Metaloglobus

FC Farul Constanța

Stadionul Central Ovidiu

UTA Arad

Petrolul Ploiești

Stadionul Ilie Oană

FK Csikszereda

FC Argeș

Stadionul Orășenesc Mioveni

FCSB

Dinamo București

Stadionul Arcul de Triumf

FC Universitatea Cluj

AFC Hermannstadt

Stadionul Municipal Sibiu

Universitatea Craiova

CFR Cluj

Stadionul Dr. Constantin Rădulescu

Oțelul Galați

Unirea Slobozia

Stadionul Clinceni

FC Botoșani

FC Rapid București

Superbet Arena Giulești

Superliga 25/26

Csikszereda Miercurea Ciuc

Metaloglobus Bucuresti

Levente Balint

CRONICĂ

Francezul venit recent de la Ludogoreț a punctat în stil de atacant veritabil, iar Giuleștiul începe să viseze frumos. Mai ales că alb-vișiniii rămân lideri și după runda cu numărul 4.&nbsp; Botoșaniul s-a trezit prea târziu, după un joc steril din punct de vedere ofensiv. Moldovenii și-au mai dres din imagine după minunatul gol al lui Ongenda, din lovitură liberă.&nbsp;<h2> Botoșaniul, adversar nu foarte confortabil&nbsp;</h2> Rapid a închis etapa a 4-a cu o țintă simplă. Păstra prima poziție dacă trecea de Botoșani, la orice diferență de scor. Giuleștenii aveau destule motive să fie optimiști, după aspectul general destul de bun lăsat în primele trei etape. Jucau acasă, acolo unde publicul este mereu al 12-lea jucător, indiferent de toanele de moment sau de situația echipei.&nbsp; Oponentul nu era însă unul foarte prietenos. Botoșaniul nu a pierdut niciun meci în startul campionatului, iar formațiile lui Leo Grozavu sunt mereu bine organizate, tonice și arțăgoase. Pentru neutri, se preconiza un duel deloc soporific.&nbsp;<h2> Prima repriză, un ”dialog” între Christensen și Anestis&nbsp;</h2> Jocul a fost prefațat de un spectacol de lumini electrizant, dar energia nu a fost transferată și pe gazon. Am avut o primă parte în care Rapidul a avut un aparent control asupra ostilităților, însă situațiile cu adevărat periculoase au fost foarte puține. Botoșaniul nu a prins cadrul porții, dar a reușit prin organizare și ambiție să blocheze construcția Rapidului.&nbsp; Cele mai importante șanse le-a avut practic Christensen, în prima parte. Fără Petrila, Koljic sau Grameni, giuleștenii nu au avut scânteie ofensivă, astfel că mijlocașul norvegian a bifat ocaziile relevante. În minutul 14, a trimis cu efect pe lângă poartă, de la 15 meti. Apoi, Christensen (26) a reluat cu capul direct în brațele portarului moldovean, din centrul careului mare, la o centrare bună a lui Micovschi. Iar în minutul 35 a venit cea mai mare șansă a nordicului: Christensen a avut o acțiune personală de clasă, dar șutul său din poziție bună, tot din careul mare, a fost parat spectaculos de Anestis.&nbsp; Kramer (45+1) a trimis cu capul peste poartă din șapte metri, încheind o primă repriză nu foarte inspirată ca aport pentru atacanții giuleșteni.&nbsp; <h2>Baroan și Ongenda, rezervele care au înfrumusețat seara</h2>&nbsp;Cu totul altfel a arătat partea a doua. Iar decisive în acest sens au fost două mutări.&nbsp; Prima dintre ele a venit într-un context neplăcut: Onea s-a accidentat înainte de pauză și a fost schimbat cu Manea. Cel care la un moment dat a fost văzut ca fundaș dreapta al României pentru minim un deceniu a vitalizat banda. Incursiunile sale au provocat panică pe stânga Botoșaniului. Iar Manea a fost servant perfect pentru o altă rezervă. Aflat la al doilea joc pentru giuleșteni, Baroan a deschis scorul în minutul 60 un un șut din opt metri lateral stânga. Faza a fost una complicată: a fost analizată de VAR aproape cinci minute, dar golul a fost validat după ce s-a constatat că Manea nu era în ofsaid.&nbsp; Baroan și-a confirmat seara de grație și în minutul 69 l-a executat pe Anestis cu un șut de la 14 metri, după o pătrundere în careu.&nbsp; Botoșaniul a replicat abia în minutul 84. Capriciosul Ongenda a intrat în minutul 71 și a redus avantajul cu o lovitură liberă transformată superb, de la 20 de metri. Moldovenii au insistat, dar nu au furnizat nimic periculos, deși au avut parte de nouă minute suplimentare. Ar fi fost oricum, nedrept. Rapidul a meritat victoria cu prisosință, jucând mai bine, mai ofensiv, fiind gratulat cu trei puncte pentru perseverență.&nbsp; Giuleștenii rămân pe prima poziție și au și cea mai bună apărare, cu doar două goluri primite. Da, este adevărat că doar CFR Cluj a fost un adversar cu pretenții de vârf în aceste prime patru runde. Da, Botoșaniul a oferit cea mai slabă prestație a sa din acest început de sezon. Dar, un campionat se dispută și cu echipele din zona inferioară, iar aici Rapidul a avut probleme mereu în ultimii ani. Încet, Giuleștiul prinde încredere că acest campionat va fi altfel cu Costel Gâlcă la timonă.

Intrat după pauză, Baroan a marcat primele sale goluri pentru Rapid

Rapid-Botoșani 2-1. Instinct de lider

Vizitatorii au salvat un punct, deși din minutul 69 au jucat în inferioritate numerică.&nbsp; &nbsp; Tonusul celor două trupe era diferit înaintea partidei. După un start încurajator de sezon, Unirea Slobozia a fost spulberată cu 0-4 la Botoșani, astfel că avea nevoie de o victorie pentru a-și redobândi încrederea. Cei de la Oțelul Galați veneau după un 2-1 cu Dinamo. Iar o victorie cu Dinamo este mereu specială la Dunăre.&nbsp; <h2>Unirea, mai vioaie și periculoasă&nbsp;</h2> Ialomițenii au intrat vizibil mai energici în partidă. Încrâncenarea lor s-a văzut deja din minutul 4, când stoperul Dinu a încasat un cartonaș galben pentru o intrare aspră la vreo 35 de metri de propriile buturi.&nbsp; Echipa lui Vlădoiu și Prepeliță a stăpânit primele 25 de minute, cu efervescentul Said extrem de incomod pentru gălățeni. Pe lângă devierile constante către extreme, versatul atacant a fost la originea primelor două șanse. În minutul 11, Dur-Bozoacă a respins devierea ghanezo-italianului, iar în minutul 20 Said l-a pus din nou la treabă pe portarul moldovenilor, cu un șut tare de la 22 de metri.&nbsp; După jumătatea primei reprize a început Oțelul să echilibreze mijlocul. Iar în minutul 36, Nes Lopes, urcat în careul slobozenilor, a reluat foarte slab, în brațele lui Rusu. Nu numai Nes Lopes, ci și ialomițeanul Dulcea putea fi mai inspirat peste două minute, când la finele unui contraatac a reluat modest, Dur-Bozoancă respingând.&nbsp; Finalul primei părți i-a scos la rampă pe portari. Un șut cu efect al lui Deaconu a fost respins frumos în corner de Dur-Bozoancă, iar în timpul adițional, Rusu l-a blocat inspirat pe Bană, scăpat în careul mare al Unirii.&nbsp;<h2> Ialomițenii nu au profitat de omul în plus&nbsp;</h2> Tendința de reechilibrare a forțelor a continuat după pauză, când ”oțelarii” au reușit să ”preia” posesia. Iar prima șansă reală le-a aparținut lor în repriza secundă, când Paulinho (53), scăpat perpendicular, a fost blocat de Rusu.&nbsp; Portarul echipei din Bărăgan avea să furnizeze parada meciului, când în minutul 69 a respins incredibil șut lui Ne Lopes, singur la cinci metri! Însă după câteva secunde, gălățenii aveau să se autosaboteze, când Murria l-a faultat dur pe Antoche, cu un atac cu talpa, în careul slobozenilor. Murria a primit ”roșu” direct, dar deși Unirea l-a avut din minutul 66 pe creativul Aganovic, iar avoi a intrat un alt jucător tehnic, Florescu, gazdele n-au dat lovitura.&nbsp; Oțelul a știut să țină mult timp mingea departe de propriul careu, dar treptat Unirea a pus presiune pe poarta moldovenilor. Dur-Bozoancă s-a distins pe final, când a fost la post la reluarea involuntară din apropiere a lui Afalna (84) și la șutul puternic, de la distanță, a lui Purece (87).&nbsp; Până la urmă, scorul ar putea fi considerat unul echitabil. Am avut parte de un meci alert, cu multe șanse. Uneori, un 0-0 nu este neapărat plictisitor.

