FC Botoșani

AFC Hermannstadt

Stadionul Municipal Sibiu

Oțelul Galați

FC Universitatea Cluj

Cluj Arena

Metaloglobus

Universitatea Craiova

Stadionul „Ion Oblemenco”

CFR Cluj

FC Farul Constanța

Stadionul Central Ovidiu

FK Csikszereda

Petrolul Ploiești

Stadionul Ilie Oană

FC Argeș

Dinamo București

Stadionul Arcul de Triumf

FCSB

UTA Arad

Stadionul Francisc Neuman

FC Rapid București

Unirea Slobozia

Stadionul 1 Mai

Marius Huțu

CRONICĂ

Într-o etapă în care speranțele celor două echipe s-au subțiat tot mai mult odată cu apropierea meciului, iar calculele deveneau tot mai complicate, arădenii se întâlneau cu FCSB într-un meci care părea să lase puțin loc pentru interpretări. Ambele echipe sperau să mai intre în meci cu calcule care să îi mai permită accesul în play-off, dar rezultatele dinaintea meciului au tăiat orice speranță că arădenii sau campioana en titre vor mai putea juca în competiția care va decide campioana. Orice scenariu a căzut înaintea duelului direct dintre cele două formații, FC Argeș reușind calificarea matematică în play-off cu doar o oră înainte de startul meciului de la Arad. Astfel, FCSB a plătit tribut unui sezon început foarte prost, dar în care nu își imagina, cu siguranță, că avea să rateze calificarea pentru a juca ultima parte a sezonului alături de cele mai bune șase echipe din Superliga. Deși se anunța un duel de foc, în care chiar și UTA ar mai fi putut să aibă șanse de calificare în play-off, meciul a devenit doar unul de clasament, cele două echipe fiind nevoite să își facă planurile pentru un final lung de sezon, în care vor lupta în partea mai puțin atractivă a campionatului. Deși se prefigura ca întâlnirea de pe „Francisc Neuman” să fie una de foc, cele două echipe s-au trezit la primul fluier al meciului într-o situație asemănătoare, singurul obiectiv comun fiind o clasare cât mai bună în partea a doua a clasamentului, pentru a putea spera la locul care va duce în Europa la finalul anului. Debutul meciului a arătat că elevii lui Charalambous nu au intrat demotivați în joc, chiar dacă aflaseră deja deznodământul sezonului regular. Bîrligea s-a trezit cu golul de 0–1 în gheată, în minutul 3, dar finalizarea atacantului a fost ghicită de Gorcea. A fost doar o problemă de timp, pentru că Lixandru (11) a prins curaj opt minute mai târziu și a șutat puternic de la depărtare, mingea oprindu-se în plasa porții arădene. Și UTA a fost prezentă în joc, pentru că arădenii au revenit pe tabelă imediat, la o fază la care Abadallah (18) a avut tot timpul din lume să își pregătească un șut la colțul lung, la care Matei Popa nu a mai putut să intervină, fiind nevoit să se recunoască învins. Abdallah putea chiar să își ducă echipa în avantaj după doar câteva minute, dar fostul atacant al celor de la Dinamo a ratat desprinderea pe tabelă. Acesta a fost și singurul moment al jocului în care oaspeții au putut să mai țină piept adversarului, pentru că FCSB nu a părut deloc impresionată de reacția adversarului și a apăsat în continuare pe accelerație, intrând la pauză cu un avantaj mai mult decât confortabil.

Primul care a făcut seara una mult mai ușoară pentru bucureșteni a fost Cisotti (28). Italianul a profitat din plin de pasa primită de la Darius Olaru, a pătruns în stânga careului și a șutat sec, la colțul scurt, pentru un 1–2 care a tăiat rapid speranțele arădenilor, la un gol la care goalkeeperul gazdelor trebuia să facă mai mult. FCSB a scăpat de emoții și pentru că reușita lui Pospelov a fost anulată pentru un ofsaid evident, dar finalul reprizei i-a aparținut aceluiași Lixandru (35), care a prins curaj după prima reușită. Mijlocașul a fost servit, la rândul său, de același Olaru și, după ce a pătruns în careu, a trimis în plasa laterală pentru un scor care a închis rapid conturile, chiar înainte de finalul primei reprize. Și dacă lucrurile nu erau destul de clare, eliminarea lui Odada, din minutul 45, a închis rapid orice fel de speranțe pentru gazde. Partea a doua a meciului putea să fie una liniștită, asta pentru că tot bucureștenii și-au trecut numele pe tabela de marcaj. Joao Paolo (57) putea să înscrie în premieră pentru noua sa formație, dar reușita de 1–4 i-a aparținut lui Bîrligea (62), care s-a aflat în poziția ideală pentru a împinge în poartă șutul lui Tănase. În final, lucrurile s-au complicat puțin pentru oaspeți, pentru că UTA a profitat din plin de o lovitură liberă primită din partea careului, pe care Alomerovic (86) a plasat-o imparabil, în vinclul porții. A fost prea puțin însă pentru a mai schimba ceva în ceea ce privește câștigătoarea. Jocul de la Arad le aduce și mai multe regrete bucureștenilor, aceștia pierzând o grămadă de meciuri din cauza unui joc ineficient în startul sezonului, fiind evident că în ultima perioadă roș-albaștrii au trecut de blocajul care i-a adus în această situație. FCSB mai speră acum doar la câștigarea play-outului, care i-ar putea oferi șansa de a mai juca în Europa în sezonul următor.

Campioana en-titre a jucat dezinvolt și spectaculos, dar punctele câștigate vor mai conta doar în play-out

UTA - FCSB 2-4. Prea târziu

Într-o seară în care calculele deveneau tot mai importante pentru ambele tabere, Dinamo și FC Argeș se întâlneau într-un meci care promitea să lămurească ordinea, deja haotică, a clasamentului Superligii. Formația lui Zeljko Kopic pornea de pe locul secund, la egalitate de puncte cu Rapid, urmărind din umbră o Craiova aflată cu șapte lungimi în față, după ce liderul s-a impus în duelul cu Metaloglobus. Din această perspectivă, duelul de pe „Arena Națională” se prefigura a fi un test extrem de important pentru alb roșii, care erau nevoiți să arate altceva în fața suporterilor după ce au pierdut derby-ul cu Rapid. De partea cealaltă, FC Argeș juca poate cel mai important meci al sezonului. Echipa ajunsese în punctul în care o singură victorie îi putea deschide larg porțile play off ului și, în același timp, o scotea pe FCSB din cursă, schimbând radical ecuația finalului de sezon. Presiunea era enormă, dar și motivația pe măsură. Un succes ar fi însemnat răsplata tuturor eforturilor depuse, un moment de răscruce pentru club și un impuls uriaș pentru un vestiar care simțea că are șansa să scrie ceva important. Duelul dintre cele două formații era și ultima necunoscută înaintea ultimei etape a sezonului regular, în care cele șase participante în play-off se puteau decide chiar la ultimul fluier al partidei arbitrate de centralul Marian Barbu. Înainte de meci, Zeljko Kopic s-a ținut departe de intrigile din ultima săptămână și a anunțat că nu este curios de niciun alt rezultat în afară de victorie, nefiind interesat de o ultimă parte a sezonului în care să nu îi mai întâlnească pe cei de la FCSB. Ar fi fost și riscant să gândească altfel, în condițiile în care Universitatea Craiova a luat deja un avantaj important, care se putea transforma într-unul decisiv dacă Dinamo sau Rapid nu ar mai putea să țină pasul.

Iar fața celor de la Dinamo în prima repriză a meciului a confirmat spusele antrenorului, pentru că gazdele și-au luat tare adversarii și au trecut imediat la controlul jocului, fiind chiar la un pas să deschidă scorul prin Cîrjan, în minutul 3. Mijlocașul a pătruns în careu și a șutat cu sete la colțul lung, dar Căbuz a avut prima intervenție serioasă din meci și a reușit să păstreze tabela intactă. Și FC Argeș și-a arătat la rându-i intențiile, pentru că alb-violeții au avut o dublă ocazie importantă în minutul 8. Matos a șutat puternic din afara careului, Epassy a respins cu greu în față, iar după o fază prelungită de atac mingea a ajuns și la Micovschi, care nu a reușit să îl învingă din apropierea porții pe goalkeeperul gazdelor.

De partea cealaltă, în atacul „câinilor roșii”, Karamoko a fost cel mai periculos jucător, dar acesta a întâlnit un portar în zi de grație, care l-a blocat în repetate rânduri. Atacantul francez a avut o ocazie uriașă în minutul 22, când a șutat plasat și în forță din centrul careului, dar același Căbuz a avut o intervenție fantastică, exasperându-i pe fanii dinamoviști aflați în tribune. Nici șansa nu a fost de partea gazdelor, pentru că, atunci când Karamoko (39) a găsit în sfârșit șutul care l-a învins pe Căbuz, acestuia i s-a opus bara, la cea mai mare ocazie a celor de la Dinamo în primele 45 de minute. A fost și ultimul moment important al primei părți, în care gazdele au arătat ca o echipă mult mai solidă, în timp ce formația lui Bogdan Andone a preferat să joace la așteptare și să puncteze pe contraatac, un rezultat de egalitate nefiind suficient pentru a aștepta în liniște ultima etapă a sezonului regular. Partea a doua a meciului a început cum nu se putea mai prost pentru Dinamo, pentru că exact Karamoko a suferit o accidentare care pare destul de serioasă, probabil o ruptură musculară, acesta fiind scos cu targa de pe teren. Chiar și așa, Dinamo a dictat ritmul și în repriza secundă, pentru că după ocazia importantă a lui Cîrjan, din minutul 57 și Stoinov a ratat deschiderea scorului, cu o reluare periculoasă, în minutul 63. Meciul putea să fie unul cu totul special și pentru debutantul Ianis Târbă, care la doar un minut după ce a intrat în teren și a debutat în Superliga, putea să deschidă scorul cu un șut plasat de la marginea careului, dar mingea a trecut puțin pe lângă poartă. Când se așteptau cel mai puțin și când erau în plin control al jocului, Dinamo a scăzut brusc în jos, iar oaspeții au profitat imediat, pentru că Yanis Pârvu putea să producă marea surpriză și să deschidă scorul pentru FC Argeș. Atacantul a pătruns hotărât prin devensiva gazdelor și a încercat o finalizare ca la fotbalul în sală, cu șpițul, dar mingea a trecut la o palmă de poarta apărată de Epassy. Semnalul de alarmă a fost ignorat de jucători și FC Argeș a reușit să deschidă scorul în minutul 75, când Matos a preluat nestingherit o minge în interiorul careului și a șutat cu un șiret plin, execuția fiind una care nu i-a mai dat nicio șansă portarului dinamovist. A fost momentul în care FC Argeș era calificată matematic în play-off, o victorie fiind principalul obiectiv al echipei pentru ultimele două meciuri. Dinamo a căutat egalarea, dar s-a panicat și nu a mai găsit drumul spre poartă, fluierul de final aducând și bucuria argeșenilor, care reușesc un sezon istoric și se califică în play-off.

