Clujului pe teren, în vestiare și în birourile celor două cluburi din oraș

Un campionat în sine. Povestea rivalității dintre CFR și „U”

INTERVIU

Născut la Roma și crescut fotbalistic, și nu numai, în Italia, Matteo Duțu nu a pierdut niciodată legătura cu rădăcinile sale românești. De altfel, a jucat pentru România la naționalele de tineret începând cu U17 și a ales Superliga pentru a continua să crească. Deocamdată, începutul carierei la Dinamo este timid, însă calitatea este acolo și cu siguranță se vor vedea și progresele. Mai ales că vorbim despre un jucător care a primit sfaturi prețioase de la Ștefan Radu și s-a antrenat alături de nume importante, precum Ciro Immobile sau Luka Modric. Și, pentru un căpitan de profesie, nu ar fi o surpriză ca peste ceva timp să-l vedem purtând banderola și în tricoul alb-roșu. Matteo, vreau să te întreb, care este prima ta amintire legată de fotbal? Prima amintire legată de fotbal e când jucam în curtea de acasă cu fratele meu și jucam acolo fotbal. Ați spart vreun geam? Da, mai multe. Și ce spunea mama ta? Se enerva. Acum poți să-i plătești geamurile înapoi. Da, da, da. Dar acum nu mai joc în curte. Te-ai născut la Roma. Aș vrea să te întreb când ai venit prima dată în România. Prima dată pe la 4-5 ani, am venit la bunici. Și cum a fost? A fost frumos, dar acum nu mai prea am amintiri de prima dată, că eram mic. Și acum câteva zile m-am și întors din nou acasă, că ai mei sunt din Vrancea, și m-am întors și a fost frumos. Bănuiesc că atunci când erai mic nu vorbeai română foarte bine. Cum a fost impactul cu bunicii și cum a fost să te înțelegi cu ei? Era greu. De înțeles, înțelegeam, că oricum acasă deja se vorbea română și înțelegeam, dar nu prea vorbeam, eram mic și nu prea știam română. Și era greu să vorbesc. Mai mult era mama care zicea de ce aveam nevoie. Cum te striga bunica ta? Mate. Dacă ar fi să stau de vorbă cu părinții tăi, cum crezi că te-ar descrie ei pe tine? Cum era Matteo când era copil? Obraznic. Când eram mic, eram mai obraznic, dar acum nu. Acum sunt mai calm, sunt mai liniștit. Dar dacă îi întrebi când eram mic, eram așa. Ce trăsături crezi că ai preluat de la părinții tăi? Ce ai luat de la mama ta și ce-ai luat de la tatăl tău? Una singură zi. De la mama, culoare, gen ochii, păr, așa. Și de la tata, personalitatea, caracterul. Părinții tăi și-au dorit să devii fotbalist? Sau poate să devii medic? Mama, până să încep eu cu fratele meu, nu îi plăcea deloc fotbalul. Și încă nu-i place de fotbalul. Și tata nu se uita. Deci ei nu s-au gândit niciodată să ajung la nivelul ăsta, să ajung fotbalist. A fost doar alegerea mea. Mama se gândea mai mult la politică pentru mine. Serios? Da. Ce tare. Păi și când le-ai zis că vrei să devii fotbalist, cum au reacționat? La început au zis că hai să mergem, așa face sport. Și ușor, ușor, a mers bine și a venit ușor, ușor. Și când au văzut că e serioasă treaba cu fotbalul? Nimic. Eram fericit de fotbal și tot. Și ei se bucură dacă eu sunt fericit. Ai dezvăluit într-un interviu că ai jucat o perioadă de timp portar. Da, când eram mic. La început. De ce? La început am jucat portar, că și-mi plăcea, dar după câteva săptămâni, am vrut să schimb. Dar am început acolo, am făcut aproape tot sezonul, aveam cam șase, șapte ani. Am început portar și după, la sfârșit de an sau în cel următor, nu mai știu, am schimbat. Dar n-a fost pentru că nu-ți plăcea să alergi. De obicei portarii spun că „mie nu-mi plăcea să alerg”. Nu, doar că jucam la plajă cu fratele meu și mă băgam în apă să apăr mingea. Și de acolo a început să-mi placă să joc în poartă. Dar după, când jucam fotbal cu prietenii, am zis că nu-mi plăcea și am schimbat. Ai fost căpitan la Lazio Primavera. O poziție cu o presiune imensă, mai ales pentru un jucător de 18 ani. Ce învață un tânăr de 18 ani despre autoritatea din vestiar în Italia? Când ești căpitan, ai mai multă responsabilitate și în teren, și în afară. Și pentru mine, ce înveți mai mult e în afara fotbalului, ca om. Crești ca om, trebuie să ai responsabilitate și să dai exemplu în fiecare minut. Și în teren, și în afară. Și pentru asta crești mai mult ca om decât în teren. E important să crești ca om. La Lazio ai mers în cantonament alături de echipa mare. Ai împărțit vestiarul cu un nume precum Ciro Immobile. Au mai fost și alții, dar însă el este desigur cel mai important. Ce ai spune că ai învățat de la el? Am învățat multe. Dorința și bucuria cu care joacă fotbal. O bucurie pe care nu o vezi în fiecare zi la toți. Și el vine de fiecare dată la antrenament, fericit, să joace. În perioada petrecută la Lazio, ai interacționat și cu Radu Ștefan? Pentru că el este un nume, desigur, foarte important și pentru România, dar mai ales pentru Lazio. L-am întâlnit, dar, din păcate, nu m-am antrenat împreună cu el. Când am ajuns la echipa mare, a fost sezonul după care el s-a lăsat. Și pentru asta, din păcate, nu am apucat să mă antrenez cu el. Dar l-am întâlnit, pentru că venea și după la echipă, pentru că era unul dintre liderii din echipă. Și a fost frumos. Pentru mine era o bucurie să găsesc un român la un nivel așa de înalt. Ai vorbit cu el? Am vorbit. Mi-a dat sfaturi pe care le primești ca un jucător tânăr care încearcă să ajungă la nivelul lui. Și mi-a zis să mă antrenez bine, dar mai mult a vorbit despre mentalitate și dorință. Apoi a urmat transferul, mutarea la Milan. Unde ai primit din nou banderola de căpitan. Ce ai simțit în momentul ăla? Care e secretul tău? Căpitan peste tot.. Nu știu. Poate îi plăcea lui Mister ce caracter am. Cum am zis, pentru mine, când iei banderola e o bucurie că merge bine în teren, dar e o bucurie mare și că merge bine ca om, ca personalitate, ca responsabilitate pe care o ai în afara terenului și în teren. Deci peste câteva sezoane să ne gândim că te vedem cu banderola lui Dinamo? Sper. Nu știu.

