FC Universitatea Cluj

CFR Cluj

Stadionul Dr. Constantin Rădulescu

FC Rapid București

Dinamo București

Stadionul Arcul de Triumf

Universitatea Craiova

FC Argeș

Stadionul Orășenesc Mioveni

FK Csikszereda

AFC Hermannstadt

Stadionul Municipal Sibiu

Petrolul Ploiești

FCSB

Arena Națională

Oțelul Galați

FC Botoșani

Stadion "Municipal" Botoșani

FC Farul Constanța

UTA Arad

Stadionul Francisc Neuman

Unirea Slobozia

Metaloglobus

Stadionul Clinceni

Levente Balint

CRONICĂ

Botoșaniul oferă acasă meciuri melodramatice de când a revenit Marius Croitoru. Cu Slobozia, moldovenii au câștigat cu 3-2 pe final, în inferioritate numerică. De FCSB au trecut cu același scor deși au fost conduși de două ori. Au bătut-o pe Metaloglobus, iar cu 3-2, după ce au fost în dezavantaj. Acum, au salvat un punct la ultima fază, după ce au fost iertați de gălățeni de un eșec mai clar.

GĂLĂȚENII, MAI BUNI ÎN PRIMA PARTE Aflată mai aproape de zona periculoasă decât gazdele, Oțelul a început mai agresiv jocul, cu un aport ofensiv mai mare. Și cu intrări destul de aspre, la limita regulamentului, pe fondul unui joc lăsat mai liber de arbitrul Răzvan Negrea. Gălățenii au avut sub control mai bine de jumătate din prima repriză, la un moment dat ei având o posesie de 60 la sută, notabilă pentru o formație vizitatoare. Prima ocazie le-a aparținut oaspeților, în minutul 11 Luan fiind blocat la nouă metri. Ciobanu (19) a fost aproape de un euro-gol, dar șutul său-centrare a fost scos de la vinclu de Kukic. Insistența dunărenilor le-a adus o lovitură liberă periculoasă de la 18 metri central, însă Conrado (35) a tras pe lângă poartă.&nbsp; Abia spre finalul primei reprize au început botoșănenii să fie mai prezenți în atac. Dar unica lor șansă relevantă a venit în urma unei faze fixe, când după o minge venită dintr-un corner, Papa a reluat cu capul pe spate, iar Dur-Bozoancă a prins mingea (40).

Dumiter, Ioan Andrei

KUKIC ȘI DUMITER AU PĂSTRAT UN PUNCT Botoșaniul a fost mai ofensiv după pauză, primul semn fiind dat tot dintr-o fază fixă, în minutul 50, când Ongenda a tras în afara porții de la 22 de metri. Apoi, Croitoru a introdus un atacant de careu, Dumiter, pentru a-l scoate pe extremă pe Mailat, folosit vârf fals, dar planurile au fost stricate de o greșeală a lui Creț. Tânărul fundaș a pasat slab acasă, iar Kukic, presat de Luan, a fost nevoit să faulteze. Era minutul 60, iar Ciobanu a transformat penalty-ul pentru 0-1. Botoșaniul a avut mari probleme în a crea real pericol la buturile oaspeților, deși a avut momente de dominare în restul partidei. Puțină luciditate în ultima treime, multă precipitare, iar pe acest fond Oțelul putea rezolva situația. Bordun a scăpat în minutul 80 pe dreapta și a tras în Kukic, apoi Luan (84) a fost blocat în cinci metri de portar. Kukic și-a ținut echipa în joc în minutul 90, când a respins șutul din 15 metri al lui Nuno Pedro. Și, așa cum des se întâmplă, ocaziile se răzbună. Botoșaniul a presat continuu, iar la ultima fază, în cel de-al șaselea minut adițional, s-a făcut 1-1 din combinația a două rezerve. De Vega a furnizat o centrare de calitate în zona careului mic, de unde Dumiter a punctat cu capul!&nbsp; Cu acest punct, Botoșaniul se îndreaptă spre barajul de Conference League și confirmă, în același timp, că este una din cele mai spectaculoase formații din play-out. Oțelul a irosit o șansă mare pentru a fi și mai aproape de salvarea directă, însă se poate mulțumi cu perioadele de joc foarte bune arătate sâmbătă după amiază.

Trupa lui Croitoru a salvat un punct la ultima fază

Botoșani-Oțelul 1-1. Revenirile dramatice, meniul casei

În așteptarea celui de-al treilea antrenor principal din acest campionat, FCSB a tratat duelul cu Petrolul cu interimarul Lucian Filip. Mai mult sau mai puțin surprinzător, au apărut modificări față de formula câștigătoare cu Farul. Matei Popa a revenit între buturi, în detrimentul lui Târnovanu, gafeurul de la Ovidiu. Radunovic a reapărut ca fundaș stânga, după o perioadă de probleme medicale. Joao Paulo a plecat de pe acel post pentru a merge spre locul lui natural de la mijloc. Iar Octavian Popescu a primit din nou șansa titularizării, după prestația bună de la Farul. FCSB țintea un triumf care să-i confirme forma bună, dar să-i și stabilizeze primul loc. Avea însă un oponent dur. Petrolul s-a revitalizat cu eternul revenit Mehmet Topal în cursa pentru supraviețuire și spera într-un șoc în Arena Națională.

FCSB, DEFILARE ÎN PRIMA REPRIZĂ Însă, FCSB nu a fost deloc afectată de agitația din jurul băncii tehnice și a abordat concentrată partidă, respectându-și blazonul. Roș-albaștrii au controlat total situația, prima șansă aparținându-i lui Miculescu, atacantul nenimerind poarta în minutul 8, din careul mare. Bucureștenii au presat continuu, obligându-i pe prahoveni să greșească. Roche a făcut henț la șutul lui Crețu, iar Tănase a transformat penalty-ul dictat de George Găman, cu un lob care a lovit și transversala înainte de a intra în poartă, în minutul 16. Supraaglomerați în defensivă, petroliștii nu au avut capacitatea de a crea ceva în jumătatea adversă. Atacurile roș-albaștrilor au continuat, iar Dawa a trecut pe lângă 2-0 în minutul 27, când a trimis cu capul peste bară din careul mic. Sufocați, galben-albaștrii au greșit iar, prin veteranul Papp, deposedat lângă careul mare de vivacele Oct. Popescu. Extrema a trimis din apropiere pentru 2-0. Putea fi 3-0, dar golul lui Dawa a fost anulat în minutul 30 pentru un ofsaid sesizat de VAR. Un ofsaid microscopic, mai degrabă… Petrolul a scăpat cu fața curată în minutul 40, când Olaru a șutat peste buturi din zece metri, apoi Bălbărău, peste trei minute, a parat șutul bun al lui Miculescu. Efectiv, o defilare a gazdelor. Petrolul a avut un zero complet la toate capitolele importante, de la Xg la șuturi și cornere!

Tănase, Florin Lucian

O nouă prestație impecabilă a lui Tănase, declarat omul partidei

BĂLBĂRĂU A LIMITAT SCORUL Petroliștii au încercat să intre în joc la revenirea de la cabine. Grozav a încercat să-l surprindă pe M. Popa în minutul 51, dar tânărul goalkeeper a fost la post. FCSB nu a ridicat însă piciorul de pe accelerație, dorind să evite orice emoție. Miculescu (54) a trecut pe lângă 3-0, șutând de la zece metri în afara porții. Roș-albaștrii au clarificat situația în minutul 56. Omul meciului, Tănase, a furnizat o pasă rafinată lui Miculescu, cel care l-a servit în 11 metri pe Olaru. Mijlocașul a îndeplinit o formalitate pentru 3-0. Bălbărău a oprit un rezultat mai drastic, parând șutul lui Miculescu din minutul 64, cel care a a dorit să bifeze și un gol pentru a-și încununa o seară reușită. La adăpostul acestui 3-0, FCSB&nbsp; a dat șansa din minutul 65 tinerilor David Popa, Toma și Stoian. Prahovenii au început să fie tot mai agresivi în atac, Matei Popa intervenind la reluările lui Hermann (71) și V. Gheorghe (84). Pe fondul scăderii FCSB, a venit și golul de onoare din minutul 90, când rezerva Aymbetov a înscris cu capul de lângă bară, după un corner bine bătut de Rareș Pop. FCSB își cimentează locul 1 din play-out și se antrenează pentru barajul european. Pe lângă asta, oferă spectacol, ca o consolare pentru fanii devotați greu încercați în acest campionat. Petrolul stă la limita retrogradării și are de tras inclusiv pentru a evita penultimul loc.

Tănase și-a dirijat echipa spre o victorie facilă

FCSB-Petrolul 3-1. Distracție roș-albastră

https://www.youtube.com/watch?v=ttLpQvb0Ss4

Înaintea acestui meci, stresul era mai mare la gazde. Hermannstadt împărțea poziția 14 cu Slobozia, astfel că un pas greșit complica enorm situația sibienilor în lupta pentru prinderea măcar a unui loc de baraj. Pentru Csikszereda, chiar și un egal nu era neapărat o dramă. Deși punctul nu îi asigura multe, cel puțin o ținea pe loc direct de salvare și după această rundă. Harghitenii erau optimiști, cu doar un eșec în ultimele opt etape. Dar, avea și Hermannstadt argumente, elevii lui Dorinel adunând patru puncte în precedentele două runde.

HERMANNSTADT, MAI MULTE ȘANSE Deja din minutul 1 am avut de notat o fază semnificativă, când Florescu a reluat pe spate, din 15 metri, în afara porții. A fost semnalul că vom avea un meci alert, Csikszereda replicând imediat, dar Eppel, în minutul 4, nu a ajuns în careul mic la centrarea excelentă a lui Ceara Anderson. Ostilitățile au fost conduse apoi de gazde, care au încheiat prima parte cu o posesie de 58 la sută și cu un volum ofensiv mai ridicat. Albu (7) a avut un șut deviat în corner, apoi Balaure, după un minut, a tras în Vegh, iar Stancu (10) a reluat în brațele lui Pap. În minutul 16 am avut cea mai mare ocazie a sibienilor, când, după o frumoasă combinație cu Neguț, Albu a tras peste poartă dintr-o foarte bună poziție, din careul mare. Ciucanilor le-a convenit situația, având în vedere că sunt o echipă reactivă și directă. Ceara a creat panică pe stânga amfitrionilor, în minutul 30 șutul său fiind deviat în corner. Iar în minutul 31, din cornerul rezultat, Eppel a trimis cu capul peste transversală, dintr-o excelentă poziție. O primă parte decentă, care a lăsat deschisă soarta partidei și care a necesitat, pe final, o schimbare la gazde, fundașul Karo, accidentat, fiind schimbat cu Issah.

Lazar, David Beniamin

Lazar a fost sigur pe el pe final, când Csikszereda a pus presiune pe poarta amfitrionilor

SIBIUL, ÎN INFERIORITATE PE FINAL S-a continuat după pauză tot cu gazdele la timonă, fără ocazii foarte semnificative, dar a continuat și neșansa pentru Hermannstadt. În minutul 51, s-a accidentat și Căpușă, înlocuit de Bârstan. Apoi, în minutul 63 a avut loc al treilea calup de schimbări la sibieni, intrând Afalna, Buș și Simba, lucru important în economia ulterioară a meciului. Gazdele au avut o bună șansă în minutul 68, când Florescu l-a solicitat pe Pap cu un șut înșelător de la 20 de metri, iar peste trei minute Eppel a fost blocat de Stancu și Lazar în careul mic. Minutul 75 a schimbat fața partidei. Bârstan s-a accidentat la un duel cu Ceara, iar cum Hermannstadt efectuase toate schimbările, trupa sibiană a evoluat în inferioritate numerică. Csikszereda nu a profitat însă de avantaj, asta și pentru că Lazar a fost din nou la post. A prins șutul lui Paszka de la 22 de metri, în minutul 78, iar peste șanse minute a avut o paradă la reluarea lui Trif, din apropierea careului mic. Harghitenii au presat, dar fără luciditate, Hermannstadt apărându-se exact. Iar în minutul al treilea din prelungiri, rezerva Nagy a reluat neașteptat de slab, cu capul din șapte metri, la o centrare a omniprezentului Ceara Anderson. Per total, scorul pare just și avantajează echipa oaspete, deși aceasta poate regreta că nu a profitat după minutul 75. Csikszereda se ține la o distanță mică de locurile de baraj. Hermannstadt are însă mai departe o situație critică, etapa viitoare evoluând la Slobozia, într-o veritabilă finală pentru evitarea locului 15.

Situația rămâne complicată pentru sibieni, în timp ce harghitenii obțin un punct mare

Hermannstadt-Csikszereda 0-0. Blocați în subsol

Adrian Costeiu

Ionuț Tătaru

ANALIZĂ

Derby-urile din Cluj și din București încing weekendu-ul în Superliga, unde lupta pentru titlu, cupe europene și evitarea retrogradării intră în linie dreaptă. Primele două clasate, U Cluj și Universitatea Craiova, proaspăt calificate și în finala Cupei României, se privesc de la distanță, așteptând un pas greșit al rivalei, în timp ce, în play-out, sunt programate câteva meciuri cu implicații serioase în lupta pentru supraviețuire. Așadar, pe ce ar trebui să stăm cu ochii în această etapă?

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid0U4LivJdVRery2PAhPyLhUvFbXuXpzXGZwR5G4Q1KTdMH21nCUPCqr4eRu4gRKsatl

<h2>CFR Cluj își joacă, probabil, ultima șansă la titlu</h2>

Ultimul derby clujean al sezonului este și ultima șansă a celor de la CFR de a reintra în lupta pentru titlu. Daniel Pancu și elevii săi vor avea nevoie și de o mână de ajutor din partea lui FC Argeș, care joacă acasă cu Universitatea Craiova. Însă, până acolo, formația din Gruia trebuie să se ajute singură și să-și învingă rivala din oraș. Universitatea Cluj încă e lider, deși vine după primul eșec suferit în play-off, 1-2 cu Dinamo. ”Șepcile roșii” și-au refăcut moralul în această săptămână, prin calificarea în finala Cupei României, în urma victoriei obținute în fața lui FC Argeș la loviturile de departajare. Rămâne de văzut dacă și cât va conta consumul fizic și mental al elevilor lui Cristiano Bergodi înaintea unui asemenea duel. Care, acum, are și o încărcătură specială.

Material CFR-U Cluj_Orasul cu doua inimi_YT Thumbnail.jpg

<h2>Dinamo și lunga așteptare în derby-ul cu Rapid</h2>

Într-un sezon în care a reușit în sfârșit să o bată pe marea rivală FCSB, Dinamo speră să pună capăt și seriei negative din derby-ul cu Rapid. ”Câinii” au pierdut toate cele trei dueluri directe din acest sezon și nu i-au mai învins pe giuleșteni din 2015. În runda trecută, alb-roșiii au obținut prima victorie din play-off, 2-1 cu liderul U Cluj, un rezultat care le dă speranțe, chiar dacă partida cu formația lui Gâlcă vine după dezamăgirea produsă de ratarea dramatică a calificării în finala Cupei (eșec la loviturile de la 11 metri cu Universitatea Craiova). La fel de adevărat e că alb-vișiniii sunt în plină criză. Un singur punct în cele mai recente patru runde și ieșirea de pe podiumul Superligii.

