FC Argeș

CFR Cluj

Stadionul Dr. Constantin Rădulescu

Dinamo București

FC Universitatea Cluj

Cluj Arena

Universitatea Craiova

FC Rapid București

Stadionul Giulești

FC Botoșani

FK Csikszereda

Stadionul Municipal Miercurea Ciuc

Metaloglobus

FC Farul Constanța

Stadionul Central Ovidiu

Oțelul Galați

Petrolul Ploiești

Stadionul Ilie Oană

FCSB

AFC Hermannstadt

Stadionul Municipal Sibiu

UTA Arad

Unirea Slobozia

Stadionul 1 Mai

Ionuț Tătaru

ȘTIRI

Anul trecut pe vremea asta, Jovo Lukic era doar un transfer ratat. Pleca de la Universitatea Craiova, după ce marcase numai două goluri în 27 de prezențe în Superliga, și mergea la Universitatea Cluj, cu speranța de a-și relansa cariera. Despre o eventuală convocare la naționala Bosniei, unde oricum nu mai jucase din 2021, nici nu putea fi vorba. Acum, Lukic e fără îndoială în cel mai bun moment din carieră. În Superliga a avut un sezon excelent, pe care l-a terminat cu o calificare în Europa League și cu titlul de golgheter, grație celor 18 goluri marcate. Prestațiile din campionatul României l-au ajutat să prindă lotul Bosniei pentru Cupa Mondială, competiție pe care a început-o ca titular, în meciul contra Canadei, una dintre gazdele turneului. Atacantul lui U Cluj a răsplătit încrederea selecționerului marcând golul prin care echipa sa a deschis scorul la Toronto și care, în cele din urmă, a valorat un punct. Partida s-a terminat la egalitate, 1-1. A fost primul gol marcat de Lukic pentru Bosnia. Un gol marcat cu capul, într-un meci în care fotbalistul de 27 de ani a câștigat toate duelurile aeriene în care a fost implicat (nouă din nouă). Însă cel mai bun marcator în ultimul sezon din Superliga a reușit și câteva performanțe istorice în momentul în care a trimis mingea în poarta canadienilor.

Lukic, Jovo

Din 1994, când Ilie Dumitrescu marca de două ori în poarta Argentinei, în istoricul 3-2 de pe Rose Bowl, nu mai reușise un jucător din campionatul României să înscrie la Cupa Mondială. În același timp, Lukic a devenit primul străin din Superliga care care a punctat vreodată la o ediție a Cupei Mondiale. Este incredibil cum se pot schimba lucrurile în doar 12 luni.

Golgheterul Superligii și-a confirmat momentul excelent, marcând la debutul său la Cupa Mondială

Jovo Lukic a marcat la Cupa Mondială și a intrat în istoria Superligii

Ana-Maria Popescu

INTERVIU

Joyskim Dawa a ajuns în România în urmă
cu cinci ani, în 2021, după ce a petrecut un an în Letonia. Prima echipă
românească pentru care a jucat a fost FC Botoșani, dar a stat doar un an în
Moldova, fiind intrat pe radarul celor de la FCSB. De-a lungul timpului s-au
făcut multe transferuri pe ruta Botoșani - FCSB, dar fundașul central camerunez
este, probabil, unul dintre cele mai bune. 
A devenit rapid un stâlp în apărarea
roș-albastră, cucerind două titluri la rând în Superligă. Cariera sa era într-o
reală ascensiune când a suferit o accidentare care l-a ținut departe de teren o
bună perioadă de timp, în timp ce evolua pentru naționala Camerunului. <a href="https://www.superliga.ro/articole/inapoi-la-primii-pasi-episodul-5-joyskim-dawa-mai-puternic-si-mai-disciplinat-57f36560">Dawa a vorbit despre această accidentare</a> deja, dar acum este momentul să îl cunoaștem
pe fundașul FCSB-ului. 
Joyskim, dacă fiul tău te-ar ruga
să-i spui povestea vieții tale, cum ai face-o? Ce i-ai spune? 
Să muncești din greu. Să muncești din greu este întreaga poveste a vieții mele.
Pentru că eu, nu știu, nu vin dintr-o academie sau ceva de genul, am devenit
profesionist la un club de amatori, înainte de un club de amatori, mergeam la
școală, practicam fotbal pe stradă, știi? Deci, doar să lupți și să muncești
din greu. Asta e povestea vieții mele.
Dacă am compara viața fiului tău la
vârsta asta și viața ta la vârsta lui? 
Nu e același lucru, acum fiul meu are totul. Mama avea ceva, dar nu era bogată,
a luptat mult ca să ne ofere mie și fraților și surorilor mele o viață bună, dar
nu a fost același lucru, știi. Eu am mai mulți bani decât mama când era tânără,
știi. Deci fiul meu are de toate. Școala, hainele, mâncarea, tot ce are. Dar
încerc să-l fac să fie modest. Să nu devină răsfățat.
Ce ai vrea să învețe de la tine? 
Să fie pozitiv și să se bucure de viață, cred că asta e principalul lucru.
Ai spus că atunci când erai mic,
tatăl tău ți-a dat un tricou cu Henry de la Barcelona. Ce a însemnat acel
tricou pentru tine? 
Pentru că atunci când eram copil, eram fan al Barcelonei, așa că mă uitam la
fiecare meci și îmi plăcea acest tip de tricou și când i-am spus tatălui meu,
mi-a cumpărat. Era la Paris, mi-a cumpărat din magazin și a fost primul meu
tricou, ca un tricou de echipă. Nu știu dacă îl mai am, dar îmi amintesc în
fiecare zi că aveam acest tricou cu mine.
Și știai pe atunci că vrei să devii
fotbalist? 
Da, de când eram copil.
Ce înseamnă pentru tine acum, să vezi
că copiii vor tricoul tău? 
Înseamnă că am reușit, înseamnă că am reușit în viață, în fotbal. Sunt un
exemplu pentru unii copii, sunt mândru de mine, știi.

Tchakonte, Joyskim Dawa

Te-ai născut în Franța, dar spune-mi,
când ai mers prima dată în Camerun și care este prima ta amintire? 
Am mers cu mama în Camerun când eram bebeluș, nu-mi amintesc pentru că eram
bebeluș, dar când m-am întors, a fost prima dată. Am jucat cu echipa națională
sub 23 de ani și m-am întors, aveam vreo 17, 17, 18 ani și m-am întors și toate
amintirile mele erau legate de fotbal. Primul meu antrenament, primul meu meci
cu echipa sub 23 de ani. A fost foarte frumos. O experiență foarte bună.
Având în vedere cât de privilegiați
sunt fotbaliștii, fotbaliștii profesioniști, cum este să vezi cât de grea este
viața în Africa? 
Dar e o viață diferită, știi. În Africa, în fiecare țară, nu doar în Camerun,
se luptă mult pentru că nu au bani. În unele țări, sunt foarte săraci. Pot fi o
țară bogată, dar în ceea ce privește politica și tot restul, știi, dar când am
văzut niște copii, nu aveau nimic și când merg în Camerun, pentru mine, trebuie
să le ofer ceva. Înseamnă că reușesc în ceea ce fac. Deci, pentru mine, este
foarte important să văd acești copii fericiți. De aceea, de fiecare dată când
merg în Camerun, încerc să le ofer niște mâncare, niște haine. Tot ce pot face,
încerc să fac.
Ce sacrificii au făcut părinții tăi
pentru tine și cariera ta? 
Poate cu școala, pentru că eram inteligent, dar nu-mi plăcea școala, așa că de
fiecare dată, de la școală o sunau pe mama și spunea: „O, Dawa nu e aici, s-a
dus să joace fotbal cu prietenii lui și a lipsit de la chestia aia”. La
început, mama nu era fericită, dar apoi a înțeles și a spus: „Bine,
concentrează-te doar pe fotbal. Dacă nu vrei să mergi la școală,
concentrează-te doar pe fotbal. Dar trebuie să reușești”. Și, până la urmă,
cred că este un mare sacrificiu, pentru că nu toți părinții pot permite astfel
de lucruri, știi.
Franța, Portugalia, Ucraina, Letonia
și acum România. Ce te-a învățat fiecare țară despre tine? 
Cum să fii singur. Pentru că în toate aceste țări am fost singur, am trăit
singur, am început să gătesc, am început să mă disciplinez. Toate aceste țări
m-au învățat să fiu singur în această viață.
Ce înseamnă pentru tine să reprezinți
Camerunul? 
În primul rând, familia mea, pentru că sunt foarte mândri că reprezint
Camerunul. Pentru că m-am născut în Franța, nu m-am născut în Camerun, așa că
sunt foarte fericiți și foarte mândri de mine. Îmi place să primesc acest tip
de mesaj. Când spun: „Sunt foarte mândru de tine pentru că reprezinți țara”.
A fost un sezon foarte dificil pentru
FCSB, după două sezoane foarte bune. Am spus că echipa a ajuns în play-out pentru
prima dată. Ce crezi că nu a funcționat în acest sezon? 
Cred că începutul sezonului, începutul sezonului înseamnă totul. Dacă începi
bine, nu poți să nu termini bine, poți avea momente în care joci bine, dar
începutul a fost foarte dificil și acum avem rezultatul.
În concluzie, aș dori să continui
propoziția: La FCSB, mă simt... 
Mă simt bine, mă simt ca într-o familie.

