Unirea Slobozia

FK Csikszereda

Stadionul Municipal Miercurea Ciuc

Universitatea Craiova

FC Argeș

Stadionul Orășenesc Mioveni

FC Universitatea Cluj

UTA Arad

Stadionul Francisc Neuman

Petrolul Ploiești

FCSB

Arena Națională

FC Farul Constanța

Oțelul Galați

Stadionul Oțelul

FC Rapid București

CFR Cluj

Stadionul Dr. Constantin Rădulescu

AFC Hermannstadt

Metaloglobus

Stadionul Clinceni

Dinamo București

FC Botoșani

Stadion "Municipal" Botoșani

Andreea Cio

Superliga feminină

Născută în satul Mățău, comuna Mioarele, județul Argeș, Ioana Bălăceanu a început fotbalul la doar 8 ani, la clubul „Dinicu Golescu“ din Câmpulung. A jucat 5 ani alături de băieți, apoi a ajuns la Cluj, într-o echipă de fotbal feminin. De atunci, drumul ei a fost mereu în urcare. A trecut prin reprezentativele de juniori ale României, apoi a debutat la senioare la doar 17 ani.
Alături de Olimpia Cluj a câștigat titluri de campioană, Cupa României și a jucat în preliminariile UEFA Women's Champions League.&nbsp;În iunie 2024, <a href="https://www.superliga.ro/articole/farul-campioana-neinvinsa-ultimul-act-al-unui-sezon-memorabil-417286d9">Farul Constanța</a> a anunțat transferul ei, iar Ioana s-a integrat imediat la campioana <a href="https://www.facebook.com/superligafemininaromania">Superligii Feminine</a>. Anul trecut a fost desemnată jucătoarea sezonului regular,&nbsp;&nbsp;iar în acest sezon a bifat deja 5 goluri în 12 etape.
Astăzi, Ioana continuă să crească într-un ritm impresionant, rămânând una dintre vocile și fețele importante ale fotbalului feminin românesc.

De la ce vârstă joci fotbal? De la opt ani într-un cadru organizat. Cu mingea mă joc de când am început să merg. Și care era visul tău de atunci când ai început să te joci cu mingea? Păi, ca să fiu sinceră, atunci nu prea gândeam eu atât de departe. Era plăcerea mea să mă joc cu mingea cu băieții în parc, în curtea școlii. Iar când am început să merg la băieți într-un cadru organizat, mi-am dorit să ajung cât mai sus. Ce ai învățat din această joacă cu băieții?&nbsp; A fost diferit. Când eram la băieți, totul era mai competitiv, mai multă agresivitate, iar atunci când am făcut pasul spre echipă de fotbal feminin, mi se părea cumva mai lejer, un ritm mai scăzut. Și eram foarte agresivă la început, fiind cu băieții. Așa eram și cu fetele. Până m-am controlat, a fost puțin greu pentru mine.&nbsp; Dar simți că te-a ajutat ceva din jocul cu băieții? Da, la început m-a ajutat foarte mult, însă pe parcurs, fiind într-o echipă de fete, m-am mulat după stilul nostru de joc. Când ai realizat că fotbalul e pentru tine mai mult decât un joc? Când a venit timpul să iau o decizie de a pleca destul de departe de casă pentru a-mi urma visul.Fotbalul în contextul familiei tale ce a însemnat?&nbsp;Complicat. Părinții mei la început nu erau prea mult de acord. Ei credeau că e doar o nebunie a unui copil imatur, să zic așa. Însă atunci când am fost nevoită să fac o alegere și-au dat și ei seama că probabil ăsta este drumul meu în viață.Ți-au zis vreodată de atunci „Ai avut dreptate Ioana. E bun drumul ăsta?”&nbsp; Mama, să zic așa, cumva m-a susținut, chiar dacă nu îi plăcea atât de mult. Tata era la modul „Las-o să facă că-i trece.” Până la urmă, ți-am zis, au fost de acord și cred că acum sunt fericiți și eu sunt împlinită pe partea asta.&nbsp; Și cum s-a făcut când nu ți-a trecut?&nbsp; Cred că mi-a plăcut atât de mult încât nu am putut să renunț. E normal, la un moment dat am vrut să renunț atunci, la băieți când jucam, dar am rezistat câteva zile fără să mă duc la antrenament și atunci mi-am dat seama că pe drumul ăsta trebuie să merg. Cât timp ai jucat la băieți? Am jucat 5 ani și după m-am transferat la Cluj. La Cluj, la Olimpia?&nbsp; Da. Și ai și câștigat campionatul cu Olimpia? Am câștigat campionate. Am stat timp de 7 ani la Olimpia Cluj.&nbsp;

Deci când ai venit la Farul, erai deja obișnuită cu campionate, cu Champions League? Da. Am venit cu un campionat în minus, că acum două sezoane tot Farul, în prezent, echipa mea a luat campionatul și am venit aici să-mi continui treaba și să obțin cât mai multe trofee. Cum e fotbalul la malul mării? A fost o schimbare destul de mare, însă eu cred că m-am acomodat destul de bine și pentru mine a fost o alegere bună. Mai știai fete și din cadrul naționalei, nu?&nbsp; Da. Știam fete și de la echipa națională. Cu unele am jucat împreună și la Cluj, iar cu restul nu a fost niciun fel de problemă ca să ne împrietenim și să ne cunoaștem.&nbsp; Cum este viața într-o echipă de fotbal feminin? Să zic așa, liniștită. Eu așa consider. Poți să ne spui care e cel mai frumos moment pe care l-ai trăit în tricoul Farului?&nbsp; Cred că atunci când am venit la Constanța și am jucat în Champions League. Au fost și primele mele meciuri în tricoul Farului.&nbsp; Și cel mai frumos moment din toată cariera ta până aici? Cel mai frumos moment a fost calificarea la un turneu cu echipa națională U19, după, debutul la senioare. Mai multe momente și cred că și cu echipa de club, cu Clujul, când ne-am dus mai departe în Champions League.&nbsp; Și cel mai dificil moment care a fost?&nbsp; Cred că sunt momentele în care nu am reușit să ne calificăm mai departe la echipa națională. Și ce ți-ai zis în momentele alea? Adică depinde doar de noi. Trebuie să muncim mai mult și să ne ridicăm la un nivel mult mai înalt. Cum e să auzi imnul României cântând, tu fiind pe teren, cu tricou naționalei pe tine?Este un sentiment de nedescris. Adică clar simt toate emoțiile în acele momente, însă sunt mândră că aud imnul și eu fiind îmbrăcată în tricou echipei națională. Adică reprezintă toată țara și pentru mine contează foarte mult.&nbsp;

Ai vreun sfat pentru fetițele care își doresc și ele să fie așa ca tine?&nbsp; Dacă vor să facă sport să se ducă la drum cu mult entuziasm și să facă tot ce simt.&nbsp; De mici copii, cum de altfel am făcut și eu. Dar ai vreun sfat pe care simți că ar fi fost bine să-l primești și tu atunci când erai micuță?&nbsp;Cred că am primit ca să fac ceea ce mă face pe mine fericită. Să mă duc acolo unde mă duce instinctul. Și atunci când instinctul te pune față în față cu golul și înscrii, mai ales pentru România, cum s-a întâmplat, ce simți?&nbsp; Acele sentimente sunt unice și sper cât mai mult să ajut acolo unde voi juca tot timpul.&nbsp; Ai ieșit jucătoarea sezonului regular anul trecut. Cum a fost sezonul pentru tine?&nbsp;Sunt împlinită, fericită și mulțumesc tuturor care mă susțin și m-au votat, de altfel, că fără ei nu aș fi ieșit.Ce crezi că îți iese cel mai bine pe teren? Care crezi că este principalul tău atu?&nbsp; Cred că mă ajută foarte mult viteza și în același timp mă consider și tehnică și cred că lucrurile astea se îmbină perfect.&nbsp; Poți să-mi spui un moment în care te-ai simțit cea mai mândră de tine?&nbsp; Când am ieșit cel mai bun atacant și când <a href="https://www.instagram.com/reel/DBoJDIiowc4/?igsh=MTN6dnQyN3BpdmlvZQ%3D%3D">am înscris cu Polonia</a> la echipa națională. Ce-ți dorești să-ți aducă fotbalul pe viitor?Îmi doresc să joc undeva în străinătate, adică să mă duc mai sus de atât și să am o carieră undeva și în afară țării, adică nu doar pe plan de țară.&nbsp;Să mă duc undeva la o echipă cunoscută vreau.&nbsp; Poți să-mi spui una dintre cele mai importante lecții pe care-i primit-o de la fotbal până acum?&nbsp; &nbsp;Atunci când ai ocazia, adică dacă ți se oferă ceva, trebuie să mereu să accepti, să încerci și alte lucruri noi și să nu te fixezi într-un punct în care te simți confortabil. Să ieși puțin din zona de confort.

https://www.facebook.com/photo/?fbid=1590715435644085&set=a.746908933358077

Ioana Bălăceanu este una dintre vocile tinerei generații din fotbalul feminin românesc. Îmbină viteza cu tehnica, ambiția cu modestia și își păstrează mereu instinctul acolo unde îl simte cel mai bine: aproape de poartă.
Drumul ei e abia la început, iar noi nu putem decât să fim mândri că Ioana dă un exemplu pentru toate sportivele care caută curajul, caută exemple și, nu în ultimul rând, caută victoria.&nbsp;

Fotbalul din Superliga Feminină, Champions League, în tricoul naționalei și, mai ales, în suflet. Povestea atacantei Farului Constanța

Ioana Bălăceanu: „Las-o să joace, că-i trece”

Ionuț Tătaru

STATISTICĂ

Transferat de la rivala FCSB, ca parte a trecerii lui Denis Politic în roș-albastru, Alexandru Musi a devenit repede un jucător fundamental în angrenajul lui Zeljko Kopic și unul dintre favoriții fanilor dinamoviști. Nici nu se putea altfel, în condițiile în care fotbalistul de 21 de ani este unul dintre golgheterii echipei. Musi a înscris de patru ori în actuala ediție de campionat, inclusiv în duelul cu fosta sa echipă, pe care Dinamo l-a câștigat spectaculos cu 4-3, și a oferit o pasă decisivă în cele 1.308 minute în care s-a aflat pe teren. Cu aceste cifre, este lider printre jucătorii eligibili U21 în ceea ce privește contribuțiile de gol în acest sezon al Superligii. Dacă mai adăugăm și cele două lovituri de la 11 metri pe care le-a obținut, precum și cele 43 de driblinguri reușite (2,7/meci în medie, lider în Superliga), avem confirmarea că Musi este poate cea mai importantă armă ofensivă pe care o are Kopic. Și unul dintre motivele pentru care Dinamo face un sezon foarte bun (locul 3 în acest moment).

Alexandru Musi_Iunie2025 - FINAL YT.jpg

Tot la cinci goluri a contribuit și Ștefan Bană, talentatul atacant pe care Oțelul l-a împrumutat de la Universitatea Craiova. Fotbalistul de 21 de ani are cifre fantastice, dacă luăm în considerare că a jucat doar 688 de minute. A marcat de două ori și a oferit trei pase decisive, într-un start de sezon remarcabil, dar apoi, din motive personale, nu a mai putut evolua. Cu siguranță, gălățenii ar fi avut o armă în plus într-un parcurs care oricum le permite să spere la o calificare în play-off. Podiumul celor mai eficienți U21 e completat de Eduard Radaslavescu. Mijlocașul Farului pare să fi lăsat definitiv în urmă experiența nereușită de la FCSB și, revenit ”acasă”, își arată calitățile indiscutabile. Până acum, a înscris un gol și a dat trei assisturi, în ceva mai mult de 1.100 de minute petrecute pe teren.

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid054U4VGSdFzqrGEcWyV8CpXHRQVE8rTrwd7ptjiGhV9UHaYvTASatXabu2L7zhrRdl

Tânărul fotbalist al lui Dinamo nu a avut nevoie de mult timp pentru a deveni o piesă importantă pentru alb-roșii

Alexandru Musi e liderul contribuțiilor ofensive dintre jucătorii U21

Runda 12 a <a href="https://www.facebook.com/superligafemininaromania">Superligii Feminine</a> a fost una cu miză foarte importantă, pentru că a clarificat numele celor patru formații care și-au asigurat deja prezența în play-off: Farul Constanța, FK Csikszereda, „U” Olimpia Cluj și Politehnica Timișoara.

