FC Argeș

AFC Hermannstadt

Stadionul Municipal Sibiu

Dinamo București

Universitatea Craiova

Stadionul „Ion Oblemenco”

FK Csikszereda

UTA Arad

Stadionul Francisc Neuman

FC Rapid București

Petrolul Ploiești

Stadionul Ilie Oană

Unirea Slobozia

FC Farul Constanța

Stadionul Central Ovidiu

Oțelul Galați

FCSB

Arena Națională

FC Botoșani

Metaloglobus

Stadionul Clinceni

CFR Cluj

FC Universitatea Cluj

Cluj Arena

Andreea Cio

INTERVIU

Christ are 27 de ani și a venit din Camerun în 2019 la echipa din județul Suceava,&nbsp;Şomuz Fălticeni. Nu știa nimic de România, nici unde e, nici ce limbă se vorbește aici, nici cum arată fotbalul nostru. Din 2022 joacă pentru <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/unirea-slobozia">Unirea Slobozia</a>, echipă cu care a promovat în Superligă în 2024. A ajuns nu numai să știe limba română, ci să și iubească locul care i-a devenit a doua casă.&nbsp;În actualul sezon, Afalna a jucat 11 meciuri în tricoul Unirii, a marcat <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/afalna-christ-1f242db0">trei goluri</a> și a oferit <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/afalna-christ-1f242db0">un assist</a>. A înscris împotriva <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-regular-cfr-slo">CFR-ului</a> în prima etapă, în <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-regular-fch-slo?sectiune=cronica">victoria cu Hermannstadt</a> din etapa a noua și a adus cele trei puncte în <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-regular-slo-fcp?sectiune=cronica">meciul cu Petrolul</a>, în etapa zece.&nbsp; În interviul de mai jos, <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/afalna-christ-1f242db0">Christ Afalna</a> ne-a vorbit despre copilăria lui în Camerun, idolii care i-au marcat drumul, despre ce a învățat în România, despre fotbalul ca meserie și bucurie, dar și despre legătura emoțională cu familia, cu fiul său și cu clubul Unirea Slobozia.

<h2 style="text-align:center;">„Să muncești și să-ți vezi de treaba ta.”</h2>

Cum arăta o zi din copilăria ta în Camerun?
Copilăria mea din Camerun a fost foarte, foarte, foarte fericită, că m-am bucurat de fotbal acolo enorm. Mă duceam la școală dimineața și, când mă întorceam, la ora 1, când intram în casă, aruncam ghiozdanul și direct la fotbal. Până ne chemau mama și tata: „Vino să te speli și te culcă!”. M-am bucurat foarte, foarte mult.
Ca cine visai să joci atunci?
Ca unchiul meu, fratele mamei mele, că era fotbalist înainte și era fundaș central.
El a fost modelul tău?
Da. El a fost modelul meu când eram mic.
Ți-a dat vreun sfat care ți-a rămas în minte?
Doar că „dacă vrei să ajungi fotbalist mare, trebuie să muncești și să-ți vezi de treaba ta, să stai pe locul tău. Să nu te plimbi mult. Stai pe locul tău să muncești și atunci Dumnezeu te-ajută”.
Ți-a zis vreodată că este mândru de tine?
Da. Când eram mic. Am fost la un meci de-ale lui. Aveam cinci-șase ani. A pierdut atunci. Și eu am mers, l-am bătut pe spate și era bucuros și a zis: „Te iubesc prea mult!”. El era idolul meu, mereu mă duceam la meciuri la el.
Te mai gândești la el când joci?
Da, da. Când văd un fundaș central de culoare, direct îmi vine imaginea lui în minte.

Ce ai vrea să știm despre Camerun?
Că e o țară foarte frumoasă și toată lumea te apreciază acolo.&nbsp;Ce îți lipsește cel mai mult?
Familia mea. Mama și tata.
Când ai fost ultima dată în Camerun?
Acum doi ani. Atunci a murit mama mea și mi-e greu să mă duc acum.
Ce a însemnat familia pentru tine în carieră?
Tata, mama, sora mea... Mă gândeam mereu la mama mea când jucam. Ziceam: „Trebuie să te scot de aici, să-ți fac o casă mișto, să-ți cumpăr o mașină”. Din păcate, Dumnezeu a luat-o mai devreme și acum trebuie să le fac pentru copilul meu.
Cum ai ajuns în România?
Când am plecat, nimeni nu știa de România. Nici eu. M-am dus la bancă să pun bani pentru dosar. M-au întrebat: „Unde te duci?”. Am zis: „În România”. „Ce limbă vorbesc acolo?”. Am zis: „Engleză!”. Și mi-au zis că nu e engleză... Atunci am auzit prima dată de România.Dar cum s-a întâmplat?&nbsp;Cum a aflat impresarul tău de Fălticeni?&nbsp;El a lucrat cu fostul meu președinte din Camerun.&nbsp;Și eu jucam la echipa de Liga 2, unde era acest președinte și impresarul a venit la un antrenament, m-a văzut și i-a plăcut de mine. Și direct s-a întâmplat: cu dosar, cu documente. Și am ajuns aici, în România. Nici eu nu credeam că puteam să vin aici.Cum a fost când ai ajuns aici?
Eram foarte fericit. Totul era nou. Casă, magazin, oameni, mașini. Era foarte diferit de Camerun.Ți-a fost teamă sau mai degrabă erai entuziasmat?&nbsp;Era entuziasm, nu era teamă.... Că era prima oară când ieșeam din Camerun. Niciodată nu am fost plecat de acolo.Ce ai învățat în România?
Să nu mai am încredere în oricine. Că de acolo vine răul.
Ți-ai făcut prieteni apropiați?
Da, dar nu sunt mulți. Maximum doi. Sunt sportivi, dar nu fac fotbal.
Cine te-a învățat cel mai bine limba română?
„Manole”. Fundașul nostru, Gabriel Lazăr. El mereu mă corecta: „Nu zice așa, zi așa!”. M-a ajutat foarte mult.&nbsp;El m-a învățat mult și cu Ibrian.&nbsp;Ți s-a părut grea?&nbsp;Da, la început era grea, dar apoi m-am obișnuit. Mi se pare că e o formă de respect să vorbești limba română.&nbsp; Nu e respect, pentru mine. E ceva corect.&nbsp;Dacă vrei să te descurci în viață, unde nu se vorbește în limba ta, trebuie să înveți. Vrei lapte și nu știi cum se cere lapte?

Un alt model în fotbal în afară de unchiul tău?&nbsp;Samuel Eto'o. Și am văzut, am citit istoria lui și m-a dat și „vână”. Și mi-a plăcut foarte mult. Cine te-a ajutat cel mai mult în carieră?&nbsp; Tatăl meu, care mi-a cumpărat primele ghete. De acolo a început totul. Cum a fost ziua în care el a venit cu perechea de ghete?&nbsp;&nbsp;Am fost foarte fericit. Era după școală. Și eu aveam meci, seara, cu niște prieteni de-ai mei. Și mereu mă duceam cu adidașii rupți. Și când a venit cu ele, le-am purtat la meci atunci. Erau Nike Total 90, știi? Model vechi, albe cu roșu.&nbsp; Ai ieșit mândru cu ghetele să le arăți și prietenilor tăi? Da, foarte, foarte, foarte, foarte. Și toată lumea venea să-mi ceară ghetele. „Te rog, dai-mi ghetele, să mă duc să fac antrenament cu ghete.”Deci le-ai împărțit și cu prietenii tăi?&nbsp; Da. Am făcut două zile așa și după aceea, tatăl meu m-a zis: „Gata! Ghetele astea sunt doar pentru tine, nu și pentru alți oameni”. Asta poți să zici că este cea mai mare calitate a ta? Că împarți cu oamenii?&nbsp;&nbsp; Da, da. Eu așa sunt. Adică eu nu pot să stau și să mănânc singur... Trebuie să împart cu toată lumea.&nbsp; Și asta ai transmis și copilului tău?&nbsp;Da. Și el știe mai bine. Că dacă are ceva, trebuie să-i dai și mamei, fratelui, celor din jurul lui.&nbsp; Care e ultimul sfat pe care l-ai primit aici la Unirea Slobozia? E cineva care ți-a dat un sfat? Știi că la fotbal toată lumea vine să-ți dea sfaturi.&nbsp;Și eu iau ce e mai bun și ignor restul. Că nu poți să primești tot. Trebuie să primești (ca sfat) ce simți că e bine.&nbsp;Că-n viață înveți, în orice moment înveți lucruri noi. Din greșeli înveți chiar mai mult.&nbsp; Simți că fotbalul te-a învățat ceva în viață? M-a învățat foarte mult lucruri. Că trebuie să fii tot timpul liniștit, concentrat la meci, să nu mai fii cu gândul departe. Doar la fotbal! Să fii prezent acolo și nu te mai uita stânga-dreapta.

