CFR Cluj

Dinamo București

Stadionul Arcul de Triumf

FC Argeș

Unirea Slobozia

Stadionul Clinceni

FCSB

FC Universitatea Cluj

Cluj Arena

Metaloglobus

UTA Arad

Stadionul Francisc Neuman

Oțelul Galați

AFC Hermannstadt

Stadionul Municipal Sibiu

FC Rapid București

Universitatea Craiova

Stadionul „Ion Oblemenco”

FK Csikszereda

FC Farul Constanța

Stadionul Central Ovidiu

FC Botoșani

Petrolul Ploiești

Stadionul Ilie Oană

Andu Kedei

UCV - RAP (match, Superliga 25/26, regular)

Universitatea Craiova întâlnea Rapid într-un meci cu implicații majore atât pentru clasament, cât și pentru stabilitatea internă a celor două cluburi. Oltenii traversau o perioadă tulbure, cu o singură victorie în ultimele cinci meciuri oficiale, iar tensiunea crescuse vizibil în jurul lui Mirel Rădoi. La începutul săptămânii, tehnicianul părea tentat să demisioneze, nemulțumit de evoluția echipei și de lipsa de reacție în momentele decisive. Deși Craiova fusese liderul Superligii cu doar câteva etape în urmă, forma recentă trăda o pierdere clară de tempo și de încredere. Atmosfera din vestiar era apăsătoare, iar suporterii începeau să-și exprime dezamăgirea. Meciul cu Rapid devenea astfel un punct de cotitură: o victorie putea reseta parcursul și reda speranța, în timp ce un nou eșec risca să adâncească criza și să precipite plecarea lui Rădoi. În fața unui adversar aflat în formă, Craiova avea nevoie de luciditate, disciplină și eficiență, toate elementele care lipsiseră în ultimele etape. Rapid, în schimb, venea la Craiova cu moralul ridicat și cu un parcurs constant sub comanda lui Costel Gâlcă. Echipa giuleșteană se afla pe locul 2, la egalitate de puncte cu liderul FC Botoșani, și arătase o structură echilibrată în acest sezon: defensivă solidă, mijloc mobil și atac capabil să decidă meciuri. Fără excese, dar cu o identitate clară, Rapid părea să fi găsit formula potrivită pentru a spera la titlu în acest an. Pentru Mirel Rădoi duelul de pe “Ion Oblemenco” putea decide viitorul său pe banca oltenilor, un mesaj pe care jucătorii Craiovei au părut că l-au înțeles cât se poate de clar, pentru că încă din primele minute ale partidei aceștia s-au năpustit spre poarta lui Aioani, care chiar în primul minut a avut o intervenție de kinogramă, reușind să respingă în transversala torpila lui Cicâldău. A fost doar momentul de intro, pentru că Mora (7) a fost la rândul său la un pas de deschiderea scorului, dar șutul acestuia a trecut peste poartă, deși jucătorul se afla într-o poziție foarte bună. După ce Băluță l-a pus în dificultate pe Aioani în minutul 11, oltenii au început să își pună întrebarea cât de repede va veni golul în poarta Rapidului. Dar giuleștenii au avut o surpriză neașteptată pentru gazde, pentru că Petrila l-a găsit cu o pasă foarte bună în centrul careului pe Christensen, iar norvegianul l-a învins cu un șut în forță pe Isenko. Un detaliu important a atras atenția imediat după înscrierea golului. Chiar dacă toți rapidiștii se bucurau de reușită, Gâlcă fierbea pe marginea terenului încercând să explice mijlocașilor greșelile pe care le fac și datorită cărora Craiova este atât de periculoasă. Un mesaj neînțeles de jucătorii vișinii, pentru că Universitatea a continuat asediul, iar după ocazia lui Baiaram (21), Adrian Rus (29) a restabilit egalitatea după un corner executat foarte bine de Cicâldău. Mirel Rădoi a invocat apoi divinitatea la ratarea monumentală a lui Carlos Mora (35), când costaricanul a avut toată poarta goală în față, dar mingea trimisă de acesta spre poartă a fost scoasă, de pe linie, in extremis, de Pașcanu. Și partea a doua a meciului a început cu la fel de multă agitație, pentru că Băluță a șutat periculos, în minutul 48, din afara careului și a ridicat imediat pulsul suporterilor aflați în tribune. După ce a simțit că echipa sa se clatină tot mai serios, Gâlcă a făcut o schimbare care avea să schimbe cursul jocului. Tehnicianul giuleștenilor l-a scos din teren pe Manea și l-a introdus în teren pe Braun, dar fundașul de bandă a trecut în stânga, în locul lui Onea, cel din urmă trecând pe postul de fundaș dreapta. A fost mutarea cheie care a schimbat toată regia partidei, pentru că oltenii nu au mai mișcat în benzi, iar Rapidul a avut posibilitatea de a se concentra pe ofensivă. Planul giuleștenilor de a încasa lovituri grele minute bune a functionat, pentru că knock-outul nu a venit, iar contra oaspeților a fost una care a îngenuncheat formația craioveană. Christensen i-a pasat lui Kramer (74), care a trimis mingea în plasa lui Isenko, la o nouă fază la care defensiva echipei lui Mirel Rădoi a reacționat greșit. Craiova a refuzat, însă, să piardă un meci în care merita mult mai mult, dar salvarea a venit din camera VAR, în prelungirile meciului, când Aioani l-a lovit în cap pe Etim. Penalty salvator în ultimele momente ale meciului, când Nsimba a trimis o torpilă în plasa porții lui Aioani, în vreme ce jumătate de echipă nu a putut urmări faza, iar Rădoi se afla deja la cabine, în semn de protest pentru că centralul nu acordase lovitură de pedeapsă fără intervenția colegilor săi. Un punct care ține în joc ambele formații, dar care poate ajuta Botoșaniul să se distanțeze în vârful clasamentului.

Universitatea Craiova și Rapid au oferit un duel care a făcut cinste fotbalului românesc.

Universitatea Craiova - Rapid 2-2 | Odă fotbalului

FCH - OTE (match, Superliga 25/26, regular)

FC Hermannstadt se afla într-un moment critic al sezonului, iar meciul cu Oțelul Galați devenea o veritabilă partidă de supraviețuire pentru Marius Măldărășanu. Cu patru înfrângeri consecutive și doar cu amintiri ale jocului mai solid din startul campionatului, echipa sibiană părea să fi pierdut direcția. Presiunea era amplificată de declarațiile patronului, care îl certase public pe antrenor după ultima etapă, lăsând să se înțeleagă că o nouă înfrângere putea însemna despărțirea. Atmosfera din jurul echipei era apăsătoare, iar jucătorii păreau să resimtă din plin tensiunea acumulată. Cu doar câteva puncte acumulate, care îi duseseră în zona fierbinte a clasamentului, Hermannstadt avea nevoie nu doar de un rezultat pozitiv, ci de o prestație convingătoare care să readucă încrederea și să salveze postul lui Măldărășanu. De cealaltă parte, Oțelul Galați venea cu un moral mult mai bun. Echipa reușise trei victorii în ultimele cinci meciuri și părea să fi găsit un echilibru. Jocul colectiv, disciplina tactică și capacitatea de a specula momentele cheie transformaseră Oțelul într-un adversar incomod pentru orice echipă din Superligă. În plus, forma bună din deplasare le dădea gălățenilor încredere că pot profita de vulnerabilitatea sibienilor. Hermannstadt avea de luptat nu doar cu adversarul, ci și cu propriile limite, cu presiunea publicului și cu incertitudinea de pe bancă. Oțelul, în schimb, putea aborda meciul cu luciditate, știind că orice punct obținut în deplasare consolida parcursul bun din ultimele etape. Oțelul a arătat încă din debutul meciului că nu a venit să se mulțumească cu puțin la Sibiu, iar Andrezinho a ratat incredibil, din 3 metri, o reluare pe care scria 0-1, dar jucătorului Galațiului s-a încurcat în pașii pe care i-a făcut înainte de finalizare. Momentul cheie al confruntării a venit în minutul 11, când Selimovic l-a lovit cu pumnul în stomac pe Iacob, într-un moment în care Oroian se pregătea se execute o lovitură de la colț. Centralul Gabriel Mihuleac a fost informat din camera VAR că trebuie să revadă faza, iar după câteva minute în care jocul a fost întrerupt acesta l-a eliminat pe jucătorul Sibiului, la doar câteva minute de la startul partidei. Situația s-a transferat într-un adevărat handicap pentru formația sibiană, toate planurile lui Marius Măldărășanu fiind date peste cap înainte ca primul sfert de oră să se fi scurt. Iar ca regia partidei să fie una și mai plină de suspans, Hermannstadt a reușit să deschidă scorul imediat după eliminare, pentru că Oroian i-a centrat perfect lui Karo, care a reluat imparabil din centrul careului, pentru un 1-0 care a prevestit faptul că gazdele aveau să se apere pentru restul partidei. Gălățenii s-au urnit cu greutate în căutarea egalării, dar și când și-au calat motoarele gazdele au început să se sufoce. Egalarea a venit târziu, în finalul primei reprize, când Andrezinho i-a așezat pe tavă o minge lui Paulinho, cu pieptul, iar atacantul portughez l-a învins pe Muțiu, cu un șut fără preluare. Au urmat șapte minute infernale pentru gazde, pentru că Oțelul a pornit un adevărat asediu spre poarta adversă înainte de pauză, dar Conrado și Pedro au avut ghinion la șuturile prin care căutau desprinderea pe tabelă. Marius Măldărășanu nu a reușit să își calibreze echipa la pauză, chiar dacă l-a trimis și pe Sergiu Buș în teren și a încercat o așezare inedită a echipei sale, dar elevii lui Laszlo Balint și-au păstrat calmul și au profitat din plin de o bâlbâială din defensiva sibienilor, în minutul 57, când Andrezinho a reușit să aducă avantajul echipei sale, trezindu-se într-o poziție din care i-ar fi fost mai greu să rateze decât să înscrie, după ce Paulinho i-a așezat mingea perfect, în fața porții. Hermannstadt a mai avut o tresărire după doar câteva minute, când Sergiu Buș (59) a fost foarte aproape de egalare în urma unui corner al echipei sale, când a reluat foarte periculos din centrul careului, dar mingea a trecut puțin peste poartă. Dacă mai exista vreo nedumerire cu privire la câștigătoarea meciului, aceasta a fost îndepărtată definitiv cu 20 de minute înainte de final, când Antwi a făcut henț în careu și Oțelul a primit un penalty pe care Conrado (71) l-a transformat fără prea mari emoții. Gazdele au încercat să se mai apropie de poarta adversă, dar cu energia la minimum sibienii nu au putut relansa finalul meciului și au fost nevoiți să se recunoască, din nou, învinși. Oțelul a reușit o nouă victorie, care o păstrează pe loc de play-off, în timp ce pe Măldărășanu îl mai poate salva doar răbdarea patronului de la Sibiu, chiar dacă Selimovic este principalul vinovat pentru eșecul celor de la Hermannstadt.

Hermannstadt a pierdut al 7-lea dintre ultimele 8 meciuri, iar cel mai longeviv antrenor din Superliga s-ar putea despărți de formația sibiană.

