Dinamo București

CFR Cluj

Stadionul Dr. Constantin Rădulescu

FC Argeș

FC Rapid București

Stadionul Giulești

Universitatea Craiova

FC Universitatea Cluj

Cluj Arena

FC Farul Constanța

AFC Hermannstadt

Stadionul Municipal Sibiu

FC Botoșani

UTA Arad

Stadionul Francisc Neuman

Oțelul Galați

FCSB

Arena Națională

Petrolul Ploiești

Unirea Slobozia

Stadionul 1 Mai

FK Csikszereda

Metaloglobus

Stadionul Clinceni

Ana-Maria Popescu

CRONICĂ

Play-off-ul își consuma a patra etapă
într-un context în care fiecare punct cântărea tot mai greu după ultimele
rezultate, iar meciul dintre Unirea Slobozia și Petrolul Ploiești se contura ca
un adevărat punct de cotitură pentru
ambele formații. Calculele au devenit un mod de viață
pentru toate formațiile din Superliga. Unirea venea după două victorii
consecutive care au schimbat radical atmosfera din jurul echipei. Slobozia s-a
trezit cu un culoar neașteptat într-o situație care o aducea la doar un punct
de salvare, iar acest duel era privit ca o bornă decisivă într-un parcurs care
până nu demult părea fără ieșire. Gazdele erau obligate să câștige, în
condițiile în care salvarea și îndepărtarea de pe un loc de baraj era la un
singur punct distanță.
De cealaltă parte, Petrolul Ploiești intra
în meci cu aceleași gânduri apăsătoare, pentru că victoria foarte importantă
din etapa precedentă cu Csikszereda le alimenta și lor speranțele și îi ținea
ancorați într-o luptă în care doar o nouă victorie putea face diferența.
Petrolul voia să arate că succesul anterior nu fusese întâmplător și că echipa
avea o nouă identitate după revenirea lui Mehmet Topal la Ploiești. Lupii
galbeni și-au regăsit speranțele după revenirea turcului, care a reușit lucruri
foarte bune în primul său mandat la pe banca ploieștenilor.
La fel ca la toate meciurile din această etapă,
un moment de reculegere a fost ținut în memoria lui Mircea Lucescu. Apoi s-a
dat liber la joc, iar cele două echipe au căutat să își impună cât mai repede
jocul, Unirea bucurându-se și de suportul fanilor de pe teren propriu, care au
preferat să iasă la meci și la puțin aer curat imediat după masa de Paște.
Jucătorii lui Claudiu Niculescu au căutat
să nu îi dezamăgească și, după doar 9 minute, au găsit drumul spre gol, la
finalul unei faze care a avut nevoie de verificări serioase în camera VAR pentru
a fi validată. Dulca a centrat din banda dreaptă a terenului, iar Albu nu a
stat prea mult pe gânduri și a trimis pe colțul scurt, din poziție destul de
dificilă, pentru un gol care a descătușat imediat partida. Petrolul a căutat
imediat să iasă la joc și a început să pună presiune pe poarta adversă.
Ceea ce se anunța a fi o după-amiază cu
mari perspective pentru Slobozia s-a năruit puțin după primul sfert de oră,
pentru că, în minutul 17, lucrurile s-au complicat serios. Orozco a avut o
intervenție mult prea imprudentă la centrul terenului, a ridicat piciorul sus
și l-a lovit pe Dulca, iar centralul Horațiu Feșnic nu l-a iertat și l-a trimis
la cabine pe fundașul dreapta. Deși porniseră hotărâți în căutarea egalării
imediat după ce au primit gol, jucătorii Petrolului au fost debusolați când
s-au trezit cu un jucător în plus pe teren, primii care au punctat la impresia
artistică fiind tot jucătorii Unirii. Lungu (24) și-a încercat norocul cu un
șut de la distanță, dar mingea a trecut puțin pe lângă poartă. A fost momentul
care a trezit totuși formația ploieșteană, care a fost aproape de egalare
câteva minute mai târziu, când Chică-Roșă (27) a lovit bara, la o fază la care
gazdele au avut mare noroc să scape fără să încaseze gol.
Și în partea a doua a meciului, Petrolul
s-a regăsit foarte greu și a avut nevoie de minute bune pentru a pune stăpânire
pe joc. Dar, când au făcut-o, oaspeții au reușit să întoarcă tabela. Primul
care a fost aproape de egalare a fost Jyry, mijlocașul șutând spectaculos de la
peste 25 de metri, în minutul 62. Mingea a lovit doar transversala și se părea
că ploieștenii vor avea o zi plină de ghinion. Dar, după numai două minute,
Rareș Pop (65) a luat din nou o fază pe cont propriu și a șutat spectaculos din
colțul careului, mingea oprindu-se în cele din urmă în poarta lui Robert Popa.
Petrolul a măcinat apoi până în finalul
meciului, când a găsit în sfârșit golul victoriei. Grozav, jucătorul meciului,
a primit mingea la marginea careului, și-a scos din joc un adversar și a șutat
suficient de bine încât să îl păcălească pe portarul advers, care, până în acel
moment, făcuse un meci foarte bun. Slobozia a avut meritul uriaș de a fi crezut
până la final, unul care a fost foarte încins, pentru că Feșnic a dictat
penalty la ultima fază a jocului, după o intervenție imprudentă a lui Bălbărau.
S-a intervenit însă din camera VAR, care a întors decizia arbitrului, iar
Petrolul a reușit o victorie uriașă în final. Ploieștenii au făcut rocada cu
Unirea Slobozia, scăpând pentru moment de locurile retrogradabile

Petrolul a învins la Slobozia și a profitat din plin că a jucat 73 de minute cu un om în plus, reușind să scape pentru moment de locurile retrogradabile.

Unirea Slobozia 1-2 Petrolul Ploiești | Cadou acceptat

Adrian Costeiu

FCSB și Oțelul s-au întâlnit într-un moment în care ambele echipe au căutat mai mult decât trei puncte, au căutat un sens pentru acest început de play-out, chiar cu câteva ore înainte de noaptea de Înviere. FCSB a intrat în meci de pe locul al doilea, o poziție care nu a oferit liniște, pentru că bilanțul după primele trei etape a arătat un parcurs oscilant, cu o victorie, un egal și o înfrângere, suficiente cât să păstreze echipa în zona superioară, dar insuficiente pentru a calma lucrurile la formația bucureșteană. FCSB s-a întâlnit cu Oțelul Galați într-un context special, într-o perioadă de reconstrucție grăbită, cu un lot care a încercat să se adune în jurul unui discurs nou și al unor idei proaspete, într-un campionat în care spațiul de eroare s-a micșorat drastic din cauza rezultatelor din ultimele săptămâni. Momentul duelului dintre cele două echipe a fost și unul al unor formații care au schimbat recent direcția, ambele conduse de antrenori aflați la început de drum pe băncile lor. Oțelul a ajuns la această partidă cu un bilanț mai slab, o victorie și două înfrângeri, dar cu speranța că ideile lui Stjepan Tomas au început să prindă contur, chiar dacă o victorie a venit de abia în ultimul meci. De cealaltă parte, FCSB s-a prezentat sub comanda lui Mirel Rădoi, într-o perioadă în care echipa a încercat să își recâștige identitatea.

Antrenorul bucureștenilor a început perioada de teste și l-a titularizat pe Stoian, lăsându-l pe banca de rezerve pe portarul Matei Popa. A revenit Târnovanu printre titulari, dar și fundașul Mihai Popescu, întors după o lungă perioadă de accidentare. Iar campioana en-titre a zburdat în prima repriză a meciului, în care gălățenii au părut deranjați că au fost nevoiți să joace cu câteva ore înainte de o mare sărbătoare. Darius Olaru a fost faultat în careu în debutul meciului, în minutul 9, dar au fost necesare aproape cinci minute de discuții în camera VAR pentru a se stabili că nu a fost ofsaid la faza premergătoare faultului. Florin Tănase și-a păstrat calmul și a trimis aproape de vinclul porții lui Dur-Bozoancă, portarul Oțelului, care nu a avut nicio șansă să apere lovitura de pedeapsă, acesta plecând și pe colțul greșit. Cadoul de Paște pentru Mihai Popescu a venit cu câteva ore mai devreme, pentru că fundașul a reușit să marcheze din nou pentru echipa sa, după o foarte lungă pauză. Acesta s-a trezit în poziție de vârf veritabil, Dawa l-a simțit imediat și i-a pasat ideal, iar Popescu (20) a trimis sec în plasa porții gălățene pentru un 2–0 care a trasat rapid direcția meciului. Mai mult decât atât, zarurile au fost aruncate încă din minutul 23, când la finalizare a ajuns și Olaru. Acesta a șutat din interiorul careului, mingea a fost deviată de un adversar, dar mijlocașul celor de la FCSB a fost considerat autorul golului.

Lucrurile nu s-au îmbunătățit deloc pentru oaspeți, care au suferit în continuare pe tot parcursul meciului. Miculescu a lovit transversala încă din minutul 37, iar Stoian a fost aproape de 4–0 doar două minute mai târziu. Oțelul a fost knock-out, totuși, în minutul 43, pentru că Alexandru Stoian a făcut 4–0 când a primit mingea în interiorul careului și a trimis-o suficient de plasat încât portarul advers să nu mai aibă reacție. După o replică mai mult decât dezamăgitoare în prima parte a meciului, Oțelul a încercat să limiteze proporțiile scorului în a doua parte, iar planul a reușit și pentru că FCSB a luat piciorul de pe accelerație. Chiar și așa, bucureștenii puteau să facă 5–0 la șutul aceluiași Stoian, dar Dur-Bozoancă a reușit să respingă. În ofensivă, gălățenii au contat mai serios doar când Zivulic a șutat spectaculos de la 20 de metri, dar mingea a lovit transversala. A fost mult prea puțin pentru ca Oțelul să poată pleca cu ceva palpabil dintr-o deplasare care, cu siguranță, va tulbura serios apele la Galați. De partea cealaltă, FCSB rămâne imediat după UTA și își face calcule pentru a reveni cât mai repede pe prima poziție din play-out.