FC Argeș a învins-o Dinamo, grație unui portar aflat în zi de grație și reușește o calificare istorică în play-off

Dinamo - FC Argeș 0-1. Calcule încheiate

Calculele au fost la ordinea zilei în ultimele luni, iar presiunea a apăsat enorm pe umerii tuturor echipelor. Petrolul și Csíkszereda se întâlneau într un duel care cântărea foarte mult în partea de jos a clasamentului, în perspectiva play-out-ului, care bate la ușă. Cele două echipe porneau înaintea duelului direct cu același total în clasament, 28 de puncte, iar această simetrie transformă confruntarea într un veritabil test de foc pentru ambele formații. Într un final de sezon complicat, orice ezitare putea înclina balanța spre zona roșie, iar meciul de pe „Ilie Oană” capătă dimensiunea unei lupte directe pentru supraviețuire. Petrolul ajungea la acest duel cu moralul zdruncinat după înfrângerea suferită în fața CFR ului, un meci care a prelungit întrerupt seria bună a ploieștenilor, care aveau trei victorii și un egal în meciurile oficiale înainte de duelul cu ardelenii. Echipa încerca să lupte, să își regăsească claritatea ofensivă și eficiența defensivă, iar duelul cu Csikszereda devenea pentru Petrolul o ocazie extrem de importantă pentru a o lua de la capăt. De partea cealaltă, Csíkszereda venea la Ploiești cu un entuziasm pe care nu l a mai simțit de mult. Victoria mare obținută în ultima etapă, împotriva Hermannstadtului, a adus oxigen și încredere trupei lui Robert Ilyes, care a dovedit încă o dată că poate răsturna calcule și poate răni adversari cu pretenții superioare. Energia lor, dublată de organizarea specifică și de stilul schimbat din ultima lună, putea transforma meciul într un duel extrem de complicat pentru gazde.

În teren, însă, nu s-a simțit aproape deloc faptul că cele două echipe se află la același număr de puncte, pentru că Petrolul a arătat o echipă cu atitudine, mult mai puțin fricoasă decât adversara, care a preferat să nu iasă deloc la joc și să lase în totalitate posesia ploieștenilor. Doar că oaspeții au cedat aproape în totalitate controlul, elevii lui Eugen Neagoe având, la un moment dat, o posesie de 84% după primele 20 de minute! Singura ocazie cu adevărat importantă a primei părți a fost în minutul 18, după o fază prelungită de atac a gazdelor, care a fost finalizată cu un șut spectaculos de experimentatul Paul Papp. Mingea a fost scoasă cu o intervenție pe măsură, de sub transversală, de tizul din poarta ciucanilor, Eduard Pap, care s-a întins spectaculos și a respins în corner o minge foarte dificilă. Chiar dacă a dominat jocul și centrul terenului fără drept de apel, Petrolul nu a reușit să mai pună cu adevărat în pericol poarta adversă pe parcursul primelor 45 de minute. Singurul moment mai tensionat al primei părți a avut loc la mijlocul reprizei, când Dulca a cerut penalty după ce a reluat cu capul peste poartă, iar portarul oaspeților a ajuns cu întârziere la duelul din centrul careului, lovindu-l în cap pe jucătorul Petrolului. Centralul Roman nu a părut deloc impresionat de cele întâmplate și nici nu a fost atenționat din camera VAR, astfel că jocul a fost lăsat să continue.

Antrenorul celor de la Csikszereda a încercat o mișcare care să îl readucă în joc și l-a trimis la pauză în teren pe Anderson Ceara, cel mai tehnic jucător al ciucanilor, care i-a luat locul lui Gustavinho. Calculele de la vestiare nu i-au ieșit însă lui Robert Ilyeș, pentru că imediat după reluare Petrolul a reușit să deschidă scorul. Rareș Pop (51) și-a luat inima în dinți și a șutat de la marginea careului o minge bâlbâită de defensiva oaspeților, la o fază care nu anunța mare lucru. Atitudinea mijlocașului a fost răsplătită însă, pentru că mingea a fost deviată și l-a păcălit pe Pap, care nu a mai putut să intervină și a fost nevoit să scoată mingea din plasă. De-abia după ce a primit gol, Csikszereda s-a trezit la realitate și a ieșit imediat în ofensivă, iar Nagy (54) putea să egaleze după doar câteva minute, dar șutul său spectaculos, la colțul scurt, nu l-a putut păcăli pe Bălbărău, care s-a întins serios pentru a evita egalarea. Oaspeții nu și-au mai pierdut însă tempo-ul și au reușit să revină în joc, pentru că chiar autorul golului, Rareș Pop, l-a agățat pe linia careului pe Rareș Trif, iar centralul a dictat penalty. Paszka (61) și-a păstrat calmul și l-a trimis pe Bălbărău în colțul opus, chiar dacă a alunecat în momentul execuției. Doar trei minute mai târziu, același Nagy (64) a ratat momentul în care echipa sa putea să treacă în avantaj pe tabelă, Bălbărău reușind să respingă o minge trimisă din doar câțiva metri de atacantul oaspeților. A fost apoi rândul gazdelor să pună probleme în atac, dar Dongmo nu a reușit să cadreze un șut, care a fost ultima variantă a unei faze prelungite de atac la care petroliștii nu au găsit din nou un gol care să le ofere avantajul. Finalul meciului a găsit-o tot pe Petrolul în atac. Hanca a pasat foarte bine din banda dreaptă, dar Roche, venit în compartimentul ofensiv, nu a reușit să învingă pe Pap, care până la final a fost cel mai bun jucător al ciucanilor. Ambele echipe au mai cerut un penalty în ultimele minute ale jocului, spiritele s-au încins serios în ultimul minut de prelungiri când gazdele au cerut un henț, dar jocul a fost lăsat să continue și ultimul fluier al meciului a oficializat rezultatul de egalitate, care nu ajută cu adevărat niciuna dintre cele două formații, ambele pierzând puncte după această etapă față de Hermannstadt.

Petrolul și Csikszereda au terminat la egalitate duelul direct și nu reușesc să se desprindă de zona fierbinte a clasamentului.

Petrolul - Csikszereda 1-1. Verdict amânat

Levente Balint

Ca obiectiv imediat, meciul conta cel mai mult pentru CFR. Alb-vișiniii ținteau a zecea victorie legată, una care le asigura matematic accederea în play-off. Iar pentru complicatul duel de la Ovidiu, Daniel Pancu îl avea din nou la dispoziție pe Cordea, reapărut după suspendare. Dar, la mijloc nu conta pe influentul Djokovic, absent pentru cumul de avertismente. Ieșită din calculele pentru Top6, Farul nu putea trata meciul cu lejeritate. Play-out-ul vine în curând, iar înjumătățirea punctelor reduce mult din avansul față de zona retrogradării. Așadar, un triumf îi ținea pe discipolii lui Ianis Zicu pe locurile superioare din partea a doua a tabelei. Un minus era absența lui Vînă, accidentat, experimentatul mijlocaș fiind un element-cheie în aparatul de joc al Farului din acest campionat. POSESIE FĂRĂ EFECT PENTRU GAZDE. CFR, EFICIENȚĂ DIABOLICĂ Farul joacă mai bine acasă, iar în prima repriză a marcat mai mult de jumătate din golurile ei stagionale. Dobrogenii s-au instalat din start în jumătatea adversă. Dar, în afară de o posesie în anumite momente dublă decât CFR, fariștii nu au produs nimic. Asta și pentru că alb-vișiniii au revenit la precizia rece, de neurochirurg, din anii trecuți. Clujenii au punctat la prima oportunitate. În minutul 16, Kun și Cordea au conlucrat pentru lansarea lui Aliev, acesta marcând din 15 metri, din cădere, în dreapta lui Munteanu: 0-1. Constănțenii nu au găsit soluții de a replica. Atacuri apatice, neinspirație. În contrast, CFR a fost din nou cinică. În minutul 27, Cordea și Muhar au combinat, ultimul a pătruns pe dreapta și, ajutat de o deviere a unui apărător constănțean, a plasat mingea la colțul scurt: 0-2! Iar alb-vișiniii puteau urca scorul la conotațiile unui forfait. Cordea (31) a tras de la 16 metri pe lângă bară, în timp ce Păun (38) era să ofere un gol memorabil cu un lob de la 40 de metri care a trecut puțin peste transversală! Iar ca să fie depresia completă pentru constănțeni, Alibec a ieșit în minutul 41, din cauza unor probleme la coapsă. A fost repriza perfectă pentru CFR, care deja se putea gândi la play-off după cum decurgeau lucrurile. EMOȚII URIAȘE PENTRU CFR PE FINAL Replica gazdelor s-a lăsat destul de mult așteptată. Ba chiar, CFR a fost aproape de 0-3, în minutul 55 Aliev încercând și el un gol spectaculos, de la distanță. Într-un moment în care jocul curgea spre confortul oaspeților, a venit golul care a dinamitat finalul. În minutul 64, după o fază prelungită în careul clujenilor, Ișfan a înscris frumos, cu un șut la vinclu, de la 15 metri: 1-2. Marins (69) a reluat apoi cu capul pe lângă, din șase metri, după un duel contondent, cu o intervenție cam tare asupra lui a clujeanului Ilie, iar CFR a ratat șansa unui 1-3 liniștitor prin Korenica (73) trimițând în afara buturilor de la 20 de metri. Finalul a fost agitat. Fariștii au presat continuu, însă nu au furnizat ocazii clare. Totuși, în minutul 90+2 a venit un moment crucial. Nou intratul Huja l-a ținut pe Doicaru în fața careului mic, constănțenii cerând insistent penalty. ”Centralul” Florin Andrei nu a considerat însă necesară lovitura de la 11 metri, iar nici din camera VAR nu s-a solicitat o analiză. CFR a scăpat cu fața curată, în cele din urmă...Ce contează pentru clujeni este a zecea victorie consecutivă. Iar Daniel Pancu merită un incontestabil ZECE CU FELICITĂRI pentru revitalizarea unui CFR care în toamnă privea mai degrabă spre zona roșie a tabelei decât spre top.

