FC Rapid București

FC Universitatea Cluj

Cluj Arena

FC Argeș

UTA Arad

Stadionul Francisc Neuman

CFR Cluj

Metaloglobus

Stadionul Clinceni

FC Botoșani

Oțelul Galați

Stadionul Oțelul

FC Farul Constanța

Universitatea Craiova

Stadionul „Ion Oblemenco”

FK Csikszereda

FCSB

Arena Națională

Unirea Slobozia

AFC Hermannstadt

Stadionul Municipal Sibiu

Dinamo București

Petrolul Ploiești

Stadionul Ilie Oană

Andreea Cio

INTERVIU

Claudiu Petrila are 24 de ani și poartă <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/petrila-claudiu-16d1c281">numărul 10 la Rapid</a>. Ce început frumos și optimist de poveste, nu? Tinerețe și ambiție în vișiniu. Joacă din suflet, cu inimă și viteză. Până acum, în sezonul 2025-2026, a bifat <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/petrila-claudiu-16d1c281">șase meciuri</a> în Superliga, cu un gol și un assist. Sezonul trecut a încheiat cu opt goluri, 11 pase decisive și multe speranțe pentru această nouă etapă. A venit la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-rapid-bucuresti">Rapid</a> în vara lui 2023 și, de atunci, a devenit idolul tribunelor. Este acel gen de jucător care nu intră pe teren doar cu glezna fină, ci și cu pieptul plin de ambiție. Și suporterii văd asta, tocmai de aceea Petrila e mai mult decât un simbol. E fața și zâmbetul Rapidului.L-am întâlnit într-o dimineață fără meci, dar cu chef de povești. Ne-am urcat în mașină, am oprit în locuri care contează și ne-am plimbat printre amintiri, meciuri și visuri.&nbsp; Acum, numărul 10 al Rapidului, atunci, copilul crescut în Sânnicolau Român, în județul Bihor. Știa că va ajunge departe de când a făcut prima dată cunoștință cu mingea. Drept urmare, s-a urcat în tren și a plecat să-și trăiască visul, de care spune că încearcă să se bucure în fiecare moment. La 6 ani, primul lui antrenor, Markovic, i-a zis că are talent și poate ajunge ceva. Acolo a fost începutul. Prima gară.&nbsp;

<h1 style="text-align:center;">„Giulești în două cuvinte? INFERN MAGIC”</h1>

Ce sfat ți-ai da tu lui Claudiu copil, care se juca în Sânnicolau Român?&nbsp; Să continue să viseze, pentru că tot efortul pe care îl depui când ești mic într-un final merită. Cum era Claudiu când era mic?&nbsp; Timid, rușinos, să zic așa, și tăcut, foarte tăcut.&nbsp; Îți mai amintești care a fost primul tău tricou de fotbal? Când am început fotbalul, cred, la șase ani, aveam tricouri de la echipă, de la Juventus Oradea.&nbsp; Acolo am stat până la vârsta de opt sau nouă ani. După am făcut pauză până la 12 și după am început din nou la Oradea.

După Oradea, drumul lui <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/petrila-claudiu-16d1c281">Claudiu</a> a oprit în câteva gări, din care și-a adunat lecțiile care îl fac omul și jucătorul de azi… când, cu vișiniu în suflet, culoarea lui, e locomotiva <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-rapid-bucuresti">Rapidului</a>. Petrila, numărul 10, care <a href="https://www.superliga.ro/articole/am-luat-mingea-si-am-asezat-o-la-punctul-de-la-11-metri-0b9b6668">intră cu ambiție pe teren</a> ca să arate adversarilor că „Aici e Giulești”.&nbsp;Cum a fost sentimentul când pentru prima oară ai pășit pe gazonul din Giulești?&nbsp; A fost un sentiment unic. Chiar dacă nu este foarte mare, în spatele lui este o poveste foarte frumoasă. Acum e un pic mai ciudat, pentru că stau în tribună, nu sunt învățat, sunt învățat să fiu în teren, dar se vede frumos și de aici.Cum a fost prima oară când ai înscris pe Giulești și ai auzit suporterii bucurându-se? Mă uitam în jurul meu și vedeam pe toată lumea că mă aplaudă. Atunci am simțit că am venit într-un loc bun. Nu eram învățat cu atât de mulți fani la meci, cu galeria așa mare. Este altceva și cred că este ceva unic în România. Am jucat și eu împotriva lor aici și știu foarte bine cum este, cum am simțit.&nbsp; Cum este să porți numărul 10 la Rapid? Este frumos, dar a venit cu o presiune, pentru că este un număr foarte important. Dar am încercat să nu mă gândesc la asta și să fac ceea ce știu mai bine. Am fost întrebat dacă îmi doresc să iau numărul 10. Și în secunda de aia am spus că da, m-am simțit că sunt pregătit să zic așa. Eu în sinea mea dau totul mereu. Dacă ar fi să descrii Giuleștiul în două cuvinte, care ar fi?&nbsp; Infern magic.

În spatele magiei de pe teren stau orele obișnuite din zi. Melodiile de dinainte de meci, pizza și știrile de după. Stau adrenalina, gândurile și lucrurile simple pe care jucătorii le fac ca să se încarce pentru minutele de pe gazon. Așa că în drumul nostru spre următoarea oprire, am petrecut cu Claudiu o repriză de normalitate.&nbsp; Ai vreo piesă preferată pe care o asculți înainte de meci?&nbsp; În general, BUG Mafia ascult în general înainte de meciuri. Asta cred că mă motivează cel mai bine. Și după cum te relaxezi după meciuri?&nbsp; Acasă, o pizza, mă uit la știrile spre meci, să văd ce mai zic oamenii și după la somn. Dar când pierdem, nu. Nu-mi place să mai aud nimic, sincer. Pentru că nu-mi mai arde de povești. Cred că după meci, cel mai rapid adorm pe la vreo 4:00 -4:30. Cam așa. Și la ce serial te uiți până la ora aia?&nbsp; Acum, sincer, nu prea urmăresc nimic. Pentru că am impresia că le-am terminat pe toate alea bune. Care ar fi top 3 la tine pe seriale?&nbsp; Vikingii ar fi primul. Prison Break, al doilea. Și al treilea... Casa de papel poate să fie pe trei, deși e bătălie mare.&nbsp; În trafic cum ești? Te enervezi?&nbsp; Depinde de situație, sincer. Dacă văd că nu-i vina mea sau că eu încerc să merg frumos și unul se bagă sau încerc altceva, da, mă enervez. Dar când sunt eu de vină, tac din gura.&nbsp; Și în afara fotbalului, ce mai faci, Claudiu?&nbsp; În timpul liber îmi place să mai ies.&nbsp; La un restaurant bun cu prietena, mai ieșim cu cățelul la o plimbare. Zi-mi, care dintre voi se trezește dimineața să iasă cu cățelul?&nbsp; Când am eu liber, mai ies eu uneori. Dar, în general, cam ea iese pentru că mă lasă să dorm să mă odihnesc pentru antrenament.&nbsp; Care e ultimul drum lung pe care l-ai făcut? Ai fost acasă cu mașina?&nbsp; Da, cred că București - Oradea sau Oradea - București. Cred că a fost cel mai lung drum făcut așa într-o zi.&nbsp; Până aici ați plătit.&nbsp; Mulțumim frumos. Cinci steluțe.&nbsp; Mulțumesc.

Următoarea oprire a fost undeva unde am putut vorbi despre călătorie și gările ei. Despre trenuri luate, familie, dorul de acasă și forța să trăiești cu el, pentru că trebuie să-ți atingi obiectivul. Gara de Nord, unde suporterii Rapidului pot merge la magazinul oficial al clubului. Unde Petrila ne-a împărtășit cum a fost drumul lui până a ajuns în Giulești. Și unde Glasul roților de tren se aude pe toate liniile.

Ce-ți place cel mai mult la jucătorul Petrila?&nbsp; Caracterul.&nbsp; Iei de obicei tricouri să dai prietenilor?&nbsp; Da, cred că la fiecare meci iau cel puțin un tricou. E cerere mare.

<h1 style="text-align:center;">„Și încă țin minte că ai mea erau în gară și când am plecat vedeam lacrimi în ochii lor.”</h1>

Dar tu ai cerut vreodată un tricou de la un fotbalist?&nbsp; Nu, sincer, nu. Deși am jucat și cu Lazio. Cu Sevilla am fost în tribună. Am văzut jucători importanți, dar parcă nu au avut curaj să mă duc să le cer. Dar sunt curioasă dacă părinții tăi au cumva colecție cu poze cu tine sau amintiri cu tine.&nbsp; Colecție cu tricouri. Toate tricourile. De la juniori până în prezent și medalii, și trofee, și tot ce am câștigat de până acum în cariera mea. Suntem aici în Gara de Nord și chiar mă gândeam că poate cariera ta seamănă cumva cu o călătorie. Ai trecut prin mai multe gări și voiam să te întreb ce gară ți-a rămas așa mai specială în suflet?&nbsp; Gara din Oradea. Țin minte când am fost prima oară la un drum mai lung eu singur. Am venit din Oradea la București la o selecție cu naționala. Și încă țin minte că ai mea erau în gară și când am plecat vedeam lacrimi în ochii lor. A fost așa un moment care m-a marcat.&nbsp; Ți-ai dorit vreodată să te întorci acasă?&nbsp; Da, a fost complicat de foarte multe ori, dar am avut forță să trec peste pentru că știam ce-mi doresc de la viață. Ce înseamnă pentru un fotbalist să aibă familia ca bază?&nbsp; Eu zic că este foarte important. Ei sunt în spatele tău chiar dacă îți merge rău. Ei te împing de la spate să revii pe calea cea bună.

În drumul tău am ajuns deja la a doua gara, la CFR, cu care ai câștigat patru campionate. Ce ai luat cu tine de acolo, ca experiență? Cum să te bați în fiecare an pentru un trofeu, cum să joci în Europa League, în Champions League. Și maturitate, să zic așa. Chiar dacă eram mai tânăr, am crescut într-un vestiar greu care m-a învățat foarte multe.&nbsp; Iar la Sepsi cum a fost?&nbsp; La Sepsi o experiență foarte bună pentru mine. În perioada aia la CFR nu prea jucam, dar am mers acolo, am făcut un campionat bun și după am revenit la CFR în alt mod. Deci CFR, Rapid, care tot așa are legătură cu CFR-ul, pare că ești predestinat cu drumurile.&nbsp; Vișiniu e culoarea mea.&nbsp; Ce sfat ai dat tu fotbaliștilor care încep acum fotbalul?&nbsp; Nu știu dacă e un sfat, e o certitudine. Fără sacrificii, cred că este imposibil. Trebuie să muncești pentru că degeaba ai talent dacă nu depui efort și muncă suficientă.&nbsp; Care simți că e cel mai mare sacrificiu pe care l-ai făcut pentru fotbal?&nbsp; Faptul că m-am mutat singur din Oradea la Cluj. Cred că a fost un pas foarte important pentru mine.&nbsp; Acum că tot suntem în gară, ai putea să spui că ce ai trăit tu până acum în carieră se aseamănă cu un tren rapid sau accelerat?&nbsp; Tren rapid, deși toate etapele au fost calculate și gândite. Totul s-a întâmplat foarte repede. Parcă ieri aveam 14 ani.

Totul s-a întâmplat foarte repede. Pentru că, așa cum știm din cărțile copilăriei, timpul nu mai are răbdare cu oamenii. Și, dacă tot am ajuns la capitolul răbdare, Claudiu ne-a mai povestit cu calm și liniște despre poziția lui inițială pe teren, despre cel mai dificil adversar, despre nerăbdarea de pe teren și moștenirea pe care vrea să o lase la Rapid. Totul în drumul dintre Gara de Nord și noua bază a Rapidului din Ștefănești.&nbsp;Ce părere ai despre noul loc de antrenament? Ce-au făcut la bază mi se pare foarte frumos. Gazonul este foarte bun și totul mi se pare foarte, foarte util. Este un lucru foarte important. Nu toate echipele au așa ceva și cred că ar trebui să profităm de asta. Îți mai amintești cum arăta vestiarul de la prima ta echipă?&nbsp; Da, era un loc micuț așa, nu foarte nou, dar ne-am făcut treaba foarte bine în el. Care a fost poziția principală pe care ai început să joci fotbal?&nbsp; Fundaș dreapta, când am început.&nbsp; Serios?&nbsp; Da, și de acolo am ajuns la extremă stângă. Am mers pe diagonală. Dar cine te-a reprofilat? Domnul Eugen, când am ajuns la Oradea, și-a dat seama cumva că aș putea să ajut mai mult din poziția asta. Și a fost foarte inspirat.&nbsp; Ai numărat câte goluri ai marcat până acum?&nbsp; În campionat nu știu exact numărul, dar știu că sunt undeva între 35-40. Ceva pe acolo, cred că 40.&nbsp; Care a fost cel mai dificil adversar pe care l-ai întâlnit pe teren până acum? Deși n-am jucat de foarte multe ori împotriva lui, cred că Mogoș. A fost și încă este un adversar foarte greu, pentru că are și forță și viteză. E și agresiv și cred că împotriva lui am avut cele mai grele meciuri. Și cel mai cunoscut fotbalist împotriva căruia ai jucat?&nbsp; Mă gândesc că atunci în perioada Europa. Pedro, Immobile, cred că ei doi sunt pe primele locuri.