FCSB s-a distrat în duelul cu Oțelul Galați, chiar în noaptea de Înviere

FCSB - Oțelul 4-0: Un singur sens

Levente Balint

UTA nu are drept de a juca în eurocupe, dar are ambiția de a încheia play-out-ul pe locul 1. Pentru prestigiu, orgoliu și bonusul financiar. Astfel că duelul cu Botoșaniul, altă aspirantă la prima poziție, se anunța unul spectaculos. Ambele echipe veneau după victorii în runda anterioară, iar ambele au furnizat în ultimele săptămâni partide foarte ofertante în goluri. Deși în fotbal există teoria că echipa învingătoare nu se schimbă, ambii tehnicieni au modificat formula de start. La gazde, a reapărut tânărul Țuțu pe partea dreaptă a apărării. Dincolo, față de duelul cu FCSB, Friday Adams a revenit ca fundaș dreapta, iar Kovtalyuk a reapărut în atac după suspendare.

PRIMĂ REPRIZĂ ALERTĂ Așteptările s-au confirmat, jocul începând într-un ritm dinamic, cu Botoșani având o posesie superioară în start. Iar în minutul 6, Ongenda a consemnat prima șansă, când a trimis de la 18 metri pe lângă poartă. Iar UTA a replicat tare, marcând la prima ocazie. Era minutul 9 când mingea a căzut lângă Adams în careu, Abdallah a preluat balonul și a centrat în fața porții, de unde Van Durmen a marcat pentru 1-0. Ostilitățile au fost preluate de gazde, care au mai avut câteva situații importante prin Roman, cel care a tras de la 16 metri, din poziție bună, peste bară, în minutul 14, iar peste trei minute Coman a reluat modest, din opt metri, tot în afara porții. Confruntarea&nbsp; a avut ritm și datorită poftei de joc manifestate de cei mai creativi fotbaliști de pe teren, Roman, respectiv Ongenda. Moldovenii au avut însă ultimul cuvânt în prima parte. În minutul 34, Gorcea a ieșit hazardat dintre buturi și l-a faultat pe Mitrov, care țâșnise printre stoperii arădeni. Penalty just, transformat frumos de Mailat. Un 1-1 care a lăsat deschisă problema învingătoarei pentru partea a doua.

Odada, Richard

INTRAREA LUI ODADA, CRUCIALĂ Jocul și-a păstrat din suspans și după pauză, șansele de gol alternând. Prima dată, Pospelov a reluat din șapte metri pe lângă poartă (47), iar Roman a reluat de la 14 metri, în minutul 54, dar Kukic a fost la post. A urmat o perioadă de control din partea moldovenilor, Ongenda furnizând execuția serii când, în minutul 58, a nimerit transversala dintr-o lovitură liberă de la 30 de metri. A urmat însă un moment în care Adrian Mihalcea, suspendat, a comandat o schimbare crucială. Intrarea lui Odada, în minutul 63, a reechilibrat mijlocul utist. Și mai mult, kenyanul a relansat partida. În minutul 81, Roman a bătut o lovitură liberă pe bara a doua, Odada a deviat în fața careului mic, de unde Pospelov a reluat pentru 2-1, în ceea ce înseamnă a șaptea sa reușită stagională. Finalul a fost incandescent, botoșănenii au asediat careul advers, însă fără nerv. Iar în minutul 90+2, Odada și-a completat intrarea decisivă cu un voleu frumos, din careul mare, pentru 3-1. UTA petrece Paștele pe primul loc în play-out. Absolut meritat, alb-roșiii fiind una din cele mai agreabile prezențe în această primăvară de Superliga.

Intrat în minutul 64, Odada a fost decisiv cu un assist și un gol

UTA-Botoșani 3-1. Odada. O, da!

Meciul de fotbal dintre AFC Hermannstadt si Farul Constanta in Superliga Nationala, la Stadionul Municipal Sibiu, 10 aprilie 2026. © Action Foto / Simion Sebastian Tataru. Unauthorized use is prohibited. All rights reserved.

Meciul era ca o veritabilă finală pentru Hermannstadt. Sibienii erau obligați să învingă, iar această expresie nu era doar o figură de stil. Hermannstadt era în situația în care nici o victorie nu o urca pe ultimul loc care duce acum în barajul de rămânere. Un triumf cu Farul era un &nbsp;"must" pentru trupa lui Dorinel Munteanu, dacă dorea să rămână cu șanse reale în lupta de supraviețuire.&nbsp; Nici dobrogenii nu aveau cel mai bun moral. Cu doar o victorie în ultimele șase etape, Farul risca vineri ca, în cazul unui alt pas greșit, să se apropie de plutonul care staționează pe locurile de baraj. Așadar, un duel care pe care.

PORTARII, MAI ALES LAZAR, PROTAGONIȘTII PRIMEI REPRIZE De parcă probleme sportive nu sunt suficiente, Hermannstadt a mai avut un necaz în start, Chițu, revenit în echipă, accidentându-se la încălzire. Dobrogenii, cu un trio ofensiv foarte dinamic, Grigoryan-Alibec-Ișfan, au demarat tare și în minutul 2 Lazar a intervenit la șutul lui Vînă din careu. Apoi, Ișfan i-a luat fața lui Karo, a încercat un lob de efect, dar Lazar a respins în corner, în minutul 6. De altfel, chiar și după ce, în minutul 23, Grigoryan, accidentat, a fost substituit cu Tănasă, Farul a pus în dese rânduri pe picior greșit greoaia apărare sibiană, prin combinațiile rapide și viteza înaintașilor. A răspuns însă și Hermannstadt. În minutul 15, Munteanu a respins salutar într-o fază unu la unu cu Ivanov, apoi, în minutul 20, Gjorgjievski a reluat cu capul în bară, din șase metri! Lazar a fost cel mai important om al reprizei. În minutul 36, a avut iar un moment crucial când a respins reluarea lui Alibec, din careul mare. Finalul a adus ocazii la ambele buturi. Neguț a trimis puțin pe lângă bară din 17 metri (43), iar în minutul 45, Radaslavescu a fost blocat în șase metri. Pauza a adus regrete pentru Farul, superioară per total, pentru multitudinea de șanse avute. Iar deși a avut și ea șanse, Hermannstadt a arătat serioase lacune în apărare.

Lazar, David Beniamin

FARIȘTII S-AU AUTOSABOTAT Lucrurile s-au recalibrat însă după revenirea de la cabine. Hermannstadt și-a corijat rătăcirile defensive și a împins mai mult jocul spre careul constănțean. Neguț, în minutul 51, putea să fie mai altruist, dar în locul unei pase către Balaure, a preferat să șuteze slab, din 20 de metri, în brațele lui Munteanu. Farul a fost tot mai apatic, iar când a avut șansa de a puncta, Ișfan s-a complicat și a fost blocat de Lazar și Căpușă în careul mare (55). Alb-albaștrii au început să se clatine tot mai mult în defensivă, primul semn al dezastrului din final fiind faza din minutul 61, când Munteanu a respins o respingere greșită a colegului Martins.&nbsp; Sibienii, deși nu au avut cele mai bune soluții în atac, au presat continuu. Neguț l-a întins (75) pe Munteanu, cu un șut dintr-o lovitură liberă de la peste 25 de metri, iar peste un minut Afalna a reluat peste transversală, din cinci metri. Impresia generală era că ne îndreptăm spre un egal, dar insistența gazdelor a fost premiată. Asta, grație unei noi erori din defensiva Farului, taxată de această dată. Ramalho a respins greșit spre propria poartă, Munteanu nu a putut decât respinge în careul mic, de unde Stancu, intrat în minutul 75, a urmărit bine mingea și a reluat cu capul în plasă pentru un 1-0 destul de meritat, mai ales pentru perseverența arătată de amfitrioni după pauză. Hermannstadt a luat o gură mare de oxigen în bătălia pentru continuitatea în Superliga. Se apropie de grupul echipelor care se luptă pentru salvare, în timp ce pentru Farul situația pare tot mai complicată. Atât de complicată pentru tehnician, încât Ianis Zicu a anunțat la final că dorește să renunțe la post.

https://www.youtube.com/watch?v=7e6dWGig9Xo

Portarul sibienilor a ținut echipa în joc, iar sibienii au punctat, cu șansă, la ultima fază

Hermannstadt - Farul 1-0. Paradele lui Lazar și instinctul lui Stancu

Ionuț Tătaru

ANALIZĂ

Toți ochii vor sta pe duelul de la Cluj dintre cele două Universități care conduc ierarhia Superligii. Dar va fi o rundă interesantă și la vârful play-out-ului, unde miza este prezența în barajul pentru Conference League, precum și la retrogradare, unde se va juca un meci direct între echipele de pe locurile de baraj. Așadar, pe ce ar trebui să stăm cu ochii în etapa a patra din play-off/play-out?

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid02feX8nGcLziReFaGtaM6Jc63TFB4TnP8UUCeT4fCC5auEvpLof4hMVVWJp4EzndNAl

<h2>Vom avea o mare favorită la titlu?</h2>

La egalitate de puncte și desprinse în fruntea clasamentului, Universitatea Cluj și Universitatea Craiova se întâlnesc într-un meci care ne poate spune cine devine marea favorită la câștigarea titlului. Eventuala câștigătoare a partidei din Ardeal ar fi lider solitar și ar lua o opțiune serioasă pentru victoria finală. Ambele echipe sunt într-un moment bun. Clujenii au nouă victorii consecutive și, pe lângă golgheterul campionatului, Jovo Lukic (16 goluri), se bazează pe excelentul Oucasse Mendy, probabil cel mai în formă jucător din Superliga (de două ori omul etapei în play-off). De cealaltă parte, oltenii au depășit repede sincopa din meciul cu FC Argeș și au răspuns câștigând la 0 cu Dinamo și CFR Cluj. Formația din Bănie are un plus important la ”directe”: în precedentele 13 întâlniri cu ”Șepcile roșii”, a pierdut doar o dată. Însă miza și contextul fac din acest meci să fie diferit față de cele anterioare.

Mendy, Oucasse

În speranța unui rezultat care să le permită să mai spere la titlu - adică o remiză între U Cluj și Universitatea Craiova -, următoarele clasate joacă între ele cu ochii pe poziția a treia. Un loc ocupat în prezent de Rapid, care, după eșecuri consecutive, o primește pe FC Argeș, aflată pe 5, la doar două puncte în spate. În ultimele șapte meciuri oficiale, piteștenii au pierdut doar în fața liderului U Cluj, iar în play-off au luat deja puncte de la Craiova și de la Dinamo. Aflată pe locul 4, CFR Cluj și-a văzut entuziasmul redus simțitor de cele două înfrângeri suferite în precedentele trei etape. Pentru a continua să spere la titlu - o ambiție ce părea improbabilă acum câteva luni -, elevii lui Daniel Pancu sunt obligați să o învingă în Gruia pe Dinamo. Alb-roșiii sunt singurii care nu pot ajunge pe podium după această rundă, însă merg la Cluj deciși să obțină prima victorie în play-off. Deși, din 2017 încoace, s-au impus o singură dată în duelurile directe.

