FC Argeș

AFC Hermannstadt

Stadionul Municipal Sibiu

Dinamo București

Universitatea Craiova

Stadionul „Ion Oblemenco”

FK Csikszereda

UTA Arad

Stadionul Francisc Neuman

FC Rapid București

Petrolul Ploiești

Stadionul Ilie Oană

Unirea Slobozia

FC Farul Constanța

Stadionul Central Ovidiu

Oțelul Galați

FCSB

Arena Națională

FC Botoșani

Metaloglobus

Stadionul Clinceni

CFR Cluj

FC Universitatea Cluj

Cluj Arena

Ana-Maria Popescu

ÎNAPOI LA PRIMII PAȘI

Pe 28 octombrie se împlinesc doi ani de la accidentarea care l-a ținut pe Sergiu Hanca departe de teren câteva luni bune. Singura accidentare a carierei sale, de altfel, care a fost și una gravă. Deși în România i s-a spus să aștepte 12 săptămâni pentru a lua o decizie legată de recuperare, fotbalistul Petrolului a ales să se opereze și nu oriunde, ci în Barcelona, la o clinică renumită, frecventată și de vedetele echipei catalane. „Am avut sincer noroc cu cei din club pentru că m-au trimis în Barcelona la cel mai tare doctor, cred eu, din Europa și unul dintre cei mai buni din lume pe operațiile la gleznă. Țin minte că m-am operat pe 14 noiembrie 2023 și în 7 sau în 8 ianuarie, nu mai ții minte exact, am plecat în cantonament cu echipa. Adică după două luni am plecat în cantonament cu echipa și am făcut tot cantonamentul cu dureri, într-adevăr, dar erau dureri de reacomodare, nu erau dureri de la operație. Deci într-un timp foarte record, operația la care ai fi stat normal trei - patru luni”.

<h2>„Simțeam ca și cum cineva îmi rupe piciorul pe viu!”</h2> Pus să dea o notă durerii sale, Hanca nu a stat pe gânduri și a spus: „Zece!”. A explicat și ce a simțit în momentele alea, deși inițial și-a dorit să continue să joace: „Eu, sincer, în momentul acela mă uitam unde e rupt piciorul. Pentru că pur și simplu simțeam ca și cum cineva îmi rupe piciorul pe viu. După aceea, din durere am dat-o în... (Nu mai simțeam nimic, era adrenalina atât de mare încât nu mai simțeam nimic. Mai îmi dădeau cu spray rece care îți mai ameliora durerea, dar pe moment a fost ceva crunt”. Care este cel mai mare regret al său din cauza accidentării, cum l-a impresionat băiețelul său imediat după aceea, dar și cum a decurs recuperarea sa puteți afla în cel mai nou episod din „Înapoi la primii pași”.

Cel de-al treilea episod al seriei „Înapoi la primii pași” îl aduce în fața noastră pe Sergiu Hanca.

„Înapoi la primii pași”, episodul 3: mentalitatea de fier a lui Sergiu Hanca

Ionuț Tătaru

ANALIZĂ

Fără îndoială, performera etapei este FC Botoșani, care a confirmat startul excelent de sezon. Moldovenii au adâncit criza campioanei FCSB și au urcat pe poziția a doua a clasamentului, profitând de pașii greșiți făcuți de Rapid și Dinamo. Și FC Argeș continuă momentul foarte bun de formă și a ajuns în grupul de patru urmăritoare ale liderului Universitatea Craiova. Evident, nu poate fi lăsată deoparte revenirea lui Hermannstadt în Giulești, sibienii întorcând rezultatul și obținând a doua victorie stagională în campionat.

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid0PT6MKAwhWdSj12z57hW5afjkzrcefq2iex66HrdjWzgvkJQCiYfaqo3AYS2FKg91l

Așadar, cu ce rămânem după etapa care a încheiat prima treime a sezonului regular?

<h2>Primele înfrângeri pentru Universitatea Craiova și Rapid </h2>

Singurele echipe neînvinse în primele nouă runde nu au trecut cu bine de etapa a zecea. Liderul Universitatea Craiova a pierdut în deplasare cu Oțelul (0-1), primul meci din actuala ediție de campionat în care oltenii nu au marcat. Rezultatul de la Galați era o șansă excelentă pentru Rapid de a se apropia de primul loc. Doar că giuleștenii nu au profitat și au suferit la rândul lor primul eșec stagional: 1-2 cu Hermannstadt, pe teren propriu. Acum, rămâne de văzut care va fi reacția oltenilor și a alb-vișiniilor, pe care îi așteaptă dueluri tari la sfârșitul acestei săptămâni. În Bănie merge Dinamo, iar giuleștenii merg la Ploiești, pentru Primvs Derby cu Petrolul.

<h2>Kovtaliuk a dus Botoșaniul pe locul 2, cu cel mai bun atac din Superliga </h2>

Etapa a început în Moldova, cu victoria celor de la FC Botoșani în fața campioanei FCSB, scor 3-1. Roș-albaștrii aiu deschis scorul, dar au condus doar patru minute, pentru a ceda apoi în partea a doua, când ucraineanul Mykola Kovtaliuk a reușit prima lui dublă în fotbalul românesc. A cincea înfrângere a deținătoarei titlului, dar un rezultat care cu greu mai poate fi considerat o surpriză. Pentru că formația pregătită de Leo Grozavu a arătat o constanță formidabilă în acest sezon. Iar victoria de vineri seară a dus-o pe poziția a doua în ierarhia Superligii. Mai mult decât atât, moldovenii au depășit-o pe Universitatea Craiova și au acum cel mai bun atac al campionatului (20 de goluri marcate). O candidataă serioasă la calificarea în play-off.

Kovtalyuk, Mykola

<h2>Oțelul rămâne o forță acasă</h2>

A aflat-o și Universitatea Craiova, care a mers la Galați neînvinsă și s-a întors acasă cu primul eșec stagional. O confirmare că Oțelul face din terenul propriu un atu important. Iar faptul că doar FC Botoșani a câștigat la Dunăre de la startul actualei ediții de campionat nu face decât să întărească ideea că moldovenii au un sezon formidabil. Anterior, băieții lui Laszlo Balint reușiseră să o bată pe Dinamo (2-1), de asemenea singura înfrângere pentru alb-roșii, și să remizeze cu Rapid (1-1). „Cred că era aproape imposibil să nu avem o înfrângere în acest campionat. Poate e mai bine pentru noi că s-a întâmplat acum. Tragem cu toții niște concluzii”, a precizat Mirel Rădoi la finalul partidei.

Într-un fel, era firesc ca primul eșec pentru Rapidul lui Costel Gâlcă în Superliga să vină în meciul cu Hermannstadt. Sibienii au câștigat toate meciurile directe din acest an și de fiecare dată au făcut-o cu un gol marcat în minutele de prelungire. A fost mai întâi victoria de pe teren propriu din martie, în campionat, scor 1-0, adusă de reușita lui Neguț în minutul 90+5. Apoi, în aprilie, în semifinalele Cupei României, Sergiu Buș, a adus calificarea în ultimul act în minutul 90+4. Duminică seară, în Giulești, Buș a egalat pentru formația lui Marius Măldărășanu și, într-un fel, era inevitabil să se întâmple din nou. Și s-a întâmplat: în minutul 90+3, Chițu a făcut 2-1 și a adus toate punctele pentru oaspeți.

<h2>Dinamo a ratat șansa de a urca pe locul 2</h2>

Seria de victorii a lui Dinamo s-a oprit în meciul de pe teren propriu cu Farul. Deși a condus la pauză și a dat senzația că are jocul sub control, alb-roșiii nu au reușit să păstreze avantajul și au obținut doar un punct (1-1). O oportunitate ratată de ”câini”, care cu un succes ar fi urcat pe locul 2 și s-ar fi apropiat la două puncte de liderul Universitatea Craiova, chiar înaintea duelului direct din Bănie. În orice caz, partida din etapa următoare ne va spune multe despre ambițiile bucureștenilor.

<h2>Argeșul și Slobozia continuă parcursul foarte bun</h2>

În afară de FC Botoșani, singurele echipe din Top 6 care au câștigat în această etapă sunt celelalte revelații, FC Argeș și Unirea Slobozia. Piteștenii au învins o echipă de play-off, Universitatea Cluj (1-0), al patrulea succes în ultimele meciuri de campionat, interval în care elevii lui Bogdan Andone au strâns 16 puncte. În ceea ce-i privește pe ialomițeni, ei au profitat de criza de pe Petrolul, care a mers la Clinceni fără antrenor, după despărțirea de Liviu Ciobotariu (între timp, a fost numit Eugen Neagoe). Formația pregătită de Andrei Prepeliță s-a impus tot cu 1-0, a doua victorie la rând a Unirii, care și-a consolidat astfel poziția a șasea.

<h2>Nici CFR nu găsește soluția ieșirii din criză</h2>

Un vechi proverb spune că ”dacă Atena plânge, Sparta nu râde”. Se potrivește de minune situației în care se află campioana FCSB și deținătoarea Cupei României, CFR Cluj. Două vechi rivale, echipe obișnuite să schimbe între ele poziții la vârf în clasament, nu locuri de baraj. Într-o etapă în care roș-albaștrii au pierdut la Botoșani, clujenii au reușit totuși să obțină un punct pe teren propriu cu UTA. Meci în care arădenii au condus, reușind să ajungă la trei partide consecutive fără eșec în Gruia. Andrea Mandorlini rămâne fără victorie de la revenirea în Superliga, dar se consolează cu faptul că e peste deținătoarea titlului și peste linia barajului.

<h2>Csikszereda și Metaloglobus rămân fără victorie și după duelul direct</h2>

Nu mai avem echipe neînvinse, dar le avem în continuare pe Csikszereda și Metaloglobus fără meci câștigat. Chiar și după duelul lor direct. Ciucanii au condus de două ori pe teren propriu, dar partida s-a terminat la egalitate, 2-2. Altfel, o confruntare spectaculoasă, care nu a arătat ca o întâlnire între ultimele două clasate.

Runda a zecea din Superliga a fost cu probleme pentru numele mari ale campionatului. Universitatea Craiova și Rapid au suferit primele eșecuri stagionale, Dinamo nu a profitat, iar CFR Cluj și FCSB rămân în criză

Cu ce rămânem după etapa a zecea din Superliga

SUPER JUCĂTORUL ETAPEI

Sezonul trecut, FC Botoșani a câștigat meciul de acasă cu FCSB cu 1-0, un meci care fusese reprogramat, amânat inițial în etapa a patra. De la acel meci, roș-albaștrii nu au mai pierdut un meci în campionatul pe care au și reușit să îl câștige. De această dată, FCSB venea la Botoșani cu o singură victorie în Superligă și avea nevoie mai mult ca oricând să demonstreze că a depășit perioadă slabă din startul sezonului. Echipa pregătită de Leo Grozavu pare mai greu de învins ca niciodată, în special acasă, unde nici liderul Craiova nu a reușit să se impună. FCSB a deschis scorul prin Bîrligea, iar fanii campioanei au început să simtă din nou speranța unei victorii, dar bucuria nu a durat mult. Dumiter a egalat, iar apoi la rampă a ieșit chiar cel trimis în teren în locul marcatorului pentru gazde: Mykola Kovtalyuk.

<h2>Kovtalyuk, omul meciurilor importante </h2> Atacantul ucrainean de 30 de ani a înscris și în remiza cu CFR Cluj, 3-3. Trimis în teren în minutul 67 al meciului cu FCSB, Kovtalyuk a avut nevoie doar de un minut pentru a-și face simțită prezența, cu un gol marcat după ce Mailat a făcut K.O. apărarea adversă. Apoi, lăsat singur în careu în al doilea minut de prelungiri și văzut perfect de Ongenda, care i-a centrat, ucraineanul s-a înălțat fără probleme și l-a învins pe Ștefan Târnovanu cu o lovitură de cap. Interesant este că transferul lui Kovtalyuk la FC Botoșani s-a făcut după ce moldovenii nu au reușit să îl ia pe Jordan Gele, fotbalistul care s-a despărțit chiar de FCSB în această vară.

https://www.youtube.com/watch?v=V_H1ooCSu0U

Marea surpriză a etapei cu numărul 10 a fost înfrângerea suferită de FCSB pe terenul lui FC Botoșani.

