CFR Cluj

FC Argeș

Stadionul Orășenesc Mioveni

FC Universitatea Cluj

Dinamo București

Stadionul Arcul de Triumf

FC Rapid București

Universitatea Craiova

Stadionul „Ion Oblemenco”

UTA Arad

Oțelul Galați

Stadionul Oțelul

Unirea Slobozia

FK Csikszereda

Stadionul Municipal Miercurea Ciuc

AFC Hermannstadt

Petrolul Ploiești

Stadionul Ilie Oană

Metaloglobus

FC Botoșani

Stadion "Municipal" Botoșani

FCSB

FC Farul Constanța

Stadionul Central Ovidiu

Levente Balint

INTERVIU

Alin Roman este unul din cei mai buni jucători ai acestui sezon, din Superliga. Cât de importantă este contribuția sa la traseu solid al UTA-ei din acest sezon este indicat și de faptul că la ora actuală mijlocașul ofensiv de 32 de ani este cel mai bun pasator din Superliga, cu 13 assist-uri. Roman a fost unul din cei mai buni jucători din generația sa, dar cariera sa a însemnat la un&nbsp; moment dat o stagnare la nivel inferior, în Austria. Timișoreanul s-a ambiționat însă să-și demonstreze valoarea. A revenit în Superliga, acolo unde impresionează prin reușite și seriozitate.

- De-a lungul vremii, o serie de jucători au evoluat atât la Timișoara, cât și la Arad. Tu, acum, ești un timișorean foarte iubit la Arad! Ai pornit spre fotbalul mare printr-o generație foarte promițătoare, cea de la LPS Banatul. Ce îți aduci aminte de acea echipă? - Îmi aduc aminte cu mare drag de tot ce s-a întâmplat pe acolo până la 16 ani. Apoi am tot fost împrumutați, eram fotbaliști de perspectivă, despre care se spera că se vor lua mulți bani. De aceea până la 21 de ani am fost legitimat la mai multe formații. În rest, îmi amintesc cu drag, cum am zis, de tot, de cum ne-a crescut Cristi Petcu. Din punctul meu de vedere, el este cel mai bun antrenor, pentru acel ciclu care ne-a dus pe noi până la 16 ani. În rest, nu a antrenat la seniori, nu pot să-mi dau cu părerea, deși cred că ar putea să o facă. Pentru a crește generații, cred că este cel mai bun din țară. A și dovedit asta de multe ori. El ne-a creat. Nu eram chiar toți timișoreni, eram mulți și din împrejurimi. Ne-a făcut o echipă nu bună, ci foarte bună. Dacă am fi avut continuitate mai mare la seniori, sunt convins că ajungeam mai mulți la echipe importante.- Poate nici contextul Timișoarei fotbalistice nu v-a ajutat. Tocmai se destrăma Politehnica din era BkP…- Da, posibil. Nu știu ce colaborare avea LPS Banatul sau Avicola Buziaș (clubul la care a trecut de la LPS-n.n. ) cu Poli. Posibil să fi avut o continuitate acolo. Dar, nu a fost să fie. S-au pierdut câțiva jucători… Țin legătura cu ei. - Singurul care a ajuns la nivel foarte bun este Steliano Filip. Care jucător din acea generație ar fi meritat mai mult? - Sunt mulți… Aș zice de Cosovanu, Trițoiu, Birău, Anițoiu… Chiar și Vaștag, dacă avea mai mare grijă de cariera lui. El a și făcut pasul spre prima ligă, a și jucat parcă un sezon întreg la Viitorul. Dobrosavlevici a reușit să ajungă în prima divizie. Eu sunt convins că din nucleul de bază, șapte-opt jucători puteau să atingă un nivel înalt. Am avut performanțe la acel nivel, am ajuns la nivel european, la Paris, prin Cupa Danone. Am ajuns pe locul 2, cred…

"Parcă nu mai aveam nici susținere… "- Ai umblat la multe cluburi, ai jucat în străinătate. Cum de s-a derulat cariera ta în acest fel? Uite, ai niște calități pe care lumea ți le apreciază acum… - La mine este foarte simplu. Am mai spus, am avut niște probleme de sănătate. Trăgeam de mine, dar aveam probleme cu spatele și nu mă regăseam, nu mă puteam antrena. Au fost momente când nu mi-au ieșit pașii nici mie. Tot împrumutat… Eram într-un picaj, mai ales după perioada de la Dinamo. Am debutat atunci în prima ligă, dar nu știu ce s-a întâmplat. De-acolo a început impasul. Nu mă mai regăseam. După ce s-a încheiat contractul cu Avicola Buziaș, parcă nu mai aveam nici susținere. Am ieșit de sub regula UNDER, nu am beneficiat prea mult de ea. Nu eram un jucător interesant, nu prea dovedisem multe, nu aveam cine să mă ajute. Am luat decizia de a mă lăsa de fotbal într-un fel. Aveam 22 de ani, am plecat în Austria. Am ajuns în liga a șaptea printr-o conjunctură, prin intermediul unor prieteni.

Roman, Alin

"Mergeam 50 de kilometri pe zi cu bicicleta "- Cum a fost acolo? - Eram obișnuit cu antrenamentele zilnice. Eram plătit să joc fotbal, dar era nivelul foarte scăzut. Antrenamentele erau maxim de trei ori pe zi. Am început să mă pregătesc, parcă era un vis urât. Am zis că trebuie să fac ceva, eram încă tânăr. Chiar Cristi Petcu mi-a dat un sfat foarte bun. Mi-a zis să fac un exercițiu de imaginație, să mă gândesc cum ar fi să ajung la 30 de ani și să-mi dau seama că am dat cu piciorul la tot. El m-a resuscitat prin niște cuvinte simple. Am stat cinci ani în Austria, din care patru sezoane în liga a doua. La liga a șaptea nu făceam antrenamente multe. Mi-am luat o bicicletă și mergeam zilnic cu ea cam 50 de kilometri. Apoi am făcut pasul la profesioniști în Liga 2. - Ce te-a determinat să revii în România? - Bănuiesc că doreai, vorba aceea, să arăți că nu ți-ai spus ultimul cuvânt. Am vrut totuși să fiu cunoscut în Superliga. Am muncit destul de mult, știam că am tot ce trebuie pentru a juca la prima ligă. A trebuit probabil să trec prin anumite etape… "Adrian Mihalcea și staff-ul îmi oferă liniștea de care am nevoie" - Se poate spune că anul acesta de la UTA este cel mai bun sezon la seniori? - Da, având în vedere locul din clasament și felul în care jucăm… Am avut statistici foarte bune și în primul an când am promovat cu Leo Grozavu la Politehnica Iași, pentru un mijlocaș de creație. Acum mă simt foarte bine, sunt acasă, am familia la Arad. antrenorul Adrian Mihalcea și staff-ul îmi oferă liniștea și încrederea de care am nevoie.- Cât a contat aportul lui Adrian Mihalcea în parcursul tău? Cum îl vezi ca antrenor? Am impresia că este și un bun motivator.- Da, simte foarte bine jucătorii și de-asta zic că m-a citit foarte bine. De aceea îmi oferă liniștea de care am nevoie să pot da randamentul de care și el și echipa au nevoie. Este un antrenor foarte bun, într-o continuă creștere. M-a ajutat mult, se vede și prin realizările mele din acest campionat.- Păstrând proporțiile, cariera ta se aseamănă cu cea a celebrului Jamie Vardy, ai făcut ascensiunea spre fotbalul mare mai târziu. Luând în calcul experiența și alegerile tale din anumite momente, ce l-ai sfătui pe un tânăr jucător? Cum să-și gestioneze cariera? Ce i-ai spune să-l motivezi ca să vadă în tine un exemplu?- Nu sunt cel mai bun motivator… Îmi place să-i cresc, am lângă mine jucători din academie, mă-nțeleg bine cu ei. Fiind aici cu ei la UTA, cu mulți fotbaliști proveniți din academie, este de-ajuns că sunt lângă ei și văd programul meu sau al lui Ovidiu Popescu, al lui Costache (plecat la începutul lunii martie de la UTA-n.n. ) , un fotbalist foarte serios. Prin ce văd că fac, că vin cu o oră înainte, că stau la recuperare, la masaj, prin modul în care îmi fac treaba îi pot ajuta. De asta ai nevoie, nimic mai mult, să respecți programul și modul de antrenament. Este simplu. Când este fotbal, este fotbal. Când ai plecat de aici, este viața normală pe care fiecare o are. Sunt lucruri aproape mecanice, cotidiene. Trebuie să ai o alimentație corectă, să știi ce mănânci înainte și după antrenament. Cred că să mă vadă jucând constant la 28-29 de ani și mai târziu, cu randamentul oferit, după problemele prin care am trecut, cred că este cel mai bun exemplu.&nbsp; "Nu există un vis mai mare decât cel de a juca la națională" - Primești foarte multe aprecieri de la oameni din lumea fotbalului. Aș aminti faptul că ești lăudat constant de Mihai Stoica, de la FCSB. Merg mai departe și, luând în calcul recenta convocare a colegului Marius Coman la echipa națională, te-aș întreba dacă mai crezi în șansa ta de a auzi măcar o dată imnul, ca jucător, la un meci al României? - Este visul meu, de când m-am apucat de fotbal. Aș fi cel mai fericit să fiu chemat la națională, pentru asta m-am apucat de acest sport. Era superbă senzația când venea naționala României la Timișoara și cânta tot stadionul. Când te apuci de fotbal, te apuci din plăcere și dragoste, nu te gândești la lucrurile materiale. Și asta nu dispare. Nu cred că există un vis mai mare în fotbal decât cel de a juca la echipa națională. Nu renunț, am să muncesc în continuare pentru asta. Este clar că e greu, știu ce jucători sunt pe acest post și îi respect. Pe mulți îi știu și personal. I-am mulțumit mereu dlui Stoica pentru aprecieri, au fost și alți oameni din fotbal care m-au apreciat sau foști fotbaliști. Vreau să le mulțumesc fiindcă în cele din urmă îmi apreciază munca.

Alin Roman, unul din cei mai apreciați jucători din Superliga actuală, despre carieră, UTA și România

"Nu renunț la visul de a juca la echipa națională"

JUCĂTORUL ETAPEI

„Nu aș putea fi mai fericit de atât”. Cuvintele lui Jovo Lukic, de la finalul partidei Universitatea Cluj - Universitatea Craiova 4-0, în care a marcat de două ori, exprimă cel mai bine starea de spirit a atacantului bosniac. Și perioada formidabilă pe care o traversează. Ardelenii au rămas lideri solitari în Superliga, cu 3 puncte peste alb-albaștri, iar fostul vârf al oltenilor și-a consolidat locul 1 în topul golgheterilor. A înscris în premieră împotriva echipei la care a evoluat în sezonul trecut și și-a dus totalul stagional la 18, cu trei reușite peste principalul său urmăritor, rapidistul Alex Dobre.

Lukic, Jovo

„Se vede munca din spate. Jucătorii (nou-veniți - n.r.) s-au adaptat foarte bine la noi, inclusiv în relațiile umane”, a explicat tehnicianul ”Șepcilor roșii”, Cristiano Bergodi. Italianul a venit pe parcurs, înlocuindu-l pe Ioan Ovidiu Sabău, și acum e aproape să ducă gruparea de pe Someș către un triumf istoric. Cumva, e și povestea lui Lukic, care a avut un an dezamăgitor în Bănie, pentru a se redescoperi la Cluj. Nu consideră însă că această dublă este o revanșă. „Nu sunt o persoană răzbunătoare, nu e vorba de răzbunare. Nu mă interesează împotriva cui joc, important e să o fac și să câștige echipa”, a explicat fotbalistul de 27 de ani, care visează și la o convocare în naționala Bosniei, calificată la Cupa Mondială în dauna Italiei. Și după ce a depășit România în preliminarii. Într-un sezon și într-un an în care se pare că toate îi merg din plin, nimic nu ar mai fi o surpriză în ceea ce-l privește pe Lukic.

