Dinamo București

CFR Cluj

Stadionul Dr. Constantin Rădulescu

FC Argeș

FC Rapid București

Stadionul Giulești

Universitatea Craiova

FC Universitatea Cluj

Cluj Arena

FC Farul Constanța

AFC Hermannstadt

Stadionul Municipal Sibiu

FC Botoșani

UTA Arad

Stadionul Francisc Neuman

Oțelul Galați

FCSB

Arena Națională

Petrolul Ploiești

Unirea Slobozia

Stadionul 1 Mai

FK Csikszereda

Metaloglobus

Stadionul Clinceni

Levente Balint

CRONICĂ

Nu exista variantă de mijloc pentru Rapid. Giuleștenii, aflați la cinci puncte de primul loc, trebuiau să treacă de FC Argeș pentru mai spera la titlu. Doar cu copii în tribună, alb-vișiniii veneau după două eșecuri legate, astfel că presiunea era la nivel total. Curios, Costel Gâlcă nu a făcut schimbări cruciale în primul 11, doar Hromada intrând în line-up față de partida trecută, în locul accidentatului Vulturar. Violeții se anunțau un oponent foarte inconfortabil. Este de notorietate organizarea bună a formației lui Bogdan Andone, statistica arătând că în ultimele șase etape argeșenii nu au primit în niciun meci mai mult de un gol. Față de colegul său de breaslă de la Rapid, Andone a împrospătat echipa de început, față de egalul, 1-1 cu Dinamo, piteștenii titularizându-i pe Oancea, Rădescu și Moldoveanu.

https://www.facebook.com/photo?fbid=1527669702697448&set=pcb.1527669839364101

Omagiu emoționant, înainte de meci, în memoria lui Mircea Lucescu

O PRIMĂ REPRIZĂ ERMETICĂ. NICIUN ȘUT CADRAT Oaspeții au avut ghinion în start, atunci când Micovschi s-a accidentat și, în minutul 6, a fost schimbat cu Tofan. Acest moment nu a afectat deloc angrenajul alb-violeților, care s-a recalibrat din mers. Rapidiștii nu au reușit să se apropie periculos de poarta lui Căbuz, prima situație cu emoții fiind la buturile gazdelor. În minutul 18, Aioani a avut un reflex la timp pentru a respinge o minge sărită din Kramer, după o lovitură de colț. Prima situație de remarcat a fost în minutul 22, când Moruțan a tras de la 25 de metri puțin pe lângă bară. Rapidiștii au încercat tot din afara careului să lovească, însă reluarea lui Petrila, din 18 metri, a trecut peste transversală. Am avut cea mai ermetică repriză din play-off, de până acum. Fără șut cadrat, cu un Rapid rătăcit între liniile piteștenilor, prima parte a reiterat problemele pe care le au giuleștenii în fața unor echipe care nu oferă spații și au o tranziție perfectă.

Tofan, Costinel Andrei

Tofan a fost declarat MVP-ul partidei pentru prestația sigură din defensivă

DOMINARE STERILĂ. AIOANI A EVITAT UN SCOR MAI RĂU PENTRU GAZDE Alb-vișiniii au început la fel partea a doua, însă nici de data asta nu au găsit soluții de dezechilibrare a apărării argeșene. Gâlcă a dorit să împrospăteze echipa după o oră, când, oarecum surprinzător, au ieșit Dobre și Moruțan, pentru intrările lui Talisson și Christensen. Dar, aceste mutări nu au adus scânteia așteptată. Christensen a avut, e drept, o șansă interesantă, dar șutul său din 17 metri, în minutul 63, a trecut pe lângă bară. Rapid a avut posesia, însă alb-violeții au fost cei care puteau da cu adevărat lovitura de grație. În minutul 67, șutul lui Bettaieb a fost prins sigur de Aioani, iar peste un minut, acesta din urmă a parat șutul destul de periculos al lui Borța, din 14 metri lateral dreapta. În minutul 71, Bettaieb a prins avansată apărarea gazdă, dar reluarea sa din careul mare a trecut peste poartă. Cât de letargică a fost ofensiva amfitrionilor este demonstrat de faptul că în minutul 74 alb-vișiniii au oferit singurul șut cadrat, când reluarea lui Grameni, din 18 metri, a fost recepționată ușor de Căbuz… Finalul a adus atacuri chinuite ale gazdelor. Scorul de 0-0 a venit absolut logic, întărind ideea că Rapidul nu are puterea necesară în acest moment să intre serios în calculele pentru titlu. Este drept, șanse mai sunt, dar jocul nu le oferă deloc speranțe fanilor. Cât o privește pe FC Argeș, a mai fost încă o seară care a confirmat că piteștenii sunt foarte greu de bătut. De oricine, din play-off.

Piteștenii au anihilat o formație fără idei clare în atac

Rapid-FC Argeș 0-0. Zidul alb-violet

După ce în runda trecută pierduse cu 1-5 la UTA, Metaloglobus vedea duelul cu Csikszereda ca pe una din ultimele șanse de a rămâne aproape de plutonul aflat pe locurile de baraj. Trupa bucureșteană miza pe faptul că acasă are un punctaj superior în acest sezon, dar și pe ușorul reviriment adus de Florin Bratu. La rândul lor, harghitenii lui Robert Ilyes aveau ocazia de a trece din nou pe un loc direct salvator. Teoretic, erau favoriți, chiar ca și vizitatori, mai ales că au avut o perioadă bună, eșecul din etapa trecută de la Ploiești fiind abia a doua înfrângere din ultimele șapte etape.

METALO-CU POSESIA. CSIKSZEREDA-CU ȘANSELE Partida a început într-un ritm letargic, cele două formații părând apăsate de miza duelului. Practic, nu am avut nicio șansă de semnalat în primele 20 de minute, întâiul moment de consemnat fiind accidentarea lui Kleinheisler (19), experimentatul mijlocaș fiind înlocuit cu un jucător mai creativ, Gustavinho. Prima oportunitate a venit în minutul 20, când Gavrilaș a respins reluarea cu capul a lui Eppel. Iar peste trei minute, Ceara Anderson a executat în afara buturilor o lovitură liberă de la 18 metri. Momentul central al primei părți a venit în minutul 28. Eppel a scăpat spre poartă și a fost împiedicat în colțul careului mic de Cestor. Atacantul maghiar, care a fost declarat omului meciului, a transformat sigur de la punctul cu var pentru 0-1. Bucureștenii s-au străduit apoi să pună-n pericol poarta lui Pap, dar până la pauză nu au trimis vreun șut cadrat. Posesia de 60 la sută a fost una remarcabilă doar la statistică. Nicio șansă serioasă, cu ciucanii gestionând bine încercările ofensive ale lui Metaloglobus.

Pap, Eduard

Eduard Pap a avut două intervenții importante în partea secundă

CIUCANII AU REZISTAT ATACURILOR, CU PAP LA POST Metaloglobus și-a continuat ofensiva, dar tot harghitenii au furnizat primele șanse la revenirea de la cabine. În minutul 48, Ceara Anderson a șutat frumos din întoarcere, din careu, dar Gavrilaș a prins mingea. După un minut, Eppel a ratat de puțin golul de 0-2, cu un șut de la 25 de metri, la capătului unui contraatac. Echipa lui Bratu a avut abia în minutul 62 primul șut pe spațiul porții, Pap deturnând în corner reluarea din 15 metri a lui Purece. Goalkeeper-ul roș-negrilor a fost apoi providențial în minutul 65, când a respins spectaculos reluarea cu capul a lui Sabater, din fața careului mic. Dar, Pap era să fie și erou negativ în minutul 78, când a respins neinspirat în careul mare, dar Abbey nu a nimerit plasa. Csikszereda s-a limitat să se apere, dar această abordare era să o coste. Abbey (85) a tras într-un coleg, dintr-o poziție bună, iar Visic, peste două minute avea să bifeze ultima ocazie majoră, când din șase metri a reluat cu capul pe lângă poartă. Au fost opt minute adiționale, dar Metaloglobus nu a găsit soluții în fața solidei defensive adverse. Și, treptat, își epuizează și ultimele posibilități de salvare. În vreme ce harghitenii rezistă și rămân deasupra liniei barajului.

Penalty-ul transformat de Eppel îi ține pe harghiteni pe loc salvator

Metaloglobus-Csikszereda 0-1. Deasupra liniei

Ionuț Tătaru

Meciul dintre CFR și Dinamo se juca într-o etapă de play-off care începea să erodeze serios speranțele ambelor echipe, deși startul play-off-ului părea să le ofere mult mai multe speranțe, cele două formații gândindu-se chiar la titlu. CFR intra în duel cu un bilanț departe de pretenții, o singură victorie și două înfrângeri în primele trei runde, rezultate care o lăsau la șase puncte de titlu și care transformau fiecare meci într-o cursă contra timp. Sub comanda lui Pancu, echipa părea prinsă într-un punct delicat, după o serie impresionantă de victorii care au dus formația ardeleană în postura de a spera la un sezon de succes, după ce la un moment dat totul părea compromis. Duelul cu Dinamo avea să fie acela care avea să îi confirme lui Daniel Pancu dacă poate remotiva echipa, în cazul unui rezultat negativ fiind forțat să se mulțumească cu mult mai puțin în acest an fotbalistic. Dinamo venea la rândul ei cu frustrări adunate și cu o foame tot mai mare de victorie, una care întârzia să apară, pentru că după primele trei etape echipa avea doar un egal și două înfrângeri, ocupând ultimul loc al play-off-ului și fiind deja la nouă puncte distanță de titlu. Sub conducerea lui Zeljko Kopic și Dinamo încerca să se agațe de ideea unui restart, de un meci care să schimbe dinamica, însă realitatea clasamentului apăsa tot mai greu. Nici suporterii câinilor nu au fost deloc încântați de evoluția jucătorilor în ultima lună, ei având un deja-vu cu sezonul trecut, când Dinamo nu a reușit să performeze la acea vreme în play-off. Începutul meciului a arătat o formație bucureșteană mult mai proaspătă și mai conectată la obiectivul celor trei puncte. Karamoko (4) a avut prima ocazie periculoasă a oaspeților. Atacantul și-a potrivit mingea la marginea careului, a șutat sănătos, dar balonul a trecut puțin pe lângă poartă. A fost apoi rândul lui Soro să le dea mari emoții clujenilor. Mijlocașul a șutat înșelător din interiorul careului, dar Popa a reușit să rețină o minge care i-a pus suficiente probleme. Cele două momente au fost un mesaj clar din partea jucătorilor lui Zelko Kopic, unul pe care ardelenii l-au ignorat și au ajuns să fie taxați mai repede decât se așteptau. Dinamo a reușit să deschidă scorul după o fază spectaculoasă. Cîrjan l-a găsit cu o pasă superbă pe Alexandru Pop, iar atacantul a preluat cu calm și a profitat și de faptul că Mihai Popa nu a ieșit la întâmpinare. Dinamovistul și-a făcut calm pașii și a trimis mingea în plasă.

