FC Rapid București

UTA Arad

Stadionul Francisc Neuman

FK Csikszereda

FC Farul Constanța

Stadionul Central Ovidiu

Voluntari

Dinamo București

Stadionul Arcul de Triumf

Oțelul Galați

Petrolul Ploiești

Stadionul Ilie Oană

FC Argeș

Universitatea Craiova

Stadionul „Ion Oblemenco”

FC Corvinul Hunedoara

FC Botoșani

Stadion "Municipal" Botoșani

FCSB

Sepsi OSK

Sepsi Arena

FC Universitatea Cluj

CFR Cluj

Stadionul Dr. Constantin Rădulescu

Andreea Cio

INTERVIU

Lângă Piața Crângași din București, drumul coboară spre căminele de studenți. Pe stânga, după ce treci de terenurile de tenis, se vede tribuna oficială a unui stadion bătrân, dar cu atâtea povești cu și despre oameni tineri. Tu știi cine a fost Gașca Nebună și cum suporterii se îndreptau la prânz spre meci? Într-un loc care nu a trăit vreodată fotbal după apus, pentru că acolo nu existau nocturne, ci doar plopi în spatele tribunelor și clădiri ale Politehnicii București. În zi de meci, ciorchini de studenți se adunau la geamuri sau pe blocuri. Nu pentru că biletul ar fi fost scump, ci pentru că așa era regula, asta era o parte din viața studențească. Și cred că m-am înșelat. Sportul a trăit fotbal după apus. Când totul s-a încheiat și au rămas doar amintirile. Printre ele, o clasare pe locul 4 din prima ligă în sezonul 2005-2006, cu Florin Maxim în „uniformă” de student, complet albă.

În acel sezon, Sportul a strâns 56 de puncte, la fel de multe ca Dinamo, și a marcat de 54 de ori. Într-o echipă cu Ionuț Mazilu, Costin Lazăr, Tibi Bălan, Dacian Varga și Viorel Ferfelea, Maxim a bifat 12 apariții. În primăvară, „studenții” au legat șapte victorii consecutive, una dintre ele acel 5-4 cu Dinamo care a rămas între meciurile nebune ale unei echipe care își purta porecla cu destulă naturalețe. Florin Maxim avea 25 de ani. Până să ajungă însă în Regie, povestea lui cu fotbalul începuse la Brad și trecuse deja, pentru prima dată, prin Hunedoara. „Nu am fost vreun talent. M-am bazat doar pe muncă și pe corectitudinea față de fotbal”, spune astăzi Maxim. Avea în jur de 10-11 ani când a ajuns împreună cu colegii și cu tatăl său la un meci al Corvinului. A stat chiar în tribuna stadionului în care, peste ani, avea să povestească pentru documentarul <a href="https://www.superliga.ro/articole/ce-inseamna-corvinul-pentru-hunedoara-987615c7">Echipa cu inima de fier</a>&nbsp;despre cea mai importantă parte a carierei sale de antrenor. Își amintește și vremea de atunci. Ploua mărunt.„Și atunci parcă mi-a crescut în mine dorința de a juca la echipa emblemă a județului nostru”, completează fostul fundaș stânga. Nici nu își imagina el atunci câtă bucurie va aduce hunedorenilor.

<h2>De la Hunedoara la opt stații de Ghencea</h2> A început fotbalul la Aurul Brad, iar în 1998 dorința copilului din tribună devenea realitate. Florin Maxim ajungea la Corvinul și debuta în Divizia B. Avea 17 ani. Aventura avea să fie scurtă. Opt meciuri mai târziu, fundașul stânga pleca spre București. La 18 ani, Maxim ajungea la Steaua. N-a rămas însă în Ghencea. Au urmat Alba Iulia și UMT (UM Timișoara), echipa pentru care a debutat în prima ligă, pe 5 august 2001, într-un meci cu Rapid. Apoi drumul l-a adus din nou la București. De data aceasta, la opt stații de Ghencea cu tramvaiul 41, printre căminele din Regie. La Sportul Studențesc avea să petreacă cea mai mare parte a carierei. A prins și retrogradarea, și revenirea în prima ligă, iar în sezonul promovării a marcat de opt ori. Au fost 88 de meciuri în campionat în prima perioadă petrecută în alb, înainte ca povestea să se întrerupă în 2006. Sportul a retrogradat atunci nu pe teren, ci din cauza problemelor financiare, iar Maxim a plecat la Farul Constanța. Trei sezoane mai târziu ajungea din nou în vestul țării, de data aceasta la Timișoara. Acolo, cariera lui a ieșit pentru prima dată din granițele României. În sezonul 2009-2010, Florin Maxim a jucat în grupele Europa League. A fost titular la Bruxelles, cu Anderlecht, a intrat împotriva lui Ajax și a fost din nou titular la Zagreb, la singura victorie a Timișoarei din acea grupă, 2-1 cu Dinamo Zagreb. Avea 28 de ani și nu știa că, peste un deceniu, experiența avea să cântărească într-o alegere făcută nu pentru el, ci pentru jucătorii săi.

<h2>Când fotbalul s-a văzut altfel</h2> După Timișoara, Maxim s-a întors pentru încă două sezoane la Sportul Studențesc. Au urmat Petrolul și Concordia Chiajna, iar ultimul tricou al carierei a fost cel al lui FC Voluntari. În 2015, la 34 de ani, încheia un drum de aproape două decenii ca fotbalist, cu peste 200 de meciuri în prima ligă. Dar n-a plecat din fotbal. Doar a schimbat locul din care îl privea. A rămas la Voluntari, mai întâi aproape de juniori, apoi ca antrenor secund. Timp de câțiva ani a lucrat din staff, până când, în noiembrie 2019, Viitorul Șelimbăr i-a oferit prima echipă pe care să o conducă din postura de antrenor principal. Primul proiect avea să-i aducă și prima promovare. În sezonul 2020-2021, Șelimbăr a terminat neînvins cele 18 etape ale sezonului regular din Liga 3, cu 16 victorii și două egaluri. A trecut apoi de Crișul Chișineu Criș și de Măgura Cisnădie la baraje și a urcat în Liga 2. Maxim nu a mai continuat însă la Șelimbăr. <h2>„Am luat-o puțin personal”</h2> În vara lui 2021, după mai bine de două decenii de când plecase de acolo ca jucător, drumul îl ducea din nou spre Hunedoara. Corvinul nu se numea încă, oficial, Corvinul. Echipa era CS Hunedoara, juca în Liga 3, iar tribunele nu mai semănau cu cele pe care le văzuse copilul de 10-11 ani, venit la meci împreună cu tatăl său. „Suporterii nu erau alături de echipă. Echipa se numea CS Hunedoara.” Au revenit apoi numele, palmaresul și, încet, oamenii în tribune. Pentru Florin Maxim, însă, obiectivul de început era să ducă echipa în locul în care o găsise el, ca jucător. „Eu am debutat la Corvinul în Liga a 2-a și mi-am dorit enorm să duc echipa acolo, în Liga a 2-a.”&nbsp; Așa cum el ne-a spus cu sinceritate, a luat misiunea puțin personal. Asta explică ce a urmat în următorii 5 ani.

