CFR Cluj

Universitatea Craiova

Stadionul „Ion Oblemenco”

Dinamo București

FC Argeș

Stadionul Orășenesc Mioveni

FC Universitatea Cluj

FC Rapid București

Stadionul Giulești

FCSB

FC Botoșani

Stadion "Municipal" Botoșani

AFC Hermannstadt

Oțelul Galați

Stadionul Oțelul

Metaloglobus

UTA Arad

Stadionul Francisc Neuman

Unirea Slobozia

FC Farul Constanța

Stadionul Central Ovidiu

FK Csikszereda

Petrolul Ploiești

Stadionul Ilie Oană

Andu Kedei

FCP - FKCS (match, Superliga 25/26, play-out)

Petrolul Ploiești traversa din nou o perioadă de schimbări înaintea duelului cu Csikszereda, după ce banca tehnică fusese preluată din nou de Mehmet Topal. Revenirea sa venea pe fondul unui parcurs inițial foarte bun, urmat însă de o cădere care îl costase postul pe Eugen Neagoe, demis după două înfrângeri consecutive, ultima chiar în fața codașei Metaloglobus. Astfel, lupii galbeni erau nevoiți să o ia de la capăt, iar speranțele de salvare erau fix în omul cu care echipa a început acest sezon, dar care a plecat în două rânduri în ultimele luni. De partea cealaltă, Csikszereda s-a trezit înainte de fluierul de start la un singur punct distanță de zona locurilor periculoase, o marjă care oferea un scenariu îngrijorător dacă echipa nu reușea să plece cu un rezultat pozitiv de la Ploiești. O nouă înfrângere risca să complice serios situația ciucanilor, care încercau să-și păstreze echilibrul într-un sezon în care fiecare etapă putea schimba radical configurația subsolului. Ritmul lor oscilase în ultimele meciuri, iar ultimul punct fusese obținut târziu, în prelungiri, împotriva celor de la Farul. Petrolul pornea, înaintea meciului, din nou de pe loc de baraj, la un singur punct de locul direct retrogradabil, pe care se afla Hermannstadt, așa că orice pas greșit ar fi adus un haos și mai mare în sânul formației ploieștene, cu doar șapte etape înainte de finalul sezonului. Iar motivația gazdelor a fost evidentă, pentru că „lupii galbeni” au reușit să deschidă scorul chiar în minutul 3, prin Roche, dar reușita a fost anulată pentru o poziție de ofsaid. Petrolul a dictat ritmul, iar în minutul 11 Gicu Grozav a păcălit asistența cu un „gol turcesc”. Acesta a luat o fază pe cont propriu și a șutat de la mare depărtare, dar mingea s-a oprit doar în plasa laterală, deși inițial lăsase impresia că a reușit să marcheze. Csikszereda a reacționat târziu, după o jumătate de oră de joc. Eppel a fost lansat foarte bine, a ajuns în situație de unu la unu cu portarul advers, dar atacantul nu a ales cea mai bună soluție când a decis să șuteze pe jos. Bălbărău s-a întins ca un portar de hochei și a reușit să respingă cu piciorul, spre disperarea lui Robert Ilyeș. Finalul primei părți a aparținut însă ploieștenilor, care au reușit să și marcheze. Și ce gol a reușit Marco Dulca! Mijlocașul, care a devenit un obișnuit al primului unsprezece, a șutat spectaculos, cu ristul, din afara careului, mingea oprindu-se în vinclul porții apărate de Pap. A fost un gol care a confirmat repriza mult mai bună făcută de Petrolul, care a controlat centrul terenului și și-a creat mai multe ocazii, chiar dacă jucătorii lui Topal au avut probleme în a cadra șuturile pe spațiul porții în prima repriză. Gazdele au intrat la vestiare cu un avantaj care se putea dovedi liniștitor în pregătirea părții secunde a meciului, când o nouă reușită ar fi putut să închidă rapid conturile. Doar că, în repriza a doua, ciucanii au început să preseze și să echilibreze serios jocul, fiind echipa mult mai activă și mai dispusă la efort. Același Eppel a avut o ocazie uriașă de a egala, în minutul 54, dar șutul din demi-voleu al atacantului a fost respins spectaculos de Bălbărău, în corner. A fost punctul cheie al partidei, pentru că ocazia oaspeților putea să întoarcă meciul, lucru care nu s-a mai întâmplat până la final. Zarurile au fost aruncate definitiv în minutul 70, când Rareș Pop a reușit o fază spectaculoasă. Acesta a preluat mingea în preajma propriului careu și, după o cursă de aproape 80 de metri, și-a păstrat calmul și l-a executat cu sânge rece pe Pap, după ce și-a lăsat în urmă toți adversarii. A fost prea mult pentru Csikszereda, care nu a mai avut forța să revină și a fost nevoită să se recunoască învinsă. Victoria Petrolului complică și mai mult calculele în zona retrogradării, trei echipe fiind despărțite de un singur punct în zona formațiilor care vor juca un baraj pentru a rămâne în Superliga.

Petrolul a învins la revenirea lui Mehmet Topal pe banca tehnică și a readus-o pe Csikszereda în zona periculoasă a clasamentului.

Petrolul - Csikszereda 2-0 | Înapoi în horă

RAP - UCJ (match, Superliga 25/26, play-off)

Oucasse N’Dayanthane Mendy, atacant francez cu origini senegaleze, a crescut în fotbal la Marseille, în orașul în care s-a născut, acolo unde a făcut și primii pași serioși în joc. La începutul carierei, a evoluat în ligile inferioare din Franța, unde a adunat meciuri atât în liga a treia, cât și în liga a patra, nivel la care a și înscris de două ori. Ulterior, a jucat în Belgia, bifând 17 apariții în prima ligă, cu un gol și o pasă decisivă. În Ligue 2, a înregistrat 29 de meciuri, în care a marcat de cinci ori și a oferit o pasă decisivă. La Universitatea Cluj din ianuarie, extrema dreapta de 24 de ani a marcat 5 goluri 9 meciuri jucate în Superliga. A lovit contra Rapidului și în etapa 24 din sezonul regular, a înscris și în Play-off, de două ori, aducând prind golurile sale trei puncte cruciale pentru studenți.

Mendy, Oucasse

<h2>„Suporterii ne-au dat forță” </h2>

Pentru Mendy, victoria a fost rezultatul efortului colectiv și al susținerii venite din tribune. Francezul a vorbit despre importanța echipei și despre rolul suporterilor în acest meci. „Ne-am dorit foarte mult să luăm cele trei puncte pentru coechipierul nostru, Macalou”, a declarat acesta. Mendy a evidențiat și aportul fanilor: „Suporterii au dat forță întregii echipe.” În același timp, a transmis un mesaj clar pentru următoarele meciuri: „Să vină să ne susțină la următorul meci. Vom lupta. Să fie alături de noi.” Apoi a subliniat că echipa va încerca să răsplătească acest sprijin: „Și le vom întoarce favorul.”

Eroul meciului împotriva Rapidului a vorbit despre emoția unei victorii speciale

Oucasse Mendy: „Victorie pentru Macalou”

CRONICĂ

https://www.youtube.com/watch?v=-aKhy8eYjUQ

Rapidul lui Gâlcă traversa o perioadă complicată înaintea duelului cu Universitatea Cluj, după un parcurs în care doar trei victorii apăruseră în ultimele șase meciuri. Giulestenii încercau să-și regăsească ritmul și să repare sincopele care le afectaseră constanța, într-un moment al sezonului în care presiunea începea să se simtă tot mai clar pentru echipele care și-au propus cu adevărat titlul la finalul sezonului. De partea cealaltă, Universitatea Cluj venea în Giulești din postura unei formații aflate pe primul loc în play-off, la egalitate de puncte cu Universitatea Craiova. Sub comanda lui Cristiano Bergodi, ardelenii traversau o formă impresionantă, cu opt victorii consecutive în meciurile oficiale, o serie care schimbase complet traseul echipei. În jurul echipei încrederea a devenit un atu principal, un declic important fiind chiar o înfrângere, cea cu CFR Cluj din sezonul regular. Sigur, îți pun textul cu punctuația corectată și cu mici ajustări de claritate, fără a modifica sensul original. Am intervenit doar acolo unde era necesar pentru fluență, despărțirea corectă a propozițiilor și evitarea frazelor excesiv de lungi.

Deși Giuleștiul a obișnuit cu tribune arhipline, debutul meciului a fost unul bizar, Rapidul plătind tribut după ce s-a decis suspendarea mai multor sectoare din tribune. Cele două formații s-au tatonat în primul sfert de oră și au căutat să își testeze adversarul, primii care au făcut un pas în acest sens fiind jucătorii Clujului. Stanojev a pătruns hotărât în partea dreaptă a careului și a centrat foarte periculos, dar centralul a decis că mingea a depășit cu puțin linia de aut. De partea cealaltă, Petrila (9) a încercat să își regleze tirul, dar mingea trimisă de acesta nu a prins spațiul porții și s-a pierdut în înaltul tribunei. Chiar dacă cele două formații au avut ritm în primul sfert de oră, spectacolul a avut de suferit, pentru că ambii antrenori au făcut tot posibilul să blocheze centrul terenului. Astfel, ocaziile cu adevărat importante au lipsit, jucătorii începând să caute varianta șutului de la depărtare încă din debutul partidei. Elevii lui Costel Gâlcă au fost însă mult mai proaspeți, mai în vână, iar acest lucru s-a văzut și pe tabela de marcaj la mijlocul primei reprize. Petrila a mai dezechilibrat o dată banda dreaptă a clujenilor, a pătruns în careu și a pasat în centru, acolo unde Vulturar (20) a venit hotărât și a șutat sec, mingea oprindu-se în plasa porții lui Gertmonas, care a avut și ghinion la faza respectivă, mingea fiind deviată și de un fundaș. Giuleștenii au avut apoi o ocazie uriașă de a face 2–0. Grameni (24) a șutat bine la colțul scurt, portarul oaspeților a respins cu greu în față, iar Paraschiv a ratat incredibil, trimițând mult peste poartă din doar câțiva metri. Atacantul a încercat să se revanșeze în finalul primei reprize, când a sprintat în ofensivă și a șutat de la 17 metri, cu efect, dar Gertmonas a răspuns pe măsură și a respins la fel de spectaculos, în corner. Vulturar s-a accidentat apoi și a fost schimbat, dar repriza s-a terminat la fel de prost și pentru Universitatea Cluj, care l-a pierdut pe Chinteș, iar Bergodi l-a dezamăgit crunt pe Nistor, scoțându-l pe acesta din teren pentru o schimbare tactică.