Kovtalyuk este SuperStarul etapei după ce a răpus campioana

INTERVIU

A câștigat titlul cu Astra, a fost aproape să joace în Liga Campionilor cu FCSB și a descoperit ce înseamnă să joci pentru Rapid în Giulești, dar nu are de gând să se oprească. Brazilianul se simte împlinit în România, unde a ajuns cu 14 ani în urmă. Se felicită că a ales să rămână aici și spune că este „fericit pentru tot ce am, ce am câștigat și ce am de câștigat în viitor”. În primul rând, vreau să te întreb ce-ți place cel mai mult la viața ta de acum? Tot. Tot ce fac. Ești un om fericit? Super! Superfericit pentru tot ce am, ce am câștigat și ce am de câștigat în viitor. Ce ai învățat despre tine, după 27 de ani de fotbal? Că a trebuit să muncesc mai mult. Acum am început să muncesc, când sunt bătrân. Adică să am grijă de mine, de corp. Când ești tânăr, poți să revii oricând. Dar când ai o vârstă, se simte. Se simte după meci că ești obosit. Atunci trebuie să te recuperezi mai bine. Când eram tânăr, terminam meciul și mă trezeam, eram bine pentru următorul meci. Și atunci am început să fiu profesionist la bătrânețe, cum se spune. Și acum cum ai grijă mai mult de corpul tău? După meci stau, mă odihnesc, mănânc bine, iau niște vitamine. Pentru că înainte nu luam. Și acum mă pregătesc și mai bine. Așa cred eu. Acum mai stau, mai fac masaj, mai stau, mai iau o vitamină. Ajung acasă, mă odihnesc mai mult, stau la somn, mănânc mai bine. Când eram mai tânăr, era totul pe fugă. Ce ți-ai spune astăzi, dacă ai putea să vorbești cu Júnior de acum 20 de ani? Să se ducă la sală. Să se ducă la sală, să facă recuperare foarte bine, să ia vitamine, să se uite la meci, să vadă ce a făcut, la antrenament, să asculte pe cineva cu mai multă experiență, să îi spună lucruri bune despre fotbal, ce a făcut, ce nu a făcut la antrenament. Să muncești cât mai mult, ca să ajungi la o performanță mai mare. Care crezi că este cel mai bun lucru pe care l-ai făcut și care te-a ajutat să ai cariera asta lungă? Cred că au fost tata și mama și familia, care m-au susținut să ajung să pot să câștig ceva, să pot să-i ajut pe ei. Ăsta a fost lucrul, că m-au ajutat și au fost suportul meu, mereu mama și tata. A fost greu pentru ei când te-au văzut plecând din Brazilia în Portugalia? Da. A fost foarte greu, și eu am plans, și ei au plans. Îți dai seama, că am plecat prima oară de acasă. Prima oară am plecat la Rio de Janeiro, care era aproape, dar tot a fost un șoc așa mare. Și după, acolo, a fost mai ușor. M-am acomodat când am plecat în Portugalia, în România și mai departe. Ai vrut vreodată atunci să te întorci? Când ai plecat în Portugalia, ai zis vreau să mă întorc acasă? Da. Când am ajuns în Portugalia era mai ușor. Era mai ușor că se vorbea aceeași limbă. Dar când am venit în România, prima dată, am vrut să plec înapoi. Dar am luat decizia să rămân. Și a fost bine pentru mine și pentru familia mea.

Morais, Junior

Ne întoarcem un pic la Brazilia. Voiam să te întreb, care e cea mai frumoasă amintire din copilărie de acolo? Când jucam fotbal acolo, futsal, am câștigat campionatul. Adică eram cel mai mic și am putut să câștig cu cei mai mari ca mine. Și aia a fost o bucurie foarte mare. Atunci te-ai decis că vrei să fii fotbalist? Da și nu. Îmi plăcea foarte mult să joc futsal. Am venit de la futsal. Și după, un prieten m-a chemat să joc pe teren mare. Și am zis că nu îmi place. Dar a zis să încerc și a început să-mi placă. Și de acolo am plecat mai departe. Care era cel mai mare vis pe care îl aveai atunci? După ce am început să joc pe teren mare, să fiu fotbalist mare, să joc la o echipă mare. Când ai plecat de acasă spre Europa, care a fost cel mai greu lucru de acceptat aici? Dorul de casă sau o anume mâncare care îți lipsea... Nu a fost așa. M-am bucurat foarte mult. Aveam, cum să spun, să câștig ceva. Adică să merg să joc în Europa, la o echipă de liga a doua, în Portugalia, dar totul era bine. Și pentru mine acolo a fost deja un vis... Care a fost cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o în Portugalia, ca tânăr jucător? În Portugalia am avut posibilitatea să ajung la o echipă mai bună. Adică puteam să muncesc foarte bine și cum am jucat un sezon, a și venit o ofertă. Aia a fost o lecție pentru viață. Dacă muncesc, poate să apară o ofertă să plec și la un campionat mai bun, la o echipă mai bună. Asta a fost o lecție pentru mine. Și ai ajuns la Astra. Da. Și care a fost cea mai mare surpriză la nivel fotbalistic? Ce te-a surprins aici, în România? A fost un campionat foarte tare, veneam de la liga a doua. Și când am ajuns aici, a fost foarte tare și se juca pe un frig foarte, foarte mare, că nu eram obișnuit. Și m-am obișnuit așa, trebuia să o fac, să pot să joc. Și cred că asta a fost, frigul. Te antrenai cu multe haine pe tine, mănuși, căciulă... Da. Și a fost un antrenament, era foarte frig și aveam apă pe teren, niște bălți de apă. Și, îți dai seama, la antrenament te mai udai, și am terminat antrenamentul cu picioarele înghețate. Am ajuns la vestiar, mi-am scos ghetele și am plecat direct la duș și am pus apă caldă. Și când am pus apă caldă la picior, îți dai seama, că era înghețat, mamă, s-a umflat! Eu zic: ”Mama mea, explodează piciorul!” Dar apoi mi-au explicat: ”Băi, după ce ai venit de acolo, că e frig, nu te pui direct la apă caldă. Așteaptă un pic”. Eu nu știam de asta, dar am învățat. Ai o amintire frumoasă cu un coleg de la Astra? Am o grămadă. Dar mai mult, așa, cu de Amorim. A fost colegul meu brazilian și am jucat împreună. Cu el mergeam mereu acasă. Când era decembrie deja vorbeam ”haide să luăm bilet, să plecăm acasă, să nu întârziem dacă nu luăm avionul”. Și mereu când plecam de aici, din România, când ajungeam în Portugalia, aveam doar 40 de minute să coborâm, să ajungem la celălalt avion. Dacă nu, pierdeam avionul. Și o dată l-am pierdut. Cum a fost să câștigi titlul în România cu Astra? A fost un titlu cu vestiarul, cu antrenorul, cu stafful, conducerea, așa un pic, conducerea, dar mai mult prietenia noastră, cu un grătar, cu tot. Asta ne-a făcut. A fost un grup foarte unit. A fost vremea când nu aveam apă să facem duș. Ajungeam la antrenament, stăteam înainte de antrenament, jucam tenis de picior în vestiar, spărgeam tot pe acolo. A fost un grup unit și aia ne-a putut face să câștigăm campionatul. Ziceai și de antrenor. Îți amintești vreun sfat pe care ți l-a dat Șumudică? Ah, Șumudică, cum să spun, a fost tatăl meu. A fost un antrenor foarte bun. M-a ajutat foarte mult pe mine și familia mea. Nu e ce se vorbește. Antrenor foarte bun și îi doresc ce mai bine pentru el.

Jucatorii Astrei Giurgiu Valerica Gaman si Junior Morais pozeaza alaturi de trofeul acordat castigatoarei Ligii 1 Orange

Ai ajuns apoi la FCSB. Vreau să te întreb, care e cel mai sincer lucru pe care poți să-l spui despre perioada de la FCSB? FCSB e o echipă la care nu-ți lipsește nimic pentru a face performanță. Tot ce doreai aveai acolo. Nu cred că am avut așa la o echipă, mă refer la o echipă mare. Acolo ai de toate și cred că asta a fost pentru mine o experiență foarte importantă. Să ajungi acolo, să găsești tot ce vrei, pentru a fi fotbalist, pentru a face performanță. Pentru mine, acolo a fost cea mai mare experiență pentru a face performanță. E păcat că nu am putut să câștig un campionat cu ei. Am ajuns în Europa League, am avut posibilitatea să jucăm în Champions League, dar e păcat de faptul că am pierdut meciul de acasă cu Lisabona. Însă pentru mine e o echipă care are de toate. Și cred că merită în fiecare an să poată ajunge în Champions League, într-o cupă europeană. Ai plecat apoi la Gaziantep. Ai vreo amintire cu suporterii echipei? La Gaziantep a fost ok, până am dat un autogol și m-au înjurat toți suporterii. Asta face parte de fotbal, dar în rest a fost foarte ok. Cum ți se pare cultura lor fotbalistică? Acolo e un campionat foarte tare, unde găsești în fiecare echipă jucători care au jucat în echipe mari. Și suporteri foarte nebuni, care vin pe stadion la fiecare meci și strigă, susțin toată echipa. Din Turcia te-ai întors în România, la Rapid. Ai vreun moment care ți-a rămas așa în inimă, trăit în Giulești? Da, acolo am multe amintiri frumoase. Amintiri când începe meciul și suporterii stau cu steagurile, cu fularele. Aia pentru mine e senzațional. Și când am dat gol pe Giulești, acolo a fost o bucurie foarte mare. Să stai, să-ți strige numele, pentru mine a fost ceva frumos. E o echipă care are o relație specială cu suporterii. Se simțea asta din teren? Da! E o echipă unde dacă tu ești condus, cu 4-0, poate să te împingă să egalezi. Incredibil! Și abia aștept să pot să joc acolo, pe Giulești. Să aud de pe teren, am mai fost în tribună, dar vreau să aud încă o dată de pe teren. Ai rămas cu vreun prieten dintre colegii de atunci? De la Rapid? Da. Săpunaru, Grigore, Moldovan, Drăghia... Apoi, Metaloglobus. Ne oprim un pic aici. Care a fost motivul principal pentru care ai vrut să vii la echipă? George Gavrilaș. El m-a sunat și m-a întrebat dacă nu vreau să vin aici la Metaloglobus. Și eu zic: ”Ce plan aveți acolo? Merg, dar trebuie să promovăm”. Și uite că am promovat. Ai fost un pion foarte important pentru promovarea asta. Da! Am ajutat foarte mult. Am jucat, am vorbit cu băieții, le-am spus ce e Superliga. E ceva total diferit de liga a doua. Și când am ajuns în play-off, ne-am concentrat pentru astea două meciuri și cred că am făcut o treabă frumoasă și am ajuns aici, în Superliga. Dar mai avem de tras foarte mult, că e foarte greu. Am zis că e frumos, dar e greu. Avem de muncă până la final, să rămână Metaloglobus în Superliga. Simți că puteți ține piept ritmului din Superliga? Că s-a văzut în minute bune că puteți. Da, da, putem. Dar trebuie să muncim. E muncă. Muncă, foarte multă muncă și cred că, pe parcurs, cu siguranță, vom face o figură frumoasă. Zicea Mihalcea, sezonul trecut, când era la Unirea Slobozia, că sunt o echipă mică, dar au o inimă mare. Cam așa poate să fie și la voi? Contează asta? Da, asta trebuie să conteze la noi. Trebuie să ai inimă și alergătură. Dacă nu avem multă calitate, asta trebuie să facem și să alergăm foarte mult. Să putem să nivelăm celelalte echipe cu calitate. Adică să alergăm, să dăm tot pe teren. Care e cel mai frumos moment al carierei tale? Cel mai frumos? Când am câștigat campionatul cu Astra. Iar cea mai importantă decizie pe care ai luat-o în fotbal, în cariera ta? Când am venit în România, că am vrut să plec și am decis să rămân. Voiam să te mai întreb dacă e o întrebare la care ai fi vrut să răspunzi, dar nu ți-a pus-o nimeni niciodată... Nu, cred că toată lumea ce a vrut să mă întrebe m-a întrebat. Nici, de exemplu, pe ce post ai jucat tu, la început, în carieră? În Brazilia și Portugalia, jucam mijlocaș. Când m-am transferat aici, la Astra, era Tibor Selymes antrenor și m-a pus fundaș stânga. Eu zic - nu sunt fundaș stânga. Nu, că acolo trebuie să joci. Dar stai un pic, că nu sunt fundaș stânga. Nu, acolo trebuie să joci. Și m-a luat să joc fundaș stânga, dar eram mijlocaș. Apoi eram la FCSB și la un antrenament m-a întrebat MM Stoica dacă joc eu la mijloc. Am zis: ”Băi, frate, acolo era poziția mea!” Și a vorbit cu Dică și m-a pus mijlocaș cu Poli Timișoara. Am jucat bine. La următorul meci, Champions League, cu Plzen, am jucat mijlocași defensivi eu și Pintilii. A fost 2-2. Următorul meci m-a pus fundaș stânga și după, m-a pus încă o dată la mijlocul terenului și am jucat și bine și echipa a trecut mai departe, în play-off-ul de Champions League. Deci acolo te simți cel mai bine, la mijloc... Da. Și acum, când am venit la Metaloglobus, Zicu mi-a zis: ”Băi, joci la mijloc!” Și de atunci am rămas la mijloc. Gata fundaș stânga.

