FC Rapid București

FC Universitatea Cluj

Cluj Arena

FC Argeș

UTA Arad

Stadionul Francisc Neuman

CFR Cluj

Metaloglobus

Stadionul Clinceni

FC Botoșani

Oțelul Galați

Stadionul Oțelul

FC Farul Constanța

Universitatea Craiova

Stadionul „Ion Oblemenco”

FK Csikszereda

FCSB

Arena Națională

Unirea Slobozia

AFC Hermannstadt

Stadionul Municipal Sibiu

Dinamo București

Petrolul Ploiești

Stadionul Ilie Oană

Ionuț Tătaru

INTERVIU

Numirea lui la Rapid în funcția de director sportiv a fost o adevărată lovitură. Nu doar pentru că Mauro Pederzoli ocupă o funcție nouă pentru fotbalul românesc, ci și pentru că are un CV impresionant, în care se regăsesc nume importante, precum Liverpool, Milan, Parma sau Brescia. În interviul pe care ni l-a acordat, ne-a povestit despre începuturile sale în fotbal, care au coincis cu perioada petrecută de Mircea Lucescu la Brescia, despre primele luni la Rapid și despre obiectivele pe care le are în Giulești, pe termen mediu și lung. Desigur, nu puteau lipsi discuțiile despre românii din Serie A, în frunte cu Cristi Chivu, noul antrenor al lui Inter Milano. Ați fost fotbalist, observator, iar acum sunteți conducător. Care este povestea dumneavoastră în fotbal? De fapt, cariera mea de fotbalist a fost lipsită de importanță. Nu am fost niciodată prea bun la asta. Dar, ca și conducător, am început în sezonul '94-'95. Și apoi, din sezonul 2000-2001, am devenit director sportiv. Și, de atunci, aceasta a fost întotdeauna meseria mea. V-ați început povestea fotbalistică la Brescia? Da, m-am născut la Brescia și am crescut profesional la Brescia. La Brescia, chiar atunci când se afla acolo și un român, așa-i? Mircea Lucescu. Mai mult de unul, sigur. Lucescu era antrenorul și era o piesă fundamentală. Dar, împreună cu el, au venit jucători români foarte importanți: Hagi, Răducioiu, Sabău, Lupu, Mateuț. „Brescia romena”, încă este amintită așa.

Mircea Lucescu este și acum antrenor... Este o bucată de istorie a fotbalului, am avut ocazia să spun asta și recent. Am o admirație fără limite pentru el, pentru tot ce a făcut. Pentru persoana care este și pentru capacitatea de a rezista în timp la cel mai înalt nivel. Este o persoană de admirat. Ați vorbit cu Mircea Lucescu? Da, am avut ocazia de două-trei ori să-l văd. Și este mereu o plăcere să poți discuta cu el. Este ceva ce ați învățat de la Mircea Lucescu? În acei ani, Mircea Lucescu era un antrenor uriaș. Dar, mai ales, era un inovator. A adus nu doar la Brescia, ci și în Italia, o altă metodologie. Un fotbal bazat pe posesia mingii. Și, mai ales, analiza meciului și a adversarului. O capacitate de pregătire a meciurilor care nu era obișnuită la acea vreme în fotbalul italian.

<h2>„Fotbalul românesc este în puternică creștere”</h2>

A fi director sportiv reprezintă o carieră dificilă? Este o carieră minunată, o meserie extraordinară. Desigur, dificilă, sunt multe responsabilități. Prin urmare, există și multe presiuni. Dar, înainte de a fi profesionist, sunt un mare pasionat de fotbal. Deci mă bucur de frumusețea meseriei mele Ați lucrat în mari campionate, Premier League, Serie A... Ce e diferit în România față de aceste campionate? Fotbalul, din multe puncte de vedere, e la fel peste tot. E clar că sunt diferențe tehnice. Există campionate care, tehnic, sunt peste altele. Totuși, fotbalul românesc mi se pare foarte interesant, în puternică creștere. Se joacă la un nivel decent, cu intensitate. Mulți jucători, în special tineri, evoluează în prima ligă românească. Cred că este un mediu interesant. Ați lucrat cu jucători precum Pirlo, Baggio, Guardiola... Ce ați învățat de la ei? Că, dincolo de talentul care era imens, pentru a ajunge și mai ales să rămâi la un anumit nivel, e nevoie de pasiune, de capacitatea de a fi complet devotat muncii tale. Și de profesionalism – aceste valori le-am învățat și apreciat la ei.

<h2>Rapid - o oportunitate incitantă</h2>

Cum ați ajuns la Rapid? A fost totul foarte rapid, sincer. Pentru că am primit un semnal foarte hotărât. Din partea clubului, din partea domnului Șucu. Un semnal care mi-a plăcut mult și m-a motivat. Mi s-a părut imediat o oportunitate incitantă. N-am stat mult pe gânduri, într-o săptămână am rezolvat totul. Care e nivelul de organizare la Rapid, ca și club? Mai ales comparativ cu cluburi din Serie A, Premier League, dacă se poate... Rapid sigur e un club destul de bine organizat. Nu lipsește nimic ca să poți să muncești. E clar că se poate și trebuie să se îmbunătățească. Unul dintre obiective, pe termen mediu, este să creștem ca structură, ca mod de a fi. Să devenim o echipă cu o identitate clară, pe teren, dar și în afara terenului. Stadionul? Nu e foarte mare, dar... Dar oferă mari emoții, pentru mine e un loc minunat. Nu îl cunoșteam, iar la prima mea partidă ca director sportiv, cu CFR Cluj, acum câteva săptămâni, a fost o emoție uriașă. Stadionul plin, dincolo de mulțimea de oameni, mediul care se creează, atmosfera pe care suporterii noștri o pot genera este cu adevărat specială, minunată. Puteți cânta imnul Rapidului? Încă nu, nu pot, dar sper să reușesc curând. Cum îi descrieți pe suporterii Rapidului? Cum e atmosfera din Giulești pentru un străin? Este o atmosferă specială, e o „căldură” ieșită din comun. Nu este așa peste tot. Văd suporterii extrem de atașați de echipă, care literalmente trăiesc pentru această echipă și știu să transmită asta aici, pe stadion, unde se trăiesc momente cu intensitate maximă. Este un avantaj sau o presiune? Nu, este absolut un avantaj, un mare avantaj. Și, totodată, o mare responsabilitate. Pentru mine, presiunea nu există. Sau, mai bine spus, presiunea este un privilegiu, pentru că, dacă există presiune, înseamnă că există respect în jur. Să ai această lume alături e un privilegiu, un avantaj, dar avem și responsabilitate, pentru că știm că trebuie să-i facem mândri pe suporterii noștri.

<h2>Ce înseamnă să fii director sportiv?</h2>

Funcția de director sportiv e nouă în România. Care sunt responsabilitățile dumneavoastră la Rapid? Sunt multe, dacă ar fi să rezum... Directorul sportiv și conducerea definesc strategia sportivă a clubului și o duc mai departe, pe termen scurt, mediu și lung. Se ocupă și de transferuri. Și apoi, foarte important, gestionează zilnic echipa, stafful tehnic și medical. Tot ce ține de echipă: gestionarea relațiilor, creșterea unității. Este, după mine, una din sarcinile cele mai importante ale directorului sportiv. Cum vi se pare stafful Rapidului? Au existat probleme de-a lungul timpului? Cum colaborați cu ceilalți conducători? Nu, din fericire, niciun fel de problemă. Din contră, foarte multă deschidere din partea tuturor, dorință de a face și de a progresa, pentru că acesta e obiectivul: să ne îmbunătățim mereu, în fiecare zi să venim la teren sau la birou, cu ambiție, să fim mai buni decât ieri. E nevoie de mai mult personal? Nu, nu cred. Cum am spus mai devreme, Rapid are o structură care ne permite tuturor să muncim bine. Deci nu e o problemă de număr, important e să lucrezi cu energie, entuziasm, seriozitate și foarte multă atenție la detalii. Zona de scouting, găsirea jucătorilor? Este importantă, eu vin din acel domeniu. Pentru mine, este un aspect esențial în selectarea jucătorilor și contează și mai mult aici, pentru că nu suntem într-un campionat din top 5. Trebuie să fim foarte buni la scouting, să găsim talente ascunse sau subevaluate, acesta trebuie să fie obiectivul nostru. Cum e colaborarea cu proprietarul clubului? E diferită față de alte țări? Fiecare e diferit ca persoană și stil de leadership. Domnul Șucu e îndrăgostit de Rapid, dar e și o persoană cu o viziune foarte clară pe termen mediu și lung și cu capacitatea de a nu o pierde niciodată din vedere. Inimă și rațiune la dispoziția Rapidului. Care ar trebui să fie stilul Rapidului? Identitatea de joc? Eu cred că identitatea noastră trebuie să pornească de aici, de la ceea ce e aici când jucăm acasă. Entuziasmul acesta, dorința de a fi protagoniști, suporterii ne vor protagoniști, deci fotbalul nostru trebuie să fie unul dominant, să încercăm să dominăm partida, să fim protagoniști în orice moment. Și câștigători, desigur. Toți vor să câștige, dar nu toți știu să creeze condițiile pentru asta. Vrem să fim o echipă care-i face mândri pe suporterii noștri, să aprindă entuziasmul acestui stadion, să ne putem bate pentru rezultate mari. Ați vorbit de prezent, dar care e viziunea dvs. pe termen mediu și lung pentru Rapid? Sportiv, Rapid trebuie să se consolideze, să revină imediat la cel mai înalt nivel și să se bată pentru Europa, pentru trofee. Să se stabilizeze sus, să crească și ca un club, nu doar pe teren, să avem un fel propriu de comportament și organizare, ce ne diferențiază. Este posibil pentru Rapid și România să facă transferuri la nivel internațional? Cu siguranță, fotbalul românesc a fost implicat în mulți ani în transferuri internaționale. Eu vin de la Parma, de exemplu. Parma a făcut două transferuri semnificative cu jucători români, Dennis Man și Valentin Mihăilă. Dar aceștia și mulți alții joacă în Europa și au avut transferuri importante. Absolut, da. Care sunt punctele forte și provocările Rapidului în acest sezon? Cred că punctul forte este această mare unitate pe care o construim, pe care am creat-o și o proiectăm și în exterior. Această unitate între jucători, staff, conducători și fani cred că e cheia succesului, această coeziune, și datoria noastră e să o păstrăm cu mare grijă, pentru că unitatea este baza oricărui succes. Cum e să lucrezi cu antrenorul Costel Gâlcă? E o mare plăcere, pentru că este un om de mare valoare, de mare caracter, atât sportiv, cât și uman. Avem o relație începută recent, dar care crește de la o zi la alta. Împărtășim aceleași idei în tot ceea ce facem. E ceva fundamental. Din nou, coeziunea, unitatea, dorința, să vedem lucrurile la fel, să știm că toți urmărim același obiectiv – binele clubului.

<h2>„Vrem să fim în grupul echipelor care se bat la titlu!”</h2>

Care este nivelul fotbalului românesc acum? Din punctul meu de vedere, e un nivel decent. Se joacă un fotbal extrem de competitiv, extrem de echilibrat. Ce am văzut e că toți pot câștiga sau pierde cu oricine, e un fotbal intens, bazat pe tranziții, dar mi se pare un nivel decent. Liga are jucători tineri foarte interesanți, deci cu siguranță fotbalul e în creștere. E posibil mai mult în Europa? Cu siguranță! Depinde de nivelul fiecărei echipe, dar mi se pare că echipele românești au tot ce le trebuie pentru a concura. Important e să ai capacitatea și forța de a concura la nivel înalt. Cum vedeți lupta pentru titlu? Care sunt principalele candidate anul acesta? Ooo, e o întrebare foarte grea! Să vorbesc despre alții îmi este greu, pentru că sunt complet concentrat pe Rapid. Știu că sunt echipe puternice, cu talent, cu experiență, dar aici toată atenția este exclusiv pe Rapid. Vrem să fim și noi în grupul echipelor care se bat la titlu și la vârf. E un obiectiv al Rapidului să vândă jucători la nivel înalt? Asta o determină piața. Cred că, în momentul în care un club, cum e Rapidul, are posibilitatea de a vinde jucători la nivel mare, asta trebuie să fie un motiv de mândrie. Înseamnă că s-a lucrat bine. Când vine o cerere importantă pentru un jucător, e semnul că s-a muncit bine.