Pop, Alexandru Mihai Constantin

CFR și-a respectat imediat blazonul și a ieșit la joc, începând să pună presiune tot mai mare pe defensiva „câinilor roșii”. Djokovic a reușit chiar să înscrie în minutul 34, dar golul său a fost anulat de tușierul Mihai Marica pentru o poziție evidentă de ofsaid. Clujenii nu au cedat însă și au reușit să egaleze înainte de pauză. Korenica a executat foarte înșelător o lovitură liberă din partea stângă a terenului, Roșca a respins haotic, iar Sheriff Sinyan a șutat în forță din doar câțiva metri, reușind o egalare după care s-a alergat foarte mult, dar una care nu l-a impresionat prea mult pe Daniel Pancu, acesta fiind mai degrabă dezamăgit de modul în care jucătorii săi au abordat debutul de meci.

Sinyan, Sheriff

Și după revenirea de la cabine, tot Dinamo a arătat mai bine, iar același Pop a fost aproape să își readucă echipa în avantaj. Atacantul a ajuns în poziție foarte bună în careu, a șutat periculos, dar Mihai Popa a reușit să se opună. A revenit apoi în prim-plan și Karamoko (56), care, după o combinație foarte bună cu Soro, a ajuns în poziție ideală de a marca, dar a șutat peste poartă, arătându-se extrem de frustrat de execuția avută. După o oră de joc, ambii antrenori au schimbat masiv, sperând că vor reuși să-și reîmprospăteze echipa. Dacă Zeljko Kopic i-a introdus în teren pe Musi și pe George Pușcaș, Daniel Pancu i-a trimis în teren, pentru ultima jumătate de oră, pe Braun și pe Djokovic, dar și pe tânărul atacant Biliboc, care a avut evoluții foarte bune în ultima perioadă. Chiar acesta a creat o fază periculoasă în minutul 73, dar nu și-a făcut bine pașii, chiar dacă s-a trezit cu mingea în picioare la doar câțiva metri de poartă. Dinamo a fost aproape să lovească apoi decisiv, în mai multe rânduri, după minutul 80. Musi a centrat din dreapta, Armstrong a reluat plasat cu capul, dar Huja a reușit să respingă extrem de spectaculos, de pe linia porții, păstrând deschis finalul de meci oricărui rezultat. CFR a căutat să ofere o replică solidă, dar jucătorii de atac nu s-au regăsit în momentele în care au ajuns la finalizare. Dinamo a ratat o șansă uriașă de a marca în ultimele momente ale partidei, când Cîrjan a scăpat singur cu portarul advers, a încercat o scăriță, dar Braun a respins din nou din poziție de ultima apărător. În final a fost un egal care a tăiat din speranțele ambelor echipe: Dinamo rămâne în continuare fără victorie, în timp ce ardelenii trebuie să se mulțumească cu realitatea din ultimele săptămâni.

CFR și Dinamo au remizat în urma unui joc frumos, dar rezultatul nu ajută niciuna dintre cele două formații

CFR Cluj - Dinamo 1-1 | S-au anulat reciproc

Ana-Maria Popescu

Play-off-ul își consuma a patra etapă
într-un context în care fiecare punct cântărea tot mai greu după ultimele
rezultate, iar meciul dintre Unirea Slobozia și Petrolul Ploiești se contura ca
un adevărat punct de cotitură pentru
ambele formații. Calculele au devenit un mod de viață
pentru toate formațiile din Superliga. Unirea venea după două victorii
consecutive care au schimbat radical atmosfera din jurul echipei. Slobozia s-a
trezit cu un culoar neașteptat într-o situație care o aducea la doar un punct
de salvare, iar acest duel era privit ca o bornă decisivă într-un parcurs care
până nu demult părea fără ieșire. Gazdele erau obligate să câștige, în
condițiile în care salvarea și îndepărtarea de pe un loc de baraj era la un
singur punct distanță.
De cealaltă parte, Petrolul Ploiești intra
în meci cu aceleași gânduri apăsătoare, pentru că victoria foarte importantă
din etapa precedentă cu Csikszereda le alimenta și lor speranțele și îi ținea
ancorați într-o luptă în care doar o nouă victorie putea face diferența.
Petrolul voia să arate că succesul anterior nu fusese întâmplător și că echipa
avea o nouă identitate după revenirea lui Mehmet Topal la Ploiești. Lupii
galbeni și-au regăsit speranțele după revenirea turcului, care a reușit lucruri
foarte bune în primul său mandat la pe banca ploieștenilor.
La fel ca la toate meciurile din această etapă,
un moment de reculegere a fost ținut în memoria lui Mircea Lucescu. Apoi s-a
dat liber la joc, iar cele două echipe au căutat să își impună cât mai repede
jocul, Unirea bucurându-se și de suportul fanilor de pe teren propriu, care au
preferat să iasă la meci și la puțin aer curat imediat după masa de Paște.
Jucătorii lui Claudiu Niculescu au căutat
să nu îi dezamăgească și, după doar 9 minute, au găsit drumul spre gol, la
finalul unei faze care a avut nevoie de verificări serioase în camera VAR pentru
a fi validată. Dulca a centrat din banda dreaptă a terenului, iar Albu nu a
stat prea mult pe gânduri și a trimis pe colțul scurt, din poziție destul de
dificilă, pentru un gol care a descătușat imediat partida. Petrolul a căutat
imediat să iasă la joc și a început să pună presiune pe poarta adversă.
Ceea ce se anunța a fi o după-amiază cu
mari perspective pentru Slobozia s-a năruit puțin după primul sfert de oră,
pentru că, în minutul 17, lucrurile s-au complicat serios. Orozco a avut o
intervenție mult prea imprudentă la centrul terenului, a ridicat piciorul sus
și l-a lovit pe Dulca, iar centralul Horațiu Feșnic nu l-a iertat și l-a trimis
la cabine pe fundașul dreapta. Deși porniseră hotărâți în căutarea egalării
imediat după ce au primit gol, jucătorii Petrolului au fost debusolați când
s-au trezit cu un jucător în plus pe teren, primii care au punctat la impresia
artistică fiind tot jucătorii Unirii. Lungu (24) și-a încercat norocul cu un
șut de la distanță, dar mingea a trecut puțin pe lângă poartă. A fost momentul
care a trezit totuși formația ploieșteană, care a fost aproape de egalare
câteva minute mai târziu, când Chică-Roșă (27) a lovit bara, la o fază la care
gazdele au avut mare noroc să scape fără să încaseze gol.
Și în partea a doua a meciului, Petrolul
s-a regăsit foarte greu și a avut nevoie de minute bune pentru a pune stăpânire
pe joc. Dar, când au făcut-o, oaspeții au reușit să întoarcă tabela. Primul
care a fost aproape de egalare a fost Jyry, mijlocașul șutând spectaculos de la
peste 25 de metri, în minutul 62. Mingea a lovit doar transversala și se părea
că ploieștenii vor avea o zi plină de ghinion. Dar, după numai două minute,
Rareș Pop (65) a luat din nou o fază pe cont propriu și a șutat spectaculos din
colțul careului, mingea oprindu-se în cele din urmă în poarta lui Robert Popa.
Petrolul a măcinat apoi până în finalul
meciului, când a găsit în sfârșit golul victoriei. Grozav, jucătorul meciului,
a primit mingea la marginea careului, și-a scos din joc un adversar și a șutat
suficient de bine încât să îl păcălească pe portarul advers, care, până în acel
moment, făcuse un meci foarte bun. Slobozia a avut meritul uriaș de a fi crezut
până la final, unul care a fost foarte încins, pentru că Feșnic a dictat
penalty la ultima fază a jocului, după o intervenție imprudentă a lui Bălbărau.
S-a intervenit însă din camera VAR, care a întors decizia arbitrului, iar
Petrolul a reușit o victorie uriașă în final. Ploieștenii au făcut rocada cu
Unirea Slobozia, scăpând pentru moment de locurile retrogradabile

Petrolul a învins la Slobozia și a profitat din plin că a jucat 73 de minute cu un om în plus, reușind să scape pentru moment de locurile retrogradabile.

Unirea Slobozia 1-2 Petrolul Ploiești | Cadou acceptat

Adrian Costeiu

FCSB și Oțelul s-au întâlnit într-un moment în care ambele echipe au căutat mai mult decât trei puncte, au căutat un sens pentru acest început de play-out, chiar cu câteva ore înainte de noaptea de Înviere. FCSB a intrat în meci de pe locul al doilea, o poziție care nu a oferit liniște, pentru că bilanțul după primele trei etape a arătat un parcurs oscilant, cu o victorie, un egal și o înfrângere, suficiente cât să păstreze echipa în zona superioară, dar insuficiente pentru a calma lucrurile la formația bucureșteană. FCSB s-a întâlnit cu Oțelul Galați într-un context special, într-o perioadă de reconstrucție grăbită, cu un lot care a încercat să se adune în jurul unui discurs nou și al unor idei proaspete, într-un campionat în care spațiul de eroare s-a micșorat drastic din cauza rezultatelor din ultimele săptămâni. Momentul duelului dintre cele două echipe a fost și unul al unor formații care au schimbat recent direcția, ambele conduse de antrenori aflați la început de drum pe băncile lor. Oțelul a ajuns la această partidă cu un bilanț mai slab, o victorie și două înfrângeri, dar cu speranța că ideile lui Stjepan Tomas au început să prindă contur, chiar dacă o victorie a venit de abia în ultimul meci. De cealaltă parte, FCSB s-a prezentat sub comanda lui Mirel Rădoi, într-o perioadă în care echipa a încercat să își recâștige identitatea.

Antrenorul bucureștenilor a început perioada de teste și l-a titularizat pe Stoian, lăsându-l pe banca de rezerve pe portarul Matei Popa. A revenit Târnovanu printre titulari, dar și fundașul Mihai Popescu, întors după o lungă perioadă de accidentare. Iar campioana en-titre a zburdat în prima repriză a meciului, în care gălățenii au părut deranjați că au fost nevoiți să joace cu câteva ore înainte de o mare sărbătoare. Darius Olaru a fost faultat în careu în debutul meciului, în minutul 9, dar au fost necesare aproape cinci minute de discuții în camera VAR pentru a se stabili că nu a fost ofsaid la faza premergătoare faultului. Florin Tănase și-a păstrat calmul și a trimis aproape de vinclul porții lui Dur-Bozoancă, portarul Oțelului, care nu a avut nicio șansă să apere lovitura de pedeapsă, acesta plecând și pe colțul greșit. Cadoul de Paște pentru Mihai Popescu a venit cu câteva ore mai devreme, pentru că fundașul a reușit să marcheze din nou pentru echipa sa, după o foarte lungă pauză. Acesta s-a trezit în poziție de vârf veritabil, Dawa l-a simțit imediat și i-a pasat ideal, iar Popescu (20) a trimis sec în plasa porții gălățene pentru un 2–0 care a trasat rapid direcția meciului. Mai mult decât atât, zarurile au fost aruncate încă din minutul 23, când la finalizare a ajuns și Olaru. Acesta a șutat din interiorul careului, mingea a fost deviată de un adversar, dar mijlocașul celor de la FCSB a fost considerat autorul golului.