La 39 de ani, Junior Morais încă are motivația de a juca în Superliga și de a accepta provocări mari, așa cum este salvarea de la retrogradare cu Metaloglobus

Junior Morais: „Cea mai importantă decizie pe care am luat-o a fost să rămân în România”

Andu Kedei

DIN - FAR (match, Superliga 25/26, regular)

Înaintea duelului de pe Arena Națională, Dinamo București părea să fi regăsit suflul unei echipe mari, cu un parcurs care stârnea entuziasm și speranțe reale în rândul suporterilor. Sub comanda lui Zeljko Kopic, „câinii roșii” acumulaseră 18 puncte în primele 9 etape, ocupând locul 3 în clasament, la doar un punct de Rapid și cinci de liderul Universitatea Craiova. Cu un joc solid și o defensivă care începuse să inspire încredere, Dinamo se profila ca o candidată serioasă la podium, iar meciul cu Farul se anunța ca o ocazie ideală pentru consolidarea poziției și pentru validarea unui proiect care, după ani de instabilitate, părea să fi prins contur. De partea cealaltă, Farul Constanța traversa o perioadă de tranziție complicată, în care schimbarea de antrenor nu adusese încă efectul scontat. Venirea lui Ianis Zicu pe banca tehnică nu reușise să resusciteze complet o echipă aflată pe locul 9, cu o singură victorie în ultimele cinci etape și cu un joc marcat de ezitări. Problemele din sezonul precedent păreau să fi rămas în structura echipei, iar lipsa de constanță în rezultate alimenta incertitudinea. În fața unei formații dinamoviste aflate în ascensiune, Farul se aștepta la un test dificil, într-un context în care diferența de formă și de moral era evidentă. Iar primele minute au confirmat temerile lui Ianis Zicu pentru că debutul meciului a fost dominat clar de gazde, care au arătat nu doar poftă de joc, ci și o organizare superioară. Dinamo a intrat pe teren cu atitudine, iar ritmul impus din primele minute a pus imediat presiune pe defensiva constănțeană. Faza care a dezechilibrat planurile oaspeților a venit în minutul 7, când Sivis a găsit un culoar bun și i-a pasat lui Karamoko. Acesta a preluat și a șutat puternic spre colțul lung, dar Buzbuchi a fost la post. Portarul Farului a respins cu dificultate în corner, dar Dinamo nu a stat pe gânduri și a profitat imediat de faza fixă. Armstrong a executat cornerul cu precizie, iar Milanov (8), nemarcat, a reluat cu capul direct în plasa laterală, fără șanse pentru Buzbuchi. După deschiderea scorului, Dinamo nu a redus turația. Echipa a continuat să preseze, să recupereze rapid și să construiască cu calm. Spre deosebire de alte meciuri în care entuziasmul era urmat de haos, de data aceasta Dinamo a părut o echipă matură, cu un plan clar și cu jucători care știu ce au de făcut. Sivis, foarte activ în flancul drept, a fost din nou în centrul atenției. A pasat inteligent către Armstrong (14), aflat într-o poziție bună la marginea careului. Acesta a șutat din prima, dar mingea a trecut puțin pe lângă bara din stânga. A fost o fază care a arătat că Dinamo nu se mulțumește cu avantajul minim. De partea cealaltă, Farul a părut blocată. Jocul a fost fragmentat, construcția greoaie, iar ocaziile au lipsit cu desăvârșire. Singura fază notabilă a venit abia în minutul 31, când Tănasă a cerut penalty. Arbitrul a lăsat jocul să continue, spre nemulțumirea oaspeților. Un moment și o primă parte în care marinarii au arătat mult prea puțin pentru a spera la mai mult, într-un context în care formația antrenată de Ianis Zicu era așteptată să pună mult mai multe probleme “câinilor roșii”. Imediat după reluare, Farul a părut că înțelege ceea ce i-a lipsit în prima repriză, pentru că băieții lui Zicu au intrat în teren mult mai hotărâți și au reușit chiar să o pună pe Dinamo în dificultate cu un pressing sâcâitor. Mai mult decât atât, constănțenii au început să și cadreze șuturile pe poarta lui Epassy. După ce Vână (50) a dat primele emoții în tabăra bucureștenilor, Tănasă (52) a avut un moment important de care profita, dar șutul său din interiorul careului a fost unul mult prea centrat pentru a-i pune probleme portarului de la Dinamo. Schimbarea din jocul constănțenilor și delăsarea din jocul lui Dinamo s-a văzut și pe tabelă, în minutul 64, când Tănasă a aruncat o minge excelentă în careu, iar Ramalho a reușit primul său gol în tricoul Farului spre satisfacția lui Gheorghe Hagi, aflat în tribune. A fost momentul după care Dinamo nu și-a mai putut reveni, după o primă repriză pe care a dominat-o copios. Finalul confruntării a fost unul încins, pentru că ambele formații au încercat să își asume riscuri în speranța ca vor reuși victoria, dar nu au exagerat, conștienți că o înfrângere ar fi mult mai greu de gestionat în perioada care urmează. Nici măcar Perica (89) nu a putut schimba cursul jocului, la ceea ce a fost ultima ocazie importantă a meciului, care o păstrează pe Dinamo pe podium, dar pe locul 3, în timp de Botoșaniul reușeste să rămâne pe un loc 2 cu care jucătorii sigur se va poza în săptămâna ce urmează.

Dinamo putea trece singură pe locul 2 al clasamentului, dar și-a pierdut concentrarea după ce a dominat clar Farul în prima repriză.

Dinamo - Farul Constanța 1-1 | Moment ratat

Levente Balint

CRONICĂ

Meciul lor direct de luni seara a adus însă un duel atractiv. Goluri după acțiuni frumoase, două bare pentru oaspeți și parade remarcabile ale portarului ciucan Pap

Csikszereda și Metaloglobus au intrat pe teren cu gândul de a obține prima victorie din istorie în Superliga. Meciul mai avea și miza psihologică: cine va fi ”lanterna roșie” după etapa a zecea? Ambele trupe erau încrezătoare, ultimele lor prestații alimentându-le speranța că vor avansa în clasament. Ambele formații au scos în runda trecută câte 1-1 acasă, cu formațiile laureate cu trofee interne în 2025. Csikszereda, cu FCSB, iar Metaloglobus, cu CFR Cluj.

<h2>Fantezia lui Ceara a dus la primul gol al partidei&nbsp; </h2>După cum a început jocul, era clar că vom vedea un meci cu goluri, mai ales că media de reușite din disputele celor două combatante gravitează în acest sezon în jurul cifrei 3/partidă.&nbsp; Metaloglobus a avut inițiativa în start. D. Irimia (12) a trimis de la 17 metri peste poartă, iar apoi șutul lui Ubbink (15) nu a fost suficient de tare ca să-l învingă pe Pap, aflat la post.&nbsp; Csikszeredei i-a căzut bine această abordare, trupa lui Robert Ilyes preferând jocul reactiv, pe spații. Iar calitatea lui Ceara Anderson, cel mai tehnic dintre harghiteni, a fost decisivă în minutul 17. Brazilianul a condus bine un contraatac, l-a deschis pe stânga pe Szalay, iar acesta, pătruns în careul mare, a trimis superb sub bară: 1-0.

<h2>Pap, cel mai ocupat jucător de la gazde&nbsp;</h2> A urmat o perioadă cu mai multe șanse de partea lui ”Metalo”. Iar Pap, goalkeeper-ul amfitrionilor, a ieșit la rampă în minutul 20, cîând a respins șutul lui Milea de la 19 metri. Ceara Anderson l-a întins pe Gavrilaș (21) cu un șut de la 16 metri, pentru ca Pap să aibă intervenția primei părți în minutul 25. Milea a rămas singur la șapte metri, dar portarul ciucanilor a parat spectaculos.&nbsp; Cu o posesie de 62% la un moment dat, Metaloglobus a reușit să-și fructifice insistența cu un gol la care a fost ajutată și de noroc. D. Irimia (33) a tras de la 18 metri pentru 1-1, balonul fiind ușor deviat.&nbsp; Prima parte s-a încheiat sub nota VAR. Bakos a marcat frumos în minutul 45+1, de la 18 metri, dar reușita a fost anulată după ce s-a depistat un ofsaid la limită, după devierea cu capul a lui Eppel în construirea acestei acțiuni.

<h2>Scenariu identic: harghitenii punctează, bucureștenii egalează&nbsp;</h2> În minutul 34, Neacșu a intrat în locul accidentatului Sava, iar la pauză Gavrilaș, și el cu probleme, a fost înlocuit de Nedelcovici. Aceste modificări nu au afectat însă jocul lui ”Metalo”, care a continuat să fie la fel de activă, la cârma partidei. În minutul 49, șutul-centrare al lui Neacșu a căzut pe bară.&nbsp; Pe fondul acestui control de joc, Csikszereda a fost însă din nou mai inspirată. Ceara a bătut la 18 metri un corner, Paska a reluat modest din voleu, dar balonul a fost trimis cu capul în plasă de Vereș, cu ajutorul lui Huiban: 2-1.&nbsp; Ocaziile s-au succedat de la o poartă la alta. Întâi, Zakir (60) a nimerit bara cu un șut de la șapte metri, iar Ceara putea liniști tabăra gazdelor în minutul 63, dar a finalizat foarte prost, cu șut prin fața porții, un contraatac periculos.&nbsp; Spiritul ofensiv al oaspeților a fost premiat în minutul 69. Neacșu a centrat de pe partea stângă, Huiban a trimis cu capul spre poartă, Pap respingând în față. Zakir a fost pe fază și a egalat din cinci metri: 2-2.&nbsp; <h2>Ciucanii nu au profitat de problemele lui ”Metalo”&nbsp;</h2> Ultimul sfert de oră le-a aparținut roș-negrilor, care putea profita de situația de la oaspeți. Cu toate cele cinci schimbări efectuate de Mihai Teja, de voie, de nevoie, Ely Fernandes a evoluat mai mult accidentat. Dar, Csikszereda nu a știut să profite.&nbsp; Rezerva Dolny (75) a reluat cu capul pe lângă din doar șapte metri, iar Szabo (88) a trimis de la 14 metri peste transversală. Iar în minutul 90+3, o altă rezervă, Gergely, a reluat defectuos cu capul din opt metri, mult în afara buturilor.&nbsp; Per total, un rezultat just dacă luăm în calcul șansele celor două trupe. Pe ambele le supără sigur că nici acum nu au obținut prima victorie din Superliga, dar se pot consola cu faptul că au furnizat una dintre cele mai frumoase partide din ultimele runde. Iar dacă vor continua așa, prima victorie a lor nu este foarte îndepărtată.