<h2 style="text-align:center;">„Erau Nike Total 90, știi? Model vechi, albe cu roșu.”</h2>

În Superliga, ce fotbalist îți place?
Nistor, Alibec... Și pe stadioanele din România te-a impresionat ceva?
Da.
Suporterii.
Mult. Pe „Arcul de Triumf”, cu Dinamo. Era și primul meu meci. Și apoi la noi, tot cu Dinamo. Și după, cu FCSB, pe Arena Națională. Și după aceea, cu Rapid...
Ți se pare că în România fotbalul e iubit de oameni?
Da. Foarte mult. Și am văzut și la noi aici, în Slobozia... Când am avut meciuri la Voluntari, la Sepsi, au venit oameni. Adică le place fotbalul foarte mult.
Ne zici niște momente frumoase pe care le-ai trăit la Unirea Slobozia?&nbsp;De la început, când Unirea Slobozia se bătea pentru salvarea de la retrogradare, acuma patru ani, cu Comuna Recea. Și era baraj. Am pierdut la Comuna Recea 2-0. Și am câștigat aici 3-0.
Și a fost plin stadionul?
A fost aproape plin. La Liga 2, era senzațional. Că eram și eu în primul an de Liga 2.
Ce are special echipa aceasta din Slobozia?
Echipa asta are prea multe... Adică se comportă ca o familie. Adică nu lasă pe cineva în afară, ci toți sunt incluși în grupul nostru. Și toată lumea e împreună. Nu se fac clanuri ca la alte echipe.
Și pentru tine ce înseamnă să joci în tricoul Unirii Slobozia? Ce e pasul acesta în cariera ta?
Să demonstrez că știu fotbal și să ajut pe Unirea Slobozia să câștige și ea un titlu. Și așa au zis, când am venit, că nu pot să plec de aici fără să dau un titlu Unirii Slobozia.
Deci ăsta e obiectivul. Nu pleci de aici până nu câștigi titlul cu Unirea Slobozia?
Am câștigat deja Liga 2. Acum vrem să intrăm în Play-off. Adică nu trebuie direct să fii campion, că avem timp și să fim campioni. An de an, putem să ajungem mai departe.
Și ce-i trebuie Unirii Slobozia ca să ajungă în Play-off?
În primul rând să termine stadionul, să atragă oamenii la stadion. Care e colegul tău preferat de la echipă? Cu cine te înțelegi mai bine?
Eu mă înțeleg cu toată echipa.
Asta e foarte bine. Ai un moment amuzant pe care l-ai trăit aici, la Unirea Slobozia? În care ai râs cu poftă?
Da, mereu, că fără mine toată lumea doarme aici. Mereu! Eu am viață multă.
Dar cine dansează cel mai bine în vestiar?Eu, în primul rând. Eu dădeam tonul și apoi veneau și alți băieți, Antoche, Dinu, Toma. A, uitați și Toma, dacă e bucuros, dansează foarte bine. Care e cel mai frumos moment din cariera ta?
Când am promovat echipa Unirii Slobozia in Superliga și când ne-am menținut în Superliga.
Și cel mai greu?Cel mai greu moment e când am venit aici primul an și am jucat pentru salvarea de la retrogradare. Că era foarte, foarte greu pentru noi. Și toată lumea era cu capul în pământ și Dumnezeu ne-a ajutat și am putut să ne menținem. Mai ales după ce am pierdut 2-0 la Comuna Recea, toată lumea era praf.
Și cum v-ați revenit? Mental, zic.
Mental datorită lui Mister. El a zis: „Băi, intrăm să jucăm, fără frică, fără să fim timorați. O câștigăm, o pierdem, jucăm fără frică!”. Și noroc că am câștigat noi.&nbsp;

Am o întrebare mai despre sufletul tău. Ce te face pe tine fericit?
Copilul meu.
E aici cu tine? Locuiți împreună?
Nu, el e cu mama lui.
Dacă n-ai fi fost fotbalist, ce crezi că ai fi fost?&nbsp;M-aș ocupa de case.
Bun. Am auzit că îți ajutai prietenii să-și facă casele.
Da, am lucrat acolo în fiecare vacanță. Și din banii din construcții, am putut să cumpără primul meu telefon.
Care e cea mai frumoasă calitate a ta?

Că eu mereu sunt alături de oameni care au nevoie de ajutor. Adică, mie îmi place să ajut oamenii. Și să fiu împreună, să stau cu familia mea.
Și un defect pe care vrei să-l îmbunătățești?
E un singur lucru pe care vreau să-l schimb și anume dacă mă supăr pe cineva, nu mai vreau să fac nimic cu el. E închis tot.
Ce faci în timpul liber când nu ești în tricoul Unirii? Stau acasă, ascult muzică și mă uit la un film, mănânc și mă culc. Și vorbesc cu familia mea la telefon. E foarte important somnul, că eu maxim la 20:00-22:00 mă culc deja. De când am fost la academie în Africa mi-au zis că cel mai important pentru un fotbalist este să se culce devreme și să nu piardă nopțile. Dacă pierzi nopțile, înseamnă că nu mai poți să reziști în teren.
ȘVreau să te întreb dacă te uiți la televizor la programele românești.
Da, în fiecare dimineață mă uit la televizor.
Ai vreo emisiune preferată?
Nu am emisiuni preferate. Doar să mă uit și să să văd ce s-a întâmplat.
La fotbal?
Mă uit la fotbal, la politică.
Te simți un român?
Da, dacă am făcut deja aproape șase ani aici...
De ce e frumos fotbalul? Tu ce părere ai?
E frumos că te bucuri pe teren și faci un lucru care-ți place, adică pe care-l dorești. Adică nimeni nu te obligă să te duci la fotbal. E o muncă fericită pentru mine și îmi place prea mult. Christ Afalna nu e doar un mijlocaș important pentru Unirea Slobozia, ci un om care joacă din suflet și trăiește pentru fotbal. Un jucător care visează la titluri, dar care n-a uitat de unde a plecat, ce e important în viață și cum să își păstreze bucuria pe teren. Pentru el, Unirea e o familie. Iar în familia asta, spune el, „nimeni nu e lăsat pe dinafară”.

Un dialog emoționant cu mijlocașul Unirii Slobozia

Christ Afalna: „Mă simt român”

Ana-Maria Popescu

CRONICĂ

Universitatea Cluj și CFR Cluj s-au întâlnit într-un nou episod al unuia dintre cele mai vechi și încărcate derby-uri din fotbalul românesc. Indiferent de pozițiile din clasament sau de forma de moment, acest duel are o greutate aparte, cu o istorie care bate orice fel de cifre sau contextul prezentului. Rivalitatea dintre cele două echipe clujene nu ține cont de puncte, ci de orgolii, de identitate și de dorința de a domina orașul într-un meci care, an de an, captează atenția întregii suflări fotbalistice din România. Înaintea partidei, Universitatea Cluj ocupa locul 9, cu 13 puncte acumulate în primele 10 etape. Era un început de sezon sub așteptări, mai ales în comparație cu anul trecut, când echipa lui Ioan Ovidiu Sabău impresionase în debut și urcase chiar pe primul loc în clasament. În acest sezon jocul fusese mai puțin convingător, iar constanța în rezultate a lipsit. Totuși, în meciurile cu miză emoțională, U Cluj a arătat că poate ridica nivelul, iar derby-ul cu CFR era exact genul de confruntare care putea reseta parcursul. CFR Cluj, în schimb, venea la derby dintr-o poziție și mai delicată. Locul 12 și doar 8 puncte strânse în zece etape conturau un început de sezon ratat pentru formația antrenată de Andrea Mandorlini. Fosta campioană părea departe de standardele cu care obișnuise publicul în anii trecuți, iar problemele de eficiență și omogenitate se reflectau în clasament. Cu toate acestea, în fața Universității, CFR nu avea nevoie de motivație suplimentară. Miza era una de prestigiu, iar victoria putea însemna mai mult decât trei puncte, putea aduce liniște, încredere și o reconectare cu suporterii. Prima repriză a derby-ului clujean a fost un amestec de intensitate fizică, răsturnări de scor și momente de inspirație individuală, într-un cadru mai mult decât tensionat. Debutul partidei a fost marcat de un joc fragmentat, cu multe faulturi aspre în zona mediană. Centralul a fost nevoit să intervină frecvent, iar ritmul a avut de suferit în primele minute. Chiar și așa, CFR Cluj a fost prima care a găsit calea spre poartă. În minutul 9, Cordea a livrat o centrare precisă, cu efect, iar Djokovic, nemarcat, a reluat cu capul, plasând mingea imparabil în colțul lung. Deși CFR a continuat să domine teritorial, Universitatea Cluj a reușit să își scurtcircuiteze adversarul, profitând de orice greșeală apărută. Mikanovic (34) a șutat din interiorul careului, iar Matei Ilie, aflat pe traiectoria balonului, a deviat nefericit în propria poartă. Egalarea a venit oarecum împotriva cursului jocului și a avut darul de a destabiliza moralul oaspeților. Doar trei minute mai târziu, U Cluj a dat cu adevărat lovitura. Nistor, cu o centrare inteligentă din flancul drept, l-a găsit pe Lukic în careu. Atacantul gazdelor a reluat spectaculos, cu capul, în plasa laterală, aducând avantajul Universității. Finalul de repriză le-a aparținut însă feroviarilor, când în prim plan a apărut și cel mai important om al CFR-ului. Louis Munteanu a primit o pasă filtrantă, a sprintat și a reușit să rămână singur cu portarul advers. Deși a șutat violent de la marginea careului mic, Gertmonas a intervenit cu un reflex de excepție, respingând mingea cu o paradă de handbal. A fost exact momentul de care elevii lui Sabău aveau nevoie pentru a-și păstra avantajul la pauză. După reluare studenții au părut mai proaspeți în primul sfert de oră și au impus ritmul de joc. În centul atenției a apărut o amintire recentă a feroviarilor, Postolachi, un om important în perioada în care echipa era antrenată de Dan Petrescu. Acesta a fost foarte aproape de a mări avantajul echipei sale, în minutul 54, când a șutat foarte periculos din afara careului, mingea trecând puțin pe lângă poartă. CFR-ului a părut să se sufoce, dar tot scenariul care părea foarte pozitiv pentru șepcile roșii a fost dat peste cap de tânărul de doar 18 ani, Lorenzo Biliboc (58), care a avut încredere să șuteze din afara careului, mingea oprindu-se în plasa porții lui Gertmonas, care nu a mai avut reacție. Evenimentele din prima oră de joc au secătuit puterile ambelor echipe, pentru că atât Universitatea cât și CFR Cluj au scăzut drastic turațiile și au părut până în final că se mulțumesc și cu un rezultat de egalitate. Fluierul de final a adăugat un punct în dreptul ambelor echipe în clasament, o situație cu care niciuna dintre cele două formații nu se poate mulțumi cu adevărat în condițiile în care studenții se află în continuare la 4 puncte de playoff, în timp ce elevii lui Mandorlini sunt tot pe loc retrogradabil, de baraj, chiar dacă au un meci mai puțin.

Universitatea și CFR Cluj au încheiat la egalitate un meci spectaculos, cu multe goluri.