Duțu, Matteo

Înainte de a semna cu Dinamo, l-ai întrebat poate și pe Radu Ștefan despre asta? Nu, sincer. M-am gândit să-l întreb și am vorbit cu tata să vorbească și cu el, că are numărul. După, nu am apucat să vorbesc, dar m-am gândit. Cum ai luat decizia de a veni în România? Oricum am venit aici să joc pentru echipa națională de când sunt mic, de la U17, și eram alături de fotbalul românesc. Când au venit mai multe oferte din țară, mi-a venit ideea să vin să încep să joc și eu cu seniorii și să iau minute la seniori. Mai rămânem puțin la perioada Milan. Voiam să te întreb cum a fost pentru tine să te afli în lotul echipei pentru meciul din Champions League. Ai fost pe stadionul lui Atletico. Spune-ne cum este pentru un tânăr o astfel de experiență. Pentru că bănuiesc că este și incredibil, dar și copleșitor. E o experiență frumoasă, e greu să zici în cuvinte, că nu prea ai cuvinte. Ai un pic de presiune, dar ești fericit. Și când intri pe un stadion așa de frumos, ai o bucurie mare. Un stadion ca ăla de la Atletico Madrid clar e frumos și simți puțină presiune. Tocmai de asta mă gândeam, pentru că Milan se știe că are fani pasionați de fotbal, și iubitori, și înfocați, însă pe Metropolitano, pentru că urmăresc mai mult LaLiga, sunt fan Barcelona, și știu de fiecare dată că pe Metropolitano, pe stadionului Atletico, atmosfera este extrem de încinsă. Fanii sunt extrem de pasionali. Deci mă gândesc că la un meci din Champions League atmosfera era și mai tare. Atmosfera era frumoasă, frumoasă și nici nu știu cum pot să zic în cuvinte, că a fost o experiență prea frumoasă. Cred că o să-mi rămână pentru toată viața. Tot la Milan ai interacționat și cu Luka Modrić. Toată lumea se uită la el cum la 40 de ani încă joacă la nivel înalt și o face atât de bine. Pentru că, bineînțeles, lumea a zis că pleacă de la Real Madrid, cam gata cariera. Avea și vârsta de așa natură. Și a venit la Milan și a impresionat, că a devenit cumva motorul echipei. Ce ai învățat de el? Cum a fost să-l vezi la antrenamente? E un profesionist. E profesionist în teren, e profesionist afară, îl vezi în sală. Dar se vede că e un jucător care se bucură mult de fotbal. Vine la teren și se antrenează. Și la 40 de ani se antrenează pentru a se dezvolta, pentru a juca bine meciul care vine și vezi profesionalitatea pe care o are. Și ce mi se pare și mai interesant este că e un jucător care a câștigat atâtea trofee și totuși pare că este foarte modest. Și pare că e un jucător la care tu, ca tânăr jucător, poți să te duci să vorbești. Da, e un jucător care te ajută. Și eu cred că dacă mergi la un nivel înalt e mai ușor să găsești jucători umili care te ajută și cu care poți să vorbești. Dar a fost vreun moment la antrenamentele echipei mari în care ți-a fost așa teamă? Că sunt jocurile acelea de câte cinci sau de mini-fotbal. Ți-a fost teamă să nu intri, să nu-l accidentezi? Nu prea te gândești. La început, poate, când am ajuns prima dată, am stat mai atent. Dar mai încolo, așa, nu prea te gândești când te antrenezi. Dacă ar fi să alegi o lecție cu care ai plecat din Italia, care ar fi aceea? Pentru ce poziție joc eu în teren, lecția care mi-a rămas mai mult din Italia despre fotbal e lecția ca fundaș. Că acolo te uiți mult la fundaș, la tactică. Și poate că asta e lecția care mi-a rămas cel mai mult. Spune-mi, te rog, ce ți-a spus Željko Kopić, antrenorul lui Dinamo, pentru a te convinge să semnezi. Am vorbit cu Mister, cu președintele și cu directorul. M-a convins cum joacă el fotbal, cum vede el fotbalul. Și că a fost sincer. Am crezut tot mi-a zis. Pentru asta. Cum a fost momentul în care ai debutat pentru Dinamo? Ce ai simțit? A