CFR Cluj

Dinamo București

Stadionul Arcul de Triumf

FC Argeș

Unirea Slobozia

Stadionul Clinceni

FCSB

FC Universitatea Cluj

Cluj Arena

Metaloglobus

UTA Arad

Stadionul Francisc Neuman

Oțelul Galați

AFC Hermannstadt

Stadionul Municipal Sibiu

FC Rapid București

Universitatea Craiova

Stadionul „Ion Oblemenco”

FK Csikszereda

FC Farul Constanța

Stadionul Central Ovidiu

FC Botoșani

Petrolul Ploiești

Stadionul Ilie Oană

Ionuț Tătaru

ANALIZĂ

Trei victorii ale gazdelor, două remize și trei succese ale oaspeților. Acesta este bilanțul rundei cu numărul 15 în Superliga. Un echilibru confirmat și de golaveraj: 10-9 în favoarea echipelor care au jucat acasă. FC Botoșani a încheiat în postura de lider o primă jumătate de sezon regular formidabilă, având atât cel mai bun atac, cât și cea mai bună apărare. Rapid și Universitatea Craiova completează podiumul, de care s-a aporpiat Dinamo, după o victorie dramatică și plină de emoții cu CFR Cluj, a cărei situație în clasament rămâne delicată. Alte două revelații, nou-promovata FC Argeș și Oțelul, și-au confirmat pozițiile în Top 6 în acest punct al sezonului, dar Farul și campioana FCSB dau semne puternice de revenire.

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid02Sc3SQuuSKGdhBXRuKvA5UVxkjLJFqcAP8kok9jWzYhk3H1gpSjvbPqie7NQdw6Jdl

La polul de jos al ierarhiei, ultimele patru clasate au pierdut pe linie, cu Hermannstadt și Metaloglobus aflate pe cele două locuri direct retrogradabile. Așadar, cu ce rămânem după etapa a 15-a din Superliga?

Echipa lui Leo Grozavu nu are motive să fie nemulțumită de situația din clasament, însă un mic regret cu siguranță există. FC Botoșani putea începe returul sezonului regular ca lider solitar, dacă nu ar fi ratat un penalty pe final în meciul de la Ploiești cu Petrolul. Zoran Mitrov a irosit lovitura de la 11 metri a moldovenilor, care sunt în continuare la egalitate de puncte cu Rapid. A fost doar al doilea meci stagional în care botoșănenii nu au marcat în Superliga. Cu toate acestea, au în continuare cel mai bun atac al campionatului (28 de goluri înscrise) și, după ce giuleștenii au luat două goluri la Craiova, au și cea mai bună defensivă (11 goluri primite). 15 runde de pus în ramă, fără îndoială. De cealaltă parte, prahovenii au ajuns la patru partide fără eșec, interval în care au primit un singur gol. Efectul Neagoe nu e doar un clișeu.

E una dintre rivalitățile importante ale fotbalului românesc, cu o istorie fascinantă. Acum, avea și o miză importantă, mai ales pentru olteni, care nu-și permiteau să piardă. Și a ieșit unul dintre meciurile sezonului, o partidă de o calitate foarte bună. Rapid a condus de două ori, Universitatea Craiova a revenit de fiecare dată. A doua oară, în prelungiri, când Nsimba a transformat cu sânge rece un penalty provocat de cel care ar fi trebuit să fie omul meciului, Aioani. O nouă dovadă că oricât de bine apără un portar, o eroare la momentul nepotrivit e decisivă. Un 2-2 care nu face dreptate formației din Bănie și care, pentru cum a fost stabilit rezultatul final, le lasă un gust amar alb-vișiniilor. Însă ambele formații pot lua lucruri pozitive dintr-un duel de care neutrii cu siguranță s-au bucurat.

https://www.youtube.com/watch?v=CrbOFcsXD2U

<h2>Fantastica revenire a lui Dinamo</h2>

Principala beneficiară a rezultatelor înregistrate de primele trei clasate este Dinamo, care s-a apropiat după un succes dramatic, care poate schimba cursul unui sezon pentru o echipă. În minutul 90 al partidei cu CFR Cluj, alb-roșiii erau conduși cu 1-0 și păreau că se îndreaptă spre un eșec care ar fi prelungit mini-seria negativă a ”câinilor” (un punct în două etape). Trei minute mai târziu, Arena Națională sărbătorea cu un entuziasm care nu s-a mai văzut de mult o victorie că elevii lui Zeljko Kopic au făcut crescut mult nu doar la nivelul jocului, ci și la nivel mental. Un astfel de meci se câștigă și datorită caracterului și cu siguranța acesta nu le lipsește dinamoviștilor. Pe un astfel de succes se poate construi ceva important și fanii pot continua să viseze. În schimb, în Gruia, situația e tot mai dificilă: trei înfrângeri la rând și un blocaj inexplicabil. O misiune teribilă pentru Daniel Pancu, care urmează să intre cu adevărat în pâine într-un moment în care noii săi elevi sunt cu moralul la pământ.

<h2>FCSB, din nou pe plus la golaveraj</h2>

După 2-0 la Cluj, cu Universitatea - rezultat decis de prima dublă a lui Darius Olaru în acest sezon de Superliga - revirimentul campioanei pare să fie o certitudine. FCSB are acum patru victorii în ultimele cinci runde, singura sincopă în această perioadă fiind eșecul cu Metaloglobus, unica partidă din seria amintită în care roș-albaștrii au luat gol. În urma succesului din Ardeal, deținătoarea titlului revine pe plus la golaveraj pentru prima oară din etapa a doua încoace. Cu 20 de goluri încasate, FCSB are cea mai slabă apărare din primele opt poziții și doar cinci formații au primit mai multe în actuala ediție a Superligii.

<h2>Farul leagă din nou victoriile după trei luni </h2>

La fel ca FCSB, Farul este în creștere și confirmă că se numără printre echipele cu argumente solide pentru a intra în play-off. Constănțenii au pus capăt seriei de meciuri fără înfrângere a nou-promovatei Csikszereda și au făcut scorul etapei (3-0), reușind totodată a doua victorie la rând în Superliga. Ultima aoră când ”marinarii” au legat succesele în campionat a fost în iulie-august, trei în acel caz. În plus, elevii lui Ianis Zicu nu au luat gol în cele mai recente trei runde.

<h2>A doua victorie la rând în deplasare pentru Oțelul</h2>

Sub conducerea lui Laszlo Balint, Oțelul și-a construit faima unei echipe excelente acasă, dar care are dificultăți când joacă în deplasare. Iată însă că formația din Galați începe să aducă puncte și de afară. În această rundă, a profitat de momentul slab al lui Hermannstadt și s-a impus cu 3-1 la Sibiu, al cincilea eșec la rând pentru elevii lui Marius Măldărășanu în Superliga. A fost a doua victorie consecutivă obținută de gălățeni din postura de oaspeți, după 4-0 cu UTA, la Arad. Și astfel, finalul turului din sezonul regular îi găsește pe loc de play-off.

<h2>UTA s-a reîntâlnit cu victoria</h2>

După nouă meciuri fără victorie și trei înfrângeri consecutive, UTA a reușit din nou să câștige. La prima vedere, un succes normal: 2-0 cu nou-promovata Metaloglobus, ultima clasată și echipa cu cea mai slabă apărare din campionat. Doar că formația pregătită de Mihai Teja venea după ce luase 4 puncte din duelurile cu FCSB și Universitatea Craiova. În contextul de la începutul partidei, o victorie a arădenilor nu părea deloc ceva sigur.

Doar Hermannstadt are o serie de înfrângeri mai lungă decât ialomițenii, în acest moment, în Superliga. Unirea Slobozia a ajuns la patru eșecuri consecutive, după ce a pierdut și cu FC Argeș (0-1), pe teren propriu. Una dintre surprizele plăcute ale începutului de campionat e într-o spirală negativă care o trage tot mai mult spre zona periculoasă a clasamentului, după ce, nu cu mult timp în urmă, se afla chiar pe loc de podium. Băieții lui Andrei Prepeliță au nevoie repede de un rezultat pozitiv.

Prima jumătate a sezonului regular s-a terminat cu FC Botoșani pe primul loc și campioana în afara play-off-ului