Goalkeeperii (mai ales cel al Galațiului) s-au evidențiat într-un 0-0 destul de agreabil

Unirea Slobozia-Oțelul Galați 0-0. Egalul portarilor

Adrian Costeiu

Pentru echipa lui Rădoi cel mai periculos scor nu e clasicul 2-0, ci mult mai relaxatul 3-0. Cum îl au pe tabelă, cum oltenii se prăbușesc și fie sunt egalați, fie nu sunt departe de această contraperformanță. În urmă cu trei săptămâni, UTA reușea să uniformizeze tabela. Nici acum CFR-ului nu i-a lipsit mult. Oltenii au părut că știu de ce n-au vrut să amâne Rădoi a trimis în formula de start din Gruia 9 jucători noi față de partida cu Sarajevo. Doar Isenko și Mogoș fuseseră titulari și cu bosniacii. Dincolo, Petrescu (eliminat spre final de meci, dar el ne-a obișnuit cu astfel de lucruri) a făcut un raport de 5 noi-6 vechi față de returul cu Lugano. Oltenii s-au gândit că îi e greu unuia precum Camora, la aproape 39 de ani, să joace 210 minute la interval de trei zile. Păreau că au și dreptate cu refuzul amânării, și temei în alcătuirea lotului, măcar numeric vorbind. Dar finalul lor greu a arătat că nu e vorba doar de prospețime, ci și de aplomb. Care pe alb-albaștrii i-a părăsit cam de prin minutul 60.

https://www.youtube.com/watch?v=IOaOapBodXo

Nou-veniții Totul părea în grafic pentru Craiova. Nsimba, atacantul francez venit dintr-a treia divizie a Hexagonului a dat două goluri, moment în care scouterii oltenilor trebuiau felicitați, măcar pentru achizițiile ofensive. Al doilea gol al lui Nsimba a venit din centrarea lui Băsceanu, și el nou-venit. Cealaltă reușită i-a aparținut lui Mihnea Rădulescu. Noile achiziții par să facă totul. Plus Isenko, și el adus tot în această vară. ”Capetele” lui Matei Ilie La 3-0 Craiova a terminat combustibilul și n-a găsit nicio benzinărie deschisă. CFR-ul s-a năpustit pur și simplu, precum schiorii în probele de coborâre, când nu știu dacă dincolo de dâmbul alb din față e tot părtia sau hăul. Arele tradiționale ale lui Petrescu, fazele fixe, au reaprins un meci care părea că se terminase. Două goluri ale lui Matei Ilie, ambele cu capul, ambele după cornere. A împiedicat ”demontada” De aici încolo au început blocajele acestui Pavlo Isenko. Poate că afirmația e pripită după doar câteva meciuri, dar ucraineanul pare unul dintre cei mai valoroși portari aduși în România în ultima vreme. A blocat la Sinyan. Apoi la Postolachi. Apoi la Louis Munteanu. În final, la enigmaticul Lorenzo Biliboc. S-a pus de-a curmezișul remontadei clujene, care, din perspectiva oltenilor, schimba doar o literă și devenea ”demontada”. El, portarul adus din Ucraina o ține pe primul loc pe Craiova, cel puțin până mâine seară, când joacă Rapidul. Dacă bat, Giuleșteii trec ei în frunte. Dar pentru olteni și pentru ceferiști mai importante vor fi întâmplărle de joi seara cu Trnava și cu Braga.

Portarul ucrainean al Craiovei a avut intervenții excelente, care i-au ferit echipa de un nou 3-3 după 3-0. Oltenii sunt liderii Superligii, măcar până mâine

CFR Cluj - Univ. Craiova 2-3. Isenko evită un nou Arad

Ionuț Tătaru

Andreea Cio

INTERVIU

Iron Man nu joacă numai în filmele Marvel. E <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/stoica-ionut-59210354">fundaș central</a>, lider în vestiar și un om liniștit care vorbește prin fapte. Ionuț Stoica este de opt ani la Hermannstadt, unde poartă banderola cu responsabilitate. În acest început de campionat, Ionuț este pe primul loc în echipa la categoriile <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/stoica-ionut-59210354">respingeri</a> (24), intercepții (11), <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/stoica-ionut-59210354">dueluri câștigate</a> (31) și șuturi blocate (4). Povestea lui începe în Râmnicu Vâlcea, cu mingea și geamuri sparte, și continuă azi cu peste 300 de meciuri în carieră. Ne-a povestit într-un interviu exclusiv pentru Superliga.ro despre copilărie, încredere, sacrificii și ceea ce înseamnă cu adevărat să fii căpitan.

<h2>„Acolo au intervenit părinții”</h2>Când îl întrebi pe Ionuț Stoica cum a început totul, nu vorbește despre visuri sau trofee. Vorbește despre copilărie. Despre curtea casei de la țară, unde mingea era o prelungire firească a fiecărei zile. „Foarte simplu, am locuit la casă, la țară. Toată ziua eram pe afară cu copiii, ne jucam cu mingea. Probabil toată lumea spărgea geamul la casă și la porți. Cred că toată ziua eram prin curte, pe unde prindeam, jucam fotbal. Cred că asta a fost, de acolo a plecat și pasiunea.” Părinții au simțit energia pe care o avea și au fost primii care l-au îndrumat către fotbal. „Acolo au intervenit părinții. Au zis, gata, trebuie să mergem, că are prea multă energie, trebuie să mergem să-l dăm la fotbal.” Iar primul care i-a pus ghetele în picioare a fost tatăl lui.&nbsp;

<h2>De la gol la clean sheet</h2>N-a visat din prima să fie fundaș. A trecut prin mijlocul terenului, a cochetat cu ideea de a da goluri, ca orice copil. Dar, cum spune el, „n-am vrut să fiu fundaș, dar acolo am ajuns.” A fost antrenorul de la copii și juniori cel care i-a spus că acolo îi e locul. Și Ionuț n-a avut nimic împotrivă. „Pentru mine era o bucurie să joc fotbal, deci nu era o problemă unde.” Când îl întreb ce i-ar spune lui Ionuț de la 15 ani, răspunsul vine repede și simplu: „Să aibă mai multă încredere în el.” Astăzi, încrederea există, dar recunoaște cu sinceritate: „mi-aș fi dorit mult mai mult.”