fost frumos, a fost o bucurie mare. Am primit și câteva mesaje de la prietenii pe care îi am aici, în țară. Și a fost o experiență frumoasă, care o să rămână în gândurile mele. Cum a fost cu fanii? Bănuiesc că ai simțit susținerea lor în momentul în care ai venit la Dinamo și în momentul în care ai debutat. Pentru că Dinamo are una dintre cele mai impresionante galerii. Suporteri sunt top. Și înainte să intru la joc, și după. În fiecare meci sunt alături de noi. Și cu mine au fost top, m-au ajutat mult să mă adaptez. Și în fiecare meci, cum am zis, sunt alături de noi. Și fac o atmosferă frumoasă în fiecare meci, și acasă, și afară. Aș vrea să te întreb cum a fost pentru tine cartonașul acela roșu pe care l-ai primit în meciul cu Rapid. La început m-am gândit puțin, dar sunt chestii care se pot întâmpla. Pentru mine acum e ceva care a rămas în spate. E un cartonaș roșu pe care l-am luat în ultimul minut. Și sunt chestii care se pot întâmpla. Și trebuie să învăț de la cartonașul ăsta și să merg mai departe. Te-a afectat puțin psihic acel cartonaș? Nu, nu prea mult. Nu e primul cartonaș roșu pe care l-am luat în viața mea. Și cred că nu o să fie nici ultimul. Oricum am văzut că după acel meci, lumea te-a susținut. Adică nu a fost o senzație de critică în direcția ta, ci de susținere. Da, m-au susținut. M-au sprijinit și m-au ajutat. Am primit multe mesaje și de la suporteri, și de la prieteni. Și au fost pentru mine un ajutor mare. Am citit că îți place și NBA, și Formula 1. Vreau să te întreb dacă nu erai fotbalist, în care dintre cele două sporturi crezi că ai fi activat? Sau ți-ar fi plăcut... Formula 1 mai mult. Dar problema e că ai nevoie de mulți bani pentru a ajunge la un nivel înalt. Ai mers la vreo cursă de Formula 1, ținând cont de anii petrecuți în Italia? Am mers la Monza, acum doi ani. Și a fost o experiență frumoasă, mai ales că eu sunt fan Ferrari. Și era acasă, în Italia. Ferrari e din Italia și pentru asta. Fotbalul este extrem de iubit în Italia, însă se spune că Ferrari e un fel de religie. Ai simțit asta în Italia? Se simte, și când am mers la cursă am văzut atmosfera că e frumoasă. Și Ferrari în Italia are mulți suporteri. Și se vede că, așa cum zici tu, e un fel de religie. Am văzut că idolul tău este Alessandro Nesta. Voiam să te întreb ce anume de la el te-a inspirat. Nu știu, îmi place tot de la el. Mai ales că am avut la început, când eram mai tânăr, un parcurs similar. Am început la Lazio, după am plecat la Milan. Dar și ca jucător, și ca persoană. Și chiar dacă nu îl știu personal, e o persoană pe care o admir. Și îmi place mult de el. Voiam să te întreb dacă ai și hobby-uri care să nu aibă legătură cu sportul. Am înțeles, NBA, Formula 1, dar în afară de ele? Nu prea. Fac facultate, fac facultatea de economie, dar nu e un hobby, că nu îmi place așa de mult. Asta era următoarea întrebare. Urmezi și facultatea de economie în Italia. Cum reușești să ții pasul cu studiile? O fac online, sunt un pic în spate. Am două, trei examene în spate. Merge bine. Am timp mai mult seara. Când mă întorc seara, după cină, mă pun un pic și eu să citesc. Îmi vine mai ușor acum. Voiam să te întreb dacă ar fi să ne uităm peste 10 ani în viitor, cum arată viitorul lui Matteo Duțu? Arată tot că joc fotbal. Cu o familie și gândul meu e să am trei copii. Trei? Da. Deci sper cu trei copii și fericit. Fericit să mă bucur de viață. Și să mă uit în spate și tot ce am făcut să fiu mândru de ce am făcut. În încheiere, mi-ar plăcea să le transmiți un mesaj fanilor dinamoviști. Să fie alături de noi. Și să încercăm să ajungem la obiectivele pe care le avem și să le avem până la sfârșit de campionat.