Dubla lui Jovo Lukic în duelul primelor clasate a făcut din atacantul Universității Cluj vedeta rundei în Superliga

Golgheterul liderului și al campionatului este jucătorul etapei a patra din play-off/play-out

Ana-Maria Popescu

ANALIZĂ

Victoria clară a „șepcilor roșii” a adus un avans de trei
puncte echipei lui Cristiano Bergodi, care pare acum favorită la câștigarea
titlului în Superliga României, în timp ce celelalte două partide din play-off
s-au încheiat la egalitate. În play-out avem schimbare de antrenor, iar lupta
pentru prima poziție se dă în continuare între UTA și FCSB.&nbsp;
A fost o etapă în care s-au înregistrat patru victorii ale
formațiilor gazde, două remize și un singur meci în care nu s-a marcat niciun
gol. Așadar, cu ce rămânem după etapa a patra din
play-off/play-out?

<h2>Cristiano Bergodi le-a
dat șah oltenilor&nbsp; 
</h2>Meciul dintre cele două Universități era, de departe, cel
mai așteptat al etapei, asta în contextul în care cele două ocupau primele două
poziții în clasament, la egalitate de puncte. Așadar, meciul avea o miză
uriașă, iar în tabăra gazdelor existau câteva nume care aveau și ceva de
demonstrat în fața oltenilor. U Cluj a deschis scorul prin surpriza Sanojev, în
minutul 15, iar apoi, cinci minute mai târziu, a venit faza care avea să
schimbe complet dinamica jocului. Etim a văzut cartonașul roșu direct, iar
pentru Craiova a început goana în încercarea de a suplini omul lipsă.
Plecat din Bănie în vara anului trecut, Lukic a lovit de
două ori în poarta lui Laurențiu Popescu, tot atâtea câte a marcat și în total în
tricoul Craiovei, pe final de primă repriză și la puțin timp după startul celei
de-a doua părți. Tabela a fost închisă tot de un fost jucător al oltenilor,
Nistor. Trei puncte avans pentru echipa lui Bergodi și încă o confirmare a
muncii spectaculoase pe care italianul o face pe banca Clujului.
Pentru a accentua impactul italianului asupra „studenților”,
conform clasamentului ultimelor 21 de etape din Superligă, adică exact din
momentul venirii lui Bergodi, publicat de Liviu Manolache, U Cluj conduce cu 52
de puncte, urmată fiind de CFR cu 44 puncte și Universitatea Craiova cu 39
puncte, iar sezonul lui U Cluj se anunță a fi unul cu totul special.

<h2>Remiză în Gruia, dar
Dinamo dă semne de revenire</h2>
Înfrângerea cu U Cluj din derby, de la jumătatea lunii
martie, pare că a destabilizat-o pe CFR Cluj, care a mai câștigat o singură
dată de atunci. De cealaltă parte, Dinamo nu a mai câștigat de șapte etape, dar
după cinci înfrângeri la rând a legat și două remize, ambele cu același scor,
1-1. În Gruia, Pop a deschis scorul pentru „câini”, iar Sinyan a egalat la
singurul șut pe poartă al gazdelor. Oaspeții au mai pus probleme echipei lui
Pancu, fără să reușească însă să transforme ocaziile avute, însă dau semne de
revenire și ne putem aștepta la un final de sezon pozitiv pentru formația lui
Kopic.

<h2>Mehmet Topal „l-a
trezit” Rareș Pop </h2>
Un singur gol și un assist avea Rareș Pop la Petrolul de când
a făcut trecerea de la Rapid. Tânărul jucător nu a reușit să se adapteze așa
bine sub comanda lui Eugen Neagoe, dar totul s-a schimbat pentru el odată cu
venirea lui Mehmet Topal, care are două victorii în două meciuri. În deplasarea
de la Slobozia, Albu a deschis scorul pentru gazde, care au rămas în
inferioritate din minutul 17. Abia în minutul 65 au egalat ploieștenii, la
șutul din afara careului al lui Rareș Pop, apoi Grozav a adus victoria, 20 de
minute mai târziu. Al doilea meci consecutiv cu gol marcat pentru Pop, iar
Petrolul are un singur punct în spatele formațiilor care se află deasupra locurilor
de baraj.

Pop, Rareș

<h2>Ianis Zicu out, Flavius
Stoican in</h2>
Farul a ajuns la a doua înfrângere consecutivă fără gol
marcat, 0-1 pe terenul lui Hermannstadt, după ce etapa trecută a pierdut la fel
acasă cu Unirea Slobozia. Au fost trei meciuri la rând fără victorie pentru
constănțeni, care au câștigat un singur meci din ultimele șapte jucate. Astfel,
după meciul de la Sibiu, Ianis Zicu și-a anunțat demisia chiar la flash interviu,
iar formația de la Ovidiu i-a găsit deja înlocuitor, pe Flavius Stoican.

<h2>Mirel Rădoi și o
victorie rezolvată în prima repriză </h2>
&nbsp;FCSB a pierdut în etapa trecută pe terenul lui Botoșani,
echipă cu care s-a tot împiedicat în ultimele întâlniri, dar formația lui Mirel
Rădoi și-a revenit sâmbătă, în fața Oțelului. Antrenorul l-a readus pe Ștefan
Târnovanu în poartă, iar pentru regula U21 a optat să-l titularizeze pe Stoian,
iar deciziile antrenorului s-au arătat mai mult decât inspirate. Campioana de
anul trecut a intrat cu 4-0 la pauza meciului de pe Arena Națională, după
reușitele lui Tănase, Mihai Popescu, Olaru și Stoian, acesta fiind și scorul final.
A doua victorie pentru Rădoi de la revenire, iar FCSB rămâne la un punct în spatele
UTA-ei în cursa pentru primul loc din play-out.

„U” Cluj s-a distanțat în fruntea clasamentului din play-off după meciul de luni seară, în timp ce în play-out distanța dintre primele două clasate rămâne de un singur punct.

Cu ce rămânem după etapa a patra din play-off/play-out

Lucian Lipovan

Andreea Cio

FAN ZONE

Mă numesc Mișan Marius Călin și sunt suporter al Universității de când mă știu.&nbsp; Am fost prima dată pe stadion împreună cu fratele meu, duși de către tatăl nostru. Bineînțeles, la vârsta aia mică alergam prin tribună, nu mai am momente pe care să le țin minte exact din vremea aia. Primele momente efectiv clare sunt din anul 1978, de la un derby pentru promovare între Universitatea Cluj și FC Baia Mare. Meci transmis prima dată în Liga 2 la televizor. Alea sunt primele momente pe care mi le aduc aminte foarte bine legate de susținerea mea pentru clubul Universitatea. Cum a început totul? Cu…CFR. Tatăl meu era mare susținător al Universității, iar eu, din spirit de frondă, cum erau tinerii în vremea respectivă, am hotărât că trebuie să țin cu CFR-ul ca să fiu împotriva tatălui meu. Dar n-a ținut ambiția asta și mi-am dat seama că Universitatea este exact ce trebuie să fie pentru orice clujean. Să ții cu Universitatea este un sentiment special.&nbsp;

Iar sentimentul ăsta special persistă indiferent de ligă. Am trăit în Liga 4, 3, 2 o&nbsp; dragoste imensă pentru Universitatea. Chiar câteodată mi-e dor de acele deplasări. Am fost în Divizia C în anul 2000 pe la Negrești-Oaș, pe la Lăpuș, foarte frumos. Și acum începând din 2016 am fost în Liga 4 pe sate, la Gilău, la Triteni, la Fizeșu Gherlii. Fabulos!&nbsp; Deci o atmosferă pe care, sincer, aș mai vrea să o trăiesc, cu riscul de a ajunge iarăși în aceeași divizie.

<h2 style="text-align:center;">E fantastic să fii lângă Universitatea pe un câmp și să bată vântul, să vezi cimitirul lângă stadion și să cânți pentru U.</h2>

Nu, astea nu le poți uita. Cineva spunea și avea mare dreptate că o casă ți-o mai schimbi. O mașină, iarăși, cumperi alta. O soție… s-ar putea câteodată să o mai schimbi. Dar echipa cu care ții de la început, aia rămâne pe viață.Viața mea de suporter are o regulă simplă: am știut întotdeauna că în zilele de sâmbătă sau duminică nu există program în familia Mișan. Inclusiv zilele de concediu se programează în funcție de U. Așa a fost mereu, încă din vremea studenției. Așa am ajuns să o duc pe viitoarea mea soție în septembrie la Constanța. Am zis „Ok, mergem la mare”. Normal că mi s-a răspuns „Bine, dar vara se merge la mare”, însă eram convins că în septembrie e cea mai bună vreme. Bineînțeles, au fost 10 zile de ploaie, dar am văzut Universitatea.

Cu fiica, în schimb, nu am fost pe stadion. Câteodată am pierdut momente cu ea, pentru că mergeam în deplasări. Apoi, în ultimii ani, o rugam să mergem și noi pe undeva, dar îmi zicea „Acum nu prea aș mai merge. Când voiam eu, tu erai plecat în deplasare.” Am neglijat de multe ori familia, dar ce să faci…Nu i-aș spune neapărat sacrificiu. La fel cum nu pot să spun că am făcut ceva pentru Universitatea. Nimeni nu poate să spună că a făcut ceva. Dacă am mers pe stadion sau am mers într-o deplasare, am făcut-o pentru plăcerea mea, am cântat, am scandat, am încurajat echipa și, dacă prin faptul că eu am fost acolo, am ajutat echipa, e ok, dar altceva nu am făcut pentru Universitatea. Sunt privilegiat că sunt suporter al Universității. Dacă la alte echipe, lumea își alege echipa pentru rezultate, noi suntem privilegiați, pentru că am fost aleși de Universitatea. Nu noi am ales Universitatea.

<h2 style="text-align:center;">Universitatea ne-a ales pe noi ca să o iubim.</h2>

Cum m-a ales? Probabil a știut că voi fi un tip loial, nu o voi trăda niciodată și o voi ajuta să meargă mai departe. Iar ea m-a ajutat pe mine învățându-mă corectitudinea. Plus că citind istoria ei am înțeles și am apreciat mult mai mult tot ce se întâmplă în țara noastră.&nbsp;Fotbalul, în general, m-a învățat despre camaraderie, despre prietenie, despre întrajutorare. Să știți că mi-a dat un sens bun vieții.Iar dacă aș putea să vorbesc cu mine cel de la începuturi, mi-aș spune să merg pe același drum și să fac exact ce am făcut. Mi-aș mai spune că Universitatea e pe mâini sigure și o vom lăsa celor care vin după noi să o ducă mai departe până în momentul Apocalipsei.

Superliga din Tribună este seria în care fotbalul este povestit de cei care îl trăiesc din tribune.&nbsp;Descoperă primul episod: <a href="https://www.superliga.ro/articole/superliga-din-tribuna-am-fost-pe-315-stadioane-dar-fc-arges-e-acasa-098216bf">„Am fost pe 315 stadioane, dar FC Argeș e acasă”.</a>

Episodul 3 din Superliga din Tribună urmărește experiența unui suporter al Universității Cluj

„E fantastic să fii pe un câmp, cu cimitirul lângă stadion, să bată vântul și să cânți pentru U ”

Meciul de fotbal dintre U Cluj si Universitatea Craiova in Superliga Nationala, la stadionul Cluj Arena, din Cluj-Napoca, 13 aprilie 2026. © Action Foto / Simion Sebastian Tataru. Unauthorized use is prohibited. All rights reserved.