<h2 style="text-align:center;">„Ionuț de la 15 ani? Să aibă mai multă încredere în el.”</h2>

<h2>„Sunt momente când îmi vine să mă las” </h2>Cu banderola de căpitan pe braț, știe că este un exemplu pentru colegii mai tineri. Știe ce responsabilitate are și ce ar vrea să preia ceilalți de la el: „Determinarea și faptul că nu am renunțat niciodată.” Pentru că recunoaște că are momente când înfrângerile îi supără rău. Momente când îi vine să se lase „Nu doar înfrângerile. Chiar și egalurile.” Dar nu ține mult supărarea, iar entuziasmul îi bate din nou la ușă. A doua, a treia zi își revine, la timp ca fluierul de start al următorului meci să-l găsească în fruntea Sibiului. Poate și de asta i se spune Iron Man. Pentru că predă o lecție despre a nu agăța ghetele în cui, atunci când scorul e nedrept sufletul e supărat. Povestea cu ghetele primite de la tata nu se poate încheia cu regretul de a nu mai încerca o dată. Și încă o dată. Și încă o dată. „Pentru mine ar fi o bucurie să ajung la 300 de meciuri la Hermannstadt.” Și o spune cu o siguranță care ne face să credem.

Cu ochii la borna de 300 de meciuri și inima mereu legată de familia care i-a dat echilibru, Ionuț Stoica rămâne un stâlp al echipei Hermannstadt și un simbol al respectului față de meserie. Fundașul central de 37 de ani merge înainte liniștit, determinat, autentic. Un căpitan care conduce cu fapta.

Căpitanul de la Hermannstadt vorbește cu sinceritate despre începuturi, maturizare și cum a ajuns fundaș

Ionuț Stoica: „Sunt căpitan prin joc, nu prin discurs”

FC Universitatea Cluj (team)

Doar două puncte reușiseră sibienii să strângă în primele trei etape sub comanda lui Marius Măldărășanu, dar debutul echipei a fost un carusel. Deși echipa a pornit încrezătoare în noul sezon după egalul din prima etapă cu FCSB, Sibiul a clacat pe teren propriu cu Metaloglobus, când a reușit doar un rezultat de egalitate, pierzând apoi surprinzător cu UTA. Astfel, gazdele se aflau deja într-o situație delicată după numai 270 de minute jucate, fiind pe loc de baraj, într-un punct mult prea timpuriu al sezonului pentru a intra cu adevărat în panică. Problema sibienilor era că primea pe teren propriu Universitatea Cluj, o echipă rănită după experiența europeană de la mijlocul săptămânii, care învățase deja că meciurile jucate din trei în trei zile o pot costa scump și în campionat, după ce Sabău și compania au clacat între duelurile cu Ararat, când au pierdut în deplasarea de la Craiova. Astfel, duelul de la Sibiu era punctul ideal de relansare pentru o echipă dezamăgită și aflată într-o ușoară criză, statutul de animal rănit fiind unul mai mult decât îngrijorător pentru cei de la Hermannstadt. Dar sibienii au primit un mesaj clar de la vestiare și au intrat hotărâți în teren, neimpresionați deloc de tactica ardelenilor, care au preferat să țină de minge, dar posesia a fost una lentă, cu jucători statici, care au preferat în dese rânduri să paseze în lateral. Prima tresărire a partidei a oferit-o Sergiu Buș, vârful celor de la Hermannstadt, care s-a purtat ca un vârf autentic în careu, chiar dacă a avut un fundaș în spate și din întoarcere a șutat puțin pe lângă poartă. Ocaziile mari au fost tot la poarta lui Lefter, pentru că Neguț a centrat în forță din banda dreaptă, iar Balaure (6) a reluat cu capul puțin peste poarta goală.

https://www.youtube.com/watch?v=WRe1rO5GjxQ

Replica clujenilor a venit doar după primul sfert de oră, după o lovitură de colț, când Fabry a centrat foarte bine, iar Thiam a încercat un lob, care a trecut puțin peste transversală. Cea mai mare ocazie a primei părți a aparținut însă elevilor lui Marius Măldărășanu. Balaure a centrat spectaculos din corner, în minutul 18, mingea s-a dus pe colțul lung unde a lovit bara și apoi a ajuns la Selimovic, care a șutat puternic din centrul careului, dar a avut un ghinion incredibil pentru că Lefter, care se ridica de la pământ, a întins o mână exact pe direcția pe care mergea mingea trimisă de fundașul celor de la Hermannstadt. Sibienii au cerut chiar gol, având în vedere că portarul oaspeților se afla cu tot corpul în poartă, dar reluările au arătat că mingea nu depășise linia porții. Universitatea Cluj a reacționat mai serios, în sfârșit, la mijlocul reprizei, după o fază prelungită de contraatac, când Nistor (23) a primit o minge pe tavă la marginea careului. Mijlocașul a șutat pe jos, Căpușă a deviat, dar norocul se mutase la celelalte buturi, acolo unde Cătălin Căbuz a reușit să respingă in extremis cu piciorul. Până la finalul primelor 45 de minute jucătorii lui Neluțu Sabău au impresionat cu posesia covârșitoare, care a depășit 70% în statistici, dar oaspeții au încercat marea cu sarea în atac, chiar dacă au suferit la finalizare, un bun exemplu fiind și Selimovic, care nu a reușit însă să își regleze tirul nici când a șutat mult peste poartă, în minutul 38. Nici măcar Codrea nu a reușit să deblocheze tabela la ultima fază a primului mitan, după ce a reluat mingea cu capul, din corner, la o palmă de bară. Deschiderea tabelei a venit însă exact la ultima fază a primei reprize, când Macalou a aruncat mingea în fața porții din partea stângă a careului, de unde Thiam a îndeplinit o simplă formalitate și a împins mingea în plasă. Partea a doua a meciului a început cu un duș foarte rece pentru clujeni, pentru că Neguț a pasat perfect pentru Sergiu Buș (50), iar atacantul nu a stat prea mult pe gânduri și a reluat fără preluare, în plasa laterală a porții adverse, chiar dacă șutul a fost unul din afara careului. Mai mult decât atât, după numai alte patru minute, sibienii au reușit să întoarcă scorul. Neguț (54) a scăpat singur în partea dreaptă a terenului, a pătruns în careu și a șutat în forță, iar cu mult noroc mingea s-a scurs în plasă pe sub Lefter. Jocul a început să se joace apoi pe contre pentru că Balaure putea să închidă definitiv meciul în minutul 59, pentru un 3-1 de la care clujenilor le-ar fi fost foarte greu să revină, dar după numai două minute Macalou a fost foarte aproape de egalare, cu un șut puternic din afara careului. Meciul a avut însă un scenariu special pentru că egalarea a fost reușită de Murgia, fostul jucător al sibienilor, care a primul duel împotriva fostei sale formații a reușit să își treacă numele pe lista marcatorilor. Acesta a finalizat din prima o combinație în trei, cu Thiam și Nistor, reușind să încingă finalul unui meci foarte atractiv pentru telespectatorii care au ales să urmărească partida. Maturitatea a fost o calitate care a ieșit în evidență în finalul jocului, pentru că Universitatea Cluj s-a instalat și mai hotărâtă în jumătatea adversă în finalul partidei, dar nu a fost suficient pentru ca ardelenii să găsească golul victoriei, care ar fi șters din gustul amar al eliminării cu Ararat de la mijlocul săptămânii. Mai mult decât atât, Lefter a fost erou în ultimul minut de joc, atunci când l-a blocat pe Chițu, care putea aduce o victorie de care Sibiul ar fi avut nevoie ca de aer în acest debut de sezon.