Unde crezi că e fotbalul cel mai frumos? În ce campionat?&nbsp; Cel mai frumos cred că este în Anglia. Și ca ritm, ca intensitate, ca orice.&nbsp; Ai o echipă preferată acolo?&nbsp; Liverpool, cred că îmi place cel mai mult din Anglia. Și ca suporteri, se aseamănă mult cu Rapid.&nbsp; Întorcându-ne la Rapid, ce ai vrea să lași în urmă ca moștenirea lui Claudiu Petrila?&nbsp; Un titlu de campion. Cred că asta ar fi cel mai important lucru pe care aș putea să-l las. Pentru că așa… goluri și assisturi… sunt strecătoare, dar un trofeu o să stea acolo în vitrine mult și bine.&nbsp; Iar peste 15 ani, când o să te uiți în spate la cariera ta, cum ai vrea să te vezi?&nbsp; Deja mă lași de fotbal aproape. Când îți agăți ghetele?&nbsp; Asta ar fi o întrebare bună.&nbsp; Când îți agăți ghetele?&nbsp; 2045, sper. Melodia ta preferată de la Rapid care e?&nbsp; „De când am venit prima oară pe Giulești”. Mi-a rămas în minte chiar când veneau ei în deplasare. Eram la CFR și îmi era drag să aud chiar dacă jucam pentru CFR. Îmi place foarte mult.&nbsp; Ce ai fi putut să fii dacă nu erai fotbalist?&nbsp; Pescar. Înseamnă că ai răbdare? La pescuit, da. În general, nu.&nbsp; Dar fotbalul te-a învățat ceva despre răbdare?&nbsp; Să n-am răbdare. Cum ți s-a părut acest interviu?&nbsp; Plăcut și cu foarte multe întrebări.&nbsp; Mă bucur. O să o iau ca pe un compliment. Foarte multe întrebări.

Petrila, Claudiu

Repriza de întrebări a avut nevoie și de prelungiri, evident. Și de câteva secvențe în spatele cortinei, în sala de forță a bazei de antrenament, acolo unde jucătorii se pregătesc pentru meci și învață să fie uniți. Pentru ca pe teren să ajungă să-și îndeplinească obiectivul. Ni l-a împărtășit Claudiu înainte de plecare, cu zâmbetul pe buze.&nbsp; Aici la Rapid cum arată o zi de antrenament obișnuită? Cum e programul?&nbsp; Ne strângem înainte cu o oră jumătate, în general la 17:30 e prezența. Începem sala pe la 18:30 și după ieșim pe teren la 19:00. Și mai ai unele zile în care mai faci tu extra ceva?&nbsp; Da, cred că în fiecare zi, deși nu exagerez pentru că nu vreau să mă încarc foarte mult. Dar este util să faci cât simți tu că te simți bine.&nbsp; Simți că joci fotbal în plăcere?&nbsp; Da, bineînțeles. Merg cu drag în fiecare zi la antrenamente. Iubesc să fac asta și cred că viața mea fără fotbal n-ar însemna nimic. Eu cel puțin când intru pe teren, în antrenament sau în meci, uit de tot ce se întâmplă în jurul meu. Și cumva asta îmi face bine și mă ajută.&nbsp; E terenul locul în care te simți cel mai liber?&nbsp; Da, cu siguranță. În cantonamente cum este? Stai cu echipa, cu băieții, mai joci o carte, un rummy ceva și parcă ne ajută să ne unim mai mult. Când intrăm în teren, trebuie să murim unul pentru altul. Și unul pentru altul, ce obiectiv aveți în acest sezon?&nbsp; Să jucăm în Europa și să câștigăm un trofeu. Cred că ar fi cazul să câștigăm un trofeu pentru acest club.&nbsp; Care crezi că este cea mai mare lecție pe care ți-a oferit-o fotbalul? Dacă îți dorești ceva cu adevărat și lupți pentru asta, e inevitabil să nu se întâmple. Și s-a întâmplat? Că după mai multe opriri ai ajuns la Rapid. S-a întâmplat, da. M-am oprit aici și sper ca viitorul să fie frumos în continuare.

Un drum cu mai multe gări și tot atât de multe lecții. Din Oradea în infernul magic, din Cluj la o altă echipă cu vișiniu pe stemă și în suflet. Claudiu Petrila e locomotiva Rapidului. Și știe că trebuie <a href="https://www.superliga.ro/articole/am-luat-mingea-si-am-asezat-o-la-punctul-de-la-11-metri-0b9b6668">să lupte</a> ca să obțină un obiectiv care încă așteaptă pe peron: trofeul mult visat.

De la vis la destinație. O plimbare prin cariera lui Claudiu Petrila, numărul 10 al Rapidului

Claudiu Petrila: „Ar fi cazul să câștigăm un trofeu pentru Rapid”

Ionuț Tătaru

La 39 de ani, <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/deac-ciprian-751b3873">Deac</a> continuă să fie un exemplu de profesionalism și disciplină pe teren. Născut la Dej, mijlocașul și-a început pașii în fotbal la Unirea Dej și a trecut prin experiențe care l-au dus de la Rapid la Oțelul, de la Schalke 04 – unde și-a pus în CV Cupa Germaniei – până în Kazakhstan, la Aktobe și Tobol. Dar acasă și-a găsit liniștea, la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/cfr-cluj">CFR Cluj</a>. Din 2017 nu a mai plecat de aici, iar împreună cu echipa a adunat 14 trofee, dintre care 7 titluri de campion. În acest sezon are trei meciuri bifate, iar energia lui arată că povestea e departe de a fi scrisă până la capăt. Ne-am întâlnit cu el ca să vorbim despre toate acele detalii, uneori invizibile, care fac diferența într-o carieră lungă: de la sacrificii și alimentație, până la cum îți păstrezi mintea limpede după atâția ani de presiune.

<h2>Leadership și sacrificii</h2> În vestiar sau pe teren, Deac nu a fost niciodată omul care ridică vocea, ci cel care arată prin exemplu. A învățat că seriozitatea și sacrificiile sunt singurele drumuri către o carieră lungă. Cum definești leadership-ul pe teren și în vestiar? Cel puțin eu sunt un tip care nu vorbesc foarte mult. Am încercat să fiu un lider prin ceea ce arăt pe teren, prin ceea ce fac în afara terenului. Așa am fost mereu, un tip mai retras, un tip mai la locul meu. Pentru mine, un adevărat lider e cel care arată pe teren și în afara terenului. Dacă un tânăr jucător ar veni la tine și te-ar întreba care sunt cele trei lucruri pe care să le facă pentru a juca la 39 de ani, ce i-ai zice? Primul lucru este seriozitatea. Nu doar în sport, cred că în general. Atâta timp cât ești serios, ai doar de câștigat. Este foarte important să aibă grijă de alimentație și cel mai important lucru este ce faci în afara terenului, pentru că vii aici la antrenament 2-3 ore și e clar că ești supravegheat, nu poți să faci mare lucru. E important ce faci în afara terenului. Odihna este foarte importantă, alimentația. Astea sunt lucrurile de care cred că orice sportiv are nevoie pentru o viață cât mai lungă în sport, pentru că sportul din ziua de azi înseamnă sacrificiu și un efort foarte mare. Cel puțin, la fotbal, dacă vrei să faci ceva în fotbal, îți trebuie foarte multe sacrificii și să fii dispus la efort. Care crezi că e cel mai mare sacrificiu pe care l-ai făcut? Cred că copilăria. Țin minte că eram cu prietenii în fața blocului, toți se bucurau că merg la Someș, și eu trebuia să mă duc la antrenament la 40 de grade. Da, pot să zic așa că mi-am sacrificat copilăria, dar a meritat. Am făcut cu plăcere, de mic m-am dus la antrenamente cu plăcere și asta mi-am dorit mereu, să fiu fotbalist.

<h1 style="text-align:center;">„Mi-am sacrificat copilăria, dar a meritat.”</h1>

<h2>Viața de fotbalist și noua generație </h2> Pentru Deac, fotbalul a fost întotdeauna o alegere conștientă. Se uită în spate și știe că a meritat, dar privește și înainte, spre generațiile care vin, cu un amestec de încredere și realism. Ai avut vreun moment în care te-ai uitat în spate și ti-ai zis că a meritat tot? Da, eu asta le spun și celor tineri. Ce poate fi mai frumos să faci ceea ce îți place, să câștigi bani din ceea ce îți place. Pentru că mulți oameni merg la job de dimineață de la 8 la 5-6 după-masa și după o zi întreagă de muncă se mai duc și pe sintetic și joacă fotbal. Și nu sunt plătiți. Noi asta facem zi de zi și suntem și plătiți. Le spun mereu cât de norocoși suntem și ce viață frumoasă avem. Pe cei din noua generație cum îi vezi? S-au schimbat foarte multe de când am început eu fotbalul. E clar că s-a schimbat total, nu doar lumea fotbalului, în general. Sunt puțin mai visători, pentru că au acces la foarte multe lucruri, ceea ce noi nu aveam când eram copii. Dar eu am mare încredere în generația care vine din spate, pentru că avem jucători talentați. Trebuie doar să-i pui pe linia dreaptă. Simți că ei au anumite avantaje pe care cei din generația ta nu le-au avut? Da. Țin minte când eram copil, mă antrenam pe bitum, sinteticul nici nu știu dacă l-am văzut la televizor. La fel mingile de fotbal, jucam cu o minge până cădeau peticele. E clar că au alte avantaje, mai ales informația. Pentru că dacă voiam să fac ceva, nu reușeam să am acea informație.&nbsp;Acum este foarte ușor să obții orice informație. Fotbalul s-a schimbat foarte mult, sunt tot mai mulți profesioniști în fotbal. A evoluat foarte mult și eu cred că au un avantaj.&nbsp;

<h2>Disciplina zilnică: alimentație, somn și odihnă </h2> Cariera lui Deac nu e doar despre talent, ci mai ales despre detaliile care fac diferența: o alimentație atentă, ore de somn respectate cu sfințenie și rutina construită în favoarea performanței. Ce înseamnă, din punctul tău de vedere, să fii profesionist? Să ai grijă de tine, să ai grijă ce faci în afara terenului. E foarte important. Eu am 39 de ani și n-am avut niciodată probleme musculare, o crampă musculară. Asta spune multe despre viața care am dus-o și despre alimentație. Cred că acolo se&nbsp;face diferența. Înseamnă să te trezești devreme, să ai un program strict. Odihna este foarte importantă, pentru că eu orice lucru aș avea, la amiază, o oră, o oră jumate, trebuie să mă pun la odihnă. Pentru lucrul acesta am sacrificat și familia. Pentru că de multe ori fetele mele voiau să ieșim în parc, să ne jucăm și eu mergeam la somn. A meritat tot acest efort pentru că cred că ceea ce am făcut până acum am făcut bine. Legat de alimentație, ai anumite obiceiuri care te ajută? Da, am, normal. În ziua meciului am altă alimentație, după un efort foarte mare, altă alimentație. În ziua de azi, eu așa zic că micile detalii fac diferența între sportivi.Ai un aliment pe care îl consideri cel mai important în viața unui sportiv?Cred că carbohidrații sunt foarte importanți pentru sportivi. Înaintea unui meci și după meci, pentru că înseamnă energie. Eu chiar mănânc foarte multe paste, mai ales paste integrale. Și legat de somn? Da, de ceva vreme îmi urmăresc somnul. Chiar a devenit obsesie. Cea mai bună recuperare la sportiv e somnul. Nu vitaminele, nu pastilele. Pentru că după un somn bun simți că ai energie și ești foarte productiv în ziua respectivă.

<h1 style="text-align:center;">„Eu am 39 de ani și n-am avut niciodată o crampă musculară.”</h1>

<h2>Fotbalul și viața personală </h2> Dincolo de teren, Deac își găsește echilibrul în familie, credință și plimbările care îi adună gândurile. Fotbalul i-a răsplătit sacrificiile, iar el vorbește cu recunoștință despre tot ce a trăit. Cum îți îngrijești mintea? Încerc în timpul liber să fac foarte multe plimbări pe jos. Îmi place foarte mult să mă plimb, să mă plimb chiar singur, să-mi adun toate gândurile. Mă relaxează foarte mult. Chiar înainte de somn obișnuiesc să fac o plimbare de 15-20 de minute. Ce ai fi făcut dacă nu exista fotbalul? Probabil ceva în domeniul auto, pentru că sunt foarte pasionat de mașini. Pilot chiar mi-ar fi plăcut. Nu pierd un antrenament de Formula 1, darămite o cursă.&nbsp;Ce reprezintă tatuajele tale? Numele copiilor, al soției. Eu sunt un tip foarte credincios, cred în Dumnezeu. Cred că tot ceea ce am realizat e datorită Lui și în fiecare seară îi mulțumesc pentru viața pe care o duc și pentru că familia mea este sănătoasă. Tu ai făcut atâtea sacrificii pentru fotbal. Consideri că fotbalul te-a răsplătit? Da, cu vârf și îndesat. Pentru că ți-am spus am o viață frumoasă, o familie frumoasă și de ce să nu recunosc? Mi-a oferit și o situație financiară și o liniște. Până la urmă, despre asta este vorba, să pot să le ofer și copiilor mei un trai decent și o viață în care să se bucure și să nu simtă greutățile.

Ciprian Deac e genul de fotbalist care a înțeles că talentul e doar începutul. Restul e muncă, disciplină și un șir lung de alegeri făcute cu seriozitate. În Superligă, povestea lui rămâne una dintre cele mai grăitoare despre ce înseamnă să-ți dedici viața fotbalului și să primești, la schimb, o carieră de care să fii mândru.