Mai departe, Csikszereda și Metaloglobus sunt fără victorie în Superliga

Csikszereda-Metaloglobus 2-2. Spectacol între ultimele clasate

Înaintea duelului de pe Giulești, Rapid București se afla într-un moment de consolidare, cu un parcurs care confirmase ambițiile de titlu ale alb-vișiniilor. Locul 2 în clasament, la doar patru puncte de liderul Universitatea Craiova, reflecta nu doar constanța rezultatelor, ci și o maturizare în jocul echipei, asta chiar dacă giuleștenii aveau încă regretul câștigării unui singur punct din ultima deplasarea de la Universitatea Cluj. Cu o defensivă bine așezată și un atac eficient, Rapidul părea să fi găsit echilibrul care i-a lipsit în ultimii ani. Meciul cu Hermannstadt se contura ca o ocazie ideală pentru a menține presiunea asupra liderului și pentru a confirma statutul de pretendent serios la titlu. De cealaltă parte, Hermannstadt venea în Capitală cu un bagaj foarte greu. Locul 13 în clasament și o serie de evoluții lipsite de consistență alimentaseră neliniștea în jurul echipei sibiene. Problemele din compartimentul defensiv și lipsa de inspirație în fața porții transformaseră fiecare etapă într-un exercițiu de supraviețuire. În ciuda unor momente de joc promițătoare, Hermannstadt părea să fi pierdut din claritatea obiectivelor și din încrederea care o caracterizase în sezoanele anterioare. Meciul cu Rapid se anunța ca o provocare majoră, într-un context în care diferența de formă și de moral era evidentă. Totuși, Rapid, echipă cu pretenții și cu un public care cere spectacol, a părut lipsită de idei în primele 45 de minute. Debutul de meci a fost marcat de o posesie sterilă a Rapidului, singura fază care a adus un strop de pericol venind în minutul 14, când Christensen a găsit o fereastră în defensiva sibiană și i-a pasat lui Dobre. Mijlocașul a șutat din marginea careului, dar mingea a trecut puțin pe lângă bara din stânga. Hermannstadt a răspuns prompt, cu o fază care a ridicat pulsul suporterilor rapidiști. În minutul 18, Dragoș Albu a prins un șut violent din afara careului, iar mingea a lovit bara. Aioani, prins pe picior greșit, a avut noroc, balonul ricoșând din bară și lovindu-l în spate înainte să iasă în corner. Pe măsură ce repriza a avansat, Hermannstadt a început să prindă curaj. Neguț, activ și incisiv, a fost aproape de a deschide scorul în minutul 27, cu un șut cu efect de la colțul careului. Mingea a fost bine plasată, dar Aioani a respins cu dificultate. A fost o fază care a confirmat că Rapid nu intrase în meci așa cum era de așteptat, în fața unei echipe aflate în derivă. Până în minutele de prelungire ale primei reprize, când giuleștenii au cerut și penalty, Rapid nu a avut niciun șut pe poartă, o statistică greu de acceptat pentru fanii veniți pe stadion pentru a vedea o echipă de la care așteaptă spectacol pe teren propriu. Jocul gazdelor a fost atât de neconvingător, încât și Costel Gâlcă, un monument de calm, și-a pierdut răbdarea și a avut o ieșire nervoasă la adresa jucătorilor săi la mijlocul primei reprize. Hermannstadt a arătat ca o echipă care are încă încredere și care are curaj să meargă să joace fotbal și pe terenul unei echipe ca Rapid, care pentru moment este principala urmăritoare a liderului Unviersitatea Craiova. După pauză un detaliu a părut să schimbe complet cursul jocului. Atitudinea rapidiștilor, care au simțit că meciul cu sibienii este un test pe care nu au voie să îl pice și au început să atace în valuri poarta lui Căbuz, care s-a văzut învins în minutul 59, când căpitanul Dobre a băgat capul în pământ și a catapultat în plasă o torpilă de la 17 metri, care l-a lăsat fără replică pe goalkeeper. Elevii lui Gâlcă au prins și mai mult curaj și după doar câteva minute au creat o fază de manual, pornită tot de la Dobre, în banda dreapta, mingea ajungând în gheata lui Vulturar, care a șutat bine de la depărtare, dar Căbuz a reușit să își țină colegii în meci cu o intervenție dificilă. Pentru gazde, finalul a fost însă unul de coșmar. Salvarea Sibiului a fost inspirația lui Măldărășanu, care l-a introdus pe Sergiu Buș în teren pentru ultimele 15 minute, iar atacantul a reușit un gol de kinogramă în minutul 79, când și-a făcut o minge în careu și a șutat spectaculos, în vinclu, învingându-l pe Aioani, care nu a avut nicio șansă. A fost un șoc din care băieții lui Gâlcă nu și-au mai putut reveni și mai mult decât atât, un alt jucător introdus de Măldă în repriza a doua a adus și victoria. În prelungiri, Antwi i-a pasat perfect lui Aurelian Chițu, care a reluat simplu de la marginea careului mic, pentru o victorie în care poate doar jucătorii sibieni și antrenorul lor au crezut cu adevărat după debutul de sezon de coșmar pe care l-au avut.

Rapid a ratat șansa de a se apropia de primul loc și a pierdut și poziția a doua. Giuleștenii s-au împiedicat și împotriva celor de la Hermannstadt, într-un meci decis de inspirația lui Măldărășanu

Rapid - Hermannstadt 1-2. Învinși în prelungiri

La 29 de ani, pe care i-a împlinit de curând, Raul Palmeș este debutant în Superliga. La fel ca echipa pentru care joacă, Csikszereda, la a cărei promovare istorică a contribuit. Înainte de asta, a fost campion al Ungariei și a ratat dramatic o altă promovare în primul eșalon al fotbalului românesc. Din fiecare pas al traseului său a învățat ceva și vrea să-și folosească experiența pe care a acumulat-o pentru un alt rezultat istoric al ciucanilor. Cum te simți în acest început de sezon istoric pentru Csikszereda? Mă simt foarte bine. Am avut parte și de un început cu de toate, să zic așa. Cum a fost atmosfera la primul meci? Am văzut că au venit și mulți suporteri... Da, știam din timpul săptămânii premergătoare meciului că este o dorință foarte mare din partea suporterilor noștri să vină la acest meci. Și nu doar la acest meci, pentru că am văzut că s-a creat o emulație foarte mare în jurul echipei și știam că o să vină foarte multă lume. Atmosfera a fost foarte frumoasă. Puteți să spuneți așa, la modul metaforic, că ați aprins lumina în oraș? Da, ținând cont de cele întâmplate pe parcursul meciului (la debutul în Superliga, cu Dinamo, a căzut nocturna arenei din Miercurea-Ciuc - n.r.), am reaprins lumina în oraș. Începem așa cu parcursul tău. Pornim de la Raul copil și de la îndrăgostirea de fotbal. Cum s-a întâmplat? De la o vârstă fragedă, să zic așa, șapte sau opt ani, eram la Sibiu, sunt sibian, și acolo am făcut primii pași în fotbal. M-au dus părinții la fotbal și m-am îndrăgostit de acest sport, iar pe parcurs am trecut etapă de etapă la un nivel mai înalt. Și când a fost momentul în care ți-ai zis că de acum nu mai este o joacă, începe o carieră? Când am plecat la 16 ani la Honved Budapesta. Atunci mi s-a schimbat un pic toată percepția despre ceea ce înseamnă fotbalul profesionist, să zic așa. Cum s-a întâmplat asta? Adică a fost o persoană care te-a influențat sau pur și simplu mediul? Nu neapărat o persoană, ci a fost o diferență foarte mare să plec de la Sibiu într-o țară pe care nu cunoșteam, nu știam nici limba pe atunci și a fost o diferență foarte mare și un impact imens pentru mine. M-a ajutat să realizez ceea ce înseamnă fotbalul și că vreau să fac asta pe viitor, să am un venit din fotbal pe viitor. Crezi că a fost decisiv pentru tine faptul că ai crescut în Ungaria? Da, pentru că n-am avut parte de cele mai bune condiții în Sibiu atunci, cu toate că acum orașul a crescut ca nivel de condiții. Da, a fost o diferență mare de tot ceea ce înseamnă facilitățile pe care le-am avut acolo. Ce simți că ai învățat cel mai mult acolo? Adică care a fost lecția cea mai mare primită în Ungaria? Am învățat multe. Cum să fii profesionist, ce trebuie să faci înainte, după antrenament, cum să te alimentezi și ceea ce înseamnă fotbalul profesionist, pentru că atunci am reușit să fac și pasul la prima echipă a celor de la Honved Budapesta. Când erai mic, ce model de fotbalist aveai? Să zicem că am avut mai multe modele de fotbaliști, dar cel mai mult mi-a plăcut, și încă îmi place, de Sergio Ramos. Tot timpul l-am urmărit și mi-a plăcut tot ceea ce a însemnat și înseamnă el pentru fotbal. Adică și la nivel de sportiv și la nivel personal? Da. Cumva, da. Și pentru că jucăm și în aceeași poziție și cumva vreau să fur de la jucătorii mai mari cât mai multe lucruri pe care le fac bine. Ce ar trebui să știe lumea despre tine și nu știe? Sunt un familist convins, îmi petrec foarte mult timp cu familia, pun familia pe primul loc și cred că asta este unul dintre cele mai importante lucruri care mă și definesc pe mine. Sunt un tată familist. Am un băiețel. Câți ani are? Doi ani și trei luni. Dacă l-aș întreba pe el, poate peste câțiva ani, cum ar fi ziua perfectă cu tati, ce ar spune? La fotbal sau în altă parte... Asta depinde de el, vedem. Dacă o să vrea, dar acum văd că îi place foarte mult. Vine la toate meciurile și adoră să fie pe stadion. Deci l-ai încurajat să fie fotbalist? Nu neapărat că l-aș încuraja. Orice ar vrea să facă, în orice domeniu. Nu l-aș împinge neapărat într-o direcție. Tu ai jucat pe poziția asta de la început? Să zicem că am jucat cel mai mult aici. Ca și copil, vă dați seama, trebuie să încerci mai multe poziții. Dar fundaș am jucat cam toată cariera până acum. În afară de să nu primești gol, ce crezi că e cel mai important pentru un fundaș la nivel de echipă? O comunicare foarte bună cu cei din linia de fund, cu mijlocașii din fața noastră. Și siguranța pe care o dă fiecare fundaș, pentru că e o responsabilitate puțin mai mare, pentru că noi și portarii, dacă greșim, se vede pe tabela de marcaj.

Raul Ioan Palmeş

Vreau să te mai întreb și cum a fost colaborarea cu Marco Rossi. El a fost primul meu antrenor la nivel de seniori. El m-a luat la echipa mare, la Honved, el m-a debutat și am reușit să joc chiar și în sezonul în care am câștigat campionatul cu Honved. Chiar dacă eram junior și am reușit să joc doar un meci și câteva meciuri în Cupă, totuși a fost o experiență foarte mare și am învățat multe lucruri de la dânsul. Totodată, pot să zic că am fost campion atunci. Cumva îi datorez multe, chiar dacă nu am mai avut o relație de atunci, a avut o influență foarte mare pentru mine. Îți amintești vreun sfat pe care ți l-a dat într-un moment important? Să fiu eu, să mă concentrez foarte mult tot timpul și să îmi păstrez atitudinea asta pe care o am tot timpul. Cât de important este pentru un jucător de fotbal să fie el? Pe teren și în afară lui? Este cel mai bine să te simți bine în pielea ta. Pentru că nu are rost să-ți aduci probleme de afară pe teren sau să pui o presiune inutilă pe tine. Pentru că noi facem ceea ce iubim. E complicat să lași probleme la poarta stadionului? Fiecare om are problemele lui, cum și tu ai. Dar noi, când venim pe poarta stadionului și am intrat în teren, avem o plăcere foarte mare și uităm de toate problemele. Suntem cumva privilegiați că putem să facem sportul acesta.

Din Ungaria ai trecut la Concordia Chiajna? Prima dată m-am întors aici, la Csikszereda, pentru doi ani, după aceea am plecat la Concordia Chiajna. De ce le s-a întâmplat mutarea asta? Sincer, am vrut să schimb puțin mediul. Am fost timp de șapte ani, dacă nu mă înșel, jucătorul celor de la Honved, cu trei împrumuturi până atunci, și am vrut cumva să schimb și mediul, cu toate că și aici m-am simțit atunci foarte bine, dar am vrut să încerc și ceva nou. Cu ce simți că te-a ajutat perioada de la Concordia? Am căpătat foarte multă experiență, am jucat atunci toate meciurile, am pierdut și un baraj de promovare la penalty-uri, contra Chindiei Târgoviște, și cumva toate momentele astea te întăresc. Și chiar am învățat foarte mult, am avut parte de antrenori buni cu care am lucrat și sigur am căpătat multă experiență. Și m-am întors aici și, într-un final, am reușit să promovăm. După Chiajna te-ai dus la Șelimbăr. Da, o perioadă foarte bună, pentru că eu sunt stabilit în Șelimbăr. Sunt sibian, dar sunt stabilit în Șelimbăr cu familia și a fost un moment foarte important, pentru că atunci s-a născut și copilul nostru. Toate s-au așezat mănușă pentru mine. Și am avut și rezultate foarte bune cu echipa, chiar dacă e o echipă mică, dar cu inimă mare. Am reușit să intrăm în play-off-ul ligii a doua atunci și cumva s-au așezat foarte bine toate pentru mine. Și te-ai decis apoi să te-ntorci la Csikzereda... Da, am simțit că anul trecut, adică sezonul trecut, poate fi sezonul în care echipa va promova. Mi-am dorit foarte mult să mă întorc aici. Am venit cu o energie foarte bună și cu doar un țel, să promovăm. Ai găsit vreo diferență între cum era când ai plecat și cum era Csikszereda când te-ai întors? Într-adevăr. De exemplu, acum unde suntem aici, în tribuna nouă, cum zicem noi, nu era. Era doar cealaltă tribună și în asta se vede un progres, în tot ceea ce înseamnă infrastructura. Totodată, terenurile de antrenament, condițiile de pregătire sunt la un nivel mult mai ridicat decât au fost atunci când am fost prima dată aici. Și toate lucrurile au mers pe un făgaș normal și toate lucrurile s-au îmbunătățit. S-au îmbunătățit până când ați făcut istorie. Da. Și sunt sigur că, mai ales cunoscând oamenii de aici, din club sau din jurul echipei, sunt sigur că echipa nu o să rămână doar la acest nivel ca și infrastructură sau dorință de performanță. Lumea o să-și dorească tot mai mult, dar acum trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, să le luăm toate pas cu pas.