<h2>Continuă problemele Universității Craiova în deplasare?</h2>

A fost o săptămână bună pentru Universitatea Craiova. Victorie acasă cu Rapid, care a readus-o la egalitate de puncte cu liderul U Cluj, și calificare după 5 ani în finala Cupei României, în urma succesului cu Dinamo, de la loviturile de departajare. Oboseala meciului de joi seară ar putea conta la Mioveni, însă oltenii sunt galvanizați de aceste două jocuri și e posibil ca entuziasmul să le ofere energia necesară pentru a continua parcursul spre titlu. Dar formația din Bănie știe prea bine că duelurile cu FC Argeș nu sunt deloc ușoare. De altfel, piteștenii au dat lovitura chiar pe Oblemenco, în deschiderea play-off-ului. În plus, alb-albaștrii suferă în deplasare: doar două succese în precedentele șase confruntări de Superliga în care au fost oaspeți.

Mirel Rădoi a plecat de la FCSB după doar cinci meciuri, astfel că roș-albaștrii trebuie să gestioneze o nouă schimbare pe banca tehnică. Până se va găsi un alt antrenor, partida din această etapă va fi pregătită de un staff interimar, cu Lucian Filip în rolul principalului. Vestea bună pentru bucureșteni este că sunt lideri în play-out. Vestea proastă este că vor da peste o echipă în formă. Petrolul merge în Capitală readusă pe linia de plutire de Mehmet Topal, sub conducerea căruia ”Lupii” au făcut 7 puncte în trei runde. Prahovenii sunt acum în afara locurilor de baraj și cu siguranță își doresc să rămână acolo.

<h2>Poate Stoican să oprească degringolada de la Farul?</h2>

„Trebuie să le setez în creier că trebuie să trecem și la munca de jos. Trebuie să luăm și mopul, și târnăcopul, să recuperăm ca să ne punem în valoare calitățile. În momentele grele acolo se văd caracterele tari. Când ne e greu, vreau ca toată lumea să tragă”. Flavus Stoican a debutat cu eșec la Farul, 2-3 cu FCSB, a treia înfrângere la rând pentru constănțeni, rezultat care i-a dus pe loc de baraj. Cu toate acestea, antrenorul constănțenilor e convins că va reuși să rezolve problemele trupei de la Ovidiu. Asta deși jucătorii săi au câștigat doar o dată în ultimele opt meciuri oficiale. Și nici istoria recentă a duelurilor directe cu UTA nu îi ajută. Farul nu a câștigat niciodată în fața ”Bătrânei Doamne” în precedentele șapte întâlniri din Superliga.

<h2>Continuă spectacolul la Botoșani?</h2>

Formația lui Marius Croitoru e inconstantă, dar spectaculoasă. În cele cinci meciuri disputate de moldoveni în play-out s-au marcat nu mai puțin de 22 de goluri (12 dintre ele, de către adversari). În cele mai recente trei jocuri de pe teren propriu, FC Botoșani a câștigat de fiecare dată cu 3-2. Așadar, se poate spune orice despre partidele gazdelor de sâmbătă, doar că sunt plictisitoare, nu. Rămâne de văzut dacă spectacolul va fi cuvântul de ordine și contra Oțelului. Gălățenii stau ceva mai liniștiți, după ce, în etapa trecută, au învins-o acasă pe UTA, însă un alt rezultat favorabil le-ar aduce și mai multă liniște pe final de sezon.

<h2>Terenul propriu, un aliat important pentru Hermannstadt</h2>

Ușor-ușor, Hermannstadt a reușit să revină pe linia de plutire, iar formația pregătită de Dorinel Munteanu începe această etapă de pe loc de baraj. Revirimentul sibienilor a fost posibil datorită prestațiilor și rezultatelor (mai ales rezultatelor) de pe teren propriu. Sunt trei victorii consecutive acasă înaintea duelului cu Csikszereda, echipă care a luat un avans important față de zona periculoasă a clasamentului. Important, dar nu deciziv. Ciucanii au și ei două succese la rând și, pe lângă asta, s-au impus în ambele dueluri directe din sezonul regular. Doar că acum vor avea în față un adversar mai în formă și mai sigur pe propriile mijloace.

În care doar penultima are o miză cu adevărat reală. Metaloglobus, care a pierdut precedentele trei partide de campionat, este virtual retrogradată. În schimb, Unirea Slobozia, care vine după două eșecuri, are mare nevoie de un rezultat pozitiv, în condițiile în care a coborât sub linia barajului. Ialomițenii s-au impus în ambele dueluri directe din sezonul regular și speră să continue seria, pentru a avea un moral cât mai bun la meciul din runda viitoare, cu Hermannstadt, care ar putea fi decisiv în lupta pentru supraviețuire.

Derby în Cluj, derby în București și o luptă pentru evitarea retrogradării care poate căpăta accente dramatice

Lucruri de urmărit în etapa a șasea din play-off/play-out

Andreea Cio

Istorie

Întotdeauna, întâlnirile dintre rivalele din oraș sunt mai deosebite decât orice alt derby, pentru că, așa cum vom afla din acest documentar, lupta este despre identitate, despre a fi privit altfel și a merge cu capul sus după încheierea meciului. Fiecare dintre cele două echipe legendare ale Transilvaniei are valorile ei, istorie diferită, caracteristici specifice ale oamenilor care vin să le susțină, fiecare are un farmec care întregește povestea de dragoste dintre Cluj și fotbal. Hai să explorăm rivalitatea dintre <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/cfr-cluj">CFR Cluj</a> și <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-universitatea-cluj">Universitatea Cluj</a> prin oamenii care o trăiesc zi de zi. De la jucători și vestiare, până la suporteri și cartierele lor, documentarul creat de Superliga adună perspective care arată cum identitatea fiecărui club s-a format în timp și cum se reflectă în comunitate. Prin vocile jucătorilor, fanilor și oamenilor din jurul cluburilor, descoperim un derby care ține de scor, evident, dar se joacă mereu dincolo de el, dincolo de fotbal. Pentru că, la finalul zilei, contează orgoliul, apartenența și, cel mai important, modul în care Clujul își trăiește fotbalul.

<h2>Locul unde am tot ce iubesc</h2> Nu puteam să începem un documentar despre derby de Cluj fără să ne uităm un pic în jurul stadioanelor, la un oraș care păstrează în farmecul lui boemia trecutului, dar ne întâmpină mereu și cu energie tânără. Poate și din acest motiv este dificil să pleci, iar maestrul în loialitate și cel care ne poate spune cele mai multe lucruri despre cum Cluj i-a devenit acasă este Mario Camora. De 14 sezoane la CFR, se consideră mai mult român decât portughez, iar momentul decisiv în această transformare a fost acela când a decis să rămână alături de club la greu. <a href="https://www.superliga.ro/articole/alin-fica-stiu-doar-ca-am-sutat-la-poarta-si-am-auzit-oamenii-tipand-16b6552b">Alin Fică</a> locuiește în Cluj de aproape 10 ani. Iar<a href="https://www.superliga.ro/articole/fata-cea-mica-mi-a-zis-tati-e-foarte-cool-sa-vina-oamenii-sa-faca-poze-cu-tine-1cc327f6"> Alex Chipciu</a> ne-a povestit că a stat în locuri frumoase precum București, Bruxelles, Praga și a fost martorul dezvoltării Clujului. Pe lângă faptul că „Cluj este unul dintre cele mai dezvoltate și civilizate orașe din România” , așa cum ne-a zis Titus Trif, suporter CFR, este si locul unde el are tot ce iubește: „ familia, prietenii, CFR-ul”.

Clujului îi plac antitezele. De la boemia din trecut, la stilul cosmopolit de acum. De la cartierele Uiste până la zonele ceferiste. De la dealul pe care urci ca să ajungi în Gruia, la valea pe care e nevoie să o cobori ca să ajungi pe Cluj Arena. De la fotbal, la muzee, de la clădiri de birouri, la prezența naturii între case și blocuri. Ce mai poți vizita în Cluj, când nu e zi de meci ne-a zis Denis, suporter U și organizator de quiz-uri în oraș: „Grădina Botanică Alexandru Borza, cu grădina japoneză. Avem un muzeu foarte mișto de etnografie, care se află într-un cartier, aș spune așa, mai ceferist, dacă mă întrebi, adică pe lângă Tăietura Turcului. Uite, o altă chestie pe care poate lumea nu știe de Cluj-Napoca. Biserica din Mănăștur, de la Calvaria, cred că a fost ridicată prin 1065, este considerată, acum datele nu sunt așa exacte, cea mai veche clădire din România. Biserica Calvaria. Apoi avem, bineînțeles, multă lume spune, cea mai frumoasă biserică gotică din România, Catedrala Sfântul Mihail și Gavril, care, fun fact, a fost cea mai înaltă clădire din Cluj, până s-a construit West City Tower, ceva de genul, acum vreo 3 sau 4 ani. Alte locuri, mai ales când eram în liceu, noi obișnuiam să, acum o să o zic așa, hai să bem un pet pe Cetățuie, pentru că ai o vedere panoramică asupra orașului.”

Tot Denis ne-a povestit despre cum fotbalul în România a avut punctul de start în Transilvania: „Prima minge de fotbal, cel puțin așa spune legenda, a fost adusă de Mario Gebauer, care era un student bănățean, nu mai știu exact de unde era, fie din Viena, fie din Elveția. Și cumva de aici au început și marile echipe ale fotbalului românesc, adică Chinezul Timișoara, chiar și Universitatea Cluj, putem spune, pentru că am pus bazele a ceea ce a urmat până la urmă, sau ceea ce a fost fotbalul românesc, divizionar cel puțin. Pentru oamenii din Cluj, cred că fotbalul era pentru puținele bucurii, aș spune, mai ales în perioada interbelică, deși aveam și anumiți atleți care au câștigat medalii pe la Jocurile Olimpice. Pe urmă, după perioada comunistă, s-a dezvoltat foarte mult și baschetul. Se vede și acum, UBT Cluj este probabil cel mai profesionist club sportiv din România. Dar cred că, din nou, ca pentru orice societate, sportul, inclusiv fotbalul, el fiind cel mai popular, joacă un rol foarte important, mai ales pentru comunități și pentru grupurile astea mici de fani de suport.”

<h2>Primii puși pe fapte </h2>Domnul Mihai Domșa este suporter CFR-ist din 1969, de când avea 9 ani. Bunicul său a fost membru cotizant la CFR Cluj, fiind lucrător la Remiza CFR Cluj. Tatăl lui, fiind militar de carieră, n-a putut să fie înrolat, dar și el ținea cu CFR-ul. „El m-a dus la primul meci la CFR, odată cu promovarea în liga 1. Și juca jos pe Municipal, în tandem cu vecinii de oraș. Și la primul meci în liga întâi cu ASA, CFR-ul a bătut cu 2-0. A doua echipă clujeană care intră în liga întâi”, ne-a povestit, așezat la o masă pe care a ordonat amintirile sale cu CFR. Apoi ne-a povestit traseul echipei sale prin ligile fotbalului din România: „După care, a venit prima promovare în 1969. Au fost șapte ani de prezență în liga întâi. Apoi iar o perioadă de divizie B, divizie C și renașterea ca pasărea Phoenix odată cu venirea lui Árpád Pászkány în cuplu cu domnul Mureșan. Promovare din B în C, promovare din C în B, din B în A și apoi povestea cu titlurile, cu cupele, supercupele, poveste pe care nimeni n-ar fi visat-o, nimeni n-ar fi crezut-o posibilă. Și uite că s-a întâmplat.”

<h2>Primul titlu din istorie, câștigat pe stadionul lui U Cluj</h2> Le-am pus oamenilor lui CFR o întrebare care știam că le va face plăcere: Cum a fost la primul titlu, 2007-2008, când ați câștigat acolo, în fieful lor? Mircea ne-a zis ce a simțit în acele momente. „A fost cel mai frumos lucru din lume, sincer. Și faptul că am adus primul titlu în Cluj, că am scos titlul din capitală după 17 ani, că s-au întâmplat atâtea lucruri deodată în același moment, a fost incredibil.” Cristian Panin, actual team-manager al echipei și fost jucător și legendă a clubului, a fost pe teren și ne-a trecut prin toate emoțiile acelui derby, începând cu câteva zile înainte de fluierul de start. „Acel meci a început cu o săptămână înainte. Pe stradă nu mai puteai să ieși, toată lumea era focusată, toată lumea întreba, toată lumea era curioasă ce se va întâmpla, cum va fi. Să nu mai zic că noi am încercat să ne detașăm puțin. Am stat în cantonament la un hotel în pădure, unde nu prea a avut acces nici presă, nici nimeni. Eram așa foarte focusați și pregătiți pentru ceea ce însemna următorul moment, pentru club și pentru noi, noi ca și jucători. Că nu mai câștigasem, mi se pare, niciunul vreun trofeu. În ziua meciului, atunci a început parcă să tremure pământul sub noi. Mai atipic, o pregătire mai atipică pentru un astfel de meci. Să facem încălzire aici, pe stadionul nostru, să urcăm într-un autocar de linie, ne țineam, parcă mai bilete mai ne lipsea să avem bilete de autobuz. Ne țineam de alea, îmbrăcați cu ghetele, foarte puțin reușeam să mai vorbim. Deja lumea venea pe stradă, jandarmeria în jurul nostru. Un drum foarte greu către un trofeu, un drum foarte greu. Pentru că am avut foarte mulți oameni care nu-și doreau acest lucru, nu-și doreau acest trofeu și noi am simțit asta. Și noi, împreună cu suporterii, cu conducerea, cu clubul, cu toată lumea care a fost lângă noi, am vrut să învingem și să ridicăm trofeul la final.” Titus a văzut meciul în Gruia, pe două ecrane, meciul de pe Moina, împreună cu alți 10.000 de suporteri. „Câștigarea unui titlu, a eventului de fapt, că a fost event atunci, e o performanță mult mai mare decât să joci nu știu câte sezoane în Liga 1. Au venit după aceea echipe foarte mari, pe care le-am și bătut. Roma, Manchester. Am fost egalii lui Chelsea aici în Gruia. Cred că niciun om din Cluj nu îndrăznea să se gândească la așa ceva.”

Pe 30 martie 2008, în derby-ul câștigat în fața lui Dinamo, titularii trimiși de Ioan Andone în teren erau toți străini, o premieră absolută în fotbalul românesc: Hirschfeld - Tony, Cadu, De Sousa, Dorsin - M. Jose, Dani, Peralta, Culio - Semedo, Dubarbier. „Străinii care au venit la început la CFR au fost mai români ca mulți români, să știți. Mi-aduc aminte de Pedro Oliveira când a venit, primul portughez adus aici. În câteva luni vorbea limba română. Cadu vorbea limba română. Dani vorbea limba română. Semedo vorbea română. Oamenii au venit aici, dar nu au venit doar să ia un ban și să fie dezinteresați total. Oamenii s-au implicat în comunitate. Mi-aduc aminte de Tony care mergea la case de copii. Făceau o groază de lucruri bune pentru comunitatea din Cluj”, ne-a povestit Mircea Coman. Mircea este de 5 ani liderul peluzei vișinii. Născut și crescut în Gruia, spune că toată viața lui s-a confundat cu cartierul.

