FC Argeș

CFR Cluj

Stadionul Dr. Constantin Rădulescu

Dinamo București

FC Universitatea Cluj

Cluj Arena

Universitatea Craiova

FC Rapid București

Stadionul Giulești

FC Botoșani

FK Csikszereda

Stadionul Municipal Miercurea Ciuc

Metaloglobus

FC Farul Constanța

Stadionul Central Ovidiu

FCSB

AFC Hermannstadt

Stadionul Municipal Sibiu

UTA Arad

Unirea Slobozia

Stadionul 1 Mai

Oțelul Galați

Petrolul Ploiești

Stadionul Ilie Oană

Ionuț Tătaru

STATISTICĂ

De obicei, la această categorie, în frunte se află un portar. Dar, de această dată, nu este cazul. Ba mai mult, cel mai bine clasat goalkeeper din Superliga în ierarhia minutelor jucate în ediția 2025/26 este Eduard Pap (Csikszereda), care ocupă abia poziția a cincea, cu 3.330 de minute. Pe primul loc este un mijlocaș, spaniolul Rober Sierra, de la FC Argeș. Ibericul a fost folosit de Bogdan Andone în toate cele 40 de partide disputate de piteșteni în ultima ediție de campionat, pentru un total de 3.420 de minute. Fotbalistul de 30 de ani a ratat doar 180 de minute în stagiunea precedentă a Superligii. Pe locurile 2 și 3 s-au clasat, la egalitate, cu câte 3.405 minute, Andrei Miron (FC Botoșani) și un alt jucător de la FC Argeș, Mario Tudose.

Sierra Gimenez, Roberto Manuel

Pentru Sierra a fost primul sezon din carieră în Superliga. Nu însă și în România. Mijlocașul format la academia lui Levante evoluase anterior la Steaua, timp de doi ani. FC Argeș l-a transferat în vara anului trecut, imediat după promovare, o achiziție care s-a dovedit excelentă. Un jucător experiementat, constant și fără probleme medicale sau de disciplină, aspect care i-a permis să evite suspendările din cauza cartonașelor. Sierra a contribuit cu 3 goluri și o pasă decisivă la parcursul peste așteptări al piteștenilor. Deși nou-promovată, formația pregătită de Bogdan Andone s-a calificat în play-off și a terminat pe locul 6. Rober Sierra nu a jucat niciodată atât de mult într-o ediție de campionat. Precedentul record al carierei sale era de 38 de meciuri în sezonul 2016/17, când evolua la Ontinyent, în liga a patra spaniolă.&nbsp;

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid02xKckj2hCM4Hfa7aCbjnQSZLwQT9SpDAxLcjyC8SVvYH9cKr1xoGiwYdsdPBzxE8pl

Poate surprinzător, jucătorul cu cele mai multe minute jucate în ultimul sezon al Superligii nu este un portar

Neobositul. Rober Sierra a jucat cele mai multe minute în sezonul 2025/26

TRANSFERURI

La aproape 29 de ani, pe care îi va împlini în septembrie, Ronny Labonne va evolua pentru prima oară în prima ligă. Însă fundașul dreapta originar din Martinica a avut un parcurs neobișnuit în carieră, în care s-a intersectat cu mai multe nume importante din fotbalul internațional. superliga.ro îți propune o scurtă călătorie în parcursul profesional&nbsp;al noului fotbalist de la FCSB, în care vei descoperi câteva lucruri pe care probabil nu le știai despre el.

<h2>A început ca extremă și a fost coleg cu Mateta</h2>

Născut în Martinica, Labonne a început fotbalul la 4 ani și jumătate și s-a mutat în Franța la 15, căutându-și norocul. A fost refuzat de St. Etienne, Marseille și Bordeaux, înainte de a ajunge la JA Drancy, un mic club din suburbiile Parisului. Acolo juca extremă și i-a avut printre colegii de echipă pe Jean-Philippe Mateta, atacantul lui Crystal Palace și internațional francez.

Labonne a rămas doar un an la JA Drancy, apoi a început să se perinde pe la diferite echipe la fel de necunoscute, chiar și după ce a făcut pasul la seniori. Primul nume cunoscut pentru care a jucat a fost Lorient, dar la formația a doua, care evolua în liga a patra. Însă acolo a avut norocul de a lucra cu Régis Le Bris, antrenor aflat la început de drum. Actualul tehnician al lui Sunderland a fost cel care l-a reprofilat în fundaș dreapta. Pe acel post a putut să-și folosească și calitățile ofensive, iar asta avea să-l ajute să facă un pas important. Le Bris nu e singurul antrenor cu nume pe care noul jucător de la FCSB l-a avut. Anul trecut, la Caen, a lucrat cu Gael Clichy, fost campion în Premier League cu Arsenal și Manchester City, aflat la primul job ca principal.

<h2>A semnat primul contract de profesionst abia în 2022</h2>

Transformarea în fundaș lateral (poate juca și pe stânga) de la Lorient l-a ajutat pe Labonne să treacă de la liga a patra la Ligue 2. În 2022, la aproape 25 de ani, a semnat primul lui contract de profesionist, când a fost transferat de Nîmes. În noiembrie acel an, devenise deja o piesă importantă în echipă, cumva și spre propria surprindere. „Dacă în vară îmi spuneai că voi juca 10 meciuri în acest sezon, aș fi semnat imediat”, recunoștea Labonne, într-un moment în care bifase 13 apariții. A terminat stagiunea cu 32 de prezențe, dar și cu retrogradarea în liga a treia.

<h2>A fost cel mai bun pasator al lui Caen în sezonul trecut</h2>

Labonne a continuat cu Nîmes și în National 1 (liga a treia franceză), dar în următoarele două sezoane la un loc a strâns mai puține meciuri decât în stagiunea de Ligue 2. În special din motive medicale. S-a despărțit de gruparea din Occitania în vara anului trecut, când a semnat cu Caen. În Normandia, a avut un început neconvingător, însă, treptat s-a impus în primul 11 al lui Clichy și a încheiat campionatul fiind unul dintre remarcați. De fapt, cu 4 assisturi, a fost cel mai bun pasator al echipei, la egalitate cu Ivann Botella, un atacant.

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=pfbid0243j3sL6u7Yxwg2oSW16HYpXX2oETQxRsaGGxY41FNypBULGR2tDMVFjpxFEgXayPl&id=100044086793677

Acum, urmează marele pas. Vine în Superliga și va avea șansa de a-și face debutul și în competițiile europene, FCSB urmând să joace în preliminariile Conference League.

<h2>Are 6 selecții pentru Martinica, dar ultima a fost cu aproape trei ani în urmă</h2>

FCSB a luat un internațional. Pentru că Ronny Labonne a jucat de șase ori pentru Martinica, naționala țării în care s-a născut. A debutat în iunie 2023, într-un amical cu Guyana, apoi a participat la Gold Cup, unde a evoluat în cinci partide, cu Saint Lucia, Puerto Rico, El Salvador, Panama și Costa Rica. De atunci, din iulie 2023, nu a mai fost convocat.&nbsp;

Vestea transferului lui Labonne de la Caen la FCSB a surprins, mai ales că fosta campioană ar fi urmărit un alt jucător

Cinci lucruri pe care probabil nu le știai despre noul jucător de la FCSB, Ronny Labonne

Levente Balint

23 IUNIE. PORTARII, ÎN PRIM-PLAN CFR a anunțat despărțirea de goalkeeper-ul Mihai Popa, iar FC Botoșani l-a readus în România pe portarul Ionuț Gurău. Noutăți și la Csikszereda și Farul. VEZI GRUPAJUL DE MAI JOS

https://www.facebook.com/photo?fbid=1423145473176072&set=a.622487359908558

TRANSFER ALERT 22 IUNIE, TRANSFER PE RUTA FCSB-FARUL. SEPSI, ACTIVĂ LA ÎNCEPUT DE SĂPTĂMÂNĂ Ziua se deschide cu Csikszereda. Ciucanii au oficializat transferul lui Albert Stahl, care a jucat anul trecut în liga a doua, la FC Bihor.FCSB l-a împrumutat pe Ionuț Cercel la Farul, clubul de la care l-a achiziționat pe atacant.Sepsi a punctat din nou, aducând un fundaș dreapta din străinătate, precum și un mijlocaș defensiv trecut prin Ungaria, Suedia și Belgia.

https://www.facebook.com/photo/?fbid=1617027253759120&set=a.125598559568671

TRANSFER ALERT21 IUNIE Chiar dacă e duminică, piața transferurilor nu ia pauză. Corvinul Hunedoara a oficializat aducerea unui tânăr portar de 20 de ani, Silviu Drîngă, de la Minerul Lupeni. Iar sâmbătă seara, UTA l-a adus pe fundașul francez Peter Ouaneh, de la Laval.

https://www.facebook.com/photo?fbid=1327752192895795&set=a.363418419329182

TRANSFER ALERT 20 IUNIE - PLECARE IMPORTANTĂ DE LA CAMPIOANĂ, IAR GROZAV NU MAI CONTINUĂ LA PLOIEȘTI Universitatea Craiova a anunțat azi despărțirea de fundalul Florin Ștefan. Iar Csikszereda și Voluntari au adus câte un jucător din străinătate.Seara, Petrolul a oficializat despărțirea de Gicu Grozav, unul din cei mai importanți galben-albaștri din istoria ploieștenilor, din acest secol. 19 IUNIE - CAMPIOANA TRANSFERĂ DIN SERIE ABună ziua, prieteni, avem vești deja la startul zilei. UTA l-a adus pe atacantul kosovar Sinani, în vreme ce Oțelul s-a întărit în apărare cu grecul Giannis Christopoulos.&nbsp;Seara de joi s-a încheiat cu oficializarea plecării rapidistului Christensen în Polonia.FC Botoșani a anunțat primele transferuri din acest mercato în cursul acestei zile. Iar Corvinul și Petrolul au mai semnat câte un jucător. DETALII, ÎN CELE DE MAI JOS Mutarea zilei a realizat-o campioana Universitatea Craiova, care a anunțat că l-a repatriat pe Răzvan Sava, care se întoarce în Superliga după experiența de la Udinese.&nbsp;

https://www.facebook.com/reel/2050497958876150

18 IUNIEA fost o zi consistentă ca știri și noutăți în loturi.&nbsp;

https://www.facebook.com/photo/?fbid=1561112092041174&set=pcb.1561112145374502

TRANSFER ALERT 18 iunieTransfer la FCSB. În această seară, a semnat cu roș-albaștrii fundașul dreapta Ronny Labone, de la terța divizionară franceză SM Caen. Primul transfer al zilei vine de la Dunăre. Oțelul și-a asigurat serviciile lui Mario Contra, cel care a apărat până în stagiunea trecută buturile celor de la Chindia Târgoviște. UTA mută și ea. Astăzi a fost adus Jayson Papeau, ultima dată la Unirea Slobozia, el făcându-se cunoscut la noi sub culorile lui Rapid. 17 iunie Petrolul Ploiești și Oțelul Galați sunt cele mai grăbite formații astăzi. La orele dimineții, ambele au anunțat nou transferuri.După ce prahovenii l-au cedat ieri pe Jyry în Finlanda și l-au readus pe Lukas Zima de la FCSB, astăzi ploieștenii l-au semnat pe fundașul azer Calal Huseynov, din Bulgaria. Iar dunărenii au rezolvat un transfer interesanr din Portugalia.Sepsi a realizat al treilea transfer, aducându-l pe Doru Andrei, de la o altă nou promovată, FC Voluntari.U Cluj l-a adus pe tânărul atacant de 20 de ani Goodnews, de la Gloria Bistrița.

https://www.facebook.com/photo?fbid=1590884306381167&set=a.445929614209981

https://www.facebook.com/photo?fbid=1540122224791931&set=a.117553220382179

16 iunieMutare surprinzătoare sub Feleac. Proaspăt despărțit de CFR, atacantul Alibek Aliev a optat pentru rivala locală Universitatea. Tot azi, FCSB a confirmat că Darius Olaru s-a despărțit de roș-albaștri și a semnat cu vicecampioana Belgiei,&nbsp;Royale Union Saint-Gilloise.&nbsp;

https://www.facebook.com/photo?fbid=1723158905931511&set=a.219384022975681

UNIVERSITATEA CRAIOVA Antrenor: Filipe Coelho CONFIRMATVeniri:&nbsp;Ștefan Bană&nbsp;(final împrumut Oțelul Galați), Alexandru Maxim&nbsp;(FC Voluntari), Răzvan Sava (Udinese)Plecări: Silviu Lung jr. (final contract), Florin Ștefan&nbsp;(final contract)

https://www.facebook.com/photo?fbid=1395947865896625&set=a.590667243091362

UNIVERSITATEA CLUJAntrenor: Cristiano Bergodi CONFIRMATVeniri: Marius Ștefănescu&nbsp;(Konyaspor), Florent Poulolo&nbsp;(UTA), Neofytos Michael&nbsp;(Pafos), Pedro Pinho&nbsp;(CD Chaves), Friday Adams&nbsp;(FC Botoșani), Alibek Aliev&nbsp;(CFR Cluj), Ibuchi Goodnews (Gloria Bistrița)Plecări: Edvinas Gertmonas&nbsp;(final de contract), Jasper van der Werff&nbsp;(final de contract), Andrei Artean&nbsp;(final de contract), Răzvan Oaidă&nbsp;(final de contract), Andrej Fabry&nbsp;(Corvinul)

https://www.facebook.com/photo?fbid=1708787897368612&set=a.219384022975681

CFR CLUJAntrenor: Antonio Folha NOUVeniri: Yuval Sade&nbsp;(Maccabi Netanya, semnat din iarnă), Mihai Popa&nbsp;(încetare contract)Plecări: Alibek Aliev&nbsp;(încetare contract), Mohammed Kamara&nbsp;(final de contract), Matei Ilie&nbsp;(Kasimpașa), Tidiane Keita&nbsp;(Ordabasy)