Cu ce rămânem după etapa a 15-a din Superliga

INTERVIU

Se anunța una dintre marile promisiuni ale fotbalului românesc. Mircea Rednic îi oferea debutul în prima ligă la doar 16 ani, dar o serie de accidentări grave i-au deraiat cariera. Nu a renunțat însă, a reușit să revină de fiecare dată și azi este o piesă importantă la revelația FC Argeș, nou-promovata care este pe loc de play-off. Robert Moldoveanu a vorbit cu superliga.ro și ne-a spus povestea lui. O poveste despre dorință, putere de revenire și visuri curajoase. Care e prima ta amintire cu fotbalul? Păi, și acum am acasă poza când m-a dus tatăl meu în prima zi la fotbal. Câți ani aveai? Patru ani și jumătate. Și tu i-ai spus tatalui tău să te ducă sau a fost din inițiativa lui? A fost din inițiativa lui, pentru că mă vedea că mă jucam foarte des cu mingile, spărgeam lucruri prin casă și a decis să mă duc la fotbal. Și cum a fost prima zi la antrenament? Atunci nu realizam, era doar o joacă, dar pe parcurs totul a devenit cel mai frumos lucru pentru mine. Care a fost cel mai bun sfat primit de la un coleg de echipă? Să nu cedezi niciodată. Și poți să ne spui și cine ți-a zis asta? Prietenul meu cel mai bun, Ricardo Grigore. De ce Balon și nu Minge? Pentru că atunci când eram copii, eram mai plinuț și Ricardo Grigore mi-a spus că arăt ca un balon și așa mi-a rămas ”numele” de la vârsta de șase ani. Și atunci a început și prietenia voastră, să înțeleg. De când îl știi? Din prima zi, de când m-am apucat de fotbal. De la patru ani și jumătate. În 2015 ai fost promovat la echipa mare a lui Dinamo de Mircea Rednic, corect? Da. Poți să ne spui dacă mai ții minte ce făceai în ziua respectivă, când ai aflat că vei fi chemat la echipa mare? Păi, a fost un moment foarte greu pentru mine pentru că venisem după prima operație și începusem antrenamentele la echipa mare și când mi-a spus domnul Rednic că o să debutez a fost cel mai frumos cadou și vis pentru mine. Cum au fost momentele acelea înainte de debut, când erai în vestiar cu colegii? Foarte mari emoții, dar până la urmă, când am intrat pe teren, au dispărut. Era și Rici atunci lângă tine? Nu, încă nu venise la echipa mare. Și ai avut un coleg care te-a ajutat să te adaptezi mai mult decât ceilalți? Da, mai mulți colegi în perioada aceea mă ajutau cu sfaturi, erau foarte aproape de mine și m-a ajutat foarte mult acest lucru. Aveai 16 ani și 4 luni când ai debutat. Ce înseamnă pentru un jucător atât de tânăr să joace cu o emblemă atât de puternică pe piept? Pentru orice jucător cred că este cel mai frumos moment din carieră, pe care nu o să-l uite niciodată și nu cred că există sentiment mai frumos. Robert, cine a crezut prima oară în tine și în talentul tău? Păi, prima dată antrenorii de la juniori, de la Dinamo. Vreau să le mulțumesc domnului Gabriel Preoteasa și lui Cătălin Bârlenu pentru încrederea care mi-a oferit-o. Și după aceea, când am făcut pasul la echipa mare, domnul Stoican. Ai un anumit moment sau o anumită frază care ți-a rămas în minte din interacțiunile cu acești antrenori? Ceva ce te-a marcat? Faptul că mă apreciau foarte mult, pentru că mă antrenam 100% la fiecare antrenament și dădeam totul pe teren. Vreau să fac o scurtă recapitulare. Ligamentele încrucișate și meniscul rupt la piciorul drept. Meniscul rupt la piciorul drept a doua oară. Ligamentele încrucișate anterior și posterior rupte precum și meniscul de la piciorul stâng. Și colateralul. Sunt curioasă ce doare cel mai tare? Durerea respectivă sau faptul că din nou ți se întâmplă? Ambele sunt dureroase. Durerea pe moment, dar după aceea durerea pe termen lung, pentru că este foarte greu să revii după o astfel de accidentare. Trebuie să stai câte 6-7 ore la recuperare, să poți să te recuperezi și psihic trebuie să fii foarte puternic. Ce-ți spuneai, apropo de psihic? Ce-ți spuneai în acele momente în care erai din nou la recuperare, din nou cu durerile acelea de la recuperare? Îmi spuneam singur că nu trebuie să renunț, să muncesc în continuare și eu sunt foarte conștient că trebuie să joc fotbal, orice mi s-ar întâmpla. Și plus că după aceste trei operații, după ce credeam că totul s-a terminat, a mai apărut o operație, m-am operat la gleznă și atunci am stat 9 luni. Și asta a fost cea mai grea pentru mine, pentru că a fost recuperarea mult mai grea. Am tras foarte mult, mă antrenam și după antrenament plecam în cârje acasă. Și jucam numai cu injecții în picior, a fost foarte grea acea perioadă. Cum ai trecut totuși peste? Și te gândești că te trădează corpul sau te gândești că o să mă ajute să trec și de data asta? Eu sunt un om pozitiv și mereu am gândit că orice mi s-ar întâmpla pot să trec peste. Te-ai gândit vreodată că nu o să mai poți juca și cine vei fi dacă nu vei juca? Niciodată nu m-am gândit la acest lucru și nu vreau să mă gândesc. Ai vreun moment din perioada respectivă, alături de o persoană care ți-a fost aproape și simți că a contat enorm pentru tine? În primul rând, familia care m-a susținut tot timpul. Vă dau un exemplu. Am plecat în Turcia și i-am spus mamei mele să stea acasă, că nu vreau să vină să mă vadă suferind. Și când m-am trezit din operația aia, ea era deja acolo și pentru mine astea sunt momentele frumoase în viață. După ce ai revenit pe gazon, te-ai împăcat cumva cu frica de a te reaccidenta? Niciodată n-am intrat pe teren cu frica de a mă accidenta. Chiar după a doua operație țin minte că, la primul antrenament, am pus o contră cu un coleg și mi-a spus: „Nu se poate, ce puternic ai revenit!”. Asta e lecția învățată din toate cele patru accidentări? Să devii mai puternic? Cred că aceste lucruri m-au făcut să devin un jucător puternic mental și nu cred că poate să mă doboare ceva vreodată. Acum când te uiți la genunchii tăi, ce vezi? Sunt mândru, credeți-mă. Sunt mândru de picioarele mele și de genunchii mei, pentru că am tras foarte mult și acum sunt ok.

Când a apărut oferta de la FC Argeș, discuția, telefonul, în ce moment al vieții tale te aflai? Mă așteptam la oferta de la FC Argeș, pentru că vorbisem înainte cu Dani (Coman - n.r.) și cu Nicolae Dică și mi-a spus să vin aici, că au încredere în mine. Știu ce jucător sunt și am venit cu sufletul deschis. A existat în vestiar un jucător, un prieten care te-a făcut să crezi că aici este locul tău? Tot grupul care a fost anul trecut la liga a doua a fost unit, ne-am ajutat de fiecare dată unul pe celălalt. Și cred că prin acest lucru am ajuns la aceste satisfacții de a câștiga campionatul în liga a doua și acum de a fi în primele șase echipe ale Superligii. Apropo de liga a doua, ai opt goluri, cinci marcate în play-off. Cum poți descrie acest sezon pentru tine? Cred că a fost un sezon reușit, puteam și mai bine, știu asta, dar mă bucur că toți am înțeles ce obiectiv avem și toți am muncit pentru acel lucru. Și acum pare că se întâmplă la fel, spuneai și tu mai devreme, de acest sezon și de forma Argeșului. Cum îți explici această performanță pe care o faceți? Eu zic că toate lucrurile au venit prin muncă și prin antrenament, prin tot ce face Mister, prin ședințe. Și cred că știe să ne țină uniți, să ne țină aproape. Care e cel mai frumos moment pentru tine în acest sezon la FC Argeș? Când am marcat primul gol, chiar dacă n-am putut să mă bucur, pentru că Dinamo este clubul unde am crescut și am respect față de suporteri și de oamenii din club. Te-ai gândit cum s-a întâmplat că fix împotriva lui Dinamo ai marcat primul tău gol? Da, mi-am dorit la fiecare meci să marchez, dar așa s-a făcut, să marchez fix cu Dinamo. Ce ți-a zis Rici Grigore după? M-a felicitat și mi-a spus că fix atunci m-am găsit să dau gol. Spuneai după meci trebuie să fii visător și să te gândești la campionat. Ce ar însemna pentru tine un campionat luat cu FC Argeș? Am declarat acest lucru. Îmi place să-mi pun obiective mari și să cred în ele. Știu că este greu, dar nu-i imposibil. Ar fi cel mai frumos lucru să iau campionatul cu FC Argeș. Iar golul cel mai frumos din cariera ta care crezi că este? Când jucam la Petrolul, golul cu U Cluj, din foarfecă. Ce ai simțit în acel moment? De mic mi-au plăcut aceste execuții și mereu ieșeam iarna pe zăpadă și dădeam numai foarfeci. Și chiar așa am marcat foarte multe goluri și la juniori, și la Dinamo 2, multe din foarfecă și la națională.

Robert Moldoveanu marcheaza un gol din foarfeca in meciul de fotbal dintre Petrolul Ploiesti si Universitatea Cluj, din cadrul Ligii a-2-a Casa Pariurilor, disputat pe Stadionul Ilie Oana din Ploiesti, sambata 30 martie 2019. © FOTO: Razvan Pasarica / Sport Pictures

Apropo de natională, ce a însemnat pentru tine să porți tricoul și să auzi imnul? Pentru mine, să ajung la natională este cel mai frumos moment pentru un jucător. Este cea mai mare plăcere să-ți reprezinți țara. Și cred că oricine își dorește acest lucru. Cât de mult înseamnă victoria pentru tine? Cel mai mult. Pentru asta muncim o săptămână la antrenamente, să ajungem la meci și să ieșim victorioși. Iar succesul? Cum vezi succesul? Succesul vine doar prin muncă. Dacă nu muncești, odată și odată o să cazi. Dar muncind în fiecare zi, Dumnezeu o să te răsplătească și o să îți atingi toate obiectivele și o să fii unde-ți dorești.

Moldoveanu, Robert

Voiam să te mai întreb despre tatuajele tale. Dacă ai vreo unul care înseamnă pentru tine cel mai mult? Toate au o poveste. Niciunul nu e făcut doar de dragul de a fi făcut și sunt multe momente care m-au marcat în viață și pe care le am tatuate. Poți să ne spui așa un pic? Am primul gol marcat în Superliga pe mâna stângă. Am golul acela din foarfecă cu Petrolul, am poza când am debutat în Liga 1, am data când am debutat, îl am pe Domnul Iisus Hristos, Maica Domnului. Sunt foarte credincios și cred că fără credință nu poți să ajungi nicăieri. Asta îți spuneai în cele patru căderi pe care le-ai avut? Da. Cred că faptul că m-am rugat și mă duceam mereu la biserică, Dumnezeu nu m-a lăsat niciodată să cad. Dacă ar fi să te gândești, care e momentul din cariera ta care ți-a rămas cel mai puternic tatuat în sufletul tău? Acesta, cu primul gol marcat în Superliga. Iar pentru sezonul acesta ce momente vrei să-ți mai tatuezi? Mi-aș dori un trofeu, orice fotbalist pentru asta muncește în fiecare zi, să ajungă să câștige trofee. Dar lăsăm timpul să treacă și vedem ce mai urmează.

La 26 de ani, atacantul lui FC Argeș a trecut deja prin calvarul mai multor accidentări grave, care l-au făcut însă mai puternic

Robert Moldoveanu: „Nu cred că poate să mă doboare ceva vreodată”

Jovan Markovic se bucura dupa un gol marcat sub privirile arbitrului asistent Adrian Vornicu in meciul dintre FC Botosani si Farul Constanta, contand pentru Cupa Romaniei Betano, desfasurat pe Stadionul Municipal din Botosani, joi 30 octombrie 2025. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Jovan Markovic, transferat la Farul în urmă cu 6 săptămâni, pare să fi intrat într-un proces de renaștere sub comanda lui Gheorghe Hagi, arătând o formă fizică mult îmbunătățită și o motivație care îl poate readuce în prim-planul fotbalului românesc. Jovan Markovic e genul de fotbalist care a fost mereu în atenția publicului, dar care n-a reușit să confirme pe măsura așteptărilor. Crescut la Universitatea Craiova, a fost văzut ca un atacant de viitor, cu fizic impunător și instinct de golgheter. A avut momente bune, dar și perioade lungi în care a părut că se pierde. Împrumuturile la Hermannstadt și Oțelul Galați au fost mai degrabă încercări de a-l repune pe picioare decât pași înainte în carieră. La 24 de ani, mulți ar fi spus că e deja prea târziu să mai devină ce se spera de la el. Dar tocmai aici intervine povestea care merită spusă.

https://www.facebook.com/farulconstanta/posts/pfbid0dPpPMRSDJrZdbQcyaspmfyFdvzELogd5tuwSLBYFmhuYd5GduEAnGm14SPyc8ZNcl

În urmă cu șase săptămâni, Markovic a semnat cu Farul Constanța, echipa lui Gheorghe Hagi. Transferul s-a făcut fără tam-tam, fără sume spectaculoase, dar cu o doză mare de încredere din partea unui antrenor care știe să scoată ce e mai bun din jucători care par pierduți. Hagi nu e genul care să aducă jucători doar ca să umple lotul. Dacă l-a vrut pe Markovic, înseamnă că a văzut ceva acolo. Și, din ce se vede deja, nu s-a înșelat. Markovic a venit la Farul cu un fizic care nu-l ajuta. Avea câteva kilograme în plus, iar ritmul de joc nu era cel pe care îl cere Hagi. Dar în doar câteva săptămâni, lucrurile s-au schimbat vizibil. Antrenamentele intense, disciplina impusă de staff-ul tehnic și, mai ales, încrederea pe care o primește, l-au transformat. Acum e mult mai suplu, mai mobil, mai implicat. Nu mai e acel atacant greoi care așteaptă mingea în careu. Aleargă, se demarcă, vine la combinații. E alt jucător. Convocarea la echipa națională de către Edi Iordănescu a fost un semn că potențialul lui nu a fost uitat. A avut trei selecții, iar faptul că selecționerul l-a chemat arată că talentul său nu fusese trecut cu vederea. Dar adevărata șansă pare să fie acum, la Farul, mai ales după accidentarea care îi amenințase cariera, anul trecut. Aici are parte de un mediu în care se poate reconstrui. Nu e presiunea de la Craiova, nu sunt așteptările uriașe, ci doar munca și șansa de a demonstra.