La doar 20 de ani, Matteo Duțu a venit în Superliga după ce a purtat banderola la echipele de tineret de la Lazio și Milan

Matteo Duțu, dinamovistul care a fost căpitan la Lazio și Milan

S-a născut în Coreea de Sud, a crescut fotbalistic la Cluj, și-a completat ”formarea profesională” în anticamera Premier League, și-a reprezentat țara la Jocurile Olimpice și a devenit campion în Slovenia. Marco Dulca a avut un parcurs interesant într-o carieră care încă așteaptă să-și atingă punctul culminant. Până atunci, mijlocașul Petrolului învață din fiecare experiență, mai mult sau mai puțin reușită. Mergem puțin în spate, puțin mai mult. Te-ai născut în Coreea de Sud. Spune-mi cât timp ai stat acolo. Cred că doi ani, până să venim în țară. Nu pot să îmi mai amintesc, pentru că eram mic atunci, dar chiar aș vrea să mă duc să vizitez locul unde m-am născut. Cum a fost pentru tine trecerea de la U Cluj la Swansea și cum a fost trecerea de la România la Anglia? O trecere dură, pot să zic, pentru că eram obișnuit cu anumite lucruri aici, în România, mai ales cu sala, ce făceam aici nu se putea compara cu sala ce făceam în Anglia. Mâncarea, stilul de viață, toate au fost diferite acolo. Dar cred că m-au ajutat foarte mult acei patru ani la Swansea, am crescut mult și fizic, și mental. A fost o diferență mare, dar mi-a plăcut foarte mult. Mâncarea era mai bună decât în România? Fasole. Fasolea era bună dimineața. Nu cred că era mai bună decât în România, dar îmi plăcea English Breakfast. Dintre meciurile jucate la Swansea, ai avut un adversar care ți-a rămas în minte? L-ai văzut jucând și ai zis, wow, cât de bun e? Au fost mai mulți adversari cu care jucam, pentru că la Under 23 aveai voie trei seniori să ai în echipă. Și am jucat cu mai mulți. Nu știu, Ashley Young, Scott McTominay, cred că și Rosicky. Dar cred că Ashley Young a fost unul care mi-a sărit în ochi. Și dintre numele actuale, din ce am văzut eu, ai jucat împotriva unor nume, precum Nketiah, Smith-Rowe, Gallagher, Frimpong, care acum e la Liverpool. Voiam să te întreb, de ce crezi tu că e nevoie pentru a reuși să ajungi în Premier League? Nu știu, poate și puțin noroc. Muncă, să prinzi acel tren spre Premier League, pentru că și eu am fost acolo. Mă antrenam cu echipa mare zilnic, când era un antrenor portughez atunci, dar echipa nu era într-o situație foarte bună în clasament. Se băteau la retrogradare și, cum m-am antrenat cu ei în fiecare zi, simțeam că aș putea face pasul atunci. Dar antrenorul a fost demis, a venit Graham Potter și de atunci nu m-am mai antrenat cu echipa mare la ei. Nu știu motivul, nu mi s-a spus, dar de asta am spus și că e nevoie de puțin noroc, pentru că nu se știe, dacă rămânea acel antrenor portughez poate debutam și eu. Acum nu mai contează ce a fost. Revenirea în România s-a făcut la Farul. Ai stat mult pe gânduri înainte să accepți oferta? Nu am stat foarte mult pe gânduri, pentru că îmi doream să joc la o echipă de seniori. Când eram Under 21, asta se cerea, să joc la echipă de seniori, pentru că eram doar eu cu Pașcanu, care jucam la echipă de Under 23. Mai erau și alte discuții în România atunci, dar am crezut că asta este pasul bun pentru mine, pentru că erau mulți tineri, erau și colegi de-ai mei de la Under 21 de la echipa națională atunci și cu domnul Hagi am crezut că va fi un pas bun. Ok, mi-a priit și așa acea perioadă la Viitorul, dar eu cred că se putea și mai bine să aleg atunci. Deci regreți un pic decizia? Nu regret, dar sunt decizii mai bune, mai proaste. Din toate învățăm.