<h2>Vasas Femina – „U” Olimpia Cluj 0-9</h2> Clujencele au făcut spectacol la Odorheiu Secuiesc, transformând meciul într-o demonstrație de forță ofensivă. La pauză conduceau deja cu 4-0, iar după revenirea de la vestiare au continuat seria golurilor fără ca Vasas să poată pune stăpânire pe joc. Carmen Marcu a strălucit, reușind un hat-trick, în timp ce Delana Friesen a înscris primul ei gol în tricoul alb-negru în SuperLiga Feminină. Vasas rămâne pe ultimul loc, iar pentru „U” Olimpia Cluj victoria înseamnă un salt important în clasament, echipa urcând pe poziția a treia, peste Politehnica Timișoara.

https://www.facebook.com/photo?fbid=1444290730462308&set=a.212170540341006

<h2>CSM Unirea Alba Iulia – Atletic Olimpia Gherla 4-0</h2> Unirea Alba Iulia a bifat o victorie clară pe teren propriu.&nbsp;Elina Coceanovschi a reușit o dublă, Elena Ruvila a debutat pe tabela marcatorilor în acest sezon, iar Claudia Bistrian a închis tabela cu un gol care a consolidat moralul echipei. Oaspetele n-au găsit soluții în fața defensivei bine așezate și nu au putut-o învinge pe Sara Câmpean, excelentă între buturi. În urma acestei victorii, Unirea Alba Iulia urcă în clasament până pe locul 6, trecând chiar peste adversara de astăzi, Atletic Olimpia Gherla.

https://www.facebook.com/photo?fbid=1658022155580079&set=a.746908933358077

<h2>Farul Constanța – Politehnica Timișoara 4-1</h2> Reeditarea derby-ului din tur a adus de această dată victoria clară a Farului, care și-a luat revanșa după singura înfrângere din sezon. Constănțencele au început excelent meciul, cu o posesie solidă și o organizare ofensivă superioară. Cristina Botojel a fost aproape de gol dintr-o lovitură liberă, însă zidul timișorean a respins. Seria golurilor a început în minutul 41, prin Maria Cristea, iar la doar câteva minute Ioana Bălăceanu a majorat diferența după o pasă impecabilă de la Dimitra Ivanova. În prelungirile primei reprize, aceeași Ivanova a făcut 3-0, într-un interval de doar cinci minute în care Farul a schimbat complet cursul meciului. După pauză, Ivanova a mai punctat o dată, ducând scorul la 4-0. Politehnica a înscris golul de onoare în final, prin Anastasia Grecu-Băiaș, însă victoria categorică a rămas în dreptul gazdelor.

https://www.facebook.com/reel/1365178841930390/

<h2>FK Csikszereda – CS Gloria Bistrița 4-0</h2> Csikszereda a controlat fără emoții duelul de la Miercurea Ciuc, impunându-se printr-un joc sigur și constant din primul minut. Deschiderea scorului a venit devreme, în minutul 5, când șutul Erikăi Geréd a fost deviat nefericit de o jucătoare a Gloriei. Melánia Tóbik a dus scorul la 2-0 profitând de o eroare defensivă, iar Jehona Shala a transformat o acțiune frumos construită cu Andrea Herczeg în golul de 3-0. Repriza secundă a confirmat supremația gazdelor, Tóbik reușind dubla. Gloria Bistrița nu a găsit drumul către poartă și rămâne pe locul 5, în timp ce Csikszereda se menține solidă pe poziția a doua.

https://www.facebook.com/photo?fbid=1658127968902831&set=a.746908933358077

Etapa cu numărul 13 are loc în acest weekend și vine cu dueluri frumoase pentru puncte și pentru orgolii. Vasas Femina va înfrunta Farul Constanța (22 noiembrie, ora 11:00), Gloria Bistrița așteaptă vizita Unirii Alba Iulia (22 noiembrie, ora 12:00), Olimpia Gherla joacă împotriva celor de la Poli Timișoara (22 noiembrie, ora 14:00) și ultimul duel pune față în față U Olimpia Cluj și Csikszereda (23 noiembrie, ora 12:00).&nbsp;

https://www.facebook.com/photo/?fbid=1286063026893472&set=a.576769304489518

Rezultatele din etapa cu numărul 12

Care sunt cele patru echipe calificate în Play-Off-ul Superligii Feminine

TRANSFERURI

Nu este un top și cu siguranță nu este o listă completă. Actuala ediție de campionat a propus destule transferuri interesante, astfel că nu a fost deloc ușor să alegem doar cinci nume. Evident, abia la finalul sezonului vom ști cu certitudine cât de inspirate au fost aceste mutări, însă, deocamdată, cei cinci jucători nominalizați mai jos au reușit să atargă atenția.

<h2>Steven Nsimba (Universitatea Craiova)</h2>

Transferat din liga a treia franceză, de la Aubagne, atacantul de 29 de ani a avut un impact imediat în Bănie. La debut, a oferit pasa decisivă la golul victoriei din meciul cu U Cluj (2-1). La primul meci ca titular, a reușit o dublă în Gruia, iar oltenii au învins-o pe CFR cu 3-2. Două săptămâni mai târziu, o altă dublă în deplasare, cu Csikszereda, într-o partidă în care Universitatea Craiova s-a impus cu 2-1. O investiție excelentă, dacă ne gândim și la cele două reușite din Conference League. În Superliga, francezul a înscris de șase ori. Cel mai recent, în remiza de acasă cu Rapid (2-2), când a dovedit mult sânge rece, transformând impecabil un penalty la practic ultima fază, prin care a salvat un punct pentru echipa lui.

Nsimba, Steven

Alb-roșiii l-au adus după patru ani petrecuți la Kilmarnock, iar fanii ”câinilor” și-l vor aminti mereu pentru hat-trick-ul de senzație reușit în spectaculosul 4-3 cu FCSB, un succes care a pus capăt seriei negative din derby pentru Dinamo. Fără îndoială, acela este apogeul scoțianului în Superliga și sunt șanse mari ca prestația din duelul cu actuala campioană să rămână momentul de referință al carierei sale în România. Însă fotbalistul de 28 de ani a impresionat și prin modul în care s-a integrat rapid, devenind o piesă fundamentală în angrenajul echipei lui Zeljko Kopic. Are patru goluri și două pase decisive și dacă Dinamo este acum pe locul 3, având cel puțin ambiții europene, asta i se datorează și lui Armstrong.

Armstrong, Daniel Charles

Atacantul ”Șepcilor roșii” este dovada că drumul de la ”flop” la unul dintre golgheterii campionatului nu este atât de lung. Fotbalistul din Bosnia și Herțegovina a fost adus cu mari speranțe la Universitatea Craiova, în vara anului 2024, dar a dezamăgit în Bănie, unde a marcat doar două goluri. Înaintea acestui sezon, a fost cedat la U Cluj și vârful de 26 de ani s-a transformat. A înscris deja de șase ori, la fel ca Valentin Costache (UTA), Nsimba și Sebastian Mailat (FC Botoșani). Doar Florin Tănase (FCSB) și Alex Dobre (Rapid), cu câte 9 goluri, au mai multe reușite în actuala ediție a Superligii. Jucătorul care nu găsea poarta la Craiova, are o eficacitate impresionantă în alb-negru: din 12 șuturi pe poartă, jumătate le-a transformat în goluri.

Lukic, Jovo

Doar șase meciuri ca titular, însă cinci goluri marcate. Trei dintre ele, după ce a intrat pe teren pe parcurs. Un gol la fiecare aproape 142 de minute jucate (locul 4 în Superliga). Gălățenii l-au adus pe Paulinho de la Viborg, care l-a împrumutat succesiv la Portimonense, Torreense și Bandırmaspor. La cea din urmă formație, pentru care a evoluat în liga secundă din Turcia, a înscris de opt ori în sezonul trecut, amintind în multe momente de atacantul promițător de la Esterla Amadora, în care danezii au investit în 2023. Acum, ajuns la 26 de ani, pare să-și fi găsit locul la Oțelul, fiind unul dintre atuurile formației lui Laszlo Balint în tentativa de a prinde play-off-ul.

Pereira Araujo, Paulo Rafael

La FC Argeș se anunța una dintre marile promisiuni ale Superligii, dar perioadele petrecute la Universitatea Craiova și Petrolul l-au scos de pe radar. Trecerea la Gloria Buzău l-a ajutat să revină la un nivel apropiat de cel arătat la Pitești, iar transferul la Farul pare să-l fi descătușat definitiv. Ișfan a înscris de cinci ori pentru Farul (record personal în campionat), având și un assist. Două dintre reușitele sale, cu Oțelul și FCSB, au adus victoria pentru constănțeni în finaluri de meci dramatice. La 25 de ani și cu experiențele nereușite lăsate în urmă, argeșeanul arată pregătit să facă pasul următor în carieră.

Ișfan, Alexandru

În ultima pauză internațională din 2025, vă propunem să analizăm cinci dintre cele mai reușite transferuri ale sezonului în Superliga

Cinci transferuri care au impresionat până acum în sezonul 2025/26 din Superliga

INTERVIU

Eduard Florescu, 28 ani, și-a petrecut aproape întreaga carieră în România, până în februarie 2025, când a semnat primul său contract în străinătate. Aventura sa nu a durat însă decât jumătate de an, revenind în Superligă, dar nu la Botoșani, locul pe care îl numește „a doua casă”, ci la o echipă care a reușit sezonul trecut să se salveze de la retrogradare, Unirea Slobozia. „Eduard Florescu este un simplu om, un băiat care pune multă pasiune în ceea ce face și cam atât, un tată dedicat și nimic mai mult”. L-am rugat pe el să se prezinte, iar mai jos îl putem descoperi împreună pe fotbalistul care a fost cel mai fericit din carieră atunci când a îmbrăcat tricoul naționalei la Jocurile Olimpice. Mergem în trecut și vreau să ne spui cum a fost copilăria ta, dacă-ți mai amintești. Da, îmi amintesc. Copilăria mea a fost doar despre fotbal, doar cu mingea de fotbal și cam atât, în rest, n-aveam alte activități, tatăl meu fiind un foarte mare fan al fotbalului, asta m-a făcut și pe mine să iubesc atât de mult fotbalul. Ai o amintire la care te duci cu gândul din copilărie și care îți aduce zâmbetul pe buze? Una singură. Când eram copil de mingi, țin minte jucau CS Mioveni cu CFR Cluj, eram un fan înrăit al CFR-ului, chiar dacă nu știu de ce. Îmi plăcea foarte mult de Fabbiani. I-am cerut tricoul și din păcate n-a putut să mi-l dea și mi-a dat o pereche de pantaloni pe care îi am și acum, niște pantaloni de încălzire, să zic așa lungi, îi am și acum și în ziua de azi îmi sunt foarte mari, vreau să zic. Dar asta este o amintire frumoasă. Îți amintești și primul tău meci pe stadion? În calitate de fan. Da, cred. Adică sigur a fost un meci al lui FC Argeș, nu mai țin minte exact cu cine, dar un meci la FC Argeș. Îți mai amintești cum te-ai simțit atunci când ai ajuns pe stadion și ai văzut atmosfera? Pentru un copil este foarte mare impactul. Da, a fost un moment frumos din copilăria mea. Țin minte că chiar eram foarte atent la tot ce se întâmplă și îi puneam întrebări tatălui meu despre jucători, despre club. A fost un moment foarte frumos. Cum a început fotbalul? Adică cum ai început fotbalul spre zona de fotbal profesionist? Junioratul l-am făcut la FC Argeș. După aceea s-a întâmplat ce s-a întâmplat cu FC Argeș, s-a desființat, au fost probleme. Am fost la CS Mioveni și de acolo am debutat în Liga 2. Ai știut dintotdeauna că îți dorești să devii fotbalist sau ai încercat și alte sporturi? Nu, n-am încercat niciodată nimic. Am fost focusat doar pe fotbal. Dar dacă n-ar fi fost fotbal, ce alt sport crezi că ai fi practicat? Sincer să spun că nu m-am gândit niciodată, dar cred că tenis, ceva tenis de câmp. Cum au fost părinții cu decizia ta în legătură cu fotbalul? Tatăl tău a zis că asta te-a antrenat, dar mama ta și-ar fi dorit o altă carieră pentru tine? Nu. Toată lumea m-a susținut în chestia asta și plus m-a ajutat foarte mult. Nu s-a pus problema niciodată. Am fost susținut de mic și sunt susținut și acum. Sunt cei mai mari fani ai mei. Îți amintești un moment în care te-ai emoționat pentru susținerea pe care ți-o arătat-o părinții? Nu-mi aduc aminte o susținere specială, să zic așa, întotdeauna este la fel. Ei mă susțin întotdeauna necondiționat și sunt lângă mine și în momentele bune și în momentele rele.