Jucătorul-simbol al CFR-ului vorbește despre ce înseamnă să rămâi conectat la fotbal și la viața de sportiv profesionist

Ciprian Deac: „Seriozitatea și sacrificiul m-au adus aici”

Numirea lui la Rapid în funcția de director sportiv a fost o adevărată lovitură. Nu doar pentru că Mauro Pederzoli ocupă o funcție nouă pentru fotbalul românesc, ci și pentru că are un CV impresionant, în care se regăsesc nume importante, precum Liverpool, Milan, Parma sau Brescia. În interviul pe care ni l-a acordat, ne-a povestit despre începuturile sale în fotbal, care au coincis cu perioada petrecută de Mircea Lucescu la Brescia, despre primele luni la Rapid și despre obiectivele pe care le are în Giulești, pe termen mediu și lung. Desigur, nu puteau lipsi discuțiile despre românii din Serie A, în frunte cu Cristi Chivu, noul antrenor al lui Inter Milano. Ați fost fotbalist, observator, iar acum sunteți conducător. Care este povestea dumneavoastră în fotbal? De fapt, cariera mea de fotbalist a fost lipsită de importanță. Nu am fost niciodată prea bun la asta. Dar, ca și conducător, am început în sezonul '94-'95. Și apoi, din sezonul 2000-2001, am devenit director sportiv. Și, de atunci, aceasta a fost întotdeauna meseria mea. V-ați început povestea fotbalistică la Brescia? Da, m-am născut la Brescia și am crescut profesional la Brescia. La Brescia, chiar atunci când se afla acolo și un român, așa-i? Mircea Lucescu. Mai mult de unul, sigur. Lucescu era antrenorul și era o piesă fundamentală. Dar, împreună cu el, au venit jucători români foarte importanți: Hagi, Răducioiu, Sabău, Lupu, Mateuț. „Brescia romena”, încă este amintită așa.

Mircea Lucescu este și acum antrenor... Este o bucată de istorie a fotbalului, am avut ocazia să spun asta și recent. Am o admirație fără limite pentru el, pentru tot ce a făcut. Pentru persoana care este și pentru capacitatea de a rezista în timp la cel mai înalt nivel. Este o persoană de admirat. Ați vorbit cu Mircea Lucescu? Da, am avut ocazia de două-trei ori să-l văd. Și este mereu o plăcere să poți discuta cu el. Este ceva ce ați învățat de la Mircea Lucescu? În acei ani, Mircea Lucescu era un antrenor uriaș. Dar, mai ales, era un inovator. A adus nu doar la Brescia, ci și în Italia, o altă metodologie. Un fotbal bazat pe posesia mingii. Și, mai ales, analiza meciului și a adversarului. O capacitate de pregătire a meciurilor care nu era obișnuită la acea vreme în fotbalul italian.

<h2>„Fotbalul românesc este în puternică creștere”</h2>

A fi director sportiv reprezintă o carieră dificilă? Este o carieră minunată, o meserie extraordinară. Desigur, dificilă, sunt multe responsabilități. Prin urmare, există și multe presiuni. Dar, înainte de a fi profesionist, sunt un mare pasionat de fotbal. Deci mă bucur de frumusețea meseriei mele Ați lucrat în mari campionate, Premier League, Serie A... Ce e diferit în România față de aceste campionate? Fotbalul, din multe puncte de vedere, e la fel peste tot. E clar că sunt diferențe tehnice. Există campionate care, tehnic, sunt peste altele. Totuși, fotbalul românesc mi se pare foarte interesant, în puternică creștere. Se joacă la un nivel decent, cu intensitate. Mulți jucători, în special tineri, evoluează în prima ligă românească. Cred că este un mediu interesant. Ați lucrat cu jucători precum Pirlo, Baggio, Guardiola... Ce ați învățat de la ei? Că, dincolo de talentul care era imens, pentru a ajunge și mai ales să rămâi la un anumit nivel, e nevoie de pasiune, de capacitatea de a fi complet devotat muncii tale. Și de profesionalism – aceste valori le-am învățat și apreciat la ei.

<h2>Rapid - o oportunitate incitantă</h2>

Cum ați ajuns la Rapid? A fost totul foarte rapid, sincer. Pentru că am primit un semnal foarte hotărât. Din partea clubului, din partea domnului Șucu. Un semnal care mi-a plăcut mult și m-a motivat. Mi s-a părut imediat o oportunitate incitantă. N-am stat mult pe gânduri, într-o săptămână am rezolvat totul. Care e nivelul de organizare la Rapid, ca și club? Mai ales comparativ cu cluburi din Serie A, Premier League, dacă se poate... Rapid sigur e un club destul de bine organizat. Nu lipsește nimic ca să poți să muncești. E clar că se poate și trebuie să se îmbunătățească. Unul dintre obiective, pe termen mediu, este să creștem ca structură, ca mod de a fi. Să devenim o echipă cu o identitate clară, pe teren, dar și în afara terenului. Stadionul? Nu e foarte mare, dar... Dar oferă mari emoții, pentru mine e un loc minunat. Nu îl cunoșteam, iar la prima mea partidă ca director sportiv, cu CFR Cluj, acum câteva săptămâni, a fost o emoție uriașă. Stadionul plin, dincolo de mulțimea de oameni, mediul care se creează, atmosfera pe care suporterii noștri o pot genera este cu adevărat specială, minunată. Puteți cânta imnul Rapidului? Încă nu, nu pot, dar sper să reușesc curând. Cum îi descrieți pe suporterii Rapidului? Cum e atmosfera din Giulești pentru un străin? Este o atmosferă specială, e o „căldură” ieșită din comun. Nu este așa peste tot. Văd suporterii extrem de atașați de echipă, care literalmente trăiesc pentru această echipă și știu să transmită asta aici, pe stadion, unde se trăiesc momente cu intensitate maximă. Este un avantaj sau o presiune? Nu, este absolut un avantaj, un mare avantaj. Și, totodată, o mare responsabilitate. Pentru mine, presiunea nu există. Sau, mai bine spus, presiunea este un privilegiu, pentru că, dacă există presiune, înseamnă că există respect în jur. Să ai această lume alături e un privilegiu, un avantaj, dar avem și responsabilitate, pentru că știm că trebuie să-i facem mândri pe suporterii noștri.

<h2>Ce înseamnă să fii director sportiv?</h2>

Funcția de director sportiv e nouă în România. Care sunt responsabilitățile dumneavoastră la Rapid? Sunt multe, dacă ar fi să rezum... Directorul sportiv și conducerea definesc strategia sportivă a clubului și o duc mai departe, pe termen scurt, mediu și lung. Se ocupă și de transferuri. Și apoi, foarte important, gestionează zilnic echipa, stafful tehnic și medical. Tot ce ține de echipă: gestionarea relațiilor, creșterea unității. Este, după mine, una din sarcinile cele mai importante ale directorului sportiv. Cum vi se pare stafful Rapidului? Au existat probleme de-a lungul timpului? Cum colaborați cu ceilalți conducători? Nu, din fericire, niciun fel de problemă. Din contră, foarte multă deschidere din partea tuturor, dorință de a face și de a progresa, pentru că acesta e obiectivul: să ne îmbunătățim mereu, în fiecare zi să venim la teren sau la birou, cu ambiție, să fim mai buni decât ieri. E nevoie de mai mult personal? Nu, nu cred. Cum am spus mai devreme, Rapid are o structură care ne permite tuturor să muncim bine. Deci nu e o problemă de număr, important e să lucrezi cu energie, entuziasm, seriozitate și foarte multă atenție la detalii. Zona de scouting, găsirea jucătorilor? Este importantă, eu vin din acel domeniu. Pentru mine, este un aspect esențial în selectarea jucătorilor și contează și mai mult aici, pentru că nu suntem într-un campionat din top 5. Trebuie să fim foarte buni la scouting, să găsim talente ascunse sau subevaluate, acesta trebuie să fie obiectivul nostru. Cum e colaborarea cu proprietarul clubului? E diferită față de alte țări? Fiecare e diferit ca persoană și stil de leadership. Domnul Șucu e îndrăgostit de Rapid, dar e și o persoană cu o viziune foarte clară pe termen mediu și lung și cu capacitatea de a nu o pierde niciodată din vedere. Inimă și rațiune la dispoziția Rapidului. Care ar trebui să fie stilul Rapidului? Identitatea de joc? Eu cred că identitatea noastră trebuie să pornească de aici, de la ceea ce e aici când jucăm acasă. Entuziasmul acesta, dorința de a fi protagoniști, suporterii ne vor protagoniști, deci fotbalul nostru trebuie să fie unul dominant, să încercăm să dominăm partida, să fim protagoniști în orice moment. Și câștigători, desigur. Toți vor să câștige, dar nu toți știu să creeze condițiile pentru asta. Vrem să fim o echipă care-i face mândri pe suporterii noștri, să aprindă entuziasmul acestui stadion, să ne putem bate pentru rezultate mari. Ați vorbit de prezent, dar care e viziunea dvs. pe termen mediu și lung pentru Rapid? Sportiv, Rapid trebuie să se consolideze, să revină imediat la cel mai înalt nivel și să se bată pentru Europa, pentru trofee. Să se stabilizeze sus, să crească și ca un club, nu doar pe teren, să avem un fel propriu de comportament și organizare, ce ne diferențiază. Este posibil pentru Rapid și România să facă transferuri la nivel internațional? Cu siguranță, fotbalul românesc a fost implicat în mulți ani în transferuri internaționale. Eu vin de la Parma, de exemplu. Parma a făcut două transferuri semnificative cu jucători români, Dennis Man și Valentin Mihăilă. Dar aceștia și mulți alții joacă în Europa și au avut transferuri importante. Absolut, da. Care sunt punctele forte și provocările Rapidului în acest sezon? Cred că punctul forte este această mare unitate pe care o construim, pe care am creat-o și o proiectăm și în exterior. Această unitate între jucători, staff, conducători și fani cred că e cheia succesului, această coeziune, și datoria noastră e să o păstrăm cu mare grijă, pentru că unitatea este baza oricărui succes. Cum e să lucrezi cu antrenorul Costel Gâlcă? E o mare plăcere, pentru că este un om de mare valoare, de mare caracter, atât sportiv, cât și uman. Avem o relație începută recent, dar care crește de la o zi la alta. Împărtășim aceleași idei în tot ceea ce facem. E ceva fundamental. Din nou, coeziunea, unitatea, dorința, să vedem lucrurile la fel, să știm că toți urmărim același obiectiv – binele clubului.

<h2>„Vrem să fim în grupul echipelor care se bat la titlu!”</h2>

Care este nivelul fotbalului românesc acum? Din punctul meu de vedere, e un nivel decent. Se joacă un fotbal extrem de competitiv, extrem de echilibrat. Ce am văzut e că toți pot câștiga sau pierde cu oricine, e un fotbal intens, bazat pe tranziții, dar mi se pare un nivel decent. Liga are jucători tineri foarte interesanți, deci cu siguranță fotbalul e în creștere. E posibil mai mult în Europa? Cu siguranță! Depinde de nivelul fiecărei echipe, dar mi se pare că echipele românești au tot ce le trebuie pentru a concura. Important e să ai capacitatea și forța de a concura la nivel înalt. Cum vedeți lupta pentru titlu? Care sunt principalele candidate anul acesta? Ooo, e o întrebare foarte grea! Să vorbesc despre alții îmi este greu, pentru că sunt complet concentrat pe Rapid. Știu că sunt echipe puternice, cu talent, cu experiență, dar aici toată atenția este exclusiv pe Rapid. Vrem să fim și noi în grupul echipelor care se bat la titlu și la vârf. E un obiectiv al Rapidului să vândă jucători la nivel înalt? Asta o determină piața. Cred că, în momentul în care un club, cum e Rapidul, are posibilitatea de a vinde jucători la nivel mare, asta trebuie să fie un motiv de mândrie. Înseamnă că s-a lucrat bine. Când vine o cerere importantă pentru un jucător, e semnul că s-a muncit bine.

<h2>„Chivu este un lider și ca antrenor”</h2>

Câteva cuvinte despre Serie A anul acesta, mai ales despre Chivu la Inter, după Parma. Chivu merge rapid, ca antrenor, pe același drum ca și ca jucător. A fost un mare jucător, un mare caracter. Lider, era și ca jucător, și este și ca antrenor. E în fața unei mari provocări, dar are tot ce îi trebuie ca s-o câștige. Campionatul va fi, cred, echilibrat, dificil. Protagonistele vor fi aceleași din ultimii ani. Genoa, sora Rapidului... E sora noastră, a făcut un mercato important și vine după un sezon decent. Cred că are tot ce trebuie ca să se îmbunătățească. Ce s-a întâmplat cu Man și Mihăilă la Parma? S-au făcut mulți ani. 4 ani, 4 ani și jumătate. Și cu suișuri și coborâșuri ca echipă. N-a fost o mare continuitate, dar cred că bilanțul la Parma e pozitiv. Eu, ca fost director sportiv la Parma, sunt mulțumit de ce au făcut acolo. Fiica dumneavoastră lucrează încă în fotbal? Da, fiica mea este adevărata pasionată din familie. Nu fiul, el nu a fost niciodată pasionat de fotbal. Fiica, da. Vrea să lucreze în fotbal. Vrea să continue, este foarte tânără, dar a avut deja oportunitatea de a trăi experiențe importante. Sunt fericit pentru ea.