https://www.facebook.com/photo/?fbid=1415964940560792&set=a.622487359908558

DINAMO BUCUREȘTIAntrenor: Nuno Campos NOUVeniri: Adrian Manole&nbsp;(FC Argeș), Ianis Doană&nbsp;(CSA Steaua), Răzvan Radu&nbsp;(Metalul Buzău) Plecări: Valentin Dumitrache&nbsp;(Chindia Târgoviște), Valentin Țicu (final de contract), Jordan Ikoko&nbsp;(final de contract), Georgi Milanov&nbsp;(final de contract), Kennedy Boateng&nbsp;(final de contract), Eddy Gnahore&nbsp;(final de contract)

https://www.facebook.com/photo?fbid=1582307993898675&set=a.150983050364517

RAPID BUCUREȘTIAntrenor: Daniel Pancu NOUVeniri: Mohammed Kamara (CFR Cluj), Vladan Bubanja&nbsp;(Orenburg)Plecări: Diogo Mendes&nbsp;(final de contract), Elvir Koljic&nbsp;(final de contract), Daniel Paraschiv&nbsp;(final de contract), Leo Bolgado&nbsp;(final de contract), Tobias Christensen&nbsp;(Wieczysta Cracovia)

https://www.facebook.com/photo?fbid=1586478730149878&set=a.701826771948416

FC ARGEȘAntrenor: Bogdan Andone CONFIRMATVeniri: Evagoras Antoniou&nbsp;( APOEL Nicosia), Taylor Nuvambo&nbsp;(Le Mans)Plecări: Eric Nistor (împrumut, CSM Râmnicu Vâlcea), Marius Briceag (final de contract)

https://www.facebook.com/photo?fbid=1604532221674426&set=pcb.1604524555008526

UTAAntrenor: Adrian Mihalcea CONFIRMATVeniri: Răzvan Oaidă (U Cluj), Andrei Dorobanțu&nbsp;(Unirea Slobozia), Jayson Papeau&nbsp;(Unirea Slobozia), Ismet Sinani&nbsp;(AC Bra), Peter Ouaneh&nbsp;(Laval)Plecări: Florent Poulolo&nbsp;(final de contract), Flavius Iacob&nbsp;(revenire împrumut Corvinul), Denis Hrezdac&nbsp;(împrumut, Corvinul), Ovidiu Popescu (final de contract), Benjamin Van Durmen&nbsp;(final de contract), Mark Țuțu&nbsp;(final de contract), Luca Mihai&nbsp;(final de contract)

https://www.facebook.com/photo?fbid=1577072211095710&set=a.445929614209981

FCSBAntrenor: Marius Baciu CONFIRMATVeniri: Ronny Labonne&nbsp; (SM Caen)Plecări<strong style="color:rgb(32, 33, 34); font-family:sans-serif; font-style:normal; font-variant-ligatures:normal; font-variant-caps:normal; letter-spacing:normal; text-align:right; text-indent:0px; text-transform:none; word-spacing:0px; background-color:rgb(249, 249, 249); text-decoration-style:initial; text-decoration-color:initial; font-size:14.6667px;">:&nbsp;Darius Olaru (Union Saint-Gilloise), Lukas Zima&nbsp;(încetare contract), Ionuț Cercel (împrumut, Farul Constanța)

https://www.facebook.com/FCSBOfficial/posts/pfbid02baZ8qKmzsbQwx3phSpbKyq3hCT4gkAVwjSGwBbmJGXpH1mTJN9BfB8qkVarGCh2wl

OȚELUL GALAȚIAntrenor: Stjepan Tomas CONFIRMATVeniri:&nbsp;Joao Paulino (Ordabasy), Habib Szylla&nbsp;(Uniao Leiria), Mario Contra&nbsp;(Chindia Târgoviște), Giannis Christopoulos&nbsp;(OFI Creta)Plecări: Iustin Popescu (final de contract), Silviu Rus (final de contract), Cristian Chira (final de contract), Daniel Sandu (final de contract), Gabriel Debeljuh (final de contract), Ștefan Bană&nbsp;(final împrumut Universitatea Craiova)

FC BOTOȘANIAntrenor: Marius Croitoru CONFIRMATVeniri:&nbsp; Mamadou Diarra&nbsp;(Erbil SC), Gabriel Gama da Silva&nbsp;(Al-Mesaimeer), Ionuț Gurău&nbsp;(FK Bylis) Plecări: Friday Adams&nbsp;(final de contract), Aldair Caputa&nbsp;(final de contract), Enzo Lopez&nbsp;(final de contract), Antonio Dumitru&nbsp;(final de contract), Michael Pavlovic&nbsp;(final de contract), Alexandru Bota&nbsp;(final de contract)

https://www.facebook.com/photo/?fbid=1660108782456144&set=a.605624951237871

FK CSIKSZEREDAAntrenor: Istvan Szabo NOUVeniri: Alex Szabo (Kecskemet), Adam Czekus&nbsp;(Kecskemet), Albert Stahl&nbsp;(FC Bihor), Zsolt Magyar&nbsp;(împrumut, Puskas Academy) Plecări:&nbsp;

https://www.facebook.com/photo/?fbid=1599023325559513&set=pcb.1599017758893403

PETROLUL PLOIEȘTIAntrenor: Ricardo Sousa NOUVeniri: Robert Jeldea&nbsp;(CSM Reșița), Alejandro Bran (Alajuelense), Rodrigo Martins&nbsp;(FC Lusitania), Leo Teixeira&nbsp;(Felgueiras), Mark Țuțu&nbsp;(UTA), Lukas Zima&nbsp;(FCSB), Calal Huseynov&nbsp;(Arda Kardzhali), Lucho Vega&nbsp;(Leiria) Plecări: Tommi Jyry&nbsp;(KuPS Palloseura), Gicu Grozav&nbsp;(final de contract), Ricardinho&nbsp;(final de contract), Yvan Roche&nbsp;(final de contract)

https://www.facebook.com/photo?fbid=1314662380774769&set=a.506247511616264

https://www.facebook.com/photo?fbid=1311190797788594&set=a.506247511616264

FARUL CONSTANȚAAntrenor: Ioan Ovidiu Sabău NOUVeniri: Eddy Silvestre&nbsp;(Dunkerque),&nbsp;Ionuț Cercel (împrumut, FCSB), Toni Njike&nbsp;(Quevilly-Rouen Metropole) Plecări: Gabriel Iancu&nbsp;(final contract), Jovan Markovic&nbsp;(reziliere contract), Diogo Ramalho&nbsp;(reziliere contract)

https://www.facebook.com/photo?fbid=1453429800156793&set=a.576769301156185

CORVINUL HUNEDOARAAntrenor: Florin Maxim CONFIRMATVeniri: Adrian Frânculescu&nbsp;(CFR Cluj via CSA Steaua), Flavius Iacob&nbsp;(revenire împrumut UTA), Renato Espinosa&nbsp;(Unirea Slobozia), Mohammad Abualnadi&nbsp;(Selangor FC),&nbsp;Denis Hrezdac&nbsp;(împrumut, UTA), Andrej Fabry&nbsp;(Universitatea Cluj), Angel Gillard&nbsp;(Deportes Concepcion), Silviu Drîngă&nbsp;(Minerul Lupeni) Plecări: Szabolcs Kilyen (încheiere contract), Mihai Velisar&nbsp;(încheiere contract), Alexandru Buziuc&nbsp;(încheiere contract), Denis Rența&nbsp;(încheiere contract), Viorel Lică&nbsp;(încetare contract), Fabio Blaga&nbsp;(împrumut, Gloria Bistrița), Antonio Bradu&nbsp;(încheiere contract)

https://www.facebook.com/photo/?fbid=1318454163825598&set=a.363418422662515

https://www.facebook.com/photo?fbid=1313115587692789&set=a.363418419329182

SEPSI OSKAntrenor: Ovidiu Burcă CONFIRMATVeniri: Bogdan Vătăjelu&nbsp;(FC Bihor), David Lazar&nbsp;(Hermannstadt), Doru Andrei&nbsp;(Voluntari), Gustavo Cascardo&nbsp;(Arda Kardzhali), Aboubakar Keita&nbsp;(Diosgyor) Plecări: Denis Haruț&nbsp;(final contract)

https://www.facebook.com/photo/?fbid=1574562517752017&set=a.214709770403972

FC VOLUNTARIAntrenor: Florin Pârvu CONFIRMATVeniri: Denis Haruț&nbsp;(Sepsi OSK), Matej Mamic&nbsp;(NK Radomlje) Plecări: Doru Andrei&nbsp;(final de contract)

https://www.facebook.com/photo/?fbid=1609787907816878&set=a.503660251762988

Patru cluburi au anunțat noutăți în lot pe 23 iunie

Toate transferurile verii 2026 în Superliga

ȘTIRI

UNIVERSITATEA CRAIOVACantonament în&nbsp;Neustift im Stubaital/AustriaMeciuri de verificare21 iunie: FC Stubai 7-124 iunie: FK Sabah29 iunie: Polissya Zhytomir

https://www.facebook.com/photo?fbid=1405771721580906&set=pcb.1405773488247396

UNIVERSITATEA CLUJCantonament în Bad Radkersburg/AustriaMeciuri de verificare21 iunie: Croația U19 1-222 iunie: NK Mura27 iunie: Ujpest2 iulie: Vojvodina3 iulie: Nyiregyhaza

CFR CLUJCantonament în Zrece/SloveniaMeciuri de verificare2 iulie: NK Alumini4 iulie: Olimpija Ljubljana7 iulie: FC Noah9 iulie: Karpaty Lviv

DINAMO BUCUREȘTICantonament în Kielce/Polonia20 iunie - Gornik Leczna 2-1Alte meciuri - Motor Lublin, Omonia Nicosia

RAPID BUCUREȘTICantonament în Bad Leonfelden/AustriaMeciuri de verificare5 iulie: Rapid Viena8 iulie: Kosice9 iulie: Slovan Liberec

FC ARGEȘCantonament în Rogla/Slovenia

FCSB26 iunie-10 iulie, cantonament în Venray / Țările de Jos

UTA20 iunie: Progresul Pecica 3-027 iunie - CSC DumbrăvițaCantonament în Slovenia

FC BOTOȘANI Cantonament în Bansko/Bulgaria25 iunie: Dunfermline27 iunie: Egnatia1 iulie: Lokomotiv Sofia4 iulie: Ludogorets

CSIKSZEREDA20 iunie: Sepsi 0-2Cantonament în Austria27/28 iunie, turneu Dunajska Streda27 iunie: Gyor28 iunie: DAC sau Backa Topola

OȚELUL GALAȚICantonament pe plan local 3 iulie: Farul Constanța10/11 iulie: FC Bacău

PETROLUL PLOIEȘTICantonament în Polonia

FARUL CONSTANȚAMeciuri de verificare27 iunie: Fratria Varna30 iunie: Oțelul Galați8 iulie: Cernomore Varna10 iulie: Dinamo București

CORVINUL HUNEDOARACantonament în Rogla/Slovenia24 iunie: NK Brimlje Grosuplje1 iulie: Nagykanizsa2 iulie: Koper

SEPSI OSK 20 iunie: Csikszereda 2-0 Cantonament în Bansko Bulgaria26 iunie: Sileks29 iunie: Drita3 iulie: Hebar

FC VOLUNTARICantonament în Croația

Cantonamente, jocuri de verificare, știri / ÎN CURS DE ACTUALIZARE

Programul de pregătire al echipelor din Superliga

CRAIOVA, VICTORIE. U CLUJ, EȘEC SURPRINZĂTOR Duminică seara, primele două clasate din Superliga 2025/2026 au jucat dispute de verificare.Universitatea Craiova a dispus de echipa austriacă de ligă inferioară FC Stubai cu 7-1. Golurile au fost înscrise de Băsceanu (min. 2), Al Hamlawi (min. 3),&nbsp; Monday (min. 16), Muntean (min. 41, 49),&nbsp; Nsimba (min. 45) și&nbsp; Șerban (min. 70)Oltenii au început cu&nbsp;Popescu -Fălcușan, Stevanovic,Badelj - Gașpăr,&nbsp; Teles, Crețu,&nbsp; Rădulescu - Etim ,&nbsp; Al Hamlawi, Băsceanu. Apoi au intrat pe teren Nsimba, D Muntean,&nbsp;Maxim,&nbsp; Barbu și Șerban. Universitatea Cluj a cedat cu 1-2 cu naționala sub 19 a Croației, vicecampioana marcând prin Codrea, în minutul 81.

https://www.facebook.com/photo?fbid=1411327461025332&set=a.590667246424695

Sâmbătă, 20 iunie, am consemnat primele dueluri de verificare din perioada de pregătire precompetițională. Au intrat în scenă UTA, Sepsi, Csikszereda, iar seara a încheiat-o Dinamo.