Cu emoții pe final, clujenii au obținut victoria care le certifică prezența în play-off

Farul-CFR 1-2. Zece cu felicitări

Meciul din Bănie era cel mai dezechilibrat duel al etapei. Universitatea începea runda cu cel mai bun atac (50 de goluri), în vreme ce ”lanterna roșie” avea cea mai modestă defensivă, cu 62 de goluri încasate. Diferența era evidentă, fiind greu de crezut că inclusiv cei mai fervenți fani ai lui ”Metalo” ar fi putut spera într-o surpriză.Totuși, era de notat că în tur oltenii s-au blocat la Clinceni, bifând numai un 0-0 contra trupei lui Mihai Teja. Iar Filipe Coelho nu a introdus o formulă prea schimbată față de ce ne așteptam. Singurii ”senatori de drept” ținută pe bancă la început au fost Romanchuk și Mora. În rest, o formulă solidă a Universității, cea care voia să fie sigură, printr-un triumf, că va intra ca lider în play-off.

PRIMĂ REPRIZĂ DE COȘMAR PENTRU GAZDE!Dar, fotbalul a arătat că nu ține cont mereu de ”calculele hârtiei” și ne-a furnizat o primă repriză total diferită față de ce ne așteptam. Era minutul 3 când ”Metalo” a dezvoltat o frumoasă acțiune pe contraatac, mingea a ajuns pe stânga la D. Irimia. Tânărul a centrat în fața careului, Huiban a deviat (mai mult involuntar) la Purece, care din 19 metri a trimis frumos în stânga lui Popescu: 0-1!Băluță (7) a replicat cu un șut de la 25 de metri, peste transversală. Metaloglobus a continuat însă să profite de fiecare moment în care a dat de spații libere în ultima treime și, în minutul 8, Huiban a șutat de la 17 metri în brațele portarului doljean.Universitatea a început să controleze meciul, dar în afară de reluarea cu capul a lui Screciu din opt metri, scoasă cu o paradă de zile mari de Gavrilaș (15) nu a putut genera ocazii ieșite din comun. Deși alb-albaștrii au încheiat repriza cu o posesie de 72%, tot ”Metalo” a fost cu adevărat aproape de gol. În minutul 38, bucureștenii au bătut repede o lovitură liberă, mingea a ajuns la Dumitru care, din zece metri, a fost blocat de Popescu!O primă repriză la care Universitatea nu a părut conectată, iar tribunele au taxat spre final letargia ofensivă a favoriților.

Era doar minutul 3, când Purece a făcut liniște în arena craioveană&nbsp;

SALVAȚI DE UN ADVERSAREvident, la cabine s-au comandat schimbări la craioveni. Au intrat în minutul 46 Romanchuk, Mora și Baiaram, iar alb-albaștrii au asediat buturile bucureștene. Relevant este că în primele opt minute de la revenirea de la vestiare, Universitatea a bătut patru cornere. La unul dintre ele, Rus (49) s-a înălțat deasupra lui Pasagic și a punctat cu capul din careul mic: 1-1.Totuși, atacurile gazdelor nu au devenit neapărat mult mai eficiente. ”Metalo” a stat bine în apărare, craiovenii abuzând de pase în lateral. Atacanții nu au creat panică în apărarea oaspeților, singurele șanse de semnalat fiind cele ale lui Romanchuk (73), ucraineanul șutând de la distanță în brațele lui Gavrilaș, și Baiaram (74), atacantul reluând slab pe lângă poartă, din careul mare.Oltenii au reușit însă să puncteze, cu foarte mult noroc, exact când lumea începea să devină tot mai nervoasă. Bancu a aruncat o minge în careul mare, balonul în mod normal urma să fie sub controlul lui Gavrilaș, dar Pasagic a intervenit nefericit, deviind cu capul în propria-i plasă: 2-1, în minutul 79!”Metalo” a mai încercat câteva șarje, dar Craiova, deși nu a produs nimic ofensiv, a administrat bine finalul. Doar în minutul 90+2 a mai avut ceva emoții liderul, când Toutou a urcat frumos în careul mare și a centrat în fața porții, dar Popescu a fost la post.Craiova rămâne doar cu victoria și cu satisfacția că sigur va fi lider la finele sezonului regular. A fost una din prestațiile modeste ale Universității din acest campionat. Alb-albaștrii au ocazia însă să arate că jocul de sâmbătă a fost un simplu accident, în cele două jocuri din săptămâna care vine: acasă, în Cupă, cu CFR Cluj și ”afară”, în Superliga, la Rapid.

Liderul s-a impus mai greu decât credea în fața codașei din Superliga

Craiova-Metaloglobus 2-1. Noroc de lider

Ecuația era simplă. O victorie îi rezolva Universității a doua prezență legată în play-off. Alb-negrii nu doar că au clarificat deja de vineri seara calificarea în Top6, dar au făcut-o și de o manieră impresionantă. Au trecut clar de o echipă care în acest an a fost una greu de bătut. Iar traseul actual (șapte victorii oficiale la rând acasă!) arată că ”U” are toate argumentele pentru a pretinde mai mult decât o simplă prezență în play-off. De ce nu, podiumul?MACALOU A DAT TONULClujenii au trecut direct la treabă, fără să mai furnizeze acea perioadă de tatonare obișnuită la multe meciuri. Iar tonul l-a dat Macalou, omul care are un 2026 excelent. În minutul 4, ivorianul a deschis scorul cu un șut de la 18 metri,cu stângul, fără speranțe pentru Dur-Bozoancă. După ce marcase în ultimul meci de acasă cu Csikszereda și a distribuit două pase de gol la Botoșani, atacantul a mai oferit o seară care-i confirmă rolul de piesă esențială în actuala ”U”.”Șepcile roșii” nu au frânat. Drammeh (9) - șut de la 17 metri, peste poartă, tot Macalou (9), șut din dreapta reținut de Dur-Bozoancă, au continuat cu lista șanselor. Între timp, Oțelul a oferit una din puținele sale situații cu adevărat periculoase, când Gertmonas și-a făcut și el treaba și a parat un șut cu efect, de la 13 metri, al lui Bană (15).Drammeh a mai trimis două șuturi spre poartă (18 și 25), respinse de Iacob, respectiv portarul dunărean. Apoi, în minutul 27, Lukic a adus previzibilul gol de 2-0, cu un șut din careul mic, la centrarea exactă a lui Nistor. Lukic, un alt element de bază în chimia perfectă dispusă de Bergodi, sârbul atingând cota 14 în acest campionat!NISTOR, DIRIJOREchipa lui Laszlo Balint nu a avut reacție semnificativă nici după pauză. Jocul a decurs sub controlul total al gazdelor, ”U” permițându-și și momente spectaculoase. După ce Lukic (57) a trimis de la 12 metri puțin pe lângă poartă. Nistor a nimerit transversala cu un șut de la 18 metri, apoi a fost din nou la originea unor goluri.Întâi, în minutul 70, veteranul a bătut o lovitură de colț spre careul mic, Cristea a deviat cu capul pe spate către Coubliș, cel care a marcat fără probleme din fața liniei porții pentru 3-0. Apoi, în minutul 75, Nistor a bătut o lovitură liberă de pe stânga în fața careului mare, Drammeh încununându-și seara excelentă cu un șut impecabil: 4-0.Stanojev a fost aproape de 5-0 pe contraatac (81), iar Fabry (86) a avut un gol anulat pentru ofsaid. Iar jocul s-a încheiat în cântecele fanilor, așa cum galeria din ”Cluj Arena” știe să-și onoreze mereu favoriții. A fost, cum se zicea pe vremuri, un meci fără istoric. Mașina alb-negrilor merge perfect, lăsată pe modul automat de Bergodi, cel care, suspendat fiind, nu a putut fi lângă gazon pentru a sărbători acest traseu minunat al Universității. Coincidență sau nu, primul meci al lui Bergodi la ”U” a fost un 2-1 la Oțelul Galați. Cercul se închide, iar ”U” se pregătește pentru un play-off în care se poate întâmpla orice.&nbsp;

”Studenții” s-au distrat cu Galațiul și și-au rezolvat matematic accederea în Top6