Joyskim Dawa - Inapoi la primii pasi - YT Thumbnail.jpg

Fundașul de la FCSB este unul dintre transferurile de succes ale Superligii, adaptându-se rapid, dar și evoluând de la sezon la sezon, motiv pentru care are în dreptul său trei trofee câștigate.

„Am ajuns profesionist de la un club de amatori!” Joyskim Dawa își spune povestea

Levente Balint

TRANSFERURI

UNIVERSITATEA CRAIOVA Antrenor: Filipe Coelho CONFIRMATVeniri:&nbsp;Ștefan Bană&nbsp;(final împrumut Oțelul Galați), Alexandru Maxim&nbsp;(FC Voluntari)Plecări: Silviu Lung jr. (final contract)

https://www.facebook.com/photo?fbid=1395947865896625&set=a.590667243091362

UNIVERSITATEA CLUJAntrenor: Cristiano Bergodi CONFIRMATVeniri: Marius Ștefănescu&nbsp;(Konyaspor), Florent Poulolo&nbsp;(UTA), Neofytos Michael&nbsp;(Pafos), Pedro Pinho&nbsp;(CD Chaves)Plecări: Edvinas Gertmonas&nbsp;(final de contract), Jasper van der Werff&nbsp;(final de contract), Andrei Artean&nbsp;(final de contract), Răzvan Oaidă&nbsp;(final de contract), Andrej Fabry&nbsp;(Corvinul)

https://www.facebook.com/photo?fbid=1708787897368612&set=a.219384022975681

CFR CLUJAntrenor: -Veniri:&nbsp;Plecări:&nbsp;

DINAMO BUCUREȘTIAntrenor: Nuno Campos NOUVeniri:&nbsp; Plecări: Valentin Dumitrache&nbsp;(Chindia Târgoviște), Valentin Țicu (final de contract), Jordan Ikoko&nbsp;(final de contract), Georgi Milanov&nbsp;(final de contract), Kennedy Boateng&nbsp;(final de contract)

https://www.facebook.com/photo?fbid=1582307993898675&set=a.150983050364517

RAPID BUCUREȘTIAntrenor: Daniel Pancu NOUVeniri:&nbsp; Plecări:

FC ARGEȘAntrenor: Bogdan Andone CONFIRMATVeniri: Evagoras Antoniou&nbsp;( APOEL Nicosia), Taylor Nuvambo&nbsp;(Le Mans)Plecări: Eric Nistor (împrumut, CSM Râmnicu Vâlcea)

https://www.facebook.com/photo?fbid=1604532221674426&set=pcb.1604524555008526

UTAAntrenor: Adrian Mihalcea CONFIRMATVeniri: Răzvan Oaidă (U Cluj),Plecări: Florent Poulolo&nbsp;(final de contract), Flavius Iacob&nbsp;(revenire împrumut Corvinul), Denis Hrezdac&nbsp;(împrumut, Corvinul), Ovidiu Popescu (final de contract), Benjamin Van Durmen&nbsp;(final de contract), Mark Țuțu&nbsp;(final de contract), Luca Mihai&nbsp;(final de contract)

https://www.facebook.com/photo?fbid=1577072211095710&set=a.445929614209981

FCSBAntrenor: Marius Baciu CONFIRMATVeniri:&nbsp;Ceara Anderson&nbsp;(Csikszereda)Plecări<strong style="color:rgb(32, 33, 34); font-family:sans-serif; font-style:normal; font-variant-ligatures:normal; font-variant-caps:normal; letter-spacing:normal; text-align:right; text-indent:0px; text-transform:none; word-spacing:0px; background-color:rgb(249, 249, 249); text-decoration-style:initial; text-decoration-color:initial; font-size:14.6667px;">:

OȚELUL GALAȚIAntrenor: Stjepan Tomas CONFIRMATVeniri:&nbsp;Joao Paulino (Ordabasy)Plecări: Iustin Popescu (final de contract), Silviu Rus (final de contract), Cristian Chira (final de contract), Daniel Sandu (final de contract), Gabriel Debeljuh (final de contract), Ștefan Bană&nbsp;(final împrumut Universitatea Craiova)

FC BOTOȘANIAntrenor: Marius Croitoru CONFIRMATVeniri:&nbsp; Plecări:

FK CSIKSZEREDAAntrenor: Istvan Szabo NOUVeniri:&nbsp; Plecări: Ceara Anderson&nbsp;(FCSB)

https://www.facebook.com/photo?fbid=1605726511555861&set=a.125598559568671

https://www.facebook.com/photo/?fbid=1599023325559513&set=pcb.1599017758893403

PETROLUL PLOIEȘTIAntrenor: Ricardo Sousa NOUVeniri: Robert Jeldea&nbsp;(CSM Reșița) Plecări:

https://www.facebook.com/photo?fbid=1314662380774769&set=a.506247511616264

https://www.facebook.com/photo?fbid=1311190797788594&set=a.506247511616264

FARUL CONSTANȚAAntrenor: Ioan Ovidiu Sabău NOUVeniri:&nbsp; Plecări: Gabriel Iancu&nbsp;(final contract), Jovan Markovic&nbsp;(reziliere contract), Diogo Ramalho&nbsp;(reziliere contract)

https://www.facebook.com/photo?fbid=1453429800156793&set=a.576769301156185

CORVINUL HUNEDOARAAntrenor: Florin Maxim CONFIRMATVeniri: Adrian Frânculescu&nbsp;(CFR Cluj via CSA Steaua), Flavius Iacob&nbsp;(revenire împrumut UTA), Renato Espinosa&nbsp;(Unirea Slobozia), Mohammad Abualnadi&nbsp;(Selangor FC),&nbsp;Denis Hrezdac&nbsp;(împrumut, UTA), Andrej Fabry&nbsp;(Universitatea Cluj) Plecări: Szabolcs Kilyen (încheiere contract), Mihai Velisar&nbsp;(încheiere contract), Alexandru Buziuc&nbsp;(încheiere contract), Denis Rența&nbsp;(încheiere contract)

https://www.facebook.com/photo/?fbid=1318454163825598&set=a.363418422662515

https://www.facebook.com/photo?fbid=1313115587692789&set=a.363418419329182

SEPSI OSKAntrenor: Ovidiu Burcă CONFIRMATVeniri: Bogdan Vătăjelu&nbsp;(FC Bihor) Plecări: Denis Haruț&nbsp;(final contract)

FC VOLUNTARIAntrenor: Florin Pârvu CONFIRMATVeniri: Denis Haruț&nbsp;(Sepsi OSK) Plecări:

Corvinul, activă în ultimele zile pe piața mutărilor

Toate transferurile verii 2026 în Superliga

Andreea Cio

Superliga din tribună

Mihai Domșa este suporter CFR din 1969. În&nbsp;„57 de ani de druckăreală”, a îmbinat dragostea pentru echipă cu pasiunea pentru colecționat, moștenită de la bunicul matern.&nbsp;„De la familia mică în care eram noi, am ajuns în familia mare în care suntem toți”, ne-a zis cu zâmbetul pe buze, așezat la masa plină de poze, legitimații, programe de meci și multe alte amintiri alb-vișinii.&nbsp;Odată ce a început să povestească despre bunicul enciclopedist, despre primul meci la CFR, despre talanga de care dânsul și fratele erau responsabili, am simțit că am primit acces într-un univers în care fotbalul este înfrumusețat de respect, blândețe și loialitate. În biroul din Gruia am descoperit cum ar trebui să fie fotbalul, de fapt. Și cum ar trebui să lucreze el corect în sufletele oamenilor.&nbsp;Bine ai venit și tu în universul domnului Domșa. O să-ți placă aici, „unde&nbsp;fiecare obiect în parte, având mica lui poveste, face o poveste mare cu totul”. Una care va rămâne pentru totdeauna.&nbsp;

„Sunt născut în ianuarie 1960. Primul program din colecția mea este din aprilie 1960. Un meci care s-a jucat la Cluj, CFR cu CS Târgu Mureș. Sunt CFR-ist foarte vechi, dar de adunat obiecte despre CFR am început după 2000. Și de atunci adun, adun, adun de peste tot. Eu sunt colecționar. Colecționar generic vorbind și în mod particular colecționar de lucruri legate de CFR și de istoria CFR-ului. Nu adun obiecte mari. Dar am și ceva tricouri, am și ceva fulare. Dar alea nu sunt un subiect. Îmi plac foarte mult obiectele mici. Adun bilete, adun programe. Aia-i istoria scrisă. Adun insigne, adun fanioane, adun calendare. Adun diverse gadget-uri. Adun lucruri vechi, legitimații de exemplu, legate de CFR. Am fotografii vechi legate de CFR. Cea mai veche fotografie este din 1917. 99% e vorba de un CFR-ist. După tricou, după niște informații care le am, dar n-am reușit să identific personajul. Dar și asta face parte din bucuria și plăcerea adunatului. Faptul că poți să cauți informații și să descoperi diverse lucruri. Ideea este că fiecare obiect în parte, având mica lui poveste, face o poveste mare cu totul.”