<h2>Promovare sărbătorită în autocar</h2>

Spune-ne un pic despre cum s-a simțit momentul promovării. Eram în autocar, nu am sărbătorit pe teren practic, pentru că noi am avut o liniște, pentru că am avut multe puncte avans și am știut că o să vină cândva momentul acesta. Eram în autocar, mergeam spre București, iar în timpul acela juca Reșița cu Metaloglobus și un rezultat de egalitate ne făcea pe noi să fim matematic deja promovați cu cinci sau șase etape înainte de finalul campionatului. Și am văzut toată lumea pe telefoane cu sufletul la gură, ne uitam la meci și a fost un moment memorabil pentru fiecare dintre noi. Ne-am bucurat foarte mult atunci, a fost o descătușare totodată. Ai conștientizat atunci că ați făcut cu adevărat istorie pentru acest oraș? Cumva, da, dar mai mult când ne-am pregătit pentru intrarea în primă ligă ne-am dat seama ce am realizat. Dacă am putea să caracterizăm echipele din Superliga, ce poți să că are special Csikzereda? Rămâne să aflăm. Sper să fim, nu știu, surpriza plăcută a campionatului acesta. Deci acesta e obiectivul pentru acest campionat? Prima dată să ne menținem în prima ligă și, dacă se poate mai mult, de ce să nu?, cum am zis înainte, să fim o revelație, că tot se folosește acest termen. Și obiectivul tău personal? Care va fi? Să fiu sănătos și să pot să-mi ajut cât mai mult posibil echipa.

<h2>„Mă supăr foarte tare și dacă pierd o miuță la antrenament”</h2>

Ai un antrenor care ți-a rămas ca o ștampilă în cariera ta? Simți că și-a pus unul anume amprenta? De la toți am avut de învățat foarte multe. De la Marco Rossi, cum am spus înainte... De la Claudiu Niculescu, cu care am lucrat tot trei ani, și am avut o relație extraordinară cu dânsul. La fel, cu Ianis Zicu, pe care l-am și felicitat după ce a promovat cu Metaloglobus. Cu domnul Eugen Trică, cu care am mai colaborat, și cu Robert Ilyeș, cu care avem ceva special, pentru că am promovat împreună, am scris istorie pentru oraș și e clar că avem cumva o altfel de relație, pentru că am reușit asta. Ai avut un moment special alături de el, de sezonul trecut? Nu știu, tot sezonul, pentru că ne-am înțeles foarte bine de când am venit aici. Cumva, suntem pe aceeași lungime de undă, amândoi vrem să câștigăm indiferent dacă-i antrenament, dacă-i meci. Tot timpul vrem să câștigăm. Așa, din câte știu și de la el, așa a fost și el ca jucător, tot timpul și-a dorit să câștige, indiferent că era o miuță la antrenament sau un meci oficial. Și de aia ne înțelegem foarte bine, pentru că și eu sunt la fel, mă supăr foarte tare dacă pierd vreo miuță la antrenament. Și colegii știu, tot timpul fac glume pe seama mea dacă pierd, știu că nu-mi place. Pentru că spuneai că ai o relație bună cu Robert, e important ca antrenorul să fie și prieten, mai degrabă decât să fie profesorul acela rece din vestiar? Trebuie să fie totuși o diferență, pentru că nu poți să zici că ești prieten cu un antrenor, pentru că trebuie să fie o ierarhie în cadrul unei echipe. Dar, într-adevăr, dacă un antrenor este mai deschis cu tine și ai o comunicare foarte bună, asta se poate duce pe teren și poate fi benefic pentru echipă. Și pentru tine, ca jucător. Raul, care e cel mai frumos moment din cariera ta până acum? Nu știu, pot spune atunci când am câștigat campionatul cu Honved, cu toate că am avut cumva un aport foarte mic la ceea ce a însemnat câștigarea campionatului, pentru că eram junior, dar făceam parte din prima echipă. Și, cum am zis, am și debutat, dar am jucat foarte puțin, însă am fost în fiecare zi acolo, în vestiar, cu băieții la fiecare antrenament și am încercat să dau tot ce aveam mai bun. Și, chiar dacă 1% am putut să ajut, am realizat ceva acolo. Și, clar, alt moment foarte important, promovarea de acum. Ziceam de cel mai frumos moment, care a fost însă cel mai dificil moment din cariera ta? Da, cum am zis și înainte, ratarea promovării cu Concordia Chiajna la penalty-uri, contra Chindiei Târgoviște, atunci am și ratat al doilea penalty și cumva m-a marcat. Dar m-a și întărit, chiar dacă a fost un moment negativ. Spuneai că nu îți place să pierzi. Ce poate învăța un fotbalist din înfrângerile cu care se confruntă? Păi să vadă unde a greșit și să încerce să remedieze acele greșeli și totodată să rămână pozitiv, indiferent de rezultatul final. Cum te descrii tu pe teren? Îmi place să cred că sunt un jucător cu personalitate, că ofer siguranță echipei și calitățile fizice tot timpul au fost unele dintre cele mai bune atuuri ale mele. Dacă ar fi să îi dai un sfat lui Raul de la 18 ani, ce sfat îi dai? Cu mintea de acum, vă dați seama că aș schimba mai multe, dar mă bucur cu ce am realizat până acum. Să zicem că am făcut oarecare greșeli, sau nu neapărat greșeli, ci, din necunoștință, poate, la timpul acela, când poate ar fi trebuit să muncesc mai mult, să fiu mai profesionist sau chestii de genul ăsta, și poate m-ar fi ajutat mai mult în cariera mea. Dar chestiile astea le-am realizat și le-am văzut după ce am făcut pasul la primă echipă la Honved. Dar, cum am zis, sunt mulțumit cu ce am realizat până acum.

Unul dintre cei mai experiemntați jucători ai nou-promovatei Csikszereda a vorbit cu superliga.ro despre traseul carierei sale și bucuria de a juca în prima ligă

Raul Palmeș: „Am reaprins lumina în oraș”

Numele lui Dennis Politic stârnește multe sentimente pentru fanii fotbalului, în special după transferul din această vară. Știm deja cine este jucătorul pe care FCSB l-a transferat de la Dinamo, într-o mutare care s-a mai făcut de-a lungul timpului de câteva ori și viceversa, dar parcursul său este unul special. Drumul lui Dennis în fotbal a început cu sacrificiu. Nu al său, ci al părinților, care și-au schimbat radical viața pentru ca băiețelul lor să-și urmeze visul, acela de a deveni fotbalist. La ce au fost nevoiți să renunțe părinții tăi pentru visul tău sau ce au sacrificat? La joburile lor, la joburile pentru care au muncit, pentru care au studiat, erau amândoi într-o funcție foarte bună și la confortul de aici, până la urmă. Au trebuit să meargă într-o țară necunoscută, să o ia de la zero.

În Anglia și-a văzut visul cu ochii aproape de ”Teatrul viselor”, când a început să joace la academia lui Manchester United, unde l-a întâlnit și pe Sir Alex Ferguson. Dacă ar fi să-i poți transmite un mesaj lui Dennis, care juca la Academia lui Manchester United, care ar fi acela? Asta este bună, întrebarea... Să joace fără frică, să joace cu curaj și să fie cât de profesionist se poate. Să-și dea lui cea mai bună șansă, să ajungă cât mai sus Dar una dintre amintirile sale memorabile are legătură cu rivala lui United, Manchester City, dar și cu un fost portar român înalt, care a apărat în poarta ”cetățenilor”: „Am fost copil de mingi în mai multe rânduri când eram la Manchester City. Nu știu dacă lumea știe, după ce am fost la Manchester United, am fost și la Manchester City un sezon. Și da, jucătorii din academie erau copii de mingi de multe ori și eu eram foarte entuziasmat. Pentru că în acea perioadă era Costel Pantilimon portarul celor de la Manchester City. Și mi-aduc aminte și acum că m-am dus în spatele porții și am încercat să-l strig când făcea el încălzirea. M-a auzit că sunt român, a venit, a vorbit cu mine și mi-a promis tricoul la final de partidă și mi l-a și dat. Este încă mare de mine, vă dați seama la cât de înalt e el. Dar un gest foarte frumos, care a însemnat mult pentru mine la vremea aia. Când ajungi în locul în care a pășit și David Beckham este imposibil să nu visezi să-i calci pe urme. Dennis a avut norocul ca fostul mare fotbalist englez să-l urmărească din tribune chiar când a înscris un gol ”în stilul Beckham”. Momentul, însă, nu s-a terminat cu zâmbetul pe buze pentru el. „Eram la Salford, era prima mea experiență la echipa mare, venisem de la Bolton, de la Under-23. Și îți dai seama că a fost un meci cu o încărcătură emoțională deosebită, pentru că era David Beckham, unul dintre cei mai mari fotbaliști. Și, într-adevăr, așa a fost situația, că am marcat chiar cu piciorul stâng de la jumătatea terenului. Dar, cum ai spus și tu, s-a terminat destul de urât meciul, pentru că am avut o problemă la umăr și a trebuit să părăsesc terenul accidentat. Și n-am mai reușit să mă întâlnesc cu el la final”, a povestit jucătorul campioanei. Beckham rămâne însă o sursă de inspirație pentru Politic: „Mi-a plăcut foarte tare și povestea lui, având în vedere ce s-a întâmplat la Cupa Mondială, cu Argentina, când a luat cartonașul roșu și cât hate a primit din partea propriilor fani englezi. Și după, cum s-a ridicat, a devenit căpitanul echipei naționale și cum a reușit să treacă peste acel moment. Și m-a inspirat oarecum povestea lui. Este bine să vezi astfel de lucruri, pentru că puterea lui mentală te inspiră pe tine ca și fotbalist și ca om”. De asta a avut nevoie și Dennis în momentele în care a fost nevoie să stea departe de gazon. Ai schimba ceva la cariera ta, dacă ai putea? Aș schimba să nu mai am atâtea accidentări, dacă aș putea, pentru că accidentările consider că sunt cele care m-au tras în jos până acum. Dacă nu aveam, nu știu, accidentări cu ligamentul încrucișat, accidentări la umăr sau chiar accidentările repetate pe care le-am avut la bicepsul femural, cu siguranță poate eram la un nivel mai înalt.

Politic, Dennis-Dorian

S-a reinventat în România, la Dinamo, unde a trecut prin multe momente, unele bune, care i-au adus zâmbetul pe buze, dar și altele mai puțin bune. Alege însă să se gândească doar la momentele în care a fost fericit alături de câini. „Mă bucur că am luat decizia să mă întorc în țară. O mutare pe care mulți poate o consideră un pas înapoi. Eu am luat decizia și știam că am luat decizia bună. Am avut o perioadă bună și cred că m-a ajutat acea perioadă să cresc și să fiu jucătorul care sunt astăzi”, spune Politic. De-a lungul timpului, numeroși jucători din istoria fotbalului au ales să îmbrace tricourile echipelor considerate rivale, iar schimbul pe ruta Dinamo - FCSB a stârnit întotdeauna reacții. Spune-mi cum se simte să o ai rivală pe FCSB și după aceea să joci pentru FCSB. Eu consider că suntem fotbaliști profesioniști și atâta timp cât suntem pe teren, trebuie să ne facem treaba pentru clubul la care suntem. Spuneai acum un an că în Giulești ți s-a părut cea mai ostilă atmosferă pe care ai întâlnit-o ca jucător în Superliga. Dacă ar fi să te întreb acum, s-ar schimba răspunsul ăsta după ce ai jucat împotriva lui Dinamo? Da, cu siguranță. În meciul cu Dinamo, pe Arena Națională, având în vedere că s-a jucat și la ei acasă, a fost cea mai ostilă atmosferă, în special pentru mine, pentru că am fost acolo și mă așteptam oarecum din partea fanilor să mă huiduie, să mă înjure. Ce să spun? Eu sunt liniștit, consider că a meritat mutarea mea aici. Sunt fericit aici și vreau să dau totul aici, să am rezultate cât mai bune. Ți-a fost greu în momentul în care ai ieșit pe teren și ai auzit marea aceea de oameni? Nu, nu mi-a fost greu. Sincer, mă așteptam la mai rău. Și nu mi-a fost greu pentru că mă așteptam și am fost pregătit mental pentru asta.

<h2>Victoria din Supercupă, seara cea mai frumoasă</h2>

Transferul i-a adus și cea mai mare bucurie din fotbal. A reușit să marcheze chiar în primul său meci cu FCSB și nu doar atât, ci a plecat acasă și cu primul trofeu al carierei. Dacă ai putea retrăi o singură zi din viață, care ar fi aceea? Pentru sentimentele frumoase pe care le-am avut, câștigarea Supercupei, având în vedere că a fost și primul meu meci. Am dat și gol, am luat și eu omul meciul, am și câștigat primul meu trofeu. Și a fost un început așa, cum nu se putea mai bine la noua mea echipă. Poate cea mai frumoasă seară din punct de vedere fotbalistic. Ca sentimente, spune-mi cum este să joci în preliminariile cupelor europene și să te califici și în grupe? Încă mă consider un fotbalist destul de tânăr la 25 de ani, adică mai am mult de învățat și mai am mult de crescut din punctul meu de vedere. M-am gândit și am muncit pentru asta și am sperat să ajung la un nivel cât mai înalt și de asta am și venit aici, la FCSB. Asta mi-am dorit, ăsta a fost un obiectiv al meu pe care l-am și declarat, că îmi doresc să joc în cupele europene. Și sper să îmi adaug cât mai multe meciuri, cât mai multe reușite personale și de asemenea colective. Mi-aș dori să câștigăm și campionatul.