Hermannstadt - Oțelul Galați 1-3 | Se clatină Măldă

UTA - MGB (match, Superliga 25/26, regular)

Confruntarea dintre UTA Arad și Metaloglobus București se anunța una a suferinței. Meciul se desfășura într-un context tensionat, în care ambele formații aveau nevoie disperată de puncte pentru a ieși din zona gri sau chiar întunecată a Superligii. UTA se afla pe locul 11, cu 16 puncte, dar forma recentă era îngrijorătoare. Echipa arădeană înregistrase trei înfrângeri consecutive și adunase doar trei puncte în ultimele șase meciuri, ceea ce alimenta nemulțumirea suporterilor și punea presiune pe staff-ul tehnic. Jocul echipei părea să fi pierdut din consistență, iar meciul cu Metaloglobus devenea o oportunitate de redresare pe teren propriu. De cealaltă parte, Metaloglobus București, aflată pe ultimul loc cu doar 7 puncte, începuse să dea semne de viață. În ultimele două etape, echipa reușise să obțină patru puncte, o victorie surprinzătoare cu FCSB și un egal muncit cu Universitatea Craiova. Aceste rezultate aduseseră un strop de speranță într-un sezon altfel marcat de dificultăți și lipsă de eficiență. Pentru bucureșteni, deplasarea la Arad era o șansă de a confirma progresul și de a spera, măcar temporar, la vremuri mai bune. Partida se anunța echilibrată, cu o UTA aflată sub presiune și cu un Metaloglobus în revenire de formă. Diferența de puncte nu reflecta neapărat diferența de moment, iar dinamica jocului promitea un meci care avea să se joace la intensitate maximă. În plus, stilurile contrastante ale celor două echipe, UTA cu un joc mai elaborat, Metaloglobus cu o abordare pragmatică, puteau genera un duel tactic interesant. Pentru UTA, era meciul în care trebuia să arate că poate gestiona criza. Atlfel, apele aveau să fie mai tulburate ca niciodată la formația din vestul țării. Iar jucătorii “Bătrânei Doamne” nu au părut să înțeleagă momentul foarte bun pe care l-a traversat Metaloglobus în ultimele săptămâni, pentru că oaspeții au avut ocaziile mai importante ale primei reprize, chiar dacă UTA a dominat meciul și a avut posesia. Huiban (6) a fost primul care a arătat intențiile bucureștenilor, cu un șut încrezător, de la aproape 30 de metri, care nu i-a pus, însă, mari probleme portarului advers. Tot oaspeții au avut și cea mai mare ocazie a primului Mitan, când Caramalău a atacat foarte bine colțul scurt la un corner al echipei sale, a reluat cu capul, dar mingea s-a scurs agonizant pe lângă poartă pentru formația care a prins încredere și a înțeles că nu își mai poate permite să piardă puncte pe lipsa crasă de concentrare pe parcursul meciurilor. Duelul a continuat apoi la centrul terenului, unde Aradul a părut echipa mai solidă, dar dominarea a fost una doar pentru statistici, pentru că prima parte a meciului s-a încheiat tot cu o ocazie mare a bucureștenilor. Zakir (44) a primit o centrare perfectă din banda stângă, a reluat puternic cu capul, dar mingea trimisă de acesta a fost respinsă spectaculos de Gorcea, care a fost cel mai bun jucător al gazdelor. Adrian Mihalcea a părut să aibă un mesaj contondent pentru elevii săi la pauză, pentru că arădenii au ieșit mai hotărâți și au început să pună presiune pe poarta lui Gavrilaș, dar aceștia au fost în continuare lipsiți de inspirație, mai ales când Abdallah a reluat cu capul, peste poartă, după zece minute de la reluare. Meciul a fost decis de inspirația lui Adrian Mihalcea, dar și de o nouă eroare incredibilă în defensiva celor de la Metaloglobus. Tehnicianul arădenilor l-a trimis în teren pe Marius Coman, care a profitat din plin de faptul că fundașii oaspeților s-au dat cap în cap la o centrare venită și partea stângă și l-a executat cu sânge rece pe portarul oaspeților. A fost exact momentul de care aveau nevoie arădenii pentru a obține din nou o victorie, după o pauză de trei luni, pentru că Metaloglobus nu a avut forța să mai revină într-un joc pe care l-a pierdut, din nou, pe o greșeală uriașă în defensivă. Mai mult decât atât, Pospelov (86) a închis statisticile cu patru minute înainte de final, lăsând formația oaspete pe ultimul loc al clasamentului, cu doar 7 puncte obținute în 15 etape.

UTA s-a impus din nou în Superliga, reușind să învingă pe teren propriu codașa Metaloglobus București.

UTA Arad - Metaloglobus 2-0 | Victorie după trei luni

Ana-Maria Popescu

CRONICĂ

Duelul dintre Universitatea Cluj și FCSB se anunța unul cu implicații majore pentru desfășurarea clasamentului. Două echipe cu tradiție, dar cu parcursuri oscilante în acest sezon, se întâlneau într-un moment în care fiecare punct putea înclina balanța spre play-off sau spre eșec. Universitatea Cluj venea cu un suflu nou pe bancă, după instalarea lui Cristiano Bergodi. Schimbarea de antrenor părea să fi avut efect imediat, întrucât „Șepcile Roșii” bifaseră deja o victorie în primul meci sub comanda italianului. Cu toate acestea, echipa se afla pe locul 9, iar constanța rămânea principala provocare. Meciul cu FCSB era văzut ca un test de validare pentru noul proiect tehnic, dar și ca o oportunitate de a urca în clasament și de a consolida moralul. De partea cealaltă, FCSB se afla pe locul 10, cu un punct mai puțin decât U Cluj, și se afla într-o poziție delicată. După un început de sezon marcat de ezitări și rezultate sub așteptări, echipa bucureșteană nu își mai putea permite vreun pas greșit dacă voia să rămână în cursa pentru play-off. Presiunea era mare, iar contextul deplasării la Cluj adăuga un strat suplimentar de dificultate, mai ales în fața unei echipe revigorate și susținute de un public entuziast. Partida se anunța echilibrată, cu două formații aflate în reconstrucție, dar animate de ambiții clare. Bergodi încerca să imprime un stil mai pragmatic și organizat, în timp ce FCSB căuta să-și regăsească eficiența ofensivă și să-și depășească vulnerabilitățile defensive. Atmosfera de pe Cluj Arena promitea intensitate, iar rivalitatea latentă dintre cele două cluburi adăuga tensiune și miză. U Cluj – FCSB devenea astfel un meci de totul sau nimic, o partidă de supraviețuire în zona superioară a clasamentului. Cine greșea, risca să își compromită restul sezonului. Iar primele minute au arătat două echipe foarte conectate la realitatea din prezent, pentru că deși prudența a dominat, ambele echipe au încercat, poate prea timid uneori, să pună probleme și în ofensivă. Universitatea Cluj a punctat prima, dar doar la impresia artistică, atunci când Capradossi a reluat periculos cu capul spre poartă, dar defensiva bucureștenilor a reușit să îndepărteze pericolul. Reacția FCSB-ului a venit în urma acțiunii personale a lui Adrian Șut, care a șutat spectaculos din afara careului, dar torpila trimisă de acesta a trecut puțin pe lângă poarta clujenilor. Gazdele au încercat să reacționeze imediat, dar Macalou (26) nu a știut să profite de un moment foarte bun și a șutat slab de la marginea careului, la o fază care putea aduce mult mai mult pentru formația sa. Cea mai mare ocazie a primei părți a venit din partea lui Cisotti (29), italianul reluând spectaculos cu capul o centrare perfecă venită de la Bîrligea, dar Lefter a reușit să respingă spectaculos în corner. A fost doar faza care a prevestit deschiderea scorului, care a venit peste trei minute, atunci când Darius Olaru (32) a reușit un gol de kinogramă, după un șut spectaculos, fără preluare, la o minge pusă ca pe playstation, de Lixandru, în centrul careului. Tensiunea a crescut repede în tabăra clujenilor, Murgia (36) a protestat vehement după un fault la centrul terenului, fiind avertizat de centralul partidei, după care tot el l-a faultat pe Olaru la centrul terenului, fiind eliminat cu doar șase minute înainte de finalul primei părți, care a fost un coșmar pentru elevii lui Cristiano Bergodi. Așa cum era de așteptat, episodul de la finalul primului mitan a înclinat decisiv balanța spre victoria roș-albaștrilor. În fotbalul american se folosește un termen specific: running de clock. Adică jocul la trecerea timpului atunci când o echipă se află în avantaj. Este exact ceea ce a făcut și campioana en-titre, mai ales după ce Darius Olaru (56) a profitat de o altă greșeală a clujenilor. Cisse s-a lăsat hipnotizat de pressingul oaspeților și i-a pasat ideal mijlocașului de la FCSB, care nu a iertat din poziție de unu contra unu cu Lefter. Elevii lui Elias Charalambous puteau să înscrie și al treilea gol în ultima jumătate de oră, dar în final s-au mulțumit cu avantajul care le-a adus toate cele trei puncte. Cu patru victorii în ultimele cinci meciuri de campionat FCSB pare că își regăsește suflul, mai ales că se apropie vertiginos de locurile de play-off, după un start de sezon de coșmar.

FCSB pare că și-a regăsit cadența în Superliga, reușind a patra victorie în ultimele cinci meciuri de campionat.