Puteți să ne spuneți cum a început povestea colecționatului? Aici este legat de bunicul matern povestea. Noroc că el nu avea un album cu „U”, pentru că atunci eram „U”-ist la ora asta. Deci el a fost un enciclopedist. A însemnat mult pentru istoria clujeană de după Unire. E o stradă în Cluj care îi poartă numele. Și o bibliotecă a UMF-ului care poartă numele. Practic a înființat Catedra de istorie a medicinii în Cluj. Și fiind un om deschis spre istorie, respecta foarte mult orice obiect scris, făurit de mâna omului, care într-un fel sau altul adună în el câte o părticică de istorie. Ca atare, fără să fie filatelist, el avea trei clasoare cu timbre. Un clasor cu faună-floră, toată lumea are faună-floră. Un clasor cu reproduceri de artă, mulți au și clasoare cu reproduceri de artă. Și un clasor cu timbre legate de medicină, cruce roșie, farmacie. Pasiunea lui și meseria lui. Pleca dimineața la ora 9 la institut, seara la ora 5 se întorcea, traversa Clujul de pe un deal pe celălalt, într-un sens și în celălalt. Și după ce venea acasă, după ce mânca, după ce schimba câteva vorbe cu cei din familie, se retrăgea în camera lui, care acum este biroul meu de lucru. Eu mă duceam după el tiptil, tiptil, scoteam un clasorel de timbre, deschideam pagina și îi ziceam: „Tata Mocu”, că așa îi ziceam eu, „povestește-mi despre timbrul ăsta.” Și-mi povestea până adormeam lângă el. Astea erau poveștile de bunic către nepotul lui, nu poveștile cu trei iezi cucuieți și capra mamii. Nu că n-ar fi fost frumoase și alea, dar n-aveam partea asta de povești. Și așa am îndrăgit foarte de mic hârtia colorată, peticul ăla de hârtie care se lipește pe plic. Și asta a fost detenta. La cinci ani am poză în revista Filatelia lucrând la timbre, împreună cu fratele meu mai mic cu doi ani. Noi foarte, foarte de mici am început amândoi. Numai că eu am dus un pic mai departe toată povestea, am început să-mi extind zonele de colecționare și evident, de la un moment dat încolo, am început să adun lucruri legate de CFR. Deci am o colecție legată de CFR. Vreau să cred că în materie de programe și de bilete e cea mai solidă colecție legată de CFR Cluj. Sunt și alți colecționari în țara, legați de alte cluburi. Pe mulți îi cunosc, fac schimburi cu ei. Indiferent de rivalități sportive, suntem prieteni. De la acest mic crâmpei cu bunicul meu am ajuns la colecțiile de astăzi.

La 9 anișori, ați preluat această iubire dintr-o jumătate a familiei, corect? Corect, da. Pentru că, evident, aveam doi bunici. Unul matern, unul patern. Bunicul matern era universitar clujean cu vechi state și era cel cu legitimația numărul 70 la Clubul Universitatea, imediat după Unire. Dar pe linie paternă, antecedentele au fost mai serioase legate de CFR. Un văr de-al bunicului meu, în 1946, s-a transferat de la CFR Teiuș la CFR Cluj, ca jucător. Bunicul meu a fost membru cotizant la CFR Cluj, fiind lucrător la Remiza CFR Cluj. Tatăl meu, ca și militar de carieră, n-a putut să fie înrolat, dar și el ținea cu CFR-ul. Și el m-a dus la primul meci la CFR, odată cu promovarea în liga 1. Un meci cu ASA Târgu Mureș. Atunci am descoperit fotbalul pe stadion. Îl jucam ca și copil pe stradă. Și atunci, evident, am descoperit CFR-ul ca și echipă, pentru că atunci CFR-ul nu avea încă stadionul din Gruia. Și juca jos pe Municipal, în tandem cu vecinii de oraș. Și la primul meci în liga întâi cu ASA, CFR-ul a bătut cu 2-0. Nebunie pe stadion și de acolo încolo CFR-ul a fost în sufletul meu.

Cine erau oamenii care jucau pentru CFR în acea perioadă?Oamenii aceia erau niște oameni care lucrau la CFR Cluj. La CFR, mă refer la instituția Căilor Ferate. Pentru că pe vremea aceea nu exista fotbal profesionist. Era un fotbal de amatori sau semi-amatori. Fiind jucători de ligi inferioare B, C de-a lungul timpului, chiar erau angajați ai CFR-ului din Cluj, ai atelierelor CFR, ca să fiu mai exact. Și erau oameni cu care te întâlneai zi de zi. Și acei oameni cu care te întâlneai zi de zi au devenit jucătorii de Liga Națională. Erau oameni cu care stai la un pahar de vorbă. Nu noi, că noi eram copii, evident. Părinții noștri, pe lângă stadionul de jos, după meciuri. Și acum veneau să reprezinte Clujul în Liga Națională. Normal că era curiozitate și interes. Cum era galeria CFR-ului în acei ani? Noi am avut galerie mică. Noi oricum eram o echipă mică. Și am fost întotdeauna echipă mică. Mă refer acum la apartenență. Pentru că noi am fost înființați ca și echipă muncitorească de cartier. Și asta a fost foarte multă vreme. Deci profilul ăsta nu o să-l schimbe nimeni. Și asta rămâne în ADN, orice ar spune oricine. Dar pot să spun aici că atunci când s-a dat în folosință stadionul din Gruia, noi deja aveam experiență copii fiind și crescând nițeluș, experiență de ceferiști. Și noi foarte repede, la primul meci de fapt, am ocupat colțul din peluză. Câți am fost? Vreo 30 de oameni atunci. 30 de copii, încă o dată spun. Iar eu cu frati-miu eram cei cu talanga. Cu talanga făcută de tatăl meu, dintr-un corp de obuz, de bronz. Grea, a naibii de grea, unul trebuia să țină și celălalt mișca limba. Deci noi am fost, eu cu frati-miu, cei doi cu echipa de zgomote. Aveți acolo o fotografie cu fratele dumneavoastră, nu? Da, e legitimația lui de membru al galeriei ceferiste din 1979. Asta pentru cei care spun că nu avem istorie în materie de galerie.

<h2 style="text-align:center;">„Fiecare obiect în parte, având mica lui poveste, face o poveste mare cu totul.”</h2>

Putem vorbi de exemplu despre un carnet care este foarte rar și foarte greu de văzut. E vorba de un carnet de legitimare a unui domn care se numea Vereș Daniel la clubul sportiv al Căilor Ferate din Cluj din perioada de Dictat, când Ardealul de Nord era sub ocupația maghiară. Război. Deci o perioadă în care sportul era foarte puțin susținut și ca atare foarte puțini practicau sportul că celelalți aveau altă ocupație. Erau foarte rare obiectele legate de sport din acea perioadă. Și uite că eu am reușit să fac rost de un carnet în stare foarte bună. Un carnet de membru al Kolozsvári Sportegyesület, adică clubul sportiv al Căilor Ferate din Cluj. Asta este o piesă foarte rară, foarte greu de găsit. După cum spuneam, în stare foarte bună cu ștampila de club și așa mai departe. Mai am o monedă care este un obiect contemporan, dar și obiectele contemporane pot să fie foarte interesante. Asta este o piesă care de exemplu puțin o văd, sau o văd foarte mulți, dar nu o văd de aproape. Este o monedă de arbitru. Pentru că la fiecare meci de Cupe Europene arbitrii primesc câte o monedă pentru acel meci. Asta este moneda cu care se alege terenul sau mingea la început de la meciul CFR Cluj - AS Roma din 2020.&nbsp;Sunt lucruri deosebit de rar de găsit într-o colecție pentru că în general arbitrii și le păstrează. Aici a lucrat norocul. Din fericire arbitrul a fost un pic uituc. Și-a uitat în vestiar moneda și după o bucată de vreme era de mult plecat. A găsit-o cineva din club și s-a gândit imediat la mine și mi-a dat-o mie. Deci și norocul contează în viață, fără discuție.