„Cred că fotbalul, ca orice alt domeniu, s-a globalizat. Nu cred că e foarte important de unde provin jucătorii. În perioada de care m-ai întrebat, inclusiv Arsenalul lui Wenger juca cu 1-2 englezi titulari. Și știu că se făceau paralele între strategia CFR-ului cu străinii și cum juca, adică ce prim 11 alinia Arsenal. Și sunt jucători străini care au rămas în sufletele tuturor aici. Mă refer la Camora, care încă joacă, la Semedo, la Tony, la Cadu”, a completat Titus Trif.

<h2 style="text-align:center;">Mario Camora: „Atunci am simțit că sunt mai mult român.”</h2>

Dintre toți străinii care au jucat în tricoul CFR-ului, este unul despre care suporterii consideră că a învățat pe deplin ce înseamnă spiritul echipei. De 14 sezoane la CFR, în jur de 9-10 cu banderola pe braț, Camora n-a spus că dacă ar fi să lase un mesaj în vestiar pentru generațiile care vor urma, ar scrie că „au venit la cel mai bun club din România”. Titus ne-a amintit de momentul în care jucătorul portughez a demonstrat loialitate față de club. „Camora este un exemplu de devotament și de atașament pentru absolut oricine. Când a fost greu, când am avut cele 24 de puncte luate în perioada insolvenței, a rămas aici și a luptat în continuare. Este un exemplu pentru toți cei care se declară CFR-iști, inclusiv.”„Cred că, sincer, după ce clubul a intrat atunci în insolvență, atunci m-am simțit că sunt mai mult român decât portughez. Normal că acolo am crescut, acolo e familia, nu uit niciodată, e normal, dar tot ce mi-au dat, cum am spus și înainte, viața mea, au fost în România. Sunt foarte mulțumit. Așa că, cred că de la insolvență, când am decis să nu plec… puteam să plec. Aveam câteva oferte să plec atunci și liber de contract, că clubul era într-o situație foarte grea. Dar am decis să ajut clubul și atunci cred că a fost momentul în care m-am simțit așa, român”, ne-a vorbit Camora despre momentul important din cariera lui și din istoria clubului.

<h2>Slavă ție, studenție!</h2> În vara lui 2022, <a href="https://www.superliga.ro/articole/fata-cea-mica-mi-a-zis-tati-e-foarte-cool-sa-vina-oamenii-sa-faca-poze-cu-tine-1cc327f6">Alex Chipciu</a> a făcut trecerea de la CFR la U. Ne-a zis acum că, de când e la U, simte o legătură mai mare cu orașul și, surprinzător, simte un entuziasm cu care nu credea că se va mai întâlni în cariera sa: „Universitatea Cluj, cu siguranță, mi-a dat pasiunea pentru ultimii ani ai carierei și, cum ziceam la început, ce am trăit nu aș fi crezut că pot să trăiesc asta și la vârstele astea. Când eram la CFR Cluj, de exemplu, nu simțeam, nefiind la Universitatea Cluj, nu simțeam dragostea asta și pasiunea pentru fotbal. Acolo, cumva, câștigai campionate, erau performanțe mari, dar nu simțeai ce simți aici.” Domnul&nbsp;<a href="https://www.superliga.ro/articole/e-fantastic-sa-fii-pe-un-camp-cu-cimitirul-langa-stadion-sa-bata-vantul-si-sa-canti-pentru-u-5515b524">Călin Mișan</a> este suporter al Universității Cluj de când se știe, dar primele momente efectiv clare sunt din anul 1978, de la un derby pentru promovare între Universitatea Cluj și FC Baia Mare.&nbsp; „Tatăl meu era mare susținător al Universității, iar eu, din spirit de frondă, cum erau tinerii în vremea respectivă, am hotărât că trebuie să țin cu CFR-ul ca să fiu împotriva tatălui meu. Dar n-a ținut ambiția asta și mi-am dat seama că Universitatea este exact ce trebuie să fie pentru orice clujean.”

Și când iubirea e cel mai important trofeu, ajunge și dincolo de teren. <a href="https://welovesport.ro/stiri/dana-tine-cu-u-si-opreste-timpul-in-loc-30605">Dana</a>&nbsp;și Traian s-au întâlnit într-o deplasare. Apoi au continuat să meargă la meciuri, apoi au făcut nunta. Apoi au luat-o și pe Arya cu ei la pregătirea coregrafiilor și antrenamentele echipei. Așa începe câteodată cea mai frumoasă poveste din fotbal și viață: cu dragoste la prima vedere. Traian spune că atașamentul față de club este principala caracteristică a spiritului ardelenesc. „Noi, ardelenii, suntem foarte prinși de pământurile noastre și se transmite, cred, și la cum trăim față de U, de ce iubim U Cluj. Atașamentul față de a avea ceva al nostru. Că e al nostru. De ce ai ales U? Cred că U m-a ales pe mine.”

<h2>Dar de unde vine dragostea asta a studenților pentru U?</h2> „O să mă leg de faptul că atunci când Universitatea Cluj s-a înființat, clubul se numea SSSU, Societatea Sportivă a Studenților Universitari. Atunci, cel puțin, echipa era formată în principal din studenți de la medicină”, ne povestește Denis. Iar domnul Călin Mișan completează: „În urma actului istoric de la 1918, când a avut loc Marea Unire, studenții români de la Budapesta s-au întors la Cluj și s-a format Universitatea din Cluj, predecesoarea UBB-ului de astăzi. Și vreau să vă mai spun ceva. Universitatea Cluj este singurul club din România care s-a fondat în urma unui act istoric: Unirea cu România. Deci o astfel de istorie nu cred că poate fi revendicată de către nimeni.” Mihai Moga, brand manager al Universtității Cluj, ne-a expus mai multe detalii despre legătura dintre cluj și universități. „Universitățile din Cluj, cele șase universități de stat, sunt membri fondatori ai clubului. Fac parte nu doar din ADN, nu doar din poveste, ci și din organizație. Așadar, avem și o latură practică a acestui parteneriat între mediul universitar și FC Universitatea Cluj, nu doar istorică, nu doar empatică, ci și practică. Există această susținere, pe care o simțim și pentru care, bineînțeles, le mulțumim. Universitățile sunt parte activă din acest proiect și asigură, cumva, și rolul de păstrătoare ale acestei identități universitare, dar și comunitare a Clujului. E și o garanție că și noi, la rândul nostru, ținem clubul la un anumit nivel, inclusiv din punct de vedere al prestației publice, al modului în care ne comportăm.”

Povestea lui U Cluj vinde. Aflăm asta și din discuția cu Mihai despre întâlnirile cu sponsorii, unde de multe ori cifrele contează mai puțin decât emoțiile pe care clubul le trezește în oameni. Însă scopul celor de la U este să fie mai pragmatici și să adauge lângă poveste și noi trofee în vitrină. În direcția aceea se îndreaptă: „Văd cum lucrează mister Bergodi și văd că am devenit o echipă incomodă, o echipă cu care e greu să joci, o echipă care nu te lasă să joci, o echipă care aleargă, o echipă care se bate, care se luptă”, ne-a spus Mihai.

<h2 style="text-align:center;">Dan Nistor: „Cred că eu și Alex Chipciu două exemple de urmat.”</h2>

Și când e vorba de luptă, e clar că <a href="https://www.superliga.ro/articole/dan-nistor-cat-ma-vor-tine-picioarele-ma-bucur-ca-pot-face-oamenii-fericiti-1b05b129">Dan Nistor</a> și Alex Chipciu ne pot spune cel mai bine cum o ai ca tactică pe teren, mai ales că așa a început și relația lor de prietenie. „Sincer să vă zic, nu prea îl suportam pe Alex și nici el pe mine. Pentru că am avut un schimb de replici foarte, foarte dur între mine și el”, a recunoscut <a href="https://www.superliga.ro/articole/dan-nistor-cat-ma-vor-tine-picioarele-ma-bucur-ca-pot-face-oamenii-fericiti-1b05b129">Dan Nistor</a>. „Da, a fost o controversă la un moment dat, a declarat el că ne-am bătut la pauză, la mișto. Am greșit eu o dată la un meci cu Craiova, când eram la CFR Cluj, l-am înjurat. L-am înjurat tare, dar mie îmi plăcea să fac treaba asta ca să... simțeam că dacă îl pun sub presiune sau îl înjur, nu-i convine treaba asta”, a completat Alex Chipciu.

Totul s-a încheiat cu… prietenie. „Ulterior, am povestit într-o seară cu el, am stat la povești și am vorbit cum nu ne suportam unul pe altul. Drept dovadă, acum, suntem, pot să zic că suntem cei mai buni prieteni. Suntem și colegi de cameră și cu asta cred că am zis totul, nu?”, ne-a povestit Nistor cu zâmbetul pe buze.

<h2>Rivalitatea </h2>Am stat cu Denis la depănat amintiri și ne-a zis că sunt multe povești care spun că, mai ales în anii 70, când s-au nimerit cele două echipe în prima divizie, aceiași oameni se duceau la meciuri în Gruia, apoi coborau dealul și mergeam să vadă meciurile Universității. Cât despre stadioane, ele se aflau în aceleași locuri ca în zilele noastre, ne-a zis Denis. „Cel al lui U Cluj are chiar o poveste interesantă. Cel care era înainte aici, prin 1908, Ștefan Șomodi, a câștigat medalia de argint la săritură în înălțime la Olimpiada de la Londra. El se antrena pe atunci prin parcuri, școli sau pe unde prindea, iar autoritățile maghiare de pe atunci au spus: hai totuși să facem un stadion, să aibă omul ăsta unde să se antreneze. Pentru că probabil mai sunt și alți atleți pe lângă el. Și așa a luat naștere, prin 1908-1909, Stadionul Orașului. Chiar așa se numea, Stadionul Orașului, era un nume propriu. Avea o tribună care acum încă se mai găsește la stadionul celor de la Industria Sârmei Câmpia Turzii. Asta pentru că în 1960 s-a construit Ion Moina, care pe atunci avea o tribună în formă de U, adică o formă de potcoavă, și era printre cele mai mari stadioane din țară, 28.000 de locuri. Asta prin 1960-61. Cel de la CFR, în schimb, era prevăzut doar cu tribuna întâi, care se află și acum acolo, din ’73. Apoi, în 2008, odată cu CFR - Braga, s-a înființat și tribuna a doua și, cred că, zona VIP și așa mai departe. Plus peluza.”

Dar despre numele echipelor ce am aflat? Domnul Mihai Domșa ne-a zis despre „Kolozsvári Vasutas Sport Club, care înseamnă Clubul Sportiv al Căilor Ferate din Cluj. Adică CFR Cluj. De la înființare, echipa a jucat în campionatul maghiar de atunci, a avut un sezon de primă ligă și a ocupat un loc trei, mi se pare. A fost câștigătoare de district de câteva ori. După care a venit Unirea.” Apoi, după Unire, a luat numele de CFR, însă după aia s-a mai numit și CSM și Ferar Cluj. „Și de acolo a urmat o perioadă lungă în care CFR-ul a evoluat în ligile inferioare, B și C, oscilând. Perioadă de război. CFR-ul a rămas pe loc. Alții au plecat în refugiu. După care, la terminarea războiului, au revenit și concitadinii noștri înapoi. În 1945 s-a jucat primul meci de după revenirea din refugiu. Întâmplarea a făcut să reușesc să găsesc la cineva cupa de la acel meci, pe care am donat-o clubului”, ne-a zis domnul Domșa. În timp ce U Cluj Napoca s-a numit inițial SSSU, Societatea Sportivă a Studenților Universitari. „Unii spun că era tot Universitatea Cluj și când eram la Sibiu, alții spun că ar fi fost Universitatea Cluj-Sibiu. Cum am spus, sursele se contrazic în această privință. După care am luat numele de Știința Cluj. Sub numele de Știința Cluj am și câștigat Cupa României din 1965. După care, între 1966 și anii 1990, de fapt până în prezent, ne-am numit FC Universitatea Cluj,” a completat Denis.

Am vorbit cu suporterii ambelor echipe despre similarități, despre diferențe, despre momentul în care meciul a început să fie considerat un derby și concluzia este că indiferent de aceste detalii, focul rivalității va fi mereu unul care devine din ce în ce mai intens. Cristian Panin ne-a zis părerea lui, privind în urmă, la cariera de jucător. „Nu a contat niciodată locul în clasament, liga în care jucăm. Când ne-am întâlnit, cred că o săptămână înainte, nu puteam nici să dormim. Doar ne gândeam cum să facem să câștigăm aceste meciuri. Pentru suporteri, pentru noi, pentru mândria clubului, pentru absolut tot, am pus sufletul pe tavă pentru aceste meciuri.” Alin Fică, jucător din echipa de acum a CFR-ului, a adăugat: „Este un derby aparte pentru noi. Unul dintre cele mai importante meciuri din acest sezon. Pentru că este vorba de identitate. Cine câștigă este văzut altfel în Cluj.”

„Pentru cel din afară este un meci între două echipe. Nu, ăsta este un campionat în sine. În fiecare an avem campionatul regulat plus play-off-ul de cele mai multe ori. Și meciurile cu U, care sunt separate. Și sunt convins că la fel le au și ei”, a concluzionat domnul Domșa.

<h2>CFR - U, pe 2 februarie 2026</h2> „Un meci care trebuie jucat cu inima, dar și cu capul, pentru că micile detalii fac diferența,” ne-a zis Mario Camora cu câteva zile înainte de derby. Și pentru că știam de la Mircea Coman, liderul de galerie al CFR-ului, că un derby nu începe în peluză, ci cu o săptămână înainte, le-am făcut o vizită clujenilor să vedem cum se pregătesc de întâlnirea cu rivalii. CFR venea după o victorie la UTA Arad, iar U Cluj tocmai câștigase cu FC Argeș acasă. Pe acest fond al încrederii oferite de victorii, cele două echipe se întâlneau pe stadionul de 22.000 de locuri, Dr Constantin Rădulescu, unde se vânduseră toate biletele. Până să vină spre arenă, suporterii aveau să se întâlnească în puncte diferite ale orașului. Ceferiștii în Gruia, Uiștii în Piața Unirii.

<h2 style="text-align:center;">Mihai Domșa: „Fiecare derby este o nouă poveste, o rescriere a istoriei.”&nbsp;</h2>

Clujul nu a mai trăit liniștea de când suporterii s-au întâlnit pe străzi. Orașul s-a trezit la viață și toate drumurile duceau spre dealul unde nocturnele urmau să se aprindă. Am vorbit cu suporteri de la ambele echipe și am văzut în ochii lor ce energie aduce fotbalul, ce sentimente de entuziasm îi încearcă și cât de mult contează să simți că faci parte dintr-o comunitate. „În primul rând, este un meci al tuturor clujenilor”, ne-a zis un suporter vișiniu. Iar odată intrați pe stadion, puteai să simți cum se ridică tensiunea în aer, cum parcă orice fază de joc periculoasă era așteptată ca pretext de exprimare a identității, așa cum Alin Fică ne zisese cu câteva zile în urmă. Chiar era un meci despre status și despre orgoliu, mai presus de rezultat.