Hermannstadt și Universitatea Cluj au oferit un meci spectaculos, care s-a finalizat însă îndecis după un duel cu patru goluri.

Hermannstadt - U Cluj 2-2. Lupte grele

Andu Kedei

DIN - FCSB (match, Superliga 25/26, regular)

Pentru prima dată după ani buni, Dinamo a fost mai bună pe teren decât în tribune. O surpriză uriașă, într-un start de sezon cu doar două puncte în trei partide. Fix motivul pentru care doar puțin peste 20.000 de suporteri au luat drumul stadionului. De două ori mai puțini decât la primul meci dintre cele două echipe din campionatul trecut. Cât s-au chinuit suporterii să deblocheze scenografia din peluză, băieții lui Kopic au simțit miros de sânge și s-au năpustit spre poarta lui Zima. Cehul a fost cel mai bun om al campioanei, în prima repriză, și a demonstrat că poate fi o varianta la fel de bună, dacă nu chiar peste Târnovanu. Două parade în primele minute. Cea de la capul lui Sivis, monumentală. Primul gol a apărut imediat. Dar la poarta opusă. Gnahore a făcut un fault stupid, iar Tănase nu l-a iertat pe Epassy. Un soi de blestem pentru Dinamo, care a mai făcut meciuri bune cu FCSB, dar nu s-a ales cu nimic. Totuși, de data asta, a fost altfel.

Pentru că Dinamo a știut că va veni și timpul ei. Dar și pentru că Musi a ținut să arate că poate fi un jucător mai mult decât util. O demonstrase și la FCSB, dar acolo totul se întâmplă după alte reguli. În primul derby în tricoul lui Dinamo, Musi a fost foarte bun. L-a terorizat pe Cercel, a marcat golul de 1-1 și a fost în prim-planul multor acțiuni periculoase. Măcar două clase peste Politic, care și-a trecut în cont 45 de minute străvezii. Armstrong a închis prima repriză cu un penalty transformat după un fault inutil făcut de Radunovic. Prestația muntenegreanului, visător și la golul egalizator, cumplită. O primă repriză cu un FCSB fantomatic, redus la dimensiunea unei echipe de pluton, a adus deja obișnuitele schimbări de la pauză. Trei la număr, dar golul de 2-2 l-au făcut tot titularii. Și l-a marcat Tănase, după o pasă excelentă a lui Șut. Egalitate după 50 de minute, dar numai pentru alte 7 minute. Armstrong a mai transformat un penalty scos de Musi, după un fault al lui Cercel. Și același scoțian a demonstrat că știe să marcheze și altfel decât de la punctul cu var, când l-a lăsat mască pe Zima, cu un șut fără preluare, din marginea careului. În sfârșit, victorie, după trei meciuri în care echipa lui Kopic a obținut mai puțin decât a meritat. Cu Musi și Armstrong între liniile adverse, și cu Opruț și Sivis eliberați din lesă în flancuri, Dinamo a dominat-o pe FCSB cum nimeni numai credea că este posibil. I-a dat patru goluri, dar puteau fi mai multe, și nici măcar hențul stupid făcut de Boateng în minutul 88 nu a mai putut schimba soarta meciului. Tănase a făcut cea mai amară triplă din carieră, în cea de-a patrea înfrângere consecutivă a echipei sale.

Precum Cronos, așa și antrenorul din canapea își devorează propria creație. Îl aduce pe Politic, pacient de lux, pe care plătește sute de mii de euro plus Musi, încearcă să facă din Alibec ceea ce doar Hagi a mai reușit în ultima vreme, amestecă titularii cu rezervele și le schimbă posturile într-un ritm amețitor. Cu Gigi Becali la butoane, FCSB este de nerecunoscut după cel mai bun sezon din ultimul deceniu. A ratat incredibil campania din Liga Campionilor și pierde două meciuri la rând în Superligă, chiar în startul unui sezon în care nimeni nu credea că există vreun rival capabil să i se opună. FCSB este uimită că adversarii nu se mai tem și o atacă, iar această uluială costă puncte și calificări. Experiența campionatului trecut spune că nimic nu este pierdut, dar jucătorii au burțile pline și se mișcă din ce în ce mai greu. Mintea le este în altă parte, într-un start de sezon în care FCSB a luat gol în opt dintre cele nouă meciuri jucate și toată lumea se uită spre bancă. Iar de acolo se aruncă priviri către tribună sau către telefonul care poate schimba destine. Dacă vrea Dumnezeu.

În cinci ani și jumătate, Dinamo a trecut prin iad și a fost la un pas de neant. O retrogradare și un faliment ce părea iminent nu au fost de ajuns pentru ca steaua alb-roșie să apună. Acum, este vremea paradisului alb-roșu, după o seară memorabilă pe Arena Națională.

Dinamo - FCSB 4-3 | Paradis alb-roșu

fca - fkcs (match, Superliga 25/26, regular)

Miercurea Ciuc a fost echipa care s-a lovit cel mai abrupt de aerul puternic al Superligii, fiind una dintre formațiile care au atras atenția din cauza organizării deficitare din defensivă. Conducătorii ciucanilor au preferat să mizeze încă din startul sezonului pe jucători care nu au foarte mare experiență pe prima scenă fotbalistică, iar acest lucru s-a simțit după numai trei etape, în care Csikszereda a marcat de trei ori, reușind chiar un egal istoric pentru club împotriva celor de la Dinamo, dar încasând zece goluri și având cea mai slabă defensivă în startul campionatului. Duelul cu FC Argeș se anunța unul de foc pentru că nici formația antrenată de Bogdan Andone nu se putea mulțumi cu punctele acumulate, victoria surprinzătoare din ultima etapă cu CFR fiind un semnal clar că piteștenii nu se vor mulțumi să fie o prezență pasageră în Superliga, mai ales după un debut intens de campionat, în care au întâlnit Rapidul, dar și Universitatea Craiova. Așadar, cu un moral mult mai solid decât adversarii din teren, FC Argeș a început mult mai hotărâtă meciul, fiind la un pas să deschidă scorul când Moldoveanu (8) a reluat cu capul puțin pe lângă poarta oaspeților centrarea venită din lovitură liberă de la Caio. Luați tare, oaspeții s-au pierdut repede și imediat după primul sfert de oră s-au regăsit în dezavantaj. Tudose a trimis o pasă filtrantă perfectă spre Matos (16), iar portughezul a continuat faza ca un atacant veritabil, pătrunzând hotărât în careu, de unde a șutat hotărât cu ristul în plasa laterală, pentru un gol care nu se vede prea des în Superliga. Elevii lui Robert Ilyes au părut în continuare copleșiți de realitatea dură care i-a lovit și nu au reușit să ofere vreo replică serioasă. Singura reacție a venit de pe bancă, atunci când, în minutul 34, tehnicianul a decis să-l schimbe pe Csuros cu Anderson Ceara. Din păcate pentru ciucani, argeșenii au simțit slăbiciunile adversarilor și au căutat să profite cât mai repede pentru a doua oară de dezorganizarea din echipa celor de la Csikzereda. Faza golului doi a venit repede și a fost un alt semnal de alarmă pentru antrenorul oaspeților, pentru că Moldoveanu a aruncat o minge simplă în careu, din lovitură liberă, iar Garutti (43) a reluat mingea cu capul, complet nestingherit, de la marginea careului mic, pentru un 2-0 care se credea că va oferi liniștea necesară echipei antrenate de Bogdan Andone. Surprinzător, de abia acesta a fost momentul în care ciucanii au reacționat, dar revenirea în joc s-a produs datorită unei execuții individuale. Anderson Ceara a fost cel care a lăsat mască toată audiența, în al 5-lea minut de prelungiri din prima repriză, când de pe loc, parcă cu hawkeye, a trimis un trasor imparabil pentru Straton, în ceea ce avea să fie cea mai spectaculoasă execuție a partidei. După pauză, alb-violeții nu s-au arătat prea afectați de golul primit înainte de pauză și au păstrat presiunea în ofensivă, acolo unde Caio putea să închidă rapid conturile, în minutul 51, dar acesta a ajuns prea târziu la întâlnirea cu mingea și a avut o execuție neconvingătoare, dintr-o poziție foarte bună. Chiar și așa, piteștenii și-au jucat perfect cartea, rămânând în expectativă în fața unei echipe care nu a avut deloc forța de a pune în pericol poarta lui Straton. Descătușarea a venit în minutul 68, după o fază clasică de contraatac. Caio a profitat perfect de jocul greșit la ofsaid al elevilor lui Ilyes și a scăpat singur în banda dreaptă, de unde i-a pasat în fața porții lui Pîrvu, care a îndeplinit o simplă formalitate. Bettaieb (78) s-a bucurat ca un copil când a reușit să înscrie la prima atingere de balon, după ce a fost aruncat în luptă de antrenorul gazdelor, dar reluările au arătat că acesta s-a ajutat de mână atunci când a făcut preluarea înainte de a marca. A fost ultimul moment important al confruntării, pentru că jucătorii din Miercurea Ciuc nu au avut energia necesară pentru a reveni în joc, iar piteștenii s-au mulțumit să gestioneze în liniște finalul de meci. Deși au trecut doar câteva etape, lucrurile se complică pentru Csikszereda. Formația din Miercurea Ciuc trebuie să facă rapid schimbări de efectiv dacă își dorește să nu ajungă într-o situație și mai complicată, din care nu va mai putea ieși dacă nu va tăia în carne vie cât mai repede.