U Cluj - CFR Cluj 2-2 | Pace pe Someș

Metaloglobus și FC Botoșani s-au întâlnit într-un meci care, dincolo de diferențele evidente din clasament, aducea în prim-plan două echipe aflate în momente diametral opuse ale sezonului. Pentru bucureșteni, partida reprezenta o nouă încercare de a ieși dintr-un blocaj prelungit, unul care le-a transformat startul de campionat într-un coșmar statistic: zece meciuri fără victorie, doar trei puncte acumulate și un loc ultim care nu mai lasă loc de interpretări. Metaloglobus părea prinsă într-un cerc vicios, în care lipsa de rezultate alimenta lipsa de încredere, iar jocul devenea tot mai previzibil și mai ușor de anihilat. Cu un lot modest și fără repere individuale care să poată schimba soarta unui meci, echipa bucureșteană se agăța de fiecare etapă ca de o șansă de salvare, dar realitatea din teren continua să o contrazică. De partea cealaltă, FC Botoșani venea la Clinceni dintr-o poziție mult mai confortabilă. Locul 5 înaintea startului etapei confirma un început solid de sezon, cu rezultate constante și o exprimare clară în joc. După un an trecut marcat de instabilitate și dezamăgiri, formația moldoveană părea să-și fi regăsit echilibrul și ambiția. Cu un lot bine sudat și o organizare tactică eficientă, Botoșani nu doar că se distanțase de zona retrogradării, ci începea să emită pretenții pentru un loc în play-off. Meciul cu Metaloglobus era, în acest context, o oportunitate de a adăuga puncte importante în clasament, dar și un test de maturitate: capacitatea de a gestiona un duel cu o echipă aflată în criză, fără a cădea în capcana relaxării. Confruntarea aducea așadar un contrast puternic, între disperarea unei echipe care se luptă să nu devină irelevantă și ambiția unei formații care vrea să confirme că progresul nu e întâmplător. Pentru Metaloglobus, orice punct conta în lupta pentru supraviețuire, în timp ce pentru pentru Botoșani, victoria era o obligație dacă voia să rămână în ritmul echipelor din frunte. Botoșani a început partida cu o intensitate demnă de diferența de clasament, dominând autoritar o primă repriză în care Metaloglobus a părut copleșită de ritmul oaspeților. Sub privirea atentă a centralului Colțescu, primele 45 de minute au fost un monolog fotbalistic al moldovenilor. În minutul 6, Mitrov a fost aproape de deschiderea scorului, după o pasă filtrantă excelentă a lui Ongenda. Doar Zakir (24) a avut un cuvânt de spus în ofensiva celor de la Metaloglobus, când a șutat din interiorul careului, însă faza a fost umbrită de un posibil henț în construcție, ignorat de arbitru. Mailat a fost în vervă, iar în minutul 26 a creat o fază pe cont propriu, pătrunzând în careu și șutând cu șpițul la colțul scurt, punând serios la încercare reflexele lui Nedelcovici. Doar un minut mai târziu, Dumiter a scăpat pe flancul stâng și i-a oferit lui Mitrov o minge ideală. Deși execuția nu a fost una ideală, norocul a fost de partea mijlocașului, pentru că mingea a lovit bara și a intrat în poartă, consfințind superioritatea gazdelor. Finalul reprizei a adus alte două momente de pericol. În minutul 35, Mailat a încercat un șut cu efect de la marginea careului, respins spectaculos de Nedelcovici, iar în minutul 36, Țigănașu a trimis o torpilă de la distanță, puțin pe lângă. După ce bucureștenii au dat semne de viață în finalul primei părți, în care s-au apropiat de poarta adversă, mitanul a fost încheiat tot de o ocazie mare a Botoșaniului, când Mailat (45) a lovit bara cu un șut la colțul lung, mingea oprindu-se însă în bară. Debutul părții secunde a fost unul confuz pentru oaspeți, dar misiunea lor a fost simplificată radical de cei de la Metaloglobus, când Tarek Aggoun a văzut cartonaș roșu după ce l-a faultat pe Mailat în calitate de ultim apărător. Ca și cum asta nu ar fi fost suficient, din faza care a rezultat, Cîmpanu (64) a plasat mingea perfect din lovitură liberă, pentru un 0-2 care a încheiat rapid conturile și direcția celor trei puncte. A fost prea mult pentru ca gazdele să mai poată schimba ceva, chiar dacă Irimia (75) putea să le mai dea speranțe coechipierilor săi, dar a ratat incredibil, cu poarta goală, cu 15 minute înainte de final. Pentru moldoveni, în fluierul final al lui Colțescu a fost o nouă confirmare, un meci în care au demonstrat că pot deveni o echipă care dacă va reuși să își păstreze constanța, va trebui luată în serios pentru unul dintre cele șase locuri disponibile pentru calificarea în play-off.

Moldovenii au învins și la Metaloglobus și se află pe locul 2 în clasament dupa 11 etape jucate în acest an.

Metaloglobus - FC Botoșani 0-2 | Botoșani de poveste

Superliga feminină

Politehnica Timișoara – Atletic Olimpia Gherla 3-2Etapa a debutat cu un meci intens pe terenul „Știința”, unde am văzut atât reușite spectaculoase, cât și ratări notabile. Gazdele au început mai hotărât și au deschis scorul prin Melisa Șodinca, în minutul 25. Gherla a replicat prin două ocazii mari: o lovitură liberă trimisă peste de Mihaela Ciolacu și o situație unu la unu cu portarul, ratată de Carolina Țabur. La reluare, Laura Rus a majorat avantajul timișorencelor, dar Adina Giurgiu a readus rapid echilibrul. În minutul 90, Andreea Șepețan a dus scorul la 3-1, iar imediat după, Antonia Stanea a închis tabela la 3-2 pentru Politehnica.

https://www.facebook.com/photo/?fbid=1330419669091965&set=a.122369099897034

Farul Constanța – Vasas Femina 8-0&nbsp; Farul nu a lăsat loc de interpretări și a dominat categoric meciul contra celor de la Vasas. Primul gol a venit fulgerător, în secunda 20, și până la pauză constănțencele aveau deja 6-0 pe tabelă, cu Gnaly reușind un hat-trick și celelalte reușite venind de la Ivanova, Pînzariu și Bălăceanu. Repriza secundă a adus încă două goluri, înscrise de Stoicescu și Chiper, într-un meci controlat cap-coadă de echipa de la malul mării.

https://www.facebook.com/photo/?fbid=1240495068116935&set=a.576769304489518

FK Csikszereda – “U” Olimpia Cluj 4-0 FK Csikszereda a bifat o victorie clară în fața campioanei din Cluj, într-un duel în care diferența s-a făcut mai ales în planul eficienței. În prima parte, meciul a fost destul de echilibrat, dar gazdele au deschis scorul prin căpitanul Andrea Herczeg, care apoi i-a oferit o pasă decisivă Jehonei Shala pentru 2-0. Pe finalul reprizei, Carmen Marcu de la Cluj a văzut primul cartonaș galben, iar după pauză a fost eliminată. Herczeg a înscris din penalty pentru 3-0, iar Ana Maria Vlădulescu a închis tabela. Olimpia a rămas în zece, iar gazdele nu au lăsat nicio șansă revenirii.

https://www.facebook.com/fkcsikszereda/posts/pfbid02hRPzFKzUzek6K1zq7x4FRsqsvBJwMH7tVYmknMXUJVw8TcMBqf4CgVnb3m1oRPxDl

CSM Unirea Alba Iulia – CS Gloria Bistrița 2-1 Etapa s-a încheiat la Alba Iulia, cu o partidă plină de ocazii și tensiune. Deschiderea scorului a venit după o fază rapidă: Ancăș a șutat, Moldovan a respins, iar Nicoleta Deca a trimis mingea în plasă. Gloria a încercat să egaleze, Corina Colibaba fiind aproape în minutul 32, dar Sara Câmpean a avut o intervenție salvatoare. În repriza a doua, Alejandra Sánchez a ratat cu capul din poziție ideală, dar Florentina Ancăș a dus scorul la 2-0, cu un lob peste portar. Patricia Șerban a redus din diferență pentru Bistrița, după o pasă excelentă de la Cerescu, însă Unirea a rezistat presiunii și a păstrat toate cele trei puncte pe teren propriu.

https://www.facebook.com/photo?fbid=1610520310330264&set=a.746908933358077

După această rundă, Politehnica Timișoara preia conducerea în clasament, cu 14 puncte, urmată îndeaproape de Farul Constanța, care are 13 puncte, și de FK Csikszereda, cu 11 puncte.
Urmează ultima etapă a turului sezonului regular, care se anunță extrem de importantă în lupta pentru primele poziții:


Olimpia Gherla – Farul Constanța


Olimpia Cluj – CSM Unirea Alba Iulia


CS Gloria Bistrița – Politehnica Timișoara


Vasas Femina – FK Csikszereda

Etapa a 6-a din SuperLiga Feminină a adus dueluri spectaculoase, rezultate clare și câteva răsturnări de situație

Orlando Ștefan, antrenor Poli: „Le-am zis fetelor că o să avem un meci nu greu, ci foarte foarte greu”

Andu Kedei

FCSB - OTE (match, Superliga 25/26, regular)