Rapid a încercat să temporizeze apoi jocul în partea a doua a meciului, să țină de rezultat, dar Universitatea Cluj s-a apropiat de poarta lui Aioani, când Mendy a șutat destul de periculos în minutul 62, ca o finalizare a unui corner prelungit. În ofensivă, Gâlcă a schimbat probabil conform planului și l-a trimis în teren pe Koljic în locul lui Paraschiv, după o oră de joc. La doar câteva secunde de la această schimbare însă, Universitatea Cluj a reușit să egaleze după un contraatac blitz. Mikanovic, înlocuitorul lui Nistor, a pătruns hotărât în careu și a aruncat mingea în fața porții, de unde același Mendy a îndeplinit o simplă formalitate și a reușit să egaleze. Apoi, Aioani a reușit să-și țină echipa în joc cu o intervenție fantastică, după o reluare cu capul a lui Cristea (67). Rapidul s-a prăbușit inexplicabil în minutele care au urmat, „șepcile roșii” fiind aproape de golul victoriei, mai ales când Lukic a scăpat singur, dar a fost blocat în ultima clipă de Pașcanu. A fost și momentul care l-a convins pe Bergodi să îl treacă pe banca de rezerve și să îl arunce în teren pe Gheorghiță pentru ultimul sfert de oră. Rapidul s-a trezit din pumni abia pe finalul meciului, când Gabi Gheorghe a avut o șansă mare de a-și readuce echipa în avantaj. A șutat foarte bine de la marginea careului, dar Gertmonas a avut o intervenție de kinogramă, cu care a reușit să își țină echipa în joc. Cheia finalului de joc a fost tot la centrul terenului, unde Rapidul nu a mai putut ține de minge, iar Mendy (82) a reușit lovitura decisivă, atacantul înscriind cu capul după o centrare perfectă a lui Stanojev, pentru un 1-2 care a provocat rumoare în Giulești. Gertmonas l-a blocat apoi spectaculos și pe Hromada (84), goalkeeperul oaspeților fiind în zi de mare grație, Talisson nu a prins cadrul porții câteva minute mai târziu și finalul partidei a curs exact pe gustul oaspeților. Rapidul nu a mai putut reveni, Universitatea reușind astfel o victorie extrem de importantă, care a dus-o la cinci puncte de una dintre principalele contracandidate la titlu.

Rapidul a părut să controleze meciul mai bine de o oră, dar s-a prăbușit în finalul meciului, în care Universitatea a zburdat

Rapid - U Cluj 1-2. Blackout în Giulești

Lucian Lipovan

Marius Huțu

Farul Constanța privea duelul cu Unirea Slobozia ca pe o ocazie importantă de a se desprinde de grijile din apropierea locurilor de baraj. Sub comanda lui Ianis Zicu, echipa de pe litoral încerca să-și regăsească stabilitatea și să transforme avantajul celor șapte puncte într-zonă de confort, care să îi ofere un final liniștit de campionat, care să îi permită chiar să spere la prima poziție a clasamentului de play-out. Pentru constănțeni era evident că un rezultat bun poate prevesti un final bun de sezon. Pentru Unirea Slobozia, deplasarea la Constanța venea într-un moment în care presiunea era tot mai apăsătoare. Echipa se afla tot pe loc de baraj și avea nevoie urgentă de un rezultat pozitiv pentru a nu rămâne blocată în zona periculoasă. Evoluțiile recente dădeau ușoare speranțe, oaspeții reușind o victorie în ultima etapă cu Oțelul Galați, după o foarte lungă perioadă de secetă care a complicat serios situația din clasament a echipei. Era doar a doua victorie a Sloboziei în ultimele 12 etape, una care a arătat că echipa a scăzut mult în intensitate în ultima perioadă. Și că poate tocmai acesta era momentul revirimentului, în fața unei echipe care a gâfâit la rându-i în ultimele săptămâni și care părea să revină pe linia de plutire după victoria cu Petrolul, dar care a fost egalată de Csikszereda în ultimul meci oficial, în Iată textul cu punctuația corectată și cu mici ajustări acolo unde era necesar pentru claritate și fluență. Nu am modificat conținutul, doar semnele de punctuație și, unde era cazul, despărțirea în propoziții.

Farul a părut că a înțeles momentul în care se află și a fost în control pe tot parcursul primei reprize, în care a încercat să își impună jocul și să înscrie cât mai repede, pentru a avea o după amiază liniștită. Primele 45 de minute au adus însă și o statistică ciudată. La capitolul șuturi spre poartă, constănțenii au condus detașat, cu 11 la 1, dar la capitolul șuturi pe poartă, Unirea a fost singura echipă care a reușit să cadreze un șut. Totuși, marinarii au fost mult mai periculoși, iar Ganea a avut prima ocazie importantă în minutul 3, când a șutat puternic din careu, dar mingea a trecut puțin pe lângă poartă. Tot fundașul stânga a apărut la finalizare și în minutul 10, după ce mingea s a scurs prin fața careului, iar fotbalistul a încercat o execuție spectaculoasă, dar mingea a trecut peste poartă.

A apărut apoi în prim plan și Alibec (20), care a ajuns la finalizare și a fost chiar aproape de gol, cu un procedeu neobișnuit. Tănasă a pătruns în banda stângă, a aruncat mingea în fața porții, de unde atacantul a reluat cu talpa, dar mingea s a oprit doar în bară, spre disperarea fanilor care au venit la stadion pentru a și urmări favoriții. Alibec a ajuns apoi în postura de servant, după ce, din corner, a recentrat pe spate din colțul careului mic, dar Dican a ratat incredibil și a lovit bara transversală din doar trei metri. A fost și ultimul moment important al primei părți, care a făcut ca formația gazdă să intre încrezătoare la cabine. Dar reluarea jocului nu a adus semne prea bune pentru băieții lui Ianis Zicu, pentru că Unirea a prins curaj și s a apropiat tot mai periculos de poarta lui Munteanu, Albu fiind chiar aproape de deschiderea scorului în minutul 49. Avertismentul oaspeților nu a fost luat însă în serios, ceea ce s a dovedit a fi o mare greșeală, pentru că, în minutul 53, Slobozia a reușit să deschidă scorul. Dragu a centrat bine din stânga terenului, Renato Espinosa l a scos din joc pe Gustavo Marins și, rămas singur cu portarul advers, a îndeplinit o simplă formalitate, reușind să marcheze.

Zicu a forțat apoi cu Grigoryan și Jovan Markovic în ofensivă, iar armeanul a fost aproape să deschidă scorul la doar câteva minute după ce a intrat în teren, cu un șut spectaculos din colțul careului. Farul s a zbătut apoi până la final, și a creat ocazii, dar a avut o mare problemă în a cadra șuturi pe spațiul porții până la finalul meciului. Marinarii au încheiat meciul cu o statistică impresionantă, de 25 de șuturi trimise spre poarta adversă, dar nici măcar unul nu s a oprit în plasa porții lui Popa, astfel că Unirea a plecat cu trei puncte uriașe, dintr o deplasare foarte grea.

Claudiu Niculescu a jucat foarte economicos la Constanța, suficient însă pentru a-și adjudeca toate cele trei puncte. Renato Espinosa a fost desemnat omul meciului.

Farul Constanța - Unirea Slobozia 0-1. Clautenaccio

UTA intra în duelul cu Metaloglobus din postura unei echipe care căuta să-și stabilizeze parcursul în play-out, urcând până pe locul secund și păstrând o presiune constantă pe liderul FCSB, chiar dacă a pierdut cu aceștia chiar în ultimul meci de campionat. Sub comanda lui Adrian Mihalcea, arădenii sperau poate la mai mult în acest sezon, singurul obiectiv din a doua parte a campionatului fiind ca echipa să ia un avantaj cât mai rapid și cât mai confortabil, departe de zona periculoasă a clasamentului. De partea cealaltă, Metaloglobus venea la Arad cu o poveste complet diferită. Ultima clasată a început să spere la o minune odată cu instalarea lui Florin Bratu pe bancă. Fără înfrângere de la venirea sa, echipa din București a început să acumuleze puncte și să arate o energie pe care puțini o mai anticipau în această etapă a campionatului. Bratu a reușit să redea încredere unui lot care părea resemnat, iar rezultatele au început să confirme transformarea, dar drumul se anunța în continuare unul foarte lung pentru ca Metaloglobus să poată spera cu adevărat la ceva. Minunea la care sperau bucureștenii se afla la doar 6 puncte distanță, acesta fiind ecartul până la Petrolul Ploiești și Unirea Slobozia, echipele aflate pe loc de baraj înainte de debutul etapei.

Dar meciul de la Arad a arătat încă din start că bucureștenii mai au multe lucruri de pus la punct dacă vor cu adevărat să se agațe de ultima șansă cu doar câteva etape înainte de finalul sezonului. UTA a început tare, nu a stat prea mult la discuții, iar Coman putea deschide scorul încă din minutul 8, când a șutat incredibil pe lângă, din doar doi metri, după o greșeală uriașă a lui Sabater. Pentru a realiza ceva Metaloglobus ar fi trebuit să se apere perfect, dar echipa s-a sufocat odată cu trecerea timpului, iar arădenii au reușit să deschidă scorul la mijlocul primei reprize. Roman a centrat foarte bine din corner, Pospelov a făcut un-doi cu transversala și a trimis apoi pe mijlocul porții, în plasă, pentru un 1-0 care a demoralizat evident formația antrenată de Florin Bratu. Minutul 38 a adus în prim plan o fază foarte spectaculoasă, Abdallah reușind să înscrie cu o execuție complicată din voleu și din unghi, dar reușita atacantului a fost anulată pentru o poziție de ofsaid, la limită.

Desprinderea și liniștea pentru UTA a venit însă înainte de pauză, pentru că același Roman i-a pasat în banda dreaptă și lui Iacob, iar fundașul a avut timp să facă preluare și să trimită plasat, în plasa laterală, pentru 2-0. A fost un gol care a tăiat orice speranță a oaspeților chiar înainte de a intra la cabine, făcând misiunea acestora aproape imposibilă, deși planul celor de la Metaloglobus era să plece cu punct sau chiar cu puncte de la Arad. Nici partea a doua nu a avut un istoric, pentru că UTA a zburdat în continuare și s-a distanțat pe tabela de marcaj. Abdallah (62) a înscris din penalty după ce Alomerovic a fost faultat în careu, după care Coman (82) a înscris pentru 4-0 în finalul meciului, după pasa lui Abdallah. Bucureștenii au reușit să reducă din avantaj, în minutul 84, Zakir aflându-se la finalizare, dar golul oaspeților nu a fost pe gustul arădenilor, care au mai marcat o dată, în prelungiri, prin Pospelov, omul meciului. Un 5-1 care nu lasă loc la prea mult comentarii și trei puncte cu care UTA se instalează pe prima poziție a clasamentului în play-out.