CFR a deschis scorul în minutul 5 prin Damjan Djokovic, moment în care a explodat bucuria în tribuna suporterilor cfriști și au fost aprinse torțe în peluza oaspeților. Lorenzo Biliboc a majorat avantajul, iar după 20 de minute, Dan Nistor a readus speranța în tabăra Uiștilor, din pasa lui Alex Chipciu. Scorul la pauză avea să fie 3-1, după ce căpitanul Mario Camora a înscris, profitând de o greșeală a lui Macalou. Și a dovedit o dată în plus în acel meci cât de importantă este prezența veteranilor într-un meci de așa intensitate. Drammeh a marcat pentru 3-2 în minutul 83 și acesta a fost și scorul final, cu tensiune și îmbrânceli pe gazon, unele care vor rămâne în memoria tuturor celor care au urmărit derby-ul. L-am întrebat pe Mihai Popa cum a trăit fazele din teren: „Este un meci greu, este un meci tensionat, cu multe momente dificile, dar așa este un derby și sunt bucuros că l-am câștigat”.Aceasta a fost povestea din spatele întâlnirii dintre CFR și U în etapa 26 a sezonului regular, un meci care a aprins orgoliile în tot orașul. Și, cum bine am aflat din întâlnirile cu suporterii, întotdeauna vine un capitol nou, considerat o rescriere a istoriei. După o lună, U Cluj avea să câștige derby-ul Clujului din Play-Off, de data aceasta, cu 2-1 pe Cluj Arena și e aproape de primul titlu din istoria clubului. Momentan, echipa lui Bergodi se află pe primul loc, la egalitate de puncte cu Universitatea Craiova, iar CFR ocupă locul trei, doar cu cinci puncte față de rivalii din oraș. Pe 25 aprilie se joacă o nouă rundă din lupta între CFR și U. „Un campionat în sine.”

Cum se trăiește derby-ul Clujului pe teren, în vestiare și în birourile celor două cluburi din oraș

Un campionat în sine. Povestea rivalității dintre CFR și „U”

INTERVIU

S-a născut în Coreea de Sud, a crescut fotbalistic la Cluj, și-a completat ”formarea profesională” în anticamera Premier League, și-a reprezentat țara la Jocurile Olimpice și a devenit campion în Slovenia. Marco Dulca a avut un parcurs interesant într-o carieră care încă așteaptă să-și atingă punctul culminant. Până atunci, mijlocașul Petrolului învață din fiecare experiență, mai mult sau mai puțin reușită. Mergem puțin în spate, puțin mai mult. Te-ai născut în Coreea de Sud. Spune-mi cât timp ai stat acolo. Cred că doi ani, până să venim în țară. Nu pot să îmi mai amintesc, pentru că eram mic atunci, dar chiar aș vrea să mă duc să vizitez locul unde m-am născut. Cum a fost pentru tine trecerea de la U Cluj la Swansea și cum a fost trecerea de la România la Anglia? O trecere dură, pot să zic, pentru că eram obișnuit cu anumite lucruri aici, în România, mai ales cu sala, ce făceam aici nu se putea compara cu sala ce făceam în Anglia. Mâncarea, stilul de viață, toate au fost diferite acolo. Dar cred că m-au ajutat foarte mult acei patru ani la Swansea, am crescut mult și fizic, și mental. A fost o diferență mare, dar mi-a plăcut foarte mult. Mâncarea era mai bună decât în România? Fasole. Fasolea era bună dimineața. Nu cred că era mai bună decât în România, dar îmi plăcea English Breakfast. Dintre meciurile jucate la Swansea, ai avut un adversar care ți-a rămas în minte? L-ai văzut jucând și ai zis, wow, cât de bun e? Au fost mai mulți adversari cu care jucam, pentru că la Under 23 aveai voie trei seniori să ai în echipă. Și am jucat cu mai mulți. Nu știu, Ashley Young, Scott McTominay, cred că și Rosicky. Dar cred că Ashley Young a fost unul care mi-a sărit în ochi. Și dintre numele actuale, din ce am văzut eu, ai jucat împotriva unor nume, precum Nketiah, Smith-Rowe, Gallagher, Frimpong, care acum e la Liverpool. Voiam să te întreb, de ce crezi tu că e nevoie pentru a reuși să ajungi în Premier League? Nu știu, poate și puțin noroc. Muncă, să prinzi acel tren spre Premier League, pentru că și eu am fost acolo. Mă antrenam cu echipa mare zilnic, când era un antrenor portughez atunci, dar echipa nu era într-o situație foarte bună în clasament. Se băteau la retrogradare și, cum m-am antrenat cu ei în fiecare zi, simțeam că aș putea face pasul atunci. Dar antrenorul a fost demis, a venit Graham Potter și de atunci nu m-am mai antrenat cu echipa mare la ei. Nu știu motivul, nu mi s-a spus, dar de asta am spus și că e nevoie de puțin noroc, pentru că nu se știe, dacă rămânea acel antrenor portughez poate debutam și eu. Acum nu mai contează ce a fost. Revenirea în România s-a făcut la Farul. Ai stat mult pe gânduri înainte să accepți oferta? Nu am stat foarte mult pe gânduri, pentru că îmi doream să joc la o echipă de seniori. Când eram Under 21, asta se cerea, să joc la echipă de seniori, pentru că eram doar eu cu Pașcanu, care jucam la echipă de Under 23. Mai erau și alte discuții în România atunci, dar am crezut că asta este pasul bun pentru mine, pentru că erau mulți tineri, erau și colegi de-ai mei de la Under 21 de la echipa națională atunci și cu domnul Hagi am crezut că va fi un pas bun. Ok, mi-a priit și așa acea perioadă la Viitorul, dar eu cred că se putea și mai bine să aleg atunci. Deci regreți un pic decizia? Nu regret, dar sunt decizii mai bune, mai proaste. Din toate învățăm.

Dulca, Marco

A urmat perioada de împrumut de la Chindia și ulterior transferul definitiv. Cum a fost atunci pentru tine acea perioadă de la Chindia? La început nu am fost prea mulțumit de ce am găsit la Târgoviște, pentru că eram obișnuit cu alte condiții, poate altă gândire, și a fost un pic un șoc pentru mine. Dar a fost o perioadă chiar bună, pentru că am jucat, am primit încredere din partea antrenorului de atunci, Săndoi, și am fost și selectat la Jocurile Olimpice. Era un vis pentru mine să joc la echipa națională la un turneu de genul acesta și eu cred că m-a ajutat mult. M-a ajutat mult perioada de la Târgoviște, iar după, transferul la FCSB a fost făcut tot de la Târgoviște. Deci m-a ajutat mult echipa asta. Hai să caracterizăm puțin trecerea ta la FCSB, perioada aceea petrecută acolo. Bine, trebuia să ajung la altă echipă, nu la FCSB atunci, dar au fost anumite nereguli în prisma contractului la acea echipă și următoarea echipă care plătea clauza pe care o aveam la Târgoviște era FCSB și de asta am ajuns acolo. Ne spui și cealaltă echipă? Era o echipă din Portugalia. Cum a fost schimbarea? Cum a fost trecerea aceasta pentru tine? Chindia, condițiile, ai spus că ai fost puțin șocat, apoi FCSB... Da, la FCSB condiții mai bune decât la Târgoviște. Bine, acum nu pot să compar condițiile pe care le-am avut la Swansea nici cu cele de la FCSB, dar pentru România chiar cred că au cele mai bune condiții la ora actuală, dacă nu mă înșel. A fost o perioadă scurtă la FCSB și din acea perioadă nu regret nimic, dar m-a ajutat mult. Apoi ai revenit la Chindia și după aceea a urmat transferul în Slovenia. Cum a fost schimbarea pentru tine? Mi-am dorit după perioada FCSB și după aceea la Târgoviște să fac pasul iar afară. Era și prima mea echipă la care jucam la seniori. Atunci când am ajuns, nu era un club cu foarte mari pretenții, dar un club în care se investea. Era pe primul loc atunci când am ajuns și simțeam că echipa asta va ajunge mai sus. Acum nu credeam că vom ajunge chiar atât de sus cum am fost acum doi ani și anul trecut. Dar mi-a priit acest transfer. Chiar m-am simțit bine. Și acum spun și întrebarea tipică. Diferențele dintre fotbalul românesc și cel de acolo. Care ar fi? Cred că mentalitatea. Am fost doar de două ori plecat din țară, dar adunat cred că au fost șase ani. Și de fiecare dată când mă întorc, parcă stăm puțin pe loc la mentalitate. Nu prea progresăm. Am văzut diferențe mari și față de Slovenia, care nu e o țară ca Germania, Anglia sau Spania. Sper să ne trezim cât mai repede. Ai câștigat și titlul acolo, ai jucat și în cupele europene și ați ajuns destul de departe în Conference League. Cum a fost pentru tine să trăiești momentele astea? O experiență nouă, pentru că în grupele Conference League am jucat și cu FCSB-ul, adică era o experiență pe care deja o știam. Dar niciunul nu s-a gândit că vom ajunge până în sferturi. Nu credeam că vom ajunge nici în grupe atunci la Celje, dar cu antrenorul pe care l-am avut la vremea respectivă, chiar s-a văzut acest lucru, că și-a pus amprenta asupra grupului, asupra jocului nostru. Cred că rezultatele pe care le-am avut sunt datorită lui. Apoi te-ai despărțit de Slovenia. A urmat o perioadă de incertitudine. Spune-ne cum ai ales Petrolul? Doar acum două luni am încheiat oficial contractul cu cei de la Celje. Știam deja că voi pleca, dar mai ținea un an de contract acolo și trebuia să-mi rezolv și aceste probleme cu clubul. Iar după ce am încheiat contractul, am mai avut și discuții din România, dar nu s-au concretizat. Petrolul e clubul care m-a dorit mai mult și s-a văzut acest lucru și am simțit acest lucru. Și eu cred că e un club unde pot să joc din nou, să-mi recapăt format din trecut și după sper să ajut și clubul, să fac pasul iar afară. Ce obiective ți-ai setat alături de Petrolul? Păi cum am zis, personal să-mi revin fizic, să pot să ajut echipa, pentru că e nevoie. Mai ales în situația asta, nu este o situație foarte bună pentru un club ca Petrolul. Iar cu echipa, nu știu, să ne îndeplinim obiectivul, să ne salvăm de retrogradare și să fim cât mai sus în play-out acolo. Dacă ar fi să alegi, care ar fi cel mai greu moment al carierei prin care ai trecut? Cred că atunci când m-am accidentat, am ratat turneul final în 2019 la EURO. Jucasem atunci titular în calificări și după am avut o ruptură de metatarsian și am stat vreo 4-5 luni pe tușă. Da, e ghinion, pentru că am călcat strâmb la un meci și s-a rupt osul atunci și n-am mai putut să fac parte din echipă la turneul final. Cum reușește un fotbalist să depășească, din punct de vedere mental, astfel de momente? Nu știu, nu e ușor. Cu familia, cu prietenii, să încerci să te rupi puțin de fotbal și de aceste momente, că normal că sunt neplăcute. Și eu cred că ar trebui să te motivezi tu singur, că nu o face nimeni pentru tine. Care este cel mai fericit moment pe care l-ai trăit în fotbal? Cred că am vreo două: calificarea la Jocurile Olimpice cu Naționala și poate la Celje, că am ajuns până în sferturi în Conference. Și campionatul câștigat. Adică am câteva, nu știu pe care să aleg cel mai fericit. Ești prieten bun cu Pașcanu. Prietenia voastră a început în Anglia, când v-ați intersectat atunci, sau exista dinainte? Nu, cred că la Under 21 a început, atunci când am fost convocat prima dată. Țin minte, cu domnul Isăilă, în Spania, atunci ne-am cunoscut. Ne mai știam așa din Anglia, dar nu foarte bine. Și atunci am început această relație de prietenie, la Under 21. Întrebarea este cum va fi când vă veți întâlni pe teren? Nu știu, dificil așa. Pentru că suntem prieteni foarte buni și cel mai bun să câștige, nu contează. Dar vă știți așa trigger-urile, unul la altul, cum să vă călcați pe nervi? Da, păi eu am început cu două zile înainte de meci. Ai schimbat ceva la cariera ta, dacă ai putea? Nu, cum am zis, sunt decizii mai puțin bune pe care le-am făcut, dar n-aș fi persoana de azi, dacă nu se întâmplau anumite lucruri și nu cred că aș schimba nimic. Dacă ai putea să vorbești cu versiunea ta de la 15-16 ani și te-ar și asculta, ce i-ai spune? Nu știu, să rămân la fel de motivat și să rămân la fel de profesionist. Cam lucrurile astea legate strict de fotbal. În închiere, lasă-ne un mesaj pentru fanii Petrolului. Îi așteptăm în număr cât mai mare la stadion alături de noi și cu siguranță noi vom da totul pentru a-i face fericiți.