U Cluj - FCSB 0-2 | Pas alert

Etapa a 15-a din Superliga aducea față în față două echipe aflate în momente de cotitură: Unirea Slobozia și FC Argeș. Meciul se juca sub semnul nevoii de confirmare, într-un context în care ambele formații aveau de răspuns unor semne de întrebare tot mai apăsătoare. Unirea Slobozia, antrenată de Andrei Prepeliță, venea după o înfrângere usturătoare în fața Rapidului, scor 4-1, rezultat care zdruncinase încrederea acumulată în etapele precedente. Cu toate acestea, echipa se menținea pe locul 8, într-o zonă relativ confortabilă a clasamentului, dar cu presiunea de a nu pierde contactul cu grupul fruntaș. Pentru Slobozia, partida cu FC Argeș reprezenta o șansă de reabilitare în fața propriilor suporteri și de reafirmare a unui vis nebun, acela de a îndrăzni să mai spere la play-off. De cealaltă parte, FC Argeș ocupa locul 5, la egalitate de puncte cu Dinamo, dar forma recentă trăda o scădere evidentă. După un început de sezon promițător, echipa reușise doar două puncte în ultimele trei meciuri, iar entuziasmul inițial fusese înlocuit treptat de neliniște. Meciul de la Slobozia devenea astfel un test important pentru argeșeni, care aveau nevoie de un rezultat pozitiv pentru a rămâne în lupta pentru podium. Prepeliță se afla în fața unei provocări tactice importante, încercând să reactiveze moralul jucătorilor după eșecul cu Rapid, în timp ce staff-ul tehnic al Argeșului trebuia să găsească soluții pentru a stopa declinul și a readuce echipa pe traiectoria ascendentă. Practic, confruntarea dintre cele două echipe era una care putea reprezenta o răscruce importantă la finalul turului de campionat. Iar presiunea momentul s-a simțit din plin în jocul ambelor echipe, pentru că mai ales prima repriză a fost una foarte încărcată, ștearsă și săracă în faze importante de gol. Totuși, FC Argeș a fost echipa mai activă și a pus problemele mai mari în debutul meciului, când Robert Moldoveanu a fost la un pas sa deschidă scorul, în minutul 4, când a pătruns în careu și a șutat periculos, dar Popa a reușit să respingă. Cele două formații s-au pierdut apoi într-o luptă surdă la centrul terenului, într-un joc de-a șoarecele și pisica, în care ambele formații au așteptat greșeala adversarului pentru a pune probleme în ofensivă. Singurul jucător care a crescut puțin pulsul Unirii Slobozia a fost Papeau, la care se vede o clasă în plus în ceea ce privește tehnica în regim de viteză, dar nici măcar încercările acestuia nu au avut succes. Doar Purece (31) a șutat periculos pentru gazde, dar Lazar a răspuns prezent și a reușit să țină tabela blocată până la pauză, atunci când cele două formații au intrat la cabine pentru a găsi soluții mult mai viabile pentru partea a doua a confruntării. Și momentele de repaus au părut că au rezultate imediat după reluare, pentru că același Purece a pătruns în careu, în banda stângă și a șutat foarte periculos la colțul scurt, de unde același Lazar a respins în corner la o fază la care defensiva oaspeților a tremurat serios. A fost, însă, exact semnalul de alarmă de care argeșenii aveau nevoie, pentru că Bettaieb a pătruns hotărât în partea stângă a terenului și i-a pasat ideal lui Moldoveanu, care a îndeplinit o simplă formalitate din centrul careului, pentru un gol așteptat de multă vreme de elevii lui Bogdan Andone. A fost un moment care a descăutșat imediat formația oaspete, care a avut momente importante în următorul sfert de oră în care putea să închidă meciul, dar alb-violeții nu au fost hotărâți la finalizare, iar Slobozia a intrat cu speranțe în ultima parte a meciului că va putea obține măcar un egal. Din păcate pentru ei, elevii lui Andrei Prepeliță nu și-au mai putut calibra jocul în ultima parte a jocului, iar piteștenii nu au tremurat nicio clipă și au reușit în final să își aconteze toate cele trei puncte. Dacă FC Argeș impresionează în continuare, Unirea a ajuns la patru înfrângeri consecutive, iar nori negri se abat tot mai serios spre formația din Slobozia.

FC Argeș este la 8 puncte de play-out, după ce a învins și la Unirea Slobozia, echipă care a ajuns la patru înfrângeri consecutive.

Unirea Slobozia - FC Argeș 0-1 | Argeș de play-off?

Ionuț Tătaru

INTERVIU

Într-un interviu pentru superliga.ro, Alibec spune că dacă s-ar putea întoarce în timp pentru a-i da un sfat versiunii sale mai tinere, acel sfat ar fi să nu se mai ascundă în spatele unor alibiuri. Din categoria greșelilor făcute și asumate este și decizia de a pleca din Italia. „Eram văzut foarte bine, eram un tânăr de perspectivă și cred că mi-aș fi găsit locul la o echipă acolo”, afirmă cu un oarecare regret. Cu toate acestea, când privește în urmă, fotbalistul de 34 de ani are destule momente de care să fie mândru. Admite că acest lucru i se datorează în primul rând lui Gică Hagi, care i-a salvat cariera într-un moment delicat. Denis, mulțumesc pentru că ai acceptat să vorbești cu noi și vreau să mergem în trecut și să-mi spui cum au arătat primii tăi ani în fotbal. Având în familie numai fotbaliști, chiar dacă n-au fost la un nivel foarte bun, m-au inspirat și pe la opt ani, cred, am fost la primul meu club, la Portul Constanța și m-am îndrăgostit de fotbal. Care era rutina ta la Callatis Mangalia? Te trezeai la cât? Păi, mă trezeam până la 7-8, mergeam vreo 45 de minute până la antrenament, după care mergeam la școală și cam atât. Și după aia era fotbal. Dacă ar fi să le întrebăm pe mama și pe bunica ta cum era Denis când era mic, ce ne-ar spune? Zăpăcit, cu siguranță. Nu le ascultam deloc. Le dădeai bătăi de cap? Da, și nu prea tăceam din gură. Găseam răspuns la orice. Care ai spune că ar fi cele mai mari sacrificii pe care le-a făcut mama ta pentru cariera ta? Tot ce a făcut în viață a fost sacrificiu. A muncit mereu, m-a crescut singură, având alături pe bunica și pe unchiul meu. Dar s-a lăsat pe ea total și doar eu am contat în viață. Ce înseamnă pentru un copil să se uite sus în tribune și să știe că mama este mereu acolo? Mereu sunt bucuros să fie la meci, dar prefer să joc și să o fac bine, să nu o dezamăgesc. Și cred că am multe momente în carieră în care chiar a fost foarte mândră de mine. Cât de importantă este pentru tine bunica ta? Pentru că e o relație foarte, foarte apropiată cu ea. Da, este inima mea, o iubesc foarte mult și sper că este mândră de mine. Spune-mi ce impact a avut bunica asupra carierei tale. Cred că am luat de la ea bunătatea, pentru că este un om foarte bun, și am învățat multe de la ea. Sunt curioasă dacă bunica ta știe fotbal pe bune. Știe mai mult decât mine. Serios? Da, se uită fiecare zi la televizor, știe tot. Și te critică atunci când nu joci foarte bine? Mai îmi zice, da. În ultima perioadă, da. „Dă, mamă, la poartă! Dă și tu un gol”. De obicei, tații sunt exemple pentru băieți atunci când cresc. Cum a fost pentru tine, băiat fiind, atunci când ai crescut neavând tată. Ți-a fost greu? Nu a fost greu, pentru că l-am avut pe unchiul meu, care mi-a fost ca un tată, ca un frate. Și chiar nu i-am simțit lipsa tatălui. Deși aș fi vrut să fie alături de mine, dar nu-i port pică. Dacă ar fi să alegi un lucru pe care mama, bunica și unchiul tău ți l-au transmis, dincolo de educație, ce lecții crezi că ți-au lăsat, care să meargă cu tine? Să dau totul pentru ce iubesc, pentru visul meu.

Alibec, Denis

Ai spus că Gică Hagi ți-a salvat cariera. Poți să și explici de ce? Da, după evenimentul Belgia, când am fost dat afară de acolo, am vrut să mă las de fotbal și am stat vreo șase luni acasă, după care am primit telefon de la domnul Hagi și m-a întrebat dacă vreau să merg la Farul. Ce te-a învățat Hagi despre eșec? Nu despre victorie, despre eșec. El nu prea vorbea despre eșec. Mereu vrea să câștige, este un învingător, ca și persoană, ca și antrenor, și cred că m-a ajutat mult să înțeleg ce înseamnă să fii cu adevărat victorios.

Ai declarat și că la un moment dat ți-ai dorit să renunți la fotbal. Te-ai gândit și ce ai fi făcut fără fotbal? Nu, chiar nu mă gândeam. Și nici acum nu mă gândesc. Sper să joc cât mai mult, dar trebuie să mă țină și fizicul. Dacă ar fi să alegi unul singur, care e cel mai special trofeu pe care l-ai câștigat în carieră și de ce? Campionatul cu Farul, cred. Pentru că nu ne dădea nimeni nicio șansă și mai ales că acolo am început fotbalul, în prima ligă, și a fost o bucurie de nedescris. Ai spus că plecarea din Italia a fost marea ta greșeală. Dacă te-ai putea întoarce în timp, ai schimba decizia sau ai încerca doar să schimbi omul care erai atunci? Da, omul, cu siguranță, da. Dacă aș fi avut mintea de acum - bine, cred că toți fotbaliștii zic asta - nu aș fi plecat din Italia, pentru că eram văzut foarte bine, eram un tânăr de perspectivă și cred că mi-aș fi găsit locul la o echipă în Italia.

TRENTO, ITALY - JULY 20:  Denis Alibec # 11 of Bologna FC in action  during the pre-season friendly match between Bologna FC and Bolzano on July 20, 2013 in Andalo near Trento, Italy.  (Photo by Mario Carlini / Iguana Press/Getty Images)

Cum a apărut această imagine de bad boy? Nu știu, chiar nu știu... Crezi că puteai să faci ceva să schimbi această imagine care ți-a fost creată? Sincer, niciodată nu m-a interesat părerea altora. Eu știu cine sunt, prietenii știu cine sunt și nu am nevoie să demonstrez nimănui ce fel de persoană sunt eu. Putem spune că ești, practic, imun la critici. Dar câteodată le mai simt. Și cum reușești să ieși din stările astea? Cu timpul, nu fac ceva anume. Cu timpul îmi trec. Care a fost cel mai jos moment, din punct de vedere mental, cu care te-ai confruntat în carieră? Da, după momentul Belgia, cred că atunci. Și după momentul FCSB, din 2017. Ce gânduri aveai atunci? Voiam să demonstrez tuturor cine sunt eu. Ai spus cândva că „Banii mi-au luat mințile la un moment dat”. Cum ai învățat să nu mai lași succesul să te conducă? Cu ajutorul familiei, în primul rând, și cu ajutorul colegilor. Aveam exemple în echipă care mi-au arătat ce înseamnă să fiu un fotbalist educat.

<h2>Calificarea la Euro, cel mai fericit moment</h2>

Poți să-mi spui care este momentul în care ai fost cel mai fericit în fotbal? Când am marcat cu Elveția și ne-am calificat la Euro. Dar cel mai trist moment? Când am pierdut titlul cu FCSB. Când a dat Iancu gol din penalty. Cum ai fost în momentele alea? Aveam echipa cea mai bună. Meritam să câștigăm total acel campionat. Aveam 3-0 la pauză, dacă nu mă înșel, cu Craiova, și am auzit crainicul că a spus că a dat Viitorul gol. Ce vezi când te uiți la generațiile actuale? Sincer, s-a schimbat mult cu fotbalul. Plus și generația de copii. Parcă nu mai sunt cum eram noi. Stau foarte mult pe telefoane, trăiesc mai mult online. Băsceanu a zis acum câteva luni că se uită la tine ca la un idol. Cât de mult înseamnă pentru tine să auzi că ești un exemplu pentru jucătorii aceștia tineri? Mai ales pentru cei talentați, mă bucur să aud asta. Este un jucător foarte bun. Chiar îmi doresc din tot sufletul să reușească la Craiova și cred că are toate atuurile. Dacă ar fi să alegi un lucru pe care crezi că tinerii fotbaliști ar trebui să-l știe, care ar fi acela? Privind din experiența ta... Respectul. Să aibă respect. Dacă ai putea purta o discuție cu varianta ta de la 15-16 ani, ce i-ai spune, având experiența de acum? Să nu mai găsească alibiuri, să se uite la el ce greșește și cred că i-aș da și două capace (râde - n.r.).

Ce întrebare nu ai primit niciodată într-un interviu și ți-ar fi plăcut să o primești? Să zic primul 11 al României All-Time. Spune primul 11 al României All-Time. Lobonț, în poartă, Dan Petrescu, Belodedici, Gică Popescu, Chivu, Balaci și Hagi, Dobrin, Adrian Ilie, Mutu, Răducioiu. Și antrenor? Selecționer, Mirel Rădoi. Îți place de el? Da!