CRONICĂ

Victorie categorică a liderului, înlesnită și de eliminarea lui Etim, în minutul 20. A fost o demonstrație de fotbal de calitate, pragmatism și inspirație. Alb-negrii visează tot mai frumos!

CLUJENII AU PROFITAT LA MAXIMUM DE FIECARE ȘANSĂ Cât de volatil este un asemenea derby a fost arătat de derularea primei părți. Oltenii au început în trombă, părând să fie sub controlul meciului. A fost însă o amăgire, căci alb-negrii au replicat la fiecare șansă ivită. Semnalul a fost dat de ocazia lui Cristea, din minutul 14, stoperul reluând cu capul din careul mic, peste poartă. După un minut, clujenii au punctat. El Sawy, aflat într-o mare poftă de joc, a creat o frumoasă acțiune pe stânga și l-a servit pe Stanojev în opt metri. Sârbul a punctat pentru 1-0. Alb-albaștrii au fost aproape de 1-1 în minutul 19, dar Cicâldău a șutat neașteptat de slab, în afara porții, din 12 metri. Apoi, a venit momentul esențial. În minutul 20, Etim a avut un atac dur asupra lui Mikanovic, absolut inutil, și a primit automat cartonașul roșu. Craiova nu s-a stins, ba chiar a avut momente de presiune asupra careului ardelenilor. Însă, în afara unui șut al lui El Hamlawi de la 30 de metri, prins ușor de Gertmonas în minutul 38, nu au avut nimic esențial. Amfitrionii și-au maximizat oportunitățile, cu sânge rece. Iar în minutul 45, Stanojev a devenit servant pentru Lukic, cu o pasă care l-a lăsat singur pe contraatac pe înaintașul bosniac. Un lob peste Popescu a dus scorul la 2-0, după o repriză cu o derulare de vis pentru gazde.

LUKIC A ÎNCHIS MECIUL DUPĂ PAUZĂ Spre onoarea ei, Universitatea Craiova nu a cedat și a încercat, deși era extrem de greu în condițiile date, să relanseze partida. Iar în minutul 49, Gertmonas a intervenit bine la șutul din opt metri expediat de Ștefan. Orice speranță, cât de mică ar fi fost, a fost însă nimicită în minutul 51, când Lukic a punctat pentru 3-0 cu capul din cinci metri, după o centrare venită de la alt jucător din spațiul ex-iugoslav, croatul Mikanovic.&nbsp; Jocul nu și-a pierdut deloc din atractivitate. Ocaziile au alternat de ambele părți. Gertmonas a refuzat golul consolator pentru oaspeți, când a parat șutul de la distanță al lui Nsimba (64) sau încercarea lui Teles, din careul mare (78). Macalou, intrat în minutul 64, a fost și el aproape de gol, incursiunile sale creând panică în apărarea olteană. Ivorianul nu a punctat, dar a distribuit o pasă de gol în minutul 87, când l-a servit pe Nistor, pe contraatac, pentru un 4-0 glorios.

MVP-ul meciului, Jovo Lukic, a demonstrat de ce este golgeterul Superligii

Craiovenii au poate alibiul că eliminarea timpurie a lui Etim a dezechilibrat jocul. Dar, a fost un cartonaș roșu just, iar clujenii nu au nicio vină pentru rătăcirea craioveanului. Faptul că au avut multă vreme un om în plus nu știrbește cu nimic din meritul alb-negrilor. Universitatea Cluj joacă frumos, consistent, este bine organizată și foarte eficientă. Luni seara, formația lui Bergodi a oferit o declarație de forță în bătălia pentru titlu. În ceea ce-i privește pe olteni, ei trebuie să reacționeze repede și să nu piardă pasul cu actualul lider.

Stanojev și Lukic au deschis calea pentru o victorie care îi duce pe alb-negri la trei puncte în fața oltenilor

"U" Cluj-Craiova 4-0. Afacere balcanică pentru titl"U "

Nu exista variantă de mijloc pentru Rapid. Giuleștenii, aflați la cinci puncte de primul loc, trebuiau să treacă de FC Argeș pentru mai spera la titlu. Doar cu copii în tribună, alb-vișiniii veneau după două eșecuri legate, astfel că presiunea era la nivel total. Curios, Costel Gâlcă nu a făcut schimbări cruciale în primul 11, doar Hromada intrând în line-up față de partida trecută, în locul accidentatului Vulturar. Violeții se anunțau un oponent foarte inconfortabil. Este de notorietate organizarea bună a formației lui Bogdan Andone, statistica arătând că în ultimele șase etape argeșenii nu au primit în niciun meci mai mult de un gol. Față de colegul său de breaslă de la Rapid, Andone a împrospătat echipa de început, față de egalul, 1-1 cu Dinamo, piteștenii titularizându-i pe Oancea, Rădescu și Moldoveanu.

Omagiu emoționant, înainte de meci, în memoria lui Mircea Lucescu

O PRIMĂ REPRIZĂ ERMETICĂ. NICIUN ȘUT CADRAT Oaspeții au avut ghinion în start, atunci când Micovschi s-a accidentat și, în minutul 6, a fost schimbat cu Tofan. Acest moment nu a afectat deloc angrenajul alb-violeților, care s-a recalibrat din mers. Rapidiștii nu au reușit să se apropie periculos de poarta lui Căbuz, prima situație cu emoții fiind la buturile gazdelor. În minutul 18, Aioani a avut un reflex la timp pentru a respinge o minge sărită din Kramer, după o lovitură de colț. Prima situație de remarcat a fost în minutul 22, când Moruțan a tras de la 25 de metri puțin pe lângă bară. Rapidiștii au încercat tot din afara careului să lovească, însă reluarea lui Petrila, din 18 metri, a trecut peste transversală. Am avut cea mai ermetică repriză din play-off, de până acum. Fără șut cadrat, cu un Rapid rătăcit între liniile piteștenilor, prima parte a reiterat problemele pe care le au giuleștenii în fața unor echipe care nu oferă spații și au o tranziție perfectă.

Tofan, Costinel Andrei

Tofan a fost declarat MVP-ul partidei pentru prestația sigură din defensivă

DOMINARE STERILĂ. AIOANI A EVITAT UN SCOR MAI RĂU PENTRU GAZDE Alb-vișiniii au început la fel partea a doua, însă nici de data asta nu au găsit soluții de dezechilibrare a apărării argeșene. Gâlcă a dorit să împrospăteze echipa după o oră, când, oarecum surprinzător, au ieșit Dobre și Moruțan, pentru intrările lui Talisson și Christensen. Dar, aceste mutări nu au adus scânteia așteptată. Christensen a avut, e drept, o șansă interesantă, dar șutul său din 17 metri, în minutul 63, a trecut pe lângă bară. Rapid a avut posesia, însă alb-violeții au fost cei care puteau da cu adevărat lovitura de grație. În minutul 67, șutul lui Bettaieb a fost prins sigur de Aioani, iar peste un minut, acesta din urmă a parat șutul destul de periculos al lui Borța, din 14 metri lateral dreapta. În minutul 71, Bettaieb a prins avansată apărarea gazdă, dar reluarea sa din careul mare a trecut peste poartă. Cât de letargică a fost ofensiva amfitrionilor este demonstrat de faptul că în minutul 74 alb-vișiniii au oferit singurul șut cadrat, când reluarea lui Grameni, din 18 metri, a fost recepționată ușor de Căbuz… Finalul a adus atacuri chinuite ale gazdelor. Scorul de 0-0 a venit absolut logic, întărind ideea că Rapidul nu are puterea necesară în acest moment să intre serios în calculele pentru titlu. Este drept, șanse mai sunt, dar jocul nu le oferă deloc speranțe fanilor. Cât o privește pe FC Argeș, a mai fost încă o seară care a confirmat că piteștenii sunt foarte greu de bătut. De oricine, din play-off.

Piteștenii au anihilat o formație fără idei clare în atac

Rapid-FC Argeș 0-0. Zidul alb-violet

După ce în runda trecută pierduse cu 1-5 la UTA, Metaloglobus vedea duelul cu Csikszereda ca pe una din ultimele șanse de a rămâne aproape de plutonul aflat pe locurile de baraj. Trupa bucureșteană miza pe faptul că acasă are un punctaj superior în acest sezon, dar și pe ușorul reviriment adus de Florin Bratu. La rândul lor, harghitenii lui Robert Ilyes aveau ocazia de a trece din nou pe un loc direct salvator. Teoretic, erau favoriți, chiar ca și vizitatori, mai ales că au avut o perioadă bună, eșecul din etapa trecută de la Ploiești fiind abia a doua înfrângere din ultimele șapte etape.

METALO-CU POSESIA. CSIKSZEREDA-CU ȘANSELE Partida a început într-un ritm letargic, cele două formații părând apăsate de miza duelului. Practic, nu am avut nicio șansă de semnalat în primele 20 de minute, întâiul moment de consemnat fiind accidentarea lui Kleinheisler (19), experimentatul mijlocaș fiind înlocuit cu un jucător mai creativ, Gustavinho. Prima oportunitate a venit în minutul 20, când Gavrilaș a respins reluarea cu capul a lui Eppel. Iar peste trei minute, Ceara Anderson a executat în afara buturilor o lovitură liberă de la 18 metri. Momentul central al primei părți a venit în minutul 28. Eppel a scăpat spre poartă și a fost împiedicat în colțul careului mic de Cestor. Atacantul maghiar, care a fost declarat omului meciului, a transformat sigur de la punctul cu var pentru 0-1. Bucureștenii s-au străduit apoi să pună-n pericol poarta lui Pap, dar până la pauză nu au trimis vreun șut cadrat. Posesia de 60 la sută a fost una remarcabilă doar la statistică. Nicio șansă serioasă, cu ciucanii gestionând bine încercările ofensive ale lui Metaloglobus.

Pap, Eduard

Eduard Pap a avut două intervenții importante în partea secundă

CIUCANII AU REZISTAT ATACURILOR, CU PAP LA POST Metaloglobus și-a continuat ofensiva, dar tot harghitenii au furnizat primele șanse la revenirea de la cabine. În minutul 48, Ceara Anderson a șutat frumos din întoarcere, din careu, dar Gavrilaș a prins mingea. După un minut, Eppel a ratat de puțin golul de 0-2, cu un șut de la 25 de metri, la capătului unui contraatac. Echipa lui Bratu a avut abia în minutul 62 primul șut pe spațiul porții, Pap deturnând în corner reluarea din 15 metri a lui Purece. Goalkeeper-ul roș-negrilor a fost apoi providențial în minutul 65, când a respins spectaculos reluarea cu capul a lui Sabater, din fața careului mic. Dar, Pap era să fie și erou negativ în minutul 78, când a respins neinspirat în careul mare, dar Abbey nu a nimerit plasa. Csikszereda s-a limitat să se apere, dar această abordare era să o coste. Abbey (85) a tras într-un coleg, dintr-o poziție bună, iar Visic, peste două minute avea să bifeze ultima ocazie majoră, când din șase metri a reluat cu capul pe lângă poartă. Au fost opt minute adiționale, dar Metaloglobus nu a găsit soluții în fața solidei defensive adverse. Și, treptat, își epuizează și ultimele posibilități de salvare. În vreme ce harghitenii rezistă și rămân deasupra liniei barajului.

