FC Argeș

AFC Hermannstadt

Stadionul Municipal Sibiu

Dinamo București

Universitatea Craiova

Stadionul „Ion Oblemenco”

FK Csikszereda

UTA Arad

Stadionul Francisc Neuman

FC Rapid București

Petrolul Ploiești

Stadionul Ilie Oană

Unirea Slobozia

FC Farul Constanța

Stadionul Central Ovidiu

Oțelul Galați

FCSB

Arena Națională

FC Botoșani

Metaloglobus

Stadionul Clinceni

CFR Cluj

FC Universitatea Cluj

Cluj Arena

Levente Balint

CRONICĂ

Csikszereda rămâne fără victorie în Superliga, iar UTA pierde șansa de a urca măcar temporar în Top6.

”X”-ul nu era o variantă convenabilă pentru niciuna din echipele care s-au confruntat la Arad. UTA are un start bun de sezon, dar înaintea vizitei ciucanilor avea cinci meciuri consecutive în Superliga fără vreun triumf. Un alt pas fără triumf îi ținea mai departe pe arădeni în afara zonei play-off. Cât o privește pe Csikszereda, trupa ciucană era la trei egaluri la rând, toate înregistrate acasă, dar tot fără victorie de la promovare. Așadar, un meci ”care pe care”, cum se spune deseori în fotbal.&nbsp; <h2>Prima repriză: ocazii uriașe, eliminare și mulți nervi pe final</h2>&nbsp;”A opta minune a lumii, o performanță de mulți uitată/ Din cer, baronul vă felicită încă o dată”. Galeria utistă a omagiat la început performanța istorică a UTA-ei în fața lui Feyenoord, iar mesajul a fost destinat și ca un imbold pentru actualii utiști. Iar aceștia au început în forță, cu o abordare extrem de ofensivă, în nota acestui campionat. Deja din minutul 3, Tzionis a amenințat poarta lui Pap cu un șut de la distanță, apoi Roman a ratat o mare ocazie cu o reluare din opt metri, peste buturile harghitene.&nbsp; Ocaziile au apărut și la poarta gazdelor. În minutele 8 și 9 Iliev a intervenit la șuturile lui Anderson, asta în timp ce Pap a scăpat în fața șutul lui Roman, dar Coman nu a fost pe fază.&nbsp;Tzionis (10) și Costache (16) tras și ei în afara porții.&nbsp; Jocul a avut intensitate, deși nu s-a marcat. Bakos (25) a fost aproape de 0-1, șutul lui, de la 20 de metri, după o frumoasă acțiune personală, trecând puțin pe lângă bară. Coman (28) a reluat spectaculos cu câlcâiul din careul mare, dar nu a prins cadrul porții, pentru ca Anderson, cel mai periculos ciucan, să șuteze superb de la 20 de metri, Iliev respingând salvator&nbsp; Atacantul gazdelor avea să fie protagonistul finaluli de repriză. Întâî, Coman (42) a trimis peste poartă dintr-o poziție bună, iar peste două minute a primit al doilea avertisment după ce a călcat un oponent. Tensiunea a atins cote maxime, utiștii invocând și un penalty neacordat cu puțin timp înaintea eliminării. Furios, asemeni publicului. Adrian Mihalcea a primit și el cartonaș galben, finalul primei părți umbrind prin evenimentele polemice o repriză destul de bună.&nbsp;&nbsp;<h2> Csikszereda nu a profitat de omul în plus</h2>&nbsp;Nu am mai avut atâtea ocazii ca-n prima parte, dar intensitatea a rămas aceiași. Utiștii nu au părut foarte afectați de eliminare și au ținut ritmul cu adversarii. Ba, chiar, în minutul 54, Hrezdac nu a putut relua mingea din zece metri, după un corner, dintr-o poziție destul de bună. Imediat, pe contraatac, Dolny a irosit o oportunitate excelentă, trăgând de la opt metri în Hrezdac!&nbsp; Robert Ilyes a dorit să aducă mai multă calitate, introducându-l pe Jebari la mijloc, dar tot UTA a fost aproape de gol, Iacob nimerind bara în minutul 71, cu un șut din careul mare.&nbsp; Pe final, am mai avut câte o ocazie. Bodo, singur în centrul careului, a reluat cu capul direct în brațele lui Iliev, în poate cea mai mare șansă a Csikszeredei (78). Iar în minutul 81, scăpat pe stânga, Tzionis a trimis în afara porții.&nbsp; Finalul a însemnat mai mult dueluri tari, niciuna din cele două trupe nereușind să creeze pericol. În cele din urmă, a ieșit un scor just. Dar, în contextul actual al tabelei, acest egal nu le ajută foarte mult pe niciuna dintre cele două trupe.

”Bătrâna Doamnă”, care a jucat mai bine de o repriză în inferioritate numerică, a ajuns la șapte egaluri, în timp ce harghitenii sunt la patru ”X”-uri consecutiv

UTA-Csikszereda 0-0. Specializați în remize

Alb-roșiii puteau chiar răsturna situația în prelungiri, când Isenko și-a salvat trupa cu o paradă de zile mari. Derby-ul și-a meritat așteptările, oferind spectacol, răsturnări de scor, dar și o polemică privind eliminarea lui Bancu.&nbsp; &nbsp; Ambii antrenori au fost nevoiți să efectueze schimbări în primul 11. Pe lângă problemele medicale sau de suspendări, Rădoi și Kopic au căutat să și surprindă, după ce din runda trecută au ieșit fără victorie. Universitatea a suferit primul eșec intern din 2025/2026, 0-1 la Oțelul, iar Dinamo a ratat șansa locului 2, după un 1-1, acasă cu Farul.&nbsp; La gazde, Romanchuk s-a accidentat, iar ”tricolorul” Adrian Rus a fost titularizat în premieră în acest campionat. Duetul Baiaram-Al -Hamlawi a revenit în ”line-up”. Dincolo, Kopic a avut bătăi de cap pentru zona mediană, cu Mihai accidentat și Gnahore suspendat. Mărginean a fost urcat astfel la mijloc, iar în atac croatul a surprins prin titularizarea lui Perica în detrimentul lui Armstrong. În aceste condiții, Karamoko a revenit pe postul său natural de extremă, pe partea stângă, iar Musi a trecut pe dreapta.

Meciul a fost atractiv și prin prisma duelului tactic dintre cei doi antrenori. Pentru început, dinamoviștii au reușit să incomodeze construcția craiovenilor, prin presingul avansat și dispunerea compactă. Iar alb-roșiii, prin prezența constantă în jumătatea adversă, au reușit să puncteze primii. Karamoko a scos cu multă inventivitate o minge de la linia de aut, l-a deschis pe stânga pe Opruț. Acesta a centrat în careu, Perica a trimis cu capul în bară, iar Musi, din centrul careului, a pus latul pentru 0-1, în minutul 16.&nbsp; Dar, craiovenii nu s-au lăsat mai prejos și au oferit și ei un gol prin care și-au evidențiat abilitățile tehnice. Baiaram a verticalizat jocul printr-o acțiune personală și l-a servit pe Teles, care de la 15 metri, a șutat frumos sub bară: 1-1, în minutul 20!

<h2>Universitatea, la cârmă până la pauză&nbsp; </h2>Golul marcat rapid le-a redat încrederea gazdelor, care au început să fie la timona ostilităților. Dinamo însă a gestionat bine momentele de după 1-1, doar Al-Hamlawi fiind cu adevărat contondent.&nbsp; Palestinianul i-a luat fața lui Stoinov (30), dar a trimis peste poartă, din șase metri. Apoi, în minutul 37 i-a creat emoții lui Epassy, care a prins în doi timpi șutul lui Al-Hamlawi, expediat de la 20 de metri.

Craiova s-a încălzit în regim Diesel, iar după pauză a ajuns la cote maxime. În minutul 49, Cicâldău a executat un corner de pe stânga, iar Badelj, din șase metri, a punctat cu capul, de lângă Mărginean: 2-1. Un gol demn pentru manuale despre cum poți marca la o fază fixă!&nbsp; Oltenii puteau să-și asigure un avantaj liniștitor, dar în minutul 52 șutul lui Teles din 17 metri a fost parat de Epassy.

<h2>Eliminarea lui Bancu, ”declic” pentru oaspeți&nbsp;</h2> Jocul curgea în favoarea amfitrionilor, dar în minutul 65 a avut loc o lovire reciprocă la mijlocul terenului, între Bancu și Armstrong. În urma analizei VAR, arbitrul Adrian Cojocaru a luat decizia ca doar craioveanul să fie penalizat: Bancu, eliminare ”directă”. &nbsp; Dinamo a preluat, evident, frâiele meciului. Rădoi l-a scos pentru Baiaram pentru a acoperi eliminarea lui Bancu, introducându-l pe Ștefan. Dincolo, Kopic a sporit atacul prin Alex Pop, în locul lui Opruț.

Alb-roșiii au asediat poarta oltenilor, șansele curgând mai ales după minutul 80, după ce Armstrong a avut două șuturi, unul prins de Isenko (69), celălalt (79), trimis în afara porții. Karamoko (81) a reluat cu capul peste bară, din fața careului mic (81), iar Soro (87) a încercat o ”foarfecă” pe spate, reținută ușor de Isenko.&nbsp; Însă două rezerve au conlucrat pentru punctul dinamoviștilor. Armstrong l-a servit pe Alex Pop în zona centrală, l-a depășit pe Isenko, mingea a sărit tot la el, iar de-acolo a punctat în poarta goală: 2-2, în minutul 90.&nbsp; Alb-roșiii au încercat să dea lovitura, dar Isenko și-a salvat echipa. Întâi, cu o paradă de excepție, la șutul lui Karamoko din 15 metri (90+2), apoi în minutul 90+5 la îmcercarea din 12 metri a lui Caragea.&nbsp; Dincolo de momentul crucial al eliminării lui Bancu, despre care se va mai vorbi mult, am avut parte de un joc intens și spectaculos. Derby-ul a confirmat așteptările, iar lupta pentru primele poziții devine tot mai incandescentă.

Universitatea a consemnat primul meci necâștigat acasă în acest sezon, după ce, la 2-1, a rămas în inferioritate numerică