Markovic, Jovan

Hagi e cunoscut pentru felul în care lucrează cu jucătorii, iar Ianis Zicu, noul antrenor al echipei, a fost adus în ideea că echipa nu își va schimba prea mult planurile. Știe să vorbească pe limba lor, să le explice, să le arate greșelile pe care chiar ei le-au făcut pe vremea când erau jucători. O, și câte asemănări există între Zicu și Markovic! Dar cu ei, atacantul are toate condițiile să redevină acel atacant care promitea multe. Și, din ce se vede, e pe drumul cel bun. Săptămâna trecută atacantul a reușit să marcheze din nou, după ce a jucat 90 de minute, în Cupă, cu FC Botoșani, revelația campionatului. Farul are nevoie de un atacant ca el. Echipa joacă un fotbal ofensiv, bazat pe posesie și mișcare. Markovic, în forma actuală, se potrivește perfect. Poate fi vârful care finalizează, dar și cel care creează spații. Are forță, are tehnică, are experiență. Este exact ce a făcut și în finalul meciului cu Csikszereda, când a adus și mai multă energie în atacul echipei sale, care zburda deja împotriva ciucanilor. Dacă va continua pe linia asta, poate deveni unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei. Markovic are acum șansa unei relansări. Poate fi cel mai important moment al carierei sale, dacă ca avea inteligența să profite din plin de el. La Farul, cu Hagi, poate deveni jucătorul care să conteze din nou și la echipa națională. Tot ce trebuie este să continue pe drumul început. Și, dacă o face, poate fi una dintre surprizele plăcute ale sezonului. În concluzie, Jovan Markovic e un exemplu că în fotbal nu e niciodată prea târziu. Că poți să revii, să te reinventezi, să devii ce n-ai reușit până acum. Iar povestea lui, dacă va continua pe linia actuală, poate fi una dintre cele mai frumoase ale sezonului. Un jucător care renaște, care își regăsește drumul și care arată că, uneori, tot ce ai nevoie e un om care să creadă în tine.

Fostul jucător al Craiovei a ajuns sub comanda lui Gică Hagi, iar jucătorul pare că își poate reinventa cariera

Atenție la Markovic!

Ana-Maria Popescu

CRONICĂ

Petrolul Ploiești și FC Botoșani se întâlneau într-un meci care punea față în față două echipe aflate pe traiectorii ascendente, dar cu greutăți și ambiții diferite. Gazdele reușiseră să iasă dintr-o perioadă nefastă, în care înregistraseră patru înfrângeri consecutive, și păreau să fi regăsit ritmul: două victorii și un egal în ultimele trei partide aduseseră liniște și speranță în tabăra ploieșteană. Cu 15 puncte și poziționați pe locul 12, „lupii galbeni” aveau nevoie de continuitate pentru a se apropia de zona de mijloc a clasamentului. De partea cealaltă, FC Botoșani venea cu un parcurs impresionant, care o transformase în revelația sezonului. Echipa moldoveană se afla pe primul loc, cu un total de 31 de puncte, și reușise să lege șase victorii consecutive, în ciuda unui program dificil în care au jucat cu adversari precum FCSB și Universitatea Cluj. Jocul lor se remarcase prin disciplină, eficiență și o capacitate remarcabilă de a gestiona momentele cheie ale meciurilor. Pentru Petrolul, partida era o provocare majoră: testul suprem pentru forma recentă și o ocazie de a demonstra că echipa poate concura de la egal la egal cu liderul. În același timp, era și o oportunitate de a confirma că ieșirea din criză nu fusese întâmplătoare. Meciul se juca acasă, iar sprijinul publicului putea conta decisiv într-un duel cu o echipă aflată în plină ascensiune. Pentru Botoșani, era meciul în care trebuia să confirme statutul de lider și să arate că seria de victorii nu fusese doar o conjunctură favorabilă. Presiunea clasamentului începea să se simtă, iar fiecare punct devenea esențial pentru menținerea poziției. În plus, adversarul venea cu un moral bun și cu dorința de a produce surpriza. Doar că, având în vedere toate aceste detalii, cele două formații au început precaut meciul, chiar dacă inițiativa a fost în tabăra ploieșteană în primele 15 minute. Doar că, acestora le-a lipsit concentrarea în fața porții, iar elevii lui Eugen Neagoe aveau să încheie prima parte a meciului fără să expedieze nici măcar un șut pe spațiul porții. De partea cealaltă, jucătorii lui Leo Grozavu au părut să aibă o viteză în minus față de meciurile din etapele trecute, dar chiar și așa, aceștia au avut ocaziile mai importante în prima parte a meciului. Prim planul i-a aparținut lui Ongenda, care a ratat și cea mai mare șansă a primului mitan, în minutul 19, când deși a primit mingea într-o poziție perfectă, acesta a șutat telefonat, pe centrul porții, la o minge la care Krell a reținut în doi timpi. La mijlocul reprizei și Kovtalyuk (26) a oferit un moment interesant, când a reluat cu ceafa spre poartă, o minge care a surprins pe toată lumea având în vedere modalitatea prin care atacantul ucrainean al Botoșaniului a ales să finalizeze faza. Prima repriză l-a scos în evidență și pe Ricardinho. Jucătorul Petrolului a oferit un moment rar, atunci când a căutat un penalty la o fază la care a fost agățat de Anestis în careu, deși acesta căutase intenționat contactul, moment după care l-a felicitat pe centralul partidei pentru faptul că nu a acordat penalty, în urma unei faze la care alți jucători ar fi protestat vehement. Interesant a fost și modul în care s-a văzut absența lui Narcis Ilaș, în condițiile în care jucătorul care s-a accidentat grav putea acoperi ambele benzi în defensivă. Dacă tehnicianul moldovenilor a fost nevoit să improvizeze și să îl folosească pe Friday Adams pe postul de fundaș dreapta, Creț, fundașul stânga, a fost depășit în nenumărate rânduri, pierzând mai multe mingi care s-au transformat în contraatacuri periculoase. Partea a doua a fost o luptă aprigă la centrul terenului, iar Petrolul a fost echipa mult mai activă, iar Chică-Roșă (61) și Dongmo (64) au fost aproape de deschiderea scorului. Punctul culminant al meciului a fost cu un sfert de oră înainte de final, când Botoșani a primit penalty după o fază, aproape la indigo, cu cea a lui Ricardinho. Kovtalyuk a fost faultat parcă puțin mai clar, în careu de Krell, dar tot portarul gazdelor a fost cel care și-a reparat greșeala când a apărat lovitura de pedeapsă executată de Mitrov, pe mijlocul porții. Pulsul a crescut și mai mult în final, când Chică-Roșă a înscris spectaculos, dar reușita sa a fost anulată pentru un ofsaid la limită, astfel că ambele echipe au fost nevoite să se mulțumească cu un singur punct la ultimul fluier al centralului Mladinovici.

FC Botoșani a remizat cu Petrolul, dar rămâne lider, cu același număr de puncte ca și Rapid.

Petrolul Ploiești - FC Botoșani 0-0 | Umăr la umăr

Farul Constanța intra în meciul cu Csikszereda într-un moment de instabilitate, cu doar o victorie în ultimele șase etape și cu semne tot mai vizibile de neclaritate în joc. Sub comanda lui Ianis Zicu, echipa părea căuta în continuare să își găsească noua direcție după plecarea lui Gică Hagi, dar presiunea clasamentului începea să se resimtă. Cu 19 puncte și poziționată pe locul 7, Farul se afla la egalitate cu Oțelul, ocupanta locului 6, ultimul care asigura accesul în play-off. Orice pas greșit putea însemna pierderea contactului cu zona superioară, mai ales că și FCSB-ul recuperase serios după victoriile din ultimele săptămâni.&nbsp; În fața lor, Csikszereda venea cu un moral mult mai bun, după o serie de opt meciuri fără înfrângere, în care reușise două victorii și șase remize. Acest parcurs le permisese să părăsească locurile direct retrogradabile, însă echipa se afla în continuare pe poziție de baraj, cu nevoia clară de a aduna puncte în continuare. Jocul lor devenise tot mai compact, iar capacitatea de a rezista în fața adversarilor mai bine cotați le adusese respect și încredere. Pentru Farul, meciul era o oportunitate de a rupe seria negativă și de a reveni în lupta pentru play-off cu un joc mult mai consistent, în vreme ce pentru Csikszereda, era o nouă șansă de a confirma forma bună și de a demonstra că echipa nu mai poate fi tratată ca o candidată sigură la retrogradareFarul avea de demonstrat că poate gestiona presiunea și că Zicu mai are soluții. Csikszereda avea de arătat că seria pozitivă nu e întâmplătoare. Iar clasamentul, tot mai strâns, nu ierta pe nimeni. Dacă ciucanii au avut un parcurs foarte bun în ultimele săptămâni, debutul meciului cu Farul i-a găsit în corzi, doar Anderson Ceara, cel mai talentat jucător al harghitenilor, având o ocazie demnă de menționat în debutul meciului. În rest, în prima repriză, Farul a zburdat pe teren, ca în vremurile bune. când se bătea pentru câștigarea campionatului. În plus, cu calitatea unui jucător precum Ganea, lucrurile pot deveni mult mai ușoare. Chiar fundașul stânga al constănțenilor a centrat pentru deschiderea scorului, Grigoryan a ratat lovitura de cap, dar mingea a ajuns la Vînă (14), care l-a executat scurt pe Eduard Pap, într-un moment în care defensiva oaspeților începuse să se clatine tot mai serios. Nici măcar deschiderea scorului nu a trezit la realitate elevii lui Robert Ilyeș, pentru că gazdele au reușit să puncteze din nou, după o fază superbă, la finalul căreia Radaslavescu a șutat spectaculos sub bară, dintr-un unghi închis. Din păcate pentru fostul mijlocaș al celor de la FCSB, golul a fost anulat pentru o poziție la limita ofsaidului, după minute bune de analiză în camera VAR, în care jocul a fost întrerupt. Nici măcar acest moment nu i-a scos din letargie pe jucătorii celor de la Csikszereda, pentru că Farul a reușit să se desprindă pe tabelă cu cinci minute înainte de pauză, când Vînă i-a întors serviciul lui Grigoryan, care a punctat pentru un 2-0, cu un gol care a ușurat foarte mult misiunea jucătorilor lui Ianis Zicu pentru partea a doua a meciului. Cu atât mai mult cu cât ciucanii au avut și ghinion în prelungirile primei reprize, când Eppel a șutat foarte puțin pe lângă poartă, din afara careului. Chiar dacă oaspeții au părut mai revigorați în a doua parte a meciului, ocaziile mai mari le-au aparținut tot celor de la Farul, Radaslavescu fiind principala armă în atacul marinarilor, mijlocașul nereușind, însă, să finalizeze din două poziții foarte bune, din interiorul careului. Ișfan (62) a scuturat din nou plasa, dar bucuria fanilor din tribune a fost de scurtă durată, reușita fiind anulată, de această dată, pentru o poziție mult mai evidentă de ofsaid. Constănțenii au cerut penalty în minutul 67, centralul a lăsat jocul să continue, iar Ișfan a executat o foarfecă spectaculosă din interiorul careului, dar doar pentru fotografii din spatele porții, pentru că la finalul fazei arbitrul a fost chemat la marginea terenului, unde a văzut mult mai clar hențul lui Hegedus în careu. Ișfan (70) s-a revanșat de la 11 metri, de unde a șutat hotărât, pe centrul careului, dar a avut și noroc, pentru că Pap a atins mingea cu piciorul, dar nu a putut să o oprească din drumul spre poartă. Ciucul a mai avut o zvâcnire, când Szalay a lovit transversala, dar mai aproape de gol a fost tot Farul, mai ales după ce Zicu l-a introdus în teren și pe Jovan Markovic. Grigoryan (75) a fost la un pas de dublă, dar Pap a respins cu greu în corner, iar balanța a rămas înclinată spre poarta sa până spre finalul meciului, când centralul a curmat suferința oaspeților. Astfel, după mai bine de două luni în care nu au pierdut niciun meci, Csikszereda a cunoscut din nou gustul amar al înfrângerii, în timp de Farul rămâne conectată la locurile de play-off, urmând să continue lupta strânsă în etapele viitoare cu Oțelul Galați și FCSB.