Penalty-ul transformat de Eppel îi ține pe harghiteni pe loc salvator

Metaloglobus-Csikszereda 0-1. Deasupra liniei

ÎNAPOI LA PRIMII PAȘI

În momentul accidentării, Dawa juca pentru naționala Camerunului în
preliminariile Mondialului. Accidentarea s-a petrecut pe 19 martie 2025. În
ciuda faptului că a terminat meciul pe teren, diagnosticul a fost cel pe care
niciun fotbalist nu vrea să îl audă: ruptură de ligament. Sezon încheiat și
mare parte din următorul pe bară, avea să fie „povestea” fundașului camerunez,
care a trecut prin cea mai mare provocare a carierei de până acum. 
La finalul sezonului în care s-a accidentat, Dawa a ieșit pentru a doua oară
campion cu FCSB, dar în actuala stagiune, fundașul a revenit abia când drumul
echipei sale spre play-out părea inevitabil, după un start slab în Superliga.
Ce a învățat în cele 10 luni petrecute departe de teren, cum a fost perioada de
recuperare și cine i-a fost alături aflăm mai jos. 
Bună, Joyskim. Mulțumim că vorbești cu noi. Voiam să te întreb dacă îți
amintești momentul accidentării? 
Bună. Da, îmi amintesc, a fost la echipa națională, în calificările pentru Cupa
Mondială, împotriva echipei Eswatini. A fost în repriza a doua, s-a întâmplat
așa, am încercat să recuperez mingea cu o ușoară placare, piciorul meu a făcut
o hiperextensie, dar în interior, a fost destul de rău, dar am jucat până la
sfârșitul meciului. După meci, am văzut că mi se umfla genunchiul, a doua zi,
mi-au spus că am un ligament rupt. 
 
Este cea mai gravă accidentare pe care ai suferit-o? 
Da, este cea mai gravă.
Deci, ai spus că ai continuat să joci după aceea. 
Da, pentru că în acel moment, eram încălzit. Nu am simțit nimic. Am simțit că
am ceva, dar nu ceva rău. Am continuat să joc timp de 30 de minute. Imediat
după meci, am văzut că era destul de rău.
Și când ai început să simți durerea reală a accidentării, cum a fost? 
Nu a fost rău, doar că senzația era diferită. Poți vedea cum ți se umflă
genunchiul, mișcarea ta este diferită. Câteva zile mai târziu, am început să
simt că e rău.
Cum te-ai simțit când ți-ai dat seama ce ți s-a întâmplat? Pentru că e o
accidentare gravă. 
Da, în acel moment, nu credeam, credeam că va merge bine, nu mi-am spus lucruri
de genul că e rău sau poate că mi se va opri cariera. Credeam doar că va fi
bine, de aceea am acceptat accidentarea.
Poate că ceea ce te-a indus în eroare a fost faptul că ai continuat să joci
după accidentare. 
Da, pentru că unii jucători, când au acest tip de accidentare, poate își induc
asta, nu se simt prea bine, poate înnebunesc. Dar eu, nu. Pur și simplu accept.
Îmi spun, va fi bine și voi reveni mai puternic.
Cum au fost primele zile pentru tine după accidentare? 
În prima zi, am rămas la echipa națională, nu mi-am revenit imediat. Am rămas
la echipa națională, am început să fac recuperare înainte de operație. A fost
în regulă, dar așteptam ca operația să treacă de această etapă.
A fost prima ta operație? 
Da.
Cum a fost pentru tine, ți-a fost frică? 
Puțin îți este frică, dar am avut un chirurg grozav, un doctor grozav, mi-a dat
încredere și mi-a spus că totul va fi bine. Era apropiat de mine.
Cum te-ai simțit imediat după operație? 
Primele zile au fost dificile din cauza durerii, noaptea, în care nu poți
dormi, dar am fost cu mama și m-a ajutat mult. A fost dificil în prima
săptămână, dar după aceea a fost bine.
Dacă ar fi să-ți clasifici durerea de la 1 la 10, cât de gravă a fost? 
Poate 8 sau 9, ceva de genul acesta. Prima săptămână, doar prima săptămână,
după aceea a fost bine.

<h2 style="text-align:center;">„Când ești cu mama, ești ca un copil,
chiar dacă ai 30 de ani” </h2>
Ți-a fost greu să-ți lași durerea să se arate? Pentru că, atât ca fotbalist,
cât și ca bărbat, e mai greu să fii vulnerabil, nu? 
Da. Cum am spus, am fost cu mama. Când ești cu mama ta, ești ca un copil, chiar
dacă te doare, îi spui că te doare, poate că în unele zile e rău pentru tine,
nu ești în dispoziție. De aceea m-a ajutat mama, pentru că am ales persoana
potrivită. Pot fi cu soția mea sau cu copilul meu, dar am ales să rămân cu mama
mea pentru că poți fi copil cu mama ta. Chiar dacă ai 30 de ani, tot un copil
ești.
Care a fost, în opinia ta, cel mai greu moment al recuperării tale? 
Cel mai greu moment, cred, este recuperarea, pentru că te întrebi dacă te vei
întoarce ca înainte, îți pui prea multe întrebări. Cred că e vorba de
recuperarea de acolo.
A fost vorba de a învăța să mergi din nou? 
Da, totul. Trebuie să mergi, să alergi, să faci mișcare, totul e dificil, știi?
Dar pas cu pas, totul revine la normal.
Ai avut nevoie de ajutor în timp ce mergeai după operație? 
Da, cu cârje. Timp de două sau trei săptămâni, am stat cu cârje. dar după, a
fost bine.
Cum e pentru un fotbalist să aibă nevoie de ajutor ca să meargă? 
E dificil, pentru că, știi, ca fotbaliști, avem un ego, deci, chiar și pentru
bărbați, e dificil să aibă ajutor, dar devii umil când ceri ajutor și tot ce
trebuie.
Cum e să te întorci la fotbal după o astfel de accidentare? 
E dificil, pentru că trebuie să-ți recapeți vechiul nivel, trebuie să muncești
din greu, foarte mult, în fiecare zi. Este nevoie de timp, dar, în cele din
urmă, vei reuși.

<h2 style="text-align:center;">„Aveam și posibile transferuri. Dar
totul s-a oprit” </h2>
Acest tip de accidentare este una de lungă durată și afectează și mentalul.
Cum te-a afectat mental această accidentare? 
Mental, mi-am pus prea multe întrebări, dacă mă pot întoarce mai puternic decât
înainte. Aveam și posibile transferuri, am vrut să merg la un club mare, dar
totul s-a oprit. Trebuie să te concentrezi și să faci tot posibilul să revii
mai puternic.
Ai simțit nevoia de ajutor? 
Ambele. Profesional și familie, e important să apelezi la un profesionist dacă
nu poți singur.
Care au fost cele mai presante gânduri? 
Mi-am spus că vreau să fiu mai bun decât înainte, trebuie mai multă disciplină,
mai multă muncă, mai mult timp la sală. Știu că va fi dificil, dar pot să o
fac.
Câte ore petreci la sală? 
Trei-patru ore pe zi. 
Ai spus că mama ta a fost cu tine în timpul operației. Cum a reacționat după
accidentarea aceea? Pentru că o mamă, când copilul ei nu este bine... 
Era puțin tristă. Dar avea prea multă încredere în sine. E o persoană pozitivă.
Așa că mi-a spus în fiecare zi că vei fi bine, că te vei întoarce mai puternic.
Ești fiul meu, etc. Știi, mamele, ele sunt mereu pozitive cu copiii lor. Deci
ea e așa.
Îți amintești care a fost prima sesiune de antrenament? Prima după
accidentare. Cum a fost pentru tine? 
Da, am fost foarte fericit. Am fost foarte fericit să mă alătur echipei. Am
așteptat asta mult timp, luni întregi. Așa că am fost foarte fericit și
încântat să încep.
Ți-a fost frică atunci când ai început antrenamentul? 
La început, da, puțin. Ca o mișcare, știi. Pentru că genunchiul tău nu mai este
stabil ca înainte. Deci trebuie să revii la această mișcare de la început. Dar
pas cu pas, antrenament după antrenament, senzația a devenit foarte bună.
Ai fost titular la FCSB. Cum a fost pentru tine să urmărești meciurile de la
televizor, din tribune, fiind departe? 
A fost dificil. Pentru că vrei să joci. Și știi că în sezonul ăsta nu facem un
sezon grozav. Și când mi-am văzut echipa, au avut un moment dificil, am vrut să
ajut echipa, dar nu am putut pentru că eram accidentat. Așa că mi-am spus,
muncește din greu și vei reveni să ajuți, să-i ajuți.
Te-a făcut să vrei să te întorci mai puternic și să ajuți echipa? 
Nu, m-am concentrat pe recuperare pentru că nu puteam grăbi procesul, pentru că
corpul meu trebuie să se recupereze. Ei bine. Așa că mi-am luat timp. Eram
încântat să mă întorc repede, dar nu a fost bine pentru corpul meu, așa că
mi-am luat timp și acum sunt aici.
De asemenea, este important să nu grăbim procesul de recuperare, nu? 
Exact, da. Deoarece acest tip de accidentare este periculoasă, se poate
întâmpla din nou. Deci trebuie să fii atent.
Și, de asemenea, în această perioadă, în același timp, echipa națională a
ratat și ea calificarea la Cupa Mondială. Deci a fost de două ori mai rău
pentru tine, nu-i așa? 
Exact. Pentru club și echipa națională a fost dificil. Am văzut fiecare meci și
am fost dezamăgit pentru că obiectivul meu era să joc la Cupa Mondială. Așa că
trebuie să aștept următorul turneu.
Cine au fost oamenii care au fost cu tine în acea perioadă, în afară de
familia ta, desigur? 
Doar familia mea. Familia mea și câțiva prieteni, nu mulți oameni.

<h2 style="text-align:center;">„La revenirea pe teren am fost ca un
copil!” </h2>
Spune-mi, te rog, cum e să te încălzești pe margine, știind că ești pe cale
să te întorci pe teren? Cum e sentimentul ăsta? 
Sentimentul este uimitor, pentru că aștepți acest fel de sentiment luni de zile
și luni, știi? Aștepți, aștepți, aștepți. Și când ești pe margine, ești
încântat să intri pe teren. Deci da, sentimentul este uimitor.
Cum a fost primul meci pentru tine după accidentare? Cel împotriva
Argeșului, primul meci oficial, pentru că ai jucat și în amicalul la Antalya. 
Eram entuziasmat, eram entuziasmat. Am făcut totul, cred că am făcut un joc
grozav. Așteptam acest meci de mult timp, de aceea am fost entuziasmat când am
știut că voi fi la nivelul primei echipe. Deci da, a fost ca un copil, știi? Ca
primul meci pe care îl joci.
Asta voiam să întreb. Ce ai simțit când ai pășit din nou pe teren, știind că
vei fi acolo și că vei juca din nou? 
Mi-am spus, în sfârșit, știi? Ăsta e cuvântul, în sfârșit. Sunt aici și trebuie
să revin la nivelul meu și să le arăt de ce am așteptat toate aceste luni,
știi?
În timp ce jucai, ai simțit vreodată teama că ți se va întâmpla din nou? 
Da, chiar și când mă antrenez, chiar și când fac niște exerciții la sală, pe
teren. Acum, când ai o astfel de accidentare, ți-e frică că se va întâmpla din
nou, știi? Deci e în mintea mea, dar nu prea mult, știi? Pentru că dacă pui
prea multe în minte, se pot întâmpla. Deci, doar să fii atent.
Și având în vedere asta, poate ți-e frică de niște dueluri sau poate de
niște contacte? 
Nu, nu, nu. Pentru că sunt un fundaș și stilul meu de joc este foarte agresiv
și deposedez destul de mult, așa că nu mă pot teme să merg la un duel. Deci nu
ar fi bun pentru apărare, știi? Deci nu, nu mă mai tem de asta.
Se spune că după accidentări grave niciun fotbalist nu mai revine așa cum
era înainte. Crezi că este adevărat? 
Da. Se spune că nu vei mai avea sentimentul de dinainte, dar poți avea un
sentiment nou, știi? Mai bine decât înainte, dar nu la fel, știi? E adevărat.
Asta e adevărat.
Cum te-ai descrie în câteva cuvinte după această accidentare? 
Mentalitatea mea a devenit mai puternică și munca mea la fel. Muncesc mai mult
decât înainte, mă concentrez mai mult pe mine, sunt atent la unele detalii.
Poate că nu făceam asta în trecut, știi? Îmi place să mă concentrez mai mult pe
munca mea.
Dacă ai putea să te întorci în timp, în acel meci, ai schimba ceva? 
Nu știu, pentru că s-a întâmplat așa, știi? Poate te-ai odihni bine, pentru că
îmi amintesc de meciul ăsta în care am călătorit. Eu am călătorit așa România,
Camerun, Africa de Sud. A fost o călătorie lungă. Poate mi-am spus că și corpul
meu e obosit. Poate ca să mă recuperez mai bine decât înainte.
Crezi că ai fi putut face ceva pentru a evita accidentarea? 
Nu, pentru că eu fac totul. Fac totul bine, așa că s-a întâmplat așa. Face
parte din călătoria fotbalistului, știi? Mi se poate întâmpla mie, i se poate
întâmpla oricui. Poți să-l vezi pe Mihai (n.r. Lixandru), a avut la fel și în
echipa națională. Li se poate întâmpla oricui, deci nu te poți schimba. Poate e
planul lui Dumnezeu, știi? 
Da, am vorbit și cu Mihai, am făcut același interviu cu el și a fost pozitiv în
legătură cu experiența, pentru că trebuie să înveți din orice îți iese în cale.