Lucrurile nu s-au îmbunătățit deloc pentru oaspeți, care au suferit în continuare pe tot parcursul meciului. Miculescu a lovit transversala încă din minutul 37, iar Stoian a fost aproape de 4–0 doar două minute mai târziu. Oțelul a fost knock-out, totuși, în minutul 43, pentru că Alexandru Stoian a făcut 4–0 când a primit mingea în interiorul careului și a trimis-o suficient de plasat încât portarul advers să nu mai aibă reacție. După o replică mai mult decât dezamăgitoare în prima parte a meciului, Oțelul a încercat să limiteze proporțiile scorului în a doua parte, iar planul a reușit și pentru că FCSB a luat piciorul de pe accelerație. Chiar și așa, bucureștenii puteau să facă 5–0 la șutul aceluiași Stoian, dar Dur-Bozoancă a reușit să respingă. În ofensivă, gălățenii au contat mai serios doar când Zivulic a șutat spectaculos de la 20 de metri, dar mingea a lovit transversala. A fost mult prea puțin pentru ca Oțelul să poată pleca cu ceva palpabil dintr-o deplasare care, cu siguranță, va tulbura serios apele la Galați. De partea cealaltă, FCSB rămâne imediat după UTA și își face calcule pentru a reveni cât mai repede pe prima poziție din play-out.

FCSB s-a distrat în duelul cu Oțelul Galați, chiar în noaptea de Înviere

FCSB - Oțelul 4-0: Un singur sens

UTA nu are drept de a juca în eurocupe, dar are ambiția de a încheia play-out-ul pe locul 1. Pentru prestigiu, orgoliu și bonusul financiar. Astfel că duelul cu Botoșaniul, altă aspirantă la prima poziție, se anunța unul spectaculos. Ambele echipe veneau după victorii în runda anterioară, iar ambele au furnizat în ultimele săptămâni partide foarte ofertante în goluri. Deși în fotbal există teoria că echipa învingătoare nu se schimbă, ambii tehnicieni au modificat formula de start. La gazde, a reapărut tânărul Țuțu pe partea dreaptă a apărării. Dincolo, față de duelul cu FCSB, Friday Adams a revenit ca fundaș dreapta, iar Kovtalyuk a reapărut în atac după suspendare.

PRIMĂ REPRIZĂ ALERTĂ Așteptările s-au confirmat, jocul începând într-un ritm dinamic, cu Botoșani având o posesie superioară în start. Iar în minutul 6, Ongenda a consemnat prima șansă, când a trimis de la 18 metri pe lângă poartă. Iar UTA a replicat tare, marcând la prima ocazie. Era minutul 9 când mingea a căzut lângă Adams în careu, Abdallah a preluat balonul și a centrat în fața porții, de unde Van Durmen a marcat pentru 1-0. Ostilitățile au fost preluate de gazde, care au mai avut câteva situații importante prin Roman, cel care a tras de la 16 metri, din poziție bună, peste bară, în minutul 14, iar peste trei minute Coman a reluat modest, din opt metri, tot în afara porții. Confruntarea&nbsp; a avut ritm și datorită poftei de joc manifestate de cei mai creativi fotbaliști de pe teren, Roman, respectiv Ongenda. Moldovenii au avut însă ultimul cuvânt în prima parte. În minutul 34, Gorcea a ieșit hazardat dintre buturi și l-a faultat pe Mitrov, care țâșnise printre stoperii arădeni. Penalty just, transformat frumos de Mailat. Un 1-1 care a lăsat deschisă problema învingătoarei pentru partea a doua.

Odada, Richard

INTRAREA LUI ODADA, CRUCIALĂ Jocul și-a păstrat din suspans și după pauză, șansele de gol alternând. Prima dată, Pospelov a reluat din șapte metri pe lângă poartă (47), iar Roman a reluat de la 14 metri, în minutul 54, dar Kukic a fost la post. A urmat o perioadă de control din partea moldovenilor, Ongenda furnizând execuția serii când, în minutul 58, a nimerit transversala dintr-o lovitură liberă de la 30 de metri. A urmat însă un moment în care Adrian Mihalcea, suspendat, a comandat o schimbare crucială. Intrarea lui Odada, în minutul 63, a reechilibrat mijlocul utist. Și mai mult, kenyanul a relansat partida. În minutul 81, Roman a bătut o lovitură liberă pe bara a doua, Odada a deviat în fața careului mic, de unde Pospelov a reluat pentru 2-1, în ceea ce înseamnă a șaptea sa reușită stagională. Finalul a fost incandescent, botoșănenii au asediat careul advers, însă fără nerv. Iar în minutul 90+2, Odada și-a completat intrarea decisivă cu un voleu frumos, din careul mare, pentru 3-1. UTA petrece Paștele pe primul loc în play-out. Absolut meritat, alb-roșiii fiind una din cele mai agreabile prezențe în această primăvară de Superliga.

Intrat în minutul 64, Odada a fost decisiv cu un assist și un gol

UTA-Botoșani 3-1. Odada. O, da!

Meciul de fotbal dintre AFC Hermannstadt si Farul Constanta in Superliga Nationala, la Stadionul Municipal Sibiu, 10 aprilie 2026. © Action Foto / Simion Sebastian Tataru. Unauthorized use is prohibited. All rights reserved.

Meciul era ca o veritabilă finală pentru Hermannstadt. Sibienii erau obligați să învingă, iar această expresie nu era doar o figură de stil. Hermannstadt era în situația în care nici o victorie nu o urca pe ultimul loc care duce acum în barajul de rămânere. Un triumf cu Farul era un &nbsp;"must" pentru trupa lui Dorinel Munteanu, dacă dorea să rămână cu șanse reale în lupta de supraviețuire.&nbsp; Nici dobrogenii nu aveau cel mai bun moral. Cu doar o victorie în ultimele șase etape, Farul risca vineri ca, în cazul unui alt pas greșit, să se apropie de plutonul care staționează pe locurile de baraj. Așadar, un duel care pe care.

PORTARII, MAI ALES LAZAR, PROTAGONIȘTII PRIMEI REPRIZE De parcă probleme sportive nu sunt suficiente, Hermannstadt a mai avut un necaz în start, Chițu, revenit în echipă, accidentându-se la încălzire. Dobrogenii, cu un trio ofensiv foarte dinamic, Grigoryan-Alibec-Ișfan, au demarat tare și în minutul 2 Lazar a intervenit la șutul lui Vînă din careu. Apoi, Ișfan i-a luat fața lui Karo, a încercat un lob de efect, dar Lazar a respins în corner, în minutul 6. De altfel, chiar și după ce, în minutul 23, Grigoryan, accidentat, a fost substituit cu Tănasă, Farul a pus în dese rânduri pe picior greșit greoaia apărare sibiană, prin combinațiile rapide și viteza înaintașilor. A răspuns însă și Hermannstadt. În minutul 15, Munteanu a respins salutar într-o fază unu la unu cu Ivanov, apoi, în minutul 20, Gjorgjievski a reluat cu capul în bară, din șase metri! Lazar a fost cel mai important om al reprizei. În minutul 36, a avut iar un moment crucial când a respins reluarea lui Alibec, din careul mare. Finalul a adus ocazii la ambele buturi. Neguț a trimis puțin pe lângă bară din 17 metri (43), iar în minutul 45, Radaslavescu a fost blocat în șase metri. Pauza a adus regrete pentru Farul, superioară per total, pentru multitudinea de șanse avute. Iar deși a avut și ea șanse, Hermannstadt a arătat serioase lacune în apărare.

Lazar, David Beniamin

FARIȘTII S-AU AUTOSABOTAT Lucrurile s-au recalibrat însă după revenirea de la cabine. Hermannstadt și-a corijat rătăcirile defensive și a împins mai mult jocul spre careul constănțean. Neguț, în minutul 51, putea să fie mai altruist, dar în locul unei pase către Balaure, a preferat să șuteze slab, din 20 de metri, în brațele lui Munteanu. Farul a fost tot mai apatic, iar când a avut șansa de a puncta, Ișfan s-a complicat și a fost blocat de Lazar și Căpușă în careul mare (55). Alb-albaștrii au început să se clatine tot mai mult în defensivă, primul semn al dezastrului din final fiind faza din minutul 61, când Munteanu a respins o respingere greșită a colegului Martins.&nbsp; Sibienii, deși nu au avut cele mai bune soluții în atac, au presat continuu. Neguț l-a întins (75) pe Munteanu, cu un șut dintr-o lovitură liberă de la peste 25 de metri, iar peste un minut Afalna a reluat peste transversală, din cinci metri. Impresia generală era că ne îndreptăm spre un egal, dar insistența gazdelor a fost premiată. Asta, grație unei noi erori din defensiva Farului, taxată de această dată. Ramalho a respins greșit spre propria poartă, Munteanu nu a putut decât respinge în careul mic, de unde Stancu, intrat în minutul 75, a urmărit bine mingea și a reluat cu capul în plasă pentru un 1-0 destul de meritat, mai ales pentru perseverența arătată de amfitrioni după pauză. Hermannstadt a luat o gură mare de oxigen în bătălia pentru continuitatea în Superliga. Se apropie de grupul echipelor care se luptă pentru salvare, în timp ce pentru Farul situația pare tot mai complicată. Atât de complicată pentru tehnician, încât Ianis Zicu a anunțat la final că dorește să renunțe la post.

https://www.youtube.com/watch?v=7e6dWGig9Xo

Portarul sibienilor a ținut echipa în joc, iar sibienii au punctat, cu șansă, la ultima fază

Hermannstadt - Farul 1-0. Paradele lui Lazar și instinctul lui Stancu

ÎNAPOI LA PRIMII PAȘI

În momentul accidentării, Dawa juca pentru naționala Camerunului în
preliminariile Mondialului. Accidentarea s-a petrecut pe 19 martie 2025. În
ciuda faptului că a terminat meciul pe teren, diagnosticul a fost cel pe care
niciun fotbalist nu vrea să îl audă: ruptură de ligament. Sezon încheiat și
mare parte din următorul pe bară, avea să fie „povestea” fundașului camerunez,
care a trecut prin cea mai mare provocare a carierei de până acum. 
La finalul sezonului în care s-a accidentat, Dawa a ieșit pentru a doua oară
campion cu FCSB, dar în actuala stagiune, fundașul a revenit abia când drumul
echipei sale spre play-out părea inevitabil, după un start slab în Superliga.
Ce a învățat în cele 10 luni petrecute departe de teren, cum a fost perioada de
recuperare și cine i-a fost alături aflăm mai jos. 
Bună, Joyskim. Mulțumim că vorbești cu noi. Voiam să te întreb dacă îți
amintești momentul accidentării? 
Bună. Da, îmi amintesc, a fost la echipa națională, în calificările pentru Cupa
Mondială, împotriva echipei Eswatini. A fost în repriza a doua, s-a întâmplat
așa, am încercat să recuperez mingea cu o ușoară placare, piciorul meu a făcut
o hiperextensie, dar în interior, a fost destul de rău, dar am jucat până la
sfârșitul meciului. După meci, am văzut că mi se umfla genunchiul, a doua zi,
mi-au spus că am un ligament rupt. 
 