Farul a reușit să se impună în fața celor de la Csikszereda, echipă care nu mai pierduse de mai bine de două luni.

Farul - Csikszereda 3-0 | La loc comanda

Andu Kedei

UCV - RAP (match, Superliga 25/26, regular)

Universitatea Craiova întâlnea Rapid într-un meci cu implicații majore atât pentru clasament, cât și pentru stabilitatea internă a celor două cluburi. Oltenii traversau o perioadă tulbure, cu o singură victorie în ultimele cinci meciuri oficiale, iar tensiunea crescuse vizibil în jurul lui Mirel Rădoi. La începutul săptămânii, tehnicianul părea tentat să demisioneze, nemulțumit de evoluția echipei și de lipsa de reacție în momentele decisive. Deși Craiova fusese liderul Superligii cu doar câteva etape în urmă, forma recentă trăda o pierdere clară de tempo și de încredere. Atmosfera din vestiar era apăsătoare, iar suporterii începeau să-și exprime dezamăgirea. Meciul cu Rapid devenea astfel un punct de cotitură: o victorie putea reseta parcursul și reda speranța, în timp ce un nou eșec risca să adâncească criza și să precipite plecarea lui Rădoi. În fața unui adversar aflat în formă, Craiova avea nevoie de luciditate, disciplină și eficiență, toate elementele care lipsiseră în ultimele etape. Rapid, în schimb, venea la Craiova cu moralul ridicat și cu un parcurs constant sub comanda lui Costel Gâlcă. Echipa giuleșteană se afla pe locul 2, la egalitate de puncte cu liderul FC Botoșani, și arătase o structură echilibrată în acest sezon: defensivă solidă, mijloc mobil și atac capabil să decidă meciuri. Fără excese, dar cu o identitate clară, Rapid părea să fi găsit formula potrivită pentru a spera la titlu în acest an. Pentru Mirel Rădoi duelul de pe “Ion Oblemenco” putea decide viitorul său pe banca oltenilor, un mesaj pe care jucătorii Craiovei au părut că l-au înțeles cât se poate de clar, pentru că încă din primele minute ale partidei aceștia s-au năpustit spre poarta lui Aioani, care chiar în primul minut a avut o intervenție de kinogramă, reușind să respingă în transversala torpila lui Cicâldău. A fost doar momentul de intro, pentru că Mora (7) a fost la rândul său la un pas de deschiderea scorului, dar șutul acestuia a trecut peste poartă, deși jucătorul se afla într-o poziție foarte bună. După ce Băluță l-a pus în dificultate pe Aioani în minutul 11, oltenii au început să își pună întrebarea cât de repede va veni golul în poarta Rapidului. Dar giuleștenii au avut o surpriză neașteptată pentru gazde, pentru că Petrila l-a găsit cu o pasă foarte bună în centrul careului pe Christensen, iar norvegianul l-a învins cu un șut în forță pe Isenko. Un detaliu important a atras atenția imediat după înscrierea golului. Chiar dacă toți rapidiștii se bucurau de reușită, Gâlcă fierbea pe marginea terenului încercând să explice mijlocașilor greșelile pe care le fac și datorită cărora Craiova este atât de periculoasă. Un mesaj neînțeles de jucătorii vișinii, pentru că Universitatea a continuat asediul, iar după ocazia lui Baiaram (21), Adrian Rus (29) a restabilit egalitatea după un corner executat foarte bine de Cicâldău. Mirel Rădoi a invocat apoi divinitatea la ratarea monumentală a lui Carlos Mora (35), când costaricanul a avut toată poarta goală în față, dar mingea trimisă de acesta spre poartă a fost scoasă, de pe linie, in extremis, de Pașcanu. Și partea a doua a meciului a început cu la fel de multă agitație, pentru că Băluță a șutat periculos, în minutul 48, din afara careului și a ridicat imediat pulsul suporterilor aflați în tribune. După ce a simțit că echipa sa se clatină tot mai serios, Gâlcă a făcut o schimbare care avea să schimbe cursul jocului. Tehnicianul giuleștenilor l-a scos din teren pe Manea și l-a introdus în teren pe Braun, dar fundașul de bandă a trecut în stânga, în locul lui Onea, cel din urmă trecând pe postul de fundaș dreapta. A fost mutarea cheie care a schimbat toată regia partidei, pentru că oltenii nu au mai mișcat în benzi, iar Rapidul a avut posibilitatea de a se concentra pe ofensivă. Planul giuleștenilor de a încasa lovituri grele minute bune a functionat, pentru că knock-outul nu a venit, iar contra oaspeților a fost una care a îngenuncheat formația craioveană. Christensen i-a pasat lui Kramer (74), care a trimis mingea în plasa lui Isenko, la o nouă fază la care defensiva echipei lui Mirel Rădoi a reacționat greșit. Craiova a refuzat, însă, să piardă un meci în care merita mult mai mult, dar salvarea a venit din camera VAR, în prelungirile meciului, când Aioani l-a lovit în cap pe Etim. Penalty salvator în ultimele momente ale meciului, când Nsimba a trimis o torpilă în plasa porții lui Aioani, în vreme ce jumătate de echipă nu a putut urmări faza, iar Rădoi se afla deja la cabine, în semn de protest pentru că centralul nu acordase lovitură de pedeapsă fără intervenția colegilor săi. Un punct care ține în joc ambele formații, dar care poate ajuta Botoșaniul să se distanțeze în vârful clasamentului.

Universitatea Craiova și Rapid au oferit un duel care a făcut cinste fotbalului românesc.

Universitatea Craiova - Rapid 2-2 | Odă fotbalului

FCH - OTE (match, Superliga 25/26, regular)

FC Hermannstadt se afla într-un moment critic al sezonului, iar meciul cu Oțelul Galați devenea o veritabilă partidă de supraviețuire pentru Marius Măldărășanu. Cu patru înfrângeri consecutive și doar cu amintiri ale jocului mai solid din startul campionatului, echipa sibiană părea să fi pierdut direcția. Presiunea era amplificată de declarațiile patronului, care îl certase public pe antrenor după ultima etapă, lăsând să se înțeleagă că o nouă înfrângere putea însemna despărțirea. Atmosfera din jurul echipei era apăsătoare, iar jucătorii păreau să resimtă din plin tensiunea acumulată. Cu doar câteva puncte acumulate, care îi duseseră în zona fierbinte a clasamentului, Hermannstadt avea nevoie nu doar de un rezultat pozitiv, ci de o prestație convingătoare care să readucă încrederea și să salveze postul lui Măldărășanu. De cealaltă parte, Oțelul Galați venea cu un moral mult mai bun. Echipa reușise trei victorii în ultimele cinci meciuri și părea să fi găsit un echilibru. Jocul colectiv, disciplina tactică și capacitatea de a specula momentele cheie transformaseră Oțelul într-un adversar incomod pentru orice echipă din Superligă. În plus, forma bună din deplasare le dădea gălățenilor încredere că pot profita de vulnerabilitatea sibienilor. Hermannstadt avea de luptat nu doar cu adversarul, ci și cu propriile limite, cu presiunea publicului și cu incertitudinea de pe bancă. Oțelul, în schimb, putea aborda meciul cu luciditate, știind că orice punct obținut în deplasare consolida parcursul bun din ultimele etape. Oțelul a arătat încă din debutul meciului că nu a venit să se mulțumească cu puțin la Sibiu, iar Andrezinho a ratat incredibil, din 3 metri, o reluare pe care scria 0-1, dar jucătorului Galațiului s-a încurcat în pașii pe care i-a făcut înainte de finalizare. Momentul cheie al confruntării a venit în minutul 11, când Selimovic l-a lovit cu pumnul în stomac pe Iacob, într-un moment în care Oroian se pregătea se execute o lovitură de la colț. Centralul Gabriel Mihuleac a fost informat din camera VAR că trebuie să revadă faza, iar după câteva minute în care jocul a fost întrerupt acesta l-a eliminat pe jucătorul Sibiului, la doar câteva minute de la startul partidei. Situația s-a transferat într-un adevărat handicap pentru formația sibiană, toate planurile lui Marius Măldărășanu fiind date peste cap înainte ca primul sfert de oră să se fi scurt. Iar ca regia partidei să fie una și mai plină de suspans, Hermannstadt a reușit să deschidă scorul imediat după eliminare, pentru că Oroian i-a centrat perfect lui Karo, care a reluat imparabil din centrul careului, pentru un 1-0 care a prevestit faptul că gazdele aveau să se apere pentru restul partidei. Gălățenii s-au urnit cu greutate în căutarea egalării, dar și când și-au calat motoarele gazdele au început să se sufoce. Egalarea a venit târziu, în finalul primei reprize, când Andrezinho i-a așezat pe tavă o minge lui Paulinho, cu pieptul, iar atacantul portughez l-a învins pe Muțiu, cu un șut fără preluare. Au urmat șapte minute infernale pentru gazde, pentru că Oțelul a pornit un adevărat asediu spre poarta adversă înainte de pauză, dar Conrado și Pedro au avut ghinion la șuturile prin care căutau desprinderea pe tabelă. Marius Măldărășanu nu a reușit să își calibreze echipa la pauză, chiar dacă l-a trimis și pe Sergiu Buș în teren și a încercat o așezare inedită a echipei sale, dar elevii lui Laszlo Balint și-au păstrat calmul și au profitat din plin de o bâlbâială din defensiva sibienilor, în minutul 57, când Andrezinho a reușit să aducă avantajul echipei sale, trezindu-se într-o poziție din care i-ar fi fost mai greu să rateze decât să înscrie, după ce Paulinho i-a așezat mingea perfect, în fața porții. Hermannstadt a mai avut o tresărire după doar câteva minute, când Sergiu Buș (59) a fost foarte aproape de egalare în urma unui corner al echipei sale, când a reluat foarte periculos din centrul careului, dar mingea a trecut puțin peste poartă. Dacă mai exista vreo nedumerire cu privire la câștigătoarea meciului, aceasta a fost îndepărtată definitiv cu 20 de minute înainte de final, când Antwi a făcut henț în careu și Oțelul a primit un penalty pe care Conrado (71) l-a transformat fără prea mari emoții. Gazdele au încercat să se mai apropie de poarta adversă, dar cu energia la minimum sibienii nu au putut relansa finalul meciului și au fost nevoiți să se recunoască, din nou, învinși. Oțelul a reușit o nouă victorie, care o păstrează pe loc de play-off, în timp ce pe Măldărășanu îl mai poate salva doar răbdarea patronului de la Sibiu, chiar dacă Selimovic este principalul vinovat pentru eșecul celor de la Hermannstadt.