Cum va arăta viața lui Denis Alibec după retragerea din fotbal? Probabil tot în fotbal. Fac școala de antrenori și cu siguranță îmi doresc să fiu antrenor. Te vezi antrenând? Adică ai așa nervii necesari, că îl vedem pe Mirel Rădoi că e tot timpul la extreme... Stau bine cu nervii. Stai bine cu nervii? Da, da, da! Și pentru generațiile actuale? Cu siguranță. Dar întâi trebuie să mai învăț multe lucruri. Ți-ar plăcea să fii un antrenor care abordează un stil ofensiv de joc? Cu siguranță. Toată lumea în atac.

Denis Alibec nu a avut o carieră la nivelul talentului său, lucru pe care atacantul de la FCSB îl recunoaște

Sfatul lui Alibec pentru versiunea lui mai tânără: „Să nu mai găsească alibiuri!”

Adrian Costeiu

Desfășurarea etapei a 15-a din Superliga aducea în prim-plan un duel cu greutate istorică, dar cu planuri diferite în prezent: Dinamo București - CFR Cluj. Pe hârtie, e un clasic al fotbalului românesc din ultimii 20 de ani, însă în realitate, cele două echipe se aflau în momente diametral opuse. Dinamo, aflată pe locul 4 cu 24 de puncte, traversează una dintre cele mai solide perioade din ultimii ani, în timp ce CFR Cluj, cu doar 13 puncte și poziționată pe locul 13, se zbate într-o criză profundă, marcată de instabilitate și rezultate sub așteptări. Pentru „câinii roșii”, meciul de era o oportunitate clară de consolidare a poziției în zona play-off-ului. Cu un joc tot mai coerent, o defensivă bine organizată și un atac care începe să livreze constant, Dinamo pare să fi regăsit o parte din identitatea pierdută în sezoanele trecute. Sub comanda actualului staff tehnic, echipa a arătat maturitate tactică și o capacitate de adaptare care i-a adus puncte importante în deplasare și acasă. De cealaltă parte, CFR Cluj venea la București cu un nou antrenor, al treilea din acest sezon și cu un moral șubred. Schimbarea de pe bancă, survenită în urmă cu câteva zile, era una cu așteptări mari din partea patronului, pentru că echipa arăta în continuare fragilitate în toate compartimentele. Fosta campioană părea să fi pierdut busola, iar meciul cu Dinamo putea fi fie începutul unei reveniri spectaculoase, fie o nouă confirmare a declinului.

Ardelenii nu au fost prea bine calibrați în debutul meciului, pentru că Armstrong a executat foarte bine o lovitură de colț, iar Stoinov (6) a fost foarte aproape de deschiderea scorului, când Vâlceanu a avut o intervenție de zile mari și a reușit să păstreze tabela intactă. A fost primul semnal al unui meci, care avea să se joace intens la mijlocul terenului, ambele formații arătând o atitudine demnă de prima scenă a fotbalului românesc. CFR Cluj a răspuns doar prin șutul lui Korenica, în minutul 24, când Roșca s-a aflat la post și a avut o intervenție fantastică, prefațând un duel al portarilor care a ținut prim planul în prima parte a meciului. Cel mai spectaculos șut al primului mitan, într-o repriză în care suporterii au avut de unde să aleagă, i-a aparținut lui Victor Kun. Acesta a trimis un șut fără preluare, care l-a pus în mare dificultate pe Vâlceanu, înlocuitorul lui Otto Hindrich, dar acesta a reușit să scoată de sub bară o minge pe care scria 1-0. Daniel Pancu nu a luat loc pe bancă la primul său meci în calitate de antrenor al CFR-ului, oficialii ardeleni anunțând că acesta va intra în paine de abia de duminică dimineața, deși o schimbare clară de atitudine a fost evidentă în lotul clujenilor după ce Daniel Pancu a avut o prima discuție cu aceștia. Pancu l-a lăsat pe bancă pe Louis Munteanu, încă din timpul meciului apărând mai multe zvonuri, cum că jucătorul ar fi în continuare accidentat sau că s-ar fi înțeles deja cu Dinamo Zagreb pentru un posibil transfer, acesta fiind menajat. Înlocuitorul lui Louis Munteanu a fost Slimani, veteranul algerian, care deși greoi, i-a pasat ideal lui Emmerlahu în finalul primei reprize, când kosovarul a șutat mult peste poartă dintr-o poziție din care nu ar fi avut voie să rateze. Dinamo a înțeles imediat mesajul, a ieșit mult mai montată de la cabine și a reușit chiar să deschidă scorul, prin Musi, dar reușita jucătorului care a generat mai mult discuții in ultimele zile a fost anulat din cauza unei poziții evidente de ofsaid. Raspunsul i-a aparținut tot lui Emmerlahu, care a primit o pasă foarte bună de la Camora, din banda stangă, dar reluare mijlocașului a trecut milimetric pe lângă bară.

Dacă Zeljko Kopic a forțat în final cu Stipe Perica, Daniel Pancu l-a trimis în teren pe Louis Munteanu pentru ultimele 30 de minute, iar impactului jucătorului român a fost imediat. Atacantul a sprintat pe contraatac după o pasa foarte bună a lui Păun și i-a pasat perfect lui Emmerlahu, care a avut o execuție hilară, dar cu mare noroc a reușit să deschidă scorul, în minutul 68. Dinamo a asediat poarta adversă în finalul meciului, Milanov l-a evidențiat din nou pe Vâlceanu, iar Perica a lovit doar transversala cu un șut puternic din interiorul careului, în finalul meciului în care Clujul putea închide meciul prin Louis Munteanu. A fost o greșeală plătită scump de oaspeți, pentru că Dinamo a reușit egalarea cu un minut înainte de final, când Karamoko a șutat puternic din interiorul careului și nu i-a mai dat nicio șansă portarului advers. Mai mult decât atât, spaniolul Alberto Soro a reușit golul victoriei în minutele de prelungire, după un nou moment în care defensiva ardelenilor s-a apărat ca și cum ar fi jucat pentru prima dată împreună. A fost ultimul moment important al unui derby care și-a respectat blazonul și a oferit un spectacol în adevăratul sens al cuvântului.

Dinamo a învins spectaculos CFR-ul, într-un meci în care a înscris de două ori în final, când totul părea pierdut, aducând aminte de finala Champions League de acum 26 de ani

Dinamo - CFR Cluj 2-1: Manchester vs Bayern, varianta 2025

Andreea Cio

Takayuki Seto a venit în România în urmă cu 18 ani, cu un vis: să devină fotbalist profesionist. A acceptat să susțină probe la FC Ploiești, o echipă care avea să se transforme mai târziu în Astra Giurgiu, locul unde și-a scris cea mai mare parte din poveste.&nbsp; Născut la Nagoya, în Japonia, <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/seto-takayuki-68df81b2">Seto</a> a început fotbalul acasă, dar la 18 ani a ales un drum plin de necunoscut: a plecat în Brazilia, unde a evoluat la echipele U20 ale celor de la Avaí, Corinthians și Portuguesa. După o perioadă în care a muncit într-un supermarket și a jucat futsal în timpul liber, în 2007 a primit o ofertă din Europa. România i-a devenit a doua casă. În tricoul Astrei a jucat timp de 8 ani, câștigând tot ce se putea: campionatul (2015/16), Cupa României (2014) și Supercupa (2015). A trecut și prin Turcia, la Osmanlispor, a jucat în Japonia și în Letonia, dar mereu s-a întors aici, unde și copiii lui s-au născut, și unde a învățat limba română „din respect”. În prezent, Takayuki Seto îmbracă tricoul celor de la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-arges">FC Argeș</a>, echipă cu care a reușit promovarea în Superligă în sezonul trecut. În actuala ediție a campionatului, a bifat șase meciuri și continuă să demonstreze că fotbalul, pentru el, nu e doar o carieră, ci o formă de viață.

Vreau să încep cu o curiozitate. Numele tău înseamnă ceva anume, în japoneză? Nu. Pot să spun numele meu <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/seto-takayuki-68df81b2">Takayuki,</a> dar Yuki pot să spun că e ceva fericire. Știi că ești jucătorul străin cu cele mai multe meciuri în campionatul românesc? Cum te face să te simți acest lucru? Este o onoare, dar vreau să ajung la cât mai multe meciuri. Ce ți-a plăcut atât de mult în România, de ai stat atât de mult timp aici cu noi? În primul rând am venit pentru fotbal, de asta am rămas, dar mie îmi place România, cultura, mâncarea, viața. Știi, mi se pare o formă de respect să înveți limba română. Totuși e complicat să înveți. Nu a fost ușor, dar înainte am fost în Brazilia și știam și portugheza și am învățat mai ușor. Ce înseamnă pentru tine să joci acum la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-arges">FC Argeș</a>? Este bucurie mare pentru că am reușit acea promovare și din nou putem să jucăm în prima ligă și mă bucur foarte mult. Cum ai descrie acest club? Dobrin. Care a fost cel mai greu moment în acest parcurs până la promovare? Cred că la început. Începutul sezonului a fost greu, n-am reușit rezultate bune, a fost schimbarea de antrenor și cred că acolo s-a schimbat tot. Vreau să te întreb ce a însemnat fotbalul românesc în cariera ta, în parcursul tău profesional? Cred că tot. Pentru că aici am început cariera și acum am 39 de ani și sunt aici. Aici am crescut ca jucător și ca om și mi-a dat cred că tot din carieră. Care crezi că a fost momentul în care ai crescut cel mai mult ca jucător? Am stat mai mulți ani la Astra și acolo am trăit momente foarte frumoase. Am câștigat campionatul, am jucat în cupele europene. Atunci am crescut foarte mult.

