Universitatea Craiova

Dinamo București

Stadionul Arcul de Triumf

FC Rapid București

CFR Cluj

Stadionul Dr. Constantin Rădulescu

FC Universitatea Cluj

FC Argeș

Stadionul Orășenesc Mioveni

UTA Arad

FCSB

Arena Națională

Petrolul Ploiești

Metaloglobus

Stadionul Clinceni

FC Farul Constanța

FK Csikszereda

Stadionul Municipal Miercurea Ciuc

FC Botoșani

AFC Hermannstadt

Stadionul Municipal Sibiu

Oțelul Galați

Unirea Slobozia

Stadionul 1 Mai

Ana-Maria Popescu

La 30 de ani, Rus este titularul Universității Craiova, echipă care se luptă pentru a câștiga titlul în Superligă după mai bine de 35 de ani. Drumul său, însă, putea fi altul, atunci când i s-a spus că nu poate ajunge vreodată fotbalist profesionist, după un episod petrecut în adolescență. În România i-a fost interzis visul, dar nu a renunțat, pentru că „s-a născut cu mingea la picior”, era predestinat fotbalului, iar șansa sa a venit chiar din țara vecină, Ungaria. Povestea lui Adi Rus nu este una obișnuită. Este una despre perseverență și despre puterea de a merge mai departe, chiar și atunci când „nu” este singurul răspuns pe care îl primești. Ne-o spune chiar el, în interviul de mai jos. Adi, îți mulțumim că vorbești cu noi. O să încep cu un citat: „Când era mic și avea suzetă, o dădea jos și bătea cu piciorul în ea. Noi ziceam gol și el se bucura. Când era ora antrenamentului, îl luam din parc de lângă ceilalți copii. Nu a lipsit niciodată de la antrenament”. Mama ta a spus lucrurile astea. Ne e clar că pentru tine fotbalul a fost dintotdeauna. Spune-mi care este prima ta amintire legată de fotbal. Da, îmi amintesc acest citat și mi-a povestit de multe ori mama despre acest lucru. Prima amintire, cred că la grădiniță. Îmi plăcea foarte mult mingea. Îmi amintesc că așa a fost și prima selecție. Adică a venit primul meu antrenor. Cine dorește să vină la selecție, la fotbal. Și vă dați seama că am fost cel mai fericit și am mers să le spun părinților. Și de atunci nu am ratat niciun antrenament. Doar din pricina accidentărilor sau a unor răceli mai mari.

<h2 style="text-align:center;">„Am preferat să strâng mingi la antrenament decât să mă duc acasă!”</h2> Ai avut un moment în care ți s-a spus că nu mai poți juca fotbal. Știu că nu-ți place neapărat să vorbești despre acest subiect, însă mi se pare că povestea ta totuși poate să fie un exemplu pentru alți copii, pentru că poate alții în locul tău ar fi renunțat. Mă gândeam dacă ai vrea să ne povestești puțin despre ce s-a întâmplat atunci și cum s-a ajuns la acest deznodământ fericit pentru tine? Nu am niciun fel de problemă să vorbesc. Într-adevăr, a fost cea mai grea perioadă a mea, pentru că m-au obligat să renunț la fotbal. Dar, cum am spus-o mai devreme, fotbalul e totul pentru mine și nu am putut să renunț. A fost pur și simplu un... Am leșinat într-un târg unde părinții mei lucrează. Țin minte și acum data, 11 ianuarie. Și... A fost doar un leșin, să zic așa. După care a urmat o grămadă de analize, o grămadă de controale. Nu mi-au găsit absolut nimic. Aveam, probabil, lipsă de magneziu, de calciu. Astea mi le-au găsit în sânge. Dar, în rest, nimic încât să-mi dea verdictul că nu mai pot să joc fotbal. Am venit cu mama de la Satu Mare. Am venit cu trenul până la București să trec la Institutul Medicinal Sportiv. Cei de la Satu Mare mi-au zis că dacă la Institutul Medicinal Sportiv îmi dau aprobare, pot să joc în continuare fotbal. Cei de la București, țin minte, prima cameră, să zic așa, era la neurologie. Când am intrat acolo și le-am zis povestea, au zis, din prima, nu. Chiar dacă se uitau pe foi la analize și tot, mi-au zis, din prima, nu. Și am zis: „Bine, dar dacă tot am venit de la Satu Mare 20 de ore cu trenul, vă rog măcar să mă lăsați să trec și prin celelalte teste, să le fac, pentru că chiar mă simt bine și eu nu am nimic”. Ei mi-au zis, nu, că nu ai voie. I-am rugat foarte frumos și m-au lăsat, în afară de proba de efort. Și până la urmă, Dumnezeu să-L ierte, Didi Prodan, a sunat la ei și pentru că vorbisem și eu cu cineva prin el, prin dânsul, și le-am zis, măcar o șansă să-mi dea sau să mai fac o analiză, să nu știu dacă se poate ceva. Și oarecum mi-au dat de înțeles că dacă fac încă o analiză, încă un test în somn, oarecum trebuie să dorm și să-mi pună ceva pe cap și așa să se uite încă o dată peste date, ar fi posibil. Am fost cel mai fericit când mi-au zis asta. Am ajuns la Satu Mare, după care peste o săptămână am mers la Cluj să fac acea analiză. Aveam emoții foarte mari, pentru că eu nu simțeam nimic și știam că nu o să fie nimic. După care mi-au venit rezultatele și, la fel, nu era nimic. Le-am trimis la București, după care eu între timp, în anul acela știu că aveam Bacalaureatul și mă antrenasem și mergeam zilnic la antrenament. Țin minte, zilnic mergeam la antrenament și strângeam mingile din spatele porții. Pentru că niciun antrenor nu și-a asumat acest risc să mă lase să mă antrenez. Dar, cum am spus-o, nu, nu puteam să renunț și am preferat mai mult să mă duc la antrenament și să le strâng mingile la băieți decât să mă duc acasă și să învăț. După o săptămână a venit răspunsul celor de la București și, la fel, a fost nu. Trebuia să renunț la fotbal. Pot să fac sport, dar nu de performanță. Nu m-am oprit, n-am acceptat asta. Știu că jucasem în Liga a doua la Satu Mare după care am primit o ofertă, o șansă, așa să zic, să merg în Ungaria la, tot așa, un medic specialist pentru așa ceva. Ei mi-au zis oarecum că aș fi făcut o criză de epilepsie, dar pe rezultate nu s-a văzut așa ceva. Așa că am mers în Ungaria la un medic și cel de acolo s-a uitat peste toate datele, toate analizele și mi-au zis că aici poți să joci liniștit, că nu se întâmplă nimic. Adică ce ai pățit tu i se poate întâmpla oricui o dată în viață. Am zis ok și ce e de făcut? Păi aici la noi poți să joci dacă vrei. El nu era medic sportiv, era medic specializat în așa ceva. După care am luat-o de jos. Am mers în Liga a patra în Ungaria și de acolo după 3-4 luni m-au văzut că am calități foarte bune și m-au luat la Liga a doua. După care am promovat și tot așa. Și ce poveste frumoasă! Da, a fost foarte frumos. După care am venit în România la Sepsi, ne-am calificat la Campionatul European Under-21 și țin minte că venisem toți la Națională, la București și protocolul ăsta, UEFA, trebuie să facem încă o dată analizele pe care le-au cerut și am trecut încă o dată pe la Institutul Medicinal și ei aveau dosarul meu de când mi-au spus nu. Și ce credeți? Mi-au zis, eu jucasem deja 3-4 ani la rând și îmi spun iar că ce cauți aici? Că tu nu ai voie să joci. Adică tu ai verdictul nu. După care, vă dați seama, am vorbit cu doctorii de la Națională și așa le-am zis că mai reiau încă o dată testele să le mai fac și au acceptat până la urmă. Dar a fost puțin ciudat. Dar mă bucur că acum sunt sănătos și fac ce-mi place ce mai mult. Spuneai că Didi Prodan te-a ajutat în acea perioadă. Voiam să te întreb dacă ai fost apropiat de el? Pentru că, cred că, dacă nu am citit bine, el a murit la un an de când s-a întâmplat incidentul cu tine. Da. Da, exact. Nu pot spune că am fost apropiat. Cred că l-am întâlnit de vreo 2-3 ori, dar eram și copil. El avea un hotel, să zic așa, și două terenuri sintetice unde mergeam la fotbal. Eu mai aveam și antrenamente pe acolo. Mai organiza niște turnee. Doar așa. Mai țin minte că la juniori luasem un cartonaș roșu și trebuia să trimit legitimația la București. Am trimis-o prin el și mi-a trimis-o înapoi ca să joc următoarea săptămână. Ai spus în repetate rânduri cât de mult înseamnă Mirel Rădoi pentru tine. Voi v-ați conectat la echipa națională de tineret. Vreau să-mi spui care este cel mai valoros lucru pe care l-ai învățat de la el? Da, cum ai spus, înseamnă foarte mult pentru mine. Cred că nu aș fi avut această carieră dacă nu a fost dânsul. Cred că disciplina și atitudinea. Care a fost pentru tine cel mai dificil moment din adaptarea în Ungaria? Cel mai greu... Nu știu, era... Știți bine rivalitatea asta dintre români și maghiari. Cred că asta a fost cea mai grea venind de la unele persoane. Dar m-au primit foarte bine. Pentru că și vorbeam limba, fiind lângă mine, lângă Satu Mare, era la câțiva kilometri granița. De mic am vorbit limba așa cum se vorbea la mine în oraș. Că era puțin diferită față de Ungaria. Dar asta, cu unii oameni care pun prea la suflet, să zic așa, rivalitatea asta. Adică eu nu aveam nimic cu ei și ei mă înjurau, să zic așa. Adică aleg să nu cunoască persoana, pur și simplu pun eticheta și... Exact. Și asta a fost și problema când am semnat la MOL Vidi în Ungaria pentru că apăruse un articol cum că nu apreciez țara vecină sau așa. Dar le-am explicat frumos ceea ce s-a întâmplat. Din greșeala medicilor de aici am ajuns eu să joc în Ungaria. Nu știu dacă nu se întâmpla asta dacă ajungeam să joc în Ungaria pentru că eram sănătos sau așa și eram la Liga 2 în Satu Mare, în orașul meu.