<h2>Dușul rece</h2> Doar că prima încercare n-a dus în Liga 2.&nbsp; În 2022, Corvinul a ajuns până la barajul decisiv pentru promovare. A câștigat prima manșă cu Minaur Baia Mare, 2-1 la Hunedoara, dar a pierdut returul cu 1-4. Un sezon întreg s-a oprit la 90 de minute de obiectivul pe care Maxim îl luase „puțin personal”. Ne-a zis că totul se năruise pentru el. Totuși, spre plăcuta lui surpriză, semnalele din partea primarului Hunedoarei nu a lăsat loc de interpretări. Să i se spună clar să nu-i treacă prin cap să plece a fost declicul.&nbsp; Urmau să încerce din nou.&nbsp; Un an mai târziu, de data aceasta acasă, Corvinul a obținut promovarea. Iar Maxim a primit și imaginea care lipsea din povestea începută în tribune, pe o ploaie măruntă, când avea 10-11 ani. Un stadion plin. „A fost o imagine pe care nu o pot uita și nu o voi uita niciodată. Un stadion alb-albastru, încurajându-ne și, după meci, intrând pe teren alături de noi și de jucători.” Prima ratare rămăsese însă cu el.&nbsp; „Câteodată poate ai nevoie de un duș rece, de un șoc să mergi mai departe. Eu cred că m-a întărit acel an și am avut multe de învățat.” Maxim spune că fusese prea permisiv cu jucătorii și că, privind înapoi, ar fi trebuit să ia alte decizii. Lecția n-a însemnat însă amenzi și nici transformarea vestiarului într-un loc condus prin frică. În cinci ani la Corvinul, spune că nu a amendat niciun jucător. Are reguli. Jucătorii se cântăresc în fiecare zi. Are principii, dar încearcă, înainte de toate, să le explice de ce există. „Le facem pentru ei, nu să fim niște sperietori sau să-i amendăm.” În fiecare zi schimbă ceva la antrenamente, introduce cerințe noi și încearcă să-și țină jucătorii „în priză”. Pentru că, în filozofia lui Maxim, nici măcar o zi obișnuită de antrenament n-ar trebui să treacă pur și simplu, fără să câștigi ceva din ea. Mai ales când vezi în fiecare zi un reminder al visului pe care îl ai de împlinit. Pe o tablă din vestiar era scrisă o dată. 15 mai. Ziua finalei Cupei României.&nbsp; O scriseseră pe tablă încă de la începutul sezonului. Nu știau dacă vor ajunge acolo. Știau doar că nimeni nu le putea interzice să se gândească la ziua aceea. <h1 style="text-align:center;">„Nu ne poate opri nimeni din a visa.”</h1> Până atunci mai mai era însă mult. Corvinul a trecut de două tururi preliminare, apoi a câștigat o grupă din care făcea parte și Sepsi, echipă din Superligă și deținătoarea trofeului. În sferturile de finală, la Hunedoara venea CFR Cluj. Stadionul era plin. Înaintea meciului, Maxim le-a cerut jucătorilor săi ceva ce nu ținea doar de tactică. „În momentul în care avem mingea, să încercăm să-i atragem pe suporteri de partea noastră. Să încercăm un șut la poartă,să obținem un corner, ca să putem să dăm din mâini, să le cerem cumva suportul fanilor noștri.”&nbsp;În minutul 11, CFR a rămas în zece oameni după eliminarea lui Tachtsidis. Până la pauză, Marius Lupu a făcut 1-0. După pauză au mai venit trei goluri. 4-0 scria pe tabelă la finalul meciului. O echipă din Liga 2 tocmai eliminase una dintre cele mai titrate formații ale ultimilor ani din fotbalul românesc. Iar oamenii din tribune făcuseră exact ce sperase Maxim. Crezuseră. „Au început să creadă și ne-au dat acea energie pe care noi am fructificat-o. Și am reușit să mergem mai departe.” Două săptămâni mai târziu, tot la Hunedoara, Corvinul a învins-o cu 3-1 pe FC Voluntari și s-a calificat pentru prima dată în istoria clubului în finala Cupei României. Data de pe tablă nu mai era un vis. Pe 15 mai 2024, la Sibiu, Corvinul Hunedoara și Oțelul Galați au terminat 2-2 după 120 de minute. Trofeul s-a decis la penalty-uri.&nbsp; Corvinul a câștigat. Pentru prima dată în istoria clubului.

<h2>Șansa pe care nu le-o putea lua</h2> Trofeul a deschis însă o ușă care nu mai fusese deschisă la Hunedoara de 42 de ani. Europa. Corvinul a primit licența pentru Europa League, dar alegerea venea cu un preț. Schimbarea formei de organizare, necesară pentru ca echipa să poată avea drept de promovare în Superligă, trebuia amânată. Pentru Maxim, alegerea a însemnat și o întoarcere, peste ani, la experiența trăită ca jucător la Timișoara. „Eu am trăit și eu ca jucător, la Timișoara. Am jucat meciuri internaționale în Europa League și am simțit pe propria piele ce înseamnă un astfel de meci. Nu puteam să le răpim băieților șansa aceasta.” Așa că au ales Europa. Și primul drum i-a dus în Ungaria, la Paks. <h2>Corvinul, din nou în Europa&nbsp; </h2> Hunedorenii reveneau în cupele europene după 42 de ani. Adversara tocmai câștigase Cupa Ungariei și terminase campionatul pe locul secund. Pe teren, diferența de pe hârtie a dispărut. Sergiu Buș a deschis scorul. Marius Lupu a marcat de trei ori. Paksi - Corvinul 0-4. Maxim spune că victoria nu l-a surprins. Proporțiile ei, poate. Iar cele patru goluri avantaj au produs, înaintea returului, un gând care s-a strecurat aproape inevitabil în jurul echipei. <h1 style="text-align:center;">„N-au cum să ne dea 5!” </h1> N-au dat. Paksi a câștigat returul cu 2-0, iar Corvinul a mers mai departe. A urmat Rijeka. 0-0 la Sibiu, apoi returul din Croația. Rijeka a marcat repede, dar Corvinul a primit în repriza a doua șansa de a egala. Sergiu Buș, omul care deschisese seara de la Paks, a ratat un penalty. Florin refuză însă să transforme ratarea într-un reproș. Tocmai pentru că știe cum se simte un astfel de moment. Ca jucător, la Farul, fusese desemnat să execute un penalty împotriva Stelei, deși simțea că nu ar trebui să o facă. A ratat. De atunci, spune că nu mai stabilește un singur executant. Are trei-patru jucători pregătiți, iar alegerea le aparține în funcție de cum se simt în acel moment. La Rijeka, mingea n-a intrat. Corvinul a pierdut cu 0-1 și aventura europeană s-a oprit. Au rămas însă patru goluri la Paks, o dublă în care o echipă din Liga 2 a stat la un penalty de egalitate în fața viitoarei campioane a Croației și experiența pentru care, cu câteva luni înainte, alesese să amâne un alt vis. Superliga.