Deci ai zis că ai 39 de ani. Ai numărat câte meciuri ai în total în cariera ta? Cred că peste 500 de meciuri. Cum vezi din postura în care ești acum, un veteran al fotbalului în România, generațiile tinere? Eu așa am caracter că nu mă uit la alții. Mereu sunt concentrat la mine, ce am de făcut. Și eu nu sunt un tip care spun în față „hai, fă asta, fă asta”. Așa sunt eu. Poți să zici că le oferi exemplu, mai degrabă? Da, cine vrea să ajungă la un nivel mai sus, poate să se uite la mine și să mă urmeze. Ce înseamnă pentru tine să fii un fotbalist profesionist? Să te antrenezi 100%, nu doar la antrenament, ci și acasă. Să ai grijă de odihnă, masă, de tot. Asta înseamnă profesionist. Tu cum ai reușit să te menții în formă? E normal, trăiesc normal, nu fac nimic special. Dar sunt dedicat 100% pentru fotbal. Trăiesc pentru fotbal și am ca motto ca să fiu corect cu fotbalul. De asta cred că am reușit să rezist până acum. Simți că fotbalul a fost corect cu tine? Da, pentru că atunci când sunt eu corect față de fotbal, e ca și un bumerang. Sunt corect și vine înapoi. Și ca și în viață, cred că e la fel. Care e cea mai mare lecție pe care ți-a dat-o fotbalul? Cred că e la fel ca ieri, dar nu renunț niciodată. Să dau tot, să dau 100%, să fac sacrificii. Și cel mai mare sacrificiu pe care l-ai făcut pentru fotbal care a fost? Fiecare zi, la antrenament. Este foarte greu, dar cum am spus, trebuie să dau 100% dacă vrei să primești ceva înapoi. Ți-a fost vreodată dor de casă? Mereu. Da, sunt departe de casă, departe de familie. Dar ok, pentru mine joc fotbal, dar și pentru ei, pentru familie. Te gândești să aduci familia aici și să locuiți în România? A fost familia aici. Chiar copiii s-au născut aici, în România. Am doi copii și acum sunt mari și sunt la școală. Nu au timp să vină aici. O să vină în vacanță. Dar acum sunt obișnuit să stau aici și îi mulțumesc familiei, pentru că mi-a dat șansa și timpul de a juca fotbal în continuare. Ce părere au copiii tăi despre tine? Deja și-au dat seama că eu joc fotbal aici, în România. Înainte nu știau, erau mici. Dar cred că e onoare pentru ei că joc fotbal profesionist. Care a fost momentul în care soția a fost cea mai mândră de tine? Cred că atunci când am câștigat trofeu, când am fost campion, când am jucat în cupele europene, cu adversari foarte puternici, stadion mare, stadion plin. Atunci cred că a fost.

Dacă stai să te uiți așa puțin în urmă, care e cel mai puternic adversar pe care l-ai întâlnit pe teren?Cred că Roma, când am jucat în grupe. Ai vreun regret în cariera ta? Poate că n-ai ajuns la o anumită echipă... Da, am. Am visat să ajung la naționala Japoniei. Am avut un moment în care puteam să ajung, dar n-am reușit. N-am avut continuitate și n-am reușit atunci. Dacă ar fi să îi zici ceva acum, băiatului de 20 de ani, ce i-ai zice? Pot să-i spun să nu stae. Dacă stai, doar să stai, nu rezolvi nimic. Trebuie să muncești.Simțeai că atunci stăteai mai mult și ai fi putut să... Nu, eu n-am stat. Bine, poate am stat și eu puțin, dar dacă făceam mai mult, poate ajungeam mai sus.Viitorul cum îl vezi? Te vezi antrenor? Ce planuri ai? Cred că o să fiu secundul lui Bogdan Andone. Deci anunțăm oficial? Nu știu. Chiar a glumit cu mine când a venit și mi-a zis să vin secundul lui, să mă las eu de fotbal. Și atunci m-a făcut să fiu mai ambițios. Ca să-i arăți că nu te lași momentan. Deci vrei să atingi borna de 40? Da, asta-i obiectiv. Vreau să joc la 40 în prima ligă. Cum ai grijă de corpul tău ca să joci la 40? Antrenament, odihnă, masă, somn. Câte ore dormi pe noapte? 7-8 ore. Normal. Fac normal, dar mai mulți oameni nu pot să facă ceea ce trebuie să facă. Ăsta-i secretul. Dar de ce crezi că nu fac? Le e lene? Sunt furați de social media? Cel mai tare, cel mai incomod adversar ești tu, împotriva ta. Și atunci trebuie să câștigi mereu. Când e ultima oară când ai câștigat împotriva ta? În fiecare zi câștig. Ai avut un moment în care nu ai câștigat? Nu pot să câștig, dar eu nu stau. Mereu încerc. Dacă nu încerci, deja ai pierdut. Deci putem să zicem că fotbalul e mai bun pe teren atunci când ai mintea mai puternică? Foarte important și mental. Tot e important. Mental, fizic, tehnic, tactic și ce faci în afara terenului. Tu te pregătești mental sau ai lucrat cu un mental coach? Aveam la școală, la 18 ani, un mental coach. Acolo am învățat puțin, dar ușor-ușor am putut să fiu mai puternic la mental. Și simți că fotbalul te-a ajutat să fii mai puternic mental? Da, pentru că am trăit momente foarte grele. Care a fost cel mai greu? Cred că acea suspendare cu doping, dacă știți. Am stat aproape un sezon fără să fac antrenament cu echipa, separat, fără bani, fără condiții, nimic și am rezistat. Și ce îți spuneai atunci? Ce se întâmpla în mintea ta în momentele alea? Doar m-am bucurat de viață, că trăiesc sănătos, am familie, am copii și asta mi-a dat încredere că pot să continui.&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;

La 39 de ani, Seto rămâne un model de profesionalism, echilibru și perseverență. Vorbește despre fotbal cu respectul unui discipol și despre viață cu înțelepciunea unui om care a învățat totul prin muncă. „Cel mai incomod adversar ești tu, împotriva ta”, spune el cu zâmbetul calm al unui om care a înțeles esența sportului. Într-o lume care se schimbă rapid, Takayuki Seto rămâne un reper de stabilitate. Iar la Pitești, sub numele legendar al lui Dobrin, povestea japonezului continuă.

Japonezul lui FC Argeș este cel mai longeviv fotbalist străin din istoria campionatului românesc

Seto: „Cel mai incomod adversar al tău ești tu”

Iulie 2011 este momentul în care cel pe care îl cunoaștem drept Mario Camora a ajuns în România pentru prima dată, iar de atunci nu a mai plecat decât în vacanțe. Avea 24 de ani pe atunci și jucase doar în țara natală, în Portugalia. A semnat cu CFR Cluj din postura de jucător liber de contract și a dat totul clubului care și-a pus încrederea în el. 565 de meciuri a strâns în tricoul echipei la care a ajuns să poarte și banderola de căpitan și alături de care a câștigat nu mai puțin de 10 trofee. În 2020, Mario Camora și-a luat și cetățenia română, având și 10 meciuri pentru naționala României. L-am vizitat pe Mario la Cluj și l-am rugat să își spună povestea. Mario, în primul rând îți mulțumim că ne-ai primit. Aș vrea să mergem puțin vizual în Samora Correia. Spune-ne cum arată locul în care te-ai născut. E un oraș așa mic. Acum s-a dezvoltat foarte mult. La fel ca cred că orice țară s-a dezvoltat. Dar în timp ce eram copilaș acolo, era un oraș mai micuț. Toată lumea se știa. Diferență în cazul de ziua de astăzi. Dacă ieși dintr-un bloc sau ceva de genul, tu nici nu știi cum îi cheamă pe vecinul tău. Era un oraș mic, dar foarte fain. O copilărie faină. Nu te cheamă Camora. Aș vrea întâi să ne spui numele tău complet și spune-ne și de unde a ajuns să ți se spună așa. Numele meu complet e Mario Jorge Malico Paulino, ca la telenovelă, multe nume. Dar porecla vine de când eram mai mic. Mă duceam la meci la fratele meu, care a fost și el fotbalist și juca atunci în oraș. Și nu știau bine să spună Camora. Samora, scuze. Și spuneam eu Camora. Și atunci a rămas Camora, Camora în loc de Samora. Și mama ta cum te strigă? Mario. Ce înseamnă mama ta pentru tine? E tot. Am crescut și cu ea. Frații mei sunt toți mai mari. Au plecat foarte devreme de acasă, că și-au făcut familie. Și am fost unicul care am rămas cu mama care m-a crescut. A avut și ea momente grele, în care a divorțat și de tata. Și atunci am crescut până la 8 ani, până a cunoscut și ea pe cineva, am rămas numai cu ea. Și înseamnă tot pentru mine. Un rol important în cariera ta și în cine ești acum l-a avut tatăl tău vitreg, cu care mergeai la termopane atunci, când erai mic, înainte de antrenamente. Ce anume din felul lui de a fi ai preluat și tu în postura de tată? Eu la început și de relații, în căsătoria pe care o am acum, am învățat mult de la el. În primul rând, și nevasta mea avea un copil care avea și el un an și jumătate, pe care eu îl consider la fel ca pe Santiago, îl consider copilul meu la fel. Și cred că asta am învățat cel mai mult. Că nici el nu avea copil atunci și am fost copilul lui. Cred că asta, afecțiunea asta de a oferit-o unui copil, cred că asta m-a făcut să învăț și mai mult de la el și e o persoană foarte caldă, la fel cum sunt eu. Ai crescut ca portughez și ai făcut foarte multe pentru fotbalul românesc. Cum simți că ți se împletesc identitatea portugheză și cea românească în viața de zi cu zi? Nu e diferență prea mare. Sunt două popoare care se descurcă foarte bine oriunde sunt. Și portughezii și românii. Sunt persoane calde. Ce am simțit aici, mă simt ca acasă. Nu am văzut o diferență foarte, foarte mare de popor. Sunt popoare cărora le place să trăiască și viața. Ce element din cultura fotbalistică portugheză ai dori să-l vezi mai mult în fotbalul românesc? Poate de la început, de la copii. Multe baze sportive, academii, aproape toate cluburile din prima ligă au academii adevărate. Noi vedem multe, se vede forma cum crește un copil în fotbalul românesc și diferența care e în fotbalul portughez. Cred că de acolo îi învață toate diferențele ce prinzi de la început până ajungi la seniori. Cred că asta de academii și lucruri adevărate, condiții pe care trebuie să le aibă un copil să ajungă fotbalist, cred că asta e diferența cea mai mare. Dacă ar fi să iei ceva din fotbalul românesc să-l duci în Portugalia, care ar fi? Aici se lucrează sincer mai mult fizic, mai mult sală, cu care în Portugalia nu eram obișnuiți mult cu asta. Dar în ziua de astăzi oricum, în orice țară și orice club sunt mai profesioniști, au toate astea, vitaminizare, au centrul de recuperare care înainte nu erau. Și cred că poate agresivitatea care e aici să fie acolo. În termeni de joc, cred că acolo poate e un joc mai plăcut din cauza că sunt mai mulți bani, se investește mai mult și cred că jucătorii atunci... asta e diferența cea mai mare. Nu putem compara, un exemplu, bugetele a trei echipe mari de acolo cu trei echipe mari din România. De-a lungul timpului ai demonstrat că ești un jucător versatil în teren. Există o nouă poziție pe care ți-ai dorit să o joci? La vârsta asta joc oriunde unde antrenorul crede că pot ajuta echipa. Deja sunt și pe final de carieră, poate un sistem de trei să joace al treilea fundaș central, nu știu. M-aș putea adapta acolo pentru experiența pe care o am. Dar mă gândesc acum la fiecare meci să mă bucur de meci și să mă simt fericit la ce fac.