FC Argeș și Csikszereda s-au întâlnit într-un duel al echipelor nou-promovate, iar gazdele au arătat că sunt mult peste adversari.

FC Argeș - Csikszereda 3-1 | Derby la subsol

Universitatea Craiova (team)

Superliga Insider a fost la Craiova, pentru a vedea debutul în noul sezon, pe teren propriu, al Universității. De asemenea, i-a urmărit pe alb-albaștri și în Austria, acolo unde ”Știința” a fost în cantonament, și a discutat cu Mirel Rădoi și câțiva dintre băieți. Echipa superliga.ro nu a lipsit nici de la prezentarea echipei, în Piața Mihai Viteazul, și a noului echipament. Totul, pentru a vedea ce mai înseamnă astăzi spiritul ”Științei” pentru fanii olteni, ce înseamnă simbolul ”Științei” pentru Craiova, pentru Oltenia, chiar pentru Oltenia fotbalistică. „Toată lumea vorbește de titlu. Evident că pe limba fiecărui oltean, dacă îl întrebi ce așteptări are, îți va spune titlul. Nu vreau să mă joc cu speranțele suporterilor, nu vreau să le dau speranțe false, nu vreau să promit ceva ce nu am în mână, ce nu pot să mă țin de cuvânt, doar că sunt câteva lucruri pe care încerc să le fac. Pot să le promit că eu, cât și staff-ul, dacă de 24 de ore avem nevoie pentru a reuși, 24 de ore vom da tot ce avem. Că jucătorii vor înțelege ceea ce înseamnă Universitatea Craiova, că jucătorii vor înțelege ceea ce înseamnă suportul Universității Craiova, că jucătorii vor înțelege ce înseamnă să fii oltean și să fii un simplu om din Craiova și că jucătorii trebuie să înțeleagă că sunt la singură echipă care este susținută de cinci județe în România”, a spus antrenorul oltenilor, Mirel Rădoi. „Mereu a fost așa, nu știu de ce, nu pot să spun eu de ce sunt oamenii așa. Sunt foarte pătimași, toată lumea iubește fotbalul și într-un fel e foarte bine pentru noi că sunt așa. Uneori se exagerează, dar o fac cu iubire față de noi și față de culori”, completează Ștefan Baiaram, unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei. Rădoi este unul dintre oltenii echipei. O echipă care nu prea ar avea sens fără olteni în cadrul ei, chiar și în globalizarea de astăzi. Fost fotbalist important, născut în Severin, Rădoi n-a ajuns să și joace la Știința, echipa lui de mic. „Mi-am dorit și am fost foarte aproape în '99. Țin minte, când eram la Extensiv, înainte să mă mut la Steaua, nea Sorin (Sorin Cârțu - n.r.) a fost chemat la Craiova și a avut o singură pretenție: ca doi jucători să meargă cu el. Doi jucători tineri. Eram eu și Mihai Panc. Și cei de la Craiova țin minte că au zis că nu pot să vin cu el, pentru că nu am înălțimea necesară pentru a fi fundaș central. Și nea Sorin a zis atunci: ’Îmi pare rău, dar ratați un mare talent, nu vin!’”, a povestit Rădoi. Între timp, acasă, la Craiova, clubul pregătea prezentarea noului echipament, iar filmarea s-a desfășurat într-un loc special al orașului: Muzeul de Artă, secția artă contemporană. „Este un vis devenit realitate. Numărul acesta, pe care îl port acum, numărul 10, este special. Pentru că am avut acest număr și la copii și juniori, și la echipa a doua, peste tot, de când m-am apucat de fotbal. Mi-am dorit să îmbrac acest tricou și pentru că am fost și sunt fan Lionel Messi”, ne-a dezvăluit Baiaram. Două zile mai târziu, tricoul a fost prezentat fanilor. 5.000 de oameni s-au strâns în centrul orașului cu ocazia acestui eveniment. Toți ochii au fost pe scenă, unde au urcat, pe rând, eroii. Mai întâi, cei din trecut. Apoi, cei din prezent. Spectacolul s-a încheiat cu un spectacol de drone și artificii, dar și cu imnul interpretat live. „Pentru mine e cel mai frumos imn din România, de departe. L-am învățat de la șase ani și a fost foarte frumos să pot să-l cânt pe teren, alături de colegi și de suporteri. Chiar din tribună am venit, din peluză am venit. Am fost și în peluză foarte mult timp și știu și multe melodii de acolo”, spune Baiaram. „Sunt crescut cu imnul de la 8-9 ani, când am început să merg la fotbal și eram la juniorii Craiovei. De atunci ni se punea imnul vestiar, chiar ni s-a dat și o foaie să învățăm cuvintele”, și-a amintit și Silviu Lung jr. În Craiova, semnele de circulație sunt bilingve, în română și engleză. Când este festivalul Intencity, se cântă mai ales în limba engleză, dar atunci când se joacă fotbal, se cântă, se vorbește, se simte oltenește. Asta e cel mai important. La meciul cu FC Argeș, gazonul, chiar și după un festival ca Intencity, arată perfect. Mai rămânea doar ca băieții lui Rădoi să profite de suprafața de joc excelentă. Până atunci, s-a cântat oltenește de către toți cei din tribună. „Este o atmosferă senzațională. Sunt suporteri pătimași. Au așteptări foarte mari de la noi. Și în momentul în care se umple stadionul și încep ’nebunii’... Pentru că ei nu se supără, știu că așa le zic oamenilor care vin. Indiferent că e galeria, că sunt oamenii de la tribuna a doua, de la cealaltă peluză. Pentru mine sunt ’nebuni’. Pentru că trebuie să ai și o doză de nebunie, nu doar de pasiune, să vii, să lași tot ce ai de făcut acasă, să susții 90 de minute. Chiar și frustrări să ai, să ai capacitatea să te ridici în picioare, să aplauzi niște jucători, trebuie să ai și o doză de nebunie. Iar noi avem nevoie de nebunii ăștia frumoși în tribună”, recunoaște Rădoi. „Aceasta e Craiova. Aceasta este spiritul oltenesc. De aceea se spune că oltenii au sângele fierbinte, nu este doar o zicală”, spune și Lung jr. „E uimitor. Abia aștept să joc acasă. Nu știu, pentru mine ar fi cel