Familia a jucat un rol important în viața și cariera lui Dennis Politic. Părinții săi au fost primele exemple de sacrificiu și muncă. Acum, Dennis este un exemplu pentru fetița sa. Cum sunt părinții tăi? Oameni simpli, oameni muncitori și oameni care au pus în mine acea dorință de a ajunge fotbalist și acea modestie, ca să spun așa, de a munci și de a ținti spre un scop și de a nu mă da bătut până îl ating. Și dacă ar fi să alegi, ce crezi că ai preluat de la mama ta și ce crezi că ai preluat de la tatăl tău? De la mama mea cred că am preluat ambiția și de la tatăl meu cred că am preluat să fiu calculat, să fiu destul de calm în diferite situații. El este mai calculat așa. Cum este rolul de tată? Unul foarte frumos. Primele câteva luni au fost mai grele, de acomodare, să te obișnuiești. Acum este foarte plăcut, chiar este o bucurie foarte mare. Ce ți-ai dori să spună fetița ta despre tine atunci când va fi mare? Că e mândră de mine și că are un tată care e muncitor și care a dat totul pentru familie. De la Brașov la Manchester, de la visurile unui copil la realitatea unui fotbalist matur, povestea lui Dennis Politic e despre curaj și sacrificiu. Despre părinți care au renunțat la tot pentru visul lui. Despre accidentări care l-au pus la pământ și despre puterea de a se ridica iar și iar. La 25 de ani, Dennis a purtat banderola de căpitan la Dinamo și a ales să înceapă un nou drum chiar în culorile rivalei. Acum, cu primul trofeu în mână și cu familia aproape, știe că tot ce a fost greu l-a adus aici. La FCSB, povestea lui nu se încheie. Abia începe.

Dennis Politic - INTERVIU COMPLET - YT Thumbnail.jpg

Parcursul lui Dennis Politic nu a fost deloc ușor. Însă visul său de a avea succes în fotbal l-a împins mereu de la spate

Povestea lui Dennis Politic: sacrificiu, curaj și un vis care continuă

La Arad, fotbalul nu e doar joc, e ritual. „E o poveste foarte frumoasă”, spune Alexandru Benga, astăzi unul dintre căpitanii UTA‑ei, despre fenomenul care strânge orașul laolaltă, de la medici și profesori până la preoți care nu lipsesc de la meciurile de acasă. Născut și format la FC Brașov, Benga a traversat Bulgaria, Cipru, Polonia și Azerbaidjan, apoi liniștea lui s‑a așezat la Arad, unde „cam trăiește ceea ce a visat” ca puști. Adică să joace la un club cu tradiție, suporteri și o stare de spirit. Din august 2020, a adunat peste 150 de apariții și a evoluat într‑un lider care spune că „trebuie să conduci prin puterea exemplului și prin acceptare, nu prin impunere”. Iar filosofia lui pentru fotbalul de azi curge firesc: profesionalism 24/24, bucurie păstrată cu dinții, dribblingul ca dialog cu tine însuți, pasa ca încredere în celălalt. Pentru început, vreau să te întreb de ce crezi că există dragostea asta pentru UTA și pentru fotbal în general? E o poveste foarte frumoasă tot fenomenul care este în jurul acestei echipe. Locul lui în oraș, în comunitate, dragostea oamenilor pentru club, indiferent de categoria socială sau de domeniul de activitate, de vârstă. Poți să rămâi surprins că poți să găsești preoți care vin la meci și nu lipsesc de la niciun meci de acasă. Medici sau oameni din orice domeniu de activitate din Arad care sunt foarte legați de acest club. Clubul în sine, având o istorie bogată aici la Arad și în vremurile mai îndepărtate cu foarte multe performanțe, era un loc unde oamenii puteau să aibă clipe de bucurie și de fericire. Și de comuniune, pentru că veneau foarte mulți oameni mereu la Arad, la meciurile de acasă, stadionul era și este aproape plin. Oamenii se întâlneau să petreacă clipe frumoase alături de echipa iubită.

<h2>„E o mulțumire, o împlinire sufletească că ceea ce ai visat oarecum s-a îndeplinit”</h2>

Tu cum te simți aici? Știu că te-am văzut acum vreo două sezoane și părea că ești aici de mulți ani. Părea că te-ai născut aici și ești de-al clubului. Și eu am sentimentul ăsta pentru că e o chimie foarte frumoasă între mine și club și tot acest fenomen și are o logică pentru că eu când m-am hotărât să mă apuc de fotbal când eram mic și am visat să joc la o echipă cu tradiție. Aș spune așa, aș lua un pic de la Barcelona aș fura „mai mult decât o echipă”, cum au ei motto-ul, adică o echipă cu suporteri, o echipă care îți dă o anumită stare de spirit și în afara gazonului și cumva pot să spun că aici la Arad cam trăiesc ceea ce am visat atunci când eram mic. Și cumva e așa o mulțumire, o împlinire sufletească că ceea ce ai visat oarecum s-a îndeplinit. Și acum ai ajuns un lider al vestiarului. Cum te simți din această postură? Nu conștientizez foarte mult chestia asta pentru că totul a devenit natural. Lucrul acesta s-a întâmplat ca o consecință a faptelor pe care le-am făcut sau le fac zi de zi. Pentru mine partea asta de lider mi se pare că trebuie să vină ca o consecință a ceea ce faci și a ceea ce ești. Dacă e să-mi arăt eu viziunea despre cum arată un lider sau un căpitan, tot timpul voi spune că trebuie să conduci prin puterea exemplului și prin acceptare, nu prin impunere. Prin ceea ce faci pe terenul de antrenament, în afara lui, înainte de antrenament, după antrenament, prin exemplu. Mi se pare că așa e cel mai bun mod de a atrage și oamenii lângă tine și de a fi o oglindă a ceea ce înseamnă profesionalismul. Tu când erai mic, la începutul visului, ai avut un exemplu de lider în vestiar? Crescând cu Generația de Aur, exemplul cel mai elocvent a fost Gheorghe Hagi, care era un lider. Nu știam cum era în afara terenului, dar pe teren pe mine mă impresiona foarte tare, cum își asuma responsabilitatea și cum în orice moment greu reușea să creeze lucruri care făceau diferența pe teren și la echipa națională, și la echipele de club la care a jucat. Atunci am început să joc fotbal și nu ratam niciun meci pe care echipa națională îl juca sau echipele lui de club.

Benga, Alexandru

<h2>„Poți să iei toate avantajele pe care societatea ta sau cultura tale le are și să le pui în dezvoltarea fotbaliștilor și a jocului de fotbal”</h2>

De-a lungul carierei, ai jucat în mai multe țări: Bulgaria, Polonia, Cipru, Azerbaijan. Unde simți că ai învățat cel mai mult și ca fotbalist, dar și ca om? Cred că în Polonia. Tot timpul am avut o slăbiciune pentru ei, având în vedere toate greutățile prin care a trecut această țară în trecut, mai ales în al doilea război mondial. Mereu am avut o afinitate pentru acest popor. Ce m-a impresionat cel mai tare este puterea lor de a se reinventa. Au avut de reconstruit o țară întreagă și au făcut-o foarte bine și acum sunt la un nivel foarte înalt. Lucrul ăsta m-a impresionat, pentru că am văzut și cum se face asta. Fiecare om își face treaba, este în locul unde este și o face serios și bine. Au sentimentul ăla de comunitate, de comuniune, de întrajutorare și mi-a plăcut foarte mult. Apoi pe partea asta de fotbal, la fel, într-o continuă dezvoltare. Eu tot timpul spun că sunt ca o mică Germanie, adică și ca infrastructură, stadioane noi, metode super faine de pregătire și cred că dintre experiențele pe care le-am avut eu, Polonia e printre cele mai bune. Putem spune că un jucător joacă pe teren exact cum este mentalitatea țării? În mod general, poți să spui lucrul ăsta. Pentru că particularitățile noastre, ale fotbaliștilor, clar vin și din mediu, din cum am crescut. Dacă ai abilitatea să înțelegi lucrul ăsta foarte bine și foarte devreme, poți să iei toate avantajele pe care societatea ta sau cultura tale le are și să le pui în dezvoltarea fotbaliștilor și a jocului de fotbal. Noi nu putem să elaborăm un joc de fotbal cum au echipele nordice, cu caracteristici specifice țărilor din nord. Și atunci noi, dacă ne înțelegem un pic rădăcinile și felul nostru de a fi, putem să avem un avantaj din chestia asta și da, în mare parte suntem o oglindă a societății în care trăim. Și crezi că fotbalistul român și-a înțeles rădăcinile? Eu cred că aici e o discuție foarte lungă. Nu știu dacă e conștient de rădăcinile pe care le are, dar, intuitiv, sigur da. Cu particularitățile pe care noi le avem ca țară și ca sistem de dezvoltare, fotbalistul român a reușit să se adapteze și totuși cumva să răzbească și să reușească să facă performanță. Acum, sigur, generațiile s-au schimbat, ai acces la mult mai multă informație, ai acces și la liberă trecere, sunt foarte mulți jucători care au făcut o bună parte din juniorat în țări mult mai bine dezvoltate și astfel au reușit să se dezvolte și să ajungă la un nivel mai înalt și bineînțeles să dea și oamenilor care sunt în țară anumite exemple. Exemple de cum poți crește ca un fotbalist profesionist din țările de vest.

<h2>„La mine, totul pleacă de la bucurie”</h2>

Cum vezi tu profesionalismul în fotbal? Să înțelegi că, în primul rând, meseria asta de fotbalist nu se rezumă la timpul petrecut la stadion sau pe terenul de antrenament. Este o meserie care necesită atenție 24 de ore din 24 de ore. Începând de la felul cum te odihnești, cum mănânci, cum te antrenezi pe teren la antrenament, cum te antrenezi înainte, cum te refaci. Deci cu cât ai mai mare atenție și faci lucrurile optime, cu atâta performanța ta crește. De fapt, cred că despre asta e vorba. Trebuie să înțelegi că trebuie să îi dai foarte mult timp și energie. Tu cum îți îngrijești acum corpul, dar și mintea? Păi eu, mai ales având și o vârstă mai înaintată, e nevoie să am foarte mare atenție la tot ceea ce fac în afara stadionului și în afara antrenamentului, dar totul pleacă sincer la mine de la bucuria asta. Mereu am avut și nu mi-am pierdut bucuria asta de a juca fotbal și atunci asta e baza. Și într-adevăr este nevoie să faci sacrificii în alimentație, nu poți să mănânci ce vrei, odihna iar e foarte importantă. Sunt metodele de recuperare care îți iau foarte mult timp și uneori nu prea vrei să le faci. Dar pentru că am bucuria asta și îmi doresc foarte mult să joc fotbal, lucrurile astea nu le văd ca fiind foarte grele. Și sunt atent la tot ce fac. Cum am zis, mă odihnesc foarte bine, am o dietă foarte echilibrată și mă antrenez foarte mult. Te antrenezi și înainte, și după antrenament? Da. Adică sală sau refacere? La sală sunt tot felul de protocoale sau de exerciții de antrenament pentru prevenirea accidentărilor, pentru întărirea mușchilor, care chiar contează în jocul de fotbal. Și petrec foarte mult timp în sală și cum am zis, o fac pentru că îmi place, adică nu o simt ca pe obligație sau ca pe o presiune. E important și trebuie să ne păstrăm chestia asta de bucurie și de fericire în jocul de fotbal, pentru că de aici izvorăsc lucrurile bune. Și pentru copii și juniori, și pentru noi ca sportivi profesionisti, și pentru suporteri. Te vezi antrenor? Mă văd antrenor. Nu știu dacă o să și fiu, pentru că nu m-am hotărât încă. Acum sunt la stadiul în care experimentez și la stadiul în care rezolv treaba cu birocrația. Mă școlesc în toate privințele și în partea asta de antrenorat, încerc să-mi iau licențele, carnetele și să fac toți pașii necesari, chiar dacă, încă o dată, nu sunt sigur că o să iau pe drumul ăsta, încă nu m-am hotărât. Încerc să experimentez și sunt sigur că o să păstrez în domeniul în care o să activez aceeași motivație și plăcere pe care o am și acum în cariera asta de jucător. Așa ai fost de la început? Sau bucuria asta a fost mai degrabă dezvoltată? De la început a fost asta. Când am început să joc fotbal, nu aveam o istorie de sport în familie, pur și simplu am văzut un meci de fotbal și am zis gata, acesta e sportul pe care-l iubesc. Erau vremurile în care stăteam toată ziua afară cu vecinii și jucam toate sporturile posibile de dimineață până seara. Era perioada aia în România cu Generația de Aur, cum am zis și mai devreme, perioada campionatului mondial din America, după aia din Franța în 1998 și eram no, toți copiii, super conectați la tot ce se întâmplă din punct de vedere fotbalistic. Întâietate avea jocul de fotbal pe stradă și așa s-a născut pasiunea asta a mea pentru acest sport. Au fost momente, sincer, când nu neapărat că mi-a scăzut bucuria, dar au fost și multe piedici în calea acestei pasiuni sau bucurii, dar mă bucur că am trecut peste ele și mi-am păstrat aceleași sentimente și acum. Care a fost cea mai mare piedică? Așa, sincer, cea mai mare piedică a fost tocmai sentimentul ăsta pe care îl aveam când eram copil, că fotbalul e ceva foarte, foarte serios. E foarte serios și nu-ți permiți să greșești, să încerci ceea ce vrei la antrenamente sau la meciuri. Meciurile pe care le aveam când eram junior. Să zic că era un sentiment excesiv de militărie. Asta am resimțit eu, pentru că mereu am identificat dragostea asta pentru sport cu creativitatea, cu bucuria, cu spontaneitatea și cumva de fiecare dată când lucrurile astea erau estompate, simțeam în interiorul meu o frustrare. Acum când stau și mă uit în urmă, mă bucur că pot conștientiza aceste detalii și cred că pot să dau și eu mai departe niște lucruri care îi pot ajuta cel puțin pe micii jucători de fotbal.