Oficialul italian a vorbit cu superliga.ro despre provocările de la Rapid și obiectivele clubului în acest sezon și în perioada următoare

„Presiunea este un privilegiu”. Mauro Pederzoli și ce înseamnă să fii director sportiv

Superliga feminină

<h2>Atletic Olimpia Gherla – Vasas Femina 4-0</h2> Echipa din Gherla a început runda a treia cu o victorie clară pe teren propriu. Adriela Bogdan a deschis scorul rapid, în minutul 7, după o pătrundere printre două adversare. Mihaela Ciolacu a fost protagonista reprizei secunde, reușind atât un gol, cât și pasa decisivă pentru Adina Giurgiu, la 3-0. Finalul a adus și reușita Antoniei Stanea, în timp ce Vasas continuă să caute primul gol al sezonului. Atletic Olimpia Gherla:&nbsp;1. Almeida Santos (GK) – 4. Ioana Bortan, 16. Ana Maria Timbuș, 3. Valentina Hodiș, 19. Amanda Lihv – 10. Carolina Țabur, 22. Corina Olar (C), 27. Adriela Bogdan – 9. Mihaela Ciolacu, 11. Roxana Mirea, 6. Adina Giurgiu.&nbsp;Antrenor:&nbsp;Mirel Albon. Vasas Femina:&nbsp;12. Klaudia Wojtyczka (GK) – 14. Barbara Antal Bíró, 2. Maria Eduarda Santana, 7. Genoveva Roșie (C), 10. Miruna Boghici – 3. Daniela Mardari, 13. Paula Agu, 4. Tímea Krall – 5. Raquel Baltazar, 9. Lia Vlas, 17. Aura Zănoagă.&nbsp;Antrenor:&nbsp;Carlos Santiso.

https://www.facebook.com/photo/?fbid=1213410177471477&set=a.475212491291253

<h2>Farul Constanța – CSM Unirea Alba Iulia 4-2</h2> <a href="https://www.superliga.ro/articole/farul-campioana-neinvinsa-ultimul-act-al-unui-sezon-memorabil-417286d9">Campioana en-titre</a> și-a trecut în cont al doilea succes al sezonului. Dimitra Ivanova a deschis scorul în minutul 12, iar Ioana Bălăceanu a decis practic meciul la începutul reprizei secunde, cu două goluri marcate la interval de doar două minute. Alba Iulia a redus din diferență prin Bistrian și Ancăș, dar Tabita Croitoru a stabilit scorul final, 4-2, în minutul 84. Farul Constanța:&nbsp;99. Lilian Onyango (GK) – 11. Claudia Chiper, 23. Ioana Stancu, 30. Violeta Bogoș, 27. Nikoleta Boycheva – 18. Antonia Bratu, 21. Enez Mango (C), 20. Ștefania Cășeriu – 2. Andra Mihăescu, 14. Dimitra Ivanova, 44. Ioana Bălăceanu.&nbsp;Antrenor:&nbsp;Raluca Sârghe-Simes.&nbsp; CSM Unirea Alba Iulia:&nbsp;1. Sara Câmpean (GK) (C) – 16. Claudia Bistrian, 24. Maria Panait,, 20. Maria Dumitru, 24. Maria Baciu – 11. Alexia Cîrjan, 13. Estera Prunar, 15. Elina Coceanovschi – 14. Lidia Șuveț, 9. Florentina Ancăș, 77. Elena Ruvilă.&nbsp;Antrenor:&nbsp;Adrian Lopazan.

https://www.facebook.com/photo/?fbid=1222349989931443&set=a.576769304489518

<h2>Politehnica Timișoara – FK Csikszereda 0-0
</h2> Pe „Știința”, cele două formații au încheiat la egalitate, după un joc intens și echilibrat. Oaspetele au început mai bine și au pus presiune pe apărarea timișorencelor, dar fără să concretizeze. După pauză, gazdele au fost mai agresive, însă atât Balog, cât și Roșu au apărat poarta ciucană, menținând scorul alb până la final. Politehnica Timișoara:&nbsp;30. Cosmina Roșu (GK) – 23. Melisa Șodinca, 9. Laura Rus, 26. Denisa Heisu, 17. Nadejda Colesnicenco – 16. Bianca Ienovan, 8. Aida Bucșa, 6. Tania Noje – 10. Nikoleta Kurja (C), 77. Anda Jivan, 4. Irina Apostol.&nbsp;Antrenor:&nbsp;Orlando Ștefan.&nbsp; FK Csikszereda:&nbsp;23. Boglárka Balog (GK) – 10. Melánia Tóbik, 14. Aranka Orbán, 13. Erika Geréd, 17. Csilla Balázs – 94. Andrea Herczeg (C), 71. Zoé Magyarics,&nbsp; 26. Eszter Balázs –&nbsp; 25. Anita Kis, 19. Boglárka Fülöp.9. Anita Antal.&nbsp;Antrenor:&nbsp;Szilvia Szeitl.

https://www.facebook.com/photo?fbid=1312048557595743&set=a.122369099897034

<h2>CS Gloria Bistrița – „U” Olimpia Cluj 1-4 </h2> Gloria a început cu dreptul pe teren propriu și a deschis scorul prin Giorgiana Vasile, dar clujencele au răspuns imediat. Mara Ciortea a restabilit egalitatea, apoi Adina Borodi a reușit o dublă care a întors complet soarta partidei. În final, Andreea Cândea a marcat și ea, închizând un meci pe care Clujul l-a dominat după primele minute.&nbsp; CS Gloria Bistrița:&nbsp;&nbsp;12. Alesia Moldovan (GK) – 20. Bianca Corsei, 7. Anastasia Lionte, 24. Nicol Dincă-Vuia, 80. Mihaela Merlan (C) – 27. Corina Colibaba, 9. Rania Kara-Jouli, 10. Giorgiana Vasile – 18. Alexandra Boboc, 8. Mirabela Ristache, 2. Cristina Cerescu.&nbsp;Antrenor:&nbsp;Dănuț Dosan. „U” Olimpia Cluj:&nbsp;1. Elizabeth Todd (GK) – 4. Erin Van Dolder, 7. Mara Ciortea, 15. Andreea Pînzariu, 6. Meda Micusan – 90. Carmen Marcu (C), 13. Lidia Brădău, 8. Sonia Bumbar – 10. Tanya Maier, 14. Adina Borodi, 21. Ioana Sigheartău.&nbsp;Antrenor:&nbsp;Alexandra Vela.

https://www.facebook.com/photo?fbid=1590844642297831&set=a.746908933358077

Etapa a 4-a din <a href="https://www.facebook.com/superligafemininaromania">SuperLiga Feminină</a> propune noi confruntări atractive:
Unirea Alba Iulia – Politehnica Timișoara
Vasas Femina – Gloria Bistrița
Farul Constanța –&nbsp; Olimpia Cluj
FK Csikszereda – Atletic Olimpia Gherla&nbsp; După primele trei etape ale Superligii,&nbsp;Farul Constanța conduce cu șapte puncte în clasament, urmată de un grup de trei echipe cu câte cinci puncte: Politehnica Timișoara, „U” Olimpia Cluj și FK Csikszereda.

Clujul confirmă revenirea, Farul se impune spectaculos, iar la Timișoara tabela rămâne neschimbată

Rezultatele etapei a 3-a din SuperLiga Feminină

Ana-Maria Popescu

SUPERLIGA INSIDER

Ștefan Baiaram reprezintă mult mai mult decât un nume scandat de fanii Craiovei la fiecare meci. Are una dintre cele mai emoționante povești din fotbalul românesc. O poveste care merită spusă pentru că are puterea să inspire generații întregi. Fiecare poveste are nevoie de eroul ei, iar eroul lui Ștefan este chiar tatăl său, cu care am stat de vorbă, la Craiova, atât lângă stadionul unde acum numele Baiaram răsună în tribune, dar și în locurile în care Fane, așa cum îi spun cunoscuții, a crescut. „Pot să vă spun că noi, familia, am avut copii în plasament, mai mulți. Ștefan este unul dintre ei. A fost un copil cuminte de mic. Singura jucărie a lui era mingea. Și tot timpul, chiar mic, cinci ani, șase ani, șapte ani, juca tenis în fața blocului cu cei de liceu și îi cam bătea pe toți. Plus că trăgea la bara de covoare și din 10, 9 sigur le dădea în bară”, ne-a povestit Gigi Burticioiu, tatăl lui Ștefan. Ștefan a găsit o familie, apoi a descoperit fotbalul datorită... familiei. Ne-a povestit și despre cea mai mare piedică din copilărie, care putea să-i oprească definitiv cariera de fotbalist. Dar atunci când destinul are planuri mai mari pentru tine, nimic nu poate sta în calea lui, fie că pe parcurs întâmpini piedici, astfel că, odată trecut acest hop, destinul lui Baiaram a fost pe teren.

<h2>Fotbalul în ADN: „Cu Craiova Maxima am crescut!”</h2> Știm cum se trăiește fotbalul în Oltenia. Iar pasiunea pentru acest sport care îți intră în ADN începe din copilărie, cu primii pași făcuți pe stadion, când inima începe să îți bată în ritmul vuietului tribunelor. Așa s-a întâmplat și în cazul lui. „Cu Craiova Maxima am crescut. Am tablouri cu ei acasă. Am imagini cu Ilie Balaci. De când m-am apucat de fotbal tatăl meu îmi punea doar CD-uri și DVD-uri cu ei”, a dezvăluit Ștefan. Își amintește și primul său meci pe stadion, dar și locul în care stătea de fiecare dată atunci când mergea să își vadă echipa favorită. Astfel, copilul de la stemă, care striga din toți plămânii numele idolilor săi, a ajuns să îmbrace tricoul primei sale iubiri. Acum, el a devenit o sursă de inspirație pentru alți copii care vin meci de meci pe „Oblemenco”, să cânte pentru Știința. În spatele fotbalistului Baiaram, se află omul Ștefan, pe care nu mulți ajung să îl cunoască. Iar o poveste extraordinară are nevoie și de un om special. Asta nu o spunem noi, ci aceia care l-au cunoscut în afara celor 90 de minute e joc. Dar cum a devenit acest om? Familia și profesorii ocupă locuri aparte. La Craiova, am vizitat, împreună cu tatăl lui Ștefan, școala unde a studiat fotbalistul Științei.

<h2>Planuri mari în Bănie</h2> Până la 22 de ani, Ștefan a avut și zile mai puțin bune, dar a ales să învețe din acestea și să revină mai puternic. Cu un număr nou pe tricou, în acest sezon, Baiaram a atins o bornă importantă în Superliga. Zâmbește când își amintește momentul în care a fost cel mai fericit alături de Universitatea Craiova, iar startul din actuala stagiune îi face pe olteni să spere că la final ar putea umple din nou străzile din oraș pentru o bucurie așteptată de mulți ani, titlul de campioană în Superliga. Acesta este doar începutul unei povești fabuloase. Povestea lui Ștefan Baiaram. Un copil care avea nevoie de iubire… și a găsit-o. În brațele unor părinți care l-au așteptat cu sufletul deschis. Din iubirea aceea s-a născut puterea. Din putere, visul. Ștefan, băiatul care odinioară cânta din tribune, de lângă stemă, cel mai frumos imn din România, a ajuns astăzi să trăiască visul. Acum, același imn răsună pentru el. Din tribune. De pe gazon. Din inimile tuturor.

Ștefan Baiaram reprezintă mult mai mult decât un nume scandat de fanii Craiovei la fiecare meci.

Povestea lui Baiaram inspiră generații

TRANSFERURI

Dublu campion în Premier League și câștigător de Liga Campionilor cu Chelsea și fost internațional francez, cariera lui Zouma a intrat pe o pantă descendentă după ce a fost implicat într-un incident de abuz asupra animalelor, în 2022. În sezonul trecut, a jucat în Arabia Saudită, la Al-Orobah, iar acum vine la CFR Cluj, în încercarea de a-și relansa parcursul fotbalistic.

https://www.facebook.com/cfr1907/posts/pfbid0pJ11bXZiGkBuPN15QaBFAd5PwHNTTstwwUxfMQNTMMPpLAYvjwDBkReJoNBRg6mHl

Iată și câteva lucruri mai puțin cunoscute despre noua achiziție a formației din Gruia.

<h2>Și-a primit numele după un personaj jucat de Jean-Claude Van Damme</h2>

Fiu al unor emigranți din Republica Centrafricană, noul apărător al lui CFR Cluj a fost numit după personajul Kurt Sloane, interpretat de Jean-Claude Van Damme, din filmul ”Kickboxer”. „Îi vom pune numele Kurt, pentru că va fi puternic”, a spus hotărât tatăl său, în timp ce urmărea povestea luptătorului de arte marțiale care se antrena în stilul Muay Thai pentru a-și răzbuna fratele rămas paralizat după o luptă.

<h2>Inițial, a vrut să joace baschet</h2>

Nu e o raritate ca fotbaliștii de top să fi încercat inițial un alt sport. Este și cazul lui Zouma, care, înainte de a se dedica fotbalului, prefera baschetul. În copilărie, petrecea ore în șir aruncând la coș alături de prieteni în Lyonul natal. Apoi, într-o zi, și-a însoțit fratele mai mare, Lionel, la un club de fotbal din apropierea casei lor și lucrurile s-au schimbat pentru totdeauna.

<h2>A devenit fundaș după ce a crescut brusc într-un an</h2>

Când a început să joace fotbal, Zouma era folosit în atac, datorită faptului că era rapid și puternic. Un puseu de creștere - s-a înălțat 17 cm într-un singur an - l-a făcut pe antrenor să-l mute în defensivă, unde calitățile sale fizice puteau fi folosite mai bine. Și acolo a rămas.

<h2>Antrenorul de la St. Etienne a încercat să-l ascundă de scouteri</h2>

Ascensiunea lui Zouma a fost fulminantă. A debutat la seniori pentru St. Etienne, în 2011, când încă nu împlinise 17 ani. Fusese deja remarcat de cluburile mari, iar antrenorul său din acea perioadă, Christophe Galtier, nu i-a permis să intre pe teren cu numele pe tricou, pentru ca scouterii care ar fi fost în tribune să nu știe despre ce jucător e vorba. Trei ani mai târziu, semna cu Chelsea.

<h2>Campion mondial cu o generație de excepție</h2>

În 2013, era deja o certitudine și un membru important al naționalei U20 a Franței care a devent campioană mondială în acel an. Printre colegii săi se numărau Alphonse Areola, Samuel Umtiti, Paul Pogba, Geoffrey Kondogbia, Lucas Digne, Jordan Veretout sau Florian Thauvin. A marcat și un gol în acel turneu, în victoria cu 4-0 în fața Uzbekistanului, din sferturile de finală.