<h2 style="text-align:center;">„Mr. Inzaghi era ca un copil! Se bucura la fiecare gol” </h2> Cum a fost pentru tine trecerea din Ungaria în Italia? Puțin grea. Mi-a plăcut foarte, foarte mult în Italia. Primul an, cred că a fost foarte greu, mai ales primele luni, pentru că făceam foarte mult tactic. Nu înțelegeam, de ce am nevoie așa mult tactic. Dar pe parcurs am înțeles că mă ajută foarte mult și și acum le mulțumesc. Și cred că am crescut foarte mult acolo. Cum a fost să-l ai antrenor pe Inzaghi? Da, Mr. Izaghi, foarte, foarte mult mi-a plăcut să lucrez cu el pur și mi se pare că era ca un copil, adică se bucura la fiecare gol, dar ca și cum era el jucătorul, îl știți pe Inzaghi de pe vremuri, când dădeau un gol, alerga dintr-un capăt în altul. La fel era și pe bancă. Era foarte entuziasmat și mă bucur că am putut să lucrez cu un asemenea om. Perioada de la Pafos, cum a fost pentru tine? A fost o perioadă frumoasă. La fel, am învățat foarte mult. Cred că m-a întărit acea perioadă, pentru că avusesem perioade când nu jucasem și nu pot spune că era din cauza mea. Erau pur și simplu alegerile antrenorului și am avut mai multe discuții cu el, dar m-am spus să mă întărit și acum țin legătura cu acel antrenor. Mă bucur foarte mult pentru el, pentru că a prins o echipă mare din Rusia și cum am spus, mă bucur, mă bucur că am jucat acolo și mă bucur și pentru ei, pentru acest an frumos au participat în Champions League. Cum ai luat decizia de a semna cu Universitatea Craiova? Da, aveam mai multe oferte, dar cred că oferta de aici și oamenii de aici m-au făcut să aleg Universitatea Craiova, la fel și suporterii din jurul echipei care sunt foarte fanatici, să zic așa, nu doar suporteri, eu zic că și parte din club. Spune-mi, te rog, cum a fost pentru tine momentul în care ai pășit pentru prima dată pe Ion Oblemenco, pe un Ion Oblemenco plin? Da, primul meu pas cred că a fost cu Sepsi, exact pe acest stadion am și debutat. Dar să joci în tricoul Universității și pe Ion Oblemenco e un sentiment frumos și mă bucur că fac parte din această echipă, în acest club. Comparativ cu alte echipe la care ai fost, cum ai spune că este atmosfera de pe Oblemenco? Cum se spune, un vulcan. Da, e o atmosferă frumoasă, energie incredibilă din partea suporterilor. Simți că dacă nu mai poți, chiar mai poți un pic. Cum pot ei să te împingă de la spate. Cum ai descrie parcursul echipei din acest sezon? Cred că este un parcurs destul de bun, dar suntem departe de obiectivul nostru. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ și să luăm fiecare meci în parte, să fim la fel de concentrați și cred că la sfârșit ne vom bucura împreună.

<h2 style="text-align:center;">„Coelho încearcă să țină tot grupul unit!”</h2> Ce plus a adus Filipe Coelho echipei după tine? Da, Filipe este un antrenor bun. Cred că încearcă să ne motiveze, încearcă, cel mai important, cred că încearcă să țină tot grupul unit, pentru că sunt perioade când unii jucători joacă mai puțin și după fiecare meci încearcă să-i scoată în evidență și cred că ăsta este un lucru foarte important echipei și jucătorilor care joacă mai puțin. Să vorbim puțin despre Conference League. Cum ai trăit tu cele șase meciuri și, desigur, eliminarea aceea dramatică? Da, a fost o perioadă frumoasă. Cred că am făcut un parcurs frumos. Îmi pare rău că s-a terminat și mai ales că s-a terminat așa dramatic. N-am mai văzut în viața mea, adică nici rezultatele din celelalte meciuri să nu te ajute. Dar, până la urmă, ăsta e fotbalul. În fotbal, în 24 de ore se pot schimba foarte multe. Și cred că am reacționat foarte bine în următorul meci cu cei de la Csikszereda de acasă. Ce poate face diferența pentru Craiova în lupta pentru titlul pe care îl așteaptă de 35 de ani? Diferența, cred că disciplina și răbdarea. Cred că acesta este aspectul ce poate să facă diferența. Și unitatea echipei să rămână până la sfârșit cum este în ziua de azi. Cum se simte să înscrii pentru Știința? E un sentiment plăcut, dar mai important este să îmi fac datoria acolo în spate, să zic așa, să apăr poarta, să nu luăm gol. Pentru mine asta e mai important. Și după care colegii mei din față să marcheze. În încheiere vreau să completezi propoziția: „La Craiova mă simt... Fericit, împlinit.

Fundașul Universității Craiova, Adrian Rus, împlinește astăzi, 18 martie, 30 de ani.

Povestea superbă a lui Adi Rus: cum a reușit în ciuda faptului că i-a fost „interzis” fotbalul

Ionuț Tătaru

ANALIZĂ

Prima etapă din play-off și din play-out a avut spectacol (patru meciuri încheiate cu scorul de 3-2), dramatism, surprize, schimbări de lider în ambele clasamente, goluri senzaționale și, desigur, controverse. Un start care ne dă speranțe că suspansul și imprevizibilul vor fi prezente până la finalul sezonului. Au fost cinci victorii ale gazdelor, două succese ale oaspeților și o singură remiză. În total, s-au marcat 26 de goluri, o medie mai mult decât acceptabilă de 3,25 goluri/meci. Așadar, cu ce rămânem după runda inaugurală din play-off și din play-out?

<h2>Primul gol marcat în play-off a fost cu adevărat ceva special</h2>

Prima nou-promovată ajunsă în play-off-ul Superligii a fost aplaudată unanim pentru performanța sa, dar cei mai mulți o considerau victima perfectă pentru echipele aflate în lupta pentru titlu. O părere pe care piteștenii au ținut să o contrazică încă din start. Și au făcut-o într-un mare fel, chiar pe terenul deja fostului lider al clasamentului, Universitatea Craiova. În fața celui mai bun atac al campionatului, FC Argeș a arătat o organizare excelentă și a făcut din formația alb-albastră una inofensivă. Iar mecul din Bănie a fost decis de o execuție formidabilă reușită de unul dintre starurile lui Bogdan Andone. Adel Bettaieb a marcat un gol minunat la mijlocul primei reprize și a produs practic prima mare surpriză a play-off-ului. Abia al doilea eșec acasă pentru olteni în actuala ediție de Superliga. Însă unul care ar putea cântări enorm.

https://www.facebook.com/reel/1424727098855131

<h2>Un derby căruia nu i-a lipsit nimic </h2>

Tensiune, atmosferă frumoasă, goluri superbe (execuția lui Petrila, deasupra tuturor), răsturnări de situație, dramatism, controverse legate de arbitraj. Partida din Giulești, dintre Rapid și Dinamo, chiar a avut de toate. Și, poate mai important, a dat noul lider al Superligii. Alb-vișiniii s-au impus cu 3-2, rămân neînvinși din 2015 în fața rivalilor alb-roșii și sunt primii în clasament, cu un punct peste Universitatea Craiova. E un start de play-off ideal pentru formația lui Costel Gâlcă, învingătoare în toate cele trei partide stagionale contra ”câinilor”. Băieții lui Zeljko Kopic nu reușesc să iasă din perioada negativă și au acum patru eșecuri la rând în campionat. Nu e deloc o situație ideală înaintea duelului cu Universitatea Craiova, care va deschide etapa următoare.

