FC Rapid București

FC Universitatea Cluj

Cluj Arena

FC Argeș

UTA Arad

Stadionul Francisc Neuman

CFR Cluj

Metaloglobus

Stadionul Clinceni

FC Botoșani

Oțelul Galați

Stadionul Oțelul

FC Farul Constanța

Universitatea Craiova

Stadionul „Ion Oblemenco”

FCSB

FK Csikszereda

Stadionul Municipal Miercurea Ciuc

Unirea Slobozia

AFC Hermannstadt

Stadionul Municipal Sibiu

Dinamo București

Petrolul Ploiești

Stadionul Ilie Oană

Levente Balint

CRONICĂ

Gol, pasă de gol și contribuție la o altă reușită. Alb-roșiii încheie etapa pe 3, în vreme ce la prahoveni se anunță zile încrâncenate.

<h2>Fanii gazdelor, la înălțime. Echipa, în subsol&nbsp; </h2>Pentru Petrolul, duelul cu Dinamo venea într-un moment foarte delicat. ”Găzarii” aveau doar o victorie înainte de meci, iar zvonurile dădeau recent tot mai probabilă o despărțire de Liviu Ciobotariu. Mai mult, fanii fierbeau: fără victorie acasă din 21 aprilie, Petrolul nici nu a furnizat prestații convingătoare, astfel că un ”X2” ar fi complicat și mai mult atmosfera din arena ”Ilie Oană”. Atmosferă care, la start, a fost una superbă în peluze, galeria petrolistă și-a făcut partea ei din treabă, oferind un nou show coregrafic de neuitat.&nbsp; Evident, Dinamo dorea să profite de situația de la prahoveni. Neînvinși de la finele lunii iulie, alb-roșiii, cu un moral ridicat, treceau pe locul 3 în cazul unui triumf.

<h2>Dinamoviștii au marcat la prima și singura ocazie din întâia parte&nbsp;</h2> Partida a început cum ne așteptam. Campioana posesiei din Superliga, Dinamo, a controlat ostilitățile, însă fără să genereze vreo situație reală până înainte de pauză. Petrolul a făcut ce îi place cel mai mult în era Ciobotariu, adică să pună pe prim-plan organizarea și exactitatea defensivă, fără să-și asume un minim risc. Totuși, ploieștenii au avut primele șanse. De fapt, situații de gol mai degrabă. Grozav (10) a trimis de la 30 de metri pe lângă buturi, iar Papp (13), după o minge venită din corner, a șutat și el necadrat.&nbsp; Minute-n șir s-a jucat la mijlocul terenului, evidențiindu-se doar stilul contondent al lui Chică-Roșă în duelurile cu stoperii adverși, fapt care i-a adus și un ”galben” în minutul 28.&nbsp; Papp (43) a trimis cu capul în fața porții, dar mingea nu a fost receptatată de niciun coleg.&nbsp; Diferența de calitate la nivel ofensiv a fost arătată însă de Dinamo în minutul 44. Musi a găsit o breșă în apărarea avansată a prahovenilor și l-a servit pe Cîrjan. Decarul bucureștenilor a controlat bine balonul și, scăpat perpendicular, a trimis din 12 metri pe lângă Krell: 0-1.&nbsp; Eficiență chirurgicală pentru alb-roșii: o ocazie, un gol.

<h2>Ocazii mai multe după pauză. Armstrong a finalizat un contraatac frumos</h2>&nbsp;Cîrjan a dezechilibrat astfel partida, iar după revenirea de la cabine s-a jucat mult mai curajos de ambele părți. Dinamo nu s-a abătut de la crezul ei, menținând ”strocul”. Krell a respins (47) șutul din 14 metri al lui Ikoko. Galben-albaștrii au început și ei să creeze mai mult pericol. Tolea (51) a trimis pe lângă poartă, la fel ca și Jyry (55), finlandezul fiind ușor egoist într-o poziție în care putea să paseze în fața careului mic.&nbsp; Dinamoviștii, mai inspirați la mijlocul terenului, au început să-și înlăture emoțiile în minutul 60. Alb-roșiii au recuperat un balon chiar în fața celor două bănci, iar după ce mingea a curs pe traseul Cîrjan-Karamoko, Armstrong a finalizat cu un șut frumos, din zona laterală a careului mare: 0-2.

<h2>Schimbări târzii la gazde, final apoteotic pentru ”câini”&nbsp; </h2>Ciobotariu a făcut schimbări abia în minutul 65. Correia și Doumtsios au intrat pentru a da ”refresh” atacului, dar ocaziile au venit ca și modificările, prea târziu. Correia (76) a trimis peste poartă din 18 metri, Chică-Roșă (85) și Doumtsios (87) au fost blocați în poziții bune.&nbsp; Atât au putut gazdele. Dinamo și-a completat seara de eficacitate maximă, nu însă înainte ca Perica (90+4) să trimită pe lângă bară după o pasă a lui Cîrjan. În minutul 90+6, după o pasă a lui Cîrjan, Sivis, intrat în minutul 82 în locul lui Ikoko, nu a ratat ocazia de a face 3-0, trăgând cu sete din 12 metri.&nbsp; Trei victorii la rând cu ”clean-sheet” pentru Dinamo, cu un Cîrjan imperial. Sezonul continuă cu fanii visând fără întrerupere la o performanță relevantă după care tânjesc de atâta timp. În contrast total, Petrolul continuă cu suferința. Iar turbulențele stau să înceapă după aceste nouă etape decepționante pentru toată comunitatea albastru-galbenă.

Decarul dinamovist a orchestrat o victorie incontestabilă la Ploiești

Petrolul-Dinamo 0-3. Cîrjan, omul unei seri de (Si)vis

Adrian Costeiu

Meciul de fotbal dintre AFC Hermannstadt si Unirea Slobozia in Supeliga Nationala, la Stadionul Municipal Sibiu, luni 15 septembrie 2025. © Action Foto / Mihaela-Ionela Bobar. Unauthorized use is prohibited. All rights reserved

Înaintea fluierului de start, meciul dintre Hermannstadt și Unirea Slobozia se contura ca o confruntare cu implicații directe în zona mediană a clasamentului, acolo unde fiecare punct cântărește greu și fiecare etapă poate schimba radical perspectivele unei echipe. Sibienii, aflați pe locul 11, cu 7 puncte acumulate, se aflau la doar un pas de zona barajului, iar presiunea era vizibilă în jurul grupării pregătite de Marius Măldărășanu. Cu un lot echilibrat, dar cu evoluții oscilante în debutul sezonului, Hermannstadt căuta stabilitate și un rezultat care să le permită să respire mai ușor în etapele următoare. De partea cealaltă, Unirea Slobozia venea la Sibiu cu un moral ceva mai bun, ocupând locul 9, cu două puncte în plus față de adversarul direct. Sub comanda lui Andrei Prepeliță, echipa ialomițeană a arătat în primele meciuri o organizare solidă și o capacitate de adaptare care le-a permis să rămână în afara zonei fierbinți. Meciul a fost privit ca un test de maturitate pentru ambele formații, într-un moment în care diferențele de valoare nu mai erau decisive, ci mai degrabă detaliile tactice și capacitatea de a gestiona presiunea. Pentru Hermannstadt, partida reprezenta șansa de a evita coborârea într-o zonă periculoasă, în timp ce Slobozia putea face un pas important spre consolidarea poziției în prima jumătate a clasamentului.

https://www.youtube.com/watch?v=kZFbXi5TLzg

Elevii lui Marius Măldărășanu au început să pună presiune încă din debutul meciului și au controlat centrul terenului, formația sibiană arătând mult mai bine decât adversarul în primele minute. Un moment aprins a fost când Neguț a centrat puternic din banda stângă, dar Chițu nu a reușit să ajungă la finalizare pentru un gol care ar fi adus liniștea echipei sale. Tot Hermannstadt a fost în prima plan și după primul sfert de oră, când Kujabi a șutat de la mare distanță, dar mingea trimisă de acesta a trecut peste poartă, într-un alt moment cheie al startului de meci. Deși a părut că deține controlul jocului, Sibiul a suferit un șoc în finalul primei părți, în urma unui corner al celor de la Unirea. Purece a centrat înșelător din lovitura de la colț, mingea s-a scurt în careu unde nu a putut fi respinsă de defensiva gazdelor, iar Afalna (41) a ciupit suficient balonul pentru a-l păcăli pe Căbuz, pentru un 0-1 care a venit de nicăieri și care a adus panica în rândul jucătorilor de la Hermannstadt. Una dintre marile probleme ale elevilor lui Marius Măldărașanu în prima repriză a fost exactitatea în fața porții, pentru că deși au trimis mingea de 11 ori spre buturile apărate de Gurău, sibienii nu au reușit să cadreze nici măcar un șut în primul mitan. De partea cealaltă, slobozenii au profitat din plin de singura ocazie pe care au avut-o, când au și reușit să deschidă scorul și să reducă la tăcere puținii fani care au ales să urmărească partida de pe stadion. Jocul lipsit de busolă al gazdelor a continuat și după reluare, când Unirea Slobozia a început să prindă curaj și a reușit să urce linia fundașilor. Ocaziile clare de poartă au lipsit cu desăvârșire în primele cincisprezece minute ale părții secunde, moment după care ambele formații au schimbat titulari, deși Măldărășanu îi trimisese în teren încă de la pauză pe Jair și pe Ivanov.

Odată cu trecerea timpului presiunea asupra celor de la Hermannstadt a fost tot mai evidentă, pentru că sibienii au început să își piardă răbdarea pe măsură ce se apropiau de finalul jocului. Marea ocazie a lui Neguț, care a trimis spre poartă în minutul 64, când Gurău a scos greu cu piciorul, a fost doar un preambul pentru momentul din minutul 65, când Antwi a cerut penalty după o pătrundere în careu, ghazenul fiind unul dintre cei mai activi jucători ai echipei. Au fost patru minute foarte intense, pentru că după ce Gjorgjievski (67) a ratat o ocazie importantă, cu călcâiul, din centrul careului, Căpușă a ratat cea mai mare ocazie a echipei sale, când nu a reușit să prindă cadrul porții de la marginea careului mic. Gurău a fost probabil cel mai important om al echipei sale, pentru că goalkeeperul a reușit să își țină poarta intactă la șutul lui Jair de la distanță, din minutul 80, car și la faza la care a urmat, când Ionuț Stoica (81) a deviat spre poartă un corner executat foarte bine, la care portarul Sloboziei a avut un răspuns de efect, cu un plonjon ideal pentru fotografii din spatele porții. Toate eforturile gazdelor de a reușit egalarea au fost însă în zadar, pentru că Unirea a strâns din dinți și a reușit să profite din plin de o greșeală care a închis meciul. Ionuț Stoica a pierdut mult prea ușor mingea la centrul terenului, iar Espinosa a sprintat spre poarta adversă, unde l-a executat cu sânge rece pe Căbuz, care a fost învins la fiecare șut pe spațiul porții al oaspeților. Unirea visează frumos după o victorie care o urcă pe locul 6 în clasament, în timp ce la Hermannstadt apar din nou nori negri de neîncredere pentru Marius Măldărășanu.

Unirea Slobozia a urcat pe locul 6 în clasament, după o victorie pentru care a îndurat multe în deplasarea de la Sibiu

Victorie de playoff

Ionuț Tătaru

INTERVIU

La Arad, fotbalul nu e doar joc, e ritual. „E o poveste foarte frumoasă”, spune Alexandru Benga, astăzi unul dintre căpitanii UTA‑ei, despre fenomenul care strânge orașul laolaltă, de la medici și profesori până la preoți care nu lipsesc de la meciurile de acasă. Născut și format la FC Brașov, Benga a traversat Bulgaria, Cipru, Polonia și Azerbaidjan, apoi liniștea lui s‑a așezat la Arad, unde „cam trăiește ceea ce a visat” ca puști. Adică să joace la un club cu tradiție, suporteri și o stare de spirit. Din august 2020, a adunat peste 150 de apariții și a evoluat într‑un lider care spune că „trebuie să conduci prin puterea exemplului și prin acceptare, nu prin impunere”. Iar filosofia lui pentru fotbalul de azi curge firesc: profesionalism 24/24, bucurie păstrată cu dinții, dribblingul ca dialog cu tine însuți, pasa ca încredere în celălalt. Pentru început, vreau să te întreb de ce crezi că există dragostea asta pentru UTA și pentru fotbal în general? E o poveste foarte frumoasă tot fenomenul care este în jurul acestei echipe. Locul lui în oraș, în comunitate, dragostea oamenilor pentru club, indiferent de categoria socială sau de domeniul de activitate, de vârstă. Poți să rămâi surprins că poți să găsești preoți care vin la meci și nu lipsesc de la niciun meci de acasă. Medici sau oameni din orice domeniu de activitate din Arad care sunt foarte legați de acest club. Clubul în sine, având o istorie bogată aici la Arad și în vremurile mai îndepărtate cu foarte multe performanțe, era un loc unde oamenii puteau să aibă clipe de bucurie și de fericire. Și de comuniune, pentru că veneau foarte mulți oameni mereu la Arad, la meciurile de acasă, stadionul era și este aproape plin. Oamenii se întâlneau să petreacă clipe frumoase alături de echipa iubită.