Florescu, Eduard

<h2>„Experiența Farul m-a trezit puțin la realitate!”</h2>

Argeș, Mioveni, Farul. Spune-ne puțin parcursul pe care l-ai avut la începutul carierei. Cu ce ai plecat bun din cele trei lucruri și ce nu a fost bine? Am făcut pasul de la Liga 2 la Farul Constanța. Eram încă un copil. Nu eram atât de matur să înțeleg foarte bine unde ajunsesem, dar cred că am avut multe de învățat din acea experiență, chiar dacă nu a fost atât de lungă, dar m-a maturizat și m-a trezit puțin la realitate. Ai interacționat și cu Gheorghe Hagi în acea perioadă? Da. Am și învățat câteva lucruri de la dânsul și mă bucur că am avut această ocazie. Era strict? Vă timora așa, ca prezență? Nu neapărat, dar nu cred că ne timora. Într-adevăr era un pic mai dur, dar întotdeauna îl ascultai cu plăcere și te uitai la dânsul cu plăcere. Ai ajuns la Botoșani în 2018. Cum a fost trecerea de la Constanța tocmai la Botoșani? A fost o trecere puțin ciudată pentru mine, fiind foarte departe de casă, prima mea plecare de acasă, să spun așa, dar m-am obișnuit rapid și acolo am fost susținut. Am întâlnit oameni foarte de treabă care m-au ajutat în toți anii aceștia. Pot spune că Botoșani este a doua mea casă. Dar spune-mi cum a fost prima iarnă la Botoșani? Foarte friguroasă. Iernile sunt puțin mai diferite în zona aceea, dar te obișnuiești. Sunt curioasă cum e pentru străini când ajung la o iarnă în Botoșani. Pentru străini cred că este foarte dificil și cred că primul gând al lor este să se întoarcă acasă. Ai un exemplu clar? Da, chiar am avut în echipă un spaniol și țin minte jucasem Iași-Botoșani, fiind foarte frig afară, s-a întors la vestiar și a zis că nu se mai întoarce a doua zi și chiar așa s-a întâmplat.

<h2>„Nu eram pregătit pentru pasul la Craiova”</h2>

Ai fost o scurtă perioadă de timp și la Craiova. Spune-ne, din perspectiva ta, ce s-a întâmplat acolo? A fost o mutare în care nu cred că eram pregătit să fac pasul la Craiova, Craiova fiind o echipă mare, o echipă iubită a campionatului și nu cred că eram pregătit pentru pasul acesta. Ai ajuns la concluzia asta acum. Atunci cum erai? Ce gândeai? La concluzia asta am ajuns acum, dar atunci nu eram atât de conștient de chestia asta. Ți s-a întâmplat și ție, și asta e o chestie care se practică oricum în fotbal, nu doar la noi, ideea asta ca unii jucători aduși de un antrenor rămân la echipă, antrenorul pleacă și după aia te lovești de un zid. De ce crezi că se întâmplă asta și cum poate fi schimbat? Sau dacă ai impresia că poate fi schimbat în vreun fel acest lucru, pentru că e o chestie destul de delicată? Nu știu dacă poate fi schimbată această chestie, dar chiar nu am nici o explicație pentru chestia asta. Într-adevăr așa se întâmplă uneori, dar nu am nici o explicație. Probabil din răzbunare, să zic așa, că cei mai mulți pleacă cu scandaluri de unde se pleacă și cred că din răzbunare. Cred, nu știu, în rest n-am nicio explicație pentru asta. Cum se simte un jucător când aude „Nu joci, indiferent de ceea ce faci”? Este frustrant să auzi chestia asta, am auzit-o și eu, dar când auzi chestia asta pur și simplu te demoralizezi, în primul rând, oricât de tare ai fi și nu știi încotro să iei. Cum ai reușit să nu te lași afectat din punct de vedere mental pe această experiență? Că nu este ușor să gestionezi așa ceva, mai ales pentru un jucător, totuși, tânăr. Da, cum am spus, familia mă susține mereu și în acele momente am avut nevoie de ei, m-au susținut și am trecut cu bine peste acel moment. Îți amintești ceva ce ți-a zis tatăl tău, poate care a rămas cu tine, ți-a rămas în minte de atunci, din perioada aia? Nu, doar mici sfaturi să zic așa, să continui să muncesc și să-mi văd de drumul meu că Dumnezeu mă va răsplăti.

<h2>„Nu m-am putut adapta acolo”</h2>

Te-ai întors la Botoșani și după doi ani a venit oferta de la Yelimay, cum de ai decis să pleci acolo? Sincer, am vrut o schimbare în viața mea, fiind de foarte mult timp la Botoșani, aveam nevoie de această experiență și pur și simplu a fost dorința mea și așa s-a întâmplat. Cum a fost perioada pe trecut în Kazahstan? Pot spune că o perioadă dificilă și frumoasă în același timp, chiar dacă sunt chestii puțin mai ciudate decât la noi în fotbalul românesc sau în alte campionate, dar o iau ca pe o experiență, ca pe o învățătură și cred că și de acolo am avut lucruri bune de învățat. Cât de diferită e viața acolo față de cea din România? Este foarte diferită, extrem de diferită și de aceea am vrut să mă întorc înapoi pentru că nu m-am putut adapta, oarecum, la absolut tot ce era acolo. Sunt cu totul diferiți și fotbalistic vorbind, și cultural. Poți să ne dai niște exemple? În primul rând, dificile erau terenurile, toate fiind de teren artificial și un teren artificial foarte rău, nu unul bun. Chestia asta era groaznic. La fiecare meci era ceva foarte urât. Felul lor de a trăi foarte diferit față de noi. Nu puteam să mă obișnuiesc cu chestia asta. Dar sincer, cred că, dacă m-aș întoarce, aș fi mai pregătit pentru chestia asta. Te-ai mai întoarce? Nu cred că acolo, dar tot prin zona aceea cred că m-aș întoarce. Ce ți-a arătat experiența din Kazahstan despre tine ca om și ca jucător? Că sunt un om puternic, chiar mi-am dovedit chestia asta pentru că am plecat într-un moment important al vieții mele și al familiei. Țin minte că am plecat la o lună după nașterea băiatului meu, ceea ce a fost foarte greu pentru mine. Am plecat singur, neavând șansa să-i iau acolo, fiind foarte greu și foarte departe. Au fost câteva luni foarte grele, cu mult dor și cred că asta mi-am dovedit că sunt puternic. Cum ai decis să te întorci în România și cum ai ales Unirea Slobozia? M-am întors pentru că nu m-am adaptat atât de mult la stilul lor și la viața de acolo și plus de dorul copilului meu și al familiei. Întoarcerea la Slobozia... am fost sunat de cei de aici și am văzut într-adevăr că mă doresc cu toată silința lor pe care și-au dat-o să vin aici și asta m-a făcut să aleg acest club. Cum te simți la noul tău club? Mă simt bine, sunt fericit și bucuros. Avem un parcurs bun față de anul trecut în situația în care au fost ei. Îmi doresc să continuăm să strângem puncte, să nu avem emoțiile retrogradării. Ce greșeli ai făcut în trecut pe plan sportiv și nu le-ai mai face acum? Cred că, fiind copil, nu aveam maturitate necesară să înțeleg anumite lucruri. Acum cred că sunt matur și îmi dau seama de anumite greșeli ce m-au făcut să nu am un randament bun în teren. Cu toate că nu este târziu, mă bucur că am realizat acest lucru. Din punct de vedere sportiv, care a fost cel mai greu moment al carierei pentru tine? Cel mai greu moment al carierei? Cred că cel de la Craiova. Dar cel mai fericit? Cel mai fericit în sezonul de la Botoșani când am înscris 11 goluri. Am avut un parcurs bun. Și un alt subiect care îți aduce puțină fericire - Jocurile Olimpice. Spune-mi cum a fost acea experiență pentru tine și ce alți jucători remarcabili ai întâlnit acolo? Jocurile Olimpice sunt cel mai frumos moment din cariera mea și cred că așa o să rămână, asta dacă nu câștig vreun trofeu important. Am întâlnit jucători foarte buni și, de exemplu, țin minte că la Jocurile Olimpice, în perioada aceea, au participat foarte mult jucători brazilieni, Richarlison, Dani Alves, îi vedeam acolo și asta a fost un moment frumos.

<h2>Momentul care l-a făcut mai puternic</h2>

În februarie 2023, Eduard Florescu și soția sa au trecut prin momente extrem de dificile, când aceasta a pierdut sarcina pe care o avea, însărcinată în 22 de săptămâni. Și Iulia s-a confruntat atunci cu mari probleme de sănătate, starea sa fiind una gravă, însă împreună cei doi au reușit să depășească acea perioadă, iar acum sunt din nou părinții unui băiețel de aproape un an. Vreau să te întreb și despre un moment greu pe care l-ai traversat pe plan personal. Cum ai reușit să depășești mental acea perioadă? Perioada cu copilul. A fost un moment greu din viața mea, dar am avut susținere din toate părțile. Mă bucur că am trecut, că am ieșit cu bine din acea perioadă și că nu am clacat atât de mult. Un subiect dificil, foarte dificil. Ți-a fost greu să nu iei cu tine pe teren acea durere? Pentru că, ca fotbalist, cumva trebuie să fii conectat la joc, dar e foarte greu să te deconectezi. Da, mi-a fost greu, am trecut cu greu peste acea perioadă plus că lucrurile au mai continuat și după acea perioadă, cu soția mea fiind într-o stare gravă, dar să zic așa Dumnezeu ne-a răsplătit. Ne-am rugat foarte mult să avem un copil și Dumnezeu ne-a răsplătit, chiar dacă șansele să avem un copil după incidentul acela erau minime. Deci, practic a fost o minune. Da, chiar da! Și asta era următoarea întrebare. Spune-mi cum se simte să fii tată? Este cred că cel mai frumos sentiment din lume să fii tată, să știi că ești tată. Nu pot să zic decât că sunt foarte fericit și am o mândrie de tată. Și tată de băiat. Este ceva nedescris. Ai vrea să fie fotbalist? În primul rând, vreau să fie sănătos. Asta el va alege ce va fi. Eu nu-l forțez să facă nimic. Cum s-a schimbat viața ta de când ai devenit părinte pe lângă orele minus de somn? S-a schimbat în bine. Sunt mult mai organizat din toate punctele de vedere. Am un program mult mai ordonat datorită lui. Și s-a schimbat în bine, eu așa zic. Când o să fie mare, de ce ai vrea să fie băiatul tău mândru de tine? Ce ai vrea să spun băiatul tău despre tatăl lui? Vreau să fie mândru că a avut un tată fotbalist, în primul rând. Și cam atât. Că are un tată fost fotbalist. Totuși sper să aleagă și el, chiar dacă nu o să-l forțez eu, sper să aleagă și el partea asta. Este un sport frumos. Ai o viață frumoasă. Într-adevăr, sunt sacrificii pe care mulți nu le cunosc, dar o viață frumoasă și grea, și frumoasă. Dacă te-ai putea întâlni cu versiunea ta de la 15-16 ani și te-ar și asculta, ce i-ai spune, având experiența de acum? Nu știu ce i-aș spune, dar cu siguranță i-aș spune ceva. I-aș spune să muncească mult mai mult și să se maturizeze mai repede puțin. În încheiere, vreau să-mi spui ce obiective ai alături de Unirea Slobozia în acest sezon. Pe plan personal, îmi doresc să joc cât mai mult și să-mi ajut echipa, iar pe plan colectiv, cum am spus și mai devreme, să stăm fără emoția retrogradării.