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid09tM2CtXen86QMdrCvWAbZf6JcL7uJkL76QS3L27E2tMipp1wXy8b6jJYduEJM42Ll

<h2>Lupta pentru primul loc în play-out</h2>

Eșecul suferit de FCSB la Botoșani, în runda trecută, a strâns clasamentul la vârf în play-out. Primele trei clasate sunt îngrămădite într-un singur punct, iar duelurile din această etapă fac lucrurile și mai interesante. Noul lider, UTA, joacă acasă cu FC Botoșani (locul 3), moldovenii având două victorii în cele trei partide de la revenirea lui Marius Croitoru, ambele pe teren propriu. Arădenii au însă un moral solid, după succesul clar obținut cu Metaloglobus (5-1) și au câștigat trei dintre precedentele patru jocuri disputate în fața propriilor fani. Inconstanța continuă să o caracterizeze pe FCSB (locul 2), chiar și după numirea lui Mirel Rădoi. Un egal cu ultima clasată, o victorie la limită cu UTA și eșecul de la Botoșani este parcursul roș-albaștrilor în play-out. Acum urmează meciul cu Oțelul (locul 4), o echipă pe care deținătoarea titlului a învins-o în ambele dueluri directe din sezonul regular. Însă gălățenii merg în Capitală cu mai puțină presiune, după ce, în etapa trecută, au câștigat cu 2-0 în fața lui Hermannstadt, primul succes cu Stepan Tomas pe bancă și un rezultat care a pus capăt unei serii de patru eșecuri.

<h2>Meci decisiv pentru Hermannstadt?</h2>

Eșecul suferit la Galați cu Oțelul a complicat din nou situația lui Hermannstadt, care se va afla pe loc retrogradabil la finalul acestei runde indiferent de rezultatul pe care îl va obține acasă cu Farul. Dar partida împotriva constănțenilor este aproape decisivă pentru speranțele sibienilor de a rămâne în Superliga. La 4 puncte de locurile de baraj, echipa pregătită de Dorinel Munteanu e obligată să câștige. Va încerca să profite de momentul slab al adversarilor, care au o singură victorie în șase etape. Cinci dintre cele mai recente șapte dueluri directe s-au terminat la egalitate, un deznodământ care nu ar ajuta pe nimeni de această dată. Pentru că și oaspeții ar mai putea spera să prindă locurile de baraj pentru Conference în cazul unei victorii.

După două victorii consecutive, Unirea Slobozia este gazdă pentru Petrolul, care, la rândul ei, vine după un rezultat mare: 2-0 cu Csikszereda, la revenirea lui Mehmet Topal pe bancă. E un duel cu mare importanță în cursa pentru supraviețuire, între cele două echipe aflate pe locurile de baraj, la egalitate de puncte, și care și-au împărțit victoriile în sezonul regular (fiecare a câștigat cu 1-0 pe teren propriu). În afară de rezultatul meciului direct, Unirea și Petrolul sunt interesate de ceea ce se va întâmpla la Clinceni, acolo unde Metaloglobus o va întâlni pe Csikszereda și va încerca să șteargă imaginea acelui 1-5 de la Arad. Un eventual pas greșit al ciucanilor i-ar permite învingătoarei de la Slobozia să urce pe o poziție care înseamnă salvarea directă.

Duelul primelor două clasate din Superliga ține capul de afiș al acestei runde

Lucruri de urmărit în etapa a patra din play-off/play-out

ÎNAPOI LA PRIMII PAȘI

În momentul accidentării, Dawa juca pentru naționala Camerunului în
preliminariile Mondialului. Accidentarea s-a petrecut pe 19 martie 2025. În
ciuda faptului că a terminat meciul pe teren, diagnosticul a fost cel pe care
niciun fotbalist nu vrea să îl audă: ruptură de ligament. Sezon încheiat și
mare parte din următorul pe bară, avea să fie „povestea” fundașului camerunez,
care a trecut prin cea mai mare provocare a carierei de până acum. 
La finalul sezonului în care s-a accidentat, Dawa a ieșit pentru a doua oară
campion cu FCSB, dar în actuala stagiune, fundașul a revenit abia când drumul
echipei sale spre play-out părea inevitabil, după un start slab în Superliga.
Ce a învățat în cele 10 luni petrecute departe de teren, cum a fost perioada de
recuperare și cine i-a fost alături aflăm mai jos. 
Bună, Joyskim. Mulțumim că vorbești cu noi. Voiam să te întreb dacă îți
amintești momentul accidentării? 
Bună. Da, îmi amintesc, a fost la echipa națională, în calificările pentru Cupa
Mondială, împotriva echipei Eswatini. A fost în repriza a doua, s-a întâmplat
așa, am încercat să recuperez mingea cu o ușoară placare, piciorul meu a făcut
o hiperextensie, dar în interior, a fost destul de rău, dar am jucat până la
sfârșitul meciului. După meci, am văzut că mi se umfla genunchiul, a doua zi,
mi-au spus că am un ligament rupt. 
 
Este cea mai gravă accidentare pe care ai suferit-o? 
Da, este cea mai gravă.
Deci, ai spus că ai continuat să joci după aceea. 
Da, pentru că în acel moment, eram încălzit. Nu am simțit nimic. Am simțit că
am ceva, dar nu ceva rău. Am continuat să joc timp de 30 de minute. Imediat
după meci, am văzut că era destul de rău.
Și când ai început să simți durerea reală a accidentării, cum a fost? 
Nu a fost rău, doar că senzația era diferită. Poți vedea cum ți se umflă
genunchiul, mișcarea ta este diferită. Câteva zile mai târziu, am început să
simt că e rău.
Cum te-ai simțit când ți-ai dat seama ce ți s-a întâmplat? Pentru că e o
accidentare gravă. 
Da, în acel moment, nu credeam, credeam că va merge bine, nu mi-am spus lucruri
de genul că e rău sau poate că mi se va opri cariera. Credeam doar că va fi
bine, de aceea am acceptat accidentarea.
Poate că ceea ce te-a indus în eroare a fost faptul că ai continuat să joci
după accidentare. 
Da, pentru că unii jucători, când au acest tip de accidentare, poate își induc
asta, nu se simt prea bine, poate înnebunesc. Dar eu, nu. Pur și simplu accept.
Îmi spun, va fi bine și voi reveni mai puternic.
Cum au fost primele zile pentru tine după accidentare? 
În prima zi, am rămas la echipa națională, nu mi-am revenit imediat. Am rămas
la echipa națională, am început să fac recuperare înainte de operație. A fost
în regulă, dar așteptam ca operația să treacă de această etapă.
A fost prima ta operație? 
Da.
Cum a fost pentru tine, ți-a fost frică? 
Puțin îți este frică, dar am avut un chirurg grozav, un doctor grozav, mi-a dat
încredere și mi-a spus că totul va fi bine. Era apropiat de mine.
Cum te-ai simțit imediat după operație? 
Primele zile au fost dificile din cauza durerii, noaptea, în care nu poți
dormi, dar am fost cu mama și m-a ajutat mult. A fost dificil în prima
săptămână, dar după aceea a fost bine.
Dacă ar fi să-ți clasifici durerea de la 1 la 10, cât de gravă a fost? 
Poate 8 sau 9, ceva de genul acesta. Prima săptămână, doar prima săptămână,
după aceea a fost bine.

<h2 style="text-align:center;">„Când ești cu mama, ești ca un copil,
chiar dacă ai 30 de ani” </h2>
Ți-a fost greu să-ți lași durerea să se arate? Pentru că, atât ca fotbalist,
cât și ca bărbat, e mai greu să fii vulnerabil, nu? 
Da. Cum am spus, am fost cu mama. Când ești cu mama ta, ești ca un copil, chiar
dacă te doare, îi spui că te doare, poate că în unele zile e rău pentru tine,
nu ești în dispoziție. De aceea m-a ajutat mama, pentru că am ales persoana
potrivită. Pot fi cu soția mea sau cu copilul meu, dar am ales să rămân cu mama
mea pentru că poți fi copil cu mama ta. Chiar dacă ai 30 de ani, tot un copil
ești.
Care a fost, în opinia ta, cel mai greu moment al recuperării tale? 
Cel mai greu moment, cred, este recuperarea, pentru că te întrebi dacă te vei
întoarce ca înainte, îți pui prea multe întrebări. Cred că e vorba de
recuperarea de acolo.
A fost vorba de a învăța să mergi din nou? 
Da, totul. Trebuie să mergi, să alergi, să faci mișcare, totul e dificil, știi?
Dar pas cu pas, totul revine la normal.
Ai avut nevoie de ajutor în timp ce mergeai după operație? 
Da, cu cârje. Timp de două sau trei săptămâni, am stat cu cârje. dar după, a
fost bine.
Cum e pentru un fotbalist să aibă nevoie de ajutor ca să meargă? 
E dificil, pentru că, știi, ca fotbaliști, avem un ego, deci, chiar și pentru
bărbați, e dificil să aibă ajutor, dar devii umil când ceri ajutor și tot ce
trebuie.
Cum e să te întorci la fotbal după o astfel de accidentare? 
E dificil, pentru că trebuie să-ți recapeți vechiul nivel, trebuie să muncești
din greu, foarte mult, în fiecare zi. Este nevoie de timp, dar, în cele din
urmă, vei reuși.