La 26 de ani, Marco Dulca recunoaște că au fost momente în care putea lua alte decizii în carieră, însă insistă că nu are regrete

Marco Dulca: „N-aș fi persoana de azi, dacă nu se întâmplau anumite lucruri. Nu aș schimba nimic la cariera mea”

Născut la Roma și crescut fotbalistic, și nu numai, în Italia, Matteo Duțu nu a pierdut niciodată legătura cu rădăcinile sale românești. De altfel, a jucat pentru România la naționalele de tineret începând cu U17 și a ales Superliga pentru a continua să crească. Deocamdată, începutul carierei la Dinamo este timid, însă calitatea este acolo și cu siguranță se vor vedea și progresele. Mai ales că vorbim despre un jucător care a primit sfaturi prețioase de la Ștefan Radu și s-a antrenat alături de nume importante, precum Ciro Immobile sau Luka Modric. Și, pentru un căpitan de profesie, nu ar fi o surpriză ca peste ceva timp să-l vedem purtând banderola și în tricoul alb-roșu. Matteo, vreau să te întreb, care este prima ta amintire legată de fotbal? Prima amintire legată de fotbal e când jucam în curtea de acasă cu fratele meu și jucam acolo fotbal. Ați spart vreun geam? Da, mai multe. Și ce spunea mama ta? Se enerva. Acum poți să-i plătești geamurile înapoi. Da, da, da. Dar acum nu mai joc în curte. Te-ai născut la Roma. Aș vrea să te întreb când ai venit prima dată în România. Prima dată pe la 4-5 ani, am venit la bunici. Și cum a fost? A fost frumos, dar acum nu mai prea am amintiri de prima dată, că eram mic. Și acum câteva zile m-am și întors din nou acasă, că ai mei sunt din Vrancea, și m-am întors și a fost frumos. Bănuiesc că atunci când erai mic nu vorbeai română foarte bine. Cum a fost impactul cu bunicii și cum a fost să te înțelegi cu ei? Era greu. De înțeles, înțelegeam, că oricum acasă deja se vorbea română și înțelegeam, dar nu prea vorbeam, eram mic și nu prea știam română. Și era greu să vorbesc. Mai mult era mama care zicea de ce aveam nevoie. Cum te striga bunica ta? Mate. Dacă ar fi să stau de vorbă cu părinții tăi, cum crezi că te-ar descrie ei pe tine? Cum era Matteo când era copil? Obraznic. Când eram mic, eram mai obraznic, dar acum nu. Acum sunt mai calm, sunt mai liniștit. Dar dacă îi întrebi când eram mic, eram așa. Ce trăsături crezi că ai preluat de la părinții tăi? Ce ai luat de la mama ta și ce-ai luat de la tatăl tău? Una singură zi. De la mama, culoare, gen ochii, păr, așa. Și de la tata, personalitatea, caracterul. Părinții tăi și-au dorit să devii fotbalist? Sau poate să devii medic? Mama, până să încep eu cu fratele meu, nu îi plăcea deloc fotbalul. Și încă nu-i place de fotbalul. Și tata nu se uita. Deci ei nu s-au gândit niciodată să ajung la nivelul ăsta, să ajung fotbalist. A fost doar alegerea mea. Mama se gândea mai mult la politică pentru mine. Serios? Da. Ce tare. Păi și când le-ai zis că vrei să devii fotbalist, cum au reacționat? La început au zis că hai să mergem, așa face sport. Și ușor, ușor, a mers bine și a venit ușor, ușor. Și când au văzut că e serioasă treaba cu fotbalul? Nimic. Eram fericit de fotbal și tot. Și ei se bucură dacă eu sunt fericit. Ai dezvăluit într-un interviu că ai jucat o perioadă de timp portar. Da, când eram mic. La început. De ce? La început am jucat portar, că și-mi plăcea, dar după câteva săptămâni, am vrut să schimb. Dar am început acolo, am făcut aproape tot sezonul, aveam cam șase, șapte ani. Am început portar și după, la sfârșit de an sau în cel următor, nu mai știu, am schimbat. Dar n-a fost pentru că nu-ți plăcea să alergi. De obicei portarii spun că „mie nu-mi plăcea să alerg”. Nu, doar că jucam la plajă cu fratele meu și mă băgam în apă să apăr mingea. Și de acolo a început să-mi placă să joc în poartă. Dar după, când jucam fotbal cu prietenii, am zis că nu-mi plăcea și am schimbat. Ai fost căpitan la Lazio Primavera. O poziție cu o presiune imensă, mai ales pentru un jucător de 18 ani. Ce învață un tânăr de 18 ani despre autoritatea din vestiar în Italia? Când ești căpitan, ai mai multă responsabilitate și în teren, și în afară. Și pentru mine, ce înveți mai mult e în afara fotbalului, ca om. Crești ca om, trebuie să ai responsabilitate și să dai exemplu în fiecare minut. Și în teren, și în afară. Și pentru asta crești mai mult ca om decât în teren. E important să crești ca om. La Lazio ai mers în cantonament alături de echipa mare. Ai împărțit vestiarul cu un nume precum Ciro Immobile. Au mai fost și alții, dar însă el este desigur cel mai important. Ce ai spune că ai învățat de la el? Am învățat multe. Dorința și bucuria cu care joacă fotbal. O bucurie pe care nu o vezi în fiecare zi la toți. Și el vine de fiecare dată la antrenament, fericit, să joace. În perioada petrecută la Lazio, ai interacționat și cu Radu Ștefan? Pentru că el este un nume, desigur, foarte important și pentru România, dar mai ales pentru Lazio. L-am întâlnit, dar, din păcate, nu m-am antrenat împreună cu el. Când am ajuns la echipa mare, a fost sezonul după care el s-a lăsat. Și pentru asta, din păcate, nu am apucat să mă antrenez cu el. Dar l-am întâlnit, pentru că venea și după la echipă, pentru că era unul dintre liderii din echipă. Și a fost frumos. Pentru mine era o bucurie să găsesc un român la un nivel așa de înalt. Ai vorbit cu el? Am vorbit. Mi-a dat sfaturi pe care le primești ca un jucător tânăr care încearcă să ajungă la nivelul lui. Și mi-a zis să mă antrenez bine, dar mai mult a vorbit despre mentalitate și dorință. Apoi a urmat transferul, mutarea la Milan. Unde ai primit din nou banderola de căpitan. Ce ai simțit în momentul ăla? Care e secretul tău? Căpitan peste tot.. Nu știu. Poate îi plăcea lui Mister ce caracter am. Cum am zis, pentru mine, când iei banderola e o bucurie că merge bine în teren, dar e o bucurie mare și că merge bine ca om, ca personalitate, ca responsabilitate pe care o ai în afara terenului și în teren. Deci peste câteva sezoane să ne gândim că te vedem cu banderola lui Dinamo? Sper. Nu știu.

Duțu, Matteo

Înainte de a semna cu Dinamo, l-ai întrebat poate și pe Radu Ștefan despre asta? Nu, sincer. M-am gândit să-l întreb și am vorbit cu tata să vorbească și cu el, că are numărul. După, nu am apucat să vorbesc, dar m-am gândit. Cum ai luat decizia de a veni în România? Oricum am venit aici să joc pentru echipa națională de când sunt mic, de la U17, și eram alături de fotbalul românesc. Când au venit mai multe oferte din țară, mi-a venit ideea să vin să încep să joc și eu cu seniorii și să iau minute la seniori. Mai rămânem puțin la perioada Milan. Voiam să te întreb cum a fost pentru tine să te afli în lotul echipei pentru meciul din Champions League. Ai fost pe stadionul lui Atletico. Spune-ne cum este pentru un tânăr o astfel de experiență. Pentru că bănuiesc că este și incredibil, dar și copleșitor. E o experiență frumoasă, e greu să zici în cuvinte, că nu prea ai cuvinte. Ai un pic de presiune, dar ești fericit. Și când intri pe un stadion așa de frumos, ai o bucurie mare. Un stadion ca ăla de la Atletico Madrid clar e frumos și simți puțină presiune. Tocmai de asta mă gândeam, pentru că Milan se știe că are fani pasionați de fotbal, și iubitori, și înfocați, însă pe Metropolitano, pentru că urmăresc mai mult LaLiga, sunt fan Barcelona, și știu de fiecare dată că pe Metropolitano, pe stadionului Atletico, atmosfera este extrem de încinsă. Fanii sunt extrem de pasionali. Deci mă gândesc că la un meci din Champions League atmosfera era și mai tare. Atmosfera era frumoasă, frumoasă și nici nu știu cum pot să zic în cuvinte, că a fost o experiență prea frumoasă. Cred că o să-mi rămână pentru toată viața. Tot la Milan ai interacționat și cu Luka Modrić. Toată lumea se uită la el cum la 40 de ani încă joacă la nivel înalt și o face atât de bine. Pentru că, bineînțeles, lumea a zis că pleacă de la Real Madrid, cam gata cariera. Avea și vârsta de așa natură. Și a venit la Milan și a impresionat, că a devenit cumva motorul echipei. Ce ai învățat de el? Cum a fost să-l vezi la antrenamente? E un profesionist. E profesionist în teren, e profesionist afară, îl vezi în sală. Dar se vede că e un jucător care se bucură mult de fotbal. Vine la teren și se antrenează. Și la 40 de ani se antrenează pentru a se dezvolta, pentru a juca bine meciul care vine și vezi profesionalitatea pe care o are. Și ce mi se pare și mai interesant este că e un jucător care a câștigat atâtea trofee și totuși pare că este foarte modest. Și pare că e un jucător la care tu, ca tânăr jucător, poți să te duci să vorbești. Da, e un jucător care te ajută. Și eu cred că dacă mergi la un nivel înalt e mai ușor să găsești jucători umili care te ajută și cu care poți să vorbești. Dar a fost vreun moment la antrenamentele echipei mari în care ți-a fost așa teamă? Că sunt jocurile acelea de câte cinci sau de mini-fotbal. Ți-a fost teamă să nu intri, să nu-l accidentezi? Nu prea te gândești. La început, poate, când am ajuns prima dată, am stat mai atent. Dar mai încolo, așa, nu prea te gândești când te antrenezi. Dacă ar fi să alegi o lecție cu care ai plecat din Italia, care ar fi aceea? Pentru ce poziție joc eu în teren, lecția care mi-a rămas mai mult din Italia despre fotbal e lecția ca fundaș. Că acolo te uiți mult la fundaș, la tactică. Și poate că asta e lecția care mi-a rămas cel mai mult. Spune-mi, te rog, ce ți-a spus Željko Kopić, antrenorul lui Dinamo, pentru a te convinge să semnezi. Am vorbit cu Mister, cu președintele și cu directorul. M-a convins cum joacă el fotbal, cum vede el fotbalul. Și că a fost sincer. Am crezut tot mi-a zis. Pentru asta. Cum a fost momentul în care ai debutat pentru Dinamo? Ce ai simțit? A fost frumos, a fost o bucurie mare. Am primit și câteva mesaje de la prietenii pe care îi am aici, în țară. Și a fost o experiență frumoasă, care o să rămână în gândurile mele. Cum a fost cu fanii? Bănuiesc că ai simțit susținerea lor în momentul în care ai venit la Dinamo și în momentul în care ai debutat. Pentru că Dinamo are una dintre cele mai impresionante galerii. Suporteri sunt top. Și înainte să intru la joc, și după. În fiecare meci sunt alături de noi. Și cu mine au fost top, m-au ajutat mult să mă adaptez. Și în fiecare meci, cum am zis, sunt alături de noi. Și fac o atmosferă frumoasă în fiecare meci, și acasă, și afară. Aș vrea să te întreb cum a fost pentru tine cartonașul acela roșu pe care l-ai primit în meciul cu Rapid. La început m-am gândit puțin, dar sunt chestii care se pot întâmpla. Pentru mine acum e ceva care a rămas în spate. E un cartonaș roșu pe care l-am luat în ultimul minut. Și sunt chestii care se pot întâmpla. Și trebuie să învăț de la cartonașul ăsta și să merg mai departe. Te-a afectat puțin psihic acel cartonaș? Nu, nu prea mult. Nu e primul cartonaș roșu pe care l-am luat în viața mea. Și cred că nu o să fie nici ultimul. Oricum am văzut că după acel meci, lumea te-a susținut. Adică nu a fost o senzație de critică în direcția ta, ci de susținere. Da, m-au susținut. M-au sprijinit și m-au ajutat. Am primit multe mesaje și de la suporteri, și de la prieteni. Și au fost pentru mine un ajutor mare. Am citit că îți place și NBA, și Formula 1. Vreau să te întreb dacă nu erai fotbalist, în care dintre cele două sporturi crezi că ai fi activat? Sau ți-ar fi plăcut... Formula 1 mai mult. Dar problema e că ai nevoie de mulți bani pentru a ajunge la un nivel înalt. Ai mers la vreo cursă de Formula 1, ținând cont de anii petrecuți în Italia? Am mers la Monza, acum doi ani. Și a fost o experiență frumoasă, mai ales că eu sunt fan Ferrari. Și era acasă, în Italia. Ferrari e din Italia și pentru asta. Fotbalul este extrem de iubit în Italia, însă se spune că Ferrari e un fel de religie. Ai simțit asta în Italia? Se simte, și când am mers la cursă am văzut atmosfera că e frumoasă. Și Ferrari în Italia are mulți suporteri. Și se vede că, așa cum zici tu, e un fel de religie. Am văzut că idolul tău este Alessandro Nesta. Voiam să te întreb ce anume de la el te-a inspirat. Nu știu, îmi place tot de la el. Mai ales că am avut la început, când eram mai tânăr, un parcurs similar. Am început la Lazio, după am plecat la Milan. Dar și ca jucător, și ca persoană. Și chiar dacă nu îl știu personal, e o persoană pe care o admir. Și îmi place mult de el. Voiam să te întreb dacă ai și hobby-uri care să nu aibă legătură cu sportul. Am înțeles, NBA, Formula 1, dar în afară de ele? Nu prea. Fac facultate, fac facultatea de economie, dar nu e un hobby, că nu îmi place așa de mult. Asta era următoarea întrebare. Urmezi și facultatea de economie în Italia. Cum reușești să ții pasul cu studiile? O fac online, sunt un pic în spate. Am două, trei examene în spate. Merge bine. Am timp mai mult seara. Când mă întorc seara, după cină, mă pun un pic și eu să citesc. Îmi vine mai ușor acum. Voiam să te întreb dacă ar fi să ne uităm peste 10 ani în viitor, cum arată viitorul lui Matteo Duțu? Arată tot că joc fotbal. Cu o familie și gândul meu e să am trei copii. Trei? Da. Deci sper cu trei copii și fericit. Fericit să mă bucur de viață. Și să mă uit în spate și tot ce am făcut să fiu mândru de ce am făcut. În încheiere, mi-ar plăcea să le transmiți un mesaj fanilor dinamoviști. Să fie alături de noi. Și să încercăm să ajungem la obiectivele pe care le avem și să le avem până la sfârșit de campionat.

La doar 20 de ani, Matteo Duțu a venit în Superliga după ce a purtat banderola la echipele de tineret de la Lazio și Milan

Matteo Duțu, dinamovistul care a fost căpitan la Lazio și Milan

Ana-Maria Popescu

Vladimir Screciu este un „produs” al Craiovei. Născut în Corabia,
Vlad a crescut la academia formației din Bănie, unde a jucat până în 2018, când
a semnat cu Genk. Doi ani a petrecut în Belgia, la Genk și Lommel, până să se
întoarcă „acasă”, la Universitatea Craiova, unde nu a întârziat să-și facă
locul printre titulari. Acum, Screciu este unul dintre căpitanii echipei, iar
acest lucru s-a văzut și în discursul de lider pe care l-a avut în urma
înfrângerii usturătoare cu U Cluj. 
&nbsp; 
În urmă cu doi ani, fundașul central a traversat cea mai
grea perioadă a sa, când s-a confruntat cu o accidentare care i-a interzis
visul de a participa alături de România la Campionatul European. Ne-a spus
chiar Vlad cum a trăit acea perioadă și cum a reușit să se recupereze, dar și
care este secretul său, ținând cont că de când a revenit pe teren nu a mai avut
parte de accidentări. Prima parte a interviului cu Screciu face parte din seria
„Înapoi la primii pași”, iar apoi vorbim despre parcursul bun al Craiovei din
acest sezon și lupta la titlu.