Craiova-Dinamo 2-2. Derby-ul dramei totale

Caio Ferreira a adus triumful de la Sibiu, după o cursă solitară.&nbsp; Două performere din runda trecută s-au confruntat în uvertura etapei a 11-a, așa că așteptările erau mari de la duelul de la Sibiu. Hermannstadt a dat lovitura pe terenul Rapidului (2-1), iar Argeșul și-a continuat traseul excepțional, dispunând acasă cu 1-0 de ”U” Cluj.&nbsp; Așa cum se preconiza, nu au avut loc schimbări majore în formulele de start. Poate, la gazde, a surprins că marcatorii din etapa trecută, Buș și Chițu, au rămas tot pe bancă, drept ”arme secrete”. La argeșeni, Andone a fost nevoit să-l înlocuiască pe fundașul dreapta Oancea, suspendat, cu Borța. Interesant, deși a avut o prestație solidă cu clujenii, Rădescu a fost schimbat în primul 11 cu Rață.&nbsp; <h2>Jair, ratare incredibilă! Căbuz și Lazar, foarte solicitați&nbsp; </h2>Partida a început cu un ritm bun, confirmând forma bună a ambelor trupe. Hermannstadt s-a înscris prima pe lista șanselor, când Neguț (6) a reluat cu capul din centrul carfeului mare, pe lângă poartă. Caio, marea revelație a argeșenilor din acest sezon, a răspuns cu două șuturi de la 20 de metri, reținute atent de Căbuz, în minutele 8 și 13. Portarul sibian a fost iarăși solicitat în minutul 23, când a reținut șutul tras din stânga careului mare de Moldoveanu. Peste un minut, Neguț și-a copiat ocazia din minutul 6, reluând, tot din fața careului mic, tot cu capul, pe lângă buturi.&nbsp; Apoi, am avut ceea ce poate va fi cea mai mare ratare din 2025. Antwi a avut o cursă în forță pe dreapta, a centrat în careul mic, de unde Jair, liber la un metru de linia porții, a reluat perpendicular cu buturile, în brațele lui Lazar (36)!&nbsp; Lazar a prins și în minutul 38 la o reluare cu capul a lui Gjorgjievski, din șapte metri.&nbsp; O primă parte alertă, fiind de remarcat dinamica lui Antwi și Ciubotaru, pe benzile sibienilor.&nbsp;<h2> Caio vs Karo: 1-0&nbsp;</h2> La pauză, Bogdan Andone a simțit că echipa sa are nevoie de mai multă siguranță defensivă și l-a scos pe Moldoveanu pentru a-l introduce pe Garutti. Argeșenii au preferat contraatacul, gazdele fiind avertizate de Blagaic, de două ori. Întâi, croatul a trimis din 25 de metri puțin pe lângă poartă (47), apoi, în minutul 56 Căbuz a intervenit la șutul său din 16 metri.&nbsp; Măldărășanu a scos ”așii din mânecă” Buș și Chițu, dar o eroare incredibilă avea să decidă jocul în minutul 65. Caio Ferreira i-a ”furat” mingea în cercul de la mijloc lui Karo, a scăpat perpendicular, singur, spre poartă, și a punctat cu un șut puternic, pentru a treia sa reușită stagională.&nbsp; <h2>Sibienii, fără imaginație&nbsp;</h2> Puterea de revenire din meciul cu Rapid nu a mai ieșit la iveală. Hermannstadt a pasat mult, a încercat să desfacă apărarea argeșeană pe aripi, dar nu a furnizat nicio ocazie cu adevărat periculoasă. Doar în minutul 90+4, Buș a trimis cu capul de la 1 metri, însă mult în afara buturilor lui Lazar. Posesia de 74% a sibienilor din partea a doua a fost irelevantă, în condițiile în care Hermannstadt nu a șutat deloc pe spațiul porții după pauză.&nbsp; Cu cinci victorii în ultimele șase etape, Argeșul demonstrează că șocul impactului cu Superliga poate fi trecut repede. Alb-violeții continuă cu parcursul lor solid, în timp ce Hermannstadt nu reușește să scape de fluctuațiile de formă și de rezultate.

Piteștenii urcă temporar pe locul 2, cu un parcurs incredibil pentru o nou promovată

Hermannstadt-Argeș 0-1. ”Vulturii”, tot mai sus

Ionuț Tătaru

ANALIZĂ

Etapa a 11-a din Superliga începe la Sibiu și se încheie tot în vestul țării, cu derby-ul Clujului. Unul dintre capetele de afiș din această rundă, care propune alte două vechi rivalități ale fotbalului românesc. Dar sunt și alte lucruri pe care merită să stai cu ochii în weekend.

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid02SkDC4KkSFE6iCJSffY4BpkNKaUPGMQfR9Tv9BpGoMMKH92nsPBjRa3jLZxRUcn2Nl

Așadar, ce trebuie urmărit în runda cu numărul 11?

Fanii Superligii sunt răsfățați în această etapă, una a rivalităților. Vineri, liderul Universitatea Craiova joacă pe teren propriu cu Dinamo. Oltenii vor să facă uitat primul eșec stagional, suferit săptămâna trecută la Galați, în timp ce alb-roșiii vor să-și confirme ambițiile din acest sezon. Apoi, sâmbătă seară, e programat un nou episod dintr-un clasic al fotbalului românesc, Petrolul - Rapid (Primvs Derby). Debutul lui Eugen Neagoe pe banca ploieștenilor, care vor încerca să profite de ușorul moment de derută al giuleștenilor, fără victorie de două meciuri. În fine, luni, U Cluj și CFR sunt adversare într-un duel în care, recent, s-a putut observa o schimbare de trend: ”Șepcile roșii” au câștigat trei din precedentele patru confruntări.

<h2>Jocul rezultatelor o poate duce pe Botoșani aproape de primul loc</h2>

Moldovenii sunt echipa momentului în Superliga și runda a 11-a îi poate duce pe băieții lui Leo Grozavu mai aproape de locul 1. Asta pentru că, cel puțin teoretic, FC Botoșani are cel mai accesibil adversar dintre primele cinci clasate: va juca în deplasare cu ultima clasată Metaloglobus. Însă nou-promovata, deși încă nu a câștigat vreun meci, a dovedit că poate pune probleme, inclusiv formațiilor cu pretenții, astfel că deznodământul nu e sigur.

<h2>Reușește FCSB să marcheze acasă după două meciuri?</h2>

Eșecul de la Botoșani, al cincilea în zece etape, a adâncit incredibila criză a campioanei, care, după o lună joacă din nou pe teren propriu. La București vine Oțelul, echipă care tocmai i-a provocat liderului Universitatea Craiova primul eșec al sezonului în Superliga și care are una dintre cele mai bune apărări ale campionatului (doar Craiova, Dinamo și Rapid au luat mai puține goluri). Un amănunt de luat în seamă, mai ales că FCSB nu a marcat în precedentele două partide de acasă, unde a luat doar un punct din 12 posibile și a înscris de numai două ori.

<h2>Slobozia vrea o altă victorie istorică la Ovidiu</h2>

Unirea Slobozia merge la malul mării de pe loc de play-off și decisă să-și prelungească seria pozitivă, care poate deveni una istorică. Ialomițenii au debutat în Superliga impunându-se cu 1-0 la Ovidiu. Acum, joacă din nou pe terenul Farului și încearcă să obțină a treia victorie consecutivă în campionat, ceea ce ar reprezenta un record al clubului. Constănțenii au însă un moral mai bun după ce au luat un punct cu Dinamo, în deplasare, și își doresc un succes în ceea ce, la acest moment, pare un duel direct în lupta pentru play-off.

<h2>Regăsește UTA drumul spre victorie?</h2>

UTA nu câștigă de cinci meciuri. Asta e jumătatea goală a paharului. Cea plină e că a pierdut doar unul dintre aceste jocuri și e la doar două puncte de Top 6. Dar e evident că Adi Mihalcea și elevii săi au nevoie de un succes, pentru a evita instalarea dubiilor și a crește presiunea. Arădenii o așteaptă pe Csikszereda, penultima clasată și una dintre echipele care încă nu s-au impus în vreo partidă în actuala stagiune. Așadar, un moment bun pentru ca ”Bătrâna Doamnă” să oprească seria negativă.

AlexBenga_SuperligaInsider - YT.jpg

<h2>Măldărășanu vrea să confirme succesul din Giulești</h2>

Hermannstadt nu a avut o primă treime de sezon regular la înălțimea așteptărilor, însă victoria din Giulești, scor 2-1, îi poate galvaniza pe sibieni și să fie restartul necesar. Pentru a confirma acel rezultat, Marius Măldărășanu va încerca să-și țină elevii montați, mai ales că adversarul din această rundă este FC Argeș. Piteștenii sunt pe locul 5, au al treilea atac din Superliga și sunt neînvinși de cinci etape.

Ne așteaptă o rundă spectaculoasă, în care e posibil să avem schimbări importante la vârful clasamentului

Lucruri de urmărit în etapa a 11-a din Superliga

Ana-Maria Popescu

ÎNAPOI LA PRIMII PAȘI

Pe 28 octombrie se împlinesc doi ani de la accidentarea care l-a ținut pe Sergiu Hanca departe de teren câteva luni bune. Singura accidentare a carierei sale, de altfel, care a fost și una gravă. Deși în România i s-a spus să aștepte 12 săptămâni pentru a lua o decizie legată de recuperare, fotbalistul Petrolului a ales să se opereze și nu oriunde, ci în Barcelona, la o clinică renumită, frecventată și de vedetele echipei catalane. „Am avut sincer noroc cu cei din club pentru că m-au trimis în Barcelona la cel mai tare doctor, cred eu, din Europa și unul dintre cei mai buni din lume pe operațiile la gleznă. Țin minte că m-am operat pe 14 noiembrie 2023 și în 7 sau în 8 ianuarie, nu mai ții minte exact, am plecat în cantonament cu echipa. Adică după două luni am plecat în cantonament cu echipa și am făcut tot cantonamentul cu dureri, într-adevăr, dar erau dureri de reacomodare, nu erau dureri de la operație. Deci într-un timp foarte record, operația la care ai fi stat normal trei - patru luni”.

<h2>„Simțeam ca și cum cineva îmi rupe piciorul pe viu!”</h2> Pus să dea o notă durerii sale, Hanca nu a stat pe gânduri și a spus: „Zece!”. A explicat și ce a simțit în momentele alea, deși inițial și-a dorit să continue să joace: „Eu, sincer, în momentul acela mă uitam unde e rupt piciorul. Pentru că pur și simplu simțeam ca și cum cineva îmi rupe piciorul pe viu. După aceea, din durere am dat-o în... (Nu mai simțeam nimic, era adrenalina atât de mare încât nu mai simțeam nimic. Mai îmi dădeau cu spray rece care îți mai ameliora durerea, dar pe moment a fost ceva crunt”. Care este cel mai mare regret al său din cauza accidentării, cum l-a impresionat băiețelul său imediat după aceea, dar și cum a decurs recuperarea sa puteți afla în cel mai nou episod din „Înapoi la primii pași”.

Cel de-al treilea episod al seriei „Înapoi la primii pași” îl aduce în fața noastră pe Sergiu Hanca.

„Înapoi la primii pași”, episodul 3: mentalitatea de fier a lui Sergiu Hanca

Andreea Cio

INTERVIU

Mijlocaș ofensiv, <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/tanasa-razvan-andrei-f645fc46">Tănasă</a> este unul dintre cei mai dinamici jucători ai <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-farul-constanta">Farului</a>. În actualul sezon, are deja 4 goluri (3 cu piciorul drept și 1 cu stângul), o pasă decisivă și se află pe primul loc în echipă la dueluri câștigate: 73 din 133.A crescut pe terenurile Academiei, a învățat ce înseamnă disciplina și responsabilitatea, a trecut prin împrumuturi care l-au maturizat și s-a întors la Farul cu inima plină. În interviul pentru www.superliga.ro, povestește despre copilărie, regulile care l-au format, idolul Hagi, bucuria golurilor decisive și dorința lui cea mai mare: să câștige campionatul acasă.

Povestea lui cu fotbalul a început datorită tatălui, cel care a văzut în el un potențial și i-a spus mamei să-l ducă la antrenamente. La început a jucat un an la vechiul Farul, iar apoi a ajuns la Viitorul, proaspăt înființat la vremea aceea.Cum a început povestea ta cu fotbalul?Mai mult tata a văzut că am potențial, să zic așa, sau a văzut în mine ceva și i-a zis mamei să mă ducă la fotbal. Ai jucat la ceva club privat înainte să vii la Academie sau cum s-a întâmplat?Un an am stat la Farul, când era Farul înainte, până să fie fuziunea cu Viitorul. După un an s-a înființat Viitorul și am venit la academie. Și cum a fost? Îți mai amintești cum au fost primele zile la academie?Era ceva... care nu părea că e din țară. Și asta m-a făcut să vreau să demonstrez la fiecare antrenament zi de zi.