<h2 style="text-align:center;">„Aveam și posibile transferuri. Dar
totul s-a oprit” </h2>
Acest tip de accidentare este una de lungă durată și afectează și mentalul.
Cum te-a afectat mental această accidentare? 
Mental, mi-am pus prea multe întrebări, dacă mă pot întoarce mai puternic decât
înainte. Aveam și posibile transferuri, am vrut să merg la un club mare, dar
totul s-a oprit. Trebuie să te concentrezi și să faci tot posibilul să revii
mai puternic.
Ai simțit nevoia de ajutor? 
Ambele. Profesional și familie, e important să apelezi la un profesionist dacă
nu poți singur.
Care au fost cele mai presante gânduri? 
Mi-am spus că vreau să fiu mai bun decât înainte, trebuie mai multă disciplină,
mai multă muncă, mai mult timp la sală. Știu că va fi dificil, dar pot să o
fac.
Câte ore petreci la sală? 
Trei-patru ore pe zi. 
Ai spus că mama ta a fost cu tine în timpul operației. Cum a reacționat după
accidentarea aceea? Pentru că o mamă, când copilul ei nu este bine... 
Era puțin tristă. Dar avea prea multă încredere în sine. E o persoană pozitivă.
Așa că mi-a spus în fiecare zi că vei fi bine, că te vei întoarce mai puternic.
Ești fiul meu, etc. Știi, mamele, ele sunt mereu pozitive cu copiii lor. Deci
ea e așa.
Îți amintești care a fost prima sesiune de antrenament? Prima după
accidentare. Cum a fost pentru tine? 
Da, am fost foarte fericit. Am fost foarte fericit să mă alătur echipei. Am
așteptat asta mult timp, luni întregi. Așa că am fost foarte fericit și
încântat să încep.
Ți-a fost frică atunci când ai început antrenamentul? 
La început, da, puțin. Ca o mișcare, știi. Pentru că genunchiul tău nu mai este
stabil ca înainte. Deci trebuie să revii la această mișcare de la început. Dar
pas cu pas, antrenament după antrenament, senzația a devenit foarte bună.
Ai fost titular la FCSB. Cum a fost pentru tine să urmărești meciurile de la
televizor, din tribune, fiind departe? 
A fost dificil. Pentru că vrei să joci. Și știi că în sezonul ăsta nu facem un
sezon grozav. Și când mi-am văzut echipa, au avut un moment dificil, am vrut să
ajut echipa, dar nu am putut pentru că eram accidentat. Așa că mi-am spus,
muncește din greu și vei reveni să ajuți, să-i ajuți.
Te-a făcut să vrei să te întorci mai puternic și să ajuți echipa? 
Nu, m-am concentrat pe recuperare pentru că nu puteam grăbi procesul, pentru că
corpul meu trebuie să se recupereze. Ei bine. Așa că mi-am luat timp. Eram
încântat să mă întorc repede, dar nu a fost bine pentru corpul meu, așa că
mi-am luat timp și acum sunt aici.
De asemenea, este important să nu grăbim procesul de recuperare, nu? 
Exact, da. Deoarece acest tip de accidentare este periculoasă, se poate
întâmpla din nou. Deci trebuie să fii atent.
Și, de asemenea, în această perioadă, în același timp, echipa națională a
ratat și ea calificarea la Cupa Mondială. Deci a fost de două ori mai rău
pentru tine, nu-i așa? 
Exact. Pentru club și echipa națională a fost dificil. Am văzut fiecare meci și
am fost dezamăgit pentru că obiectivul meu era să joc la Cupa Mondială. Așa că
trebuie să aștept următorul turneu.
Cine au fost oamenii care au fost cu tine în acea perioadă, în afară de
familia ta, desigur? 
Doar familia mea. Familia mea și câțiva prieteni, nu mulți oameni.

<h2 style="text-align:center;">„La revenirea pe teren am fost ca un
copil!” </h2>
Spune-mi, te rog, cum e să te încălzești pe margine, știind că ești pe cale
să te întorci pe teren? Cum e sentimentul ăsta? 
Sentimentul este uimitor, pentru că aștepți acest fel de sentiment luni de zile
și luni, știi? Aștepți, aștepți, aștepți. Și când ești pe margine, ești
încântat să intri pe teren. Deci da, sentimentul este uimitor.
Cum a fost primul meci pentru tine după accidentare? Cel împotriva
Argeșului, primul meci oficial, pentru că ai jucat și în amicalul la Antalya. 
Eram entuziasmat, eram entuziasmat. Am făcut totul, cred că am făcut un joc
grozav. Așteptam acest meci de mult timp, de aceea am fost entuziasmat când am
știut că voi fi la nivelul primei echipe. Deci da, a fost ca un copil, știi? Ca
primul meci pe care îl joci.
Asta voiam să întreb. Ce ai simțit când ai pășit din nou pe teren, știind că
vei fi acolo și că vei juca din nou? 
Mi-am spus, în sfârșit, știi? Ăsta e cuvântul, în sfârșit. Sunt aici și trebuie
să revin la nivelul meu și să le arăt de ce am așteptat toate aceste luni,
știi?
În timp ce jucai, ai simțit vreodată teama că ți se va întâmpla din nou? 
Da, chiar și când mă antrenez, chiar și când fac niște exerciții la sală, pe
teren. Acum, când ai o astfel de accidentare, ți-e frică că se va întâmpla din
nou, știi? Deci e în mintea mea, dar nu prea mult, știi? Pentru că dacă pui
prea multe în minte, se pot întâmpla. Deci, doar să fii atent.
Și având în vedere asta, poate ți-e frică de niște dueluri sau poate de
niște contacte? 
Nu, nu, nu. Pentru că sunt un fundaș și stilul meu de joc este foarte agresiv
și deposedez destul de mult, așa că nu mă pot teme să merg la un duel. Deci nu
ar fi bun pentru apărare, știi? Deci nu, nu mă mai tem de asta.
Se spune că după accidentări grave niciun fotbalist nu mai revine așa cum
era înainte. Crezi că este adevărat? 
Da. Se spune că nu vei mai avea sentimentul de dinainte, dar poți avea un
sentiment nou, știi? Mai bine decât înainte, dar nu la fel, știi? E adevărat.
Asta e adevărat.
Cum te-ai descrie în câteva cuvinte după această accidentare? 
Mentalitatea mea a devenit mai puternică și munca mea la fel. Muncesc mai mult
decât înainte, mă concentrez mai mult pe mine, sunt atent la unele detalii.
Poate că nu făceam asta în trecut, știi? Îmi place să mă concentrez mai mult pe
munca mea.
Dacă ai putea să te întorci în timp, în acel meci, ai schimba ceva? 
Nu știu, pentru că s-a întâmplat așa, știi? Poate te-ai odihni bine, pentru că
îmi amintesc de meciul ăsta în care am călătorit. Eu am călătorit așa România,
Camerun, Africa de Sud. A fost o călătorie lungă. Poate mi-am spus că și corpul
meu e obosit. Poate ca să mă recuperez mai bine decât înainte.
Crezi că ai fi putut face ceva pentru a evita accidentarea? 
Nu, pentru că eu fac totul. Fac totul bine, așa că s-a întâmplat așa. Face
parte din călătoria fotbalistului, știi? Mi se poate întâmpla mie, i se poate
întâmpla oricui. Poți să-l vezi pe Mihai (n.r. Lixandru), a avut la fel și în
echipa națională. Li se poate întâmpla oricui, deci nu te poți schimba. Poate e
planul lui Dumnezeu, știi? 
Da, am vorbit și cu Mihai, am făcut același interviu cu el și a fost pozitiv în
legătură cu experiența, pentru că trebuie să înveți din orice îți iese în cale.

<h2 style="text-align:center;">„Încercăm să terminăm bine sezonul” </h2>
Ți-ai revenit după accidentare și echipa ta, pentru prima dată în istoria
sa, juca în play-out. Cum a fost pentru tine, știind că după două titluri, două
sezoane cu titluri, asta se întâmplă? 
Eu sunt un câștigător, știi? Când ai câștigat două titluri la rând, vrei să
câștigi încă unul. Cum am spus, am început sezonul prost și acum încercăm să
terminăm bine, dar obiectivul era să câștigăm din nou titlul și nu am reușit,
așa că e puțină frustrare. Dar s-a întâmplat și acumulăm experiență, știi?
Poate că trebuie să ne pregătim pentru următorul sezon, ca să fim mai buni la
începutul sezonului, până atunci.
Lasă-ne un mesaj pentru alți jucători care s-ar putea confrunta cu o astfel
de accidentare. Ce crezi că ar trebui să știe? 
Fii pozitiv, ai o mentalitate bună, nu te concentra pe accidentare, ci pe
corpul tău. Când ai această accidentare, trebuie să-ți înveți corpul. Îmi învăț
mai bine corpul când am această accidentare. Poate că dacă nu mă accidentez
așa, nu știu ce se va întâmpla cu corpul meu în viitor. Așa că trebuie să-ți
înveți corpul, să fii pozitiv, să muncești din greu și pur și simplu să rămâi
pozitiv și să-ți pui în minte că totul va fi bine. Cred că este cel mai
important lucru.

Episodul cu numărul cinci al seriei îl are protagonist pe Joyskim Dawa, fotbalist care s-a accidentat în luna martie a anului 2025, revenind pe teren abia în ianuarie 2026.

„Înapoi la primii pași”, episodul 5: Joyskim Dawa, mai puternic și mai disciplinat

FC Argeș (team)

Pentru orice nou-promovată principala
provocare este să se mențină în campionat. Astfel, odată cu promovarea, conducerea
lui FC Argeș a lucrat pe parcursul verii pentru a construi un lot competitiv,
astfel încât să nu se pună problema retrogradării în sezonul de revenire, iar
Blagaic a apărut pe radarul alb-violeților. Nu doar că în cazul piteștenilor nu
s-a pus problema retrogradării, dar au reușit, în premieră istorică pentru o
nou-promovată, să se califice în play-off, după un sezon regular spectaculos făcut
sub comanda lui Bogdan Andone. 
&nbsp; 
Blagaic a semnat după despărțirea
de formația poloneză Niepolomice, unde a jucat un an, după un titlu câștigat în
Bosnia, alături de Borac Banja Luka. Crescut la academia lui Hajduk Split, acolo
unde s-a intersectat și cu Željko Kopić, mijlocașul croat ne-a spus povestea
carierei sale de până acum, purtându-ne prin copilăria sa până în prezent.

<h2 style="text-align:center;">„În lumea modernă ne lipsesc copiii care se distrează la locul de joacă” &nbsp;</h2>
Jakov, există o vorbă în Split
care spune că dacă nu știi fotbal, nu exiști în cartier. E adevărată? Da, e adevărată. Cred că fiecare
copil joacă fotbal acolo, fiecărui copil îi place fotbalul, pentru că există un club, un club
mare, Hajduk. Și, nu știu, e ca ADN-ul din tine. Când te naști, trebuie să
iubești Hajduk, deci trebuie să iubești fotbalul și așa începe acolo. Toată
lumea e nebună după fotbal. De la un nou-născut până la cel mai în vârstă tip
din oraș, toată lumea e înnebunită după fotbal.