UTA, CU MULȚI TINERI ÎN ECHIPĂ Arădenii au trecut acasă cu 3-0 de terța divizionară Progresul Pecica. Golurile au fost marcate de Baba, în minutul 50, Câmpan, în minutul 54 și Ile, în minutul 68.&nbsp;Așa cum se observă, Adrian Mihalcea a testat jucătorii tineri în acest duel. S-a început cu Gorcea, Ștef, Bituleanu, Bălașa, Budihală, Cibi, Hodoșan, Tolcea, Bolohan, Ndon, Ciubăncan. Au mai intrat Tordai, Iurașciuc, Fărăgău, Calotă, Baba, Ile, Răstuf, Dragoș, Câmpan.

https://www.facebook.com/photo?fbid=1593000092836255&set=pcb.1593000172836247

SEPSI A TRECUT DE CSIKSZEREDALa Sfântu Gheorghe, Sepsi a dispus dimineață de Csikszereda cu 2-0, prin reușitele lui Oberlin din minutul 13 și 44. Ambele trupe au folosit jucători importanți, achizițiile Lazar și Vătăjelu debutând în alb și roșu. La ciucani, a jucat și atacantul Czekus, anunțat ca nouă achiziție, de la Kecskemet, chiar azi.Sepsi: Lazar-Oteliță, Dobrosavlevici, Vîrtej, Vianna, Păun, Matei, Batzula, Oberlin, Herras, Mawa. Au mai intrat Gyenge, Bartha-Vătăjelu, Păcurar, Brădeanu, Silaghi, Cîmpean, Cantauz, Ghimfus, Truță, Davordzie, Nistor.Csikzereda: Pap – Trif, Hegedus, Szabo, Iosif – Bota, Nyitra, Veres, Dolny, Novelli – Eppel, în prima parte. În repriza secundă: Simon (Deaky) – Paszka, Papp, Csuros, Palmeș – Bodo, Tajti, Kleinheisler, Szalay, Czekus – Toth-Pal.

DINAMO, TRIUMF ÎN POLONIA Alb-roșiii s-au impus în prima partidă din stagiul pe care îl efectuează în Polonia. A fost 2-1 cu secund divizionara Gornik Leczna.

https://www.facebook.com/photo/?fbid=1595241392605335&set=a.150983057031183

Golurile echipei lui Nuno Campos au fost înscrise de Musi, în minutul 39, și Kyrychenko, în minutul 48.Dinamo a evoluat în două formule diferite. În prima parte, au jucat Epassy-Sivis, Duțu, Stoinov, Radu-Armstrong, Udosen, Licsandru, Cîrjan-Pop, Musi. După pauză, au intrat Roșca-D. Irimia, Fudulache, Toader, A. Irimia-Believe, Soare, Doană, Mazilu-Kyrychenko, Rotund.

Victorii pentru UTA, Sepsi, Dinamo și Craiova

Toate informațiile privind primele amicale din presezon

Andreea Cio

INTERVIU

Jayson Papeau va juca pentru a treia oară în Superliga.&nbsp;„Îmi place România. Și îmi place fotbalul din această țară, pentru că oamenii de aici iubesc fotbalul. Așa că ne potrivim. Ei iubesc fotbalul, iar eu iubesc să dau speranță și zâmbet oamenilor”, ne-a zis în timpul interviului în care ne-a povestit și cum fotbalul l-a însoțit toată viața, deși nu i-a fost ușor.&nbsp;La 20 de ani, după ce ieșea de la jobul dintr-un depozit în care împacheta cutii și le urca într-un camion, juca fotbal la liga a opta din Franța.&nbsp;A promovat în a șaptea, apoi a urcat 3 divizii până la liga a patra. Încă lucra, de data asta într-o școală, unde supraveghea copiii.&nbsp; După un singur sezon, a semnat în prima ligă din Franța, cu Amiens. Drumul l-a continuat în Polonia, apoi în tricoul Rapidului, fiind unul dintre cei mai spectaculoși jucători străini din Superliga în ultimii ani. Sosit în iulie 2022, avea să treacă în toamnă prin momente dureroase, accidentându-se într-un meci cu FC Botoșani. Diagnosticul a fost trist pentru el și pentru tribunele rapidiste: ruptură de ligamente și fractură de peroneu. A stat 4 luni departe de gazon, însă știa că visul lui cu fotbalul nu se oprise.&nbsp; După doi ani în Giulești, deși prelungise contractul, a ales să plece în Qatar, pentru că la Rapid nu i se mai acordau atât de multe șanse să își arate creativitatea pe teren. Ne-a zis că nu se mai gândea să revină în România, dar simțea că a făcut lucruri bune la Rapid, însă nu suficient. Așa că s-a întors după un an la Unirea Slobozia. Nici după cinci luni, avea să treacă iar printr-o accidentare care îl împiedica să încheie sezonul pe teren. Printre cuvintele prin care și-a luat la revedere de la fotbalul românesc, a strecurat și&nbsp;„ne vedem”, pentru că știa că va reveni&nbsp;„mai puternic ca niciodată”.&nbsp; Acum cinci zile a împlinit 30 de ani și i-a sărbătorit semnând pentru un club de tradiție din România. Te invităm să citești povestea lui Jayson, de la meciurile cu tatăl și frații, la cele de pe Francisc Neuman. A început să joace din iubire pentru fotbal și tot această iubire i-a menținut tonusul și pasiunea pentru acest sport. Știe că ce arată pe teren, creativitatea lui, aduce zâmbete pe buze. Și, la urma urmelor, asta e și ceea ce crede că este rolul lui pe teren. Să ofere speranță, să bucure suporterii, să inspire copiii să spună „Vreau să fiu ca el”.&nbsp;

Cum a fost viața ta în Melun?
Melun este orașul unde se află spitalul, adică orașul în care m-am născut, dar eu am locuit într-un oraș numit Le Mée. Este foarte aproape, practic, la graniță cu Melun.
Și toată viața mea a fost acolo. Mama mea încă locuiește acolo, familia mea încă este acolo. Așa că da, a fost o perioadă foarte frumoasă și o port cu mine în inimă.Cum a fost copilăria ta acolo? Doar fotbal și fotbal? Da, da. Aveam doi frați mai mari. Tatăl meu a fost și el fotbalist profesionist. Așa că atunci când am apărut eu, el încă juca. Frații mei jucau fotbal, iar mama mea iubea fotbalul. Așa că totul a fost de genul: „bine, fac la fel”. Și asta s-a întâmplat. În fiecare zi în care aveam posibilitatea să ies și să joc fotbal cu prietenii, făceam asta.Și ce a spus mama ta când i-ai spus că vei fi fotbalist?
Totul a început când eram la școală, aveam 18 ani. În Franța avem bacul.
Iar după bac, ea mi-a spus: „bine, trebuie să decizi, dacă vrei să continui cu fotbalul, e mai bine să faci o facultate cu program scurt, dar să ai la final o diplomă”. Așa că ezitam, pentru că voiam să merg la ceea ce numim STAPS (Facultatea de Științe și Tehnici ale Activităților Fizice și Sportive), e facultatea de sport.
Și i-am spus: „voi merge la Facultatea de sport”. Aceasta dura mai mult. Ai cinci ani ca să devii profesor de sport. Dacă continui, poți face și altceva. Dacă te oprești înainte, ai câteva opțiuni, dar nu foarte importante.
Și i-am spus că asta voi face. Ea m-a sfătuit să aleg programul scurt, iar după un an sau doi aveam diploma, dar eu am vrut sa încerc. Și ea a avut dreptate, pentru că după doi ani acolo mi-am dat seama că nu pot continua.&nbsp;Era bine, îmi plăcea să învăț, pentru că era despre toate sporturile. Învățai regulile, învățai cum a fost creat sportul. Era interesant pentru mine. Dar era prea mult în combinație cu fotbalul. Așa că după acei doi ani m-am oprit și am început să muncesc. Munceam dimineața, dormeam puțin, apoi mergeam la fotbal. Și am continuat așa doi, trei ani.Și ce job aveai?
Tot ce puteam, orice, ca să câștig bani. Pentru că în perioada aceea nu mai aveam nicio legătură cu școala. Și încă locuiam cu mama mea. Așa că trebuia să o ajut în casă cu tot și făceam orice puteam, ca să am bani și să o ajut puțin. Și în același timp să strâng niște bani pentru școala de șoferi, pentru mașină. Și trebuia să le fac pe cont propriu.Lucram în depozite unde trebuia să împachetezi cutii. Făceam niște cutii mari, le împachetam cu folie, iar apoi le încărcam în camion.
Și de acolo mergeau la livrare. Nu era un job bun. Era foarte devreme dimineața. Tot corpul durea, spatele, tot. Dar în Franța, când vrei să începi să muncești, de cele mai multe ori începi cu asta. E un job care nu are neapărat valoare. Dar în acel moment, banii erau bani. Așa că trebuia să-i câștig.

<h2 style="text-align:center;">Făceam niște cutii mari, le împachetam cu folie, iar apoi le încărcam în camion. </h2><h2 style="text-align:center;">Tot corpul durea, spatele, tot.</h2>

Sunt curiosă.&nbsp;După această perioadă, cum a fost ziua în care ai semnat primul tău contract în fotbal și ai primit bani ca să joci?
Jucam în liga a opta în Franța. Jucam în Le Mée, orașul meu. Eram cu prietenii mei și jucam din plăcere. Dar aveam în minte ideea că pot merge mai departe, deși aveam deja 20 de ani. Era foarte greu să semnez la acea vârstă.
Am continuat așa încă un sezon, două sezoane. Iar într-un meci am jucat împotriva celor de la Melun.&nbsp;Și un prieten de-al meu i-a spus unui jucător de la Melun:
„să-l vezi pe numărul 10 al nostru, o să vă omoare”.&nbsp;Despre mine vorbea. Am jucat meciul și am jucat foarte bine. Am câștigat cu 2-0, iar tipul acela a venit la mine și a spus: „cunosc o echipă în liga a patra. Sainte-Geneviève. Le voi spune să vorbească cu tine. Așa că fii pregătit, nu se știe niciodată”.Eu i-am zis că vreau să rămân acolo unde locuiam. Aveam deja 22 de ani. Totuși, cei de la echipa din liga a patra au venit să mă vadă în ultimul meci al sezonului. Am câștigat&nbsp;cu 5-0 și am promovat în liga a șaptea. Și au venit la mine și au spus: „bine, trebuie să vorbim”.
Eu îmi făcusem planuri să merg în vacanță cu prietenii mei în Spania.
Am avut o întâlnire cu antrenorul și directorul sportiv.
Și mi-au spus că îmi dau 600 euro.
Eu nu puteam refuza, pentru că urcam trei divizii.
Jucam împotriva echipelor secunde ale unor cluburi de prima ligă: Lens, Lille, Reims. Era nivel național, așa că nu puteam refuza.&nbsp;Nu era fotbal profesionist, dar liga se numea National 2.
Iar nivelul de deasupra era liga profesionistă din Franța. Deci, am făcut asta și am stat doar un sezon.
Iar după acel sezon am semnat în prima ligă, asta pentru că am început bine.
În două, trei luni deja se vorbea: „acest club din liga a treia te vrea, acest club din liga a doua te vrea”.
Eu eram: „imposibil!”.
Eu încă lucram și trebuia să merg la fotbal.
Dar nu mai lucram în depozit.
Lucram în școală, ca asistent.&nbsp;Trebuia să am grijă de copii.Deși aveam oferte, nu am plecat în iarnă. Așteptam o ofertă din liga a doua, ceea ce pentru mine era ceva uriaș, pentru că jucam în liga a opta cu un an înainte. Am rămas și am vrut să văd ce se întâmplă la finalul sezonului.&nbsp;În martie, un club din prima ligă a vrut să fac un test fizic la ei. Mi-au arătat baza de antrenament. Pentru mine era incredibil.
Era exact ce vedeam la televizor. După ce am trecut testul, am vorbit cu antrenorul și cu conducerea clubului. Și mi-au spus&nbsp;„Bine ai venit!”, deși eu nici nu semnasem.&nbsp;M-am întors acasă și am simțit că ceva bun urmează să se întâmple. O lună mai târziu, m-au sunat când eram la muncă.&nbsp;M-am dus direct la biroul șefei mele și i-am spus: „trebuie să plec”. Era 2019 și eu aveam 23 de ani.&nbsp;

<h2 style="text-align:center;">M-am dus direct la biroul șefei mele și i-am spus: „trebuie să plec”.</h2>

Cum se numea echipa?
Amiens.
Iar după aceea ai plecat în Polonia.
După aceea am făcut un sezon în prima ligă cu Amiens. Dar nu am jucat, pentru că aveau prea mulți jucători buni.
Și pentru mine era puțin prea sus. Dar în toate acele șase luni, cât am fost la ei, am învățat.
Iar în iarnă am plecat împrumut la o echipă din liga a doua, Chambly.
Acolo am avut debutul profesionist.
Am avut primul meci în Cupă, al doilea în campionat.
Am dat pasă de gol, iar în minutul 30 cineva m-a lovit și mi-am rupt aductorul.
Așa că am stat pe margine două luni și jumătate.
Iar în ziua în care am revenit, am călătorit cinci sau șase ore.
Și când am ajuns la hotel, ne-au spus că de mâine campionatul se oprește din cauza virusului COVID.
Deci…
Sfârșit.
S-a încheiat și Amiens a retrogradat în liga a doua, pentru că sezonul a fost oprit.
Așa că atunci când m-am întors în iulie, eram în liga a doua.
Am jucat tot sezonul în liga a doua.
Iar sezonul următor era ultimul meu an de contract, pentru că semnasem pe trei ani.
Iar antrenorul mi-a spus că voi juca, dar alți doi jucători erau&nbsp;favoriții lui pentru postul de titular. Așa că am spus că nu pot face un sezon în felul acesta, să stau pe bancă și am încercat să fac tot ce pot ca să plec.
Și am plecat în Polonia, la Warta Poznań.Iar după aceea <a href="https://www.youtube.com/watch?app=desktop&amp;v=qRv1zcLnXGs">la Rapid</a>, apoi o pauză scurtă și te-ai întors în România, <a href="https://www.superliga.ro/articole/aici-e-slobozia-cum-s-a-trait-primul-meci-din-istoria-unirii-in-superliga-pe-noul-stadion-144c60c3">la Unirea Slobozia</a>. Ai simțit că ai lăsat ceva neterminat aici?
Aș putea spune da, dar aș putea spune și nu.
Pentru că atunci când am plecat nu mă gândeam că mă voi întoarce într-o zi în România.
Dar pot spune și da, pentru că am făcut lucruri bune la Rapid, dar nu suficient.
Pentru că am calități.
Sunt un jucător bun.
Dar ceea ce definește un jucător bun în fotbalul de azi sunt statisticile.
E bine să ai calități, să faci spectacol, dar dacă nu marchezi și nu dai pase decisive, se va spune că nu ai făcut un sezon bun.
Așa că, din punctul acesta de vedere, da, a rămas neterminat.