CFR Cluj a oficializat transferul fundașului francez în vârstă de 30 de ani, unul dintre cele mai importante nume din istoria Superligii

Cinci lucruri mai puțin cunoscute despre Kurt Zouma

ANALIZĂ

După runda a opta, au mai rămas doar două echipe neînvinse, chiar primele clasate: Universitatea Craiova și Rapid. Diferența care le separă acum s-a redus la doar două puncte, în timp ce Dinamo își continuă seria pozitivă și a ajuns pe podium. Csikszereda a predat ultima poziție, iar CFR Cluj și FCSB au remizat între ele, exact rezultatul care nu ajută pe niciuna dintre ele. Așadar, cu ce rămânem după etapa a opta din Superliga? O etapă în care nu s-a marcat foarte mult (19 goluri în total), însă s-a marcat în fiecare meci.

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid0fSvuSTG7RwQiKVYp8VZC95asMrf4xjkTCGmcujjf8DvCDdLYezeCpu2iWPDHefzUl

<h2>S-a strâns clasamentul la vârf</h2>

Seria victoriilor pentru liderul Universitatea Craiova s-a oprit la șase. Oltenii, veniți după calificarea entuziasmantă în faza principală a Conference League, au simțit pe propria piele transformarea în bine a Botoșaniului. Deși au deschis scorul în Moldova prin Alex Cicâldău, elevii lui Mirel Rădoi au reușit să țină avantajul doar 10 minute. Hervin Ongenda a egalat și stabilit rezultatul final (1-1), unul care confirmă că formația pregătită de Leo Grozavu poate fi una dintre protagonistele sezonului. De remiza de la Botoșani a profitat Rapid, care a învins-o cu 2-0 pe UTA, primul eșec al arădenilor în actuala ediție de campionat, și s-a apropiat la două puncte de primul loc. Nu a mai înscris Elvir Koljic, în schimb a făcut-o Alex Dobre, ajuns la rândul său la patru goluri stagionale. Cel mai bun mod de a sărbători convocarea la Națională.

Dobre, Alexandru Mihai

<h2>Faceți loc, vin ”câinii roșii”!</h2>

Probabil că Dinamo e una dintre echipele care și-ar fi dorit să nu se întrerupă campionatul. Pentru că alb-roșiii sunt într-un moment excelent. A doua victorie consecutivă (2-0 cu Hermannstadt), a patra în cinci etape și poziția a treia în clasament. După startul nesigur de sezon, Zeljko Kopic a făcut reglajele necesare, iar succesul din derby-ul cu FCSB (4-3) se dovedește catalizatorul unui parcurs excelent pentru ”câini”. Rămâne de văzut dacă această pauză de două săptămâni va rupe ritmul dinamoviștilor.

<h2>Cea mai lungă serie activă de victorii</h2>

Despre FC Argeș nu se poate spune doar că este revelația începutului de campionat (locul 4, la egalitate de puncte cu Dinamo), ci și că este cea mai în formă echipă din Superliga la acest moment. Asta pentru că nimeni nu mai are trei victorii la rând la intrarea în pauza pentru naționale, așa cum au piteștenii. În etapa a opta, băieții lui Bogdan Andone au câștigat cu 2-1 în fața unei alte nou-promovate, Metaloglobus, probabil succesul cel mai puțin convingător din actuala stagiune. Însă discursul general despre parcursul ”Vulturilor” nu se schimbă.

CFR Cluj și FCSB au oferit un duel spectaculos și chiar dramatic pe final, dar rezultatul de egalitate, 2-2, nu ajută la nimic. Ba chiar le lasă pe cele două echipe cu mai multe semne de întrebare. Și tot pe locurile de baraj în clasament. E greu de spus cine ar putea fi mai mulțumit, chiar dacă actuala campioană a reușit să evite un nou eșec în ultimele minute, prin execuția de vârf autentic a lui Juri Cisotti. Cu siguranță, însă, ambele rivale nu-și mai pot permite să amâne momentul unei victorii în campionat. După pauză, e o bună ocazie să o obțină, pentru că vor întâlni ultimele două clasate, Csikszereda și Metaloglobus.

<h2>U Cluj știe să câștige doar în deplasare</h2>

Nu trebuie subevaluată victoria obținută de Universitatea Cluj la Clinceni, contra Unirii Slobozia (1-0). Nu doar pentru că ialomițenii au fost una dintre surprizele sezonului, ci și pentru că sunt dificil de bătut ”acasă”. Ultimul eșec din postura de gazde fusese înregistrat în februarie (0-1 cu Oțelul). Ardelenii se confirmă astfel o echipă de deplasare în actuala stagiune: toate cele trei succese din Superliga au venit de ”afară”.

<h2>Farul a câștigat. Cu emoții, dar a câștigat! </h2>

După trei înfrângeri la rând, Farul a reușit să câștige: 2-1 cu Petrolul acasă. Un succes necesar, mai ales că după pauza de două săptămâni urmează duelul cu liderul Universitatea Craiova. Victoria constănțenilor nu a venit, însă, ușor. A fost nevoie de un penalty în minutul 87, transformat de Ionuț Larie, pentru ca punctele să rămână la Ovidiu. Și de ceva emoții în prelungirile partidei, când prahovenii au ratat o ocazie mare de 2-2 și șansa de a evita al treilea eșec în cinci etape.

Au rămas doar două echipe neînvinse și sunt în continuare alte două fără victorie, Csikszereda și Metaloglobus. Însă ciucanii tocmai au obținut al doilea punct stagional și au scăpat de ultimul loc, ocupat acum de nou-promovata din Pantelimon. Echipa lui Robert Ilyeș a remizat acasă cu Oțelul (1-1), datorită unei execuții formidabile reușită de Anderson Ceara, care a anulat avantajul inițial al gălățenilor. Băieții lui Laszlo Balint confirmă cumva faptul că sunt o altă echipă în deplasare, unde au luat doar două puncte în patru meciuri, în actuala stagiune.

Universitatea Craiova intră în pauza pentru naționale de pe primul loc, dar avansul pe care îl avea în fruntea clasamentului s-a înjumătățit

Cu ce rămânem după etapa a opta din Superliga

Are 23 de ani, s-a născut la Timișoara și a învățat despre viață și fotbal încă de la începuturile carierei, după experiența Italia, la Sassuolo. În sezonul trecut de Superliga a înscris 7 goluri și a oferit 2 pase decisive pentru FC Botoșani. A intrat în istoria clubului cu golul fabulos din lovitură liberă, marcat în minutul 90+7 împotriva FCSB-ului, reușită care a adus prima victorie a moldovenilor în fața roș-albaștrilor. Tot el a reușit un hattrick spectaculos în play-out, în victoria cu 4–3 împotriva Farului Constanța, cu trei execuții memorabile: un șut aproape de vinclu, un lob și o torpilă de la 25 de metri. În actualul sezon de Superliga a contribuit deja cu două goluri (împotriva <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-regular-fcb-fca">FC Argeș</a> și <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-regular-fcb-fkcs?sectiune=cronica">Csíkszereda</a>) și două assisturi (în duelurile cu <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-regular-fcb-far">Farul</a> și <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-regular-fcb-fkcs?sectiune=statistici">Csíkszereda</a>). Ne-am întâlnit cu el într-o pauză de fotbal și am vorbit despre ce l-a făcut să fie jucătorul de azi, un om important pentru FC Botoșani.

<h2>„De atunci a început pasiunea mea” </h2> Pasiunea pentru fotbal a venit firesc, din familie, și s-a transformat rapid într-o alegere de viață. Mitrov își amintește cu drag începuturile, dar și cum mama sa i-a fost cel mai important sprijin. Cum s-a întâmplat de te-ai îndrăgostit de fotbal?Am avut în familie niște unchi care jucau foarte mult timp fotbal și locuiesc lângă Timișoara și mai mereu mergeam cu ei la fotbal. De atunci a început pasiunea mea.Și când a fost momentul în care ai zis eu vreau să fiu fotbalist pentru toată viața? Am avut un moment în care m-a remarcat un antrenor de la o echipă din Timișoara, m-a luat acolo și de atunci am zis că aceasta va fi viața mea. Părinții ce au zis când ai spus că vrei să fii fotbalist? Nimic, chiar mama mea m-a împins foarte mult de la spate, m-a dus peste tot și îi mulțumesc.Ce ai luat de la mama?&nbsp; &nbsp; &nbsp;Cred că m-a luat ambiția, că este o femeie ambițioasă, muncitoare.

Mitrov, Zoran

<h2>Lecția Italiei </h2> Experiența la Sassuolo a fost marcată de o accidentare grea, dar și de o lecție prețioasă: să prețuiești lucrurile bune. Zoran povestește cu naturalețea unui jucător care știe că fotbalul îți oferă mereu și încercări.Cum a apărut transferul la Sassoulo? Cum s-a întâmplat?Eram la Timișoara la echipă, m-a contactat un impresar, am dat niște probe de două ori și apoi am fost acceptat și am semnat.Perioada din Italia cum a fost?Pentru mine personal o perioadă dificilă pentru că doar după aproximativ două-trei luni am avut o operație foarte grea la genunchi. Apoi am stat undeva la aproximativ cam opt luni și atunci a trebuit să mă întorc înapoi în țară cu operația.Ce ți-ai zis în momentele acelea? Te temeai că nu o să mai joci niciodată?Nu cred că o conștientizam mai atât de mult dacă este foarte grav sau nu. Mergeam în fiecare zi la recuperare și așteptam să vină momentul să-mi revin să intru pe teren.Ce simți că ai învățat cel mai prețios din experiența asta în Italia? Să prețuiești mereu lucrurile bune.Și simți că acum le prețuiești?Cred că nu de ajuns.

<h2>Goluri care schimbă cariere </h2> Momentul în care a marcat împotriva FCSB-ului a fost un declic pentru Mitrov. A urmat hattrick-ul cu Farul și un sezon în care a devenit un jucător-cheie pentru FC Botoșani. Astăzi, se simte mai matur și mai responsabil ca oricând. Cum a fost să înscrii împotriva FCSB-ului într-un meci important în Superliga? Cred că acela a fost momentul oportun pentru mine. Veneam după perioada în care știu că nu prea jucam, stăteam mai mult prin tribună și știu că am intrat în ultimele 20 de minute și când am văzut această lovitură am zis că trebuie să profit astăzi.A fost un fel de eliberare în momentul ăla?&nbsp;&nbsp;Da, da. A fost un declic pentru mine.&nbsp;Gol cu FCSB, gol cu Dinamo, te motivezi mai mult împotriva echipelor mai mari? Și cred și asta și cred că așa a fost să fie fie, să dau ambele goluri, unul după altul.Care a fost cel mai frumos moment al carierei tale până acum? Cred că acel meci cu Farul acasă când am reușit să dau trei goluri.Ce simți că ai ca rol tu aici la Botoșani?&nbsp;Nu știu să vă spun exact care este rolul meu. Cred că sunt acum un om important pentru echipă.&nbsp; Sezonul acesta cum crezi că va fi în Superligă? Sper să terminăm cât mai sus. Ne-am pus în obiectiv primele 10 noi în vestiar și sper să nu mai avem emoții, cum am avut anul trecut. Să facem o echipă omogenă și să ne batem cu toată lumea.

Zoran Mitrov a devenit un simbol al ambiției și al perseverenței la FC Botoșani, un jucător care poate decide un meci prin execuții spectaculoase și care se simte acum „un om important pentru echipă”. Următoarea provocare pentru el și colegii săi va fi meciul cu <a href="https://www.superliga.ro/meci/superliga-25-26-regular-fcb-ucv">Universitatea Craiova</a>, o nouă șansă de a-și confirma forma bună.

Goluri decisive și ambiții mari: povestea lui Zoran Mitrov, jucătorul-cheie al lui FC Botoșani

Mitrov: „Acel gol cu FCSB a fost un declic pentru mine”