<h2 style="text-align:center;">„Mereu ni se impunea să fim cei mai buni.”</h2>

Viața la academie i-a dat o mentalitate specială. „Faptul că mereu ni se impunea să fim cei mai buni… aveam asta implementată în cap și mergeam cu o încredere superioară față de ceilalți.” Perioada aceea a însemnat pentru el disciplină și un echilibru delicat între școală și fotbal. Chiar dacă unele reguli păreau grele atunci, astăzi Tănasă le privește ca pe lecții de viață.Cum era o zi obișnuită? Adică îmbinați antrenamentele cu școala sau cum se întâmpla? Cum era programul? Da, păi, în mare parte, școala era pe primul loc când eram mici. Ușor-ușor a început programul să fie mai încărcat din punct de vedere sportiv și școala am lăsat, să zic așa, pe planul 2. Și, în mare parte, ăsta era programul. Aveați profesori în academie sau mergeați la școală și apoi vă întorceați în academie? Cum se întâmpla? Da, erau separate, nu aveau neapărat treabă. Și stăteai aici sau, fiind din Constanța, stăteai acasă? Am stat o perioadă și acasă, și în hotel. Și cum a fost viața din hotel? Cum să fie? Cu reguli, destul de strictă, însă asta cred că m-a format ca om și ca sportiv. Ce regulă nu-ți plăcea atunci, dar acum îți dai seama că te-a ajutat foarte mult? Cred că cea cu odihnă. Nu voiai să te culci devreme? Nu puteam. Dar asta m-a făcut să pot și să vreau să mă culc devreme pentru a doua zi. Și acum cum stai cu odihna? Acum am programul meu. Știu altfel să gestionez programul având, cum am zis, în urmă, obligațiile astea, să zic așa, și acum vine mult mai ușor.Ce ți-a plăcut cel mai mult din viața de la Academie? Faptul că mereu ni se impunea să fim cei mai buni. Aveam asta implementată în cap și mergeam cu o încredere superioară, zic eu, față de ceilalți. Cât de mult crezi că contează acest lucru pentru un copil? Să i se zică de când e mic că e cel mai bun? Nu neapărat că e cel mai bun. E vorba de încredere. Dacă zice cineva că e cel mai bun, ce ai în cap? E vorba de încredere și e normal că dacă ai încredere, poți reuși mai mult. Vreau să te întreb ce-ți place cel mai mult la tine și la cum joci? Faptul că sunt, să zic, degajat așa. Nu mă gândesc că pot să greșesc. Mă gândesc că la următoarea fază va fi bine. Și asta pentru că ai avut acele lecții în academie când erai mic? 100% de la asta e.

<h2 style="text-align:center;">„Nu m-am gândit niciodată și nu vreau să mă gândesc la altceva în afară de fotbal.”</h2>

Dincolo de fotbal, Academia i-a oferit valori și modele. Răzvan vorbește despre antrenorii care l-au ajutat, despre privirea plină de respect spre Gheorghe Hagi și despre cum încrederea se reconstruiește mereu prin fotbal. Își descrie stilul de joc printr-un singur cuvânt: degajat. „Nu mă gândesc că pot să greșesc. Mă gândesc că la următoarea fază va fi bine.”E vreun antrenor care simți că ți-a rămas așa în suflet? Sunt, da. Nu unul, sunt mai mulți care m-au ajutat să mă dezvolt. Fiecare cum a putut și cum a știut, ei m-au ajutat să mă dezvolt. Cu domnul Hagi ai vreo amintire specială? Amintiri speciale nu pot să zic că am neapărat cu dânsul, însă de fiecare dată când e aici sau și, când eram mic și când îl vedeam, mă uitam foarte uimit la el știind ce a făcut și cine a fost. Ți-a povestit tatăl tău despre cum era Hagi când juca? Normal, cred că orice tată de fotbalist, jucător, a povestit despre dânsul.

E vreun sfat pe care l-ai primit în acești ani și care ți-a rămas așa, ca bază? Să nu mă demoralizez, să rămân focusat pe ce am de făcut. Ai avut vreun moment în care ai simțit că pierzi încrederea în tine? Da, am avut. Și cum ai restabilit-o? Tot prin fotbal. În sport, cred că asta ajută cel mai mult. Te vezi vreodată făcând altceva în afară de fotbal? Absolut nimic. Deci întrebarea ce ai fi fost dacă nu era fotbal nu există? Nu m-am gândit niciodată și nu vreau să mă gândesc. Care a fost cel mai important lucru pe care simți că l-ai învățat la Academie, dincolo de fotbal? Responsabilitatea, zic eu. Că m-a ajutat mult. Când am stat în Academie, am devenit mult mai responsabil. Dacă ar fi să le zici ceva unor copii care acum pășesc pentru prima oară în Academie, ce le-ai zice?Să nu renunțe orice ar fi niciodată.

Trofeele câștigate în copilărie, recunoașterea individuală și sprijinul părinților i-au confirmat că fotbalul este drumul său. Împrumuturile la Gloria și Oțelul l-au ajutat să se maturizeze și să înțeleagă mai bine realitatea din spatele visului.

E vreun moment din copilăria ta care ți-a confirmat că fotbalul este drumul tău pentru totdeauna? Momentele când câștigam cu echipa trofee... erau o emoție, o bucurie de nu o poți avea în orice altă situație. Care ți-e cel mai drag trofeu pe care l-ai câștigat până acum? Cred că nici nu mai știu când, dar am câștigat la un turneu – „cel mai bun jucător” și am fost extrem de fericit. Părinții tăi când ți-au zis ultima oară că sunt mândri de tine? Acum câteva zile. Tu ai fost împrumutat la Oțelul, corect?&nbsp;Și la Gloria. Cum simți că te-au ajutat aceste experiențe? M-au ajutat că m-am maturizat în primul rând. M-am făcut să îmi dau seama că nu e totul roz și chestia asta m-a maturizat.

<h2 style="text-align:center;">„La Farul m-am întors cu inima deschisă.”</h2>

Iar acest început de sezon, cum îl vezi? Niciodată nu-i de ajuns. Mereu trebuie mai mult. Te așteptai să ai un impact atât de rapid la întoarcerea la Farul? La asta nu mă așteptam, dar simțeam cumva că trebuie să arăt și aici, la casa mea, că sunt bun. Ce rol simți că ai acum în echipă? Un rol de a deschide meciul, de a dezechilibra meciul cumva în favoarea Farului. Cum a fost revenirea la Farul pentru tine? Plină de emoții. Crescând aici, plecând aproape 3 ani de aici, când m-am întors e clar că m-am întors cu inima deschisă și dornic să arăt. Ce vrei să demonstrezi cel mai mult aici, acasă, la tine? Că sunt cel mai bun. Iar, apropo de asta, că ești cel mai bun, lumea te laudă pentru claritatea pe care o ai la finalizare, dar tu cum te vezi?Foarte dinamic și mereu în alergare.

De la serile intense împotriva <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fcsb">FCSB-ului</a> și <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/otelul-galati">Oțelului</a>, până la golurile decisive și gesturile simbolice, Tănasă trăiește fotbalul la intensitate maximă. Își păstrează concentrarea pe obiectivele imediate, dar visează la campionat. Poți să ne spui cum ai simțit serile cu <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fcsb">FCSB </a>și <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/otelul-galati">Oțelul Galați</a>? După meciul cu <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fcsb">FCSB</a> n-am plus să dorm, și după <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/otelul-galati">Oțelul</a>, fiind mai devreme, m-am mai calmat, adrenalina a mai scăzut și am reușit să dorm. Care e cel mai special gol marcat pentru tine? În toată cariera? Da. În vremea de la Oțelul, când am marcat un gol, la ultima fază contra Dinamo. Ce ai simțit în momentul ăla? Noi nu știm, n-am dat niciodată gol, nu știm cum se simte. Când știi că un stadion plin se bucură pentru victoria echipei și fiind tu cel care a reușit asta, prin gol, e clar că e o fericire, cum am mai spus, de nedescris și orice altceva n-ar putea să readucă acele emoții. După golul marcat cu <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-regular-far-fcp?sectiune=cronica">Petrolul</a>, ai dus degetele la urechi? De ce? Cumva are că nu ascult gurile rele sau hate-ul, să zic așa. Cât de important e să nu stai să citești știrile, să te uiți pe social media, să nu te afecteze? E important că nu te încarci cu o energie negativă. Trebuie să fii pozitiv, să n-ai nicio treabă cu chestiile de genul. Să încerci să n-ai. Care este obiectivul tău personal pentru acest sezon? În primul rând, să am câte mai multe reușite, indiferent că e gol sau pasă de gol, asta fiind personal, și, cu echipa, să ne atingem obiectivele. Și după ce îți atingi obiectivele cu Farul, unde te vezi jucând în continuare? În ce campionat te-ai vedea? Oricare din țară, din România, cred că se gândește mereu să plece la mai bine. Oriunde e mai bine, acolo va fi. Care e cel mai mare vis al tău în fotbal? Să câștig campionatul, momentan. Ce ar însemna să câștigi campionatul acasă? Clar, ceva ce nu cred că va mai putea fi depășit de-a lungul carierei. Cu un început de sezon în care a adunat deja patru goluri și două pase decisive, Răzvan Tănasă trăiește momentul pe care l-a așteptat încă din copilărie. A crescut la Academia Hagi, s-a maturizat prin experiențele împrumuturilor și s-a întors la Farul cu dorința de a demonstra că „e cel mai bun”. Următoarea provocare pentru mijlocașul de 22 de ani vine pe 28 septembrie, când Farul va înfrunta <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-regular-far-slo">Unirea Slobozia</a>, iar Tănasă va avea din nou șansa să arate că poate face diferența în Superliga.

Are 22 de ani și un start excelent de sezon în Superliga: 10 meciuri, 4 goluri și o pasă decisivă

Răzvan Tănasă: „Rolul meu e de a deschide meciul”

SUPER JUCĂTORUL ETAPEI

Sezonul trecut, FC Botoșani a câștigat meciul de acasă cu FCSB cu 1-0, un meci care fusese reprogramat, amânat inițial în etapa a patra. De la acel meci, roș-albaștrii nu au mai pierdut un meci în campionatul pe care au și reușit să îl câștige. De această dată, FCSB venea la Botoșani cu o singură victorie în Superligă și avea nevoie mai mult ca oricând să demonstreze că a depășit perioadă slabă din startul sezonului. Echipa pregătită de Leo Grozavu pare mai greu de învins ca niciodată, în special acasă, unde nici liderul Craiova nu a reușit să se impună. FCSB a deschis scorul prin Bîrligea, iar fanii campioanei au început să simtă din nou speranța unei victorii, dar bucuria nu a durat mult. Dumiter a egalat, iar apoi la rampă a ieșit chiar cel trimis în teren în locul marcatorului pentru gazde: Mykola Kovtalyuk.

<h2>Kovtalyuk, omul meciurilor importante </h2> Atacantul ucrainean de 30 de ani a înscris și în remiza cu CFR Cluj, 3-3. Trimis în teren în minutul 67 al meciului cu FCSB, Kovtalyuk a avut nevoie doar de un minut pentru a-și face simțită prezența, cu un gol marcat după ce Mailat a făcut K.O. apărarea adversă. Apoi, lăsat singur în careu în al doilea minut de prelungiri și văzut perfect de Ongenda, care i-a centrat, ucraineanul s-a înălțat fără probleme și l-a învins pe Ștefan Târnovanu cu o lovitură de cap. Interesant este că transferul lui Kovtalyuk la FC Botoșani s-a făcut după ce moldovenii nu au reușit să îl ia pe Jordan Gele, fotbalistul care s-a despărțit chiar de FCSB în această vară.

https://www.youtube.com/watch?v=V_H1ooCSu0U

Marea surpriză a etapei cu numărul 10 a fost înfrângerea suferită de FCSB pe terenul lui FC Botoșani.