<h2>Oucasse Mendy, eroul din derby-ul Clujului </h2>

Probabil că dacă era un adversar împotriva căruia fanii lui CFR Cluj nu ar fi vrut să-și vadă oprită seria de 11 victorii, acel adversar era Universitatea Cluj. ”Șepcile roșii” au câștigat derby-ul cu 2-1 și au urcat pe locul 2, un rezultat care oferă entuziasm și moral băieților lui Cristiano Bergodi. Și o revanșă dulce pentru precedentul duel direct, câștigat de formația din Gruia cu 3-2. Eroul partidei care a închis prima etapă a play-off-ului a fost Oucasse Mendy. Francezul i-a oferit lui Jovo Lukic assistul pentru golul care l-a făcut pe atacantul bosniac liderul solitar în clasamentul golgheterilor, apoi a adus victoria în minutul 90. Transferat de U în această iarnă, Mendy a înscris de trei ori în Superliga și doar în meciuri cu greutate: cu Rapid, FCSB și CFR. A fost al doilea joc la rând în care fotbalistul de 24 de ani a reușit să marcheze și să ofere o pasă decisivă.

Mendy, Oucasse

<h2>Dificultățile pe care Rădoi și FCSB le au cu Metaloglobus</h2>

Am avut o primă mare surpriză și în play-out. Acolo unde FCSB a început cu stângul. Pentru a doua oară în trei dueluri directe, campioana din ultimele două sezoane nu a reușit să câștige în fața ultimei clasate, Metaloglobus. După eșecul din turul sezonului regular (1-2), acum a venit remiza de la Arena Națională (0-0), la startul celui de-al doilea mandat al lui Mirel Rădoi pe banca echipei de care și-a legat cea mai mare parte a carierei de jucător. Și fostul selecționer are un trecut nefericit cu ”lanterna” Superligii. Tot în actuala stagiune, când o pregătea pe Universitatea Craiova, a înregistrat un alt 0-0 cu Metaloglobus. Un mic complex pentru FCSB, dar și pentru noul său tehnician, care măcar se pot consola cu faptul că, dacă nu se întâmplă ceva cu adevărat neprevăzut, nu vor mai trebui să joace împotriva grupării din Pantelimon. Altfel, trebuie remarcat că Florin Bratu a reușit să nu piardă primele două meciuri după ce l-a înlocuit pe Mihai Teja, deși a întâlnit fostul și actualul lider din ierarhia play-out-ului.

<h2>UTA a urcat pe primul loc în play-out</h2>

Nu doar în play-off s-a schimbat liderul. De pasul greșit făcut de FCSB a profitat UTA. Arădenii au învins-o cu 3-2 pe Hermannstadt, într-un meci în care au condus cu 3-0, iar oaspeții au ratat un penalty, și au pus capăt unei serii de trei meciuri fără victorie, pentru a urca pe prima poziție în play-out. Sibienii fac primul pas greșit după două succese la rând și rămân pe loc retrogradabil, în timp ce ”Bătrâna Doamnă” așteaptă acum duelul cu FCSB, din runda următoare, când va avea șansa de a-și lua revanșa după recentul 2-4 de pe teren propriu.

Că Alexandru Ișfan și-a relansat cariera la Farul nu mai este o noutate. O nouă confirmare a venit în weekend, când fostul internațional de tineret i-a ajutat pe constănțeni să câștige din nou, după ce au pierdut de fiecare dată în precedentele trei runde. A pasat decisiv la golul lui Tănasă și apoi a înscris pentru a stabili scorul final al meciului cu Petrolul (2-0). A zecea reușită stagională în campionat, o premieră în cariera lui. Niciodată nu a mai atins borna 10 goluri într-un sezon. De fapt, înainte de startul actualei ediții de Superliga, avea în total 9 goluri în prima ligă.

Ișfan, Alexandru

În cazul moldovenilor, care veneau după patru înfrângeri consecutive, schimbarea de pe bancă a produs rezultatul dorit. Deși cu foarte mari emoții, într-un final nebun. Unirea Slobozia a condus de două ori la Botoșani, dar echipa la care Marius Croitoru și-a început al treilea mandat a revenit de fiecare dată, iar în ultimele minute a întors de la 1-2 pentru o victorie cu 3-2. O eroare comisă de portarul ialomițenilor, Denis Rusu, și primul gol marcat de Eldhadji Diaw în Superliga au adus toate punctele pentru gazde. Elevii lui Claudiu Niculescu nu au ratat doar victoria, ci și șansa de a pune ceva distanță față de zona retrogradării directe.

<h2>Plecarea lui Laszlo Balint de la Oțelul</h2>

Csikszereda a confirmat momentul excelent, cu a treia victorie în ultimele patru meciuri de Superliga, interval în care ciucanii au înregistrat și o remiză. După 3-2 la Galați cu Oțelul, elevii lui Robert Ilyes au trecut peste Petrolul, ieșind din zona locurilor de baraj. Însă cea mai importantă consecință a rezultului de la Dunăre este despărțirea dintre Laszlo Balint și gălățeni. Patru partide la rând fără victorie și trei eșecuri consecutive au dus la decizia separării dintre cele două părți. „Se face un an de când sunt antrenorul acestei echipe, dar din păcate am ajuns la concluzia că e mai bine, în acest moment, probabil şi pentru mine, şi pentru echipă, să ne despărţim. Aici sunt jucători cu calitate şi am convingerea că Oţelul va termina play-out-ul cu fruntea sus şi fără emoţii”, a spus tehnicianul după înfrângerea din prima etapă a play-out-ului.

Partea decisivă a sezonului de Superliga a început în forță, cu o rundă memorabilă

Cu ce rămânem după prima etapă din play-off și play-out

Lucian Lipovan

Andreea Cio

RAP - DIN (match, Superliga 25/26, play-off)

„Am crezut de la primul minut până la ultimul. Cred că am lăsat și sufletul pe teren. Și ne bucurăm că am reușit să luăm cele trei puncte în fața fanilor”, a declarat <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/vulturar-catalin-alin-bdbbc674">Cătălin Vulturar </a>imediat după meciul cu Dinamo. Marcator al golului victoriei, Cătălin se află la prima reușită în tricoul Rapidului. S-a încheiat 3-2 <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-play-off-rap-din?sectiune=cronica">derby-ul din Giulești</a>, iar Rapid ocupă acum prima poziție în clasamentul Superligii, în timp ce Dinamo sunt momentan pe locul 6, cu un punct mai puțin decât CFR Cluj.

Cu câteva zile înainte de meci, ne-am întâlnit cu câțiva dintre jucătorii celor două echipe la MINA, Museum of Immersive New Art, ca să urmărim <a href="https://www.superliga.ro/articole/mina-si-superliga-lanseaza-show-urile-imersive-dedicate-echipelor-de-top-din-fotbalul-romanesc-3f18185d">prima experiență imersivă Superliga cu proiecții 360</a>. I-am întrebat despre derby și am primit răspunsuri echilibrate din ambele părți:<a href="https://www.superliga.ro/jucatori/grameni-constantin-4f1bb8c0">Dina Grameni</a>: „Un meci foarte greu. Cred că am face cea mai mare greșeală dacă ne-am gândit că Dinamo vine după trei înfrângeri la rând.” <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/caragea-adrian-iulian-d2b22b52">Adrian Caragea</a>: „Derby-urile acolo, pe stadionul lor, sunt foarte frumoase. O să fie o atmosferă incredibilă și o să avem nevoie de suportul tuturor fanilor noștri.”A fost, într-adevăr, o atmosferă incredibilă și, pentru că ne așteptăm ca acest Play-Off să aducă spectacol și din partea tribunelor, ne-am gândit să mergem cu un decibelmetru pe stadioane și să măsurăm nivelul zgomotului fanilor de acasă. Am început cu Giuleștiul, urmând să „ascultăm” vocile suporterilor și pe alte stadioane din campionatul românesc.

https://www.instagram.com/p/DV5-WWZDUCZ/?img_index=1

<h2>Am făcut un tur în culise </h2> Până să înceapă derby-ul dintre Rapid și Dinamo, am făcut un tur al zonelor în care jurnaliștii care vin la un meci își fac meseria. Pentru că nu vedem aceste lucruri de la televizor, am intrat un pic în culise și am ajuns chiar în cel mai înalt punct al stadionului Giulești. Despre locurile de la masa presei, categoriile de specialiști media implicați la un meci, zona mixtă, sala de conferințe și interviurile flash, în materialul special care prezintă mai multe fațete ale unei partide de fotbal. <h2>Ne-am întors pe teren </h2>Unde Dinamo a deschis scorul prin penalty-ul transformat de Danny Armstrong. Băieții lui Kopic au condus de două ori pe tabelă, rapidiștii reușind în ambele situații să revină, ca mai apoi Cătălin Vulturar să stabilească scorul final, în minutul 85.

„Ce va conta în acest meci?” l-am întrebat pe Dina Grameni la MINA și ne-a zis că atitudinea. „Cred că, în primul rând, atitudinea și agresivitatea cu care vom intra în teren. Pentru că știu că asta spun toți jucătorii și toți antrenorii, dar în derby-uri, cred că atitudinea face diferența de fiecare dată. Pentru că nu joci doar pentru tine sau doar pentru colegii tăi, joci și pentru suporterii din tribuna.”