&nbsp; 
Te-ai născut cu mingea de fotbal
la picioare? 
Da, desigur! 
 

Care este prima ta amintire
legată de fotbal? 
Prima mea amintire... Aș spune străzile, locul de joacă, cu prietenii mei, de
unde am început. Cred că ne lipsește asta în lumea modernă, copiii care se
distrează în locul de joacă, încep de acolo cu distracția, cu zâmbetul. Și cred
că am avut asta și sunt recunoscător pentru asta.
&nbsp; 
Îți amintești de primul tău meci
pe stadion, când erai copil? 
Da, da, îmi amintesc. Era Hajduk, în Europa League, împotriva lui Anderlecht. A
fost un moment nebunesc, a câștigat în ultimul minut, a fost o atmosferă
nebună 

Și cum te-ai simțit, când erai
copil, să vezi acea atmosferă? Cred că, la fel ca orice copil, simți:
„Doamne, într-o zi, vreau să simt asta”.

&nbsp; 
Și ai ajuns să simți asta? Da, slavă Domnului! Nu în Europa
League, dar în campionat, pentru Hajduk, da.

&nbsp; 
Cum ai fost remarcat de academia
lui Hajduk? Am început la club local,
Omladinac, la șase ani. Și foarte curând, cred, poate la nouă, zece ani, un
tip, Boris Marin, m-a remarcat la un turneu mic și l-a sunat pe tatăl meu. Și
așa a început povestea mea.

&nbsp; 
Care dintre părinții tăi era
antrenor acasă? Niciunul dintre părinții mei. Nu
am în familie nimeni care să practice vreun sport. Nimeni nu știa ceva despre
vreun sport, eram singur. Am început doar pentru distracție, nu am avut nicio
presiune din partea lor. Chiar și ei mă priveau, mă susțineau, dar nu-mi
spuneau nimic pentru că nu știau nimic.
&nbsp; 
A existat vreun moment în care au
vrut altceva pentru cariera ta? Nu! De fapt, m-au lăsat să mă
bucur, m-au lăsat să fac ce-mi place. Vedeau că merge bine, nu au pus nicio
presiune pe mine.

&nbsp; 
Cine era cel mai strict părinte? 
Tatăl meu, cu siguranță! De modă veche.

<h2 style="text-align:center;">„Am învățat totul la Academia lui Hajduk Split”</h2>
&nbsp; 
Care a fost cel mai important
sfat pe care ți l-au dat părinții când ai plecat de acasă pentru prima dată? 
E o întrebare grea. Multe. Cred că mi-au spus să fiu deștept, să nu fac
probleme, pentru că eram un tip foarte... Nu știu cum să spun asta, tipul cu
temperament. Fiecare tip din Split are un temperamentul puțin diferit. E o
nebunie! Așa că mi-au spus să fiu calm, să fiu eu însumi, să am încredere în
mine și să las lucrurile să fie așa cum trebuie să fie. 
Care este cea mai importantă
lecție pe care ai învățat-o de la Academia lui Hajduk Split? Cea mai importantă lecție? Cred
că am învățat totul acolo, pentru că am fost 13 ani, ani incredibili, așa că am
învățat totul, ca om, ca un jucător de fotbal. Cred că totul, totul.

&nbsp; 
Ai petrecut ceva timp și cu
Željko Kopić, antrenorul lui Dinamo? Da, da, am petrecut. A fost
primul antrenor care m-a chemat la prima echipă pentru antrenamente și, de asemenea,
pentru un meci amical pe care l-am jucat în Polonia, împotriva lui Górnik
Zabrze. M-a sunat, mi-a dat primele minute acolo și sunt foarte recunoscător
pentru asta.

&nbsp; 
Cum a fost ca antrenor? 
A fost, de fapt, nu am lucrat prea mult împreună. Am făcut doar câteva
antrenamente înaintea meciului, dar cred că a fost puțin cam strict. Cred că
este și un antrenor foarte bun și ce face la Dinamo, putem vedea o treabă
incredibilă. Joacă probabil cel mai bun fotbal din campionat. Cred că este un
antrenor fantastic.
&nbsp; 
Cu toții știm despre atmosfera de
la meciurile lui Hajduk, dar cum ai descrie-o pentru cei care nu au experimentat-o
niciodată? 
Cred că nu există cuvinte să o descriu, cred că trebuie să o simțiți. Nu o pot
descrie până când nu o simțiți voi.

&nbsp; 
Cât de greu a fost pentru tine
când ai plecat din Croația pentru prima dată? 
Nu a fost foarte greu, pentru că am plecat împrumutat în Slovenia. Nu e chiar
atât de departe, vreo 5-6 ore. De asemenea, este cam aceeași limbă, nu a fost
chiar atât de greu, dar nu a mers bine, m-am întors repede.
&nbsp; 
După aceea, ai plecat în Polonia.
Cum a fost perioada aceea pentru tine în Polonia? 
În Polonia, a fost o perioadă bună. A fost o experiență bună, ca orice
experiență. Ligă foarte bună, a fost o perioadă grozavă.
&nbsp; 
După Polonia, a urmat tranziția
către România. Cum a fost acea tranziție pentru tine? 
Nu a fost chiar atât de dificil, cred sunt asemănătoare ligile din Polonia și
din România. De asemenea, sunt agresive, intense. Fanii din Polonia și din România
sunt grozavi. Ambele țări sunt puțin mai reci, m-am adaptat deja.
&nbsp; 

Dacă ar trebui să alegi o
caracteristică pentru fiecare țară în care ai jucat, care ar fi aceasta? În țara mea, aleg întotdeauna vremea
bună. Din Polonia, oameni foarte reci. Din Bosnia, e destul de similar. Și
România, cred că România, Bosnia, Croația sunt din zona balcanică. Îmi place să
spun că suntem balcanici, deci suntem cam oameni asemănători.

&nbsp; 
Ai fost considerat motorul
echipei în sezonul în care ai câștigat titlul în Bosnia și, de asemenea, unul
dintre cei mai tehnici jucători străini din ligă, din câte am citit. Ce a
însemnat pentru tine această recunoaștere? 
Este o mare realizare, desigur! Am câștigat titlul și, de asemenea, asta, ceea
ce spui tu. Sunt recunoscător pentru asta, pentru un sezon fantastic, pentru o
experiență minunată.

Blagaic, Jakov

<h2 style="text-align:center;">„M-am gândit că e o idee foarte bună să vin la Argeș” </h2>
&nbsp; 
Cum ai ajuns să alegi România? 
Eram în Polonia și nu am rămas în Superliga, cum ar fi prima ligă din Polonia. Nu
am vrut să joc în liga a doua și Argeș mi-a contactat agentul. Cred că nu m-am
gândit prea mult. S-a întâmplat atât de repede și
am venit aici.

&nbsp; 
Argeș era o echipă nou promovată,
așa cum am mai spus. Când o echipă este recent promovată, obiectivul ei pentru
noul sezon este evitarea retrogradării. Ți-ai făcut griji în privința asta când
ai semnat? 
De fapt, nu mi-am făcut griji, când am vorbit cu ei, am văzut imediat cum
gândesc, ce planuri își fac, au explicat că au încredere și tot ce trebuie. Au
format o echipă grozavă, am fost aproape ultimul care a venit, mă gândeam că e
o idee foarte bună să vin aici.
&nbsp; 
Cum ai povesti în propriile
cuvinte despre sezonul echipei FC Argeș, până acum? Aș spune o treabă incredibilă, un
sezon incredibil. Eu cred că nu există cuvinte să descriu acest lucru, cred că
nimeni nu și-a imaginat că va fi așa.

&nbsp; 
Care este explicația pentru acest
sezon bun? 
Aș spune... Un grup grozav, aș spune. De la antrenor la echipă, aș spune că
suntem ca o mare familie, aș spune că grupul este cheia. Și calitatea, dar cred
că grupul este cheia.
&nbsp; 
Există vreun meci anume din acest
sezon la care te gândești mereu? Sunt câteva dintre ele. FCSB,
când am câștigat acasă. Am jucat ambele meciuri, acasă și în deplasare, le-am
câștigat pe amândouă. Cred că poate aceste două meciuri, da.

&nbsp; 
A fost FCSB cel mai dificil
adversar cu care te-ai confruntat în acest sezon sau poate orice altă echipă te-a
impresionat? 
Au fost multe meciuri dificile. Am fost accidentat, nu am jucat, dar cred că
Craiova a fost cel mai puternic.
&nbsp; 
Ce părere ai despre fanii lui
Argeș? 
Aș spune că sunt incredibili, ne susțin acasă aproape în fiecare meci, într-un
număr mare. De asemenea, vin în deplasare, foarte mulți, le sunt foarte
recunoscător.
&nbsp; 
În 2019, ai jucat pentru echipa
națională sub 20 de ani într-un amical împotriva Franței, al cărei căpitan era Tchouaméni.
Îți amintești de meciul acela, cum a fost? 
Da, îmi amintesc. A fost 1-1, cred. E un jucător incredibil, ce pot să spun? E acolo,
la Real Madrid, și da, e un jucător incredibil.

<h2 style="text-align:center;">„Cred că nu ne bucurăm de momente! Le lăsăm să treacă, apoi ne amintim
ce plăcut a fost” </h2>
&nbsp; 
Dacă ai putea să te întorci în
timp și să te vezi la 10-12 ani, cum mergeai la primul antrenament cu Academia
Hajduk Split, ce i-ai spune tânărului Jakov despre drumul care va urma? 
Mi-aș spune să mă bucur mai mult de momente, să nu le las pur și simplu să
treacă, să trec prin ele, să mă bucur de ele. Pentru că eu cred că toți, nu
doar în fotbal, ci și în viață, nu ne bucurăm de momente, pur și simplu, le
lăsăm să treacă și după aceea ne amintim cât de plăcut a fost, ne concentrăm pe
viitor. Da, ne concentrăm doar pe lucrurile pe care nu trebuie să ne
concentrăm.
&nbsp; 
Dacă părinții tăi ar fi aici cu
noi acum, ce crezi că ar spune că este cea mai mare calitate a ta ca persoană, nu ca
fotbalist? 
E greu. Poate vor spune că sunt un tip normal, un tip simplu. Un tip relaxat. Da,
un tip relaxat.