Kovtalyuk este SuperStarul etapei după ce a răpus campioana

La 29 de ani, pe care i-a împlinit de curând, Raul Palmeș este debutant în Superliga. La fel ca echipa pentru care joacă, Csikszereda, la a cărei promovare istorică a contribuit. Înainte de asta, a fost campion al Ungariei și a ratat dramatic o altă promovare în primul eșalon al fotbalului românesc. Din fiecare pas al traseului său a învățat ceva și vrea să-și folosească experiența pe care a acumulat-o pentru un alt rezultat istoric al ciucanilor. Cum te simți în acest început de sezon istoric pentru Csikszereda? Mă simt foarte bine. Am avut parte și de un început cu de toate, să zic așa. Cum a fost atmosfera la primul meci? Am văzut că au venit și mulți suporteri... Da, știam din timpul săptămânii premergătoare meciului că este o dorință foarte mare din partea suporterilor noștri să vină la acest meci. Și nu doar la acest meci, pentru că am văzut că s-a creat o emulație foarte mare în jurul echipei și știam că o să vină foarte multă lume. Atmosfera a fost foarte frumoasă. Puteți să spuneți așa, la modul metaforic, că ați aprins lumina în oraș? Da, ținând cont de cele întâmplate pe parcursul meciului (la debutul în Superliga, cu Dinamo, a căzut nocturna arenei din Miercurea-Ciuc - n.r.), am reaprins lumina în oraș. Începem așa cu parcursul tău. Pornim de la Raul copil și de la îndrăgostirea de fotbal. Cum s-a întâmplat? De la o vârstă fragedă, să zic așa, șapte sau opt ani, eram la Sibiu, sunt sibian, și acolo am făcut primii pași în fotbal. M-au dus părinții la fotbal și m-am îndrăgostit de acest sport, iar pe parcurs am trecut etapă de etapă la un nivel mai înalt. Și când a fost momentul în care ți-ai zis că de acum nu mai este o joacă, începe o carieră? Când am plecat la 16 ani la Honved Budapesta. Atunci mi s-a schimbat un pic toată percepția despre ceea ce înseamnă fotbalul profesionist, să zic așa. Cum s-a întâmplat asta? Adică a fost o persoană care te-a influențat sau pur și simplu mediul? Nu neapărat o persoană, ci a fost o diferență foarte mare să plec de la Sibiu într-o țară pe care nu cunoșteam, nu știam nici limba pe atunci și a fost o diferență foarte mare și un impact imens pentru mine. M-a ajutat să realizez ceea ce înseamnă fotbalul și că vreau să fac asta pe viitor, să am un venit din fotbal pe viitor. Crezi că a fost decisiv pentru tine faptul că ai crescut în Ungaria? Da, pentru că n-am avut parte de cele mai bune condiții în Sibiu atunci, cu toate că acum orașul a crescut ca nivel de condiții. Da, a fost o diferență mare de tot ceea ce înseamnă facilitățile pe care le-am avut acolo. Ce simți că ai învățat cel mai mult acolo? Adică care a fost lecția cea mai mare primită în Ungaria? Am învățat multe. Cum să fii profesionist, ce trebuie să faci înainte, după antrenament, cum să te alimentezi și ceea ce înseamnă fotbalul profesionist, pentru că atunci am reușit să fac și pasul la prima echipă a celor de la Honved Budapesta. Când erai mic, ce model de fotbalist aveai? Să zicem că am avut mai multe modele de fotbaliști, dar cel mai mult mi-a plăcut, și încă îmi place, de Sergio Ramos. Tot timpul l-am urmărit și mi-a plăcut tot ceea ce a însemnat și înseamnă el pentru fotbal. Adică și la nivel de sportiv și la nivel personal? Da. Cumva, da. Și pentru că jucăm și în aceeași poziție și cumva vreau să fur de la jucătorii mai mari cât mai multe lucruri pe care le fac bine. Ce ar trebui să știe lumea despre tine și nu știe? Sunt un familist convins, îmi petrec foarte mult timp cu familia, pun familia pe primul loc și cred că asta este unul dintre cele mai importante lucruri care mă și definesc pe mine. Sunt un tată familist. Am un băiețel. Câți ani are? Doi ani și trei luni. Dacă l-aș întreba pe el, poate peste câțiva ani, cum ar fi ziua perfectă cu tati, ce ar spune? La fotbal sau în altă parte... Asta depinde de el, vedem. Dacă o să vrea, dar acum văd că îi place foarte mult. Vine la toate meciurile și adoră să fie pe stadion. Deci l-ai încurajat să fie fotbalist? Nu neapărat că l-aș încuraja. Orice ar vrea să facă, în orice domeniu. Nu l-aș împinge neapărat într-o direcție. Tu ai jucat pe poziția asta de la început? Să zicem că am jucat cel mai mult aici. Ca și copil, vă dați seama, trebuie să încerci mai multe poziții. Dar fundaș am jucat cam toată cariera până acum. În afară de să nu primești gol, ce crezi că e cel mai important pentru un fundaș la nivel de echipă? O comunicare foarte bună cu cei din linia de fund, cu mijlocașii din fața noastră. Și siguranța pe care o dă fiecare fundaș, pentru că e o responsabilitate puțin mai mare, pentru că noi și portarii, dacă greșim, se vede pe tabela de marcaj.

Raul Ioan Palmeş

Vreau să te mai întreb și cum a fost colaborarea cu Marco Rossi. El a fost primul meu antrenor la nivel de seniori. El m-a luat la echipa mare, la Honved, el m-a debutat și am reușit să joc chiar și în sezonul în care am câștigat campionatul cu Honved. Chiar dacă eram junior și am reușit să joc doar un meci și câteva meciuri în Cupă, totuși a fost o experiență foarte mare și am învățat multe lucruri de la dânsul. Totodată, pot să zic că am fost campion atunci. Cumva îi datorez multe, chiar dacă nu am mai avut o relație de atunci, a avut o influență foarte mare pentru mine. Îți amintești vreun sfat pe care ți l-a dat într-un moment important? Să fiu eu, să mă concentrez foarte mult tot timpul și să îmi păstrez atitudinea asta pe care o am tot timpul. Cât de important este pentru un jucător de fotbal să fie el? Pe teren și în afară lui? Este cel mai bine să te simți bine în pielea ta. Pentru că nu are rost să-ți aduci probleme de afară pe teren sau să pui o presiune inutilă pe tine. Pentru că noi facem ceea ce iubim. E complicat să lași probleme la poarta stadionului? Fiecare om are problemele lui, cum și tu ai. Dar noi, când venim pe poarta stadionului și am intrat în teren, avem o plăcere foarte mare și uităm de toate problemele. Suntem cumva privilegiați că putem să facem sportul acesta.

Din Ungaria ai trecut la Concordia Chiajna? Prima dată m-am întors aici, la Csikszereda, pentru doi ani, după aceea am plecat la Concordia Chiajna. De ce le s-a întâmplat mutarea asta? Sincer, am vrut să schimb puțin mediul. Am fost timp de șapte ani, dacă nu mă înșel, jucătorul celor de la Honved, cu trei împrumuturi până atunci, și am vrut cumva să schimb și mediul, cu toate că și aici m-am simțit atunci foarte bine, dar am vrut să încerc și ceva nou. Cu ce simți că te-a ajutat perioada de la Concordia? Am căpătat foarte multă experiență, am jucat atunci toate meciurile, am pierdut și un baraj de promovare la penalty-uri, contra Chindiei Târgoviște, și cumva toate momentele astea te întăresc. Și chiar am învățat foarte mult, am avut parte de antrenori buni cu care am lucrat și sigur am căpătat multă experiență. Și m-am întors aici și, într-un final, am reușit să promovăm. După Chiajna te-ai dus la Șelimbăr. Da, o perioadă foarte bună, pentru că eu sunt stabilit în Șelimbăr. Sunt sibian, dar sunt stabilit în Șelimbăr cu familia și a fost un moment foarte important, pentru că atunci s-a născut și copilul nostru. Toate s-au așezat mănușă pentru mine. Și am avut și rezultate foarte bune cu echipa, chiar dacă e o echipă mică, dar cu inimă mare. Am reușit să intrăm în play-off-ul ligii a doua atunci și cumva s-au așezat foarte bine toate pentru mine. Și te-ai decis apoi să te-ntorci la Csikzereda... Da, am simțit că anul trecut, adică sezonul trecut, poate fi sezonul în care echipa va promova. Mi-am dorit foarte mult să mă întorc aici. Am venit cu o energie foarte bună și cu doar un țel, să promovăm. Ai găsit vreo diferență între cum era când ai plecat și cum era Csikszereda când te-ai întors? Într-adevăr. De exemplu, acum unde suntem aici, în tribuna nouă, cum zicem noi, nu era. Era doar cealaltă tribună și în asta se vede un progres, în tot ceea ce înseamnă infrastructura. Totodată, terenurile de antrenament, condițiile de pregătire sunt la un nivel mult mai ridicat decât au fost atunci când am fost prima dată aici. Și toate lucrurile au mers pe un făgaș normal și toate lucrurile s-au îmbunătățit. S-au îmbunătățit până când ați făcut istorie. Da. Și sunt sigur că, mai ales cunoscând oamenii de aici, din club sau din jurul echipei, sunt sigur că echipa nu o să rămână doar la acest nivel ca și infrastructură sau dorință de performanță. Lumea o să-și dorească tot mai mult, dar acum trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, să le luăm toate pas cu pas.

<h2>Promovare sărbătorită în autocar</h2>

Spune-ne un pic despre cum s-a simțit momentul promovării. Eram în autocar, nu am sărbătorit pe teren practic, pentru că noi am avut o liniște, pentru că am avut multe puncte avans și am știut că o să vină cândva momentul acesta. Eram în autocar, mergeam spre București, iar în timpul acela juca Reșița cu Metaloglobus și un rezultat de egalitate ne făcea pe noi să fim matematic deja promovați cu cinci sau șase etape înainte de finalul campionatului. Și am văzut toată lumea pe telefoane cu sufletul la gură, ne uitam la meci și a fost un moment memorabil pentru fiecare dintre noi. Ne-am bucurat foarte mult atunci, a fost o descătușare totodată. Ai conștientizat atunci că ați făcut cu adevărat istorie pentru acest oraș? Cumva, da, dar mai mult când ne-am pregătit pentru intrarea în primă ligă ne-am dat seama ce am realizat. Dacă am putea să caracterizăm echipele din Superliga, ce poți să că are special Csikzereda? Rămâne să aflăm. Sper să fim, nu știu, surpriza plăcută a campionatului acesta. Deci acesta e obiectivul pentru acest campionat? Prima dată să ne menținem în prima ligă și, dacă se poate mai mult, de ce să nu?, cum am zis înainte, să fim o revelație, că tot se folosește acest termen. Și obiectivul tău personal? Care va fi? Să fiu sănătos și să pot să-mi ajut cât mai mult posibil echipa.

<h2>„Mă supăr foarte tare și dacă pierd o miuță la antrenament”</h2>

Ai un antrenor care ți-a rămas ca o ștampilă în cariera ta? Simți că și-a pus unul anume amprenta? De la toți am avut de învățat foarte multe. De la Marco Rossi, cum am spus înainte... De la Claudiu Niculescu, cu care am lucrat tot trei ani, și am avut o relație extraordinară cu dânsul. La fel, cu Ianis Zicu, pe care l-am și felicitat după ce a promovat cu Metaloglobus. Cu domnul Eugen Trică, cu care am mai colaborat, și cu Robert Ilyeș, cu care avem ceva special, pentru că am promovat împreună, am scris istorie pentru oraș și e clar că avem cumva o altfel de relație, pentru că am reușit asta. Ai avut un moment special alături de el, de sezonul trecut? Nu știu, tot sezonul, pentru că ne-am înțeles foarte bine de când am venit aici. Cumva, suntem pe aceeași lungime de undă, amândoi vrem să câștigăm indiferent dacă-i antrenament, dacă-i meci. Tot timpul vrem să câștigăm. Așa, din câte știu și de la el, așa a fost și el ca jucător, tot timpul și-a dorit să câștige, indiferent că era o miuță la antrenament sau un meci oficial. Și de aia ne înțelegem foarte bine, pentru că și eu sunt la fel, mă supăr foarte tare dacă pierd vreo miuță la antrenament. Și colegii știu, tot timpul fac glume pe seama mea dacă pierd, știu că nu-mi place. Pentru că spuneai că ai o relație bună cu Robert, e important ca antrenorul să fie și prieten, mai degrabă decât să fie profesorul acela rece din vestiar? Trebuie să fie totuși o diferență, pentru că nu poți să zici că ești prieten cu un antrenor, pentru că trebuie să fie o ierarhie în cadrul unei echipe. Dar, într-adevăr, dacă un antrenor este mai deschis cu tine și ai o comunicare foarte bună, asta se poate duce pe teren și poate fi benefic pentru echipă. Și pentru tine, ca jucător. Raul, care e cel mai frumos moment din cariera ta până acum? Nu știu, pot spune atunci când am câștigat campionatul cu Honved, cu toate că am avut cumva un aport foarte mic la ceea ce a însemnat câștigarea campionatului, pentru că eram junior, dar făceam parte din prima echipă. Și, cum am zis, am și debutat, dar am jucat foarte puțin, însă am fost în fiecare zi acolo, în vestiar, cu băieții la fiecare antrenament și am încercat să dau tot ce aveam mai bun. Și, chiar dacă 1% am putut să ajut, am realizat ceva acolo. Și, clar, alt moment foarte important, promovarea de acum. Ziceam de cel mai frumos moment, care a fost însă cel mai dificil moment din cariera ta? Da, cum am zis și înainte, ratarea promovării cu Concordia Chiajna la penalty-uri, contra Chindiei Târgoviște, atunci am și ratat al doilea penalty și cumva m-a marcat. Dar m-a și întărit, chiar dacă a fost un moment negativ. Spuneai că nu îți place să pierzi. Ce poate învăța un fotbalist din înfrângerile cu care se confruntă? Păi să vadă unde a greșit și să încerce să remedieze acele greșeli și totodată să rămână pozitiv, indiferent de rezultatul final. Cum te descrii tu pe teren? Îmi place să cred că sunt un jucător cu personalitate, că ofer siguranță echipei și calitățile fizice tot timpul au fost unele dintre cele mai bune atuuri ale mele. Dacă ar fi să îi dai un sfat lui Raul de la 18 ani, ce sfat îi dai? Cu mintea de acum, vă dați seama că aș schimba mai multe, dar mă bucur cu ce am realizat până acum. Să zicem că am făcut oarecare greșeli, sau nu neapărat greșeli, ci, din necunoștință, poate, la timpul acela, când poate ar fi trebuit să muncesc mai mult, să fiu mai profesionist sau chestii de genul ăsta, și poate m-ar fi ajutat mai mult în cariera mea. Dar chestiile astea le-am realizat și le-am văzut după ce am făcut pasul la primă echipă la Honved. Dar, cum am zis, sunt mulțumit cu ce am realizat până acum.