”U” Cluj-Oțelul 4-0. Licență de play-off

Deși erau despărțite înaintea etapei de șapte locuri, Hermannstadt și FC Botoșani aveau o situație identică din punct de vedere al moralului. Ambele aveau doar câte o victorie în Superliga în 2026. Sibienii mai aveau ca obiectiv doar adunarea de puncte care să le întărească bilanțul la intrarea în play-out, acolo unde vor avea o viață teribilă în lupta de rămânere în elită. Botoșaniul mai avea ceva șanse matematice pentru play-off. Pentru sibieni, criza părea nesfârșită. Hermannstadt era înaintea etapei echipa cu cel mai slab bilanț pe teren propriu. Iar presiunea era tot mai mare pe Dorinel, ”Neamțul” necâștigând acasă de când a preluat trupa de lângă Cibin. REPRIZĂ DESĂVÂRȘITĂ PENTRU GAZDE Jocul a început în trombă, iar deja în secunda 21 oaspeții au cerut (nejustificat) penalty pentru un henț. Dar, avântul Botoșaniului s-a atenuat imediat. Hermannstadt a preluat inițiativa și a stat minute-n șir în jumătatea moldovenilor. Iar în primele 11 minute, elevii lui Munteanu au avut cinci cornere! În minutul 12, Florescu a fost blocat la opt metri de Petro, iar trei minute mai târziu Anestis a intervenit la șapte metri la pătrunderea periculoasă a lui Chițu. Presiunea s-a concretizat în minutul 17. La un nou corner, Neguț a centrat în careu, Chițu a deviat rafinat cu călcâiul, iar Chorbadzhiyski a înscris cu capul din cinci metri: 1-0. Lipsit de clarviziunea lui Ongenda (suspendat), team-ul lui Grozavu nu a dezvoltat atacuri prea periculoase, în ciuda insistențelor tânărului Bota sau a incursiunilor lui Mailat. Astfel că în minutul 27 Anestis a întârziat golul doi când a parat ”capul” lui Chițu, din șapte metri. Sibienii au fost recompensați și cu șansă pentru insistența ofensivă. Politic a centrat de pe stânga, mingea a fost deviată pe transversală, de unde a ajuns în trei metri la Neguț. O formalitate pentru atacant: 2-0! Bordeianu (36) a încercat atenția lui Lazar, dar șutul său de la 20 de metri a fost prins. Pe finalul primei părți, Căpușă (44) și Chorbadzhiyski (45+2) au irosit șanse bune, dar eventualele goluri putea fi anulate prin VAR, având în vedere că ambii păreau să fie în ofsaid. ORICE DUBIU, ÎNLĂTURAT DUPĂ PAUZĂ La întoarcerea de la cabine, Botoșaniul a intrat cu două modificări, Bodișteanu și Aldair. Dar, mutările nu au avut timp să provoace vreo metamorfoză. Căci vulnerabilitatea defensivă a oaspeților a provocat golul 3. În minutul 50, Florescu l-a găsit pe Chițu cu o pasă printre Miron și Petro, atacantul pătrunzând pentru a înscrie cu exteriorul din șapte metri: 3-0. Moldovenii au ținut mult mingea, au presat, iar în minutul 59, cel mai activ jucător al oaspeților, experimentatul Bordeianu a marcat pentru 3-1, de la 15 metri, după o minge primită de la Bodișteanu. Dar, deși au avut o posesie de 59% în partea secundă, oaspeții nu ai mai creat decât două situații demne de semnalat. În minutul 66, Kovtalyuk nu a putut trimite din careul mare spre poartă, la o centrare bună a lui Mailat, iar în minutul 78, Bordeianu a reluat peste transversală de la 20 de metri. Nu a mai fost cazul de emoții majore, Hermannstadt știind să gestioneze cum se cuvine finalul, pentru a evita o situație de panică în minutele de adiționale. Nu doar punctele contează pentru Hermannstadt. A fost, după multă vreme, o victorie confortabilă pentru sibieni, una care i-a energizat spre final și pe fani, greu încercați în acest campionat. Triumful îi redă încrederea trupei sibiene în perspectiva unui play-out infernal. Botoșaniul continuă declinul, după o toamnă de vis. Dacă nu reacționează, formația lui Grozavu poate avea un play-out complicat. De la vis, la coșmar.

Sibienii obțin prima victorie pe teren propriu în mandatul lui Dorinel Munteanu

Hermannstadt-Botoșani 3-1. Descătușare

Superliga feminină

Roșie din Roșiori joacă pe postul de mijlocaș central la Vasas Femina, în <a href="https://www.facebook.com/superligafemininaromania">Superliga Feminină</a>. Aici a ajuns după o călătorie prin lume, pentru că așa îi place să trăiască Genovevei. Experimentând, cunoscând oameni și devenind liant între emoțiile lor.&nbsp;Are doar 13 ani şi mănâncă fotbal pe pâine, scria într-un articol din martie 2015. Au trecut 11 ani și Geno nu și-a schimbat deloc meniul.&nbsp;Din Teleorman, Geno a pornit cu mingea la picior spre noi locuri de descoperit. A luat cu ea în bagaj pasiunea, ambiția și o sinceritate cu care vei fac cunoștință în curând. Pentru ce joacă Roșie din Roșiori? Răspunsul este o lecție de viață, nu numai de fotbal.&nbsp;

Cum ți se zice? Geno? Geno. Nu mă strigă nimeni pe nume. Cei din sport, persoanele din fotbal, toți mă strigă Geno. La școală eram strigată, sau la facultate, ulterior la studii, Genoveva. Iar acasă mi se spune total altfel. Dar de ce au vrut să te numească părinții tăi Genoveva? La noi este o tradiție. Cel puțin la noi în sud. Pur și simplu se preia numele de la nașă. Iar pe nașă, chemând-o Genoveva, automat și pe mine tot Genoveva. Îți place numele tău? Da, foarte mult. Și întorcându-ne acolo la tine, acasă, în Teleorman. Cum era Geno când era mică și cum s-a întâlnit ea cu fotbalul? Geno când era mică era foarte băiețoasă. Era mereu murdară. Era mereu cu mingea în fața blocului. Și cam de acolo a și pornit pasiunea. De acolo a plecat. După blocurile gri. Acolo a început totul. În cartier, cum s-ar spune. Și știu că ați căutat o echipă acolo și până la urmă ai ajuns la Craiova, nu? Deci ai început să joci în Roșiori. Terminasem clasa a IV-a. Urma să încep gimnaziul. Iar mami a venit ulterior cu ideea ce ar fi să mergem să faci asta de performanță. Și ea s-a interesat, a căutat, a luat atitudine. A găsit la Craiova ce căuta e de fapt. Să fie echipă în primul rând, să fie în școală cu program sportiv, dar să am și un cămin, loc unde să stau. Găsise doar la Craiova și la Cluj. Dacă nu găsea la Craiova, era la Cluj. Și la inițiativa ei am plecat pe drumul ăsta. Bine, clar, și eu mi-am dorit și tata, am fost susținută de toată familia, dar ea a fost oaia neagră, să zic așa.

<h2 style="text-align:center;">Pentru mine era normal să plec în alte orașe, să plec în alte țări, să fiu departe de casă. Îmi era dor, dar nu am simțit să renunț.&nbsp;</h2>

De obicei se întâmplă ca tații să-și dorească asta și mamele să spună „ nu, mai bine să rămână acasă”. La mine cred că a fost opusul. Ea fiind mai sportivă în copilărie, în adolescență și cumva cred că am moștenit-o mai degrabă pe ea decât pe tata. Deci să zicem că ea a fost prima persoană care a crezut în visul ăsta al tău? Da, putem să spun și așa. Ea a văzut asta înainte ca eu să văd. Mama ta ce sport a practicat? Mai multe. Handbal, atletism. Aste două i-au plăcut cel mai mult. Dar nu știu cum de la handbal am ajuns la fotbal. Dar s-a ajuns. Ești mulțumită, fericită cu ce ți-a adus fotbalul până acum? Da, sunt foarte liniștită și foarte împlinită. Și pentru că am început de la o vârstă fragedă, totul a fost din prima la nivel profesionist. În adolescență n-am știut decât antrenament, mâncare, școală, teme, somn, repeat. Și am avut exact viața de sportiv pe care ar trebui să o aibă oricine în special atunci când începe de la o vârstă fragedă. Din fericire am reușit să ajung la toate categoriile de vârstă la națională. Începând cu Under 15, 17, 19, ulterior și la senioare. Ăsta pot să zic că pentru mine a fost cel mai important obiectiv de bifat. Iar un alt obiectiv pe care îmi doream să-l obțin era să joc în străinătate, ceea ce am și bifat. Iar acum sunt, nu pot să spun că decât foarte liniștită. Mă bucur pur și simplu de sport în sine, de ce are el de oferit, de asta mă și aflu aici și cam atât. Ajungem și în străinătate, dar vreau să te întreb: la Real Craiova, am înțeles că tu aveai 12 ani atunci și erai prea mică pentru grupele de profesioniști. Dar până la urmă s-a întâmplat că ai jucat, nu? Nu aveam drept de joc atunci. Noroc că atunci când am început eu sportul de performanță, începuse cumva și fotbalul un pic să ia amploare. Și erau ligile de junioare, să zic așa, unde puteam acolo să mă remarc și să joc, să mă dezvolt. Neavând drept de joc la senioare, am fost nevoită să mă și transfer, să fiu împrumutată șase luni atât de la Alexandria, cât și la Târgoviște. Iar ulterior am revenit la Craiova. În toate aceste plecări, tu fiind atât de micuță, nu ți-a fost dor de casă? Nu cred că eram conștientă de situație, efectiv, pentru că pentru mine era ceva normal. Pentru mine era normal să plec în alte orașe, să plec în alte țări, să fiu departe de casă. Bineînțeles că mă trezeam la șase dimineața cu telefonul în mână sunând-o pe mami că mi-e dor, dar vreau să spun că niciodată nu am simțit că vreau să renunț. Întotdeauna am simțit că asta e viața mea, asta e normalul meu.

Și spune-ne puțin despre experiența de afară. Cum s-a întâmplat? Păi, din nou, la insistențele părinților, am hotărât să merg în Spania, să merg pentru niște probe atât la Atletico Madrid, cât și la CFF Madrid. Am fost acceptată din fericire la ambele cluburi, dar am fost nevoită să merg la CFF Madrid. Era chiar în Madrid, mult mai aproape de locul unde stăteam eu, unde locuiam. Am fost nevoită să mă mut cu minim un părinte, ceea ce a însemnat că m-am mutat cu mama. Fratele, între timp, era în România la liceu, tata era plecat în Danemarca, lucra, deci eram așa răsfirați, da, răspândiți. A fost greu nu din punct de vedere al fotbalului, ci din punct de vedere al școlii, nu renunțeasem nici la școala din România și eram obligată să merg și la școală în Spania. A fost foarte obositor, pentru că în fiecare lună practic eram nevoită să fac naveta, să mă întorc în țară, să mă duc înapoi în Spania și cei de acolo știau că merg la națională. Când aveam cantonamentele cu naționala, plecam mult mai devreme ca să pot să ajung și la școală și atunci mi-am dat seama că nu pot în momentul respectiv să fac asta până nu-mi termin studiile. Era foarte obositor și nici nu puteam să dau randament, așa că am preferat să mă întorc înapoi în țară până închei școala și celelalte studii. Ce simți că ai învățat din fotbalul spaniol? E total alt nivel față de ce-i aici la noi în țară. Stilul de joc, mă regăseam în stilul lor de joc. Erau pur și simplu mereu pase scurte, joc rapid, dribbling-uri, era o bucurie să te uiți. Fie că vorbeam de o grupă de under 13 sau fie că vorbeam de o echipă de senioare, era pur și simplu o bucurie, pentru că de la început le este implementat acest stil de joc, cum s-ar spune, tiki taka. Și eu mă regăseam foarte mult în stilul ăsta de joc. Atunci mi-am dat seama că nu trebuie să ai cea mai bună viteză, nu trebuie să fii masiv, trebuie pur și simplu să-ți folosiști un pic mintea și picioarele să te urmeze și m-am regăsit în stilul ăla. Și încerc și eu de atunci, chiar de atunci am încercat mereu să-l pun în practică. Ce-ți place cel mai mult la stilul tău de joc? La stilul meu de joc îmi place distracția, să zic așa, încerc să mă distrez pe teren, să fac mereu, nu știu, să scot o floricică de undeva, cumva. Și în același timp, simplitatea. Nu mai încerc să complic lucrurile. Da, fotbalul e simplu, dar este greu să-l joci simplu. Și am observat că asta m-ar defini acum, simplitatea și bineînțeles distracția, că trebuie să fie mână-n mână. La întoarcere în țară, unde te-ai dus, în ce tricou ai jucat? La întoarcerea în țară am hotărât, bineînțeles, împreună cu familia, să mă îndrept către Alexandria, mai aproape de casă. Îmi ajunseseră undeva la patru ani departe. Și am revenit acasă, aș spune, pentru trei ani. Ulterior am decis iarăși că nu pot să stau atât de mult acasă, trebuie să plec. Așa că am plecat la Timișoara doi ani. Fiind obișnuită să stau plecată, am zis să merg mai departe, către Bistrița. Am văzut că merge totul bine, am zis să merg mai departe, încă șase luni, către Ungaria. Și după am zis, ok, gata, trebuie să revin acasă. În Ungaria cum a fost? Așa cum așteptam, aș spune. Nivelul mult mai ridicat, chiar dacă vorbim de Ungaria și ne sunt vecini. Nivelul era mult mai ridicat. Și ambiția de sportiv, dorința de a demonstra, astea și-au spus cuvântul. Și imediat m-am integrat. Și a fost plăcută experiența, fiind și, să spunem așa, prima la nivel de senioară.