<h2 style="text-align:center;">„Încercăm să terminăm bine sezonul” </h2>
Ți-ai revenit după accidentare și echipa ta, pentru prima dată în istoria
sa, juca în play-out. Cum a fost pentru tine, știind că după două titluri, două
sezoane cu titluri, asta se întâmplă? 
Eu sunt un câștigător, știi? Când ai câștigat două titluri la rând, vrei să
câștigi încă unul. Cum am spus, am început sezonul prost și acum încercăm să
terminăm bine, dar obiectivul era să câștigăm din nou titlul și nu am reușit,
așa că e puțină frustrare. Dar s-a întâmplat și acumulăm experiență, știi?
Poate că trebuie să ne pregătim pentru următorul sezon, ca să fim mai buni la
începutul sezonului, până atunci.
Lasă-ne un mesaj pentru alți jucători care s-ar putea confrunta cu o astfel
de accidentare. Ce crezi că ar trebui să știe? 
Fii pozitiv, ai o mentalitate bună, nu te concentra pe accidentare, ci pe
corpul tău. Când ai această accidentare, trebuie să-ți înveți corpul. Îmi învăț
mai bine corpul când am această accidentare. Poate că dacă nu mă accidentez
așa, nu știu ce se va întâmpla cu corpul meu în viitor. Așa că trebuie să-ți
înveți corpul, să fii pozitiv, să muncești din greu și pur și simplu să rămâi
pozitiv și să-ți pui în minte că totul va fi bine. Cred că este cel mai
important lucru.

Episodul cu numărul cinci al seriei îl are protagonist pe Joyskim Dawa, fotbalist care s-a accidentat în luna martie a anului 2025, revenind pe teren abia în ianuarie 2026.

„Înapoi la primii pași”, episodul 5: Joyskim Dawa, mai puternic și mai disciplinat

FC Argeș (team)

Pentru orice nou-promovată principala
provocare este să se mențină în campionat. Astfel, odată cu promovarea, conducerea
lui FC Argeș a lucrat pe parcursul verii pentru a construi un lot competitiv,
astfel încât să nu se pună problema retrogradării în sezonul de revenire, iar
Blagaic a apărut pe radarul alb-violeților. Nu doar că în cazul piteștenilor nu
s-a pus problema retrogradării, dar au reușit, în premieră istorică pentru o
nou-promovată, să se califice în play-off, după un sezon regular spectaculos făcut
sub comanda lui Bogdan Andone. 
&nbsp; 
Blagaic a semnat după despărțirea
de formația poloneză Niepolomice, unde a jucat un an, după un titlu câștigat în
Bosnia, alături de Borac Banja Luka. Crescut la academia lui Hajduk Split, acolo
unde s-a intersectat și cu Željko Kopić, mijlocașul croat ne-a spus povestea
carierei sale de până acum, purtându-ne prin copilăria sa până în prezent.

<h2 style="text-align:center;">„În lumea modernă ne lipsesc copiii care se distrează la locul de joacă” &nbsp;</h2>
Jakov, există o vorbă în Split
care spune că dacă nu știi fotbal, nu exiști în cartier. E adevărată? Da, e adevărată. Cred că fiecare
copil joacă fotbal acolo, fiecărui copil îi place fotbalul, pentru că există un club, un club
mare, Hajduk. Și, nu știu, e ca ADN-ul din tine. Când te naști, trebuie să
iubești Hajduk, deci trebuie să iubești fotbalul și așa începe acolo. Toată
lumea e nebună după fotbal. De la un nou-născut până la cel mai în vârstă tip
din oraș, toată lumea e înnebunită după fotbal.


&nbsp; 
Te-ai născut cu mingea de fotbal
la picioare? 
Da, desigur! 
 

Care este prima ta amintire
legată de fotbal? 
Prima mea amintire... Aș spune străzile, locul de joacă, cu prietenii mei, de
unde am început. Cred că ne lipsește asta în lumea modernă, copiii care se
distrează în locul de joacă, încep de acolo cu distracția, cu zâmbetul. Și cred
că am avut asta și sunt recunoscător pentru asta.
&nbsp; 
Îți amintești de primul tău meci
pe stadion, când erai copil? 
Da, da, îmi amintesc. Era Hajduk, în Europa League, împotriva lui Anderlecht. A
fost un moment nebunesc, a câștigat în ultimul minut, a fost o atmosferă
nebună 

Și cum te-ai simțit, când erai
copil, să vezi acea atmosferă? Cred că, la fel ca orice copil, simți:
„Doamne, într-o zi, vreau să simt asta”.

&nbsp; 
Și ai ajuns să simți asta? Da, slavă Domnului! Nu în Europa
League, dar în campionat, pentru Hajduk, da.

&nbsp; 
Cum ai fost remarcat de academia
lui Hajduk? Am început la club local,
Omladinac, la șase ani. Și foarte curând, cred, poate la nouă, zece ani, un
tip, Boris Marin, m-a remarcat la un turneu mic și l-a sunat pe tatăl meu. Și
așa a început povestea mea.

&nbsp; 
Care dintre părinții tăi era
antrenor acasă? Niciunul dintre părinții mei. Nu
am în familie nimeni care să practice vreun sport. Nimeni nu știa ceva despre
vreun sport, eram singur. Am început doar pentru distracție, nu am avut nicio
presiune din partea lor. Chiar și ei mă priveau, mă susțineau, dar nu-mi
spuneau nimic pentru că nu știau nimic.
&nbsp; 
A existat vreun moment în care au
vrut altceva pentru cariera ta? Nu! De fapt, m-au lăsat să mă
bucur, m-au lăsat să fac ce-mi place. Vedeau că merge bine, nu au pus nicio
presiune pe mine.

&nbsp; 
Cine era cel mai strict părinte? 
Tatăl meu, cu siguranță! De modă veche.

<h2 style="text-align:center;">„Am învățat totul la Academia lui Hajduk Split”</h2>
&nbsp; 
Care a fost cel mai important
sfat pe care ți l-au dat părinții când ai plecat de acasă pentru prima dată? 
E o întrebare grea. Multe. Cred că mi-au spus să fiu deștept, să nu fac
probleme, pentru că eram un tip foarte... Nu știu cum să spun asta, tipul cu
temperament. Fiecare tip din Split are un temperamentul puțin diferit. E o
nebunie! Așa că mi-au spus să fiu calm, să fiu eu însumi, să am încredere în
mine și să las lucrurile să fie așa cum trebuie să fie. 
Care este cea mai importantă
lecție pe care ai învățat-o de la Academia lui Hajduk Split? Cea mai importantă lecție? Cred
că am învățat totul acolo, pentru că am fost 13 ani, ani incredibili, așa că am
învățat totul, ca om, ca un jucător de fotbal. Cred că totul, totul.

&nbsp; 
Ai petrecut ceva timp și cu
Željko Kopić, antrenorul lui Dinamo? Da, da, am petrecut. A fost
primul antrenor care m-a chemat la prima echipă pentru antrenamente și, de asemenea,
pentru un meci amical pe care l-am jucat în Polonia, împotriva lui Górnik
Zabrze. M-a sunat, mi-a dat primele minute acolo și sunt foarte recunoscător
pentru asta.

&nbsp; 
Cum a fost ca antrenor? 
A fost, de fapt, nu am lucrat prea mult împreună. Am făcut doar câteva
antrenamente înaintea meciului, dar cred că a fost puțin cam strict. Cred că
este și un antrenor foarte bun și ce face la Dinamo, putem vedea o treabă
incredibilă. Joacă probabil cel mai bun fotbal din campionat. Cred că este un
antrenor fantastic.
&nbsp; 
Cu toții știm despre atmosfera de
la meciurile lui Hajduk, dar cum ai descrie-o pentru cei care nu au experimentat-o
niciodată? 
Cred că nu există cuvinte să o descriu, cred că trebuie să o simțiți. Nu o pot
descrie până când nu o simțiți voi.

&nbsp; 
Cât de greu a fost pentru tine
când ai plecat din Croația pentru prima dată? 
Nu a fost foarte greu, pentru că am plecat împrumutat în Slovenia. Nu e chiar
atât de departe, vreo 5-6 ore. De asemenea, este cam aceeași limbă, nu a fost
chiar atât de greu, dar nu a mers bine, m-am întors repede.
&nbsp; 
După aceea, ai plecat în Polonia.
Cum a fost perioada aceea pentru tine în Polonia? 
În Polonia, a fost o perioadă bună. A fost o experiență bună, ca orice
experiență. Ligă foarte bună, a fost o perioadă grozavă.
&nbsp; 
După Polonia, a urmat tranziția
către România. Cum a fost acea tranziție pentru tine? 
Nu a fost chiar atât de dificil, cred sunt asemănătoare ligile din Polonia și
din România. De asemenea, sunt agresive, intense. Fanii din Polonia și din România
sunt grozavi. Ambele țări sunt puțin mai reci, m-am adaptat deja.
&nbsp; 

Dacă ar trebui să alegi o
caracteristică pentru fiecare țară în care ai jucat, care ar fi aceasta? În țara mea, aleg întotdeauna vremea
bună. Din Polonia, oameni foarte reci. Din Bosnia, e destul de similar. Și
România, cred că România, Bosnia, Croația sunt din zona balcanică. Îmi place să
spun că suntem balcanici, deci suntem cam oameni asemănători.

&nbsp; 
Ai fost considerat motorul
echipei în sezonul în care ai câștigat titlul în Bosnia și, de asemenea, unul
dintre cei mai tehnici jucători străini din ligă, din câte am citit. Ce a
însemnat pentru tine această recunoaștere? 
Este o mare realizare, desigur! Am câștigat titlul și, de asemenea, asta, ceea
ce spui tu. Sunt recunoscător pentru asta, pentru un sezon fantastic, pentru o
experiență minunată.