<h2>„Am ajuns la concluzia că nu mi-aș dori să fiu antrenorul copilului meu”</h2>

Ce crezi că are nevoie un fotbalist junior, un copil din România, atunci când începe să joace fotbal? În primul rând, copiii au nevoie de foarte multă libertate pe teren. Au nevoie de foarte mult spațiu unde să încerce, cel puțin în prima parte a carierei lor, când sunt mici, tot ce le trece prin cap legat de fotbal, pentru că așa acumulează experiență. Să fie încurajați să încerce și să aibă inițiativă, să-și dezvolte capacitatea asta de a lua decizii. Ușor, ușor, chiar dacă sunt la o vârstă fragedă, ei înmagazinează orice experiență pe care o au și se dezvoltă permanent, dacă sunt încurajați și se simt protejați. De asta cred că au nevoie în prima parte și pe tot drumul ăsta de formare de foarte multă înțelegere, de foarte mult apel la entuziasm. Până la 16 ani nu trebuie să te intereseze rezultatul. Pe tine trebuie să te intereseze cum creezi jucătorii, individual, că tu îi pregătești practic pentru fotbalul mare, când ajung sus. Cum ar fi să-ți antrenezi copilul și să-l formezi în așa fel încât greșeala să nu aibă loc în creșterea lui? Să nu-i fie frică. Eu am stat și m-am gândit foarte mult la chestiile astea și am ajuns la concluzia că nu mi-aș dori să fiu antrenorul copilului meu. Mi-aș dori să îi rămân doar tată. Pentru că sunt două lucruri total diferite. Cred că ar fi o presiune și pentru mine, dar mai ales pentru ei, de fapt, că am mai mulți copii care joacă fotbal. Legat de asta mi-aș dori să le rămân tată. Cred că ar fi mult mai sănătos pentru relația dintre părinte și copil să fie o diferențiere clară. Apoi legat de greșeală, n-aș face un mare caz din chestia asta, adică n-am cunoscut încă un om care să nu greșească în viața lui. Doar Iisus Hristos ca om nu a făcut nicio greșeală, niciun păcat. Deci nu există om fără să greșească. Adică l-aș încuraja mereu să învețe din greșeli, să înțeleagă de ce s-a petrecut acea greșeală și să o ia de la capăt fără nicio problemă. Pentru că dacă nu te raportezi la greșeală și la lucrurile care nu îți ies, cred că poți să treci peste ele mult mai repede, dar și să evoluezi mult mai rapid. În evoluția ta, care e cea mai mare lecție pe care ți-a dat-o fotbalul? Din cum văd eu, fotbalul se oglindește sau se aseamănă foarte bine cu viața. Și fac așa o paralelă, când ai mingea la picior și driblezi e ca și cum ai fi un om care trece prin greutățile vieții. Sau când dai o pasă unui coechipier, ca să poți să realizezi o pasă, trebuie să te înțelegi cu coechipierul, să ai o colaborare cu el, o coordonare, un lucru în echipă. În viață ai nevoie să trăiești așa într-o comunitate, într-o comuniune cu oamenii, cu vecinii, cu cei din orașul tău. Cred că cea mai importantă lecție este să o iei mereu de la capăt și să nu-ți pierzi bucuria. Sunt zeci de mii de antrenamente, sute de meciuri pe care le-am jucat. Dacă stau așa să trag o linie, sentimentele au fost mereu aceleași, de entuziasm și de nerăbdare să înceapă meciul sau antrenamentul. Și în viață aștepți o nouă zi cu curiozitate și nerăbdare. Și cumva cred că asta e lecția. N-am stat așa mult să mă gândesc, dar cred că asta ar fi o lecție importantă. Ai zis despre pasă. Știu că pasa este și subiectul licenței tale pentru examenul de antrenorat, dar vreau să te întreb dacă nu cumva pasa e cel mai important element din fotbal, apropo de conexiune. Poate da, golul e cel mai decisiv, dar fără pasă n-ai ajunge acolo, nu? Așa e, ai dreptate. Pasa e foarte importantă. Eu însă aș începe de la dribbling, sincer. Pentru că, totuși, seara sau când se termină ziua și ne terminăm programul de lucru sau când ne terminăm întâlnirile, rămânem singuri mereu în fața oglinzii noastre. Mereu. Și când ne trezim, prima oară suntem singuri. Așa e și în dribbling, când ai mingea la picior, ești tu cu mingea și ai nevoie să te miști foarte bine, așa încât adversarii să nu îți ia mingea. Deci să treci cu bine peste toate obstacolele pe care le ai. La fel cum și noi, ca oameni, în primul rând trebuie să ne rezolvăm problemele pe care le avem noi cu noi, ca să putem după aceea să ajungem să dăm o pasă bună. Ultima mea întrebare este dacă ar fi să trimiți un mesaj pentru noua generație de fotbaliști, care ar fi acel mesaj? Le-aș spune că e super fain sportul ăsta, să se bucure de el. Acum e problema asta care e deja super discutată și super analizată, problema gadgeturilor care acaparează viața tinerilor. Le-aș spune că dacă îi dau timp fotbalului și jocului, o să găsească cu siguranță o grămadă de bucurii și pe teren. Bucurii chiar mai durabile sau mai intense decât timpul petrecut în fața dispozitivelor electronice. Am discuția asta foarte multe ori cu colegii mei de aceeași vârstă și când ne aducem aminte de jocurile pe care le aveam în copilărie, care acum par prostești, plictisitoare, și când discutăm despre ele, avem un sentiment în stomac de super mare bucurie sau super mare plăcere. Cel puțin noi de vârsta noastră nu am da niciodată sentimentul ăsta pe altceva. Nu știu dacă prin gadgeturi poți să ajungi la un nivel de trăire și de bucurie atât de mare ca acel sentiment pe care îl aveam atunci când eram pe stradă, când eram mici. Cred că nivelul de dopamină era mult mai mare și mult mai intens față de nivelul de dopamină pe care ți-l dă tableta sau telefonul. Deci, asta le-aș zice: să dea timp fotbalului.

Meciul de fotbal dintre CFR Cluj si UTA Arad in Superliga Nationala, sambara 19 iulie 2025, la stadionul Cluj Arena din Cluj-Napoca. © Action Foto / Mihaela-Ionela Bobar. Unauthorized use is prohibited. All rights reserved.

La UTA, bucuria e busola. Benga a înțeles-o simplu: întâi driblezi tu cu tine, îți reglezi pașii, îți domolești fricile, apoi pasezi și ai încredere în celălalt. De aici se construiește golul pe teren, iar în viață se formează comunitățile care umplu stadionul și vestiarele care cresc, cu calm, un lider așa cum e Alex. Concluzia e clară. ”Bătrâna Doamnă” va rămâne tânără prin astfel de oameni. În centrul apărării, Alexandru Benga ține sus standardul și spiritul: nu doar un căpitan, ci o stare de echilibru care face loc bucuriei să joace mai departe.

Fundașul central cu peste 150 de meciuri pentru UTA este un lider care conduce prin exemplu

Alex Benga: „Să nu-ți pierzi bucuria”

Andreea Cio

În vara lui 2025, Alessandro Murgia a semnat cu <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-universitatea-cluj">Universitatea Cluj</a>, după două sezoane foarte bune în tricoul lui <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/afc-hermannstadt">FC Hermannstadt</a>. Italianul de 29 de ani s-a remarcat în Superligă printr-un joc matur, echilibrat, cu 62 de meciuri, 6 goluri și 4 assist-uri în perioada 2023–2025. A fost împrumutat de SPAL la Hermannstadt în august 2023, iar în iulie 2025 s-a transferat liber la „U” Cluj, după ce clubul italian a intrat în faliment și a fost exclus din competițiile profesionale.La Cluj, a debutat inclusiv în preliminariile UEFA Europa Conference League, iar până la final de august adunase deja 6 meciuri și 1 gol în Superliga. Profilul lui <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/murgia-alessandro-c262d49d">Alessandro</a> e construit în jurul inteligenței tactice și paselor care deschid spații. Joacă calm și precis, cu o claritate pe care a învățat-o încă de când a pus tricoul lui Lazio pentru prima oară pe el. Deci, task-ul lui principal nu e să marcheze. Dar și când marchează, o face cu stil: așa cum a făcut-o, de exemplu, în Supercupa Italiei 2017, când a înscris pentru Lazio în minutul 90+3 și a adus trofeul în fața lui Juventus.L-am întâlnit pe Alessandro pe Cluj Arena și ne-a povestit despre ce înseamnă pentru el „Fratelli d’Italia”, sosirea în România și noua aventură de la „U”.

<h1 style="text-align:center;">Ciao! Sunt Alessandro Murgia și joc pentru U Cluj.</h1>

Îți amintești ce te-a făcut să te îndrăgostești de fotbal în copilărie? Prima mea amintire este când mă antrenam și jucam cu tatăl meu. Până la 10 ani, jucam doar cu el. Apoi am început la clubul local. Cele mai frumoase amintiri sunt antrenamentele pe care le făceam cu el, acasă sau în parc. Sunt cele mai dragi amintiri. Tatăl tău a fost prima persoană care a crezut în tine? Da. Și care continuă să creadă în mine azi. E cea mai importantă persoană din viaţa mea, atât în fotbal, cât și în afara lui. E un reper pentru mine. Avem o relație foarte bună. A fost mereu alături de mine, în toți acești ani, inclusiv fotbalistic. A călătorit mult să mă vadă, mai ales când eram mic. Așa că da, a fost persoana care a crezut în mine mai mult decât oricine de la început. Îmi spunea să fac ceea ce știu, să mă distrez, să-mi folosesc capul, să fiu profesionist, pe teren și în afara lui. Totuși, mi-a dat libertate fără prea multă presiune. Spunea că fotbalul e frumos, că eu iubesc fotbalul, că îmi place să joc. „Fă ce știi să faci și distrează-te.” Astea au fost sfaturile lui. Și când a fost cel mai mândru de fiul său? Cred că mereu. Nu a fost mândru pentru ceea ce am făcut, ci pentru cine sunt. Pentru că sunt Alessandro. M-a învățat multe lucruri: să fiu politicos, respectuos, modest, profesionist. Tot ce sunt azi se datorează lui.

Ce înseamnă pentru tine că te-ai născut și ai crescut la Roma? Roma e orașul meu: locul unde m-am născut și am crescut. Îmi lipsește. Îmi lipsește puțin să vorbesc cu oamenii din Roma. Întotdeauna port orașul cu mine, atât din punct de vedere fotbalistic, cât și ca oraș. Însă trebuie să spun că și aici, în România, mă simt foarte bine. Îmi place viaţa aici, se trăiește bine, așa că sunt mulțumit. Cum era micul Alessandro? Un băiat simplu, liniștit, cu zâmbetul pe buze, pentru că îmi plăcea să glumesc. În același timp, mi-a plăcut mereu să muncesc, să fiu constant în ceea ce fac, foarte precis, foarte schematic. Însă mă consider un băiat foarte simplu.&nbsp;

<h1 style="text-align:center;">Am crescut cu tricoul lui Lazio. E ca a doua piele a mea, ca o a doua familie.&nbsp;</h1>

Care a fost adevărata motivaţie pentru care ai vrut să devii fotbalist? Cred că m-am născut cu o pasiune pentru fotbal. A fost destinul, probabil așa trebuia să fie. Încă de când eram mic iubeam și încă iubesc sportul ăsta: îmi place să-l urmăresc, să învăţ, să mă perfecţionez. Învăţ de la alţi jucători, din punct de vedere tehnic și uman. Am învățat și învăț că fotbalul e pe teren, dar şi în afara lui. Cred că ăsta a fost destinul, că așa trebuia să fie și sunt fericit că fac ceea ce iubesc. Ce jucători studiezi în prezent? Iubesc fotbalul, așa că îmi place să analizez orice jucător, de pe diferite posturi, din echipe diferite. Nu am avut un punct de referință. Totuși, ca mijlocaș, studiez mai mult mijlocașii, care pot fi Zidane, pe vremuri, dar și cei moderni, Verratti, Thiago Alcántara. Când erai copil, erai suporterul cărei echipe: Lazio sau Roma? Lazio. Am crescut cu tricoul lui Lazio. Acolo am început la 10 ani, până la 20-21. Pentru mine e ca a doua piele a mea, ca o a doua familie. Încă o urmăresc cu pasiune.