Este cea mai gravă accidentare pe care ai suferit-o? 
Da, este cea mai gravă.
Deci, ai spus că ai continuat să joci după aceea. 
Da, pentru că în acel moment, eram încălzit. Nu am simțit nimic. Am simțit că
am ceva, dar nu ceva rău. Am continuat să joc timp de 30 de minute. Imediat
după meci, am văzut că era destul de rău.
Și când ai început să simți durerea reală a accidentării, cum a fost? 
Nu a fost rău, doar că senzația era diferită. Poți vedea cum ți se umflă
genunchiul, mișcarea ta este diferită. Câteva zile mai târziu, am început să
simt că e rău.
Cum te-ai simțit când ți-ai dat seama ce ți s-a întâmplat? Pentru că e o
accidentare gravă. 
Da, în acel moment, nu credeam, credeam că va merge bine, nu mi-am spus lucruri
de genul că e rău sau poate că mi se va opri cariera. Credeam doar că va fi
bine, de aceea am acceptat accidentarea.
Poate că ceea ce te-a indus în eroare a fost faptul că ai continuat să joci
după accidentare. 
Da, pentru că unii jucători, când au acest tip de accidentare, poate își induc
asta, nu se simt prea bine, poate înnebunesc. Dar eu, nu. Pur și simplu accept.
Îmi spun, va fi bine și voi reveni mai puternic.
Cum au fost primele zile pentru tine după accidentare? 
În prima zi, am rămas la echipa națională, nu mi-am revenit imediat. Am rămas
la echipa națională, am început să fac recuperare înainte de operație. A fost
în regulă, dar așteptam ca operația să treacă de această etapă.
A fost prima ta operație? 
Da.
Cum a fost pentru tine, ți-a fost frică? 
Puțin îți este frică, dar am avut un chirurg grozav, un doctor grozav, mi-a dat
încredere și mi-a spus că totul va fi bine. Era apropiat de mine.
Cum te-ai simțit imediat după operație? 
Primele zile au fost dificile din cauza durerii, noaptea, în care nu poți
dormi, dar am fost cu mama și m-a ajutat mult. A fost dificil în prima
săptămână, dar după aceea a fost bine.
Dacă ar fi să-ți clasifici durerea de la 1 la 10, cât de gravă a fost? 
Poate 8 sau 9, ceva de genul acesta. Prima săptămână, doar prima săptămână,
după aceea a fost bine.

<h2 style="text-align:center;">„Când ești cu mama, ești ca un copil,
chiar dacă ai 30 de ani” </h2>
Ți-a fost greu să-ți lași durerea să se arate? Pentru că, atât ca fotbalist,
cât și ca bărbat, e mai greu să fii vulnerabil, nu? 
Da. Cum am spus, am fost cu mama. Când ești cu mama ta, ești ca un copil, chiar
dacă te doare, îi spui că te doare, poate că în unele zile e rău pentru tine,
nu ești în dispoziție. De aceea m-a ajutat mama, pentru că am ales persoana
potrivită. Pot fi cu soția mea sau cu copilul meu, dar am ales să rămân cu mama
mea pentru că poți fi copil cu mama ta. Chiar dacă ai 30 de ani, tot un copil
ești.
Care a fost, în opinia ta, cel mai greu moment al recuperării tale? 
Cel mai greu moment, cred, este recuperarea, pentru că te întrebi dacă te vei
întoarce ca înainte, îți pui prea multe întrebări. Cred că e vorba de
recuperarea de acolo.
A fost vorba de a învăța să mergi din nou? 
Da, totul. Trebuie să mergi, să alergi, să faci mișcare, totul e dificil, știi?
Dar pas cu pas, totul revine la normal.
Ai avut nevoie de ajutor în timp ce mergeai după operație? 
Da, cu cârje. Timp de două sau trei săptămâni, am stat cu cârje. dar după, a
fost bine.
Cum e pentru un fotbalist să aibă nevoie de ajutor ca să meargă? 
E dificil, pentru că, știi, ca fotbaliști, avem un ego, deci, chiar și pentru
bărbați, e dificil să aibă ajutor, dar devii umil când ceri ajutor și tot ce
trebuie.
Cum e să te întorci la fotbal după o astfel de accidentare? 
E dificil, pentru că trebuie să-ți recapeți vechiul nivel, trebuie să muncești
din greu, foarte mult, în fiecare zi. Este nevoie de timp, dar, în cele din
urmă, vei reuși.

<h2 style="text-align:center;">„Aveam și posibile transferuri. Dar
totul s-a oprit” </h2>
Acest tip de accidentare este una de lungă durată și afectează și mentalul.
Cum te-a afectat mental această accidentare? 
Mental, mi-am pus prea multe întrebări, dacă mă pot întoarce mai puternic decât
înainte. Aveam și posibile transferuri, am vrut să merg la un club mare, dar
totul s-a oprit. Trebuie să te concentrezi și să faci tot posibilul să revii
mai puternic.
Ai simțit nevoia de ajutor? 
Ambele. Profesional și familie, e important să apelezi la un profesionist dacă
nu poți singur.
Care au fost cele mai presante gânduri? 
Mi-am spus că vreau să fiu mai bun decât înainte, trebuie mai multă disciplină,
mai multă muncă, mai mult timp la sală. Știu că va fi dificil, dar pot să o
fac.
Câte ore petreci la sală? 
Trei-patru ore pe zi. 
Ai spus că mama ta a fost cu tine în timpul operației. Cum a reacționat după
accidentarea aceea? Pentru că o mamă, când copilul ei nu este bine... 
Era puțin tristă. Dar avea prea multă încredere în sine. E o persoană pozitivă.
Așa că mi-a spus în fiecare zi că vei fi bine, că te vei întoarce mai puternic.
Ești fiul meu, etc. Știi, mamele, ele sunt mereu pozitive cu copiii lor. Deci
ea e așa.
Îți amintești care a fost prima sesiune de antrenament? Prima după
accidentare. Cum a fost pentru tine? 
Da, am fost foarte fericit. Am fost foarte fericit să mă alătur echipei. Am
așteptat asta mult timp, luni întregi. Așa că am fost foarte fericit și
încântat să încep.
Ți-a fost frică atunci când ai început antrenamentul? 
La început, da, puțin. Ca o mișcare, știi. Pentru că genunchiul tău nu mai este
stabil ca înainte. Deci trebuie să revii la această mișcare de la început. Dar
pas cu pas, antrenament după antrenament, senzația a devenit foarte bună.
Ai fost titular la FCSB. Cum a fost pentru tine să urmărești meciurile de la
televizor, din tribune, fiind departe? 
A fost dificil. Pentru că vrei să joci. Și știi că în sezonul ăsta nu facem un
sezon grozav. Și când mi-am văzut echipa, au avut un moment dificil, am vrut să
ajut echipa, dar nu am putut pentru că eram accidentat. Așa că mi-am spus,
muncește din greu și vei reveni să ajuți, să-i ajuți.
Te-a făcut să vrei să te întorci mai puternic și să ajuți echipa? 
Nu, m-am concentrat pe recuperare pentru că nu puteam grăbi procesul, pentru că
corpul meu trebuie să se recupereze. Ei bine. Așa că mi-am luat timp. Eram
încântat să mă întorc repede, dar nu a fost bine pentru corpul meu, așa că
mi-am luat timp și acum sunt aici.
De asemenea, este important să nu grăbim procesul de recuperare, nu? 
Exact, da. Deoarece acest tip de accidentare este periculoasă, se poate
întâmpla din nou. Deci trebuie să fii atent.
Și, de asemenea, în această perioadă, în același timp, echipa națională a
ratat și ea calificarea la Cupa Mondială. Deci a fost de două ori mai rău
pentru tine, nu-i așa? 
Exact. Pentru club și echipa națională a fost dificil. Am văzut fiecare meci și
am fost dezamăgit pentru că obiectivul meu era să joc la Cupa Mondială. Așa că
trebuie să aștept următorul turneu.
Cine au fost oamenii care au fost cu tine în acea perioadă, în afară de
familia ta, desigur? 
Doar familia mea. Familia mea și câțiva prieteni, nu mulți oameni.

<h2 style="text-align:center;">„La revenirea pe teren am fost ca un
copil!” </h2>
Spune-mi, te rog, cum e să te încălzești pe margine, știind că ești pe cale
să te întorci pe teren? Cum e sentimentul ăsta? 
Sentimentul este uimitor, pentru că aștepți acest fel de sentiment luni de zile
și luni, știi? Aștepți, aștepți, aștepți. Și când ești pe margine, ești
încântat să intri pe teren. Deci da, sentimentul este uimitor.
Cum a fost primul meci pentru tine după accidentare? Cel împotriva
Argeșului, primul meci oficial, pentru că ai jucat și în amicalul la Antalya. 
Eram entuziasmat, eram entuziasmat. Am făcut totul, cred că am făcut un joc
grozav. Așteptam acest meci de mult timp, de aceea am fost entuziasmat când am
știut că voi fi la nivelul primei echipe. Deci da, a fost ca un copil, știi? Ca
primul meci pe care îl joci.
Asta voiam să întreb. Ce ai simțit când ai pășit din nou pe teren, știind că
vei fi acolo și că vei juca din nou? 
Mi-am spus, în sfârșit, știi? Ăsta e cuvântul, în sfârșit. Sunt aici și trebuie
să revin la nivelul meu și să le arăt de ce am așteptat toate aceste luni,
știi?
În timp ce jucai, ai simțit vreodată teama că ți se va întâmpla din nou? 
Da, chiar și când mă antrenez, chiar și când fac niște exerciții la sală, pe
teren. Acum, când ai o astfel de accidentare, ți-e frică că se va întâmpla din
nou, știi? Deci e în mintea mea, dar nu prea mult, știi? Pentru că dacă pui
prea multe în minte, se pot întâmpla. Deci, doar să fii atent.
Și având în vedere asta, poate ți-e frică de niște dueluri sau poate de
niște contacte? 
Nu, nu, nu. Pentru că sunt un fundaș și stilul meu de joc este foarte agresiv
și deposedez destul de mult, așa că nu mă pot teme să merg la un duel. Deci nu
ar fi bun pentru apărare, știi? Deci nu, nu mă mai tem de asta.
Se spune că după accidentări grave niciun fotbalist nu mai revine așa cum
era înainte. Crezi că este adevărat? 
Da. Se spune că nu vei mai avea sentimentul de dinainte, dar poți avea un
sentiment nou, știi? Mai bine decât înainte, dar nu la fel, știi? E adevărat.
Asta e adevărat.
Cum te-ai descrie în câteva cuvinte după această accidentare? 
Mentalitatea mea a devenit mai puternică și munca mea la fel. Muncesc mai mult
decât înainte, mă concentrez mai mult pe mine, sunt atent la unele detalii.
Poate că nu făceam asta în trecut, știi? Îmi place să mă concentrez mai mult pe
munca mea.
Dacă ai putea să te întorci în timp, în acel meci, ai schimba ceva? 
Nu știu, pentru că s-a întâmplat așa, știi? Poate te-ai odihni bine, pentru că
îmi amintesc de meciul ăsta în care am călătorit. Eu am călătorit așa România,
Camerun, Africa de Sud. A fost o călătorie lungă. Poate mi-am spus că și corpul
meu e obosit. Poate ca să mă recuperez mai bine decât înainte.
Crezi că ai fi putut face ceva pentru a evita accidentarea? 
Nu, pentru că eu fac totul. Fac totul bine, așa că s-a întâmplat așa. Face
parte din călătoria fotbalistului, știi? Mi se poate întâmpla mie, i se poate
întâmpla oricui. Poți să-l vezi pe Mihai (n.r. Lixandru), a avut la fel și în
echipa națională. Li se poate întâmpla oricui, deci nu te poți schimba. Poate e
planul lui Dumnezeu, știi? 
Da, am vorbit și cu Mihai, am făcut același interviu cu el și a fost pozitiv în
legătură cu experiența, pentru că trebuie să înveți din orice îți iese în cale.