<h2>„E o mulțumire, o împlinire sufletească că ceea ce ai visat oarecum s-a îndeplinit”</h2>

Tu cum te simți aici? Știu că te-am văzut acum vreo două sezoane și părea că ești aici de mulți ani. Părea că te-ai născut aici și ești de-al clubului. Și eu am sentimentul ăsta pentru că e o chimie foarte frumoasă între mine și club și tot acest fenomen și are o logică pentru că eu când m-am hotărât să mă apuc de fotbal când eram mic și am visat să joc la o echipă cu tradiție. Aș spune așa, aș lua un pic de la Barcelona aș fura „mai mult decât o echipă”, cum au ei motto-ul, adică o echipă cu suporteri, o echipă care îți dă o anumită stare de spirit și în afara gazonului și cumva pot să spun că aici la Arad cam trăiesc ceea ce am visat atunci când eram mic. Și cumva e așa o mulțumire, o împlinire sufletească că ceea ce ai visat oarecum s-a îndeplinit. Și acum ai ajuns un lider al vestiarului. Cum te simți din această postură? Nu conștientizez foarte mult chestia asta pentru că totul a devenit natural. Lucrul acesta s-a întâmplat ca o consecință a faptelor pe care le-am făcut sau le fac zi de zi. Pentru mine partea asta de lider mi se pare că trebuie să vină ca o consecință a ceea ce faci și a ceea ce ești. Dacă e să-mi arăt eu viziunea despre cum arată un lider sau un căpitan, tot timpul voi spune că trebuie să conduci prin puterea exemplului și prin acceptare, nu prin impunere. Prin ceea ce faci pe terenul de antrenament, în afara lui, înainte de antrenament, după antrenament, prin exemplu. Mi se pare că așa e cel mai bun mod de a atrage și oamenii lângă tine și de a fi o oglindă a ceea ce înseamnă profesionalismul. Tu când erai mic, la începutul visului, ai avut un exemplu de lider în vestiar? Crescând cu Generația de Aur, exemplul cel mai elocvent a fost Gheorghe Hagi, care era un lider. Nu știam cum era în afara terenului, dar pe teren pe mine mă impresiona foarte tare, cum își asuma responsabilitatea și cum în orice moment greu reușea să creeze lucruri care făceau diferența pe teren și la echipa națională, și la echipele de club la care a jucat. Atunci am început să joc fotbal și nu ratam niciun meci pe care echipa națională îl juca sau echipele lui de club.

Benga, Alexandru

<h2>„Poți să iei toate avantajele pe care societatea ta sau cultura tale le are și să le pui în dezvoltarea fotbaliștilor și a jocului de fotbal”</h2>

De-a lungul carierei, ai jucat în mai multe țări: Bulgaria, Polonia, Cipru, Azerbaijan. Unde simți că ai învățat cel mai mult și ca fotbalist, dar și ca om? Cred că în Polonia. Tot timpul am avut o slăbiciune pentru ei, având în vedere toate greutățile prin care a trecut această țară în trecut, mai ales în al doilea război mondial. Mereu am avut o afinitate pentru acest popor. Ce m-a impresionat cel mai tare este puterea lor de a se reinventa. Au avut de reconstruit o țară întreagă și au făcut-o foarte bine și acum sunt la un nivel foarte înalt. Lucrul ăsta m-a impresionat, pentru că am văzut și cum se face asta. Fiecare om își face treaba, este în locul unde este și o face serios și bine. Au sentimentul ăla de comunitate, de comuniune, de întrajutorare și mi-a plăcut foarte mult. Apoi pe partea asta de fotbal, la fel, într-o continuă dezvoltare. Eu tot timpul spun că sunt ca o mică Germanie, adică și ca infrastructură, stadioane noi, metode super faine de pregătire și cred că dintre experiențele pe care le-am avut eu, Polonia e printre cele mai bune. Putem spune că un jucător joacă pe teren exact cum este mentalitatea țării? În mod general, poți să spui lucrul ăsta. Pentru că particularitățile noastre, ale fotbaliștilor, clar vin și din mediu, din cum am crescut. Dacă ai abilitatea să înțelegi lucrul ăsta foarte bine și foarte devreme, poți să iei toate avantajele pe care societatea ta sau cultura tale le are și să le pui în dezvoltarea fotbaliștilor și a jocului de fotbal. Noi nu putem să elaborăm un joc de fotbal cum au echipele nordice, cu caracteristici specifice țărilor din nord. Și atunci noi, dacă ne înțelegem un pic rădăcinile și felul nostru de a fi, putem să avem un avantaj din chestia asta și da, în mare parte suntem o oglindă a societății în care trăim. Și crezi că fotbalistul român și-a înțeles rădăcinile? Eu cred că aici e o discuție foarte lungă. Nu știu dacă e conștient de rădăcinile pe care le are, dar, intuitiv, sigur da. Cu particularitățile pe care noi le avem ca țară și ca sistem de dezvoltare, fotbalistul român a reușit să se adapteze și totuși cumva să răzbească și să reușească să facă performanță. Acum, sigur, generațiile s-au schimbat, ai acces la mult mai multă informație, ai acces și la liberă trecere, sunt foarte mulți jucători care au făcut o bună parte din juniorat în țări mult mai bine dezvoltate și astfel au reușit să se dezvolte și să ajungă la un nivel mai înalt și bineînțeles să dea și oamenilor care sunt în țară anumite exemple. Exemple de cum poți crește ca un fotbalist profesionist din țările de vest.

<h2>„La mine, totul pleacă de la bucurie”</h2>

Cum vezi tu profesionalismul în fotbal? Să înțelegi că, în primul rând, meseria asta de fotbalist nu se rezumă la timpul petrecut la stadion sau pe terenul de antrenament. Este o meserie care necesită atenție 24 de ore din 24 de ore. Începând de la felul cum te odihnești, cum mănânci, cum te antrenezi pe teren la antrenament, cum te antrenezi înainte, cum te refaci. Deci cu cât ai mai mare atenție și faci lucrurile optime, cu atâta performanța ta crește. De fapt, cred că despre asta e vorba. Trebuie să înțelegi că trebuie să îi dai foarte mult timp și energie. Tu cum îți îngrijești acum corpul, dar și mintea? Păi eu, mai ales având și o vârstă mai înaintată, e nevoie să am foarte mare atenție la tot ceea ce fac în afara stadionului și în afara antrenamentului, dar totul pleacă sincer la mine de la bucuria asta. Mereu am avut și nu mi-am pierdut bucuria asta de a juca fotbal și atunci asta e baza. Și într-adevăr este nevoie să faci sacrificii în alimentație, nu poți să mănânci ce vrei, odihna iar e foarte importantă. Sunt metodele de recuperare care îți iau foarte mult timp și uneori nu prea vrei să le faci. Dar pentru că am bucuria asta și îmi doresc foarte mult să joc fotbal, lucrurile astea nu le văd ca fiind foarte grele. Și sunt atent la tot ce fac. Cum am zis, mă odihnesc foarte bine, am o dietă foarte echilibrată și mă antrenez foarte mult. Te antrenezi și înainte, și după antrenament? Da. Adică sală sau refacere? La sală sunt tot felul de protocoale sau de exerciții de antrenament pentru prevenirea accidentărilor, pentru întărirea mușchilor, care chiar contează în jocul de fotbal. Și petrec foarte mult timp în sală și cum am zis, o fac pentru că îmi place, adică nu o simt ca pe obligație sau ca pe o presiune. E important și trebuie să ne păstrăm chestia asta de bucurie și de fericire în jocul de fotbal, pentru că de aici izvorăsc lucrurile bune. Și pentru copii și juniori, și pentru noi ca sportivi profesionisti, și pentru suporteri. Te vezi antrenor? Mă văd antrenor. Nu știu dacă o să și fiu, pentru că nu m-am hotărât încă. Acum sunt la stadiul în care experimentez și la stadiul în care rezolv treaba cu birocrația. Mă școlesc în toate privințele și în partea asta de antrenorat, încerc să-mi iau licențele, carnetele și să fac toți pașii necesari, chiar dacă, încă o dată, nu sunt sigur că o să iau pe drumul ăsta, încă nu m-am hotărât. Încerc să experimentez și sunt sigur că o să păstrez în domeniul în care o să activez aceeași motivație și plăcere pe care o am și acum în cariera asta de jucător. Așa ai fost de la început? Sau bucuria asta a fost mai degrabă dezvoltată? De la început a fost asta. Când am început să joc fotbal, nu aveam o istorie de sport în familie, pur și simplu am văzut un meci de fotbal și am zis gata, acesta e sportul pe care-l iubesc. Erau vremurile în care stăteam toată ziua afară cu vecinii și jucam toate sporturile posibile de dimineață până seara. Era perioada aia în România cu Generația de Aur, cum am zis și mai devreme, perioada campionatului mondial din America, după aia din Franța în 1998 și eram no, toți copiii, super conectați la tot ce se întâmplă din punct de vedere fotbalistic. Întâietate avea jocul de fotbal pe stradă și așa s-a născut pasiunea asta a mea pentru acest sport. Au fost momente, sincer, când nu neapărat că mi-a scăzut bucuria, dar au fost și multe piedici în calea acestei pasiuni sau bucurii, dar mă bucur că am trecut peste ele și mi-am păstrat aceleași sentimente și acum. Care a fost cea mai mare piedică? Așa, sincer, cea mai mare piedică a fost tocmai sentimentul ăsta pe care îl aveam când eram copil, că fotbalul e ceva foarte, foarte serios. E foarte serios și nu-ți permiți să greșești, să încerci ceea ce vrei la antrenamente sau la meciuri. Meciurile pe care le aveam când eram junior. Să zic că era un sentiment excesiv de militărie. Asta am resimțit eu, pentru că mereu am identificat dragostea asta pentru sport cu creativitatea, cu bucuria, cu spontaneitatea și cumva de fiecare dată când lucrurile astea erau estompate, simțeam în interiorul meu o frustrare. Acum când stau și mă uit în urmă, mă bucur că pot conștientiza aceste detalii și cred că pot să dau și eu mai departe niște lucruri care îi pot ajuta cel puțin pe micii jucători de fotbal.

<h2>„Am ajuns la concluzia că nu mi-aș dori să fiu antrenorul copilului meu”</h2>

Ce crezi că are nevoie un fotbalist junior, un copil din România, atunci când începe să joace fotbal? În primul rând, copiii au nevoie de foarte multă libertate pe teren. Au nevoie de foarte mult spațiu unde să încerce, cel puțin în prima parte a carierei lor, când sunt mici, tot ce le trece prin cap legat de fotbal, pentru că așa acumulează experiență. Să fie încurajați să încerce și să aibă inițiativă, să-și dezvolte capacitatea asta de a lua decizii. Ușor, ușor, chiar dacă sunt la o vârstă fragedă, ei înmagazinează orice experiență pe care o au și se dezvoltă permanent, dacă sunt încurajați și se simt protejați. De asta cred că au nevoie în prima parte și pe tot drumul ăsta de formare de foarte multă înțelegere, de foarte mult apel la entuziasm. Până la 16 ani nu trebuie să te intereseze rezultatul. Pe tine trebuie să te intereseze cum creezi jucătorii, individual, că tu îi pregătești practic pentru fotbalul mare, când ajung sus. Cum ar fi să-ți antrenezi copilul și să-l formezi în așa fel încât greșeala să nu aibă loc în creșterea lui? Să nu-i fie frică. Eu am stat și m-am gândit foarte mult la chestiile astea și am ajuns la concluzia că nu mi-aș dori să fiu antrenorul copilului meu. Mi-aș dori să îi rămân doar tată. Pentru că sunt două lucruri total diferite. Cred că ar fi o presiune și pentru mine, dar mai ales pentru ei, de fapt, că am mai mulți copii care joacă fotbal. Legat de asta mi-aș dori să le rămân tată. Cred că ar fi mult mai sănătos pentru relația dintre părinte și copil să fie o diferențiere clară. Apoi legat de greșeală, n-aș face un mare caz din chestia asta, adică n-am cunoscut încă un om care să nu greșească în viața lui. Doar Iisus Hristos ca om nu a făcut nicio greșeală, niciun păcat. Deci nu există om fără să greșească. Adică l-aș încuraja mereu să învețe din greșeli, să înțeleagă de ce s-a petrecut acea greșeală și să o ia de la capăt fără nicio problemă. Pentru că dacă nu te raportezi la greșeală și la lucrurile care nu îți ies, cred că poți să treci peste ele mult mai repede, dar și să evoluezi mult mai rapid. În evoluția ta, care e cea mai mare lecție pe care ți-a dat-o fotbalul? Din cum văd eu, fotbalul se oglindește sau se aseamănă foarte bine cu viața. Și fac așa o paralelă, când ai mingea la picior și driblezi e ca și cum ai fi un om care trece prin greutățile vieții. Sau când dai o pasă unui coechipier, ca să poți să realizezi o pasă, trebuie să te înțelegi cu coechipierul, să ai o colaborare cu el, o coordonare, un lucru în echipă. În viață ai nevoie să trăiești așa într-o comunitate, într-o comuniune cu oamenii, cu vecinii, cu cei din orașul tău. Cred că cea mai importantă lecție este să o iei mereu de la capăt și să nu-ți pierzi bucuria. Sunt zeci de mii de antrenamente, sute de meciuri pe care le-am jucat. Dacă stau așa să trag o linie, sentimentele au fost mereu aceleași, de entuziasm și de nerăbdare să înceapă meciul sau antrenamentul. Și în viață aștepți o nouă zi cu curiozitate și nerăbdare. Și cumva cred că asta e lecția. N-am stat așa mult să mă gândesc, dar cred că asta ar fi o lecție importantă. Ai zis despre pasă. Știu că pasa este și subiectul licenței tale pentru examenul de antrenorat, dar vreau să te întreb dacă nu cumva pasa e cel mai important element din fotbal, apropo de conexiune. Poate da, golul e cel mai decisiv, dar fără pasă n-ai ajunge acolo, nu? Așa e, ai dreptate. Pasa e foarte importantă. Eu însă aș începe de la dribbling, sincer. Pentru că, totuși, seara sau când se termină ziua și ne terminăm programul de lucru sau când ne terminăm întâlnirile, rămânem singuri mereu în fața oglinzii noastre. Mereu. Și când ne trezim, prima oară suntem singuri. Așa e și în dribbling, când ai mingea la picior, ești tu cu mingea și ai nevoie să te miști foarte bine, așa încât adversarii să nu îți ia mingea. Deci să treci cu bine peste toate obstacolele pe care le ai. La fel cum și noi, ca oameni, în primul rând trebuie să ne rezolvăm problemele pe care le avem noi cu noi, ca să putem după aceea să ajungem să dăm o pasă bună. Ultima mea întrebare este dacă ar fi să trimiți un mesaj pentru noua generație de fotbaliști, care ar fi acel mesaj? Le-aș spune că e super fain sportul ăsta, să se bucure de el. Acum e problema asta care e deja super discutată și super analizată, problema gadgeturilor care acaparează viața tinerilor. Le-aș spune că dacă îi dau timp fotbalului și jocului, o să găsească cu siguranță o grămadă de bucurii și pe teren. Bucurii chiar mai durabile sau mai intense decât timpul petrecut în fața dispozitivelor electronice. Am discuția asta foarte multe ori cu colegii mei de aceeași vârstă și când ne aducem aminte de jocurile pe care le aveam în copilărie, care acum par prostești, plictisitoare, și când discutăm despre ele, avem un sentiment în stomac de super mare bucurie sau super mare plăcere. Cel puțin noi de vârsta noastră nu am da niciodată sentimentul ăsta pe altceva. Nu știu dacă prin gadgeturi poți să ajungi la un nivel de trăire și de bucurie atât de mare ca acel sentiment pe care îl aveam atunci când eram pe stradă, când eram mici. Cred că nivelul de dopamină era mult mai mare și mult mai intens față de nivelul de dopamină pe care ți-l dă tableta sau telefonul. Deci, asta le-aș zice: să dea timp fotbalului.