Cum a fost ziua când ai semnat contractul de profesionist cu Lazio? Eram la echipa Primavera și a fost primul meu contract. Evident, o emoţie incredibilă, dar în același timp și un stimul să continui să progresez, pentru că am simțit că există posibilitatea de a continua să trec la următorul nivel. A fost cu siguranță un moment de mândrie pentru mine și familia mea, dar și un lucru care m-a ajutat să dau mai mult. Cum a fost să joci contra Romei? Emoţionant! Foarte emoționant, pentru că un derby în Italia, mai ales în Roma, se trăiește în întreg orașul. Toată săptămâna este o pregătire pentru un meci așa cum e derby-ul , astfel că presiunea e mare, presiunea, de asemenea. Dar e emoționant și cred că orice jucător vrea într-o zi să joace derby-ul Romei, pentru că e cu adevărat frumos. Ai marcat golul decisiv în Supercupă, contra lui Juventus. Ce ai simțit? Și aceea a fost o emoție indescriptibilă, și acum mi-e greu să o descriu. E visul oricărui copil: să marchezi în ultimul minut contra unei echipe care la acel moment cred că era cea mai puternică din Italia, cu tricoul lui Lazio, tricoul visurilor lui, și să dai golul care te face să câștigi o cupă în ultimul minut. E un vis pe care îl păstrez și azi cu mine și care mă motivează să ating și alte obiective precum acela. Îți amintești senzația pe care ai avut-o când ai auzit prima oară imnul Italiei pe teren? Da, îmi amintesc. E emoţionant. Naționala e ceva emoționant pentru orice jucător, fie italian, fie de altă naţionalitate. E o emoţie care te încarcă, te face să abordezi meciul cu multă energie, ca şi cum milioane de oameni sunt pe teren cu tine. O emoție cu adevărat mare.

Care sunt versurile tale favorite? „Fratelli d’Italia” sunt cele mai frumoase cuvinte, pentru că suntem ca o familie care face parte din aceeași națiune, pe teren și în afara lui. Cred că imnul e un lucru care unește multe persoane - bărbați, femei, copii, bătrâni. E un lucru care unește, așadar e un imn profund. Care e cel mai important lucru pe care l-ai învățat jucând în Italia? Că e important să fii constant zi de zi, meci de meci, tot timpul anului. Pentru că era un campionat dificil, foarte tensionat, și era nevoie de constanță și profesionalism în fiecare zi. Asta este ceea ce am luat cu mine din experiența din Italia, unde e o presiune foarte mare, pe teren și în afara lui. Ți se cere să câștigi toate meciurile și pentru a câștiga meciurile ai nevoie să muncești zilnic. Simţi că ai adus lucrurile astea în România? Da, fac parte din mentalitatea mea. La Hermannstadt anul trecut, acum la Cluj, vor cunoaște un Alessandro care are această mentalitate, care vrea să câştige, vrea progreseze în fiecare zi, vrea să muncească. Asta aduc cu mine. Ce te-a făcut să spui „da” ofertеi din România? Mi-am dorit mereu o experienţă în străinătate. Când am primit oferta din România, nu m-am gândit de două ori. Am spus imediat da și am venit. A fost un context în care eram dorit, unde știam că pot urca. Alegerea a fost simplă. Și din punct de vedere personal, pentru a învăța o cultură nouă, o limbă nouă, să descopăr orașe noi, obiceiuri noi. Sunt fericit că sunt aici. Și ce ai învăţat până acum în România? Cu siguranţă limba română și engleză, nu foarte bine, dar vorbesc și în engleză. Acum înţeleg bine româna, nu o vorbesc încă perfect, dar anul ăsta voi lua lecţii ca să pot da interviuri și în română. E o promisiune. Care este cuvântul tău preferat în limba română? „Frumos” – mi se pare un cuvânt frumos și dulce, dar sunt multe altele. Unele cuvinte sunt similare cu cele în italiană, așa că din punctul ăsta de vedere e puţin mai ușor. E o limbă latină, deci îmi place. Cu ce jucător român ai devenit apropiat? Ai prieteni între jucătorii de aici?Am găsit un prieten extraordinar anul trecut, Tiago Goncalves, care e încă la Hermannstadt. Cred că am găsit un frate. Vorbim des, suntem în contact, îi doresc numai bine în noul sezon, așa cum știu că și el îmi dorește mie. Avem o relaţie minunată și sunt fericit pentru asta.

Ce înseamnă pentru tine să semnezi cu U Cluj? Am acceptat imediat să vin aici, pentru că știam că intru într-un mediu bun, unde au idei și obiective frumoase. Echipa, staff-ul, clubul sunt serioși, orașul e frumos, fanii sunt fantastici. În trecut nu a fost ușor să joci împotriva U Cluj, acum sunt fericit să joc pentru ei și să încerc să câştig. Cum ți s-au părut fanii U Cluj când ai jucat împotriva lor? Incredibili. Au fost mulţi, atât la Sibiu, cât și aici. Se fac auziți, sunt ca un om în plus pe teren atunci când joci. Avem responsabilitatea să dăm totul pentru ei, pentru că sunt parte a orașului și a clubului, și sunt convins că noi, echipa, vom lupta pentru ei. Ce simți când marchezi un gol? Poţi descrie momentul, sentimentul? Când marchezi e cu adevărat emoţionant. E ca și cum culegi roadele muncii din timpul săptămânii, atât personal, cât și ca echipă. Evident, întotdeauna am preferat să marchez pentru a ajuta echipa, nu să marchez și atât. Pentru că, înainte de toate, importante sunt grupul, munca din fiecare săptămână, obiectivele echipei. Dacă pot ajuta echipa marcând, e o emoţie mare. Apoi să vezi fanii bucurându-se, fericiți e cu adevărat minunat. Ce ai descoperit despre tine trăind departe de casă, într-o altă ţară? M-am maturizat mult ca om, ca fotbalist și ca tată. Am descoperit că am o mare forţă mentală. Nu e uşor să pleci într-o ţară nouă, cu altă limbă și o cultură diferită, dar asta mi-a dat energie pe teren și în viață. Sunt fericit, entuziasmat, abia aştept să încep sezonul. Ce ai vrea să spună lumea despre tine, ca jucător, dar și ca om, după ce ieși de pe teren? Sper să vadă ce ofer pe teren și în afara lui. Întotdeauna dau 100 %, dau totul pe teren pentru coechipieri, staff, fani, club. Sunt modest, altruist, simplu, zâmbitor, energic. Când nu e fotbal, ce te face să te simţi bine? Îmi place să știu multe lucruri, să vorbesc cu familia și prietenii, dar și să descopăr lucruri noi, să vizitez orașul. Sunt pasionat de tatuaje, mă uit la emisiuni despre tatuaje. Sunt foarte pasionat de gătit și îmi place să studiez ce pot prepara în bucătărie pentru oaspeți. Apoi sunt un profesionist, îmi place să am grijă de corpul meu, deci sală, recuperare, monitorizarea corpului și a minții pe teren și în afara lui. Cum îţi îngrijeşti mintea? Pentru mine, cheia e să trăiești prezentul. Prezentul ajută mintea să funcţioneze bine în fiecare zi. Gândindu-te la ce poți face cel mai bine la momentul e cheia pentru a avea o minte focalizată pe obiectiv.

Poţi să ne spui un film sau o carte care te-a mișcat cu adevărat? Îmi plac filmele de acțiune, cele intense care te ţin lipit de ecran, și filmele Marvel. Sunt pasionat de ele. Le mai urmăresc în avion sau în autocar, când avem timp să mai vedem câte un film. Nu sunt fan TV, îmi place să citesc, să stau în aer liber și să mă plimb, dar prefer filmele de acțiune. Ce îţi place cel mai mult la viaţa ta acum? Îmi plac viaţa în vestiar, în grup, căutarea unei noi case, explorarea orașului, a restaurantelor, să merg în centru, discuţii cu colegii despre obiective, despre ce nu a mers bine sezonul trecut, ce putem îmbunătăţi. Îmi place să cunosc oameni noi la club: stafful, suporterii, atașamentul lor pentru club. E grozav. Care e o întrebare pe care ţi-ai dori să nu ţi-o mai pună lumea? E greu să găsesc una acum. Nu știu, e dificil. Dar o întrebare la care ți-ar plăcea să răspunzi? Poate… „Ce te face fericit?” Dacă mă întrebi asta, știu ce mă face fericit. Pentru mine, fericirea e să fiu aici acum. Să fiu aici e foarte emoţionant. În fiecare zi abia aştept să încep ziua și să fac ce iubesc.

<h1 style="text-align:center;">Tatuajele, opere de artă pe corpul meu.</h1>

Care e cel mai frumos compliment pe care l-ai primit? Cred că cel mai frumos compliment e când îmi spune cineva că sunt o persoană politicoasă. Politicos, simplu. Pentru mine, educaţia și respectul sunt importante. Sunt lucrurile pe care mi le-au insuflat părinţii și pe care vreau să le transmit copiilor mei.&nbsp;Și acum, să vorbim puțin despre tatuajele tale. Care a fost primul tatuaj? A fost pe picior, dar acum e acoperit de altele. Am pierdut numărul tatuajelor. Nu știu câte sunt. Sunt pasionat de ele, îmi plac mult. Am început la 15 ani, evident cu acordul părinților, pentru că nu se putea altfel, fiind minor. De ce îţi plac tatuajele? Nu știu, e ca și cum sunt opere de artă pe corpul meu. Îmi place să pot pune operele de artă făcute de artiști pe corpul meu. Am ales desene precise, ceea ce îmi plăcea făcut într-un anumit mod. Am studiat proiectul cu tatuatorul și am decis să-l replic pe pielea mea, pentru a da corpului meu ceva special. Dacă ai putea alege un tatuaj care să spună ceva real despre tine, pe care l-ai alege? Poate leul de pe pulpă. E semnul meu zodiacal și reflectă personalitatea mea. Sunt aventuros, concentrat, așa că leul ca animal poate fi ceva ce mă reprezintă. Poţi spune ce înseamnă tatuajele tale, mai ales cel de pe gât? E egiptean, stil realist. Mi l‑a făcut un artist din Roma, care e un prieten bun. A fost dureros, foarte dureros. Dar e ceva ce am vrut și ce am suportat. Sunt fericit să-l am acum. Ce spun oamenii despre tatuajele tale? Mulţi spun că sunt foarte frumoase și se potrivesc bine pe mine. Spun că am un chip simplu, dar cu multe tatuaje. Sunt desene puternice. Ce înseamnă pentru tine să-ți porți povestea pe propria piele? E ca și cum tatuajele tale spun povestea ta, nu-i așa? Da, sunt într-un fel povestea mea, dar și un lucru care mie îmi place, care face parte și din procesul meu de creștere. Am început tocmai la 15 ani și probabil voi termina mai târziu, pentru că încă am ceva spațiu pe corp. Dacă tatuajele tale spun o poveste, care ar fi titlul ei? Probabil titlul ar fi „Ce e mai bun urmează să vină”, pentru că încă e o istorie care trebuie scrisă și vedem ceea ce îmi rezervă viitorul.

Meciul de fotbal dintre AFC Hermannstadt si FC Universitatea Cluj in Supeliga Nationala, la stadionul Municipal Sibiu, duminica 3 august 2025. © Action Foto / Simion Sebastian Tataru Unauthorized use is prohibited. All rights reserved.

<a href="https://www.superliga.ro/jucatori/murgia-alessandro-c262d49d">Alessandro Murgia</a> joacă și trăiește fotbalul cu zâmbetul pe buze, cu răbdare, disciplină și speranță în drumul lui. Crede în muncă, în colegi, în tatăl care l-a învățat să fie politicos și liber în același timp. Și în ceea ce nu s-a întâmplat încă. Pentru că povestea lui nu se scrie în grabă. Se scrie pas cu pas, pe teren, în vestiar, pe piele și în toate experiențele care îl fac mândru nu neapărat pentru ceea ce face, ci pentru cine e.

superliga 2025

Fotbal

vineri 26 septembrie

sâmbătă 27 septembrie

duminică 28 septembrie

luni 29 septembrie