<h2 style="text-align:center;">„Încercăm să terminăm bine sezonul” </h2>
Ți-ai revenit după accidentare și echipa ta, pentru prima dată în istoria
sa, juca în play-out. Cum a fost pentru tine, știind că după două titluri, două
sezoane cu titluri, asta se întâmplă? 
Eu sunt un câștigător, știi? Când ai câștigat două titluri la rând, vrei să
câștigi încă unul. Cum am spus, am început sezonul prost și acum încercăm să
terminăm bine, dar obiectivul era să câștigăm din nou titlul și nu am reușit,
așa că e puțină frustrare. Dar s-a întâmplat și acumulăm experiență, știi?
Poate că trebuie să ne pregătim pentru următorul sezon, ca să fim mai buni la
începutul sezonului, până atunci.
Lasă-ne un mesaj pentru alți jucători care s-ar putea confrunta cu o astfel
de accidentare. Ce crezi că ar trebui să știe? 
Fii pozitiv, ai o mentalitate bună, nu te concentra pe accidentare, ci pe
corpul tău. Când ai această accidentare, trebuie să-ți înveți corpul. Îmi învăț
mai bine corpul când am această accidentare. Poate că dacă nu mă accidentez
așa, nu știu ce se va întâmpla cu corpul meu în viitor. Așa că trebuie să-ți
înveți corpul, să fii pozitiv, să muncești din greu și pur și simplu să rămâi
pozitiv și să-ți pui în minte că totul va fi bine. Cred că este cel mai
important lucru.

Episodul cu numărul cinci al seriei îl are protagonist pe Joyskim Dawa, fotbalist care s-a accidentat în luna martie a anului 2025, revenind pe teren abia în ianuarie 2026.

„Înapoi la primii pași”, episodul 5: Joyskim Dawa, mai puternic și mai disciplinat

FC Argeș (team)

Pentru orice nou-promovată principala
provocare este să se mențină în campionat. Astfel, odată cu promovarea, conducerea
lui FC Argeș a lucrat pe parcursul verii pentru a construi un lot competitiv,
astfel încât să nu se pună problema retrogradării în sezonul de revenire, iar
Blagaic a apărut pe radarul alb-violeților. Nu doar că în cazul piteștenilor nu
s-a pus problema retrogradării, dar au reușit, în premieră istorică pentru o
nou-promovată, să se califice în play-off, după un sezon regular spectaculos făcut
sub comanda lui Bogdan Andone. 
&nbsp; 
Blagaic a semnat după despărțirea
de formația poloneză Niepolomice, unde a jucat un an, după un titlu câștigat în
Bosnia, alături de Borac Banja Luka. Crescut la academia lui Hajduk Split, acolo
unde s-a intersectat și cu Željko Kopić, mijlocașul croat ne-a spus povestea
carierei sale de până acum, purtându-ne prin copilăria sa până în prezent.

<h2 style="text-align:center;">„În lumea modernă ne lipsesc copiii care se distrează la locul de joacă” &nbsp;</h2>
Jakov, există o vorbă în Split
care spune că dacă nu știi fotbal, nu exiști în cartier. E adevărată? Da, e adevărată. Cred că fiecare
copil joacă fotbal acolo, fiecărui copil îi place fotbalul, pentru că există un club, un club
mare, Hajduk. Și, nu știu, e ca ADN-ul din tine. Când te naști, trebuie să
iubești Hajduk, deci trebuie să iubești fotbalul și așa începe acolo. Toată
lumea e nebună după fotbal. De la un nou-născut până la cel mai în vârstă tip
din oraș, toată lumea e înnebunită după fotbal.


&nbsp; 
Te-ai născut cu mingea de fotbal
la picioare? 
Da, desigur! 
 

Care este prima ta amintire
legată de fotbal? 
Prima mea amintire... Aș spune străzile, locul de joacă, cu prietenii mei, de
unde am început. Cred că ne lipsește asta în lumea modernă, copiii care se
distrează în locul de joacă, încep de acolo cu distracția, cu zâmbetul. Și cred
că am avut asta și sunt recunoscător pentru asta.
&nbsp; 
Îți amintești de primul tău meci
pe stadion, când erai copil? 
Da, da, îmi amintesc. Era Hajduk, în Europa League, împotriva lui Anderlecht. A
fost un moment nebunesc, a câștigat în ultimul minut, a fost o atmosferă
nebună 

Și cum te-ai simțit, când erai
copil, să vezi acea atmosferă? Cred că, la fel ca orice copil, simți:
„Doamne, într-o zi, vreau să simt asta”.

&nbsp; 
Și ai ajuns să simți asta? Da, slavă Domnului! Nu în Europa
League, dar în campionat, pentru Hajduk, da.

&nbsp; 
Cum ai fost remarcat de academia
lui Hajduk? Am început la club local,
Omladinac, la șase ani. Și foarte curând, cred, poate la nouă, zece ani, un
tip, Boris Marin, m-a remarcat la un turneu mic și l-a sunat pe tatăl meu. Și
așa a început povestea mea.

&nbsp; 
Care dintre părinții tăi era
antrenor acasă? Niciunul dintre părinții mei. Nu
am în familie nimeni care să practice vreun sport. Nimeni nu știa ceva despre
vreun sport, eram singur. Am început doar pentru distracție, nu am avut nicio
presiune din partea lor. Chiar și ei mă priveau, mă susțineau, dar nu-mi
spuneau nimic pentru că nu știau nimic.
&nbsp; 
A existat vreun moment în care au
vrut altceva pentru cariera ta? Nu! De fapt, m-au lăsat să mă
bucur, m-au lăsat să fac ce-mi place. Vedeau că merge bine, nu au pus nicio
presiune pe mine.

&nbsp; 
Cine era cel mai strict părinte? 
Tatăl meu, cu siguranță! De modă veche.

<h2 style="text-align:center;">„Am învățat totul la Academia lui Hajduk Split”</h2>
&nbsp; 
Care a fost cel mai important
sfat pe care ți l-au dat părinții când ai plecat de acasă pentru prima dată? 
E o întrebare grea. Multe. Cred că mi-au spus să fiu deștept, să nu fac
probleme, pentru că eram un tip foarte... Nu știu cum să spun asta, tipul cu
temperament. Fiecare tip din Split are un temperamentul puțin diferit. E o
nebunie! Așa că mi-au spus să fiu calm, să fiu eu însumi, să am încredere în
mine și să las lucrurile să fie așa cum trebuie să fie. 
Care este cea mai importantă
lecție pe care ai învățat-o de la Academia lui Hajduk Split? Cea mai importantă lecție? Cred
că am învățat totul acolo, pentru că am fost 13 ani, ani incredibili, așa că am
învățat totul, ca om, ca un jucător de fotbal. Cred că totul, totul.

&nbsp; 
Ai petrecut ceva timp și cu
Željko Kopić, antrenorul lui Dinamo? Da, da, am petrecut. A fost
primul antrenor care m-a chemat la prima echipă pentru antrenamente și, de asemenea,
pentru un meci amical pe care l-am jucat în Polonia, împotriva lui Górnik
Zabrze. M-a sunat, mi-a dat primele minute acolo și sunt foarte recunoscător
pentru asta.

&nbsp; 
Cum a fost ca antrenor? 
A fost, de fapt, nu am lucrat prea mult împreună. Am făcut doar câteva
antrenamente înaintea meciului, dar cred că a fost puțin cam strict. Cred că
este și un antrenor foarte bun și ce face la Dinamo, putem vedea o treabă
incredibilă. Joacă probabil cel mai bun fotbal din campionat. Cred că este un
antrenor fantastic.
&nbsp; 
Cu toții știm despre atmosfera de
la meciurile lui Hajduk, dar cum ai descrie-o pentru cei care nu au experimentat-o
niciodată? 
Cred că nu există cuvinte să o descriu, cred că trebuie să o simțiți. Nu o pot
descrie până când nu o simțiți voi.

&nbsp; 
Cât de greu a fost pentru tine
când ai plecat din Croația pentru prima dată? 
Nu a fost foarte greu, pentru că am plecat împrumutat în Slovenia. Nu e chiar
atât de departe, vreo 5-6 ore. De asemenea, este cam aceeași limbă, nu a fost
chiar atât de greu, dar nu a mers bine, m-am întors repede.
&nbsp; 
După aceea, ai plecat în Polonia.
Cum a fost perioada aceea pentru tine în Polonia? 
În Polonia, a fost o perioadă bună. A fost o experiență bună, ca orice
experiență. Ligă foarte bună, a fost o perioadă grozavă.
&nbsp; 
După Polonia, a urmat tranziția
către România. Cum a fost acea tranziție pentru tine? 
Nu a fost chiar atât de dificil, cred sunt asemănătoare ligile din Polonia și
din România. De asemenea, sunt agresive, intense. Fanii din Polonia și din România
sunt grozavi. Ambele țări sunt puțin mai reci, m-am adaptat deja.
&nbsp; 

Dacă ar trebui să alegi o
caracteristică pentru fiecare țară în care ai jucat, care ar fi aceasta? În țara mea, aleg întotdeauna vremea
bună. Din Polonia, oameni foarte reci. Din Bosnia, e destul de similar. Și
România, cred că România, Bosnia, Croația sunt din zona balcanică. Îmi place să
spun că suntem balcanici, deci suntem cam oameni asemănători.

&nbsp; 
Ai fost considerat motorul
echipei în sezonul în care ai câștigat titlul în Bosnia și, de asemenea, unul
dintre cei mai tehnici jucători străini din ligă, din câte am citit. Ce a
însemnat pentru tine această recunoaștere? 
Este o mare realizare, desigur! Am câștigat titlul și, de asemenea, asta, ceea
ce spui tu. Sunt recunoscător pentru asta, pentru un sezon fantastic, pentru o
experiență minunată.

Blagaic, Jakov

<h2 style="text-align:center;">„M-am gândit că e o idee foarte bună să vin la Argeș” </h2>
&nbsp; 
Cum ai ajuns să alegi România? 
Eram în Polonia și nu am rămas în Superliga, cum ar fi prima ligă din Polonia. Nu
am vrut să joc în liga a doua și Argeș mi-a contactat agentul. Cred că nu m-am
gândit prea mult. S-a întâmplat atât de repede și
am venit aici.

&nbsp; 
Argeș era o echipă nou promovată,
așa cum am mai spus. Când o echipă este recent promovată, obiectivul ei pentru
noul sezon este evitarea retrogradării. Ți-ai făcut griji în privința asta când
ai semnat? 
De fapt, nu mi-am făcut griji, când am vorbit cu ei, am văzut imediat cum
gândesc, ce planuri își fac, au explicat că au încredere și tot ce trebuie. Au
format o echipă grozavă, am fost aproape ultimul care a venit, mă gândeam că e
o idee foarte bună să vin aici.
&nbsp; 
Cum ai povesti în propriile
cuvinte despre sezonul echipei FC Argeș, până acum? Aș spune o treabă incredibilă, un
sezon incredibil. Eu cred că nu există cuvinte să descriu acest lucru, cred că
nimeni nu și-a imaginat că va fi așa.