UTA s-a distrat pe teren propriu cu Metaloglobus, pe care a învins-o categoric cu 5-1. Autor a unei duble, Dmytro Pospelov a fost desemnat omul meciului.

UTA - Metaloglobus 5-1. Instrucție!

Dinamo mergea la Mioveni cu dorința de a scăpa de statutul de "cenușăreasă" a grupei de play-off. Alb-roșii erau singurii fără punct acumulat în a doua parte a sezonului și aveau un șir de cinci eșecuri legate în Superliga. Iar problemele de efectiv ale lui Kopic persistau. Nerefăcuți total, Pușcaș și Karamoko începeau ca rezerve, vârf de careu fiind tot Pop. Piteștenii nu aveau probleme majore în alcătuirea unui line-up solid. Și mai aveau și un avantaj moral interesant. O singură dată pierduseră în ultimele șapte jocuri oficiale cu Dinamo. Așadar, multe motive pentru alb-violeți pentru a realiza o nouă ispravă contra unei echipe mari din campionat.

O SESIZARE DE LA CAMERA VAR A DECIS PRIMA PARTE Întâia repriză nu a fost foarte spectaculoasă, dar a fost una extrem de intensă. După o primă lovitură cap a lui Boateng (4), prinsă ușor de piteșteanul Căbuz, alb-violeții au început să controleze ostilitățile. Defensiva dinamovistă s-a clătinat în minutul 16, atunci când Roșca, titularizat oarecum surprinzător în locul lui Epassy, a respins șuturile succesive ale lui Borța și Sierra. Iar în minutul 23, dinamoviștii au scăpat cu fața curată când reluarea lui Rață a fost deviată peste poartă, din doar șase metri, de Matos. Alb-roșiii au răspuns cu ocazia lui Sivis din minutul 26, când reluarea sa din șapte metri a fost deviată în corner, după ce inițial Căbuz respinsese șutul din 14 metri al lui Musi. Și Soro l-a încercat după zece minute pe Căbuz, dar acesta din urmă a deviat din nou. Finalul de repriză le-a aparținut argeșenilor,&nbsp; care deși au avut o posesie de 40 la sută, au fost superiori în joc. Iar în minutul 44, ei au deschis scorul printr-un penalty transformat de Matos. Lovitura de la 11 metri a venit după o analiză VAR, Szabolcs Kovacs fiind chemat după o intervenție neglijentă cu brațul a lui Armstrong asupra lui Borța, ultimul rămânând însângerat după această acțiune imprudentă. Amfitrionii au trecut chiar pe lângă 2-0 înainte de pauză, însă șutul lui Borța de la 22 de metri a ocolit de puțin poarta lui Roșca.

Roșca, Alexandru Vasile

Cu cinci intervenții importante, Alex Roșca a fost declarat omul meciului

SCHIMBĂRILE AU STABILIZAT JOCUL LUI DINAMO. REZERVELE, DECISIVE La pauză, Kopic l-a introdus pe Karamoko în locul lui Armstrong, care avea un avertisment și nici nu furnizase un joc deosebit. Dinamo a mutat jocul și mai mult spre careul argeșean, dar a fost neinspirată în situații bune. Întâi, Mărginean a reluat incredibil de prost din 12 metri, peste poartă (54), apoi Musi (58) a șutat și el modest în afara porții, dintr-o situație favorabilă. Au mai intrat pe rând Pușcaș, Gnahore și Mazilu, presiunea pe poarta alb-violetă accentuându-se. În minutul 72, Gnahore l-a încurcat pe Cîrjan, care era singur la șapte metri și a reluat pe lângă bară. Dar, Gnahore s-a revanșat peste patru minute. Karamoko a tras cu sete în bară, mingea a sărit la Gnahore, acesta egalând, 1-1, din apropiere. Finalul a fost oarecum pe contre, ambele trupe dorind să dea lovitura de grație. Sivis a șutat modest din centrul careului (81), fără probleme pentru Căbuz, iar Roșca, altfel sigur pe el tot meciul, a respins neașteptat de greu șutul lui Rădescu, tras de la 22 de metri (83). Cele două trupe și-au mai împărțit câte o ocazie în timpul adițional. Șutul lui Milanov a fost respins din careul mic de Sierra, pentru ca în al cincilea minut suplimentar, Brobbey să reia din cinci metri pe lângă poartă, după o minge venită dintr-o lovitură liberă. Scorul pare just după cum a decurs meciul. Punctul o bucură mai mult pe Dinamo, acest egal ajutând-o în plan moral după o perioadă fatidică. Cele două formații vor fi probabil arbitre în lupta pentru întâietate, Cupa României fiind un obiectiv mai solid pentru ambele, cel puțin acum.

Prestația bună a lui Roșca și rezervele au oprit șirul de cinci eșecuri ale alb-roșiilor

Argeș-Dinamo 1-1. Punctul rezervelor

Levente Balint

Duelul de la Galați avea o mare importanță pentru zona inferioară. Oțelul era într-un moment critic, cu patru eșecuri consecutive. Iar noul antrenor, Stjepan Tomas, debutase cu un eșec, 1-2 la Slobozia. Orice altă variantă decât triumful complica foarte mult situația unei formații care în urmă cu câteva luni cocheta cu calificarea în play-off. La gălățeni, după suspendare revenea Zivulic, reconsolidându-și o apărare care a fost mai degrabă improvizată în etapa anterioare. Hermannstadt câștigase cu 2-0 la Galați în urmă cu aproape o lună și era impulsionată de revenirea din ultima perioadă. Dar, duelul care putea să o ducă și mai aproape de locurile salvatoare era tratat de Dorinel Munteanu fără trei piese de bază. Cel mai în formă atacant al musafirilor, Chițu, era accidentat. Influentul Florescu era suspendat, iar un mijlocaș solid, Kujabi, era și el indisponibil.

OȚELUL, CONTROL TOTAL Gălățenii s-au năpustit din start spre poarta sibienilor. Era secunda 40 când Patrick a furnizat prima șansă, atacantul trimițând din dreapta un șut respins de Lazar. Volumul ofensiv a crescut, iar în minutul 5 Oțelul a lovit prima dată. Un corner executat de pe dreapta a fost prelungit cu capul de același Patrick în fața liniei porții, de unde căpitanul Lameira a îndeplinit o formalitate: 1-0. Hermannstadt a gestionat greoi dominarea gazdelor, cei care au fost opriți de Lazar să-și mărească avantajul. Experimentatul goalkeeper a parat șutul tras din 15 metri de Andrezinho în minutul 7, iar în minutul 10 Zhelev le-a dat emoții iar oaspeților cu un șut tare de la 30 de metri, care a ocolit buturile. Prima șansă reală a sibienilor a venit în minutul 12, când Jair a tras pe lângă din 14 metri, dar Oțelul și-a continuat asediul. Lazar a fost însă iarăși atent, în minutul 16, când a deturnat șutul lui Bană din opt metri. Apoi, Ciobanu l-a încercat pe portar cu un șut dintr-o lovitură liberă de la 30 de metri (23). Andrezinho a marcat în minutul 29, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. Hermannstadt a reușit să mai atenueze din ritmul furibund al gazdelor, după minutul 30, dar nu a contat în atac. Gălățenii au reușit cu un presing intens să-i împiedice pe ardeleni să iasă din propria jumătate. Relevant este că Hermannstadt nu a prins vreun șut cadrat în cele 45 plus două minute adiționale din prima parte.

Ciobanu, Andrei Virgil

Andrei Ciobanu a fost omul meciului. Gălățeanul a marcat un gol superb, a nimerit și transversala, expediind patru șuturi în total. Mijlocașul a avut și un procent de 86 la sută de pase reușite

EXECUȚIA SPECTACULOASĂ A LUI CIOBANU A CLARIFICAT SITUAȚIA Hermannstadt a fost conștientă că avea nevoie de mai mult curaj în atac pentru relansarea jocului. Iar Simba, în minutul 50, la finele unei acțiune personale, a trimis în brațele lui Dur-Bozoancă. Munteanu a plusat la calitatea ofensivă, introducându-i pe Ciubotaru și Afalna, dar planurile sale au fost stopate de o execuție rafinată. Era minutul 54 când Ciobanu a bătut perfect o lovitură liberă de la 18 metri, lateral dreapta, la vinclu, înșelând vigilența lui Lazar: 2-0. Acest gol a tăiat din elanul ardelenilor, care, deși au primit întăriri de pe bancă, tot pentru împrospătarea avanposturilor. Au intrat Balaure și Gjorgjievski, dar singura șansă reală a fost în minutul 70, când acesta din urmă a reluat prea slab cu capul, iar Dur-Bozoancă a respins în corner. Ba, putea fi chiar 3-0, când Ciobanu a trimis un șut violent în transversală de la 30 de metri, ratând șansa unei duble! Victorie fără comentarii pentru Oțelul. Șocul așteptat cu venirea lui Stjepan Tomas nu s-a produs etapa trecută, ci și-a făcut efectul acum, cu o prestație solidă a Oțelului. Gălățenii au arătat la fel ca în 2025 și se îndepărtează deocamdată de locurile fatale. Hermannstadt rămâne sigur pe penultima poziție după această etapă, lupta pentru salvare fiind în continuare una foarte solicitantă pentru elevii lui Dorinel…

Dunărenii, la prima victorie din 14 februarie încoace

Oțelul-Hermannstadt 2-0. A venit primăvara la Galați

Ana-Maria Popescu

Mora, Carlos (player, UCV)

Nu orice este rotund este o minge. Acest principiu însă nu i
s-a aplicat lui Carlos Mora, în copilărie, care lovea absolut orice vedea prin
casă, chiar cu prețul de a-i sparge mamei sale bunurile. Însă, înainte de
fotbal, costaricanul a avut o altă pasiune: motocicletele. Mora sau Moradona,
așa cum a fost poreclit în țara natală datorită driblingurilor cu care își
amețește adversarii, a ajuns în România în iulie 2024, chiar prima sa aventură
departe de casă.
Tot driblând și-a făcut și loc între titularii Universității
Craiova, devenind, în unele cazuri, chiar indispensabil echipei. Decisiv adesea
în momente cheie, jucătorul de 25 de ani știe deja cum se câștigă titlul de campion,
după ce a reușit asta cu Alajuelense, iar acum visează să facă același lucru și
în Superligă. Carlos, care are și prenume „românesc”, Andrei, își spune
povestea așa cum joacă, cu poftă de viață și zâmbet pe buze.

