FC Argeș

FC Universitatea Cluj

Cluj Arena

Dinamo București

Universitatea Craiova

Stadionul „Ion Oblemenco”

CFR Cluj

FC Rapid București

Stadionul Giulești

FCSB

FK Csikszereda

Stadionul Municipal Miercurea Ciuc

Metaloglobus

Oțelul Galați

Stadionul Oțelul

FC Botoșani

FC Farul Constanța

Stadionul Central Ovidiu

UTA Arad

Petrolul Ploiești

Stadionul Ilie Oană

AFC Hermannstadt

Unirea Slobozia

Stadionul 1 Mai

Mihai Mateaș

CRONICĂ

Vremea e frumoasă în București, sunt 18 grade la ora meciului în Capitală, dar asistența pe Superbet Arena este, probabil, cea mai redusă de la toate meciurile Rapidului din acest sezon, sub 7000 de oameni. Deși giuleștenii sunt încă în grafic pentru un loc în cupele europene, fanii nu mai cred în Gâlcă și compania. De altfel, nici patronul Șucu n-a venit la meci. În schimb, selecționerul Hagi e în tribune. În plin protest al fanilor, care au anunțat printr-un comunicat că vor face doar act de prezență, fără a mai încuraja echipa, în Giulești revine idolul Pancone, de această dată ca adversar. Antrenorul Daniel Pancu e neînvins în fața echipei sale de suflet. Toate cele trei meciuri directe ale sale contra Rapidului s-au disputat în acest sezon - două victorii în campionat și un egal în grupele Cupei României. Dar acum e prima dată când CFR cu Pancu pe bancă o întâlnește pe Rapid la București, precedentele trei întâlniri fiind în Gruia. Va fi de această dată altfel? <h1>CFR n-a mai pierdut în Giulești din 2023</h1> Și fără Pancu, însă, CFR e neînvinsă pe Superbet Arena în precedentele șase vizite. Ultima dată când Rapidul s-a impus aici în fața „confraților” ceferiști a fost acum trei ani, când, în loc de „băștinașii” Pancu și Gâlcă, în spațiile tehnice erau italienii Bergodi și Mandorlini. Gâlcă începe cu Aioani în poartă, deși portarul fusese apostrofat la încălzire chiar de propriii fani. „Blatistule!” a fost cel mai benign apelativ care i s-a adus goalkeeper-ului de 26 de ani. Minutul 9. Prima fază cât de cât periculoasă a partidei. Christensen bate o lovitură liberă din lateral stânga în careu, Pașcanu reia cu capul, dar mingea trece departe de buturile lui Mihai Popa. După două minute, același Pașcanu este protagonist în celălalt careu, scoțând o minge de pe linia porții. Zahovic trimisese periculos cu capul, după un corner executat de Korenica. Conexiunea ex-iugoslavă a luat-o la prima cheie. Aparent, Luka Zahovic oferise doar un avertisment inițial. Pentru că, în minutul 18, slovenul sosit în acest an din Polonia a izbutit și primul său gol în Superliga României. O formalitate din câțiva metri, după ce fostul rapidist Braun i-a oferit o pasă ideală în mijlocul careului mic. Pancu rămâne atașat de alb și vișiniu, dar astăzi e trup și suflet pentru culorile mov și verde fosforescent. Și face primul pas spre încă un triumf în fața alor săi. Chiar și pe Giulești. Minutul 24. Onea trimite o centrare impecabilă din banda dreaptă în centrul careului, Talisson și Christensen au probleme de comunicare, se incomodează reciproc, astfel că irosesc această bună oportunitate. <h1>Rapidiștii, huiduiți de fani</h1> Impulsionat de prezența selecționerului în tribună, Cordea e peste tot. Șutează de la distanță, bate cornerele, driblează... Dar se aude fluierul arbitrului. Anunțat din cabina VAR, Florin Andrei întoarce o fază anterioară, la care Christensen, din alunecare, comite un henț în careu care scăpase inițial nesesizat. Penalty pentru clujeni în minutul 35. Cordea ia mingea, îl fixează pe Aioani și face 2-0 cu un „stâng” năpraznic: 13 goluri în acest sezon pentru numărul 24 al trupei lui Pancu. „Plecați cu toții! Mai bine plecați cu toții!”, răspunde tribuna giuleșteană la blazarea care pare că a cuprins toată echipa gazdă, cu antrenorul Gâlcă în frunte. Finalul reprizei înregistrează câteva replici timide ale rapidiștilor, prin Onea, Dobre și Christensen, dar nimic cu adevărat periculos pentru Mihai Popa. Talisson se accidentează și iese șchiopătând. Intră Moruțan când au mai rămas două minute până la pauză. Începe cu un dribling reușit. Al doilea îi este citit de adversar și pierde mingea. Pe margine, cei doi antrenori sunt oglinda fidelă a propriilor echipe în această primă parte: Gâlcă, cu mâinile la spate, e monument de neputință, Pancu e argint viu în fața băncii sale, dă indicații peste indicații, de parcă el încearcă să remonteze două goluri. Moruțan mai încearcă un dribling, al treilea. Îi iese, iar de acolo mingea ajunge la Dobre, care încearcă un șut de la distanță. Blocat. Final al primei părți, una în care posesia i-a aparținut echipei gazdă. Clujenii le-au lăsat giuleștenilor mingea, dar aceștia nu păreau să știe ce ar putea face cu ea. <h1>Un alt Rapid în repriza a doua</h1> Gâlcă face două mutări la pauză. Sălceanu, Ciobotariu și Drilon Hazrollaj intră în teren, Grameni, Borza și Kader Keita trec pe bancă. Pancu nu are motive să schimbe nimic momentan. Braun vede primul cartonaș galben al partidei, pentru un fault în chiar primul minut al reprizei. Din lovitura liberă rezultată, mingea ajunge la Sălceanu în banda stângă, centrare în careu și reluare cu capul a lui Dobre, scoasă greu de Popa. Cel puțin în debut de repriză, giuleștenii arată mai determinați. Deși gazdele au dominat începutul părții a doua, în minutul 55 clujenii au bifat, de nicăieri, o nouă ocazie periculoasă. Un șut de la distanță al lui Korenica, deviat, a fost scos greu în corner de Aioani. Alarmă și la cealaltă poartă, în minutu 57. Camora greșește nepermis o pasă cu capul în careu, Christensen este pe fază la intercepție, însă trimite cu stângul și pe lângă poartă, nu doar pe lângă portar. <h1>Christensen, factotum-ul giuleștenilor</h1> Norvegianul se revanșează un minut mai târziu, când scapă spre poarta clujeană, pătrunde în careu, rezistă atacului lui Braun și îi scoate mingea lui Moruțan, venit din spate, care reduce din diferență: 1-2! Rapidul prinde curaj, insistă în atac și urmează și o bară transversală (61) a lui Kramer! Softul clujenilor începe să dea erori. Braun, cu o centrare, și Cordea, cu un șut slab, încearcă să replice, pentru a mai domoli avântul gazdelor. E rândul lui Pancu să intervină. Antrenorul oaspeților face și el primele schimbări. Ies Biliboc și Zahovic, intră Aliev și Șfaiț. Gâlcă îl armează pe Burmaz, iese Paraschiv, care acuză probleme medicale. Aioani, încă un reflex extraordinar, în minutul 69, când scoate o nouă lovitură de cap, a lui Huja, de sub transversală. Imediat după, Cordea centrează iar, Aliev trimite un „cap” pe lângă. Scurtul intermezzo clujean se stinge, giuleștenii revin la conducerea jocului, așa cum au fost mereu de la startul părții secunde. <h1>Forcingul rapidist n-a reușit s-aducă și un al doilea gol</h1> Christensen șutează cu sete din marginea careului, scoate greu Popa (71). Dobre trimite cu capul pe lângă (72). Alb-vișiniii împing jocul tot mai mult spre poarta oaspeților. Fie că au fost apostrofările tribunelor, fie discursul calm al lui Gâlcă de la pauză, ceva a funcționat. Rapidul pare altă echipă. Una care a înțeles mesajul. Onea are crampe cu un sfert de oră înainte de final, dar va trebui să strângă din dinți și să continue. Gâlcă și-a epuizat schimbările. Pancu își trece echipe în „survival mode” în final de partidă, cu gândul să reziste. Dar CFR tot reușește câte un contraatac, cum a fost în minutul 79, când Cordea putea încheia meciul, dar a șutat pe lângă din marginea careului mare. Marcatorul golului 2 al clujenilor este înlocuit apoi cu Adiță Păun. Intră și Djokovic, în locul lui Muhar. Burmaz cere un penalty, dar jocul continuă. Alex Dobre șutează plasat de la distanță, deloc rău, dar puțin pe lângă (82). Rapidul simte că mai poate forța. Moruțan centrează în careu, Hazrollaj reia cu capul, periculos, dar nu suficient. Dobre mai ratează și el o dată, tot cu capul (84). Clujenii scapă cu fața curată din forcingul giuleștean, ratează și ei o ocazie - un „cap” al lui Braun, dar pe lângă țintă. Se intră în ultimele cinci minute. Gazdele continuă să caute golul doi, oaspeții caută finalul. Un nou „trasor” al lui Christensen, scos greu de Mihai Popa (88). Corner. Un nou „cap” Dobre, o nouă șansă irosită. <h1>Căpitanul Onea a jucat cu crampe ultimul sfert de oră</h1> Onea nu mai poate continua, căpitanul echipei se ghemuiește întins pe jos, la marginea terenului. Rapid ajunge în zece oameni în minutul 90. Mai sunt patru minute de prelungire. Alibek Aliev scapă spre poarta Rapidului, dar iese bine Aioani. Drilon Hazrollaj șutează și el de la mare distanță, tot fără noroc. Mihai Popa este asediat în prelungiri, dar reușește să scoată tot. Se termină 1-2, CFR câștigă, rămâne în lupta la titlu, iar Pancu își continuă seria ireproșabilă în fața Rapidului. Giuleștenii rămân sub Dinamo în clasament, asta și pentru că azi s-au trezit târziu, doar în repriza a doua, când deja aveau deja handicap de două goluri, unul care s-a dovedit insurmontabil.

https://www.youtube.com/watch?v=U2LmTpyNCcc

Antrenorul Daniel Pancu și-a bătut a treia oară în acest sezon de Superliga echipa de suflet și îi ține pe clujeni la 5 puncte de locul 1

Rapid - CFR 1-2. Pancu și compania păstrează suspansul în trei la titlu

Ionuț Tătaru

Doi copii fără prea multe puncte, vecini în zona roșie a clasamentului, s-au întâlnit în inima Bărăganului cu gândul de a prinde locul de joacă în Superligă. S-au salutat, și-au dat mâna, apoi s-au luat la harță la Slobozia. Ialomițenii au lovit primii, destul de repede, iar Hermannstadt a început să plângă după 6 minute. Patrick Dulcea a fost găsit cu o pasă perfectă în spatele defensivei, a sprintat și l-a executat pe Lazar, la colțul lung: 1-0 pentru Unirea.

Dincolo de golul primit, portarul sibienilor a fost cel mai bun jucător al primei reprize. Slobozia putea să facă 2-0, chiar 3-0 până la pauză, însă s-a opus David Lazar. Prima oară a apărat un penalty executat de Said (24), apoi a reușit să scoată de sub bară mingea trimisă de atacantul născut în Ghana.