Sunt curioasă ce v-a învățat CFR pe dumneavoastră despre viață și despre iubire? Asta e o întrebare foarte grea. CFR-ul te poate învăța... echipa de fotbal cu care ții, de fapt.&nbsp; Sunt convins că se întâmplă și la alții aceleași lucruri. Te poate învăța ce înseamnă camaraderia. Te poate învăța ce înseamnă perseverență. Te poate învăța ce înseamnă respectul pentru alții. Te poate învăța și lucruri rele, dacă vrei să le alegi pe alea. Dar e bine să le alegi pe cele bune. Am foarte mulți prieteni în relația cu care nu contează statutul lor, statutul meu, pe care îi tratez efectiv ca egali, indiferent pe ce poziție sunt. Ori deasupra, ori dedesubt. Din perspectiva studiilor, meseriei, a caracterului. Pentru că sunt ceferiști. Și asta deja înseamnă o marcă. Aveți ceva pentru care să-i mulțumiți tatălui sau bunicului? Ați simțit recunoștință față de ei că v-au dus la CFR? E bine că ați punctat finalul, pentru că altfel m-ați fi dus pe o zonă foarte vastă. Sigur că pentru tată, pentru bunic și pentru cei care sunt familia, întotdeauna ai recunoștință.&nbsp;Dar legat de CFR, evident că nu pot decât să le mulțumesc că m-au dus, mă rog, tata m-a dus, dar și bunicul a contat în demersul ăsta, m-au dus pe stadion la un meci al CFR-ului și în felul ăsta mi-au lărgit foarte mult familia. Pentru că asta s-a întâmplat. De la familia mică în care eram noi, am ajuns în familia mare în care suntem toți. Eu vă spun că știu pe cineva care a rămas în tricoul CFR-ului și va rămâne toată viața și dincolo de ea. Dintre jucători? Nu, dumneavoastră. Păi n-ați greșit, că și eu am jucat la CFR, ca junior. Da, asta este sigur. Deci nimic nu mă va mai schimba de aici. Asta, 100%. Deci dacă despre ceva pot să garantez... în viață sunt două lucruri. Că vine odată capătul și că nu o să fie altfel decât alb-vișiniu.

Cum a ajuns Mihai Domșa să păstreze istoria CFR-ului

De la un timbru la o colecție de-o viață

retro

Pe 13 iunie se vor împlini 25 de ani de la una din marile minuni ale fotbalului românesc contemporan. UMT promova în prima divizie, pentru întâia - și ultima oară- în istoria ei. A fost una din cele mai imprevizibile performanțe, formația care purta numele Uzinelor Mecanice Timișoara răsturnând toate calculele. Din păcate, acest club nu mai există astăzi, la fel nici stadionul care juca. superliga.ro vă propune un remember privind sezonul magnific al alb-negrilor de la Pădurea Verde a Timișoarei. ÎN UMBRA LUI POLI Înființată în 1960, UMT nu era nici măcar a doua echipă a orașului. CFR Timișoara era principală a rivală a Politehnicii. Alb-negrii au avut câteva participări în Liga 2, iar în 1998 au dat lovitura în Cupa României, când au eliminat cu 2-0 Naționalul lui Jose Ramon Alesanco. În vara lui 2000, suporterii timișoreni erau entuziasmați de venirea lui Claudio Zambon. Politehnica picase în Divizia C, dar s-a luat un loc de la Dacia Pitești, iar echipa alb-violetă se reformase total, cu achiziții solide pentru liga secundă. Se țintea promovarea. În același timp, cu toate energiile orașului canalizate spre Poli, UMT aștepta un sezon în care toată lumea îi vedea pe alb-negrii în cursa de supraviețuire. UMT avea salarii mai mici față de Poli, nu era în atenția publicului larg. Dar, Aurel Șunda, cel care fusese pe banca alb-violeților în urmă cu câțiva ani, a reușit să creeze un grup ambițios. NUME IUBITE ÎN TIMIȘOARA PLUS ANONIMI ENTUZIAȘTI UMT avea în lot câteva nume cunoscute pentru fotbalul românesc, dar trecute de prima tinerețe. În poartă, Ion Almășan. La mijloc, Sorin Vlaicu, unul din cei mai buni mijlocași din prima ligă în anii 90, component al generației poliste care a eliminat-o pe Atletico. De asemenea, în linia mediană era și Florin Călin, un alt jucător trecut pe la Poli. Iar în atac, era un alt atacant versat, Adrian Săvoiu. Lângă ei, localnici ca stoperii Mada și Kovacs ori tineri precum Giuchici jr., care o vreme a fost legitimat la Steaua București, Nincsovics și Goșa. De notat că în vara lui 2000, UMT a rămas fără golgeterul Vascko, plecat la FC Brașov. Așadar, premise descurajante, la prima vedere. DUBLĂ VICTORIE CU POLI, FINAL DRAMATIC Alături de Poli, principalele candidate la promovare erau FC Baia Mare, mereu pretendentă la accederea în elită în acei ani, respectiv CSM Reșița.&nbsp; Primul semn că UMT ar putea strica planurile granzilor din divizia secundă a venit deja din runda a doua, când elevii lui Șunda au învins cu 2-1 chiar pe terenul Politehnicii Timișoara. Turul a fost unul constant, UMT terminând pe poziția a treia după ce a trecut și de Baia Mare cu 4-0 și a pierdut puncte în deplasare, fiind deseori ciupită de arbitri, în stilul specific acelor ani. Mai mult, în iarnă fundașul stânga Cosmin Bar a plecat la Rapid. Nici așa nu s-a stricat mașinăria umetistă. UMT a mai trecut o dată de Poli, cu 2-0, iar finalul campionatului a fost dramatic, promovata fiind decisă în ultimele două etape. UMT a remizat după un meci tensionat la Drobeta Turnu Severin, 1-1, iar în același timp, la finele unui joc controversat, Poli a trecut cu 3-2, la Timișoara, de Baia Mare, întorcând de la 1-2, deși a jucat cu doi oameni mai puțin !&nbsp; Iar în 13 iunie, cu stadionul arhiplin (se estimează că au fost peste 12.000 de oameni într-un stadion de 10.000 de locuri) , UMT trecea acasă cu 2-0 de FC Bihor, echipă antrenată de Ioan Andone. BAIE ÎN BAZINUL DE LA ȘTRAND Promovarea a fost savurată din plin de jucători, ei intrând după meci direct în bazinul de la ștrandul situat în spatele peluzei de la stadion. Întreaga țară a fost impresionată de promovare, Aurel Șunda spunând unui ziarist bucureștean că "până acum, când auzeați de U.M.T, credeați că e vorba de Unitatea Militară Timișoara". Promovarea a luat pe neașteptate orașul, dar și pe cei care finanțau clubul, existând voci care spuneau că promovarea a fost dorită doar de antrenori, jucători și direcția sportivă. De altfel, anul care a venit nu a însemnat investiții majore în lot. Perspectivele neclare au făcut ca Ioan Timofte, numit președinte, să plece deja după prima etapă din Superliga, după debutul, 0-3 acasă cu Rapid. NUMAI 15 PUNCTE ȘI… DECLINUL TOTAL UMT a rezistat doar un an în prima divizie. Context: în 2001, sursele de finanțare din Superliga era net inferioare celor de azi. Drepturile TV erau microscopice față de ce avem acum, la fel și contribuția sponsorilor. Finanțatorii clubului au mers pe minima cheltuială, astfel că alb-negrii au încheiat campionatul cu numai 15 puncte. De-aici, picajul. Au urmat sezoane cu depunctări majore, iar în 2008, după ce s-a ajuns în al patrulea eșalon, clubul și-a sistat activitatea la nivel de seniori. Ceea ce este și mai trist este că stadionul, pe care a evoluat Ripensia interbelică și care avea o tribună de lemn în stil britanic, a fost dărâmat pentru a face loc unui aquapark… Chiar dacă UMT nu mai există, povestea din 2001 este una care va rămâne pe veci în amintirea timișorenilor, și nu numai. A fost dovada clară că ambiția, seriozitatea și entuziasmul pot produce miracole.

În 13 iunie, se împlinesc 25 de ani la promovarea istorică a echipei timișorene UMT

Miracolul de la Pădurea Verde

Universitatea Craiova (team)

https://www.youtube.com/watch?v=6QV21mhjVLs

Universitatea Craiova este noua campioană a României.
Aceasta este propoziția pe care fanii olteni au așteptat 35 de ani pentru a o auzi
din nou. Unii dintre ei au fost pe stadionul „Central” de atunci, în 1991, când
Craiova învingea Sportul Studențesc și câștiga campionatul datorită
golaverajului, iar apoi cucerea și Cupa. Alții știu despre acest moment din
amintirile celor care au trăit ceea ce pentru peste mai bine de trei decenii
avea să fie „ultimul titlu din Bănie”.
„1, 2, 3, 4 Cupa și Campionatul” era cântecul pe care fanii
olteni l-au repetat în vara lui 1991. De atunci, Craiova a trăit din acea amintire,
lăsată de echipa la care Sorin Cârțu era antrenor, iar Emil Săndoi golgheter.&nbsp;
„Toată perioada respectivă a fost cea mai frumoasă din
cariera mea de antrenor.&nbsp; Cariera mea de
vreo 30 de ani de antrenorat. Păi, a fost un campionat care a încununat o muncă
pe care eu o făceam la club și cu echipa respectivă de vreo trei ani de zile.&nbsp;Echipa
era pe ultimul loc și de atunci am început munca de antrenor principal la
Universitatea Craiova”, ne-a povestit Sorin Cârțu. 

Emil Săndoi își amintește și acum cum s-a sărbătorit acel titlu,
după care oltenii au așteptat 10 ani: „Bucuriile în fotbal se trăiesc foarte
intens. Acele bucurii pe care le trăiești imediat după meci în vestiar. Mi-aduc
aminte și în 1990-1991, după ce am câștigat campionatul. Ne-au fost date
medaliile, tricourile de campioni. Cu poze, cu mulți spectatori pe stadion. Cu
Cupa României plimbată, cu autocarul. După aceea și cu mașinile personale. Și
eu cu colegii mei încălcam regulile de circulație. Atunci eram câte șapte opt
în mașină cu Cupa pe capotă prin oraș”.