Pe Arena Națională, într-o seară care putea pava o nouă direcție pentru ambele echipe, FCSB și Oțelul Galați s-au întâlnit într-un meci care punea față în față două formații aflate în căutarea unui echilibru. FCSB, cu un start de sezon mult sub așteptări, ocupa locul 13 în campionat, departe de pretențiile și statutul său. Totuși, moralul era într-o ușoară creștere după victoria din Europa League, unde roș-albaștrii au debutat cu dreptul, învingând pe Go Ahead Eagles. Era un succes care aducea un strop de încredere într-un context intern complicat, marcat de jocuri ezitante și o defensivă fragilă. Cu 18 goluri primite în primele etape, FCSB avea a treia cea mai slabă apărare din campionat, depășită doar de ultimele clasate, Metaloglobus și Csikszereda. Problemele din linia defensivă deveniseră o constantă, iar echipa părea una vulnerabilă în ultimele meciuri din Superliga. În comparație, Oțelul Galați, deși nici ea nu traversa o perioadă ideală, se afla pe locul 10, cu șase puncte mai mult decât adversara din această etapă. Cu doar 10 goluri primite, formația lui Laszlo Balint reușise să mențină o organizare defensivă decentă, chiar dacă ofensiva nu impresionase. Meciul se anunța echilibrat, cu două echipe care aveau nevoie de puncte, dar și de confirmări, una pentru a ieși din zona roșie, cealaltă pentru a rămâne deasupra ei. “Nu am ținut nicio clipă cont de parcursul celor de la FCSB în Superligă, pentru că realitatea este că întâlnim o echipă foarte puternică”, a spus antrenorul gălățenilor cu câteva minute înainte de fluierul de start al partidei. Dar, pentru campioana en-titre aerul Superligii în acest an a avut ceva aparte, pentru că și împotriva dunărenilor au început meciul suficient de crispați încât să arate din nou ca o echipă care joacă de la egal la egal cu orice echipă din campionat. Cu ascendentul victoriei cu 1-0 împotriva Craiovei de etapa trecută, Oțelul a reușit să păstreze echilibrul încă din debutul meciului, unul în care cele două formații au încercat doar opțiunea șuturilor de la distanță, nereușind să desfacă apărările adverse. După încercarea lui Andrezinho (7), Thiam (10) și-a încercat și el norocul înainte ca primul sfert de oră să se fi scurs. Ritmul a început să crească puțin pe finalul primei părți, când au apărut și ocaziile mai clare, dar gazdele au avut mari bătăi de cap pentru că l-au pierdut pe Graovac, accidentat, în locul său intrând Vlad Chiricheș. După ce Lameira a trimis cu capul peste poarta lui Târnovanu, cea mai importantă șansă a primei părți a venit de la Pedro Nuno (45), care a șutat violent din afara careului, dar Târnovanu a reușit să respingă cu greu, în față. A fost ultimul moment important al unei reprize, la finalul căreia trei jucători noi au fost trimiși în teren, roș-albaștrii rămânând cu o singură variantă de schimbare pentru ultimele 45 de minute. Stoian, Edjouma și Cisotti au început în teren al doilea mitan, iar ultimul a avut un impact imediat, pentru că la doar două minute de la reluare a profitat din plin de o minge aruncată în atac, reușind să ciupească balonul și obligându-l pe Dur-Bozoancă la un fault în urma căruia s-a dictat lovitură de pedeapsă. Florin Tănase (48) a șutat ireproșabil de la punctul cu var, în plasa laterală, pentru un 1-0 care părea că va rezolva problemele de încredere ale elevilor lui Elias Charalambous. Pantea (50) a șutat la o palmă de vinclu după numai două minute, iar bucureștenii au început să uite de problemele din trecut, dar Oțelul a ținut să le readucă aminte imediat în zece minute de presiune în care gazdele s-au clătinat, dar defensiva a rezistat în cele din urmă. Roș albaștrii au avut o ocazie uriașă de a închide meciul în minutul 60, când Bîrligea și-a driblat spectaculos un adversar și a rămas singur, față în față, cu Dur Bozoancă, dar șutul său a fost unul slab și a trecut pe lângă poartă, dintr-o situație din care nu ar fi avut voie să rateze. Mai mult decât atât, Stoian (75) și-a imitat colegul în finalul meciului, când a rămas în poziție similară cu portarul advers, dar acesta a avut din nou o intervenție prin care și-a păstrat echipa în joc. Finalul a fost unul aprins, pentru că FCSB a primit un nou penalty, dar centralul Ionuț Coza și-a întors decizia după ce a fost atenționat din camera VAR. Galațiul a încercat timid să se apropie de poarta lui Târnovanu, dar s-a sufocat repede în fața contrelor, negăsind soluția până în final pentru a mai pune probleme gazdelor, care la finalul meciului au lovit bara prin Miculescu și au fost nevoiți că se mulțumească cu un 1-0, care îi scapă în sfârșit de locurile retrogradabile, urcând până pe locul 10 în clasament.

FCSB a arătat mai bine decât în precedentele meciuri de campionat și a învins Oțelul într-un meci în care a dominat.

FCSB - Oțelul Galați 1-0 | Punct de relansare?

FAR - SLO (match, Superliga 25/26, regular)

Farul Constanța și Unirea Slobozia s-au întâlnit într-un meci cu implicații directe în lupta pentru play-off, dar și cu semnificații diferite pentru cele două echipe. Gazdele, aflate pe locul 8 înaintea partidei, traversau o perioadă dificilă, cu un singur succes în ultimele cinci etape și un joc care nu reușea să convingă. Sub comanda lui Ianis Zicu, Farul părea să fi pierdut din claritatea și ritmul care o caracterizau în sezoanele trecute, exceptându-l evident pe cel mai recent. Evoluțiile au fost oscilante, iar lipsa de constanță în exprimare și rezultate a dus la o poziție de mijloc, departe de ambițiile declarate. Cu presiunea punctelor și a publicului, Farul intra în meci cu nevoia urgentă de confirmare, dar și cu riscul de a se afunda și mai mult în clasament. De cealaltă parte, Unirea Slobozia continua să fie una dintre surprizele plăcute ale sezonului. Echipa lui Andrei Prepeliță ocupa locul 6, ultimul care asigură prezența în play-off, și venea la Constanța cu un avans de trei puncte față de adversara directă. Pentru o formație cu buget redus și fără vedete, parcursul din primele zece etape era remarcabil. Slobozia se remarcase deja prin organizare, disciplină și eficiență, reușind să transforme pragmatismul într-un stil de joc competitiv. Fără presiunea marilor așteptări, echipa aborda partida cu încredere și cu gândul că orice punct obținut în deplasare putea consolida poziția de outsider ambițios. Meciul aducea așadar un contrast între o echipă cu pedigree și pretenții, dar în derivă, și una care își construiește identitatea pas cu pas, fără zgomot, dar cu rezultate. Într-un duel în care calculele clasamentului începeau să conteze tot mai mult, Farul avea nevoie de o reacție, iar Slobozia de o reconfirmare. Era un test de maturitate pentru ambele: pentru Farul, capacitatea de a ieși din criză; pentru Slobozia, abilitatea de a rezista în fața unei echipe care, în ciuda formei, rămâne periculoasă. Totuși, presiunea a fost tangibilă la ambele formații în startul partidei, pentru că cele două echipe au intrat într-un joc de tatonare la centrul terenului, când jucătorii ambelor echipe au așteptat greșeala pentru a-și pune amprenta pe cursul jocului. Farul a părut timidă în contextul în care juca “acasă” și avea și susținerea fanilor, dar Ișfan a reușit să aducă primele speranțe pentru formația sa în minutul 8, când a încercat un șut de la depărtare, dar nu a prins cadrul porții. Slobozia a arătat încă din debut că a venit pentru a juca cu curaj și a fost o echipă care a ieșit la joc încă din primele minute, reușind chiar să domine mijlocul terenului în primele 15 minute, când gazdele au părut chiar puțin debusolate. Constănțenii au început însă să incline ușor balanța în favoarea lor odată cu curgerea minutelor, iar raidurile în fața porții celor de la Unirea au început să fie mai evidente, chiar dacă la finalizare jucătorii lui Ianis Zicu au suferit foarte mult. Astfel, presiunea s-a simțit doar la ezitatea lui Gurău, din minutul 26, când a reușit să rețină în doi timpi centrarea venită din banda stângă de la Ganea. Un prim moment cu adevărat important a fost șutul din unghi închis al lui Radaslavescu (32), dar și de această dată maximul pe care a reușit să îl obțină a fost o lovitură de la colț. Totuși, prima repriză, în care Unirea nu a reușit niciun șut pe poartă, a fost salvată în minutele suplimentare, când Țîru s-a înălțat peste toată apărarea adversă în urma unui corner executat bine de Radaslavescu și a trimis mingea în plasa porții apărate de Gurău, care nu a mai putut interveni. Partea a doua a început delicat pentru oaspeți, pentru că Farul a părut decisă să închidă cât mai repede meciul, când Radaslavescu (46) a șutat foarte periculos din careu, imediat după reluare. Totuși, Unirea s-a trezit din pumni după primele zece minute, când tot în urma unui corner, Florescu a reușit să aducă egalarea pentru echipa sa, tot după o lovitură de cap, dar de această dată după o mare greșeală a lui Buzbuchi, care a ieșit greșit pe centrare, iar mijlocașul oaspeților a îndeplinit o simplă formalitate, cu poarta goală. Ce a urmat, însă, a fost un adevărat asalt la poarta lui Gurău, care în final s-a transformat în cel mai important om al Sloboziei. Farul a căutat golul victoriei din toate pozițiile, a ratat incredibil în mai multe situații și nici măcar Sima, Vojtus sau Grigoryan nu au reușit să marcheze golul mult așteptat de constănțeni. Meciul s-a încheiat cu concluzii mai pozitive în privința jocului de echipa patronată de Gheorghe Hagi, dar rezultatul a fost unul care a mulțumit doar echipa antrenată de Andrei Prepeliță, pentru că Larie nu a reușit golul victoriei nici măcat din penalty, în prelungiri, când meritul lui Gurău a fost din nou providențial, goalkeeperul reușind să aducă un punct echipei sale.

Farul a asediat poarta Sloboziei după ce a fost egalată, dar nu a reușit golul victoriei nici măcar din penalty.

Farul Constanța - Unirea Slobozia 1-1 | Asalt eșuat

Levente Balint

Victoria le readuce liniștea, în timp ce Petrolul nu s-a resuscitat nici după debutul lui Eugen Neagoe

<h2>Antrenor nou, coregrafie motivantă</h2>

Se tot speră că schimbarea unui antrenor va aduce imediat ”un șoc la echipă”. Petroliștii au mizat pe experiența lui Eugen Neagoe pentru a trece peste criza instalată sub comanda lui Liviu Ciobotariu. O singură victorie în acest sezon, și aceea pe terenul ”lanternei roșii” Metaloglobus, așadar, o formă sub orice așteptări. Debutul lui Neagoe la ploieșteni nu a adus neapărat o revoluție în componența primului 11, cu excepția așezării, anunțată ca 3-5-2. O abordare mai defensivă, în condițiile în care oricum Petrolul a fost până acum una din cele mai ermetice echipe din Superliga în curs. Fanii gazdelor au realizat și o coregrafie spectaculoasă, pentru a stimula și mai mult capacitatea de luptă a favoriților, aflați într-o perioadă de totală depresie sportivă.&nbsp; Rapidul voia să-și revină iute după primul eșec stagional (1-2 cu Hermannstadt), iar ”Primvs Derby” era prilejul perfect. Gâlcă a suprins prin postura de rezervă a lui Dobre (se pare, cu probleme medicale), iar Koljic a fost titularizat după prestațiile neconvingătoare ale lui Baroan. Rareș Pop a primit loc în ”line-up” pentru prima dată după mai bine de două luni.