Blagaic, Jakov

<h2 style="text-align:center;">„M-am gândit că e o idee foarte bună să vin la Argeș” </h2>
&nbsp; 
Cum ai ajuns să alegi România? 
Eram în Polonia și nu am rămas în Superliga, cum ar fi prima ligă din Polonia. Nu
am vrut să joc în liga a doua și Argeș mi-a contactat agentul. Cred că nu m-am
gândit prea mult. S-a întâmplat atât de repede și
am venit aici.

&nbsp; 
Argeș era o echipă nou promovată,
așa cum am mai spus. Când o echipă este recent promovată, obiectivul ei pentru
noul sezon este evitarea retrogradării. Ți-ai făcut griji în privința asta când
ai semnat? 
De fapt, nu mi-am făcut griji, când am vorbit cu ei, am văzut imediat cum
gândesc, ce planuri își fac, au explicat că au încredere și tot ce trebuie. Au
format o echipă grozavă, am fost aproape ultimul care a venit, mă gândeam că e
o idee foarte bună să vin aici.
&nbsp; 
Cum ai povesti în propriile
cuvinte despre sezonul echipei FC Argeș, până acum? Aș spune o treabă incredibilă, un
sezon incredibil. Eu cred că nu există cuvinte să descriu acest lucru, cred că
nimeni nu și-a imaginat că va fi așa.

&nbsp; 
Care este explicația pentru acest
sezon bun? 
Aș spune... Un grup grozav, aș spune. De la antrenor la echipă, aș spune că
suntem ca o mare familie, aș spune că grupul este cheia. Și calitatea, dar cred
că grupul este cheia.
&nbsp; 
Există vreun meci anume din acest
sezon la care te gândești mereu? Sunt câteva dintre ele. FCSB,
când am câștigat acasă. Am jucat ambele meciuri, acasă și în deplasare, le-am
câștigat pe amândouă. Cred că poate aceste două meciuri, da.

&nbsp; 
A fost FCSB cel mai dificil
adversar cu care te-ai confruntat în acest sezon sau poate orice altă echipă te-a
impresionat? 
Au fost multe meciuri dificile. Am fost accidentat, nu am jucat, dar cred că
Craiova a fost cel mai puternic.
&nbsp; 
Ce părere ai despre fanii lui
Argeș? 
Aș spune că sunt incredibili, ne susțin acasă aproape în fiecare meci, într-un
număr mare. De asemenea, vin în deplasare, foarte mulți, le sunt foarte
recunoscător.
&nbsp; 
În 2019, ai jucat pentru echipa
națională sub 20 de ani într-un amical împotriva Franței, al cărei căpitan era Tchouaméni.
Îți amintești de meciul acela, cum a fost? 
Da, îmi amintesc. A fost 1-1, cred. E un jucător incredibil, ce pot să spun? E acolo,
la Real Madrid, și da, e un jucător incredibil.

<h2 style="text-align:center;">„Cred că nu ne bucurăm de momente! Le lăsăm să treacă, apoi ne amintim
ce plăcut a fost” </h2>
&nbsp; 
Dacă ai putea să te întorci în
timp și să te vezi la 10-12 ani, cum mergeai la primul antrenament cu Academia
Hajduk Split, ce i-ai spune tânărului Jakov despre drumul care va urma? 
Mi-aș spune să mă bucur mai mult de momente, să nu le las pur și simplu să
treacă, să trec prin ele, să mă bucur de ele. Pentru că eu cred că toți, nu
doar în fotbal, ci și în viață, nu ne bucurăm de momente, pur și simplu, le
lăsăm să treacă și după aceea ne amintim cât de plăcut a fost, ne concentrăm pe
viitor. Da, ne concentrăm doar pe lucrurile pe care nu trebuie să ne
concentrăm.
&nbsp; 
Dacă părinții tăi ar fi aici cu
noi acum, ce crezi că ar spune că este cea mai mare calitate a ta ca persoană, nu ca
fotbalist? 
E greu. Poate vor spune că sunt un tip normal, un tip simplu. Un tip relaxat. Da,
un tip relaxat.

&nbsp; 
Și dacă ai putea trimite un mesaj
părinților tăi chiar acum, care ar fi acel mesaj? Să se bucure de pensie, o merită. 
 
Ai avut un idol în copilărie? Un jucător pe care ai încercat să-l imiți, poate? Cred că cei de vârsta mea, din
generația mea, l-au urmărit pe Ronaldinho. Cred că a fost un idol pentru
fiecare copil din generația mea.


&nbsp; 
Și mai ai un croat care încă se
învechește precum vinul fin. Desigur, desigur, desigur, dar a
apărut puțin mai târziu, Luka Modrić, desigur. Cred că e un jucător incredibil,
e uimitor ce face la 40 de ani.

&nbsp; 
Există vreo echipă favorită
pentru care ți-ar plăcea să joci? 
Singura echipă pentru care voiam să joc era Hajduk și am reușit. De acum
înainte, totul este așa cum vrea Dumnezeu.

Jakov Blagaic a ajuns la FC Argeș în vara lui 2025, când echipa tocmai ce promovase în Superliga României.

„Când te naști trebuie să iubești fotbalul!” Interviu cu Jakov Blagaic

Mekvabishvili, Anzor (player, UCV)

A fost prima sa plecare din Georgia, țara natală, după ce a crescut la Dinamo Tbilisi, formație alături de care a cucerit titlul de două ori. Cu un an înainte de transfer a primit și banderola de căpitan, asta datorită seriozității pe care a arătat-o atât în teren, cât și în afara lui. Fotbalul, pentru Anzor, a început cu ajutorul bunicului său. Era imposibil pentru el să nu se îndrăgostească de fotbal, ținând cont că ieșea pe balcon și vedea stadionul chiar în fața sa, după cum a dezvăluit chiar el. Când a semnat cu oltenii avea deja 13 meciuri în naționala Georgiei. Acum a reușit să dubleze acel număr, iar în urmă cu doi ani a scris istorie pentru țara sa, care s-a calificat în premieră la EURO 2024, unde a și ieșit din faza grupelor. I-a plăcut și școala, asta pentru că a fost dintotdeauna conștient de faptul că are nevoie și de un backup. Ajuns la 24 de ani, Anzor este „motorul” Craiovei, alături de care traversează un sezon senzațional, jucător de bază în națională și pare că drumul său în fotbal abia a început. Să-l cunoaștem, așadar, pe fotbalistul care și-a făcut locul în inima oltenilor.

<h2 style="text-align:center;">„Bunicul meu m-a introdus în acest sport” </h2>
Anzor, dacă am fi mâine în Tbilisi și tu ai fi ghidul nostru pentru doar o
oră, unde ne-ai duce? Dar nu în locurile turistice. Care e locul tău preferat? 
E foarte greu să decid, e foarte greu, pentru că poți vedea multe locuri
frumoase în Tbilisi. E un oraș mic, dar are multe lucruri de făcut, multe
lucruri de văzut și vizitat și muzee, de exemplu, unele locuri precum biserici
istorice. Poți de asemenea... Nu poți evita mâncarea. Așa că ai nevoie și de
timp să mănânci și multă mâncare, pentru că e ceva tradițional. De asemenea,
avem vin foarte bun și tradiții mari legate de asta. Așa că cred că o oră va fi
insuficientă.
Dar dacă te-aș ruga să ne duci în locul tău preferat? 
Nu știu! Poate v-aș duce în centrul orașului. E acolo râul, cu multe poduri și
restaurante frumoase și acesta este, cumva, locul principal, locul unde merg
mulți turiști și mulți oameni și cred că v-aș duce acolo. E în mijlocul
orașului și cred că v-ar plăcea foarte mult.
Ai vorbit despre mâncare. Spune-ne dacă există asemănări între mâncarea
georgiană și cea românească. 
Există unele, dar și multe diferențe, multe diferențe, pentru că nouă ne place
să mâncăm multă brânză, de exemplu, dar brânza noastră e puțin diferită de a
voastră și, de asemenea, avem un fel de tradiție în modul în care gătim vita
sau porcul sau ceva de genul ăsta și îmi plac și cultura românească, și
mâncarea românească, dar cred... pentru mine, chiar dacă am fost în multe
locuri din lume, multe orașe și țări, eu aleg mereu mâncarea mea, pentru că nu
e doar opinia mea. E și opinia celor care vin să ne viziteze. Așa că sper ca
într-o zi toată lumea să aibă timp să meargă acolo și să se bucure de ea.
Spune-ne cine este Anzor Mekvabishvili? 
Aș spune că sunt un tip liniștit, simplu, căruia îi place să fie cu familia, să
se bucure de ea, să se bucure de munca mea, pentru că mă implic foarte mult în
ea. Fac mult și în fiecare zi mă lupt și, de fiecare dată, în fiecare zi,
încerc să fiu mai bun. Așa că obiectivele mele sunt să ajung cât mai sus, în
carieră, cât pot eu, și să fiu liber și să mă bucur de viață. Asta e cel mai
important, alături de familie.
Dacă ne-am întoarce în timp, pe străzile din Tbilisi, unde l-am găsi pe
micul Anzor, la vârsta de șapte ani? 
Cu siguranță, aș fi pe terenul de fotbal, jucând, pentru că aveam un bunic care
avea grijă de mine și, de fiecare dată... și aveam casa, aveam... era ca un
bloc, dar noi aveam casa la primul etaj și puteai coborî pe scări, aveam un
balcon mare și, în fața noastră, era un stadion foarte mare, foarte mare. Așa
că copilăria mea a fost acolo, cu prietenii mei și mereu cu fotbalul, mereu m-am
bucurat cu prietenii mei acolo și asta era viața mea. Și, de asemenea, mă
puteai vedea la școală, pentru că eram un elev destul de bun. Da, elev bun.
Îți plăcea să mergi la școală? 
Da! Da! Încercam, pentru că mergeam la o școală privată. Încercam să am rezultate
bune, pentru că este important pentru oameni, pentru că poate cariera este nu
prea lungă. Așa că după trebuie să faci ceva, ai nevoie și de puțină cunoaștere
și pentru fotbal. Este foarte important să ai niște idei, creierul trebuie să
funcționeze bine. Așa că e bine. Ajută. Așa că sunt fericit că am făcut asta,
pentru că de asta pot vorbi, de exemplu, mai multă engleză, mai bine și pot
avea mai multe exemple în viață. Așa că e o plăcere să ai acest tip de
experiență.
Spune-mi dacă pentru tine a fost mereu doar fotbal sau ai încercat și alte
sporturi. 
Pot spune că sunt un tip sportiv. Așa că orice sport fac, îl fac cu inimă și
îmi plac majoritatea. Așa că jucam baschet mult, mult și sper că avem și niște
coechipieri... jucăm de asemenea, de exemplu, cu Nsimba și i-am spus să joace
și vom încerca, jucăm și tenis cu colegii și multe sporturi, multe. Sunt un tip
sportiv. Așa că mă bucur de fiecare dată.
Cine a fost prima persoană care a crezut cu adevărat în tine? 
Cred că bunicul meu, pentru că el m-a introdus în acest sport și avea grijă de
mine de fiecare dată când aveam timp. Discutam meciurile mele, viața mea,
totul, așa că era omul pe care îl puteam lua de mână și să fiu cu el mereu.
Dacă îmi amintesc corect, ți-ai pierdut bunicul. 
Da. L-am pierdut, dar este mereu cu mine, așa că este ceva mare... aș spune că
sunt fericit că e cu mine tot timpul și este aici. Așa că merg mai departe și
merg mai departe de două ori mai mult ca să-l fac fericit.
Care sunt cele mai importante valori sau lecții pe care le-ai luat de la
părinții tăi? 
Acest lucru este foarte important pentru mine, pentru că dacă nu ar fi fost
părinții mei, nu aș fi o persoană foarte bună. Pentru mine, să fiu om și să am
acest tip de relație, o relație bună cu oamenii, să fiu sincer, să fiu bun cu
ei... toate acestea vin de la părinți. Așa că le sunt foarte recunoscător. Și
acesta este lucrul... asta este ce mi-au dat. Mi-au dat acest tip de
personalitate și mentalitate puternică și sunt mereu bun. Nu sunt un tip căruia
îi place să rănească pe cineva. Așa că asta e de la părinții mei.