<h2>„Mă simt cum mă simțeam la 30-31 de ani!” </h2>Ce obiceiuri ai preluat de când ești la Cluj care te-au ajutat să-ți păstrezi atât forma fizică? Asta nu numai la Cluj, asta vine deja de mic, adică de la 16-17 ani, când deja știi tu ce vrei să faci, cred că acolo a fost secretul. Asta am vrut să fac: să fiu fotbalist. Sincer, nu mă așteptam să ajung la această vârstă să joc în continuare, să mă simt așa fizic, dar eu cred că asta e și norocul meu, în primul rând de organismul pe care îl am. Nu sunt jucător care ține niște diete sau o recuperare prea mare, încerc normal. Știu că fotbalul de astăzi nu mai e ce a fost, dar eu cred că mare parte e noroc cu organismul și cu fericirea că nu am avut accidentări grave. Dacă ar fi să îți dăm o vârstă pentru cum te simți tu fizic, ce vârstă ar fi? Sincer, mă simt cum mă simțeam poate la 30-31 de ani și deja sunt mulți ani înainte. Ai hobby-uri mai puțin cunoscute care te relaxează în afară de sport? Ce mă relaxează cel mai mult este să stau cu prietenii, să ies la masă cu ei, să stau, să râdem. Avem și un cuplu, două de prieteni, cei mai buni, cu care mergem fiecare săptămână la masă, fără copii, să stăm numai noi, să vorbim, să râdem, și cred că asta mă relaxează cel mai mult, să petrec timp cu ei în afară de timpul normal cu familia și copiii. Dar să simți relaxare totală, cu prietenii, la masă, cu aceste cupluri care sunt cei mai buni prieteni ai noștri — cred că asta mă relaxează cel mai mult. Reușești să te deconectezi total de fotbal? În vacanță, da. Am încercat acum în ultimii trei ani, noi avem obiceiul să mergem o săptămână în vacanță fără copii și numai cu prieteni și alta cu copii. Deci săptămâna aia în care suntem fără copii încerc să mă distrez, să fac tot ce nu pot să fac în timp aproape de 10-11 luni, și încercăm să nu vorbim de fotbal. Asta e cea mai importantă — să stăm, să mă relaxez, să îmi încarc bateriile. Dacă stai tot timpul să vorbești de fotbal, tot te încarcă, și încercăm așa. Ești unul dintre veteranii echipei. Spune-ne cum îți alegi cuvintele atunci când trebuie să le vorbești jucătorilor tineri. Încerc să le spun să fie interesați de fotbal în primul rând, să vadă alte meciuri și la echipe mai mari — au mult de învățat de acolo. La noi, pe terenul de antrenament, să fie ca un meci. Și ce e cel mai important pentru mine, după acest lucru, să fie serioși 100%, și la antrenamente, să fie economici. Vorbesc mult cu ei: primul salariu sau ce iau primă de semnătură, să nu facă prostia aia de a lua direct o mașină. Încerc să le spun: mai bine luați un apartament sau ceva de genul, că fotbalul se termină foarte repede, nu știi ziua de mâine dacă, Doamne ferește, ai o accidentare sau ceva — măcar să ai unde să stai. Și când termină fotbalul prietenii dispar și să profite de asta și să aleagă bine și prietenii din afara fotbalului. Ai vreun exemplu concret când ți-ai dat seama că un sfat pe care l-ai dat unui dintre jucătorii tineri a ajutat imediat pe teren? Da, și au fost câteva înainte. În primul rând cu Costache. Costache, când a venit, era mai... nu vorbea foarte mult, mai rușinos. Dar la antrenament făcea chestii excelente, și eu de multe ori stăteam față în față cu el la antrenament. Dribla și după, la meci, nu știu, poate îi era frică sau ceva de genul să nu greșească, și atunci greșea mai mult. Atunci i-am spus: te luam tare de la antrenament dacă nu faci la meci. Și adevărul e că se vede că are și el deja altă maturitate și face un sezon foarte bun. Dacă te-ai întoarce în timp, ce decizie fotbalistică sau de transfer ai schimba dacă ai putea? Sincer, absolut nimic. Nu îmi pare rău de absolut nimic din ce am făcut. Am trecut prin momente foarte bune, am trecut printr-un moment foarte rău la acest club. Cum știți, am avut multe șanse de a pleca atunci. Nu am plecat, nu îmi pare rău și sper să termin și aici. Clujul și zona Transilvaniei sunt foarte diferite față de Portugalia. Spune-mi ce provocări ai întâmpinat în adaptarea ta, în momentul în care ai ajuns aici, și ce locuri din zonă îți plac? Cea mai mare a fost frigul, prima iarnă pentru mine. Acum e mai bine, dar când am venit în 2011, atunci era multă zăpadă, frig pe care noi, în Portugalia, în zona mea, nu îl aveam. Asta a fost cel mai greu: la meciuri, la antrenament. Cred că se vedea la antrenament, arătam numai ochii, că eram tot camuflat. Cred că asta a fost cel mai greu pentru mine în primul an și al doilea. Ce îmi place cel mai mult? Multe chestii îmi plac, dar eu zic că multe locuri sunt plăcute — depinde cu cine ești și cum te simți.

<h2>„Dan Petrescu mi-a spus să fac cursul de antrenor!” </h2>Ce visezi să faci după ce îți închei cariera de jucător? Te-ai gândit? Te vezi antrenor? Manager? Implicat în zona de academie, poate?Asta m-am gândit. Asta e primul pas pe care vreau să-l fac — cursul de antrenori. E un lucru care îmi place foarte mult. Și în primul rând, ce mă gândesc să fac: următorul proiect după ce termin cu fotbalul. Acum vom vedea când va fi. Și dintre toți antrenorii pe care i-ai avut, care te-a inspirat cel mai mult în zona asta, să urmezi și cursul de antrenor? Sincer, învăț cu toți. Fiecare are forma lui de gândire, de a face. Dar cel care mi-a spus clar să fac cursul de antrenor a fost Mister Dan Petrescu. Am avut o discuție cu el în care mi-a spus să fac cursul de antrenori, poate și pentru câteva păreri când m-a mai întrebat, cred că am fost de acord cu el. Cred că de asta a fost vorba. Dar încerc și notez și acasă — am și acasă un caiet pe care trec fiecare antrenor, un antrenor care ți-a plăcut, de altul, care ai vorbit, cum a reacționat cu jucătorii. Încerc să scot ce e mai bun din fiecare antrenor pe care l-am avut, și fiecare are plus și contra, dar scot plus din fiecare, că poate așa mă ajută în viitor. Te simți mai mult străinul cu cele mai multe meciuri în Superliga sau unul dintre românii cu cele mai multe meciuri din istoria campionatului? Poate unul dintre români. Poate pentru alții, în continuare, străin. Am văzut și acum, în ultimii 2-3 ani, tot la lista aia, când a fost făcută, că eram văzut ca străin acolo. Dar sunt un român ca oricare. Am pașaport, plătesc taxa ca oricare, așa că mă bucur foarte mult că am dublă naționalitate. Normal că nu pot uita și Portugalia, că acolo am crescut și acolo am familie, dar tot ce am în viață, practic, mi-a dat România, și le mulțumesc, și încerc să fac tot ce mai bine, să fiu un plus, să fiu un ajutor, și dacă după ce termin fotbalul să fiu un ajutor pentru sportul românesc. Acum o întrebare de baraj: cine se lasă primul? Tu sau Deac? Asta nu știu. Eu acum încerc, sincer, pot să vorbesc de mine: încerc să fiu, să văd anul plus an, să vedem cum mă simt în primul an. Adevărul e că anul ăsta mă simt foarte bine, cred că fac un sezon foarte bun, mai bun ca ultimul sezon. Îmi fac și eu autocritică și văd acest lucru. Acum mă simt bine. Dacă ar fi să mă întrebați, în acest moment mă simt bine să mai joc un an. Dar mai e până la final de campionat și, Doamne Ajută, să fiu în primul rând sănătos și să continui cu forma în care sunt și să pot să ajut echipa să atingem obiectivul. Care este cea mai importantă lecție pe care jucătorii lui CFR, actualii și viitorii, o pot învăța de la Camora? ADN-ul ăsta, poate ADN de campion. Cred că astăzi jucătorul care vine trebuie să știe că vine la un club care e obișnuit să câștige. Într-adevăr, în ultimii 2-3 ani nu am mai luat campionatul, dar am luat tot o cupă, care e importantă pentru noi. Dar trebuie să învețe că vine la un club care e obișnuit să câștige. Să intre pe fiecare antrenament serios și la meci cu gândul și numai la victorie. Mario, ce ți-ai dori să lași moștenire în fotbalul românesc? Să fiu văzut ca un jucător care a fost important în fotbalul nostru. Dar pentru mine cel mai important este să fie familia și copiii mei mândri, și asta e pentru mine. Fiecare are o părere diferită, trebuie respectată, dar pe mine mă interesează mai mult ca copiii mei și familia mea să fie mândri pentru toată cariera pe care am făcut-o. Cum este fiul tău cu fotbalul? Că spuneai acum ceva timp că după meciul cu Celtic Glasgow s-a îndrăgostit de fotbal. Da, merge bine, îi place, mă bucur. Dar el știe oricum că cea mai importantă e școala, și știe că dacă nu e cuminte la școală cea mai mare pedeapsă e cu fotbalul: nu îl ducem la antrenament sau spunem că nu îl ducem la un turneu sau la un meci. El trebuie, în primul rând, să nu facă greșeala pe care mulți o fac. Dacă la academia noastră ajung 2% la echipa mare, cred că deja e foarte bine, și el trebuie să se gândească că dacă nu ajunge acolo, trebuie să ai ceva de făcut. Să aibă o carieră frumoasă în orice își dorește și asta pentru mine e cel mai important. În acest moment e școala, acolo pentru el încă este o distracție fotbalul, vrea să se distreze, dar în primul rând va fi școala. Pe ce post joacă? Calcă pe urmele tatălui? Nu, joacă extremă, e ca mine când am început cariera, ca extremă. Dar, cum am spus eu, acum vreau și el să... e bine că și la grupul lui mai joacă pe extremă, mai joacă pe la mijloc. E bine să vadă altă poziție, să învețe și să fie în primul rând fericit.

<h2>„Mi-ar plăcea să fiu antrenor la CFR” </h2>Mario, dacă ar fi să te pun să alegi un cuvânt care este preferatul tău din portugheză, care ar fi acela? Poate guerreiro, cred că asta mă definește cel mai bine. Am fost o persoană și sunt o persoană care să nu întoarcă fața de la luptă, care încerc să fiu în fiecare zi mai bun, și cred că asta poate fi cuvântul din portugheză cel mai bun — un guerreiro. Și cuvântul preferat în română? Română — luptător. Tot acolo ajungem. Am fost toată cariera mea și așa va fi până termin. În încheiere, spune-mi dacă există vreo întrebare care ți-ar fi plăcut să o primești într-un interviu, dar nu ai primit-o niciodată. Au fost atâtea… Poate și greșesc, sincer. Să mă gândesc… dacă mi-ar plăcea o zi să antrenez pe CFR Cluj. Poate asta. Dacă tot doresc să fiu antrenor, poate asta e o întrebare care nu a fost pusă. Că așa, în rest, nu văd o întrebare care nu a fost pusă până acum. Și ți-ar plăcea într-o zi să o antrenezi pe CFR Cluj? Foarte mult. Cum am spus, e un club care mi-a dat tot. Mi-ar plăcea — cine știe, vreodată — să fiu antrenor la CFR, la echipa mare. Și mi-aș dori foarte mult să câștig trofee și ca antrenor. Pentru mine, asta ar fi momentul cel mai fericit din cariera mea. Ce fel de antrenor ți-ar plăcea să fii? Care abordează un stil ofensiv sau defensiv de joc? Asta depinde și de strategie. Mie îmi place un fotbal ofensiv, de posesie, în care să domini adversarii cu posesie. Dar sunt și meciuri în care trebuie să vezi strategia: dacă joci cu o echipă mult mai puternică decât tine, trebuie să te aperi mai mult. Știi că vei avea mai puțină posesie și atunci trebuie să inventezi ceva — să joci în tranziție ofensivă sau ceva de genul, să pleci mai repede în contraatac, să stai la așteptare. Dar mie îmi place un fotbal mai ofensiv și o echipă care are posesie, care trebuie să fie peste mulți adversari.