<h2>Visul rămas în așteptare&nbsp; </h2> În sezonul 2025-2026, Corvinul a terminat neînvinsă cele 21 de etape ale sezonului regular din Liga 2. Iar pe 7 mai, la Hunedoara, o victorie cu 2-0 împotriva lui FC Voluntari a făcut ca promovarea să devină matematică. După 34 de ani, Corvinul revenea în prima ligă. Câteva zile mai târziu, echipa lui Maxim devenea și campioana Ligii 2. Când ajunsese la Hunedoara, în 2021, găsise o echipă de Liga 3 care încă se numea CS Hunedoara și tribune din care dispăruseră mulți dintre suporteri. Cinci ani mai târziu, avea în spate o promovare în Liga 2, o Cupă a României, meciuri europene și, în sfârșit, drumul deschis spre Superligă. Dar Maxim vorbește despre ce s-a construit la Hunedoara mai degrabă la plural decât la singular. „Nu sunt boss-ul nimănui, eu sunt parte din această echipă.” Spune că încearcă să fie antrenorul pe care și l-ar fi dorit el atunci când era jucător. Nu intră în viața privată a fotbaliștilor, nu îi amendează și preferă să vorbească cu ei „părintește, frățește”, atunci când situația o cere. Întors în vechea tribună a stadionului din Hunedoara pentru interviul cu Superliga.ro, vorbește despre Corvinul ca despre un proiect care abia începe să capete dimensiunea pe care și-o dorește.&nbsp; Stadion. Bază de pregătire. Academie. O proiecție pe minimum cinci ani. <h1 style="text-align:center;">„Să facem din Corvinul noul Atletico Madrid!” </h1> Nu vorbește despre copierea unui club. Vorbește despre identitate, despre legătura dintre echipă și oraș și despre construirea unui loc în care jucătorii să-și dorească să vină. Iar când este întrebat dacă se vede plecând, Maxim nu pare grăbit. Cine ar vrea să se grăbească să plece, atunci când acasă se simte bine. Peste mai bine de trei decenii, copilul care văzuse primul meci al Corvinului cu tatăl său, pe o ploaie măruntă, vorbește despre ce a reușit să facă pentru echipa la care își dorea atunci doar să ajungă. Și câte mai are de realizat de acum înainte pe Drumul Corvinilor.&nbsp;„Un copil de la Brad, crescut de un maistru miner și o mamă care a lucrat în alimentară, a reușit să câștige un trofeu, să promoveze o echipă ca și Corvinul și să aibă multe de demonstrat în viitor.”

Florin Maxim povestește despre un proiect pe care l-a luat „puțin personal”

De la copilul din tribună la Corvinul din Superligă

Levente Balint

NAȚIONALĂ

România a suferit o înfrângere mai mult decât dureroasă, 0-6 în Polonia, în etapa a treia din grupa 4 a Nations League B. Jocul s-a dezechilibrat în minutul 22, când Drăgușin a fost eliminat pentru un fault în postură de ultim apărător.Craioveanul Tudor Băluță a fost integralist în formația lui Gheorghe Hagi. Titular a fost și Nicușor Bancu, tot de la campioni, schimbat în minutul 67. Iar dinamovistul Cătălin Cîrjan a intrat în minutul 78.Altfel, Jovan Lukic, de la Universitatea Cluj, a evoluat din minutul 76 al jocului Bosnia-Herțegovina - Suedia 1-1.România, fără vreun punct în primele trei jocuri din această fază a Nations League, are ocazia de a se reabilita în fața fanilor luni, când primește vizita Suediei la București.

Tricolorii, tot fără punct

Patru jucători din Superliga, în meciurile de vineri din Nations League B

ANALIZĂ

Nu este un top și posibil să nu fie nici cele mai bune evoluții ale unor jucători din această primă parte a campionatului. Sunt cinci prestații pe care le-am ales pentru că, dintr-un motiv sau altul, vor rămâne memorabile pentru fani sau pentru cei direct implicați.

<h2>Ștefan Drazic, CFR Cluj - FC Voluntari 5-0, etapa a doua</h2>

Probabil cel mai spectaculos debut al sezonului în Superliga și unul dintre cele mai bune din ultimii ani în campionatul României. Era doar runda a doua când atacantul sârb al formației din Gruia s-a prezentat cu o dublă și un assist, în cel mai clar succes stagional pentru alb-vișiniii clujeni. Fostul jucător de la APOEL și-a început astfel cariera în țara noastră cu titlul de jucător al etapei. „Totul a fost perfect”, așa cum foarte bine a rezumat Drazic pentru contul oficial de Facebook al ardelenilor, la momentul respectiv.

Drazic, Ștefan

<h2>Marius Coman, FCSB - UTA 1-3, etapa a șaptea</h2>

A fost nevoie de șapte meciuri pentru ca UTA, câștigătoarea play-out-ului în stagiunea precedentă, să obțină prima victorie în actuala ediție a Superligii. Și nu a fost orice victorie. Arădenii pierduseră de șase ori la rând cu FCSB în campionat, iar în cinci rânduri nici măcar nu reușiseră să marcheze. Elevii lui Adrian Mihalcea au pus capăt seriei negative la Târgoviște, impunându-se spectaculos cu 3-1. Eroul partidei a fost Marius Coman, cel care a reușit prima sa dublă în tricoul ”Bătrânei Doamne”, dar și prima dublă a carierei în Superliga. O seară pe care atacantul de 30 de ani nu o va uita vreodată. Și un alt capitol dintr-<a href="https://www.superliga.ro/articole/a-trecut-prin-toate-ligile-ca-sa-ajunga-superstar-povestea-lui-marius-coman-6900b71d">o poveste oricum impresionantă</a>.