<h2 style="text-align:center;">„Motocicleta era tot
ce voiam, apoi a început să îmi placă fotbalul’ </h2>
Bună, Carlos, te mai numești și Andrei, este un nume comun în Costa Rica?
Pentru că în România este unul dintre cele mai frecvente. 
Da, păi, în România mi-am dat seama că este foarte, foarte comun, dar în Costa
Rica este comun, dar nu chiar atât de mult. Dar când mi-am dat seama că aici
era foarte comun, am zis, am nume românesc, dar nu, eram liniștit cu asta, deci
foarte fericit pentru că sunt într-o țară în care de asemenea mă simt foarte
fericit, mă simt foarte confortabil și, ei bine, foarte fericit și pentru asta.
Spune-ne, te rog, cum a fost copilăria ta? 
Ei bine, cred că la fel ca a oricărui copil, foarte fericită, foarte
palpitantă, cred că am trecut prin etape foarte bune, momente ca totul în
viață, în care există momente bune, momente rele, dar cred că rămâi cu ce e
bun, cu ce s-a întâmplat când erai mic, cu toți oamenii care m-au susținut,
familia mea, care a fost mereu acolo de asemenea, și ei bine, acum că sunt mare
și văd toate acestea, unele lucruri m-au ajutat să fiu ceea ce sunt astăzi și, ei
bine, pe măsură ce am crescut și am cunoscut oameni noi de asemenea, am învățat
mult mai multe lucruri.
Cum este locul de unde vii? Din moment ce nu
îl cunoaștem, trebuie să ni-l descrii. 
Ok, este un loc ca de munte, este un loc un pic răcoros, nu este atât de cald,
este un pic muntos, este un sat mic, se numește San Antonio de Escazú, acesta
este ca centrul orașului, înainte ploua mai mult în munți, mai sus, dar bine,
este un loc în care te duci, în orice loc în care te-ai duce, ai niște vederi
incredibile asupra orașului, asupra capitalei, asupra multor locuri, și ei
bine, în sine este un loc mic unde poți să fii liniștit, este foarte sigur,
poliția își face treaba foarte bine acolo de asemenea și, ei bine, ai și locuri
de recreere, parcuri, terenuri, ceea ce este foarte bine pentru copii, pentru
sport de asemenea, și bine, foarte fericit că mi-a fost dat să fiu în acel sat,
mă simt foarte mândru să îl reprezint și, ei bine, sper ca într-o zi să mă pot
întoarce și să fiu acolo liniștit.
Îți e dor de casă? 
Da, desigur, cred că la fel ca orice jucător când pleacă foarte departe, pentru
că este foarte departe aici, comparat cu Costa Rica, este foarte mare distanța,
dar sigur că îți este dor un pic, dar este normal, cred că trebuie să trăiești
acest proces, pentru că este ceea ce îți dorești, disciplina pe care vrei să o
ai, deci, sunt liniștit, știu că într-o zi ne vom întoarce pe acolo, în Costa
Rica, la casa noastră, și ei bine, deocamdată să fim concentrați aici în
România.
Cum sunt părinții tăi? 
Foarte bine, cred că etapa mea de copilărie au petrecut-o foarte bine, cred că
a existat un moment dificil, da, dar după aceea totul trece în viață, cred că
m-au crescut foarte bine, m-au susținut mereu în fotbal, mai ales că încă de
mic copil toți erau acolo susținându-mă, dându-mi totul pentru ca eu să pot
merge să mă antrenez, să pot merge să joc, cumpărându-mi ghete, încălțăminte
și, ei bine, le mulțumesc mult pentru acel efort.
Mi-ar plăcea să ne spui cum ai început să joci
fotbal. 
Da, păi, cred că totul a fost de când eram copil, am început, tatăl meu este un
mare pasionat de motociclete, prima dată am început pe la patru ani, tatăl meu
mi-a cumpărat o motocicletă mică, și eu cu motocicleta era tot ce voiam, doar
motociclete și motociclete, dar după aceea a început să-mi placă fotbalul la
acea vârstă fragedă, am început să mă antrenez, deja ceream la petrecerile de
zi de naștere, le ceream cu o echipă de acolo, ei bine, cu echipa mea, cea care
îmi place cel mai mult în Costa Rica, care se numește Liga Deportiva Alajuelense,
de unde vin, mereu ceream petreceri de copii cu acea echipă de fotbal, totul
era fotbal, vedeam orice lucru, nu era o minge, dar era rotund, și îl loveam,
spărgeam ferestrele casei, mamei mele i-am spart obiecte de sticlă din casă pe
care le cumpăra noi, iar a doua zi le spărgeam, și cred că s-a văzut foarte
emoționant, cred că cu multă pasiune, și cred că îmi place la nebunie asta.
Care este relația ta cu motocicletele acum? 
Nu, acum nu mai am treabă, evident este foarte periculos, acum a trebuit să las asta, dar
cred că poate în viitor, când nu voi mai juca fotbal, se va întoarce, dar
deocamdată nu.

<h2 style="text-align:center;">„Superliga e un campionat care proiectează
jucători către alte echipe mari din Europa” </h2>
Cum a fost perioada pe care ai petrecut-o la
Alajuelense? 
Cred că este clubul care mi-a oferit totul, clubul pe care îl iubesc, cred că
este un club pe care îl port foarte adânc în inima mea, pentru că acolo am
trăit multe lucruri, multe progrese, acolo am crescut, personal, și am învățat
să văd cu adevărat fotbalul profesionist, cred că am multă dragoste pentru acel
club, le mulțumesc pentru tot sprijinul pe care mi l-au acordat, pentru tot ce
au fost ei pentru mine, mi-au dat totul, resursele, tot ce aș fi putut avea
pentru a mă îmbunătăți, ei aveau, și le sunt foarte recunoscător, din toată
inima le mulțumesc, sunt foarte bucuros pentru ei și îi felicit, pentru că până
în ziua de azi îi urmăresc în continuare și au făcut o treabă grozavă în
continuare.
Cum a apărut oferta de la Universitatea
Craiova? 
Cred că asta vine pe baza efortului de zi cu zi, de la fiecare meci, cred că la
momentul respectiv, am vorbit cu agentul meu, au apărut mai multe locuri unde
aș fi putut veni, dar cred că ne-a atras atenția aici, cred că este o ligă
bună, cred că este o ligă care proiectează mulți jucători către alte echipe
mari din Europa, cred că se compară mult și cu profilul meu, pentru a putea
veni și a face lucrurile bine, și pentru a putea avea un plus extra pentru a
aspira la alte lucruri mari, așa că cred că pentru moment am luat cea mai bună
decizie, cred că m-am adaptat super repede, super bine, îmi plac tradițiile de
aici de asemenea, sunt foarte diferite în țară, dar îmi place țara, îmi place
lumea, am cunoscut oameni foarte buni, și ei bine, sunt mulțumit de asta,
pentru că de fiecare dată învăț mai multe lucruri și învăț în fiecare zi mai
mult.
Cum a fost pentru tine schimbarea din Costa
Rica în România? Pentru că ai venit pe alt continent... 
Da, a fost dificil, din cauza a ceea ce îți spun, că tradițiile sunt complet
altceva față de ceea ce este în Costa Rica, mâncarea de asemenea este total
diferită, dar cred că trebuie să vii și să te adaptezi la asta, așa cum ți-am
spus înainte, cred că încerci să guști lucruri noi și, ei bine, la momentul
când am venit, i-am spus soției mele, mergem în altă țară, sunt lucruri
diferite, dar noi trebuie să luptăm pentru viitorul nostru, acum și pentru
viitorul fiicei noastre de asemenea, deci trebuie să ne adaptăm super repede,
trebuie să facem lucrurile bine, iar cu mâncarea ne-am adaptat super bine, de
asemenea este o mâncare foarte bună, când deja guști lucrurile, uneori spui că
nu vrei să guști, dar când le guști, te încântă, este foarte bună, și de
asemenea țara în sine, cred că mi-a plăcut mult, pentru că în ceea ce privește
copiii este foarte sigur de asemenea, deci mi-a plăcut mult asta în ceea ce o
privește pe fiica mea, pe soția mea de asemenea, deoarece fiind jucător uneori
pleci mult de acasă, multe zile, le lași singure pe ele, iar ele pot să stea
liniștite că nu li se va întâmpla nimic, asta pentru mine este cel mai
important în acest sens, și ei bine, foarte bucuros că învăț aici.