<h2>„Chivu este un lider și ca antrenor”</h2>

Câteva cuvinte despre Serie A anul acesta, mai ales despre Chivu la Inter, după Parma. Chivu merge rapid, ca antrenor, pe același drum ca și ca jucător. A fost un mare jucător, un mare caracter. Lider, era și ca jucător, și este și ca antrenor. E în fața unei mari provocări, dar are tot ce îi trebuie ca s-o câștige. Campionatul va fi, cred, echilibrat, dificil. Protagonistele vor fi aceleași din ultimii ani. Genoa, sora Rapidului... E sora noastră, a făcut un mercato important și vine după un sezon decent. Cred că are tot ce trebuie ca să se îmbunătățească. Ce s-a întâmplat cu Man și Mihăilă la Parma? S-au făcut mulți ani. 4 ani, 4 ani și jumătate. Și cu suișuri și coborâșuri ca echipă. N-a fost o mare continuitate, dar cred că bilanțul la Parma e pozitiv. Eu, ca fost director sportiv la Parma, sunt mulțumit de ce au făcut acolo. Fiica dumneavoastră lucrează încă în fotbal? Da, fiica mea este adevărata pasionată din familie. Nu fiul, el nu a fost niciodată pasionat de fotbal. Fiica, da. Vrea să lucreze în fotbal. Vrea să continue, este foarte tânără, dar a avut deja oportunitatea de a trăi experiențe importante. Sunt fericit pentru ea.

Oficialul italian a vorbit cu superliga.ro despre provocările de la Rapid și obiectivele clubului în acest sezon și în perioada următoare

„Presiunea este un privilegiu”. Mauro Pederzoli și ce înseamnă să fii director sportiv

Ana-Maria Popescu

SUPERLIGA INSIDER

Ștefan Baiaram reprezintă mult mai mult decât un nume scandat de fanii Craiovei la fiecare meci. Are una dintre cele mai emoționante povești din fotbalul românesc. O poveste care merită spusă pentru că are puterea să inspire generații întregi. Fiecare poveste are nevoie de eroul ei, iar eroul lui Ștefan este chiar tatăl său, cu care am stat de vorbă, la Craiova, atât lângă stadionul unde acum numele Baiaram răsună în tribune, dar și în locurile în care Fane, așa cum îi spun cunoscuții, a crescut. „Pot să vă spun că noi, familia, am avut copii în plasament, mai mulți. Ștefan este unul dintre ei. A fost un copil cuminte de mic. Singura jucărie a lui era mingea. Și tot timpul, chiar mic, cinci ani, șase ani, șapte ani, juca tenis în fața blocului cu cei de liceu și îi cam bătea pe toți. Plus că trăgea la bara de covoare și din 10, 9 sigur le dădea în bară”, ne-a povestit Gigi Burticioiu, tatăl lui Ștefan. Ștefan a găsit o familie, apoi a descoperit fotbalul datorită... familiei. Ne-a povestit și despre cea mai mare piedică din copilărie, care putea să-i oprească definitiv cariera de fotbalist. Dar atunci când destinul are planuri mai mari pentru tine, nimic nu poate sta în calea lui, fie că pe parcurs întâmpini piedici, astfel că, odată trecut acest hop, destinul lui Baiaram a fost pe teren.

<h2>Fotbalul în ADN: „Cu Craiova Maxima am crescut!”</h2> Știm cum se trăiește fotbalul în Oltenia. Iar pasiunea pentru acest sport care îți intră în ADN începe din copilărie, cu primii pași făcuți pe stadion, când inima începe să îți bată în ritmul vuietului tribunelor. Așa s-a întâmplat și în cazul lui. „Cu Craiova Maxima am crescut. Am tablouri cu ei acasă. Am imagini cu Ilie Balaci. De când m-am apucat de fotbal tatăl meu îmi punea doar CD-uri și DVD-uri cu ei”, a dezvăluit Ștefan. Își amintește și primul său meci pe stadion, dar și locul în care stătea de fiecare dată atunci când mergea să își vadă echipa favorită. Astfel, copilul de la stemă, care striga din toți plămânii numele idolilor săi, a ajuns să îmbrace tricoul primei sale iubiri. Acum, el a devenit o sursă de inspirație pentru alți copii care vin meci de meci pe „Oblemenco”, să cânte pentru Știința. În spatele fotbalistului Baiaram, se află omul Ștefan, pe care nu mulți ajung să îl cunoască. Iar o poveste extraordinară are nevoie și de un om special. Asta nu o spunem noi, ci aceia care l-au cunoscut în afara celor 90 de minute e joc. Dar cum a devenit acest om? Familia și profesorii ocupă locuri aparte. La Craiova, am vizitat, împreună cu tatăl lui Ștefan, școala unde a studiat fotbalistul Științei.

<h2>Planuri mari în Bănie</h2> Până la 22 de ani, Ștefan a avut și zile mai puțin bune, dar a ales să învețe din acestea și să revină mai puternic. Cu un număr nou pe tricou, în acest sezon, Baiaram a atins o bornă importantă în Superliga. Zâmbește când își amintește momentul în care a fost cel mai fericit alături de Universitatea Craiova, iar startul din actuala stagiune îi face pe olteni să spere că la final ar putea umple din nou străzile din oraș pentru o bucurie așteptată de mulți ani, titlul de campioană în Superliga. Acesta este doar începutul unei povești fabuloase. Povestea lui Ștefan Baiaram. Un copil care avea nevoie de iubire… și a găsit-o. În brațele unor părinți care l-au așteptat cu sufletul deschis. Din iubirea aceea s-a născut puterea. Din putere, visul. Ștefan, băiatul care odinioară cânta din tribune, de lângă stemă, cel mai frumos imn din România, a ajuns astăzi să trăiască visul. Acum, același imn răsună pentru el. Din tribune. De pe gazon. Din inimile tuturor.

Ștefan Baiaram reprezintă mult mai mult decât un nume scandat de fanii Craiovei la fiecare meci.

Povestea lui Baiaram inspiră generații

TRANSFERURI

Dublu campion în Premier League și câștigător de Liga Campionilor cu Chelsea și fost internațional francez, cariera lui Zouma a intrat pe o pantă descendentă după ce a fost implicat într-un incident de abuz asupra animalelor, în 2022. În sezonul trecut, a jucat în Arabia Saudită, la Al-Orobah, iar acum vine la CFR Cluj, în încercarea de a-și relansa parcursul fotbalistic.

https://www.facebook.com/cfr1907/posts/pfbid0pJ11bXZiGkBuPN15QaBFAd5PwHNTTstwwUxfMQNTMMPpLAYvjwDBkReJoNBRg6mHl

Iată și câteva lucruri mai puțin cunoscute despre noua achiziție a formației din Gruia.

<h2>Și-a primit numele după un personaj jucat de Jean-Claude Van Damme</h2>

Fiu al unor emigranți din Republica Centrafricană, noul apărător al lui CFR Cluj a fost numit după personajul Kurt Sloane, interpretat de Jean-Claude Van Damme, din filmul ”Kickboxer”. „Îi vom pune numele Kurt, pentru că va fi puternic”, a spus hotărât tatăl său, în timp ce urmărea povestea luptătorului de arte marțiale care se antrena în stilul Muay Thai pentru a-și răzbuna fratele rămas paralizat după o luptă.

<h2>Inițial, a vrut să joace baschet</h2>

Nu e o raritate ca fotbaliștii de top să fi încercat inițial un alt sport. Este și cazul lui Zouma, care, înainte de a se dedica fotbalului, prefera baschetul. În copilărie, petrecea ore în șir aruncând la coș alături de prieteni în Lyonul natal. Apoi, într-o zi, și-a însoțit fratele mai mare, Lionel, la un club de fotbal din apropierea casei lor și lucrurile s-au schimbat pentru totdeauna.

<h2>A devenit fundaș după ce a crescut brusc într-un an</h2>

Când a început să joace fotbal, Zouma era folosit în atac, datorită faptului că era rapid și puternic. Un puseu de creștere - s-a înălțat 17 cm într-un singur an - l-a făcut pe antrenor să-l mute în defensivă, unde calitățile sale fizice puteau fi folosite mai bine. Și acolo a rămas.

<h2>Antrenorul de la St. Etienne a încercat să-l ascundă de scouteri</h2>

Ascensiunea lui Zouma a fost fulminantă. A debutat la seniori pentru St. Etienne, în 2011, când încă nu împlinise 17 ani. Fusese deja remarcat de cluburile mari, iar antrenorul său din acea perioadă, Christophe Galtier, nu i-a permis să intre pe teren cu numele pe tricou, pentru ca scouterii care ar fi fost în tribune să nu știe despre ce jucător e vorba. Trei ani mai târziu, semna cu Chelsea.

<h2>Campion mondial cu o generație de excepție</h2>

În 2013, era deja o certitudine și un membru important al naționalei U20 a Franței care a devent campioană mondială în acel an. Printre colegii săi se numărau Alphonse Areola, Samuel Umtiti, Paul Pogba, Geoffrey Kondogbia, Lucas Digne, Jordan Veretout sau Florian Thauvin. A marcat și un gol în acel turneu, în victoria cu 4-0 în fața Uzbekistanului, din sferturile de finală.

CFR Cluj a oficializat transferul fundașului francez în vârstă de 30 de ani, unul dintre cele mai importante nume din istoria Superligii

Cinci lucruri mai puțin cunoscute despre Kurt Zouma

ANALIZĂ

După runda a opta, au mai rămas doar două echipe neînvinse, chiar primele clasate: Universitatea Craiova și Rapid. Diferența care le separă acum s-a redus la doar două puncte, în timp ce Dinamo își continuă seria pozitivă și a ajuns pe podium. Csikszereda a predat ultima poziție, iar CFR Cluj și FCSB au remizat între ele, exact rezultatul care nu ajută pe niciuna dintre ele. Așadar, cu ce rămânem după etapa a opta din Superliga? O etapă în care nu s-a marcat foarte mult (19 goluri în total), însă s-a marcat în fiecare meci.

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid0fSvuSTG7RwQiKVYp8VZC95asMrf4xjkTCGmcujjf8DvCDdLYezeCpu2iWPDHefzUl

<h2>S-a strâns clasamentul la vârf</h2>

Seria victoriilor pentru liderul Universitatea Craiova s-a oprit la șase. Oltenii, veniți după calificarea entuziasmantă în faza principală a Conference League, au simțit pe propria piele transformarea în bine a Botoșaniului. Deși au deschis scorul în Moldova prin Alex Cicâldău, elevii lui Mirel Rădoi au reușit să țină avantajul doar 10 minute. Hervin Ongenda a egalat și stabilit rezultatul final (1-1), unul care confirmă că formația pregătită de Leo Grozavu poate fi una dintre protagonistele sezonului. De remiza de la Botoșani a profitat Rapid, care a învins-o cu 2-0 pe UTA, primul eșec al arădenilor în actuala ediție de campionat, și s-a apropiat la două puncte de primul loc. Nu a mai înscris Elvir Koljic, în schimb a făcut-o Alex Dobre, ajuns la rândul său la patru goluri stagionale. Cel mai bun mod de a sărbători convocarea la Națională.

Dobre, Alexandru Mihai

<h2>Faceți loc, vin ”câinii roșii”!</h2>

Probabil că Dinamo e una dintre echipele care și-ar fi dorit să nu se întrerupă campionatul. Pentru că alb-roșiii sunt într-un moment excelent. A doua victorie consecutivă (2-0 cu Hermannstadt), a patra în cinci etape și poziția a treia în clasament. După startul nesigur de sezon, Zeljko Kopic a făcut reglajele necesare, iar succesul din derby-ul cu FCSB (4-3) se dovedește catalizatorul unui parcurs excelent pentru ”câini”. Rămâne de văzut dacă această pauză de două săptămâni va rupe ritmul dinamoviștilor.