Ai marcat goluri frumoase. Îmi amintesc <a href="https://www.youtube.com/watch?v=nrUtC-txPsI">golul cu Voluntari</a>&nbsp;la 2-0 pentru ei în Giulești, când toți suporterii cântau&nbsp;„Viața mea o-mpart alături de Voluntari”. Și <a href="https://www.youtube.com/watch?v=c6B8suWx1IQ&amp;t=24s">golul cu Craiova</a> în tricoul Unirii Slobozia. Spune-mi, te rog,&nbsp;ce îți place cel mai mult la tine, cel de pe teren?
Creativitatea mea.
Pentru că atunci când am început fotbalul, am început pentru asta.
Pentru plăcere.
Pentru că înainte să fie sport, este pasiune.
Dacă nu iubești fotbalul, nu poți juca, nu poți deveni cu adevărat fotbalist.
Joci pentru că îți place. Ok, ai bani și toate cele, dar eu joc pentru că, atunci când am început, am făcut-o din iubire pentru fotbal.
Asta e cel mai important pentru mine.
Și când îl văd acum pe Cherki la Manchester City, spun același lucru.
Pentru mine ăsta este fotbalul.
Oamenii vin la stadion, sunt minus cinci, minus șase grade, ies de la muncă și tot vin la stadion.
Nu pot veni să vadă un 0-0 și să nu se bucure.
Fotbalul trebuie să aducă zâmbete și…
trebuie să-i facă pe copii să spună: „vreau să fiu ca el, vreau să joc”. Iar noi trebuie să le oferim starea asta. Ăsta e motivul pentru care iubesc fotbalul.
Și dacă trebuie să mă definesc, aș spune că îmi place creativitatea mea.Știi, Arsène Wenger spunea că fotbaliștii le dau oamenilor speranță după o săptămână de muncă.
 Sunt de acord, pentru că muncești, ai presiune la muncă, poți avea presiune acasă, poți avea probleme de sănătate, poți avea multe lucruri.
Și vezi oameni, unii sunt în scaune rulante, și tot vin la fotbal. Dacă vin pentru asta, înseamnă că fotbalul e imens. Trebuie să existe bucurie.

Fotbalul e ca o terapie pentru cei mai mulți oameni. Și pentru noi, ca jucători.

<h2 style="text-align:center;">Înainte să fie sport, este pasiune. </h2><h2 style="text-align:center;">Când am început să joc, am făcut-o din iubire pentru fotbal.</h2>

Vreau să te întreb cum a fost sentimentul când ai marcat prima dată în Doha, pentru Al-Markhiya, iar băiețelul tău era pentru prima dată pe stadion?
A fost frumos, foarte frumos.
Nu doar pentru că am marcat, ci pentru că soția mea era cu el în tribune și a filmat, iar el se bucura, deși nu era atmosferă, stadionul era gol.
Dar el era în picioare, striga și era concentrat pe meci, pe toată durata meciului.
Iar acasă nu e așa.
Aleargă peste tot, se joacă.
Dar în timpul meciului la stadion stătea și se uita două ore.
Și când am văzut filmarea, am spus: „e fericit”.
Și asta e cel mai important pentru mine.
Așa că dacă marchez, OK, e bine, dar dacă el e fericit, pentru mine înseamnă totul.

Știu că ai scris pe Instagram: Mini Papeau.
Da.
Acum îi dau multe nume: Junior Papeau, Mini Papeau.
Îi place fotbalul.
Vrea să joace fotbal, are doi ani și acasă tot lovește mingea, lovește, lovește.
Și pentru mine e frumos să văd asta.
Sunt foarte fericit că îi place ceva.
Personal nu vreau neapărat să fie fotbalist.&nbsp;Mi-ar plăcea, dar el va decide.
Iar acum mă bucur pentru că îi place fotbalul.
Sper să-i placă pentru mult timp.Și dacă va alege să fie fotbalist, sunt curioasă care ar fi cel mai important sfat pe care i l-ai da?
Mai întâi i-aș spune că nu va fi același fotbal, pentru că față de trecut e complet diferit.
Acum, nu-mi place să spun asta, dar e business.
Înainte era tot business, dar nu erau aceiași bani implicați.
Așa că primul lucru ar fi să-i spun că e business, deci nu poți avea încredere în oricine.
Iar eu știu ce spun.
Iar al doilea lucru ar fi: „Joacă de plăcere”.
Dacă într-o zi ar veni acasă și ar spune că nu știe dacă mai vrea să continue, i-aș zice să se oprească. Pentru că dacă începi să gândești așa. atunci un an mai târziu, trei ani mai târziu, nu se va întâmpla ceva grav, dar nu vei mai simți la fel fotbalul.
Și nu vreau să ajungă să se sature de fotbal. Vreau să se bucure.
Și dacă va vrea să devină fotbalist, îl voi ajuta.
Și îi voi spune să aibă grijă de corpul lui.Anul trecut te-ai întors în Superliga la Unirea Slobozia. Cum a fost să fii din nou în România?&nbsp; Ca să fiu sincer, îmi place.
În Qatar era diferit, pentru că nu aveam cantonament.
Nu mergeam la hotel înainte de meci.
Era diferit.
Așa că aveam mai mult timp cu familia mea.
Și asta mi-a plăcut.
Dar îmi place și aici, pentru că iubesc fotbalul.
Îmi place să călătoresc.&nbsp;Uneori e puțin enervant pentru că e prea mult, dar face parte din meserie.
Așa că am fost fericit că m-am întors la acest ritm.
Și îmi place țara.
Îmi place România.
Și îmi place fotbalul de aici, pentru că oamenii de aici iubesc fotbalul.
Așa că ne potrivim.
Ei iubesc fotbalul, iar eu iubesc să dau speranță și zâmbet oamenilor.
Așa că sunt fericit să mă întorc.

https://www.instagram.com/p/DUi2EzwjBrO/?img_index=1

„O să revin mai puternic ca niciodată”În octombrie 2025 semna cu Unirea, iar în februarie 2026 înfrunta din nou un moment greu în Superliga: ruptură de ligament colateral și de menisc. Francezul a părăsit terenul în lacrimi, iar Dinamo&nbsp;a câștigat atunci cu 1-0 pe Arena Națională. Puțin timp după accidentare, Jay a postat pe contul să de Instagram următorul mesaj:&nbsp;„Probabil a fost ultimul meu meci din acest sezon. Într-adevăr, ligamentul meu colateral medial este rupt, printre altele, așa că voi avea nevoie de o intervenție chirurgicală.&nbsp;Ar trebui să lipsesc aproximativ 3-4 luni. Desigur, este o veste foarte proastă pentru mine, dar voi face tot posibilul să revin mai puternic ca niciodată. A fost o plăcere să revin în România, ne vedem!”81 de meciuri, 10 goluri și 9 assist-uri a adunat mijlocașul în Superliga. Statistici pe care le va îmbunătăți în tricoul Bătrânei Doamne.&nbsp;Jayson Papeau a revenit mai puternic ca niciodată. Și nu e prima dată. Suporterii Superligii se vor bucura din nou de creativitatea lui pe teren. Acum, când refrenul Allez, Papeau, Allez se va auzi pe stadionul Francisc Neuman din Arad.&nbsp;

Mijlocașul francez a semnat cu UTA Arad

Acasă în Superliga. Papeau: „Oamenii de aici iubesc fotbalul, așa că ne potrivim”

Ana-Maria Popescu

Universitatea Craiova (team)

https://www.youtube.com/watch?v=6QV21mhjVLs

Universitatea Craiova este noua campioană a României.
Aceasta este propoziția pe care fanii olteni au așteptat 35 de ani pentru a o auzi
din nou. Unii dintre ei au fost pe stadionul „Central” de atunci, în 1991, când
Craiova învingea Sportul Studențesc și câștiga campionatul datorită
golaverajului, iar apoi cucerea și Cupa. Alții știu despre acest moment din
amintirile celor care au trăit ceea ce pentru peste mai bine de trei decenii
avea să fie „ultimul titlu din Bănie”.
„1, 2, 3, 4 Cupa și Campionatul” era cântecul pe care fanii
olteni l-au repetat în vara lui 1991. De atunci, Craiova a trăit din acea amintire,
lăsată de echipa la care Sorin Cârțu era antrenor, iar Emil Săndoi golgheter.&nbsp;
„Toată perioada respectivă a fost cea mai frumoasă din
cariera mea de antrenor.&nbsp; Cariera mea de
vreo 30 de ani de antrenorat. Păi, a fost un campionat care a încununat o muncă
pe care eu o făceam la club și cu echipa respectivă de vreo trei ani de zile.&nbsp;Echipa
era pe ultimul loc și de atunci am început munca de antrenor principal la
Universitatea Craiova”, ne-a povestit Sorin Cârțu. 

Emil Săndoi își amintește și acum cum s-a sărbătorit acel titlu,
după care oltenii au așteptat 10 ani: „Bucuriile în fotbal se trăiesc foarte
intens. Acele bucurii pe care le trăiești imediat după meci în vestiar. Mi-aduc
aminte și în 1990-1991, după ce am câștigat campionatul. Ne-au fost date
medaliile, tricourile de campioni. Cu poze, cu mulți spectatori pe stadion. Cu
Cupa României plimbată, cu autocarul. După aceea și cu mașinile personale. Și
eu cu colegii mei încălcam regulile de circulație. Atunci eram câte șapte opt
în mașină cu Cupa pe capotă prin oraș”.

<h2 style="text-align:center;">„Dragostea pentru
Craiova apare datorită Craiovei Maxima. E o dragoste care se transmite din
familie”&nbsp;</h2>
Versurile imnului compus de Adrian Păunescu spun „De bucurie
rar avurăm parte”. Au apărut atunci când oltenii cunoșteau bucuriile aduse de
fotbal mai des decât ar fi crezut. Se știe despre olteni că-s pătimași când
vine vorba despre fotbal. Nu degeaba se spune că „ard” pentru el, iar stadionul
„Ion Oblemenco” este numit vulcan în zilele de meci. Și deși nu au mai avut
parte de bucurii în materie de titluri, fanii din Bănie nu și-au pierdut
speranța că într-o bună zi, trofeul de campioană va fi din nou în Oltenia. 

„Nu-mi amintesc un moment, un meci care să mă fi făcut să
iubesc Universitatea Craiova. Am iubit echipa înainte de a vedea stadionul,
înainte de a vedea un fotbalist al Universității, pe Ilie Balaci. L-am iubit, a
fost și este încă idolul meu.&nbsp;Fără a-l vedea jucând. Și pe Ilie Balaci
l-am văzut pe coperta unei reviste. Este o revistă din 84, aveam 2 ani”, ne-a
mărturisit scriitorul Florin Jianu. 

Ion Oblemenco și Ilie Balaci și-au asigurat statutul de
nemuritori datorită a ceea ce au făcut în tricoul Craiovei. Stadionul pe care
joacă acum gruparea din Bănie a fost numit după primul zeu din „Templu”, Oblemenco,
iar și mai special este că se află pe Bulevardul Ilie Balaci. Iar asta arată
încă o dată cât își apreciază Craiova legendele. 
„Poate asta e senzația mea, fiind născut aici și orbește cu
Craiova. Poate că mi se pare mie că atmosfera, chiar dacă nu este stadionul
plin, chiar dacă este lume mai puțină pe stadion. Zgomotul pe care îl fac spectatorii
este amplificat de tot ce înseamnă atmosferă și dorință la Craiova”, spune Emil
Săndoi.

<h2>Anul în care titlul a
fost din nou în Bănie, dar le-a scăpat oltenilor printre degete </h2>

Universitatea Craiova a fost aproape să readucă titlul în
Oltenia la 29 de ani de la sezonul 1990/91. S-a întâmplat în atipicul sezon pandemic
2019/20, când fotbalul și lumea s-au „oprit” pentru câteva luni bune. Totul s-a
schimbat în acel an în care au intervenit extrem de multe restricții. Jucătorii
se antrenau online, prin apeluri Zoom, iar meciurile se disputau cu stadioanele
închise, fără spectatori și cu distanțare socială între rezerve și oamenii din
staff. 

„A fost un an complet atipic. Și un sezon complet atipic. S-a
oprit lumea, nu doar fotbalul. Fotbalul a continuat, dar sub alte auspicii, ca
să zic așa.&nbsp;Cu suporterii în boxe, cu distanțare socială atunci când am
intrat pe teren, din nou și tot așa. Dar, dincolo de asta, e o amintire. E o
amintire altfel, putem zice că am trăit și vremurile astea”, a mărturisit
Lucian Pretorian, team manager la Craiova. 

Atunci, pe banca oltenilor se afla Cristiano Bergodi. Iar,
diferite circumstanțe și decizii, plus câteva schimbări apărute în regulament,
au dus-o pe Universitatea Craiova în postura de a juca, pe un „Ion Oblemenco” gol,
finala de titlu împotriva lui CFR Cluj, o echipă care știa pe atunci cum se
câștigă trofeele. 