Coman, Marius

<h2>Martin Pascual, Dinamo - FCSB 2-1, etapa a opta</h2>

„Nu pot spune că am avut un presentiment că voi marca, dar am avut o săptămână foarte bună de antrenamente. Avem un antrenor foarte bun la fazele fixe, așa că știam că putem provoca multe probleme, dar nu m-am așteptat niciodată să înscriu două goluri sau să marchez unul și să provoc un altul”. Așa a povestit fundașul spaniol momentul său de glorie în Superliga, într-un <a href="https://www.superliga.ro/articole/martin-pascual-fundasul-marcator-de-la-dinamo-s-a-descatusat-in-romania-d68b2988">interviu pe care ni l-a acordat recent</a>. Probabil nimeni din conducerea lui Dinamo nu se aștepta ca apărătorul care nu marcase niciodată în carieră să devină unul dintre golgheterii echipei. Cu atât mai puțin să decidă derby-ul cu FCSB cu o dublă contribuție ofensivă. A marcat un gol și a provocat autogolul lui Ofri Arad, care a făcut în cele din urmă diferența. O mică revanșă pentru fanii alb-roșii, care probabil nu uită că mijlocașul israelian le-a refuzat prezența în Europa, prin reușita sa din barajul de calificare în Conference League, cu doar câteva luni înainte. Pascual consideră că a reușit o dublă împotriva rivalei, iar asta e o mândrie. Statistica oficială spune însă altceva, dar nimeni nu poate nega faptul că seara aceea de 5 septembrie 2026 va rămâne una cu adevărat specială pentru apărătorul iberic și suporterii ”câinilor”.

Pascual, Martin

<h2>Sebastian Mailat, FC Botoșani - Sepsi 5-0, etapa a opta</h2>

Înaintea rundei a opta, Sepsi avea cea mai bună apărare din Superliga, cu doar 3 goluri primite. În primele 25 de minute de la Botoșani, a primit tot atâtea. Două dintre ele au purtat semnătura lui Sebastian Mailat, care a reușit dubla încă din primele 10 minute. În minutul 36, a oferit și pasa decisivă pentru golul de 4-0, marcat de Mitrov. Apoi, la scurt timp, a ieșit accidentat. Mai puțin de o repriză și a făcut ce a vrut cu o defensivă care până atunci se descurcase grozav. Dacă ar fi rămas pe teren, cine știe unde s-ar fi oprit. Și el, și echipa sa...

Mailat, Sebastian

<h2>Eduard Radaslavescu, Farul - UTA 4-2, etapa a noua</h2>

Mijlocașul de 22 de ani a devenit liderul indiscutabil al Farului. Deja și-a stabilit recordul personal de goluri într-un sezon de Superliga, cu 5 reușite. Două dintre ele au venit în victoria cu UTA. A fost prima sa dublă la acest nivel, confirmarea momentului său excelent din punct de vedere personal. „Nu vreau să mă opresc aici, ci să continui la fel și să fiu mai bun de la meci la meci”, a spus Radaslavescu, la finalul partidei cu arădenii. Dacă va continua așa cum și-a propus, astfel de prestații ar putea deveni ceva obișnuit.

Radaslavescu, Eduard

Prima treime a sezonului regular din Superliga a oferit câteva prestații individuale cu adevărat spectaculoase

Cinci prestații memorabile din primele zece etape în Superliga

Startul de sezon a adus în față o serie de goalkeeperi care s-au evidențiat prin prestații excelente. Nu este de mirare că portarii cu cele mai bune realizări fac parte din echipele care au impresionat în acest start de sezon, raportat la așteptările setate înaintea campionatului.Iată-i pe care au luat cele mai bune evaluări după primele...&nbsp;"extemporale".

BELLAAROUCH, UNA DIN ACHIZIȚIILE INSPIRATE DIN MERCATO Marocanul Allaa Bellarouch este unul din cele mai interesante transferuri din vară. Împrumutat pe un an de la Sporting Clube de Braga, portarul de 24 de ani este o piesă esențială din traseul dinamoviștilor, aflați pe locul 1 în acest moment.Născut în 2002 la Casablanca, fostul internațional de tineret și juniori are trei meciuri fără gol primit în acest campionat.&nbsp; Și-a ajutat echipa cu 30 de parade și are o medie respectabilă la note de 7,46. În ultimul joc, 4-0 cu Farul, a avut o notă de 8,6!De asemenea, are un foarte bun joc de picior, având o medie de 94 la sută de pase reușite în propria jumătate, lucru crucial în fotbalul contemporan.

Bellaarouch, Alaa

LIDERI LA&nbsp;"CLEAN-SHEETS" Avem nu mai puțin de patru portari care conduc clasamentul meciurilor fără gol încasat. În ordine alfabetică, Ioannis Anestis&nbsp;(Botoșani), David Lazar&nbsp;(Sepsi), Codruț Sandu&nbsp;(Corvinul) și Lukas Zima&nbsp;(Petrolul) au înregistrat câteva patru jocuri în care nu au primit gol.Revelația este, fără îndoială, Sandu, portarul de 20 de ani care este împrumutat de la... Dinamo. Înalt de 1,91 metri, tânărul de sub comanda lui Maxim are o medie bună, de 7,29, furnizând și 35 de parade.Anestis își continuă prestațiile bune la moldoveni, elenul impresionând anul trecut. Retrogradat cu Hermannstadt, Lazar a demonstrat că este un portar de nădejde și este unul din pilonii covăsnenilor. Iar Zima, revenit de la FCSB, este om esențial în parcursul peste așteptări din partea petroliștilor.

PAP, EROUL... TRISTAvem și un portar performant, dar care nu a avut motive de bucurie în acest sezon. Csikszereda este codașă, cu doar un punct, având un start de coșmar.Cu toate acestea, portarul harghitenilor, Eduard Pap, s-a distins prin prestații bune. Pap este portarul cu cele mai multe parade pe meci, 4,6. De asemenea, goalkeeper-ul originar din Banat are nu mai puțin de 32 de șuturi din careu apărate!