<h2>Cea mai lungă serie activă de victorii</h2>

Despre FC Argeș nu se poate spune doar că este revelația începutului de campionat (locul 4, la egalitate de puncte cu Dinamo), ci și că este cea mai în formă echipă din Superliga la acest moment. Asta pentru că nimeni nu mai are trei victorii la rând la intrarea în pauza pentru naționale, așa cum au piteștenii. În etapa a opta, băieții lui Bogdan Andone au câștigat cu 2-1 în fața unei alte nou-promovate, Metaloglobus, probabil succesul cel mai puțin convingător din actuala stagiune. Însă discursul general despre parcursul ”Vulturilor” nu se schimbă.

CFR Cluj și FCSB au oferit un duel spectaculos și chiar dramatic pe final, dar rezultatul de egalitate, 2-2, nu ajută la nimic. Ba chiar le lasă pe cele două echipe cu mai multe semne de întrebare. Și tot pe locurile de baraj în clasament. E greu de spus cine ar putea fi mai mulțumit, chiar dacă actuala campioană a reușit să evite un nou eșec în ultimele minute, prin execuția de vârf autentic a lui Juri Cisotti. Cu siguranță, însă, ambele rivale nu-și mai pot permite să amâne momentul unei victorii în campionat. După pauză, e o bună ocazie să o obțină, pentru că vor întâlni ultimele două clasate, Csikszereda și Metaloglobus.

<h2>U Cluj știe să câștige doar în deplasare</h2>

Nu trebuie subevaluată victoria obținută de Universitatea Cluj la Clinceni, contra Unirii Slobozia (1-0). Nu doar pentru că ialomițenii au fost una dintre surprizele sezonului, ci și pentru că sunt dificil de bătut ”acasă”. Ultimul eșec din postura de gazde fusese înregistrat în februarie (0-1 cu Oțelul). Ardelenii se confirmă astfel o echipă de deplasare în actuala stagiune: toate cele trei succese din Superliga au venit de ”afară”.

<h2>Farul a câștigat. Cu emoții, dar a câștigat! </h2>

După trei înfrângeri la rând, Farul a reușit să câștige: 2-1 cu Petrolul acasă. Un succes necesar, mai ales că după pauza de două săptămâni urmează duelul cu liderul Universitatea Craiova. Victoria constănțenilor nu a venit, însă, ușor. A fost nevoie de un penalty în minutul 87, transformat de Ionuț Larie, pentru ca punctele să rămână la Ovidiu. Și de ceva emoții în prelungirile partidei, când prahovenii au ratat o ocazie mare de 2-2 și șansa de a evita al treilea eșec în cinci etape.

Au rămas doar două echipe neînvinse și sunt în continuare alte două fără victorie, Csikszereda și Metaloglobus. Însă ciucanii tocmai au obținut al doilea punct stagional și au scăpat de ultimul loc, ocupat acum de nou-promovata din Pantelimon. Echipa lui Robert Ilyeș a remizat acasă cu Oțelul (1-1), datorită unei execuții formidabile reușită de Anderson Ceara, care a anulat avantajul inițial al gălățenilor. Băieții lui Laszlo Balint confirmă cumva faptul că sunt o altă echipă în deplasare, unde au luat doar două puncte în patru meciuri, în actuala stagiune.

Universitatea Craiova intră în pauza pentru naționale de pe primul loc, dar avansul pe care îl avea în fruntea clasamentului s-a înjumătățit

Cu ce rămânem după etapa a opta din Superliga

JUCĂTORUL ETAPEI

Dinamo a intrat în pauza pentru naționale pe locul 3 în Superliga, în urma unui parcurs aproape perfect început odată cu victoria din derby-ul cu FCSB (4-3). În weekendul trecut, alb-roșiii au învins-o pe Hermannstadt, scor 2-0, ajungând la 13 puncte obținute în ultimele cinci etape. Contra sibienilor, omul decisiv al lui Zeljko Kopic a fost un fundaș. Nu orice fundaș, ci unul căruia îi place golul. Deși nu uită care e primul său obiectiv într-un meci. „Eu sunt fundaș și pentru mine e mereu important să nu luăm gol, e un sentiment plăcut când reușești asta. Să marchezi ca fundaș e un plus. Eu vreau mereu să marchez. Când sunt în careu, sunt aproape 80% șanse să o fac”, a spus Kennedy Boateng, la finalul partidei cu Hermannstadt.

Boateng, Kennedy Kofi

Fotbalistul de 28 de ani s-a aflat la originea deschiderii scorului pe Arena Națională. Lovitura sa de cap a fost respinsă spectaculos de Căbuz, iar Karamoko a reluat în poartă din apropiere. La a doua încercare, Boateng nu a mai ratat șansa de a-și trece numele pe lista marcatorilor și a stabilit rezultatul final. A fost primul gol stagionat pentru apărătorul ”câinilor”, care se află la al doilea sezon în Superliga. Boateng, care s-a născut în Ghana, dar e internațional togolez, a semnat cu Dinamo în vara anului 2024, după ce, anterior, jucase în Austria și Portugalia. A devenit repede om de bază al alb-roșiilor și a încheiat stagiunea de debut în fotbalul românesc cu două goluri și două pase decisive. În actuala stagiune, este integralist. A jucat toate minutele în primele opt etape, iar cea mai bună prestație personală din actuala ediție de campionat a ajutat-o pe Dinamo să urce pe podium și lui i-a adus titlul de SuperStar al rundei.

Pentru un fundaș, puține lucruri sunt mai bune decât să termine un meci cu clean sheet și gol marcat

Kennedy Boateng e SuperStarul etapei a opta din Superliga

Andreea Cio

După un sezon și șapte etape la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/unirea-slobozia">Unirea Slobozia</a>, Adnan Aganović s-a întors la fosta lui echipă, Sepsi, care joacă acum în Liga 2. Acolo unde a petrecut patru sezoane, a avut 156 de apariții , cele mai multe meciuri strânse de el la un singur club, 14 goluri și 16 pase decisive. Pentru Sepsi a adunat și trofee, care rămân în suflet pentru orice jucător. Și care cântăresc poate mai mult atunci când e vorba de a găsi răspunsul la întrebarea „Ce urmează acum?”. Două Cupe ale României, două Supercupe și Cupa Ligii. Și un nou început de drum.În România a venit acum 12 ani, la FC Brașov, apoi au urmat Viitorul Constanța și FCSB, cu stații în Grecia (AE Larisa), Turcia (Altay) și Cipru (AEL Limassol). La Unirea Slobozia a lăsat în dreptul lui 40 de jocuri în Superligă, 3 goluri și 6 assist-uri.Croatul de 37 de ani, născut la Dubrovnik, a început povestea în fotbal la șase ani și jumătate, iar până acum a strâns peste 580 de meciuri în carieră. Ce urmează acum e un capitol entuziasmant din călătoria lui în care Adnan ne-a asigurat de ceva foarte important: nu se oprește. Am stat de vorbă cu Aganović despre traseul lui, despre ce l-a făcut să prindă drag de România, despre cum își ține aprins focul pentru fotbal și cum are grijă de corp, minte și timp. Despre fotbal și tobogane. Despre întrebarea care nu i-a fost pusă niciodată și despre „secretul” care nu mai e secret.

<h2>Ambiție în inimă, în corp, în creier </h2> Ce poți să spui că ai învățat cel mai prețios în acești 30 de ani de fotbal? Să fii profesionist și să evoluezi. Că dacă nu evoluezi, nu poți să faci nimic. Ai momente în care te gândești că poate ar fi trebuit să fii altceva? Nu. Asta e meseria care îmi place și pe care am ales-o și cred că am făcut ceva cu ea. Ai făcut ce ai făcut și tot la noi te-ai întors. Îți place în România așa mult?&nbsp; Îmi place. România e a doua mea țară mea, a doua mea casă. Și de fiecare dată oamenii m-au primit frumos. Românii sunt primitori.&nbsp; Cum ai putea să îți descrii pe scurt cariera?&nbsp; Multe meciuri, fără accidentări. Am fost profesionist. O carieră frumoasă din punctul meu de vedere. De unde am plecat și până unde am ajuns, e un drum bun. Și încă am ambiție, nu mă opresc. Cum îți menții pasiunea?&nbsp; Asta e ceva ce trebuie să ai în tine. Trebuie să ai pur și simplu în inimă, în corp, în creier. Trebuie să ai în tine această ambiție de a veni fiecare zi la antrenament, de ați dori mai mult.&nbsp; Rămâne valabilă expresia o echipă mică cu inima mare la Slobozia?&nbsp; Da, s-a văzut de-a lungul Play-Out-ului. Am jucat 11 finale, cum se spune. Dacă pierdeam un meci, cădeam imediat foarte jos, aproape de retrogradare. Presiunea aceea nu ne-a lăsat să fim echipă mare. Dar, cumva, am reușit.

<h2 style="text-align:center;">„Nu m-am gândit niciodată la mine, să fiu eu principalul actor.”</h2>

Cum ai grijă de corpul tău?&nbsp; Nu e ceva wow, să zic eu. De exemplu, ce n-am avut înainte, acum avem: avem nutriția, recuperarea, ne putem informa de pe YouTube, Google. Dar eu nu sunt un filozof, să zic că am învățat ceva anume. Și înainte mâncam sănătos, mâncam normal, dar acum e mult mai ușor decât a fost înainte.&nbsp; Și ce simți că îți face cel mai bine să mănânci înainte de un meci, de exemplu? Ceva ușor. Nu prea mănânc. Când e ziua meciului, mănânc foarte puțin. Și ceva ce nu-mi creează inflamații în organism, să nu am probleme la meci, să nu fiu greoi.&nbsp; Și după meci?&nbsp; După meci, o oră, două nu-mi vine să mănânc. După aceea, mănânc o felie, două de pizza sau paste. Nu prea mult.&nbsp; E adevărat că după meci este o adrenalină care nu te lasă să dormi? Da. Bine, nu foarte mult. Acum, din ce în ce mai puțin, când ai o vârstă și ești mai relaxat. Nu mai e mare stres la meci, ești mai calm, mai așezat. Dar tot nu prea dorm până la două-trei. Și stai și analizezi ce s-a întâmplat în meci sau nu te gândești la asta?&nbsp; În prima oră după meci analizez foarte mult. În rest, nu intru în detalii, mă interesează mai mult lucrurile generale: jocul meu, dar mai ales ce a făcut echipa. Putem să zicem că asta e o atitudine de lider?&nbsp; Da, așa am fost întotdeauna. Mă gândeam mereu la echipă, niciodată nu eram egoist. Poate că, în unele situații, trebuia să fiu mai egoist în viață, dar n-am fost. Nu m-am gândit niciodată la mine, să fiu eu principalul actor.