Eduard Florescu este un om puternic. A arătat-o depășind problemele de pe teren și din afara acestuia

Eduard Florescu, despre greșeli, lecții și puterea de a merge mai departe

Levente Balint

Pe lângă limba maternă, Diego&nbsp;Živulić mai vorbește română, cehă, poloneză, italiană și engleză. Pe când cocheta cu echipa de seniori a Rijekăi, a obținut diploma de licență în economie. ”Nu știam cum va decurge cariera mea, am spus să am o diplomă pentru momentul în care mi se încheie cariera, pentru orice eventualitate”. A fost campion în Cehia și a activat în aproape toată Europa Centrală (Cehia, Polonia, Ungaria, Macedonia de Nord și Slovenia) și a avut un stagiu și în Cipru.La naționalele ”Under” i-a avut colegi pe&nbsp;Brozović,&nbsp;Oršić, Vrsaljko sau Livaja, medaliați la Mondiale.La 33 de ani,&nbsp;Živulić este un jucător fără de care nu-ți poți imagina actualul Oțelul. Și, veți vedea, este un interlocutor captivant, în discuția pe care a avut-o cu superliga.ro

- Cum caracterizezi traseul actual al Oțelului? Sunteți pe locul 7, vă bateți pentru play-off...- Vă voi spune sincer: în România se vorbește foarte mult despre acest play-off și despre play-out. Practic, deja din startul sezonului, după două-trei etape, când cineva adună ceva puncte, imediat se amintește de play-off și play-out. Dar, știți bine, clasamentul se schimbă după fiecare weekend, astfel că tabela nu este mereu oglinda reală a ceea ce va fi după etapa a 30-a. Este super că suntem acolo, că suntem în acea zonă. Dar ne va trebui mult efort, vom avea nevoie de multă calitate pentru a ajunge în primele șase locuri. Botoșani și Argeș oarecum s-au detașat, iar FCSB și CFR abia așteaptă să revină.- Dar, chiar și așa, se poate zice că stați bine, ați pierdut într-un singur meci din ultimele șase oficiale, un 1-2 acasă cu ”U” Cluj, cu un gol primit în prelungiri..- Da, așa este, dar vedeți și dvs. că dacă învingi două-trei meciuri urci în clasament, iar dacă pierzi două-trei cazi... E bine, repet, că suntem acolo, dar niciodată nu am pus mare preț pe asta. Calitate cu siguranță avem. Dar, totul va depinde de forma noastră, de integrarea tuturor jucătorilor nou veniți și cât ne vor ajuta ei. Da, clasarea în primele șase se constituie acum ca un obiectiv, dar țelul meu actual este să terminăm cât mai bine perioada de campionat de până la Crăciun, mai bine decât precedentele două sezoane. Dacă vom reuși asta, voi fi foarte fericit.- Întreg anul 2025 a fost bun pentru voi. Ați avut o iarnă mai grea, dar ați revenit în forță odată cu venirea lui Laszlo Balint. El a găsit calea să redeveniți acea echipă puternică, agresivă... Care sunt atuurile sale?- Când a venit în primăvară, el a știut exact ce trebuie să facă pentru a trezi echipa. Comunică foarte bine cu fotbaliștii, are o relație deschisă și mereu caută acel feedback de la jucător. Este un alt tip de antrenor, este din acea nouă generație de tehnicieni care se bazează pe dialog, față de școala veche cu care am avut eu de-a face la începutul carierei. Are calitate și cunoștințe. Când a venit în iarnă și aveam probleme financiare și sportive, el a oferit sprijin jucătorilor și a scos maximum din tot în acel sezon.- Care este postul tău natural? Joci pe orice poziție. Tu, de fapt, ești mijlocaș.- Da, toată cariera am evoluat ca mijlocaș central, un număr 6. Mai mult distructiv, nu sunt un jucător dinamic. E și greu, am 1,90 metri și aproape 100 de kilograme... Eu, de fapt am ajuns la Galați ca stoper. Făcusem niște greșeli cu doi-trei ani înainte să vin la Oțelul. Cumva m-am îndepărtat de fotbal atunci și, când am zis să revin, mi-am spus că m-aș descurca mai bine dacă aș putea evolua în apărare. Am jucat șase luni în defensivă, iar Dorinel Munteanu când m-a adus, m-a adus pentru postul de stoper.- Ai statistici impresionante la ora actuală, după 16 meciuri.&nbsp; Stai pe locul 2 în echipă la atingeri pe meci (65,9), locul 3 la tackling-uri (25) și ești pe locul 1 la respingeri (70), intercepții (28) și șuturi blocate (10).- Vă spun sincer, eu nu urmăresc aceste statistici. Eu sunt mai diferit. Mi s-a spus că am stat cel mai bine anul trecut la intercepții, anul trecut am jucat 90% din meciuri ca închizător. Este bine să auzi asta, înseamnă că sunt util pe teren (râde-n.n.). Eu sunt în apărare dar, cum se zice, apărarea începe cu atacul. Oricum, înseamnă că toți facem împreună o treabă bună.

Zivulic, Diego

<h2>”Liga de aici este mai interesantă decât cea din Croația”</h2> - Anul viitor se vor face trei sezoane petrecute la Galați. Cred că singurele lucruri triste din această perioadă sunt pierderea finalei de Cupă contra Corvinului și eșecul din barajul de Conference League cu ”U” Cluj.- Înfrângerea din finala Cupei este ceva greu de digerat. Am Cupe câștigate, până atunci nu pierdusem finale. Mai ales dacă învingeam în acea Cupă, poate clubul ar fi fost la un nivel mai înalt. Am pierdut din păcate la penalty-uri, de fapt noi nici nu trebuia să ajungem acolo, trebuia să decidem partida înaintea loviturilor de departajare. Asta fiindcă penalty-urile sunt practic o loterie. Cât privește barajul, cred că noi jucătorii eram goliți emoțional după finala Cupei. Am fost atât de dezamăgiți încât a fost foarte greu să ne resetăm și să sperăm la mai mult după acel eșec din Cupă.- În ultimele sezoane, jucătorii croați au avut prestații excelente la echipele din Superliga. Sunt foarte mulți fotbaliști din țara ta care sunt consacrați în campionatul nostru. Cum de vă acomodați așa de bine aici?- Nu cred că doar croații se simt așa de bine. Sunt mulți bosniaci, sârbi aici... Probabil prin profilul nostru, al celor din fosta Iugoslavie, ne adaptăm oriunde ajungem. Suntem peste tot! Am jucat și în Cehia, în Polonia, am întâlnit croați și sârbi și în acele campionate. Avem o foarte mare dorință de a juca la un nivel bun, în condiții bune, fiindcă din păcate la noi nu sunt așa stadioane frumoase și o astfel de organizare, de acest nivel. Când prindem o ocazie bună, încercăm să profităm de ea.- Cum ai compara fotbalul românesc cu cel din Croația? La nivel de reprezentative, e greu de crezut că prea curând am putea egala naționala voastră.- Să vorbim despre campionate. În Croația, este o foarte mare diferență la nivelul salariilor între Dinamo, Hajduk , respectiv Rijeka și Osijek, și restul echipelor. Dinamo și Hajduk plătesc bine, iar Rijeka și Osijek au un scouting bun ca să poată concura cu primele două. Dar, în România, ai FCSB, care cred că plătește cel mai bine. Apoi, ai trei-patru cluburi care au toate un nivel salarial ridicat aproape asemănător, deci nu este neapărat o diferență mare din punct de vedere financiar. Eu spun că liga de aici este mai interesantă decât cea din Croația pentru suporteri, fiindcă nu știi cine va fi campioană. La noi, se știe de la început că va fi Dinamo sau s-a mai întâmplat anul acesta să fie Rijeka. Hajduk nu a luat titlul de 20 de ani, ceea ce este o situație rușinoasă.&nbsp; <h2>”Jucătorii români se mulțumesc cu puțin”</h2> Cât privește naționala, dacă mi se permite să-mi exprim modesta mea părere, eu zic că este o mare problemă în mentalitatea jucătorilor. Am senzația că fotbaliștii români se mulțumesc cu puțin. Sunt multe situații că aveți fotbaliști foarte talentați, cum este de pildă Mitriță. El juca și era mulțumit probabil de cât câștiga la Craiova, în condițiile în care el putea și merita să facă diferența în Bundesliga, în acei ani. Când ai asemenea jucători aici, care sunt așa de talentați, care trebuiau să facă diferența în Bundesliga, fiindcă acolo trebuie să joci, nu cu mine, care sunt ”lopată” (râde-n.n.), se reflectă la națională. Asta pentru că ai un jucător mediu ca mentalitate... Și vin jucătorii tineri, care se uită la un Mitriță sau un Stanciu, care la zenitul carierei lor, la 28-29 de ani, în loc să facă diferența în Europa, lasă de tot și unul merge în China și altul în Arabia Saudită. Normal ca tinerii când&nbsp; ajung la selecționată, se uită la cei mai experimentați și nu au acea mentalitate care de pildă la noi. Avem un adevărat cult pentru naționala noastră, cum nici Serbia nu are. Vin tinerii și îi văd pe Modrić sau&nbsp;Perišić, cei care au dus mai departe acest cult de la&nbsp;Šuker și Olić. Pentru ei este o onoare să fie alături de acești fotbaliști la un asemenea nivel.- Pe final, o întrebare legată de prenumele tău. Părinții au ales numele din motive fotbalistice?- Eu sunt născut în Istria, este o regiune apropiată de Slovenia și Italia. Regiunea, în perioada interbelică, a aparținut Italiei. Noi suntem mult sub influență italiană. Să știți că în zona mea nu este un nume ciudat, Diego. În orașul meu (Novigrad-n.b.) cunosc trei-patru oameni cu acest nume, deci nu este ciudat pentru noi. Părinților mei le-a plăcut pur și simplu numele.

Economist, poliglot, fotbalist versatil. Portretul unui jucător exemplar din Superliga

”Zidulić”, croatul de netrecut din apărarea gălățeană

Reportaj

La 20 de ani, Adrian Caragea și-a trecut în cont o „dublă” la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/dinamo-bucuresti">Dinamo</a>, trofee în Italia și are lista deschisă pentru a îmbogăți palmaresul familiei.&nbsp;<a href="https://www.superliga.ro/jucatori/caragea-adrian-iulian-d2b22b52">Adrian</a>, „Dudu”, numărul 24 de la Dinamo. S-a născut în Spania, iar de succes a auzit de când era mic, pentru că a crescut într-o familie de sportivi.Iulia Caragea, mama lui Adrian, este profesoară-antrenoare la liceul cu program sportiv din Constanța, secția tenis de masă. În urmă cu 30 de ani, a fost jucătoare, chiar componentă a lotului național și a centrului olimpic. În anul 1998 a plecat în Spania, unde a activat și ca jucătoare, iar mai apoi ca antrenoare. Mama a deschis drumul medaliilor și trofeelor în familia Caragea. Consideră că cel mai bun rezultat al ei a fost câștigarea titlului european pe echipe în 1987. Se mândrește cu faptul că a câștigat „Paleta de Argint” ca jucătoare, ca antrenoare și că fiica sa, Claudia, a câștigat-o de asemenea ca jucătoare.

Ștefan Caragea, tatăl lui Adrian, este profesor de educație fizică vocațional și antrenor de fotbal la Liceul Tehnologic Ion Podaru din Ovidiu. Și el fost jucător de fotbal, cu amintiri legate de o ofertă chiar de la… Dinamo.

Adrian și sora lui, Claudia, s-au născut în Spania, unde au stat împreună cu părinții până când Adrian a împlinit 8 ani. Claudia a mers de la 2 ani în sală cu mama și a ajuns tot jucătoare de tenis de masă. De la ea, Adrian s-a ales cu o poreclă: Dudu.