<h2 style="text-align:center;">„Când te accidentezi te simți trist că
nu poți fi în teren să îți ajuți echipa” </h2>
Spune-mi cum te-ai simțit când v-ați calificat
în faza grupelor Conference League? 
Cred că atunci când am venit aici nu m-am gândit că voi trăi asta cu Conference
atât de repede, cred că totul s-a întâmplat foarte repede, dar cred că am
simțit multă emoție, multă fericire de asemenea pentru țară, pentru echipă,
deoarece uneori în turneu ieșeam foarte repede, nu se calificau în turneu, și
faptul că am putut să dăm totul în play-off, am putut să câștigăm, am putut să
marcăm multe goluri, jucând bine, și cred că asta este foarte important pentru
țară, pentru echipă, care de asemenea cred că a marcat ceva în istoria echipei
de asemenea, deci cred că asta a fost foarte important, și de asemenea pentru
fani care veneau mereu la stadion să susțină, cred că este o mare fericire și
pentru ei, să le oferim o bucurie, că până la urmă asta este ceea ce vrem, să
oferim o bucurie tuturor, deci cred că s-a văzut foarte emoționant, foarte
fericit, și nu, un lucru care a fost foarte, foarte, foarte uimitor.
Dar finalul drumului către Conference League a
fost unul foarte trist, spune-mi cum te-ai simțit, cum a fost pentru tine
eliminarea? 
Da, ei bine, cred că a fost un moment foarte trist, din cauza modului în care
s-a întâmplat totul, conduceam cu 2-0 în minutul 70, și a venit acel 2-2, cred
că cu 2-2 intram, cu egalul, dar la final cu 3-2, cred că face parte din
fotbal, trebuie să câștigi, trebuie să pierzi, și cred că dacă ești un bun
perdant, trebuie să accepți înfrângerea, la final este trist, este dur, și
trebuie să te analizezi dacă ai jucat bine, dacă ai jucat prost, după meci, dar
cred că fiecare are responsabilitatea de a-și asuma lucrurile în această
echipă, cred că are calitatea, are suficientă mentalitate să învețe din asta de
asemenea, pentru că din aceste înfrângeri putem învăța ca într-un următor
turneu, să știm că trebuie să ne străduim mai mult în acele minute, în acele
momente ale meciului, pentru ca să nu ni se mai întâmple, iar acestea sunt
minimele detalii care ne ajută să creștem, deci cred că a fost foarte trist și
tot, dar cred că din asta de asemenea am putut învăța, și de asemenea a fost o
bucurie pentru că am putut face un pas lung în turneu, și am obținut destule
puncte, și am învins niște echipe care sunt mari de asemenea, cred că a fost foarte
important.
Ai avut o accidentare, spune-mi cum a fost
pentru tine să nu îți poți ajuta echipa. 
Da, cred că a fost foarte dificil deoarece accidentarea a fost la națională, de
asemenea la națională ne jucam o calificare la Mondial, vrei de asemenea să mergi
în țară să dai totul, pentru că este un Mondial, este cel mai important turneu
din lume și, ei bine, am încercat să dau totul, și am zis, ei bine, se poate
întâmpla, mă simțeam bine în acel moment, nu m-am gândit că mă voi accidenta,
dar face parte din fotbal, eu în mod normal am grijă de mine foarte bine, în
mod normal nu am multe accidentări, cred că aceasta, în tot anul cred că a fost
prima accidentare, și cred că asta se datorează și efortului, sunt multe
meciuri, de asemenea călătoriile sunt foarte lungi cu avionul, cred că totul
vine de acolo, de la oboseală un pic, dar cred că a fost foarte trist, când am
mers la națională și m-am accidentat și nu am putut să ne calificăm la Mondial,
cred că a fost foarte trist, iar când m-am întors la Craiova de asemenea, cred
că a fost foarte trist să văd că ei jucau, și te simți trist să nu poți fi
acolo, să nu poți fi pe teren, ajutând, eu sufeream afară pe stadion, în
tribună, spunând, trebuie să fiu acolo, aici afară eu sufăr, dar bine, cred că
face parte din fotbal de asemenea, cred că face parte din procesul de învățare
și, ei bine, uneori îți vine rândul să aștepți, și cred că fiecare are
capacitatea de a juca în această echipă.
Vorbind un pic despre selecționata ta, joci
cu Keylor Navas. Spune-mi ce ai învățat de la el, pentru că este o legendă. 
Da, este o legendă, desigur, așa cum spuneți, și cred că multe lucruri, a venit
să aducă foarte mult, experiența pe care o are de la echipele mari, cred că
este lucrul cel mai fundamental pe care el a venit să îl aducă, cred că este un
lider înnăscut al tuturor, cred că toți îl urmează, în plan personal eu încerc
să vorbesc mult cu el pentru a învăța lucruri, cred că mie îmi place să ascult
mereu lucruri de la toate legendele, de la toți jucătorii care au fost la cluburi
mari, care au experiență ca și Keylor, de asemenea avem și alții în
selecționată care au jucat la cluburi foarte mari, și i-am ascultat, am învățat
multe de la ei, și am pus în practică la antrenamente, acasă, încercând să mă
gândesc la asta și să o am mereu în minte, și cred că asta este foarte
important, iar eu sunt recunoscător pentru tot ce mi-a oferit fotbalul la o
vârstă atât de fragedă, și pentru faptul că pot vorbi cu legende ca acestea.
În final, spune-mi ce părere ai despre fanii
Craiovei și transmite-le un mesaj. 
Da, cred că e foarte bine, cred că s-a văzut că ne susțin, că ne susțin mult,
că merg la stadion, că își plătesc biletul, iar noi încercăm să le întoarcem
efortul cu o bucurie, cu o victorie, sau jucând bine pe teren, cred că toți încercăm
să dăm totul în meci, și le mulțumim enorm că merg, că susțin echipa, pentru că
eu cred că pentru noi este un plus, cred că asta ne motivează, faptul că ei
sunt acolo, când îi vedem în tribună, poate nu jucăm bine, sau poate pierdem,
și îi vedem pe ei cântând, susținând și dând totul, cred că pentru noi să îi
vedem pe ei ne motivează să vrem să câștigăm meciul, să avem acea motivație
extra pentru a putea câștiga meciul, să putem egala un meci pe care îl pierdem
sau ceva, sau să jucăm bine, și cred că este foarte important pentru noi, și
cred că mesajul este să continue să susțină, că au mai rămas șase luni pentru a
ne îndeplini obiectivul, dar cred că trebuie să luăm meci cu meci, prezentul
este astăzi, și este meciul care urmează, și să lucrăm la antrenamente cât mai
puternic posibil pentru a atinge obiectivele pe care le avem ca echipă.

Mora, Carlos

Nu orice este rotund este o minge. Acest principiu însă nu i s-a aplicat lui Carlos Mora, în copilărie, care lovea absolut orice vedea prin casă, chiar cu prețul de a-i sparge mamei sale bunurile.

Carlos Mora și drumul de la motociclete la fotbalul profesionist

Bettaieb, Adel (player, FCA)

Parcursul lui FC Argeș în acest sezon a fost unul de-a dreptul spectaculos și totodată neașteptat, ținând cont că vorbim de o nou-promovată. Formația pregătită de Bogdan Andone a reușit să se califice în play-off chiar în primul sezon de la promovare, o premieră pentru Superligă, iar unul dintre “motivele” parcursului bun este Adel Bettaieb, fotbalistul de 29 de ani transferat de “vulturi” de la Universitatea Cluj în vara anului trecut. Au trecut doi ani de când Bettaieb a ajuns pentru prima dată în România și semna cu Politehnica Iași, echipă pe care a ajutat-o să se salveze de la retrogradare. Transferul la U Cluj nu a decurs așa cum s-a așteptat tunisianul, însă s-a reinventat la Argeș, unde scrie istorie în acest sezon alături de colegii săi. Bettaieb este un om cu cuvintele la el, însă cel mai bine vorbește prin golurile deloc “plictisitoare” pe care le înscrie. Nu degeaba este al doilea cel mai bun marcator al echipei. Adel este un tip “liniștit și calm” care nu știe să înscrie goluri simple. Sau poate nici nu vrea, pentru că știe ce poate oferi fotbalului. Să-i aflăm, așadar, povestea.

Bettaieb, Adel

<h2 style="text-align:center;">“Puterea
mamei mele este poate cât zece bărbați!” </h2>
Adel, cum te-ai descrie în câteva cuvinte? 
Greu de răspuns. Cred că sunt un tip liniștit, calm și care doar își urmează
familia.
Cum este Villiers-le-Bel, locul unde te-ai
născut și ai crescut? 
M-am născut în Franța, aproape de Paris. Numele orașului este Villepinte.
Și cum era? Nu am prea multe amintiri despre acest moment, pentru
că eram tânăr, după asta am schimbat orașul. Dar am crescut acolo cu familia
mea, cu mama și surorile mele, în jurul Parisului. Așa că a fost un moment
foarte bun.
Cum ți-ai descrie părinții și ce calități
crezi că ai moștenit de la ei? 
Așadar, am crescut cu mama, doar cu mama. Mama pentru mine este totul. Deci
cred că am moștenit totul de la mama. Toate calitățile și defectele mele, totul
este de la ea.
Și cred că ai o imagine a cât de puternică
poate fi o femeie, nu? 
Da, prea mult. Sincer, prea mult. Puterea mamei mele este poate cât zece
bărbați pentru mine.
Ai simțit nevoia de a avea o figură paternă
în viața ta în timp ce creșteai? 
Nu, sincer nu. Nu l-am avut pe tatăl meu, dar după ce l-am cunoscut, el este
încă în viață. Dar nu mi-a lipsit nimic. Sincer, nimic. Zero.
Care ai spune că este cel mai mare
sacrificiu pe care l-a făcut mama ta pentru tine și cariera ta? 
În cariera mea, aș spune că atunci când m-a lăsat să merg la academie. Aveam 13
ani, deci ești tânăr la momentul acela. Și m-a lăsat să plec și să încerc să-mi
urmez visul.
Cum a fost pentru tine să pleci de acasă la
o vârstă atât de fragedă? 
A fost greu, chiar mai mult la început, la început. Dar, sincer, am doar
amintiri frumoase despre acest moment.
Cum a început călătoria ta în fotbal? Ai
știut dintotdeauna că vrei să fii fotbalist? 
Sincer, nu. Am început să joc fotbal la club când aveam aproape 11 ani. Deci e
cam târziu pentru majoritatea oamenilor. Dar jucam pe străzi și tot ce era
afară încă de când eram copil. Dar am început să joc la cluburi după ce aveam
10 ani. Pentru că oamenii m-au împins să merg la cluburi.
Deci nu ai jucat fotbal în copilărie? 
Nu, am jucat afară, pe străzi, dar nu la cluburi.
Și nu ți-ai imaginat niciodată că ai putea? 
Nu, am început să-mi imaginez când aveam 12 ani. Și în orașul meu, din Paris,
am avut această oportunitate să mergi la academie. Nu știu dacă știi, dar este
un test să încerci să mergi acolo, să faci parte din această academie. Și când
făceam fiecare test, mergeam încet spre academie. Așa că am știut că m-au luat
să fac parte din această academie. M-am gândit, bine, poate am ceva de făcut în
fotbal. Dar înainte de asta, nu.