mai frumos să joc toate meciurile acasă, dar nu se poate așa ceva la fotbal. Pentru că ai meciuri în care simți că nu mai poți, ești fără suflu și când auzi suporterii, te fac să îți revii, să alergi mult mai mult după aceea. Mai ales dacă ai și reușite cu ei în spate, parcă ești de neoprit”, explică Nicușor Bancu. Cei dinainte sunt acum alături de echipă. Meci de meci în tribune, sunt invitați de club și în deplasări. „Din fericire, toți membrii Craiovei Maxima au loja lor la stadionul Ion Oblemenco. Și se întâlnesc cu toți acolo și se uită la meciuri. Și tati vine mereu și se uită la fiecare meci”, precizează Lung jr. Îl completează Rădoi: „Sunt în tribună la fiecare meci. Îi vedem acolo. Am avut pregătite și astfel de momente, în care le-am spus că băieților că trebuie să joace pentru suporteri. Și la finalul videoului, erau toate fostele glorii. Ei au fost și au făcut clubul ăsta să fie mare, iar azi voi îl reprezentați și trebuie să le arătați respect”. „Cu Știința mea am crescut. Cu Craiova Maxima am crescut. Am tablouri cu ei acasă. Am imagini cu - Dumnezeu să-l odihnească! - Ilie Balaci. A fost și rămâne o legendă. De când m-am apucat de fotbal, tatăl meu numai CD-uri, numai DVD-uri îmi punea cu ei. Mereu i-am urmărit, mereu mi-am dorit să joc la această echipă”, povestește Baiaram. „Cred că le știu toate poveștile, toate întâmplările. Copil fiind, mergeam mereu când se întâlneau acolo și stăteam și ascultam. Pentru mine, și atunci, și acum, sunt niște idoli. Pentru că, până la urmă, ei sunt făuritorii acestui mit, Craiova Maxima. Fără ei, nu cred că echipa ar fi atât de iubită și însemnată”, adaugă Lung jr. „Au fost niște jucători incredibili. Toți suporterii, când se uită la noi, ne compară cu cei dinainte. Nu zic că este un lucru rău, dar este greu”, admite Bancu, conștient de presiunea pe care el și colegii săi trebuie să o ducă pe umeri. „Olteanul get-beget, care vine la stadion, are așteptările să vadă ceea ce a produs, ceea ce a oferit Ilie Balaci. Ceea ce a oferit Cămătaru. Ceea ce a oferit Sorin Cârțu. De asta ard lucrurile așa, cu o flacără puternică la Craiova. Pentru că oamenii au așteptări. Chiar dacă au trecut mulți ani, e puțin probabil ca cei care vin la momentul ăsta la stadion să nu cunoască istoria. De asta ard lucrurile așa, pentru că lumea așteaptă spectacol, lumea așteaptă driblinguri, lumea așteaptă goluri, lumea așteaptă să se ridice în picioare la fiecare fază. Ăsta este specificul zonei. Ăsta este farmecul. Ăsta este farmecul Băniei”, concluzionează secundul Mihai Ianovschi. Chiar și cu sprijinul fanilor și al fostelor glorii, meciul cu FC Argeș nu a fost ușor. Craiova a deschis scorul, dar oaspeții au reușit să egaleze. Până la pauză, oltenii trec totuși în avantaj. Nu fără probleme, motiv pentru ca stafful tehnic să mai rămână pe bancă. În repriza a doua, lucrurile s-au rezolvat, după ce a marcat și fiul Olteniei, Baiaram. Așa că a fost una dintre zilele când se face nuntă. „Baiaram a și crescut în spiritul ăsta, al Universității. Și ceea ce vreau eu de la el e o constanță, o continuitate în toate evoluțiile”, a declarat Sorin Cârțu. „Mă simt foarte bine. Este echipa mea de suflet și mă bucur că am înscris, că am câștigat, că le-am oferit spectatorilor un meci foarte bun și sunt foarte fericit. Nu există sentiment mai frumos decât să marchez aici. Doar la acest lucru am visat de când sunt mic să iau un trofeu cu Universitatea Craiova și să fac suporterii fericiți”, ne spune eroul local. Așadar, Craiova vorbește iarăși despre trofee. E prea devreme? „Nu vreau să mai vorbesc de campionat, de trofee, de aceste lucruri. Deocamdată vreau doar să fiu sănătos, în primul rând, după aceea și colegii mei. Și, împreună cu Mister, să reușim să punem la punct ceea ce pregătim de atâtea zile”, a precizat Bancu. E clar ce vor oltenii de la echipa lor. Dar ce își dorește echipa de la suporterii ei? „În primul rând, îi rog mult să fie alături de noi, să ne susțină în momentele mai puțin bune, pentru că, din păcate, cred că vor fi inevitable, vor fi și acestea prezente la un moment dat”, spune antrenorul de portari, Robert Tufiși. „Să aibă răbdare cu băieții, să pună presiune pe noi dacă se simt ei bine așa. Dar să aibă răbdare cu băieții, să fie convinși că vom face tot ceea ce depinde de noi să le aducem bucurie la fiecare meci”, completează secundul Ianovschi. Și, în fine, ce face clubul pentru îndeplinirea obiectivelor? „Eu, acum, anul acesta, nu o să stau decât la stadion. Poate rar o să mă duc la apartament, dar eu stau la bază acum”, promite Rădoi. „Avem toate condițiile. Cred că suntem în primele trei din România. Condiții, salarii la zi, tot, deplasări cu avionul. Adică este ceva, pentru România, unicat. Unii, săracii, nu sunt plătiți de luni de zile și este foarte greu”, recunoaște Bancu. „Sunt convins că va veni și momentul când Bănia se va bucura de performanță. Dar trebuie să luăm totul pas cu pas. Nici să nu ne aprindem foarte repede, nici să ne stingem foarte repede. Și să lăsăm lucrurile în făgașul normal. Pentru că orice construcție necesită timp”, crede Ianovschi. În loc de concluzie, o declarație a lui Nicușor Bancu: „De asta îmi doresc foarte mult titlul aici, pentru că, dacă pentru Cupa României au reușit să iasă cred că sute de mii de oameni în stradă și să ne susțină, să ne încurajeze, cred că dacă am lua campionatul, s-ar închide orașul și ar fi sărbătoare câteva zile la rând”.