„Iubim fotbalul pentru că e instinctiv. Vezi o minge rostogolindu-se pe stradă și îi dai un șut. Îl iubim din același motiv pentru care ne îndrăgostim - pentru că nu știm cum să ne împotrivim”, scria Fredrik Backman. Din iubire pentru fotbal a apărut și Academia Hagi. Totul a început cu un vis. Visul celui care este considerat cel mai mare fotbalist din istoria României de a lăsa o moștenire fotbalului românesc. Jucători care să aspire și să viseze să îi calce pe urme. Așa a început și cariera lui Ionuț Vînă. „A început aici, acum mulți ani de zile, în 2009, în vară. Îmi aduc aminte că abia se înființase Academia și a fost o selecție de juniori la echipa națională Under 15 sau Under 14, nu mai țin minte exact, și au venit cei de la Academie. M-au văzut și m-au întrebat dacă mi-aș dori să vin la Academia Hagi. Am fost foarte mândru, am vorbit și cu toate că am avut o vârstă foarte fragedă, la 14 ani, am venit pentru prima dată aici. Nu mă așteptam ca această carieră a mea de până acum să fie trei sferturi din ea petrecută aici, dar mă bucur foarte mult că am învățat cât pentru o viață și sunt fericit că mă aflu aici”, ne-a povestit mijlocașul de 30 de ani. S-a numărat printre primii copii de la Academie, iar totul a început cu momentul în care l-a întâlnit pe cel care avea să îi definească aproape întreaga carieră. „Îmi aduc aminte că am venit la hotelul domnului Hagi, la Iaki. Academia se înființase de șase luni și nu erau foarte mulți. Am fost acolo, a fost întâlnirea cu domnul Hagi, am fost foarte, foarte emoționat. Țin minte când ne-a primit în restaurant, am mâncat acolo și după care a început aventura. Mi se părea ceva wow să-l întâlnesc în persoană pe Gheorghe Hagi. Mai ales să fiu antrenat de dânsul. A fost o experiență nemaipomenită de la început până acum câteva luni. Este un antrenor foarte exigent, care nu e mulțumit niciodată cu ce face un jucător sau altul sau echipa în general. Vrea mereu și mai mult și mai mult și uneori duce această exigență și la extrem”, a povestit Vînă. Născut la Galați, jucătorul Farului a bătut mingea de când se știe: „În fiecare zi, de dimineață până seara, băteam mingea, luam o sticlă de apă pe terenul de fotbal. Eu stau la Galați fix în fața terenului din curtea școlii, acolo unde am învățat, și toată ziua băteam mingea. Mama mă striga de la geam: ’Hai, vino, să mănânci, hai vino să...’. Când îmi zicea să fiu în casă la optși nu eram, mă căuta prin cartier. De-alea copilăriei. A fost o copilărie foarte, foarte frumoasă”. Prima experiență a lui Vînă cu fotbalul nu a fost la Constanța, ci mai departe de casă, la Craiova. La academia celuilalt Gică din fotbalul românesc... Gică Popescu. „Mi-a fost foarte greu, pentru că până la 14 ani am mai avut o experiență la domnul Gică Popescu, la Academia dânsului. La 12 ani am fost acolo, a fost o selecție ’Gilette, vreau să fiu mare’, nu știu dacă vă aduceți aminte sau mai știe cineva. A fost o selecție la Academia dânsului și trebuia să stau acolo un an de zile, am fost selectat să stau un an de zile acolo și aveam 12 ani. După două săptămâni am sunat-o pe mama, i-am zis: ’Mamă, vino și ia-mă, că nu mai pot să stau aici!”. Eram la o vârstă fragedă, nu am știut cum să gestionez lucrurile și mă simțeam așa, pierdut. A venit mama, când a auzit telefonul abia aștepta să vină să mă ia, să mă ducă acasă, iar după doi ani s-a repetat aceeași experiență, numai că la Academia domnului Hagi. Acolo, ne trezeam dimineață la 7-7:30, mergeam cu autocarul la școala din Ovidiu, acolo învățam, stăteam 4-5 ore la școală, veneam, mâncam prânzul, înainte de școală mâncam mic-dejunul tot la Iaki, atunci nu era hotelul, nu era nimic din ce vedeți aici. Ne întorceam înapoi la hotel, mâncam prânzul, ne odihneam o oră, după aia mergeam cu autocarul până la Academie, ne antrenam, iar veneam înapoi cu autocarul și nu știu dacă aveam o jumătate de oră liberă pe zi, pentru că aveam cină și după aia aveam și o oră de studiu chiar. Învățam pentru a doua zi la școală, ce teme ne dădeau profesorii. Deci cam asta era ziua, era o zi plină, nu aveai timp să faci multe lucruri, doar carte și fotbal”, rememorează Vînă.

Vînă, Ionuț

<h2>„Ce ai făcut ieri nu mai este valabil azi”</h2>

Care a fost cel mai greu sacrificiu sau dacă ai simțit că e un sacrificiu pe care l-ai făcut în perioada Academiei? Probabil sacrificiul că nu m-am bucurat așa mult de copilărie, nu am putut să fac lucruri normale, lucruri pe care pot adolescenții din ziua de azi să le facă. Nu știu, să stea cu prietenii, să se joace, chestii de genul. Dar nu am simțit-o ca pe un sacrificiu, pentru că am făcut și fac ceea ce îmi place și chiar nu îmi doream să am o copilărie altfel. Care a fost primul sfat primit aici, la Academie, și pe care nu l-ai uitat niciodată? Sau un sfat pe care nu l-ai uitat. De la mister Hagi, ce ai făcut ieri nu mai este valabil azi, adică vrea să spună că în fiecare zi trebuie să fii motivat, chiar dacă ieri ai fost cel mai bun sau cel mai slab, nu contează, azi este o nouă zi, trebuie să o iei de la capăt și să muncești și mai mult pentru ce vrei să realizezi. Cum simți că te-a format Academia dincolo de fotbal? Ca om și ca mentalitate. Foarte bine, adică să fii antrenat de domnul Hagi și să faci parte din această Academie nu te dezvoltă doar ca fotbalist, te dezvoltă ca om, să ai principii în viață, să te ghidezi după ele și eu cred că m-a ajutat foarte mult până la vârsta aceasta.

Produs al Academiei, Ionuț își amintește și acum momentul în care a debutat în Superliga: „A fost un meci cu Rapid, pe vechiul Giulești. Am intrat cred că, nu știu, 10 minute? Acolo pe Giuleștiul vechi era o atmosferă incredibilă, când te uitai așa în tribune simțeai că stadionul cade pe tine. Da, a fost o experiență foarte frumoasă. Nu am cum să uit meciul de debut, nu mai știu care a fost scorul, dar așa, ca sentimente, ca și feeling, a fost ceva unic”.

Prima mare schimbare din carieră a apărut în 2013, când avea să semneze cu echipa de tineret a lui AS Roma. De acea perioadă îl leagă un alt nume important al fotbalului românesc. „A fost o perioadă foarte frumoasă, o experiență foarte plăcută, am jucat la Primavera, dar am făcut antrenamente și cu echipa mare. Și țin minte că a fost o întâlnire foarte emoționantă cu Bogdan Lobonț, care m-a luat în vestiar, el m-a adus acolo, în vestiarul primei echipe, erau Totti - când l-am văzut pe Totti eram: ’Wow, ce jucător!’ - și mulți alții, Benatia, Castagne, foarte mulți jucători consacrați. Nu realizam atunci, pe moment, aveam 17 ani și nu realizam. După ce am plecat de acolo, mi-am dat seama că eu am făcut antrenamente cu AS Roma, cu prima echipă, și ce experiență frumoasă. Îmi pare rău că nu am rămas acolo, am fost un an împrumut, îmi pare rău că nu am rămas, dar cu siguranță dacă aveam mintea de acum, la 30 de ani, altfel era parcursul meu”, a povestit Vînă. Experiența de la Roma a fost urmată de cel mai greu moment din cariera lui Ionuț. „Cred că cel mai greu moment a fost atunci când nu prea jucam la prima echipă. Când am venit de la Roma, nu jucam la prima echipă, m-am întors și mister Hagi a hotărât să mă duc împrumut, să joc mai mult la liga a doua. M-am dus împrumut la Dunărea Călărași, am jucat un meci și al doilea meci mi-am rupt umărul, clavicula, și am stat șase luni de zile, m-am operat, n-am jucat deloc, după care m-am întors la Viitorul. Plecase Răzvan Marin la Standard Liege și atunci Mister a hotărât să mă folosească ca inter. Până atunci, nu alergam deloc, eram genul de jucător care stătea când era faza defensivă și juca doar când avea mingea. Probabil asta m-a responsabilizat, am zis că e ultima șansă, trebuie să dau tot, să alerg, să fac tot ce ține de mine ca să încep să joc. Deja aveam 21 de ani, cred, 20-21 de ani, și trebuia să fac ceva, să încep să joc. Și cred că atunci a fost declicul, să spun așa, după ce am trăit accidentarea aia, cred că aia m-a ajutat, m-a întărit și m-a ajutat foarte mult”, a spus mijlocașul.

Momentele grele ne ajută să ne bucurăm la maximum de cele frumoase. Astfel, la 22 de ani a venit și primul său titlu de campion alături de echipa la care a crescut. Iar meciul în care Viitorul de atunci a câștigat campionatul este unul care rămâne în memoria lui Vînă, indiferent de anii trecuți de atunci. „A fost ceva fantastic, nu cred că se aștepta nimeni ca noi, Viitorul, o echipă mică, înființată cu câțiva ani în urmă, să luăm titlul de o asemenea manieră. A fost ceva incredibil, cu jucători foarte tineri, toți eram foarte tineri, nu ne comparam cu nicio echipă din Liga 1 atunci, de la salarii la experiență, la orice. Dar am putut să facem asta, am demonstrat că se poate să ne batem cu cei mai buni, iar mentalitatea asta ne-a implementat-o domnul Hagi mereu”, a spus Vînă. Toamna trecută ai ajuns la 200 de meciuri în Superliga. Dacă ar fi să alegi un singur meci din cariera ta de până acum care te-a impactat cel mai mult, care ar fi acela și de ce? Ca și echipă, mă gândesc la meciul cu CFR Cluj, când am câștigat campionatul acasă, când am câștigat 1-0. Atunci când am câștigat campionatul, cred că a fost un meci crucial pentru noi și după meci a fost o sărbătoare fantastică. Îmi aduc aminte cu plăcere de el. În rest, am multe meciuri în care mă mai uit și pe YouTube, mă mai gândesc cu plăcere la ele ca și realizări individuale. A venit apoi provocarea de la București, de la FCSB, pentru tine. Cum a apărut transferul și cum ai descrie parcursul tău de acolo? Se vorbea foarte mult din iarna lui 2019, chiar atunci trebuia să merg. Nu știu ce s-a întâmplat, s-a mai amânat cu jumătate de an și am plecat în vara lui 2019. Pentru mine a fost o experiență frumoasă și acolo, chiar dacă nu s-a încheiat cum am vrut eu. Am început foarte bine, mă simțeam foarte bine acolo, doar că știți cum e acolo. Am greșit în unele meciuri și de atunci domnul Gigi Becali mi-a pus etichetă că eu îi pierd mingea la mijlocul terenului și de atunci s-a cam răcit relația între mine și dânsul. După aia, am hotărât să ne despărțim de comun acord, cu toate că mai aveam contract. A urmat o perioadă apoi și mai departe de casă, într-un loc în care mai fusesei, din ce ai dezvăluit, atunci când erai mic, la Craiova. Cum a fost acolo? Da, și la Craiova mi-am dorit să merg, pentru că nu prea jucam la FCSB, mi-am dorit să merg acolo. La fel, nu m-am adaptat, nu am fost în cea mai bună formă a mea, ca și la FCSB. Au fost și acele probleme cu excluderea din lot și așa mai departe, nici până în ziua de azi n-am înțeles de ce au făcut-o. În fine, asta este în trecut, sunt sigur că experiențele astea mai puțin bune m-au ajutat și m-au dezvoltat ca și om, ca și fotbalist și sunt bucuros că le-am trăit, chiar dacă au fost grele, cred că astea te întăresc. Cum gestionezi mental astfel de momente? Că îmi imaginez că nu este ușor... A fost foarte greu. După ce am plecat la Craiova, a fost extrem de greu, lumea nu mă mai știa, nu mai jucasem fotbal cumulat de vreo 4 ani. Chiar dacă mai intri, nu se poate numi jucat. Când joci, joci constant. Ăsta e punctul meu de vedere și a fost foarte greu. Apoi a fost întoarcerea la Farul. Țin să le mulțumesc că au avut încredere în mine, nu cred că mulți oameni sau multe echipe te mai luau după asemenea experiențe. Le mulțumesc că au avut încredere în mine, mă simt ca acasă aici și asta e cel mai important, că ne-am ajutat oarecum reciproc. Cum simți că te-ai schimbat tu ca jucător de la debut și până în prezent? Foarte mult. Eu eram un jucător care jucam doar când avea mingea și jucam și în bandă. Jucam atacant dreapta, îmi plăcea să iau mingea, să iau unu la unu, să dau la poartă, eram foarte individualist. De când am început să joc mijlocaș, sunt un jucător de echipă mai mult, alerg pentru echipă, vreau să câștige echipa în primul rând și realizările personale le las pe planul doi. Mi se pare foarte important că ai ajuns în punctul în care să admiți că făceai chestia asta. Nu mulți au curajul să admită că erau individualiști sau că obișnuiau să joace pentru ei mai degrabă decât pentru echipă. Da, așa eram pentru că așa, nu știu, mă uitam și pe YouTube la fotbaliști mari și încercam să fac tot felul de nebunii, tot felul de scheme, dar nu cred că aveam, cum să spun, nu eram penetrant, nu eram pe poartă. Eram doar așa, hai că fac și eu niște scheme să se vadă frumos, ceva de genul. Și cred că asta a fost schimbarea majoră în stilul meu de a juca fotbal. Cum reușește un fotbalist să nu se piardă, din punct de vedere mental, atunci când lucrurile nu merg bine? Este foarte greu, mai ales pentru cei tineri, să nu se piardă. Și când ai momente mai puțin bune, trebuie să fie familia lângă tine, să ai cu cine să vorbești. Dar și când sunt momente fantastice, să nu te crezi că ești cel mai tare și nimic nu te atinge. Să ai persoanele potrivite lângă tine și să te sfătuiască așa cum trebuie. Care este cel mai mare regret pe care îl ai în carieră? Că până la vârsta asta nu am ajuns mai sus, nu am mers în străinătate să joc și în străinătate să văd cum e, să am o experiență acolo și că nu mi-am atins potențialul maxim. De ce crezi că s-a întâmplat asta? Nu știu să vă zic. Cred că sunt mai mulți factori. Eu vreau, îmi doresc, numai că de multe ori nu e cum vrem noi și cum ne dorim. Dar asta este. Muncesc în continuare, zi de zi și privesc cu încredere spre viitor.