&nbsp;„Adică dacă m-ai fi
întrebat înainte de meci în momentul respectiv, aș fi zis că o să câștigăm,
n-are cum, e anul nostru. S-au așezat, s-au aliniat toate astrele ca noi să
obținem în sfârșit titlul după care tânjește Oltenia de atâția ani. N-are cum
să ne scape printre degete. Trăind ce s-a întâmplat în acea seară, cumva, nu
neapărat că m-a pus în gardă, dar m-a maturizat și mi-am dat seama că în
fotbal, până la urmă, e ca în viață, nu întotdeauna obții ceea ce-ți dorești, dar
e clar că la un moment dat o să vină și vremea noastră. E o chestiune de timp,
din punctul meu de vedere”, a spus Andrei Coadă-Nicolaescu, ofițerul de presă
al clubului. 

Reacția fanilor, la finalul meciului, a fost una pe măsură. „Interziși”
pe stadion din cauza pandemiei, și-au așteptat favoriții în fața arenei, pentru
a-i încuraja, în ciuda titlului pierdut. Iar asta a arătat încă o dată
dragostea arzătoare a oltenilor pentru fotbal.

<h2 style="text-align:center;">„1, 2, 3, 4 Cupa și
Campionatul”&nbsp;</h2>
Sezonul 2025/26 a început în forță pentru Universitatea
Craiova, care în ultimii ani a început mereu printre favorite, dar a clacat
spre final. Cu Mirel Rădoi pe bancă, oltenii, care și-au construit pe parcursul
verii un lot mai mult decât competitiv, le-au oferit fanilor exact ceea ce
aveau nevoie pentru a-și alimenta speranțele într-un sezon de vis: fotbal spectacol!&nbsp;
Iar speranțele au fost întărite atunci când echipa s-a calificat
în premieră în faza ligii din Conference League, unde a și început să strângă
puncte. De-a lungul sezonului, oltenii au trăit mai multe „șocuri”, iar primul
dintre el a fost decizia lui Rădoi de a pleca. În locul său a venit Filipe
Coelho, cel cu nume predestinat poveștilor, iar oltenii sperau că noul antrenor
avea să o scrie pe cea mai frumoasă la capătul acestui sezon. 

Un alt „șoc” a fost eliminarea dramatică din Conference League,
de la Atena, pe care echipa l-a depășit cu brio. Iar de la fotbalul spectacol
și temperamental al lui Rădoi a trecut la fotbalul „cu calm” al lui Coelho,
care s-a dovedit și rețeta câștigătoare. Play-off-ul a început cu o luptă care părea
că se dă între patru echipe, dar la final au rămas doar două, Universitățile:
Craiova vs Cluj. 

Finala Cupei a fost „avancronica” finalei de sezon, la
capătul căreia oltenii au ieșit învingători. „Finala” sezonului s-a jucat pe „Ion
Oblemenco”, exact ca în 2020, dar spre deosebire de acum șase ani, acum am văzut
cum erupe „Vulcanul”, iar la capătul celor 90 de minute și după cinci goluri marcate
și zero primite, oltenii au cântat din nou „1, 2, 3, 4 Cupa și Campionatul”.
Exact ca acum 35 de ani!

Universitatea Craiova este noua campioană a României. Aceasta este propoziția pe care fanii olteni au așteptat 35 de ani pentru a o auzi din nou.

Povestea unui titlu așteptat 35 de ani în Bănie

ÎNAPOI LA PRIMII PAȘI

În prezent, Alexandru Chipciu are 37 de ani, iar în unele
meciuri ale lui U Cluj joacă de parcă e la prima tinerețe. Încă este titular
indiscutabil al „șepcilor roșii’, iar asta spune multe atât despre mentalitatea
sa, cât și despre pregătirea din spatele fizicului său, care îl face să țină
pașii cu tinerii jucători cu care împarte vestiarul. Dar, drumul său în fotbal se
putea încheia brusc, în urmă cu nu mai puțin de 13 ani, când a suferit o
accidentare mai gravă decât părea inițial. 

„Cea mai gravă accidentare pe care am tratat-o” a numit-o
doctorul Ion Corodean, cel care l-a și operat pe Chipciu atunci când i s-a sugerat
că ar trebui să-i transmită fotbalistului că ar trebui să își pregătească
retragerea. La doar 24 de ani. Chiar și la opt ani de la acel moment, doctorul
încă susținea că accidentarea lui Alex a fost cea mai gravă pe care a tratat-o.


Accidentările fac parte din „rutina” unui sportiv de performanță,
însă diferența o face gravitatea lor. Unele încheie cariere, iar cele grave
care nu o fac, lasă în urma lor schimbări asupra fizicului și mentalului sportivului,
în timp ce altele trec de parcă nici nu au existat. Totul ține de moment, de
noroc, și de ce nu, de lecția pe care fiecare sportiv are nevoie să o trăiască,
pentru că fiecare moment este o lecție. Ce a învățat Chipciu din asta și cum a
trăit acea perioadă? Ne-a spus chiar el, în cel mai recent episod „Înapoi la
primii pași”.

<h2 style="text-align:center;">„A fost ascunsă gravitatea
accidentării”&nbsp;</h2>
O să vorbim despre o
accidentare care s-a petrecut acum foarte mulți ani. Voiam să te întreb dacă
îți mai amintești momentul accidentării? Au trecut 13 ani de atunci.
Momentul în sine mi-l amintesc, dar așa detalii, eu știu, nu
le mai țin chiar în minte așa precis. Și dacă nu era interviul despre
accidentare, uitam și eu în derularea anilor, mai ales că au trecut și foarte
mulți ani de atunci. &nbsp;
Cum a decurs acea
fază?
A fost o fază banală. Am ciupit o minge, am fost lovit din
spate, cumva fără intenție. La un moment dat, piciorul l-am pus foarte tare în
gazon și cumva s-a creat o pârghie așa din spate. Și atunci, pe moment, am
simțit o înțepătură foarte, foarte puternică. Dar ținând cont că jucam cu
Dinamo și noi deja eram campioni, dar era rivalitatea cu Dinamo și îmi doream
foarte mult să fiu pe teren. Era minutul 40, dacă țin bine minte. Cred că aveam
1-0. Și mi-am dorit mult să rămân. Mister Reghe voia să mă schimbe și eu am
zis: „Nu, nu, merg până la pauză”. Și la pauză, cumva, să-mi pun o fașă, mă gândeam
că o fi ceva banal. Și să continui a doua repriză, îmi doream foarte mult să
rămân pe teren. Doar că, la pauză, trecând alea 5 minute, am jucat în 10
oameni, m-am dus în vestiar. Au mai trecut vreo 5-10 minute până mi-a pus fașa
și toate cele. Și apoi, când am vrut să ies pe teren, ăla a fost impactul cel
mai puternic, așa să-i spun. Că am călcat pe picior și atunci am simțit că e în
neregulă.
&nbsp; 
Cât de mare a fost
durerea, atunci când ai simțit-o la adevăratul ei nivel?
Nu... A fost mare, adică a fost intensitatea foarte mare,
doar că n-a fost de lungă durată, pentru că nu am mai călcat în el. Și am și,
m-am gândit că e, nu știu, poate e ceva la gleznă sau ceva mai care nu e chiar
atât de grav. Chiar voiam să mergem la un club, organizam o petrecere cu familiile,
cu toată lumea, și voiam să mă duc cât mai repede la club. Am prins și
dopingul, am stat și la doping cu, țin minte, cu nașul meu, cu Rusescu. Și
stăteam cu piciorul sus pe acolo, am zis că nu-i ceva foarte grav și că o să mă
duc la club, o să fie bine. Și Mister, ei, cam s-a ținut de mine. A zis: „Nu,
nu, nu, te duci la Spitalul Militar să faci radiografie, te duci, te duci, te
duci”. Și am zis: „Nu, nu, că vin la club, vin la club”. Dar, într-un final, am
fost, și din ceva banal, țin minte că am trezit omul care era acolo de gardă la
Spitalul Militar, că era târziu deja. Și când m-am dus, eu m-am gândit că e
ceva banal și când mi-a spus că e fractură, am zis că nu se poate așa ceva. Și
a fost și o decizie bună că nu m-am mai dus la club, pentru că dacă mă duceam
la club, probabil și cu alcool pe acolo, euforia aia, ce era după campionat,
probabil dimineața eram cu piciorul atâta.
&nbsp; 
Cât de gravă a fost,
de fapt, accidentarea ta? Pentru că au apărut atunci tot felul de discuții, că
a fost ascunsă gravitatea ei, că nu era chiar așa.
Da, a fost ascunsă gravitatea. Ideea e că la fractură, de
obicei, la fractură, ce se vede la televizor când vezi o fractură deschisă,
iese osul prin piele, e urât, da, vizual, te omoară, adică e înfiorător să te
uiți la astfel de lucruri, dar, la mine, a fost mult mai gravă decât o fractură
deschisă, pentru că era rupt în vreo patru locuri, trebuia prins tot osul, am
avut două șuruburi cu o placă băgate așa în tibie aici și patru din lateral cu
o altă placă din lateral și la momentul ăla eu n-am înțeles gravitatea așa
mare. Vorbeam cu doctorul, cu Radu Paligora, Dumnezeu să-l ierte!, și îmi
spunea: „Lasă, mă, că nu-i nimic, e o operație de fractură, ok, o stai
trei-patru luni și aia e, dar nu-i nimic grav”.
Apoi, doctorul Ionuț Codorean, care m-a operat, era în
Canada și și-a dat seama, că a prezentat și acolo fractura, și-a dat seama că e
ceva foarte grav și că exista riscul chiar să nu mai joc fotbal, dar eu atunci
nu știam treaba asta, pentru că era foarte aproape de maleolă, de la gleznă, și
dacă se duce până în maleolă, acolo, greu îți mai revii la aceeași mobilitate,
dar am și avut noroc de un doctor extraordinar de bun, Ionuț Codorean, care a
făcut o operație perfectă și apoi de recuperare, la fel cu Ovidiu Kurti, care e
numărul 1 de la FCSB, numărul 1 din România și nu numai, cred pe recuperări,
care a tras de mine trei-patru luni, și ceilalți, Horia Codorean, fratele
doctorului, Tommy Neubert, care mi-a făcut programul când am intrat cu echipa
și domnul Reghecampf, în final, pentru că m-a băgat în pâine, ca să zic așa,
când încă nu eram, eu știu, la limita de a intra, m-a băgat mult mai devreme.
&nbsp; 
În 2021, domnul
Codorean a spus că accidentarea ta a fost cea mai gravă pe care a tratat-o,
deci a spus asta la mulți ani după ce a tratat-o.
Da, am o relație foarte bună cu el în continuare. Mie nu
mi-au spus, pentru că probabil mă și speriau la momentul ăla, eu oricum aveam,
gândul meu era doar să îmi revin cât mai repede, n-am avut frică deloc, nu mă
gândeam că nu o să mai joc fotbal, mă gândeam doar să fiu cât mai repede pe
teren. Așa, din ce țin minte, în operație, știu că a durat foarte mult, adică
prima, cred că a fost vreo cinci ore și ceva, dacă țin bine minte, și auzeam
ciocanele pe acolo, bormașina, toate astea, bine, eram sedat, nu aveam
intensitatea emoțiilor foarte mare, ba chiar eram într-o stare de relaxare, țin
minte că și pe drumul spre sala de operație, targagiul sau cine m-a dus acolo
era dinamovist și cred că am luat un xanax înainte sau ceva îți dă ca să-ți
omoare puțin emoțiile și mai ales că veneam după meciul cu Dinamo, făceam
caterincă cu el de Dinamo, de Steaua, Steaua era atunci, adică aveam o stare
mai euforică și cu dormit, cum cred că îți băga atunci în venă la operație,
ești într-o stare așa, într-o stare bună și iei totul, adică dialogul meu cu
Ionuț era, cât mai... „Hai, că m-am plictisit sau genul ăsta”. Și am mai fost
la un an jumate, cred că trebuia să le scot la un an, dar am fost la națională,
n-am vrut să le scot ca să mă duc la națională, a trebuit să scot toate
șuruburile, plăcile alea două și... Sau una sau două, nu mai știu câte aveam,
dar problema e că s-au osificat acolo și nu au putut să le mai scoată și atunci
la fel auzeam ciocanul ăla cum dădea pe acolo, dar acum la atâția ani câți au
trecut n-aș mai, adică nu mai mă înspăimânt așa dacă stau să mă gândesc, plus
că mai greu mi s-a părut când am, după ce am făcut recuperarea, făceam cu
Ovidiu 3-4 ore pe zi, am fost în Germania la fel, era foarte grea recuperarea,
forță în fiecare zi. După aia, când am intrat pe teren, aveam ceva dureri la
tibie, pentru că se schimbă alergarea și intrasem atunci, chiar când se intru
la meciuri, intrasem într-o stare de disperare, mă durea și nu știam dacă o să
fiu bine și așa mai departe, dar, aș spune, în momentul accidentării și primele
zile, operația și după, până în partea asta de a intra pe teren, au decurs
normal.