Unul dintre cei mai experiemntați jucători ai nou-promovatei Csikszereda a vorbit cu superliga.ro despre traseul carierei sale și bucuria de a juca în prima ligă

Raul Palmeș: „Am reaprins lumina în oraș”

Numele lui Dennis Politic stârnește multe sentimente pentru fanii fotbalului, în special după transferul din această vară. Știm deja cine este jucătorul pe care FCSB l-a transferat de la Dinamo, într-o mutare care s-a mai făcut de-a lungul timpului de câteva ori și viceversa, dar parcursul său este unul special. Drumul lui Dennis în fotbal a început cu sacrificiu. Nu al său, ci al părinților, care și-au schimbat radical viața pentru ca băiețelul lor să-și urmeze visul, acela de a deveni fotbalist. La ce au fost nevoiți să renunțe părinții tăi pentru visul tău sau ce au sacrificat? La joburile lor, la joburile pentru care au muncit, pentru care au studiat, erau amândoi într-o funcție foarte bună și la confortul de aici, până la urmă. Au trebuit să meargă într-o țară necunoscută, să o ia de la zero.

În Anglia și-a văzut visul cu ochii aproape de ”Teatrul viselor”, când a început să joace la academia lui Manchester United, unde l-a întâlnit și pe Sir Alex Ferguson. Dacă ar fi să-i poți transmite un mesaj lui Dennis, care juca la Academia lui Manchester United, care ar fi acela? Asta este bună, întrebarea... Să joace fără frică, să joace cu curaj și să fie cât de profesionist se poate. Să-și dea lui cea mai bună șansă, să ajungă cât mai sus Dar una dintre amintirile sale memorabile are legătură cu rivala lui United, Manchester City, dar și cu un fost portar român înalt, care a apărat în poarta ”cetățenilor”: „Am fost copil de mingi în mai multe rânduri când eram la Manchester City. Nu știu dacă lumea știe, după ce am fost la Manchester United, am fost și la Manchester City un sezon. Și da, jucătorii din academie erau copii de mingi de multe ori și eu eram foarte entuziasmat. Pentru că în acea perioadă era Costel Pantilimon portarul celor de la Manchester City. Și mi-aduc aminte și acum că m-am dus în spatele porții și am încercat să-l strig când făcea el încălzirea. M-a auzit că sunt român, a venit, a vorbit cu mine și mi-a promis tricoul la final de partidă și mi l-a și dat. Este încă mare de mine, vă dați seama la cât de înalt e el. Dar un gest foarte frumos, care a însemnat mult pentru mine la vremea aia. Când ajungi în locul în care a pășit și David Beckham este imposibil să nu visezi să-i calci pe urme. Dennis a avut norocul ca fostul mare fotbalist englez să-l urmărească din tribune chiar când a înscris un gol ”în stilul Beckham”. Momentul, însă, nu s-a terminat cu zâmbetul pe buze pentru el. „Eram la Salford, era prima mea experiență la echipa mare, venisem de la Bolton, de la Under-23. Și îți dai seama că a fost un meci cu o încărcătură emoțională deosebită, pentru că era David Beckham, unul dintre cei mai mari fotbaliști. Și, într-adevăr, așa a fost situația, că am marcat chiar cu piciorul stâng de la jumătatea terenului. Dar, cum ai spus și tu, s-a terminat destul de urât meciul, pentru că am avut o problemă la umăr și a trebuit să părăsesc terenul accidentat. Și n-am mai reușit să mă întâlnesc cu el la final”, a povestit jucătorul campioanei. Beckham rămâne însă o sursă de inspirație pentru Politic: „Mi-a plăcut foarte tare și povestea lui, având în vedere ce s-a întâmplat la Cupa Mondială, cu Argentina, când a luat cartonașul roșu și cât hate a primit din partea propriilor fani englezi. Și după, cum s-a ridicat, a devenit căpitanul echipei naționale și cum a reușit să treacă peste acel moment. Și m-a inspirat oarecum povestea lui. Este bine să vezi astfel de lucruri, pentru că puterea lui mentală te inspiră pe tine ca și fotbalist și ca om”. De asta a avut nevoie și Dennis în momentele în care a fost nevoie să stea departe de gazon. Ai schimba ceva la cariera ta, dacă ai putea? Aș schimba să nu mai am atâtea accidentări, dacă aș putea, pentru că accidentările consider că sunt cele care m-au tras în jos până acum. Dacă nu aveam, nu știu, accidentări cu ligamentul încrucișat, accidentări la umăr sau chiar accidentările repetate pe care le-am avut la bicepsul femural, cu siguranță poate eram la un nivel mai înalt.

Politic, Dennis-Dorian

S-a reinventat în România, la Dinamo, unde a trecut prin multe momente, unele bune, care i-au adus zâmbetul pe buze, dar și altele mai puțin bune. Alege însă să se gândească doar la momentele în care a fost fericit alături de câini. „Mă bucur că am luat decizia să mă întorc în țară. O mutare pe care mulți poate o consideră un pas înapoi. Eu am luat decizia și știam că am luat decizia bună. Am avut o perioadă bună și cred că m-a ajutat acea perioadă să cresc și să fiu jucătorul care sunt astăzi”, spune Politic. De-a lungul timpului, numeroși jucători din istoria fotbalului au ales să îmbrace tricourile echipelor considerate rivale, iar schimbul pe ruta Dinamo - FCSB a stârnit întotdeauna reacții. Spune-mi cum se simte să o ai rivală pe FCSB și după aceea să joci pentru FCSB. Eu consider că suntem fotbaliști profesioniști și atâta timp cât suntem pe teren, trebuie să ne facem treaba pentru clubul la care suntem. Spuneai acum un an că în Giulești ți s-a părut cea mai ostilă atmosferă pe care ai întâlnit-o ca jucător în Superliga. Dacă ar fi să te întreb acum, s-ar schimba răspunsul ăsta după ce ai jucat împotriva lui Dinamo? Da, cu siguranță. În meciul cu Dinamo, pe Arena Națională, având în vedere că s-a jucat și la ei acasă, a fost cea mai ostilă atmosferă, în special pentru mine, pentru că am fost acolo și mă așteptam oarecum din partea fanilor să mă huiduie, să mă înjure. Ce să spun? Eu sunt liniștit, consider că a meritat mutarea mea aici. Sunt fericit aici și vreau să dau totul aici, să am rezultate cât mai bune. Ți-a fost greu în momentul în care ai ieșit pe teren și ai auzit marea aceea de oameni? Nu, nu mi-a fost greu. Sincer, mă așteptam la mai rău. Și nu mi-a fost greu pentru că mă așteptam și am fost pregătit mental pentru asta.

<h2>Victoria din Supercupă, seara cea mai frumoasă</h2>

Transferul i-a adus și cea mai mare bucurie din fotbal. A reușit să marcheze chiar în primul său meci cu FCSB și nu doar atât, ci a plecat acasă și cu primul trofeu al carierei. Dacă ai putea retrăi o singură zi din viață, care ar fi aceea? Pentru sentimentele frumoase pe care le-am avut, câștigarea Supercupei, având în vedere că a fost și primul meu meci. Am dat și gol, am luat și eu omul meciul, am și câștigat primul meu trofeu. Și a fost un început așa, cum nu se putea mai bine la noua mea echipă. Poate cea mai frumoasă seară din punct de vedere fotbalistic. Ca sentimente, spune-mi cum este să joci în preliminariile cupelor europene și să te califici și în grupe? Încă mă consider un fotbalist destul de tânăr la 25 de ani, adică mai am mult de învățat și mai am mult de crescut din punctul meu de vedere. M-am gândit și am muncit pentru asta și am sperat să ajung la un nivel cât mai înalt și de asta am și venit aici, la FCSB. Asta mi-am dorit, ăsta a fost un obiectiv al meu pe care l-am și declarat, că îmi doresc să joc în cupele europene. Și sper să îmi adaug cât mai multe meciuri, cât mai multe reușite personale și de asemenea colective. Mi-aș dori să câștigăm și campionatul.

Familia a jucat un rol important în viața și cariera lui Dennis Politic. Părinții săi au fost primele exemple de sacrificiu și muncă. Acum, Dennis este un exemplu pentru fetița sa. Cum sunt părinții tăi? Oameni simpli, oameni muncitori și oameni care au pus în mine acea dorință de a ajunge fotbalist și acea modestie, ca să spun așa, de a munci și de a ținti spre un scop și de a nu mă da bătut până îl ating. Și dacă ar fi să alegi, ce crezi că ai preluat de la mama ta și ce crezi că ai preluat de la tatăl tău? De la mama mea cred că am preluat ambiția și de la tatăl meu cred că am preluat să fiu calculat, să fiu destul de calm în diferite situații. El este mai calculat așa. Cum este rolul de tată? Unul foarte frumos. Primele câteva luni au fost mai grele, de acomodare, să te obișnuiești. Acum este foarte plăcut, chiar este o bucurie foarte mare. Ce ți-ai dori să spună fetița ta despre tine atunci când va fi mare? Că e mândră de mine și că are un tată care e muncitor și care a dat totul pentru familie. De la Brașov la Manchester, de la visurile unui copil la realitatea unui fotbalist matur, povestea lui Dennis Politic e despre curaj și sacrificiu. Despre părinți care au renunțat la tot pentru visul lui. Despre accidentări care l-au pus la pământ și despre puterea de a se ridica iar și iar. La 25 de ani, Dennis a purtat banderola de căpitan la Dinamo și a ales să înceapă un nou drum chiar în culorile rivalei. Acum, cu primul trofeu în mână și cu familia aproape, știe că tot ce a fost greu l-a adus aici. La FCSB, povestea lui nu se încheie. Abia începe.