Lazar, David Beniamin

Pus să arbitreze finala suferinței de la Slobozia, Istvan Kovacs s-a băgat de multe ori între cei doi copii sărmani. A luat decizii ciudate și a continuat să pună mingea la var, chiar de două ori, fiind girat de cei din cabina video. A mai dat un penalty pentru gazde, apoi unul pentru Hermannstadt. Unirea a făcut 2-0, a transformat Cristian Ponde (54), sibienii au ratat prin Balaure (68).

Hermannstadt s-a trezit târziu. Cu un picior în liga secundă, Dorinel a fost nevoit să facă toate schimbările pentru a modifica tabela. Introduși după pauză, Buș și Gjorgjievski au reaprins flacăra speranței la Sibiu când nimeni nu mai credea. Buș a marcat cu capul după o centrare perfectă a lui Neguț (82): 2-1. Slobozia a căzut în genunchi și nu s-a mai ridicat oricât de mult a încercat să bubuie mingea. Oaspeții au forțat ca-n curtea școlii, au atacat și cu portarul Lazar. La ultima fază, Gjorgjievski a înscris, tot cu capul, după un corner executat de Balaure: 2-2.

Gjorgjievski, Marko

E rândul ialomițenilor să plângă. Niculescu are mâinile-n cap, Dorinel țopăie de bucurie. Unirea scapă din nou punctele din mână, la fel cum a făcut-o în acest play-out cu Metaloglobus, cu Petrolul, cu Botoșani. Trupa lui Dorinel se urcă în autocar și se întoarce acasă cu un punct norocos. Ambii copii mai au doar două etape de joacă pentru o viață mai bună în Superligă.

https://www.youtube.com/watch?v=DiTg9xmgqUY

Slobozia și Hermannstadt nu au reușit să iasă din tunelul retrogradării. Unirea a avut 2-0, dar sibienii au egalat la ultima fază, în minutul 90+8

Unirea Slobozia - Hermannstadt 2-2. Ciulinii Bărăganului

Levente Balint

Craiova a răsturnat scorul după ce a fost condusă cu 1-0 în minutul 58. Rezerve mai bune, tehnică superioară, nervi tari. Acestea au fost componentele unei victorii care o ține pe Universitatea la trei puncte distanță de contracandidata U Cluj.

PRIMĂ PARTE INTENSĂ, CU SITUAȚII DE AMBELE TABERE Impulsionată de atmosfera formidabilă generată de cei peste 25.000 de spectatori, Universitatea a început cu elan, dar prima șansă, venită din partea lui Matei în minutul 4, nu i-a provocat emoții lui Epassy. Dinamo, deși nu l-a putut folosi pe accidentatul Cîrjan, nu s-a arătat înspăimântată de presiune, gestionând cu calm situația. Iar în minutul 10, Musi a fost blocat în careul mare, după ce Screciu a ezitat. Ambele formații au fost altruiste în efort, încercând să joace cât mai deschis. În minutul 14, Romanchuk a deviat cu capul pe spate, dar mingea a fot prinsă ușor de Epassy. Partida a fost intensă, cu multe dueluri tari, care au sporit energia din teren. Și a venit și prima șansă importantă a oaspeților, Popescu scoțând reluarea cu capul a lui Soro, din minutul 24. Craiova a răsturnat raportul oportunităților serioase. În minutul 28, Mora a prins un șut sănătos de la 17 metri, dar Epassy a deturnat mingea. Iar în minutul 31, Rus a reluat de la numai șase metri, pe lângă poartă. Dinamoviștii nu au punctat mult la statistici, dar au avut o posesie bună, aproape egală cu cea a Universității. Iar prima parte s-a încheiat cu insistența lui Pușcaș, cel care a fost mereu în coasta apărării oltene. O primă parte interesantă, care promitea o continuare și mai generoasă.

Cicâldău, Alexandru

DOUĂ REZERVE AU DAT LOVITURA Și meciul a devenit tot mai spectaculos, cu fiecare minut care trecea. Și începeau și ghinioanele pentru Dinamo, cea care în minutul 48 l-a pierdut pe Soro, accidentat la umăr. Etim (50) l-a încercat și pe Epassy, dar camerunezul a fost la post. Coelho a dat refresh constant, după ce la pauză a intrat Baiaram, a venit și rândul lui Nsimba să-l înlocuiască pe Etim. Însă Dinamo, mereu amenințătoare la fazele statistice, a dat lovitura oarecum contrar cursului jocului. Era minutul 59 când Stoianov a deviat din opt metri pentru 0-1, după ce, în urma unei faze provocate de o lovitură de colț, Mihai a tras tare de la 17 metri. Universitatea a reacționat însă ca un adevărat lider. Cicâldău a egalat din careul mic, în minutul 61, după ce Epassy îi respinsese șutul din apropiere, mijlocașul fiind servit de Nsimba. Universitatea a pus stăpânire pe joc, a mutat mereu jocul spre ultima treime adversă, dar Dinamo a rezistat cu stoicism. Iar în minutul 78 a nimerit bara prin Pop, care a reluat cu capul din 14 metri!&nbsp; Cu puține resurse pe bancă, alb-roșiii au rezistat doar până-n minutul 90+1. Era clar că în fața unei apărări solide este nevoie de o sclipire. Iar ea a venit de la o altă rezervă. Tânărul Băsceanu a inventat o pasă fină către Nsimba, rămas singur cu Epassy. Atacantul nu avea cum să rateze. 2-1, cu specificația că în dezvoltarea fazei a fost și un ofsaid nesemnalizat, iar restul meciului nu a mai adus nimic. Diferența de calitate și de soluții a fost în cele din urmă crucială. Universitatea și-a întărit statutul de lider după un joc în care a arătat și capacitatea mentală de a reacționa în momente critice. Iar mirosul primăverii din 1991, anul ultimului titlu în Bănie, se simte tot mai tare.

Oltenii au lovit pe final grație combinației de efect dintre Băsceanu și Nsimba

Craiova-Dinamo 2-1. Miroase tot mai mult a 1991

https://www.youtube.com/watch?v=aFM4DtA67Ns

Până la startul meciului cu UTA, etapa a decurs excelent pentru Petrolul. Metaloglobus a blocat-o pe Oțelul, ținându-i pe gălățeni mai departe în bătăliile pentru supraviețuire. Farul a făcut și ea un pas greșit acasă cu Botoșani, scoțând doar un punct, astfel că prahovenii aveau ocazia să urce pe un loc care acum ar însemna salvarea directă. Cu două etape rămase de jucat, un eventual triumf ar fi însemnat și un imbold moral pentru galben-albaștri. UTA era lipsită de griji, cu salvarea asigurată deja de duminica trecută. Dar arădenii ținteau un scor bun pentru a rămâne în cărți pentru o poziție cât mai favorabilă la final, în perspectiva unor câștiguri suplimentare din drepturile TV.&nbsp; Iar UTA arată că vine să-și respecte blazonul, aliniind o formulă care apropiată de echipa-standard.

ODADA I-A IERTAT PE PLOIEȘTENI DE UN DEZAVANTAJ MAI CLAR După cum a început partida, UTA părea cea care este nevoită să câștige cu orice preț. Arădenii au jucat ofensiv din start, avertizând oponenții că nu vor avea o seară calmă, mai ales prin incursiunile lui Abdallah. Abordarea deschisă a alb-roșiilor a adus și golul. În minutul 12, Roman a bătut un corner de pe dreapta, iar fostul petrolist Benga a reluat în poartă din fața careului mic, Bălbărău respingând balonul de după linie: 0-1. Utiștii nu și-au pierdut din ritm, cu Roman activ la construcție, cel mai important jucător al arădenilor întinzându-l pe portarul prahovean în minutul 19, cu o lovitură liberă bătută înșelător de pe partea dreaptă. Prima situație de gol a gazdelor a apărut în minutul 22, când Chică-Roșă a tras tare din 17 metri, mingea ștergând ușor transversala. Apoi, a intrat în scenă Odada. Kenyanul a avut două șanse mari prin care putea mări diferența de scor. În minutul 31, a trimis slab cu capul pe lângă poartă, din șase metri, iar în minutul 36 a ratat incredibil, trimițând din zece metri peste bară, deși se afla într-o poziție ideală… Ploieștenii nu s-au putut mândri cu șanse mari până la pauză. Gorcea nu putea să aibă emoții (40) la șutul moale al lui R. Pop de la distanță, iar Rafinha a tras și el fără pericol, peste poartă, din 17 metri. Gazdele aveau nevoie de un declick după pauză pentru a spera măcar la un punct.

Benga, Alexandru

PENALTY-URILE AU DECIS MECIUL Fanii se așteptau la o reacție a ploieștenilor, dar tot UTA a controlat meciul. Iar în minutul 48, Petrolul a mai primit o "viață" când Roman a ratat un penalty dictat pentru un henț al lui Dongmo!&nbsp; Grozav a avut o primă situație serioasă, când în minutul 53 a expediat un șut periculos de la 22 de metri, dar balonul a ocolit poarta lui Gorcea. Mult doritul reviriment nu a venit, însă. UTA i-a mai iertat pe amfitrioni în minutul 57, când Bălbărău a respins șutul din șase metri al lui Coman, iar galben-albaștrii au scăpat cu fața curată, din nou! , când golul lui Odada, marcat în minutul 62, a fost anulat pentru ofsaid, după o lungă analiză VAR. Prahovenii s-au chinuit să producă panică în apărarea arădeană, dar în afara celor cinci cornere obținute în partea secundă nu au produs nicio ocazie majoră. Iar finalul a arătat că a fost până la urmă o zi norocoasă pentru ei. În primul minut de prelungiri, Ciubăncan a comis un henț, sesizat de VAR, analizat aproape cinci minute și apoi transformat în penalty de către Iulian Călin, după vizionarea fazei. Grozav a marcat de la 11 metri, pentru un 1-1 care trebuie să-i mulțumească după cum a arătat partida. UTA rămâne pe locul 2 în play-out, arătând mai departe un fotbal consistent și plăcut. Petrolul gâfâie, rămâne pe loc de baraj și are un final infernal de sezon, nici dubla de rămânere în Superliga nefiind sigură pentru ea.

Prahovenii au salvat de la 11 metri un egal în prelungiri, după ce UTA a irosit un penalty și alte ocazii mari

Petrolul-UTA 1-1. Fericiți cu un punct

Adrian Costeiu

Meciul de fotbal dintre Universitatea Cluj si FC Arges in Superliga Nationala, la stadionul Cluj Arena, din Cluj-Napoca, 2 mai 2026. © Action Foto / Simion Sebastian Tataru. Unauthorized use is prohibited. All rights reserved.

După o repriză secundă în care au asediat poarta piteștenilor, U Cluj a lovit din penalty în primul minut de prelungiri. Alb-negrii, egali acum la puncte cu oltenii, dau legătura la Craiova, sperând că dinamoviștii vor produce surpriza acolo duminică seara. Argeșul? Nu a prins niciun șut pe spațiul porții și a fost taxat pe final pentru fotbalul redus la minimum.