<h2 style="text-align:center;">„Nu am avut niciodată
frică sau sentimentul că nu îmi voi reveni!”&nbsp;</h2>
Când ți-au spus cât
de gravă era de fapt accidentarea, îți mai amintești ce gândeai atunci?
Ideea e că nu mi-au spus, că am vorbit cu Radu, cu Paligora,
și mi-a spus că prima dată o să fie un șurubel, că le strânge toate, o să
strângă oasele alea și bagă un șurubel și nu o să fie grea, o să dureze o oră,
o oră și ceva și e gata.
Apoi, după ce am stat 5 ore, mi-au spus că au băgat 4 plăci,
că aveam și radiografia, țin minte cum erau șuruburile alea băgate pe acolo,
dar nu știu de ce, n-am avut niciodată sentimentul că nu îmi voi reveni sau că
„Aoleu, nu o să mai fiu nu știu cum”. Am fost pozitiv și cred că, nu știu,
frică n-am avut niciodată frica asta nici în fotbal și înainte de meciuri. M-am
dus cu capul înainte în lucrurile astea și așa s-a întâmplat. Ideea e că,
vorbeam mai devreme de operații de genunchi sau de tibie, la tibie, nici nu se
mai poate întâmpla nimic, s-a sudat osul acolo, nu se mai întâmplă nimic,
mobilitatea oricum o câștigasem la cât am lucrat cu Ovidiu. Ești cam la fel, la
genunchi, e mai greu, flexia e posibil să nu mai fie la fel, e posibil să te
reaccidentezi acolo, nu mai ai aceeași forță acolo, e cumva mai complicat la
genunchi. Sunt jucători care, deși au făcut toți pașii ca mine, corecți, în
recuperare, din păcate, nu s-au mai recuperat, s-au reaccidentat, au suferit
operații și operații și am fost norocos din punctul asta de vedere și am avut
oameni care au fost extraordinar de pricepuți ca să pot să revin la nivelul
ăla. Într-adevăr, au mai vorbit oameni de-a lungul anilor, că n-am mai fost la
fel înainte de accidentare, că nu știu ce, că dacă nu mă accidentam nu știu
unde ajungeam sau astfel de lucruri. Eu aș spune că cel mai nasol a fost
momentul în care m-am accidentat, că aveam 22-23 de ani, eram, probabil, cu
Chiricheș, cel mai vandabil produs de la FCSB și, probabil, după anul pe care
l-am avut și eu puteam să prind un contract la o echipă bună din Europa și pe
bani mulți, cum a fost și „Chiri”. Apoi mi-au trebuit, eu știu, 4-5 luni până
am intrat și până s-a ajuns la o formă bună mi-au mai trebuit vreo 4-5 luni,
pentru că atunci când am intrat nu eram... Țin minte că mingea, o vedeam, parcă
era OZN pe lângă mine.
Dar apoi, după pregătirea de iarnă, cred că am dat vreo 6-7
goluri. M-a băgat Mister atacant și mi-am revenit, doar că transferul în
străinătate a fost mult mai târziu, la o vârstă de 27 de ani, când, nu știu, și
după transfer cât am stat la Anderlecht vreo trei ani jumate, nu mai ești un
produs de export pentru nimeni, doar de moment, își fac treaba echipele cu
tine. Aș spune că asta e o parte care ar fi putut fi mai bună, că puteam să
plec mai devreme, dar și faptul că am rămas la FCSB și am câștigat atâtea campionate
și milioane de suporteri compensează și nu am niciun regret acum în cap că n-am
plecat mai devreme sau mai știu eu ce, și în același timp faptul că am, după
accidentare, am fost la Anderlecht, am jucat în Champions League, am luat
campionatul cu Anderlecht și la națională, 50 de meciuri sau câte am jucat,
cred că am fost un caz fericit și sunt recunoscător așa, că mai am gândurile
mele, mă gândesc că, deși am avut o accidentare foarte gravă, care îmi putea
pune capăt carierei, totuși am reacționat bine și am avut o carieră destul de
bună și joc la vârsta asta, adică am 100 de ani și mai și joc, asta e...
Câteodată trebuie să ne oprim și să și mulțumim pentru
lucrurile astea, pentru că... Cât ai vrea să fii de profesionist, cât ai vrea
să faci toate lucrurile bune, corpul e al meu, dar cât îl pot controla sau cât
genetica, forța, viteza pe care am avut-o sau toate lucrurile pe care le-am
avut, cât mi se datorează mie? Probabil zero și ar trebui să fiu recunoscător
și să mulțumesc pentru treaba asta zi de zi, doar că noi, oamenii, nu prea
suntem și ne gândim la ce ar fi fost dacă și astfel de lucruri, dar astea aduc
și progresul într-un final.
&nbsp; 
Când ai revenit pe
teren, ți-a fost teama aia de a nu te accidenta din nou?
Nu, deloc. Țin minte, am revenit pe teren la un meci cu
Viitorul era atunci, eram numai în alunecări, în clinciuri, mă loveam pe teren,
n-aveam nicio frică. Încă o dată zic, la tibie sau la ceva osos, nu prea rămâi
cu sechele, mobilitatea cumva rămâne la fel, dar da, emoțional, ai putea rămâne
cu o frică să nu te accidentezi, dar n-am avut deloc frica asta. Mi-am dat
seama că a fost pur ghinion când m-am accidentat și așa că acum joc, cine știe,
să mă pot accidenta acum. Dar am fost, aș spune că, de-a lungul carierei, după
accidentarea asta foarte gravă, am fost ferit de accidentări, dovadă că joc la
vârsta asta, că dacă ai avea multe accidentări, n-ai mai putea să mai joci. Și
am mai avut accidentări, fiind un jucător exploziv, musculare, pentru că aveam
plecarea foarte bună și cumva mușchiul se rupea dacă nu era pregătit, dar acum
cumva nu mai am nici explozia pe care o aveam când eram copil, tânăr, dar mi-am
și gestionat corpul, știu ce să lucrez, forța câtă să fie, antrenamentul când e
greu, când nu e greu, când să forțez, când să nu forțez. Și m-am gestionat mai
bine și n-am mai avut accidentări de câțiva ani, cred că am jucat aproape toate
meciurile, doar că iau multe cartonașe și am fost suspendat în multe meciuri.
&nbsp; 
Deci diferența asta,
oricum, de accidentare poate să aibă un impact mai mult sau mai puțin psihic,
pentru că vedem jucători care au suferit accidentări la genunchi, care sunt
extrem de afectați, din punct de vedere mental, mai ales, că acolo mentalul
cred că e extrem de important.
E extrem de important, cum ziceam mai înainte, când eram copil
și apoi tânăr jucător, n-am avut frica asta, nu am avut frică. Probabil de la
mama, tata mi-au dat încrederea, m-au lăsat să iau decizii cât de tâmpit eram
când eram copil, mi-au dat libertatea de a greși și de a-mi da seama de
greșelile mele și frica n-a fost niciodată, mi-a plăcut să mă bag cu capul
înainte și să pierd decât să stau pe margine și să îmi fie frică. Și în
momentul ăsta, adică prefer să fac o greșeală și chiar dacă sunt expus sau risc
ceva, dar decât să stau pe margine și să am regretul că n-am încercat și cumva
îmi și fac procesul ăsta, că „ești un laș, că n-ai făcut asta”, îmi place să am
încredere în orice situație și m-a ajutat la începutul accidentării, deloc n-am
avut în cap asta, adică mă gândeam doar să-mi revin mai repede, mai repede
voiam să mă operez, mai repede să reiau procesul de recuperare cât mai repede
și aș spune și jucătorilor care au frică, dacă au la articulații genunchi,
glezne și așa mai departe, e posibil că simți că nu e la fel și probabil asta
îți dă teama, dar la mine simțind că piciorul e la fel, i-am dat înainte și nu
m-am gândit la repercusiuni, să mă gândesc dacă se rupe, dacă nu se rupe, dacă
nu o să mai fie la fel, pur și simplu i-am dat înainte.
Procesul de antrenament a fost greu, pentru că m-am antrenat
3-4 ore cu Ovidiu, forță, forță, forță, la un moment dat intri într-o monotonie
de asta, să știi că te trezești mâine și iar faci 4 ore leg extension și
exerciții devine plictiseală mare la un moment dat și momentul, cum am mai
spus, când să intru în teren, ieși pe teren și îți dai seama că cumva alergarea
nu e la fel sau te mai doare tibia, nu prea accepți și luam antiinflamatoare și
atunci 2-3 săptămâni le-am avut mai grele până am intrat pe teren, dar cred că
ține foarte mult și de antrenor să te lase să-ți revii și să aibă răbdare,
probabil sunt și antrenori care nu mai au răbdare, cu mine au răbdare și Mister
Reghe și MM era atunci, m-au pus și pe lista de Champions League, într-adevăr,
fusesem și un jucător care a fost determinant și așteptau să fiu în continuare
determinant sau să fiu un produs de export și cumva era normal să aibă și ei
răbdare cu mine, dar sunt și cazuri în care, știu, antrenorii nu au răbdare,
vor rezultate imediate, sau președintele, patronul, se accidentează un jucător,
nu-i mai prelungește contractul. Ăsta e fotbalul și e și mult ghinion în astfel
de situații, nu știu. Mi-a venit în cap acum Bourceanu, era la Arsenal Tula,
parcă, și trebuia să prelungească contractul, fusese cel mai bun, în echipa
campionatului, unul dintre cel mai buni mijlocași, ca cifre, cu contractul să-l
semneze și a făcut și el fractură, cred că a avut o fractură de tibie, cred că
a avut și el, și automat nu și-a mai prelungit contractul, până și-a revenit...
Viața îți oferă și astfel de momente și e pur noroc, aș
spune, că știu o grămadă de fotbaliști care au, poate erau mult mai buni decât
mine, la același nivel cu mine, sau puteau să aibă o carieră mult mai bună
decât a mea, și au fost măcinați de accidentări după accidentări, după
accidentări și nu au mai ajuns la nivelul pe care și l-au dorit ei și, cum am
spus, e pur noroc, influența asupra lucrurilor e zero și chiar dacă probabil
îmi atribui așa câteodată lucruri, zic că am fost nu știu cum, m-am antrenat și
ăla n-a făcut nu știu ce, acum vorbim la rece așa și după o carieră lungă, e
doar norocul care face diferența în treburile astea.

<h2 style="text-align:center;">„Ăsta este fotbalul
și nu numai, e lumea: produci, ești bine, nu mai produci, ești parcat” </h2>
&nbsp; Dar nu e un pic și
nedrept atunci când cluburile tratează jucătorii, să zicem, în cazul în care
s-a accidentat, gata, e pa, nu îi mai acorzi timpul ăla să-ți arate, dacă, să
zicem, era în formă când s-a accidentat, nu îi mai dai timpul ăla, e doar un
produs.
Da, ăsta e fotbalul, chiar dacă noi, emoțional, ne gândim
că, nu știu, oamenii din fotbal țin la jucători sau se mai și creează relații,
într-adevăr, între președinți, patroni și jucători, e normală treaba asta, cred
că asta în funcție și de cât oferi clubului, că un jucător care oferă mult
clubului, cum am dat exemplul meu la FCSB, lumea are răbdare cu tine și o să
aibă răbdare mult timp cu tine. 
Dar sunt și cazuri în care, eu știu?, jucători care, ok, au
dat clubului, dar clubul se poate dispensa de ei ușor, automat primează
interesul și nu mai contează altceva. Din punctul nostru, al jucătorilor, e
foarte greu și starea în sine e ceva ce nu-ți poți imagina decât dacă treci
prin ea. Eu am fost norocos din punctul asta de vedere, dar ăsta e fotbalul,
dar nu numai fotbalul, e lumea în ziua de azi, capitalismul și tot. Produci,
ești bine, nu mai produci, ești parcat, mai glumim cu Nistor și cu toți pe aici
la echipă, vorbim de cai și că atunci când nu mai poți să tragi la manej sau
cum se numește, te lasă să trăiești acolo, îți dă apă, mâncare și la revedere,
doar să stai, că nu mai duci. Așa e și în fotbal, e crud, dar, în același timp,
trebuie să te-și adaptezi și să n-aștepți, nu știu, recunoștință sau să crezi
că... Când eram tânăr, credeam în treaba asta și mă gândeam că tot cum ești la
un nivel, la un moment dat, bine, la echipă națională și o să fie mereu așa și
toată lumea o să fie mereu așa și președintele, și patronul și tu o să trăiești
o viață...