Hermannstadt a pierdut al 7-lea dintre ultimele 8 meciuri, iar cel mai longeviv antrenor din Superliga s-ar putea despărți de formația sibiană.

Hermannstadt - Oțelul Galați 1-3 | Se clatină Măldă

Într-un interviu pentru superliga.ro, Alibec spune că dacă s-ar putea întoarce în timp pentru a-i da un sfat versiunii sale mai tinere, acel sfat ar fi să nu se mai ascundă în spatele unor alibiuri. Din categoria greșelilor făcute și asumate este și decizia de a pleca din Italia. „Eram văzut foarte bine, eram un tânăr de perspectivă și cred că mi-aș fi găsit locul la o echipă acolo”, afirmă cu un oarecare regret. Cu toate acestea, când privește în urmă, fotbalistul de 34 de ani are destule momente de care să fie mândru. Admite că acest lucru i se datorează în primul rând lui Gică Hagi, care i-a salvat cariera într-un moment delicat. Denis, mulțumesc pentru că ai acceptat să vorbești cu noi și vreau să mergem în trecut și să-mi spui cum au arătat primii tăi ani în fotbal. Având în familie numai fotbaliști, chiar dacă n-au fost la un nivel foarte bun, m-au inspirat și pe la opt ani, cred, am fost la primul meu club, la Portul Constanța și m-am îndrăgostit de fotbal. Care era rutina ta la Callatis Mangalia? Te trezeai la cât? Păi, mă trezeam până la 7-8, mergeam vreo 45 de minute până la antrenament, după care mergeam la școală și cam atât. Și după aia era fotbal. Dacă ar fi să le întrebăm pe mama și pe bunica ta cum era Denis când era mic, ce ne-ar spune? Zăpăcit, cu siguranță. Nu le ascultam deloc. Le dădeai bătăi de cap? Da, și nu prea tăceam din gură. Găseam răspuns la orice. Care ai spune că ar fi cele mai mari sacrificii pe care le-a făcut mama ta pentru cariera ta? Tot ce a făcut în viață a fost sacrificiu. A muncit mereu, m-a crescut singură, având alături pe bunica și pe unchiul meu. Dar s-a lăsat pe ea total și doar eu am contat în viață. Ce înseamnă pentru un copil să se uite sus în tribune și să știe că mama este mereu acolo? Mereu sunt bucuros să fie la meci, dar prefer să joc și să o fac bine, să nu o dezamăgesc. Și cred că am multe momente în carieră în care chiar a fost foarte mândră de mine. Cât de importantă este pentru tine bunica ta? Pentru că e o relație foarte, foarte apropiată cu ea. Da, este inima mea, o iubesc foarte mult și sper că este mândră de mine. Spune-mi ce impact a avut bunica asupra carierei tale. Cred că am luat de la ea bunătatea, pentru că este un om foarte bun, și am învățat multe de la ea. Sunt curioasă dacă bunica ta știe fotbal pe bune. Știe mai mult decât mine. Serios? Da, se uită fiecare zi la televizor, știe tot. Și te critică atunci când nu joci foarte bine? Mai îmi zice, da. În ultima perioadă, da. „Dă, mamă, la poartă! Dă și tu un gol”. De obicei, tații sunt exemple pentru băieți atunci când cresc. Cum a fost pentru tine, băiat fiind, atunci când ai crescut neavând tată. Ți-a fost greu? Nu a fost greu, pentru că l-am avut pe unchiul meu, care mi-a fost ca un tată, ca un frate. Și chiar nu i-am simțit lipsa tatălui. Deși aș fi vrut să fie alături de mine, dar nu-i port pică. Dacă ar fi să alegi un lucru pe care mama, bunica și unchiul tău ți l-au transmis, dincolo de educație, ce lecții crezi că ți-au lăsat, care să meargă cu tine? Să dau totul pentru ce iubesc, pentru visul meu.

Alibec, Denis

Ai spus că Gică Hagi ți-a salvat cariera. Poți să și explici de ce? Da, după evenimentul Belgia, când am fost dat afară de acolo, am vrut să mă las de fotbal și am stat vreo șase luni acasă, după care am primit telefon de la domnul Hagi și m-a întrebat dacă vreau să merg la Farul. Ce te-a învățat Hagi despre eșec? Nu despre victorie, despre eșec. El nu prea vorbea despre eșec. Mereu vrea să câștige, este un învingător, ca și persoană, ca și antrenor, și cred că m-a ajutat mult să înțeleg ce înseamnă să fii cu adevărat victorios.

Ai declarat și că la un moment dat ți-ai dorit să renunți la fotbal. Te-ai gândit și ce ai fi făcut fără fotbal? Nu, chiar nu mă gândeam. Și nici acum nu mă gândesc. Sper să joc cât mai mult, dar trebuie să mă țină și fizicul. Dacă ar fi să alegi unul singur, care e cel mai special trofeu pe care l-ai câștigat în carieră și de ce? Campionatul cu Farul, cred. Pentru că nu ne dădea nimeni nicio șansă și mai ales că acolo am început fotbalul, în prima ligă, și a fost o bucurie de nedescris. Ai spus că plecarea din Italia a fost marea ta greșeală. Dacă te-ai putea întoarce în timp, ai schimba decizia sau ai încerca doar să schimbi omul care erai atunci? Da, omul, cu siguranță, da. Dacă aș fi avut mintea de acum - bine, cred că toți fotbaliștii zic asta - nu aș fi plecat din Italia, pentru că eram văzut foarte bine, eram un tânăr de perspectivă și cred că mi-aș fi găsit locul la o echipă în Italia.

TRENTO, ITALY - JULY 20:  Denis Alibec # 11 of Bologna FC in action  during the pre-season friendly match between Bologna FC and Bolzano on July 20, 2013 in Andalo near Trento, Italy.  (Photo by Mario Carlini / Iguana Press/Getty Images)

Cum a apărut această imagine de bad boy? Nu știu, chiar nu știu... Crezi că puteai să faci ceva să schimbi această imagine care ți-a fost creată? Sincer, niciodată nu m-a interesat părerea altora. Eu știu cine sunt, prietenii știu cine sunt și nu am nevoie să demonstrez nimănui ce fel de persoană sunt eu. Putem spune că ești, practic, imun la critici. Dar câteodată le mai simt. Și cum reușești să ieși din stările astea? Cu timpul, nu fac ceva anume. Cu timpul îmi trec. Care a fost cel mai jos moment, din punct de vedere mental, cu care te-ai confruntat în carieră? Da, după momentul Belgia, cred că atunci. Și după momentul FCSB, din 2017. Ce gânduri aveai atunci? Voiam să demonstrez tuturor cine sunt eu. Ai spus cândva că „Banii mi-au luat mințile la un moment dat”. Cum ai învățat să nu mai lași succesul să te conducă? Cu ajutorul familiei, în primul rând, și cu ajutorul colegilor. Aveam exemple în echipă care mi-au arătat ce înseamnă să fiu un fotbalist educat.

<h2>Calificarea la Euro, cel mai fericit moment</h2>

Poți să-mi spui care este momentul în care ai fost cel mai fericit în fotbal? Când am marcat cu Elveția și ne-am calificat la Euro. Dar cel mai trist moment? Când am pierdut titlul cu FCSB. Când a dat Iancu gol din penalty. Cum ai fost în momentele alea? Aveam echipa cea mai bună. Meritam să câștigăm total acel campionat. Aveam 3-0 la pauză, dacă nu mă înșel, cu Craiova, și am auzit crainicul că a spus că a dat Viitorul gol. Ce vezi când te uiți la generațiile actuale? Sincer, s-a schimbat mult cu fotbalul. Plus și generația de copii. Parcă nu mai sunt cum eram noi. Stau foarte mult pe telefoane, trăiesc mai mult online. Băsceanu a zis acum câteva luni că se uită la tine ca la un idol. Cât de mult înseamnă pentru tine să auzi că ești un exemplu pentru jucătorii aceștia tineri? Mai ales pentru cei talentați, mă bucur să aud asta. Este un jucător foarte bun. Chiar îmi doresc din tot sufletul să reușească la Craiova și cred că are toate atuurile. Dacă ar fi să alegi un lucru pe care crezi că tinerii fotbaliști ar trebui să-l știe, care ar fi acela? Privind din experiența ta... Respectul. Să aibă respect. Dacă ai putea purta o discuție cu varianta ta de la 15-16 ani, ce i-ai spune, având experiența de acum? Să nu mai găsească alibiuri, să se uite la el ce greșește și cred că i-aș da și două capace (râde - n.r.).

Ce întrebare nu ai primit niciodată într-un interviu și ți-ar fi plăcut să o primești? Să zic primul 11 al României All-Time. Spune primul 11 al României All-Time. Lobonț, în poartă, Dan Petrescu, Belodedici, Gică Popescu, Chivu, Balaci și Hagi, Dobrin, Adrian Ilie, Mutu, Răducioiu. Și antrenor? Selecționer, Mirel Rădoi. Îți place de el? Da!