O serie de portari s-au evidențiat în primele zece runde

Gardienii din Superliga

ȘTIRI

România a pierdut cu 2-4 acasă contra Bosniei-Herțegovina, în etapa 2 din grupa 4 a Nations League B. Formația lui Gheorghe Hagi rămâne astfel fără punct în această serie, după ce vinerea trecută cedase cu 1-2 în Suedia.Tricolorii au marcat prin Bîrligea&nbsp;(28) și Cicâldău&nbsp;(62). Dintre jucătorii convocați din Superliga, în primul 11 și-a făcut loc craioveanul Vladimir Screciu. La pauză, a intrat colegul său Alexandru Cicâldău, autor al unui frumos gol de onoare. În minutul 65, în locul lui Screciu a fost introdus un alt jucător de la Universitatea, David Matei. În același minut, și-a făcut apariția în teren și rapidistul Olimpiu Moruțan.La învingători, a jucat Jovan Lukic&nbsp;(Universitatea Cluj) - foto, în duel cu David Matei, folosit din minutul 74.Vineri, România va evolua în Polonia.

Patru jucători din Superliga au evoluat pentru tricolori

Superliga, reprezentată în România - Bosnia-Herțegovina 2-4

Oțelul Galați (team)

Eșecul din ultima etapă, 2-3 acasă cu Corvinul, a pus capăt mandatului de jumătate de an la Galați pentru croatul Stjepan Tomas. Venit la mijlocul lunii martie la Dunăre, croatul a menținut echipa oțelară în Superliga, pe fondul unui joc destul de spectaculos. Tomas a condus formația dunăreană în 19 meciuri oficiale, cu un raport de 6-7 la victorii. Oțelul a intrat însă în pauza provocată de meciurile inter-țări de pe locul 14, cu 10 puncte, astfel că diriguitorii clubului au decis că este timpul unei schimbări.

https://www.facebook.com/photo/?fbid=1636129605191192&set=a.117553223715512

Șefii clubului gălățean au găsit după câteva zile soluția. Astfel, luni, 28 septembrie, Oțelul a anunțat aducerea tehnicianului de 48 de ani&nbsp;Rui Pedro Viegas e Silva Gomes Duarte.&nbsp;Tehnicianul se alătură astfel celorlați antrenori portughezi care acum activează în Superliga, și anume Filipe Coelho, de la campioana Universitatea Craiova, Nuno Campos, de la liderul Dinamo, respectiv Ricardo Sousa, de la revelația Petrolul Ploiești.Rui Duarte a lucrat ultima dată la clubul brazilian Athletic Club Sao Joao del Rei. Născut la Lisabona, Rui Duarte a pregătit la nivel de seniori, în țara sa natală, cluburi ca Farense, Casa Pia, Trofense și Maritimo Funchal. La un moment dat, Rui Duarte a pregătit ca interimat mai cunoscuta Sporting Braga.Ca fotbalist, noul antrenor al Galațiului a fost legitimat, printre altele, la Belenenses sau Estrela Amadora, adunând peste 160 de prezențe în Primeira Liga.

Rui Duarte, noul antrenor al dunărenilor

Și Oțelul apasă pe tasta pentru limba portugheză

Aliev, Alibek (player, undefined)

Ne-am întâlnit cu Alibek Aliev pentru o discuție despre fotbal, carieră și omul din spatele atacantului lui <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-universitatea-cluj">U Cluj</a>. Dar, la doar câteva zile după Suedia - România (2-1) din Nations League, conversația nu putea începe cu alt subiect. Crescut în fotbalul suedez și ajuns astăzi în Superligă, <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/aliev-alibek-2fdf4f19">Alibek </a>a privit meciul de vineri dintr-o perspectivă aparte.Discuția despre meciul de vineri ne-a dus însă repede cu mai bine de trei decenii în urmă, la un duel pe care România și Suedia nu l-au uitat nici astăzi.Pentru România, 1994 înseamnă Generația de Aur și cel mai lung drum parcurs vreodată la un Campionat Mondial. Pentru Suedia, același an ocupă un loc la fel de important în istoria fotbalului. Alibek Aliev nu era încă născut când România și Suedia se întâlneau în sferturile Campionatului Mondial din Statele Unite. Atacantul lui U Cluj, crescut în Suedia, știe însă foarte bine povestea acelui meci. „Am citit câteva ziare suedeze și multă lume a vorbit despre acel moment. Am auzit că și presa din România i-a întrebat foarte mult despre meci pe selecționerul Suediei și pe jucători. Unii știau despre el, alții nu. Dar eu am auzit despre el.”

<h2>O legătură aparte cu generația din '94 </h2> Pentru Alibek, legătura cu generația Suediei din 1994 nu vine însă doar din povești. În perioada junioratului la Elfsborg, atacantul a fost antrenat de Klas Ingesson, fostul mijlocaș al naționalei Suediei care fusese pe teren chiar în sfertul de finală cu România de la Mondialul american. „Am avut un antrenor, când eram mai tânăr, care a jucat în acea echipă. Din păcate, el nu mai este printre noi. Îl chema Klas Ingesson. A jucat în Italia și a avut un rol important și în parcursul Suediei la acel turneu”, a povestit Alibek. Ingesson a strâns 57 de selecții pentru naționala Suediei și a avut o carieră care l-a purtat prin campionate precum cele din Olanda, Anglia, Italia și Franța, evoluând, printre altele, pentru PSV Eindhoven, Sheffield Wednesday, Bari, Bologna și Marseille. Peste trei decenii, generația lui Hagi, Popescu și Răducioiu rămâne un reper pentru România. Alibek spune că același lucru se întâmplă în Suedia cu generația lui Kennet Andersson, Tomas Brolin sau Klas Ingesson. „Chiar și astăzi oamenii au cântece despre acea echipă și vorbesc despre ea. De fiecare dată când se vorbește despre istorie, se vorbește despre acel an. A fost un an foarte important pentru fotbalul suedez.” Suedia mai are în istorie și finala Cupei Mondiale din 1958, pierdută chiar pe teren propriu în fața Braziliei lui Pelé. Pentru Aliev, însă, acel moment aparține unei alte epoci. „Am auzit câte ceva, dar e prea demult pentru mine. Despre 1994 vorbește toată lumea.”