&nbsp; 
Care este explicația pentru acest
sezon bun? 
Aș spune... Un grup grozav, aș spune. De la antrenor la echipă, aș spune că
suntem ca o mare familie, aș spune că grupul este cheia. Și calitatea, dar cred
că grupul este cheia.
&nbsp; 
Există vreun meci anume din acest
sezon la care te gândești mereu? Sunt câteva dintre ele. FCSB,
când am câștigat acasă. Am jucat ambele meciuri, acasă și în deplasare, le-am
câștigat pe amândouă. Cred că poate aceste două meciuri, da.

&nbsp; 
A fost FCSB cel mai dificil
adversar cu care te-ai confruntat în acest sezon sau poate orice altă echipă te-a
impresionat? 
Au fost multe meciuri dificile. Am fost accidentat, nu am jucat, dar cred că
Craiova a fost cel mai puternic.
&nbsp; 
Ce părere ai despre fanii lui
Argeș? 
Aș spune că sunt incredibili, ne susțin acasă aproape în fiecare meci, într-un
număr mare. De asemenea, vin în deplasare, foarte mulți, le sunt foarte
recunoscător.
&nbsp; 
În 2019, ai jucat pentru echipa
națională sub 20 de ani într-un amical împotriva Franței, al cărei căpitan era Tchouaméni.
Îți amintești de meciul acela, cum a fost? 
Da, îmi amintesc. A fost 1-1, cred. E un jucător incredibil, ce pot să spun? E acolo,
la Real Madrid, și da, e un jucător incredibil.

<h2 style="text-align:center;">„Cred că nu ne bucurăm de momente! Le lăsăm să treacă, apoi ne amintim
ce plăcut a fost” </h2>
&nbsp; 
Dacă ai putea să te întorci în
timp și să te vezi la 10-12 ani, cum mergeai la primul antrenament cu Academia
Hajduk Split, ce i-ai spune tânărului Jakov despre drumul care va urma? 
Mi-aș spune să mă bucur mai mult de momente, să nu le las pur și simplu să
treacă, să trec prin ele, să mă bucur de ele. Pentru că eu cred că toți, nu
doar în fotbal, ci și în viață, nu ne bucurăm de momente, pur și simplu, le
lăsăm să treacă și după aceea ne amintim cât de plăcut a fost, ne concentrăm pe
viitor. Da, ne concentrăm doar pe lucrurile pe care nu trebuie să ne
concentrăm.
&nbsp; 
Dacă părinții tăi ar fi aici cu
noi acum, ce crezi că ar spune că este cea mai mare calitate a ta ca persoană, nu ca
fotbalist? 
E greu. Poate vor spune că sunt un tip normal, un tip simplu. Un tip relaxat. Da,
un tip relaxat.

&nbsp; 
Și dacă ai putea trimite un mesaj
părinților tăi chiar acum, care ar fi acel mesaj? Să se bucure de pensie, o merită. 
 
Ai avut un idol în copilărie? Un jucător pe care ai încercat să-l imiți, poate? Cred că cei de vârsta mea, din
generația mea, l-au urmărit pe Ronaldinho. Cred că a fost un idol pentru
fiecare copil din generația mea.


&nbsp; 
Și mai ai un croat care încă se
învechește precum vinul fin. Desigur, desigur, desigur, dar a
apărut puțin mai târziu, Luka Modrić, desigur. Cred că e un jucător incredibil,
e uimitor ce face la 40 de ani.

&nbsp; 
Există vreo echipă favorită
pentru care ți-ar plăcea să joci? 
Singura echipă pentru care voiam să joc era Hajduk și am reușit. De acum
înainte, totul este așa cum vrea Dumnezeu.

Jakov Blagaic a ajuns la FC Argeș în vara lui 2025, când echipa tocmai ce promovase în Superliga României.

„Când te naști trebuie să iubești fotbalul!” Interviu cu Jakov Blagaic

Mekvabishvili, Anzor (player, UCV)

A fost prima sa plecare din Georgia, țara natală, după ce a crescut la Dinamo Tbilisi, formație alături de care a cucerit titlul de două ori. Cu un an înainte de transfer a primit și banderola de căpitan, asta datorită seriozității pe care a arătat-o atât în teren, cât și în afara lui. Fotbalul, pentru Anzor, a început cu ajutorul bunicului său. Era imposibil pentru el să nu se îndrăgostească de fotbal, ținând cont că ieșea pe balcon și vedea stadionul chiar în fața sa, după cum a dezvăluit chiar el. Când a semnat cu oltenii avea deja 13 meciuri în naționala Georgiei. Acum a reușit să dubleze acel număr, iar în urmă cu doi ani a scris istorie pentru țara sa, care s-a calificat în premieră la EURO 2024, unde a și ieșit din faza grupelor. I-a plăcut și școala, asta pentru că a fost dintotdeauna conștient de faptul că are nevoie și de un backup. Ajuns la 24 de ani, Anzor este „motorul” Craiovei, alături de care traversează un sezon senzațional, jucător de bază în națională și pare că drumul său în fotbal abia a început. Să-l cunoaștem, așadar, pe fotbalistul care și-a făcut locul în inima oltenilor.

<h2 style="text-align:center;">„Bunicul meu m-a introdus în acest sport” </h2>
Anzor, dacă am fi mâine în Tbilisi și tu ai fi ghidul nostru pentru doar o
oră, unde ne-ai duce? Dar nu în locurile turistice. Care e locul tău preferat? 
E foarte greu să decid, e foarte greu, pentru că poți vedea multe locuri
frumoase în Tbilisi. E un oraș mic, dar are multe lucruri de făcut, multe
lucruri de văzut și vizitat și muzee, de exemplu, unele locuri precum biserici
istorice. Poți de asemenea... Nu poți evita mâncarea. Așa că ai nevoie și de
timp să mănânci și multă mâncare, pentru că e ceva tradițional. De asemenea,
avem vin foarte bun și tradiții mari legate de asta. Așa că cred că o oră va fi
insuficientă.
Dar dacă te-aș ruga să ne duci în locul tău preferat? 
Nu știu! Poate v-aș duce în centrul orașului. E acolo râul, cu multe poduri și
restaurante frumoase și acesta este, cumva, locul principal, locul unde merg
mulți turiști și mulți oameni și cred că v-aș duce acolo. E în mijlocul
orașului și cred că v-ar plăcea foarte mult.
Ai vorbit despre mâncare. Spune-ne dacă există asemănări între mâncarea
georgiană și cea românească. 
Există unele, dar și multe diferențe, multe diferențe, pentru că nouă ne place
să mâncăm multă brânză, de exemplu, dar brânza noastră e puțin diferită de a
voastră și, de asemenea, avem un fel de tradiție în modul în care gătim vita
sau porcul sau ceva de genul ăsta și îmi plac și cultura românească, și
mâncarea românească, dar cred... pentru mine, chiar dacă am fost în multe
locuri din lume, multe orașe și țări, eu aleg mereu mâncarea mea, pentru că nu
e doar opinia mea. E și opinia celor care vin să ne viziteze. Așa că sper ca
într-o zi toată lumea să aibă timp să meargă acolo și să se bucure de ea.
Spune-ne cine este Anzor Mekvabishvili? 
Aș spune că sunt un tip liniștit, simplu, căruia îi place să fie cu familia, să
se bucure de ea, să se bucure de munca mea, pentru că mă implic foarte mult în
ea. Fac mult și în fiecare zi mă lupt și, de fiecare dată, în fiecare zi,
încerc să fiu mai bun. Așa că obiectivele mele sunt să ajung cât mai sus, în
carieră, cât pot eu, și să fiu liber și să mă bucur de viață. Asta e cel mai
important, alături de familie.
Dacă ne-am întoarce în timp, pe străzile din Tbilisi, unde l-am găsi pe
micul Anzor, la vârsta de șapte ani? 
Cu siguranță, aș fi pe terenul de fotbal, jucând, pentru că aveam un bunic care
avea grijă de mine și, de fiecare dată... și aveam casa, aveam... era ca un
bloc, dar noi aveam casa la primul etaj și puteai coborî pe scări, aveam un
balcon mare și, în fața noastră, era un stadion foarte mare, foarte mare. Așa
că copilăria mea a fost acolo, cu prietenii mei și mereu cu fotbalul, mereu m-am
bucurat cu prietenii mei acolo și asta era viața mea. Și, de asemenea, mă
puteai vedea la școală, pentru că eram un elev destul de bun. Da, elev bun.
Îți plăcea să mergi la școală? 
Da! Da! Încercam, pentru că mergeam la o școală privată. Încercam să am rezultate
bune, pentru că este important pentru oameni, pentru că poate cariera este nu
prea lungă. Așa că după trebuie să faci ceva, ai nevoie și de puțină cunoaștere
și pentru fotbal. Este foarte important să ai niște idei, creierul trebuie să
funcționeze bine. Așa că e bine. Ajută. Așa că sunt fericit că am făcut asta,
pentru că de asta pot vorbi, de exemplu, mai multă engleză, mai bine și pot
avea mai multe exemple în viață. Așa că e o plăcere să ai acest tip de
experiență.
Spune-mi dacă pentru tine a fost mereu doar fotbal sau ai încercat și alte
sporturi. 
Pot spune că sunt un tip sportiv. Așa că orice sport fac, îl fac cu inimă și
îmi plac majoritatea. Așa că jucam baschet mult, mult și sper că avem și niște
coechipieri... jucăm de asemenea, de exemplu, cu Nsimba și i-am spus să joace
și vom încerca, jucăm și tenis cu colegii și multe sporturi, multe. Sunt un tip
sportiv. Așa că mă bucur de fiecare dată.
Cine a fost prima persoană care a crezut cu adevărat în tine? 
Cred că bunicul meu, pentru că el m-a introdus în acest sport și avea grijă de
mine de fiecare dată când aveam timp. Discutam meciurile mele, viața mea,
totul, așa că era omul pe care îl puteam lua de mână și să fiu cu el mereu.
Dacă îmi amintesc corect, ți-ai pierdut bunicul. 
Da. L-am pierdut, dar este mereu cu mine, așa că este ceva mare... aș spune că
sunt fericit că e cu mine tot timpul și este aici. Așa că merg mai departe și
merg mai departe de două ori mai mult ca să-l fac fericit.
Care sunt cele mai importante valori sau lecții pe care le-ai luat de la
părinții tăi? 
Acest lucru este foarte important pentru mine, pentru că dacă nu ar fi fost
părinții mei, nu aș fi o persoană foarte bună. Pentru mine, să fiu om și să am
acest tip de relație, o relație bună cu oamenii, să fiu sincer, să fiu bun cu
ei... toate acestea vin de la părinți. Așa că le sunt foarte recunoscător. Și
acesta este lucrul... asta este ce mi-au dat. Mi-au dat acest tip de
personalitate și mentalitate puternică și sunt mereu bun. Nu sunt un tip căruia
îi place să rănească pe cineva. Așa că asta e de la părinții mei.