Meciul de fotbal dintre CFR Cluj si UTA Arad in Superliga Nationala, sambara 19 iulie 2025, la stadionul Cluj Arena din Cluj-Napoca. © Action Foto / Mihaela-Ionela Bobar. Unauthorized use is prohibited. All rights reserved.

La UTA, bucuria e busola. Benga a înțeles-o simplu: întâi driblezi tu cu tine, îți reglezi pașii, îți domolești fricile, apoi pasezi și ai încredere în celălalt. De aici se construiește golul pe teren, iar în viață se formează comunitățile care umplu stadionul și vestiarele care cresc, cu calm, un lider așa cum e Alex. Concluzia e clară. ”Bătrâna Doamnă” va rămâne tânără prin astfel de oameni. În centrul apărării, Alexandru Benga ține sus standardul și spiritul: nu doar un căpitan, ci o stare de echilibru care face loc bucuriei să joace mai departe.

Fundașul central cu peste 150 de meciuri pentru UTA este un lider care conduce prin exemplu

Alex Benga: „Să nu-ți pierzi bucuria”

Ana-Maria Popescu

FKCS - FCSB (match, Superliga 25/26, regular)

Meciul dintre Csikszereda și FCSB s-a jucat într-un context complet neașteptat, într-un decor care nu avea nimic de-a face cu lupta pentru titlu, ci mai degrabă cu supraviețuirea. Campioana en-titre, FCSB, a ajuns să dispute o partidă cu iz de retrogradare, aflată pe locul 13 în clasament, cu un început de sezon dezastruos, marcat de lipsă de inspirație, erori defensive și o criză de încredere care s-a adâncit de la etapă la etapă. La egalitate de puncte cu CFR Cluj, dar mult sub așteptările suporterilor și ale conducerii, echipa bucureșteană a venit la Miercurea Ciuc cu speranța că va găsi, în sfârșit, punctul de cotitură. De cealaltă parte, Csikszereda ocupa locul 15, penultimul în clasament, cu doar două puncte obținute în primele șapte etape. Echipa gazdă spera la o minune, la o seară în care să poată produce surpriza și să adauge puncte vitale în lupta pentru evitarea retrogradării. FCSB era obligată să arate încă din debut că mai are resurse, că mai poate impune respect, în timp ce ciucanii au intrat în teren cu disperarea unei echipe care nu mai are nimic de pierdut. După telenovela fundașului central Tudose, care a ținut prim planul pe site-urile cu specific sportiv, roș-albaștrii au început în defensivă cu Graovac și Alhassan, asta în condițiile în care apărarea a fost unul dintre punctele extrem de slabe ale campioanei en titre in acest sezon al Superligii. După primul sfert de oră roș-albaștrii nu prea au avut cu ce să se laude, jocul fiind unul slab în intensitate. Doar Anderson Ceara (5) a încercat să iasă în evidență, în minutul 5, când l-a încercat de la mare depărtare pe Târnovaru, care a reținut fără prea mari probleme. De abia în minutul 16 campiona a dat primele semne de viață, când Bîrligea și-a făcut o minge la marginea careului, a șutat apăsat, dar mingea a fost respinsă spectaculos, în corner, de Pap. Și în ofensivă FCSB a avut nevoie de improvizații, pentru că Cisotti a început meciul tot ca aripă stânga, așa cum a fost folosit în mai multe meciuri de pe parcursul acestui sezon. După primele emoții oferite de Bîrligea, au fost necesare alte 10 minute pentru ca elevii lui Charalambous să aducă din nou pericolul spre poarta adversă, Miculescu încercându-și norocul de la distanță cu un șut care nu i-a pus cu adevărat probleme portarului advers. Nici măcar Olaru (32) nu a putut să își treacă numele pe tabelă, după ce Vegh a făcut o greșeală copilărească la centrul terenului, Tănase și-a lăsat singur coechipierul în fața lui Pap, dar mijlocașul celor de la FCSB nu a găsit spațiul porții. Cea mai mare ocazie a primei părți i-a aparținut lui Bîrligea, care a prelungit aproape perfect, cu capul, lovitura liberă executată de Darius Olaru, dar portarul ciucanilor a răspuns din nou prezent, transmițând un mesaj clar, că jucătorii FCSB-ului vor fi nevoiți să găsească execuții mai spectaculoase pentru a-l învinge. Csikszereda a zvâcnit uneori în ofensivă și a dat semne fanilor prezenți pe stadion, reușind să scoată în evidență faptul că Alhassan are dificultăți în a se apăra și împotriva unui adversar mai slab cotat. Presiunea oaspeților s-a intensificat spre finalul primei părți, Tănase &amp; co. au cerut și penalty cu câteva înainte de pauză, dar centralul a lăsat jocul să continue. Ultimele emoții ale primei părți le-a oferit Lixandru, cu un șut hotărât de la marginea careului, dar mingea trimisă bine de acesta a trecut la o palmă de stâlpul din stânga al porții. După reluare roș albaștrii au făcut trei schimbări, în teren fiind trimiși Thiam, Popa și Edjouma, într-o nouă mișcare care a trezit suspine printre fani campioanei, dar ciucanii au punctat primii la impresia artistică, pentru că Vegh a trimis o torpilă de la mare distanță, mingea trecând puțin peste poarta lui Târnovanu. Gazdele au avut un debut curajos de repriză, pentru că și Bakos și-a încercat norocul din afara careului, dar încercarea acestuia nu a fost una cadrată pe spațiul porții. Deschiderea scorului a venit, în sfârșit, pentru oaspeți, în minutul 54, când Tănase i-a pus perfect mingea pe frunte proscrisului Malcom Edjouma, din corner, iar mijlocașul a plasat perfect mingea în plasa laterală. Lehamitea arătată de acesta după deschiderea scorului vorbește enorm despre starea pe care echipa a fost nevoită să o depășească în acest debut de sezon, în care intrigile și lipsa de rezultate au adus echipa într-o criză pe care nu mulți o prevesteau înainte de startul acestui sezon al Superligii. După ce pe teren a intrat și Vlad Chiricheș, alt jucător care fusese anunțat că nu va mai juca pentru formația din capitală, Csikszedreda a dat o lovitură care va fi cu greu asimilată de Becali &amp; co. Ciucanii au reușit să egaleze, în minutul 81, în urma unui corner care a arătat perfect degringolada din cadrul echipei campioane, când mingea s-a centrată din corner s-a plimbat printr-o mână de jucători și a fost introdusă în propria poartă de Thiam, spre bucuria fanilor aflați pe stadion. Chiar Chiricheș a căutat apoi golul golul victoriei, când mijlocașul reprofilat a șutat cu stângul de la marginea careului, dar mingea trimisă de acesta a fost reținută de Pap, care a fost pe fază și când Thiam a șutat periculos din centrul careului. Oaspeții au presat puternic în finalul meciului, dar singurul pressing reușit cu brio de roș-albaștrii în acest sezon a fost pe nervii fanilor echipei, pentru că Dusinszki a fost foarte aproape să aducă victoria celor de la Csikszereda, în minutul 90, la o fază care a prins iar FCSB-ul dezorganizat în defensivă. Chiar dacă Charalambous și compania au avut și momente de fotbal, deplasarea de la Miercurea Ciuc s-a transformat până în final într-un curs intensiv de umilință, în urma căreia butoanele de panică vor fi apăsate în neștire în zilele ce urmează. După nouă etape, FCSB pare să fi descoperit un nou mod de a juca fotbal: cu multă ezitare, puțină inspirație și o doză sănătoasă de confuzie tactică. Locul 12 în clasament nu e neapărat o tragedie, ci mai degrabă o alegere artistică, un statement despre cum să fii prezent fără să deranjezi. Jocul e atât de neconvingător, că pare regizat pentru a menține suspansul, doar că nimeni nu mai stă cu sufletul la gură. Problemele se adună ca norii de toamnă, iar soluțiile se lasă așteptate ca metroul în Drumul Taberei.

FCSB s-a chinuit și la Miercurea Ciuc, și a pierdut victoria pe final după ce Edjouma deschisese scorul.

Csikszereda - FCSB 1-1 | Teren drept, joc în pantă

UCV - FAR (match, Superliga 25/26, regular)

Universitatea Craiova și Farul Constanța s-au întâlnit într-un meci cu miză dublă, într-un moment în care fiecare punct conta enorm. Craiova, aflată pe primul loc în clasament, a intrat pe teren cu presiunea liderului și cu dorința de a-și consolida poziția, după ce etapa trecută a pierdut din ecart, dar și cu perspectiva unei noi distanțări, după ce Rapid a remizat în deschiderea etapei cu Universitatea Cluj. Mirel Rădoi a mizat încă din startul sezonului pe un joc ofensiv, pe posesie și pe intensitate, conștient că orice pas greșit putea însemna pierderea fotoliului de lider. De cealaltă parte, Farul Constanța, condusă de Ianis Zicu, a venit în Bănie cu obiectivul clar de a rămâne în zona de playoff, știind că o înfrângere putea însemna o coborâre periculoasă în clasament. Partida a fost încărcată încă din debut, cu două echipe care au arătat că nu doar poziția în clasament contează, fiind important și detaliul de a juca un fotbal eficient. Craiova a încercat să-și impună ritmul încă din primele minute, în timp ce Farul a răspuns cu un joc compact și cu tranziții rapide. În tribune, atmosfera a fost una care tinde să devină normalul la Craiova, iar fiecare fază a fost trăită cu intensitate de oltenii care au obișnuit deja telespectatorii că știu cum să trăiască un meci de fotbal. Partida avut toate ingredientele unei confruntări decisive încă din debut. Universitatea a preluat rapid inițiativa, iar Nsimba a fost primul care a pus în pericol poarta adversă, cu un șut care nu a nimerit, însă, ținta. Cea mai mare ocazie a primei părți i-a aparținut lui Al Hamlawi. Palestinianul a ajuns într-o poziție ideală de a înscrie după o pasă a lui Nsimba, dar atacantul nu și-a calculat bine pașii și a ratat în situație de unu la unu cu Buzbuchi, care nu s-a pierdut cu firea și a reușit să păstreze tabela intactă. Egalitatea dintre cele două echipe nu a durat prea mult, pentru că același Nsimba a avut din nou un impact extrem de important pentru formația olteană. Francezul i-a lăsat locul de servant chiar lui Al Hamlawi, care i-a trimis perfect o minge în centrul careului advers, iar atacantul de culoare a profitat din plin de explozia cu care a impresionat în acest sezon și a ciupit mingea și în fața adversarului direct, dar și în fața lui Buzbuchi, ieșit la întâmpinare. A fost exact momentul de care Craiova avea nevoie în debutul meciului, pentru a îndepărta presiunea și pentru a-și face meciul unul mult mai ușor, chiar dacă Ianis Zicu a părut în căutare de soluții imediat după ce echipa sa a rămas în dezavantaj. Agitația noului antrenor de la Farul s-a văzut și pe teren în finalul primei reprize, când Sima a pătruns pe banda dreaptă în careul Craiovei și i-a pasat perfect lui Tănasă în fața careului mic, dar atacantul Farului nu a reușit să prindă cadrul porții. O fază care nu a fost suficientă pentru ca Farul să spere la mai multe după primele 45 de minute și care a trimis cele două formații la cabine cu constănțenii care au fost nevoiți să caute în continuare varianta la cifrul defensivei alb albaștrilor. După reluare, tot elevii lui Mirel Rădoi au impus ritmul, iar noul Băluță (50) de la Craiova, Tudor, a fost la un pas de a dubla avantajul echipei sale cu un șut periculos de la distanță, care a trecut însă puțin pe lângă poartă. Nici Nsimba (58) nu a fost mai inspirat câteva minute mai târziu, când Badelj i-a pus mingea pe tavă la marginea careului de 6 metri, după o centrare perfectă, dar francezul a luftat dintr-o situație din care ar fi trebuit să marcheze fără probleme. Cristi Ganea (64) a trimis o torpilă la mijlocul reprizei secunde, dar în prim plan a apărut și Isenko, care a respins spectaculos pentru fotografii din spatele porții și a reușit să păstreze avantajul echipei sale. Același goalkeeper a răspuns prezent și la șutul mult mai dificil al lui Gabi Iancu, din minutul 70, când Isenko a fost nevoit să se întindă mult mai serios pentru a păstra avantajul echipei sale, care începea să pară din ce în ce mai fragil. Finalul meciului a fost schimbat de energia adusă după introducera în teren a lui Ștefan Baiaram. Mijlocașul a adus imediat victoria echipei sale după o pasă filtrantă care l-a lăsat singur pe Bancu în fața porții, iar fundașul a șutat puternic în piciorul lui Dican, care și-a introdus mingea în propria poartă, în minutul 75. A fost momentul de care Craiova a avut nevoie de a închide meciul și pentru a-și consolida poziția de lider, chiar dacă Farul a mai avut tresăriri în ultimul sfert de oră, nereușind să concretizeze nimic pe tabelă.