<h2>Eficacitate maximă pentru giuleșteni</h2>

Miza derby-ului, dar și presiunea rezultatelor au apăsat pe umerii jucătorilor la începutul partidei. Petrolul a început ceva mai energic, dar rapidiștii au preluat încet inițiativa. Iar prima șansă demnă de notat s-a produs în minutul &nbsp;17, când Rareș Pop a fost găsit într-o poziție foarte bună, dar a tras direct în... Koljic.&nbsp; Rapidul a deschis la prima și singura ocazie cu adevărat periculoasă din prima parte. Arbitrul Marcel Bîrsan a dictat mai degrabă greșit o lovitură liberă la 17 metri, considerând că Pap a comis un henț. Koljic a bătut tare, Bălbărău a respins în față, iar Pașcanu, pe fază, a înscris pentru 0-1, în minutul 24.&nbsp; Petrolul a construit greu, în condițiile în care rapidiștii, așa cum au făcut deseori în acest campionat, nu au forțat după gol. În minutul 34, Grozav a fost blocat la 14 metri după o minge venită de la activul Denis Radu, iar Dongmo (40) a șutat de la 22 metri pe lângă vinclu.&nbsp; Prea puțin din partea prahovenilor, cei care aveau nevoie de idei noi la pauză pentru a spera măcar la un egal.

<h2>Apărare-beton a Rapidului pentru o repriză fără șuturi pe poartă</h2>

Eugen Neagoe a mutat la pauză, cu Tolea în locul lui Radu pe dreapta și cu mai vivacele Jyry schimbându-l pe Doukansy. Nici așa nu a izbutit ceva relevant trupa gazdă, cea care nu a trimis un șut periculos spre buturi abia în minutul 63, când Tolea a deviat de la 14 metri, peste poartă. Cu alb-vișiniii instalați confortabil în defensivă, construcția Petrolului a fost greoaie și fără idei. &nbsp; Am avut o parte a doua fără absolut niciun șut pe spațiul porții și nici vreo ocazie mare. Rapidul a mers pe modulul de risc zero, în minutul 80 Gâlcă introducând al treilea stoper, pe Leo Bolgado. Ce-i sigur, e sigur.&nbsp; Pe final, doar fundalul sonor al Rapidului și duelul bannerelor între galerii atrăgând atenția. Ploieștenii s-au chinuit să se apropie de poartă, însă deocamdată Eugen Neagoe nu reușește să modifice nici jocul, nici starea de spirit a ”lupilor”.&nbsp; Pentru giuleșteni, singurul lucru de remarcat este că au câștigat, aspect care le redă încrederea după scurtcircuitul cu Hermannstadt. Rapidul are cea mai bună apărare din Superliga, cu doar opt goluri primite. De văzut dacă stilul acesta mai degrabă pragmatic va fi rețeta succesului în acest sezon.

Alb-vișiniii pot încheia etapa pe locul 2, câștigând un derby mai puțin spectaculos

Petrolul-Rapid 0-1. Pragmaticvs Derby

ÎNAPOI LA PRIMII PAȘI

Pe 28 octombrie se împlinesc doi ani de la accidentarea care l-a ținut pe Sergiu Hanca departe de teren câteva luni bune. Singura accidentare a carierei sale, de altfel, care a fost și una gravă. Deși în România i s-a spus să aștepte 12 săptămâni pentru a lua o decizie legată de recuperare, fotbalistul Petrolului a ales să se opereze și nu oriunde, ci în Barcelona, la o clinică renumită, frecventată și de vedetele echipei catalane. „Am avut sincer noroc cu cei din club pentru că m-au trimis în Barcelona la cel mai tare doctor, cred eu, din Europa și unul dintre cei mai buni din lume pe operațiile la gleznă. Țin minte că m-am operat pe 14 noiembrie 2023 și în 7 sau în 8 ianuarie, nu mai ții minte exact, am plecat în cantonament cu echipa. Adică după două luni am plecat în cantonament cu echipa și am făcut tot cantonamentul cu dureri, într-adevăr, dar erau dureri de reacomodare, nu erau dureri de la operație. Deci într-un timp foarte record, operația la care ai fi stat normal trei - patru luni”.

<h2>„Simțeam ca și cum cineva îmi rupe piciorul pe viu!”</h2> Pus să dea o notă durerii sale, Hanca nu a stat pe gânduri și a spus: „Zece!”. A explicat și ce a simțit în momentele alea, deși inițial și-a dorit să continue să joace: „Eu, sincer, în momentul acela mă uitam unde e rupt piciorul. Pentru că pur și simplu simțeam ca și cum cineva îmi rupe piciorul pe viu. După aceea, din durere am dat-o în... (Nu mai simțeam nimic, era adrenalina atât de mare încât nu mai simțeam nimic. Mai îmi dădeau cu spray rece care îți mai ameliora durerea, dar pe moment a fost ceva crunt”. Care este cel mai mare regret al său din cauza accidentării, cum l-a impresionat băiețelul său imediat după aceea, dar și cum a decurs recuperarea sa puteți afla în cel mai nou episod din „Înapoi la primii pași”.

Cel de-al treilea episod al seriei „Înapoi la primii pași” îl aduce în fața noastră pe Sergiu Hanca.

„Înapoi la primii pași”, episodul 3: mentalitatea de fier a lui Sergiu Hanca

Mijlocaș ofensiv, <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/tanasa-razvan-andrei-f645fc46">Tănasă</a> este unul dintre cei mai dinamici jucători ai <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-farul-constanta">Farului</a>. În actualul sezon, are deja 4 goluri (3 cu piciorul drept și 1 cu stângul), o pasă decisivă și se află pe primul loc în echipă la dueluri câștigate: 73 din 133.A crescut pe terenurile Academiei, a învățat ce înseamnă disciplina și responsabilitatea, a trecut prin împrumuturi care l-au maturizat și s-a întors la Farul cu inima plină. În interviul pentru www.superliga.ro, povestește despre copilărie, regulile care l-au format, idolul Hagi, bucuria golurilor decisive și dorința lui cea mai mare: să câștige campionatul acasă.

Povestea lui cu fotbalul a început datorită tatălui, cel care a văzut în el un potențial și i-a spus mamei să-l ducă la antrenamente. La început a jucat un an la vechiul Farul, iar apoi a ajuns la Viitorul, proaspăt înființat la vremea aceea.Cum a început povestea ta cu fotbalul?Mai mult tata a văzut că am potențial, să zic așa, sau a văzut în mine ceva și i-a zis mamei să mă ducă la fotbal. Ai jucat la ceva club privat înainte să vii la Academie sau cum s-a întâmplat?Un an am stat la Farul, când era Farul înainte, până să fie fuziunea cu Viitorul. După un an s-a înființat Viitorul și am venit la academie. Și cum a fost? Îți mai amintești cum au fost primele zile la academie?Era ceva... care nu părea că e din țară. Și asta m-a făcut să vreau să demonstrez la fiecare antrenament zi de zi.

<h2 style="text-align:center;">„Mereu ni se impunea să fim cei mai buni.”</h2>

Viața la academie i-a dat o mentalitate specială. „Faptul că mereu ni se impunea să fim cei mai buni… aveam asta implementată în cap și mergeam cu o încredere superioară față de ceilalți.” Perioada aceea a însemnat pentru el disciplină și un echilibru delicat între școală și fotbal. Chiar dacă unele reguli păreau grele atunci, astăzi Tănasă le privește ca pe lecții de viață.Cum era o zi obișnuită? Adică îmbinați antrenamentele cu școala sau cum se întâmpla? Cum era programul? Da, păi, în mare parte, școala era pe primul loc când eram mici. Ușor-ușor a început programul să fie mai încărcat din punct de vedere sportiv și școala am lăsat, să zic așa, pe planul 2. Și, în mare parte, ăsta era programul. Aveați profesori în academie sau mergeați la școală și apoi vă întorceați în academie? Cum se întâmpla? Da, erau separate, nu aveau neapărat treabă. Și stăteai aici sau, fiind din Constanța, stăteai acasă? Am stat o perioadă și acasă, și în hotel. Și cum a fost viața din hotel? Cum să fie? Cu reguli, destul de strictă, însă asta cred că m-a format ca om și ca sportiv. Ce regulă nu-ți plăcea atunci, dar acum îți dai seama că te-a ajutat foarte mult? Cred că cea cu odihnă. Nu voiai să te culci devreme? Nu puteam. Dar asta m-a făcut să pot și să vreau să mă culc devreme pentru a doua zi. Și acum cum stai cu odihna? Acum am programul meu. Știu altfel să gestionez programul având, cum am zis, în urmă, obligațiile astea, să zic așa, și acum vine mult mai ușor.Ce ți-a plăcut cel mai mult din viața de la Academie? Faptul că mereu ni se impunea să fim cei mai buni. Aveam asta implementată în cap și mergeam cu o încredere superioară, zic eu, față de ceilalți. Cât de mult crezi că contează acest lucru pentru un copil? Să i se zică de când e mic că e cel mai bun? Nu neapărat că e cel mai bun. E vorba de încredere. Dacă zice cineva că e cel mai bun, ce ai în cap? E vorba de încredere și e normal că dacă ai încredere, poți reuși mai mult. Vreau să te întreb ce-ți place cel mai mult la tine și la cum joci? Faptul că sunt, să zic, degajat așa. Nu mă gândesc că pot să greșesc. Mă gândesc că la următoarea fază va fi bine. Și asta pentru că ai avut acele lecții în academie când erai mic? 100% de la asta e.

<h2 style="text-align:center;">„Nu m-am gândit niciodată și nu vreau să mă gândesc la altceva în afară de fotbal.”</h2>

Dincolo de fotbal, Academia i-a oferit valori și modele. Răzvan vorbește despre antrenorii care l-au ajutat, despre privirea plină de respect spre Gheorghe Hagi și despre cum încrederea se reconstruiește mereu prin fotbal. Își descrie stilul de joc printr-un singur cuvânt: degajat. „Nu mă gândesc că pot să greșesc. Mă gândesc că la următoarea fază va fi bine.”E vreun antrenor care simți că ți-a rămas așa în suflet? Sunt, da. Nu unul, sunt mai mulți care m-au ajutat să mă dezvolt. Fiecare cum a putut și cum a știut, ei m-au ajutat să mă dezvolt. Cu domnul Hagi ai vreo amintire specială? Amintiri speciale nu pot să zic că am neapărat cu dânsul, însă de fiecare dată când e aici sau și, când eram mic și când îl vedeam, mă uitam foarte uimit la el știind ce a făcut și cine a fost. Ți-a povestit tatăl tău despre cum era Hagi când juca? Normal, cred că orice tată de fotbalist, jucător, a povestit despre dânsul.