<h2 style="text-align:center;">“Când am văzut nivelul din Europa League mi-am spus: poate pot visa”</h2> Ce lecții ai învățat de la echipele pentru care ai jucat înainte de a veni în România? Multe lecții. De exemplu, înainte de România, jucam în Turcia. În Turcia, am învățat multe și despre fotbal, pentru că este un fotbal de nivel înalt. Despre antrenori, tactic, tehnic. Am învățat multe lucruri. Și mental. Pentru mine, experiența mea în Turcia a fost puțin dificilă din multe puncte de vedere. Deci, da. Din Turcia, am învățat multe. Înainte jucam în Belgia. De asemenea, am jucat în Luxemburg. Și în acest moment, mă bucur doar de fotbal. Așa că am învățat multe lucruri din fotbal. Și încă învățăm în fiecare zi. Și în Turcia, și fanii. Sunt foarte pasionați de fotbal. Turcia a fost o experiență foarte bună. Pentru mine, a fost puțin greu din multe puncte de vedere. Dar am învățat multe. Care a fost cel mai greu lucru pentru tine în Turcia? Mental. În ceea ce mă privește, am avut multe probleme din cauza lipsei salariilor. Mentalitatea oamenilor. Unii oameni mint prea mult prin cluburi. Așa că a fost greu. Sincer, a fost greu în unele momente. Dar am avut mereu familia aproape de mine. Deci a fost în regulă. Ai jucat în Europa League cu Dudelange. Cum a fost acea experiență și ce ai învățat din asta? Pentru că este a doua cea mai mare competiție. Da, a fost un moment foarte bun. În acest moment, în această perioadă, mă bucur doar de fotbal. Eram puțin cam tânăr. 21, 22, 23 de ani, cred. Și să joc în Europa League, a fost uimitor. În acest moment. Ceea ce am învățat, sincer, vă voi spune adevărul. Când am văzut nivelul din Europa League, la vârsta mea, aveam în jur de 22 de ani, cred. Exact în acest moment, m-am gândit, ok, dacă acesta este nivelul Europa League, eu poate pot face ceva în fotbal. Poate pot visa. Dar dacă ai avea mentalitatea ta de acum, ce sfat i-ai da acelei versiuni a ta, versiunii mai tinere a ta care juca în Europa League? E o întrebare bună. Cred că poate ar trebui să spun să te bucuri și mai mult de acest moment. Pentru că în acest moment, ele sunt rare. Așa că să ne bucurăm mai mult de aceste momente, în fiecare zi.

<h2 style="text-align:center;">“Fără
încrederea antrenorului un atacant nu poate face nimic”</h2> Care a fost prima ta impresie când ai ajuns
în România? Sincer, am fost surprins de profesionalismul oamenilor. Prima mea experiență în
România a fost la Iași, la Politehnica Iași. Am întâlnit un antrenor bun acolo.
Sincer, o persoană bună. Așa că am fost surprins de asta. Și, de asemenea,
oamenii iubesc fotbalul.
Cine a fost antrenorul tău la Iași? 
Leo Grozavu.
Știai ceva despre România înainte să vii? 
Nu, nimic, sincer nimic. 
Dar cred că uneori e mai bine pentru că te
poate surprinde. 
Am auzit niște lucruri rele înainte să ajung aici. Dar, sincer, nu asta am
găsit aici.
Cum ai descrie perioada petrecută la
Politehnica Iași? 
A fost o experiență bună. Am întâlnit un grup foarte bun și antrenori buni.
Povestea s-a terminat bine pentru că am salvat echipa.
Cât de important este pentru un atacant să
aibă încrederea antrenorului? 
Pentru mine, este foarte important. Poți avea calitate, dar fără încredere nu
poți face nimic. Și invers, chiar și cu mai puțină calitate, dar cu încredere,
poți face multe.
Apoi a venit transferul la Universitatea
Cluj. Cât de dificilă a fost acea perioadă? 
Nu a fost o experiență proastă, dar a fost o perioadă mai puțin norocoasă din
cauza accidentării. Nu am avut timp să arăt ce pot face.

<h2 style="text-align:center;">“Am
simțit ceva diferit legat de FC Argeș” </h2>Cum s-a întâmplat trecerea la FC Argeș? Am semnat datorită directorului sportiv. Am simțit ceva diferit și m-am simțit
dorit.
Ai avut vreo îndoială, ținând cont că vorbeam despre o echipă nou-promovată? 
Da, dar am simțit încrederea lor și nu regret nimic.
Cum ai descrie sezonul? 
Uimitor. Merităm să fim aici.
Care este explicația parcursului bun? 
Munca și grupul. Suntem ca o familie.
Ai un gol favorit? 
Golul împotriva lui Hermannstadt.
Ce te ajută să rămâi calm în fața porții? 
Experiența și antrenamentul.

Ce știi despre Nicolae Dobrin? 
Știu că este o mare legendă, jucăm cu chipul lui pe tricouri. Nu știu detalii, însă știu că înseamnă mult aici.&nbsp;
Ce simți când porți tricoul FC Argeș? 
Mândrie.
Cel mai dificil moment al carierei? 
Turcia.
Ai schimba ceva la carieră? 
Nu, nimic.
Ce te enervează pe teren? 
Partea defensivă.
Dacă mingea ar vorbi în timpul unui meci, ce ți-ar spune? 
Lovește-mă.
Cum vrei să te țină minte fanii lui FC Argeș? 
Ca un tip bun înainte de a fi un jucător bun.

https://www.youtube.com/watch?v=uHbYUnH3kpw

Parcursul lui FC Argeș în acest sezon a fost unul de-a dreptul impresionant și totodată neașteptat, ținând cont că vorbim de o nou-promovată.

Povestea lui Bettaieb, jucătorul care nu știe să înscrie goluri urâte

Andreea Cio

Nistor, Dan (player, UCJ)

A făcut junioratul în curtea școlii, la 18 ani era paznic la un hotel din Rucăr. Povestea lui Dan Nistor a început cu un drum de 7 inși într-o mașină spre Pitești, la o finală de Cupa României pe județ. După o noapte în care a stat de pază, a plecat la meci pe fostul stadion Nicolae Dobrin.&nbsp;„Vă zic sincer că nici ghete n-aveam. Mi-a adus un prieten.” Când a văzut gazonul verde, Dan și-a dat seama că acela e momentul când trebuie să decidă:&nbsp;„Mă apuc de fotbal, pentru că e ceva fabulos.” „Și de acolo a început urcarea mea în fotbalul mare.” Până acum, mijlocașul ofensiv a jucat în Superligă pentru Pandurii Târgu Jiu (177 de meciuri), Dinamo București (95 de meciuri), CFR (17 meciuri), Universitatea Craiova (105 meciuri) și Universitatea Cluj (111 meciuri). În cariera sa, <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/nistor-dan-ff6337bd">Dan Nistor</a> a reușit să marcheze de 69 de ori, oferind alte 113 pase decisive. În tricoul <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-universitatea-cluj">Universității Cluj</a>&nbsp;are 33 de goluri și 25 de assist-uri în cele 111 partide. Iar în acest sezon, a punctat de 7 ori și a oferit 6 pase decisive în cele 24 de partide jucate.&nbsp; Punem un pic totul pe pauză. Ne așezăm în vestiarul lui U Cluj, cu Dan Nistor în față și îl ascultăm un pic. Că dincolo de cifrele lui stă o poveste de viață care bate orice tactică a realității.&nbsp; Ce i-ai zice lui Dan, care stătea atunci de pază la Rucăr? Nu știu ce i-aș spune. I-aș spune că e un băiat jos pălăria. Probabil o să realizez când o să mă las de fotbal, pentru că este un fenomen. Nu mă gândesc foarte mult la acest lucru, dar probabil când o să am mai mult timp să mă gândesc la ce am făcut eu de-a lungul carierei, probabil, nu probabil, 100% atunci o să plâng și o să zic că am făcut ceva ce cred că, nu cred, 100% nu poate face oricine. Ce ți-a ținut mintea și corpul fresh atâți ani? Păi, nu știu, probabil că am fost și un băiat de la țară. La țară sunt altfel crescuți copiii. Acum sper ca cei de la oraș să nu mă înjure, dar sunt ținuți așa, în puf, și dacă ai răcit un pic, hai să-i dăm nu știu ce pastilă. Probabil și că am fost așa, nativ, crescând acolo. Cred că și chestia asta. Practic, și fotbalul m-a învățat să fiu așa, mai disciplinat. Pentru că eram mai nebunatic când eram mic, mai zăbăuc. Dacă n-ai un pic grijă de tine, o iei pe alte căi și... Nu-i ok. Cred că acest lucru, în mare parte. Plus că am avut o soție incredibilă și pe această cale vreau să-i mulțumesc. O iubesc foarte tare și sper să îmbătrânim frumos împreună. Mi-a dăruit un copil minunat. Sper, de ce nu, să-mi calce pe urme și... Măcar să apuc să-l văd, vorba tatălui meu, măcar să apuc și pe el să-l văd că debutează în Superliga.

Fotbalul în familia Nistor, de la bunic la nepotDacă ți-ar spune și sigur o să spună că o să fie fotbalist, care ar fi cel mai important sfat pe care ai vrea să i-l dai la început de drum? Păi, să știți că sunt unul dintre părinții care nu prea dă sfaturi. Dar mergând de câteva dăți la anumite meciuri și la anumite antrenamente ale copiilor, aici mă refer la copii și juniori, atât la noi, la U Cluj, cât și în altă parte, cred că marele factor perturbator al copiilor sunt părinții. Chiar dacă unii dintre ei o să se supere pe mine, cred că ar trebui mai mult să lase antrenorii să-și facă treaba, pentru că de-aia sunt puși antrenorii acolo, nu să-și dea fiecare cu părerea. Cred că ar trebui lăsați un pic mai liberi, pentru că avem antrenori buni la centrul de copii și juniori și cred că ar trebui lucrurile să meargă pe făgașul normal. Pentru că și în țări civilizate, în Europa, nu merg părinții la antrenament să le dea indicații la copii ce să facă, să dea la poartă, să sară la cap și așa mai departe. Deci cred că lucrul ăsta este foarte bun pentru copii. Să-i lase pe ei să gândească, să nu mai facă totul mecanic. Tu cum ești ca părinte în contextul ăsta? Eu... și i-am spus și soției mele, nu vreau să fac parte din acei părinți. De aceea nu prea merg nici la meciuri. Mai merg când am posibilitatea, dar am un program foarte încărcat și e destul de greu să merg. La antrenament, acum, la noi la academie s-a dat o, să zic așa, o lege cu ghilimelele de rigoare: „Părinții nu mai au voie să participe la antrenamentele copiilor”, ceea ce mi se pare un lucru extraordinar. Și mă duc foarte, foarte rar și nu-i dau nicio indicație, nu dau nimic, las copilul să se distreze, pentru că la vârsta lui acum, 8 ani, trebuie să se distreze. Pentru că dacă dă două goluri sau două pase de gol, „Vai, ce fotbalist o să iasă, să joace ca Messi sau cu mai știu eu cine”. E foarte bine pentru ei să se distreze, după care, la 14-15 ani, acolo se vedea dacă copilului îi place fotbalul. Apropo de părinți, l-am văzut pe tatăl tău la meciul cu Metaloglobus de la începutul acestui sezon. Da, el a fost la foarte, foarte multe meciuri. Fiind și dinamovist, practic, pentru el, acesta a fost cel mai important lucru pentru viața lui, pentru că în familia noastră sunt mulți dinamoviști, el mai având 2-3 frați, toți dinamoviști, și, practic, când jucam la Dinamo, îi lua în mașină și veneau toți la meci. Pentru el a fost ceva incredibil. Am fost și căpitan, m-au pus și pe autocar. Și a zis că singura lui bucurie e să-l vadă pe fiul meu, pe Matteo, jucând fotbal. Eu cred că o să apuce să-l vadă.