Universitatea Craiova s-a distanțat din nou în vârful clasamentului și a profitat de pasul greșit al Rapidului.

Universitatea Craiova - Farul Constanța | Ecart recâștigat

OTE - FCB (match, Superliga 25/26, regular)

Într-un sezon în care surprizele nu mai sunt excepții, ci parte din peisajul cotidian al Superligii, duelul dintre Oțelul Galați și FC Botoșani căpăta o greutate aparte. Pe malul Dunării, Gyuszi Balint încearcă să stabilizeze o echipă aflată pe locul 10, cu 10 puncte, în căutarea unei identități clare și a unei constanțe care să o țină departe de zona fierbinte a clasamentului. De cealaltă parte, Leo Grozavu a reușit să transforme Botoșaniul într-o revelație a startului de sezon, cu 13 puncte și un loc 5 care miroase a playoff. Meciul promitea intensitate, orgolii și o luptă tactică între doi antrenori cu filosofii diferite, dar cu aceeași foame de puncte. Pentru Botoșani, o echipă care a arătat mult mai bine în comparație cu sezonul trecut, deplasarea devenea scena unui test de maturitate și de consistență, în condițiile în care totuși diferența dintre cele două echipe era de doar trei puncte. Iar începutul de meciu a fost unul plin de viață, un semnal pentru o repriză plină de evenimente, care avea să urmeze, după ce Ongenda (11) i-a pasat foarte bine lui Dumiter, dar cel din urmă a avut o reluare slabă din fața porții, mingea trecând puțin pe lângă poartă. Așa cum avea să se întâmple pe tot parcursul meciului, gălățenii au avut replică de fiecare dată când Botoșaniul le-a pus în pericol poarta, iar primul care a reacționat a fost Joao Paulo, care nu a fost deloc norocos când a reluat spre poartă, în minutul 13. Apoi, după primul sfert de oră, s-a desfășurat și punctul cheie al partidei. Patrick a primit o minge în centrul careului, s-a mișcat mai repede ca portarul advers și a ajuns primul la duelul direct, situație ce l-a obligat pe Anestis să faulteze în careu. De la punctul cu var atacantul din Insulele Capului Verde al Oțelului a avut o execuție absolut lamentabilă, iar același Anestis și-a ghicit fără probleme adversarul și a reușit să își țină în joc echipa. A fost momentul cel mai important al partidei de care gazdele nu au știut să profite, pierzându-și apoi busola, chiar dacă și tânărul Daniel Sandu (26) a căutat deschiderea scorului, cu un șut din marginea careului, care nu a reușit să destabilizeze prea mult formația oaspete. Botoșănenii și-au așteptat cu răbdare șansa, iar deschiderea scorului s-a produs înainte de pauză, când tot Ongenda l-a găsit cu o pasă ideală pe Mailat, pe verticală, iar mijlocașul oaspeților a avut o execuție ireproșabilă trimițând mingea în plasa laterală a porții lui Iustin Popescu, după un șut fără preluare. Și de această dată gălățenii au avut reacție, iar egalarea putea veni de la un jucător surprinzător, fundașul stânga Conrado șutând aproape perfect din colțul careului, la o fază la care mingea s-a oprit doar în bară, dar care i-a dat mari emoții lui Anestis. A fost ultimul moment important al reprizei, în care Botoșaniul a știut să profite de toate slăbiciunile adversarului și a intrat la cabine cu un avantaj care i-a dat mari speranțe pentru partea a doua a meciului. Repriza secundă a început tot cu oaspeții la timonă, când Ongenda l-a lansat din nou pe Mailat (53), dar de această dată jucătorul a șutat doar în plasa laterală dintr-o poziție bună, în careul advers. Apoi Paulinho (67), introdus după pauză, a căutat golul egalării, dar șutul său a fost unul mult prea slab pentru a readuce echilibrul pe tabelă. Radu Petrescu l-a iertat de eliminare pe Țigănașu în minutul 74, situație care ar fi complicat teribil situația oaspeților, care au încercat să facă față presiunii gălățenilor. Aceștia au șutat spre poartă din aproape toate pozițiile, dar nu au reușit să găsească drumul spre gol. Elevii lui Leo Grozavu și-au jucat perfect cartea în ultima parte a meciului și au asimilat fără probleme atacurile gălățenilor, care și-au pierdut din răbdare odată cu trecerea minutelor. Fluierul final al partidei a găsit o echipă care a știut foarte bine ce a avut de făcut pentru a-și conserva avantajul din prima repriză și care a acumulat trei puncte care au dus-o până pe podium cel puțin pentru o zi, până la meciul celor de la Dinamo.

FC Botoșani a demonstrat că debutul bun de sezon nu a fost o întâmplare și cel puțin pentru o zi este pe podium.

Oțelul Galați - FC Botoșani 0-1 | Consistență

<h2>Clujenii și-au dezamăgit fanii mai ales în repriza a doua. Eroul lui ”Metalo”, care a bifat al doilea punct din acest campionat, a fost portarul Gavrilaș, care a parat un penalty la 1-1.&nbsp; &nbsp; </h2>Când mergi pe terenul ”lanternei roșii”, trupă care a scos doar un punct în opt etape, orice altceva decât victoria este un fiasco, mai ales pentru o formație de pretențiile CFR-ului. Clujenii trebuie însă să fi fost puși în gardă de faptul că Metaloglobus a pierdut foarte greu în majoritatea partidelor. Iar Rapid și Dinamo au suferit din greu pentru a pleca învingătoare din terenul de la Clinceni.&nbsp;<h2> Repriza penalty-urilor!</h2>&nbsp;Alb-vișiniii au fost alarmați de dificultatea jocului deja din secunda 21, când Sinyan a trebuit să facă un fault din spate și să primească deja ”galben”! Bucureștenii, care evoluează fără menajamente, cu aerul că nu au nimic de peirdut, au început exuberant și în minutul 3, Ely Fernandes a fost blocat de Coco la 15 metri. Penalty dictat fără ezitare de Andrei Moroiță, iar veteranul Huiban a marcat de la punctul cu var: 1-0.&nbsp; CFR, lipsită de cel mai important jucător, Louis Munteanu, și fără nou venitul Slimani, așadar cu opțiuni ofensive reduse, a demarat cursa după ”remontada” cu Korenica în calitate de lider. Acesta a trimis de la 14 metri peste poartă, iar în minutul 17, vârful Badamosi l-a nimerit pe Pasagic, din centrul careului. Gavrilaș s-a evidențiat în minutele 23 când a intervenit la șuturile lui Emerllahu și Fică. În minutul 36 însă, goalkeeper-ul bucureștean nu a putut para execuția lui Korenica de la 11 metri, la penalty-ul dictat pentru hențul lui Camara: 1-1.&nbsp; Repriza s-a încheiat cu o altă lovitură de pedeapsă. În ultimul minut al primei părți, după analiza VAR, Andrei Moroiță a judecat ca neregulamentar contactul dintre Korenica și Camara, iar CFR a mai beneficiat de un 11 metri. Însă Gavrilaș (45+4) a respins șutul tras de același Korenica!&nbsp; <h2>Pedalare în gol. Gavrilaș, mereu la post&nbsp; </h2>Ardelenii au stăpânit posesia în partea a doua, însă senzația generală este că au scăzut mult din calitatea jocului. Au avut în față și un portar în zi de grație. Gavrilaș a fost la post de fiecare dată, deja în minutul 49 intervenind la incursiunea lui Emerllahu. Portarul gazdelor a prins șutul slab al lui Badamosi din minutul 55. Dar cea mai importantă intervenție a goalkeeper-ului a fost în minutul 73, când a scos de sub bară șutul expediat de la 17 metri de Fică.&nbsp; Pentru CFR putea să iasă chiar mai rău, dar Sfaiț a respins într-un moment critic din fața liniei porții, în minutul 85!&nbsp; Curios, Andrea Mandorlini a început să facă schimbări abia din minutul 81. Nou intratul Cordea a ratat întâlnirea cu balonul în fața porții la două centrări, în minutele 88 și 90. Dar, CFR nu a avut idei, nici cele șapte minute adiționale neaducând cu adevărat emoții în careul galben-albaștrilor.&nbsp; Poate, odată cu revenirea jucătorilor accidentați, CFR își va reveni. Cert este că Mandorlini nu reușește deocamdată să resusciteze trupa din Gruia. Dincolo, ”Metalo” a fost în sfârșit premiată după mai multe meciuri în care s-a prezentat mai mult decât decent. Chiar dacă este cotată mai departe ca una din cele mai clare candidate la retrogradare, Metaloglobus a arătat din nou sâmbătă seara că va fi greu de învins de oricine.

Alb-vișiniii rămân cu o singură victorie în acest sezon, după ce au fost blocați de echipa care era pe ultimul loc înaintea acestei etape

Metaloglobus-CFR 1-1. Clujenii nu ies din criză

Andreea Cio

În vara lui 2025, Alessandro Murgia a semnat cu <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-universitatea-cluj">Universitatea Cluj</a>, după două sezoane foarte bune în tricoul lui <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/afc-hermannstadt">FC Hermannstadt</a>. Italianul de 29 de ani s-a remarcat în Superligă printr-un joc matur, echilibrat, cu 62 de meciuri, 6 goluri și 4 assist-uri în perioada 2023–2025. A fost împrumutat de SPAL la Hermannstadt în august 2023, iar în iulie 2025 s-a transferat liber la „U” Cluj, după ce clubul italian a intrat în faliment și a fost exclus din competițiile profesionale.La Cluj, a debutat inclusiv în preliminariile UEFA Europa Conference League, iar până la final de august adunase deja 6 meciuri și 1 gol în Superliga. Profilul lui <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/murgia-alessandro-c262d49d">Alessandro</a> e construit în jurul inteligenței tactice și paselor care deschid spații. Joacă calm și precis, cu o claritate pe care a învățat-o încă de când a pus tricoul lui Lazio pentru prima oară pe el. Deci, task-ul lui principal nu e să marcheze. Dar și când marchează, o face cu stil: așa cum a făcut-o, de exemplu, în Supercupa Italiei 2017, când a înscris pentru Lazio în minutul 90+3 și a adus trofeul în fața lui Juventus.L-am întâlnit pe Alessandro pe Cluj Arena și ne-a povestit despre ce înseamnă pentru el „Fratelli d’Italia”, sosirea în România și noua aventură de la „U”.

<h1 style="text-align:center;">Ciao! Sunt Alessandro Murgia și joc pentru U Cluj.</h1>

Îți amintești ce te-a făcut să te îndrăgostești de fotbal în copilărie? Prima mea amintire este când mă antrenam și jucam cu tatăl meu. Până la 10 ani, jucam doar cu el. Apoi am început la clubul local. Cele mai frumoase amintiri sunt antrenamentele pe care le făceam cu el, acasă sau în parc. Sunt cele mai dragi amintiri. Tatăl tău a fost prima persoană care a crezut în tine? Da. Și care continuă să creadă în mine azi. E cea mai importantă persoană din viaţa mea, atât în fotbal, cât și în afara lui. E un reper pentru mine. Avem o relație foarte bună. A fost mereu alături de mine, în toți acești ani, inclusiv fotbalistic. A călătorit mult să mă vadă, mai ales când eram mic. Așa că da, a fost persoana care a crezut în mine mai mult decât oricine de la început. Îmi spunea să fac ceea ce știu, să mă distrez, să-mi folosesc capul, să fiu profesionist, pe teren și în afara lui. Totuși, mi-a dat libertate fără prea multă presiune. Spunea că fotbalul e frumos, că eu iubesc fotbalul, că îmi place să joc. „Fă ce știi să faci și distrează-te.” Astea au fost sfaturile lui. Și când a fost cel mai mândru de fiul său? Cred că mereu. Nu a fost mândru pentru ceea ce am făcut, ci pentru cine sunt. Pentru că sunt Alessandro. M-a învățat multe lucruri: să fiu politicos, respectuos, modest, profesionist. Tot ce sunt azi se datorează lui.