Grameni, Constantin

<h2>120, nivelul de sunet la decolarea unui avion</h2>Iar cei din tribună au dus nivelul decibelmetrului la 110. Aceasta a fost valoarea cea mai înaltă înregistrată în Giulești. Ca să ne facem o idee cam cât înseamnă acest nivel, să ne gândim că de la 30 de dB începe să se audă o șoaptă sau atmosfera dintr-o cameră foarte liniștită, la 60 de dB este o conversație normală, la 80-90 dB se aude traficul intens din București, 100 dB este nivelul de la un concert, iar 120 de dB este nivelul sunetului atunci când decolează un avion. Am înregistrat live cât a fost nivelul sunetului la golul lui Dina Grameni și, de asemenea, la strigătul din Vechea Troie, „Ahoe”. <h2>Un mesaj, dincolo de scor</h2>Am vorbit cu marcatorul golului victoriei imediat după meci și ne-a zis ce a transmis această partidă la început de Play-Off: Consider că am fost, cel puțin în ultimul timp, mult mai uniți. Suporterii au fost ceva de nedescris, un lucru minunat, ne-au susținut până la capăt. „Și s-a simțit asta.” Pentru Rapid, urmează <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-play-off-cfr-rap">întâlnirea din Gruia</a>, cu CFR, vineri, 20 martie, iar Dinamo așteaptă <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-play-off-din-ucv">vizita Craiovei</a> joi, pe 19 martie. Să vedem, să trăim și să auzim spectacolul. Decibelmetrul e pregătit.

Tur în culise, declarațiile jucătorilor și vocile din tribune

Cât de tare se aude un derby? Am testat Giuleștiul la Rapid – Dinamo

JUCĂTORUL ETAPEI

Universitatea Cluj a pus capăt seriei de 11 victorii a lui CFR Cluj, impunându-se cu 2-1 pe teren propriu într-un derby intens și decis în ultimul minut. Oucasse Mendy, transferat de alb-negri în ianuarie, a devenit repede unul dintre favoriții fanilor, dar acum a intrat și în istoria rivalității de pe Someș. Jucătorul francez a oferit pasa decisivă la golul prin care Jovo Lukic a egalat și a devenit liderul solitar din clasamentul golgheterilor. Apoi, în minutul 90, când se părea că derby-ul se îndreaptă spre o remiză, a înscris cu o lovitură de cap și a adus victoria studenților. Un succes în urma căruia elevii lui Cristiano Bergodi au urcat pe poziția a doua, la un sin gur punct de liderul Rapid. „Am reușit acest gol în final, cam aceasta a fost povestea acestui meci. Ne-am apropiat de primul loc, pare incredibil. O să o luăm meci cu meci și o să facem tot ce e posibil”, a spus Mendy la finalul partidei care a confirmat că se simte excelent în meciurile mari.

De când a venit în România, fotbalistul de 24 de ani a punctat de trei ori și a făcut-o de fiecare dată în dueluri tari. A deschis scorul în Gulești, în succesul cu 2-0 în fața Rapidului, a marcat un gol și a oferit un assist într-o altă victorie la București, 3-1 cu FCSB, iar acum, în derby-ul Clujului, a reușit de asemenea să înscrie și să dea o pasă decisivă. Un jucător făcut parcă pentru astfel de meciuri. Nu poate fi decât o veste bună pentru U Cluj, într-un play-off ce poate deveni cu adevărat istoric.

Omul care a decis derby-ul Clujului este jucătorul rundei care a deschis play-off-ul și play-out-ul din Superliga

Omul meciurilor mari. Mendy e jucătorul primei etape din play-off/play-out

Levente Balint

CRONICĂ

Peste 20.000 de spectatori au asistat la un final dramatic. "U" a dat golul victoriei în ultimul minut regulamentar și este doar la un punct în spatele Rapidului. Cel mai dulce triumf posibil pentru alb-negrii, contra marii rivale din Cluj Universitatea și CFR au furnizat reveniri epice în acest sezon, ajungând în play-off după două trasee memorabile. Iar marea lor încleștare le găsea într-o postură cu o miză mare. Eventuala învingătoare ajungea pe locul 2, la doar un punct de Rapid, sporindu-și șansele la titlu. Se anunța un derby splendid și pentru că ambele formații începeau cam cu ce aveau mai bun la ora actuală. Cu o singură excepție. Chipciu, accidentat, lipsea din line-up-ul gazdelor, fiind înlocuit cu tânărul Chinteș.

"DIALOG" ÎNTRE LUKIC ȘI MIKANOVIC Atmosfera electrizantă creată în tribune a fost un combustibil perfect pentru o primă parte care a demarat în forță. Nici nu se "împlinise" primul minut când Korenica și Biliboc au combinat pe stânga, ultimul a intrat în careu și a marcat la colțul scurt: 0-1. Dar, Universitatea a reacționat ca un boxer orgolios, furios că a fost primul care a încasat un croșeu. În minutul 4, Mendy l-a servit la fix pe Lukic, atacantul bosniac reluând cu capul pe spate, dintre stoperii alb-vișinii: 1-1. Derby-ul nu a pierdut din dinamism. Lukic l-a pus la treabă pe Popa, goalkeeper-ul vizitatorilor arătându-și calitățile în minutul 12, când a respins spectaculos reluarea cu capul a bosniacului, cinci metri. Apoi, tot Lukic l-a întins pe Popa cu un șut din întoarcere, în minutul 17. CFR a ieșit însă cu bine din acest asalt. Treptat, elevii lui Pancu au echilibrat situația și celălalt marcator, Biliboc, i-a dat și el "reply". Frenetic, tânărul de la partea stângă a CFR-ului, l-a întins și el pe Gertmonas în minutul 22, cu un șut de la 25 de metri. Apoi, a fost blocat de două ori în careul mare, în poziții promițătoare. Finalul primei părți a adus și dueluri corozive, Mikanovic și Camora primind câte un avertisment pentru o încleștare aspră.

Lukic, Jovo

ALB-NEGRII, RECOMPENSAȚI ÎN FINAL PENTRU INSISTENȚĂ Partea a doua nu a avut o derulare atât de spectaculoasă ca prima, dar a avut la fel de mult dinamism și implicare. Mai ales de la Universitatea, cea care a manifestat mai mult spirit ofensiv. Tot Lukic avea să fie la originea primei șanse de după pauză. În minutul 56, l-a deposedat pe Djokovic și i-a pasat lui Drammeh, acesta însă șutând peste poartă din 15 metri. După o oră, "Șepcile roșii" aveau o posesie de peste 60 la sută, iar Lukic mai rata o bună șansă, când, din șapte metri, nu a nimerit poarta la pasa lui Nistor. Din partea lui CFR, tot Biliboc a încercat golul, șutul său de la 30 de metri, în minutul 66, fiind prins de Gertmonas. CFR a început să devină tot mai apatică spre final. S-a stins treptat la capitolul ofensiv, iar "U" a simțit că poate da lovitura. Și, cum deseori se întâmplă, fotbalul îi premiază pe cei mai curajoși. Semnalul a fost dat în minutul 87, când Popa a degajat în Drammeh, acesta din urmă a marcat, dar golul a fost anulat pentru henț. Universitatea a ridicat volumul în atac, iar în minutul 89 Popa a amânat golul când a parat execuția din 15 metri a lui Macalou. Dar, în minutul 90, bravul goalkeeper al oaspeților nu a mai reușit o altă paradă. Macalou a bătut un corner înalt, spre bara a doua, iar de la șase metri Mendy a înscris cu capul pentru 2-1, spre extazul fanilor din "Cluj Arena". A fost prea tardiv pentru o eventuală revenire a oaspeților veniți din Gruia, ba chiar Universitatea a fost la un pas de 3-1, dar Popa fost la post la șutul lui Macalou. Concluzia este simplă. Universitatea a meritat victoria nu numai datorită posesiei superioare sau a ocaziilor multiple. Alb-negrii au avut un plus și din punct de vedere al calității jocului și al atitudinii. Dincolo, CFR a pus capăt unui șir memorabil de 11 victorii și rămâne la patru puncte în spatele Rapidului. Alb-vișiniii sunt însă departe de a fi scoși din calculele pentru întâietate.

Alb-negrii au învins dramatic în derby și sunt la un punct de liderul Rapid

"U"-CFR 2-1. Locul 2 în Superliga, locul 1 în Cluj

Botoșănenii aveau primul meci de la revenirea lui Marius Croitoru pe bancă. Contextul era foarte complicat. Moldovenii se aflau la patru eșecuri succesive și au parcurs iute drumul de la visele de play-off la perspectiva unui play-out riscant. Cumva, gazdele de luni erau într-un rollercoaster. Botoșaniul trebuia să învingă pentru a sta departe de zona periculoasă, dar și pentru a rămâne în cărți pentru pozițiile care ar duce la barajul de Conference League. Slobozia avea ocazia să urce pe locul 13. Nici elevii lui Claudiu Niculescu nu aveau cel mai bun tonus, cu doar un punct în patru runde.