https://www.instagram.com/rosie.genoveva/p/DQ37vzUDX3C/

Te-am văzut și cu colegele tale. Ești un fel de liant cu altele echipei. Da, am magnetul ăsta, să spun așa, fără să fac nimic. Și asta se vede. E... pur și simplu, sunt naturală.Poți să spui că ești o călătoare în fotbal la câte excursii ai... Cu siguranță. Și cred că și după fotbal viața mea va fi tot la fel, pentru că nu-mi place monotonia. Și nu sunt obișnuită să stau într-un loc.Ce ai învățat cel mai mult din aceste călătorii? Că mereu, oriunde și oricât de departe ai pleca, cel mai frumos e acasă. Deci tot acasă ne întoarcem. Oricât de departe ne-am duce. Și din fiecare experiență, să spun așa, am preluat câte ceva puțin din fiecare. Și ceea ce am preluat m-a construit astăzi ca om. Și sper să fie în continuare la fel.Care e cel mai frumos moment din cariera ta până acum? Momentul în care ne-am calificat la turneu de elită în Olanda cu Naționala Under 19. Ăsta a fost cel mai frumos moment. Și cum a fost la turneu? Clar, acolo am văzut discrepanțele dintre România și celelalte țări, cel puțin la fotbalul feminin. Și acolo mi-a dat de gândit cât de mult eu personal, pe plan individual, cât de mult trebuie să muncesc ca să evoluez.Care a fost primul lucru pe care l-ai schimbat după ce te-ai întors acolo? Programul de antrenament. Fix când ne-am întors din Olanda am intrat în pandemie și s-a închis absolut tot și zi de zi antrenamente, câte două pe zi chiar. Deci asta a fost primul lucru pe care l-am schimbat și s-a văzut.Și umbli și la nutriție, la somn? Da, un pic restantă cu somnul, că am mai multe atribuții acum. Dar alimentația, da, e esențială.Atribuții legate de fotbal sau atribuții personale? Și una, și alta. Venind aici, ăsta este al doilea sezon, cumva au crescut atribuțiile. După cum ați văzut, antrenoarea este din Spania. Reușesc să mă înțeleg, tot eu și traduc. Și orice e nevoie legat de partea asta, sunt nevoită eu să mă ocup, să ajut. Iar în ceea ce privește viața personală, clar, bineînțeles, pentru că nu este doar fotbal, mai este și altceva pe lângă și necesită mai mult atenție.Și cum este Geno pe lângă? Pe lângă? La fel de zâmbăreață, poate mai zâmbăreață și plină de viață.

<h2 style="text-align:center;">Nu trebuie să ai cea mai bună viteză, nu trebuie să fii masiv, trebuie pur și simplu să-ți folosiști un pic mintea și picioarele să te urmeze.</h2>

Ai un mesaj pentru fetițele din România care ar vrea să joace fotbal, dar nu au curaj? Da, am un mesaj și le-aș spune în felul următor. În primul rând să facă acest lucru și să meargă pe această cale din pasiune. Pentru că dacă faci totul de drag și din pasiune, mai târziu lucrul ăsta o să-ți aducă doar câștiguri. Și câștigul acela când ai tricoul național pe tine cum se simte? Asta este cea mai...Pentru asta trebuie să joci. Da. Nu pentru ghete Nike, nu pentru bani, nu pentru faimă. Nu, trebuie ca orice fetiță care e la început de drum, trebuie să gândească în felul următor, să facă totul din pasiune. Și cel mai frumos moment consider eu că va fi atunci când va îmbrăca tricoul naționalei. Că ce-i mai frumos decât să-ți reprezinți țara? Nu contează categoria de vârstă. Vezi, a știut mama ta ce a știut când te-a trimis la Craiova. La fiecare control la care a mers arăta că sunt băiat. Uite că e bine că m-am născut și fată. Ai un mesaj pentru mama? De obicei e ceva mai zbuciumat așa, pentru că nu prea suntem noi foarte emoționale. Este un pic mai plină de energie ea și mereu cu zâmbetul pe buze. Trebuie să mă gândesc un pic, dar nu mă mai gândesc. O să zic doar atât. Te pupă mama! Cum zice ea mereu. La fiecare gol, la fiecare pasă, te pupă mama. Asta. Aici la Vasas cum e? Pentru sezonul acesta, în felul următor aș spune, trebuie să înțeleagă atât jucătoarele, oamenii implicați în situație, cât și cei din exterior că este ceva normal, firesc, ca un club să se ducă în jos sau alt club să se ridice. Și în momentul de față s-a întâmplat chiar cu echipa asta, cu clubul acesta, să regreseze, să spunem așa. Dar nu a fost întotdeauna așa. Să ne aducem aminte că au câștigat și Cupa României și au avut și reușite. Trebuie răbdare, înțelegere și să sperăm că va fi din ce în ce mai bine. Să sperăm că asta va fi cel mai crunt punct al echipei, al clubului. Din acest crunt punct ce pot învăța colegele tale? În primul rând să accepte, că asta e poate cel mai greu în viață, să accepți. Să accepte că asta e situația și să aibă răbdare. Că o să fie și bine.

Geno are un magnet la oameni și la energie bună. Și ești așa doar atunci când trăiești din plin viața. Cu simplitate, distracție, dor de casă, ambiție și dorință. Cu toate trăirile adunate în bagajul de plecat în lume, apoi de întors acasă. Toate trăirile asumate și acceptate. De asta Geno are zâmbetul sincer și de asta, atunci când auzi o fetiță că ar vrea să joace fotbal, dar totuși n-are curajul necesar, povestește-i despre Roșie din Roșiori. Și spune-i să aibă răbdare, că o să fie și bine.&nbsp;

A dat probe atât la Atletico Madrid, cât și la CFF Madrid. Și a fost acceptată la ambele.

Genoveva Roșie: „Ce-i mai frumos decât să-ți reprezinți țara?”

Ionuț Tătaru

SUPERLIGA INSIDER

Olimpiu Moruțan a pasat decisiv la deschiderea scorului în meciul pe care alb-vișiniii l-au câștigat cu 2-1 în fața ”câinilor”. „Sunt fericit că în seara aceasta am ajutat echipa, am muncit împreună și rezultatul a venit la final. Sunt foarte fericit că am reușit să luăm cele trei puncte. Am câștigat un derby foarte greu”, ne-a spus mijlocașul de 26 de ani, la finalul partidei de pe Arena Națională. Echipa Superliga Insider l-a urmărit tot meciul pe Moruțan, iar la final a obținut câteva declarații în exclusivitate pentru site-ul superliga.ro.

Cel mai important transfer făcut de Rapid în ianuarie a contribuit cu o pasă decisivă la victoria din derby-ul cu Dinamo