Ce înseamnă pentru tine că te-ai născut și ai crescut la Roma? Roma e orașul meu: locul unde m-am născut și am crescut. Îmi lipsește. Îmi lipsește puțin să vorbesc cu oamenii din Roma. Întotdeauna port orașul cu mine, atât din punct de vedere fotbalistic, cât și ca oraș. Însă trebuie să spun că și aici, în România, mă simt foarte bine. Îmi place viaţa aici, se trăiește bine, așa că sunt mulțumit. Cum era micul Alessandro? Un băiat simplu, liniștit, cu zâmbetul pe buze, pentru că îmi plăcea să glumesc. În același timp, mi-a plăcut mereu să muncesc, să fiu constant în ceea ce fac, foarte precis, foarte schematic. Însă mă consider un băiat foarte simplu.&nbsp;

<h1 style="text-align:center;">Am crescut cu tricoul lui Lazio. E ca a doua piele a mea, ca o a doua familie.&nbsp;</h1>

Care a fost adevărata motivaţie pentru care ai vrut să devii fotbalist? Cred că m-am născut cu o pasiune pentru fotbal. A fost destinul, probabil așa trebuia să fie. Încă de când eram mic iubeam și încă iubesc sportul ăsta: îmi place să-l urmăresc, să învăţ, să mă perfecţionez. Învăţ de la alţi jucători, din punct de vedere tehnic și uman. Am învățat și învăț că fotbalul e pe teren, dar şi în afara lui. Cred că ăsta a fost destinul, că așa trebuia să fie și sunt fericit că fac ceea ce iubesc. Ce jucători studiezi în prezent? Iubesc fotbalul, așa că îmi place să analizez orice jucător, de pe diferite posturi, din echipe diferite. Nu am avut un punct de referință. Totuși, ca mijlocaș, studiez mai mult mijlocașii, care pot fi Zidane, pe vremuri, dar și cei moderni, Verratti, Thiago Alcántara. Când erai copil, erai suporterul cărei echipe: Lazio sau Roma? Lazio. Am crescut cu tricoul lui Lazio. Acolo am început la 10 ani, până la 20-21. Pentru mine e ca a doua piele a mea, ca o a doua familie. Încă o urmăresc cu pasiune.

Cum a fost ziua când ai semnat contractul de profesionist cu Lazio? Eram la echipa Primavera și a fost primul meu contract. Evident, o emoţie incredibilă, dar în același timp și un stimul să continui să progresez, pentru că am simțit că există posibilitatea de a continua să trec la următorul nivel. A fost cu siguranță un moment de mândrie pentru mine și familia mea, dar și un lucru care m-a ajutat să dau mai mult. Cum a fost să joci contra Romei? Emoţionant! Foarte emoționant, pentru că un derby în Italia, mai ales în Roma, se trăiește în întreg orașul. Toată săptămâna este o pregătire pentru un meci așa cum e derby-ul , astfel că presiunea e mare, presiunea, de asemenea. Dar e emoționant și cred că orice jucător vrea într-o zi să joace derby-ul Romei, pentru că e cu adevărat frumos. Ai marcat golul decisiv în Supercupă, contra lui Juventus. Ce ai simțit? Și aceea a fost o emoție indescriptibilă, și acum mi-e greu să o descriu. E visul oricărui copil: să marchezi în ultimul minut contra unei echipe care la acel moment cred că era cea mai puternică din Italia, cu tricoul lui Lazio, tricoul visurilor lui, și să dai golul care te face să câștigi o cupă în ultimul minut. E un vis pe care îl păstrez și azi cu mine și care mă motivează să ating și alte obiective precum acela. Îți amintești senzația pe care ai avut-o când ai auzit prima oară imnul Italiei pe teren? Da, îmi amintesc. E emoţionant. Naționala e ceva emoționant pentru orice jucător, fie italian, fie de altă naţionalitate. E o emoţie care te încarcă, te face să abordezi meciul cu multă energie, ca şi cum milioane de oameni sunt pe teren cu tine. O emoție cu adevărat mare.

Care sunt versurile tale favorite? „Fratelli d’Italia” sunt cele mai frumoase cuvinte, pentru că suntem ca o familie care face parte din aceeași națiune, pe teren și în afara lui. Cred că imnul e un lucru care unește multe persoane - bărbați, femei, copii, bătrâni. E un lucru care unește, așadar e un imn profund. Care e cel mai important lucru pe care l-ai învățat jucând în Italia? Că e important să fii constant zi de zi, meci de meci, tot timpul anului. Pentru că era un campionat dificil, foarte tensionat, și era nevoie de constanță și profesionalism în fiecare zi. Asta este ceea ce am luat cu mine din experiența din Italia, unde e o presiune foarte mare, pe teren și în afara lui. Ți se cere să câștigi toate meciurile și pentru a câștiga meciurile ai nevoie să muncești zilnic. Simţi că ai adus lucrurile astea în România? Da, fac parte din mentalitatea mea. La Hermannstadt anul trecut, acum la Cluj, vor cunoaște un Alessandro care are această mentalitate, care vrea să câştige, vrea progreseze în fiecare zi, vrea să muncească. Asta aduc cu mine. Ce te-a făcut să spui „da” ofertеi din România? Mi-am dorit mereu o experienţă în străinătate. Când am primit oferta din România, nu m-am gândit de două ori. Am spus imediat da și am venit. A fost un context în care eram dorit, unde știam că pot urca. Alegerea a fost simplă. Și din punct de vedere personal, pentru a învăța o cultură nouă, o limbă nouă, să descopăr orașe noi, obiceiuri noi. Sunt fericit că sunt aici. Și ce ai învăţat până acum în România? Cu siguranţă limba română și engleză, nu foarte bine, dar vorbesc și în engleză. Acum înţeleg bine româna, nu o vorbesc încă perfect, dar anul ăsta voi lua lecţii ca să pot da interviuri și în română. E o promisiune. Care este cuvântul tău preferat în limba română? „Frumos” – mi se pare un cuvânt frumos și dulce, dar sunt multe altele. Unele cuvinte sunt similare cu cele în italiană, așa că din punctul ăsta de vedere e puţin mai ușor. E o limbă latină, deci îmi place. Cu ce jucător român ai devenit apropiat? Ai prieteni între jucătorii de aici?Am găsit un prieten extraordinar anul trecut, Tiago Goncalves, care e încă la Hermannstadt. Cred că am găsit un frate. Vorbim des, suntem în contact, îi doresc numai bine în noul sezon, așa cum știu că și el îmi dorește mie. Avem o relaţie minunată și sunt fericit pentru asta.

Ce înseamnă pentru tine să semnezi cu U Cluj? Am acceptat imediat să vin aici, pentru că știam că intru într-un mediu bun, unde au idei și obiective frumoase. Echipa, staff-ul, clubul sunt serioși, orașul e frumos, fanii sunt fantastici. În trecut nu a fost ușor să joci împotriva U Cluj, acum sunt fericit să joc pentru ei și să încerc să câştig. Cum ți s-au părut fanii U Cluj când ai jucat împotriva lor? Incredibili. Au fost mulţi, atât la Sibiu, cât și aici. Se fac auziți, sunt ca un om în plus pe teren atunci când joci. Avem responsabilitatea să dăm totul pentru ei, pentru că sunt parte a orașului și a clubului, și sunt convins că noi, echipa, vom lupta pentru ei. Ce simți când marchezi un gol? Poţi descrie momentul, sentimentul? Când marchezi e cu adevărat emoţionant. E ca și cum culegi roadele muncii din timpul săptămânii, atât personal, cât și ca echipă. Evident, întotdeauna am preferat să marchez pentru a ajuta echipa, nu să marchez și atât. Pentru că, înainte de toate, importante sunt grupul, munca din fiecare săptămână, obiectivele echipei. Dacă pot ajuta echipa marcând, e o emoţie mare. Apoi să vezi fanii bucurându-se, fericiți e cu adevărat minunat. Ce ai descoperit despre tine trăind departe de casă, într-o altă ţară? M-am maturizat mult ca om, ca fotbalist și ca tată. Am descoperit că am o mare forţă mentală. Nu e uşor să pleci într-o ţară nouă, cu altă limbă și o cultură diferită, dar asta mi-a dat energie pe teren și în viață. Sunt fericit, entuziasmat, abia aştept să încep sezonul. Ce ai vrea să spună lumea despre tine, ca jucător, dar și ca om, după ce ieși de pe teren? Sper să vadă ce ofer pe teren și în afara lui. Întotdeauna dau 100 %, dau totul pe teren pentru coechipieri, staff, fani, club. Sunt modest, altruist, simplu, zâmbitor, energic. Când nu e fotbal, ce te face să te simţi bine? Îmi place să știu multe lucruri, să vorbesc cu familia și prietenii, dar și să descopăr lucruri noi, să vizitez orașul. Sunt pasionat de tatuaje, mă uit la emisiuni despre tatuaje. Sunt foarte pasionat de gătit și îmi place să studiez ce pot prepara în bucătărie pentru oaspeți. Apoi sunt un profesionist, îmi place să am grijă de corpul meu, deci sală, recuperare, monitorizarea corpului și a minții pe teren și în afara lui. Cum îţi îngrijeşti mintea? Pentru mine, cheia e să trăiești prezentul. Prezentul ajută mintea să funcţioneze bine în fiecare zi. Gândindu-te la ce poți face cel mai bine la momentul e cheia pentru a avea o minte focalizată pe obiectiv.

Poţi să ne spui un film sau o carte care te-a mișcat cu adevărat? Îmi plac filmele de acțiune, cele intense care te ţin lipit de ecran, și filmele Marvel. Sunt pasionat de ele. Le mai urmăresc în avion sau în autocar, când avem timp să mai vedem câte un film. Nu sunt fan TV, îmi place să citesc, să stau în aer liber și să mă plimb, dar prefer filmele de acțiune. Ce îţi place cel mai mult la viaţa ta acum? Îmi plac viaţa în vestiar, în grup, căutarea unei noi case, explorarea orașului, a restaurantelor, să merg în centru, discuţii cu colegii despre obiective, despre ce nu a mers bine sezonul trecut, ce putem îmbunătăţi. Îmi place să cunosc oameni noi la club: stafful, suporterii, atașamentul lor pentru club. E grozav. Care e o întrebare pe care ţi-ai dori să nu ţi-o mai pună lumea? E greu să găsesc una acum. Nu știu, e dificil. Dar o întrebare la care ți-ar plăcea să răspunzi? Poate… „Ce te face fericit?” Dacă mă întrebi asta, știu ce mă face fericit. Pentru mine, fericirea e să fiu aici acum. Să fiu aici e foarte emoţionant. În fiecare zi abia aştept să încep ziua și să fac ce iubesc.

<h1 style="text-align:center;">Tatuajele, opere de artă pe corpul meu.</h1>

Care e cel mai frumos compliment pe care l-ai primit? Cred că cel mai frumos compliment e când îmi spune cineva că sunt o persoană politicoasă. Politicos, simplu. Pentru mine, educaţia și respectul sunt importante. Sunt lucrurile pe care mi le-au insuflat părinţii și pe care vreau să le transmit copiilor mei.&nbsp;Și acum, să vorbim puțin despre tatuajele tale. Care a fost primul tatuaj? A fost pe picior, dar acum e acoperit de altele. Am pierdut numărul tatuajelor. Nu știu câte sunt. Sunt pasionat de ele, îmi plac mult. Am început la 15 ani, evident cu acordul părinților, pentru că nu se putea altfel, fiind minor. De ce îţi plac tatuajele? Nu știu, e ca și cum sunt opere de artă pe corpul meu. Îmi place să pot pune operele de artă făcute de artiști pe corpul meu. Am ales desene precise, ceea ce îmi plăcea făcut într-un anumit mod. Am studiat proiectul cu tatuatorul și am decis să-l replic pe pielea mea, pentru a da corpului meu ceva special. Dacă ai putea alege un tatuaj care să spună ceva real despre tine, pe care l-ai alege? Poate leul de pe pulpă. E semnul meu zodiacal și reflectă personalitatea mea. Sunt aventuros, concentrat, așa că leul ca animal poate fi ceva ce mă reprezintă. Poţi spune ce înseamnă tatuajele tale, mai ales cel de pe gât? E egiptean, stil realist. Mi l‑a făcut un artist din Roma, care e un prieten bun. A fost dureros, foarte dureros. Dar e ceva ce am vrut și ce am suportat. Sunt fericit să-l am acum. Ce spun oamenii despre tatuajele tale? Mulţi spun că sunt foarte frumoase și se potrivesc bine pe mine. Spun că am un chip simplu, dar cu multe tatuaje. Sunt desene puternice. Ce înseamnă pentru tine să-ți porți povestea pe propria piele? E ca și cum tatuajele tale spun povestea ta, nu-i așa? Da, sunt într-un fel povestea mea, dar și un lucru care mie îmi place, care face parte și din procesul meu de creștere. Am început tocmai la 15 ani și probabil voi termina mai târziu, pentru că încă am ceva spațiu pe corp. Dacă tatuajele tale spun o poveste, care ar fi titlul ei? Probabil titlul ar fi „Ce e mai bun urmează să vină”, pentru că încă e o istorie care trebuie scrisă și vedem ceea ce îmi rezervă viitorul.

Meciul de fotbal dintre AFC Hermannstadt si FC Universitatea Cluj in Supeliga Nationala, la stadionul Municipal Sibiu, duminica 3 august 2025. © Action Foto / Simion Sebastian Tataru Unauthorized use is prohibited. All rights reserved.