<h2 style="text-align:center;">„Dragostea pentru
Craiova apare datorită Craiovei Maxima. E o dragoste care se transmite din
familie”&nbsp;</h2>
Versurile imnului compus de Adrian Păunescu spun „De bucurie
rar avurăm parte”. Au apărut atunci când oltenii cunoșteau bucuriile aduse de
fotbal mai des decât ar fi crezut. Se știe despre olteni că-s pătimași când
vine vorba despre fotbal. Nu degeaba se spune că „ard” pentru el, iar stadionul
„Ion Oblemenco” este numit vulcan în zilele de meci. Și deși nu au mai avut
parte de bucurii în materie de titluri, fanii din Bănie nu și-au pierdut
speranța că într-o bună zi, trofeul de campioană va fi din nou în Oltenia. 

„Nu-mi amintesc un moment, un meci care să mă fi făcut să
iubesc Universitatea Craiova. Am iubit echipa înainte de a vedea stadionul,
înainte de a vedea un fotbalist al Universității, pe Ilie Balaci. L-am iubit, a
fost și este încă idolul meu.&nbsp;Fără a-l vedea jucând. Și pe Ilie Balaci
l-am văzut pe coperta unei reviste. Este o revistă din 84, aveam 2 ani”, ne-a
mărturisit scriitorul Florin Jianu. 

Ion Oblemenco și Ilie Balaci și-au asigurat statutul de
nemuritori datorită a ceea ce au făcut în tricoul Craiovei. Stadionul pe care
joacă acum gruparea din Bănie a fost numit după primul zeu din „Templu”, Oblemenco,
iar și mai special este că se află pe Bulevardul Ilie Balaci. Iar asta arată
încă o dată cât își apreciază Craiova legendele. 
„Poate asta e senzația mea, fiind născut aici și orbește cu
Craiova. Poate că mi se pare mie că atmosfera, chiar dacă nu este stadionul
plin, chiar dacă este lume mai puțină pe stadion. Zgomotul pe care îl fac spectatorii
este amplificat de tot ce înseamnă atmosferă și dorință la Craiova”, spune Emil
Săndoi.

<h2>Anul în care titlul a
fost din nou în Bănie, dar le-a scăpat oltenilor printre degete </h2>

Universitatea Craiova a fost aproape să readucă titlul în
Oltenia la 29 de ani de la sezonul 1990/91. S-a întâmplat în atipicul sezon pandemic
2019/20, când fotbalul și lumea s-au „oprit” pentru câteva luni bune. Totul s-a
schimbat în acel an în care au intervenit extrem de multe restricții. Jucătorii
se antrenau online, prin apeluri Zoom, iar meciurile se disputau cu stadioanele
închise, fără spectatori și cu distanțare socială între rezerve și oamenii din
staff. 

„A fost un an complet atipic. Și un sezon complet atipic. S-a
oprit lumea, nu doar fotbalul. Fotbalul a continuat, dar sub alte auspicii, ca
să zic așa.&nbsp;Cu suporterii în boxe, cu distanțare socială atunci când am
intrat pe teren, din nou și tot așa. Dar, dincolo de asta, e o amintire. E o
amintire altfel, putem zice că am trăit și vremurile astea”, a mărturisit
Lucian Pretorian, team manager la Craiova. 

Atunci, pe banca oltenilor se afla Cristiano Bergodi. Iar,
diferite circumstanțe și decizii, plus câteva schimbări apărute în regulament,
au dus-o pe Universitatea Craiova în postura de a juca, pe un „Ion Oblemenco” gol,
finala de titlu împotriva lui CFR Cluj, o echipă care știa pe atunci cum se
câștigă trofeele. 

&nbsp;„Adică dacă m-ai fi
întrebat înainte de meci în momentul respectiv, aș fi zis că o să câștigăm,
n-are cum, e anul nostru. S-au așezat, s-au aliniat toate astrele ca noi să
obținem în sfârșit titlul după care tânjește Oltenia de atâția ani. N-are cum
să ne scape printre degete. Trăind ce s-a întâmplat în acea seară, cumva, nu
neapărat că m-a pus în gardă, dar m-a maturizat și mi-am dat seama că în
fotbal, până la urmă, e ca în viață, nu întotdeauna obții ceea ce-ți dorești, dar
e clar că la un moment dat o să vină și vremea noastră. E o chestiune de timp,
din punctul meu de vedere”, a spus Andrei Coadă-Nicolaescu, ofițerul de presă
al clubului. 

Reacția fanilor, la finalul meciului, a fost una pe măsură. „Interziși”
pe stadion din cauza pandemiei, și-au așteptat favoriții în fața arenei, pentru
a-i încuraja, în ciuda titlului pierdut. Iar asta a arătat încă o dată
dragostea arzătoare a oltenilor pentru fotbal.

<h2 style="text-align:center;">„1, 2, 3, 4 Cupa și
Campionatul”&nbsp;</h2>
Sezonul 2025/26 a început în forță pentru Universitatea
Craiova, care în ultimii ani a început mereu printre favorite, dar a clacat
spre final. Cu Mirel Rădoi pe bancă, oltenii, care și-au construit pe parcursul
verii un lot mai mult decât competitiv, le-au oferit fanilor exact ceea ce
aveau nevoie pentru a-și alimenta speranțele într-un sezon de vis: fotbal spectacol!&nbsp;
Iar speranțele au fost întărite atunci când echipa s-a calificat
în premieră în faza ligii din Conference League, unde a și început să strângă
puncte. De-a lungul sezonului, oltenii au trăit mai multe „șocuri”, iar primul
dintre el a fost decizia lui Rădoi de a pleca. În locul său a venit Filipe
Coelho, cel cu nume predestinat poveștilor, iar oltenii sperau că noul antrenor
avea să o scrie pe cea mai frumoasă la capătul acestui sezon. 

Un alt „șoc” a fost eliminarea dramatică din Conference League,
de la Atena, pe care echipa l-a depășit cu brio. Iar de la fotbalul spectacol
și temperamental al lui Rădoi a trecut la fotbalul „cu calm” al lui Coelho,
care s-a dovedit și rețeta câștigătoare. Play-off-ul a început cu o luptă care părea
că se dă între patru echipe, dar la final au rămas doar două, Universitățile:
Craiova vs Cluj. 

Finala Cupei a fost „avancronica” finalei de sezon, la
capătul căreia oltenii au ieșit învingători. „Finala” sezonului s-a jucat pe „Ion
Oblemenco”, exact ca în 2020, dar spre deosebire de acum șase ani, acum am văzut
cum erupe „Vulcanul”, iar la capătul celor 90 de minute și după cinci goluri marcate
și zero primite, oltenii au cântat din nou „1, 2, 3, 4 Cupa și Campionatul”.
Exact ca acum 35 de ani!

Universitatea Craiova este noua campioană a României. Aceasta este propoziția pe care fanii olteni au așteptat 35 de ani pentru a o auzi din nou.

Povestea unui titlu așteptat 35 de ani în Bănie

ANALIZĂ

Reapariția ilfovenilor în elită a fost acompaniată de mediatizarea simpaticului șef de galerie, nea Gică. &nbsp;"Viața mea o împart alături de Voluntari " este refrenul care s-a reviralizat odată cu victoria echipei lui Florin Pîrvu în barajul cu Hermannstadt. Dar, promovarea lui FC Voluntari are o serie de lucruri care merită evidențiate. Atât în ce privește traseul din 2026, cât și perspectivele clubului în Superliga.

FLORIN PÎRVU, VOCAȚIA RĂBDĂRII În urmă cu un an, Voluntariul ceda la loviturile de departajare contra Unirii Slobozia, tot într-un baraj de menținere/promovare în Superliga. Cu toate acestea, tehnicianul a fost păstrat în post, conducerea ilfovenilor reprezentând una din rarele situații din fotbalul nostru în care un tehnician primește credit, chiar dacă a ratat un obiectiv major. Pîrvu și-a păstrat jobul chiar și când, în toamnă, Voluntariul gravita în afara locurilor de play-off. Tehnicianul de 51 de ani, care are deja o experiență consistentă în Superliga la Petrolul Ploiești, nu și-a pierdut busola și a ghidat echipa spre un play-off excelent.

EXPERIENȚA ȘI-A SPUS CUVÂNTUL Se poate spune că ilfovenii, ca să folosim un clișeu, au îmbinat experiența cu dorința de afirmare a unor tineri. Adam Nemec, ajuns la 40 de ani, a fost un element important pentru echipă, iar un grup de jucători versați a constituit scheletul de bază. Fundașii Radu Crișan și Alexandru Pițian, acesta din urmă cu probleme medicale în ultima vreme, mijlocașii Lovro Cvek, Mihael Onișa, coleg de generație cu tricolorul Vlad Dragomir, și Doru Andrei, ori atacanții Mihai Roman și Matko Babic, sunt cele mai influente nume în traseul Voluntariului.