Aliev, Alibek

<h2>„România poate să facă un meci mai bun acasă” </h2>Anii au trecut, iar România și Suedia s-au întâlnit din nou. De data aceasta, Aliev a privit duelul dintr-o poziție aparte: este suedez, dar își trăiește prezentul fotbalistic în România. Înaintea partidei, atacantul lui U Cluj se aștepta la un rezultat de egalitate. „Știam că Suedia are câțiva jucători buni accidentați și știam că și România are jucători de calitate. Dar după ce am văzut meciul, cred că s-a văzut că Suedia a fost cu câteva niveluri peste România.” Alibek crede că diferența putea fi chiar mai mare, judecând după ocaziile create de suedezi. „Cred că Suedia putea să câștige la o diferență mai mare. Dar Suedia a jucat și acasă, iar când joci acasă e întotdeauna diferit. România le-a creat câteva probleme spre finalul primei reprize și poate ar fi putut face 2-2 dacă își fructifica ocaziile. Dar Suedia a fost echipa mai bună.” <h2>Ce a remarcat la Ianis Hagi </h2> Unul dintre jucătorii României pe care Aliev i-a remarcat a fost Ianis Hagi. „E un jucător de calitate. Când a primit mingea și s-a întors cu fața spre poartă, le-a creat câteva probleme suedezilor. Iar când are timp cu mingea la picior, devine periculos. Cred că e un jucător bun.” Atacantul lui U Cluj se așteaptă însă la un altfel de meci atunci când Suedia va veni în România. „Știu că românii sunt foarte gălăgioși pe stadion. Cred că meciurile în deplasare sunt întotdeauna dificile. Nu contează cine ești sau ce echipă națională reprezinți. Deplasările sunt deplasări și orice se poate întâmpla. Cred că România poate să facă un meci mai bun acasă.”

<h2>Nu Isak sau Gyökeres. Alibek are alt suedez preferat</h2> Alexander Isak și Viktor Gyökeres sunt numele care atrag inevitabil atenția într-o națională a Suediei cu multă calitate ofensivă. Când trebuie să aleagă însă jucătorul care l-a impresionat cel mai mult în ultima perioadă, Aliev merge în altă direcție. Către Yasin Ayari. „Nu e cel mai înalt, nu e cel mai puternic. Dar dacă te uiți la felul în care joacă, nu se dă niciodată înapoi de la un duel. Intră mereu 100%. Pase bune, mișcare bună și o viziune foarte bună asupra jocului.” Alibek îl urmărește și în Premier League, acolo unde Ayari evoluează pentru Brighton. „Uită-te doar la primul gol marcat de Suedia și la pasa pe care a dat-o. Incredibilă. Cred că este un jucător extraordinar. Joacă 90 de minute meci de meci la Brighton și s-a văzut și aici.” Iar alegerea lui rămâne aceeași chiar și când în discuție apar cele două vedete ale atacului suedez. „Bineînțeles, îi ai pe Gyökeres și Isak. Dar pentru mine, jucătorul special este Ayari. Nu vorbește foarte multă lume despre el.” Alibek Aliev a crescut cu poveștile generației din 1994, a fost antrenat de unul dintre oamenii ei și joacă astăzi în țara pe care acea echipă a eliminat-o într-unul dintre cele mai importante meciuri din istoria ambelor naționale. Peste trei decenii, România și Suedia continuă să-și intersecteze poveștile. Iar Aliev se află, într-un fel, la granița dintre ele. A crescut fotbalistic în Suedia, iar acum își scrie un nou capitol al carierei în România, la U Cluj. Un capitol în care golurile au început să apară. Aliev a marcat în ultimele două etape din Superliga, cu <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-26-27-regular-ucj-ote?sectiune=cronica">Oțelul</a> și cu <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-26-27-regular-fcv-ucj?sectiune=cronica">Voluntari</a>. Urmează însă un meci cu o miză aparte, restanța cu <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/cfr-cluj">CFR</a>, derby-ul Clujului. Povestea lui Alibek Aliev nu începe în România și nici nu se rezumă la goluri. În curând, pe Superliga.ro, veți afla de ce spune că „noi, jucătorii, iubim fotbalul, dar fotbalul nu ne iubește”, cum a ajuns din prima ligă suedeză până în liga a treia pentru a-și reconstrui cariera, ce rol au credința și mama sa în felul în care privește succesul și eșecul și de ce, dintre toate lucrurile pe care le-ar putea spune despre Zlatan, forța lui mentală este cea care l-a impresionat cel mai mult. Și, poate cel mai important, cine este Alibek atunci când mingea nu mai este la piciorul lui.

La juniorii lui Elfsborg, Aliev a fost antrenat de unul dintre suedezii care au eliminat România la Mondialul din '94.

Suedia - România, prin ochii suedezului Aliev

Ana-Maria Popescu

Pascual, Martin (player, DIN)

Șapte victorii, două remize și o înfrângere. Așa arată cifrele liderului
Dinamo după primele 10 etape. Fanii dinamoviști au simțit teamă la finalul
sezonului trecut, când l-au pierdut pe Zeljko Kopic, dar au rămas și fără unul
dintre stâlpii de bază ai apărării, Kennedy Boateng și era clar că orice fundaș
va intra să-i suplinească absența se va afla în fața unei mari provocări. 
Semne de întrebare și-au ridicat și atunci când Dinamo anunța transferul lui
Martin Pascual, un fundaș central venit din Spania, de la Mirandes, grupare din
Segunda Division, la care a fost mai mult rezervă decât titular. Pascual însă a
profitat de șansa oferită și și-a arătat calitățile încă din cantonament,
astfel că Nuno Campos, înlocuitorul lui Kopic, i-a făcut loc în formula de
start, iar spaniolul l-a recompensat chiar de la al doilea meci, când a marcat
în victoria clară cu Craiova, 5-1. 
De atunci a fost titular și integralist în Superligă, iar în derby-ul cu
FCSB a ieșit din nou la rampă cu un gol, provocând și un autogol, pe care și-l
însușește ca fiind al său. A mai marcat o dată, înainte de pauza
internațională, la primul meci al lui Dinamo pe Arena Națională, așa cum a
marcat și în primul meci al sezonului de pe Arcul de Triumf și, alături de
Armstrong, se numără printre cei mai buni marcatori ai echipei. Neobișnuit
pentru un fundaș central, dar și mai neobișnuit pentru un fundaș de 27 de ani
care până acum nu reușise să marcheze niciun gol în cariera profesionistă.
Dinamo, însă, pare locul potrivit, iar el pare omul potrivit pentru „câini”.