Nistor, Dan

„Sperăm să-i facem o bucurie lui Dragoș, suporterul nevăzător” Dan, ce crezi că reprezinți pentru suporterii de la U Cluj? Nu știu, n-aș putea să îmi dau eu cu părerea. Probabil ar trebui să-i întrebați pe unii dintre ei. Nu vreau nici să supăr pe unii sau pe alții, dar cred că ar trebui să-i întrebați pe ei, să-i lăsăm pe ei să decidă, pentru că așa e normal. Am vorbit de curând cu ei și spuneau că, pe lângă faptul că îi bucuri cu goluri și assist-uri, mergi și la evenimentele organizate de peluză. Mai mult, îl iei și pe Matteo și am văzut niște imagini cu el jucându-se cu <a href="https://www.superliga.ro/articole/am-facut-poza-cu-bic-si-mi-a-zis-sa-astept-un-pic-18765681">Dragoș, micul suporter nevăzător de la U</a>. Ce înseamnă pentru tine relația cu suporterii și momentele acestea din afara terenului? <a href="https://www.superliga.ro/articole/am-facut-poza-cu-bic-si-mi-a-zis-sa-astept-un-pic-18765681">Dragoș </a>este un băiat senzațional și pe această cale trebuie să-l felicităm pe <a href="https://www.superliga.ro/articole/ovidiu-bic-am-anticipat-ca-va-fi-un-sezon-greu-1dc21751">Ovidiu Bic</a>, pentru că are foarte mare grijă de el. Este un băiat nevăzător care vine la toate meciurile, deci e ceva incredibil. La acel eveniment la care te referi, Matteo s-a jucat cu el, a fost foarte fericit. Sunt prieteni. E ceva de nedescris. Un copil care nu vede să vină la meciuri, să susțină echipa... Mă pun și în situația lui, ce simte el când aude galeria. L-a adus Ovidiu de foarte multe ori în vestiar, i-a făcut și cadouri. Sperăm să-i facem o bucurie mare și, de ce nu, să câștigăm un trofeu pentru el. Cred că-l va bucura foarte tare.&nbsp;

Văzând exemplul lui, te întreb: ce crezi că oferă fotbalul oamenilor? Nu știu. Cred că ar trebui... nu neapărat fotbalul, viața în general... Sunt anumiți oameni, și mă refer și la mine, mă mai duc acasă și sunt supărat că am pierdut un meci. Nu știu, ar trebui să prețuim mai mult viața asta, să nu mai fim... Lumea a început să devină din ce în ce mai rea, parcă ne inrăim, vorbim urât unul cu celălalt. Cred că ar trebui să fim un pic mai buni și mai oameni.&nbsp; Tu ai realizat că faci oameni fericiți?&nbsp; Cât mă vor ține picioarele mă bucur foarte mult că pot să-i fac fericiți. Și vreau să-mi cer scuze pentru că am văzut foarte multe pancarte cu „Nistor, vrem tricoul tău”, dar, din păcate, sunt foarte multe și nu pot să-i mulțumesc pe toți. O să facem tot posibilul, eu și colegii mei, să îi mulțumim pe cât mai mulți.

https://www.instagram.com/p/DVTEhWFDU6u/?img_index=1

„Nici în cele mai frumoase vise nu mă gândeam că o să ajung aici” Ce îți place cel mai mult la viața pe care o ai acum? Aici o să se supere și nevasta mea. Pentru mine, chiar dacă lumea zice că sunt nebun, pe primul loc e fotbalul. Mă trezesc, fotbal, dorm, fotbal, mănânc, fotbal. Nu știu de ce am prins mania asta așa de mare, plus că am o vârstă destul de înaintată, dar probabil că m-am apucat târziu și de aceea am plăcerea asta și foamea asta de fotbal. Am trecut și printr-o perioadă grea, am fost accidentat, am suferit foarte tare. Nu vreau să se mai întâmple și sper să fiu bine pe viitor.&nbsp; Ce îți spuneai în acele momente grele? Îmi treceau tot felul de gânduri prin minte: să mă las, că sunt bătrân, că nu mai pot. Am avut anumite discuții cu anumite persoane din fotbal și mi-au spus că e o simplă accidentare și că trebuie să fac lucrurile corect. Am luat sfaturi de la anumite persoane și cred că o să fiu bine. Cât simți că o să mai joci? Nu știu, mai am încă un an contract cu U Cluj. Dacă nu am accidentări grave, cred că mai pot să joc. Nu știu cât, un an, doi, trei. Corpul îl am bine, mă țin bine. Important e să nu am probleme grave. Iar în momentul în care vei doborî recordul de meciuri în Superliga cum crezi te vei simți? Va fi ceva foarte greu pentru mine, de neimaginat. Probabil o să plâng. Nu mi-am imaginat niciodată că o să ajung aici, să fiu numărul 1 la meciuri în Superligă. Nu mă gândeam nici în cele mai frumoase vise. Dar îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a ținut în picioare și sper să dobor recordul și să fie unul greu de depășit.&nbsp; Pe 6 mai, Dan Nistor face 38 de ani. Și e departe de a pune stop unei pasiuni care a început târziu, dar nu se va opri niciodată. Echipa lui este pe locul 1 în Play-Off-ul Superligii, într-un sezon care poate deveni unul dintre cele mai frumoase trăite de&nbsp;„Șepcile Roșii”.

Mijlocașul lui U Cluj vorbește despre drumul de la nopțile de pază din Rucăr la recordurile din Superliga

Dan Nistor: „Cât mă vor ține picioarele, mă bucur că pot face oamenii fericiți”

INTERVIU

La 30 de ani, Rus este titularul Universității Craiova, echipă care se luptă pentru a câștiga titlul în Superligă după mai bine de 35 de ani. Drumul său, însă, putea fi altul, atunci când i s-a spus că nu poate ajunge vreodată fotbalist profesionist, după un episod petrecut în adolescență. În România i-a fost interzis visul, dar nu a renunțat, pentru că „s-a născut cu mingea la picior”, era predestinat fotbalului, iar șansa sa a venit chiar din țara vecină, Ungaria. Povestea lui Adi Rus nu este una obișnuită. Este una despre perseverență și despre puterea de a merge mai departe, chiar și atunci când „nu” este singurul răspuns pe care îl primești. Ne-o spune chiar el, în interviul de mai jos. Adi, îți mulțumim că vorbești cu noi. O să încep cu un citat: „Când era mic și avea suzetă, o dădea jos și bătea cu piciorul în ea. Noi ziceam gol și el se bucura. Când era ora antrenamentului, îl luam din parc de lângă ceilalți copii. Nu a lipsit niciodată de la antrenament”. Mama ta a spus lucrurile astea. Ne e clar că pentru tine fotbalul a fost dintotdeauna. Spune-mi care este prima ta amintire legată de fotbal. Da, îmi amintesc acest citat și mi-a povestit de multe ori mama despre acest lucru. Prima amintire, cred că la grădiniță. Îmi plăcea foarte mult mingea. Îmi amintesc că așa a fost și prima selecție. Adică a venit primul meu antrenor. Cine dorește să vină la selecție, la fotbal. Și vă dați seama că am fost cel mai fericit și am mers să le spun părinților. Și de atunci nu am ratat niciun antrenament. Doar din pricina accidentărilor sau a unor răceli mai mari.