Zoom pe Moruțan în derby

INTERVIU

Portughezul de 25 de ani a înscris 7 goluri pentru piteșteni în acest sezon de Superliga, fiind, alături de Adel Bettaieb, cel mai bun marcator al formației lui Bogdan Andone. FC Argeș e pe loc de play-off și, ca nou-promovată, a obținut câteva rezultate excelente, inclusiv o dublă victorie fără gol primit în fața campioanei FCSB. Nici fanii argeșeni, și probabil nici Matos nu-și imaginau un asemenea parcurs la startul campionatului. În special lusitanul, care venea după o perioadă dificilă la Buzău, formație retrogradată la finalul stagiunii precedente. Atacantul portughez s-a transformat însă în una dintre vedetele Superligii, confirmându-și calitățile care i-au permis să rămână mai mult de un deceniu în academia celor de la Benfica. Înainte de a fi ochit de cel mai mare club al Portugaliei, Matos a fost ”descoperit” de bunica sa. „A fost primul meu scouter”, a spus în interviul pentru Superliga. Interviu din care am mai aflat și alte lucruri interesante. De exemplu, consideră că se asemănă în joc cu Lautaro Martinez. Sau că fotbalistul său preferat e un alt argentinian - Lionel Messi. Puțin surprinzător pentru un conațional al lui Cristiano Ronaldo, nu-i așa? Ricardo, dacă te-am ruga să ne spui povestea ta, ce ai spune? Sunt un tip relaxat, îmi place să mă distrez, îmi văd de treburile mele, iubesc fotbalul, am jucat fotbal de când mă știu, de când eram copil, și sunt un tip fericit. Cum a început fotbalul pentru tine? Foarte, foarte devreme, pe la șase, șapte ani, am început să joc de plăcere la școală. Bunica mea m-a văzut și i-a rugat pe părinții mei să mă ducă la un club. M-am dus acolo, am început să joc cam, nu știu, vreo șase luni, un an, apoi Benfica m-a văzut la un turneu și m-am dus la ei până pe la 19 ani, deci am stat acolo 12 ani. Deci îi datorezi cariera bunicii tale? Da, da, ea a fost primul scouter care m-a văzut. Cum a fost copilăria în Vale de Figueira? E o localitate mică, nu este un oraș mare, e ca un sat, o localitate foarte liniștită, unde toată lumea cunoaște pe toată lumea, poți să joci fotbal pe străzi, să te distrezi. Toată lumea e atât de relaxată, încât poți fi liber. Părinții tăi au fost întotdeauna de acord cu decizia ta de a juca fotbal sau poate și-au dorit o altă carieră pentru tine? Nu, ca să fiu sincer, pentru că a început așa cum cred că ar trebui să fie. Adică jucam pentru că voiam, pentru că eram fericit atunci când jucam fotbal. Așa că niciodată, niciodată nu a fost ceva de genul: „Trebuie să fii asta sau altceva”. Pur și simplu îmi plăcea să joc fotbal, ca în ziua de azi. Cum erai în copilărie? Erai genul de copil care făcea probleme? Nu, nu unul problematic. Se mai întâmplau chestii mărunte, câteva lucruri la școală și altele de genul acesta. Erai un copil rebel? Nu chiar așa de mult. Dar mai făceam câte o boacănă uneori, cum ar fi să îmi mai rup câte un os. Câte oase ți-ai rupt? Patru sau cinci, dacă nu mai multe, dar e mai bine să rămânem la patru sau cinci. Și ce vârstă aveai? De la 7 până pe la 14 ani, deci au fost mulți ani în care mi-am rupt oasele. Acum ești liniștit? Da, da, acum sunt în siguranță și sper să continui tot așa. Cum a fost pentru tine la academia Benficăi? A fost un vis pentru că, de când eram mic, Benfica a fost mereu echipa mea preferată, cea mai mare echipă din țara mea și toată familia mea ține cu Benfica. Așa că mereu am admirat-o. Să poți să joci la cea mai bună echipă din țară, cu cele mai bune condiții, la cea mai bună academie, e un privilegiu și chiar și acolo mi-am făcut prieteni foarte, foarte buni încă de la o vârstă fragedă și am rămas cu ei vreo 10-12 ani. Ca ce fotbalist portughez voiai să joci? Ca fotbalist portughez, cred că, inclusiv datorită poziției și pentru că era director când eram eu acolo, Nuno Gomes. A fost un atacant portughez. Dar să fiu sincer, în fotbalul de azi, cred că sunt oarecum similar cu Lautaro Martinez. Îți place Lautaro Martinez? Da, îmi place mult. Și jucătorul tău preferat din lume, cine este? Messi, pot spune că acum Messi nu mai e la apogeu, dar pentru mine, pentru tot ce a realizat, pentru felul în care joacă, e ca și cum Dumnezeu l-a atins pe cap și l-a înzestrat, sunt unii care trebuie să muncească pentru asta. După părerea mea, el poate sta o lună fără să joace, intră pe teren și e la fel ca înainte. Este interesant să auzi un jucător portughez care spune că Messi este cel mai bun, pentru că îl avem pe Cristiano. Dar în opinia mea, e ca și cum Ronaldo, în cazul acesta Cristiano Ronaldo, este cel mai bun atlet pentru mine. Messi, cel mai bun fotbalist. Două lucruri diferite. Există vreun moment din academie care simți că ți-a marcat cariera pentru totdeauna, care a rămas cu tine? Mi-am petrecut acolo aproape jumătate din viață, cu mulți antrenori, mulți jucători care mi-au devenit prieteni. Și știu că am petrecut mult mai mult timp cu ei decât, poate, cu familia mea. Așa că fac parte din viața mea și toată tinerețea mea a fost alături de ei. Așa că sunt recunoscător pentru asta.

Matos, Ricardo Manuel Pinho

Prima dată când ai plecat de acasă a fost în Italia. Cum a fost acea schimbare pentru tine? S-au schimbat multe pentru că era prima dată când îmi părăseam țara. Mi-am lăsat familia, casa, totul, deci a fost complet diferit. A trebuit să mă maturizez atât de repede. A trebuit să încep să fac lucrurile singur, spălat rufe, curățenie, mâncare, totul, de unul singur. La început, a fost destul de greu. Dar, cu timpul, a devenit absolut natural. A fost dificil să te adaptezi în Italia? Puțin dificil, pentru că eram tânăr. Aveam vreo 19 ani și locuiam singur. Dar țara și cultura nu sunt atât de diferite de Portugalia, nici măcar limba. Așa că, din punctul ăsta de vedere, a fost destul de ușor. Și chiar aveam și un jucător portughez acolo. Îl știam pentru că jucase cu mine și în echipa Benficăi. Și locuiam în aceeași clădire. Eram mereu împreună. A fost mult mai ușor. Cum arăta viața ta în Italia? Te distrai? Nu prea mult, nu prea mult. Pentru că până și orașul era unul liniștit, departe de orice oraș mare din țară. Cel mai apropiat oraș era Roma, în cazul ăsta. Dar la vreo trei-patru ore distanță. Era destul de greu să mergi acolo. Și în acel moment nu aveam mașină. Așa că era dificil să fac ceva. Dar era o viață liniștită. Mă duceam la antrenament, veneam acasă, mâncam, mă odihneam, mergeam la sală. Stăteam cu prietenii. Așa trecea timpul. După Italia, te-ai întors acasă. Cum a fost să te întorci? Sincer să fiu, a fost o ușurare. Pentru că am vrut să mă întorc în Portugalia. Nu pentru că mi-ar fi lipsit ceva anume. Ci pur și simplu pentru că, în cariera mea, Italia nu a fost așa cum speram. Așa că nu am jucat prea mult. Și am vrut să merg într-un loc unde oamenii mă cunoșteau. Așa că m-am dus în Portugalia să joc, să demonstrez din nou, pentru că au fost doi ani în care nu am jucat. Și a fost alegerea corectă la acea vreme. Care au fost diferențele între fotbalul portughez și cel italian? În cazul meu, am simțit o mică diferență. Inclusiv de la tipul de echipă. Pentru că eram obișnuit să joc mereu la Benfica, unde aveam mingea în cea mai mare parte a timpului și doar atacam. Apoi m-am dus la Ascoli, o echipă din Serie B. Și trebuie să te aperi mult. Sunt foarte agresivi. Fotbalul este atât de tactic. La antrenamente, pun mare preț pe detaliile tactice. În Portugalia, e mai mult despre minge. Vrei să ai mingea. Ești foarte tehnic. Și multă intensitate. Acolo, e mai mult despre tactică. Asta e principala diferență. Iar apoi, în 2024, ai ajuns pentru prima dată în România. Știai ceva despre România înainte? Nu prea multe, ca să fiu sincer. Și cum a fost experiența pentru tine la Buzău? La Buzău, sunt două fețe ale monedei. Am început campionatul. Și știam că nu era o echipă nouă, ci o echipă care venea din divizia a doua, fără prea multe condiții. Eram concentrat. Ziceam: „Ok, vin aici. Voi da tot ce am mai bun. Voi ajuta echipa. Și voi încerca să fac un pas înainte în carieră”. Și făceam asta. Jucam bine până în momentul în care m-am accidentat, în ianuarie. Așa că a trebuit să mă opresc atunci. Iar apoi, când am putut să joc din nou, am aflat că sunt în afara lotului. Din cauza naționalităților. Așa că a trebuit să rămân pe dinafară. Și nu am mai putut juca. Cum a fost acel moment pentru tine? A fost greu, să fiu sincer. Ca fotbalist, vrei să joci. Și, în astfel de cazuri, accidentările nu vin niciodată în momente bune. Și a trebuit să stau pe margine, să privesc echipa din afară. A fost destul de greu. Și apoi e și mai greu când știi că ești apt de joc și nu poți pentru că ești în afara lotului. În acest caz, este chiar și mai greu. Ce ai învățat despre tine în acea perioadă? Sincer să fiu, anul 2025 a fost destul de greu în viața mea. Poate cel mai greu. Și am descoperit că am mult mai multă putere decât știam. Și am descoperit singur că eu sunt prima persoană care trebuie să aibă grijă de mine. Nu pot avea încredere în nimeni altcineva să facă asta pentru mine. Și asta s-a întâmplat în cea mai mare parte a acestui an. Ce te-a uimit cel mai mult la România? Sincer, cred că faptul că mâncați mult porc. În Portugalia nu se mănâncă atât de mult. Dar aici, crede-mă, se mănâncă foarte, foarte mult. Care este mâncarea ta românească preferată? Nu mănânc atât de mult, dar micii. Îmi plac micii. Există ceva din fotbalul portughez care îți lipsește aici, în fotbalul românesc? Trebuie să spun că da, în ceea ce privește fotbalul. Acolo este un fotbal mult mai, cum să spun, mai tehnic. Și cred că, în cazul meu, ca fotbalist, prefer să joc cu mingea și să am acea posesie. Acel ceva. Iar aici, în România, este puțin mai mult pe fizic. Fizic, intensitate și toate acestea. Așa că, la început, a fost destul de greu să mă adaptez la această realitate, pentru că nu reprezintă cele mai bune caracteristici ale mele. Agresivitatea și restul. Dar încerc să compensez cu toate celelalte lucruri pe care le pot face mai bine. Cum te-ai descrie ca jucător? Sunt un jucător foarte inteligent, cu mișcări foarte bune. În fața porții, sunt foarte calm. Pot marca de nicăieri. Nu am nevoie de atât de multe ocazii pentru a înscrie. Luarea deciziilor este, de asemenea, foarte bună. Trebuie doar să mai îmbunătățesc câteva lucruri, dar cu timpul. Cum reușești să rămâi calm în timpul unui meci? Sincer să fiu, pentru că face parte din viața mea. Eu am ales asta. Cred că, sincer, este un privilegiu să practic acest sport și să iubesc acest sport. Nu sunt doctor să am o viață în mâinile mele, o inimă pe care trebuie să o salvez. Nu este așa. Joc pentru că îmi place, sunt plătit să fac asta. Nu este atât de stresant. Mă antrenez în fiecare zi ca să dau tot ce am mai bun. Așa că, în mintea mea, știu că în fiecare zi voi face tot posibilul. Poate va fi mai bine, poate nu, dar dau tot ce am mai bun. Din acest motiv, sunt relaxat, pentru că nu aș fi putut face mai mult. În vară, ai semnat cu Argeș. Cum ai luat această decizie? Sincer să fiu, a fost o decizie pe care am simțit-o ca fiind cea corectă la acel moment. Pentru că, după acele cinci sau șase luni în care nu am jucat, aveam nevoie de o echipă despre care să simt că într-adevăr crede în mine, chiar dacă în ultimele luni nu am putut juca. Iar la ei chiar am simțit că antrenorul, președintele, toată lumea spera să merg acolo și să fac o treabă bună. Și, din prima clipă în care am ajuns la club, m-am simțit foarte bine cu toată lumea, de la magaziner, director, manager, jucători, toți m-au făcut să mă simt 00:15:44,440 --&gt; 00:15:44,720 ca acasă încă de la început. Și cred că acesta este într-adevăr o parte din secretul pentru sezonul nostru de până acum. În acea perioadă de șase luni, ți-a trecut vreodată prin minte să pleci din România? Sincer, nu neapărat să plec din România, dar când nu joci, începi să te gândești că șase luni reprezintă destul de mult timp. Adică, jucasem bine până atunci, dar sunt totuși șase luni și, în capul tău, e dificil să procesezi toate astea, mai ales că ai mult timp liber. Făceam tratament, mergeam la sală, încercam să fiu în cea mai bună formă. Dar, în același timp, nu aveai profesia ta, adică job-ul tău, care să-ți ocupe mintea. Erai singur cu gândurile tale. Erai de unul singur și, desigur, ai momente acasă când doar stai, te uiți la televizor, dar de fapt nu te uiți. Te uiți prin televizor. A fost destul de greu. De aceea am spus că a trebuit să fiu foarte puternic mental ca să pot, după toată această perioadă grea, chiar și în viața privată, să vin aici și, încă din prima zi, să joc cât de bine am putut. Și cred că rezultatele vin odată cu asta. Ești cel mai bun marcator al echipei în primul tău sezon. Te așteptai să te adaptezi atât de repede, având în vedere perioada de la Buzău când nu jucai? Sincer să fiu, am multă încredere în mine. Am mare încredere in mine. Știam că golul este ceva ce am în interiorul meu. De aceea sunt relaxat, pentru că știu că, cu cât sunt mai calm în fața porții, chiar dacă uneori poate fi greu pentru antrenori sau echipă să mă privească, pentru că pot crede că uneori nu sunt serios. Dar acesta este stilul meu. Pentru a da tot ce am mai bun, trebuie să fiu într-o anumită stare. Pur și simplu, las lucrurile să meargă de la sine. Și uneori, sigur, pot să exagerez puțin și să mai fac glume. Dar cred că face parte din meserie, pentru că suntem aici să dăm tot ce avem mai bun. În același timp, este viața noastră. Iar dacă nu te distrezi, chiar și la serviciu... desigur, există momente și momente. Dar cred că așa trebuie să fie. Care este golul tău preferat de până acum pentru Argeș? Golul marcat împotriva celor de la Csikszereda. Am alergat cu mingea vreo 70 de metri, am făcut o recuperare și am marcat... Iar acel gol arată cât de calm sunt în fața porții deoarece, dacă alergi 70 de metri și ajungi aproape de poartă și ai răbdarea să aștepți ca portarul să „deschidă ușa”, picioarele mă refeream, și să pui mingea atât de calm acolo, trebuie să ai acel instinct. Nu e ceva ce se antrenează întotdeauna. Ori te naști cu asta, ori nu.