<h2 style="text-align:center;">„Anul 2024 nu a existat pentru mine!” </h2>
&nbsp; 
Vlad, spune-mi te rog dacă îți mai amintești momentul
accidentării și dacă ai putea să ni-l relatezi, dar pe scurt.
Mă gândesc că te referi la accidentarea înainte de
Campionatul European. A fost o accidentare care, cum am tot zis, anul 2024 nu a
existat pentru mine, care m-a ținut pe bară, dar am învățat multe, chiar am
învățat multe din acea accidentare și mă bucur că am trecut cu bine peste acea
perioadă.
&nbsp; 
Ce ai simțit în momentele alea? Pentru că ai spus că anul
2024 nu a existat pentru tine. Cum este pentru un fotbalist?
A fost un moment foarte greu pentru că nu înțelegeam de ce
mă reaccidentam. Adică într-o perioadă de patru luni, ca idee, m-am accidentat
de trei ori în acea zonă și tot nu înțelegeam de ce. Doar că a fost o perioadă
destul de bună pentru mine. Am fost la recuperare în Spania, la un doctor în
Italia care mi-a dat mai multe sfaturi. Pe lângă asta a lucrat cu fotbaliști
destul de mari de la Juventus și să zic că aveam o problemă cum avea De Ligt.
Adică coapsele erau prea mari pentru zona spatelui și îmi forțam spatele foarte
mult, lombarii și îmi trăgeau pe partea posterioară și îi făceam cele mai multe
rupturi pe partea posterioară. Eu fiind și un jucător destul de rapid, chestia
asta mă dezavantaja pentru că coapsele erau destul de dezvoltate spre deosebire
de partea posterioară.
&nbsp; 
Și ce schimbări a trebuit să faci?
Ca idee, să nu existe antrenament, să nu fac exercițiile pe
care mi le-a recomandat doctorul din Italia, care durează undeva la 30 de
minute și după antrenament la fel. Tot trebuie să lucrez și cred că se și vede
pentru că am avut o perioadă lungă fără accidentari și asta mă bucură. Este
foarte importantă o disciplină în acest caz pentru că asta face diferența.
&nbsp; 
Care a fost pentru tine cel mai greu moment din recuperare?
Faptul că te reaccidentai?
Sincer, dacă stau să mă gândesc la toată perioada de
recuperare, cel mai greu moment a fost când am fost în Spania. Am stat o lună
și în același timp era Campionatul European. A fost cel mai greu moment pentru
că stăteam în camera de hotel și pur și simplu mă uitam la meciuri și chiar îmi
doream să fiu acolo. Dar, cum am tot zis, mă bucur pentru băieți că au făcut un
turneu foarte bun. Îmi doream foarte mult să fiu acolo, cred că meritam să fiu
acolo. Dar asta e, a fost o lecție din care trebuie să învăț și cred că am
învățat.
&nbsp; 
Din punct de vedere psihic, a avut impact această
accidentare asupra ta?
Da, chiar a avut, dar mă bucur că am avut lângă mine
colegii, clubul, familia, toți au fost lângă mine și am putut trece peste asta.
Asta a fost cel mai important.

<h2 style="text-align:center;">„Colegii râdeau de mine și asta mă ambiționa” </h2>
&nbsp; 
Cum este pentru un fotbalist să se uite la televizor la
meciurile pe care voia să le joace de pe teren?
Foarte greu. Foarte, foarte greu. Mai ales pentru că dacă
eram și acasă era altceva, mă gândesc, dar am fost acolo fiind și singur.
Prietena mai venea, mai pleca în țară pentru că era foarte greu. Aveam încă
trei câini, nu puteam să îi lăsăm singuri să stea acasă, dar a fost o perioadă
foarte grea. Să stau singur în camera de hotel, să mă uit la meciuri, nu doresc
asta la nimeni.
&nbsp; 
Cât de important este ca în astfel de perioade să ai oameni
aproape, să simți susținere?
Este important să ai oameni de calitate lângă tine în
această perioadă. Dacă degeaba sunt lângă tine, dacă nu-i simți prezenți, să
fie acolo lângă tine, degeaba sunt. Și chiar mă bucur că am avut oameni, dar
oameni destul de puțini, care sunt importanți pentru mine și încă sunt lângă
mine tot timpul.
&nbsp; 
Cum s-a simțit primul tău antrenament după acea perioadă de
inactivitate?
Mi-aduc aminte foarte bine. Jucam 5 cu 2. Toată lumea știe
ce înseamnă 5 cu 2-ul, fotbaliștii știu ce înseamnă acel careu cu 2 la mijloc.
Nu mă puteam mișca, colegii râdeau de mine și asta mă ambiționa foarte tare să
fiu mai rău. E chestia pentru că vii după o perioadă foarte lungă, trebuie să
fii foarte atent la anumite mișcări pentru că e diferit să te antrenezi tu
singur și diferit să te antrenezi cu colegii. Treptat treptat trebuie să îți
intri în ritm. De asta multă lume poate nu înțelege după o perioadă de
accidentare. E nevoie de timp ca să îți recapeți ritmul la care erai înainte și
asta se ia în timp. Nu poți să îți revii după recuperarea de accidentare să fii
la ritmul la care erai înainte să te accidentezi. Tocmai de aceea am și pornit
această serie pentru că vreau ca lumea să audă din gura fotbaliștilor cât de
greu este să îți revii după accidentare și după o perioadă lungă de
inactivitate.
&nbsp; 
Spune-mi dacă ai simțit teamă atunci când ai început să te
antrenezi pentru că spuneai că nu înțelegeai de ce tot te reaccidentai, ai
revenit la antrenamente, ți-a fost un moment teama aia că s-ar putea întâmpla
din nou?
Da, ăsta este unul dintre factorii pe care trebuie să elimin
cât mai repede din cap pentru că dacă ai teama aia să nu mă accidentez, să nu
mă accidentez, nu poți să evoluezi la capacitatea ta de 100% și ceva te reține.
Dar, cum am spus mai devreme, e nevoie de timp ca să îți recapeți încrederea,
ca să fii tu cum erai înainte și e nevoie de timp ca să scapi și de acea teamă.
&nbsp; 
Cum se simte un fotbalist care se încălzește pe margine
știind că urmează să revină pe terenul de joc?
Da, nerăbdător, vă dați seama. Mi-aduc aminte că am revenit
la meciul cu Rapid de acasă după o perioadă foarte lungă. Chiar dacă mai
intrasem, nu știu, fusese undeva ultimul meci prin martie sau ceva de genul și
după am, cred că am intrat cu Rapidul prin noiembrie. O perioadă foarte grea,
vă dați seama. Până atunci eram numai în tribună la meciurile de acasă și la
meciurile din deplasare rămâneam la televizor. Dar eram nerăbdător, eram
nerăbdător să intru, dar știam că am nevoie de timp, știam că am nevoie de timp
ca să-mi revin iar la forma la care eram dinainte de accidentare și totul a
depins doar de mine.
&nbsp; 
Și tu ți-ai dat acel timp pentru că de obicei fotbaliștii au
chestia asta, să demonstreze, să tragă mai tare. Ți-ai dat acel timp pentru a
te readapta?
Exact, mi-am dat acel timp pentru că, cum am spus mai
devreme, am avut nevoie de un sfat. De asta am fost în Italia la acel doctor
care mi-a spus ce trebuie să lucrez, cum trebuie să lucrez și nu poți de pe zi
pe alta să schimbi foarte mult. E nevoie de timp să lucrezi, pentru că corpul
tău are nevoie să se obișnuiască cu anumite mișcări la care trebuie tu să
lucrezi zi de zi. Dar mă bucur, cum am spus mai devreme, mă bucur că acum sunt
bine și sunt pe un drum bun.
&nbsp; 
Cum te descrie pe tine în câteva cuvinte după acea
accidentare? Ce s-a schimbat la tine? La modul tău în care erai și cum ai fost
după accidentare?
Singurul cuvânt care mă definește mai mult după acea
accidentare este disciplina. Disciplina. Trebuie să te motivezi cel mai mult.
Disciplina este cea mai importantă în viața noastră a tuturor fotbaliștilor.
Dacă nu ai disciplină, e greu să faci ceva și chiar asta este cuvântul care
cred că s-a schimbat mai mult la mine după acea perioadă disciplină.
&nbsp; 
Dacă ar fi să lași un mesaj pentru cei care poate trec prin
perioade similare cele pe care ai trecut tu, ce crezi că ar trebui să știe?
În primul și în primul rând e pentru că am avut accidentări
și am avut o la fel o accidentare când am fost în Belgia. Mi-am rupt glezna,
foarte, foarte gravă. După a fost accidentarea asta care nu pot să spun că a
fost o accidentare foarte gravă, doar că m-a ținut departe de teren pentru că
nu găseam de unde pleacă problema. Referitor la ce m-ai întrebat, este vorba
de, în primul rând trebuie să-și dea seama ce fel de accidentare au și nu
trebuie să grăbească procesul ăsta de recuperare pentru că recuperarea este
foarte importantă când revii pe teren. Dacă nu ești 100%, nu te simți 100% cum
am spus mai devreme și ai parte de frică de toate chestiile pe care îți trec în
cap, e foarte greu. Doar că e nevoie de răbdare și cu siguranță toate vor veni
la timpul lor. Doar răbdarea este cea mai importantă și procesul de recuperare
e normal, care este foarte important să fie bine făcut.

<h2 style="text-align:center;">„Ne dorim să intrăm în istoria Universității Craiova”</h2>
&nbsp; 
Ai o perioadă foarte lungă de timp după ce nu te-ai mai
accidentat, ceea ce ai spus și tu. Cum se simte să joci de la meci la meci și
să vezi că devii din ce în ce mai puternic?
Pentru că am scăpat, se simte foarte bine. Pentru că am
scăpat de frica care era înainte, cum am spus. Era o frică care era normală.
Asta se scapă în timp, prin încredere, prin meciuri, prin antrenamente. Mă simt
foarte bine. De fiecare dată intru cu gândul să dau tot cea mai bună. Nu mai
mi-e frică să fiu atent, să nu mă accidentez sau eu știu ce chestii mi-ar mai
trece prin cap. Este chestia să gândesc cât mai pozitiv și să mă gândesc la ce
trebuie să fac bine. Să nu mai gândesc să mă accidentez sau altceva.
&nbsp; 
Ai marcat recent și primul tău gol din acest sezon. Zi-mi,
te rog, cum se simte să marchezi după atâta timp?
Super! Chiar glumeam cu colegii să fie atenți pentru că
meciul următor vreau să marchez iar. Da, foarte bine. Mă bucur foarte mult. Cum
am spus mai devreme, este important să câștige echipa. Asta mă interesează pe
mine cel mai mult. Având în vedere că sunt fundaș, mă interesează în primul și
în primul rând să nu primesc gol, să mă apăr, să fac datoria de fundaș. Și
după, dacă se pune să marchez, este o plăcere. A fost un sentiment unic să
marchez. Mă bucur foarte mult că echipa marchează, că echipa nu primește foarte
multe goluri. Încă mă doare ce s-a întâmplat la Farul Constanța, pentru că nu
pot să-mi explic de ce, ceea ce s-a întâmplat acolo, să primim patru goluri.
Dar mă bucur, cum am spus mai devreme, că reușim, suntem pe un drum bun și
sperăm să continuăm la fel.
&nbsp; 
Că ai vorbit despre meciul de la Farul. Ai mai trăit în
carieră un astfel de meci până acum?
Nu știu, nu îmi vine în minte. Doar că, am spus mai devreme,
încă mă doare. Nu pot să-mi explic de ce s-a întâmplat acel rezultat. Mingea nu
voia să intre în poartă. Ei au avut patru ocazii, ne-au dat patru goluri. Dar,
cum am spus mai devreme, mă bucur că după meciul de la Farul ne-am revenit și
am continuat seria de victorii, seria de calificare mai departe în Cupa
României. Deci, cred că suntem pe un drum destul de bun.
&nbsp; 
35 de ani au trecut de la ultimul titlu din Bănie. Spune-mi
dacă se simte această presiune.
Nu știu dacă pot să vă zic că e presiune. Pentru mine e mai
mult o plăcere, o motivație în plus. Vă dați seama cine nu-și dorește să se
afle în istoria Universității Craiova. De asta, lucrul ăsta nu e mai mult ca o
presiune, lucrul ăsta e mai mult ca o motivație. Și, sincer, de asta suntem
aici. Să muncim zi de zi, să ne ducem la meciuri, să le câștigăm, să intrăm în
istoria acestei echipe. Ăsta este unul dintre obiectivele mele, să zic așa.

Screciu, Vladimir

<h2 style="text-align:center;">„Nu m-am simțit niciodată ca acum la această echipă”</h2>
&nbsp; 
Ești unul dintre jucătorii care a crescut aici. Spune-mi, te
rog, ce este diferit, după tine, la acest sezon față de precedentele?
Este un sezon cu totul special, având în vedere că am fost
mai departe în grupele Conference League. Și revenim acolo, nu vreau să mă
gândesc ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat. Este un sezon special. Cum am
spus, este echipa care o simt cea mai, cum să zic, ne simțim ca frații. Mă înțeleg,
de fiecare dată când vin la cantonament, simt că vin acasă, mă întâlnesc cu
toți băieții, simt ca frații mei. Adică, de când sunt aici, nu am simțit
vreodată sentimentul ăsta, să vin la bază, să îi simt pe băieți ca frații mei.
Momentul de față, așa îi simt. Și sunt nerăbdător de fiecare dată să vin aici,
să mă întâlnesc cu ei.
&nbsp; 
Crezi că și antrenorii au jucat un rol secret în această
uniune?
Cu siguranță, da. Este meritul ambilor antrenori. Cum a fost
și Mirel, a construit această fundație. Acum totul merge foarte bine și mă
bucur că a făcut parte din această echipă și sperăm să îi îndeplinim și lui
visul pentru că a contribuit la asta.
&nbsp; 
Cum ai povesti tu parcursul echipei din Conference League?
Eliminarea desigur a fost o mare dezamăgire, însă totuși nu e de ignorat
această performanță pe care ați reușit-o după foarte mult timp în cupele
europene.
Sincer, nici la începutul sezonului nu m-am gândit că putem
să facem asemenea meciuri cu asemenea adversari. A fost o perioadă foarte
frumoasă. Sper că anul ăsta o putem repeta. De ce nu în Champions League sau
Europa League, dar nu mă supără nici Conference League. Cum a fost și anul
ăsta, să readucem iar spiritul acela. Pentru că am trăit ceva uimitor. Simțeam
publicul, suporterii, mai ales la meciul cu turcii cu Bașakșehir, când ne-au
dat primul gol și am simțit publicul aproape de noi. Ne-au susținut, au început
să cânte. Adică mi-a dat un boost de încredere formidabil și după cum bine știți
am putut să întoarcem rezultatul și ne-am calificat mai departe. A fost un
sezon extraordinar până acum din punct de vedere a rezultatelor.
&nbsp; 
De ce sunt atât de pătimași oltenii atunci când vine vorba
despre fotbal? Spune-ne acest secret.
Nu știu ce să vă zic. Chiar se trăiește fotbalul diferit
aici. De exemplu, eu nu pot să mă uit la un meci cu tata. Tata trăiește foarte
intens meciurile, mai ales meciurile Universității Craiova. Mai ales în
perioada când am fost accidentat, mă duceam acasă și ne uitam împreună la
meciuri. Am zis că nu mai vreau să mă uit cu tine la meciuri pentru că nu pot
să... Lasă-mă să stau eu să mă uit, să fiu concentrat. El trăiește diferit și
cred că nu doar el. Majoritatea oltenilor care țin cu Universitatea Craiova au
spiritul ăsta să trăiască diferit. Acest fenomen care cred eu se hrănesc aici.
Fotbalul este ceva... Asta e părerea mea. Cred că aici fotbalul e diferit în
Oltenia. Se trăiește diferit.
&nbsp; 
Te ceartă după meciuri tatăl tău?
Nu vreau să intru în detaliile astea. Nu că nu mă ceartă.
Tata e mai puțin, mai exigent. De exemplu, greșesc o pasă tot meciul și fac un
meci extraordinar. El îmi zice, da, la pasa aia, acolo. Așa sunt oltenii, așa
trăiesc oltenii aici. Zic, da, tata, bine că am câștigat.
&nbsp; 
Hai să ne uităm un pic, mergem spre finalul sezonului. Și
spune-mi ce ți-ar plăcea să se spună despre echipă la finalul acestui sezon.
Singurul lucru... Că așteptați toți să zic asta acum. Să fim
campioni. Asta mă interesează. Ne dorim foarte mult asta. Chiar simt că putem
să îndeplinim acest obiectiv. Să se vorbească despre noi că am putut să ne
îndeplinim obiectivul acela de a fi campioni.