Dennis Politic - INTERVIU COMPLET - YT Thumbnail.jpg

Parcursul lui Dennis Politic nu a fost deloc ușor. Însă visul său de a avea succes în fotbal l-a împins mereu de la spate

Povestea lui Dennis Politic: sacrificiu, curaj și un vis care continuă

La Arad, fotbalul nu e doar joc, e ritual. „E o poveste foarte frumoasă”, spune Alexandru Benga, astăzi unul dintre căpitanii UTA‑ei, despre fenomenul care strânge orașul laolaltă, de la medici și profesori până la preoți care nu lipsesc de la meciurile de acasă. Născut și format la FC Brașov, Benga a traversat Bulgaria, Cipru, Polonia și Azerbaidjan, apoi liniștea lui s‑a așezat la Arad, unde „cam trăiește ceea ce a visat” ca puști. Adică să joace la un club cu tradiție, suporteri și o stare de spirit. Din august 2020, a adunat peste 150 de apariții și a evoluat într‑un lider care spune că „trebuie să conduci prin puterea exemplului și prin acceptare, nu prin impunere”. Iar filosofia lui pentru fotbalul de azi curge firesc: profesionalism 24/24, bucurie păstrată cu dinții, dribblingul ca dialog cu tine însuți, pasa ca încredere în celălalt. Pentru început, vreau să te întreb de ce crezi că există dragostea asta pentru UTA și pentru fotbal în general? E o poveste foarte frumoasă tot fenomenul care este în jurul acestei echipe. Locul lui în oraș, în comunitate, dragostea oamenilor pentru club, indiferent de categoria socială sau de domeniul de activitate, de vârstă. Poți să rămâi surprins că poți să găsești preoți care vin la meci și nu lipsesc de la niciun meci de acasă. Medici sau oameni din orice domeniu de activitate din Arad care sunt foarte legați de acest club. Clubul în sine, având o istorie bogată aici la Arad și în vremurile mai îndepărtate cu foarte multe performanțe, era un loc unde oamenii puteau să aibă clipe de bucurie și de fericire. Și de comuniune, pentru că veneau foarte mulți oameni mereu la Arad, la meciurile de acasă, stadionul era și este aproape plin. Oamenii se întâlneau să petreacă clipe frumoase alături de echipa iubită.

<h2>„E o mulțumire, o împlinire sufletească că ceea ce ai visat oarecum s-a îndeplinit”</h2>

Tu cum te simți aici? Știu că te-am văzut acum vreo două sezoane și părea că ești aici de mulți ani. Părea că te-ai născut aici și ești de-al clubului. Și eu am sentimentul ăsta pentru că e o chimie foarte frumoasă între mine și club și tot acest fenomen și are o logică pentru că eu când m-am hotărât să mă apuc de fotbal când eram mic și am visat să joc la o echipă cu tradiție. Aș spune așa, aș lua un pic de la Barcelona aș fura „mai mult decât o echipă”, cum au ei motto-ul, adică o echipă cu suporteri, o echipă care îți dă o anumită stare de spirit și în afara gazonului și cumva pot să spun că aici la Arad cam trăiesc ceea ce am visat atunci când eram mic. Și cumva e așa o mulțumire, o împlinire sufletească că ceea ce ai visat oarecum s-a îndeplinit. Și acum ai ajuns un lider al vestiarului. Cum te simți din această postură? Nu conștientizez foarte mult chestia asta pentru că totul a devenit natural. Lucrul acesta s-a întâmplat ca o consecință a faptelor pe care le-am făcut sau le fac zi de zi. Pentru mine partea asta de lider mi se pare că trebuie să vină ca o consecință a ceea ce faci și a ceea ce ești. Dacă e să-mi arăt eu viziunea despre cum arată un lider sau un căpitan, tot timpul voi spune că trebuie să conduci prin puterea exemplului și prin acceptare, nu prin impunere. Prin ceea ce faci pe terenul de antrenament, în afara lui, înainte de antrenament, după antrenament, prin exemplu. Mi se pare că așa e cel mai bun mod de a atrage și oamenii lângă tine și de a fi o oglindă a ceea ce înseamnă profesionalismul. Tu când erai mic, la începutul visului, ai avut un exemplu de lider în vestiar? Crescând cu Generația de Aur, exemplul cel mai elocvent a fost Gheorghe Hagi, care era un lider. Nu știam cum era în afara terenului, dar pe teren pe mine mă impresiona foarte tare, cum își asuma responsabilitatea și cum în orice moment greu reușea să creeze lucruri care făceau diferența pe teren și la echipa națională, și la echipele de club la care a jucat. Atunci am început să joc fotbal și nu ratam niciun meci pe care echipa națională îl juca sau echipele lui de club.

Benga, Alexandru

<h2>„Poți să iei toate avantajele pe care societatea ta sau cultura tale le are și să le pui în dezvoltarea fotbaliștilor și a jocului de fotbal”</h2>

De-a lungul carierei, ai jucat în mai multe țări: Bulgaria, Polonia, Cipru, Azerbaijan. Unde simți că ai învățat cel mai mult și ca fotbalist, dar și ca om? Cred că în Polonia. Tot timpul am avut o slăbiciune pentru ei, având în vedere toate greutățile prin care a trecut această țară în trecut, mai ales în al doilea război mondial. Mereu am avut o afinitate pentru acest popor. Ce m-a impresionat cel mai tare este puterea lor de a se reinventa. Au avut de reconstruit o țară întreagă și au făcut-o foarte bine și acum sunt la un nivel foarte înalt. Lucrul ăsta m-a impresionat, pentru că am văzut și cum se face asta. Fiecare om își face treaba, este în locul unde este și o face serios și bine. Au sentimentul ăla de comunitate, de comuniune, de întrajutorare și mi-a plăcut foarte mult. Apoi pe partea asta de fotbal, la fel, într-o continuă dezvoltare. Eu tot timpul spun că sunt ca o mică Germanie, adică și ca infrastructură, stadioane noi, metode super faine de pregătire și cred că dintre experiențele pe care le-am avut eu, Polonia e printre cele mai bune. Putem spune că un jucător joacă pe teren exact cum este mentalitatea țării? În mod general, poți să spui lucrul ăsta. Pentru că particularitățile noastre, ale fotbaliștilor, clar vin și din mediu, din cum am crescut. Dacă ai abilitatea să înțelegi lucrul ăsta foarte bine și foarte devreme, poți să iei toate avantajele pe care societatea ta sau cultura tale le are și să le pui în dezvoltarea fotbaliștilor și a jocului de fotbal. Noi nu putem să elaborăm un joc de fotbal cum au echipele nordice, cu caracteristici specifice țărilor din nord. Și atunci noi, dacă ne înțelegem un pic rădăcinile și felul nostru de a fi, putem să avem un avantaj din chestia asta și da, în mare parte suntem o oglindă a societății în care trăim. Și crezi că fotbalistul român și-a înțeles rădăcinile? Eu cred că aici e o discuție foarte lungă. Nu știu dacă e conștient de rădăcinile pe care le are, dar, intuitiv, sigur da. Cu particularitățile pe care noi le avem ca țară și ca sistem de dezvoltare, fotbalistul român a reușit să se adapteze și totuși cumva să răzbească și să reușească să facă performanță. Acum, sigur, generațiile s-au schimbat, ai acces la mult mai multă informație, ai acces și la liberă trecere, sunt foarte mulți jucători care au făcut o bună parte din juniorat în țări mult mai bine dezvoltate și astfel au reușit să se dezvolte și să ajungă la un nivel mai înalt și bineînțeles să dea și oamenilor care sunt în țară anumite exemple. Exemple de cum poți crește ca un fotbalist profesionist din țările de vest.

<h2>„La mine, totul pleacă de la bucurie”</h2>

Cum vezi tu profesionalismul în fotbal? Să înțelegi că, în primul rând, meseria asta de fotbalist nu se rezumă la timpul petrecut la stadion sau pe terenul de antrenament. Este o meserie care necesită atenție 24 de ore din 24 de ore. Începând de la felul cum te odihnești, cum mănânci, cum te antrenezi pe teren la antrenament, cum te antrenezi înainte, cum te refaci. Deci cu cât ai mai mare atenție și faci lucrurile optime, cu atâta performanța ta crește. De fapt, cred că despre asta e vorba. Trebuie să înțelegi că trebuie să îi dai foarte mult timp și energie. Tu cum îți îngrijești acum corpul, dar și mintea? Păi eu, mai ales având și o vârstă mai înaintată, e nevoie să am foarte mare atenție la tot ceea ce fac în afara stadionului și în afara antrenamentului, dar totul pleacă sincer la mine de la bucuria asta. Mereu am avut și nu mi-am pierdut bucuria asta de a juca fotbal și atunci asta e baza. Și într-adevăr este nevoie să faci sacrificii în alimentație, nu poți să mănânci ce vrei, odihna iar e foarte importantă. Sunt metodele de recuperare care îți iau foarte mult timp și uneori nu prea vrei să le faci. Dar pentru că am bucuria asta și îmi doresc foarte mult să joc fotbal, lucrurile astea nu le văd ca fiind foarte grele. Și sunt atent la tot ce fac. Cum am zis, mă odihnesc foarte bine, am o dietă foarte echilibrată și mă antrenez foarte mult. Te antrenezi și înainte, și după antrenament? Da. Adică sală sau refacere? La sală sunt tot felul de protocoale sau de exerciții de antrenament pentru prevenirea accidentărilor, pentru întărirea mușchilor, care chiar contează în jocul de fotbal. Și petrec foarte mult timp în sală și cum am zis, o fac pentru că îmi place, adică nu o simt ca pe obligație sau ca pe o presiune. E important și trebuie să ne păstrăm chestia asta de bucurie și de fericire în jocul de fotbal, pentru că de aici izvorăsc lucrurile bune. Și pentru copii și juniori, și pentru noi ca sportivi profesionisti, și pentru suporteri. Te vezi antrenor? Mă văd antrenor. Nu știu dacă o să și fiu, pentru că nu m-am hotărât încă. Acum sunt la stadiul în care experimentez și la stadiul în care rezolv treaba cu birocrația. Mă școlesc în toate privințele și în partea asta de antrenorat, încerc să-mi iau licențele, carnetele și să fac toți pașii necesari, chiar dacă, încă o dată, nu sunt sigur că o să iau pe drumul ăsta, încă nu m-am hotărât. Încerc să experimentez și sunt sigur că o să păstrez în domeniul în care o să activez aceeași motivație și plăcere pe care o am și acum în cariera asta de jucător. Așa ai fost de la început? Sau bucuria asta a fost mai degrabă dezvoltată? De la început a fost asta. Când am început să joc fotbal, nu aveam o istorie de sport în familie, pur și simplu am văzut un meci de fotbal și am zis gata, acesta e sportul pe care-l iubesc. Erau vremurile în care stăteam toată ziua afară cu vecinii și jucam toate sporturile posibile de dimineață până seara. Era perioada aia în România cu Generația de Aur, cum am zis și mai devreme, perioada campionatului mondial din America, după aia din Franța în 1998 și eram no, toți copiii, super conectați la tot ce se întâmplă din punct de vedere fotbalistic. Întâietate avea jocul de fotbal pe stradă și așa s-a născut pasiunea asta a mea pentru acest sport. Au fost momente, sincer, când nu neapărat că mi-a scăzut bucuria, dar au fost și multe piedici în calea acestei pasiuni sau bucurii, dar mă bucur că am trecut peste ele și mi-am păstrat aceleași sentimente și acum. Care a fost cea mai mare piedică? Așa, sincer, cea mai mare piedică a fost tocmai sentimentul ăsta pe care îl aveam când eram copil, că fotbalul e ceva foarte, foarte serios. E foarte serios și nu-ți permiți să greșești, să încerci ceea ce vrei la antrenamente sau la meciuri. Meciurile pe care le aveam când eram junior. Să zic că era un sentiment excesiv de militărie. Asta am resimțit eu, pentru că mereu am identificat dragostea asta pentru sport cu creativitatea, cu bucuria, cu spontaneitatea și cumva de fiecare dată când lucrurile astea erau estompate, simțeam în interiorul meu o frustrare. Acum când stau și mă uit în urmă, mă bucur că pot conștientiza aceste detalii și cred că pot să dau și eu mai departe niște lucruri care îi pot ajuta cel puțin pe micii jucători de fotbal.