https://www.youtube.com/watch?v=RewmD0YOELA

FC Argeș a arătat extrem de bine în acest sezon. Care este secretul? Faptul că echipa este ca o familie. Chiar și în vestiar, în hoteluri, poți simți că toată lumea ține la ceilalți. Și știm că toți cei din club, de la președinte la jucători, la antrenori, toată lumea își dă silința să ajute echipa, să se ajute reciproc. Deci nu este ca și cum ar fi acea presiune, noi chiar dăm tot ce avem mai bun. Iar felul în care suntem atât de apropiați, cred că se vede și pe teren, pentru că atunci când trebuie să ne apărăm, ne apărăm toți, când trebuie să atacăm, atacăm. Și chiar dacă un tip ratează sau dacă altul face vreo prostie, ceilalți încearcă să-l încurajeze, pentru că suntem ca o familie, ca o echipă. Nu vrei să-l faci să se simtă și mai rău. Nimeni nu vrea să rateze. Toată lumea vrea să înscrie. Toată lumea vrea să apere. Dar greșelile se întâmplă. Și trebuie să fim acolo unii pentru alții, să ne motivăm. Pentru că este un sezon lung. Nimic nu este gata încă. Trebuie doar să continuăm să dăm tot ce avem mai bun. Ce ți-au spus colegii tăi despre Nicolae Dobrin? Nu atât de mult colegii, cât cei din club și chiar fanii mi-au spus că a fost cel mai bun posibil, cel mai bun fotbalist din istoria României. Eu credeam că este Hagi când am ajuns aici, pentru că mi-au spus că a jucat la Real și restul. Aveam asta în minte și nu știu dacă este el sau nu, pentru că nu i-am văzut niciodată jucând pe niciunul dintre ei. Dar îi cred, pentru că poți simți asta în oraș, la oameni, în club, că au un respect enorm pentru Dobrin. Și cu siguranță a făcut lucruri uimitoare pentru club și pentru țară. Îmi poți spune care este simbolul Benficăi? Este un vultur. În regulă, și care este simbolul Argeșului? Tot un vultur. Ce crezi despre această asemănare? Da, este o coincidență. Nu știu cum s-a întâmplat, dar este o coincidență foarte frumoasă. Din ziua în care am aflat că Argeșul era o posibilitate reală, am observat imediat și m-am gândit că poate este destinul. Nu neapărat că aș crede în asta, dar poate a fost alegerea corectă. Ce părere ai despre suporteri? Suporterii pentru mine sunt uimitori. Chiar dacă te gândești că jucăm la 30 de minute de oraș, la aproape toate meciurile avem vreo 6.000, 7.000 de oameni în tribune care ne susțin. Chiar și în oraș, când mergi la cumpărături, la supermarket, oriunde, te plimbi și știi că oamenii te observă. Vin la tine, vorbesc, cer poze, autografe. Și simți că iubesc cu adevărat clubul. Orașul este foarte apropiat de jucători și de echipă. Și cred că asta ne ajută foarte mult. Pentru că și atunci când jucăm în deplasare, nu contează dacă e la o oră, două sau cinci ore distanță, mereu este cineva acolo să ne susțină. Și, desigur, clubul aparține oamenilor și fanilor, pentru că jucătorii vin și pleacă, antrenorii, la fel, dar fanii sunt cei adevărați. Așa că încercăm mereu să dăm tot ce avem mai bun pentru a le oferi bucurie, fericire în viața lor. Ce coleg ți-a dat cel mai bun sfat? Nu pot spune că a fost un singur coleg, e mai degrabă ceva ce toată lumea știe. Atunci când intri pe teren, trebuie să dai 100% din tine. Nu contează. Chiar dacă poate nu poți da 100% din potențialul tău. Pentru că poți fi mai obosit sau ai o problemă și nu poți. Dar să dai mereu tot ce ai în acel moment. Astfel încât, când ieși de pe teren, să simți că e gata, am dat tot ce am putut. Și cred asta pentru că nu știi niciodată ce se întâmplă în viață. Nu știi dacă pleci de acolo și se întâmplă ceva. Așa că e mai bine să fii împăcat în mintea ta că ai făcut absolut tot ce ai putut și că te-ai distrat. Ce faci când nu ești la antrenamente sau în cantonamente? Sincer să fiu, sunt un tip destul de liniștit. Stau mult acasă, mă odihnesc. Vorbesc mult cu prietenii mei. Mă joc cu ei. Îmi place să merg și la sală. Serios, am început anul acesta cu mai multă consecvență pentru că știu că este ceva ce te poate ajuta mult, chiar dacă ne facem treaba dimineața. Dar vreau să adaug ceva în plus, ceva personal, din ceea ce îmi doresc pentru jocul meu, să mă ajute în ceea ce privește explozivitatea. E ceva ce te ajută mult pe teren. Așa că prefer să mă odihnesc, iar după-amiaza, spre seară, folosesc acel timp pentru a mă asigura că mai dau acel 1% care să mă ajute să fiu mai bun. Dacă i-am ruga pe prietenii tăi să te descrie, ce crezi că ar spune? Cred că ar spune, cu siguranță, că sunt un tip amuzant, relaxat, un om prietenos care ajută mult. Sunt mereu acolo pentru prietenii mei dacă au nevoie de mine și ei știu asta. Și cred că așa este... Să fii mereu acolo, pentru că ține de prietenie. În momentele bune, toată lumea va fi acolo. Dar când lucrurile nu merg atât de bine, atunci simți cine este cu adevărat un prieten adevărat. Completează propoziția. „La sfârșitul sezonului, FC Argeș...”. Va da tot ce are mai bun, astfel încât la final de sezon să putem spune că s-a terminat și să nu avem regrete că am fi putut face asta sau alta mai bine. Și sper să putem face toți fanii și toți oamenii care ne iubesc cu adevărat fericiți și să simtă că merită să poarte aceste tricouri. Ce ai vrea să se spună despre tine la sfârșitul sezonului? Sper ca oamenii să-și amintească de mine și de acest sezon ca fiind unul foarte bun, în care am ajutat mult clubul și colegii. Să nu poată spune nimic rău despre mine, că am dat mereu totul și că i-am ajutat să fie mai buni, iar eu am fost mai bun datorită lor. Sper să fie așa și sper să continui să înscriu, să dau pase de gol, să aduc bucurie tuturor. Și, cine știe, poate încă un pas înainte în cariera mea.