<h2 style="text-align:center;">Căpitan la 21 de ani la Dinamo
Tbilisi </h2>
Cum te-ai descrie ca fotbalist? 
Eu... nu știu cum să spun. Nu-mi place să vorbesc prea mult despre mine. Dar ce
pot spune? Întotdeauna mă împing pe mine și știu că pot face mai mult și mai
mult, de exemplu pentru club, pentru mine și încerc să fiu mereu inteligent și
să intru în detalii, pentru că pentru mine detaliile sunt foarte importante și
încerc să mă concentrez pe asta și sunt tipul care muncește mult, care vrea mereu
să câștige și am această dorință să câștig fiecare meci și totul în fotbal.
Ai doar 21 de ani. Ai primit banderola de căpitan la Dinamo Tbilisi când
erai foarte tânăr, dacă avem în vedere că jucătorii de vârsta ta se luptă
pentru un loc în primul 11. Cum a fost pentru tine să porți acest tip de
responsabilitate atât de tânăr? 
Pentru mine, a fost dublu și triplu, pentru că am fost în această academie tot
timpul și am fost tot timpul într-un singur club georgian, iar când m-am mutat
la Dinamo Tbilisi aveam 12 ani. Așa că imaginează-ți: de la 12 la 21 am fost
acolo și a fost o mare onoare să fiu pentru prima dată în prima echipă și, după
doi ani, mi-au dat acest tip de responsabilitate și încercam să dau celorlalți
exemplul meu, că totul este posibil dacă muncești din greu și dacă ești
inteligent, și dacă nu dai înapoi niciodată. Așa că acesta este mesajul pentru
toată lumea: să fie așa!
Putem spune că asta este ce a învățat copilul Anzor din acea experiență de
leadership? 
Da, da, dar pot să-ți spun că, în fiecare zi, ceea ce iau din viață este
experiență, așa că cred că trebuie să învăț mai mult și mai mult și acest
leadership va deveni din ce în ce mai bun la mine. Și aș spune că acest
leadership vine din muncă grea, din dorință, din a crede în tine și a crede în
Dumnezeu și cred că toate împreună fac acest leadership. Așa că dacă cineva
vrea să fie lider, trebuie să fie așa.
Cum a fost momentul în care ai plecat din Georgia? Când ai plecat de acasă,
din Georgia. 
A fost prima dată pentru mine și a fost puțin ciudat, pentru că eram cu familia
mereu, cu confortul de a sta cu ei și aveam totul aranjat, mâncarea, de
exemplu, hainele, totul. Și când m-am mutat a fost puțin ciudat, pentru că în
afara casei nu e la fel. Așa că a fost greu pentru mine, dar după, cu soția
mea, am reușit să avem cum să spun, o schimbare foarte bună, o viață diferită
și m-am adaptat repede. Și sunt fericit cu acest club, cu acești oameni care
sunt aici, care lucrează aici, pentru că m-au ajutat foarte mult și m-au făcut
mai bărbat și cred că, atunci când eram acasă, eram ca un copil, dar acum cred
că am viața mea personală și sunt bucuros, pentru că toată lumea trebuie să
încerce asta, pentru că este un pas foarte important pentru toată lumea.
Cum au fost primele tale săptămâni în România? 
Nu știu! Nu mă așteptam la asta. Nu știam. Am fost de câteva ori aici, de
două-trei ori și, de asemenea, am jucat cu niște băieți de aici, da, în
România. De exemplu, am fost căpitan la U21 și Screciu era căpitan la România
U21 și ne-am întâlnit aici prima dată și nu știam că România este o țară atât
de mare, cu resurse atât de mari. După asta, una-două săptămâni au fost doar
adaptare, mi-a plăcut și, cum să spun, a fost greu pentru mine pentru că nu
știam, de exemplu, și nu toată lumea vorbea engleză bine, așa că această
adaptare a fost puțin grea în acel timp, dar acum totul este perfect.
Care a fost cel mai greu lucru pe care l-ai lăsat în urmă în Georgia? 
Cred... confortul, părinții mei, de exemplu, sigur și prietenii mei. Erau mereu
în jurul meu, pentru că acum trebuia să vin aici fără nimeni și trebuie să am
prieteni noi, o familie nouă. Așa că să las asta în spate îmi dă mai multe
responsabilități aici, pentru că trebuie să fiu aici liderul, de exemplu, să
fiu aici foarte bun și să-i fac fericiți. A fost ca o responsabilitate dublă și
acesta a fost cel mai greu lucru pe care l-am lăsat în urmă.
Există un obiect specific pe care l-ai adus din Georgia de care nu te
desparți niciodată? Un obiect care îți amintește de casă, pe care l-ai luat de
acolo, din Georgia. 
Cred că nu este un obiect. Este o persoană. Da, este soția mea și nimic
altceva, cred, pentru că ce vreau am aici. Ah, ok! Familia mea este, de
asemenea, acolo, dar ei mai vin. Nu este ceva specific pe care l-am luat și
l-am adus aici.

<h2 style="text-align:center;">„Nu știam că în România poate exista
acest tip de dragoste pentru fotbal” </h2>
Cum ai ales Universitatea Craiova? 
Cum să spun, era iarnă, din câte îmi amintesc, când am venit aici și aveam o
altă opțiune, dar voiam să plec de la club, pentru că, după gândurile mele,
după sentimentele mele, era momentul să plec din țara mea, pentru că am jucat
acolo trei sau patru sezoane și simțeam că era momentul să plec și aveam mai
multe opțiuni, dar am ales-o pe aceasta, pentru că era foarte concretă și
clubul ne-a contactat și era interesant, pentru că întrebasem despre ligă,
despre calitatea ligii, despre pasul următor și cred că era important să mă mut
și nu m-am gândit prea mult. M-am gândit două zile, cred, și am venit aici. Am
vorbit cu patronul, am vorbit cu acționarii clubului și am decis să rămânem
aici și să semnăm aici de asemenea.
Spune-mi cum a fost pentru tine când ai jucat prima dată pe stadionul „Ion
Oblemenco”? 
Nu mă așteptam la acest tip de facilități bune pe care le avea acest club și
când am mers acolo, cred că prima dată am jucat... nu cred... prima dată am
jucat la Petrolul. Dar când am venit aici, cu fanii, cu oamenii, cum le place
fotbalul și cum iubesc fotbalul, m-a impresionat acest lucru, pentru că nu
știam că în România acest tip de dragoste poate exista în fotbal și acum, pe
măsură ce zilele trec, văd cum suporterii noștri trăiesc competiția, au
pasiune, orașul trăiește cu fotbalul aici și este cel mai bun lucru.
Se spune că, aici, fotbalul este în ADN-ul fiecăruia. 
Da, poți merge prin oraș și toată lumea te știe, este foarte bine. Este foarte
bine, pentru că știu multe țări, chiar și țări mari, mergi acasă, pleci și
nimeni nu te cunoaște și nu e bine, pentru că cred că, în acest tip de fotbal,
oamenii și suporterii sunt cei mai importanți pentru jucători, pentru motivație
și este foarte frumos și cred că asta face fotbalul atât de bun, pentru că nu
sunt doar 11 jucători sau 25 de jucători sau antrenorii, ci sunt orașe întregi,
oraș contra oraș, și este foarte bine. Este un sentiment foarte bun.
Ești la Craiova de ceva timp. Spune-mi care este amintirea ta preferată de
la Craiova până acum? 
Aș spune că prima dată când am jucat cu stadionul plin a fost foarte frumos,
foarte frumos și memorabil pentru mine. Și cred că atunci când am ajuns, de
exemplu, prima dată, în Conference League, acum doi ani, la penalty-uri, a fost
un moment foarte bun pentru mine. Și anul trecut am fost foarte aproape să
facem ceva bun. Am pierdut în semifinală, în cupă, cred, la penalty-uri cu
Clujul, și am fi putut merge mai departe și poate să încercăm să câștigăm
trofeul și am avut câteva momente bune acolo, cred. Dar anul trecut a fost
puțin dezamăgitor din acest punct de vedere, pentru că voiam să încercăm să
atingem ceva și nu am reușit, dar cred că întregul an a fost memorabil și sper
că în viitor vom încerca să facem totul pentru a ne atinge obiectivele.
Dar dacă ne uităm la calificarea în Conference League, pare un progres
sănătos, pentru că ați fost eliminați în play-off, înainte de a ajunge în faza
grupelor, și acum ați ajuns. 
Pentru mine, a fost prima dată când am ajuns în faza grupelor și a fost un
sentiment foarte, foarte bun, cu oamenii, cu fostul staff și totul a fost, cum
să spun, foarte frumos și o experiență foarte mare și foarte bună și am bătut
Mainz aici, un club mare, și am fost foarte aproape în deplasare și cred că
acest an este destul de pozitiv și am putea face multe lucruri bune dacă
încercăm tot ce putem și să ne atingem obiectivele, cum am spus, da, pentru că
eliminarea din faza grupelor a fost văzută ca o înfrângere, dar dacă ne uităm
înapoi la anii anteriori, faptul că ai fost acolo, ai fost în faza grupelor,
contează.
Și, dacă tot vorbim despre meciuri, trebuie să te întreb: te mai gândești la
penalty-ul cu Sparta Praga? 
Când este un penalty la antrenament sau în meci, da, mă mai gândesc la asta,
dar da, sunt dezamăgit, pentru că puteam face mai bine, cred, dar știi că viața
este așa, poate ratez undeva, poate voi marca undeva. Așa că dacă am
oportunitatea, o voi face. Nu sunt un tip care se sperie și nu va mai face
asta, pentru că, de exemplu, înainte de asta nu am ratat niciunul, așa că cred
că a fost prima dată și sigur nu va fi ultima, pentru că asta e viața, acesta
este fotbalul și orice se poate întâmpla, dar am această provocare să fac mai
bine după și să ajut echipa.
Vreau să te întreb cum au fost lucrurile pentru tine, emoțional, după acel
meci. 
Nu știu! Da, am fost dezamăgit, pentru că dacă marcam, poate mergea diferit,
dar am învățat de la niște băieți că dacă spui „dacă”, nu schimbă nimic. Așa că
este doar pierdere de timp, așa că o voi face din nou în viitor.