Oltenia e un tărâm aparte. Și acum vorbim în primul rând fotbalistic. Cum se trăiește aici fotbalul se trăiește în puține locuri

Oltenia, eterna terra-nova

S-a format și a căpătat experiență jucând în Italia. Apoi a revenit în România și a devenit un punct fix la Dinamo, contribuind la revenirea alb-roșiilor în play-off-ul Superligii. Prin vorbele și faptele sale, jucătorul ”câinilor” arată că nu a uitat de unde a plecat. Te simți ca acasă la Dinamo? Sigur că da. Mă simt foarte bine aici. M-a ajutat mentalitatea mea, pentru că niciodată nu m-am oprit din muncă. Chiar dacă nu jucam, încercam să trag de mine, să-i arăt lui Mister că aș putea și eu să joc și asta încerc în continuare să fac. Și-mi doresc să joc cât mai mult. Cum consideri această etapă din cariera ta la Dinamo? O etapă foarte importantă din viața mea. Undeva unde chiar pot să cresc, să fiu ajutat și să învăț lucruri noi, pentru că e primul meu an în România, m-am întors acasă. Aveai nevoie în viața ta de Dinamo... Sincer, cred că da. Și te-am văzut după toate meciurile, oricât de grăbiți sunt colegii tăi, deși stau și Mister Kopic, stă și Florentin, stau și alți colegi la poze cu suporterii, tu stai mai mult. Când toți ceilalți pleacă, tu tot rămâi până la ultimul din stadion. Păi, sincer, îmi părea rău să fac poze cu 5-6 copii și pe restul 5-6, să-ți dau un număr doar așa, să-i las pe dinafară. Pentru că eu, când am fost mic, nu am avut posibilitatea să merg la foarte multe meciuri de fotbal, cred că am fost doar la unul când eram foarte mic, și nu am apucat să mă duc să fac o poză cu un jucător, sau să îi cer autograful. Și acum mă gândesc din perspectiva mea, ca și cum aș fi eu în tribună și l-aș ruga pe un fotbalist să facă o poză cu mine. M-aș simți, cred, extraordinar. Și de asta nu vreau să ratez pe nici unul, pentru că nu vreau să se simtă cum m-am simțit eu atunci. Erai mic, voiai și tu să mergi la un meci. OK, ești dintr-un oraș mic, nu ai avut posibilitatea să te duci repede, până ai plecat în Italia, mai în stânga, mai în dreapta la o echipă? Sincer, nu prea am avut, am înțeles și motivele și nu am putut să comentez nimic. Am înțeles, atât vreau să zic, am înțeles că nu se poate și mi-am dorit eu să ajung. Mulți mai fugeau de acasă când erau mici, se mai urcau într-un tren. Tu ai fost responsabil? Da, pot să zic că am fost responsabil și foarte cuminte. Dacă mă aude mama... Dar era și greu după să rămânem după meci, fiind orașul meu foarte departe de unde ar fi fost meciul, să zic așa. Deci nu apucam să stau, să cer să fac o poză cu cineva sau un autograf. Mai și rămâneam pe acolo și erau mari probleme. Dar bănuiesc că ai avut niște părinți înțelegători. Ai ascultat din respect, nu din frică. Nu? Sau ambele? Nu, respectul. Respectul pentru mine contează foarte mult. Și puțină frică. Am fost educat bine. Din acei ani din copilărie, până ai plecat, la ce meci ți-ai fi dorit cel mai mult să ajungi și nu ai putut? Mi-aș fi dorit să fiu la un derby când eram mic. Dar, având în vedere că sunt foarte, foarte mulți kilometri până la București, era și greu... Dar uitați că visul mi s-a îndeplinit și am fost pe teren. Ce le-ai spune copiilor care vin alături de voi la stadion și i-ai văzut că te așteaptă acolo entuziasmați? Tu te chinui, iei telefonul, le faci tu, îi ajuți tu cu selfie. Pentru că sunt foarte mulți care stau în telefoane, în tablete și totuși vin noaptea, stau după voi... Îi apreciez foarte mult făcând chestiile astea. Dar aș vrea să le zic cum eram eu când eram mic. Bine, nu am prins o generație foarte mult cu internetul, cu telefonul. Noi încă ne strigam la bloc, ne sunam la interfoane, dacă se nimerea să-l avem la scară. Și știam toți unde suntem, cu mingea-n spatele blocului. Cred că asta lipsește acum: să mai jucăm fotbal în curtea școlii, să ne scoată portarul afară din curte, să nu ne lase portarul sau să strige vecinele: „Plecați la scara voastră și jucați-vă la scara voastră!“. Să punem haine pe jos să facem porți. Chestiile astea lipsesc și eu cred că așa m-am îndrăgostit de fotbal. Nu putea mama să mă bage în casă până nu venea după mine, poate. Și era groasă atunci. Ți-ar plăcea să fii și tu un model pentru cei mici? Sincer, aș vrea să fiu un exemplu. Și sper că sunt un exemplu, dar, în primul rând, pentru copiii din Zlatna. Pentru că îi văd ce mult își doresc să joace fotbal și, pe această cale, vreau să-i salut, pentru că au fost alături de mine la meciul cu U Cluj, la Cluj. I-am auzit. Erau în tribună. Erau foarte, foarte mulți și după meci ne-am întâlnit la autocar. Aș vrea să fiu exemplu pentru ei și de fiecare dată când mă duc acasă încerc să mă duc la antrenamente. Să fac antrenament cu ei. Serios? Ce-ți mai poți dori? Simți că ai reușit în astfel de momente? Mă simt foarte bine. Atât vreau să zic. Mă simt foarte bine și mă bucur că îi văd pe ei zâmbind, chiar dacă au puține emoții, chiar dacă poate înainte m-au mai văzut prin oraș, dar mă simt foarte bine când îi văd că zâmbesc, sau, nu știu, vor să facem o poză. Pentru mine nu contează poza neapărat, dar când îi văd pe ei așa fericiți, n-am de ce să nu fac o poză cu ei. Crezi că ești pregătit mental să nu te pierzi? Sincer, vă zic cu mâna pe inimă, chiar sunt pregătit mental și nu cred că o să fac acea greșeală, să zic așa, să mă pierd. Pentru că am un scop bine stabilit și mentalitatea mea de atâția ani e aceeași.

Când era copil, Andrei Mărginean visa să ajungă în tribune la un derby. Acum, s-a obișnuit să fie pe teren la un astfel de meci

Din curtea școlii, pe stadion. Povestea lui Andrei Mărginean

E plăcut să stai la povești cu Claudiu Micovschi. Prin liniștea și seninătatea lui, întrezărești ani de muncă, de momente departe de casă, departe de câmpia unde a început fotbalul ca o joacă. la 15 ani a plecat de lângă ai lui ca să-și împlinească visul. A stat patru ani în Primavera, a purtat banderola de căpitan la Genoa, a jucat în Serie C, B și A, apoi a revenit în țară, cu toate lecțiile învățate.&nbsp;A adunat <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/micovschi-claudiu-14fd147b">26 de meciuri</a> jucate și două assist-uri pentru Rapid în ediția trecută de campionat, iar acum, la începutul celui de-al doilea lui sezon în tricoul Rapidului, se gândește cum ar fi să ia un trofeu.