Trică a hărțuit permanent apărarea argeșeană, în cele 82 de minute petrecute pe teren

Universitatea a ieșit rănită din derby-ul cu CFR și nu putea conta decât pe o victorie contra Argeșului pentru a ține trena cu omonima din Craiova. Dar, pe lângă eșecul din Gruia, formația lui Cristiano Bergodi l-a pierdut pentru o vreme pe goleadorul Lukic. Ofensiva a trebuit să fie reorganizată și la jocul cu Argeșul. Trică a primit credit pentru postul de atacant de careu, iar Stanojev a primit și el credit în primul 11. Bergodi a mai împrospătat formula de start, având în vedere programul încărcat. Nistor a reapărut în line-up, iar Cristea a fost înlocuit în apărare cu Capradossi. Argeșul a început cu tot ce avea mai bun, în condițiile în care alb-violeții nu mai au nicio miză majoră decât, eventual, cea de a termina pe o poziție cât mai bună, pentru încasări suplimentare din drepturile TV. Și în ciuda locului 6, trupa lui Bogdan Andone se arată mereu ca una incomodă și greu de strunit. FĂRĂ OCAZII MARI ÎN PRIMA PARTE Repriza întâia din acest meci a arătat cât de solicitantă este o partidă cu FC Argeș, pentru oricine din Superliga. Clujenii nu au izbutit să creeze nicio ocazie mare, deși au mers la cabine cu o posesie de 59 la sută. Singurele șanse demne de semnalat au fost cele ale lui Capradossi, care în minutul 24 a reluat în afara porții, cu capul, din șase metri. Iar în minutul 35, Trică a tras de la 17 metri, din întoarcere, iar Căbuz a prins fără probleme. Piteștenii au făcut ce știu cel mai bine. Au oferit o apărare bine organizată, iar prin Brobbey, foarte insistent, au pus, cât au putut, presiune pe defensiva alb-negrilor. În lipsă de idei ofensive, cele două oponente și-au încercat șansa la fazele fixe, obținând, fără folos, câte trei cornere. Iar pe final, Trică a încercat să scoată un penalty la un duel cu Tudose, însă nu se poate acorda lovitură de pedeapsă nici dacă jocul ar fi fost oficiat de cel mai găzdar arbitru posibil.

Nistor, Dan

ASALT TOTAL, RĂSPLATĂ PE FINAL Alb-negrii au arătat însă altfel la revenirea de la cabine. Argeșul a fost sugrumat în propria treime, iar Stanojev a dat tonul ocaziilor cu un șut care a trecut prin fața porții (47). Apoi, Căbuz a ieșit la rampă cu două intervenții la lovitura de cap a lui Mendy (49) și șutul lui Capradossi din careu (50). Iar când nu a putut interveni, Căbuz a fost salvat de Sadriu, care în minutul 56 a scos din fața porții șutul lui Stanojev. Argeșenii au dat un semnal clar că singurul lor scop este să nu primească gol, în minutul 57, când Bettaieb a fost înlocuit cu Tofan. Drammeh, în minutul 69, și Mendy, în minutul 83, au tras și ei în afara porții din poziții bune, crescând frustrarea alb-negrilor. Singurele situații în care oaspeții s-au apropiat de buturi au aparținut lui Pîrvu (78), șut peste bară din colțul careului mare și lui Tofan (83), care a tras puțin pe lângă poartă la o lovitură liberă de la 25 de metri. Totuși, strădaniile gazdelor au fost premiate. Uneori, fotbalul face justiție. În minutul 90, pe un contraatac purtat pe stânga, Chipciu a fost faultat imprudent în careu de Borța. Penalty indiscutabil, transformat cu mare siguranță de Nistor. 1-0, iar dacă peste 90 de minute nu au realizat nimic relevant alb-violeții, era culmea să producă un șoc pe final. Clujenii au rezistat bine în minutele care au mai rămas și își păstrează speranțele la titlu intacte. Show-ul este departe să fie terminat.

https://www.youtube.com/watch?v=S4AbwRlPfWE&

Nistor a adus victoria din penalty, pe final, după un joc dominat total de alb-negri

U Cluj - FC Argeș 1-0. Muncit. Dramatic. Meritat

Nici a treia oară nu a fost cu noroc pentru Flavius Stoican, cel care nu izbutește încă prima victorie pe banca Farului. În total, constănțenii sunt la șase dispute nereușite în Superliga, etapa viitoare urmând o deplasare foarte complicată la Galați.

DOMINARE FĂRĂ ȘUTURI CADRATE. FARUL, TAXATĂ PE O CONTRĂ Farul a început foarte agresiv în atac, presată de situația critică din tabelă. În minutul 4, Alibec, extrem de implicat în joc, a avut un luft în careul mare, dar imediat a trimis din 15 metri peste transversală. Constănțenii au furnizat un presing avansat, care o perioadă a creat reale probleme botoșănenilor. Treptat însă, moldovenii au absorbit bine ritmul gazdelor și au început să mute jocul și spre buturile dobrogene. În minutul 14, Ongenda a tras slab în brațele lui Munteanu, din careul mare, dar a fost un avertisment că Botoșaniul nu doarme. Farul a avut o șansă mare apoi, peste trei minute, când Tănasă, talonat de un stoper advers, a trimis cu capul în afara porții, din șase metri. Alibec a mai avut o încercare în minutul 20, dar mingea expediată de el de la 19 metri a nimerit un adversar. Ieșită din asalt, Botoșaniul a profitat de poziționarea avansată a fariștilor și a lovit în minutul 30. Miron a trimis printre stoperii adverși, Mailat a țâșnit și a l-a lobat pe Munteanu din 14 metri, pentru 0-1. Dobrogenii au trecut iarăși la asediu, dar au obținut foarte puține momente periculoase. În minutul 32, Ișfan a tras pe lângă poartă din 17 metri, apoi Farul s-a străduit să desfacă o apărare bine structurată. Degeaba au tras alb-albaștri de nouă ori spre buturi, niciun șut de-al lor nu a fost pe cadrul porții. În ciuda presiunii, jucătorii creativi ai lui Flavius Stoican nu au produs scânteia necesară pentru dezechilibrarea moldovenilor.

Kukic, Luka

Kukic a fost omul zilei la Constanța

DOAR UN PUNCT PENTRU FARUL, DUPĂ O REPRIZĂ CU RATĂRI MARI Farul a schimbat la pauză, cu Grigoryan și Cojocaru introduși în atac, iar furia alb-albaștrilor pentru reușirea unei remontade a produs rezultat chiar la prima fază. În minutul 46, după o fază prelungită de atac, Ișfan a centrat în fața careului mic lui Cojocaru, acesta a reluat cu capul, Kukic a respins la limita liniei porții, iar Alibec a împins mingea pentru 1-1. A crescut energia de atac a fariștilor, cei care au înșirat câteva ocazii foarte mari. Întâi, în minutul 51, Grigoryan a reluat cu capul din șase metri peste poartă. Ișfan a avut apoi două șanse rarissime. Întâi, în minutul 67 a nimerit bara cu un șut din 16 metri central. Apoi, în minutul 70, după o combinație cu Vână, a ratat din opt metri singur cu Kukic, portarul botoșănenilor salvând golul de 2-1. Alibec și-a trecut în cont și el o șansă incredibilă (74), reluând peste bară din numai șase metri… Moldovenii nu au mai arătat ambiții ofensive în partea secundă, neșutând nici măcar o dată pe spațiul porții. Farul s-a prăvălit spre buturile lui Kukic, dar bosniacul a prins o zi memorabilă. În primul minut adițional a parat un șut tare al lui Vînă, iar în cel de-al optulea minut a scos șutul lui Grigoryan, rămas în fața careului mic, iar Markovic a trimis agonizant pentru fanii dobrogeni în plasa laterală. Farul trăiește mai departe extrem de periculos, un eventual triumf al Petrolului în fața UTA-ei, duminică, trimițând-o pe un loc de baraj. Botoșaniul a scos un punct cu destul de multă șansă și mai face un pas spre barajul european.

https://www.youtube.com/watch?v=mHXtuorPTsQ

Portarul Kukic, eroul oaspeților. Dobrogenii trăiesc mai departe periculos

Farul - FC Botoșani 1-1. Vremea, tot mai instabilă pe litoral

Deja retrogradată matematic, Metaloglobus a mers la Dunăre cu aerul echipei lipsite de presiune și a jucat deschis, fără menajament, din start. Prima situație de gol le-a aparținut bucureștenilor, când Carvalho, de la 18 metri, a tras peste poartă. Gazdele au răspuns prin șutul lui Bană, din minutul 6, care a lovit transversala, iar Metalo și-a continuat șarjele, Abbey având un minut mai târziu un șut, tot de la distanță, deviat în corner. Oțelul a trecut oarecum la controlul jocului, dar nu a părut că ia în serios ambiția lui Metalo, având parcă impresia că lucrurile se vor clarifica de la sine. A avut și neșansă, iar în minutul 28, când Iacob a executat excelent o lovitură liberă de la 30 de metri, dar mingea a lovit bara. Îndrăzneala oaspeților a dat roade în minutul 35. Purece a executat o lovitură liberă de pe partea dreaptă, cu stângul, mingea a fost ușor luată de vânt și, după ce a lovit pământul, a intrat în poartă pentru 0-1. Iar după ce Bană a tras în minutul 44 din lateral dreapta, în brațele lui Gavrilaș, gluma s-a îngroșat în minutele adiționale ale primei părți.

Purece, Florin

Zakir a avut o lungă acțiune personală, a pătruns în careu și de la 12 metri a șutat pentru 0-2, în ciuda opoziției lu Dur-Bozoancă. Un scor șocant pentru Oțelul, care credea că va fi o formalitate victoria care ar fi apropiat-o poate decisiv de rămânerea directă.

Gălățenii au preluat în totalitate controlul în partea a doua, dar eficiența lor a lăsat mult timp de dorit. Kazu l-a încercat pe Gavrilaș în minutul 50, fără succes, iar Luan a avut o reluare defectuoasă peste cinci minute, când a reluat pe lângă poartă, din zece metri. Metaloglobus a mai avut câteva momente pe contraatac, la unul dintre ele șutul lui Abbey (60) fiind deturnat în corner. Stjepan Tomas a adus forțe proaspete în atac în minutul 64, când intrările lui Andrezinho și Debeljuh au ajutat vizibil trupa gălățeană. A urmat o presiune tot mai mare a oțelarilor, iar insistența lor a adus golul de 1-2. Patrick a nimerit plasa din careul mare (74), după ce mingea a sărit ca la jocurile mecanice. Golul i-a impulsionat și mai tare pe amfitrioni, tot Patrick egalând pentru 2-2, cu un șut frumos sub bară, după ce Pasagic, în careul mare, a respins defectuos în față.

Fernandes, Patrick

Dar, remontada nu a mai venit, în ciuda avântului arătat de Oțelul. Debeljuh, din nou neinspirat, a ratat de două ori șansa unui 3-2 izbăvitor pentru fanii locali, în timpul adițional, când a reluat cu capul, din poziții bune, în afara porții. Metaloglobus a rezistat, deși dunărenii au beneficiat de șase minute de prelungiri. Metalo își apără blazonul, spre cinstea ei, și prin acest punct păstrează suspansul în zona retrogradării. Oțelul, după ce etapa trecută a fost egalată la Botoșani la ultima fază, mai scapă un match-ball în cursa pentru rămânerea directă.

https://www.youtube.com/watch?v=7xZUKC1dlEs

Gălățenii încă mai au de luptat pentru a fi siguri că se salvează direct

Oțelul - Metaloglobus 2-2. Blocați de "lanternă"

VLOG

Echipa Superliga Insider a mers cu decibelmetrul pe stadionul ”Ion Oblemenco”, pentru a testa câți decibeli ating fanii din Bănie. Un test serios, pentru că Universitatea Craiova a jucat cu Dinamo, într-un duel cu mari implicații în lupta pentru titlu.