Cum va arăta viața lui Denis Alibec după retragerea din fotbal? Probabil tot în fotbal. Fac școala de antrenori și cu siguranță îmi doresc să fiu antrenor. Te vezi antrenând? Adică ai așa nervii necesari, că îl vedem pe Mirel Rădoi că e tot timpul la extreme... Stau bine cu nervii. Stai bine cu nervii? Da, da, da! Și pentru generațiile actuale? Cu siguranță. Dar întâi trebuie să mai învăț multe lucruri. Ți-ar plăcea să fii un antrenor care abordează un stil ofensiv de joc? Cu siguranță. Toată lumea în atac.

Denis Alibec nu a avut o carieră la nivelul talentului său, lucru pe care atacantul de la FCSB îl recunoaște

Sfatul lui Alibec pentru versiunea lui mai tânără: „Să nu mai găsească alibiuri!”

Andreea Cio

Mijlocașul ofensiv de 18 ani al echipei&nbsp;<a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fk-csikszereda">FK Csíkszereda</a>, <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/bodo-zoltan-efraim-15456480">Efraim Bödő</a>, a debutat spectaculos în Superliga, marcând <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-regular-fkcs-din?sectiune=cronica">un gol în stil Messi</a> împotriva celor de la Dinamo.
Născut la 1 februarie 2007, cu dublă cetățenie română și maghiară, Efraim Bödő este unul dintre cei mai promițători tineri fotbaliști din campionatul intern. Crescut în parteneriatul dintre Unirea Valea lui Mihai și Academia FK Csíkszereda, el a ajuns rapid de la antrenamentele din curtea școlii la prima ligă. În sezonul actual, Bödő a bifat <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/bodo-zoltan-efraim-15456480">10 meciuri</a> în Superliga, cu o acuratețe a paselor de 72% și trei pase cheie.A debutat la doar 18 ani, într-un meci cu Dinamo, încheiat 2–2, iar golul său din minutul 11, o acțiune individuală în care a driblat, a accelerat și a șutat fără ezitare, a fost comparat de presă cu reușitele idolului său, Lionel Messi. „Creativitatea și execuțiile din imposibil” sunt trăsăturile pe care le admiră cel mai mult la argentinian, iar dacă îl întrebi cum se descrie pe teren, răspunde simplu: „Un jucător creativ, inteligent, care luptă pentru echipă”.

<h2 style="text-align:center;">„Au râs puțin. Părea puțin imposibil să devin fotbalist.”</h2> Care e obiectivul principal pentru Csíkszereda? Obiectivul principal este menținerea în prima ligă, dar de ce să nu fim chiar o surpriză a campionatului.Iar obiectivul tău? Să adun cât mai multe meciuri, cu prestațiile mele să ajut echipa și să ajut cu cât mai multe goluri și assist-uri. Cum a început povestea ta cu fotbal? Cum te-ai îndrăgostit de fotbal? La vârsta de 4-5 ani, am început să joc cu tatăl meu, cu bunicul meu și de atunci am îndrăgit foarte mult fotbalul. Și la șase ani am început să-l practic la nivel de echipă cu colegi și antrenamente profesioniste.Când le-ai zis părinților „Vreau să fiu fotbalist”, ce au zis? Au râs puțin. Părea puțin imposibil acest lucru, dar cum au trecut anii și au văzut și dezvoltarea mea și dorința mea pentru acest sport, parcă a devenit așa, din vis, o realitate și un scop în viață. Dar ce îți place cel mai mult la fotbal? Faptul că putem juca și lupta într-o echipă. Când erai mic, ce idol aveai? Pe Lionel Messi. Și acum? Ți l-ai schimbat? Nu, la fel. Este jucătorul meu preferat. Ce îți place cel mai mult la el? Creativitatea lui, execuțiile pe care le are și le scoate din imposibil, pot să zic așa. Și aceste lucruri le-am îndrăgit de mic. Dacă ai avea 10 minute de vorbit cu el, ce ai vrea să afli prima oară? Grea întrebare... Să-ți dea un manual al fotbalului... Da. Tot ce-mi poate spune în 10 minute să-mi spună despre fotbal.

<h2>Răsplata numită promovare</h2> Cum ai descrie stilul tău de joc? Stilul meu de joc cred că este unul pot să zic că creativ. Cred că am o inteligență a jocului, faptul că joc și mijlocaș... Am o viziune pe teren ce mă ajută în timpul meciului. În același timp și pot să depun mult efort, cred, cu care pot ajuta echipa atât în defensivă, cât și în ofensivă. Povestește un pic cum a fost momentul când ai fost chemat la echipa mare. La antrenamente am fost chemat de mai multe ori, dar prima dată când am rămas aici a fost anul trecut în pregătirea de vară, înainte de începerea sezonului din Liga 2. Atunci am venit, am plecat cu ei în cantonament... Cum au început meciurile, am început să am și eu minute și de atunci am rămas aici, la prima echipă. Cum a fost adaptarea cu vestiarul? E cineva care te-a ajutat mai mult? Toți colegii mei au fost foarte buni cu mine, dar cel mai mult, dacă aș putea să zic pe cineva, a fost János Hegedűs. El m-a ajutat cel mai mult. El mi-a oferit foarte multe sfaturi și în același timp și încredere. Ai fost declarat cel mai bun junior al Academiei, corect? Da, așa este... Simți așa o presiune? Nu zic o presiune, a fost mândrie foarte mare. Știu că am luptat foarte mult, am muncit foarte mult în ultimii ani și a fost cumva o răsplată pentru munca mea.&nbsp;Și a mai fost și răsplata numită promovare. Cum ai simțit-o? Cum ai trăit-o? N-am crezut că în primul meu sezon la seniori o să promovez în Superliga. A fost o bucurie enormă, atât pentru mine, cât și pentru echipă, și sunt foarte bucuros că am reușit să ajung la acest nivel cu echipa Miercurea Ciuc.

https://www.youtube.com/watch?v=f2RTeC3QKlA

<h2 style="text-align:center;">„Parcă am visat că dau gol”</h2> Apoi ai avut primul tău meci în Superliga. Au fost emoții? Puține poate că am avut, înainte cu câteva zile de meci. Și mai ales în ziua meciului, am așteptat cu nerăbdare meciul. Și ce-ți spuneai în momentele alea? „O să dau gol?” M-am gândit foarte mult și pot să zic așa un pic parcă am visat că dau gol, dar am încercat să mă motivez eu singur și pur și simplu să trăiesc momentul. Și cum a fost momentul în care ai dat gol? Extraordinar! Foarte bun! Și chiar a fost o bucurie enormă și în același timp și motiv de mândrie pentru mine. Crezi că e ceva ce va rămâne în mintea ta, în viața ta pentru totdeauna? E primul tău gol pentru Csíkszereda, da? E primul tău gol la debut, un debut istoric... Da, pot să zic că rămâne în istoria mea și poate că și în istoria clubului. Și acest lucru face și mai extraordinar acest gol și mai de neuitat. Dar știi ce s-a scris în presă despre golul tău? Că este marcat în stil Messi... Da, s-ar putea, din cauza faptului că m-am uitat la el de mic și era idolul meu, să fi rămas ceva. Ce ți-a spus domnul antrenor? M-a felicitat pentru gol și s-a bucurat și el. Am înțeles că cei de la Puskás Academy au aruncat un ochi aici la Csíkszereda și te cam doresc. Te-ai gândit în viitor cum ar fi o mutare ca aceasta? La nivel de Academie am fost deja acolo câteva săptămâni, așa, în probe. De aici de la Academie ne-au dus. Sigur, condiții extraordinare acolo și echipa știu că este una foarte bună. Nu știu încă pe viitor. Ai jucat și în tricoul echipei naționale... Cum este să asculți imnul, să ai tricoul pe tine? Afost o mândrie foarte mare când am auzit că voi fi convocat și am așteptat cu nerăbdare să reprezint țara aceasta, cu cei mai buni jucători din generația mea. Și a fost o mândrie și o bucurie foarte mare că am putut să fiu acolo. Cum ți se par jucătorii din generația ta? Cred că sunt jucători foarte talentați. Atât jucătorii care joacă aici, în campionatul intern, cât și cei din străinătate. Și cred că este o echipă foarte bună, foarte talentată, și cu mulți jucători care pot fi jucători de speranță pentru România pentru viitor. Știi întrebările alea de la interviurile de angajare: unde te vezi peste 10 ani? Asta nu știu încă. Sper că oriunde, dar într-un campionat de primă ligă și, dacă se poate, la cel mai înalt nivel. Cum ai vrea să fii recunoscut în fotbalul românesc? Ca un jucător care a muncit foarte mult și a rămas întotdeauna modest.

La doar 18 ani, Efraim Bödő trăiește visul oricărui tânăr care a crescut jucând fotbal printre prieteni și visuri. Golul său de la debut a devenit deja parte din istoria clubului, dar poate și începutul unei povești mai mari. „Să rămâi modest” e filosofia lui, iar pentru Csíkszereda, puștiul din Valea lui Mihai e mai mult decât o promisiune: e dovada că munca, bucuria și pasiunea pot schimba destinul unei echipe.

Efraim Bödő, puștiul din Valea lui Mihai care a debutat cu un gol de poveste

„Să rămâi mereu modest”

Superliga.ro a mers la Cluj și a stat de vorbă cu mijlocașul care a fost eliminat în acest sezon pentru prima dată în carieră. Bic ne-a spus cum a fost să trăiască din postura de „suporter” ultimul meci al stagiunii trecute și s-a deschis despre începuturile sale în fotbal și sprijinul necondiționat primit din partea familiei. Ovidiu, mulțumim că ne-ai primit! Haide să vorbim despre primul tău gol la „U” Cluj. A fost la meciul cu Farul. A fost o descătușare pentru tine acest gol și o bucurie a unui gol care venea dintr-o luptă și cu noroiul, pentru că avem imagini memorabile de la acel meci. Cum a fost acel gol? A fost un sentiment foarte plăcut. Mereu când marchezi primul gol e un sentiment frumos. Mă bucur că am câștigat meciul, cu 2-0, și a fost am fost foarte fericit. Un moment care o să-mi rămână în minte pentru mult timp.