<h2>„Niciodată nu m-am gândit așa departe”</h2>Claudiu Micovschi n-a visat niciodată să ajungă atât de departe. Nu pentru că n-ar fi crezut în el, ci pentru că, în copilăria lui din Diosig, fotbalul era un lucru firesc, nu o proiecție de viitor. „Ne rugam tot timpul să nu plouă, ca să putem merge la fotbal. Eram de dimineața până seara la fotbal”, își amintește. Când îți petreci copilăria jucând desculț pe câmpie și te duci acasă doar când mama vine după tine cu bicicleta, nu te gândești la tribune pline și goluri importante. Te gândești cum să mai furi cinci minute de joacă. <h2 style="text-align:center;">„Parcă visam când eram în probe la Arsenal. Nu îmi venea să cred ce condiții și ce bază aveau acolo.”</h2> Dar cumva, acel băiat liniștit și serios care n-a stat niciodată „cu copii care făceau prostii”, a ajuns să fie testat de Arsenal, să joace patru ani la Genoa în Primavera cu banderola de căpitan pe braț și să învețe din fotbalul italian că poate enorm. La 15 ani, a plecat singur de acasă. Fără părinți, fără siguranțe, fără garanții. Doar cu munca lui. <h2 style="text-align:center;">„Mi-am făcut bagajul, mi-am pregătit hainele, mi-am luat rămas bun și am plecat.”</h2> Trei ani mai târziu, familia lui avea să-l vadă pentru prima oară jucând în Italia. A dat gol cu Atalanta. „O mândrie. O emoție plăcută.”

A fost căpitan la Genoa, a jucat în Serie B și Serie C, a trecut prin accidentări și nopți în care nu putea dormi, prin orașe în care fotbalul era viață și fiecare rezultat îți schimba traiul: „Când mergea bine, îți ofereau cafea pe gratis, când pierdeam, îmi ziceau de toate.” <h2 style="text-align:center;">„Mă adaptez foarte repede, încerc să fac ce fac și ceilalți, să mă integrez cât mai bine și să mă comport bine cu toată lumea.”</h2> Acum, trăiește în spiritul Rapidului. Se simte parte dintr-un grup care poate trece prin orice. „E cel mai frumos sentiment când joci pe Giulești.” Și chiar dacă a trăit multe, știe că încă nu a trăit tot. „Mi-aș dori din tot sufletul să-mi imaginez cum ar fi să iei o cupă sau campionatul. Ce va fi aici... cred că e ceva de nedescris.”

Primul care a crezut în el? Antrenorul din Diosig, care-i spunea mereu: „Să nu uiți niciodată de unde ai plecat, că tu ești un băiat muncitor și o să ajungi departe.” A ajuns. Dar n-a uitat. Claudiu Micovschi joacă și acum cu plăcerea copilului care se întâlnea cu prietenii pe câmp. Și poate de asta, atunci când fluierul de start se aude, Micovschi se simte acasă. Peste tot acasă. „Ce i-ai spune copilului care nu se gândea la așa ceva și doar juca din plăcere? I-aș spune să creadă în visul lui și să joace din plăcere pentru că fotbalul e frumos.”

După ce a văzut lumi diferite prin fotbal, Mico ne spune într-un interviu exclusiv că nu a uitat niciodată de unde a plecat.

Claudiu Micovschi: „Am fost testat de Arsenal”

Ana-Maria Popescu

ÎNAPOI LA PRIMII PAȘI

Cariera unui fotbalist poate fi redusă la trofee, goluri și alte statistici, în special la final, însă și accidentările joacă o parte importantă dintr-o carieră. Unele dintre ele chiar pot încheia cariere, în funcție de gravitatea lor, însă fac parte din viața unui sportiv, care își asumă acest risc încă din momentul în care decide că vrea să devină profesionist. Vedem trofeele câștigate de jucători, vedem golurile și toate cifrele lor din teren. Vedem și momentul în care aceștia se accidentează, iar în majoritatea cazurilor fericite vedem și momentul în care revin pe terenurile de joc. Ceea ce nu vedem este lupta pe care o duc fotbaliștii pentru a reveni pe gazon, tot ceea ce presupune procesul de recuperare și ce înseamnă să treci printr-o accidentare gravă. Adesea, oamenii judecă prestațiile unor jucători reveniți după accidentări fără să înțeleagă prin ceea ce au trecut ei și care este „teama” cu care se confruntă atunci când revin pe teren. Astfel a luat naștere seria „Înapoi la primii pași”.

<h2>Înapoi la primii pași</h2> Există diferite tipuri de accidentări grave în fotbal, unele pot fi fatale, în cazuri, altele pot încheia cariere, dar ce cele mai des întâlnite țin jucătorul departe de teren o lungă perioadă de timp. În cazul accidentărilor serioase, precum rupturi de ligamente sau fracturi, procesul de recuperare este unul lung, iar majoritatea fotbaliștilor sunt nevoiți să „învețe să meargă din nou”, din propriile relatări. Așa a apărut titlul acestei serii, care este menită să arate tot ceea ce înseamnă o accidentare gravă și întreg procesul de recuperare, prin ochii fotbaliștilor. Astfel, publicul primește acces „în culisele” vieții jucătorului și vede ce înseamnă o accidentare, ce presupune și care este drumul parcurs de acesta până la momentul în care pășește din nou pe gazon.

<h2>Mihai Lixandru: „Am înțeles de ce e atât de gravă această accidentare!”</h2> 03.10.2024. Data pe care Mihai Lixandru nu o va uita prea curând. Atunci, FCSB juca la PAOK în returul din faza ligii în Europa League. În minutul al patrulea de prelungiri ale primei reprize fotbalistul a aterizat greșit după un duel unu la unu și nu s-a mai putut ridica. A ieșit de pe teren cu targa, iar diagnosticul a fost extrem de dur: ruptură la nivelul ligamentelor încrucișate. „A fost o durere foarte mare timp de cinci minute, după care nu am mai simțit nimic. Am întrebat medicul la hotel dacă să pun gheață sau ceva, mi-a spus că nu mă mai ajută nimic, doar bisturiul”, a dezvăluit Lixandru. În momentul accidentării, Mihai Lixandru se afla într-o formă extrem de bună. A ratat apoi două convocări la națională, dar asta l-a făcut să își dorească să revină și mai puternic și într-o formă mai bună decât înainte de accidentare. Lixandru a beneficiat de sprijinul complet al clubului, care l-a susținut financiar, dar și moral în tot acest proces, iar pentru un fotbalist acest lucru este extrem de important. „De când am ieșit din operație și anesteziat, primul cuvânt pe care l-am învățat în italiană a fost ‚dolore’. Asta repetam în continuu, pentru că aveam dureri foarte mari și am realizat de fapt ce s-a întâmplat. Următorul șoc a fost în momentul în care mi-a dat toate bandajele jos și am văzut cicatricea. Acum am înțeles despre ce e vorba și de ce atât de gravă această accidentare”. Interviul complet și drumul spre revenirea pe teren îl puteți vedea în materialul video.

Loc	Club	MJ	DG	P
1	RAP FC Rapid București	4	5	10
2	UCV Universitatea Craiova	4	4	10
3	FAR FC Farul Constanța	4	3	10
4	UTA UTA Arad	4	2	8
5	FCA FC Argeș	4	0	6
6	FCB FC Botoșani	4	3	5
7	UCJ FC Universitatea Cluj	4	2	5
8	DIN Dinamo București	4	0	5
9	OTE Oțelul Galați	4	0	5
10	FCP Petrolul Ploiești	4	1	4
11	SLO Unirea Slobozia	4	0	4
12	FCSB FCSB	4	-1	4
13	CFR CFR Cluj	4	-2	4
14	FCH AFC Hermannstadt	4	-1	3
15	MGB Metaloglobus	4	-7	1
16	FKCS FK Csikszereda	4	-9	1

superliga 2025

Fotbal

vineri 01 august

sâmbătă 02 august

duminică 03 august

luni 04 august