Am vrut să vedem cât de tare se aud ”Leii din Bănie”

Vlog de Superliga. Cu decibelmetrul la Universitatea Craiova - Dinamo

ÎNAPOI LA PRIMII PAȘI

„Când ajungi în seria cu accidentări, înseamnă că nu e bine”, ne-a spus Tudor Băluță, râzând. Cu toate acestea, pentru mijlocașul Universității Craiova, lunga perioadă de indisponibilitate a avut și ceva pozitiv. Atunci a întâlnit-o pe cea care avea să-i devină soție. Tu ești unul dintre jucătorii care au revenit după o accidentare serioasă și de asta am și vrut să vorbesc cu tine. Voiam să te întreb dacă îți mai amintești momentul în care te-ai accidentat și dacă ai putea să îl relatezi. Am avut, din păcate, mai multe accidentări. Acum, bănuiesc că vă referiți la cea de când eram în Anglia. Da, a fost dificil pentru că, dacă țin bine minte, a fost cumva un an și jumătate, cu o perioadă de o lună, o lună și jumătate cu Jocurile Olimpice, în care am reușit să mă antrenez cu echipa națională U23 și să particip la JO. Dar aparițiile mele acolo au fost singurele apariții pe teren în decursul a mai bine de un an și jumătate. Cred că un an și 8 luni sau ceva de genul, alea au fost singurele două meciuri în care am jucat. Adică în 5 zile am jucat 10 minute și nu știu, 15 minute, 20 minute. Am avut două operații în perioada asta. La picior, la metatarsian, la piciorul stâng. Sunt multe de spus. În mod normal, era o accidentare care n-ar fi necesitat atât de mult timp de recuperare, însă, din păcate, după prima operație, mi-a recidivat, am simțit din nou durere atunci, la Jocurile Olimpice, și m-am dus imediat în Anglia, m-am operat din nou. Cred că ăla a fost momentul cel mai dificil, pentru că mă așteptam, după a doua operație, fiind și înapoi la Brighton, după împrumutul la Dinamo Kiev, că se vor ocupa foarte bine oamenii ăia de mine. Și chiar au făcut-o, nu zic că nu. Erau foarte interesați de a-mi oferi tot ce am nevoie pentru a mă recupera cât mai bine. Din păcate, a venit noiembrie-decembrie și era un moment în care ar fi trebuit să trec la pasul următor, și anume antrenamente cu echipa. Am făcut un antrenament sau două și am simțit că ceva nu e în regulă din nou. Am făcut iar niște teste, s-a dovedit, într-adevăr, că fractura aceea pe care o aveam din nou încă nu își revenise cum trebuia și ăla a fost cel mai dificil moment, pentru că deja veneam după aproape un an de zile în care, cum v-am spus, aproape nu jucasem deloc și, fiind zi de zi în sală, tratamente, departe de echipă, văzând jucătorii cum trec prin sală, după aceea se duc pe teren și așa mai departe, iar eu rămâneam acolo în fiecare zi, era dificil, normal! Și a fost greu atunci. Și atunci cumva mi-au și dat de înțeles că sezonul pentru mine e terminat, pentru că a treia oară în decurs de un an a trebuit să-mi pun gheata aceea specifică la picior, să-mi imobilizeze glezna și, automat, și metatarsianul. Din nou în cârje, din nou cu gheata aceea. Țin minte chiar că m-au lăsat acasă de sărbători, deși acolo, în Anglia, nu e pauză în perioada, dar au realizat și ei ce impact poate avea asupra mea toată povestea asta și mi-au zis: „Du-te acasă, stai cu familia de sărbători două săptămâni, liniștește-te, deconectează-te de fotbal și te-ntorci după aia și dai drumul iar la treabă”. Și așa a fost. Dificil! Chiar aveam colegi care îmi ziceau că mă vedeau în fiecare zi în sală, în fiecare zi în sală, în fiecare zi în sală și îmi ziceau că „Nu înțeleg cum faci, nu înțeleg cum reușești”. Nu sunt primul, nici ultimul, din păcate, care trece prin așa ceva. Dar e dificil! Nu e ceva ce-ți dorești, nu e ceva la care te aștepți. Vrei să fii pe teren, vrei să fii acolo alături de colegi, vrei să faci ceea ce îți place cel mai mult, ceea ce te face fericit. Dar e o alt fel de muncă pe care trebuie să o iei ca atare și să încerci la fel cum încercam pe teren, încercam și în sală să dau tot ce am mai bun. Cât de mare a fost durerea fizică? Durerea fizică, sincer, nu a fost extraordinar de mare, însă era o durere care nu îmi permitea să fac mai nimic pe teren. Nu poți să te lupți cu anumite chestii, nu poți să te lupți cu organismul, oricât de mult ți-ai dori. Decât să faci alte prostii după aia, să faci lucruri și mai grave, mai bine asculți de oamenii din jur și faci ceea ce ai de făcut. Dar, sincer, durerea fizică nu a fost așa mare. E dificilă mai mult munca aceea, zi de zi în sală, în piscină, tratamente, incapacitatea de a merge normal. Spre exemplu, în Ucraina, când m-am accidentat inițial, era luna ianuarie, dacă nu mă înșel, ianuarie-februarie, și ningea foarte tare afară și eu eram cu cârjele și cu gheata respectivă în picior, mi-era destul de greu. De aceea, de multe ori, alegeam să rămân la bază, să dorm la bază decât să mă mai duc acasă, mă plimbam... Oricum, dimineața trebuia să fiu înapoi la tratament și preferam să stau acolo și cred că mare parte din timpul meu acolo l-am dormit la bază, tocmai din cauza asta. Care au fost primele gânduri pe care le-ai avut atunci când ai realizat că ai o accidentare gravă? Da, cum am zis, mai trecusem prin accidentări înainte. Te afectează, normal! Inițial, e perioada aia în care nu știi că e o accidentare, spre exemplu, cum a avut colegul nostru Mihnea Rădulescu, care imediat îți arată că e ceva important, ceva grav. La mine, a fost o durere care cumva persista, mă deranja și care la un moment dat a devenit foarte puternică. Dar o perioadă mă gândeam: „Sper să nu fie ceva grav, sper să nu fie asta”. Cred că e gândul oricărui jucător și al oricărui sportiv când simte o durere. Încerci să te gândești și încerci să speri că nu e ceva atât de grav pe cât ar putea fi. Cum am spus, din nou, sunt accidentări mult mai grave decât ceea ce am avut. Din păcate, am avut cumva ghinionul, să zic, să se țină de mine accidentarea respectivă o perioadă îndelungată. Dar e frustrant, cred că ăsta e sentimentul, e frustrant. Mai ales că eram la Dinamo Kiev atunci și eram împrumutat până la finalul sezonului, mersesem acolo cu gândul să joc, să joc cât mai mult, să demonstrez ceea ce pot, să ajut echipa. Cumva mi-a fost luată șansa asta de a juca mai mult și e frustrant, mai ales că atunci veneau și Jocurile Olimpice, la care până la urmă am ajuns, dar am jucat foarte puțin. Și în al doilea meci în care am jucat am simțit din nou durerea aceea puternică. Atunci am simțit o durere mai puternică. Cred că atunci a fost singura dată în care am simțit o durere mai tare. A fost un pas mai puternic pe care l-am pus în gazon și am simțit ca o tăietură, ca un cuțit în picior acolo și mi-am dat seama imediat că ceva nu e în regulă, cu siguranță! Dar da, frustrare, dezamăgire, tristețe. Dar, cum am zis, nu poți să te afunzi prea mult în astfel de sentimente, în astfel de gânduri pentru că ține de fiecare să muncească cât mai mult după aceea când se recuperează, să dea tot ce are mai bun, cum am zis. Dai tot ce ai mai bun pe teren pentru că poți să faci asta. Nu poți să faci asta, dai tot ce mai bun în sală. Dai tot ce ai mai bun la tratament, ești atent acolo, asculți ce spune fizioterapeutul. Dai ce ai mai bun în piscină, poate când faci exerciții specifice.

Băluță, Tudor

De la acea accidentare a fost aceea prima operație pe care ai suferit-o în carieră până atunci sau ai mai avut și altele? Mai avusesem înainte, mai avusesem pe la vreo 16 ani o operație la menisc, la genunchiul drept. Și de atunci, de la operația asta, la picior, am mai avut două operații în zona abdomenului și aductorilor, pubalgie, dacă e un termen cunoscut în fotbal mai ales, e o accidentare specifică sporturilor precum fotbalul, prin care am trecut și eu. Asta a fost și ultima accidentare mai importantă pe care am avut-o acum un an și jumătate. Din păcate, am mai trecut și prin alte operații. Riscul meseriei, cum se spune. Face parte din viața de sportiv, din viața unui fotbalist. Sunt și cazuri fericite de jucători, care poate nu au o operație în întreaga carieră. Nu m-am uitat pe statistici sau ceva de genul, dar cred că sunt mai multe cazurile celor care au măcar o intervenție. Nu e un capăt de lume, dar nici plăcut nu e. Cât timp ai absentat în total? Toate accidentările sau doar perioada respectivă? În perioada respectivă, până ai revenit din nou pe teren și ai rămas. Cum am zis, m-am accidentat, cred că era ianuarie 2021. Am revenit puțin pe teren în, nu mai știu când au fost Jocurile Olimpice, exact sfârșitul lunii iulie 2021, începutul lunii august, după care din luna august cred că am jucat din nou în iulie sau august anul următor. Deci am avut aproape un an fără să joc. Asta a fost cu siguranță cea mai lungă perioadă din carieră în care nu am putut să joc. În astfel de perioade nu doar fizicul e afectat, dar și psihicul. Voiam să întreb dacă ai simțit nevoia să apelezi la specialiști, la profesioniști? Cei de la Brighton aveau departament de psihologie în club. Mi-au oferit ajutorul, am avut anumite discuții cu ei în anumite momente. Însă, sincer, am avut suportul familiei, suportul prietenilor, evident, dar, nu știu dacă e un lucru bun sau un lucru rău, încerc să mă descurc singur, să trec prin greutățile astea care îmi apar în față singur. Dar, evident, că există nevoie și de ajutor, nu doar mental, cât și lucruri banale. Țin minte, după Jocurile Olimpice, când m-am operat în Anglia, a venit mama și a stat cu mine o săptămână sau două și mă ajuta cu tot ce aveam nevoie. Să mă mișc un pic dintr-o parte în alta. Era mai greu atunci. Imediat după operație era mai greu, era și mai inflamat piciorul, aveam și anumite dureri. Perioada aceea e mai dificilă. La fel și după ultima operație pe care am suferit-o, la aductori, am avut parte de sprijinul soției mele. Atunci a fost, sincer, ca viață de zi cu zi... După operația de anul trecut a fost un pic mai dificil. Fiind la ambele picioare, ambii aductori, îmi era destul de greu să mă mișc. Aveam nevoie să îmi ridice picioarele, să mi le pună în pat. Chiar nu puteam să-mi folosesc picioarele și era dificil. Spre exemplu, la piciorul stâng, când am avut operația, măcar mergeam într-un picior, mă puteam folosi de unul, dar acum am avut la ambii aductori și aveam ambele cârje și picioarele mi le târam ușor. Era greu! Și mă ajuta ea, mă ajuta de dimineață până seara să mă îmbrac, să mă schimb, să mă mișc, să mă pun în pat, să mă dau jos din pat. Timp de o săptămână cam așa, după care am început să mă mișc mai ok. Ai nevoie de ajutor, ai nevoie și de sprijin cu siguranță! Îmi place, apreciez sprijinul celor din jur, dar mă consider o persoană puternică care poate face față oricărui obstacol. Cred că este totuși destul de dificil pentru un sportiv profesionist să aibă nevoie de alți oameni, să depindă de alți oameni, mai ales în prima săptămână atunci când ai și toate emoțiile alea și încărcătura aia. Da, e greu! Trebuie să cedezi controlul altcuiva. Totul se schimbă imediat. Poate cu câteva zile în urmă erai puternic, jucai, te antrenai și dintr-o dată, îți aduce cineva mâncarea în pat sau chestii de genul ăsta. E ciudat, cred că ăsta e termenul! Dar ajutorul celor din jur, clar, e important, mereu am apreciat, mereu apreciez și eu, oricând, dacă pot ajuta pe cineva aflat într-o situație de genul cu mare drag aș face-o și o voi face în cazul în care va fi vreodată vreo situație de acest fel. Da, depinzi de oameni, nu mai depinzi doar de tine și e puțin ciudat. Sunt, cum am zis, momente și momente în viață, în carieră. Treci prin ele... E ceva pentru care sunt recunoscător, sincer. Sunt recunoscător pentru toate momentele prin care am trecut în viață, atât bune, cât și mai puțin bune. Consider că poate am avut nevoie la momentele respective să trec prin ele. Mi-au schimbat puțin mentalitatea, puțin perspectiva asupra sportului, asupra fotbalului, asupra vieții, deci am încercat să iau totul ca atare și să rămân cu lucrurile pozitive. Ai simțit teamă atunci când ai început să te antrenezi după o recidivă? Te-ai gândit în momentul în care ai reluat antrenamentele acelea cu echipa că s-ar putea întâmpla din nou? Există, normal! Cred că pentru oricine există un anumit nivel de teamă, poate unii îl au mai mare, alții, mai mic, dar există cumva. Însă, sincer, în primele zile te obișnuiești iar, te adaptezi. M-a călcat cineva pe picior chiar acolo la un antrenament și instinctul a fost... M-a șocat puțin, dar după aia am alergat, am văzut că e ok și am zis: „Ok, e bine, merge”. Și după aia începi ușor, ușor... Ești mai agresiv din nou, faci o alunecare, o intrare prin alunecare, sari ca înainte, faci un sprint, o schimbare a direcției și când vezi că te simți bine și ești ok, îți recâștigi încrederea. Contează mult. După accidentare, ai nevoie de o perioadă să-ți recâștigi încrederea în tine, în corpul tău, în posibilitățile tale și, totodată, evident, în felul în care alergi, felul în care te informezi din teren, felul în care îți preiei mingea, felul în care pasezi mingea sunt lucruri care necesită o perioadă de adaptare după accidentări de lungă durată, evident! Spune-mi, te rog, cum este senzația aia atunci când ieși să te încălzești pe margine, știind că urmează să te întorci pe teren? Frumos, da. Țin minte, pentru mine s-a întâmplat fiind în tricoul Farului, la momentul respectiv. Da, eram nerăbdător, eram nerăbdător, sincer! La momentul respectiv, jucasem deja un meci sau două amicale. Mă simțeam bine, mă simțeam puternic, mă simțeam sănătos și așteptam să vină momentul debutului, să zicem redebutului. Și m-am bucurat, țin minte, chiar că am intrat și m-am simțit foarte bine meciul ăla. A fost un meci egal, un 0-0 acasă, dar am intrat bine și cu poftă de joc. Cred că, așa cum am spus și referitor la perspectivă, după accidentarea asta de lungă durată, am încercat să-mi setez un obiectiv personal, și anume de a mă bucura mai mult de fotbal și de meci, de antrenamente, de ce fac zilnic pe teren și în afara lui. Îmi propun mereu, mai ales la meci, să mă bucur cât de mult posibil de tot ce fac, de meciul respectiv, de fiecare meci în parte, pentru că am simțit ce înseamnă să nu pot să fii acolo pe teren. Îmi dau seama cât de fericit mă face să fiu acolo și vreau să simt asta meci de meci.