&nbsp; 
Și dacă ai putea trimite un mesaj
părinților tăi chiar acum, care ar fi acel mesaj? Să se bucure de pensie, o merită. 
 
Ai avut un idol în copilărie? Un jucător pe care ai încercat să-l imiți, poate? Cred că cei de vârsta mea, din
generația mea, l-au urmărit pe Ronaldinho. Cred că a fost un idol pentru
fiecare copil din generația mea.


&nbsp; 
Și mai ai un croat care încă se
învechește precum vinul fin. Desigur, desigur, desigur, dar a
apărut puțin mai târziu, Luka Modrić, desigur. Cred că e un jucător incredibil,
e uimitor ce face la 40 de ani.

&nbsp; 
Există vreo echipă favorită
pentru care ți-ar plăcea să joci? 
Singura echipă pentru care voiam să joc era Hajduk și am reușit. De acum
înainte, totul este așa cum vrea Dumnezeu.

Jakov Blagaic a ajuns la FC Argeș în vara lui 2025, când echipa tocmai ce promovase în Superliga României.

„Când te naști trebuie să iubești fotbalul!” Interviu cu Jakov Blagaic

Andu Kedei

RAP - UCJ (match, Superliga 25/26, play-off)

Oucasse N’Dayanthane Mendy, atacant francez cu origini senegaleze, a crescut în fotbal la Marseille, în orașul în care s-a născut, acolo unde a făcut și primii pași serioși în joc. La începutul carierei, a evoluat în ligile inferioare din Franța, unde a adunat meciuri atât în liga a treia, cât și în liga a patra, nivel la care a și înscris de două ori. Ulterior, a jucat în Belgia, bifând 17 apariții în prima ligă, cu un gol și o pasă decisivă. În Ligue 2, a înregistrat 29 de meciuri, în care a marcat de cinci ori și a oferit o pasă decisivă. La Universitatea Cluj din ianuarie, extrema dreapta de 24 de ani a marcat 5 goluri 9 meciuri jucate în Superliga. A lovit contra Rapidului și în etapa 24 din sezonul regular, a înscris și în Play-off, de două ori, aducând prind golurile sale trei puncte cruciale pentru studenți.

<h2>„Suporterii ne-au dat forță” </h2>

Pentru Mendy, victoria a fost rezultatul efortului colectiv și al susținerii venite din tribune. Francezul a vorbit despre importanța echipei și despre rolul suporterilor în acest meci. „Ne-am dorit foarte mult să luăm cele trei puncte pentru coechipierul nostru, Macalou”, a declarat acesta. Mendy a evidențiat și aportul fanilor: „Suporterii au dat forță întregii echipe.” În același timp, a transmis un mesaj clar pentru următoarele meciuri: „Să vină să ne susțină la următorul meci. Vom lupta. Să fie alături de noi.” Apoi a subliniat că echipa va încerca să răsplătească acest sprijin: „Și le vom întoarce favorul.”

Eroul meciului împotriva Rapidului a vorbit despre emoția unei victorii speciale

Oucasse Mendy: „Victorie pentru Macalou”

UTA Arad (team)

Mă numesc Eibert Victoria. Sunt născută în 27 mai 1950. Sunt căsătorită cu Miki Eibert, născut în Arad, de 54 de ani. Îmi pare rău că el de șapte luni m-a părăsit, dar am rămas cu amintirile pe care le-am făcut împreună în apartamentul ăsta. Soțul meu a fost cel mai mare pedichiurist al Aradului. Și un om foarte bun. Am avut aceeași pasiune, sportul. Și bineînțeles era UTA pe care am început să o îndrăgim împreună. Și la care mergeam la toate meciurile împreună. Și căsnicia s-a consolidat în jurul acestei echipe. Am început să adunăm fanioane, insigne, fulare. Tot ce am găsit, ce am putut să facem rost. Și așa s-au înmulțit. Acum sunt foarte multe. Peste vreo 1.300 de insigne. Brelocuri, vreo 50. Tricouri, vreo 50. Fulare. Deci de toate s-au adunat.

Dar scopul într-o căsnicie durabilă oricum este să ai un numitor comun. Să ai o pasiune împreună. Să ai ce să discuți. Și la bine și la rău. Că nu întotdeauna a câștigat echipa ta. Da? Așa că ne-am consolat unul pe altul. Că a doua zi va fi mai bine. Și așa au trecut anii. Între timp am avut o fată. Acum stau cu nepotul. Nu sunt singură. Îmi lipsește Miki ca omul cu care am împărțit bune și rele. Dar mă liniștesc când văd tot ce este în jurul meu. Că știu că a participat și el la toate.

<h2>50 de ani de căsnicie, 50 de ani cu abonament la meciurile c elor de la UTA</h2>

Îmi aduc aminte când am împlinit 50 de ani de căsătorie, la pauza unui meci, ne-a luat preotul și a zis: „Haideți cu mine!”. Ne-am uitat unul la altul: „Unde ne duce?”. Și ne-a dus pe teren și ne-a prezentat acolo că avem 50 de ani de căsnicie. 50 de ani de când avem abonament și umblăm la meciurile pe care le joacă UTA. Emoțiile au fost foarte mari, dar și o bucurie imensă, când am fost aplaudați de un stadion întreg. Să vă povestesc un pic despre Miki. Cum el era pedichiurist în Arad, avea grijă și de fotbaliști, le făcea toaleta la picioare. Și îi cunoștea pe toți. "Gioni" Brosovszky, Dorel Cura, Domide, Giurgiu, Leac, Gabi Birău, Vaczi bătrânul, Sima. Cu Duckadam iarăși ne cunoșteam. Au fost vremuri foarte frumoase. Și UTA... UTA a rămas sufletul acestui oraș. Când e meci, cu două, trei zile înainte, lumea se agită. După meci, iar o zi, două ori au oamenii ce discuta. La serviciu, pe stradă, în tramvai, peste tot.

<h2>Eu dau mingea la ai noștri. Nu la adversar! </h2>

Pe 1 martie, am dat lovitura de start în meciul cu FCSB. Așa emoții mari am avut. Chiar i-am spus la Dorel Cura, care m-a însoțit până la mijlocul terenului: „Știi, eu dau mingea la ai noștri. Nu la adversar!”. Și nu știu ce făceau ai noștri, că nu veneau, domnule, nu știu ce ședințe au făcut acolo. Și Bîrligea, mi-a fost milă de el, că era în fața mea. Dar mi-am zis să nu-i dau lui. Nu-i dau lui, că eu vreau la ai noștri.

Eu sunt încântată că mă bucur de un sport de care se zice de multe ori că e dominat de bărbați. Și recomand tuturor femeilor. Nu numai la cratiță. Și când amesteci în cratiță te poți uita la fotbal. Când Miki era după-masă la serviciu, eu făceam mâncare și ascultam meciul la radio. Și când venea, îi spuneam ce s-a întâmplat, că el nu avea timp să asculte. De câte ori am strigat în bloc când înscria UTA în deplasare… Goool! Și de câte ori, când mă duceam la alimentară, mă opreau vecinii și discutat câte o oră despre UTA și despre alte echipe. Așa că am un mesaj pentru femeile care vor să meargă pe stadion, dar se gândesc că poate nu e locul lor acolo. Să meargă. Pentru că civilizația a progresat. Pe stadion te duci să te relaxezi și să petreci timp în familie. Foarte mult contează lucrul ăsta. Deci, dragă femeie, ia-ți soțul, copilul de mână și mergi pe stadion!

<h2>UTA. Inima noastră. Sufletul orașului</h2>

Sezonul ăsta, UTA a fost mai închegată. Păcat că a trebuit să plece Costache, pe când s-a integrat bine. Păcat că și Rareș Pop a trebuit să plece atunci.

De Benga îmi place, mă bucur că a rămas. Iar Mihalcea e un antrenor care văd că știe să-i țină împreună. Știe cum să discute cu ei. Că foarte mult contează cum ține antrenorul vestiarul. Așa am câștigat de multe ori meciuri în care nu aveam speranțe și oricum, suporterii arădeni îi iubesc pe băieți și cu rezultate, și fără. Pentru că UTA e inima noastră, e sufletul unui oraș. Pe oricine te poți supăra, dar pe UTA în niciun caz. Trebuie susținută. Întotdeauna.

50 de ani de căsnicie, 50 de ani cu abonament la meciurile celor de la UTA

EA și Superliga | Doamna Vicky și viața între iubire și fotbal: „UTA e sufletul unui oraș”

INTERVIU

Fotbalul este sportul care unește. Poate fi un punct comun într-o familie, în special în ceea ce privește conexiunea dintre un tată și fiul său. Această conexiune poate fi cu atât mai specială în cazul în care tatăl este un fotbalist de succes, iar fiul și-l setează ca fiind unul dintre idolii săi, dorind să-i calce pe urme. Astfel de exemple sunt adesea întâlnite în fotbal, iar Marco și Cristi Dulca este unul dintre ele. Marco s-a născut în Coreea de Sud în mai 1999, asta datorită faptului că tatăl său evolua acolo, la Pohang Steelers. Abia un an mai târziu s-au întors în România, când Cristi a semnat cu Ceahlăul. Au mai urmat apoi echipe precum Gaz Metan și U Cluj, iar cariera și-a încheiat-o la Honved, în Ungaria. Încă de mic i-a insuflat lui Marco dragostea față de fotbal, dar și față de U, unde el și-a început cariera, ajungând apoi la academiile lui Swansea. „(n.r. Când crezi că a fost tatăl tău cel mai mândru de tine?) Nu știu, eu cred că a fost la multe momente, dar poate când am făcut pasul în Anglia, când am plecat la Swansea”, ne-a spus Marco în interviul pe care l-am realizat. Totuși, tatăl său a avut un alt răspuns la aceeași întrebare: „Cel mai mândru am fost când, la vreo 14-15 ani, nu prea mai avea chef de fotbal. Atunci ieșea cu prietenii, creștea și el în înălțime, s-a lungit foarte mult, era așa delăsător. Eu i-am zis, nu uită nici acum, i-am zis vezi că ăsta e începutul sfârșitului. I-am zis pentru tine ca sportiv, nu merge prietenii cu fotbalul, ieșirile, nedormit nopțile, jocuri, mă rog. S-a ambiționat foarte tare și de atunci s-a antrenat dublu, avea o ambiție foarte mare, a luat-o pe un drum ascendent, a prins echipa națională la juniori, la toate categoriile. Atunci e un moment de care sunt mândru, pentru că putea să înțeleagă altceva. Adică putea să zică, ok, nu mai fac fotbal sau nu poți să obligi un copil să facă ce nu vrea”.