<h2>„Găsesc resurse și atunci când cred că nu mai pot”</h2>

Și pentru că l-am cunoscut pe fotbalistul Ionuț Vînă, să aruncăm o privire și la cine este omul din spatele jucătorului care și-a petrecut aproape toată cariera la echipa unde a început totul pentru el. Ce-ai spune că ai preluat de la mama ta și ce-ai luat de la tatăl tău? O trăsătură. De la mama cred că am luat caracterul și de la tata bunătatea. Care a fost cel mai dificil moment prin care a trecut Ionuț Vînă, omul, nu fotbalistul? Au avut părinții mei niște probleme de sănătate, ambii. Cred că acolo a fost cel mai greu moment. Dar acum mă bucur că sunt ok, amândoi, și sper să-i țină Dumnezeu cât mai mult sănătoși. Ce-ai învățat despre tine în momentele dificile prin care ai trecut? Că sunt puternic, că găsesc resurse și atunci când cred că nu mai pot, atunci găsesc resurse și pot să mă ridic de unde am căzut. Ce-ți place să faci în timpul tău liber? Să mă plimb cu familia, să ies la un restaurant bun, să mănânc ceva bun, să beau o cafea bună, îmi place mult cafeaua. Mă mai uit și la seriale, dar în principiu petrec timpul cu familia, cu fetița. Ce ai vrea să spună fetița ta despre tine peste câțiva ani? Că sunt un tată bun, că o iubesc, că i-am oferit educație bună și tot ce are nevoie ca să se dezvolte frumos. Care-i serialul tău preferat? Chiar m-am uitat acum, recent, la un serial, Imperiul Mafiei, de pe SkyShowtime. Mi-a plăcut foarte tare, dar serialul care mi-a plăcut cel mai mult e Game of Thrones. Ai vreun jucător care te-a inspirat de-a lungul carierei? Da, Iniesta, de la Barcelona. Când juca la Barcelona, atunci mi se părea cel mai bun mijlocaș ever. Mi-au mai plăcut Modric și Xavi. Deci mijlocași. Sunt mulți jucători, da, mijlocași în principiu. Spune-mi cum ai vrea ca oamenii să-și amintească de tine peste zece ani de acum înainte. Ca un fotbalist bun, un om respectos, care nu intră niciodată în polemici și care a făcut ceva pentru fotbal. Aceasta este povestea unui copil din Galați, îndrăgostit iremediabil de fotbal, care și-a început drumul la Academia celui care a iubit acest sport mai presus de sine și care, chiar și după retragere, a ales să lase ceva pentru cei care vin după el. O academie născută din visul celui care a dăruit sportului cel mai prețios cadou: un loc unde legendelor li se scrie continuarea. Care este cel mai important lucru cu care ai rămas de la Gică Hagi? Ambiția face diferența, nu talentul.

Un interviu cu omul și fotbalistul Ionuț Vînă, despre lecțiile învățate de-a lungul timpului, din propriile experiențe, dar și de la Gică Hagi

„Ambiția face diferența, nu talentul”. Lunga călătorie a lui Ionuț Vînă

Lui Eduard Pap nu i-a fost niciodată teamă să o ia din nou de la început, dacă și când a simțit că în locul în care se afla nu poate realiza mai mult. Ajuns la 31 de ani, portarul originar din Jimbolia este pregătit și de provocarea de a rămâne cu Csikszereda în Superliga, acolo unde ciucanii au ajuns pentru prima oară în istorie. Startul sezonului nu este așa cum și-au dorit Pap și colegii săi, însă experimentatul goalkeeper are încredere în grupul din care face parte și e convins că Csikszerda poate mai mult decât a arătat până acum. Deocamdată, ne-a acordat un interviu în care a povestit despre experiențele sale în fotbal, inclusiv scurta perioadă de la Borussia Dortmund, ne-a vorbit despre principiile de la care nu s-a abătut niciodată și ne-a dezvăluit ce l-a ajutat să depășească momentele dificile din carieră.

Pap, Eduard

O luăm de la început, din momentul în care Eduard s-a îndrăgostit de fotbal. De ce s-a întâmplat asta? Eram un copil mic la țară, unde am crescut, cu ai mei și toată ziua mergeam la școală, la grădiniță. Și altceva n-aveam de făcut, decât să ieșim în fața blocului și să batem mingea, cum se spunea. Jucam fotbal toată ziua, de dimineața până seara, până pe la 11 ani, când am început să merg la o școală de fotbal, unde se făcea totul calculat și organizat. Și de acolo a început tot, de la Școala de Fotbal Marcel Boban, de la Jimbolia. După aia, la Timișoara, la ACS Poli. Am avut o scurtă perioadă în care am fost la Oradea. După aia, la Târgu Mureș. Adică am redebutat la Liga 1, pentru că la Liga 1 am debutat devreme, la ACS Poli, la 17 ani. Și de acolo, la Târgu Mureș, Botoșani... Și acum, în ultimul timp, a fost experiența în Ungaria, unde am stat doar șapte luni. Din păcate, din cauza legilor de acolo, n-am mai putut să continui, pentru că aveau niște legi în care erau obligați să joace cu juniori în teren, pentru a lua unele bonusuri de la federație. Ei atunci au ales ca să joace și cu un junior în poartă. Și am început să jucăm un meci eu, un meci el. Și am zis că nu sunt de acord, pentru că totuși era liga a doua. Și am ales să mă întorc în România. M-am întors la Oțelul, unde am avut șase luni foarte bune. Din păcate, am pierdut finala Cupei, pentru că mai mult ca sigur, dacă nu pierdeam finala Cupei, nu plecam de acolo. Și după aia m-am întors la Botoșani. M-am reîntors după un an, dar din păcate nu a mai fost ceea ce-mi doream eu și atunci am ales să plec. Ai stat destul de mult la Botoșani. Da, am stat șase ani, plus încă unul după aceea. Șapte ani în total. În februarie anul acesta, am decis de comun acord să reziliem, pentru că lucrurile nu mai mergeau așa cum trebuie. Și decât să stau pe acolo, numai să ajungem să ne certăm, ne-am strâns mâna, fiecare a plecat pe drumul lui. Am plecat acasă, am stat, am așteptat puțin să văd dacă vor fi ceva variante. Dar era deja târziu. Era 20-25 februarie. Și atunci am ales să mă antrenez cu cei de la Dumbrăvița, care sunt acasă. Eu acolo stau. Îi cunoșteam pe oamenii de acolo, antrenorul cu portarii, și m-au ajutat foarte mult că am putut să mă duc să mă antrenez cu ei. Și, până la urmă, m-au convins să rămân cele 10 meciuri care mai erau, ca să și joc. Și atunci am zis că decât să stau, mai bine joc acele 10 meciuri, în care mi-am făcut treaba bine, am jucat, am rămas și eu în activitate, mă și antrenam zi de zi. Și îmi pare rău că n-am putut să-i ajut la baraj, pentru că au intervenit unele probleme. Și cam aia a fost aventura. Le mulțumesc oamenilor de acolo că m-au sprijinit într-un moment greu. Nu a fost un moment ușor pentru mine, dar eram sigur că Dumnezeu mă va ajuta și voi trece peste. Și între timp a venit și varianta de aici, de la Csikszereda. Le mulțumesc oamenilor de aici că au avut încredere în mine și sper să le răsplătesc încrederea prin evoluțiile mele. Știu că în cariera ta ai fost și în Germania, o perioadă la Borussia Dortmund. Cum a fost? Da, într-adevăr, perioada aia a fost chiar la începuturile mele. Eram la școala de fotbal Marcel Boban și am fost la domnul Marcel Răducanu, la școala lui, pentru că lucrau împreună atunci, la momentul respectiv. Și, într-adevăr, m-am antrenat o săptămână cu Borussia Dortmund, m-a dus domnul Marcel Răducanu să mă antrenez. Era antrenor Jürgen Klopp, erau jucători ca Lewandowski, ca Gotze. A fost o experiență fantastică, pe care clar nu o voi uita toată viața. Ai trecut pe la mai multe echipe. Poți să-mi spui un principiu pe care nu l-ai încălcat în niciun loc? Nu m-am vândut niciodată. Adică nu că nu m-am vândut, am fost corect. Nu m-am dat după unii oameni care erau pe alte căi, să spunem așa. Dacă am știut ceva și știam că am dreptate, nu exista să mă îndoi după cum vor unii. Și am spus lucrurile în față mereu. Chiar și în ultima perioadă la Botoșani, de aia am avut de pierdut. Că nu-mi conveneau unele lucruri și am spus în față. Nu m-am dat la o parte, n-am lucrat pe nimeni pe la spate, cum se zice. Și ăsta a fost principiul meu, să fiu corect, și așa voi fi toată cariera mea când voi juca fotbal.

WhatsApp Image 2025-07-16 at 18.38.53.jpeg

E corectă expresia aia că dacă ești corect cu fotbalul, fotbalul la un moment dat te răsplătește? Sută la sută. Și mereu mi-a fost așa. Am avut momente și bune, spre foarte bune, și momente foarte grele. Dar mereu am avut încredere în Dumnezeu în primul rând. Familia mea a fost alături de mine și în momentele chiar foarte grele am reușit să trec peste și știam că va fi bine. Chiar și acum, n-a fost un moment ușor de la Botoșani, de la Liga 1, să mă duc să joc la Dumbrăvița în Liga 2. Și nivelul, condițiile, tot ce era, s-au schimbat total, dar am avut oameni care îmi sunt alături, în special familia mea. Și eram sigur că voi depăși acele momente. A fost acesta cel mai dificil moment din cariera ta? Nu știu dacă neapărat cel mai dificil. A fost un moment dificil. Am mai avut momente. Am avut și la 20 de ani, cred că, 19-20 de ani, când am plecat de la Timișoara la fel, din Liga 1. Promovasem cu Timișoara în Liga 1. Am și jucat câteva meciuri atunci la Liga 1. Și după jumătate de an de Liga 1, am plecat la liga a treia, la Oradea. Și toată lumea a zis că sunt nebun, că mă las de fotbal. Dar din nou m-am dus, am luat-o de la capăt, m-am adus la Oradea în liga a treia, am promovat în liga a doua după jumătate de an, am mai jucat jumătate de an în Liga 2 la Oradea și am plecat la Târgu Mureș, în Liga 1 atunci. Și din nou mi-a fost bine. Nici atunci n-a fost ușor. Pot să zic că a fost moment mai greu atunci, din cauză că nu știam atât de bine unele lucruri. Acum mi-a fost mai ușor, pentru că știam senzația, știam cum e, că am mai trecut prin ea. Dar în fotbal, în special, sunt și momente bune și momente mai puțin bune. Trebuie să rămâi cu credință în Dumnezeu, puternic, să ai lângă tine oamenii care să te susțină, în special familia, soția, copilul, părinții, și să nu cedezi niciodată. Fotbalistul trebuie să se obișnuiască cumva și cu momentele acestea grele, în contextul în care cei din exterior de multe ori zic că viața de fotbalist e una ușoară. Se înșală. Se înșală, nu este ușoară. Într-adevăr, este frumoasă. Pare foarte frumoasă de la televizor. Toată lumea crede că ce bine e că joci pe stadioane, la televizor, cu oamenii în tribună, te vede lumea bine. Dar nimeni nu cunoaște ce se întâmplă în spatele acestui lucru. Toată munca, tot efortul... Nu e ușor, sunt momente dificile. Da, într-adevăr, când joci bine și când câștigi, e extraordinar de bine. Dar sunt momente când treci prin perioade grele, pase mai puțin bune. Adică mă refer la forma de jucător. Toată lumea are așteptări de la tine. Vii, te antrenezi cu durere, fără durere. Nimeni nu știe lucrul ăsta. Chiar făceam o glumă cu soția în ultima perioadă. Ziceam, mă trezesc dimineața și am trecut de 30 de ani, dar mă trezesc dimineața și mă întreb astăzi ce mă mai doare. Nu este ușor, dar este frumos. Și cum îți antrenezi corpul și mai ales mintea în fața acestor noi provocări, odată cu trecerea anilor? Mintea ți-o antrenezi, pentru că trecând prin toate astea, capeți tot mai multă experiență. Depinde acum și ce faci tu. Mai citești unele lucruri, mai te informezi, mai te actualizezi cu ce se întâmplă nou. Corpul îl antrenezi în sală, la refacere, prin alimentație, prin odihnă. Fără aceste lucruri n-ai nicio șansă. Fără odihnă, alimentație, fără sala de forță, fără, bineînțeles, antrenamentul pe teren care se face. Dar eu cred că este prea puțin ca fotbalist profesionist să te antrenezi două ore pe zi, cât durează antrenamentul cu echipa. Contează și lucrurile care le faci pe lângă, înainte de antrenament, după antrenament... Eduard, joci fotbal din plăcere? Simți asta? Da, pot să zic că joc și din plăcere, dar joc și pentru a-mi face un viitor, pentru că am familie, am o soție, am un copil, am părinți. Trebuie să le combin pe ambele. Nu poți să joci numai din plăcere sau numai pentru bani, să zic așa, că până la urmă joci fotbal ca să-ți faci un viitor, să poți să te lași de fotbal, cât de cât să trăiești liniștit. Le fac pe ambele, mă bucur că le fac foarte bine, plăcerea o am, focul e aprins mai mult ca niciodată. Sunt motivat, mai ales după perioada din ultimii doi ani, în care am avut așa puțin cu urcușuri, cu coborâșuri, sunt mai motivat și simt că am revenit mai puternic ca să fac lucrurile mai bine. Am 31 de ani și mă simt bine și cu ajutorul Lui Dumnezeu, șapte, opt, nouă ani, cât mă ține sănătos, am mare încredere că încă pot să joc în prima ligă. Cum vezi parcursul echipei? Clar, obiectivul principal este rămânerea în prima ligă, pentru că, din postura de nou-promovată, încerci cât mai repede să-ți atingi acest obiectiv. Dar eu cred că acest grup și tot ce se întâmplă aici - vedeți și dumneavoastră ce condiții și ce stabilitate avem - ne arată că se poate mai mult decât doar salvarea de la retrogradare. În momentul de față, trebuie să ne gândim doar la următorul meci, să o luăm pas cu pas.