<h2>Ruptură de ligamente la 16 ani. Revenire după 9 luni. Cupă și campionat cu Sassuolo</h2> Adrian a început fotbalul în Spania la Jaen, echipa locală, la patru ani. Povestește râzând cum primul lui gol a fost în propria poartă: „M-am bucurat pentru că nu știam foarte bine.”Părinții lui Adrian s-au cunoscut în Buzău, când aveau 19 ani. Împreună, au ajuns departe în viață și pe hartă, dintr-un capăt în altul al Europei. Ei spun că cel mai mare sacrificiu făcut pentru copii a fost atunci când, întorși în România, s-au mutat din orașul natal, Buzău, la Constanța. Asta pentru ca Adrian să poată intra în Academia lui Gheorghe Hagi.După cinci ani petrecuți în Academie, Adrian a plecat în Italia, la Sassuolo. Avea 15 ani și spune despre acel moment că i-a marcat cariera în cel mai bun sens posibil: „Dacă nu făceam pasul acela la Sassuolo, la 15 ani, acum nu mai eram aici.”&nbsp;În Italia, a depășit cel mai greu obstacol pentru un fotbalist. Și avea doar 16 ani: ruptură de ligament încrucișat. A făcut recuperarea de unul singur, în Italia, operat de unul dintre cei mai buni doctori, doctorul Mariani, la Roma.&nbsp;Amintindu-și de acele momente, Adrian are un sfat pentru tinerii care trec prin aceeași durere a accidentărilor: „În primul rând, să nu fie abătuți, să continue să muncească, să creadă în ei. Trebuie să ia partea pozitivă a accidentărilor, pentru că acestea te întăresc și după o să fii mult mai puternic.”&nbsp;Adrian a stat 10 luni în afară terenului, apoi a revenit și a câștigat Cupa Viareggio cu Sassuolo. O confirmare a muncii pe care am depus-o în perioada când a fost departe de gazon.

După perioada din Italia, unde părinții ajungeau de 3 ori pe an, să-l vadă la meciuri, Adrian a ales să se întoarcă în România. Iar clubul la care joacă nu este străin în familia Caragea. Tatăl a fost antrenat de... Dudu Georgescu. Mai mult de atât, Ștefan a avut o ofertă de la club acum 25 de ani. Iar Iulia ține cu Dinamo de când era copil, pasiune moștenită de la tatăl ei: „Tatăl meu a fost dinamovist și fratele meu este dinamovist.”&nbsp;Adrian face parte dintr-o familie de campioni. Un lucru pentru care e recunoscător. Nu îl vede ca fiind o presiune, ci un ajutor. Iulia completează: „Cred că i-a ajutat foarte mult să înțeleagă ce înseamnă sportul de performanță, adică disciplină, seriozitate, satisfacții, dar și să înțeleagă că înfrângerea face parte din acest proces.”&nbsp;De la tată a învățat să nu se mulțumească cu puțin. De la mama a învățat să fie corect cu munca lui. Iar de la soră a învățat ce înseamnă susținerea.

Familia Caragea și-a dedicat viața sportului. Au schimbat orașe, echipe, au învățat să fie mai puternici împreună și să se bucure de fiecare moment, de fiecare medalie, de fiecare privire pe care Adrian o trimite spre tribună. Între suporterii dinamoviști, îi caută pe cei mai importanți pentru el. Cei care au transmis câte un mesaj pentru băiatul lor.Iulia: „Adrian, sfatul meu pentru tine este acela de a continua la fel de serios, cum ai fost și până acum, ambițios și cu dorință tot mai mare de afirmare.”&nbsp; Ștefan: „Dudule,&nbsp; îți doresc sănătate în primul rând, pentru că, având sănătate, ești capabil să reușești orice în viață.”

Adrian Caragea s-a născut în Spania, iar de succes a auzit de când era mic, pentru că a crescut într-o familie de sportivi

Caragea, familia de campioni. Tatăl a avut și el ofertă de la Dinamo

<a href="https://www.superliga.ro/jucatori/onea-razvan-philippe-6b16d236">Răzvan Onea</a>, fundașul dreapta al Rapidului, este născut la Paris, are 27 de ani și a fost transferat în iarna anului 2022 de la Politehnica Iași. În acest sezon de Superligă a jucat 8 meciuri, dintre care 7 cu banderola de căpitan pe braț. O accidentare l-a ținut o perioadă departe de gazon, dar spiritul lui nu s-a clintit. Tatăl lui a condus o noapte întreagă pentru ca el să poată semna cu Rapid. Marius „Miță” Iosif l-a debutat, iar Adrian Mutu i-a redat încrederea după o pauză de cinci luni. Pentru Răzvan Onea, Rapidul a devenit locul în care a crescut ca fotbalist și ca om, iar fiecare pas pe gazonul Giuleștiului poartă aceeași credință: să joace cu bucurie, curaj și adevăr.

Onea, Răzvan Philippe

<h2 style="text-align:center;">„Să mă bucur întotdeauna de fotbal”</h2>

Cum a început povestea ta cu fotbalul? Jucam mult fotbal cu fratele meu iar după aceea m-a văzut profesorul de educație fizică și le-a recomandat părinților să mă ducă la un club privat. Și ușor, ușor, după aceea am tot crescut. Fratele tău e mai mic decât tine? Mai mare, cu patru ani. Și ai un sfat primit de la el care ți-a rămas? Da, să mă bucur întotdeauna de fotbal. Tu te-ai născut la Paris, corect? Da. Când te-ai întors din țară? Din ce știu eu de la părinți, m-am întors cam la 9-10 luni. N-am stat prea mult pentru că fratele meu era în țară și trebuia să ia o decizie, să-l ducă și pe el acolo sau să se întoarcă ei. Și ne-am întors cu toții în România. Te întreb, sunt curioasă, dacă îți zice cineva Philippe? Nu, rar. Rar cumva la mișto, dacă îmi zice cineva. Dar foarte rar. Dar de ce ți-au pus numele Philippe? Cred că cu semnificația faptului că m-am născut în Franța, că se scrie cu PH și cu doi de „p”. Dacă ți-aș da 90 de minute să te întorci în copilărie, ce ai face? Cred că m-aș bucura de momentele petrecute cu întreaga familie și cu bunicii și cu toată lumea. Ai un moment anumit în care ai decis în sufletul tău că fotbalul va fi cariera ta? Da, am câteva. Am avut câteva momente de cumpănă, să spun, în mai multe situații și de multe ori am spus că acesta este drumul. Și când erai mic? Nu, doar când a fost să fac pasul de la juniori la seniori atunci au fost momentele mai cruciale.

Ai spus că ai un moment critic atunci când în clasa 12 te-ai mutat singur în București. Cum a fost perioada aia pentru tine? A fost greu pentru că venisem cu încă un coleg cu care am crescut de mici și el n-a rezistat, n-a putut să stea și mi-a fost foarte greu când a plecat el acasă și m-am văzut singur și atunci mi-am dat seama că acesta este drumul și că trebuie să trag, să sacrific multe pentru a ajunge sus. Dar ce îți spuneai în momentele alea? Că îmi imaginez că e complicat, singur departe de familie. Îmi spuneam atât eu cât și părinții la telefon că am plecat pe acest drum cu un scop și n-am muncit toată copilăria ca la 19, 18, 19 ani să dau cu piciorul la tot ce am făcut. Și citeam despre tine că ai avut atunci un moment în care te-ai gândit să renunți înainte să vii la Rapid? Da, pentru că nu eram lăsat să vin la Rapid. Era vorba de o chestiune financiară și împreună cu părinții hotărâsem oarecum că nu merită să rămân la Iași la Liga a doua ținând cont că era atât la Baia Mare cât și la Satu Mare în acel moment cred că era o echipă la Liga a doua și cred că mă primeau oricând cu brațele deschise ținând cont că jucasem deja două sezoane la Liga întâi și puteam să merg acolo să joc la ei și am pus împreună cu părinții și cu impresarul meu presiune pe cei de la Iași și la un sfârșit au acceptat cât oferea Rapidul și am venit aici. Îți mai amintești care era primul gând când ai plecat spre București ca să semnezi cu Rapid? Da, mi-aduc aminte că am plecat cu tatăl meu seara târziu la Iași să-mi iau lucrurile de acolo direct cu mașina am venit la București, a condus el toată noaptea tatăl meu și ne-am întâlnit cu domnul Daniel Niculae, dacă bine mi-aduc aminte am semnat contractul și am fost foarte încântat. Emoție, era pe drum, multă emoție. Câți ani aveai atunci? 22, cred, 23. Și de la 23 până acum cum simți că te-a influențat Rapid ca fotbalist și ca om? Numai în mod pozitiv, m-am dezvoltat foarte mult atât din punct de vedere fotbalistic cât și din punct de vedere uman, am învățat multe lucruri, am avut multe exemple în vestiarul Rapidului și le mulțumesc tuturor care au participat la dezvoltarea mea ca sportiv. Spuneai de exemple, e un om anume care simți că te-a influențat mai mult din vestiarul Rapidului? Nu pot să spun un singur nume, dar la început când am venit au fost foarte mulți jucători că experiența a fost Cristi, Săpunaru, Dragoș Grigore, Junior Morais, Albu, au fost... Dandea, foarte, foarte mulți jucători experimentați și bineînțeles aportul fiecăruia dintre antrenori atât domnul Miță Iosif care m-a debutat, domnul Adrian Mutu care mi-a dat încredere după o accidentare de 5 luni și tot așa cu fiecare în parte am învățat multe lucruri și mă bucur foarte mult că a fost așa.

<h2 style="text-align:center;">„Este o responsabilitate imensă să porți banderola Rapidului”</h2>

Voiam să te întreb cum este sentimentul atunci când porți banderola de căpitan pe braț? Este un sentiment foarte plăcut, este o responsabilitate imensă să porți banderola Rapidului și mă bucur că am avut această onoare să port banderola la destul de multe meciuri. Voiam să te întreb și momentul intonării imnului pe Giulești. Cum se simte de pe gazon? Atunci când cântă suporterii împreună cu boxele de pe stadion, dar mai mult se aud suporterii, se face pielea de găină și îți dă o adrenalină de care ai nevoie înainte de un meci. Cânți și tu imnul? Da, de fiecare dată, da. Care-i versul preferat? Toate au o semnificație aparte, dar... acum stau să mi-l memorez în cap, da. Nu-i echipă mai frumoasă și iubită ca Rapid. Vreau să vorbim un pic și despre accidentarea pe care ai suferit-o. Ai venit la Rapid, ai intrat la pauză în meciul cu Craiova, ai jucat meci de meci și apoi... Da, am apucat să joc jumătate de meci cu Craiova și încă trei etape, iar în a patra etapă m-am accidentat la Cluj. M-am lovit de colegul meu, de Petrila și mi-am rupt un ligament la genunchi. Cum a fost perioada aia? Cum a fost operația? Operația a fost o reușită. Grea e perioada de recuperare. Operația trece. Dormi și în două ore ești cu piciorul refăcut. Dar după aceea recuperarea este foarte grea, anevoioasă până îți recâștigi mobilitatea, forța, încrederea în picior. Dar mă bucur că am avut parte de oameni specialiști și au reușit să mă pună pe picioare, spun eu, destul de repede. Spuneai că ai două operații? Care e a doua? Mai am una de când am fost copil. Aveam prea multă energie și am reușit să am un tendon de la degetul mare de la picior tăiat. Și a trebuit să mă operez să mi-l coasă la loc, ca să pot să mai mișc degetul. Se vede că ești obișnuit cu durerea, așa pare. Da, nu mă mai doboară. De când am avut operația, alte mici accidentări nu mă mai doboară și am înțeles că sănătatea e pe primul loc și încerc să mă protejez cât mai mult.