<h2>„Am ajuns la concluzia că nu mi-aș dori să fiu antrenorul copilului meu”</h2>

Ce crezi că are nevoie un fotbalist junior, un copil din România, atunci când începe să joace fotbal? În primul rând, copiii au nevoie de foarte multă libertate pe teren. Au nevoie de foarte mult spațiu unde să încerce, cel puțin în prima parte a carierei lor, când sunt mici, tot ce le trece prin cap legat de fotbal, pentru că așa acumulează experiență. Să fie încurajați să încerce și să aibă inițiativă, să-și dezvolte capacitatea asta de a lua decizii. Ușor, ușor, chiar dacă sunt la o vârstă fragedă, ei înmagazinează orice experiență pe care o au și se dezvoltă permanent, dacă sunt încurajați și se simt protejați. De asta cred că au nevoie în prima parte și pe tot drumul ăsta de formare de foarte multă înțelegere, de foarte mult apel la entuziasm. Până la 16 ani nu trebuie să te intereseze rezultatul. Pe tine trebuie să te intereseze cum creezi jucătorii, individual, că tu îi pregătești practic pentru fotbalul mare, când ajung sus. Cum ar fi să-ți antrenezi copilul și să-l formezi în așa fel încât greșeala să nu aibă loc în creșterea lui? Să nu-i fie frică. Eu am stat și m-am gândit foarte mult la chestiile astea și am ajuns la concluzia că nu mi-aș dori să fiu antrenorul copilului meu. Mi-aș dori să îi rămân doar tată. Pentru că sunt două lucruri total diferite. Cred că ar fi o presiune și pentru mine, dar mai ales pentru ei, de fapt, că am mai mulți copii care joacă fotbal. Legat de asta mi-aș dori să le rămân tată. Cred că ar fi mult mai sănătos pentru relația dintre părinte și copil să fie o diferențiere clară. Apoi legat de greșeală, n-aș face un mare caz din chestia asta, adică n-am cunoscut încă un om care să nu greșească în viața lui. Doar Iisus Hristos ca om nu a făcut nicio greșeală, niciun păcat. Deci nu există om fără să greșească. Adică l-aș încuraja mereu să învețe din greșeli, să înțeleagă de ce s-a petrecut acea greșeală și să o ia de la capăt fără nicio problemă. Pentru că dacă nu te raportezi la greșeală și la lucrurile care nu îți ies, cred că poți să treci peste ele mult mai repede, dar și să evoluezi mult mai rapid. În evoluția ta, care e cea mai mare lecție pe care ți-a dat-o fotbalul? Din cum văd eu, fotbalul se oglindește sau se aseamănă foarte bine cu viața. Și fac așa o paralelă, când ai mingea la picior și driblezi e ca și cum ai fi un om care trece prin greutățile vieții. Sau când dai o pasă unui coechipier, ca să poți să realizezi o pasă, trebuie să te înțelegi cu coechipierul, să ai o colaborare cu el, o coordonare, un lucru în echipă. În viață ai nevoie să trăiești așa într-o comunitate, într-o comuniune cu oamenii, cu vecinii, cu cei din orașul tău. Cred că cea mai importantă lecție este să o iei mereu de la capăt și să nu-ți pierzi bucuria. Sunt zeci de mii de antrenamente, sute de meciuri pe care le-am jucat. Dacă stau așa să trag o linie, sentimentele au fost mereu aceleași, de entuziasm și de nerăbdare să înceapă meciul sau antrenamentul. Și în viață aștepți o nouă zi cu curiozitate și nerăbdare. Și cumva cred că asta e lecția. N-am stat așa mult să mă gândesc, dar cred că asta ar fi o lecție importantă. Ai zis despre pasă. Știu că pasa este și subiectul licenței tale pentru examenul de antrenorat, dar vreau să te întreb dacă nu cumva pasa e cel mai important element din fotbal, apropo de conexiune. Poate da, golul e cel mai decisiv, dar fără pasă n-ai ajunge acolo, nu? Așa e, ai dreptate. Pasa e foarte importantă. Eu însă aș începe de la dribbling, sincer. Pentru că, totuși, seara sau când se termină ziua și ne terminăm programul de lucru sau când ne terminăm întâlnirile, rămânem singuri mereu în fața oglinzii noastre. Mereu. Și când ne trezim, prima oară suntem singuri. Așa e și în dribbling, când ai mingea la picior, ești tu cu mingea și ai nevoie să te miști foarte bine, așa încât adversarii să nu îți ia mingea. Deci să treci cu bine peste toate obstacolele pe care le ai. La fel cum și noi, ca oameni, în primul rând trebuie să ne rezolvăm problemele pe care le avem noi cu noi, ca să putem după aceea să ajungem să dăm o pasă bună. Ultima mea întrebare este dacă ar fi să trimiți un mesaj pentru noua generație de fotbaliști, care ar fi acel mesaj? Le-aș spune că e super fain sportul ăsta, să se bucure de el. Acum e problema asta care e deja super discutată și super analizată, problema gadgeturilor care acaparează viața tinerilor. Le-aș spune că dacă îi dau timp fotbalului și jocului, o să găsească cu siguranță o grămadă de bucurii și pe teren. Bucurii chiar mai durabile sau mai intense decât timpul petrecut în fața dispozitivelor electronice. Am discuția asta foarte multe ori cu colegii mei de aceeași vârstă și când ne aducem aminte de jocurile pe care le aveam în copilărie, care acum par prostești, plictisitoare, și când discutăm despre ele, avem un sentiment în stomac de super mare bucurie sau super mare plăcere. Cel puțin noi de vârsta noastră nu am da niciodată sentimentul ăsta pe altceva. Nu știu dacă prin gadgeturi poți să ajungi la un nivel de trăire și de bucurie atât de mare ca acel sentiment pe care îl aveam atunci când eram pe stradă, când eram mici. Cred că nivelul de dopamină era mult mai mare și mult mai intens față de nivelul de dopamină pe care ți-l dă tableta sau telefonul. Deci, asta le-aș zice: să dea timp fotbalului.

Meciul de fotbal dintre CFR Cluj si UTA Arad in Superliga Nationala, sambara 19 iulie 2025, la stadionul Cluj Arena din Cluj-Napoca. © Action Foto / Mihaela-Ionela Bobar. Unauthorized use is prohibited. All rights reserved.

La UTA, bucuria e busola. Benga a înțeles-o simplu: întâi driblezi tu cu tine, îți reglezi pașii, îți domolești fricile, apoi pasezi și ai încredere în celălalt. De aici se construiește golul pe teren, iar în viață se formează comunitățile care umplu stadionul și vestiarele care cresc, cu calm, un lider așa cum e Alex. Concluzia e clară. ”Bătrâna Doamnă” va rămâne tânără prin astfel de oameni. În centrul apărării, Alexandru Benga ține sus standardul și spiritul: nu doar un căpitan, ci o stare de echilibru care face loc bucuriei să joace mai departe.

Fundașul central cu peste 150 de meciuri pentru UTA este un lider care conduce prin exemplu

Alex Benga: „Să nu-ți pierzi bucuria”

În vara lui 2025, Alessandro Murgia a semnat cu <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-universitatea-cluj">Universitatea Cluj</a>, după două sezoane foarte bune în tricoul lui <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/afc-hermannstadt">FC Hermannstadt</a>. Italianul de 29 de ani s-a remarcat în Superligă printr-un joc matur, echilibrat, cu 62 de meciuri, 6 goluri și 4 assist-uri în perioada 2023–2025. A fost împrumutat de SPAL la Hermannstadt în august 2023, iar în iulie 2025 s-a transferat liber la „U” Cluj, după ce clubul italian a intrat în faliment și a fost exclus din competițiile profesionale.La Cluj, a debutat inclusiv în preliminariile UEFA Europa Conference League, iar până la final de august adunase deja 6 meciuri și 1 gol în Superliga. Profilul lui <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/murgia-alessandro-c262d49d">Alessandro</a> e construit în jurul inteligenței tactice și paselor care deschid spații. Joacă calm și precis, cu o claritate pe care a învățat-o încă de când a pus tricoul lui Lazio pentru prima oară pe el. Deci, task-ul lui principal nu e să marcheze. Dar și când marchează, o face cu stil: așa cum a făcut-o, de exemplu, în Supercupa Italiei 2017, când a înscris pentru Lazio în minutul 90+3 și a adus trofeul în fața lui Juventus.L-am întâlnit pe Alessandro pe Cluj Arena și ne-a povestit despre ce înseamnă pentru el „Fratelli d’Italia”, sosirea în România și noua aventură de la „U”.

<h1 style="text-align:center;">Ciao! Sunt Alessandro Murgia și joc pentru U Cluj.</h1>

Îți amintești ce te-a făcut să te îndrăgostești de fotbal în copilărie? Prima mea amintire este când mă antrenam și jucam cu tatăl meu. Până la 10 ani, jucam doar cu el. Apoi am început la clubul local. Cele mai frumoase amintiri sunt antrenamentele pe care le făceam cu el, acasă sau în parc. Sunt cele mai dragi amintiri. Tatăl tău a fost prima persoană care a crezut în tine? Da. Și care continuă să creadă în mine azi. E cea mai importantă persoană din viaţa mea, atât în fotbal, cât și în afara lui. E un reper pentru mine. Avem o relație foarte bună. A fost mereu alături de mine, în toți acești ani, inclusiv fotbalistic. A călătorit mult să mă vadă, mai ales când eram mic. Așa că da, a fost persoana care a crezut în mine mai mult decât oricine de la început. Îmi spunea să fac ceea ce știu, să mă distrez, să-mi folosesc capul, să fiu profesionist, pe teren și în afara lui. Totuși, mi-a dat libertate fără prea multă presiune. Spunea că fotbalul e frumos, că eu iubesc fotbalul, că îmi place să joc. „Fă ce știi să faci și distrează-te.” Astea au fost sfaturile lui. Și când a fost cel mai mândru de fiul său? Cred că mereu. Nu a fost mândru pentru ceea ce am făcut, ci pentru cine sunt. Pentru că sunt Alessandro. M-a învățat multe lucruri: să fiu politicos, respectuos, modest, profesionist. Tot ce sunt azi se datorează lui.

Ce înseamnă pentru tine că te-ai născut și ai crescut la Roma? Roma e orașul meu: locul unde m-am născut și am crescut. Îmi lipsește. Îmi lipsește puțin să vorbesc cu oamenii din Roma. Întotdeauna port orașul cu mine, atât din punct de vedere fotbalistic, cât și ca oraș. Însă trebuie să spun că și aici, în România, mă simt foarte bine. Îmi place viaţa aici, se trăiește bine, așa că sunt mulțumit. Cum era micul Alessandro? Un băiat simplu, liniștit, cu zâmbetul pe buze, pentru că îmi plăcea să glumesc. În același timp, mi-a plăcut mereu să muncesc, să fiu constant în ceea ce fac, foarte precis, foarte schematic. Însă mă consider un băiat foarte simplu.&nbsp;

<h1 style="text-align:center;">Am crescut cu tricoul lui Lazio. E ca a doua piele a mea, ca o a doua familie.&nbsp;</h1>

Care a fost adevărata motivaţie pentru care ai vrut să devii fotbalist? Cred că m-am născut cu o pasiune pentru fotbal. A fost destinul, probabil așa trebuia să fie. Încă de când eram mic iubeam și încă iubesc sportul ăsta: îmi place să-l urmăresc, să învăţ, să mă perfecţionez. Învăţ de la alţi jucători, din punct de vedere tehnic și uman. Am învățat și învăț că fotbalul e pe teren, dar şi în afara lui. Cred că ăsta a fost destinul, că așa trebuia să fie și sunt fericit că fac ceea ce iubesc. Ce jucători studiezi în prezent? Iubesc fotbalul, așa că îmi place să analizez orice jucător, de pe diferite posturi, din echipe diferite. Nu am avut un punct de referință. Totuși, ca mijlocaș, studiez mai mult mijlocașii, care pot fi Zidane, pe vremuri, dar și cei moderni, Verratti, Thiago Alcántara. Când erai copil, erai suporterul cărei echipe: Lazio sau Roma? Lazio. Am crescut cu tricoul lui Lazio. Acolo am început la 10 ani, până la 20-21. Pentru mine e ca a doua piele a mea, ca o a doua familie. Încă o urmăresc cu pasiune.