O PRIMĂ REPRIZĂ CU DE TOATE. KOVTALYUK, ZI DE COȘMAR Cine credea că play-out-ul este plictisitor și-a schimbat părerea după prima repriză de la Botoșani. Am avut parte de evenimente din plin. Goluri, autogol, eliminare… Dornică să arate că schimbarea antrenorului va fi una benefică, echipa gazdă s-a lansat în atac din start. Dar, în afară de posesia de peste 80 %, gruparea lui Croitoru n-a produs pericol. Iar oaspeții, extrem de speculativi, au lovit efectiv la prima șansă. Era minutul 12 când Papa a trimis neglijent o pasă spre propria defensivă. Yanakov a receptat mingea și, scăpat frontal, a trimis balonul sub bară de la 18 metri: 0-1. Bine organizată, Unirea nu a dat spații amfitrionilor, care nu au găsit breșe în defensiva ialomițeană, în ciuda insistențelor lui Ongenda, Mitrov și Mailat. Primul șut cadrat al gazdelor a venit abia în minutul 31, când Mitrov a trimis de pe dreapta sub bară, dar Rusu a respins în corner. Totuși, gazdele au punctat când au profitat de un atac prelungit, la care Yanakov era căzut. După un șir de pase scurte, Papa i-a pasat lui Miron. Stoperul botoșănean a prins un șut tare din 15 metri pentru 1-1, în minutul 31. Însă s-a dovedit a fi seara în care oaspeților le-a ieșit tot. În minutul 34, Yanakov a bătut o lovitură liberă de pe dreapta, iar conaționalul său Kovtalyuk a deviat mingea în proprie poartă: 1-2! Iar pentru ca ziua lui Kovtalyuk să atingă… imperfecțiunea, în minutul 37 atacantul ucrainean a fost eliminat cu cartonaș roșu direct, după ce l-a lovit pe Espinosa, fază analizată la VAR de Marcel Bîrsan! SLOBOZIA S-A JUCAT CU ȘANSELE După pauză, Croitoru l-a introdus pe Dumiter în locul lui Papa, riscând orice pentru o răsturnare în care puțini mai credeau. Iar Unirea s-a sabotat singură, deși avea meciul la discreția ei. Asta pentru că a iertat Botoșaniul de un 1-3 de mai multe ori. Espinosa a tras de la zece metri peste poartă în minutul 49, nici ocazia lui Dumiter, din minutul 69, când atacantul a trimis peste poartă din șase metri nefiindu-i suficientă pentru a nu trata cu lejeritate partida. Bărbuț a tras pe lângă vinclu, pe contraatac, în minutul 73, iar în minutul 83 am avut parte de ratarea acestei etape. După ce Antoche a respins din fața porții reluarea cu capul a lui Petro, pe contraatac Dragu a șutat mult peste bară, deși a scăpat singur la 16 metri cu Anestis!

Diaw, Elhadji Pape Djibril

OCAZIILE SE RĂZBUNĂ, NU-I AȘA? Și a venit momentul în care Unirea și-a adus aminte de una dintre regulile nescrise ale fotbalului. Ratările incredibile au fost plătite. Întâi, în minutul 89, Rusu a scăpat mingea din mâini la o ieșire simplă, iar Dumiter a împins balonul în poarta goală pentru 2-2. Bulversați, ialomițenii au fost efectiv anesteziați în al doilea minut, când după un corner bătut de pe dreapta de Bodișteanu, Diaw a deviat cu capul pentru 3-2! Agitația oaspeților din ce a mai rămas din joc a fost inutilă. Botoșaniul a ieșit cu bine din ultimele încercări ale ialomițenilor, consfințind o victorie incredibilă. Venirea lui Croitoru s-a dovedit a fi cu noroc, în timp ce Sloboziei îi va trebui ceva timp să-și revină dintr-un meci pe care l-a avut la mâna ei.

Deși a jucat din minutul 38 în inferioritate numerică, trupa moldoveană a răsturnat scorul pe final

Botoșani-Slobozia 3-2. Remontada perfectă există

Televiziunile s-au tot străduit să modifice programul etapei până au izbutit, după patru încercări, să mulțumească pe toată lumea. Debutul campioanei în play-out nu putea fi programat decât duminică seară, 20:30, o oră bună pentru audiență. Doar așa poți să-i faci pe români să renunțe la "Survivor" sau la filmul serii. Dacă s-ar fi jucat în anii '80, FCSB vs Metaloglobus putea fi pus în deschiderea clasicului Rapid vs Dinamo. "Bebe" Cotimanis, noua voce de la Prima, ar fi vorbit de un cuplaj de poveste cu patru echipe din Capitală.

Pusă pe butuci de propriul patron, FCSB a intrat în anxietate. Cu Chiricheș în primul 11, echipa nu a arătat bine cu lanterna Superligii. Ajuns la 36 de ani, Vlad a rezistat doar 28 de minute, a simțit din nou dureri la piciorul stâng și i-a lăsat locul lui Alhassan. A fost momentul în care Rădoi și-a pierdut răbdarea și a început să iasă din spațiul tehnic. Olaru, Cisotti și Tănase au împins liniile, iar ocaziile au apărut, sporadic, la poarta lui Gavrilaș.

Fără schimbări la pauză, semn că finul e șef pe bancă, FCSB a crescut presiunea în repriza a doua. În față, Bîrligea și Miculescu s-au văzut cu mingea, dar nu s-au întâlnit cu golul, la fel ca Tavi Popescu sau Thiam. Un fotbal apatic, de multe ori plictisitor, lipsit de luciditate.

Motivată, la fel ca propriul antrenor, echipa din Pantelimon a tras cu dinții de fiecare minge și a rezistat pentru un punct. Pe vremuri, Metaloglobus a fost o fabrică uriașă de jucării, producea pentru Kinder, însă a sfârșit tot pe butuci, imediat după Revoluție. Mulți spun că "Metalo" va avea aceeași soartă la finalul sezonului, însă energia lui Bratu lasă loc de speranță pentru un baraj de supraviețuire.

FCSB a urcat pentru prima oară pe scena unui play-out în Superligă. Voluntar la clubul nașului Becali, Rădoi a încercat să zâmbească în toate pozele albumului cu "Metalo", dar nu a reușit să-și scoată echipa din depresie

FCSB - Metaloglobus 0-0. Tot fără victorie

ȘTIRI

MINA, Museum of
Immersive New Art, în colaborare cu SuperLiga, divizia de elită a fotbalului
românesc, anunță lansarea pe 13 martie a unei serii de experiențe imersive cu
proiecții 360, dedicate fiecărei echipe din SuperLiga.SuperLiga
Immersive propune o perspectivă diferită asupra fotbalului, oferind
spectatorilor șansa de a trăi emoțiile unui meci din interiorul acțiunii. De la
vestiar la teren, de la anticipare la euforie, fiecare show îi transpune direct
în atmosfera unui meci real, conectându-i cu echipa favorită.



Show-urile sunt
create de echipa MINA Creative Studios, folosind un mix de filmări și
tehnologie 3D. La fiecare meci au fost prezente echipe de filmare, capturând
imagini autentice direct de pe stadion, care au fost apoi integrate în proiect,
pentru a oferi o experiență cât mai realistă și captivantă. Rezultatul este o
producție spectaculoasă care transpune spectatorii în mijlocul acțiunii,
oferindu-le senzația de a fi parte din joc. Show-urile SuperLiga Immersive vor
dura două minute și vor rula în cadrul intervalului show-urilor Kandinski și
Monet.Printre primii care au experimentat premiera s-au numărat jucători de la Rapid și Dinamo: Onea, Petrila, Moruțan și Grameni, respectiv Caragea, Karamoko, Roșca și Mărginea. Vezi în VIDEO cum au reacționat!

„Prin parteneriatul cu SuperLiga, ne propunem să aducem fotbalul mai aproape
de public și să transpunem emoția meciurilor într-un format imersiv unic. În
ultimii ani, acest sport a luat amploare în România – a devenit o adevărată
pasiune pentru tot mai mulți oameni, care trăiesc fiecare meci cu intensitate.
Pentru noi, este o provocare binevenită să oferim nu doar suporterilor, ci
tuturor celor curioși să descopere fotbalul dintr-o nouă perspectivă, o
experiență memorabilă. În plus, acest proiect marchează un pas important în
construirea unui nou concept de spectacol sportiv multidimensional – fizic,
digital și imersiv – conectând terenul de fotbal cu spațiul muzeal și
tehnologia de ultimă generație.” - Echipa MINA
Accesul la aceste show-uri imersive se face în baza unui bilet ce poate fi
achiziționat de pe: <a href="http://www.minamuseum.com">http://www.minamuseum.com</a>
MINA este primul spațiu imersiv din România și
unul dintre cele mai mari centre de new media art din Europa de Sud-Est. Muzeul
combină arta și tehnologia într-un spațiu senzorial dedicat tuturor vârstelor,
având ca obiectiv creșterea consumului cultural și a calității producției
culturale contemporane.
MINA are spații permanente în București, Cluj-Napoca, Iași și Sofia
(Bulgaria), iar în curând, începând din 3 aprilie, va avea unul și la
Timișoara. Prin aceste formate, MINA extinde accesul publicului la experiențe
culturale imersive, atât la nivel național, cât și internațional.
Identitatea vizuală MINA a fost distinsă cu Red Dot Design Award, una dintre
cele mai prestigioase competiții internaționale de design.
Totodată, MINA este parte din Immersive Center Alliance, prima rețea
internațională de centre imersive, care conectează spații și producători de
conținut din întreaga lume și susține colaborările internaționale și schimbul
de know-how în domeniul experiențelor imersive.