Vladimir Screciu este un „produs” al Craiovei. Născut în Corabia, Vlad a crescut la academia formației din Bănie, unde a jucat până în 2018, când a semnat cu Genk.

Vladimir Screciu, unul dintre liderii din Bănie: „Nu m-am simțit niciodată ca acum la Craiova”

Superliga feminină

Erika a ieșit într-o zi în curtea școlii la fotbal și de atunci nu a mai putut să facă altceva. Ne-a povestit într-o pauză de la antrenament parcursul ei și cum a învățat să nu îi fie teamă să arate cine e cu adevărat. Joacă pe postul de fundaș stânga, pentru că atunci când iei mingea de la un adversar e ca și cum ai da gol. Face 27 de ani în aprilie și se luptă cu&nbsp;Csíkszereda pentru titlul de campioane în <a href="https://www.facebook.com/superligafemininaromania">Superliga Feminină</a>. În tricoul <a href="https://www.instagram.com/nationalafeminina/">naționalei</a> o putem vedea chiar sâmbăta asta, în meciul retur cu Cipru&nbsp;pe Stadionul CSN „Arcul de Triumf”, în preliminariile pentru Campionatul Mondial.&nbsp;

Cum a început pasiunea ta pentru fotbal? Am început când aveam 10 ani și am jucat cu băieții în curtea școlii.&nbsp;De atunci, n-am mai putut să fac altceva. Apoi am realizat că există <a href="https://www.facebook.com/fcvasasfemina">Vasas Femina</a> și m-am dus acolo. Și ce au zis părinții tăi când le-ai spus că vrei să fii fotbalistă? Ei întotdeauna au știut că eu nu pot să stau într-un loc și trebuie să mă mișc.&nbsp;Era o perioadă când am fost și la handbal, și la fotbal și a trebuit să aleg. Și nu aduce nimic atâta bucurie cum aduce fotball, deci a fost o alegere ușoară. Cine a fost prima persoană care a crezut în tine? Mama mea. Dacă ai putea să te întorci un pic în timp, în copilărie, ce sfat ți-ai da? Eram o persoană foarte critică, deși și acum sunt, dar atunci și mai și. Mi-aș zice că suntem oameni, greșim și să nu-mi fie teamă să arăt cine sunt.&nbsp; Simți că fotbalul te-a ajutat să te maturizezi? Da, da, în tot felul de cazuri, pentru că chiar te ajută să fii într-o echipă, cum să te comporți cu oamenii.&nbsp;

 https://www.instagram.com/p/DKy6AcKCtC_/?img_index=1

Ce-ți place cel mai mult la tine, cea de pe teren? Sunt perseverentă și cred că asta mă ajută și pe teren. Sunt curioasă de ce fundaș? Adică mă gândesc când ești mic că&nbsp;vrei să dai gol, nu? Da, dar eu îmi amintesc că atunci când eram mică, când puteam să iau mingea cuiva, era ca și cum dădeam un gol.&nbsp; Ai avut vreodată vreun model? Da, ceea ce e ciudat că sunt fundaș, dar tot mă uit la cum joacă jucătoarele din atac. Stilul lui Pernille Harder îmi place foarte mult. Ce stil are? Este foarte rapidă, gândește repede, nu îi e teamă să dea la poartă. Se vede că, atunci când joacă, numai la gol se gândește.&nbsp; Ne întoarcem un pic la tine când erai mică. La 11 ani jucai la Vasas. Cât ai stat acolo?&nbsp; Zece ani. Am făcut facultatea la Cluj, dar am rămas să joc la Vasas. Era o perioadă în care mă antrenam la Cluj și mă duceam doar la meciuri la Vasas. Vasas va fi mereu un club special în inima mea.&nbsp; Ce ai învățat cel mai mult de acolo? Atunci când eram acolo, noi nu eram echipa cea mai tare, am avut și meciuri în care pierdeam cu 10-0. Deci, am învățat să nu mă dau bătută și asta m-a ajutat că am continuat.După Vasas, ai avut o perioadă în Ungaria, corect? Am fost 3 ani la DVTK. Am învățat lucruri noi despre viață și fotbal. Era un stil diferit și eu am învățat cum e să faci totul singură.&nbsp; Aici cum e?&nbsp; Aici e foarte bine, îmi place. Sunt aproape de familie, de prieteni, îmi place și echipa, deci chiar acum mă simt bine. Cum vezi Csíkszereda&nbsp;în sezonul acesta? Este un sezon mai strâns, nu e atât de ușor să zic ce o să se întâmple, dar tot ce vreau e ca noi să fim pe primul loc la sfârșitul sezonului.&nbsp;Care e adversarul tău favorit din <a href="https://www.facebook.com/superligafemininaromania">Superliga Feminină</a>? Îmi place să joc contra Farului, pentru că atunci simt că toată lumea din echipă dă maximum. Și din meciurile astea învățăm mai mult.

https://www.instagram.com/p/DGivKA-CT7v/?img_index=1

Care e cel mai frumos moment al carierei tale până acum? Golul cu Croația de la echipa națională, când am câștigat cu 1-0. Cum e să fii pe teren, să cânte imnul și să ai tricoul naționalei pe tine? Sunt foarte mândră și recunoscătoare că sunt acolo. Vreau să dau totul pentru țară și pentru fetele care joacă alături de mine. Am vorbit de cel mai frumos moment al carierei. Cel mai dificil care a fost? Accidentarea din 2019. În momente ca acestea te gândești dacă să continui, dacă nu, ce să faci, de ce s-a întâmplat. Te întrebi dacă universul nu are cumva alt plan pentru tine.&nbsp; Cât ai stat pe margine? Aproape jumătate de an.&nbsp; Și primul meci, la revenire, cum a fost?&nbsp; Am fost mulțumită că puteam să fac din nou acest sport, să merg din nou pe teren.&nbsp; Ai zis mai demult într-un interviu „chiar dacă nu-mi iese antrenamentul câteodată, la meciuri dau 100%”. Cum se întâmplă asta?&nbsp; Nu știu, așa sunt construită. Și cred că sportivele care sunt profesioniste, așa trebuie să fie, să nu dea mai puțin decât 100%. Asta nu înseamnă că nu greșesc, înseamnă că încearcă să dea tot ce pot.

https://www.instagram.com/p/DBoScszigcI/?img_index=1 

Mai joci teqball? Câteodată, da, dar nu prea am timp. Și dacă am timp, încerc să mă odihnesc. Deci mai mult când suntem în vacanță sau când avem liber. Mai spuneai într-un interviu că hobby-urile tale sunt gătitul, cititul și învățatul. Să le luăm pe rând. Ce ai gătit ultima oară? Ce ai citit ultima oară? Și ce ai învățat ultima oară? Am făcut ultima dată cookies. Am citit ultima dată cartea Let Them. Și ce am învățat...&nbsp;noutăți despre viață și despre lumea în care trăim, despre ce se întâmplă în Europa, în America.&nbsp; Deci este corectă regula că o sportivă ar trebui să se gândească și la altceva în afară de fotbal? Da, sigur. Nu numai că nu se știe când ți se va încheia cariera, dar este să sănătos să te gândești la hobby-uri.&nbsp; Vreau să te mai întreb dacă ai un sfat pentru fetițele care ar vrea să se apuce de fotbal, dar poate n-au curaj. Deci dacă tu crezi că vrei să faci fotbal, nu înseamnă că nu o să înveți sau nu o să poți să faci și o facultatea pe lângă. O să fie greu, asta e clar, dar poți să faci chiar orice. Și dacă nu faci, o să regreti. Deci mai bine încerci și după zici că nu-mi mai place, decât să nu încerci. Acum sunteți micuțe și nici eu nu mă gândeam la 10 ani că pot primi bani din fotbal feminin. Dar sunt oportunități și o să ne dezvoltăm și mai mult.&nbsp; Cum ai vrea să fie recunoscută Erika în fotbal? Ca o jucătoare ambițioasă care ajută pe colegele pe teren.&nbsp;

Sâmbătă, Erika joacă pentru naționala României și toți sperăm la o calificare la Cupa Mondială. În aceeași grupă sunt Cipru și Moldova. În meciul tur cu Cipru am câștigat cu 4-0, iar partida cu Moldova s-a încheiat cu 1-0 pentru noi. Apoi se întoarce în Superliga Feminină, unde are de jucat cu&nbsp;Csíkszereda încă 6 etape până la finalul campionatului. Momentat, echipa din Miercurea Ciuc se află pe locul 2 în clasamentul din Play-Off, la 3 puncte de Farul Constanța. Se anunță o perioadă frumoasă pentru Erika. Și intensă. Mai ales că, orice s-ar întâmpla, nu dă mai puțin de 100%.&nbsp;

Despre drumul în fotbal, golul marcat cu Croația și lupta pentru titlu în Superliga Feminină

Erika Gered, componentă a echipei naționale: „Să nu-ți fie teamă să arăți cine ești!”

FAN ZONE

Mă numesc Mișan Marius Călin și sunt suporter al Universității de când mă știu.&nbsp; Am fost prima dată pe stadion împreună cu fratele meu, duși de către tatăl nostru. Bineînțeles, la vârsta aia mică alergam prin tribună, nu mai am momente pe care să le țin minte exact din vremea aia. Primele momente efectiv clare sunt din anul 1978, de la un derby pentru promovare între Universitatea Cluj și FC Baia Mare. Meci transmis prima dată în Liga 2 la televizor. Alea sunt primele momente pe care mi le aduc aminte foarte bine legate de susținerea mea pentru clubul Universitatea. Cum a început totul? Cu…CFR. Tatăl meu era mare susținător al Universității, iar eu, din spirit de frondă, cum erau tinerii în vremea respectivă, am hotărât că trebuie să țin cu CFR-ul ca să fiu împotriva tatălui meu. Dar n-a ținut ambiția asta și mi-am dat seama că Universitatea este exact ce trebuie să fie pentru orice clujean. Să ții cu Universitatea este un sentiment special.&nbsp;

Iar sentimentul ăsta special persistă indiferent de ligă. Am trăit în Liga 4, 3, 2 o&nbsp; dragoste imensă pentru Universitatea. Chiar câteodată mi-e dor de acele deplasări. Am fost în Divizia C în anul 2000 pe la Negrești-Oaș, pe la Lăpuș, foarte frumos. Și acum începând din 2016 am fost în Liga 4 pe sate, la Gilău, la Triteni, la Fizeșu Gherlii. Fabulos!&nbsp; Deci o atmosferă pe care, sincer, aș mai vrea să o trăiesc, cu riscul de a ajunge iarăși în aceeași divizie.

<h2 style="text-align:center;">E fantastic să fii lângă Universitatea pe un câmp și să bată vântul, să vezi cimitirul lângă stadion și să cânți pentru U.</h2>

Nu, astea nu le poți uita. Cineva spunea și avea mare dreptate că o casă ți-o mai schimbi. O mașină, iarăși, cumperi alta. O soție… s-ar putea câteodată să o mai schimbi. Dar echipa cu care ții de la început, aia rămâne pe viață.Viața mea de suporter are o regulă simplă: am știut întotdeauna că în zilele de sâmbătă sau duminică nu există program în familia Mișan. Inclusiv zilele de concediu se programează în funcție de U. Așa a fost mereu, încă din vremea studenției. Așa am ajuns să o duc pe viitoarea mea soție în septembrie la Constanța. Am zis „Ok, mergem la mare”. Normal că mi s-a răspuns „Bine, dar vara se merge la mare”, însă eram convins că în septembrie e cea mai bună vreme. Bineînțeles, au fost 10 zile de ploaie, dar am văzut Universitatea.

Cu fiica, în schimb, nu am fost pe stadion. Câteodată am pierdut momente cu ea, pentru că mergeam în deplasări. Apoi, în ultimii ani, o rugam să mergem și noi pe undeva, dar îmi zicea „Acum nu prea aș mai merge. Când voiam eu, tu erai plecat în deplasare.” Am neglijat de multe ori familia, dar ce să faci…Nu i-aș spune neapărat sacrificiu. La fel cum nu pot să spun că am făcut ceva pentru Universitatea. Nimeni nu poate să spună că a făcut ceva. Dacă am mers pe stadion sau am mers într-o deplasare, am făcut-o pentru plăcerea mea, am cântat, am scandat, am încurajat echipa și, dacă prin faptul că eu am fost acolo, am ajutat echipa, e ok, dar altceva nu am făcut pentru Universitatea. Sunt privilegiat că sunt suporter al Universității. Dacă la alte echipe, lumea își alege echipa pentru rezultate, noi suntem privilegiați, pentru că am fost aleși de Universitatea. Nu noi am ales Universitatea.

<h2 style="text-align:center;">Universitatea ne-a ales pe noi ca să o iubim.</h2>

Cum m-a ales? Probabil a știut că voi fi un tip loial, nu o voi trăda niciodată și o voi ajuta să meargă mai departe. Iar ea m-a ajutat pe mine învățându-mă corectitudinea. Plus că citind istoria ei am înțeles și am apreciat mult mai mult tot ce se întâmplă în țara noastră.&nbsp;Fotbalul, în general, m-a învățat despre camaraderie, despre prietenie, despre întrajutorare. Să știți că mi-a dat un sens bun vieții.Iar dacă aș putea să vorbesc cu mine cel de la începuturi, mi-aș spune să merg pe același drum și să fac exact ce am făcut. Mi-aș mai spune că Universitatea e pe mâini sigure și o vom lăsa celor care vin după noi să o ducă mai departe până în momentul Apocalipsei.