<h2>Cine vrea să devină fotbalist bun, are posibilitatea </h2> Apropo de leadership, vin cei din generația nouă să-ți ceară sfaturi? Vin și mă întreabă câteva lucruri, așa, în general, nu ceva deosebit. Ce avantaje crezi că au ei față de generația ta când a fost la început? Social media, informațiile pe care le au astăzi. De exemplu, îi văd din ce în ce mai des în sala de forță. Generația asta îmi place, în general. Sunt pe internet, au educație, le place fotbalul. La Slobozia și la Sepsi, în ultimii cinci ani, am văzut băieți tineri care au avut toată informația la dispoziție și au prins transferuri, ca Ștefănescu spre exemplu. Cine vrea să devină fotbalist bun, are posibilitatea. YouTube-ul, Google-ul și rețelele astea nu pot fi, în același timp, și o provocare?Depinde de om. Depinde de educația de acasă. Pot să fie avantajul tău, dar pot să fie și dezavantajul.&nbsp; Dacă ar fi să te întrebe un tânăr din noua generație trei lucruri pe care ar trebui să le facă pentru longevitate în fotbal, care ar fi acelea?Ambiție - în primul rând să aibă ambiție, să fie ambițios. Corectitudine - cu el însuși, cu colegii, cu fotbalul. Eu cred în asta: dacă faci bine, îți vine bine. Și pasiunea - să aibă pasiune, să se joace cu fotbalul, să-l vadă ca pe un joc. Până la urmă, fotbalul e un joc. Așa l-ai privit de la început? Sau e ceva ce ți-ai dat seama pe parcurs?Până la 20 de ani nu ești conștient, totul e doar un joc. După 20 de ani am devenit ceva mai serios. Momentul foarte important pentru mine a fost când l-am cunoscut pe domnul Hagi. Atunci s-a schimbat viața mea de fotbalist și tot ce a urmat după contactul cu Viitorul, cu Hagi. Totul s-a schimbat. Ți-a zis ceva anume sau s-a întâmplat ceva care a făcut un switch?Pur și simplu te învață ce înseamnă profesionalism, ce înseamnă fotbal, nutriție, ambiție. La el, în șase luni, am învățat mai mult decât în toată cariera.

<h2>Ambiția face diferența </h2>Dacă ar fi să lași un motto pentru generațiile care vin din spate, ce ai zice?Ambiția face diferența. Aia ar fi, părerea mea, <a href="https://www.superliga.ro/articole/ambitia-face-diferenta-nu-talentul-lunga-calatorie-a-lui-ionut-vina-49fd2847">ambiția face diferența</a>. Ai simțit pe pielea ta un meci în care ambiția ți-a dovedit că face diferența?Da, la multe meciuri. Multe, multe meciuri care erau decisive. Cine merge în Europa, cine rămâne în Superliga. Câștigă cine e mai ambițios, mai prezent. Asta se vede, părerea mea. Cum îți păstrezi prezența într-un meci? Cum rămâi cu mintea limpede?Auzind suporterii, simțind presiunea. Uneori și scorul pune presiune. Îți imaginezi, înainte de meci, ce ar fi, ce situații pot apărea pe teren. Vizualizezi. Dacă ai încredere în tine, asta îți dă calmul. Nu întotdeauna e așa, în meci se poate întâmpla orice - să ia cineva roșu, de exemplu - dar vizualizarea aia îmi dă liniște. Putem spune că meciul nu se termină odată cu fluierul final?Da. Tatăl meu, de exemplu, când se termina meciul, nu vorbea cu mine o oră. Procesa. Și de la el am învățat și eu aceste lucruri. Uneori procesezi, să vezi greșelile, să le ții pentru tine. Înțelegi mai bine, poate. Care e cel mai frumos moment pe care l-ai trăit în carieră?Greu de spus. Poate deplasarea la Manchester. Era un moment frumos în carieră. Când am ajuns la stadion era ceva wow, încălzirea, tot. Ăla a fost un moment important. Și Cupele Europene - de fiecare dată ai un sentiment special când joci acolo. Și atunci vine sentimentul că s-au meritat toate sacrificiile?Nu m-am gândit niciodată așa. Nu, nu trăiesc în trecut. Nu știu dacă m-am gândit vreodată la asta. Mereu mă gândesc în viitor, niciodată în trecut. Trecutul e trecut. Nu poți să schimbi nimic. Prezentul și viitorul contează. Dar un moment dificil, în interior?Când m-a părăsit mama. Ăla a fost cel mai greu moment. Eram în Grecia și atunci am realizat că fotbalul nu e tot. Sunt lucruri mai importante în viață. Ce ar trebui să înțeleagă un fotbalist din asta?Să-și dea seama că fotbalul nu e totul. Uitați-vă la brazilieni sau la națiile din Africa. Se bucură de fotbal, de viață, de moment, de prezența la un stadion. Noi, în Europa, suntem un pic mai închiși, părerea mea. De exemplu, scandinavii sunt mai reci ca nații și e normal. Dar noi, mai ales românii, care aveți talent și sunteți latini, ar trebui să vă bucurați mai mult, să aveți mai mult foc în voi. În momentele grele, fotbalul te ajută să-ți ții mintea ocupată?Da, îți ocupă mintea. Este o muncă care îți aduce bucurie la niște meciuri și prin bucuria aia, măcar o secundă, uiți de griji.

<h2>România, a doua lui casă </h2>Știu că îți place istoria și că ești interesat și de istoria României. E ceva ce te-a surprins din trecutul nostru?Da. Când s-a vopsit naționala la Mondial, când a jucat împotriva Croației, când Šuker i-a dat gol lui Stelea. Erau toți vopsiți. Aia m-a surprins. Dar tu, fiind de partea cealaltă, ce ai zis? Ăștia-s nebuni sau creativi?Era simpatic. Un gest simpatic. Mai ales că i-am bătut la Mondial. Ai învățat limba română, ceea ce mi se pare un respect pentru locul în care ești. De ce ai vrut să o înveți?Mi se pare cel mai puțin lucru pe care îl poți face. Când te prezinți în fața cuiva, măcar să încerci. Greșești, nu e problemă, nimeni nu e perfect. Dar trebuie să încerci să înveți limba. Te vezi locuind aici mai degrabă decât să te întorci la Dubrovnik?Nu știi niciodată în viață. Eu zic că nu, dar nu știu niciodată. Îmi place la mare. Singurul oraș la mare aici e Constanța, dar mie îmi place să locuiesc la mare, pentru că sunt născut acolo. Viața de familie cum te-a schimbat?Pe mine, în general, nu prea mult, că eram și înainte tot așa. Dar copilul și alte chestii te schimbă, sigur. Ai multe responsabilități. Dar în gândire și responsabilitate eram și înainte tot așa, nu prea m-am schimbat. Ai un băiețel. Cum ar arăta ziua perfectă alături de tati, dacă l-aș întreba pe el?Fotbal și tobogane. La mare undeva, tobogane și fotbal. Atât. Chiar dacă îi place și scrisul și desenul, cred că fotbal și tobogane ar zice el. Și dacă el te-ar întreba pe tine ce să facă: fotbalist sau artist?Ce îi place mai mult. Dacă îi place pianul, desenul, orice, eu îl sprijin. Tu ai un vis pe care l-ai lăsat într-un sertar?Nu. N-am nimic, serios. Când eram mic visam să joc în Italia, pentru că eram vecini cu Italia. Serie A era cel mai bun campionat atunci. Ai venit la alți latini.Da, exact. Aproape.&nbsp; Din copilăria ta ce îți amintești?La noi era simplu: du-te afară, joacă-te și când se stinge lumina, vino înapoi. Așa era copilăria. Cum e să trăiești fotbalul în orașul frumos, cu apusul din Dubrovnik?E senzație. Când nu e vară. Vara e un milion de oameni, nu poți să treci prin oraș. Dar în rest e bine. Vara ține șase luni și e mai ușor, că nu e aglomerat în august, septembrie. E super fain. Cum îl vezi pe Adnan în viitor, în fotbal?&nbsp; În orice poziție, nu știu. Îmi fac școala de antrenor, vreau să-mi fac și școala de director.&nbsp; Aproape de gazon, dar nu numai. Cred că sunt capabil și pentru alte lucruri. Vedem ce oportunități vor fi. E vreo întrebare la care ai fi vrut să răspunzi și nu ți-a fost pusă niciodată?Păi nu știu… Ce mărime de ghete porți. Nimeni nu m-a întrebat. Și ce mărime porți?42. Acum nu mai e secret. Nu mai am niciun secret.

La capătul discuției, Adnan rămâne același: un profesionist cu mintea limpede și un foc care se simte. România i-a devenit a doua casă, cu stadioane care i-au susținut pulsul învățat cu cel mai frumos joc din lume, cu oameni care l-au primit, cu drumuri care iată că l-au dus acum înapoi acolo unde a strâns cele mai multe meciuri. Îi plac liniștea, marea, zilele simple cu „fotbal și tobogane” și are respect pentru cei din jur. Pentru asta a învățat și limba română. Pentru asta a ales să rămână aici. Își calculează prezentul ca pe un meci: vizualizează, respiră, analizează prima oră după fluier și pune echipa înaintea lui. În rest, nu păstrează nimic pentru vitrină; nici măcar „secretul” mărimii la ghete nu mai e secret. Ce rămâne în urmă sunt meciuri, trofee, câteva seri târzii fără somn și lecția lui preferată pentru vestiar: ambiția face diferența. Iar în față e un drum deschis. Cu un nou sezon în iarbă, cu licențe de antrenor și director, cu alte roluri pe care le poate duce, dar mereu aproape de gazon. Până atunci, același refren, spus simplu, cu respect și ambiție: nu mă opresc.

Mijlocașul cu peste 260 de meciuri în Superliga, într-un dialog despre fotbal, pasiune și tobogane

Adnan Aganovic: „Nu mă opresc”

ȘTIRI

Suporterii sunt așteptați în această săptămână la AFI Cotroceni, unde pot admira trofeul oficial acordat campioanei din Superliga și mingea oficială a competiției, alături de care se pot fotografia. De asemenea, joi și vineri, vor avea loc sesiuni foto și de autografe cu câte trei jucători de la Dinamo și Rapid. Astfel, joi, 4 septembrie, între orele 18:00 și 19:00, fanii îi pot întâlni pe Claudiu Petrila, Elvir Koljic și Cristi Manea. Vineri, 5 septembrie, în intervalul orar 17:30-18:30, va fi rândul dinamoviștilor Cătălin Cîrjan, Adrian Mazilu și Daniel Armstrong să participe la eveniment.

Cei care ne vor vizita la AFI vor avea și ocazia unică de a urmări spotul Superligii sub forma de hologramă 3D cu ajutorul tehnologiei agenției Hypergram. Nu rata ocazia de a fi aproape de jucătorii importanți ai campionatului. Aducem Superliga mai aproape de tine!

În 4 și 5 septembrie, fanii au ocazia de a se fotografia cu trofeul Superligii și cu câteva dintre vedetele de la Dinamo și Rapid

Trofeul Superligii și fotbaliști de la Dinamo și Rapid îi așteaptă pe fani la AFI Cotroceni

Are 23 de ani, s-a născut la Timișoara și a învățat despre viață și fotbal încă de la începuturile carierei, după experiența Italia, la Sassuolo. În sezonul trecut de Superliga a înscris 7 goluri și a oferit 2 pase decisive pentru FC Botoșani. A intrat în istoria clubului cu golul fabulos din lovitură liberă, marcat în minutul 90+7 împotriva FCSB-ului, reușită care a adus prima victorie a moldovenilor în fața roș-albaștrilor. Tot el a reușit un hattrick spectaculos în play-out, în victoria cu 4–3 împotriva Farului Constanța, cu trei execuții memorabile: un șut aproape de vinclu, un lob și o torpilă de la 25 de metri. În actualul sezon de Superliga a contribuit deja cu două goluri (împotriva <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-regular-fcb-fca">FC Argeș</a> și <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-regular-fcb-fkcs?sectiune=cronica">Csíkszereda</a>) și două assisturi (în duelurile cu <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-regular-fcb-far">Farul</a> și <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-regular-fcb-fkcs?sectiune=statistici">Csíkszereda</a>). Ne-am întâlnit cu el într-o pauză de fotbal și am vorbit despre ce l-a făcut să fie jucătorul de azi, un om important pentru FC Botoșani.