Tudor Cristian Baluta se bucura alaturi de suporteri si trofeu in Piata Ovidiu din Constanta, cu ocazia prezentarii trofeului, luni 22 mai 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Spune-mi cum se simte când revii după o perioadă atât de grea să reușești să câștigi titlul de campion în România. Simți așa că a fost ca o recompensă? Da, sincer da. A fost ceva la care nici eu poate nu mă așteptam, deși am venit cu gândul atunci la Farul, țin minte că vorbeam cu domnul Hagi la momentul respectiv și i-am zis că simțeam că avem un lot foarte bun, o echipă foarte bună la momentul respectiv și i-am zis că: „Anul ăsta câștigăm un trofeu 100%”. Și așa s-a întâmplat din fericire. A fost frumos. A fost un sezon special, mai ales revenind după o perioadă îndelungată fără a juca. Am avut un sezon bun atât cu echipa, cât și eu, personal. Am revenit la echipa națională, ceea ce pentru mine era un obiectiv și e mereu. Am avut performanțe bune la echipa de club, meciuri foarte bune A fost un moment, un sezon de vis să zicem, sincer! Probabil cel mai frumos din cariera mea de până acum. A contat mult și suportul soției mele. De asta zic trebuie să încerci să iei lucrurile frumoase. Mi-am întâlnit soția cumva datorită accidentării. Nu din cauza, ci datorită accidentării. Mi-am întâlnit soția pentru că eram în Barcelona, după ce se terminase sezonul respectiv la Brighton. Îmi expirase contractul cu Brighton. Am stat timp de două luni acolo, tocmai ca să lucrez cu niște preparatori fizici și niște fizioterapeuți, să mă pun cât mai bine pe picioare pentru momentul în care voi semna cu viitorul meu club, care până la urmă a fost Farul. Și, stând în Barcelona două luni, soția mea, la momentul respectiv, studia în Madrid, dar a făcut un internship de șase luni la Barcelona, la Amazon, și așa s-a nimerit să ne cunoaștem acolo. Asta a fost acum trei ani jumătate. Cum am zis, e soția mea în momentul ăsta. Mă bucur și pentru momentele grele din viață, pentru că îți aduc și lucruri frumoase! În încheiere mi-ar trebui să lași un mesaj pentru alți jucători care poate se vor confrunta cu o astfel de accidentare sau cu o accidentare gravă. Ce crezi că ar fi important pentru ei să știe? Fiecare reacționează în felul său, fiecare are modul său de a înfrunta astfel de provocări, însă ce pot să spun e, cum am zis, dacă în fiecare zi pe teren vrei să fii cel mai bun, încearcă să fii și în sală, acolo, cel mai bun. Să dai tot ce ai mai bun în fiecare zi, să respecți ceea ce oamenii din jur îți cer să faci, și anume fizioterapeuți, doctori și așa mai departe. Să ai încredere în tine, cu siguranță, că se cam pierde. Se cam pierde fiind accidentat, mai ales la revenirea pe teren, ești un pic amețit. Să muncești mult, să ai disciplină și să ai încredere că până la urmă totul o să fie ok!

În 2021 și 2022, Tudor Băluță a avut parte de cea mai dificilă perioadă a carierei. Însă, din punct de vedere personal, lucrurile au stat mult mai bine

”Înapoi la primii pași”, episodul 6. Tudor Băluță: „Datorită accidentării, nu din cauza ei, mi-am întâlnit soția”

Andreea Cio

Superliga feminină

Drumul Sarei a început la atletism, unde a dobândit calități care o ajută acum în poartă. Imediat ce termina antrenamentele, fugea pe terenul de fotbal. Așa că a renunțat după 8 ani la atletism și ales cu sufletul.&nbsp;„Fotbalul a fost iubirea mea dintotdeauna”, ne-a zis Sara.&nbsp;A jucat pentru Olimpia Cluj, pentru Poli Timișoara, unde a trăit un meci cu titlul pe masă și cu mii de suporteri în tribună. Apoi s-a transferat la Gloria Bistrița, iar în acest sezon am întâlnit-o în poarta celor de la Unirea Alba Iulia.&nbsp;Sara fost convocată la echipa națională de senioare la doar 15 ani și câteva luni. Semn că povestea de dragoste dintre ea și fotbal e de cursă lungă.&nbsp;

Cum au fost primele emoții când te-ai întâlnit cu fotbalul? Cum a început călătoria ta? Eu am început să practic atletismul, am făcut 8 ani de zile. Dar fotbalul a fost iubirea mea dintotdeauna. Doar că nu știam de fotbalul feminin și nu știam că o fată poate să joace. Făceam atletism la stadionul de la U Cluj. De fiecare dată după antrenamentul de la atletism, eram pe stadion, pe terenul de fotbal cu mingea și portarii alergau după noi să ne scoată afară, că n-aveam voie pe iarbă. Apoi am ajuns la Olimpia Cluj și m-am îndrăgostit și mai tare de acest sport. Care a fost prima persoană care a crezut în tine? Tatăl meu. Ce a zis când i-ai spus că vrei să fii fotbalistă? A fost puțin reticient din cauza că, la fel, nu știa că există fotbal feminin. Dar întotdeauna m-a încurajat să fac ce-mi place și a stat în spatele meu. Fratele tău joacă și el fotbal? Nu, n-are nicio treabă cu ce înseamnă obiectul rotund. El e ciclist. Și el a făcut atletism cu mine și cumva a doua lui iubire e bicicleta. Pedalează cred că mii de kilometri pe săptămână. Deci voi ați făcut amândoi atletism și ați ales a doua opțiune. Da, cumva ne-am despărțit așa, dar niciunul nu a rămas la atletism. Dar ce ți-a plăcut cel mai mult la fotbal? Faptul că ești într-o echipă, nu ca la atletism, singur. Și am cunoscut foarte multă lume. Oameni noi, nu neapărat care joacă fotbal, în orașele în care am jucat. Ai vrut de la început să fii portar? Nu, niciodată nu mi-aș fi imaginat. La început eram în teren, făcând atletism, aveam o condiție fizică extraordinară. Alergam toată ziua și după antrenament și înainte de antrenament și în antrenament. Dar am avut un antrenor la Olimpia, care a văzut ceva la mine, nu știu exact ce, dar m-a băgat o dată în poartă și de atunci acolo am rămas. Și ce i-ai zis? Adică ai încercat apoi să te mai întorci în teren? Nu, sincer nu. Mi-a plăcut. Chiar mi-a plăcut din prima. Cu ce te-a ajutat atletismul în poartă? Detentă și condiție fizică. Pentru că un antrenament specific de portari este echivalentul unui antrenament pentru jucătorii de câmp. Ca greutate fizică e la fel, pentru că ai multe plonjoane, schimbări de direcție, explozii din picioare și atunci e la fel ca și cum ai alerga.

Fotografie din campania FRF „Model de femeie”

Deci Olimpia Cluj. Ăsta a fost primul pas. Ce a urmat apoi pentru tine? Politehnica Timișoara. Cum a fost experiența de la Poli? A fost foarte frumos, acolo am crescut foarte mult, m-am dezvoltat foarte mult. Am jucat 3 sezoane, cred că aproximativ toate meciurile. Am avut un antrenor de portar excelent, care mi-a dat o încredere enormă în mine și să ajung portarul care sunt acum. Cum îl cheamă pe domnul antrenor de portar? Domnul Pepu. Îl salut cu ocazia aceasta și aștept să ne vedem în campionat. Ce simți că ai învățat cel mai mult de la el atunci? Să nu mă gândesc că pot greși. Că în momentul în care te gândești că greșești, greșești. Avea el un fel de a mă motiva și de a-mi da o încredere extraordinară. Nu cred că am mai avut pe cineva care să mă facă să mă simt atât de bine și comod și în teren. Știam că tot timpul el e acolo în spatele meu și mă ajută oricând cu orice. Și după ce ai plecat de la Poli, cum ai ținut în frâu emoțiile? Am avut o parte de anxietate la început după ce am plecat de la Poli, din cauză că stând 3 ani la Politehnica, m-am obișnuit acolo. Îmi plăceau locul, și orașul, și oamenii. Ajungând la Gloria Bistrița, mi-a fost puțin frică, din cauză că există frica de lucrurile noi, pe care eu nu le pot controla. Și atunci am fost puțin mai reticentă. Dar cunoșteam fete din club, mi-a fost ușoară tranziția și am reușit să mă pun pe picioare.