SuperLiga Immersive propune o perspectivă diferită asupra fotbalului

MINA și SuperLiga lansează show-urile imersive dedicate echipelor de top din fotbalul românesc

VLOG

Ana-Maria Popescu, reporter superliga.ro, a urmărit și a filmat derby-ul Rapid - Craiova de la marginea terenului. A vorbit cu oameni implicați, dar nu neapărat cu cei obișnuiți cu declarațiile la astfel de super-meciuri! 

Haideți cu noi în Giulești, în culisele meciului dintre primele două clasate în #superligaAna-Maria poveste cum s-a simțit ca reporter la meci, mai ales într-o zi specială - de 8 martie - zi în care clubul Rapid le-a întâmpinat pe doamne și domnișoare cu flori!&nbsp;Urmărește materialul video și descoperă cum se simte un meci cu tribunele pline de pe gazon, din apropierea jucătorilor, antrenorilor și a tuturor celor implicați direct. Află lucruri din organizarea partidei, care pot părea minore, dar care contribuie la un spectacol desăvârșit.

Superliga VLOG cu Ana-Maria Popescu

Cum am trăit derby-ul Rapid - Craiova de la marginea terenului

INTERVIU

Dinamo are cea mai bună defensivă din campionat, la egalitate cu Universitatea Craiova și Universitatea Cluj, iar unul dintre motive este cuplul solid de fundași centrali pe care Kopic a reușit să îl formeze. Unul dintre cele mai inspirate transferuri făcute de conducerea din Ștefan cel Mare în vara lui 2025 a fost cel al lui Nikita Stoinov. Fundașul i s-a alăturat perfect lui Kennedy Boateng în defensiva alb-roșie, iar de atunci au fost inseparabili, excepție făcând un singur meci, în care Boateng a fost suspendat pentru cumul de cartonașe. Stoinov a debutat pentru Dinamo chiar în derby-ul cu FCSB, câștigat cu 4-3, iar de atunci nu a mai ieșit din echipă. Are 26 de meciuri jucate, toate ca titular și integralist, iar 11 dintre ele s-au încheiat fără gol primit. O fire timidă, după cum a spus chiar el, Nikita a „vorbit” prin prestațiile sale, făcându-și rapid loc în inimile fanilor, care l-au impresionat încă din primele sale momente în România. Tânărul fundaș al lui Dinamo și-a spus povestea și ne-a dezvăluit și care sunt jucătorii de la care se inspiră. Nikita, spune-mi, cum a început fotbalul pentru tine? Am un frate mai mare, are 26 de ani, și de când aveam patru sau cinci ani, l-am urmărit când juca și îmi place fotbalul datorită lui. Părinții tăi au vrut să devii fotbalist? Sau poate au vrut să devii altceva, cum ar fi un doctor? Nu. Când m-au văzut încântat de acest joc, m-au împins la maximum până acum. Apropo de părinții tăi, dacă i-aș întreba cum era Nikita când era copil, ce ar spune? Eram și sunt și acum timid. Care a fost cea mai dificilă decizie pe care a trebuit să o iei în legătură cu fotbalul? Dacă să părăsesc Israelul și să joc într-o altă țară. A fost o decizie grea care a durat ceva timp sau te-ai gândit: „Trebuie să părăsesc Israelul și voi face asta”. O combinație între cele două, pentru că e bine pentru cariera mea să plec din țară și să joc în Europa, dar e greu și pentru că îți lași familia, prietenii, toate lucrurile în Israel. Te simți singur? Nu, acum nu. La început, da. Ai jucat întotdeauna pe poziția ta sau ai încercat alte poziții la început? Nu, am jucat doar pe poziția mea, fundaș central, mereu. Spune-ne puțin despre perioada petrecută la fosta ta echipă, Maccabi Netanya. Cum a fost perioada ta acolo? A fost bine, am fost acolo cinci ani, dar în prima echipă, doar unul. Și a fost ca acasă pentru mine, deoarece am fost acolo cinci ani, am crescut acolo și a fost o perioadă bună. Cum a fost pentru tine când ai ajuns în România? Care au fost primele tale gânduri? Singurătatea. Mi-a fost puțin frică pentru că nu am fost niciodată singur într-o altă țară și a fost greu. Dar cu timpul a fost mai bine. Știai ceva despre România înainte să vii aici? Nimic special. Ce te-a surprins cel mai mult la România? În primul rând, vremea. Ești o persoană căreia nu-i place vremea rece? Nu.

<h2 style="text-align:center;">„Fanii lui Dinamo sunt uimitori!”</h2> Ce părere ai despre fanii lui Dinamo? Sunt uimitori. Din primul meci, din prima zi în care am ajuns în România, i-am văzut, sunt cu noi de fiecare dată, în fiecare moment, în fiecare meci. Nu contează unde sau când și îi simțim mereu. Vorbim puțin despre România, ai avut timp să vezi Bucureștiul, să te bucuri de el? Puțin, la centre comerciale, în oraș, dar nu prea mult. Ai vrea să faci asta, poate într-o zi? Poate, da. Dintre toți adversarii pe care i-ai înfruntat până acum în Superliga, care ți s-a părut cel mai greu? Cred că FCSB, dar toate echipele sunt bune, foarte bune. Craiova, CFR, dar cred că cea mai bună este FCSB. Și ce părere ai despre atmosfera de la meciul cu FCSB? Pentru că e cam diferit. Da, e o nebunie, pentru că primul meu meci a fost împotriva lor. Primele trei meciuri nu le-am jucat, iar primul meu meci a fost împotriva lor. Am fost în stare de șoc, la început, dar după, meci cu meci, te obișnuiești. Te-ai simțit copleșit când ai auzit cum cântau fanii? Da, cum am spus, am fost șocat și e frumos să văd că ai fani ca aceștia și te susțin așa. Ești tânăr și ai avut un impact mare de când te-ai alăturat lui Dinamo, de la început. Te așteptai la asta? Cred că da, pentru că muncesc foarte mult. Primesc ajutor de la coechipierii mei, de la staff-ul tehnic și mă bucur că pot ajuta. Ești foarte apreciat, în România, ca fundaș de picior stâng. Apreciez foarte mult acest lucru, pentru că, așa cum am spus, muncesc foarte mult și îmi place să fiu așa și fanii vorbesc despre mine și mă apreciază. Și voi continua să muncesc din greu pentru a arăta că merit asta.

<h2 style="text-align:center;">„În play-off fiecare meci este ca o finală!”</h2> Care sunt principalele diferențe pe care le-ai observat între fotbalul din Israel și fotbalul din România? În primul rând, în România, avem mai multe echipe în campionat. Noi avem 16 echipe, iar Israelul, 14. Și, în play-off, se reduc punctele la 50%, așa că fiecare meci este ca o finală. Acestea sunt jocuri speciale în România. Cu excepția vremii, ți-a fost greu să te adaptezi în România? Cu mâncarea sau poate cu traficul? Cu mâncarea, nu, dar poate cu limba, să vorbesc altă limbă, să fiu singur. Și a fost greu la început, dar m-am obișnuit. Spune-mi dacă familia ta a venit deja să te viziteze în România. Da, de două ori. În septembrie și noiembrie. Au fost la unul dintre meciurile tale? Da. Și ce au spus? Au fost la meciul pierdut împotriva Rapidului, așa că nu a fost prea bine. Ce ți-au spus după meciul acela? Erau în stare de șoc, la fel ca mine, la început, datorită fanilor. În Israel, nu a fost așa ceva. Am văzut că ești fan AC Milan. Da. Există vreun jucător anume pe care îl admiri? Nu, nu, dar înainte, Zlatan Ibrahimović. Există vreo altă echipă care îți place, în afară de AC Milan? Barcelona. Și există vreun jucător care îți place acolo? Pedri. Ce te enervează cel mai mult pe terenul de fotbal? Când lucrurile nu merg așa cum ne dorim în meciuri. Dar se întâmplă la fiecare meci, așa că trebuie să ne pregătim pentru asta. Când erai copil, aveai un idol? Sergio Ramos. Când eram copil, da. Și crezi că aveai unele dintre calitățile lui, poate? Cred că tehnica, dar el era puternic și rapid. Și nu sunt genul acesta, dar mi-a plăcut tehnica lui. Aș vrea să știu cum îți petreci timpul liber în București, când nu ești la antrenamente sau la meciuri. Îmi place să fiu acasă, doar să mă relaxez, să mă uit pe Netflix, să vorbesc cu prietenii mei, cu familia și atât. Care sunt obiectivele tale pentru acest sezon? Cred că sunt mai degrabă obiective de echipă. Să alergăm până la capăt și să luăm un titlu.

Dinamo are cea mai bună defensivă din campionat, la egalitate cu Universitatea Craiova și Universitatea Cluj, iar unul dintre motive este cuplul solid de fundași centrali pe care Kopic a reușit să îl formeze.