<h2>„De atunci a început pasiunea mea” </h2> Pasiunea pentru fotbal a venit firesc, din familie, și s-a transformat rapid într-o alegere de viață. Mitrov își amintește cu drag începuturile, dar și cum mama sa i-a fost cel mai important sprijin. Cum s-a întâmplat de te-ai îndrăgostit de fotbal?Am avut în familie niște unchi care jucau foarte mult timp fotbal și locuiesc lângă Timișoara și mai mereu mergeam cu ei la fotbal. De atunci a început pasiunea mea.Și când a fost momentul în care ai zis eu vreau să fiu fotbalist pentru toată viața? Am avut un moment în care m-a remarcat un antrenor de la o echipă din Timișoara, m-a luat acolo și de atunci am zis că aceasta va fi viața mea. Părinții ce au zis când ai spus că vrei să fii fotbalist? Nimic, chiar mama mea m-a împins foarte mult de la spate, m-a dus peste tot și îi mulțumesc.Ce ai luat de la mama?&nbsp; &nbsp; &nbsp;Cred că m-a luat ambiția, că este o femeie ambițioasă, muncitoare.

Mitrov, Zoran

<h2>Lecția Italiei </h2> Experiența la Sassuolo a fost marcată de o accidentare grea, dar și de o lecție prețioasă: să prețuiești lucrurile bune. Zoran povestește cu naturalețea unui jucător care știe că fotbalul îți oferă mereu și încercări.Cum a apărut transferul la Sassoulo? Cum s-a întâmplat?Eram la Timișoara la echipă, m-a contactat un impresar, am dat niște probe de două ori și apoi am fost acceptat și am semnat.Perioada din Italia cum a fost?Pentru mine personal o perioadă dificilă pentru că doar după aproximativ două-trei luni am avut o operație foarte grea la genunchi. Apoi am stat undeva la aproximativ cam opt luni și atunci a trebuit să mă întorc înapoi în țară cu operația.Ce ți-ai zis în momentele acelea? Te temeai că nu o să mai joci niciodată?Nu cred că o conștientizam mai atât de mult dacă este foarte grav sau nu. Mergeam în fiecare zi la recuperare și așteptam să vină momentul să-mi revin să intru pe teren.Ce simți că ai învățat cel mai prețios din experiența asta în Italia? Să prețuiești mereu lucrurile bune.Și simți că acum le prețuiești?Cred că nu de ajuns.

<h2>Goluri care schimbă cariere </h2> Momentul în care a marcat împotriva FCSB-ului a fost un declic pentru Mitrov. A urmat hattrick-ul cu Farul și un sezon în care a devenit un jucător-cheie pentru FC Botoșani. Astăzi, se simte mai matur și mai responsabil ca oricând. Cum a fost să înscrii împotriva FCSB-ului într-un meci important în Superliga? Cred că acela a fost momentul oportun pentru mine. Veneam după perioada în care știu că nu prea jucam, stăteam mai mult prin tribună și știu că am intrat în ultimele 20 de minute și când am văzut această lovitură am zis că trebuie să profit astăzi.A fost un fel de eliberare în momentul ăla?&nbsp;&nbsp;Da, da. A fost un declic pentru mine.&nbsp;Gol cu FCSB, gol cu Dinamo, te motivezi mai mult împotriva echipelor mai mari? Și cred și asta și cred că așa a fost să fie fie, să dau ambele goluri, unul după altul.Care a fost cel mai frumos moment al carierei tale până acum? Cred că acel meci cu Farul acasă când am reușit să dau trei goluri.Ce simți că ai ca rol tu aici la Botoșani?&nbsp;Nu știu să vă spun exact care este rolul meu. Cred că sunt acum un om important pentru echipă.&nbsp; Sezonul acesta cum crezi că va fi în Superligă? Sper să terminăm cât mai sus. Ne-am pus în obiectiv primele 10 noi în vestiar și sper să nu mai avem emoții, cum am avut anul trecut. Să facem o echipă omogenă și să ne batem cu toată lumea.

Zoran Mitrov a devenit un simbol al ambiției și al perseverenței la FC Botoșani, un jucător care poate decide un meci prin execuții spectaculoase și care se simte acum „un om important pentru echipă”. Următoarea provocare pentru el și colegii săi va fi meciul cu <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-regular-fcb-ucv">Universitatea Craiova</a>, o nouă șansă de a-și confirma forma bună.

Goluri decisive și ambiții mari: povestea lui Zoran Mitrov, jucătorul-cheie al lui FC Botoșani

Mitrov: „Acel gol cu FCSB a fost un declic pentru mine”

„Iubim fotbalul pentru că e instinctiv. Vezi o minge rostogolindu-se pe stradă și îi dai un șut. Îl iubim din același motiv pentru care ne îndrăgostim - pentru că nu știm cum să ne împotrivim”, scria Fredrik Backman. Din iubire pentru fotbal a apărut și Academia Hagi. Totul a început cu un vis. Visul celui care este considerat cel mai mare fotbalist din istoria României de a lăsa o moștenire fotbalului românesc. Jucători care să aspire și să viseze să îi calce pe urme. Așa a început și cariera lui Ionuț Vînă. „A început aici, acum mulți ani de zile, în 2009, în vară. Îmi aduc aminte că abia se înființase Academia și a fost o selecție de juniori la echipa națională Under 15 sau Under 14, nu mai țin minte exact, și au venit cei de la Academie. M-au văzut și m-au întrebat dacă mi-aș dori să vin la Academia Hagi. Am fost foarte mândru, am vorbit și cu toate că am avut o vârstă foarte fragedă, la 14 ani, am venit pentru prima dată aici. Nu mă așteptam ca această carieră a mea de până acum să fie trei sferturi din ea petrecută aici, dar mă bucur foarte mult că am învățat cât pentru o viață și sunt fericit că mă aflu aici”, ne-a povestit mijlocașul de 30 de ani. S-a numărat printre primii copii de la Academie, iar totul a început cu momentul în care l-a întâlnit pe cel care avea să îi definească aproape întreaga carieră. „Îmi aduc aminte că am venit la hotelul domnului Hagi, la Iaki. Academia se înființase de șase luni și nu erau foarte mulți. Am fost acolo, a fost întâlnirea cu domnul Hagi, am fost foarte, foarte emoționat. Țin minte când ne-a primit în restaurant, am mâncat acolo și după care a început aventura. Mi se părea ceva wow să-l întâlnesc în persoană pe Gheorghe Hagi. Mai ales să fiu antrenat de dânsul. A fost o experiență nemaipomenită de la început până acum câteva luni. Este un antrenor foarte exigent, care nu e mulțumit niciodată cu ce face un jucător sau altul sau echipa în general. Vrea mereu și mai mult și mai mult și uneori duce această exigență și la extrem”, a povestit Vînă. Născut la Galați, jucătorul Farului a bătut mingea de când se știe: „În fiecare zi, de dimineață până seara, băteam mingea, luam o sticlă de apă pe terenul de fotbal. Eu stau la Galați fix în fața terenului din curtea școlii, acolo unde am învățat, și toată ziua băteam mingea. Mama mă striga de la geam: ’Hai, vino, să mănânci, hai vino să...’. Când îmi zicea să fiu în casă la optși nu eram, mă căuta prin cartier. De-alea copilăriei. A fost o copilărie foarte, foarte frumoasă”. Prima experiență a lui Vînă cu fotbalul nu a fost la Constanța, ci mai departe de casă, la Craiova. La academia celuilalt Gică din fotbalul românesc... Gică Popescu. „Mi-a fost foarte greu, pentru că până la 14 ani am mai avut o experiență la domnul Gică Popescu, la Academia dânsului. La 12 ani am fost acolo, a fost o selecție ’Gilette, vreau să fiu mare’, nu știu dacă vă aduceți aminte sau mai știe cineva. A fost o selecție la Academia dânsului și trebuia să stau acolo un an de zile, am fost selectat să stau un an de zile acolo și aveam 12 ani. După două săptămâni am sunat-o pe mama, i-am zis: ’Mamă, vino și ia-mă, că nu mai pot să stau aici!”. Eram la o vârstă fragedă, nu am știut cum să gestionez lucrurile și mă simțeam așa, pierdut. A venit mama, când a auzit telefonul abia aștepta să vină să mă ia, să mă ducă acasă, iar după doi ani s-a repetat aceeași experiență, numai că la Academia domnului Hagi. Acolo, ne trezeam dimineață la 7-7:30, mergeam cu autocarul la școala din Ovidiu, acolo învățam, stăteam 4-5 ore la școală, veneam, mâncam prânzul, înainte de școală mâncam mic-dejunul tot la Iaki, atunci nu era hotelul, nu era nimic din ce vedeți aici. Ne întorceam înapoi la hotel, mâncam prânzul, ne odihneam o oră, după aia mergeam cu autocarul până la Academie, ne antrenam, iar veneam înapoi cu autocarul și nu știu dacă aveam o jumătate de oră liberă pe zi, pentru că aveam cină și după aia aveam și o oră de studiu chiar. Învățam pentru a doua zi la școală, ce teme ne dădeau profesorii. Deci cam asta era ziua, era o zi plină, nu aveai timp să faci multe lucruri, doar carte și fotbal”, rememorează Vînă.

Vînă, Ionuț

<h2>„Ce ai făcut ieri nu mai este valabil azi”</h2>

Care a fost cel mai greu sacrificiu sau dacă ai simțit că e un sacrificiu pe care l-ai făcut în perioada Academiei? Probabil sacrificiul că nu m-am bucurat așa mult de copilărie, nu am putut să fac lucruri normale, lucruri pe care pot adolescenții din ziua de azi să le facă. Nu știu, să stea cu prietenii, să se joace, chestii de genul. Dar nu am simțit-o ca pe un sacrificiu, pentru că am făcut și fac ceea ce îmi place și chiar nu îmi doream să am o copilărie altfel. Care a fost primul sfat primit aici, la Academie, și pe care nu l-ai uitat niciodată? Sau un sfat pe care nu l-ai uitat. De la mister Hagi, ce ai făcut ieri nu mai este valabil azi, adică vrea să spună că în fiecare zi trebuie să fii motivat, chiar dacă ieri ai fost cel mai bun sau cel mai slab, nu contează, azi este o nouă zi, trebuie să o iei de la capăt și să muncești și mai mult pentru ce vrei să realizezi. Cum simți că te-a format Academia dincolo de fotbal? Ca om și ca mentalitate. Foarte bine, adică să fii antrenat de domnul Hagi și să faci parte din această Academie nu te dezvoltă doar ca fotbalist, te dezvoltă ca om, să ai principii în viață, să te ghidezi după ele și eu cred că m-a ajutat foarte mult până la vârsta aceasta.

Produs al Academiei, Ionuț își amintește și acum momentul în care a debutat în Superliga: „A fost un meci cu Rapid, pe vechiul Giulești. Am intrat cred că, nu știu, 10 minute? Acolo pe Giuleștiul vechi era o atmosferă incredibilă, când te uitai așa în tribune simțeai că stadionul cade pe tine. Da, a fost o experiență foarte frumoasă. Nu am cum să uit meciul de debut, nu mai știu care a fost scorul, dar așa, ca sentimente, ca și feeling, a fost ceva unic”.

Prima mare schimbare din carieră a apărut în 2013, când avea să semneze cu echipa de tineret a lui AS Roma. De acea perioadă îl leagă un alt nume important al fotbalului românesc. „A fost o perioadă foarte frumoasă, o experiență foarte plăcută, am jucat la Primavera, dar am făcut antrenamente și cu echipa mare. Și țin minte că a fost o întâlnire foarte emoționantă cu Bogdan Lobonț, care m-a luat în vestiar, el m-a adus acolo, în vestiarul primei echipe, erau Totti - când l-am văzut pe Totti eram: ’Wow, ce jucător!’ - și mulți alții, Benatia, Castagne, foarte mulți jucători consacrați. Nu realizam atunci, pe moment, aveam 17 ani și nu realizam. După ce am plecat de acolo, mi-am dat seama că eu am făcut antrenamente cu AS Roma, cu prima echipă, și ce experiență frumoasă. Îmi pare rău că nu am rămas acolo, am fost un an împrumut, îmi pare rău că nu am rămas, dar cu siguranță dacă aveam mintea de acum, la 30 de ani, altfel era parcursul meu”, a povestit Vînă. Experiența de la Roma a fost urmată de cel mai greu moment din cariera lui Ionuț. „Cred că cel mai greu moment a fost atunci când nu prea jucam la prima echipă. Când am venit de la Roma, nu jucam la prima echipă, m-am întors și mister Hagi a hotărât să mă duc împrumut, să joc mai mult la liga a doua. M-am dus împrumut la Dunărea Călărași, am jucat un meci și al doilea meci mi-am rupt umărul, clavicula, și am stat șase luni de zile, m-am operat, n-am jucat deloc, după care m-am întors la Viitorul. Plecase Răzvan Marin la Standard Liege și atunci Mister a hotărât să mă folosească ca inter. Până atunci, nu alergam deloc, eram genul de jucător care stătea când era faza defensivă și juca doar când avea mingea. Probabil asta m-a responsabilizat, am zis că e ultima șansă, trebuie să dau tot, să alerg, să fac tot ce ține de mine ca să încep să joc. Deja aveam 21 de ani, cred, 20-21 de ani, și trebuia să fac ceva, să încep să joc. Și cred că atunci a fost declicul, să spun așa, după ce am trăit accidentarea aia, cred că aia m-a ajutat, m-a întărit și m-a ajutat foarte mult”, a spus mijlocașul.