TINERII, PLUSVALOARE Jucătorii &nbsp;"Under" au fost prezenți nu doar cantitativ, pentru a respecta regulamentul. Tinerii Voluntariului au avut evoluții care i-au adus în atenția marilor cluburi. Portarul de 19 ani Alexandru Maxim a fost transferat de campioana Universitatea Craiova. Asta, în condițiile în care în barajul cu Hermannstadt și în mare parte din play-off a apărat tânărul de 21 de ani Eduard Chioveanu. Un alt nume interesant este Remus Guțea, extrema de 19 ani care a marcat de șapte ori în campionatul Ligii 2 și a avut o prestație impresionantă în baraj. SUNT FOARTE BUNI ACASĂ Trupa lui Pîrvu a fost cea mai bună din play-off, la parcursul bun din primăvară contând mult și dominarea impusă acasă. Voluntariul a câștigat fiecare din ultimele șase meciuri oficiale din propriul fief. În 2026, ilfovenii au înregistrat șase victorii și doar un insucces acasă. Remarcabil este că Voluntariul nu a primit mai mult de un gol în niciuna din ultimele șase reprezentații oficiale de pe teren propriu.

https://www.facebook.com/photo?fbid=1599770425485293&set=a.503660251762988

MIZEAZĂ PE CONTINUITATE ȘI FAC, DEJA, ACHIZIȚII PUNCTUALE Deocamdată, clubul ilfovean merge pe ideea de stabilitate. La puțin timp de la promovare, Florin Pîrvu a fost reconfirmat în funcție. De asemenea, se continuă cu Alexandru Gîț, fundașul dreapta care s-a accidentat grav în primăvară. Polivalentul Marvin Schieb a semnat și el o prelungire de angajament. Iar marți seara, la Voluntari a fost adus fundașul Denis Haruț, om important la o altă nou promovată, Sepsi OSK, în ultimii doi ani.

Ilfovenii vor să se revanșeze după doi ani în eșalonul secund

Cinci lucruri de știut despre Voluntari

Superliga feminină

Toți ne amintim când eram întrebați în copilărie „Ce vrei să te faci când vei fi mare?” Adina Borodi, jucătoare pe postul de atacant la&nbsp;„U” Olimpia Cluj, spunea că vrea să fie polițistă, deși de-abia aștepta momentul să iasă în fața blocului să bată mingea. Astfel, pasiunea pentru fotbal a plimbat-o pe alt drum. În spatele bucuriei de copil, răspunsul întrebării stătea în așteptare și suna cam așa: Când mă fac mare, vreau să fiu golgheteră în Superliga Feminină, câștigătoarea titlului, jucătoare în Champions League, să port tricoul naționalei la toate categoriile și să ascult imnul României de pe gazon.&nbsp;Adina are 21 de ani, știe cum se simte îndeplinirea visurilor și trimite un mesaj fetițelor care poate încă nu au curaj să intre pe teren:&nbsp;„În viață-s de părere că trebuie să faci ceea ce simți.”

Înainte de cadru organizat, jucai în curtea școlii?
Da, îmi plăcea, mă jucam cu băieții mult. Primele lovituri cu mingea le-am învățat de la tatăl meu și de la unchiul meu. Mă jucam că ei foarte mult. Îmi plăcea să mă duc singură afară, să mă joc mult cu mingea și să exersez tot felul de lucruri. Și după aceea am aflat de la o colegă de clasă că există echipă de fotbal feminin în oraș. Și m-am dus acasă la ai mei și -am zis că vreau să mă duc la fotbal. Și așa, bineînțeles, mama a zis „poftim?”.&nbsp; Și așa am ajuns la fotbal feminin. Dar nu m-am gândit că o să pot ajunge în punctul acesta în care sunt acum. M-am dus din simplă plăcere să nu stau în fața calculatorului sau să îmi petrec timpul doar în casă, dau un exemplu. Trebuia să-mi consum cumva energia.
Tuturor ni s-a pus întrebarea ce vrei să te faci când vei fi mare. Tu ce voiai atunci să fii?
Polițistă. Aveam ceva idei din astea. Bine, și acum nu zic că mi-ar displace să lucrez în sistemul acela.
Și cât ai stat acolo la echipă în cadrul organizat?
Doi ani. M-am apucat pe la 9 ani și un pic, iar la 11 ani și un pic deja am venit la Cluj.
Ai o amintire care îți va rămâne așa pentru tot restul vieții în suflet în acești doi ani de fotbal acasă?
Îmi rămân în suflet meciurile care erau acasă și veneau ai mei la meciuri și mă vedeau, mă susțineau, momentele alea.
Te sfătuia tata după meci ce trebuia să faci, ce n-ai făcut?
Nu, pentru că știa că fac din plăcere și nu îmi doream pe termen lung, adică nu mi-am pus obiective. Dar ulterior când a simțit că mă poate ajuta cu un sfat bun, mi l-a dat. Sau când a văzut că ceva nu a fost în regulă, m-a sfătuit cum ar trebui să fac mai bine.
Ți-amintești un sfat anume care simți că te-a ajutat?
Mă sfătuia să încerc să dau mai mult la poartă, să văd poarta mai rapid. Și, într-un fel, mi-a rămas imprimată în minte chestia asta. Și am încercat să-l ascult cât am putut și a fost mai bine.
Cel mai bun sfat pe care l-ai primit până acum în fotbal?
Să nu renunț, să nu mă dau bătută.
Ai avut momente în care ai simțit că e mai ușor să renunți?
Da, am trecut prin momente și mai dificile. Erau momente când nu jucam, eram mai mult rezervă. Simțeam că mă antrenez în zadar și atunci clar îmi treceau și gânduri să renunț sau zic gata, stop. Dar am avut parte de oameni și în special familia mi-a fost alături și m-a sfătuit mult. Ulterior colegele, prietenii că totuși nu trebuie să mă facă chestia asta și să muncesc în continuare.&nbsp;Pentru că rezultate tot o să apară, o să vină și momentul meu.

<h2 style="text-align:center;">„Am ținut totul pentru mine și m-am dus mai departe, urmându-mi visul.”</h2>

Îți mai amintești momentul în care te-au contactat cei de la Olimpia Cluj?
Da. Țin minte că venisem dintr-un cantonament de la Ocna Șugatag. Și președintele de la Independența Baia Mare a sunat-o pe mama și a spus „Uitați, doamna Borodi, cei de la Cluj o vor pe Adina”. Când a auzit, mami neștiind atâtea despre fotbalul feminin și că există mai multe cluburi în alte orașe, a rămas surprinsă, bineînțeles. Când m-a anunțat, eu am fost foarte fericită în sensul că știam despre Olimpia Cluj că era la momentul acela cea mai bună echipă din țară. Și atât la junioare cât și la senioare, eu fiind junioară.
Și ce au zis ai tăi? Pentru că erai foarte mică.
Asta a fost șocul mai mare, să zic așa, pentru că aveam doar 11 ani. Și nu cred că se gândeau vreodată la așa ceva. În schimb m-au întrebat dacă îmi doresc asta și clar mi-am dorit asta. Adică am zis un da foarte hotărât la ce vârstă aveam. Poate nici nu m-am gândit ce urmează după aceea, în sensul să stau fără ei. Să stau în cămin, într-un oraș nou, mult mai mare. Nu m-am gândit clar la toate chestiile alea. Însă mi-am dat seama din momentul ăla ceea ce îmi doresc să fac cu adevărat.
Și cum a fost perioada de început? În cămin, departe de familie?
Nu pot să zic că a fost o perioadă ușoară, ținând cont că trebuia să mă acomodez, să învăț orașul. Să mă descurc, să ajung la antrenament cu autobuzul, cu tramvaiul. Să stau în cămin, fără părinți, fără familie în sine. Asta cred că mi-a fost mai greu, dar nu m-am plâns niciodată. Și nici alor mei nu le-am spus niciodată nimic în sensul că mi-e dor de ei. Sau aș vrea să fie cu mine. Niciodată n-am zis asta. Am ținut totul pentru mine și m-am dus mai departe, urmându-mi visul.
Cum a fost prima oară când ai luat titlul cu Olimpia Cluj?
Un sentiment foarte frumos, greu de exprimat în cuvinte. Clar că am simțit niște emoții pe care rar le-am trăit și le-am avut.
Simți că totuși munca ta și a echipei nu au fost în zadar și fiecare antrenament greu. Te trezești dimineața și efectiv te simți stoarsă de energie, dar tu știi că trebuie să te antrenezi. Sau poate nu ai cheful ăla pe care îl ai în alte zile, dar totuși te duci la antrenamente, te duci la sală, faci în plus.
Apoi a urmat experiența din Champions League.Parcă nici nu-ți vine să te gândești când auzi Champions League. Dar nici nu e imposibil.
Ne gândeam, ok, jucăm în Champions League. Clar nu o să fie adversari cum avem în timpul campionatului. Și o să fie mai greu, dar asta nu înseamnă că e imposibil.
Și mereu ne-am dus cu încredere și cu motivație, cu determinare. Și am jucat până la final, până la fluerul final.
E un meci anume mai special pentru tine?
Cel de la Alba Iulia, în care ne-am calificat la penalty-uri. În grupa a doua. Și aici, când am jucat la Cluj, pe Cluj Arena. Și am văzut că vine lume. La fel a fost un sentiment plăcut.