<h2 style="text-align:center;">Cristi Dulca: „Nu îmi plăcea să îl critic, dar întotdeauna eram obiectiv”</h2> Un singur trofeu a câștigat Cristi în carieră, Cupa României alături de Rapid, spre deosebire de cele două ale lui Marco, titlul și Cupa Sloveniei alături de Celje, însă tatăl se poate lăuda și cu prezența la ultimul Campionat Mondial la care România a participat, în 1998. În astfel de cazuri, comparația devine inevitabilă. „Aici, făcând comparație cu mine, eu am început la 14 ani. Marco a început la 5 ani, foarte devreme. De acolo a început aventura lui cu acest sport”, ne-a dezvăluit Cristi. Întrebat dacă a simțit presiune în plus prin prisma numelui tatălui său, Marco ne-a spus: „Și o presiune, dar m-a și ajutat, pentru că, cum a fost și el fotbalist, m-a ajutat cu sfaturi, tot timpul a fost alături de mine și acest lucru m-a ajutat, dar și o presiune, pentru că toată lumea te compară cu el. E greu, pentru că el a fost la o Cupă Mondială și e foarte greu să ajungi acolo”. Fost fotbalist care a urmat ulterior calea antrenoratului, Cristi a încercat să păstreze echilibrul în ceea ce-l privește pe fiul său: „Am încercat să le alternez. Nu îmi plăcea să îl critic, dar întotdeauna eram foarte obiectiv. În sensul că l-am învățat de mic să-și asume anumite greșeli, să știe să-și corecteze și să accepte că a greșit la un meci sau n-a făcut lucrurile bune. Au fost foarte multe exemple. Jucau în campionatul de juniori, câștigau 6-7-8-0, dădea 2-3 goluri și venea acasă și era foarte entuziasmat și extaziat. Am dat 2-3 goluri și ce bine am jucat, n-am jucat bine. El având un post în care, mă rog, expus greșelii în mijlocul terenului, mai dai câte o pasă greșită și de multe ori îi corectam poziționarea, îi corectam mișcările, că trebuia să dea drumul mai repede la minge și se supăra. Dar în timp a învățat să se corecteze singur și, mă rog, l-a ajutat foarte mult. Și acum vine după meciuri și îmi zice direct, fără să zic, că n-am jucat bine, sau am greșit acolo, sau am făcut acolo, fără să-i mai spun. Deci cam așa au decurs lucrurile”.

<h2 style="text-align:center;">Marco Dulca: „Eu am vrut să joc portar, dar nu m-a lăsat tata”</h2> Cristi a evoluat ca fundaș dreapta, în timp ce Marco este mijlocaș defensiv. Fiul însă a visat la început să joace pe alt post: „Am vrut portar prima dată, dar nu m-a lăsat. Portar, după fundaș central și după mijlocaș și am rămas pe această poziție de atunci”. Tatăl a venit și cu explicația: „Da, într-adevăr, toți copiii vor să fie portari la un moment dat, dar avea alte calități și era păcat să-și irosească talentul lui pentru a sta în poartă”. „Un învingător. Așa a fost tot timpul, un învingător, luptător și în fotbal și în viața de zi cu zi”, și-a descris Marco tatăl. Aceleași cuvinte le-a avut și Cristi la adresa fiului său, de care este mândru din cale afară: „Cam la fel. Cam la fel pentru că, clar, acum sigur că fiecare își laudă copilul, dar așa, sportiv și obiectiv, fiind un sportiv care are o ambiție aparte. Cum de altfel au mulți fotbaliști și mulți sportivi. Își dorește tot timpul cât mai mult. Cât mai mult niciodată nu e suficient pentru el. Chiar dacă a jucat bine, tot timpul găsește ceva ce nu-l mulțumește. Dar așa, ca individ și ca sportiv, eu zic că e pe drumul cel bun și e bine cum e acum”.

Fotbalul este sportul care unește. Poate fi un punct comun într-o familie, în special în ceea ce privește conexiunea dintre un tată și fiul său.

Din tată-n fiu. Interviu cu Marco și Cristi Dulca: „Tata nu m-a lăsat să devin portar!”

Mora, Carlos (player, UCV)

Nu orice este rotund este o minge. Acest principiu însă nu i
s-a aplicat lui Carlos Mora, în copilărie, care lovea absolut orice vedea prin
casă, chiar cu prețul de a-i sparge mamei sale bunurile. Însă, înainte de
fotbal, costaricanul a avut o altă pasiune: motocicletele. Mora sau Moradona,
așa cum a fost poreclit în țara natală datorită driblingurilor cu care își
amețește adversarii, a ajuns în România în iulie 2024, chiar prima sa aventură
departe de casă.
Tot driblând și-a făcut și loc între titularii Universității
Craiova, devenind, în unele cazuri, chiar indispensabil echipei. Decisiv adesea
în momente cheie, jucătorul de 25 de ani știe deja cum se câștigă titlul de campion,
după ce a reușit asta cu Alajuelense, iar acum visează să facă același lucru și
în Superligă. Carlos, care are și prenume „românesc”, Andrei, își spune
povestea așa cum joacă, cu poftă de viață și zâmbet pe buze.

<h2 style="text-align:center;">„Motocicleta era tot
ce voiam, apoi a început să îmi placă fotbalul’ </h2>
Bună, Carlos, te mai numești și Andrei, este un nume comun în Costa Rica?
Pentru că în România este unul dintre cele mai frecvente. 
Da, păi, în România mi-am dat seama că este foarte, foarte comun, dar în Costa
Rica este comun, dar nu chiar atât de mult. Dar când mi-am dat seama că aici
era foarte comun, am zis, am nume românesc, dar nu, eram liniștit cu asta, deci
foarte fericit pentru că sunt într-o țară în care de asemenea mă simt foarte
fericit, mă simt foarte confortabil și, ei bine, foarte fericit și pentru asta.
Spune-ne, te rog, cum a fost copilăria ta? 
Ei bine, cred că la fel ca a oricărui copil, foarte fericită, foarte
palpitantă, cred că am trecut prin etape foarte bune, momente ca totul în
viață, în care există momente bune, momente rele, dar cred că rămâi cu ce e
bun, cu ce s-a întâmplat când erai mic, cu toți oamenii care m-au susținut,
familia mea, care a fost mereu acolo de asemenea, și ei bine, acum că sunt mare
și văd toate acestea, unele lucruri m-au ajutat să fiu ceea ce sunt astăzi și, ei
bine, pe măsură ce am crescut și am cunoscut oameni noi de asemenea, am învățat
mult mai multe lucruri.
Cum este locul de unde vii? Din moment ce nu
îl cunoaștem, trebuie să ni-l descrii. 
Ok, este un loc ca de munte, este un loc un pic răcoros, nu este atât de cald,
este un pic muntos, este un sat mic, se numește San Antonio de Escazú, acesta
este ca centrul orașului, înainte ploua mai mult în munți, mai sus, dar bine,
este un loc în care te duci, în orice loc în care te-ai duce, ai niște vederi
incredibile asupra orașului, asupra capitalei, asupra multor locuri, și ei
bine, în sine este un loc mic unde poți să fii liniștit, este foarte sigur,
poliția își face treaba foarte bine acolo de asemenea și, ei bine, ai și locuri
de recreere, parcuri, terenuri, ceea ce este foarte bine pentru copii, pentru
sport de asemenea, și bine, foarte fericit că mi-a fost dat să fiu în acel sat,
mă simt foarte mândru să îl reprezint și, ei bine, sper ca într-o zi să mă pot
întoarce și să fiu acolo liniștit.
Îți e dor de casă? 
Da, desigur, cred că la fel ca orice jucător când pleacă foarte departe, pentru
că este foarte departe aici, comparat cu Costa Rica, este foarte mare distanța,
dar sigur că îți este dor un pic, dar este normal, cred că trebuie să trăiești
acest proces, pentru că este ceea ce îți dorești, disciplina pe care vrei să o
ai, deci, sunt liniștit, știu că într-o zi ne vom întoarce pe acolo, în Costa
Rica, la casa noastră, și ei bine, deocamdată să fim concentrați aici în
România.
Cum sunt părinții tăi? 
Foarte bine, cred că etapa mea de copilărie au petrecut-o foarte bine, cred că
a existat un moment dificil, da, dar după aceea totul trece în viață, cred că
m-au crescut foarte bine, m-au susținut mereu în fotbal, mai ales că încă de
mic copil toți erau acolo susținându-mă, dându-mi totul pentru ca eu să pot
merge să mă antrenez, să pot merge să joc, cumpărându-mi ghete, încălțăminte
și, ei bine, le mulțumesc mult pentru acel efort.
Mi-ar plăcea să ne spui cum ai început să joci
fotbal. 
Da, păi, cred că totul a fost de când eram copil, am început, tatăl meu este un
mare pasionat de motociclete, prima dată am început pe la patru ani, tatăl meu
mi-a cumpărat o motocicletă mică, și eu cu motocicleta era tot ce voiam, doar
motociclete și motociclete, dar după aceea a început să-mi placă fotbalul la
acea vârstă fragedă, am început să mă antrenez, deja ceream la petrecerile de
zi de naștere, le ceream cu o echipă de acolo, ei bine, cu echipa mea, cea care
îmi place cel mai mult în Costa Rica, care se numește Liga Deportiva Alajuelense,
de unde vin, mereu ceream petreceri de copii cu acea echipă de fotbal, totul
era fotbal, vedeam orice lucru, nu era o minge, dar era rotund, și îl loveam,
spărgeam ferestrele casei, mamei mele i-am spart obiecte de sticlă din casă pe
care le cumpăra noi, iar a doua zi le spărgeam, și cred că s-a văzut foarte
emoționant, cred că cu multă pasiune, și cred că îmi place la nebunie asta.
Care este relația ta cu motocicletele acum? 
Nu, acum nu mai am treabă, evident este foarte periculos, acum a trebuit să las asta, dar
cred că poate în viitor, când nu voi mai juca fotbal, se va întoarce, dar
deocamdată nu.