Ricardo Matos e unul dintre transferurile sezonului în Superliga și unul dintre motivele pentru care FC Argeș face un campionat excelent

Golgheterul Argeșului a fost ”descoperit” de bunica lui: „Primul meu scouter”

Ana-Maria Popescu

Povestea lui Steven Nsimba nu este una ca oricare alta. Asta pentru că până la 29 de ani, atacantul francez cu origini congoleze nu jucase decât în diviziile inferioare din Franța. Totul s-a schimbat pentru el în iulie 2025, atunci când a ajuns pe radarul Universității Craiova, Mirel Rădoi, antrenorul de atunci al oltenilor, insistând pentru transferul său, iar mutarea s-a dovedit a fi mai mult decât inspirată. În primele sale 20 de minute bifate la debut a reușit un assist pentru Al Hamlawi, în victoria cu U Cluj, 2-1. Apoi, o etapă mai târziu, au venit și primele sale goluri, cu care a adus victoria Craiovei în meciul cu CFR Cluj încheiat 3-2. Acum, Nsimba este golgheterul oltenilor, cu opt reușite, iar povestea sa nu poate fi altfel decât inspirațională, pentru că acolo unde poate mulți ar fi renunțat, el a avut răbdare. A rămas calm, așa cum pare de fiecare dată atât pe teren, cât și în afara lui, iar fotbalul l-a răsplătit. Nu este genul căruia să îi placă să vorbească mult, însă s-a deschis într-un interviu relaxat, în care l-a avut alături și pe cel care i-a devenit prieten în Bănie, în ciuda faptului că se anunța o rivalitate între ei, Assad. Să-l cunoaștem, așadar, mai bine pe Steven Nsimba. Cine ești atunci când nu se uită nimeni? E o întrebare dificilă. Sunt un băiat simplu, doar un băiat simplu, liniștit. Îmi place să mă distrez și cam atât. Cum a arătat copilăria ta? Aproape perfectă, mereu cu rudele mele, jucam mereu fotbal, dar și alte sporturi. Da, a fost aproape perfectă. Ce alte sporturi jucai? Baschet, tenis, înot, am încercat orice sport. Și de ce ai rămas la fotbal? Pentru că tatăl meu obișnuia să joace fotbal. Și fratele meu. Aveam visul de a juca fotbal împreună la echipa națională, dar el s-a retras din fotbal rapid. Spune-ne puțin despre călătoria ta din fotbal până în prezent. Am început la șase ani, 5-6 ani, în Villejuif, lângă Paris, m-am mutat puțin cam peste tot prin Paris. Am început să mă mut la 13 ani, un club pe sezon până acum, de fiecare dată a fost un singur club pe sezon. Am jucat la Laval, în Ligue 2, Bourges și ultimul meu club, Aubagne, a fost un club bun. Plănuiești să stai la Craiova mai mult de un sezon? Da, mi-ar plăcea.

<h2>„Știu că ajung târziu la nivelul acesta, dar nu e finalul!”</h2> Când a apărut oferta din România, ai ezitat? Nu, am văzut oportunitatea de a juca la un club care evoluează în cupele europene așa că nu am ezitat. După o viață întreagă petrecută în Franța, spune-mi cum a fost pentru tine să schimbi țările? Nu a fost prea rău, oamenii sunt drăguți în România. Adaptarea este bună alături de colegii mei, deci în concluzie, este bine. Ce îți lipsește cel mai mult de acasă? Oamenii mei. Rudele mele, familia, prietenii și mâncarea. Nu spun că mâncarea de aici nu este bună, dar acasă este mai bună. Spune-ne care este mâncarea ta franțuzească preferată. Mâncare franțuzească? Mai mult deserturile. Venind din a treia divizie și ajungând la 29 de ani, te-ai gândit că ai putea face saltul direct în prima divizie a unui campionat european? Da, acesta a fost obiectivul meu încă de când m-am apucat de fotbal. Știu că ajung târziu la acest nivel, dar știu și că acesta nu este finalul.

<h2>Primele impresii de la Craiova și conexiunea specială cu Al Hamlawi</h2> Primele tale goluri pentru Craiova au venit în meciul cu CFR Cluj, un meci extrem de important. Cum a fost pentru tine acel meci? Și ce ai simțit imediat după ce ai înscris? A fost un gol foarte frumos și un meci foarte bun. Am simțit puțină presiune pentru că era primul meu meci ca titular, dar după primele 10 minute a fost bine. M-am simțit bine să joc la acest nivel și să joc alături de acești coechipieri. Deci, da... La începutul sezonului ai spus că nu ai jucat în fața a 30.000 de fani, spune-mi, cum se simte? Puțin impresionant, puțin impresionant, dar se simte bine, dar de aceea te apuci de fotbal, pentru a juca în fața a 30.000, 40.000, 50.000 de oameni. Deci, da, se simte bine. Primul sezon la Craiova și calificarea în faza ligii din Conference League. Cum a fost acel moment pentru tine? A fost incredibil, chiar incredibil. În urmă cu câteva luni nu mă așteptam să joc în cupele europene, deci, da, sentimentul chiar a fost unul incredibil. Și pentru fani a fost, cred, un moment cu multă bucurie. Și tu chiar ai o poveste, din a treia divizie direct în cupele europene. Incredibil. Vorbind despre Conference League, cum a fost pentru tine momentul în care ai știut că sunteți eliminați din competiție? A fost rău, rău. Dar am încercat să rămân cu fața impasibilă, deoarece, da, nu am jucat, dar îmi sprijin coechipierii indiferent de situație, dacă joc, dacă sunt pe bancă sau dacă sunt în fața televizorului. A fost dificil pentru ei, pentru noi, pentru absolut toată lumea care ne-a urmărit, dar a fost o experiență foarte bună și sper să ajungem într-o competiție și mai bună la finalul acestui sezon. Pe teren am observat că ai o conexiune bună cu Assad, chiar dacă atunci când ați semnat toată lumea spunea că va exista o rivalitate între voi doi. Cum ați reușit să vă conectați atât de bine? A fost unul dintre primii băieți cu care am vorbit, era vecinul meu, deci da, petrec mult timp împreună cu el. Un băiat foarte bun, glumim mult împreună. Da, îmi cam place de el. Îți cam? Da, da. Uneori îmi place de el, uneori nu. Trebuie să spunem că Assad este aici cu noi. Nu, îl iubesc pe tipul ăsta. Ți-am văzut penalty-ul împotriva Rapidului și trebuie să întreb, pentru că erai extrem de calm, ai marcat și ți-ai păstrat calmul. Cum ai reușit să faci asta? Pentru că te urmăream și mi-am spus: „La naiba, tipul ăsta e calm!”. Sincer, nu știu! Îmi doream doar să îi fac rău portarului. Serios? Da! Trebuie să îi faci să le fie frică. Ți-a spus ceva în așa fel încât să îți dorești să îi faci rău? Nu. Dar în fața portarului nu trebuie să arăți milă. Assad, ai spus că știi secretul. Assad: Îmi amintesc când mi-ai spus o dată că atunci când ai emoții, doar șutează în minge cât de tare poți. Nu, nu eram emoționat în momentele alea. Îmi place momentul ăla, dar mi-am dorit atât de tare să îi fac rău. (Assad) Și atunci când vrei să faci rău cuiva ești un tip calm și distractiv? Depinde, pe teren nu e același lucru. În afara terenului sunt calm și vesel. Deci, Assad a învățat calmul acesta de la tine, pentru că am văzut și penalty-ul său din Conference League și era la fel de calm ca tine înainte să șuteze. El nu șuta așa înainte... Assad: Asta e ceva la care trebuie să răspund eu. Da, deci nu am executat un penalty așa înainte și Steven a fost cel care mi-a arătat cum să o fac și cred că după fiecare antrenament am făcut asta împreună? M-ai ajutat cu câteva detalii și am folosit asta în timpul meciului. Și m-am simțit extrem de confortabil să fac asta. Steven, există ceva care te enervează pe teren? Modul în care joc eu. Oamenii au senzația că sunt nervos pentru că nu zâmbesc sau lucruri de genul ăsta, dar nu e din cauza coechipierilor mei, ci din cauza mea, uneori. Pentru că ratez unele lucruri simple și mă enervez pe mine. Deci ești dur cu tine? Da.

Nsimba, Steven

<h2>Gătitul și alte sporturi, pasiunile lui Nsimba</h2> Băluță a dezvăluit că îți place să gătești, în special deserturi. Ce îți place cel mai mult să faci? Orice. Plăcintă de lămâie cu merengue pe ea, toate tipurile de deserturi. Nu am făcut-o însă... o să o fac pentru ei, curând. În afară de gătit, mai ai și alte hobby-uri? Sporturile. Pot să spun sporturi. Orice sport. Serios? Da, da. Mă uit la orice sport. Te uiți la Formula 1? Da, iubesc Formula 1! Cine este pilotul tău preferat? Lewis. Lewis Hamilton. E cel mai bun. E GOAT. Care este cel mai nebun lucru pe care l-ai făcut vreodată? Pe teren sau în afara lui? Pe teren și în afara terenului. Nu am lucruri nebune. Odată, pentru că eram supărat pe fratele meu, eram supărat pentru că de fiecare dată când mă luptam cu el pierdeam de fiecare dată, așa că l-am așteptat, mă ascundeam în spatele ușii. L-am așteptat, l-am împins și și-a spart capul. Da, aproape a murit. A fost extrem de aproape de moarte. Dacă ai putea să îi dai un sfat versiunii tale mai tinere cu 10 ani, care ar fi acel sfat? Ai răbdare, ai răbdare și ai încredere în proces. Care este momentul la care te gândești și care îți aduce un zâmbet pe față mereu? Când ai fost cel mai fericit? Nu îmi vine niciun moment, sunt fericit tot timpul. Oamenii nu mă cred pentru că nu mă văd zâmbind, dar sunt mereu fericit. Cine te-a inspirat cel mai mult în carieră? Frații mei și mama mea, datorită tuturor lucrurilor pe care le-a făcut pentru noi. Vreau să îi ofer totul. Ce obiective ți-ai setat pentru acest sezon? Nu vreau să îți spun. Le țin pentru mine. Completează propoziția „Să înscrii pe stadionul «Ion Oblemenco» se simte ca...” Se simte incredibil, e o senzație incredibilă. Și mai mult atunci când o faci pentru prima dată. A fost împotriva lui Bașakșehir. Da, senzațional.

superliga 2026

Fotbal

vineri 27 februarie

sâmbătă 28 februarie

duminică 01 martie

luni 02 martie