Dulca, Marco

A urmat perioada de împrumut de la Chindia și ulterior transferul definitiv. Cum a fost atunci pentru tine acea perioadă de la Chindia? La început nu am fost prea mulțumit de ce am găsit la Târgoviște, pentru că eram obișnuit cu alte condiții, poate altă gândire, și a fost un pic un șoc pentru mine. Dar a fost o perioadă chiar bună, pentru că am jucat, am primit încredere din partea antrenorului de atunci, Săndoi, și am fost și selectat la Jocurile Olimpice. Era un vis pentru mine să joc la echipa națională la un turneu de genul acesta și eu cred că m-a ajutat mult. M-a ajutat mult perioada de la Târgoviște, iar după, transferul la FCSB a fost făcut tot de la Târgoviște. Deci m-a ajutat mult echipa asta. Hai să caracterizăm puțin trecerea ta la FCSB, perioada aceea petrecută acolo. Bine, trebuia să ajung la altă echipă, nu la FCSB atunci, dar au fost anumite nereguli în prisma contractului la acea echipă și următoarea echipă care plătea clauza pe care o aveam la Târgoviște era FCSB și de asta am ajuns acolo. Ne spui și cealaltă echipă? Era o echipă din Portugalia. Cum a fost schimbarea? Cum a fost trecerea aceasta pentru tine? Chindia, condițiile, ai spus că ai fost puțin șocat, apoi FCSB... Da, la FCSB condiții mai bune decât la Târgoviște. Bine, acum nu pot să compar condițiile pe care le-am avut la Swansea nici cu cele de la FCSB, dar pentru România chiar cred că au cele mai bune condiții la ora actuală, dacă nu mă înșel. A fost o perioadă scurtă la FCSB și din acea perioadă nu regret nimic, dar m-a ajutat mult. Apoi ai revenit la Chindia și după aceea a urmat transferul în Slovenia. Cum a fost schimbarea pentru tine? Mi-am dorit după perioada FCSB și după aceea la Târgoviște să fac pasul iar afară. Era și prima mea echipă la care jucam la seniori. Atunci când am ajuns, nu era un club cu foarte mari pretenții, dar un club în care se investea. Era pe primul loc atunci când am ajuns și simțeam că echipa asta va ajunge mai sus. Acum nu credeam că vom ajunge chiar atât de sus cum am fost acum doi ani și anul trecut. Dar mi-a priit acest transfer. Chiar m-am simțit bine. Și acum spun și întrebarea tipică. Diferențele dintre fotbalul românesc și cel de acolo. Care ar fi? Cred că mentalitatea. Am fost doar de două ori plecat din țară, dar adunat cred că au fost șase ani. Și de fiecare dată când mă întorc, parcă stăm puțin pe loc la mentalitate. Nu prea progresăm. Am văzut diferențe mari și față de Slovenia, care nu e o țară ca Germania, Anglia sau Spania. Sper să ne trezim cât mai repede. Ai câștigat și titlul acolo, ai jucat și în cupele europene și ați ajuns destul de departe în Conference League. Cum a fost pentru tine să trăiești momentele astea? O experiență nouă, pentru că în grupele Conference League am jucat și cu FCSB-ul, adică era o experiență pe care deja o știam. Dar niciunul nu s-a gândit că vom ajunge până în sferturi. Nu credeam că vom ajunge nici în grupe atunci la Celje, dar cu antrenorul pe care l-am avut la vremea respectivă, chiar s-a văzut acest lucru, că și-a pus amprenta asupra grupului, asupra jocului nostru. Cred că rezultatele pe care le-am avut sunt datorită lui. Apoi te-ai despărțit de Slovenia. A urmat o perioadă de