<a href="https://www.superliga.ro/jucatori/murgia-alessandro-c262d49d">Alessandro Murgia</a> joacă și trăiește fotbalul cu zâmbetul pe buze, cu răbdare, disciplină și speranță în drumul lui. Crede în muncă, în colegi, în tatăl care l-a învățat să fie politicos și liber în același timp. Și în ceea ce nu s-a întâmplat încă. Pentru că povestea lui nu se scrie în grabă. Se scrie pas cu pas, pe teren, în vestiar, pe piele și în toate experiențele care îl fac mândru nu neapărat pentru ceea ce face, ci pentru cine e.

La povești italienești cu mijlocașul lui „U” Cluj

Murgia: „Fă ce știi să faci și distrează-te”

Claudiu Petrila are 24 de ani și poartă <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/petrila-claudiu-16d1c281">numărul 10 la Rapid</a>. Ce început frumos și optimist de poveste, nu? Tinerețe și ambiție în vișiniu. Joacă din suflet, cu inimă și viteză. Până acum, în sezonul 2025-2026, a bifat <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/petrila-claudiu-16d1c281">șase meciuri</a> în Superliga, cu un gol și un assist. Sezonul trecut a încheiat cu opt goluri, 11 pase decisive și multe speranțe pentru această nouă etapă. A venit la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-rapid-bucuresti">Rapid</a> în vara lui 2023 și, de atunci, a devenit idolul tribunelor. Este acel gen de jucător care nu intră pe teren doar cu glezna fină, ci și cu pieptul plin de ambiție. Și suporterii văd asta, tocmai de aceea Petrila e mai mult decât un simbol. E fața și zâmbetul Rapidului.L-am întâlnit într-o dimineață fără meci, dar cu chef de povești. Ne-am urcat în mașină, am oprit în locuri care contează și ne-am plimbat printre amintiri, meciuri și visuri.&nbsp; Acum, numărul 10 al Rapidului, atunci, copilul crescut în Sânnicolau Român, în județul Bihor. Știa că va ajunge departe de când a făcut prima dată cunoștință cu mingea. Drept urmare, s-a urcat în tren și a plecat să-și trăiască visul, de care spune că încearcă să se bucure în fiecare moment. La 6 ani, primul lui antrenor, Markovic, i-a zis că are talent și poate ajunge ceva. Acolo a fost începutul. Prima gară.&nbsp;

<h1 style="text-align:center;">„Giulești în două cuvinte? INFERN MAGIC”</h1>

Ce sfat i-ai da tu lui Claudiu copil, care se juca în Sânnicolau Român?&nbsp; Să continue să viseze, pentru că tot efortul pe care îl depui când ești mic într-un final merită. Cum era Claudiu când era mic?&nbsp; Timid, rușinos, să zic așa, și tăcut, foarte tăcut.&nbsp; Îți mai amintești care a fost primul tău tricou de fotbal? Când am început fotbalul, cred, la șase ani, aveam tricouri de la echipă, de la Juventus Oradea.&nbsp; Acolo am stat până la vârsta de opt sau nouă ani. După am făcut pauză până la 12 și după am început din nou la Oradea.

După Oradea, drumul lui <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/petrila-claudiu-16d1c281">Claudiu</a> a oprit în câteva gări, din care și-a adunat lecțiile care îl fac omul și jucătorul de azi… când, cu vișiniu în suflet, culoarea lui, e locomotiva <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-rapid-bucuresti">Rapidului</a>. Petrila, numărul 10, care <a href="https://www.superliga.ro/articole/am-luat-mingea-si-am-asezat-o-la-punctul-de-la-11-metri-0b9b6668">intră cu ambiție pe teren</a> ca să arate adversarilor că „Aici e Giulești”.&nbsp;Cum a fost sentimentul când pentru prima oară ai pășit pe gazonul din Giulești?&nbsp; A fost un sentiment unic. Chiar dacă nu este foarte mare, în spatele lui este o poveste foarte frumoasă. Acum e un pic mai ciudat, pentru că stau în tribună, nu sunt învățat, sunt învățat să fiu în teren, dar se vede frumos și de aici.Cum a fost prima oară când ai înscris pe Giulești și ai auzit suporterii bucurându-se? Mă uitam în jurul meu și vedeam pe toată lumea că mă aplaudă. Atunci am simțit că am venit într-un loc bun. Nu eram învățat cu atât de mulți fani la meci, cu galeria așa mare. Este altceva și cred că este ceva unic în România. Am jucat și eu împotriva lor aici și știu foarte bine cum este, cum am simțit.&nbsp; Cum este să porți numărul 10 la Rapid? Este frumos, dar a venit cu o presiune, pentru că este un număr foarte important. Dar am încercat să nu mă gândesc la asta și să fac ceea ce știu mai bine. Am fost întrebat dacă îmi doresc să iau numărul 10. Și în secunda de aia am spus că da, m-am simțit că sunt pregătit să zic așa. Eu în sinea mea dau totul mereu. Dacă ar fi să descrii Giuleștiul în două cuvinte, care ar fi?&nbsp; Infern magic.

În spatele magiei de pe teren stau orele obișnuite din zi. Melodiile de dinainte de meci, pizza și știrile de după. Stau adrenalina, gândurile și lucrurile simple pe care jucătorii le fac ca să se încarce pentru minutele de pe gazon. Așa că în drumul nostru spre următoarea oprire, am petrecut cu Claudiu o repriză de normalitate.&nbsp; Ai vreo piesă preferată pe care o asculți înainte de meci?&nbsp; În general, BUG Mafia ascult în general înainte de meciuri. Asta cred că mă motivează cel mai bine. Și după cum te relaxezi după meciuri?&nbsp; Acasă, o pizza, mă uit la știrile spre meci, să văd ce mai zic oamenii și după la somn. Dar când pierdem, nu. Nu-mi place să mai aud nimic, sincer. Pentru că nu-mi mai arde de povești. Cred că după meci, cel mai rapid adorm pe la vreo 4:00 -4:30. Cam așa. Și la ce serial te uiți până la ora aia?&nbsp; Acum, sincer, nu prea urmăresc nimic. Pentru că am impresia că le-am terminat pe toate alea bune. Care ar fi top 3 la tine pe seriale?&nbsp; Vikingii ar fi primul. Prison Break, al doilea. Și al treilea... Casa de papel poate să fie pe trei, deși e bătălie mare.&nbsp; În trafic cum ești? Te enervezi?&nbsp; Depinde de situație, sincer. Dacă văd că nu-i vina mea sau că eu încerc să merg frumos și unul se bagă sau încerc altceva, da, mă enervez. Dar când sunt eu de vină, tac din gura.&nbsp; Și în afara fotbalului, ce mai faci, Claudiu?&nbsp; În timpul liber îmi place să mai ies.&nbsp; La un restaurant bun cu prietena, mai ieșim cu cățelul la o plimbare. Zi-mi, care dintre voi se trezește dimineața să iasă cu cățelul?&nbsp; Când am eu liber, mai ies eu uneori. Dar, în general, cam ea iese pentru că mă lasă să dorm să mă odihnesc pentru antrenament.&nbsp; Care e ultimul drum lung pe care l-ai făcut? Ai fost acasă cu mașina?&nbsp; Da, cred că București - Oradea sau Oradea - București. Cred că a fost cel mai lung drum făcut așa într-o zi.&nbsp; Până aici ați plătit.&nbsp; Mulțumim frumos. Cinci steluțe.&nbsp; Mulțumesc.

Următoarea oprire a fost undeva unde am putut vorbi despre călătorie și gările ei. Despre trenuri luate, familie, dorul de acasă și forța să trăiești cu el, pentru că trebuie să-ți atingi obiectivul. Gara de Nord, unde suporterii Rapidului pot merge la magazinul oficial al clubului. Unde Petrila ne-a împărtășit cum a fost drumul lui până a ajuns în Giulești. Și unde Glasul roților de tren se aude pe toate liniile.

Ce-ți place cel mai mult la jucătorul Petrila?&nbsp; Caracterul.&nbsp; Iei de obicei tricouri să dai prietenilor?&nbsp; Da, cred că la fiecare meci iau cel puțin un tricou. E cerere mare.

<h1 style="text-align:center;">„Și încă țin minte că ai mea erau în gară și când am plecat vedeam lacrimi în ochii lor.”</h1>

Dar tu ai cerut vreodată un tricou de la un fotbalist?&nbsp; Nu, sincer, nu. Deși am jucat și cu Lazio. Cu Sevilla am fost în tribună. Am văzut jucători importanți, dar parcă nu au avut curaj să mă duc să le cer. Dar sunt curioasă dacă părinții tăi au cumva colecție cu poze cu tine sau amintiri cu tine.&nbsp; Colecție cu tricouri. Toate tricourile. De la juniori până în prezent și medalii, și trofee, și tot ce am câștigat de până acum în cariera mea. Suntem aici în Gara de Nord și chiar mă gândeam că poate cariera ta seamănă cumva cu o călătorie. Ai trecut prin mai multe gări și voiam să te întreb ce gară ți-a rămas așa mai specială în suflet?&nbsp; Gara din Oradea. Țin minte când am fost prima oară la un drum mai lung eu singur. Am venit din Oradea la București la o selecție cu naționala. Și încă țin minte că ai mea erau în gară și când am plecat vedeam lacrimi în ochii lor. A fost așa un moment care m-a marcat.&nbsp; Ți-ai dorit vreodată să te întorci acasă?&nbsp; Da, a fost complicat de foarte multe ori, dar am avut forță să trec peste pentru că știam ce-mi doresc de la viață. Ce înseamnă pentru un fotbalist să aibă familia ca bază?&nbsp; Eu zic că este foarte important. Ei sunt în spatele tău chiar dacă îți merge rău. Ei te împing de la spate să revii pe calea cea bună.

În drumul tău am ajuns deja la a doua gara, la CFR, cu care ai câștigat patru campionate. Ce ai luat cu tine de acolo, ca experiență? Cum să te bați în fiecare an pentru un trofeu, cum să joci în Europa League, în Champions League. Și maturitate, să zic așa. Chiar dacă eram mai tânăr, am crescut într-un vestiar greu care m-a învățat foarte multe.&nbsp; Iar la Sepsi cum a fost?&nbsp; La Sepsi o experiență foarte bună pentru mine. În perioada aia la CFR nu prea jucam, dar am mers acolo, am făcut un campionat bun și după am revenit la CFR în alt mod. Deci CFR, Rapid, care tot așa are legătură cu CFR-ul, pare că ești predestinat cu drumurile.&nbsp; Vișiniu e culoarea mea.&nbsp; Ce sfat ai da tu fotbaliștilor care încep acum fotbalul?&nbsp; Nu știu dacă e un sfat, e o certitudine. Fără sacrificii, cred că este imposibil. Trebuie să muncești pentru că degeaba ai talent dacă nu depui efort și muncă suficientă.&nbsp; Care simți că e cel mai mare sacrificiu pe care l-ai făcut pentru fotbal?&nbsp; Faptul că m-am mutat singur din Oradea la Cluj. Cred că a fost un pas foarte important pentru mine.&nbsp; Acum că tot suntem în gară, ai putea să spui că ce ai trăit tu până acum în carieră se aseamănă cu un tren rapid sau accelerat?&nbsp; Tren rapid, deși toate etapele au fost calculate și gândite. Totul s-a întâmplat foarte repede. Parcă ieri aveam 14 ani.

Totul s-a întâmplat foarte repede. Pentru că, așa cum știm din cărțile copilăriei, timpul nu mai are răbdare cu oamenii. Și, dacă tot am ajuns la capitolul răbdare, Claudiu ne-a mai povestit cu calm și liniște despre poziția lui inițială pe teren, despre cel mai dificil adversar, despre nerăbdarea de pe teren și moștenirea pe care vrea să o lase la Rapid. Totul în drumul dintre Gara de Nord și noua bază a Rapidului din Ștefănești.&nbsp;Ce părere ai despre noul loc de antrenament? Ce-au făcut la bază mi se pare foarte frumos. Gazonul este foarte bun și totul mi se pare foarte, foarte util. Este un lucru foarte important. Nu toate echipele au așa ceva și cred că ar trebui să profităm de asta. Îți mai amintești cum arăta vestiarul de la prima ta echipă?&nbsp; Da, era un loc micuț așa, nu foarte nou, dar ne-am făcut treaba foarte bine în el. Care a fost poziția principală pe care ai început să joci fotbal?&nbsp; Fundaș dreapta, când am început.&nbsp; Serios?&nbsp; Da, și de acolo am ajuns la extremă stângă. Am mers pe diagonală. Dar cine te-a reprofilat? Domnul Eugen, când am ajuns la Oradea, și-a dat seama cumva că aș putea să ajut mai mult din poziția asta. Și a fost foarte inspirat.&nbsp; Ai numărat câte goluri ai marcat până acum?&nbsp; În campionat nu știu exact numărul, dar știu că sunt undeva între 35-40. Ceva pe acolo, cred că 40.&nbsp; Care a fost cel mai dificil adversar pe care l-ai întâlnit pe teren până acum? Deși n-am jucat de foarte multe ori împotriva lui, cred că Mogoș. A fost și încă este un adversar foarte greu, pentru că are și forță și viteză. E și agresiv și cred că împotriva lui am avut cele mai grele meciuri. Și cel mai cunoscut fotbalist împotriva căruia ai jucat?&nbsp; Mă gândesc că atunci în perioada Europa. Pedro, Immobile, cred că ei doi sunt pe primele locuri.