A fost acela cel mai frumos gol înscris în tricoul lui „U” sau poate acela din play-off cu Rapid? Nu, cel din play-off cu Rapid clar a fost cel mai frumos. Ne poți spune puțin despre relația pe care o ai cu Dragoș, <a href="https://www.superliga.ro/articole/am-facut-poza-cu-bic-si-mi-a-zis-sa-astept-un-pic-18765681">suporterul nevăzător al lui „U” Cluj</a>, pe care-l vizitezi, pentru că am înțeles că îi oferi cadouri de ziua de naștere, aveți întâlniri și-n afara stadionului. Da, este un copil extraordinar! Avem o relație specială. Mă bucur că pot să-l fac fericit și el mă face fericit pe mine și, într-adevăr, ne vedem și-n afara stadionului, vine la toate meciurile, este un suporter înfocat și abia aștept să-l revăd de fiecare dată. Ultimul meci din sezonul trecut l-ai trăit din mijlocul suporterilor, accidentat fiind, cum se vede fotbalul din peluză? Da, este prima dată când am fost în peluză, nu mai fusesem, chiar dacă am deja 3 ani jumătate aici și e un sentiment frumos să trăiești acolo cu suporterii din peluză și ei trăiesc meciul diferit față de oamenii care vin la stadion și este un sentiment foarte frumos. Care este cel mai frumos moment petrecut alături de suporterii lui „U”? Avem foarte multe momente frumoase. Consider că finala Cupei... am trăit ceva extraordinar, chiar dacă am pierdut-o, îmi rămâne mereu în minte când eram la hotel și erau suporterii pe străzi, îi auzeam cum cântă și cred că a fost cel mai frumos moment când am ajuns la stadion și am văzut, chiar dacă a fost la Sibiu și nu a fost aici, cu siguranță, era ceva extraordinar dacă era aici. Da, un sentiment foarte, foarte plăcut, iar deplasarea din Armenia a fost ceva extraordinar pentru că au venit foarte mulți suporteri de noi și sunt puțin dezamăgit pentru că nu am reușit să ne calificăm mai departe. Ai un cântec preferat din cele pe care le cântă suporterii? Da. „Cât de mare e Ardealul, nu-i echipă ca și U”. Ce-ți spun cel mai des suporterii atunci când te opresc pe stradă? În general, vorbim despre fotbal. Am trăit momente frumoase. Te întreabă cum ești, care e starea la echipă, să faci poze, cam astea sunt întrebările și discuțiile. Există vreun mesaj de la un fan care ți-a rămas în minte? Un gest, o vorbă sau poate un banner? Nu! În general, mă bucur de toate momentele cu fanii când vin, încerc să văd lucrurile bune și momentele de încurajare sunt foarte importante. Ai aproape 400 de meciuri în carieră și prima ta eliminare a venit chiar acum, la 31 de ani, în luna septembrie. Cum a fost acel moment pentru tine? Vorbeam înainte să iau cartonaș roșu, cu vreo 2 săptămâni înainte, și ziceam că eu n-am fost eliminat niciodată în carieră și, probabil, de asta a și venit pentru că de multe ori când discuți de ceva sau spui de unele lucruri se întâmplă în timp foarte scurt. A fost o dezamăgire uriașă, mai ales că am pierdut meciul, era 0-0, eram noi în controlul meciului, cum simțeam eu din teren, și eu știu cum m-am simțit zilele următoare, dar clar a fost un sentiment neplăcut și n-am avut ce face. Până la urmă, așa e viața de sportiv. Se întâmplă multe lucruri care nu le poți controla.

<h2>„Părinții sunt singurii în care poți să ai 100% încredere!”</h2> Ovidiu, când a fost prima ta întâlnire cu fotbalul? Prima mea întâlnire cu fotbalul a fost când eram mic, foarte tânăr, mă jucam mereu cu mingea. Părinții mei și unul dintre antrenorii de la Abrud, de unde am început fotbalul și antrenamentele, m-au dus la Liberty Salonta, la probe. Eram acolo foarte mulți copii de diferite vârste și am reușit să iau probele la Liberty Salonta, la vârsta de 13 ani, și acolo m-am dezvoltat ca și sportiv. Sunt mândru de ceea ce am făcut până acum. Care este amintirea ta preferată din Abrud, legată de fotbal? Jocurile cu prietenii, cu siguranță! Ne jucam în fiecare zi cu mingea diferite jocuri. Eram o grămadă de copii care se bucurau de momente simple, de lucruri simple, pentru că viața, în general, cu cât trece timpul, ai mai mult stres și mai multe pe cap. Atunci erai un copil fericit. Pur și simplu, te jucai cu mingea, cu prietenii și nu aveai alte gânduri. De ce ai dorit să devii fotbalist? Pentru că iubeam mingea, mă jucam în fiecare zi, aveam încredere în mine. Tot timpul eram un copil competitiv, îmi plăcea să câștig, să dau totul la orice joc. Îmi place să joc nu doar fotbal, îmi place să joc multe alte jocuri și sunt foarte competitiv. Ai făcut și alte sporturi în afară de fotbal? Nu, dar îmi place să joc tenis. Îmi place să merg la padel, îmi place să joc tenis cu piciorul, tenis de câmp, îmi plac mai multe sporturi și, în general, mă pricep, nu sunt... mă pricep la toate cât de puțin și cred că cel mai bine la fotbal. Așa consider. Părinții ți-au susținut dintotdeauna pasiunea pentru fotbal sau și-au dorit o altă carieră pentru tine? Foarte mult m-au susținut. Tatăl meu a ținut foarte mult să ajung fotbalist, a fost tot timpul lângă mine, m-a încurajat, mă încurajează în continuare și se bucură foarte mult de reușitele pe care le am. A fost un sprijin total familia mea, mi-au dat mereu sfaturi foarte bune și am avut o copilărie extraordinară și mă bucură foarte mult lucrul ăsta. Tatăl tău a făcut și el fotbal sau și-a dorit să devii fotbalist pentru că a visat cumva prin tine? Nu a făcut fotbal, dar se uită la foarte multe meciuri, nu doar ale mele, și la alte campionate. Îi place foarte mult fotbalul. E foarte critic și cu mine. Când am perioade mai puțin bune, e foarte critic și tot timpul vorbim despre fotbal și învăț foarte multe lucruri. El vede diferit și mă învață de multe ori multe lucruri. Care a fost cea mai dură critică pe care ai primit-o din partea lui? Cea mai dură critică nu am una, sunt multe critici care le-am primit. Le-am luat tot timpul pozitiv. Ei sunt singurii în care poți să ai 100% încredere. Sunt părinții noștri și, cu siguranță, ei nu te mint, îți spun adevărul mereu și încearcă să te învețe lucruri bune mereu, pentru că, chiar dacă nu sunt bune sau nu, dar ei sigur gândesc să te învețe lucruri bune și mereu le iau în considerare și încerc să învăț din orice lucru. Cine era jucătorul pe care-l imitai în copilărie? Au fost mulți. Mă uitam la Barcelona. Îmi plăcea Ronaldinho. Tot timpul ieșeam cu tricourile fotbaliștilor pe afară, ne jucam cu mingea. Îmi plăcea foarte mult Iniesta când eram mai mic, după ce am început să joc mijlocaș. Eu am început fotbalul ca atacant și, după aia, am început să mă uit la mijlocași. În general, de la Barcelona, pentru că sunt fan Barcelona și Ronaldinho, Iniesta, la Messi nu mă puteam uita, că era la alt nivel. Îți mai amintești ce ai făcut cu primul tău salariu de fotbalist? Primul meu salariu l-am luat în... cred că au fost 9 luni. Aveam 16 sau 17 ani și a venit după 9 luni. Știu că am luat 18 milioane, aveam 200 de lei salariu, nu mai știu exact. Cu siguranță mi-am cumpărat ghete, ceva în legătură cu fotbalul. Ce ai simțit prima dată când ai intrat pe acest teren, al lui U Cluj? Îți amintești și ce meci era? Nu, uite, chiar nu-mi amintesc de un meci, dar cu siguranță m-am simțit foarte bine și mă simt foarte bine pe Cluj Arena și mă bucur de fiecare moment pe care îl trăim aici.

<h2>„Sunt mândru de ceea ce am devenit”</h2> Cum a fost pentru tine experiența din Israel? A fost o experiență plăcută, am plecat de la Craiova, împrumut, m-am simțit foarte bine, au fost ceva probleme, era ceva, nu știu, sume de bani și probleme cu conducătorii, dar eu sunt mândru, să zic așa, și cred că am făcut o figură frumoasă acolo. Acum că a trebuit să mă întorc la Craiova înapoi pentru că jucasem deja în România, la Craiova, și aveam două echipe în același an și a trebuit să mă întorc la Craiova. O experiență frumoasă, m-am bucurat, eu cred că am jucat destul de bine și mergem înainte. Care a fost cel mai dificil moment pe care l-ai trăit în carieră? Sunt multe momente dificile, ai o grămadă de trăiri, momente mai puțin bune, stau să mă gândesc la anul trecut când eram în culmea fericirii și erai pe primele locuri și totdeauna erai fericit și sunt momente mult mai slabe în care trebuie să fii foarte puternic din punct de vedere mental, să nu renunți niciodată, să știi că trebuie să faci lucrurile așa cum trebuie, să muncești foarte mult, să fii serios, pentru că vei fi răsplătit. Pentru mine, asta e un lucru care mă motivează mereu, să muncesc foarte mult, să dau totul și cu siguranță se va întoarce, chiar dacă sunt perioade și perioade. Când privești în urmă, cum s-a schimbat modul tău de a gândi față de începutul carierei? Foarte mult. Nu am avut o viață foarte echilibrată în trecut și știu asta, o spun mereu și nu mi-e rușine, dar vorbesc de chestia asta și cu părinții mei și cu toată lumea. Sunt mândru de ceea ce am devenit, sunt mândru că știu să iau lucrurile pozitive în momentul ăsta, știu ce trebuie să fac ca să fiu mai bun. Dacă ai putea să-i transmiți un mesaj variantei tale din tinerețe și poate să le transmiți un mesaj și tinerilor, care ar fi acel mesaj, vorbind din experiența de acum? Ceea ce am spus deja. Trebuie să ai încredere în drumul tău, să muncești foarte mult, să ai o disciplină, să-ți creezi niște obiective înalte, să lupți pentru ele, să știi că tot ceea ce faci e bine, dar în sensul pozitiv, adică să iei lucrurile și să-ți creezi o disciplină. Mă refer la alimentație, somn, muncă și foarte multă seriozitate la antrenament. Există subiecte care te pasionează în afara fotbalului, despre care lumea nu știa atât de multe? Nu, nu neapărat. De multe ori mă uit la fotbal foarte mult, îmi place să mă plimb foarte mult și cam atât. Nu prea mă uit la altceva. Seriale și chestii de genul... simple. Ai vreun principiu la care nu renunți? Cred că nu renunț. Ăsta e principiul. Adică merg înainte și tot timpul mă concentrez pe pozitivitate și vreau să devin un om mai bun, cum am zis. Care a fost cel mai nebunesc lucru pe care l-ai făcut? Sunt multe. Probabil în copilărie nu pot să-mi dau seama, dar sunt multe lucruri.