E vreun sfat pe care l-ai primit în acești ani și care ți-a rămas așa, ca bază? Să nu mă demoralizez, să rămân focusat pe ce am de făcut. Ai avut vreun moment în care ai simțit că pierzi încrederea în tine? Da, am avut. Și cum ai restabilit-o? Tot prin fotbal. În sport, cred că asta ajută cel mai mult. Te vezi vreodată făcând altceva în afară de fotbal? Absolut nimic. Deci întrebarea ce ai fi fost dacă nu era fotbal nu există? Nu m-am gândit niciodată și nu vreau să mă gândesc. Care a fost cel mai important lucru pe care simți că l-ai învățat la Academie, dincolo de fotbal? Responsabilitatea, zic eu. Că m-a ajutat mult. Când am stat în Academie, am devenit mult mai responsabil. Dacă ar fi să le zici ceva unor copii care acum pășesc pentru prima oară în Academie, ce le-ai zice?Să nu renunțe orice ar fi niciodată.

Trofeele câștigate în copilărie, recunoașterea individuală și sprijinul părinților i-au confirmat că fotbalul este drumul său. Împrumuturile la Gloria și Oțelul l-au ajutat să se maturizeze și să înțeleagă mai bine realitatea din spatele visului.

E vreun moment din copilăria ta care ți-a confirmat că fotbalul este drumul tău pentru totdeauna? Momentele când câștigam cu echipa trofee... erau o emoție, o bucurie de nu o poți avea în orice altă situație. Care ți-e cel mai drag trofeu pe care l-ai câștigat până acum? Cred că nici nu mai știu când, dar am câștigat la un turneu – „cel mai bun jucător” și am fost extrem de fericit. Părinții tăi când ți-au zis ultima oară că sunt mândri de tine? Acum câteva zile. Tu ai fost împrumutat la Oțelul, corect?&nbsp;Și la Gloria. Cum simți că te-au ajutat aceste experiențe? M-au ajutat că m-am maturizat în primul rând. M-am făcut să îmi dau seama că nu e totul roz și chestia asta m-a maturizat.

<h2 style="text-align:center;">„La Farul m-am întors cu inima deschisă.”</h2>

Iar acest început de sezon, cum îl vezi? Niciodată nu-i de ajuns. Mereu trebuie mai mult. Te așteptai să ai un impact atât de rapid la întoarcerea la Farul? La asta nu mă așteptam, dar simțeam cumva că trebuie să arăt și aici, la casa mea, că sunt bun. Ce rol simți că ai acum în echipă? Un rol de a deschide meciul, de a dezechilibra meciul cumva în favoarea Farului. Cum a fost revenirea la Farul pentru tine? Plină de emoții. Crescând aici, plecând aproape 3 ani de aici, când m-am întors e clar că m-am întors cu inima deschisă și dornic să arăt. Ce vrei să demonstrezi cel mai mult aici, acasă, la tine? Că sunt cel mai bun. Iar, apropo de asta, că ești cel mai bun, lumea te laudă pentru claritatea pe care o ai la finalizare, dar tu cum te vezi?Foarte dinamic și mereu în alergare.

De la serile intense împotriva <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fcsb">FCSB-ului</a> și <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/otelul-galati">Oțelului</a>, până la golurile decisive și gesturile simbolice, Tănasă trăiește fotbalul la intensitate maximă. Își păstrează concentrarea pe obiectivele imediate, dar visează la campionat. Poți să ne spui cum ai simțit serile cu <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fcsb">FCSB </a>și <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/otelul-galati">Oțelul Galați</a>? După meciul cu <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fcsb">FCSB</a> n-am plus să dorm, și după <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/otelul-galati">Oțelul</a>, fiind mai devreme, m-am mai calmat, adrenalina a mai scăzut și am reușit să dorm. Care e cel mai special gol marcat pentru tine? În toată cariera? Da. În vremea de la Oțelul, când am marcat un gol, la ultima fază contra Dinamo. Ce ai simțit în momentul ăla? Noi nu știm, n-am dat niciodată gol, nu știm cum se simte. Când știi că un stadion plin se bucură pentru victoria echipei și fiind tu cel care a reușit asta, prin gol, e clar că e o fericire, cum am mai spus, de nedescris și orice altceva n-ar putea să readucă acele emoții. După golul marcat cu <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-regular-far-fcp?sectiune=cronica">Petrolul</a>, ai dus degetele la urechi? De ce? Cumva are că nu ascult gurile rele sau hate-ul, să zic așa. Cât de important e să nu stai să citești știrile, să te uiți pe social media, să nu te afecteze? E important că nu te încarci cu o energie negativă. Trebuie să fii pozitiv, să n-ai nicio treabă cu chestiile de genul. Să încerci să n-ai. Care este obiectivul tău personal pentru acest sezon? În primul rând, să am câte mai multe reușite, indiferent că e gol sau pasă de gol, asta fiind personal, și, cu echipa, să ne atingem obiectivele. Și după ce îți atingi obiectivele cu Farul, unde te vezi jucând în continuare? În ce campionat te-ai vedea? Oricare din țară, din România, cred că se gândește mereu să plece la mai bine. Oriunde e mai bine, acolo va fi. Care e cel mai mare vis al tău în fotbal? Să câștig campionatul, momentan. Ce ar însemna să câștigi campionatul acasă? Clar, ceva ce nu cred că va mai putea fi depășit de-a lungul carierei. Cu un început de sezon în care a adunat deja patru goluri și două pase decisive, Răzvan Tănasă trăiește momentul pe care l-a așteptat încă din copilărie. A crescut la Academia Hagi, s-a maturizat prin experiențele împrumuturilor și s-a întors la Farul cu dorința de a demonstra că „e cel mai bun”. Următoarea provocare pentru mijlocașul de 22 de ani vine pe 28 septembrie, când Farul va înfrunta <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-regular-far-slo">Unirea Slobozia</a>, iar Tănasă va avea din nou șansa să arate că poate face diferența în Superliga.

Are 22 de ani și un start excelent de sezon în Superliga: 10 meciuri, 4 goluri și o pasă decisivă

Răzvan Tănasă: „Rolul meu e de a deschide meciul”

Ionuț Tătaru

La 29 de ani, pe care i-a împlinit de curând, Raul Palmeș este debutant în Superliga. La fel ca echipa pentru care joacă, Csikszereda, la a cărei promovare istorică a contribuit. Înainte de asta, a fost campion al Ungariei și a ratat dramatic o altă promovare în primul eșalon al fotbalului românesc. Din fiecare pas al traseului său a învățat ceva și vrea să-și folosească experiența pe care a acumulat-o pentru un alt rezultat istoric al ciucanilor. Cum te simți în acest început de sezon istoric pentru Csikszereda? Mă simt foarte bine. Am avut parte și de un început cu de toate, să zic așa. Cum a fost atmosfera la primul meci? Am văzut că au venit și mulți suporteri... Da, știam din timpul săptămânii premergătoare meciului că este o dorință foarte mare din partea suporterilor noștri să vină la acest meci. Și nu doar la acest meci, pentru că am văzut că s-a creat o emulație foarte mare în jurul echipei și știam că o să vină foarte multă lume. Atmosfera a fost foarte frumoasă. Puteți să spuneți așa, la modul metaforic, că ați aprins lumina în oraș? Da, ținând cont de cele întâmplate pe parcursul meciului (la debutul în Superliga, cu Dinamo, a căzut nocturna arenei din Miercurea-Ciuc - n.r.), am reaprins lumina în oraș. Începem așa cu parcursul tău. Pornim de la Raul copil și de la îndrăgostirea de fotbal. Cum s-a întâmplat? De la o vârstă fragedă, să zic așa, șapte sau opt ani, eram la Sibiu, sunt sibian, și acolo am făcut primii pași în fotbal. M-au dus părinții la fotbal și m-am îndrăgostit de acest sport, iar pe parcurs am trecut etapă de etapă la un nivel mai înalt. Și când a fost momentul în care ți-ai zis că de acum nu mai este o joacă, începe o carieră? Când am plecat la 16 ani la Honved Budapesta. Atunci mi s-a schimbat un pic toată percepția despre ceea ce înseamnă fotbalul profesionist, să zic așa. Cum s-a întâmplat asta? Adică a fost o persoană care te-a influențat sau pur și simplu mediul? Nu neapărat o persoană, ci a fost o diferență foarte mare să plec de la Sibiu într-o țară pe care nu cunoșteam, nu știam nici limba pe atunci și a fost o diferență foarte mare și un impact imens pentru mine. M-a ajutat să realizez ceea ce înseamnă fotbalul și că vreau să fac asta pe viitor, să am un venit din fotbal pe viitor. Crezi că a fost decisiv pentru tine faptul că ai crescut în Ungaria? Da, pentru că n-am avut parte de cele mai bune condiții în Sibiu atunci, cu toate că acum orașul a crescut ca nivel de condiții. Da, a fost o diferență mare de tot ceea ce înseamnă facilitățile pe care le-am avut acolo. Ce simți că ai învățat cel mai mult acolo? Adică care a fost lecția cea mai mare primită în Ungaria? Am învățat multe. Cum să fii profesionist, ce trebuie să faci înainte, după antrenament, cum să te alimentezi și ceea ce înseamnă fotbalul profesionist, pentru că atunci am reușit să fac și pasul la prima echipă a celor de la Honved Budapesta. Când erai mic, ce model de fotbalist aveai? Să zicem că am avut mai multe modele de fotbaliști, dar cel mai mult mi-a plăcut, și încă îmi place, de Sergio Ramos. Tot timpul l-am urmărit și mi-a plăcut tot ceea ce a însemnat și înseamnă el pentru fotbal. Adică și la nivel de sportiv și la nivel personal? Da. Cumva, da. Și pentru că jucăm și în aceeași poziție și cumva vreau să fur de la jucătorii mai mari cât mai multe lucruri pe care le fac bine. Ce ar trebui să știe lumea despre tine și nu știe? Sunt un familist convins, îmi petrec foarte mult timp cu familia, pun familia pe primul loc și cred că asta este unul dintre cele mai importante lucruri care mă și definesc pe mine. Sunt un tată familist. Am un băiețel. Câți ani are? Doi ani și trei luni. Dacă l-aș întreba pe el, poate peste câțiva ani, cum ar fi ziua perfectă cu tati, ce ar spune? La fotbal sau în altă parte... Asta depinde de el, vedem. Dacă o să vrea, dar acum văd că îi place foarte mult. Vine la toate meciurile și adoră să fie pe stadion. Deci l-ai încurajat să fie fotbalist? Nu neapărat că l-aș încuraja. Orice ar vrea să facă, în orice domeniu. Nu l-aș împinge neapărat într-o direcție. Tu ai jucat pe poziția asta de la început? Să zicem că am jucat cel mai mult aici. Ca și copil, vă dați seama, trebuie să încerci mai multe poziții. Dar fundaș am jucat cam toată cariera până acum. În afară de să nu primești gol, ce crezi că e cel mai important pentru un fundaș la nivel de echipă? O comunicare foarte bună cu cei din linia de fund, cu mijlocașii din fața noastră. Și siguranța pe care o dă fiecare fundaș, pentru că e o responsabilitate puțin mai mare, pentru că noi și portarii, dacă greșim, se vede pe tabela de marcaj.