Momentele grele ne ajută să ne bucurăm la maximum de cele frumoase. Astfel, la 22 de ani a venit și primul său titlu de campion alături de echipa la care a crescut. Iar meciul în care Viitorul de atunci a câștigat campionatul este unul care rămâne în memoria lui Vînă, indiferent de anii trecuți de atunci. „A fost ceva fantastic, nu cred că se aștepta nimeni ca noi, Viitorul, o echipă mică, înființată cu câțiva ani în urmă, să luăm titlul de o asemenea manieră. A fost ceva incredibil, cu jucători foarte tineri, toți eram foarte tineri, nu ne comparam cu nicio echipă din Liga 1 atunci, de la salarii la experiență, la orice. Dar am putut să facem asta, am demonstrat că se poate să ne batem cu cei mai buni, iar mentalitatea asta ne-a implementat-o domnul Hagi mereu”, a spus Vînă. Toamna trecută ai ajuns la 200 de meciuri în Superliga. Dacă ar fi să alegi un singur meci din cariera ta de până acum care te-a impactat cel mai mult, care ar fi acela și de ce? Ca și echipă, mă gândesc la meciul cu CFR Cluj, când am câștigat campionatul acasă, când am câștigat 1-0. Atunci când am câștigat campionatul, cred că a fost un meci crucial pentru noi și după meci a fost o sărbătoare fantastică. Îmi aduc aminte cu plăcere de el. În rest, am multe meciuri în care mă mai uit și pe YouTube, mă mai gândesc cu plăcere la ele ca și realizări individuale. A venit apoi provocarea de la București, de la FCSB, pentru tine. Cum a apărut transferul și cum ai descrie parcursul tău de acolo? Se vorbea foarte mult din iarna lui 2019, chiar atunci trebuia să merg. Nu știu ce s-a întâmplat, s-a mai amânat cu jumătate de an și am plecat în vara lui 2019. Pentru mine a fost o experiență frumoasă și acolo, chiar dacă nu s-a încheiat cum am vrut eu. Am început foarte bine, mă simțeam foarte bine acolo, doar că știți cum e acolo. Am greșit în unele meciuri și de atunci domnul Gigi Becali mi-a pus etichetă că eu îi pierd mingea la mijlocul terenului și de atunci s-a cam răcit relația între mine și dânsul. După aia, am hotărât să ne despărțim de comun acord, cu toate că mai aveam contract. A urmat o perioadă apoi și mai departe de casă, într-un loc în care mai fusesei, din ce ai dezvăluit, atunci când erai mic, la Craiova. Cum a fost acolo? Da, și la Craiova mi-am dorit să merg, pentru că nu prea jucam la FCSB, mi-am dorit să merg acolo. La fel, nu m-am adaptat, nu am fost în cea mai bună formă a mea, ca și la FCSB. Au fost și acele probleme cu excluderea din lot și așa mai departe, nici până în ziua de azi n-am înțeles de ce au făcut-o. În fine, asta este în trecut, sunt sigur că experiențele astea mai puțin bune m-au ajutat și m-au dezvoltat ca și om, ca și fotbalist și sunt bucuros că le-am trăit, chiar dacă au fost grele, cred că astea te întăresc. Cum gestionezi mental astfel de momente? Că îmi imaginez că nu este ușor... A fost foarte greu. După ce am plecat la Craiova, a fost extrem de greu, lumea nu mă mai știa, nu mai jucasem fotbal cumulat de vreo 4 ani. Chiar dacă mai intri, nu se poate numi jucat. Când joci, joci constant. Ăsta e punctul meu de vedere și a fost foarte greu. Apoi a fost întoarcerea la Farul. Țin să le mulțumesc că au avut încredere în mine, nu cred că mulți oameni sau multe echipe te mai luau după asemenea experiențe. Le mulțumesc că au avut încredere în mine, mă simt ca acasă aici și asta e cel mai important, că ne-am ajutat oarecum reciproc. Cum simți că te-ai schimbat tu ca jucător de la debut și până în prezent? Foarte mult. Eu eram un jucător care jucam doar când avea mingea și jucam și în bandă. Jucam atacant dreapta, îmi plăcea să iau mingea, să iau unu la unu, să dau la poartă, eram foarte individualist. De când am început să joc mijlocaș, sunt un jucător de echipă mai mult, alerg pentru echipă, vreau să câștige echipa în primul rând și realizările personale le las pe planul doi. Mi se pare foarte important că ai ajuns în punctul în care să admiți că făceai chestia asta. Nu mulți au curajul să admită că erau individualiști sau că obișnuiau să joace pentru ei mai degrabă decât pentru echipă. Da, așa eram pentru că așa, nu știu, mă uitam și pe YouTube la fotbaliști mari și încercam să fac tot felul de nebunii, tot felul de scheme, dar nu cred că aveam, cum să spun, nu eram penetrant, nu eram pe poartă. Eram doar așa, hai că fac și eu niște scheme să se vadă frumos, ceva de genul. Și cred că asta a fost schimbarea majoră în stilul meu de a juca fotbal. Cum reușește un fotbalist să nu se piardă, din punct de vedere mental, atunci când lucrurile nu merg bine? Este foarte greu, mai ales pentru cei tineri, să nu se piardă. Și când ai momente mai puțin bune, trebuie să fie familia lângă tine, să ai cu cine să vorbești. Dar și când sunt momente fantastice, să nu te crezi că ești cel mai tare și nimic nu te atinge. Să ai persoanele potrivite lângă tine și să te sfătuiască așa cum trebuie. Care este cel mai mare regret pe care îl ai în carieră? Că până la vârsta asta nu am ajuns mai sus, nu am mers în străinătate să joc și în străinătate să văd cum e, să am o experiență acolo și că nu mi-am atins potențialul maxim. De ce crezi că s-a întâmplat asta? Nu știu să vă zic. Cred că sunt mai mulți factori. Eu vreau, îmi doresc, numai că de multe ori nu e cum vrem noi și cum ne dorim. Dar asta este. Muncesc în continuare, zi de zi și privesc cu încredere spre viitor.

<h2>„Găsesc resurse și atunci când cred că nu mai pot”</h2>

Și pentru că l-am cunoscut pe fotbalistul Ionuț Vînă, să aruncăm o privire și la cine este omul din spatele jucătorului care și-a petrecut aproape toată cariera la echipa unde a început totul pentru el. Ce-ai spune că ai preluat de la mama ta și ce-ai luat de la tatăl tău? O trăsătură. De la mama cred că am luat caracterul și de la tata bunătatea. Care a fost cel mai dificil moment prin care a trecut Ionuț Vînă, omul, nu fotbalistul? Au avut părinții mei niște probleme de sănătate, ambii. Cred că acolo a fost cel mai greu moment. Dar acum mă bucur că sunt ok, amândoi, și sper să-i țină Dumnezeu cât mai mult sănătoși. Ce-ai învățat despre tine în momentele dificile prin care ai trecut? Că sunt puternic, că găsesc resurse și atunci când cred că nu mai pot, atunci găsesc resurse și pot să mă ridic de unde am căzut. Ce-ți place să faci în timpul tău liber? Să mă plimb cu familia, să ies la un restaurant bun, să mănânc ceva bun, să beau o cafea bună, îmi place mult cafeaua. Mă mai uit și la seriale, dar în principiu petrec timpul cu familia, cu fetița. Ce ai vrea să spună fetița ta despre tine peste câțiva ani? Că sunt un tată bun, că o iubesc, că i-am oferit educație bună și tot ce are nevoie ca să se dezvolte frumos. Care-i serialul tău preferat? Chiar m-am uitat acum, recent, la un serial, Imperiul Mafiei, de pe SkyShowtime. Mi-a plăcut foarte tare, dar serialul care mi-a plăcut cel mai mult e Game of Thrones. Ai vreun jucător care te-a inspirat de-a lungul carierei? Da, Iniesta, de la Barcelona. Când juca la Barcelona, atunci mi se părea cel mai bun mijlocaș ever. Mi-au mai plăcut Modric și Xavi. Deci mijlocași. Sunt mulți jucători, da, mijlocași în principiu. Spune-mi cum ai vrea ca oamenii să-și amintească de tine peste zece ani de acum înainte. Ca un fotbalist bun, un om respectos, care nu intră niciodată în polemici și care a făcut ceva pentru fotbal. Aceasta este povestea unui copil din Galați, îndrăgostit iremediabil de fotbal, care și-a început drumul la Academia celui care a iubit acest sport mai presus de sine și care, chiar și după retragere, a ales să lase ceva pentru cei care vin după el. O academie născută din visul celui care a dăruit sportului cel mai prețios cadou: un loc unde legendelor li se scrie continuarea. Care este cel mai important lucru cu care ai rămas de la Gică Hagi? Ambiția face diferența, nu talentul.

Un interviu cu omul și fotbalistul Ionuț Vînă, despre lecțiile învățate de-a lungul timpului, din propriile experiențe, dar și de la Gică Hagi

„Ambiția face diferența, nu talentul”. Lunga călătorie a lui Ionuț Vînă

Lui Eduard Pap nu i-a fost niciodată teamă să o ia din nou de la început, dacă și când a simțit că în locul în care se afla nu poate realiza mai mult. Ajuns la 31 de ani, portarul originar din Jimbolia este pregătit și de provocarea de a rămâne cu Csikszereda în Superliga, acolo unde ciucanii au ajuns pentru prima oară în istorie. Startul sezonului nu este așa cum și-au dorit Pap și colegii săi, însă experimentatul goalkeeper are încredere în grupul din care face parte și e convins că Csikszerda poate mai mult decât a arătat până acum. Deocamdată, ne-a acordat un interviu în care a povestit despre experiențele sale în fotbal, inclusiv scurta perioadă de la Borussia Dortmund, ne-a vorbit despre principiile de la care nu s-a abătut niciodată și ne-a dezvăluit ce l-a ajutat să depășească momentele dificile din carieră.