https://www.facebook.com/photo/?fbid=1842711383777821&set=a.746908916691412

Apropo de lume, care e reacția oamenilor când le zici că joc fotbal la Olimpia Cluj?
Și acum mai întâlnesc persoane când aud că fac fotbal Adina, poftim, tu chiar faci fotbal? Când le mai zic că există și echipă națională, la fel foarte mirați. Am întâlnit multe persoane care ba că fotbalul lui de tine. Că ești fată, cum să joci fotbal? Că trebuie să stai, vorba aia, la cratiță?
Ceea ce mi se pare un lucru destul de trist la noi în țară. Uitându-mă în alte țări unde stadioanele la fotbal feminin-s arhipline.
Când vezi sute de persoane în tribună la un meci de fotbal feminin, e ceva. Este și o speranță poate?
Da, eu îmi doresc să vină cât mai multă lume să ne susțină. Să ne vadă și să realizeze că totuși și noi, fetele, putem. Pentru că la fel cum am întâlnit persoane care se mirau că practic acest sport, la fel am întâlnit persoane care veneau și ziceau. Mamă, ce fain jucați! Mamă, parcă e mai fain meciul vostru decât meciurile băieților. Este și lume plăcut surprinsă de treaba asta.
În momentul în care auzi „femeile la cratiță”, cum reacționezi?
Parcă nici nu mai bag în seamă.
Mi se pare că sunt niște comentarii care nu-și au rostul. Pentru că la fel cum comentează persoana respectivă, ar putea să fie persoana care să aibă un copil și copilul ăla să mai aibă o fată. Și fata aia să vrea să meargă la fotbal feminin. Cum? Adică cum ai reacționa?
Debutul la echipa națională cum a fost?
Woa, un moment frumos. Mi-am îndeplinit visul de mică.
Și în momentul în care am debutat, clar că am avut niște emoții pe care la fel nu le pot exprima în cuvinte. Dar sentimentul de onoare și de mândrie e mereu când îți reprezinti țara și îți cântă imnul și porți tricoul naționalei sau echipamentul național.
Cum ai reacționat în momentul în care ai fost anunțată că ești convocată la echipa de senioare?
Am fost plăcut surprinsă și parcă nu îmi venea să cred că chiar se întâmplă chestia asta. Bineînțeles că aveam tot felul de gânduri, oare cum o să fie, cum o să fie cu fetele. Eu uitându-mă la meciuri, văzându-le pe fete, dar nu știam niciodată cum o să fie, ce o să fie. Adică niște chestii și niște gânduri pe care cred că fiecare jucătoare le-a avut la momentul respectiv.
Până acum care e momentul tău preferat de la națională?
Țin minte la U19, când ne-am calificat. Cred că fiecare moment în care am fost la națională a avut semnificația lui și mi-a rămas așa în suflet. Pornind de la U15 până în prezent, la senioare.
Tot timpul m-am bucurat și în același timp am conștientizat cât de serioasă și în continuare muncitoare să pot să fiu. Să îmi îndeplinesc tot ceea ce mi-am propus pe plan fotbalistic.
Adina, ce se întâmplă în sufletul tău când ai gol?
E un amalgam de sentimente. Bineînțeles că mă bucur, sunt fericită că îmi pot ajuta echipa. Dar mai fericită-s când văd că echipa câștigă. Bineînțeles că nu vreau să las ștacheta jos și îmi doresc și mai mult de la mine. Îmi doresc să ies din nou golgheteră. Să îmi pot ajuta echipa cât de mult pot și cu ce pot.

Adina Borodi in meciul amical de fotbal feminin dintre reprezentativele U16 ale Romaniei si Israelului, disputat pe Stadionul central al Centrului National de fotbal de la Mogosoaia, sambata 13 aprilie 2019. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Cu câte goluri ai fost golgheteră în sezonul 2024-2025?
22 de goluri. Am fost la egalitate cu Herczeg de la Miercurea Ciuc.
Voiam să te întreb dacă ai vreun mesaj pentru fetițele care încă nu au curaj să intre pe teren?
Să facă să aibă curajul acesta. Pentru că oricum ar fi, chiar dacă poate le-ar ieși cariera aceasta de fotbaliste sau poate ar vedea că nu le place, în viață-s de părere că trebuie să faci ceea ce simți. Pentru că după poate ar regreta că n-a încercat, a făcut altceva.
Ne spui un pic despre tatuajul tău? Este un tatuaj făcut cu sora mea. Am o soră mai mare, cu diferență de 4 ani. Eu am aici scris „No matter where” și în inimă am inițiala ei. Iar ea are „No matter what”. Mi-am ales partea cu „unde”, deoarece eu sunt cea plecată de acasă mereu. Și până la urmă, orice ar fi, clar, aș fi aproape de familie. Și da, asta are legătură cu sora mea și inițiala ei. Iar ea are inițiala mea în inimă.
Sora ta practică și ea un sport?
Nu, suntem pe direcții diferite, să zic așa. Ea este educatoare&nbsp;și, în paralel, sau extra, să zic așa, cântă. Îi place foarte mult. De mică a cântat, a făcut dansuri populare. Și acum s-a axat și ea, bineînțeles, pe ceva mai stabil și mai sigur. Și este educatoare.
Și muzica v-a rămas pasiunea comună.
Da, pot să zic că da, mai ales când este acasă. Și de dimineața, de când se trezește, poate să-mi cânte. Cred că într-o zi îmi cântă 10 piese. Clar că suntem obișnuiți toți din familie și ne place.
Ai o melodie preferată pe care o cântă ea?
„Asta-i hora mamii mele”. E o piesă despre mama, e mai sentimentală, să zic așa. Și aia îmi place cel mai mult.

Duminică, Adina și „U” joacă în finala Cupei României împotriva <a href="https://www.superliga.ro/articole/am-fost-acolo-cand-campioanele-superligii-feminine-au-ridicat-trofeul-f0c9c040">Farului</a>. A marcat în returul din semifinală, când clujencele au trecut de Csíkszereda, și se pregătește să lupte din nou pentru un trofeu pe care îl are deja în CV.&nbsp;Avem multe de învățat de la Adina. Cum la 11 ani, a ales să se mute de acasă și să dea o șansă fotbalului. Nu s-a dat bătută, nu s-a plâns, nu s-a oprit din îndeplinirea visurilor și, cel mai important, nu s-a făcut polițistă. Și-a ascultat feelingul:&nbsp;„În viață-s de părere că trebuie să faci ceea ce simți.”

Cum a ajuns de la joaca din fața blocului la echipa națională

Povestea Adinei Borodi, fata care a plecat de acasă la 11 ani pentru fotbal

În ultima etapă din <a href="https://www.facebook.com/superligafemininaromania">Superliga Feminină</a>, Farul Constanța a întâlnit Csikszereda la malul mării. Jucătoarele Ralucăi Simes își asiguraseră însă primul loc din clasament cu trei etape înainte, atunci când câștigau la Ciuc cu <a href="https://www.superliga.ro/articole/titlul-ramane-la-constanta-farul-campioana-pentru-al-treilea-sezon-la-rand-in-superliga-feminina-16137499">4-0</a>. Astfel, cele două echipe se întâlneau pentru ultima oară în acest sezon, încheiat frumos, cu urarea&nbsp;„mult succes în Europa!”. Asta pentru că Farul va juca în Champions League, așa cum s-a întâmplat și în ultimele două sezoane. În premieră pentru România, vicecampioana, adică&nbsp;Csikszereda, va participa în UEFA Europa Cup.&nbsp;

https://www.facebook.com/photo/?fbid=1835695101146116&set=a.746908933358077

Partida s-a încheiat 2-0 pentru Farul, cu golurile marcate de&nbsp;Tabita Croitoru și Estelle Gnaly,&nbsp;pe ritmul de tobe ale micilor suporteri. A urmat apoi decernarea trofeului și sărbătoarea atât de așteptată de fotbalistele din Constanța. <a href="https://www.superliga.ro/articole/farul-campioana-neinvinsa-ultimul-act-al-unui-sezon-memorabil-417286d9">Am fost și anul trecut</a> alături de ele, la câștigarea celui de-al doilea titlu consecutiv, însă anul acesta le-am simțit mai puternice. Așa cum ne-a zis antrenoarea Raluca Simes, provocările întâlnite în acest sezon le-au ajutat să devină mai sigure pe ele și mai unite. „Nu ne-am dat bătute niciodată, nici în cele mai grele momente”, a adăugat jucătoarea Cristina Botojel.&nbsp;