<h2 style="text-align:center;">Căpitan la 21 de ani la Dinamo
Tbilisi </h2>
Cum te-ai descrie ca fotbalist? 
Eu... nu știu cum să spun. Nu-mi place să vorbesc prea mult despre mine. Dar ce
pot spune? Întotdeauna mă împing pe mine și știu că pot face mai mult și mai
mult, de exemplu pentru club, pentru mine și încerc să fiu mereu inteligent și
să intru în detalii, pentru că pentru mine detaliile sunt foarte importante și
încerc să mă concentrez pe asta și sunt tipul care muncește mult, care vrea mereu
să câștige și am această dorință să câștig fiecare meci și totul în fotbal.
Ai doar 21 de ani. Ai primit banderola de căpitan la Dinamo Tbilisi când
erai foarte tânăr, dacă avem în vedere că jucătorii de vârsta ta se luptă
pentru un loc în primul 11. Cum a fost pentru tine să porți acest tip de
responsabilitate atât de tânăr? 
Pentru mine, a fost dublu și triplu, pentru că am fost în această academie tot
timpul și am fost tot timpul într-un singur club georgian, iar când m-am mutat
la Dinamo Tbilisi aveam 12 ani. Așa că imaginează-ți: de la 12 la 21 am fost
acolo și a fost o mare onoare să fiu pentru prima dată în prima echipă și, după
doi ani, mi-au dat acest tip de responsabilitate și încercam să dau celorlalți
exemplul meu, că totul este posibil dacă muncești din greu și dacă ești
inteligent, și dacă nu dai înapoi niciodată. Așa că acesta este mesajul pentru
toată lumea: să fie așa!
Putem spune că asta este ce a învățat copilul Anzor din acea experiență de
leadership? 
Da, da, dar pot să-ți spun că, în fiecare zi, ceea ce iau din viață este
experiență, așa că cred că trebuie să învăț mai mult și mai mult și acest
leadership va deveni din ce în ce mai bun la mine. Și aș spune că acest
leadership vine din muncă grea, din dorință, din a crede în tine și a crede în
Dumnezeu și cred că toate împreună fac acest leadership. Așa că dacă cineva
vrea să fie lider, trebuie să fie așa.
Cum a fost momentul în care ai plecat din Georgia? Când ai plecat de acasă,
din Georgia. 
A fost prima dată pentru mine și a fost puțin ciudat, pentru că eram cu familia
mereu, cu confortul de a sta cu ei și aveam totul aranjat, mâncarea, de
exemplu, hainele, totul. Și când m-am mutat a fost puțin ciudat, pentru că în
afara casei nu e la fel. Așa că a fost greu pentru mine, dar după, cu soția
mea, am reușit să avem cum să spun, o schimbare foarte bună, o viață diferită
și m-am adaptat repede. Și sunt fericit cu acest club, cu acești oameni care
sunt aici, care lucrează aici, pentru că m-au ajutat foarte mult și m-au făcut
mai bărbat și cred că, atunci când eram acasă, eram ca un copil, dar acum cred
că am viața mea personală și sunt bucuros, pentru că toată lumea trebuie să
încerce asta, pentru că este un pas foarte important pentru toată lumea.
Cum au fost primele tale săptămâni în România? 
Nu știu! Nu mă așteptam la asta. Nu știam. Am fost de câteva ori aici, de
două-trei ori și, de asemenea, am jucat cu niște băieți de aici, da, în
România. De exemplu, am fost căpitan la U21 și Screciu era căpitan la România
U21 și ne-am întâlnit aici prima dată și nu știam că România este o țară atât
de mare, cu resurse atât de mari. După asta, una-două săptămâni au fost doar
adaptare, mi-a plăcut și, cum să spun, a fost greu pentru mine pentru că nu
știam, de exemplu, și nu toată lumea vorbea engleză bine, așa că această
adaptare a fost puțin grea în acel timp, dar acum totul este perfect.
Care a fost cel mai greu lucru pe care l-ai lăsat în urmă în Georgia? 
Cred... confortul, părinții mei, de exemplu, sigur și prietenii mei. Erau mereu
în jurul meu, pentru că acum trebuia să vin aici fără nimeni și trebuie să am
prieteni noi, o familie nouă. Așa că să las asta în spate îmi dă mai multe
responsabilități aici, pentru că trebuie să fiu aici liderul, de exemplu, să
fiu aici foarte bun și să-i fac fericiți. A fost ca o responsabilitate dublă și
acesta a fost cel mai greu lucru pe care l-am lăsat în urmă.
Există un obiect specific pe care l-ai adus din Georgia de care nu te
desparți niciodată? Un obiect care îți amintește de casă, pe care l-ai luat de
acolo, din Georgia. 
Cred că nu este un obiect. Este o persoană. Da, este soția mea și nimic
altceva, cred, pentru că ce vreau am aici. Ah, ok! Familia mea este, de
asemenea, acolo, dar ei mai vin. Nu este ceva specific pe care l-am luat și
l-am adus aici.

<h2 style="text-align:center;">„Nu știam că în România poate exista
acest tip de dragoste pentru fotbal” </h2>
Cum ai ales Universitatea Craiova? 
Cum să spun, era iarnă, din câte îmi amintesc, când am venit aici și aveam o
altă opțiune, dar voiam să plec de la club, pentru că, după gândurile mele,
după sentimentele mele, era momentul să plec din țara mea, pentru că am jucat
acolo trei sau patru sezoane și simțeam că era momentul să plec și aveam mai
multe opțiuni, dar am ales-o pe aceasta, pentru că era foarte concretă și
clubul ne-a contactat și era interesant, pentru că întrebasem despre ligă,
despre calitatea ligii, despre pasul următor și cred că era important să mă mut
și nu m-am gândit prea mult. M-am gândit două zile, cred, și am venit aici. Am
vorbit cu patronul, am vorbit cu acționarii clubului și am decis să rămânem
aici și să semnăm aici de asemenea.
Spune-mi cum a fost pentru tine când ai jucat prima dată pe stadionul „Ion
Oblemenco”? 
Nu mă așteptam la acest tip de facilități bune pe care le avea acest club și
când am mers acolo, cred că prima dată am jucat... nu cred... prima dată am
jucat la Petrolul. Dar când am venit aici, cu fanii, cu oamenii, cum le place
fotbalul și cum iubesc fotbalul, m-a impresionat acest lucru, pentru că nu
știam că în România acest tip de dragoste poate exista în fotbal și acum, pe
măsură ce zilele trec, văd cum suporterii noștri trăiesc competiția, au
pasiune, orașul trăiește cu fotbalul aici și este cel mai bun lucru.
Se spune că, aici, fotbalul este în ADN-ul fiecăruia. 
Da, poți merge prin oraș și toată lumea te știe, este foarte bine. Este foarte
bine, pentru că știu multe țări, chiar și țări mari, mergi acasă, pleci și
nimeni nu te cunoaște și nu e bine, pentru că cred că, în acest tip de fotbal,
oamenii și suporterii sunt cei mai importanți pentru jucători, pentru motivație
și este foarte frumos și cred că asta face fotbalul atât de bun, pentru că nu
sunt doar 11 jucători sau 25 de jucători sau antrenorii, ci sunt orașe întregi,
oraș contra oraș, și este foarte bine. Este un sentiment foarte bun.
Ești la Craiova de ceva timp. Spune-mi care este amintirea ta preferată de
la Craiova până acum? 
Aș spune că prima dată când am jucat cu stadionul plin a fost foarte frumos,
foarte frumos și memorabil pentru mine. Și cred că atunci când am ajuns, de
exemplu, prima dată, în Conference League, acum doi ani, la penalty-uri, a fost
un moment foarte bun pentru mine. Și anul trecut am fost foarte aproape să
facem ceva bun. Am pierdut în semifinală, în cupă, cred, la penalty-uri cu
Clujul, și am fi putut merge mai departe și poate să încercăm să câștigăm
trofeul și am avut câteva momente bune acolo, cred. Dar anul trecut a fost
puțin dezamăgitor din acest punct de vedere, pentru că voiam să încercăm să
atingem ceva și nu am reușit, dar cred că întregul an a fost memorabil și sper
că în viitor vom încerca să facem totul pentru a ne atinge obiectivele.
Dar dacă ne uităm la calificarea în Conference League, pare un progres
sănătos, pentru că ați fost eliminați în play-off, înainte de a ajunge în faza
grupelor, și acum ați ajuns. 
Pentru mine, a fost prima dată când am ajuns în faza grupelor și a fost un
sentiment foarte, foarte bun, cu oamenii, cu fostul staff și totul a fost, cum
să spun, foarte frumos și o experiență foarte mare și foarte bună și am bătut
Mainz aici, un club mare, și am fost foarte aproape în deplasare și cred că
acest an este destul de pozitiv și am putea face multe lucruri bune dacă
încercăm tot ce putem și să ne atingem obiectivele, cum am spus, da, pentru că
eliminarea din faza grupelor a fost văzută ca o înfrângere, dar dacă ne uităm
înapoi la anii anteriori, faptul că ai fost acolo, ai fost în faza grupelor,
contează.
Și, dacă tot vorbim despre meciuri, trebuie să te întreb: te mai gândești la
penalty-ul cu Sparta Praga? 
Când este un penalty la antrenament sau în meci, da, mă mai gândesc la asta,
dar da, sunt dezamăgit, pentru că puteam face mai bine, cred, dar știi că viața
este așa, poate ratez undeva, poate voi marca undeva. Așa că dacă am
oportunitatea, o voi face. Nu sunt un tip care se sperie și nu va mai face
asta, pentru că, de exemplu, înainte de asta nu am ratat niciunul, așa că cred
că a fost prima dată și sigur nu va fi ultima, pentru că asta e viața, acesta
este fotbalul și orice se poate întâmpla, dar am această provocare să fac mai
bine după și să ajut echipa.
Vreau să te întreb cum au fost lucrurile pentru tine, emoțional, după acel
meci. 
Nu știu! Da, am fost dezamăgit, pentru că dacă marcam, poate mergea diferit,
dar am învățat de la niște băieți că dacă spui „dacă”, nu schimbă nimic. Așa că
este doar pierdere de timp, așa că o voi face din nou în viitor.