<h2 style="text-align:center;">„Primul gol pe care îl marchezi
pentru echipă este întotdeauna foarte special!” </h2>
Martin, pentru început, spune-ne cum
te simți în România? 
„Incredibil” este cuvântul care descrie cel mai bine cum mă simt aici, pentru
că totul merge așa cum mi-am dorit. Este foarte bine. Bineînțeles, echipa este
pe primul loc în campionat, muncim extraordinar de bine. Atmosfera și relația
cu fanii de pe Arena Națională sunt, de asemenea, extraordinare. Mi-a plăcut
foarte mult ultimul meci și felul în care ne-au făcut să ne simțim, așa că
totul merge perfect.
La ultimul meci, cel cu Farul, ce
părere ai avut despre atmosferă, după ce ați jucat la începutul sezonului pe
Arcul de Triumf, iar acum v-ați mutat pe Arena Națională? Cum ți s-a părut
stadionul? 
Stadionul este incredibil, este atât de mare și atât de frumos. Îmi place și
Arcul de Triumf, pentru că este mai mic, așa că și atmosfera pe care o creează
fanii este grozavă. Dar, bineînțeles, nu poți compara cu un stadion atât de
mare. Arena Națională este cu totul altceva, cred.
Ai petrecut un an la Atletico, dar nu
ai apucat să joci pentru prima echipă. Totuși, se știe că stilul de joc al lui
Atletico este mai axat pe partea defensivă. Ce ai învățat în perioada petrecută
acolo? 
Eram la echipa a doua, așa că, deși prima echipă joacă mai mult sau mai puțin
în acest stil, Fernando Torres, antrenorul pe care l-am avut acolo, îi plăcea
și jocul cu mingea și considera că este foarte important. Așa că nu aruncam
mingea la întâmplare. Știam să ne apărăm, dar am învățat foarte multe și cu
mingea, cum să mă mișc și cum să gândesc. A fost, așadar, un an în care mi-am
îmbunătățit și calitățile cu mingea.
Cum ai ales Dinamo? Mai ales știind
că te aștepta o provocare importantă, și anume să te impui ca titular, pentru
că Boateng a plecat și mai erau și alți fundași aici. A fost o adevărată
provocare pentru tine. 
Bineînțeles, știam că vin la o echipă foarte mare, cu multă istorie și cu o
prezență importantă. Acesta este cel mai înalt nivel, așa că la orice echipă
există concurență, există competiție între coechipieri. Dar cred că acest lucru
face diferența, pentru că nu te relaxezi niciodată, știind că un coechipier îți
poate lua locul de titular în orice moment. Așa că este ceva ce știi atunci
când vii aici și cred că am făcut alegerea potrivită.

Ai marcat pentru Dinamo în al doilea
tău meci în tricoul echipei, împotriva Craiovei, care fusese campioana
sezonului trecut. Cum a fost acel meci pentru tine? 
Cred că a fost... Nu pot spune că a fost cel mai special, pentru că apoi cred
că meciul cu FCSB a fost ceva aparte. Dar acel prim meci pe Arcul de Triumf, cu
suporterii noștri, în care am câștigat și cu 5-1, a fost o prestație foarte
bună a echipei. A fost incredibil, iar primul gol pe care îl marchezi pentru o
echipă, mai ales pentru această echipă, este întotdeauna foarte special. A fost
o seară deosebită.
Dar pari genul de jucător care se
ridică la nivelul meciurilor mari, pentru că ai marcat și cu FCSB. Ai înscris
un gol și ai provocat un autogol, dar putem spune că, până la urmă, ai reușit o
dublă. Ai avut un presentiment înainte de meci că vei marca? 
Nu pot spune că am avut un presentiment că voi marca, dar am avut o săptămână
foarte bună de antrenamente. Avem un antrenor foarte bun la fazele fixe, așa că
știam că putem provoca multe probleme, dar nu m-am așteptat niciodată să
înscriu două goluri sau să marchez unul și să provoc un altul. Vreau să spun că
le-am marcat pe amândouă. Îți place întotdeauna să marchezi, dar nu te aștepți
niciodată să înscrii două goluri împotriva acestei echipe, într-un derby. 
Trebuie să spunem că două goluri
pentru un fundaș sunt ceva incredibil. 
Da, bineînțeles, este incredibil.
Corectează-mă dacă greșesc, dar, din
câte am văzut, nu marcaseși niciun gol în carieră înainte de primul gol
împotriva Craiovei, pentru Dinamo. Care este secretul? Ce s-a schimbat? 
România, poate. A fost ceva care m-a urmărit puțin, pentru că, bineînțeles,
când eram mai tânăr, marcam multe goluri și eram obișnuit cu asta. Dar când am
ajuns la echipa de seniori, s-au întâmplat lucruri care m-au împiedicat să
înscriu: ba bara, ba ofsaidul, știi, tot felul de lucruri, dar am avut ocazii,
așa că a fost puțin ciudat. Acum, însă, totul intră.
Sunt curioasă dacă ai jucat vreodată
pe o altă poziție sau ai fost mereu fundaș? 
La început, la Rayo, mai jucam uneori mijlocaș, uneori pentru a ne apăra mai
mult. Iar când meciul era blocat în ultimele minute, uneori mă trimiteau în
atac ca să lovesc mingea cu capul și să mă bat cu toată lumea, știi, dar
poziția mea principală este cea de fundaș central, iar celelalte două le-am
ocupat doar în anumite ocazii.
Armstrong este golgheterul echipei,
cu patru goluri. Tu ești al doilea, cu trei goluri. 
Patru, de fapt, pentru că a fost o dublă. Am patru. 
 
Cum te simți știind că, fiind fundaș și
aflându-te în primul tău sezon la Dinamo, ești cel mai bun marcator al echipei? 
Nu am cuvinte. Este ceva incredibil, iar faptul că sunt la egalitate cu Danny
Armstrong, golgheterul echipei, mă face extrem de fericit.
Aceasta este prima ta experiență în
afara Spaniei. Ce părere ai despre asta? Cum a fost pentru tine să pleci din
Spania și să vii în România? 
Am fost foarte confortabil cu această decizie, pentru că am simțit că era
momentul potrivit. De asemenea, echipa m-a motivat foarte mult. Am avut și
ajutorul unor spanioli care erau aici, așa că mi-au făcut aceste prime momente
mult mai ușoare. Trebuie să fiu foarte recunoscător că îi am alături.
Ai un obiectiv stabilit pentru acest
sezon? Sau cerul este limita? 
Meci cu meci. Cerul este limita. Vom vedea. Nu pot spune altceva.
Pentru încheiere, transmite-le un
mesaj fanilor lui Dinamo. 
Trebuie să spun că avem nevoie de voi la fiecare meci, pentru că ne sunteți de
mare ajutor și ne sprijiniți foarte mult, ne ajutați atunci când avem cea mai
mare nevoie de voi, așa că avem nevoie să fiți la fel cum ați fost până acum.
Vă mulțumesc!