Csikszereda are cinci înfrângeri la rând și cea mai slabă apărare din Superliga, însă portarul ciucanilor, Eduard Pap e obișnuit să înfrunte și să depășească dificultățile

Eduard Pap și puterea de a o lua mereu de la capăt: „Nu m-am vândut niciodată”

Balint, Laszlo Gyorgy (staff, OTE)

Laszlo „Gyuszi” Balint, în vârstă de 46 de ani, este născut la Brașov și trăiește fotbalul din plin, mai întâi ca jucător de prim eșalon, apoi ca antrenor. Pe teren, a evoluat pentru echipe precum FC Brașov, CFR Cluj, UTA Arad, Unirea Urziceni, Gloria Bistrița și pentru Diosgyori VTK, în Ungaria. Cariera de antrenor l-a purtat pe băncile tehnice ale unor echipe importante din Superliga: UTA Arad, Universitatea Craiova, Petrolul Ploiești, iar în prezent conduce<a href="https://www.superliga.ro/cluburi/otelul-galati"> Oțelul Galați</a>. În acest sezon, în cele 6 etape de până acum, bilanțul Oțelului arată așa: victorie, trei egaluri și două înfrângeri. Într-un interviu pentru <a href="https://www.superliga.ro/">Superliga.ro</a>, Balint a vorbit despre drumul lui până pe banca Oțelului și despre cum se construiește o comunitate într-un club, pornind de la caracter. Și, evident, despre preluarea lui, care a devenit virală.

<h2>„Caracterul contează foarte mult” </h2>Laszlo Balint a preluat echipa în primăvara acestui an, într-un context nefavorabil, în care punctele din clasament semnalizau o perspectivă a retrogradării. „Dar partea de încredere pe care am investit-o unii în ceilalți cred că a fost determinantă în tot ce a însemnat parcursul nostru și apoi, bineînțeles, starea noastră de spirit, pentru că, odată cu rezultatele, a venit și starea de spirit”, povestește antrenorul Oțelului.&nbsp; Playout-ul trecut rămâne un punct de referință pentru Laszlo Balint. Oțelul Galați a fost cea mai bună echipă la nivel de golaveraj și puncte.&nbsp;Spune că pe lângă detaliile tehnico-tactice, a lucrat alături de băieții săi la aspectul mental-emoțional și că, la baza oricărui grup format, e nevoie să stea caracterul.&nbsp; „Pentru mine, caracterul jucătorilor contează foarte mult și a fost unul dintre criteriile după care ne-am orientat strategia de recrutare a jucătorilor din această vară.”

<h2>Ce vis are antrenorul Laszlo Balint? </h2>„Mai degrabă cred că aș putea spune obiective. Din punct de vedere profesional, obiectivele clar sunt pe termen scurt, mediu și lung. O să vă rog să îmi permiteți să nu vă dezvălui obiectivul pe termen lung, pentru că este un obiectiv pe care cumva mi-e și teamă să îl rostesc cu voce tare, dar e clar obiectivele pe termen scurt și mediu. În primul rând să încercăm să facem Oțelul să fie o echipă cât se poate de puternică. Doresc să văd Oțelul capabilă să se bată de la egal la egal cu absolut orice adversar, cel puțin din Superligă&nbsp; și apoi să facem pașii firești către alt nivel, să spunem din punct de vedere sportiv. Nu vreau să mă hazardez în declarații pompoase, niciodată nu mi-a stat în caracter să ies doar de dragul de a folosi anumite cuvinte. Ne-ar face mare plăcere să avem potențialul să ne luptăm pentru accederea în play-off, dar suntem și conștienți că avem foarte mult de muncă până acolo și asta pe lângă valoarea adversarilor care au fost sezonul trecut în play-off. Știm că sunt niște echipe puternice, sunt niște echipe cu loturi foarte valoroase, cu potențial financiar foarte mare și tocmai de aceea vreau să ne dezvoltăm natural, firesc, să creștem de la săptămână la săptămână, de la meci la meci,&nbsp; în așa fel încât exprimarea noastră pe teren să ne permită să putem afirma, fără teama de a greși, că putem să ne batem cu granzii campionatului. -Și, la final de Superligă, ce să se spună despre Oțelul Galați? Doar vorbe frumoase. Asta este dorința mea, să vorbească frumos oamenii despre noi.

<h2>Principiul respectului </h2>-Ai antrenat în Liga 3, Liga 2, Superliga. Poți să-mi spui un principiu la care nu ai renunțat în acest drum al tău? Da, e un principiu care este foarte important pentru mine, atât profesional, cât și personal: principiul respectului. Și o să detaliez un pic, pentru că le-am spus-o și jucătorilor, în fiecare vestiar în care am intrat. Asta a fost prima idee pe care am expus-o băieților din vestiar. Eu vreau să mă respect pe mine, în primul rând, din toate punctele de vedere, dar profesional să mă respect pe mine ca antrenor.&nbsp; Pentru că în momentul în care eu îmi arăt respect, atunci automat o să și primesc respect din exterior,&nbsp; și de la jucători, și de la conducere, și de la suporteri.&nbsp; Și vreau să fiu împăcat că am făcut absolut tot ce a depins de mine să câștigăm un meci sau să ne atingem un obiectiv pe termen mediu, pe termen lung. Și, până acum, mulțumesc lui Dumnezeu, am reușit să mă țin de acest principiu, în sensul în care în fiecare seară pun capul liniștit pe pernă, că am făcut tot ceea ce ține de mine ca să reușesc să îmbunătățesc jucătorii și echipa. <h2> „Nu-mi văd viața fără fotbal” </h2>- Ce îți place cel mai mult la fotbal, mai ales la această meserie pe care o ai tu? E greu de explicat, pentru că eu cred că, dacă cineva ar avea această abilitate de a-mi răpi fotbalul, cumva m-ar lăsa infirm pe viață. Nu neapărat din punct de vedere fizic, dar emoțional, cu siguranță. Este o trăire pe care cred că am moștenit-o de la tatăl meu și pe care se pare că am transmis-o și eu mai departe fiului meu, pentru că eu, cel puțin, nu-mi văd viața fără fotbal și observ că și la băiatul meu există aceleași trăiri, aceleași sentimente. -E vreun meci care ți-a rămas în suflet? Sunt destul de multe. Și meciul de debut a adus o emoție aparte. În primul meu sezon în Superligă, am trăit multe momente frumoase, pentru că au fost doborâte niște recorduri. Pentru echipa pe care o antrenam la momentul respectiv – e vorba de <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/uta-arad">UTA</a> – am reușit să câștigăm pe terenul campioanei en titre după mai mult de 50 de ani. Am reușit să câștigăm la Dinamo, o Dinamo condusă în acel moment de Cosmin Contra, cu foarte mulți jucători valoroși. Am făcut un meci foarte bun și am câștigat. Deci sunt momente frumoase, dar și acest play-out mi-a oferit foarte multe trăiri unice și multe meciuri pe care aș putea să le pun într-o ramă a amintirilor mele ca antrenor. -Este unul mai special? Dacă ar fi să aleg unul special, aș pune victoria de la Sepsi, prin prisma exprimării echipei. A fost un meci pe care l-am trăit de la început până la final cu certitudinea că o să câștigăm și că o să câștigăm detașat,&nbsp; pentru că asta mi-au transmis jucătorii încă din momentul ședinței tehnice. Orice antrenor își dorește să atingă acest nivel de încredere: să ieși de la ședință și să știi că vei câștiga jocul. Privit astfel, cred că acel meci reprezintă unul foarte important pentru mine.

<h2>Omul Laszlo Balint </h2>-Ce a învățat omul Laszlo de când a devenit antrenor? Foarte multe. În primul rând, cred că... Mie oricum îmi place să fiu echilibrat, dar meseria aceasta m-a făcut să fiu și mai echilibrat în tot ce înseamnă omul Laszlo Balint. Pentru că, dacă nu ești echilibrat în meseria asta de antrenor, eu zic că sunt slabe șanse să reușești la un anumit nivel.&nbsp; -Și, în echilibrul acesta, pauzele există? Cum îți iei inspirația? Tot din echilibru vine. Trebuie să găsim acest echilibru între viața profesională, între meseria noastră de antrenor și micile plăceri ale sufletului. Eu sunt un om foarte dedicat, îmi petrec mult timp la stadion, de multe ori și când merg acasă, foarte multe ore din timpul liber sunt dedicate studiului și meseriei de antrenor. Dar trebuie să găsim timp și, nu știu, să citim 10-20 de pagini dintr-o carte bună, să savurăm o cafea, să petrecem timp cu prietenii. Dacă ajungem într-o zonă de workaholic, cum se spune, să fim așa obsedați de muncă, cred că pierdem acel echilibru și atunci nu reușim să trăim cu adevărat pasiunea meseriei de antrenor. -Și asta ar trebui să facă și fotbaliștii? E important să se gândească și la altceva? Da, categoric. Eu cred că în toate meseriile trebuie să existe acest echilibru, să ne bucurăm, pentru că viața e atât de scurtă și trebuie să ne bucurăm și să fim recunoscători pentru aceste mici detalii fără de care am fi nefericiți.&nbsp; -Îți amintești când te-ai îndrăgostit prima oară de minge? Cum a început povestea? Am moștenit această pasiune, această dragoste pentru fotbal de la tatăl meu. Cred că nici nu învățasem să merg și aveam o minge de burete, iar tatăl meu îmi arunca mereu mingea prin casă, spre disperarea mamei mele, pentru că erau bibelouri și au fost multe distrugeri în acea perioadă. Tot tatăl meu m-a dus de mână la FC Brașov, în acea perioadă, pe terenuri de zgură, care nu mai există. Noi atunci făceam antrenament pe zgură, cu minge grea, dacă ploua, cred că avea 3 kilograme, dar nimic nu mi-a știrbit pasiunea. Am crezut cu tărie că pot să ajung fotbalist la nivelul primei ligi, lucru greu atunci. Când am terminat junioratul, mă gândeam că o să-mi pună Dumnezeu mâna în cap dacă o să prind un contract la Liga 2. Din fericire, munca, ambiția și perseverența m-au adus în postura în care să joc, zic eu, un număr semnificativ de meciuri la nivelul primei ligi, la echipe importante, am reușit să bifez, zic eu, niște performanțe destul de remarcabile, iar dorința mea este ca băiatul meu să mă depășească. Este un obiectiv pe care i l-am trasat, cumva, ca să-l stimulez, mai are foarte mult până atunci. Dar sunt niște amintiri frumoase din copilărie, transpuse cumva și spre adolescență, chiar dacă a fost greu,&nbsp;mergeam foarte mult pe jos ca să ajung la stadion. Așa au fost vremurile, acum e un pic mai ușor pentru băieții aceștia tineri să ajungă în vestiarele primei ligi și mereu încerc să-i fac să conștientizeze că responsabilitatea e mare și nu ar trebui să ia totul gratuit. Sunt anumite lucruri pe care le primești cumva ca o oportunitate în viață, dar trebuie să muncești pentru a rămâne la nivelul respectiv.&nbsp; -Ți se par oarecum diferiți cei din generația nouă în raport cu munca pentru fotbal? Este o realitate pe care trebuie s-o acceptăm, dar da, s-au schimbat generațiile. Cred că este o certitudine deja: cultul muncii a devenit așa, ca o himeră pentru generația tânără, care cred că li se cuvine totul pe tavă, spre deosebire de noi, care am fost nevoiți să muncim pentru fiecare pas, de la debutul în prima ligă și pentru fiecare convocare. Tot spuneam că antrenorul trebuie să fie și pedagog, eu încerc să-i fac să conștientizeze că trebuie să merite tricoul, în primul rând. Oțelul Galați este o echipă care are un tricou foarte greu, este o fostă campioană, este o echipă care are o comunitate foarte mare de suporteri, deci cu presiune pe măsură. Și tocmai de-aia acești jucători tineri trebuie să conștientizeze responsabilitatea unui tricou precum cel al Oțelului Galați. -Te regăsești în vreunul dintre jucătorii tăi? Niciodată nu m-am gândit la asta. Eu am fost un jucător care a trăit prin foarte multă muncă și foarte multă ambiție, nu neapărat foarte înzestrat din punct de vedere tehnic, dar am încercat să asimilez foarte multă informație dinspre banca tehnică. Aici consider că am fost foarte norocos, pentru că am avut niște antrenori foarte buni, începând cu Gabi Stan, Marius Lăcătuș, Dorinel Munteanu, Răzvan Lucescu, Dan Petrescu. Sunt antrenori care pe mine m-au inspirat foarte mult. Nu pot să spun că m-am dus după o rețetă copy-paste, dar am rămas cu foarte mult lucruri pozitive de la fiecare antrenor, pentru că, cred eu, am fost suficient de inteligent să asimilez niște informații care mi-au rămas pentru toată cariera mea de antrenor, dar niciodată nu am putut să identific un jucător care să semene cu jucătorul Laszlo Balint.

Pentru Laszlo Balint, cea mai importantă lecție pe care i-a oferit-o fotbalul a venit în unul dintre cele mai dificile momente ale carierei: o înfrângere drastică, 0-6 pe teren propriu, în primul său sezon în primul eșalon. „Am fost foarte aproape să renunț. Am avut foarte multe dubii legate de mine, de capacitatea mea profesională, de tot ce însemna cariera și potențialul meu. Și a fost un moment care m-a învățat că ăsta este fotbalul. Și până la urmă cred că asta este viața. Putem să ne lovim de momente foarte, foarte grele pe care nu mai putem să le controlăm, nu mai putem să dăm timpul înapoi, să încercăm să schimbăm ceea ce deja s-a produs. Noi tot ce putem să facem este să ne controlăm reacția și să găsim soluții.” Acea experiență l-a învățat să caute echilibrul și să își dezvolte capacitatea de gestionare a emoțiilor, lucrând inclusiv cu un mental coach și studiind psihologia comportamentală. Astăzi, Laszlo Balint aplică aceste lecții la Oțelul Galați, într-o Superligă unde fiecare meci înseamnă presiune și oportunitate. Unde fiecare jucător trebuie să învețe să merite tricoul pe care îl poartă. Și unde Balint privește liniștit de la marginea terenului un grup pe care l-a creat pornind de la caracter. Pentru ei, următoarea provocare vine duminică, în întâlnirea cu <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/cfr-cluj">CFR Cluj</a>.

superliga 2025

Fotbal

vineri 12 septembrie

sâmbătă 13 septembrie

duminică 14 septembrie

luni 15 septembrie