<h2>„N-am renunțat la visul de a ajunge la națională” </h2> Ai un vis pe care l-ai abandonat, dar te mai gândești uneori la el? Nu. Am avut visul să devin fotbalist. Și probabil cum fiecare visează să ajungă la națională, dar n-am renunțat. O să muncesc foarte mult și o să dau totul la fiecare meci și e posibil că într-o zi, chiar dacă am 31 de ani, de ce nu? Ce îți place cel mai mult la jucătorul Ovidiu Bic? Cred că am dorința asta în teren. Asta pot să zic că îmi place. Nu renunț. Îmi place foarte mult să fiu competitiv, cum am zis. Sunt competitiv și îmi place să cred că asta este un lucru bun la mine. Ce ai vrea să îmbunătățești la tine? Cred că partea mentală. De multe ori pun la suflet foarte mult, mă încarc. De multe ori mă închid în mine și încerc să-mi perfecționez lucrul ăsta prin a comunica, a mă deschide mai mult în fața oamenilor apropiați în momentele dificile. Eu cred că ăsta este un lucru care mă dezavantajează, să zic așa, pentru că mă închid foarte mult de multe ori în mine și nu dau afară lucrurile negative, să zic așa, de multe ori și nu vreau să-i fac pe alții, să simtă starea mea. Cum crezi că va arăta această sezon pentru U Cluj? Am anticipat de anul trecut că o să fie, chiar vorbeam cu apropiații mei, am anticipat că o să fie un sezon foarte greu. Poate nu trebuia să mă gândesc la lucrul ăsta și să cred că o să fie totul super wow și momentele de anul trecut să continue la fel. O să fie un sezon dificil, am început destul de greu, am început, cum să zic, suntem acolo, dar nu e ceea ce ne-am dorit de la începutul sezonului și ca joc, și ca puncte. Sper din tot sufletul să ne revenim, să începem să câștigăm meciuri și la sfârșit să ne bucurăm pentru realizarea obiectivelor și sunt pozitiv că o să fie un sezon bun. Am încredere, eu nu renunț și așa sper să fie.

Ovidiu Bic (31 ani) joacă la Universitatea Cluj din iulie 2022, transferat de la cealaltă „Universitate” din Superliga României, Craiova.

Ovidiu Bic: „Am anticipat că va fi un sezon greu!”

Takayuki Seto a venit în România în urmă cu 18 ani, cu un vis: să devină fotbalist profesionist. A acceptat să susțină probe la FC Ploiești, o echipă care avea să se transforme mai târziu în Astra Giurgiu, locul unde și-a scris cea mai mare parte din poveste.&nbsp; Născut la Nagoya, în Japonia, <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/seto-takayuki-68df81b2">Seto</a> a început fotbalul acasă, dar la 18 ani a ales un drum plin de necunoscut: a plecat în Brazilia, unde a evoluat la echipele U20 ale celor de la Avaí, Corinthians și Portuguesa. După o perioadă în care a muncit într-un supermarket și a jucat futsal în timpul liber, în 2007 a primit o ofertă din Europa. România i-a devenit a doua casă. În tricoul Astrei a jucat timp de 8 ani, câștigând tot ce se putea: campionatul (2015/16), Cupa României (2014) și Supercupa (2015). A trecut și prin Turcia, la Osmanlispor, a jucat în Japonia și în Letonia, dar mereu s-a întors aici, unde și copiii lui s-au născut, și unde a învățat limba română „din respect”. În prezent, Takayuki Seto îmbracă tricoul celor de la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-arges">FC Argeș</a>, echipă cu care a reușit promovarea în Superligă în sezonul trecut. În actuala ediție a campionatului, a bifat șase meciuri și continuă să demonstreze că fotbalul, pentru el, nu e doar o carieră, ci o formă de viață.

Vreau să încep cu o curiozitate. Numele tău înseamnă ceva anume, în japoneză? Nu. Pot să spun numele meu <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/seto-takayuki-68df81b2">Takayuki,</a> dar Yuki pot să spun că e ceva fericire. Știi că ești jucătorul străin cu cele mai multe meciuri în campionatul românesc? Cum te face să te simți acest lucru? Este o onoare, dar vreau să ajung la cât mai multe meciuri. Ce ți-a plăcut atât de mult în România, de ai stat atât de mult timp aici cu noi? În primul rând am venit pentru fotbal, de asta am rămas, dar mie îmi place România, cultura, mâncarea, viața. Știi, mi se pare o formă de respect să înveți limba română. Totuși e complicat să înveți. Nu a fost ușor, dar înainte am fost în Brazilia și știam și portugheza și am învățat mai ușor. Ce înseamnă pentru tine să joci acum la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-arges">FC Argeș</a>? Este bucurie mare pentru că am reușit acea promovare și din nou putem să jucăm în prima ligă și mă bucur foarte mult. Cum ai descrie acest club? Dobrin. Care a fost cel mai greu moment în acest parcurs până la promovare? Cred că la început. Începutul sezonului a fost greu, n-am reușit rezultate bune, a fost schimbarea de antrenor și cred că acolo s-a schimbat tot. Vreau să te întreb ce a însemnat fotbalul românesc în cariera ta, în parcursul tău profesional? Cred că tot. Pentru că aici am început cariera și acum am 39 de ani și sunt aici. Aici am crescut ca jucător și ca om și mi-a dat cred că tot din carieră. Care crezi că a fost momentul în care ai crescut cel mai mult ca jucător? Am stat mai mulți ani la Astra și acolo am trăit momente foarte frumoase. Am câștigat campionatul, am jucat în cupele europene. Atunci am crescut foarte mult.

Deci ai zis că ai 39 de ani. Ai numărat câte meciuri ai în total în cariera ta? Cred că peste 500 de meciuri. Cum vezi din postura în care ești acum, un veteran al fotbalului în România, generațiile tinere? Eu așa am caracter că nu mă uit la alții. Mereu sunt concentrat la mine, ce am de făcut. Și eu nu sunt un tip care spun în față „hai, fă asta, fă asta”. Așa sunt eu. Poți să zici că le oferi exemplu, mai degrabă? Da, cine vrea să ajungă la un nivel mai sus, poate să se uite la mine și să mă urmeze. Ce înseamnă pentru tine să fii un fotbalist profesionist? Să te antrenezi 100%, nu doar la antrenament, ci și acasă. Să ai grijă de odihnă, masă, de tot. Asta înseamnă profesionist. Tu cum ai reușit să te menții în formă? E normal, trăiesc normal, nu fac nimic special. Dar sunt dedicat 100% pentru fotbal. Trăiesc pentru fotbal și am ca motto ca să fiu corect cu fotbalul. De asta cred că am reușit să rezist până acum. Simți că fotbalul a fost corect cu tine? Da, pentru că atunci când sunt eu corect față de fotbal, e ca și un bumerang. Sunt corect și vine înapoi. Și ca și în viață, cred că e la fel. Care e cea mai mare lecție pe care ți-a dat-o fotbalul? Cred că e la fel ca ieri, dar nu renunț niciodată. Să dau tot, să dau 100%, să fac sacrificii. Și cel mai mare sacrificiu pe care l-ai făcut pentru fotbal care a fost? Fiecare zi, la antrenament. Este foarte greu, dar cum am spus, trebuie să dau 100% dacă vrei să primești ceva înapoi. Ți-a fost vreodată dor de casă? Mereu. Da, sunt departe de casă, departe de familie. Dar ok, pentru mine joc fotbal, dar și pentru ei, pentru familie. Te gândești să aduci familia aici și să locuiți în România? A fost familia aici. Chiar copiii s-au născut aici, în România. Am doi copii și acum sunt mari și sunt la școală. Nu au timp să vină aici. O să vină în vacanță. Dar acum sunt obișnuit să stau aici și îi mulțumesc familiei, pentru că mi-a dat șansa și timpul de a juca fotbal în continuare. Ce părere au copiii tăi despre tine? Deja și-au dat seama că eu joc fotbal aici, în România. Înainte nu știau, erau mici. Dar cred că e onoare pentru ei că joc fotbal profesionist. Care a fost momentul în care soția a fost cea mai mândră de tine? Cred că atunci când am câștigat trofeu, când am fost campion, când am jucat în cupele europene, cu adversari foarte puternici, stadion mare, stadion plin. Atunci cred că a fost.

Dacă stai să te uiți așa puțin în urmă, care e cel mai puternic adversar pe care l-ai întâlnit pe teren?Cred că Roma, când am jucat în grupe. Ai vreun regret în cariera ta? Poate că n-ai ajuns la o anumită echipă... Da, am. Am visat să ajung la naționala Japoniei. Am avut un moment în care puteam să ajung, dar n-am reușit. N-am avut continuitate și n-am reușit atunci. Dacă ar fi să îi zici ceva acum, băiatului de 20 de ani, ce i-ai zice? Pot să-i spun să nu stae. Dacă stai, doar să stai, nu rezolvi nimic. Trebuie să muncești.Simțeai că atunci stăteai mai mult și ai fi putut să... Nu, eu n-am stat. Bine, poate am stat și eu puțin, dar dacă făceam mai mult, poate ajungeam mai sus.Viitorul cum îl vezi? Te vezi antrenor? Ce planuri ai? Cred că o să fiu secundul lui Bogdan Andone. Deci anunțăm oficial? Nu știu. Chiar a glumit cu mine când a venit și mi-a zis să vin secundul lui, să mă las eu de fotbal. Și atunci m-a făcut să fiu mai ambițios. Ca să-i arăți că nu te lași momentan. Deci vrei să atingi borna de 40? Da, asta-i obiectiv. Vreau să joc la 40 în prima ligă. Cum ai grijă de corpul tău ca să joci la 40? Antrenament, odihnă, masă, somn. Câte ore dormi pe noapte? 7-8 ore. Normal. Fac normal, dar mai mulți oameni nu pot să facă ceea ce trebuie să facă. Ăsta-i secretul. Dar de ce crezi că nu fac? Le e lene? Sunt furați de social media? Cel mai tare, cel mai incomod adversar ești tu, împotriva ta. Și atunci trebuie să câștigi mereu. Când e ultima oară când ai câștigat împotriva ta? În fiecare zi câștig. Ai avut un moment în care nu ai câștigat? Nu pot să câștig, dar eu nu stau. Mereu încerc. Dacă nu încerci, deja ai pierdut. Deci putem să zicem că fotbalul e mai bun pe teren atunci când ai mintea mai puternică? Foarte important și mental. Tot e important. Mental, fizic, tehnic, tactic și ce faci în afara terenului. Tu te pregătești mental sau ai lucrat cu un mental coach? Aveam la școală, la 18 ani, un mental coach. Acolo am învățat puțin, dar ușor-ușor am putut să fiu mai puternic la mental. Și simți că fotbalul te-a ajutat să fii mai puternic mental? Da, pentru că am trăit momente foarte grele. Care a fost cel mai greu? Cred că acea suspendare cu doping, dacă știți. Am stat aproape un sezon fără să fac antrenament cu echipa, separat, fără bani, fără condiții, nimic și am rezistat. Și ce îți spuneai atunci? Ce se întâmpla în mintea ta în momentele alea? Doar m-am bucurat de viață, că trăiesc sănătos, am familie, am copii și asta mi-a dat încredere că pot să continui.&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;

La 39 de ani, Seto rămâne un model de profesionalism, echilibru și perseverență. Vorbește despre fotbal cu respectul unui discipol și despre viață cu înțelepciunea unui om care a învățat totul prin muncă. „Cel mai incomod adversar ești tu, împotriva ta”, spune el cu zâmbetul calm al unui om care a înțeles esența sportului. Într-o lume care se schimbă rapid, Takayuki Seto rămâne un reper de stabilitate. Iar la Pitești, sub numele legendar al lui Dobrin, povestea japonezului continuă.

superliga 2025

Fotbal

vineri 31 octombrie

sâmbătă 01 noiembrie

duminică 02 noiembrie

luni 03 noiembrie