Medaliile, tricourile de campioane, boxa și strigătele de bucurie, zâmbete și, cel mai important detaliu, trofeul. Așa am descrie pe scurt ce s-a trăit și s-a simțit după încheierea meciului. Din tribună, familiile actrițelor din rolul principal aplaudau cu mândrie.&nbsp;“Va fi un meci special pentru că încheiem un nou campionat cu un nou titlu…Suntem fericite, a fost un sezon dificil, dar satisfacția este foarte mare. Vrem să încheiem cu un succes în fața suporterilor, iar apoi să ne bucurăm împreună pentru că au fost un real sprijin și în acest campionat,” a declarat Raluca Simes înainte de meci. După primirea trofeului, am văzut-o relaxată și emoționată, ținându-l pe fiul său, Will, în brațe. Și am întrebat-o cât de dificil este să fii, în același timp, mama jucătoarelor de pe teren și mama băiețelului ei.&nbsp;„E un job diferit, dar într-un fel se și aseamănă. Cu unele dintre ele am lucrat și înainte și atunci mă cunoșteau, eu le cunoșteam și mi-era mai ușor. Pentru celelalte am avut nevoie de puțin timp ca să ne cunoaștem și apoi am arătat că am devenit o familie”, ne-a răspuns antrenoarea Farului.&nbsp;

Astfel, sezonul 2025-2026 în Superliga Feminină s-a încheiat cu Farul pe prima poziție. Vicecampioana țării este&nbsp;Csikszereda, podiumul fiind completat de Poli Timișoara. Pe locul 4 din Play-Off le regăsim pe fotbaliste de la „U” Olimpia Cluj.&nbsp;În grupa din Play-Out, Gloria Bistrița a obținut prima poziție, fiind urmată de Unirea Alba Iulia. Ghinionistele grupei au fost echipele Atletic Olimpia Gherla și Vasas Femina, terminând acest campionat pe locuri de retrogradare.&nbsp;În locul lor, vor juca în sezonul 2026-2027 Rapid și Universitatea Craiova. La finalul următorului campionat, nu va retrograda niciuna dintre cele 8 echipe, asta pentru că formatul campionatului din Superliga Feminină se va extinde la 10 echipe.&nbsp;Atât de la Constanța, pentru moment. Continuăm poveștile fotbalistelor din Superliga Feminină pe www.superliga.ro.&nbsp;

Reacțiile jucătoarelor și antrenoarei de la Farul Constanța

Am fost acolo când campioanele Superligii Feminine au ridicat trofeul

Reportaj

Într-un club există jucători importanți. Există jucători care câștigă trofee. Și există jucători care, fără să-ți dai seama, rămân acolo suficient de mult încât ajung să măsoare timpul. Pentru mulți suporteri ai CFR-ului, <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/deac-ciprian-751b3873">Ciprian Deac</a> a fost mereu acolo. Au venit antrenori, au plecat colegi, s-au schimbat generații, s-au adunat titluri și sezoane. El a rămas.Născut la Dej, pe 16 februarie 1986, Deac și-a început cariera profesionistă la Unirea Dej, iar în vara lui 2006, la doar 20 de ani, făcea pasul către <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/cfr-cluj">CFR Cluj</a>. Nu știa atunci că începea o relație care avea să dureze aproape două decenii și să îl transforme într-un simbol al clubului din Gruia.În primul său sezon la CFR, 2006-2007, Dorinel Munteanu a fost cel care i-a oferit debutul, apoi echipa a fost preluată chiar de Cristiano Bergodi, actualul antrenor al marilor rivali de la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-universitatea-cluj">Universitatea Cluj</a>. CFR a terminat atunci campionatul pe locul al treilea, însă ceea ce urma avea să schimbe istoria clubului.Un sezon mai târziu, în 2007-2008, sub conducerea lui Ioan Andone, Ciprian Deac și CFR au scris una dintre cele mai importante pagini din fotbalul românesc: au câștigat primul titlu din istoria clubului și Cupa României, o dublă ce a schimbat statutul echipei.

Apoi au venit ani în care drumurile lui Deac și ale CFR-ului s-au despărțit și s-au reîntâlnit de mai multe ori. A fost împrumutat la Oțelul Galați, transferat la Schalke 04, apoi a ajuns, tot sub formă de împrumut, la Rapid. După această aventură a revenit în Gruia în 2012. S-a întors acasă. O nouă despărțire și o nouă experiență l-au regăsit pe Ciprian în Kazahstan, înainte ca, în ianuarie 2017, să revină pentru a treia oară la CFR. De data aceasta definitiv. La începutul sezonului următor a primit tricoul cu numărul 10. Un detaliu aparent simplu, dar care a devenit unul dintre momentele importante ale poveștii lui la CFR. Numărul care avea să îl însoțească într-o perioadă în care avea să devină lider, căpitan și jucător-emblemă. Iar cifrele spun povestea unei cariere greu de egalat.&nbsp;Meciul cu FC Argeș va fi cel cu numărul 621 la nivel de cluburi. Si meciul cu numărul 509 pentru CFR Cluj.&nbsp;111 goluri marcate pentru echipe de club și echipa națională a României, dintre care 90 pentru clujeni.&nbsp;135 assist-uri în toată cariera, dintre care 118 pentru echipa din Gruia.&nbsp;În palmares, puțini jucători din fotbalul românesc se pot apropia de el: - 7 titluri de campion al României, toate câștigate cu CFR Cluj - 3 Cupe ale României - 4 Supercupe ale României, fiind jucătorul cu cele mai multe Supercupe câștigate în România

În spatele tuturor acestor cifre rămâne însă ceva mai greu de măsurat. Pentru că, între timp, Ciprian Deac a devenit un exemplu de profesionalism, un reper, un lider și un nume care a ajuns să se confunde cu identitatea echipei. A venit la CFR la 20 de ani. Pleacă la 40 de ani ca unul dintre oamenii care au scris istoria clubului. În materialul realizat <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/deac-ciprian-751b3873">înaintea retragerii sale</a>, Deac vorbește despre leadership, presiune și anii petrecuți la clubul cu care și-a legat numele pentru totdeauna. Dar poate că unul dintre cele mai frumoase rezumate nu vine de la el: „Era un băiat tânăr cu păr lung. Eu eram un copil. Acum... el a îmbătrânit, eu am crescut. Viața trece,” povestește Mircea Coman, liderul de galerie al CFR-ului.&nbsp; În câteva cuvinte, a descris poate cel mai bine ce înseamnă un jucător care stă atât de mult într-un club: la un moment dat nu mai numeri sezoanele. Numeri anii din viață.

Acum, după toate golurile spectaculoase, pasele decisive, trofeele și emoțiile trăite în Gruia, vine și momentul pe care nimeni nu îl așteaptă cu adevărat.
„Ultimul meu meci în acest tricou va fi cel cu FC Argeș. De mic mi-am dorit, când va fi să mă retrag, să mă retrag cu stadionul plin și să fie un moment special.”Mihai Domșa, unul dintre suporterii și colecționarii CFR, explică o diferență simplă:
„Sunt jucători dedicați, sunt jucători care doar trec prin club și sunt jucători-pilon, jucători-emblemă. Deac este jucător-emblemă.”Iar când vorbește despre ce a încercat să lase în urmă, Ciprian Deac nu vorbește despre cifre, goluri sau statistici.

<h2 style="text-align:center;">„Am încercat să fiu un lider prin ceea ce arăt pe teren și prin ceea ce fac în afara terenului.”</h2>

Și poate că asta explică cel mai bine povestea lui Ciprian Deac. Nu faptul că se retrage un fotbalist. Ci faptul că, pentru mulți suporteri CFR, se încheie o perioadă din viața lor în care el a fost mereu acolo.Meciul de retragere va fi vineri, 22 mai, de la ora 20:30, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, în ultima etapă a acestui sezon de Superligă.Mulțumim pentru spectacol și pentru poveste, decare!&nbsp;

Meciul de fotbal dintre AFC Hermannstadt si CFR Cluj in Superliga Nationala, la Stadionul Municipal Sibiu, 16 februarie 2026. © Action Foto / Simion Sebastian Tataru. Unauthorized use is prohibited. All rights reserved.

Numărul 10 al CFR-ului se pregătește de ultimul meci al carierei în tricoul echipei pentru care a devenit simbol.

Ciprian Deac: „Presiunea! Cu asta m-am hrănit.”

35 de ani trecuseră de la ultimul titlu câștigat în Bănie, iar acum Filipe Coelho și jucătorii săi au reușit să aducă un nou titlu Olteniei. Exact ca acum 35 de ani, cu un event, totul în mai puțin de o săptămână, exact în fața aceluiași adversar, Universitatea Cluj. Stadionul „Ion Oblemenco” a fost un adevărat Vulcan, cu mult înainte de startul meciului și mult după final. Fluier final și start petrecere. Fotbaliștii s-au dezlănțuit, iar noi am reușit să stăm de vorbă cu ei chiar pe teren, acolo unde au sărbătorit alături de familiile lor. De la lacrimile lui Tudor Băluță până la discursul luptătorului Romanchuk, de la conexiunea dintre Assad și Nsimba, până la momentele tată-fiu dintre Assad și tatăl său, Ghassan, dar și Vasile Mogoș și tatăl său, Pavel. Totul, în materialul video de mai sus.

Universitatea Craiova este noua campioană din Superliga României, iar noi am fost la meciul de pe „Ion Oblemenco”, unde jucătorii pregătiți de Filipe Coelho au scris istorie.

superliga 2026

Fotbal

vineri 22 mai

sâmbătă 23 mai

luni 25 mai

sâmbătă 16 mai

luni 18 mai