Nikita Stoinov, stâlpul din apărarea lui Dinamo

ÎNAPOI LA PRIMII PAȘI

Ruptura de ligamente încrucișate este una dintre cele mai grave accidentări pe care le poate suferi un fotbalist în carieră. În multe dintre cazuri se spune că jucătorul nu mai este același ca cel de dinainte de o astfel de accidentare. Se tratează cu o operație și o recuperare atentă, de lungă durată, care să asigure revenirea pe teren în condiții de siguranță. În cazul lui Valentin Țicu, însă, lucrurile au fost mult diferite. Și ce se voia a fi o intervenție deja tot mai întâlnită în rândul fotbaliștilor s-a transformat în coșmar. Un coșmar care a durat mai bine de un an și jumătate, timp în care Țicu a suferit nu mai puțin de patru intervenții chirurgicale. O perioadă mult prea lungă pentru cineva care s-a născut cu mingea la picior. Iar ca „tabloul” să fie complet, chiar înainte să poată reveni pe teren, jucătorul a mai primit o „lovitură”: clubul la care a crescut, Petrolul, și căruia i-a fost căpitan, l-a anunțat că nu mai contează pe serviciile sale. O nouă provocare pentru Vali. Însă, după cum zice citatul „Când o ușă a fericirii se închide, o alta se deschide”. Iar pentru Țicu, acea ușă a fost Dinamo, care a avut încredere în el și în calitățile lui, în ciuda perioadei lungi în care a absentat. Jucătorul a vorbit, pe larg, despre perioada de coșmar pe care a trăit-o, cum a aflat că s-a infectat cu stafilococul auriu, cum a „încasat” fiecare veste care îl îndepărta de terenul de joc, cum a ales Dinamo, dar și ce a învățat din toată această perioadă.

<h2 style="text-align:center;"> „Regret că am jucat, nu prea eram apt să joc acel meci!”</h2> Vali, ai revenit pe terenul de fotbal. Spune-mi dacă știi după câte zile de absență exact. Au fost 555 de zile. Știam că 5-ul este cifra mea norocoasă, m-a urmărit toată cariera, dar nu credeam că și în ipostaza asta. Spune-mi dacă îți mai amintești momentul în care te-ai accidentat și dacă ai putea să ne relatezi. Bineînțeles, nu am cum să nu mi-l amintesc sau să îl uit vreodată în viața asta. Știu că eram în meci, aveam ceva dureri la spate și, pe vremea aceea, Mr. Topal „se ruga” de mine să mă scoată, să nu mai trag de mine. Dar eu, de fiecare dată, încercam să mai trag câte un minut, câte două. Eram în minutul 80 și ceva. Știu că ultimul dialog între mine și el a fost: „Mai lasă-mă două minute să văd cum sunt.” A venit o minge destul de dubioasă. A alunecat pe gazon, era o porțiune mai udă și m-a surprins. Cumva am deviat-o spre partea laterală a terenului și am sprintat spre ea, cu un adversar în spate. L-am căutat și am făcut o mișcare greșită și am simțit ca și cum m-aș fi împiedicat de o treaptă. Mi-am dat seama pe moment că e ceva grav, pentru că nu simțisem niciodată tipul ăla de disconfort, de durere. În primele momente nu a durut chiar atât de tare, dar după câteva minute au început niște dureri groaznice. Dar atât. Nimic mai mult. După meci chiar făceam genuflexiuni în vestiar, dar mi-am dat seama că e ceva grav. Regreți acele două minute pe care ai vrut să le mai rămâi pe teren? Regret tot meciul, pentru că teoretic nu prea eram apt să joc acel meci. Cu o etapă înainte dădusem gol contra lui Dinamo. Simțisem la spate niște dureri puternice și toată săptămâna am fost pe antiinflamatoare. Era o tensiune la echipă, se vorbea de demisii și de lucruri de genul pe care eu niciodată nu le-am suportat în fotbal. Pot spune că și de asta am tras de mine să joc, ca să se liniștească apele. Era și un derby cu Rapid și am tras efectiv de mine. Și nu regret asta, pentru că asta mă caracterizează. Așa a fost să fie. Poate se întâmpla la antrenament. Habar n-am. Cum te-ai simțit în momentul în care ai conștientizat ce ți s-a întâmplat și cât de gravă e accidentarea? Ți-am zis, mi-am dat seama imediat, după ce am ajuns în vestiar, cât de gravă e accidentarea. Nu voiam să-mi fac speranțe aiurea că va fi ceva mai puțin grav, pentru că mi-am dat seama că nu sunt bine. Am vorbit cu familia, le-am explicat că asta este încercarea prin care trebuie să trec. După accidentare, tot focusul a fost să mă refac mai repede și să trec peste situația asta. Nu m-am așteptat să fie chiar atât de greu, dar mulțumesc lui Dumnezeu că sunt aici în momentul de față. Am revenit, joc fotbal, mă bucur de ceea ce-mi place și asta e tot ce contează. Care au fost gândurile tale când ai auzit diagnosticul medicilor? Teoretic, cred că mi l-am pus singur. A venit doctorul în vestiar, l-am rugat să-mi facă testele de genunchi, de laxitate. L-am rugat să nu mă mintă, să fie sincer cu mine. Mi-a spus că există instabilitate. Mi-am dat seama că e acel diagnostic de ligament încrucișat. Nu știam mai mult. Au fost și cele două meniscuri, dar nu aveam de unde să știu atunci. A doua zi am făcut RMN-ul și am aflat exact ce și cum. Cum au fost primele zile după accidentare pentru tine? A fost haos, a fost liniște? A fost haos, pentru că toată lumea a încercat să fie alături de mine. Sunt tipul de persoană care nu prea acceptă să lase persoanele de lângă el să se apropie în momente de genul ăsta. Îmi place să fiu singur, să stau eu cu mine și cu gândurile mele. A fost cumva un disconfort, dar, cum ți-am spus, imediat focusul meu a fost pe operație, pe recuperare. A trebuit să mă mut la București. Focusul era să-mi găsesc un apartament cât mai repede, pentru că nici prietena mea nu putea să le facă pe toate singură. Am încercat ca până la operație să organizăm totul și să ne fie bine după. A fost prima operație pentru tine atunci? Da. Am mai avut una când eram mic, dar nu contează. Îți mai amintești cum a decurs procesul? Da. Sunt clipe pe care n-ai cum să le uiți niciodată. Te marchează în astfel de momente. Sunt tipul de om care toată viața nu prea a avut probleme de sănătate. Sunt puternic din punctul ăsta de vedere, și cu răceli, și cu orice ține de partea asta. Nu prea am fost prin spitale, sincer să fiu. Pentru mine a fost ceva nou, chiar nu știam ce se întâmplă. Îmi aduc aminte fiecare detaliu.

<h2 style="text-align:center;">„La trei săptămâni de la operație rana a 'explodat'”</h2> Asta mă gândeam: cum e pentru un sportiv profesionist, care se mișcă, care este activ, să vadă că este, practic, imobilizat într-un pat? Da, cred că ăsta a fost cel mai greu moment de după operație. Pentru că, într-un fel, depindeam de cineva pentru orice. Inclusiv să merg până la baie. Orice lucru pe care tu îl consideri normal mi se părea aproape imposibil sau un challenge foarte mare. Mai ales că, după protocolul de aici, din România, mi s-a spus că trei săptămâni nu am voie să calc pe picior. Îți imaginezi că mergeam doar într-un picior, efectiv. Cârje și un singur picior – era foarte, foarte greu. Să merg până la baie devenise un calvar. Era și frustrant pentru tine să trebuiască să ceri ajutor? Da. Și cum ți-am spus, nu sunt tipul care să ceară ajutor. Mai ales ajutor pentru lucruri mărunte, cum ar fi să iau o cană cu apă sau un bax de apă. Care au fost primii pași spre recuperare? De la prima operație până la ultima. Prima operație – imediat după intervenție am început recuperarea. A doua zi am fost externat și deja vorbeam cu un kinetoterapeut. Intrasem într-un program, ca să începem cât mai repede. Chiar din a doua zi făceam exercițiile acasă, pe videocall cu el. Operația a fost luni, iar luni am început recuperarea la clinică. Totuși, lucrurile nu au decurs atât de bine. Atunci aș fi spus că sunt bine, dar, privind înapoi și comparând cu celelalte operații, nu eram deloc atât de bine cum credeam. După două săptămâni, când teoretic trebuiau scoase firele, eu aveam dureri foarte mari. Aveam și febră – nu foarte mare, dar nici de ignorat. Mi-au scos firele și mi-au făcut o infiltrație. După asta, durerile au devenit aproape insuportabile. Stăteam pe canapea și am rugat-o pe iubita mea să plece în cealaltă cameră, să mă lase singur, pentru că nu mai puteam de durere. Nu suportam nici măcar să văd o muscă în cameră. Nu puteam mișca piciorul. Eram pe calmante, pe tot ce se putea. La trei săptămâni după operație, rana practic a „explodat”. Făcusem o infecție la firele absorbabile din interior. Piciorul se umflase foarte tare și, la un moment dat, corpul a eliminat lichidul prin rana operației. Medicul din România mi-a spus că e posibil să fie nevoie de o nouă intervenție, pentru curățare și pentru scoaterea acelor fire. A urmat încă o intervenție – mai mult o curățare. Au fost scoase firele, au fost puse altele normale și am urmat tratament cu antibiotice. Recuperarea părea să meargă bine, dar genunchiul rămânea umflat. Au trecut trei luni, apoi cinci luni și jumătate. Nu aveam dureri, dar umflătura nu dispărea. Începusem să îmi pierd încrederea. Am ajuns la Ștefan Irimia, un om extraordinar. Mi-a spus să fac investigații suplimentare. Am ajuns la un alt medic, care mi-a spus că genunchiul este instabil și că trebuie refăcut ligamentul. La acel moment, antrenor la Petrolul era Adrian Mutu. Am luat legătura cu el și m-a ajutat să ajung la Roma, la profesorul Mariani, unul dintre cei mai buni. Am ajuns foarte repede. M-a consultat și mi-a pus același diagnostic: ligamentul trebuia refăcut. Genunchiul era instabil, ca și cum m-aș fi rupt cu o zi înainte. Mi-a luat analize din lichidul sinovial. Urma să fiu operat miercuri, dacă analizele ieșeau bine. Marți m-au chemat la clinică și mi-au spus că nu pot fi operat: aveam stafilococ auriu în genunchi. Nu mi-a venit să cred. Nu puteam concepe așa ceva. Mi s-a spus că trebuie să urmez tratament la infecționist. Minim o lună de antibiotic. Am luat antibiotice șapte-opt săptămâni. Apoi am fost operat din nou pentru curățarea genunchiului și scoaterea vechii grefe. O perioadă am stat o lună și jumătate fără ligament, până când inflamația s-a redus și osul și-a revenit. Pe 25 iunie 2025 a avut loc a patra operație – cea definitivă. S-a prelevat din nou grefă din tendonul patelar și s-a reconstruit ligamentul.