<h2 style="text-align:center;">La Poli am jucat un meci cu o galerie imensă, cred că toată Timișoara a fost acolo.</h2>

Care a fost cel mai frumos moment din cariera ta până acum? Cu Politehnica Timișoara în sezonul 2022-2023, când am ajuns să jucăm ultimul meci cu titlul pe masă. Chiar dacă am pierdut, am fost foarte mândră de toate fetele de acolo și de toți oamenii din club. Nu prea ne dădea lumea șanse. Și am avut un meci cu o galerie imensă, cred că toată Timișoara a fost acolo. A fost senzațional! Nu ne auzeam în teren, n-am mai simțit niciodată așa ceva. Mi se și face pielea de găină. Ce înseamnă pentru fotbalul feminin să aibă tribunele pline? E o încurajare. Chiar dacă te mai înjură lumea din tribună. Alții te încurajează, alții te înjură. Dar cu toate astea, știi că lumea se uită la tine, indiferent de ce o să faci. Că o să greșești, că o să dai gol, că o să aperi. Indiferent, ești văzut și fiind văzut, parca simți o adrenalină, care ține pe tot parcursul meciului. Pe unele jucătoare le poate ajuta, pe altele poate le încurcă. Tu simți că ești ajutată de adrenalină? Da, da, îmi place. Atunci mă descarc de alte lucruri și mă încarc în teren. Și cumva mă transform în momentele alea.

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=122215220546464453&set=pb.61563933596123.-2207520000&type=3

Ce crezi că nu știe lumea și ar trebui să știe despre fotbalul feminin, ca să își îndrepte pașii spre stadion mai des? Și noi putem juca exact ca și băieții. Adică ok, intensitatea, probabil forța pe care o au băieții noi nu o avem, dar pe la urmă jucăm cu aceeași minge, pe același teren, dimensiunile sunt la fel. Probabil noi avem mai multă determinare și ambiție decât băieții. Mi se pare mai spectaculos fotbalul feminin decât cel masculin. Simți că în fotbalul feminin femeile trebuie să muncească și să dovedească mai mult? Da, și să stea la cratiță. Până la urmă, e o țară liberă. Toată lumea poate să facă ce vrea. Dacă ție îți place fotbalul, joci fotbal. Dacă îți place să joci biliard, joci biliard. Nu contează genul. Și atunci oamenii ar trebui să fie mult mai deschisi, pentru că până la urmă și fetele joacă practic orice sport. Ce simți că te-ai învățat fotbalul despre tine? Mi-a arătat că pot să am răbdare, să am o putere de concentrare mult mai mare și să nu mă dau niciodată bătută. Chiar dacă probabil ești condus cu 1-0, meciul are 90 de minute, poți să revii oricând. De la Gloria Bistrița ai venit la <a href="https://www.facebook.com/CSMUnireaAlbaIuliaFeminin">Unirea Alba Iulia</a>, corect? Cum e atmosfera aici? E o atmosferă foarte bună. Oamenii ne-au primit foarte deschiși. Simți că este cea mai mare responsabilitate pe umerii portarului? Da, pentru că la portar se vede cel mai bine dacă greșește. Un atacant poate să rateze de zeci de ori și să dea un gol, că o să fie cel mai lăudat. Un portar dacă scapă mingea, o scapă în poartă, face unele greșeli, nu se uită ușor. Și costă toată echipa, nu numai portarul. Momentul penalty-ului cum este pentru un portar? Pentru mine e un moment psihologic. Îmi place să mă uit la jucătoare, să fiu atentă și cumva să intru în mintea ei să o bruiez. Câteodată mi-a ieșit. Chiar am apărat și sezonul trecut două penalty-uri. Te-ai aruncat pe colțul unde a dat? La primul nu, am scos-o cu piciorul, m-am aruncat în colțul din dreapta, ea a dat pe centru și am scos-o cu piciorul. Și la al doilea da, pe colțul pe care a vrut să dea. Dar ce se întâmplă atunci în mintea ta când ești față în față cu adversarul? Încerc să-i arăt că nu mi-e frică și să-i creez ei o stare de frică. Adică vreau să vadă că poarta se micșorează și eu mă măresc.

Sara Câmpean și Adina Borodi, la echipa națională

Voiam să te întreb și de echipa națională. Ce a însemnat pentru tine să auzi imnul și tu să fii pe stadion? Că toată munca pe care am depus-o până atunci, a meritat. Îți amintești cum a fost momentul în care ai primit convocarea? Unde erai? Cum ai aflat? Ori trebuia să începem antrenamentul, ori s-a terminat antrenamentul. Venise domnul președinte și mi-a spus că am fost convocată la Under 15, prima convocare. Am fost foarte entuziasmată, mai ales că nu practicam de foarte mult timp fotbalul. Cred că doar 2-3 ani dacă aveam de când începusem. Și vă dați seama, era o realizare mare pentru mine să ajung acolo, să joc meciuri internaționale, să-ți cânte și imnul. Părinții cum au reacționat? Prima dată pentru ei n-au înțeles exact. Ok, echipa națională, dar cum n-au mai dat piept cu așa ceva nici ei, a fost mai ciudat până să înțeleagă de fapt ce se întâmplă și cum ajungi acolo. Dar după au fost cei mai mândri. Și apoi ai fost chemată și la echipa de seniori? În timpul în care eram și la Under 15-16, atunci am fost chemată la echipă mare. Undeva la 15 ani și câteva luni aveam. Și cum a fost momentul în care știai că ești atât de mică și joci la senioare? Am avut foarte mari emoții pentru că știam că o să dau piept cu jucătoarele care au o vârstă, au o experiență în spate, au nivel de joc mult mai ridicat decât aveam eu. Și mă gândeam doar ca să mă pot ridica la nivelul lor, să nu le încurc. Voiam să dau tot ce am eu mai bun ca să fie bine și cu chestia asta să continui convocările la echipa mare. Ai un moment care ți-a rămas în suflet de la echipa națională? Primul meci jucat, amical, am jucat în primul 11. Am jucat la Mogoșoaia contra Maltei și am bătut 1-0. Și atunci aveam 16 ani și câteva luni și a fost o mândrie pentru mine. Chiar dacă a fost amical și nu-i aceeași presiune, dar pentru mine a contat enorm. Vreau să te mai întreb dacă poți să le transmiți un mesaj fetițelor care ar vrea să joace fotbal, dar poate încă nu au curaj. Fiți deschise, faceți ce vă place și cu timpul totul o să se așeze cum trebuie. Și o să fie bine până la final.

Unirea Alba Iulia se află pe locul 2 în Play-Out-ul<a href="https://www.facebook.com/superligafemininaromania"> Superligii Feminine</a>. Sara și colegele vor întâlni în etapa viitoare ocupanta locului 1, Gloria Bistrița.&nbsp;

Sara Câmpean joacă pentru Unirea Alba Iulia, în Superliga Feminină. Te invităm să o cunoști!

Sara din poartă: „Fotbalul m-a învățat să nu mă dau bătută niciodată”

Istorie

Întotdeauna, întâlnirile dintre rivalele din oraș sunt mai deosebite decât orice alt derby, pentru că, așa cum vom afla din acest documentar, lupta este despre identitate, despre a fi privit altfel și a merge cu capul sus după încheierea meciului. Fiecare dintre cele două echipe legendare ale Transilvaniei are valorile ei, istorie diferită, caracteristici specifice ale oamenilor care vin să le susțină, fiecare are un farmec care întregește povestea de dragoste dintre Cluj și fotbal. Hai să explorăm rivalitatea dintre <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/cfr-cluj">CFR Cluj</a> și <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-universitatea-cluj">Universitatea Cluj</a> prin oamenii care o trăiesc zi de zi. De la jucători și vestiare, până la suporteri și cartierele lor, documentarul creat de Superliga adună perspective care arată cum identitatea fiecărui club s-a format în timp și cum se reflectă în comunitate. Prin vocile jucătorilor, fanilor și oamenilor din jurul cluburilor, descoperim un derby care ține de scor, evident, dar se joacă mereu dincolo de el, dincolo de fotbal. Pentru că, la finalul zilei, contează orgoliul, apartenența și, cel mai important, modul în care Clujul își trăiește fotbalul.

<h2>Locul unde am tot ce iubesc</h2> Nu puteam să începem un documentar despre derby de Cluj fără să ne uităm un pic în jurul stadioanelor, la un oraș care păstrează în farmecul lui boemia trecutului, dar ne întâmpină mereu și cu energie tânără. Poate și din acest motiv este dificil să pleci, iar maestrul în loialitate și cel care ne poate spune cele mai multe lucruri despre cum Cluj i-a devenit acasă este Mario Camora. De 14 sezoane la CFR, se consideră mai mult român decât portughez, iar momentul decisiv în această transformare a fost acela când a decis să rămână alături de club la greu. <a href="https://www.superliga.ro/articole/alin-fica-stiu-doar-ca-am-sutat-la-poarta-si-am-auzit-oamenii-tipand-16b6552b">Alin Fică</a> locuiește în Cluj de aproape 10 ani. Iar<a href="https://www.superliga.ro/articole/fata-cea-mica-mi-a-zis-tati-e-foarte-cool-sa-vina-oamenii-sa-faca-poze-cu-tine-1cc327f6"> Alex Chipciu</a> ne-a povestit că a stat în locuri frumoase precum București, Bruxelles, Praga și a fost martorul dezvoltării Clujului. Pe lângă faptul că „Cluj este unul dintre cele mai dezvoltate și civilizate orașe din România” , așa cum ne-a zis Titus Trif, suporter CFR, este si locul unde el are tot ce iubește: „ familia, prietenii, CFR-ul”.

Clujului îi plac antitezele. De la boemia din trecut, la stilul cosmopolit de acum. De la cartierele Uiste până la zonele ceferiste. De la dealul pe care urci ca să ajungi în Gruia, la valea pe care e nevoie să o cobori ca să ajungi pe Cluj Arena. De la fotbal, la muzee, de la clădiri de birouri, la prezența naturii între case și blocuri. Ce mai poți vizita în Cluj, când nu e zi de meci ne-a zis Denis, suporter U și organizator de quiz-uri în oraș: „Grădina Botanică Alexandru Borza, cu grădina japoneză. Avem un muzeu foarte mișto de etnografie, care se află într-un cartier, aș spune așa, mai ceferist, dacă mă întrebi, adică pe lângă Tăietura Turcului. Uite, o altă chestie pe care poate lumea nu știe de Cluj-Napoca. Biserica din Mănăștur, de la Calvaria, cred că a fost ridicată prin 1065, este considerată, acum datele nu sunt așa exacte, cea mai veche clădire din România. Biserica Calvaria. Apoi avem, bineînțeles, multă lume spune, cea mai frumoasă biserică gotică din România, Catedrala Sfântul Mihail și Gavril, care, fun fact, a fost cea mai înaltă clădire din Cluj, până s-a construit West City Tower, ceva de genul, acum vreo 3 sau 4 ani. Alte locuri, mai ales când eram în liceu, noi obișnuiam să, acum o să o zic așa, hai să bem un pet pe Cetățuie, pentru că ai o vedere panoramică asupra orașului.”