Ziceai atunci după revenire că ai învățat în perioada aia că într-adevăr poți să fii mai puternic și că atunci ai învățat ce contează cu adevărat. Ce contează cu adevărat? Sănătatea. Asta contează cu adevărat. Atâta timp cât suntem sănătoși, putem să ne facem treaba acolo unde ne aflăm fiecare, dar când am pierdut sănătatea, practic pierzi tot. Am văzut un interviu cu tine pe care l-ai dat pentru liceul din Satu Mare unde ai fost și le spuneai copiilor că este important să facă școală pentru că niciodată nu știi când se poate încheia. Da, încă sunt de aceeași părere pentru că viața de sportiv este în primul rând destul de scurtă și se poate scurta și prin accidente imprevizibile care oricând îți pot pune punct carierei. E bine să ai o variantă de back-up în spate care prin școală să-ți deschizi o altă ușă în altă parte. Ai avut grijă și de acest back-up al tău? Da, am făcut liceu, am luat bacul cu o notă destul de mare și am făcut Facultatea de Educație Fizică și Sport aici la București. Deci tot în sport te-ai vedea și după? Da, eu așa îmi doresc, nu știu exact ce, dar mi-ar face plăcere să rămân în domeniu. Până atunci, că mai e mult până departe, poți să ne spui care e cel mai frumos moment pe care l-ai petrecut în tricoul Rapidului? Pe lângă semnarea contractului, care tot în tricoul Rapidului a fost făcută, sunt multe momente frumoase, multe victorii importante alături de colegii mei. Aș putea spune unele victorii din derby-uri, atât cu Dinamo, cât și cu FCSB. Răzvan, ce-ți place cel mai mult la viața ta de acum? Să petrec timp cu soția mea. Ai un subiect care te pasionează în timpul liber și care simți că te ajută și pe teren? Citesc cărți tot despre sport. De mult de o săptămână sau două mi-am cumpărat cartea lui Jurgen Klopp. Eram foarte curios să văd cum a reușit să implementeze stilul la Liverpool și cum a reușit să aibă succes. Din afară, cu ce echipă ții? Cu Barcelona. Ai vreun principiu la care nu ai renunțat niciodată și nu vei renunța niciodată? Da, adevărul te ține să stai cu capul sus. Care simți că e cea mai bună decizie pe care ai luat-o în cariera ta? Să semnez cu Rapid. Mai am un singur exercițiu de imaginație. Să ne imaginăm că suntem la ultimul meci din acest sezon, din play-off. Se joacă cu titlul pe masă, tu ai banderola pe braț, ești în vestiare, îi strângi pe băieți și le zici ceva. Ce le zici? Cred că n-ar fi nimic de zis înaintea unui asemenea meci, dar așa, gândindu-mă, aș încerca să-i mobilizez și să le spun că a muncit un an de zile, să ajungem să jucăm practic o finală și e momentul să lăsăm până la ultima picătură de energie pe teren și să ridicăm un trofeu pentru acest club după mult timp.

Răzvan Onea e genul de jucător care nu vorbește despre el, ci despre echipă. Despre muncă, despre drumul greu și despre loialitate. Despre Rapid, mai presus de toate. În spatele calmului lui stă un om care știe ce înseamnă sacrificiul&nbsp; și care trăiește fiecare meci cu recunoștință și adevăr. Adevărul care îl face să țină capul sus și baderola pe braț.

Monsieur Philippe, născut la Paris și căpitan în Micul Paris, vorbește despre adevărul care te face să ții capul sus.

Onea: „Să ridicăm un trofeu pentru acest club după mult timp”

Inițial, a fost un specialist al promovărilor. Acum, a devenit omul providențial al celor de la Metaloglobus. A marcat golul prin care bucureștenii au ajuns în premieră în Superliga, apoi le-a adus primul punct și prima victorie în actuala ediție de campionat. Iar victoria nu a fost una oarecare, ci chiar împotriva campioanei FCSB. Povestea lui Huiban a început la joaca din fața blocului și s-a dezvoltat odată cu trecerea timpului. Iar ”întâlnirea” cu Ryan Giggs l-a făcut să aleagă și numărul pe care îl poartă pe tricou. Ai ales să joci cu numărul tău pentru că are o semnificație anume? Da. Este o poveste în spatele acestui număr de care m-am atașat de-a lungul timpului. Când eram mic, primul meu antrenor de la copii și juniori ne-a prezentat o casetă cu Ryan Giggs, care explica copiilor din academie, din Academia lui Manchester United, diferite tehnici de lovire a balonului, de a dribla, și, practic, Giggs fiind „primul meu antrenor”, a rămas așa. El avea numărul 11 și am preluat și eu și am încercat pe la fiecare echipă să joc cu acest număr. Simți că ai preluat ceva și de la stilul lui de joc? Da, da, da, pot juca și-n bandă, și el fiind jucător de bandă, am preluat anumite mișcări de la el. Dacă ar trebui să vorbești 30 de minute despre orice alt subiect în afară de fotbal, ce subiect ai alege? Despre pregătire mentală. Și care ar fi cel mai important sfat pe care l-ai da fotbaliștilor? Să nu neglijeze această pregătire mentală. Este ceva cu care m-am confruntat și eu de-a lungul timpului. Este nevoie de educație pe partea asta și de multă conștientizare și introspecție. Neglijăm de multe ori. Ne uităm doar la partea fizică, la tactic, la chestii care se văd la suprafață, dar în spate sunt multe lucruri care trebuie rezolvate. Practic, de la mindset pleacă totul, de acolo pleacă. Foarte mulți se pierd pe drum din cauza asta. Și nu că nu au talent, dar nu sunt educați în sensul ăsta. Renunță foarte repede. Ce sfat le-ai dat tu, fiind mental coach, să zicem, jucătorilor tineri din Superliga? Le-aș da exact acest sfat, să se preocupe și de partea asta, mentală, nu doar de antrenamentul fizic și cel de recuperare, pentru că este foarte important, consider eu, un ghidaj corect al sportivului, deoarece în viața de sportiv ne întâlnim cu multe momente tensionate, relația cu oamenii suferă, relația de acasă, obiceiurile. Cred că e nevoie de un ghidaj și pe partea aceasta. Ai avut un moment anume în cariera în care tu ai simțit nevoia de acest ghidaj? Da, am avut un moment. În 2018, când eram la Snagov, am mers la un mental coach și m-a ajutat foarte mult, mi-a schimbat mult perspectiva asupra lucrurilor și într-un timp foarte scurt au apărut și rezultatele. De atunci am menținut acest mindset, m-am antrenat mental în toată această perioadă și mi s-au întâmplat lucruri extraordinare. Consideri acum că mintea ta îți e de multe ori dușman sau de cele mai multe ori prieten? De multe ori este dușman, dar reușesc să o echilibrez. Mai multă emoție e dușman, pentru că acționăm impulsiv. Și mintea, într-adevăr, îți fuge în diferite direcții, dar este normal. Avem foarte multe gânduri într-o zi. Important e cum ne echilibrăm din acest punct de vedere cu alte gânduri pozitive. Nu zicem să le neglijăm pe cele negative, le schimbăm cu unele pozitive. Vreau să te întreb dacă ți-amintești, apropo de gânduri, care erau gândurile tale în copilărie despre fotbal? Cât de departe mergeau ele? Da, îmi doream foarte mult să devin fotbalist. Era visul meu de mic, de când ne adunam în fața blocului și jucam „victorie”, așa se numea la noi, în zona mea de unde sunt, din Bârlad. Era un portar care arunca pe spate, erau două echipe și jucam în fața blocului la o singură poartă. Încă de atunci îmi doream, visam să ajung fotbalist. Am și un tatuaj pe mână cu o poză exact de la 10 ani, când stau cu o minge în mână. Am știut ce vreau de mic, am știut ce-mi place. Am avut un vis de a ajunge fotbalist și am reușit. De ce a fost acesta visul tău? Asta vedeam și noi la televizor când eram mici. Era echipa națională, atunci erau Hagi, Dan Petrescu, era o generație extraordinară când eram eu mic. Eu sunt născut în '90. Pe la 7-8 ani am început și eu să văd lucrurile astea. Așa începe totul, în fața blocului. Cred că de acolo pleacă totul și după aia „sky is the limit”. Dacă te-ai întoarce acum la 7-8 ani și i-ai spune copilului Dragoș unde ai ajuns acum, ce crezi că nu ar crede? Nu ar crede că am bătut-o pe FCSB cu Metaloglobus, cu cel mai mic buget. Nu știu dacă ar crede asta, dar cu siguranță acum, privind de în urmă și având mintea de acum, aș încuraja pe toată lumea să viseze, pentru că este foarte frumos să visezi și să îți pui obiective înalte, să ai visuri mărețe. Dar cumva, fără a fi frustrat că nu le îndeplinești sau ceva.

Poți să spui că tu ai promovat de mai multe ori până la visul tău, nu? Da, exact. Am promovat de mai multe ori. Poți să ne spui un pic despre aceste promovări? Prima mea promovare a fost din liga a treia în liga a doua, a fost la FCM Bacău. Cred că aveam 20 de ani atunci, 19-20. Am jucat foarte puțin atunci, dar am participat și eu activ la ea. A doua promovare a fost la Târgu Mureș și a fost una din liga a doua. A fost o perioadă foarte frumoasă pentru mine, cu o echipă foarte bună, cu ASA Târgu Mureș, care ulterior s-a bătut pentru câștigarea campionatului. După Târgu Mureș, am fost la Sepsi, în liga a treia. Am luat o decizie de a coborî două eșaloane pentru a promova în liga a doua cu Sepsi. Am reușit să o fac în anul acela și imediat am promovat apoi din liga a doua în Superliga cu Sepsi. Am avut un an senzațional, după care am fost la CSA Steaua, am promovat din liga a treia în liga a doua. Și am ratat vreuna? Cred că mai e una. Cea cu Metaloglobus, anul trecut, cea mai frumoasă din punctul meu de vedere.

Ce a fost în mintea ta atunci când ți-ai dat seama că tu ai reușit pentru Metaloglobus o promovare istorică? Pe moment, a fost ceva extraordinar. Un extaz și o împlinire a tuturor lucrurilor pe care le-am făcut, dar nu știu cum să vă spun că e o chestie de feeling. Am simțit și am vizualizat aceste momente încă de când am ajuns la baraj. În play-off, eram puțin mai rezervați, mai ales că începusem un pic greu play-off-ul, cu patru înfrângeri. Dar când am ajuns la baraj, am avut o energie fantastică, ca și grup, ca și echipă. Era în aer să promovăm. S-au legat toate lucrurile astfel încât să reușesc să marchez eu două goluri în ambele meciuri, goluri decisive. Când te gândești la cele două meciuri, ai o imagine care va rămâne cu tine pentru toată viața? Da, clar. Returul, momentul golului ăla este... Așa a fost să fie și cumva am atras lucrul ăsta, pentru că în minutul 68, și acum îi spun lui Milea, a avut o ocazie singur cu portarul și mă rugam să dea gol, dar a dat peste poartă. Iar în minutul 85 am dat eu gol din degajarea lui Gavrilaș, i-a căzut în cap mingea lui Bordeianu. Am reușit să o ridic peste și așa am reușit să dau gol. E ceva extraordinar. Greu de descris așa în cuvinte. Tu, atunci în drumul spre poartă în careu, înainte să tragi la colțul lung, te-ai gândit „asta e!”? Da, am simțit-o. Am și crezut în mingea aia. A fost o degajare simplă, pur și simplu. N-a fost nimic lucrat sau construit. A fost o degajare, am urmărit mingea, am încercat, am crezut în ea până la capăt și nu aveam cum să ratez. Aveam o energie prea bună. Și primul gând după care a fost? Extaz. Nici n-am mai conștientizat că îmi dau tricoul jos, că îmi iau galben. Pur și simplu, simțeam și energia din tribune. A fost momentul cu impact emoțional foarte mare. Energia din tribune, părinții erau în tribune, mama era în tribune, fratele... Erau toți acolo. A fost ceva extraordinar. După meci ai spus că victoria este dedicată lui Luca (Manolache - n.r.) și că faptul că nu mai e între voi v-a întărit. Cum ai simțit la nivelul echipei această schimbare la nivel emoțional? Da, a fost un moment foarte greu pentru noi ca și grup, ca și echipă. Acum fiecare a fost afectat mai mult sau mai puțin, în funcție de tăria fiecăruia și relația pe care o avea cu el, dar nu are cum să nu te miște, să nu simți empatie pentru așa ceva. A fost, într-adevăr, ca și consolidarea grupului, un moment important care s-a petrecut. Fiecare meci l-am jucat și pentru el, pentru că își dorea foarte mult să joace și el, să facă ceea ce-i place. Știm prin ce a trecut, a avut un an foarte greu, de când a descoperit această problemă pe care a avut-o. Am jucat mereu cu el în minte. Te mai gândești la el? Da. Înainte de meciuri sau când? Nu, nu înainte de meciuri. Așa, random, îmi vine imaginea lui. Mă mai gândesc și în momente când sunt nervos sau sunt un pic dezechilibrat emoțional și poate nu-mi ies anumite lucruri și mă gândesc că Luca și-ar fi dorit doar să fie pe teren sau să fie așa și eu mă supăr pentru niște chestii care nu au așa mare importanță. Așa pun lucrurile în balanță. Asta voiam să te întreb, dacă ți-a schimbat perspectiva asupra vieții. Da, mi-a schimbat-o. Am mai trăit în trecut așa o experiență neplăcută, când eram la lotul național. Un fost coleg de-ai mei a murit, un portar, Iatan îl chema. Însă nu am fost atât de direct implicat. S-a întâmplat la echipa lui de club, eu eram la alt club, ne întâlnisem doar de câteva ori la lotul național și nu am conștientizat așa mult. Dar acum, fiind direct implicat și trăind alături de el și bucurându-te, fiind azi lângă mine și mâine, nu, a fost ceva cu puternic impact emoțional pentru mine. Mi-a schimbat perspectiva asupra vieții. Clar, trebuie să ne bucurăm pentru sănătatea pe care o avem și restul cred că sunt adiacente, mai puțin importante. Și acum ce poți să zici că te bucură cel mai mult din viața ta? Asta mă bucură cel mai mult, spun mereu să ne bucurăm că suntem sănătoși. Ne facem șapte mii de planuri, ne gândim în toate direcțiile și neglijăm cumva sănătatea. Și în momentul în care nu suntem sănătoși, o singură problemă mai avem, să ne facem bine, nu mai contează nimic, planurile pe care le-am făcut, obiectivele pe care le-am propus, și să te bucuri de viață, efectiv, pentru că pentru asta este viața, să o trăiești și să te bucuri de ea. Cred că asta vrea toată lumea, să se simtă bine. Trebuie să trăim un pic mai conștient de lucrurile astea. Presa te-a numit pe tine eroul promovării, corect? Da. Tu cum te-ai numi? Privind așa în spate la traseul tău, cum te-ai numi? Eu am spus și după meci, nu mă consider erou, ci doar omul potrivit la locul potrivit cred că am fost. Tocmai ce îți povesteam mai devreme că a avut Milea ocazia respectivă și am zis gata, să încheiem meciul acolo, dă gol și după aia ne apărăm și nu știu ce fac, mănânc pământul, dar nu ne mai dau ăștia gol. De aia spun că lucrurile astea le-am atras prin tot ce am făcut de-a lungul anilor, faptul că nu am renunțat niciodată, faptul că am fost disciplinat, am muncit. Nu e nimic întâmplător în viață. De aia spun că nu trebuie să renunțăm niciodată la visul nostru, să luptăm pentru el, să fim perseverenți. Cred că asta am făcut.