Superliga din Tribună este seria în care fotbalul este povestit de cei care îl trăiesc din tribune.&nbsp;Descoperă primul episod: <a href="https://www.superliga.ro/articole/superliga-din-tribuna-am-fost-pe-315-stadioane-dar-fc-arges-e-acasa-098216bf">„Am fost pe 315 stadioane, dar FC Argeș e acasă”.</a>

Episodul 3 din Superliga din Tribună urmărește experiența unui suporter al Universității Cluj

„E fantastic să fii pe un câmp, cu cimitirul lângă stadion, să bată vântul și să cânți pentru U ”

Lucian Lipovan

ÎNAPOI LA PRIMII PAȘI

În momentul accidentării, Dawa juca pentru naționala Camerunului în
preliminariile Mondialului. Accidentarea s-a petrecut pe 19 martie 2025. În
ciuda faptului că a terminat meciul pe teren, diagnosticul a fost cel pe care
niciun fotbalist nu vrea să îl audă: ruptură de ligament. Sezon încheiat și
mare parte din următorul pe bară, avea să fie „povestea” fundașului camerunez,
care a trecut prin cea mai mare provocare a carierei de până acum. 
La finalul sezonului în care s-a accidentat, Dawa a ieșit pentru a doua oară
campion cu FCSB, dar în actuala stagiune, fundașul a revenit abia când drumul
echipei sale spre play-out părea inevitabil, după un start slab în Superliga.
Ce a învățat în cele 10 luni petrecute departe de teren, cum a fost perioada de
recuperare și cine i-a fost alături aflăm mai jos. 
Bună, Joyskim. Mulțumim că vorbești cu noi. Voiam să te întreb dacă îți
amintești momentul accidentării? 
Bună. Da, îmi amintesc, a fost la echipa națională, în calificările pentru Cupa
Mondială, împotriva echipei Eswatini. A fost în repriza a doua, s-a întâmplat
așa, am încercat să recuperez mingea cu o ușoară placare, piciorul meu a făcut
o hiperextensie, dar în interior, a fost destul de rău, dar am jucat până la
sfârșitul meciului. După meci, am văzut că mi se umfla genunchiul, a doua zi,
mi-au spus că am un ligament rupt. 
 
Este cea mai gravă accidentare pe care ai suferit-o? 
Da, este cea mai gravă.
Deci, ai spus că ai continuat să joci după aceea. 
Da, pentru că în acel moment, eram încălzit. Nu am simțit nimic. Am simțit că
am ceva, dar nu ceva rău. Am continuat să joc timp de 30 de minute. Imediat
după meci, am văzut că era destul de rău.
Și când ai început să simți durerea reală a accidentării, cum a fost? 
Nu a fost rău, doar că senzația era diferită. Poți vedea cum ți se umflă
genunchiul, mișcarea ta este diferită. Câteva zile mai târziu, am început să
simt că e rău.
Cum te-ai simțit când ți-ai dat seama ce ți s-a întâmplat? Pentru că e o
accidentare gravă. 
Da, în acel moment, nu credeam, credeam că va merge bine, nu mi-am spus lucruri
de genul că e rău sau poate că mi se va opri cariera. Credeam doar că va fi
bine, de aceea am acceptat accidentarea.
Poate că ceea ce te-a indus în eroare a fost faptul că ai continuat să joci
după accidentare. 
Da, pentru că unii jucători, când au acest tip de accidentare, poate își induc
asta, nu se simt prea bine, poate înnebunesc. Dar eu, nu. Pur și simplu accept.
Îmi spun, va fi bine și voi reveni mai puternic.
Cum au fost primele zile pentru tine după accidentare? 
În prima zi, am rămas la echipa națională, nu mi-am revenit imediat. Am rămas
la echipa națională, am început să fac recuperare înainte de operație. A fost
în regulă, dar așteptam ca operația să treacă de această etapă.
A fost prima ta operație? 
Da.
Cum a fost pentru tine, ți-a fost frică? 
Puțin îți este frică, dar am avut un chirurg grozav, un doctor grozav, mi-a dat
încredere și mi-a spus că totul va fi bine. Era apropiat de mine.
Cum te-ai simțit imediat după operație? 
Primele zile au fost dificile din cauza durerii, noaptea, în care nu poți
dormi, dar am fost cu mama și m-a ajutat mult. A fost dificil în prima
săptămână, dar după aceea a fost bine.
Dacă ar fi să-ți clasifici durerea de la 1 la 10, cât de gravă a fost? 
Poate 8 sau 9, ceva de genul acesta. Prima săptămână, doar prima săptămână,
după aceea a fost bine.

<h2 style="text-align:center;">„Când ești cu mama, ești ca un copil,
chiar dacă ai 30 de ani” </h2>
Ți-a fost greu să-ți lași durerea să se arate? Pentru că, atât ca fotbalist,
cât și ca bărbat, e mai greu să fii vulnerabil, nu? 
Da. Cum am spus, am fost cu mama. Când ești cu mama ta, ești ca un copil, chiar
dacă te doare, îi spui că te doare, poate că în unele zile e rău pentru tine,
nu ești în dispoziție. De aceea m-a ajutat mama, pentru că am ales persoana
potrivită. Pot fi cu soția mea sau cu copilul meu, dar am ales să rămân cu mama
mea pentru că poți fi copil cu mama ta. Chiar dacă ai 30 de ani, tot un copil
ești.
Care a fost, în opinia ta, cel mai greu moment al recuperării tale? 
Cel mai greu moment, cred, este recuperarea, pentru că te întrebi dacă te vei
întoarce ca înainte, îți pui prea multe întrebări. Cred că e vorba de
recuperarea de acolo.
A fost vorba de a învăța să mergi din nou? 
Da, totul. Trebuie să mergi, să alergi, să faci mișcare, totul e dificil, știi?
Dar pas cu pas, totul revine la normal.
Ai avut nevoie de ajutor în timp ce mergeai după operație? 
Da, cu cârje. Timp de două sau trei săptămâni, am stat cu cârje. dar după, a
fost bine.
Cum e pentru un fotbalist să aibă nevoie de ajutor ca să meargă? 
E dificil, pentru că, știi, ca fotbaliști, avem un ego, deci, chiar și pentru
bărbați, e dificil să aibă ajutor, dar devii umil când ceri ajutor și tot ce
trebuie.
Cum e să te întorci la fotbal după o astfel de accidentare? 
E dificil, pentru că trebuie să-ți recapeți vechiul nivel, trebuie să muncești
din greu, foarte mult, în fiecare zi. Este nevoie de timp, dar, în cele din
urmă, vei reuși.

<h2 style="text-align:center;">„Aveam și posibile transferuri. Dar
totul s-a oprit” </h2>
Acest tip de accidentare este una de lungă durată și afectează și mentalul.
Cum te-a afectat mental această accidentare? 
Mental, mi-am pus prea multe întrebări, dacă mă pot întoarce mai puternic decât
înainte. Aveam și posibile transferuri, am vrut să merg la un club mare, dar
totul s-a oprit. Trebuie să te concentrezi și să faci tot posibilul să revii
mai puternic.
Ai simțit nevoia de ajutor? 
Ambele. Profesional și familie, e important să apelezi la un profesionist dacă
nu poți singur.
Care au fost cele mai presante gânduri? 
Mi-am spus că vreau să fiu mai bun decât înainte, trebuie mai multă disciplină,
mai multă muncă, mai mult timp la sală. Știu că va fi dificil, dar pot să o
fac.
Câte ore petreci la sală? 
Trei-patru ore pe zi. 
Ai spus că mama ta a fost cu tine în timpul operației. Cum a reacționat după
accidentarea aceea? Pentru că o mamă, când copilul ei nu este bine... 
Era puțin tristă. Dar avea prea multă încredere în sine. E o persoană pozitivă.
Așa că mi-a spus în fiecare zi că vei fi bine, că te vei întoarce mai puternic.
Ești fiul meu, etc. Știi, mamele, ele sunt mereu pozitive cu copiii lor. Deci
ea e așa.
Îți amintești care a fost prima sesiune de antrenament? Prima după
accidentare. Cum a fost pentru tine? 
Da, am fost foarte fericit. Am fost foarte fericit să mă alătur echipei. Am
așteptat asta mult timp, luni întregi. Așa că am fost foarte fericit și
încântat să încep.
Ți-a fost frică atunci când ai început antrenamentul? 
La început, da, puțin. Ca o mișcare, știi. Pentru că genunchiul tău nu mai este
stabil ca înainte. Deci trebuie să revii la această mișcare de la început. Dar
pas cu pas, antrenament după antrenament, senzația a devenit foarte bună.
Ai fost titular la FCSB. Cum a fost pentru tine să urmărești meciurile de la
televizor, din tribune, fiind departe? 
A fost dificil. Pentru că vrei să joci. Și știi că în sezonul ăsta nu facem un
sezon grozav. Și când mi-am văzut echipa, au avut un moment dificil, am vrut să
ajut echipa, dar nu am putut pentru că eram accidentat. Așa că mi-am spus,
muncește din greu și vei reveni să ajuți, să-i ajuți.
Te-a făcut să vrei să te întorci mai puternic și să ajuți echipa? 
Nu, m-am concentrat pe recuperare pentru că nu puteam grăbi procesul, pentru că
corpul meu trebuie să se recupereze. Ei bine. Așa că mi-am luat timp. Eram
încântat să mă întorc repede, dar nu a fost bine pentru corpul meu, așa că
mi-am luat timp și acum sunt aici.
De asemenea, este important să nu grăbim procesul de recuperare, nu? 
Exact, da. Deoarece acest tip de accidentare este periculoasă, se poate
întâmpla din nou. Deci trebuie să fii atent.
Și, de asemenea, în această perioadă, în același timp, echipa națională a
ratat și ea calificarea la Cupa Mondială. Deci a fost de două ori mai rău
pentru tine, nu-i așa? 
Exact. Pentru club și echipa națională a fost dificil. Am văzut fiecare meci și
am fost dezamăgit pentru că obiectivul meu era să joc la Cupa Mondială. Așa că
trebuie să aștept următorul turneu.
Cine au fost oamenii care au fost cu tine în acea perioadă, în afară de
familia ta, desigur? 
Doar familia mea. Familia mea și câțiva prieteni, nu mulți oameni.

<h2 style="text-align:center;">„La revenirea pe teren am fost ca un
copil!” </h2>
Spune-mi, te rog, cum e să te încălzești pe margine, știind că ești pe cale
să te întorci pe teren? Cum e sentimentul ăsta? 
Sentimentul este uimitor, pentru că aștepți acest fel de sentiment luni de zile
și luni, știi? Aștepți, aștepți, aștepți. Și când ești pe margine, ești
încântat să intri pe teren. Deci da, sentimentul este uimitor.
Cum a fost primul meci pentru tine după accidentare? Cel împotriva
Argeșului, primul meci oficial, pentru că ai jucat și în amicalul la Antalya. 
Eram entuziasmat, eram entuziasmat. Am făcut totul, cred că am făcut un joc
grozav. Așteptam acest meci de mult timp, de aceea am fost entuziasmat când am
știut că voi fi la nivelul primei echipe. Deci da, a fost ca un copil, știi? Ca
primul meci pe care îl joci.
Asta voiam să întreb. Ce ai simțit când ai pășit din nou pe teren, știind că
vei fi acolo și că vei juca din nou? 
Mi-am spus, în sfârșit, știi? Ăsta e cuvântul, în sfârșit. Sunt aici și trebuie
să revin la nivelul meu și să le arăt de ce am așteptat toate aceste luni,
știi?
În timp ce jucai, ai simțit vreodată teama că ți se va întâmpla din nou? 
Da, chiar și când mă antrenez, chiar și când fac niște exerciții la sală, pe
teren. Acum, când ai o astfel de accidentare, ți-e frică că se va întâmpla din
nou, știi? Deci e în mintea mea, dar nu prea mult, știi? Pentru că dacă pui
prea multe în minte, se pot întâmpla. Deci, doar să fii atent.
Și având în vedere asta, poate ți-e frică de niște dueluri sau poate de
niște contacte? 
Nu, nu, nu. Pentru că sunt un fundaș și stilul meu de joc este foarte agresiv
și deposedez destul de mult, așa că nu mă pot teme să merg la un duel. Deci nu
ar fi bun pentru apărare, știi? Deci nu, nu mă mai tem de asta.
Se spune că după accidentări grave niciun fotbalist nu mai revine așa cum
era înainte. Crezi că este adevărat? 
Da. Se spune că nu vei mai avea sentimentul de dinainte, dar poți avea un
sentiment nou, știi? Mai bine decât înainte, dar nu la fel, știi? E adevărat.
Asta e adevărat.
Cum te-ai descrie în câteva cuvinte după această accidentare? 
Mentalitatea mea a devenit mai puternică și munca mea la fel. Muncesc mai mult
decât înainte, mă concentrez mai mult pe mine, sunt atent la unele detalii.
Poate că nu făceam asta în trecut, știi? Îmi place să mă concentrez mai mult pe
munca mea.
Dacă ai putea să te întorci în timp, în acel meci, ai schimba ceva? 
Nu știu, pentru că s-a întâmplat așa, știi? Poate te-ai odihni bine, pentru că
îmi amintesc de meciul ăsta în care am călătorit. Eu am călătorit așa România,
Camerun, Africa de Sud. A fost o călătorie lungă. Poate mi-am spus că și corpul
meu e obosit. Poate ca să mă recuperez mai bine decât înainte.
Crezi că ai fi putut face ceva pentru a evita accidentarea? 
Nu, pentru că eu fac totul. Fac totul bine, așa că s-a întâmplat așa. Face
parte din călătoria fotbalistului, știi? Mi se poate întâmpla mie, i se poate
întâmpla oricui. Poți să-l vezi pe Mihai (n.r. Lixandru), a avut la fel și în
echipa națională. Li se poate întâmpla oricui, deci nu te poți schimba. Poate e
planul lui Dumnezeu, știi? 
Da, am vorbit și cu Mihai, am făcut același interviu cu el și a fost pozitiv în
legătură cu experiența, pentru că trebuie să înveți din orice îți iese în cale.

<h2 style="text-align:center;">„Încercăm să terminăm bine sezonul” </h2>
Ți-ai revenit după accidentare și echipa ta, pentru prima dată în istoria
sa, juca în play-out. Cum a fost pentru tine, știind că după două titluri, două
sezoane cu titluri, asta se întâmplă? 
Eu sunt un câștigător, știi? Când ai câștigat două titluri la rând, vrei să
câștigi încă unul. Cum am spus, am început sezonul prost și acum încercăm să
terminăm bine, dar obiectivul era să câștigăm din nou titlul și nu am reușit,
așa că e puțină frustrare. Dar s-a întâmplat și acumulăm experiență, știi?
Poate că trebuie să ne pregătim pentru următorul sezon, ca să fim mai buni la
începutul sezonului, până atunci.
Lasă-ne un mesaj pentru alți jucători care s-ar putea confrunta cu o astfel
de accidentare. Ce crezi că ar trebui să știe? 
Fii pozitiv, ai o mentalitate bună, nu te concentra pe accidentare, ci pe
corpul tău. Când ai această accidentare, trebuie să-ți înveți corpul. Îmi învăț
mai bine corpul când am această accidentare. Poate că dacă nu mă accidentez
așa, nu știu ce se va întâmpla cu corpul meu în viitor. Așa că trebuie să-ți
înveți corpul, să fii pozitiv, să muncești din greu și pur și simplu să rămâi
pozitiv și să-ți pui în minte că totul va fi bine. Cred că este cel mai
important lucru.

Episodul cu numărul cinci al seriei îl are protagonist pe Joyskim Dawa, fotbalist care s-a accidentat în luna martie a anului 2025, revenind pe teren abia în ianuarie 2026.

superliga 2026

Fotbal

sâmbătă 25 aprilie

duminică 26 aprilie

luni 27 aprilie

vineri 24 aprilie