Pap, Eduard

O luăm de la început, din momentul în care Eduard s-a îndrăgostit de fotbal. De ce s-a întâmplat asta? Eram un copil mic la țară, unde am crescut, cu ai mei și toată ziua mergeam la școală, la grădiniță. Și altceva n-aveam de făcut, decât să ieșim în fața blocului și să batem mingea, cum se spunea. Jucam fotbal toată ziua, de dimineața până seara, până pe la 11 ani, când am început să merg la o școală de fotbal, unde se făcea totul calculat și organizat. Și de acolo a început tot, de la Școala de Fotbal Marcel Boban, de la Jimbolia. După aia, la Timișoara, la ACS Poli. Am avut o scurtă perioadă în care am fost la Oradea. După aia, la Târgu Mureș. Adică am redebutat la Liga 1, pentru că la Liga 1 am debutat devreme, la ACS Poli, la 17 ani. Și de acolo, la Târgu Mureș, Botoșani... Și acum, în ultimul timp, a fost experiența în Ungaria, unde am stat doar șapte luni. Din păcate, din cauza legilor de acolo, n-am mai putut să continui, pentru că aveau niște legi în care erau obligați să joace cu juniori în teren, pentru a lua unele bonusuri de la federație. Ei atunci au ales ca să joace și cu un junior în poartă. Și am început să jucăm un meci eu, un meci el. Și am zis că nu sunt de acord, pentru că totuși era liga a doua. Și am ales să mă întorc în România. M-am întors la Oțelul, unde am avut șase luni foarte bune. Din păcate, am pierdut finala Cupei, pentru că mai mult ca sigur, dacă nu pierdeam finala Cupei, nu plecam de acolo. Și după aia m-am întors la Botoșani. M-am reîntors după un an, dar din păcate nu a mai fost ceea ce-mi doream eu și atunci am ales să plec. Ai stat destul de mult la Botoșani. Da, am stat șase ani, plus încă unul după aceea. Șapte ani în total. În februarie anul acesta, am decis de comun acord să reziliem, pentru că lucrurile nu mai mergeau așa cum trebuie. Și decât să stau pe acolo, numai să ajungem să ne certăm, ne-am strâns mâna, fiecare a plecat pe drumul lui. Am plecat acasă, am stat, am așteptat puțin să văd dacă vor fi ceva variante. Dar era deja târziu. Era 20-25 februarie. Și atunci am ales să mă antrenez cu cei de la Dumbrăvița, care sunt acasă. Eu acolo stau. Îi cunoșteam pe oamenii de acolo, antrenorul cu portarii, și m-au ajutat foarte mult că am putut să mă duc să mă antrenez cu ei. Și, până la urmă, m-au convins să rămân cele 10 meciuri care mai erau, ca să și joc. Și atunci am zis că decât să stau, mai bine joc acele 10 meciuri, în care mi-am făcut treaba bine, am jucat, am rămas și eu în activitate, mă și antrenam zi de zi. Și îmi pare rău că n-am putut să-i ajut la baraj, pentru că au intervenit unele probleme. Și cam aia a fost aventura. Le mulțumesc oamenilor de acolo că m-au sprijinit într-un moment greu. Nu a fost un moment ușor pentru mine, dar eram sigur că Dumnezeu mă va ajuta și voi trece peste. Și între timp a venit și varianta de aici, de la Csikszereda. Le mulțumesc oamenilor de aici că au avut încredere în mine și sper să le răsplătesc încrederea prin evoluțiile mele. Știu că în cariera ta ai fost și în Germania, o perioadă la Borussia Dortmund. Cum a fost? Da, într-adevăr, perioada aia a fost chiar la începuturile mele. Eram la școala de fotbal Marcel Boban și am fost la domnul Marcel Răducanu, la școala lui, pentru că lucrau împreună atunci, la momentul respectiv. Și, într-adevăr, m-am antrenat o săptămână cu Borussia Dortmund, m-a dus domnul Marcel Răducanu să mă antrenez. Era antrenor Jürgen Klopp, erau jucători ca Lewandowski, ca Gotze. A fost o experiență fantastică, pe care clar nu o voi uita toată viața. Ai trecut pe la mai multe echipe. Poți să-mi spui un principiu pe care nu l-ai încălcat în niciun loc? Nu m-am vândut niciodată. Adică nu că nu m-am vândut, am fost corect. Nu m-am dat după unii oameni care erau pe alte căi, să spunem așa. Dacă am știut ceva și știam că am dreptate, nu exista să mă îndoi după cum vor unii. Și am spus lucrurile în față mereu. Chiar și în ultima perioadă la Botoșani, de aia am avut de pierdut. Că nu-mi conveneau unele lucruri și am spus în față. Nu m-am dat la o parte, n-am lucrat pe nimeni pe la spate, cum se zice. Și ăsta a fost principiul meu, să fiu corect, și așa voi fi toată cariera mea când voi juca fotbal.

WhatsApp Image 2025-07-16 at 18.38.53.jpeg

E corectă expresia aia că dacă ești corect cu fotbalul, fotbalul la un moment dat te răsplătește? Sută la sută. Și mereu mi-a fost așa. Am avut momente și bune, spre foarte bune, și momente foarte grele. Dar mereu am avut încredere în Dumnezeu în primul rând. Familia mea a fost alături de mine și în momentele chiar foarte grele am reușit să trec peste și știam că va fi bine. Chiar și acum, n-a fost un moment ușor de la Botoșani, de la Liga 1, să mă duc să joc la Dumbrăvița în Liga 2. Și nivelul, condițiile, tot ce era, s-au schimbat total, dar am avut oameni care îmi sunt alături, în special familia mea. Și eram sigur că voi depăși acele momente. A fost acesta cel mai dificil moment din cariera ta? Nu știu dacă neapărat cel mai dificil. A fost un moment dificil. Am mai avut momente. Am avut și la 20 de ani, cred că, 19-20 de ani, când am plecat de la Timișoara la fel, din Liga 1. Promovasem cu Timișoara în Liga 1. Am și jucat câteva meciuri atunci la Liga 1. Și după jumătate de an de Liga 1, am plecat la liga a treia, la Oradea. Și toată lumea a zis că sunt nebun, că mă las de fotbal. Dar din nou m-am dus, am luat-o de la capăt, m-am adus la Oradea în liga a treia, am promovat în liga a doua după jumătate de an, am mai jucat jumătate de an în Liga 2 la Oradea și am plecat la Târgu Mureș, în Liga 1 atunci. Și din nou mi-a fost bine. Nici atunci n-a fost ușor. Pot să zic că a fost moment mai greu atunci, din cauză că nu știam atât de bine unele lucruri. Acum mi-a fost mai ușor, pentru că știam senzația, știam cum e, că am mai trecut prin ea. Dar în fotbal, în special, sunt și momente bune și momente mai puțin bune. Trebuie să rămâi cu credință în Dumnezeu, puternic, să ai lângă tine oamenii care să te susțină, în special familia, soția, copilul, părinții, și să nu cedezi niciodată. Fotbalistul trebuie să se obișnuiască cumva și cu momentele acestea grele, în contextul în care cei din exterior de multe ori zic că viața de fotbalist e una ușoară. Se înșală. Se înșală, nu este ușoară. Într-adevăr, este frumoasă. Pare foarte frumoasă de la televizor. Toată lumea crede că ce bine e că joci pe stadioane, la televizor, cu oamenii în tribună, te vede lumea bine. Dar nimeni nu cunoaște ce se întâmplă în spatele acestui lucru. Toată munca, tot efortul... Nu e ușor, sunt momente dificile. Da, într-adevăr, când joci bine și când câștigi, e extraordinar de bine. Dar sunt momente când treci prin perioade grele, pase mai puțin bune. Adică mă refer la forma de jucător. Toată lumea are așteptări de la tine. Vii, te antrenezi cu durere, fără durere. Nimeni nu știe lucrul ăsta. Chiar făceam o glumă cu soția în ultima perioadă. Ziceam, mă trezesc dimineața și am trecut de 30 de ani, dar mă trezesc dimineața și mă întreb astăzi ce mă mai doare. Nu este ușor, dar este frumos. Și cum îți antrenezi corpul și mai ales mintea în fața acestor noi provocări, odată cu trecerea anilor? Mintea ți-o antrenezi, pentru că trecând prin toate astea, capeți tot mai multă experiență. Depinde acum și ce faci tu. Mai citești unele lucruri, mai te informezi, mai te actualizezi cu ce se întâmplă nou. Corpul îl antrenezi în sală, la refacere, prin alimentație, prin odihnă. Fără aceste lucruri n-ai nicio șansă. Fără odihnă, alimentație, fără sala de forță, fără, bineînțeles, antrenamentul pe teren care se face. Dar eu cred că este prea puțin ca fotbalist profesionist să te antrenezi două ore pe zi, cât durează antrenamentul cu echipa. Contează și lucrurile care le faci pe lângă, înainte de antrenament, după antrenament... Eduard, joci fotbal din plăcere? Simți asta? Da, pot să zic că joc și din plăcere, dar joc și pentru a-mi face un viitor, pentru că am familie, am o soție, am un copil, am părinți. Trebuie să le combin pe ambele. Nu poți să joci numai din plăcere sau numai pentru bani, să zic așa, că până la urmă joci fotbal ca să-ți faci un viitor, să poți să te lași de fotbal, cât de cât să trăiești liniștit. Le fac pe ambele, mă bucur că le fac foarte bine, plăcerea o am, focul e aprins mai mult ca niciodată. Sunt motivat, mai ales după perioada din ultimii doi ani, în care am avut așa puțin cu urcușuri, cu coborâșuri, sunt mai motivat și simt că am revenit mai puternic ca să fac lucrurile mai bine. Am 31 de ani și mă simt bine și cu ajutorul Lui Dumnezeu, șapte, opt, nouă ani, cât mă ține sănătos, am mare încredere că încă pot să joc în prima ligă. Cum vezi parcursul echipei? Clar, obiectivul principal este rămânerea în prima ligă, pentru că, din postura de nou-promovată, încerci cât mai repede să-ți atingi acest obiectiv. Dar eu cred că acest grup și tot ce se întâmplă aici - vedeți și dumneavoastră ce condiții și ce stabilitate avem - ne arată că se poate mai mult decât doar salvarea de la retrogradare. În momentul de față, trebuie să ne gândim doar la următorul meci, să o luăm pas cu pas.

Csikszereda are cinci înfrângeri la rând și cea mai slabă apărare din Superliga, însă portarul ciucanilor, Eduard Pap e obișnuit să înfrunte și să depășească dificultățile

Eduard Pap și puterea de a o lua mereu de la capăt: „Nu m-am vândut niciodată”

Balint, Laszlo Gyorgy (staff, OTE)

Laszlo „Gyuszi” Balint, în vârstă de 46 de ani, este născut la Brașov și trăiește fotbalul din plin, mai întâi ca jucător de prim eșalon, apoi ca antrenor. Pe teren, a evoluat pentru echipe precum FC Brașov, CFR Cluj, UTA Arad, Unirea Urziceni, Gloria Bistrița și pentru Diosgyori VTK, în Ungaria. Cariera de antrenor l-a purtat pe băncile tehnice ale unor echipe importante din Superliga: UTA Arad, Universitatea Craiova, Petrolul Ploiești, iar în prezent conduce<a href="https://www.superliga.ro/cluburi/otelul-galati"> Oțelul Galați</a>. În acest sezon, în cele 6 etape de până acum, bilanțul Oțelului arată așa: victorie, trei egaluri și două înfrângeri. Într-un interviu pentru <a href="https://www.superliga.ro/">Superliga.ro</a>, Balint a vorbit despre drumul lui până pe banca Oțelului și despre cum se construiește o comunitate într-un club, pornind de la caracter. Și, evident, despre preluarea lui, care a devenit virală.

<h2>„Caracterul contează foarte mult” </h2>Laszlo Balint a preluat echipa în primăvara acestui an, într-un context nefavorabil, în care punctele din clasament semnalizau o perspectivă a retrogradării. „Dar partea de încredere pe care am investit-o unii în ceilalți cred că a fost determinantă în tot ce a însemnat parcursul nostru și apoi, bineînțeles, starea noastră de spirit, pentru că, odată cu rezultatele, a venit și starea de spirit”, povestește antrenorul Oțelului.&nbsp; Playout-ul trecut rămâne un punct de referință pentru Laszlo Balint. Oțelul Galați a fost cea mai bună echipă la nivel de golaveraj și puncte.&nbsp;Spune că pe lângă detaliile tehnico-tactice, a lucrat alături de băieții săi la aspectul mental-emoțional și că, la baza oricărui grup format, e nevoie să stea caracterul.&nbsp; „Pentru mine, caracterul jucătorilor contează foarte mult și a fost unul dintre criteriile după care ne-am orientat strategia de recrutare a jucătorilor din această vară.”