Rus, Adrian

<h2 style="text-align:center;">„Am preferat să strâng mingi la antrenament decât să mă duc acasă!”</h2> Ai avut un moment în care ți s-a spus că nu mai poți juca fotbal. Știu că nu-ți place neapărat să vorbești despre acest subiect, însă mi se pare că povestea ta totuși poate să fie un exemplu pentru alți copii, pentru că poate alții în locul tău ar fi renunțat. Mă gândeam dacă ai vrea să ne povestești puțin despre ce s-a întâmplat atunci și cum s-a ajuns la acest deznodământ fericit pentru tine? Nu am niciun fel de problemă să vorbesc. Într-adevăr, a fost cea mai grea perioadă a mea, pentru că m-au obligat să renunț la fotbal. Dar, cum am spus-o mai devreme, fotbalul e totul pentru mine și nu am putut să renunț. A fost pur și simplu un... Am leșinat într-un târg unde părinții mei lucrează. Țin minte și acum data, 11 ianuarie. Și... A fost doar un leșin, să zic așa. După care a urmat o grămadă de analize, o grămadă de controale. Nu mi-au găsit absolut nimic. Aveam, probabil, lipsă de magneziu, de calciu. Astea mi le-au găsit în sânge. Dar, în rest, nimic încât să-mi dea verdictul că nu mai pot să joc fotbal. Am venit cu mama de la Satu Mare. Am venit cu trenul până la București să trec la Institutul Medicinal Sportiv. Cei de la Satu Mare mi-au zis că dacă la Institutul Medicinal Sportiv îmi dau aprobare, pot să joc în continuare fotbal. Cei de la București, țin minte, prima cameră, să zic așa, era la neurologie. Când am intrat acolo și le-am zis povestea, au zis, din prima, nu. Chiar dacă se uitau pe foi la analize și tot, mi-au zis, din prima, nu. Și am zis: „Bine, dar dacă tot am venit de la Satu Mare 20 de ore cu trenul, vă rog măcar să mă lăsați să trec și prin celelalte teste, să le fac, pentru că chiar mă simt bine și eu nu am nimic”. Ei mi-au zis, nu, că nu ai voie. I-am rugat foarte frumos și m-au lăsat, în afară de proba de efort. Și până la urmă, Dumnezeu să-L ierte, Didi Prodan, a sunat la ei și pentru că vorbisem și eu cu cineva prin el, prin dânsul, și le-am zis, măcar o șansă să-mi dea sau să mai fac o analiză, să nu știu dacă se poate ceva. Și oarecum mi-au dat de înțeles că dacă fac încă o analiză, încă un test în somn, oarecum trebuie să dorm și să-mi pună ceva pe cap și așa să se uite încă o dată peste date, ar fi posibil. Am fost cel mai fericit când mi-au zis asta. Am ajuns la Satu Mare, după care peste o săptămână am mers la Cluj să fac acea analiză. Aveam emoții foarte mari, pentru că eu nu simțeam nimic și știam că nu o să fie nimic. După care mi-au venit rezultatele și, la fel, nu era nimic. Le-am trimis la București, după care eu între timp, în anul acela știu că aveam Bacalaureatul și mă antrenasem și mergeam zilnic la antrenament. Țin minte, zilnic mergeam la antrenament și strângeam mingile din spatele porții. Pentru că niciun antrenor nu și-a asumat acest risc să mă lase să mă antrenez. Dar, cum am spus-o, nu, nu puteam să renunț și am preferat mai mult să mă duc la antrenament și să le strâng mingile la băieți decât să mă duc acasă și să învăț. După o săptămână a venit răspunsul celor de la București și, la fel, a fost nu. Trebuia să renunț la fotbal. Pot să fac sport, dar nu de performanță. Nu m-am oprit, n-am acceptat asta. Știu că jucasem în Liga a doua la Satu Mare după care am primit o ofertă, o șansă, așa să zic, să merg în Ungaria la, tot așa, un medic specialist pentru așa ceva. Ei mi-au zis oarecum că aș fi făcut o criză de epilepsie, dar pe rezultate nu s-a văzut așa ceva. Așa că am mers în Ungaria la un medic și cel de acolo s-a uitat peste toate datele, toate analizele și mi-au zis că aici poți să joci liniștit, că nu se întâmplă nimic. Adică ce ai pățit tu i se poate întâmpla oricui o dată în viață. Am zis ok și ce e de făcut? Păi aici la noi poți să joci dacă vrei. El nu era medic sportiv, era medic specializat în așa ceva. După care am luat-o de jos. Am mers în Liga a patra în Ungaria și de acolo după 3-4 luni m-au văzut că am calități foarte bune și m-au luat la Liga a doua. După care am promovat și tot așa. Și ce poveste frumoasă! Da, a fost foarte frumos. După care am venit în România la Sepsi, ne-am calificat la Campionatul European Under-21 și țin minte că venisem toți la Națională, la București și protocolul ăsta, UEFA, trebuie să facem încă o dată analizele pe care le-au cerut și am trecut încă o dată pe la Institutul Medicinal și ei aveau dosarul meu de când mi-au spus nu. Și ce credeți? Mi-au zis, eu jucasem deja 3-4 ani la rând și îmi spun iar că ce cauți aici? Că tu nu ai voie să joci. Adică tu ai verdictul nu. După care, vă dați seama, am vorbit cu doctorii de la Națională și așa le-am zis că mai reiau încă o dată testele să le mai fac și au acceptat până la urmă. Dar a fost puțin ciudat. Dar mă bucur că acum sunt sănătos și fac ce-mi place ce mai mult. Spuneai că Didi Prodan te-a ajutat în acea perioadă. Voiam să te întreb dacă ai fost apropiat de el? Pentru că, cred că, dacă nu am citit bine, el a murit la un an de când s-a întâmplat incidentul cu tine. Da. Da, exact. Nu pot spune că am fost apropiat. Cred că l-am întâlnit de vreo 2-3 ori, dar eram și copil. El avea un hotel, să zic așa, și două terenuri sintetice unde mergeam la fotbal. Eu mai aveam și antrenamente pe acolo. Mai organiza niște turnee. Doar așa. Mai țin minte că la juniori luasem un cartonaș roșu și trebuia să trimit legitimația la București. Am trimis-o prin el și mi-a trimis-o înapoi ca să joc următoarea săptămână. Ai spus în repetate rânduri cât de mult înseamnă Mirel Rădoi pentru tine. Voi v-ați conectat la echipa națională de tineret. Vreau să-mi spui care este cel mai valoros lucru pe care l-ai învățat de la el? Da, cum ai spus, înseamnă foarte mult pentru mine. Cred că nu aș fi avut această carieră dacă nu a fost dânsul. Cred că disciplina și atitudinea. Care a fost pentru tine cel mai dificil moment din adaptarea în Ungaria? Cel mai greu... Nu știu, era... Știți bine rivalitatea asta dintre români și maghiari. Cred că asta a fost cea mai grea venind de la unele persoane. Dar m-au primit foarte bine. Pentru că și vorbeam limba, fiind lângă mine, lângă Satu Mare, era la câțiva kilometri granița. De mic am vorbit limba așa cum se vorbea la mine în oraș. Că era puțin diferită față de Ungaria. Dar asta, cu unii oameni care pun prea la suflet, să zic așa, rivalitatea asta. Adică eu nu aveam nimic cu ei și ei mă înjurau, să zic așa. Adică aleg să nu cunoască persoana, pur și simplu pun eticheta și... Exact. Și asta a fost și problema când am semnat la MOL Vidi în Ungaria pentru că apăruse un articol cum că nu apreciez țara vecină sau așa. Dar le-am explicat frumos ceea ce s-a întâmplat. Din greșeala medicilor de aici am ajuns eu să joc în Ungaria. Nu știu dacă nu se întâmpla asta dacă ajungeam să joc în Ungaria pentru că eram sănătos sau așa și eram la Liga 2 în Satu Mare, în orașul meu.

<h2 style="text-align:center;">„Mr. Inzaghi era ca un copil! Se bucura la fiecare gol” </h2> Cum a fost pentru tine trecerea din Ungaria în Italia? Puțin grea. Mi-a plăcut foarte, foarte mult în Italia. Primul an, cred că a fost foarte greu, mai ales primele luni, pentru că făceam foarte mult tactic. Nu înțelegeam, de ce am nevoie așa mult tactic. Dar pe parcurs am înțeles că mă ajută foarte mult și și acum le mulțumesc. Și cred că am crescut foarte mult acolo. Cum a fost să-l ai antrenor pe Inzaghi? Da, Mr. Izaghi, foarte, foarte mult mi-a plăcut să lucrez cu el pur și mi se pare că era ca un copil, adică se bucura la fiecare gol, dar ca și cum era el jucătorul, îl știți pe Inzaghi de pe vremuri, când dădeau un gol, alerga dintr-un capăt în altul. La fel era și pe bancă. Era foarte entuziasmat și mă bucur că am putut să lucrez cu un asemenea om. Perioada de la Pafos, cum a fost pentru tine? A fost o perioadă frumoasă. La fel, am învățat foarte mult. Cred că m-a întărit acea perioadă, pentru că avusesem perioade când nu jucasem și nu pot spune că era din cauza mea. Erau pur și simplu alegerile antrenorului și am avut mai multe discuții cu el, dar m-am spus să mă întărit și acum țin legătura cu acel antrenor. Mă bucur foarte mult pentru el, pentru că a prins o echipă mare din Rusia și cum am spus, mă bucur, mă bucur că am jucat acolo și mă bucur și pentru ei, pentru acest an frumos au participat în Champions League. Cum ai luat decizia de a semna cu Universitatea Craiova? Da, aveam mai multe oferte, dar cred că oferta de aici și oamenii de aici m-au făcut să aleg Universitatea Craiova, la fel și suporterii din jurul echipei care sunt foarte fanatici, să zic așa, nu doar suporteri, eu zic că și parte din club. Spune-mi, te rog, cum a fost pentru tine momentul în care ai pășit pentru prima dată pe Ion Oblemenco, pe un Ion Oblemenco plin? Da, primul meu pas cred că a fost cu Sepsi, exact pe acest stadion am și debutat. Dar să joci în tricoul Universității și pe Ion Oblemenco e un sentiment frumos și mă bucur că fac parte din această echipă, în acest club. Comparativ cu alte echipe la care ai fost, cum ai spune că este atmosfera de pe Oblemenco? Cum se spune, un vulcan. Da, e o atmosferă frumoasă, energie incredibilă din partea suporterilor. Simți că dacă nu mai poți, chiar mai poți un pic. Cum pot ei să te împingă de la spate. Cum ai descrie parcursul echipei din acest sezon? Cred că este un parcurs destul de bun, dar suntem departe de obiectivul nostru. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ și să luăm fiecare meci în parte, să fim la fel de concentrați și cred că la sfârșit ne vom bucura împreună.

<h2 style="text-align:center;">„Coelho încearcă să țină tot grupul unit!”</h2> Ce plus a adus Filipe Coelho echipei după tine? Da, Filipe este un antrenor bun. Cred că încearcă să ne motiveze, încearcă, cel mai important, cred că încearcă să țină tot grupul unit, pentru că sunt perioade când unii jucători joacă mai puțin și după fiecare meci încearcă să-i scoată în evidență și cred că ăsta este un lucru foarte important echipei și jucătorilor care joacă mai puțin. Să vorbim puțin despre Conference League. Cum ai trăit tu cele șase meciuri și, desigur, eliminarea aceea dramatică? Da, a fost o perioadă frumoasă. Cred că am făcut un parcurs frumos. Îmi pare rău că s-a terminat și mai ales că s-a terminat așa dramatic. N-am mai văzut în viața mea, adică nici rezultatele din celelalte meciuri să nu te ajute. Dar, până la urmă, ăsta e fotbalul. În fotbal, în 24 de ore se pot schimba foarte multe. Și cred că am reacționat foarte bine în următorul meci cu cei de la Csikszereda de acasă. Ce poate face diferența pentru Craiova în lupta pentru titlul pe care îl așteaptă de 35 de ani? Diferența, cred că disciplina și răbdarea. Cred că acesta este aspectul ce poate să facă diferența. Și unitatea echipei să rămână până la sfârșit cum este în ziua de azi. Cum se simte să înscrii pentru Știința? E un sentiment plăcut, dar mai important este să îmi fac datoria acolo în spate, să zic așa, să apăr poarta, să nu luăm gol. Pentru mine asta e mai important. Și după care colegii mei din față să marcheze. În încheiere vreau să completezi propoziția: „La Craiova mă simt... Fericit, împlinit.

superliga 2026

Fotbal

sâmbătă 04 aprilie

duminică 05 aprilie

luni 06 aprilie

vineri 03 aprilie