<h2 style="text-align:center;">„Superliga e un campionat care proiectează
jucători către alte echipe mari din Europa” </h2>
Cum a fost perioada pe care ai petrecut-o la
Alajuelense? 
Cred că este clubul care mi-a oferit totul, clubul pe care îl iubesc, cred că
este un club pe care îl port foarte adânc în inima mea, pentru că acolo am
trăit multe lucruri, multe progrese, acolo am crescut, personal, și am învățat
să văd cu adevărat fotbalul profesionist, cred că am multă dragoste pentru acel
club, le mulțumesc pentru tot sprijinul pe care mi l-au acordat, pentru tot ce
au fost ei pentru mine, mi-au dat totul, resursele, tot ce aș fi putut avea
pentru a mă îmbunătăți, ei aveau, și le sunt foarte recunoscător, din toată
inima le mulțumesc, sunt foarte bucuros pentru ei și îi felicit, pentru că până
în ziua de azi îi urmăresc în continuare și au făcut o treabă grozavă în
continuare.
Cum a apărut oferta de la Universitatea
Craiova? 
Cred că asta vine pe baza efortului de zi cu zi, de la fiecare meci, cred că la
momentul respectiv, am vorbit cu agentul meu, au apărut mai multe locuri unde
aș fi putut veni, dar cred că ne-a atras atenția aici, cred că este o ligă
bună, cred că este o ligă care proiectează mulți jucători către alte echipe
mari din Europa, cred că se compară mult și cu profilul meu, pentru a putea
veni și a face lucrurile bine, și pentru a putea avea un plus extra pentru a
aspira la alte lucruri mari, așa că cred că pentru moment am luat cea mai bună
decizie, cred că m-am adaptat super repede, super bine, îmi plac tradițiile de
aici de asemenea, sunt foarte diferite în țară, dar îmi place țara, îmi place
lumea, am cunoscut oameni foarte buni, și ei bine, sunt mulțumit de asta,
pentru că de fiecare dată învăț mai multe lucruri și învăț în fiecare zi mai
mult.
Cum a fost pentru tine schimbarea din Costa
Rica în România? Pentru că ai venit pe alt continent... 
Da, a fost dificil, din cauza a ceea ce îți spun, că tradițiile sunt complet
altceva față de ceea ce este în Costa Rica, mâncarea de asemenea este total
diferită, dar cred că trebuie să vii și să te adaptezi la asta, așa cum ți-am
spus înainte, cred că încerci să guști lucruri noi și, ei bine, la momentul
când am venit, i-am spus soției mele, mergem în altă țară, sunt lucruri
diferite, dar noi trebuie să luptăm pentru viitorul nostru, acum și pentru
viitorul fiicei noastre de asemenea, deci trebuie să ne adaptăm super repede,
trebuie să facem lucrurile bine, iar cu mâncarea ne-am adaptat super bine, de
asemenea este o mâncare foarte bună, când deja guști lucrurile, uneori spui că
nu vrei să guști, dar când le guști, te încântă, este foarte bună, și de
asemenea țara în sine, cred că mi-a plăcut mult, pentru că în ceea ce privește
copiii este foarte sigur de asemenea, deci mi-a plăcut mult asta în ceea ce o
privește pe fiica mea, pe soția mea de asemenea, deoarece fiind jucător uneori
pleci mult de acasă, multe zile, le lași singure pe ele, iar ele pot să stea
liniștite că nu li se va întâmpla nimic, asta pentru mine este cel mai
important în acest sens, și ei bine, foarte bucuros că învăț aici.

<h2 style="text-align:center;">„Când te accidentezi te simți trist că
nu poți fi în teren să îți ajuți echipa” </h2>
Spune-mi cum te-ai simțit când v-ați calificat
în faza grupelor Conference League? 
Cred că atunci când am venit aici nu m-am gândit că voi trăi asta cu Conference
atât de repede, cred că totul s-a întâmplat foarte repede, dar cred că am
simțit multă emoție, multă fericire de asemenea pentru țară, pentru echipă,
deoarece uneori în turneu ieșeam foarte repede, nu se calificau în turneu, și
faptul că am putut să dăm totul în play-off, am putut să câștigăm, am putut să
marcăm multe goluri, jucând bine, și cred că asta este foarte important pentru
țară, pentru echipă, care de asemenea cred că a marcat ceva în istoria echipei
de asemenea, deci cred că asta a fost foarte important, și de asemenea pentru
fani care veneau mereu la stadion să susțină, cred că este o mare fericire și
pentru ei, să le oferim o bucurie, că până la urmă asta este ceea ce vrem, să
oferim o bucurie tuturor, deci cred că s-a văzut foarte emoționant, foarte
fericit, și nu, un lucru care a fost foarte, foarte, foarte uimitor.
Dar finalul drumului către Conference League a
fost unul foarte trist, spune-mi cum te-ai simțit, cum a fost pentru tine
eliminarea? 
Da, ei bine, cred că a fost un moment foarte trist, din cauza modului în care
s-a întâmplat totul, conduceam cu 2-0 în minutul 70, și a venit acel 2-2, cred
că cu 2-2 intram, cu egalul, dar la final cu 3-2, cred că face parte din
fotbal, trebuie să câștigi, trebuie să pierzi, și cred că dacă ești un bun
perdant, trebuie să accepți înfrângerea, la final este trist, este dur, și
trebuie să te analizezi dacă ai jucat bine, dacă ai jucat prost, după meci, dar
cred că fiecare are responsabilitatea de a-și asuma lucrurile în această
echipă, cred că are calitatea, are suficientă mentalitate să învețe din asta de
asemenea, pentru că din aceste înfrângeri putem învăța ca într-un următor
turneu, să știm că trebuie să ne străduim mai mult în acele minute, în acele
momente ale meciului, pentru ca să nu ni se mai întâmple, iar acestea sunt
minimele detalii care ne ajută să creștem, deci cred că a fost foarte trist și
tot, dar cred că din asta de asemenea am putut învăța, și de asemenea a fost o
bucurie pentru că am putut face un pas lung în turneu, și am obținut destule
puncte, și am învins niște echipe care sunt mari de asemenea, cred că a fost foarte
important.
Ai avut o accidentare, spune-mi cum a fost
pentru tine să nu îți poți ajuta echipa. 
Da, cred că a fost foarte dificil deoarece accidentarea a fost la națională, de
asemenea la națională ne jucam o calificare la Mondial, vrei de asemenea să mergi
în țară să dai totul, pentru că este un Mondial, este cel mai important turneu
din lume și, ei bine, am încercat să dau totul, și am zis, ei bine, se poate
întâmpla, mă simțeam bine în acel moment, nu m-am gândit că mă voi accidenta,
dar face parte din fotbal, eu în mod normal am grijă de mine foarte bine, în
mod normal nu am multe accidentări, cred că aceasta, în tot anul cred că a fost
prima accidentare, și cred că asta se datorează și efortului, sunt multe
meciuri, de asemenea călătoriile sunt foarte lungi cu avionul, cred că totul
vine de acolo, de la oboseală un pic, dar cred că a fost foarte trist, când am
mers la națională și m-am accidentat și nu am putut să ne calificăm la Mondial,
cred că a fost foarte trist, iar când m-am întors la Craiova de asemenea, cred
că a fost foarte trist să văd că ei jucau, și te simți trist să nu poți fi
acolo, să nu poți fi pe teren, ajutând, eu sufeream afară pe stadion, în
tribună, spunând, trebuie să fiu acolo, aici afară eu sufăr, dar bine, cred că
face parte din fotbal de asemenea, cred că face parte din procesul de învățare
și, ei bine, uneori îți vine rândul să aștepți, și cred că fiecare are
capacitatea de a juca în această echipă.
Vorbind un pic despre selecționata ta, joci
cu Keylor Navas. Spune-mi ce ai învățat de la el, pentru că este o legendă. 
Da, este o legendă, desigur, așa cum spuneți, și cred că multe lucruri, a venit
să aducă foarte mult, experiența pe care o are de la echipele mari, cred că
este lucrul cel mai fundamental pe care el a venit să îl aducă, cred că este un
lider înnăscut al tuturor, cred că toți îl urmează, în plan personal eu încerc
să vorbesc mult cu el pentru a învăța lucruri, cred că mie îmi place să ascult
mereu lucruri de la toate legendele, de la toți jucătorii care au fost la cluburi
mari, care au experiență ca și Keylor, de asemenea avem și alții în
selecționată care au jucat la cluburi foarte mari, și i-am ascultat, am învățat
multe de la ei, și am pus în practică la antrenamente, acasă, încercând să mă
gândesc la asta și să o am mereu în minte, și cred că asta este foarte
important, iar eu sunt recunoscător pentru tot ce mi-a oferit fotbalul la o
vârstă atât de fragedă, și pentru faptul că pot vorbi cu legende ca acestea.
În final, spune-mi ce părere ai despre fanii
Craiovei și transmite-le un mesaj. 
Da, cred că e foarte bine, cred că s-a văzut că ne susțin, că ne susțin mult,
că merg la stadion, că își plătesc biletul, iar noi încercăm să le întoarcem
efortul cu o bucurie, cu o victorie, sau jucând bine pe teren, cred că toți încercăm
să dăm totul în meci, și le mulțumim enorm că merg, că susțin echipa, pentru că
eu cred că pentru noi este un plus, cred că asta ne motivează, faptul că ei
sunt acolo, când îi vedem în tribună, poate nu jucăm bine, sau poate pierdem,
și îi vedem pe ei cântând, susținând și dând totul, cred că pentru noi să îi
vedem pe ei ne motivează să vrem să câștigăm meciul, să avem acea motivație
extra pentru a putea câștiga meciul, să putem egala un meci pe care îl pierdem
sau ceva, sau să jucăm bine, și cred că este foarte important pentru noi, și
cred că mesajul este să continue să susțină, că au mai rămas șase luni pentru a
ne îndeplini obiectivul, dar cred că trebuie să luăm meci cu meci, prezentul
este astăzi, și este meciul care urmează, și să lucrăm la antrenamente cât mai
puternic posibil pentru a atinge obiectivele pe care le avem ca echipă.

Mora, Carlos

Nu orice este rotund este o minge. Acest principiu însă nu i s-a aplicat lui Carlos Mora, în copilărie, care lovea absolut orice vedea prin casă, chiar cu prețul de a-i sparge mamei sale bunurile.

superliga 2026

Fotbal

duminică 12 aprilie

luni 13 aprilie

vineri 10 aprilie

sâmbătă 11 aprilie