Tot Denis ne-a povestit despre cum fotbalul în România a avut punctul de start în Transilvania: „Prima minge de fotbal, cel puțin așa spune legenda, a fost adusă de Mario Gebauer, care era un student bănățean, nu mai știu exact de unde era, fie din Viena, fie din Elveția. Și cumva de aici au început și marile echipe ale fotbalului românesc, adică Chinezul Timișoara, chiar și Universitatea Cluj, putem spune, pentru că am pus bazele a ceea ce a urmat până la urmă, sau ceea ce a fost fotbalul românesc, divizionar cel puțin. Pentru oamenii din Cluj, cred că fotbalul era pentru puținele bucurii, aș spune, mai ales în perioada interbelică, deși aveam și anumiți atleți care au câștigat medalii pe la Jocurile Olimpice. Pe urmă, după perioada comunistă, s-a dezvoltat foarte mult și baschetul. Se vede și acum, UBT Cluj este probabil cel mai profesionist club sportiv din România. Dar cred că, din nou, ca pentru orice societate, sportul, inclusiv fotbalul, el fiind cel mai popular, joacă un rol foarte important, mai ales pentru comunități și pentru grupurile astea mici de fani de suport.”

<h2>Primii puși pe fapte </h2>Domnul Mihai Domșa este suporter CFR-ist din 1969, de când avea 9 ani. Bunicul său a fost membru cotizant la CFR Cluj, fiind lucrător la Remiza CFR Cluj. Tatăl lui, fiind militar de carieră, n-a putut să fie înrolat, dar și el ținea cu CFR-ul. „El m-a dus la primul meci la CFR, odată cu promovarea în liga 1. Și juca jos pe Municipal, în tandem cu vecinii de oraș. Și la primul meci în liga întâi cu ASA, CFR-ul a bătut cu 2-0. A doua echipă clujeană care intră în liga întâi”, ne-a povestit, așezat la o masă pe care a ordonat amintirile sale cu CFR. Apoi ne-a povestit traseul echipei sale prin ligile fotbalului din România: „După care, a venit prima promovare în 1969. Au fost șapte ani de prezență în liga întâi. Apoi iar o perioadă de divizie B, divizie C și renașterea ca pasărea Phoenix odată cu venirea lui Árpád Pászkány în cuplu cu domnul Mureșan. Promovare din B în C, promovare din C în B, din B în A și apoi povestea cu titlurile, cu cupele, supercupele, poveste pe care nimeni n-ar fi visat-o, nimeni n-ar fi crezut-o posibilă. Și uite că s-a întâmplat.”

<h2>Primul titlu din istorie, câștigat pe stadionul lui U Cluj</h2> Le-am pus oamenilor lui CFR o întrebare care știam că le va face plăcere: Cum a fost la primul titlu, 2007-2008, când ați câștigat acolo, în fieful lor? Mircea ne-a zis ce a simțit în acele momente. „A fost cel mai frumos lucru din lume, sincer. Și faptul că am adus primul titlu în Cluj, că am scos titlul din capitală după 17 ani, că s-au întâmplat atâtea lucruri deodată în același moment, a fost incredibil.” Cristian Panin, actual team-manager al echipei și fost jucător și legendă a clubului, a fost pe teren și ne-a trecut prin toate emoțiile acelui derby, începând cu câteva zile înainte de fluierul de start. „Acel meci a început cu o săptămână înainte. Pe stradă nu mai puteai să ieși, toată lumea era focusată, toată lumea întreba, toată lumea era curioasă ce se va întâmpla, cum va fi. Să nu mai zic că noi am încercat să ne detașăm puțin. Am stat în cantonament la un hotel în pădure, unde nu prea a avut acces nici presă, nici nimeni. Eram așa foarte focusați și pregătiți pentru ceea ce însemna următorul moment, pentru club și pentru noi, noi ca și jucători. Că nu mai câștigasem, mi se pare, niciunul vreun trofeu. În ziua meciului, atunci a început parcă să tremure pământul sub noi. Mai atipic, o pregătire mai atipică pentru un astfel de meci. Să facem încălzire aici, pe stadionul nostru, să urcăm într-un autocar de linie, ne țineam, parcă mai bilete mai ne lipsea să avem bilete de autobuz. Ne țineam de alea, îmbrăcați cu ghetele, foarte puțin reușeam să mai vorbim. Deja lumea venea pe stradă, jandarmeria în jurul nostru. Un drum foarte greu către un trofeu, un drum foarte greu. Pentru că am avut foarte mulți oameni care nu-și doreau acest lucru, nu-și doreau acest trofeu și noi am simțit asta. Și noi, împreună cu suporterii, cu conducerea, cu clubul, cu toată lumea care a fost lângă noi, am vrut să învingem și să ridicăm trofeul la final.” Titus a văzut meciul în Gruia, pe două ecrane, meciul de pe Moina, împreună cu alți 10.000 de suporteri. „Câștigarea unui titlu, a eventului de fapt, că a fost event atunci, e o performanță mult mai mare decât să joci nu știu câte sezoane în Liga 1. Au venit după aceea echipe foarte mari, pe care le-am și bătut. Roma, Manchester. Am fost egalii lui Chelsea aici în Gruia. Cred că niciun om din Cluj nu îndrăznea să se gândească la așa ceva.”

Pe 30 martie 2008, în derby-ul câștigat în fața lui Dinamo, titularii trimiși de Ioan Andone în teren erau toți străini, o premieră absolută în fotbalul românesc: Hirschfeld - Tony, Cadu, De Sousa, Dorsin - M. Jose, Dani, Peralta, Culio - Semedo, Dubarbier. „Străinii care au venit la început la CFR au fost mai români ca mulți români, să știți. Mi-aduc aminte de Pedro Oliveira când a venit, primul portughez adus aici. În câteva luni vorbea limba română. Cadu vorbea limba română. Dani vorbea limba română. Semedo vorbea română. Oamenii au venit aici, dar nu au venit doar să ia un ban și să fie dezinteresați total. Oamenii s-au implicat în comunitate. Mi-aduc aminte de Tony care mergea la case de copii. Făceau o groază de lucruri bune pentru comunitatea din Cluj”, ne-a povestit Mircea Coman. Mircea este de 5 ani liderul peluzei vișinii. Născut și crescut în Gruia, spune că toată viața lui s-a confundat cu cartierul.

„Cred că fotbalul, ca orice alt domeniu, s-a globalizat. Nu cred că e foarte important de unde provin jucătorii. În perioada de care m-ai întrebat, inclusiv Arsenalul lui Wenger juca cu 1-2 englezi titulari. Și știu că se făceau paralele între strategia CFR-ului cu străinii și cum juca, adică ce prim 11 alinia Arsenal. Și sunt jucători străini care au rămas în sufletele tuturor aici. Mă refer la Camora, care încă joacă, la Semedo, la Tony, la Cadu”, a completat Titus Trif.

<h2 style="text-align:center;">Mario Camora: „Atunci am simțit că sunt mai mult român.”</h2>

Dintre toți străinii care au jucat în tricoul CFR-ului, este unul despre care suporterii consideră că a învățat pe deplin ce înseamnă spiritul echipei. De 14 sezoane la CFR, în jur de 9-10 cu banderola pe braț, Camora n-a spus că dacă ar fi să lase un mesaj în vestiar pentru generațiile care vor urma, ar scrie că „au venit la cel mai bun club din România”. Titus ne-a amintit de momentul în care jucătorul portughez a demonstrat loialitate față de club. „Camora este un exemplu de devotament și de atașament pentru absolut oricine. Când a fost greu, când am avut cele 24 de puncte luate în perioada insolvenței, a rămas aici și a luptat în continuare. Este un exemplu pentru toți cei care se declară CFR-iști, inclusiv.”„Cred că, sincer, după ce clubul a intrat atunci în insolvență, atunci m-am simțit că sunt mai mult român decât portughez. Normal că acolo am crescut, acolo e familia, nu uit niciodată, e normal, dar tot ce mi-au dat, cum am spus și înainte, viața mea, au fost în România. Sunt foarte mulțumit. Așa că, cred că de la insolvență, când am decis să nu plec… puteam să plec. Aveam câteva oferte să plec atunci și liber de contract, că clubul era într-o situație foarte grea. Dar am decis să ajut clubul și atunci cred că a fost momentul în care m-am simțit așa, român”, ne-a vorbit Camora despre momentul important din cariera lui și din istoria clubului.

<h2>Slavă ție, studenție!</h2> În vara lui 2022, <a href="https://www.superliga.ro/articole/fata-cea-mica-mi-a-zis-tati-e-foarte-cool-sa-vina-oamenii-sa-faca-poze-cu-tine-1cc327f6">Alex Chipciu</a> a făcut trecerea de la CFR la U. Ne-a zis acum că, de când e la U, simte o legătură mai mare cu orașul și, surprinzător, simte un entuziasm cu care nu credea că se va mai întâlni în cariera sa: „Universitatea Cluj, cu siguranță, mi-a dat pasiunea pentru ultimii ani ai carierei și, cum ziceam la început, ce am trăit nu aș fi crezut că pot să trăiesc asta și la vârstele astea. Când eram la CFR Cluj, de exemplu, nu simțeam, nefiind la Universitatea Cluj, nu simțeam dragostea asta și pasiunea pentru fotbal. Acolo, cumva, câștigai campionate, erau performanțe mari, dar nu simțeai ce simți aici.” Domnul&nbsp;<a href="https://www.superliga.ro/articole/e-fantastic-sa-fii-pe-un-camp-cu-cimitirul-langa-stadion-sa-bata-vantul-si-sa-canti-pentru-u-5515b524">Călin Mișan</a> este suporter al Universității Cluj de când se știe, dar primele momente efectiv clare sunt din anul 1978, de la un derby pentru promovare între Universitatea Cluj și FC Baia Mare.&nbsp; „Tatăl meu era mare susținător al Universității, iar eu, din spirit de frondă, cum erau tinerii în vremea respectivă, am hotărât că trebuie să țin cu CFR-ul ca să fiu împotriva tatălui meu. Dar n-a ținut ambiția asta și mi-am dat seama că Universitatea este exact ce trebuie să fie pentru orice clujean.”

Și când iubirea e cel mai important trofeu, ajunge și dincolo de teren. <a href="https://welovesport.ro/stiri/dana-tine-cu-u-si-opreste-timpul-in-loc-30605">Dana</a>&nbsp;și Traian s-au întâlnit într-o deplasare. Apoi au continuat să meargă la meciuri, apoi au făcut nunta. Apoi au luat-o și pe Arya cu ei la pregătirea coregrafiilor și antrenamentele echipei. Așa începe câteodată cea mai frumoasă poveste din fotbal și viață: cu dragoste la prima vedere. Traian spune că atașamentul față de club este principala caracteristică a spiritului ardelenesc. „Noi, ardelenii, suntem foarte prinși de pământurile noastre și se transmite, cred, și la cum trăim față de U, de ce iubim U Cluj. Atașamentul față de a avea ceva al nostru. Că e al nostru. De ce ai ales U? Cred că U m-a ales pe mine.”