<h2>Ce vis are antrenorul Laszlo Balint? </h2>„Mai degrabă cred că aș putea spune obiective. Din punct de vedere profesional, obiectivele clar sunt pe termen scurt, mediu și lung. O să vă rog să îmi permiteți să nu vă dezvălui obiectivul pe termen lung, pentru că este un obiectiv pe care cumva mi-e și teamă să îl rostesc cu voce tare, dar e clar obiectivele pe termen scurt și mediu. În primul rând să încercăm să facem Oțelul să fie o echipă cât se poate de puternică. Doresc să văd Oțelul capabilă să se bată de la egal la egal cu absolut orice adversar, cel puțin din Superligă&nbsp; și apoi să facem pașii firești către alt nivel, să spunem din punct de vedere sportiv. Nu vreau să mă hazardez în declarații pompoase, niciodată nu mi-a stat în caracter să ies doar de dragul de a folosi anumite cuvinte. Ne-ar face mare plăcere să avem potențialul să ne luptăm pentru accederea în play-off, dar suntem și conștienți că avem foarte mult de muncă până acolo și asta pe lângă valoarea adversarilor care au fost sezonul trecut în play-off. Știm că sunt niște echipe puternice, sunt niște echipe cu loturi foarte valoroase, cu potențial financiar foarte mare și tocmai de aceea vreau să ne dezvoltăm natural, firesc, să creștem de la săptămână la săptămână, de la meci la meci,&nbsp; în așa fel încât exprimarea noastră pe teren să ne permită să putem afirma, fără teama de a greși, că putem să ne batem cu granzii campionatului. -Și, la final de Superligă, ce să se spună despre Oțelul Galați? Doar vorbe frumoase. Asta este dorința mea, să vorbească frumos oamenii despre noi.

<h2>Principiul respectului </h2>-Ai antrenat în Liga 3, Liga 2, Superliga. Poți să-mi spui un principiu la care nu ai renunțat în acest drum al tău? Da, e un principiu care este foarte important pentru mine, atât profesional, cât și personal: principiul respectului. Și o să detaliez un pic, pentru că le-am spus-o și jucătorilor, în fiecare vestiar în care am intrat. Asta a fost prima idee pe care am expus-o băieților din vestiar. Eu vreau să mă respect pe mine, în primul rând, din toate punctele de vedere, dar profesional să mă respect pe mine ca antrenor.&nbsp; Pentru că în momentul în care eu îmi arăt respect, atunci automat o să și primesc respect din exterior,&nbsp; și de la jucători, și de la conducere, și de la suporteri.&nbsp; Și vreau să fiu împăcat că am făcut absolut tot ce a depins de mine să câștigăm un meci sau să ne atingem un obiectiv pe termen mediu, pe termen lung. Și, până acum, mulțumesc lui Dumnezeu, am reușit să mă țin de acest principiu, în sensul în care în fiecare seară pun capul liniștit pe pernă, că am făcut tot ceea ce ține de mine ca să reușesc să îmbunătățesc jucătorii și echipa. <h2> „Nu-mi văd viața fără fotbal” </h2>- Ce îți place cel mai mult la fotbal, mai ales la această meserie pe care o ai tu? E greu de explicat, pentru că eu cred că, dacă cineva ar avea această abilitate de a-mi răpi fotbalul, cumva m-ar lăsa infirm pe viață. Nu neapărat din punct de vedere fizic, dar emoțional, cu siguranță. Este o trăire pe care cred că am moștenit-o de la tatăl meu și pe care se pare că am transmis-o și eu mai departe fiului meu, pentru că eu, cel puțin, nu-mi văd viața fără fotbal și observ că și la băiatul meu există aceleași trăiri, aceleași sentimente. -E vreun meci care ți-a rămas în suflet? Sunt destul de multe. Și meciul de debut a adus o emoție aparte. În primul meu sezon în Superligă, am trăit multe momente frumoase, pentru că au fost doborâte niște recorduri. Pentru echipa pe care o antrenam la momentul respectiv – e vorba de <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/uta-arad">UTA</a> – am reușit să câștigăm pe terenul campioanei en titre după mai mult de 50 de ani. Am reușit să câștigăm la Dinamo, o Dinamo condusă în acel moment de Cosmin Contra, cu foarte mulți jucători valoroși. Am făcut un meci foarte bun și am câștigat. Deci sunt momente frumoase, dar și acest play-out mi-a oferit foarte multe trăiri unice și multe meciuri pe care aș putea să le pun într-o ramă a amintirilor mele ca antrenor. -Este unul mai special? Dacă ar fi să aleg unul special, aș pune victoria de la Sepsi, prin prisma exprimării echipei. A fost un meci pe care l-am trăit de la început până la final cu certitudinea că o să câștigăm și că o să câștigăm detașat,&nbsp; pentru că asta mi-au transmis jucătorii încă din momentul ședinței tehnice. Orice antrenor își dorește să atingă acest nivel de încredere: să ieși de la ședință și să știi că vei câștiga jocul. Privit astfel, cred că acel meci reprezintă unul foarte important pentru mine.

<h2>Omul Laszlo Balint </h2>-Ce a învățat omul Laszlo de când a devenit antrenor? Foarte multe. În primul rând, cred că... Mie oricum îmi place să fiu echilibrat, dar meseria aceasta m-a făcut să fiu și mai echilibrat în tot ce înseamnă omul Laszlo Balint. Pentru că, dacă nu ești echilibrat în meseria asta de antrenor, eu zic că sunt slabe șanse să reușești la un anumit nivel.&nbsp; -Și, în echilibrul acesta, pauzele există? Cum îți iei inspirația? Tot din echilibru vine. Trebuie să găsim acest echilibru între viața profesională, între meseria noastră de antrenor și micile plăceri ale sufletului. Eu sunt un om foarte dedicat, îmi petrec mult timp la stadion, de multe ori și când merg acasă, foarte multe ore din timpul liber sunt dedicate studiului și meseriei de antrenor. Dar trebuie să găsim timp și, nu știu, să citim 10-20 de pagini dintr-o carte bună, să savurăm o cafea, să petrecem timp cu prietenii. Dacă ajungem într-o zonă de workaholic, cum se spune, să fim așa obsedați de muncă, cred că pierdem acel echilibru și atunci nu reușim să trăim cu adevărat pasiunea meseriei de antrenor. -Și asta ar trebui să facă și fotbaliștii? E important să se gândească și la altceva? Da, categoric. Eu cred că în toate meseriile trebuie să existe acest echilibru, să ne bucurăm, pentru că viața e atât de scurtă și trebuie să ne bucurăm și să fim recunoscători pentru aceste mici detalii fără de care am fi nefericiți.&nbsp; -Îți amintești când te-ai îndrăgostit prima oară de minge? Cum a început povestea? Am moștenit această pasiune, această dragoste pentru fotbal de la tatăl meu. Cred că nici nu învățasem să merg și aveam o minge de burete, iar tatăl meu îmi arunca mereu mingea prin casă, spre disperarea mamei mele, pentru că erau bibelouri și au fost multe distrugeri în acea perioadă. Tot tatăl meu m-a dus de mână la FC Brașov, în acea perioadă, pe terenuri de zgură, care nu mai există. Noi atunci făceam antrenament pe zgură, cu minge grea, dacă ploua, cred că avea 3 kilograme, dar nimic nu mi-a știrbit pasiunea. Am crezut cu tărie că pot să ajung fotbalist la nivelul primei ligi, lucru greu atunci. Când am terminat junioratul, mă gândeam că o să-mi pună Dumnezeu mâna în cap dacă o să prind un contract la Liga 2. Din fericire, munca, ambiția și perseverența m-au adus în postura în care să joc, zic eu, un număr semnificativ de meciuri la nivelul primei ligi, la echipe importante, am reușit să bifez, zic eu, niște performanțe destul de remarcabile, iar dorința mea este ca băiatul meu să mă depășească. Este un obiectiv pe care i l-am trasat, cumva, ca să-l stimulez, mai are foarte mult până atunci. Dar sunt niște amintiri frumoase din copilărie, transpuse cumva și spre adolescență, chiar dacă a fost greu,&nbsp;mergeam foarte mult pe jos ca să ajung la stadion. Așa au fost vremurile, acum e un pic mai ușor pentru băieții aceștia tineri să ajungă în vestiarele primei ligi și mereu încerc să-i fac să conștientizeze că responsabilitatea e mare și nu ar trebui să ia totul gratuit. Sunt anumite lucruri pe care le primești cumva ca o oportunitate în viață, dar trebuie să muncești pentru a rămâne la nivelul respectiv.&nbsp; -Ți se par oarecum diferiți cei din generația nouă în raport cu munca pentru fotbal? Este o realitate pe care trebuie s-o acceptăm, dar da, s-au schimbat generațiile. Cred că este o certitudine deja: cultul muncii a devenit așa, ca o himeră pentru generația tânără, care cred că li se cuvine totul pe tavă, spre deosebire de noi, care am fost nevoiți să muncim pentru fiecare pas, de la debutul în prima ligă și pentru fiecare convocare. Tot spuneam că antrenorul trebuie să fie și pedagog, eu încerc să-i fac să conștientizeze că trebuie să merite tricoul, în primul rând. Oțelul Galați este o echipă care are un tricou foarte greu, este o fostă campioană, este o echipă care are o comunitate foarte mare de suporteri, deci cu presiune pe măsură. Și tocmai de-aia acești jucători tineri trebuie să conștientizeze responsabilitatea unui tricou precum cel al Oțelului Galați. -Te regăsești în vreunul dintre jucătorii tăi? Niciodată nu m-am gândit la asta. Eu am fost un jucător care a trăit prin foarte multă muncă și foarte multă ambiție, nu neapărat foarte înzestrat din punct de vedere tehnic, dar am încercat să asimilez foarte multă informație dinspre banca tehnică. Aici consider că am fost foarte norocos, pentru că am avut niște antrenori foarte buni, începând cu Gabi Stan, Marius Lăcătuș, Dorinel Munteanu, Răzvan Lucescu, Dan Petrescu. Sunt antrenori care pe mine m-au inspirat foarte mult. Nu pot să spun că m-am dus după o rețetă copy-paste, dar am rămas cu foarte mult lucruri pozitive de la fiecare antrenor, pentru că, cred eu, am fost suficient de inteligent să asimilez niște informații care mi-au rămas pentru toată cariera mea de antrenor, dar niciodată nu am putut să identific un jucător care să semene cu jucătorul Laszlo Balint.

Pentru Laszlo Balint, cea mai importantă lecție pe care i-a oferit-o fotbalul a venit în unul dintre cele mai dificile momente ale carierei: o înfrângere drastică, 0-6 pe teren propriu, în primul său sezon în primul eșalon. „Am fost foarte aproape să renunț. Am avut foarte multe dubii legate de mine, de capacitatea mea profesională, de tot ce însemna cariera și potențialul meu. Și a fost un moment care m-a învățat că ăsta este fotbalul. Și până la urmă cred că asta este viața. Putem să ne lovim de momente foarte, foarte grele pe care nu mai putem să le controlăm, nu mai putem să dăm timpul înapoi, să încercăm să schimbăm ceea ce deja s-a produs. Noi tot ce putem să facem este să ne controlăm reacția și să găsim soluții.” Acea experiență l-a învățat să caute echilibrul și să își dezvolte capacitatea de gestionare a emoțiilor, lucrând inclusiv cu un mental coach și studiind psihologia comportamentală. Astăzi, Laszlo Balint aplică aceste lecții la Oțelul Galați, într-o Superligă unde fiecare meci înseamnă presiune și oportunitate. Unde fiecare jucător trebuie să învețe să merite tricoul pe care îl poartă. Și unde Balint privește liniștit de la marginea terenului un grup pe care l-a creat pornind de la caracter. Pentru ei, următoarea provocare vine duminică, în întâlnirea cu <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/cfr-cluj">CFR Cluj</a>.

superliga 2025

Fotbal

vineri 12 septembrie

sâmbătă 13 septembrie

duminică 14 septembrie

luni 15 septembrie