Cum a fost ziua când ai semnat contractul de profesionist cu Lazio? Eram la echipa Primavera și a fost primul meu contract. Evident, o emoţie incredibilă, dar în același timp și un stimul să continui să progresez, pentru că am simțit că există posibilitatea de a continua să trec la următorul nivel. A fost cu siguranță un moment de mândrie pentru mine și familia mea, dar și un lucru care m-a ajutat să dau mai mult. Cum a fost să joci contra Romei? Emoţionant! Foarte emoționant, pentru că un derby în Italia, mai ales în Roma, se trăiește în întreg orașul. Toată săptămâna este o pregătire pentru un meci așa cum e derby-ul , astfel că presiunea e mare, presiunea, de asemenea. Dar e emoționant și cred că orice jucător vrea într-o zi să joace derby-ul Romei, pentru că e cu adevărat frumos. Ai marcat golul decisiv în Supercupă, contra lui Juventus. Ce ai simțit? Și aceea a fost o emoție indescriptibilă, și acum mi-e greu să o descriu. E visul oricărui copil: să marchezi în ultimul minut contra unei echipe care la acel moment cred că era cea mai puternică din Italia, cu tricoul lui Lazio, tricoul visurilor lui, și să dai golul care te face să câștigi o cupă în ultimul minut. E un vis pe care îl păstrez și azi cu mine și care mă motivează să ating și alte obiective precum acela. Îți amintești senzația pe care ai avut-o când ai auzit prima oară imnul Italiei pe teren? Da, îmi amintesc. E emoţionant. Naționala e ceva emoționant pentru orice jucător, fie italian, fie de altă naţionalitate. E o emoţie care te încarcă, te face să abordezi meciul cu multă energie, ca şi cum milioane de oameni sunt pe teren cu tine. O emoție cu adevărat mare.

Care sunt versurile tale favorite? „Fratelli d’Italia” sunt cele mai frumoase cuvinte, pentru că suntem ca o familie care face parte din aceeași națiune, pe teren și în afara lui. Cred că imnul e un lucru care unește multe persoane - bărbați, femei, copii, bătrâni. E un lucru care unește, așadar e un imn profund. Care e cel mai important lucru pe care l-ai învățat jucând în Italia? Că e important să fii constant zi de zi, meci de meci, tot timpul anului. Pentru că era un campionat dificil, foarte tensionat, și era nevoie de constanță și profesionalism în fiecare zi. Asta este ceea ce am luat cu mine din experiența din Italia, unde e o presiune foarte mare, pe teren și în afara lui. Ți se cere să câștigi toate meciurile și pentru a câștiga meciurile ai nevoie să muncești zilnic. Simţi că ai adus lucrurile astea în România? Da, fac parte din mentalitatea mea. La Hermannstadt anul trecut, acum la Cluj, vor cunoaște un Alessandro care are această mentalitate, care vrea să câştige, vrea progreseze în fiecare zi, vrea să muncească. Asta aduc cu mine. Ce te-a făcut să spui „da” ofertеi din România? Mi-am dorit mereu o experienţă în străinătate. Când am primit oferta din România, nu m-am gândit de două ori. Am spus imediat da și am venit. A fost un context în care eram dorit, unde știam că pot urca. Alegerea a fost simplă. Și din punct de vedere personal, pentru a învăța o cultură nouă, o limbă nouă, să descopăr orașe noi, obiceiuri noi. Sunt fericit că sunt aici. Și ce ai învăţat până acum în România? Cu siguranţă limba română și engleză, nu foarte bine, dar vorbesc și în engleză. Acum înţeleg bine româna, nu o vorbesc încă perfect, dar anul ăsta voi lua lecţii ca să pot da interviuri și în română. E o promisiune. Care este cuvântul tău preferat în limba română? „Frumos” – mi se pare un cuvânt frumos și dulce, dar sunt multe altele. Unele cuvinte sunt similare cu cele în italiană, așa că din punctul ăsta de vedere e puţin mai ușor. E o limbă latină, deci îmi place. Cu ce jucător român ai devenit apropiat? Ai prieteni între jucătorii de aici?Am găsit un prieten extraordinar anul trecut, Tiago Goncalves, care e încă la Hermannstadt. Cred că am găsit un frate. Vorbim des, suntem în contact, îi doresc numai bine în noul sezon, așa cum știu că și el îmi dorește mie. Avem o relaţie minunată și sunt fericit pentru asta.

Ce înseamnă pentru tine să semnezi cu U Cluj? Am acceptat imediat să vin aici, pentru că știam că intru într-un mediu bun, unde au idei și obiective frumoase. Echipa, staff-ul, clubul sunt serioși, orașul e frumos, fanii sunt fantastici. În trecut nu a fost ușor să joci împotriva U Cluj, acum sunt fericit să joc pentru ei și să încerc să câştig. Cum ți s-au părut fanii U Cluj când ai jucat împotriva lor? Incredibili. Au fost mulţi, atât la Sibiu, cât și aici. Se fac auziți, sunt ca un om în plus pe teren atunci când joci. Avem responsabilitatea să dăm totul pentru ei, pentru că sunt parte a orașului și a clubului, și sunt convins că noi, echipa, vom lupta pentru ei. Ce simți când marchezi un gol? Poţi descrie momentul, sentimentul? Când marchezi e cu adevărat emoţionant. E ca și cum culegi roadele muncii din timpul săptămânii, atât personal, cât și ca echipă. Evident, întotdeauna am preferat să marchez pentru a ajuta echipa, nu să marchez și atât. Pentru că, înainte de toate, importante sunt grupul, munca din fiecare săptămână, obiectivele echipei. Dacă pot ajuta echipa marcând, e o emoţie mare. Apoi să vezi fanii bucurându-se, fericiți e cu adevărat minunat. Ce ai descoperit despre tine trăind departe de casă, într-o altă ţară? M-am maturizat mult ca om, ca fotbalist și ca tată. Am descoperit că am o mare forţă mentală. Nu e uşor să pleci într-o ţară nouă, cu altă limbă și o cultură diferită, dar asta mi-a dat energie pe teren și în viață. Sunt fericit, entuziasmat, abia aştept să încep sezonul. Ce ai vrea să spună lumea despre tine, ca jucător, dar și ca om, după ce ieși de pe teren? Sper să vadă ce ofer pe teren și în afara lui. Întotdeauna dau 100 %, dau totul pe teren pentru coechipieri, staff, fani, club. Sunt modest, altruist, simplu, zâmbitor, energic. Când nu e fotbal, ce te face să te simţi bine? Îmi place să știu multe lucruri, să vorbesc cu familia și prietenii, dar și să descopăr lucruri noi, să vizitez orașul. Sunt pasionat de tatuaje, mă uit la emisiuni despre tatuaje. Sunt foarte pasionat de gătit și îmi place să studiez ce pot prepara în bucătărie pentru oaspeți. Apoi sunt un profesionist, îmi place să am grijă de corpul meu, deci sală, recuperare, monitorizarea corpului și a minții pe teren și în afara lui. Cum îţi îngrijeşti mintea? Pentru mine, cheia e să trăiești prezentul. Prezentul ajută mintea să funcţioneze bine în fiecare zi. Gândindu-te la ce poți face cel mai bine la momentul e cheia pentru a avea o minte focalizată pe obiectiv.

Poţi să ne spui un film sau o carte care te-a mișcat cu adevărat? Îmi plac filmele de acțiune, cele intense care te ţin lipit de ecran, și filmele Marvel. Sunt pasionat de ele. Le mai urmăresc în avion sau în autocar, când avem timp să mai vedem câte un film. Nu sunt fan TV, îmi place să citesc, să stau în aer liber și să mă plimb, dar prefer filmele de acțiune. Ce îţi place cel mai mult la viaţa ta acum? Îmi plac viaţa în vestiar, în grup, căutarea unei noi case, explorarea orașului, a restaurantelor, să merg în centru, discuţii cu colegii despre obiective, despre ce nu a mers bine sezonul trecut, ce putem îmbunătăţi. Îmi place să cunosc oameni noi la club: stafful, suporterii, atașamentul lor pentru club. E grozav. Care e o întrebare pe care ţi-ai dori să nu ţi-o mai pună lumea? E greu să găsesc una acum. Nu știu, e dificil. Dar o întrebare la care ți-ar plăcea să răspunzi? Poate… „Ce te face fericit?” Dacă mă întrebi asta, știu ce mă face fericit. Pentru mine, fericirea e să fiu aici acum. Să fiu aici e foarte emoţionant. În fiecare zi abia aştept să încep ziua și să fac ce iubesc.

<h1 style="text-align:center;">Tatuajele, opere de artă pe corpul meu.</h1>

Care e cel mai frumos compliment pe care l-ai primit? Cred că cel mai frumos compliment e când îmi spune cineva că sunt o persoană politicoasă. Politicos, simplu. Pentru mine, educaţia și respectul sunt importante. Sunt lucrurile pe care mi le-au insuflat părinţii și pe care vreau să le transmit copiilor mei.&nbsp;Și acum, să vorbim puțin despre tatuajele tale. Care a fost primul tatuaj? A fost pe picior, dar acum e acoperit de altele. Am pierdut numărul tatuajelor. Nu știu câte sunt. Sunt pasionat de ele, îmi plac mult. Am început la 15 ani, evident cu acordul părinților, pentru că nu se putea altfel, fiind minor. De ce îţi plac tatuajele? Nu știu, e ca și cum sunt opere de artă pe corpul meu. Îmi place să pot pune operele de artă făcute de artiști pe corpul meu. Am ales desene precise, ceea ce îmi plăcea făcut într-un anumit mod. Am studiat proiectul cu tatuatorul și am decis să-l replic pe pielea mea, pentru a da corpului meu ceva special. Dacă ai putea alege un tatuaj care să spună ceva real despre tine, pe care l-ai alege? Poate leul de pe pulpă. E semnul meu zodiacal și reflectă personalitatea mea. Sunt aventuros, concentrat, așa că leul ca animal poate fi ceva ce mă reprezintă. Poţi spune ce înseamnă tatuajele tale, mai ales cel de pe gât? E egiptean, stil realist. Mi l‑a făcut un artist din Roma, care e un prieten bun. A fost dureros, foarte dureros. Dar e ceva ce am vrut și ce am suportat. Sunt fericit să-l am acum. Ce spun oamenii despre tatuajele tale? Mulţi spun că sunt foarte frumoase și se potrivesc bine pe mine. Spun că am un chip simplu, dar cu multe tatuaje. Sunt desene puternice. Ce înseamnă pentru tine să-ți porți povestea pe propria piele? E ca și cum tatuajele tale spun povestea ta, nu-i așa? Da, sunt într-un fel povestea mea, dar și un lucru care mie îmi place, care face parte și din procesul meu de creștere. Am început tocmai la 15 ani și probabil voi termina mai târziu, pentru că încă am ceva spațiu pe corp. Dacă tatuajele tale spun o poveste, care ar fi titlul ei? Probabil titlul ar fi „Ce e mai bun urmează să vină”, pentru că încă e o istorie care trebuie scrisă și vedem ceea ce îmi rezervă viitorul.

Meciul de fotbal dintre AFC Hermannstadt si FC Universitatea Cluj in Supeliga Nationala, la stadionul Municipal Sibiu, duminica 3 august 2025. © Action Foto / Simion Sebastian Tataru Unauthorized use is prohibited. All rights reserved.

<a href="https://www.superliga.ro/jucatori/murgia-alessandro-c262d49d">Alessandro Murgia</a> joacă și trăiește fotbalul cu zâmbetul pe buze, cu răbdare, disciplină și speranță în drumul lui. Crede în muncă, în colegi, în tatăl care l-a învățat să fie politicos și liber în același timp. Și în ceea ce nu s-a întâmplat încă. Pentru că povestea lui nu se scrie în grabă. Se scrie pas cu pas, pe teren, în vestiar, pe piele și în toate experiențele care îl fac mândru nu neapărat pentru ceea ce face, ci pentru cine e.

superliga 2025

Fotbal

vineri 26 septembrie

sâmbătă 27 septembrie

duminică 28 septembrie

luni 29 septembrie