Mario Camora (38 ani) este portughezul care s-a îndrăgostit atât de tare de România încât și-a luat și cetățenia și consideră locul în care a ajuns în 2011 ca fiind acasă.

Mario Camora: „Mi-ar plăcea să fiu antrenor la CFR!”

FC Rapid București (team)

Pe Arena Națională, <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-regular-din-rap?sectiune=cronica">Rapid a câștigat derby-ul cu Dinamo cu 2-0</a>, într-un meci care a arătat că fotbalul nu are granițe între atac și apărare atunci când joci cu inima. <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/koljic-elvir-f3f26924">Elvir Koljić</a>, atacantul Rapidului, a salvat un gol de pe linia porții printr-o mișcare demnă de celebra „lovitură a scorpionului”. Iar <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/manea-cristian-84534249">Cristi Manea</a>, fundașul cu cinci titluri în Superliga, a fost la originea ambelor goluri ale Rapidului, unul venit după autogolul lui Dinamo, celălalt marcat chiar de el. Un meci al solidarității pe teren, al schimbării de roluri și al spiritului de echipă: „ne-am apărat toți împreună și când am scăpat, chiar am scăpat împreună”, a spus Manea la final.

https://www.facebook.com/photo?fbid=1259726822856762&set=a.547975264031925 

<h2>Koljić, atacantul care a salvat ca un portar </h2>Venit la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-rapid-bucuresti">Rapid</a> în februarie 2025, <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/koljic-elvir-f3f26924">Elvir Koljić</a> e genul de jucător care nu renunță niciodată. De șapte sezoane în România, după anii petrecuți la Universitatea Craiova, bosniacul a învățat să se ridice după fiecare accidentare, după fiecare revenire grea. Puternic și determinat, a fost obișnuit să marcheze, dar în <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-regular-din-rap?sectiune=cronica">derby-ul cu Dinamo</a>, a scos un gol de pe linia porții, într-un moment care a făcut tribunele să reacționeze ca la o execuție de legendă. Cinci goluri, un assist și o paradă spectaculoasă în acest sezon, iar Koljić a arătat că fotbalul înseamnă uneori să fii acolo unde echipa are nevoie de tine, indiferent de poziție.

https://www.facebook.com/photo?fbid=1259936709502440&set=a.547975264031925

<h2>Manea, fundașul care a urcat pentru trei puncte </h2><a href="https://www.superliga.ro/jucatori/manea-cristian-84534249">Cristi Manea</a> știe cum arată succesul.&nbsp;A câștigat cinci titluri consecutive cu <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/cfr-cluj">CFR Cluj</a> și a venit la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-rapid-bucuresti">Rapid</a> cu același obiectiv: să lupte pentru al șaselea. Determinat și inteligent în joc, urcă în atac atunci când dorința depășește spațiul din defensivă. Cu Dinamo, a fost prezent în ambele faze decisive: la autogolul lui Gnahoré și la centrarea lui <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/petrila-claudiu-16d1c281">Petrila</a>, transformată <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-regular-din-rap?sectiune=statistici">în 2-0</a>. În acest sezon, are patru assist-uri, un gol și nouă apariții, accidentarea la mână ținându-l pe pauză patru meciuri. „Lecția din seara asta e că dacă suntem unul lângă celălalt, suntem mult mai puternici”, a spus la final, rezumând esența unui derby câștigat prin unitate. Sau cum ar zice <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/dobre-alexandru-mihai-39b795f9">Alex Dobre</a>, unde picioarele nu ajung, ajunge totuși călcâiul lui Koljic.

https://www.facebook.com/reel/1449343312793750 

Rapid a arătat pe Arena Națională că fotbalul se joacă cu sufletul, nu cu etichetele pozițiilor din teren. Când atacanții apără și fundașii marchează, înseamnă că spiritul de echipă e acolo,&nbsp;iar scorul de pe tabelă nu e întâmplător. În seara în care Koljić a fost portar și Manea a fost atacant, Rapid a fost, din nou, Rapid.

Koljić și Manea au scris împreună una dintre cele mai spectaculoase povești ale sezonului

De la scorpion la gol. Când dorința schimbă rolurile în teren

Reportaj

Alex și David au 19 ani și îi știm de când au intrat cu ambiție pe teren în tricoul lui Dinamo. Îi vedem acum jucând împreună la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/metaloglobus">Metaloglobus</a>, iar frăția dintre ei se cunoaște de fiecare dată când fluierul de start al partidei se aude.Însă am vrut să vedem ce fac băieții și când nu e zi de meci, care e povestea lor și cum se descurcă față în față cu provocările noastre. Așa că ne-am dat întâlnire la baza de antrenament a clubului și am stat de vorbă, apoi ne-am plimbat la <a href="https://www.museumofsenses.ro/">Muzeul Simțurilor</a> din București.Vă invităm în lumea lui <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/irimia-david-729c35b6">David</a> și <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/irimia-dragos-alexandru-314bc136">Alex</a>, două chipuri în oglindă, dar cu personalități diferite, care se completează frumos într-o echipă. Echipa Irimia.

Care e cel mai frumos moment pe care l-ați petrecut voi în fotbal până acum? Alex: Păi cred că primul e debutul la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/dinamo-bucuresti">Dinamo</a> și după aceea promovarea cu <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/metaloglobus">Metaloglobus</a>. Și promovarea cu Dinamo, doar că nu am luat parte atât de mult.&nbsp; David: Aici am fost 100%. Cum a fost acum promovarea asta? Alex: E ceva incredibil. Total neașteptat, nu se aștepta absolut nimeni. Nici tata, nici mama, nici noi dacă e să o luăm așa.&nbsp; David: Dar nici lumea din fotbal, nimeni, nimeni.&nbsp; Alex: Pe parcurs, noi, jucători am început să avem încredere în treaba asta, dar ceilalți din jurul nostru... Ne întoarcem un pic la Dinamo. Cum a fost prima dată când ați intrat în vestiarul de seniori de la echipă?&nbsp; David: De-abia împlinisem 16 ani și eram rușinoși. Am fost puțin retrași la început până ne-am acomodat cu băieții, până au prins încredere în noi, am fost așa timorați și echipă mare, Dinamo. Chiar dacă era în liga a doua, se simțea așa presiunea. Alex: Și mai ales că am prins perioada aceea fără bani. A fost o experiență foarte utilă pentru noi pe viitor, dar atunci a fost foarte greu. V-au pus porecle cumva colegii? David: Crețulinii.

Fotbalul în familia Irimia a apărut din pasiune și din dragostea bunicii pentru nepoți. David și Alex au crescut împreună alături de iubirea pentru acest sport, s-au motivat unul pe altul și au învățat cât de mult contează să ai un mental puternic.&nbsp; Vă mai amintiți care e prima a voastră zi cu mingea de fotbal?&nbsp; David: Bunica noastră ne-a adus la fotbal prima dată.&nbsp; Alex: Care din păcate s-a stins din viață. Mă gândesc în fiecare zi la ea și e o sursă de inspirație pentru mine.&nbsp; David: Și de putere, în același timp. Ne-a dus de mână. Noi stăm într-un cartier și ne-a dus de mână la un teren de fotbal și ne-a prezentat acolo la antrenor și i-a spus antrenorului că am vrea și noi să începem să jucăm fotbal și eram mici, mici, 4 ani, 5 ani. Dar cum de și-a dorit să vă ducă? Urmărea fotbal? David:Tata e foarte pasionat de fotbal și, vă dați seama… Alex: Erau discuții în familie, să-i facem fotbaliști, nu știu, bănuiesc. I-ați mulțumit vreodată că v-a dus? Alex: Da, da, normal.&nbsp; David:Tot timpul îi mulțumeam. O să o faceți mândră pe bunica voastră. Alex: 100% și acum e mândră.

Care este mai mare dintre voi? Alex: Eu sunt mai mare. Cu câte minute sau secunde? Alex: Cu cinci minute. Ne-a spus mama. Se spune despre gemeni că au o conexiune aparte. O simțiți? Alex: Da, da. Aveți un moment anume în care v-ați uimit și voi că există această conexiune? David: Da, multe momente. Dar eu i-am dat și assist lui Alex la un meci în sezonul trecut cu Corvinul. Și cum se simte să dai gol din assistul fratelui? Alex: E un sentiment unic, mai ales pentru familia noastră, care s-a bucurat.David: Și mai ales că nu se întâmplă, adică nu vezi peste tot gemeni care se joace în aceeași echipă. Să și contribuie, decisiv. L-ai căutat atunci special? David: Noi oricum ne mai căutăm în teren unul pe altul.&nbsp; Alex: Mereu vorbim după meci: „Dă-mi-o și mie!” Dacă ați juca adversari, ce credeți că s-ar întâmpla? Alex: Păi jucăm la antrenament mereu, ies scântei între noi.&nbsp; David: De-abia aștept să joc împotriva lui. Dar a fost vreodată vreo altercație? S-a luat cineva de vreunul din voi și celălalt a sărit? Alex: Au fost, când l-au mai faultat pe David, de exemplu.&nbsp; David: Au mai fost și între noi altercații, între mine și Alex.&nbsp; Alex: Chiar acum în presezon, a fost un exercițiu și a greșit David o pasă. Și m-am enervat eu și a oprit mister antrenamentul. Că am început să ne certăm. „Că nu se poate, că voi frați gemeni să vă certați”. Cearta a continuat și acasă? David: Nu, ne-am împăcat repede. Noi așa suntem, ne împăcăm repede. Cum a fost să creșteți împreună și alături de această pasiune pentru fotbal? David: Pe noi ne-a ajutat foarte mult când ne avem unul pe altul, că ne împingem unul pe altul de la spate și ne motivăm. Mai ales când avem aceleași țeluri și aceleași obiective. Care este cel mai înalt obiectiv pe care l-ați setat? David: Nu știu neapărat să mă duc atât de departe, dar obiectivul meu e să mă bucur cât mai mult de ceea ce fac și să fac totul cu zâmbetul pe buze și să încerc să fac totul cât mai înalt nivel. Alex: Asemenea, încerc să iau fiecare zi să fiu cât mai fericit pentru tot ce am, pentru că sunt oameni cărora le lipsesc multe și eu pot să beneficiez de foarte multe lucruri, cum ar fi să joc fotbal, fac ceea ce-mi place, mă antrenez într-un spațiu frumos, în natură adică încerc să iau părțile pozitive din viața.