Acum, îmi dau seama că nu e așa și că viața se schimbă,
lucrurile se mișcă. Ce a fost acum 5 ani nu mai contează și acum un an nu mai
contează. Se schimbă totul și așa e și în viața de zi cu zi și în fotbal.
Automat, se preiau lucrurile din viață.
&nbsp; 
Mai mulți sportivi de
performanță au spus că nu există zi în care să nu simtă cel puțin o durere în
corp. E și cazul tău?
Da, cred că și dacă ești tânăr, nu contează pentru că poate îți
soliciți corpul să facă lucruri pe care nu le poate face, de exemplu, în
perioada de pregătire, după o vacanță, tu vii și corpul tău nu e la fel de
pregătit cum era acum 10 zile și începi cu o readaptare și apoi îi dai niște
stimuli mai grei decât organismul poate duce ca el să poată în câteva zile să
revină să fie mai bun decât a fost, mai pregătit decât a fost. Automat procesul
ăsta inflamator doare la tendoane, la mușchi. Cu cât trece vârsta, într-adevăr,
durerile sunt mai mari. Dar e normal și fotbalul de performanță e o luptă. În
fiecare zi, pentru mine, mi se pare greu și când intri într-o zonă de confort
și te gândești că e ușor și că vin pe aici, stânga, dreapta, deja n-ai cum să
mai progresezi și automat durerea face parte din proces. Unii sunt mai
sensibili la durere.
Sunt jucători care stau cu o accidentare două săptămâni și
percepția lor subiectivă e că îi doare și alții care la aceeași accidentare
reacționează mai la durere mai... Tot așa, genetic, cred că e treaba asta și
intră mai repede la antrenament. Dar asta e competiția, e și durere. Durere e
și emoțională după un meci.
E o durere emoțională pe care un suporter de acasă,
indiferent de cât o simte, un jucător o simte dublu. Chiar dacă, eu știu?,
senzația din afară, știu, vezi un jucător care cumva câștigă bani, are o
carieră și te gândești „Ăla, ăla nu-l interesează. Stă acasă, liniștit”. La
jucători e crunt. Pierzi și pentru țara ta și meciul în sine și gânduri că dacă
ai greșit trebuia să faci aia, ba aia, ba nu știu ce, antrenor nu știu cum. Și
durerea asta emoțională e tot o durere care îți bagă, nu știu, stres în
organism și simți dureri peste tot.
&nbsp; 
În încheiere, pentru
că ești o voce extrem de coerentă din fotbalul nostru, dar și un exemplu,
spune-mi ce crezi că este important să știe fotbaliștii care trec prin
accidentări grave.
Aș spune la început că sunt o voce extrem de coerentă sau aș
spune că nu mă consider... adică imaginea mea despre mine nu e așa, gen să mă
consider și vorbesc pentru că sunt coerent și eu sunt exemplu sau... deloc nu
mă gândesc la treaba asta. Aș spune că e posibil să fie subiectivă treaba asta
pentru că am trecut eu prin ea, dar legat de frica asta și de ideea că nu o să
mai fie la fel sau cred că dacă ești pozitiv și procesul de antrenament e cel
corect, într-adevăr aici trebuie să ai și șansa de a beneficia și anumiți
jucători să aibă potența financiară de a lucra cu oameni care sunt de top în
domeniu, cum a fost cazul meu, Ovidiu sau doctorul Ionuț, care probabil 90% au
contat ei în recuperarea mea. Dacă ai posibilitatea de a lucra cu specialiști,
apoi încrederea că tu o să fii la fel cum ai fost înainte de accidentare este
esențială pentru că mai am în cap multe exemple care și-au... Prepeliță a avut
ligamentele încrucișate, care e o accidentare mai gravă, cred, decât o fractură
și când a revenit era mai pregătit decât noi jucătorii care eram cu Thomas în
perioada aia și alergam de rupeam, el era la același nivel fizic și sunt multe
exemple jucători care au, și în fotbalul mare, care au revenit la același
nivel, dar cred că e esențial să ai parte de specialiști și cel care te
operează să nu te mai opereze de șapte ori ca să fii bine și recuperarea să fie
perfectă, dar, în același timp, am văzut și cazuri în care jucătorii n-au pus
munca și efort în recuperare, adică, nu știu, alea 3-4 ore pe care le făceam cu
Ovidiu dacă veneai pe la sală și făceai jumătate de oră la mișto și ziceai „Hai
gata, că am terminat”, și am văzut și cazuri din astea, șansele să te
recuperezi sunt mici și apoi dai vina pe, nu știu, cel cu care ai făcut
recuperarea sau pe Dumnezeu sau alte lucruri, pe ghinion, dar aș spune că dacă
procesul e corect și ai parte de oameni capabili și faci antrenamentele alea,
șansele să fii la fel sunt extrem de mari. Din păcate în România, cum vorbeam
mai devreme, conducerea nu îți mai prelungește contractul și tu singur să te
duci să faci recuperare costă și să te operezi la un doctor bun costă și cumva,
pachetul ăsta nu că nu prea merită, dar sunt jucători care nu și-l permit, cum
am spus mai devreme, unii sunt norocoși și unii sunt ghinioniști ca și în
fotbal, ca și în viață și nu ai ce, nu ține doar de tine singur să te operezi
singur, să faci recuperarea singur și să revii singur că e imposibil dar cred
că ăsta ne ajută mult în procesul de recuperare și în ideea de a fi pozitiv și
să crezi că o să fii la același nivel. Eu, de la prima zi după ce m-am
accidentat, momentul în sine, că pierdeam alea 4-5 luni până mi-am revenit, aia
mi-a fost mai greu așa să accept, dar face parte din viață. Am avut și momente
mai dureroase decât accidentarea pentru mine și chiar dacă pe moment atunci te
gândești că e sfârșitul lumii și că viața a terminat, cumva creierul face ca în
timp să uiți și să nu mai ai nicio treabă.

Episodul cu numărul 7 din seria „Înapoi la primii pași” îl are protagonist pe unul dintre cei mai îndrăgiți veterani din Superliga, Alexandru Chipciu.

”Înapoi la primii pași”, episodul 7. Accidentarea care îi putea încheia cariera lui Chipciu la 24 de ani

Joyskim Dawa a ajuns în România în urmă
cu cinci ani, în 2021, după ce a petrecut un an în Letonia. Prima echipă
românească pentru care a jucat a fost FC Botoșani, dar a stat doar un an în
Moldova, fiind intrat pe radarul celor de la FCSB. De-a lungul timpului s-au
făcut multe transferuri pe ruta Botoșani - FCSB, dar fundașul central camerunez
este, probabil, unul dintre cele mai bune. 
A devenit rapid un stâlp în apărarea
roș-albastră, cucerind două titluri la rând în Superligă. Cariera sa era într-o
reală ascensiune când a suferit o accidentare care l-a ținut departe de teren o
bună perioadă de timp, în timp ce evolua pentru naționala Camerunului. <a href="https://www.superliga.ro/articole/inapoi-la-primii-pasi-episodul-5-joyskim-dawa-mai-puternic-si-mai-disciplinat-57f36560">Dawa a vorbit despre această accidentare</a> deja, dar acum este momentul să îl cunoaștem
pe fundașul FCSB-ului. 
Joyskim, dacă fiul tău te-ar ruga
să-i spui povestea vieții tale, cum ai face-o? Ce i-ai spune? 
Să muncești din greu. Să muncești din greu este întreaga poveste a vieții mele.
Pentru că eu, nu știu, nu vin dintr-o academie sau ceva de genul, am devenit
profesionist la un club de amatori, înainte de un club de amatori, mergeam la
școală, practicam fotbal pe stradă, știi? Deci, doar să lupți și să muncești
din greu. Asta e povestea vieții mele.
Dacă am compara viața fiului tău la
vârsta asta și viața ta la vârsta lui? 
Nu e același lucru, acum fiul meu are totul. Mama avea ceva, dar nu era bogată,
a luptat mult ca să ne ofere mie și fraților și surorilor mele o viață bună, dar
nu a fost același lucru, știi. Eu am mai mulți bani decât mama când era tânără,
știi. Deci fiul meu are de toate. Școala, hainele, mâncarea, tot ce are. Dar
încerc să-l fac să fie modest. Să nu devină răsfățat.
Ce ai vrea să învețe de la tine? 
Să fie pozitiv și să se bucure de viață, cred că asta e principalul lucru.
Ai spus că atunci când erai mic,
tatăl tău ți-a dat un tricou cu Henry de la Barcelona. Ce a însemnat acel
tricou pentru tine? 
Pentru că atunci când eram copil, eram fan al Barcelonei, așa că mă uitam la
fiecare meci și îmi plăcea acest tip de tricou și când i-am spus tatălui meu,
mi-a cumpărat. Era la Paris, mi-a cumpărat din magazin și a fost primul meu
tricou, ca un tricou de echipă. Nu știu dacă îl mai am, dar îmi amintesc în
fiecare zi că aveam acest tricou cu mine.
Și știai pe atunci că vrei să devii
fotbalist? 
Da, de când eram copil.
Ce înseamnă pentru tine acum, să vezi
că copiii vor tricoul tău? 
Înseamnă că am reușit, înseamnă că am reușit în viață, în fotbal. Sunt un
exemplu pentru unii copii, sunt mândru de mine, știi.

Tchakonte, Joyskim Dawa

Te-ai născut în Franța, dar spune-mi,
când ai mers prima dată în Camerun și care este prima ta amintire? 
Am mers cu mama în Camerun când eram bebeluș, nu-mi amintesc pentru că eram
bebeluș, dar când m-am întors, a fost prima dată. Am jucat cu echipa națională
sub 23 de ani și m-am întors, aveam vreo 17, 17, 18 ani și m-am întors și toate
amintirile mele erau legate de fotbal. Primul meu antrenament, primul meu meci
cu echipa sub 23 de ani. A fost foarte frumos. O experiență foarte bună.
Având în vedere cât de privilegiați
sunt fotbaliștii, fotbaliștii profesioniști, cum este să vezi cât de grea este
viața în Africa? 
Dar e o viață diferită, știi. În Africa, în fiecare țară, nu doar în Camerun,
se luptă mult pentru că nu au bani. În unele țări, sunt foarte săraci. Pot fi o
țară bogată, dar în ceea ce privește politica și tot restul, știi, dar când am
văzut niște copii, nu aveau nimic și când merg în Camerun, pentru mine, trebuie
să le ofer ceva. Înseamnă că reușesc în ceea ce fac. Deci, pentru mine, este
foarte important să văd acești copii fericiți. De aceea, de fiecare dată când
merg în Camerun, încerc să le ofer niște mâncare, niște haine. Tot ce pot face,
încerc să fac.
Ce sacrificii au făcut părinții tăi
pentru tine și cariera ta? 
Poate cu școala, pentru că eram inteligent, dar nu-mi plăcea școala, așa că de
fiecare dată, de la școală o sunau pe mama și spunea: „O, Dawa nu e aici, s-a
dus să joace fotbal cu prietenii lui și a lipsit de la chestia aia”. La
început, mama nu era fericită, dar apoi a înțeles și a spus: „Bine,
concentrează-te doar pe fotbal. Dacă nu vrei să mergi la școală,
concentrează-te doar pe fotbal. Dar trebuie să reușești”. Și, până la urmă,
cred că este un mare sacrificiu, pentru că nu toți părinții pot permite astfel
de lucruri, știi.
Franța, Portugalia, Ucraina, Letonia
și acum România. Ce te-a învățat fiecare țară despre tine? 
Cum să fii singur. Pentru că în toate aceste țări am fost singur, am trăit
singur, am început să gătesc, am început să mă disciplinez. Toate aceste țări
m-au învățat să fiu singur în această viață.
Ce înseamnă pentru tine să reprezinți
Camerunul? 
În primul rând, familia mea, pentru că sunt foarte mândri că reprezint
Camerunul. Pentru că m-am născut în Franța, nu m-am născut în Camerun, așa că
sunt foarte fericiți și foarte mândri de mine. Îmi place să primesc acest tip
de mesaj. Când spun: „Sunt foarte mândru de tine pentru că reprezinți țara”.
A fost un sezon foarte dificil pentru
FCSB, după două sezoane foarte bune. Am spus că echipa a ajuns în play-out pentru
prima dată. Ce crezi că nu a funcționat în acest sezon? 
Cred că începutul sezonului, începutul sezonului înseamnă totul. Dacă începi
bine, nu poți să nu termini bine, poți avea momente în care joci bine, dar
începutul a fost foarte dificil și acum avem rezultatul.
În concluzie, aș dori să continui
propoziția: La FCSB, mă simt... 
Mă simt bine, mă simt ca într-o familie.

Joyskim Dawa - Inapoi la primii pasi - YT Thumbnail.jpg

Fundașul de la FCSB este unul dintre transferurile de succes ale Superligii, adaptându-se rapid, dar și evoluând de la sezon la sezon, motiv pentru care are în dreptul său trei trofee câștigate.

„Am ajuns profesionist de la un club de amatori!” Joyskim Dawa își spune povestea

CFR Cluj (team)

Odată ce sezoanele se încheie și anii trec, pentru suporteri contează ce amintiri rămân în urma meciurilor. Și de fiecare dată asociază o eră, o perioadă sau o anumită partidă importantă cu un erou. Pentru că eroii sunt cei care construiesc istoria.&nbsp;Fiecare echipă din Superliga are eroii ei. Iar CFR Cluj e o candidată clară la una dintre cele mai lungi liste de momente de neuitat, create de fotbaliști și antrenori care vor rămâne legende în muzeul clubului.&nbsp;&nbsp;Așa că am provocat <a href="https://welovesport.ro/stiri/oamenii-clujului-cum-a-fost-creat-documentarul-despre-derby-39081">doi suporteri CFR</a>, Mircea Coman (liderul galieriei) și Titus Trif (cu vechime de 22 de ani), la un joc pe care orice suporter din România ar trebui să-l încerce la un moment dat. Pentru că e bine, din când în când, să-ți amintești de ce îți iubești echipa. Numele unor eroi pot fi motive întemeiate.

<h2>La ce te gândești când auzi numele lui Culio?&nbsp;</h2> Unul dintre cei mai importanți și iubiți jucători ai echipei din Gruia. Este pentru mulți suporteri în aceeași categorie cu <a href="https://www.superliga.ro/articole/ciprian-deac-presiunea-cu-asta-m-am-hranit-12f6c2b7">Deac</a>, <a href="https://www.superliga.ro/articole/mario-camora-mi-ar-placea-sa-fiu-antrenor-la-cfr-5f01986d">Camora</a> și Cadu când vine vorba de legendele clubului. Mijlocașul născut la Mercedes, în Argentina, a bucurat tribunele din Cluj cu tehnica, pasele decisive, execuțiile din faze fixe și, nu în ultimul rând, cu pasiunea sa.&nbsp;A venit la CFR în 2007, după o periodă petrecută în Chile și a făcut parte din generația care a schimbat complet ADN-ul clubului.&nbsp;Chiar în primul său sezon, CFR a câștigat primul titlu și prima Cupă a României din istorie.Dar nu despre acest moment au spus Mircea și Titus, ci despre unul care poate fi recunoscut drept unul dintre cele mai mari rezultate ale unei echipe românești în Champions League.&nbsp;

<h2>Dar numele lui Cadu ce îți transmite?&nbsp;</h2> Uneori, amintirile sunt unele și mai puternice, mai ales când intră în discuție orgoliul. Pentru Titus, primul lucru la care se gândește când aude de Cadu sunt titlurile câștigate în fața rivalilor de la „U” . În 2008, CFR avea nevoie de victorie&nbsp;pe terenul Universității Cluj în ultima etapă. Meciul s-a terminat 1-0, iar unicul gol a fost marcat de Ricardo Cadu din penalty.&nbsp;Patru ani mai târziu, istoria s-a repetat. În 2012, CFR a cucerit al treilea titlu după victoria cu 3-2 pe terenul lui U Cluj. Cadu a deschis scorul tot din penalty, iar în minutul 88 a marcat și golul victoriei care a adus matematic trofeul în Gruia.„CFR Cluj”, ne-a răspuns clar Mircea Coman. Un jucător se poate confunda cu clubul, atunci când îi îndeplinește visurile.&nbsp;

Ricardo Cadu inscrie din penalty golul victoriei.