Mekvabishvili, Anzor

<h2 style="text-align:center;">„Georgienilor nu le este frică de
nimic!” </h2>
Se spune că un spirit de războinic curge prin venele georgienilor, un spirit
care nu acceptă niciodată înfrângerea. Simți că asta te ajută să treci peste
momentele dificile? 
Da, cu istoria și lucrurile astea... Dacă vezi țara mea a fost înconjurată de
turci, de iranieni, de ruși tot timpul și chiar și astăzi avem o situație de
război, nu cea mai rea situație, dar teritorii ocupate în țara noastră și aș spune
că este foarte dureros pentru mine, dar acesta este lucrul: toată lumea vede că
au trecut atâția ani, dar țara mea încă stă în picioare și încă luptă pentru
democrația ei, de exemplu, și vezi în fiecare sport unde poți lupta, avem mulți
campioni în UFC, avem mulți campioni la judo, de exemplu, și la rugby și toată
lumea face asta cu inimă. Nu le este frică de nimic. Așa că asta este din vene,
din sânge, așa că mă ajută sigur. Da, am asta, să nu fiu învins în niciun caz
și nicăieri.
Hai să vorbim puțin despre echipa națională și prima ta convocare. 
Prima dată, am vorbit cu antrenorul secund și după, când m-au chemat, am avut
un fel de sentiment că eram foarte, foarte fericit și cred că munca mea pe care
am făcut-o, în final, a avut un rezultat foarte mare, de exemplu, pentru că să
joci la echipa națională este o responsabilitate foarte mare și o iubire foarte
mare din interior și eram foarte... aș spune... eram acolo la început, undeva,
dar nu eram foarte, foarte, foarte emoționat, pentru că emoțiile nu sunt bune,
așa că am luat-o ca următoarea provocare: ce pot face, cum pot ajuta echipa
națională. Și toată lumea era foarte fericită în jurul meu și asta mă face
fericit, pentru că pot face oamenii din jurul meu fericiți, așa că dacă am
posibilitatea să le ofer ceva de la mine, voi face totul pe teren, în viață,
pentru toată lumea, pentru oricine.
Ai vorbit despre performanțele sportive din Georgia și despre alte sporturi,
dar trebuie să vorbim și despre calificarea Georgiei la Euro 2024. Cum a fost
pentru tine acea calificare? Am participat în Nations League și am avut
semifinala și finala în țara noastră. A fost puțin norocos, pentru că să joci
cu fanii tăi, cu stadionul plin, îți oferă motivație în plus. Așa că am avut
meciul cu Luxemburg, a fost destul de greu, pentru că a fost un moment foarte
sensibil când joci astfel de meciuri. Nu este doar un joc, pentru că este o
singură greșeală și poate ești eliminat și a fost un meci foarte tensionat, dar
dacă vezi când am câștigat la penalty-uri cu Grecia, reacția oamenilor... Toată
lumea a intrat pe teren și erau, nu știu, 50-60 de mii de oameni pe stadion. A
fost ceva... Altceva! Nu puteai vedea pe nimeni. Era un moment... Un prieten a
venit la mine, am spus: „Ce faci aici?”, și lucruri de genul ăsta, dar toată lumea
era atât de fericită. Și după asta am mers să facem o mare petrecere cu toți
oamenii și imaginează-ți să stai acolo, să stai pe scenă și să cânți imnul
naționalei cu toată lumea, a fost ceva care m-a făcut să am lacrimi și lucruri
de genul acesta și am fost foarte fericit pentru ei, pentru oameni, pentru că
fotbalul nu este doar sport, pentru că este ceva mai mare, care poate face pe
toată lumea fericită. Așa că dacă vezi oamenii georgieni cum vorbesc despre
asta și acum, ei vin de fiecare dată și spun „Mulțumesc pentru tot ce ați
făcut” și sper că vom avea astfel de zile în viitor, a doua oară, a treia oară,
nu știu, și acesta este un lucru foarte bun pentru viitor, pentru că agora
oamenii cred că putem face asta și cred că toată lumea poate ajunge la acest
tip de fericire și este cel mai important.
Și la Euro ați reușit să învingeți Portugalia lui Cristiano Ronaldo. Cum a
fost acel meci pentru tine? 
Cum a fost meciul... pentru că atunci când am început, de exemplu, am pierdut
meciul cu Turcia și după am făcut egal cu Cehia și doar victoria era
posibilitatea de a merge mai departe. Așa că nu aveam, cum să spun... chiar și
când am ajuns la Euro am vorbit cu antrenorul: „Nu trebuie să ne fie frică de
nimic, nu avem nimic de pierdut, pentru că deja am făcut istorie și acum ce
facem este altă istorie, un bonus, este un bonus”. Așa că antrenorul a spus:
„Bucurați-vă, doar bucurați-vă, pentru că aceste momente vor rămâne în mintea
noastră toată viața”. Așa că fiecare meci pe care l-am jucat a fost doar să ne bucurăm
cât mai mult, dar cu responsabilitate mare, pentru că dacă vezi câți suporteri
au fost la meciuri, chiar și la meciul cu Portugalia, cred că suporterii
georgieni au fost mai mulți decât cei portughezi. Așa că această țară mică avea
această dorință să fie acolo, să îi bată, așa că ne-au ajutat foarte mult și
să-i învingem... El era idolul meu, Ronaldo. Cumva, când eram acolo, era doar
un jucător de fotbal și nu am simțit ceva ciudat. Dar, după meci, când te uiți
înapoi și vezi asta, este un moment uimitor.
Ai reușit să faci schimb de tricouri? 
Da, da, dar nu cu Ronaldo, pentru că avem și noi liderul nostru, starul nostru
care joacă acum la Paris și Ronaldo era tot idolul lui, așa că ei au schimbat
tricourile, dar eu am schimbat cu un jucător care joacă la Manchester City.
Este mijlocaș, Matheus Nunes, așa că da, îmi place de el. Așa că am vorbit după
meci și am schimbat tricourile.
Acum, ca parte amuzantă, îl ai pe „Moradona”, coleg la clubul tău și îl ai
pe „Kvaradona”, la echipa națională. Care a fost mai bun? Știai de aceste
porecle? 
Știu, știu! Mora este fratele meu și îl iubesc foarte mult, foarte mult, dar nu
pot alege, nu pot alege, pentru că amândoi, pentru mine, sunt ca membrii
familiei și frații mei. Așa că, pentru mine, amândoi sunt foarte importanți,
foarte importanți.
Spune-mi cum este să împarți vestiarul cu un jucător ca „Kvara” (n.r. -
Kvaratskhelia)? 
Da, este prietenul meu. Nu este doar prietenul meu, pentru că suntem foarte
apropiați, ca familii, pentru că am început academia împreună și am trecut prin
aceste etape împreună, de asemenea, suntem colegi de cameră la echipa
națională, așa că să împart vestiarul cu el... Știi acest sentiment: el a ajuns
sus și vezi cum este ca star afară, dar, în interior, este aceeași persoană
care era. Așa că atunci când ne întâlnim nu simt nicio diferență, pentru că
este același tip. Este același tip care iubește fotbalul și care face totul
pentru a face pe toată lumea fericită și acesta este cheia lui, pentru că este
un tip foarte sincer, foarte calm și foarte bun. Așa că cred că acest tip de
oameni ajung la un nivel foarte bun.
Și sunt, de asemenea, un exemplu pentru jucătorii tineri. 
Da, nu doar pentru jucători, pentru oamenii care vor să atingă niște obiective,
pentru că atunci când văd acest tip mic mergând în cea mai bună echipă din lume
astăzi, este ca un exemplu pentru ei.

<h2 style="text-align:center;">„Pe teren trebuie să fii corect cu
tine însuți!” </h2>
Ce te enervează cel mai mult pe terenul de fotbal? 
Ce mă enervează? Cred că atunci când jucătorii nu sunt responsabili pentru ceea
ce fac, nu le pasă, de exemplu, să facă sarcinile care le sunt date de antrenor
sau de jucători, pentru că pe teren suntem ca niște prieteni și vorbim mereu
unii cu alții și nu-mi place dacă cineva nu ascultă sau nu este concentrat pe
sarcinile pe care trebuie să le facă, pentru că pentru mine nu e nicio problemă
dacă cineva face o greșeală, dar cred că trebuie să fii sigur pe ceea ce faci
și să fii corect cu tine însuți. Trebuie să fii concentrat, cred.
Ai ritualuri înainte de meci sau superstiții? 
Nu, nu am. Cred că am doar un ritual... îmi place să mă rog înainte de meci și
doar asta, pentru că nu-mi place să am aceste superstiții, pentru că pentru
mine sunt doar o pierdere de timp.
Cine este Anzor, în afara terenului? 
Anzor, în afara terenului, este un tip foarte bun, foarte amuzant, căruia îi
place să vorbească, să comunice cu toată lumea, căruia îi place să fie cu
familia, să se bucure de fiecare minut cu soția, cu prietenii, cu oamenii din
jur și doar să fie pozitiv, doar pozitiv.
Ai alte hobby-uri în afară de fotbal? Ce faci în timpul liber, în afară de a
petrece timp cu familia și prietenii? Îmi place să merg, de exemplu, să stau la
soare, să iau vitamina D sau, în afară de asta, cred că să merg la restaurante
bune, plimbările sunt, de asemenea, preferatele mele, dar să mă plimb în locuri
frumoase sau chiar în parcuri și îmi place aici, pentru că sunt multe parcuri
bune, așa că este foarte bine pentru a merge, a respira și așa mai departe. Da,
de asemenea, în timpul liber toată lumea vrea să se bucure, poate uneori să
meargă la petreceri bune și lucruri de genul și eu sunt la fel, îmi place, dar
știu când și unde să fac asta.
Rămâne La Liga visul tău pentru viitor? 
Da, desigur. Este una dintre cele mai bune pentru mine, așa că voi fi
recunoscător dacă voi avea șansa să merg acolo, așa că lucrez la asta.
Cum ai vrea ca fanii Craiovei să-și amintească de tine? 
Dragostea care vine de la ei simt că este prea multă. Așa că în fiecare zi când
intru pe teren să joc pentru ei, încerc să fiu cea mai bună versiune a mea de
fiecare dată, așa că vreau ca ei să mă țină minte ca un muncitor, ca sufletul
echipei, ca... aș spune mecanismul mașinii, așa că încerc, încerc, încerc de
fiecare dată să-i fac fericiți și să atingem obiectivul pe care toată lumea îl
are.

Anzor Mekvabishvili avea 22 de ani când a ajuns pentru prima dată în România.

Anzor, de la stadionul din fața balconului până în inima Craiovei

Andu Kedei

RAP - UCJ (match, Superliga 25/26, play-off)

Oucasse N’Dayanthane Mendy, atacant francez cu origini senegaleze, a crescut în fotbal la Marseille, în orașul în care s-a născut, acolo unde a făcut și primii pași serioși în joc. La începutul carierei, a evoluat în ligile inferioare din Franța, unde a adunat meciuri atât în liga a treia, cât și în liga a patra, nivel la care a și înscris de două ori. Ulterior, a jucat în Belgia, bifând 17 apariții în prima ligă, cu un gol și o pasă decisivă. În Ligue 2, a înregistrat 29 de meciuri, în care a marcat de cinci ori și a oferit o pasă decisivă. La Universitatea Cluj din ianuarie, extrema dreapta de 24 de ani a marcat 5 goluri 9 meciuri jucate în Superliga. A lovit contra Rapidului și în etapa 24 din sezonul regular, a înscris și în Play-off, de două ori, aducând prind golurile sale trei puncte cruciale pentru studenți.

Mendy, Oucasse

<h2>„Suporterii ne-au dat forță” </h2>

Pentru Mendy, victoria a fost rezultatul efortului colectiv și al susținerii venite din tribune. Francezul a vorbit despre importanța echipei și despre rolul suporterilor în acest meci. „Ne-am dorit foarte mult să luăm cele trei puncte pentru coechipierul nostru, Macalou”, a declarat acesta. Mendy a evidențiat și aportul fanilor: „Suporterii au dat forță întregii echipe.” În același timp, a transmis un mesaj clar pentru următoarele meciuri: „Să vină să ne susțină la următorul meci. Vom lupta. Să fie alături de noi.” Apoi a subliniat că echipa va încerca să răsplătească acest sprijin: „Și le vom întoarce favorul.”

superliga 2026

Fotbal

duminică 12 aprilie

luni 13 aprilie

vineri 10 aprilie

sâmbătă 11 aprilie