Raul Ioan Palmeş

Vreau să te mai întreb și cum a fost colaborarea cu Marco Rossi. El a fost primul meu antrenor la nivel de seniori. El m-a luat la echipa mare, la Honved, el m-a debutat și am reușit să joc chiar și în sezonul în care am câștigat campionatul cu Honved. Chiar dacă eram junior și am reușit să joc doar un meci și câteva meciuri în Cupă, totuși a fost o experiență foarte mare și am învățat multe lucruri de la dânsul. Totodată, pot să zic că am fost campion atunci. Cumva îi datorez multe, chiar dacă nu am mai avut o relație de atunci, a avut o influență foarte mare pentru mine. Îți amintești vreun sfat pe care ți l-a dat într-un moment important? Să fiu eu, să mă concentrez foarte mult tot timpul și să îmi păstrez atitudinea asta pe care o am tot timpul. Cât de important este pentru un jucător de fotbal să fie el? Pe teren și în afară lui? Este cel mai bine să te simți bine în pielea ta. Pentru că nu are rost să-ți aduci probleme de afară pe teren sau să pui o presiune inutilă pe tine. Pentru că noi facem ceea ce iubim. E complicat să lași probleme la poarta stadionului? Fiecare om are problemele lui, cum și tu ai. Dar noi, când venim pe poarta stadionului și am intrat în teren, avem o plăcere foarte mare și uităm de toate problemele. Suntem cumva privilegiați că putem să facem sportul acesta.

Din Ungaria ai trecut la Concordia Chiajna? Prima dată m-am întors aici, la Csikszereda, pentru doi ani, după aceea am plecat la Concordia Chiajna. De ce le s-a întâmplat mutarea asta? Sincer, am vrut să schimb puțin mediul. Am fost timp de șapte ani, dacă nu mă înșel, jucătorul celor de la Honved, cu trei împrumuturi până atunci, și am vrut cumva să schimb și mediul, cu toate că și aici m-am simțit atunci foarte bine, dar am vrut să încerc și ceva nou. Cu ce simți că te-a ajutat perioada de la Concordia? Am căpătat foarte multă experiență, am jucat atunci toate meciurile, am pierdut și un baraj de promovare la penalty-uri, contra Chindiei Târgoviște, și cumva toate momentele astea te întăresc. Și chiar am învățat foarte mult, am avut parte de antrenori buni cu care am lucrat și sigur am căpătat multă experiență. Și m-am întors aici și, într-un final, am reușit să promovăm. După Chiajna te-ai dus la Șelimbăr. Da, o perioadă foarte bună, pentru că eu sunt stabilit în Șelimbăr. Sunt sibian, dar sunt stabilit în Șelimbăr cu familia și a fost un moment foarte important, pentru că atunci s-a născut și copilul nostru. Toate s-au așezat mănușă pentru mine. Și am avut și rezultate foarte bune cu echipa, chiar dacă e o echipă mică, dar cu inimă mare. Am reușit să intrăm în play-off-ul ligii a doua atunci și cumva s-au așezat foarte bine toate pentru mine. Și te-ai decis apoi să te-ntorci la Csikzereda... Da, am simțit că anul trecut, adică sezonul trecut, poate fi sezonul în care echipa va promova. Mi-am dorit foarte mult să mă întorc aici. Am venit cu o energie foarte bună și cu doar un țel, să promovăm. Ai găsit vreo diferență între cum era când ai plecat și cum era Csikszereda când te-ai întors? Într-adevăr. De exemplu, acum unde suntem aici, în tribuna nouă, cum zicem noi, nu era. Era doar cealaltă tribună și în asta se vede un progres, în tot ceea ce înseamnă infrastructura. Totodată, terenurile de antrenament, condițiile de pregătire sunt la un nivel mult mai ridicat decât au fost atunci când am fost prima dată aici. Și toate lucrurile au mers pe un făgaș normal și toate lucrurile s-au îmbunătățit. S-au îmbunătățit până când ați făcut istorie. Da. Și sunt sigur că, mai ales cunoscând oamenii de aici, din club sau din jurul echipei, sunt sigur că echipa nu o să rămână doar la acest nivel ca și infrastructură sau dorință de performanță. Lumea o să-și dorească tot mai mult, dar acum trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, să le luăm toate pas cu pas.

<h2>Promovare sărbătorită în autocar</h2>

Spune-ne un pic despre cum s-a simțit momentul promovării. Eram în autocar, nu am sărbătorit pe teren practic, pentru că noi am avut o liniște, pentru că am avut multe puncte avans și am știut că o să vină cândva momentul acesta. Eram în autocar, mergeam spre București, iar în timpul acela juca Reșița cu Metaloglobus și un rezultat de egalitate ne făcea pe noi să fim matematic deja promovați cu cinci sau șase etape înainte de finalul campionatului. Și am văzut toată lumea pe telefoane cu sufletul la gură, ne uitam la meci și a fost un moment memorabil pentru fiecare dintre noi. Ne-am bucurat foarte mult atunci, a fost o descătușare totodată. Ai conștientizat atunci că ați făcut cu adevărat istorie pentru acest oraș? Cumva, da, dar mai mult când ne-am pregătit pentru intrarea în primă ligă ne-am dat seama ce am realizat. Dacă am putea să caracterizăm echipele din Superliga, ce poți să că are special Csikzereda? Rămâne să aflăm. Sper să fim, nu știu, surpriza plăcută a campionatului acesta. Deci acesta e obiectivul pentru acest campionat? Prima dată să ne menținem în prima ligă și, dacă se poate mai mult, de ce să nu?, cum am zis înainte, să fim o revelație, că tot se folosește acest termen. Și obiectivul tău personal? Care va fi? Să fiu sănătos și să pot să-mi ajut cât mai mult posibil echipa.

<h2>„Mă supăr foarte tare și dacă pierd o miuță la antrenament”</h2>

Ai un antrenor care ți-a rămas ca o ștampilă în cariera ta? Simți că și-a pus unul anume amprenta? De la toți am avut de învățat foarte multe. De la Marco Rossi, cum am spus înainte... De la Claudiu Niculescu, cu care am lucrat tot trei ani, și am avut o relație extraordinară cu dânsul. La fel, cu Ianis Zicu, pe care l-am și felicitat după ce a promovat cu Metaloglobus. Cu domnul Eugen Trică, cu care am mai colaborat, și cu Robert Ilyeș, cu care avem ceva special, pentru că am promovat împreună, am scris istorie pentru oraș și e clar că avem cumva o altfel de relație, pentru că am reușit asta. Ai avut un moment special alături de el, de sezonul trecut? Nu știu, tot sezonul, pentru că ne-am înțeles foarte bine de când am venit aici. Cumva, suntem pe aceeași lungime de undă, amândoi vrem să câștigăm indiferent dacă-i antrenament, dacă-i meci. Tot timpul vrem să câștigăm. Așa, din câte știu și de la el, așa a fost și el ca jucător, tot timpul și-a dorit să câștige, indiferent că era o miuță la antrenament sau un meci oficial. Și de aia ne înțelegem foarte bine, pentru că și eu sunt la fel, mă supăr foarte tare dacă pierd vreo miuță la antrenament. Și colegii știu, tot timpul fac glume pe seama mea dacă pierd, știu că nu-mi place. Pentru că spuneai că ai o relație bună cu Robert, e important ca antrenorul să fie și prieten, mai degrabă decât să fie profesorul acela rece din vestiar? Trebuie să fie totuși o diferență, pentru că nu poți să zici că ești prieten cu un antrenor, pentru că trebuie să fie o ierarhie în cadrul unei echipe. Dar, într-adevăr, dacă un antrenor este mai deschis cu tine și ai o comunicare foarte bună, asta se poate duce pe teren și poate fi benefic pentru echipă. Și pentru tine, ca jucător. Raul, care e cel mai frumos moment din cariera ta până acum? Nu știu, pot spune atunci când am câștigat campionatul cu Honved, cu toate că am avut cumva un aport foarte mic la ceea ce a însemnat câștigarea campionatului, pentru că eram junior, dar făceam parte din prima echipă. Și, cum am zis, am și debutat, dar am jucat foarte puțin, însă am fost în fiecare zi acolo, în vestiar, cu băieții la fiecare antrenament și am încercat să dau tot ce aveam mai bun. Și, chiar dacă 1% am putut să ajut, am realizat ceva acolo. Și, clar, alt moment foarte important, promovarea de acum. Ziceam de cel mai frumos moment, care a fost însă cel mai dificil moment din cariera ta? Da, cum am zis și înainte, ratarea promovării cu Concordia Chiajna la penalty-uri, contra Chindiei Târgoviște, atunci am și ratat al doilea penalty și cumva m-a marcat. Dar m-a și întărit, chiar dacă a fost un moment negativ. Spuneai că nu îți place să pierzi. Ce poate învăța un fotbalist din înfrângerile cu care se confruntă? Păi să vadă unde a greșit și să încerce să remedieze acele greșeli și totodată să rămână pozitiv, indiferent de rezultatul final. Cum te descrii tu pe teren? Îmi place să cred că sunt un jucător cu personalitate, că ofer siguranță echipei și calitățile fizice tot timpul au fost unele dintre cele mai bune atuuri ale mele. Dacă ar fi să îi dai un sfat lui Raul de la 18 ani, ce sfat îi dai? Cu mintea de acum, vă dați seama că aș schimba mai multe, dar mă bucur cu ce am realizat până acum. Să zicem că am făcut oarecare greșeli, sau nu neapărat greșeli, ci, din necunoștință, poate, la timpul acela, când poate ar fi trebuit să muncesc mai mult, să fiu mai profesionist sau chestii de genul ăsta, și poate m-ar fi ajutat mai mult în cariera mea. Dar chestiile astea le-am realizat și le-am văzut după ce am făcut pasul la primă echipă la Honved. Dar, cum am zis, sunt mulțumit cu ce am realizat până acum.