Sebastián Dubarbier, Tony, Cristian Fabbiani și încă niște nume-surpriză apar în lista provocării pentru fanii CFR-ului. Iar răspunsurile lor pot fi considerate un rezumat al evoluției acestui club. Așa ținem minte uneori povestea, punând cap la cap momentele în care am fost fericiți. Și eroii cu emblema clubului nostru preferat pe piept.&nbsp;

Despre „Caniggia”, dubla de la Roma și o listă de eroi

Provocarea Superligii și răspunsul suporterilor: „Un jucător cu o viteză ieșită din comun!”

Superliga din tribună

Mihai Domșa este suporter CFR din 1969. În&nbsp;„57 de ani de druckăreală”, a îmbinat dragostea pentru echipă cu pasiunea pentru colecționat, moștenită de la bunicul matern.&nbsp;„De la familia mică în care eram noi, am ajuns în familia mare în care suntem toți”, ne-a zis cu zâmbetul pe buze, așezat la masa plină de poze, legitimații, programe de meci și multe alte amintiri alb-vișinii.&nbsp;Odată ce a început să povestească despre bunicul enciclopedist, despre primul meci la CFR, despre talanga de care dânsul și fratele erau responsabili, am simțit că am primit acces într-un univers în care fotbalul este înfrumusețat de respect, blândețe și loialitate. În biroul din Gruia am descoperit cum ar trebui să fie fotbalul, de fapt. Și cum ar trebui să lucreze el corect în sufletele oamenilor.&nbsp;Bine ai venit și tu în universul domnului Domșa. O să-ți placă aici, „unde&nbsp;fiecare obiect în parte, având mica lui poveste, face o poveste mare cu totul”. Una care va rămâne pentru totdeauna.&nbsp;

„Sunt născut în ianuarie 1960. Primul program din colecția mea este din aprilie 1960. Un meci care s-a jucat la Cluj, CFR cu CS Târgu Mureș. Sunt CFR-ist foarte vechi, dar de adunat obiecte despre CFR am început după 2000. Și de atunci adun, adun, adun de peste tot. Eu sunt colecționar. Colecționar generic vorbind și în mod particular colecționar de lucruri legate de CFR și de istoria CFR-ului. Nu adun obiecte mari. Dar am și ceva tricouri, am și ceva fulare. Dar alea nu sunt un subiect. Îmi plac foarte mult obiectele mici. Adun bilete, adun programe. Aia-i istoria scrisă. Adun insigne, adun fanioane, adun calendare. Adun diverse gadget-uri. Adun lucruri vechi, legitimații de exemplu, legate de CFR. Am fotografii vechi legate de CFR. Cea mai veche fotografie este din 1917. 99% e vorba de un CFR-ist. După tricou, după niște informații care le am, dar n-am reușit să identific personajul. Dar și asta face parte din bucuria și plăcerea adunatului. Faptul că poți să cauți informații și să descoperi diverse lucruri. Ideea este că fiecare obiect în parte, având mica lui poveste, face o poveste mare cu totul.”

Puteți să ne spuneți cum a început povestea colecționatului? Aici este legat de bunicul matern povestea. Noroc că el nu avea un album cu „U”, pentru că atunci eram „U”-ist la ora asta. Deci el a fost un enciclopedist. A însemnat mult pentru istoria clujeană de după Unire. E o stradă în Cluj care îi poartă numele. Și o bibliotecă a UMF-ului care poartă numele. Practic a înființat Catedra de istorie a medicinii în Cluj. Și fiind un om deschis spre istorie, respecta foarte mult orice obiect scris, făurit de mâna omului, care într-un fel sau altul adună în el câte o părticică de istorie. Ca atare, fără să fie filatelist, el avea trei clasoare cu timbre. Un clasor cu faună-floră, toată lumea are faună-floră. Un clasor cu reproduceri de artă, mulți au și clasoare cu reproduceri de artă. Și un clasor cu timbre legate de medicină, cruce roșie, farmacie. Pasiunea lui și meseria lui. Pleca dimineața la ora 9 la institut, seara la ora 5 se întorcea, traversa Clujul de pe un deal pe celălalt, într-un sens și în celălalt. Și după ce venea acasă, după ce mânca, după ce schimba câteva vorbe cu cei din familie, se retrăgea în camera lui, care acum este biroul meu de lucru. Eu mă duceam după el tiptil, tiptil, scoteam un clasorel de timbre, deschideam pagina și îi ziceam: „Tata Mocu”, că așa îi ziceam eu, „povestește-mi despre timbrul ăsta.” Și-mi povestea până adormeam lângă el. Astea erau poveștile de bunic către nepotul lui, nu poveștile cu trei iezi cucuieți și capra mamii. Nu că n-ar fi fost frumoase și alea, dar n-aveam partea asta de povești. Și așa am îndrăgit foarte de mic hârtia colorată, peticul ăla de hârtie care se lipește pe plic. Și asta a fost detenta. La cinci ani am poză în revista Filatelia lucrând la timbre, împreună cu fratele meu mai mic cu doi ani. Noi foarte, foarte de mici am început amândoi. Numai că eu am dus un pic mai departe toată povestea, am început să-mi extind zonele de colecționare și evident, de la un moment dat încolo, am început să adun lucruri legate de CFR. Deci am o colecție legată de CFR. Vreau să cred că în materie de programe și de bilete e cea mai solidă colecție legată de CFR Cluj. Sunt și alți colecționari în țara, legați de alte cluburi. Pe mulți îi cunosc, fac schimburi cu ei. Indiferent de rivalități sportive, suntem prieteni. De la acest mic crâmpei cu bunicul meu am ajuns la colecțiile de astăzi.

La 9 anișori, ați preluat această iubire dintr-o jumătate a familiei, corect? Corect, da. Pentru că, evident, aveam doi bunici. Unul matern, unul patern. Bunicul matern era universitar clujean cu vechi state și era cel cu legitimația numărul 70 la Clubul Universitatea, imediat după Unire. Dar pe linie paternă, antecedentele au fost mai serioase legate de CFR. Un văr de-al bunicului meu, în 1946, s-a transferat de la CFR Teiuș la CFR Cluj, ca jucător. Bunicul meu a fost membru cotizant la CFR Cluj, fiind lucrător la Remiza CFR Cluj. Tatăl meu, ca și militar de carieră, n-a putut să fie înrolat, dar și el ținea cu CFR-ul. Și el m-a dus la primul meci la CFR, odată cu promovarea în liga 1. Un meci cu ASA Târgu Mureș. Atunci am descoperit fotbalul pe stadion. Îl jucam ca și copil pe stradă. Și atunci, evident, am descoperit CFR-ul ca și echipă, pentru că atunci CFR-ul nu avea încă stadionul din Gruia. Și juca jos pe Municipal, în tandem cu vecinii de oraș. Și la primul meci în liga întâi cu ASA, CFR-ul a bătut cu 2-0. Nebunie pe stadion și de acolo încolo CFR-ul a fost în sufletul meu.

Cine erau oamenii care jucau pentru CFR în acea perioadă?Oamenii aceia erau niște oameni care lucrau la CFR Cluj. La CFR, mă refer la instituția Căilor Ferate. Pentru că pe vremea aceea nu exista fotbal profesionist. Era un fotbal de amatori sau semi-amatori. Fiind jucători de ligi inferioare B, C de-a lungul timpului, chiar erau angajați ai CFR-ului din Cluj, ai atelierelor CFR, ca să fiu mai exact. Și erau oameni cu care te întâlneai zi de zi. Și acei oameni cu care te întâlneai zi de zi au devenit jucătorii de Liga Națională. Erau oameni cu care stai la un pahar de vorbă. Nu noi, că noi eram copii, evident. Părinții noștri, pe lângă stadionul de jos, după meciuri. Și acum veneau să reprezinte Clujul în Liga Națională. Normal că era curiozitate și interes. Cum era galeria CFR-ului în acei ani? Noi am avut galerie mică. Noi oricum eram o echipă mică. Și am fost întotdeauna echipă mică. Mă refer acum la apartenență. Pentru că noi am fost înființați ca și echipă muncitorească de cartier. Și asta a fost foarte multă vreme. Deci profilul ăsta nu o să-l schimbe nimeni. Și asta rămâne în ADN, orice ar spune oricine. Dar pot să spun aici că atunci când s-a dat în folosință stadionul din Gruia, noi deja aveam experiență copii fiind și crescând nițeluș, experiență de ceferiști. Și noi foarte repede, la primul meci de fapt, am ocupat colțul din peluză. Câți am fost? Vreo 30 de oameni atunci. 30 de copii, încă o dată spun. Iar eu cu frati-miu eram cei cu talanga. Cu talanga făcută de tatăl meu, dintr-un corp de obuz, de bronz. Grea, a naibii de grea, unul trebuia să țină și celălalt mișca limba. Deci noi am fost, eu cu frati-miu, cei doi cu echipa de zgomote. Aveți acolo o fotografie cu fratele dumneavoastră, nu? Da, e legitimația lui de membru al galeriei ceferiste din 1979. Asta pentru cei care spun că nu avem istorie în materie de galerie.

<h2 style="text-align:center;">„Fiecare obiect în parte, având mica lui poveste, face o poveste mare cu totul.”</h2>

Putem vorbi de exemplu despre un carnet care este foarte rar și foarte greu de văzut. E vorba de un carnet de legitimare a unui domn care se numea Vereș Daniel la clubul sportiv al Căilor Ferate din Cluj din perioada de Dictat, când Ardealul de Nord era sub ocupația maghiară. Război. Deci o perioadă în care sportul era foarte puțin susținut și ca atare foarte puțini practicau sportul că celelalți aveau altă ocupație. Erau foarte rare obiectele legate de sport din acea perioadă. Și uite că eu am reușit să fac rost de un carnet în stare foarte bună. Un carnet de membru al Kolozsvári Sportegyesület, adică clubul sportiv al Căilor Ferate din Cluj. Asta este o piesă foarte rară, foarte greu de găsit. După cum spuneam, în stare foarte bună cu ștampila de club și așa mai departe. Mai am o monedă care este un obiect contemporan, dar și obiectele contemporane pot să fie foarte interesante. Asta este o piesă care de exemplu puțin o văd, sau o văd foarte mulți, dar nu o văd de aproape. Este o monedă de arbitru. Pentru că la fiecare meci de Cupe Europene arbitrii primesc câte o monedă pentru acel meci. Asta este moneda cu care se alege terenul sau mingea la început de la meciul CFR Cluj - AS Roma din 2020.&nbsp;Sunt lucruri deosebit de rar de găsit într-o colecție pentru că în general arbitrii și le păstrează. Aici a lucrat norocul. Din fericire arbitrul a fost un pic uituc. Și-a uitat în vestiar moneda și după o bucată de vreme era de mult plecat. A găsit-o cineva din club și s-a gândit imediat la mine și mi-a dat-o mie. Deci și norocul contează în viață, fără discuție.

Sunt curioasă ce v-a învățat CFR pe dumneavoastră despre viață și despre iubire? Asta e o întrebare foarte grea. CFR-ul te poate învăța... echipa de fotbal cu care ții, de fapt.&nbsp; Sunt convins că se întâmplă și la alții aceleași lucruri. Te poate învăța ce înseamnă camaraderia. Te poate învăța ce înseamnă perseverență. Te poate învăța ce înseamnă respectul pentru alții. Te poate învăța și lucruri rele, dacă vrei să le alegi pe alea. Dar e bine să le alegi pe cele bune. Am foarte mulți prieteni în relația cu care nu contează statutul lor, statutul meu, pe care îi tratez efectiv ca egali, indiferent pe ce poziție sunt. Ori deasupra, ori dedesubt. Din perspectiva studiilor, meseriei, a caracterului. Pentru că sunt ceferiști. Și asta deja înseamnă o marcă. Aveți ceva pentru care să-i mulțumiți tatălui sau bunicului? Ați simțit recunoștință față de ei că v-au dus la CFR? E bine că ați punctat finalul, pentru că altfel m-ați fi dus pe o zonă foarte vastă. Sigur că pentru tată, pentru bunic și pentru cei care sunt familia, întotdeauna ai recunoștință.&nbsp;Dar legat de CFR, evident că nu pot decât să le mulțumesc că m-au dus, mă rog, tata m-a dus, dar și bunicul a contat în demersul ăsta, m-au dus pe stadion la un meci al CFR-ului și în felul ăsta mi-au lărgit foarte mult familia. Pentru că asta s-a întâmplat. De la familia mică în care eram noi, am ajuns în familia mare în care suntem toți. Eu vă spun că știu pe cineva care a rămas în tricoul CFR-ului și va rămâne toată viața și dincolo de ea. Dintre jucători? Nu, dumneavoastră. Păi n-ați greșit, că și eu am jucat la CFR, ca junior. Da, asta este sigur. Deci nimic nu mă va mai schimba de aici. Asta, 100%. Deci dacă despre ceva pot să garantez... în viață sunt două lucruri. Că vine odată capătul și că nu o să fie altfel decât alb-vișiniu.

superliga 2026

Fotbal

vineri 22 mai

sâmbătă 23 mai

luni 25 mai

sâmbătă 16 mai

luni 18 mai