incertitudine. Spune-ne cum ai ales Petrolul? Doar acum două luni am încheiat oficial contractul cu cei de la Celje. Știam deja că voi pleca, dar mai ținea un an de contract acolo și trebuia să-mi rezolv și aceste probleme cu clubul. Iar după ce am încheiat contractul, am mai avut și discuții din România, dar nu s-au concretizat. Petrolul e clubul care m-a dorit mai mult și s-a văzut acest lucru și am simțit acest lucru. Și eu cred că e un club unde pot să joc din nou, să-mi recapăt format din trecut și după sper să ajut și clubul, să fac pasul iar afară. Ce obiective ți-ai setat alături de Petrolul? Păi cum am zis, personal să-mi revin fizic, să pot să ajut echipa, pentru că e nevoie. Mai ales în situația asta, nu este o situație foarte bună pentru un club ca Petrolul. Iar cu echipa, nu știu, să ne îndeplinim obiectivul, să ne salvăm de retrogradare și să fim cât mai sus în play-out acolo. Dacă ar fi să alegi, care ar fi cel mai greu moment al carierei prin care ai trecut? Cred că atunci când m-am accidentat, am ratat turneul final în 2019 la EURO. Jucasem atunci titular în calificări și după am avut o ruptură de metatarsian și am stat vreo 4-5 luni pe tușă. Da, e ghinion, pentru că am călcat strâmb la un meci și s-a rupt osul atunci și n-am mai putut să fac parte din echipă la turneul final. Cum reușește un fotbalist să depășească, din punct de vedere mental, astfel de momente? Nu știu, nu e ușor. Cu familia, cu prietenii, să încerci să te rupi puțin de fotbal și de aceste momente, că normal că sunt neplăcute. Și eu cred că ar trebui să te motivezi tu singur, că nu o face nimeni pentru tine. Care este cel mai fericit moment pe care l-ai trăit în fotbal? Cred că am vreo două: calificarea la Jocurile Olimpice cu Naționala și poate la Celje, că am ajuns până în sferturi în Conference. Și campionatul câștigat. Adică am câteva, nu știu pe care să aleg cel mai fericit. Ești prieten bun cu Pașcanu. Prietenia voastră a început în Anglia, când v-ați intersectat atunci, sau exista dinainte? Nu, cred că la Under 21 a început, atunci când am fost convocat prima dată. Țin minte, cu domnul Isăilă, în Spania, atunci ne-am cunoscut. Ne mai știam așa din Anglia, dar nu foarte bine. Și atunci am început această relație de prietenie, la Under 21. Întrebarea este cum va fi când vă veți întâlni pe teren? Nu știu, dificil așa. Pentru că suntem prieteni foarte buni și cel mai bun să câștige, nu contează. Dar vă știți așa trigger-urile, unul la altul, cum să vă călcați pe nervi? Da, păi eu am început cu două zile înainte de meci. Ai schimbat ceva la cariera ta, dacă ai putea? Nu, cum am zis, sunt decizii mai puțin bune pe care le-am făcut, dar n-aș fi persoana de azi, dacă nu se întâmplau anumite lucruri și nu cred că aș schimba nimic. Dacă ai putea să vorbești cu versiunea ta de la 15-16 ani și te-ar și asculta, ce i-ai spune? Nu știu, să rămân la fel de motivat și să rămân la fel de profesionist. Cam lucrurile astea legate strict de fotbal. În închiere, lasă-ne un mesaj pentru fanii Petrolului. Îi așteptăm în număr cât mai mare la stadion alături de noi și cu siguranță noi vom da totul pentru a-i face fericiți.

superliga 2026

Fotbal

sâmbătă 02 mai

duminică 03 mai

luni 04 mai

vineri 01 mai