Simțiți că fotbalul v-a maturizat? Alex: Da, foarte mult. David: Foarte mult. Și noi oricum lucrăm și foarte mult mental și încercăm să progresăm și partea asta, e foarte importantă. Alex: Cred că principalul scop al fotbalului este să fii puternic mental pentru că fotbalul are suișuri, coborâșuri și asta e cel mai important. Să rămâi puternic mental, să nu cedezi. Și cum lucrați mental? Lucrați cu un specialist sau pur și simplu? David: Da, și cu un specialist. Și vorbim foarte mult între noi. Încercăm să scoatem tot timpul părțile pozitive, părțile negative, să le punem pe fiecare în parte, să încercăm să facem totul cât mai bine. Așa a fost de la început? Sau v-ați dat seama că practic voi pe voi vă puteți ajuta cel mai mult?Alex: Pe parcurs, cu timpul. Adică noi fiind și de la o vârstă destul de fragedă la Dinamo, am fost încă de la 16 ani în vestiarul echipei mari, ne-am obișnuit cu băieții și pe parcurs ne-am dat seama că e un avantaj foarte mare să ne avem unul pe altul și să ne ajutăm cât de mult putem. V-a zis vreodată cineva ce norocoși sunteți? Alex: Da, toată lumea ne zice.&nbsp; David: Și la antrenament a venit un băiat și ne-a spus ce mi-aș dori să am și eu un frate geamăn, să fiu tot timpul cu el. E foarte fain, foarte, foarte. Suntem norocoși că suntem așa.

Știți cum se spune: gemenii golului. Alex: Da, așa ni s-a spus, că noi așa am debutat, să zic, când ne-au promovat la echipa mare la Dinamo, am dat amândoi goluri în același meci, cu FCSB, și așa ni s-a spus. Așa ne spunea mister Ovidiu Burcă, când am venit prima dată la echipa mare, gemenii golului. Chiar voiam să vă întreb despre momentul acela în care ați debutat. În primul rând, cum a fost înainte să intrați pe teren? Ce ați simțit? Era ceva important. Alex: Foarte important! Mai ales că era familia în tribună. Oricum, mister ne-a anunțat înainte că vom debuta și a fost o bucurie de nedescris, cred că acela este momentul cel mai frumos de până acum.&nbsp; David: Și mai ales că am debutat și la Dinamo, la echipa la care am crescut și e o bucurie imensă. A fost o bucurie imensă. Cum a fost să lucrați cu Ovidiu Burcă? David: O experiență foarte... Nu știu, mai ales că eram foarte tineri, un antrenor foarte modern și am învățat foarte multe lucruri de la el, care ne-au ajutat pe parcursul anilor.&nbsp; Alex: Mai ales că dânsul mai vorbea cu noi, ne mai explica unele chestii, pe care ulterior le-am și aplicat. Deci în primul meci în care ați debutat, ați dat și gol amândoi? Alex: Nu, nu. Am dat gol amândoi la juniori și de atunci ne-au luat la echipa mare, la Dinamo. Ați dat amândoi gol într-un meci contra FCSB-ului. Aveați setat asta? Alex: Nu, nu a fost setat.

Pasiuni diferite aveți? Alex: Ne place foarte mult tenisul de câmp.&nbsp; David: Ne jucăm amândoi. Și aici ne duelăm tot timpul.&nbsp; Alex: Îl cam bat. Mergem în weekend-uri, ne mai destindem puțin. Și altceva? Ce vă deosebește, asta vreau să vă întreb. Alex: Nu sunt multe chestii care ne deosebesc din punctul ăsta de vedere.&nbsp; David: Mai ales că până acum am și petrecut foarte mult timp împreună, adică doar o scurtă perioadă cât timp am venit eu prima dată la Metaloglobus, Alex rămăsese inițial la Dinamo, anul trecut în vară, și după două luni, la începutul lui septembrie, a venit și el la Metaloglobus. Adică o lună jumate, două am fost separați. Și cum a fost perioada aia? Alex: A fost puțin ciudat, mai ales că eram singur acolo la Dinamo, îl știam și pe David aici că e echipă nouă, cu colegi noi, adică eu mai mult mă gândeam într-un fel la el, lui să-i fie bine. Aveți coduri pe teren? Adică aveți voi niște scheme ale voastre? Alex: Nu neapărat, îi spun lui David: „Când am eu mingea, pleacă!”&nbsp; David: Oricum ne mai înțelegem și din priviri.

Se înțeleg din priviri și știu cât de important este să se împace de fiecare dată când apare o scânteie de ceartă între ei.&nbsp; Alex: Normal, mai ales când eram la juniori, mai ales, mereu ne certam. Și părinții ce vă ziceau? Alex: Încercau să ne calmeze, să ne spună că nu e ok.&nbsp; David: Noi oricum suntem două firi foarte competitive și tot timpul ne dorim să câștigăm, să câștigăm, să facem totul cât mai bine și intervine când nu ne iese jocul sau când sunt lucruri care merg împotriva noastră. Intervin nervii. Alex: Trebuie să mai lucrăm puțin la nervi. Sunteți perfecționiști? David: Da, eu sunt foarte perfecționist, sunt tipicar, pot să spun. Și credeți că asta e bine sau e uneori mai puțin bine? David: Am avut și eu discuții, fix cu Alex vorbeam și spuneam că într-un fel e bine că ne dorim să fim cât mai aproape de perfecțiune, dar într-un fel e bine să lăsăm și lucrurile să curgă așa cum e menit să curgă. Că noi nu suntem în control la tot ceea ce se întâmplă și să rămânem focusați pe ceea ce putem noi controla. Citiți cărți sau vă uitați la podcasturi despre mental health? Alex: Da, mai citesc cărți. Acum eu citesc „Gândește ca un călugăr”.&nbsp; David: Am citit-o amândoi. Discutăm că mai sunt niște termeni. Alex: Mă mai enervam că nu înțelegeam niște lucruri și le reluam.&nbsp; David: Sunt niște termeni din aceștia mai dificili în unele părți ale cărții și le mai discutăm între noi, să vedem ce a înțeles fiecare. Apropo de cărți și discuții despre școală, cum puteți funcționa și cu școală, și cu fotbal? Alex: Anul trecut a fost foarte dificil pentru noi, din punctul ăsta de vedere, am avut BAC-ul. Trebuia să ajungem la școală, să ne încheiem mediile, profesorii nu prea ne acceptau așa cu programul, dar până la urmă am scos-o la capăt, am luat și note foarte bune în BAC și o mândrie foarte mare pentru noi și pentru familia, pentru mama în principal. Ce note ați luat? Alex: Eu am luat 8.70. David: Și eu am 9.03. Se dovedește faptul că fotbalistul, la modul general, se poate gândi și la altceva în afară de fotbal? David: Da, bineînțeles. Dar pentru mine, un fotbalist trebuie să fie o persoană inteligentă. Pentru că sunt foarte multe lucruri în fotbal, nu e vorba numai de tehnică sau de talent. E un joc de inteligență, unde fiecare mișcare contează. Trebuie să iei decizii foarte repede, să te informezi, sunt foarte multe aspecte în care trebuie inteligență, trebuie să fii ager la minte.

Aveți o calitate pe care o admirați unul la celălalt? Alex: Nu știu, asta, perseverența asta. Bine, dar nu pot să spun că eu nu o am, dar apreciez treaba asta, că e competitiv, că e perseverent în ceea ce vrea să facă.David: Și eu la tine la fel. Aveți un sfat unul pentru celălalt? Care e sfatul pe care vi-l dați cel mai des? David: Să ne bucurăm de ceea ce facem.&nbsp; Alex: Da, să nu fim negativiști, mai avem momente în care suntem negativiști și asta încerc să-mi scot cât mai mult din minte.&nbsp; David: Încercăm să spunem stop, când vorbim unul cu altul și începe Alex să spună niște chestii că nu a avut chef azi la antrenament sau e foarte cald afară, încercăm să spunem stop și să ne gândim la părțile pozitive.&nbsp; Alex: Sau când mai vorbim despre alți oameni, dacă încep să critic, nu-i bine, adică încerc să-mi pun stop la treaba asta. Și uneori încercați să puneți stop și gândurilor din cap. David: Asta contează foarte mult, chiar dacă nu vorbești, și gândurile pe care ți le faci contribuie la starea ta. Și reușiți? Alex: Încercăm cât de mult se poate. Acum nu putem să eliminăm asta 100%, dar încercăm. Aveți un idol de pe afară, pe care îl urmăriți și în social media? David: Pentru mine e Cristiano și e idolul meu de când sunt mic. Și acum îmi place foarte mult Désiré Doué. Am mai văzut niște interviuri de ale lui și mi se pare la fel, că are o mentalitate de campion și e un jucător senzațional. Alex: La mine la fel, pe Cristiano principal îl apreciez cel mai mult, dar sunt mulți jucători de care îmi place foarte mult. Acum cel mai recent e Wirtz, îmi place maxim de el și mai ales că parcă îmi asemăn stilul de joc cu al lui și-mi place să-l urmăresc. În ce campionat v-ați vedea? David: În Anglia.Alex: Da, și mie cel mai mult mi-ar plăcea în Anglia. Eu țin cu Arsenal… David: Și eu.Alex: Eu cu Liverpool sunt. Deci aici sunteți diferiți? Alex: Aici, da, aici.&nbsp; David: Și cu tata, că tata e cu City. Mama oricum știe fotbal, deci cred că știe fotbalul mama foarte, foarte bine, la cât fotbal e în casă la noi.&nbsp; Alex: Păi noi mai avem un frate mai mare cu 11 ani și la fel și el pasionat de sport și ea nu mai fotbal aude în fiecare zi.

Alex și David Irimia par, la prima vedere, două reflexii ale aceleiași imagini. Dar dincolo de asemănare, se ascunde o poveste despre echilibru, muncă și sprijin reciproc. Crescuți din iubirea unei bunici care i-a dus de mână spre primul teren, gemenii au ajuns să se împingă unul pe altul înainte, nu doar în joc, ci și în viață. Își analizează greșelile, citesc aceleași cărți, se ceartă și se împacă în câteva minute, dar mai ales, nu uită să se bucure de fiecare pas făcut împreună. Poate că în teren poartă numere diferite, dar în orice loc în care vor ajunge, campionat sau club din care vor face parte, vor rămâne mereu echipa Irimia. Un exemplu de cum se trăiește și se simte fotbalul, cu o pasiune sinceră, înmulțită la doi.

Gemenii din prima ligă româneascăFotbalul în oglindă are o istorie lungă în campionatul nostru. Iată care sunt cele 7 perechi de gemeni care ne-au încântat pe teren: <ul><li>Anton si Dumitru Munteanu -&nbsp;CCA 1955</li><li>Iosif si Ilie Rotariu&nbsp; - Poli Timișoara</li><li>Aleksei si Iuri Skala - Selena Bacău 92/93</li><li>Arman si Artiom Karamian - FC Argeș și Rapid&nbsp;</li><li>Erico si Elton Constantino da Silva -&nbsp;Universitatea Cluj, Pandurii Târgu Jiu, Astra Giurgiu, UTAArad</li><li>Eduard si Juan Oriol - Rapid 2014/15</li><li>Ulrich si Aymar Meleke - Voluntari </li></ul>

superliga 2025

Fotbal

vineri 31 octombrie

sâmbătă 01 noiembrie

duminică 02 noiembrie

luni 03 noiembrie