Unul dintre cei mai experiemntați jucători ai nou-promovatei Csikszereda a vorbit cu superliga.ro despre traseul carierei sale și bucuria de a juca în prima ligă

Raul Palmeș: „Am reaprins lumina în oraș”

Numele lui Dennis Politic stârnește multe sentimente pentru fanii fotbalului, în special după transferul din această vară. Știm deja cine este jucătorul pe care FCSB l-a transferat de la Dinamo, într-o mutare care s-a mai făcut de-a lungul timpului de câteva ori și viceversa, dar parcursul său este unul special. Drumul lui Dennis în fotbal a început cu sacrificiu. Nu al său, ci al părinților, care și-au schimbat radical viața pentru ca băiețelul lor să-și urmeze visul, acela de a deveni fotbalist. La ce au fost nevoiți să renunțe părinții tăi pentru visul tău sau ce au sacrificat? La joburile lor, la joburile pentru care au muncit, pentru care au studiat, erau amândoi într-o funcție foarte bună și la confortul de aici, până la urmă. Au trebuit să meargă într-o țară necunoscută, să o ia de la zero.

În Anglia și-a văzut visul cu ochii aproape de ”Teatrul viselor”, când a început să joace la academia lui Manchester United, unde l-a întâlnit și pe Sir Alex Ferguson. Dacă ar fi să-i poți transmite un mesaj lui Dennis, care juca la Academia lui Manchester United, care ar fi acela? Asta este bună, întrebarea... Să joace fără frică, să joace cu curaj și să fie cât de profesionist se poate. Să-și dea lui cea mai bună șansă, să ajungă cât mai sus Dar una dintre amintirile sale memorabile are legătură cu rivala lui United, Manchester City, dar și cu un fost portar român înalt, care a apărat în poarta ”cetățenilor”: „Am fost copil de mingi în mai multe rânduri când eram la Manchester City. Nu știu dacă lumea știe, după ce am fost la Manchester United, am fost și la Manchester City un sezon. Și da, jucătorii din academie erau copii de mingi de multe ori și eu eram foarte entuziasmat. Pentru că în acea perioadă era Costel Pantilimon portarul celor de la Manchester City. Și mi-aduc aminte și acum că m-am dus în spatele porții și am încercat să-l strig când făcea el încălzirea. M-a auzit că sunt român, a venit, a vorbit cu mine și mi-a promis tricoul la final de partidă și mi l-a și dat. Este încă mare de mine, vă dați seama la cât de înalt e el. Dar un gest foarte frumos, care a însemnat mult pentru mine la vremea aia. Când ajungi în locul în care a pășit și David Beckham este imposibil să nu visezi să-i calci pe urme. Dennis a avut norocul ca fostul mare fotbalist englez să-l urmărească din tribune chiar când a înscris un gol ”în stilul Beckham”. Momentul, însă, nu s-a terminat cu zâmbetul pe buze pentru el. „Eram la Salford, era prima mea experiență la echipa mare, venisem de la Bolton, de la Under-23. Și îți dai seama că a fost un meci cu o încărcătură emoțională deosebită, pentru că era David Beckham, unul dintre cei mai mari fotbaliști. Și, într-adevăr, așa a fost situația, că am marcat chiar cu piciorul stâng de la jumătatea terenului. Dar, cum ai spus și tu, s-a terminat destul de urât meciul, pentru că am avut o problemă la umăr și a trebuit să părăsesc terenul accidentat. Și n-am mai reușit să mă întâlnesc cu el la final”, a povestit jucătorul campioanei. Beckham rămâne însă o sursă de inspirație pentru Politic: „Mi-a plăcut foarte tare și povestea lui, având în vedere ce s-a întâmplat la Cupa Mondială, cu Argentina, când a luat cartonașul roșu și cât hate a primit din partea propriilor fani englezi. Și după, cum s-a ridicat, a devenit căpitanul echipei naționale și cum a reușit să treacă peste acel moment. Și m-a inspirat oarecum povestea lui. Este bine să vezi astfel de lucruri, pentru că puterea lui mentală te inspiră pe tine ca și fotbalist și ca om”. De asta a avut nevoie și Dennis în momentele în care a fost nevoie să stea departe de gazon. Ai schimba ceva la cariera ta, dacă ai putea? Aș schimba să nu mai am atâtea accidentări, dacă aș putea, pentru că accidentările consider că sunt cele care m-au tras în jos până acum. Dacă nu aveam, nu știu, accidentări cu ligamentul încrucișat, accidentări la umăr sau chiar accidentările repetate pe care le-am avut la bicepsul femural, cu siguranță poate eram la un nivel mai înalt.

Politic, Dennis-Dorian

S-a reinventat în România, la Dinamo, unde a trecut prin multe momente, unele bune, care i-au adus zâmbetul pe buze, dar și altele mai puțin bune. Alege însă să se gândească doar la momentele în care a fost fericit alături de câini. „Mă bucur că am luat decizia să mă întorc în țară. O mutare pe care mulți poate o consideră un pas înapoi. Eu am luat decizia și știam că am luat decizia bună. Am avut o perioadă bună și cred că m-a ajutat acea perioadă să cresc și să fiu jucătorul care sunt astăzi”, spune Politic. De-a lungul timpului, numeroși jucători din istoria fotbalului au ales să îmbrace tricourile echipelor considerate rivale, iar schimbul pe ruta Dinamo - FCSB a stârnit întotdeauna reacții. Spune-mi cum se simte să o ai rivală pe FCSB și după aceea să joci pentru FCSB. Eu consider că suntem fotbaliști profesioniști și atâta timp cât suntem pe teren, trebuie să ne facem treaba pentru clubul la care suntem. Spuneai acum un an că în Giulești ți s-a părut cea mai ostilă atmosferă pe care ai întâlnit-o ca jucător în Superliga. Dacă ar fi să te întreb acum, s-ar schimba răspunsul ăsta după ce ai jucat împotriva lui Dinamo? Da, cu siguranță. În meciul cu Dinamo, pe Arena Națională, având în vedere că s-a jucat și la ei acasă, a fost cea mai ostilă atmosferă, în special pentru mine, pentru că am fost acolo și mă așteptam oarecum din partea fanilor să mă huiduie, să mă înjure. Ce să spun? Eu sunt liniștit, consider că a meritat mutarea mea aici. Sunt fericit aici și vreau să dau totul aici, să am rezultate cât mai bune. Ți-a fost greu în momentul în care ai ieșit pe teren și ai auzit marea aceea de oameni? Nu, nu mi-a fost greu. Sincer, mă așteptam la mai rău. Și nu mi-a fost greu pentru că mă așteptam și am fost pregătit mental pentru asta.

<h2>Victoria din Supercupă, seara cea mai frumoasă</h2>

Transferul i-a adus și cea mai mare bucurie din fotbal. A reușit să marcheze chiar în primul său meci cu FCSB și nu doar atât, ci a plecat acasă și cu primul trofeu al carierei. Dacă ai putea retrăi o singură zi din viață, care ar fi aceea? Pentru sentimentele frumoase pe care le-am avut, câștigarea Supercupei, având în vedere că a fost și primul meu meci. Am dat și gol, am luat și eu omul meciul, am și câștigat primul meu trofeu. Și a fost un început așa, cum nu se putea mai bine la noua mea echipă. Poate cea mai frumoasă seară din punct de vedere fotbalistic. Ca sentimente, spune-mi cum este să joci în preliminariile cupelor europene și să te califici și în grupe? Încă mă consider un fotbalist destul de tânăr la 25 de ani, adică mai am mult de învățat și mai am mult de crescut din punctul meu de vedere. M-am gândit și am muncit pentru asta și am sperat să ajung la un nivel cât mai înalt și de asta am și venit aici, la FCSB. Asta mi-am dorit, ăsta a fost un obiectiv al meu pe care l-am și declarat, că îmi doresc să joc în cupele europene. Și sper să îmi adaug cât mai multe meciuri, cât mai multe reușite personale și de asemenea colective. Mi-aș dori să câștigăm și campionatul.

Familia a jucat un rol important în viața și cariera lui Dennis Politic. Părinții săi au fost primele exemple de sacrificiu și muncă. Acum, Dennis este un exemplu pentru fetița sa. Cum sunt părinții tăi? Oameni simpli, oameni muncitori și oameni care au pus în mine acea dorință de a ajunge fotbalist și acea modestie, ca să spun așa, de a munci și de a ținti spre un scop și de a nu mă da bătut până îl ating. Și dacă ar fi să alegi, ce crezi că ai preluat de la mama ta și ce crezi că ai preluat de la tatăl tău? De la mama mea cred că am preluat ambiția și de la tatăl meu cred că am preluat să fiu calculat, să fiu destul de calm în diferite situații. El este mai calculat așa. Cum este rolul de tată? Unul foarte frumos. Primele câteva luni au fost mai grele, de acomodare, să te obișnuiești. Acum este foarte plăcut, chiar este o bucurie foarte mare. Ce ți-ai dori să spună fetița ta despre tine atunci când va fi mare? Că e mândră de mine și că are un tată care e muncitor și care a dat totul pentru familie. De la Brașov la Manchester, de la visurile unui copil la realitatea unui fotbalist matur, povestea lui Dennis Politic e despre curaj și sacrificiu. Despre părinți care au renunțat la tot pentru visul lui. Despre accidentări care l-au pus la pământ și despre puterea de a se ridica iar și iar. La 25 de ani, Dennis a purtat banderola de căpitan la Dinamo și a ales să înceapă un nou drum chiar în culorile rivalei. Acum, cu primul trofeu în mână și cu familia aproape, știe că tot ce a fost greu l-a adus aici. La FCSB, povestea lui nu se încheie. Abia începe.

superliga 2025

Fotbal

vineri 26 septembrie

sâmbătă 27 septembrie

duminică 28 septembrie

luni 29 septembrie