<h2>Dar de unde vine dragostea asta a studenților pentru U?</h2> „O să mă leg de faptul că atunci când Universitatea Cluj s-a înființat, clubul se numea SSSU, Societatea Sportivă a Studenților Universitari. Atunci, cel puțin, echipa era formată în principal din studenți de la medicină”, ne povestește Denis. Iar domnul Călin Mișan completează: „În urma actului istoric de la 1918, când a avut loc Marea Unire, studenții români de la Budapesta s-au întors la Cluj și s-a format Universitatea din Cluj, predecesoarea UBB-ului de astăzi. Și vreau să vă mai spun ceva. Universitatea Cluj este singurul club din România care s-a fondat în urma unui act istoric: Unirea cu România. Deci o astfel de istorie nu cred că poate fi revendicată de către nimeni.” Mihai Moga, brand manager al Universtității Cluj, ne-a expus mai multe detalii despre legătura dintre cluj și universități. „Universitățile din Cluj, cele șase universități de stat, sunt membri fondatori ai clubului. Fac parte nu doar din ADN, nu doar din poveste, ci și din organizație. Așadar, avem și o latură practică a acestui parteneriat între mediul universitar și FC Universitatea Cluj, nu doar istorică, nu doar empatică, ci și practică. Există această susținere, pe care o simțim și pentru care, bineînțeles, le mulțumim. Universitățile sunt parte activă din acest proiect și asigură, cumva, și rolul de păstrătoare ale acestei identități universitare, dar și comunitare a Clujului. E și o garanție că și noi, la rândul nostru, ținem clubul la un anumit nivel, inclusiv din punct de vedere al prestației publice, al modului în care ne comportăm.”

Povestea lui U Cluj vinde. Aflăm asta și din discuția cu Mihai despre întâlnirile cu sponsorii, unde de multe ori cifrele contează mai puțin decât emoțiile pe care clubul le trezește în oameni. Însă scopul celor de la U este să fie mai pragmatici și să adauge lângă poveste și noi trofee în vitrină. În direcția aceea se îndreaptă: „Văd cum lucrează mister Bergodi și văd că am devenit o echipă incomodă, o echipă cu care e greu să joci, o echipă care nu te lasă să joci, o echipă care aleargă, o echipă care se bate, care se luptă”, ne-a spus Mihai.

<h2 style="text-align:center;">Dan Nistor: „Cred că eu și Alex Chipciu două exemple de urmat.”</h2>

Și când e vorba de luptă, e clar că <a href="https://www.superliga.ro/articole/dan-nistor-cat-ma-vor-tine-picioarele-ma-bucur-ca-pot-face-oamenii-fericiti-1b05b129">Dan Nistor</a> și Alex Chipciu ne pot spune cel mai bine cum o ai ca tactică pe teren, mai ales că așa a început și relația lor de prietenie. „Sincer să vă zic, nu prea îl suportam pe Alex și nici el pe mine. Pentru că am avut un schimb de replici foarte, foarte dur între mine și el”, a recunoscut <a href="https://www.superliga.ro/articole/dan-nistor-cat-ma-vor-tine-picioarele-ma-bucur-ca-pot-face-oamenii-fericiti-1b05b129">Dan Nistor</a>. „Da, a fost o controversă la un moment dat, a declarat el că ne-am bătut la pauză, la mișto. Am greșit eu o dată la un meci cu Craiova, când eram la CFR Cluj, l-am înjurat. L-am înjurat tare, dar mie îmi plăcea să fac treaba asta ca să... simțeam că dacă îl pun sub presiune sau îl înjur, nu-i convine treaba asta”, a completat Alex Chipciu.

Totul s-a încheiat cu… prietenie. „Ulterior, am povestit într-o seară cu el, am stat la povești și am vorbit cum nu ne suportam unul pe altul. Drept dovadă, acum, suntem, pot să zic că suntem cei mai buni prieteni. Suntem și colegi de cameră și cu asta cred că am zis totul, nu?”, ne-a povestit Nistor cu zâmbetul pe buze.

<h2>Rivalitatea </h2>Am stat cu Denis la depănat amintiri și ne-a zis că sunt multe povești care spun că, mai ales în anii 70, când s-au nimerit cele două echipe în prima divizie, aceiași oameni se duceau la meciuri în Gruia, apoi coborau dealul și mergeam să vadă meciurile Universității. Cât despre stadioane, ele se aflau în aceleași locuri ca în zilele noastre, ne-a zis Denis. „Cel al lui U Cluj are chiar o poveste interesantă. Cel care era înainte aici, prin 1908, Ștefan Șomodi, a câștigat medalia de argint la săritură în înălțime la Olimpiada de la Londra. El se antrena pe atunci prin parcuri, școli sau pe unde prindea, iar autoritățile maghiare de pe atunci au spus: hai totuși să facem un stadion, să aibă omul ăsta unde să se antreneze. Pentru că probabil mai sunt și alți atleți pe lângă el. Și așa a luat naștere, prin 1908-1909, Stadionul Orașului. Chiar așa se numea, Stadionul Orașului, era un nume propriu. Avea o tribună care acum încă se mai găsește la stadionul celor de la Industria Sârmei Câmpia Turzii. Asta pentru că în 1960 s-a construit Ion Moina, care pe atunci avea o tribună în formă de U, adică o formă de potcoavă, și era printre cele mai mari stadioane din țară, 28.000 de locuri. Asta prin 1960-61. Cel de la CFR, în schimb, era prevăzut doar cu tribuna întâi, care se află și acum acolo, din ’73. Apoi, în 2008, odată cu CFR - Braga, s-a înființat și tribuna a doua și, cred că, zona VIP și așa mai departe. Plus peluza.”

Dar despre numele echipelor ce am aflat? Domnul Mihai Domșa ne-a zis despre „Kolozsvári Vasutas Sport Club, care înseamnă Clubul Sportiv al Căilor Ferate din Cluj. Adică CFR Cluj. De la înființare, echipa a jucat în campionatul maghiar de atunci, a avut un sezon de primă ligă și a ocupat un loc trei, mi se pare. A fost câștigătoare de district de câteva ori. După care a venit Unirea.” Apoi, după Unire, a luat numele de CFR, însă după aia s-a mai numit și CSM și Ferar Cluj. „Și de acolo a urmat o perioadă lungă în care CFR-ul a evoluat în ligile inferioare, B și C, oscilând. Perioadă de război. CFR-ul a rămas pe loc. Alții au plecat în refugiu. După care, la terminarea războiului, au revenit și concitadinii noștri înapoi. În 1945 s-a jucat primul meci de după revenirea din refugiu. Întâmplarea a făcut să reușesc să găsesc la cineva cupa de la acel meci, pe care am donat-o clubului”, ne-a zis domnul Domșa. În timp ce U Cluj Napoca s-a numit inițial SSSU, Societatea Sportivă a Studenților Universitari. „Unii spun că era tot Universitatea Cluj și când eram la Sibiu, alții spun că ar fi fost Universitatea Cluj-Sibiu. Cum am spus, sursele se contrazic în această privință. După care am luat numele de Știința Cluj. Sub numele de Știința Cluj am și câștigat Cupa României din 1965. După care, între 1966 și anii 1990, de fapt până în prezent, ne-am numit FC Universitatea Cluj,” a completat Denis.

Am vorbit cu suporterii ambelor echipe despre similarități, despre diferențe, despre momentul în care meciul a început să fie considerat un derby și concluzia este că indiferent de aceste detalii, focul rivalității va fi mereu unul care devine din ce în ce mai intens. Cristian Panin ne-a zis părerea lui, privind în urmă, la cariera de jucător. „Nu a contat niciodată locul în clasament, liga în care jucăm. Când ne-am întâlnit, cred că o săptămână înainte, nu puteam nici să dormim. Doar ne gândeam cum să facem să câștigăm aceste meciuri. Pentru suporteri, pentru noi, pentru mândria clubului, pentru absolut tot, am pus sufletul pe tavă pentru aceste meciuri.” Alin Fică, jucător din echipa de acum a CFR-ului, a adăugat: „Este un derby aparte pentru noi. Unul dintre cele mai importante meciuri din acest sezon. Pentru că este vorba de identitate. Cine câștigă este văzut altfel în Cluj.”

„Pentru cel din afară este un meci între două echipe. Nu, ăsta este un campionat în sine. În fiecare an avem campionatul regulat plus play-off-ul de cele mai multe ori. Și meciurile cu U, care sunt separate. Și sunt convins că la fel le au și ei”, a concluzionat domnul Domșa.

<h2>CFR - U, pe 2 februarie 2026</h2> „Un meci care trebuie jucat cu inima, dar și cu capul, pentru că micile detalii fac diferența,” ne-a zis Mario Camora cu câteva zile înainte de derby. Și pentru că știam de la Mircea Coman, liderul de galerie al CFR-ului, că un derby nu începe în peluză, ci cu o săptămână înainte, le-am făcut o vizită clujenilor să vedem cum se pregătesc de întâlnirea cu rivalii. CFR venea după o victorie la UTA Arad, iar U Cluj tocmai câștigase cu FC Argeș acasă. Pe acest fond al încrederii oferite de victorii, cele două echipe se întâlneau pe stadionul de 22.000 de locuri, Dr Constantin Rădulescu, unde se vânduseră toate biletele. Până să vină spre arenă, suporterii aveau să se întâlnească în puncte diferite ale orașului. Ceferiștii în Gruia, Uiștii în Piața Unirii.

<h2 style="text-align:center;">Mihai Domșa: „Fiecare derby este o nouă poveste, o rescriere a istoriei.”&nbsp;</h2>

Clujul nu a mai trăit liniștea de când suporterii s-au întâlnit pe străzi. Orașul s-a trezit la viață și toate drumurile duceau spre dealul unde nocturnele urmau să se aprindă. Am vorbit cu suporteri de la ambele echipe și am văzut în ochii lor ce energie aduce fotbalul, ce sentimente de entuziasm îi încearcă și cât de mult contează să simți că faci parte dintr-o comunitate. „În primul rând, este un meci al tuturor clujenilor”, ne-a zis un suporter vișiniu. Iar odată intrați pe stadion, puteai să simți cum se ridică tensiunea în aer, cum parcă orice fază de joc periculoasă era așteptată ca pretext de exprimare a identității, așa cum Alin Fică ne zisese cu câteva zile în urmă. Chiar era un meci despre status și despre orgoliu, mai presus de rezultat.

CFR a deschis scorul în minutul 5 prin Damjan Djokovic, moment în care a explodat bucuria în tribuna suporterilor cfriști și au fost aprinse torțe în peluza oaspeților. Lorenzo Biliboc a majorat avantajul, iar după 20 de minute, Dan Nistor a readus speranța în tabăra Uiștilor, din pasa lui Alex Chipciu. Scorul la pauză avea să fie 3-1, după ce căpitanul Mario Camora a înscris, profitând de o greșeală a lui Macalou. Și a dovedit o dată în plus în acel meci cât de importantă este prezența veteranilor într-un meci de așa intensitate. Drammeh a marcat pentru 3-2 în minutul 83 și acesta a fost și scorul final, cu tensiune și îmbrânceli pe gazon, unele care vor rămâne în memoria tuturor celor care au urmărit derby-ul. L-am întrebat pe Mihai Popa cum a trăit fazele din teren: „Este un meci greu, este un meci tensionat, cu multe momente dificile, dar așa este un derby și sunt bucuros că l-am câștigat”.Aceasta a fost povestea din spatele întâlnirii dintre CFR și U în etapa 26 a sezonului regular, un meci care a aprins orgoliile în tot orașul. Și, cum bine am aflat din întâlnirile cu suporterii, întotdeauna vine un capitol nou, considerat o rescriere a istoriei. După o lună, U Cluj avea să câștige derby-ul Clujului din Play-Off, de data aceasta, cu 2-1 pe Cluj Arena și e aproape de primul titlu din istoria clubului. Momentan, echipa lui Bergodi se află pe primul loc, la egalitate de puncte cu Universitatea Craiova, iar CFR ocupă locul trei, doar cu cinci puncte față de rivalii din oraș. Pe 25 aprilie se joacă o nouă rundă din lupta între CFR și U. „Un campionat în sine.”

superliga 2026

Fotbal

sâmbătă 02 mai

duminică 03 mai

luni 04 mai

vineri 01 mai