Unde crezi că e fotbalul cel mai frumos? În ce campionat?&nbsp; Cel mai frumos cred că este în Anglia. Și ca ritm, ca intensitate, ca orice.&nbsp; Ai o echipă preferată acolo?&nbsp; Liverpool, cred că îmi place cel mai mult din Anglia. Și ca suporteri, se aseamănă mult cu Rapid.&nbsp; Întorcându-ne la Rapid, ce ai vrea să lași în urmă ca moștenirea lui Claudiu Petrila?&nbsp; Un titlu de campion. Cred că asta ar fi cel mai important lucru pe care aș putea să-l las. Pentru că așa… goluri și assisturi… sunt strecătoare, dar un trofeu o să stea acolo în vitrine mult și bine.&nbsp; Iar peste 15 ani, când o să te uiți în spate la cariera ta, cum ai vrea să te vezi?&nbsp; Deja mă lași de fotbal aproape. Când îți agăți ghetele?&nbsp; Asta ar fi o întrebare bună.&nbsp; Când îți agăți ghetele?&nbsp; 2045, sper. Melodia ta preferată de la Rapid care e?&nbsp; „De când am venit prima oară pe Giulești”. Mi-a rămas în minte chiar când veneau ei în deplasare. Eram la CFR și îmi era drag să aud chiar dacă jucam pentru CFR. Îmi place foarte mult.&nbsp; Ce ai fi putut să fii dacă nu erai fotbalist?&nbsp; Pescar. Înseamnă că ai răbdare? La pescuit, da. În general, nu.&nbsp; Dar fotbalul te-a învățat ceva despre răbdare?&nbsp; Să n-am răbdare. Cum ți s-a părut acest interviu?&nbsp; Plăcut și cu foarte multe întrebări.&nbsp; Mă bucur. O să o iau ca pe un compliment. Foarte multe întrebări.

Petrila, Claudiu

Repriza de întrebări a avut nevoie și de prelungiri, evident. Și de câteva secvențe în spatele cortinei, în sala de forță a bazei de antrenament, acolo unde jucătorii se pregătesc pentru meci și învață să fie uniți. Pentru ca pe teren să ajungă să-și îndeplinească obiectivul. Ni l-a împărtășit Claudiu înainte de plecare, cu zâmbetul pe buze.&nbsp; Aici la Rapid cum arată o zi de antrenament obișnuită? Cum e programul?&nbsp; Ne strângem înainte cu o oră jumătate, în general la 17:30 e prezența. Începem sala pe la 18:30 și după ieșim pe teren la 19:00. Și mai ai unele zile în care mai faci tu extra ceva?&nbsp; Da, cred că în fiecare zi, deși nu exagerez pentru că nu vreau să mă încarc foarte mult. Dar este util să faci cât simți tu că te simți bine.&nbsp; Simți că joci fotbal în plăcere?&nbsp; Da, bineînțeles. Merg cu drag în fiecare zi la antrenamente. Iubesc să fac asta și cred că viața mea fără fotbal n-ar însemna nimic. Eu cel puțin când intru pe teren, în antrenament sau în meci, uit de tot ce se întâmplă în jurul meu. Și cumva asta îmi face bine și mă ajută.&nbsp; E terenul locul în care te simți cel mai liber?&nbsp; Da, cu siguranță. În cantonamente cum este? Stai cu echipa, cu băieții, mai joci o carte, un rummy ceva și parcă ne ajută să ne unim mai mult. Când intrăm în teren, trebuie să murim unul pentru altul. Și unul pentru altul, ce obiectiv aveți în acest sezon?&nbsp; Să jucăm în Europa și să câștigăm un trofeu. Cred că ar fi cazul să câștigăm un trofeu pentru acest club.&nbsp; Care crezi că este cea mai mare lecție pe care ți-a oferit-o fotbalul? Dacă îți dorești ceva cu adevărat și lupți pentru asta, e inevitabil să nu se întâmple. Și s-a întâmplat? Că după mai multe opriri ai ajuns la Rapid. S-a întâmplat, da. M-am oprit aici și sper ca viitorul să fie frumos în continuare.

Un drum cu mai multe gări și tot atât de multe lecții. Din Oradea în infernul magic, din Cluj la o altă echipă cu vișiniu pe stemă și în suflet. Claudiu Petrila e locomotiva Rapidului. Și știe că trebuie <a href="https://www.superliga.ro/articole/am-luat-mingea-si-am-asezat-o-la-punctul-de-la-11-metri-0b9b6668">să lupte</a> ca să obțină un obiectiv care încă așteaptă pe peron: trofeul mult visat.

De la vis la destinație. O plimbare prin cariera lui Claudiu Petrila, numărul 10 al Rapidului

Claudiu Petrila: „Ar fi cazul să câștigăm un trofeu pentru Rapid”

La 39 de ani, <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/deac-ciprian-751b3873">Deac</a> continuă să fie un exemplu de profesionalism și disciplină pe teren. Născut la Dej, mijlocașul și-a început pașii în fotbal la Unirea Dej și a trecut prin experiențe care l-au dus de la Rapid la Oțelul, de la Schalke 04 – unde și-a pus în CV Cupa Germaniei – până în Kazakhstan, la Aktobe și Tobol. Dar acasă și-a găsit liniștea, la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/cfr-cluj">CFR Cluj</a>. Din 2017 nu a mai plecat de aici, iar împreună cu echipa a adunat 14 trofee, dintre care 7 titluri de campion. În acest sezon are trei meciuri bifate, iar energia lui arată că povestea e departe de a fi scrisă până la capăt. Ne-am întâlnit cu el ca să vorbim despre toate acele detalii, uneori invizibile, care fac diferența într-o carieră lungă: de la sacrificii și alimentație, până la cum îți păstrezi mintea limpede după atâția ani de presiune.

<h2>Leadership și sacrificii</h2> În vestiar sau pe teren, Deac nu a fost niciodată omul care ridică vocea, ci cel care arată prin exemplu. A învățat că seriozitatea și sacrificiile sunt singurele drumuri către o carieră lungă. Cum definești leadership-ul pe teren și în vestiar? Cel puțin eu sunt un tip care nu vorbesc foarte mult. Am încercat să fiu un lider prin ceea ce arăt pe teren, prin ceea ce fac în afara terenului. Așa am fost mereu, un tip mai retras, un tip mai la locul meu. Pentru mine, un adevărat lider e cel care arată pe teren și în afara terenului. Dacă un tânăr jucător ar veni la tine și te-ar întreba care sunt cele trei lucruri pe care să le facă pentru a juca la 39 de ani, ce i-ai zice? Primul lucru este seriozitatea. Nu doar în sport, cred că în general. Atâta timp cât ești serios, ai doar de câștigat. Este foarte important să aibă grijă de alimentație și cel mai important lucru este ce faci în afara terenului, pentru că vii aici la antrenament 2-3 ore și e clar că ești supravegheat, nu poți să faci mare lucru. E important ce faci în afara terenului. Odihna este foarte importantă, alimentația. Astea sunt lucrurile de care cred că orice sportiv are nevoie pentru o viață cât mai lungă în sport, pentru că sportul din ziua de azi înseamnă sacrificiu și un efort foarte mare. Cel puțin, la fotbal, dacă vrei să faci ceva în fotbal, îți trebuie foarte multe sacrificii și să fii dispus la efort. Care crezi că e cel mai mare sacrificiu pe care l-ai făcut? Cred că copilăria. Țin minte că eram cu prietenii în fața blocului, toți se bucurau că merg la Someș, și eu trebuia să mă duc la antrenament la 40 de grade. Da, pot să zic așa că mi-am sacrificat copilăria, dar a meritat. Am făcut cu plăcere, de mic m-am dus la antrenamente cu plăcere și asta mi-am dorit mereu, să fiu fotbalist.

<h1 style="text-align:center;">„Mi-am sacrificat copilăria, dar a meritat.”</h1>

<h2>Viața de fotbalist și noua generație </h2> Pentru Deac, fotbalul a fost întotdeauna o alegere conștientă. Se uită în spate și știe că a meritat, dar privește și înainte, spre generațiile care vin, cu un amestec de încredere și realism. Ai avut vreun moment în care te-ai uitat în spate și ti-ai zis că a meritat tot? Da, eu asta le spun și celor tineri. Ce poate fi mai frumos să faci ceea ce îți place, să câștigi bani din ceea ce îți place. Pentru că mulți oameni merg la job de dimineață de la 8 la 5-6 după-masa și după o zi întreagă de muncă se mai duc și pe sintetic și joacă fotbal. Și nu sunt plătiți. Noi asta facem zi de zi și suntem și plătiți. Le spun mereu cât de norocoși suntem și ce viață frumoasă avem. Pe cei din noua generație cum îi vezi? S-au schimbat foarte multe de când am început eu fotbalul. E clar că s-a schimbat total, nu doar lumea fotbalului, în general. Sunt puțin mai visători, pentru că au acces la foarte multe lucruri, ceea ce noi nu aveam când eram copii. Dar eu am mare încredere în generația care vine din spate, pentru că avem jucători talentați. Trebuie doar să-i pui pe linia dreaptă. Simți că ei au anumite avantaje pe care cei din generația ta nu le-au avut? Da. Țin minte când eram copil, mă antrenam pe bitum, sinteticul nici nu știu dacă l-am văzut la televizor. La fel mingile de fotbal, jucam cu o minge până cădeau peticele. E clar că au alte avantaje, mai ales informația. Pentru că dacă voiam să fac ceva, nu reușeam să am acea informație.&nbsp;Acum este foarte ușor să obții orice informație. Fotbalul s-a schimbat foarte mult, sunt tot mai mulți profesioniști în fotbal. A evoluat foarte mult și eu cred că au un avantaj.&nbsp;

<h2>Disciplina zilnică: alimentație, somn și odihnă </h2> Cariera lui Deac nu e doar despre talent, ci mai ales despre detaliile care fac diferența: o alimentație atentă, ore de somn respectate cu sfințenie și rutina construită în favoarea performanței. Ce înseamnă, din punctul tău de vedere, să fii profesionist? Să ai grijă de tine, să ai grijă ce faci în afara terenului. E foarte important. Eu am 39 de ani și n-am avut niciodată probleme musculare, o crampă musculară. Asta spune multe despre viața care am dus-o și despre alimentație. Cred că acolo se&nbsp;face diferența. Înseamnă să te trezești devreme, să ai un program strict. Odihna este foarte importantă, pentru că eu orice lucru aș avea, la amiază, o oră, o oră jumate, trebuie să mă pun la odihnă. Pentru lucrul acesta am sacrificat și familia. Pentru că de multe ori fetele mele voiau să ieșim în parc, să ne jucăm și eu mergeam la somn. A meritat tot acest efort pentru că cred că ceea ce am făcut până acum am făcut bine. Legat de alimentație, ai anumite obiceiuri care te ajută? Da, am, normal. În ziua meciului am altă alimentație, după un efort foarte mare, altă alimentație. În ziua de azi, eu așa zic că micile detalii fac diferența între sportivi.Ai un aliment pe care îl consideri cel mai important în viața unui sportiv?Cred că carbohidrații sunt foarte importanți pentru sportivi. Înaintea unui meci și după meci, pentru că înseamnă energie. Eu chiar mănânc foarte multe paste, mai ales paste integrale. Și legat de somn? Da, de ceva vreme îmi urmăresc somnul. Chiar a devenit obsesie. Cea mai bună recuperare la sportiv e somnul. Nu vitaminele, nu pastilele. Pentru că după un somn bun simți că ai energie și ești foarte productiv în ziua respectivă.

<h1 style="text-align:center;">„Eu am 39 de ani și n-am avut niciodată o crampă musculară.”</h1>

<h2>Fotbalul și viața personală </h2> Dincolo de teren, Deac își găsește echilibrul în familie, credință și plimbările care îi adună gândurile. Fotbalul i-a răsplătit sacrificiile, iar el vorbește cu recunoștință despre tot ce a trăit. Cum îți îngrijești mintea? Încerc în timpul liber să fac foarte multe plimbări pe jos. Îmi place foarte mult să mă plimb, să mă plimb chiar singur, să-mi adun toate gândurile. Mă relaxează foarte mult. Chiar înainte de somn obișnuiesc să fac o plimbare de 15-20 de minute. Ce ai fi făcut dacă nu exista fotbalul? Probabil ceva în domeniul auto, pentru că sunt foarte pasionat de mașini. Pilot chiar mi-ar fi plăcut. Nu pierd un antrenament de Formula 1, darămite o cursă.&nbsp;Ce reprezintă tatuajele tale? Numele copiilor, al soției. Eu sunt un tip foarte credincios, cred în Dumnezeu. Cred că tot ceea ce am realizat e datorită Lui și în fiecare seară îi mulțumesc pentru viața pe care o duc și pentru că familia mea este sănătoasă. Tu ai făcut atâtea sacrificii pentru fotbal. Consideri că fotbalul te-a răsplătit? Da, cu vârf și îndesat. Pentru că ți-am spus am o viață frumoasă, o familie frumoasă și de ce să nu recunosc? Mi-a oferit și o situație financiară și o liniște. Până la urmă, despre asta este vorba, să pot să le ofer și copiilor mei un trai decent și o viață în care să se bucure și să nu simtă greutățile.

Ciprian Deac e genul de fotbalist care a înțeles că talentul e doar începutul. Restul e muncă, disciplină și un șir lung de alegeri făcute cu seriozitate. În Superligă, povestea lui rămâne una dintre cele mai grăitoare despre ce înseamnă să-ți dedici viața fotbalului și să primești, la schimb, o carieră de care să fii mândru.