<h2 style="text-align:center;">„Într-un an am învățat de patru ori să merg”</h2> Este incredibilă povestea și în contextul în care, cumva, oamenii nu știu ce înseamnă o accidentare gravă pentru un fotbalist. L-au văzut pe Țicu că a dispărut în luna iulie sau august, când a fost, apoi s-au gândit: ‚Ce mai face, nu mai revine pe teren?’... Mi s-a făcut pielea de găină. Nici nu cred că s-au mai gândit: ‚Ce mai face?’. Cât timp ești în prim plan, toată lumea e cu tine, când nu mai ești, puținii prieteni, dacă există, din fericire la mine au existat și am avut parte și de colegi, foștii mei colegi de la Petrolul, pe care îi pot numi prieteni, care au fost alături de mine. Aici mă refer la Denis Radu, Alexandru Mateiu, chiar m-au ajutat foarte mult. Prietenii mei, iubita și familia, dar atât, ei au fost în principal alături de mine. Oamenii te-au văzut când ai „dispărut” de pe teren, apoi te văd revenind și spun: ‚Dar nu mai joacă la fel ca înainte!’. Și nu mai există nici răbdarea aceea, pentru că atunci când te întorci e nevoie de o perioadă de adaptare. Vreau ca oamenii să înțeleagă ce înseamnă, de fapt, o accidentare. Nu e așa. Imaginează-ți că eu într-un an de zile am învățat de patru ori să merg. Se spune că după fiecare accidentare de genul trebuie să înveți să mergi. Ai spus și tu că este așa... Să intru mai în detaliu, trebuie să înveți să ridici piciorul din pat. Tu, stând pe spate, nu poți ridica piciorul. După prima operație, când am ajuns la clinica de recuperare, mi-au zis: ‚Hai, ridică piciorul!’. Și am întrebat cum. Nu vreau să mă victimizez, mulți au trecut prin asta, dar ăsta este procesul, nu mai poți nici măcar ridica piciorul. Cu mersul deja trebuie să treacă puțin timp până să înveți să mergi. Nu mai zic, mers, alergat, sărit, lovit mingea, de asta durează atât, poate unii spun că durează mult șase luni. Eu, fiind implicat, nu m-am gândit niciodată la cât de mult a durat. Cu siguranță, pentru oamenii din fotbal poate încă sunt sceptici și țin să mulțumesc clubului Dinamo pentru că au crezut în mine, poate clubul la care am fost crescut nu a mai crezut în mine atât de mult. Oamenii poate sunt sceptici, dar să fie convinși că tot ce ține de mine a fost întotdeauna 110% făcut.

<h2 style="text-align:center;">„Au fost momente în care am gândit că o să mă las pentru că nu o să mai pot”</h2> Care este impactul pe care accidentarea l-a avut asupra psihicului tău? Acum, dacă stau să fac o retrospectivă cu Vali de acum un an și jumătate și Vali de acum, cu siguranță sunt un alt om. La modul de răbdare, eram un om foarte impulsiv. Astea rămân în tine, dar cumva s-au schimbat. Sunt mai conștient, să nu mai iau totul pe repede înainte, să profit de ziua de azi, să fiu mulțumit de ce am, de cine sunt. Care au fost cele mai apăsătoare gânduri pe care le-ai avut în acea perioadă? Te-ai gândit în vreun moment că nu te vei mai putea întoarce pe teren? Da, că nu o să pot, nu că o să mă las. Cu siguranță sunt făcut să fac asta, dacă și după atâtea probleme am revenit și mi-am găsit pasiunea. Copilul din mine urlă de fiecare dată când ating mingea. Da, au fost momente în care am gândit că o să mă las, dar nu că nu o să mai vreau eu, ci pentru că nu o să mai pot. Îți amintești cum a fost primul tău antrenament oficial? A fost primul antrenament la Dinamo, pe 3 ianuarie, eu teoretic puteam intra de la Petrolul, fizic eram disponibil. Nu am simțit teamă când am început antrenamentul, de niciun contact, am stabilit cu Mister de la bun început, încă dinainte de a pleca în cantonament, că suntem all in, că o să meargă cu noi, dar în special cu mine la limite. Știa că va fi greu pentru mine, că trebuie să prind nivelul echipei, eram și eu conștient de asta, că trebuie să accept acest greu, să trag zi de zi de mine. Primul antrenament a fost foarte greu.

<h2 style="text-align:center;">„Când am auzit că mă vrea Dinamo nu am mai stat la discuție” </h2> Nu ai mai apucat să revii pe teren pentru Petrolul. Cum a fost pentru tine psihic atunci când ai realizat că nu mai șansa de a te lupta pentru locul tău pe teren? A fost destul de complicat, o perioadă foarte complicată. Pe lângă faptul că eram focusat și prins în recuperare, pentru că teoretic tot în recuperare eram, dar eram în antrenamente specifice de fotbal, nu m-am așteptat sub nicio formă să se ia această hotărâre și nici nu mi-am dorit-o. Am avut o discuție cu domnul Neagoe, mi-a spus că după cantonament, cumva, dacă aș fi dispus, pentru că toți erau sceptici, dacă accept să merg împrumut după cantonament. Eram debusolat, ba într-o zi eram căpitanul echipei și cel mai vechi component din lot, toată lumea mă respecta, ba într-o zi eram un jucător nou, așa mi s-a spus. Am spus că nu pot pleca împrumut, intrasem oricum în ultimele șase luni de contract cu Petrolul și rămăsese de stabilit că ne vedem după cantonament, luăm o decizie bărbătească împreună. După ultima etapă, pe 24, a venit Moș Crăciun și am avut o ședință cu președintele clubului, mi-a spus că nu mai sunt atât de mult dorit de Mister, că nu se poate baza pe mine, Mister spune de conducere... nu vreau să intru în detaliile astea, oricum. Nu am mai fost dorit. Mi-am căutat echipă, s-au ivit mai multe oferte, printre care și Dinamo, când am auzit de Dinamo nu am mai stat la discuție. Aveam nevoie de ceva nou, sincer să fiu, chiar înainte de accidentare. Cum a fost pentru tine când ai văzut că un club precum Dinamo își pune încrederea să te transfere? A fost un puseu de încredere dată de Dumnezeu către mine. Mi-am dat seama că anumiți oameni văd lucruri interesante și au încredere în mine, în potențialul meu, nu a făcut decât să îmi ofere încredere că am fost ceva bun și cu siguranță voi mai putea ajunge acolo unde am fost. Ai debutat la Dinamo și, practic, ți-ai marcat revenirea pe teren în meciul cu Farul. Nu ai jucat foarte mult dar vreau să îmi spui cum a fost pentru tine momentul când ai pășit din nou pe teren? Să fac un poster al situației, cred că era în interiorul meu un copil care zburda de bucurie pe un teren. Nu mă puteam opri din entuziasm, aveam o energie triplă în corpul meu. În încheiere, mi-ar plăcea să lași un mesaj pentru alți jucători care poate se vor confrunta cu o situație similară ca a ta. Ce crezi că ar trebui să știe? Îmi doresc pentru toată lumea, dacă aș avea acum o putere magică să elimin accidentările din fotbal, cu siguranță aș face-o. Dar le-aș spune să aibă încredere în potențialul lor în fiecare zi și să facă maximum, pentru că este doar o perioadă, care cu siguranță va trece.

Cel de-al patrulea episod „Înapoi la primii pași” am vorbit cu Valentin Țicu, fotbalistul care a reușit să revină pe teren după un an și jumătate de absență.

superliga 2026

Fotbal

joi 19 martie

vineri 20 martie

sâmbătă 21 martie