Deci nu ai vrut niciodată să renunți la fotbal? În anumite circumstanțe am fost aproape, circumstanțe personale, dar mă bucur enorm acum că nu am făcut-o. Este o lecție pentru mine, în momentele în care am fost aproape să renunț și nu am făcut-o. Asta pentru că mintea îți juca feste? Nu. Pentru că am fost influențat într-o anumită măsură. Pierdusem controlul ăsta, autocontrolul, practic, și ceea ce îmi doream eu, de fapt, nu-și doreau și alte persoane și a trebuit să renunț la ceva. Și n-am renunțat la fotbal, se pare. Și am făcut bine, se pare. Ai făcut bine pentru că ai fost din nou omul potrivit la locul potrivit și în meciul cu FCSB, meciul despre care micul Dragoș n-ar crede că a fost victorie, nu? Cum a fost momentul acela pentru tine? A fost un moment emoționant, pentru că la fiecare penalty am emoții, dar mi le controlez. N-ai cum să nu ai emoții. Niște emoții tot ai, dar e important să le controlezi. Și cu atât mai mult pentru că ratasem etapa anterioară, ratasem penalty la Galați, al doilea penalty al meu ratat din carieră, din toate penalty-urile. Și era un pic de presiune pe mine, cu atât mai mult că era și în fața campioanei. Îmi doream mult să marchez. M-am pregătit foarte mult pentru momentul ăsta, înainte de meci cu vreo două zile, mental mi-am pregătit cumva execuția. Execuția de penalty. Da, execuția de penalty. Mi-am pregătit-o, l-am urmărit și pe Târnovanu. Îl știam, îl știam dinainte, dar am urmărit, m-am pregătit și eu mental și emoțional și am reușit să înscriu golul victoriei. Te-ai uitat în ochii lui înainte să lovești? Nu, nu m-am uitat. M-am uitat foarte puțin înainte. Eu am această tehnică de a mă opri și doar atunci mă opresc un pic și mă uit și îl direcționez către o zonă și încerc să dau în partea cealaltă, dar acum am ales o execuție mai sigură pe centru. Cum te face să te simți faptul că ai adus prima victorie din istoria Metaloglobusului în Superliga? Mândru. Mă face să mă simt mândru, de ceea ce am realizat personal și ca grup. Bineînțeles, stau și mă uit mereu în urmă, unde eram acum trei ani, dacă tot vorbim de Metaloglobus. Acum trei ani ne băteam la barajul pentru retrogradare, cu Progresul Spartac, și a fost un moment extraordinar, tensionat, să te bați la retrogradare este ceva greu de gestionat. Așa că-i înțeleg și pe cei de la Iași că a fost, fiind și o ligă superioară, greu psihologic. Noi n-aveam nimic de pierdut efectiv, doar de câștigat. Mereu stau și mă uit în urmă unde am fost și unde sunt și sunt mândru de ceea ce am realizat. Și dacă ar fi să alegi cel mai frumos gol pe care l-ai marcat în ultimii ani, putem să zicem că și cel cu Hermannstadt este pe listă? Da, este pe listă. Pentru că are și semnificație aparte. Este primul meu gol în prima ligă. A reușit să aducă și un punct echipei, ceea ce e extraordinar. Primul punct din istorie, deci nu numai istorie, totul e istorie de acum încolo. Iistorie pentru mine, istorie pentru Metaloglobus. Este unul din cele mai frumoase goluri, cu atât mai mult că este în Superliga și are o conotație mai importantă. Te-ai gândit ce ai putea să mai bifezi pe lista asta de istorie? Da. Eu mi-am propus la începutul campionatului și am spus că îmi doresc să marchez 10 goluri în acest campionat. Sunt pe drumul cel bun momentan. Nu mă abat de la acest obiectiv, bineînțeles. Iau meci cu meci. Acum am 4 goluri, îl urmăresc pe al cincilea, până la 10.

Huiban, Dragos

Dacă ne ducem așa puțin la extreme, care poți să zici că a fost cea mai mare reușită care ți-a produs cea mai multă bucurie și cel mai mare regret care ți-a produs cea mai mare tristețe? Cea mai mare bucurie e clar acum, promovarea cu Metaloglobus. Ca și tristețe nu am fost niciodată un tip la extreme, să fiu super fericit sau super trist. Chiar am fost echilibrat și sunt în continuare echilibrat. Nu fac mare petrecere dacă se întâmplă ceva extraordinar, ci mereu îmi caut noi țeluri. Da, mă bucur, bineînțeles, dar mă bucur mai mult în interior, nu exteriorizez neapărat. Asta ne întrebau și după meciul cu FCSB. „Cum e? Cum v-ați bucurat?” Păi, nu știu, a fost așa o bucurie mai interioară, mai reținută. Ne-am bucurat, bineînțeles, suntem mândri, suntem împliniți că am reușit lucrul ăsta, dar nu să ne exteriorizăm, să ne aruncăm, să facem tumbe prin vestiar sau ceva de genul ăsta. Dar chiar cred că ai zis la un moment dat că „noi am cam uitat cum să ne bucurăm”. Păi da, a fost. Am avut o perioadă în care am pierdut foarte multe meciuri la rând și le-am pierdut mai mult pe neatenții și greșeli personale, care se puteau regla. Puteam să avem mai multe puncte, că ne bucurăm de fotbal și acum, dar îți trebuie și niște rezultate ca să îți dea încredere că faci ceea ce e bine și cred că asta am făcut acum. Culegem și noi puțin roadele muncii de până acum. Vreau să te mai întreb de ce vrei să te faci mental coach în continuarea carierei? Vreau să profesez în domeniul acesta pentru că am testat chestia asta pe mine în primul rând, știu ce beneficii mi-a adus un mental coach în viața mea. Știu cum mi-a schimbat perspectiva, nu doar din punct de vedere profesional, ci și personal. Am lucrat foarte mult pe partea asta de dezvoltare personală în ultimii ani. Și este clar că trăim într-o lume destul de instabilă și emoțional, fără o direcție clară. Lucrurile se întâmplă pe pilot automat, vedem niște lucruri la cineva, așa trebuie să fie. Nu avem mai multe perspective asupra unor situații cu care ne întâlnim, nu doar în fotbal, ci și în viață. În primul rând, m-a ajutat pe mine chestia asta, ca om și ca fotbalist profesionist. Asta vreau să dau și eu mai departe, în special tinerilor. Și eu mi-aș fi dorit poate să cunosc un mental coach la 20 de ani, să mă ghideze mult mai bine și să-mi deschidă poate mintea mult mai bine din anumite perspective. Poate progresul meu ar fi fost mult mai mare. Nu vom ști asta, dar eu așa consider că un mental coach și pregătirea mentală, antrenamentul mental e la fel de important ca antrenamentul fizic, tactic. Ar trebui să facă parte din programa sportivă. Ziceai de tineri mai devreme. Ce-ai vrea să preia de la tine și ce-ai vrea să nu preia? Aș vrea să preia disciplina mea, perseverența mea, calmul meu, echilibrul meu. Astea sunt niște lucruri pe care aș vrea să le preia cineva. Ce n-aș vrea să preia? Accidentările mele, poate. Nu, glumesc! Eu încă învăț, nu mă consider mai presus de alții. Am și eu momentele mele de nervozitate, îmi pierd și eu câteodată echilibrul acesta emoțional, doar că cred că asta e diferența că mă pun repede pe picioare și rezolv acea problemă. Nu o țin în mine și încerc să acționez diferit după și într-un mod pozitiv, un mod constructiv. Simți că e ceva ce n-ai învățat până acum și că ai vrea să înveți? Da, sunt multe lucruri pe care aș vrea să le învăț. Încă învăț. Înveți toată viața, efectiv. Cred că avem de învățat toată viața. Nu știu ce ar putea fi. Cred că experiențele noastre, în prezent și viitor, astea ne vor învăța cel mai bine. Și asta, poți să îi spui cuiva ceva, dar câteodată trebuie să treacă persoana respectivă prin acea experiență să înțeleagă mai bine. Ideal ar fi să învățăm din experiențele altora, dar nu prea se întâmplă. Ziceai că ai tatuajul pe mână cu tine copil. Voiam să te întreb dacă ar fi să-ți faci un tatuaj după ultimul an și după tot ce ai trăit în ultimul an cu Metaloglobus, ce tatuaj ți-ai face? Mi-aș face o echipă unită. O echipă strânsă în vestiar, toată lumea unită. Așa sunt ședințele noastre dinainte de meci. O echipă unită și suntem cam aceiași băieți de mult timp și am creat o legătură puternică între noi. Ce ai vrea să se spună despre Dragoș Huiban la finalul acestui sezon de Superliga? Aș vrea să fiu un exemplu pozitiv. Nu am renunțat niciodată la visul meu. Nu mi-am dezvoltat adevăratul potențial. Dar indiferent de vârstă sau moment sau echipă, dacă faci lucrurile cum trebuie și ai o mentalitate corectă și o direcție corectă, lucrurile bune îți vin până la urmă.