Jucătorul-simbol al CFR-ului vorbește despre ce înseamnă să rămâi conectat la fotbal și la viața de sportiv profesionist

Ciprian Deac: „Seriozitatea și sacrificiul m-au adus aici”

Numirea lui la Rapid în funcția de director sportiv a fost o adevărată lovitură. Nu doar pentru că Mauro Pederzoli ocupă o funcție nouă pentru fotbalul românesc, ci și pentru că are un CV impresionant, în care se regăsesc nume importante, precum Liverpool, Milan, Parma sau Brescia. În interviul pe care ni l-a acordat, ne-a povestit despre începuturile sale în fotbal, care au coincis cu perioada petrecută de Mircea Lucescu la Brescia, despre primele luni la Rapid și despre obiectivele pe care le are în Giulești, pe termen mediu și lung. Desigur, nu puteau lipsi discuțiile despre românii din Serie A, în frunte cu Cristi Chivu, noul antrenor al lui Inter Milano. Ați fost fotbalist, observator, iar acum sunteți conducător. Care este povestea dumneavoastră în fotbal? De fapt, cariera mea de fotbalist a fost lipsită de importanță. Nu am fost niciodată prea bun la asta. Dar, ca și conducător, am început în sezonul '94-'95. Și apoi, din sezonul 2000-2001, am devenit director sportiv. Și, de atunci, aceasta a fost întotdeauna meseria mea. V-ați început povestea fotbalistică la Brescia? Da, m-am născut la Brescia și am crescut profesional la Brescia. La Brescia, chiar atunci când se afla acolo și un român, așa-i? Mircea Lucescu. Mai mult de unul, sigur. Lucescu era antrenorul și era o piesă fundamentală. Dar, împreună cu el, au venit jucători români foarte importanți: Hagi, Răducioiu, Sabău, Lupu, Mateuț. „Brescia romena”, încă este amintită așa.

Mircea Lucescu este și acum antrenor... Este o bucată de istorie a fotbalului, am avut ocazia să spun asta și recent. Am o admirație fără limite pentru el, pentru tot ce a făcut. Pentru persoana care este și pentru capacitatea de a rezista în timp la cel mai înalt nivel. Este o persoană de admirat. Ați vorbit cu Mircea Lucescu? Da, am avut ocazia de două-trei ori să-l văd. Și este mereu o plăcere să poți discuta cu el. Este ceva ce ați învățat de la Mircea Lucescu? În acei ani, Mircea Lucescu era un antrenor uriaș. Dar, mai ales, era un inovator. A adus nu doar la Brescia, ci și în Italia, o altă metodologie. Un fotbal bazat pe posesia mingii. Și, mai ales, analiza meciului și a adversarului. O capacitate de pregătire a meciurilor care nu era obișnuită la acea vreme în fotbalul italian.

<h2>„Fotbalul românesc este în puternică creștere”</h2>

A fi director sportiv reprezintă o carieră dificilă? Este o carieră minunată, o meserie extraordinară. Desigur, dificilă, sunt multe responsabilități. Prin urmare, există și multe presiuni. Dar, înainte de a fi profesionist, sunt un mare pasionat de fotbal. Deci mă bucur de frumusețea meseriei mele Ați lucrat în mari campionate, Premier League, Serie A... Ce e diferit în România față de aceste campionate? Fotbalul, din multe puncte de vedere, e la fel peste tot. E clar că sunt diferențe tehnice. Există campionate care, tehnic, sunt peste altele. Totuși, fotbalul românesc mi se pare foarte interesant, în puternică creștere. Se joacă la un nivel decent, cu intensitate. Mulți jucători, în special tineri, evoluează în prima ligă românească. Cred că este un mediu interesant. Ați lucrat cu jucători precum Pirlo, Baggio, Guardiola... Ce ați învățat de la ei? Că, dincolo de talentul care era imens, pentru a ajunge și mai ales să rămâi la un anumit nivel, e nevoie de pasiune, de capacitatea de a fi complet devotat muncii tale. Și de profesionalism – aceste valori le-am învățat și apreciat la ei.

<h2>Rapid - o oportunitate incitantă</h2>

Cum ați ajuns la Rapid? A fost totul foarte rapid, sincer. Pentru că am primit un semnal foarte hotărât. Din partea clubului, din partea domnului Șucu. Un semnal care mi-a plăcut mult și m-a motivat. Mi s-a părut imediat o oportunitate incitantă. N-am stat mult pe gânduri, într-o săptămână am rezolvat totul. Care e nivelul de organizare la Rapid, ca și club? Mai ales comparativ cu cluburi din Serie A, Premier League, dacă se poate... Rapid sigur e un club destul de bine organizat. Nu lipsește nimic ca să poți să muncești. E clar că se poate și trebuie să se îmbunătățească. Unul dintre obiective, pe termen mediu, este să creștem ca structură, ca mod de a fi. Să devenim o echipă cu o identitate clară, pe teren, dar și în afara terenului. Stadionul? Nu e foarte mare, dar... Dar oferă mari emoții, pentru mine e un loc minunat. Nu îl cunoșteam, iar la prima mea partidă ca director sportiv, cu CFR Cluj, acum câteva săptămâni, a fost o emoție uriașă. Stadionul plin, dincolo de mulțimea de oameni, mediul care se creează, atmosfera pe care suporterii noștri o pot genera este cu adevărat specială, minunată. Puteți cânta imnul Rapidului? Încă nu, nu pot, dar sper să reușesc curând. Cum îi descrieți pe suporterii Rapidului? Cum e atmosfera din Giulești pentru un străin? Este o atmosferă specială, e o „căldură” ieșită din comun. Nu este așa peste tot. Văd suporterii extrem de atașați de echipă, care literalmente trăiesc pentru această echipă și știu să transmită asta aici, pe stadion, unde se trăiesc momente cu intensitate maximă. Este un avantaj sau o presiune? Nu, este absolut un avantaj, un mare avantaj. Și, totodată, o mare responsabilitate. Pentru mine, presiunea nu există. Sau, mai bine spus, presiunea este un privilegiu, pentru că, dacă există presiune, înseamnă că există respect în jur. Să ai această lume alături e un privilegiu, un avantaj, dar avem și responsabilitate, pentru că știm că trebuie să-i facem mândri pe suporterii noștri.

<h2>Ce înseamnă să fii director sportiv?</h2>

Funcția de director sportiv e nouă în România. Care sunt responsabilitățile dumneavoastră la Rapid? Sunt multe, dacă ar fi să rezum... Directorul sportiv și conducerea definesc strategia sportivă a clubului și o duc mai departe, pe termen scurt, mediu și lung. Se ocupă și de transferuri. Și apoi, foarte important, gestionează zilnic echipa, stafful tehnic și medical. Tot ce ține de echipă: gestionarea relațiilor, creșterea unității. Este, după mine, una din sarcinile cele mai importante ale directorului sportiv. Cum vi se pare stafful Rapidului? Au existat probleme de-a lungul timpului? Cum colaborați cu ceilalți conducători? Nu, din fericire, niciun fel de problemă. Din contră, foarte multă deschidere din partea tuturor, dorință de a face și de a progresa, pentru că acesta e obiectivul: să ne îmbunătățim mereu, în fiecare zi să venim la teren sau la birou, cu ambiție, să fim mai buni decât ieri. E nevoie de mai mult personal? Nu, nu cred. Cum am spus mai devreme, Rapid are o structură care ne permite tuturor să muncim bine. Deci nu e o problemă de număr, important e să lucrezi cu energie, entuziasm, seriozitate și foarte multă atenție la detalii. Zona de scouting, găsirea jucătorilor? Este importantă, eu vin din acel domeniu. Pentru mine, este un aspect esențial în selectarea jucătorilor și contează și mai mult aici, pentru că nu suntem într-un campionat din top 5. Trebuie să fim foarte buni la scouting, să găsim talente ascunse sau subevaluate, acesta trebuie să fie obiectivul nostru. Cum e colaborarea cu proprietarul clubului? E diferită față de alte țări? Fiecare e diferit ca persoană și stil de leadership. Domnul Șucu e îndrăgostit de Rapid, dar e și o persoană cu o viziune foarte clară pe termen mediu și lung și cu capacitatea de a nu o pierde niciodată din vedere. Inimă și rațiune la dispoziția Rapidului. Care ar trebui să fie stilul Rapidului? Identitatea de joc? Eu cred că identitatea noastră trebuie să pornească de aici, de la ceea ce e aici când jucăm acasă. Entuziasmul acesta, dorința de a fi protagoniști, suporterii ne vor protagoniști, deci fotbalul nostru trebuie să fie unul dominant, să încercăm să dominăm partida, să fim protagoniști în orice moment. Și câștigători, desigur. Toți vor să câștige, dar nu toți știu să creeze condițiile pentru asta. Vrem să fim o echipă care-i face mândri pe suporterii noștri, să aprindă entuziasmul acestui stadion, să ne putem bate pentru rezultate mari. Ați vorbit de prezent, dar care e viziunea dvs. pe termen mediu și lung pentru Rapid? Sportiv, Rapid trebuie să se consolideze, să revină imediat la cel mai înalt nivel și să se bată pentru Europa, pentru trofee. Să se stabilizeze sus, să crească și ca un club, nu doar pe teren, să avem un fel propriu de comportament și organizare, ce ne diferențiază. Este posibil pentru Rapid și România să facă transferuri la nivel internațional? Cu siguranță, fotbalul românesc a fost implicat în mulți ani în transferuri internaționale. Eu vin de la Parma, de exemplu. Parma a făcut două transferuri semnificative cu jucători români, Dennis Man și Valentin Mihăilă. Dar aceștia și mulți alții joacă în Europa și au avut transferuri importante. Absolut, da. Care sunt punctele forte și provocările Rapidului în acest sezon? Cred că punctul forte este această mare unitate pe care o construim, pe care am creat-o și o proiectăm și în exterior. Această unitate între jucători, staff, conducători și fani cred că e cheia succesului, această coeziune, și datoria noastră e să o păstrăm cu mare grijă, pentru că unitatea este baza oricărui succes. Cum e să lucrezi cu antrenorul Costel Gâlcă? E o mare plăcere, pentru că este un om de mare valoare, de mare caracter, atât sportiv, cât și uman. Avem o relație începută recent, dar care crește de la o zi la alta. Împărtășim aceleași idei în tot ceea ce facem. E ceva fundamental. Din nou, coeziunea, unitatea, dorința, să vedem lucrurile la fel, să știm că toți urmărim același obiectiv – binele clubului.

<h2>„Vrem să fim în grupul echipelor care se bat la titlu!”</h2>

Care este nivelul fotbalului românesc acum? Din punctul meu de vedere, e un nivel decent. Se joacă un fotbal extrem de competitiv, extrem de echilibrat. Ce am văzut e că toți pot câștiga sau pierde cu oricine, e un fotbal intens, bazat pe tranziții, dar mi se pare un nivel decent. Liga are jucători tineri foarte interesanți, deci cu siguranță fotbalul e în creștere. E posibil mai mult în Europa? Cu siguranță! Depinde de nivelul fiecărei echipe, dar mi se pare că echipele românești au tot ce le trebuie pentru a concura. Important e să ai capacitatea și forța de a concura la nivel înalt. Cum vedeți lupta pentru titlu? Care sunt principalele candidate anul acesta? Ooo, e o întrebare foarte grea! Să vorbesc despre alții îmi este greu, pentru că sunt complet concentrat pe Rapid. Știu că sunt echipe puternice, cu talent, cu experiență, dar aici toată atenția este exclusiv pe Rapid. Vrem să fim și noi în grupul echipelor care se bat la titlu și la vârf. E un obiectiv al Rapidului să vândă jucători la nivel înalt? Asta o determină piața. Cred că, în momentul în care un club, cum e Rapidul, are posibilitatea de a vinde jucători la nivel mare, asta trebuie să fie un motiv de mândrie. Înseamnă că s-a lucrat bine. Când vine o cerere importantă pentru un jucător, e semnul că s-a muncit bine.

<h2>„Chivu este un lider și ca antrenor”</h2>

Câteva cuvinte despre Serie A anul acesta, mai ales despre Chivu la Inter, după Parma. Chivu merge rapid, ca antrenor, pe același drum ca și ca jucător. A fost un mare jucător, un mare caracter. Lider, era și ca jucător, și este și ca antrenor. E în fața unei mari provocări, dar are tot ce îi trebuie ca s-o câștige. Campionatul va fi, cred, echilibrat, dificil. Protagonistele vor fi aceleași din ultimii ani. Genoa, sora Rapidului... E sora noastră, a făcut un mercato important și vine după un sezon decent. Cred că are tot ce trebuie ca să se îmbunătățească. Ce s-a întâmplat cu Man și Mihăilă la Parma? S-au făcut mulți ani. 4 ani, 4 ani și jumătate. Și cu suișuri și coborâșuri ca echipă. N-a fost o mare continuitate, dar cred că bilanțul la Parma e pozitiv. Eu, ca fost director sportiv la Parma, sunt mulțumit de ce au făcut acolo. Fiica dumneavoastră lucrează încă în fotbal? Da, fiica mea este adevărata pasionată din familie. Nu fiul, el nu a fost niciodată pasionat de fotbal. Fiica, da. Vrea să lucreze în fotbal. Vrea să continue, este foarte tânără, dar a avut deja oportunitatea de a trăi experiențe importante. Sunt fericit pentru ea.

superliga 2025

Fotbal

vineri 12 septembrie

sâmbătă 13 septembrie

duminică 14 septembrie

luni 15 septembrie