Mekvabishvili, Anzor

<h2 style="text-align:center;">„Georgienilor nu le este frică de
nimic!” </h2>
Se spune că un spirit de războinic curge prin venele georgienilor, un spirit
care nu acceptă niciodată înfrângerea. Simți că asta te ajută să treci peste
momentele dificile? 
Da, cu istoria și lucrurile astea... Dacă vezi țara mea a fost înconjurată de
turci, de iranieni, de ruși tot timpul și chiar și astăzi avem o situație de
război, nu cea mai rea situație, dar teritorii ocupate în țara noastră și aș spune
că este foarte dureros pentru mine, dar acesta este lucrul: toată lumea vede că
au trecut atâția ani, dar țara mea încă stă în picioare și încă luptă pentru
democrația ei, de exemplu, și vezi în fiecare sport unde poți lupta, avem mulți
campioni în UFC, avem mulți campioni la judo, de exemplu, și la rugby și toată
lumea face asta cu inimă. Nu le este frică de nimic. Așa că asta este din vene,
din sânge, așa că mă ajută sigur. Da, am asta, să nu fiu învins în niciun caz
și nicăieri.
Hai să vorbim puțin despre echipa națională și prima ta convocare. 
Prima dată, am vorbit cu antrenorul secund și după, când m-au chemat, am avut
un fel de sentiment că eram foarte, foarte fericit și cred că munca mea pe care
am făcut-o, în final, a avut un rezultat foarte mare, de exemplu, pentru că să
joci la echipa națională este o responsabilitate foarte mare și o iubire foarte
mare din interior și eram foarte... aș spune... eram acolo la început, undeva,
dar nu eram foarte, foarte, foarte emoționat, pentru că emoțiile nu sunt bune,
așa că am luat-o ca următoarea provocare: ce pot face, cum pot ajuta echipa
națională. Și toată lumea era foarte fericită în jurul meu și asta mă face
fericit, pentru că pot face oamenii din jurul meu fericiți, așa că dacă am
posibilitatea să le ofer ceva de la mine, voi face totul pe teren, în viață,
pentru toată lumea, pentru oricine.
Ai vorbit despre performanțele sportive din Georgia și despre alte sporturi,
dar trebuie să vorbim și despre calificarea Georgiei la Euro 2024. Cum a fost
pentru tine acea calificare? Am participat în Nations League și am avut
semifinala și finala în țara noastră. A fost puțin norocos, pentru că să joci
cu fanii tăi, cu stadionul plin, îți oferă motivație în plus. Așa că am avut
meciul cu Luxemburg, a fost destul de greu, pentru că a fost un moment foarte
sensibil când joci astfel de meciuri. Nu este doar un joc, pentru că este o
singură greșeală și poate ești eliminat și a fost un meci foarte tensionat, dar
dacă vezi când am câștigat la penalty-uri cu Grecia, reacția oamenilor... Toată
lumea a intrat pe teren și erau, nu știu, 50-60 de mii de oameni pe stadion. A
fost ceva... Altceva! Nu puteai vedea pe nimeni. Era un moment... Un prieten a
venit la mine, am spus: „Ce faci aici?”, și lucruri de genul ăsta, dar toată lumea
era atât de fericită. Și după asta am mers să facem o mare petrecere cu toți
oamenii și imaginează-ți să stai acolo, să stai pe scenă și să cânți imnul
naționalei cu toată lumea, a fost ceva care m-a făcut să am lacrimi și lucruri
de genul acesta și am fost foarte fericit pentru ei, pentru oameni, pentru că
fotbalul nu este doar sport, pentru că este ceva mai mare, care poate face pe
toată lumea fericită. Așa că dacă vezi oamenii georgieni cum vorbesc despre
asta și acum, ei vin de fiecare dată și spun „Mulțumesc pentru tot ce ați
făcut” și sper că vom avea astfel de zile în viitor, a doua oară, a treia oară,
nu știu, și acesta este un lucru foarte bun pentru viitor, pentru că agora
oamenii cred că putem face asta și cred că toată lumea poate ajunge la acest
tip de fericire și este cel mai important.
Și la Euro ați reușit să învingeți Portugalia lui Cristiano Ronaldo. Cum a
fost acel meci pentru tine? 
Cum a fost meciul... pentru că atunci când am început, de exemplu, am pierdut
meciul cu Turcia și după am făcut egal cu Cehia și doar victoria era
posibilitatea de a merge mai departe. Așa că nu aveam, cum să spun... chiar și
când am ajuns la Euro am vorbit cu antrenorul: „Nu trebuie să ne fie frică de
nimic, nu avem nimic de pierdut, pentru că deja am făcut istorie și acum ce
facem este altă istorie, un bonus, este un bonus”. Așa că antrenorul a spus:
„Bucurați-vă, doar bucurați-vă, pentru că aceste momente vor rămâne în mintea
noastră toată viața”. Așa că fiecare meci pe care l-am jucat a fost doar să ne bucurăm
cât mai mult, dar cu responsabilitate mare, pentru că dacă vezi câți suporteri
au fost la meciuri, chiar și la meciul cu Portugalia, cred că suporterii
georgieni au fost mai mulți decât cei portughezi. Așa că această țară mică avea
această dorință să fie acolo, să îi bată, așa că ne-au ajutat foarte mult și
să-i învingem... El era idolul meu, Ronaldo. Cumva, când eram acolo, era doar
un jucător de fotbal și nu am simțit ceva ciudat. Dar, după meci, când te uiți
înapoi și vezi asta, este un moment uimitor.
Ai reușit să faci schimb de tricouri? 
Da, da, dar nu cu Ronaldo, pentru că avem și noi liderul nostru, starul nostru
care joacă acum la Paris și Ronaldo era tot idolul lui, așa că ei au schimbat
tricourile, dar eu am schimbat cu un jucător care joacă la Manchester City.
Este mijlocaș, Matheus Nunes, așa că da, îmi place de el. Așa că am vorbit după
meci și am schimbat tricourile.
Acum, ca parte amuzantă, îl ai pe „Moradona”, coleg la clubul tău și îl ai
pe „Kvaradona”, la echipa națională. Care a fost mai bun? Știai de aceste
porecle? 
Știu, știu! Mora este fratele meu și îl iubesc foarte mult, foarte mult, dar nu
pot alege, nu pot alege, pentru că amândoi, pentru mine, sunt ca membrii
familiei și frații mei. Așa că, pentru mine, amândoi sunt foarte importanți,
foarte importanți.
Spune-mi cum este să împarți vestiarul cu un jucător ca „Kvara” (n.r. -
Kvaratskhelia)? 
Da, este prietenul meu. Nu este doar prietenul meu, pentru că suntem foarte
apropiați, ca familii, pentru că am început academia împreună și am trecut prin
aceste etape împreună, de asemenea, suntem colegi de cameră la echipa
națională, așa că să împart vestiarul cu el... Știi acest sentiment: el a ajuns
sus și vezi cum este ca star afară, dar, în interior, este aceeași persoană
care era. Așa că atunci când ne întâlnim nu simt nicio diferență, pentru că
este același tip. Este același tip care iubește fotbalul și care face totul
pentru a face pe toată lumea fericită și acesta este cheia lui, pentru că este
un tip foarte sincer, foarte calm și foarte bun. Așa că cred că acest tip de
oameni ajung la un nivel foarte bun.
Și sunt, de asemenea, un exemplu pentru jucătorii tineri. 
Da, nu doar pentru jucători, pentru oamenii care vor să atingă niște obiective,
pentru că atunci când văd acest tip mic mergând în cea mai bună echipă din lume
astăzi, este ca un exemplu pentru ei.

<h2 style="text-align:center;">„Pe teren trebuie să fii corect cu
tine însuți!” </h2>
Ce te enervează cel mai mult pe terenul de fotbal? 
Ce mă enervează? Cred că atunci când jucătorii nu sunt responsabili pentru ceea
ce fac, nu le pasă, de exemplu, să facă sarcinile care le sunt date de antrenor
sau de jucători, pentru că pe teren suntem ca niște prieteni și vorbim mereu
unii cu alții și nu-mi place dacă cineva nu ascultă sau nu este concentrat pe
sarcinile pe care trebuie să le facă, pentru că pentru mine nu e nicio problemă
dacă cineva face o greșeală, dar cred că trebuie să fii sigur pe ceea ce faci
și să fii corect cu tine însuți. Trebuie să fii concentrat, cred.
Ai ritualuri înainte de meci sau superstiții? 
Nu, nu am. Cred că am doar un ritual... îmi place să mă rog înainte de meci și
doar asta, pentru că nu-mi place să am aceste superstiții, pentru că pentru
mine sunt doar o pierdere de timp.
Cine este Anzor, în afara terenului? 
Anzor, în afara terenului, este un tip foarte bun, foarte amuzant, căruia îi
place să vorbească, să comunice cu toată lumea, căruia îi place să fie cu
familia, să se bucure de fiecare minut cu soția, cu prietenii, cu oamenii din
jur și doar să fie pozitiv, doar pozitiv.
Ai alte hobby-uri în afară de fotbal? Ce faci în timpul liber, în afară de a
petrece timp cu familia și prietenii? Îmi place să merg, de exemplu, să stau la
soare, să iau vitamina D sau, în afară de asta, cred că să merg la restaurante
bune, plimbările sunt, de asemenea, preferatele mele, dar să mă plimb în locuri
frumoase sau chiar în parcuri și îmi place aici, pentru că sunt multe parcuri
bune, așa că este foarte bine pentru a merge, a respira și așa mai departe. Da,
de asemenea, în timpul liber toată lumea vrea să se bucure, poate uneori să
meargă la petreceri bune și lucruri de genul și eu sunt la fel, îmi place, dar
știu când și unde să fac asta.
Rămâne La Liga visul tău pentru viitor? 
Da, desigur. Este una dintre cele mai bune pentru mine, așa că voi fi
recunoscător dacă voi avea șansa să merg acolo, așa că lucrez la asta.
Cum ai vrea ca fanii Craiovei să-și amintească de tine? 
Dragostea care vine de la ei simt că este prea multă. Așa că în fiecare zi când
intru pe teren să joc pentru ei, încerc să fiu cea mai bună versiune a mea de
fiecare dată, așa că vreau ca ei să mă țină minte ca un muncitor, ca sufletul
echipei, ca... aș spune mecanismul mașinii, așa că încerc, încerc, încerc de
fiecare dată să-i fac fericiți și să atingem obiectivul pe care toată lumea îl
are.

Anzor Mekvabishvili avea 22 de ani când a ajuns pentru prima dată în România.

Anzor, de la stadionul din fața balconului până în inima Craiovei

Andu Kedei

Oucasse N’Dayanthane Mendy, atacant francez cu origini senegaleze, a crescut în fotbal la Marseille, în orașul în care s-a născut, acolo unde a făcut și primii pași serioși în joc. La începutul carierei, a evoluat în ligile inferioare din Franța, unde a adunat meciuri atât în liga a treia, cât și în liga a patra, nivel la care a și înscris de două ori. Ulterior, a jucat în Belgia, bifând 17 apariții în prima ligă, cu un gol și o pasă decisivă. În Ligue 2, a înregistrat 29 de meciuri, în care a marcat de cinci ori și a oferit o pasă decisivă. La Universitatea Cluj din ianuarie, extrema dreapta de 24 de ani a marcat 5 goluri 9 meciuri jucate în Superliga. A lovit contra Rapidului și în etapa 24 din sezonul regular, a înscris și în Play-off, de două ori, aducând prind golurile sale trei puncte cruciale pentru studenți.

Mendy, Oucasse

<h2>„Suporterii ne-au dat forță” </h2>

Pentru Mendy, victoria a fost rezultatul efortului colectiv și al susținerii venite din tribune. Francezul a vorbit despre importanța echipei și despre rolul suporterilor în acest meci. „Ne-am dorit foarte mult să luăm cele trei puncte pentru coechipierul nostru, Macalou”, a declarat acesta. Mendy a evidențiat și aportul fanilor: „Suporterii au dat forță întregii echipe.” În același timp, a transmis un mesaj clar pentru următoarele meciuri: „Să vină să ne susțină la următorul meci. Vom lupta. Să fie alături de noi.” Apoi a subliniat că echipa va încerca să răsplătească acest sprijin: „Și le vom întoarce favorul.”

superliga 2026

Fotbal

vineri 17 aprilie

sâmbătă 18 aprilie

duminică 19 aprilie