Dinamo este liderul Superligii după primele 10 etape, iar unul dintre motive este Martin Pascual.

Martin Pascual, fundașul marcator de la Dinamo s-a descătușat în România

Alexandru Rad

DOCUMENTAR SUPERLIGA

De la furnalele Hunedoarei și generația lui Mircea Lucescu până la Cupa României și revenirea în Superligă, documentarul „Echipa cu inima de fier” spune povestea unui club care a rămas parte din identitatea unui oraș.„Unii ar spune că e doar o altă echipă din Superliga. Le-aș
spune că nu e așa.”Așa începe „Echipa cu inima de fier”, documentarul care
spune povestea Corvinului Hunedoara. O poveste în care fotbalul depășește cu
mult cele 90 de minute și nu se ține cu dinții de rezultate sau trofee. Corvinul
sunt oamenii, orașul lor și amintirile transmise dintr-o generație în alta. Corvinul
e parte din cine sunt toți cei care au trăit, au povestit sau măcar au ascultat
despre „corbii care se plimbă pe gazon”.

https://www.youtube.com/watch?v=IST1XRbicN0

<h2>Orașul de fier și generația care a făcut istorie</h2> Pentru a înțelege Corvinul, pașii documentarului se întorc în Hunedoara industrială, în orașul care „nu dormea niciodată”. Combinatul siderurgic și echipa de fotbal au crescut împreună, iar legătura dintre ele avea să modeleze inclusiv generația care a făcut istorie în anii '80. Ioan Andone își amintește cum Mircea Lucescu îi ducea pe jucători în combinat atunci când echipa traversa perioade mai slabe. Le punea căști de protecție și îi ducea în oțelărie și la furnale, pentru a vedea cât de greu se câștigau banii din care era susținut și clubul.

<h2>Ioan Andone:&nbsp;„Jucam pentru comunitate, combinat și oraș”</h2> Din acea Hunedoară au plecat spre fotbalul mare Michael Klein, Ioan Andone, Romulus Gabor sau Ioan Petcu. În jurul lor s-au născut performanțe, dar și povești care au supraviețuit deceniilor: „norma hunedoreană”, tricourile Hondurasului sau celebrul „Ascundeți vinul, că vine Corvinul”. Apoi, furnalele s-au stins, iar odată cu decăderea combinatului s-a stins încet și strălucirea Corvinului. Clubul a dispărut din prim-plan, însă nu și din memoria orașului. Suporterii au continuat să-i ducă numele mai departe, iar poveștile echipei anilor '80 au trecut de la bunici la părinți și apoi la copii.

<h2>Un nou capitol</h2> Renașterea începe în 2021. Numele Corvinului se întoarce, suporterii se apropie din nou de echipă, iar Florin Maxim începe construcția unei noi generații. Mai întâi vine promovarea în Liga a II-a. Apoi, un vis care părea aproape neverosimil pentru o echipă din eșalonul secund: Cupa României. Maxim și staff-ul său și-au trecut data finalei în calendar înainte ca drumul până acolo să fie parcurs. „Am făcut tot ce a depins de noi să ne îndeplinim acel vis, pentru că nu ne poate opri nimeni din a visa”, povestește antrenorul. Visul a devenit trofeu, iar Corvinul s-a întors apoi în Europa. Pentru Maxim, dimensiunea acelei performanțe avea să fie înțeleasă poate abia peste ani: „E o mândrie pentru mine că un copil de la Brad a reușit să câștige un trofeu, să promoveze o echipă ca și Corvinul și să aibă multe de demonstrat și în viitor.” Iar viitorul a adus și revenirea în Superligă după 34 de ani.

Astăzi, copiii așteaptă autografe de la jucătorii actualei generații așa cum alte generații au crescut cu poveștile lui Klein, Andone, Gabor sau Petcu. În oraș apar din nou familii întregi îmbrăcate în alb-albastru. Poate că tocmai aici se află, de fapt, povestea Corvinului. Echipele se schimbă, generațiile trec, furnalele se pot stinge. Dar, la Hunedoara, Corvinul a găsit mereu pe cineva care să-i ducă povestea mai departe.

O poveste spusă prin vocile oamenilor care au dus pasiunea mai departe

Ce înseamnă Corvinul pentru Hunedoara?

Chess Coders

Lucian Lipovan

SUPERLIGA INSIDER

Florin Ardelean este fotoreporter sportiv de mai bine de 20 de ani. Astăzi, lucrează pentru Superliga și We Love Sport. Are zeci de derby-uri fotografiate, dar pentru prima oară a setat o cameră video care să surprindă o zi întreagă la Dinamo - FCSB. Sunt imagini inedite din culise, din zonele fotografilor, din locuri în care oamenii „de rând” ajung mai rar sau deloc, dar și vorbe ale unor colegi de meserie. Cum trăiesc fotografii un derby? Aflăm din materialul video!

FOTOGRAF INSIDER LA DERBY! Cum trăiește un fotoreporter ziua unui Dinamo - FCSB? Imagini inedite!

SPECIAL

Rapid - Dinamo a început la ora 21:30. Pentru oamenii care duc meciul pe televizoarele noastre, partida a început deja în jurul orei 17:00.&nbsp;Cu câteva ore înainte de primul fluier, se montează camere, se trag cabluri, se extinde carul TV. Vă luăm cu noi într-un tur în culisele derby-ului.&nbsp;Intrăm în carul de transmisie de la Rapid - Dinamo ca să vedem cum ajunge golul de pe teren pe televizorul tău. Tu vezi o singură imagine, dar cineva trebuie să aleagă dintre toate fazele filmate. Iar unul dintre ghizii noștri este&nbsp;Răzvan Angel, regizorul transmisiunii din acea seară. "Când se dă un gol e haosul cel mai mare, pentru că trebuie să vezi cine a dat golul, să vezi reacțiile, să cauți reacții din public și, în timpul ăla, băieții de la reluări, băieții de la EVS, derulează și îți propun cele mai bune unghiuri pentru a arăta omului de acasă cum s-a dat gol", ne explică Răzvan.&nbsp;Atmosfera de meci durează 90 de minute plus prelungiri, bucuria unui gol durează câteva minute și, doar în câteva secunde, emoțiile de pe stadion ajung la tine pe televizor. Ca tu să te simți parte din poveste. Dar cel mai bine înțelegeți ce se întâmplă în spatele camerelor TV la un meci din Superliga din reportajul video.

Loc		Club	MJ	DG	P

superliga 2026

Fotbal

vineri 07 august

sâmbătă 08 august

duminică 09 august

luni 10 august

joi 08 octombrie