La 35 de ani, Dragoș Huiban trăiește cea mai bună perioadă din cariera sa de fotbalist

Omul marilor momente pentru Metaloglobus: „Sunt mândru de ceea ce am realizat”

Se anunța una dintre marile promisiuni ale fotbalului românesc. Mircea Rednic îi oferea debutul în prima ligă la doar 16 ani, dar o serie de accidentări grave i-au deraiat cariera. Nu a renunțat însă, a reușit să revină de fiecare dată și azi este o piesă importantă la revelația FC Argeș, nou-promovata care este pe loc de play-off. Robert Moldoveanu a vorbit cu superliga.ro și ne-a spus povestea lui. O poveste despre dorință, putere de revenire și visuri curajoase. Care e prima ta amintire cu fotbalul? Păi, și acum am acasă poza când m-a dus tatăl meu în prima zi la fotbal. Câți ani aveai? Patru ani și jumătate. Și tu i-ai spus tatalui tău să te ducă sau a fost din inițiativa lui? A fost din inițiativa lui, pentru că mă vedea că mă jucam foarte des cu mingile, spărgeam lucruri prin casă și a decis să mă duc la fotbal. Și cum a fost prima zi la antrenament? Atunci nu realizam, era doar o joacă, dar pe parcurs totul a devenit cel mai frumos lucru pentru mine. Care a fost cel mai bun sfat primit de la un coleg de echipă? Să nu cedezi niciodată. Și poți să ne spui și cine ți-a zis asta? Prietenul meu cel mai bun, Ricardo Grigore. De ce Balon și nu Minge? Pentru că atunci când eram copii, eram mai plinuț și Ricardo Grigore mi-a spus că arăt ca un balon și așa mi-a rămas ”numele” de la vârsta de șase ani. Și atunci a început și prietenia voastră, să înțeleg. De când îl știi? Din prima zi, de când m-am apucat de fotbal. De la patru ani și jumătate. În 2015 ai fost promovat la echipa mare a lui Dinamo de Mircea Rednic, corect? Da. Poți să ne spui dacă mai ții minte ce făceai în ziua respectivă, când ai aflat că vei fi chemat la echipa mare? Păi, a fost un moment foarte greu pentru mine pentru că venisem după prima operație și începusem antrenamentele la echipa mare și când mi-a spus domnul Rednic că o să debutez a fost cel mai frumos cadou și vis pentru mine. Cum au fost momentele acelea înainte de debut, când erai în vestiar cu colegii? Foarte mari emoții, dar până la urmă, când am intrat pe teren, au dispărut. Era și Rici atunci lângă tine? Nu, încă nu venise la echipa mare. Și ai avut un coleg care te-a ajutat să te adaptezi mai mult decât ceilalți? Da, mai mulți colegi în perioada aceea mă ajutau cu sfaturi, erau foarte aproape de mine și m-a ajutat foarte mult acest lucru. Aveai 16 ani și 4 luni când ai debutat. Ce înseamnă pentru un jucător atât de tânăr să joace cu o emblemă atât de puternică pe piept? Pentru orice jucător cred că este cel mai frumos moment din carieră, pe care nu o să-l uite niciodată și nu cred că există sentiment mai frumos. Robert, cine a crezut prima oară în tine și în talentul tău? Păi, prima dată antrenorii de la juniori, de la Dinamo. Vreau să le mulțumesc domnului Gabriel Preoteasa și lui Cătălin Bârlenu pentru încrederea care mi-a oferit-o. Și după aceea, când am făcut pasul la echipa mare, domnul Stoican. Ai un anumit moment sau o anumită frază care ți-a rămas în minte din interacțiunile cu acești antrenori? Ceva ce te-a marcat? Faptul că mă apreciau foarte mult, pentru că mă antrenam 100% la fiecare antrenament și dădeam totul pe teren. Vreau să fac o scurtă recapitulare. Ligamentele încrucișate și meniscul rupt la piciorul drept. Meniscul rupt la piciorul drept a doua oară. Ligamentele încrucișate anterior și posterior rupte precum și meniscul de la piciorul stâng. Și colateralul. Sunt curioasă ce doare cel mai tare? Durerea respectivă sau faptul că din nou ți se întâmplă? Ambele sunt dureroase. Durerea pe moment, dar după aceea durerea pe termen lung, pentru că este foarte greu să revii după o astfel de accidentare. Trebuie să stai câte 6-7 ore la recuperare, să poți să te recuperezi și psihic trebuie să fii foarte puternic. Ce-ți spuneai, apropo de psihic? Ce-ți spuneai în acele momente în care erai din nou la recuperare, din nou cu durerile acelea de la recuperare? Îmi spuneam singur că nu trebuie să renunț, să muncesc în continuare și eu sunt foarte conștient că trebuie să joc fotbal, orice mi s-ar întâmpla. Și plus că după aceste trei operații, după ce credeam că totul s-a terminat, a mai apărut o operație, m-am operat la gleznă și atunci am stat 9 luni. Și asta a fost cea mai grea pentru mine, pentru că a fost recuperarea mult mai grea. Am tras foarte mult, mă antrenam și după antrenament plecam în cârje acasă. Și jucam numai cu injecții în picior, a fost foarte grea acea perioadă. Cum ai trecut totuși peste? Și te gândești că te trădează corpul sau te gândești că o să mă ajute să trec și de data asta? Eu sunt un om pozitiv și mereu am gândit că orice mi s-ar întâmpla pot să trec peste. Te-ai gândit vreodată că nu o să mai poți juca și cine vei fi dacă nu vei juca? Niciodată nu m-am gândit la acest lucru și nu vreau să mă gândesc. Ai vreun moment din perioada respectivă, alături de o persoană care ți-a fost aproape și simți că a contat enorm pentru tine? În primul rând, familia care m-a susținut tot timpul. Vă dau un exemplu. Am plecat în Turcia și i-am spus mamei mele să stea acasă, că nu vreau să vină să mă vadă suferind. Și când m-am trezit din operația aia, ea era deja acolo și pentru mine astea sunt momentele frumoase în viață. După ce ai revenit pe gazon, te-ai împăcat cumva cu frica de a te reaccidenta? Niciodată n-am intrat pe teren cu frica de a mă accidenta. Chiar după a doua operație țin minte că, la primul antrenament, am pus o contră cu un coleg și mi-a spus: „Nu se poate, ce puternic ai revenit!”. Asta e lecția învățată din toate cele patru accidentări? Să devii mai puternic? Cred că aceste lucruri m-au făcut să devin un jucător puternic mental și nu cred că poate să mă doboare ceva vreodată. Acum când te uiți la genunchii tăi, ce vezi? Sunt mândru, credeți-mă. Sunt mândru de picioarele mele și de genunchii mei, pentru că am tras foarte mult și acum sunt ok.

Când a apărut oferta de la FC Argeș, discuția, telefonul, în ce moment al vieții tale te aflai? Mă așteptam la oferta de la FC Argeș, pentru că vorbisem înainte cu Dani (Coman - n.r.) și cu Nicolae Dică și mi-a spus să vin aici, că au încredere în mine. Știu ce jucător sunt și am venit cu sufletul deschis. A existat în vestiar un jucător, un prieten care te-a făcut să crezi că aici este locul tău? Tot grupul care a fost anul trecut la liga a doua a fost unit, ne-am ajutat de fiecare dată unul pe celălalt. Și cred că prin acest lucru am ajuns la aceste satisfacții de a câștiga campionatul în liga a doua și acum de a fi în primele șase echipe ale Superligii. Apropo de liga a doua, ai opt goluri, cinci marcate în play-off. Cum poți descrie acest sezon pentru tine? Cred că a fost un sezon reușit, puteam și mai bine, știu asta, dar mă bucur că toți am înțeles ce obiectiv avem și toți am muncit pentru acel lucru. Și acum pare că se întâmplă la fel, spuneai și tu mai devreme, de acest sezon și de forma Argeșului. Cum îți explici această performanță pe care o faceți? Eu zic că toate lucrurile au venit prin muncă și prin antrenament, prin tot ce face Mister, prin ședințe. Și cred că știe să ne țină uniți, să ne țină aproape. Care e cel mai frumos moment pentru tine în acest sezon la FC Argeș? Când am marcat primul gol, chiar dacă n-am putut să mă bucur, pentru că Dinamo este clubul unde am crescut și am respect față de suporteri și de oamenii din club. Te-ai gândit cum s-a întâmplat că fix împotriva lui Dinamo ai marcat primul tău gol? Da, mi-am dorit la fiecare meci să marchez, dar așa s-a făcut, să marchez fix cu Dinamo. Ce ți-a zis Rici Grigore după? M-a felicitat și mi-a spus că fix atunci m-am găsit să dau gol. Spuneai după meci trebuie să fii visător și să te gândești la campionat. Ce ar însemna pentru tine un campionat luat cu FC Argeș? Am declarat acest lucru. Îmi place să-mi pun obiective mari și să cred în ele. Știu că este greu, dar nu-i imposibil. Ar fi cel mai frumos lucru să iau campionatul cu FC Argeș. Iar golul cel mai frumos din cariera ta care crezi că este? Când jucam la Petrolul, golul cu U Cluj, din foarfecă. Ce ai simțit în acel moment? De mic mi-au plăcut aceste execuții și mereu ieșeam iarna pe zăpadă și dădeam numai foarfeci. Și chiar așa am marcat foarte multe goluri și la juniori, și la Dinamo 2, multe din foarfecă și la națională.

Robert Moldoveanu marcheaza un gol din foarfeca in meciul de fotbal dintre Petrolul Ploiesti si Universitatea Cluj, din cadrul Ligii a-2-a Casa Pariurilor, disputat pe Stadionul Ilie Oana din Ploiesti, sambata 30 martie 2019. © FOTO: Razvan Pasarica / Sport Pictures

Apropo de natională, ce a însemnat pentru tine să porți tricoul și să auzi imnul? Pentru mine, să ajung la natională este cel mai frumos moment pentru un jucător. Este cea mai mare plăcere să-ți reprezinți țara. Și cred că oricine își dorește acest lucru. Cât de mult înseamnă victoria pentru tine? Cel mai mult. Pentru asta muncim o săptămână la antrenamente, să ajungem la meci și să ieșim victorioși. Iar succesul? Cum vezi succesul? Succesul vine doar prin muncă. Dacă nu muncești, odată și odată o să cazi. Dar muncind în fiecare zi, Dumnezeu o să te răsplătească și o să îți atingi toate obiectivele și o să fii unde-ți dorești.

Moldoveanu, Robert

Voiam să te mai întreb despre tatuajele tale. Dacă ai vreo unul care înseamnă pentru tine cel mai mult? Toate au o poveste. Niciunul nu e făcut doar de dragul de a fi făcut și sunt multe momente care m-au marcat în viață și pe care le am tatuate. Poți să ne spui așa un pic? Am primul gol marcat în Superliga pe mâna stângă. Am golul acela din foarfecă cu Petrolul, am poza când am debutat în Liga 1, am data când am debutat, îl am pe Domnul Iisus Hristos, Maica Domnului. Sunt foarte credincios și cred că fără credință nu poți să ajungi nicăieri. Asta îți spuneai în cele patru căderi pe care le-ai avut? Da. Cred că faptul că m-am rugat și mă duceam mereu la biserică, Dumnezeu nu m-a lăsat niciodată să cad. Dacă ar fi să te gândești, care e momentul din cariera ta care ți-a rămas cel mai puternic tatuat în sufletul tău? Acesta, cu primul gol marcat în Superliga. Iar pentru sezonul acesta ce momente vrei să-ți mai tatuezi? Mi-aș dori un trofeu, orice fotbalist pentru asta muncește în fiecare zi, să ajungă să câștige trofee. Dar lăsăm timpul să treacă și vedem ce mai urmează.

La 26 de ani, atacantul lui FC Argeș a trecut deja prin calvarul mai multor accidentări grave, care l-au făcut însă mai puternic

Robert Moldoveanu: „Nu cred că poate să mă doboare ceva vreodată”

Top 10

De fapt, sibienii au încasat primele trei goluri din top: execuția formidabilă a lui Oleksandr Romanchuk, din meciul cu Universitatea Craiova, lobul reușit de Alin Roman la Arad și golul prin care Alexandru Stoian a egalat pentru FCSB în prelungirile partidei de pe Arena Națională. Cu siguranță, se poate spune că elevii lui Marius Măldărășanu au avut o primă jumătate de sezon regular dificilă din toate punctele de vedere. Pe lângă golul marcat împotriva lui Hermannstadt, Alin Roman mai este prezent în top cu reușita din runda inaugurală, când a înscris pentru 3-3 împotriva Universității Craiova, completând o revenire incredibilă a celor de la UTA, conduși la un moment dat cu 3-0. Liderul surpriză al campionatului, FC Botoșani, este reprezentat de Alexandru Cîmpanu, în timp ce ocupanta poziției secunde, Rapid, îl are în top pe Elvir Koljic, cu golul prin care a relansat derby-ul cu FCSB, anunțând revenirea de la 0-2 a giuleștenilor. Anderson Ceara, Mamadou Thiam, când încă juca pentru Universitatea Cluj, Eddy Gnahore și veteranul Adnan Aganovic completează lista celor care au marcat cele mai frumoase goluri ale sezonului până acum. Care este preferatul tău?

superliga 2025

Fotbal

vineri 21 noiembrie

sâmbătă 22 noiembrie

duminică 23 noiembrie

luni 24 noiembrie